INTRODUCERE Clasificarea terapiilor alternative în funcţie de mijloacele fizice, chimice sau spirituale utilizate: A) fizice: 1) acupunctura; 2) reflexoterapia; 3) electroacupunctura;

4) terapia cu cristale; 5) ionizarea negativa; 6) masajul; B) chimice: 1) homeopatia; 2) fitoterapia; 3) aromoterapia; 4) ozonoterapia; 5) dietoterapia; C) spirituale: 1) terapia prin muzica; 2) sacroterapia.

Sacroterapia
Natura umana implica atat trupul cat si spiritul. Aceasta inseamna ca prin tratarea sufletului se poate ajunge la vindecarea corpului. Pornind de la observatia ca orice imbolnavire se datoreza, intr-o masura mai mica sau mai mare, alterarii legaturii intre om si Divinitate, sacroterapia isi propune restabilirea echilibrului prin participarea energiilor Marelui Creator, aflate pretutindeni si purtand nume diverse: Sfantul Duh sau Spirit la crestini, prana la unele religii orientale. Sacroterapie sau terapia prin rugaciune este o forma deosibit de puternica de a obtine echilibrul: fizic, mental si mai ales spiritual. Din lipsa de intelegere, oamenii apeleaza destul de rar sau deloc desi este una dintre cele mai putin costisitoare si la indemana tuturor. Deseori Sacroterapia este catalogata ca o terapie pur religioasa. Desi aceasta formulare contine o farama de adevar, ea se prezinta totusi putin diferit. Cand vorbim de Sacroterapie, ca si sistem de vindecare, ne referim la ceva mai mult decat o tehnica de tratare a diferitelor boli. Traim intr-o lume in care stiinta medicinii moderne ii surprinde zi de zi pe cei laici cu posibilitatile si rezultatele sale aproape miraculoase. Totusi sunt tot mai multi si cei care isi exprima neincrederea fata de aceasta stiinta atotstiutoare. Criticile pot aparea in urma efectelor secundare inregistrate sau in urma schimbarii simptomelor sau a lipsei de omenie, a costurilor ridicate etc, dar poate cea mai importanta critica este acea ca ea nu ia in considerare omul ca un intreg. Boala si sanatatea sunt stari ale omului si nu a corpului. Corpul in sine nu este niciodata bolnav sau sanatos, in el se reflecta doar starile de constiinta a omului. Corpul in sine nu face nimica; putem sa ne convingem despre acest lucru studiind un cadavru. Corpul unui om viu isi datoreaza functionarea acelor doua instante imateriale, pe care le numim *constiinta* si *spirit*. Boala este un semn pentru pierderea echilibrului, armoniei interioare, care dupa un

timp se manifesta sub forma unor disfunctionalitati la nivelul corpului fizic. Astfel, cand vorbim de *vindecare* la Sacroterepie, ne referim mai mult la o *reintregire*, o restabilizare a armoniei interioare, lucru care se va manifesta si la nivelul organismului, inclusiv prin disparitia simptomelor. Prin practicarea Sacroterapiei se obtine in primul rand relaxarea, o liniste interioara, Pacea interioara si intr-un mod miraculos si vindecare fizica . Ne vom opri in continuare la 3 dintre marile religii ale lumii: islam, religiile orientale si crestinism. Iata cum este privita problema din punct de vedere al islamului Sufismul (at-Taçawwuf), care este aspectul esoteric sau “interior” (batin) al Islamului, se distinge de Islamul exoteric sau “exterior” (zahir) in acelaşi mod in care contemplarea directa a realitatilor spirituale sau divine - se diferentiaza de observarea legilor care le traduc in ordinea individuala in raport cu conditiile unui anumit ciclu de umanitate. In vreme ce calea comuna a credinciosilor tinde catre obtinerea unei stari de fericire dupa moarte, accesibila in virtutea unei participari indirecte si simbolice, prin actiuni care respecta prescriptiile sacre, la Adevarurile divine, Sufismul are scopul in el insusi, in acest sens ca ofera accesul la cunoasterea imediata a eternului; această cunoastere fiind unita cu obiectul sau (fiind una cu el) elibereaza din inlantuirea fatala a existentelor individuale; starea spirituala de “baqa”, la care aspira contemplativii sufiti si al carei nume inseamna subzistenta pura, in afara oricarei forme, este aceeasi cu starea de “moksha”, “eliberarea” de care vorbesc doctrinele hinduse, ca “extinctie” (al-fana) a individualitatii, care precede subzistenţa, este analoga cu “nirvana”, ca notiune negativa. Deoarece Sufismul comporta o atare posibilitate, el trebuie identificat cu “miezul” (al-lubb) formei traditionale care il contine. El nu poate fi adaugat Islamului, caci ar avea un caracter periferic in raport cu mijloacele spirituale ale acestuia; dimpotriva, el este mai aproape de izvorul supra-uman decat exoterismul religios si el participa activ, desi intr-un mod interior, la functiunea revelatoare pe care o manifesta această formă traditionala si pe care continua sa o mentina în viata. Acest rol central al Sufismului in sanul lumii islamice, poate fi neobservat de catre cei aflati in exterior, deoarece esoterismul, fiind constient de semnificaţia formelor si in acelaşi timp suveran din punct de vedere intelectual fata de acestea, in asa fel încat poate asimila, cel putin pentru prezentarea doctrinei, anumite notiuni sau simboluri care provin dintr-o alta sursa decat propriul izvor traditional. In fine, poate sa para bizar ca Sufismul este “spiritul” sau “inima Islamului” (ruh al-islam sau qalb al-islam) si ca el reprezinta in acelasi timp spiritul care, in lumea islamica, este cel mai liber fata de contururile mentale ale acestuia. Este important totodata sa nu se confunde această libertate cu totul interioara, cu miscarile

