1

Lucrând asemănarea şi neasemănarea
Pentru a fi de folos duhovnicesc, adică ziditoare de suflet, citirea Sfintei Scripturi se face crezând şi cercetând, întrebând şi consultând călăuze luminate („Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?”- Fapte, 8, 31). Cei care nu cred sau cu credinţa îndoielnică, pornesc la drum cu gând cârcotaş, căutând pasaje neclare, contradicţii, locuri greu de înţeles, adică noduri în papură care să-i întărească în necredinţă. Şi ce caută găsesc, şi ce urmăresc aceea obţin. Chiar de la prima pagină apar motivele de poticneală. Să luăm, de exemplu, aceasta:

„Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!" Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul l ui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Facerea I, 26-27) Aha! sar în sus de bucurie cârcotaşii. Într-un verset spune Dumnezeu că-l face pe om după chipul şi asemănarea Lui (Noastră - prima revelare a Sfintei Treimi) iar în următorul l-a făcut numai după chip. Sau S-a răzgândit sau a uitat. Presupunere logică după logica omenească. Omul este o creaţie specială, trupească şi netrupească în acelaşi timp. Este culmea creaţiei, deasupra puterilor netrupeşti create. Dovada? Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită/slăvită fără de asemănare decât serafimii.

2 Totuşi, de ce l-a făcut pe om (Adam şi Eva) numai după chip? Creştinii care se lasă călăuziţi de Biserică ( slujbe, ierurgii, predici, rugăciune, etc.) ştiu că prin asemănare se înţeleg virtuţile. În starea de nevinovăţie, în care se aflau Adam şi Eva, virtuţile nu aveau sens, protopărinţii fiind complet... înfăşaţi în iubirea lui Dumnezeu, iubire la care răspundeau cu ascultarea. Întocmai ca şi pruncii. În momentul în care voinţei libere i se prezintă prima ocazie de alegere între ascultare şi neascultare (aţâţată de ispită) se pune problema virtuţilor, a asemănării. Prin neascultarea lui şi viclenia Satanei, omul pierde Raiul şi cade în imperiul necesităţii, cu toate vicisitudinile acesteia, dar Dumnezeu nu-l părăseşte. Îl ocroteşte şi-l pregăteşte pentru revenirea în Împărăţia Cerească, chemându-l prin legea zidirii, prin glasul conştiinţei, prin legea lui Moise şi, în vremurile din urmă, prin cea mai desăvârşită lege, legea iubirii, să lucreze asemănarea cu Dumnezeu, adică „să trăiască viaţa veşnică, cu începere de aici”. (Arsenie Boca). Biserica lui Hristos (cu ipostasurile ei naţionale, regionale, locale) este atelierul în care creştinii lucrează asemănarea cu Dumnezeu, după al Cărui chip sunt zidiţi Fără să ne gândim (sau să ne fi gândit ) vreodată la aceasta, de vreme ce am fost altoiţi prin botez pe Trupul mistic al lui Hristos, Biserica, toată viaţa noastră devine lucrare sau nelucrare a asemănării noastre cu Dumnezeu, din ştiinţă, din neştiinţă, cu gândul, cu cuvântul, cu fapta. Când nu lucrăm asemănarea cu Dumnezeu negreşit lucram neasemănarea cu El iar aceasta este partea dracilor. Nu există timpi morţi, nu există pauză. Nici măcar somnul. „Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu daţi loc diavolului.” (Efeseni IV, 26-27) Că dacă punem capul pe pernă fără să ne fi împăcat cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu noi înşine, ne chinuie dracii somnul şi devine lucrare a neasemănării cu Dumnezeu.

Dar, oare, cât lucrăm într-o viaţă asemănarea cu Dumnezeu? În icoana Judecăţii de apoi, balanţa cântăririi sufletelor, ne dă răspunsul la această întrebare. La mijloc, omul gol puşcă; în

3 stânga lui, deşi talgerul balanţei este plin doldora cu suluri, dracii stau la rând să descarce alte sarsanale de rapoarte privind lucrarea neasemănării cu Dumnezeu; în dreapta lui, pe talger doar câteva suluri cu rapoartele îngerilor privind lucrarea asemănării cu Dumnezeu (într-o asemenea icoană sunt doar două şi un înger întinde mâna şi-l pune pe al treilea). Şi totuşi, talgerul din dreapta, cu cele câteva suluri, ridică talgerul din stânga! Ce atârnă atât de greu în talgerul din dreapta? Mila lui Dumnezeu! „Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,/ Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El./Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.” (Ps.103,10-12)

Ura dracilor este neputincioasă în faţa milei lui Dumnezeu. Dar pentru ca Dumnezeu să poată face uz de mila Sa, trebuie să punem ceva pe talgerul din dreapta: lucrarea asemănării noastre cu Dumnezeu, atâta cât este. Părintele arhimandrit Ioasaf Popa, care a slujit mulţi ani la Biserica Sf. Ilie Rahova - Bucureşti, le spunea enoriaşilor: „Domniile Voastre, să ştiţi că şi intenţia contează!” Dar dacă noi nu ne temem de Dumnezeu, de unde să vină vreo intenţie ? Şi dacă nici pe aceasta nu o avem, ce motiv de nădejde să mai avem?

Nicuşor Gliga Somerville, MA 06.03.2014 Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sf. Cruci

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful