You are on page 1of 31

Cuprins

Motivaţia
Pentru acest proiect am ales ciocolata deoarece acest produs este iubit de toate persoanele,
indiferent de vârstă pentru gustul său divin, dar și pentru energia pe care ne-o conferă.
Totodată este cadoul ideal indiferent de situație fie că este oferită de bunici nepo ților care
vor ceva dulce, fie că sunt oferită domnișoarelor de jumătatea lor de Ziua Îndrăgostiților sau
atunci când vor să fie iertați, sau oferite ca și o dovadă a aprecierii.
Ciocolata are și întrebuințări în domeniul frumuseții fiind folosită pentru hidratarea și
purificarea pielii.
Ciocolata va avea două sortimente, căpşuni şi frişcă, se va numi „ Sylveon” iar mascota va
purta acelaşi nume şi va fi :

2

Alegerea amplasării şi a spatiului de producţie

A amplasa o întreprindere înseamnă localizarea unui spaţiu adecvat şi racordarea la
utilităţi (apă, energie electrică, telefon, internet, parcare, etc. ). De asemenea spaţiul trebuie să
asigure şi spatii pentru întâlniri şi spaţiu pentru extinderea zonei destinată producţiei.
S-a decis ca amplasarea să fie pe strada Podul Înalt nr.2 muncipiul Vaslui, judeţul Vaslui
ca urmare a preţului terenurilor, forţa de muncă ieftină şi uşurinţa cu care se va putea face
aprovizionarea atât rutier cât şi feroviar. Costul s-a ridicat la 30.000.000 RON.
Suprafaţa totală a fabricii măsoară 7.000m2 structuraţi astfel:
• Spaţiu destinat utilajelor, spaţiu pentru transfer masa ciocolată (trasee ţeavă şi utilităţi)
şi spaţiu dintre utilaje = 4.500 m2
• Depozit pentru: materii prime, materiale şi produse finite = 1.550 m2
• Grup sanitar, vestiar de schimb şi birouri de lucru = 150 m2
• Locuri de parcare = 800 m2

3

Anul Ciocolată Cantitate ( bucăţi ) Dinamica vânzărilor (y) 2011 t-2 6.930.000 102 2013 t 6. Kandia Dulce S.000 105 Anul Dinamica(y) t t2 t3 t4 t*y t2 * y t-2 100 1 1 1 1 100 100 t-1 102 2 4 8 16 204 408 t 105 3 9 27 81 315 945 Total 307 6 14 36 98 619 1453 3a + 6b + 14c = 307 6a + 14b + 36c = 619 14a + 36b + 98c = 1.5t2 Anul Dinamica vânzărilor ( y ) t+1 2014 109 t+2 2015 114 t+3 2016 120 Previziuni 4 .600.732.5.Previziunea vânzărilor Previziunea vânzărilor se va face pe baza ecuaţiei de regresie şi vom avea la bază evoluţia vânzărilor ale S.5t + 0. c = 0.A.C.453 În urma rezolvării sistemului vom avea valorile : a = 99. b = 0. y = 99 +0.000 100 2012 t-1 6.5 .

000 / 100 = 7.009 Total 2016 7.780 Ciocolată cu frişcă 3.000 Ciocolată cu căpşuni 4.2014 : 109 * 6. Anul Produsul Cantitatea (bucăţi) 2014 Ciocolată cu căpşuni 4.000 Ciocolată cu căpşuni 4.215.600.991 Ciocolată cu frişcă 3.535.308.000 Total 2015 7.120.600.600.000 Ciocolată cu frişcă 3.220 Total 7.000 2016 : 120 * 6.194.000 / 100 = 7.000 Acest volum fizic al producţiei va fi împărţit în cele două categorii de produse : ciocolată cu căpşuni şi ciocolată cu frişcă.920.000 5 .000 2015 : 114 * 6.000 / 100 = 7.524.074.524.194.920.384.

