You are on page 1of 378

1

SHI NAIAN & LUO GUANZHONG

OSÂNDIŢII MLAŞTINILOR
VOLUMUL I
Traducere, din limba chineză de MIRA şi CONSTANTIN LUPEANU EDITURA MILITARĂ BUCUREŞTI, 1987

2

CUVÂNT ÎNAINTE
În istoria multimilenară a Chinei, perioada dinastiei Tang (618-907) s-a impus prin câteva realizări ce au influenţat domenii decisive pentru destinele omenirii: au fost tipărite primele cărţi şi s-a descoperit praful de puşcă; s-a stabilit pentru prima oară în lume lungimea meridianului şi a fost pus în funcţiune primul orologiu mecanic. Unitatea politică şi de stat a Chinei în răstimpul a aproape 300 de ani a permis o largă deschidere spre exterior, contactul cu alte lumi, mai cu seamă prin intensificarea schimburilor comerciale pe celebrul drum al mătăsii. Civilizaţia chineză a pătruns în Vietnam, Coreea, Japonia; pe de altă parte, China a fost conectată la noi valori spirituale. Imperiul chinez în vremea dinastiei Tang cuprindea aproximativ 50 de milioane de locuitori din care peste un milion se aflau în capitala Changan. Între 907 şi 960 a urmat o perioadă de dezintegrare, de dezordine politică şi războaie, succedându-se cinci dinastii, efemere, întemeietorii lor dovedinduse incapabili să stăpânească ţara. Celor cinci dinastii din nord li s-a adăugat existenţa a zece regate în sudul Chinei, în fond tot atâtea case feudale independente, susţinute de forţa armată. După aproximativ o jumătate de secol de la căderea dinastiei Tang, fondată de o familie de ofiţeri cu numele de Li, un alt militar, Zhao Kuangyin, reface unitatea imperiului, inaugurând epoca dinastiei Song (de nord: 9601127 şi de sud: 1127-1279). Întărirea puterii centrale a condus la sporirea stabilităţii sociale, la progrese în multe domenii. A fost descoperită busola şi a început să se practice pictura pe mătase. Schimburile comerciale s-au intensificat datorită apariţiei monedei de hârtie. Economia agrară cunoaşte o puternică dezvoltare, în primul rând, prin perfecţionarea tehnicii şi a uneltelor agricole, prin ameliorarea soiurilor de cereale şi în special a orezului, extinderea suprafeţei agricole prin desţeleniri, perfecţionarea tehnicii irigării. După o Carte a agriculturii, tipărită în 1149, sudul Chinei obţinea câte şase sau şapte recolte pe an. Industria (meşteşugărească) cuprindea opt branşe: minerit, metalurgie, producerea sării, a hârtiei, textile, porţelan, lacuri şi vopsele şi tehnica tipografică. Bi Shen inventează tiparul cu caractere mobile, care începând din secolul al XII-lea este folosit şi în Coreea, apoi în Japonia. Prin intermediul perşilor şi arabilor această invenţie care a revoluţionat mijloacele de răspândire a cunoştinţelor ajunge în Europa. Explozibilul, inventat în dinastia Tang, este utilizat în domeniul militar
3

începând din secolul al IX-lea. În anul 969, Feng Jishen descoperă tehnica rachetei, prin fixarea unei bucăţi de explozibil pe săgeţi. Un puternic avânt îl cunoaşte construcţia de nave, chinezii devin corăbieri iscusiţi, vasele lor servind pentru legături cu Japonia, India şi Egipt. Se dezvoltă piaţa internă şi prosperă pătura comercianţilor. Reţeaua oraşelor creşte, ele dezvoltându-se după anumite reguli ale sistematizării. Clădirile se menţin aceleaşi ca în sate; ele aveau cel mult un etaj sau două, largi curţi interioare; grădini etc. Exista însă o unitate de stil pornind din centrul oraşului, până în suburbii şi la ţară. Diferenţierile ţineau de statutul social şi de avere. Oraşele dispuneau de numeroase pieţe, magazine şi restaurante. Exista un personal specializat în alimentarea cu apă, cărbune pentru foc, în stingerea incendiilor etc. Oamenii circulau, făceau călătorii, pelerinaje. Funcţionau poştalioane şi hanuri bine puse la punct. La un secol şi jumătate de la înfiinţarea dinastiei Song contradicţiile sociale acumulate se agravează. Izbucnesc răscoale populare care se ţin lanţ. Gravele probleme cu care se confruntă populaţia, ce atingea o sută de milioane de oameni, erau amplificate de o acută criză financiară, la care se adăugau atacurile puternice şi permanente ale seminţiilor aflate la nord şi la vest de Marele Zid. Pământul era concentrat în mâinile unor mari latifundiari, care controlau mai bine de jumătate din suprafaţa arabilă a ţării. După mişcarea reformistă, în fruntea căreia s-a aflat cărturarul Wang Anshi (1021-1086), prim-ministru între 1068 şi 1076, care iniţiase impozite asupra tuturor terenurilor, renunţarea la unele corvezi, înfiinţarea pieţei libere etc., puterea în stat a fost preluată succesiv de şase mandarini începând cu primul-ministru Cai Jing, numiţi de popor „cei şase tâlhari”. Birocraţia şi corupţia îşi fac tot mai simţite urmările. Ţara era condusă de împărat, prin intermediul unui Mare Secretariat, în frunte cu un Mare Secretar sau prim-ministru. Se produsese însă o mare polarizare: pe de o parte, marii mandarini, moşierii care deţineau întinderi de pământ, da zhuangyuan, şi marii negustori, iar pe de altă parte poporul de rând: ţăranii, meşteşugarii, micii comercianţi. Între aceştia, exista o a treia clasă, eterogenă, formată din cărturari săraci, care nu dobândiseră dregătorii, micii funcţionari de la magistraturi şi prefecturi, ofiţeri inferiori, învăţători, povestitori publici, prezicători, călugări etc. Din rândul acestora, aşa cum rezultă şi din paginile acestui roman, se vor alege capii răzvrătiţilor. Sunt oameni cu o oarecare cultură, civilă sau militară, cu experienţă de viaţă; ei cunosc legile ţării şi cauzele nedreptăţilor sociale: în acelaşi timp, sunt oameni drepţi, curajoşi, capabili să conducă mulţimile.
4

Cultura în epoca dinastiei Song cunoaşte noi împliniri. Creşte numărul şcolilor de stat şi particulare, se multiplică cercurile erudite, favorizate de avântul tipăriturilor. Literatura, istoria, filosofia şi pictura se constituie ca domenii distincte ale creaţiei. În această perioadă se impun poetul Su Shi (1036-1101), apoi cea mai mare poetă a Chinei, Li Qincizhao (1084-1150), pictorul şi criticul de artă Mi Fu (1051-1107), filosoful Zhu Xi (1130-1200), care în lucrarea sa Şi shu jizhu (Comentarea celor patru cărţi clasici) se ocupă de raţionalizarea confucianismului şi conceperea unei sinteze a învăţăturilor clasice. Epoca Song înregistrează de asemenea o bogată literatură populară, născută la oraşe, a căror societate includea demnitarii, o parte a aristocraţiei, negustorimea, dar şi păturile de jos şi anume meşteşugarii, slujbaşii, slugile. Pentru aceştia din urmă, apar şi prosperă două forme de literatură populară: teatrul şi povestirea. Teatrul excela mai ales în dialogul satiric, cuplete, cântece şi dansuri. Acum se răspândeşte meseria povestitorilor publici, shuo hua ren. La început, ei vor reda prin viu grai, într-o manieră cât mai atractivă, poveştile populare, apoi îşi vor aşterne în scris un fel de texte-bază, dând naştere unei literaturi care avea să fie numită huaben, texte vorbite. Povestitorii se vedeau obligaţi să aleagă acele teme care erau cunoscute şi îndrăgite de orăşeni. Cele mai multe huaben vor fi deci povestiri scurte, istorisiri realiste, culese din viaţă. Unele texte, prelucrate de cărturari, în paralel cu ideea respingerii nedreptăţilor sociale, caută şi o soluţie de remediere a lor, indicându-i ca salvatori pe unii dregători luminaţi. Dintre huaben inspirate din istorie se cunosc: Da song Xuanhe yi shi (Faptele transmise din timpul domniei Xuanhe din Marele Song), scriere care proslăveşte războiul popular de pe Muntele Liang; Wu dai shi ping hua (Istoria celor cinci dinastii, pe înţelesul tuturor) şi altele. Romanul Shuihu zhuan (Osândiţii mlaştinilor) este cronica unui celebru război ţărănesc, care a avut loc între 1115 şi 1122, sub conducerea lui Song Jiang, conducătorul răzvrătiţilor făcându-se renumit prin mobilitatea de acţiune şi tactica ingenioasă de luptă. Faptele sunt reale. Song Jiang deci, ca şi alţi eroi ai cărţii au existat în realitate şi numai câteva personaje sunt rodul ficţiunii. Autorii au rescris întâmplările pe baza unor huaben şi a unor piese de teatru din dinastia Ytian (1271-1368), dar şi a tradiţiei orale, a legendelor populare. Prima ediţie tipărită a romanului nu mai există. Se păstrează mai multe versiuni cu o sută douăzeci, cu o sută, şi cu şaptezeci de capitole, ca şi unele ediţii abreviate. De cea mai mare consideraţie se bucură ediţia în o sută de capitole, după care s-a realizat această traducere, datând din epoca Wanli,
5

aproximativ din anal 1610. Ediţia în şaptezeci de capitole a fost imprimată în anul 1641 de cărturarul Jin Shengton, care a eliminat cele mai multe dintre versuri şi capitole întregi de la sfârşit, adăugând la final capitolul despre prinderea şi lichidarea tuturor răsculaţilor. Această ediţie este respinsă astăzi, considerându-se că felul în care ea a fost întocmită ar fi avut drept scop condamnarea oricăror acţiuni de revoltă. Despre Shi Naian şi Luo Guanzhong, autorii romanului, se ştiu puţine lucruri. Ambii au trăit în secolul al XIV-lea; au fost contemporani cu Giovanni Boccaccio (1313-1375), având ca puncte comune cu acesta cuprinderea în operele lor a moravurilor vremii, în largi fresce sociale, printro mare varietate de tipuri umane, ca şi împletirea criticii cu satira. Se cunoaşte cu exactitate anul morţii lui Shi Naian (se pronunţă Şi Nai-an), 1370, şi faptul că a fost înmormântat la Suzhou. S-a născut la sfârșitul secolului al XIII-lea şi era originar din Hangzhou. A fost un mandarin luminat şi ar fi participat la o răscoală împotriva cotropitorilor mongoli, acest amănunt explicând puterea de evocare a faptelor istorice, a scenelor de război din roman. Luo Guanzhong (se pronunţă Lua Cuan-giun) a trăit tot în Hangzhou, aproximativ între 1330 şi 1400. Lui i se atribuie compilarea a 17 romane istorice, cel mai renumit fiind San guo yanyi (Cele trei regate). Unii contestă existenţa fizică a lui Shi Naian, alte mărturii spun că ar fi fost învăţătorul lui Luo Guanzhong. Se spune că Osândiţii mlaştinilor a fost scris de Shi Naian şi revizuit sau completat de Luo Guanzhong. Dintre sutele de romane redactate şi tipărite în secolele XIV-XVII, cele mai multe sunt anonime sau semnate cu pseudonim. Când autorul e cert, romanul este o compilaţie, iar cărturarul care îl semnează a adunat, a prelucrat şi a editat întâmplări cunoscute de toată lumea. Fantezia lui este reţinută sau aplicată în elemente de amănunt ale textului. De aceea, o caracteristică de seamă a istoriilor literare chineze este aceea că ele prezintă nu atât autori faimoşi, cât evoluţia unor teme literare şi a unor personaje celebre. Prin cei 108 eroi, numiţi, la modul simbolic, întruchiparea a treizeci şi şase de spirite celeste şi a şaptezeci şi doi de demoni ai pământului – maioritatea acestora, ca şi captivantele lor peripeţii fiind rodul imaginaţiei –, romanul urmăreşte cauzele şi desfăşurarea acestui celebru război ţărănesc. Refugierea pe Muntele Liang devine unica soluţie pe care o au cei năpăstuiţi. Metoda narativă este interesantă pentru vremea în care a fost scris romanul. Eroii cărţii şi ai răscoalei sunt prezentaţi, unul câte unul, înainte de a fugi din societate şi a se alătura răsculaţilor. Acţiunea de bază se desfăşoară în zona Muntelui Liang, înconjurat de o salbă de lacuri şi mlaştini formate de
6

revărsările Fluviului Galben, ţinut localizat astăzi în provincia Shandong, unde o armată de mii de oameni, condusă de câţiva bravi ofiţeri, cărturari ori simpli ţărani luptă împotriva tiraniei. Ca şi haiducii noştri, ei îi ajută pe nevoiaşi şi îi pedepsesc pe cei lacomi şi hrăpăreţi. Interesant de notat este faptul că oamenii, nu se răscoală împotriva statului, ci împotriva rânduielilor sociale, că războiul nu-l vizează atât pe împărat, Fiul Cerului, autoritatea supremă pe pământ, cât pe mandarinii corupţi, pe negustorii şi moşierii oprimatori, care în concepţia autorilor romanului înşelau deopotrivă poporul şi conducerea supremă în imperiu. Prima întâmplare îl are ca erou (negativ) pe Gao Qiu, un pierde-vară ajuns mareşal al Palatului imperial, pentru a fixa de la bun început atmosfera de societate coruptă, decadentă. Din pricina lui suferă Wang Jin şi Lin Chong, apoi sunt prezentaţi Lu Profunzime, Yang Zi, Chao Gai, Song Jiang şi alţii, personaje stăpânite de spiritul dreptăţii. Eroii sunt din medii diferite: pescari, meşteşugari, cărturari, mici moşieri, ofiţeri inferiori, cârciumari şi negustori mărunţi. Dar indiferent de originea şi de experienţa de viaţă, deosebite, numitorul lor comun este unitatea frăţiei şi tăriei în fortăreaţa din munţi, ţelul suprem fiindu-le înlăturarea nedreptăţilor sociale şi instaurarea unei societăţi ideale, a frăţiei, în care toţi oamenii sunt egali. După primele succese militare, oamenii năpăstuiţi iau calea salvatoare a ţinuturilor mlăştinoase din preajma Muntelui Liang, şi, treptat, motivaţia luptei lor devine mai profundă, ea se identifică unor cauze generale de nemulţumire socială şi astfel hărţuielile şi atacurile, izolate la început, iau forma şi dimensiunea unui adevărat război ţărănesc, ameninţând în mod serios feudalitatea. Romanul este în acelaşi timp o odă închinată eroilor populari. Sunt descrise întrecerile dintre luptători, bătăliile duse de răsculaţi cu armatele mandarinale, acţiunile cu valoare tactică în vederea victoriei. Pe de altă parte, romanul pulsează de viaţa reală a evului mediu chinez; sunt descrise obiceiurile timpului, mentalitatea oamenilor epocii. Ceea ce defineşte în mod specific stilul romanului tradiţional chinez este subordonarea faptelor de viaţă atitudinii, implicit şi explicit, subiective, morale sau filosofice, a autorului povestitor. Nimic nu este întâmplător, chiar dacă se face uz copios de întâmplare trăită, fiindcă totul capătă o încărcătură semnificativă, pilduitoare. Autorul este demiurgul unei lumi vii, reale, pe care atunci când nu o comentează el, o lasă să se comenteze singură, prin întâmplările narate. Se poate vorbi de o parabolă vie, povestită cu fapte de viaţă semnificative, a cărei gravitate filosofică şi morală decurge în egală măsură din expresivitatea literară.
7

zhuan.n. În opoziţie cu episoadele faptelor de vitejie. Buck. menite. spiritul de abnegaţie se află în totală opoziţie cu viaţa mizeră şi societatea coruptă în care trăiesc. Partea ultimă a romanului. istorie biografică. din anul 1975. dacă în roman. cu o puternică notă educativă. de dezvăluire a nedreptăţilor sociale. principala preocupare a învăţăturii confucianiste fiind cunoaşterea de sine. de 15 capitole. dintr-o versiune în 70 de capitole. Confucius (Kong Zi.e. faptelor de vitejie li se adaugă şi unele credinţe în forţe supranaturale. romanul a fost publicat în anul 1963. antimistică. completă. bazată pe relaţii simple. Trebuie remarcat faptul că Osândiţii mlaştinilor este considerat unul din cele mai uluitoare romane ale literaturii chineze.Civilizaţia Chinei este una raţională. în roman se va simţi încărcătura satirică şi critică. Preceptele învăţătorului neamului. ea şi poemele intercalate în text. personajele eroice exprimă tendinţa spre o societate dreaptă. poeziile cu care se deschide fiecare capitol şi pasajele poematice. intitulată All man are brothers. Traducerea s-a efectuat după o ediţie englezească. povestire scrisă în stil istoric. Secole de-a rândul. iar în epoca modernă el a însemnat o adevărată şcoală de educaţie pentru revoluţie. este scrisă prin excelenţă la modul realist. în Editura pentru literatură universală. de prezentare a unor personaje negative cum sunt Gao Qiu. datorată romancierei Pearl S. Firea chinezului este umanistă. care înfruntă secolele. Traducătorii prezentei variante româneşti începuseră travaliul după o ediţie mai veche. a Editurii Literatura poporului. În România. să potenţeze isprăvile eroilor. revăzând-o capitol după capitol şi punând-o de acord cu această ediţie ultimă. să dea o dimensiune cuprinzătoare istoriei şi vieţii. 551-479 î. un edificiu romanesc măreţ. hu. iar pe de alta prin natura lor estetic-literară. acestea trebuie înţelese pe de o parte prin sorgintea lor populară. primul-ministru Cai Jing şi alţi reprezentanţi ai clasei dominante. ar însemna: Istorii. (Toţi oamenii sunt fraţi). Titlul cărţii Shui hu zhuan. deoarece shui este apă. inclusiv titlurile originale. într-o variantă restrânsă. Dincolo de lupta lor pe viaţă şi pe moarte. Beijing. 8 . menţionându-l ca autor numai pe Shi Naian. publicată de aceeaşi editură. el a susţinut moralul şi idealurile maselor largi. de fantezie. biografii din zona smârcurilor şi a apelor. menite să înfrumuseţeze. ideală. Lupta lor strălucită. smârc. mlaştină. au reluat tălmăcirea. Din împletirea romantismului cu realismul rezultă un întreg fascinant. care se îndreaptă spre inevitabilul final tragic. De aceea.) nu au nimic comun cu aspectele religioase ale vieţii. La primirea ediţiei din anul 1983. Au păstrat capitolele aşa cum sunt.

graţie Editurii Militare. şi doar uneori am mai preluat numele chinezesc. eroii săi putând rămâne în inimile şi în memoria cititorilor. romanul va câştiga în limpezime. la. într-o ediţie pe măsură. Cuprindem în acest volum primele 23 de capitole din cele o sută ale originalului. Celelalte vor urma.În acelaşi timp. am recurs. în special a celor tineri. Sperăm că prin aceasta. un artificiu. din cauza numărului mare de personaje şi. După prezentarea lor. pentru împlinirea în limba română a uneia din capodoperele literaturii universale. în următorii ani. traduse în românește. ţinând cont că numele chinezeşti se reţin greu. am folosit cel mai adesea supranumele sau porecla fiecăruia. MIRA şi CONSTANTIN LUPEANU 9 . aceasta doar pentru o notă de culoare locală. mai cu seamă în privinţa personajelor principale.

OFIŢERUL LU QIAN DĂ FOC HAMBARELOR CAPITOLUL XI DIN PAVILIONUL DE PE MALUL LACULUI. CAP DE LEOPARD INTRĂ DIN GREŞEALĂ ÎN SANCTUARUL TIGRULUI ALB CAPITOLUL VIII CAP DE LEOPARD ESTE ÎNFIERAT ŞI EXILAT. DIN NESĂBUINŢĂ. FIARA TUCIURIE ÎŞI VINDE SABIA ÎN CAPITALA RĂSĂRITEANĂ CAPITOLUL XIII DETAŞAMENTUL DE AVANGARDĂ ÎŞI DISPUTĂ ONORURILE PE CÂMPUL DE INSTRUCŢIE. CAPITOLUL XV ÎNŢELEPTUL ÎI CONVINGE PE CEI TREI FRAŢI RUAN SĂ LI SE ALĂTURE. CAP DE LEOPARD ÎL ÎNVINGE ÎN LUPTĂ PE INSTRUCTORUL HONG CAPITOLUL X CAP DE LEOPARD SE ADĂPOSTEŞTE LA TEMPLUL SPIRITUL MUNTELUI. FIARA TUCIURIE ÎŞI ARATĂ MĂIESTRIA ÎN TURNIRUL DIN CAPITALA DE MIAZĂNOAPTE CAPITOLUL XIV DEMONUL CU PĂR ROŞCAT DOARME BEAT ÎN TEMPLU. LU PROFUNZIME FACE MARE TĂRĂBOI PE MUNTELE CINCI TERASE CAPITOLUL V MICUL DESPOT PĂTRUNDE BEAT ÎN PATUL DRAPAT ÎN AUR.CUPRINS PRECUVÂNTARE CAPITOLUL I ZHANG CITITORUL ÎN STELE SE ROAGĂ PENTRU A SCĂPA LUMEA DE MOLIMĂ. CAP DE LEOPARD URCĂ ÎNTR-O NOAPTE VIFOROASĂ PE MUNTELE LIANG CAPITOLUL XII CAP DE LEOPARD RĂMÂNE ÎN FORTĂREAŢA DE PE MUNTELE LIANG. CĂPITANUL LU ÎL OMOARĂ ÎN LOVITURI DE PUMN PE MĂCELARUL ZHENG CAPITOLUL IV MOŞIERUL ZHAO REPARĂ TEMPLUL WENSHU. CU VOINICUL VICTORIOS SE ÎMPLINEŞTE PROFEŢIA CELOR ŞAPTE STELE 10 . NOUĂ DRAGONI SE RĂSCOALĂ ÎN SATUL SĂU DE BAŞTINĂ CAPITOLUL III NOUĂ DRAGONI PĂRĂSEŞTE NOAPTEA JUDEŢUL HUAYIN. CĂLUGĂRUL TATUAT FACE SCANDAL ÎN SATUL FLORII DE PIERSIC CAPITOLUL VI NOUĂ DRAGONI TÂLHĂREŞTE ÎN PĂDUREA PINILOR ROŞIETICI. MAREŞALUL CURŢII DĂ DRUMUL DEMONILOR CAPITOLUL II INSTRUCTORUL MILITAR WANG PLEACĂ ÎN SECRET LA PREFECTURA YANAN. PROFUNZIME DISTRUGE PĂDUREA CU MISTREŢI CAPITOLUL IX MĂRITUL MANDARIN ARE CASA DESCHISĂ PENTRU OASPEŢI DE PRETUTINDENI. REGELE CERESC RECUNOAŞTE UN FÂRTAT ÎN SATUL MALUL RĂSĂRITEAN. PRONFUZIME PUNE FOC TEMPLULUI WAGUAN CAPITOLUL VII CĂLUGĂRUL TATUAT SCOATE DIN RĂDĂCINI UN PLOP. RECHINUL USCATULUI DĂ SEMN CU O SĂGEATĂ.

WU SONG. SONG FLUVIU ÎL AJUTĂ PE REGELE CERESC SĂ FUGĂ CAPITOLUL XIX CAP DE LEOPARD STÂRNEŞTE ÎNCLEŞTĂRI ÎN FORTĂREAŢA DE LÂNGĂ SMÂRCURI. PINUL. ÎMPREUNĂ CU FIARA TUCIURIE SUPUNE TEMPLUL PERLA PREŢIOASĂ CAPITOLUL XVIII FRUMOSUL BĂRBOS ÎL TRAGE PE SFOARĂ PE TIGRUL ÎNARIPAT. ZHU TONG SE POARTĂ CAVALEREŞTE LĂSÂNDU-L PE SONG FLUVIU SĂ SCAPE CAPITOLUL XXIII MARELE MANDARIN OFERĂ ADĂPOST OASPEŢILOR SĂI ÎN JUDEŢUL HENGHAI. OMOARĂ UN TIGRU PE DEALUL SOARELUI 11 . SONG FLUVIU O UCIDE ÎNTR-O CLIPĂ DE FURIE PE DRĂGĂSTOASA CAPITOLUL XXII DOAMNA YAN FACE ZARVĂ LA MAGISTRATURĂ. REGELE CERESC PUNE DESTUL DE UŞOR STĂPÂNIRE PE MUNTELE LIANG CAPITOLUL XX CAVALERII DREPTĂŢII DIN SMÂRCURILE MUNTELUI LIANG ÎŞI ARATĂ RESPECTUL PENTRU REGELE CERESC. ÎNŢELEPTUL OBŢINE DARURILE PRIN INTELIGENŢĂ CAPITOLUL XVII LU PROFUNZIME CUCEREŞTE SINGUR MUNTELE DOI DRAGONI. DEMONUL CU PĂR ROŞCAT PLEACĂ DIN YUNCHENG PE O NOAPTE CU LUNĂ CAPITOLUL XXI SCORPIA SE ÎMBATĂ ŞI-L SNOPEŞTE ÎN BĂTAIE PE TANG VIŢELUL.CAPITOLUL XVI FIARA TUCIURIE ESCORTEAZĂ PREŢIOSUL CONVOI.

cu viers frumos. Cum de se suie unul-n pom să prindă peşti? Se-aburcă cimpanzeii-n ramu-n care pot. luptele de aici. nici titluri nu se prind. Legenda-i drum dinspre ogor spre lacul mort. Descopăr învăţaţi cum nu-s prin alte părţi De ei nici avuţii. de vechi cârmuitori. Că-şi văd de ceai cu apă din gheaţă la topit Cu arme ale minţii.PRECUVÂNTARE Un poem: Când caut prin desişul codrilor de cărţi. Când omu-i doar fantomă-n luntrea pe ocean. Ori arcu-ţi frânge braţul pentru ce-ţi doreşti? Mai bine cupa mi-o întorn cu gura-n jos Şi-ascult la cânt abia scornit. neamul urgisit Plăpând triumf. Întemeierea ţării. un ram de salcă prăbuşit. Ca pentru-un veac au fost scăldate iarba şi copacii-n rouă şi lumină Şi peste apele şi munţii ţării liniştea-nţeleaptă s-a lăsat. Punându-le-n cântar şi fapte mari şi mici. nesfârşită-n cântece de păsări şi flori mii. Nepăsătoare. Ca într-o zi-nsorită. 12 . Şi altul: Pe vremea dinastiilor domneau în voie discordia şi haosul. Dar mai mulţi anonimi ce slăvii i-au scăpat. Oricând. de lupte doritori. În vremuri de războaie. Duium de nume-s morţii pierduţi peste mărgean. Dar pân’ la urmă norii s-au împrăştiat şi cerul s-a ivit curat. Răpiţi cum luna plină-n valul înecat. lumea se bucura de viaţă. Ei povestesc de regi. uitând de griji şi treburi. alei şi străzi te-orbeau cu strălucirea robelor neasemuite Din foişoare mândre şi clădiri se revărsau plăcute armonii.

În ea. călare pe asinul său. Rangul lui era jiandian. Împăratul Virtuţii Militare. comandant al gărzii imperiale.Se spune că această poezie a fost scrisă pe când trăia împăratul Shenzong din dinastia Song. încât aceea care era întronată în zori era schimbată cu o alta. măturând totul în calea sa şi a adus liniştea în câmpia centrală. astfel. Guo au întemeiat dinastiile Liang. pentru popor atunci s-a săvârşit o minune a firii. de către un vestit cărturar. Într-o bună zi. ca şi cum soarele ar fi apărut pe neaşteptate. într-o tabără ostăşească s-a născut Taizu. cât el de mare. se pogorâse pe pământ. înzestrat cu darul şi ştiinţa de a proroci ursita semenilor săi. 1 Se pronunţă Ta Sun: 960-1279. Ţara şi-a numit-o Da Song1. întradevăr. cerul s-a milostivit şi-a întors osia norocului şi. Cu un ditamai buzduganul. a supus patru sute de prefecturi. Marele Song. iar ca taoist Integrul. după ce o vreme fusese înghiţit de beznă. Zhao Kuangyin. de parcă însuşi Pili. inteligent şi aprig. Liu. încredinţându-l comandantului Zhao2. Shi. pe numele său de familie Shao şi căruia i s-a zis după moarte Yaofu. iar apoi. bolta a fost năpădită de purpură. când domniile erau atât de efemere. El a fost capul unui şir lung de împăraţi. fondatorul dinastiei Song. peste noapte. acest Fiu al Cerului nu-şi afla pereche între toţi împăraţii ce domniseră de la începutul lumii. Brav şi cutezător. de la sfârşitul epocii Tang şi din perioada Celor cinci dinastii. Tang. el evocă vremurile tulburi. în masivul muntos Hua din partea de apus a ţării trăia schivnicul taoist Chen Tuan. de lupte fără tihnă. om de înaltă virtute. înroşindu-se toată. Iată de ce cărturarul Shao Yaofu a exclamat cu îndreptăţită bucurie: „Dar până la urmă norii s-au împrăştiat şi cerul s-a ivit curat”. Apoi nu mai puţin de cincisprezece împăraţi Au ţinut ţara în haos timp de cincizeci de ani În cele din urmă. l-a auzit pe un drumeţ spunând: — În Capitala Răsăriteană. văzduhul sa umplut de balsamuri ciudate. pe când cobora muntele. fost ofiţer. ofiţer superior. Notăm dintru început că ne va fi greu să găsim corespondenţa pentru toate gradele şi funcţiile militare existente in 13 2 . şi i-a stabilit capitala la Bianliang. Li. În vremea aceea. Han şi Zhou. Jin. Într-adevăr: Zhu. În dimineaţa în care acest om ales s-a ivit pe lume. fondatorul unei dinastii de patru sute de ani. în amurgul aceleiaşi zile. zeul fulgerului. împăratul Chai Shizong a renunţat la sceptru. Întemeietorul. la Bianliang.

care vieţuiesc între cer şi pământ. Fiul Cerului a poruncit numaidecât ca bătrânul să fie lăsat să meargă în camerele interioare să-l vadă pe prinţ. în lume se va statornici tihna. militarii aşijderea”. a dezlipit anunţul cu proclamaţia. s-a pus pe plâns zi şi noapte fără întrerupere şi atunci Palatul a fost nevoit să emită o proclamaţie. să-l slujească. Schimbarea era pe potriva voinţei cerului şi raţiunii pământului şi. Cerul s-a îndurat şi a trimis pe pământ Măreaţa Stea din Aur Alb sub chipul unui moşneag. Întrebat de pricina bucuriei sale zgomotoase. i-a urmat în scaun unul dintre fraţi. făcând apel la oricine ar fi putut să lecuiască pruncul. sihastrul s-a bucurat din toată inima.La aceste vorbe. Steaua Cărturarilor a devenit cu vremea Bao Zheng. Furat de veselia sa. 3 Anul Gengshen 960. Acesta s-a lăudat că numai el poate veni de hac beteşugului micului prinţ. Caracteristicile acestora determină dezvoltările anilor respectivi. unde exista o ierarhizare specifică. Taizong. iar Steaua Militarilor a ajuns China imperială. Desculţul. a şi căzut de pe asin. Acolo unde gradul respectiv nu-şi găseşte echivalent în denumirile corespondente din dicţionare şi enciclopedii. Zhao Kuangyin a încuviinţat abdicarea predecesorului său în anul Gengshen3. a şi trimis în lumea pământenilor două stele din palatul său. shier dizhi cărora le corespund 12 animale. Când a coborât pe pământ şi s-a născut ca simplu muritor. tămăduitorul s-a făcut cât ai clipi nevăzut. într-o adiere de vânt. Moşneagul a intrat la copil. care a domnit douăzeci şi doi de ani. timp în care sub ceruri s-a instaurat pacea. prefect de Kaifeng şi membru al Academiei Diagrama Dragonului. Atunci. Astfel. totodată. l-a luat în braţe şi i-a şoptit la ureche opt cuvinte. Care erau cuvintele murmurate de el la urechea prinţului? Iată-le: „Civilii îşi au steaua lor proteguitoare. întrupate în muritori. care veghează cerurile. Prinţul s-a oprit pe dată din plâns. După acesta a venit Zhengzong şi apoi Renzong. Lui. pe viitorul Fiu al Cerului. Şi-a lovit fruntea cu palma şi a prins să râdă de unul singur în gura mare. întinsă pe şaptesprezece ani. Împăratul Renzong era de fapt reîncarnarea nemuritorului Chijiao. Chinezii calculează scurgerea vremii prin înlănțuirea unor cicluri de 60 de ani. 14 . Împăratul de Jad. Chen a dat următoarea lămurire: — De aici încolo. rezultate din permutarea a 10 semne cereşti. când a şi pus bazele domniei sale. şi pe placul oamenilor. vom apela la un cuvânt generic: ofiţer sau comandant. shi tiangan şi a 12 ramuri terestre. şi slujbaşul răspunzător de rezolvarea ei l-a condus la palat. Fără să spună măcar cine este.

mandarinii civili şi militari s-au sfătuit între ei. a publicat reţetele aprobate oficial şi şi-a cheltuit banii pe doctorii. La Palat a plouat cu jalbe peste jalbe din fiece judeţ şi fiece prefectură. Bao Zheng. prevăzut în acest scop cu alt vas colector. Timpul se măsura după cantitatea de apă strânsă în partea de jos a vasului. pe unde se prelingea în picături apa. Calea Luminii. Dacă nu s-ar fi petrecut aşa. pricinuind zguduirea imperiului din temelii şi dezastrul casei Zhao? Poemul acesta stă mărturie: 4 Lou. Prefectul de Kaifeng. Vreme de alţi nouă ani. alcătuita din mai multe nivele care comunicau între ele prin nişte orificii mici. Cu sprijinul acestor doi sfetnici. 15 . Dar nici vorbă ca molima să poată fi ţinută în loc. Cerul Sfânt. ea se întindea tot mai mult. împăratul Renzong a domnit patruzeci şi doi de ani. şi până în al treilea an al etapei Huang You. Poporul a trăit în fericire şi nu s-a pomenit om care să ridice din drum lucrul altuia. Aceşti douăzeci şi şapte de ani la un loc au fost denumiţi „Lumea celor trei abundenţe”.Di Qing. apoi s-au întrunit în Sala Orologiului4 aşteptând acolo zorii. Cine s-ar fi gândit măcar că o asemenea mulţumire a sufletului poate aduce după sine o tristeţe grea? În primăvara anului următor însă. prăpădindu-se astfel mai mult de jumătate din oştenii şi civilii din Capitala Răsăriteană şi din împrejurimile ei. n-a scăpat o colibă neatinsă. Neliniştiţi. Umbla vorba că oamenii mureau pe capete. un fel de clepsidră turnată din bronz. oamenii simpli s-au bucurat de o fericire fără margini. dându-le şi denumiri pe măsură. În tot timpul acesta. Sprijinul Imperial. o molimă s-a abătut asupra pământului. şi aceştia au fost numiţi „A doua abundenţă”. din dorinţa de a scăpa de năpastă poporul. dimpotrivă. Aceasta a fost perioada care a primit numele de „Prima abundenţă”. Au urmat alţi nouă ani de bogăţie. doar doar avea să se facă ceva. câmpurile au fost la fel de îmbelşugate şi perioada aceasta s-a chemat firesc „A treia abundenţă”. cunoscuţi şi ca etapa Tian Sheng. începând din primul an al etapei Ming Dao. din sud şi până în cele două capitale. Primii nouă ani. au fost paşnici şi mănoşi în recolte. să i se înfăţişeze cu toţii Fiului Cerului cu rugămintea să încuviinţeze ţinerea unei rugi pentru oprirea molimei. iar porţile şi uşile erau lăsate neîncuiate peste noapte. instrument străvechi de măsurare a timpului. pe care el singur şi i-a împărţit în nouă perioade distincte. mareşalul care a condus o expediţie împotriva regatului Xia de Apus. cum s-ar fi răspândit altfel în lume cele treizeci şi şase de spirite cereşti şi cum s-ar fi strecurat printre oameni cei şaptezeci şi doi de demoni.

Muzica şi ritmul.Zece mii de clanuri înfloresc prospere. Timpul îi ridică-n glorie pe primii! 5 Instrumente muzicale din vechime. Noapte-zi petrece lumea cea mai hună. sheng şi yong5 uitate-s. Jerfte-s fără număr să se-aleagă pacea. 16 . Iar pe culmea Liang e floarea vijetimii. Cavalerii-s strânşi în tabere prin mlaştini. S-a-narmat mulţimea dreptul să-l repună.

La trei pocnete de bice răzbătând din depărtare. Primul geng al nopţii începea la orele 11 seara. dar cel veşnic pune totul în mişcare. Flori de rouă stau în calea armelor călite-n foc. desfăcute-s evantaiele de phoenicşi. împăratul intră în sala tronului să primească salutul de dimineaţă al mandarinilor săi.CAPITOLUL I ZHANG CITITORUL ÎN STELE SE ROAGĂ PENTRU A SCĂPA LUMEA DE MOLIMĂ. Într-o muzică divină. Soli din zece mii de ţări se inclină spre-mpărat. fiecare cuprinzând câte două ore din zilele noastre. 17 . să salveze-mpărăţia de pericol. Cel de-al cincilea geng desemna ora dragonului. MAREŞALUL CURŢII DĂ DRUMUL DEMONILOR Trâmbiţaşul cel cu creastă vineţie lumii îi vesteşte zorii. 6 La chinezii antici. Iată: Nori de bun augur şi phoenicşi minunaţi ornează sala. în blănuri. Preaînalţii dregători. Iar povara scumpă-i pusă lângă treptele de-alb jad. Deschizând drumul puterii spre grămezi de bani ce ard. Veghea cerului din umbră se revarsă în balsamuri. intră-n Curtea Norilor de Jad Spre Palate îşi deschid mărinimia porţile cerului nouă. Se spune că pe când domnea Fiul Cerului Renzong. dragonul parcă-noată în îmbălsămatul fum. Flamuri flutură în vânt precum sălciile-n ceafă. Fiul Cerului. Laude să se întoarcă la lăcaşul phoenixului de acum. E nevoie de-o poruncă. şi era intervalul de timp dintre orele 7 şi 9 dimineaţa. la ora dragonului. ziua şi noaptea erau împărţite în doisprezece perioade. Şi prin ele-ntreg palatul este visul de noroc. în ziua a treia a celei de-a treia luni din anul al treilea al perioadei Jia You. după cel de-al cincilea geng6 al zilei. chen. Soarele e încă palid. de plutită mângâiere. numite geng. Când pe trepte roşii urcă slujitorii în alai. Uriaşe. DIN NESĂBUINŢĂ. Litiera trece fluviul de-aur şi sclipiri de strai Şi perdeaua toată-n perle preţioase este trasă.

Se aşază-n două şiruri dregătorii din Palat. apoi rosti: — Molima îşi face de cap. – 220 e. Împăratul recunoscu în acesta pe Fao Zhongyan. din poruncă împărătească. n-o să scăpăm de această pacoste. Împăratul Renzong încuviinţă şi le porunci pe dată cărturarilor din Academia Hanlin să redacteze un act în acest sens. s-a constituit ca religie în primele secole ale erei noastre. Militarii şi civilii se sting cu duiumul. însărcinându-l să plece la Muntele Dragonului şi Tigrului din Xinzhou. Maiestatea Voastră. Cu supunere vă rugăm. Taoismul. şi să-i cruţe de năpastă pe cei mulţi.n. unul se ridică degrabă cerând să fie ascultat.n. Fiul Cerului porunci degrabă ca Academia Hanlin să emită pe loc un act prin care să fie eliberaţi toţi deţinuţii şi prin care să fie şterse şi toate datoriile poporului. molima se lăţi şi mai mult. astfel ca ruga noastră să fie auzită de Împăratul Ceresc şi acesta să ia molima înapoi.e. Cartea căii şi a virtuţii. Nenumăraţi oşteni şi civili îi cad pradă. pe care îl semnă chiar el. Fiul Cerului se nelinişti peste măsură şi îşi convocă imediat mandarinii la sfat. templele din capitală trebuiau să ţină slujbe. Contrar aşteptărilor. Dintre ei. După umila mea părere. provincia Jiangxi. Aflând acest lucru. Maestrul de ceremonii strigă: — Cine are ceva de zis să iasă în faţă şi să vorbească. în acelaşi timp. ar trebui să-l chemăm neîntârziat în capitală pe cititorul în stele care este urmaşul în linie directă al sfinţilor părinţi taoişti de pe vremea dinastiei Han7. Ascultându-le rugămintea. ca în felul acesta Cerul să se milostivească şi el. apoi puse să se scoată o legătură de beţişoare de santal din rezervele imperiale. se pare că pentru nimeni soarele aflat acum la apus nu se mai întoarce la răsărit. O dată sosit aici. Dacă nu se află nimeni. curtea se retrage! Primul-ministru şi prim-adjunctul său înaintară câţiva paşi şi spuseră într-un glas: — Molima se întinde pe zi ce trece şi în capitală. 18 . curent filozofic întemeiat pe învăţătura lui Lao Zi cuprinsă în cartea Tao De Jing. ca printr-un gest mărinimos de iertare să scurtaţi pedepsele celor aflaţi în temniţe şi să-i scutiţi de biruri pe nevoiaşi. scăpându-ne de pedeapsa pe care a trimis-o asupra poporului. 7 Dinastia Han. unul dintre vice-primminiştri. Mandarinul bătu o mătanie. să-i cerem să ţină o slujbă măreaţă la curtea imperială şi să facă un sacrificiu de trei mii şase sute de puncte. 206 î. pentru a se pune capăt dezastrului. Îl numi pe mareşalul Hong Xin emisar ceresc.

apoi trimiseră portăreii să le dea ştire stareţului şi călugărilor de la Templul Purităţii Supreme de pe Muntele Dragonului şi Tigrului. mari şi mici. pe înaltul oaspete până la templu. veşminte lungi mătură praful şi cai mândri galopează pentinderile vineţii. ca de jad. pilulele nemuririi. sunt presărate prin păduri. alături de cuptorul magic aşteaptă. Sălcii rare. dar gros de praf. amândoi cu un aer gânditor. Nu lipsesc chipurile statuare ale panteonului taoist: prinţul unităţii elementelor primare. stindarde şi litiere. În zile cu vâltori de vânt sau în acelea cu dogoare ei trag la hanuri ori se-opresc prin vreun cătun. noul sosit observă cât de meşteşugită era arhitectura clădirii din faţa sa. şi flori mândre. e templul împărătesc. Jur-împrejur pini răsuciţi. curată. morţii îşi dorm somnul sub tumuli cu tăbliţe funerare şi sigilii de jad. iar sălcii molcome dansează lăsând să cadă la pământ ninsori de funigei de aur. copila de jad şi băiatul de aur. el însuşi îi înmână mareşalului Hong documentul cu ordinul de chemare a maestrului. fără seamăn. apele sunt tăiate în zare. în stânga lui. îndemnându-şi sfetnicul să se aştearnă degrabă la drum. icicolo pini pleşuvi şi ienuperi bătrâni. Procesiunea aceasta îl conduse apoi. flori. beţişoare de santal aprinse. Deasupra porţii. Drumul e drept. le ieşiră în întâmpinare. şi dintr-o privire. ca o privire limpede. Într-o parte. retras. Zidul din stânga e vegheat din afară de un paznic de piatră. A doua zi. ca smulse dintr-un măiestrit brocart. despletite bocitoare. alţii purtau lampioane. pentru ca aceştia să se pregătească de primirea edictului imperial. Ajuns acolo descălecă. Altfel. Yin şi Yang. Mareşalul Palatului şi însoţitorii săi făcură mai multe zile până ajunseră în Xinzhou. proaspăt preparate.pentru a-l pofti şi a-l aduce la Curte pe cititorul în stele Zhang. străvezii. şi cu mănunchiul de santal într-o cutie de aur. Codrii adânci de chiparoşi. îşi luă rămas bun de la Fiul Cerului. porni călare în fruntea a zece oameni. apucând calea Guixiului. Şi iată: În munţii îndepărtaţi verdele de jad e profund. Dregătorii ţinutului. şi în vreme ce în Palatul de aur se aprinsese santalul. unde dădură peste o mulţime de taoişti care coborâseră din lăcaşul lor să-i salute: unii băteau din tobe şi sunau din clopot ori interpretau imnuri religioase la instrumente muzicale. plăcut mirositor. stau de o parte şi de alta a Împăratului 19 . pe noapte este greu de mers şi atunci din vreme fac popas la halta de poştalioane. judeţ din cuprinsul prefecturii Xinzhou. inscripţia caligrafiată în auriu. Hong Xin primi actul şi îl vârî într-o traistă pe care o purta la spate. Flori nemaiîntâlnite. dregătorii îl conduseră pe mareşal până la poalele muntelui.

pe când bătrânii înţelepţi din sud pun la pământ dragonii fioroşi şi tigrii nesătui. În plin amurg. 9 Ceaiul. Fiinţe fabuloase. cel care controlează relaţiile dintre Yin şi Yang. anume Împăratul de Jad ori Împăratul Perlei. că nu se lasă tulburat de niciun fel de treburi lumeşti. — Acum însă are nevoie de el însuşi Fiul Cerului. de către un ascet. Seninătate Pură. — Maestrul cititor în stele unde este? întrebă mareşalul. şi este o fire atât de exaltată. spuse stareţul. 8 San Qing. 20 . Lao Zi. Pe trepte sunt aduse ofrandenmiresmate de santal. a fost introdus în China din India. Ţestoase şi reptile sunt călcate în picioare de războinicii din nord. al doilea este Tao Chun. cha. nori de bun augur sunt semne neîndoielnice de binecuvântare cerească. Oaspeţii sunt întâmpinaţi înainte de toate cu o ceaşcă de ceai. Acolo. sunt zeităţi ale trinităţii zaoiste: primul este Yu Huang. înaintea templului stau înşiruite cele douăzeci şi opt de constelaţii. Stăpânul suprem al spiritelor. În faţa altarelor sfinte. înţelepţii se închină bătând din toba de jad. făcută chiar de el pe vârful muntelui şi acolo meditează. în anul 543. îl rugară să depună actul pe altar. mareşale. De aceea nu locuieşte cu noi în palat. iar dincolo de curtea magnificei clădiri se înalţă un munte fermecător în frumuseţe. Toţii călugării. ne-nfrânţi. Pe sub treptele templului se strecoară un râu domol. purtând bonete de paradă şi botine cu talpa groasă. principiile primordiale ale naturii. umilii de noi nu vom cuteza să-l citim.Ceresc de Jad. cu părul despletit în vânt şi sabia în mână. Maestrul este supranumit Xujing. îl înconjurară pe solul împărătesc şi îl conduseră la Palatul celor Trei Purităţi. Chiar de la intrarea în templu. cocorul cu cioc roşu şi ţestoasa cu pene verzi prevestesc norocul şi viaţa cea mai lungă. În Palatul celor Trei Purităţi8 călugării taoişti se perindă bătând din gonguri de aur. hrănindu-şi spiritul. iar banchetele cele mai deosebite se încheie tot cu servirea ceaiului. iar al treilea este însuşi filosoful întemeietor al taoismului. Vom discuta acolo. în spatele acestora sunt înfăţişaţi cei treizeci şi doi de fii ai cerului. când ţigle ca de jad răsfrâng săgeţile de foc ale luminii din soarele aprins ca o agată roşie pentru-ntrunirile de pe terasele de jad. Stă într-o colibă de stuf. În secolul al IX-lea devenise deja o băutură naţională şi este nelipsită la orice ce as al zilei. Dumneavoastră poftiţi în templu să gustaţi un ceai9. Cele Trei Purităţi. de la stareţ şi până la novici. Cum aş putea să dau ochii cu el? — Lăsaţi înscrisul aici. — Am să vă lămuresc.

Dar dacă nu faceţi toate acestea cu sufletul şi trupul în curăţenie. oaspetele luă edictul. 10 Galbenul era culoarea imperială. obişnuite. de pânză. Un întreg alai de călugări îl conduse în spatele templului. Noi. eu trebuie neapărat să-l întâlnesc. Luaţi asupra voastră înscrisul imperial şi santalul şi. călugării proşti. Apoi. ţinându-se departe de lume. În noaptea aceea. cum să nu fiu pregătit sufleteşte? vorbi mareşalul. Dacă aşa se cuvine. se cuvine. Se aşeza şi i se oferi ceai. Dar el stăpâneşte o neobişnuită înţelegere a Căii şi prin asta poate călări pe nori. Cum să-l găsim şi să-i cerem să coboare acum? — Chiar dacă-i aşa. astfel ca prin ea Împăratul Ceresc să alunge molima şi să salveze poporul. Pot eu să fac altfel decât aşa cum mi s-a poruncit? — Dacă Fiul Cerului ţine cu orice preţ să scape mulţimea de necaz. doar în felul acesta este posibil ca el să vi se înfăţişeze. căci n-o să vă fie dat să-l întâlniţi. Acolo în vârf prosternaţi-vă şi strigaţi-l pe maestru spunându-i pentru ce aţi bătut atâta cale. ca la rândul vostru să vă arătaţi cu sufletul curat şi să dovediţi puţină voinţă. şi chiar mâine în zori am să pornesc spre vârful muntelui. spre a-i arăta poteca ce ducea spre munte. înaltul oaspete întrebă iarăşi: — De vreme ce maestrul se află pe vârful muntelui. la cel de-al cincilea geng. La sfârşitul mesei. să îmbrace haine noi din pânză şi să-şi pună în picioare încălţări de paie. gata de drum. apucaţi cărările muntelui. A doua zi. cu mare greu dăm de el. aprinse santalul oferit de împărat. mergând pe jos. se odihniră cu toţii în pace. Fiul Cerului ma trimis în mod special cu actul imperial şi cu santal din provizia împărătească să-l invit pe maestru să ţină o slujbă la curtea imperială. voi face precum spui. După ce gustă din mâncarea de post. mareşale. de ce nu se duce careva să-l cheme? — E adevărat că maestrul trăieşte pe vârful muntelui. la spate. îl înveli într-o bucată de mătase galbenă10 şi-l puse într-o legătură. 21 . după care i se aduseră mai multe feluri de mâncare. într-o cădelniţă de argint pe care o apucă într-o mână. Capitala este bântuită de o molimă necruţătoare. îmbăiaţivă şi schimbaţi-vă straiele strălucitoare cu unele simple. fără niciun însoţitor. — De când am plecat din capitală am mâncat numai legume.Mareşalul făcu precum îi spusese stareţul. călugării taoişti îi pregătiră mareşalului nişte apă înmiresmată cu ierburi ştiute doar de ei şi îl poftiră să se îmbăieze. nu se lăsă mareşalul. pierzându-şi aiurea urma. încetaţi prin urmare să mai mâncaţi carne. zadarnică are să vă fie întreaga trudă.

Stâncile negre par mari bucăţi de jad. încrezător şi pios. 22 . sălaşuri pentru sihaştri. colţoase. stane de piatră ce sfâşie norii şi vântul peste ele prelinse. între copaci. De o frumuseţe fără seamăn: Rădăcini răsucite ca nişte şerpi. după ce străbătu mai multe culmi. niciun pas mai mult. sufletul lunii-nghiţit sub pâcle compacte. îmi odihneam trupul pe două rogojini şi mă înfruptam din mâncăruri una şi una. sau goluri sub picior unde nici nu gândeşti. în penumbră e zidul de piatră din stânga. marginea căii pe buza de-abis a unui platou neted ca în palmă. agăţându-se de liane şi făcând ocoluri peste ocoluri. prin care argintul izvoarelor susură blând. ci să ţineţi neabătut urcuşul. Mareşalul Hong înainta în pustietatea aceea. cărări peste piscuri răzleţe. suple liane. întrezări piscul semeţ pierdut printre pâcle de nori fumegoşi. să nu daţi înapoi orice ar fi şi să nu vă pară rău de nimic în inima dumneavoastră. văioage. mareşale. Departe. şacali. dar şi aşa tot mi se părea că -s stors de puteri. Când eram în capitală. stânci drepte şi-nalte ca nişte piloni. de mi-am pus în picioare încălţările astea de paie şi am ajuns să 11 Un li este egal cu 500 m. crăpături bizare în stâncă. Mii de vârfuri uimitoare. Pe la jumătatea muntelui. sunt ele însele în faţa lor un paravan imens de jad. „Uite în ce hal am ajuns. grote adânci din care pândesc tigri. la ţipătul maimuţei. iar ceţurile. îl povăţui stareţul. Ce mi-o fi venit. Nevăzut. trecând peste râpe. prin locuri stâncoase. răsărite în faţă ca din pământ. vârful magnific străpunge inima cerului. înalt mandarin al Curţii imperiale! îşi spuse întristat. pâcle de ceaţă coboară. Mareşalul îşi luă rămas bun de la mulţimea aceea de taoişti şi se aşternu singur la drum. în zeci de mii de straiuri dense. mlădii. peşteri de taină. repezi pârâuri ce trec peste stânci sau beteală prelinsă sub ele. lungi. orbitor de lumină e zidul din dreapta. iar picioarele i se înmuiară de tot. care mai de care mai frumoase. vârfuri teşite. însingurate. Simţea că nu se mai poate mişca din loc. Norii se-ntind din nimic. foarte mărunte ridicături de teren.— Dacă doriţi cu ardoare să salvaţi poporul. rugându-se cerului să-l ocrotească. aproape. Pretutindeni ameninţări. privelişti sub nori zdrenţuiţi. să te piardănfundate. luna se ascunde după munte. ziduri de stâncă. aşa cum îl ducea poteca. zeci de mii de stânci parcă plutind în aer. zboruri de cascade peste culmi. La răgetul tigrului vântul se iscă din gura văii. După vreo doi-trei li11 de urcuş. tălpile începură să-l doară cumplit. de netrecut. poteci cu urcuş anevoie. eu. când văi. drumuri largi să încapă călăreţi şi căruţe. prăpăstii căscate sub stânci înclinate. fumegând. Când creste.

că un nou vârtej se stârni. în jos. Cu ochii aţintiţi asupra omului. ajunse lângă o văioagă din care se stârni un vârtej puternic. Îşi roteşte capul. trecu aşa un răstimp cam cât ai bea o ceaşcă de ceai. Abia de era în stare să geamă. dihanie. aprinse iarăşi santal împărătesc în el şi îşi urmă drumul pe munte în sus. halebarde colţii lui sticlind. De la plecarea tigrului. Prăbuşit lângă un copac. un tigru12 uriaş. Cercetă nedumerit în jur 12 În text: chong.rătăcesc aiurea pe cărările munţilor? Cine ştie pe unde o fi maestrul cititor în stele? Şi de ce trebuie să îndur atâta amar? După încă vreo cincizeci de paşi. prinse toate pe funia aceleiaşi fântâni – mai-mai să-i spargă pieptul. cu umerii căzuţi. mareşalul nu-şi putea încă opri clănţănitul dinţilor din gură şi bubuitul inimii – cât zăngănitul a cincisprezece căldări. Gura albie de sânge. Ochii numai fulgere. Mareşalul Hong încremeni. coada-i biciul într-o mie-mpletit. De o rup avan la fugă şi dispar de parcă s-au topit Ca-n gură de şarpe. fiara se învârti în jurul lui. cu picioarele mai moi şi mai neputincioase chiar decât acelea ale unui cocoş biruit în luptă. maro. Labele-şi arată crude optsprezece gheare de argint. şi numai atunci mareşalul izbuti cu chiu-cu-vai să se pună pe picioare. Urcă aşa încă vreo cincizeci de paşi. Culese vasul de ars mirodenii de pe jos. aducând cu el de data aceasta o duhoare otrăvitoare care îl lovi din plin. în clipa următoare. n-aş fi fost silit să îndur o asemenea groază”. tari şi fioroase. avea în vechime înţelesul de tigru. suflând din greu. stâncă de granit. trăgând cu coada ochiului la dihanie: Părul blănii de culoare galben-aurie e zbârlit. vulpi şi iepuri. apoi ţipă „Aiia!” şi se dădu îngrozit câţiva paşi înapoi. care înseamnă vierme. rămăsese împietrit locului. 23 . vierme. frunte albă şi blană vărgată se repezi spre el. mai slobozi un răget şi dintr-un salt se pierdu pe cealaltă pantă a muntelui. coada. ca lovit de dambla. Da chong. model de curaj şi fermitate. cu ochii ieşiţi din orbite. Nici nu-şi sfârşi bine gândul. oftând de câteva ori. apoi de după nişte pini se auzi un răcnet fioros şi. şi plângându-se în sinea sa: „Dacă Maiestatea Sa nu mi-ar fi cerut să-mi duc la bun sfârşit sarcina cât mai grabnic. Tigrul e considerat de chinezi regele animalelor. în căutarea maestrului cititor în stele. adulmecând. cerbi şi căpriori. scoate urlet cutremurător. Spatele şi pieptul.

şi era îmbrăcat într-o robă de culoare verde. îşi pierdu cumpătul. îşi adună trupul colac chiar acolo în drum. Avea părul împletit în două codiţe. scăpă cădelniţa din mână şi strigând: „Sunt mort” căzu pe spate. în vreme ce din gură scuipa nori şi vărsa ceaţă. părând că trage după el grămadă de arginţi scăpărători. îndreptându-şi boneta.şi un şuierat prelung îi îndreptă privirea spre un pâlc de bambuşi şi liane. Lighioana îşi sumeţi capul. „Câtă neobrăzare şi lipsă de respect din partea lui să-mi joace mie atâtea renghiuri. neîntinat. Şarpele ieşi iute în cărare apropiindu-se bine de stâncă.” Îl boscorodi pe stareţ în sinea sa. Îngrozit până în măduva oaselor. apoi alunecă pe munte în jos. petrecută pe mijloc cu brâu din fire de iarbă. parcă plin de prospeţime şi lumină. şerpuind pe stâncă. „Dacă n -am să-l găsesc pe vârful muntelui pe maestrul cititor în stele. mareşalul. Şi de după un pâlc de pini se prelinse până la el un sunet diafan de fluier. înfricoşat. omul se simţi părăsit de cele trei spirite hun şi de cele şapte suflete po ale sale. Îşi aranjă hainele. ca nişte plăcuţe de jad. Abia atunci îndrăzni mareşalul Hong să se ridice din locul în care căzuse şi să bolborosească: — Drace! Lighioana m-a speriat de moarte! Pielea i se făcuse toată ca de găină. gros la trup. Nu merse mult. Mareşalul cercetă atent în jur. o porni în sus pe munte. aflat pe o pantă a muntelui: de acolo apăru un şarpe uriaş. cât gura unei găleţi. iar coadă şi-o încolăcea strâns. făcându-se cât ai clipi nevăzut. 24 . stareţul. o să aibă el. De cum îl văzu. mai-mai să-mi dau duhul de frică. Prinse a înainta unduitor. pipăi edictul prins la spate şi. Căscă apoi o gură uriaşă. Melodia se auzea din ce în ce mai aproape şi curând se ivi un copilandru călare pe un bivol galben. de-a face cu mine!” Apucă din nou cădelniţa de argint. pur. pâlpâitoare şi îi suflă mareşalului în faţă putoarea veninoasă. Trupul îi era în întregime acoperit cu mii de solzi. în scobitura unei stânci. umbla în încălţări uşoare de paie. de-l făcu pe om să-l scuture fiori reci. în veşmântu-i verde şi cu obrajii roşii. îşi scoase limba subţire. înaintând anevoios pe creasta muntelui. Şarpele îl mai ţintui o vreme cu privirea. Dar numaidecât întredeschise ochii căutând îngrozit la şarpe. aşa cum şi-l poartă slujnicele. chipeş şi curat. împroșcându-l din ochii ficşi cu mii de străfulgerări. parcă puse pe fugă şi ascunse undeva în eter. Privea drept şi limpede cu ochii-i vioi. cu pielea înflorată de pete albe ca neaua. tot mai strâns. aruncând din ochi scăpărări de aur.

în 13 Lu Dongbing (798-?) unul dintre cei opt nemuritori. scos din fire. Până-i stinge vântul înserării sunetul din fluier. Cântând din fluier. văzându-şi de cântecul său. încât fusese cât pe ce să-şi piardă viaţa. Muntele e plin de fiare sălbatice şi şerpi veninoşi. mareşalul Hong o apucă zorit pe munte în jos. Ştii tu cine sunt eu? Copilul nu-l luă în seamă. părinte taoist. altfel nu se explică”. lam auzit zicând: „Împăratul l-a trimis pe mareşalul Hong cu un ordin scris şi cu santal din proviziile sale. amintindu-şi de primejdiile prin care trecuse. băiatul izbucni în râs şi. — Nu cumva mă minţi? nu se lăsă mandarinul. arătând spre dregător cu fluierul. a sărit la mine un tigru imens. din care abia de-am scăpat cu viaţă? vorbi el.Lu Dongbing13 are o strofă foarte frumoasă despre un ciobănaş: Bate ziua şase-şapte li întinderea păşunii. călătorind pe un nor”. 25 . de n-am mai ştiut nici pe ce lume sunt. pentru a mă chema în Capitala Răsăriteană să oficiez o mare slujbă care să pună capăt molimei. în spatele unui cocor. Am să plec chiar astăzi. îşi zise mareşalul. După ce mareşalul. Cu cădelniţa de argint în mână. pe când îl slujeam pe maestru în coliba lui de paie. Când ajunse la templu. dispăru călare după o cotitură a potecii muntelui. călugării taoişti îl primiră bucuroşi. Nu mai are niciun rost să urcaţi până acolo sus. „De unde ştie micuţul acesta de misiunea mea? Am convingerea că numai de la maestru a aflat. — Azi-dimineaţă. — Cum de m-aţi pus pe mine. Eu cred că s-a şi dus. Băieţandrul zâmbea şi continua să cânte din fluierul său de metal. Aţi putea să plătiţi cu viaţa această încercare grea şi fără folos. — L-aţi întâlnit pe maestrul cititor în stele? îl întrebă stareţul. Parcă ar mai fi urcat şi parcă n-ar mai fi urcat. — De unde vii? strigă la el mareşalul. Mai încolo. înalt mandarin al imperiului. Când amurgul cade se înapoiază şi mănâncă Şi-mbrăcat se culcă aureolat de lumina lunii. supărat. fiindcă nu lam mai văzut în colibă. Pe la jumătatea urcuşului. Cel mai înţelept lucru ar fi fost să ia drumul întoarcerii. — De unde a aflat unul ca tine asta? spuse uimit mareşalul. cu ochii bulbucaţi şi fruntea albă şi m-a înfricoşat atât de tare. să mă caţăr pe un drumeag de munte şi să îndur asemenea chinuri grozave. Băiatul râse şi nu-i mai răspunse. repetă de câteva ori întrebările. rosti sigur de sine: — Să nu îmi spuneţi că îl căutaţi chiar pe maestrul cititor în stele.

el o să-şi încheie şi slujba. vieţii şi învăţăturii într-un mod cu totul neobişnuit. Se poate preface în orice doreşte. Hong primi 26 . călugării şi supraveghetorii templului îl poftiră pe mareşal la o plimbare prin partea locului. De vreme ce a spus chiar maestrul că se duce. de ce arăta întocmai ca un ciobănel? — Acest maestru e altfel decât toţi ceilalţi de până acum. mareşale! vorbi stareţul. apoi se retraseră cu toţii să se odihnească. De aceea m-am şi întors. stropit cu pete albe ca neaua. — Aşa deci! Iată că într-adevăr am greşit! Am avut ochi şi nu l-am recunoscut! Ce să mai fac acum? — Liniştiţi-vă. aş mai fi rămas în viaţă? Şi toate astea numai din pricina voastră! V-aţi bătut joc de mine. stăpâneşte calea cerului. Tot la propunerea lui. până când o să vă întoarceţi dumneavoastră în capitală. barândumi drumul. mai cu seamă ştiind cine este înălţimea voastră? Mai degrabă trebuie să fi fost la mijloc maestrul. El nu este un muritor ca oricare altul. Mâncară şi băură până seara. de pe o creastă acoperită cu pini a apărut un flăcăiandru. „Ştiu tot”. care v-a pus la încercare. Când să o pornesc din nou la drum. Copilul acela era însuşi maestrul cititor în stele. Abia la aceste asigurări îi veni mareşalului inima la loc. În aceeaşi zi. Dacă n-aveam un strop de noroc.dreptul unei văgăuni. care cânta dintr-un flaut. încât abia îmi mai puteam târî picioarele. A doua zi. Deşi tânăr de ani. se ţinu şi banchetul cu bucate de post. Mi-a spus că maestrul i-a împărtăşit că va pleca încă în cursul dimineţii călare pe un cocor şi astfel va zbura pe un nor până în Capitala Răsăriteană. după masa de dimineaţă. Oamenii îl numesc Maestrul desăvârşit al Căii. neaflându-şi perechea printre oameni. dar aceste lighioane nu se ating de niciun om. dintre nişte bambuşi şi liane a ieşit un şarpe uriaş. — Ajunsesem în aşa hal. — Păcat. iar ştiinţa şi practicile sale sunt nelimitate. calare pe un bivol galben. că aţi dat greş. mareşale. iar santalul de la Curte fu pus acolo. Stareţul porunci să se pregătească un ospăţ în onoarea lui. cu gândul să mă pierdeţi! — Cum să fi cutezat aşa ceva nişte călugări umili. mi-a întors-o el. edictul imperial fu băgat într-o casetă şi pus la păstrare în Templul Purităţii Supreme. — Dacă era el. stareţul. „De unde vii? Ştii tu cine sunt eu?” l-am întrebat. şi acesta s-a strâns colac în faţa mea. E adevărat că pe munţii de-aici sunt destui şerpi şi tigri.

pe dreapta. peste care erau aplicate nenumărate sigilii roşii.cu bucurie. Maeştrii de până acum au interzis cu desăvârşire acest lucru. al pământului şi al apelor şi la Palatul pentru alungarea demonilor. răspunse stareţul. care dădeau în faţă. Uşile duble erau ferecate cu un lacăt mare cât un braţ de om. acel venerabil maestru. De atunci încoace. Dacă demonii ar scăpa din închisoarea lor. un coridor asemănător celui din stânga ducea la Palatul Marii Monade. fiecare nou maestru şi-a aplicat propriul sigiliu. De altfel. — Aici ce este? întrebă mareşalul. Acum suntem la a opta sau a noua generaţie de maeştri în ştiinţele oculte şi fiecare dintre toţi aceştia a preluat jurământul de a ţine sub lacăt uşile palatului. ar fi mare prăpăd. umilul călugăr care vă vorbeşte. — Deschideţi să văd cum arată regii demonilor. Dădură roată templului. pe despărţitura dintre cele două uşi îmbucate erau lipite de-a curmezişul peste zece fâşii de hârtie. răspunse ferm stareţul. separată de restul ansamblului şi înconjurată de ziduri purpurii ca ardeiul roşu. „Ce-ar fi să încerc să dau şi eu ochii cu un demon?” îşi zise. străluceau semnele de aur ale unei inscripţii: „Palatul suprimării demonilor”. i-a închis aici pe regii demonilor. desfătându-se cu atâtea şi atâtea privelişti rare. mareşale. interzicând astfel tuturor urmaşilor deschiderea acestor uşi. erau acoperite cu zăbrele stacojii. — Acest palat nu poate fi deschis. ceru cu glas tare. conduşi de doi novici şi urmaţi de un întreg alai. În Palatul celor Trei Purităţi se aflau o mulţime de odoare nepreţuite. Sub streaşină. încât nici nu se găsesc cuvinte spre a le înfăţişa. lacătul a fost umplut cu bronz topit. la Palatul celor Trei Prinţi: al cerului. Mareşalul Hong fu dintr-o dată cuprins de curiozitate. — Şi pentru ce sunt puse atâtea sigilii pe uşi? — Pe vremea dinastiei Tang. Ieşiră din templu. După ce vizitară aceste minunăţii o apucară spre terenurile din spatele coridorului din dreapta şi acolo mareşalul zări o altă construcţie. arătând clădirea. — Acesta este palatul în care un mai vechi şi venerabil maestru în ştiinţele celeste a ferecat demonii. mă îngrijesc de templu de treizeci de ani şi mai bine şi ştiu doar ce mi s-a spus de către cei de dinaintea mea. pe o pancartă lăcuită în roşu. De sus până jos. numit Maestrul Regal al Căii. Nimeni nu va îndrăzni să le încalce porunca. Cele două ferestre ale ei. Cine să ştie ce-o fi dincolo de aceste uşi?! Eu. pe stânga incintei templului un coridor ducea la Palatul celor Nouă Ceruri. 27 . la Palatul Stelei Prielnice şi la Palatul Stelei Polare.

Mânios la culme. Am să adaug că vaţi dichisit acest palat în care pretindeţi că i-aţi închis pe demoni şi asta doar ca să prostiţi poporul. întunecatul sălaş în care îşi foc veacul dracii. Când se deschise cele două uşi. Tăcere adâncă. sau veşnic al cincilea geng. O să vi se ridice imunitatea călugărească. neînduplecat. în loc de cinci-şase etc. stareţul. de ochii lumii. Şi într-adevăr. mareşalul împunse cu arătătorul în direcţia călugărilor taoişti şi urlă: — Dacă nu-mi deschideţi. repetă de nu ştiu câte ori. Deschide-mi repede. cremene-n noapte. Nopţi peste nopţi în treizeci de straturi. Intrară cu toţii. şi ea din piatră. v-aţi aranjat acest lăcaş în aşa fel. ai ochi şi eşti orb. încât să aveţi o mărturie. 14 Aproximativ doi metri. Am păstrat uneori în text formularea de aproximaţie din original. prin simplul fapt că nu aţi vrut să mă duceţi la el. Ai pus la cale asemenea basme şi bazaconii ca să amăgeşti oamenii de bună credinţă. Mareşalul le ceru însoţitorilor săi să aducă mai multe torţe. pentru că ea este 28 . în sala imensă în care pătrunseseră. încotro miazănoaptea. Temându-se de puterea lumească fără seamăn a mandarinului stareţul nu avu încotro şi în cele din urmă chemă câţiva preoţi-fierari care dezlipiră mai întâi hârtiile cu sigilii. am să mă înapoiez în capitală şi am să mă plâng împăratului că m-aţi împiedicat să-i predau maestrului cititor în stele edictul. nu se afla nimic în afară de o stelă de piatră. în zadar te holbezi. Nici gând să ghiceşti încotro-i miazăzi. apoi sfărâmară lacătul. să-l tai cu cuţitul. palmele nu ţi le vezi. eu unul nu cred că aveţi aici vreun demon. Cu bună ştiinţă. Am citit o groază de cărţi. palatul părea pustiu.— Prostii! râse mareşalul. atunci cum răsăritul şi apusul? Fum negru şi gros. în van întinzi braţele. fură izbiţi de întunericul de peşteră dinăuntru. dar n-am aflat din niciuna ceva care să aibă de-a face cu magia ferecării demonilor! Sălaşul duhurilor rele e undeva în adâncurile pământului. de călugări taoişti. la care recurge limba română. poate milenii să fi bănuit umbra lunii. unde o să cunoaşteţi ce e suferinţa adevărată. înaltă de cinci-şapte chi14. beznă să-ţi bagi degetele-n ochi. a puterii voastre magice. să arunc doar o privire în palat! — Palatul acesta nu se desferecă. aşezată în mijloc. veţi fi înfieraţi ca orice criminali şi exilaţi în ţinuturi sălbatice. O atare nesăbuinţă va atrage după sine numai nenorociri. îndepărtate. E parcă tărâmul străin de orice urmă de oameni. aer ca sloiul îţi intră în oase şi te cutremuri. fixată pe carapacea unei broaşte ţestoase. de sute de ani n-a pătruns rază de soare.

clar trasate. — Teamă mi-e de dezastru! repetă stareţul de câteva ori. ci dimpotrivă. Nu e bine. Sub ea se căsca un hău adânc de zece mii de zhang şi dinspre străfundurile lui se auzea un vacarm bizar. grozav. semne şi reprezentări care nu erau pe înţelesul muritorilor. pe care o urniră din loc după îndelungi strădanii. E limpede că mă pot uita fără să-mi fac griji în privinţa vreunei primejdii. Mareşalul Hong nu-şi mai încăpu în piele de bucurie şi se adresă stareţului: — Vroiai să mă opreşti de-a pătrunde în palat şi iată că de câteva sute de ani numele meu stă înscris aici! „Se va deschide când va sosi Hong”. şi acolo descoperiră. Luminară şi partea din spate. apoi se opintiră să scoată din pământ ţestoasa de piatră. 15 Un zhang este egal cu 3. După aceea se apucară să sape şi. De parcă cerul se clătina. Luminată de aproape.pe jumătate îngropată în pământ. patru ideograme: „Se va deschide când va sosi Hong”. Mă tem că o mare pacoste are să se abată asupra oamenilor. mareşale. Dar mareşalul nu-l luă nici acum în seamă şi oamenii ridicară dala. şi autenticitate. dădură peste o dală de piatră. Dar mareşalul nici vorbă să-i dea ascultare. — Nu se cuvine s-o mişcaţi din loc! rosti iarăşi stareţul. oamenii înlăturară. Nu era totul un calcul ceresc? Văzând ideogramele. Cum valuri peste valuri trec de poarta mării. câtuşi de puţin obişnuit. Cine mă poate împiedica să n-o fac? Cheamă-ţi degrabă oamenii. cu destulă greutate. cu amărăciune în glas. La îndemnul lui. pe la trei-cinci chi adâncime. nu e deloc bine! — La urma urmei ce ştiţi voi. Mareşalul porunci să se sape mai departe. pe partea din faţă a stelei descoperiră înscrisuri magice sub formă de dragoni şi de phoenicşi. taoiştii? se mânie Hong. Pe stelă scrie limpede că va fi dată la o parte la venirea mea. cu latura de un zhang15. Cred că demonii se află chiar sub această stelă. 29 . iar crestele de munţi sunt sfărâmate de demoni folosită în mod curent şi astăzi în China şi ca atare aduce un plus de inedit. iar pământul se da de-a rostogolul ori cumva munţii se smulseseră din loc şi se prăbuşeau la poalele lor. Mai chemaţi câţiva oameni să sape cu cazmalele în jur! — Nu mişcaţi din loc stela.33 m. mai întâi stela. de formă pătrată. se grăbi îngrozit stareţul să-l povăţuiască. copleşitor.

năpustindu-se spre ieşire. O furie ascunsă în rădăcini de munţi cu vârfurile mândre zdrobite la pământ. — Ce fel de demoni sunt cei care au scăpat? mai avu putere să întrebe mareşalul. Cu ochii holbaţi şi gura căscată. se aciuară dragonii16. unde se sparse şi se destrămă în peste o sută de raze de aur. Învăţătura acestei noi întâmplări pilduitoare era că. dacă veţi voi să ştiţi ce a spus stareţul de pe Muntele Dragonului şi Tigrului. săpătorii o rupseră la fugă. ciocanul zburător făcând pulberi trăsura-mpărătească. care era un om dintr-o bucată. iar în văile luxuriante. Apoi zgomotul acela uriaş încetă şi din hău prinse să se ridice vertiginos un nor negru. pe viitor. secure alergând prin miile de bambuşi şi-n miezul nopţii tunet spărgând bolta ferească asupra unei oşti deo sută de mii de oameni. ci doar atât cât fu nevoie să se facă înţeles. citiţi capitolul următor. un soi de dragon supranatural. nu vorbi nici mult şi nici puţin. Un suflu al puterii fără margini. împăratul nu mai putea avea nici somn nici poftă de mâncare. arătând neajutorat şi negru la faţă ca pământul. Doar pala unui vânt.giganţi. Înspăimântaţi. La urma urmei. toţi ceilalţi îi urmară. 16 În text : shen jiao. Jiao desemnează un animal acvatic despre care se credea că ar cauza inundaţiile. ca nişte adevărate raiuri de vegetaţie. aruncând din mâini cazmalele şi săpăligile. unde dădu peste stareţ care se văicărea şi se căina fără încetare. 30 . mareşalul Hong ţâşni pe coridor. urlând ca scoşi din minţi. Stareţul. de-a valma. care se revărsară în tot universul. care străpunse printr-un colţ acoperişul palatului şi se înălţă cu un zumzet până spre cer. Tigrii şi şacalii se ascunseră în inima minunatelor oraşe.

dar în palatul acesta. Vor creşte-amaruri omeneşti pân’ la văzduhuri. Iar nori vor bântui de azi întreaga ţară De suliţi soldăţeşti lovită. ca să nu mai scape nicicând. în momentul acela. aceste duhuri vor aduce oamenilor numai şi numai necazuri”. folosind semne magice înfăţişând dragoni şi phoenicşi. şi-a sfătuit oamenii să nu sufle o vorbă despre eliberarea demonilor. chinuit de temeri în privinţa mâniei Fiului Cerului. în total o sută opt prinţi ai demonilor. viclean. NOUĂ DRAGONI SE RĂSCOALĂ ÎN SATUL SĂU DE BAŞTINĂ Străvechi zăvoare. stela de piatră pe care le-am înscris numele.CAPITOLUL II INSTRUCTORUL MILITAR WANG PLEACĂ ÎN SECRET LA PREFECTURA YANAN. Hong Xin ne-mpinge-n groapa chiar de el săpată. apoi se întoarseră la templu. aşa cum fusese mai înainte. Au mers zi şi noapte fără tihnă şi când au intrat în capitală au aflat că maestrul în ştiinţele celeste a ţinut o slujbă de şapte zile şi şapte nopţi în 31 . sfârtecată. Acum voi le-aţi dat drumul. mareşale. Pe nimeni n-o să-l cruţe de acum necazul. mareşalul Hong fu năpădit de sudori reci şi începu să tremure de-a binelea. Stareţul şi călugării taoişti îi conduseră. În lume dau năvală spirite şi duhuri. Călătoria a decurs fără nimic deosebit. Îşi strânse bagajele în cea mai mare grabă. îşi luă oamenii şi porni fără întârziere spre capitală. aflat pe drumul de întoarcere. mareşale. Se spune că. reparară acoperişul şi aşezară stela pe soclul ei. De s-ar întâmpla să fie scoşi din nou la lumină. mieros e mare. Ce ne mai rămâne de făcut? Ele vor face să bântuiască numai pacostea. La auzul acestor vorbe. stareţul i s-a adresat astfel înaltului mandarin: — Voi n-aveţi de unde să ştiţi. trape-s smulse deodată. Deasupra lor am aşezat. Hidosul Cao Qiu. Vom spune doar că. mareşalul Hong. Despre aceste lucruri nu vom mai vorbi. maestrul de atunci în ştiinţe celeste ne-a lăsat în scris o prevenire prin care ne povăţuia: „Aici se află întemniţate treizeci şi şase de stele ale spiritelor cereşti şi şaptezeci şi două de stele ale demonilor pământului.

Cât despre virtute. Obişnuiţi să dea oricui porecle. în oraşul de scaun situat în prefectura Kaifeng. Renzong a împărăţit în ţară vreme de patruzeci şi doi de ani şi a murit fără să lase vreun moştenitor. mareşalul Hong Xin s-a înfăţişat Fiului Cerului şi i-a raportat: — Maestrul cititor în stele a încălecat un cocor şi a călătorit pe un nor. Pe lângă priceperea la arme. se părea că nici nu auzise de ele. ba să-i şi toace banii zi de zi prin teatre. În tot acest răstimp. avea un înţeles mai ales: Curtenitorul. şi anume în spatele cocorului său. liniştea şi pacea reaşezându-se. pe numele de familie Gao. Îşi pierdea timpul umblând brambura prin oraş şi prin împrejurimi. care scrisă altfel. l-a răsplătit din plin şi i-a poruncit să se întoarcă la vechea sa îndeletnicire. iar acestuia i-a urmat Zhezong. Ca al doilea născut în familie.parcul Palatului şi a împărţit o mulţime de amulete. bătând din greu drumul. adică Gao Balonul. omul acesta cânta bine la diferite instrumente muzicale. trăia un tânăr fluşturatic. a doua zi în zori. Bolnavii erau cu toţii vindecaţi şi molimei i se pusese capăt. cu numele postum Yingzong. După patru ani. ci Gao Qiu. cârciumi. Împăratul Renzong i-a acceptat lămuririle. 32 . maestrul se înapoiase pe Muntele Dragonului şi Tigrului. aşezat pe coama unui nor zburător. case de pierzanie şi localuri 17 Împăratul Zhezong a condus imperiul chinez între anii 1086 -1100. Singurele lui preocupări pentru care arăta şi plăcere şi destoinicie neîntrecută erau mânuirea armelor şi jocul cu mingea. el i-a trecut tronul fiului său. ştiinţa versificaţiei şi a alcătuirii poemelor. credinţă. locuitorii capitalei nu-i spuneau Gao Al Doilea. aşa se face că a sosit în capitală înaintea mea. politeţe. Dar despre lucrul acesta nu vom mai vorbi. ca nişte simpli muritori ce suntem. conduită morală. După ce îşi luase rămas bun de la împărat. şi-a păstrat porecla Qiu. Shenzong. Revenit la Curte. de mic era înclinat să-şi irosească vremea. Noi am venit însă. Din pricină că izbutise să-l facă pe fiul fierarului Wang să se înhăiteze cu el. dansa frumos şi îşi însuşise. e drept. sub ceruri a stăpânit pacea şi nimic nu a tulburat liniştea în cuprinsul dintre cele patru zări. cam de-a valma. cum s-ar fi cuvenit. loialitate. Mai târziu. Pe timpul domniei împăratului Zhezong17. întocmai cum venise. care a domnit optsprezece ani. Tronul a fost preluat de fiul prinţului de Puan – nepot al întemeietorului dinastiei. când a prins ceva cheag. fapt pentru care abia acum am ajuns. bunătate.

Prefectul l-a pedepsit pe Gao cu douăzeci de lovituri şi l-a izgonit din oraş. şi-a pus bagajele pe spinare şi a pornit spre capitală.” În faţă însă. Apoi.cu jocuri de noroc. Dong se uită la noul venit. căruia i-a dat scrisoarea. Dacă-l ţin la mine. Ce părere aveţi de acest gând al meu? 33 . Fiul Cerului Zhezong a înălţat rugă în partea de sus a oraşului şi aceasta i-a fost primită. s-a milostivit şi el. l-aş ţine la mine. Dar nu e altceva decât o lichea. citi recomandarea. spunându-i: — Lumina umilei mele case este mult prea palidă şi mă tem că. Mai mult decât atât. un pierde-vară. Neavând încotro. pe atunci încă la Linhuai. într-o vreme. un om fără nicio credinţă şi lipsit de orice bună-cuviinţă şi conduită morală. şi i-a iertat pe toţi deţinuţii şi surghiuniţii. Gao Curtenitorul s-a pripăşit prin prefectura Linhuai. pentru a domoli vântul cel mare şi a porni ploile să curgă. fierarul. după care l-a îndemnat să plece în capitală. copiii or să deprindă de la el numai lucruri rele. omul se arătă grozav de bucuros şi-l pofti sub acoperişul său. căci mi-ar învăţa şi copiii ceva bun de la el. reţinându-vă la mine. fapt pentru care a fost surghiunit. patronul unei drogherii cu ierburi de leac. Gao şi-a luat rămas bun de la Liu Cel Mare. dar năravurile vechi nu se uită prea uşor. Gao Curtenitorul. pe lângă Liu Shiquan. acesta se înţelegea de minune cu toţi cei fără căpătâi şi cu prost renume. străbătând tot drumul pe jos. de nu-l primesc. situată pe lângă podul de aur. i-a scris acestuia o epistolă de recomandare şi i-a înmânat-o lui Gao. Curtenitorul a rămas pe lângă Liu Cel Mare trei ani încheiaţi. Ajuns acolo. cândva a încălcat legea. şi la sfârşitul acestora găsi şi calea de scăpare: îi oferi lui Gao un rând de haine şi o scrisoare de recomandare. interzicând oricărui om din capitală să-l primească sub acoperişul său şi să-l omenească. Îl ţinu în banchete peste banchete. Vă trimit la cărturarul Su. alăturând la ea şi ceva bani. s-a gândit că e momentul să se întoarcă în Capitala Răsăriteană. a depus plângere împotriva lui. v-aş putea face un mare rău. cinstit. care era rudă cu un anume Dong Jiangshi. împăratul. s-a dus de-a dreptul la casa spiţerului. astfel că luând pildă de la bunăvoinţa cerească. dând la iveală tărăşenia. dar în sinea lui îşi zise: „Cu ăsta în casă n-o să mai am linişte! De-ar fi un om sincer. vreme de vreo zece zile. o să-i fac mare supărare fratelui Liu. încredințându-l că Dong se va îngriji cum se cuvine de el. pe de altă parte. de pe urma căruia vă puteţi alege într-adevăr cu ceva. odrasla stricată a unei familii decăzute. care ţinea o casă de jocuri de noroc. zis Liu Cel Mare. Liu Cel Mare. aduşi din cele patru vânturi.

ori. 19 Instrument cu coarde. Din clipa aceea. dar şi să bată mingea. la rândul său.18 Cu prilejul serbării zilei sale de naştere. acesta află că Gao era o secătură şi atunci îşi făcu socotelile în gând: „Cu el în casă n-o să am strop de linişte. Mai degrabă. pe care să nu-l fi ştiut şi pe care să nu-l îndrăgească pătimaş. Acesta era cel de-al unsprezecelea fiu al împăratului Shenzang şi frate bun cu împăratul Zhezong aflat acum pe tron. câştigând cinstea de a fi socotit drept unul de-al casei. Acolo. un fel de mandolină cu patru corzi. Unul din cele mai vechi instrumente muzicale chinezeşti. ceru pe dată să-i fie înfăţişat Gao Curtenitorul. Gao a rămas pe lângă prinţ. A doua zi. am să fac pe mărinimosul şi-l recomand prinţului consort Wang Jinqing. 18 În original: Prietenii aflaţi departe unul de altul se înstrăinează iar cei care sunt tot timpul alături devin de nedespărţit. În ceea ce priveşte jocurile distractive. prinţul Wang porunci să se pregătească un banchet. iar lui chiar îi plac asemenea oameni”. Nu vom intra în amănunte. La banchetul din ziua aceea se făcu risipă de cele mai scumpe delicatesuri din apă şi de pe uscat. Trecându-şi ochii peste primele rânduri. Dong trimise o slugă să ia scrisoarea şi să-l însoţească pe tânăr la locuinţa cărturarului. Primind şi citind scrisoarea din partea cărturarului Su. să cânte şi să danseze. 34 . fu anunţat de portar şi gazda îi ieşi în întâmpinare. tocmai aceste împrejurări lămureau statutul lui de prinţ consort. Doar din vechime se zice: „Ochii care nu se văd se uită. i se spunea Al nouălea prinţ şi era un om inteligent. nu se afla unul de care să nu fi auzit. Su îi întoarse spiţerului răspuns scris cu hotărârea pe care o luase şi-l reţinu pe Gao Curtenitorul peste noapte. redactă. Trimise cărturarului câteva rânduri de răspuns mulţumitoare şi-l opri pe Gao la reşedinţa sa. de dragul lui Dong. la curtea Micului rege. care îl cuceri de la prima vedere. Lumea şi aşa îi spune prinţului Micul rege. acordându-i slujba de însoţitor. chipeş şi bine făcut. şi el o scrisoare şi-l trimise pe Curtenitor în compania unui om de-al său. la care îl invită şi pe prinţul Duan. să joace şah. Micul rege ajunsese cumnatul împăratului Zhezong prin căsătoria sa cu o soră mai mică a lui înainte de urcarea acestuia pe tron. Ca mai mare peste alaiul imperial. Îi plăceau nespus aventurierii şi ţinea pe lângă sine numai astfel de oameni. celălalt cumnat al său. iar de cei care-ţi sunt în preajmă nu te poţi lipsi”.Curtenitorul îi mulţumi îndatoritor. să se servească de el ca însoţitor. Ştia să cânte la qin19. să caligrafieze şi să picteze.

aromitoare. — Vă rămân cum nu se poate mai recunoscător. când se despărţiră ameţiţi bine. erau învârfuite cu piersici dătătoare de nemurire şi alte fructe de soi. instrument de suflat. se opri în bibliotecă să se odihnească puţin. După cum i se dăduse porunca. se bucură prinţul. În mâinile gingaşe de jadeită.În trepiede de preţ ardea santal. Wang spuse: — Acelaşi meşter care a făcut-o mi-a sculptat în jad şi un suport pentru pensule. îl puse împreună cu prespapierul într-o cutie de aur. — Vi le voi trimite mâine. asemenea şi carnea de peşte tăiată-n lungi fâşii argintii. povestitorii neobosiţi meşteşugeau pe firul rostirii întâmplări uimitoare. Micul rege îi oferi prinţului Duan locul de onoare. iar în vaze de aur surâdea bogăţie de flori. Frumoasa piesă nu era altceva decât un superb prespapier. În faţa treptelor tronului două rânduri de perdele de perle. aici nu-şi mai putu dezlipi ochii de la o pereche de lei sculptaţi cu mult rafinament în jadul denumit osânză de berbec. Micul rege. Încă nu-l am. savurate de zei. Platouri largi. A doua zi. de lungimi diferite. După câteva cupe şi două feluri de mâncare. îl surprinse pe prinţ cu piesa în mână nemaisăturându-se s-o privească. adăugând la aceasta şi câteva rânduri într-o scrisoare şi-l trimise pe Gao cu ele. anume scaunul din mijloc. îl asigură gazda. asemeni carapacelor de ţestoasă. îndată ce voi avea şi suportul. Micului rege îi fu adus suportul de jad. 20 Sheng. Dănţuitoare în fuste aprinse ca focul unduiau după muzici de flaut şi castaniete. Cântăreţi vestiţi se-ntreceau în glasuri pure cum e izvorul. Văzând cât de mult îi place. instrumentele cântăreţelor ţeseau melodii vrăjite. care intrase între timp în bibliotecă. format din 13 tuburi din bambus. în cupele de ambră se desfătau licori din fântânile de jad. dar mâine este vorba să mi-l trimită. prinţul se ridică de la masă şi se duse să se uşureze. Vi le dăruiesc pe amândouă. Până în buza vaselor de cristal clipoceau elixiruri rare. pentru palatele de purpur. Se întoarseră la petrecere şi benchetuiră până la căderea serii. 35 . În boluri de porţelan se lăfăiau labe de urs şi cămile. iar ceaiul fin limpezea aburimi ivind pistiluri de jad. Lângă masa banchetului un grup de cântăreţi la sheng20. La întoarcere. iar el se aşeză pe locul din faţa acestuia. Sunt încredinţat că suportul trebuie să arate şi mai frumos decât aceşti lei. în formă de dragon. — Minunată! exclamă prinţul. un fel de nai. Duan mulţumi din nou. pe care o înveli în mătase galbenă.

i-o întoarse prinţului. Pasa îi plăcu prinţului şi-l întrebă cine era. apoi i le trecu intendentului. — Cumnatul meu este de felul său foarte curtenitor. — Umilul meu nume este Gao Curtenitorul. Mijlocul îi era strâns de o cingătoare cu însemne civile şi militare. Cum te cheamă? Acesta îşi încrucişă mâinile pe piept şi căzu în genunchi. — Vă pot deranja cu rugămintea să-mi arătaţi drumul? ceru Gao. zâmbi prinţul. vin de la rezidenţa prinţului consort. sunt unul dintre oamenii din suita Micului rege Wang. — Aşadar. spuse dregătorul. — Înălţimea Sa joacă mingea în curte. Gao prinse curaj şi. după moda dinastiei Tang. La un moment dat. Câţiva eunuci tineri jucau mingea cu el. Am fost trimis să-i înmânez prinţului Duan nişte piese din jad. Şi purta o robă purpurie pe care era brodat un dragon împărătesc. spre Gao Curtenitorul. Pe feţele încălţărilor avea brodaţi cu fir de aur phoenicşi în zbor. spuse Gao. Prinţul Duan deschise cutia. aşteptând. te pricepi să joci mingea! spuse către Guo. Gao scoase scrisoarea. — Nemernicul de mine. cu o plecăciune. lovind-o cu piciorul în figura „răsucirea raţei mandarinale şi a răţoiului”. se uită la piesele de jad. fără să se mai gândească. deschis oricui. Gao nu îndrăzni să-l întrerupă şi rămase în spatele unor slugi. spuse. n-aş îndrăzni să joc cu Înălţimea Voastră! — Ba ai să joci! Aici este Societatea „Până la nori”.Gao duse darurile direct la castelul prinţului. Curtenitorul îl văzu acolo pe prinţul Duan. Am şi o scrisoare pe lângă ele. Du-te acolo. mingea trecu pe lângă prinţ. în care îşi îndesase acum poalele robei. Trezindu-se deodată înaintea mingii umflate cu aer. Peste puţin. — Bravo! Vino să jucăm împreună. Gao căzu în genunchi. acesta din urmă ieşi şi întrebă: — În slujba cui eşti? — Nemernicul de mine. Avea pe cap o bonetă uşoară din mătase. Mă descurc puţin la minge. Dregătorul îl conduse până în poarta curţii interioare. — Umilul de mine sunt un om de nimic. 36 . numită şi Cercul atotcuprinzător. răspunse. Paznicul îl anunţă intendentului. cu nişte eunuci tineri. lăsând la o parte sculpturile de jad. rostogolindu-se printre oamenii strânşi acolo. Soarta însă îi surâse curând. Am primit ordinul să aduc piesele de jad care au fost dăruite Înălţimii Voastre.

sfârşind prin a-şi cere iertare pentru ofensa pe care o aducea şi intră în teren. lucrurile şi-au urmat cursul liniştit. prinţul nu-l mai lăsă să plece. de parcă aceasta i-ar fi fost lipită de picior. iată. După câteva mingi. Cu ambele picioare. După câteva astfel de refuzuri. admirându-i stilul de joc. a fost făcut comandant al Gărzilor Imperiale. Înălţimea voastră. oferi un banchet special pentru Micul rege Wang. voi cere Consiliului militar să includă şi numele tău pe listele celor merituoşi. văzând că Gao Curtenitorul nu se înapoiase. prinţul Duan ridică paharul în semn de mulţumire. Încântat. La încheierea partidei. opriţi-l neapărat să vă slujească. Wang intrase la bănuieli. prinţul spuse: — Omul dumneavoastră joacă mingea excelent. Curtenitorul trebui să se dea bătut. După urcarea lui pe tron. dar pentru aceasta ar fi trebuit mai întâi să săvârşeşti fapte vitejeşti deosebite. Cu o seară în urmă. care îl aştepta. îi mulţumi pentru sculpturile în jad. până spre seară. nu îl mai părăsi nicio clipă. Ajuns la castel. Ce spuneţi? — Dacă vă este de folos. Mai apoi. De aici înainte el avea să se numească Huizong şi să poarte titlul de Preotul Suprem al Curăţeniei de Jad şi Împăratul taoist al Miracolelor. Îl însoţea oriunde. O dată intrat în slujba prinţului Duan. felul cum se mişca şi se ţinea pe lângă minge. descălecă şi intră zorit înăuntru. Prinţul Duan. Micul rege îl primi pe mesager. zilnic. Şi iată că acum păzitorul porţii îi raportă ca Cel de al nouălea prinţ trimisese un slujbaş cu o invitaţie pentru un banchet. bătând mătănii. Într-una din zile. şi atunci Gao nu se mai reţinu şi arătă tot ce ştia. cucerit. La nici două luni după aceasta. undeva la hotarul ţării. în timpul ospăţului. Dar despre el nu vom mai vorbi. Aş vrea să-l am în suită. prinţul îl lăudă. la stăruinţele prinţului Duan. citi invitaţia şi încălecă imediat.— Cum aş îndrăzni? repeta întruna Gao. Prinţul era mai mult decât încântat. împăratul Zhezong muri fără să lase moştenitori şi sfatul dregătorilor civili şi militari îl desemnă pe prinţul Duan drept noul Fiu al Cerului. răspunse Wang. Oricum. ci îl opri să-şi petreacă noaptea la castel. A doua zi. Fiul Cerului i se adresă pe neaşteptate Curtenitorului: — Vreau să te ridic în rang. 37 . Curtenitorul. neîndepărtându-se nici cu un pas de lângă el. Cei doi continuară să discute. Apoi Micul rege se întoarse la reşedinţa sa. Mai bine să urmărim ce s-a mai întâmplat cu Gao Curtenitorul. În mai puţin de o jumătate de an. pe prinţ.

şi i-a arătat actul prin care boala dumneavoastră a fost înregistrată. Şeful statului-major a raportat că sunteţi acasă. De cum ajunse. Comandantul şi-a ieşit din fire. Erau toţi. Gao s-a ajuns prin dibaciu-i picior. n-a crezut în ce i s-a spus. în afară de instructorul Wang Jin. Gao. Fiind încă la pat. nu se întorsese să-şi reia îndatoririle. Fiecare se prezentă cu cartea de vizită. i se înfăţişă comandantului. fiindcă altfel voi intra şi eu la necaz. dar îşi trimisese actul cu toate datele.Nu-l pui în cătuşe pe bogat sau sărac Într-o lume-necată în nori. Gao le examina rând pe rând. care anunţase. Cine are picioare se caţără sus. Curierul îi spuse pentru ce venise: — Astăzi. E cazul să arătăm că acest Wang Jin era burlac şi locuia împreună cu mama sa. un fel de curieri. 38 . femeie trecută de şaizeci de ani. — Prostii! De vreme ce-a trimis cartea de vizită şi n-a venit. adresa şi unitatea din care făcea parte. în semn de supunere. desemnează o categorie aparte de slujbaşi militari. se grăbiră să îngenuncheze în faţa lui. 21 Chairen. care au sarcina de a se deplasa pe teren. dimpotrivă. în urmă cu o jumătate de lună. Wang Jin n-avu încotro şi vrând-nevrând trebui să plece. la Cartierul general. suferind. Curtenitorul alese ziua şi o oră norocoasă pentru a-şi lua funcţia în primire. pe care erau scrise numele. că se îmbolnăvise. e semn limpede de nesupunere. În claia de fân cauţi zadarnic un ac Vântu-i tot dus pe roata la mori. As în arta lovirii în minge. Toţi ofiţerii care aveau să-i intre în subordine. Comandantul Gao se înfurie. I-a chemat la Înălţimea Sa pe toţi şi a constatat că Excelenţa Voastră nu eraţi. s-a prezentat să-şi ia funcţia în primire. Cu strădanii cinstite nimeni nu-nvinge. cavalerişti şi infanterişti. E un răzvrătit! Omul acesta neobrăzat face pe bolnavul! Să mi-l aduceţi aici numaidecât! încheie şi trimise un curier21 acasă la Wang Jin să-l aresteze. comandantul Palatului. Vă rog să-mi daţi ascultare. N-aveţi altceva de făcut decât să mergeţi cu mine până acolo. aşa bolnav cum era. e încredinţat că vă prefaceţi şi ţine morţiş să fiţi arestat.

Mulţi dintre ofiţeri se aveau bine cu Wang Jin şi. Cum aş putea să mă împotrivesc unuia ca el? Oare ce îmi rămâne de făcut?” Măcinat de asemenea gânduri. încuviinţă Wang Jin. trecu 39 . O să descurcăm treburile mâine. cu talentele sale în mânuirea armelor. împreună cu şeful statului-major. petrecăreţul. instructor la garnizoana din capitală? — Umila mea persoană este ceea ce spuneţi. — Eşti cumva om de rând şi fiul lui Wang Sheng. că trei-patru luni nu s-a putut ridica din aşternut. oftă: „De azi încolo. zise Wang Jin. Adevărul este că încă nu m-am refăcut după boală. aşa că. în general. De atunci a prins să ne urască de moarte. înşfăcaţi-l şi daţi-i o bătaie zdravănă ticălosului! ordonă în culmea mâniei. ajuns comandant al Gărzilor Palatului. şi nu puteam să nu mă supun ordinului. Excelenţă.îngenunche înaintea lui de patru ori. comandante. Wang Jin mulţumi pentru iertare şi abia apoi ridică fruntea şi-l privi în faţă pe noul comandant. ticălosule. Când ieşi pe poarta Cartierului general. Aşa ţi-ai însuşit tu arta militară? Comandantul dinaintea mea n-a avut ochi dacă te-a pus tocmai pe tine instructor militar! Cum îndrăzneşti să mă desconsideri şi să lipseşti la apel? Pe cine te bazezi. noul comandant al Gărzilor Palatului şi când colo. oferindu-le spectacole de bâlci. Acum. i-a venit şi lui apa la moară. ci de cei sub ale căror ordine directe mă aflu. — Ticălosule! Tatăl tău făcea negoţ cu leacuri pe stradă şi atrăgea grămada de cumpărători. deoarece este ziua norocoasă a intrării dumneavoastră în funcţie! — Te iert astăzi. cum de ai putut veni? — M-aţi chemat dumneavoastră. îşi înăbuşi Gao mânia. nu-l rabdă inima să scape prilejul de a se răzbuna. numai de obrazul acestor ofiţeri. când ajunsese mare bătăuş. tatăl meu i-a tras o aşa ciomăgeală. apoi se ridică şi aşteptă retras într-o parte. de-ţi permiţi să te pretinzi bolnav şi în schimb să trândăveşti şi să petreci acasă? — Umila mea persoană n-ar cuteza niciodată una ca asta. Mă miram eu cine să fie acest Gao. haimanaua. recunoscându-l în el pe Gao Qui. Dacă eşti bolnav. E o vorbă veche: „Nu mă tem de mandarini. interveniră în favoarea lui: — Astăzi iertaţi-l. Aş fi fără minte şi numai dacă m-aş gândi să lucrez sub ordinele lui. îi făcu urări respectuos. — Gărzi. — Tâlharule! îl ocărî Gao. el nu era altul decât Gao al Doilea. Pe vremuri. membru al societăţii de jucători de mingi „Cercul”. nu mai sunt sigur câtuşi de puţin pe viaţa mea.

Într-adevăr: Omul pe locu-ntâi e-n drept deplin de-a mânui alţi oameni.pragul casei. — Unde mă trimiteţi. Tu du-te însă de astă-seară şi vorbeşte cu stareţul. fiul tău se pricepe să se descotorosească de ei! Spre seară. În libertate-ajungi nemuritor. dormi acolo şi aşteaptă-mi sosirea mâine în zori. Ce-ar fi să mă duc la ei? Acolo au mai mult decât oriunde nevoie de oameni şi aş putea trăi în pace . deznădăjduiţi. anume pe Zhang. şeful garnizoanei de grăniceri este bătrânul general Zhong. cum poţi să iei asupră-ţi chin sau îndurare. pregăti toate cele trebuincioase şi plecă zorit spre templu. Îi povesti mamei sale ce i se întâmplase şi. fiindcă vroia să-l trimită să-i rezolve o treabă. şi pentru sacrificiile pe care le voi face voi aduce carne din trei soiuri de animale. Stabiliră aşadar în felul acesta. Soldatul căzu la învoială. — Trebuie să nu ne ştie nimeni. n-o să putem pleca de aici. îl povăţui ea. În prefectura Yanan însă. fiindcă voi veni să închin acolo nişte ofrande. — Ai dreptate. Ca să depinzi de tine şi să îţi fii stăpân.. Ce facem cu cei doi soldaţi din poartă. Linişteşte-te. fiul meu. încuviinţă el. care se află dincolo de Poarta Curmalelor Acre. m-am legat să aprind nişte santal la Templul Munţilor Sfinţi. La asta am chibzuit îndelung şi eu. Numai că tare mi-e teamă că n-ai încotro să te duci. — Nu-ţi face griji. pe care garnizoana ţi i-a pus la dispoziţie? Dacă descoperă ce avem de gând. — Fiul meu. la cale totul precum ţi-am spus. şi -i spuse să mănânce mai devreme. Spunei ca mâine să deschidă templul ceva mai devreme. instructore? întrebă omul. Wang Jin chemă la el una dintre străji. mâncă mai devreme. altfel plăteşti oricât şi eşti pierdut. mamă. din toate cele treizeci şi şase de căi de a ieşi dintr-un impas. Câţiva din ofiţerii săi veniţi în vizită prin capitală mi-au lăudat atât pregătirea. Prea bine poţi să fugi ori să conduci. fuga este cea mai bună. plânseră amândoi. Tu pune. te smulgi din mâna lui. Şi-am s-o fac neapărat chiar mâine dimineaţă. — Pentru că am fost bolnav mai multă vreme şi acum m-am înzdrăvenit. mamă. 40 . cât şi iscusinţa militară.

Apoi. cel de-al doilea soldat. Încă nu se luminase când trecură de Poarta apuseană a oraşului şi o apucară pe drumul către Yanan. A doua zi. Li se întoarse acasă şi găsi porţile închise. Wang încuie uşile şi porţile casei. mama şi fiul îşi împachetară hainele. Nici peste noapte mama şi fiul nu se întoarseră acasă. Soldatul luă argintul şi o porni spre templu. Wang Jin se îngriji singur de cal. şi îi spuse întinzându-i nişte arginţi: — Ia banii ăştia şi du-te la Templul Munţilor Sfinţi. înştiinţă fiecare prefectură şi district că ofiţerul Wang Jin dezertase. doar. intră şi el la mari bănuieli şi o ţinu tot într-o fugă până acasă. cele două străji merseră şi se interesară la neamurile lui Wang Jin. legă bine desagii de ea şi apoi scoase animalul pe poarta din spatele casei. Văzând că se lasă seara. ţinându-se cont că ei înşişi făcuseră denunţul. Despre ei nu vom mai pomeni. Când află. eu am să cumpăr nişte bani de hârtie şi lumânări şi voi veni cât de curând. doar va afla ceva. dar nimeni nu ştia nimic. Wang Jin îl strigă pe Li. dar nici aici nu dădură de nicio urmă. se duseră şi raportară la Cartierul general al Gărzilor Imperiale că instructorul militar Wang Jin şi mama sa fugiseră într-o direcţie necunoscută. ticălosul! Las’ că i se-nfundă lui! Po loc. pentru a le aşeza pe cobiliţă. care rămăsese la templu. În acest timp. Ce să facă? Întrebă şi iscodi prin vecini vreme îndelungată. călătoriseră întruna şi nu mâncaseră şi nu puseseră strop de apă în gură decât atunci când fuseseră lihniţi de foame şi morţi de sete. Cei doi soldaţi de sub ordinele lui Wang fuseseră scoşi în afara oricărei acuzări. ridică cobiliţa pe umăr şi astfel îşi părăsi locuinţa. ţinându-se în urma calului pe care era mama sa. mătăsurile. La al cincilea geng. umplură cu nutreţ cei doi desagi legaţi la şaua calului. celălalt soldat. după care aşteptaseră în templu până îşi pierduseră răbdarea. Toate lucrurile şi acareturile mari şi grele ale gospodăriei le puseră la locul lor. Între timp. argintul şi le puseră în lăzi. cele trei soiuri de carne şi prăjiţi-le până ce eu am să ajung acolo. aşternuturile. De teamă să nu li se pună în cârcă vreo vină. împreună cu Zhang.Peste noapte. îi puse şaua. De când părăsiseră capitala. se odihneau 41 . comandantul Gao izbucni: — Şi-a luat tălpăşiţa. Vezi de procură. înainte de a se lumina de ziuă. Să ne întoarcem la Wang Jin şi la mama sa. dar în zadar. I se alătură lui Li şi amândoi căutară şi răscoliră până se înnoptă de-a binelea. Neliniştit. acolo îşi ajută mama să se suie în spinarea calului. cei doi soldaţi cumpăraseră carnea pentru sacrificiu şi o fripseseră.

Vom plăti atât cât se cuvine. Înveseliţi astfel. Mâine vom purcede la drum în zori. fuseseră plantate două sau trei sute de sălcii mari. numai să aveţi bunătatea să ne îngăduiţi. iar argaţii moşiei sunt mii şi mii. zăriră departe. De aici mai avem puţin până la Yanan. în urma calului în şaua căruia se afla mama sa. iar în bătătură. nu-i poţi socoti mulţimea femeilor şi a copiilor. iar în spate avea malul râului. — Ce vânt vă aduce aici? întrebă ţăranul. 42 . care mergea încovoiat sub greutatea cobiliţei de pe umăr. Şi chiar dacă ar fi să fi trimis oameni după mine. dădură peste o moşie întinsă. Tot înaintând prin aceste locuri. de jur-împrejur. numai cârduri de gâşte şi raţe. Nădăjduim că ne veţi primi să tragem peste noapte la nobilul vostru conac. O să-l întreb pe stăpânul şi. spre seară. Când se apropiară. — Ce noroc! exclamă Wang. licărirea flăcării unei lămpi. o să fiţi bineveniţi. — Dacă-i pe aşa. înconjurată cu zid de pământ. Se lăsa seară şi în faţa lor nu se zărea niciun sat. Câmpul e fără margini. Pretutindenea verde întunecat şi umbros ca o vopsea apăsată.numai peste noapte şi o porneau iarăşi la drum de cu zori. Era cu faţa la drum. ne-am dat seama că nu vom mai da de urma nici unui han şi a nici unui sat. într-o pădurice. Ceva mai departe de colţul casei. clanul acesta-i mare şi în învăţătură şi în urmaşi ai loialităţii. Vrednică de cinstire-i familia. dacă el se învoieşte. Cu adevărat. Wang Jin. Mergem într-acolo şi le cerem iertare pentru că îi supărăm atât de târziu: îi rugăm să ne găzduiască o noapte şi mâine în zori ne urmăm drumul. dincolo de care. acolo unde sunt vânturate grânele. brâu verde ca fumul. ei tot n -ar putea să ne prindă acum. trecură pe lângă un han fără să-l vadă. Ofiţerul puse jos cobiliţa şi îl salută. de sunt sătui până în gât şi câinii. aşa au ţinut-o mai bine de o lună. aşteptaţi oleacă. spuse: — Cerul a fost milostiv cu noi! Am scăpat de primejdia întinsă jurîmprejurul nostru ca un năvod peste pământ şi cer. Grămezi de bunuri de-ale gurii prisosesc. Într-o zi. parcă sălbatic. Ajuns în faţa porţii. De jur-împrejurul ei. Wang Jin bătu îndelung până când ieşi dinăuntru un ţăran. Unde să poposească peste noapte? Tocmai când se tot întrebau ce să facă. turme de boi şi de oi. să nu poţi arunca un ac printre ele. — Adevărul curat este că netrebnicul de mine împreună cu mama mea am tras zdravăn la drum şi n-am băgat de seamă că am trecut de ultimul han.

frate mai mare. fără să ne dăm seama. Mâine vom purcede la drum în zori. Purta o bonetă călduroasă care-i acoperea tot capul. — De unde veniţi? Cum de v-a prins noaptea pe-aici? vru să ştie gazda. cusută drept. el încălzi băutura 22 şi le-o întinse musafirilor. După ce aşeză bucatele pe masă. Astăzi neam aşternut avan la drum şi am trecut. am plecat spre nişte rude. că doar cine-şi ia cu el casa la drum? Mă tem că sunteţi nemâncaţi! zise bătrânul şi-i ceru slugii să aştearnă masa. spuse moşierul. Wang Jin o ajută pe mama sa să descalece. Intrară într-o încăpere cu acoperişul de paie. băutură. — Poate vi s-o părea mult prea simplă mâncarea noastră de aici. dar ne-am cam irosit avutul şi cum nu mai putem s-o scoatem la capăt. de circa 18 grade. de singurul han de pe aici. — Sigur că da. care stau în Yanan. — Ajunge. alcool. abia atunci urmară invitaţia gazdei. omul se înapoie şi le spuse că stăpânul său le îngăduie să intre. Se bea încălzită indirect. şi era îmbrăcat într-o robă largă. de la ţară. el luă calul de hăţuri şi-l urmă pe ţăran până la locul unde de obicei se băteau grânele. Wang Jin îl salută făcându-i nenumărate plecăciuni. Cu cobiliţa pe umăr. dacă ne îngăduiţi. — Da’ de unde! Lăsaţi! Vă rog să beţi şi să ospătaţi. drumeţe. se scuză Wang Jin. aşezând ibricul cu băutura respectivă într-un vas cu apă fierbinte. ridicându-se de pe locul său. Am rămâne. — Numele umilei mele persoane este Zhang. Greu am putea răsplăti bunătatea voastră. îşi lăsă jos povara şi legă de o salcie calul. Suntem din capitală. Cât se cuvine. Şi aşa v-a scos drumul sufletul din voi. că doar nu ne sunteţi duşman. Tânărul ofiţer şi mama sa nu se lăsară până nu încheiară întreg ceremonialul cu saluturile.— Cer iertare pentru că vă necăjesc. peste noapte la nobilul vostru conac. Avea părul şi barba albe. răspunse tânărul ofiţer. mulţumi Wang Jin. Oriunde nu se va specifica un anumit tip de alcool. 43 . Sluga aduse un platou cu patru feluri de mâncare din zarzavaturi şi un platou cu carne de vită. Acolo. vă cer iertare pentru asta. va fi vorba de aceasta băutură naţională chineză. — V-am pricinuit şi aşa destule necazuri şi nu s-ar fi cuvenit. Peste o vreme. Omul pe care-l găsiră acolo era trecut de şaizeci de ani. atât vă vom plăti pentru înlesnirile pe care veţi avea bunătatea să ni le faceţi. Încălţările îi erau din piele argăsită. îl opri scurt omul. peste care îşi trecuse o cingătoare de mătase neagră. Mai bine aşezaţi-vă. 22 Jin. gălbuie la culoare. Apoi se duse împreună cu mama sa să-l vadă pe moşier. Este vorba de băutură fermentată din orez.

— Vă supăr rugându-vă să vedeţi să ne fie adăpostit calul şi să i se dea de mâncare? întrebă Wang Jin. Crezi cumva că nu te pot pune la pământ? Îndrăzneşti. La vreo săptămână. — Cine eşti tu de te-ai găsit să râzi de dibăcia mea? se supără tânărul. luă cobiliţa şi intră cu ea în camera de oaspeţi. — Dacă-i aşa. nou-veniţii începură să mănânce. bătrâna îngrijindu-şi inima cu leacurile primite de la moşier. îl opri el. din greu? — N-am să vă ascund. Peste noapte nu i-a dat pace nici inima de care cam suferă. La o adică. vom plăti pentru asta. Wang Jin ieşi din odaie cât putu mai repede şi-l salută pe moşier. — Nu te purta ca de obicei obraznic. când. Să stea liniştită şi cu sufletul împăcat şi totul o să iasă bine. să se odihnească. zări un tânăr de vreo optsprezece-nouăsprezece ani. Wang Jin îi mulţumi. spuse. îţi dă mâna să te lupţi cu mine? Înainte ca tânărul să-şi încheie vorba. Dar ajunge cu atâtea amănunte! Wang Jin şi mama sa rămaseră la conac. După ce îi mulţumiră ţăranului care-i servise. Am şi eu măgari şi cai.După cinci sau şapte păhărele. ca o farfurie de argint. moşierul se ridică şi-i conduse în camera pentru oaspeţi. Wang Jin mulţumi. cu faţa rotundă. Am chiar aici în casă o reţetă pentru dureri de inimă. chiar gazda se înfiinţă la uşa lor. nu te arăţi încă un luptător bine antrenat. să cumpere leacurile şi i le voi da să le bea. Îndreptându-se spre grajd să-şi vadă calul. — Umilul vostru oaspe s-a trezit de mult. Auzindu-se strigat. mama şi fiul zăvoriră uşa. făcea acolo tot felul de exerciţii cu o bâtă. Când terminară masa. cum mama i se înzdrăvenise. 44 . O să-i cer slugii să bage şi calul vostru în grajd şi-l va îndestula laolaltă cu animalele noastre. rosti: — Nu te mişti rău. apăru moşierul. Dormiră zdravăn până în zori. dezbrăcat până la brâu şi cu pieptul tatuat cu dragoni albaştri. Sluga aprinse lampa şi le aduse apă caldă să se spele pe picioare. făcură paturile şi se culcară. Wang Jin se uită la el şi. tânărul ofiţer se apucă şi făcu toate pregătirile pentru a-şi relua drumul. — Cine geme aşa. O să trimit o slugă în capitala judeţului. Am avut şapte-opt dintre cei mai buni învăţători. — Nu vă faceţi griji. V-am necăjit aseară şi nu se cădea. să nu vă faceţi niciun fel de gânduri rele. fără să vrea. Mama e răpusă de chinul de a-şi fi petrecut zile în şir în şa. dar cam lent. Fireşte. Moşierul se retrase. Spuneţi-i doamnei că mai puteţi rămâne la mine câteva zile.

Aş putea. — Puţin. — Nu-i nimic. apoi. — Haide atunci! Hai încoace! Doar fricoşii dau bir cu fugiţii! îl întărită tânărul. Tânărul căzu lat pe spate. se înclină respectuos în faţa lui până la pământ. Wang Jin îşi aruncă arma şi se grăbi să-i vină în ajutor băiatului. întrece. Pe neaşteptate. — Atunci. Nărăvaş ca şi mai înainte. Băiatul îl măsură o vreme. tânărul atacă din nou. oaspete al meu? întrebă moşierul. fireşte. Wang Jin zâmbi. Wang Jin se întoarse şi ridică bâta ca şi cum ar fi vrut să-l lovească în picioare cu ea. — Mă tem să nu-l lovesc prea tare. — Îmi pare tare rău! Cer iertare! rosti Wang. nu te lăsa dus de palavre! răbufni el mânios. dar Wang Jin nu-l atinse. — Tată. Dacă-i rupeţi o mână sau un picior. ci. Atunci. primi Wang. încercând să pareze lovitura. fără politeţuri! spuse Wang Jin şi alese o bâtă de pe un suport de arme aflat mai într-o parte. că aşa ceva n-ar fi frumos din partea mea. îl îndemnă moşierul. să vă întreb cine este acest tânăr? — Este fiul meu. învârtind bâta ca pe-o morişcă deasupra capului. socotim că singur şi-a căutat-o. Numai că fiul nici nu vru să audă de aşa ceva. Mă plec şi-l recunosc de învăţător numai dacă mă învinge. – fulgerător îşi retrase arma şi-i împunse pieptul cu vârful ei. apoi ridică bâta şi începu s-o rotească apropiindu-se de adversar. Tânărul se ridică de jos. prindeţi-vă în luptă. — Dacă este aşa şi flăcăul ţine să înveţe. Ce spuneţi? — Nemaipomenit! răspunse gazda şi-i ceru fiului să se încline în faţa maestrului său. apoi se duse şi luă un taburet aflat mai încolo şi. — Ştiţi cumva să mânuiţi armele. Ieşi în terenul de luptă şi luă poziţia de contraatac. cumpănindu-şi bâta. 45 . rugându-l pe Wang Jin să se aşeze. tânărul o înălţă pe a sa orizontal. dacă nu vă supăr. ne putem. la fel de repede îi lovi băţul. de vreme ce aveţi de gând să-l pregătiţi pe ţâncul ăsta al meu. fără să se urnească din loc. umila voastră slugă ar putea săi predea câteva lecţii.— Cu ce drept îşi râde ăsta de priceperea mea? se răţoi tânărul. aruncându-i-l cât colo. — În joacă. Wang Jin se retrase iute. — Oaspetele meu.

