You are on page 1of 2

Oglinda oarba

Gellu Naum -- suprarealismul -Incadrandu-se in estetica avangardei, mai precis in normele impuse de suprarealism, poezia “Oglinda oarba” ambiguizeaza sensurile, iar absenta oricarei punctuatii face dificila sarcina lectorului care trebuie sa rationalizeze irationalul discursului poetic. Citind poezia lui G. Naum se observa ca acesta nu cauta zonele luminoase ale materiei, ci obscuritatea surda, “cealalta” fata a lucrurilor., cenusiul, nesemnificativul. Semnele banalitatii cotidiene capatata, astfel, semnificatiei proliferate, poezia suprarealista fiind asa cum o numeste ugen Simion “o te!nica a asocierii infinite”. "oetul suprarealist rastoarna in mod consecvent sensul normal al relatiilor dintre lucruri, arunca in aer conventionalul asociatiilor, iar aspectul acesta nu se intampla sub impulsul “dicteului automatic” asa cum se obisnuia in dadaism, ci din dorinta de a naste o retorica a legaturilor inedite, nu imposibila insa de decodificat . Inca din incipit se observa aceasta distorsionare a lumii ordonate dupa tipare obisnuite, inlocuind realitatea cu o alta noua, coordonata dupa alte principii. #stefel se stabilesc doua planuri care coe$ista dar, care inca nu comunica realmente, elementul ce se interpune intre ele fiind “oglinda oarba”. Cele doua planuri sunt% realitatea ce apartine altora si suprarealitatea ce apartie eului liric. Inca din prima strofa, eul liric se afla in pozitia celui care incearca sa cuprinda in elemente descriptive suprarealitatea din care face parte, ca un fel de calauzitor in aceasta lume creata datorita insomniei. "atrunderea in aceasta lume nu se poate face decat renuntand la pre&udecati, sau de ce nu, in planul oniric sau al inconstinetului. '“adevarul ultim e cel al inconstientului” ( duard )usserl ( “fenomenologia trancedentala”* In incipitul poeziei se introduce o intersc!imbare intre logica recunoscuta a realitatii, si o alta logica posibila probabil doar in domeniul literaturii% “+irul de sange care-mi iese din buzunar, +irul de lana care imi iese din oc!i”. Intersc!imbarea propune un transfer vital catrea universul imaterial , ideea fiind sugerata de metafora “firul de sange”. -e asemenea printr-o desirare a “firului de lana” lumea realitatii isi pierde rand pe rand consistenta. #stfel, este surprinsa o cosmogeneza a suprarealitatii care isi gaseste un punct tangential in escat!ologia realitatii. Suprarealitatea este construita dupa alte tipare ce par a-si revendica esenta din “paradisuri artificiale” ale simbolismului%”firul de tutun care-mi iese din urec!i”'simbolismul . punctul de initiere a modernismului*. “+irul de flacari” devine in acest conte$t o marturie a noii starii pe si-o asuma eul liric. Odata cu a doua strofa se incearca o e$plicare a noii dimensiuni din perspectiva celui ramas ancorat in realitate%”/u poti crede ca urec!ile mele fumeaza”. Noua realitate creaza uimire%”-ar oamenii au ramas tintuiti in mi&locul strazii”. Ca intr-un desen, toata realitatea s-a condensat intr-un stop-cadru, iar metafora “negrului” care-l invadeaza poarta cu sine semnele disolutiei. 0esponsabila de nasterea suprarealitatii este insomnia care capata valoare primordiala. -ublu epitet care marc!eaza atributele insomniei “de creta si de argila” sugereaza efemeritatea dar si fragilitatea ei, dar si fle$ibilitatea. ul liric pare a cunoaste ca noua stare nu are durabilitate. Comparatia aparent parado$ala “insomnia ... ca golul unei usi” sugereaza universul nou ce se lasa e$plorat si, prin urmare cunoscut. #stefel, in conditia inedita, eul liric isi asuma actul voluntar de a reevalua functia “memoriei”. /eoretic, ea e cea care mai poate realiza cone$iunea intre cele doua lumi, dar actul de refle$ie nu se mai produce deoarece “oglinda oarba”. /ranscenderea nu se poate decat unidirectional, de la

metafora “ferestrei” ramane o invitatie de patrundere in suprarealitate. . Cunoasterea presupune si de data aceasta o metamorfozare a dionisiacului in apolinic 2 cele patru simturi primordiale ale realitatii isi transfera functia care o lume a rationalizarii irationalului. “vreau sa ma pipai ca pe o scara”. #sadar. 3ltima metafora. #mbiguitatea ramane totusi principalul coordonatordin tesatura te$tuala a poeziei. al careu martor unic este eul liric. “a turnului”.realitate catre suprarealitate. deoarece turnul poate fi punctul de sustinere al suparealitatii. ceea ce presupune o acceptare unei noi sensibilitati “vrreau sa ma mirosi ca pe un arbore” acceptare ce pare sa insemne un saltevolutiv. pune in lumina motivul “a$is mundi”. -e aceea eul liric devine el insusi un calauzitor pentru lector. un alt 1ergiliu care ii dezvaluie lui -ante lumea lui )ades.