conform reţetei.000 RON 6 . După procesarea masei de ciocolată sunt adăugate restul ingredientelor. iar gustul mai rafinat. Conşarea uscată Conjarea este un proces care poate dura mai multe zile.Fluxul tehnologic şi necesarul de utilaje Procesul tehnologic de fabricaţie a ciocolatei cuprinde mai multe operaţii printre care putem enumera : 1.100 kg Alimentare : 380 V Putere instalată : 5kw 2. Utilaj 2 Preţ : 50. producând cunoscutul efect de ‘topire în gură’. Consistenţa ciocolatei devine mai omogenă.000 RON Capacitate : 1. Dozarea şi amestecarea componenţilor pentru prepararea masei de ciocolată Utilaj 1 Preţ : 75.

dar acest lucru se poate face doar respectând anumiţi paşi. apoi reîncălzită la 32° C. pe suprafaţa unei tablete de ciocolată pot apare pete albe care sunt rezultatul temperări incorecte. De aceea ciocolata fierbinte este mai întâi răcită la 28° C. Problema apare datorită faptului că untul de cacao este o grăsime polimorfă care cristalizează în timpul răcirii şi poate căpăta diferite consistenţe în funcţie de condiţiile de răcire. Este un proces lung şi complex care necesită experienţă şi îndemanare. Temperarea este necesară pentru a obţine cea mai stabilă consistenţă.Capacitate : 1. Temperarea ciocolatei Temperarea este etapa cheie în producerea unei ciocolate. După conjare masa fierbinte de ciocolată trebuie să fie răcită. Cel mai adesea. Dacă în timpul acestor operaţii apare ceva. acest lucru se va reflecta în calitatea viitoarei ciocolate. 7 unei .000 kg Alimentare : 380 V Putere instalată : 2kw 3.

dacă numeroase ingrediente sunt adăugate în ciocolată. Ambalarea 8 .5kw 4.000 RON Capacitate : 1. Utilaj 4 Preţ : 60. Turnarea în forme şi răcirea ciocolatei După temperare. Apoi ciocolata este pusă în instalaţii speciale de răcire unde se întăreşte şi capătă o suprafaţă lucioasă foarte apetisantă.000 kg Alimentare : 380 V Putere instalată : 1.Utilaj 3 Preţ : 35. În această fază. ciocolata este turnată în forme încălzite.000 RON Capacitate : 275 buc/oră Alimentare : 380 V Putere instalată : 5kw 5.

timp pentru opriri tehnologice 9 .timpul disponibil Tcal. formele sunt întoarse şi bătute.sâmbete D.timpul calendaristic S.număr schimburi ds.timp întreţinere reparaţii Toth.În final. Utilaj 5 Preţ : 40.durata schimbului Tîr.duminici SL.000 RON Capacitate : 300 buc/oră Alimentare : 380 V Putere instalată : 4kw Pentru a putea afla necesarul de utilaje trebuie să aflăm timpul disponibil (Td) şi normele de timp (nt) Td=[Tcal-(S+D+SL)]*ns*ds-(Tîr+Toth) Td.sărbători legale ns. produsele fiind împachetate şi etichetate automat.

01 3858 U1 19 4.000 3.000 0.000 2015 : Td (U1) = [ 365 – ( 52 +52 + 12) ] * 2 * 8 – ( 80 + 30 ) = 3874ore/an 10 .000 3.000 0.074.120.000 + 10 * 60.074.074.000 3.004 3848 U5 8 Investiţii în utilaje : 19 * 75.074.120.945.000 3.000 + 8 * 40.005 3953 U4 10 4.000 0.000 = 5.120.000 0.000 + 20 * 35.120.03 3743 U2 58 4.000 3.01 3768 U3 20 4.2014 : Td (U1) = [ 365 – ( 52 +52 + 13 ) ] * 2 * 8 – ( 80 + 30 ) = 3968 – 110 = 3858 ore/an Td (U2) = [ 365 – ( 52 +52 + 13 ) ] * 2 * 8 – ( 150 + 75 ) = 3968 – 225 = 3743 ore/an Td (U3) = [ 365 – ( 52 +52 + 13 ) ] * 2 * 8 – ( 120 + 80 ) = 3968 – 200 = 3768 ore/an Td (U4) = [ 365 – ( 52 +52 + 13 ) ] * 2 * 8 – ( 60 + 15 ) = 3968 – 75 = 3953 ore/an Td (U5) = [ 365 – ( 52 +52 + 13 ) ] * 2 * 8 – ( 100 + 20 ) = 3968 – 120 = 3848 ore/an Necesar utilaj = Qcc * nt/Td + Qcf * nt/Td Qcc = cantitate ciocolată cu căpşuni Qcf = cantitate ciocolată cu frişcă Qcc Qcf Nt ( ore/buc) Td Necesar de utilaje Cod Număr 4.120.000 + 58 * 50.074.000 0.