— Am avut mulţi maeştri, dar îmi dau seama că ce-am învăţat până acum nu face doi bani. Maestre, n-am altă dorinţă decât să vă rog să-mi daţi toate îndrumările pe care le credeţi de cuviinţă. — Sunt de câteva zile aici împreună cu mama mea şi am fost cum nu se poate mai bine găzduiţi; chiar nu ştiam cum să vă răsplătesc pentru atâta bunăvoinţă. Voi face tot ce-mi stă în putinţă ca să scot din tine un brav luptător. Încântat peste măsură, moşierul îi ceru fiului să-şi pună haina pe el. Intrară toţi trei în încăperea din spate. Gazda îi porunci slugii să taie o oaie şi să pregătească un prânz îmbelşugat. O invită la ospăţ şi pe mama lui Wang Jin. După ce se aşezară la masă, gazda turnă băutura şi ridică paharul, închinând pentru oaspetele său: — După îndemânarea pe care ne-aţi arătat-o, trebuie să fiţi maestru de arme. Nemernicul de mine, cum de n-am observat asta mai dinainte? Tot vorba veche e plină de înţelepciune: „Ai ochi buni, dar nu recunoşti Muntele Tai23.” — În faţa unor oameni dintr-o bucată, nu putem ocoli adevărul, zise Wang Jin, zâmbind. Numele umilei persoane din faţa voastră nu este Zhang. Sunt instructorul militar Wang Jin al Marii Gărzi Imperiale din capitală. Toată ziua nu fac altceva decât să mă ocup cu exerciţiile de luptă. Noul comandant, Gao Curtenitorul, a fost snopit în bătaie pe vremuri de tatăl meu şi acum, că i-a venit apa la moară, are de gând să se răzbune. Ca subordonat ce-i sunt, n-am cum să mă împotrivesc, să-l înfrunt, de aceea am fugit din capitală, împreună cu mama. Ne ducem la Yanan, unde avem o veche cunoştinţă în bătrânul general Zhong de la garnizoana de graniţă de acolo. Nici măcar nu ne-am gândit că vom avea norocul să dăm peste dumneavoastră care ne-aţi primit atât de bine. Aţi vindecat-o pe mama şi ne-aţi copleşit cu mărinimia în toate aceste zile. Vă suntem peste măsură de îndatoraţi. Acum, de vreme ce tânărul este dornic de învăţătură în arta armelor, umila mea persoană se va strădui bucuroasă, din răsputeri, să-i împărtăşească tot ce ştie. Cele învăţate de el până acum nu sunt decât nişte manevre de paradă, frumoase la vedere, dar fără niciun folos în luptă. Vom lua totul de la capăt. — Fiule, te dai şi de astă dată învins? întrebă moşierul. Îngenunchează în faţa învăţătorului tău. Băiatul se grăbi să o facă. Într-adevăr:
23

Tai shan, munţii Tai, simbol al măririi, importanţei şi vechimii. 46

De drag pentru maestru primeşti să pari modest. Dar ce-i faci inimii, că ea îşi ştie greul? Doar cel sigur pe sine şi-n dibăcii la fel Se frânge-ntâi în el să-şi îngenunche eul. — Sunteţi un om deosebit, vorbi din nou moşierul. Noi ne tragem de aici, din judeţul Huayin. Munţii din faţa noastră se cheamă Haushan. Satul de care ţinem se numeşte Satul Familiei Shi, pentru că trei sau patru sute de familii câte sunt aici îşi zic Shi. Fiului meu, de mic nu i-a plăcut munca la ţară, prăpădindu-se după arta militară. Maică-sa a vrut să-l înduplece, să-i scoată din cap trăsnaia, dar n-a izbutit şi s-a sfârşit de inimă rea. Eu n-am încotro şi-l las să facă după cum îi e voia. Nici nu mai ştiu cât am cheltuit cu maeştrii lui de arme. Pe deasupra, am plătit şi un meşter vestit să-i facă tatuaje pe braţe şi pe piept. Are în total nouă dragoni şi întreg judeţul îi spune Shi Jin, Nouă Dragoni. Ce noroc că aţi nimerit la noi şi că puteţi să -i desăvârşiţi meşteşugul militar. Vă voi răsplăti cu prisosinţă. — Nu vă faceţi griji în privinţa asta, râse Wang Jin. Dacă numai asta vă e dorinţa, fiţi sigur că am să v-o împlinesc. Din ziua aceea, tânărul ofiţer şi mama sa au rămas pe mai departe la conac. Moşierul era judecător judeţean şi curând se văzu nevoit sa plece la îndatoririle sale. Despre el nu vom mai vorbi. Timpul a trecut pe negândite. Curând, s-a şi scurs jumătate de an. Vezi timpul zilei după raza de soare Stai în faţă cu umbra de flori la ospeţe, Paharul şi cântul din inimă-s la gură. Sub trepte nu-i vreme să te răsfeţe. În timpul acesta, Noua Dragoni a deprins să folosească toate cele optsprezece arme, întocmai ca un încercat luptător: Lance, ciocan de lemn, arc, arbaletă, tun Măciucă fălţuită, retevei, sabie, lanţ, cange, Bardă, topor, trident şi halebardă. Scut, bâtă, suliţă şi greblă.

47

Wang Jin a pus tot sufletul în truda sa, arătându-i şi lămurindu-i răbdător fiecare mişcare. Când maestrul a căpătat credinţa că elevul său stăpâneşte îndeajuns de bine cele ce se cuveneau, şi-a zis: „Deşi mă simt minunat aici, acesta nu e locul potrivit pentru mine” şi a început să se gândească la continuarea călătoriei sale spre Yanan. — Rămâneţi la noi, învăţătorule! îl ruga de zor Nouă Dragoni. Învăţăcelul vostru vrea să vă ţină atât pe dumneavoastră cât şi pe mama dumneavoastră până la adânci bătrâneţi. Ar fi nemaipomenit! — Îţi rămân recunoscător pentru inima ta bună. Aici e grozav de bine. Mă tem însă că Gao Curtenitorul o să dea prin oamenii lui peste mine şi te va socoti complice. Ori, aşa ceva nu se cade, iar pe deasupra vom avea amândoi de suferit. Sunt hotărât să mă duc la Yanan, să trăiesc acolo pe lângă venerabilul general Zhong. E zonă de graniţă şi la garnizoana lor se simte lipsa oamenilor. E un loc potrivit pentru mine şi voi fi în siguranţă. Neputând în niciun fel să-l reţină, Nouă Dragoni şi tatăl său organizară pentru el un banchet de rămas bun. Drept răsplată, îi dăruiră două bucăţi de satin şi o sută de liang24 de argint. A doua zi, Wang Jin îşi pregăti cobiliţa şi calul şi, după ce îşi luă împreună cu mama sa rămas bun de la gazdă, purceseră la drum. Shi Jin îi porunci unei slugi să care cobiliţa, iar el însuşi, neîndurându-se să se despartă de ei aşa de curând, îi însoţi cale de zece chi. În cele din urmă, neavând încotro, Shi Jin Nouă Dragoni îşi salută pentru ultima oară maestrul: îi strânse mâinile şi cu lacrimi în ochi îi făcu plecăciuni. Shi Jin se întoarse cu sluga la moşie. Wang Jin luă cobiliţa pe umăr şi, ca şi mai înainte, ţinându-se în urma calului în şaua căruia se afla mama lui, se îndreptară amândoi spre apus. Deocamdată nu vom mai vorbi despre Wang Jin care călătorea spre garnizoana militară în care îşi pusese în gând să rămână, ci ne vom opri la Shi Jin Nouă Dragoni. Acesta, fără să se cruţe, zi de zi îşi oţelea forţele. Tânăr, neînsurat, altfel spus nefiind robit de grija unei familii, se scula deseori şi în miez de noapte să facă exerciţii de îndemânare cu armele, iar cât era ziua de lungă trăgea cu arcul şi călărea pe câmp până ieşeau flăcări pe nările calului. În mai puţin de o jumătate de an însă, tatăl i s-a îmbolnăvit şi a căzut neputincios la pat. Nouă Dragoni a trimis după medici vestiţi, aflaţi chiar şi la margine de ţară, însă niciunul dintre aceştia nu i -au mai putut salva părintele. Spre jalea tuturor, moşierul a murit. Fiul a pregătit un sicriu dublu şi în acesta a aşezat corpul neînsufleţit al tatălui său, îmbrăcat în lucruri scumpe; apoi a tocmit călugări budişti să-i facă la
24

Liang, 50 grame. 48

conac şapte slujbe, timp de şapte zile, şi să se roage pentru el. Pe lângă aceştia a mai chemat şi călugări taoişti să cânte psalmi pentru ca sufletul tatălui său să se înalţe direct la ceruri, iar asemenea slujbe au fost ca la vreo douăsprezece. A ales apoi o zi favorabilă pentru îngropăciune, întreg satul, alcătuit din vreo patru sute de familii, toate îndoliate, a condus mortul pe ultimul drum. Moşierul a fost îngropat în cimitirul familiei, aflat pe coasta de apus a satului. De acum, nu mai era nimeni care să vadă de gospodărie şi moşie. Tânărul Nouă Dragoni nu avea nimic în comun cu asemenea îndeletniciri şi singura sa grijă era să-şi găsească parteneri de întreceri militare. Trecură aşa vreo trei-patru luni. Era pe la mijlocul lunii a şasea, când vremea e peste măsură de călduroasă. Ziua era fierbinte ca un cuptor. Nouă Dragoni, dorind să se mai răcorească, dar şi pentru că nu avea nimic de făcut, şedea tolănit pe un scaun pliant din bambus, la umbra unei sălcii, pe o pajişte. Din partea cealaltă, dinspre păduricea de pini, bătea un vânt uşor. „Ce răcoare plăcută”, gândea. Tocmai când se simţea cel mai bine, zări un om scoţându-şi capul de după un pin şi iscodind locul. — Drace! Cine trage cu ochiul la moşia mea? strigă el şi sărind în picioare alergă spre pădurice, unde dădu peste Li Ji, vânătorul de iepuri. — Cu ce gând îmi pândeşti locurile, Li Ji? întrebă. Nu cumva mă spionezi? — Domnişorule, răspunse Li, înaintând şi salutându-l cu plecăciuni, umila mea persoană venise după Qui Scurtul, să-l chem la un păhărel. Pe urmă, văzându-vă că vă răcoriţi aici, n-am mai îndrăznit să dau buzna. — Ascultă, înainte, pe când trăia tata, cum făceai rost de ceva vânat, veneai şi ni-l vindeai nouă. Eu nu ţi-am plătit cum trebuie, de ce nu miaduci şi mie vânat? Crezi că am ajuns cu banii la fundul sacului? — N-aş cuteza una ca asta, umilul de mine, se apără Li. N-am mai avut vânat, de-aia n-am venit! — Scorneli! i-o reteză Nouă Dragoni. Vrei să spui că n-ai mai dat de un iepure pe tot câmpul şi pe întreg muntele Shaohua! — Poate nu ştiţi, domnişorule, dar de la o vreme muntele a intrat în mâna haiducilor. S-au strâns acolo vreo cinci până la şapte sute de oameni şi au în stăpânire mai bine de o sută de cai buni. Căpetenia lor e unul Zhu Wu, zis Strategul Miraculos; după el vine Chen Da, Tigrul Dintr-un Salt o Strungă, iar al treilea este Yang Chun, zis Şarpele Bălţat cu Alb. Cu ăştia trei oameni în frunte, bandiţii pradă după bunul lor plac. Mai marii stăpânirii de la judeţ n-au ce să le facă. Au pus o răsplată de trei mii de şiraguri pe
49

capetele lor, dar cui îi dă mâna să se măsoare cu ei? Asta e pricina pentru care nici noi, ăştia mărunţi, nu ne mai putem duce în munţi, după vânat. Că din altă parte, de unde să luăm? — Am auzit eu c-ar fi nişte bandiţi pe acolo, dar nu-i credeam atât de puşi pe rele şi pe tâlhării. Fireşte, s-au înhăitat să-mi facă mie necazuri. Oricum, Li Ji, dacă prinzi ceva, să nu mă ocoleşti. Vânătorul promise că aşa va face, îl salută şi plecă. Nouă Dragoni o luă spre conac, dus pe gânduri: „Dacă nelegiuiţii s-au pus serios pe treabă, o să atace şi satul nostru. În acest caz…” Porunci slugilor să taie doi bivoli graşi şi să scoată cea mai bună băutură făcută în casă. Trecu apoi la fapte. Întâi şi întâi, arse imitaţii de hârtie ale lingourilor de aur şi argint, ca ofrandă adusă Cerului, pentru ocrotire şi noroc, apoi trimise să fie poftiţi la el toţi capii familiilor din sat; aceştia se înfiinţară până la unul, şi luară loc după vârstă. În timp ce slugile turnau în pahare, Shi Jin luă cuvântul: — Se vorbeşte că pe munte şi-ar fi făcut sălaş trei bandiţi vestiţi, care ar fi adunat în jurul lor cinci, până la şapte sute de oameni şi cu aceştia ei atacă şi pradă fără nicio oprelişte. Dacă şi-or fi pus în gând lucruri mari, mai devreme sau mai târziu or să dea năvală şi peste noi. V-am chemat aici să ne sfătuim, astfel ca atunci când ne vor încolţi răufăcătorii, fiecare dintre săteni să fie pregătit. Când veţi auzi toaca de la conac, săriţi toţi înarmaţi cu ciomegele şi cu orice v-o cădea în mână. Vom face în felul acesta, oricare dintre noi va fi cel atacat. Ne ajutăm unul pe altul şi împreună ne apărăm satul. Dacă vin căpeteniile lor, în persoană, de ei am să mă ocup chiar eu. — Dumneavoastră hotărâţi ce trebuie să facem, stăpâne, noi suntem ţărani de rând. Dacă sună toaca, cine o să fie ăla care o să stea deoparte? răspunseră unul şi altul în numele tuturor. La sfârşit, oamenii mulţumiră pentru masă şi plecară la casele lor, să se pregătească în vederea înfruntării bandiţilor. Shi Jin puse să se dreagă şi să se întărească porţile şi zidurile împrejmuitoare ale conacului, îşi orândui fiece lucru şi colţ din fermă cum se cuvine şi instală în mai multe locuri ale ei câteva toace. Pentru sine, aranjă ca să-i fie la îndemână armura, armele şi caii. Dar despre aceste lucruri am spus deja destul. În fortăreaţa lor de pe munte, cele trei căpetenii ale bandiţilor se aşezară într-o bună zi la sfat. Strategul Miraculos, mai-marele peste toţi, era din Dingyuan şi se lupta folosindu-se de două paloşe. Era un iscusit tactician în bătălii şi un strateg isteţ. Iată opt stihuri care l-au preamărit la vremea lui: Strai taoist precum frunza de laur.
50

Boneta simplă din piele de căprioară. Obrajii-mbujoraţi şi ochii o mândreţe. La chip e alb, perciunii-i lungi te înfioară. Ca Zhuge25 plănuieşte-n minte toată lupta. Cu uneltiri viclene-nvinge pe oricine, E altul mai presus de el pe Muntele Hua? Strateg Miraculos, Zhu Wu, ştiut prea bine. Al doilea după el era Chen Da, Tigrul Dintr-un Salt o Strungă; de fel era din Yecheng şi arma lui de luptă era o suliţă cu vârful de oţel; poemul următor ni-l înfăţişează astfel: Necioplit, dar zdravăn, dă răget ca tigrul, Suliţele lui, în ploaie, pe potrivnic, Stăpânesc în Ye, vitejii-ntreg Huayinul Dintr-un Salt o Strungă, Tigru-i temut zilnic. Cea de-a treia căpetenie, Yang Chun, Şarpele Bălţat cu Alb era din judeţul Yieliang din Puzhou şi lupta de obicei cu o halebardă. Un mic poem spune despre el: Şale lungi, umeri slabi, dur puternic, Loviturile lui vin de oriunde. Yang Chun sau Şarpele Bălţat cu Alb Printre cei bravi, pe munte se ascunde. — Am auzit că cei din Huayin au pus un premiu de trei mii de şiraguri pe capetele noastre şi au asmuţit oamenii să ne vină de hac, vorbi Strategul. Când vor sări la noi, o să le arătăm de ce suntem în stare! Necazul este că stăm rău cu orezul şi cu banii. Ce-ar fi să ieşim din ascunzătoare şi să jefuim de pe undeva? E bine să ne facem, aici nişte provizii, să putem rezista în cazul în care ar veni peste noi trupele mandarinale. — Bine spus, încuviinţă Tigrul Dintr-un Salt o Strungă. Să mergem în Huayin. În felul ăsta, vedem şi cam ce au de gând şi ce pot oamenii de acolo.

25

Zhuge Liang, strateg din secolul al III-lea, simbol al înţelepciunii şi inventivităţii, numele său se pronunţă Giucă Lian. 51

— N-aş zice în Huayin. Hai mai degrabă în Pucheng, aici mergem aproape la sigur, se amestecă Şarpele Bălţat cu Alb. — Pucheng e rezidenţă de judeţ, ca şi Huayin, dar locuitorii sunt mai puţini şi mai săraci. Cei din Huayin sunt plini de bani şi de cereale, se împotrivi Tigrul Dintr-un Salt o Strungă. — N-ai cum să ştii, frate mai mare, nu se lăsă Şarpele Bălţat cu Alb, dar ca să ataci Huayin e musai să treci prin satul Familia Shi. Ei, bine, în satul ăsta trăieşte un leu-paraleu, zis Nouă Dragoni. N-are rost să-l întărâtăm, căci de lăsat, n-o să ne lase să trecem nici în ruptul capului. — Slab de duh mai eşti, frăţioare, îl certă Tigrul Dintr-un Salt o Strungă. Dacă nu biruim un sat, ce să mai zicem atunci de oştile mandarinale? — Nu-l nesocoti, frate mai mare, vorbi Şarpele Bălţat cu Alb. Omul acesta nu-i un fitecine, de neluat în seamă! — Şi eu am auzit că e fără pereche de viteaz, îl susţinu Strategul Miraculos. Ştie să lupte cu toate armele şi până acum nimeni nu l-a biruit; aşa că şi eu zic că e mai înţelept să renunţăm. — Tacă-vă gura fricoasă la amândoi! se îmbăţoşă Tigrul Dintr-un Salt o Strungă. Dacă ridici în slăvi curajul altuia, dintr-al tău nu se mai alege nimic. La urma urmei, nu-i decât un om ca oricare, doar n-are trei capete şi şase braţe. Eu, unul, nu pot să cred aşa ceva. Pregătiţi-mi calul, se întoarse el spre ajutoarele sale. Ne abatem chiar acum asupra satului ăsta şi pe urmă luăm cu asalt oraşul Huayin. Ceilalţi doi fârtaţi de luptă încercară să-l domolească, însă Tigrul Dintrun Salt o Strungă nu le dădu ascultare, îşi trase armura, se aruncă pe cal, îşi alese ca la vreo sută cincizeci de oameni şi coborî cu ei muntele, în bătăi de gonguri şi tobe, îndreptându-se spre satul lui Nouă Dragoni. Acesta tocmai se afla în faţa conacului, cercetând armele şi caii oamenilor săi, când o slugă îl vesti că năvăliseră bandiţii. Porunci să se dea alarma. Auzind toaca, sătenii puseră mâna pe arme şi alergară într-acolo într-un suflet, din toate părţile. Trei-patru sute de oameni se strânseră rapid. Noua Dragoni îi aştepta îmbrăcat, într-o robă brodată, neagră; pe cap avea o caschetă de aur, iar în picioare încălţări verzi. Mijlocul îi era încins cu o curea din piele. Peste veşminte îşi pusese o cămaşă de zale vişinie, iar bustul îi era protejat în faţă şi în spate de o platoşă de fier alcătuită din două bucăţi îmbinate. Purta pe umăr un arc şi la spate o tolbă cu săgeţi; în mână ţinea o sabie cu tăiş dublu şi cu trei vârfuri. O slugă îi aduse calul, roşu, nărăvaş, înzăuat şi el. Nouă Dragoni încălecă. Ridică sabia. Însoţit de treizeci-patruzeci de slugi ca nişte
52

zdrahoni şi urmat de vreo nouăzeci de săteni, o porni spre marginea de miazănoapte a satului; ceilalţi ţărani se ţineau îndeaproape după ei, strigând şi chiuind. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă coborâse iute ca vântul coama muntelui, iar o dată ajuns jos, le strigase tâlharilor să se strângă în jurul său. Nouă Dragoni îl văzu bine pe comandantul răufăcătorilor. Dintr-un Salt o Strungă avea pe cap o bonetă roşie, ovală. Îşi pusese o armură aurită peste roba roşie, iar în picioare purta încălţări cu talpă înaltă. Mijlocul îi era încins cu un brâu împletit, mare de şapte chi. Călărea un cal alb cu gâtul prelung, iar în mână avea o lance cu vârful de oţel, lungă de un zhang şi opt dian26. De o parte şi de alta, săteni şi tâlhari, prinseră să urle înfiorător. Cele două căpetenii se cercetară un timp în tăcere. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă se înclină în şa. — Tu, care ucizi oamenii, dai foc şi jefuieşti, ai săvârşit atâtea crime cumplite, încât trebuie să plăteşti cu viaţa, vorbi Nouă Dragoni. Bănuiesc că ai urechi să mă auzi. De unde ai luat asemenea neobrăzare de ai curajul să vii să-mi calci pământurile? — Ducem mare lipsă de cereale în fortăreaţa noastră de pe munte, răspunse numaidecât Tigrul Dintr-un Salt o Strungă şi am pornit spre Huayin, să împrumutăm de acolo. Drumul ne-a adus vrând-nevrând prin onorabila voastră moşie, însă, fireşte, nu vom cuteza să clintim din locul său nici măcar un singur fir de iarbă. Lăsaţi-ne să trecem şi vă vom rămâne întru totul recunoscători. — Gura! Eu sunt omul dreptăţii aici. De altfel, aveam de gând să vin după voi, bandiţilor. Acum, că ai venit tu singur în satul meu, dacă nu pun mâna pe tine şi te mai las să şi treci, cei de la judeţ au să mă facă părtaş la fărădelegile tale. — „Pe întreg pământul dintre cele patru mări, toţi oamenii sunt fraţi” e o zicală veche, încercă să-l câştige Tigrul Dintr-un Salt o Strungă. Vă facem numai această supărare, de a vă ruga să ne lăsaţi cale liberă. — Ajunge cu atâta vorbă goală! i-o tăie Nouă Dragoni. Chiar dacă eu maş învoi, e cineva mai presus de mine care n-ar face-o. Trebuie să întrebi pe acel cineva. — Pe cine anume, viteazule între viteji? — Pe cine altcineva, decât sabia din mâna mea! — Nu te întrece cu gluma, că altfel vei avea de-a face cu mine, se mânie Tigrul Dintr-un Salt o Strungă.
26

Circa 5 metri. 53

spunându-le că se pot întoarce la casele lor. Atunci Nouă Dragoni îşi strecură cu agilitate braţul în jurul mijlocului adversarului. dar. — Nu degeaba ne e stăpânul atât de viteaz! îl lăudară sătenii. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă tot ochea cu lancea spre inima potrivnicului său. apucându-l de brâul lui împletit şi îl trase în sus cu o putere de lup. înălţându-se şi scufundându-se. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă se înclinase spre Nouă Dragoni. Nouă Dragoni se înapoie la conac şi acolo îl legă zdravăn pe capul bandiţilor de un stâlp din mijlocul curţii. fără nicio veste. Cât de curând o inimă vie avea să se preschimbe într -una însângerată. Bandiţii o luară cu toţii la fugă înapoi pe munte. atunci adversarul. Fratele Tigrul Dintr-un Salt o Strungă nu v-a dat ascultare şi e ca şi mort. Clocotind de mânie. gonind ca vântul. Nouă Dragoni se răsuci fulgerător din mijloc. Nu vom mai povesti cât s-au desfătat toţi. Calul lăsat liber o zbughi din loc. Până la urmă. trimiseră un om să afle câte ceva. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă îşi îndemnă şi el calul. îl smulse astfel din şaua lui împodobită şi îl azvârli la pământ. Cei doi călăreţi se înfruntară şi trecură iute unul pe lângă altul. îşi ridică lancea şi îi veni lui Shi Jin în întâmpinare. Nouă Dragoni. care se frământau nerăbdători. în schimbul premiului făgăduit. ori precum tigrul care se aruncă peste stânci după pradă. trăgându-se într-o parte. Dădu de băut oamenilor săi. făcându-se că se lasă descoperit la piept. Nouă Dragoni porunci oamenilor săi să-l lege burduf pe Tigrul Dintr-un Salt o Strungă. cu băutura. Adevărul era că fiecare dintre cei doi viteji îşi găsiseră unul în celălalt omul pe potrivă. curând. fără să mai piardă o clipă. Se luptară aşa o vreme. Îşi puse în gând să aştepte până ce avea să le prindă şi pe celelalte două căpetenii şi atunci să le predea pe toate trei autorităţilor. ci vom reveni la Strategul Miraculos şi la Şarpele Bălţat cu Alb.Nouă Dragoni se înfurie şi el. neputând şti ce se întâmplase. 54 . după care se întoarseră să dea iar faţă unul cu altul. cei plecaţi la luptă se întoarseră aducând cu ei şi calul fără stăpân. Roti sabia deasupra capului şi dădu pinteni calului. îşi ţintea fără greş sabia. aruncă lancea drept în inima lui. Din zborul calului. înfierbântat. urcând în fugă coama muntelui. apoi Nouă Dragoni se folosi de un şiretlic. — Prăpăd! Mare prăpăd! strigară ei de departe. Angajat în trimiterea cu putere a lăncii. gata să se arunce în luptă. purtându-se întocmai ca dragonul care se joacă în apele adânci cu bila.

n-avem. Dădură iarăşi alarma. ai să-l răzbeşti tu? Am un plan prin care ori ne scăpăm fratele. Dacă nu l-a biruit Tigrul Dintr-un Salt o Strungă. îl domoli Strategul Miraculos. dar vom muri în aceeaşi zi”. privindu-l cu lacrimi în ochi. Astăzi. — Care anume? Strategul Miraculos îi şopti la ureche ce pusese la cale. sări înfierbântat Şarpele Bălţat cu Alb. că vei avea bunătatea să ne predai pe toţi trei dregătorilor şi prin asta să-ţi primeşti binemeritata răsplată. voinţa ne este la fel de tare şi hotărâtă. Şi cu toate că frăţia noastră nu se poate câtuşi de puţin măsura cu aceea dintre Liu Bei şi generalii săi. nu e bine să tărăgănăm lucrurile. toţi trei am făcut un legământ: „Nu suntem născuţi odată. — Nemernicii de noi am fost siliţi de către mandarini să fugim şi să ne facem sălaş în munţi. Nădăjduim. — N-a plecat urechea la spusele mele şi iată urmarea. venind aici.Strategul porunci să i se spună totul şi ei îi povestiră de-a fir a păr cum se desfăşurase lupta în care Shi Jin se dovedise atât de viteaz. în faţa porţii. când îi văzu pe cei doi că se apropiau de intrare. Acum iată-l întemniţat de către viteazul vitejilor în această prea onorată gospodărie. de aceea. — N-are rost. ticăloşii. Nouă Dragoni încălecă şi era gata să iasă pe poarta conacului. „Sunt cu adevărat loiali. de erou. — Minunat! încuviinţă Şarpele Bălţat cu Alb. ori ne ducem şi noi de râpă. Am să-i învăţ eu minte. Adu-mi degrabă calul. Nouă Dragoni nu apucase încă să se liniştească şi se trezi că o slugă dă buzna la el cu sufletul la gură şi că-i spune că Strategul Miraculos şi Şarpele Bălţat cu Alb vin spre ei. căzură în genunchi. rosti Strategul Miraculos. fratele nostru mai mic nu ne-a ascultat sfatul cel bun şi a greşit încălcându-vă drepturile de stăpân al acestor locuri. Sorţi să-l salvăm. Atunci. descălecând şi înaintând spre ei. îşi zise Nouă Dragoni ascultând vorbele Strategului Miraculos. sătenii se strânseră în pripă. Dacă-i predau şi iau în schimb banii drept 55 . Jurăm că nici măcar n-o să ne arătăm mâhniţi. Pornim chiar acum. Veniseră pe jos şi. — Pentru ce aţi îngenuncheat? întrebă. — Să mergem cu toţii asupra lui şi să ne batem cu el pe viaţă şi pe moarte. — Nu se astâmpără. N-avem altă dorinţă decât să fim duşi la moarte de o mână ca a ta. viteazule. am apucat-o şi noi pe acelaşi drum al morţii.

În faţa încăperii din spate. cei trei îi mulţumiră gazdei şi îşi luară rămas bun pentru a se înapoia pe munte. La ce bun să mai ospătăm. spuse Strategul Miraculos. — Dacă n-am fi scos-o la capăt cu planul nostru n-am mai fi noi în carne şi oase acum. cei doi bătură în poarta conacului. în încăperea centrală aflată în spatele conacului. Nouă Dragoni fu mai mult decât încântat. Spre miezul nopţii. Nouă Dragoni îi conduse până la poartă. — De vreme ce frăţia voastră este atât de puternică. drept este că punându-l la grea încercare pe Nouă Dragoni. dacă tot e să murim? rosti Strategul Miraculos. Asta nu-i o faptă vitejească. — Cum să fac aşa ceva? zise Nouă Dragoni. care îşi trase repede ceva pe el şi ieşi să dea o chii cu ei. implorându-l din nou să-i lege. în semn de recunoştinţă. pentru că veţi fi luat drept părtaş la treburile noastre socotite nelegiuite. le spuse celor două căpetenii. dacă nu eu i-am prins.recompensă. Nu numai că ne-am salvat un om. chiar se înveseliră întrucâtva. Nouă Dragoni le ceru de câteva ori să se ridice. „Tigrul nu se aruncă asupra mortăciunilor. Cam la două săptămâni după acea. Vreţi să gustaţi din bucatele şi din băutura mea? — N-avem frică de moarte. or să râdă toţi de mine. iar eroii se cunosc între ei. Ajunşi în fortăreaţa lor de pe munte cele trei căpetenii ale răzvrătiţilor se aşezară la sfat. Când terminară băutura. Noi nu vom mai intra în amănunte. mi-aş face singur renume rău dacă v-aş preda pe toţi trei. După câteva pahare. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă şi Şarpele Bălţat cu Alb îşi arătară recunoştinţa pentru mărinimia lui Nouă Dragoni. Strategul Miraculos. îngenuncheară. Din vechime se zice. Ce părere aveţi? — Aşa ceva nu se cade. Îl dezlegă pe Tigrul Dintr-un Salt o Strungă şi întinse o masă pentru cei trei bandiţi. cei doi îl urmară. Fără să se teamă câtuşi de puţin. Singura cale este să ne predaţi pe toţi trei autorităţilor şi să vă luaţi răsplata. cei trei capi ai tâlharilor împachetară treizeci de liang de aur curat şi trimiseră într-o noapte neagră ca smoala doi oameni să le ducă darul la conac. Peste câteva zile se cade să-i trimitem nişte daruri. 56 . le vorbi Nouă Dragoni.” — Veniţi cu mine. Isteţul se dă bătut în faţa isteţului. dar ne-am câştigat noi înşine libertatea de la un viteaz care a pus preţ pe frăţia noastră curată. Sluga îl înştiinţă pe Nouă Dragoni. însă ei nici gând să-l asculte. Mai degrabă vi-l înapoiez pe Tigrul Dintr-un Salt o Strungă.

de la an la an.— Ce-aveţi să-mi spuneţi? îi întrebă. Nouă Dragoni îl trimisese pe munte tocmai pe acest Wang Al Patrulea. Peste mai bine de o jumătate de lună. yin li. vreo zece boluri cu băutură. Am venit anume să vă aducem din partea lor un dar de nimic. După calendarul lunar agricol. Vă rugăm să nu refuzaţi darul acesta fără valoare şi să-l primiţi cu un zâmbet de îngăduinţă. pe care puseseră mâna într-unul din jafurile lor. sfătuindu-l să ia cu el o slugă zdravănă la trup. — Cele trei căpetenii ale noastre vă transmit din nou respectele lor. iar căpeteniile găseau şi ele prilejuri şi-i trimiteau lui Nouă Dragoni aur şi argint. frumoase. Cele două slugi ale lui Shi Jin băură. apoi îşi zise: „De ce n-aş accepta. Oamenii petreceau seara. dacă ei o fac din toată inima?” Porunci să se dea oamenilor mâncare şi băutură. Sărbătoarea Mijlocul Toamnei. Mai mare peste slugile sale era un anume Wang Al Patrulea. Nouă Dragoni primi şiragul. A doua zi. apoi îi răsplăti la rândul lui cu nişte arginţi şi-i lăsă să plece înapoi. Din când în când. om ager şi priceput. ceru unei slugi să caute un croitor. încălzit. în stare să facă faţă şi unei discuţii cu dregătorii. un faimos general din vechime. să cumpere de la judeţ trei materiale de brocart roşu şi să le dea meşterului să coasă trei robe: apoi alese trei oi grase. De atunci încolo Nouă Dragoni şi cei trei fraţi-bandiţi s-au ţinut în necurmată legătură. le fripse. dar după ce mai trecu o vreme se gândi că s-ar cuveni să le trimită şi el ceva în dar căpeteniilor care îi arătaseră o aşa mare cinstire. Îi înmânară aurul. Se apropia luna a opta şi cu ea Sărbătoarea Mijlocul Toamnei27. Wang Al Patrulea se urca pe munte cu felurite daruri. drept mulţumire pentru bunătatea de a le fi lăsat viaţa. răspunseră ei. la lumina lunii pline. aranjă totul în cutii mari şi puse două slugi să le ducă bandiţilor. Nouă Dragoni se împotrivi. i se spunea Emulul lui Li Bodang. plăcintele lunii şi se bea alcool fermentat din orez. marca încheierea anului agricol. Căpeteniile bandiţilor fură încântate de gestul lui Shi Jin. cu sfârşitul lunii septembrie sau cu începutul lunii noiembrie. Se mâncau yuebing. 57 . Nouă Dragoni îşi puse în gând să-i vadă pe cei trei capi 27 Zhongqiu jie. fiecare în parte. apoi se întoarseră şi-i raportară stăpânului că cei trei capi ai răzvrătiţilor se arătaseră foarte recunoscători. La început. Având o limbă atât de ascuţită. Era o serbare a desfătării. Primiră robele şi carnea şi îi răsplătiră pe aducători cu zece liang de argint. calendarul solar fiind cu aproximativ o lună înaintea celui agricol lunar. Timpul trecu repede. luna a opta corespunde variabil. Strategul Miraculos şi ceilalţi doi fraţi de tâlhărie ai săi îi oferiră un şirag de perle mari.

băutura i se urcase la cap şi bătut în faţă de vântul tăios al toamnei. de teamă că îl spionez. împleticindu-se greoi la fiece pas. când mă uitam după Qiu Scurtul. În cele din urmă. Li Ji. cu chiu cu vai mai putea înainta. Mai mult ca sigur că s-a dat cu bandiţii şi se are bine cu ei!” Luă argintul şi scrisoarea şi o porni ţintă spre Huayin. Îl recunoscu pe Wang Al Patrulea şi. m -a luat aşa la rost. „De unde-a făcut rost. Ştia şi el a desluşi câteva ideograme. Căută prin preajmă. bandiţii primiră pe loc. îi zări argintul vârât la brâu. Se întâmplă ca tocmai atunci. descoperi că brâul cu argintul şi scrisoarea îi dispăruse. de atâta argint? S-a îmbătat criţă!” gândi Li Ji. se lăsă să cadă pe iarba moale de acolo. îşi zise. Li Ji îi scoase brâul şi îl scutură: împreună cu argintul pe pământ căzu şi o scrisoare. dacă nu de aici. întocmiră şi ei câteva rânduri de răspuns. Păi. gândi el. dar. Îi ceru lui Wang Al Patrulea să le ducă o carte de poftire. iar slugii îi dădură să bea pe săturate şi. şi patru-cinci liang de argint. Wang îşi încrucişă paşii cu unul dintre bandiţii care veneau de obicei cu daruri la Noua Dragoni. Făcu totuşi aşa vreo zece li şi. trei mii de şiraguri de bani. Pe drumul spre sat. Sări în sus speriat. ca să-l ducă acasă. Desfăcu scrisoarea şi recunoscu doar semnele ce indicau numele celor trei capi ai bandiţilor. pungaşul. în plus. se grăbi să-l pună pe picioare. Se trezi scăldat în lumina razelor palide ale lunii. dar ce mă fac cu scrisoarea pierdută? Cine mi-o fi luat-o?” Storcându-şi creierii află 58 . Vânătorul o ridică. Wang Al Patrulea dormi până la al doilea geng din noapte. îi întâlni pe cei trei şi le arătă invitaţia. În schimb. ticălosul de Nouă Dragoni. Găsi brâul gol aruncat pe iarbă. Bucuroşi. „Greu dă norocul peste un biet vânător ca mine”. „Prezicătorul mia ghicit că anul ăsta o să mă îmbogăţesc. Când se pipăi la brâu. Sluga urcă muntele. „De argint n-ar fi nimic. ia pentru ei. Dar matahala de om era ca mort – dormea buştean – şi vânătorul nu izbuti nici măcar să-l mişte. Acela nu vroi în ruptul capului să-l lase pe Wang să plece până ce nu se cinstiră împreună într-un han de la poalele muntelui. restul mesajului rămânându-i necunoscut. vânătorul de iepuri să treacă prin partea locului. Se uită de jurîmprejur: se afla într-o pădurice de pini. Acum pricep eu de ce mai acu o vreme. oftând supărat. „Ce-ar fi să i-l iau?” Şi uite cum cerul le potriveşte întotdeauna după voia sa. drept răsplată. atunci de unde să-mi vină bogăţia? La judeţ am văzut doar afişul cu înştiinţarea că cine îi prinde pe capii bandiţilor. se despărţiră şi Wang Al Patrulea o porni mai departe spre conac. ajuns într-o pădurice. văzându-l cum zace.ai bandiţilor şi stabili ca în seara zilei de cincisprezece a lunii a opta aceştia să vină la el la conac şi să se bucure de priveliştea lunii pline şi toţi patru să benchetuiască laolaltă.

ferestre. stăpâne. prin visare.până la urmă o cale. un fel de moarte-a vieţii. — Ai scrisoarea de răspuns? — Vroiau să scrie. M-au îndopat cu băutură până dincolo de miezul nopţii şi de-asta am întârziat. — Nu degeaba ţi s-a spus Emulul lui Li Bodang. pe eanfloritul cuişor c-un veşnic iepure de jad. În fiecare an e-această sărbătoare. ce rost are să mai scrieţi? Nemernicul din faţa voastră a cam băut şi ar putea s-o piardă pe drum. pe panta muntelui. înarmaţi până în dinţi. ba o să mă şi gonească de la el. pentru beţia minţii şi-a simţirii până la uitare a tot ce nu e ea. Strategul Miraculos. încurajând surâsuri şi urări de lungă fericire. apucând-o direct 59 . zâmbi Nouă Dragoni. roată de-argint stăn ceruri agăţată luna. de altfel am putea şi-atunci s-o apucăm spre lumi mai sus de noi. plăcut. nerăbdător: — Abia acum vii? — Iartă-mă. „Dacă mă duc şi spun că am pierdut scrisoarea. Ce -ar fi să-i zic că n-am nicio scrisoare de răspuns? N-are de unde să ştie adevărul. o ţinu într-o goană până la conac. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă şi Şarpele Bălţat cu Alb ordonară oamenilor lor să fie cu ochii în patru asupra fortăreţei. stăpâne. dar cei trei căpitani. Ziua se arătă de dimineaţă senină. iar aurul cupelor topit îmbie fără tihnă la băut. ei înşişi se înarmară cu halebarde şi săbii. stăpânul o să se mânie cumplit. trimite pe cineva la oraş să cumpere nişte fructe şi dulciuri care să meargă la băutură. Ai nimerit-o bine. şi porniră pe jos. Desăvârşit rotundă umbră-n limpezimi. Apărătorile cu toate-s ridicate de pe intrări. Cu aşa ceva nu-i de glumit”.” Cu acest plan în minte. Cum să ne despărţim în noapte. luminoasă. sub ploi arome. dar umilul de mine le-am zis: „Dacă e sigur că veniţi. peste măsură de mulţumiţi. — Dacă-i aşa. — N-aş fi îndrăznit cu niciun chip să întârzii. platou de gheaţă. Nouă Dragoni îl aştepta şi văzându-l îl întrebă. N-am adăstat o clipă pe drum. să-ncânte ochii oamenilor adevăraţi. Nouă Dragoni porunci să se înjunghie o oaie mare şi să se taie vreo sută de găini şi de gâşte în vederea banchetului. cerul promitea o sărbătoare rară: Un miez de noapte fără amintirea amurgului ce-i dus. ci am ţinut-o numai într-o fugă până acasă. luminos ca ziua. ajungând acolo spre revărsatul zorilor. Spre seară. Curând sosi şi Sărbătoarea Mijlocul Toamnei. nu-mi mai dădeau drumul. luară cu ei doar vreo cinci însoţitori. urmând Calea Lactee. când bem însăşi beţia până-n zori.

furci cu cinci gheare. Peste câmpie se-aştern ostenite umbrele mari. Privind într-acolo văzură şi strălucirile unor torţe aprinse. — Să nu cumva să vă scape! ordonară ofiţerii. mă duc să văd ce se-ntâmplă. luminoasă prinse să se ridice la răsărit: Floarea de cuişor se rupe de munte şi mare. Apoi porunci slugilor să zăvorască toate porţile conacului. Nouă Dragoni şi prietenii săi se afl au la ceas de grea cumpănă. sub plinul luminii descoperite şi uliul în sălaşu-i din munţi. săbii. Gazda îşi invită oaspeţii să ia loc. Se salutară. În fruntea a trei-patru sute de soldaţi. de dincolo de ziduri răzbătură până la ei voci. pe cealaltă latură a mersei. Goliră mai multe pahare. Iată: Mulţime de războinici s-au pus la adăpost în trestiiş în umbra frunzelor de lotus ţinându-şi luntre-n ascunziş. 60 . În lumina torţelor de afară se vedeau lăncii. Nouă Dragoni le ieşi în întâmpinare. cinstind sărbătoarea. de zvâcnesc speriate în cuiburi până şi ciori. unde fusese pregătită masa bogată a ospăţului. Roata de gheaţă a lunii scapără jurîmprejur pe trei mii de li. ca o adevărată pădure de arme de luptă. Ferma era înconjurată. Urcă el însuşi pe o scară până în vârful zidului împrejmuitor. Gazda îi conduse în curtea interioară. La un moment dat. până ce luna plină. unul lângă altul. faţa netedă-a lacului e săgetată de raze necruţătoare. bând şi înfruptându-se din bunătăţi. Dacă mulţimea de soldaţi n-ar fi venit să-i aresteze pe Nouă Dragoni şi pe cei trei capi ai bandiţilor. citiţi capitolul următor. s-au întâlnit şi s-au adunat la un loc Steaua polară de pe cer şi regii demonilor pământului. era căpitanul gărzii judeţului. ar mai fi omorât ei câţiva oamenii şi s-ar mai fi legat el frate cu o duzină de viteji? În felul acesta. frunzele norilor se scutură destrămate pe căile cerului. fraţi buni. care era flancat de doi subalterni. Spiritul simplu aprinde-n lumină o mie de munţi. Nouă Dragoni şi invitaţii săi se aşternură pe petrecut. iar el se aşeză în faţa lor. — Să nu deschideţi porţile! le porunci el slugilor. asfinţitul îşi revarsă sclipiri de argint pe o cuprindere de zece mii de li. şi povestindu-şi faptele de vitejie de demult sau pe cele mai noi. din palatu-i lunar iepurele de jad stăpâneşte peste patru mii de prefecturi. slugile nemaiprididind să se îngrijească de umplutul paharelor şi de tăiatul bucăţilor de carne de oaie.spre conac. ajunşi un fel de făclii în topiri curgătoare ca apa. La urma urmei. Nouă Dragoni se sperie şi sări în picioare: — Rămâneţi aici. dacă veţi voi să aflaţi cum au scăpat Nouă Dragoni şi cei trei bandiţi din munţi. Începură petrecerea.

ori aşa m-aş face de râsul lumii. Cel mai bun lucru ar fi să ne dai legaţi şi să-ţi primeşti răsplata. Pe unde-s azi războinici. de ce ponegreşti un om cinstit? îl întrebă Shi Jin pe acesta din urmă. 61 . nobleţe. nevolnic însă-i e ruşine. Ar însemna că v-am atras aici cu gândul mârşav de a pune mâna pe voi şi pe banii promişi de autorităţi. În timp. — Nici vorbă să făptuiesc una ca asta! protestă el. ori trăim. bogăţii ajung cum li s-a fost prezis. Omu-n puteri e plin de sine. răspunseră ei. Altă cale nu avem. la al treilea geng din noapte? — Domnişorule. nu e bine să te laşi amestecat în necazurile noastre. triumfători odată? Vai! Pământu-i zguduit de plânsul că-i buruienilor supusul. lipsuri te rod până la os Cu pricina schimbării-ntrânsul. Li Ji. CĂPITANUL LU ÎL OMOARĂ ÎN LOVITURI DE PUMN PE MĂCELARUL ZHENG Se duse vara către iarnă. este aici. voi. — Li Ji. eşti om curat la cuget şi la faptă. Aşa s-a întâmplat. fiece lucru-şi află cursul. de faţă. Norocul nu ţi-e credincios. Se spune că în clipa aceea Nouă Dragoni întrebă: — Cum o scoatem la capăt? Cei trei căzură în genunchi înaintea lui şi unul dintre ei rosti: — Frate mai mare. dar împreună. dar în pădure am găsit o carte asupra lui Wang Al Patrulea şi am dus-o la judeţ. primăvara întoarnă toamnă. Nouă Dragoni îl chemă pe Wang înaintea sa.CAPITOLUL III NOUĂ DRAGONI PĂRĂSEŞTE NOAPTEA JUDEŢUL HUAYIN. Mă duc mai întâi să aflu cum de au ajuns lucrurile până aici. cei doi ofiţeri! Ce v-a apucat de daţi buzna peste mine. Nouă Dragoni urcă pe scară şi strigă: — Hei. cai. — Eu dintru început habar n-am avut de toate astea. spre est apele toate curg. care ne-a adus la cunoştinţă vina voastră. Apune soarele din crug. îţi păstrezi bunul renume. nu vă prefaceţi că nu ştiţi nimic. Ţineţi-vă firea şi fiţi liniştiţi în privinţa mea: n-am să vă sacrific. s-o citească. Ori murim. În felul acesta.

cu toţii croindu-şi drum de scăpare spre apus. Înţelegând ce primejdie grozavă îi paşte. e bine ce-ai făcut. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă şi Şarpele Bălţat cu Alb îi prinseră din urmă pe cei doi ofiţeri şi îi uciseră pe loc. Soldăţimea de afară. în galop. stăpâne. un luptător straşnic. Nouă Dragoni se apropie iute de locul unde stăteau cei doi ofiţeri şi vânătorul de iepuri Li Ji. El era acela care deschidea calea. Li Ji dădu să le urmeze pilda însă nu mai apucă: Nouă Dragoni ajunse dintr-un salt lângă el şi abătându-şi sabia asupra lui. nu le prea dădea inima ghes să năvălească în conac să-i înşface pe bandiţi. Cine să-i poată ţine piept? În spate. El şi capii bandiţilor îşi îmbrăcară armurile. tăind nemilos în carne vie. Îl chemă pe Wang Al Patrulea. legaţi fedeleş. ochii le scapără scântei”. Îi voi preda celor în drept şi-mi voi lua răsplata. Atunci Nouă Dragoni dădu foc şi încăperii centrale. — Acum că ne-ai aranjat atât de bine. deschise larg porţile din faţă şi răcnind înfiorător se repezi asupra potrivnicilor. îl duse în curtea din spate şi-l ucise cu o lovitură de spadă. ci retrageți-vă un pas de lângă ziduri! Voi ieşi eu însumi cu bandiţii. cu câte o împunsătură de halebardă. iar slugile îşi împachetară în pripă şi lucrurile lor. Soldaţii nu mai 62 . Tăindu-şi cale prin mulţime. văzând flăcările. înspăimântător. „Când duşmanii stau faţă în faţă. aprinseseră cerul. însoţitorii căpeteniilor. Îngrozit de moarte. mânia clocoti în sângele lui Nouă Dragoni. Apoi chemă slugile şi le porunci să împacheteze în mare grabă toate lucrurile uşoare şi de preţ care meritau să fie luate. se năpusti în partea din spate a fermei. îl îndemnară căpeteniile tâlharilor. cum de a apărut una? — Nenorocitul de mine s-a îmbătat rău. luară de pe suportul cu arme cuţite pentru brâu.— Mi-ai spus că n-ai nicio scrisoare de răspuns. animalule? scrâşni el. Urcă iarăşi pe scară şi strigă: — Nu porniţi atacul. Nouă Dragoni era un adevărat tigru fioros. limbile flăcărilor. îl despică în două. cu calul în spume. săbii şi halebarde. să afle ce se petrece acolo. căpitanul gărzii judeţene o porni înapoi. spre oraş. şi slugile. Strategul şi Şarpele îi călcau pe urme. Afară soldaţii aşteptau căci. Nouă Dragoni coborî şi merse în faţa casei. înălţate de-a valma. şi am uitat de ea. Văzându-i. iar Tigrul era ultimul. de frica vitejiei lui Nouă Dragoni. Aprinseră grajdul cu fân din spate. — Răspunde-le într-un fel celor de afară. ofiţerii făcură stânga-mprejur şi o rupseră la fugă. Nouă Dragoni înţelese. După ei se ţineau cei cinci tâlhari. şi să aprindă treizeci-patruzeci de torţe.

Niciunul dintre soldaţii stăpânirii nu se gândi măcar să se ia după ei. strălucitor. Împrăştiindu-se în fugă. nu mă veţi convinge cu niciun chip să devin bandit. dar inima nu-mi dă pace. apoi. Acum. se pregăti de plecare. dar cum mi-a murit tatăl. numai să-şi salveze vieţile. 63 . pentru a sărbători printr-o petrecere biruinţa lor. Strategul Miraculos porunci să se taie juncani şi cai. am să obţin o slujbă prin care am să-mi pot dovedi calităţile şi numai aşa am să-mi trăiesc împăcat restul vieţii. Dacă-mi găsesc maestrul. — Vă înţeleg simţămintele alese. care încotro. — Frate. Nouă Dragoni şi ai săi înaintau măcelărindu-i pe toţi pe carei întâlneau în cale. stai totuşi să se mai potolească lucrurile şi atunci îţi vom clădi un nou conac. stai cu noi şi te vom pune căpetenia fortăreţei. — Nu pleca. Lucrul acesta te va mulţumi pe deplin. tot restul bunurilor sale de preţ lăsându-le în fortăreaţă. n-am mai putut să plec. ci se răspândiră ca potârnichile. Dacă nu vrei să ni te alături. astfel ca să poţi ajunge iarăşi omul la mare cinste de mai înainte. Noi nu vom mai stărui asupra acestor lucruri. Tigrul şi Şarpele. Se îmbrăcase într-o 28 Punct de trecere spre apus. l-am pierdut cu desăvârşire”. însă nu reuşiră. Strategul Miraculos şi ceilalţi mai încercară în fel şi chip să-l oprească. vorbi deschis Nouă Dragoni. instructorul militar Wang Jin. nu mai am nimic altceva mai bun de făcut pe aici. neagră. Shi Jin îşi lăsă slugile pe munte. cu boruri mari şi care avea în vârful ei un panaş roşu.îndrăzniră să atace. se află într-o garnizoană la apus de Trecătoare28. adevăratul meu avut. Nouă Dragoni îşi zise: „Pentru a-i scăpa pe ei. la Marele Zid chinezesc. hotărât. Cum aş putea întina memoria alor mei? Stăruiţi zadarnic. Pe capul înfăşurat cu o basma moale. îl rugară cei trei. Aveam de gând să-l caut. Nouă Dragoni mai rămase câteva zile. Peste câteva zile. propuse Strategul Miraculos. îşi pusese o pălărie de pâslă. Mai rămâi o vreme cu noi şi vom vedea mai încolo. În jurul gâtului îşi legase o batistă de un galben viu. că am rămas fără casă. cu mult mai de seamă. îşi traseră sufletul abia când se aflară în fortăreaţa de pe munte. li se destăinui căpeteniilor: — Învăţătorul meu. Muncit de asemenea gânduri şi totuşi simţindu-se nelalocul său printre tâlhari. mi-am dat foc conacului şi cu toate că am adunat ce-am crezut mai de preţ. Nouă Dragoni. Mă tem numai că fortăreaţa noastră e prea mică pentru un om ca tine. Luă cu el numai nişte bani mărunţi şi o boccea. — Sunt un om curat ca lacrima. Strategul. frate. urmaţi de slugi.

spărgând roua drumului. sate răzleţite-n locuri chiar pustii.robă militară din mătase albă. Merse din zori de zi până în noapte. în reprezentarea grafică de aici. La un colţ de stradă dădu peste o ceainărie. petrecută pe mijloc cu o cingătoare purpurie ca pruna şi lată de o palmă. Cu bocceaua pe umăr şi o halebardă în mână. ţinând-o tot aşa. cu alte cuvinte infuzie de ceai. subînţelegându-se (prin completare – Wan Zi – semn ceresc) zece mii de binecuvântări. — Ce ceai doreşti. Ploile-l udau până la piele. inima sau înţelepciunea lui Sakyamuni Buddha etc. — Vreau un bol cu ceai opărit29. la crăpat de ziuă. simbol de o îndelungată şi multiplă tradiţie mistică. înnopta-n păduri. 30 Wan. venit din Capitala Răsăriteană? — Avem mulţi instructori. În China. opărite cu apă fierbinte. şi nu unul. Nouă Dragoni o apucă pe drumul spre Yanan. Băiatul îi pregăti un bol cu ceaiul dorit şi i-l puse în faţă. într-o jumătate de lună ajunse în Weizhou. Nouă Dragoni îl cercetă. — Ştii cumva dacă se află acolo un instructor militar numit Wang. Bău şi mâncă doar atunci când fu prea însetat sau prea înfometat şi. ci trei sau patru dintre ei se cheamă Wang. bune la drum lung şi urcuşuri de munte. La brâu îi atârna o sabie cu vârful de forma penei de vultur. Intră în oraş. reprezentarea focului sau a soarelui la peruvieni.). drumeţe? îl întrebă cel care servea. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă şi Şarpele Bălţat cu Alb se despărţiră de el cu lacrimi în ochi şi se întoarseră pe munte. pe poteci înguste şi prăpăstioase. iar încălţările uşoare îi erau făcute din cânepă. — Unde se află garnizoana? îl întrebă Nouă Dragoni. în afara acestui fel de preparare mai era decoctul care presupunea fierberea ceaiului. Piscuri colţuroase. care se dovedi destul de mare şi de umblat: avea şase străzi şi trei pieţe. O mulţime de oameni îl conduse până la poalele muntelui. — Ceva mai înainte de aici. Se afla şi în acest oraş o garnizoană militară. „Oare învăţătorul meu Wang Jin o fi aici?” se întrebă. Nouă Dragoni îşi luă rămas bun de la cele trei căpetenii ale bandiţilor. Intră şi se lăsă pe un scaun. Strategul Miraculos. Părea ofiţer. zece mii. la căderea serii urlete de câini îl urmăreau. Avea capul înfăşurat într-o basma cu semnul wan30 29 Frunze sau flori de ceai. barda de luptă a lui Thor. se-agăţa sub razele de lună. cântec de cocoşi întâmpina. religioasă în antichitatea popoarelor lumii (monograma lui Vishnu şi Shiva. Nu ştiu dacă între ăştia o fi Wang Jin de care întrebi. Picioarele şi le înfăşurase în obiele gri şi albe. dincolo de 64 . Semnul acesta de bun augur nu e altul decât swastika. î n budismul indian. un bărbat de statură uriaşă intră în ceainărie. Peste puţin.

încadrată de o barbă bogată. Am avut un învăţător. ospătarul i se adresă lui Nouă Dragoni: — Călătorule. — Am auzit de el. — Sunt căpitan la garnizoana militară de aici. Dar dacă eşti Nouă Dragoni. anume Wang Jin. veni la el şi-i întoarse salutul. negru ca pana corbului. înclinându-se.pe ea. Dar. umilul de mine. dacă îl cauţi pe instructorul ăla de care ziceai. Se zice că s-ar afla în garnizoana din Yanah. a fost şi este încă folosit ca element de ornament pentru diferite obiecte de artizanat: covoare. mătăsuri. de sub comanda venerabilului general Zhong. În picioare purta încălţări galbene împodobite cu patru aplicaţii din piele cafenie înfăţişând câte o gheară de şoim. atunci te semnificaţia budistă şi talismanică. Faţa. Mă cheamă Shi Jin. în culoarea verdelui de papagal îi era încinsă cu un brâu împletit. Nouă Dragoni se sculă în grabă şi-l salută pe ofiţer. din păcate. nu cumva eşti Nouă Dragoni? — Eu sunt. instructor militar în Garda Imperială din capitală. îi era rotundă. întreabă-l pe cel care-a sosit acum. Mă numesc Lu Da. broderii. decât să auzi numai de numele lui. porţelanuri etc. După ce acesta se aşeză. Noi suntem sub comanda fiului acestuia. — E mult mai bine să întâlneşti chiar omul căruia i s-a dus vestea. spunându-i: — Domnule ofiţer. 31 wei. Lu Da se grăbi să-i întoarcă salutul. Îmi puteţi face această cinste? Văzându-l voinic. Îl căutaţi pe instructorul Wang care se are rău cu Gao Curtenitorul? — Pe el. ofiţerul se ridică. — Umila mea persoană se trage din judeţul Huayin. recunoscu el. ţinând palma larg deschisă. Pe el îl caut. distanţa dintre vârful degetului mare şi al degetului mic. bine făcut şi părându-i a fi un om de seamă. Nu cumva se găseşte în garnizoana aceasta? — Frate. nu e la noi. Aş mai îndrăzni cu o întrebare. Roba militară. nu pe altul. El îi cunoaşte pe toţi. Se aşezară unul lângă altul. cu degetele răsfirate. urechile clăpăuge. prinsă la spate cu un lănţug din două inele de aur de Taiyuan. Pot să ştiu şi eu cine se află în faţa mea? rosti ofiţerul. — Cutez. din mătase grea. să vă întreb care este scumpul vostru nume? deschise Shi Jin vorba. Avea o înălţime de opt chi şi un spate lat de zece wei31. nasul drept şi gura cât şura. vă poftesc să luaţi loc la masa mea şi să beţi un ceai. 65 .

66 . frate mai mare. Li îşi strânse alifiile şi bâtele. să vând şi eu ceva leacuri.ştiu destul de bine. erau rânduite tot felul de alifii şi pomezi. pe un talger. propuse Lu. spuse Nouă Dragoni şi îşi făcură loc prin mulţime să privească. După treizeci – cincizeci de paşi. din faptele de vitejie puse pe seama ta şi te-aş invita să bem un păhărel împreună. le încredinţă unui om de-al său spre păstrare şi plecă împreună cu ceilalţi doi. — Ia să vedem ce este aici. flutura o flamură înştiinţând că acolo era un local în care se vindeau băuturi. — Nu te-am văzut de atâta vreme. Nouă Dragoni îl recunoscu dintr-o privire. Învăţătorule! îi şi strigă bucuros Nouă Dragoni. — Bine. dădură peste o mulţime adunată în jurul unui mic teren. care atrăgea cumpărătorii oferindu-le mici reprezentaţii ale dibăciei sale în mânuirea bâtelor. dar în acelaşi timp şi urmărilor ei rele: Stârneşte vânt şi fum ce-nvăluie drapelul biruinţei În vremuri liniştite şi de sărbători. poreclit Generalul Înfruntă Tigrul. Pe o prăjină înfiptă deasupra porţii. Dar şi frumoasele-n iatacuri le-mblânzeşte. să mă aleg cu nişte bani. întorcând capul. hai cu noi să bem ceva. Ofiţerul Lu îl luă de mână şi-l trase afară din ceainărie. — Ce te-aduce pe aici. Bărbaţii cântă-nveseliţi pe un tărâm în legănare. Duceţi-vă liniştiţi! Cei doi o porniră braţ la braţ. — Dacă ai fost învăţătorul fratelui Nouă Dragoni. — Numai puţin. Jos pe pământ. — Ceaiul îl plătesc eu. anume Li Chong. Dădură colţul unei străzi şi coborâră podul. ţinând în mână vreo zece ciomege. la piciorul căruia se afla faimoasa cârciumă a familiei Pan. frăţioare? se minună Generalul Înfruntă Tigrul. — Cine are răbdare să te aştepte? Hai cu noi! îl grăbi Lu. îi strigă Lu ospătarului. fiecare având preţul notat pe câte o bucată de hârtie. Te-mpinge la melancolia sălciilor plângătoare Şi de aici la steagu-nfipt alături de caişii-n floare. Când ceţuri groase se aştern pe năzuinţele de-o viaţă. Acesta era un vânzător de leacuri ambulant. În mijloc stătea un om. căpitane. era primul lui maestru în arta militară. E-n stare să doboare în viteji curajul cel mai falnic. Poezia de mai jos aduce laude băuturii de soi. puterea-i creşte.

Arţăgosul Lu Da îşi ieşi din sărite şi azvârli la pământ cu toate farfuriile şi ibricele de pe masă. Părul lăsat în voie arăta ca pâcla unui nor şi îl împodobea doar o agrafă de jad negru. preaonorate! Cum era să pun eu însumi pe cineva să plângă înadins ca să vă tulbure ospăţul? S-a întâmplat să-i auziţi plângând pe doi amărâţi care îşi câştigă traiul cântând prin cârciumi. tocmai când se însufleţiseră şi se simţeau mai bine. fructe şi alte bucate reci. de nea. veche îi acoperea bustul fraged. Patronul venit în grabă. aduse din toate felurile şi învârfui cu platouri întreaga masă. şi voi trimite numaidecât să se cumpere şi să vi se aducă. Ticălosul ăsta nu ştie decât să trăncănească! Patronul coborî şi se întoarse numaidecât cu băutura încălzită. Patronul. cât despre mâncărurile cu carne. fata era îndeajuns de atrăgătoare. de un galben palid. Cu toate că nu era prea frumoasă. Cei trei goliră câteva pahare. care-l cunoştea pe Lu Da. auziră un plânset din încăperea alăturată. îl salută adânc şi întrebă: — Câtă băutură doriţi. vorbiră de una. — Ia te uită! Îmi pare cam necurată treaba. Mijlocelul gingaş îl avea strâns într-o cingătoare îngustă. comparară unele tehnici de luptă şi. şi încă bine. cu o plecăciune. Vreau orice ai.Urcară la cat. iar fusta de pe ea curgea bogată în lărgime. Ei n-au ştiut că sunteţi cu prietenii dumneavoastră aici şi-şi jeleau necazurile. Li Chong pe acela din faţa lui Lu. O bluză albă. preaonorate. Patronul puse pe masă şi câteva farfurii cu legume. iar Nouă Dragoni se aşeză pe una din celelalte laturi ale mesei. îl găsi pe căpitan în culmea mâniei. anume pe un bărbat şi pe fiica lui. că au destule. În picioare avea ciorapi fini. pune totul pe masă. De ce laşi cu neobrăzare pe nu ştiu cine să se tânguie aici lângă noi şi să ne strice tot cheful? Mi se pare că te-am plătit întotdeauna gras! — Nu vă mâniaţi. apoi întrebă iar: — Ce v-ar dori inima să mâncaţi din felurile cu carne preaonorate? — Ce tot întrebi? îl repezi Lu Da. Lu Da ocupă locul cuvenit gazdei. Cheamă-i la mine! Patronul plecă după ei şi curând cei doi îşi făcură apariţia: o tânără de optsprezece-nouăsprezece ani urmată de un bătrân de vreo şaizeci de ani. onorate căpitan? — Pentru început adu patru măsuri. În mâini şi unul şi altul aveau castaniete. aleseră o încăpere curată şi se aşezară. — Cereţi-mi orice poftiţi. zise omul. iar 67 . — Am spus eu că vreau altceva decât mi-ai dat? Mă cunoşti doar. de alta. fă socoteala şi-am să-ţi plătesc. care să însoţească băutura.

stăruind în fel şi chip. Tata e un om slab şi neajutorat. o femeie cumplit de rea. — N-aveţi de unde să ştiţi de noi. Ştergându-şi ochii. ne-am pus pe bocit. măritul mandarin Zheng. Ne e teamă că atunci când o să vină după bani. să-şi ia oricâte soţii secundare şi-ar fi dorit. Avea aerul trist al unei boli ce poate-o stăpânea. în vizită la nişte rude. m-a izgonit de sub acoperişul lor. măritul Zheng i-a poruncit hangiului la care stăteam să ne ceară să-i înapoiem cele trei şiraguri cu miile de bani pe care noi nu i-am văzut niciodată. cu rugăminţi şi ameninţări. Îşi ţinea sprâncenele încruntate şi sub ele ochii rotunzi şi umezi lăsau să cadă perle. Bătrânul salută şi el la fel. însă nu s-a ţinut de cuvânt. Mai mult decât atât. începu tânăra. În timpul acesta. tata m-a învăţat multe balade. pentru a încropi banii care ne trebuie ca să ne întoarcem acasă. şi când am ajuns am aflat că ei se mutaseră în Capitala Sudului. Cum să se războiască el cu un om plin de bani şi de putere? Şi dacă n-am primit un ban. pe lângă o soţie principală. Şi unde locuieşte mandarinul ăsta căruia îi ziceţi Stăpânul Apusului? 32 În China tradiţională. dar în nici trei luni nevasta principală. Ni le-am amintit şi am pornit să luăm la rând cârciumile cântând împreună prin ele. m-a văzut şi a trimis mijlocitori. şi câştigul e atât de puţin. — De unde sunteţi şi pentru ce plângeaţi? întrebă Lu Da. Mama s-a molipsit de o boală în hanul la care trăsesem şi a murit. preaonorate. însă sluga voastră vă spune întreaga noastră poveste. zis şi Stăpânul Apusului. Ne tragem din Capitala Răsăriteană. încât nu prea avem ce să-i dăm mandarinului. cea mai mare parte i-o dăm mandarinului Zheng şi nu ne oprim decât foarte puţin. ori cel al unei uri de nempăcat. — Care e numele vostru de familie? La ce han staţi? întrebă Lu Da. A întocmit şi un act prin care îi dăruia tatălui meu pentru mine trei mii de şiraguri de bănuţi. Astfel m-a luat în casa lui. şi nu ne-am dat seama că o să vă pricinuim supărări. Pentru mine şi tatăl meu au început zile grele.condurii îi erau micuţi şi bine-arcuiţi. fata se plecă de trei ori până la pământ. Vă implorăm să ne iertaţi. deznădăjduiţi cu totul. un bărbat avea dreptul în funcţie de rang şi starea materială. Eu şi părinţii mei am venit în Weizhou. Îşi ţinea faţa pudrată plecată. de unde să-i înapoiem? Ce puteam face? Pe când eram mică. Din ce brumă primim zilnic. să mă ia de soţie secundară32. parfumul fin al cărnii ei împrăştia în jur doar purităţi de jad şi prospeţimi de nea. 68 . Chinuiţi de nenorocirea asta a noastră şi lipsiţi de orice sprijin. o să ne calce în picioare. un bogătaş. Dar în ultima vreme în cârciumi vine tot mai puţină lume.

Măritul Zheng i-a poruncit să se îngrijească de strângerea banilor pe care pasămite îi datorăm. nicio grijă! spuse Lu Da. Ticălosul ăsta ţine o măcelărie sub patronajul tânărului general Zhong. punându-i pe masă. într-un glas. Dacă ai bani. Numai că patronul hanului n-o să ne lase să plecăm. apoi se întoarse spre Li Chong şi Nouă Dragoni: Aşteptaţi-mă aici. îi linişti Lu Da şi scoase cinci liang de argint. de care dai ţinând-o drept înainte către Poarta Răsăriteană a oraşului. îi mulţumiră bătrânul şi tânăra. comandantul garnizoanei. dar nu chiar până să ajungi la ea. — Dă-mi şi tu ceva cu împrumut! îi ceru căpitanul lui Li Chong. După ce mai băură două măsuri de băutură. Măritul Zheng ţine prăvălia lângă podul Primul Cărturar. Asta-i tot ce am la mine. împrumută-mă cu ceva până mâine. 69 . — Lăsaţi asta pe mine! O scot cu la capăt cu hangiul. îţi trimit eu banii. Bătrânul Jin şi tânăra femeie îi mulţumiră şi se grăbiră să se înapoieze la hanul lor. — Ce contează? Cum să cer înapoi? rosti acesta şi scoase din legătura sa un lingou de zece liang. Am să-ţi dau eu nişte bani şi chiar mâine te poţi întoarce în Capitala Răsăriteană. bătrâne. spuse atunci Lu Da. Să vedem dacă hangiul o să aibă îndrăzneală să vă împiedice să plecaţi. Fata asta a mea se cheamă Lotus de Jad. Mă duc să-i ard o bătaie soră cu moartea. Ce zici? — Dacă ne ajutaţi să ne înapoiem acasă. — Vino aici. Li Chong se scotoci şi-i întinse doi liang de argint. Eu sunt al doilea născut între fraţii mei. reuşiră să-l înduplece. veţi fi pentru noi ca un părinte care ne dă o nouă viaţă.— Bătrânul din faţa dumneavoastră se numeşte Jin. când colo. — Ptiu! Mă miram eu cine să fie măritul mandarin Zheng şi. Nu ştiam că-şi bate joc de oameni! răbufni Lu Da. rosti bărbatul. Căpitanului i se părură prea puţini şi nu se putu stăpâni să nu zică: — Nu prea eşti darnic! Îi înmână moşului doar cincisprezece liang de argint. ticălosului ăstuia! Cei doi îl sfătuiră să-şi înăbuşe mânia şi să lase chestiunea pe a doua zi. coborâră de la cat. Lu Da îi înapoie lui Li Chong cei doi liang. — Patroane. Lumea l-a poreclit Stăpânul Apusului. spunând: — Ăştia să fie banii voştri de drum. el nu era altul decât măcelarul ăla murdar de Zheng. Vă faceţi bagajele şi mâine în zori chiar eu am să vin să vă conduc. După stăruinţe îndelungi. Aur. i se adresă lui Nouă Dragoni. Eu şi fiica mea stăm la hanul familiei Lu.

Nu-mi e că nu-mi plătiţi. Proprietarul nu îndrăzni să-l întrebe ce i se întâmplase. De teamă că sluga o să fugă după bătrân şi o să-l împiedice să-şi urmeze drumul. hangiul nu îndrăzni să se mai opună. te caută cineva. Lasă omul să plece la casa lui. Noaptea trecu în linişte. Ieşind din oraş. plăti camera. să închirieze o căruţă. Lu Da ceru un scaun şi rămase în han vreme de două ore33. După ce ieşiră din cârciumă. ridică pe umăr cobiliţa cu boccelele în care era tot avutul lor. se duseră ţintă la omul care le închiriase cu o zi în urmă o căruţă. plecă în afara oraşului. aşteptând să se facă ziuă. A doua zi. când se crăpa de ziuă.— Vedeţi-vă de drum. preaonorate. Când socoti că cei doi se îndepărtaseră îndeajuns. — Ba ne-am socotit de ieri. strânse şi împachetă toate lucrurile. se ridică şi o porni spre Podul Primul Cărturar. Dar măritul Zheng mi-a cerut să-i strâng banii pe care îi datorează! — Măcelarului Zheng îi dau eu banii. după pumnul care urmă pe dată. şi. deschizând larg uşa. până pe la prânzul mic. După ce se îngriji ca fiica sa să se culce. Lu Da îi arse o palmă peste obraz. tatăl şi fiica făcură focul. 70 . atât de puternică încât omului îi ţâşni sângele pe gură. îl înştiinţă o slugă pe acesta. unchiule Jin? îl opri sluga. lemnele şi orezul şi se odihni şi el. Martor la această scenă. Sluga nu vru în ruptul capului să-l lase pe Jin să treacă. mâncară şi adunară ultimele lucruşoare de prin cameră. gătiră. îi mulţumi lui Lu Da şi dădu să iasă pe uşă. căpitanul Lu Da intră cu paşi apăsaţi în han şi strigă: — Unde e camera bătrânului Jin? — Unchiule Jin. Lu Da nu se opri aici. cei trei se despărţiră în stradă. omul se târî cum putu şi se făcu nevăzut. — Unde pleci. Apoi reveni la han. fără să mai mănânce. Înainte ca cerul să se lumineze. îi răspunse cârciumarul. slugii îi zburară din gură şi doi dinţi din faţă. Înfricoşat. se duse la culcare supărat. Nouă Dragoni şi Li Chong plecară fiecare la hanul la care trăsese. — La ce să stăm? Dacă e să porneşti la drum. bătrânul Jin se întorsese la han. dar odată dezlănţuit. — Vă rog să intraţi şi să luaţi loc! îl pofti bătrânul. Între timp. Bătrânul Jin şi tânăra femeie plecară de acolo în grabă. Înciudat. — Nu v-a plătit? întrebă Lu Da. 33 Lu Da a rămas de fapt un răstimp echivalent cu patru ore de astăzi: din zori. încă de la cel de-al cincilea geng. ci că nu prea veniţi pe la noi. cu cei cincisprezece liang de argint. Numai Lu Da merse la locuinţa sa de lângă garnizoană. du-te. ce mai aştepţi? Bătrânul Jin îşi chemă fata.

acceptă măcelarul. zise şi ceru unuia dintre ajutoarele sale să aducă iute un scaun. — Am primit ordin de la comandant să cumpăr zece jin de carne slabă. 71 . umilul de mine am s-o aleg şi am s-o toc după cum vă e voia. departe de locul primejdiei. da. tocată mărunt. Recunoscându-l. Pe urmă mi-o toci şi pe asta mărunt. ci rămase sub streaşina unei case. Sfârşind. acesta sări de la locul său. Umilul de mine vă serveşte numaidecât.Măcelarul Zheng ţinea o măcelărie mare. — Vă rog să mă iertaţi că nu v-am observat dintru început. mai înţeleg s-o vreţi tocată. Cine ar îndrăzni să crâcnească la ordinul comandantului? — Dacă vă foloseşte. cu doi butuci pentru tăierea animalelor. Nu lipseau niciodată patru-cinci hălci de carne de porc atârnate la vedere. — Cum să nu! primi Zheng. dar de data asta din carne grasă şi ai grijă ca nu cumva să se zărească prin ea un firicel de carne slabă. — Se face! Alegeţi repede zece jin de carne bună şi tocaţi-o mărunt. Vreau să mi-o tai tu. însă când dădu cu ochii de Lu Da nu mai cuteză să intre în prăvălie. Tocatul cărnii îi luă măcelarului o jumătate de oră. le porunci el oamenilor săi. ca să faceţi huntun34. şi-l salută cu plecăciuni. Lu Da sosi în faţa uşii şi îl strigă pe măcelar. privind totuşi ce avea să se întâmple acolo. Lu Da se aşeză. încântat. că-mi trebuie tot pentru umplutură. împachetă carnea în foi mari de lotus şi întrebă: — Să trimit acum pe cineva cu ea? — De ce s-o trimiţi? Nu te grăbi încă! Mai taie-mi zece jin. dar grăsimea tocată la ce e bună? — Ordinul nu se discută. interveni Lu Da. — Nu vreau să-şi bage mâna aici nespălaţii ăştia de rând. 34 Supă cu perişoare. alese zece jin de carne slabă şi se apucă s-o toace mărunt. nescăpându-le din ochi pe ajutoarele sale – vreo zece sau chiar mai multe. El stătea în spatele unei tejghele lângă uşă. Între timp sluga de la han îşi legase capul într-o basma albă şi venise să-l înştiinţeze pe măcelar despre fuga bătrânului Jin. — Carnea slabă. formată din două încăperi. Se duse la tejghea. dar nu cumva să se vadă prin ea vreun firicel de grăsime.

speriaţi şi buimaci. tocat mărunt şi să nu-ţi scape un fir de carne prin el. acre. îi prinse mâna liberă. Vecinii şi toate ajutoarele măcelarului nu avură curajul să se amestece. Satârul din mâna dreaptă îi căzuse şi zăcea mai încolo de el. Sluga de la han nu îndrăznea să se apropie de uşa măcelăriei. Se făcuse ora prânzului. — Ai ghicit! Chiar pentru asta am şi venit. măcelarul Zheng alergă spre Lu Da. de unde până unde te-ai împopoţonat cu titlul de Stăpân al Apusului? Şi cum de ai luat-o cu sila de soţie şi ai mai şi amăgit-o apoi pe Lotus de Jad. Lu Da sări în picioare. La aceste cuvinte. căci Lu Da ieşise deja în stradă. — Mai vreau zece jin de zgârci. neştiind ce să mai facă. că sângele izvorî din el tot atât de bogat. mai iute. Tu care eşti doar un nemernic de măcelar care ciopârţeşte carnea şi o vinde. aflată încă acolo. am fost inspector itinerant peste cinci districte militare din apus şi nu mi-am permis să-mi zic Stăpân al Apusului. Fără să se gândească. încercând să-l apuce cu mâna stângă. îi vorbi cu glas ca de tunet: — Sub comanda venerabilului general Zhong.Alese zece jin de grăsime şi se apucă s-o mărunţească bine. o jigodie neruşinată şi rea. fata bătrânului Jin? Fără să aştepte vreun răspuns. lăsă să-i scape printre gemete: — Bine lovit! 72 . Lu Da îşi abătu cu putere pumnul asupra nasului lui Zheng. apoi o împachetă şi pe aceasta în foi de lotus. ca de altfel şi sluga de la han. Apoi mai făcu un pas spre el şi-i puse piciorul pe piept. Cu satârul în mâna dreaptă. iuţi-înţepătoare – într-o prăvălie de condimente. să-mi bat joc de tine! şi azvârli carnea în obrazul măcelarului. — Trimit pe cineva s-o ducă la garnizoană? întrebă măcelarul. Măcelarul se zbătea din răsputeri să se ridice de sub el. Îşi înălţă pumnul mare cât un poloboc de lut şi. Treaba asta îi luă toată dimineaţa. precum sosurile – sărate. lovindu-l în plin. — Mi se pare mie că vă cam bateţi joc de mine! râse strâmb măcelarul. Trecătorii încremeniseră locului. zdrobindu-i-l aşa de rău. Halul de murdărie în care îl adusese Lu Da stârni o furie copleşitoare în măcelar. tot aşa. Dar acesta. dar nu reuşi cu niciun chip. privindu-l fix. i-o răsuci şi-l lovi fulgerător cu piciorul în vintre. apucă în fiecare mână câte unul din cele două pachete cu carne şi se apropie ameninţător de măcelar. doborându-l la pământ. înşfăcă un satâr bine ascuţit pentru despicat oasele pe butuc şi dintr-un salt sări peste treptele de la intrarea în măcelărie. dar nici chiar alţi muşterii adunaţi afară nu prea îndrăzneau s-o facă.

dar nu mai trăgea nimic în piept. ca un fir de fum. Se întoarse la locuinţa lui şi în mare grabă îşi împachetă hainele şi argintul. gândi. „Lu Da este căpitan în garnizoana locală. izbindu-l de data aceasta în ochi. Măcelarul Zheng nu mai putea îndura chinurile şi cerşi să fie cruţat. din care o dată cu globul ochiului i se prelinseră afară tot felul de scursori. ticălosule! Stai să-ţi mai ard câteva! zise Lu Da. Dar să ştii că până la urmă tot am să mă socotesc eu cu tine! Lu Da porni mai departe păşind apăsat. Oamenii măcelarului. Omul murise de mult. încercară îndelung să-l readucă pe acesta la viaţă. „Aveam de gând să-i trag secăturii doar o mamă de bătaie. precum sulurile de pânzeturi dintr-o prăvălie. fără să mai mişte. ca să scapi. Dar pentru că eşti un laş. nu credeam că am să-l termin din trei pumni. acuzându-l pe Lu Da de crimă. Pe gură îi mai ieşea aer. negre şi plumburii. dar băgă de seamă că încet-încet pielea obrazului omului îşi schimba culoarea. Urcă în litieră şi plecă el însuşi la garnizoană. pentru a-i servi de armă un baston şi. Luă cu el. n-am s-o fac. arătându-l cu degetul: — Fă mai departe pe mortul. roşii. Înspăimântaţi de mânia cumplită a ofiţerului. Îi mai trânti un pumn greu în creştetul capului şi tigva măcelarului zăngăni precum zăngănesc talgerele. Nevasta şi vecinii se duseră şi depuseră plângere la prefectură. Cel mai bun lucru ar fi s-o întind de aici cât mai repede”. — Aşa? Eşti un pungaş murdar. Când află cine îl 73 . fără ca nimeni dintre cei aflaţi acolo să îndrăznească a-l opri. — Faci pe mortul.— Mai îndrăzneşti să şi vorbeşti. De nevoie. Lovitura aceasta îi sparse măcelarului orbita. dar strădaniile le fură în zadar. Măcelarul zăcea acum lat la pământ. îi aruncă dispreţuitor Lu Da. oprindu-se doar pentru a întoarce capul spre leşul măcelarului şi pentru a spune tare. gongurile şi clopotele la o slujbă religioasă. chibzui el. se văzu silit să renunţe la hainele sale vechi şi la lucrurile mari. se făcu nevăzut pe Poarta de Miazăzi a oraşului. Se ridică şi se îndepărtă cu paşi mari. Dacă te-ai fi ţinut tare până la capăt. oamenii strânşi la faţa locului nici măcar nu se gândiră să facă ceva ca să-l oprească. tâlhar bastard ce eşti! îl înjură Lu Da şi ridică pentru a doua oară pumnul. slugi şi rude. te-aş fi iertat. primi plângerea şi o citi. nu pot să trimit de-a dreptul să-l arestez”. Acolo coborî şi santinela îl anunţă. Prefectul se aşeză pe scaunul său înalt în sala de judecată. Acum o să ajung pe mâna judecătorilor şi n-am pe nimeni care să-mi aducă hrană la închisoare.

laolaltă cu proprietarul. va fi neplăcut pentru toată lumea. va trebui. fără ca acesta să-i fi făcut nimic. îi chemă prin citaţie pe acuzatori. — Omul acesta a fost mai întâi ofiţerul venerabilului meu tată. deşi Lu Da era un ofiţer talentat. — Voi face lumină în cazul de faţă şi-i voi trimite un raport scris venerabilului general. Altfel. Dacă a săvârşit moarte de om. Se cuvenea să dea voie celor în drept să-l chestioneze. — Abia a plecat. mai târziu. când tatăl meu va avea nevoie de el. În acelaşi timp. se duse direct în sala de judecată. doar cu o legătură şi cu un baston. ieşi din garnizoană. avea un caracter de om cam necioplit şi brutal. În situaţia în care el se recunoaşte vinovat şi crima e clară. el nu putea să-l acopere. dar îşi zise că. că ofiţerul Lu Da din subordinea dumneavoastră l-a omorât în pumni. îl asigură prefectul. În cazul că acesta comisese o crimă. nu mai găsi altceva decât hainele lui vechi şi aşternuturile de pat. I-am ridicat pe proprietar şi pe doi vecini. neavând niciun ajutor de nădejde. comandantul îl pofti în încăperea principală. — Căpitanul Lu a fugit ca să scape de pedeapsă. Umilul de mine am crezut că se duce în misiune. dar nu dădu de nicio urmă. la prefectură. în stradă. pentru cercetare. după ce aţi stabilit pedeapsa. tata l -a trimis la mine cu gradul de căpitan. Nu se ştie în ce direcţie a apucat-o. Atunci mai arestă doi vecini ai ofiţerului şi-i duse. Întradevăr. Cu documentul asupra sa şi însoţit de douăzeci de oameni di n subordinea lui. Când am fost numit comandant aici. Se salutară cu plecăciuni şi comandantul întrebă: — Cu ce treburi aţi venit? — Vroiam să vă înştiinţez. eliberă ordinul de arestare pentru Lu Da şi-l grăbi pe poliţai să pună mâna pe criminal. chemă la el pe ofiţerul de poliţie de serviciu în ziua aceea. Nu mi-am îngăduit să-l arestez înainte ca Excelenţa Voastră să ştie despre ce este vorba. La sfârşitul întrevederii îşi luă rămas bun de la comandant. urcă în litieră şi se întoarse la prefectură. Comandantul se sperie. anume pe membrii familiei măcelarului Zheng şi pe vecinii lui cei mai apropiaţi pentru a depune mărturie. pe măcelarul Zheng. n-am cutezat să-l întreb. Poliţistul ordonă să-i deschidă camera lui Lu Da. înainte de a lua vreo măsură. Prefectul întări ordinul ca cei aduşi să fie reţinuţi. După 74 . poliţistul merse acasă la căpitan. raportă el. lămuri proprietarul. Excelenţă. s-o faceţi cunoscută tatălui meu. înainte de a o pune în aplicare. luaţi-l şi interogaţi-l aşa cum o cere legea.căuta. Poliţistul îl luă cu el pe proprietar şi scormoni prin tot oraşul după fugar.

Oamenii-i loveşte. cel în sarcina căruia cădea cercetarea cadavrelor cu alţi funcţionari locali disecară în amănunţime cadavrul. Intră în oraş. ca în poemul de mai jos: Vultur singuratic rătăcit de cârd. Familia măcelarului Zheng intră în perioada de doliu. vale. fiindcă: „Fugarul nu se uită la drum şi îi prieşte oriunde”. dar noi nu vom mai spune nimic despre aceasta. stabili o limită de timp pentru prinderea acestuia. În felul acesta trecu. Prăvăliile erau una lângă alta. orice mănânci e bun. Se transmise şi un anunţ urgent în întreaga ţară. alergând de colo-colo. Fură lăsaţi slobozi toţi cei care avuseseră într-un fel un amestec.aceea. Prefectul întocmi dosarul ucigaşului Lu Da. De e munte. urmând ca mai târziu să fie din nou chemaţi la judecată. iar pe vecinii sub ochii cărora se întâmplase omorul îi pedepsi cu bătaia pentru că nu săriseră în ajutorul victimei. fizionomia şi statura. Lu Da gonea înspăimântat. Pieţele lui forfoteau de oameni. care înştiinţa că s-a pus un premiu de o mie de şiraguri de bănuţi pentru prinderea lui Lu Da. anume: data naşterii. astfel că aveai sub ochi orice ţi-ar fi poftit inima. Negoţul era cum nu se poate mai înfloritor. o sută douăzeci de branşe meşteşugăreşti oferindu-şi bunurile. când spre apus. După ce rătăci astfel mai bine de o lună şi jumătate. locul de obârşie. De la plecarea sa din Weizhou. că de goană-i orb. iei nevastă fără s-o alegi”. Zboară în văzduhuri la lumina lunii. ajunse în judeţul Yingmen. când eşti urmărit fugi pe oricare drum. lui nici că îi pasă. neştiind unde ar fi mai bine să se ducă. Fie că e-aici sau capăt de pământ. în el se dădeau toate datele şi semnalmentele fostului ofiţer. să plece sub garanţie. le permise acuzatorilor. rudele lui Zheng. Lu Da rătăcea năuc. Ori precum un peşte viu într-un năvod Ce se zbate-n marea strânsă-n nod de unii. O dată acestea terminate. când ţi-e frig nu cauţi la haină. Iute cal de poştă. Cu toate că nu 75 . prin câteva prefecturi. familia măcelarului aşeză mortul într-un sicriu. Proprietarul şi vecinii lui Lu Da fură scoşi de sub orice acuzaţie. fără ca măcar să-şi dea seama. când eşti prea sărac. Un proverb străvechi mai spune: „Când ţi-e foame. când spre răsărit. pe care îl depuse vremelnic într-un templu. fără nicio casă. Străzile gemeau şi ele de trăsuri în goană. prefectura Daizhou.

ar mai fi ajuns el să-i ofenseze pe sfinţii Iuohan? Drept urmare. neştiind un semn de carte. Umăr lângă umăr cei din spate-i împingeau pe cei din faţă. cineva din spate strigă tare la el: — Ce cauţi aici. prin nimic de strămutat. fără nicio ţintă. povăţuindu-l că trebuie să-şi radă părul din cap. gâturile îşi lungeau. Lu Da umbla hai-hui pe străzi. frate Zhang? Omul îşi aruncă braţele în jurul lui şi-l trase după el. Dacă omul acesta nu l-ar fi zărit la timp pe Lu Da şi nu l-ar fi luat de acolo. ducându-l destul de departe de locul primejdiei. Hotărârea era clară. şi să-şi schimbe numele care-l indica drept ucigaş. da numai din cap ca prostul. preluăm următorul anunţ din Weizhou: Prindeţi-l pe Lu Da. 76 . Grăsanul. Cineva citea cu voce tare: „Pe baza ordinului comandantului militar al prefecturii Taiyuan. Cărturari cu plete negre îşi notau înştiinţarea şi cerinţele din lege. Lu Da se opri şi el printre oamenii strânşi acolo şi îşi ciuli urechile. Oricine îl va ascunde şi îi va da de mâncare şi-l va adăposti. de veţi voi să ştiţi cine era necunoscutul citiţi capitolul următor. Li piticul tot sărea ca să vadă ce-i cu marea-ngrămădeală. Moşi cu părul coliliu şi cu bărbi pân’ la genunchi se uitau nepricepând. Zhang Al Treilea. când la o întretăiere de drumuri văzu o mulţime de oameni înghesuindu-se în faţa unei proclamaţii. Rândurile descifrate arătau un text juridic care condamna un om ce-ar fi săvârşit o crimă. oraşul era mai prosper decât o prefectură. şi omul prost şi cel cu carte. îmbulziţi atât de tare. încât nu-l deosebeai pe bogat de cel sărac. toiagul lui de călugăr budist a deschis aprig un drum periculos. fost căpitan în garnizoana locală. se va face vinovat de aceeaşi crimă şi va fi pedepsit ca şi el. şi nerăbdători să afle ce era. deoarece nu ştia carte. ucigaşul măcelarului Zheng. La un loc.era decât o capitală de judeţ. iar cuţitul lui monahal i-a măcelărit cu duiumul pe cei nedrepţi şi necinstiţi. Cine îl prinde sau îl denunţă în împrejurări în care poate fi arestat. mustaţa şi barba. va fi răsplătit cu o mie de şiraguri”. Tocmai când asculta mai atent conţinutul proclamaţiei. La urma urmei.

Şi mare îi fu mirarea când dădu cu ochii nu de altul decât de bătrânul Jin pe care îl întâlnise în cârciuma din Weizhou. înfăţişarea şi locul de unde vă trageţi. — Pentru că tot trebuie să ştii adevărul. Omul nu lăsă din mână pe Lu Da decât atunci când fu sigur că ajunseseră într-un loc retras. dar din trei pumni l-am omorât şi am fost nevoit să fug din oraş. pe mine şi pe fată. m-am răzgândit şi nu m-am mai întors acasă. pe-al Căii rost. Fiind năvodul tot din fire prinse-n nod Se cade să-i dregi ochiul ce-i lărgit ori poate ros. află că în ziua plecării voastre m-am şi dus la Podul Cărturarului să lămuresc treburile care vă priveau. vecinul ăsta i-a slujit 77 . Un binefăcător îl răsplăti prea bucuros. O duce anu-ntreg cu ceaiul prost şi numa-n post. mi-a fost frică să nu-mi ia urmele tâlharul acela şi. binefăcătorule. De aceea. am tocmit o căruţă. Se spune că atunci căpitanul Lu se întoarse să vadă cine era acela care îl trăgea după el.CAPITOLUL IV MOŞIERUL ZHAO REPARĂ TEMPLUL WENSHU. Am apucat-o spre nord şi pe drum m-am întâlnit cu un vechi vecin de-al nostru care venea aici să facă negoţ. Ne-a luat cu el. preacinstitule binefăcător. Pe urmă. vorbi el. LU PROFUNZIME FACE MARE TĂRĂBOI PE MUNTELE CINCI TERASE Fugind de grea nenorocire – ajunse într-un loc. — Binefăcătorule. cu necioplitul de măcelar. De unde atâta curaj să staţi proţăpit chiar acolo în faţă? Dacă nu v-aş fi văzut v-ar fi înhăţat oamenii stăpânirii. În anunţ erau trecute toate semnalmentele dumneavoastră: vârsta. Mai mult decât atât. Iertare-şi cere pentru-ncăierarea-n sfânt lăcaş. în lipsa Domniei tale. Tu ce cauţi în oraşul ăsta. să nu pună iarăşi gheara pe noi. cu gândul să mă întorc în Capitala Răsăriteană. Dar vezi că el are o soartă-a sa de împlinit Şi pleacă spre limita lui Mituo. om bun ca pâinea caldă. ce nesăbuinţă din partea voastră! Anunţul acela pus în văzul tuturor oferea o mie de şiraguri pentru cine v-ar fi prins. în loc să fii deja în Capitala Răsăriteană? — După ce m-aţi salvat. Mă-nvârt de colo-colo de treizeci-cincizeci de zile şi am ajuns aici din întâmplare.

lui Lu Da i se păru cu totul schimbată: de data aceasta împrăştia în jurul ei un farmec deosebit. cădeau uşoare peste zăpada prevestitoare de noroc a braţelor ei. Dinspre ea veneau unde de înmiresmări ca dinspre trupul de zeiţă în plutire pe terasa lunii. Acum veşmintele şi bucatele ne prisosesc. Mânecile în culoarea jadului. De sub cingătoarea îngustă a mijlocelului ei subţire curgea pe corpu-i zvelt fusta verde. Adeseori ne spunea: „Ce bine ar fi să-l pot cunoaşte şi eu pe binefăcătorul vostru!” Ne şi gândeam cum am putea face să vă găsim. — Nu vă osteniţi pentru mine. binefăcătorul nostru e aici. vesta roşie împodobită cu broderii îi cuprindea trupu-i preţios de jad. trebuie să plec îndată. iar sprâncenele. Fata mea i-a vorbit şi răzvorbit bărbatului ei despre marea voastră bunătate. Bogăţia agrafelor de aur prinse în păr îi acopereau. Bătrânul a ridicat apărătoarea din bambus de la intrare şi a strigat: — Fată. vă rog să veniţi şi să staţi la noi vreo câteva zile şi în felul acesta o să ne sfătuim şi cum o s-o scoateţi la capăt de acum încolo. moşierul Zhao. Acum că s-a ivit prilejul atât de aşteptat. binefăcătorule. Împodobită frumos şi fardată cu grijă. fiica bătrânului le veni în întâmpinare. iar degetele -i fragede. — Dacă nu ne-ai fi salvat. rosti tânăra. — Vă rog să urcaţi la cat. care i-a făcut şi casă. am mai fi putut noi ajunge la bunăstarea de astăzi? Măsurând-o din cap până în picioare. 78 . dar îi scoteau la iveală şi negrul lui de piele noroase. Îl invită pe Lu Da să se aşeze pe un scaun din mijlocul încăperii şi îi făcu şase mătănii. mlădiţele gingaşe de salcie abia ivite după iarnă. croite cu meşteşug. faţa i -o încadrau zulufi de jad: ca pinul de pe vârful muntelui sau norii grotelor adânci părea de neatins.fetei de mijlocitor. lungă până la picioruşele care răsăreau de sub tivul ei ca doi lotuşi de aur. după ce încheie cu salutul. gata să se lupte pentru ele cu oricine. Lu Da şi bătrânul Jin au mers alături mai puţin de o jumătate de li şi sau oprit la uşa unei case. El e trup şi suflet pentru dreptate şi adevăr. rosti ea. plăpânde ca jadul păreau lăstarii de bambus din primăvară. Şi toate acestea numai datorită vouă. numai al ei. dând-o după un om bogat. Gura ei roşie ca cireaşa în pârg îi tremura uşor. o preacurată. Îi era chipul însăşi floarea fermecătoare din luna a treia. spuse Lu Da. binefăcătorule. binefăcătorule.

Cele două gazde turnară pe rând în pahare. în faţa casei. poate fi orice. ne-ar răbda inima să nu vă venerăm tot astfel? — Mă simt mişcat de ceea ce faceţi pentru mine. Cu sufletul la gură îşi făcu drum până la bărbatul care stătea pe cal şi îi spuse câteva vorbe. Femeia rămase cu Lu Da la catul de sus. — De ce îmi faci atâtea saluturi. şi fructe de sezon. Ţine-i de urât binefăcătorului. cineva stătea călare şi striga cât îl ţinea gura: — Să nu care cumva să vă scape. Când cele câteva feluri de mâncare fură gata. eu şi fiică-mea. poftindul să urce scările. pe urmă le porunci oamenilor să se împrăştie. îşi sfătui fiica. îi zise bătrânul Jin. Pe masa aranjată pentru trei persoane se aflau trei pahare şi trei perechi de beţişoare. spuse Lu Da. Căpitanul deschise fereastra şi văzu jos. gata de luptă. Când am ajuns aici. Eu mă duc să mă-ngrijesc de câte ceva de-ale gurii. Înşfăcă un scaun şi o porni pe scări în jos. peşte gras. După plecarea tuturor. tâlharul! Lu Da înţelese numaidecât că viaţa îi era în primejdie. — Ascultaţi-mă. răspunse bătrânul. vorbi Jin. o gâscă. porunci să fie duse la cat. Şi ne prosternăm amândoi în faţa ei.— De vreme ce aţi sosit la noi. venerabile? protestă Lu. Bătrânul Jin coborî. desfăcu un vas cu băutură. chemă sluga tocmită de curând şi-i porunci să-i spună slujnicei să aprindă focul la bucătărie. 79 . Bătrânul Jin căzu în genunchi la pământ şi bătu mătănii înaintea lui Lu Da. Apoi. douăzeci-treizeci de oameni cu bastoane în mână. Noul venit se înclină în faţa lui Lu Da care venea spre el. binefăcătorule. — Nimeni să nu facă un pas! interveni Jin. descălecă şi intră în casă. După ce masa fu umplută cu bunătăţi. Mă simt grozav de stânjenit. aprindem câte un beţişor de santal. Acela se puse pe râs. Acum. Apoi îi luă din mâini băţul şi legătura. pui. Revenit acasă. binefăcătorule. strigând la el să coboare. În mijlocul lor. cum o să vă lăsăm să ne părăsiţi. — Nu vă necăjiţi atât. v-am scris numele pe o bucată de hârtie roşie pe care am lipit-o pe o tabletă de lemn şi de atunci în fiecare dimineaţă şi seară. însoţit de sluga cea nouă plecă şi cumpără peşte proaspăt. interveni Lu Da. slujnica aduse într-un ibric de argint băutura încălzită. că vă aflaţi aici în carne şi oase. Băură şi se înfruptară din bunătăţi toţi trei până după scăpătatul soarelui. când auziră larma unor voci afară. Bătrânul îl chemă pe Lu. fata mea. — Nici cu viaţa nu m-aş plăti pentru binele pe care ni l-aţi făcut. condimentat.

Vă rog să primiţi omagiile mele. spuneţi-mi cum vă pot fi de folos. flecăriră ba de una. cât făcură drumul călare. moşierul Zhao. gata să ne tragă o mamă de bătaie. ajunseră la intrarea în conac 80 . apoi fiecare merse să se odihnească. Cineva ia dat de ştire că am adus un tânăr acasă şi că la cat s-a încins un chef pe cinste. — Prea bine. în zori. discutară despre o mulţime de tactici de luptă cu armele. recunoscu Lu Da. ca un semn al preţuirii ce vi-o port. lucru pentru care şi-a adus câţiva ţărani cu el. — Cum aş îndrăzni! se împotrivi Lu Da. — Aşadar asta era! Fireşte că a fost îndreptăţit să se poarte astfel. — Vă rog să primiţi. îl opri Lu. Le-a dat drumul numai după ce i-am spus eu despre cine e vorba. — Sunt un om dintr-o bucată şi am făptuit crima de a fi ridicat viaţa cuiva. lămuri bătrânul. Astăzi sunt nespus de fericit că cerul mi-a oferit prilejul de a vă întâlni. Zhao îl rugă pe proaspătul său prieten să încalece şi îi porunci ţăranului să-i care bagajele.— Să auzi despre un om deosebit nu este totuna cu faptul a-l vedea cu ochii tăi. Nu ne cunoaştem. Lu Da îşi luă rămas bun de la bătrânul Jin şi de la fiica acestuia. îl pofti pe Lu la moşia sa. îşi spuseră multe. Da data aceasta. Dacă nu luaţi în seamă condiţia mea umilă şi nepriceperea mea şi ţineţi să mă cunoaşteţi. — Cine este acest domn? întrebă Lu. ba de alta. Băură până la miezul nopţii. Mulţumit de felul în care i se vorbeşte. Umilul de mine am auzit multe despre bravura voastră. Zhao trimise o slugă la conac să aducă doi cai. pentru că locul nu i se părea prea sigur. Bătrânul Jin curăţă masa şi pregăti alte mâncăruri şi băuturi. Zhao fu acela care îl invită pe Lu Da să se întoarcă la cat. omul sosi cu caii. — E la vreo zece li de aici într-un sat din vecinătate care se cheamă Şapte Comori. Plecă împreună cu Zhao şi până în sat. A doua zi. Zhao îi oferi oaspetelui său locul de onoare. Înainte de amiază. stărui Zhao. — Unde se află? întrebă Lu Da. Curând. dornic de amănunte. preanobile ofiţer. De ce se arată atât de plin de respect? — El este bărbatul fiicei mele. acceptă Lu. cum îl omorâse pe măcelar. Zhao îl întrebă. moşierul Zhao.

fără să vă mai supere nimic. să ştim că vi s-a întâmplat mai mare necazul. Chiar ieri. dar din seara când v-am poftit în casa mea şi v-am omenit. unde este un templu. Lu Da se odihni în camera de oaspeţi. Mi-e teamă ca nu cumva să vină şi aici. aşa că n-aş întoarce spatele unui sălaş tihnit. am să plec unde m-or duce paşii. Într-o zi. apoi porunci să se înjunghie o oaie şi să se aducă de băut. Cale de treizeci de li de aici se află muntele Wutai. dacă primiţi să intraţi în rândul călugărilor. din pricina noastră? — Dacă aşa stau lucrurile. ale dregătorilor imperiali. s-au trezit cu bătrânul Jin intrând val-vârtej peste ei. crezând c-ar fi la mijloc altceva. Cinci Terase. locuinţă de paie. Dar nici să vă dau drumul nu pot. — Binefăcătorule. lumea a intrat la bănuială şi au început să umble fel şi fel de vorbe. prin omorul ce l-am săvârşit. Templul are acum între cinci şi şapte sute de călugări. neslăbindui pe aceştia cu tot felul de întrebări. oamenii sunt fraţi. 36 Zhi. însă nu ştiu dacă v-ar fi pe plac. plătesc eu toate 35 În text. Zhao îl luă pe oaspetele său de mână şi-l conduse în locuinţa sa35. întări Zhao spusele bătrânului.şi acolo descălecară. Imaculatul. cinstit. înţelepciune. — Sunt un om deja condamnat la moarte. dar n-am găsit încă omul potrivit. — Pe întreg pământul. iar venerabilul Zhizheng36. zhen. martor drept. toată povestea ar putea să aibă un sfârşit rău. iar moşierul Zhao a dat buzna cu oamenii săi. Cum am răbda. — Cum am să vă pot răsplăti pentru atâta bunătate? zise Lu Da. Eu am promis că le voi recomanda un novice şi chiar am cumpărat un certificat. vorbi Lu Da. nu mi-o luaţi în nume de rău c-aş fi din caleafară de prevăzător. uitându-se mai întâi ca prin preajmă să nu se afle altcineva străin. Lu Da petrecuse deja o săptămână la moşia lui Zhao. zise către Lu Da. iar a doua zi fu din nou ospătat din belşug cu băutură şi bucate. vreo trei-patru jandarmi au apărut prin vecini. atunci. Peste noapte. 81 . îmi este ca şi un frate. binefăcătorule. Înainte vreme pe locul acela era altarul lui Buddha Wenshu. Aş avea o soluţie: mă gândesc la un loc în care v-aţi putea ascunde liniştit. termen folosit pentru locuinţele cărturarilor. Strămoşii mei au contribuit la construirea templului şi pentru aceasta sunt socotiţi patronii lui. De aceea. să te aresteze. caotang. — Dacă vă ţin aici. stareţul aflat în fruntea lor. spre deosebire de casele mandarinilor. — Bine. Nici nu poate fi vorba de vreo răsplată! răspunse gazda. Dar destul cu lucrurile plictisitoare. pe când cei doi tăifăsuiau în bibliotecă. de-viaţă. ale oamenilor obişnuiţi.

mătăsurile şi darurile. Zhao şi Lu se grăbiră să facă un pas înainte şi să i se închine. Zhao şi Lu Da urcară muntele aşezaţi în litiere. însoţit de primul călugăr bătrân şi de ajutorul său. înfruntând orice primejdii. Vârfurile îndrăzneţe retezau norii. asemeni ploilor de noapte cu firele firave prelinse în prăpăstii. în clătinarea lor greoaie. Stareţul le răspunse la salut împreunându-şi palmele pe piept şi rosti: — Ne-aţi dovedit încă o dată bunătatea dumneavoastră. cu această călătorie lungă şi obositoare. să beţi un ceai. spuse Zhao. acolo îi aşteptau deja diaconul şi supraveghetorul. — Dacă-mi oferiţi sprijinul. Una dintre slugi o luă mai înainte să le vestească sosirea. În faţa stâncilor dansau copaci şi flori în adierea vântului de primăvară.cheltuielile: vă învoiţi să vă radeţi părul şi să vă petreceţi de-acum încolo viaţa într-un templu? Lu Da se gândi: „Încotro aş mai putea fugi ca să mă pun la adăpost? Oricum ar fi. Oaspeţii coborâră din litiere şi fură conduşi într-un pavilion aflat la intrare. care i se arătau în toată splendoarea lor. Şi rădăcinile acelor munţi erau adânci şi uriaşe de vreo trei mii de lumi. pregătiră şi banii de cheltuială. patroane. în schimb în umbrele întunecate ele împrăştiau arome pure. 82 . calea asta mi se pare mai bună”. se apucară încă în noaptea aceea să facă veşmintele. Cascade-nori în zbor. Lu Da şi Zhao o porniră împreună spre Cinci Terase. piscurile semeţe păreau a nu se opri decât la porţile cerului. A doua zi. O dată luată hotărârea. Lu Da privi uimit munţii. — Am venit mai cu seamă să vă cer sfatul într-o chestiune măruntă. îi spuse lui Zhao. iar colţii ca de fier păreau. pe stânci atât de-abrupte precum pereţii drepţi stăteau bine înfipţi pinii pleşuvi. pe gura peşterilor se lăsau perdelele lianelor. — Vă rog să poftiţi în templu. se sculară toţi ai casei mai devreme. Înainte de prânzul cel mic ajunseră la poalele muntelui. În urma lor se ţineau ţăranii de pe moşie încărcaţi cu legături de lucruri şi cu daruri. primesc să mă călugăresc şi vă mulţumesc din inimă pentru grijă. cozi de dragon. Argintul din pârâuri răsfrângea razele îngheţate ale lunii. Cineva îi dădu de ştire stareţului şi el le ieşi pe dată în întâmpinare. Când se opriră la porţile templului. tăriile înlănţuite pe care le ţineau în slava înălţimii lor având câteva zeci de mii de ani. soarele îmbrăţişa cu strălucirea sa şalele muntelui.

Templul era cu adevărat majestuos: Portalul de intrare avea în spate coama de jad a muntelui. nu merită mulţumiri! Câţiva slujitori mireni şi novici luară pachetele de acolo. maestrul templului. Pagodă celor şapte caturi era ca-nfiptă-n norii roşii. 83 . 37 Încăperea centrală – cameră în care se intra direct de afară. În turnul cel înalt al orologiului părea că a intrat de veghe însăşi luna. aduseră cutiile. Moşierul Zhao se ridică în picioare: — Am a vă spune un lucru. Chilia stareţului se zărea-ntre licăririle de stele. Un şir de mii de sfinţi călugări dormea în acest lăcaş al măreţiei. Nădăjduiesc din toată inima. unul pe stânga şi celălalt pe dreapta încăperii. dar moşierul îi şopti la ureche: — Aţi venit aici ca novice. Un zvon şi o sclipire de izvor se furişa pe dinaintea cuhnii. diaconul. venerabile stareţ: de multă vreme am dorit să vă recomand pe cineva pentru călugărie. însă până acum n-am găsit pe nimeni. Lu. aflată chiar în faţa stareţului. aş fi nespus de fericit să vă daţi consimţământul. chiliile călugăreşti se zăreau ici-colo din pâcle albe şi din fum. Primul bătrân. El a fost ofiţer în părţile apusene ale imperiului. Aveam actul gata pregătit. O dată intrat. Templul are atâtea donaţii de la dumneavoastră. se scuză Lu. Discipolul vostru a aranjat deja tot ceea ce este necesar. călugărul însărcinat cu primirea oaspeţilor şi secretarul se rânduiră. venerabile stareţ. Prin nori şi ceţuri fumegânde templul se limpezea. — Ei. se contura. acolo. doar nişte lucruri neînsemnate. însă din pricina necazurilor ce nu i-au mai dat pace. Astăzi m-am întâlnit cu vărul meu. iar Sala cu scripturi de aur se-afla cu faţa către munte. Ţăranii. Imaculatul îl invită pe Zhao în salonul de oaspeţi37. după rang. să vă arătaţi mila şi bunătatea. punându-le înaintea stareţului. supraveghetorul. după ce lăsară lecticile la locul cuvenit. dispusă la mijlocul casei şi care servea drept salon pentru primirea oaspeţilor. iar templul închinat lui Buddha plutea în ceţurile norilor. Se ridică şi ocupă locul de lângă moşier. cum de v-aţi aşezat chiar sub ochii stareţului? — Nu mi-am dat seama. şi de dragul meu să-l primiţi între călugări. Lu Du se aşeză pe o bancă pentru meditaţie. — De ce aţi venit iarăşi cu daruri? protestă Imaculatul.Moşierul Zhao o luă înainte urmat îndeaproape de căpitanul Lu Da. ajutorul de stareţ. pe două şiruri. s-a dezgustat de viaţă şi ţine să se călugărească.

— Lucrul acesta ne va face cinste. Murmură o incantaţie. socotind că. Când terminară. le zise primul bătrân celorlalţi. îndepărtează-i pentru puţin de aici. În sala de rugăciuni se adunară cinci-şase sute de călugări. după părerea lor. Il uminatul alese o zi şi o oră favorabile. eu mă supun. îl priveşte! O dată pregătită masa. Aprinse un beţişor de santal. zise cu glas scăzut primul bătrân către ceilalţi. nu arată a om care vrea să se retragă din viaţa mireană. Zhao scoase nişte arginţi: ceru să se cumpere materialele de care era nevoie şi să se lucreze totul în templu. răspunse stareţul. Vrem să-i vorbim stareţului. acesta nu trebuia cu niciun chip primit. care te îngrijeşti de oaspeţi. — Dacă stareţul îl sprijină. Omul acesta este. Nimic mai uşor. sub înfăţişarea-i lumească. cu ei în privinţa primirii noului-venit. îmbrăcaţi îngrijit şi cu 84 . pelerina cu glugă şi perniţa pentru bătut mătănii. Inima îi e dreaptă. Dacă ne ascultă sau nu. Nimeni dintre voi nu-i poate sta alături. Un novice le aduse ceaiul. Imaculatul îi chemă lângă el pe primul bătrân şi pe maestrul în ceremoniile religioase şi se sfătui. urcă pe banca pentru meditaţie budhistă. o stea din ceruri. îşi reveni. apoi le porunci supraveghetorului şi diaconului să se îngrijească de prepararea unui ospăţ de post. deşi îşi dă seama de lipsurile lui. boneta. Când beţişorul arse de tot. Cu toată înfăţişarea lui sălbatică şi viaţa-i înţesată de buclucuri. Călugărul care răspundea de vizitele la templu îi rugă pe Zhao şi pe Lu Da să treacă să se odihnească în clădirea pentru oaspeţi. spuse unul dintre ei. spuse stareţul. apoi rămase liniştit. roba. se întoarse la ei şi le vorbi: Zoriţi-vă cu hirotonisirea lui. O dată golite. — E neam cu patronul Zhao. când puse să se bată tobele şi gongurile. Ştiu eu ce este de făcut. cum să-l refuz? Păstraţi-vă pentru voi îndoielile. Noi ne spunem părerea. aşezându-se cu picioarele încrucişate sub el. sălbatic al noului venit. pentru a nu aduce necazuri lăcaşului. ca novice. stareţul îi invită pe moşier şi pe însoţitorii lui să mănânce. uitaţi-vă numai ce ochi aprigi are. Vă rog să gustaţi din ceai. lui Lu Da nu-i mai lipsea nimic. însă facem ce ni se cere. supraveghetorul prezentă lista cu obiectele care îi erau trebuitoare lui Lu Da. va ajunge ca în cele din urmă să se purifice şi chiar să dobândească sfinţenia. Ţineţi minte vorbele mele şi nu-i puneţi oprelişti. În câteva zile. într-o stare de profundă contemplaţie. — Omul acesta nu are o înfăţişare ispăşită. — Tu. Îl primim. având gata încălţările. Îndată primul bătrân şi ceilalţi îi vorbiră stareţului despre chipul dur. acelaşi novice strânse ceştile.

moşierul Zhao îi pofti pe toţi călugării în Sala Norilor. — Luaţi aminte. i-l întinse lui Profunzime. purtând ca daruri lingouri de argint şi postav fin. înţelepciune. care. Stareţul luă actul pe care mai trebuia completat doar numele şi recită ca mai înainte: „O scânteie de suflet preţuieşte mai mult decât o mie de arginţi. Învăţătura lui Buddha este nemăsurată. să fie smulse toate cele şase rădăcini ale dorinţei. shen. Călugării izbucniră în râs. iar la fiecare din cele cinci porunci „N-am să fac”. rosti cu asprime stareţul. înaintă spre stareţ şi se înclină în faţa lui. Apoi Lu Da fu condus mai aproape de altar. să nu preacurveşti. Lu Da îi spuse: — Cruţă-mi măcar barba şi mustaţa! Călugării nu-şi putură abţine râsul.pelerinele pe ei. mai-marele să-i dea noului călugăr un nume. când stareţul sfârşi. Moşierul Zhao. întoarce-te la dreapta credinţă. însemnat 38 Zhi. să nu furi. 85 . îi împărţi părul capului în nouă smocuri şi le înnodă pe fiecare în parte. iar pe lângă acestea un beţişor de santal. de pe locul său şi cită pe ton de incantaţie din cărţile sfinte: „Să nu laşi niciun singur fir de iarbă. adânc. Iată cele trei întoarceri. Cele cinci oprelişti sau porunci sunt: să nu ucizi. spuse el. Totul trebuie să fie ras cu desăvârşire. La încheierea ceremoniei. Stareţul îşi lăsă mâna pe capul lui şi recită iarăşi: — Întoarce-te la Buddha. după ce se înclinară. Profunzime. după un moment de tăcere. Primul bătrân îi înfăţişă stareţului documentul în temeiul căruia Lu Da intra în tagma lor şi-şi rugă. Profunzime nu ştia că se aştepta din partea lui să răspundă la fiecare din primele trei întoarceri. Bărbierul îşi termină numaidecât treaba. Radeţi tot! porunci. după ce scrise numele. totodată. să nu bei şi să nu minţi. spre stareţul care şedea pe scaunul lui înălţat pe o estradă. După ce se dădu de ştire pentru ce se strânseseră toţi acolo. „Aşa voi face”. Fiecare călugăr. — N-am să le dau uitării. întoarce-te la prietenii acestui ordin monastic.” Primul bătrân îi trecu actul secretarului. un novice îl conduse pe Lu Da până în faţa stareţului. Maestrul de ceremonii al templului îi ceru să-şi scoată boneta. Stareţul porunci să-şi îmbrace straiele de călugăr. pentru că altfel ele vor învia din nou”. Bărbierul îl rase pe cap şi când ajunse cu briciul la mustaţă. şi acolo arse santal şi oferi în cinstea zeităţilor budiste un ospăţ de legume şi fructe. se împărţiră în două grupe. ţinându-şi palmele încrucişate pe piept. Să se cheme Zhishen38.

zicându-i: — Nu se cade. Eu am să vă trimit din când în când veşminte de schimb. dacă eu vreau să dorm? le-o întoarse Lu. Noaptea trecu fără niciun fel de întâmplări. Apoi îl chemă lângă un pin pe Profunzime şi-i şopti: Frate bun. îl asigură Profunzime. vorbeşte urât sau încalcă regulile. Călugării din stânga şi din dreapta lui îl înghiontiră. iertaţi-l. Aveţi grijă de dumneavoastră. se poate să nu vrei să înveţi cum să stai şi să meditezi? — Ce vă priveşte pe voi. Stareţul şi călugării se retraseră în templu. părinţi călugări aici de faţă. — Mă voi supune. 86 . de la călugări şi urcă în litieră. Profunzime. Altfel. Moşierul Zhao îşi luă rămas bun de la stareţ. bun! — Ce tot îi daţi cu ţipar39? Mie-mi place să mănânc ţestoase! — Ah. Supraveghetorul îl prezentă pe Lu Profunzime celorlalţi monahi şi pe urmă îi arătă lăcaşul de meditaţie al călugărilor. O dată întors în lăcaşul pentru meditaţie. nu este nevoie să mi-o mai spuneţi. fratele vostru mai mic. — Mai târziu am să-mi arăt marea recunoştinţă. să cânte. nepriceput în felul de a se purta. A doua zi. arătaţi-vă în toate înţelegerea. puse capul jos şi adormi pe dală. îl asigură stareţul. de dragul meu. Zhao se pregăti să se întoarcă acasă: îşi luă rămas bun de la stareţ. După micul dejun. el îşi împreună palmele şi spuse: — Preaonorate stareţ. Călugării vârstnici îl vor învăţa încetul cu încetul să recite psalmii şi scripturile. Dacă te-ai făcut călugăr. — Bun. Dacă uită să ia parte la unele slujbe.sau mărunt. Lu Profunzime se prăvăli pe banca sa. tot acest alai o porni pe munte în Jos. Ţăranii cu care venise îl urmară purtând cealaltă litieră acum goală şi cutiile în care aduseseră darurile. înspre casă. de astăzi încolo felul vostru de viaţă s-a schimbat. este un om direct. frate mai mare. Vă implor. care încercă în zadar să-l mai oprească. cu greu o să ne mai putem revedea vreodată. primi din partea lui câte un dar. bunătatea şi mila. ce mai amărăciune! 39 Joc de cuvinte: bun şi ţipar sunt cuvinte omofone – shan. să ţină slujbe şi să mediteze. promise Zhao. însă în transcripţii grafice diferite. — Fiţi liniştit. venerabile. aflat într-o pădurice din spatele templului. Acolo. moşierul fu dus cu un întreg alai de călugări până la poarta templului. Ţineţi-vă firea în tot ce faceţi şi în nicio împrejurare să nu vă mai daţi mare.

că era cât pe ce să şi mor. Şi ne-amintim de doi îndrăgostiţi însinguraţi de-o cale. Se poartă ca şi cum nici n-ar fi intrat în tagma noastră. unde era un loc gol. şi uite-mă ajuns să nu mai ştiu de niciun gust. sfătuindu-i: — Stareţul îi ţine partea. reflectând: „Ce-i de făcut? Odinioară eram deprins să bag zilnic în mine băutură bună şi carne gustoasă. Aşa au trecut patru sau cinci luni. îşi puse pe el sutana din postav negru. am îndurat atâta de foame. schimbă încălţările călugăreşti şi ieşi cu paşi mari pe poarta templului. Neluat în seamă de nimeni. a şi spus că nimeni dintre noi toţi nu-i poate sta alături şi că unul ca el va dobândi sfinţenia. Acolo ciobănaşii dau de săbii vechi şi de pumnale. Nu uitaţi de obrazul patronului nostru. Se aşeză pe o bancă joasă. nici moşierul Zhao nu mi-a mai trimis nimic de-ale gurii. cam pe la jumătatea drumului. Începu să coboare muntele şi. îi spuse stareţului cel care era chiar mâna lui dreaptă. de care erau agăţate două vedre acoperite. foarte gustoasă. Lu Profunzime începuse să se trezească. ci ar aparţine tot lumii celei muritoare. se opri să-şi tragă sufletul într-un pavilion aflat acolo. A doua zi vrură să se plângă stareţului. nimeni n-a mai îndrăznit să rostească un cuvânt de rău pe seama lui. zări urcând muntele un bărbat cu o cobiliţă. avea un chef grozav să dea ceva pe gât. În tot timpul ăsta. se ducea în spatele Templului lui Buddha. De unde până unde-amărăciune? Călugării se dădură bătuţi şi îl lăsară să doarmă. Departe. Ce putem face? Cel mai bine este să nu vă puneţi cu el şi să-i daţi pace.— Nicidecum! Burta ţestoasei e grasă şi dulce. Profunzime dormea buştean noapte de noapte şi sforăitul lui întrecea bubuitul tunetului. Iarna bătuse deja la uşă şi din tihna îndelungată care-l moleşise. Abia târâindu-şi picioarele. Călugării îi urmară povaţa. 87 . şi-o încinse cu un brâu la fel de negru. Profunzime se va îndrepta cu siguranţă mai târziu! De atunci. Cum să ţinem un asemenea om printre noi? — Fleacuri! îi opri stareţul. „gât de gâscă”. însă primul bătrân îi opri. — Profunzime este lipsit de cea mai mică bună-cuviinţă. în faţa lui. De când sunt călugăr. omul ducea într-o mână un cauc şi cânta: Vechi câmp de luptă-n faţa muntelui ce-i zice Nouă li. Mi-e martoră gura! Măcar de-aş putea face rost de nişte băutură!” Şi-ntr-adevăr. Pe Râul Wu pânze de ape-s încreţite de-un zefir. Ca să se uşureze. Într-o zi luminoasă.

— Băutură de soi! se lăudă omul. — Cât ceri pe-un vas? — Te ţii de glume. bălăngănindu-şi cobiliţa. după banii pe care ţi-i datorez. dar îşi înghiţi mânia şi supărarea. Ţăranul căzu pe brânci. îi înhăţă cobiliţa cu amândouă mâinile şi-l lovi cu piciorul în spate. ţinându-şi firea. nimănui altcuiva. Cum aş îndrăzni să vând băutură unui călugăr? — Chiar nu vrei? — Poţi să-mi iei viaţa şi tot nu-ţi vând. Într-un târziu îşi trase braţele din sutana neagră şi-şi legă în jurul mijlocului mânecile acesteia. călugăre? — Cum să glumesc eu. Împărţi băutura rămasă. Băutura i se urcase la cap. cără cele două vedre înapoi în pavilion. Frânt de oboseală. într-un târziu. apăsându-şi cu palmele locul lovit. şi o vând bucătarilor. Profunzime se năpusti din pavilion pe urmele lui. Lu Profunzime rămase ca ţintuit în pavilion. ieşi şi se întinse la rădăcina unui pin. Peste puţin un vas era deja golit până la ultimul strop. omule? întrebă Profunzime.Lu Profunzime se uită lung la omul care se apropia. — Ce anume ai în vedrele alea. Iată cam ce privelişte oferea: 88 . bălăngănindu-și larg braţele. purtătorilor de lectică şi ălorlalţi oameni care trudesc acolo. măturătorilor. spuse sătul Profunzime ţăranului care abia mergea. şi se apucă să toarne pe gât băutura rece. Hainele de pe el atârnau sfâşiate. îmi ia înapoi toţi banii şi casa. Zăcu acolo. Tăria băuturii i se revărsa în tot trupul. luă caucul şi o rupse la goană pe munte în jos. ţăranul îşi ridică pe umeri cobiliţa şi o porni din nou la drum. parcă luat de-o vrajă. — Omule. — Nu te omor. Cu tine? — Băutura o duc sus. de teamă să nu-l afle stareţul şi să-şi piardă tot rostul. simţind încă durerile de pe urma loviturii. îţi cer să-mi vinzi băutură. acesta se opri din mers şi intră în pavilion. punându-şi jos sarcina de pe umăr. la templu. Văzând că n-are cum s-o scoată la capăt cu călugărul acela ciudat. date cu împrumut de templu. Stareţul mi-a şi pus în vedere: dacă vând din băutură fie şi numai unui călugăr. jumătate în cealaltă. mâine să dai pe la templu. lăsând să i se vadă omoplaţii tatuaţi. jumătate într-o vadră. Porni să urce muntele. Multă vreme nu se putu mişca şi ridica de jos. le îndepărtă capacele. Să se ducă la templu nu mai putea. Profunzime culese caucul rostogolit la pământ.