rebele impotriva traditiei, acestea nefiind, totusi, din punct de vedere intelectual libere fata de formele pe care le neaga din lipsa de intelegere. Or, acest rol al Sufismului in lumea islamica este similar cu cel al inimii in om, in sensul ca inima este centrul vital al organismului si ca ea este, de asemenea, in realitatea sa subtila , “salasul” unei esente care depaseste orice forma individuala. Universalitatea Sufismului nu se manifesta numai prin mentinerea formelor islamice; ea se exprima, in aceeasi masura prin dezvoltarea sa organica plecand de la invatatura Profetului, prin capacitatea sa, in mod special, de a asimila orice forma de expresie spirituala care nu este în mod esential straina Islamului; si aceasta nu se aplica numai la formele doctrinare, ci, in egala masura, la aspectele auxiliare ale unei arte. Cu toate ca sunt certe contactele dintre primii sufiti si contemplativii crestini (istoria maestrului sufit Ibrahim ibn Adham o dovedeste) , o anumita legatura intre Sufism şi monahismul creştin din Orient nu se explica a priori prin interferente istorice. Asa cum explica ‘Abd al- Karim al-Jili in cartea sa al-Iusan al Kamil (“Despre omul universal”), mesajul lui Hristos dezvaluie anumite aspecte interioare si, in consecinta , esoterice – ale monoteismului abrahamic: dogmele crestine, care se pot aduce [rezuma] la dogma celor doua naturi, divina si umana, ale lui Hristos, rezuma, intr-un anume mod, sub formă istorica, tot ceea ce Sufismul ne invata despre unirea cu Dumnezeu. De asemenea, sufitii gandesc ca Domnul Iisus (seyidna ‘Aissa) reprezinta, printre trimisii divini (rasul), tipul perfect de sfant contemplativ: a intinde obrazul stang catre cel care l-a lovit pe cel drept, inseamna detasare spirituala prin excelenta, iesirea voluntara in afara jocului actiunilor si reactiunilor cosmice. Vom adauga, pentru a preciza si mai bine continutul si constitutia interna a Sufismului, ca el comporta totdeauna, ca elemente indispensabile, o doctrina, o initiere si o metoda spirituala. Doctrina este o prefigurare simbolica a cunoasterii ce urmeaza a fi atinsa, ea fiind, la randul sau, un fruct al acestei cunoasteri. Chintesenta doctrinei sufite vine de la Profet; dar, cum nu exista esoterism fara o anumita inspiratie, doctrina se manifesta totdeauna din nou prin gura maestrilor. De asemenea, invatatura orala este superioara prin caracterul sau imediat si personal, invataturii scrise. In ceea ce priveste initierea sufita, ea consta in transmiterea unei influente spirituale (barakah) si aceasta trebuie conferita de un reprezentant al “lantului” care urca la Profet. In general, ea este transmisa printr-un maestru care comunica, de asemenea, metoda si care indica mijloacele de concentrare spirituala conforme cu aptitudinile discipolului. Cadrul general al metodei este legea Islamica, cu toate ca sunt si au fost totdeauna sufiti izolati care, datorita caracterului exceptional al starilor lor contemplative, nu mai participau la ritualul comun al Islamului. Pentru a preveni orice obiectiune in privinta a ceea ce am spus despre originea muhammadiana a Sufismului, vom preciza ca suporturile spirituale pe care se constituie principalele mijloace , care pot, in anumite imprejurari, sa inlocuiasca ritualul