009 0.308.009 0.991 3.004 3864 U5 8 Utilaj Necesar – t+1 Existent t+1 Excedent Deficit U1 20 19 - 1 U2 61 58 - 3 U3 20 20 - - U4 10 10 - - U5 8 8 - - Investiţii în utilaje = 75.009 0.03 3759 U2 61 4.215.215.991 3.991 3.991 3.Td (U2) = [ 365 – ( 52 +52 + 12 ) ] * 2 * 8 – ( 150 + 75 ) = 3759 ore/an Td (U3) = [ 365 – ( 52 +52 + 12 ) ] * 2 * 8 – ( 120 + 80 ) = 3784 ore/an Td (U4) = [ 365 – ( 52 +52 + 12) ] * 2 * 8 – ( 60 + 15 ) = 3909ore/an Td (U5) = [ 365 – ( 52 +52 + 12) ] * 2 * 8 – ( 100 + 20 ) = 3864ore/an Qcc Qcf Nt ( ore/buc) Td Necesar de utilaje Cod Număr 4.215.215.000 + 3*50.000 2016 : Td (U1) = [ 366 – ( 52 +52 + 11) ] * 2 * 8 – ( 85 + 35 ) = 3896 ore/an Td (U2) = [ 366 – ( 52 +52 + 11 ) ] * 2 * 8 – ( 155 + 85 ) = 3776 ore/an Td (U3) = [ 366 – ( 52 +52 + 11 ) ] * 2 * 8 – ( 130 + 90 ) = 3796 ore/an 11 .308.308.308.215.009 0.009 0.01 3784 U3 20 4.991 3.005 3909 U4 10 4.01 3874 U1 20 4.308.000 = 225.

220 0.Td (U4) = [ 366 – ( 52 +52 + 11) ] * 2 * 8 – ( 65 + 25 ) = 3926ore/an Td (U5) = [ 366 – ( 52 +52 + 11) ] * 2 * 8 – ( 130 + 30 ) = 3856ore/an Qcc Qcf Nt ( ore/buc) Td Necesar de utilaje Cod Număr 4.384.384.384.780 3.220 0.01 3896 U1 21 4.780 3.384.000 + 35.220 0.780 3.000 + 60.005 3926 U4 11 4.000 Necesarul de materii prime 2014 Tip mater ie Produse Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă Preţ materii prime Necesar Ciocolată cu căpşuni 12 Ciocolată cu frişcă Valoare Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă .220 0.004 3856 U5 9 Utilaj Necesar – t+1 Existent t+1 Excedent Deficit U1 21 20 - 1 U2 63 61 - 2 U3 21 20 - 1 U4 11 10 - 1 U5 9 8 - 1 Investiţii în utilaje = 75.03 3776 U2 63 4.384.535.535.535.780 3.000 + 2*50.01 3796 U3 21 4.535.000 = 310.780 3.535.000 + 40.220 0.

005 20.000 110.339.000 76.006 82.800.000 - 184.600.794 = 2.000 - 432.000 181.110.000.000 36.339.400 461.888.000 494.600 - MP3 smânt ână - 15 0.590 MP2 căpşu ni 15 - 0.000 107.100 MC5 grăsi me veget ală 25 12 0.primă MP1 zahăr 5 7 0.366.794 Total Cost total = 1.518.000 21.000 863.664 267.000 1.794 13 .000 103.004 - 46.400.440 MP4 unt de cacao 20 25 0.202.000 309.000 + 863.800.850.007 61.003 103.

724.530.685.225 603.135 - 144.174 115.007 86.572.003 - 48.531 Total= 1.179.072 = 2.627 MC5 grăsim e vegetal ă 25 12 0.782 958.375.079 - - 15 0.740 1.072 Total 280.675 MP4 unt de cacao 20 25 0.572.259 562.003 107.580.030 - 0.544.270 135.955 22.008 64.854 14 .634.2015 Tip materie primă Produse Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă MP1 zahăr 5 7 MP2 căpşuni 15 MP3 smântâ nă Preţ materii prime Necesar Valoare Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă 0.006 21.775 38.782 + 958.108 323.063 129.415 189.820 80.505.865 - 517.084.225.

