You are on page 1of 42

FUNDAŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR AL COOPERAŢIEI MEŞTEŞUGĂREŞTI SPIRU HARET COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET BUCUREŞTI

MODULUL VIII: OPTOMETRIE FUNCŢIONALĂ OFTALMICĂ
(SUPORT DE CURS)

ŞCOALA POSTLICEALĂ CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST NIVEL 3 AVANSAT ANUL II PROF. ING. GORDIN STOICA ANCA

INTRODUCERE

Ochii, fereastra sufletului, sunt unele din cele mai importante componente ale corpului uman, prin care ne racordăm la cotidian. De aceea ei trebuie ocrotiţi, protejaţi şi atent supravegheaţi încă din primii ani de viaţă. Starea de bună funcţionare a sistemului vizual, în special prevenirea, educarea, examinările periodice şi antrenamentele vizuale sunt obiectivele principale ale activităţii tehnicianului optomet rist, ce se ocupă atât de indivizii adulţi cât şi de copiii cu probleme de vedere, cuprinşi în orice formă sociaăa: familii, şcoală, comunitate. Diversitatea problemelor optometrice ale activităţii sistemului vizual uman, aspectele psiho pedagogice, uneor i sociale sau chiar de natură economică, sunt elemente ce se intercondiţionează în obţinerea unei cât mai bune adaptabilităţi la mediul înconjurător, prin intermediul sistemului senzorial vizual uman. Optometria oftalmică este ştiinţa care se ocupă de investigarea funcţioanării sistemului vizual al omului, analiza rezultatelor, evidenţierea problemelor, recomandarea metodelor şi mijloacelor de ameliorare a funcţionării, în vederea obţinerii confortului vizual în legătură cu nevoile subiectului, dar fără agresare medicală dăcă este posibil. Modulul VIII Optometrie funcţională oftalmică îşi propune să prezinte aspectele cele mai importante ale optometriei pentru corecţia şi ameliorarea problemelor vizuale. Conţinuturile abordate în acest curs sunt elaborate pe baza standardului de pregătire profesională al calificării tehnician optometrist, nivel 3 avansat şi de asemenea pe baza curriculum-ului aferent acestei calificări.

2

CUPRINS PARTEA I Optometria funcţională oftalmică CAPITOLUL 1 Introducere în optometria funcţională oftalmică CAPITOLUL 2 Bazele teoretice ale optometriei funcţionale oftalmice PARTEA a II a Optometria funcţională practică CAPITOLUL 3 Istoria cazului CAPITOLUL 4 Inspecţia vizuală preliminară CAPITOLUL 5 Examenul analitic funcţional CAPITOLUL 6 Analiza şi sinteza problemelor vizuale CAPITOLUL 7 Ameliorarea problemelor vizuale CAPITOLUL 8 Compensarea heteroforiilor CAPITOLUL 9 Performanţe vizuale BIBLIOGRAFIE SARCINI DE LUCRU: - TESTE - FIŞA INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ - REFERAT

3

PARTEA I OPTOMETRIA FUNCŢIONALĂ OFTALMICĂ CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN OPTOMETRIA FUNCŢIONALĂ OFTALMICĂ
Optometria clasică consideră ochiul o cameră foto grafică, el fiind organul principal al vederii. Consideraţiile optice vizează emetropizarea şi ortoforia, bazându-se pe o concepţie statică. În urma studiilor şi cercetărilor practice, s-au concluzionat următoarele: - perfecţiunea statică este foarte rară; refracţia ochiului fluctuează şi se modifică în t imp; - există cazuri pentru care compensarea precisă a refracţiei nu ameliorează vederea (ambliopie, manifestări de astenopie, manifestări de dislexie); - uneori o compensare corectă nu este acceptată; - emetropie şi ortoforie nu înseamnă şi absenţa unor probleme vizuale; - vechimea tulburării vizuale este importantă pentru compensare; - cea mai mare parte a activităţii vizuale se realizează în vedere aproape; - mecanismele vizuale principale în vederea aproape, sunt acomodarea şi convergenţ a; sinergia lor este importantă; - vederea este un proces dinamic; - trebuie să se aibe în vedere întotdeauna eficacitatea vederii. Vederea este un proces psiho-fiziologic complex, în care este implicat tot organismul, ce face apel la experienţele trecute în vederea interpretării mesajului vizual. Revoluţia industrială, şcolaritatea obligatorie au impus spaţii vizuale restrânse, interpretări simbolice, activităţi în planul apropiat (solicitând mult mai mult vederea aproape). Constrângerile sociale impuse au creat zone de stres. In noile activităţi, stereoscopicitatea nu mai este aşa de necesară. Pentru omul medern, vederea implică şi interpretarea din ce în ce mai rapidă a simbolurilor abstracte. Activitatea în vederea aproape impusă de societate, cantitatea de informaţii variate şi complexe pe care vederea trebuie să le integreze în minimum de timp, constituie o constrângere la care evoluţia fiziologică lentă nu a pregătit mecanismele vederii. Adesea această sarcină este biologic inaccepta tă şi devine izvorul problemelo r vizuale, ce pot produce scăderea randamentului vizual, abandonarea activităţii profesionale sau şcolare şi chiar accidente sau modificări de structură ale mecanismelor vizuale. Optometria funcţională defineşte problemele vizuale funcţie de criteriul eficienţei. Civilizaţia actuală obligă omul să-şi restrângă activitatea vizuală la un plan apropiat şi limitat în spaţiu. Evoluţia problemei vizuale poate avea următoarele faze: - dezorganizarea: perioadă scurtă cu schimbări maxime; - reorganizarea: perioadă mai lentă în care organismul caută să regăsească capacităţile originale prin adaptare sau concesii făcute mediului înconjurător. Pentru a trata o problemă vizuală este necesară o analiză şi apoi o sinteză care va informa asupra gradului de organizare a pattern-ului vizual. Optometria are rol preventiv şi curativ. Ea se ocupă de aparatul vizual dar şi de mediul în care omul lucrează, aşa încât : - să permită omului să se adapteze nevoilor sale vizuale şi să îndeplinească obligaţii sociale; - să îi furnizeze aptitudini vizuale superioare exigenţelor acitivităţii sale. Optometria funcţională cuprinde ansamblul de metode şi mijloace, fără agresarea directă a ochilor, care permit analiza performanţelor vizuale şi influenţei lor asupra comportamentului în mediu real, stabilirea problemelor şi apoi a celor mai bune soluţii pentru realizarea confortului vizual. 4

Cele trei procese vizuale sunt asociate atât între ele cât şi cu ansamblul corpului. cum ar fi recunoaşterea simbolului scris. binoculizarea. a detaliilor şi reliefului. Focalizarea satisface legea efortului minim. motricitatea şi coordonarea în ansamblul corpului.CAPITOLUL 2 BAZELE TEORETICE ALE OPTOMETRIEI FUNCŢIONALE Procesele de bază ale funcţiei vizuale Funcţia vizuală a organismului este caracterizată de trei procese diferenţiate şi coordonate: focalizarea.75 dpt. ● Focalizarea este procesul care permite sistemului vizual să stabilească o punere la punct a imaginii prin sistemul optic al ochiului. binoculizare şi identificare Din dezvoltarea armonioasă a celor trei procese. Cele două sisteme au relaţii de funcţionare. rar se ajunge la o acuitate a ochiului ame trop normală. rezultă o unitate funcţională specială şi anume: punerea la punct. Relaţia este însă destul de elastică. ● Binoculizarea – în timpul dezvoltării individului copil. în cursul dezvoltării. dacă se are în vedere că societatea contemporană impune lucrul de aproape. Relaţiile între focalizare. ♦ Relaţia focalizare-identificare În caz de ametropie monoculară importantă.50 … 0. valoarea convergenţei poate varia în proporţii sensibile. ceea ce explică sinergia acomodare -convergenţă (focalizare-binoculizare). 5 .75 dpt. Gradul de acomodare. ♦ Relaţia binoculizare-identificare Unele probleme de binoculizare au o incidenţă asupra identificării vizuale în ce priveşte acuitatea vizuală. Pentru o distanţă dată. Această capacitate este în mod particular importantă în vederea aproape. corespunde unei hipermetropii de + 0. cel de al doilea. informează asupra cantităţii de energie pe care sistemul emetrop trebuie să o furnizeze. Este cazul focalizării greşite. se dezvoltă percepţia de mişcare. Echilibrul sistemului vizual pentru vederea departe. echilibrul optic va fi adesea imprecis. în acelaşi timp cu punerea la punct. Mişcările diverselor structuri provoacă acomodarea. al instabilităţii fixării care pot determina nistagmusul. Ea constă în coordonarea mişcărilor celor doi ochi pentru a se centra pe un punct oarecare din spaţiu . de culoare a formelor. chiar cu cea mai bună compensare optică. de sistemul nervos central. Reciproc. identificarea. informaţiile senzoriale vizuale se armonizează cu maturizarea celorlalte simţuri şi se integrează la nivelul centrilor corticali. binoculizarea se stabileşte în armonie cu progresele de postură. ceea ce duce la o formă elaborată a reprezentărilor vizuale. pentru orice obiect din spaţiul observat. ♦ Realţia focalizare-binoculizare Focalizarea şi coordonarea binoculară sunt susţinute de sistemul visceral şi de sistemul scheletic. dacă acuitatea vizuală este limitată. deci o acomodare dată. Primul sistem este comandat de sistemul nervos autonom. ● Identificarea este procesul prin care. Pornind de la senzaţiile vizuale brute. mecanism prin care sistemul vi zual îşi modifică focalizarea funcţie de distanţa până la obiectul vizat. coordonarea şi decodificarea. pentru a se ajusta la stimulare.25 … 1. În vederea aproape echilibrul este între + 1.

Aspectul dinamic este definit de elementele necesare pentru modificarea structurilor statice. Faza structurală cuprinde structurile proprii sistemului studiat. echilibrul în vederea aproape este realizat pentru 1. ca urmare a activităţii muşchilor ciliari. Starea de emetropie presupune focalizarea unui obiect aflat la infinit. iar aceştia la rândul lor modifică curburile cristalinului . mai convex decât în vederea departe 6 . posibilităţile de modificare dioptrică sunt utilizate pentru menţinerea punerii la punct. Aspectul ajută componentele de bază. pentru o funcţionare eficace. Analiza comportamentelor în procesul de focalizare Faza structurală Aspectul static este caracterizat prin ansamblul de dioptri ai ochiului şi retina ca ecran. 1) Aspectul static: printre structurile care compun sistemul considerat unele sunt mecano – statice. Aspectul dinamic: focalizarea se poate adapta diferitelor plane din spaţiul obiect.75 dpt. Sistemul dioptric are capacitatea mare de variaţie. Aspectul control se referă la retroacţiunile şi reajustările care pot duce la performanţe noi. În faza operaţională. Faza operaţională Aspectul static: în timp ce focalizarea realizată la faza funcţională era grosieră. la nivelul operaţional ansamblul structurilor oculare se armonizează. Pentru studiul acestor relaţii.50 … 0. faza funcţională şi faza operaţională. statistic normali. Faza funcţională Aspectul static: în prezenţa unei stimulări corespunzătoare începe faza funcţională. necesar pentru o activitate prelungită. pentru a atinge starea de echilibru. cân d este perfect echilibrat. Trunchiul cerebral şi cortexul sunt implicaţi în reglarea mecanismelor dioptrice. În situţia de echilibru. Contracţiile irisului ca urmare a variaţiei iluminării retinei şi muşchii ciliari sunt comandaţi de un centru nervos situate în trunchiul cerebral. rezultat al structurilor dioptrice. Ele devin dinamice. aspectul dinamic este caracterizat de variaţiile de viteză şi de supleţe. Această capacitate permite menţinerea focalizării în jurul unei poziţii de echilibru. se împarte fiecare dintre faze. nervul optic şi cortexul vizual realizează o cale senzorială pentru reflexul acomodativ. Această rezervă este indispensabilă şi permite să fie în mod constant oscilantă şi pregătită pentru orice reajustare.Analiza comportamentelor Există trei faze care permit clasarea comportamentelor: faza structurală. pentru a deveni eficace. indiferent de modificările sistemului. 3) Aspectul control: orice sistem viu este informat de consecinţe le actelor sale pe termen mai lung sau mai scurt. au o uşoară hipermetropie 0. ochii. Retina. dar funcţionarea sa normală trebuie să se facă într-un interval restrâns. Fenomenul este involuntar. Faza funcţională cuprinde comportamentele permise de structurile oculare. Faza funcţională poate fi ilustrată în ce priveşte aspectul dinamic de mişcările reflexe care preced mersul la noul născut. în trei aspecte. Faza operaţională cuprinde comportamentele la care trebuie să ajungă sistemul studiat. Sistemul devine eficace la acest nivel. Aspectul control: corespunde modificărilor celor mai des folosite.75 dpt. care au nevoie de elemente motoare. Între faze există relaţii directe şi indirecte. În societatea modernă. Muşchii ciliari şi muşchii irisului formează elementele dinamice ale fazei structurale. Aspectul control: acţiunea elementelor musculare trebuie în permanenţă reajustată.25 … 1. 2) Aspectul dinamic: unele structuri se află într -un raport mai strâns cu motricitatea. Rolul fundamental al fazei funcţionale este focalizarea. Pentru un sistem dezvoltat şi echilibrat.

Aspectul dinamic: menţinerea orientării ochilor este asigurată de reflexele de compensare şi versiune. să se poată ajusta pentru toate planele obiect din spaţiu. care au bază ereditară. este monoculară şi se defineşte în raport cu un sistem. Prima postură oculară în dezvoltarea organismului. trebuie de asemenea. Comportă elaborarea centrării celor doi ochi pe punctul de fixare şi variaţiile acestei centrări.Aspectul dinamic: echilibrul atins de sistemul emetropic răspunde la stimulări interne şi externe. Pentru ca aceste echilibre să fie stabile şi durabile.75 dpt Dinamic Muşchii ciliari şi irieni Activitatea muşchilor ciliari decide variaţia focalizării Echilibrul are supleţe şi precizie prin microfluctuaţii de acomodare Control Retina. Obiectul deplasat are imaginea pe periferia retinei şi o nouă orientare o readuce în fovee. Compensarea este reflexul care permite să se păstreze orientarea cu toate că s-a mişcat capul sau corpul. Echilibrul obţinut de sistemul dioptric trebuie să presupună şi o decodificare optimă şi reciproc. fără o apreciere perceptuală destul de fină. Aspectul control: focalizarea se înscrie într-un context global la care participă identificarea. Structurile comportamentelor în acest proces sunt reflexele pe care un individ le are genetic: reflexul de orientare.structurile binoculare reprezentate sunt bazele structurilor comportamentelor care compun faza structurală. Aceasta din urmă consolidează şi precizeză urmăririle oculare. antrenând reflexele de orientare şi se elaborează puţin câte puţin o aliniere foveală stabilă. trebuie să existe o supleţe suficientă şi limitată pentru a rămâne precis. care se exercită în timpul urmăririlor oculare în diferite direcţii din spaţiu . reflexul de versiune. Reflexul de versiune este activat atunci când se deplasează obiectul în spaţiu. are bază genetică. În tabelul următor. Sistemul. nervii optici. este prezentată sinteza anlizei pentru procesul de focalizare: Faze / aspecte Structurală Funcţională Static Ansamblul de dioptri Focalizare ca rezultat al organizării structurilor dioptrice Ansamblul structurilor oculare se armonizează pentru a atinge echilibrul de 0. dar are nevoie de exerciţiu pentru a se finisa şi integra unei activităţi binoculare complexe. Aspectul static: vederea binoculară este procesul prin care individul percepe spaţiul în care îşi ghidează deplasările şi manipulările. centrii nervoşi realizează relfexe Modificări pentru menţinerea focalizării în jurul poziţiei de echilibru Echilibrul dioptric presupune decodificare optimă Operaţională Analiza comportamentelor în procesul de binoculizare Faza structurală . Reflexul de orientare. pentru a trece de la un plan de privire la altul sau pentru a urmări binocular un obiect în mişcare. Aspectul control: activitatea reflexelor de compensare şi versiune permite degajarea motricităţii oculare. poate modifica echilibrul ce nu poate fi realizat. Faza funcţională este principală în analiza comportamentelor. Antagonismul funcţional între periferie şi centrul retinei declanşează şi ghidează reflexul. Decodificarea dificilă. Poate fi considerat o succesiune de orientări.50 … 0. decodificarea nu trebuie să perturbe echilibrul dioptric normal. care poziţionează ochiul spre obiect şi care este de origine reflexă. 7 . reflexul de compensare.