Iar portarul care lasă să intre un călugăr beat. Ţinea cu orice preţ cât mai curând să stea în faţa marilor judecători. Cu Profunzime nu era însă de glumit. nărăvaşul. Ia-o din loc cât mai iute. cât îl ţineau picioarele.Capul ca un bolovan de greu. Beat turtă. Cătând spre marele palat ceresc. silindu-se să nu cadă. dând năvală spre a se adăposti în Palatul Sutrelor. dar înfricoşaţi de apariţia lui fioroasă se îmbulziră care mai de care s-o ia la fugă înapoi. se holbă la cei doi şi se burzului înjurându-i: — Mama voastră de ticăloşi! Aşa va să zică! Vreţi să mă bateţi? Atunci staţi că vă arăt eu vouă! Văzând că se-ngroaşă treaba. Ca atare. despuiat. — De data asta te cruţ. dacă vrei să scapi de cotonogeală. aflând ce se întâmplase. Cei doi paznici îl urmăriseră de departe şi-i ieşiră înainte. cu toţii vreo douăzecitreizeci de oameni. ticălosule. se alege el însuşi cu zece lovituri. unul dintre călugări o rupse la fugă. De cum îi zări. — Eşti discipolul lui Buddha. Ajunse la poarta templului. îl ocăra pe-naltul lui stăpânitor şi-n nerăbdarea sa de a ajunge totuşi undeva. Se-napoia la templu. el îi smulse omului bambusul din mână. ochii sângerii. acum ştii rânduielile: călugărul care încalcă opreliştile şi bea are să primească patruzeci de lovituri cu bastoanele de bambus şi o să fie alungat din templu. din picioare. spuse el şi intră în templu. împiedicându-i trecerea cu bastoanele de bambus. Profunzime îl pocni cu un pumn. să-i raporteze supraveghetorului. el scoase un răcnet cutremurător ca tunetul şi se repezi cu paşi mari înspre ei. părând un fel de şarpe prins în plin şuvoi al cursului de apă dimpotrivă. picioarele uşoare. legănânduse pe picioare. Înarmaţi cu ciomege. în vreme ce celălalt încercă să-i ţină piept vinovatului înfuriat. Oamenii n-aveau de unde să ştie că fusese ofiţer. în stânga şi în dreapta. chemă la el paznicii. cu gândul să tabere asupra lui Profunzime. se bălăbănea în faţă şi în spate. dar felul de a fi nu şi-l schimbase. Portarul se clătină. clătinându-se. şi când îşi reveni. Urcuşul îi era pe şapte cărări de parcă ar fi fost cocoru-n zbor împiedicat de vânt. gemând şi văicărindu-se. i-l azvârli cât colo şi-i arse o palmă de-l ameţi. prinţul drăcesc gândea să pună foc. se apucase să lovească. aceştia se strecurară prin coridorul apusean ce da spre intrare. Supraveghetorul. Era drept că Lu se călugărise. uşierii şi purtătorii de lectici. a cărui uşă 89 . bucătarii. crezând că astfel va deschide palatul tainic din pământ. pe oameni să-i ucidă şi pe călugări să-i alunge în pustie. cum de cutezi să te întorci în halul ăsta? Orb nu eşti. obrajii-n flăcări. încât omul căzu lat la pământ.

oamenii ridicară ciomegele şi ieşiră să-l înfrunte. Acesta nu se trezise încă. Aţi văzut ce s-a întâmplat astăzi? Ce să caute printre noi pisica asta sălbatică? Ne întinează în totul curăţenia traiului nostru. Profunzime îl recunoscu totuşi pe stareţ. — Du-te chiar acum şi te culcă. — Aşa stareţ care închide ochii la asemenea greşeli. A doua zi. Fără să înţeleagă nimic.zăbrelită o zăvoriră bine. Deodată Lu năvăli afară. i-aş fi snopit în bătaie pe catârii ăştia râioşi! Stareţul porunci unuia dintre ajutori să-l ajute pe Profunzime să ajungă la chilia sa. i se adresă stareţul. îşi spuseră ei. unde se opri să se uşureze. ajutorul se luă după el: călugărul merse ţintă în dosul Templului lui Buddha. nu fii nesăbuit! îi strigă el. Deocamdată n-avem încotro. — Am băut puţin şi. numai cu sutana pe el şi în picioarele goale. Apoi îl lăsă să se spele pe mâini şi după aceea îi spuse: — Venerabilul vrea să-ţi vorbească. zâmbind cu ironie. De cum se trânti pe pat. fără să le fac vreun rău. Vom vorbi mâine. te-am învăţat să-ţi intre în cap o dată 90 . ăştia au sărit în haită să mă ciomăgească. Fă-o de dragul meu. — Dacă nu eraţi dumneavoastră. Călugării se strânseră gloată în jurul stareţului. Ascunse ciomagul. supraveghetorul se grăbi să-l înştiinţeze pe stareţ. — Profunzime. care veni într-un suflet pe coridorul unde se dezlănţuise bătălia. uluit. Profunzime adormi buştean şi începu să sforăie zgomotos. după micul dejun. nepricepând nimic. trebuie să-l iertăm. — Profunzime. Ajutorul nu se putu stăpâni şi izbucni în râs. n-am mai pomenit. Profunzime îl urmă ascultător până la mai-marele templului. Asistentul rămase să-l aştepte la uşă. Mâine o să vorbesc eu însumi cu el şi asta o să-l facă să se-ndrepte. Venerabile. Profunzime urcă în zbor treptele şi cu un pumn şi o lovitură de picior sparse uşa. stareţul îl trimise pe slujitorul său să-l cheme pe Profunzime. Prin aburii beţiei de care era stăpânit. Între timp. el va atinge sigur perfecţiunea. mai înainte tu ai fost căpitan şi eu te-am primit printre călugări numai fiindcă s-a pus chezaş pentru tine moşierul Zhao. îl urmau trei sau cinci ajutori de stareţ. De la bun început. când se retraseră în chilii. măcar pentru obrazul stăpânului nostru Zhao. — În ciuda purtării sale necuviincioase. se apropie şi salută. — Învăţăceii voştri v-au atras mai dinainte luarea aminte în privinţa lui. Neavând de ales.

10 litri. porunci să se aducă masa de dimineaţă şi în cuvinte pline de blândeţe îl sfătui să se schimbe. să nu ucizi nicio fiinţă. De acum înainte să încetezi pentru totdeauna cu relele! — N-am să mai îndrăznesc! N-am să îndrăznesc! îl asigură Profunzime. Stareţul îl opri la el. cum de-ai cutezat să nu iei în seamă porunca împotriva băuturii şi să ne tulburi traiul nostru în curăţenie? Dacă n-ar fi la mijloc cuvântul moşierului Zhao. Nimeni n-a zis că pruncu-ajunge moşneagul la beţie Şi nu s-a auzit că terciul goneşte ca un câine. Îi dărui o sutană croită dintr-un material fin şi o pereche de încălţări călugăreşti şi îi spuse să se înapoieze în chilia sa. ale călugărilor.pentru totdeauna cele cinci porunci pe care nu trebuie să le încalce niciun călugăr. care a ieşit destul de bine. Iar omul ce n-a supt-o încă e parcă fără gură. De-altfel ştiu şi-o vorbă veche ce stă de mărturie. Dar poţi uita şi cum te cheamă. focul. 91 . Cum din orez ţinut în apă. ai spart uşa cu zăbrele stacojii de la Palatul Sfintelor Scripturi. Şi n-ai s-o poţi bea şi pe-a patra. Aceste cinci oprelişti sunt legiuirile noastre. ridicându-se şi împreunându-şi mâinile. să nu preacurveşti. 40 Un dou. apa. nu face nicio undă. Iar cea dintâi dintre ele este ca niciun călugăr să nu pună strop de băutură în gură. urmă stareţul. Pe vremuri un sfânt vestit a luat condeiul şi a compus un poem închinat băuturii. Când trei sute de dou40 la alţii sunt doară picătura. care nu-ţi fac deloc cinste? Profunzime îngenunche în faţa stareţului şi spuse: — De azi încolo n-am să mai făptuiesc aşa ceva. — De vreme ce te-ai călugărit. altfel n-am mai fi ce suntem. Atunci cum de te-ai îmbătat ieri seară? Ai bătut paznicii. Din trei bărdace răsturnate ţi se înmoaie mâna. în aburi de beţie. să nu furi. chipul licorii-nvie. în plină nebunie. Pentru ce ai săvârşit toate acestea. Pământul. te-aş izgoni din templu. c-atât îţi e măsura! Sunt unii care-şi bagă buza să şi-o clătească numa. vuitul clădit-au toate omul. În chiup stă băutura lină. Şi ochiul poate treaz să-ţi fie. Iată-l: Dintotdeauna băutura l-a dus pe om la rele. să nu bei şi să nu minţi. ba i-ai pus pe fugă pe bucătari şi pe ceilalţi oameni ai templului cu ţipetele şi urletele tale ameninţătoare.

n-aş fi luat cu japca vadra omului ăluia. a ieşit din chilia sa şi pe neştiute a ajuns în afara templului şi a rămas locului încremenit. Dinspre poalele muntelui răzbăteau zăngăneli metalice. Pentru că dacă dintr-unul slab cu duhul poate face un viteaz. Profunzime se duse până în faţa fierăriei. 42 Portal ornamental. am chiar ce-mi cereţi. care avea între cinci şi şapte sute de familii. meştere? îl întrebă el pe cel mai vârstnic dintre ei. echivalează cu aprilie. cu două. trei sau patru luni. dar şi să împingă la nesăbuinţă şi distrugere. Curând. agricol. este-o vorbă: „Nu-i băutură să îmbete. În piaţă se găseau de vânzare carne. Nimerise în piaţa târgului. prin luna a doua41. trecu pe sub un pailou42 pe care erau înscrise cuvintele: „Wutai – tărâmul binecuvântat”. al Chinei tradiţionale. 43 Cincizeci de kilograme.Chiar sfântul intră-n strai de viaţă. Sfinţia Voastră. din tine. cu părul crescut anapoda după ras. ce bunătăţi au pe aici?” Zgomotele acelea puternice pe care le auzise de pe munte veneau de la o fierărie. luă câţiva arginţi. Lu Profunzime n-a mai cutezat să treacă dincolo de poarta templului. — Toiagul îl vreau de o sută de jin43. ci aş fi coborât până aici şi mi-aş fi cumpărat singur băutură după plac. Dar luptă cu-o beţie rară eroul pentru ţară. vântul sufla uşor. — Ai ceva oţel de seamă. Ce doriţi să vă facem? — Aş vrea un toiag şi un cuţit monahal. într-o zi. Se spune că băutura poate da ghes faptei. „Ce mai stau locului? îşi zise. îi vârî în sân şi o porni pe munte la vale. omul se opri din lucru şi-i răspunse: — Luaţi loc. unde îl va duce ea pe cel îndrăzneţ şi neînfrânat? De la această beţie şi de la scandalul care i-a urmat. De-aş fi ştiut de târgul ăsta. 41 Luna a doua după anul calendaristic lunar. Şi totuşi neîntrecuţii băutori nu şi-ar face niciodată plinul. ţepos şi neîngrijit. Ia să văd. golind în el ulcica. trei sau cinci arcuri. 92 . mut de uimire în faţa frumuseţii crestelor înverzite. băutură şi făină. Aveţi oţel din cel mai bun? — Umilul de mine. se-mbată om de ceară”. Cât de mari şi de grele doriţi să fie toiagul şi cuţitul? Le lucrăm cum vă e dorinţa. De atâtea zile m-am chinuit tot cu apă de izvor. când vremea se încălzise. Să smulgi ce-i ruşinos şi poftă. Trei bărbaţi băteau fierul. Profunzime se întoarse la el. Apoi. Speriat de înfăţişarea noului venit. legume.

— O să iasă prea gros. pe deasupra urât la vedere. dar o să-l puteţi clinti. că văzu la streaşina unei case prins un steag. — Îmi cer iertare. Mergeţi în alt loc. — Fără nicio tocmeală. Dacă-ţi iese treaba bine. am să beau în altă parte. douăzeci de paşi. Cât despre cuţit. şi iertaţi-mă că nu vă pot face pe voie. vi le dau la preţul cel mai mic! Plătiţi cinci liang de argint pe ele. ca să nu mai zic ce greu de mânuit o sa fie. la fel de greu ca halebarda prinţului Guan. O să fie aşa. dar n-am să uit să dau pe la tine să-ţi zic o vorbă. — Cât mă costă amândouă? vru Profunzime să ştie. — Nu se poate una ca asta. Ascultaţi umilul meu sfat şi lăsaţi -mă să vă bat un toiag călugăresc de şaizeci şi două de jin. preasfinte. ca de-un cot. Că doar şi el era om. Sfinţia Voastră. Ridică apărătoarea ce acoperea uşa. dar prăvălia asta în care servesc este a templului şi banii cu care o ţin tot de la templu i-am primit. ţinu să-l asigure Profunzime. Dar de n-o să-l puteţi urni din loc. altfel îmi ia înapoi banii şi mă alungă pe drumuri. atunci fă-mi-l de optzeci şi unu de jin. Hai cu mine să bem ceva. să nu-mi cereţi mie socoteală. Meşterul făurar luă banii şi promise să se apuce pe dată de lucru. dacă tot nu vrei ca mine. Profunzime plecă de la fierar şi nu făcu nici zece. — Mare lucru dacă-mi vinzi şi mie puţină băutură! N-am să spun că am băut de la tine. te alegi şi cu o răsplată. — S-a făcut. nu glumă. stareţul. nu altceva. că doar acum am de lucru. Sfinţia Sa. Umilul de mine am să încerc să-l fac. Sfinţia Voastră. mi-a poruncit să nu dau de băut călugărilor. Vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău. 93 . — Dacă-i pe-aşa.— Prea greu! râse meşterul. — Mi-a mai rămas nişte mărunţiş. Sfinţia Voastră? Până şi halebarda prinţului Guan din vechime nu avea decât optzeci şi unu de jin. se scuză patronul. dar nu pot să viu. o să vi-l făuresc din cel mai bun oţel. — Fie. — Sunt şi eu în totul pe măsura lui. bătând în ea şi strigând: — Aduceţi de băut! — Iertaţi-mă. intră şi se aşeză la o masă. semn că acolo se afla o cârciumă. izbucni supărat Profunzime. — Umilul de mine socotesc că fie şi de treizeci-cincizeci de jin ar fi destul de greu. preasfinte.

— De unde vii. în mijlocul unor caişi înfloriţi. Stă-ntr-o rână la un capăt de potecă Mult bătută. de birt. după ce-l măsură de câteva ori cu privirea. Alte trei-cinci cârciumi îi făcură aceeaşi primire. călugăre? îl întrebă ţăranul. Intră. Văzându-i înfăţişarea atât de puţin obişnuită şi auzindu-i glasul care nul arăta deloc de prin partea locului.Se ridică de pe scaun. — Nu sunt. Scaune şi mese albe în bodegă. străin. Departe. — Sunt un călugăr peregrin. nu mi-e îngăduit săţi dau. Iar dacă ştiţi lucrul acesta. Drumul m-a adus prin părţile voastre şi aş cam vrea ceva de băut. Profunzime se apucă atunci să chibzuiască ce cale să folosească pentru a bea totuşi ceva. Birt de mahala bătrân de un şir de vieţi. strigă. poate nu ştiţi că stareţul ne-a poruncit să nu dăm de băut călugărilor. ţăranul îl întrebă: — Cât vrei să bei? 94 . cu nimbu-i vecin. Când înţelese că nu ajunge la niciun rezultat. luă loc la o masă şi ceru: — Patroane. celălalt împotrivindu-se. în capătul celălalt al pieţei. — Preasfinte. cu jujubi. Profunzime se ridică şi ieşi. că sunt cu gâtlejul uscat. — Călugăre. primul stăruind. străjuind-o cânepe şi duzi. se zărea o căsuţă la streaşina căreia atârna un mănunchi de mături din paie. Zeu beţiv pe bălegar urcă printre zei Câtă vreme darul său nu-i. adu-mi repede ceva să beau. Profunzime porni într-acolo şi descoperi că era de fapt un birt de mahala. Sub albastru-acelui steag. Pline-s oalele ciobite cu licori de mei. Poţi petrece cât îţi place focul să-ţi alini. Profunzime nu mai vru să plece şi începu să se târguie. adu o cană cu băutură unui călugăr pribeag. Îngrădirea-i din nuiele. adu-mi repede ceva de băut. — Patroane. înseamnă că aţi venit să mă nenorociţi. dacă eşti cumva de pe muntele Wutai. ieşi din cârciumă şi după alţi câţiva paşi ajunse în faţa altei cârciumi. Profunzime intră şi se aşeză la o masă de lângă fereastră. ciulini.

se întoarse spre ţăran şi-i spuse în semn de rămas bun: — Arginţii care trec peste preţ. cu tot mai multă vigoare. ieşi în spatele casei şi lângă zid descoperi că într-o oală de lut fierbea un câine. Ajuns la pavilionul de la jumătatea muntelui. Am nevoie de niscai antrenament”. Ţăranul se văzu nevoit să mai scoată o vadră. dar am vândut-o pe toată. Ieşi din pavilion. Profunzime sfâşie carnea cu mâinile amândouă. Înainte de a trece pragul cârciumii. o împachetă şi o băgă în sân. Sări în picioare. ţine-i. — Ai carne de câine şi nu vrei să-mi vinzi? întrebă Profunzime. să-şi tragă sufletul. înspăimântat şi cu gura căscată. se scuză proprietarul. uite. Profunzime ceru şi carne. — Am argint. îşi suflecă mânecile şi prinse să-şi vânture mâinile în sus şi-n jos. Băutura începuse să fiarbă în el. Se auzi o trosnitură puternică şi 95 . un braţ izbi unul din stâlpii de susţinere ai pavilionului. Îţi cumpăr jumătate din el. — Mai adu-mi o vadră. făcu nişte mujdei de usturoi. Profunzime tot ar fi turnat pe gât. golind una după alta alte zece ulcele cu băutură. nu pe degeaba! — Cât aţi mai dori? întrebă proprietarul. fără oprire. — Am avut nişte carne de vacă. Prinzând gustul băuturii. călugăre! Profunzime se uită lung la el: — Ce te priveşte? Doar beau pe banii mei. strigând: „Nam mai făcut de multă vreme exerciţii de mişcare. O să viu şi mâine. Nemaiîncăpându-şi în piele de mulţumire. Profunzime se opri şi se aşeză pe bancă. Profunzime fu izbit însă de izul unei arome anume. la stânga şi la dreapta. spuse Profunzime şi-i întinse banii. — Ştiindu-vă călugăr. m-am gândit că nu mâncaţi câine şi de aceea nu v-am întrebat. îl puse într-o strachină şi aşeză totul în faţa călugărului. O pulpă de câine. Dar ţăranul se încăpăţână şi-i spuse hotărât: — Ajunge. Nu trecu mult şi călugărul o dădu şi pe aceasta gata. pe care n-o mai putuse mânca. o întinse în usturoi şi înfulecă plin de poftă.— Nu mă mai întreba atâta şi adu degrabă o ulcea cât mai mare! După ce dădu peste cap zece ulcele mari de vin. Îmi simt mădularele înţepenite şi greoaie. răspunse ţăranul. Cârciumarul rămase locului. urmărindu-şi muşteriul cum o apucă spre Cinci Terase. Ţăranul scoase la repezeală jumătate din câinele pregătit. fără voia lui. Deodată.

în vreme ce pavilionul se lăsă într-o rână. După ce bubui o vreme în zadar. — Vai. Profunzime venea clătinându-se spre templu. La acest zgomot. până ce acela se prăbuşi la pământ într-un nor gros de praf de ipsos şi pulberi aurii. Înşfăcând un par de lemn din grămada de acolo. apoi se întoarse întrebător către idolul din dreapta şi-i urlă: — Ce te-a apucat să-ţi căşti gura aia mare? Îţi râzi de mine? Sări şi pe piedestalul din dreapta şi arse cu sete două lovituri de par în picioarele idolului. uriaşule bun de nimic. cu un zgomot asurzitor. ridici pumnul la mine şi mă ameninţi. se puse să lovească în picioarele idolului. vorbindu-i: — Pisica asta sălbatică astăzi şi-a băut cu totul minţile. Stareţul nu făcu altceva decât să-i sfătuiască astfel pe portari: — Nu-l provocaţi! Întoarceți-vă la locurile voastre. Cu parul în mână. Pentru ce îl mai ţinem aici? — Din vechime se spune că până şi Fiul Cerului nu scapă de beţie. nouă! se văicăriră portarii şi alergară degrabă să-l înştiinţeze pe stareţ. unul dintre cei patru idoli-păzitori aflaţi la intrarea în templele budiste. Aflând despre noua ispravă a lui Profunzime. Se prăvăli cât ai clipi şi acesta la pământ. Iscodind printr-o crăpătură a zidului îl văzură pe Profunzime apropiindu-se. Profunzime izbucni în hohote de râs nestăvilite. Primul călugăr bătrân. Haidem să închidem poarta şi să tragem zăvoarele. ai? Află că nu mă sperii deloc! Sări pe soclu şi-i rupse grilajul la fel de uşor cum ar fi smuls din rădăcini ceapă. supraveghetorul şi alţi călugări cu funcţii în cadrul templului. Fiara asta iarăşi s-a îmbătat criţă. De ce i-am cere mai mult unui călugăr? Dacă a sfărâmat statuile zeităţilor de pază 44 Jingang. acesta se porni să bată cu pumnii în ea. A dărâmat pe jumătate pavilionul de la mijlocul urcuşului pe munte şi a spart idolii păzitori de la poartă. în loc să-mi vii în ajutor şi să baţi şi tu cu mine în poartă. Dând de poarta încuiată.stâlpul se frânse. tu. căruia îi strigă: — Hei. se înfăţişară şi ei numaidecât stareţului. portarii Templului se urcară pe-o înălţime care le oferea o privelişte cuprinzătoare şi se uitară în jos. însă cei doi portari nu îndrăzniră să-i deschidă. 96 . — Vai. Profunzime îşi roti privirea în jurul său şi şi-o opri pe idolul de pază44 din stânga intrării. Profunzime se opri o clipă. nouă! se înfricoşară ei.

Tot el va drege şi pavilionul stricat. traseră zăvoarele şi fugiră de se ascunseră în templu. îşi frecă fruntea şi alergă ţintă spre lăcaşurile călugărilor.de la intrare. cu faţa la pământ. dacă nu mă lăsaţi să intru. zicând care mai de care: — Slăvită fie virtutea! Profunzime îşi deşertă toată răutatea stomacului pe gură. uluiţi. şezând cu picioarele încrucişate pe paturile lor. N-aţi băgat de seamă ce fioros s-a arătat acum câteva luni? — Ce stareţ nătâng! bombăniră călugării. apoi se aruncă pe pat. se împotriviră călugării. Văzându-i că fug de 97 . Pulpa de câine se rostogoli pe jos. Nu se poate să încuviinţaţi atât de uşor înlocuirea lor. porunciră ei paznicilor. Călugării nu suportară duhoarea şi-şi astupară gura şi nasul. — Ehei. Călugării îşi ascunseră feţele după mânecile lungi ale sutanelor. Chiar mi se făcuse foame! şi. să le clădească din nou. aceasta alunecă uşor în lături şi el. Nu deschideţi poarta. — Bravo! rosti Profunzime. împleticindu-se. iar pe de alta nici nam fi putut să-l oprim. Şi tocmai când se aştepta mai puţin. ţipa Profunzime de afară. căzu înăuntru. Ajuns lângă patul său pentru meditaţie. Lăsaţi-l să facă ce vrea. trase apărătoarea uşii şi se năpusti peste monahii care. — Idolii de la intrare erau zeii porţii şi vegheau asupra liniştii Templului. o să aprind o torţă şi o să vă dau foc coliviei ăsteia puturoase de vrăbii. ridicară ochii asupra lui. — Să nu mai vorbim despre aceste stricăciuni. călugării îi puseră pe portari să desferece intrarea şi să-l lase pe sălbatic înăuntru. încât le rupse. ştiindu-l în stare de orice. după ce ieşiră de la el. Chiar de-ar fi zdrobit înseşi chipurile celui dintâi Buddha şi tot n-ar fi nimic. bucurându-se. Cei aflaţi în preajma lui se traseră cât putură mai departe. încercând să-şi desfacă cingătoarea şi anteriul trase atât de ele. culese pulpa şi se apucă s-o înfulece. Apoi numaidecât toţi îşi plecară capetele. Profunzime împinse cât îl ţineau puterile cu amândouă mâinile în poartă. Furios. Se ridică. Portarii se furişară cu băgare de seamă până în dosul porţii. Rămâneţi acolo şi vegheaţi la ce face. care s-a pus chezaş pentru el. catâri raşi în cap. o să-l rugăm pe moşierul Zhao. Când îl auziră. Profunzime icni de câteva ori şi până la urmă vomă pe jos. În faţa sălii pentru meditaţie. Călugării se risipiră şi ei care încotro.

uşierii. făcea salturi înainte şi când nu te aşteptai dispărea înapoi. Înfricoşa prin statura lui uriaşă de opt-nouă chi. Toată încăperea se umplu curând de ţipete şi urlete. îi îndesă carnea în gură. din gura lui bubuiau tunete. Patru sau cinci călugări din cealaltă parte a sălii săriră în ajutorul confratelui lor. supraveghetorul şi diaconul nu se mai plânseră stareţului. o răsturnă. Cine. cu gândul să se dea jos din pat şi să-i scape. Inima îi era cuprinsă de flăcări. azvârliră toiegele. cu mâinile împreunate. Nici împăratul. paznicii. smulse două picioare şi ieşi. Acesta azvârli cât-colo halca de carne. numele originii sale din os zeiesc. tot aşa cum şacalul şi lupul sar hărţuiţi peste râpe. Profunzime se 98 . Mai bine de jumătate dintre călugări ieşiseră pe coridoare. Profunzime lovea orbeşte în stingă şi în dreapta. încercând să-l domolească pe Profunzime. Omul se trase în lături. Ca turbat dădu buzna-nainte. Profunzime se năpusti în întâmpinarea călugărilor. Călugării se repeziră la sutanele şi holurile lor din firide şi ţâşniră afară. Văzându-i. înfăşurându-şi capetele în basmale şi înarmându-se cu ciomege şi toiege. Învălmăşeala care urmă se desfăşură ca un adevărat exod. îndemnându-l: — Ia şi tu o gură! Călugărul îşi ascunse bine gura sub manşetele mânecilor. fapt pentru care chiar idolul budist de pază i se înclină în faţă. bucătarii şi purtătorii de lectică în sala centrală. ţintuindu-l locului. Se strânseră în total vreo două sute de oameni care se pregătiră de luptă. dar Profunzime îl înşfăcă de ureche şi. Setea lui copleşitoare de a ucide nu şi-o putea stăpâni.el. nu stă în calea primejdiei. gata să înfrunte oastea călugărilor. pe când ochii i se roteau după pradă întocmai cum marea se agită în talazuri. Profunzime răcni de furie şi cum nu avea nicio armă asupra lui alergă înapoi în camera pentru meditaţie şi se repezi la masa de ofrande din faţa statuii lui Buddha. văzându-l atât de fioros. îmbulzindu-se înapoi pe coridoare. Străpungând până şi norii. fie el şi primul bătrân. Învârtind cele două picioare de masă. iar din el izvora o tărie-a voinţei de trei mii de zhang. Profunzime rupse o bucată de carne şi i-o întinse călugărului din stânga sa. Cei mai mulţi dintre aceştia. cu agilitatea tigrului şi a şacalului ce se strecoară prin potopul săgeţilor. — Nu vrei să mănânci. constată Profunzime şi duse carnea spre gura călugărului din dreapta sa. ci îi adunară pe toţi călugării. strânse pumnii şi se puse să le toarne lovitură după lovitură în căpăţânile lor rase. ocrotit de cer. De data aceasta. l-ar mai fi putut opri? Stăpân pe situaţie.

erau şi îndreptăţiţi: fuseseră răniţi cu zecile. stareţul se sfătui cu primul bătrân şi hotărâră împreună să-i dea lui Profunzime nişte argint şi să-l trimită în alt loc. strigă stareţul. să-l faci de nerecunoscut? Vei rămâne în preajma mea câteva zile şi mă voi îngriji să-ţi caut un alt loc unde să te poţi duce. Şi voi. spuse că era gata să suporte repararea idolilor şi a pavilionului. el se prefăcea că atacă în stânga. şi lăcaşul acesta sfânt s-a păstrat de o mie de ani netulburat. Apoi îi conduse pe Profunzime în chilia sa. Stareţul se apucă îndată şi redactă scrisoarea. dar de lovit lovea în dreapta. A doua zi. tu mă omori cu zile! Când te-ai îmbătat data trecută. Buddha Wenshu a meditat. Ajutoarele fuseseră dăscălite să aştepte răspuns scris. lămurindu-i astfel acestuia din urmă ce se întâmplase. pe care o trimise prin două ajutoare la moşia lui Zhao. În răspunsul său. cei răniţi puteau să meargă să se odihnească. unde acesta îşi petrecu noaptea. care mi-a răspuns. încât am fost nevoit să-i scriu binefăcătorului tău. de parcă tocmai acest lucru l-ar fi aşteptat. ceru Profunzime.luă după ei şi deodată se trezi prins. — Pedepseşte-mă. Citind scrisoarea stareţului. cerându-şi scuze. În ce-l priveşte pe Profunzime. ai uitat de orice fel de respect şi bunăcuviinţă. îndreptându-se spre clădirea principală a templului. Astăzi ţi-ai băut iarăşi minţile. Însă te-ai apucat de i-ai alungat pe călugări din Sala de Meditaţie şi aceasta este o adevărată crimă. Clocotind de furie. moşierul Zhao fu peste măsură de neliniştit. tulburându-ne felul nostru de viaţă curat. Îşi revenise în bună parte din beţie. Dar şi pe toate acestea le-am fi putut trece cu vederea. Văzându-i pe călugări bătând în retragere. Profunzime se luă după stareţ. călugării dădură înapoi bucuroşi. stareţe. după ce îl salută cu mult respect pe stareţ. Profunzime aruncă picioarele mesei. — Profunzime. Numai cei care erau foarte departe de el îi scăpară. pururea curat. De fapt. ai făcut atâta scandal. Ai distrus pavilionul şi statuile de la intrarea în templu. în miros de santal. Cum să-ti îngăduim azi ţie. nu înainte însă de ai aduce la cunoştinţă totul moşierului Zhao. pe locul unde se află templul nostru. — Profunzime. Stareţul chemă la el pe călugărul care slujea în ziua aceea. om întinat din tălpi până în creştet. Ajunsese cu încăierarea până la uşa sălii pentru rugăciuni. de potrivnicii săi. acesta trebuia să se supună 99 . încetaţi odată! În faţa stareţului. Aici. călugări. Şi-i spuse să trimită monahii înapoi în Sala de Meditaţie. moşierului Zhao. dintr-o parte şi din alta.

vina nu-ţi este deloc uşoară. dacă doriţi să aflaţi lămurit ce profeţie i-a făcut lui Profunzime stareţul. şi-l chemă la el pe Lu. o pereche de încălţări călugăreşti şi zece liang de argint. De data aceasta. mult grăitoarele-i fapte. învăţătorule? întrebă Profunzime. va doborî la pământ fiii neloiali şi demnitarii trădători. fiindcă nu prea ştiai drumul drept. În noaptea trecută am avut o viziune şi ţi-am făcut o profeţie în patru versete şi aceasta o să-ţi fie de folos până la capătul zilelor. ai zdrobit statuile. Din ele se desprindeau următoarele: râzând şi mânuind toiagul monahal. un loc al curăţeniei şi liniştii. După primirea scrisorii din partea moşierului Zhao. Stareţul vorbi. 100 . citiţi capitolul următor. — Încotro îmi cereţi să merg. înjunghiind la mânie cu cuţitul de călugăr. spuneţi-mi profeţia. îţi dau o scrisoare de recomandare pentru un alt loc. căzând în greşeală. ai şubrezit pavilionul şi ai adus într-un hal fără hal casa lui Buddha. Pe deasupra. Iar purtarea ta este din cale afară de netrebnică. Aşa că: Renumele său dintr-un salt A ajuns la trei mii de li-n miazănoapte. S-au auzit până şi-n miazăzi. Ca dovezi. Dar te-ai îmbătat şi a doua oară săvârşind fapte şi mai cumplite. Îmi este peste putinţă să te mai pot ţine aici. ai ciomăgit şi ai rănit o mulţime de călugări. omul acesta se va număra printre eroii adevăraţi. prima oară când te-ai îmbătat ai făcut scandal în templu. La urma urmei. Vă rog. Îi spuse unde să se ducă şi care erau cele patru versete. întinzând spre el degetul arătător. unde ai să poţi să stai.hotărârilor ce fuseseră luate. i se adresă stareţul. stareţul îi ceru ajutorului său să pregătească o sutană lungă din postav negru. — Profunzime. Aici este un templu. De dragul moşierului Zhao.

Dar chiar şi felu-i slobod de a fi i-a modelat dibaci. Am un discipol. pe ape vei fi în deplină înflorire. — Doresc să vă ascult profeţia. du-te acolo şi cere-i să-ţi dea o îndeletnicire monahală. moşierul Zhao aduse chiar el bani şi daruri. îngenunchind. îşi legă la brâu boccelele şi ascunse scrisoarea în chimir. pe care ţi-am făcut-o. înţelepciune. în munţi îţi va merge bine. nutrind un gând curat. Dar orişicâte a făcut. care este stareţul marelui templu Chipul Patriei din Capitala Răsăriteană. 101 . şi astfel statuile fură 45 Zhi. e limpede că tu nu mai ai cum trăi în locul acesta. Stareţul puse să se îndepărteze toate resturile idolilor sparţi şi pe acelea ale pavilionului stricat. Ia această carte. precum un faur Mult timp a fost ştiut doar sub vestita lui poreclă de Călugăr Floare. — În pădure te vei ridica. Se spune deci că în ziua aceea. de aur Astfel tăria şi renumele lui le-au venit de hac dârjilor tâlhari. CĂLUGĂRUL TATUAT FACE SCANDAL ÎN SATUL FLORII DE PIERSIC S-a depărtat de templul din codru. dar la fluviu opreşte-te! rosti stareţul pe un glas cântător. pentru a putea apoi s-o pornească la drum. Cei-simpli i-au pretins neîncetat doar fapte şi iar fapte grăitoare. după care îşi luă rămas bun de la stareţ şi de la ceilalţi călugări şi părăsi Muntele Cinci Terase. Din întâmplare s-a legat frate cu ei. spre a intra între monahi de codru. clar. nu se afla călugăr care să nu se bucure la vestea că Profunzime plecase. Ţine minte ce-ţi spun. nu şi-a aflat măcar un frate în mulţime. Merse de-a dreptul la atelierul fierarului şi rămase în hanul de alături. După ce află ce dorise. pe nume Zhi Qing. qing. stareţul Imaculatul i s-a adresat astfel lui Lu: — Profunzime. curat.CAPITOLUL V MICUL DESPOT PĂTRUNDE BEAT ÎN PATUL DRAPAT ÎN AUR. Deşi monahicescul nume i-a rămas pân’ la sfârşit tot Profunzime. La templu. Am să-ţi dezvălui acum profeţia în patru versete. Şi care o să-ţi fie de folos până la capătul zilelor. Profunzime bătu nouă mătănii. Clarviziune45. Peste câteva zile. ceru Profunzime. până când toiagul şi cuţitul aveau să-i fie gata. Apoi îşi luă desaga la spinare.

nici vorbă să zăreşti în el călugărul budist ce-ngână psalmi. fără să se cunoască nicio urmă a distrugerii. fără un însoţitor la drumeţie. Ostenit de calea lungă pe care o străbătuse pe neştiute. În plin asfinţit.din nou clădite. Vom mai spune că Profunzime a aşteptat câteva zile la hanul de lângă fierărie şi când i-au fost gata cele două obiecte. Unde să se ducă să înnopteze? După alţi douăzeci sau treizeci de li străbătuţi mai mult alergând. iar de ospătat în timpul zilei. Umbrele munţilor se înneguraseră. zări în depărtare. burtoi umflat cum vezi doar la păianjeni. În teacă. arţarii începuseră să nu se mai zărească. arăta ca o bucată dintr-un boa de fier. întocmai ca apa. aducând de la păscut viţeii. Profunzime înţelese că nu mai era cu putinţă să ajungă la vreun han. ci trăsese tot în hanuri încălzite. prins bine sub sutană. pe când trecea un podeţ de lemn. Despre acestea nu vom mai vorbi. era singur. se întreţeseau parcă în aer aburi şi ceţuri străvezii. Lu Profunzime ţinuse mai bine de o jumătate de lună drumul spre Capitala Răsăriteană şi nu se abătuse nici măcar o dată pe la vreo mânăstire. ospătase numai prin cârciumi. de veghe un pescar bătrân. Sutană neagră cu mâneci lungi. primăvara. şi-a făcut o teacă în care şi-a băgat cuţitul monahal şi şi-a lăcuit toiagul. Într-o bună zi. la piept. iar pavilionul fu dres. cu munţi luminoşi şi ape limpezi ca în poveşti. ţepoase. apoi şi-a aruncat desaga pe spinare. şi-a prins cuţitul la brâu şi cu toiagul în mână s-a despărţit de hangiu şi de fierar. petrecută pe mijloc de un şnur negru înnodat. ale cărui capete atârnau într-o parte şi-ntr-alta. pe râu. Pe mal. în lumina roşietică a amurgului. ca de fier. Vrăbiile se înapoiau în cuiburile lor din plopii înverziţi. 102 . din câmp veneau spre case copilandri. Pe umeri toiagul. Picioare ca de stârc. Jur-împrejurul gurii. pe când străbătea fermecat nişte locuri nespus de frumoase. iar prin deschizătura veşmântului. aflată sub o gheaţă de trei coţi. o luntre dusă de plutire. încălţări cu legături înfăşurate strâns pe glezne. pur şi simplu nu îşi dădu seama că între timp se lăsase întunericul. în cătunul Caisului roşu vitele fuseseră deja mânate în staul. puteai jura că-i creşte fuior de lână viu. pus de-a latul. pumnalul sta să-i ţâşnească. Trupu-i era cărnos şi faţa ca de peşte gras pentr-un ospăţ bogat la cină. şi-n înserare purpuriul din razele soarelui curgea pe întinderile de ape. să se odihnească. Pe de altă parte. Meşterului fierar i-a dat peste plata cuvenită nişte argint. Astfel a purces la drum şi nu era unul dintre cei care-l întâlneau să nu îşi spună cât de necioplit arăta acel călugăr ciudat. avea puzderie de fire de păr scurte.

— În noaptea asta avem treburi. — N-am mai apucat să trag la un han. am rugat să mi se îngăduie să înnoptez la nobilul vostru conac. — V-a mirat primirea făcută de ţărani. primul pe locul oaspetelui şi celălalt pe locul gazdei. De aceea. ca să mă legaţi? Nu mia ieşit nimic rău din gură împotriva voastră. — Ce vânt te aduce la noi pe înserat. — Ia-o din loc. nu-ţi căuta necazul cu lumânarea! — Ciudat! Ce atâta zarvă pentru puţinul pe care îl cer? Şi de ce ziceţi că altfel mă paşte necazul? — Mai bine cară-te! De nu o să fii înşfăcat şi legat fedeleş. sprijinindu-se în toiag. alţii încercară să-l domolească. Înaintă înspre ei. Profunzime se opri şi dădu bineţe. „N-am decât să intru în sat şi o să-mi găsesc eu un acoperământ”. cu toate că în noaptea asta suntem până peste cap de ocupaţi.printre copaci. Cum în seara asta n-am izbutit să ajung la un han. ţărănoilor. spuse Profunzime. învăţătura şi discipolii. şi aş dori să rămân la conac peste noapte. călugăre. Sfinţia Voastră. şi îşi întrebă argaţii ce se întâmplase. — Dacă sunteţi călugăr de pe Muntele Cinci Terase. Când ajunse în faţa unui conac. dădu peste o mulţime de ţărani care se zoreau să care lucrurile care-ncotro. ţăranii ăştia neciopliţi mă ameninţă că mă leagă. răspunse el. gata să lovească. dar am respectat şi m-am încrezut întotdeauna în cele trei tezaure budiste: sfinţii. nu te putem primi. Nu le-o luaţi în nume de rău. — Vorbiţi în dodii. Eu am îmbătrânit. 103 . veniţi după mine. v-au crezut un monah oarecare. călugăre? îl întâmpinară ţăranii. Unii ţărani îl înjurară. Profunzime ridică toiagul. Ei n-aveau cum să ştie că sunteţi călugăr de la lăcaşul lui Buddha cel viu. se apără Profunzime. Fără niciun motiv. Cu ce v-am greşit. — Călugărul ăsta vrea să sară la bătaie. răspunseră ţăranii. un sat îndărătul căruia se profilau munţii. Se aşezară după cuviinţă. am plăcerea să vă ofer găzduirea cerută. Mâine în zori pornesc la drum. Profunzime se luă după el şi intră în încăperea centrală. însă tocmai atunci văzu un bătrân ieşind din conac. şi merg în Capitala Răsăriteană cu o treabă. Omul trecuse de şaizeci de ani. — Umilul de mine sunt călugăr de pe Muntele Cinci Terase. îşi zise Lu. îl invită bătrânul. în mână cu un ciomag mai lung decât el. dar şi căutând să-i lămurească asupra nevinovăţiei sale. insultândui. rosti gazda. — Stau numai o noapte şi mâine plec de cu zori.

Venerabile? Oare v-a pus la încurcătură sosirea mea? Mâine o să vă răsplătesc pentru găzduire. Alcoolul poate fi limpede sau tulburel. râse Lu. — Nu mă înfrânez de la carne şi băutură. Acesta este un lucru însemnat în viaţa fiecărui om.Profunzime îşi rezemă toiagul. — Bărbatul trebuie să se însoare. Nu ştiu dacă mâncaţi carne sau nu. argaţii aduseră masa şi puseră pe ea un platou cu carne de vacă şi trei-patru feluri de mâncare de legume. Sfinţia Voastră. iar femeia să se mărite. 104 . aşezară o pereche de beţişoare. Un ţăran veni cu o bărdacă de alcool şi după ce încălzi băutura luă o cupă. carne să fie. După familie. apoi masa fu strânsă şi luată de acolo. Sătenii îmi spun Venerabilul46 Liu din satul Floarea de Piersic. La fel şi cu carnea: mănânc şi de vită şi de câine. Venerabilului Liu nu-i venea să-şi creadă ochilor. preavenerabile. În casa mea primesc adesea călugări. nu aleg. — Dacă nu postiţi. — Vă poftesc să dormiţi în voie. — Vă poftesc să puneţi ceva în gură. Profunzime îşi dezlegă boccelele de la mijloc şi brâul. nu e bine să ieşiţi afară. sens de înaltă stimă faţă de un om în vârstă. Ăsta-i necazul. Pe dată. mi se zice Lu. — Mi se pare mie sau sunteţi nefericit. Cum să vă pricinuiască necaz? 46 Taigong. se ridică şi făcu o plecăciune adâncă. fiica mea scumpă îmi aduce un ginere în familie. Sfinţia Voastră. în aripa alăturată. o umplu şi i-o întinse musafirului. În faţa oaspetelui. voi chema să se întindă masa cu de toate. face parte dintre cele cinci legături omeneşti de bază47. — Vă mulţumesc. părinte. care dispăru şi el numaidecât. — Ascultă-mă. iar satul se cheamă Floarea de Piersic. ce contează unul mai mult? În noaptea asta. Umila mea persoană ar putea îndrăzni să întrebe cum se numeşte onoratul sat de aici şi care este preţiosul vostru nume? — Bătrânul din faţa voastră se numeşte Liu. — Îndrăznesc să vă întreb ce se va petrece aici peste noapte? — Nu este un lucru care să-l privească pe un om despărţit pentru totdeauna de viaţa lumească. Argaţii aduseră orezul. Aş putea să aflu numele vostru mirean şi cel religios? — Învăţătorul meu este stareţul Imaculatul şi el mi-a dat numele religios de Profunzime. se traduce: preţiosul bunic. Dacă peste noapte auziţi ceva zgomote. Acesta nu se lăsă rugat şi cât ai clipi goli şi bărdaca şi platoul.

care ucide fără să clipească. care abia a împlinit nouăsprezece ani. — Aşadar. iar eu o să-i vorbesc ginerelui chiar în camera ei şi o să-l înduplec să rupă logodna. Şi să ştiţi de la mine că no s-o mai vrea cât o fi lumea. Venirea voastră. Ce părere aveţi? întrebă. numai să nu care cumva să trageţi tigrul de mustăţi! — E în joc şi viaţa mea. dar de se-ntâmplă să mai aveţi nişte băutură. M-am trezit deodată cu douăzeci de liang de aur şi cu un sul de satin roşu. — Păi. — Ar fi cum nu se poate mai bine. au strâns în jurul lor între cinci şi şapte sute de oameni şi se tot ţin de tâlhării şi jafuri. tată şi fiu. — Vai nouă. Dar prin apropiere avem un munte căruia i se zice tot Floarea de Piersic. Sfinţia Voastră. bine. Să-l înfrunt. soţ şi soţie. Cum o să-l facă Sfinţia Voastră să-şi ia gândul de la fătucă? — Cât am stat la templul Imaculatului. mi-ar plăcea să mai gust oleacă. — Mâncare nu mai vreau. dar căsătoria asta vine cu totul nedorită. n-are nimic de-a face cu necazul meu. pogorât parcă din ceruri. de ce încuviinţezi să se facă? Doar nu ţi-l bagă nimeni pe gât ca ginere! — N-am decât pe fătuca asta. 47 Wuchang zhi li. Am putinţa să mişc până şi o inimă de piatră. asta-i buba. Noaptea asta a fost aleasă ca prielnică pentru nuntă şi uite-aşa o să mă aleg cu un ginere. Ei. Venerabile! Dacă eşti împotriva ei. părinte. cele cinci raporturi esenţiale în doctrina confucianistă şi anume dintre: prinţ şi norod. — Ar fi minunat! Ce noroc peste noi să ne fi trecut pragul un Buddha în carne şi oase. unul dintre mai-marii lor mi-a zărit fata. O să-i dau fata. 105 . Dând ei pe la mine pe la conac să-şi ia partea. — Mai doriţi să mâncaţi ceva? îl întrebă Venerabilul Liu pe oaspete.— N-aveţi de unde şti. Ascundeţi fata pe undeva. Mandarinii şi oastea de pe la noi nu le fac faţă. care şi-au ridicat o fortăreaţă. mi-am însuşit ştiinţa cauzei şi a efectului. drept daruri de logodnă. Umilul ăsta care vă stă în faţă ştie cum să-l facă pe tâlharul ăla să-şi ia gândul de la copila voastră. ţăranii mai să nu-şi creadă urechilor de uimire. în ultima vreme pe muntele ăsta s-au aciuit doi tartori. doi sau mai mulţi prieteni. nu-mi dă mâna. şi asta-i cea mai amară pricină din care sunt peste fire de supărat. doi sau mai mulţi fraţi. Bizuiţi-vă pe mine. Aflând ce se pusese la cale. tâlharul ăsta e chiar satana.

În depărtare se zăreau patruzeci-cincizeci de torţe. Zidul. — Am trimis-o la un vecin. pe care slujitorii aranjară santal. îl ţine-ascuns pe-acel măreţ ingrat ce nu le dă părinţilor ce l-au făcut nici chiar o fărâmitură de mâncare. avem. perechi de halebarde. Venerabile? vru el să ştie de la gazdă. pădurea lor de arme îl face nevăzut pe Micul Despot cu inimă turbată de şacal. o dată ce ajung. — … Asta e. — Aţi ascuns fata. sub ceţuri fumegânde s-au aşezat vreo câţiva draci şi s-au luat la harţă. Acesta bău douăzeci-treizeci de boluri şi înfulecă toată gâsca. una peste alta. după ce îl conduse până la uşa unei odăi. urmat de ţăranii care asudaseră şi ei de frică. Apoi ceru argatului să-i ducă desaga şi boccelele în odaia oaspeţilor: îşi opri numai toiagul şi cuţitul de monah. apoi îl îndemnă pe Profunzime să bea după pofta inimii. În noapte se zoresc la cununie. — Atunci du-mă în camera nupţială. în preajma codrului verde. sunt fioroşi cu toţii. răspunse bătrânul. descalecă. Venerabilul Liu porunci să se deschidă larg porţile conacului şi ieşi în întâmpinarea oaspeţilor. mesele. şi o mulţime de bărbaţi călare sau pe jos. În umbra muntelui înnegurat de pâcle. În bătătură fu aşezată o masă lungă. Purtată legănat. scaunele şi alte lucruri. Când cerul se întunecă de-a binelea. Pe la ora şobolanului răsunară dinspre munte tobele şi gongurile. De cum îl văzu. iar toiagul îl rezemă de pat. printre platouri mari cu carne şi oale cu băutură. Lăsă în jos draperiile garnisite cu fluturaşi de aur din jurul patului. spuse Venerabilul Liu. Cu inima strânsă din pricina celor ce le pusese la cale cu Profunzime. înaintând în grabă spre conac. bătrânul le porunci argaţilor să aprindă lămpile în faţa şi în spatele conacului şi dintr-o dată tot locul fu scăldat în lumină. Venerabilul Liu ieşi în poartă. Venerabilul Liu şi ţăranii ieşiră să pregătească mesele pentru ospăţ. Cu chipul care mai de care mai hidos. până şi-un trup de sfânt se rostogoleşte descăpăţânat. Au prinsă-n pălărie roibă roşie şi peste straie s-au înfăşurat în frunze de arţar. împărţindu-şi hrana jefuită.— Avem. cum să nu! Liu chemă argatul şi-i porunci să mai aducă o gâscă friptă şi o bărdacă de alcool. Cuţitul şi-l puse la cap. Profunzime strânse într-un colţ al încăperii aproape toată mobila. tigrii munţilor. lămpi şi lumânări. şi iată. luminând ca ziua. flori. îl sfătui Profunzime. Micul Despot era înconjurat de 106 . — Acum vă puteţi duce să vă vedeţi de treburi. se dezbrăcă până la piele şi se trânti pe pat gol-puşcă.

Şi iată-l pe căpitanul lor: Pe cap avea o bonetă ţuguiată. Înaintea convoiului. Despotul îl ajută să se ridice. în dreptul urechii. Câţiva din alaiul lui se înfăţişară cu tobe şi gonguri în pragul intrării şi prinseră să cânte. în acelaşi timp. Despotul se aşeză şi întrebă: — Unde mi-e mireasa. Oamenii lui se strânseră roată în jurul său. pentru ce atâta strădanie şi onoare? întrebă Micul Despot. Sunt cel mai potrivit pentru fiică-ta. — Eşti socrul meu. după ce porunci tâlharilor să priponească de nişte sălcii din curte caii. cu broderii în fir de aur şi cu tivul din lână. ca mulţi alţii dintre supuşii voştri. spre masa încărcată cu bunătăţi şi frumos împodobită. era încins peste mijloc cu un brâu roşu garnisit cu paiete de aur. curtenitor. cu o coamă bogată. Venerabilul Liu îl conduse pe Micul Despot în curte. Straiul ca turnat îţi vine Nu e ginere ca tine! Venerabilul Liu se grăbi spre el cu o tavă pe care se afla o cupă plină cu băutură aleasă. din mătase. Nu-s altceva decât un biet bătrân neînsemnat. În lumina puternică.o mulţime de oameni. călăreau patru sau cinci oameni. apoi pătrunse în încăperea centrală a casei. felicitându-l: Cu boneta lucitoare. Corpul lui puternic de tigru era acoperit de o robă verde. Despotul era ameţit cam pe trei sferturi şi râse în hohote. — Preacinstite socru. armele şi flamurile lor împodobite cu panglici roşii şi verzi sclipeau ameţitor. Sorbi alte trei cupe pline. mărite. cu o floare ca vie. După cupa oferită după datină la coborârea ginerelui de pe cal. rosti Liu. tată socrule? 107 . de un roşu şters. Purta încălţări din piele şi cu tocuri înalte şi călărea un cal mare alb. dar. mulţumit. încreţită în faţă. — N-ai să ieşi în pierdere dacă mă iei pe mine de ginere. îngenunche înaintea lui urmat de argaţii săi. făcută din mătase şi prinsă pe dedesubt. care mai de care îngrămădindu-se şi împingându-se. Flori sălbatice găteau părul bandiţilor. Eşti un mire rupt din Soare. cum de îngenunchezi în faţa mea? — Nu vorbiţi aşa. Capul bandiţilor descălecă la poarta conacului. purtând lampioane din voal roşu.

De aceea. Neştiind ce urmare. Împietrit de frică. nemairăbdând. Luă o lumânare aprinsă şi îl însoţi pe bandit ducându-l prin spatele unui paravan. şi se apucă să-i care la pumni cu nemiluita. lângă pat. o trase într-o parte şi-şi vârî înfrigurat braţul căutând prin aşternuturi. urlă după ajutor. Orbecăi mai departe prin întuneric. una după alta. jos. înaintând pe bâjbâite până-n mijlocul încăperii. Numai că monahul atâta aşteptă: îl înhăţă de capul împodobit cu pălărie şi îl răsturnă pe pat. Îl trase jos. „Ce cărpănos mai e şi socrul ăsta al meu. bună sau rea. Vă rog să intraţi. puse repede mâna pe un lampion şi alergă spre camera nupţială. urmat de o ceată de tâlhari. mare rege. vorbi Venerabilul Liu. Mâine o să fac din tine stăpâna fortăreţei. La lumina lumânării. de-ţi loveşti stăpânul şi soţul? strigă banditul. dar Profunzime strânse pumnul şi. Despotul se zbătu. — Ce-ţi veni. îl auzi şi abia îşi înghiţi râsul care-i gâlgâia în gât. 108 . despuiat din cap pânăn picioare. Nu mai fi atât de ruşinoasă. gras şi hidos. şezând călare pe Micul Despot. Venerabilul Liu fusese încredinţat până în clipa aceea că banditul era potolit de Profunzime cu cine ştie ce cuvinte magice. Nu scoase un cuvânt. Despotul împinse uşa în lături. scrâşnind printre dinţi: „Hoţ de fete!”. de cum auzi strigătul acela înfiorător. Aici este. încât Micul Despot. Profunzime. un călugăr voinic. îi e teamă să vină aici. — Stai numai să-ţi cunoşti mireasa cum se cuvine! i-o întoarse călugărul. până în pragul camerei mirilor. să bem în cinstea socrului meu. căruia îi trăgea lovituri zdravene. lămuri bătrânul. — Umilul de mine o să vă conducă la odaia ei. Când dădu cu mâna de draperia aurită a patului. îl izbi cu sete peste gât şi ureche. N-a aprins aici nici măcar o lampă.— E ruşinoasă foc. chemându-şi de zor mireasa. se răzgândi şi zise: Întâi să-mi văd mireasa şi o să bem mai încolo. Dar când avu cupa în mână. voia să se vadă scăpat cât mai curând de acolo. aşezat în dosul draperiilor lăsate în jurul patului. lângă pat. cu inima bătându-i mai să-i sară din piept. preamărite. lăsându-mi mireasa să mă aştepte în bezna asta grozavă! Mâine o să-i trimit din fortăreaţă un butoiaş cu ulei bun”. de ce nu-mi vii în întâmpinare? întrebă tâlharul. Înăuntru era întuneric ca într-o peşteră. până ce îl atinse pe pântec pe Profunzime. — Mireaso. văzură uluiţi. — Aduceţi alcool. bombăni el. avea să aibă treaba pe care o pusese la cale. îl îndemnă el şi se retrase grabnic luând lumânarea cu el.

Aduceţi-mi mai bine straiele şi sutana să mă îmbrac şi om vorbi pe urmă. nici de două mii de oşteni călări. Călugărul se îmbrăcă. Până şi calul îşi bate joc de mine! Doar când se uită mai bine. Mai înainte am fost ofiţer în garnizoana Yanan şi am lucrat cu bătrânul general Zhong. încercaţi să ridicaţi toiagul ăsta al meu. Nu vă speriaţi într-atât din pricina adunăturii ăsteia de câteva ciori. îşi apucă toiagul de lângă pat şi se aruncă în luptă. izbutind să dea peste un cal neînşeuat. 109 . înţelese că în marele său zor. vă mărturisesc că nu sunt un călugăr oarecare. fără şa. Smulse iute frâul şi. Toţi ceilalţi se năpustiră asupra lui Profunzime cu lăncile şi cu măciucile în mână. Când ieşi pe poartă. călugărul îşi lăsă victima. Însă calul nici vorbă să pornească din loc. văitându-se: — M-aţi nenorocit. cu care săl înduplecaţi pe tâlhar să-şi ia gândul de la fata mea. M-am călugărit că n-am avut încotro. Uite. Atunci. mie! se plânse el. uitase să dezlege calul priponit cu frâul de copac. necăjit de tot ce se-ntâmpla sub ochii lui. Cine şi-ar fi închipuit că o să ridicaţi pumnul asupra lui şi o să-l snopiţi în bătaie. Frânse o ramură dintr-o salcie. bandiţii o rupseră la fugă. Argaţii se înapoiară în cameră cu hainele. dar ce zic eu o mie. se porni să suduie: — Nu-ţi fă grijii Venerabile Liu. ţipând. Venerabilul Liu nu era în stare decât să se văicărească. — Iertaţi-mi proastele năravuri. aşa cum era. — Vai. sări pe spinarea armăsarului şi începu să-l biciuiască înverşunat. ci pe toţi ai mei. Eu nu mă tem nici de o mie. Plesni animalul de vreo câteva ori cu nuiaua de salcie şi ţâşni pe munte în sus. îl ridică şi-l învârti ca pe un lampion. scos din fire. încât să-l faceţi să se lege că o să se întoarcă neapărat şi o să mă omoare pe mine şi pe toţi ai mei! — Nu vă neliniştiţi. Fireşte. În toiul încăierării. călugăre. că doar n-o să zbori de aici. nu se găsi nimeni între ţărani care să-l poată urni. slobozind calul. nu mă credeţi. Dacă nici voi. Venerabilul Liu îl înşfăcă pe călugăr de braţ. răspunse Profunzime. Văzându-l atât de fioros.— Săriţi cu toţii să ne scăpăm căpetenia! strigă tâlharul din fruntea alaiului care dăduse buzna acolo. Despotul se târâse spre poarta conacului. — M-am aşteptat să vă folosiţi de cine ştie ce cuvinte magice. şi atunci Profunzime îl apucă doar cu o mână. Venerabile. în galop. fiindcă am ucis un om. catâr bătrân! îl ocări el pe stăpânul conacului! Am eu ac de cojocul tău. şi nu doar pe mine. o porni cu el. ăştilalţi.

începu el să povestească. Rămâneţi să-mi salvaţi casa.— Atunci vă implor să nu plecaţi. spuse. atunci nemernicul ăla m-a prins. încât să nu mai ştiţi de dumneavoastră. în locul ei. am tras la o parte draperia şi am pipăit încolo şi încoace. Să nu vă ameţiţi însă rău. scăpând cu viaţa. Plec chiar acum şi-am să ţi-l aduc aici pe hoţul ăla râios. Am în casă destulă băutură şi mâncare. — Fratele al doilea a fost aproape omorât în bătaie! Căpetenia cea mare a bandiţilor se sperie şi ceru să i se povestească totul de-a fir-a-păr. Intră şi trage-ţi sufletul. — Ce vorbă-i asta? Nu plec de-aici nici mort! — Aduceţi de băut părintelui. s-a dus întins la conac şi a intrat în odaia de nuntă. Alunecă de pe cal şi se prăbuşi la pământ. Marea căpetenie îl privi uimită. frate mai mare! — Prin urmare asta a fost. părinte. Acesta se afla în fortăreaţă şi tocmai se pregătea să trimită oameni să vadă cum se simţea ca ginere cea de-a doua căpetenie. iar roba verde îi era desfăcută şi sfâşiată. frate mai mare. îi ceru el călugărului. Dar chiar atunci i se raportă că a doua căpetenie se înapoiase. Iar când ai noştri mi-au sărit în ajutor. Gătiţi-mi calul! porunci. m-a lăsat pe mine. Pe când dacă sunt zece la zece părţi beat. îl rugă Venerabilul Liu. am dat peste un călugăr voinic şi gras. Fără să bănuiesc una ca asta. — Dacă sunt numai una la zece părţi beat. — Faceţi cum credeţi că e mai bine. în faţa Marelui Despot. 110 . Banditul îşi pierduse boneta roşie. Micul Despot. Răzbună-mă. în pat. a înşfăcat toiagul de călugăr şi a tăbărât cu ciomăgeala pe ei. sunt în stare să-mi pun la treabă întreaga măiestrie. Aşa se face că am reuşit să fug. m-a trântit pe jos şi s-a pus cu pumnii pe mine până m-a făcut tot numai vânătăi. aşa cum se cădea. care mai de care striga: — Vai şi-amar de noi! Vai şi-amar! — Ce s-a întâmplat de-aţi ajuns în halu’ ăsta? întrebă Marele Despot. — Ce e cu tine? — Fratele tău mai mic o dată plecat de pe munte. rosti prima căpetenie. am putinţa să-mi folosesc doar unu la zece din dibăcia mea. porunci stăpânul. când zări mai mulţi tâlhari apropiindu-se cu sufletul la gură şi cu chipurile răvăşite. ajutorul său. Să vorbim acum despre căpetenia cea mare a bandiţilor de pe Muntele Floarea de Piersic. — Salvează-mă. Dar catârul ăla bătrân şi neghiob îşi ascunsese fata şi.

să-i duceţi magistratului şi să vă cereţi răsplata. şi se năpusti spre el învârtind toiagul. zise el. la lumina torţelor. din câteva salturi Profunzime se trase înapoi. când un ţăran îl înştiinţă că marea căpetenie a bandiţilor de pe munte se apropia în fruntea unei cete uriaşe. Voi n-aveţi decât să-i legaţi zdravăn. se uită bine la cel din faţa sa. — O să mă cunoşti îndată. să stăm de vorbă. Aduceţi-mi cuţitul monahal. Generalul Înfruntă Tigrul îl luă pe Profunzime de braţ. simplu. îşi înnodă poalele robei şi-şi agăţă cuţitul la brâu. ticălos jegos. spre conac. acesta strigă: — Unde e catârul ăla râios? Să iasă degrabă. fost ofiţer din garnizoana bătrânului general Zhong şi nimeni altul. Marele Despot izbuti să scape întorcându-i lovitura. apăsaţi. Se dezbrăcă de sutana călugărească. împreunându-şi mâinile. Când se salută. atrăgându-şi clientela prin mici reprezentaţii de măiestrie în mânuirea armelor. Dar când. O să-i dau eu peste cap. 111 . „salut”. călugăre. într-o altă grafică acest cuvânt înseamnă „învins în luptă”. — Stai o clipă. Înaintând. bandiţii nuşi spun. zări pe marea căpetenie a tâlharilor. de aceea ei folosesc „curăţenie”. de la ultima noastră întâlnire. clocotind de mânie. — Ce te-a dus la călugărie. omul care vindea leacuri pe străzi. Azvârli lancea şi-l salută pe călugăr. vorbă pe care o cred aducătoare de noroc şi aceasta este însoţită de o plecăciune adâncă până la pământ. ţinându-şi strâns toiagul. îl ocări Profunzime. frate? — Vino înăuntru. deoarece. — Cum ai dus-o cu sănătatea. legănându-şi lancea. — Nu vă pierdeţi cu firea. Apucă în mână toiagul şi ieşi în bătătură cu paşi mari. o porniră cu toţii urlând.Bandiţii se înarmară până-n dinţi pentru noua înfruntare. Urmat de oamenii lui. Vocea ta mi se pare cunoscută. Ia spuneţi numele! — Sunt Lu Da. pe munte în jos. să vedem acum pentru totdeauna care pe care îl dovedeşte. răspunse Lu. se rostogoli în jos de pe şa. Despotul râse în hohote. Despotul cel mare încălecă şi îşi luă lancea în mână. Se spune că Lu Profunzime se desfăta bând din plin la conac. strigă. călare. În lumina puternică a nenumăratelor torţe. După acest soi de salut. frate mai mare? Aşadar pe mâna ta a încăput ajutorul meu! Temându-se să nu cadă într-o cursă. Dar m-am călugărit şi acum mi se spune Lu Profunzime. văzu că el nu era altul decât Generalul Înfruntă Tigrul.

Bătrânul n-o are decât pe ea şi îşi pusese speranţa că o să rămână pe lângă el şi o să-l 112 . chiar a doua zi. Zhao. am fugit în judeţul Yanmen. Când am auzit că oamenii stăpânirii te căutau. care ţine de prefectura Daizhou. s-a purtat tare bine cu mine. întors în casă. El era stăpânul unei fortăreţe de sus de pe munte şi toţi îl ştiau de Micul Despot. — Dragii mei. stareţul mi-a dat o scrisoare de recomandare pentru stareţul de la Templul Chipul Patriei din preajma capitalei. Auzind vorba „frate”.„E unul de-ai lor. L-am căutat pe Nouă Dragoni să ne sfătuim ce era de făcut. s-a aruncat asupra mea cu toată ceata alor săi. dar el deja plecase din oraş. unde m-am ras pe cap şi m-am călugărit. Din ziua aia am ajuns ca şi ei. Venerabile. ci se luase după un cunoscut şi se stabilise în judeţul ăsta. un ins în afara legii. din trei lovituri de pumn. moşierul ăsta. nu glumă. gândi mâhnit stăpânul conacului văzându-l pe călugăr alături de tâlhar. dar acesta nu îndrăzni să facă un pas înainte. miam luat şi eu tălpăşiţa în mare grabă. în timp ce Profunzime. Ei. fratele tău mai mic a aflat. deşi îl cheamă Zhou Tong. În cele din urmă se aşeză şi moşierul pe locul al treilea. în cârciuma aia din Wenzhou. Acolo l-am întâlnit pe bătrânul Jin. Atunci când mi-a tăiat calea. lăsându-mi mie locul de primă cinstire. îşi trase iarăşi sutana pe el şi se puse împreună cu Generalul Înfruntă Tigrul la depănat amintiri de demult. — Nu vă temeţi. şi pe când treceam pe la poalele muntelui ăstuia. care nu se mai înapoiase în Capitala Răsăriteană. am fost atacat de tânărul pe care tu l-ai pus la pământ. dar i-am venit de hac şi el m-a oprit să fiu mai marele fortăreţei. Fata lui trăiește cu un moşier bogat. călugărul îl strigă pe Venerabilul Liu. moşierul se înspăimântă mai tare şi rămase şi mai nehotărât. de uciderea măcelarului. Aseară. de când l-am omorât pe măcelarul ăla din Wenzhou. De când ne-am cunoscut. Dar după ce m-am îmbătat de două ori şi am făcut scandal grozav în Sala de Meditaţie. Cine e tânărul ăla pe care mai adineauri l-am cotonogit? Tu cum ai ajuns aici? — De când s-a despărţit de tine şi de Nouă Dragorii. el trebuie să rupă căsătoria fiicei Venerabilului Liu cu Micul Despot. Numai că oamenii legii mă urmăreau îndeaproape şi moşierul a plătit bani. omul de aici mi-e ca şi un frate. frate. şi m-a trimis stareţului de pe Muntele Cinci Terase. Generalul ocupă locul al doilea. arătându-mi respect de la bun început. Aşezându-se pe locul gazdei. mă prinsese înserarea pe drum şi de nevoie am înnoptat la conacul ăsta. Nici că mi-ar fi trecut prin gând că vom da ochi în ochi aici. — De vreme ce fratele meu este mai mare peste tâlhari.

cu toiagul. dar l-ai adus aici şi i-ai oferit şi locul de onoare. — El e omul de care ţi-am vorbit adesea. care se cuvine să-l îngrijească până la adânci bătrâneţi şi mai cu seamă să-i dureze în veşnicie spiţa. cum să nu? îl asigură Generalul Înfruntă Tigrul. în faţa lor. ospătându-i din belşug cu bucate şi băutură pe cei doi oaspeţi. Îi conduse în încăperea centrală. Micul Despot îşi pipăi capul.îngrijească până la adânci bătrâneţi. Numai că teaş ruga. frate Li. Porunci să se aştearnă masa. Profunzime şi Venerabilul Liu coborâră din litierele lor. Venerabile Liu. Cei trei viteji se aşezară şi numai Venerabilul Liu rămase în picioare. Generalul Înfruntă Tigrul urcă pe cal. Cum să-i smulgi singurul copil şi să-l laşi fără niciun sprijin? La aceste cuvinte. iar moşierul luă loc într-o lectică mai mică. Ia aminte la ce 113 . n-aş mai fi mâncat bătaie. câte două bucăţi de carne şi o ulcea cu băutură. anume ofiţerul care a omorât din trei lovituri de pumn un măcelar. frăţioare? întrebă Li. îi oferi câte două pâinici. spuse Profunzime. astfel ca să bea şi să mănânce cu toţii pe săturate. Fiecărui bandit din ceata căpeteniei celei mari. întorcându-i salutul. E vorba de înrudirea ta cu Venerabilul Liu. Vino şi tu cu noi. Ajunşi pe munte. frate mai mare. Venerabilul Liu porunci argaţilor să gătească o litieră. spuse Profunzime. Las toată trebuşoara asta în grija ta. — Nu numai că nu m-ai răzbunat. — Se face. frate. răbufni acesta de cum dădu cu ochii de călugăr. Înapoie aurul şi satinul pe care le primise ca daruri de logodnă pentru fată. să rămâi o vreme în mica noastră fortăreaţă. — Dacă aş fi ghicit mai înainte. el va avea numai de pierdut şi în sufletul lui nu va încuviinţa şi nu va ierta asta nicicând. cuţitul. — Primeşte-le. Venerabilul Liu se lumină la faţă. desaga şi boccelele sale. — Ascultă-mă bine. la intrarea în fortăreaţă. Se pare că tu n-ai ştiut că el n-o are decât pe fata asta. Începea să se lumineze de ziuă. — Ghiceşti cine este călugărul ăsta. şi Generalul Înfruntă Tigrul trimise după Micul Despot. scoase un strigăt de uimire şi se frânse din mijloc într-o plecăciune adâncă. Dacă te însori cu fata. — Vă rog să nu-mi purtaţi pică şi să ne împăcăm. rosti Profunzime. iar marea căpetenie descălecă şi îşi pofti musafirii înăuntru. în care se aşeză Profunzime. Se aşezară cu toţii. frate mai mare.

ci destul de cărpănoşi. tăiară oi şi porci. frate mai mare. Tocmai când se pregăteau să se aşeze la masă şi să ospăteze. iată-le aici. Înconjurat din toate cele patru părţi de stânci ascuţite. răspunseră ei. — Un bărbat adevărat nu-şi ia niciodată cuvântul înapoi! ținu să întărească Profunzime. — Aşa loc uşor de apărat. Venerabilul Liu înapoie aurul şi satinul şi se întoarse la conacul său. că nu strică. cei doi despoţi îşi strânseră în jur aproape toţi oamenii. Cu o plecăciune de mulţumire. — Acum sunt călugăr. Ne întoarcem cât de curând! Le mai dădură nişte porunci celor rămaşi şi o porniră pe munte la vale. să ai şi tu ceva de drum. Generalul Înfruntă Tigrul şi Micul Despot înjunghiară boi şi măcelăriră cai.ţi zic şi las-o pe ea. în semn de legământ. Micul Despot rupse o săgeată. „Văd că au peste tot grămezi de aur şi argint. du-te atunci. lăsând în fortăreaţă doar vreo doi inşi. să se bucure de frumuseţea priveliştilor. Ca distracţia să fie şi mai plăcută. După câteva zile. oaspetele fu condus pe versantul din faţă şi din spate al muntelui. frate mai mare. Darurile de logodnă. A doua zi. dar nici gând să114 . cum aş putea să mai stau printre tâlhari ca voi? N-aş fi şi eu socotit la fel? — Dacă nu te-am convins. pentru ospăţul de rămas bun şi masa fu încărcată cu potire din aur şi argint. Alege-ţi altă fată. era într-adevăr sălbatic şi măreţ. care să-l slujească pe călugăr. „Ce cărpănoşi”. frate. observă Profunzime. Muntele Floarea de Piersic era minunat. — Bea singur câteva cupe. îl sfătuiră ei. în fruntea cetei lor numeroase. îi lămuri el. Noi ne repezim să punem mâna pe niscai bogăţii. pregătind în cinstea lui Profunzime un ospăţ care dură câteva zile în şir. pline cu băutură. îşi zise în sinea sa Profunzime. un bandit li se înfăţişă vestindu-i că două care mari şi vreo zece călători treceau pe la poalele muntelui. şi se ţineau de tot felul de coţcării. Auzind despre ce era vorba. mai zic şi eu. nu voi mai cuteza vreodată să intru pe poarta lor. năpădite de hăţişuri de ierburi. Hotărî să plece de-ndată. dar fără folos. el băgă de seamă că cei doi despoţi ai ţinutului nu erau mai deloc mărinimoşi. încât nu se putea urca pe el decât ţinând o singură potecuţă. Cei doi se străduiră din răsputeri să-l facă să rămână. prăpăstioase. Ce-ţi spune inima? — Ţinând cont că sfatul vine de la tine.

„Dacă o iau pe drumeagul din faţă. oprind totuşi ce-i era de mare trebuinţă. Vasele de aur şi de argint de pe masă dispăruseră. Legă laolaltă cuţitul şi desaga şi le împinse să alunece la vale. că altfel nu-i lăsa inima să-mi dea de la ei. daţi-ne tot ce aveţi mai de preţ şi veţi fi liberi să treceţi! Văzând întreaga ceată a tâlharilor. Generalul Înfruntă Tigrul şi Micul Despot ridicară lăncile şi se avântară înainte. drumeţilor. Ajuns la poalele muntelui. Au aşteptat să smulgă ceva de la alţii. — Ticălosul ăsta chel n-are pic de inimă în el. Lu Profunzime sări în picioare. scrisoarea de recomandare a stareţului. Cu un gest mătură vasele de aur şi de argint de pe masă. După ele aruncă toiagul. până le turti bine. îşi puse desaga pe cap şi ieşi din fortăreaţă. cerându-le să-i toarne băutură. Ne-a făcut-o urât. Călătorii asupra cărora tăbărâseră erau înarmaţi. Îndată îşi deşertă desaga. Prin locul cel mai periculos! E şi dibaci şi încercat! 115 . se întoarseră şi o luară la fugă. apucă toiagul. fură înjunghiaţi. şi le vârî apoi în sac. gândi el. din doi pumni îi trânti la pământ pe cei doi tâlhari. răcni Micul Despot. Să ne întoarcem la cei doi despoţi. îi legă fedeleş cu brâul său şi le îndesă câlţi în gură. Îşi legă cuţitul la brâu. A coborât de-a dura. îi întrebară ce se întâmplase şi aflară astfel de plecarea călugărului. fără să se aleagă cu nicio rană. toiagul şi se aşternu la drum. apoi îşi dădu şi el drumul de-a dura până la picioarele stâncii. Bandiţii puseră mâna pe căruţele lor şi o apucară încet pe munte. Dar după ce goli două ulcele sări în picioare. dădură peste cei doi bandiţi legaţi de un stâlp. ne-a legat burduf şi a luat cu el toate vasele de preţ! se plânseră ei. — Ticălos bătrân! răbufni Micul Despot. dacă sunteţi mintoşi. cântând. Când ajunseră în fortăreaţă. cuţitul. mai bine mă dau de-a berbeleacul în jos pe aici. care rămăseseră mai în urmă. Îşi dezlegară oamenii. — Ehei. o să nimeresc peste ticăloşii aia. în sus. — Ne-a doborât la pământ. Ia să le dau eu o lecţie borfaşilor!” Îi strigă pe cei care se mai aflau în fortăreaţă.mi fi făcut până acum vreun dar. şi pe acestea căzute pe jos le călcă în picioare. Şapte sau opt dintre ei. Îşi căută desaga. Locul era foarte abrupt. Pe unde-a apucat-o? Îi luară urma şi văzură iarba tăvălită pe unde se rostogolise. călătorii înţeleseră că n-au cum să le ţină piept. urmaţi de bandiţii care strigau în gura mare. Se duse pe versantul din spate al muntelui şi privi în jos. pe unde e iarba mai deasă”. Îşi ascunse în sân. lângă actul de călugăr.

să-l facem de ruşine! propuse Generalul Înfruntă Tigrul. Cititorule. Fug într-acolo!” Dacă Profunzime n-ar fi găsit locul acela. — Frate mai mare. în dreapta. când auzi. clinchete de clopoţei. bătând cincizeci-şaizeci de li. dacă doriţi să aflaţi în ce templu a pătruns Lu Profunzime. zise Generalul Înfruntă Tigrul. de departe. în fortăreaţa lor de pe Muntele Floarea de Piersic. aşa că mai degrabă o să dăm de bucluc. iar fumul negru şi înecăcios s-a încolăcit în jurul şi deasupra altarelor verzi de jad. dar în drumul său nu întâlnise niciun han. „Grozav! se gândi. Trebuie să fie un templu. n-o să ne pună unul ca el lucrurile în braţe. Mai bine-l lăsăm şi deocamdată ne facem. iar o parte le-o dăm oamenilor noştri s-o împartă între ei. nu s-ar fi prăpădit peste noapte vreo duzină de suflete şi n-ar fi ars până-n temelii un templu vestit şi străvechi de pe un munte sacru. Îndepărtându-se de bandiţi. La urma urmei. „De azi-dimineaţă mi-a fost gândul doar la drum. Între noi n -au rost asemenea socoteli mărunte. dacă e să ne-ncercăm puterile. Poate că-l vom întâlni noi cândva! Să descărcăm căruţele şi să împărţim prada în trei. citiţi capitolul următor. Aşa. Unde aş putea găsi ceva de mâncare? Căută în stânga. Generalul Înfruntă Tigrul şi Micul Despot se ţineau de tâlhării. flăcările roşii au muşcat nesăţioase din palatele aurii. budist sau taoist. — Eu l-am adus în fortăreaţă. De vreme ce ţi-a furat atâtea bunuri. Nici eu şi nici tu nu-i suntem pe potrivă. atunci când ei sunt clătinaţi de vânt. în viaţă şi în moarte. suntem ca unul. îşi zise. geaba mai încui uşa şi te iei după hoţ! Încotro s-o apucăm? Şi chiar de l-am ajunge din urmă.— Haidem după el. Profunzime merse întruna până spre seară. Zvoana asta va fi venind de la clopoţeii atârnaţi la streşinile unei pagode. şi n-am pus nimic în gură. Eu şi cu tine luăm fiecare câte o parte. Era grozav de înfometat. ia aminte bine la faptul că. că uităm întreaga poveste. 116 . — Ba o lăsăm baltă! După ce-ai fost prădat. partea mea de pradă îţi aparţine. toată ziua.

Luând în paza sa grădinile de zarzavat. Turnul tobei era pe dărâmate. iar zidurile încăperilor de cult erau coşcovite. trecu un pod de piatră şi se trezi înaintea unui templu străvechi. „Cum de s-a dărăpănat în halul ăsta un asemenea templu?” gândi el. ai cărui clopoţei atârnaţi la streşinile acoperişului scoteau clinchete în bătaia vântului. Bătând până la ea. pe o pancartă veche. gardienii de piatră ajunseseră ciungi. Se vedea prea bine că fusese un templu falnic. iar pe Terasa Dragonului se zăreau urme de vulpi. Statuia lui Buddha avea gleznele ascunse într-un desiş de trestii şi semăna vârfurilor de munţi abia răzbătând din zăpezi. Praful şi pulberea s-a ales de templul străvechi. 117 . Dar uşa din fată fusese scoasă din ţâţâni şi zidurile se prăbuşiseră cu totul. La Templul Chipul Patriei norocul şi-a-ncercat. după ce trecuse peste mai multe culmi. Intră pe poartă. Se spune că. vai. dar decăzuse prin vremi şi ajunsese doar o ruină. Lu Profunzime pătrunse în templu în aripa destinată primirii oaspeţilor. cercetând cu privirea lacomă totul în calea sa. Cele ale luohanilor îşi pierduseră capul.CAPITOLUL VI NOUĂ DRAGONI TÂLHĂREŞTE ÎN PĂDUREA PINILOR ROŞIETICI. şi trupurile sfinte le erau aproape năruite. Statuile împăraţilor alunecate într-o rână aveau gurile pline de plase de păianjen. Idolii războinici erau crăpaţi şi betegiţi. Abia înaintase cam o jumătate de li şi în faţa ochilor i se ivi un templu şubrezit. Lu Profunzime a pătruns într-o pădure de pini. abia se mai vedeau ideogramele aurite: „Templul Ţiglelor”. măreţ. Se ştie din bătrâni că norii albi sunt trecători. Deasupra porţii. Intrarea era acoperită de iederă. de parcă ar fi vegheat Muntele Miresmelor. şi pe sânul lor vrăbiile îşi făcuseră cuib. zece munţi şi zece păduri. Mai merse alţi treizeci-cincizeci de paşi. cum decăzuseră cu toate cele sfinte! Bucătăria era plină de culcuşuri de iepuri. cărările năpădite de buruieni. În urma ciocnirii de-acolo de arme şi-armuri. PRONFUZIME PUNE FOC TEMPLULUI WAGUAN Hoinaru-a intrat în Capitala de Răsărit. lăcuită în roşu aprins. Zeiţa Milei se afla împresurată de cioturi uscate şi vrejuri. Şi totuşi câteva schimbări aduc neapărat.

— Sunt de la templul de pe Muntele Cinci Terase. — Scorneli! Într-un templu atât de mare. făcându-i semn cu mâna. Mă mulţumesc şi cu o jumătate de bol de fiertură. cum se zice. de vreme ce eşti din locurile lui Buddha cel viu. dar nu găsi nicăieri vreun vas. De unde să-ţi dăm ţie să mănânci? răspunse călugărul bătrân. Erau numai piele şi os şi aveau chipurile pământii. fireşte. Nu mai avem nimic de mâncare. dar nu primi niciun răspuns. Caut ceva de-ale gurii. Uşa era bine zăvorâtă cu un lacăt şi până şi acesta era acoperit de pânze de păianjen. dădu numai peste găinaţ de rândunici. Doar noi. am rămas pe loc. Ani tot strigat atâta şi nu s-a aflat nimeni să-mi răspundă. — Scorneli! Un călugăr înhăitat cu un taoist să facă atâtea? De ce nu vaţi plâns oamenilor în drept? 118 . Se întoarse în bucătărie. — Ce călugări lipsiţi de bună-cuviinţă mai sunteţi! rosti Profunzime. Unul dintre ăştia a adus cu sine un monah taoist şi până la urmă amândoi au pus mâna pe templu şi au dus totul de râpă. strigând: — Un călugăr pribeag cerşeşte de mâncare! Strigă de mai multe ori. bătrânii. – astfel că i-au silit să fugă pe toţi călugării. ce e rău în asta? — De trei zile n-am băgat noi înşine nimic în gură. dar toţi fraţii noştii s-au împrăştiat care încotro şi am rămas fără niciun bob de cereale. ori. — Vorbeşte mai încet. Noi. Profunzime lovi cu toiagul în pământ. — Templul nostru a fost cândva şi bogat şi vestit. descoperi câţiva bătrâni călugări trântiţi jos pe pământ. — S-ar cuveni. nemaiputând pleca nicăieri. au tăiat şi-au spânzurat. Soba de lut se năruise. murmură un călugăr bătrân.Înaintea chiliei stareţului. lămuri Profunzime. Cu toiagul în mână. Dar aflându-se la răscruce de drumuri. nu se poate să nu fie nimic de mâncare. ăştia pe care ne vezi aici. Ăştia doi şi-au făcut de cap. îşi continuă cercetarea. Profunzime dădu jos desaga din spate şi o puse în faţa idolului Spiritului vetrei. — Sunt călugăr şi am drum lung de străbătut. au tot tras la el călugării pribegi. Într-o cămăruţă din dosul bucătăriei. stăm înfometaţi de trei zile încheiate. să te ospătăm.

strâns pe 48 49 Yamen – sediul administraţiei locale. Călugării bătrâni se repeziră săşi ia partea lor din orez. Era îmbrăcat într-un anteriu de pânză. înfundându-şi-l în gură de-a dreptul cu mâna. Dincolo de un zid năruit. De afară se auzea cineva cântând. zări un taoist legat la cap cu un batic negru. când călugărul bătrân îi zise: — Noi n-am mâncat nimic de trei zile. căni. Profunzime ar fi vrut să înfulece chiar atunci fiertura de orez. unde văzu o sobă de pământ pe care fierbea ceva într-un vas acoperit cu un capac de iută. 119 . îşi luă toiagul şi ieşi să vadă ce se întâmplă.— Părinte. dar Profunzime îi îmbrânci. alungându-i. Taoistul. Profunzime înfulecase cinci sau şapte guri. Dar nu înghiţi mai mult de câteva guri. Lihnit de foame încât abia mai putea îndura. — Ce călugări cu purtare necuviincioasă mai sunteţi. lăcuită ea.”49 Profunzime lăsă toiagul. călugării nu simţiră altceva decât păreri de rău pentru că trebuiau să-şi împartă cu încă unul mâncarea şi se grăbiră să ascundă boluri. numele lui de monah este Desăvârşitul şi are porecla de Buddha de Fontă. ponosită. alţii o luară din loc. Sunt amândoi zdraveni. Niciunul nu aduce a om care s-a despărţit de cele lumeşti. Sunt ca tâlharii de codru şi îşi ascund adevăratul chip sub rasa călugărească. străchini. linguri. dar dintr-o dată se opri. În timpul acesta. un miros îmbietor răzbătu până la ei. înșfăcă o mână de paie de lângă sobă şi şterse praful de pe masă. Dar cum? Lângă plită zări o masă de vară. dar cu un praf de un deget. pe numele laic Qiu. Cum de îndrugă minciuni şi ăia care s-au desprins de cele lumeşti? Văzându-se descoperiţi. Unii căzură. În chineză proverbul sună: Nevoia îţi ascute mintea. Ziceaţi că n-aţi mâncat de trei zile şi uite că fierbeţi orez. Profunzime îşi apucă toiagul şi se furişă în spate. dar uite că te-ai găsit tu să te îndopi cu el sub nasul nostru. Profunzime se spălă pe mâini. Profunzime se aruncă asupra orezului. răbufni. „Nevoia te învaţă. apoi apucă vasul cu amândouă mâinile şi-l răsturnă pe tăblia ei. bine făcuţi şi nu se dau în lături să omoare ori să pună foc. — Cum îi cheamă? — Călugărului îi zice ca mirean Cui. este al doilea născut în familia sa şi e poreclit Demonul Zburător. n-ai de unde să ştii că Yamen-ul48 e tare departe de lăcaşul nostru şi nici mandarinii nu le-ar veni de hac. Săltă capacul şi dădu peste nişte fiertură de orez. Azi făcusem şi noi rost de pumnul ăsta amărât de orez şi-l pusesem la fiert să ne mai amăgim foamea.

aşezat peste o bucată de carne. La mijlocul mesei trona un călugăr gras. Călugărul nevolnic de mine îţi va spune tot. pe ea se aflau câteva platouri cu mâncare. un coş împletit din bambus. acoperit tot cu o frunză de lotus. Avea terenuri multe şi călugări şi mai numeroşii. călugărul se sperie şi sări în picioare: — Te rog să iei loc. să dregem toate zidurile lovite de stricăciune. templul era un loc nemaipomenit de frumos. Masiv şi musculos. 120 . Stareţul nu i-a putut opri. Omul cânta cât îl ţinea gura: Tu la-apus. Avem de gând să punem bună rânduială în templu. Eu şi fără nevastă-o scot la cap. iar pământurile au fost vândute. Călugării s-au împrăştiat care încotro. Ţinânduse după el. Profunzime zări curând o masă întinsă sub un salcâm. Profunzime îşi strânse bine toiagul în mână şi se luă după taoist. În felul ăsta au ajuns să ducă totul de râpă. suntem de curând veniţi. intră în curtea din spatele chiliei stareţului. iar la capătul celălalt se bălăngănea un vas cu băutură. Când Profunzime se apropie. mai avea pe deasupra şi o burtă mare. Avea sprâncenele parcă trasate cu tuş. în picioare avea încălţări de cânepă. iar eu la răsărit. Eu. Taoistul puse jos cobiliţa şi se aşeză şi el la masă. În faţa lui stătea o femeie tânără. Profunzime nu-l slăbi din ochi şi-i porunci: — Dă-i drumul! Zi odată! — Înainte vreme. să bea şi să arunce banii pe femei. de care atârna. frăţioare. — Te rog să te aşezi. iar chipul îi era negru ca tuciul. îl rugă el. împreună cu taoistul ăsta.mijloc cu un brâu în mai multe culori. Călugării bătrâni se apropiară de Profunzime şi îi şoptiră că acela era Demonul Zburător sau cum i se mai spunea: Qiu Al Doilea. Dar cei câţiva călugări bătrâni n-au ştiut decât să mănânce. la un capăt. Tu doar cu lacrima în ochi să-ţi deie. urâtă. — Cum de aţi pus mâna pe templu? întrebă Profunzime. trei ulcele şi trei perechi de beţişoare. nebănuind că era cineva pe urmele lui. frăţioare. Bea cu noi. Pe umeri purta o cobiliţă. învelită într-o frunză de lotus. Tu n-ai bărbat şi eu nu am femeie. din care ieşea afară coada unui peşte. iar ei l-au pârât de una şi de alta mai marilor şi aşa au scăpat de el. Omul.

în mână cu o halebardă. frate. Se înfruntară de paisprezececincisprezece ori. repezindu-se asupra lui. Numaidecât se şi întoarse în spatele chiliei stareţului. Femeia asta este fiica lui Wang Youjin. reluă călugărul. Pe vremuri. pe deasupra bărbatul îi e bolnav şi a dat pe la templu să ia cu împrumut ceva orez. te rog să n-asculţi de bestiile alea bătrâne. Călugării bătrâni mâncau. Acum a sărăcit şi el şi o duce tare greu. bătălia ducându-se de acum în triunghi. Zărindu-l. precum ziceţi. Qiu Al Doilea veni din spate. tot ce putea să facă era doar să se apere. Nu e vorba de nimic altceva. Buddha de Fontă se năpusti dintr-o chilie. cu o halebardă în mână. voi sunteţi ăia de-aţi prăpădit templul. Cum de petrece cu voi aici? — Crede ce-ţi spun. — Aşadar. Înfricoşat la gândul că strigătul acela anunţa o lovitură bine ţintită de toiag din partea potrivnicului său. frate! Auzindu-i vorbele răspicate şi părându-i el om cu bună-cuviinţă. Înfuriat. Dacă tot nu ne crezi. de-aia n-au îndrăznit să sară la harţă. Profunzime auzi paşi înapoia sa. Profunzime murmură: „Bătrânii şi-au bătut joc de mine!” Ridică toiagul şi se întoarse în bucătărie. — Acum! răcni Lu. apropiindu-se mânios şi arătând cu degetul spre ei. Profunzime scoase un strigăt şi îşi roti toiagul. Buddha de Fontă sări afară din cercul luptei. Abia când îi văzu umbra înţelese că taoistul era la un pas de el. Văzându-şi prietenul încolţit. am poftit-o să bea un pahar. iară pe mine m-aţi minţit! strigă Profunzime. din satul din vale. Cum nu puteam să nu ţinem cont de daniile tatălui ei. Femeia n-are neamuri. Atunci Profunzime se răsuci şi ajunse să-i aibă în faţă şi pe taoist şi pe călugăr.— Femeia asta cine este? vru Profunzime să afle. rosti Profunzime. — Nu le da crezare. Dar poarta de la intrarea în curte fusese zăvorită. gata de atac. Ţin o femeie pe lângă ei. De ce alta ne-a părut rău că ne-o mănânci? — Aşa o fi. părinte. tatăl ei era unul dintre cei care făceau adesea danii templului. se repeziră într-un glas călugării bătrâni. iar ei n-aveau la îndemână nimic. o dădu în lături cu o lovitură de picior şi pătrunse înăuntru. Te-au văzut cu cuţit şi toiag vârtos. dar nu cuteză a-şi întoarce capul de la cel din faţa sa. iar noi ducem lipsă şi de o fiertură de orez. Desăvârşitul Cui n-avea cum să-l biruiască pe Profunzime. mergi din nou acolo şi-ai să vezi cu ochii tăi cum or să te primească. Ia gândeşte-te: ei se înfruptă cu carne şi băutură. Se încleştară tustrei de 121 .

Potrivnicii se ţinură după el până la podul de piatră. Sunt doi contra mea. Apoi. Tu ţi-ai vrut moartea. când agale. Profunzime merse îndelung fără să se oprească. Încurcată treabă! Ce-aş putea să fac? Să mă întorc. ia ieşi degrabă la lumină! Bărbatul îl auzi şi îşi zise zâmbind: „Îmi caută pricină de-ncăierare tocmai când sunt la ananghie: nici tu ban. în acelaşi timp gândindu-se: „Nu mi-e deloc străin glasul ăsta”. M-am îngrijit doar de pielea mea. — Catâr pleşuv! răcni el. stând înfipţi în picioare roşii. Ramurile lor ca nişte dragorii răsuciţi spre cer alandala. Acolo se încleştară de încă zece ori şi Profunzime fugi iar. obosit de drum şi nu prea le putea veni de hac celor doi. şi-a dat seama că n-are ce câştiga de pe urma mea şi a scuipat. ţi se năzărea vrun pin barbă deasă de judecător. strigând: — Hei. Ar însemna să mă las de bunăvoie omorât de ei”. să mi-o văd scăpată. umbre neştiute şi ciudate împresurau locul şi luau mereu zeci de mii de-nchipuite forme de sălbăticiuni de pe alt tărâm. nici tu vânat de soi!” Puse mâna pe halebardă şi se întoarse. trase un scuipat şi se făcu nevăzut în desiş.încă vreo zece ori. n-am cum. De departe. Cei doi îl urmăriră până în faţa templului. „Mi se pare mie că pasărea asta e un hoţ de drumul mare şi aşteaptă să-i cadă ceva gras în mână. ori a fost cernut din slavă chinovar? „Ce pădure afurisită!” murmură Profunzime. din câteva salturi. mii şi mii la număr. Bărbatul se năpusti cu halebarda asupra lui. Se prefăcu astfel că atacă şi o rupse la fugă. 122 . Profunzime însă era înfometat. care-şi uniseră forţele. Nenorocul lui e că a dat peste mine! Îmi chiorăie maţele de foame şi n-am de ales. Când a dat cu ochii de mine şi a văzut că-s doar un călugăr. din umbra unui pin îşi scoase capul un om. se gândi: „Mi-am lăsat desaga în faţa spiritului vetrei. fiindcă la un loc sunt mai tari decât mine. Ia să-l dezbrac pe mocofan şi să dau cuiva straiele pe mâncare!” Ridică toiagul şi alergă spre marginea pădurii. de aproape părul încâlcit al unui demon. Şi pe când se holba la ea. printre copaci. — Afli tu deîndată pe mâinile cui ai încăput! îi răspunse Profunzime şi se repezi spre el. eu nu m-am luat de tine. păsăruică de pădure. Acela se uită la călugăr. când în sfârşit îşi mai trase şi el sufletul. Acolo se aşezară pe balustradă şi-l lăsară să se îndepărteze. După câţiva li întâlni o pădure de pini roşcaţi. şi mi-am uitat de lucruri. când repede. luându-şi tălpăşiţa. gândi el. Nu-i rămânea decât să se folosească de un vicleşug. Acum nu mai am niciun ban şi sunt şi mort de foame. învârtindu-şi în aer toiagul. Al cui sânge proaspăt să fi fost vărsat peste aceste crengi. Paşii îl duceau singuri înainte.

Când mi sau sfârşit banii. Fratele tău cel mic are la el nişte pastrama şi câteva pâinici. — Chiar a doua zi după petrecerea noastră. Cum te cheamă? — Mai întâi ne încleştăm de trei sute de ori şi pe urmă îţi spun numele meu! grăi Profunzime. — Eşti înfometat. Scoase la iveală merindea. încotro ai apucat-o. bărbatul îi pară lovitura. zise atunci Nouă Dragoni. După zece înfruntări. am venit încoace. s-a auzit că fratele cel mare l-a omorât pe măcelarul Zheng şi a fugit.— Vocea ta mi se pare cunoscută. Poliţia aflase că şi eu l-am ajutat cu bani pe bătrânul Jin şi de aia mi-am zis că e mai bine să plec din oraş. Se traseră amândoi din cercul de luptă şi bărbatul reluă: — De fapt cum te cheamă? Vocea ta mi-e bine cunoscută. Se înclinară unul în faţa celuilalt şi intrară împreună în pădure. haidem s-o luăm. dar nu l-am găsit acolo. ia-mi veniţi încoa’. — Ehei. Am de gând să mă bat cu voi pe viaţă şi pe moarte. unde am rămas un timp. călugărul ăsta!” Se mai înfruntară de patrucinci ori şi atunci bărbatul cu halebarda îl opri: — Să ne odihnim puţin. Ce te-a împins la călugărie? Profunzime îi povesti de la cap la coadă prin câte trecuse. Dacă nu ne-o dau de bunăvoie. 123 . Nouă Dragoni? întrebă Profunzime. ticăloşilor. Mânios. i-o dădu călugărului şi urmă: De vreme ce ţi-ai uitat desaga la templu. frate mai mare. rosti el. Vreau să-ţi spun ceva. — După ce ne-am despărţit. — Fie. zicând: — Îl mai recunoşti pe Shi Jin. se întoarse către călugăr şi-i făcu o plecăciune. Când ajunseră în faţa templului. bărbatul îşi zise ca pentru sine: „Bun luptător. îşi luară fiecare armele şi se întoarseră la templu. Mâncară amândoi pe săturate. încuviinţă Profunzime. frate mai mare. le strigă Profunzime. să mă aleg cu ceva câştig. Nouă Dragoni? — Eşti domnişorul Shi? rosti bucuros Profunzime. îi găsiră pe Desăvârşitul şi pe Qiu Al Doilea stând pe pod. Bărbatul aruncă arma. să-şi tragă sufletul. Mam întors în Capitala de Miazănoapte. Profunzime îşi dezvălui numele. le facem felul şi terminăm cu ei. după profesorul meu Wang Jin. atacând. Nu m-aş fi gândit în ruptul capului că am să dau peste tine. M-am dus la Yanzhou.

ca să nu mai spunem că.— Te-am cotonogit o dată. Din clipa în care Desăvârşitul fu pus la pământ. punându-şi capăt zilelor. găsiră trei-patru legături făcute din veşminte. Îl ajunse din urmă şi îl izbi năprasnic cu halebarda în spate. Îşi pregătiră singuri bucatele. pe care le aprinseră la flăcările din sobă şi dădură foc chiliilor mici din spatele templului. De teama răzbunării lui Buddha de Fontă şi a lui Qiu Al Doilea. taoistul îşi pierdu toată însufleţirea de lanceput. cei câţiva bătrâni călugări din bucătărie se spânzuraseră încă de când Profunzime fusese biruit şi pus pe fugă de cei doi. având burta plină. Pe un pat. Taoistul căzu pe o parte. Câtva timp se luptară câte doi. strigând: — Nu care cumva să fugă vreunul! Îşi împinse pe spate pălăria cu boruri mari şi. Căutară prin cele opt sau nouă chilii şi nu mai dădură de niciun suflet de om. Profunzime scoase un icnet şi îşi lovi potrivnicul cu toiagul. Într-o altă încăpere descoperiră peşte. când. Când acestea arseră până la 124 . ştiindu-l lângă el pe Nouă Dragoni gata să-l sprijine. ridică halebarda şi sări de pe pod. Încercă pasămite o lovitură şi o rupse la fugă. Continuară să scormonească templul. Aleseră din ele ce era mai de preţ. Din bucătărie. Desăvârşitul simţi că nu-l mai ţin puterile şi îşi tot storcea creierii cum să facă să scape. Apoi făcură din trestii două torţe. — Unde vrei să pleci? nu se lăsă Nouă Dragoni. viaţa lor pierise ca un vis! Bine se spune că „Nenorocirile se ţin lanţ. Profunzime sări şi el de pe pod şi dintr-o singură lovitură de toiag îi frânse lui Qiu şira spinării. aruncându-l jos de pe pod. pe viaţă şi pe moarte. le strânseră într-o boccea şi le luară cu ei. găsind un prilej. Mâncară pe săturate. Profunzime îşi găsi desaga neatinsă şi şi-o aşeză deîndată pe umăr. ţintuindu-l locului şi îl împunse de mai multe ori cu halebarda. Buddha de Fontă răcni o dată. Profunzime şi Nouă Dragoni legară la un loc leşurile celor doi şi le aruncară într-o văioagă. Nouă Dragoni ţâşni spre el. cu halebarda ridicată. Încleştarea dintre Profunzime şi Buddha de Fontă atinsese punctul de vârf. forţele îi sporiseră. pline cu aur şi argint. Văzându-l pe acesta că nu mai avea niciun sorţ de izbândă. eroii noştri trecură în curtea din spatele chiliei stareţului: femeia. carne şi băutură. Drept urmare. se năpusti asupra Demonului. Nouă Dragoni îşi puse un picior pe pieptul lui. Pătrunseră în templu. ca răsplată pentru faptele săvârşite odinioară”. Profunzime prinsese acum şi mai mult curaj. După ce se înfruntară de opt sau nouă ori. Profunzime îşi roti toiagul şi goni ca vântul spre ei. Demonul Zburător îi sări în ajutor. se aruncase într-un puţ. – nu te-ai săturat? Înfuriat. Bieţii hoţi.

Se aşternură la drum şi călătoriră toată noaptea. fără a-şi uita de arme. Lângă singurul pod de lemn pe care se intra în târg se afla un birt. Ca un făcut. Până la urmă voi vedea ce e de făcut pe mai departe. Profunzime şi Nouă Dragoni porunciră de băut şi-i cerură crâşmarului să le facă rost. şi ea după cum e mâna şi chiar chipurile lor. Pe când ospătau. pe un perete-s stampe mari cu picturi de zeităţi în tuş. pe care le puseră aprinse sub streaşina templului lui Buddha. trimite-mi veşti. plătiră cârciumarului şi plecară din târg. frate. Curând. dar nu e de noi. să arate măiestria la beţie anvăţaţilor din târg. spuseră cei doi. Straie spânzură-n cuiere. Când cerul prinse să se lumineze. Să plecăm de aici. E ticsită încăperea de înscrisuri în tablouri atârnate la vedere. căci săteanul e mai vesel şi la largul său pe câmp. scoase câteva obiecte din aur şi din argint şi i le dădu. cu pocnete. Dacă afli pe cineva care are drum spre mine. Apoi îşi strânseră şi unul şi celălalt boccelele şi. fireşte. Flăcăiandrii cam de ţară tot măsoară băutura. vântul se înteţi şi limbile de foc se ridicară şerpuitoare. Tigrul Dintr-un Salt o Strungă şi Şarpele Bălţat cu Alb. îşi povestiră unul altuia câte li se întâmplaseră până a se întâlni din nou. steagul ce-i făcut din pânză e căzut. — Locul ăsta arată nemaipomenit de frumos. 125 . Voi rămâne o vreme pe lângă Strategul Miraculos. mai făcură şi alte torţe. în batjocură. — Acum încotro o iei? întrebă Profunzime. răspunse Nouă Dragoni.poartă. După cinci sau şapte li ajunseră la o răscruce. de nişte carne proaspătă şi de orez. spre cer. Intraţi în crâşmă. Eu o apuc spre Capitala Răsăriteană. neîncrezători în oale. Curând ajunseră acolo. Părea a fi un târg. Nu e nevoie să mă mai conduci. Profunzime îl aprobă. Băutura zace-acrită pusă-n vase de pământ tocma-n marginea pădurii. Profunzime şi Nouă Dragoni aşteptară o vreme până când focul se întinse pretutindeni în templu. pe bani. — Nu-mi rămâne decât să mă-ntorc în munţii Shaohua şi să mă alătur celor trei căpetenii. Desfăcu desaga. acesta fu cuprins de flăcări. Uşa e din lemn cioplit şi pe jumătate-ascunsă. Muieri slute fac mâncarea. Tu o iei pe acolo. — Aici trebuie să ne despărţim. O să ne mai vedem noi într-o bună zi. zăriră în depărtare o îngrămădire de locuinţe. spuse Profunzime. ridicând paharul.

Sala cărţilor sfinte adâncită în meditaţie. o mulţime de curtezane atrăgătoare şi vestite. Din puzderia de cârciumi se revarsă cântece fără sfârşit. În faţa statuii lui Buddha sunt rânduite lumânări şi lampioane aprinse. aşteaptă să fie mânuiţi. Din timp în timp. 126 . la brâu. ocrotitorii credinţei pogoară toţi din cer. Când intră în oraş. obiecte noi de aur şi de jad. toacele spânzură la locul lor. o minune-n roşu şi în verde. templul budist. ca o adevărată sabie. — De unde vii. i se răspunse. cu toiagul de fier în mână şi cuţitul monahal. fumul plăcutelor miresme se împrăştie ameţitor. În centru. Din vase pe trei picioare.Îşi luară rămas bun şi fiecare îşi văzu de calea sa. Într-o curte împrejmuită de patru ziduri. În palate strălucite se ţin lanţ ospeţele. dar rămase vreme îndelungată mut la vederea înfăţişării fioroase a noului-venit. Peştii de lemn50. necrezându-şi ochilor. Cinci clădiri uriaşe acoperite cu ţigle verzi în formă de dragoni şi peşti. Călugărul îi întoarse salutul. călugărul însărcinat cu primirea oaspeţilor apăru. Ajuns în templu. Nu peste multă vreme. pe spatele unei ţestoase-statui. şase străzi. prinţi şi dregători. mare îmbulzeală de inşi în robe şi bonete mandarinale. Pe frontispiciu înscrisuri luminoase. trei pieţe. 50 Instrument de cult budist. fu uimit de atâta splendoare. — E drept înainte. dar şi demonii căzuţi an de an în dizgraţie vin aici să-şi arate stima. apoi se îndreptă spre clădirea destinată oaspeţilor. în Pavilionul Dragonului un şir întreg de oglinzi. întrebă cu sfială un trecător unde se află Templul Chipul Patriei. i se înfăţişă această privelişte: Mii de porţi. Porţi înalte. stăpânit de linişte şi puritate. lângă pod. pentru bătutul ritmului. Profunzime porni în direcţia arătată şi. Lu Profunzime se uită în stânga şi-n dreapta. pline de măreţie. Ca flamurile pe catarge străpungând norii. Palatul Zeiţei Milei e altarul întemeietorului sectei budiste. Profunzime călători opt-nouă zile până în Capitala Răsăriteană. pagodele se pierd în azur. chiliile călugărilor. Profunzime puse jos desaga şi toiagul şi se înclină. Turnul clopotului falnic. ajunse în faţa templului. zeci de mii de locuinţe. frate? vru el să ştie. Steaguri fără număr. înfricoşători cei doi idoli ai pazei. În Pavilionul Phoenixului. curând. vânzători de zâmbete. Când intră pe poartă. Străzile mărginite de o parte şi de alta de flori şi copaci. Profunzime fu împresurat numaidecât de zarva şi agitaţia oraşului. plăci de argilă cu încrustaţii de flori. iar în spate cu o desagă doldora. Un călugăr se duse să-i vestească sosirea.

— Ai făcut un drum lung. să-l primeşti pe stareţ cum se cuvine. Ce putem face? 127 . trase iute din desagă un beţişor de santal. dar rămase cu toate acestea în mână. Pune-ţi deoparte cuţitul monahal. pentru a-mi da o slujbă aici. după ce citi scrisoarea. neştiind ce să facă. Călugărul îi aranjă mantia pe umeri şi îl îndemnă să aşeze perniţa jos. Călugărul care se ocupa de oaspeţi îi ieşi în întâmpinare. Numaidecât sosi şi stareţul Clarvăzătorul. afirmându-se că: „Acest călugăr va avea mai târziu înfăptuiri de seamă”. de-l oprim la noi. — Nu prea ştii să te porţi. o desfăcu şi o citi. o să ne dea sigur peste cap rânduiala noastră curată. — Hai. Cum nu-l puteau potoli altfel. Stareţul o luă. scoate-ţi mantia şi pregăteşte-ţi perniţa şi santalul. Am asupra mea o scrisoare către stareţul Clarvăzătorul. spuse stareţul. bătu trei mătănii şi întinse scrisoarea. Pe la mijloc se arăta de-a fir-a păr din ce pricină ajunsese să se călugărească Lu şi pentru ce bătuse atâta drum până în Capitala Răsăriteană. i se adresă călugărul lui Profunzime. Or. Fratele meu Imaculatul ne-a trimis un călugăr. Profunzime îşi smulse cuţitul de la brâu. mi l-au trimis mie.— Învăţăcelul vostru vine de pe Muntele Cinci Terase. Dar şi în schivnicie a făcut tărăboi în vreo două rânduri şi n-a mai putut fi ţinut în mânăstirea fratelui meu. mantia şi perniţa. Se apela la bunăvoinţa stareţului pentru a i se da şi lui o treabă monahală. Stareţul va fi aici pe dată. înştiinţându-l de unde venea musafirul. Stareţul Clarvăzătorul chemă la el pe toţi călugării cu slujbe monahale. Călugărul îl conduse la chilia stareţului. urmează-mă. frate. îl dojeni călugărul. îi spuse stareţul. — Dacă ai scrisoare. Profunzime dădu la iveală cartea. salută-l pe venerabilul stareţ. frate. — Fratele meu nu mi-a mai scris de mult. Când se înfăţişară aceştia. Mergi la chiliile călugărilor şi odihneşte-te puţin. Acesta a fost mai înainte ofiţer într-o garnizoană şi fiindcă a omorât un om. înaintea sa. Se spera ca el să nu fie respins. Fratele meu stăruie ca în niciun chip să nu-l refuz. Or să-ţi dea şi ceva de mâncare. Profunzime puse santalul în vasul pentru ars mirodenii. le vorbi astfel: — V-am adunat aici ca să vă împărtăşesc un lucru. s-a retras din viaţa laică.

De ce nu i-am da noului venit grădina în pază? Lui măcar n-o să-i fie nicio teamă. cum ar fi cel de maestru al templului. 128 . 51 Tui zeng. Bătrânul călugăr care are în grijă grădina nu îndrăzneşte nici să crâcnească. să fie adus la el. Tu abia ai sosit la noi. Chiar dacă nu mă faceţi diacon sau supraveghetor. Posturi de rangul întâi. cum de puteţi să mă puneţi să văd de-o grădină? — Nu ne înţelegi. Te vei duce acolo şi vei răspunde de grădină. — De vreme ce ai fost trimis de fratele meu să-ţi ofer o slujbă. cum să primeşti asemenea slujbe? Mai sunt maeştrii răspunzători de cărţile sfinte. Eu vreau să fiu ori diacon. — Bine spus! Aşa vom face. de prim bătrân nu sunt lesne de căpătat. de secretar. încuviinţă stareţul şi ceru ca. de ofrande şi de băi. am să-ţi dau una. Profunzime fu condus iarăşi în faţa stareţului. Dincolo de Poarta Curmalilor Sălbatici avem o grădină de zarzavat aflată chiar în spatele locuinţelor călugărilor retraşi51: ştim prea bine că ea e mereu prădată de oşteni şi de cele vreo douăzeci de familii decăzute din împrejurimi. Umilul de mine am în sarcină primirea oaspeţilor. de preot-şef. darmite să li se împotrivească. de sălile de cult. Truditorii grădinii trebuie să ne dea zilnic zece dan52 de legume. Apoi mai există păzitor peste pagodă. după ce noul călugăr al mânăstirii va termina de mâncat. rosti călugărul care-l primise. Diaconul şi supraveghetorul templului au în primire bunurile toate câte se văd. fie ei călugări sau mireni. 50 kg. se amestecă în vorbă diaconul. — Am un gând. ori supraveghetor! — Ascultă-mă şi pe mine. Cum să te punem diacon? Să răspunzi de grădina de zarzavat este tot o slujbă însemnată. 52 1 dan. Ba aceştia mai aduc acolo la păscut oile şi caii lor. Templul nostru are o grădină mare de zarzavat dincolo de Poarta Curmalilor Sălbatici şi zid în zid cu Templul Munţilor Sacri. — Venerabilul stareţ m-a trimis aici să mi se ofere o slujbă călugărească. Aceştia au posturi de mijloc. spuse Profunzime. Nu peste mult. vorbi primul bătrân. Ce prisoseşte ţi se cuvine ţie. funcţiile tagmei călugăreşti sunt de mai multe feluri. frate. făcând un adevărat prăpăd. Abia ai sosit şi nu ne-ai dovedit încă niciun merit.— E de-ajuns să-l vezi ca să-ţi dai seama că numai a om călugărit nu arată. — Nu mă priveşte nicio grădină. Cum să-l ţinem în templu? rosti călugărul răspunzător de primirea oaspeţilor. călugări foarte bătrâni care renunţaseră la rutina vieţii monahale şi trăiau izolaţi de ceilalţi.

primi hârtia şi-şi luă rămas bum. — Dacă aşa stau lucrurile şi am putinţa să înaintez. A doua zi dimineaţa. ceai. Este oprită cu desăvârşire pătrunderea persoanelor străine în grădină”. Se spune că în vecinătatea grădinii de zarzavat locuiau douăzeci-treizeci de familii decăzute. În ziua aceea. Cum să ne luam la harţă cu el. Acesta spunea: „Templul Chipul Patriei l-a numit pe călugărul Lu Profunzime păzitor peste grădina de zarzavat. de mâine mă duc acolo. fiecare se retrase în chilia sa. Dar dacă. apucă în mână toiagul şi plecă urmat de doi călugări. vei fi înaintat păzitor peste pagodă. rezemă de zid toiagul şi agăţă pe perete şi sabia. să ne ştie de frică? zise unul dintre ei. să aibă grijă de grădină. După alt an. te vei îngriji un an de grădina de zarzavat şi te vei descurca bine. toaletă şi grădina de zarzavat. se băgă un altul. Mirenii care cultivau grădina i se înfăţişară să i se ploconească. ce-ar fi să ne luăm în gură cu el şi să-i tragem o bătaie zdravănă. Apoi îşi aruncă desaga pe umăr. plecară să-l caute pe călugăr. primi Profunzime. După ce i se dădu slujba. — Bravo! Grozav! fură de acord cu toţii şi după ce stabiliră ce aveau de făcut. Acei pierde-vară ţinură sfat: — Templul l-a trimis pe unul. îşi agăţă şi cuţitul la brâu. În noaptea aceea. — Uite ce zic eu. Stareţul Clarviziune îl opri să se odihnească în clădirea principală a templului. Lu Profunzime. îl atragem cu momeli lângă privată şi ne prefacem că am venit la el să-l felicităm. Mâine îşi va lua slujba în primire. dădură cu ochii de anunţul lipit pe poarta curţii călugărilor retraşi. oameni de nimic care trăiau din jafuri şi jocuri de noroc. stareţul Clarviziune îi întinse lui Lu Profunzime actul cu numirea de mai mare peste grădina de zarzavat. aceştia furau legumele din grădina templului şi le vindeau. înştiinţându-i de numirea care intra în vigoare de a doua zi. când veniră iarăşi să prade zarzavatul. să zicem. poţi ajunge răspunzător de băi şi după încă un an supraveghetor. se întocmi un anunţ scris care fu afişat în curtea în care locuiau călugării retraşi.mâncare. de vreme ce nici nu ne ştie? Mai bine îl aşteptăm să-şi ia slujba în primire. De obicei. Acesta se apropie. aşezat pe jilţul său. Cei doi călugări care îl însoţiseră până aici şi bătrânul care fusese până atunci păzitorul 129 . Atunci îl înşfăcăm de mâini şi de picioare şi dăm cu el de-a berbeleacul în privată: să vezi atunci ce ai naibii o să mai petrecem. acestea sunt slujbe de rang inferior. Ajuns la grădină. Profunzime puse jos desaga şi boccelele. Ei îi înmânară şi cheile porţii. Cum e nou. Se duse de-a dreptul la grădina de zarzavat să-şi preia slujba.

130 . dar şi de Profunzime şi când îl avură în fată vrură să-l apuce unul de un picior şi altul de mâini şi să-l dea bâldâbâc în groapă. La urma urmai. — Am aflat. citiţi capitolul următor. Nebănuind nimic din cele ce puseseră la cale. Suntem vecini şi am venit să vă felicităm cu prilejul numirii. un pumn se ridică ameninţător. de venirea dumneavoastră. şi până şi dragonului din adâncul mărilor îi pieri tot curajul. Numai că un picior întins să lovească fu îndeajuns să-l bage-n sperieţi pe tigrul fioros de pe munte. Tot plimbându-se încolo şi încoace. purtând în braţe cutii cu dulciuri şi sticle cu băutură. Oamenii se apropiară şi ei de locul cu pricina. Profunzime se duse drept spre ei. zări pe cei douăzecitreizeci de pierde vară care înaintau spre el. Profunzime ieşi să vadă grădina.grădinii îşi luară rămas bun şi se înapoiară la templu. până lângă privată. de veţi voi să ştiţi ce anume s-a întâmplat cu Profunzime. spuseră ei cu gura într-un rânjet până la urechi. Grădina liniştită se preschimbă cât ai clipi întrun câmp de bătaie.

vorbiră cei doi până atunci îngenuncheaţi şi se şi repeziră să-l înhaţe pe călugăr de câte un picior. Profunzime intră la bănuieli. îi trase Şarpelui o lovitură. să-mi vadă la treabă mâinile şi picioarele!” Se apropie de grup cu paşi mari. doi erau socotiţi drept capii lor. aceasta era clipa în care puteau să atace. Fortifică spiritul truda de zi şi de noapte. Observându-i. Pe lume nu-s lucruri şi fapte să n-aibă sfârşit. aruncându-l în groapa cu scârnăvie. îşi spuse. De vezi că norocu-ţi surâde să nu-ţi ieşi din minţi. CAP DE LEOPARD INTRĂ DIN GREŞEALĂ ÎN SANCTUARUL TIGRULUI ALB Omului i se garantează şaptezeci de ani. Trec părelnice flori prin priviri. aşteptându-l pe călugăr să vină şi să le întindă mâna politicos. aceştia doi se aflau în fruntea celorlalţi. „Oamenii ăştia nu sunt trei-patru. Mizeria şi-avuţia sunt ursite de cer. Dar Profunzime nu-i lăsă nici măcar să-l atingă şi. — Umilii tăi fraţi ţi s-au înfăţişat să-ţi arate respectul lor. Profunzime se îndreptă senin spre ei. N-or avea de gând să-mi facă vreun rău? Cred ei cumva că sunt în stare să pună mâna pe mustăţile tigrului? Ia să mă duc mai lângă ei. îi invită el. Şobolanul dădu să fugă. dar la un moment dat băgă de seamă că adunătura aceea nu se mai mişca de lângă groapa cu murdărie. Şobolanul şi Şarpele îngenuncheaseră şi se prefăceau a nu îndrăzni să se ridice de acolo. iar pe celălalt Li Al Patrulea. — Am venit numai şi numai să vă felicităm. unde se oprise. cu piciorul drept. cum glasul prin şoapte. părinte.CAPITOLUL VII CĂLUGĂRUL TATUAT SCOATE DIN RĂDĂCINI UN PLOP. — Dacă-mi sunteţi vecini. Pe unul îl chema Zhang Al Treilea. În niciun urmaş trupul de astăzi n-o să-ţi rămână. Şarpele din Iarba Verde. Şi fapta şi numele tău sunt un pumn de ţărână. Şobolanul care Trece Strada. fiindcă piciorul stâng al lui Profunzime se 131 . repetau ei într-un glas. Se spune că printre acei pierde-vară care locuiau dincolo de Poarta Curmalilor Sălbatici. Pe când toată această adunătură se apropia de noul paznic al grădinii. poftiţi în clădire să staţi puţin. şi totuşi nu vin spre mine. dar nu apucă.