comun in Islam, se prezintă ca adevarate “chei de bolta” ale intregului simbolism islamic; in acest sens acestea au fost date de catre Profet insusi. Initierea are, in general, forma unui pact (bay’ah) intre candidat si maestrul spiritual (almurshid), care il reprezinta pe Profet; acest pact implica supunerea perfecta a discipolului fata de maestru in tot ceea ce priveste viaţa spirituala; nu va putea fi niciodata rupt prin vointa unilaterala a discipolului. In aceasta ordine de idei vom remarca faptul ca, daca Islamul s-a putut mentine intact prin secole, in ciuda naturii atat de schimbatoare a psihicului uman si a divergentelor etnice în sanul popoarelor care l-au imbratisat, aceasta nu s-a intamplat datorita caracterului sau relativ dinamic, care ii este propriu doar ca forma colectiva, ci deoarece el contine, de la origini si prin destinatie, posibilitatea unei contemplatii intelectuale care transcende curentul afectivitatii umane. Precizam, pentru a risipi orice neintelegere fata de ceea ce vom afirma, ca sufitul realizeaza, si el, a atitudine de adorare perpetua, modelata pe forma religioasa; el trebuie sa se roage, ca orice credincios si sa se conformeze Legii revelate, caci natura sa individuala si umana va ramane totdeauna pasiva fata de Realitatea sau Adevarul divin, oricare ar fi treapta identificarii sale spirituale cu Aceasta; “robul (individul) ramane totdeauna rob” (al-‘abd yabqa-l-‘abd) a spus un maestru marocan. Sub acest raport, Prezenta divina se va manifesta deci, ca Har; dar inteligenta sufitului, in masura in care se identifica direct cu “Raza divina”, se retrage intr-un anume fel, in actualitatea sa spirituala si in propriile sale moduri de expresie, din cadrele pe care religia si ratiunea le impun individului si in acest sens natura intima a sufitului nu este receptivitate ci act pur. Vom rezuma ceea ce am spus utilizand simbolismul sufit care are avantajul de a se situa in afara oricarei analize psihologice; conform acestei imagini, Spiritul (ar-ruh) si sufletul (annafs) se lupta pentru fiul lor comun, inima (al-qalb); or, intelegem aici, prin ar-ruh principiul intelectual care transcende natura individuala si prin an-nafs psihicul, ale carui tendinte centrifuge determina domeniul difuz si inconsistent al “eului”; in ceea ce priveste inima, alqalb, ea reprezinta corpul ca organ central al sufletului, in corespondenta cu centrul vital al organismului fizic; ea este, intr-o oarecare masura, punctul de intersectie al razei “verticale” ar-ruh cu planul “orizontal“ an-nafs. Or, se spune ca inima imbraca natura aceluia dintre cei doi combatanti, cele doua elemente generatoare ale sale, care il castiga in lupta; in masura in care nafs predomina, inima este “ascunsa” de el, caci sufletul, care se crede un tot autonom, o acopera, intr-un fel, cu “voalul” sau (hijab); in acelasi timp, nafs este complice cu “lumea” in ceea ce are acesta multiplu si schimbator, deoarece se uneste pasiv cu conditia cosmica a formei; acesta divizeaza si leaga, in timp ce Spiritul supraformal uneste, afirmand totodata, unicitatea calitativa a fiecarui lucru. Daca, dimpotriva, Spiritul iese victorios asupra psihicului, inima se transforma in el si, in acelasi timp, va transmuta sufletul prin lumina

spirituala care se va raspandi in el. Inima va aparea drept ceea ce este ea in realitate, adica tabernacolul (mishkat) Misterului (sirr) divin în om. In imaginea comentata [mai sus], Spiritul apare cu o functiune masculina in raport cu sufletul care este feminin, in vreme ce cuvantul arab pentru “Spirit”, ar-ruh, este feminin: Spiritul este, in fine, receptiv si in consecinta, feminin la randul sau ai aceasta fata de Fiinta suprema, de care nu se distinge totusi decat prin caracterul sau cosmic, atunci cand polarizeaza in raport cu fiintele create; in mod esential ar-ruh se identifica Actului sau Ordinului divin (al-amr) pe care Coranul il simbolizeaza prin Verbul creator “sa fie!” (kun) si care este “enuntarea” imediata si eterna a Fiintei supreme: “… te vor intreba despre Spirit; spune: Spiritul este Porunca Domnului meu, dar voi aveti putina stiinta…” (Coran, XVII, 84). In procesul eliberarii spirituale, contemplativul se reintegrează in Spirit si prin acesta in enuntarea primordiala a lui Dumnezeu, prin care “toate lucrurile au fost facute … si nimic din ceea ce a fost facut nu s-a facut fara aceasta” (Evanghelia Sfantului Ioan). In rest, numele de sufit desemneaza, riguros vorbind, pe acela care este in mod esential identificat cu Actul divin, de unde si adagiul “Sufitul nu a fost creat” (aç-çufi lam yukhlaq), ceea ce poate fi inteles si in sensul ca fiinta astfel reintegrata in Realitatea divina se recunoaste ca “cel care era” dintotdeauna, dupa “posibilitatea sa principala, imuabila in starea sa de nonmanifestare” – spune Muhyi-din ibn ‘Arabi – toate modalitatile sale create, temporale sau atemporale, revelandu-se atunci ca simple reflexe inconsistente ale acestei posibilitati principiale.

Ce spun religiile orientale ? Ele recunosc aproape in totalitate influenta spiritului asupra trupului. Daca la aproape toate se poate vorbi de sacru, unele religii, precum cele derivate din budism, considera ca omul reprezinta propriul sau stapan, ideea de sacru fiind ceva ce tine de progresul fiecaruia in autocunoastere si autocontrol. Buddismul recunoaste toate fiintele ca fiind egale, predica iubirea universala, bunatatea si compasiunea nu numai fata de semeni, ci si fata de toate creaturile, care impreuna cu oamnii impart acelasi mediu. Daca oamenii doresc sa traiasca fericiti in lumea aceasta, ei trebuie sa aiba grija si sa contribuie la bunastarea celorlalte fiinte. Buddismul vede viata ca un proces de schimbare continua, iar scopul celor ce practica aceasta religie este sa profite de acest fapt. Asta inseamna ca, in opinia lor, omul se poate schimba in bine, factorul decisiv in aceasta schimbare il detine mintea omeneasca, iar buddismul a dezvoltat multe metode de antrenare a mintii. Foarte importanta este meditatia, care este o cale de inducere a unor stari pozitive, caracterizate de calm, concentrare, constienta si emotii, cum ar fi prietenia. Buddismul ne invata ca prin meditatie si printr-un comportament moral, se