Centrarea şi vederea simultană sunt dependente una de alta. Orice intermitenţă în vederea simultană sau defect de centrare binoculară. Pentru diferite fixări rezultă variaţii ale centrării. activa te de jocurile repetate de convergenţă. când o perturbaţie oarecare a provocat diplopia. o cunoaştere a obiectelor exterioare şi. cu proiecţie corticală bine definită şi comportând mai ales punerea în joc a neuronilor senzitivi care pot de asemena.50 pdpt). În vederea aproape . care asigură rapiditatea răspunsului. Un echilibru riguros este însoţit de o rigiditate contrarie eficacităţii binoculare. prin supleţea introdusă. În tabelul următor. implică stereoscopia. Un ochi va prelua conducerea mişcărilor şi fixărilor. Aspectul control: vederii simultane şi fuziunii în toate planele spaţiului. Această rezervă este constituită în vederea departe de o uşoară tendinţă divergentă (exoforie fiziologică de 0. Ea este caracterizată de capacitatea sistemului binocular de a recăpăta instantaneu fuziunea. ci le fixează pe cele existente. iar mişcările mai rapide.versiune Centrare Amplitudine maximă Vedere simultană de convergenţă şi divergenţă Divergenţă fiziologică Ochi director operaţională Control Urmăriri Aliniere foveală Amplitudine optimă sau amplitudine de fuziune Stereoscopie Analiza comportamentelor în procesul identificării vizuale Structura procesului de identificare trebuie să reflecte activitatea senzorială a sistemului vizual. li se adaugă aprecierea distanţelor prin integrarea funcţiilor binoculare şi a experienţei locomotorii sau de manipulare. şi natura. Aspectul dinamic: dinamica vederii binoculare este caracterizată prin mişcări de versiune şi vergenţă. Ea nu este perfectă fără divergenţa fiziologică care. care a dobândit o specificitate pentru reglarea comportamentului şi asigură printr -un fel de decodaj al mesajelor aferente. nu pot fi atinse în funcţionare nomală. Faza operaţională nu aduce comportamente noi. ceea ce necesită modificări ale tonusului în musculatura extrinsecă a ochilor. momentul şi durata evenimetelor. se asigură supleţea şi permanenţa centrării binoculare în vederea aproape şi departe. este prezentată sinteza anlizei pentru procesul de binoculizare: Faze / aspecte Structurală Funcţională Operaţională Static Reflex de orientare Dinamic Reflexe de: . Aspectul static: în această fază. de asemenea. Astfel. Percepţia este un ansamblu integrat de senzaţii.compensare . provocat în mod normal de activit atea unui element aferent determinat. asigură explorări fine.Aspectul static: constă în centrarea simultană a celor doi ochi pe punctul de fixare şi care are drept urmare vederea simultană a obiectului vizat. el fiind de referinţă. Stereoscopia implică o binocularitate bine stabilită. Amplitudinea aceasta redusă depinde de tendinţele de fuziune. Senzaţia este un răspuns specific. postura binoculară se dotează cu o rezervă de funcţionare asigurând supleţea sa. Controlul fixărilor binoculare în timpul lecturii este astfel mai precis . Acesta este ochiul director. Percepţia reprezintă o 8 . În faza funcţională se elaborează percepţii prin asocierea senzaţiilor. Faza structurală este dominată de elaborarea senzaţiilor. Aspectul control: limitele dincolo de care rezultă diplopie. integral subiectiv. Aspectul dinamic: centrarea binoculară şi vederea simultană se realizează la un moment dat pentru un punct din spaţiu. eventual. să asigure o stimulare directă. esoforia creşte la 4 … 6 pdpt şi corespunde aceleiaşi nevoi funcţionale ca în vederea departe (pregătire pentru acţiune).

fondului. ce permite să reapară datele vizuale utile. Sensibilitatea la energia fotonică constiuie primul comportament de identificare vizuală. prin proiecţia formelor reliefului (perspectiva). auditive) concură cu cea vizuală la organizarea spaţiului extern. Aspectul control: bagajul perceptiv se organizează controlat. câteva detalii semnificative (stilizate). Reacţiile corespunzătoare excitării retinei periferice sunt de tip motor: reflexul de orientare spre lumină. în a completa cunoaşterea lor perceptuală prin referire la alte obiecte. când toate stimulările heterogene se reunesc. discriminarea detaliilor). dint r-o parte sau alta. Obiectul sau spectacolul vizual sunt în continuu prezente în minte. 9 . se organizează în jurul unor modele de referinţă şi contribuie la formare a de modele stabile la care individul se poate referi (un cub văzut de la distanţă sau de aproape. Faza operaţională Aspectul static: pe baze perceptuale rezultate din experienţa vieţii se elaborează reprezentările. Conceptul de obiect apare din diferenţierea selectivă a formei. modificabilă. Elaborarea sa mentală se sp rijină pe constanţa percepţiei din etapa dinamică. Analiza acestor blocuri de spaţiu. reflexul pupilar. Etapa dinamică a fazei funcţionale înglobează toate funcţiile asociative care conduc la percepţii complexe. Asociaţiile perceptive ca şi senzaţiile. Aspectul dinamic: unele reacţii vizuale par perfect stabilite prin ereditate. ea este variabilă. prezentând succint toate experienţele vizo-motrice trăite în jurul obiectului: bloc de spaţiu individualizat care obţine formă . are plasticitate mare dar şi o oarecare fragilitate. detaliului şi reliefului. permite aranjarea tuturor informaţiilor vizuale care se organizează într-un spaţiu orientat. Selectivitatea vizuală constituie punctul de plecare al percepţiilor. Alte experienţe senzoriale (tactile. Permanenţa este consolidată de mecanismele de memorizare şi se valorifică prin reamintirea spaţiului observat. Ele pot fi limitate la: contururile formei (siluete). Reprezentările constiuie faza operaţională a identificării vizuale. este identificat întotdeauna ca un cub).interpretare care la om implică o experienţă. asocierea formelor. Imaginile sunt copii precise ale obiectelor într-un spaţiu redus la două dimensiuni. mişcare. Faza structurală Aspectul static: identificarea vizuală se defineşte ca un proces prin care individul obţine o semnificaţie din mesajele de origine fotonică. Reprezentarea constă în evocarea obiectelor în absenţa lor. Faza funcţională: la această fază contribuie utilizarea retinei centrale şi a analizorului cortical. Aspectul static: capacitatea de a recepţiona energie luminoasă este cuplată la aceea de a selecţiona informaţiile utile. Aspectul control: configuraţia feţei rezultă în urma unui comportament dinamic. Organizarea înnăscută la nivelul sensibilităţii se face după modele vizuale moştenite. culoare. Aceste modele sunt puncte de referinţă în jurul cărora se organizaeză sensibilitatea vizuală. deplasările motoare controlate şi manipulările. un singur detaliu ales (caricatura). Aspectul dinamic: elementele vizuale selecţionate în etapa precedentă sunt insuficiente pentru a stabili recunoaşterea spaţiului luminos. care nu sunt percepute în acest moment. Constituirea bagajului vizual se face foarte liniar. chiar fără stimulări luminoase (permanenţa). Comportamentele primare sunt înlocuite prin conduite mai elaborate. Selecţia a două senzaţii ident ice într-un ansamblu echivalează cu o filtrare. fără să se pună în relaţii particulare diversele senzaţii de lumină. Comportamentul selectiv se regăseşte în toate etapele de dezvoltare a identificării vizuale (discriminarea culorilor.

dureri oculare. Etapa control se poate rezuma astfel: construcţia de spaţii simbolice. volumelor este integrată într -o nouă metodă de interpretare: abstracţia vizuală legată de ansamblul comportamentelor mentale. diplopie. vorbă şi vizual. exoftalmie. achiziţionarea unei monturi noi. aparenţa fizică. analiza nevoilor vizuale. utilizarea de coduri neconvenţionale şi convenţionale Control Constituirea spaţiului global difuz Organizarea de blocuri de spaţiu Spaţii simbolice. lăcrimare abundentă. fotofo bie. anizocorie. oboseală şi indispoziţie oculară nespecifice. funcţia sa vizuală. integrate. Acest tip de analiză se compune din: istoria vizuală personală actuală şi anterioară. starea de sănătate. Aspectul control: finisarea comportamentelor vizuale permite o sinteză individuală a spaţiului. a nevoilor vizuale în legătura cu activităţile sale. CAPITOLUL 3 ISTORIA CAZULUI Istoria cazului reprezintă ansamblul informaţiilor legate de caracteristicile fizice. vedere neclară pentru departe. utilizarea şi coordonarea acestor spaţii prin gest. istoria vizuală familială. este prezentată sinteza anlizei pentru procesul de identificare vizuală : Faze / aspecte Structurală Funcţională Operaţională Static Sensibilitate la lumină Recepţie Selectivitate Permanenţă Memorizare (reamintire) Vizualizare Dinamic Răspunsuri reflexe faţă de modele vizuale Asociere. b) Doleanţele subiectului – motivul vizitei la cabinetul optometric. dificultăţi la citit. studierea. stării de sănătate.Aspectul dinamic: percepţia formelor. 10 . scotoame. datele de identificare ale subiectului. simbolizate şi stocate în vederea utilizării lor şi constituie personalitatea. verificarea monturii. detaliilor. evaluarea progresului obţinut prin terapeutica utilizată. conceperea de elemente noi. dureri de cap cu sau fără legătură cu ochii. strabism. Statistic s-au constatat următoarele motive invocate de subiecţi: vederea neclară pentru aproape. infecţii diverse specifice. corp străin în ochi. experienţelor trăite. psihice. aparenţa psihologică. În tabelul următor. pierderea vederii. tulburări de vederea culorilor. sau aspecte legate de lentile. Istoria vizuală personală actuală şi anterioară Cuprinde mai multe faze: a) Informaţii generale: data consultaţiei. elaborare de modele Abstracţie. senzaţie de arsură oculară. ameţeli. contururilor. verificări oculare de rutină. creativitate PARTEA A II A OPTOMETRIA FUNCŢIONALĂ PRACTICĂ Etapele examenului optometric complet sunt: ● istoria cazului ● inspecţia preliminară ● examenul analitic funcţional ● analiza rezultatelor şi stabilirea diagnosticului ● terapeutica optometrică ● alternative de sevicii pentru persoanele cu probleme vizuale ● urmărirea. constanţă. mediul în care subiectul trăieşte.

Subiecţii cu simptome specifice. existenţa implantului de cristalin. usturime. oboseală. De subliniat hemofilia. anterior venirii la cabinetul de optometrie. ce le agravează sau provoacă o problemă de sănătate vizuală. Apoi toate datele legate de acesta: data ultimei consultaţii oftalmologice şi detalii despre aceasta. urmarea unui tratament ortooptic. Poziţii incorecte ale corpului pot de termina apariţia heteroforiilor şi chiar a strabismului.unele condiţii ereditare şi congenitale atât sistemice cât şi oculare pot exista la unii membrii ai familiei. strabismul. existenţa glaucomului. clipire frecventă. Activităţile vizuale de aproape impun un efort care poate fi acceptat fără daune. senzaţii de arsuri. Adesea efortul vizual creează manifestări tensionale. cauze funcţionale. fără modificări structurale. temperatura mediului înconjurător etc. 11 . d) Istoria vizuală familială . caracterul şi severitatea simptomului (frecvenţa. regresiv sau staţionar). relaţ ii cu alte simptome. durata. cauza putând fi o cataractă. Nevoile perceptive foarte particulare pot să perfecţioneze punerea la punct şi să reducă din suprafaţa şi jocul funcţional al vederii. migrena. O scădere a performanţei vizuale t rebuie luată imediat în considerare. unele degenerescenţe pigmentare. lăcrimare abundentă. În alte cazuri. fumatul. impresia de a vedea la un moment dat mai puţin net. Aceşti factori pot fi exerciţiul fizic. ştiu de regulă. care pot dispare după echilibrarea optică. alcoolul. un retinoblastom. Întrebările specfice determinării istoriei vizuale anterioare a subiectului ar putea fi legate de accidente oculare.c) Istoria vizuală personală propriu-zisă Dacă tendinţele naturale ale indiviz ilor pot induce comportamente vizuale particulare. expunerea la radiaţii. nisip în ochi. locul. înroşirea ochilor. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este şi portul unor ochelari de către subiect. durata şi periodicitatea. vedere neclară. factorii care provoacă sau uşurează simptomul. după efort vizual dacă apar durer i. clipiri excesive. Este mai ales cazul persoanelor care execută lucrări minuţioase şi se plâng că văd neclar când ridică ochii pentru a privi la distanţă. Unele întrebări puse subiectului. tensionarea pleoapelor. calculatorul. Simptomele care afectează procesul de binoculizare sunt: migrene localizate în zona frunţii sau orbitelor. anomalii de dezvoltare. lectura. Un simptom care există de multă vreme poate sugera daune structurale şi funcţionale importante. progresiv. orbirea cromatică. chimice. pot fi legate de anomalii ale vederii binoculare. natura problemelor vizuale. cauze mecanice. prescripţia ochelarului. hrana. înroşirea ochilor. determină adesea atitudini emetropice specifice. o tumoră craniană sau atrofia secundară a nervului optic. acest efort poate fi ocolit prin adaptare sub forma progresiei miopice. În ce priveşte plângerea principală trebuie să se cunoască următoarele: prima apariţie a neplăcerilor vizuale. se referă la simpotme caracteristice disfuncţionalităţilor procesului de focalizare: dificultăţi la concentrarea asupra lucrului. durata cât poate fi menţinură o activitate vizuală. înţepături oculare. altele decât senzaţii de greutate a ochilor sau înţepături oculare. Indicaţii complementare sunt furnizate de unele aptitudini ale subiectului: viteza de citire. ca şi diplopia. tratamentul dacă există. efectele ameliorative. oboseala generală. arsuri termice. un melanom coroidian. existenţa ambliopiei etc. tulburările emoţionale. e) Istoria sănătăţii cazului Principalele cauze ale problemelor oculare sunt: cauze congenitale şi ereditare. diabetul. obişnuinţele obţinute funcţie de tendinţele sale sau de imperativele mediului înconjurător. miopia etc. Senzaţiile de înceţoşare vizuală. boli neinfecţioase ale altor oragne. infecţii şi boli infecţioase.

magazin. vitaminelor. Lumina influenţează variaţia diametrului pupiular. pot simţi oboseală. Specializarea pe una sau două dimensiuni ale spaţiului poate provoca tensiuni binoculare. fără cheltuieli energetice anormale. carbohidraţilor şi a proteinelor afectează starea ţesuturilor oculare. deci profunzimea câmpului observat şi precizia de punere la punct. la alegerea metodelor şi mijloacelor terapeutice. scrie. funcţie de nevoile individului. 12 . dacă are ticuri. Analiza vizuală determină un profil al capacităţilor subiectului. Unele activităţi privilegiază activitatea aproape-departe pe o singură direcţie. Dacă distanţa este frecvent variată. activează o gimnastică oculară c e influenţează emetropizarea. cum vorbeşte. portul abuziv de ochelari cu lentile absorbante pot provoca comportamente prea rigide ducând la variaţii dioptrice. limitarea lor prin iluminat artificial. Aparenţa fizică şi psihologică Caracteristicile fizice generale trebuie observate de către tehnicianul optometrist. Persoanele care sunt nevoite să lucreze în aceste condiţii. pot apare datorită creşterii presiunii arteriale şi a angiospasmelor. a unei poziţii ce stânjeneşte mişcările respiratorii. Variaţia intensităţii luminoase a radiaţiei percepută. constituie o sursă de tensiuni binoculare ce pot duce la uşoară esoforie. Rezultatele observaţiilor se consemnează. fără să facă apel la suport periferic. de mediu. Centrarea celor doi ochi. care se pot dovedi suficiente sau incomplete. care corespunde lungimii antebraţului măsurată de la joncţiunea degetului mare cu arătătorul. Poate fi cazul unei distanţe de vedere prea scurtă. Se observă discret modul cum se mişcă. cum citeşte. a unei posturi corporale asimetrice. atelier. temperamentul. Din aceleaşi cauze pot apare schimbări uşoare de refracţie şi forii. Sistemul vizual uman est e echilibrat pentru vederea la distanţă. O iluminare insuficientă care privilegiază numai vederea centrală poate constitui o agravare a unei situaţii binoculare deja instabilă. deficienţe de auz etc. Lipsa mineralelor. când vederea periferică este puţin stimulată. Mediul influenţează focalizarea. Distanţa de lucru este un element important al nevoilor vederii binoculare. testelor preliminare. Postura influenţează vederea binoculară. jenă vizuală. acestea ajutând la stabilirea diagnosticului. din momentul în care subiectul a intrat în cabinet. Analiza nevoilor vizuale Nevoile vizuale interesează cele mai multe procese. deşi comportamentul binocular este aproape normal. Vederea binoculară este elaborată să funcţioneze în spaţiul tridimensinal. până la vârful cotului. Activitatea exercitată într-un singur plan. Acestea depind de individ. Sistemul binocular este prost adaptat pentru vedere la distanţă mai mică un timp îndelungat. de conduita sa generală. Distanţa de lucru aproape. în timpul conversaţiei preliminare.Schimbări vizuale şi chiar orbire temporară subită. Aceste variaţii pot provoca dificultăţi notabile în cazurile de fuziune fragilă. Vederea binoculară depinde de stimulările vizuale periferice. Mişcarea poate fi considerată ca un element de igienă pentru procesul de binoculizare. este distanţa manipulării fiziologice (distanţa lui Harmon). subiectul va trebui să adapteze instantaneu postura sa binoculară. trebuie să se realizeze cu precizie pe punctul observat. Durata de lucru poate duce la oboseală. Este cazul conducerii autovehiculelor noaptea. Absenţa variaţiilor de intensitate luminoasă.