Trăim din cerşit şi din jocuri de noroc. înconjurat. nu însemnaţi pentru mine nimic. Grădina asta înseamnă oala noastră cu mâncare. Mă cheamă Lu. ameninţându-i cu degetul: — Încetaţi să vă bateţi joc de mine. Şobolanul şi Şarpele îşi scoseseră capetele deasupra putorii. sacul nostru de straie. ajutaţi păsăroii ăştia să iasă din cloacă. dar chiar şi o armată întreagă de care aş fi. — Hai. Groapa părea destul de adâncă şi ei se năclăiseră de excremente din cap până-n picioare. ăştia douăzeci-treizeci de oameni. — Intraţi în curte şi luaţi loc. — Viermilor! le spuse Profunzime. să zicem. eu mi-aş tăia o cale din încercuire ucigând în stânga şi în dreapta! 132 . Cu părul plin de viermişori. iar câţiva dintre ticăloşi îşi scoaseră de pe ei câte un lucru sau altul de îmbrăcăminte. ziseră ei. Pe urmă vreau să stau cu voi şi cu ceilalţi de vorbă. dar n-au izbutit. dar fiindcă am omorât prea multă lume. păsăroilor! Cine v-aţi crezut de aţi încercat să vă puneţi cu mine? Şobolanul. în groapă. strigă Profunzime. părinte. Şarpele şi toţi ceilalţi borfaşi îngenuncheară. — Umilii de noi locuim cu ai noştri pe aici de când ne ştim. părinte? Grozav mai sunteţi! Nu v-am văzut până acum pe la templu. jeluindu-se: — Ai milă de noi. Mergeţi de vă spălaţi în balta de colo. iar numele meu monahicesc este Profunzime.ridicase deja în aer şi amândoi ticăloşii se treziră în locul acela puturos. ceilalţi se întoarseră s-o ia la picior. încât nu te puteai apropia de ei. Nu numai voi. ei bine. De unde sunteţi de fel. El se aşeză în mijloc şi le spuse. m-am călugărit vrând-nevrând. Borfaşii îi traseră degrabă pe cei doi din groapă şi îi duseră până lângă un umbrar făcut din tigve. Cu ochii ieşiţi din orbite de groază. De azi încolo. dacă vreţi să vă iert pe toţi. dar călugărul urlă: — Care face o mişcare ajunge şi el în groapă! Atunci nimeni nu mai cuteză să mişte un deget. — Am fost ofiţer. rămăseseră în picioare acolo. Cei de la templu au plătit de mai multe ori oameni să ne pună cu botul pe labe. îi chemă cu glas poruncitor Profunzime. râzând în hohote. dându-le să se primenească în haine curate. o să fim bucuroşi să vă slujim. Cei doi puţeau atât de tare. ticăloşilor. zbătându-se în murdărie. Cei doi îşi lepădară straiele şi se îmbăiară.

mie nu-mi trebuie scară. Cu o zvâcnitură din şale. zise Şarpele. — Să punem o scară. bătură din palme. Cum să smulgi un copac din rădăcini. murmurară ei încântaţi. A doua zi. râseră. masa fu întinsă în încăperea centrală a clădirii călugărilor retraşi. de afară se auziră ciorile croncănind. vorbiră. Profunzime merse şi el afară. La asemenea minune. — Ce tot îndrugaţi acolo? întrebă călugărul. de deasupra capului său. să-i stricăm cuibul. Sunteţi chiar unul dintre luohani. Când petrecerea era în toi.Oamenii scoaseră strigăte de uimire şi respect. secăturile căzură în genunchi în faţa lui. iar cu stânga îi cuprinse partea de sus. e semn rău. sus în plop era un cuib. smulse plopul din rădăcini. rosti Profunzime. — Când croncăneşte cioara bătrână. propuse un altul. Cei de faţă clănţăniră superstiţioşi din dinţi şi declamară într-un glas: — Buzele roşii urcă la cer. să dăm jos cuibul! strigă cineva. lămuri unul. o cioară şi-a făcut un cuib şi croncăne câtu-i ziulica de mare. — Ce v-a făcut să cheltuiţi atât? îi întrebă el. acei pierde-vară strânseră bani. dacă n-ai în tine o tărie de mii de jin? — O nimica toată. îşi puse lucrurile în ordine şi se întinse pe pat să se odihnească. — Suntem fericiţi că de acum încolo veţi fi maestrul nostru. limba albă intră în pământ. Înfierbântat de alcool. se lipi de copac. Mâine o să mă vedeţi mânuind armele. — Ce vrei să spui cu asta? — În plopul de la colţul zidului. Îşi dezbrăcă sutana. apucă partea de jos a trunchiului cu mâna dreaptă. Profunzime îi făcu semn să aştepte şi se apropie de copac. Profunzime se duse în camera sa. părinte. — Hai chiar acum! se repeziră câţiva. cântară. Noul paznic al grădinii de zarzavat se aşeză în capul mesei. Profunzime nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. mulţumiră şi plecară la ale lor. — Dumneavoastră nu sunteţi un muritor de rând. — Urc eu în copac. cumpărară zece clondire cu alcool şi un porc şi-l poftiră pe Profunzime la un ospăţ. Băură pe săturate. Într-adevăr. — Puneţi scara. răspunseră ei. 133 . pe cele două laturi ale acesteia luând loc vecinii săi.

Profunzime se gândi: „M-au ospătat mereu zile în şir. Merse în casă şi-şi aduse toiagul monahal de oţel. bătând din palme. începură să-i aducă zi de zi băutură şi mâncare. Auzind aceste cuvinte. iar pe mijloc avea petrecută o cingătoare din două fâşii de blană de castor şi cu cataramă de argint de forma unei carapace de ţestoasă. Turnă alcoolul în ulcele mari şi despică hălci de carne. Porunci ca masa să fie întinsă sub salcâmi şi-şi invită vecinii să se strângă în jurul acesteia. de cinci chi lungime şi greu de şaizeci şi două de jin. ochi rotunzi. Era înalt de opt chi şi avea vreo treizeci şi patru-treizeci şi şase de ani. Profunzime. în dreptul unei spărturi din zid se ivi un om cu înfăţişarea unui mandarin. Ar fi grozav dacă ne-aţi arăta şi nouă ceva din dibăcia voastră. prin două inele de jad alb îmbinate. strigară ei. — V-am cunoscut deja puterea trupului. Profunzime se opri şi dădu cu ochii de mandarinul care îl urmărise prin crăpătura zidului: Purta pe cap o bonetă de muselină neagră cu colţurile legate la spate şi printre ele îi ieşea părul adunat într-un nod. dar nepierzând ocazia de a-l ruga să le arate măiestria lui în exerciţiile cu armele. în mână ţinea un evantai de hârtie. reluă el. Mandarinul avea un cap ca de leopard. două-trei dan de băutura. După o vreme. Aveţi o desăvârşită pricepere în mânuirea armelor! 134 .Oamenii se risipiră abia pe înserat. făcându-l să şuiere prin aer. încălţările îi erau de culoare neagră şi cu vârful întors în sus. strâns. Era pe la sfârşitul lunii a treia. — Un maestru cum rar se întâlnește. Chiar de a doua zi. părinte. Când apăru cu el. zise el. iar el tăie un porc şi o oaie. îmbiindu-şi oaspeţii să se înfrupte după pofta inimii. Şi tocmai când îşi răsucea mai abitir arma. Vremea se încălzise. Astăzi am să-i chem şi eu la un ospăţ”. — Frumoasă demonstraţie! spuse el. mesenii se înfricoşară. Era îmbrăcat într-o robă de luptător făcută din mătase grea înflorată. pur şi simplu venerându-l. zise într-un rând unul dintre borfaşi dar nu v-am văzut luptând cu armele. şi mustăţi de tigru. — Numai un om ale cărui braţe au forţa unui bivol poate să mânuiască un astfel de toiag. Trimise pe cineva să cumpere din oraş nişte fructe. ridică toiagul şi-l roti uşor. Secăturile scoaseră ţipete de uimire şi încântare. asemenea unei cozi de rândunică. bărbie ascuţită. — Cum să nu.

un tânăr 135 . văzu nişte oameni înarmaţi cu arcuii şi ciomege. şoptiră borfaşii. Le porunci muncitorilor grădinii să le mai aducă de băut. — Cine e ofiţerul ăla? întrebă călugărul. frate? întrebă călugărul. — Unde? se repezi Cap de Leopard să întrebe. din vecinătate. — Ce te aduce aici. — De unde sunteţi. tocmai eram în drum cu soţia spre Templul Munţilor Sacri.— Dacă el îl laudă. Sări zidul prin spărtura pe unde intrase şi fugi împreună cu slujnica pe cărarea spre templu. Când ajunse la locul cu pricina. frate. În tinereţe. Cap de Leopard se legă pe loc frate de cruce cu Profunzime. părinte? Cum vă numiţi? întrebă instructorul. am stat o vreme în Capitala Răsăriteană şi aşa se face că-l cunosc pe onorabilul comandant Lin. — Sunt Lu Da de la Trecătoarea Apuseană. — O să mă întorc. stăpâne! Doamna are necazuri cu un bărbat. cei doi bărbaţi se salutară acolo. roşie toată la faţă şi strigă de acolo cu un glas gâtuit: — Iute. Am auzit larmă şi când m-am uitat să văd ce se petrece am fost cucerit de exerciţiul pe care-l făceaţi. Dar imediat am făcut cunoştinţă cu fraţii ăştia şi deatunci m-am întâlnit zi de zi cu ei. — Când am sosit aici pentru prima oară. M-am călugărit fiindcă am ucis un om. iartă-mă că sunt nevoit să plec! Cap de Leopard îşi luă astfel rămas bun de la Profunzime. spuse Profunzime. — Instructor al gărzilor imperiale. În capul scărilor. apoi luară loc. înseamnă că e grozav. Am de ce să mă bucur peste măsură. Nu mă gândeam că am să am cinstea să vă cunosc. să aprindem santal. sub salcâm. încât te-ai şi legat frate de cruce cu mine. Astăzi. Brocart apăru la spărtura din zid. nu ştiam nici eu pe nimeni. De cum se aflară faţă în faţă. Dar chiar la al treilea pahar. care nu o mai lasă pe doamna să treacă. tatăl vostru. — De ce nu-l chemaţi aici? Cap de Leopard auzi invitaţia şi pe dată sări zidul. Leam lăsat pe soţie şi pe slujnica Brocart să meargă să aprindă singure santal şi am rămas să le aştept în dreptul spărturii din zid. uite că dumneata ţi-ai făcut o părere atât de bună în privinţa mea. Ne-au tăiat calea nişte ticăloşi. grăbit. Se numeşte Lin Chong şi i se spune Cap de Leopard. spuse Cap de Leopard. — Din fericire. — La ieşirea din templu. Nespus de bucuros. adunaţi toţi lângă balustradă. frate.

Se uita la Gao cu ochii plini de mânie. — Ţine-ţi firea. dacă ar fi ştiut. Eram cât pe ce să-l burduşesc bine. îmbujorându-se. Sfada lor fu auzită de grupul tinerilor care sprijineau balustrada. ţinându-i calea unei femei măritate? zise ea. Dar când ridică pumnul asupra omului. insista tânărul. instructore. Necunoscând-o pe soţia mea. neştiind că tânăra era soţia acestuia. când îl văzu pe Profunzime păşind apăsat cu toiagul în mână. — Te legi de neveste? Ştii ce vină e asta? răcni el. în fruntea oaspeţilor săi. — Unde te duci. — Vino cu mine sus. Tânărul fusese poreclit „Prinţul desfrâului”. furios.cărturar. cu spatele la ei. ticălosul îşi făcuse un adevărat viciu din a lua cu japca nevestele şi fiicele oamenilor. Fireşte. Fiindu-i văr şi pe deasupra şi fiu adoptiv. am să-ţi spun ceva. care să-i fie de ajutor. tăria vorbelor lui venea chiar din atitudinea şovăitoare a ofiţerului. s-a purtat faţă de ea fără pic de respect. Ajuns înalt demnitar. şi atunci adoptase copilul unui unchi. Curtenitorul îl iubea ca pe lumina ochilor. în timp ce neisprăviţii aceia încercau să-l potolească cu vorbe meşteşugite. Cap de Leopard nu-şi revenise încă din supărare. să vă faceţi de cap în vremuri liniştite ca ale noastre. fiul adoptiv al comandantului Gărzii imperiale. Cap de Leopard se apropie. A fost la mijloc o greşeală. — Omul cu scandalul era fiul comandantului Gao. se înfipsese în drum şi n-o lăsa să iasă de acolo pe soţia lui Cap de Leopard. Cap de Leopard plecă de la templu cu soţia şi cu slujnica Brocart. bărbaţii din Capitala Răsăriteană nu îndrăzneau să se măsoare cu el şi nici să cârtească împotriva lui. — Ce-i cu tine. spuse unul dintre ei. — Veneam să-ţi sar în ajutor. văzu că el nu era altul decât tânărul Gao. această scenă n-ar fi avut loc. Folosindu-se de puterea tatălui său adoptiv. Apoi îl îndemnară pe tânărul Gao să iasă cât mai grabnic din templu. Stăpânul n-a ştiut cine e dumneaei. frate? se miră Cap de Leopard. Cap de Leopard? De ce te amesteci? se miră Gao. să-şi încalece calul şi să se facă nevăzut. dar mai apoi m-am gândit că asta ar fi însemnat o lovitură 136 . Iată de ce mâna lui Cap de Leopard coborî fără a lovi. îl prinse pe tânăr de umăr şi îl azvârli cât colo. — Ce înseamnă asta. Temându-se de poziţia lui şi de legăturile-i sus-puse. Gao Curtenitorul se trezi că nu va avea pe nimeni mai apropiat. Or.

Să nu râzi de mine. îl sfătuiră vecinii lui. Lin. Unul dintre trântori. Dacă mi-ar fi căzut în mână turturoiul ăsta. şi este reprezentat grafic prin dublarea ideogramei copac. simţind că Profunzime este ameţit bine. Cu siguranţă că ceva nu vă dă pace. ştiindu-l băut. După două-patru zile. mâine. — Iartă-mă. în afara acelora care-s mai mari peste tine”.prea cruntă pentru comandant. l-aş fi învăţat eu minte cu trei sute de lovituri de toiag! — Ai dreptate. se oţărî Profunzime. părinte. de parcă ar fi stat pe jeratic şi temându-se de el se împrăştiară curând. Cei care erau cu el s-au rugat de mine. către soţia lui Cap de Leopard. că am eu ac de cojocul lui. orice-ar fi. — Ştii şi ce mă roade? — Vă gândiţi la nevasta lui Doi Copaci53. 137 . — Ba nu e deloc greu! Vă temeţi de Cap de Leopard. El se află doar la dispoziţia comandantului. dar mie nu. — Sunteţi tras la faţă. care e voinic şi pentru asta nu cutezaţi să vă bateţi joc de el. frăţioare. — Să plecăm. aşa că şi asta m-a făcut să-l las în plata cerului. Dar n-aveţi de ce să vă faceţi griji. ridicând toiagul. vă roade. Şi. frate. Profunzime şi ai săi se înclinară şi plecară. Ei. — Dacă ţi se mai întâmplă necazul. Numai că n-am cum să pun mâna pe ea. cumnată. lămuri Cap de Leopard. Numele de familie. ce ziceţi? Domnişorul Gao râse. De aceea. ţâfnos. căruia i se zicea Fu An. De când o întâlnise pe soţia ofiţerului şi fusese pus pe fugă de bărbatul ei. domnişorule. încuviinţă Cap de Leopard. tânărul Gao îşi simţea inima în flăcări. înseamnă Pădure. Cap de Leopard le duse acasă pe cele două femei. şi se duse de-l vizită singur. cât şi pricina ei. Îl găsi pe tânărul Gao în bibliotecă. spuse el. Din vechime se spune: „N-ai teamă de mandarini. Cap Sec. va face el 53 Joc de cuvinte. de data aceasta l-am iertat pe pungaş. să mă chemi. prietenii lui netrebnici îl găsiră neliniştit. — Ţie ţi-o fi frică de el. — De unde ştii? — Am ghicit dintr-un foc. şi inima vă este întristată. Iar lui Cap de Leopard îi spuse: Noi ne vedem. Vorbim mâine. Se înapoiase acasă mâhnit. — Ai ghicit. rosti politicos Profunzime. parcă apăsat pe suflet de o mare greutate. Era încă supărat şi întristat. pricepu starea stăpânului lor. Cu aceste cuvinte.

Veniţi grabnic la el!” Am s-o aduc la catul de sus. — Am întâlnit atâtea fete şi neveste frumoase. o să vă cadă în braţe. — Mai întâi şezi. care-i veţi şopti vorbe dulci. N-ai ieşit din bârlogul tău de mai multe zile. — S-a întâmplat ceva. — Am venit să văd ce e cu tine. să ţi se mai risipească din amărăciune. 138 . puţin îi păsa de sentimentele sale prieteneşti faţă de oricine ar fi fost. nici n-ar fi avut de ales. — Hai cu mine să bem trei păhărele. frate Lu? se grăbi el să-l întrebe pe acela. unde dumneavoastră o să staţi ascuns. se auzi strigat din stradă. să bem câte-un ceai. Sufletul femeilor e schimbător ca apa curgătoare. Când ea o să se afle faţă în faţă cu un bărbat atât de distins şi admirabil ca Domnia Voastră. Să trimiţi chiar în seara asta după Lu. Ieşi şi dădu cu ochii de prietenul său Lu Qian. îl iau pe fratele mai mare la mine să gustăm nişte băutură. Băură ceaiul. Cap de Leopard nu se simţise în apele sale câteva zile la rând şi rămăsese acasă. — Cumnată dragă. în cel mai bun caz. iar umila mea persoană se va duce la soţia ofiţerului şi o să-i spună: „Pe soţul vostru l-a lovit o durere grea şi s-a prăbuşit la pământ. am şi eu un necaz pe suflet. ivindu-se în uşa camerei alăturate a cărei draperie o trase într-o parte. Într-o dimineaţă. De ce? — N-am avut inima s-o fac. Mâine aranjaţi un ospăţ acasă la Lu. De altfel. exilat. Dacă ai un plan care nu va da greş o să te răsplătesc cu prisosinţă. îşi povăţui ea soţul. ofiţerul. Lu să-l invite pe Cap de Leopard să petreacă amândoi la o cârciumă. dar nu ştiu cum de mi-a rămas inima doar la ea. Ce ziceţi de ce-am pus la cale? — Minunat! se bucură Gao. cei doi îi înfăţişară planul şi el consimţi pe dată. A doua zi. auzindu-i sfatul.ceva ca să-şi supere mai-marele? Ar însemna să fie omorât sau. Sluga asta a voastră a făurit un plan prin care domnişorul are să pună mâna pe femeie. — Să nu bei prea mult şi să te întorci curând. Atâta vreme cât putea să-i facă pe plac domnişorului. — Lu Qian. omul vostru de încredere. se are cel mai bine cu Cap de Leopard. îi strigă Lu soţiei lui Cap de Leopard. dar să fie la catul de sus şi aşteptaţi acolo. pe când petrecea cu Lu Qian acasă la acesta. apoi se ridicară. i se destăinui tânărul Gao. Lu Qian locuia doar cu o stradă mai încolo de rezidenţa comandantului Gao. Parcă mi-am pierdut minţile şi mă simt cum nu se poate mai nenorocit.

după un timp. ocupară o încăpere mică şi cerură două clondire din cea mai bună băutură şi nişte poame şi sâmburi. urcară la cat. Se plimbară agale o vreme. fireşte. nimeni nu e pe măsura ta. care să meargă cu ea. Când să intre înapoi. şi iată-vă aici! zise ea. frate. stăpâne. Intrară în cârciumă. a ieşit ca din pământ tânărul ăla de alaltăieri. Pe când bea în casa acestuia. Eu am rupt-o la fugă în jos pe trepte. Am venit să vă chem să vă-ngrijiţi de el. şi numai ce-l auzim: „Luaţi loc puţin. m-a luat cu ea şi ne-am dus ţinându-ne după tânăr. Simţind nevoia de a se uşura se ridică şi spuse: — Mă duc să mă spăl pe mâini. Cap de Leopard bău opt sau nouă pahare. stăpâna a strigat-o pe baba Wang. ne-am trezit cu un tânăr care a dat buzna peste noi şi i-a zis stăpânei: „Sunt vecin cu Lu Qian. Atunci ce te nemulţumeşte? Cap de Leopard îi povesti întâmplarea cu tânărul Gao. într-o casă de pe o stradă mai lăturalnică. de dincolo de zid. — Ce s-a-ntâmplat? se repezi el. care să le preţuiască. dar am mai apucat s-o aud pe stăpâna strigând după ajutor. Mă aflu sub nişte oameni de nimic şi sunt obligat să le ascult toate prostiile. — Avem la noi câţiva instructori dar. domnişorul n-avea de unde să ştie că ea e nevasta ta.Cap de Leopard plecă împreună cu Lu. V-am 139 . Comandantul te ţine la mare stimă. să nu mai mergem la mine. Vorbiră în voie.” Cum a auzit una ca asta. Am ajuns undeva pe aproape de locuinţa comandantului. îl îndemnă el. — Pe unde nu v-am căutat. frate? se miră Lu. apoi Lu zise: — Frate mai mare. Acolo era întinsă o masă cu toate bunătăţile. frate bun. de la templu. — La nicio jumătate de oră de când aţi plecat de acasă. o zări pe Brocart şi o strigă. dar stăpânul nici urmă de el. Pe când dam să coborâm scările şi să plecăm. Coborî de la cat. doamnă. Am urcat la cat. Sunt plin de virtuţi. — Nu fi supărat. ieşi din cârciumă şi-şi făcu treaba într-o alee mică dinspre răsărit. Soţul vostru o să fie aici numaidecât”. spuse Cap de Leopard. Cap de Leopard oftă din adâncul rărunchilor. Haidem mai bine să bem un păhărel la cârciuma lui Fan. instructorului i s-a făcut dintr-o dată rău şi numai că-l văd că deschide gura şi fără să scoată o vorbă se prăvale jos. — De ce oftezi. — N-ai de unde să ştii. să vadă de casă. liniştindu-l. Mai bine ia şi bea. dar n-am avut norocul să dau peste mai mari luminaţi.

Cap de Leopard îl aşteptă în poartă în zadar trei zile încheiate. Se întoarseră toţi trei acasă. sări pe zidul curţii şi alergă pe creasta lui făcânduse nevăzut. Aşteptă toată noaptea în faţa casei lui Lu. Recunoscându-şi soţul. nimeni nu îndrăznea să-i spună o vorbă. Până la urmă. după ce mâncă. răspunse ea. observă că de teamă. — Nu şi-a bătut joc de mine. instructorul luă un cuţit ascuţit şi fugi la cârciumă. care vinde leacuri. nu-l mai găsi pe tânăr acolo. — Fie-ţi milă de un biet om. apoi coborî treptele împreună cu soţia. stăpâne. Nu face un lucru nesocotit. Înfricoşat. Slujnica îi aştepta afară. însă nu mai dădu de Lu Qian. Cap de Leopard nu mai stătu după slujnică. căută soţia să-l înduplece. l-am văzut intrând acolo cu încă cineva”. Când Cap de Leopard ajunse la cat. frate. Lu se ascunsese în rezidenţa comandantului. Când părăsi locuinţa. — Cine şi-ar fi închipuit ce bestie zace în Lu Qian! izbucni el. Dar fiindcă mi-ai făcut cinstea de a veni în casa mea sărăcăcioasă. Profunzime se duse. Femeia se strădui să-l facă să-şi schimbe gândul. şi nu v-am găsit nicăieri. Înspăimântat de cele aflate. De piatră de-ai fi şi tot ţi s-ar înmuia inima! — Deschide. pe Lu nu-l iert nici în ruptul capului. Cap de Leopard sfărâmă totul în camera de la cat a prietenului său. Văzând cât de negru arăta la chip. doamnă. De-aia sunt aici. se ruga domnişorul Gao. Eram ca fraţii şi el s-a înhăitat cu nişte netrebnici să uneltească împotriva mea! Chiar de n-am să pun mâna pe domnişorul Gao. „Când treceam prin faţa cârciumii lui Fan. s-ar cădea să-ţi ofer trei păhărele cu băutură. în vremuri liniştite ca astea de acum. să închizi aici pe soţia unui om cumsecade? răzbătu până la el glasul soţiei sale. Acolo. — Te-a întinat ticălosul? — Nu. dar acesta nu se mai înapoie. — Învăţăcelul tău a fost prea prins cu treburi ca să poată să treacă pe la tine. dar nu izbuti să-l oprească să nu iasă pe poartă. plecă acasă. răspunse Cap de Leopard. Gao deschise o fereastră. femeia se năpusti la uşă şi o descuie. Hai iute. nevastă! tună de afară Cap de Leopard. mi-a zis.căutat şi răscăutat. vecinii se închiseseră în case. ci alergă într-un suflet acasă la Lu. – acasă la Cap de Leopard şi acolo îl întrebă pe acesta care era pricina pentru care nu îl vizitase în tot acest timp. Domnul Zhang. Uşa de la scara ce ducea sus era zăvorită. În cea de-a patra zi de la ultima sa întâlnire cu instructorul. 140 . — Cum îndrăznești.

n-am nicio licoare pe măsura ta. îi era când lehamite de mâncare. primi Profunzime. de când cu sperietura pe care o trăsese în ziua de pomină la catul locuinţei ofiţerului Lu Qian. Şi se tot perpelea neavând curajul să-i destăinuie nimic tatălui său adoptiv. Ieşiră amândoi în stradă şi băură toată ziua. căzuse bolnav la pat.Din păcate. Iatacul tăcut sporeşte suferinţei menirea. În treburile de inimă. dacă are amici. ba îi era scuturat de friguri. Cât despre domnişorul Gao. În felul ăsta. dacă 141 . peste noapte nu se prindea somnul de el. în faţa prietenilor însă navea cum să-şi ascundă ruşinea oglindită pe chip. Cei doi musafiri se retraseră şi-şi şoptiră că venise clipa prielnică. într-o jumătate de an sau chiar în trei luni am să mă prăpădesc. femeia aceea are să fie neapărat a ta. Când bătrânul slujitor ieşi. pricina este nevasta lui Cap de Leopard. până la urmă. Mi-a scăpat de două ori. De atunci încolo Cap de Leopard îşi făcu un obicei din a bea zilnic cu Profunzime. În sufletul femeii însă rău-şi face cuib. — Singura cale de a-l însănătoşi pe domnişor este ca tatăl lui să afle adevărul şi să-l nimicească pe Cap de Leopard. Peste zi uita să mănânce. nu era nici stăpânit de linişte. Pe deasupra am tras şi o spaimă cumplită şi iată cum vechea suferinţă mi s-a înrăutăţit. Bărbatul. dar nici sfâşiat de tulburări. — Vouă nu pot să vă ascund. N-ar fi mai bine să ieşim la o plimbare pe stradă şi să bem vreo două păhărele în piaţă? — Da. râde. dându-şi întâlnire şi pentru ziua următoare. Pe când vorbeau. un slujitor bătrân intră să vadă cum se mai simte domnişorul. Lu Qian şi Cap Sec veniră să-l vadă şi-l găsiră palid şi pierit cu totul. îl povăţuiră ei. dar trupul ba îi ardea în călduri. îl invitară pe acesta într-un ungher mai liniştit. — De ce sunteţi atât de distrus? întrebă Lu. e nemaipomenit. când era peste măsură de înfometat. Părinţilor nu li se putea plânge de taina inimii-n focul iubirii şi urii. domnişorule. încet-încet dând uitării întâmplarea cu tânărul Gao. — Ţineţi-vă firea. N-avea mâncărimi şi nici dureri. bea. Mă topesc văzând cu ochii. Numai să nu care cumva să-şi ia singura zilele. vorbeşte şi uită mâhnirea. Umilele tale slugi se pun chezaşe că.

rosti Lu. preciză sluga. Boala lui e nevasta lui Cap de Leopard. chefuind zi de zi cu Profunzime. Dar bărbatul se luă după ei. dădură peste un bărbat uriaş. Dar cum să fac? — Cei doi prieteni ai domnişorului au un plan. Cap Sec. zicând: — E grozavă. — Bravo! îl lăudă comandantul. De atunci s-a scurs o lună şi ceva. Cap de Leopard reuşise să uite cu totul de necaz. — Aţi pus la cale ceva care l-ar putea înzdrăveni pe fiul meu? Dacă-i scăpaţi viaţa. Şi spuse pe îndelete ce şi cum. Dacă nu. trecem la fapte. O să-i vorbesc Excelenţei Sale chiar în seara asta. adăugând că prietenii domnişorului îl asiguraseră că ei ştiau ce aveau de făcut. Omul stătea în picioare şi murmura ca pentru sine: „Nimeni nu se pricepe. să mă sfătuiesc cu ei. 142 . care ţinea în mână o sabie preţioasă de care spânzura legat un smoc de iarbă54.domnişorul o va avea pe nevasta instructorului. vă ridic pe amândoi în rang. Dar despre aceasta nu vom mai vorbi. sporovăind de zor cu Profunzime. — Bunătatea voastră este nemărginită. — Atunci adu-i aici. zise Gao Curtenitorul. Tot ce aşteptăm este o vorbă din partea dumneavoastră. făcând un pas înainte. pe când el şi Profunzime treceau prin dreptul străzii Parăzii. când îl văzu pe comandant. pe ziua de douăzeci şi opt. Aceştia îl salutară pe comandant. Vom spune că. plecându-se până la pământ. Am să chibzuiesc. rosti bătrânul slujitor. Fireşte că n-o să primejduiesc viaţa fiului meu doar de dragul lui Cap de Leopard. Bătrânul slujitor îi chemă numaidecât pe Lu Qian şi pe Fu An. Într-o bună zi însă. se va însănătoşi. când la mijloc e nevastă-sa. — Cum să-i vin de hac. îmbrăcat într-o haină militară ponosită. Numai astfel s-ar putea vindeca. Ce păcat pentru asemenea sabie de preţ!” Cap de Leopard nu-l băgă în seamă. — Noi ştim ce avem de făcut. Păcat că nimeni nu se uită la ea să vadă cât face. la templu. Mâine. — Când a văzut-o? — Luna trecută. În seara aceea. 54 Semn că obiectul era de vânzare. — Nimic mai simplu. bătrânul slujitor îi spuse: — Domnişorul nu suferă de nimic. mai mult ca sigur că o să-l pierdem.

Ne vedem mâine. A trebuit s-o vând. — Vând aurul ca pe tinichea! Bine. îl întrebă: — De unde ai sabia? — O am din moşi-strămoşi. dar o dau şi cu două. e adevărat. privită de aproape era ca pulberea de nea de pe treptele de jad. Cap de Leopard întoarse sabia pe toate părţile şi îşi zise: „Cu adevărat de preţ! Comandantul Gao are o sabie aleasă. — Cum te cheamă? — Dacă v-aş spune. Bărbatul i-o dădu şi cei doi o priviră. Cap de Leopard nu mai stărui. hotărî Cap de Leopard. tăinuind zborul eroului în temniţă. se repezi Cap de Leopard. începu să strige: „Cât e de mare Capitala Răsăriteană şi nu-i în ea un singur om care să ştie să preţuiască o armă. Cap de Leopard îşi luă rămas bun de la Profunzime şi plecă acasă. — Plec şi eu la ale mele. făcând-o să lucească orbitor în soare. dar n-o arată nimănui. Bărbatul luă banii şi se făcu nevăzut. — Hai cu mine acasă să-ţi dau banii. iar bărbatul trase sabia din teacă. Când îi întinse banii. Cu greu i-ai fi putut afla pereche. aerul ei rece te pătrundea. Dar ai mei sunt acum la mare strâmtoare şi n-am avut încotro. L-am rugat de 143 . apoi se întoarse spre Profunzime zicându-i: Frate.” Atunci Cap de Leopard se întoarse spre el. descumpănit. Te uitai prin ea ca printr un aer violet străveziu şi îţi părea ruptă din vis.Când îi văzu pe cei doi că intră pe ulicioară. împreună cu omul care îi vânduse sabia. aşteaptă-mă puţin în ceainărie. că doar e-o vorbă: dacă nici demonul nu-i tare şi nu-i mare. Dacă o doriţi neapărat vă mai las cinci sute de şiraguri şi v-o dau doar cu o mie cinci sute. aş muri de ruşine! răspunse bărbatul. Dacă o dai cu o mie. spuse călugărul. ţi-o cumpăr eu. Cap de Leopard şopti: — Grozavă! Cât ceri pe ea? — Face trei mii de şiraguri de bani. — Am nevoie grabnică de bani. — Mai mult de o mie nu pot să-ţi dau. Lumina ei pură îţi lua ochii. atunci nimic nu e de el. privită de departe aducea cu pojghiţa de gheaţă de peste eleşteul de jad. ornamentaţia ei era meşteşugită cu fineţe şi mărunt. — Merită două mii. Tulburat şi uluit. Sunt înapoi numaidecât. Bărbatul oftă. fie! Dar niciun bănuţ mai puţin. dar n-o să găseşti cumpărător care să-ţi dea atât. — Ia s-o văd. care era sortit să dea de necaz.

doi tineri ofiţeri îl strigară din poartă: — Instructore Cap de Leopard. Trecură pe după un paravan. că iarăşi luă arma în mână. „Cine-o fi avut limbariţă de s-a dus vestea aşa de repede?” se minună el. Dar nici nu se crăpă bine de ziuă. — Suntem veniţi de curând. A auzit că aţi cumpărat o sabie straşnică şi vrea s-o comparaţi cu a sa. Îl anunţăm îndată pe Excelenţa Sa. Abia noaptea târziu o agăţă pe perete. instructore? Nu cunoşti regula? Şi mai ai în mână şi o sabie. dar Gao nu era nici acolo. îşi vârî capul după ea şi privi. Cu sabia în mână. Nu cumva ai venit să mă ucizi? Mi s-a spus că acum câteva zile ai stat nu departe de locuinţa mea. Cei doi intrară. în faţa Cabinetului Tigrului Alb. îl înştiinţară ei. nechemat. îşi luă sabia şi îi urmă. Cap de Leopard rămase în prag. instructorul se opri. le spuse el pe drum. instructore. apăsaţi. În faţa încăperii centrale. cu un cuţit în mână. Ne-a poruncit să vă conducem la el. cu puţin înainte de prânz. mâncând-o pur şi simplu din ochi. — Comandantul vă aşteaptă în curtea interioară. din afară şi se îndrepta spre locul unde era el. Dar comandantul se răsti la el: — Ce cauţi. Cineva pătrunsese în curte. Cu siguranţă că ai gânduri rele! 144 . şi omul acela nu era altul decât însuşi comandantul Gao. — Aşteptaţi puţin. Ajunseră numaidecât. Cap de Leopard trase apărătoarea uşii într-o parte. Până seara nu lăsă sabia din mână. am să pot să-i cer să le punem una lângă alta şi să le măsurăm frumuseţea”. salutându-l plin de respect. Ce caut eu aici?” Dar chiar atunci auzi în spatele său zgomot de paşi grei. — Comandantul vă aşteaptă în spate. îşi zise. am venit cu un ordin de la comandant. Trecură alte două-trei praguri şi pătrunseră într-o curte mărginită de jur-împrejur de un parapet verde. deasupra intrării. Cei doi îl grăbiră. Acum am şi eu una pe cinste. îl atraseră mai departe ofiţerii. erau caligrafiate cu tuş negru ideogramele: Cabinetul Tigrului Alb. Bănuitor. dar ofiţerii nu mai apărură. El se îmbrăcă.câteva ori s-o scoată s-o văd şi eu. Trecu un timp. Cei doi îl conduseră în faţa sălii centrale. Cap de Leopard îi întinse cu amândouă mâinile sabia. — Nu v-am mai văzut până acum la rezidenţă. răspunseră ei. Cap de Leopard se opri din nou. dar nici n-a vrut s-audă. Vă aşteaptă chiar acum la palatul său. „În locul ăsta se dezbat marile probleme militare. Acolo. În ziua aceea. În sfârşit. cam cât ar lua băutul unei ceşti de ceai. Se întoarse în grabă.

cu o sabie în mână? Aveai de gând să-mi iei viaţa? Ordonă apoi oamenilor săi să-l ducă pe Cap de Leopard de acolo. citiţi capitolul următor. dacă vreţi să ştiţi care i-a fost soarta lui Cap de Leopard. Întocmai cum vulturul negru înhaţă rândunica purpurie. la fel cum tigrul fioros sfârtecă mielul blând. tocmai din această pricină haosul a cuprins Câmpia centrală punând stăpânire şi pe ape. ar trebui să cunoşti bine regulile.— Preabunule comandant. Se spune că ţăranii au ajuns să poarte însemne ale titlurilor ostăşeşti pe spate. La urma urmelor. — Ca instructor. — Minţi! Cine ar cuteza să intre aici? Gărzi. îi strigă înfuriat comandantul. înclinându-se adânc. iar pescarii să ridice drapele militare în bărcile lor. luaţi-l! Nici nu sfârşi bine ordinul şi. Care îi va fi soarta? Or. din clădirile de pe laturile curţii. — Şi unde sunt ei? strigă comandantul. 145 . rosti Cap de Leopard. — Înăuntru. Ce căutai aici. apărură vreo douăzeci şi ceva de oameni. chiar acum am fost adus aici de către doi tineri ofiţeri care mi-au spus că maţi chemat să ne comparăm săbiile. care se năpustiră asupra lui Cap de Leopard doborându-l la pământ.

treptele păreau şi ele severe. Necinstea urlă şi iertând condamnă. Steaua lui Cap de Leopard e aspră Şi râsul lui Gao crimă înseamnă. Magistratul şedea la masa. Zdrobit un om. acesta începu a-şi striga nevinovăţia. Slăvită fie inima curată. dacă nu m-aţi fi chemat? Cei doi ofiţeri au intrat în Cabinetul Tigrului Alb. pe piatra sigiliului erau gravate cele patru porunci imperiale de la care ei nu trebuiau să se abată. să i se ia nevasta. Prefectul se afla încă în sala de judecată. din mijlocul încăperii. Ordonă gărzii să-l ducă pe Cap de Leopard la prefectura Kaifeng. — Dacă-i aşa. Dacă nu s-au dus acolo pentru a anunţa venirea mea. — Prostii! i-o tăie înaltul mandarin. Soldaţii îi luară celui arestat sabia şi făcură precum li se poruncise. pe o placă lăcuită era scris cuvântul „Linişte!” Unul dintre slujbaşi era deţinătorul chestiunilor secrete. înseamnă că m-au atras voit într-o capcană. Punând în calea celui brav năpasta. Dedaţi la uneltiri sunt ticăloşii. Ei îl escortară pe instructor la prefectură. Mandarinii erau puşi să apere dreptatea. Gardienii erau solemni. oamenii lui stăteau în picioare rânduiţi pe latura dreaptă şi pe cea stângă a sălii. Acolo. Cum de susţii că n-ai avut de gând să mă ucizi? — Cum aş fi îndrăznit să vin.CAPITOLUL VIII CAP DE LEOPARD ESTE ÎNFIERAT ŞI EXILAT. Văd că ai o sabie în mână. un altul se îngrijea de anunţuri. PROFUNZIME DISTRUGE PĂDUREA CU MISTREŢI Sub ceru-albastru doar înşelăciune. îmbrăcată în purpuriu ca vişina putredă. să lămurească lucrurile şi să pronunţe verdictul. Sala era mare şi înaltă. Se zice că atunci când comandantul porunci gărzilor să-l aresteze pe Cap de Leopard. ordinele erau prevăzătoare Şi limpezi. Ce tot îi dai cu ofiţerii? Care ofiţeri? Ticălosul acesta se încăpățânează să nu recunoască gândurile lui criminale! trase el concluzia. tot ce era jalbă şi plângere se lumina prin verdictul magistratului şi oricât de încâlcit 146 . prefectul să-l interogheze. şi ea drapată în grena. cu ce treburi te afli aici? se miră comandantul.

se interesă de acuzaţie şi cheltui o groază de bani. îi vorbi prefectul. pe douăzeci şi opt. Tinerii au întrat în cabinet. am întors cu susul în jos casa colegului meu. Cap de Leopard a fost nedreptăţit. abia cumpărasem sabia asta şi astăzi comandantul a trimis doi ofiţeri. îi destăinui prefectului adevărul. condus deci. Excelenţa Voastră. întocmai ca un chip într-o oglindă. Familia lui Cap de Leopard îi trimise acestuia mâncare şi bani. în Cabinetul Tigrului Alb? Aceasta este o vină de neiertat şi se osândeşte cu moartea. Pentru că ei erau aceia care-i ajutau pe cei greşiţi să facă paşii cuveniţi pe drumul bun. şi totdeauna săritor cu oamenii aflaţi la necaz. cum aş fi îndrăznit să pătrund în Cabinet? Să vă mărturisesc cum stau lucrurile. Cum se face că nu cunoşti regulamentul şi intri. Se nimerise ca la prefectură să lucreze un arhivar pe nume Sun Ding. fiul comandantului a încercat s-o încânte pe soţia mea şi să profite de ea. însă am apărut la timp şi l-am îndepărtat. Şi dacă mandarinii erau doar un mănunchi. Eu însă am izbutit să aflu şi să-l pun pe fugă şi. Fiind el drept şi bun. Secretarul comandantului îi înfăţişă prefectului ce se întâmplase şi-i puse în faţă sabia care primejduise viaţa stăpânului său. A doua oară. am ajuns până în faţa Cabinetului Tigrului Alb. m-am dus cu soţia la Templul Munţilor Sacri. Acolo. i se zicea şi „Buddha”. l-a pus pe ofiţerul Lu Qian să mă invite undeva la băutură. Luna trecută. Veniţi-i în ajutor. Umila mea persoană este un militar necioplit. eu am martori împotriva tânărului Gao. cu un butuc de tortură petrecut în jurul grumajilor. cu sabia în mână.era un caz. însă n-aş spune că nu cunosc legile ori. Când instructorul îşi sfârşi povestea. asemeni unui templu de sfinţi nemuritori. mituind în stânga şi-n dreapta. Desluşind lucrurile. Excelenţă! 147 . Socrul său. iar el a atras-o pe soţia mea acasă la Lu. iar comandantul a apărut pe negândite de undeva din afară. — În cazul acesta. Acum. Astfel. Cu toate că mi-am salvat în două rânduri soţia din mâinile lui şi ea e nepătată. Vă rog să hotărâţi. înţelepciunea voastră este asemănătoare unei oglinzi luminoase şi vă veţi da prea bine seama că am fost înşelat. el apărea întreg şi clar. unde a încercat din nou s-o seducă. eşti instructor al gărzii imperiale. ştiindu-le. poporu-i socotea pretutindeni drept părinţii săi cei buni. — Cap de Leopard. Nici că se putea spune cât de măreţ şi demn era acest lăcaş. cu ordinul de a mă aduce la el să mi-o vadă. să aprindem santal. instructorul militar Zhang. Totul a fost pus la cale ca să mă distrugă. — Bunule magistrat. furios. prefectul porunci ca el să fie reţinut şi-l aruncă în temniţă.

— Dar l-au găsit vinovat de-a fi călcat o oprelişte! Comandantul stăruie să fie pedepsit. Puse să i se aplice douăzeci de lovituri. începând cu membrele. Cumpănind asupra acestor lucruri. ca să depună mărturie. comandantul Gao primi. şi anume moartea lentă. Cap de Leopard este nevinovat. L-am înfruntat pe domnişorul Gao şi am fost condamnat pe nedrept. 148 . În aceeaşi zi. Porunci să fie adus Cap de Leopard şi să i se îndepărteze butucul de pe grumaji. prefectul îşi ocupă locul său în sala de judecată. Suntem noi altceva decât un fel de slujbaşi ai lui? — După părerea ta. după bunul lui plac. Instructorul Zhang comandă băutură şi gustări pentru cei doi gardieni. zise Cap de Leopard. astfel că mă pot ţine pe picioare şi sunt în stare să umblu. Acum aş vrea să-ţi spun 55 Gua. se întocmi ordinul de deportare şi prefectul stabili doi gardieni care să-l escorteze pe Cap de Leopard. de şapte jin şi jumătate. faţă de osândit. — Cinstite tată socru a dat năpasta peste mine. dar n-avem de unde să-i scoatem pe cei doi ofiţeri. rătăcindu-se. le oferi şi arginţi. — Arhivarul Sun mi-a fost de mare ajutor. Aceştia îi duseră la o cârciumă de lângă pod. Se aplică sigiliul. prefectul Teng se duse la comandant şi insistă ca el să accepte o asemenea declaraţie din partea lui Cap de Leopard. cum i-am putea veni în ajutor lui Cap de Leopard? — După mărturisirea pe care a făcut-o. fură întâmpinaţi de socrul lui Cap de Leopard şi de numeroşi vecini. Cei doi gardieni se numeau Dong Chao şi Xue Ba. Când cei trei oameni ieşiră din prefectură. Ce-aş putea face eu pentru el? — Prefectura e subordonată Curţii imperiale sau familiei Gao? — Ce tot spui acolo? — Cine nu ştie cât profită de puterea sa comandantul? Se poartă ca un tiran şi face tot ce-i doreşte inima. îl stigmatizăm şi-l exilăm într-o zonă militară îndepărtată. După mai multe pahare. apoi căută un loc îndepărtat şi-l exilă în orăşelul-închisoare Cangzhou. o pedeapsă folosită în feudalism. prinzându-i-se grumajii într-un alt butuc. rugându-i să se poarte cu grijă. Loviturile pe care le-am primit nu m-au doborât la pământ. De ce nu l-am pune să declare că a nimerit în locul acela din greşeală. chemă să fie înfierat pe chip. E de-ajuns să îl supere cineva cât de puţin şi îl şi trimite la prefectură şi noi îl omorâm sau îl ciopârţim55. Ca unul care ştia cum se petrecuseră faptele şi neavând încotro în faţa îndărătniciei prefectului. la drum. Osânditul fu chiar atunci legat în lanţuri. prin tăierea trupului osânditului în bucăţi. Îl condamnăm la douăzeci de lovituri.

bunul meu ginere? Ai avut nenorocul să dea beleaua peste tine. — Îţi mulţumesc pentru marea bunătate pe care mi-o arăţi. N-am s-o las să iasă din casă. şi de-o fi să mai mă-ntorc. Nimeni nu poate şti ce se va alege de viaţa lui de azi înainte. Dar să ştii că tot n-aş putea să mă liniştesc câtă vreme ea are să fie legată de mine. nu va putea ajunge în preajma ei. împreună cu slujnica ei. După aceea. umila mea persoană a intrat la mare necaz. Aceasta este chiar voinţa lui. Soţia îmi rămâne acasă şi mă simt neliniştit în privinţa ei. pentru ca ea să se poată mărita din nou şi el garantează că o dată împlinit acest fapt nu-l va tăgădui. — Dacă nu faceţi după vrerea umilei mele persoane. O să-ţi trimit şi veşti şi îmbrăcăminte.ceva. născută Zhang. Sunt dus la Cangzhou şi nimeni nu poate şti dacă am să trăiesc sau am să mor.Instructorul Cap de Leopard din Capitala Răsăriteană a fost învinuit de o crimă grea şi exilat în Cangzhou. Soţia lui. trei sau cinci ani pot s-o ţin. Fie ce-o fi. Tare mi-e teamă că tânărul Gao o va batjocori cu de-a sila. la care am ajuns de unul singur. Lasă încolo gândurile astea nesăbuite şi ai grijă de tine. Eu am din ce trăi şi o să-mi aduc fata acasă. Actul de faţă poate folosi 149 . vă jur că n-am s-o mai socotesc soţia mea. nimeni nu l-a împins sau l-a silit la ea. Îl trimiseră pe cârciumar după un scrib şi după o foaie de hârtie. Tu n-ai nicio vină. preaonorate socru: sunt trei ani de când mi-ai dat fata de nevastă şi ea nu mi-a greşit cu nimic. Astăzi pleci la Cangzhou. pot să mor împăcat. E încă tânără şi nu vreau să-i stric viaţa. Fie-ţi milă şi fă aşa cum doreşte această măruntă persoană. Am un gând al meu. Te du cu bine. Lasă totul în seama mea şi nu-ţi mai fă griji. rosti Cap de Leopard. tată-socrule. nu ne-am certat niciodată şi ne-am avut totdeauna bine. şi o să vă aveţi iarăşi ca soţ şi soţie. dar eu n-am să-mi dau fata după alt bărbat. scrie atunci. Astăzi. este tânără şi el doreşte să-i ofere această scrisoare de dezlegare a căsătoriei. — Ce vorbe sunt astea. Şi cu toate că nu mi-a făcut copii. Omul scrise vorbele pe care i le dictă Cap de Leopard: . aşa că uite. iar domnişorul Gao chiar de va vrea. primi în cele din urmă instructorul Zhang. dar cerul se va îndura de tine şi la urma urmei tot ai să te întorci.. Numai aşa pot să plec cu inima împăcată că tânărul Gao nu îi va pricinui niciun rău. Instructorul Zhang nu voia nici în ruptul capului să se învoiască şi chiar vecinii spuseră că cererea lui nu putea fi împlinită. aş dori ca în faţa preabunilor mei vecini să scriem o hârtie de desfacere a căsătoriei prin care să arăt şi că sunt de acord ca ea să se recăsătorească şi că faptul ăsta n-am să-l tăgăduiesc vreodată. — Dacă vrei asta cu tot dinadinsul.

Cap de Leopard se ridică şi-i ieşi în întâmpinare. ca şi moartă. nu te-am supărat cu nimic. femeia suspina din rărunchi şi lăcrima. De vei găsi un om de treabă. Am pus aşadar să scrie aici câteva cuvinte prin care te rog să nu mă aştepţi.. cu buricul degetului. Văzând-o. ori precum bujorii aplecaţi peste balustrada ruginie din curtea de-apus. soţia lui Cap de Leopard. la pământ. am să mă-ngrijesc de tine cât vei trăi. Când mai dădu cu ochii şi de document. urmată de slujnica Brocart. N-aş vrea ca de azi înainte să ne fim piedică unul altuia. — Vreau să-ţi spun ceva. din pricina asta mi-e teamă că îţi distrug tinereţea. Bronz rar. plângând şi bocind. — Bărbatul meu. luna . Chipul florii ca zăcut. Ziua . n-am să încuviinţez ca tu să te măriţi a doua oară ! Dar hârtia asta îl ajută pe el să plece cu sufletul împăcat. După asprul suflu-al vântului de-azi-noapte.” Cap de Leopard îl urmări pe scrib până caligrafie totul.ca dovadă pentru orice se va ivi mai târziu. În timp ce-i asculta vorbele. ia-l. Femeile din vecini se 150 . Sunt dus la Cangzhou şi nimeni nu poate şti dacă am să mai rămân în viaţă sau nu. unul. după care apăsă pe hârtie. îşi făcu apariţia în cârciumă. iar tu vei putea să i te păstrezi curată. o răsură prăbuşită şi întinsă. Cap de Leopard şi instructorul Zhang îi săriră în ajutor. nevastă. izbucni în hohote de plâns şi boci până ce se prăbuşi la pământ. dar tot nu-şi putea stăpâni plânsul mai cu seamă când Cap de Leopard îi întinse socrului său actul şi acesta îl primi.. zise. Nu ştim în ce stare îi erau atunci cele cinci organe vitale: tot ce putem spune este că nu-şi mai mişca membrele şi arăta cam aşa: Munte neprihănit. fără glas. femeia se puse şi mai tare pe plâns. — Ţine-ţi firea. cele nouăzeci de zile de căsnicie cu prinţul răsăritean s-au pierdut. Îşi veni în simţiri târziu. Eu am dat de necaz. jad pierdut. Ca Zeiţa Guanyin venind pe marea de la miazăzi. Apoi îi luă pensula şi făcu un semn. zise el.. fără un cuvânt. Chiar dacă asta e vrerea ginerelui meu... Chiar în clipa în care instructorul Zhang întindea mâna să ia scrisoarea. de ce nu mă mai vrei? — O fac spre binele tău. eu. şi nu-ţi strica viaţa din pricina mea. Ascultându-l.. anul . De-o fi ca el să nu se mai întoarcă. gura doar mireasmă de santal. care căra o legătură cu lucruri. flori pălite. fiica mea. Chiar acum am discutat cu socrul meu. ce păcat de cei zece ani câtă vreme au fost neamuri. se amestecă instructorul Zhang.

Acesta avea bonetă cu însemnul norocului. Mi-a zis să vin să vă chem acolo şi nimic altceva. Când ai prilejul. — Mandarinul acesta ne-a chemat să stăm cu el puţin de vorbă. preacinstite domn. — Aş putea să vă întreb care e nepreţuitul vostru nume? zise Xue Ba. Odinioară. Măgulit. — Cine e? întrebă gardianul. — Vă rog să luaţi loc. Pe când Dong Chao îşi împacheta lucrurile. îşi puse desaga pe spinare şi plecă împreună cu gardienii. — Umila mea persoană n-a avut onoarea să vă cunoască până acum. îi spuse omul. un băiat din cârciumă din capul străzii îl căută şi-i spuse că în cârciumă îl aşteaptă un mandarin care voia să-i vorbească. — Pe strada din faţă. 151 . îi ură instructorul Zhang ginerelui său. Necunoscutul îl chemă pe băiatul care îi servea şi-i ceru să i-l aducă acolo şi pe Xue Ba. preacinstite domn. Dong Chao se duse la cârciumă şi văzu acolo un om aşezat la o masă. se înclină în semn de rămas bun în faţa socrului şi vecinilor. trimite-ne câte o scrisoare cu veşti despre tine. — Umila mea persoană nu-l cunoaşte. Băiatul umplu masa cu băutură. — Mergi cu bine şi încearcă să te-ntorci curând. Dong Chao se aşeză la masă în faţa lui. să-şi facă bagajele. cam cât îţi ia sorbitul unei ceşti de ceai. fiecare acasă la el. Trecu un timp. Instructorul Zhang şi vecinii se întoarseră la casele lor. Mâine am s-o iau pe soţia ta la mine şi am s-o ţin până te înapoiezi.străduiră s-o mângâie şi s-o liniştească şi-n cele din urmă ele o duseră acasă sprijinind-o pe braţe. Du-te fără griji. — Preacinstitul domn Xue Ba unde locuieşte? întrebă necunoscutul. bătând o plecăciune. se grăbi el să-l întâmpine pe gardian. Cap de Leopard mulţumi. Cei doi gardieni îl închiseră pe Cap de Leopard într-o casă de arest şi se duseră. nu departe de aici. oamenilor aflaţi în slujba publică li se spunea duangong. robă lungă din mătase neagră şi încălţări de culoare închisă. şi aşa i se adresase gardianului şi băiatul de la cârciumă. pe timpul dinastiei Song. Veţi afla numaidecât. dar despre ei nu vom mai vorbi. răspunse Dong Chao. îl lămuri Dong Chao pe noul-venit. mâncare şi fructe şi îi lăsă singuri. adică preacinstite domn. nu te lăsa pradă gândurilor. şi Xue Ba îşi făcu apariţia. Cu ce vă pot fi de folos? — Luaţi loc.

Cei doi gardieni se grăbiră să-l salute respectuoşi. undeva nu prea departe. acolo om vedea noi cum o să-i venim de hac. Înălţimea voastră. să zicem că s-a prăpădit pe drum. Sunt ofiţerul Lu Qian. să stăm la masă în faţa voastră? exclamară ei. să mi-o aduceţi 152 . Mai întâi. Xue Ba luă aurul şi mai spuse: Lăsaţi pe noi. De ne-ar cere şi să murim şi tot ar trebui să ne supunem ordinelor comandantului Gao. — Ia ascultă. cum am îndrăznit noi. Unde să mai punem. bătrâne Dong. rosti colegul său. Băiatul le turnă băutura. Când veţi ajunge la locul cu pricina şi îi veţi face felul osânditului. — Vai. ei bine. Nu departe de aici e un loc sălbatic. va duce el treaba la bun sfârşit. — Mă tem că nu se poate. nu mort. Ce să mai vorbim! Împărțim juma-juma aurul şi cu asta. că de scăpat n-o să-l lăsăm să ne scape. să bem. mărite mandarin. Documentul de la prefectură ne cere să-l predăm viu. Dacă prefectura îi va pune beţe în roată. — Tot preacinstitul Xue Ba e pus pe fapte şi mai dârz! se bucură Lu Qian. anume când vom intra în a doua parte a călătoriei. comandantul nu va sta cu mâinile în sân. — Umilii de noi nici nu ştim cine sunteţi. Să nu vă faceţi griji. să terminaţi cu Cap de Leopard şi să-i aduceţi un act care să-i probeze moartea de la autorităţile de acolo. După câteva pahare. să nu uitaţi să-i retezaţi pielea cu însemnul de aur de pe obraz. — Ştiţi că osânditul Cap de Leopard şi comandantul s-au avut la cuţite şi s-au înfruntat. într-un loc ascuns. mai târziu el e cel care o să ne poarte de grijă. omul scoase din mâneca robei zece liang de aur şi-i puse pe masă. O să dăm de necazuri. o pădure de pini. că ne dă şi aur curat prin mandarinul aici de faţă. Condamnatul nici nu e vârstnic. — Tocmai de aceea v-am tulburat de la treburile voastre. omul de încredere al comandantului Gao Curtenitorul. urmă omul. — Fiecare va lua câte cinci. nişte oameni de joasă condiţie. cum să primim aurul? — Nu plecaţi la Cangzhou? — Umilii de noi am fost însărcinaţi de prefect să-l escortăm pe Cap de Leopard acolo. Speră că pe drum. spuse Dong Chao. Astăzi. Mă tem că ne este peste putinţă ce ne cereţi. comandantul mi-a ordonat să vă dau aurul ăsta.— Veţi afla pe dată. gata! Iar dacă îi facem pe voie. Treaba o s-o facem la cel mult cinci poştalioane de drum de aici. în schimbul unui mic serviciu pe care vi-l cer.

Mergea greu. Zăpuşeala asta mi-a zgândărit aşa de tare rănile încât îmi vine greu să umblu şi astfel. Se lăsa înserarea: Roata de foc a soarelui era pe cale de a se da afund. adică însemnul aurit. traseră la un han de ţară. îşi luară bagajele. fierbinţeala de peste zi îi iritase rănile. deasupra pădurii ciorile îşi fâlfâiau aripile negre. Pe atunci erau destule hanuri de-a lungul şoselelor. Dar după două-trei zile de drum. înainte de a spune gardienii ceva. Ieşiră din oraş şi străbătură mai bine de treizeci de li înainte de a face o oprire. oamenii se fereau să-i spună pe nume şi aşa îl denumiseră jin yin. nemulţumit. Cap de Leopard îşi puse şi el desaga la pământ şi. Când o să ajungem dacă tu abia te mişti? — Umilul de mine. Cap de Leopard nu suferise cine ştie ce când primise loviturile. Aştept veşti bune. privită din depărtare ceea ce se zărea părea o aşezare nomadă. În seara aceea. După ce-şi împărţii-ă aurul. Lu plăti şi apoi plecară fiecare la ale sale. oglinda de jad a lunii avea curând să atârne la locul său pe cer. alungate din urmă de frig. bodogănea tot timpul Xue Ba. cirezi de vaci şi de oi. înainte ca osândiţii să fie porniţi în exil.drept mărturie. cald şi cu umezeală mare. 153 . Cum intrară. abia târându-şi paşii. adus de vânt te asurzea cântecul zgomotos al cicadelor din copaci. iar mai apoi am fost ciomăgit în sala de judecată. a doua zi de cu zori mâncară şi îşi reluară călătoria. După ce se odihniră o noapte. bastoanele. catârii şi caii obosiţi de drum suflau din greu. — Ce năpastă pe noi. — Mergi cum poţi. ei erau însemnaţi cu fierul roşu pe faţă. Călugării se-ndreptau spre templul lor vechi. gardienii se întoarseră la casele lor. — Nepricopsitule! îi strigă Xue Ba. Să nu întârziaţi. scoase câteva bucăţi de argint şi le dădu unui servitor comandându-i băutură. Era prin luna a şasea. în dinastia Song. să ni se pună în cârcă un diavol ca tine. îl scoaseră pe Cap de Leopard de la arest şi se aşternură la drum. întâi am fost încolţit bine acasă la comandant. ca mulţumire. Fiind un lucru atât de urât. veneau spre staule. Atunci vă voi da încă zece liang. gardienii îşi lăsară de o parte bastoanele şi îşi dădură jos din spate boccelele. îi spuse Dong Chao. însă de aproape era o poartă de lemn pe jumătate deschisă. Până la Cangzhou sunt două mii şi ceva de li. nu te lua după gura lui cârtitoare. Pe vremuri. Cei trei mai băură un răstimp. iar gardienii care escortau condamnaţii nu-şi plăteau camerele. de la ţărmul pescarilor se întindea nemărginirea.

Xue Ba puse apă într-un vas şi o fierse în clocot. se grăbi osânditul să se împotrivească. Cap de Leopard nu bănui câtuşi de puţin că totul nu era altceva decât o uneltire urâtă şi-şi întinse picioarele spre el. o să te mân eu din urmă cu ciomagul. ba prea fierbinte! Halal răsplată! Gardianul bombăni şi îl ocărî toată noaptea. cu butucul legat de grumaz cu tot. — Înduraţi-vă de mine. Plătiră şi ieşiră din han pe la al cincilea geng. Lui Cap de Leopard nu-i dădea mâna să-i răspundă. unde-ai mai pomenit să fie pe dos? Ca să vezi! Mă învoiesc. cu dragă inimă. încât abia se mai târa şi din gură îi ieşeau gemete fără încetare. tăcut. moi. — Nu se cade. Nu-i era foame şi abia de se putea mişca. strigă el. Dar pielea de pe ele i se înroşise şi i se băşicase. Xue Ba încălzi apă şi pregăti masa. Neavând de ales. — M-a secat la inimă de durere. smulgându-şi-le grabnic de acolo. să-i spăl picioarele şi el mi-o întoarce. hotărî gardianul. Cap de Leopard ţipă de durere. Când masa fu întinsă. Xue Ba puse mâna pe ciomag şi-l obligă să se ridice. Cap de Leopard se strădui să se ridice. de paie. Dormiră până la al patrulea geng sculându-se când ceilalţi călători din han erau adânciţi în somnul cel mai dulce. — Ţi le spăl eu. Încălţările tari. nu iei seama la ce se cade şi nu în asemenea treburi. Se trânti pe o parte. dar nu se putea îndrepta din pricina greutăţii butucului prins de grumaji. Dong Chao îi dădu o pereche nouă de încălţări de paie cu cheutori şi legături din cânepă. ba că apa e prea rece. fu nevoit să şi le pună pe cele noi. Daca nu. Cap de Leopard nu mai era în stare să meargă.mâncare şi orez. după care o deşertă într-un lighean. zise el. dar acestea parcă intraseră în pământ. Cap de Leopard se simţea ameţit. — La drum lung. După nici trei li de drum. îi rupseseră băşicile şi tălpile însângerate îl ardeau. mai-marii mei! Umila mea persoană n-ar cuteza de bunăvoie să se lase pe tânjeală şi să lungească mai mult decât trebuie 154 . Pe când ospătau. instructore. — Spală-ţi picioarele şi o să dormi bine. — Numai criminalii îi slujesc pe gardieni. Cap de Leopard îşi privi picioarele pline cu băşici şi-şi căută încălţările vechi. — Mişcă mai repede! îl bruftuluia Xue Ba. Gardienii schimbară apa şi ieşiră afară să se spele. cei doi oameni ai prefecturii mai porunciră şi ei de băut. îi rugă pe gardieni să mănânce împreună cu el. astfel că în cele din urmă Cap de Leopard se îmbătă şi se prăvăli într-o rână. Gardianul i le înşfăcă numaidecât cu mâinile şi i le vârî în apa clocotită. îşi susţinu Xue Ba oferta.

— Stând după tine la fiece pas. Ni s-a spus să-ţi luăm viaţa aici şi să ne întoarcem cu însemnul aurit. Să ne odihnim puţin. mărturisiră ei. Şi le puseră lângă un copac. În felul ăsta nu mai ajungem noi la Cangzhou. Era limpede acum că nu putea înainta mai repede. zdravăn. Chiar de-am fi mers mai mult. dacă se afla cineva care îl ura peste măsură pe surghiunit. apoi îl legă cu totul. Cei trei pătrunseră în inima pădurii. ţipând. — Dacă asta vă stă în gând.călătoria. — Te ajut eu. am aflat amărăciunea judecăţii şi n-aş putea fugi nicăieri. — Cine te crede? Numai de te-am lega am fi şi noi liniştiţi. Iar de-o facem aici. O dată sfârşită treaba. Teama cai să pleci nu ne dă pace şi nu putem să închidem un ochi. se plânse Dong Chao. dar curând săriră în picioare. Adevărul e că mă dor amarnic picioarele şi cu mare greu mi le pot mişca. de copac. ofiţerul Lu Qian ne-a transmis acest ordin din partea comandantului Gao. zise Dong Chao. tot ai fi murit. primul loc cu adevărat periculos în drumul lor. se zărea o pădure blestemată. drumul ăsta mi-a scos sufletul din mine. Să nu ne 155 . când ne-am dat seama că aici locul e slobod. Gardienii îşi aruncară bastoanele şi se întinseră sub un copac. Închiseră ochii. — Abia aţipisem. gardienii îi dădură roată jur-împrejur şi apucându-şi bâtele în mâini se apropiară de el: — Nu noi am vrut să sfârşim cu tine. zise Dong Chao şi-l sprijini. — Sunt un om drept. Şi astfel nimeni nu ar fi putut să spună câţi oameni nedreptăţiţi îşi pierduseră viaţa în acest loc blestemat. faceţi-o! Cum aş putea să spun nu? Xue Ba scoase o frânghie de la brâu şi îi înfăşură mai întâi bine mâinile şi picioarele. — Ce vi s-a întâmplat. În faţa lor. — În cinci ore n-am făcut nici zece li. zise Xue Ba. învăluită în ceaţă. el îi cumpăra pe gardienii din escortă punându-i să-l omoare aici pe osândit. Tragem un pui de somn şi pe urmă plecăm mai departe. Ajunseseră în Pădurea mistreţilor. mai-marii mei? întrebă Cap de Leopard. Se rezemă de un pin şi se lăsă să alunece la pământ. Înainte de plecarea noastră. măcar izbutim şi noi s-ajungem mai repede la casele noastre. — Nici eu nu mai pot. dar şi aşa abia de făcură patru-cinci li din drum. „Oh!” gemu din rărunchi Cap de Leopard. apoi îşi dădură jos desagile. În vremurile dinastiei Song. Gardienii noştri intrară şi ei cu Cap de Leopard în pădurea nefastă.

Cap de Leopard îi asculta înmărmurit. un erou ca el. ca şi cum n-ar fi fost. Xue Ba ridică bâta. ci ăi mari. a unei lumi subpământene. În noaptea asta. gata s-o repeadă peste ţeasta lui Cap de Leopard. se înălţa la cer). Lacrimile îi curgeau şiroaie. de veţi voi să aflaţi ce s-a întâmplat cu Cap de Leopard. în a cui casă îi va odihni spiritul pribeag? La urma urmei. după moarte. Ce păcat să piară. Ia aminte: de azi într-un an. 156 . spre Izvorul galben56. 56 Între vechile credinţe populare chinezeşti era şi aceea a existenţei. între noi n-a fost nicicând vreo ură. nu-i un han. are să fie prima pomenire de la moartea ta! Ni s-a pus în vedere să încheiem totul degrabă. Nu noi am vrut-o. (Cealaltă parte a sufletului. Cruţaţi-mă şi nam sa vă uit nicicând! — Ce tot spui? N-avem cum să te salvăm. la izvoarele adânci ale Fluviului Galben. zise Dong Chao. citiţi capitolul următor. hun. a sufletului omenesc. pentru judecată şi pedeapsă partea animală. e vremea să dăm socoteală de împlinirea ordinului. Pe zece mii de li.porţi pică. la care se întorcea. — Mai-marii mei. po.

îi vorbi Profunzime lui Cap de Leopard. ordonându-le să-mi ia viaţa. Dacă Profunzime nu l-ar fi scăpat pe Cap de Leopard din gheara morţii. Călugărul avea pe el o sutană neagră. nici urmă de tine. Învârtind toiagul pe care-l ţinea în mână se apropia ameninţător de gardieni.CAPITOLUL IX MĂRITUL MANDARIN ARE CASA DESCHISĂ PENTRU OASPEŢI DE PRETUTINDENI. vrând-nevrând ei fac schimb de măiestrie. biciuind şi cerul. Am aflat că ai fost surghiunit la Cangzhou şi te-am aşteptat la ieşirea din oraş. Chiar din ziua când ai cumpărat sabia şi ne-am despărţit. de după nişte pini se auzi un răget puternic. iar la brâu îi atârna un cuţit. înfruntări pe viaţă şi pe moarte să se-aleagă unul dintre ei ca să muşte munţii şi să ţină-n frâu un ocean de oameni. un toiag monahal se năpusti asupra bâtei şi o lovi aruncând-o cât colo. ca un tunet. Se spune că Xue ridicase bâta. rosti Cap de Leopard. După ce ai fost condamnat. din vechime-aceleaşi. dar pavilionul închinat frăţiei este veşnic: nu-i erou măreţ să nu bage spaima-n oasele de nadă ale celor slabi. Comandantul Gao e cel care l-a trimis pe Lu Qian la ei. — Frate. dar acolo. CAP DE LEOPARD ÎL ÎNVINGE ÎN LUPTĂ PE INSTRUCTORUL HONG Imnul potârnichii: Vânturi mii şi mii. n-am avut cum să te scap. Vorba noastră e însă înceată faţă de ce s-a petrecut atunci. frate! Am ceva să-ţi spun. Cei doi gardieni rămaseră stană locului. gata s-o repeadă peste ţeasta condamnatului. Ar fi putut ei să nu se supună? Îi omori pe nedrept! Călugărul îşi smulse cuţitul din teacă şi îi tăie osânditului frânghia cu care fusese legat. — De când stau eu şi vă tot ascult! strigă el. — Opreşte-te. am fost neliniştit. cască tigrul gura să zdrobească laba de dragon. ajutându-l apoi să se scoale de jos. ar mai fi putut Măritul Mandarin să facă dovada numelui înalt care i s-a dat? Doar când se ciocnesc în încăierări luptători turbaţi şi chiar caii lor luând figuri hidoase. Chiar în clipa în care bâta se afla în aer. Profunzime îi dădu ascultare. 157 . Cap de Leopard deschise ochii şi-l recunoscu în omul acela pe Lu Profunzime. se grăbi el să-i strige. — Nu e vina lor. Un călugăr gras ţâşni dintr-un salt la lumină.

pe drumul de poştă era un sat în preajma unui râu. Atunci am intrat la bănuieli. i-am văzut cum îşi făceau semne şi cum ţi-au opărit picioarele cu apă clocotită şi tare aş fi vrut să le sucesc gâtul. 158 . m-am luat după voi. După trei-patru li de mers. acoperitoarea uşii era scurtă şi făcută din stuf. Se legăna uşor panoplia prinsă pe zidul cârciumii.Apoi mi s-a spus că ai fost închis într-o casă de arest şi l-am văzut pe băiatul de la cârciumă căutându-i pe gardieni şi zicându-le că un mandarin vrea să le vorbească. Aseară. — Scapă-ne. la intrarea într-un sat. În faţă. Îşi apucă toiagul şi o luă înainte. Aveam de gând să le iau piuitul corbilor ăstora şi când am mai văzut că vor să te ucidă. o fată în bluză roşie îi turna apă şi zâmbea. — Numai de dragul fratelui meu nu vă fac pilaf. dar hanul era plin şi mi-a fost teamă că n-am să le pot veni de hac şi să te salvez. şi trebuia neapărat să te smulg din mâinile lor. părinte? întrebară gardienii. De teamă să nu-ţi facă de petrecanie pe drum. lasă-le viaţa! îl îndemnă Cap de Leopard pe Profunzime. Nu te puteam lăsa singur pe mâna lor. două vase cu alcool şi mai multe pâinici. Pe la al cincilea geng. Tot ei îi cărau. când aţi ieşit din han. — De vreme ce m-ai salvat. — Am putea să ştim de la ce templu sunteţi. se rugară ei. le porunci el gardienilor în timp ce-şi băga cuţitul în teacă. Haide. chiar că nimic nu m-a mai oprit să-i zdrobesc. pe rafturi erau ulcele de porţelan din care se împrăştia aroma băuturii proaspete. Totul era verde. câteva rodii roşii stăteau în umbră. veniţi cu mine. Cârciumarul le turnă băutura. Cei doi paznici nu îndrăzniră să-i întoarcă vorba. îşi luară bâtele şi îl sprijiniră pe Cap de Leopard. şi desaga osânditului. piersici şi sălcii. eu o şi pornisem spre pădurea de aici. Lângă pereţi erau rânduite vase de lut. instructore Lin. Am stat şi eu la hanul la care te-au dus cei doi corbi. Intrară cu toţii şi se aşezară la o masă. Dincolo de porţi se întindeau câmpuri cu cânepă şi orez. Îşi puseră desagile la spinare. şi astfel ieşiră din pădure. sub ferestre se lăfăiau lotuşi măreţi. Cârciumarul era un ţăran cu părul alb şi tocmai atunci se nimerise să spele vasele. zăriră o cârciumă mică. pline ochi cu alcool alb şi rece. Îmi dădusem seama prea bine că ticăloşii ăştia n-aveau gânduri bune cu tine. corbilor! Acum vă cruţ! Sprijiniţi-l degrabă pe fratele meu. Cei patru îl chemară pe jupân şi comandară cinci-şapte jin de carne.

din afacerea asta”. ei trei ţinându-se pe jos în urma căruţei. Cine ar fi cârtit împotriva călugărului? Numai că. o dată porniţi la drum. „Am auzit că la grădina de zarzavat a templului Chipul Patriei ar fi venit un călugăr nou”. în taină. plătiră şi plecară din cârciumă. Nu cumva ca să aibă Gao Curtenitorul de unde să mă ia? Unora le-o fi frică de el. Ce-o să ne facem la întoarcere? Dar n-avem încotro. El trebuie să fie. gardienii au mărşăluit şaptesprezece-optsprezece zile la rând şi le mai rămăseseră de străbătut doar vreo şaptezeci de li până 159 . târândune şi pe noi după el. gardienii se văicăriră în taină: „E de rău! Asta ne strică toate planurile. La întoarcere. Auzindu-l. frate? întrebă Cap de Leopard. Noi doi ne spălăm pe mâini şi ieşim curaţi. Astfel că. ei tot ţineau sfat: „Am fost făcuţi prizonieri de către călugărul ăsta. spuse Xue Ba. gardienii se purtau cu grijă şi supuşenie. Dar să lăsăm lucrurile mărunte la o parte. trebuie să-l ştii pe acesta în deplină siguranţă.— De ce vreţi să ştiţi. Gardienii erau aceia care făceau focul şi găteau bucatele. „Îl cheamă Lu Profunzime. Ştiindu-se vinovaţi. Când o să ne înapoiem le dezvăluim adevărul: cum o dată ajunşi în Pădurea Mistreţilor eram gata să sfârşim cu surghiunitul. Cei doi gardieni nu mai îndrăzniră să deschidă gura. nemernicilor? râse Profunzime. Despre altele pe care şi le-au mai spus nu vom mai vorbi. Cine i s-ar fi putut împotrivi? În cel mai bun caz. care l-a dus. în care-l puseră pe Cap de Leopard. Dăm înapoi aurul primit şi-l lăsăm pe Lu Qian să-i ia urma călugărului. închiriară o căruţă. chiar aşa o să facem”. încuviinţă Dong Chao. până la Cangzhou. comandantul Gao o să ne distrugă”. Supravegheaţi de călugărul care nu-i scăpa din ochi. dar mie nu. După două poşte de drum. Cap de Leopard ne -a scăpat din mână. — Când faci moarte de om trebuie să te cureţi de sânge. trebuie să-i dăm ascultare şi să batem tot drumul”. o să-i trag trei sute de lovituri cu toiagul. Profunzime cumpăra de fiecare dată băutură şi carne pentru Cap de Leopard şi din acestea le dădea şi gardienilor să se înfrupte. el i-ar fi ocărit. „Bine. Dacă dau de ticălosul ăsta. — Unde ai de gând să ne duci. dar el a fost salvat de călugăr. iar când scapi viaţa unui om. La popasuri. Mâncară. gardienii mergeau atunci când Profunzime le cerea să meargă şi se odihneau când le poruncea acesta. îşi luară boccelele şi celelalte lucruri. În felul acesta. de frică să nu-l mânie pe călugăr. Cei doi gardieni nu îndrăzneau nici măcar să şoptească o vorbă. ca să nu-şi piardă viaţa. iar în cel mai rău i-ar fi snopit în bătăi. călugărul şi osânditul se culcau devreme şi se sculau târziu. Nu pot să am pace dacă nu te duc chiar eu până la Cangzhou.

Să nu care cumva să umblaţi iar cu gânduri rele. — Cine-ar îndrăzni? răspunseră ei privind arginţii. Plecară toţi trei. încuviinţă Cap de Leopard. — Ba sunt doar din carnea părinţilor noştri. frăţioare! Dong Chao şi Xue Ba rămaseră. Şoseaua trecea tot prin sate şi nu-i mai aştepta niciun fel de loc sălbatic sau pustiu. — Întoarce-te. — Nemernicilor. — De aici mai e puţin până în Cangzhou. le strigă el ameninţător. V-am cruţat vieţile voastre de corbi numai de dragul fratelui meu. Pe la amiază. Ce-am făcut mai înainte a fost din ordinul comandantului Gao. Ne luăm aşadar rămas bun. Să doboare un pom dintr-o lovitură! — Şi asta încă nu-i nimic! le spuse Cap de Leopard. — Cumplit călugăr! şoptiră ei. pe marginea şoselei zăriră o cârciumă. te voi răsplăti cum se cuvine. nemernicilor. — Dacă vă mai intră în capete cine ştie ce gărgăuni. Mulţumesc pentru bunătatea pe care mi-ai arătat-o. să se odihnească.la Cangzhou. Aflaseră acum. nu mai aveţi de trecut prin pustietăţi. corbilor. Profunzime opri într-o pădurice de pini. răspunseră ei. le spuse el gardienilor. ar fi fost muşcat de limba unei securi. Profunzime îşi roti toiagul şi-l abătu asupra unui pin. mai-marii mei. ca şi cum. aveam de gând să va retez căpăţânile. am avut grijă să întreb de asta. Toiagul pătrunse adânc în trunchiul copacului şi acesta din urmă căzu la pământ. să fie oare ele mai tari decât pinul ăsta? le mai zise Profunzime gardienilor. fixându-i cu privirea. lăsând pădurea în urmă. 160 . aşa că. O să ne vedem noi într-o bună zi. Drumul e înţesat de lume. întinzându-le doi-patru liang de argint. Dacă nu voi muri. Mai e puţin de mers. cu gura căscată şi limba spânzurându-le în afară şi abia într-un târziu îşi veniră în fire. — Să mergem. cine era cu adevărat călugărul. La templul Chipul Patriei a scos un plop din rădăcini! Cei doi clătinară din cap unul spre altul. pusă peste nişte biete oscioare. — Capetele voastre. de uimire şi teamă. liniştit de siguranţa pe care o ofereau împrejurimile. aşa cum bănuiseră. atunci veţi păţi ca şi pomul ăsta! Prinse toiagul în mâna cealaltă şi plecă. Spune-i socrului meu că sunt bine. îi trezi din starea lor Cap de Leopard. frate. Profunzime îi dădu douăzeci de liang de argint. îi zise lui Cap de Leopard călugărul. spunând: — Ai grijă de tine. frate.

Liu Ling era pictat întins pe pat. Chai Jin şi-a făcut un obicei din a-i primi la el pe toţi bărbaţii bravi. fiecare oră având corespondent unul din cele douăsprezece animale zodiacale.n. de fapt o oră din zilele noastre. în secolul al VI-lea şi al X-lea ale erei noastre. Chinezii împărţeau ziua în douăsprezece perioade a câte două ceasuri. Pierzându-şi răbdarea bătură în masă. jumătate de oră. De când Chen Qiao a renunţat la tron. Dong Chao şi Xue Ba începuseră şi ei să se simtă mai în largul lor. Pe malul pe care se afla ea creşteau sălcii şi plopi. 60 Dinastia Song. şi vreo cinci băieţi abia pridideau să toarne în pahare. a treia eră dinastică a Chinei. trăiesc în casa lui. împăratul întemeietor al dinastiei Song60 i-a acordat titlul Arcul de Fier. strigă Cap de Leopard. se scuză patronul. 57 Liu Ling. Şi restabilită pentru puţină vreme. Li Bai. Cap de Leopard îi rugă pe gardieni să se aşeze pe locurile de onoare. 59 Zhou. mai încolo apărea un ţăran al cărui curaj fusese aţâţat de alcool. şi el. prietene. 960-1279. — Ospitalier mai eşti. poet clasic (701-762). nu ştiu prea bine. Vreo treizeci sau cincizeci. 161 . aşezată la drumul cel mare era o cârciumă. într-un sat singuratic. Ei. Cei trei intrară în cârciumă. În local erau multe mese. nici băutură? — În apropiere trăieşte un mare moşier. M-ai văzut că sunt un osândit şi nu m-ai luat în seamă. 265-316). Omul ăsta este urmaş al familiei imperiale de pe vremurile dinastiei Zhou59. prietene. iar nouă ne-a dat poruncă să-i trimitem pe toţi cei aflaţi în surghiun. iar printre tâlhari el este cunoscut sub porecla de Micul Vârtej. sub mal se întindea o haltă verzuie plină cu lotuşi în floare. jupâne. un bătrân cu chipul sălbatic sorbise tărie. steagul cârciumii unduia umflat de vânt. nimeni nu îndrăzneşte să se pună cu el. Li Bai57 dormea beat. să umple mesele cu de toate. situată între secolul al XI-lea şi anul 771 î.e. Erau înfăţişaţi şi nemuritori şi frumoase de odinioară. între anii 557-581 şi 951-060. opriţi cu toţii să se uite ca la o minune. 58 Bange shiehen. ca să-i ajute cu bani. Noi îi zicem Măritul Mandarin Chai. din aceeaşi licoare. panoplii aurii îi atârnau pe perete aplecate în jos. crezând că vreau să beau pe degeaba. într-o altă pictură pe zid.Pe vechea şosea. Ce purtare e asta? — Nu-mi înţelegi gândurile bune. — Care gânduri bune? Că nu-mi dai nici de-ale gurii. general şi poet din vechime (Dinastia Jin din vest. Cap de Leopard şi cei doi gardieni aşteptară jumătate de oră58 şi nimeni nu se apropie de ei să-i întrebe ce doresc. dar şi mandarini şi militari care veneau înspre ei. pe numele de familie Chai şi pe numele personal Jin. De atunci.

mii de pomi înfloresc ca în livada din valea de aur. Cu măiestrie-s făcuţi căpriorii pictaţi şi pilonii sculptaţi. Ajunşi în dreptul conacului. muntele primeşte la sânul său dragonul negru. Aşadar. După pod. drumul trecea peste o câmpie şi ei putură să zărească de departe conacul. o să te înfrupţi pe săturate şi o să te înroşeşti la faţă. Streşinile de culoare purpurie şi olanele verzi ale acoperişului ocrotesc şi împodobesc templul înalt şi măreţ. imploră să fie primit. împrejmuit de o mare de verdeaţă. Stăpânul ei. pe dată ar fi dat în cinstea ta un ospăţ şi ţi-ar fi dăruit bani. — Luaţi-o înainte. cei trei băgară de seamă că pe balustrada largă a podului din fata intrării stăteau patru-cinci argaţi. pe cele patru laturi. şi după vreo trei li o să treceţi peste un pod de piatră. cât ţine anul. care ascundeau aproape cu totul zidurile. Dar e dus la vânătoare de azi-dimineaţă. peste nici trei li se aflară la podul de piatră. în faţa intrării sunt privelişti care mai de care mai minunate. de rangul al nouălea. e neapărat dintr-o familie princiară străveche. Al lui este. pe nume Cap de Leopard. am auzit de multe ori. Ce-ar fi să ne ducem până la el? Gardienii chibzuiră o vreme.bine. Cei trei îi mulţumiră şi. zeci de mii de crengi de piersic se despletesc precum pâraiele de munte. tot astfel cum. printre militari. Deasupra uşii clădirii principale se află o pancartă aurită purtând înscrisul titlului imperial. — Şi când se întoarce? 162 . îi lămuri acesta. După ce îi salutară. Îşi luară lucrurile şi-l întrebară pe cârciumar încotro trebuiau s-o apuce ca să ajungă la moşia Marelui Mandarin. Conacul era înconjurat. Atunci el o să creadă că ai destui arginţi şi n -o să te mai ajute cu nimic. rugându-vă să-l înştiinţaţi pe Marele Mandarin că un surghiunit din capitală. de un canal. Cap de Leopard fu acela care le vorbi: — Vă supărăm. aici trăieşte. pe malurile căruia creşteau copaci înalţi. chiar dacă nu se înrudeşte cu dinastia de azi. Poarta e pusă parcă în întâmpinarea drumului cu colb gălbui. dacă-ţi pun pe masă de mâncare şi de băut. fraţilor. — N-ai noroc! De-ar fi fost acasă. După vreo două cotituri. le spuse Cap de Leopard gardienilor. apoi primiră. vrednici de o casă de asemenea nobleţe. o să daţi peste un conac măreţ. într-adevăr. Vezi că am gânduri bune? — În Capitala Răsăriteană. pronunţându-se numele Măritului Mandarin Chai. se treziră în faţa conacului. În încăperea centrală sunt în toate anotimpurile flori rare. După câteva cotituri.

Nu era unul să nu fie chipeş şi să nu arate a viteaz. pictate măiestrit şi încrustate cu aur. Pe lângă alai goneau câini mari şi zvelţi pentru fugărit cerbii. cioplite frumos. În tolbe de forma peştilor zburători duceau arcuri fine. cu încrustaţii de jad. — Cine este osânditul? vru să ştie nobilul bărbat. În picioare avea încălţări înalte. „Oare el să fie?” îşi zise Cap de Leopard. tobe şi gonguri pictate vibrau în goana cailor. asemănătoare unor frunze de lotus răsturnate. fiind vârâte adânc sub oblâncul şeilor. Celelalte arme bine ascuţite abia puteau fi zărite. buze roşii. Ducea un arc şi o tolbă cu săgeţi. Dar după vreo jumătate de li zăriră în depărtare. ce te orbeau cu lucirile lor ca nişte sori. luând-o înapoi pe drumul pe care veniseră. în clondire ca nişte lei aveau săgeţi drepte. apropiindu-se de Cap de Leopard. brodată pe piept şi strânsă pe mijloc cu o cingătoare lată. negre cu dungi verzi. Cap de Leopard era întunecat la chip. iar în jur zburau şoimii de adus iepurii săgetaţi. Dar nu îndrăzni să întrebe cu glas tare. strălucitori. iar sus pe cai fiarele aprige ale munţilor. Acesta din urmă se grăbi să salute prea plecat şi spuse: — Umila mea persoană a fost instructor al Gărzilor imperiale. scoţând sunete metalice. În cârciuma din vecinătate am fost 163 . Alaiul avea două-trei steaguri. împodobite cu cusături fine cu fir de aur. Era îmbrăcat într-o robă înflorată de mătase purpurie. Vreo zece bidivii mândri fornăiau pe nările largi. ieşind dintr-o pădurice şi gonind spre conac. nu mai prejos decât aceea a împăratului moştenitor. colorate în alb şi în negru. Arăta de vreo treizeci şi patru-treizeci şi şase de ani. Călăreţii purtau pălării mari de fetru. În mijlocul alaiului era un mandarin. Se îndepărtară de conac. Pe cap purta o bonetă neagră cu colţurile răsucite. Cine poate şti? — Dacă aşa a fost să fie să n-am noroc. la pălării aveau panaşe stacojii ce arătau ca florile de lotus răsfirate. Călăreţii înaintau mândri şi bravi ca prinţii din vechime şi cu o măreţie firească. un pâlc de oameni călări. Legat strâns de şei era vânatul de păsări sălbatice. Omul avea sprâncene de dragon şi ochi de phoenix. Acolo am fost osândit şi surghiunit la Cangzhou. dinţi albi.— Greu de zis! Poate să se odihnească la conacul răsăritean şi poate nu. călare pe im armăsar alb ca neaua şi cu coama vălurită. Mă numesc Cap de Leopard. L-am înfruntat pe comandantul Gao şi acesta mi-a găsit o vină şi m-a trimis să fiu judecat la prefectura Kaifeng. mustaţă cu colţurile-n jos şi o bărbuţă. plecăm.

cum o cerea obiceiul. unul cu brioşe şi o oală cu alcool încălzit. oaspete şi gazdă. Mărite Mandarin! spuse Cap de Leopard. — Numele vostru glorios îmi este cunoscut. n-am avut norocul să dau ochii cu dânsul. să se odihnească. salutând şi el până la pământ. cei doi. Măritul Mandarin îl prinse pe condamnat de braţ şi se îndreptă cu el spre conac. — Nemernicul de mine am auzit de mult de faima voastră. Este un fapt uluitor ca astăzi. Argaţii deschiseră larg porţile. Argaţii se grăbiră să vină cu poamele şi băutura. surghiunit. instructore. Acesta mulţumi. instructore. — Îmi pare tare rău că nu m-ai găsit acasă ca să-ţi fac o primire pe cinste. Din nefericire. vorbi gazda. care a răzbătut peste mări şi ţări. se scuză gazda. — Iertaţi-mă câteva clipe. ridicânduse. pe lângă el tot oameni viteji. unul în faţa celuilalt. locuieşte aici şi atunci am venit înadins să-l cunosc şi să-l salut. şi nu se cade din partea mea să vă primesc oricum. Lumea întreagă vă stimează. Pregătiţi-o repede! — Nu este nevoie. Cap de Leopard îi întoarse numaidecât plecăciunea. Dar. despre ei nu vom mai vorbi. Bucatele de pe masă ajung cu prisosinţă. Dong Chao şi Xue Ba se aşezară şi ei. Chai Jin ţinu cu tot dinadinsul ca oaspetele său să ocupe locul de onoare la masă. De unde să ştie ei să vă preţuiască. golind şi el cupa tot de atâtea ori. instructore? Luaţi astea de aici! le porunci el slugilor. La sfârşit. Mandarinul sări din şa şi se repezi spre el. Aduceţi mai întâi o cutie cu poame şi ceva de băut. Chai Jin se ridică şi închină trei pocale în cinstea lui Cap de Leopard. Însoţitorii nobilului bărbat descălecară şi trecură în locuinţele din spate. zise Chai Jin.înştiinţat că Măritul Mandarin Chai. 164 . apoi înjunghiaţi o oaie. — De ce vorbiţi astfel? Aţi bătut atâta drum până la mine. se înclinară. fu adusă o tavă plină cu orez. Marele Mandarin porunci să se aducă băutura. — Oamenii de la ţară nu fac deosebirea între ceea ce este nobil şi de rând. În faţa sălii centrale. bărbatul brav şi mărinimos care ţine. peste care tronau zece şiraguri de bănuţi. mai mulţi argaţi puseră pe masă un platou cu carne. Nu mă aşteptam ca astăzi să intraţi în casa noastră umilă. Curând. să am marea bucurie să vă întâlnesc. Aş fi fericit dacă aş putea să vă fiu de folos cu ceva.

— Să vină supa! porunci el. prosternându-se în faţa instructorului. Cap de Leopard se lăsă în genunchi. — Dumneavoastră îndrăgiţi peste măsură artele marţiale. apoi se ridică şi rămase în picioare. — Ridică-te. Omul nu-i întoarse salutul şi nici măcar nu-l luă în seamă. Chemaţi-l aici. Cap de Leopard bătu două mătănii. înclinându-se: — Cap de Leopard vă salută cu mult respect. iar gardienii şedeau lângă el. rosti Hong. care nu era altul decât instructorul militar Hong. nu e nevoie de plecăciuni! spuse Hong şi nici măcar nu se înclină. Vă rog să faceţi cunoştinţă. Cap de Leopard se ridică în picioare. După supă. Mărite Mandarin! Cap de Leopard nu scoase un cuvânt. gândi Cap de Leopard şi-i spuse. preamărite. iar surghiuniţii ăştia trag foloasele de pe urma dumneavoastră. Puneţi-i repede un tacâm. Cu o bonetă pe cap şi cu pieptul scos în afară. 165 . i se adresă gazda noului venit. „Trebuie să fie învăţătorul în artele militare al Marelui Mandarin”. răspunse Chai Jin. — Prea bine! se bucură gazda. poame. Sunteţi prea credul. De ce-l socotiţi mai prejos decât este. Marele Mandarin se tulbură. mai goliră încă vreo şapte pahare de fiecare om şi în clipa aceea un argat vesti sosirea maestrului de arme. Când îl văzu pe maestru intrând. plin de sine. Lucrul acesta nu-i plăcu gazdei. Cap de Leopard nu mai îndrăzni să-şi salte privirea din pământ. Marele Mandarin avu grijă ca ibricul cu băutură să dea de trei ori ocol mesei. Fără să schiţeze nici cel mai mic gest de politeţe. — Mărite Mandarin. maestre? Doar a fost instructor al gărzii imperiale. pentru ce vă purtaţi cu atâta mărinimie cu un surghiunit? — Omul acesta nu este de-o seamă cu ceilalţi. La aceste vorbe. Masa era încărcată cu băutură. Abia atunci se aşeză pe locul gazdei. Cap de Leopard ocupa locul de onoare. bunătăţi rare din mare. la rând cu gardienii.Îşi scoase arcul şi săgeţile şi apoi îi invită pe gardieni să bea împreună cu el. Hong se aşeză pe locul de onoare. — Oaspetele meu este instructorul militar Cap de Leopard de la garnizoana imperială. omul înainta în încăpere. Cap de Leopard se aşeză alături. Oricine zice că e instructor este primit la conac cu mâncăruri şi băuturi alese şi umplut de bani.

Instructorul Hong îşi izbi bâta de pământ şi se repezi asupra potrivnicului. şi-şi sumeţi poalele. Am să te încerc într-o luptă cu bâtele. Vă rog să nu mă refuzaţi. ridicându-se. Chai Jin vorbise astfel. temându-se că. Cap de Leopard nu-şi va da la iveală priceperea. Chai Jin dorea nu numai să cunoască îndemânarea oaspetelui. e greu să-ţi dai seama. maestre. spuse Cap de Leopard. Vă rog să mă învăţaţi. Înciudat de ultimele cuvinte ale gazdei. ţinând arma aşa cum se obişnuia în Shandong. dar şi să-l vadă pe acesta că-l învinge pe Hong şi că-i astupă gura. tocmai fiindcă nu ştie să lupte”. Mărite Mandarin. maestre. rosti gazda. când luna va fi pe cer. Hong sări în picioare şi zise: — Eu nu-l cred! Mai întâi să ne întrecem în luptă şi se va vedea atunci cine-i el cu adevărat. gândi Cap de Leopard. maestre Cap de Leopard? — Umila mea persoană n-ar îndrăzni… „Îi e teamă. Cuvintele lui avură darul de a-l linişti pe acela pentru care fuseseră spuse. — Vino. vino! îl chemă Hong pe Cap de Leopard. de obrazul său. unde era un teren viran. Totuşi el e oaspetele meu şi se cade să te porţi cu el ca atare. maeştrilor! „Hong ăsta este învăţătorul Marelui Mandarin şi atunci nu se cade să-l dobor la pământ”. luminând ca ziua. Instructorul Hong îşi scoase roba exterioară. îi zise gazda lui Cap de Leopard. Hong îl măsură de sus şi până jos. Băură încă cinci-şapte pahare. Ieşiră cu toţii în spatele clădirii. zărind şovăiala de pe chipul surghiunitului. 166 . luă poziţie de luptă şi chemă iarăşi: — Hai! Vino. Vreau cu adevărat să văd în luptă îndemânarea amândurora. În răstimpul acesta luna se înălţase pe bolta cerului. — Instructorul Hong se află de puţină vreme în casa mea. vino! — Vă rog să vă alegeţi o bâtă. Argaţii aduseră mai multe bâte şi le puseră pe pământ. Ce părere aveţi. Chai Jin se ridică de la masă şi spuse: — Întreceţi-vă. Cap de Leopard păşi înainte. Lupta poate începe mai încolo. Cu aceste gânduri zise: — Să bem dar. îşi zise Hong şi stărui să-şi încerce amândoi puterile. şi n-are pereche în luptă. Apoi alese o bâtă. de parcă ar fi vrut să-l înghită pe loc. Luă o bâtă şi i se adresă lui Hong.— După înfăţişare. — Să nu râdeţi de mine. — Bine! Prea bine! râse gazda.

Doi dragoni în încleştare pentru-o perlă de pe mare. se temea ca nu cumva să piardă în luptă şi faptul acesta să-i micşoreze prestigiul. umilul de mine! — Cum aşa? Doar nu v-am văzut pe niciunul dintre voi doi la pământ! — Am pe grumaji butucul ăsta şi mă socotesc ca şi înfrânt. „Marele Mandarin ţine cu tot dinadinsul ca eu să 167 . Scoateţi-i instructorului Cap de Leopard lemnul de pe grumaz. zise el atunci. — Am fost învins. le vorbi astfel celor doi gardieni: Îndrăznesc să vă supăr cu un lucru. ridică bâta fluturând-o ca pe un steag. Întrecerea dintre cei doi instructori nu e una oarecare. lancea şi ea. Tunetul smulgea din rădăcini copacii. Porunca îi fu îndeplinită cât ai clipi. Dong Chao şi Xue Ba nu îndrăzniră să nu-i dea ascultare lui Chai Jin. unul pe-altul să se-omoare sub o stâncă. Pe de altă parte. dacă veţi avea necazuri. lancea spulbera lianele şi lăsa în urmă locul gol. — De ce nu ne arăţi ce poţi. aruncaţi toată vina asupra mea. cu atât mai mult cu cât nu era niciun pericol ca surghiunitul să fugă. Cap de Leopard sări afară din cercul luptei. drept urmare. Văzându-şi potrivnicul atât de prevăzător. — Opriţi! strigă nobilul şi ordonă argaţilor să aducă un lingou de argint de douăzeci şi cinci de liang. Lingoul acesta este preţul ei şi va fi al învingătorului. Hong se aruncă asupra lui. Erau cu adevărat nemaipomeniţi. Când argintul fu adus. Se gândiră să-i facă pe plac şi să-i ia şi banii. Iată cum se dezlănţuia tunetul de Shandong: Tunetul cel mare de Shandong faţă-n faţă cu prelunga lance de Hebei. la închisoarea din Cangzhou. Aceşti zece liang de argint sunt ai voştri. Xue Ba îi scoase osânditului butucul de pe grumaz. Hong era şi mâniat de venirea lui Cap de Leopard şi înfierbântat de argintul pe care-l jinduia. La rândul său. — Mai luptaţi-vă o dată! zise gazda. în figura de bătaie denumită: „torţa arde slava cerului”. După patru sau cinci înfruntări de felul acesta. Tunetul părea scuipat de gura unui peşte de pe alt tărâm. maestre? întrebă gazda. Mâine. — Cum de nu m-am gândit! Nimic mai uşor! râse Chai Jin şi porunci argaţilor să aducă zece liang de argint. dispreţuitor. — Puţină odihnă! strigă el. ori tocmai de aceea pusese cu bună ştiinţă argintul la bătaie. un nobil arătând atât de semeţ şi măreţ. ca ivită din cuibarul unui şarpe uriaş. Marele Mandarin dorea şi căuta din toată inima să-l facă pe Cap de Leopard să arate ce ştie. doi tigri încăieraţi.Cei doi îşi încrucişară armele sub ploaia de lumină a lunii.

Acolo îl ospătă şi ceru să i se dea răsplata cuvenită. Acestora doi dă-le scrisorile şi ei or să se îngrijească bine de tine. Nemaiîncăpându-şi în piele de bucurie. avântând-o în sus. Scăpă măciuca din mână şi se prăbuşi la pământ. Apucară pe drumul spre Cangzhou. mâncară şi plecară la drum. A doua zi. ridică bâta şi lovi. negru de furie. şi aşa tot avea şase străzi şi trei pieţe. Hong făcu un pas înainte. Hong nu mai avu vreme să se acopere şi încercă să se tragă într-o parte. Văzându-şi adversarul că se clatină pe picioare. Chai Jin îl prinse pe Cap de Leopard de braţ şi-l conduse în încăperea centrală. Instructorul Hong se zbătea să se ridice în picioare. Se duseră de-a dreptul la prefectură şi depuseră actele. Cei doi gardieni se înapoiară cu documentul în Capitala Răsăriteană. acesta îşi culese bâta de la pământ. Îl mai dărui cu un lingou de argint tot de douăzeci şi cinci de liang. dar bâta potrivnicului îl plesni peste fluierul piciorului. Hong plecă de acolo. Prefectul îl preluă pe Cap de Leopard. Atunci gazda puse la cale o petrecere de bun rămas şi scrise două cărţi. Chai Jin se despărţi de oaspetele său. făcând mişcarea: „datul ierbii la o parte în căutarea şarpelui”. Le mai oferi şi gardienilor încă cinci liang de argint. La vreo săptămână. În poarta conacului. întocmi un document de răspuns pentru capitală şi îl trimise pe osândit la închisoare. gazda porunci să se aducă de băut. unde ajunseră pe la vremea prânzului. Cei de faţă izbucniră cu toţii în râs. îşi zise Cap de Leopard şi schiţă şi el semnul de începere a luptei. Cap de Leopard se retrase. Cei doi gardieni mulţumiră şi ei. Oraşul era mic. spunându-i: — Prefectul din Cangzhou mi-e prieten. Chefuiră toată noaptea. cei doi gardieni dădură semne de nerăbdare. — Hai! Vino. înaintând. căruia îi promise: — Peste puţin. Simţăminte adânci mă leagă însă de comandantul închisorii şi de paznicul şef. dar. Apoi îl opri pe Cap de Leopard la conac şi câteva zile la rând o ţinură tot în ospeţe. argaţii îl sprijiniră să se scoale de pe jos. vino! strigă Hong. Câţiva argaţi puşi de Chai Jin să le uşureze călătoria le purtau bagajele. pe care i le întinse lui Cap de Leopard. Cap de Leopard avea ca şi mai înainte grumazul prins în butucul de lemn. 168 .câştig”. am să-ţi trimit veşminte pentru iarnă. cum se lumină. — Cum aş putea să vă mulţumesc pentru mărinimia voastră. Despre ei nu vom mai vorbi. Cu rânjetul până la urechi. preamărite? spuse Cap de Leopard.

Cap de Leopard nu ridică privirea. acela se bucură de o purtare mai bună din partea lor. te iartă şi de cele o sută de lovituri pe care ei le trag. dar acei ce ies sunt ca şi terminaţi: sângerează-ntruna şi-s fără ficat. Altfel. condamnatul dădu la iveală cinci liang de argint şi spuse zâmbind: — Frate mai mare. Nu ştiu decât să ne stoarcă de bani. câţiva pini în faţa închisorii cresc şi strecoară slabe raze de lumină. Dacă. — Care-i ăla care abia a venit? — Umila mea persoană e. După ce paznicul îşi vărsă năduful. comandantul şi paznicul-şef sunt ca turbaţi. — Criminalule! ţipă la el. ceilalţi criminali au ieşit cu toţii să-l vadă.Vom spune ce i s-a mai întâmplat lui Cap de Leopard după ce a fost escortat la închisoare. după atâtea lovituri. Dacă n-ai bani. loc nemăsurat. aşa cum o cere regula noilor întemniţaţi: trebuie să le spui doar că eşti bolnav şi ei or să te tot amâne până ce te vor uita. dacă. — Bine că m-aţi învăţat. Cine le dă mai mult. Ceilalţi osândiţi se împrăştiaseră de teamă. O dată ajuns acolo. 169 . uite un umil dar. te ciomăgesc şi. paznicul-şef îşi făcu apariţia. aş avea ceva bani? — Ca să-i mulţumeşti. că n-ai să-ţi închei viaţa cu bine! O să putrezeşti aici! Noroc că mi-ai încăput mie pe mână! Fărâme o să te fac! Stai numai. fraţilor! Cam cât ar fi bine să le dau. de cum ai pus piciorul aici. fiindcă zadarnice or săţi fie rugăminţile fierbinţi să te scape cu viaţă ori să-ţi aducă moartea. păşind înainte. Când ai dat cu ochii de mine de ce nu ai îngenuncheat? De ce n-ai salutat cum se cuvine? Ştiu eu prea bine câte ai făcut în capitală! Citesc pe faţa ta. să zicem. Pe când vorbeau. Când a fost dus să fie înregistrat. Câte cinci de fiecare. lui Cap de Leopard i s-a dat o încăpere doar pentru el. şi-ai să vezi tu! Cât timp fu boscorodit astfel. nemernicule. Porţi până la cer şi ziduri groase. Cei ce intră în acest lăcaş şi de sunt chiar muşcători de cuie. — Ăștia-s pentru mine şi comandant? întrebă paznicul. Văzând că surghiunitul nu scoate niciun ban. Te rog să nu mi-l respingi. ocrotit de apele adânci. te aruncă în beci şi nu mai apuci să mai vezi soarele. — Ai grijă. i-ai uns bine. paznicul şef se întunecă la chip. ieşi din mâinile lor mai mult mort decât viu. ruginesc cum rugineşte fierul aruncat. îl sfătuiră de la bun început ceilalţi. zise Cap de Leopard. Două şiruri mari de sălcii verzi mărginesc altarul regelui ceresc. zece liang ar fi destul.

Peste puţin. Paznicul şef se îndepărtă. adâncit în gândurile cele mai întunecate. Am să duc şi scrisoarea comandantului chiar acum. când fu chemat de un gardian. la ce-ţi mai faci griji în privinţa noastră? O carte ca asta face cât un lingou de aur. şi lucrurile stând aşa nu era nimic grav în privinţa noului venit. comandantul Gao îi vrusese răul cu orice preţ. n-ai încotro. va trebui să ne îngrijim de el. adăugă de la el lauda că Lin era un bărbat brav. surghiunindu-l. nu numai că n-are să putrezească aici. Dar trebuie să nu care cumva să ne dăm de gol. pe care te-aş ruga să-i înmânezi din partea mea. Cap de Leopard oftă: „Cu bani. — Instructore Lin. dar în cele din urmă ai s-o scoţi la capăt. Un om ca tine. Cap de Leopard scoase la iveală şi scrisorile Marelui Mandarin Chai şi îi spuse paznicului: — Îndrăznesc să te supăr cu aceste două scrisori. — Dacă Măritul Chai ne trimite carte. frate mai mare. Pregătirea! — Umila persoană din faţa voastră a suferit rău pe drum din pricina îngheţului şi a vântului şi încă nu s-a refăcut. cu gura deschisă de data asta într-un rânjet până la urechi. Mai spuse că Măritul Mandarin Chai îi lua apărarea în scris şi că după cât se părea. — Îţi rămân îndatorat pentru sfaturi. îi cumperi până şi pe zei! Cât adevăr în vorbele astea!” Paznicul opri pentru el zece liang şi-i dădu comandantului închisorii doar cinci arginţi şi scrisoarea. — Fii pe pace! ţinu să-l liniştească paznicul. zise comandantul şi trimise după surghiunit. Fără doar şi poate că ţi-a copt-o comandantul Gao. îi vorbi comandantul. fireşte. Cer ca bătaia să fie amânată. zise paznicul. 170 . trebuie să înduri nedreptatea ce ţi s-a făcut.— Sunt doar pentru tine. — Eşti nou venit la noi. Pentru comandant am zece liang de argint. ci o să ajungă într-o bună zi chiar mare demnitar. râse Cap de Leopard. — Dacă mai ai şi carte de la Măritul Mandarin. Întemeietorul dinastiei a lăsat porunca de a i se da fiecărui surghiunit proaspăt întemniţat aici o sută de lovituri. Eşti cu adevărat un bărbat nemaipomenit. am auzit şi eu de faima ta. Cap de Leopard tocmai stătea în celula sa. Şi pentru că nu-l costa nimic. luând scrisorile şi argintul. când va sosi şi o să ordone să ţi se tragă o sută de lovituri. să-i zici: „M-am îmbolnăvit pe drum şi încă nu m-am înzdrăvenit!” O să pun şi eu o vorbă bună. Acum. — Deocamdată sunt în mâna ta. Acesta îl conduse în sala centrală.

Nu-i cruţăm cât e ziua de lungă. Nimeni nu-l reţinea de la nimic. Apoi acesta se grăbi să mai pună o vorbă bună pe lângă comandant şi jugul cu pricina fu numaidecât înlăturat. Cap de Leopard rămase să doarmă şi să mănânce la templu. nici nu simţi când trecură patruzeci sau şaizeci de zile. — Instructore Cap de Leopard. dacă îmi îngădui. Paznicul-şef îl conduse pe Cap de Leopard să-şi ia lucrurile şi să se mute la templu. de două ori pe zi. spre nămiezi. Ordinul fu scris pe loc. În vânt şi-n zăpadă. — Mulţumesc pentru grijă. pot să se roage oricât. dimineaţa şi seara. Într-una din zilele aspre de sfârşit de toamnă. 171 . îl asigură paznicul-şef. repetă gardianul. Cum fuseseră bine mituiţi. avem beciuri cumplite. astfel că toţi surghiuniţii din închisoare ajunseseră să se bucure de mila lui Cap de Leopard. Întoarse capul şi văzu un om. Nu ai altceva de făcut decât să aprinzi santal şi să speli podelele. în faţa închisorii. Munca asta de aici este cea mai puţin obositoare din toate câte sunt în închisoarea noastră. Fie-vă milă de omul ăsta! — Dacă abia s-a pus pe picioare după boală şi mai suferă de pe urma ei. Prins cu treaba zilnică. De atunci încolo. De ce nu l-am pune pe Cap de Leopard în locul lui? propuse paznicul-şef. pentru viaţă sau moarte. Cap de Leopard se afla. îi spuse. cu lacrimi fierbinţi. ordon să se amâne loviturile pentru atunci când se va face bine. când se auzi strigat pe-nume. primi câteva lovituri. M-ai putea scăpa de butucul ăsta de pe grumaz? — Bizuie-te pe mine. Măritul Mandarin Chai i-a trimis prin cineva haine pentru iarnă şi alte bunuri. citiţi capitolul următor. unde o dată aruncaţi. dacă doriţi să ştiţi cu cine dăduse ochii Cap de Leopard. cu încă un lucru. Iar pentru cei nerecunoscători. comandantul şi paznicul şef se purtau bine cu el şi-l lăsau la buna lui voie.— Încă nu s-a însănătoşit. răspunse Cap de Leopard şi mai scoase nişte arginţi. te preţuiesc foarte mult. — Osânditul care a văzut până acum de templul închisorii îşi ispăşeşte zilele astea pedeapsa. De aici aceste vorbe de învăţătură: Focul cu limbile lui aproape că îi mistui viaţa. ai să-i vezi şi pe ceilalţi la treabă. Te-aş mai supăra. fără o treabă anume. De altfel. Dar să nu lungim vorba. La urma urmei. luând argintul.

frate Al Doilea? întrebă Cap de Leopard. când v-am văzut înaintea mea. Cap de Leopard se plimba fără vreo ţintă. pe nume Wang. Eram tocmai în drum să-mi strâng bani de pe la clienţi. ca să-şi poală găsi de lucru în altă parte. Întoarse capul şi îl recunoscu pe dată pe Li Al Doilea. Li Al Doilea îl invită la el. Cum în capitală Li nu se mai putuse tocmi cu niciun chip. n-am rămas decât eu şi nevasta. mi-a dat-o pe fiică-sa de soţie şi m-a făcut ginerele său. am nimerit în Cangzhou. am căutat pretutindeni de lucru. unde un cârciumar. Li Al Doilea îngenunche şi spuse: — De când aţi avut bunătatea să-mi salvaţi viaţa şi mi-aţi dat şi bani să mă mut altundeva. în ziua aceea. dăduse înapoi toţi banii pe care acesta şi-i însuşise şi astfel îl scosese din greaua încurcătură. Înrăiţii nu-s în stare să săvârşească fapte bune: Fără vijelie şi crâşma sătească din vecinătate. Văzând el că sunt vrednic şi într-atât de priceput la gătit mâncăruri şi supe. Fiind prins asupra faptului. urma să fie trimis în judecată. 172 . m-a luat pe lângă el ca ajutor. limbile de foc nebune. chemându-şi soţia. Acum socrii îmi sunt morţi. dar Cap de Leopard se pusese chezaş pentru el. Singur în întuneric. tot instructorul Cap de Leopard fusese acela care îi plătise cheltuielile de drum. binefăcătorule! Cum de aţi ajuns aici? Cap de Leopard i se destăinui în câteva cuvinte. cu siguranţă. Cel cu sufletul curat miilor de morţi pe pământ le scapă Şi într-adevăr măreţia lui fără pereche-ntre-aleşi viteji îl pune.CAPITOLUL X CAP DE LEOPARD SE ADĂPOSTEŞTE LA TEMPLUL SPIRITUL MUNTELUI. Şi iată că se întâlniseră tocmai aici! — Ce cauţi aici. îşi furase patronul. Se spune că. OFIŢERUL LU QIAN DĂ FOC HAMBARELOR Raţiunea clară-a cerului nu poate fi învinuită. om pe care îl ajutase cândva. Dar că n-a fost ajutat de tării cereşti nu se poate spune. când se auzi strigat de cineva din spate. încât i-am umplut prăvălia cu muşterii. prin faţa închisorii. Până la urmă. ba i-am sporit şi afacerile. să-i facă plecăciuni. Cârciuma noastră se află chiar în faţa garnizoanei. Li. a chibzuit cum s-o scoată la capăt. care era ospătar. Pe vremuri. L-ar fi mistuit.

Li deschise pe dată vasul cu băutură şi aduse mâncarea. Curând. Dacă te întreabă cine îi cheamă. se mai furişă încă un om acolo. Veţi afla numaidecât. binefăcătorule. spuseră ei. spuse Cap de Leopard. de zile mari.— N-avem pe nimeni apropiat. — De vreme ce nu ne cunoaştem. Începură să se viziteze des: iar uneori cârciumarul îi trimitea supe şi ceaiuri la închisoare. Într-o zi. iar al doilea doar însoţitorul lui. Comandantul încuviinţă şi toţi trei merseră la cârciumă. Mai întâi să bem ceva. Cerul v-a adus. ce va fi fost. Să nu aştepţi să ţi le cerem noi. ca o suveică. Plecă la închisoare. Venise iarna. — Am să te supăr cu rugămintea de a te duce până la închisoare. aş putea să vă întreb de măritul vostru nume? — Am la mine scrisori de prezentare. Cap de Leopard le dăruia uneori bani pentru negustoria lor. ca să-i pofteşti aici pe comandant şi pe paznicul-şef. apoi împreună i se înfăţişară comandantului şi-i spuseră de invitaţie. îşi invită oaspeţii să ia loc la masă. După 173 . în casa noastră! — Nu sunt decât un biet surghiunit şi n-aş vrea în niciun fel să vă ştirbesc renumele de oameni de treabă. Le alegi singur. Dar să lăsăm flecăreala şi să vorbim de-a dreptul. le spui că un mandarin vrea să le ceară sfatul într-o chestiune şi că sunt aşteptaţi. — Ce fel de oaspeţi aveţi? vru să ştie cârciumarul. A doua zi veni şi-l pofti din nou la el. Mai întâi vorbi cu paznicul-şef. Văzându-i cu ce respect şi credinţă se poartă faţă de el. După ce băutura fu turnată. Primul părea ofiţer. — Doriţi de băut? îi întrebă Li. rosti comandantul. Timpul trecuse cum nu se poate mai repede. nemaiprididind cu servitul. Li Al Doilea gătea în tindă. şi cupe fine. când cineva se strecură în cârciumă şi se aşeză la o masă. — E cineva care să nu vă ştie oare? De ce vorbiţi aşa? Să vă aduceţi hainele să vi le spele şi să vi le coasă nevastă-mea. Li se învârtea încolo şi încoace. — Ia argintul ăsta şi adu-ne trei-patru vase cu băutură de preţ. Li îl ospătă pe instructor şi noaptea târziu îl conduse la templu. porunci o tavă pretenţioasă. Aici urmă schimbul de saluturi cu ofiţerul care-i aştepta. Cel ce părea ofiţer scoase la iveală un liang de argint. ai grijă să ne serveşti şi cu fructe şi cu bucate alese. Ofiţerul sau mandarinul. Li Al Doilea primi. Când ne vor sosi oaspeţii.

n-o să-l lase să-i scape din mână. Într-un chip ori în altul. îi spuse acesta cârciumarului. tu n-ai cum să ştii cât de iute la mânie e instructorul. bărbate. — Ei. — Bine. Ceilalţi doi ieşiră şi ei. frăţioare? întrebă el. Or. Am ceva grabnic să vă zic. Li văzu un plic în mâna comandantului. binefăcătorule. Numai ăl de pare ofiţer a scos ceva împachetat într-o năframă şi l-a dat ălorlalţi doi. Cap de Leopard îşi făcu apariţia în local. l-am auzit pe paznicul-şef pomenind de „comandantul Gao”. Avem ceva de vorbit! Li Al Doilea se supuse şi când ajunse dincolo de uşă îi împărtăşi soţiei temerile sale: — Nevastă. E în stare. clienţii comandară supa. — Cum necurat? — După vorbă. a zis după aia paznicul-şef. vin tocmai din capitală. Când intră cu ea. — Mai bine aleargă şi vesteşte-l pe Cap de Leopard. avem şi noi de tras. le mai aduse nişte mâncăruri şi cam după o jumătate de oră clienţii făcură plata. ăsta nu e tocmai ăla care i-a făcut rău instructorului Cap de Leopard? Eu rămân aici să iau seama la ce se întâmplă. Ofiţerul ceru un vas cu apă fiartă. Cel care vrea să zgâlţâie porţile cerului Vorbeşte-n şoaptă când comandă şase-armate. fără să stea la gânduri. Dar cum şi zidurile au de multe ori urechi. să nu dai pe-aici. clienţii comandară din nou de mâncare. Când le-am dus gustările. Or dacă se întâmplă aşa ceva aici. Femeia ascultă o oră bună.vreo zece pahare. dar tu du-te iute în spate şi trage cu urechea la ceşi spun. comandantului şi paznicului-şef. cel de care ne-a vorbit mai ieri. cu ăştia doi e ceva necurat. apoi se întoarse şi spuse: — Îşi şuşoteau mai mult la ureche şi n-am auzit cine ştie ce. cu privirile în pământ. — Vă rog să staţi jos. să omoare sau să pună foc. Chiar aveam de gând să vă caut. La puţină vreme. „Lăsaţi pe mine. Dacă-l chem să vie aici şi dacă clientul nostru se nimereşte să fie chiar Lu Qian. Comandantul şi paznicul plecară primii. Mergi şi ascultă la ce pun ei la cale şi-om vedea mai pe urmă ce avem de făcut. Dacă nu te chemăm. — Cum ţi-a mers negoţul. — Băutura o s-o încălzească omul meu. îi vin eu de hac!” Chiar atunci. Le turnă supa. 174 . Mă bate gândul că era bănet.

n-avea mustaţă. spre sfârşit: „Lăsaţi pe mine. Cap de Leopard nu află pe niciunul din urmăritorii săi. Asta a fost tot. cutreierând fiecare cotlon. În timpul acesta. — Cum arătau? — Cel ce părea ofiţer era potrivit de statură. În seara aceea. Într-un chip sau altul. Cap de Leopard plecă de la cârciumă mânios peste fire. Căută şi la închisoare. comandantul închisorii l-a chemat la el. Au petrecut vreme îndelungată. Lunar. Vorba veche: „Când mănânci. îi spuse Cap de Leopard cârciumarului. se află hambarele armatei. — Cel de treizeci de ani de care-ai vorbit mai întâi. Însoţitorul lui era cam de-o vârstă cu el. cu pielea feţei albă. spre răsărit. pe Li Al Doilea şi pe soţia lui îi treceau toate apele. — Ce anume? — Nişte nemernici din capitală i-au ospătat aici la mine pe comandantul închisorii şi pe paznicul-şef. apoi bătu în lung şi-n lat străzile în căutarea celor doi. ziua întreagă. A doua zi.Aflându-l zei şi demoni. Dar eu tot zic să fiţi cu ochii-n patru. ai să stai acolo. răspunse acesta. binefăcătorule. Să tot fi avut treizeci de ani şi un pic. strigă uluit Cap de Leopard. şi aici! Dacă-l prind. ai grijă să nu te îneci şi când mergi să nu te împiedici”. Nu ştiu cine-or fi fost. — Eşti aici de multă vreme şi de dragul Măritului Mandarin Chai ar fi trebuit să te ridicăm la o poziţie mai bună. şuşotind. De-aici înainte. Am pus-o pe nevastă-mea să tragă cu urechea. În ziua a şasea. îl fac fărâme! — Mai bine feriţi-vă de el. ea n-a putut afla ce puneau ei. Ticălosul ăsta îndrăzneşte să-mi ţină urma şi să-mi facă rău. s-a mai liniştit. vei 175 . la cale. fapte-s sfărâmate. pare să fie Lu Qian. se spălă. se sculă. Se duse ţintă şişi cumpără un pumnal ascuţit. dar oricât s-a străduit. şi cum n-a dat de nimeni. dar nici aici nu avu noroc mai mult. îi vin eu de hac!” Cei doi străini le-au dat o legătură cu arginţi. — Nici azi nu mi-au căzut în mână. dar oacheş la chip. nici barbă. Lin a mai cutreierat străzile vreo cinci zile la rând. De atunci. dar m-au băgat la gânduri şi m-a cuprins teama să nu vi se întâmple cine ştie ce necaz. — Bine-ar fi să nu fie nimic la mijloc şi să mi se fi năzărit mie. îşi luă cu el pumnalul şi iarăşi scormoni prin oraş şi în afara lui. în zori. La cincisprezece li de oraş. Numai paznicul-şef a zis. Pe paznic l-am auzit cu urechile mele pomenindu-l pe „comandantul Gao” şi atunci am intrat la bănuieli.

dar se duse întâi direct acasă la Li Al Doilea şi îi spuse ce i se propusese. îl linişti cârciumarul. — Aşa voi face. el şi paznicul-şef o porniră la drum. se stârnise un vânt aprig şi fulgi mari de nea începuseră a se rostogoli din văzduhuri. nu ţi se dă pe gratis. Am hotărât să vă schimb între voi. Dar să nu zăbovim cu vorba. Te duci acolo împreună cu paznicul-şef şi iei totul în primire. 176 . Se despărţiră repede. apoi. s-a îngrijit de hambare un ostaş bătrân. fiindcă în drum nu întâlniseră nicio crâşmă ca să zăbovească. ici şi colo câte-o urmă de-a lui abia se zăreşte. Dacă nu se întâmplă nimic. Li îşi invită binefăcătorul să bea împreună cu el. pe deasupra. Ce să pricep din asta? se miră Cap de Leopard. — Slujba e la fel de bună ca şi cea de la templu. Lumea e toată de-argint. îşi luă rămas bun de la comandant şi. Curând ninsoarea se înteţi. Era o vreme aspră. iar tu ai să mergi să te îngrijeşti de templu. o să vin acolo să vă văd. — Comandantul l-a trimis pe bărbatul ăsta în locul tău. În mijlocul curţii era o colibă şi în ea îl găsiră pe soldatul cel bătrân aşezat în faţa focului. că o să acopere chiar Poarta Împăratului de Jad61. Nori grei se îngrămădiseră pe cerul întunecat. alcătuită din vreo şapte-opt încăperi pline toate cu grămezi de nutreţ pentru cai. de iarnă. rănile munţilor foarte curând nu se mai văd. iar pământul de jad. Cap de Leopard se înapoie la templu.strânge taxele şi poţi să te alegi cu un oarecare câştig. îl înştiinţă paznicul şef. se înarmă cu pumnalul abia cumpărat şi cu o suliţă. Numai că acum o să fim departe unul de altul. îmi mai dau de pomană şi o slujbă bună. Pretutindeni pe câmp drumul e ascuns. — Uite că ei nu numai că nu-mi fac rău. După obicei. binefăcătorule. umilul de mine! zise Cap de Leopard. tăioasă. Locul era înconjurat de un brâu înalt de pământ. ea se cumpără. o să crească zăpada atât de înaltă. De va ţine ninsoarea până la cel de-al treilea geng. 61 Stăpânitorul Cerurilor. ba mai şi câştigi. Intrară pe cele două porţi mari şi văzură o clădire cu acoperiş de stuf. — Nu vă faceţi gânduri rele. ca în poemul ce urmează: Reci şi aspre îngheţuri de brumă-n amurg încep să alunece cu măreţie din văzduh spre pământ. apare neclar masivul Kunlun. În depărtare. Dar nu peste mult. Poţi să-i dai în primire. îşi strânse lucrurile. Până acum. e bine. Cap de Leopard şi paznicul şef ajunseră repede.