poate atinge Nirvana, o stare de iluminare, de desteptare, desi inainte de a ajunge aici, omul este subiectul mai multor vieti, unele dintre ele bune, altele rele, depinzând de karma fiecaruia. Karma este definita ca actiunea intentionata, altfel spus, fiecare gest, vorba sau fapta facute constient si intentionat. Karma inseamna intentie buna sau rea. Conform pricipiului cauza-efect, karma dintr-o viata anterioara determina natura vietii prezente. La baza invataturii lui Buddha stau cele patru adevaruri sfinte: 1. Viata este suferinta; 2. Setea de placere este originea suferintei; 3. Durerea poate fi vindecata prin domolirea acestei sete, prin anihilarea totala a dorintei; 4. Pentru a indeparta dorinta, trebuie urmat drumul cu opt ramuri, denumit Nobila Carare Octupla, care inseamna: intelegere dreapta, gândire dreapta, cuvânt drept, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare dreapta. Cele cinci percepte sunt: 1. Sa nu omori. 2. Sa nu furi. 3. Sa nu minti. 4. Sa nu fi imoral. 5. Sa nu consumi droguri sau bauturi alcoolice. Buddha este un mantuitor, in sensul ca arata o cale, dar fiecare ramâne liber s-o urmeze sau nu. Linia de conduita este propusa, nu impusa, si drumul este lung si solitar. Cele patru adevaruri constituie mostenirea inestimabila lasata de Buddha, si niciodata, de-a lungul istoriei sale, indiferent de imbogatirile si transformarile sale, buddismul nu va lepada nici cea mai mica parte din aceasta invatatura initiala. Buddismul a venit ca o religie noua, ceruta de sufletul popular, care nu putea concepe religia austera. In Hinduism nu exista ideea de pacat impotriva unui Dumnezeu sfant. Faptele nelegiuite nu sunt savarsite impotriva vreunui Dumnezeu, ci sunt in principal rezultatul ignorantei. Aceste rele pot fi biruite urmand principiile si doctrina mantuirii castei din care face parte. In Hinduism mântuirea se poate dobândi in trei feluri: prin cunoastere, fiindca a cunoaste reprezinta parte a fundamentalului Brahma si nu o entitate separata; prin devotament, care inseamna dragoste si ascultare fata de o anume zeitate, sau prin fapte savârsite conform ritualurilor. Aceasta mantuire este necesara din lungul ciclu de nasteri, morti si renasteri. Hinduismul considera lumea materiala ca fiind trecatoare si de importanta secundara fata de descoperirea Brahmanului, in timp ce Crestinismul considera lumea ca având o realitate obiectiva ce isi are sursa in vointa creatoare a lui Dumnezeu. Hindusii privesc lumea ca fiind doar o extensie, o prelungirea a lui Brahma, o parte a Absolutului, in timp ce crestinii o privesc ca fiind o entitate cu totul diferita in natura ei de Dumnezeu si care nu este parte a unui sistem universal sau monist. Aceste contradictii reprezinta diferentele majore intre cele doua religii. Conform Hinduismului problema

fundamentala a omului nu este morala, ci metafizica. Omul nu este vinovat ca a incalcat legea morala a lui Dumnezeu ci pentru ca si-a uitat adevarata lui natura, iar acum se recunoaste ca fiind altceva. Omul nu este un pacatos. Pur si simplu el este ingorant fata de sine, de adevaratul lui Eu. Problema se afla in constiinta lui. Mantuirea lui consta in atingerea acelei stari originale de constiinta pe care a pierdut-o. Adevarata natura a omului sau constiinta lui originala este definita in moduri diferite de guru monisti sau panteisti. Gurul monist, care crede ca Dumnezeu, omul si universul sunt de fapt un tot unitar, afirma ca Omul este Constiinta Infinita sau Dumnezeu, dar care s-a implicat intr-o constiinta finita, rationala si personala. Atâta vreme cat ramane in aceasta stare, se va naste de nenumarate ori in aceasta lume de suferinta. De aceea, mantuirea consta in depasirea, transcenderea acestei constiinte personale si finite si prin contopirea cu Constiinta Infinita si Impersonala (sau cunoasterea ei), in felul acesta scapand din ciclul de nasteri si morti. Mantuirea este o chestiune de perceptie sau de realizare. Deja esti una cu Dumnezeu, nu-ti ramane decat sa percepi sau sa realizezi acest fapt. A percepe, in acest context, nu este o activitate a mintii. Nu se pune problema de a cunoaste din punct de vedere intelectual sau de a deduce logic ca noi suntem Dumnezeu, ci mai degraba de a transcende, de a depasi, aceasta cunoastere rationala si constienta si de a experimenta o stare superioara de constiinta sporita, care este Dumnezeu si adevaratul sine. Gurul panteist nu sustine ca omul este, sau devine vreodata, Dumnezeu. Dumnezeu ar fi o fiinta personala pe numele de Krishna. Starea originala a omului este constiinta Krishna, iar adevarata lui natura este de a fi un slujitor iubitor al lui Krishna. Dar omul a uitat acest lucru si a devenit captivul acestei lumi materiale. Acum trebuie sa-si restabileasca legatura cu Krishna si sa dobandeasca Constiinta Krishna. Doar atunci omul va iesi din ciclul de nasteri si morti si va trai pentru totdeauna impreuna cu Krishna in Goloka, adica cer. In Hinduism mântuirea consta deci in descoperirea, perceperea sau experimentarea naturii noastre adevarate. Aceasta realizare are loc atunci când putem sa ne modificam constiinta noastra si sa ajungem la o stare superioara de constiinta. Cum putem sa ne modificam constiinta ? Prin manipularea sistemului nostru nervos, deoarece constiinta este dependenta de el. In mileniul care s-a scurs, s-au pus la punct numeroase tehnici care sa manipuleze sistemul nervos al omului pentru a putea obtine modificarea constiintei lui. Aceste tehnici sunt in general cunoscute sub numele de tehnici yoga. Una dintre aceste tehnici este hatha yoga (mantuirea prin exercitiul fizic). Hatha Yoga, care consta din exercitii fizice si de respiratie, este o metoda foarte veche. Crezul ca omul poate dobandi mantuirea prin exercitii fizice se bazeaza pe faptul ca mantuirea se presupune a fi o chestiune de perceptie, ce depinde de starea sistemului nervos al omului, care la randul lui depinde de conditia lui fizica. Prin manipularea psihologica a trupului omenesc, sistemul nervos poate fi imbunatatit iar constiinta modificata/schimbata. Problema pe care o creaza Hatha Yoga este faptul ca ea necesita un proces indelungat si anevoios, care cere multa disciplina si un