Pielea pleaopelor este cea mai delicată parte a corpului. Alte aspecte sugerează diverse afecţiuni. Astfel. se poate vizualiza lobul palpebral al glandei lacrimale.CAPITOLUL 4 INSPECŢIA VIZUALĂ PRELIMINARĂ Înainte de a se face analiza completă a performanţelor vizuale este necesar să se facă o inspecţie preliminară a stării de sănătate a sistemului vizual. starea cristalinului. poziţia şi acţiunea pleaopelor. Există lupe cu sistem propriu de iluminare. poziţie anormală) .congestia şi edemul conjunctivei. deformări mecanice ale peoapelor cauzate de tumori sau urmare a unei decompensări secundare la rinichi şi inimă. observând lăţimea meniscului lacrimal pe marginea pleoapei superioare. Acestea pot fi edem colateral dat de celulita orbitală. hemoragii. Analog şi în cazul unor afecţiuni generale ce pot afecta vederea. Dacă se depistează anomalii patologice ce necesită tratament medical se reco mandă mai întâi consultul unui medic oftalmolog. caracteristici globale ale camerei anterioare. deformări preauriculare. poziţia şi mişcarea globilor oculari. caracteristici ale genelor şi sprâncenelor (mişcare.deplasare exoftalmică a globului. se pot depista: eventuale conjunctivite. fără a fi atinse . ce este de asemenea. edeme. poate fi direcţionată spre în faţă sau oblic. conjunctiva şi marginile pleoapelor trebuie să fie strălucitoare. Inspecţia preliminară începe în timp ce se discută cu subiectul şi constă. . Mişcarea sprâncenelor trebuie const atată ca o probă a integrităţii părţii superioare a nervului facial. starea retinei. Examinarea preliminară a sprâncenelor. conjunctivei şi anexelor Configuraţia sprâncenelor este normal simetrică şi trebuie să se observe dacă au păr. culoare. mai ales spre marginea temporală. introducând pe discul Recos lentila de 20 dpt sau stereomirosco pul cu lampa cu fantă. observarea făcându-se cu o lupă monoculară sau binoculară. Se poate folosi şi oftalmoscopul electric. Deficienţele mecanice sunt însoţite de apariţ ia neatractivă şi relaxată a pleoapei superioare. din observarea şi notarea următoarele aspecte: structura şi mobilitatea feţei. pierdere. Controlul optometric şi eventual prescrierea ochelarilor se va face numai după vindecarea afecţiunii. în general. tumori specifice. reflexe pupilare.rotaţia anormală a globului. 13 . infecţii. în special a orbitelor . Controlul preliminar al anexelor globului ocular şi a segmentului anterio r se poate face cu ajutorul unei lămpi stilou. se cere subiectului să privească în jos şi se răsfrânge pleoapa folo sind un instrument special sau cu degetele. Aparatul lacrimal În lumină focalizată oblic cu ajutorul lămpii cu fantă. particularităţi ale pleoap elor. responsabil cu comanda muşchilor orbiculari ai pleoapelor. Se compară cei doi ochi Orbita – inspecţia preliminară cuprinde următoarele determinări: . ce trebuie să fie de minim 1 mm. poziţia punctelor lacrimale şi evidenţierea deficienţelor sistemului lacrimal. Se observă curgerea lacrimilor peste marginile pleoapelor. .deformări ale conturului marginii pleoapelor. pleoapelor. depuneri cu aspect specific. caracteristici ale pielii. depuneri. ceea ce poate duce la restrângerea câmpului vizual în partea de sus. corneea. starea conjunctivei. Debitul lacrimal se determină preliminar. . . flictene (bule mici).inflamaţii şi deformări ale pleoapelor. Dacă privirea este îndreptată în jos şi pleoapa de sus răsfrântă . Pentru examinarea zonei de sub pleoapa superioară şi a fundului de sac . infecţia sinusurilor paranazale. starea corneei.

Observarea se face cu ochii liberi sau cu lupa.eventuale fracturi descoperite prin palpare. Dacă ochiul liber face o mişcare de realiniere pe lumina fixată.. Se observă mărimea şi egalitatea pupilelor. Se notează răspunsul direct şi se observă ochiul pereche (normal pupilele se micşorează – miozisul). capacitatea de a menţine contracţia. pentru a ilumina polul posterior al ochiului de la distanţa de aproximativ 200 mm. Evaluarea anizometropiilor se face cu testul polarizat cu pătrat. subiectului i se cere să fixeze binocular un obiect depărtat şi se notează diametrele pupilelor. imagine proiectată pe ecran). Echilibrul ocular se testează cu metoda ocluziei. aripa Maddox pentru aproape. realizat într -un ecran negru.). Pentru conturul reflexelor pupilare lampa stilou este deplasată de la periferie. culoarea irisului. Estimarea fixării pentru fiecare ochi se face pe un stimul (bec. care influenţează strabismul (asimetrii. unilaterală..anomalii vasculare în pleoape sau conjunctivă. Se pot depista eventualele opacităţi din vitros şi evalua dimensiunile şi distribuţia lor. După două minute se prezintă o ţintă aşezată la 150 . boli tumorale etc. Inspecţia pupilelor se face în camera iluminată normal. a eventualelor opacităţi. subietcul fiind în repaus observând o ţintă depărtată. hemoragii. Inspecţia corpului vitros se face cu oftalmoscopul sau biomicroscopul cu lampa cu fantă. distanţă interpupilară mică. . Pentru micşorarea aberaţiei de sfericitate a ochiului şi a influenţei unor neomogenităţi în mediile optic transparente ale ochiulu i se foloseşte un orificiu de diametru de 1 . focalizând fasciculul lămpii în vitros. iar cu celălalt se urmăreşte mişcarea reflexului pupilar. Evaluarea foriilor se face cu lentila Maddox şi crucea Maddox pentru departe. traumatisme. Pentru verificarea reflexului de apropiere. absentă. 2 mm. jucărie. destinderi ale vaselor de profunzime. pierderi de ţesut. Se observă limpezimea corneei. în lumină naturală sau artificială. caracteristicile anatomice ale orbitelor. Examinarea acuităţii şi evaluarea preliminară a ametropiilor se începe în vederea departe fără ochelari şi cu ochelari pentru ochiul drept. cu ochiul director. Astfel se verifică dacă scăderea 14 .. Se repetă testul pentru celălalt ochi. Examinarea mobilităţii ochilor şi a vederii binoculare – se observă şi se consemnează poziţia feţei şi capului. aşezat pe linia principală de vizare aproape de ochi. să se observe transparenţa acestuia. Biomicroscopul cu lampa cu fantă permite. Se remarcă rapiditatea răspunsului. foveală şi binoculară. Se observă evetualele deplasări şi opacifieri parţiale. Testarea versiunilor se realizează cerând subiectului să urmărească ţinta în cele opt direcţii. Se acoperă un ochi şi se observă mişcarea reflexului corneean. mărimea contracţiei. Subiectul fixează o ţintă luminoasă la peste 500 mm. el este deviat. Se foloseşte metoda oftalmoscopiei directe cu fascicul intens sau cu biomicroscopul cu lampa cu fantă. Oftalmoscopul indirect binocular permite iluminarea cu un fascicul mai intens de lumină şi stereoscopie. Fixarea poate fi normală.. dacă sunt egale sau nu şi capacitatea de a păstra miozisul. Se poate face şi cu oftalmoscopul folosind lentila de 20 dpt sau biomicroscopul cu lampa cu fantă. eventual o vascularizare. altor formaţiuni etc. Acuitatea în vederea departe este reductibilă şi mai semnificativă ca acuitatea aproape. alternantă. Inspecţia corneei se realizează folosind lupe sau biomicroscopul cu lampa cu fantă şi se observă mătuiri. Controlul vederii binoculare se face cu testul Worth. Observarea se face printr-o lentilă a oftalmoscopului cu putere mare. 200 mm. regularitatea conturului. fisuri. Inspecţia cristalinului se face cu ochii liberi sau folosind o lupă. Se notează diametrele pupilelor.

Se schimbă lentila şi se pune la punct un vas din zona papilei. corpul vitros. eventual oftalmoscop binocular indirect . În situaţia unui subiect cu probleme patologice deosebite. respectiv medicul oftalmolog . irisul. Apoi se cere subiectului să fixeze centrul reticulului din oftalmoscop. conjunctiva. erori de refracţie. distanţ a pentru care se face compensarea. pleoapele. funcţie de situaţie și numai cu ajutorul unui cadru medical specializat.1 – Oftalmoscopia Scop: observarea transparenţei mediilor optice ale ochiului. în medie fiind nevoie de aproximativ trei. Se extinde examenul pe o suprafaţă cât mai mare a retinei. cristalinul. Acuitatea pentru aproape depinde de diametrul pupilar. CAPITOLUL 5 EXAMENUL ANALITIC FUNC ŢIONAL Pachetul de teste optometrice oftalmice cuprinde un număr de 39 de teste. sugerează miopie şi astigmatism mic. se verifică întâi compensarea şi în al doilea rând se analizează dacă acomodările celor doi ochi sunt egale. După stabilirea cu trusa de lentile de probă (sau foropterul) a combinaţiilor de lentile care compensează. Compensarea este necesară punerii la punct pe retină. presbiopia. examinarea trebuie extinsă la mai multe teste. Acuitatea proastă pentru departe şi aproape sugerează astigmatism semnificativ sau o patologie semnificativă. O excelentă acuitate apropae asociată cu acuitate scăzută pentru departe. Obturarea este mai puţin relevantă pentru persoane în vârstă pentru că reduce nivelul de lumină necesar vederii. cu dereglări timpurii ale maculei . 15 . dar poate fi un handicap în caz că există opacităţi în mediile oculare. Se schimbă lentila cu alta mai mică şi se observă succesiv umoarea apoasă. Subiectul priveşte ecranul proxotipului sau textele de pe un carton cu suprafaţă albă mată. medii transparente sau tulburi. nivelul de iluminare. skiascopia. pentru controlul părţii anterioare a ochiului se poate utiliza biomicroscopul cu lampa cu fantă. Se testează ochiul drept cu ochiul drept. Iluminarea testului trebuie să fie cam de trei ori mai mare ca iluminarea ambientală. Ele se folosesc în funcţie de cazul studiat. iar prin extensie 44. Testul nr. Echipament: oftalmoscop electric. presbiopie sau dereglări acomodative. Pentru evaluarea preliminară a refracţiei se poate folosi refractometrul automat sau refractometre optice vizuale. Se aranjează în oftalmoscop o lentilă convexă de 20 dpt. patru teste pe caz. Trebuie să se ţină seama de poziţia subiectului când lucrează în vederea aproape. Se observă corneea. Dacă punctele proxim aparente ale celor doi ochi. Pentru măsurare se folosşte tabloul de teste optotip specifice vârstei. Determinarea finală a acuităţii se face după compensare optică corespunzătoare. Acuitatea bună la distanţă şi slabă pentru aproape sugerează uşoară hiperopie cu astigma tism mic. ţinta depărtată. Comportamente observabile: structuri normale sau anormale. deplasând instrumentul şi schimbând orientarea o chiului. Se cere subiectului să privească în oftalmoscop şi se observă foveea şi regiunea maculară.acuităţii depinde de o compensare necorespunzătoare. Precizia determinărilor este mai scăzută ca la acuitatea pentru departe. Mod de lucru: iluminare slabă în cabinetul de testări optometrice. Se observă poziţia foveei în raport cu reticulul şi stabilitatea ei. nu sunt la aceeaşi distanţă. starea structurilor. Creşterea iluiminării ajută adesea la ameliorarea acuităţii subiecţilor maturi. aranjamentul optic al structurilor. ochiul stâng cu ochiul stâng. acestea vor fi înlocuite cu o singură lentilă cu efect optic echivalent.

Manipulările anolg testul nr. Se notează puterile în secţiunile principale şi orientarea lor sau diferenţa puterilor şi orientarea secţiunii cu puterea cea mai mică în valoare algebrică. Echipament: foropter sau trusa de lentile. până ce subiectul raportează alinierea celor două imagini.2 – Keratometria Scop: evaluarea gradului de toricitate a corneei (depistarea astigmatismului corneeean). Se notează valorile găsite şi sensul bazei prismei. aliniere pentru putere prismatică zero (ortoforie). Testul nr. Normal: structuri normale. Normal: exoforie de 0. orientarea secţiunilor principale.. Se notează valorile găsite pentru efect prismatic.Centrarea: stabilă. medii transparente. Echipament: keratometru (oftalmometru).4 – Skiascopia Scop: evaluarea obiectivă a refracţiei ochilor.8 sau corespunzătoare acuităţii maxime Mod de lucru: se pune în faţa ochilor compensarea pe care subiectul o poartă. 0. prisma variabilă. prisma de 6 sau 8 pdpt. Comportament observabil: rămâne putere prismatică bază internă (exoforie). Se începe cu 16 . adâncimea cupei papilare. Comportamente observabile: calitatea imaginilor mirelor. Subiectul fixează ţinta cu ambii ochi..50 dpt cu axa la 0°. Notare: starea structurilor.50 . linia verticală cu litere cu Vb = 1 sau Vb = 0. diferenţa între puterile în secţiunile principale.3. Se introduce în faţa unui ochi o prismă de 6 sau 8 pdpt bază sus pentru dedublarea imaginilor testului. ochiul stâng controlează ochiul stâng. Comportamente observabile: analog testul nr. optotip de fixare cu linie verticală de litere cu acuitate Vb = 1 pentru aproape sau cu cea mai bu nă acuitate a subiectului. aliniere foveală stabilă şi centrală pentru fiecare ochi. Echipament: foropter sau trusa de testare subiectivă.3 – Forie obişnuită în vederea departe Scop: evaluarea foriei cu care s-a obişnuit subiectul. verificarea compensării pentru punere la punct. Testul nr. Echipament: skiascop electric. ţintă aşezată la 5 . 6 pdpt bază internă. astigmatism fizilogic de 0.13a – Forie obişnuită în vederea aproape Scop: evaluarea hetoroforiei cu care este obişnuit subiectul în vederea aproape.. Normal: în plan orizontal 4 .50 dpt. Se reduce puterea prismatică lent. rămâne putere prismatică bază externă (esoforie). Observatorul păstrază ambii ochi deschişi şi ochiul drept controlează ochiul drept.67 m. Mod de lucru: testul se face cu prescripţia anterioară de ochelari.. Testul nr. Se aduce în faţa ochiului drept prisma variabilă cu care se induce un efect prismatic de –15 pdpt bază internă. Distanţa observator-subiect trebuie să fie de 0. Testul nr. descentrat stabil sau instabil. dacă a existat. Mod de lucru: iluminare ambientală atenuată. Normal: astigmatism nul sau maxim. Se detremină puterile în secţiunile principale şi orientările acestor secţiuni. rigla de skiascopie. foropter sau trusă de lentile. instabilă.. 10 m.3. prisma de 6 sau 8 pdpt. prisma variabilă. Ţinta se aşează la 40 cm de subiect. Mod de lucru: iluminare nor mală.. Se reglează ochelarii de testare pentru distanţa interpupilară corespunzătoare unui obiect apropiat.

Se notează compensările găsite pentru vederea la distanţă pentru ambii ochi. ţinta în T pentru apropae (Vb =1 şi Vb = 0. Se notează puterea dioptrică totală obţinută. la . Pătratele inferioare (verde la stânga. rigla de skiascopie.ochiul drept.6. se scade + 1. neutralizare cilindrică – plan. Mod de lucru: testul roşu-verde polarizat este împărţit în patru pătrate.5 este lăsată în ochela rii de probă şi va da deplasare . mira cruce cu linii paralele. Testul nr. Pentru distanţa observator -subiect de 0. Mod de lucru: se aşează ţinta la distanţa de 0. skiascop. roşu la dreapta) emit lumină polarizată la 45°.. 180°. 17 . Este echilibru . Testul nr. iar pentru 0. Mod de lucru: ţinta se află la 1 m. apoi la cel stâng.5) cu litere şi figuri. Testul nr. Se cere subiectului să numere literele de pe ţintă. un ochi vede numai cercurile de sus pe verde şi roşu. Echipament: skiascop.6 – Skiascopie la 1 m Scop: evaluarea punerii la punct la 1 m.50 m de subiect.00 dpt. Pătratele superioare (verde la stânga.. în vederea la distanţă. Se reduce puterea convexă progresiv până la neutralizare. dacă privind cu ambii ochi.contra’’ în toate secţiunile. În ochelar ii de probă se găseşte poziţia necesară vederii la distanţă.8 – Forie indusă.contra’’.50 dpt. o singură valoare de neutralizare. testul roşu-verde polarizat. Echipament: foropter sau trusa de lentile. Se măreşte puterea în convex pentru a se obţine deplasarea reflexului retinian .50 dpt şi ± 0.7. Puterea totală găsită reprezintă valoarea testului nr.. linia verticală de litere cu Vb = 1 sau cea mai bună acuitate a subiectului. concav. plan. teste optotip pentru departe (distoptip). Mod de lucru: se reglează ochelar ii de probă la distanţa interpupilară pentru vederea departe şi se introduc lentilele compensatoare de valori dioptrice găsite la tesul nr. prisma de 6 pdpt sau 8 pdpt. apoi cel stâng. Se măreşte puterea convexă pentru a se obţine mişcare contra a reflexului retinian în toate meridianele. valoare de neutralizare variabilă . pentru dedublarea imaginilor testului (spargerea fuziunii). cilindrul în cruce de ± 0. rozeta Parent (mira Foucault şi căpriori). Testul nr. Se micşorează progresiv puterea convexă până la neutralizare într -o secţiune. de compensarea determinată la testul nr.. rigla de skiascopie.50 m se scade din compensarea găsită + 2..67 m. Se testează ochiul drept . se percep toate figurile la fel de negre şi nete. iar în final se verifică ambii ochi.25 dpt. iar celălalt numai pătratele (cercurile de jos) pe roşu şi verde. efectul Jello: imposibil de determinat sensul deplasării umbrei. Se neutralizează deplasarea reflexului retinian în toate meridianele. Se procedează la fel pentru ochiul stâng. Skiascopul este aşezat în acelaşi plan cu ţinta.x’’ dpt ax 0° . roşu la dreapta) emit lumină polarizată la 135° (vibraţia la 45°).7.5 – Skiascopie pentru vederea aproape Scop: evaluarea capacităţii de punere la punct pe obiecte apro piate. Dacă în faţa ochilor se aşează compensarea şi filtrele polaroide. Echipament: foropter sau trusa de lentile. prisme variabile. efect Jello sau foarfece. Echipament: foropter sau trusa de lentile.7 Scop: evaluarea foriei purtând compensarea de la testul nr.7 – Testul subiectiv (formula de bază) Scop: determinarea subiectivă a compensării pentru vederea departe. apoi în cealaltă secţiune principală. Compensarea găsită la testul nr. Comportamente observabile: neutralizare sferică – convex. Se introduce în faţa ochiului stâng o prismă de 6 pdpt sau 8 pdpt bază sus. foropter sau trusa de lentile. ţintă. Se revine la ochiul drept. efectul foarfece: imposibil de determinat axele şi puterile (astigmatism variabil).