036.500 816.827 - 0.825.147 Total 294.384.678 15 .752 165.01 68.540 158.980 Total = 2.606.500 40.450 MC5 grăsim e vegetal ă 25 12 0.817 MP4 unt de cacao 20 25 0.053 2.384.300 - 253.689.605.147 = 3.367 - - 15 0.531 1.900 23.700 199.2016 Tip materie primă Produse Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă MP1 zahăr 5 7 MP2 căpşuni 15 MP3 smântâ nă Preţ materii prime Necesar Valoare Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă 0.600 84.715.009 90.640 566.222.007 22.394.005 113.972 203.531 + 1.668.610.222.440 761.700 - 680.763.678.005 - 50.

120.074.400 2 * tehnicieni = 2 * 2. concedii.000*0.01/3825 + 3.332. U3. concedii/program redus maternitate.000*0.200 = 3.01/3825 = 19 muncitori Nm(U4) = 4.000*0.005/3825 + 3. U5) Td=[Tcal-(S+D+SL)*ns*ds]-(Tn) Tn – timp neutilizat (întreruperi în cadrul unui schimb.074.800 lei Total salarii indirecte = 23.500 RON 2 * paznici = 800 * 2 = 1.01/3825 = 19 muncitori Nm(U2) = 4.000 Total salarii pe societate comerciala = 1.800 = 1.300 = 4.120.120.750 * 2 = 3.000 16 . U4.000*0.000 RON 1 * secretară = 1.000 RON/an Muncitori indirecţi 1 * manager general = 5.004/3825 = 8 muncitori Salariu lunar = 1. U2.500 RON 2 * contabili = 1.000*0.03/3825 + 3.004/3825 + 3.074.01/3825 + 3.000 lei Salar mediu lunar : 1000/170 = 6 Total salarii directe : 111*1000*12 = 1. învoiri.074. concedii/program redus pe motive de boală.Necesarul de personal 2014: Muncitori direcţi Nm(Uj)=∑Qi*ntij/Tdj Nm(Uj)= necesar de muncitori pentru utilajul j (U1.600 3 * agenți de vânzari = 3 * 1.000*0.000*0.000*0.000 * 12 = 276.03/3825 = 56 muncitori Nm(U3) = 4.600 RON 2 * femei de servici = 2 * 700 = 1.600 1 * manager resurse umane = 1* 1.120.005/3825 = 9 muncitori Nm(U5) = 4.120.000*0. absenţe nemotivate de o zi întreagă şi în cadrul schimbului) Td=[365-(52+52+13)*2*8]-143=3968-143=3825 Nm(U1) = 4.000*0.074.608.

009*0.004/3841 = 8 muncitori Salariu lunar = 1.01/3841= 20 muncitori Nm(U4) = 4.800 = 1.000 RON/an Muncitori indirecţi 1 * manager general = 5.680. învoiri.800 ron Total salarii indirecte = 23.009*0.308.000 lei Salar mediu lunar : 1000/170 = 6 Total salarii directe : 117*1000*12 = 1.000 * 12 = 276. concedii/program redus maternitate.009*0.750 * 2 = 3.404. U5) Td=[Tcal-(S+D+SL)*ns*ds]-(Tn) Tn – timp neutilizat (întreruperi în cadrul unui schimb.308.991*0.991*0.600 ron 3 * agenți de vânzari = 3 * 1.991*0.300 = 4.308.600 RON 2 * femei de servici = 2 * 700 = 1.000 ron/an 17 .200 = 3.308.215.215.01/3841+ 3.005/3841 = 10 muncitori Nm(U5) = 4.009*0.500 RON 2 * paznici = 800 * 2 = 1. U2.215.03/3841 = 59 muncitori Nm(U3) = 4.400 ron 2 * tehnicieni = 2 * 2. U4.000 RON 1 * secretară = 1.600 ron 1 * manager resurse umane = 1* 1.000 ron/an Total salarii pe societate comerciala = 1.215. U3. absenţe nemotivate de o zi întreagă şi în cadrul schimbului) Td=[365-(52+52+12)*2*8]-143=3841 Nm(U1) = 4.2015 Muncitori direcţi Nm(Uj)=∑Qi*ntij/Tdj Nm(Uj)= necesar de muncitori pentru utilajul j (U1.500 RON 2 * contabili = 1. concedii/program redus pe motive de boală.991*0.004/3841 + 3.005/3841+ 3.009*0.03/3841 + 3.215.308.01/3841 + 3.01/3841= 20 muncitori Nm(U2) = 4.991*0. concedii.