profesor competent. O alta metoda de transformare a constiintei este japa yoga (metoda mecanica de mântuire). Japa Yoga inseamna repetarea sau invocarea unei mantre (de regula, este o formula care contine numele unui Dumnezeu sau al un spirit rau). Gurul de orientare monista prefera sa folosesca un nume simbolic al lui Dumnezeu cum ar fi Om, sau o mantra al carei inteles initiatul discipol nu-l cunoaste, pentru ca astfel numele, sau mantra respectiva, sa nu creeze, prin asociere, in mintea lui gânduri sau imagini. Repetarea constanta a unui sunet elimina toti ceilalti stimuli, concentrând astfel mintea asupra lui si in cele din urma sunetul devine un non-stimul. Faptul acesta induce o stare in care mintea este constienta sau treaza, dar nu este constienta sau treaza fata de ceva anume sau de vreo idee. Se spune ca aceasta este constienta constiintei. Ca omul este constient de constiinta. Ea este numita Constiinta Pura sau Constiinta Transcedentala. Fiindca initierea in Meditatia Transcedentala este o chestiune privata, multi crestini o considera misterioasa. De fapt, ea este simpla. Celui ce este interesat in initiere i cere sa aduca flori, dulciuri, o batista alba, camfor etc. In timpul ceremoniei instructorul se inchina unei fotografii a guru-lui lui si apoi ii cere initiatului sa se plece inaintea pozei acestuia. Invatatorul sau instructorul cere binecuvantarea diversilor zei si diferitelor zeite apoi ii transmite initatului o mantra. De obicei, mantra este un cuvant scurt, nume al unei divinitati cum ar fi Ram, Om, Hrim, Sring, Aing. Discipolului ii este cerut sa seada intr-o pozitie confortabila, sa-si inchida ochii si sa repete mantra cu voce joasa, de exemplu, Ram...Ram...Ram..., primele 20 de minute. I se spune ca mai intai va uita de restul lumii si ca va deveni constient doar de mantra. Apoi, va uita si de mantra si va transcende toate gandurile si simtamintele, devenind constient de constiinta. Aceasta este starea transcedentala de constiinta. Dupa catva timp, cel ce mediteaza atinge o stare superioara de constiinta, numita Constiinta Cosmica, stare in care el este constient atat de lume cat si de Constiinta Pura. Dupa ce au trecut mai multi ani de meditatie, respectivul poate atinge Constiinta Divina, in care el ajunge sa perceapa nivelurile mai subtile ale lumii obiective. Se spune ca in aceasta stare omul poate chiar comunica cu pasarile, cu animalele, cu plantele, cu pietrele. Dupa aceasta se ajunge la starea finala de Unitate a Constiintei, in care omul se percepe in unitate/contopire cu universul. Aceasta este considerata eliberarea. Mahesh Yoghi numeste aceasta metoda, metoda mecanica de realizare a Dumnezeirii. El spune ca este posibil sa-l descoperi pe Dumnezeu pe aceasta cale, fiindca Realizarea Dumnezeirii este o chestiune de perceptie iar procesul de perceptie este atat mecanic, cat si automatic. Pentru a percepe obiectele externe nu trebuie decat sa ne deschidem ochii, iar vederea obiectului vine automat fara folosirea intelectului sau a emotiilor. In acelasi fel, pentru a percepe constiinta interioara, nu trebuie decât ca noi sa ne indreptam atentia inspre interior si, in mod automat, vom ajunge sa o percepem. Perceptia exterioara este rezultatul cresterii progresive a activitatii sistemului nervos. Perceptia launtrica este rezultatul diminuarii activitatii, pana ce intreg sistemul nervos inceteaza sa mai functioneze si atinge o stare de