25 dpt la ambii ochi. Se reduc lent valorile prismelor. Testul nr. pentru 18 . Comportamente observabile: subiectul vede una sau două linii de litere: întotdeauna două. Se întregistrează valoarea sumă a celor două prisme corespunzătoare. Mod de lucru: se continuă mărirea valorilor prismelor bază externă din faţa celor doi ochi simultan. prisme variabile.Se aşează în faţa ochiului drept prisma variabilă.12 – Forie verticală şi ducţiuni verticale în vederea la distanţă Scop: evaluarea latitudinilor şi rezervelor de fuziune pe verticală în vederea departe. Comportamente observabile: rămâne putere prismatică bază internă (exoforie). întotdeauna una. În plus faţă de compensările respective se adaugă + 0. linia verticală pentru acuitate Vb = 1 sau acuitate maximă a subiectului.. prisme variabile. aliniere putere prismatică bază 0 (ortoforie).11 –Abducţie la distanţă Scop: evaluarea latitudinii şi rezervei de fuziune în vederea departe în abducţie. Echipament: foropter sau trusa de lentile. Se cresc puterile lentilelor prismatice în bază externă. Se cere subiectului să semnaleze când linia de litere se dublează net. devine mai uşor de citit sau pare că se deplasează într-o parte. devine mai uşor de citit sau pare că se deplasează într-o parte. 15 pdpt.10 – Convergenţa la distanţă. Testul nr.. prisme variabile. până subiectul raportează alinierea celor două imagini. Testul nr. Suma prismelor bază externă care permite primul punct de neclaritate este convergenţa relativă pozitivă. spargerea fuziunii în bază externă şi recuperare Scop: evaluarea latitudinilor şi rezervelor de fuziune. Se atrage atenţia subiectului asupra sensului noţiunii de uşoară neclaritate şi pentru aceasta se aşează în faţa ochilor lentile de + 0. Echipament: foropter sau trusa de lentile. Normal: 0.25 dpt. Echipament: foropter sau trusa de lentile.50 pdpt exoforie. linia verticală pentru acuitate Vb = 1 sau acuitate maximă a subiectului. linia verticală pentru acuitate Vb = 1 sau acuitate maximă a subiectului.7. În faţa ochilor se aşează compensările stabilite la testul nr. prisme variabile. Testul nr.25 dpt. Se înlătură lentilele de 0.9 – Adducţie reală la distanţă (convergenţa relativă pozitivă la distanţă) Scop: se evaluează latitudinile şi rezervele de fuziune în vederea la distanţă. cu care se introduce un efect prismatic de 15 pdpt bază internă. până ce subiectul raportează aceeaşi uşoară neclaritate experimentată înainte. Se cere subiectului să semnaleze când linia de litere se dublează net. Ţinta este o linie orizontală de litere cu acuitate Vb = 1 sau pentru acuitate maximă a sbiectului. Se reduc lent valorile prismelor până ce subiectul semnalează că cele două imagini sunt din nou confundate. până ce subiectul semnalează că cele două imagini sunt din nou confundate. Se notează valorile găsite pentru efect prismatic. Mod de lucru: în ochelarii de testare se pun lentilele cu valorile dioptrice determinate la testul nr. Se înregistrează valoarea sumă a celor două prisme corespunzătoare. Mod de lucru: iluminare ambientală normală. Modul de lucru: se continuă mărirea valorilor prismelor bază internă din faţa celor doi ochi simultan. Comportamente observabile: subiectul vede două linii de litere sau vede o linie de litere. linia verticală pentru acuitate Vb = 1 sau acuitatea maximă a subiectului. Se reduce puterea prismatică lent. În faţa ochiului stâng se mai pune o prismă variabilă cu baza internă de 10 . Se pun prisme variabile. Echipament: foropter sau trusa de lentile.7. rămâne putere prismatică bază exterioară (esoforie). Subiectul ar trebui să remarce o uşoară neclaritate (înceţoşare).

În faţa celuilalt ochi se mai pune o prismă de 6 pdpt bază sus.25 dpt. până ce apar puţin mai negre liniile orizontale. se poate mări valoarea compensării la ambii ochi simultan . Manipulările anolg testul nr. Mod de lucru: ţinta se aşează la 40 cm de subiect. cilindri încrucişaţi cu axele la 90° şi se măreşte puterea sferică convexă sau se reduce puterea sferică concavă. pentru ca liniile verticale în cele două imagini. Iluminare ambientală redusă.25 pdpt. Se reduce lent valoarea prismei bază sus. ea va trebui stimulată. se măreşte puterea în sens pozitiv până ce verticalele apar mai negre. Dacă egalitatea nu este realizabilă se lasă comp ensarea care face orizontalele puţin mai negre. prisma variabilă. Ţinta se aşează la 40 cm de subiect. prisma de 6 sau 8 pdpt. ţinta cruce cu linii paralele verticale şi orizontale. cilindrii în cruce de ± 0. până ce ţinta devine citibilă. până ce liniile ţintei par la fel.obţinerea diplopiei pe orizontală.14a. Dacă nu sunt se egalează dacă este posibil cu lentile cilindrice.7.25 pdpt. Se notează foria determinată şi compensarea folosită. Se reglează ochelarii de testare pentru distanţa interpupilară corespunzătoare unui obiect apropiat.50 pdpt şi ± 0.7. Mod de lucru: testul se face cu lentile de valori dioptrice obţinute la testul nr. Se repetă etapele şi pentru ochiul stâng. până ce subiectul raportează că cele două linii par să fie la acelaşi nivel. Subiectul vede două imagini ale crucii.7 Scop: evaluarea foriei în vederea aproape. Testul 13b – Forie indusă de ţintă apropiată. să fie mai negre ca cele orizontale. Dacă orizontalele par mai negre. ţinta cruce cu linii paralele verticale şi orizontale.50 pdpt şi ± 0. prisme de 3 pdpt. Ţinta cu teste optotip pentru distanţa de 40 cm. Se pun în faţa ambilor ochi. Dacă verticalele rămân mai negre cu compensare de bază (testul nr. Testul nr. adăugând treptat lentile de + 0. având acuitate corespunzătoare ţintei pentru departe. cilindrii în cruce de ± 0.14a – Cilindrii în cruce în vederea monoculară aproape Scop: determinarea compensării în vedere disociată folosind cil indrul în cruce. Dacă nu este fuziune. Apoi se duce puterea pozitivă până la egalitatea nuanţelor. Echipament: foropter sau trusa de lentile. prisme de 3 pdpt. Se disociază pe verticală vederea binoculară.7) se reduce puterea convexă. Echipament: foropter sau trusa de lentile. Dacă subiectul nu poate citi textul. se va nota modul cum a fost stimulată şi faptul că a fost necesar.14a. Se întreabă subiectul dacă în imaginea superioară (ochiul drept) liniile verticale şi orizontale par la fel de negre şi distincte.3. 19 . Echipament: foropter sau trusa de lentile. când subiectul foloseşte compensarea determinată cu testul nr. Se îndepărteză prismele disociatoare şi se lasă în faţa ochilor compensările stabilite la testul nr. În faţa ochilor se pune compensarea de la testul nr. Testul nr. Se repetă la fel şi pentru ochiul stâng. Se întreabă subiectul dacă vede mai net verticalele sau orizontalele. punând în faţa ochiului drept o prismă de 3 pdpt bază jos şi în faţa ochiului stâng o prismă de 3 pdpt bază sus sau punând în faţa ochiului stâng o prismă de 6 pdpt bază sus. optotip de fixare cu linie verticală de litere cu acuitate Vb = 1 pentru aproape sau cu cea mai bună acuitate a subiectului. Se atrage atenţia subiectului asupra imaginii superioare (ochiul drept) şi se reduce puterea sferică convexă sau se măreşte puterea sferică concavă. Mod de lucru: analog testul nr.14b – Cilindru în cruce binocular (test cu fuziune) în vederea aproape Scop: evaluarea compensării cilindrice.

.14a . Mod de lucru: iluminare ambientală normală..13a.13a.. Echipament: foropter sau trusa de lentile. Mod de lucru: acelaşi mod ca la testul nr. Apoi în faţa fiecărui ochi se pune prisma variabilă. Se disociază imaginile cu prisma de 6 pdpt bază sus în faţa ochiului stâng. 20 . Testul 15b – Foria indusă de compensarea stabilită la testul nr. Subiectul vizează linia verticală de litere. Oricare ar fi lentila folosită pentru secvenţele următoare. mărind valorile prismelor bază externă din faţa ochilor. aflată la 40 cm.control’’. Se reduc valorile prismelor bază externă şi la un moment dat. Se procedează în continuare ca la testul nr. prisme variabile.17a – Convergenţa relativă negativă Scop: evaluarea convergenţei relative folosind compensarea control. prisma variabilă. Observaţie despre lentilele compensatoare folosite la următoarele teste: Dacă un subiect nu poate citi testele optotip cu Vb = 1. dar nu poartă în mod obişnuit ochelari la citit.14b. ţinta linie verticală de litere. Testul nr.14b sau altă lentilă care îi permite să lectureze. în vederea aproape Scop: evaluarea foriei indusă la testul nr. 5 pdpt. Testul nr.control’’.16a – Convergenţa relativă pozitivă Scop: evaluarea convergenţei relative pozitive Echipament: foropter sau trusa de lentile. ţinta la 40 cm. Echipament: foropter sau trusa de lentile. Valoarea efectului prismatic total se notează şi se măreşte arbitrar cu încă 4 . de exemplu un presbit. prisme variabile. Dacă este miop.Testul nr. Mod de lucru: se procedează ca la testul nr. se foloseşte formula stabilită la testul nr. ţinta linie verticală cu litere de Vb = 1 sau maxim al subiectului. Echipament: foropter sau trusa de lentile. dar poartă ochelarii şi la cit it aceştia vor fi .14b. prisma de 6 sau 8 pdpt. Mod de lucru: se continuă testul început la 16a.. optotip de fixare cu linie verticală de litere cu acuitate Vb = 1 pentru aproa pe sau cu cea mai bună acuitate a subiectului. prisma de 6 pdpt. Se începe întotdeauna cu prisma cu baza internă. subiectul raportează fuzionarea imaginilor. ţinta linie verticală cu litere Vb = 1 sau maxim al subiectului. Echipament: foropter sau trusa de lentile. prisme variabile. Se pune o prismă în faţa ochiului drept de 15 pdpt bază internă.. Se pune în faţa ochilor formula . ea se va numi . lentila control va avea puterea dioptrică 0. prisme variabile.16b – Rezerva pozitivă de fuziune Scop: evaluarea rezervei de fuziune. în continuare pentru a evita revenirea fuziunii. ţinta linie verticală cu litere de Vb = 1 sau maxim al subiectului. Mod de lucru: iluminare ambientală normală.14a Scop: evaluarea foriei în vederea aproape în plan orizontal. când subiectul poartă compensarea .15a – Forie indusă de compensarea determinată la testul nr.16a cu deosebirea că prismele sunt orientate bază internă. Dacă subiectul este miop. compensarea stabilită la testul nr. până ce subiectul nu mai raportează că vede ţinta dublă sau că ea redevine citibilă sau pare că se deplasează.. începând cu prisma bază internă.brut’’.control’’. Testul nr.

21 – Acomodarea relativă negativă Scop: evaluarea acomodării relative negative Echipament: foropter sau trusa de lentile.50 dpt. binocular. Amplitudinea de acomodare va fi A = + 1. pentru obţinerea diplopiei pe orizontală.19 – Amplitudinea de acomodare Scop: evaluarea amplitudinii de acomodare. De exemplu.50 dpt. se începe cu compensarea control.25 dpt binocular. Se revine la control şi se notează.50 – 1. două prisme variabile. În faţa ochiului stâng se pune prisma variabilă de 10 . Echipament: foropter sau trusa de lentile. se adaugă lentile sferice pozitive în trepte de + 0. cu compensarea control. linia de litere orizontală cu acuitate Vb = 1 sau cu acuitatea maximă a subiectului pentru distanţa de 40 cm.50 dpt. ţinta linie verticală cu litere Vb = 1 sau maxim al subiectului. Puterea lentilei pozitive la compensarea de la testul nr. până ce citeşte ţinta cu dificultate. Mod de lucru: iluminare ambientală normală. până ce subiectul nu poate citi nici o literă din ţintă. Echipament: foropter sau trusa de testare. 21 . până ce subiectul reclamă că ţinta este definitv necalară.00 dpt. Lentile negative adăugate – 3. după adăugare sunt + 2. până ce acesta semnalează că vede două linii de litere sau că linia redevine clară. În faţa ochiului drept.3. Se reduce valoarea prismei cu baza sus.. Dacă subiectul poate citi se adaugă lentile sferice negative în trepte de 0. Echipament: foropter sau trusa de lentile. în faţa ochilor se pune compensarea subiectivă. se începe cu compensarea control. până ce subiectul nu poate citi nici o literă din ţintă. Se reduce binocular valoarea lentilelor pozitive sau se măreşte valoarea lentilelor negative din faţa ochilor.00 dpt. Testul ne. ţinta aşezată la 40 cm. Mod de lucru: iluminare ambientală normală.Testul nr. Amplitudinea va fi A = 2.00 dpt.50 = + 4. prisme variabile. După ce subiectul a raportat că nu mai poate citi nici măcar una sau două litere din ţintă se continuă să se mărească binocular valorile prismelor cu baza internă.15 pdpt bază internă. Mod de lucru: se realizează secvenţa în continuarea testului nr. Dacă subiectul este presbiop. Valoarea le ntilei negative adăugată este adunată cu + 2. ţinta la 40 cm. ţinta teste optotip Vb = 1 sau cele care pot fi recunoscute de subiect.00 = + 1. Lentilele în ochelarul de testare. Se cere subiectului să citească literele din test. până ce subiectul raportează alinierea celor două imagini. corespunzătoare acuităţii maxime. pentru a se obţine amplitudinea. citibilă sau că ţinta se deplasează brusc într-o parte.. testele opt otip situate la 33 cm.17b – Rezerva negativă de fuziune Scop: evaluarea rezervei negative de fuziune. Testul nr.17a.7 de + 1. Se măreşte puterea pozitivă sau se reduce puterea negativă. Testul nr.00 – (.20 – Acomodare relativă pozitivă Scop: evaluarea acomodării relative pozitive Echipament: foropter sau trusa de lentile. Testul descris se repetă şi monocular. teste optotip pentru aproape. compensare subiectivă iniţială + 1. ţinta teste optotip cu Vb = 1 sau cele care pot fi recunoscute de subiect. Mod de lucru: iluminare ambientală normală.7 este scăzută din + 2. ţinta intens iluminată. Exemplu: compensare nr . Mod de lucru: iluminare ambientală standard.00 dpt. Se notează suma lentilelor negative adăugate.18 – Forie şi ducţiune verticală în vederea aproape Scop: evaluarea forie şi ducţiunii pe verticală.00) + 2. În faţa ochilor se pune compensaţia optică pentru aproape.25 dpt. se pune prisma de 6 pdpt bază sus.25 . Testul nr.