384. U4.384.000 lei Salar mediu lunar : 1000/170 = 6 Total salarii directe : 119*1000*12 = 1.600 ron 1 * manager resurse umane = 1* 1.384.004/3873 + 3.535.780*0.780*0.535.004/3873 = 8 muncitori Salariu lunar = 1.220*0.384.005/3873= 10 muncitori Nm(U5) = 4. învoiri.780*0.03/3873 + 3. concedii.600 RON 2 * femei de servici = 2 * 700 = 1.300 = 4.780*0.01/3873 = 20 muncitori Nm(U2) = 4.220*0. U2. concedii/program redus maternitate.000 ron Total salarii pe societate comerciala = 1.535.704. U5) Td=[Tcal-(S+D+SL)*ns*ds]-(Tn) Tn – timp neutilizat (întreruperi în cadrul unui schimb.800 = 1.750 * 2 = 3.600 ron 3 * agenți de vânzari = 3 * 1.000 * 12 = 276.000 RON 1 * secretară = 1.01/3873 + 3.428.535. absenţe nemotivate de o zi întreagă şi în cadrul schimbului) Td=[366-(52+52+11)*2*8]-143=3873 Nm(U1) = 4.01/3873= 20 muncitori Nm(U4) = 4.2016 Muncitori direcţi Nm(Uj)=∑Qi*ntij/Tdj Nm(Uj)= necesar de muncitori pentru utilajul j (U1.400 ron 2 * tehnicieni = 2 * 2.500 RON 2 * paznici = 800 * 2 = 1.01/3873 + 3.800 ron Total salarii indirecte = 23.220*0.03/3873 = 61 muncitori Nm(U3) = 4.500 RON 2 * contabili = 1.000 ron 18 .005/3873 + 3. U3.220*0. concedii/program redus pe motive de boală.200 = 3.535.000 RON/an Muncitori indirecţi 1 * manager general = 5.780*0.220*0.384.

480 + 1.325 + 0.325 Mdcf = 0.074.354 = 0.354 = 0.951.951.749.635 KDT= KDT= cheltuiala directă totală Qi= cantitatea din produsul i (ciocolată cu alune/amaruie) Mdi= materii prime directe din produsul i (ciocolată cu alune/amaruie) Sdi= salarii directe Mdi= Csl= consumul specific al fiecărei materii în parte pe unitatea de produs Pl= Preţul materiei prime Mdcc = 0.Planificarea costurilor 2014 A.120.470 19 .000 * 0.281 + 0.480 KDTcf = 3. Cheltuielile directe le calculăm după relaţia: Cd=Mdi+Sdi Cdcc = 0.354 KDTcc = 4.990 = 4.990 KDT = 2.059 Sdcc = 0.797.281 Nt = 0.679 Cdcf = 0.000 * 0.354 Sdcf = 0.797.679 = 2.059 * 6 = 0.635= 1.059 * 6 = 0.

000 ron / 10 ani = 6.000ron/an 20 .000 Ron / 10 ani = 7.000 ron / 10 ani = 4.000 ron/an U3 = 35.000 ron/an Mijloace de transport 1 autoutilitară = 150.000 ron /an Utilaje U1 = 75.000 RON / 50 ani = 600.000 ron / 10 ani = 5. Cheltuielile indirecte sunt :  Cheltuieli comune ale secţiei (Cs)  Cheltuieli de desfacere (Cd)  Cheltuieli generale de administraţie (Cga) 1) Amortizare Clădire 30.B.000 ron / 10 ani = 3.000.000 ron / 3 ani = 2.000 ron / 5 ani = 30.500 ron/an U4 = 60.000 ron/an U5 = 40.000 / 5 ani = 20.000 ron/an 2 autoturisme = 2* 50.000 ron/an Calculatoare = 3*2.500 ron/an U2 = 50.