liniste, o stare de atentie odihnitoare. In felul acesta se ajunge la realizarea lui Stai nemiscat si afla ca Eu sunt Dumnezeu. Atat deocamdata despre credinta hindusa si despre modul de rugaciune aferent. Sa ne indreptam putin atentia spre tehnicile prin care aceste religii orientale practica vindecarea intr-un mod apropiat sacroterapiei, privita ca vindecare prin intermediul energiilor divine. Se considera ca centrii glandulari majori sunt: pituitara sau hipofiza (cea mai inalta glanda, este legata de lumina), pineala (punct de plecare pentru cosntructia embrionului in pantecul mamei), tiroida (intra in actiune cand trebuie sa luam o decizie si sa actionam), timusul (corespunde inimii), suprarenalele (sunt centrul nostru emotional si actioneaza asupra plexului solar), gonadele (motorul corpului fizic), celulele lui Leydig sau Lyden (centrul echilibrului masculin-feminin). Fiecare organ depinde de un centru glandular. Orice boala provine dintr-o proasta functionare a unuia dintre acesti centri glandulari. Vindecarea se face prin purificarea acestor centri (prin deschiderea lor). Putem medita pe o muzica frumoasa. Chakrele se mai pot deschide cu anumite mirosuri, anumite exercitii de respiratie si pozitii pe care le practica yoghinii. O data deschise, prin ele patrunde energia cosmica, vitalizandu-le. Fiecare din acesti centri glandulari va radia energia care va permite organului bolnav sa se vindece. Traditia indiana imagineaza energia vitala, care este scanteia divina, "Viata", ca un sarpe incolacit la baza coloanei vertebrale. Aceasta forta, Kundalini, poate urca prin chakrele deschise si, printr-un fenomen vibratoriu, poate revitaliza intregul trup. Cei care isi deschid chakrele din imprudenta, fara sa se puna sub o protectie spirituala, risca să devina prizonierii unor entitati; acestea vor profita de deschiderea chakrelor pentru a parazita viul. Fenomenul se intampla la unele cupluri aflate în orgasm cand, chakrele fiind deschise, un partener poate fi parazitat de o entitate pe care a avut-o celalalt partener. Atunci poate aparea frigiditatea sau impotenta, intr-un reflex de aparare (unul dintre parteneri nu-si deschide chakrele, de frica de a nu se lasa invadat). Acelasi fenomen se produce in prezenta alcoolului si a drogurilor, care provoaca un fel de transa, deschizand poarta unor entitati din astralul de jos, care vin sa-l posede pe cel care le consuma. Unele concerte de muzica rock, lovind violent centrii glandulari (chakrele), provoaca deschiderea lor. Vindecarea inseamna adaptarea acestor forte care se manifesta in corp (receptor al tuturor Fortelor Universului), modificarea vibratiilor. Ea consta in a pune tesuturile vii ale corpului (structura atomica a celului vii - aceasta energie celulara) in rezonanta cu Energiile Creatoare - Dumnezeu (cu linia sa de vibratie spirituala). Trebuie corelata structura atomica a celulei cu corespondentul ei de vibratie spirituala si bransat corpul pe lungimea de unda

necesara. Ridicarea vibratiilor determina atingerea pragului de constiintă care permite comuniunea cu divinitatea. Cand cineva poate face sa apara in el insusi astfel de vibratii si sa-si treaca eul fizic prin toate etapele aceastei rezonante pana in centrul care emana energie, adica al treilea ochi, atunci cand corpul lui devine ca un magnet, care, folosit corect, aduce vindecarea celorlalti prin mainile sale. Tratamentul medical doar rebranseaza activitatea organelor din corp la Natura (adica la sursele de viata din natura).

Sacroterapia din punct de vedere crestin

Primul si probabil cel mai important demers in sacroterapie este schimbarea atitudinii fata de boala. Cand se imbolnavesc, multi oameni privesc acest lucru ca pe o fatalitate, ca pe un ghinion sau, mai rau, ca pe o nedreptate. De aici apar si tot felul de stari sufletesti nefaste, de teama, de tristete ori chiar de revolta fata de Dumnezeu, care a permis aparitia bolii si a suferintei. Or, aceasta atitudine este adesea mai rea decat boala in sine, pentru ca nu permite bolnavului sa primeasca ajutorul spiritual pentru a se tamadui. Nu doar pacatele comise sunt sursa bolii. Mai exista si alte cauze spirituale ale acesteia. Merita amintita aici pilda biblica a orbului din nastere, pe care Iisus l-a tamaduit si despre care El spunea ca nu s-a imbolnavit nici pentru pacatele sale si nici pentru cele ale parintilor, ci "pentru slava lui Dumnezeu". Intr-adevar, exista aceasta perceptie exagerata, cumva gresita, ca toate bolile apar numai ca urmare a pacatului. Dar nu este asa, iar studiul textelor biblice si ale sfintilor arata fara putinta de tagada acest lucru. Mai degraba, boala este o lectie, o enigma care se cere dezlegata nu doar din perspectiva strict biologica, ci si din cea sufleteasca si spirituala. In acest sens, pacientul, si nu numai el, trebuie sa priveasca boala ca pe o lectie oferita de viata si, in ultima instanta, de Dumnezeu, pentru a se transforma, pentru a deveni mai bun, mai apropiat de propriul sau suflet, de semenii sai si de divinitate. Odata acceptata aceasta realitate, chiar daca la inceput mai mult teoretic, ca boala este o cale pentru a transforma ceva profund din noi insine si a deveni mai buni, se poate vorbi despre sacroterapie. Aceasta atitudine va fi consolidata prin punerea in practica a preceptelor crestine. Iar aici, de un mare ajutor va fi chiar respectarea celor zece porunci din Biblie, care sunt mai mult decat niste norme de conduita interioara si exterioara, sunt adevarate cai de insanatosire sufleteasca si spirituala. Aceste indemnuri din Biblie trebuie imediat si consecvent aplicate si, totodata, este necesar sa se mediteze indelung asupra lor. Pentru