24 – Reflex de versiune Scop: evaluarea capacităţii de a menţine fixarea pe un obiect în mişcare. Comportamente observabile: mişcări regulate ale capului cu menţinerea fixării pe izvor. Echipament: sursă de lumină punctiformă mobilă (lampa stilou). mişcările asociate. Testul nr. Mod de lucru: iluminat ambiental normal. mişcări asociate. pierderile de fixare. Se repetă testul în acelaşi mod pentru celălalt ochi. Comportamente observabile: ambii ochi urmăresc sursa de lumină tot timpul şi regulat. la înălţimea ochilor şi în plan median. Se deplasează ţinta în plan orizontal în arc de cerc. Se cere subiectului să menţină fixarea pe sursa de lumină aflată în mişcare. Se notează pierderile şi reluările de fixare sacadate. urmăririle oculare sunt însoţite de mişcări asociate ale capului şi / sau corpului. fără reacţie. uniform. teste optotip la distanţa de 5 m (infinitul oftalmologic). în plan orizontal. corpul fiind fix. se aşează sursa de lumină la aproximativ 10 cm de rădăcina nasului. subiectul este aşezat pe scaun. de câteva ori. Se cere subiectului să fixeze ţinta cu ambii ochi. Se notează comporatmentul observat ca amplitudine şi viteză de răspuns. Se aprinde lampa.23 – Reflex de compensare a mişcărilor corpului Scop: se evaluează independenţa mişcărilor oculare în raport cu mişcările capului şi corpului.25 – Urmăriri oculare Scop: se evaluează calitatea mişcărilor de versiune în direcţiile principale. În timpul observaţiei se păstrează lampa stilou aprinsă. un ochi pierde fixarea apoi o reia. se aşează sursa de lumină la câţiva centimetri de rădăcina nasului în planul median şi la înălţimea ochilor. Normal: menţinerea fixării cu mişcări ample şi regulate ale ochilor fără mişcări asociate. Se cere subiectului să f ixeze tot timpul sursa de lumină şi să rotească capul. Se protejează de lumină cu mâna celălalt ochi. Normal: contracţie consensuală. Testul nr. b) relfexul consensual: contracţia ambelor pupile sau a unei singure. cu compensarea control. ambii ochi sunt incapabili să urmărească stimulul luminos. se pune s ursa de lumină la distanţa de 40 cm. fixarea intermitentă. mişcări asociate ale corpului şi/sau membrelor. pierderi de fixare la un ochi sau la amândoi. Comportamente observabile: a) reflexul fotomotor: contracţie. dilatare. b) Reflexul consensual: se iluminează ochiul drept şi se observă ochiul stâng şi analog se iluminează ochiul drept şi se observă ochiul stâng. oscilaţii. Se cere subiectului să urmăresască sursa care se deplasează în plan vertical 22 . Se notează mişcările sacadate. fixarea permanentă cu salt pe mediană. Echipament: lampa stilou. de la stânga la dreapta. Testul nr. Echipament: sursă de lumină punctiformă mobilă Mod de lucru: iluminat ambiental normal. Echipament: sursă de lumină punctiformă mobilă. a) Reflexul fotomotor: se aşează lampa stilou stinsă la 2 cm pe axa pupilei. Normal: mişcări regulate şi ample ale capului cu păstrarea permanentă a fixării. ochii fixează alternativ sau intermitent. ochii urmează mişcarea capului fără să poată menţine fixarea. Mod de lucru: iluminat ambiental normal.Se notează suma lentilelor pozitive adăugate.22 – Reflexul pupilar Scop: verificarea echilibrului orto şi parasimpatic la nivelul irisului. mişcări de mică amplitudine. Testul nr. Mod de lucru: iluminat ambiental diminuat.

Testul nr. în absenţa susţinerii vederii binoculare. După cinci secunde se descoperă ochiul acoperit şi se observă mişcările sale. mişcare temporo-nazală. mişcările asociate ale celuilalt ochi. mişcări asociate ale corpului şi/sau corpului şi membrelor. 23 . orizontală şi după bisectoarele celor patru cadrane. se controlează dacă ochiul este aliniat pe punctul de fixare. sus. pierderi de fixare. Mod de lucru: iluminat ambiental normal. Comportamente observabile: nu se mişcă. orice alt fel de mişcare. Dacă ochiul nu se mişcă. Comportamente observabile: patru puncte (unul alb. ocluzor. două verzi). Normal: ne se mişcă. limitări ale mişcărilor în unele direcţii. mişcare pe verticală sau oblic. se verifică dacă este aliniat pe ţintă. în absenţa susţinerii vederii binoculare. superioară sau inferioară.27 – Mascarea în vederea departe Scop: sondarea tendinţelor posturii binoculare. deviere internă-externă. Se obturează un ochi. extern. ocluzor. mişcare temoporo -nazală. Se notează: mişcarea observată. acoperind celălalt ochi. Un ochelar cu ufiltru roşu şi unul verde.26 – Mascarea în vederea aproape Scop: sondarea tendinţelor posturii binoculare. a urmăririlor neregulate sau regulate. Dacă nu se observă mişcare. a mişcărilor asociate. în vederea departe. ochiul neacoperit nu se mişcă. Mod de lucru: iluminat ambiental diminuat. Testul nr. Se cere subiectului să spună câte puncte luminoase vede şi ce culori au. fără a fi atins. pe direcţiile: verticală. la înălţimea ochilor. trei puncte verzi. mişcare asociată a celuilalt ochi.28 – Testul Worth Scop: evaluarea pemanenţei vederii simultane aproape şi departe. apoi se depărtează progresiv. dar este deviat intern. două puncte roşii. Testul nr. la 5 m distanţă. Normal: urmărire continuă regulată fără pierderi de fixare. cinci puncte (două roşii şi trei verzi). Comportamente observabile: ochiul nu se mişcă. Se cere subiectului să fixeze sursa cu ambii ochi. Se observă mişcarea ochiului descoperit.perpendicular pe planul median al corpului. jos (tropie). Mod de lucru: iluminat ambiental normal. acoperind celălalt ochi. Se acoperă un ochi. mişcare pe verticală sau oblic. unul roşu. Se plasează sursa de lumină la înălţimea ochilor. se pune la distanţa de 40 cm. Echipament: sursă de lumină punctiformă mobilă (lampa stilou). Comportamente observabile: urmăriri continue uniforme. Se notează mişcarea sau deviaţia observată. Se procedează la fel pentru ambii ochi. Subiectul fixează sursa. Echipament: sursă de lumină punctiformă mobilă (lampa stilou). Normal: mişcare temporo-nazală. Se notează: prezenţa sacadelor. în plan median. Se notează numărul şi culorile pentru diferite distanţe. în vederea aproape. un filtru roşu şi două verzi. Se prezintă subiectului lanterna. ambii ochi fiind deschişi. alternanţa acestor posibilităţi. mişcare nazalo temporală. Se repetă testul şi pentru celălalt ochi. După cinci secunde se descoperă ochiul obturat. Echipament: lanterna Worth care are pe peretele frontal patru orificii în care s-au montat un geam alb. urmărire şi sacade neuniforme. mişcare nazalo -temporală. Se plasează sursa de lumină la jumătatea distanţei lui Harmon în planul median. fără a-l atinge.

ţinta albă la capătul unei tije de 50 cm. Comportamente observabile: percepţia permanentă a ţintei. Se deplasează ţinta pe un meridian..32 – Capacitatea de a vedea culorile Scop: determinarea sensibilităţii la diferite lungimi de undă (culori). scotom în interiorul câmpului. Normal: percepţie permanentă a ţintei exceptând zona proiecţiei papilei. inversează culorile. Ochiul care nu este controlat se obturează. Testul nr.30 – Camprimetrie Scop: determinarea sensibilităţii retinei pe o zonă în jurul foveei de 25°. ocluzor. Testul nr. se prezintă un jeton şi se cere să găsească unul la fel.33 – Distingerea detaliilor Scop: determinarea acuităţii vizuale în vederea departe şi aproape Echipament: ochelari de probă. fiecare culoare se regăseşte pe două jetoane. scotoame. Echipament: joc de caroiaje. Testul nr. Fixează centrul caroiajului monocular. Ţinta poate fi o pastilă albă sau colorată sau un punct luminos. Se cere subiectului să fixeze permanent centrul şi să spună dacă vede cele patru colţuri şi patru laturi. Testul nr. confuzie totală de culori. Se aşează ţinta în centrul proiecţiei petei oarbe (la dreapta pentru ochiul drept). Se cere subiectului să fixeze punctul din centrul ecranului. teste optotip. de la distanţa de 30 cm de subiect. mărirea petei oarbe. Comportamente observabile: reducerea câmpului în toate direcţiile. de la exterior la interior şi se cere subiectului să semnaleze momentul când percepe ţinta şi când dispare. dacă toate liniile par paralele. Mod de lucru: iluminat ambiental normal. 29 – Perimetrie Scop: evaluarea limitelor câmpului de sensibilitate pentru fiecare ochi. dacă nu observă o gaură neclară. Normal: întregul caroiaj este văzut. Pentru copii sub 5 ani. Echipament: joc de jetoane de diferite culori. Subiectul fixează un punct central. Se deplasează ţinta după cele opt direcţii principale de privire. se caută eventualele scotoame de-a lungul celor opt direcţii. ocluzor. Caroiajul trebuie iluminat. Comportamente observabile: este văzut tot caroiajul. 24 . Se repetă încercarea pentru 16 meridiane. se cere subiectului să aranjeze jetoanele perechi de aceeaşi culoare. Mod de lucru: subiectul este aşezat pe scaun.31 – Caroiajul Amsler Scop: determinarea sensibilităţii retiniene într-o zonă centrală de 20°. Se trasează o diagramă. capul rezemat de un suport special. când apar cinci puncte. Testul nr. Echipament: ecranul tangent. excepţie pentru distanţa mai mică decât distanţa de spargere a fuziunii. Iluminarea se face conform metodei de lucru adoptate. pentru a se determina dimensiunile papilei. Echipament: perimetru. creşterea suprafeţei papilei. capul fixat. reducerea câmpului într -o direcţie. Un ochi se obturează. Mod de lucru: se aşează subiectul la 1 m de ecran. Normal: reuşită totală. Mod de lucru: subiectul poartă compensarea optică eventuală. una sau mai multe zone dispar. Comportamente observabile: împerecherea este integral realizată.Normal: patru puncte. cu excepţia zonei corespunzătoare papilei. Pornind de la periferia ecranului spre centru.

Mod de lucru: se testează monocular. se izolează un anumit test. poziţia foii şi dacă este răsucită în timpul desenatului. Pentru preşcolari se foloseşte un inel cu tăietură. Echipament: cartoane de 15 x 10 cm. cruce. După alte 10 secunde. subiectul face unele erori. cronometru. reproducere deformată. se întoarce. pătrat. ticuri. orientată a figurii universale. figura pe care o vede. la 6 ani – reproducere fidelă. până termină. urmărirea cu degetul. subiectul trebuie să reproducă ce era pe cartonul respectiv. mişcarea întregului corp. se mişcă. cerc. îşi freacă ochii. unul câte unul şi i se cere să reproducă cu creionul pe o hârtie albă. reproducere fidelă. Mod de lucru: observatorul se aşează la aproximativ 1 m în faţa subiectului. Echipament: cartoane de 15 x 20 cm care conţin una din figurile: linie verticală. 25 . triunghi. reprezentând figuri organizate din ce în ce mai complexe. comportame nte oculare – opriri de fixare. se încruntă etc. Normal: reproducere completă conformă. se notează durata lecturii. Se repetă experimentul pentru 10 cartoane.36 – Viteza de citire Scop: evaluarea eficacităţii mecanismelor implicate în procesul de citire. triunghiului. schimbă poziţia. incapacitate de recunoaştere a testelor. hârtie pentru desenat. linie orizontală. figură universală. Se repetă controlul pentru celălalt ochi şi apoi binocular. Dacă subiectul nu recunoaşte toate literele sau simbolurile de pe o linie. Testul nr. mişcă falca etc. Normal: până la 4 ani – reproducere fidelă a liniilor orizontale.25 pentru maturi Vb = 1. Mod de lucru: se prezintă cartoanele subiectului (aplicat cel mai des la copii). vorbeşte în timp ce citeşte. Se arată subiectului timp de 5 secunde un carton. fiecare având figuri geometrice din ce în ce mai complicate. 35 – Memoria vizuală Scop: evaluarea capacităţii de memorie vizuală. b) aprecierea subiectivă: comportamente posturale – evoluţia posturii aşezat pe scaun în timpul testului (se apropie sau se deprtează. Comportamente observabile: reproducere completă sau parţială. funcţie de norme. (Acuitatea este aceeaşi dacă recunoaşte unul sau mai multe teste) Testul nr. la 7 ani – reproducerea rombului. pătratului. romb. Testul nr. Se prezintă testele optotip cu varia nte de litere sau simboluri.34 – Integrare spaţială Scop: evaluarea modului de recepţionare a principalelor coordonate ale spaţiului. de la 4 la 5 ani – reproducere fidelă a cercului. creion. Normal: pentru adolescenţi Vb = 1. acesta având în faţă o foaie de hârtie şi un creion. de cadrul şcolar sau profesionale. de la dreapta la stânga sau invers). Mod de lucru: iluminare bună a textului. trasarea liniilor pe hârtie este continuă sau discontinuă. verticale şi a crucii. postura cea mai convenabilă (exemplu masa de citit înclinată la 20°). eficacitatea lexică Rv se calculează cu relaţia Rv = (viteza de lectură) / (viteza normală). mişcarea numai a capului. Comportamente observabile: cu ce mână ţine creionul. imposibilitatea de a reproduce modelul. a) aprecierea obiectivă: viteza de lectură se evaluează prin raportul V1 = (nr cuvinte citite) / durata (min). Cartonul rămâne în faţa subiectului.). Comportamente observabile: testul oferă o apreciere subiectivă şi obiectivă a eficacităţii lexice. Comportamente observabile: toate testele sunt recunoscute. orientarea trasării (în jos sau invers. din ce în ce mai mici şi se cere subiectului să recunoască sau să indice în cazul inelelor Landolt poziţia spărturii. pe care să -l orienteze corespunzător testului. Echipament: bateria de 6 teste de lectură adaptate în funcţie de vârsta subiectului. sare peste linii.

Testul de nivelul 1 face apel la imagini şi este constituit din apeluri de imagini.39 – Eficacitatea vizuală Scop: evaluarea calităţii şi cantităţii informaţiilor asimilate în timpul lecturii. miopie – necesară adiţie divergentă. foropter sau trusa de lentile. Se notează valorile compensărilor şi distanţa subiect – ţintă pentru care s-a obţinut egalitatea de netitate. Se repetă etapele şi pentru celălalt ochi şi se verifică dacă egalitatea de netitate se obţine pentru aceeaşi dist anţă. Echipament: bateria de teste de înţelegere analitică. Analog şi pentru celălalt ochi. hipermetropie – necesară adiţie convergentă. După compensare se verifică binocular cu testul roşu – verde polarizat. Se notează comportamentele şi compensările specifice. care se sprijină pe textele utilizate pentru testul de viteză a lecturii. Testul nr. Scop: verificarea compensării optice pentru vederea aproape.Testul nr. Mod de lucru: acest test se face în continuarea testului de viteză. subiectul trebuie să repereze imaginile care corespund conţinutului textului. Se elimină diferenţa cu lentile de probă. dacă este prea lungă se măreşte. Normal: egalitate de netitate pentru distanţa de lucru invocată.38 – Testul roşu-verde în vederea aproape. Chiar şi în caz afirmativ. foropter sau trusa de lentile. raportul dintre numărul răspunsurilor bune şi numărul de întrebări. literele sau simbolurile negre pe fond verde şi pe fond roşu. mai negru pe roşu. mai negru pe verde. Echipament: teste optotip. Ochiu l drept vizează ţinta şi i se cere să spună dacă apar testele optotip cu diferenţe de culoare / nuanţe. Comportamente observabile: se notează numărul de răspunsuri bune. Subiectul trebuie să lucreze un chestionar cu răspunsuri posibile multiple. Ochiul drept vizează ţinta aşezată la distanţa de 33 cm şi i se cere să spună dacă apar testele optotip cu diferenţe de culoare / nuanţe. Comportamente observabile: egalitate de aspect. După compensare se verifică binocular cu testul roşu-verde polarizat.37 – Testul roşu-verde pentru vederea departe Scop: verificarea compensării optice pentru vederea departe Echipament: teste optotip. Dacă distanţa este prea scurtă şe micşorează adiţia converegentă. literele sau simbolurile negre pe fond verde şi pe fond roşu. se obturează ochiul stâng. Normal: egalitate de netitate. 26 . Mod de lucru: iluminat ambiental normal. se apropie semnificativ ţinta care va fi văzută mai neagră pe fond verde. Apreciere: emetropie sau compenesare emetropică divergentă. Mod de lucru: iluminat ambiental normal. alte date concludente. apoi se depărtează până vede mai net pe roşu. se obturează ochiul stâng. Testul nr.