Se înclină. zări un templu vechi. Ninsoarea se înteţise. şi apoi o porni spre han. acoperi focul. Pereţii colibei erau coşcoviţi rău şi aproape că se cutremurau gata să se prăbuşească sub răbufnirile vântului. Socotiră fiece stog în parte. — Dacă sunteţi paznicul cel nou. vă rog să luaţi loc pentru câteva clipe. în cinstea voastră. zdrobită se făcea fărâme de jad alb. Acestea fiind spuse. apoi se întoarseră în colibă. Soldatul îşi strânse lucrurile şi când termină îi zise lui Cap de Leopard: — Soba. luă cheile şi trase cu putere uşa după el. — Şi ale mele au rămas la templu. — Bine zici. el îşi puse pe pat desaga şi aşternutul şi se apucă să înteţească focul. dar dârdâia din toate încheieturile de frig. Dacă-ţi plac. În ce-l priveşte pe Cap de Leopard. Când păşi pragul acestuia. Ridică privirea spre tavan. zăpada. — E a bătrânului soldat de la hambarele armatei. prinse ulcica de capătul suliţei. alese câţiva şi-i vârî în soba de lut. E vreme rea şi vreau să ciocnim un păhărel. semn că acolo era un han. îl asigură Cap de Leopard. o iei doi-trei li spre răsărit şi dai acolo de un han. Scoase nişte mărunţiş din desagă. bolurile şi farfuriile ţi le las ţie. Se afla lângă foc. Cap de Leopard se opri şi scurtă cu privirea prin viforniţă. cu boruri mari. Sub picioarele lui. Ieşi pe poartă.Soldatul luă cheile şi-l plimbă pe Cap de Leopard prin depozit spunându-i: — Tot ce vezi în depozit este sigilat. Când s-o opri ninsoarea. gândi. Mărşăluia împins din spate de vântul aprig. îşi îndesă pe cap pălăria de fetru. Dintr-o grămadă de cărbuni aflată într-un ungher al odăii. Într-o zi am să vin aici să ard nişte bani de hârtie”. el şi paznicul-şef plecară spre închisoare. „Ce-ar fi să mă duc după nişte alcool? Bătrânul soldat zicea că hanul ar fi pe-aproape”. hangiul îl întrebă: — De unde vii. împreunându-şi mâinile în dreptul tâmplei. îi puse lacătul. Deasupra zidului care împrejmuia casele. oala. Mai merse puţin şi dădu cu ochii de un pâlc de case. ţine-le pentru tine. iar stogurile de fân numărate. mă reped în oraş şi tocmesc un zidar s-o repare”. „Cum o să pot sta o iarnă întreagă în coşmelia asta? se gândi. 177 . drumeţe? — Ai mai văzut ulcica asta? întrebă Cap de Leopard. „Zeii să mă aibă în pază. După jumătate de li. zări un mănunchi de mături împungând cerul. Soldatul arătă spre o ulcică agăţată de perete şi lămuri: — Când vrei să-ţi aduci vreo băutură.

Vârî carnea în sân. înăbuşită. Stihuiesc poeţii-n rece nepăsare. sătui. Răsucesc în palme flori de prunişor. Descuie. Trase de un zid dărâmat şi se vârî pe jumătate în colibă. Ca să scape cât mai curând de neplăcerile drumului. luă ulcica şi suliţa. umili muritori! Liniştiţi. păşi înăuntru şi când ridică privirile descoperi uluit nenorocirea care se petrecuse între timp. voi dormi în noaptea asta acolo şi 178 . Cap de Leopard mai comandă şi el nişte carne şi bău mai multe pahare. Stând la vorbă lângă sobe-ncinse. Lăsă jos. Cap de Leopard înainta anevoios. Rămase iarăşi sub cerul întunecat. în calde dormitoare. lucru dovedit şi în cazul acestui viscol care l-a scăpat cu viaţă pe Cap de Leopard. Lăudând belşuguri peste câmp descinse.Jupânul aduse o tavă cu carne de vacă. Apoi bâjbâi spre pat şi izbuti să-şi tragă afară cuvertura. Cu cât se înnopta. Mugurii de bambuşi cât pe ce să cadă Sub apăsătorul şi pufosul dop! Cei bogaţi zic că e mai nimic. dar nu departe de aici e templul străvechi. Cap de Leopard se tot întreba ce putea să facă. Coliba se prăbuşise la pământ sub greutatea zăpezii. dar şi pentru că vântul de miazănoapte îl lovea din plin în faţă. cu atât zăpada cădea mai deasă. Se temea ca nu cumva focul din sobă să fie încă aprins. Un cărturar din antichitate a scris o poezie despre neajunsurile pricinuite de o iarnă grea: Gerul încleştează-ntreg pământul Pretutindeni aşternând zăpada Fulg de fulg înzăpezind chiar vântul Cu-albul de bumbac sau funigei de plop. şi încălzi un ibric cu băutură. nu numai din pricina zăpezii în care îşi afunda paşii. Oricum. Umplu ulcica cu băutură. blănuri neştiind de frig. Mă pot adăposti în el. „Cum s-o scot la capăt fără foc şi fără un acoperiş deasupra capului? Ah. ceru iertare pentru supărarea pricinuită şi ieşi la drum. În mantale. suliţa şi ulcica. şi ea îi ajută pe oamenii buni şi drepţi. în omăt. Fără gând la bieţii. împachetă cele două bucăţi de carne cumpărate şi plăti. mergând de data aceasta cu vântul în faţă. se grăbi cât putu să ajungă la depozit. Pipăi încolo şi încoace şi constată că zăpada stinsese orice urmă de scânteie din sobă. pe care l -am văzut la venire. Raţiunea cerului e dreaptă.

dar el nici că ne dădea crezare şi boala domnişorului se înrăutăţea văzând cu ochii. pentru strădanie! De cum vom fi în capitală. Zări în preajmă un pietroi. fluturele alb se zbate în zbor. în armură aurită. având grijă să închidă bine poarta după el. uitânduse la foc. şi mai uluitor e că aruncă jarul în zăpadă. Era părăsit. Hambarele luaseră foc şi ardeau într-un vacarm îngrozitor. paznicule-şef. De aceea ne-a trimis 179 . şi plecă. Desluşi bine paşi: erau trei oameni care se apropiau de templu. nu? zise unul dintre ei. Zăpada amăgeşte tăria focului. O dată ajunşi. Se acoperi până la mijloc cu cuvertura. fără vreun stăpân. Sări în picioare şi se uită printr-o crăpătură. Se apucă pe îndelete să bea din alcoolul rece şi să mănânce carnea. îi vom vorbi comandantului Gao. Deodată. Contemplând acest foc îţi dai seama că eroii nu sunt atât de limpezi ca zăpada aceasta. — Vă suntem îndatoraţi. În sala largă de la intrare văzu pe o platformă statuia spiritului muntelui. Dragonul roşu se avântă-n luptă şi face salt după salt cât o întreagă armată de jad. zise altul. Îşi scoase pălăria. Pătrunse în templu. paiele îi înteţesc faima. care era udă. Tot învârtindu-se pe acolo. Se lipi de poartă şi ascultă. înclinat la tristeţe e vântul ce trece pe deasupra flăcărilor. ca mai înainte. din pânză albă. astfel că trebuie să îi aduci pe ticăloşi la cea mai pură inimă de gheaţă. — Ticălosul ăla de Zhang. zăcea un maldăr de hârtii. de afară răzbătu până la el un zgomot asurzitor. apoi merse în clădire. încuie poarta. Acum. Făcu sul cuvertura. când auzi glasuri. tatăl soţiei lui Cap de Leopard. având de-o parte şi de alta a sa câte un judecător din infern şi un drăcuşor. îl luă şi îl propti zdravăn în poartă. Aşeză suliţa şi ulcica peste grămada de hârtii şi desfăcu aşternutul. instructorul Zhang. îşi dădu seama că templul nu era locuit. din pricina pietroiului proptit de Cap de Leopard în ea. îşi luă suliţa şi ulcica. domnişorul Gao o să se pună pe picioare. — Bun plan. se scutură de zăpadă şi se dezbrăcă de roba exterioară. care o să vă facă pe amândoi oameni de seamă. lotuşii cu petale de foc ard în vâlvătăi fără putinţa de a fi stăvilite. Cap de Leopard puse mâna pe suliţă şi era gata să dea fuga să stingă focul.mâine voi găsi eu o cale”. rămaseră totuşi acolo. „Gineri-tu a pierit!” i-am spus nu o dată. Într-un colţ. dar n-o putură deschide. nu mai are de ce să ne tot amâne. atât comandantului cât şi vouă. împinseră din răsputeri în poartă. Apoi îşi puse pălăria şi roba pe masa pentru sacrificii. În sfârşit. Nu ştie nimeni dacă pe pământul alb nu s-a înălţat o năpastă ori dacă din beznă nu a irumpt un soare. ne-a dus cu vorba de vreo cinci ori. — Azi i-am venit de hac lui Cap de Leopard. Neavând încotro.

Tare mi-ar fi plăcut să-l văd cum o rupe la goană de-acolo! — Hambarele cu paie au ars aproape de tot. Cei trei nu erau alţii decât paznicul şef. Cap de Leopard îi recunoscu. — Ba să mai stăm puţin.comandantul să vă rugăm să facem împreună treaba asta. am fi cu prisosinţă lăudaţi pentru o treabă făcută cu nădejde. ticăloşilor?! Cei trei ar fi vrut s-o ia la fugă. — Nemernicul de mine. îi puse un picior pe piept şi-şi trase pumnalul de la brâu. — Încotro. cu faţa în sus. 180 . rănit de moarte. — Nu ţi-am făcu nicicând vreun rău. dar spaima îi ţintuise locului. — Să ne întoarcem în oraş. pietroiul din spatele porţii. Dacă nu s-ar fi dărâmat coliba. Cum adică. — Chiar de-ar scăpa de acolo cu viaţă. dar niciodată pe acela care a săvârşit o trădare!” — N-a fost cu vrerea mea! se dezvinovăţi Lu Qian. Cap de Leopard ridică braţul cu suliţa şi mai întâi îl doborî la pământ pe pazniculşef. Comandantul Gao mi-a cerut-o şi n-am îndrăznit să nu-i dau ascultare. ceva din el. cu toate astea. „Cerul a avut grijă de mine! g ândi el. N-ar fi rău să luăm cu noi în capitală un oscior. Fu An reuşise să facă vreo zece paşi. se prăbuşi în zăpadă. n-ai pregetat să mă distrugi. De ce mi-ai pricinuit atâtea necazuri? Bine se zice că „poţi ierta un om care a ucis. tremurând de groază. Am fost prieteni de copii şi. ticăloşii ăştia m-ar fi pârjolit de viu!” Trase la o parte. răcnind: — Unde-mi sunteţi. „n-a fost cu vrerea mea? ” Satură-te acum de ascuţişul pumnalului meu. m-am căţărat pe creasta zidului şi am aruncat cele zece torţe aprinse peste stogurile de fân. astfel că. — Cruţă-mă! ţipă Lu Qian. dar viteazul îl ajunse pe dată şi-l lovi din plin în spate. nemernicule?! îi strigă Cap de Leopard şi numaidecât îl înşfăcă de piept şi-l trânti la pământ. Ascultându-i. ofiţerul Lu Qian şi Fu An. Nu mi-aş fi închipuit că astăzi o să punem capac întregii afaceri. — Trădător ticălos! izbucni Cap de Leopard. scârnăvie! rosti el cu glas scăzut. Apucă suliţa într-o mână. acesta îşi venise oarecum în fire şi se îndepărtase şi el trei-patru paşi. cu băgare de seamă. apoi înfipse suliţa alături. vina de a fi lăsat să ardă depozitele militare o să-i aducă pedeapsa cu moartea. Cap de Leopard se întoarse către Lu Qian. iar cu cealaltă smuci în lături poarta templului. Apropie lama de obrazul ofiţerului.

O apucă spre răsărit. zări după o perdea de copaci o căsuţă cu acoperişul de paie. — Am nişte bani la mine. Îşi lăsă în templu cuvertura şi ulceaua şi plecă de acolo numai cu suliţa. În timpul acesta. pe jăratic. zise bătrânul. Puse tot ce adusese pe masa pentru sacrificii din faţa spiritului muntelui. nările şi gura. Cât ai clipi. În mijlocul casei. ochi. E abia al patrulea geng. mulţumit că se îndepărtase destul de mult de depozit. şapte orificii: urechile. cu atât mai abitir zorea Cap de Leopard. afară e o vreme tăioasă ca briciul şi atât cât 62 Qi qiao. dar nu-i păsa. când ajunse. Lemnele din sobă ardeau cu o flacără vie. alături. — Mergeţi iute şi vedeţi tot ce se poate face. Era aproape în întregime îngropată în zăpadă şi numai printr-o crăpătură în zid licărea lumina focului. îi înfipse pumnalul drept în inimă şi-l răsuci în ea.Îi sfâşie haina de pe piept. îşi încinse peste mijloc brâul. Umila mea persoană vine tocmai de la închisoare şi mă aflu într-o misiune. le spuse el. toţi alergând cu găleţi cu apă ca să stingă focul ce cuprinsese hambarele. Întoarse apoi capul şi băgă de seamă că paznicul-şef începuse să se târâie pe zăpadă. La un moment dat. Se îndreptă hotărât într-acolo şi. îşi înfundă pălăria pe cap şi sorbi până la ultima picătură băutura din ulcică. 181 . le spuse el. vă supăr îndrăznind să vă rog pentru câteva picături de băutură? — Noi păzim noaptea. — Asta ţi-era bunătatea. cu suliţa în mână. un vas din care se ridica un damf ademenitor de alcool. Îşi vârî pumnalul la brâu. Făcu apoi acelaşi lucru şi cu capetele celorlalţi. ochii. Dar Cap de Leopard nu se opri aici: îi smulse victimei inima şi ficatul. Eu mă duc să le raportez mandarinilor necazul. După doi geng. răspunse bătrânul. ticălosule! îi strigă Cap de Leopard. — Bun găsit. după ce intră. simţi că frigul îl pătrunsese până în măduva oaselor. încercând să se îndepărteze. Cap de Leopard îşi uscă atât cât putu hainele ude. Şi cu cât se înteţea viforul. în faţa lui. Ia şi vezi cum e ascuţişul pumnalului meu. — Usucă-te! Noi nu te împiedicăm. rosti el. cu schimbul hambarele cu orez. se îmbrăcă iarăşi cu roba sa albă. îi reteză omului căpăţâna şi o atârnă de vârful suliţei sale. lângă foc. legă la un loc cele trei căpăţâni şi se înapoie în templu. Sângele îi ţâşni aceluia prin cele şapte orificii62. Ninsoarea m-a udat până la piele şi v-aş ruga să-mi daţi voie să mă usuc la focul vostru. Merse trei sau cinci li şi se întâlni cu oamenii din satul cel mai apropiat. şedea un bătrân înconjurat de patru-cinci tineri. împinse în uşă şi aceasta se dădu în lături. Porni mai departe.

s-au tot strâns în şiruri nesfârşite mii şi mii de bărbaţi viteji. dacă veţi fi dorind să aflaţi în care anume loc l-au dus ţăranii pe Cap de Leopard. Sorbi însetat jumătate din băutură. îşi zise Cap de Leopard. unul câte unul şi ceilalţi. trebuie să-mi daţi şi mie puţin din ea. azvârli un ciot aprins înspre faţa bătrânului. Ţăranii se întoarseră la colibă. încolo şi încoace în mari bătălii. citiţi capitolul următor. La urma urmei. 182 . picioarele nu-l mai ascultau. Îi luară urma şi-l găsiră zăcând grămadă în zăpadă. făcând lemnele să pocnească şi flăcările să se ridice înalte. o să te legăm burduf. numai vorbele despre omorurile înfăptuite şi tragediile care au urmat fac să te cuprindă spaima şi să-ţi pătrundă frigul în oase. de voie sau de nevoie. Vezi-ţi de-ale tale! Dacă nu-ţi iei tălpăşiţa. înarmaţi cu suliţe şi bâte.avem nu ne ajunge. cu încă vreo douăzeci de oameni. Pe cuptorul-pat găsi două cauce din coajă de cocotier. astfel că barba lungă a bătrânului luă foc. primul care ieşi din încăpere fu bătrânul. Când un om beat cade. îl ridicară şi-l legară fedeleş. Suliţa îi scăpase din mână. Cu vârful suliţei. vrei să ne lipseşti şi de băutură. Cei aflaţi în colibă săriră cu toţii în picioare. Luă unul şi-l vârî în vasul cu alcool. îl cărară în altă parte. — Ticăloşi fără pic de omenie! izbucni Cap de Leopard. iar în fortăreaţa de acolo. — Încetează să mă mai baţi la cap! Dar aroma băuturii îl făcea pe Cap de Leopard s-o poftească şi mai mult. să-mi mai alunge frigul. apoi îşi luă suliţa şi ieşi din colibă. „Au plecat. Şi în legătură cu faptul că a fost dus în locul acela se spune: De aceea mii de bărci au alunecat prin stufăriş. Aşa păţise şi Cap de Leopard. doborât în zăpadă de alcool. clătinându-se. Încât. nu se mai poate ridica. — După ce c-am fost buni şi te-am lăsat să te usuci la foc. Pe la al cincilea geng. un vârtej îl răsturnă lângă o râpă. Sub ameninţarea suliţei. — N-aşi fi vrut decât vreo două ceşti. apoi vârî suliţa în sobă şi o răsuci de câteva ori. — N-aveţi încotro. dintre smârcuri. stărui el. şedeţi acum şi vă cinstiţi degrabă”. nici urmă de musafir nepoftit nu mai era. Înălţimea Voastră. După niciun li de drum. Încercă în zadar să se ridice. nici nouă! Cum să-ţi mai dăm şi ţie? Ia-ţi gândul de la băut. mânios. Dar acolo. Înainta nesigur. Se repeziră la el. apoi.

lunecă în zbor flori ciudate cu petale multe. Doar dacă te laşi în voia acestei tari beţii ai să vezi nemărginirea goală a văzduhului de-azur. duhul morţii încă mai pândeşte. Bătrânul căruia Cap de Leopard îi aruncase ciotul aprins în faţă. şi uitându-se în jur pricepu că se afla într-un conac măreţ. Ţăranii se înghesuiră care mai de care să-l lovească. după ce se luminase de-a binelea. pretutindeni boabele de perle. munţi şi văi devin totuna. CAP DE LEOPARD URCĂ ÎNTR-O NOAPTE VIFOROASĂ PE MUNTELE LIANG Wan Yanliang din vremurile Jin a pornit într-o însemnare a sa de la zăpadă. Cap de Leopard se trezi din beţie târziu. Vrând să-nhaţe perla preţioasă. Pe ticălos puteţi să-l atârnați la turnul de la intrare. În rostogolire. — Măritul Mandarin încă nu s-a sculat. Şi atunci strigă: — Cine a cutezat să mă agaţe aici? Auzindu-l. pentru a ajunge să preamărească bravura: Cerul îşi revarsă întreaga sa mânie. o să afle ce e cu el şi-l trimite în judecată. halebarde. 183 . pârlindu-i barba. ţăranii puseră mâna pe ciomege şi ieşiră din casa porţii. zise cineva. astfel că în jurul lor se prăvălesc puzderie-n plutire solzi de peşte năpădind pământul. — Îţi mai arde de vorbă. Ciomăgiţi-l bine. pe viaţă şi pe moarte. Cine să fi zis că pe zeci de mii de li munţii s-au acoperit de tot şi. fusese găsit de ţăranii care îl legară burduf şi-l duseră la un conac. săbii strălucesc. tigrul scoate răget fioros în încăierare aprigă.CAPITOLUL XI DIN PAVILIONUL DE PE MALUL LACULUI. şi împrăştie de-a valma. Când Măritul Mandarin s-o trezi. lăncile scânteiază. călătorul s-a înzăpezit şi abia mai poate înainta un pas. ticălosule! săriră ei cu gura. Lăsaţi-mă întâi să vorbesc! le spuse el. Cap de Leopard căzuse beat în zăpadă şi. — Nu daţi în mine. cu dragonul cel de jad. Aşadar. — Uite-l pe Măritul Mandarin. Mândri tigri şi şacali şi eroii mai mărunţi stau la sfat hotărând planuri de luptă. le spuse un argat. adormind acolo. răsturnând o mare de argint. Cap de Leopard navea cum să se ferească. RECHINUL USCATULUI DĂ SEMN CU O SĂGEATĂ. zise către ai săi: — Nu-l luaţi în seamă. pornit la drum.

În locurile astea eu sunt stăpân. Porunci să i se aducă veşminte curate noului sosit. Aflând de întorsătura lucrurilor. Uluit de atâta grozăvie. Iar de nu mă voi sfârşi. — E greu de zis în două vorbe! Intrară în conac şi Cap de Leopard îi istorisi toate prin care trecuse. — Azi noapte am prins un hoţ la orez! răspunseră ţăranii. Cap de Leopard stătu la conac o săptămână încheiată. 184 . Când mandarinul se apropie bine. Rămâneţi o vreme la mine. — Pe cine bateţi? întrebă el. Iar dacă mă dibuie la conac. Micul Vârtej. şi mai apoi vom vedea noi ce-i de făcut. Se pare că numai cerul v-a mânat astăzi aici. — Cum se face că aţi încăput pe mâinile ţăranilor şi v-au mai şi batjocorit. — Salvaţi-mă. Îngăduiţi -mi să mă folosesc de mărinimia voastră şi să vă rog să-mi împrumutaţi ceva bani de drum. Comandantul închisorii depusese plângere. îl duse să se primenească din cap până-n picioare şi apoi îl pofti într-o cameră încălzită. prefectul redactă ordinul de arest şi trimise poliţia să-i pună portretul prin toate locurile publice din district. Cap de Leopard se uită cu mai mare luare-aminte la omul din faţa sa şi îşi dădu seama că el nu era altul decât Chai Jin. Porunci pe dată ţăranilor să se tragă în lături. instructore? Văzând una ca asta. îndatorat vouă precum un câine ori un cal. la sate. Îl vom lăsa deocamdată acolo şi ne vom întoarce la închisoarea din Cangzhou.Cap de Leopard ridică privirea şi zări un mandarin ieşind din clădire şi coborând treptele. Mă voi ascunde în altă parte. — Se vede că v-a păscut nenorocul. acuzându-l pe Cap de Leopard de uciderea celor trei oameni şi de arderea până la temelii a hambarelor armatei. îl dezlegă chiar el pe cel prins şi întrebă: — Cum de v-au spânzurat aici. frate! rosti gazda. o să înceapă să scotocească fiece casă. Fiind cu toţii atât de porniţi. hanuri şi prăvălii. Veniţi-vă în fire. cu mâinile la spate. oferind pentru prinderea lui trei mii de şiraguri. Cap de Leopard i se destăinui protectorului său: — Mărite Mandarin. prin oraşe. instructore? întrebă moşierul. am să vă răsplătesc cu prisosinţă. îl recunoscu pe Cap de Leopard. nu se cade să mă mai ţineţi aici. ţăranii plecară de acolo. Râvna dovedită de autorităţi stârni poporul împotriva criminalului. Mărite Mandarin! îl rugă el pe acesta. mă tem că nu va fi deloc bine pentru Înălţimea Voastră. unde între timp fusese aşternută masa.

şi cu aceştia atacă şi jefuiesc. Noi suntem aici cu ordinul de a cerceta pe fiecare călător. — Printre oamenii mei s-a strecurat şi Cap de Leopard. zâmbind. spuse. Ia să vă văd: care dintre ei e? Îl recunoaşteţi? zise el. Locul se numeşte Smârcurile Muntelui Liang. Chai descălecă şi se apropie de ei. Paznicul Norilor. trei viteji au ridicat o fortăreaţă. Cărturarul în Straie Albe. slujbaşi certaţi cu legea. panoplii şi. cu o carte de prezentare. Chiar. 185 . — Sunteţi atât de bun. Apoi. — N-am să uit niciodată bunătatea voastră. iar doi ofiţeri controlează călătorii la poarta oraşului Cangzhou. prefectura Jizhou. e minunat. al doilea este Du Qian Atinge Cerul şi al treilea – Song Wan. Căpetenia lor se numeşte Nang Lun. Aceşti trei bărbaţi au strâns pe lângă ei şase-opt sute de oameni. găti ca de vânătoare vreo treizeci de oameni călări. fireşte. E o întindere pe o roată de vreo opt sute de li. ei fuseseră la conacul acestuia. dacă le-aş scrie o carte de recomandare? — Dacă lucrul acesta vi se pare cel mai potrivit. gânditor. Eu mă am bine cu aceşti trei bravi bărbaţi. Mărite Mandarin încât vă obosiţi cu preocuparea de a mă pune pe mine la adăpost. Porniră cu tot alaiul. astfel că se cunoşteau bine. numai mlaştini şi smârcuri cu stufăriş. — Ce faceţi aici. cu lucrurile lui Cap de Leopard. Ce ziceţi. Acolo. într-un ţinut stăpânit de ape. Marele Mandarin plecă privirea. Cap de Leopard era în mijlocul cetei. înarmaţi cu arcuri şi săgeţi. nici nu-mi doresc altceva! — Numai că districtul nostru e împânzit cu anunţuri pentru arestarea voastră. vă trimit într-un loc. însoţiţi de câini de vânătoare şi de şoimi. — Mergeţi să vă distraţi. atunci Măritul Mandarin trimise un ţăran înainte. în jurul muntelui. Ne trimitem adesea veşti. Cred că am găsit. Mărite Mandarin? spuseră ridicându-se în picioare. Dar ofiţerii îl recunoscură de departe pe Măritul Mandarin Chai. domnilor ofiţeri? — Prefectul de Cangzhou a trimis înştiinţare scrisă cu semnalmentele criminalului Cap de Leopard. frate. Vă conduc chiar eu. îndreptându-se spre poarta oraşului. mulţumi Cap de Leopard. Înainte de a obţine această slujbă.— De vreme ce stăruiţi să porniţi la drum. Unde e locul acela? — În provincia Shandong. pe unde urmează să treceţi.

întreg pământul se făcu argintiu. până la locul unde îi aştepta argatul care plecase înaintea lor cu bagajele. păstrându-şi zâmbetul de mai-nainte. apoi şi sabia de la brâu. În jur ocrotitori zece copaci giganţi. Omul turnă băutura şi i-o puse pe masă. Vă rugăm să urcaţi pe cal. la punctul de vamă. Un băiat de prăvălie se apropie de el şi-l întrebă: — Câte măsuri de băutură doriţi. le dăruiră din vânat ofiţerilor. La întoarcere. râzând. înmiit. În ziua a zecea se puse din nou pe ninsoare. Pe tenda uşii saltă mâţişori de plop. aşa că nu aţi îndrăzni. vă lăsăm ceva vânat. iar la înapoiere. Cap de Leopard se repezi spre cârciumă. Străbătură în goana cailor paisprezece-cincisprezece li. în depărtare. apoi merseră direct la conac. — Aveţi prea multă încredere în mine. 186 . După nici douăzeci de li de drum. deodată. două măsuri. Mărite Mandarin. fiind cu băgare de seamă numai la drum. călătorule? — Pentru început. Cap de Leopard descălecă. zări o cârciumă pe malul unui lac. Se însera. răspunse Cap de Leopard. Cap de Leopard călători zece zile în şir. îşi scoase mai întâi boneta. Cinci ochiuri de ferestre-n pleoape care cad O-ngrăditură de pământ bătătorit E parc-aripa timpului lovit. răspunseră ei. Acoperiş de stuf înnobilat de jad. pleoştit. le spuse el. chiar voi. Măritul Mandarin îşi luă rămas bun. Alese un loc şi se aşeză. Vântul bătea cu tărie. Se uită în jurul său: în sală erau mese multe. Rezemă halebarda de zid. Cap de Leopard nu vedea nimic din ce se petrecea în jurul său. îşi dădu jos desaga din spate. trase într-o parte acoperitoarea de trestie şi se strecură înăuntru. îşi puse o bonetă roşie. Vom spune că Măritul Mandarin şi oamenii săi urcară pe cai şi plecară la vânătoare. îşi scoase veşmintele de vânătoare şi le îmbrăcă pe-ale sale.— Dumneavoastră ştiţi prea bine legile ţării. îşi aruncă desaga pe spinare. încălecă şi porniră nestingheriţi la drum. Îşi legă sabia la brâu. Iar pe drapelul crâşmei fulgii. să-l faceţi scăpat. Sălaş de paie-n bogăţie de argint. aproape în întregime acoperită cu zăpadă. Nori grei acoperiseră văzduhul. apucă halebarda în mână şi abia atunci îşi luă rămas bun de la Măritul Mandarin Chai şi se aşternu la drum.

iar în picioare avea încălţări din piele de căprioară. preaînaltul. dinaintea sa. Sluga bău. „Încurcată treabă! Ce să mă fac?” îşi zise în sinea sa Cap de Leopard. — Pe o vreme ca asta şi încă după înserat. un poem în opt versuri: Cap de Leopard e cavaler. Mai goli câteva boluri. Cine şi-ar fi închipuit că tâlharul ăla de Gao Curtenitorul mă va aduce în starea de acum. gâscă grasă şi pui ardeiat. Cine vrea să ajungă acolo. Sluga plecă şi peste puţin se întoarse cu un platou mare cu carne şi cu mai multe farfurii cu feluri de legume. — Fă-mi rost şi mie de una. observă că e privit de un om care. chefuiam şi petreceam în voie oriunde. Cap de Leopard chemă sluga să-i toarne de băut şi chiar o îndemnă: — Bea şi tu cu mine. Avea mustaţă şi bărbuţă. Era înalt. impunător. o robă îmblănită cu samur. Sunt înfierat. Am o patrie. dar e cale numai pe apă. cu mâinile la spate. pe faţă şi alungat tocmai la capătul ăsta de lume. cu inima strânsă: „Pe când eram instructor militar în capitală. pomeţii obrazului îi erau scoşi mult în afară şi aduceau cu doi pumni. — Dar n-am de unde! o ţinu ca mai înainte sluga. Renumit e printre cei viteji. e nevoit să ia o barcă. Brav de-l ştie cerul. nu şi pe uscat. Cât de singur şi părăsit mă simt!” Astfel de gânduri negre îl făcură să-i ceară slugii o pensulă şi nişte tuş.— Ce-mi dai să mă înfrupt? — Avem carne de vacă. dar în ea nu-i niciun loc şi pentru mine. Om cinstit cum nu se află altul. se îndreptă spre fereastră. în crâşme şi în bâlciuri. imediat. de unde n-am cum să mă întorc acasă. şi băut şi amărât cum era aşternu pe peretele alb. Caută-mi o barcă şi un om să mă treacă apa. purta o căciulă ţuguiată. de unde s-o iau? — Te plătesc bine. După aceea îi puse pe masă un bol mare. Întorcându-se. — Cât e de-aici până pe Muntele Liang? — De aici până pe Liang nu-s decât vreo câţiva li. voinic. Cap de Leopard bău trei-patru boluri. În vârtejul de necazuri prins 187 . — Taie-mi doi jin de văcuţă. ca un ucigaş. Cap de Leopard îl iscodi cu privirea pe necunoscut. în care turnă băutură.

Micul Vârtej? — De unde ştii? — Măritul Mandarin Chai este prieten bun cu mai marii fortăreţei. dându-i locul. Cap de Leopard se ridică. Spunându-i acestea. Cap de Leopard? i-o întoarse celălalt. Se duse în spate. şi că cereai să ţi se găsească o barcă. îl apucă de braţ şi-i zise: — Ai curaj. râse bărbatul. să stăm de vorbă. bărbatul îi făcu semn cu mâna să-l urmeze. când Cărturarul în Straie Albe era singur şi încolţit. la conacul Marelui Mandarin. Am de gând să mă alătur bravilor bărbaţi din fortăreaţa asta. începu bărbatul necunoscut. când a fost să plece.I s-a adumbrit chiar tot norocul. Cap de Leopard se luă după el. — Minţi. împreună cu Atinge Cerul. — Te-am auzit. au primit de la el şi bani de drum. De aceea îi sunt până în ziua de azi recunoscători. nu glumă! În Cangzhou ai săvârşit o crimă strigătoare la cer şi iată-te acum aici! Prefectul a făgăduit trei mii de şiraguri de bani aceluia care va pune mina pe tine. — Am o recomandare de la un prieten din Cangzhou. Îşi făcură plecăciuni şi se aşezară unul în faţa celuilalt. Ce zici de asta? — Drept cine mă iei? întrebă Cap de Leopard. Chiar acum ţi-ai scris numele pe perete. frate. se înclină adânc şi zise: 188 . că te-ai interesat cum se ajunge în mlaştinile Muntelui Liang. Ce cauţi acolo? — Am să-ţi vorbesc deschis: autorităţile sunt pe urmele mele şi n-am alt loc unde să mă ascund. Acolo e o fortăreaţă aflată în stăpânirea celor certaţi cu legea. şi-a găsit refugiu. Chiar atunci. Munţii Tai se pleacă. Au stat ascunşi acolo o vreme şi. necunoscutul se apropie de el. De mult. — Nu eşti Lin Chong. Cum crezi că ai să mă duci pe mine? — Chiar vrei să mă predai autorităţilor? — La ce bun? Hai cu mine. Lăsă la o parte pensula şi bău iar. Dar când însăşi soarta şi-a învins. Ascultându-l. Cerură slugii să aprindă lampa. — Nu cumva e Chai Jin. Iar pe obraz ţi se vede limpede însemnul de aur. — Te cred. însă ai avea nevoie de un om apropiat care să te recomande. Îşi trimit veşti adeseori. într-un pavilion aşezat pe marginea apei. — Ba mă cheamă Zhang.

Dacă au asupra lor ceva de preţ. îi înştiinţez pe dată pe oamenii din fortăreaţă. la care lopătau trei-cinci oameni. De fel. zise Rechinul Uscatului. dintre trestii şi smârcuri. nu m-aş fi aşteptat ca astăzi să dau ochii cu tine. păi. De atâtea şi atâtea ori am aflat din gura celor veniţi din capitală despre tine.— Am ochi. fii sigur că ai să te bucuri din partea căpitanului Wang de o primire vrednică de fala ta. Odihneşte-te puţin. un ţinut în puterea apelor. Ne vom scula la al cincilea geng şi o să mergem unde ţi-e voia împreună. când te-am auzit că întrebi de Muntele Liang. — Dacă-i vorba de bărci. n-am mai îndrăznit să-ţi fac felul. Înainte de a se lumina. Vă rog din inimă să-mi spuneţi măreţul vostru nume. băură câteva păhărele de alcool şi mâncară pe săturate. Arăta cam aşa: 189 . Cap de Leopard făcu ochii mari: ţinutul de opt sute de li. Mai adineaori. era într-adevăr un loc straniu. se ivi curând o lotcă rapidă. Se spălară. — Am dat un semnal. Apoi barcagiii porniră. Se duseră amândoi să se culce. pentru a iscodi toate mişcările călătorilor şi ale negustorilor. sunt din judeţul Yishui. şi uite. format din munte şi smârcuri. Pe urmă ţi-am văzut şi numele scris pe zid. De îndată o să vină către noi o barcă. — Ce te-a apucat? se miră Cap de Leopard. Rechinul Uscatului îşi trezi chiar el oaspetele. iar numele meu personal este Gui. ori îi adorm cu un leac de somn ori o sfârşesc iute cu ei. Rechinul Uscatului deschise o fereastră dinspre apă. Pe drumeţii răzleţi şi fără bani îi las întrale lor. frăţioare. Rămaseră în pavilionul de lângă lac până la miezul nopţii. am eu câte vrei. potrivi în el o săgeată-şuierătoare şi o slobozi înspre ostrovul dintre trestiile de pe malul celălalt. Când începură să se apropie. Bărbatul se grăbi să-i întoarcă salutul. fii pe pace. frate mai mare. şi fraţii îmi spun Rechinul Uscatului. La al cincilea geng al nopţii. dar nu văd muntele Tai. Rechinul Uscatului îl conduse pe Cap de Leopard la barcă. frăţioare. mâncăruri alese şi băutură de preţ. Rechinul Uscatului îl ospătă cu peşte. — Cum aş putea să găsesc o luntre ca să trec dincolo? întrebă Cap de Leopard. Şi iată că. scoase un arc decorat cu coţofene. — Nemernicul de mine sunt omul de încredere al căpeteniei Wang. Iar dacă mai ai şi cartea întocmită de Marele Mandarin. Ei mi-au cerut să deschid cârciuma asta. Mă cheamă Zhu. îndreptându-se spre Golful Nisipurilor de Aur. Aceasta se opri în faţa pavilionului. Dar când îmi încap pe mână oameni avuţi.

11 m. Cap de Leopard privi în jur. Ceilalţi duseră luntrea în micul golf. şedea un bărbat. În mijlocul încăperii. stând unul lângă altul. Trecură apoi prin încă două văioage înguste până să dea de poarta fortăreţei. Bolurile şi căuşurile din fortăreţe erau făcute din tigve omeneşti. gata pentru a fi rostogoliţi în josul stâncilor asupra nepoftiţilor care ar fi venit să-i atace prin surprindere. iar în jilţul din dreapta era Paznicul Norilor. Grămezi cât munţii. După încă nişte cotituri. ajunseră la un punct de trecere. cărând bagajele şi armele. având ca mărime între trei sute şi cinci sute de zhang63. 3. Nenumărate locuri de acostare erau toate distruse şi mandarini şi militari cădeau în mâna celor de aici. Câţiva se grăbiră să le vestească sosirea. În stânga lui. Acesta nu era altul decât Cărturarul în Straie Albe. Când atinseră malul.3 m. frânghiile – din părul ce le fusese smuls. spade. Intrarea principală în această cetate naturală era chiar în faţa pasului prin care pătrunseseră nou-veniţii. Rechinul Uscatului îl duse pe Cap de Leopard la Sala Frăţiei Adevărate. arbalete. înaintea Sălii Frăţia Adevărată se retezau fire de vieţi omeneşti. Ostrovul acela de trestiiş ascundea zeci de mii de săbii şi suliţe. pe un jilţ. Înlăuntrul acestor ziduri naturale se întindea un şes neted ca o oglindă. Numai după aceea li se îngădui să intre pe cărarea mărginită de o parte şi de alta de flamuri şi de alte însemne folosite în bătălii. săbii. arcuri. Pe toate cele patru părţi se înălţau munţi falnici. tridente şi lănci. iar pe la jumătatea urcuşului se afla un pavilion. neobosiţi la pândă. pe un rastel erau înşirate suliţi. Oaspeţii. grandioase. iar strâmtorile adânci care-i despicau erau şi ele măreţe. salutară respectuos. 11. Muntele era bogat împădurit cu copaci uriaşi. toate laolaltă alcătuind o redută desăvârşită. Şi-n timp ce la Pavilionul Curmătura Aurului se înălţau norii durerii. De jur-împrejur erau îngrămădiţi buşteni şi bolovani. Unul dintre luntraşi îi însoţea. 63 Zhang. Rechinul Uscatului şi Cap de Leopard coborâră din barcă. apa lacului părea că mişcă cerul. într-alt jilţ.Creste de munţi ridicate ca nişte valuri uriaşe. piscul Cornul Căprioarei de lângă râpă era alcătuit din maldăr peste maldăr de schelete omeneşti. O luară pe munte în sus spre fortăreaţă. tobele de luptă erau din piele jupuită de pe oameni. iar ca unitate de măsură a ariilor.p. printre copacii cu forme ciudate se furişau mii de spade şi de halebarde. Hăţişurile de păduri nici gând să aibă vreo potecă şi doar tâlharii le dădeau de rost. 190 . era Atinge Cerul. halebarde. Câteva clădiri erau situate pe latura stângă şi pe cea dreaptă a locului. se găseau acolo pietrele de râu. Înaintea acestuia. iar suliţele bambuşilor deşi erau asemeni stropilor de ploi bogate şi-alcătuiau păduri de nepătruns.

Cărturarul în Straie Albe o desfăcu şi o citi. împreună cu Atinge Cerul. Atunci s-a ascuns la conacul Marelui Mandarin Chai şi între ei doi s-a născut un simţământ de mare preţuire. i-a ucis pe toţi. Din pricina mareşalului Gao Qiu. hambarele militare care i s-au dat în pază au ars până la temelii şi luptându-se el cu cei trei oameni care au pus focul. zis Cap de Leopard. a ajuns să fie înfierat ca un criminal de rând şi pe deasupra şi surghiunit la Cangzhou. Excelenţa Sa a scris o carte prin care îl recomandă să-l primim printre noi. şi de supărare am venit aici. În felul acesta mă pun la adăpost de orice necaz. Dar unde e invidie-omenească Chiar Cap de Leopard cere-n zadar. Într-adevăr: Se poate câteodată să cerşească Acoperiş şi-un om cu mare har. iar la sfârşit. cum o să-i ţinem piept? Mai degrabă am să mă folosesc de nişte scuze şi am să-l trimit în altă parte. Cărturarul se adânci în gânduri. Cap de Leopard scoase scrisoarea din sân. În ochii Marelui Mandarin o să par nerecunoscător pentru marea bunătate pe care mi-a arătat-o. răspunse Cap de Leopard. iar cunoştinţele militare ale celorlalte două căpetenii sunt obişnuite. Paznicul Norilor ni s-a alăturat mai târziu. E vesel şi o duce grozav. care a ţinut cu tot dinadinsul să-l piardă. O să-şi dea repede seama cu cine are de-a face şi. Cărturarul în Straie Albe porunci să se aştearnă o masă îmbelşugată. îşi zise. „Sunt un învăţat care a căzut la examenele mandarinale. instructor militar al gărzii imperiale din Capitala Răsăriteană. împărtăşit şi de unul şi de celălalt. Îl pofti pe Cap de Leopard să ocupe locul de onoare. Petrecură laolaltă. dacă va voi să pună el mâna pe putere. Avem acum sub comanda noastră destui oameni şi cai. — Vânează zilnic în împrejurimile oraşului. Eu nu sunt cine ştie ce priceput într-ale luptei. unul dintre oamenii lui se înfăţişă cu o 191 . Cărturarul porunci să se aducă de băut şi după trei rânduri de pahare întrebă dacă Marele Mandarin Chai era bine. din ordinul Cărturarului.— Acesta este Lin Chong. Acolo. Omul acesta a fost instructor în capitală şi cu siguranţă că stăpâneşte bine artele marţiale. apoi îl rugă pe Cap de Leopard să ia loc pe cel de-al patrulea jilţ. şi m-am făcut tâlhar. Rechinul Uscatului se aşeză pe cel de-al cincilea. dar n-am ce-i face”.

omul acesta este foarte priceput şi o să ne fie cu prisosinţă de folos. — Dar n-aveţi cum să ştiţi. de care vă rog să nu râdeţi. — Eu socotesc că de dragul Măritului Mandarin Chai ar trebui să-l facem şi pe el căpitan. Copaci. Fiind la mijloc cuvântul greu al Măritului Mandarin Chai. — Ce contează unul mai mult? Dacă nu-l primim. locuinţele ne sunt ca vai de ele. Vă rog din străfundul inimii să mă înţelegeţi. Omul ăsta ne-a fost recomandat de Măreţul Mandarin Chai. Cum săl trimitem în altă parte? Întreaga fortăreaţă îi e întru totul îndatorată mandarinului şi mai târziu o să ne ruşinăm pentru purtarea noastră. iar forţele noastre se arată a fi mult prea slabe.tavă. Omul puse darurile înaintea lui Cap de Leopard. Altfel. zise Atinge Cerul. sper să mă acceptaţi aşa cum sunt. nişte fleacuri. Îi suntem prea obligaţi şi nu se cade să alungăm un om venit cu carte din partea lui. Numai că ducem mare lipsă de cereale. Cum am putea să vă dăm o poziţie pe măsură? Vă rog să mă scuzaţi. bravi căpitani. cu o vorbă veche: „Am bătut mii de li pentru a-mi găsi o ascunzătoare şi a mă pune în slujba unui stăpân”. În fortăreaţă avem cereale puţine. cu care să clădim nu una. Marelui Chai o să i se pară lucru de mirare şi va crede că întoarcem spatele la binefacerile sale. ci o mie de case. Pe deasupra. ţin să rămân printre voi în fortăreaţa aceasta mare. — Aşezarea noastră este oarecare. pe care erau cincizeci de liang de argint şi două suluri de mătase. Pe noi daţi-ne uitării. — Umila mea persoană doreşte să vă răspundă. frate mai mare. — Măritul Mandarin vă recomandă să vă primim printre noi în această umilă fortăreaţă. într-o fortăreaţă mare. Nu râvnesc argintul şi celelalte daruri. Aş fi cu adevărat fericit dacă aş putea să vă ofer tot restul zilelor pe care le mai am de trăit. Ele nu înseamnă nimic pentru mine. Aveţi aici câteva daruri. Mi-ar părea rău să vă văduvesc de un viitor strălucit. vorbi gazda. se amestecă Rechinul Uscatului. Şi deşi nu mă pot lăuda cu niciun talent. Oare nu şi-a pus altceva în gând? Ce ne facem dacă a venit să ne iscodească? 192 . interveni şi Paznicul Norilor. izbucni Cărturarul în Straie Albe. dar putem oricând împrumuta de prin satele din jur sau de la oraş. printre vitejii noştri o să se ducă vorba că suntem lipsiţi de cavalerism şi o să fim şi luaţi în râs. nimeni nu ne împiedică să fie ai noştri. cine e acest om. frate mai mare. căutaţi-vă adăpost undeva. Vă rog. măruntă. se află pe aici cât ne pofteşte inima. e drept. fraţilor. Zice că a făcut nu ştiu ce crimă în Cangzhou. — Iartă-mi limbuţia.

— Dacă-i pe-aşa. Atunci n-o să mai avem nicio bănuială împotriva ta. primi Cap de Leopard. — Pot să scriu câteva cuvinte. Stătură acolo o zi încheiată. Dar cine va fi omul să-i lase capu-n dar? Chiar în seara aceea. Dacă-mi aduci certificatul în trei zile. — M-ai înţeles greşit. Mâncă se culcă peste măsură de nefericit. instructore! Orice bărbat care intră în rândurile noastre trebuie să ne aducă un certificat de membru. Asta numim noi „certificat”. A doua zi se sculă devreme. Se înapoiară în fortăreaţă. zise Cărturarul în Straie Albe. dar simţea o mare ciudă împotriva Cărturarului. Asta înseamnă că trebuie să cobori de pe munte. din zori şi pânăn amurg. Cap de Leopard îşi luă armele şi bagajele şi fu condus în camera de oaspeţi. trebuie să-mi înmânezi un certificat că eşti de-al nostru. De ce m-aţi bănui? spuse Cap de Leopard. îi puse în vedere Cărturarul. — Nu-i deloc greu. răspunse Cap de Leopard. 193 . după banchet. să ucizi un om şi să ne aduci capul lui drept dovadă. gata de drum. de nu. — Unde ţi-e dovada? fu numaidecât întrebat. — Îţi dau trei zile.— Umila mea persoană e acuzat de crimă capitală şi din pricina asta intru în rândurile voastre. Cap de Leopard clocotea de furie. Un luptător îl însoţi pe munte în jos. dacă vii la noi cu inima curată. Am să cobor şi am să mă aşez la pândă. Rechinul Uscatului se înapoie la cârciuma sa. Daţi-mi pană şi hârtie. dar nu trecu nici ţipenie de om. nu se risipeşte. Cap de Leopard se învoi. Se retrase la el. bău ceaiul şi se înarmă cu halebarda. Numai de-ar trece cineva. te primim. răspunse el. primirea ta printre noi va atârna doar de un fir de păr. Cap de Leopard nu zise nimic. Durerea-i sparge pieptul. Trecură prin apele ţinutului mlăştinos într-o barcă şi se aşezară la pândă în capul unui drumeag lăturalnic. mâncă. va trebui să ne ierţi că nu putem face nimic pentru tine. — Astăzi n-am găsit pe nimeni. — Dacă şi mâine vii cu mâinile goale. Cumplit îl mai urăşte pe răul Cărturar! A doua zi în zori la drum se va aşterne.

Se ascunseră iarăşi 194 . Nu-mi rămâne decât să-mi iau viaţa!” Dar. cum se crăpă de ziuă. se uita la cerul nesfârşit: „Nu mi-aş fi închipuit ca ticălosul acela de Gao Curtenitorul să mă aducă în starea de astăzi l Nu mai am loc între pământ şi ceruri. Am să te rog să cobori muntele şi să-ţi găseşti unde vei şti alt adăpost… Cap de Leopard se duse în camera sa. apăru o ceată de peste trei sute de oameni. Orb de furie ca tigrul care o ia razna prin ogoare. pe munte. O poezie de Lin Jiangxian spune: Ca dragonul înciudat că părăseşte Insula din mare. — Ce ghinion! se plânse el. plin de năduf. oftând din rărunchi. Te-am îngăduit trei zile. n-am să am încotro şi o să plec în altă parte. iar două din ele s-au şi dus. frate mai mare. apoi îşi încinse sabia. Când la ceas de cumpănă. Mai ai o zi. Când erau mai descurajaţi. în pădure. — Azi mi-ai adus certificatul? întrebă Cărturarul în Straie Albe. luă halebarda şi o porni ca şi în celelalte dăţi pe munte în jos. Mâine o luăm pe drumul de răsărit. până când începu să se lase înserarea. oricât de greu. Cap de Leopard însă nu îndrăzni să facă nicio mişcare. — Să ne-ncercăm norocul. fără nimic. nici nu mai este nevoie să dăm ochii unul cu altul. Cât de numeroase-s pildele de-odinioară. pe drumul dinspre miazăzi. vai. şi vitejii s-au simţit striviţi de zare. Şi din nou se întoarseră. Ceru de mâncare. „Dacă nici azi nu capăt certificatul. de data asta. cu inima grea. Se mulţumi să se uite la ei cum treceau pe sub nasul lui şi rămase mai departe acolo. Acum o apucară pe drumul dinspre răsărit. Cap de Leopard. luă masa împreună cu tânărul care îi fusese dat ca ajutor. propuse acela. întovărăşit de acelaşi om. trecu şi noaptea aceea şi a doua zi din nou se sculă de cu zori. îşi făcu bagajele şi le puse într-un colţ al camerei. Noaptea târziu. astăzi. Dacă şi mâine seară vii cu mâinile goale. îşi luă halebarda şi coborî cu el muntele. nici acum nu ai făcut nimic. Vreme de două zile încheiate să nu dea pe aici nici măcar un călător singuratic! — Nu te nelinişti. Cap de Leopard tăcu. amare. dar se făcu şi amiaza şi tot nu trecuse nimeni. — După câte văd. îşi zise Cap de Leopard.A doua zi. Dar nici gând să se mai zărească vreo umbră de om. Pândiră.

un om înainta înspre ei. — Vezi ce ghinion am? strigă înciudat Cap de Leopard. nu se ivi nimeni. Cap de Leopard îşi dădu seama cât era de fioros şi-i ieşi înainte cu pas sigur. acela se făcuse deja nevăzut pe după o culme a muntelui. de după o cotitură. — Ia te uită! zise luptătorul. — Tare mi-e teamă că nenorocul se ţine scai de mine. nu li s-ar fi alăturat mai multe vietăţi fioroase. dar nu poţi să zici că nu te-ai ales chiar cu nimic: desagii lui au rămas aici şi sunt ai tăi. spuse într-o vreme Cap de Leopard. — Ia-o înainte cu ei spre fortăreaţă. — Vai de mine! apucă să rostească omul. dintre smârcuri. dar nu izbuti să-l ajungă din urmă. Tocmai atunci Cap de Leopard zări un bărbat voinic. Cap de Leopard se năpusti după el. să-mi iau boccelele şi să-mi caut adăpost altundeva.în pădure aşteptând şi iar așteptând. Cel mai bun lucru ce-mi rămâne de făcut este să plecăm de aici înainte de a se însera. îmi scapă printre degete! — Că nu l-ai omorât e o pierdere. Însoţitorul culese cobiliţa şi sarcinile azvârlite de drumeţ şi se pierdu în pădure. agitându-şi halebarda. Am să te urmez şi eu cât de curând! îl îndemnă Cap de Leopard. Bărbatul avea în mână o halebardă şi gonea spre el mânios. apucându-şi halebarda. Aruncă sarcinile cu cobiliţă cu tot din spinare. Aştept trei zile la rând şi când în sfârşit se iveşte cineva. pe Muntele Liang nu s-ar fi cuibărit şi acest tigru cu sprâncenele albe zburlite în vânt. cu ochii aurii. Până la prânz. să pun mâna pe voi şi -o să vă învăţ eu minte să mai trageţi tigrul de mustăţi! Bărbatul venea parcă în zbor. Ultimele scame de nori se împrăştiaseră şi soarele lumina strălucitor întreaga boltă a cerului. Dacă necunoscutul nu s-ar fi luptat cu Cap de Leopard. făcu stânga împrejur şi o rupse la fugă. — Mulţumesc cerului! şopti el. ivit ca din pământ. sălbătăciuni înzestrate cu uşurinţa de a sări peste prăpăstii şi hăuri adânci. arătând cu degetul înainte. 195 . iar celor din fortăreaţa de acolo. — Ticăloşilor! urlă el cu un glas puternic ca tunetul. Aşteptară să se apropie bine şi atunci Cap de Leopard îi sări necunoscutului în faţă. bandiţi buni de stârpit! Ce-aţi făcut cu bunurile mele? Staţi numai. Alergând de-i sfârâiau călcâiele. Parcă vine un om! Cap de Leopard scoase un strigăt de bucurie! Într-adevăr.

La urma urmelor. citiţi capitolul următor. 196 . de veţi voi să aflaţi cine e acela cu care s-a luptat Cap de Leopard.

FIARA TUCIURIE ÎŞI VINDE SABIA ÎN CAPITALA RĂSĂRITEANĂ S-au coborât în ţărnă astre. Cei doi se încleştară într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. roşietici. Cap de Leopard nu răspunse. Se haiducesc pe rând vitejii ţării. Apa râului din preajmă prinsese pe margini o pojghiţă de gheaţă. când lupta era în toi. nu ieşi niciunul dintre ei învingători. iar în mână ţinea o halebardă. La brâu avea prinsă o sabie. din mătase albă.CAPITOLUL XII CAP DE LEOPARD RĂMÂNE ÎN FORTĂREAŢA DE PE MUNTELE LIANG. gata de atac. Cerul se limpezise. înălţă halebarda şi răcni: — Unde mi-ai ascuns boccelele şi tot avutul meu de preţ. iar pe trup purta o tunică de călătorie. ticălosule? Înfuriat. cu boruri mari. vitejilor! Auzind acest ordin. se năpusti cu halebarda în mână. şi cu un panaş roşu în vârf. Cu ochii în flăcări şi cu mustaţa zburlită. împodobită cu cusături. strânşi în turetci. crime săvârşesc? E Răsăritu-n mâna celor vajnici. Se spune că atunci când s-a aruncat în luptă. iar încălţările din piele de bou netăbăcită. După treizeci de ciocniri directe. cât şi potrivnicul său lăsară braţele în jos şi priviră spre munte. ca pentru a-l apăra de soare. 197 . lăsând-o să-i cadă pe umeri şi rămase cu capul acoperit doar cu o basma moale. După alte zece înfruntări. petrecută pe mijloc cu o cingătoare lată. vineţiu la culoare. aveau dungi albe şi negre. Vânzându-şi săbii. Se însoţesc doi luptători de seamă Şi-n smârcuri vor pleca război să poarte. pantalonii. Cap de Leopard sări într-o parte ieşind din luptă. Dar dracii sunt stăpâni pe miazănoapte. de sus dinspre munte se auzi o voce: — Opriţi lupta. Îşi împinse pălăria. demoni Şi fiecare-a luat chip omenesc. ciorapii îi erau făcuţi din piele de căprioară. Atât el. Cap de Leopard a văzut dintr-o privire că bărbatul acela necunoscut avea o pălărie de pâslă. Pe faţă avea un semn din naştere. Purta favoriţi lungi. Norii se împrăştiaseră. Era înalt. Cu pieptul scos în afară.

o furtună grozavă mi-a răsturnat corabia. Tu cine eşti. străine cu chipul tuciuriu? Aş vrea să-ţi aflu numele. la examenele imperiale. în nădejdea că poate am să pun mâna pe un post bun. Acum. împăratul taoist m-a trimis şi pe mine printre cei zece aghiotanţi însărcinaţi să aleagă roci cioplite şi şlefuite de vrednicia apelor din Lacul Tai şi să le aducă în capitală. care veneam pe urmele lui. 198 .Cărturarul în Straie Albe. Un ţăran cumsecade. palate. am aflat că am fost iertat. practică mult folosită în China tradiţională. te rugăm să vii în fortăreaţă. Numele meu de familie este Yang. N-am mai putut să mă înapoiez în capitală şi am fugit unde-am văzut cu ochii. vitejilor! strigă Cărturarul. nu-ţi cer altceva. — Dacă ştiţi cine sunt. Ce-ar fi să-mi daţi ce mi-aţi luat ca să nu mai fie nicio supărare? — Nu cumva ţi se zice Fiara Tuciurie? — Chiar aşa. nepotul ducelui Yang Linggong. căutând să mă pun la adăpost de pacoste. — Sunt urmaşul a trei generaţii de generali. 64 E vorba de clădirea unui munte artificial (se făceau şi lacuri). conform conceptului de menţinere a comuniunii om natură sau de integrare a omului şi a vieţii lui într -un peisaj de natură vie. iar numele personal Zhi. apoi trecură râul în bărci uşoare. să bem un păhărel. de pildă în cetăţi. acolo unde lipsea. de ce nu mi le daţi neîntârziat? Asta ar fi cea mai bună treabă. la întoarcere. pe când le căram pe Fluviul Galben. — Dacă eşti chiar aghiotantul Yang. în urmă cu câţiva ani. Acesta este fratele nostru Lin Chong. pe care l-am tocmit să mă slujească. că mi s-a oferit fericitul prilej de a te întâlni. Paznicul Norilor şi o sumedenie de luptători din fortăreaţă coborâră muntele. rosti Cărturarul în Straie Albe. Atinge Cerul. De curând. cu mâinile goale. cum mi-aş îngădui să te scap din mână? Te rog să te odihneşti puţin în fortăreaţă. când m-am trezit cu el. zis Cap de Leopard. Atunci mi-am strâns tot avutul şi m-am aşternut la drum spre capitală. chiar dacă acesta era confecţionat ca un decor. Iată cum se face că am trecut pe aici. pe când mă aflam în capitală. Lucrurile ţi le vom da după aceea. am auzit de măreţul vostru nume. Când s-a ridicat Muntele Longevităţii64. iar pietrele s-au dus la fundul apei. reşedinţe nobiliare. — Am văzut cu câtă măiestrie v-aţi luptat. Din nefericire. mai de seamă chiar decât poftirea la băut. îmi ducea liniştit lucrurile pe cobiliţă. Am de gând să cheltui ceva bani la Camera Treburilor Militare. — Aghiotante. Am trecut de mic examenele militare şi am fost aghiotant la palat. Voinţă. dând fuga înapoi la mine.

După ce 199 . cum v-am putea ţine cu forţa? Vă rog să fiţi liniştit. care fusese şi el chemat pe munte. cum o să fiţi iertat tocmai de unul ca el? Mai bine aţi rămâne în mica noastră fortăreaţă. În ce mă priveşte. El s-a obosit din răsputeri pentru slujba mea dintâi şi eu n-am apucat încă să-l răsplătesc.Fiara Tuciurie se văzu nevoit să-i urmeze. rosti el cu glas tare. vorbi el către Fiara Tuciurie. Numai că eu am un neam care trăieşte acolo în capitală. a fost instructor în Garda Imperială. stăteau Fiara Tuciurie şi Cap de Leopard. împărţind cu noi prada noastră. până la adânci bătrâneţi. Dar cum ticălosul acela de Gao Curtenitorul nu-i vede cu ochi buni pe oamenii destoinici. umila mea persoană n -a avut de ales. că oricum aţi greşit. eu nu vă reţin. Am totuşi de gând să mă duc până acolo. Oare v-aţi putea hotărî la asta? — Sunt onorat de mărinimia voastră. însă. Cărturarul în Straie Albe îşi zise: „Dacă-l oprim la noi numai pe Cap de Leopard. Dar noi nu vom povesti despre petrecere. Sigur. Ce-ar fi să mă arăt mărinimos şi să-l primesc printre noi şi pe acest nou-venit? La nevoie. căutându-şi o ascunzătoare. Pentru această întâlnire. şi chiar iertat fiind. căpitani. Cărturarul în Straie Albe porunci să se taie o oaie şi să se aducă băutură. a ajuns la noi. dacă dumneavoastră. Fiara Tuciurie se arătă bucuros. nu ne va cădea bine. se aşezară cei trei căpitani şi Rechinul Uscatului. Să nu uitaţi. apoi fiecare merse să se culce. A doua zi se sculară devreme. în patru jilţuri. Am renunţat la treburile civile şi militare şi m-am retras în creierul muntelui. în alte două jilţuri. Pe stânga. nu neapărat vă veţi recăpăta şi funcţia dintâi. — Fratele acesta. pentru un banchet în cinstea Fiarei Tuciurii. Pe partea dreaptă. spuse Fiara Tuciurie. îi putem aţâţa unul împotriva celuilalt”. Trecură apa şi urcară în fortăreaţa din creierul muntelui. Daca nu. se strânseră cu toţii în Sala Frăţiei Adevărate. şi gazdele închinară pentru Fiara Tuciurie câte un pahar de despărţire. — Dacă nu vă este pe plac să rămâneţi la noi. Vă veţi odihni aici peste noapte şi mâine în zori porniţi la drum. am să plec şi fără ele. blidul cu mâncare şi băutură şi aţi trăi alături de noi. aveţi de gând să vă duceţi în capitală şi să vă aranjaţi într-un fel. arătând spre Cap de Leopard. Pe când mesenii tăifăsuiau vrute nevrute. Băură până la primul geng din noapte. l-a surghiunit pe instructor la Cangzhou. aghiotante. Acolo osânditul a săvârşit o crimă gravă şi astfel. Câtă vreme Gao Curtenitorul are în mâinile sale armata. după ce se băuseră deja mai multe boluri de alcool. Sper să-mi daţi înapoi lucrurile.

Cărturarul se învoise dintr-o dată ca instructorul Cap de Leopard să rămână cu ei. Naş fi crezut că am să decad într-atât. tot frământându-se ce să facă. căpeteniile îşi luară rămas bun de le Fiara Tuciurie. Cumnecum. Ce cruzime şi venin colcăie în mareşalul ăsta Gao!” Rămase la han vreo câteva zile. Ai fost iertat. trimise pe cineva la Camera Treburilor Militare să intre în legătură cu o persoană cu trecere. ticălosule. Speram să-mi pot arăta îndemânarea militară chiar undeva. căută un ţăran care să-i ducă lucrurile şi-l lăsă pe cel care-l însoţise să se întoarcă în fortăreaţa de pe munte. nouă s-au întors cu bine şi numai tu. iar astăzi mai vrei să-ţi reiei şi vechea slujbă. aceşti cinci viteji au prădat şi au jefuit laolaltă în ţinutul stăpânit de ei. trase la un han. dar crima ta n-o poate şterge nimeni. Abia după aceasta. După ce intră în oraş. îl repezi furios: — Aţi primit zece oameni ordinul să aduceţi pietre cu forme ciudate. numai şi numai să-şi recapete postul de aghiotant. argint şi alte lucruri de preţ scoase din boccelele cu care venise. să câştig onoruri pentru nevastă şi copii şi să aduc glorie strămoşilor mei. iar când îl pierdură din vedere se întoarseră în fortăreaţă. Merse mai multe zile în şir până ajunse în Capitala Răsăriteană. acordându-i între căpetenii locul al patrulea. O dată intrat în han. În ce priveşte Fiara Tuciurie. Ne e peste putinţă să te folosim! Îşi puse în scris hotărârea pe actul cu cererea şi Fiara Tuciurie plecă de la palat. Apoi îşi conduseră toţi oaspetele pe munte în jos. ai fugit şi te-ai dat la fund. Cheltui cu grămada şi abia se alese cu un act care-i îngăduia intrarea la mareşalul palatului. Gao Curtenitorul. îşi puse de o parte armele şi bagajele şi ceru să i se dea de mâncat şi de băut.ospătară. 200 . Şi astfel. e drept. Rechinul Uscatului urma după el. Nam reuşit de atâta vreme să punem mâna pe tine. Şi atunci. îi porunciră însoţitorului pe care i-l dăduseră să-l treacă apa şi să-l scoată la drumul mare. până când i se isprăviră banii. Îi plăti cărătorului pentru osteneală şi-l lăsă să plece la treburile sale. la marginea imperiului. N-aş fi vrut să întinez numele părinţilor mei. gândi. Peste câteva zile. le-ai pierdut pe-ale tale. Se înapoie la han. Fiara Tuciurie se aşternu la drum lung. De atunci înainte. Acesta citind istoria întregului caz. clocotind de mânie. „Cărturarul în Straie Albe avea dreptate. până la răspântie. acesta ieşi la drumul mare. căpitanii ordonară unui om să-i ducă lucrurile. Acolo. şi cumpără şi oameni sus-puşi şi indivizi de jos. în loc să vii să raportezi unde trebuia. se folosi de aur.

moştenită din moşi-strămoşi. Cer trei mii de şiraguri.Nu a fost ca stâncile frumoase s-aibă postament. lunecoşi. Tigrul Neîmblânzit se proţăpi în faţa Fiarei Tuciurii. se purta ca o brută cu oamenii. N-am încotro. Niu al Doilea. iar pe frunte avea trei cute ca nişte brazde adânci. capul şi gâtul îi erau năpădite de păr cleios. se ţinea numai de scandaluri. Nicidecum în Sala-ntru frăţie din munţii străbuni. clătinându-se. din care o să trăiesc până mă aranjez undeva”. ies cu ea în stradă şi-o să capăt eu câteva mii de arginţi. Am să-mi vând spada asta de preţ. Fugiţi. trupul lui parc-ar fi fost. strâmb. jegos. cu crengi sucite s-a prefăcut în scheletul acestui monstru hidos. Şi peste timp ticăloşiile pun piedici celor buni. Omul arăta într-adevăr ca un căpcăun uriaş: Ochii tulburi ca ai demonilor. progenitura unei familii decăzute. dar nimeni nu se arătă dornic să cumpere spada. Trunchiul copacului gros. des şi strâns cârlionţat. Corpul întreg îi era acoperit cu solzi de peşte unsuroşi. într-un fel de arătare drăcească. vine tigrul! — Ce mai e şi asta? se miră el. înnodă de spadă câteva fire de iarbă. de om. De data aceasta. în semn că era de vânzare şi se duse cu ea în piaţă. făcându-se nevăzuţi pe străzile învecinate. Moştenit. îi luă sabia din mână şi-l întrebă: — Cu cât o dai. omule? — E un lucru de preţ. Pe la prânz se mută într-un loc mai umblat de lume şi anume în împrejurimile podului. dar nici prefectura nu reuşise a-l potoli şi din această pricină lumea se ferea din calea lui. Ce tigru să dea iama în mijlocul oraşului? Rămase pe loc şi zări de departe o matahală de bărbat. 201 . Două ceasuri încheiate stătu acolo. „Cum s-o scot la capăt? se chinuia el. înaintând spre el. Acesta îşi făcea de cap pe străzi. puturos a înviat. Abia ajunsese acolo. – dar căruia i se zicea Tigrul Neîmblânzit. pe jumătate beat. Stâlpul scorojit. şi nu. Chiar în ziua aceea. pe numele lui. temple o ştia demult. — Ascundeţi-vă! Fugiţi! strigau care mai de care. armă scumpă de care nu m-am despărţit niciodată. Pielea de pe piept îi era jupuită. când băgă de seamă că oamenii o iau la fugă care încotro. Că tiranii-s în palate. Fusese arestat în câteva rânduri. Acela nu era altul decât un zurbagiu de i se dusese vestea.

— Şi al treilea lucru care zici că era? întrebă Tigrul Neîmblânzit. cu o singură lovitură. pe care să-l găseşti în orice prăvălie. — Ai avea putinţa să tai în două un bănuţ de aramă? — Scoate-l la iveală şi-am să-ţi arăt. Care ziceai că era al doilea lucru? — Dacă sufli câteva fire de păr spre tăişul sabiei. ci o spadă rară. ucide un om şi rămâne curată. fără niciun strop de sânge pe ea. fără să i se ştirbească ascuţişul. Despică un om. le taie şi pe ele. să mă încredinţez. Cu ce e mai grozavă sabia ta de-o preţăluieşti ca pe-o comoară? — Doar nu e un satâr din fier. ochi grămada şi. rosti matahala. — Aşa ceva nu cred. trimiţându-le spre tăişul sabiei. — Cum se poate una ca asta? — Spintecă atât de iute. — Cum aş putea să ucid un om în plin oraş? De nu mă crezi. fără pic de sânge. — Crezi că e greu? zise Fiara Tuciurie. — Ucide un om şi iese din el curată. îşi smulse un smoc de păr din cap şi i-l întinse Fiarei Tuciurii. Îi puse pe balustrada podului şi-i spuse Fiarei Tuciurii: — Omule. În al doilea rând. dacă îi despici în două. Tigrul Neîmblânzit se duse la o prăvălie de ardei şi mirodenii de sub pod şi se întoarse cu o mână de bani de aramă. În sfârşit. neasemuită. Acestea căzură la pământ retezate în două. Mulţimea scoase din nou strigăte de surprindere. îţi dau pe spadă cât ai cerut. poate despica un smoc de păr. — Nu te cred. şi nu câine! 202 . îşi suflecă mânecile hainei. prinse bine spada în mână. Lumea nu îndrăznea să se apropie. încât trecând printr-un trup omenesc nu mai apucă să se mânjească de sânge. — Cum adică neasemuită? — Întâi şi-ntâi poate spinteca arama şi fierul. — Ai spus om. — Ciudată păsăruică! zise Tigrul Neîmblânzit. — Hai. dar îi urmărea de departe. tăie banii în două. bun să tai carne şi brânză de soia. suflat pe tăişul ei. Fiara Tuciurie prinse firele de păr în mâna stângă şi suflă cu putere în ele. de vrei pe ea atât bănet? Cu treizeci de bănuţi pot să cumpăr un cuţit. suflă în ele. adu un câine şi o să-ţi arăt. vreau s-o văd şi pe-asta. Numărul privitorilor din jurul lor crescuse. Mulţimea scoase strigăte de uimire.— Ce minune-o mai fi şi asta.

să-mi fiţi martori la cele întâmplate. oameni buni! strigă Fiara Tuciurie. Tigrul Neîmblânzit se ridică de-a buşilea şi-şi lovi potrivnicul în piept. ai? Ce-ar fi să-ţi arăt cum se poate muri din bătaie? răcni Tigrul şi-şi avântă pumnul drept. Ce rost ar avea să te ucid? — Vreau să cumpăr sabia! zise Tigrul Neîmblânzit. Dar privitorii îngheţaseră de frica Tigrului Neîmblânzit. Oamenii îl înconjurară în grabă şi se duseră împreună cu el la prefectură. cu toţii îngenuncheară. Fiara Tuciurie îl îmbrânci cât colo.— Dacă n-ai de gând să cumperi sabia. înşfăcându-l strâns de braţ pe Fiara Tuciurie. — Nu ţi-o dau. Omul muri pe loc. Când prefectul intră în sala de judecată. Mânios. Naş fi vrut să vă fac greutăţi. Sângele năvăli scăldând tot locul. răspunse matahala. Fiara Tuciurie sări iute în lături. de ce te ţii de mine? — Fiindcă vreau sabia. Fiara Tuciurie puse sabia înaintea lui. Acum nemernicul e mort. ucide-mă. — Umila mea persoană a fost odinioară aghiotant la palat. cum mi-ai cerut. Nu numai că nu i-am făcut niciun rău. — N-am. — Îmi sunteţi martori. Ţi-am făcut. ba mă mai şi loveşte. cine-ar fi îndrăznit să facă măcar un pas spre el şi să-i vorbească împăciuitor? — Zici că te-am lovit. dacă eşti aşa grozav! nu se lăsă Tigrul. aruncându-l la pământ. — Vreau să văd cu ochii mei! — N-ai altceva mai bun de făcut? Doar nu-s bătaia ta de-joc! Nu mă aţâţa. — Dacă n-ai bani. — Scoate banii! îi ceru acesta. — Am ucis secătura. dar acum haideţi cu mine la prefectură. dar nemernicul ăsta vrea să-mi ia şi sabia cu de-a sila. Apoi se apropie de el şi îl mai împunse cu arma de două ori şi în piept. — Hai. două dovezi. — Taie-mă. gata să lovească în omul din faţa sa. de ce ai mai intrat în vorbă? se burzului Fiara Tuciurie. Am rămas fără slujbă din pricină că mi s-a scufundat o încărcătură de pietre colorate şi 203 . strigă Fiara Tuciurie. doborându-l la pământ. dacă-ţi dă mâna! — Doar nu suntem duşmani şi nu avem nimic de împărţit. ridică sabia şi într-un moment de furie îl izbi pe Tigrul Neîmblânzit drept în frunte.

Se întocmiră documentele cuvenite. autorităţile în drept îi găsiră o vină cât mai mică. acesta îl înfieră cu însemnul de aur şi astfel osânditul fu trimis să ispăşească în garnizoana Daming din Capitala de Miazănoapte. i se scoase butucul de tortură de pe grumaz şi i se aplicară douăzeci de lovituri. ba strânseră şi bani. Mai mulţi dintre cei care-l însoţiseră depuseră mărturie pentru el. nu-l mai batem pe ticălos. Acum. atâta doar. pentru cercetări. îl vedeau cu ochi buni şi se purtau frumos cu el. Slujbaşii prefecturii îl priveau şi ei pe osândit ca pe un om curajos. într-o clipă de mare mânie. Încât poţi să spui că ai murit deja şi eşti la judecata Tartorelui. Oamenii aceştia au fost de faţă şi pot spune ce-au văzut cu ochii lor. Locuitorii din jurul podului îi purtau recunoştinţă fiindcă îi scăpase de o mare pacoste şi cu toţii îi trimiseră hrană. gătesc frânghiile pentru spânzurători. cu aforiţii parcă-ngălbeniţi. — De vreme ce s-a predat singur. mai mult decât atât. Pentru a pătrunde-n temniţă. Cum nimeni din familia Tigrului Neîmblânzit nu depuse vreo plângere. l-am omorât. Sabia îi fu reţinută ca zălog la prefectură.frumos şlefuite. Martorii dădură şi ei declaraţii în scris şi fură eliberaţi. pentru că nu mai aveam din ce să trăiesc. După şase interogatorii. împreună cu un expert judiciar. îi duseră pe ucigaş şi pe martori la locul crimei. Temniţa e mai neagră decât bezna şi-i zăvorâtă cu lacăte gigantice şi grele. din lacul Tai. trebuie să treci. cu şapte-ncuietori. ei nu-i ceruseră bani şi. hotărî prefectul. Fiara Tuciurie fu adus în faţa curţii. pe mai mari şi pe mai mici. Puneţi-i butucul pe grumaz! Doi slujbaşi. să-mi vând sabia. Nu mă aşteptam ca zurbagiului de Tigru Neîmblânzit să-i căşuneze să mi-o smulgă cu forţa din mână şi chiar să se apuce să-mi tragă pumni. în actele ce i se întocmiră i se trecu acuzaţia că „a luat viaţa unui om din greşeală. Ungherele cu spaimele la pândă şi cu colţi de friguri îi fac pe osândiţi bolnavi de tremurul din inimi. mituind în stânga şi în dreapta. în toiul luptei”. Temnicerii paznicii îl căinau pe bravul om care fusese osândit pentru că terminase cu Tigrul Neîmblânzit. Paznicii ei. Atunci. am ieşit în târg. Fiara Tuciurie fu închis în temniţa condamnaţilor la moarte. Îngrozitoare bâte zdrobesc pân’ la fărâme spinările de om. care curăţise capitala de o arătare hidoasă şi scârboasă. 204 . sub garanţia că se vor prezenta de câte ori curtea le-o va cere. dar locu-acesta-n totul nu-i mai prejos de Iad. Prefectul chemă meşterul în tatuaje. prin poarta ei. Când termenul de şaizeci de zile se împlini.

Gardienii intrară cu condamnatul şi prezentară documentele. Era în ziua a noua a celei de-a doua luni şi guvernatorul se afla în sala de judecată. Căută un doctor. în crăpat de zi.O dată întocmite documentele. Aveţi grijă de dânsul în drumul spre Capitala de Miazănoapte. Nu vă faceţi griji. Guvernatorul fu mulţumit de aceste lămuriri. Calea era marcată la fiecare cinci li cu o dală simplă şi cu una dublă din zece-n zece li. Îl cunoştea pe condamnat din Capitala Răsăriteană şi îl întrebă ce se întâmplase de ajunsese într-o asemenea situaţie. iar el. Noaptea îşi găseau adăpost pe la hanuri. îşi urmau călătoria. Cei doi gardieni primiră ultimele instrucţiuni şi numaidecât o porniră cu osânditul la drum. Se numea Liang Zhongshu şi era ginerele primului-ministru Cai Jing din Capitala Răsăriteană. Acolo traseră la un han. doi gardieni fură numiţi să-l escorteze pe surghiunit. şi-astfel. apoi se aşternură toţi trei la drum. ca să aibă din ce trăi. Liang le citi. fiecare văzându-şi de-ale sale. Fiara Tuciurie le mulţumi oamenilor acelora săritori. pentru ca el să-i folosească pe drum. Când ajunseră la pod. — Ştim că e om bun. Fiara Tuciurie istorisi cum mareşalul Gao Curtenitorul îi respinsese cererea de a-l repune în drepturi. încercase să-şi vândă sabia şi atunci ucisese fără să vrea un om. îşi luă lucrurile şi dădu o masă în cinstea celor doi însoţitori. condamnatul cumpăra de-ale gurii. Confirmă printr-o scrisoare primirea condamnatului şi-i trimise pe gardieni cu ea înapoi. Pe grumazul condamnatului fu fixat un butuc de tortură greu de şapte jin şi jumătate. răspunseră gardienii. e un om brav şi bun. comandară pentru ei mâncare şi băutură şi le oferiră celor doi gardieni banii. îi invitară într-o cârciumă. Guvernatorul prefecturii era un om puternic. mai cu dare de mână şi care strânseseră nişte bani. ajunseră curând în Capitala de Miazănoapte. Porunci să i se scoată osânditului butucul de pe grumaji şi-l reţinu în serviciul său. Când ajungeau în câte o prefectură sau în vreo reşedinţă de judeţ. plăti. de la care cumpără nişte leacuri pentru rănile pricinuite de loviturile de bâtă. invitându-i pe paznicii săi să se înfrupte pe săturate. nu e nevoie să stăruiţi. 205 . îi înmânară ce bani le mai rămăseseră. spunându-le: — Fiara Tuciurie a scăpat oamenii de-o adevărată pacoste. câţiva proprietari de prăvălii. care se bucura de autoritate şi prestigiu atât în treburile militare cât şi în cele civile. Vom spune că Fiara Tuciurie se duse însoţit de gardieni la hanul unde locuise mai înainte. În felul acesta se despărţiră. la rândul lor. ţinând-o tot aşa. Ei. Dimineaţa.

îl chemă pe slujitor la el şi-l întrebă cât de bine stăpânea artele marţiale. cei doi se grăbiră să-i iasă înainte şi să-l salute. De aceea. Comandanţii stăteau de jur-împrejur. Demnitarii se aranjară pe două rânduri. Soldaţii ţineau armele în poziţie de aşteptare. la care să participe toţi ofiţerii. Sub comanda lor se aflau numeroşi oameni şi cai.Fiara Tuciurie sluji de atunci cu vrednicie în casa guvernatorului Liang. în urma cărora am fost numit aghiotant. Urmară trei semnale date de trompeţi şi apoi încă trei răpăituri sacadate de darabane. se înălţă un steag alb şi cinci trupe se ordonară iute în spatele lui. fluturând deasupra estradei generalilor. graţie bunătăţii Excelenţei Voastre. Nimeni nu îndrăznea să mai scoată un sunet. guvernatorul îl luă cu el pe Fiara Tuciurie. Noaptea trecu în linişte. Pe terenul de instrucţie. În seara aceea. Şi iarăşi se ivi. Am învăţat acest lucru de mic copil. am să vă slujesc cu smerenia unui cal înşeuat. urcă şi se aşeză într-un jilţ cu lucrătură în filigran de argint. Acum. iar cei cincizeci de toboşari de pe o parte şi alta a acesteia dezlănţuiră un ropot de tunet. care oferea panorama întregului loc. aş putea să fiu ridicat în rang. fapt care pentru mine ar însemna acelaşi lucru cu destrămarea şi împrăştierea norilor de pe cerul dintr-o dată însorit. Pe terasa lor fu ridicat un steag galben. de data aceasta roşu. de cum dădură cu ochii de guvernatorul Liang. cu frâiele în mâna dumneavoastră. — Umilul de mine am trecut probele militare. Unul era Li Cheng. ca un nou semnal. iar soarele era fierbinte. 206 . Drapelul alb fu fluturat în aer şi cele două trupe de cavalerie se aliniară în faţă. A doua zi în zori. După ce mâncă. un steag. strunindu-şi cu mână sigură caii. se aflau doi generali. tineri şi vârstnici. Liang se arătă mulţumit şi îi dărui o armură. Mişcat de atâta sârguinţă. Era pe la mijlocul lunii a doua. dar se temea ca ceilalţi să nu i se împotrivească. De-aş izbuti să înaintez cât de puţin. Ştiu să lupt cu toate cele optsprezece arme. acesta îşi pusese în gând să-l ridice în rang şi să-l facă locotenent cu soldă lunară. Urcară pe cai şi fură escortaţi de o mică trupă de soldaţi până la Poarta Răsăriteană. în stare să facă faţă la zece mii de războinici. răspunse Fiara Tuciurie. de o parte şi de alta a sa. Şi unul şi celălalt erau fără seamăn de viteji. Arătau cu toţii fioroşi. Spada Măiastră. tot din locul unde se aflau generalii. ordonă să se ţină un turnir pe câmpul de lângă Poarta Răsăriteană. ofiţerii şi numeroşi dregători se aflau deja acolo să-l întâmpine pe guvernator. Acesta descălecă în faţa pavilionului. în fruntea soldaţilor. vântul bătea uşor. Regele Gerului şi celălalt Wen Da. Atunci. tobele bubuiră încă o dată şi cele cinci trupe se rupseră în două formaţiuni de luptă. Pe platforma centrală.

Descălecă dintr-un salt. Excelenţă. îşi înfipse lancea în pământ şi-l salută pe mai-marele său. citiţi capitolul următor. Supunându-se comenzii. Dar în ziua de azi tâlhari de tot felul îşi fac de cap nestingheriţi. mânios. la acest turnir. La urma urmei. cu glas tunător. îşi puse o caschetă pe cap. galopând spre pavilion. — Ştiu că ai fost aghiotant la palat şi că ai fost surghiunit aici pentru vina de a fi săvârşit un omor. dar şi un renume binemeritat în rândurile armatei. — Să se prezinte Yang Zhi. întorcându-şi calul la stânga şi la dreapta şi executând diferite mişcări cu lancea. Nici nu-şi dădu seama câtă furie semănase vorbele lui în sufletul bravului bărbat! Drept rezultat. urcă pe cal şi ieşi de acolo în galop. Fiara Tuciurie a ajuns să câştige nu numai lupta. de veţi voi să ştiţi cine s-a amestecat în toiul acestui turnir. — Să-ţi vedem priceperea. Ţara are nevoie de oameni bravi. apoi îi porunci lui Yang să se echipeze. Privitorii scoaseră strigăte de satisfacţie. 207 . cu spadă şi lance. viteazul venit din Capitala Răsăriteană. — Mă plec înaintea bunăvoinţei voastre. se înarmă cu arc şi săgeţi. Îndrăzneşti să te întreci în lupte cu Zhou Jin? Dacă-l înfrângi. zis Fiara Tuciurie. ceru Liang. Fiara Tuciurie se retrase în spatele pavilionului şi îmbrăcă strâns armura. Zhou Jin îşi apucă lancea şi sări înapoi în şa. — Cum de cutează acest criminal surghiunit să-şi încrucişeze lancea cu mine? zise Zhou Jin. porunci Liang. acesta ţâşni din formaţiunea din dreapta. locotenente. Defilă la pas prin faţa pavilionului. Guvernatorul ordonă să i se dea acestuia un cal de luptă şi maistrul armurier să-i aducă armele trebuitoare. Fiara Tuciurie dădu roată prin faţa pavilionului şi-l salută şi el pe guvernator. — Să-i vedem mai întâi pe Fiara Tuciurie şi pe Zhou Jin întrecându-se cu lăncile! strigă Liang. îi vei lua titlul şi rangul. răspunse Fiara Tuciurie.Liang transmise ordinul ca locotenentul Zhou Jin să iasă în faţă.

— Bine te-ai gândit. Greu îşi ascund noroc şi bucurie cei ce-nving. cine va avea mai multe pete albe va fi socotit biruit. Zhou Jin dădu pinteni calului şi se îndreptă în galop către adversar. generalul Wen Da strigă: — Aşteptaţi! Se urcă în pavilion şi îi vorbi guvernatorului: Luminăţia Voastră. încuviinţă Liang şi ordonă numaidecât să se facă întocmai cum spusese generalul. La sfârşitul luptei. Se spune că în timp ce Zhou Jin şi Fiara îşi struneau caii. luptătorii îşi traseră peste veşminte câte o tunică neagră. pe care să le înmuiem în var. încălecară din nou şi îşi făcură apariţia pe terenul dinaintea pavilionului. vârful lăncii este necruţător şi se cuvine îndreptat numai împotriva bandiţilor. şi mă tem ca ei să nu aibă de suferit. vârfurile ascuţite ale lăncilor fură scoase. îşi înmuiară capetele lăncilor în var. Înşală arcu-mpodobit cu coţofene. De cum auziră hotărârea.CAPITOLUL XIII DETAŞAMENTUL DE AVANGARDĂ ÎŞI DISPUTĂ ONORURILE PE CÂMPUL DE INSTRUCŢIE. Apoi fiecare călăreţ să îmbrace o tunică de culoare neagră. încât ajunseră să arate ca nişte măciulii. luna. Între triumf şi-nfrângere sorţii astfel aşteaptă. Turnirul de astăzi are loc între oameni de-ai noştri. Cu lancea întinsă. gata să pornească la luptă. iar în locul lor să înfăşurăm bucăţi de pâslă. FIARA TUCIURIE ÎŞI ARATĂ MĂIESTRIA ÎN TURNIRUL DIN CAPITALA DE MIAZĂNOAPTE Bărbaţii osândiţi sunt socotiţi oşteni de rând. Trecură 208 . Aş zice să scoatem vârfurile de la lănci. cei doi se duseră în spatele pavilionului. petrecute strâns şi de multe ori. punându-se în locul lor fâşii de pâslă. O rană simplă poate să-l schilodească pe careva dintre ei. cu toate că n-am văzut cât de mare este îndemânarea celor doi în artele marţiale. iar una mai grea îi poate lua viaţa! Şi într-o situaţie şi în cealaltă. învârtindu-şi arma. Se-nfruntă aprig în arenă bravii luptători. Dar se vor întâlni talente mari ce dau fiori. După aceea. Fiara Tuciurie îşi îmboldi şi el armăsarul şi se avântă gata de atac. trupele noastre nu au nimic de câştigat din asta. Sclipeşte-a brumă şi a rouă lancea-n luptă dreaptă Arcaşul nimereşte tigrul din prima săgeată.

acela ocheşte plopul pe vreme vântoasă. Generalul Li Cheng le transmise celor doi viteji ordinul de a-şi lua câte un scut de apărare. Atunci generalul Li Cheng urcă în pavilion. Mă tem că retrogradarea lui ar şubrezi moralul trupelor. se rotiră. om lângă om şi cal lângă cal. se înfăţişă guvernatorului şi spuse: — Zhou Jin este cam slab în lupta cu lancea. Oare nu s-ar putea să-i lăsăm să se întreacă şi cu arcul? — Ai dreptate! încuviinţă Liang şi ordonă ca de data aceasta cei doi luptători să se înfrunte cu arcurile. Fiara Tuciurie scoase arcul din tocul lui. cei doi îşi înfipseră lăncile în pământ şi se înarmară cu arcuri şi săgeţi. Fiara Tuciurie. Fiara Tuciurie se întoarse pe terenul de luptă. dacă nu cumva erau chiar cincizeci. Mulţumit. se gândeşte cineva la răni? Celui îndemânatic. Zhou Jin arăta de parcă se tăvălise prin brânză de soia. Cu ce s-ar putea asemui un turnir în care se trage cu arcul? Acesta străpunge tigrul la jumătatea urcuşului pe munte. ţi-aş mai putea eu oare încredinţa comanda unor expediţii la miazăzi sau la miazănoapte. nu are să i se întâmple nimic. — Când războinicii se înfruntă. zise. guvernatorul îl chemă pe Zhou Jin în pavilion. apoi am să-ţi răspund eu. hotărî Fiara Tuciurie. Dar Fiara Tuciurie era militar încercat şi nu-şi făcu griji. atât era de mânjit cu alb. sări pe cal şi galopă până în faţa pavilionului. Aceştia îşi fixară scuturile pe braţ. Plin de ură. se încleştară. — Întâi tragi tu spre mine trei săgeţi. încredinţat fiind că o s-o scoată cu bine la capăt. dar în schimb este un neîntrecut arcaş. — Luminăţia Voastră. pentru apărarea hotarelor imperiului? Cum ai onorat titlul pe care-l deţii? Ordonă apoi ca Fiara Tuciurie să fie pus în rangul şi-n drepturile celuilalt. chiar de-ar fi să-şi săgeteze de moarte potrivnicul. în schimb. — Înaintaşul meu te-a făcut locotenent. Dar judecând după felul în care te-ai luptat. Aş vrea să ştiu care este hotărârea voastră dacă se va ajunge la răniri grele. 209 . Primind comanda. Acolo se ridică în scările şeii şi se înclină. Avea pe el cel puţin treizeci de pete. abia dacă avea un punctişor alb pe omoplatul stâng. săgeata în zbor nu cunoaşte mila. Se înfruntară astfel de treizeci sau cincizeci de ori.în goană unul pe lângă altul. îşi dădură ocol. Zhou Jin dorea cu ardoare să-şi vadă potrivnicul străpuns de o săgeată de-a lui. îl încordă. În calea săgeţii iepurii şi vulpile îşi află moartea.

Calul lui ajunsese deja la capătul câmpului de luptă. Fiara Tuciurie îşi îmboldi calul şi se îndreptă în galop. Dacă aruncă în gol şi săgeata a doua. fără să pună vreo săgeată în el. între omoplaţii celui dinaintea sa. Dar de cum auzi arcul destinzându-se. Guvernatorul Liang nu-şi mai încăpea în piele de bucurie şi porunci să i se ceară Fiarei Tuciurii să sloboadă şi el trei săgeţi spre Zhou Jin. pe urmele potrivnicului său. însă nu se petrecu nimic. gândi. apucă bine scutul în mână şi bătu calul pe grumaz. Legându-şi frâul de oblânc. am dreptul să pun capăt întrecerii şi eu am să fiu socotit învingător”. Fiara Tuciurie nu se mai aplecă. Zhou Jin dădu pinteni calului şi goni şi el înapoi. o potrivi în arc şi ochi de aproape.Când săgeata porneşte din arc vulturii şi egretele se prăbuşesc rănite. iar cu cea dreaptă potrivi în el o săgeată. Zhou Jin luă şi a treia săgeată. ci doar o izbi cu capătul arcului său. Zhou Jin se luă după el. fu vânturat din nou fanionul albastru. Între timp. aruncă săgeata la pământ. Îşi încordă arcul. care se răsuci în şa şi se acoperi cu scutul. Pe terasa generalilor. apoi îndemnă calul la trap spre pavilion şi acolo. Măiestrie şi artă se întrec pe câmpul de luptă. Auzind şuieratul săgeţii. fapt pentru 210 . Coarda scoase un zgomot şuierător în spatele lui Zhou Jin. Văzând că nu nimerise. Smulse a doua săgeată din tolbă. Zhou Jin îşi ieşi din fire. La zbârnâitul arcului destins. şi săgeata se pierdu în gol. Cât ai clipi pricepi ce aproape una de alta sunt viaţa şi moartea. încordă arcul din răsputeri şi slobozi săgeata spre spatele potrivnicului său. Irosirea şi a celei de-a doua săgeţi îl scoase din minţi pe Zhou Jin. pe terasa generalilor se ridicase deja un fanion albastru. Fiara Tuciurie se îndreptă în şa şi îşi înfipse călcâiele în burta calului. Fiara Tuciurie se întoarse şi prinse săgeata din zbor. Peste iarba fragedă şi înmiresmată. o puse în arc şi. până spre marginea de miazăzi a câmpului. Fiara Tuciurie se şi înclină pe o parte. acesta îşi apucă arcul cu mâna stângă. Felurite tactici sunt înfăţişate privitorilor. opt copite de cai alergau ciocnindu-se ca nişte cupe şi zăngănind ca nişte gonguri. „Ticălosul ăsta ştie să se lupte numai cu lancea. gonind spre miazăzi. e limpede cine-i victoriosul şi cine-i biruitul. Atunci. până la scări. făcând-o astfel să cadă cu un şuierat în iarbă. care porni cu tropot mare. Se frânge unul din mijloc şi e greu de atins? Altul dispare ca un fulger şi nu poate fi învins. încordându-şi arma. ţinti cu toată forţa spre spatele adversarului. Numaidecât. Zhou Jin azvârli arcul şi săgeţile. el se întoarse pe loc şi o porni din nou în galop spre pavilion. Calul îl dusese pe Fiara Tuciurie până la capătul câmpului de instrucţie. pe când răsturnau brazdele de iarbă cu furia unui taifun. nădăjduind să-i străpungă inima.

Nouă ne ia multă vreme când povestim. A pierdut fiindcă nu se simţea în apele sale. Zhou Jin nu apucă să schiţeze nicio mişcare. Ofiţeri şi soldaţi se repeziră să-i vină în ajutor lui Zhou Jin. cu faţa rotundă. acoperindu-i obrajii. Acest neînsemnat ostaş din faţa voastră n-are nici pe departe îndemânarea lui. În 211 . Auzindu-i vorbele. buzele atât de groase încât gura părea un pătrat. în semn de mulţumire pentru numire. Îşi încordă mâna stângă cu atâta putere. dar ţine să se măsoare cu noul venit. Li Cheng coborî de pe terasa generalilor şi veni înaintea pavilionului. precum boabele de sare azvârlite în foc. Părea fioros. încât ai fi putut crede că a ridicat în ea însuşi Muntele Tai. Era din fire iute la mânie. urechile clăpăuge. mai bine îl ating în aşa fel încât să-i provoc o rană uşoară”. în timp ce stăpânul său scoase o săgeată din tolbă şi o potrivi în arc. Acesta nu era altul decât Suo Chao. N-am să-i port pică şi n-am să am nimic împotriva lui până o fi să închid ochii pentru vecie. să ia rangul meu. stufoasă. Fiara Tuciurie a fost aghiotant la Palat şi este firesc să fie foarte priceput în mânuirea armelor. Era un bărbat înalt de peste şapte chi. un căpitan din garda prefecturii Daming. iar dreapta şi-o încovoie de parcă ar fi ţinut în braţe un prunc. Pe neaşteptate. cu o barbă mare. Dacă el se va dovedi cât de cât mai destoinic decât mine. apăru un bărbat care strigă: — Mai încet cu mulţumirile! Te vei întrece acum şi cu mine! Fiara Tuciurie se uită la el. îl ucid pe loc. Guvernatorul se arătă foarte încântat şi ordonă să se întocmească chiar atunci un act prin care Fiara Tuciurie prelua gradul lui Zhou Jin. nemaifiind strunit de mâna călăreţului său. de sub treptele pavilionului. din stânga. Din cale afară de bucuros. Fiara Tuciurie descălecă şi se înclină adânc înspre pavilion. Guvernatorul îl recunoscu pe ofiţer. şi se arunca cel dintâi în luptă. dornic ca ţara sa să biruiască. iar acesta. Arcul luă forma lunii pline. iar săgeata porni din el fulgerător ca o cometă şi se înfipse în umărul stâng al lui Zhou Jin.care Zhou Jin se întorsese şi o porni înapoi spre pavilion. se plecă plin de respect şi rosti: — Zhou Jin a zăcut până de curând şi încă nu se înzdrăvenise cum trebuie. socotind: „Dacă-l ochesc în inimă. Zhou Jin nu-i era pe măsură. însă atunci totul s-a petrecut cât ai clipi. fapte pentru care îşi atrăsese porecla de Pionierul Pripit. — Excelenţă. Se duse în faţa guvernatorului. se rostogoli de pe cal. iar nu pe-al lui Zhou Jin. deşi în totul avea o înfăţişare măreaţă. Calul Fiarei Tuciurii făcu şi el cale întoarsă. Dar nu mi-a făcut niciun rău. se duse în galop în dosul pavilionului.

din mătase de culoarea ceaiului. La aceste semnale. Suo Chao mulţumi şi plecă şi el să se schimbe. terminată în vârf cu o măciulie de aur. pe podium fu agitat un steag galben. Să nu crezi că-ţi va fi uşor. De pe platforma generalilor răsună un ordin şi îndată flutură acolo un prapure roşu. dar ofiţerii îmi sunt potrivnici. fiind mult mai potrivit. „Tot ce vreau este să-l ridic în grad pe slujitorul meu. generalul Li Cheng îl sfătui pe Suo: — Ai grijă. a ieşit biruit. această pată se va întinde asupra tuturor ofiţerilor din Daming şi nimeni n -o să ne mai preţuiască. Suo Chao intră în galop în arenă şi se opri. Dacă păţeşti şi tu aceeaşi ruşine. te poţi măsura cu Suo? — Dacă Luminăţia Voastră porunceşte. De data aceasta. În timpul acesta. în spatele porţii împodobite cu flamuri. să nu te laşi cu niciun preţ bătut. n -or să mai cuteze să vorbească de crima nimănui şi în felul acesta le voi închide gura de tot”.schimb. Înaltul mandarin se aşeză. după cum s-a văzut. Nimeni nu mai îndrăzni nici să mai răsufle. alcătuită de fapt din trei rânduri de umbrele suprapuse. Tu l-ai instruit pe Zhou Jin şi. Am un cal încercat în bătălii şi o armură. în tunetul bătăilor de tobe. şi porunciră unor slujitori să deschidă în spatele său umbrela răcoroasă de argint. Însoţitorii îi aduseră Jilţul cu filigran de argint. Ia-le şi fii cu mare băgare de seamă. iar cu glas tare îl întrebă pe Fiara Tuciurie: — Ce crezi. de-a stânga şi de-a dreapta lui. Fiara Tuciurie ieşi şi el călare din mijlocul unei formaţii de luptă şi îşi opri calul în spatele altei porţi gătite la fel ca şi prima. se poate întrece prea bine cu el şi abia acum vom vedea cine dintre ei este mai bun. O să ordon armurierului să-ţi dea armele care-ţi vor trebui. Dar peste puţin răbufniră sunete de gonguri şi o flamură albă fu ridicată deasupra aceleiaşi terase. Dacă însă el îl va învinge pe Suo Chao. Dintr-o parte şi alta ale terasei se porni răpăitul tobelor de aur. Oştenii celor două tabere sloboziră strigătul de luptă. Se lăsă apoi o tăcere adâncă. Fiara Tuciurie mulţumi şi merse să se pregătească. în aşteptare. Guvernatorul se ridică în picioare şi merse până în dreptul scărilor. îşi zise în sinea sa guvernatorul. iar dinspre fiecare din cele două tabere aflate pe câmpul de instrucţie bubuiră salve de tun. aranjându-l cu faţa spre balustrada Terasei lunii. Ceilalţi rămaseră în picioare. căpitanul Suo. Ia calul meu de luptă şi fii cu băgare de seamă. eşti într-o situaţie deosebită. cum aş îndrăzni să mă împotrivesc? — Atunci du-te şi strânge-ţi bine armura pe trup. 212 .

din Marea de Miazăzi. Putea purta povară cât de mare. alb ca neaua. Culoarea-i era pură. aurită. Pe cap avea un coif de oţel. cu un cap de tigru sculptat pe pafta. iar în galop năvala nestrunită a şuvoiului de apă. era obişnuit cu şuierul tăios al vântului şi este sigur că-i era pereche vestitului dragon. Poarta taberei din stânga se deschise şi. strânsă la gât cu şnururi verzi din lână. avea nobleţea şi mândria unui prinţ. Arcul lui avea învelitoare din piele. Se afla călare pe roibul guvernatorului. Pe umeri avea prinsă o mantie albă. În picioare. strunindu-şi bidiviul. Îşi struni calul în arena de luptă şi ridică arma în poziţie de atac. iar tobele de luptă răpăiră asurzitor pentru a treia oară. cu talpă groasă. Ropotul tobelor de luptă îl făceau să freamăte. Pieptul şi spatele îi erau ocrotite sub platoşe gravate cu capete de animale sălbatice. Aşa înarmat cum era. coiful avea la spate un canaf albastru. Platoşe de bronz îi protejau spatele şi pieptul. cu desene florale. În mână ţinea o bardă. un cal de război. cu lancea în mână. Era călare pe armăsarul de luptă. ţinea oricât la drum. Fiara Tuciurie era îmbrăcat într-o cămaşă din zale cu un desen de flori de prunişor. iar pe cel drept tolba cu săgeţi. Şi iarăşi fu înălţat pe terasă un steag. Purta un coif înfăţişând capul unui leu. din oţel pur. 213 . fără pată. un cal roşu ca jăraticul şi iute ca vântul. În totul. ofiţeri şi mandarini. simpli soldaţi. iar săgeţile din tolbă îşi arătau vârful în formă de pană. pe mijloc avea petrecută o cingătoare suflată în aur. al generalului Li. şi tot îţi lua ochii atâta frumuseţe. în clinchete de clopoţei. aducând cu albul frunţii tigrului din Munţii Sudici. făcea cât cinci murgi la un loc şi întrecea chiar câinele de jad al regelui Qin. în zornăitul zurgălăilor. cu încrustaţii de oţel. căpitanul Suo îşi făcu apariţia călare.semn prin care se poruncea o linişte deplină. arăta ca un adevărat erou. Un arc îi era agăţat pe umărul stâng. strânsă în jurul mijlocului cu un brâu din lână roşie. ca un brav erou. Pe deasupra îmbrăcase o mantie roz. cu desene în cercuri. şi cu adevărat de neînvins. Picioarele-i erau vârâte în încălţări din piele cafenie. În mână ţinea o lance de fier. Partea de sus a trunchiului îi era acoperită cu zale. acum de culoare albastră. Coama îi era ondulată întocmai ca aceea a animalului divin de jad. şi acesta lucea orbitor precum gheaţa în bătaia soarelui. De-ar fi fost numai calul. îşi pusese încălţări împletite din fâşii de piele. Apoi poarta taberei din dreapta se dădu în lături şi Fiara Tuciurie se ivi şi el. rămaseră încremeniţi ca nişte stane. Toţi. cu un ciucure roşu căzându-i pe spate. Avea iuţimea viforului. legată la gât cu şnururi purpurii.

din mitologia chineză. dar nici tăişul bardei nu era mai prejos. Se încleştară în mijlocul arenei. Unul era întruchiparea bravilor de odinioară. brodat. al doilea era mareşalul care năruie bolta cerească. După ce ascultară ordinul. celălalt era chiar generalul zburător reîntors pe lume66.Coama lui era ca o flacără. ci să fiţi în totul încredinţaţi că era însuşi iepurele roşcat din Pavilionul Vieţii fără de Moarte65. de-a valma. Cu un prapure împodobit cu paiete de aur şi pe care sclipea. Deşi nu-i ştiau încă deplin măiestria în luptă. fiecare dintre ei punându-şi la bătaie iscusinţa şi viaţa. Patru braţe încăierate se loveau necruţător sau se apărau cu înverşunare. Toporişca aurită se repezea de-a dreptul în capătul porţii. încât lancea lui despica fulgerător palate pământeşti. Din vârful ascuţit al săgeţii ţâşneau limbi de foc. fiecare dintre cei doi încerca fără tihnă şi cruţare să străpungă punctul slab al celuilalt. de la frunţi la rădăcini. tot. Celălalt scrâşnea din dinţi mai-mai să şi-i spargă. unicorn. fiindcă împrăştia raze lungi reci. cei doi luptători dădură pinteni cailor şi alergară în galop până la mijlocul terenului. furia celui de-al doilea clocotea atât de tare. Primul era regele cerului. înaintea terasei generalilor. flăcările lăncii lui înteţindu-se. Personaje mitologice. opt copite se-azvârleau nebuneşte. Fiara Tuciurie luă şi el o înfăţişare războinică. se vedea cât de colo că era mai presus de toţi cei aflaţi acolo. îşi înclină lancea sfântă şi ţâşni în întâmpinarea lui Suo Chao. în amurg. 65 66 Animal fabulos. Acolo se apropiară unul de altul şi ridicară armele. urechile. un soldat veni în galop înspre ei şi rosti: — Poruncă de la Înălţimea Străduiţi-vă amândoi din răsputeri. lancea de fier nu mai avea mult până la inimă. Cel dintâi era purtătorul mâniei uriaşe a zeilor şi barda sa făcea praf şi pulbere munţii. astfel că trupul îi era parcă. Soldaţii şi ofiţerii din cele două tabere scoaseră murmure de admiraţie. el răscolea drumul stârnindu-l în stropi de jeratic. cuvântul „Ordin”. îi erau ca nişte frunze stacojii. duhul morţii acoperea cerul. Orice slăbiciune va fi pedepsită. Plin de mânie. cel care ţine ca-nsemn al puterii o pagodă în palmă. şi ele. În zorii de purpur copitele lui scăpărau stele reci. se afla cu spatele la norii sângerii de la orizont. Să nu ziceţi cumva c-ar fi fost câinele sfânt de la Polul Sud. la întoarcerea pe digul de nisip. dar o mare răsplată va primi acela care biruie. Unul holba ochii înfiorător şi da buzna cu capul înclinat. Steagurile întunecau soarele. Suo Chao învârti barda şi se năpusti asupra potrivnicului său. 214 . vopsit în roşu de buze. pentru a-l lipsi de apărare şi astfel îngenunchea.

Ajunşi în faţa pavilionului. Suo Chao şi Fiara Tuciurie se plecară în faţa guvernatorului şi îi mulţumiră. soldaţii se retraseră purtând semeţe steagurile biruinţei. locurile cuvenite gradelor. De pe terasa lunii. şi le împărţi drept răsplată vitejilor. merită amândoi să fie folosiţi pe deplin. Ei urcară treptele şi se înclinară. În răpăit de tobe. — Bravo! Frumoasă luptă! strigau de zor cei doi generali. apoi coborâră treptele. la un banchet. care ţinu până la scăpătatul soarelui. fiecare străduindu-se cu orice preţ să obţină victoria. guvernatorul privea lupta uluit şi nu-i venea să-şi creadă ochilor. vitejilor! E porunca Înălţimii Sale! Abia atunci cei doi luptători îşi lăsară armele şi-şi înfrânară caii. De altfel şi dacă n-ar fi fost ei atât de înfierbântaţi. Stegarul le transmise ordinul de chemare. — Înălţimea Voastră. De teamă că până la urmă unul dintre ei avea să fie rănit. strigându-le: —Opriţi-vă. şi documentele de numire să fie întocmite pe dată. chiar din ziua aceea. în rândul ofiţerilor. Privind către guvernator. Li Cheng şi Wen Da coborâră de pe podium şi se duseră pe Terasa lunii. Un soldat le luă armele. am luat parte la destule expediţii. Ofiţerii din jurul lui nu încetau cu strigătele de încântare. Fiecare porni în galop spre tabăra sa şi se opri la câte una din cele două porţi împodobite cu flamuri. după care şi unul şi celălalt îşi ocupară. Se întoarseră la pavilion şi se înclinară înaintea ofiţerilor.După cincizeci şi ceva de asalturi tot nu se alesese învingătorul de învins. dar nu ne-a fost dat să vedem doi voinici pe măsura lor. când guvernatorul 215 . Apoi ordonă ca amândoi să fie ridicaţi la gradul de maior. generalul Wen Da grăbi un stegar să-i despartă cu un steguleţ alb. după iscusinţa dovedită. Guvernatorul Liang şi ofiţerii de toate rangurile rămaseră în pavilion. aşteptau comanda acestuia. Soldaţii împărţiţi în cele două tabere îşi ziceau unii altora: — Suntem de atâţia ani sub arme. îşi scoaseră arcurile şi săbiile. Guvernatorul ceru să se aducă două lingouri de argint alb şi două rânduri de veşminte. îşi desfăcură armurile şi îşi schimbară veşmintele. De pe terasa generalilor răsunară nişte gonguri. Guvernatorul le ceru să schimbe între ei plecăciuni. Dar cei doi bărbaţi încleştaţi în luptă nu voiau să asculte de nimic. Bucuros. grăiră. aceştia descălecară. cum ar fi putut să-şi strunească armăsarii? Stegarul zbură ca vântul spre ei. guvernatorul porunci ca luptătorii să vină la el.

Despre felul în care îşi împlini cu supuşenie însărcinările nu e nevoie să mai vorbim. Sărbătoarea Lotcilor-Dragon. guvernatorul îl îndrăgi nespus pe Fiara Tuciurie şi nu se putea despărţi de el nici măcar o zi. dintre vitejii ăştia doi. Timpul trecu pe nesimţite. Suo Chao îl preţuia în inima sa. 31 Se pronunţă Ţai. fructe noi. călătoreau cei doi proaspeţi maiori. doamna Cai68. pentru abilitate şi virtute. Câţiva bătrâni îngenuncheară şi spuseră: — Ne-am născut şi am crescut aici. 67 Duanwu jie. să se odihnească. în prefectura Daming din Capitala de Miazănoapte. colţii meiului asemănători grămezilor de argint. aerul era vânturat cu evantaie din foi de palmier. unul lângă altul. Era pe la sfârşitul primăverii. După întrecerea de arme de lângă Poarta Răsăriteană a cetăţii. Pe draperii cu ape de cleştar. prilejuită de această mare sărbătoare. din a cincea zi a celei de-a cincea luni a anului. oameni buni? întrebă guvernatorul. În China. uşor ritmată. Străzile erau neîncăpătoare pentru tinerii şi bătrânii care se îmbulzeau veseli şi gălăgioşi. Înaintea acestuia. erau pictaţi crabi mustăcioşi. Cum să nu fim din cale afară de bucuroşi? Mulţumit. dar nicicând nu ne-a fost dat să vedem o înfruntare ca asta. însoţit de ofiţeri. În ghivece erau plante verzi. răsuna o muzică suavă. încetul cu încetul legă şi unele prietenii. Proaspătul ofiţer primea simbrie în fiecare lună. Vom lăsa încolo atâta flecăreală şi ne vom opri la ce e mai însemnat. Obligene69. Suo Chao fu invitat de prietenii săi la o petrecere în cinstea promovării sale.încălecă şi plecă spre casă. se aflau la o petrecere intimă în salonul din spate. Venise Sărbătoarea Lotcilor-Dragon67. cu capetele încununate cu flori roşii. după căsătorie. femeile nu preiau numele soţilor. plantă aromată originară din India. femei frumoase purtau platouri din jad negru. guvernatorul intră în rezidenţa sa şi ofiţerii se împrăştiară care încotro. fine cu jadul. Guvernatorul Liang şi soţia sa. Cum era nou venit în acele locuri şi nu cunoştea pe nimeni. care ţineau de anotimp. iar paravanele curţii aveau păuni măiestru desenaţi. 216 . Tot felul de bucate preparate. — De ce vă bucuraţi atât. veşmintele ca petalele de lotus parfumate se roteau întrun dans cu sute de mişcări unduitoare. Fiara Tuciurie se retrase în locuinţa sa de la palatul guvernatorului. în vaze înalte rodii purpurii. de azi. 69 Changpu. surâdeau cu frumuseţe şi graţie înălţându-şi cupele petalelor în culoarea purpurie a apusului de soare.

de ziua naşterii cenzorului Cai. de ziua lui. doamna Cai deschise vorba: — Înălţimea Voastră. Petrecerea ţinu de la amiază şi până la al doilea geng din noapte. de când v-aţi născut şi până astăzi aţi străbătut ceva cale. cui oare să-i încredinţez misiunea de a duce darurile? — Ai în subordine atâţia ofiţeri. Nu vom povesti nici cum guvernatorul Liang a strâns până la urmă antichităţile şi giuvaericalele dorite şi nici cum a ales un om şi l-a trimis cu ele. E nevoie însă să spunem că în judeţul Yuncheng. şi mi-am însuşit tot ce se poate învăţa din cărţile clasice şi din cele de istorie. ca daruri. luminat la minte. De data aceasta.După câteva pahare şi doua feluri de mâncare. Era un mandarin cinstit şi drept. Alege un om de încredere şi porneşte-l la drum. i le-am trimis socrului. voi găsi eu pe cineva. cum de-a uitat de ziua lui de naştere? — Cum crezi că umilul de mine a putut da uitării aşa ceva? Ziua lui cade pe cincisprezece din luna a şasea. Acum sunteţi guvernator. Cum aţi ajuns la faima şi poziţia voastră? — De mic am fost atras de cărţi. el nu este ca iarba sau ca pomii de pe câmpuri. Un singur lucru mă frământă. Nouă părţi din cadouri sunt gata strânse. — Avem înainte încă patruzeci-cincizeci de zile. Când i se înfăţişau spre rezolvare încăierări. În câteva zile voi avea totul. fusese numit un nou magistrat. Ştiu prea bine cine m-a ridicat până aici şi recunoştinţa mea nu cunoaşte margini! — Dacă bărbatul meu păstrează neştearsă în suflet şi în minte bunătatea tatălui meu. ţinând de prefectura Ji din provincia Shandong. Pe bandiţi nici până acum nu i-am prins. Despre aceasta nu vom mai vorbi. dar din zori şi până-n noapte îmi grăbesc oamenii să încheie cu cumpărăturile. Nu fi neliniştită. Când avea de hotărât în dispute pentru pământ. răspunse bărbatul. Am trimis deja oameni cu o sută de mii de şiraguri să cumpere podoabe şi alte lucruri frumoase din aur. Anul trecut am procurat o mulţime de odoare şi giuvaericale. să nu fie pătruns de ce este bunătatea Muntelui Tai. Imediat ce le voi avea pe toate. perle şi pietre preţioase. avea o inimă miloasă şi se ajunsese deja să se vorbească despre faptele sale bune. care îi vor fi dăruite în capitală. o să am grijă să fac totul cum se cuvine. Dar omul este om. 217 . întâi întorcea lucrurile pe toate feţele şi abia pe urmă hotăra. nevastă. pe numele său Shi Wenbin. dar la jumătatea drumului oamenii mei au fost prădaţi şi întreaga bogăţie de atunci s-a pierdut fără urmă. Se face luna de când am pornit treaba. deţineţi o dregătorie de seamă în imperiu.

Magistratul îi chemă la el pe şeful poliţiei şi pe cele două ajutoare ale acestuia. Cum arăta Lei Heng? Stea Polară ivită pe lume. Comandantul infanteriei avea la dispoziţie douăzeci de lăncieri şi încă douăzeci de soldaţi obişnuiţi. dar era aventuros din fire şi mărinimos din cale afară. rumenită bine toată. Căpetenia cavaleriei se numea Zhu Tong. drept şi cinstit. priceput ca nimeni altul în mânuirea armelor. Unul era mai mare peste infanterie. Avea faţa asemenea curmalei coapte.33 m. dintr-un salt trecea ziduri. ca şi cum ar fi plutit în zbor peste ele. cel din vechime. doar că lui i se spunea Frumosul Bărbos. 218 . erou ca el dădea imbold vitejilor. ape. iar celălalt peste cavalerie. cu pielea feţei tuciurie şi cu o barbă răsfirată ca un evantai. Fusese numit oficial magistratul judeţului. iar ochii îi erau tot atât de strălucitori precum stelele luminoase. dar în realitate era ca un adevărat părinte pentru popor. Cu arcul său putea săgeta un tigru cu sabia sa putea spinteca dragonul. 0. un local pentru tăierea vitelor şi o casă pentru jocuri de noroc. în vreme ce la stânga şi la dreapta sa se aflau înşiruiţi ceilalţi slujbaşi ai curţii. căpetenii peste soldaţii magistraturii. se grăbea să i-a în mână pensula şi să dea verdictul care lămurea situaţia.deosebea întotdeauna răul de bine şi apoi punea sentinţa. Era un bărbat înalt. Căpetenia infanteriei era Lei Heng. magistratul Shi Wenbin stătea pe scaunul din sala de judecată. apoi deschisese o moară pentru decorticatul orezului. şi părea reîncarnarea lui Guan Yun. În ziua aceea. Înainte vreme fusese fierar. cu barba lungă de un chi şi jumătate. Pielea feţei îi era cafenie. cu adevărat erou care era deasupra mulţimii. Ca să ştiţi cum arăta Zhu Tong. cine ar fi cutezat să se măsoare cu el? Tigrul 70 În original: înalt de 8 chi şi jumătate. Legase prietenie cu mulţi viteji şi era priceput în artele marţiale. Era un bărbat înalt peste măsură. Aducea cu vestitul conducător de oşti din antichitate. Poliţistul care comanda cavaleria avea în subordine douăzeci de arcaşi călări şi alţi douăzeci de ostaşi pedeştri. cu pumnii zdraveni şi cu picioarele iuţi ca zborul de fulger. şi lumea îi zicea Frumosul Bărbos. O hoardă întreagă de demoni era pusă pe fugă numai la vederea chipului său plin de măreţie. Guan Yun. Cu toate că îi plăcea şi lui aventura şi ştia să lupte bine cu armele. era mic la suflet şi răzbunător. De se întâmpla să fie liber şi se ivea pe neaşteptate vreun caz. un chi. citiţi următoarele: Om brav îndrăzneţ. Prin locurile de aici. Se trăgea dintr-o familie bogată. Putea să sară în goană peste un hău lat de doi-trei zhang şi pentru asta tot judeţul îi zicea Tigrul Înaripat. altfel un om puternic şi agil. bravul voinic Lei Heng era bine legat la trup. cu barba bogată şi lungă de un cot70. amintind de culoarea curmalei.