cei care sunt bolnavi trupeste sau care se confrunta cu suferinte psihice este salvatoare implinirea primelor doua porunci. Prima este: "Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima, din tot sufletul tau", iar a doua, despre care Biblia spune ca este la fel de mare ca si prima porunca, este "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Implinirea acestor doua porunci constituie totodata si cheia vindecarii prin mijloace spirituale. De fapt, daca vreti o definitie mai aproape de simtirea crestina, sacroterapia este o mare dragoste de Dumnezeu si de semeni, care opereaza vindecator atat asupra propriei tale persoane, cat si asupra celor din jur. Noi, în mod obisnuit, avem logica de tip cauza-efect. Crestinismul vine cu o logica aparte, trinitara, care este baza medicinei isihastre si a sacroterapiei. Ca trinitate, realitatea este: supracauza, cauza, efect, care în corespondenta cu Dumnezeu este Tatal, Sfantul Duh, Fiul. In corpul nostru supracauza este sufletul, care emana o energie de informatie a acestei supracauze. Miscarea - vibratia reprezinta cauza si acumularea - continutul reprezinta masa materia. Insusirile si calitatile supracauzei (sufletului) sunt insesi cauza si efectul. Sufletul se angajeaza în lucrarea de purificare a corpului bolnav mostenit, deoarece noi mostenim pacatele parintilor nostri (noi suntem jumatate creati de Dumnezeu si jumatate nascuti de parinti). Asa ne putem naste cu predispozitii de boala sau deja bolnavi. Se zice ca noi suntem un microcosmos si ne hranim cu lumina cosmica ingereasca, cu materia naturii si din energia mentala omeneasca. Toate deranjamentele din acest complex de “hranire energetica universala” aduc boli. Bolile de oase se datoreaza lipsei de Energii Harice. Se vor folosi uleiul sfintit, apa sfintita, anafura etc. La sfinti oasele nu putrezesc, fiind pline de Energii Har, cu puteri tamaduitoare. Prin sistemul nervos, noi facem legatura cu Energiile ingeresti, cunoscute sub numele de Mental Cosmic. Energia intra prin varful capului, coboara pe coloana vertebrala pana la nervii corpului, unindu-se cu mentalul nostru. Si medicina isihastra isi are centrele ei de energie, cum ar fi chakrele, locul de intalnire al energiilor (in numar de 3) fiind inima. Sacroterapia lupta pentru restabilirea acestui centru, care s-a pierdut dupa caderea din Rai. Cele 3 energii care pornesc din inima (unde sunt emanate de suflet) sunt: fluxul energiilor mentale proprii, energii mentale inteligente ale entitatilor spirituale extraterestre (ingeri si demoni sau ale sufletelor raposatilor) si energii intelectuale, gandurile - informatiile tuturor oamenilor; prin nari-nas intra o energie mentala a naturii, prana (cum o numesc indienii), care nu este oxigen, ci de alt tip, intra în creier, coboara pe coloana vertebrala in doua moduri (Ida si Pingala), stiintific identificându-se cu nervii simpatici si parasimpatici. Dereglarile acestor energii provoaca boala. Prima cauza trebuie cautata în suflet. Toate bolile mentale se asociaza cu boli de inima si la figurat si la propriu. O mare importanta o are somnul în bolile energiilor mentale. Tulburarile de somn au ca efect supraincordarea nervoasa, pana la ruperi

de nivele nervoase cu efecte dramatice. Atat centrul inimii cat si al sexului fura si fac risipa de energie nervoasa, astfel incat organele nu mai sunt hranite suficient cu energie nervoasa. Asa ca in bolile mental-nervoase tratamentul religios este de mare importanta. Cauta sa nu ai nimic pe suflet, vreun pacat mare care te macina pe ascuns (trebuie sa te spovedesti la preot). Opreste conflictele sentimentale si pronunta cuvinte sfinte sau filozofice care absorb gandurile negative. Rasul este o metoda eficienta de descarcare negativa. Se considera ca orice aliment are o memorie proprie care, intrata in organele noastre, se reproduce. Spunemi ce mananci, ca sa-ti spun ce simti si ce gandesti. Postul este un valoros remediu de restabilire si rememorare a adevaratelor energii. Diavolul a inversat si a negativizat memoriile adevarate, iar postul le readuce la normal, de unde rezulta ca postul este revenirea la starea de inger.