măsurătoare facută în întuneric). Este problemă pur funcţională. Echilibrul pentru vederea departe. Echilibrul funcţ ional de focalizare trebuie sa fie centrat sau uşor descentrat în convex. influenţează echilibrul emetropic şi oscilaţ iile sale. dar la skiascopia departe se constat ă astigmatism invers. Singura rezervă permisă este hipermetropia fiziologică. lungimea globului ocular prea mare sau prea mică. O cornee normală are un astigmatism cuprins între – 0. poate prezenta variaţ ii în funcţ ie de teste sau diferenţe. operaţionale. constituie probleme funcţionale care dăunează eficacităţii vizuale a individului. examenul diferenţiat care să permită cercetarea organizării funcţ ionale a sistemului vizual. Echilibrul pentru vederea aproape poate diferi de ech ilibrul pentru vederea departe şi această diferenţă reprezintă o rezervă garantată a eficacităţii sistemului. Aceasta poate induce în timp o respingere inconştientă a efortului vizual prelungit. comportamentele operaţionale având însă propiile lor aspecte.CAPITOLUL 6 ANALIZA ŞI SINTEZA PROBLEMELOR VIZUALE Probleme de focalizare În procesul de focalizare exist ă probleme dacă: unul sau mai multe comportamente diferă de normele fiziologice. Probleme structurale O problemă structurală poate fi definit ă ca o abatere a unuia sau mai multor componente oculare. în raport cu focalizarea (skiascopie). Ametropia structuralăă poate rezulta. Limitarea sau extensia lor. devine dificilă şi subiectul nu va putea să menţină timp îndelungat o activitate vizuală în plan apropiat. La nivel operaţ ional feed . în activităţ ile sale vizuale. trecerea de la un plan la altul. func ţionale. O problemă structurală se rezolvă prin compensare optică. comportamentele oculare nu sunt în relaţ ii reciproce corespunzătoare. 27 . deş i structurile sunt armonizate. de randament.70 dpt ax 0°. Compensarea optică a problemei funcţ ionale poate deteriora uşor eficacitatea vizuală. O ametropie structurală provine cel mai des dintr-un dezechilibru între caracteristicile diferitelor componente ale ochiului. în funcţie de rolul său în sistemul global de focalizare. Aceasta este o problemă funcţională. cunoaşterea pacientului. Aspectul sintetic se bazează pe relaţia funcţ ională între comportamente şi pe folosirea acestora de către subiect. adesea variabil. de adaptare. dar nu satisfac nevoile vizuale. binoculizare sau indentificare.back – ul cortical. Probleme operaţionale O problemă operaţională poate fi consecinţa problemelor structurale şi funcţ ionale. Probleme funcţ ionale Acestea apar cu sau fără existenţa problemelor structurale. pentru că raza corneei este prea mare sau prea mic ă. Aspectul analitic este constituit de studiul fiecărui comportament.50 dpt … – 0. Problemele procesului de focalizare pot fi: structurale. Aceasta nu trebuie să se reducă decât în cazuri extreme (oboseală generală şi vizuală. Unii subiecţi au o astfel de cornee. în raport cu mediile fiziologice. acuitate la limita posibilităţ ilor subiectului. comportamentele sunt apropiate de normal. adică efectul de control şi de reajustare a ariilor vizuale şi a centrilor corticali. mai ales în plan apropiat. Analiza şi sinteza necesită: o istorie a cazului precisă. orice comportament care se abate de la norme. Variaţ iile dioptrice trebuie să fie suficient de mari pentru a permite o adaptare rapidă la toate distanţele de focalizare. ca şi descentrarea în raport cu echilibrul funcţ ional. Dacă diferenţa este prea mare.

subiectul îş i pierde uşor reperele sale spaţ iale. ● Probleme de compensare şi de versiune . salturi la mediană (trecerea de nas). orientarea se face într-un punct precis al retinei periferice. Simptomele constituie. Probleme de adaptare Adaptarea corespunde unei modific ări a structurilor sau funcţiilor. Dacă valorile de echilibru sunt numeroase (trei sau mai multe) această imprecizie limitează acuitatea vizuală. limitarea amplitudinii mişcărilor. dar să nu fie normal. îndată ce el nu este exact în punctul său de echilibru. cand este testat cu metode bicrom la fel de negru pe roşu şi verde sau cilindru încrucişat sau cu metoda aprecierii perceptuale (verticale la fel de negre ca cele orizontale sau caractere optotip la fel de nete). În cazul reflexelor de compensare. Odată realizată. Ochiul se roteşte. ameţeli. Problemele procesului de binoculizare Prin problemă binoculară se înţelege absenţa sau deficienţa unuia din comportamentele normale. neregularitatea acestor mişcări. în condiţ iile în care îşi exercită profesia. sacade. Absenţa reflexelor poate fi totală sau parţială (momentană). Problema de adaptare se agravează. Probleme de randament Acestea se datorează legăturii deficitare între capacităţi şi nevoile vizuale ale subiectului. ceea ce se întâmplă în cazul leziunilor retiniene centrale. miopul îş i pierde echilibrul departe. Adaptându-se la planul apropiat.Reflexul de orientare utilizează antagonismul retinian între periferie şi fovee şi transferă o stimulare periferică într-una centrală. dacă lucrul vizual aproape devine excesiv. Pentru determinarea şi integrarea problemei de randament.se pot constata absenţa reflexelor de compensare ş i versiune. mişcări asociate. confortului vizual. sau dacă compensarea optică purtată nu corespunde echilibrului pentru vederea aproape.25 dpt se consideră normală. riscă să dăuneze eficacităţ ii subiectului. activit ăţ ile în general. pentru ca imaginea obiectului de interes să se formeze pe maculă. un aspect important care poate determina problema de randament. dar suprasolicitată în detrimentul altor activităţ i. dacă orientarea nu est e menţ inută când se mişcă capul. ceea ce duce la pierderea fixării. Pot fi două cazuri: orientarea se face pe diverse zone ale periferiei. Probleme structurale ● Probleme de orientare . faţă de munca pe care o prestează. subiectul are mai multe valori de echilibru. care pot fi cauzate de perturbaţii vestibulare. O eroare de – 0. adaptarea este mai bună faţă de o activitate dată. Reflexele de versiune depind de stimularea vizuală. Capacitatea de identificare este foarte slabă sau inexistentă. echilibrul subiectului trece spre concav şi dacă nu se iau măsuri miopia progresează.De regulă. Există un centru funcţ ional (macula falsă) care nu corespunde cu centrul structural. Această problemă este legată adesea de pierderi de echilibru. Orbul sau ambliopul nu este capabil să rotească ochiul spre sursa de stimulare. este necesară o istorie a cazului foarte precisă şi o cunoaştere a nevoilor vizuale. Dacă există posibilităţ i de adaptare. care la rândul lor pot fi datorate unor carenţ e de dezvoltare binoculară sau unor anomalii ale structurilor musculare sau nervoase. pentru a reduce tensiunile provocate de o situaţie neobişnuită. Cel mai des se constat ă piederi de fixare. 28 . Excesul de precizie în aprecierea subiectivă. Reflexul de orientare poate exista. Ochiul trebuie să aibă cel puţ in o oarecare sensibilitate la lumină sau la depalsări importante pentru a se orienta. În unele cazuri acest reflex nu există sau nu se realizează normal. de asemeni.

● Probleme de vedere nesimultană Se pot întâlni două cazuri principale: suprimarea (nu există vedere simultană) şi suspendarea (există vedere simultană intermitentă). Strabismul: există strabism când un singur ochi se aliniază pe punctul de fixare. ale aceluiaşi obiect. Dacă alinierea se face în afara maculei. de compensare şi de versiune duce la aliniere. Tropiile: tropia este o aliniere nesimultană a celor doi ochi. alternant. Ea poate fi monoculară. Creşterea amplitudinii de vergenţă nu este chiar o problemă vizuală. Pentru realiniere se acoperă celălalt ochi sau se închid ochii. Înlăturând ocluzorul. Alinierea inexactă sau instabilă. 29 . funcţionarea simultană a ochilor. Suprimarea şi suspendarea sunt testate cu ajutorul disociatoarelor care dau imagini mai mult sau mai putin diferite. ● Problemele centrării sunt: strabismele. cel puţin la nivel conştient. Suprimarea poate fi întotdeauna pentru acelaşi ochi. intermitent. Astfel de persoane evită să citească. Subiectul nu urmăreşte numai cu ochii.Mişcările asociate depind de controlul deficitar al motricit ăţii. pentru a compensa această dificultate. unde vederea simultană este posibilă. ● Probleme de aliniere Integrarea reflexelor de orientare. Suspendarea este definită prin utilizarea nepermanentă a mesajelor captate de cei doi ochi. duce la scăderea acuităţii. când subiectul se află în situaţie vizuală anormală (fără suport periferic de exemplu). ochiul care era acoperit. Această aliniere nesimultană se produce cu ocazia unui test. axele vizuale ale ochilor se intersectează în spatele sau în faţa punctului de fixare. foriile. dislexie. Mesajul captat de acest ochi nu este utilizat. celălalt se orientează în direcţie diferită. Această aliniere precisă menţ inută pe un obiect în mişcare este la baza urmăririlor vizuale. Suprimarea nu este însoţită în mod obligatoriu de acuitate slabă a ochiului care suprimă. În cazul urmăririlor circulare se constat ă frecvent că ochii urmează un poligon. permite observarea tropiilor. Ochiul strabic se orienteaz ă diferit fără provocare. sau sunt exagerat de mari. Probleme funcţ ionale Comportamentele funcţ ionale ale procesului de binoculizare sunt: centrarea celor doi ochi pe punctul de fixare. variaţiile de vergenţă. Există mai des o zonă apropiată. Această suprimare monoculară se manifestă rar la toate distanţele ş i pe toată întinderea câmpului vizual. celălalt având direcţie diferită. este o problemă de orientare. Reducerea amplitudinii de convergenţă corespunde unui deficit de supleţ e. ochiul demascat nu este aliniat pe punctul de fixare. Natura disociatorului poate influenţa rezultatul. ci mişcă şi capul şi corpul. Testul cu ocluzor. Ea este mai mult rezultanta unei modificări preexistente şi manifestarea unei adaptari a sistemului vizual. unul singur fixând obiectul. se roteşte pentru a se realinia pe punctul de fixare. Stabismul poate fi unilateral. ● Probleme de amplitudine de vergenţă Binoculizarea implică centrarea pe diferite puncte din spaţ iu şi deci necesit ă o anumit ă amplitudine de convergenţă şi divergenţă. Pot apare două probleme: sau amplitudinile sunt reduse. decât să rişte diplopia. limitează fuziunea ş i favorizează diplopia. La testul cu demascare. tropiile. Suprimarea poate fi alternant ă. Foriile: în absenţa stimulării fuziunii. Unele persoane preferă să evite o activitate vizuală.

care a survenit în cursul evoluţ iei motrice a copilului. Fixarea: prin fixare se înţelege o suprimare monoculară din cauza unei evoluţii motrice blocate. binoculizarea continu ă. scotoame. Probleme de dezvoltare În cursul dezvolt ării organismului uman pot apărea lipsuri.de randament. adică suprafaţa în care obiectele percepţiei vor fi recunoscute dintr-o singură fixare. ametropie mare monoculară. prin postura capului şi corpului. ambliopia. Falia (întrerupere bruscă): dacă un stadiu de dezvoltare este incomplet parcurs. limitarea stereocularităţ ii. dacă tensiunile vizuale. Foria este în general consecinţa unei falii. . provocând dificultăţi de organizare spaţială. Probleme de randament Aceste probleme se manifestă prin dificultatea de a menţ ine o activitate vizuală un timp îndelungat.de eficacitate perceptivă. Problemele de randament sunt legate de capacitatea de a rezolva exigenţele impuse de profesie. Subiectul trebuie să răspundă exigenţelor fixate de mediul şi societatea în care trăieşte. deficienţe. Exist ă trei tipuri de probleme în acest caz: falia. forii. fixarea regresia. Falia este cel mai frecvent indusă de o anomalie mai mult sau mai puţ in gravă. . Problemele procesului de identificare Aceste probleme se definesc în raport cu normele. Regresia: un sistem vizual care a suferit falia este fragilizat şi dacă este supus la tensiuni ajunge la regresie. provoacă o degradare a sistemului.de integrare motrică.de natură organică. Astfel de probleme pot fi: dificult ăţi de urmăriri vizuale. Problemele procesului de identificare pot fi: . reducând performanţele vizuale. timpul necesar decodificării. Probleme de adaptare Ca urmare a unor dificult ăţ i binoculare determinate de o dezvoltare vizuală incompletă sau a unor exigenţe vizuale prea mari. vederea deficitară a culorilor. Exemple de astfel de probleme: orbirea. . Eficacitatea perceptivă are trei caracteristici principale: întinderea câmpului perceptiv. ambliopii. dar va lipsi o consolidare indispensabilă a eficacităţii optime. dispar şi sistemul vizual va funcţ iona cu comportamentele avute înainte de apariţia faliei. provocate de mediu sau de nevoile excesive. Blocajele pot fi: macula falsă. sistemul vizual binocular se poate adapta. amplitudini de vergenţă. probleme de eficacitate perceptivă. . Ele pot totuşi să se dezvolte într-un context binocular normal. mai ales în ce priveşte rezistenţa la tensiunile provocate de exigenţ ele vizuale importante.funcţionale marcate prin insuficienţ a sensibilităţii. fidelitatea recunoaşterii. Acumulările binoculare realizate după înregistrarea faliei. Un exemplu de adaptare este compensarea unor probleme de postur ă binoculară. cu exigenţ ele mediului şi cu capacitatea individului. Comportamentele normale se deduc din funcţionarea generală şi unitară a individului. absenţa ochiului director. 30 . probleme de randament. care nu permit desăvârşirea unui stadiu dat. lipsa de sensibilitate a unui ochi. dislexia. .Probleme operaţionale Acestea rezult ă cel mai adesea din dificult ăţile structurale sau funcţ ionale. care se manifest ă în principal prin orbire.de organizare perceptivă. Adaptarea are scopul de a reduce tensiunile sau oboseala cauzate de o problemă sau de constrângerile mediului.

● Echilibrarea Ochiul uman este adaptat pentru vederea departe. Echilibrarea reprezint ă o adiţie în raport cu vederea departe şi cel mai des este cuprinsă între +1. măsurări operaţionale (bicrom. având în vedere analiza focalizării. testul subiectiv nr. Echilibrul va fi stabilit funcţ ie de rezultatele testelor bicrom şi cu cilindrii încrucişaţi.00 dpt … +2. ● Copensarea ametropiei sferice în vederea departe Testele necesare sunt: oftalmoscopia. Testele folosite sunt cele de la testarea vederii departe . Ea amelioreaz ă performanţele globale şi este destinată celor care realizează o activitate prelungit ă în vederea aproape.00 dpt. aprecierea perceptuală. datele structurale şi funcţionale fiind primordiale. dar îşi poate modifica caracteristicile optice pentru a se adapta la vederea aproape cu efort. fără a depăşi valoarea gasită la skiascopia fără lectură sau limita superioară a variaţiilor optimale. ● Compensarea astigmatismului Compensarea cel puţ in aproximativă a astigmatismului trebuie să preceadă definitivarea echilibrului sferic. Se fac teste de control dup ă câteva luni. Testele recomandate pentru determinarea compensării astigmatismului sunt: keratometria. relaţia individului cu mediul. Când rezultatul scontat 31 . dacă se cere subiectului să privească un punct sau să citească. reducerea amplitudinilor prea mari. Compensarea sferică pentru aproape nu va depăşi valoarea gasită la skiascopia fără lectură. Interpretarea testelor diferă. multe ore pe zi. testul cu cilindrii încrucişaţ i aproape. stabilirea centrului variaţ iilor dioptrice. La un subiect tânăr. ceea ce duce la oboseală fiziologică în timp. pentru a se vedea dăcă apar modificări ale funcţ ionării emetropice. variaţ ii dioptrice aproape optimale. Skiascopia oferă valori diferite. în vederea aproape.7. ● Reechilibrarea Prin reechilibrare se încearcă micşorarea sau chiar dispariţ ia astigmatismelor şi miopiilor tensionale. binoculizării.CAPITOLUL 7 AMELIORAREA PROBLEMELOR VIZUALE Ameliorarea problemelor procesului de focalizare Ameliorarea se face prin compensarea cu sisteme optice. Dacă valorile numerice găsite sunt foarte apropiate. skiascopia departe şi aproape. Datele structurale furnizate de keratometrie constituie baza oric ărei compensări a astigmatismului. Termenul de compensare este mai indicat decât termenul de corecţ ie pentru că de fapt viciul sau problema patologică nu dispar. ● Compensarea sferică pentru vederea aproape Testele folosite pentru compensarea în vederea aproape sunt: skiascopia aproape fără lectură ş i cu lectură. favorizarea unui echilibru de focalizare mai bun. Valoarea compensării se fixează după un examen complet. Adiţ ia corespunzătoare se alege relativ mai mare. cilindrii încrucişaţ i. cilindrii încrucişaţ i. Reechilibrarea este provizorie. skiascopia. Echilibrarea se propune când istoria cazului indică acest lucru şi se realizează cu lentile multifocale. comportamentele operaţionale pot fi destul de flexibile. dar cu unele nuanţe în interpretare. Ea trebuie modificat ă în funcţ ie de incidenţele cristaliniene. Reechilibrarea se recomandă subiecţ ilor cu deficienţe vizuale majore şi care lucrează cu preponderenţă în plan apropiat. identificării. Contrar presbiopiei. Măsurarea variaţiilor dioptrice permite să se fixeze limitele între care se poate situa valoarea de echilibru. Compensarea încearcă să apropie sistemul optic de starea de emetropie. noţiunea de confort are puţină importanţă. măsurarea latitudinilor de focalizare (variaţ ii dioptrice). care impune o compensare. aprecierea perceptuală. testul bicrom aproape. atât în vederea aproape cât şi în vederea departe. echilibrarea nu este obligatorie. aprecierea perceptuală). compensarea este stabilit ă şi urmează alegerea modului de compensare.