749.0141 Kcscf = Cd*Kcs = 0.0122 = 0.050 Salarii indirecte 4.000 ron/an Total amortizari = 678.470 = 0.679 * 0.000 ron/an Amortizare Cga = 602.000 ron/an Amortizare Cd = 50.000 Combustibil - 5.600 ron Cd = 3.679 * 1.Amortizare Cs = 26.200 622.000 602.0132 Kcdcc = Cd *(1+ Kcs ) * Kcd = 0.635 * 0.835 Cheltuieli comune : Kcs = Cs / Kdt = 98.000 50.600 19.0122 = 0.0207 = 0.000 - Energie şi apă 67.0085 Kcdcf = Cd *(1+ Kcs ) * Kcd = 0.1269 Cheltuieli comune pe unitate de produs Kcscc = Cd*Kcs = 0.185/ 4.600 ron Cga = 19.0207* 0.0122 Kcga = Cga / (Kdt + Cs + Cd)= 0.585 600 1.0207 * 0.400 ron Elemente de cheltuieli Cs Cd Cga Amortizare 26.600 3.635 * 1.0207 = 0.185 59.0078 21 .0207 Kcd = Cd / (Kdt + Cs ) = 0.450 CF = Cs + Cd + Cga = 779.000 ron/an 2) Salarii indirecte Cs = 4.400 Total 98.

679 0.74 Marja de profit 15% 15% Preţ de vânzare 0.679 ) = 3.354 Cheltuieli directe 0.375.900= 6.85 – 0.0833 Categorii de cheltuieli Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă Materii prime 0.140 Cifra de afaceri și cifra de afaceri critică : CAcc = Q * Pp = 4.100 .749.272 22 .91 – 0.0122*0.749.85 Qcr = CF / (Pp – Cd) Qcrcc = 779.1043 Cost de producţie 0.362.35 % Cacr = CF / m = 779.679*1.0207*1.835 / ( 0.2535 = 3.089 Kcgacf = Cd * (1+ Kcs)*(1+ Kcd)*Kcga = 0.0078 Kga 0.635 Kcs 0.91 0.1116 0.362.281 Salarii directe 0.362.200+ 2.1269 = 0.100 *100 = 25.0141 0.0122*0.470 = 1.120.627.612.630/6.0132 Kcd 0.089 0.074.100 M = 6.635*1.0207*1.325 0.1269 = 0.85 = 2.612.635 ) = 3.0833 Cheltuieli indirecte 0.076.835 / ( 0.0085 0.200 CAcf = Q * Pp = 3.835 / 0.909 Qcrcf = 779.Kcgacc = Cd * (1+ Kcs)*(1+ Kcd)*Kcga = 0.900 CA = 3.91 = 3.630 m = 1.4.612.612.79 0.749.354 0.000*0.000*0.

096.365 Mdcf = 0.059 * 6 = 0.365 + 0.354 Sdcf = 0.009* 0.354 = 0.797.098.719 Cdcf = 0.059 * 6 = 0.059 Sdcc = 0.354 KDTcc = 4.165 KDTcf = 3.951.990 = 5.652= 2.194.652 KDT= KDT= cheltuiala directă totală Qi= cantitatea din produsul i (ciocolată cu alune/amaruie) Mdi= materii prime directe din produsul i (ciocolată cu alune/amaruie) Sdi= salarii directe Mdi= Csl= consumul specific al fiecărei materii în parte pe unitatea de produs Pl= Preţul materiei prime Mdcc = 0.991* 0.298 Nt = 0.308.186 KDT = 2.719 = 3.354 = 0.480 + 1.2015 Cheltuielile directe le calculăm după relaţia: Cd=Mdi+Sdi Cdcc = 0.215.351 23 .298 + 0.