înaintând în felul acesta destul de departe. Din pricina căldurii. când magistratul îi chemă la el. Pe dealurile de dincolo de satul Malul Răsăritean este un copac uriaş cu frunze roşii. — De când am fost numit aici. voi şti că mă minţiţi şi vă voi pedepsi aspru! Cele două căpetenii îşi adunară ostaşii şi purceseră la drum. cei douăzeci de oşteni năpustiţi asupra lui îl legară fedeleş şi-l scoaseră pe 219 . Dădu un ordin şi în ciuda împotrivirii şi zbaterii omului aceluia uriaş. fiecare în câte una din cele două direcţii indicate de magistrat. ucid şi înfruntă soldaţii stăpânirii. Excelenţa Sa magistratul a avut o presimţire cerească. ţinând de prefectura Ji – jefuiesc. am auzit că bandiţii din Smârcurile Muntelui Liang – un loc în puterea apelor. Vom spune numai că. dar vedeţi să nu pricinuiţi vreun rău ţăranilor. şi au descoperit că porţile acestuia erau larg deschise. Dacă daţi peste tâlhari. satul ăsta e călcat de tâlhari şi omul de aici e unul dintre ei. Dormea adânc. Ostaşii aduseră torţe şi pătrunseră în templu. puneţi neîntârziat mâna pe ei. Acum. până la dealurile din spatele Malului Răsăritean. — Nemaipomenit! Nemaipomenit! rosti Lei Heng. — Templul e părăsit şi porţile sunt vraişte. care şi-a condus oamenii prin Poarta Apuseană. Într-adevăr. în aceeaşi seară. Zhu Tong şi Lei Heng se ocupau mai ales cu prinderea tâlharilor. Să aduceţi nişte frunze drept dovadă că aţi patrulat până acolo. Au cercetat sat după sat şi împrejurimile lor. Lei Heng a ieşit cu douăzeci de ostaşi pe Poarta Răsăriteană. îşi făcuse sul hainele zdrenţuite şi le pusese sub cap. nu s-o ascunde cineva înăuntru? zise Lei Heng. Pe masa altarului dormea un om mătăhălos. sforăind. spuse magistratul. unul apucând-o pe Poarta Răsăriteană. Ia să dăm o raită prin el.Înaripat din Shandong era un nume a cărui faimă se putea răspândi peste oceane. drept pernă. Nu vom povesti despre Zhu Tong. Drept care veţi lăsa deoparte orice alte treburi şi veţi porni spre locurile acelea cu oamenii pe care-i aveţi. De nu-mi veţi aduce aceste frunze. Au băgat groaza în toate satele din jur şi au la îndemână oameni mulţi. iar celălalt pe cea Apuseană. de acolo au rupt din copacul cu pricina frunze roşii şi au coborât iarăşi în sat. omul se dezbrăcase până la piele. După doi-trei li de drum. Prin alte locuri de pe aici nu se află aşa ceva. aşteptându-i ordinele. îl salutară respectuoşi. au ajuns în faţa Templului Lingguan.

Şi dacă nu l-ar fi dus acolo. pândind să pună mâna pe comoara care preţuia o sută de mii de şiraguri. cărându-l acasă la căpetenia satului. 220 . atunci şi duhurile pământului îşi dau întâlnire printre oameni. dacă veţi voi să aflaţi unde l-a dus Lei Heng pe uriaş. citiţi capitolul următor. La urma urmei. Aşa. când stelele polare se strâng laolaltă. din judeţul Yuncheng. Într-adevăr. în Malul Răsăritean s-au întâlnit treipatru viteji adevăraţi. alta ar fi fost urmarea.poarta templului.

iar celălalt Malul Apusean. Sloboade greierii din închisori să sară pe câmpie. Talentul literar e mai presus decât cel militar. îşi petrecea zile de-a rândul făcând exerciţii pentru întărirea muşchilor. Pe când ieşeau din templu. pe malul apusean al râului bântuiau duhuri rele. Se omora după mânuitul suliţei şi al bâtei. ziua-n amiaza mare. Satul în care locuia era despărţit de satul vecin de un râu. îi mai dădea şi arginţi. dar nu se însurase şi nici nu avea de gând. Se spune că. să aibă pentru cheltuielile de drum. fie acela om bun sau rău. şi nimeni nu li se putea împotrivi şi nici pune cu ele. care atrăgeau oamenii sub apă. se lumina de ziuă. Când omul pleca. REGELE CERESC RECUNOAŞTE UN FÂRTAT ÎN SATUL MALUL RĂSĂRITEAN. Într-o vreme. — Să-l ducem pe ticălosul ăsta în sat. iar când cineva îşi căuta refugiul la el. Ostaşii lui s-au repezit şi l-au legat fedeleş. atunci când Lei Heng a intrat în Templul Lingguan.CAPITOLUL XIV DEMONUL CU PĂR ROŞCAT DOARME BEAT ÎN TEMPLU. Cel mai mult îi plăcea să lege prietenii cu vitejii de pretutindeni. Au izbutit să potolească lanţurile-o halebardă. Acesta se numea Chao Gai. Să-nşiri istorii despre cavalerii drepţi e chiar plăcut. să vedem ce-i cu el. venind în ajutorul tuturor celor năpăstuiţi. Într-o bună zi. Acolo o să facem rost de ceva mâncare şi pe urmă îl vom lua cu noi la judeţ. Călugărul le-a arătat un loc. Se grăbiră cu toţii spre conacul căpeteniei satului. iar el îşi împărţea mărinimos averea în dreapta şi în stânga. demonii se 221 . pentru că numai în felul acesta vor putea să izgonească duhurile rele. îl primea cu braţele deschise. învăţăceii-s prinşi de veselie. a trecut pe acolo un călugăr şi oamenii i-au povestit cele ce li se întâmpla. Învăţătorul făptuieşte totdeauna înţelept. fiind pe la al cincilea geng. Drept urmare. Din moşi-strămoşi ai lui fuseseră bogătaşii satului. şi de aici li se trăgea amândurora numele: primul se chema Malul Răsăritean. spunându-le să ridice acolo o pagodă din piatră neagră. Dar dulce şi amar vibrează-n viaţă-odată pe o coardă? Dă drumul păsărilor în văzduh din strâmte colivii. De-i el neliniştit. Era voinic şi puternic. a văzut un bărbat mătăhălos dormind pe altar.

chiar în altar. oamenii l-au numit Regele Ceresc care Mută Pagode. înfuriat. Regele Ceresc ocupă locul gazdei şi Lei Heng pe acela al oaspetelui. fiind prea obosiţi. Lei Heng luă cu el vreo zece ostaşi mai de seamă şi pătrunse în încăperea centrală. În dimineaţa cu pricina. Regele Ceresc le ieşi în întâmpinare. Nu mi s-a părut deloc un om de treabă. Regele Ceresc porunci să li se dea şi ostaşilor mâncare şi băutură. în căutarea tâlharilor. Dormea acolo. Argaţii se supuseră.mutară pe malul răsăritean. porunci să i se deschidă degrabă oaspetelui porţile. Acum ostatecul nostru se află agăţat în casa porţii dumneavoastră. N-am vrea să vă pricinuim nicio supărare. pe care o turnară în pahare. — Nu face nimic! răspunse Regele Ceresc. Lei Heng şi ostaşii săi bătură în poarta conacului. L-am legat bine şi-l vom duce la judeţ. Chao Gai a ajuns astfel căpetenia îndreptăţită a acestor locuri. bucate cu carne şi. Ne-am oprit la conacul vostru. Aţi pus cumva mâna pe vreun tâlhar? — Ceva mai înainte am dat în templu peste un voinic mătăhălos. După ce se aşezară. Numai că deocamdată e încă prea devreme. a luat pagoda şi a adus-o de unul singur pe malul răsăritean. Porunci să se aştearnă un ospăţ şi înainte de orice să se aducă ceai. întrebând: — Ce treburi oficiale v-au adus prin părţile noastre. Şi cu toate că el încă nu se sculase. Dacă veţi fi întrebat mai încolo de Excelenţa Sa despre omul acesta. căpitane. răspunse Lei Heng. spuse gazda şi puse să se aprindă acolo un lampion. Curând. veţi putea să-i răspundeţi. Soldaţii îl agăţară pe ostatec de o grindă în casa porţii. aflând de cine era căutat. eu şi cu Zhu Tong am pornit să cercetăm satele. Numai că atunci. — Aici nu putem discuta în linişte. argaţii umplură masa cu fructe. Chao Gai a trecut apa. — Vă sunt recunoscător. iar pe de altă parte am vrut să ştiţi şi dumneavoastră de el. bineînţeles. De beat ce era. Poftiţi în salonul din spate. dulciuri. băutură. numele lui ajungând vestit în lumea fraţilor de arme. argaţii intrară cu mâncare şi băutură. ştiind cum stau lucrurile. rosti Regele Ceresc ascultându-l cu luare-aminte. Argaţii îi conduseră pe aceştia pe verandă şi îi cinstiră ca pe adevăraţi 222 . Pentru această faptă. îl doborâse somnul şi nu mai ştia pe ce lume e. apoi îşi conduse oaspetele. feluri de legume. Argaţii îşi înştiinţară stăpânul. cu gândul să ne tragem puţin sufletul. căpitane? — Din ordinul Excelenţei Sale magistratul.

— Unde e banditul pe care l-au prins? îl întrebă pe argatul care păzea poarta. Ostaşii se înghesuiseră cu toţii la chef şi nu mai rămăsese nimeni afară. Lei Heng o să plece şi eu o să-l conduc aici. Regele Ceresc împinse uşa şi-l văzu pe cel care fusese atârnat de grindă. — Cum îl cheamă? — Căpetenia Chao. dar ăştia m-au luat drept hoţ. — Şi ce-ai cu el? — Omul ăsta e vestit pentru bunătatea lui. Era mare şi tuciurie. — Iertaţi-mi necuviinţa. — Eu v-am făcut necazuri. — Cât vă sunt de îndatorat pentru că mă smulgeţi din mâinile lor! Regele Ceresc ieşi. — Sunt venit de departe. Când vei da ochii cu mine. aducându-le platouri mari cu carne şi oale cu băutură ca să ospăteze pe săturate. negru tot şi îşi bălăngănea picioarele păroase şi desculţe. stacojiu. Pe tâmplă avea un semn din naştere. Trebuie să mi se facă dreptate. voinice? Nu te-am văzut prin satul meu. Se grăbi să se ducă în casă. îi spuse el oaspetelui său. spune-le că-ţi sunt unchi. N-ar fi trebuit. Peste puţin.oaspeţi. luă un lampion şi o apucă spre poartă. încuie uşa după el şi se grăbi să se înapoieze de unde plecase. pe care crescuse păr castaniu-roşcat. 223 . chemă pe unul dintre intendenţi să-i ţină tovărăşie aceluia. Regele Ceresc i se adresă omului: — De unde eşti. Am venit până aici să-i vorbesc despre nişte bogăţii. — Opreşte-te aici. După ce bău cinci sau şapte pahare cu oaspetele său. căruia i se zice Regele Ceresc. E de-ajuns să le spui că ai plecat din locurile astea de pe la patru-cinci ani şi că din această pricină ţi-a fost greu să mă recunoşti. Dacă vrei să te scap din mâinile lor. răspunse omul. — Pe cine cauţi? — Caut un om bun. strigă: „Unchiule!” Atunci am să mă arăt că te ştiu că-mi eşti nepot. Eu sunt cel pe care-l cauţi. când ai venit după atâţia ani să mă cauţi. înăuntru. netrebnicul de mine. zise el. — E închis aici. Era gol. vorbi Lei Heng. Regele Ceresc nu înceta să se întrebe: „Ce bandit să fi putut găsi în satul nostru? Trebuie neapărat să dau ochii cu el”. ca nu cumva să scape. Îndemnându-l pe Lei Heng să bea şi să se-nfrupte din bunătăţi. Regele Ceresc ridică lampionul şi îi lumină faţa. până se va spăla el pe mâini. Caut un om.

— Cum se poate aşa ceva? Am să vă însoţesc până la poarta conacului. Smulse o bâtă din mâna unui ostaş şi începu să-l lovească pe unde se nimerea. Vino-mi în ajutor! Cei de faţă înlemniră. n-am cum să dau greş. Ieri seară. — E un tâlhar. Nu l-am văzut de mai bine de zece ani încheiaţi. împreună cu un neguţător din capitală. De ce n-ai venit de-a dreptul la mine. Mi-a spus multă lume că e un netrebnic. apoi îl întrebă: — Nu cumva eşti Wang Al Treilea. s-a dus cu părinţii în Capitala de Miazăzi. Pe la patru-cinci ani. unchiule! — Atunci de ce te-au prins? se miră Regele Ceresc. Al Treilea? îl luă el la rost pe negricios. treceţi neapărat şi pe la mine. Umila mea persoană se va retrage. L-am prins la templu… Dar Lei Heng nu termină vorba. — Nu-l bateţi! se repeziră ceilalţi. — Înfrânează-ţi mânia. unchiule. Ce caută pe-aici? Nu l-aş fi recunoscut dacă n-ar fi fost cicatricea aceea pe care o are pe tâmplă. unchiule! Regele Ceresc se prefăcu a se uita pătrunzător la el. Ostaşii băuseră şi mâncaseră pe săturate. Să-l ascultăm mai întâi. Ce căuta ticălosul în templu? A crescut la mine de mic. — Cine este? vru să ştie Lei Heng. Pe la cincisprezece ani. au mai trecut încă zece ani. că flăcăul strigă: — Scapă-mă. Trebuie să mă întorc la judeţ. îi legară mâinile la spate şi ieşiră cu el pe poartă.Goliră iarăşi câteva pahare şi stătură acolo până când primele raze de soare săgetară prin fereastră. pe urmă a dispărut iarăşi. — Se face lumină. De unde vă cunoaşte? — Îmi e nepot. Era nevoie să te apuci de tâlhării prin sat? — N-am furat nimic. să vedem ce are de spus. — Voinic om! spuse Regele Ceresc. După ea. rosti oaspetele. am băut un păhărel mai mult 224 . aflându-mă la drum. zărindu-l. Ieşiră împreună. nefericitule? — Eu sunt. e băiatul sorei mele. — Negreşit că am să dau pe la dumneavoastră să vă salut. — Fireşte. unchiule. n-am să vă mai reţin acum! Dar dacă se va întâmpla să mai veniţi cu treburi prin neînsemnatul meu sat. Îşi luară armele. a venit până aici. şi îngăduie-mi să vorbesc! De atunci de când am venit cu neguţătorul şi aveam cincisprezece ani. îl dădură jos pe ostatec. Dar vă rog să nu vă mai obosiţi să mă conduceţi.

fapt care se petrecu numaidecât.şi n-am îndrăznit să mă înfăţişez la conac aşa cum eram. cu mine. Nu puteai să vii direct la mine. pe seară. Lei Heng îşi luă rămas bun de la Regele Ceresc şi însoţit de oşteni plecă de unde venise. Regele Ceresc îl duse pe tânăr în casă. iar el le împărţi argint şi oştenilor. Altă dată o să vă răsplătesc şi eu pentru mărinimia pe care mi-aţi arătat-o acum. Dincolo de poartă. Ieri. ci te-ai umflat cu poşircă de aiurea! Parcă n-ai fi găsit la mine tot ce ţi-ar fi dorit inima! M-ai făcut de ruşine! — Liniştiţi-vă. e drept. — O nimica toată. se amestecă împăciuitor Lei Heng. Am dat peste el în templu. — Dar nu se cade! — Dacă nu-i luaţi. Bine se spune că dacă ţi-e dat să te 225 . Porunci apoi ca prizonierul să fie dezlegat. îi dădu haine să se schimbe şi o bonetă pentru cap şi-l întrebă cine era. te rog. Neamul meu se trage din partea de răsărit a Luzhoului. Cui i-ar fi trecut prin cap că ticăloşii or să mă înşface şi or să mă lege zdravăn. De-aş fi ştiut că vă este nepot. De-aş fi ştiut că vă este nepot. — O clipă. Regele Ceresc îi ceru tânărului să se plece în faţa lui Lei Heng. — Umila mea persoană se numeşte Liu Tang. am ceva a-ţi spune. Sper să nu-l dispreţuiţi şi să-l primiţi cu îngăduinţă. Intră. — Animalule! îi strigă Regele Ceresc. Atunci m-am oprit la templu să dorm acolo peste noapte şi să vin abia după ce mă trezeam. N-a furat nimic. ridicând din nou bâta să-l ciomăgească. Recunoaştem că suntem vinovaţi. de mic mi-au spus Demonul cu Păr Roşcat. nu ne-am fi atins de el. Nepotul vostru nu e tâlhar. căpitane. căpitane. preanobile domn. am intrat la bănuieli şi l-am ridicat fără să mai stăm la gânduri. Am venit aici numai şi numai pentru a vă da o ştire care o să vă aducă o bogăţie mare. m -am îmbătat şi am adormit în templu. am să cred că aveţi ceva împotriva mea. nu s-ar fi întâmplat una ca asta. Din pricina semnului de pe tâmplă. Lei Heng se întoarse cu căpetenia satului în conac. — Vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău. Gazda scoase atunci zece liang de argint şi îi dărui. Văzând acolo o aşa namilă de om dormind buştean. Nici gând să-mi treacă prin cap că oamenii ăştia or să mă înşface fără să fi greşit cu nimic. — Sunteţi prea generos şi mă văd nevoit să primesc. Vă rugăm să ne permiteţi acum să plecăm la îndatoririle noastre.

nu-ţi vezi nici vecinul. m-am legat frate cu mulţi şi peste tot mi s-a vorbit despre mărinimia voastră. Umila mea persoană nu este aşa de talentată. ca dar de ziua de naştere a socrului său. frăţioare. Sunt foarte bucuros că astăzi mă aflu în faţa voastră. Dacă nu se află nimeni pe-aproape. Aici nu sunt decât oamenii mei de încredere. Regele Ceresc porunci ca Liu Tang să fie condus în încăperile pentru oaspeţi. După ce se înclină. Anul acesta. iară dacă e să nu fie. o vei face şi dacă eşti la mii de li depărtare de el. dar la jumătatea drumului întreaga comoară a fost prădată nu se ştie de cine. cred că eşti tare obosit. Hoţii n-au fost dibuiţi nici până în ziua de astăzi. 226 . — Dă-i drumul.întâlneşti cu cineva. Anul trecut a făcut la fel. unde e comoara aceea? — Umila mea persoană a cutreierat de mic lumea. nu mi-e frică nici de o mie ori chiar două mii de ostaşi călări năpustiţi asupra mea. frate mai mare. De vreme ce-ai bătut atâta cale. Tot preumblându-mă eu ici şi colo. primul ministru Cai. astfel ca trimişii săi să ajungă cu darurile pe ziua de cincisprezece a lunii a şasea. iată de ce îndrăznesc să vă vorbesc răspicat. Argaţii îl duseră acolo şi-şi văzură de-ale lor. — Am auzit că guvernatorul Liang din Capitala de Miazănoapte a cumpărat giuvaericale şi antichităţi în valoare de o sută de mii de şiraguri şi că pe acestea le va trimite în Capitala Răsăriteană. frate. Dar până acum n-am avut prilejul să ne vedem. Oare ce-ţi spune inima? — Grozav! Trebuie să chibzuim totul bine. cum că eşti un adevărat bărbat şi că eşti neîntrecut în artele marţiale. Vom sta de vorbă mai apoi. o să vorbesc pe şleau. Frăţiorul vostru mai mic socoteşte că bogăţiile acestea au fost strânse pe nedrept şi că nu-i cine ştie ce vină dacă ne-ar intra pe mână! Nu ne rămâne decât să punem la cale un plan. Staţi jos. Odihneşte-te puţin în încăperile pentru oaspeţi. dar nici nu pot să spun că nu ştiu chiar nimic. guvernatorul s-a pregătit mai devreme. Dacă nu mă dispreţuieşti. Cerul ştie că în ce vrem noi să facem nu-i nicio crimă! Am auzit de multe ori de tine. fără teamă. nu da cu piciorul la asemenea prilej de îmbogăţire. însă dacă am lancea în mână. frate mai mare. Nu e vorba numai că pot ţine piept la trei-cinci oameni deodată. Am să mă sfătuiesc şi eu cu oamenii mei. că vreau să vă fac patru temenele. Am întâlnit oameni din răsărit şi alţii din partea de miazănoapte. Regele Ceresc îl întrebă: — Ei. negustori care avuseseră de-a face cu dumneata.

strigând: — Stai pe loc. care mi-a sărit în ajutor. smulse o halebardă şi pe-aci ţi-e drumul. la răsărit se albise zarea de tot. târând-o la pieire! Cum îndrăzneşti să te porţi în halul ăsta? 71 Veche credinţă în miturile chineze privind răsăritul şi apusul soarelui. De nu. Liu Tang se tot frământa: „Nu ştiu ce m -a mânat până aici.Se spune că. la capătul mării stelele păleau şi se înecau. care-ţi faci familia de ruşine. Demonul cu Păr Roşcat merse cinci sau şase li pe urma oştenilor. te-aş fi dus la pieire. la asfinţit s-ar fi întors pe aceeaşi cale. dintr-o lume subpământeană. Minunat gând!” Se furişă. am să-ţi dau cep la sânge pe loc. acuzator: — Tâlhar mincinos ce eşti. — Dacă vrei să scapi uşor. pocitanie! — M-ai ţinut spânzurat de grindă o noapte întreagă. Cerul se luminase. dă înapoi argintul şi te cruţ! — Unchiul tău mi l-a dat. 227 . Se îndreptă cu paşi repezi spre miazănoapte. pe când roata de foc a soarelui urcă din creangă-n creangă-n vârf de dud71. ce te priveşte pe unul ca tine? De n-ar fi fost el. de ce te ţii după mine. Furios. Steaua Polară la orizont. Lei Heng şi oamenii lui îi răsăriră în faţă. Aceştia călătoreau fără nicio grabă. şi-am să te las în plata cerului. ca să îndur atâtea necazuri! Noroc cu Regele Ceresc. acesta ar fi urcat pe cer în zori. iar eu o să-mi scot pârleala pentru cele întâmplate. plutesc vreo câţiva nori roşietici în văzduhul de azur. Întoarse capul şi. căpitane! Lei Heng tresări. La marginile cerului zorile îşi limpezeau culoarea. dă-mi-l. — Ce vrei. când de fapt m-a ţinut o noapte întreagă spânzurat de-o grindă! Nu cred că ticălosul s-a îndepărtat prea tare de conac. Demonul alergă după ei. cu toate că nu sunt tâlhar. nechează calul năzdrăvan. Lei Heng întinse spre el degetul. când văzu cine era cel care se năpustea mânios şi sălbatic asupra lui. şi pe urmă i-ai mai şi smuls unchiului meu zece liang de argint! Dacă eşti om de înţeles. zoresc la drum pentru-a se-ntrece călătorii. mă ticălosule? întrebă el. rămas singur. Mare ciudă mai am pe ticălosul ăla de Lei Heng care i-a smuls binefăcătorului meu bunătate de argint pe nimic. chemând frumoasa să sempodobească. Ce-ar fi să pun mâna pe o bâtă şi să-i cotonogesc bine pe nemernici? O să-i aduc Regelui Ceresc argintul înapoi. folosindu-se de crengile unui dud. smulse o halebardă din mâna unui soldat. Deodată. Cocoşul dădu glas la trei cântări.

să vă spun câteva vorbe.— Ai neobrăzarea să mă batjocoreşti pe mine. ca phoenixul îşi răsuceşte trupul. celălalt se dă înapoi fulgerător. Numai că de la o casă din apropiere se deschise o poartă şi un bărbat ieşi în drum. Înţeleptul. tâlhar până-n măduva oaselor ce eşti! Ai cap de tâlhar. aruncându-se asupra căpitanului. le strigă el celor doi. Fiecare dintre ei vine şi se-ntoarce. Unul se înalţă pe picioare ca pentru a da lovitura mortală. oştenii lui se pregătiră să-i sară în ajutor. Se încleştară în mijlocul drumului. Odihniţi-vă. viaţa i-a fost numai patos şi înţelepciune. băgându-se între ei şi învârtind cele două lanţuri. Pricepând că lui Lei Heng nu-i era uşor să-şi dovedească potrivnicul. Cel care se amestecase părea un cărturar. inima şi măruntaiele tot de tâlhar! Să ştii că n-o să-ţi meargă cu mine! — Prea bine! Să vedem chiar acum care pe care! strigă Demonul. Tăinuieşte-n sufletul din piept un general de oşti şi în trup eroicul ostaş. un maestru-n şase arte militare şi-n trei strategii. acesta din urmă îşi încordă braţul şi îi ieşi în întâmpinare. El care încearcă 228 . vitejilor. încadrat de o barbă lungă. Mă uit la voi de mult şi mi-am dat seama cu ce fel de oameni am de-a face. Acesta era Wu Yong. Îi despărţi. După vreo cincizeci de atacuri. se apără şi atacă. Cu un hohot de râs. celălalt se fereşte cu mare grijă de sine. ţinând în mâini două capete de lanţuri de aramă. tot nu se putea întrevedea vreun biruitor. din cânepă. cu boneta cilindrică ce-i venea în jos până spre sprâncene. care distruge poporul! — Îţi bagi la apă unchiul şi n-o să iasă de aici decât rău. Iată ce frumos se vorbea despre el: A citit zece mii de cărţi pe papirus. cu chipul alb. — Opriţi sfada. Era un bărbat plăcut la înfăţişare. împilator murdar. E cam aşa cum se arată în aceste vorbe: „Chiar dacă nu urcă în Pavilionul de Azur De aici pot intra în desenul tabloului pur”. încordându-şi aripile ca un vultur. Neamul lui era din părţile acestea. căruia i se spunea şi Solomonarul şi al cărui nume taoist era Lumină Strălucitoare. Unul dă lovitura aproape desăvârşit. astfel că amândoi îşi lăsară jos armele şi săriră în afara cercului de luptă. şi încălţări de mătase cu ciorapi albi. tivită cu negru şi strânsă la brâu cu o cingătoare maronie ca ceaiul. mutră de tâlhar. purta o robă largă.

i se spune Înţeleptul sau Solomonarul. Dar mai întâi să-i conving să renunţe la înfruntare şi pe urmă îl voi descoase eu pe tânăr”. Jur să nu mă dau bătut până nu-mi înapoiază argintul. făcându-i tâlhari. am să vă lămuresc eu. fără ca niciunul dintre voi doi să biruie. voinice! rosti Înţeleptul. spuse Lei Heng la rândul său. ţintuindu-l pe înţelept cu privirea. viclenindu-l. — Nu stărui în greşeală. când l-am prins şi l-am dus la conacul Regelui Ceresc. Cum de nu vrei să-l înapoiezi? — Nu-i argintul tău şi nu ţi-l dau! Nici gând! — Dacă-i pe-aşa. se amestecă iarăşi Înţeleptul. îi pătezi obrazul unchiului tău.să-l întreacă pe Zhuke Liang72 trebuie neapărat să fie un potrivnic de neînvins. dar n-am auzit despre acest nepot. Dacă el i-a făcut lui un dar şi tu i-l ceri înapoi. Măcar de dragul umilului învăţăcel care sunt. — Stăpâneşte-te. cărturarule! i-o întoarse Demonul cu Păr Roşcat. cărturare. Unchiul meu nu i-a făcut darul de bună voie. — Îl dau numai dacă mi-l cere chiar Regele Ceresc. voinicule! spuse cu voce tare. zise Demonul cu Păr Roşcat. nici vârsta nu-i potrivită pentru a-i fi nepot. Până când aveţi de gând să vă bateţi? — Dacă nu-mi înapoiază argintul. Tânărul este cu adevărat de o neruşinare fără seamăn! „Sunt prieten din copilărie cu Regele Ceresc. Care-i pricina pentru care te lupţi cu acest căpitan? — Eu nu mă amestec în treburile tale. Aici m-a ajuns şi mi-a cerut darul înapoi. vorbi răspicat Lei Heng. Regele Ceresc ne-a ospătat din belşug şi mie mi-a făcut un dar. Învăţătorule. Trebuie să fie ceva necurat la mijloc. 72 Vestit strateg din antichitate. fapt pentru care l-am iertat şi iam dat drumul. întreabă halebarda din mâna mea dacă e sau nu de părerea ta! — V-aţi luptat deja destul. numai şi numai pentru ca să te alegi cu argint. Îmi cere sfatul în orice chestiune şi-i cunosc neamurile şi prietenii. — Pentru că nu aveţi de unde să ştiţi ce s-a întâmplat. Sunt înfricoşaţi până şi demonii de el. Cu unchiul tău am să vorbesc eu. mă lupt cu el pe viaţă şi pe moarte. ţie însă nu. 229 . — Nu ştiţi adevărul. el i l-a smuls. Acolo am aflat că era chiar nepotul acestuia. Apoi. îşi zise Înţeleptul. — Tu ponegreşti oamenii. fără ştirea unchiului său. Ticălosul ăsta dormea gol-goluţ în templu. Unchiul tău îmi e prieten bun şi se are destul de bine şi cu acest căpitan. însă nemernicul ăsta s-a luat după noi. potoleşte-te.

Lei Heng se îndârji şi el. spuse Înţeleptul către Regele Ceresc. tocmai de aceea m-am grăbit să-i despart. clocotind de furie. rosti Regele Ceresc. De unde este acest nepot al vostru? N-am dat niciodată ochii cu el până acum. gata să sară la luptă. zise Lei Heng. Într-o zi o să vă calc pragul. Şi pentru că ţii cu tot dinadinsul. Or. până când s-a băgat între noi învăţătorul şi ne-a sfătuit să ne oprim. cu pulpanele robei ridicate şi cu tunica desfăcută la piept.— De m-aş teme cât de cât de tine. Urlând cât îl ţinea gura. Nepotul vostru nu este un om obişnuit. răspunse Lei Heng. Îmi pare rău că v-aţi obosit până aici. Vedeţi-vă de drum. Dacă lupta ar fi continuat. dar atunci n-aş mai fi socotit bărbat. abia de i-a ţinut piept apărându-se. dar nu i-a putut veni de hac. să stăm de vorbă şi să vă cer scuze. Noroc că nu l-am prea băgat în seamă. rugător. faceţi-o măcar pentru mine. ci unchiului tău.” M-a atacat de vreo cincizeci de ori. — Ştiam eu că ticălosul ăsta se poartă ca un barbar. nerăbdător să atace. fiară netrebnică! strigă el. — Poartă-te cum se cuvine. Înţeleptul se băgă între ei şi întinse braţele. Înţeleptul izbucni în râs şi zise: — Era neapărată nevoie de venirea Regelui Ceresc ca să se pună capăt luptei. aş chema în ajutor unul dintre oştenii mei. Demonul cu Păr Roşcat îşi umflă pieptul. — Nu mi-e frică! Nu mi-e frică! şi se repezi înainte. Regele Ceresc se năpusti la ei. nu vom mai aduce vorba. Îşi luă rămas bun şi se îndepărtă. Umila mea persoană i-am urmărit de dincolo de îngrăditura de nuiele. „Ticălosule! Tâlharule!”. — Dacă n-aţi fi apărut la timp. pândind prilejul să dea lovitura. — Nemernicul de mine n-am ştiut nimic de ce a pus la cale fiara asta. Priceperea lui în luptă este rară. dar cine să-l ia în seamă? Demonul cu Păr Roşcat flutură halebarda. Lei Heng ridică şi el arma. Lei Heng e renumit în lupta cu halebarda. Despre el. Umilul de mine i-am spus: „Nu ţi-l dau ţie. căpitane. eu sunt mult mai presus de aşa ceva. Nu e treaba ta. 230 . Lei Heng şi-ar fi pierdut cu siguranţă viaţa. gâfâind şi întrebă: — Cum de-aţi ajuns până aici şi ce-aveţi de-mpărţit? — A gonit după mine să-mi ceară înapoi argintul. cu mâna mea am să fac să-ţi stea capul acolo unde-ţi stau picioarele. Dar chiar atunci soldaţii strigară: — Vine Regele Ceresc! Demonul cu Păr Roşcat se răsuci pe călcâie şi îl văzu pe Regele Ceresc alergând spre ei. cine ştie ce grozăvie se putea întâmpla.

Numele lui de familie e Liu. mi-a lămurit el.— Chiar vroiam. pe care le va trimite în Capitala Răsăriteană. pentru că s-a cam întrecut cu băutura. 231 . pe locurile gazdei şi ale oaspeţilor. puse lacătul şi o porni împreună cu Demonul cu Păr Roşcat şi Regele Ceresc spre conacul acestuia din urmă. nici prea puţini. Lei Heng a dat peste el acolo şi l-a adus la conac. Bogăţiile acestea. Atunci. M-am întrebat dacă toate aceste semne nu sunt prevestitoare de noroc? Tocmai vroiam să dau ochii cu dumneavoastră şi să vă întreb cum tălmăciţi asemenea minune. iar eu l-am scos din mâinile lui. albă. dar nu ne e niciunul de folos. Mai apoi mi-a destăinuit că guvernatorul Liang din Capitala de Miazănoapte a cumpărat giuvaericale şi antichităţi în valoare de o sută de mii de şiraguri. iar numele personal Tang şi este de loc din partea de răsărit a Luzhoului. Cum am putea însă doar noi să facem faţă? Oricât aţi fi de pricepuţi dumneavoastră şi acest voinic. Mam grăbit pe urmele lui. să chibzuim împreună asupra unui lucru. Aveţi o grămadă de argaţi. iar din panoplia cu arme lipsea o halebardă. Se făcea că Steaua Polară şi Carul Mare s-au lăsat pe streaşina acoperişului casei mele. Regele Ceresc îi pofti într-o încăpere din spate şi se aşezară cum se cuvine. un copil care vede de vite mi-a spus că a zărit un ins voinic alergând spre miazănoapte. A venit singur la mine. agăţă lanţurile în bibliotecă şi îi spuse stăpânului şcolii să-i înştiinţeze pe învăţăcei că el era ocupat şi că în ziua aceea ei erau liberi. Peste noapte a dormit în templu. primul ministru Cai. dar până să-l ajung. — E un cavaler viteaz. să ne sfătuim într-o privinţă. Vă rog să veniţi cu mine. să vă poftesc în neînsemnată mea casă. Aveam de gând să trimit pe careva să vă cheme. deja oprise-ţi încăierarea. însă am descoperit că el nu mai era în casă. au fost strânse pe nedrept. — Învăţăcelul acesta umil socoate că v-aţi descurcat bine şi aţi desluşit deja şapte sau opt părţi din vis. Înţeleptul se întoarse mai întâi la el acasă. învăţătorule. prin înşelăciune şi asuprire. cu o halebardă în mână. ca dar de ziua de naştere a socrului său. învăţătorule. E semn bun. Până acum suntem trei: dumneavoastră. dumneavoastră. dar mai rămâne o chestiune: oamenii nu trebuie să fie nici prea mulţi. — Cine este omul acesta? deschise vorba Înţeleptul. şi nu-i cine ştie ce vină dacă punem mâna pe ele! Venirea lui îmi adevereşte un vis pe care l-am avut cu o noapte în urmă. zicând că îmi este nepot. Înţeleptul zăvorî uşa clasei. fratele Liu şi netrebnicul de mine. dintr-o altă stea micuţă de deasupra oiştii Carului Mare a izvorât un şuvoi de lumină mare.

comandantul putea vorbi despre toate câte sunt pe pământ şi în ceruri. potolit. putea răscoli fluviile şi învolbura mările şi oceanele lumii. La urma urmei. de veţi voi sa ştiţi la cine ţintea Înţeleptul. — Visul vostru. Într-adevăr. La treaba asta nu ne putem înhăma decât şapteopt bărbaţi puternici. învăţătorule. bărbaţii de la Malul Răsăritean n-ar fi devenit voinici cutezători. nu vom face nimic. Fără grabă. — Nu cumva ne trebuie tot atâţia oameni câte stele s-au pogorât asupra casei mele în visul pe care l-am avut? întrebă Regele Ceresc. 232 . câteva cuvinte. Mai mulţi de atât n-are rost. Înţeleptul ridică două degete şi rosti rar. citiţi capitolul următor. nu este unul dintre cele obişnuite. să ducem treaba aceasta la bun sfârşit. îşi încruntă sprâncenele şi în cele din urmă strigă: — Am găsit! Îi avem! — Dacă aveţi câţiva viteji de nădejde. iar lotcile pescăreşti din satul Stelei de Piatră nu s-ar fi prefăcut în bărci de luptă. De n-ar fi făcut aceasta. Nu cumva vor fi fiind pe aproape oameni în stare să ne ajute? Înţeleptul căzu pe gânduri.tot n-am scoate-o la capăt. chemaţi-i aici. frate mai mare.

Se spune că Înţeleptul avea în vedere trei oameni. Mai bine mă duc chiar eu la ei şi cu ajutorul limbii mele iuţi şi lunecoase am să mă strădui să-i conving să ni se alăture. 233 . CU VOINICUL VICTORIOS SE ÎMPLINEŞTE PROFEŢIA CELOR ŞAPTE STELE De-atunci s-au strâns şi s-au tot strâns vitejii. — Am auzit vorbindu-se de fraţii Ruan. Cei trei Ruan sunt înadins atraşi să vină-n ajutor. Numele lor de familie este Ruan. Pentru o zi de naştere s-au luat comori peste comori. Acum. al cincilea şi al şaptelea născuţi în familia lor şi sunt cunoscuţi sub poreclele de Jupiter. Se-ntorc din pradă capturată grămezile de aur pur. N-ar fi bine să trimitem pe cineva să-i cheme la noi? — Aşa n-or să vină. cu o pricepere în luptă ieşită din comun. Acest umil învăţăcel a trăit câţiva ani în satul lor şi a ajuns să-i cunoască bine. dar fac şi negoţ prin mlaştinile acelea. — Numai cu aceşti trei oameni putem să ducem treaba la bun sfârşit. sunt cinstiţi şi drepţi cu prietenii şi buni la suflet. însă. — Sunt fraţi şi locuiesc în salul Stelei de Piatră din preajma Smârcurilor Muntelui Liang. fie că era vorba de viaţă sau de moarte. Cei trei fraţi sunt al doilea. inşi în stare să treacă prin apă şi foc şi care acţionau ca unul singur. Trăiesc din pescuit. sunt peste doi ani de când nu i -am mai văzut. — Cine sunt aceşti trei oameni? Cum îi cheamă şi de unde sunt? întrebă Regele Ceresc. Dacă-i câştigăm de partea noastră. făr’ de număr Pe munte şi în smârcuri comandau doar câţiva capi de-ai lor. Strălucitoare. Palatul galben îl înşală-o clipă mândrii cavaleri.CAPITOLUL XV ÎNŢELEPTUL ÎI CONVINGE PE CEI TREI FRAŢI RUAN SĂ LI SE ALĂTURE. Satul lor e la vreo sută de li depărtare de aici. îndrăzneţi. încât m-am legat strâns de ei. — Bine gândit! Când plecaţi? vru să ştie Regele Ceresc. Viaţă Scurtă şi Dracul Gol. S-or aduna întru dreptate pe Muntele Liang cu toţi. din Jizhou. dar nu i-am întâlnit niciodată. şapte stele-şi trimit tăria din azur. zise el. treaba care ne preocupă e ca şi făcută. viteji. Cu toate că sunt neştiutori de carte.

petrecură cu toţii bine. Când ajunse în faţa porţii. sigur. dar cum sunt o mulţime de drumuri între ele. — Mai încet. Un om ieşi din casă: Chipul îi era întunecat. Streşini de stuf în preajma vâlcelelor. colţuros. va trebui să ştim pe unde o va lua convoiul. îl opri Înţeleptul. Înţeleptul cunoştea locurile şi. Fratele Demonul cu Păr Roşcat va aştepta la conacul meu. Pe gard era întins la uscat un năvod zdrenţuit. văzu câteva bărci mici pescăreşti legate de un par înfipt pe mal. — Pot să plec şi în noaptea asta. Înţeleptul o porni la drum spre satul Stela de Piatră. pieptul îi era acoperit cu un păr des gălbui. îmbucă în pripă ceva. La al treilea geng din noapte. Pe patru părţi cursuri de ape îmbrăţişând satul singuratic. munţii cu vârfuri de jad pierdute în depărtare. O să-l necăjim pe fratele Demonul cu Păr Roşcat cerându-i să se ducă întins până în Capitala de Miazănoapte şi să afle precis când e plecarea şi pe ce cale o vor apuca. — Aşa vom face. ici-colo câteva crânguri de bambus legate între ele prin poteci. cu sprâncenele ridicate. Înţeleptul se sculă. În spatele unui gard se afla înălţat steagul pe care sta înscris „Alcool de vânzare”. luă nişte arginţi şi-i ascunse în haine şi îşi puse în picioare încălţările de paie. — Foarte bine! încuviinţă Regele Ceresc şi porunci argaţilor să aştearnă masa. bătrâni alcătuind bogate păduri. spre casa lui Ruan Al Doilea. firav ca puful. îşi spălă faţa şi îşi clăti gura.— N-avem timp de pierdut. Dar ajunge cu atâta vorbărie! În ziua aceea. Până la mijlocul lunii a şasea mai sunt patruzeci-cincizeci de zile. coastele îi erau mari şi puternice. Regele Ceresc şi Demonul cu Păr Roşcat îl conduseră până la poartă. în umbra sălciilor se odihneau luntrile pescarilor. muşchii braţelor lui aveau tăria pentru mii de jin. — Fratele Al Doilea este acasă? strigă Înţeleptul. şi mâine la prânz sunt acolo. zise Înţeleptul. iar ochii-i străfulgerau 234 . copaci puternici. hotărî gazda. duzi cu frunzele de un verde proaspăt şi pâlcuri de arbuşti ca nişte nori. fără să întrebe pe cineva. — Am călătorit din Capitala de Miazănoapte până în Capitala Răsăriteană. la al treilea geng. Iată cum arătau împrejurimile: Verzi şi tăcuţi. De la malul apei până la munte se înşirau vreo zece colibe cu acoperiş de stuf. se îndreptă. Plec chiar în noaptea asta. Vei pleca după ce mă întorc eu. zise Demonul cu Păr Roşcat. unde ajunse a doua zi înainte de prânz.

în larg. Despre ce e vorba? — S-au făcut doi ani de când am plecat de la voi. — Ce-ai cu el. Era îmbrăcat cu un pieptar din pânză şi un şorţ ţesut în casă. ca de copil. ca tăiate în fontă şi totuşi părea spoit cu aramă. rară. Se duseră la mal şi dezlegară o luntre. dar nu v-am văzut bine. Pe lume s-au născut cinci căi adevărate. dar nu ştiam de unde să-l iau. fiecare. De aceea am venit. Luă o vâslă de sub pom şi începu să lopăteze. Când dădu cu ochii de Înţelept se grăbi săl salute cu plecăciuni. învăţătorule. — Prea bine. Acum ţin o şcoală pe care am deschis-o în casa unui moşier.câteva zeci de mii de raze reci. — Dracule Gol. frăţioare? întrebă. pe trup o haină veche şi era desculţ. cu boruri largi. pure. Avea o barbă gălbuie. pentru că acesta era omul. n-ai fi putut spune că e un pescar oarecare dintr-un sat. printre oameni. — Spuneţi degrabă. pe malul lacului. Liniile trupului îi erau sigure. în ochii senini. vâslind de zor. — Iertaţi-mă. de câte paisprezece sau cincisprezece jin. zise Ruan. Jupiter începu că facă semne cu mâna şi strigă: — Al Şaptelea. ca de găină. — Dincolo. ci însuşi Jupiter coborât pe pământ. El vrea să dea un mare ospăţ şi are nevoie de vreo zece crapi aurii. — Chiar că-mi era dor să beau cu învăţătorul nostru. Când ajunseră departe. Aş avea de discutat ceva şi cu Al Cincilea. — Umilul de mine are de gând să bea mai întâi trei pahare cu învăţătorul nostru şi-om mai vedea apoi. Cum era bărbatul din barcă? Cu coşuri pe faţă şi carnea lăsată. l-ai văzut pe Al Cincilea? Înţeleptul se uită în direcţia aceea şi într-un stufăriş zări o barcă alunecând printre trestii. luceau două luminiţe. curaţi şi gingaşi. — Vino să bei ceva cu noi. O fi acasă? — Mergem şi-l căutăm. — De fapt şi eu am venit tot ca să bem împreună vreo trei pahare. sunt câteva cârciumi. purta pe cap o bonetă ponosită. Corpul îi era acoperit cu o piele punctată. învăţătorule? Ce vânt vă aduce pe la noi? — Am o chestiune şi am venit înadins să-ţi cer sfatul. Să trecem apa cu barca. umilul de mine am venit să ne sfătuim într-o chestiune. Dracul Gol avea pe cap o pălărie de pai neagră. 235 . — Când aţi sosit. dar oamenii nu-l scot din Dracul Gol. Pescarul îl ajută pe Înţelept să urce în barcă. Jupiter.

în spate se zbuciuma inima valurilor. doi ochi ca doi clopoţei de aramă. vreo zece trunchiuri de sălcii de-un verde subţire. Joacă mereu şi tot pierde şi pierde. să le pună la bătaie. dar şi eu am pierdut tot. şi cu o lovitură de vâslă se rândui în urma celorlalte bărci. — Nu ştiu ce să mai zic. Curând. O lovitură de a lui de pumn făcea să-ngheţe chiar inima-ntr-un leu. descheiată. — Ai câştigat? întrebă Înţeleptul. Era îmbrăcat cu o cămaşă veche. strigă Jupiter. învăţătorule? Nu v-am văzut de doi ani. Avem de gând să bem cu învăţătorul într-un pavilion. Viaţă Scurtă sări în barca pe care între timp o dezlegase. dar că nu era altul decât Viaţă Scurtă asta-i sigur. Viaţă Scurtă îşi legase cam pe o parte o basma zdrenţuită.Vâsliră mai departe pe lac. nu mai pescuieşte şi-şi pierde vremea la jocuri de noroc. Înţeleptul se uită lung la acela şi iată ce văzu: Două braţe ca nişte drugi de fier. bărcile înaintând una după alta. iar după ureche îşi pusese o floare de rodie. de-am rămas sărac lipit! „Îmi cad în laţ!” gândi Înţeleptul. Vâsliră o vreme şi ajunseră curând în faţa cârciumii. Al Cincilea-i acasă? — Cine ştie unde-o fi? De la o vreme. Bărcile lunecau una în spatele alteia. Mama ne-a spus că eşti în sat să-ţi încerci norocul la jocuri. A rămas fără un ban şi până la urmă mi-a luat şi agrafele de aur din cap. dar sprâncenele încruntate îl arătau înveninat şi amărât. După o oră bună de mers. Jupiter râse şi întoarse barca. — Dumneavoastră sunteţi. îndreptându-se spre sat. pe marginea apei. Era limpede că putea stârni necazuri mari. Ăsta-i curat ghinion! Şi nu numai el. Înaintea ei era lacul. frate mai mare. De unde de neunde-o fi venit acest trimis aducător de molimi nu se ştie. grăi Dracul Gol. ajunseră la un ostrov pe care se aflau şapte-opt colibe acoperite cu stuf. din luntrea din spate. — Te-am căutat acasă. trăgând nădejde c-o să câştige măcar acum. zise Jupiter. Omul ţinea în mână două şiraguri de bănuţi de aramă şi se chinuia să dezlege o barcă. — Mamă. nedefinit ca fumul şi câteva 236 . de aceea am venit în partea asta. Când punea piciorul în pământ şerpii veninoşi se îngrozeau. cu un leopard albastru tatuat pe el. Pe chip îi juca un zâmbet. În preajma ei. — Uite-l pe Al Cincilea! zise Jupiter. dar şi că destul de uşor i ar fi venit să le împiedice. care îi arăta pieptul gol. Pantalonii îi erau strânşi la mijloc cu un prosop răsucit. zăriră un bărbat lângă o punte făcută dintr-o singură scândură.

lămuri Jupiter. comandă Jupiter. învăţătorule. Cele trei lotci se strecurară printre lotuşii înfloriţi. Între timp. crapi mari. îl ajutară pe Înţelept să urce pe mal şi intrară cu toţii în cârciumă. între paisprezece şi cincisprezece jin fiecare. — Iertaţi-ne nepriceperea. — Taie-ne o bucată de vreo zece jin. frate mai mare. — Aveţi ceva carne? întrebă Jupiter. zise Dracul Gol. asupra platourilor. — Dar asta nu se poate! se împotrivi Înţeleptul. şi trebuie neapărat să vă găsim vreo zece crapi măcar de cinci-şase jin bucata. învăţătorule. şi-l rugăm pe învăţător să ocupe locul oaspetelui. golindu-le văzând cu ochii. aranjate pe două platouri mari. — Aţi bătut drum lung. — Ce treburi preţioase vă aduc pe aici. sări Viaţă Scurtă. Apoi fraţii priponiră bărcile. 237 . zise Viaţă Scurtă. — Învăţătorul nostru a deschis o şcoală în curtea unui moşier. — Din contră. Cei trei fraţi Ruan îl îndemnară pe Înţelept să se înfrupte după plac. Acela are nevoie de zece crapi aurii pentru un banchet. — De obicei puteam face rost nu de zece. sluga turnase băutura şi tăiase carnea în felii. şi a venit înadins la noi. Să nu ziceţi c-ar fi fost o crâşmă dintre cele obişnuite. pe care le şi puse pe masă. rosti Jupiter. zise Dracul Gol. se repeziră ei ca nişte lupi sau tigri hămesiţi. O slugă le aduse patru boluri mari. Aleseră o masă lăcuită în roşu. Când el nu mai putu mânca. — Stai tu în capul mesei. voi să mă iertaţi pentru că v-am pricinuit atâta supărare. Vântul umfla tenda grea a uşii. învăţătorule? întrebă Viaţă Scurtă. Are carnea fragedă de ţi se topeşte în gură ca o plăcintă! zise sluga. — Abia am înjunghiat o vită. învăţătorule. Pavilionul răcoros avea ferestrele deschise. Vă rugăm să poftiţi în capul mesei. aceasta era chiar cea vestită din Insula Nemuritorilor. apoi deschise un vas mare cu alcool şi-l aşeză pe masă. — Nici vorbă de aşa ceva! rosti Jupiter. Dar astăzi ne e greu să pescuim chiar şi unul singur de zece jin. ci de treizeci sau de cincizeci de peşti.vrejuri de lotus. Luară loc la masă şi cerură de băut. Flori mari roşii plutitoare pe apă. scaunele erau şi ele la fel. patru perechi de beţişoare şi patru platouri cu legume. — Să ne iertaţi că nu vă ospătăm cum se cuvine.

— E plăcerea mea. Înţeleptul se gândi: „În cârciuma de aici mi-e peste mină să vorbesc cu ei. opriră. zise Jupiter. învăţătorule. Apoi Înţeleptul scoase un liang de argint şi i-l trecu Dracului Gol. Cei patru ieşiră din cârciumă. Al Cincilea şi Al Şaptelea nu erau însuraţi. priponiră lotcile. Voi dormi la Al Doilea. şi apoi treaba asta cere câteva zile de aşteptare. În noaptea asta va trebui să dorm la unul dintre ei. scoaseră carnea şi băutura şi intrară în casă. Nici de patruşase jin. Înnoptaţi la mine şi vom mai vorbi mâine. ne supunem. — Prea bine! Prea bine! încuviinţă cârciumarul. zise Dracul Gol. îi pofti el. Dar cu peştii mici n am ce face. Al Doilea ceru să li se aprindă un opaiţ. — Am bătut drum anevoios până aici. zise Jupiter. Dintre cei trei fraţi. spuse Jupiter. Se duse la barcă şi se întoarse cu un vas din lemn în care se aflau vreo şapte jin de peşte. cum a promis fratele Al Cincilea n-aş garanta. învăţătorule. — Gustaţi. Dracul Gol alergă în vecini. Mâncară o vreme toţi patru. cumpără două găini. zise Dracul Gol. Văzând cum cerul începe să se întunece. Eu am în barcă un vas cu peşti mici. plec. Îi aduc să-i mâncăm împreună. — Dacă-i vorba pe-aşa. iar din sat aş lua două găini şi am trage un chef zdravăn la noapte? — Cum o să vă lăsăm să cheltuiţi banii? Avem noi grijă de toate. nu mă tocmesc la preţ. Să nu credeţi că n-o s-o scoatem la capăt. le tăie şi-i ceru cumnatei sale să le gătească. — Tot Dracul Gol e cel care ştie ce trebuie. coborâră în bărci. puseră carnea şi băutura în cabine. numai cel mare avea nevastă şi un copil de suflet. îl lăudă oaspetele. îmi trebuie chiar atât de mari cât am cerut. Dacă nu mă lăsaţi s-o fac. ce-ar fi dacă aş cumpăra din cârciuma asta o oală cu băutură şi nişte carne. urcară pe mal. douăzeci de jin de carne de vită proaspăt gătită şi două găini frumoase. învăţătorule. parcă ghicindu-i gândul. noroc că suntem împreună şi prin urmare a meritat osteneala. vii. dezlegară frânghiile şi vâsliră spre casa lui Jupiter. Merse cu ei la bucătărie şi-i pregăti cu mâna sa. Apoi se aşezară cu toţii într-un pavilion 238 . — Aici nu găsim aşa ceva. Ajunşi acolo. — E târziu.— Am ceva arginţi la mine. n-avem încotro. — Comanda mea trece-o separat. Pe urmă voi vedea cum au să pornească lucrurile”. Umplu trei platouri şi-i aduse la masă. Şi cum am ceva argint la mine. cerându-i să cumpere o oală mare cu băutură. Data viitoare va fi rândul nostru.

că asemenea peşti găseşti numai la Smârcurile Muntelui Liang. Pe la primul geng din noapte. Asta-i pricina pentru care nu ne place nici să amintim despre lucrul ăsta. De ce nu vă duceţi să pescuiţi acolo? — Nu ne-ntrebaţi! zise Jupiter. Acesta ţine o cârciumă la răscruce de drum. Ăştia câţiva au adunat în jurul lor între cinci şi şapte sute de bărbaţi şi femei. Îl cheamă Wang Lun. — Dar nu sunteţi departe de Smârcuri şi lacurile dau unul într-altul. foarte priceput la lupte. De curând. Să vă spunem noi. învăţătorule. Dar el nu contează prea mult. învăţătorule. — Stăpânirea? Nu ne-ar putea opri nici Regele iadului! — Atunci ce vă ţine de nu vă duceţi acolo? — Păi. se amestecă Dracul Gol. învăţătorule! rosti Viaţă Scurtă. — Nu-mi vine să cred că stăpânirea ar fi aceea care v-ar împiedica. mâncarea şi băutura erau pe masă. spuse Viaţă Scurtă. şi pradă cu ei satele şi jefuiesc călătorii. unul Lin Chong. nu se află peşte mare? — Adevărul este. După el vine Du Qian. Lacul Stelei de Piatră e mic şi în el n-au cum să crească peşti mari. — Adevărat. — E greu de povestit. — Căpetenia lor cea mai mare e unul care a căzut la examenele dregătoreşti. nu mi-a ajuns la urechi nimic. dar Smârcurile erau ca şi blidul nostru de mâncare. Paznicul Norilor. care dădea spre apă. — N-am ştiut. Cărturarul în Straie Albe. Înţeleptul îi îndemnă să bea şi le vorbi iarăşi de peştele pe care le spusese că vrea să-l cumpere: — Cum se face că într-un loc atât de întins. de fapt ca să afle ce se întâmplă încolo şincoace. li s-a adăugat un instructor militar din Capitala Răsăriteană. — N-aveţi de unde să ştiţi. — De ce oftezi? întrebă Înţeleptul. ca al vostru. Sub aceştia trei se află Zhu Gui. zise Jupiter. Cap de Leopard.din spatele casei. Pe la noi nu s-a auzit de ei. Atinge Cerul iar al treilea este Song Wan. oftând din rărunchi. Acum însă nici măcar nu îndrăznim să călcăm pe-acolo. Rechinul Uscatului. Acum locul e bine păzit şi iată-ne lipsiţi de orice câştig şi sărăciţi de tot. 239 . S-au strâns acolo nişte bandiţi care nu lasă pe nimeni să pescuiască din smârcuri. se vede că n-aţi aflat cum stau lucrurile. De mai bine de un an n-am mai fost pe acolo la pescuit.

zise Viaţă Scurtă. auzind asemenea vorbe. recunoscu Jupiter. dar în felul ăsta am scăpat şi de biruri pe el. cum să nu fie fericiţi? Uite. îşi pun viaţa la bătaie pentru nimic. autorităţile n-au făcut decât rău oamenilor de rând. nepedepsiţi! Unora ca noi nu le merge deloc bine! De s-ar găsi cineva care să ne ducă de aici. „Numai bine. — Aşa! Mi se pare mie sau ticăloşii aceia de pe Muntele Liang n-o duc rău deloc! observă Înţeleptul. tăiau şi înfulecau porcii şi oile şi păsările pe care le au oamenii în ogradă. trebuie să-i ademenesc încetul cu încetul”. hrana şi băutura. oamenii stăpânirii nu mai îndrăznesc să dea prin sate! Dacă li se ordonă să vină să-i prindă pe răzvrătiţi. Cum se face că autorităţile n-au mişcat un deget ca să-i prindă? — Până acum. fiindcă dacă sunt prinşi sunt condamnaţi pentru crimă. De la o vreme însă. Ba trebuia să-i plăteşti ca săşi ia tălpăşiţa şi să scapi de ei. zise Jupiter. Împart între ei aur şi argint. lămuri Viaţă Scurtă. ca să putem muri împăcaţi! — Zici să înveţi de la ei? Ce fac ei înseamnă crimă. De-am fi şi noi măcar o zi ca ei. noi trei ne pierdem vremea de pomană! Măcar de-am învăţa şi noi ceva de la ei. Parcă sunt buimace. nici de pământ şi nici de autorităţi. Mii de oameni săvârşesc crime strigătoare la cer şi rămân liberi. gândi Înţeleptul şi îi îndemnă să bea. — De-ar fi să trecem prin foc şi prin apă! întări Dracul Gol. Ne-ar fi deajuns şi o singură zi şi am muri cu zâmbetul pe buze! „E limpede că toţi trei sunt dornici de un lucru deosebit şi că în minte clocesc ceva. Riscă. — Lor nu le e teamă nici de cer. le ţâţâie fundul. Ne irosim traiul cu pescuitul. Cum treceau printr-un sat. — Omul are o viaţă. şi se stinge la fel ca iarba toamna. l-am urma bucuroşi. — Şi eu m-am gândit adesea la lucrul ăsta. spuse Dracul Gol.— Învăţăcelul neînsemnat de mine nu aflasem nimic despre cele ce-mi spuneţi. se bucură în sinea sa Înţeleptul. zise Viaţă Scurtă. Tot răul spre bine. 240 . — Autorităţile nu le mai pot face nimic. De aia lumea îi rabdă mai degrabă pe tâlhari. merg toate pe gândul meu”. Toţi trei suntem bărbaţi de nădejde. Înfulecă hălci de carne şi beau cât vor. şi aşa nimănui nu-i arde nici măcar să vadă cum arată unul dintre cei certaţi cu legea! — Nu mai avem peşte mare. îmbrăcămintea. chiar aţi pleca de aici? întrebă Înţeleptul. dar nimeni nu ştie ce putem! — De s-ar afla cineva care s-o facă.

i-a făcut destul sânge rău. Regele Ceresc de la Malul Răsăritean? — Vă gândiţi cumva la Chao Gai cel care a mutat pagoda? — Chiar la el. — De-am face-o cine ne-ar răsplăti pentru o treabă ca asta? răspunse Dracul Gol. — Ştiam eu că sunteţi oameni de ispravă. de câte ori nu ne-am vorbit noi să ne dăm de partea lor. — De câţiva ani ţin o şcoală în apropierea conacului său. învăţătorule. Numai că am auzit că Wang Lun. În ziua de azi în jurul nostru sunt o sumedenie de eroi care mai de care mai străluciţi. ar fi altceva! se amestecă în vorbă Dracul Gol. Ticălosul ăsta de Cărturar nu-şi preţuieşte oamenii şi. dar am auzit de el. o să vă vorbesc deschis. — Cum se face că n-aţi dat ochii cu el? E un bărbat atât de drept şi de generos! — N-am avut treburi prin locurile de acolo şi de aceea nu l-am întâlnit. desigur. — Or fi fiind. — Dacă ar fi inimos şi ne-ar preţui aşa ca tine. Cap de Leopard din Capitala Răsăriteană a urcat la ei pe munte. — Nu merit atâtea laude! rosti Înţeleptul. Acum am aflat că aşteaptă nu ştiu ce convoi cu încărcătură preţioasă şi am venit înadins să mă sfătuiesc cu voi: n-ar fi bine să-l atacăm şi să-l prădăm noi? — Una ca asta nu se poate! izbucni Viaţă Scurtă. prost: De vreme ce sunteţi nemulţumiţi că nu puteţi pescui. — Îl cunoaşteţi pe Chao Gai. lămuri înţeleptul. văzând noi una ca asta.— Voi trei aţi cuteza să urcaţi pe Muntele Liang şi să-i prindeţi pe tâlhari? întrebă el. ne-am luat gândul de a ne duce la ei. de ce nu vă alăturaţi lor? — N-aveţi de unde să ştiţi. când Lin Chong. — În cazul ăsta. Cărturarul în Straie Albe. n-am avut norocul să-l vedem şi să-l cunoaştem. Uite. dar abia acum îmi dau seama ce mândri. Pe deasupra am ajunge de batjocură în lumea cavalerilor dreptăţii! — Acest umil învăţăcel din faţa voastră are un gând al său. nobili şi cinstiţi sunteţi. e cam mic la suflet şi scârbos şi nu se îngrijeşte cum se cuvine de oamenii săi. învăţătorule. În faţa 241 . de mult am fi fost lângă el şi ne-am fi dat şi viaţa pentru el! întări Viaţă Scurtă. — Cu toate că nu suntem departe unii de alţii. dar nu i-am întâlnit noi. şi nu se cade să ne băgăm în treburile lui. Nu de mult. E vorba de un om bun şi drept.

Când noii veniţi s-au apropiat. împreună cu Înţeleptul. Lucrul ăsta la care vă îndemn nu e un mizilic! zise Înţeleptul şi le dădu în vileag întreaga chestiune. Înţeleptul cunoştea cărţile. După o zi de mers.voastră pot să spun lucrurilor pe nume. S-au sculat în zori. eu n-am venit să vă pricinuiesc vreun rău. de când se ştiau! Numai pentru-a pedepsi nedreptatea au pornit la pradă şi jaf. spre marea bucurie a celor trei fraţi. lămuri Jupiter. alăturându-se legământului făcut de Jupiter. s-au privit unii şi alţii cu luareaminte. îi sărim în ajutor şi nu ne dăm în lături să ne punem şi viaţa în joc pentru el. să stăm de vorbă. nu-l dăm decât aceluia care-l merită. merseră în încăperea din spate şi se aşezară fiecare pe locul cuvenit. să ne lovească orice nenorocire. fraţilor. jurăm pe băutura asta! Dacă n-o fi aşa. M-am prefăcut că am de gând să cumpăr peşte. la al cincilea geng! zise Înţeleptul. spuseră şi ceilalţi doi fraţi. împăcaţi. Cei trei fraţi Ruan pescuiau fericiţi. Dacă Regele Ceresc are cumva nevoie de noi în cine ştie ce chestiune personală. Pe când pornim? — Mâine. au mâncat. Intrară toţi şase. A auzit de voi şi vă invită la el. fraţilor. Ce-ţi spuneam eu. Noaptea a trecut repede. Ce părere aveţi? — Grozav! Grozav! izbucni Viaţă Scurtă. Regele Ceresc avea o 242 . îi întâmpină Regele Ceresc. Frate al Şaptelea! — Asta-mi doream de-o viaţă şi uite că astăzi mi se şi împlineşte! Entocmai ca o alinare în chiar locul ce te doare. — Sângele nostru fierbinte. să crăpăm de cea mai grozavă molimă şi să se aleagă praful şi pulberea de noi. cu glasul plin de bucurie. — Noi suntem oameni dintr-o bucată şi ne plac lucrurile limpezi. Veselă şi mulţumită. numai ca să am prilejul de a vă invita la o discuţie. au zărit conacul. au lăsat vorbă alor casei şi au purces la drum. Poftiţi în conac. De fapt chiar Regele Ceresc m-a trimis aici. gazda puse să se înjunghie o oaie şi un porc şi să se pregătească imitaţii de bani de hârtie pentru ars ca ofrande. Înţeleptul povesti cum se petrecuseră lucrurile. nu avea nevoie de comori. Şi-au ajuns la frăţia cu eroii dreptăţii spre care tindeau. — Uite ce e. — Bag de seamă că faima voastră nu e vorbă goală. Regele Ceresc şi Demonul cu Păr Roşcat îi aşteptau sub un salcâm verde. învăţătorule.

Zice că e un călugăr taoist curat şi că n-a venit pentru pomană. — Ce-i cu voi? zise moşierul. cine ştie dacă am fi avut vreodată prilejul de a vă întâlni. — N-ai ştiut cum să-l iei. porcul şi oaia care fuseseră fripte peste noapte. ci vrea neapărat să vă vadă. încât cei trei fraţi nu-şi putură reţine laudele: — Cât ne-am dorit să facem cunoştinţă cu nişte cavaleri adevăraţi şi uite că unul dintre ei se afla dintotdeauna chiar aici lângă noi. stăpâne. Ospătară şi tăifăsuiră jumătate din noapte. dă-i încă trei-patru dou de orez şi nu mă mai tulbura! Dacă n-aş avea oaspeţi. nătângule! Spune-i că astăzi n-am timp. care. Fraţii Ruan erau încântaţi din cale-afară. arseră ofrandele. — Nefericitul de mine i-a spus şi aşa ceva. ce mare scofală! Dar aşa. dar nu vrea să ia. a venit după o mică danie. fie ca cerul şi pământul să-l nimicească! Zeităţile ne sunt martore”. În faţa acesteia. l-aş primi. La un moment dat. 243 . A doua zi. Jurară unul câte unul: „Guvernatorul Liang a strâns avere pe spinarea poporului şi trimite daruri bogate primului ministru Cai din Capitala Răsăriteană. apoi se ospătară în sala din spate. Dacă nu ne -ar fi adus învăţătorul nostru la dumneavoastră. Daţi-i trei sau cinci sheng de orez şi nu mă mai stingheriţi! — Am vrut să-i dau. în zori. — Nici cu atât nu l-am înduplecat. n-am vreme să-l primesc. Să vină altă dată şi-l invit la un ceai. dar se întoarse peste câteva clipe. — I s-o părea prea puţin. stăpâne. fă-i vânt şi nu-mi mai vorbi de el. santal şi lumânări aprinse. vorbea atât de elegant. Ştiţi bine că mă aflu aici cu oaspeţii. Dacă mai stăruie. se întâlniră iarăşi în sala din spate. dar el mi-a retezat-o: „N-am venit ca cerşetor. fuseseră înşiruiţi bani de hârtie aurie. Dă-i doi-trei dou de orez şi spune-i că azi am oaspeţi. Bogăţia aceasta a fost adunată pe căi nedrepte. se pare. Ţăranul plecă. cai de hârtie. ci pentru că am auzit că stăpânul tău este un om al dreptăţii. Dacă unul dintre noi are vreun gând de lăcomie sau josnicie. După ce rostiră pe rând legământul. Pioşenia gazdei plăcu celorlalţi. — Eşti o pacoste! Nu ştii să-ţi faci treaba! răbufni Regele Ceresc. Ţine morţiş să vă vadă pe dumneavoastră. De-asta ţin să-l cunosc”. un argat intră şi spuse că la poartă se află un călugăr.purtare atât de demnă şi de nobilă.

spunând: — Călugărul s-a mâniat şi a doborât vreo zece de-ai noştri. cu multe cheutori. ochii îi erau migdalaţi. într-una din mâinile-i cu piele fină. părinte. răspunse taoistul. Ieşi din casă şi se duse ţintă spre poartă. Nu l-am întâlnit niciodată. — Rămâneţi aici. nici pentru mâncare şi băutură. sprâncenele-i erau de forma unui unghi ascuţit. înalt de opt chi. bine clădit. avea o sabie de cupru antic. îşi trăsese de-a dreptul încălţările de cânepă. 244 . O sută de mii de şiraguri de bani. Nu l-ai căutat pe stăpânul acestui conac pentru a cere o danie? Ţi s-a dat orez. atunci. Regele Ceresc? — Am auzit doar de faima sa. — Îl cunoaşteţi pe Chao Gai. — Înfrânează-ţi mânia. Acest taoist sărman a venit pentru cu totul altceva. scurtă. pentru mine nu înseamnă nimic. ridicându-se. purta pe el o robă cafenie. mijlocul îi era încins cu un brâu de mătase multicolor. şi nici măcar pentru bani. Mă duc să văd ce s-a întâmplat. părinte? Călugărul îl măsură din cap până-n picioare şi zise: — Vă cer iertare. Regele Ceresc se arătă uluit. Dar aş vrea să stăm undeva de vorbă.La vreo jumătate de oră de la plecarea slugii. Ţărănoii ăştia n-au minte şi s-au apucat să mă ocărască. nestingheriţi de nimeni. Nu intraţi să sorbiţi un ceai? — Vă rămân îndatorat. dar cu o înfăţişare ciudată. gura îi era mare şi pe buza de sus avea o mustaţă cu colţurile lăsate în jos. — Nu aveţi ochi pentru omul bun! striga călugărul ori de câte ori atingea pe câte cineva. legate neglijent. cu striaţiuni frumoase. sub salcâm. se lupta cu argaţii. taoistul. În picioarele goale. Acolo. ţinea un evantai lucrat din os de carapace de ţestoasă. se răsti Regele Ceresc. pentru urcuşurile pe munte. El are să-i spună o vorbă stăpânului vostru. Pătrunseră în casă. râzând în hohote. De ce te porţi astfel? — N-am venit pentru orez. Regele Ceresc îl privi cu atenţie: Parul îi era împletit în două cozi ca de copil. părinte. — Eu sunt umila persoană. Ce vorbă aveţi a-mi spune. din poartă răzbătu larmă şi un alt argat se năpusti în încăpere. Primiţi urările mele de bine! — Văd că nu vă scumpiţi la vorbe frumoase. zise el. De-aia mi-am ieşit din sărite. fraţii mei.

dar n-am avut ocazia fericită să vă salut. Pentru că am studiat înţelepciunea taoistă şi am dobândit puteri de a stârni vântul. — Doar n-or fi nişte daruri pentru ziua de naştere a unei persoane alese. în lumea cavalerilor dreptăţii sunt cunoscut sub numele de Ruyunlong. încât mi se spunea Voinicul Victorios. Sunt din Jizhou. la Voinicul Victorios. de veţi voi să ştiţi cine a sărit. perle şi alte bogăţii în valoare de o sută de mii de şiraguri. Dragonul din Nori. Nu cumva avem în vedere acelaşi lucru? — O adevărată bogăţie. ţipând: — Bravo! De ochii lumii te porţi cu pioşenie şi respect. Victorie. am adus cu mine aur. Se aşezară pe locurile cuvenite gazdei şi oaspetelui. de a chema ploaia. Fusese auzit prin fereastră de cineva înainte chiar de a-şi pune planurile la punct. obrazul făcându-i-se pământiu. Bătrânii noştri spuneau: „Dacă n-ai luat la timpul cuvenit ce ţi s-a oferit. De copil mi-a plăcut să învăţ să mânuiesc armele de luptă şi am ajuns atât de priceput. — Numele de familie al acestui sărman călugăr taoist este Gongsun. 245 .Regele Ceresc îl conduse într-o încăpere mică. Abia încropise un vis frumos şi pe dată se găsise cineva care prăbuşise nenorocirea asupra lui. iar numele personal este Sheng. Ca taoist mi se spune Yiqing. La urma urmei. de a ridica ceaţa şi de a călăuzi norii. umilul de mine. Sărmana mea persoană ştie de multă vreme de ilustrul nume al Regelui Ceresc. numai şi numai să vi le ofer în dar. citiţi capitolul următor. — Am ghicit. de afară un om năvăli şi-l prinse pe Voinicul Victorios de piept. după aceea sunt fără rost părerile de rău!” Cum de v-aţi gândit la lucrul acesta? Chiar atunci. Puritate Unică. Astăzi. părinte? Şi care este preţiosul vostru loc de obârşie? deschise vorba gazda. părinte! — De unde ştiţi? întrebă călugărul uluit. care nu trebuie să ne scape din mână. Oare o să mi le primiţi? Regele Ceresc izbucni în râs. dar în umbră nesocoteşti cu neruşinare legile împărăteşti! Cum de ai pus la cale una ca asta? De când te ascult! Taoistul se înfricoşă. în cinstea cunoaşterii noastre. atât de mânios. — Pot să îndrăznesc să vă întreb de înaltul vostru nume.

Pe dealul Lutul Galben s-a ales izbânda. Dar şapte astre s-au unit Şi peste cele patru mări au strălucit măreţi eroi. Nu mă aşteptam ca astăzi să vă întâlnesc aici! — Acest cărturar este însuşi Solomonarul. râse gazda. unde se aflau Demonul cu Păr Roşcat şi fraţii Ruan. — Pe mulţi i-am auzit rostindu-vă strălucitele nume: Dragonul din Nori. îi invită gazda mergând cu ei spre salonul din spate. În fortăreaţa de pe munte au urcat care cu aur şi comori A căror preţ a fost la fel de mare Cât ura împotriva nedreptăţii Vechilor mandarini. strigând: — Mare îndrăzneală mai ai! Am auzit tot ce-ai pus la cale! Iar omul acela nu era altul decât Wu Yang. Poftiţi după mine. — Şi mie îmi este cunoscut măreţul vostru nume. Lumină Strălucitoare. Acum se adunaseră cu toţii. Iar caii lor au fost asemenea dragonilor. Vitejii s-au luptat ca tigrii. Înţeleptul. Iar acest fapt s-a putut întâmpla numai pentru că Regele Ceresc este drept şi generos. şi n-aş fi crezut să am norocul de a da ochii cu dumneavoastră la acest conac. de ziua de naştere a unei anume persoane. Puritate Unică ori Voinicul Victorios. Ucisă-a fost lumina de sus şi până jos într-un ţinut de ape. cineva s-a repezit în încăpere şi l-a prins pe taoist de piept. 246 . — Opriţi-vă. învățătorule. Wu Yang. — În casă mai am câteva persoane pe care aş dori să vi le prezint. Înţeleptul. sunt roadele înşelăciunii şi jafului şi că prin urmare n-ar fi fost niciun păcat să fie prădate.CAPITOLUL XVI FIARA TUCIURIE ESCORTEAZĂ PREŢIOSUL CONVOI. şi toată lumea îi bate la uşă. Cei doi schiţară câte un salut. Se spune că în vreme ce Voinicul Victorios tocmai voia să-i lămurească Regelui Ceresc că darurile trimise din Capitala de Miazănoapte. Daţi-mi voie să vă prezint unul altuia. ÎNŢELEPTUL OBŢINE DARURILE PRIN INTELIGENŢĂ Răscoala astrelor a avut loc în provincia Shandong.

îl întrerupse Voinicul Victorios. pe celelalte din urmă aşezându-se cei trei fraţi Ruan. — Nu-i nevoie să mai plece. se află satul Fericirii Tihnite. — Vom folosi căi blânde ori aprige. ţinând-o tot spre răsărit. iată că suntem şapte oameni strânşi laolaltă. — Stăm destul de departe de dealul Lutul Galben. Vă rugăm. Regele Ceresc se aşeză pe primul loc. — Regele Ceresc a visat cum Steaua Polară şi cele şapte stele din Carul Mare s-au lăsat pe streşinile acoperişului casei lui. şi ia locul care ţi se cuvine de drept. 247 . răspunse Înţeleptul. Pe vremuri. — Ascultă de acest sărman învăţăcel. Astăzi. — Întâlnirea de astăzi nu este întâmplătoare. mai mult decât atât îl putem pune la treabă şi pe el. şi. — Chiar acasă la Șobolanul în Plină Zi. se puseră pe băutură. Chao Gai. Şapte stele lucitoare rozelor le puneau joc. Acum s-a făcut noapte. vorbi Înţeleptul. Demonul cu Păr Roşcat pe al patrulea. — Umila mea persoană este o gazdă săracă. Se pare că ne putem folosi de el. — Steaua Polară revarsă o lumină albă. Şobolanul în Plină Zi73. Unde ar trebui să neaşezăm la pândă? întrebă Demonul cu Păr Roşcat. Cavalerii fără teamă hărţuiau orice palat. staţi în capul mesei. Închinară cu toţii în cinstea întâlnirii lor.Paravanele de aur ascundeau nenorociri. Mai înainte am vorbit cu fratele Demonul cu Păr Roşcat să plece să afle drumul pe care are s-o apuce convoiul. La zece li de Lutul Galben. Grabnic se-adunau vitejii cei mai aprigi la un loc. frate mai mare. n-aş îndrăzni! se împotrivi Regele Ceresc. Au luat-o pe drumul mare care trece peste dealul Lutul Galben. Înţeleptul ocupă locul al doilea. Voinicul Victorios pe al treilea. Bai Sheng. Aici trăieşte un pierde vară. şobolanul la lumina zilei. Acest umil taoist din faţa voastră a aflat deja ce doriţi. spuseră ei. învăţătorule? întrebă Regele Ceresc. N-o fi vorba chiar despre acest om? întrebă Înţeleptul. omul acesta a umblat după mine şi eu l-am ajutat cu nişte bani. dar mâine în zori îl rugăm să se aştearnă la drum. frate mai mare. 73 Traducerea exactă din chineză. masa fu aşternută din nou şi după ce se îndestulară cu bucate. hotărâţi să ducem la îndeplinire unul şi acelaşi lucru şi oare nu este acest fapt un semn ceresc? Bogăţiile ne vor cădea uşor în palmă.

dar nu ştiu dacă vi se va părea bun. Ieşiră din conac toţi patru. Regele Ceresc scoase treizeci de liang de argint pe care-i oferi celor trei fraţi. 248 . hotărî Regele Ceresc. fie cu inteligenţa. Regele Ceresc îi opri pe cei doi la el. — Când se pornesc cu darurile. Abia acum aceştia primiră argintul. fie cu forţa. Excelenţă? întrebă ea. Înţeleptul le mai spuse o dată ce aveau de făcut. — Nemaipomenit! Nu degeaba ţi se spune Înţeleptul! Îl întreci pe Zhuge Liang! Minunat! — Să nu cumva să repetaţi ce am spus! le atrase luarea-aminte Înţeleptul. încât sări în picioare. Vom spune că. Rămâne să vedem ce vor face când vor ajunge. — Nu vă puteţi împotrivi dorinţei unui prieten. în Capitala de Miazănoapte. guvernatorul Liang cheltuise o sută de mii de şiraguri de bani pe lucruri de mare preţ. îi sfătui Înţeleptul. Li se pregăti masa şi mâncară. Ascultându-l. Învăţătorul îşi va vedea de şcoală şi numai Voinicul Victorios şi Demonul cu Păr Roşcat vor rămâne la mine. O dată hotărât planul aşteaptă Şi râsul la-aşa furt e partea dreaptă. zise Înţeleptul. Se zice că „zidurile au urechi şi ferestrele ochi”. Regele Ceresc se arătă atât de încântat. Pe drum. Dar să nu ne mai pierdem vremea cu amănuntele. În ziua următoare celei în care fixase data. însă vi-i dau din toată inima şi vă rog să nu mă refuzaţi. Cei trei Ruan îşi luară apoi rămas bun. — O nimica toată. se afla în camerele interioare cu soţia sa.— Eu le-am pregătit capcana. sfătuindu-se cu ei în treaba care-i interesa. — Fraţii Ruan se întorc acasă şi ni se vor alătura la timpul potrivit. apoi se retrase fiecare în camera sa. şi atunci le vom smulge comoara după cum va fi cazul. Înţeleptul trecea pe la conac. Dar fraţii Ruan nu îndrăzneau să primească darul. punându-le în vedere să nu care cumva să întârzie. se sculară la cel de-al cincilea geng. Iar cei ce jefuiesc sunt sigur prinţi. alese şi ziua când convoiul avea să pornească. Adesea. Curând. În ziua aceea băură până târziu. înapoindu-se în satul lor. râzând. Planul acesta să rămână numai între noi. căci: E-o vorbă: mandarinii-s toţi bandiţi. A doua zi. Şi Înţeleptul le înfăţişă în amănunţime ce avea de gând. Am urzit un plan.

— Am de gând să te ridic în rang. nu îndrăznesc să nu mă supun! răspunse Fiara Tuciurie. Am auzit vorbindu-se că anul trecut aţi fost jefuit şi că nici până astăzi n -aţi căpătat nimic înapoi din ce vi s-a luat. peste dealul Lutul Galben. voinic. iar nu şi pe apă. — Dacă aceasta este hotărârea Înălţimii Voastre. Dacă duci cu bine darurile pe care i le trimit socrului meu. spre omul care nu era altul decât Yang Zhi. Fiecare căruţă va fi urmată de câte un soldat zdravăn. te ridic în rang. am fost jefuit la drumul mare şi n-am dibuit nici până azi vreo urmă de-a tâlharilor. pe care le-am trimis spre Capitala Răsăriteană. Drumul pe care ar urma să-l fac e plin de tâlhari şi e numai pe uscat. prin vadul Norii Sălbatici şi prin pădurea 249 . Ce ai de mă refuzi? — Bunătatea Înălţimii Voastre este mai presus de orice. Dar din pricină că nu m-am slujit de oameni de nădejde. De ce nu te-ai folosi de el? Numeşte-l căpetenie peste convoi şi nu vei mai avea necazuri. Umbrela. voi pregăti şi un răvaş în care să-l rog pe primulministru să te răsplătească pentru merite deosebite. Acum mă chinuie gândul că nici anul acesta n-am omul care să-mi inspire încredere. — Uitasem de tine. Vă rog din suflet să daţi această misiune unui alt bărbat destoinic şi viteaz. Un singur lucru nu-mi dă pace. Vom înfige pe fiecare căruţă un prapur galben. Plecarea poate avea loc în următoarele trei zile. astfel că te vei întoarce cu o numire într-o dregătorie însemnată. îl chemă la el în cameră. prin valea Nisipul Alb. dar chiar că nu pot să o fac. — Am cerut prefecturii locale zece căruţe mari de care vor răspunde zece militari din garnizoană. Fiara Tuciurie. îi spuse guvernatorul. pe care va sta scris: „Daruri pentru ziua de naştere a primului-ministru”. Se trece peste munţii Aurul Purpuriu. zise. Guvernatorul se uită la picioarele scărilor. Floarea de Piersic. O dată cu actele care însoţesc darurile. — Nu e vorba că umilul de mine n-ar ţine să îndeplinească o asemenea sarcină. — Ce anume? — Anul trecut am cheltuit o sută de mii de şiraguri pe giuvaericale şi alte obiecte de preţ. Doamna Cai arătă spre capătul scărilor şi zise: — Te aud mereu spunând că bărbatul care stă acolo jos e desăvârşit. Doi Dragoni.— Darurile sunt gata strânse şi poimâine vor purcede la drum. Numai că nu ştiu cum a fost alcătuit convoiul şi nici când e plecarea. Bucuros nevoie mare. împreunându-şi mâinile pe piept.

Darurile le legăm în zece baloturi. Fiara Tuciurie puse să se pregătească baloturile şi îşi alese oamenii. Nici oamenii obişnuiţi nu îndrăznesc să mai treacă prin ele. Ticăloşii ăştia o rup la fugă de cum aud că dau bandiţii! — Vrei să spui că aş face mai bine să nu trimit darurile? — Dacă-mi îndepliniţi o cerinţă. care se va îmbrăca. — Să-mi daţi şi cinci sute şi tot n-ar fi de-ajuns. îţi voi da mai mulţi oşteni. în primul rând nu ne trebuie căruţe. Ia-l şi pe acesta. cerând să ţi se ofere o slujbă de seamă. Pentru asta alegem zece oşteni zdraveni şi-i înveşmântăm ca pe nişte hamali. Chiar în ziua aceea. — Înălţimea voastră. în straie negustoreşti. Toată lumea ascultă de mine. de ce nu ţi-aş îndeplini-o? — Dacă vă învoiţi. se înfăţişă guvernatorului. A doua zi. purtate pe cobiliţe. mergând zi şi noapte. Îmi mai daţi doar un singur om. cum să nu se năpustească asupra noastră. Iată de ce nu pot primi însărcinarea. — Totul este pregătit cum ai vrut. cum aş îndrăzni eu să 250 . fără să se ştie. Înălţimea Voastră. aceştia sunt oamenii stăpânei şi ţin mai de grabă de casa Înălţimii Sale primul ministru. plecăm. aşa se va face. Înălţimea Voastră. făcându-le să arate ca mărfurile unor negustori. ca şi umila mea persoană. O pornim mâine în zori. — De vreme ce mă încred în tine. Eu voi întocmi o carte de recomandare. De ce nu mai pleci? — Baloturile sunt în răspunderea mea şi oamenii îmi sunt supuşi. soţul doicii ei. în felul acesta nu mai plec. Numai aşa o vom putea scoate cu bine la capăt. Dacă eu cer să plec mai devreme. — Vă mulţumesc din inimă pentru atâta bunătate. Dar dacă e să se ştie că mai ducem şi comori. Locurile acestea sunt toate în stăpânirea bandelor de tâlhari. m-aş încumeta să plec la drum. — Când pleci? îl întrebă acesta. Aştept actele. — Doamna are şi ea un balot cu lucruri de dar pentru femeile din casa tatălui său.Pinilor Roşcaţi. vor merge cu tine şi intendentul Xie. împreună cu doi slujitori. — Dacă aşa stau lucrurile. — Am venit să-mi iau rămas bun. Ca să nu greşeşti drumul. dacă vreţi să vină cu mine şi venerabilul intendent şi slugile lui. Când zic să ne oprim. Acum. ne oprim şi când socotesc cu că este nevoie de odihnă stăm pe loc. dacă eu hotărăsc să purcedem la drum mai târziu. să ne prade? Ar însemna să ne ducem de bunăvoie la moarte sigură. — Faci precum crezi. Dacă pe drum lui nu-i convine ceva. zise Fiara Tuciurie. Vom duce astfel darurile în ascuns.

distinsul meu socru. Fiara Tuciurie îşi pusese o pălărie cu boruri mari şi o tunică neagră de mătase. La brâu îşi prinsese o sabie. Era în partea a doua a lunii a cincea. Să nu greşiţi cu nimic. Fiţi cu băgare de seamă. A doua zi. Bătrânul intendent făgădui să asculte întru totul poveţele guvernatorului. Fiara Tuciurie înşiră baloturile în faţa încăperii centrale. să fiu aspru pedepsit. Acesta îi urmări pe soldaţi cum ridică pe umeri cobiliţele cu baloturi şi cum purced la drum. Odinioară Al Şaptelea prinţ Wu a scris un poem: Din patru părţi închis de balustrade roşii. chestiunea aceasta e uşor de aranjat. În privinţa celor ce vi le-a spus stăpâna să faceţi întocmai după dorinţele ei. — Atunci umila voastră slugă va prelua înscrisurile. paravan de jad Pe el feerice picturi de vis trasate măiestrit şi fin. Dacă se va pierde ceva. apucând pe drumul mare spre Capitala Răsăriteană. îi chemă la el pe bătrânul Xie şi pe cei doi slujitori şi le spuse: I-am dat lui Yang Zhi. bătrânul intendent şi cei doi slujitori supravegheau convoiul. unde le va preda Înălţimii Sale primului-ministru.mă opun? Iar dacă din pricina hărţuielilor întreaga misiune dă greş. legate cu şnururi. părăsiră palatul lui Liang şi ieşiră pe porţile oraşului. Voi trei îl veţi însoţi şi îi veţi da ascultare în tot ce va hotărî el şi numai el. iar în mână ducea o halebardă. Eşti un om prevăzător! Pe loc. — Nu degeaba mi-am pus în gând să te promovez! se bucură guvernatorul. mai mic. Fiara Tuciurie. fie de vă va cere să porniţi la drum mai devreme ori mai târziu. bune pentru călătorie. În picioare avea încălţări uşoare de cânepă. alcătuit din cincisprezece oameni. Porniţi curând şi întoarceţi-vă repede. nu voi fi eu acela care va trebui să dea seama? — Oh. Bătrânul Yu aduse şi el un balot. Şi cu toate că cerul era limpede şi senin. Am să le spun celor trei să nu-ţi iasă din cuvânt. Mâncară toţi pe săturate şi îşi luară rămas bun de la guvernatorul Liang. însărcinarea să vegheze asupra celor unsprezece baloturi cu daruri până în capitală. Unsprezece soldaţi zdraveni fuseseră îmbrăcaţi ca nişte cărători de rând. Să nu vă abateţi de la porunca lui. la cel de-al cincilea geng. fie să trageţi la un han ca să vă odihniţi. Guvernatorul le înmână înscrisurile oficiale necesare călătoriei. cei doi slujitori fiind travestiţi în însoţitorii lui. 251 . Fiecare avea asupra sa câte o halebardă şi nişte biciuşti împletite din liane. Acesta. Bătrânul intendent se deghizase şi el ca negustor. Fiara Tuciurie. căldura dogoritoare îngreuna călătoria. Întreaga răspundere apasă pe umerii lui.

Peşti călători în cârduri lungi prin ierburi unduite înotând. O rogojină împletită din bambus acoperă un pat, Desene cu languste albe, mustăcioase îl împodobesc, La căpătâiul lui e-o pernă de agată de-un roşu-nchis. Cu teamă cruntă de căldură dragonii nu călătoresc, În jurul insulei Penglai apele mării aprig clocotesc. Mâhnit de tot e prinţul, evantaiul lui din mână-a aţipit, Pribegii-s tocmai pe un drum cu praful roşu-n aer, risipit. Iată astfel înfăţişată vremea marilor călduri, cu umezeală aproape de nesuportat. Acel prinţ, desprins din os împărătesc, se afla într-un pavilion răcoros şi înmuia în apă sâmburi de dovleac şi prune uscate, vântura rădăcinile de lotus albe şi brumate, ca neaua, pentru a scăpa de tăria neplăcută şi nefastă a soarelui. El era mâhnit de atâta dogoare, ştiind prea bine că drumeţii erau nevoiţi, în schimbul unui neînsemnat câştig şi pentru o cât de mică glorie, să călătorească tocmai în perioada celor trei ju74. Şi iată că, la fel, Fiara Tuciurie şi oamenii lui erau obligaţi să îndemne la drum, pentru a ajunge în Capitala Răsăriteană înainte de cincisprezece ale lunii a şasea. Timp de vreo săptămână, ei se sculară cu noaptea în cap spre a călători pe răcoare, odihnindu-se la nămiază, în toiul fierbinţelii celei mari, când soarele le ajungea deasupra capetelor. Apoi, încet-încet, satele prin care treceau deveniseră tot mai rare, drumurile se împuţinaseră văzând cu ochii, se îngustaseră până ce începuseră să urce pe coastele munţilor. Acum, Fiara Tuciurie le pretindea să pornească la drum o dată cu răsăritul soarelui şi împingea răgazul de odihnă târziu, după-amiază. Cei unsprezece oşteni cărau baloturile grele pe poteci neumblate; zăpuşeala le îngreuna mersul şi când ajungeau în câte o pădurice ar fi dorit să se oprească şi să-şi mai tragă sufletul, însă comandantul nici nu vroia să audă de aşa ceva. Când ei se opreau, îi ocăra sau îi altoia cu biciuşca, silindu-i să-şi urmeze drumul. Cei doi slujitori, cu toate că nu duceau în spinare decât nişte boccele, gâfâiau, nemaiputând să înainteze. — Cum de nu vă daţi seama care ne este ţinta? îi dojeni Fiara Tuciurie. Eu răspund de convoi, e drept. Dar voi în loc să mă ajutaţi să le dăm ghes hamalilor, rămâneţi voi înşivă în urmă. Călătoria asta nu-i o joacă! — Nu e vorba că am merge încet înadins, răspunseră ei. Adevărul e că nu putem înainta cum se cuvine din pricina căldurii. De-aia rămânem în
74

Perioada de timp cea mai călduroasă şi umedă din vară. 252

urmă. La începutul călătoriei ne sculam cu noaptea-n cap şi făceam drumul pe răcoare, dar acum mărşăluiam numai pe dogoare. Mare deosebire! — Vorbiţi în dodii! Pe atunci străbăteam locuri sigure, iar acum ne aflăm prin pustietăţi. Numai pe lumină putem să înaintăm, cine-ar îndrăzni să se aştearnă la cale noaptea? Cei doi slujitori tăcură, convinşi în sinea lor că acestui comandant îi plăcea să ocărască oamenii din nimic. Fiara Tuciurie îşi luă halebarda şi biciuşca de liane şi trecu în fruntea convoiului. Slujitorii se aşezară la umbra unei sălcii, aşteptându-l pe bătrânul intendent. — Ticălosul ăsta de Fiara Tuciurie nu e decât maior în slujba Excelenţei Sale. Cum îşi permite să facă atâta pe grozavul? i se plânseră ei. — Eu nu mă amestec, fiindcă aceasta a fost porunca stăpânului. De vreo două zile nu-mi e nici mie la inimă, dar mă stăpânesc şi se cade s-o faceţi şi voi. — Stăpânul a vorbit aşa, mai mult ca să-l măgulească. Sunteţi intendentul casei şi se cuvine să hotărâţi totul. — Aveţi răbdare, îi sfătui el. În ziua aceea, mărşăluiră până târziu, spre seară, când traseră la un han. Hamalii erau plini de sudoare. Abia răsuflând şi gemând, aceştia i se adresară şi ei intendentului. — A dat pacostea peste noi! Suntem soldaţi şi trebuie să ne supunem ordinului. Ne chinuie sub soarele ăsta de foc, cu baloturile grele în spinare, în loc să pornim la drum, omeneşte, pe răcoare. Şi fie că ne mişcăm ori ba, ne atinge cu biciuşca. Suntem şi noi fiinţe omeneşti, făcute din carne şi oase şi nu merităm atâta suferinţă! — Nu-i purtaţi pică, îi povăţui bătrânul intendent. Când vom ajunge în Capitala Răsăriteană, o să vă răsplătesc chiar eu. — Dacă s-ar purta cu noi aşa cum o faceţi dumneavoastră, nu ne-am mai plânge. Trecu noaptea, şi a doua zi, înainte de a se lumina de ziuă, oamenii se sculară, gata de drum. — Unde vreţi să plecaţi? sări Fiara Tuciurie la ei. Culcaţi-vă şi-am să vă spun eu când s-o porniţi. — Dacă nu pornim la drum dimineaţa, cu noaptea în cap, ziua nu putem merge din pricina căldurii şi a bătăii pe care o luăm pentru că nu ne mişcăm mai repede. — Nu pricepeţi nimic! îi ocărî el, şi punând mâna pe biciuşcă dădu să-i atingă.
253

Soldaţii se grăbiră să se întoarcă în culcuşuri, fără o vorbă. În ziua aceea pregătiră gustarea de dimineaţă pe îndelete şi mâncară după răsăritul soarelui, apoi plecară. Pe drum, căpetenia convoiului nu încetă să-i lovească, nelăsându-i să se aşeze nicio clipă la umbră. Cei unsprezece oşteni bombăneau întruna, pe când slujitorii îl ponegreau în faţa bătrânului intendent. Bătrânul îi asculta fără o vorbă, dar în inima lui sporea ura împotriva lui Fiară Tuciurie. Dar să nu lungim vorba. În felul acesta au mărşăluit treisprezece sau cincisprezece zile. Dintre cei paisprezece oameni din convoi, nu era unul care să nu-l urască pe Yang Zhi, Fiara Tuciurie. Era în ziua a patra a lunii a şasea şi, după ce poposiseră într-un han, se sculaseră târziu, după obicei, mâncaseră şi porniseră la cale. Înainte de amiază, un soare mare, roşu, dogorea în slava cerului fără pic de nor. Se arăta o zi cumplit de fierbinte. În vechime se spunea astfel despre asemenea zile de vară: Pare că de la miazăzi vine biciuitorul dragon de foc, praporul focului arde şi încinge până la roşu bolta cerească. Roata soarelui la nămiaza e ca înţepenită-n loc. Zece mii de ţări sunt adevărate cuptoare fierbinţi. Pe cei cinci munţi sacri, cu vârfuri semeţe, sunt urme ale norilor uscaţi, marchizul soarelui din străfundurile mării înalţă valuri furioase. Doară spre seară, în asfinţit se iscă vânt de aur, să măture dogoarea din ceruri pogorâtă. Mergeau pe poteci înguste care şerpuiau peste munţi. Aveau creste în faţă şi culmi semeţe în spate, cale de douăzeci şi ceva de li. Oştenii hamali abia mai mergeau; nu aveau alt gând decât să se oprească, să se răcorească la umbra unui copac, însă căpetenia convoiului îi biciuia întruna, neslăbindu-i de fel. — Repede! Vă-nvăţ eu ce e odihna! striga el, lovindu-i. Soldaţii se uitară la cer. Nicăieri nu se zărea niciun crâmpei de nor. Căldura era de nesuportat. Aerul era atât de fierbinte încât pârjolea oamenii, colbul li se lipea pe obrajii asudaţi. Pe zece mii de li, cer şi pământ la un loc erau ca o oală de lut ars75. În loc de boltă cerească era o umbrelă de foc deschisă. În cele patru zări deşarte nu se afla o scamă de nor, vântul încremenise în copaci, apele curgătoare secaseră, albiile lor crăpaseră. Mii de munţi păreau nişte făclii cu flăcări înalte. Crăpaseră de sete până şi pietrele, iar praful îmbâcsise aerul. În văzduh se roteau năucite biete vrăbii gata să-şi dea duhul, cele mai norocoase se ascunseseră-n adâncul pădurilor; pe fundul apelor peştii se uscaseră, unii dintre ei se zbăteau în mâlul mocirlos. Era atâta foame de apă, încât până şi
75

În original zeng, un străvechi vas pentru fiert orezul. 254

tigrul de piatră răgea fără încetare, iar omul, de fier de-ar fi fost, tot se topea, curgând apele, acelea care lipseau, de pe el. Yang Zhi, Fiara Tuciurie îşi îndemna de zor oamenii la drum. Soarele era la amiază. Pietrele frigeau. Nu se putea călca pe ele fără să-ţi arzi tălpile. — Ce zăpuşeală! Ne omori cu zile! bombăneau ostaşii. — Iute, iute! După ce o să trecem de dealul din faţă, o să înţelegeţi singuri! îi îmboldi Fiara Tuciurie. Într-adevăr, în faţa lor se zărea coama unui deal. Se uitară într-acolo: Pe culmea dealului, zece mii de copaci verzi, iar jos o mare de nisip galben. Culmile munţilor se uneau de parcă ar fi fost trupurile unor dragoni bătrâni, ascunzând şi destule râpe periculoase. Dinspre ele se auzeau şuierul vântului şi ropotul ploii. În preajma muntelui, trestii şi stuf crescute anapoda năpădeau tot locul ca nişte struţe. Ţinutul era în întregime de piatră, praful putea gros să se aştearnă peste tigrii şi şacalii adormiţi. Să nu se mai spună că numai apusul este sălbatic, aici era dovada mai adevărată a Munţilor Taihong. Ajunşi pe culmea dealului, oştenii lăsară jos baloturile şi se repeziră pe sub câte un pin, întinzându-se la umbră. — Dăm de belea! le striga Fiara Tuciurie. N-avem răgaz, ca să vă întindeţi la odihnă. Repede, la drum! — Poţi să ne tai şi în bucăţi, dar noi nu ne clintim de aici! Fiara puse mâna pe o biciuşcă şi începu să-i plesnească mânios peste cap. Dar când îl atingea pe unul şi acela se ridica, celălalt pe care-l lovise mai înainte se culca la loc, astfel că nu putea s-o scoată la capăt cu ei. Se uită la bătrânul intendent şi la slujitorii lui; aceştia se grăbiseră, gâfâind, până ajunseseră lângă hamali şi apoi se trântiseră şi ei sub copaci, să-şi tragă sufletul. Bătrânul Xie, văzându-l pe Fiara Tuciurie că bate ostaşii, îi strigă: — Căpitane, e cu adevărat cumplită zăpuşeala şi nu suntem în stare să mergem. Nu le mai găsi vină. — Nu înţelegi, intendente, că locul ăsta este bântuit de bandiţi? Ne aflăm chiar pe dealul Lutul Galben. Aici, şi în vremuri tihnite îţi sar în cale tâlhari, darmite acum. Nimeni nu îndrăzneşte să poposească în locurile astea! — Ne-ai spus lucrul ăsta de zeci de ori, se amestecară şi cei doi însoţitori. Ne-am dat seama că o faci numai pentru a ne înspăimânta! — Măcar lasă-i să-şi tragă şi ei puţin sufletul, spuse intendentul. O să pornim după ce se mai lasă soarele. Ce zici?

255

— Nici tu nu vrei să gândeşti! se revoltă Fiara Tuciurie. Cum de se poate aşa ceva? De aici şi până jos sunt şapte sau opt li şi pe toată întinderea asta nu se află nicio casă. Oare ăsta să fie loc nimerit pentru odihnă? — Eu unul o să stau puţin, să mă odihnesc. Tu ia-o înainte cu ceilalţi, rosti intendentul. — Cine nu porneşte, primeşte douăzeci de lovituri! hotărî căpetenia convoiului, punând mâna pe biciuşcă. Oştenii prinseră să murmure, iar unul dintre ei îndrăzni să vorbească cu glas tare: — Căpitane, noi ducem în spinare poveri de peste o sută de jin, nu mergem ca tine, cu mâinile goale. Tu nu ţii seama că suntem şi noi oameni. Până şi guvernatorul, când ne dă porunci, ne îngăduie să ne spunem păsurile. Tu nu ştii ce e suferinţa şi nu faci decât să ne batjocoreşti! — Animalelor! Până la urmă o să mă omorâţi voi pe mine! N-am încotro, dacă de vorbă nu înţelegeţi, nu-mi rămâne decât să vă bat! Ridică biciuşca şi prinse să-i ardă lovituri peste lovituri omului care vorbise. — Încetează, căpitane! strigă bătrânul. Ia aminte la ce-ţi zic: cât am lucrat în casa primului-ministru din Capitala Răsăriteană, toţi militarii cu care am avut de-a face m-au respectat şi nu e vorba de unul-doi, ci de mii! Nu vreau să fiu crud, dar adevărul e că Excelenţa Sa s-a milostivit de tine, care te aflai la un pas de moarte, atunci când te-a făcut ofiţer. Pentru mine însă, postul ăsta nu e nici mai mic, nici mai mare decât o sămânţă de muştar şi nu merită să te umfli atât în pene! Las la o parte faptul că sunt intendent şef în casa guvernatorului, însă şi de-aş fi numai un bătrân dintrun sat şi tot ar trebui să-mi asculţi sfatul. Dar tu nu faci decât să-i baţi pe oamenii aceştia. Ce fel de purtare e asta? — Eşti om de la oraş, născut şi crescut în case mandarinale. Ce ştii tu de primejdiile drumurilor publice? îi răspunse Fiara Tuciurie. — Ba am fost pe vremuri în Sichuan şi în cele două provincii Guang76, dar n-am dat peste nimeni care să se poarte ca tine. — Să nu comparăm ziua de azi cu timpurile paşnice de odinioară! — Ce tot vorbeşti? Ar trebui să ţi se astupe gura, şi să ţi se taie limba. Cum adică nu sunt vremuri paşnice? se mânie bătrânul.

76

Guangdong şi Guangxi, în traducere Nemărginitele întinderi de la Est şi de la Vest. Toate erau zone de graniţă, cu drumuri nesigure, sub teroarea atacurilor bandiţilor ori ale populaţiilor nomade, din sud. 256

Când să răspundă, Fiara Tuciurie zări în pădurea de pini dinaintea sa silueta unui om care-i iscodea dintr-o ascunzătoare. — Ce v-am spus eu? izbucni el. Iată şi pacostea! Cu biciuşca şi cu halebarda în mână, se repezi în pădurice. — Mare ţi-e îndrăzneala, ticălosule! strigă. Cum de îndrăzneşti să tragi cu ochiul la mărfurile mele? Luându-se după silueta aceea, Yang Zhi, Fiara Tuciurie, nimeri peste şapte oameni, dezbrăcaţi până la piele, răcorindu-se la umbra pinilor. Alături, se aflau şapte roabe pline de curmale. Unul cu o cicatrice roşie pe frunte puse îndată mâna pe o halebardă şi se năpusti spre noul venit. — Vai! strigară ceilalţi, sărind în picioare. — Cine sunteţi? întrebă Fiara Tuciurie. — Ba cine eşti tu?! i-o întoarseră oamenii aceia. — Nu care cumva sunteţi răufăcători? — Asta te-am întrebat noi pe tine, care dai buzna peste nişte oameni la locul lor! Suntem negustori sărmani. N-avem bani să-ţi dăm! — Sunteţi negustori sărmani? Atunci eu sunt cel cu bănet mult! — De fapt cine eşti? — Mai întâi să-mi spuneţi cine sunteţi voi! — Noi şapte suntem din Haozhou şi ducem curmale în Capitala Răsăriteană. Drumul nostru trecea pe aici şi ne-am cam temut, pentru că am auzit că pe dealul Lutul Galben dau iama bandiţii asupra neguţătorilor. Într-un fel ne-am gândit să mergem întins, dar apoi ce ne-am zis? „N-avem la noi decât nişte curmale, nu cine ştie ce bogăţii, care să ne fie furate!” Atunci am urcat dealul, dar aici, pe coamă, fiind atâta zăpuşeală, ne-am adăpostit în pădure, să ne odihnim. O să plecăm pe seară, când s-o mai răcori. Pe urmă v-am văzut şi pe voi suind culmea şi ne-am temut că veţi fi tâlhari, de aceea l-am trimis pe fratele nostru să vadă cine sunteţi. — Aşa deci, sunteţi tot negustori obişnuiţi. Văzându-vă că ne urmăriţi, mi-am făcut griji să nu fiţi cumva nişte răufăcători şi de aceea am venit să văd despre ce e vorba. — Gustaţi nişte curmale! îl poftiră cei şapte. — Nu iau, refuză el, şi ţinându-şi halebarda în mână, se întoarse la ai săi. — Dacă sunt tâlhari pe aici, să plecăm, zise bătrânul intendent. — Credeam că am dat peste nişte răufăcători, dar am văzut că nu sunt decât nişte negustori de curmale. — După câte ne-ai spus, ar fi trebuit şi ei să fie morţi de frică.
257

— N-are rost să ne sfădim! Eu vreau ca totul să iasă bine. Odihniţi-vă. Când se va mai răcori, plecăm. Ostaşii râseră. Comandantul convoiului îşi luă halebarda, o înfipse în pământ şi se duse de se aşeză la rădăcina unui pom. Nu trecu nici cât ai mânca o jumătate de bol de orez şi în depărtare apăru un om ducând două găleţi pe o cobiliţă. Urcând dealul, bărbatul cânta în gura mare: Sub un soare roş’ ca focul, Lanurile-s pârjolite, Că îi bate nenorocul Plânge inima-n ţărani; Evantaie-mpodobite Răcoresc pe cei cu bani. Tot cântând aşa, se îndreptă spre marginea pădurii de pini, lăsă jos cobiliţa şi se aşeză la umbră. — Ce-ai în căldări? îl întrebară oştenii. — Alcool alb. — Şi unde-l duci? — Îl vând prin sate. — Cât ceri pe o căldare? — Cinci şiraguri. Oştenii se vorbiră între ei că n-ar fi rău să cumpere nişte băutură, să le mai treacă năduful. În timp ce strângeau bani, căpitanul îi văzu. — Ce faceţi acolo? întrebă. — Vrem să cumpărăm câte un bol de alcool. Fiara Tuciurie smulse halebarda de unde o înfipsese şi prinse să-i altoiască, ţipând la ei: — Nici măcar nu m-aţi întrebat şi v-aţi îmbulzit la băutură. Ce îndrăzneală din partea voastră! — Iar te iei de noi! ziseră oamenii. Punem mână de la mână şi strângem banii noştri, ce te priveşte? Pe deasupra ne mai şi baţi. — N-aveţi pic de minte, coţofenelor! Nu ştiţi decât să mâncaţi şi să beţi! Nu vă trece prin cap că drumurile sunt pline de capcane şi că atâţia bravi bărbaţi au fost ameţiţi cu ierburi?

258

noi chiar vrem să gustăm nişte băutură. în timp ce un altul desfăcu capacul şi luă un polonic să bea. — Nici nu te-am întrebat cât costă! ziseră ei. De vreme ce ei se îndoiesc. În timpul acesta un alt negustor se ivi din pădure şi el în mână cu un polonic pe care îl cufundă în găleată. N-ai grijă că n-am să-ţi vând niciun strop. — Duc băutura asta prin satele din vale.— Cum îţi mai umblă mintea! zise vânzătorul de alcool. ziseră ei şi doi dintre negustori se repeziră la roabele lor şi se întoarseră cu două polonice şi cu un pumn de curmale. Halal negustori! 259 . îi scoaseră capacul şi băură pe rând. Ce te supără dacă ni-l vinzi nouă? Faci o faptă bună. înarmaţi. Nu e de tot râsul? De unde şi până unde aşa ceva? — Credeam c-au năvălit răufăcătorii! se liniştiră cei şapte. La mine e preţ fix. Omul alergă după el. când negustorii de curmale se apropiară. i-l luă. se repezi la el. — Prea le iei pe toate în serios! De ce pui la inimă orice vorbă? Avem noi căuşuri din nucă de cocos. Când vânzătorul dădu să i-l smulgă din mână. — Nu ştiţi să vă purtaţi. — Ce-i zarva asta? întrebară ei. vărsă alcoolul în găleată. strigară negustorii de curmale. s-o vând. Dar omul îl văzu. Goliră găleata cât ai clipi. vinde-ne nouă o găleată. deci. ca să-şi astâmpere setea! — N-aş fi avut nimic împotrivă. — Eu nu mă târguiesc. Cearta era în toi. că negustorul ăsta a zis că băutura mea ar fi otrăvită. nu-l lua în seamă. dar mai dă-ne un polonic pe deasupra. ca şi cum ai da o ceaşcă de ceai unui călător. Şi nici n-am la mine un căuş. — Bine. cap de găină. Cei şapte negustori se strânseră în jurul unei găleţi. dar nici n-am apucat să le dau. Noi n-am spus nimic de rău. Oamenii m-au întrebat dacă pot să cumpere şi ei. — Nu vând! Nu vând! zise omul. Uite. mâncând între timp şi curmalele. a spus şi omul o vorbă. primul negustor izbuti să ia ceva băutură în celălalt polonic şi o rupse la fugă în pădure. din pricina zăpuşelii. ca să câştigi un ban. puse capacul la loc şi aruncă polonicul cât colo. dar m-am oprit aici. — Nici gând. dacă eşti în stare să rosteşti asemenea vorbe fără noimă despre băutura mea. Asta era. Cinci şiraguri o găleată şi zece toată marfa. zise. să ne astâmpărăm setea. ai cinci şiraguri. — Nu înţelegi de vorbă bună. răspunse omul. Umbli şi-ţi vinzi alcoolul prin sate. dar ei au spus că alcoolul meu e rău. râzând. Ei. Unul dintre negustorii de curmale îi întinse banii.

adresându-se intendentului. frate mai mare. încropiră cele cinci şiraguri şi se duseră să cumpere alcoolul. îi întrebară pe negustori dacă nu le împrumută ei un polonic. Am asudat şi ni-s gâturile arse şi n-avem nimic de băut. — N-aveţi pentru ce mulţumi. îi îndemnară ei. Băutura mea e otrăvită! — Ne iei peste picior. I-am bătut atâta pe oamenii mei. se milogi unul dintre ei. ticălosule! se amestecară negustorii. Lasă-i acum. O luăm şi noi pe-astălaltă. oştenii puseră mână de la mână. — Dar el de ce s-a îndoit de mine. Iar pe coama asta de deal. râseră ei. încât aş putea să-nchid ochii pentru câte un bol cu băutură”. bunicule! Bătrânul intendent le ascultă ruga şi cum avea şi el poftă de băut. dar tu ce tot o ţii una şi bună. acolo. îşi simţeau gâtlejurile uscate. îi las pe ticăloşii ăştia să cumpere găleata şi s-o bea. A rămas una singură. „I-am văzut pe ticăloşii ăia cum au dat pe gât băutura dintr-o găleată şi cum au mai furat şi câte o jumătate de poloboc din găleata rămasă. bunicule. — Sunteţi prea buni. mulţumiră oştenii.Ostaşii. Zi o vorbă bună. îşi făcu Fiara Tuciurie socoteala. care urmăriseră totul. — Luaţi şi nişte curmale. — Nu vând şi gata! — Omul o fi vorbit el cu păcat. vârâră apoi cele două polonice în găleată. Auzindu-l. Se pare că alcoolul e curat. Pe dealul ăsta chiar că n-o să dăm de apă de izvor. să meargă cu băutura. — Pune o vorbă bună pentru noi. zise cu voce tare. dar n-aveau cu ce bea. şi năduful din inimă. Vinde-le băutura şi cu asta gata. nici gând să dăm peste un strop de apă. — Dacă spui chiar dumneata că e bine aşa. ca să-şi aline şi ei arsura zăpuşelii din carne. le umplură şi le oferiră bătrânului intendent 260 . în cele din urmă îi spuse lui Fiară Tuciurie: — Negustorii de curmale au cumpărat o căldare şi au băut-o. Cu inima strânsă. — Nu vând şi nu vând! se împotrivi ţăranul supărat. mulţumindu-le. fără niciun temei? Negustorii de curmale îl împinseră în lături pe vânzător. Ce-ar fi să-i lăsăm să o ia. Şi noi ţi-am trecut ţie cu vederea unele vorbe. oferindu-le polonicele lor. luară găleata şi le-o duseră oştenilor. să ne astâmpărăm setea. dar după aceea pornim la drum. Suntem cu toţi călători şi n-o să ne certăm pentru câteva curmale. Negustorii de curmale au băut o găleată. Oştenii îşi arătară din nou recunoştinţa. Aceştia ridicară capacul.

— Călătorii ăia au golit oleacă din găleata asta. Acum am să vă întreb: cine erau cei şapte negustori? Sigur. prea slăbit ca să poată face ceva. Atunci Şobolanul i-a smuls polonicul şi a vărsat băutura din el înapoi în găleată. Şobolanul în Plină Zi. alcoolul din găleţi a fost bun de băut. totul decursese 261 . Demonul cu Păr Roşcat şi cei trei fraţi Ruan. cântând. rostiră: — Jos! La pământ! Într-adevăr. de-aia vă cer cu o jumătate de şirag mai puţin. ca să înlăture orice urmă de neîncredere din partea celor din convoi. Fiara Tuciurie se văicărea întruna. nepăsători la viaţa sau la moartea celor mulţi. şi biruit şi el de căldura verii. sânge supt pentru cinstirea unei zile mari de naştere. Pe urmă. Atunci cei şapte negustori ieşiră din pădure împingându-şi roabele. privindu-se în faţă prostiţi. Cu toţii erau muţi şi paralizaţi. niciunul nefiind în stare să facă o mişcare. La urmă se înfruptară oştenii şi găleata se goli într-o clipită. căpitanul sorbi o jumătate de polonic şi mestecă vreo câteva curmale. cei cincisprezece începură să-şi simtă capetele grele şi picioarele uşoare şi se prăvăliră unul după altul la pământ. de rând. Cât priveşte vânzătorul de băutură. răsturnară curmalele şi puseră în locul lor cele unsprezece baloturi. Cei doi slujitori ai săi goliră şi ei câte un polonic. dar însăşi răutatea inimilor lor i-a dus de-a dreptul la o soartă pe care-o meritau cu prisosinţă. Omul îi primi. ascunzându-se pe după pini şi arătând cu degetul spre cei cincisprezece oameni din convoi. Voinicul Victorios. Soldaţii îi dădură banii. Cei şapte au dat gata o găleată. apoi Demonul cu Păr Roşcat a ridicat capacul celei de -a doua găleţi şi a sorbit jumătate de polonic. dar nu reuşi să se ridice de acolo de unde zăcea. hotărî vânzătorul de băutură. a luat otrava. Pretenţii nesfârşite. săltă pe umeri cobiliţa cu cele două găleţi goale şi coborî dealul. Şi el şi toţi ceilalţi din convoi se uitau cu ochii cât cepele la cei şapte oameni care le luau de sub nas comoara. Cei şapte negustori de curmale se ridicară cu toţii în picioare. acesta era chiar Bai Sheng. Cum s-au folosit de otravă? La început. dar virând polonicul în găleată a vărsat otrava în alcool şi scoţând polonicul pe jumătate plin s-a prefăcut doar că bea. a turnat-o în polonic. fără un cuvânt. Dar Fiara Tuciurie refuză. Înţeleptul s-a repezit în pădure. Văzând că nimănui nu i se întâmplă nimic. s-a întors. pasămite ca să mai bea. aşa cum venise. Înţeleptul. După ce le acoperiră cu grijă. Bătrânul Xie bău. Yang Zhi. La început au fost încredinţaţi că dau tâlharii.şi căpeteniei convoiului. nu erau alţii decât Regele Ceresc. Se zbătu. rostiră: „Iertare că v-am necăjit” şi coborâră şi ei dealul.

Planul acesta fusese urzit de Înţelept şi ar putea fi numit: „Capturarea prin inteligenţă a comorilor convoiului”. fiindcă nu se putea ţine pe picioare. care încercă să-şi caute moartea pe dealul Lutul Galben. E adevărat că ploile din luna a treia duc cu ele florile căzute. Se uită la ceilalţi. — M-aţi lăsat fără bunuri. 262 . cum să mă înfăţişez acum guvernatorului Liang? Înscrisurile le am încă la mine. clocotind de mânie. Încotro să mă duc? Mai bine mi-aş găsi moartea aici. pe dealul ăsta! Îşi încheie haina de pe el şi se îndreptă cu paşi nesiguri spre marginea prăpastiei. răbufni el. gata să se arunce de acolo. dar nu-mi pot fi de niciun folos. Mai bine le rup! Am ajuns un om fără casă şi fără de ţară. Fiara Tuciurie băuse puţin şi îşi reveni repede. Pe la colţurile gurii li se scurgea salivă. Întâi se târî în patru labe. dacă veţi voi să aflaţi ce s-a ales de Fiara Tuciurie. La urma urmei. iar ultimele frunze ale sălciilor se prăbuşesc sub bruma toamnei.întocmai cum chibzuiseră. citiţi capitolul următor. Niciunul nu mişca.

— Numai voi purtaţi toată vina. Îşi pusese în gând să se arunce în prăpastie. De ce s-o sfârşesc în felul ăsta? Decât să-mi caut singur moartea. le zise. Se spune că Yang Zhi. Oftă şi o porni la vale. îşi prinse sabia la brâu şi privi cu luare-aminte în jurul său. că nu mi-aţi dat ascultare. bătrâne. fără să poată mişca un deget. Verdele pădurilor atinge cerul. şi uite că m-aţi nenorocit şi pe mine! — Acum e târziu pentru mustrări. iar eu am dat de bucluc! Ridică halebarda. Fiara Tuciurie. Din pricina voastră s-antâmplat toată tărăşenia. fiindcă fără obiectele de preţ care îi fuseseră încredinţate nu mai putea apărea în faţa guvernatorului. îi certă bătrânul intendent. dar deodată îşi veni în fire şi se opri la vreme.CAPITOLUL XVII LU PROFUNZIME CUCEREŞTE SINGUR MUNTELE DOI DRAGONI. zicându-şi: „Tata şi mama mi-au dat viaţă. forţa e-n mulţime. Fiară Tuciurie şi Lu Profunzime. îndreptând spre ei. care zăcea la rădăcina unui copac. acuzator. ÎMPREUNĂ CU FIARA TUCIURIE SUPUNE TEMPLUL PERLA PREŢIOASĂ Culmile lui Doi Dragoni se pierd în nori. Sunt un bărbat destul de chipeş şi bine legat la trup. De mic mi-am însuşit cele optsprezece arte marţiale. voise să-şi ia viaţa pe culmea dealului. Aspra vrere-a duhurilor e ca gerul. mai bine aştept să fiu prins şi voi vedea eu după acera”. Cei paisprezece oameni îşi reveniră abia pe la cel de-al doilea geng. Se holbau la el. Mai bine să vedem ce ne-a rămas de făcut. Şi-au unit puterea tigrul şi-un dragon. Unde e dreptatea oamenii se strâng De-i la os cuţitul. văicărindu-se ca loviţi de săgeţi duşmane. degetul arătător. Se sculară unul câte unul. — N-aţi ascultat sfaturile bune ale căpitanului. de-a buşilea. Nu uitase nimic din puţinul pe care-l avea cu sine. ticăloşilor. Se întoarse şi se uită spre ceilalţi paisprezece. — Aveţi vreun gând? întrebă el. 263 . Pradă vitejeşte maldăr de comori.