Timpul de purtare este destul de lung şi în acelaşi timp trebuie să se practice mişcări de reeducare vizuo – motrice. Un aspect important al reeducarii vizuo – motrice este dezvoltarea. Lentilele bifocale şi trifocale cu câmp mare sunt indicate subiecţilor tineri. corespunzător dezvoltării generale şi oculare. obturare. 25. progresive sau corneene.  Reeducarea vizuo – motrice: într-o primă aproximaţ ie. aliniere perimaculară etc. Dacă eventualele tratamente medicale. plecând de la etapa care a lipsit. Problemele vizuale sunt analizate în raport cu dezvoltarea normală a individului. se determină natura problemelor şi momentul apariţ iei lor. vederea simultană . Optometria determină exerciţ iile care vor repune subiectul. Se folosesc lentile bifocale. filtre colorate albastre. Este vorba. Antrenamentul se face pentru ochiul care are carenţe: maculă falsă. . În general filtrele albastre se folosesc binocular. Functie de natura problemei. Ameliorarea problemelor procesului de binoculizare Se încearcă următoarele metode de ameliorare: dezvoltarea capacit ăţilor. Obturarea se face aplicând o diafragmă pe lentila unui ochelar. nu reuşesc eliminarea lor. ducţiunile departe şi aproape. 30. Cu ajutorul analizei funcţionale a vederii. Exerciţ iile vizuo – motrice antrenează tot corpul şi se desfăşoară cronologic. compensarea ş i prevenirea. Filtrul albastru favorizează stimularea periferică. lentilele de reechilibrare sunt înlocuite. ceea ce permite o stimulare luminoasă laterală. trebuie purtate cât mai mult timp. când exista numai o funcţ ionare retiniană periferică. vizuo – motricitatea poate fi considerat ă o metodă de ameliorare a funcţ ionării vizuale. fiind complementar reechilibrării. în principal de ocluzie. în condiţ iile unei dezvoltări corecte. bazat pe folosirea prismelor . Antrenamentul vizual se aplic ă mai ales în cazul problemelor de aliniere şi coordonare. având în vedere următoarele aspecte: forie aproape orizontală şi verticală. 31. În acest scop se pot efectua testele: 1. Ea recrează condiţiile mediului postnatal. Exerciţ iile pot fi amplificate prin folosirea filtrelor. forie departe. ● Compensarea problemelor de binoculizare Compensarea cu lentile prismatice se consider ă. există trei metode mai importante: reechilibrarea vizuală. elemente subiective care jeneaz ă. antrenamentul vizual şi reeducarea vizuo-motrice. prin dezvoltarea motricit ăţii generale şi oculare. Ocluzia reaşează ochiul în condiţ iile mediului prenatal. 28. Cu lentilele multifocale se realizeaz ă echilibrul între planul apropiat şi planul îndepărtat. 32 . atunci este nevoie să se găsească metode de amliorare. fără sa inhibe total zonele intermediare ş i centrale.a fost obţinut. Obturarea este o etapă care urmează ocluziei. cu ajutorul examinării detaliate. Aceasta se face prin dou ă feluri de activităţ i: . antrenând o reactie a retinei periferice. Este realizat ă cu ajutorul unui plasture care blochează lumina în totalitate. 23. bazat pe serii de exerciţii vizuale. ce permit în mod artificial stimulări retiniene. pentru a permite exercitarea funcţiei binoculare în condiţ ii optime.antrenament de tip motor. în mod artificial. Apare necesitatea activării specifice comportamentelor prost integrate. trifocale. 29. 22.  Antrenamentul vizual: în cazul unor probleme folosirea mijloacelor optice nu ameliorează complet.acest antrenament interesează mai ales problemele de amplitudine de vergenţă. 24. Metoda se foloseşte pentru probleme foarte profunde. Secvenţ ele de exerciţii urmează ordinea cronologică a etapelor de dezvoltare a binoculizării. 32. pentru a construi sau reconstrui echilibrul binocular. Pentru a fi eficace.antrenament de tip instrumental.  Reechilibrarea cu mijloace optice const ă în a crea un mediu înconjurător favorabil.

compensarea se face mai întâi pentru foria verticală. Obturarea ochiului bun poate fi limitată la câteva ore pe zi sau când se desenează. care în ontogeneză. La adulţ i rezultatele sunt modeste. Ele constituie un bun mijloc de reluare a etapelor de identificare. Mijloacele de ameliorare funcţioanlă sunt: obturatoarele totale şi filtrele colorate. cu obturatorul central. are tendinţa să inhibe activităţile fizice şi fiziologice. Se utilizează pentru problemele vederii binoculare. Incidenţa directă a alimentaţiei.  Filtrele colorate constituie un foarte bun mijloc de recuperare a problemelor de identificare. Ele au rol selectiv la nivelul cunoaşterii spaţiului vizual. Ocluzia se menţ ine toată ziua şi este scoasă numai la întuneric. pentru ambliopii funcţionale. circulaţ iei sângelui şi limfei. Obturarea se cuplează cu reeducare vizuo – motrice. Durata portului ocluzorului poate fi de la două la şase luni şi chiar mai mult.ocluzia totală este realizată în general. Prevenirea este o prioritate şi constă în sfaturi şi controale optometrice regulate. permit o acuitate slabă şi alinierea oculară. dureri de cap.obturarea ochiului slab are ca scop destructurarea rela ţ iilor neuronice considerate deficitare pentru a pregăti o nouă structură. oboseală vizuală. lăsând o acuitate inferioară de 0. De exemplu. În cazul lentilei rigide. Poate fi un pansament al cărui contur se lipeşte de nas şi de marginile orbitei. Metoda are inconvenientul că nu urmăreşte fidel zona de obturat. În unele contexte de reeducare. Prisma poate fi mijloc de reechilibrare Se foloseşte dacă problema de centrare binoculară provoacă jenă subiectivă.În caz de suprimare sau suspendare importantă. Se poate folosi un obturator din plastic subţ ire. . aceast ă obturare poate interveni de îndată ce obturarea ochiului ambliop a activat funcţ ionarea periferică. cu diametrul de 12 mm. care vine în contact cu nasul şi marginile orbitei. Sunt posibile obturări parţiale cu lentile de ochelari mătuite. Este preferabil să se folosească o lentilă de contact. Unele obturatoare au un sistem de aerisire fără să lase să pătrundă lumina. ţ inându-se lipit de lentila de ochelari printr-o ventuză. Radiaţia albastră ar corespunde la o reluare func ţională a dezvoltării şi mobilizează selectiv structurile. o iluminare ambientală cuplată cu o iluminare suficient ă a planului de lucru sunt indispensabile pentru a reduce tensiunile emetropice date de efortul de decodificare. a sistemului nervos autonom asupra funcţionării sistemului vizual sugerează eventualele sfaturi ce se pot da celor a căror concentrare. ca rezultate ale unei organiz ări structurale convenabil activat ă în timpul copilăriei.05. lipind hârtie adezivă pe ochelari. Amelioarea problemelor procesului de identificare Se analizează comportamentele procesului de identificare. Există două tehnici de obturare: obturarea ochiului slab şi obturarea ochiului normal: . Metodele de amelioare prin reeducare sunt destinate copiilor şi adolescenţ ilor. 33 . Obturările parţ iale au rolul de a inhiba funcţ ionarea vizuală centrală şi în schimb privilegiază funcţionarea periferică. Obturarea ochiului bun are obiective diferite şi anume să ajute să lucreze ochiul slab. În cazul unei forii combinate orizontală şi verticală. când ochiul se roteşte spre periferia câmpului. ea poate fi în întrgime neagră. Prevenirea problemelor proceselor de focalizare şi binoculizare Bazele optometriei funcţ ionale şi istoria cazului. Dacă trebuie obturat ă zona centrală a retinei se realizează aceasta. cu coloraţie neagră pe zona centrală. respiraţ iei. care oferă o vedere centrală cu acuitate mică. pentru a ameliora vederea centrală. se scrie sau se colorează. relevă principalele relaţ ii între sistemul vizual şi ansamblul organismului. compensarea cu prisme este inutilă.  Obturatoarele totale nu lasă sa pătrundă lumina prin ele. Se poate folosi lentila de contact subţire. Ochiul ambliop este obturat de preferinţă cu ocluzie totală sau dacă ambliopia este mai putin severă.

Filtrul galben – oranj este folosit pentru a mări randamentul vizual al afacilor. Trebuie să se considere obiectiv toate simptomele care apar în acelaşi timp cu simptomele vizuale. astfel: . probleme de binoculizare (strabism. care dau o mărire subiectivă şi care pot fi purtate de subiect. roşii are mare importanţă momentul când se trece de la unul la altul. frecvenţa şedinţelor necesare (de trei ori pe zi) şi durata lor.se opreşte reeducarea dacă s-a atins punctul maxim. Exemple de folosire a filtrelor: ambliopia funcţ ională a formei şi detaliului. subiectul este echipat optim. Trebuie urmărită regulat evoluţ ia acuităţii şi când se constată că aceasta nu mai progresează sau chiar regresează se schimbă filtrul.se controlează progresele realizate în această perioadă. s-ar putea ca în lipsa pauzelor să încetinească şi să blocheze reeducarea. În cazul secvenţ ei albastre. funcţie de rezultatele obţ inute. Portul constant a filtrelor albastre asigur ă un confort durabil în caz de ambliopie structurală. Utilizarea secvenţei albastru-galben micşorează nistagmusul.reeducarea este o recapitulare a ontogenezei. imediat ce vechile progrese sunt complet integrate. Testele şi observaţ iile repetate la diferite intervale de timp. Tenica recomandat ă: . sub controlul părinţ ilor. psihologice. unele cazuri de dislexie. Conlucrarea părţ ilor la reeducare condiţionează în parte reuşita.durata exerciţiilor.raporturile terapeutului cu familia subiectului sunt importante. care ajută sistemul vizual să menţină performanţele cât mai aproape de normal. de exemplu. permit să se măsoare sau să se aprecieze progresele realizate. Filtrele galbene şi roşu. . 34 . Pe de alt ă parte.testele de control în timpul reeducării sunt importante. nistagmus). frecvenţ ei. În afara acestora.  Mijloacele de compensare se folosesc atunci când amelioarea funcţ ională este puţin probabilă ş i capacitatile de identificare ale subiectului sunt inferioare nevoilor. este folosit ă de persoane în vârstă la citit. Grosismentele practic realizabile sunt de maxim 4x. prin mărirea contrastelor. Perioadele de folosire a filtrelor pot fi de câteva săptămâni. Sisteme exterioare folosite de subiect: .se sugerează o perioadă de reeducare. Mecanisme de compensare. pauzele joacă un rol foarte important. . se folosesc sisteme optice aeriene. Soluţiile adoptate pentru remediere trebuie s ă ţină seama de individ. pentru a se putea realiza.lupa simplă caracterizată prin grosisment şi câmp obiect (diafragmă de câmp). din contră.se verifică cum acţ ionează mecanismele de compensare care trebuie să contribuie la progres.se fixează etapele de reeducare şi deci punctele de oprire. când copilul este mic. .Retina periferică este foarte sensibilă la lumină şi în particular la albastru. Filtrulul roşu asigură rezultate bune în caz de dislexie. . Frecvenţa creşte şi duratele scad. ci se adaptează puţin câte puţin. retina centrală este mai puţ in sensibilă la albastru. Nu se aplică o tehnică standardizată.se reia reeducarea la un interval de timp. galbene. În cazul ametropiilor mari sau corneei neregulate. ca urmare a tratamentului şi la nevoie să se aducă corecţii. unele exerciţii se recomandă să se facă acasă. . Aşadar stimulii luminoşi pot astfel favoriza mobilizarea altor zone vizuale mai puţ in elaborate. cu frecvenţe maxime posibile. al celor cu ambliopie structurală.  Reeducarea vizuo-motrice necesită cunoaşterea aprofundată a relaţiilor între vedere şi organism. pentru un timp de repaus. . luni sau chiar ani. . deficienţe auditive. adică cel mai des poart ă lentile de contact corneene. selectionează zone retiniene centrale şi structuri corticale mai dezvoltate. . Perioadele de pauze sunt importante. Terapia prin filtre se bazează pe rolul de selectivitate. motrice. Filtrul albastru micşorează activitatea proiecţiilor corticale ale retinei centrale. Tehnica de reeducare se bazează pe principii fundamentale.

prin bombarea sa. . cu atât efortul de convergenţă este mai mare (ca şi efortul de acomodare).  Educarea identificării vizuale are un rol foarte important în momentul în care cerinţele sociale noi pot provoca obiceiuri vizuale dăunătoare. odată cu înaintarea în vârstă. Legătura dintre acomodare şi convergenţă nu este fixă.fuziune senzorială.telelupe care furnizează grosiemente de până la 8x şi sunt montate pe o montură de ochelari. Observarea cămpului – obiect se face monocular. . una deviind (cea a ochiului care are viciul de refracţ ie mai mare). înseamnă mişcarea celor doi ochi pentru a privi acelaşi punct. Acest proces este de trei feluri: .convergenţa în oftalmologie. Termenul de heteroforie este definit în antagonism cu cel de ortoforie care semnifică starea de echilibru a globilor oculari. Centrul este marcat cu un cerc mic. în acest caz avem “acomodare relativă”. când privirea este fixată asupra unui obiect. Fuziunea imaginilor este posibilă atunci când aceasta se formează în puncte corespondente pe cele două retine. Există diverse variante constructive în care sistemul optic este susţinut de un stativ. CAPITOLUL 8 COMPENSAREA HETEROFORIILOR Heteroforia este un dezechilbru oculomotor cu tendinţă de fuzionare. Ortoforia defineşte echilibrul normal al muşchilor oculari extrinseci care menţ in starea de paralelism a axelor celor doi ochi. acomodarea poate varia şi convergenţa să rămână aceeaşi. Această noţiune defineşte contopirea imaginilor ce se formează pe cele două retine într-una singură.ochelari cu lentile cu distanţă focală scăzută. ochii fac un efort de acomodare de + 1. . în cursul deplasării ochilor. Efortul de convergenţă se măsoară în unghi metrici. iar paralelismul se pastrează până în momentul în care reflexul de fuzionare este anihilat. sub acţiunea muşchiului ciliar. unde se va forma o imagine clară. Sisteme purtate de subiect: . menţ inerea vederii binoculare făcându-se cu greutate. . ce reprezintă capacitatea de menţinere a fuziunii. datorat reflexului de fuziune.sisteme ambicontact formate dintr-o lentilă aeriană şi o lentilă de contact de aproximativ – 40. pe bratele orizontale şi de la 1 la 7 pe braţ ele verticale.00 dpt şi un efort de convergenţă de 1 unghi metric. Studiul heteroforiilor se face cu ajutorul crucii Maddox: cruce cu braţ e inegale pe care sunt înscrise gradaţ ii de la 1 la 10.acomodarea este modificarea curburilor cristalinului.. Cu cât punctul este mai apropiat de ochi. . Din acest moment axele vizuale îş i pierd poziţia normală. cel de acomodare în dioptrii. ce constă în suprapunerea imaginilor ca o percepţie unică a senzaţ iilor identice ale celor doi ochi. ceea ce atrage după sine scăderea “rezervei de acomodare”. Elasticitatea cristalinului scade. .epiproiectoare care realizează imaginea mărita a textului ecran. Procesele implicate în apariţ ia heteroforiilor sunt acomodarea şi convergenţa: .00 dpt. datoriă elasticităţii sale.sisteme cu cameră video şi monitor la care se obţin măriri de ordinul 30 la 1. permiţând observarea binoculară. . 35 .fuziunea motorie se realizează prin mişcări oculare provocate de reflexul de fixaţ ie binoculară. Pentru a vedea clar un obiect la distanţa de 1 m.filtrul roşu este uneori folosit pentru compensarea insuficienţei sensibilităţ ii cromatice.telelupe formate dintr-un obiectiv şi ocular sau sistem telescopic şi un sistem adiţ ional. realizând astfel focalizarea razelor de lumină ce pătrund în ochi pe o zonă retiniană. Unul din aspectele cele mai importante în studiul heteroforiilor o reprezint ă fuziunea imaginilor.

se foloseşte un izvor luminos punctiform (lampa stilou). potrivită. distanţa la care ambii ochi recuperează fixarea când ţinta se departează. exerciţii ortoptice. Ochiul dominant este cel care pastrează fixarea pe ţintă. Se cere subiectului să fixeze tot timpul ţinta. dar în general pentru 6 m şi 0.recuperarea: recuperare la ochiul care a pierdut fixarea. care necesită o acuitate vizuală aproape maximă. CAPITOLUL 9 PERFORMANŢE VIZUALE Ansamblul testelor de vedere perceptivo–motoare relevă informaţii asupra profilului calitativ al performanţei vizuale a unui subiect.comportamente observabile: ruperea fixării la un ochi. .aspecte normale: ruperea fixării la aproximativ 5 cm de rădăcina nasului. ţine cartea aproape când citeşte. dar nu raportează diplopie. nu se pierde fixarea. Punctul proxim de convergenţă nu depinde de vârstă. Foria este o masură a poziţ iei ochilor. dureri de cap severe. Precauţii: ţinta se dplasează cu viteză constantă. ruperea alternativă a fixării când la un ochi când la celălalt. Punctul proxim de convergenţă . pierderea fixării de către ambii ochi. priveşte prea aproape televizorul. vedere înceţoşată departe (cu toate că în monocular Vb=1). iar iluminarea ambientală este normală. ceea ce face ca diplopia să dispară la un moment dat în timp. Se remarcă la ce distanţă. În acest caz. Optometristul observă cu atenţ ie imaginile sursei reflectate de cornee.are ca scop determinarea punctului proxim de convergenţă şi a calităţ ii recuperării alinierii binoculare. Dacă subiectul întrerupe fuziunea. Foriile se măsoară pentru diferite distanţ e. este o noţiune ce se referă la lipsa de fuziune a semiimaginilor de la sinoptofor. după exerciţ iile ortoptice. nu se recupereaz ă. Ca metode de corecţie a dezechilibrului vederii binoculare se pot folosi următoarele variante: compensări prismatice. . clipire frecventă. ticuri faciale. cand fuziunea binoculară este spartă.fuziunea frustrată. recuperare la 8 cm. alteori fiind necesare exerciţ iile la sinoptofor. aprecierea distanţelor este deficitară. Se notează. uneori diplopie. pierd fixarea şi la ce distantâţă reclamă subiectul dedublarea imaginii. . Ele pot folosi evaluarea capacit ăţii de performanţă vizuală pentru o ocupaţie precisă. pu ţin mai jos de orizontala determinată de centrele de rotaţie ale ochilor şi la distanţa Harmon. compensări sferice. Testele propuse sunt stereoscopice şi nestereoscopice. în timp ce aceasta se apropie şi să spună când i se pare că vede dublat.. de asemenea. dar acomodarea este menţ inută constantă. tulburare specifică a fuziunii imaginii celor doua retine.se notează distanţele la punctele de recuperare şi ochiul care a pierdut fixarea. 36 . astfel ca nu cumva o variaţ ie cât de mică a acomodării să ducă la neclaritatea observării testelor optotip. dureri oculare şi/sau oboseală la citit.principalele manifestări ale subiectului sunt: ochelarii îl fac nervos.subiectul este aşezat confortabil şi fixează izvorul luminos plasat în planul median al corpului. . unul din ochi sau ambii. ce survine la persoane cu tulbur ări nevrotice sau la persoane operate pentru strabism şi rămas parţ ial necorectat. nervozitate excesivă. În cazuri mai rezistente se instaleaz ă ambliopia. recuperare la ambii ochi. se poate concluziona că un ochi este neutralizat. este vorba despre “horror fusionis”. Imaginile duble sunt foarte apropiate. după spargerea fuziunii. Esoforia . Din acelaşi motiv este preferabil să se folosească ţ inte formate din optotipi. . adică dezvoltarea sa vizuală. adaptările şi concesiile modelului vizual. nu se poate concentra pe o activitate un timp mai îndelungat.40 m. .