000ron/an 24 .000 RON / 50 ani = 600.000 Ron / 10 ani = 7.000 ron / 10 ani = 5.000 ron / 3 ani = 2.000 ron/an U5 = 40.000.000 ron/an Mijloace de transport 1 autoutilitară = 150.000 ron / 5 ani = 30.500 ron/an U2 = 50.000 ron / 10 ani = 3.000 ron/an U3 = 35.000 ron / 10 ani = 6.000 ron/an Calculatoare = 3*2.500 ron/an U4 = 60.000 ron / 10 ani = 4.000 ron/an 2 autoturisme = 2* 50.000 / 5 ani = 20.000 ron /an Utilaje U1 = 75.Cheltuielile indirecte sunt :  Cheltuieli comune ale secţiei (Cs)  Cheltuieli de desfacere (Cd)  Cheltuieli generale de administraţie (Cga) 1) Amortizare Clădire 30.

652 * 0.Amortizare Cs = 26.000 ron/an Amortizare Cd = 50.600 ron Cga = 19.000 - Energie şi apă 67.600 ron Cd = 3.652 * 1.351= 0.194.400 ron Elemente de cheltuieli Cs Cd Cga Amortizare 26.0123 Kcdcc = Cd *(1+ Kcs ) * Kcd = 0.0082 Kcdcf = Cd *(1+ Kcs ) * Kcd = 0.050 Salarii indirecte 4.000 Combustibil - 5.000 50.000 ron/an 2) Salarii indirecte Cs = 4.0189 * 0.200 622.0074 25 .400 Total 98.0112 = 0.719 * 1.0112 Kcga = Cga / (Kdt + Cs + Cd)= 0.0112 = 0.0136 Kcscf = Cd*Kcs = 0.000 602.0189 = 0.600 3.0189 = 0.565 600 1.0189* 0.719 * 0.000 ron/an Amortizare Cga = 602.450 CF = Cs + Cd + Cga = 779.165 59.165/ 5.000 ron/an Total amortizari = 678.600 19.0189 Kcd = Cd / (Kdt + Cs ) = 0.1163 Cheltuieli comune pe unitate de produs Kcscc = Cd*Kcs = 0.815 Cheltuieli comune : Kcs = Cs / Kdt = 98.

409 .965.719*1.815 / 0.365 0.0123 Kcd 0.965.7498 Marja de profit 20% 20% Preţ de vânzare 0.409* 100 = 27.508= 7.298 Salarii directe 0.Kcgacc = Cd * (1+ Kcs)*(1+ Kcd)*Kcga = 0.2745 = 2.354 Cheltuieli directe 0.308.058/ 7.840.0112*0.45 % Cacr = CF / m = 779.159.1163 = 0.99 = 4.90 – 0.0781 Categorii de cheltuieli Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă Materii prime 0.354 0.827 0.0189*1.856 26 .415 Cifra de afaceri și cifra de afaceri critică : CAcc = Q * Pp = 4.194.652 Kcs 0.159.99 0.719 ) = 2.0112*0.877.508 CA = 4.719 0.058 m = 1.901 CAcf = Q * Pp = 3.815 / ( 0.159.215.893.0189*1.0862 Kcgacf = Cd * (1+ Kcs)*(1+ Kcd)*Kcga = 0.144.90 Qcr = CF / (Pp – Cd) Qcrcc = 779.991*0.0978 Cost de producţie 0.901 + 2.652*1.893.265.815 / ( 0.546 Qcrcf = 779.5.108 0.90 = 2.0862 0.99 – 0.009*0.351= 1.0136 0.0781 Cheltuieli indirecte 0.409 M = 7.1163 = 0.652) = 3.265.0074 Kga 0.0082 0.

160 KDT = 3.780 * 0.410.059 * 6 = 0.354 = 0.844 = 3.763 = 2.49 Mdcf = 0.535.354 Sdcf = 0.409+ 0.354 KDTcc = 4.828.582.828.384.409 Nt = 0.582.844 Cdcf = 0.059 Sdcc = 0.220 * 0.49 + 0.2016 Cheltuielile directe le calculăm după relaţia: Cd=Mdi+Sdi Cdcc = 0.198 KDTcf = 3.354 = 0.763 KDT= KDT= cheltuiala directă totală Qi= cantitatea din produsul i (ciocolată cu alune/amaruie) Mdi= materii prime directe din produsul i (ciocolată cu alune/amaruie) Sdi= salarii directe Mdi= Csl= consumul specific al fiecărei materii în parte pe unitatea de produs Pl= Preţul materiei prime Mdcc = 0.059 * 6 = 0.358 27 .198 + 2.160 = 6.