— Vina-i a noastră. ăştilalţi. ne vom grăbi spre Capitala de Miazănoapte. cel mai înţelept lucru ar fi să ne întoarcem acasă şi să dăm totul pe seama lui. Unsprezece sarcini cu comori din mână i-au scăpat. N-am niciun ban. încât nici nu ne-am mai putut ţine pe picioare. Ce mă fac. găteşte ceva. 264 . bătrânul intendent şi oştenii înaintară o plângere la prefectura Jizhou. şi nu ştiu pe nimeni de pe aci. Curând prinse să se lumineze şi plecă la drum. Noi. din vreme. Mesele şi scaunele erau făcute din lemn de dud. ei ne-au amorţit cu nu ştiu ce otravă. hotărî intendentul. să-i raportăm stăpânului faptele asupra cărora ne-am înţeles. ca fugărit? Biciul împletit urma să-l folosească. Frânt de oboseală. A doua zi în zori. îşi zise. O femeie ieşi de după cuptor şi-l întrebă: — Să vă gătesc ceva. Dacă ai carne. aducându-ne într-un hal fără hal. Intră în cârciumă. îi vom lăsa pe slujitorii mei aici ca să dea o mână de ajutor la prinderea tâlharilor. dar cum a întins-o şi nu ştim încotro. desfă degrabă cămaşa”. Excelenţa Sa îi va scrie primului-ministru despre cele întâmplate şi va ordona prefectului din Jizhou să le ia urma tâlharilor. îşi spuse. Azi de ce era atâta de zorit. O să ne plângem că ne-a bătut şi ne-a batjocorit tot drumul. Dar vorba veche zice: „Când focul se apropie. Vom spune doar că Fiara Tuciurie o apucase spre miazăzi. să se odihnească. „Dacă nu trag o duşcă. Fiara Tuciurie ajunse în pragul unei cârciumi. apoi ne-au legat cobză de mâini şi de picioare şi au fugit cu comorile. cinstite drumeţ? — Întâi adu-mi două măsuri de băutură şi fierbe nişte orez. Pe deasupra mai era în cârdăşie şi cu nişte tâlhari. În situaţia în care căpitanul ar fi stat aici cu noi. O să ţi le plătesc mai târziu pe toate la un loc. Mersese ziua întreagă şi jumătate din noapte şi se oprise într-o dumbravă. Îşi propti halebarda de perete şi se aşeză. Primul lucru pe care îl vom face mâine este să depunem plângere la mandarinul locului. Pielea negricioasă-i arăta cât de viteaz era. fără să se oprească. — Aşa să rămână. n -am avea ce spune. n-am să mai pot face un pas mai mult”. pe răcoare. ia-o la sănătoasa şi dacă ţi-a intrat în sân vreo viespe. dar despre asta nu vom mai vorbi. Străbătu peste douăzeci de li. supărat.

Se încleştară de vreo treizeci de ori. Întoarse capul şi văzu un om pe jumătate gol. Numele meu de familie este Cao. ticălosule! auzi el pe altcineva strigând după el. şi ticăloşii ăilalţi n -or să mai îndrăznească să se dea la mine”. dar cum ar fi putut necunoscutul acela să-l învingă? El abia dacă putea să se apere şi să se eschiveze. Sunt Yang Zhi. văzându-şi de drum. — Nu mi-ai plătit! ţipă femeia după el. gata de luptă. „Sfârşesc cu primul. Cap de Leopard. trântindu-l la pământ. dar am pierdut toţi banii şi n-am mai avut cum să mă înapoiez acasă. urmărindu-l cu o bâtă. Dar bărbatul cu pieptul dezgolit îşi roti bâta. Fiara Tuciurie! — Eşti chiar căpitanul guvernatorului din Capitala de Miazănoapte? — De unde mă ştii? Bărbatul aruncă bâta şi căzu în genunchi înaintea lui. — Îţi plătesc la întoarcere. ştiu să dezghioc carnea de pe oase. Fiara Tuciurie îl pocni. Femeia prinse să se văicărească. în Shandong. hotărî. Ea fierse orez şi fripse carnea. să fac negustorie în folosul său. Se uită iarăşi înapoi şi constată că flăcăul se înarmase şi el cu o furcă şi se apropia în fugă. apoi se ridică. De aceea mi se zice Cuţitarul. însoţit de încă vreo trei ţărani. îşi luă halebarda şi ieşi pe poartă. îşi zise şi se opri locului. — Nemernicul de mine sunt de fel din capitală şi am fost unul dintre învăţăceii instructorului Lhi Chong. strigând: — Nimeni nu mişcă! Care ţi-e numele. Am venit. cu ciomegele în mână. — Cine eşti? întrebă. iar numele personal Zheng. Cinstitul. aruncându-se unul asupra altuia. Fiara Tuciurie n-o băgă în seamă. netrebnicul de mine. Mă pricep să tai animale. Ridică halebarda. voinicule cu halebardă? — Eu unul nu-mi schimb numele nici la drum şi nici când stau locului.Femeia îi strigă unui flăcău să toarne de băut. zise el şi porni mai departe. să jupoi pielea şi să scot măruntaiele. el sări în afara cercului luptei. repezindu-se înainte. punându-le în faţa drumeţului. Un bogătaş mi-a încredinţat cinci mii de şiraguri de bani şi m-a trimis aici. Dar flăcăul ieşi în grabă şi-l prinse de mâneca hainei. — Am ochi. „Netotul ăsta şi-o caută cu lumânarea. dar n-am recunoscut Muntele Tai! Fiara Tuciurie îl ajută să se ridice. Atunci mi-am luat de 265 . — Unde fugi. Deocamdată îţi rămân dator. când brusc. flăcăul şi sătenii erau gata să-i sară în ajutor. Fiara Tuciurie mâncă. Mă trag din neam de măcelari. dacă şi-a pus în gând să se ţină scai după mine”.

Din pricina asta mă frământ şi nu prea ştiu încotro s-o apuc. pe care este un templu binecunoscut. Aşa l-am cunoscut pe instructorul tău. apoi îşi chemă soacra şi nevasta să-l salute pe Fiara Tuciurie şi să-i pună din nou masa. Şi-a lăsat părul să-i crească şi călugării care au rămas cu el i-au urmat pilda. — Atunci. căpitane. — Unde aţi vrea să vă duceţi? — Mă gândesc să mă ascund prin Smârcurile Muntelui Liang. — Mi s-a spus.nevastă o fată din satul ăsta. Dar nu departe de aici se află un alt munte zis Doi Dragoni. să vă odihniţi. stareţul. — Aşa este. împreună cu Cao. înfierat ca un criminal. instructorul meu a fost silit să înghită destule de pe urma răutăţii lui. răspunse el. Flăcăul cu furca în mână îmi este cumnat. căpitane. Cărturarul în Straie Albe a văzut că suntem la fel de îndemânatici şi a încercat să ne oprească pe amândoi în fortăreaţa de pe munte. dar eu am preferat să-mi urmez viaţa dinainte. instructorul tău. de-a fir-a-păr. Simţeam că n-o să înving. Mai înainte. încrucişându-mi braţul cu al vostru. Femeia care v-a făcut mâncare e nevastă-mea. nu ştiu dacă mă mai vor ei. ţinând cu tot dinadinsul să rămân. În toiul ospăţului. Am trecut o dată pe acolo şi m-am luptat cu el. — Bunătatea ta mă mişcă peste măsură. Templul e în aşa fel ridicat. Acesta îşi rugă oaspetele să stea jos. Capul lor. căpitane? Fiara Tuciurie povesti ce i se întâmplase. am descoperit că unele mişcări erau la fel cu cele ale lui Cap de Leopard. dar nu eram sigur dacă vorba e adevărată. Cinstitul întrebă: — Ce vă aduce pe la noi. la început. numit Perla Preţioasă. Poftiţi la mine acasă. Cărturarul a tot stăruit pe lângă mine. Muntele şi templul ţin de prefectura Qingzhou. ca nu cumva să fiu dibuit de urmăritorii mei. Fiara Tuciurie se întoarse la cârciumă. aş zice să rămâneţi câteva zile în casa mea şi o să ne sfătuim ce avem de făcut. se numeşte Deng Dragonul. Acum se află la Smârcurile Muntelui Liang. zis şi Tigrul cu Ochii 266 . Nu voi sta însă mult. să-l caut pe Cap de Leopard. Umilul de mine am auzit şi eu lumea vorbind că acest Cărturar în Straie Albe are o inimă josnică şi că nu lasă oamenii să trăiască în tihnă. aşadar. Instructorul tău a suferit acuzaţii serioase din pricina comandantului Gao şi a luat calea munţilor. Se spune că. — Eşti dintre învăţăceii lui. Cinstitul. Stareţul de acum a încheiat-o cu credinţa. că doar un singur drum duce la el. Sunt cu toţii patru-cinci sute de oameni şi se ţin numai de jafuri. Acum.

gândi. care mai de care să-i smulgă celuilalt perla78. Atacurile erau periculoase. plini de ură. — De unde eşti de fel. ci îşi învârti toiagul. fără să clipească. Vroia la templu adăpost să ceară. înspăimântători cu trupurile lor înalte şi puternice înfruntând furtuna. îi apăru în faţă un munte înalt. pregătite să cadă sub 78 Simbol al forţei. „Chelul ăsta e necuviincios. apoi împrumută de la gazdă bani de drum şi. Ce mă opreşte să mă alătur lor? Îşi petrecu o noapte în casa lui Cao. răcnind ca tunetul. „După vorbă. şuierând ca viscolul. stătea la rădăcina unui copac. Toiagul se ridica ameninţător precum coada tigrului sau ghearele dragonului. „Dorm în pădurea de la poalele muntelui. şi o să urc mâine”. 267 . cerul şi pământul se cutremurau. râvnind aceeaşi pradă. Dacă tot aveţi de gând să vă luaţi lumea în cap.de Aur. se îndreptă spre muntele Doi Dragoni. Era gol puşcă. tatuat pe spate. Dar până să pătrundă-acolo. cu halebarda în mână. doi tigri încăieraţi pentru aceeaşi pradă. sărind la bătaie. cioară? strigă. Doi dragorii înfruntându-se care mai de care să-i smulgă celuilalt perla77. Merse toată ziua. bravi. înlemni. ori asemenea ghearelor viclene ale tigrului. îşi ţineau respiraţia şi săgetau cu privirea. Un călugăr gras. întocmai ca o coamă de dragon. pare să fie ca şi mine. Doi dragoni înfruntându-se. Călugărul îl zări şi el şi sări în picioare. norii se răsuceau ca un vârtej în văzduhul negru: înrăiţi. ciocnirile bruşte. înspăimântători cu inimile lor dure şi crude. Ia să intru în vorbă cu el”. — De unde vii. de ce nu v -aţi duce la ei? — Chiar aşa. Spre seară. părinte? întrebă. doi tigri încăieraţi. o să-mi vărs mânia asupra lui!” Ridică halebarda şi-i ieşi în întâmpinare. după ce îşi luă rămas bun. punând mâna pe toiag. aspru Se poticni-n pădure de-un sihastru. halebarda zbura unduindu-se în aer. să se răcorească. Călugărul nu răspunse. Într-adevăr: Nimic nu-i rămăsese din comoară. îşi zise. îşi zise Fiara Tuciurie. Dar cum pătrunse mai adânc în pădure. din partea de apus a trecătorii. puterii şi triumfului.

am dat foc la clădirile din grădina cu zarzavat. şi astfel i-am salvat viaţa. Dar înainte de a pleca. omule cu chipul negru? tună călugărul. râzând. frate mai mare.tăişul cuţitului. „Ce fel de călugăr o mai fi şi asta? îşi zise Fiara Tuciurie. numai că eu am fugit la timp. E un luptător înnăscut! Şi cât e de pregătit! Abia i-am făcut faţă!” — De unde eşti. — Sunt Yang Zhi. călugărul făcu o fentă şi ieşi afară din cercul luptei. au mărturisit: „Tocmai când aveam de gând să-i luăm viaţa surghiunitului. Doi dragoni înfruntându-se care mai de care să-i smulgă celuilalt perla. prin lumea cavalerilor dreptăţii. Călugărul Tatuat. Se opriră amândoi. fiare sălbatice fugărindu-se şi băgând în sperieţi până şi spiritul muntelui. Călugărul la însoţit până la Cangzhou şi noi n-am mai avut ce-i face”. Cap de Leopard. şi-a trimis şi oamenii să mă înhaţe. în Pădurea Porcilor Mistreţi. sub comanda bătrânului general Zhong. M-am călugărit fiindcă am omorât un om din trei lovituri de pumn. căpitan din Capitala de Miazănoapte. După patruzeci-cincizeci de încleştări. Fiind tatuat pe spate. tot nu se alese învingătorul de învins. fiind înştiinţat de nişte pierde vară de prin partea locului. oftă Lu Profunzime. mi se spune Lu Profunzime. La un moment dat. Dar la întoarcere. Multe fapte de bravură se spun despre tine. i-am condus eu însumi pe Cap de Leopard până la Cangzhou. De atunci am hoinărit în stânga şi-n dreapta. Dar te credeam aşezat la Templul Chipul Patriei. În vremea când răspundeam de grădina de zarzavaturi. — Aş putea îndrăzni să-l întreb pe fratele călugăr cine este? De unde ştii că am vrut să-mi vând sabia? — Eu am fost ofiţer la Yenan. cei doi gardieni care îl escortaseră pe condamnat. — Stai! răcni el. — Suntem din aceeaşi parte de lume. de la Templul Chipul Patriei. Ce cauţi aici? — Greu de spus în câteva cuvinte. doi tigri încăieraţi râvnind aceeaşi pradă. comandantul Gao Curtenitorul a vrut să-l piardă pe Lin Ghong. în vreme ce perlele ochilor le scăpărau culori. Cum nu puteam să stau cu mâinile în sân în faţa nedreptăţii. — Cel care a vrut să-şi vândă sabia şi l-a ucis pe netrebnicul de Liu Al Doilea? — Nu vezi că m-au şi însemnat pe obraz? — Uite unde ne-a fost dat să ne-ntâlnim! se bucură călugărul. clătinând palatul Stăpânei apelor. acesta a fost salvat de Profunzime. La răscrucea din 268 . Banditul de Gao Curtenitorul a prins ură mare pe mine şi i-a spus stareţului să mă alunge. Ba.

ca să nu mai zic de voi doi. numai că nu ştiu dacă îl veţi încuviinţa. — Cum l-am putea face pe Dragon să coboare? întrebă el când sfârşi. Am venit într-un suflet să mă alătur lui Deng Dragonul şi oamenilor lui. Yang Zhi. Furca Nopţii. se arătă încântat. — Umila mea persoană are un plan. netrebnicul că nu-mi poate ţine piept. chiar şi o armată de zece mii de oameni nar fi în stare să ajungă sus la el. şi atât. s-a înfricoşat şi mi-a turnat ceva pe gât. Amândoi sunt buni şi drepţi. Altă cale să ajungi sus nu se află. M-am bătut cu el şi. Noroc că bărbatul ei s-a întors acasă înainte ca eu să crăp. Fiara Tuciurie. L-am înjurat. aşa m-a readus la viaţă. pe drumul spre munte. să-l înjunghii. sări Fiara Tuciurie. asmuţindu-l să vină jos. l-au luat şi l-au dus sus pe munte. au tăbărât cu grămada oamenii lui. Fiara Tuciurie îşi depănă şi el povestea vieţii sale. dar ticălosul n-a vrut să mă primească. — Îl ascultăm cu dragă inimă. Lui i se zice Zhang Qing. ce altceva aş mai fi putut să fac? — De vreme ce locul e aşa grozav. m-a lăsat aici. când să termin cu el. simţind. — Mai întâi să vedem cum am putea urca. M-am răţoit la puţoiul ăla l-am blestemat. Cao Cinstitul le întinse o masă îmbelşugată după care le spuse: — Dacă şi-a blocat trecerile. Pe urmă ai sosit tu. — Când m-am dus la puţoiul ăla. răsturnându-l la pământ şi. de izbelişte. care se rânduiesc. L-am lovit în pântec. dar nici gând să coboare. Atunci au blocat trecerile.Mengzhou. Grădinarul. de ce nu ne-am prinde amândoi să punem mâna pe el? zise Fiară Tuciurie. Şi fiindcă n-a vrut să mă primească în templu ne-am luat la luptă. spuse Cao Cinstitul. spuse călugărul. o hangiţă mi-a dat să beau alcool otrăvit şi era cât pe ce să-mi curme viaţa. Aşa şi făcură. Hangiţa şi omul ei sunt renumiţi printre viteji. mi-a ieşit înainte în afara porţilor. iar ei Sun A Doua. a blocat cele trei treceri mari. După patru-cinci zile de şedere la ei. I-am spus cine sunt şi omul m-a ţinut la el o vreme şi ne-am legat fraţi de cruce. Se înclinară unul în faţa altuia şi se aşezară unul lângă altul să-şi petreacă noaptea acolo. 269 . Când a văzut cât de voinic eram şi că mai aveam pe deasupra şi toiagul ăsta monahal şi cuţitul meu nemaipomenit. Altfel nu facem nimic! rosti Lu Profunzime. nicidecum prin forţă. Numai prin iscusinţă se poate pătrunde în cuibul lor. am auzit că m-aş putea adăposti aici. Haidem înapoi la Cao. la templul de pe munte. frate mai mare. să ne sfătuim cu el.

A doua zi se sculară la al cincilea geneg şi mâncară pe săturate. doi tâlhari mai răsăriţi se iviră la porţi. părintele o să izbutească destul de uşor să întindă frânghia din ochiurile slabe pe care i le-am făcut. Curând. fugiră să-l înştiinţeze pe stareţ. Lu Profunzime îşi lăsă bagajele la cârciumă. însoţiţi de cumnatul lui Cao şi de încă vreo şase ţărani. Călugărul ăsta a băut până s-a făcut criţă. l-am legat fedeleş şi l-am adus aici. în faţa lui Deng Dragonul. porniră toţi trei la drum. apoi îşi pregătiră merinde de drum. fireşte. Ţin o prăpădită de cârciumă. Pe lumină. Pe la amiaza mare ajunseră în pădure. Oamenii templului îi zăriră apropiindu-se şi când dădură cu ochii de călugărul. pasămite noduri. Terminaţi cu el. Grăsanul ăsta a venit să bea. Doi ţărani. Cum era beat-mort. nodurile erau simple ochiuri. l-am auzit spunând. Ceilalţi erau înarmaţi cu bâte şi îi încadrau. spuseră ei şi plecară să-i raporteze Dragonului. iar mie nu-mi va rămâne altceva decât să-i întind toiagul. căpitane. să te îmbraci ca un ţăran din partea locului. Eu o să iau în păstrare toiagul monahal. şi va ieşi din legături. bucuroşi nevoie mare. Cumnatul meu şi vreo şase ţărani or să vină cu noi până-n pădurea de la poalele muntelui. Sunt sigur că ticăloşii ne vor conduce cu ei sus pe munte. în mână avea halebarda. în semn de supuşenie şi cu nădejdea că ne va feri satul de orice stricăciune. Fiara Tuciurie îşi pusese pe el o bluză de pânză peticită şi o pălărie de soare. L-am auzit mormăind că se duce să-şi ia oamenii. Acolo. legat fedeleş. dar n-a plătit un ban. Cao ducea toiagul monahal. sticle cu var fierbinte şi catapulte. apărată cu arcuri. să vă atace templul. Aşteptaţi puţin. Petrecură până se lăsă noaptea.— Dumneata. vorbi Cao. Cioroiul n-o să aibă cum să vă mai scape. Acolo îl legăm pe călugăr şi de lucrul asta mă voi ocupa chiar eu. aduc o mie şi ceva de oameni şi o să rad de pe faţa pământului şi templul şi satul tău!” I-am mai dat să bea până l-am îmbătat bine. Pe urmă am să le vorbesc astfel celor de pe munte: „Suntem de la crâşma din satul vecin. dar a turnat atât în el că s-a îmbătat zdravăn şi pe deasupra. — Prea bine! încuviinţară cei doi. Ajunseră la prima trecătoare. pe urmă l-am legat pe ticălos şi l-am cărat până aici. îl legară pe călugăr dar. întrebând: — De unde sunteţi? Ce căutaţi aici? Pe călugărul ăsta unde l-aţi prins? — Nemernicul de mine sunt din satul din vale. făcând numai nişte noduri slabe. n-a vrut să-mi plătească… „Mă duc la Smârcurile Muntelui Liang. Cum vi se pare? — Minunat! Minunat! răspunseră într-un glas cei doi. să-l dăruiesc marelui rege. să-l dăm în dar marelui rege”. 270 . iar ceilalţi n-or să îndrăznească să nu vi se supună.

Deng Dragonul încercă să fugă. Pătrunseră în sala mare a templului. ameninţători. — Nu te mişca. O să-i scot inima şi ficaţii şi o să i le mănânc la un ospăţ pe cinste. Aceştia luară aminte la locuri. puţoiule! urlă Profunzime. Ei. săgeţi ascuţite. şi nenumărate suliţe. îl ocăriră ei pe călugăr. De o parte şi de alta vegheau bărbaţi înarmaţi cu suliţe şi bâte. Căpetenia bandiţilor se aşeză în jilţ. ca o pădure de bambuşi. Cao şi ai lui îl împinseră pe călugăr până la picioarele piedestalului. Cei doi ţărani traseră de capetele funiei cu care îl înfăşuraseră pe călugăr şi nodurile false se desfăcură unul după altul. le porunci el. Alaltăieri m-ai lovit. îşi va afla sfârşitul! 271 . În curtea templului se pătrundea printr-o poartă triplă. — Ticălosule! Măgar pleşuv! strigă la el căpetenia. — Măgar pleşuv. ai să vezi ce-o să păţeşti pentru rana pe care i-ai făcut-o căpeteniei noastre! Bucăţi te facem. holbându-se la el. În faţa intrării în clădire erau postaţi şase-şapte tâlhari. ticălosule! Lu Profunzime nu le răspunse. catapulte. Trecură de cele trei porţi şi ajunseră la templu. Statuia lui Buddha fusese dată jos de pe piedestal şi în locul ei trona un jilţ acoperit cu o blană de tigru. Oamenii îndepliniră întocmai porunca. Lu Profunzime îşi luă toiagul din mâna lui Cao şi îl învârti aşa cum se roteşte un pâlc de nori în văzduh. Fiara Tuciurie doborâse trei sau cinci dintre luptătorii aflaţi de faţă. Templul era înconjurat de piscuri înalte şi numai o singură cale îngustă urca şerpuind până la el. sprijinit de doi dintre căpitanii săi. astăzi ai să vezi cine sunt eu şi ce pot face. să-mi potolesc cât de cât ura ce clocoteşte în mine. Peste puţin. bine.— Aduceţi-l la mine. Merseră şi deschiseră porţile ce acopereau trecătoarea. apărate de buşteni groşi. poftindu-i pe vizitatori înăuntru. Cârciumarul Cao ridică şi el bâta. iar ceilalţi ţărani păşiră în faţă. trântindu-mă la pământ. Cine nu se supune. Erau într-adevăr greu de cucerit. înveselindu-se dintr-o dată. dar toiagul monahal se abătu fulgerător peste creştetul lui despicându-i capul în două şi făcând fărâme şi jilţul. Fiara Tuciurie azvârli cât colo pălăria şi îşi îndreptă halebarda în poziţie de luptă. Cele trei treceri erau închise cu porţi mari şi grele. arcuri de toate mărimile. iar umflătura pe care mi-ai pricinuit-o e încă neagră şi n-a dat înapoi. În timpul acesta. intră Deng Dragonul. — Predaţi-vă! strigă Cao Cinstitul. Locul de aici era neted ca o oglindă şi înconjurat de un gard zdravăn de lemn.

Îmi pare rău pentru fiecare dintre voi. Măreţul. înaintea vitejilor. Aceia aşteptau acolo cu nişte roabe. până ce au intrat în Capitala de Miazănoapte.Îngroziţi de moarte. Ei l-au vestit pe un alt om de-al lor. odihnindu-se numai nopţile. de venirea noastră. Până şi dragonul se recunoscu supus. Cine s-ar fi gândit că sub chipul de fiară e o inimă mare. îi căină guvernatorul Liang. deghizaţi în negustori de curmale. Excelenţa Voastră! răspunseră ei. Fiara Tuciurie. Nu vom mai povesti cum au stăpânit cei doi fortăreaţa de pe muntele Doi Dragoni. şi acolo li se dădură foc. ducând pe umeri o cobiliţă de care 272 . spirit puternic al cerului. O dată toate acestea terminate. Ci ne vom întoarce la bătrânul intendent şi la oştenii care au făcut parte din convoiul plecat cu darurile pentru ziua de naştere a înaltului mandarin din Capitala Răsăriteană. ca să ne mai răcorim. la picioarele stăpânului lor. Cei ce erau cu mintea luminată i se alăturară lui Profunzime şi-l ajutară din toată inima. Totul fusese pus la cale dinainte. din care pricină am făcut un popas într-o pădurice. cuceritorii făcură inventarul tuturor bunurilor care se aflau în templu. iar tigrul se aşeză el însuşi cu botul pe labe. s-au dus de-a dreptul în salonul central şi au căzut cu faţa la pământ. nemaiavând nimic de-a face cu bunătatea mincinoasă şi reculegerea prefăcută. pe o vreme cu o zăpuşeală de neîndurat. şi acela a urcat dealul. Despre ei nu vom mai vorbi. Cine-ar fi crezut că Fiara Tuciurie era vorbit cu încă şapte tâlhari. am atins dealul Lutul galben. După aceea. ascunşi după pini. De acum oamenii împărtăşeau aceeaşi voinţă adevărată. jurându-le credinţă. Aceştia au mărşăluit zi după zi. Lu Profunzime şi Yang Zhi. Cao Cinstitul şi ceilalţi ţărani îşi luară rămas bun şi se înapoiară la casele lor. se puseră pe ospăţ. Tâlharii li se închinară din nou. cu supuşenie. împreună cu cele câteva căpetenii veniră şi se închinară. Pe dată. trufaşul templu budist cu sălile pentru meditaţie s-a preschimbat în fortăreaţa haiducilor. s-a pus pe cioplit bâte şi pe bătutul săbiilor pentru a apăra tabăra. Apoi întrebă: Unde este căpitanul Yang Zhi? — Nu ne vine nici să amintim de el. Călugărul Tatuat. cei patru sau şase sute de tâlhari din templu. deveniţi stăpânii templului preschimbat în fortăreaţă. leşul Dragonului şi cadavrele celorlalţi slujitori omorâţi fură târâte în spatele muntelui. De cum au ajuns la palatul guvernatorului. Omul acesta este un bandit plin de cutezanţă şi care a dat cu totul uitării bunătatea pe care i-aţi arătat-o! La vreo săptămână după plecare. mărturisindu-şi vina. astfel haiducii an devenit stăpânii pădurilor. plină de cinste şi omenie. — Aţi îndurat multe la drum. primind felicitările tuturor.

Aflându-i conţinutul. să ajute la prinderea răufăcătorilor. Acum câteva zile am primit o notă din partea 273 . înfricoşat de-a binelea. Vom arăta numai că acela care s-a dus în Capitala Răsăriteană s-a înfăţişat primuluiministru şi i-a înmânat cartea de la ginerele lui. Acum iarăşi s-au făcut nevăzuţi. „Trebuie să fie vorba tot de darurile pentru ziua lui de naştere!” se gândi el. când păzitorul porţii îl anunţă: — Un slujbaş al Înălţimii Sale primul-ministru din capitală aşteaptă să-l primiţi. mărşăluind zi şi noapte. să ne înfăţişăm. atunci căpetenia noastră şi cei şapte tâlhari de drumul mare ne-au luat toate lucrurile de preţ. le-au încărcat în roabe şi duşi au fost. Era tocmai cuprins de o mare melancolie. Până acum n-am dat de nicio urmă. Guvernatorul Liang îşi chemă numaidecât secretarul să redacteze o scrisoare care să fie dusă în mare grabă la Jizhou. ca acesta să ştie de cele întâmplate. Ordonă prefectului să-i prindă numaidecât pe tâlhari şi să-i raporteze de îndată. Atât au aşteptat ei că ne-au şi legat pe toţi. mâniat peste măsură. Excelenţă. Noi am depus o plângere la prefectura din partea locului şi i-am lăsat acolo pe cei doi slujitori ai intendentului. izbucni guvernatorul. Se grăbi spre sala de judecată. Ne-am grăbit. Despre drumul mesagerilor nu vom povesti amănunţit. — Câtă îndrăzneală pe tâlharii aceştia! răbufni el. Cum se poate una ca asta? Porunci să se întocmească pe loc un document şi trimise un slujbaş din subordinea lui să-l ducă rapid în Jizhou. îl zdrobesc fără milă. Am cumpărat băutură ca să ne mai răcorim şi deodată ne-a toropit somnul. îl primi pe mesagerul acela şi îi spuse: — În legătură cu chestiunea aceasta. fără răgaz. — Un bandit. cu daruri cu tot.erau agăţate două găleţi cu alcool. Eu l-am făcut om şi el a răspuns prin fărădelege bunătăţii mele! Dacă pun mâna pe el. Spune că are un document urgent. vouă şi să vă raportăm cele întâmplate. înaltul mandarin s-a înspăimântat. Anul trecut au pus mâna pe darurile pe care mi le trimisese ginerele meu şi nu le-am dat de urmă nici până astăzi. Se spune că prefectul primise deja scrisoarea guvernatorului Liang şi cu fiecare zi care trecea îşi dădea tot mai bine seama că nu va izbuti să facă nimic. fiindcă în găleata aia fusese turnată o otravă ciudată. care nu degeaba fusese surghiunit. măruntul mandarin aici de faţă a pus oameni să cerceteze cazul imediat ce s-a înaintat plângerea. prefectului şi o alta pentru socrul lui.

Excelenţă. dar nu ai lucrat cu sârg şi o să atragi asupra mea nenorocirea. El mi-a încredinţat acum mie această misiune tocmai pentru a fi sigur de reuşită. îl salută şi apoi rămase în picioare plin de respect. — Umila mea persoană este foarte apropiată de primul-ministru. 79 Insule în Marea Galbenă. — Tu te-ai ocupat de jaful de pe dealul Lutul Galben? — Da. mă va destitui şi mă va surghiuni în insulele Poarta Nisipoasă. Dar înainte de a cădea eu. unde erau trimişi demnitari căzuţi in dizgraţie. cu ordin precis de a da de capătul lucrurilor şi de a aresta orice bănuit. — Prostii! „Când superiorii nu sunt aspri. Înainte de a pleca. Excelenţă. A stabilit un termen de zece zile pentru prinderea acestora şi pentru trimiterea lor în Capitala Răsăriteană. De când am primit acest ordin. Dacă în decurs de zece zile nu se va rezolva acest lucru. primul-ministru mi-a trimis ordin că.Excelenţei Sale guvernatorul Liang şi mi-am trimis din nou oamenii. Prefectul parcurse documentul şi se alarmă şi mai tare. Dacă voi avea un cât de mic semn. n-am închis ochii zi şi noapte. — Cine eşti? întrebă prefectul. lăsând gol locul pentru numele garnizoanei. Îmi va veni şi mie greu să mă întorc în capitală. isteţi şi iuţi de mână. Adevărul este că suntem neputincioşi în faţa acestui caz. acolo unde nici măcar raţele sălbatice n-au cum s-ajungă! Prefectul ordonă să fie chemat meşterul în tatuaje şi acestuia îi porunci să scrie pe faţa inspectorului He Tao: „Surghiunit în garnizoana…”. acest mandarin mărunt se va prezenta personal în faţa Înălţimii Sale. pe vânzătorul de alcool şi pe ofiţerul fugar Yang Zhi. Acesta se înfăţişă îndată. şi cu toate că i-am bătut şi le-am adus fel şi fel de învinuiri. Să nu credeţi că nu am lucrat cu sârg. — Umilul de mine sunt He Tao. De nu mă credeţi. 274 . Fiara Tuciurie. fiindcă nu ştiu ce mă aşteaptă. mă tem că veţi fi surghiunit în insulele Poarta Nisipoasă79. dacă în zece zile nu-i prind pe vinovaţi. cei de jos se lasă pe tânjeală!” Eu sunt cărturar cu rangul jinshi şi nu mi-a fost uşor să mă ridic până aici! Astăzi. mai marele peste secţia a treia. vă rog să citiţi acest document. mi-a ordonat să rămân aici până când Excelenţa Voastră îi veţi prinde pe cei şapte negustori de curmale. Am trimis în cercetare cei mai buni oameni. Eşti ofiţer însărcinat cu prinderea bandiţilor. n-am dat până acum de nicio urmă. vorbi slujbaşul. dar până în clipa de faţă ei n-au prins niciun tâlhar. Imediat îl chemă la el pe mai-marele ofiţerilor însărcinaţi cu prinderea bandiţilor. am să te trimit pe tine în cea mai îndepărtată garnizoană.

Dacă nu pui mâna pe tâlhari. Doar nu suntem iarbă sau pomi nesimţitori. Cu tâlharii nu poţi reuşi nimic. dar la asemenea vorbe se înfurie încă o dată pe atât. — Tu nu ştii despre ce e vorba. Ar trebui să vă fie milă de mine. He Qing. rosti He Tao. ori din larga câmpie şi după ce au înhăţat comoara s-au pus la adăpost în cine ştie ce cetate din inima munţilor. ori de undeva din străfundul munţilor. răspunse. — Vai de mine! Ce-o să ne facem? se văicări ea. După ce băgă calul în grajd. încălecă şi se duse acasă. La început. Pieptul clocotind tot de gânduri amare. să se sfătuiască. — Cum credeţi că nu ne dăm seama? răspunseră ei. Oamenii se uitau muţi unii la alţii. veni la ei în vizită.— He Tao! strigă. iar azi. om paşnic tragi numai ponoase. După ce primi porunca. În vremea aceasta. mai mult ca să se uşureze. când am dat peste acest caz greu. bărbate? îl întrebă nevasta într-un târziu. fratele mai mic al lui He Tao. 275 . Îi părăsi fără o vorbă. n-am avea altceva de făcut decât să ne uităm la ei de departe. Numai că negustorii aceia trebuie să fi fost bandiţi veniţi din alt ţinut. nimeni nu scoate un cuvânt. rumegându-şi gândurile! Sprâncenele ridicate a-ntrebare. Cum să punem mâna pe ei? Chiar dacă am şti unde se află. Acolo chemă la el mai mulţi oameni din subordinea sa şi-i duse într-o cameră tainică. He Tao se retrase în cabinetul lui. azi. nu vei scăpa de cea mai gravă dintre învinuiri! Pielea feţei arsă de fier înroşit. ca nişte gâşte sălbatice răpuse de săgeată ori ca peştele prins în cârligul undiţei. Cum să-i cadă peştele mare în plasă? Pe cine să-ntrebe de broasca ţestoasă? — De ce eşti aşa necăjit. Inima se-ascunde-n gânduri roase. Tu. măcar acum că mă vedeţi înfierat pe faţă. He Tao se arătă supărat pe ei numai pe jumătate. şi-i povesti şi ei ce se întâmplase. se retrase într -o cameră de unul singur. — Eu vă plătesc pe toţi.

Unde s-a întâmplat asta? — Pe dealul Lutul Galben. zise ea. — El câştigă bine. o să aibă de suferit din greu. În bucătărie. — Vino la bucătărie. când chimirul îi e doldora şi cămara îi e plină de orez? Ce anume îl face să sufere? — N-ai auzit de un jaf care s-a petrecut pe dealul Lutul Galben? Nişte negustori de curmale au prădat convoiul cu darurile pentru ziua de naştere a primului-ministru Cai. Acum la prefectură a venit ordin precis: în timp de zece zile să fie prinşi bandiţii şi să fie trimişi în capitală. — Fratele meu e din cale afară de rău! vorbi el. deci. îl linişti ea. cumnate. N-oi fi eu prea bun. Bietul de el e plin de năduf. Dacă nu va reuşi ce i s-a ordonat. cu fierul roşu: „Surghiunit în garnizoana…”? Doar că n-au pus şi locul. — Parcă mi-a trecut mie pe la ureche ceva despre jefuirea darurilor trimise primului-ministru. Fratele meu dă mereu mese îmbelşugate pentru alţii. femeia îi aşeză masa şi-i încălzi băutură.— Tu ce mai vrei? îl luă He Tao la întrebări. cumnate! Păi nu ţi-am spus că nişte negustori de curmale. îi e ruşine cu mine? — Nu-i vorba de aşa ceva. Dar el nu ştie decât de cercetările lui şi nu le poate lăsa măcar o clipă încolo. He Qing se luă după ea. Spune şi tu. nu mi-ar fi fost greu să-i dau câteva informaţii. cumnată. 276 . Acum se află la ananghie şi toţi îi spun că n-are de unde să-i ia pe tâlhari. zâmbind. la băutură îi stă lui inima? Din pricina asta te-am chemat să mănânci şi să bei aici. Dacă mi-ar fi vorbit şi mie. zise Ho Qing. — Ce fel de oameni au făcut-o? — Doar nu te-ai îmbătat. vreo şapte la număr? — Asta era. n-ai de ce să-l judeci aşa aspru. Nu eşti prin cârciumi. fratele tău o să fie surghiunit într-o garnizoană de la capătul pământului. Cum e rănit de moarte. însă îi sunt frate. dar de unde să-i ia? — Nu-ţi face griji. are bani şi atâtea bogăţii. Ce are. Inima lui e rănită de moarte. cumnate. la jocurile de noroc? Ce cauţi aici? Soţia lui He Tao îi făcu semn cumnatului ei să tacă. ca să bea şi cu mine un pahar. şi mi-ar fi întins acolo câteva şiraguri. Am ceva să-ţi spun. N-ai văzut că au scris deja pe faţa lui. numai pe frăţiorul său nu-l bagă în seamă. turnându-i de mai multe ori în pahar. Dacă nu îi cad în mână tâlharii. Atunci ce mai aşteaptă fratele ăsta al meu? De ce nu cercetează cine anume erau aceia şi nu trimite să-i aresteze? — Bine zici.

Înţelegând că în spatele acestor cuvinte se ascunde un gând. — Nu ştiu nimic. cumnate? — Aştept până când fratele meu o să ajungă pe marginea prăpastiei şi atunci o să sar să-l salvez. 277 . îţi garantez că n-o să duci lipsă de aur şi argint şi nici de mătăsuri scumpe. frate bun! — Dar tu ai atâţia oameni cu ochiul ager şi mâna sprintenă. cumnate. ia lingoul acesta. Aceasta e o treabă cât cerul de mare. Gândeşte-te la cât bine ţi-am făcut şi nu lua în seamă câte-o situaţie în care m-oi fi purtat mai rău. He Qing se ridică să plece. Spune-mi încotro au luat-o bandiţii şi am să te răsplătesc cum trebuie! Ajută-mă să ies din impasul ăsta! — Parcă aş putea să ştiu eu mai multe decât tine! — Nu mă mai perpeli! Gândeşte-te că suntem născuţi de aceeaşi mamă. He Tao scoase în grabă zece liang de argint şi-i puse pe masă: — Frăţioare. de ce nu mă scapi. Atunci fratele tău mai mic o să-şi dea puţin osteneala şi o să ţi-i pună în palmă pe bandiţii ăştia mărunţi. Glumeam şi eu cu cumnata. — Nu te pripi. Primul-ministru a poruncit să fie prinşi degrabă răufăcătorii. spuse.— Chiar eşti în stare să-l pui pe drumul cel bun. Nu-i lăsa doar pe alţii să fie bravi. — Dacă ştii încotro s-au îndreptat tâlharii. Arată-ţi dragostea de frate. Aşteaptă până când situaţia devine gravă. frăţioare? întrebă el. Cum de spui că ar fi nişte bandiţi mărunţi? — Cumnată. se amestecă femeia. În schimb. el a benchetuit şi sa veselit întotdeauna cu alţii. — Salvează-ţi fratele mai mare. măcar tu s-ar cuveni să ştii că din pricina jocurilor de noroc am fost de atâtea ori boscorodit de fratele meu. Salvează-mă. eu niciodată nu i-am răspuns. Cum aş fi eu în stare sămi salvez fratele cel mare? — Frate bun. surâzând. Cu aceste cuvinte. când îi vom prinde pe tâlhari. La sfârşit. nu-mi purta pică. Cumnata îi mai turnă două pahare şi se repezi dincolo să-i povestească soţului ce şi cum. Să nu fie ei în stare de fapte de ispravă? Şi să poată mai degrabă să te scoată din încurcătură fratele tău mai mic? — Nu mai pomeni de ei! Îndărătul vorbelor tale se ascunde ceva. Şi uite că astăzi poate şi frăţiorul cel mic să fie folositor cu ceva. Fie că m-a beştelit sau m-a bătut. He Tao îl chemă numaidecât pe fratele său.

— Nu te amesteca şi lasă lucrurile să meargă de la sine. De atunci. bine se zice că „la deznădejde îmbrăţişezi picioarele lui Buddha. — Argintul acesta face parte din răsplata oferită de prefect. Tu ia-ţi argintul de pe masă. Calm şi fără grabă. de veţi voi să ştiţi despre cine i-a vorbit He Qing fratelui său He Tao. iar la Smârcurile Muntelui Liang s-au strâns bărbaţi bravi. citiţi capitolul următor. în felul ăsta n-o să vorbesc. O voi face numai fiindcă tu şi cumnata mă rugaţi să vă ajut. He Qing înălţă două degete şi începu să vorbească. Cu totul o să fie trei sau cinci sute de şiraguri. Şi acum te întreb: încotro au fugit bandiţii ăştia? — Bandiţii ăştia? râse He Qing şi se plesni cu palma peste pulpă. aşa cum îţi zic eu. pe mine nu mă mituieşti. Ia-ţi argintul înapoi. Îi am aici.— Frate mai mare. în buzunar! — Cum poţi să spui că-i ai în buzunar? se sperie He Tao. frăţioare. La urma urmei. Nu-i respinge. ar însemna că-ţi forţez mâna. Nu-ţi cer decât să te porţi cu mine aşa cum se cuvine cu un frate şi o să-ţi spun totul. 278 . pe când altfel nu arzi nici măcar un fir de santal”. rosti He Qing. în judeţul Yuncheng s-a ridicat un mare şi puternic erou. Din contră. în stare să cutremure cerul. Dacă aş primi argintul. banii nu mă atrag. pe mine nu mă mituieşti.

Numai lămureşte-mă şi pe mine. cale de cincisprezece li. Se spune că He Tao îl tot îndemna pe fratele său să destăinuie ce ştia. Nici vorbă ca cu să te mituiesc. am pierdut iarăşi la joc şi am rămas fără un ban. adică: locul de unde vine. cu un prieten cartofor. aspru document. Am luat catastiful şi l-am întrebat: „Care este strălucitul vostru nume. Te întrebi poate de unde-l cunosc eu? Foarte simplu: o dată am tras la conacul lui. m-a scos pe poarta de miazănoapte a oraşului şi m-a dus aşa. Iar grosul vine la urmă. n-am să-ţi ascund nimic. Stelele şi demonii în oştiri i-adună. Regele Ceresc. direcţia încotro se duce. SONG FLUVIU ÎL AJUTĂ PE REGELE CERESC SĂ FUGĂ Nu cunosc oprelişti fraţii care se iubesc Abia la beţie îşi trădează simţăminte. Acum câteva zile. numele lui şi cu ce se ocupă. o dată pe lună. Şerpii speriaţi prin iarbă nu-i poţi lua în mână. — Argintul acesta este dăruit de prefect. din satul Malul Răsăritean. Pe căpetenia lor o ştiam. care jucase ca şi mine. drept răsplată. În satul ăsta se află un han pe care îl ţine familia Wang şi acolo să tot petreci cu jocuri de noroc. Şi tâlhari fără de număr iau la ei aminte. din judeţul Yuncheng. În frăţie dreaptă sunt cu cugetul curat. ai să vezi. Catastiful trebuie arătat căpeteniei satului. cum adică îi ai pe bandiţi în buzunar? Atunci He Qing scoase din chimir o hârtie împăturită şi zise: — Toţi bandiţii sunt scrişi aici. Stăpânul hanului din satul Fericirea Tihnită nu ştie carte şi de o jumătate de lună m -a pus pe mine să-i ţin registrul. O hârtie cu înscrisuri. călătorule?” Dar înainte ca el să apuce să deschidă 279 . au tras acolo să se odihnească şapte negustori de curmale. — Cum adică? — Frate mai mare. pe asta. Merg să-i prindă pe tâlhari de treabă alţi bandiţi. Unul. până într-un sat căruia i se spune Fericirea Tihnită.CAPITOLUL XVIII FRUMOSUL BĂRBOS ÎL TRAGE PE SFOARĂ PE TIGRUL ÎNARIPAT. Prefectura a dat ordin ca orice han să aibă un catastif în care să fie trecute toate datele despre orice om care trage acolo. era Chao Gai. În ziua a treia din luna a şasea.

însă nici ea nu scoase o vorbă. Ajunseră acolo la al cincilea geng. zise He Tao. He Qing povesti încă o dată ce ştia. Atunci o legară şi pe nevastă. unul cu pielea feţii foarte albă şi curată. să jucăm cărţi. Prefectul îi invită în spatele sălii de judecată şi le ceru amănunte. Hangiul mi-a spus: „Pe ăsta îl cheamă Bai Sheng. dar hangiul i-a dat bineţe. a răspuns omul. Pe hârtia asta am făcut o copie după foaia catastifului de la han. pământul. care fusese neted şi bătătorit. Şobolanul în Plină Zi zăcea în pat. Apoi îi traseră Şobolanului o glugă peste cap. ţipând la el: — Grozavă treabă ai făcut pe dealul Lutul Galben! Omul nu recunoscu nimic. unui bogătaş”. frate Bai?” „Am nişte oţet şi-l duc în sat. — Ai dat de vreun fir? întrebă prefectul. Hi Tao se bucură şi-l duse chiar atunci pe fratele său în faţa prefectului. Mai pe urmă mi-a fost dat să aud şi eu despre cele ce s-au întâmplat pe dealul Lutul Galben. se grăbiră spre Jizhou. e şi el mort după jocuri de noroc”. poliţaii dădură la iveală o boccea cu obiecte preţioase din aur şi argint. Şi m-am gândit dacă nu cumva Regele Ceresc nu era chiar unul dintre făptaşii jafului? E de-ajuns săl arestezi pe Bai Sheog. 280 . când cerul deja se luminase. Am scris aşa precum mi-a zis. anume îndată după cel de-al treilea geng80. iar stăpânul hanului m-a dus în sat. sub pat. luând cu ei şi nevasta şi prada descoperită. şi cu barba despicată în trei şuviţe s-a repezit şi mi-a răspuns: „Pe toţi ne cheamă Li. Ei îl luară pe sus pe hangiu să le fie călăuză până la casa Şobolanului în Plină Zi şi ajunseră acolo repede. Îi primi nevastă-sa. să nu mai poată vedea nimic şi. Eu nu-l cunoşteam. Şobolanul în Plină Zi. care se plânse că omul ei avea mare fierbinţeală şi că nu era în stare să asude. A doua zi. Răscoliră toată casa şi băgară de seamă că. — Am ceva veşti. ei au plecat. Şobolanul în Plină Zi. ca să dai de urma tuturor. când ajunseră la nici trei chi adâncime. Îl duseră pe arestat în 80 La miezul nopţii. Îl puseră pe hangiu să-l strige să deschidă uşa şi să aprindă lumina. Suntem din Haozhou şi ne ducem în Capitala Răsăriteană să vindem curmale”. Din groapa făcută. ne-am întâlnit cu unul care ducea pe umeri o cobiliţă cu două găleţi. dar eram cu inima îndoită. Îl legară bine. Eu am băgat la cap. era proaspăt răscolit. Faţa Şobolanului în Plină Zi era acoperită de o spuzeală roşie. „Unde-ai plecat. Şobolanul în Plină Zi se făcu negru la chip.gura. Îl smulseră din aşternuturi fără milă. unul dintre jandarmi scoase un strigăt. Săpară şi. Prefectul trimise pe loc opt oameni împreună cu He Tao şi Ho Qing în satul Fericirea Tihnită. La o răscruce.

He Tao îi luă cu el şi pe cei doi slujitori de la palatul guvernatorului Liang. dar când. foarte curând. — Ştii cumva care slujbaş e de serviciu? — Uite-l că vine. însă pe aceia eu nu-i cunosc. Şobolanul în Plină Zi. Însoţit doar de doi dintre ei. Clădirea publică era pustie. recunoscu: — Regele Ceresc este căpetenia. — Acum nu ne mai împiedică nimic să-i aflăm. Îl bătură zdravăn. De ce nu recunoşti. Prefectul emise de îndată un ordin prin care He Tao şi douăzeci de jandarmi trebuiau să plece spre Yuncheng. Porni la drum cu cea mai mare grijă. soţia lui fu pusă în lanţuri şi dusă la temniţa femeilor. Ajunse în Yuncheng noaptea şi primul lucru pe care-l făcu fu să-şi ascundă la un han oamenii cu care venise. Slujbaşii şi împricinaţii s-au dus să mănânce şi încă nu s-au întors. îi strânseră şi mai bine frânghiile şi-l întrebară cine a gândit şi a condus întreaga operaţie a jafului. zise slujitorul. Îl arestăm pe Chao Gai. de teamă ca nu cumva veştile despre însărcinările lui să i-o ia înainte. Magistratului de judeţ de acolo i se cerea să-şi dea tot sprijinul în arestarea imediată a Regelui Ceresc şi a celorlalţi şase bandiţi cu numele încă necunoscute. — Curtea şi-a încheiat şedinţa de dimineaţă. declară atunci prefectul. tâlharule? Spune iute numele celorlalţi şase şi nu te mai batem. Trecuse de ora şarpelui81 şi magistratul se retrăsese. pentru ca aceştia să recunoască bunurile jefuite. Cum arăta slujbaşul acela al magistraturii? 81 Si. se prezentă la Yamen. 281 . He Tao intră într-o ceainărie de peste drum şi se puse să aştepte. răspunse acesta. perioadă de timp cuprinsă între 9 şi 11 dimineaţa. Şobolanul în Plină Zi se strădui din răsputeri să se ţină tare. Şobolanul în Plină Zi o ţinu una şi bună că nu avusese niciun amestec în furt şi se arătă hotărât să moară decât să-i dea în vileag pe cei şapte. îl întrebă pe slujitorul localului de ce era atâta linişte în faţa magistraturii. îşi dădu seama că nu mai era în stare să îndure loviturile. — Ştim prea bine că Regele Ceresc din Yuncheng este capul bandiţilor. He Tao se uită spre clădire şi văzu un bărbat ieşind de acolo. Un butuc de douăzeci de jin fu fixat pe grumazul lui Bai. până ce pielea îi plesni şi sângele porni să-i curgă şuvoi din răni. Regele Ceresc. A venit la mine cu încă şase şi mi-a cerut să duc băutura. arătând spre stradă.sala de judecată. În timp ce sorbea o infuzie de ceai. şi prin el dăm fără nicio greutate şi de ceilalţi.

fie el om de seamă sau om de rând. Fusese al treilea la părinţi şi se născuse într-un sat din judeţ. Tatăl lui era în viaţă. mustaţa şi perciunii. dar reputaţia lui nu era mai prejos decât aceea a unui prinţ adevărat. cum sunt viermii de mătase aşezaţi de-a latul. dovedindu-se întotdeauna săritor 82 În China tradiţională. Voinţa îi era nemărginită. lăsând să-i curgă aurul din mâini. bogate. îşi cultivau pământul. rezolvându-le greutăţile. darul cel mai de preţ făcut cuiva era un sicriu şi aceasta nu numai pentru că se acorda o mare însemnătate pregătirii din vreme pentru trecerea în moarte. Dar la fel de mult îi plăcea să mânuiască armele şi chiar îşi însuşise mar multe feluri şi tactici de luptă. după felul cum era îmbrăcat. trăind din rodnicia ogorului şi a grădinii lor. de parcă n-ar fi fost altceva decât praf. pielea şi carnea bogăţie cerească. Fiind el negricios la chip şi scurt la trup i se spunea Fluviul Negru şi pentru că era om cu iubire de părinţi şi de dreptate era cunoscut şi sub numele de Cel de Al Treilea Domnişor. Două urechi fine de care erau atârnate perle. Îi adăpostea pe cei năpăstuiţi la conacul familiei. Acesta. le dădea şi bani pentru drum. îşi făcuse prieteni mai ales printre cavalerii rătăcitori. numele lui personal era Jiang. împreună cu tatăl. Paloşul şi pensula cărturarului cutează să amăgească patria adânc întristată. zis Evantai de Fier. Când sta pe loc arăta posomorât şi avea înfăţişarea unui tigru. adică Fluviu. cu forţa lui ar fi putut să spulbere mările. lungi. Song Qing. îngrijindu-se de tot ce aveau ei nevoie şi stându-le în preajmă. înţelepciunea fără seamăn. Lumina Mulţimii. Sărmanilor le dăruia bani pentru a-şi cumpăra sicrie82 şi ierburi tămăduitoare. iar lumea îi spunea Gongming. când mergea ţi se părea că devine un lup. pios şi mărinimos. Iar când aceia îşi luau rămas bun de la el. Nu refuza pe nimeni care îi cerea bani şi făcea multe fapte bune. avea de unde să hrănească şi zece mii de oameni. Slujbaşul se chema Song. fruntea înaltă. împăcându-i pe cei certaţi şi străduindu-se în fel şi chip să salveze vieţi omeneşti. Buze pline şi gura desenată drept. fără a se plânge de oboseală. dar mama i se prăpădise de mult. Înalt de şase chi. să fi fost de treizeci. sprâncenele. apărători ai dreptăţii. Redacta clar şi exact şi era obişnuit cu procedurile mandarinale. dar ajuta pe oricine îi cerea sprijinul. venerabilul Song. nelăsându-l inima să spună nu nimănui. Fluviu era funcţionar la magistratura judeţeană. Ca ani. Avea un frate mai mic. dar şi fiindcă pe de o parte chinezii săraci nu-şi prea puteau oferi nici 282 . gândirea îi era dreaptă şi frumoasă. mare şi netedă. pe toţi cei aflaţi la ananghie îi scotea din impas. doi ochi luminoşi şi curaţi cu sclipiri de lac.Privirile scânteietoare ca ale phoenixului roşu.

întrebându-l: — De unde sunteţi. Ploaie Binefăcătoare sosită la timp i se spune pretutindeni. În ziua aceea. Sunt din Jizhou. sufletul lui cutezător nu poate să fie decât o stea din ceruri. Fluviu. i-a aţinut calea în stradă şi l-a salutat: — V-aş ruga să intraţi să beţi o ceaşcă de ceai. 283 . scumpetea şi tăria lemnului din care era el confecţionat. Shandongul îl numeşte apărătorul dreptăţii pe el. să dea ajutor. îi stă în puteri să facă orice. — Mă covârşiţi cu vorbele acestea. e vestit pentru felul în care se poartă cu oştenii. Fluviu îi ceru ajutorului său să-l aştepte afară. Fluviu luă aminte la înfăţişarea omului dinaintea sa şi răspunse repede la salut. — Umilul meu nume este He Tao. He Tao a ieşit din ceainărie. S-au păstrat chiar nişte vorbe frumoase care-i preamăresc însuşirile alese: S-a ridicat din sat dregătorul cu condeiul sprinten. frate mai mare? întrebă Fluviu. sub porecla de Ploaia Binefăcătoare. Astfel ajunsese să fie bine cunoscut în provinciile Shandong şi Hebei. măcar în preajma morţii luxul cumpărării unui sicriu oricât de ieftin. să împartă dreptatea. Intrară amândoi în ceainărie şi se aşezară. Cei slabi află de la inima lui dârză îmbărbătare. zise He Tao. Vă rog să ocupaţi locul de onoare. — Care este preacinstitul vostru nume. Acest umil slujbaş din faţa voastră se numeşte Song Jiang. — Fie după voia voastră. de aceea renumele lui are limpezimea apei cereşti şi a lunii. cât şi frumuseţea şi soliditatea lucrăturii lui. ofiţer însărcinat cu prinderea tâlharilor. spunându-i: — Vă ştiu de atâta vreme numele faimos. care este în fapt Viteazul Song Fluviu sau Lumina Mulţimii. preacinstite frate? — V-aş ruga să poftiţi în ceainărie să bem un ceai împreună şi să putem sta de vorbă.la nevoie. iar pe de altă parte chinezii bogaţi se întreceau în a aprecia la acest obiect atât duritatea. În sânul familiei le arată tuturor dragoste mare şi bunătate. He Tao îi făcu plecăciuni până la pământ. întru binefacerea a zece mii de lucruri de pe pământ. deoarece se asemăna prea bine cu ploaia căzută din ceruri tocmai la timp. dar n-am avut norocosul prilej de a veni să mă înclin în faţa voastră. ieşise din Yamen însoţit de un ajutor de-al său. Aş putea îndrăzni să vă întreb care este nobilul vostru nume? — Vă rog să mă iertaţi că ochii mei netrebnici nu v-au recunoscut de la început.

— Nu mai încape îndoială că ne supunem întru totul ordinelor primului-ministru. socotite a valora o sută de mii de şiraguri de bani. Şi este termenul generic pentru demnitarii de rang superior. Fluviu ceru două ceşti cu ceai. Vă rog să vă daţi toată silinţa. apoi Fluviu se aşeză pe locul gazdei şi He Tao pe acela al oaspetelui. Aceştia. Şobolanul în Plină Zi. plecaţi să ducă din partea guvernatorului daruri pentru ziua de naştere a primului-ministru Cai. Auzind despre cine era vorba. Dacă a săvârşit o asemenea fărădelege şi nu-l salvez. 284 . stărui Fluviu. iar ya înseamnă a pune semnătura pe un document. Îndrăznesc să cred că îmi veţi da tot sprijinul. Primul-ministru a trimis un slujbaş cu ordin să aştepte la prefectură până rezolvăm cazul. Fluviu se sperie. — Cum aş putea face altfel? Despre ce tâlhărie este vorba? — Aveţi pe mână arhiva judeţului83 şi nu mi-e teamă să vă spun. care ne-a spus că de fapt cei şapte bandiţi sunt din judeţul acesta. — Voi vorbi fără ocolişuri. Opt oameni au adormit acolo cu nişte droguri pe cei cincisprezece slujitori ai guvernatorului Liang. Acestea fură aduse îndată. Regele Ceresc. Deocamdată l-am prins pe unul dintre tâlhari. Numai că nu ştiu care sunt cele şapte nume. Rămân încă şase. — Ce treburi publice v-au mânat de la prefectură în acest umil judeţ? întrebă Fluviu. Sper să mă bucur din plin de ajutorul vostru. Băură. în chineză. — Să fie oare la mijloc vreo tâlhărie? — Am aici ordinul cu pecete. Căpetenia tâlharilor este Chao Gai. Dar şi de-ar fi vorba numai de ordinele dumneavoastră şi tot le-am îndeplini. ale căror nume nu le cunosc. au fost prădaţi de toate cele unsprezece baloturi cu obiecte de preţ. pe Bai Sheng. îşi zise. Am fost trimis în nobilul vostru judeţ după câţiva oameni de seamă. va 83 Funcţia Fluviului este greu de numit.— Cum ar îndrăzni un om mărunt ca mine să stea pe un loc mai bun decât al vostru? — Sosiţi de la prefectură şi pe deasupra mai sunteţi şi oaspete. — N-am să vă ascund nimic. E în legătură cu furtul de pe dealul Lutul Galben. din distinsul vostru judeţ. „Regele Ceresc îmi este bun prieten. yasi. Îşi mai disputară o vreme locurile.

Înainte de a alerga acasă. Prin oraş merse agale. Însă chestiunea aceasta nu este câtuşi de puţin una măruntă şi nu trebuie să se ştie despre eu nici măcar un cuvinţel. — Sper să faceţi tot ce vă stă în putinţă. „Ca să prinzi broasca din oală. să intri în prăvălie şi să-i spui persoanei care aşteaptă acolo că vin numaidecât. Voi reveni cât de curând. Numai că ordinul pe care l-aţi adus trebuie să-l înmânaţi magistratului. — Sunteţi înţelept. Eu sunt doar un umil slujbaş şi nu îndrăznesc să preiau asupra mea un lucru atât de însemnat. Dreptatea e grea sau uşoară. — Voi face precum ziceţi. nici nu s-ar putea altfel. Vă rog să mă conduceţi la magistrat. 285 . are să-l ducă numaidecât la îndeplinire. în numele prieteniei te simţi obligat să-i scapi pe aceştia.fi arestat şi or să-i ia viaţa!” Deşi tulburat. Pretutindeni ţărani sărmani. cum ieşi pe Poarta Răsăriteană. Fluviu. Când îl văzură argaţii de la ferma Regelui Ceresc intrară la acesta şi-l înştiinţară. dar. Umilul de mine mă reped doar până la sărăcăcioasa mea casă pentru nişte treburi mărunte. de la cei suspuşi şi până la oamenii simpli. — Desigur. stăruind cu rugămintea să mă ajutaţi în această privinţă. urmând legile cerului se poate întâmpla ca plasa legii făcute de oameni să se deschidă. Aşteptaţi puţin şi Excelenţa Sa are să se înapoieze în sala de judecată. După ce îi va da citire. poruncindu-i totodată: — Când magistratul se va întoarce în sala de judecată. — Magistratul a lucrat fără răgaz toată dimineaţa şi acum tocmai se odihneşte. în faţa ceainăriei. Ajunse în nicio jumătate de oră. punând poliţiştii să-l ridice. răspunse fără să-şi trădeze simţămintele: —Acest Chao Gai este un ticălos. e foarte uşor. lovi calul. un bandit care îi jupoaie pe alţii. ca să se-nveţe minte! — Vă supăr. e deajuns să întinzi mâna”. pentru el nu contează bogăţia. Fluviu îşi înşeuă calul şi ieşi pe poarta din dos. Vă rog să rămâneţi aici până mă înapoiez. Toată lumea din judeţ îl urăşte. — Nu vă faceţi griji. care o porni ca săgeata spre satul Malul Răsăritean. spunând jupânului să treacă în contul lui şi ceaiul pe care îl va bea He Tao cât va mai sta acolo. se ridică şi ieşi din ceainărie. îi ceru ajutorului său să vegheze în stradă. în palate sunt mandarinii care-i întrec uneori pe tâlhari. trebuie să-i dăm lecţia din urmă. Luă biciuşca în mână şi sări în grabă în şa. Vă voi chema eu. O dată ajuns acasă. Dacă a făcut una ca asta. Song Jiang. Frăţiorul vostru mai mic vă va aştepta.

se pare că au dezlegat cazul privind jaful de pe dealul Lutul Galben! Şobolanul în Plină Zi e deja închis şi a vorbit despre voi. de pe o latură a curţii. de loc din Luzhou. eşti pierdut. — Nu e timp de vorbă multă. Noroc că treaba a căzut în mâinile mele. care s-au înapoiat acasă cu partea lor de pradă. pentru că ce altceva aş mai putea face eu? Să nu-ţi acuzi frăţiorul că nu-ţi sare în ajutor! — Frăţioare. Acesta nu va întârzia să trimită să te aresteze. „Din toate cele treizeci şi şase de ieşiri din impas. Fluviu schimbă cu aceştia scurte saluturi şi se întoarse să plece. Demonul cu Păr Roşcat. tocmai bea în grădina din spate. speriat de-a binelea. spunându-i ofiţerului că magistratul doarme. A venit în galop şi zice că vrea să vă vadă numaidecât. Dar astăzi. Trecură în spate şi Regele Ceresc continuă: Iată-i pe cei trei: Wu Yong. — Oh. frate mai mare. Îngrijeşte-te de plecare şi nu zăbovi. ce s-a întâmplat. Dacă nu iei seama la ce ţi-am spus. nici nu ştii. Am venit în galop să te vestesc. următorii trei se află aici. Fraţii Ruan îşi primiseră partea şi se înapoiaseră în satul lor. — Suntem cu toţii şapte: cei trei fraţi Ruan. una este cea mai bună: fuga!” Pleacă repede. zise el. vino să ţi-i prezint. Înţeleptul. şi se grăbi în întâmpinarea oaspetelui. Al Doilea. îl prinse pe Regele Ceresc de mână şi-l trase într-o clădire mică. Trebuie şi eu să mă duc unde-s aşteptat. — Câţi însoţitori are? întrebă Regele Ceresc aflând că Song Fluviu se află la poarta conacului. Voinicul Victorios. nu ştiu cum aş putea să-ţi răsplătesc bunătatea! zise Regele Ceresc. Fluviu salută respectuos. Eu mă întorc să-l duc pe trimis în faţa magistratului. Gongsun Sheng. Al Cincilea şi Al Şaptelea. Lin Tang. frate mai mare. — Pentru ce atâta grabă? se miră gazda. sub viţa de struguri. venit de la Jizhou. — E singur. cu ordin de la primul-ministru Cai şi cu înscrisuri de la prefectură să fie arestaţi cei şapte făptaşi. Regele Ceresc. 286 .Se spune că Chao Gai. împreună cu Înţeleptul. Tot ce-am putut să fac a fost să mai trag de timp. — Trebuie să se fi întâmplat ceva. Nu amina câtuşi de puţin. Îţi sunt frate de inimă şi pentru a te salva sunt în stare să-mi dau chiar viaţa. Susţin că tu eşti capul lor. răspunse Fluviu. poate chiar la noapte. Prefectul din Jizhou a trimis un ofiţer cu mai mulţi oameni. Acum acest om însărcinat cu prinderea voastră mă aşteaptă într-o ceainărie. fără să mai stai pe gânduri. Voinicul Victorios şi Demonul cu Păr Roşcat.

Cel nobil. cu ordin venit chiar de la primul-ministru. Dar acest umil învăţăcel care sunt nu l-a întâlnit până acum. — Chiar el e. cu toate că nu trăiam deloc departe unul de altul. Se spune că Regele Ceresc îşi întrebă. nu mai e pisică. suntem fraţi de cruce. am fi deja ca şi morţi. Un învăţat din vremea lui a scris despre el aşa: Soarta lui a fost să se-ngrijească de tâlharii buni. că dacă s-ar fi pus mâna pe ei. îmi dau seama că nu trăiesc în van. Înţeleptule Wu. cum ne salvăm? i se adresă îngrijorat Regele Ceresc Înţeleptului. se numeşte Song Fluviu. Prefectul a trimis un inspector să ne aresteze. şi ne-a dat în vileag numele. zise. De când m-am prins frate de cruce cu el. se află de-acum în temniţă la Jizhoia. şi acţionează rapid. pocni din biciuşcă şi o porni ca vântul spre oraş. Bai Sheng. punându-şi în mare primejdie viaţa. — Nu cumva s-a aflat ceva despre ce-am făptuit? strigară ei într-un glas. Lumina Mulţimii ori Ploaie Binefăcătoare. de aceea umbla vorba pe atunci că oamenii cei vrednici şi destoinici păreau descurajaţi. dar în toată lumea nu e altul mai vrednic decât el de numele acestea. Ce ne facem? — Dacă n-ar fi fost el să ne spună. despre care se vorbeşte printre Cavalerii dreptăţii? întrebară ceilalţi. numele ţi-e pur şi treci drept om cu spirit al dreptăţii-nalt. — Tocmai asta-i chestiunea! Dacă omul acesta n-ar fi dat acum pe la mine. — Fratele acesta a gonit într-un suflet să ne prevină. Plec acum. zise Înţeleptul. am fi căzut cu toţii în plasă. 287 . apoi. cu greu ar fi scăpat. frate mai mare. — Am auzit despre numele lui măreţ. o dată ce se însoţeşte cu şoarecele. urcă pe cal. Şobolanul în Plină Zi. eşti numai copist. Când ştii toate acestea şi totuşi aperi legea. Dacă ţii doar condeiul în mână. pisica. Cum se numeşte binefăcătorul nostru? — E slujbaş la magistratură. — Nu cumva el este Song. omul de mai înainte l-a reţinut pe ofiţerul acela într-o ceainărie şi el s-a repezit încoace să ne înştiinţeze. Lumina Mulţimii. Ne cunoaştem bine. oaspeţii: — Ştiţi cine este cel care ne-a vizitat? — De ce se zorea atât? Chiar cine e? vru să ştie Înţeleptul. După întoarcerea lui la judeţ. Spre norocul nostru. de se teme de şoim.— Fii cu băgare de seamă. Dar ne aflăm în mare pericol. Song Fluviu ieşi pe poarta conacului. magistratul va emite ordinul de arestare şi poliţiştii au să se înfiinţeze aici chiar în timpul nopţii. poate să-şi ştirbească reputaţia. Nu l-ai întâlnit până acum.

din bunurile mai de preţ. nicio grijă. Chemară şase ţărani şi le dădură mai întâi să bea şi să mănânce bine. Îi cumperi. bogăţiile pe care le prădaseră. frate? Din satul lor poţi pătrunde uşor spre Smârcurile Muntelui Liang. Eu şi Voinicul Victorios venim după ce încheiem ce mai avem de făcut pe aici. Slujitorilor lui care nu voiră să-l urmeze le dărui obiecte şi bani şi le îngădui să-şi găsească alţi stăpâni. pe drum. lăsându-şi celelalte lucruri mari şi grele la moşie. De-i printre ei pe munţi vreun cărturar ascuns. altfel sunt avuţi şi n-au nevoie. Dar unde să ne ducem? — M-am gândit şi la asta. Facem repede cinci sau şapte sarcini. Dar dacă aceia nu ne vor? — Avem o grămadă de aur şi argint. Regele Ceresc îşi strânse şi el bunurile. Apoi Înţeleptul îşi strecură în mânecă lanţul său de bronz. — Aşa mi-a spus şi el. E o vorbă: din treizeci şi şase de soluţii posibile. Voinicii înşişi vin şi pleacă anevoie. Dar. — Bine gândit. pentru a fi duse pe cobiliţe. ne alăturăm celor de pe munte. Dacă ne iau cumva urma. treaba aceasta nu suferă amânare. Când mandarinii şi armata sunt în căutarea vreunor jefuitori. Într-adevăr: Gândiţi cumva că totuşi banul 288 . mânăm un om să le dea de ştire că venim la ei. împreună cu argaţii. şi nu mai avem încotro. — Cei trei Ruan sunt pescari. Demonul luă halebarda şi porniră. cei care se arătară dornici să-l însoţească îşi făcură şi ei. nişte boccele. mai înainte. spuse Regele Ceresc.— În privinţa aceasta n-avem ce discuta. tu şi Demonul luaţi câţiva argaţi şi plecaţi înainte să aranjaţi cu fraţii Ruan să iasă în întâmpinarea noastră. fuga este cea mai bună. spre satul pescarilor. le punem pe cobiliţe şi mergem la fraţii Ruan. Cei doi strânseră în legături. nici măcar nu îndrăznesc să privească în direcţia aceea. Dacă le facem nişte daruri. ne primesc. — Dacă toată lumea se-nvoieşte. Tâlharii-s cuibăriţi pe unde-i greu de-ajuns. — De ce nu te gândeşti pe îndelete. Unde or să ne ţină? se arătă nedumerit Regele Ceresc. Învăţătorule. Cetăţuia de pe munte e înfloritoare.

Regele Ceresc. El îi chemă pe dată într-o cameră din spate pe căpitanul gărzii şi pe doi locotenenţi. tare mi-e că vestea va ajunge înaintea lor. magistratul.Nu-ntrece-al şarpelui venin? Acolo unde el se strânge Năpasta cade din senin. tocmai când Shi Wenbin. Trebuie să trimitem numaidecât după tâlharii aceştia. Vin cavaleri întru dreptate. vorbindu-mi despre ale casei. Din pricina-asta am întârziat. — V-am făcut să aşteptaţi prea mult. Pe îmbuibaţi îi pierde cerul. soldaţi pedeştri şi călăreţi pentru a-l prinde pe capul bandei. se scuză el. Se prăbuşesc încet-încet! Vom reveni acum la Fluviu. unul numit Zhu Tong şi celălalt Lei Heng. dacă vă rog să mă conduceţi degrabă în faţa magistratului? zise He Tao. care s-a întors în oraş în goana calului. vă rog. amândoi destoinici. Dar nime-n lume nu-i profet. Intrară împreună în Yamen. ceilalţi şase sunt uşor de prins. Mai bine ar fi să se ducă la noapte. De cum primiră porunca. Apoi îi spuse lui Song Fluviu: — Un mesager al primului-ministru aşteaptă la prefectură. pentru prinderea grabnică a unor bandiţi. — Vă supăr. aceştia urcară pe cai şi goniră până la garnizoană. Au fost aduse chiar de inspectorul He. — Acestea sunt documente venite de la prefectura Jizhou. Cu documentul sigilat în mână. Dacă punem mâna pe Chao Gai. Magistratul luă plicul şi-l deschise. să ducă răspunsul. — Despre acest Chao Gai din satul Malul Răsăritean se spune că ar fi om de treabă. se afla în sala de judecată. înmărmuri. — De vor pleca pe ziuă. zise Fluviu. He Tao şi cei doi slujitori lăsaţi de bătrânu l intendent al guvernatorului Liang aveau să-i însoţească pentru a fi martori 289 . lămuri el. Când îl citi. Acolo pregătiră o sută şi ceva de oameni. Song Fluviu îl conduse pe He Tao până înaintea mesei înaltului dregător şi le porunci ajutoarelor sale să pună tăbliţa care anunţa întrunire de taină. Cum de s-a băgat în asemenea chestiuni? se arătă uluit magistratul. — Poftiţi. apoi s-a grăbit spre ceainărie. He Tao îl aştepta în uşă. M-a reţinut un neam din sat.

conacul Regelui Ceresc e chiar înaintea noastră. — Căpitane. nici măcar n-am nevoie să aprind vreo torţă. cu suliţi. aprobă Lei. voi daţi buzna pe poarta principală şi prindeţi pe oricine vă cade în mână. sunt în stare de orice pentru a ne scăpa cu orice preţ din mână şi dacă hotărăsc să ne înfrunte. Pe la vreo jumătate de li depărtare de conac. zise Zhu Tong. să alerge de colo-colo. văzură că acestuia i se pusese foc. 290 . dacă merg eu în spate. Când o să începem să fluierăm. Regele Ceresc. ia jumătate din oameni şi du-te! Eu voi merge cu Lei în faţă. nu-i lucru de glumă. ca. să punem uşor mâna pe ei. Dar n-ar fi bine ca tu şi oamenii tăi să atacaţi prin faţă şi eu cu oamenii mei să stăm la pândă în spate? — Frate bun. zise Zhou Tong. hotărî căpitanul gărzii. După nici zece paşi. Din clădirea principală se ridica un stâlp gros de fum negru şi limbi de foc înalte muşcau văzduhul. să stârnim mare larmă într-o parte şi să dăm lovitura de atac prin cealaltă parte. unde locuia Chao Gai. Hai. îi putem noi opri să n -o facă? Deaia zic. Eu o să mă furişez cu ai mei în spate şi acolo ne vom ascunde la pământ. cum ştiu potecile şi cu ochii închişi. Când se lăsă întunericul. Ajunseră în sat pe la ora şobolanului84 şi poposiră în curtea templului budist. cu ajutorul cărora să-i lege pe tâlhari. zise Zhu Tong şi-şi alese zece arcaşi şi douăzeci de infanterişti. — De acord.la arestare. poate să fugă prin dos. — Zhu are dreptate. Dacă atacăm prin faţă. Să nu uităm că avem de-a face cu un om zdravăn şi un luptător fără pereche. Erau încadraţi de grupuri de arcaşi. Are două intrări. fiecare având la şold câte o sabie. şi până la urmă. dacă ne scapă. Ieşiră pe poarta de răsărit a oraşului şi se grăbiră spre satul Malul Răsăritean. Altfel. Pe ceilalţi şase nu-i ştim. încolţiţi. împreună cu argaţii din conac. dar mai mult ca sigur că nus dintre prinţii crescuţi în puf. zăpăcindu-i. văzură că şi în 84 Între 11 şi 1 noaptea. iar dacă ne repezim cu toţii la poarta din spate. Ticăloşii ăştia. Căpitanul gărzii şi locotenenţii săi erau călări. Căpitanul urcă în şa. una în faţă şi alta în spate. o dată surprinşi. — Treizeci îmi ajung. o să scape prin faţă. halebarde şi săbii porniră spre poarta conacului. Locotenentul Lei îşi aranjă oamenii şi. arcul cu săgeţi pe umăr şi halebarda în mână. porniră cu toţii la drum şi nu uitară să ia cu ei frânghii. pe jos şi călări. Ar fi bine ca eu şi Lei Heng să ne împărţim oamenii în două grupuri. luminaţi de douăzeci-treizeci de torţe.

Lei Heng îşi flutură halebarda. fără să se oprească din fugă. iar el le acoperi spatele. Lei Heng dorea însă acelaşi lucru şi de aceea încercase să fie el cel care urma să supravegheze poarta dosnică. urlând: — Tâlharii sunt în faţă. — Au sosit soldaţii! E vremea să ne grăbim! îl vestiseră argaţii. — Stai! se auzi un glas. — Moarte oricui ne stă în cale! Doar cine ne lasă să trecem. Cu strigăte de luptă. Zhu Tong le lăsă de fapt cale liberă. Regele Ceresc porunci celorlalţi să o ia înainte. căutând cu privirea în jurul său. se străduise cu prisosinţă să facă un tărăboi îngrozitor. care se depărtase destul de mult de ai săi îi spuse: — N-ai înţeles că v-am ajutat? De teamă că Lei Heng n-o să se poarte omenos cu dumneavoastră. de la poarta din spate se auziră şuierături şi îndemnuri pentru ca cei din faţă să-i înşface pe tâlhari. rămâne în viaţă! strigă Regele Ceresc. El şi Voinicul Victorios continuară să înainteze. l-am trimis pe el la intrarea principală şi eu v291 . Dacă nu obţinuse aceasta. astfel ca Regele Ceresc. Chiar atunci.alte locuri de jur-împrejurul curţii răbufnise focul. o smulseră şi pătrunseră înăuntru. După ei! Auzindu-l. ordonându-le să alerge în toate direcţiile. pe poarta din spate. scăpând de oştenii pe care-i comanda. Atunci el le poruncise să dea foc la tot. El rămase însă înfipt în curte în luminaţia cea mare a focului. trebuie să spunem că Zhu Tong îşi pusese de la bun început în gând să-l facă scăpat pe Regele Ceresc şi îl trimisese înadins pe Lei Heng să atace prin faţă. locotenente. Regele Ceresc nu-şi sfârşise încă de rânduit treburile. Când Zhu Tong ajunsese în spatele conacului. Zhu Tong alergă după Regele Ceresc. La rândul său. Curtea era luminată ca ziua şi nu se vedea nici ţipenie de om. N-am greşit cu nimic! Zhu Tong. Conacul şi acareturile lui toate ardeau. Zhu Tong te aşteaptă aici de mult timp! Regele Ceresc nu-l ascultă. LeiHeng le făcu vânt oamenilor săi din conac. soldaţii lui se năpustiră asupra porţii principale. iar el cu Voinicul Victorios şi vreo zece ţărani se năpustiseră cu strigăte puternice şi cu halebardele în mâini. din umbră. gata de luptă. să se strecoare cât mai iute şi să fugă din încercuire. prevenit. Prefăcându-se că şovăie. — De ce te ţii după mine. Zhu Tong le comandă arcaşilor să părăsească poarta din spate. Dar nu văzu nici ţipenie de om. De fapt. îi spuse Regele Ceresc.

dar aceştia. Mi-am scrântit rău piciorul stâng! — Ne-a scăpat printre degete ticălosul ăla de seamă. locotenentul se lăsă să cadă la pământ. locotenente Lei! Lei Tong şi oamenii săi se pierdură într-acolo. Ia-o după ei. Curând. îl descoperiră şi-l ridicară de acolo. dar reveniră şi raportară: — Pe întunericul ăsta. Cât despre soldaţii noştri. Şi iată ce spune poetul: Când te-nţelegi cu un tâlhar pe-aceeaşi cale eşti cu el. Ce ne facem! se căina căpitanul. cât era de lung. Dar mandarinii ticăloşi nu-s altfel decât hoţii. toţi tâlhari. Zhu Tong urmă discuţia cu Regele Ceresc. Întoarse capul şi strigă: Trei tâlhari au luat-o pe drumeagul dinspre răsărit.am aşteptat aici. chiar atunci când era să-l prind. soldaţii care veniseră după el. Le e pur şi simplu frică să se arunce asupra tâlharilor. Atunci. luna s-a ascuns după nori şi n-am avut ce face. — Sunt profund mişcat pentru bunătatea ta de a-mi fi salvat viaţa. Numai la Smârcurile Muntelui Liang sunteţi în siguranţă. Căpitanul le ordonă soldaţilor să nu-şi întrerupă căutările. Îl trimit eu de aici! zise Zhu Tong. mulţumi el. Un picior mi-a intrat într-o brazdă din ogor am alunecat şi m-am prăbuşit. Nu căutaţi să vă ascundeţi altundeva. 292 . Ce spunem despre împărat ce-şi are-ntr-înşii soţii? — Nu-i lăsaţi să scape! răzbătu atunci de undeva din spate glasul locotenentului Lei. — Nu vă pierdeţi cu firea. cu ce-ar fi putut el să fie mai de folos? Se prefăcură că se duc încolo şi încoace după fugari. — Nu-i vorba că nu m-am străduit să mă ţin pe urmele lui. Aţi văzut doar că m-am tras într-o parte şi v-am lăsat să treceţi. Într-o bună zi te voi răsplăti. Ori dacă dregătorii sunt. se despărţiră. — Pe întunericul ăsta n-am mai văzut poteca. până la urmă. socotiră în sinea lor că dacă doi locotenenţi nu făcuseră nimic şi nu izbutiseră nici măcar să se apropie de bandiţi. şi acesta se făcu nevăzut în noapte. dar. n-avem cum să ştim pe ce drum au apucat-o. Mai târziu. le spuse el. continuând să alerge alături de el pentru a-l îndepărta cât mai mult de locul primejdiei şi a-l şti în siguranţă. vedeţi-vă de drum. niciunul nu-i bun de ceva.

făcură mărturisiri. Un altul se numeşte Gongsun Sheng. nenorociţii de noi. dar de unde să ştim noi că ar putea el să săvârşească asemenea treabă necurată? Magistratul continuă să le pună întrebări. În vremea aceasta. — N-au fugit toţi? — Unii n-au vrut să se ducă după el şi puteţi da de ei prin sat. Ăsta-i adevărul gol-goluţ. n-avu încotro şi îi interogă pe sărmanii nevinovaţi înhăţaţi. La început. — Cum am fi putut să-i prindem? Tâlharii ăştia sunt cu adevărat nemaipomeniţi! Când se strânseră cu toţii în faţa conacului se făcuse deja ora iepurelui 85. fiindcă i-a adus învăţătorul. Şi mai sunt trei. îşi zise. altul e mare şi negricios şi i se zice Liu. poliţiştii se întoarseră cu doi argaţi. păcat că nu mi-a aflat bunele simţăminte”. pe care să-i ducă cu el la judeţ. nu-l cunoaştem bine decât pe unul de la noi din sat. aşteptând să i se raporteze împlinirea misiunii. „Zhu Tong se are bine cu Regele Ceresc. suntem vecini cu moşierul. Văzând că a rămas cu mâinile goale şi buzele umflate după o noapte întreagă de alergătură zadarnică. În mai puţin de două ceasuri. doar-doar va afla un amănunt de folos. Sunt pescari şi fraţi buni”. — Dacă vreţi să ştiţi adevărul. ăsta e taoist. ce-i drept. se plânseră ţăranii. care e învăţător şi căruia i se spune Wu Înţeleptul. dar când nu mai putură să îndure bătaia. de aceea l-a făcut scăpat. 293 . Magistratul trimise numaidecât oameni să-i prindă. — Din cei şase. Voinicul Victorios. magistratul nu închisese un ochi toată noaptea. dar între noi sunt câteva ogoare şi cel mai apropiat dintre ele este taman la capătul satului. de ce nu-i întrebaţi pe cei care i-au fost argaţi? zise unul dintre ţărani. — Nenorociţii de noi. La el veneau mereu oameni înarmaţi. pe care nu-i ştim deloc. 85 Între orele 5 şi 7 dimineaţa. dar l-am auzit zicând: „Îi cheamă Ruan şi sunt din satul Stela de Piatră. Dar când află că bandiţii scăpaseră. aceştia nu voiră nici să deschidă gura. He Tao se plânse: — Ce să-i spun eu prefectului? Atunci căpitanul se simţi obligat să aresteze nişte vecini. ordonând ca ţăranul care pomenise despre argaţi să meargă şi el să-i recunoască.Lei Heng se întoarse şi el. Dar nici eu nu l-am crezut răufăcător şi l-aş fi ajutat cu dragă inimă. Acum e liber.

în sprijinul celor afirmate de el s-a folosit de declaraţiile argaţilor. iar în fortăreaţa de pe muntele dintre smârcuri nu s-ar fi alcătuit o vajnică oştire. Înţeleptul. La urma uimei. iar pe He Tao îl trimise în satul pescarilor. de veţi voi să ştiţi ce-a făcut He Tao în satul pescarilor. Şobolanul în Plină Zi. s-au dus de-a dreptul în sala de judecată. iar pe cei doi îi încredinţă lui He Tao. — Ceilalţi trei cum se numesc? întrebă prefectul. împreună cu un raport amănunţit pentru prefect. Dragonul din Nori sau Voinicul Victorios şi ultimul Liu Tang. — De vreme ce ştim de unde sunt ceilalţi. să-i aresteze pe ceilalţi tâlhari. Regele Ceresc. — Dacă-i aşa. celuilalt. după poreclă. Song Fluviu se puse chezaş pentru ceilalţi săteni. Demonul cu Păr Roşcat. iar Al Şaptelea este. dacă era nevoie. şi au plecat chiar în noaptea aceea spre Jizhou. 294 . ca norii împinşi şi îngrămădiţi de vânt. altul Gongsun Sheng.Magistratul puse de se copie mărturia. spiritele cerului şi demonii pământului nu s-ar fi adunat laolaltă. duceţi-l pe Bai Sheng. — Unul este Wu Yong. aduceţi-l din nou pe Bai Sheng. Se spune că He Tao şi oamenii săi i-au luat cu ei pe cei doi argaţi. îl întrebă: De unde sunt cei trei fraţi Ruan? Şobolanul în Plină Zi îşi dădu seama că nu mai avea rost să nege şi răspunse supus: — Sunt din satul Stela de Piatră. ceru prefectul. iar când acesta se înfăţişă. Dracul Gol. care fură eliberaţi şi care aveau să fie chemaţi din nou. şi-a pus foc conacului şi a fugit. Unul se numeşte Jupiter şi este Al Doilea născut. A doua zi. Dacă He Tao nu s-ar fi dus acolo. Şobolanul în Plină Zi. citiţi capitolul următor. când au ajuns. He Tao a istorisit cum Chao Gai. înapoi în temniţă! hotărî prefectul. Al Cincilea i se spune Viaţă Scurtă.

Invidios pe cei capabili e Cărturarul prost. He Tao reveni în camera de întruniri şi ordonă să se prezinte la el poliţiştii de sub comanda sa. să-şi piardă orice rost. Se spune că. avem neapărată nevoie de forţe serioase. Ieşi din cameră şi i se înfăţişă din nou prefectului.CAPITOLUL XIX CAP DE LEOPARD STÂRNEŞTE ÎNCLEŞTĂRI ÎN FORTĂREAŢA DE LÂNGĂ SMÂRCURI. de când lumea. nu glumă. Pavilionul dintre ape e zguduit de-o ceartă Şi cade capul unui om în insula de nepăsare. trestii şi hăţişuri de ierburi. Tocmai de-aceea în satul ăsta s-au aciuat tâlharii. fiind în preajma mlaştinilor Muntelui Liang. zise He Tao. ca adjunct şi cinci sute de soldaţi. — Aveţi dreptate. A doua zi. Şi-şi face din viteji potrivnici. Acestora le ceru să întocmească o listă cu cinci sute de oameni şi să se îngrijească de echipamentul şi armele trebuitoare. Jur-împrejur nu dai decât de apă. pentru misiunea ce le fusese 295 . Dacă n-ai la îndemână un număr mare de oameni şi bărci. Se ocupară amândoi de verificarea celor cinci sute de oameni care urmau să alcătuiască mica armată. încuviinţă prefectul. se plânseră ei. Şi viaţa astfel mai adoarme ca ziua stinsă-n zare. — Satul Stela de Piatră se află în apropiere de Smârcurile Muntelui Liang. Dacă e să mergem acolo să punem mâna pe ei. REGELE CERESC PUNE DESTUL DE UŞOR STĂPÂNIRE PE MUNTELE LIANG E ruşinos să ţii cu orice preţ Muntele Liang. căruia îi lămuri situaţia astfel: — Satul Stela de Piatră este un ţinut în puterea apelor. adjunctul desemnat de prefect printr-un ordin scris i se înfăţişă lui He Tao. — Dacă lucrurile stau aşa precum spui. după ce a primit ordinul prefectului. De-i locul strâmt. trestiiş şi ici-colo de limbi de pământ. am să dau ordin să te însoţească un ofiţer capabil. Pretutindeni sunt numai strâmtori. Mulţumit. golfuri şi albii de râuri. Ha Tao s-a retras cu oamenii săi într-o cameră de întruniri să discute ce aveau de făcut. căzând pe gânduri. e zadarnică truda de-a ajunge până acolo cu gândul de-ai prinde pe tâlhari. Trufaş şi mic la suflet strânge comori peste comori. el a-ncăput râsul oricât de mare.

pe mâna stângă. se apucară să se sfătuiască în privinţa trecerii lor de partea tâlharilor din fortăreaţa de pe Muntele Liang. Capturară toate bărcile pe care le întâlniră de-a lungul malului 296 . Chiar în clipa aceea sosiră în fugă câţiva pescari şi îi vestiră: — Se apropie în goană de satul nostru soldaţi călări şi pedeştri. Staţi numai şi-o să vedeţi. o dată strânşi la un loc. Le vin eu de hac! Pe cei mai mulţi dintre ei am să-i înec. soţia. ţineţi-vă firea. La aceştia se adăugau fireşte şi poliţiştii din subordinea inspectorului He. Vreo şapte-opt pescari. Regele Ceresc şi Voinicul Victorios. He Tao. le ieşiseră în întâmpinare. Va trebui să ne luăm tot avutul de preţ. în satul Stela de Piatră. le spuse: — La Răspântia Familia Li este o cârciumă de care se ocupă un anume Zhu Gui. Înţeleptul. Jupiter îi învăţă pe Viaţă Scurtă şi pe Dracul Gol cum să-i nimicească pe duşmani. într-o ascunzătoare din mlaştini. se aşternură la drum spre satul Stela de Piatră. lui i se adresează mai întâi. înarmaţi până în dinţi. iar pe ăia care or să scape de apă îi trec prin jungher. În timpul acesta. şi vă opriţi în preajma Răspântiei Familiei Li. Atunci Regele Ceresc i se adresă lui Liu Tang. să mergem la el să-i facem daruri frumoase să-l rugăm să ne prezinte mai-marilor din fortăreaţă. se amestecă Voinicul Victorios. copilul şi tot avutul. îi linişti Jupiter. să nu vă credeţi ochilor. Vom vedea ce e de făcut pe aici şi ne vom întâlni cât de curând. adjunctul său şi soldaţii se apropiau tot mai mult de sat. Cei doi fraţi se pierdură iute din vedere. Aşteptaţi-ne acolo. lăsând departe în urmă conacul în flăcări. Cei trei fraţi Ruan. de ce-i în stare sărmanul călugăr din faţa voastră. Într-una din ele îşi instală mama. trăgând la vâsle. Jupiter pregăti două bărci. porniră. soţia şi copilul. Demonul cu Păr Roşcat: — Frate. Şi astfel. undeva. Jupiter îşi pusese deja la adăpost. Cine ţine să li se alăture tâlharilor de pe munte. Rechinul Uscatului. tu şi Înţeleptul luaţi cu voi. mama. Înţeleptul şi Demonul cu Păr Roşcat se îmbarcară în cealaltă luntre. suntem terminaţi! — Nu vă faceţi griji. — Mai încetişor. în nişte bărci. când toţi fură gata. Cei şapte. Regele Ceresc se ridică iute de pe locul său: — Dacă ticăloşii pun mâna pe noi.încredinţată. vestit în lumea vitejilor de pretutindeni pentru ospitalitatea sa. cu cele două ambarcaţiuni. Wu Yong. În vremea aceasta. copiii şi bătrânii şi avutul de preţ. în bărci. conducându-i la locuinţa lui Viaţă Scurtă. intraseră cu vreo zece-doisprezece argaţi.

şi le dădură pe mâna soldaţilor care se pricepeau să înoate. Fără barcă nu puteţi să daţi de ei. Bărcile pe care le capturaseră erau mai bine de o sută. He Tao şi toţi ceilalţi rămaseră uluiţi. strigându-le: — Hei. Peste câteva clipe. grozav de viteji mai sunteţi când daţi iama să-i asupriţi şi să-i nenorociţi pe cei de 297 . Chiar aşa şi făcură. Vorbele cântecului se auzeau desluşit peste ape: Între trestii îmi duc viaţa. Nu sădesc nici cânepă şi nici orez. altele dintre cele folosite cu vâsle. voi de colo. cel mai bun lucru ar fi să lăsăm caii în sat. Apoi. Cavaleria îşi urma calea pe ţărm iar bărcile în şiruri lungi înaintau pe apă. Când ajunseră la casa lui Jupiter. scoaseră strigăte puternice şi se năpustiră cu grămada în curte. dacă vom face prostia să ne împărţim în mai multe grupuri mici şi să ne împrăştiem încolo şi încoace. Întreaga flotă porni în direcţia cătunului pescăresc în care locuia Viaţă Scurtă. Viaţă Scurtă şi Dracul Gol. Numai că tot ce găsiră aici fură doar câteva obiecte de mobilă grea şi atât. Acesta. spuse: — Păi. Unul dintre oameni. demnitari stricaţi până-n măduva oaselor. Pe-mpărat însă-l stimez. După ce se sfătui cu oamenii săi. cu iazuri şi bălţi a căror adâncime nici măcar n-o poţi bănui. într-o luntre uşoară vâslea cu ajutorul unei lopeţi. apăru la vedere şi cântăreţul. Se opriră cu toţii din vâslit. După mine. — Aduceţi-mi numaidecât vreo câţiva pescari din locuinţele vecine. aceştia îi spuseră: — Ceilalţi doi fraţi. Cu siguranţă că vom cădea în cine ştie ce capcană întinsă de tâlharii ăştia. He Tao spuse: — Locul acesta e împânzit cu strâmtori şi poteci încâlcite. pescuind. ăsta-i chiar Viaţă Scurtă! Viaţă Scurtă hohoti batjocoritor. cu o strajă. să asculte. Unele erau dintre cele care se conduceau cu prăjini. glasul răguşit al cuiva care cânta cât îl ţinea gura. dintr-un desiş. răzbătu până la ei. în depărtare. I-oi ucide pe hainii dregători Până la unul. recunoscându-l. ordonă He Tao. trăiesc amândoi între smârcuri. şi s -o pornim toţi în bărci. După vreo cinci şase li. când îi avu în faţă.

Neavând de ales. Bărcile urmăritorilor se răspândiră îndată pe toată întinderea apei. în faţa lor se ivi o bărcuţă cu doi oameni în ea. Se urcă pe limba aceea de pământ şi privi jur-împrejurul său. Se găsiră câţiva care îl recunoscură în cântăreţ pe Dracul Gol. Apoi arătă cu lancea într-o direcţie şi bărcuţa alunecă uşoară într-o strâmtoare. Înşfăcaţi-l pe tâlhar. nu vă precupeţiţi forţele. Aflând cu cine avea de-a face He Tao ordonă: — Acţionaţi toţi laolaltă. în inima trestiişului. de paie. Cu mine ce-aveţi? Feriţi-vă din calea mea şi nu care cumva să trageţi tigrul de mustăţi! Inspectorul He făcu un semn poruncitor cu mâna şi arcaşii aflaţi în spatele lui. în mână ţinea o lance semănând leit cu o pensulă. apoi traseră de coarda acestuia până ce îl făcură să arate ca o lună plină.rând. Oştirea aceea întreagă aflată pe urmele ei rămase neputincioasă în faţa îngustimii firului de apă de acolo. şi abia atunci sloboziră săgeata. potriviră iute câte-o săgeată în arc. Intrat la mare încurcătură. Porniră din nou. — Opriţi! ordonă He Tao. Mi-a plăcut dintotdeauna să ucid. De unde de neunde. trei patrule 298 . trimise în recunoaştere. He Tao nu ştia ce hotărâre să ia. Şi de data aceasta He Tao şi cei care-l însoţeau tresăriră înfricoşaţi. nu mai era nici urmă de el. dar nu fură mai mult de două strâmtori pe care le străbătură. Viaţă Scurtă sări numaidecât cu vâslă cu tot în apă. şi era îmbrăcat într-o pelerină verde din fibre de cocos. Din nou fluierară şi întoarseră bărcuţa într-o strâmtoare şi mai mică. Începu a cânta cât îl ţinea gura: M-am născut în satul Stela de Piatră. Oriunde vedeai cu ochii nu erau decât terenuri mustind de apă şi trestii. Oştenii dădură năvală spre ei. Priponiţi bărcile la mal. Când soldaţii ajunseră lângă barca lui. Capul lui He Tao şi-al adjunctului Le trimit ca daruri împăratului. nu-l lăsaţi să vă scape! — Netrebnici împuţiţi! le râse Dracul Gol în nas ocărându-i. că răsună dintre trestii un fluierat ţiuitor. Nu era nici urmă de potecă. Cel care stătea la proră avea pe cap o pălărie neagră. care venea spre ei. de parcă l-ar fi înghiţit apele. Bărcuţa Dracului Gol şi a bărbatului care trăgea la vâslă parcă zburase peste ape. strigând şi urlând cât îi ţineau bojocii.

Aflând ce dorise. îl înhăţă pe He Tao de picioare şi-l aruncă în pârâu. Barca fu pusă în mişcare de cinci-şase vâslaşi. îşi spuse nedumerit şi furios.alcătuite din câte trei poliţişti. 299 . bine înarmaţi. de sapa aceluia care se dăduse drept ţăran. încât să nu mai ştie ce-ar fi trebuit să facă? Cum de n-au trimis înapoi o barcă pentru a raporta cum stau lucrurile? Ca să nu mai spun că toată grămada asta de soldaţi pe care i-am luat cu mine sunt nişte netoţi. O să vedeţi singuri. răspunse omul. Abia după cinci sau şase li în susul pârâului. He Tao stătea la proră. Ordonă altor şase poliţişti să ia două bărci şi să se ducă după cei dintâi. dacă stau pe loc. răbufni inspectorul. din senin. Trecură două ceasuri. tocmai atunci. He Tao se apucă să se caţere el însuşi pe mal. că nu duce nicăieri. Curând se întunecă. — Cât mai e până la el? — Ceva mai încolo. Inspectorul strigă la el: — Hei. Înarmaţi cu lăncii. Numai că nici aceştia nu se mai înapoiară. Soarele cobora spre asfinţit. Sunt isteţi şi pricepuţi în astfel de treburi! Să se fi prostit dintr-o dată în halul ăsta. barca începu să se clatine zdravăn şi un bărbat. numai că. — Capete seci. Ar fi mai bine să mă duc eu însumi să văd ce se întâmplă”. omule! Cine eşti? Cum se numeşte locul ăsta? — Sunt un ţăran din sat. Se sui într-o barcă cu câţiva dintre poliţiştii săi cei mai vechi. în trei luntre uşoare. că acum se bat în crângul des de mai încolo. care ţâşni de sub apă. da. He Tao dădu cu ochii de un bărbat. Ăsta-i pârâul Capul Retezat şi luntriţi de pomană pe el. cu o sapă în mână. Pe locul unde acesta căzu apele săriră înalt. clocotind de furie. apoi îl acoperiră cu un pleoscăit. cu mâinile încrucişate. primii doi poliţişti care urcară pe mal fură loviţi pe rând. străpungând cu privirea întinderea aceea nesfârşită de trestii. de nimic nu sunt în stare. Pe întinderea asta de ape. nu ajung la niciun rezultat. „Doar îi cunosc prea bine. venind de -a lungul unuia dintre cele două maluri. — N-ai văzut cumva două bărci trecând pe aici? — Zici de alea care s-au luat după Viaţă Scurtă? — De unde ştii că-l urmăreau? — Păi. He Tao le strigă oamenilor săi să tragă la ţărm şi să dea fuga la locul încăierării. poliţiştii se prăvăliră unul după altul în apă. dar nici gând să se întoarcă cei plecaţi. Amuţit de cele întâmplate sub ochii săi.

încât rupse frânghiile care priponeau bărcile. se stârni brusc un vânt ciudat suflând atât de aprig din spatele lor. Se îmbulziseră stoluri dese şi întunecate de nori negri. altfel nici prin gând nu mi-ar fi trecut să iau urma unor viteji fără pereche ca voi. iar omul cu sapa era Jupiter. pe când adevăratele steaguri albe ale oştirii erau într-un talmeş-balmeş peste-ntinderea lacului. de vreme ce ai venit să pui mâna pe noi. trăgându-l pe acesta de picioare pe mal şi legându-l cu brâul lui. Până şi lotuşii se înecau în ape. care de când ne ştim de fraţii Ruan ne-a plăcut grozav să ucidem şi să pârjolim tot. pe întinderile apei triumfătoare apăreau doar spicurile înflorite ale suliţelor de trestii. iar bolta tuciurie a cerului coborâse mai-mai s-o atingi cu mâna. ceilalţi vrură să o rupă la fugă. făcându-le să le zboare creierii. Să ne întoarcem la soldaţii şi la adjunctul rămaşi mai în urmă. Îndrăzneţul nu era altul decât Dracul Gol. Soldaţii îşi acoperiră feţele. Amândoi începură să-l ocărască pe He Tao: — Tu eşti un nimic pe lângă noi. oameni buni. vreo patru-cinci pescari ieşiră cu bărcile dintre trestii şi urcară pe vasul inspectorului. dezlănţuind o ploaie în rafale care se năpustise. de unde de neunde.Înnebuniţi de groază. dând aripi nisipului pretutindeni în văzduh şi chiar pietrelor greoaie. Fiţi-vă milă măcar de bătrâna mea mamă de optzeci de ani şi cruţaţi-mi viaţa. O răcoare binefăcătoare se lăsase peste oamenii din bărci. Cel care-l luase în seama sa pe He Tao îşi urmă treaba. N-am făcut decât să mă supun ordinelor. Iată cum se petrecuse totul: Ca din senin se iscă un vânt grozav. cotropind întreg pământul. urlând înfricoşaţi. căutând să se -nalţe şi ea la cer. ăştia. îşi pierduseră răbdarea şi se apucaseră să bombăne: — Cum se poate ca un ofiţer de poliţie ca He Tao să nu ştie mai bine decât oricine cum se merge în recunoaştere şi cum se duce la bun sfârşit o misiune ca asta? Ar fi trebuit de mult să fie înapoi. dintr-odată. Tot aşteptând şi aşteptând. La semnal. Se auzea chiar şuieratul 300 . — Hai să-l legăm zdravăn şi să-l băgăm în cabină. Se făcuse între timp primul ceas din noapte şi stelele năpădiseră cerul. În afara mea nu mai are un suflet care să vadă de ea. — N-am avut încotro. Se pare că ţi-ai ieşit din minţi. cu oastea ta de tontălăi. Fraţii aruncară leşurile în apă şi apoi scoaseră un fluierat. Dracul Gol şi Jupiter săriră fiecare în câte-o luntre uşoară. Apoi. apa făcea vârtejuri mari. dar cel pe care-l luaseră drept ţăran fu dintr-un salt lângă ei şi le zdrobi cu sapa ţestele.

strigă: — O să muriţi până la unul! N-aveţi scăpare! Stăpâniţi de o groază cumplită. Se uitară lung prin aerul acela îmbâcsit şi răsucit în vârtejuri de vânt. legale două câte două. dar tocmai atunci. dintre trestiile de pe malul răsăritean ieşiră încă doi viteji urmaţi de patru-cinci pescari. cu un corespondent legendar. Nu trecu mult şi mlaştina mustind de apă se înţesă de cadavrele ostaşilor şi ale ofiţerilor. fiecare încărcată cu trestii uscate şi vreascuri arzând cu flăcări vii. Nu mai era mult şi văpaia hămesită avea să le ajungă. gonind împins de vânt. şi descoperiră că desişul de trestii de pe malul din faţa lor fusese cuprins de o vâlvătaie de foc mistuitoare. de câţiva bărbaţi care înotau pe sub apă. alcătuit şi el din patru-cinci pescari. lăsându-i pe nenorociţi fără nicio cale de scăpare. Cei patru viteji şi însoţitorii lor se aruncară asupra vrăjmaşilor nevolnici. în timp ce dintre trestiile de pe malul apusean înaintă un alt grup. încolţindu-i din toate părţile. Îngroziţi. Acestea din urmă erau împinse înainte. un călugăr taoist care stătea la proră ţinând în mână o sabie scânteietoare. un şir de luntre uşoare. atinse de scântei. apăru pe neaşteptate. conduşi de doi bărbaţi bravi. Deodată. smucite. Din văpaia orbitoare care se întinsese peste ape îşi făcu apariţia o luntre uşoară cu doi oameni în ea: unul se afla la pupă şi vâslea. mari şi mici. Atunci ţipară: — Gata.copacilor de pe vârfurile vestitului Munte Kunlun86. soldaţi şi ofiţeri dădură buzna spre mlaştina ce se deschidea în faţa lor. împinse şi aruncate încolo şi încoace de furia vântului năprasnic nu aveau cum să nu se izbească una de alta. Pălălaia focului asmuţită de vânt devenea tot mai mare. care împrăştiau scântei. izbucni un foc pârjolitor. Soldaţii nu ştiau pur şi simplu ce să facă şi tocmai atunci răsună din spatele lor un fluierat strident. şi chiar urletul regelui dragonilor din Marea Răsăritului87. Ele erau denumite după cele patru puncte cardinale unde s-ar fi aflat fiecare dintre ele. Neavând de ales. Peste zece-douăsprezece bărci mari. Şi ca primejdia să fie şi mai mare. munte al nemuririi în stăpânirea Reginei Mame a Apusului. 86 Munte real. printre bărcile soldaţilor. toţi purtând săbii şi suliţe scăpărătoare. 87 După mitologia chineză. sau mărgineau. oamenii orbecăiau de-a valma prin nămol. existau patru mări care încadrau. luară dintr-o dată foc de la cea dintâi dintre luntrele purtătoare de ruguri în flăcări. Pân-aici ne-a fost! Bărcile lor. chiar acolo în trestiile de pe mal. strălucitoare. afundându-se în ea. soldaţii şi ofiţerii săriră pe mal. 301 . celălalt. Pământul.

atrăseseră şi împotmoliseră între trestii o oaste întreagă. şi întinse spre el degetul arătător. căpetenia de la Malul Răsăritean! Aveţi grijă ţineţi-vă departe de noi. de-a dreptul spre Răspântia Familiei Li şi acolo se întâlniră cu Wu Yong. Dracul Gol îl luă cu el pe He Tao. dar acum. strigându-i furios: — Fiară blestemată! Ai oprimat şi-ai vlăguit poporul din Jizhou! Îmi pusesem în gând să-ţi toc carnea şi oasele cu satârul. atunci să-i caşte bine-n cap. dimpotrivă. dacă e să v-o căutaţi peaici cu lumânarea. dar nu care cumva să te întorci. De are ochi. cu ai lor. Călugărul taoist din luntre era chiar Gongsun Sheng. Înţeleptul şi cu Demonul cu Păr Roşcat. chiar el de-ar veni. iar Jupiter şi Dracul Gol.Regele Ceresc şi Viaţă Scurtă fuseseră aceia care veniseră cu grupul lor dinspre malul răsăritean. Singurul care scăpase cu viaţă era He Tao. sosiseră de pe malul apusean. nimicind-o. tot aia-l aşteaptă. atunci el o să-şi râdă de noi. Regele Ceresc. zăcea şi acum în cabina propriei sale bărci. cei trei fraţi Ruan şi peste zece pescari plecară din smârcurile satului Stela de Piatră. vreau neapărat să faci cale întoarsă şi să-i spui chiar tu prefectului ăla stricat că nu-i o glumă cu cei trei fraţi Ruan. ca să nu vă aflaţi moartea în satul nostru. şi la chemarea lui se stârnise vântul acela năprasnic. lucru aproape de necrezut. De-aia zic că n-ar strica să-ţi scurtez urechile şi la urma urmei să ne alegem şi noi cu ceva. inspectorul o luă la fugă pe drumul către Jizliou. adică vreo douăzeci-treizeci lovituri de jungher! Acum te lăsăm să pleci. să te rog să-ţi laşi urechile la noi. să ne înhaţe. vitejii din satul Stela de Piatră. aşa cum se înţeleseseră. Sângele ţâşni. în carne şi oase. Voinicul Victorios. desfăcu brâul cu care-l legase zdravăn pe inspector şi îi spuse: — Acum ţine-o drept înainte şi ai să ieşi la drumul mare. Şi. Şi mai spune-i cioroiului ăla de mai mare al tău să stea potolit locului dacă vrea să rămână cu zile. Acestea fiind zise. Dracul Gol îşi şterse cuţitul. ca pe un balot. într-o luntre iute. Jupiter îl aduse pe mal. Dracul Gol scoase la iveală un cuţit şi-i reteză urechile. Voinicul Victorios. Bucuros că se alesese numai cu atât şi că scăpase viu. Înţeleptul se arătă nerăbdător să afle totul despre felul în care izbutiseră să-i 302 . care. slobod. aceşti cinci eroi fără pereche. şi-l duse în capul unei poteci. şi cu Regele Ceresc. legat zdravăn. Spunând aşa. cu ajutorul a vreo doisprezece pescari. ca să priceapă că puţin ne pasă nouă de un prăpădit de prefect ca el. Şi-apoi fie el şi primministrul Cai. Dacă te las pe tine să i te înfăţişezi neatins putreziciunii ăleia de prefect. În vreo şase sau şapte bărci. după cum vezi. spunându-i: — Oamenii tăi au fost ucişi până la unul. Sunt silit.

Numai apoi înjunghie o oaie şi pregăti ospăţul pentru oaspeţii săi. şi tot ce vreau este să-mi aflu o ascunzătoare. Şi apoi merseră laolaltă la cârciuma Rechinului Uscatului. de cum îl văzură. pe lângă bărci. Wang Lun. îndreptându-se spre Muntele Liang. şi alte căpetenii ieşiseră să-i salute. Grupul debarcă în golful Nisipurile de Aur. pe care o slobozi spre golfuleţul dintre trestii de pe malul celălalt. Căpetenia fortăreţei le răspunse la fel de curtenitor. Cărturarul în Straie Albe. Rechinul Uscatului le ură bun venit şi apoi ascultă bucuros întreaga lor poveste din gura Înţeleptului. nu mai mult decât ca simplu oştean. îl salutară respectuos. Plutiră vreme îndelungată. Mă bucur peste măsură că s-a ivit prilejul să veniţi în nevrednica noastră fortăreaţă. Mai multe zeci de bandiţi. La sfârşit. coborâţi de pe munte. el îi salută respectuos pe fiecare în parte. iar Regele Ceresc istorisi de-a fir a păr cele întâmplate. îi pofti să se aşeze la masă şi îi porunci slujitorului să le aducă băutură. — Sunt un om nepriceput şi fără multă carte. Rechinul Uscatului aşternu iute o scrisoare de prezentare. îi spuseră că vor să li se alăture vitejilor din fortăreaţa de pe Muntele Liang. Santinelele îl recunoscură pe Rechinul Uscatului. şi începu să înainteze spre munte. după care barca lor se înapoie în ascunzătoare. dădu scrisoarea omului din luntre. punându-le în bună rânduială. din care alunecă spre ei o barcă. spre încântarea ascultătorilor săi. De acolo ieşi pe dată o luntre uşoară la care vâslea unul dintre oamenii tâlharilor. căruia. ordonându-i să o ducă mai-marilor din fortăreaţă. care nu fuseseră de faţă. Faima lui Chao Gai. până ce ajunseră în dreptul unei strâmtori. Regele Ceresc şi însoţitorii săi făcură plecăciuni adânci. În ea se aflau patru străji în mijlocul a şapte-opt vâslaşi.biruiască pe urmăritori. răspunse Regele Ceresc. spunând în ea câţi oameni doreau să li se alăture şi care erau numele lor. îi întâmpinară pe nou-veniţi şi îi conduseră spre poarta fortăreţei. a ajuns de mult până la urechile mele. Aceasta porni urmată de bărcile cu care veniseră Regele Ceresc şi toţi ceilalţi. Rechinul Uscatului porunci să fie adusă o barcă încăpătoare şi îi invită pe viteji să urce în ea. Cărturarul în Straie Albe. — Numele meu este Wang Lun. După aceea îşi luă arcul legat în piele şi potrivi o săgeată în el. nădăjduind din adâncul sufletului să intru sub comanda voastră. 303 . Regele Ceresc. Se îngrijiră cu toţii mai întâi de bărci. În dimineaţa următoare. în vreme ce rudele vitejilor şi pescarii rămaseră în aşteptare.

pătrunseră în Sala Frăţiei Adevărate şi Cărturarul în Straie Albe îşi rândui musafirii pe latura dreaptă a estradei. se porni o muzică plăcută. Vă rog să poftiţi în mica noastră fortăreaţă şi să vedem împreună ce şi cum. învăţătorule? — Frate. Dar după ce i-ai povestit cum le-aţi venit de hac vrăjmaşilor şi 304 . — Ei bine. Pur şi simplu n-ai văzut ce zace în străfundurile acestui om. râse zeflemitor. În toiul petrecerii Regele Ceresc îşi spuse de la cap la coadă istoria sa şi a oamenilor săi. Spre seară. le făcură urări de bun venit musafirilor. la începutul ospăţului. lăsându-i în seama slujitorilor lor. este adevărat că eşti un viteaz între viteji. Aceştia fuseseră deja instalaţi într-un han aflat undeva mai jos de poartă. locotenenţii tineri aflaţi jos. Ce rău e în asta? întrebă Regele Ceresc. — Nu-nţeleg nimic. cu bucate şi băutură. căpeteniile îşi conduseră musafirii până la hanul aflat mai jos de intrarea în fortăreaţă. capitale. zece berbeci şi cinci porci. După ce ajunseră în fortăreaţă. din încăperea aflată în faţa sălii. Cărturarul în Straie Albe îl ascultă tulburat. cu muzică de darabane şi cornuri. Trebuie să-i rămânem pe veci îndatoraţi. în fortăreaţă se aşternu un mare ospăţ. lămuri Înţeleptul. sosiţi împreună cu Regele Ceresc şi cu ceilalţi viteji. fapt pentru care. lângă estradă. am scăpat dintr-o mare încurcătură. După ce fură înjunghiaţi şi tăiaţi doi boi.— Nu trebuie să vorbiţi aşa. pentru toţi după pofta inimii. spuse Cărturarul în Straie Albe. nu se obligă în niciun fel faţă de nou-veniţi. Regele Ceresc îl întrebă: — De ce te arăţi aşa de neîncrezător. el s-a arătat cum nu se poate mai prietenos. Înţeleptul. când sfârşiră cheful. Te-ai mulţumit doar cu ce a vrut el să-ţi spună prin vorbele şi gesturile sale şi prin înfăţişarea pe care şi-a dat-o chipului său. în timp ce pe latura stângă se înşiruiră el şi celelalte căpetenii. în cuvintele puţine pe care le mai scoase. Tot căpetenia principală ordonă să se îngrijească de restul oamenilor. Unde altundeva ne-am fi putut găsi un refugiu mai bun? Numai datorită mărinimiei căpeteniei Wang Lun. Apoi. căzut adânc pe gânduri şi. dar ai o fire mult prea cinstită. nedumerit. rude şi pescari. Schimbară între ei plecăciuni şi apoi se aşezară pe locurile cuvenite gazdelor şi oaspeţilor. Wu Yong. Cărturarul în Straie Albe. La ordinul Cărturarului în Straie Albe. Nici măcar o clipă să nu crezi că această căpetenie ne va îngădui să stăm la ei. Regele Ceresc nu-şi putu reţine bucuria şi spuse: — Am făptuit crime grave.

Însă din nefericire poziţia în care mă aflu nu mi-a îngăduit s-o fac. uite că deocamdată. figura lui s-a schimbat dintr-o dată. află de la mine că ar fi trebuit până acum să ne stabilească şi locurile cuvenite. — E adevărat că nu e cine ştie ce de noi. ei. ca să văd dacă nu pot să-i asmut unul împotriva celuilalt. Du Qian. el însuşi stă prost. răspunse plin de curtenie Înţeleptul. Paznicul Norilor. Cap de Leopard. A făcut aşa cum am prevăzut şi ne-am dorit-o! Cei şapte bărbaţi se grăbiră să iasă în întâmpinarea musafirului. E limpede ca bună ziua că i-ar surâde să ne sară-n ajutor. printre oamenii săi. Am văzut prea bine cât de nemulţumit arăta. curtenitor. Dacă ar fi vrut neapărat să ne oprească în fortăreaţă. când Cărturarul în Straie Albe îţi vorbea. A doua zi. nu poate mişca un singur deget nici măcar pentru sine. Şi cu aceasta. Ne bucură nespus bunele voastre simţăminte. Ţi-a răspuns. aici e altă socoteală. — De fapt. Îl împinse pe Regele Ceresc în 305 . Vă rog să mă iertaţi. e doar al patrulea. eu sunt cel care se cade să se scuze. cum era şi firesc. dar el nici nu vru să audă de aşa ceva. Numai că. fost instructor militar în Gărzile Imperiale. el este cu adevărat un orăşan cu obrazul curat. bietul de el. dar nici nu putem spune că suntem doar nişte butuci neînsufleţiţi. am să strecor vreo câteva vorbe acolo. zise Regele Ceresc. Între căpetenii. rosti Cap de Leopard. Regele Ceresc îl rugă pe Cap de Leopard să se aşeze pe locul de onoare. — Ne lăsăm întru totul pe seama minţii tale ascuţite. Tot Înţeleptul fu acela care deschise vorba: — Ne cerem iertare pentru faptul că ieri am profilat mult prea mult de generozitatea dumneavoastră.toate celelalte peripeţii ale tale şi ale fraţilor Ruan. şi se vede de la o poştă cât de cizelat şi fin este. se potrivesc numai bine-amândoi. dar. pe care îl salutară şi îl poftiră în încăperea principală. Am ţinut din tot sufletul să-mi arăt adâncul respect pe care îl am pentru dumneavoastră. Eu însă n-am să mă las. Atinge Cerul şi Song Wan. de cum se treziră. dar în inima sa numai el ştie ce e. cei şapte oameni se duseră la culcare. De unde până unde să ştie ei cum să se poarte cu un oaspe? Dar dacă e să vorbim despre Lin Chong. ca tuşea şi junghiul: sunt nişte mocofani. Înţeleptul îi spuse Regelui Ceresc: —Iată-l venit la noi. Vă suntem din cale afară de îndatoraţi. li se anunţă vizita instructorului militar Cap de Leopard.