. perpendicular pe planul său median.testul are ca scop evaluarea mişcărilor oculare în condiţ iile fixării binoculare a ţ intei mobile. urmărire neregulată. . se fixează capul pe suport. ce trece prin centrele de rotaţie al ochilor.se foloseşte un creion sau baghet ă sau izvor luminios punctiform. Se cere subiectului să spună când literele devin neclare sau dificil de citit.normal: urmăriri regulate fără pierderi de fixare.comportamente observabile: urmărire regulată. .se folosesc teste optotip cu Vb=1. . Aceasta se mişcă în spirală.se notează caracterul mişcărilor. Dacă subiectul a citit literele. poziţia zonelor în care apar eventualele sacade după sistemul orar pentru ambii ochi.subiectul este aşezat comod şi se foloseşte compensarea stabilit ă la testul nr. deoarece avem şi ajutorul reflexului acomodativ datorat convergenţei. cât timp acesta se deplaseaza spre el până ce vede neclar. se deplasează testul spre subiect încet şi cu viteză constantă. Dacă tinde să mişte capul. descriind un cerc. continuă. Rotaţii monoculare – scopul acestui test este evaluarea mişcărilor de versiune.observaţ ii: amplitudinea de acomodare Donders diferă de amplitudinea de acomodare stabilită cu metoda lentilelor negative. Se exprimă în dioptrii distanţa de la test la rădăcina nasului.aspecte normale: rotaţii balistice lente ţn sensul orar şi antiorar. . OS – mişcări pozitive şi sens invers pentru ochiul liber şi ochiul obturat. Se doreşte o miş care de rotaţie aproape de maxim. . 37 . Viteza de rotaţie a ţ intei: o rotaţie la fiecare trei secunde. comportamentele pentru OD obturat – mişcări pozitive şi sens invers pentru OS liber şi ochiul obturat. iluminarea ambientală este normală. . limitări ale mişcării în anumite zone (se notează zona după cadranul ceasului).precauţii: subiectul citeşte testul.Amplitudinea de acomodare Donders . Ţinta se mişcă în sensul orar şi antiorar. Testul este plasat iniţ ial la distanţa corespunzătoare lungimii braţului. Se vor realiza rotaţii până să înceapă observarea mişcărilor ochilor. . urmăririlor neregulate sau regulate. . fără să mişte capul. corpului si membrelor. pentru distanţa Harmon. Se notează pe rând. Rotaţii binoculare . mişcările asociate. cu ce efort realizează urmăririle. Se notează eventualele dificult ăţi de urmărire.se notează prezenţa sacadelor. ţinta se fixează în faţa subiectului la distanţ a de 900 mm.aspect normal conform vârstei subiectului. mişcări asociate ale capului. Ţinta se mişcă într-un plan depărtat. Subiectul citeşte literele cu glas tare. cu sacade. . se inversează mişcarea.instruirea subiectului: acesta trebuie să privească ţinta şi să urmărească mişcarea ei. .scopul testului este determinarea punctului proxim de acomodare. aproximativ la 1 m de subiect. . Se repetă testarea obturând celălalt ochi. iluminarea ambientală este normală. . Dupa aproximativ 5 rotaţii într-un sens. cu viteză constantă de o rotaţie la 3 secunde. pierderi de fixare.normal mişcarea de urmărire este regulat ă. dacă diametrul cercului este prea mic sau prea mare.se foloseşte un izvor punctiform luminos. . I se acordă subiectului timp de acomodare cu testul.7. începând de la aproximativ 300 mm şi ajungând după 5 rotaţii la diametrul de 900 mm. puţin sub planul orizontal.se obturează cu un carton ochiul dominant. Ţinta se mişcă odată în sens orar şi apoi în sens antiorar. cu raza de 300 mm. observând mişcările ochiului. Se instruieşte subiectul să nu mişte capul în timpul urmăririi. Se poate observa repede. postura capului. aşa încât să se poată observa ambii ochi ai subiectului. . Se urmăreşte rotaţia globilor oculari pentru a depista eventualele sacade sau regresii. Testul se prezint ă subiectului în vecinătatea planului median.

Se atrage atenţ ia subiectului să nu mişte capul când se schimba fixarile. cu un capat în dreptul rădăcinii nsului. Mişcarea ţintei trebuie să fie rapidă. Apoi schimbă ochiul şi mâna). cu mişcare continuă a ochilor. . fără mişcări corective. Unii subiecţi pot face trecerea de la departe la aproape repede. Se notează: exactitatea fixării cu OS. Acestuia i se obturează unul din ochi cu un carton (12 x 18 cm). .se foloseşte un izvor luminos punctiform (baghetă sau creion). dacă au forma circulară. dacă pupilele se modifică simultan. Perioada schimbărilor este de o secundă. Se notează calitatea mişcărilor pentru fixări sacadate în planul orizontal şi vertical. iluminarea ambientală este normală . Subiectul fixează şi citeşte testul pentru aproape la comanda “aproape” şi fixează şi citeşte pentru departe la comanda “departe”.se utilizează două ţinte diferite: bagheta cu vârf roşu şi verde sau două surse punctiforme de lumină. La comandă. Fixări aproape-departe şi departe-aproape .testul are ca scop evaluarea posibilit ăţii de orientare vizuală a mâinii. la 1 m. la distanţe diferite şi a reflexului pupilar de apropiere. .scopul testului este evaluarea dinamicii capacit ăţii de fixare cu acomodare a obiectelor. de culoare diferit ă. iar celălalt capăt în plan 38 . Coarda Brock . apoi se fixează ţintele în acelaşi plan frontal şi se comandă fixări suscesive în acest plan. Schimbările de fixare se fac în ritm de una pe secund ă. .normal se schimbă fixările fără mişcări de corecţie sau opriri.normal este ţintirea corectă a izvorului luminos. Dacă subiectul are ambliopie sau fixare excentrică. va avea dificultăţi să atingă ţ inta.Testul de orientare ochi-mână . Distantţ între ţinte este de aproximativ 600 mm în plan median. apoi se începe observarea propriu-zisă.normal este o mişcare în salt de la o ţintă la alta. . nu şi capul. subiectul schimbă repede fixarea de la o ţintă la alta. la dist anţa de 400 mm de subiect. Ţinta se pleasează în planul median la nivelul ochilor. ezitările ş i erorile de indicaţ ie a ţintei. Tabloul cu testele optotip pentru departe este plasat la aproximativ 5 m. iar la fixare departe se dilată. Se notează calitatea fixărilor în ambele sensuri şi reflexul pupilar.subiectul este îndrumat să citească ţinta la distanţa Harmon.testul are ca scop evaluarea mişcărilor oculare. Se recomandă subiectului câteva treceri de fixare înainte de începerea testării efective. . . cu degetul mâinii drepte atinge ţinta. Se fac câteva treceri în planul orizontal.instrucţiuni date subiectului: schimbarea ţintei se face la comandă.se folosesc teste Snellen pentru departe şi aproape. pe deasupra capului optometristului. În scopul observării schimbărilor de fixare pacientul ar trebui s ă poată privi testele pentru departe. dacă au acelaşi diametru. Subiectul este instruit sa ţină şnurul sau bagheta. dar au dificultăţ i când fac trecerea de la aproape la departe. Se fac aproximativ 5 schimbări de fixare pentru obişnuirea subiectului. exactitatea fixării cu OD.testul investighează comportamentul spaţ ial al ochilor şi cum îi foloseşte subiectul când priveşte în plan apropiat. iluminarea ambientală este normală. reflexul pupilar la fixarea aproape pupila se micşorează. iar subiectul trebuie să arate ţinta cu degetul arătător al celeilalte mâini (de exemplu: cu mâna stângă ţine cartonul obturator şi acoperă OS. Se observă următoarele: dacă un ochi rămâne în urma celuilalt când se schimbă fixarea. Se observă eventualele mişcări neregulate ale ochiului câ nd se schimbă fixarea. . . care însă va putea observa ochii şi când subiectul fixează testul pentru aproape.se utilizează un şnur sau o baghet ă de 350 mm. cele două ţinte sunt aşezate în plan frontal în faţa ochiului liber. Fixări sacadate (monocular) .se obturează ochiul dominant. rotind numai ochii. .

normal vede două şnururi de la fiecare ochi şi întâlnindu-se în capătul depărtat. pătrat. Se cere subiectului să spună care simbol din fiecare rând se apropie de el. Şnurul se ţ ine întins.se folosesc diverse stereograme. inimă.ECCO European Diploma Optometry (candidate guidelines) – Zentralverband der Augenoptiker. subiectul vede două şnururi încrucişate în X: sunt folosiţi ambii ochi dar proiecţ ia este esoforică. este întrebat cum apare simbolul din staâga şi din dreapta marginii inferioare a stereogramei. pată circulară. apoi celălalt şi se intreabă dacă vede în ambele cazuri şnurul.Metode şi mijloace de testare în optometria oftalmică. subiectul percepe în X în loc de V: proiecţ ie esoforică cu suprimare perimaculară. -.median la distanţa Harmon (în punctul corespunzător vaderii aproape obişnuită). Unul dintre simboluri din fiecareâ pare să fie deplasat decalat în spaţ iu faţă de celelalte. . .normal este o raportare corectă pentru toate liniile. Vederea stereoscopică (vederea departe) . subiectul vede un timp şi apoi numai celălalt şnur: neutralizare alternant ă. suportul stereogramelor poate fi deplasat până se obţine fuziunea. .se pot constata următoarele situaţii: subiectul vede simultan două şnururi în formă de V: foloseşte ambii ochi în acelaşi timp şi proiectează în acelaşi punct din spaţiu. subiectul vede un singur şnur: foloseşte un singur ochi. Dűsseldorf 2008. răspuns: “în patru linii”. Se intreabă subiectul câte şnururi vede. şnurul pare să porneasca din cap.Bazele opticii fizilogice. . apoi revine încet la poziţia corespunzătoare pentru infinit. Dumitrescu UPB Bucureşti. . BIBLIOGRAFIE .postura subiectului trebuie să asigure inhibarea convergenţei psihice. Dacă unul dintre aceste simboluri nu este perceput. Se cere subiectului să fixeze capatul îndepărtat al şnurului. 1999.normal se descriu în amănunt constatările.scopul testului este evaluarea capacit ăţ ii de a vedea stereoscopic. cruce. subiectul vede două şnururi care nu se întâlnesc: sunt folosiţ i ambii ochi simultan dar proiecţ ia este exoforică. P. O stereogramă conţ ine şase rânduri de smboluri.Oftalmodex autor Dr. subiectul vede două şnururi dar unul este mai neclar: suprimare parţială a unui ochi: anisometropie.Anatomie oculară. N. .Optometrie funcţională practică. Capacitate medie. se cere subiectului să închidă un ochi. Dumitrescu UPB Bucureşti 1998. Dumitrescu UPB Bucureşti 1998. . autor N Dumitrescu UPB Bucureşti 1994. Fiecare rând conţ ine cinci simboluri în formă de stea. mergând de la ochi la degetul care ţ ine capătul depărtat. Dacă vede un singur şnur. autor N. Bucuresti: Ed All. Subiectul poate spune că vede dublu ţinta. la acelaţ i nivel sau un şnur pare să fie mai sus decat celălalt: răspuns ambiocular sau hiperforie. înseamnă că un ochi este neutralizat. stereoscopul este reglat pentru infinit. În acest caz. 39 . . Vlad.observaţ ie: daca subiectul nu răspunde corect la prima linie. . dacă subiectul are un grad înalt de percepere a profunzimii. autor N. . . autori V. Dumitrescu.

Descrieţi modul de ameliorare a problemelor procesului de focalizare. conjunctivei şi anexelor globului ocular? 3. Ce fel de teste se folosesc pentru determinarea performanţelor vizuale? 40 . 2 1. 2.3 1. Descrieţi analiza comportamentelor vizuale. Descrieţi faza structurală a procesului de focalizare. Ce reprezintă istoria vizuală personală actuală şi anterioară? 3. Definiţi problemele procesului de identificare. Care sunt metodele de corecţie a dezechilibrelor vederii binoculare? 5. TESTUL NR. Cum se realizează examinarea mobilităţii ochilor şi a vederii binoculare? 4. Definiţi procesul de binoculizare. 2. Procesul de identificare vizuală comportă trei faze. 4. Dintre acestea. Care sunt procesele implicate în apariţia heteroforiilor? 3. 4 1.1 1. 5. Definiţi procesul de identificare. 5. În ce constă istoria cazului? 2. În ce constă relaţia dintre procesele de binoculizare şi identificare? 3. pleoapelor. În ce constă relaţia dintre focalizare şi identificare? TESTUL NR. Care sunt procesele de bază ale funcţiei vizuale? 4. Cum se realizează examinarea preliminară a sprâncenelor. 4. Cu ce se începe examinarea acuităţii vizuale şi evaluarea preliminară a ametropiilor? 5. 2. explicaţi faza operaţională a acestui proces. TESTUL NR.Calificarea Tehnician optometrist Anul II Modulul VIII: Optometrie funcţională oftalmică TESTUL NR. Descrieţi analiza nevoilor vizuale. Explicaţi fuziunea imaginilor pe cele două retine.

unul cu diagnostic de miopie simplă medie. Ambii pacienţ i nu au mai purtat corecţie optică. 2) Să se descrie inspecţia vizuală preliminară pentru pacienţ ii prezentaţi la tema nr.COLEGIUL UCECOM SPIRU HARET. în vârstă de 37 de ani şi un pacient cu diagnostic de strabism monocular. în vărsta de 37 de ani. 2013 .1. 41 .2014 NUMELE ŞI PRENUMELE ELEVULUI______________________________________ MODULUL VIII: OPTOMETRIE FUNCŢIONALĂ OFTALMICĂ LOCUL DE PRACTICĂ:___________________________________________________ SEMNĂTURA REPREZENTANTULUI AGENTULUI ECONOMIC________________ DATA EFECTUĂRII TEMELOR:____________________________________________ FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE INSTRUIRE PRACTICĂ Descrieți următoarele teme: 1) Să se prezinte istoria vizuală personală actuală şi anterioară pentru doi subiecţi.1 şi descrieţi cel puţin trei teste optometrice necesare examinării lor 3) Să se determine cel puţin trei teste pentru efectuarea unui examen analitic func ţional. necesar pacienţ ilor prezentaţi la tema nr. BUCUREŞTI ŞCOALA POSTLICEALĂ. CALIFICAREA: TEHNICIAN OPTOMETRIST ANUL II.

cu următoarea structură: prezentarea diagnosticului: definiţ ie. realizaţ i un referat despre modul de realizare a examenului analitic funcţional. recomandări. modul de desfăşurare a unei consultaţ ii pentru un astfel de subiect. sfaturi necesare în urma consultului. cu astigamtism hipermetropic compus care poartă corecţie optică. variante de ameliorare şi îmbunătăţire a funcţiei vizuale . 42 .Calificarea Tehnician optometrist Anul II Modulul VIII: Optometrie funcţională oftalmică REFERAT Pentru un subiect în vârsta 38 de ani. cauze posibile ce au dus la această problemă vizuală. metode de testare: testele folosite pentru diagonosticare şi aparatele sau instrumentele folosite. descriere.