000 ron / 10 ani = 3.000 ron/an U5 = 40.000 ron/an 2 autoturisme = 2* 50.500 ron/an U4 = 60.000 ron/an U3 = 35.000 RON / 50 ani = 600.000 / 5 ani = 20.000 Ron / 10 ani = 7.Cheltuielile indirecte sunt :  Cheltuieli comune ale secţiei (Cs)  Cheltuieli de desfacere (Cd)  Cheltuieli generale de administraţie (Cga) 1) Amortizare Clădire 30.000 ron / 10 ani = 6.000 ron/an Calculatoare = 3*2.500 ron/an U2 = 50.000 ron/an Mijloace de transport 1 autoutilitară = 150.000 ron / 5 ani = 30.000 ron / 3 ani = 2.000 ron / 10 ani = 4.000ron/an 28 .000.000 ron /an Utilaje U1 = 75.000 ron / 10 ani = 5.

000 602.0078 Kcdcf = Cd *(1+ Kcs ) * Kcd = 0.380/ 6.600 ron Cd = 3.030 Cheltuieli comune : Kcs = Cs / Kdt = 98.844 * 1.0091 = 0.000 - Energie şi apă 67.0091 Kcga = Cga / (Kdt + Cs + Cd)= 0.0153* 0.400 Total 98.450 CF = Cs + Cd + Cga = 780.358 = 0.0153 * 0.0153 = 0.380 59.0948 Cheltuieli comune pe unitate de produs Kcscc = Cd*Kcs = 0.0117 Kcdcc = Cd *(1+ Kcs ) * Kcd = 0.000 ron/an 2) Salarii indirecte Cs = 4.600 19.Amortizare Cs = 26.0153 Kcd = Cd / (Kdt + Cs ) = 0.600 3.0129 Kcscf = Cd*Kcs = 0.007 29 .763 * 1.780 600 1.0091 = 0.200 622.000 50.000 ron/an Total amortizari = 678.000 Combustibil - 5.0153= 0.763 * 0.600 ron Cga = 19.400 ron Elemente de cheltuieli Cs Cd Cga Amortizare 26.410.000 ron/an Amortizare Cd = 50.844 * 0.050 Salarii indirecte 4.000 ron/an Amortizare Cga = 602.

352.814 Cifra de afaceri și cifra de afaceri critică : CAcc = Q * Pp = 4.562.780*1.0948 = 0.763) = 2.2856 = 2.082 Kcgacf = Cd * (1+ Kcs)*(1+ Kcd)*Kcga = 0.030/ ( 1.0078 0.384.220*1.0928 Cost de producţie 0.Kcgacc = Cd * (1+ Kcs)*(1+ Kcd)*Kcga = 0.07 = 3.1027 0.973.197 30 .9467 0.18 1.358 = 2.977 m = 2.082 0.621.621.977 / 8.220 CAcf = Q * Pp = 3.540.335 M = 8.535.0153*1.8558 Marja de profit 25% 25% Preţ de vânzare 1.562.335 .844*1.0948 = 0.352.220 + 3.115 = 8.763 Kcs 0.321.18 = 5.030/ ( 1.0091*0.844 0.0741 Cheltuieli indirecte 0.0153*1.07 Qcr = CF / (Pp – Cd) Qcrcc = 780.410.0117 Kcd 0.007 Kga 0.0741 Categorii de cheltuieli Ciocolată cu căpşuni Ciocolată cu frişcă Materii prime 0.030 / 0.731.354 Cheltuieli directe 0.973.115 CA = 5.763*1.18 – 0.6.49 0.518 Qcrcf = 780.409 Salarii directe 0.335 * 100 = 28.354 0.56 % Cacr = CF / m = 780.0129 0.0091*0.07 – 0.844) = 2.973.

159.81 % 2015 : Sfin = [(CA/CAcr) -1] * 100 = [(7.973.Situaţia financiară 2014 : Sfin = [(CA/CAcr) -1] * 100 = [(6.840.54 % 31 .856)-1]*100 = 152.076.197)-1]*100 = 228.335 / 2.100 / 3.409 / 2.362.02 % 2015 : Sfin = [(CA/CAcr) -1] * 100 = [(8.731.272)-1]*100 = 106.