Rugaciunea si postul reprezinta doua metode eficiente de inlaturare a suferintelor trupesti si sufletesti. Rugaciunea, utilizata singura sau in paralel cu o alta metoda terapeutica, grabeste substantial vindecarea corpului. Pe plan fizic, rugaciunea declanseaza un proces de destindere prin încetinirea ritmului cardiac si respirator, prin scaderea presiunii arteriale si prin diminuarea nevoii de oxigen. La nivel mental, aduce o senzatie de usurare, de bine general si inlaturarea angoaselor. Inaltarea spirituala nu este singurul avantaj adus de postul religios. Aceste perioade de renuntare la unele alimente (carne, lactate) sau unele vicii (alcool, tutun, cafea) ajuta la detoxifierea si revitalizarea organismului, constituind un pas important in vindecarea multor boli. Din vremuri stravechi, inteleptii au observat ca, atunci cand oamenii acorda prea multa atentie placerii de a manca - dincolo de necesitatea stricta de a se hrani pentru a face fata eforturilor zilnice - si ajungand la excese periculoase, ei se expun riscurilor de imbolnavire. Mai mult, o alimentatie neechilibrata, in care predomina doar anumite alimente, poate produce nu numai modificari organice ci si comportamentale. De aceea, vechii preoti - indiferent de religie - au hotarat ca, in functie de clima din regiunea in care traiau coreligionarii lor cat si de riscurile de imbolnavire existente, sa impuna prin precepte religioase perioade de regim alimentar de dezintoxicare, de crutare a organismului. Ba, chiar, marii intelepti au constatat ca postul negru prelungit - cu durata de 9, 21 sau 40 zile - poate asigura conditiile ideale pentru marile revelatii, adica descoperirea raspunsurilor la intrebari fundamentale despre viata, sanatate, progres spiritual.

In religia crestina, posturile reprezinta perioade in care credinciosii au ocazia sa se debaraseze de excesul de proteine animale, grasimi, glucide. Aceasta asigura o stare fizica foarte buna, permitand credinciosului sa aiba si o atitudine mai potrivita fata de actul religios. Renuntarea la placerile gastronomice este un mic act de smerenie, care reaminteste fiecaruia despre modestie, abtinere in fata tentatiilor nesanatoase. Pe de alta parte, excesul de carne in alimentatie poate creste semnificativ agresivitatea si cruzimea consumatorului, indepartandu-l de sentimentele de iubire, toleranta si intr-ajutorare. Dar, atentie! Postul nu presupune doar o alimentatie lipsita de "dulce" - adica produse animale -, ci si o dieta bine echilibrata. In conceptia traditionala chineza, o dieta echilibrata presupune combinarea, la fiecare masa, a alimentelor acre, amarui, dulci, picante si sarate. Trebuie subliniat ca fiecare din aceste tipuri de alimente are un rol benefic sanatatii, dar, in acelasi timp, pot fi daunatoare daca sunt consumate in exces. Astfel, excesul de alimente acre poate afecta splina, stomacul, musculatura sau cavitatea bucala (stomatite, afte); excesul de alimente amare poate tulbura aparatul respirator, intestinul gros (diaree), pielea si parul; cele dulci pot provoca boli ale rinichilor, vezicii urinare sau ale sistemului osteo-articular; cele picante, in exces, pot afecta ficatul, colecistul, ochii sau tendoanele, in vreme ce excesul de alimente sarate va ataca sistemul cardio-vascular si intestinul subtire.

Exista, insa si alimente care nu au nici unul din gusturile enuntate mai sus, dar care au aceleasi efecte asupra sanatatii. De aceea, ele se incadreaza in denumirea de miresme. Tipuri de posturi Principalele tipuri de post terapeutic sunt:
• • • • • •

postul negru postul pe baza de ceaiuri postul pe baza de decoct de ovaz sau orez postul pe baza de sucuri proaspete postul pe baza de legume si zarzavaturi proaspete, nefierte si neconservate postul pe baza de preparate din legume si zarzavaturi

Ceea ce pana ieri parea a fi numai un subiect teologic, legat de credinta si rugaciune, devine astazi o problema a stiintei: dialogul cu Dumnezeu. Convingerea ca "acolo sus" cineva te asculta si te iubeste, ca-ti tine partea, indiferent de conditia umana si sociala pe care o ai, indiferent daca esti bogat sau sarman, frumos sau urat, inteligent sau sarac cu

duhul, este un izvor nesecat de speranta, cu efecte de exceptie asupra sufletului si psihicului uman. Si cum boala porneste, aproape intotdeauna, de la un dezechilibru psihic sau sufletesc, vindecarea trebuie pornita tot de acolo. Primul pas este un gand pozitiv, optimist: increderea ca suferinta poate sa fie invinsa. Subconstientul nostru se mobilizeaza imediat si trece la ofensiva. Dar la fel de important este ca vointa de bine, de rezistenta si lupta sa fie dublate de convingerea ca nu suntem singur pe lume, ca Dumnezeu ne este totdeauna aproape, in cea mai neagra restriste, daca Il chemam si Il cauti prin rugaciuni. Convingerea este ceea ce ne sustine intre dorinta si asteptare. Credeti ca puteti fi sanatosi. Actionati ca si cum ati fi deja sanatosi. Asteptati apoi ca minunea sa se intample. Practicati terapia gandului bun. Nu lasati sa va patrunda in minte gandurile negative. De altfel, chiar si Domnul Iisus a spus: "Toate cate le cereti rugandu-va sa credeti ca le-ati primit si ca le veti avea" si "Dupa credinta voastra, fie voua!".