Însă. 306 . nici măcar nu mă pot răzbuna. — Mi-au ajuns la urechi tot felul de zvonuri despre firea lui dreaptă. N-am fi crezut că vom avea acest prilej fericit de a ne afla faţă în faţă. zise Regele Ceresc. Şi uite că. zicând că Wang Lun. se amestecă Regele Ceresc.scaunul pe care acesta i-l oferise şi el luă loc în faţa lui. cât am stat în Capitala Răsăriteană. Instructore Cap de Leopard. Puteţi să ne spuneţi şi nouă cum de aţi ajuns la cuţite cu Gao Curtenitorul şi pentru ce v-a adus în starea de acum? Nu-i aşa că tot mâna lui a fost la mijloc în păţania cu hambarele militare din Cangzou care au ars până-n temelii? Dar cine-i omul care v-a prezentat căpeteniilor din fortăreaţa de pe muntele Liang? — Oh. în halul în care am fost adus. adăugă Înţeleptul. nu-i aşa că el v-a recomandat căpeteniilor de aici. rosti Regele Ceresc. omenoasă şi plină de generozitate. — Da. nu am fost în stare să mă port cum aş fi dorit. am auzit şi eu multe pe seama felului cavaleresc de a se purta al instructorului militar Cap de Leopard. Nu mai târziu decât ieri. rosti Înţeleptul. spuse oaspetele. — Am aflat de multă vreme despre renumele neasemuit al instructorului militar Cap de Leopard. nu am pierdut ocazia de a mă purta cu politeţea cuvenită faţă de prietenii mei. Cărturarul în Straie Albe. Ce grozav trebuie să fie să cunoşti un astfel de om! — Marele Mandarin este renumit pe întreg pământul. — Nu cumva este vorba chiar de Chai Jin. Am fost primit printre tâlharii de pe munte datorită unui cuvânt bun pus pentru mine de Marele Mandarin Chai. e mult de povestit despre ticăloşiile canaliei de Gao Curtenitorul. mai ales când el are de-a face cu bărbaţi bravi şi cutezători. Înţeleptul şi ceilalţi se aşezară în şir într-o parte. întări Cap de Leopard. ar trebi să vă lase vouă conducerea fortăreţei. Se spune despre el că este urmaş al familiei regale Zhou. înadins. vi s-ar face părul măciucă. să dau glas părerilor mele de rău. De fapt. el este. — Niciodată. Iată de ce am venit acum. cred că aceasta este şi părerea celorlalţi. de-atâtea grozăvii pe care le-am îndurat din partea lui. din nefericire. vestit în lumea vitejilor sub numele de Micul Vârtej? întrebă Înţeleptul. m-am bucurat de cinstea de a vă cunoaşte. — Într-o vreme nu prea îndepărtată. preţuindu-vă peste măsură măiestria remarcabilă în mânuirea armelor? Nu vorbesc câtuşi de puţin doar să mă aflu în treabă. — Vă mulţumim din toată inima. cred că.

lăsaţi totul pe mine! — Suntem nevrednici de stima şi bunătatea pe care ni le arătaţi. Am fost adăpostit în casa Micului Vârtej pentru că am săvârşit o crimă. întocmai ca broderia unor flori pe brocart. Când am rămas printre ei nu mi-am dat seama că. care abia am picat la poarta fortăreţei? întrebă Înţeleptul. ne primeşte. de aceea îi e teamă că nişte viteji ca voi or să-l pună în umbră. m -am înfăţişat atât de devreme la voi. Cap de Leopard se ridică şi-şi luă rămas bun. chestiunea este cum pot şi cât pot să-l rabd pe Cărturarul în Straie Albe. — Se arată destul de prietenos. strecură iarăşi un gând de-al său Înţeleptul. îndrăzni Cap de Leopard să le vină-n ajutor. Cărturarul în Straie Albe. ori precum ploaia căzută peste mlădiţele uscate. am plecat tocmai pentru a nu-i pricinui vreun rău. dacă nu. bizuiţi-vă pe mine. Să nu uităm vorba veche: „Vicleanul rămâne tot viclean şi viteazul viteaz”. l-am văzut cu ochii mei cât de neliniştit era. când Regele Ceresc i-a istorisit despre lupta pe care el şi oamenii săi au duso în smârcuri. Însă eu osândit cum eram. Mai bine căutăm adăpost în altă parte. învăţătorule! strigă Lin. Numai că Wang Lun. Ce ziceţi dacă aţi rămâne să vedem cum se va purta astăzi Cărturarul în Straie Albe? Dacă se arată mai chibzuit decât ieri. Mitocan spurcat ce e! La ce e bun unul ca el? Vitejilor cu inimă mare. Dacă el vrea să ne primească. şi pe deasupra mai este şi plin de ipocrizie. Tocmai pentru că mi-a fost frică să nu cumva să vă treacă prin cap să plecaţi. până aici îmi fusese! Puţin îmi pasă de rang. Ieri seară. De ce oare să fie atât de mic la suflet? — Intrarea voastră. n-are niciun rost să aşteptăm să ne-o spună de la obraz. de fapt. ăştia. ar aduce mult bine şi de o parte şi de alta. — De vreme ce gândiţi astfel. hotărî Înţeleptul. — Am un gând al meu şi v-aş ruga să nu mi-o luaţi în nume de rău.— Învăţătorul mă socoate cu mult mai merituos decât sunt. De altfel. pe-aici ne e drumul! — Nici gând. E limpede că n-o să vă îngăduie să rămâneţi aici. El a vrut din toată inima să rămân acolo. de ce vă puneţi rău cu fraţii voştri cei vechi. — La urma urmei. numai pentru noi. este tare invidios pe cei talentaţi şi capabili. a unor viteji mărinimoşi în rândurile noastre. El nu este deloc un om de valoare. În situaţia în care spune din capul locului ceva necuviincios. Voiam neapărat sa discutăm şi să vă dau un sfat. spunându-le: Pe curând! 307 . fie el oricât de mic. lucrul acesta se poate înţelege şi din faptul că a ordonat să trageţi la acest han din afara fortăreţei. zise Regele Ceresc. Cap de Leopard. atunci încercăm să vorbim cu el pe îndelete.

În bazin era apă prea destulă să înoate-n ea. să-i săriţi în ajutor. Pentru oaspeţi se pregătiseră şapte litiere în care ei se şi urcară. Întreg alaiul porni de-a dreptul spre pavilionul mărginit de ape. sosi un om din fortăreaţă şi le spuse vitejilor: — Căpeteniile noastre vă invită astăzi să luaţi parte la un ospăţ în pavilionul dintre ape din partea de miazăzi a muntelui. Că unde-i vorbă şi e râs. însuşi Paznicul Norilor se înfiinţă. Un stol de cocori sta în capul bălţii. când eu am să-mi mângâi barba. O dată acestea terminate. Iată cum arăta pavilionul dintre ape: Jur împrejurul lui apă învolburată. Am limba ascuţită şi dacă el va şovăi cât de puţin am să-l împung în aşa fel încât să treacă la luptă făţişă. situat pe panta de miazăzi a muntelui. învăluitoare-a sălciilor. iar pe-oglinda apei lunecau pescăruşii iuţi. iar pe sub haine îşi aranjară cu multă grijă armele. Cărturarul în Straie Albe. Dar din păcate Cărturarul cel mic la suflet şi nedrept Ştie şi el ceva de seamă: să-şi sape singur groapa. ca să-i conducă. i se adresă Înţeleptului: Cum vom face? — Frate. Regele Ceresc şi ceilalţi încuviinţară bucuroşi. călare. Urcară în pavilion şi gazdele ocupară locurile de pe latura stângă a mesei. cu inima uşoară. După câte mi-am dat seama. iar pe-ntinderea de apă verde încântau privirea zeci de mii de lotuşi. dădu răspunsul Regele Ceresc. O adevărată desfătare pentru ochi era bogăţia de culori de jad şi deasupra bălţii legănau trufaşe lujere de nuferi. Dincolo de streaşina pictată se mişca umbra răcoroasă. nu-ţi face griji. la ei. iar oaspeţii pe cele de pe partea dreaptă. şi din toate cele patru părţi flori trândave peste balustrada purpurie. Voi toţi să vă ascundeţi arme pe unde puteţi şi. La puţină vreme după aceea. căci: Dintotdeauna înţeleptul îl preţuieşte pe-nţelept. Cap de Leopard şi Rechinul Uscatului îi întâmpinară înaintea pavilionului şi-i poftiră înăuntru. Cei şapte se îmbrăcară frumos. Atinge Cerul. pe când gingaşa suflare dinspre pini luneca peste ferestruici. — Spune-le că în curând vom fi cu toţii acolo. 308 . Din faţă adia un vânt plăcut înmiresmat. zise acesta zâmbind. După ce mesagerul se îndepărtă. Cap de Leopard e hotărât să o termine cu Cărturarul în Straie Albe.Îl conduseră toţi până la poartă şi instructorul se înapoia în fortăreaţă. sunt ochii clari ca apa.

Vă rog să vă luaţi înapoi darul strălucit. În ce priveşte argintul. care la rândul lui nu-l scăpa din priviri pe Cărturarul în Straie Albe. În mâinile unuia dintre ei era un platou cu cinci lingouri de argint. Băură până trecu de amiază. Din nefericire. şi alor săi. Cărturarul în Straie Albe să-şi sfârşească vorbele. dar pricina adevărată este că ducem mare lipsă de grâne şi de case. şi aduse vorba despre altceva. ne era cunoscut că această mare fortăreaţă e bucuroasă să primească eroi de pretutindeni. noi nu-l luăm. Căpetenia nu răspunse. Trei bandiţi ieşiră şi se întoarseră numaidecât. strigându-i: — Prima dată când am călcat aici te-ai străduit să mă îndepărtezi. îmbătând tot locul şi-nfrumuseţându-l cu licori. Oaspeţi şi gazde nu mai conteneau cu golitul cupelor. — Aduceţi acum! dădu ordin căpetenia. fortăreaţa noastră se află într-un ţinut plin de mlaştini. Un astfel de loc neînsemnat ca al nostru nu e pe măsura vredniciei voastre… Înainte ca Wang Lun. Ce ascunzi în dosul acestor cuvinte? 309 . — Până acum. Dacă nu ne vreţi. nişte adevăraţi dragoni. luă cupa în mână şi rosti astfel către Regele Ceresc: — Ne face cinste prezenţa unor viteji fără seamăn. eu însumi am să vă trimit oameni care să intre sub comanda voastră. De data aceasta îi îndrugi aceleaşi lucruri şi fratelui Chao. în jad scurse-n cupe mari. Parcă îşi dăduseră tandră întâlnire pe terasă apele şi munţii. iată cum se face că am fost şi noi atraşi. Primiţi din partea noastră aceste câteva daruri umile şi vă rugăm să nu râdeţi de ele. Nu-şi găseau astâmpăr tăriile arome din clondire. prune şi dovleci. — Pentru ce respingeţi darul? Fiţi buni şi înţelegeţi că noi am fi nespus de fericiţi să vă avem printre noi.pentru a se răci. Cap de Leopard îl ţintui cu o privire înfricoşătoare. răspunse Regele Ceresc. Când vă veţi aşeza într-o fortăreaţă mare. ori asemenea loc nu e pe potriva voastră. Nu suntem bogaţi. zicându-mi că n-aveţi grâne şi case. o să plecăm. întocmai ca albinele la miere. Regele Ceresc îi spuse Cărturarului în Straie Albe că el şi însoţitorii săi ar dori să li se alăture. Cărturarul în Straie Albe se ridică. strălucita lună şi zefirul blând erau fără seamăn. După ce fură băute câteva rânduri de pahare şi se mâncară două feluri de bucate. chiar dacă ni-l dăruiţi cu atâta curtenie. dar bani cât ne trebuie de drum avem. Înţeleptul se uită la Cap de Leopard. Regele Ceresc.

— Cărturarul în Straie Albe ucide cu fiecare zâmbet de-al său! nu se dădu bătut Cap de Leopard. de faţă. Înfuriat. îi urmăreau ca prostiţi. Sări în picioare şi scoase la iveală de sub robă o sabie strălucitoare. Cum de cutezi să-mi vorbeşti mie astfel? Ţi-ai pierdut orice urmă de respect faţă de mai-marii tăi? — Să-ţi spun eu ce eşti tu: un cărturar cu capul sec şi numai pe limbă cu un strop de-nvăţătură şi aia ramolită. Trebuie să facem rost de nişte bărci şi să plecăm numaidecât. ne îngăduie să plecăm. se amestecă Înţeleptul. Uite cum v-am împins la harţă! Mai-marele peste voi nu ne goneşte. sfătuindu-l: — Vă rog. De-asta n-ai izbutit să iei examenele mandarinale. Vina e a noastră. Eu sunt acela care n-am să-i mai îngădui să o ţină tot aşa! — Bestie! îi strigă Cărturarul în Straie Albe. n-ar fi trebuit să venim aici. cu Rechinul Uscatului. îi spuse Înţeleptul lui Chao Gai. nu fiţi nesăbuit. Cap de Leopard trase o lovitură de picior în masă şi aceasta se prăbuşi pe o parte. le ceru Cărturarul în Straie Albe. Vă rugăm să lăsaţi mânia deoparte. ci dimpotrivă. Ce merite ai tu ca să fii căpetenia acestei fortăreţe? — Ca să vezi ce-am făcut! Numai venirea noastră aici a stârnit această ceartă. îl batjocori Cap de Leopard. pasămite să-l oprească de la vreo faptă necugetată şi chiar spuseră: — Nu se cade să vă înfruntaţi! Înţeleptul se prefăcu şi el că-l potoleşte pe Cap de Leopard.— Ţine-ţi firea. Voinicul Victorios ţipă către amândouă părţile: — Nu vă distrugeţi prietenia şi buna înţelegere din pricina noastră! Jupiter îşi trecu braţele în jurul trupului lui Atinge Cerul. gata să iasă din pavilion. Regele Ceresc şi Demonul cu Păr Roşcat se duseră iute spre Cărturarul în Straie Albe. şi chiar ne dă bani de drum. Noi ne ducem cu bine şi cu asta se va încheia totul. Regele Ceresc. E omul din a cărui gură curg vorbele curate ca roua. iar Dracul Gol făcu la fel ca cei dinaintea sa. Înţeleptul îşi mângâie barba. Ceilalţi care se aflau acolo. în vreme ce Viaţă Scurtă îl cuprinse zdravăn pe Paznicul Norilor. căpetenie. Cei şapte oameni se ridicară. dar faptele lui sunt spurcate. — Staţi măcar până la sfârşitul ospăţului. Cap de Leopard nu înceta să-l ocărască pe Cărturarul în Straie Albe: 310 .

se împotrivi Cap de Leopard. Învăţătorule. dacă n-ar fi fost la mijloc Atinge Cerul. numai că Regele Ceresc şi Demonul cu Păr Roşcat i se postară în faţă. M-ar râde întreaga frăţie a cavalerilor dreptăţii. mai revărsă un şuvoi de ocări asupra lui. dar. dacă aş primi astăzi locul acesta. cerşind: — Lăsaţi-ne să vă slujim întocmai ca nişte bieţi grăjdari care vă întind biciuşca şi vă ţin scara de la şa. Bietul Cărturar fusese căpetenie mare şi acum murise de mâna lui Cap de Leopard. Mai 311 . îţi e prieten. cu atât eşti mai fericit: însă când te paşte năpasta. Dacă n-ai niciun merit. Cei care obişnuiau să se ţină nedezlipiţi de lângă el vrură să alerge să-l salveze. Cărturarul în Straie Albe se prăvăli la pământ. Paznicul Norilor şi Rechinul Uscatului căzură în genunchi. şi aceasta este neasemuit de adâncă!” Regele Ceresc şi oamenii lui scoaseră armele. de data aceasta şi lor le îngheţă sângele în vine la vederea înfăţişării fioroase a lui Cap de Leopard şi a purtării lui sălbatice. Paznicul Norilor şi Rechinul Uscatului dădură să se smulgă din braţele care-i încleştaseră. de ce să fii tu căpetenia acestei fortăreţe? Atinge Cerul. Marele Mandarin Chai te-a sprijinit. Nu cumva Muntele Liang e al tău? Eşti şi hoţ şi un mare invidios pe cei pricepuţi! La ce bun face umbră pământului un om ca tine? Îţi lipseşte cu desăvârşire orice însuşire mai deosebită. poftindu-i cu vorbe mieroase să plece din fortăreaţa de pe munte. Acesta puse mâna pe căpetenia tâlharilor. Atinge Cerul. viteji cu suflete mari! N-am căutat un rang mai înalt pentru mine însumi. ca pe un trofeu. pentru a-i sări în ajutor Cărturarului în Straie Albe. Abia acum Cărturarul în Straie Albe îşi dădu seama de primejdia care îl păştea. Cât adevăr zace în vorba veche: „Cu cât ai putere mai mare. Apoi strigă: — De acum înainte instructorul militar Cap de Leopard este căpetenia căpeteniilor de pe Muntele Liang. — Nicidecum.— Nu eşti altceva decât un cărturar de ţară! N-ai fi fost niciodată aici. Îngroziţi. dar când m-a trimis la tine ai făcut tot ce ţi-a stat în puteri ca să mă îndepărtezi! Acum au venit aceşti viteji fără seamăn şi cu ei te porţi la fel. dar nu izbutiră să facă nicio mişcare. Regele Ceresc se grăbi să-i ajute să se ridice în picioare. Căpetenia cea mare se întoarse pe călcâie să plece de acolo. — Unde-mi sunt însoţitorii de pază? strigă. Cap de Leopard îi reteză capul căpeteniei şi-l ridică în sus. Înţeleptul trase jilţul căpeteniei celei mari din balta de sânge şi-l împinse pe Cap de Leopard să se aşeze în el. L-am ucis pe nemernic numai dintr-un simţământ de loialitate faţă de voi. apoi îl lovi cu sabia drept în inimă. ţi-a dat bani.

La urma urmei. citiţi capitolul următor. cavalerul loial şi generos.degrabă aş muri. Însă am o altă propunere. Dar urmarea a fost că în Sala Frăţiei Adevărate s-au adunat cele treizeci şi şase de spirite cereşti. Într-adevăr: bărbatul care îndeplinea voinţa cerului. Cine ar cuteza să se împotrivească? Să auzim! Cap de Leopard n-a spus multe. cât de curând avea să sosească. Oare îmi veţi da ascultare? — Dă-i drumul. iar înaintea Pavilionului Tăierii Aurului s-au strâns şaptezeci şi doi de viteji între viteji. 312 . decât aş face-o. îl îndemnară ceilalţi. dacă vreţi să ştiţi ce le-a spus Cap de Leopard.

cu mintea şi curajul pe care le am. căpitane! strigară mai mulţi. Astăzi. Mârşavul Cărturar şi-a luat pe drept pedeapsa. Zadarnic apa susură tăindu-şi calea-n noapte. Sufletul ce-i pribeag lunecă lin pe norii reci. E vestit pretutindeni şi cine-i acela care nu se prosternează înaintea sa? În numele dreptăţii cavalereşti îl proclam căpetenia fortăreţei. nemairăbdându-l pentru inima lui meschină şi pentru invidia şi ura pe care le nutrea împotriva celor cu adevărat bravi. Regele Ceresc e drept şi mărinimos. însă. 313 . Nu cred c-aş fi în stare. sunt mândru că pot sta alături de aceşti viteji între viteji. Stăpân va fi pe munte doar Regele Ceresc ne-nfrânt. Ce părere aveţi. DEMONUL CU PĂR ROŞCAT PLEACĂ DIN YUNCHENG PE O NOAPTE CU LUNĂ Vitejii fără seamăn sunt în Sala Frăţiei. nu zic nu. oricât de puternic. Cap de Leopard îşi întoarse sabia cu vârful ascuţit spre cei de faţă şi rosti: — Am făcut parte din Garda Imperială şi am ajuns aici deoarece am fost surghiunit. Oi fi eu voinic. Din vechime se spune că ostaşul. al marii căpetenii. Cap de Leopard întinse mâinile spre el şi îl împinse uşor în scaunul din mijloc. eu n-am săvârşit această faptă împins de dorinţa de a-i lua locul. să ţin piept oştirilor împărăteşti şi să-i înlătur pe mandarinii răi şi sălbatici. Să fie oprit tăişul vântului oare se poate? Se spune că după ce l-a omorât pe Cărturarul în Straie Albe. — Nu se cade! răspunse Regele Ceresc. vă învoiţi? — Ai dreptate. viteaz şi înţelept. Steaua Polară-şi revarsă razele pe pământ.CAPITOLUL XX CAVALERII DREPTĂŢII DIN SMÂRCURILE MUNTELUI LIANG ÎŞI ARATĂ RESPECTUL PENTRU REGELE CERESC. L-am înfruntat şi l-am ucis pe Cărturarul în Straie Albe. de care căuta întotdeauna să scape. Dar abia am sosit de departe şi nu îndrăznesc să preiau conducerea fortăreţei. nu trebuie să-şi întreacă superiorul. Cap de Leopard a-nvins pentru frăţie dreaptă.

Cap de Leopard păşi înainte. Astăzi este o fericire cerească pentru noi că viteji generoşi ca voi ni s-au alăturat. care ştie doar câte ceva despre meşteşugul armelor. Tratatul său Arta militară. să nu scape neînştiinţat nici unul dintre oameni. iar ei încălecară şi porniră în urma lui spre fortăreaţă. Ding fa. În cele din urmă le ordonă celorlalţi: Poftiţi în mijlocul pavilionului. ordonă să fie scos leşul Cărturarului şi să se pregătească un mare ospăţ în fortăreaţă. te rog. Lui i se cuvine locul al doilea. îi zise el. Marea dreptate ne apare acum în deplina ei limpezime. jilţ care se afla încadrat de celelalte. 88 Sun Wu. O dată ajunşi în faţa Sălii Frăţiei Adevărate. frate mai mare. ofiţer şi apoi general în regatul Wu. ceru Cap de Leopard. stărui Cap de Leopard. Şi cu toate că am citit Arta militară88 a lui Sun Wu.— Acum lucrul este împlinit. n-am dovedit că aş avea talent nici măcar cât o jumătate de bob. după cum va crede de cuviinţă. Apoi strigă spre tâlhari: Cine nu se supune. la care să ia parte toate căpeteniile de la cele mari până la cele mai mici. când Regele Ceresc dădu de câteva ori să se ridice din scaun. Te rog să nu te mai împotriveşti. — Umilul de mine nu sunt decât un bărbat necioplit. ardea santal. Cap de Leopard şi alţi viteji îl rugară pe Regele Ceresc să urce în litieră. să ţină în mână soldaţii şi să numească ofiţerii. Înţeleptul se văzu nevoit să se aşeze în jilţul al doilea. — Sunt numai un învăţător de ţară şi nu găsesc în mine nici ştiinţa şi nici priceperea de a mă descurca în treburile lumii acesteia.n.). ocupă. iar pe deasupra îmi lipsesc înţelepciunea şi priceperea în luptă. Regele Ceresc fu instalat în jilţul cuvenit primului rang. — Venerabile Gongsun. să vă salutaţi noua căpetenie! Apoi. Cum aş îndrăzni să primesc o cinste de care nu sunt vrednic? — Lucrul este împlinit. cum am făcut-o mai înainte. Înţeleptul este şi el cu noi. nu se cade atâta modestie. el îl împinse la loc. n-am şi nici talent. trimise aşadar mesageri atât pe versantul din faţă. Voinicul Victorios. învăţătură. 314 . descălecară şi intrară cu toţii. cât şi pe cel din spatele muntelui. va împărtăşi soarta Cărturarului! Apoi.e. în timpul perioadei istorice numită de istorici a fi „Primăvară-toamnă” (722-481 î. În chiar mijlocul încăperii într-un vas de cult. locul al treilea. este cel mai vechi tratat militar din China. aşa că n-o să mai acţionăm la întâmplare. şi-l vom ruga să ne fie sfetnic în problemele militare.

aceşti unsprezece voinici stabiliţi astfel aveau să stăpânească fortăreaţa de pe Muntele Liang. vă păstraţi pe mai departe vechile însărcinări. — Greşeşti. astfel: Jupiter pe al şaselea. n-am să am încotro. Wu Yong. Voinicul Victorios este vestit în lumea cavalerilor dreptăţii. În ce vă priveşte. Astăzi. Cap de Leopard. Viaţă Scurtă pe-al şaptelea şi Dracul Gol pe al optulea. şi eu. unul. deţine în mâinile sale întreaga putere militară. pe celelalte ocupându-le fraţii Ruan. cuvântă Regele Ceresc. Cei vreo şapte-opt sute de oameni câţi erau pe munte veniră chiar atunci să le facă plecăciunile cuvenite şi apoi se aşezară de o parte şi de alta a lor pe două şiruri. am să mă retrag. Voinicul Victorios se aşeză pe locul al treilea. care ţi se cuvine. dându-le altora toate locurile. nici spiritele şi nici demonii nu-i pot ghici gândurile şi niciunul dintre noi nu deţine arta lui de a chema în ajutor vântul şi ploaia. Cum aş cuteza să primesc să fiu căpetenie? Te rog pe tine. dar n-am niciun fel de ştiinţă pentru a-i fi de un cât de mic folos lumii acesteia. Cap de Leopard şi ceilalţi sunt căpetenii ale fortăreţei. Nu ai cum să refuzi. Demonul cu Păr Roşcat se aşeză în jilţul al cincilea. Fiţi cu ochii în patru să nu vă scape nimic şi să nu se întâmple cine 315 . frate mai mare! se apără Cap de Leopard. să iei acest loc. — Te-am ascultat când ne-ai vorbit despre cele trei picioare ale trepiedului şi n-am îndrăznit să-ţi răstălmăcim argumentele. iar Rechinul pe cel de-al unsprezecelea. Voinicul Victorios. Cine altul e pe măsura lui? — E adevărat că ştiu puţină magie. Dar dacă o ţii tot aşa. abia atunci Atinge Cerul se aşeză pe locul al nouălea. m-a făcut căpetenia fortăreţei. instructore. — E cineva dintre noi care nu-ţi cunoaşte iscusinţa şi măiestria? E o vorbă veche care are în ea mult adevăr: „Un vas-trepied are trei picioare şi niciunul dintre ele nu-i poate lipsi”. De acum încolo. — Iată-vă cu toţii aici. Paznicul Norilor pe cel de-al zecelea.— Dar nu se poate! se amestecă Regele Ceresc. este sfetnicul militar. Când Cap de Leopard vroi să lase iarăşi locul următor altuia. rostiră ei întrun glas. Apoi. Dacă îi pui mereu pe alţii înaintea ta. Îngrijiţi-vă de îndatoririle voastre de zi cu zi de pe munte. iar Gongsun Sheng. Înţeleptul. spuse Voinicul Victorios. Se duseră toţi trei la el şi-l aşezară pe jilţul al patrulea. El ştie ca nimeni altul să comande oştenii. noi ne retragem. instructorul militar Lin. cei trei se împotriviră cu dârzenie.

Să ne străduim să fim o singură inimă şi un singur gând.ştie ce necaz. 89 Autorii îi numesc pe eroii romanului bandiţi sau tâlhari. Pregătiră şi bărci mari şi mici. cu timpul. Aceste versuri stau mărturie: Prietenia haiducilor întrece în tărie aurul. Înţeleptul şi celelalte căpetenii puseră să se dreagă hambarele şi fortificaţiile. instruiră soldaţii şi barcagiii. Tăiară boi şi cai în semn de sacrificiu închinat pământului şi cerului. faţă de oamenii din fortăreaţă şi cât era el de drept şi de grijuliu cu bătrânii şi cu copiii de acolo. şi. cât şi pentru a cinsti noua ordine şi noul legământ. Frăţia celor unsprezece căpitani era adevărată ca între oameni de bună credinţă. ei deveniră tot mai apropiaţi. Mă tot întreb ce s-o fi ales de ea. pe toate acestea le împărţi pe loc căpeteniilor mai mici şi fiecăruia dintre haiducii de rând. vom folosi de-acum înainte. A doua zi benchetuiră din nou. apelativul haiduc. să se bată arme noi – lănci. am renunţat. întocmai cum e carnea lipită pe os. Petrecură astfel câteva zile în şir. şi să ne legăm cu toţii pentru marea dreptate. — Umilul de mine aş fi vrut s-o aduc aici de cum mi-am găsit adăpost pe munte. Văzând de câtă mărinimie dădea dovadă Chao Gai. să se meşterească armuri şi coifuri pe care să le folosească în situaţia unui atac din partea unei oştiri mandarinale.89 Porunci să fie adusă comoara de aur şi de giuvaiere pe care o prădaseră. dar şi aurul. Având în vedere că schimbarea conducerii fortăreţei marchează începutul luptei conştiente şi organizate a acestora în înfr untarea deschisă cu mandarinii. prin sabie şi foc. e lovitura-adâncă. dar când mi-am dat seama cât de şovăielnic şi de nesuportat era Cărturarul. Cap de Leopard îşi aminti dintr-o dată de soţia sa pe care o lăsase în Capitala Răsăriteană. halebarde. 316 . fireşte şi acestea în vederea aceluiaşi ţel. Căpeteniile ospătară până la jumătatea nopţii. argintul şi alte odoare de preţ luate de el din conacul său. dacă e vie sau moartă. Oare se mai afla în viaţă? În cele din urmă îi dezvălui Regelui Ceresc gândurile care nu-i mai dădeau tihnă. arcuri şi săgeţi. Apoi Regele Ceresc. Despre aceasta nu vom vorbi mai mult. cu predilecţie. De e să bată inimile la un fel. Vitejii cavaleri ai dreptăţii din fortăreaţa dintre smârcuri Sunt gata. haiduci. să-şi treacă voinţa lor de stâncă. când se duseră cu toţii să se odihnească. Regele Ceresc. dar şi cavaleri ai dreptăţii şi haohan.

am un plan. Cap de Leopard simţi cum i se umplu ochii de lacrimi. După nici două luni. căpitane. nu este nimic nefiresc. şi astfel să-ţi alini focul inimii. şi-a înăbuşit în suflet dorul pentru casă şi cei dragi. în afara instruirii zilnice. pe când căpeteniile erau întrunite în Sala Frăţiei Adevărate. dacă soţia îţi este în capitală. aceştia se înapoiară. A rămas numai slujnica Brocart. cu vreo jumătate de lună în urmă. Aşa am aflat că Gao Curtenitorul a tot silit-o pe soţia dumneavoastră să se mărite cu fiul lui. vin în vreo treipatru sute de bărci. mari şi mici. le zăgăzuieşti cu pământ. spuseră ei. Într-adevăr. Auzindu-i. cu vremea. spânzurându-se. Cap de Leopard întocmi chiar atunci scrisoarea şi trimise la drum doi haiduci pe care îi avea pe lângă el. într-o zi. instructorul Zhang a căzut la pat şi-a murit. ca să scape de ocară acum vreo jumătate de an şi-a pus capăt zilelor. de ce n-ai chema-o acum aici? Scrie-i repede o carte şi vom pune pe cineva să zorească zi şi noapte. cu peste o mie de oameni spre fortăreaţă. Din timpuri străvechi se spune: „Când vin apele. însuşi comandantul trupelor prefecturale. La fel făcu şi cu Atinge Cerul şi cu Paznicul Norilor. — Ne-am dus de-a dreptul în preajma palatului comandantului Gao Curtenitorul. — Frate mai mare. iar ea. ca la vreo mie de oameni. S-au oprit deocamdată în apele de lângă satul Stela de Piatră. Acesta este adevărul curat. Sper să iasă totul bine.— Frate bun. Apoi. un om dădu buzna acolo şi raportă: — Trupele prefecturii Jizhou. în meritele vechi azi te menţii. După cum spune şi zicala: Ai dat cândva trei mii de bătălii. Îi chemă îndată la el pe cei trei fraţi Ruan şi le spuse ce au de făcut. Pe neaşteptate. iar de sosirea vrăjmaşilor se ocupă generalii”. la drum. care şi-a găsit bărbat şi trăiesc amândoi în casa voastră. De supărare mare. în vederea respingerii atacului din partea armatei mandarinilor. Pentru ostaşi. instructorul militar Zhang. serioase. Nimic altceva nu s-a mai întâmplat în fortăreaţă. Huang An şi şeful poliţiei plecaseră. 317 . ca să ţi-o aducă. şi am dat de casa socrului vostru. grăi Înţeleptul către Regele Ceresc. apoi îi strigă pe Cap de Leopard şi pe Demonul cu Păr Roşcat şi le dădu şi lor nişte instrucţiuni. Rechiziţionaseră toate ambarcaţiunile din zonă şi ajunşi în satul Stela de Piatră porniseră să înainteze împărţiţi în două linii de atac.

Huang An îşi aranjase oamenii şi caii în bărci, şi cu steagurile fluturând, se îndreptau răcnind spre Ţărmul Nisipul de Aur. Pe când se apropiau, răzbătură până la ei, peste apă, sunete prelungi şi jalnice. — Ăsta nu-i cântec de corn? întrebă Huang An. Dădu ordin de oprire; cercetă în depărtare şi văzu ivindu-se de după trestii trei lotci, care veneau spre ei. În fiecare se aflau câte cinci oameni, patru la vâsle şi câte unul la capul luntrei. Toţi erau îmbrăcaţi la fel, cu un turban roşu pe cap, făcut dintr-o basma, şi cu o tunică din mătase roşie; în mâini ţineau câte o suliţă prevăzută cu ghimpi. — Cei trei de la capetele lotcilor sunt fraţii Ruan, îi raportă comandantului unul dintre soldaţi, arătând spre bărcile ce veneau spre ei. — Cu toată viteza înainte! ordonă Huang An. Prindeţi-i! Dintr-o parte şi alta, ambarcaţiunile ţâşniră înainte, în strigătele războinice ale soldaţilor. Se auziră trei fluierături ascuţite dinspre lotcile care se întoarseră cât ai clipi, gonind de parcă ar fi avut aripi. Huang An îşi agită lancea. — Cine-i ucide pe bandiţi va fi răsplătit din plin! urlă. Lotcile pluteau undeva departe în faţa lor. De pe bărcile mandarinale fură slobozite spre ele săgeţi. Fraţii Ruan intrară în cabine şi ieşiră de acolo acoperiţi cu câte o blană cenuşie de vulpe, ferindu-şi astfel trupurile de ploaia de săgeţi. Bărcile stăpânirii înteţiră urmărirea. După doi-trei li făcuţi pe un braţ de apă care se tot îngusta, Huang An fu ajuns din spate de o barcă uşoară, din care cineva îi strigă: — Opriţi! Bandiţii ne-au ucis toţi soldaţii din linia cealaltă, i-au aruncat în apă şi ne-au capturat bărcile. — Cum s-a întâmplat una ca asta? întrebă comandantul, furios. — Pe când înaintam liniştiţi, am zărit în fata noastră două bărci, fiecare cu câte cinci oameni la bord. Ne-am luat după ele cu toată iuţimea de caream fost în stare, însă după vreo patru li, ne-au aţinut calea şapte sau opt bărci uşoare, care au apărut pe neaşteptate din canalele învecinate. Săgeţile trase de oamenii lor s-au năpustit asupra noastră precum stolurile de lăcuste în zbor. Am întors bărcile. Pe un mal şi pe celălalt însă, erau câte douăzeci-treizeci de bărbaţi care ţineau întinsă peste apă o frânghie groasă, împletită din fâşii de bambus. Când ne-am apropiat de ea, ne-au întâmpinat cu o ploaie năprasnică de sticle cu var încins şi de pietre. N-am avut încotro şi a trebuit să ne lăsăm bărcile şi să ne aruncăm în apă ca să ne aflăm scăparea. Am izbutit doar câţiva să fugim până în locul unde ne priponisem caii, dar acolo am descoperit că nu mai era nici urmă de ei: ne fuseseră
318

furaţi şi duşi cine ştie unde de către tâlhari. Mai mult decât atât, străjile noastre zăceau moarte în apă. Am avut norocul să dăm peste barca asta într-un păpuriş şi am venit într-un suflet să vă raportăm, comandante. Huang An ascultă în tăcere, negru de supărare. Flutură steagul alb, ordonând astfel tuturor ambarcaţiunilor să înceteze urmărirea şi să se retragă. Dar tocmai când vasele făceau manevra de întoarcere, se iviră venind din spate, spre ei, cele trei bărci, însoţite de alte zece, toate cu câte cinci oameni la bord, cu câte un steag roşu fluturând în vânt. Într-un vacarm de fluierături ţiuitoare, înaintau de parcă zburau pe faţa apei. Huang An abia reuşi să-şi aşeze vasele în formaţie de luptă, că de după trestiiş răbufniră bubuituri de tun. Abia atunci îşi dădu seama că era încercuit. Uluit şi descumpănit, se simţi cuprins de panică. De pe una din bărcile care se apropiau cu iuţime de ei, se auzi strigat: — Huang An! Eşti liber să pleci, dar lăsa-ţi capul aici! Comandantul le ordonă oamenilor să vâslească din răsputeri, ca să treacă dincolo de stufăriş, dar de pe bărcile uşoare, aflate pe cele două guri de vărsare de o parte şi de alta a canalului, prinseră să se reverse asupra lor puhoaie de săgeţi. Deznădăjduit, comandantul căută să se strecoare prin pădurea aceea deasă şi necruţătoare de săgeţi; sări într-o luntre iute şi atunci îşi văzu soldaţii cum se aruncau unul după altul în apă; o parte se scufundaseră cu ambarcaţiuni cu tot. În clipa în care vru să dispară cu luntrea, dintr-o barcă ascunsă între trestii se ridică în picioare Demonul cu Păr Roşcat; întinse o cange, prinse luntrea, apoi, dintr-un salt, ajunse lângă Huang An. — Nu mişca! strigă el, apucându-l de brâu. Soldaţii care se aruncaseră în apă vrând să scape, fură ucişi pe loc cu săgeţi; cei care nu îndrăzniseră să sară în apă fură prinşi de vii. Demonul cu Păr Roşcat îl duse pe Huang An la mal. De departe, dinspre munte, Regele Ceresc şi Voinicul Victorios veneau călări, cu paloşele în mâini, în fruntea a cincizeci-şaizeci de viteji. Fuseseră făcuţi prizonieri o sută sau două sute de soldaţi. Mulţimea de bărci capturate fu luată şi pusă la adăpost în valea din partea de miazăzi a muntelui. Când treaba fu încheiată, căpeteniile haiducilor, mari şi mici, porniră spre fortăreaţă. Acolo, Regele Ceresc descălecă, intră în Sala Frăţiei Adevărate şi se aşeză pe jilţul său. Căpitanii îşi scoaseră armurile, îşi lăsară deoparte armele şi se aşezară în jurul lui. Pe Huang An îl legaseră de stâlpul hărăzit generalilor prizonieri. Mari sau mici, toţi haiducii fură răsplătiţi cu aur, argint, satin sau mătase.
319

Apoi trecură să socotească prăzile de luptă. Puseseră mâna pe mai bine de şase sute de cai buni şi meritul capturării acestora îi revenea lui Cap de Leopard; victoria bătăliei din canalul răsăritean se datora căpitanilor Viaţă Scurtă şi Paznicul Norilor, iar cea de pe canalul apusean celor trei fraţi Ruan; în sfârşit, meritul capturării comandantului Huang An îi aparţinea Demonului cu Păr Roşcat. Căpeteniile erau mulţumite şi bucuroase. Puseră să se jertfească boi şi cai şi în întreaga fortăreaţă se porni un adevărat ospăţ. Băură alcool galben, preparat chiar de ei, se înfruptară din rădăcini de lotus din lacul de la poalele muntelui, din fructe de sezon, proaspete, din livezile de pe partea de miazănoapte a muntelui, Se aflau pe mese: piersici, caise, merişoare, prune loquat90, curmale, shizi91, castane şi, desigur, peşte, carne de porc, de gâscă şi de găină. Căpeteniile îşi făcură urări. Pentru noii sosiţi în fortăreaţă, victoria aceasta însemna o înfăptuire de seamă! Aceste versuri stau mărturie: Braţul eroilor nu-i oarecare, Huang An e-acum la mare strâmtoare. Nici tu bărci şi nici oameni, nici cai Toţi pierduţi şi-n pământ, vai şi vai! În toiul petrecerii, un haiduc intră şi raportă: — La poalele muntelui se află un trimis al căpitanului Zhu Gui, Rechinul Uscatului. Regele Ceresc porunci să fie adus; când acesta se înfăţişă îl întrebă: — Ce s-a-ntâmplat? — Căpitanul a aflat că un grup de vreo zece negustori va trece pe aici, la căderea nopţii, şi anume pe drumul cel mare, şi mi-a dat sarcină să vă înştiinţez, să-i trimiteţi degrabă oameni. —A căzut cum nu se poate mai bine: tocmai când banii şi mătăsurile sau împuţinat. Cine va pleca în fruntea lor? — Mergem noi! se oferiră fraţii Ruan. — Fiţi cu grijă, fraţi buni, mergeţi degrabă şi înapoiaţi-vă cât de curând, le ceru el. O să-l pun pe Demonul cu Păr Roşcat să vă întâmpine.

90 91

Fructe de prun pitic, galbene, acrişoare. Fructe de formă sferică turtită sus şi jos, sunt de mărimea unor portocale, au înveliş ceva mai gros decât pieliţa roşiilor, portocaliu închis, şi un miez moale şi dulce, asemănător miezului de dovleac. 320

Cei trei fraţi ieşiră din sală, îşi schimbară veşmintele, îşi prinseră câte o spadă la brâu şi îşi luară halebardele, furcile de luptă şi suliţele cu ţepuşe. Adunară o sută şi ceva de oameni, reveniră în Sala Frăţiei Adevărate pentru a-şi lua rămas bun, apoi coborâră muntele. La Ţărmul Nisipurilor de Aur urcară în bărci şi trecură apa, ţinând-o apoi pe mal până la crâşma căpeteniei Rechinul Uscatului. De teamă că fraţii Ruan n-au să facă faţă singuri, Regele Ceresc îi ceru Demonului cu Păr Roşcat să strângă şi el o sută de oameni, să coboare cu ei muntele şi să caute să le stea pe aproape celor dintâi. — Luaţi-le numai lucrurile de preţ, nu şi vieţile, îi povăţui el. Cum până la cel de-al treilea geng din noapte, în fortăreaţă nu se primise nicio veste de la cei plecaţi. Regele Ceresc îi trimise şi pe Atinge Cerul şi pe Paznicul Norilor să vadă despre ce era vorba. El bău cu Înţeleptul, Voinicul Victorios şi Cap de Leopard, până în zori. Abia atunci i se raportă biruinţa oamenilor lui. — Căpitanii Ruan au pus mâna pe douăzeci şi ceva de care cu aur, argint şi alte bunuri, iar pe deasupra şi pe patruzeci-cincizeci de catâri şi măgari. — N-aţi omorât pe nimeni? întrebă Regele Ceresc. — Când ne-au văzut venind atât de mulţi şi înarmaţi, negustorii şi-au lăsat carele, animalele şi bagajele în plata cerului şi au fugit, care-încotro, să scape cu viaţă. Aşa că nu ne-am atins de niciunul. Faptul acesta îl bucură pe Regele Ceresc mai mult decât orice. — Începând de acum înainte, nu vom mai vătăma pe nimeni, hotărî el. Îl dărui pe cel care le adusese vestea cea bună cu un lingou de argint. Apoi porunci să se pregătească băutură şi fructe, şi acestea să fie cărate pe munte în jos, până pe Ţărmul Nisipurilor de Aur, unde urmau să fie întâmpinaţi învingătorii. Cele patru căpetenii coborâră şi ele la poalele muntelui, tocmai la timp să-i vadă pe haiduci aducând la mal mai întâi carele, apoi întorcând bărcile mari să ia şi animalele. Priveliştea aceasta îi bucură nespus. Băură cu toţii cupa victoriei, apoi trimiseră după Rechinul Uscatului, pe care îl poftiră sus, în fortăreaţă. Ei se înapoiară mai înainte, intrară în Sala Frăţiei Adevărate şi-şi ocupară jilţurile aşezate în formă de potcoavă. Câţiva oameni aduseră baloturile, desfăcându-le pe rând, sub ochii lor. Într-o parte puseră grămadă veşmintele din mătase, în alta făcură un vraf din mărfurile obişnuite, iar aurul, argintul şi pietrele preţioase le învârfuiră chiar în mijloc. Bogăţia prăzii le umplu inimile de plăcere. Chemară vistiernicul şi, din tot ce era acolo, îi dădură jumătate, ca să pună sub cheie, în magazie, pentru a le folosi mai târziu. Din ce le rămase, făcură
321

două părţi. O parte fu împărţită în mod egal între cei unsprezece căpitani, iar cealaltă între toţi haiducii, fie ei de pe munte sau de la poalele acestuia. Apoi, se ocupară de soldaţii făcuţi prizonieri în înfruntarea cu trupele mandarinale. După ce îi însemnară cu fierul roşu pe obraz, pe cei mai vânjoşi dintre ei îi puseră să îngrijească de cai sau să facă rost de lemne de foc şi să le taie, iar pe cei mai plăpânzi să vegheze asupra carelor şi să strângă nutreţ pentru animale. Huang An fusese închis în temniţa aflată în spatele fortăreţei. O dată acestea terminate, Regele Ceresc vorbi astfel: — La început, am venit aici fiindcă eram încolţiţi şi voiam să ne găsim o ascunzătoare; de aceea n-aveam altă dorinţă decât să slujim ca mici căpetenii sub comanda Cărturarului în Straie Albe. Îi sunt recunoscător întru totul bunului frate Cap de Leopard, care mi-a încredinţat mie locul de mare căpetenie. Şi iată că, pe negândite, am mai avut şi două prilejuri de mare bucurie: cel dintâi, înfrângerea oştii mandarinale şi al doilea, capturarea acestor comori. Oare toate acestea nu se datorează priceperii voastre, fraţilor? — Norocul fratelui cel mare s-a revărsat şi asupra noastră, spuseră ei. — Soarta noastră, a celor şapte, se adresă el atunci Înţeleptului, o datorăm lui Song Fluviu şi căpeteniei Rechinul Uscatului. Din moşistrămoşi e o vorbă: cine nu răsplăteşte o faptă bună, nu poate fi socotit om. De unde ne-au venit liniştea şi bogăţiile de acum? Mai devreme ori mai târziu, ar fi bine să trimitem pe cineva cu daruri în judeţul Yuncheng. Lucrul acesta este cel mai de seamă. Mai este, însă, şi un al doilea, acesta îl priveşte pe Şobolanul în Plină Zi, care zace încă în închisoarea din Jizhou. Avem obligaţia să-l scoatem de acolo. — Nu-ţi face griji, frate, răspunse Înţeleptul. Învăţăcelul tău umil s-a gândit să aranjăm treburile cam aşa. Spre a ne exprima recunoştinţa în faţa bunătăţii pe care ne-a arătat-o Song Fluviu, unul dintre fraţi se va duce până la el. Cât despre Şobolan, o să trimitem la Jizhou pe cineva care nu e cunoscut prin partea locului; acesta aruncând în stânga şi în dreapta bani cu nemiluita, va încerca să-i cumpere pe cei mari şi-i va mitui pe cei mărunţi de la temniţă, pentru a-l lăsa pe omul nostru mai slobod şi astfel el va putea să fugă de acolo. Eu vreau însă, acum, să chibzuim şi să hotărâm împreună cum să facem provizii de cereale, cum să construim bărci şi să ne făurim arme de luptă, cum să întărim fortificaţiile şi să ridicăm mai multe case, cum să ne dregem îmbrăcămintea şi armurile, cum să ne meşterim săbii şi suliţe, arcuri şi săgeţi, pentru ca să fim oricând pregătiţi de a întimpina cu sorţi de izbândă oştile mandarinilor.
322

— Dacă-i aşa, îţi vom urma cu toţii sfaturile înţelepte, spuse Regele Ceresc. Înţeleptul împărţi sarcini fiecărui căpitan în parte, iar noi nu vom mai vorbi despre lucrul acesta. Nu vom arăta nici cât de mult a înflorit fortăreaţa de la venirea Regelui Ceresc. Vom povesti însă despre soldaţii care au izbutit să scape cu viaţa din încăierarea cu haiducii şi au ajuns în faţa prefectului de Jizhou, raportându-i cele întâmplate. Acesta i-a ascultat uluit, neputând să-şi creadă urechilor că o oaste întreagă fusese distrusă, iar pe deasupra comandantul ei fusese capturat viu. Oştenii i-au vorbit apoi despre vitejia fără margini a haiducilor de la Smârcurile Muntelui Liang, oameni care nu-şi află în niciun chip perechea şi deci nimeni n-ar fi în stare nici măcar să se apropie de ei. Cu atât mai puţin să-i prindă. Apoi acolo, la ei, era un ţinut al apelor, cu totul şi cu totul neştiut, cu o sumedenie de canale şi de maluri stâncoase unde nici nu gândeai, aşa încât nici vorbă să fie câştigată vreo biruinţă de unii străini de locuri. Ascultându-i, prefectul se simţi înciudat şi neajutorat şi i se plânse trimisului din partea primului-ministru. — Întâi He Tao a fost cel care a dat piept cu ei şi a pierdut o mulţime de oameni şi de cai. S-a întors singur, ca vai de el, cu urechile retezate. De atunci zace bolnav acasă şi nici până astăzi nu şi-a venit în fire. Plecase însoţit de cinci sute de oameni, dar acestora li s-a pierdut orice urmă. De aceea l-am trimis pe comandantul Huang An, împreună cu şeful poliţiei şi cu o mare armată, dar uite că şi ei s-au dus fără să se mai întoarcă. Huang An a fost prins de viu şi luat sus pe munte, ofiţeri şi soldaţi fără număr neau fost măcelăriţi. Tâlharii de acolo nu pot fi înfrânţi! Ce să facem? Prefectul era chinuit cumplit, sfârşit de gânduri care se băteau cap în cap, fără să le afle dezlegare. Dar chiar în clipa aceea un slujbaş anunţă că un demnitar se apropia de pavilionul pentru primirea mandarinilor, de lângă Poarta Răsăriteană. Prefectul se grăbi să urce pe cal şi să gonească spre pavilion. După praful gros ridicat în aerul de acolo, era limpede că noul demnitar ajunsese deja şi descălecase. Prefectul urcă în pavilion şi se salută cu celălalt. Noul sosit îi înmână un document emis de Marele Secretariat, din care reieşea că prefectul de Jizhou era schimbat din funcţie chiar de cel care adusese actul. După pe-l citi, prefectul îl conduse pe înlocuitorul său la prefectură, unde îi predă sigiliul, vistieria, depozitele de cereale şi celelalte. Apoi oferi un banchet în cinstea noului numit în funcţie. La sfârşit, îi vorbi aceluia despre îngâmfarea la care ajunseseră bandiţii din Smârcurile Muntelui Liang şi despre pierderile mari pe care le suferiseră oştile trimise
323

împotriva lor. Aflând asemenea lucruri, noul prefect, cu chipul pământiu, îşi spuse înciudat: „Iată pentru ce m-a ridicat în rang Înălţimea Sa Cai. Ca să vezi ce regiune şi ce prefectură mi-a oferit! Fără soldaţi puternici şi comandanţi pricepuţi, cum o să pun cu mâna pe bandiţi? Dacă ticăloşii ăştia or să pătrundă cumva în oraş, să ia cereale? Ce mă fac?” A doua zi, fostul prefect îşi strânse tot avutul şi plecă spre capitală, să-şi primească pedeapsa. Despre el nu vom mai vorbi. Se spune că, după ce îşi luă slujba în primire, proaspătul demnitar îl chemă la el pe noul comandant al garnizoanei prefecturii şi se sfătuiră amândoi cum să refacă efectivul oştirii, cum să cumpere cai şi să facă provizii de nutreţ şi de cereale. Hotărâră să aleagă bărbaţi mai îndrăzneţi, dar care să fie totodată destul de şireţi, şi cu aceştia să pună la cale şi să treacă la capturarea tâlhăriilor. Apoi, prefectul redactă mai întâi un memoriu către Marele Secretariat, în care propuse ca prefecturile învecinate să-şi unească strădaniile în prinderea bandiţilor; pe de altă parte, emise un ordin către judeţele şi târgurile din subordine să li se alăture în lupta cu tâlharii şi să-şi apere cu străşnicie ţinuturile proprii. Despre aceasta nu vom spune mai multe. Când ordinul prefectului fu primit în judeţul Yuncheng, magistratul i-l încredinţă lui Song Fluviu şi-i ceru să transmită instrucţiunile tuturor satelor şi târgurilor din subordine, pentru ca ele să se pregătească. Întradevăr: Un petec de hârtie zoreşte ca şi focul, Tăria legii cade ca trăsnetu-n tot locul. La mijloc este vina că s-a greşit chiar calea, Dar va veni şi timpul slăvind eliberarea! Citind ordinul, Fluviu se nelinişti: „N-aş fi crezut că Regele Ceresc şi ceilalţi au să se-ncumete până-ntr-atât! Au pus mâna pe darurile cuvenite Înălţimii Sale Cai, au ucis poliţişti, l-au vătămat pe He Tao, apoi au distrus o oaste numeroasă şi l-au făcut prizonier pe Huang An. Pentru asemenea crime are să-i fie dus la pierzanie fiecăruia dintre ei tot neamul, până la a noua spiţă. Chiar dacă au fost împinşi la asemenea fapte, nu li se va găsi nicio scuză. Ce se vor face când au să dea de necazuri?” Se frământă o vreme, apoi îi ceru ajutorului său Zhang Wenyuan ca ordinul să ajungă în fiecare târguşor şi în fiecare sat92. El ieşi din clădirea publică şi se îndreptă
92

În original, bao, unitate nu administrativă, ci poliţienească. Este vorba de bao-jia, sistem de organizare a populaţiei din punct de vedere militar, instituit de Wang 324

o stradă. cu genunchiere. Văzându-l că şovăie în căutarea unui lucru anume. Nu departe. de regulă. 325 . „Oare să-l mai fi întâlnit vreodată?” îşi zise. însă nici el nu puse întrebări. fiecare cu câte un şef răspunzător de comportarea celor din subordinea sa şi care avea obligaţia să ştie tot ce se întâmpla în raza sa de acţiune şi să informeze poliţia. cine este slujbaşul de acolo. răsufla din greu şi era asudat tot. Un bărbat bine clădit. pesemne avea şi el unele îndoieli. Într-un sat existau mai multe bao. frate mai mare? întrebă Fluviu. La oraşe.spre ceainăria de peste drum să se răcorească cu un ceai. bărbatul acela intră într-o frizerie şi întrebă: — Frate mai mare. de pâslă. Anshi (1019-1086). cu boruri mari pentru a-l feri de soare. fiindcă stătu locului. Fluviu şi omul acela o luară pe o străduţă lăturalnică. din faţă? — Song Fluviu. cu o pălărie albă. — Să mergem şi să stăm de vorbă. Lui în schimb i se păru întrucâtva cunoscut. iar câteva jia formau un bao. bătând câteva mătănii. Atunci necunoscutul se apropie de Fluviu. jambiere şi cu încălţări de cânepă. La brâu avea o sabie. că bărbatul întoarse capul şi-l privi în ochi. îl salută plin de respect şi vorbi: — Vă mai amintiţi de umilul vostru frăţior? — Îmi păreţi cunoscut. iar în spate căra un balot voluminos. iscodea Yamen-ul. Nu făcu decât douăzeci-treizeci de paşi. uitându-se lung la Song Fluviu. dar nu-mi pot aminti unde v-am mai văzut. dădură de un birt. — În cârciumă putem vorbi mai în voie. după necunoscut. zise necunoscutul. Fluviu se grăbi spre ceainărie. răspunse Fluviu. i se răspunse. Bărbatul rezemă halebarda de perete şi puse balotul sub masă. aşezându-se la o masă într-o încăpere liniştită. dar nu îndrăzni să-i spună nimic. îmbrăcat în robă din mătase verde-închis. Până la urmă. Bărbatul îl privi din nou. Câteva familii erau constituite într-o unitate numită jia. vestit om de stat şi poet din dinastia Song. un bao cuprindea. Îmi păreţi cunoscut. Fluviu îi răspunse la salut şi-l întrebă: — Care este fericitul vostru nume? — Cum de l-aţi uitat pe frăţiorul vostru. binefăcătorule? — Cine sunteţi. cu halebarda în mână. fără însă a da semne că l-ar fi ştiut de undeva. Intrară şi urcară la cat. „Ciudat se mai poartă! Ce-o avea de mă măsoară cu privirea în felul ăsta?” se întrebă Fluviu. Apoi se întoarse şi căzu în genunchi.

frate bun. Mare lucru că nu te-a zărit vreun poliţist. un platou cu carne de vacă tăiată mărunt. Acum a ajuns căpetenia cea mai mare peste fortăreaţa de pe Muntele Liang. abia aţi ajuns în fortăreaţa aceea din munte şi mai devreme sau mai târziu veţi avea nevoie de bani. Dacă te recunoaşte cineva. căpetenia de mai înainte. răpunându-l pe Cărturarul în Straie Albe. Pe acesta îl ascunse din nou în robă. fiindcă am luat un lingou. Îi voi vorbi de recunoştinţa voastră. în semn de mulţumire pentru domnia voastră şi poliţiştii Zhu Tong şi Lei Heng. După ce bău. să te invit acasă la mine. Voinicul Victorios. deocamdată. frăţioare? — Fratele Chao. Demonul cu Păr Roşcat. şi îl voi folosi la nevoie. Du-le 326 . Sunt Liu Tang. Îi mai ceru aceluia să umple paharul oaspetelui său. şi să ne ospătăm. ceva legume şi fructe. vă este nespus de recunoscător pentru că i-aţi salvat viaţa. Avem şapte opt sute de oameni şi cereale cât nici nu le putem socoti. Nu mai zăbovi pe aici. să vin să vă aduc mulţumirile noastre. frate bun. tare mai eşti îndrăzneţ! zise. iar Gongsun. se cădea oricum. De aceea. — Frate bun. Străini nu vă socotesc. în fortăreaţă. Fluviu alese numai un lingou. nu e de glumit. zicând: — Înveleşte aurul. Regele Ceresc. — Ce face Regele Ceresc? Dar fraţii ceilalţi? Cine v-a trimis. păstraţi aurul acesta pe care vreţi să mi-l dăruiţi. Song Fluviu o citi şi din robă trase un săculeţ pentru acte. aşa că n-are rost să-i dăm aur pe mână. cu o scrisoare şi o sută de liang de aur. de aceea. Song Fluviu tresări speriat. Cât despre Lei Heng. văzând că se lăsa înserarea. Demonul cu Păr Roşcat dezveli iarăşi aurul. nu îndrăznesc să-ţi cer să rămâi. el nu ştie că eu v-am ajutat. nu glumă! — Pentru marea bunătate pe care ne-aţi arătat-o. este mai marele oştirilor. Eşti în pericol. fie şi cu preţul vieţii. Suntem plini de recunoştinţă pentru fratele mai mare şi vrem să ne-o dovedim. Chemă cârciumarul şi comandă băutură. Acum pe munte suntem cu totul unsprezece căpitani. Eu am acasă din ce trăi. Este şi un jucător înrăit. am venit. însă Fluviu îl opri şi îi zise: — Ascultă-mă. scoase scrisoarea şi i-o întinse. aşa că nu e nevoie să-i dăm nimic. Demonul puse legătura cu aur pe masă. Zhu Tong are şi el ceva avere. căruia i-aţi salvat viaţa. Cap de Leopard ne-a ajutat din răsputeri. Sunteţi şapte cu toţii. Wu Înţeleptul este strategul militar.— Frăţiorul acesta a avut norocul să vă salute la conacul Regelui Ceresc. La noapte va fi lună plină şi te poţi înapoia pe munte. îl acoperi cu scrisoarea şi le vârî pe amândouă în săculeţ. Frate bun. Demonul cu Păr Roşcat desfăcu balotul.

şi ajunse în aceeaşi noapte înapoi la Smârcurile Muntelui Liang. Demonul cu Păr Roşcat o porni cu paşi mari. Şi nu mai veni aici. Cum aş îndrăzni să duc aurul înapoi? Dacă mă învoiesc la una ca asta. Şi oricât se mai rugă Demonul cu Păr Roşcat. Ieşiră din cârciumă şi merseră unul lângă altul până la colţul străduţei. Demonul cu Păr Roşcat era un om deschis la suflet. — Dacă ordinul a fost atât de aspru. El îi ceru cârciumarului hârtie. povăţuindu-l: — Fii cu luare-aminte. Fluviu îl apucă de mână pe tânăr. Târgul e plin de poliţişti şi e cum nu se poate mai periculos. gânduri peste gânduri îl munceau care mai de care: „Ce noroc că nu l-a zărit vreun poliţist. am să fiu pedepsit. Demonul cu Păr Roşcat îşi aruncă sarcina pe umăr. Pe drum. Fluviu tot nu primi restul aurului. apucă halebarda şi coborî în urma Fluviului. pe drumul care ducea spre apus. înţelese că binefăcătorul lor nu va lua aurul nici în ruptul capului. şi atunci îl împachetă şi-l băgă la loc în balotul său. Sub strălucirea lunii. Regele Ceresc şi Înţeleptul. — Cu cartea asta de răspuns. să ne socotim. loialitatea inimilor noastre. — Înţelegi că nu pot să te reţin. N-am să te mai însoţesc. frate bun. Fluviu chemă ospătarul. strategul nostru militar.căpitanilor salutul meu repetat şi urări de bine şi roagă-i să mă ierte că nu vin chiar eu să-i felicit. Demonul cu Păr Roşcat bătu patru mătănii. am să plec chiar acum şi am s-o dau cui trebuie chiar în noaptea asta. Song Fluviu o luă agale spre locuinţa sa. văzând că se înserase. — Mandarinul acesta lasă un liang de argint. voi scrie o scrisoare. se scuză Fluviu. Mare dandana ar mai fi ieşit de aici!” Apoi îşi zise: „Iată că şi Regele Ceresc s-a apucat de tâlhării şi încă în stil mare!” Abia dădu două colţuri de stradă. Excelenţă? Pe unde nu v-am căutat! 327 . vorbi el. — Fapta voastră cea mărinimoasă nu o vom putea răsplăti niciodată. Fratele vostru mai mic a fost trimis să vă arate cât de cât simţămintele noastre adevărate. pensulă şi tuş şi scrise cu de amănuntul o carte de răspuns. răspunse Demonul cu Păr Roşcat. au hotărât ce să fac. când se auzi strigat din spate: — Unde aţi fost. Era pe la jumătatea lunii a opta şi luna plină se ridicase în văzduh. Primeşte-l şi voi trece eu mâine pe aici. Cerul se întunecase. ne despărţim aici. pe care ai să leo duci. frate mai mare.

om cu frica de cer în el. Într-adevăr: vorbele-s ca un cârlig sau ca o sfoară. iar inima lui bună nu s-ar fi înveninat mai rău decât fierea. citiţi capitolul următor. dacă veţi voi să ştiţi cine l-a strigat pe Fluviu. La urma urmei. 328 . n-ar fi căpătat dintr-o dată curaj.Dacă persoana aceasta nu l-ar fi căutat. Song Fluviu. de la bun început îţi dai seama ce-ai prins în ele.

omenos. mijlocitoare sau peţitoare.CAPITOLUL XXI SCORPIA SE ÎMBATĂ ŞI-L SNOPEŞTE ÎN BĂTAIE PE TANG VIŢELUL. Şi-n Shandong timpul curge. pentru o parte sau alta. 94 Cărţile clasice. Fluviu se întoarse spre ele şi întrebă: 93 Qianpo. Cu bună-credinţă. De unul singur a plecat la acel Munte Liang Vegheat de ape şi de-un steag înfipt acolo-anume. vrednic de-al său nume. 329 . Judeţul Yuncheng este plin De binecuvântare-aici născându-se Lumina Mulţimii. Că-ntreaga lume tremură de glodul ei şi tina. SONG FLUVIU O UCIDE ÎNTR-O CLIPĂ DE FURIE PE DRĂGĂSTOASA 93 Norocul dinastiei Song stă-n prăbuşirea sa. bărbaţi şi femei. lunecoase şi pricepute. Se spune că persoana care îi vorbise astfel lui Song Fluviu nu era alta decât baba Wang. sub un chip prea pur şi greu de întâlnit. fireşte şi mariaje. ci împreună cu o altă femeie. Eroi de pretutindenea se-adună-n locuri sterpe. tăindu-şi drum prin fapte. — Ce bine că v-am întâlnit. operele de istorie. ca sabie-a dreptăţii. drept şi-nţelept. el a citit cu hărnicie cărţile De căpătâi94 şi a ajuns slujbaş al judecăţii. mijlocindu-le anumite afaceri necurate. mai mult sau mai puţin interesate. A fost demult ales de cer. De mic. În clipa grea s-a dovedit bun. Nu era singură. Carul mare-i bun augur Spre slava-a treizeci şase spirite celeste-n herbe Trecute pe pământ. mijlocitoarea95. filosofie şi poezie ale antichităţii. El calea-cerului o-ntoarce numai la dreptate Şi astfel steaua-i de pe oiştea Carului mare Pătrunde în palat de jad. bunule mandarin. 95 Mei. nume injurios dat în trecut bătrânelor care ademeneau cu vorbe dulci. Frăţie bună a legat cu cavalerii bravi.

Ia zi. Nădăjduiesc că o să vă fie milă de ea şi o veţi sprijini să cumpere un sicriu. căreia i se zice Poxi. Yan. câteva zile. nu e din partea locului şi a venit cu ai ei. Drăgăstoasa. Sunt cu totul trei guri: domnul Yan. destul pentru a se descurca ea şi Drăgăstoasa. ca şi fiica lor. femeia aceea. drept răsplată. tot gândindu-ne dacă e vreun chip s-o scoatem la capăt.— Ce aveţi a-mi spune? Baba Wang îl opri şi. Noi nu vom intra în amănunte. Dacă n-am avut eu bani pentru coşciug. pe care i-l întinse femeii şi îşi văzu de drum. domnul Yan s-a stins deo molimă. Pur şi simplu nu ştie ce să facă. veni acasă la Song Fluviu. să-şi aducă mulţumirile pentru fapta lui cea bună. — Sunteţi pentru mine ca şi tata sau mama. Doamna Yan n-are cu ce să-şi îngroape bărbatul. Nu şi-au închipuit că oamenii de pe aici nu pun preţ pe muzică şi că n-or să îndrăgească o cântăreaţă atât de zglobie cum e fata lor! Acum n-au din ce să trăiască şi locuiesc pe o stradă tihnită. Omul a fost cântăreţ bun şi-a învăţat-o şi pe fii-sa de mică să cânte tot felul de cântece vesele. Haideţi cu mine. Mergeam aşa cu ea pe drum. ai din ce să trăieşti pe urmă? i se adresă el de-a dreptul femeii Yan. — Bine. Intrăm în cârciuma de la colţ. e la fel de greu. mărite. rămăsese cu cinci sau şase liang de argint. dar femeia asta e taman din Capitala Răsăriteană. Şi nu-i scăpă faptul că în toată 330 . mărite. se întoarse acasă şi împlini toate cele de cuviinţă. cerem să ni se dea ce ne trebuie pentru scris şi o să întocmesc o hârtie cu care să puteţi lua un sicriu de la Chen Al Treilea. Ei au venit la noi în Shandong după un mandarin care le promisese că -i ajută. arătând-o pe femeia de lângă e zise: — N-aveţi de unde să ştiţi. Într-o dimineaţă. o opri el şi scoase la iveală un lingou de argint. nu-ţi dă nimeni. din partea răsăriteană a oraşului. Când sfârşi. Şi atunci ne-am grăbit să vă prindem din urmă. Aceasta se duse cu hârtia la Chen Al Treilea. îţi dau zece liang. — Nu vorbi aşa. Iar de-mprumutat bani. să ai şi pentru cheltuielile casei. însă i-au pierdut urma. — O să vorbesc fără ocolişuri. din dosul magistraturii. Nu mai departe decât ieri. Atunci m-a rugat pe mine să-i fiu mijlocitoare pentru Drăgăstoasa. născuţi din nou. Fie ca-n viaţa viitoare să ajung măgarul sau calul vostru şi să vă slujesc. când v-am zărit pe domnia voastră. atunci cum să am pentru ale gurii? — Uite. luă sicriul. fie. Drăgăstoasa a împlinit de curând optsprezece ani şi e frumuşică foc. I-am zis că în vremurile de azi n-ai de unde să găseşti un bărbat pe potrivă.

dar cine să-i ţină piept limbii sprintene şi iscusite a babei. Fluviu dormea noapte de noapte împreună cu Drăgăstoasa. ştie să cânte şi se pricepe la tot soiul de jocuri vesele de petrecere. chiar a doua zi. Părea frumoasa din palatul de aur. În nicio jumătate de lună. — Fata asta a mea e tare arătoasă. Cine ar fi crezut că o să ne pască amarul de-acum. şi. sare în ajutorul celor nevoiaşi. Unii proprietari au vrut să mi-o cumpere. Unduitoare ca un ram înflorit de măr pădureţe în adierea vrutului. fireşte. Închirie o casă cu cat. şi eu n-am cum să-l răsplătesc. la apus de Yamen. Aşa că te rog să-i spui măritului Fluviu că. decât dândui-o pe Drăgăstoasa. Cu plete lungi. dacă are chef de un suflet de om pe lângă el. în stare să urnească până şi munţii? De voie. şi le aduse acolo pe Yan şi pe Drăgăstoasa. N-o aveam decât pe ea şi ne-am gândit. Oare să nu fie însurat? — Casa lui. omul primi. rotunzi.casa acestuia nu se afla suflet de femeie. răspunse vecina. este la ţară. Mlădie cum e firul de iarbă. într-adevăr. M-a ajutat. Picioare mici. La început. înşirându-i cu deamănuntul toate câte le aflase din gura doamnei Yan. — N-am văzut chip de femeie în gospodăria lui Fluviu. cu care locuia gard în gard. sprâncene-ncondeiate rotund ca semiluna. sâni tari. dar n-am auzit nici eu c-ar fi însurat. La început. Cred că. bogate şi negre ca un pâlc de nori. eu şi taică-său. La întoarcere. împărţindu-le leacuri sau sicrie. punând destule şi de la ea. stă aici. dar cu încetul prinse să dea pe la ea tot mai rar. La acest îndemn. Oare de ce? 331 . prospeţimea ei ca a prunişorului ori ca a jadului în ninsoare. se opri la baba Wang. În Capitala Răsăriteană. şi Drăgăstoasa şi mama ei aveau veşminte şi mâncăruri din belşug. dar n-am dat-o. în gazdă la cineva. jad şi aur din creştet până-n tălpi. era chemată adesea la ospăţuri în casele de desfătare şi toată lumea o iubea. De când lucrează la Yamenul judeţean. Fluviu nici nu vru să audă de aşa ceva. Drăgăstoasa era plină de perle. de nevoie. Braţe plăpânde ca mugurii de bambus. n-are nicio femeie pe lângă el. ascunse-n mâneci de culoarea apelor verzui. că rămâneam fără un reazem la bătrâneţe. abia ivite de sub tivul fustei. ori nemuritoarea din perlă coborâtă în praful de pe pământ. Acum. cu toate acareturile. baba Wang dădu fuga la Song Fluviu. Toată lumea îi ştie bunătatea. i-aş da-o cu dragă inimă pe fiică-mea. o aranjă cu mobilă şi cele de trebuinţă. cu chipul precum floarea şi fragedă ca jadul. Ochi sclipitori şi negri cum e lacul. ca lotuşii de aur.

de parcă ar fi fost un singur trup. atras de meşteşugul mânuirii armelor şi nu era unul dintre cei care se topesc după femei. şi. tânărul Zhang era cât se poate de priceput la aşa ceva. Din ziua aceea. Îi plăcea să colinde prin anumite case deocheate. dinţi albi şi buzele pline. Într-o zi. Zhang Al Treilea şi Drăgăstoasa deveniseră de nedespărţit. Din bătrâni se zice că. Iată de ce i-au fost de-ajuns ocheadele tinerei femei ca să înţeleagă şi să păstreze tainic în inimă dorinţele şi chemările acesteia. Acesta lucra sub oblăduirea lui Song. în floarea tinereţii. îl jignea cu vorbe tăioase şi nu se mai străduia câtuşi de puţin să-l îmbie la dragoste. nu glumă: avea sprâncenele întunecate. ceaiul şi vorba îi uneşte. El. Apoi. Aici a greşit Song Fluviu. Chiar de prima dată Drăgăstoasa îl oprise pe tânăr la ceai şi. Se pricepea ca nimeni altul să se facă plăcut. I se spunea tânărul Zhang Al Treilea şi era chipeş. iar băutura le este peţitoare. În schimb. treburile au mers tot aşa. într-adevăr. pentru a-l cinsti cu un păhărel. viguros trasate. întâlnindu-se zi 332 . prefăcându-se că venise după el. Cum lui îi stătea inima doar la fapte de vitejie şi nu prea era muncit de dorinţa plăcerilor. Drăgăstoasa o să se înfierbânte ca fierul roşu ţinut în foc? Dar. Zhang Al Treilea avea şi el darul beţiei şi era cam muieratic. roşii. Cine şi-ar fi închipuit că. fiind prin firea sa un fluşturatic. ştia să cânte la mai multe instrumente. ochi frumoşi. nu mai simţea nicio fărâmă de iubire pentru Fluviu. copacii nu se clatină şi dacă barca ar sta nemişcată. lucrul tânjit de amândoi se împlinise. de când îl întâlnise pe Zhan Al Treilea. oglinda apei nu s-ar strica. Oare de ce nesocotim vorba strămoşească. Când Fluviu se duse să se spele pe mâini. astfel că tânărul Zhang îi căzu cu tronc din prima clipă. pe desfrânaţi. Or. Fluviu îl aduse în casa celor două femei pe Zhang Wenyuan. ei putură să schimbe şi câteva cuvinte. de când se încurcase cu Zhang Al Treilea. De câte ori acesta trecea pe la ea. începu să dea pe acolo o dată la zece zile sau chiar la o jumătate de lună. dar el i-l mai băgase şi pe tânăr în casă. lucru bine ştiut. îi dădu de înţeles din priviri că îi împărtăşea sentimentele. din vorbă-n vorbă. anume: să nu inciţi şi să nu duci pe alt bărbat în casa ta? Nu numai că Fluviu nu se potrivea sub nicio formă cu Drăgăstoasa. o asemenea purtare din partea lui Fluviu nu-i era tocmai pe plac. dar la câte nu era el iscusit! Drăgăstoasei îi plăceau şi băutura şi bărbaţii. de câte ori Fluviu nu era acolo. Vorba veche: dacă vântul nu bate. simţind-o prinsă-n mrejele sale. atunci se nimerea să pice în vizită. Drăgăstoasa era lunecoasă ca apa şi la cei optsprezece-nouăsprezece ani ai săi. oferindu-i astfel el însuşi femeii prilejul de a-şi da în petec. Drăgăstoasa deprinsese de la cântăreţi uşurinţa unei purtări schimbătoare.Fiindcă el era un bărbat viteaz.

să-l întâlnească pe Song Fluviu. Hotărâţi singur ce aveţi de făcut. hotărî Fluviu pe loc. — Dacă o să vă amânaţi puţin treburile. Şi iată că într-o zi. dar el se scuza că e prins cu treburi şi nu mai dădu pe acolo. dacă nu mă iubeşte. decât să mergeţi cu mine. Am ceva să vă zic. Aşa că acum veniţi cu mine. răspunse Fluviu. 333 . iau eu totul asupra mea. orice-ar fi. Ar fi fost bine totuşi să luaţi seama şi la obrazul meu subţire. Băutura nu îmbată.şi noapte. omul singur se îmbată. Vecinii aflaseră cu toţii ce se petrecea între ei şi în cele din urmă vorbele ajunseră şi la urechile lui Song Fluviu. Excelenţa Sa magistratul n-o să vă pedepsească. nu fiţi atât de aspru! — Chiar că sunt ocupat! Mâine voi veni negreşit. — Să nu mergeţi prea iute. O lună de zile nu se mai duse pe la ea. cum se poate una ca asta! Fata mea e acasă şi vă tot pândeşte întoarcerea. că am avut norocul să vă găsesc. Mama fetei îi tot trimitea invitaţii. — Am treburi grabnice care nu mă lasă să plec. de cum ajungem acasă. Veniţi s-o-mbunaţi. omul însuşi se înşală. I-am spus să-şi ceară iertare. unul lângă altul până în faţa porţii. zise femeia apucându-l de mâneca robei şi dându-şi drumul la gură: Cine v-a asmuţit împotrivă-ne? Vorbele în răspăr ale străinilor nu trebuie luate în seamă. — Ia-ţi mâna de pe roba mea şi am să vin. dacă vă pierd acum. — Vai de mine. El credea şi nu credea. — Las-o baltă. „La urma urmei nu-mi este nevastă hărăzită de părinţi. Dar în seara asta. mărite. îi spuse: — De atâtea zile am trimis să vă cheme. am treburi şi nu pot să plec. Poate altă dată. în faptul serii. mama Yan veni în faţa Yamen-ului. Altă cale nu e. — Ba eu astăzi vreau să veniţi cu mine. Dacă azi poţi înţelege şi-ncerci păreri de rău. Dacă fata v-a greşit cu ceva. îşi zise în sinea lui şi. De cum îl văzu. altă dată nu ştiu când o să vă mai prind. însă la feţele alese greu se mai ajunge! E drept că netrebnica de fiică-mea a vorbit uneori cum nu se cuvine şi v-a supărat. fie! Merseră aşa. că nu pot ţine pasul. O femeie nu înşală. la ce bun să-mi fac inimă rea? N-o să-i mai calc pragul şi cu asta gata”. haidem împreună acasă. Pe când eu. — Bine.

era Song Fluviu. aşteptându-l pe tânărul Zhang Al Treilea. Femeia. strigă.Cum din capul locului n-ai ocolit acest hău? Fluviu se opri. iar de un cap al patului spânzura un prosop. El se aşeză pe unul dintre taburetele de lângă pat în timp ce ea se repezi şi trase de Drăgăstoasa. nu poate veni şi singur? Doar nu-i chior. mărite Song. era un dulap cu haine. sub lumina puternică a lămpii de sticlă. Când Fluviu ajunse la cat. Din timpuri vechi se spune că asemenea femei ştiu cum să te ţină în mână. dincolo de el era un lighean cu apă de spălat pe mâini. iar în spate un pat sculptat. cu ochii la flacăra lămpii şi cu gândurile duse aiurea. îi strigă: — De ce-ai fugit înapoi. se aşeză şi ea lângă el. părând că şovăie. de teamă ca el să nu plece. Când auzi cuvintele mamei sale. Iscodi mai întâi prin grilajul de lemn al peretelui despărţitor şi constată că în camera centrală. fetiţa mea? — Camera mea nu e departe. Drăgăstoasa se afla trântită pe pat. Într-o parte. Atunci se întoarse. Vorbeşte doar aşa. Coborî scările în zbor. dragul inimii tale e aici. şireată. Ce. cel mai bine ar fi să intraţi! El intră şi luă loc pe un scaun. lăcuită în culoarea aurului se găsea o lampă de cositor şi lângă masă două taburete. Mama ei. Camera de sus avea şase laturi. cu două tăblii. bombănind pentru sine: „M-a făcut să sufăr şi să tânjesc atât după el. Înaintea patului stăteau rânduite patru jilţuri. mărite. urcă din nou scările şi se aruncă în pat. Femeia întinse braţul spre el. crezu că însuşi iubitul la care visa ea sosise şi se ridică în grabă. am să-l trag de urechi”. care îi auzise paşii coborând şi apoi urcând. spunându-i: 334 . femeia îl împinse în cameră. îşi potrivi părul cu mâna. nesuferitul ăsta. — Fetiţa mea. Deasupra patului atârna un baldachin din mătase roşie. Pe peretele din faţă era agăţat un tablou înfăţişând o femeie frumoasă. râzând. ca să vă chinuiască! Haideţi că merg şi eu sus! zise. De ce aşteaptă să-i ies eu în întimpinare? Nu i-ar fi ruşine! — Ticăloasa asta a suferit atâtea ducându-vă dorul. Înainte de toate. Fluviu nu se simţea în apele sale şi urcă la cat numai la îndemnul femeii. lângă perete. În prima jumătate se aflau o masă şi scaune. răspunse ea de pe pat. Pe o masă joasă. — Dacă aţi venit până aici. că i s-a înveninat inima de tot.

o îndemnă ea. plec”. La urma urmei nu v-aţi văzut de mult şi se cade să vă spuneţi câte o vorbă frumoasă. Fetiţa mamei. intră şi aşeză lucrurile pe masa joasă de lac. — Ce atâta zarvă din asta. pentru ce să stau de vorbă cu el. Drăgăstoasa se uita într-o parte. Se uită la Fluviu: acesta stătea tot cu capul în jos. rămânând tăcut.— Măritul tău stăpân e aici. Femeia coborî la catul de jos. peşte proaspăt şi peşte sărat. aprinse lampa din faţa vetrei. O să vin repede. văzu că în tuciul de pe foc apa era încă fierbinte şi mai puse câteva lemne pe foc. — Ridică-te şi toarnă în pahare. fata mea. zicându-i: — Stai aici cu dragul tău. îşi zise bărbatul. măcar nu te mai ţine îmbufnată. ca un făcut. de aceea măritul stăpân nu ne-a mai călcat pragul. cotoroanţa”. răsturnă jumătate din el într-un ibric de tablă. doamna Yan încuie pe dinafară uşa. Se întoarse numaidecât acasă şi rândui toate aceste bunătăţi pe platouri. am eu ascuns un clondir cu o băutură aleasă. Descuie uşa. Femeia împinse un scaun spre locul unde era Fluviu şi o îndemnă pe fată să şadă acolo. De fapt. stai aici cu măritul stăpân şi nu te arăta prea ruşinoasă. Numai că Drăgăstoasa nu voi să se aşeze lângă el şi ocupă taburetul de pe latura cealaltă a mesei. — Mâncaţi voi. pe care-l băgă în apa fierbinte de pe foc să se încălzească. După ce turnă alcoolul într-un vas. Dar. Dacă n-ai de gând să-ţi ceri iertare. gândi Fluviu. Privi şi la Drăgăstoasa: şi ea avea faţa întoarsă în altă parte. dar gras. „M-a aranjat. O să cumpăr ceva de-ale gurii şi pe urmă putem să ne aşternem la vorbă bună. Găti şi nişte legume şi duse totul sus. şi o găină bine friptă. Fluviu lăsă capul în jos. iar tu în loc să te ridici să staţi de vorbă şi să vă-mpăcaţi. 335 . cum să întindem masa? se scuză femeia. eu n-am chef. faci pe supărata! Drăgăstoasa îi dădu mâinile la o parte. de parcă i-ar fi ghicit gândurile. împreună cu trei pahare şi trei perechi de beţişoare. că doar n-am făcut nimănui nimic! Dacă nu ne calcă pragul. apoi băutura astfel încălzită o trecu într-un ibric de porţelan. Apoi luă la ea nişte arginţi şi ieşi să cumpere fructe. — N-avem în casă mai nimic şi niciun strop de sos de soia. Să mă-mpac? Fluviu nu scoase un cuvânt. Fata mea. „Femeia asta parcă m-a ţintuit în cuie. ai o fire prea iute şi răneşti omul cu vorbele tale. După ce o să coboare de la cat. şi de fapt nu tu eşti aceea care i-ai dus dorul? Să ştii că nu mi-a fost deloc uşor să-l fac să vină.

„Dacă reuşim să-l facem să stea peste noapte la noi. măcar întoarce-le şi bea cu noi. Nu vă plecaţi urechea la ele. — Şi ce dacă nu-i torn eu? Că n-o să-mi taie capul pentru asta! Femeia râse şi spuse: — Vina e numai a mea. Când lumea vă vede la noi. — Fata mea. o să dea uitării supărarea pe care ne-o poartă. aşa că îşi mai turnă un bol plin pe care îl dădu pe gât numaidecât. E deajuns să-i şoptiţi câteva cuvinte dulci sau s-o faceţi să zâmbească! 336 . Bău şi ea unul după altul trei pahare. măritul stăpân este un om ales. goliţi câteva pahare. uite. — Ce-ai cu mine? Sunt sătulă. fiţi bărbat. toate gogoşi. ce să mai găsească şi îndrugă vrute şi nevrute. stând în faţa vetrei. o ademeni femeia. „Inima mea nu-l ştie decât pe Zhang Al Treilea. n -o să te ia în seamă. iar Drăgăstoasa sta sucită într-o parte.— Fetiţa mea. Totul e să-l mai ţinem bine în mână o vreme şi pe urmă vom mai vedea”. Song Fluviu nu avu încotro şi trebui să bea. fără de niciun temei. Cui îi e drag să stea cu ticălosul ăsta? Dar dacă nu-l îmbăt. nu ştie. — Să nu i-o luaţi în nume de rău. îşi zise Drăgăstoasa. Umplu cele trei pahare şi o sfătui pe Drăgăstoasa: — Nu te mai purta ca un copil. amuţit şi cu capul plecat. te pomeneşti că n-o să-mi dea pace”. Văzând că fiică-sa nu voia să pună gura pe pahar. Bea vreo două pahare şi pe urmă du-te şi te culcă. Încălzi băutura şi o duse sus. Umblă fel de fel de scorneli şi. de nu vă vorbiţi? Mărite. acolo. Fluviu se văzu nevoit să bea. chiar mâine o să le lămurim pe toate. Acum să ne îngrijim doar de băut. însă în faţa altuia nu se cade să te porţi aşa. făcându-şi de lucru cu poalele fustei. Când ea însă renunţă la încăpăţânarea sa. Femeia izbucni în râs şi le spuse: — Parc-aţi fi de lut. bea şi tu cu odorul inimii tale. femeii îi veni inima la loc. Fluviu şedea ca şi mai înainte. Mai bine dă pe gât un păhărel. dar ele îi aţâţară şi mai tare pofta. căuta doamna Yan să împace lucrurile. taică-tău şi cu mine ne-am obişnuit cu felul ăsta al tău de a fi de când erai mică. îşi zise ea. trei-cinci pahare. Mărite. n-am niciun chef. unul după altul. Dacă nu torni. Luă paharul şi bău în silă jumătate din el. Ce-aveţi. Dar Drăgăstoasa nici gând să-i dea ascultare. femeia îşi făcuse griji. Femeia dădu şi ea peste cap vreo două pahare. Femeia turnă într-un pahar. mărite. de ciudă. apoi coborî să mai încălzească băutură. — Văd că nu te simţi prea bine.

fără să mai ţină seama la numărul paharelor şi curând limba începu să i se împleticească în gură. să-mi cumpăr nişte alcool”. adică la fel de rău. S-ar putea ca el să fi aflat câte ceva. şi nu găsise altceva cu cale de făcut decât să dea cu orice preţ de Song Fluviu. — Îmi caut jupânul. înghiţind şi stâlcind cuvintele. încât nici ea nu mai pricepea ce îndruga. un vânzător de poame şi de legume uscate din Yuncheng. Eu tot n-am o leţcaie şi mă mai ustură şi gâtlejul ăsta uscat. Cel ce e isteţ prea tare dă şi de năduf Şi ajunge ca să afle îngheţat de moarte Că din rădăcini se smulge limba care arde. uite că n-o fac!” gândi Drăgăstoasa. iar că pleca ori că rămânea. Trecea de la un lucru la altul. răspunse el. căruia i se spunea şi Viţelul. că mi-e gâtlejul uscat nevoie mare. ori de câte ori afla câte ceva de seamă. Frate Al Doilea? îl întreba lumea de pe stradă. În seara aceea. de parcă ar fi intrat în pământ. Doamna Yan se pusese pe băut. „Bine! îşi zise el. În vremea asta. în schimbul câtorva bănuţi. de vorbit nu vorbea. — Pe cine cauţi aşa zorit. Iar dacă acesta se întâmpla să aibă nevoie de el pentru vreo treabă. bătându-şi joc de Song Fluviu. molfăind. — Cine ţi-e jupân? — Slujbaşul Song de la Yamen. Yan. — L-am văzut trecând cu femeia aceea. Dar nu-l găsi nici la Yamen şi nici acasă. Tang Al Doilea. Drăgăstoasa este o ticăloasă. Această strofă stă mărturie: Înţelesuri aiurite par adevărate.Dar Fluviu nu ştia nici el ce s-ar fi cuvenit să facă. că de multă vreme n-a mai mers pe la ea. nu se dădea înapoi nici în faţa morţii. Pe de altă parte. el. dar se vede treaba că în seara asta l-a îmbrobodit iarăşi scorpia aia bătrână şi l-a tras după ea. Ia să dau eu pe-acolo. S-a înhăitat cu Zhang Al Treilea. Dar nu dau de el. Ei. lucru pentru care se bucurase nu o dată de sprijinul lui Song Fluviu. îl căuta de zor pe Fluviu. Vorbele-nflorite scapără de haz şi duh. „N-ai venit la mine de bunăvoie şi acum aştepţi ca eu să fiu aia care să-ţi vorbească şi să te înveselească. se ducea şi-i spunea lui Fluviu. 337 . i se părea totuna. tânărul bătea în lung şi-n lat străzile târgului izbutind deseori să facă negoţ bun. Tang Viţelul îşi pierduse tot bănetul pe care-l avea la jocuri de noroc. ca să fac rost de câţiva bănuţi. De obicei. zise cineva.

96 Lu Ban. în plin chef şi petrecere mare. — Ce-ai de mă strângi de gât? ţipă el. îşi dădu el drumul. Intră şi se pitulă în dosul scării. nu pe mine! — Ba. Înăuntru era lumină. Tang Viţelul era isteţ şi înţelese pe dată.n. pe Tang Viţelul. târându-l pe scări în jos. zise Fluviu. Viţelul îndrugă verzi şi uscate. Ştii zicala aia? Poţi fi iertat c-ai săvârşit moarte de om. — Cum se face că aţi uitat. — Prostii! Ochii ăştia ai mei văd limpede ca şi cristalul. deştept cum eşti. Nu team auzit măcar o dată să-l fi îndemnat pe măritul stăpân să vină aici. cu amândouă mâinile. Viţelul se strecură înăuntru. iar femeia trona în capul mesei. ridicându-se. 338 . gata să coboare. eraţi aici. Ce lucru e atât de grabnic că trebuie musai să-i dea de cap noaptea? Cu vorbe din astea îi duci pe alţii. faimos constructor în lemn din sec. — Dacă n-am de ales. Fluviu şi Drăgăstoasa stăteau amândoi cu privirile plecate. Mă ticălosule. trăncănind fără oprire. Se înclină înaintea fiecăruia şi rămase în picioare. — Să nu faceţi una ca asta. „Ăsta pică numai bine”. dar de scos afară din casă te-ai şi grăbit s-o faci. aşa cum era meşterul Lu Ban96 din vechime? Păi la vremea asta.. Mai înainte ţi-a făcu semn din buze şi tu.Se zori cât putu până în faţa casei Yan. A trimis patru cinci slujbaşi de v-au căutat pe-acasă şi pretutindenea prin târg. când colo. ascultând sporovăielile femeii. Şi.e. V î. Dar femeia îi aţinu calea. magistratul e acasă. Excelenţa Sa magistratul îl aşteaptă cu o treabă cum nu se poate mai grabnică. care sunt pricepută la toate cele. Cel mai bun lucru ar fi să veniţi chiar acum. preamărite? E vorba de chestiunea aia de azidimineaţă. se bucură Fluviu şi-i făcu semn strângând buzele. iar uşa nu era încuiată. — E ceva grabnic la judeţ? întrebă Fluviu. zeul tâmplarilor în Pantheonul taoist. am să plec. dar niciodată pentru minciună! încheie ea. — Unde nu v-a căutat această umilă persoană. ţi-ai dat drumul la gură. pe mine mă prosteşti tu. se apără tânărul. bea şi se distrează cu nevestele sale. Excelenţa Sa magistratul este făcut foc şi pară. mărite. Eu nu ştiu să mint. sări în picioare şi-l înşfăcă de gât. Apoi urcă tiptil la cat şi se uită printr-o crăpătură din peretele de lemn.

339 . Aşteaptă numai. în patul lui. Ştii cum stau lucrurile. doar să poarte vorbele de colocolo şi să le întoarcă după bunul plac. Acum. dacă ai chef! i-o întoarse Drăgăstoasa. şi-ai să vezi tu. — Ticăloasă bătrână! Scorpie! blestemă Tang Viţelul de afară. Fata mea. Song Fluviu era un om cinstit din fire. Ticălosul venise să se aleagă şi el cu ceva de băut. că altceva n-are de făcut. astfel că Tang Viţelul începu să se împleticească mergând de-a-ndăratelea spre uşă şi ieşi din casă cu apărătoarea de bambus din faţa uşii cu tot. Îl îndemnă pe Fluviu să mai bea două pahare. într-o bună zi.— Te-ai vârât în treburile altora şi lucrul ăsta e la fel de cumplit ca şi crima de a-ţi fi ucis părinţii sau nevasta. nu lua seama la cerşetorul ăla. zăvorând-o bine pe dinăuntru. să nu-mi zici mie pe nume! Femeia sui la cat şi i se adresă lui Fluviu: — Mărite. cerşetor nenorocit! — Bate-mă. Eu strâng masa şi gata. ea îşi strânse sul apărătoarea uşii. Drept e că n-am văzut nimic cu ochii mei şi dacă deschid vorba o să-mi spună că sunt de la ţară. Înfierbântată de băutură.” Femeia urcă din nou la cat. bea paharul ăsta cu măritul stăpân. scrâşni el. „Am crezut şi n-am prea crezut de legătura Drăgăstoasei cu Zhang Al Treilea. băgaţi-vă în pat! — Ce-ţi pasă! Bagă-te tu. Să ştii că numai de dragul măritului Song nu-ţi dărâm coşmelia peste tine. — Ajunge. un ticălos fără căpătâi. Femeia coborî râzând. Acum s-anoptat şi cel mai cuminte lucru ar fi să mă culc. nu mai îndrăznea să plece. nu-ţi lăsa inima să ne găsească pricină. strânse platourile şi paharele şi coborî scările. o puse deoparte şi închise uşa. după felul cum are să se poarte cu mine în noaptea asta. Nu v-aţi văzut de mult şi-mi închipui că aveţi de gând să vă culcaţi cât mai curând. îşi zise el. — Mărite. I-auzi cine dă buzna în casa mea să-şi bată joc de mine. Dacă ţipi. Dacă n-o să-ţi fac eu felul. ca tot omul. umflânduşi pieptul. zorindu-i: — E noapte de-a binelea. mărite. femeia îşi descleştă palmele de pe gâtul lui şi-i arse două palme zdravene peste obraji. Mâine sculaţi vă cât mai târziu. Noaptea asta o să fie plină de plăceri. am să te bat până te omor. Dar tot ţi-o coc eu. Ocărând şi blestemând de zor. că femeia-l simţise ce pusese la cale. O să-mi dau seama de tot. care o să-şi dea duhul pe străzi şi nu.

Vântul pătrunzător înfrigurează cu suflarea sa însăşi noaptea. Cum ar mai fi putut inima ei atrasă spre rele să-l iubească pe Fluviu? În seara aceasta stăteau faţă în faţă. de parcă ar fi aşteptat aducerea unui Buddha de lut într-un templu. într-un pavilion veghează toba scurgerea timpului. cel mai elegant bărbat nu-i pentru frumoasă decât un biet ţărănoi. abia s-a împlinit ora şi o altă bătaie o alungă. nici spada. Ticălosul ăstălalt ar vrea să mă gudur pe lângă el. o altă mie pleacă. Trecu multă vreme. în fiecare curte câte-o noapte rece. Cerul începuse a se întuneca bine. bărbaţii singuri visează cu sufletele tremurătoare de spaimă.Ajunsă iarăşi la catul de jos. Undeva. soiul acesta de femeie este cel mai de temut. fără să-şi vorbească. Luaţi aminte. Ea se învoise cu atacurile lui amoroase şi apoi i se lăsase cu totul pe mâini. căutând să vadă dacă Drăgăstoasa era tot aceea de mai înainte. eu una n-am să mă duc la el”. Nu ştie decât să tragă corabia la mal. dar atunci când inima unei astfel de femei nu cunoaşte dragostea. stimaţi cititori. nici apa şi nici focul nu-i stau în cale. Cine şi-ar fi închipuit ce fel de gânduri o munceau în clipele acelea pe Drăgăstoasa? „Îl am în minte numai şi numai pe Zhang Al Treilea. un viteaz. 340 . şi personaje legendare – toate cu scop talismanic. mai mult sau mai puţin fabuloase. Drăgăstoasa fusese cucerită încetul cu încetul de tânărul Zhang Al Treilea. dar câteodată o corabie trebuie lăsată în voia sa. bazată pe mit şi superstiţie. Fluviu argintiu plin de credinţă. se spălă pe mâini şi pe picioare. fiecare cu frământarea sa. La streaşina-nflorată stau cai97 micuţi de fier pentru a-i îmbărbăta pe călători în 97 După tradiţie. Răsună chemări de cocori. dar dacă inima ei n-a fost prinsă în mreje. ea acoperi focul din vatră. gata să vină prima la el. Song Fluviu era un om de arme. Bătrânii noştri spuneau: dacă-i e pe plac frumoasei. Dacă nu vine lângă mine. îşi zicea ea. Fluviu rămăsese acolo pe taburet. nici cuţitul. oferindu-i frumuseţea sa în schimbul mârşăviei lui. poţi sta tu şi pe grămezi de aur că dumneaei nici că se sinchiseşte de tine. Când iubeşte. grea de amărăciune le e inima frumoaselor care dorm fără iubit lângă ele. stinse lampa şi se cufundă în somn. Lunaşi revarsă razele reci ţesând peste fereastră o perdea de lumină. fiindcă ea nu se înspăimântă de nimic. până şi un flăcău de ţară e un prinţ. pline de alean sunt cântecele picurate de greieri. îl simt aproape. pe marginea streaşinei palatelor şi a caselor nobiliare se fixau anumite statuete miniaturale reprezentând animale. dureros de aproape. dar mi-e lehamite. ca înainte. ca pe un cui împlântat în ochi. nepriceput la trucurile de a încânta şi vrăji femeia. o mie de nepăsări vine. baia de jad într-o depărtare înaltă. Prin fereastră luna îşi trecea razele luminoase. să-i vorbească şi să-şi ceară iertare. la lumina lămpii.

uşurând cu vioiciunea lor suspinul celor care se despart. privind-o înciudat. zări o licărire de felinar în josul străzii. îşi spălă faţa cu apă rece din lighean. trageţi bine uşa după dumneavoastră. Song Fluviu trase zăvorul de la uşă. cu capul la picioarele ei. care-i simţise paşii.singurătate. Maică-sa a tras de mine să vin aici şi apoi mi-a tot dat ghes să beau. după care se culcă lângă fată. pentru că nici ea nu putuse închide un ochi toată noaptea. tânjind după ea. Recunoscându-l. bătrânul îi dădu bineţe şi-l întrebă: — Ce e cu dumneavoastră aşa devreme pe-aici. Fluviu îi dădu ascultare. Inima femeii al cărui gând stă numai la plăceri e dură cum e fierul. Fluviu rămase tăcut pe taburet. La geng-ul al cincilea se sculă. În seara cu pricina. Pe la ceasul al patrulea se trezi de-a binelea. O privea lung pe Drăgăstoasa. Pe când trecea prin faţa magistraturii. Drăgăstoasa se întinse pe pat fără să se dezbrace şi fără să-şi scoată podoabele din păr. zorea spre piaţa din faţa magistraturii unde îşi făcea în fiece dimineaţă micul negoţ. vânzătorul de fierturi din ierburi de leac. Se culcă singură. Se pare că lucrul cel mai bun e să mă culc şi eu”. pe care-l agăţă de tăblia patului. Femeia îi spuse: — Dacă e musai să plecaţi. o auzi chicotind şi atunci simţi că îi fierbe sângele în vene. Mormăi supărat: „Putoare neruşinată. Se răsuci iute spre el şi i-o întoarse: — Ba ţie să-ţi fie ruşine! Song Fluviu îşi înfrână mânia şi coborî la catul de jos. Îi stricase somnul. îi strigă din pat: — Mai odihniţi-vă. Bătrânul Wang. Cum să mai doarmă? Îşi zise: „Fericitului îi pare rău că noaptea zboară. îşi zise Fluviu.” Drăgăstoasa îl auzi. Veni la rând brâul. Peste o jumătate de oră. se răsuci cu faţa la perete şi adormi. „Se culcă şi nici măcar nu mă bagă în seamă. mărite Song. 341 . Îşi desfăcu basmaua de pe cap şi o puse pe masă. se îmbrăcă şi îşi legă la loc basmaua pe cap. nerecunoscătoarea. mărite Fluviu? 98 Cel de-al doilea geng anunţa intervalul de timp dintre unu şi trei noaptea. Mai e destul până să se facă ziuă. Înainte de a bate cel de-al doilea geng98. Sunt răpus de somn şi e şi târziu. Ce grijă aveţi ca să vă sculaţi cu noaptea în cap? Fără să-i răspundă. de care avea prins jungherul şi punga. Doamna Yan. strălucesc lumini pe terasa de argint. apoi îşi scoase roba şi o agăţă de un cuier. Cu supărarea mocnind în suflet. aura viteazului cavaler al dreptăţii e ca un minunat şi proaspăt curcubeu. o porni iute spre locuinţa sa. pe când nenorocitul e desperat de încetineala ei de melc”. Îşi trase din picioare şi încălţările din mătase şi ciorapii albi.

Se pare că Drăgăstoasa se pricepea întrucâtva la citit. dar numaidecât şi-o trase. Aurul ca aurul. uitase să-şi mai încingă mijlocul. se pare că n-am numărat bine bătăile tobei care vesteşte ora. Acesta se apucă să soarbă din licoare. iar acum îmi mai daţi şi bani pentru sicriu. Atunci poţi să-ţi închizi ochii împăcat. În clipa aceea îşi aminti de darul pe care i-l trimisese Regele Ceresc şi de bucata de aur pe care o alesese şi o vârâse în punga sa. Ia-ţi un sicriu şi păstrează-l bine acasă. dar de data asta am s-o fac. apoi îşi zisese că are să facă lucrul ăsta de îndată ce se va întoarce acasă. spuse Song Fluviu şi-şi duse mâna spre punga de la brâu. Cu voce tare zise: — Moşule. — Nu vorbi aşa. dar nu mi-a pomenit nicicând de vreo plată pe ele. Bătrânul umplu cu o fiertură groasă un castronel pe care i-l întinse apoi lui Fluviu. — De când vă ştiu v-aţi purtat cu mare bunătate faţă de mine. primi Song Fluviu şi se aşeză pe o bancă. pentru că o văzuse adesea uitându-se la nişte hârtii cu cântece scrise pe ele. Hotărî pe loc: „Am să-i dau banii chiar acum. zicându-şi: „Am băut nu o dată din fierturile lui. dar el să fie la o sută de ani bătuţi pe muchie nu mai devreme. fiindcă am la mine nişte aur. se legă bătrânul Wang. Apoi azidimineaţă plecase val-vârtej şi uitase de tot. nu ţi-am mai dat banii ăia pe care ţi i-am promis pentru sicriu. — Cum să nu. Mai mult ca sigur că am lăsat-o cu brâu cu tot azi-noapte pe tăblia de la patul nemernicii”. însă până să ajungă la el căzuse în ghearele doamnei Yan. înfrigurat. îşi zise. Dădea de belea. binefăcătorule. mai adineaori. Pot să vă dau un castronel? rosti bătrânul Wang. N-am cum să vă mulţumesc în viaţa asta. dar mai era şi scrisoarea Regelui Ceresc! Fusese cât pe ce s-o ardă chiar acolo în cârciuma în care-l poftise pe Demonul cu Păr Roşcat. În schimb eu i-am făgăduit să-i cumpăr un sicriu şi n-am făcut-o nici până acum”. până ţi-o veni ceasul de pe urmă. dacă-i intra scrisoarea asta pe mâini! Se ridică de pe bancă şi spuse: 342 . când mam trezit. fiindcă merită cu prisosinţă bucuria asta mare”. n-ar fi fost mare lucru. De supărat ce fusese. a mea. „Vai de mine. de acum. lămuri Song Fluviu.— M-am cam întrecut cu băutura azi-noapte şi. Am la mine chiar fiertura care vă trebuie. nu ştiuse cum să scape m ai repede de acolo şi astfel. iar eu îţi voi plăti şi cheltuielile de înmormântare. dar în cea următoare am să fiu calul sau măgarul dumneavoastră care o să vă slujească prea supus. — Cu siguranţă că alcoolul v-a stricat stomacul.

că am uitat acasă punga în care-l aveam. Într-adevăr: Astfel e soarta vitejilor cinstiţi. Lăsă bucata de aur de o parte şi. găleata e cea care coboară în fântână. Zări numaidecât semnătura Regelui Ceresc şi citi tot ce era aşternut pe hârtie. că am să mă dau pe lângă el şi am să-i cer eu iertăciuni. N-au intrat zilele în sac. Nici nu vreau să aud de el! Zhang şi numai Zhang e omul care mi se potriveşte. Izbucni în râs. Chicoti încântată şi rosti: — Cu adevărat un dar picat din ceruri! Zhang al meu a cam slăbit de la o vreme. Am săl aduc numaidecât. Tocmai voiam să-ţi dau aurul. foarte bine. Spunând aşa. dar de data asta fântâna e aceea care a venit la găleată. Fluviu e singura. zicând: — Tâlharul ăla negru la mutră s-a îmbătat criţă. brâul care se afla atârnat pe tăblie. fusta şi cămaşa. A tot crezut. nu vă mai necăjiţi pentru mine. e tocmai ce vreau!” Întinse plapuma pe pat şi apoi îşi scoase bluza. cum să-l ştii? De cum auzi că Fluviu iese pe uşa casei. Din milă tot ce-a fost şi ce va fi. dacă şi-a uitat el până şi de brâu! Am să i-l dau lui Zhang al meu să-l poarte. Fluviu o porni aproape alergând spre casa Drăgăstoasei. dar am plecat aşa de grăbit în dimineaţa asta. Un cer străin. Cui să-i pese cât de cât de unul ca Fluviu? Dacă nu mai calcă pe aici. — Lăsaţi-l încolo. Ia te uită! tresări ea. Ridică în bătaia lămpii aurul. Desfăcu punga şi răsturnă ce era în ea pe masă şi astfel descoperi bucata de aur şi scrisoarea. Drăgăstoasa îl luă de acolo. zări. cu jungher şi săculeţ cu tot.— Iartă-mă. bunicule. dar cea mai zdravănă piedică în calea însoţirii mele cu 343 . — N-ai de unde să ştii. dar pe lângă el mai am ceva însemnări în pungă. reluări ce nu au număr. sloiul ăla de gheaţă. Bine spune vorba veche: de când e lumea. îl opri bătrânul. Drăgăstoasa se sculă din patul în care stătuse întinsă până atunci şi începu să bombăne: „Din pricina nătărăului n-am închis ochii cât a fost noaptea de lungă. curioasă. Uite că am cu ce să-i cumpăr nişte bunătăţi şi să-l mai întăresc. însă acesta din urmă i se păru mai greu decât s-ar fi cuvenit să fie. Când sfârşi cu dezbrăcatul. şi acesta îi luă ochii cu scânteierile sale. deschise scrisoarea. Ţi-o coace răul singur. Am neapărată nevoie de amândouă. luminat din plin de lampa de alături.

şi dacă trebuie. Cum nimeni altcineva n-a mai fost aici. negriciosule? Ce ziceai? — Că vreau să-mi dai punga. — Nu te mai preface. la rândul său. tu eşti cea care. — Ştiu bine c-am lăsat-o pe tăblia asta de la pat. plecaţi atunci. — Dacă nu mi-ai pus-o în mâini. — Vedeţi că tot la vorba mea aţi ajuns? V-am spus doar că e tare devreme. Ştii prea bine că eu sunt. o zgâlţâi uşor de umăr şi o rugă: — Măcar de dragul bunătăţii mele de care te-ai bucurat mai înainte. până s-o face lumină de-a binelea. Stai că-i vin eu de hac! Înveli la loc aurul în scrisoare şi le vârî pe amândouă în pungă. trecând peste toată mânia strânsă în el. Drăgăstoasa se întoarse spre el. şi se băgă în aşternuturi. zicânduşi în sinea ea: „Nici cu cinci demoni n-o să le smulgi de la mine!” Chiar atunci auzi răzbătând de la catul de jos scârţâitul uşii de la intrare şi glasul mamei ei aflate încă în pat: — Cine-i? — Eu. Carevasăzică e în cârdăşie cu bandiţii din smârcurile Muntelui Liang. mărite! Urcaţi la cat şi odihniţi-vă mai departe lângă Drăgăstoasa. se apropie liniştit de fată.Zhang. înfăşură iute punga şi jungherul în brâu. ai luat-o. dar acolo nu mai era nici urmă din lucrurile pe care le căuta. cu legătura sa preţioasă cu tot. Fluviu o scutură din nou. neavând încotro. cu siguranţă. bine că v-aţi întors. — Ba ţie ţi-o fi luat vreun demon minţile! 344 . Drăgăstoasa continua să facă pe adormita. fu răspunsul dat de Fluviu. Drăgăstoasa. vorbindu-i împăciuitor: — Am să-ţi cer şi scuze. şi dumnealor i-au trimis în dar o sută de liang de aur. cum de mi-o ceri mie? îl luă ea la rost. Bărbatul se năpusti în cameră şi nu se opri decât înaintea tăbliei de la pat. dar nu mai fi supărată pe mine. Cine s-a găsit să tragă de mine şi să-mi strice somnul cel mai dulce? ţipă ea. tu erai. Fluviu n-o mai luă în seamă şi se grăbi să suie scările. Numai că acum s-a întors roata: îl am la mână. Se întoarse cu faţa la perete şi se prefăcu chiar că şi sforăie. Izbuti să-şi ţină firea şi. arătându-se mirată: — Ah. Dar nu-i nimic. Îl trecură fiori reci de spaimă. aşa că. ai inimă şi dă-mi înapoi punga. — Dormeam şi eu liniştită ca omul obosit.

fireşte. — Ceva mai înainte erai îmbrăcată şi nu te aflai în aşternuturi. nu mai pierde vremea cu copilării. vorbeşte mai încet! Dacă ne aud vecinii. spuse Song Fluviu stăpânit de o spaimă din ce în ce mai mare. Dar acum trebuie să-mi înapoiezi punga. — M-am purtat bine şi cu tine şi cu mama ta. Înapoiază-mi punga! N-am vreme de pierdut! — Mereu ai bombănit că eu mă ţin cu Zhang al Treilea. — Mă leg bucuros şi pentru treizeci. Întradevăr: S-a sfârşit cu poftele iubirii-ncinse. În cele din urmă. Se întorsese pentru pungă şi scrisoare Dar omor cu sânge s-a-ntâmplat să fie.— Îmi pare rău că m-am purtat urât azi-noapte. una. Drăgăstoasa o ţinea una şi bună. — Dacă ţi-e teamă că aud vecinii. scrisoarea rămâne la mine. eu am luat punga. nu sunt eu hoţul! Atunci. spune-mi şi mie cine e? îl provocă Drăgăstoasa. arestează-l! — N-am spus nici măcar o dată că ai fi furat-o. de ce te-apuci de astfel de treburi? Deocamdată. nu-i de teapa ta. — Aşa. În anumite privinţe. Haide. n-avea habar de nimic. dăm de necaz! se rugă Fluviu. rosti bărbatul. Spune-mi care-ţi sunt dorinţele? se arătă nerăbdător Fluviu. — Care dintre noi o pierde? Eu nu m-am atins de nimic. 345 . Hai. Mare e mânia. fata îşi înălţă sprâncenele şi cu ochii strălucitori şi larg deschişi îi mărturisi: — Da. dar mai întâi trebuie să-mi împlineşti trei lucruri. ai găsit hoţul. S-ar putea chiar să ţi-o dau acum. inima-i pustie. că ea. darmite pentru trei! — Şi dacă n-ai să te-nvoieşti? — Ba am să primesc orice îmi va sta în puteri. îi promise el. dar nici să nu te gândeşti c-am să ţi-o dau înapoi. Cred că ai luat punga atunci când te-ai ridicat din pat şi ai întins cuverturile. Am să-ţi cer iertare pentru asta. dar cel puţin nu este un criminal murdar! El nu se înhăitează cu bandiţii şi tâlharii! — Surioară dragă.

îl şi retopim.— Prima. — Dar ţi-am mai spus. declarând în el că renunţi la mine şi că mă dai de soţie lui Zhang Al Treilea. zici. — A doua. — În privinţa celei de-a treia dorinţe am îndoieli. — Frumos. care pisică nu pune gura pe carne? Ori te pomeneşti că Tartorul iadului lasă să-i scape sufletele care i-au intrat în gheară? Pe cine crezi tu că prosteşti? Las-o baltă şi dă-mi aurul. Mă iei drept copil? Adică eu să-ţi dau punga şi scrisoarea. Ţi-au trimis aur. podoabe de păr. înapoiază-mi actul prin care ţi-am fost dată şi întocmeşte un altul. ia zi-mi mie. Tare mi-e teamă că nai s-o primeşti. n-am ce zice. Să treci neapărat acolo că nicicând n-ai să ai vreo pretenţie sau ai să tăgăduieşti noul contract. Dar aici este o neînţelegere: într-adevăr mi s-a trimis tot acel aur de care spui. ţi l-aş dărui bucuros. Drept răsplată. — M-am învoit deja cu două dintre ele. — Mă ştii prea bine de om dintr-o bucată. numai că eu l-am respins şi i-am cerut omului. La ce-aş minţi? Dacă nu mă crezi. Îmi voi vinde întreg avutul şi-am să strâng banii pe care-i vrei. negriciosule! îi râse în nas Drăgăstoasa. Ai să scrii şi o hârtie în care ai să întăreşti prin cuvântul tău că n-ai să mi le mai ceri înapoi. Dacă aş mai avea aurul aici. cum ni-l dai. şi să mă aştept ca peste trei zile tu să-mi mai pui mie aurul în palmă? Vezi să nu! Dacă e s-o fac. care-a venit cu el. cu amândouă mâinile. Dar ce mai stăm atâta la taclale! Hai să terminăm totul. veşmintele de pe mine. am să te las să scapi de vina crimei tale capitale. cu tot ce este-n ea. şi tu l-ai dat înapoi? Auzi ce minciună răsuflată! Ca dregător ce-mi eşti. mobila din casă. totul îmi aparţine. cu o mână am să-ţi iau banii. iar cu cealaltă am să-ţi întind lucrurile. — S-a făcut. te pricepi la poveşti! Dar e o vorbă: pentru un dregător banii sunt la fel de trebuincioşi ca şi sângele pentru o muscă. — Ai văzut că primele două dorinţe le-am acceptat fără o vorbă. să-l ducă înapoi. — De acord. Ce mai contează acum pentru mine aceasta din urmă? — Vreau cele o sută de liang de aur pe care ţi le-a trimis Regele Ceresc. tot ce-am primit de la tine. şi am să-ţi înmânez şi punga. — Tare te mai socoţi tu deştept. lasă-mi un răgaz de trei zile. cât mai iute. n-am aurul! 346 . La urma urmei ce înseamnă el acum pentru tine? Ţi-e teamă că va fi dovedit drept lucru de furat? Ei bine. acuş. nu-ţi face griji.

se lasă aşternându-se pe patul unde stă întins în liniştea sa. frumoasa fardată zace moartă. Dintr-o dată. dar în curtea mică crengile copacilor şi acum mai sunt îmbrăcate în zăpada groasă ca într-o ţesătură grea de aur. iar ea se agăţa disperată de comoara sa. Drăgăstoasa se uită la cuţitul din mâinile lui şi urlă: — Negriciosul mă ucide! Lui Fluviu nici că-i trecuse până în clipa aceea un asemenea gând prin cap. se rostogolise alăturea de pernă. dar fata nici vorbă să-i dea drumul. ca de munte şi. Omul se năpusti asupra armei sale. E în prag de primăvară. la înfăţişarea din dimineaţa asta! De cum auzi de sala de judecată. că mâna lui stângă o ţintui în pat. de o sută de ori nu! Am să ţi-o dau numai la magistratură. vântul suflăaiurea florile de prunişor. ca un val uriaş. în vreme ce dreapta se abătu cu jungherul asupra gâtului ei. capul.— Asta ţine-o ca s-o declari în sala de judecată. rece. Retezat de tot. gingaşe cum e jadul. Nici nu mai apucă Drăgăstoasa să mai dea alt strigăt. aceasta zăcea mai departe ghemuită. Fără să-i pese de goliciunea sa. Şapte po fără grabă îşi iau zborul din trup şi iată-le ajunse la palatul din inima pădurii. Bărbatul smuci încă o dată cu toată forţa şi atunci jungherul căzu din brâu. Lumina stelelor. Song Fluviu prinse să se înfierbânte. de parcă ar fi vrut mai degrabă să moară decât să renunţe la ea. pe saltea. Fluviu îi mai trase o lovitură aprigă cu jungherul. întreaga mânie pe care izbutise să şi-o înăbuşe se revărsă în afara lui. gura acestuia a rămas întredeschisă. Sângele proaspăt ţâşni ca dintr-un izvor şi fata începu să bolborosească. acum când jungherul a căzut. — Chiar nu vrei să mi-o înapoiezi? — Nu. Fluviu înhăţă plapuma sub care se afla Drăgăstoasa şi o smulse de pe ea. stinse pentru frumoasa fără viaţă. leşul. Nu-ţi trebuie mult curaj ca să-l 347 . capul Drăgăstoasei se bălăbăni pe pernă. e-un aer aspru. ţinând strâns legătura pe piept. Împrăştia pretutindeni tinereţe şi dintr-o dată viaţa i-a fost curmată. iată unde-mi era brâul! Prinse de legătură cu amândouă mâinile. năprasnic. Trei hun străbat întinderi vaste şi se-napoiază în cetatea celor amăgiţi şi împinşi în moarte. De teamă că n-a rănit-o de moarte. năpădit de sânge şi încă picurând. O ţintui pe fată cu privirea şi o întrebă: — Ai sau n-ai de gând să-mi dai punga înapoi? — Parcă pot să-i ţin piept unui lup sălbatic cum te arăţi? îl batjocori ea. Fluviu îşi recunoscu de îndată brâul şi zise: — Aşadar. El trăgea din răsputeri.

Dar de acum încolo cine o să se mai îngrijească de bătrâneţile mele? se tângui femeia. am să aranjez totul şi am să-ţi mai dau încă zece liang de argint pentru cheltuielile de înmormântare. auzise întreaga ceartă. care tocmai se pregătea să coboare. N-am de gând să fug: mă las pe mâinile dumitale. o ţinu mai departe femeia. Acolo. Fluviu desfăşură brâul şi găsi punga din care scoase scrisoarea. se ciocni de Fluviu. — Nimic mai uşor. mărite Song.foloseşti într-o mie de feluri. În privinţa asta nu te necăji. Dar nu se cade s-o înmormântăm mai întâi pe fiică-mea? — Fireşte că aşa şi trebuie. la cat. însă. am ucis-o cu adevărat. până în clipa în care fiică-sa strigase: „Negriciosul mă ucide!” nu o prea luase în seamă. Ştiu că sunteţi iute la mânie. Am ceva avere şi am să fac în aşa fel încât să nu duci lipsă nici de hrană şi nici de îmbrăcăminte. — Ar fi tare bine! Vă mulţumesc din inimă. dar iată că-ntr-o zi deosebită zece mii de lucruri încetează să mai fie viaţă într-un singur trup. Când are să fie întinsă în el. — Ce vorbă-i asta? zise zâmbind femeia. Dacă nu mă crezi. dacă numai asta te doare. femeia îngână: Vai de mine! Cum aţi putut să faceţi aşa ceva? — Sunt un om care ţin la numele şi la onoarea mea. Abia atunci sărise din pat. Oare ştie frumoasa unde se întoarce? În a cui casă îi nimereşte şi i se trezeşte astăzi sufletul înmiresmat? Grăbit. Îşi trecu iute brâul peste mijloc şi dădu să coboare la catul de jos. 348 . — Fata asta n-a fost de soi. pe aceasta o făcu pe loc scrum la flacăra lămpii. se legă Song Fluviu. lăsaţi gluma. se îmbrăcase în pripă şi alergase în sus pe scări. însă nu vă văd în stare să ucideţi pe nimeni. du-te să vezi cu ochii dumitale. înainte de a se face ziuă de-a binelea. Hai. Cu glasul gâtuit. doamna Yan. N-aveţi nicio vină că aţi omorât-o. — Fiica dumitale a întrecut orice măsură cu felul ei urât de a se purta! Am omorât-o! îi răspunse Fluviu. — Ce aveţi de împărţit de v-aţi aprins amândoi şi-aţi ajuns la asemenea ceartă? se arătă ea nedumerită. — Eu tot nu cred. până în clipa când vei închide ochii pentru totdeauna. şi încă şi oleacă nesuferit la beţie. Întinsă în pat. Dădu în lături uşa şi privi: fiică-sa zăcea într-o baltă de sânge. Mă duc chiar eu să-i cumpăr un sicriu. — Ar fi bine să luăm chiar acum sicriul. În felul ăsta n-or să ne vadă nici vecinii. mărite! — Dar e chiar aşa cum am spus. rosti Fluviu.

să fie judecat. Cum în mintea lui stăruiau încă răutatea şi bătaia de care avusese parte de curând în casa acesteia. şi-i spuse cu glas scăzut: — Nu ţipa! Însă femeia nici gând să înceteze cu strigătele. ieşi cu Song. Altfel o să plătiţi cu viaţa! 349 . Eu zic să vă duceţi chiar dumneavoastră. Fluviu se purtase dintotdeauna cu multă bunătate faţă de oricine. femeie! Slujbaşul acesta al magistraturii nu este nicidecum un criminal. Când ajunseră acolo. — Ai dreptate. ce ţi-a căşunat de ai sărit până şi la preacinstitul Fluviu şi-l ţii acum strâns în labele tale? — Băieţi. Apropiindu-se din ce în ce mai mult. vânzătorul de fierturi. proaspăt spălat. încuie uşa casei şi-şi puse cheia în buzunar. apucând-o împreună spre magistratură. ţipând cât o ţinea gura: — Iată criminalul. Îi astupă femeii gura cu palma. poarta clădirii era deja larg deschisă. dar văzând că acuzatul era însuşi Song Fluviu încercară s-o potolească pe femeie: — Potoleşte-te. femeia îl înhăţă deodată strâns pe bărbatul de lângă ea. să nu ţină la el şi să nu se plece înaintea lui. Apoi. Femeia luă din bucătărie lacătul şi cheia. cum veneau ei pe stânga intrării. O văzuse de departe pe femeie agăţată de Fluviu şi-i mai auzise şi ţipetele. Coborâră amândoi la catul de jos. pe care urma să-l vândă în dimineaţa aceea. Adu-mi o pensulă şi nişte hârtie să scriu un bilet şi cu acesta să mergi după sicriu. şi încă şi atât de iute? spuse femeia. nu-l lăsaţi să fugă. Aşa se face că niciunul dintre poliţiştii aceia nu îndrăzniră să-l atingă nici măcar cu un deget. Tang Viţelul aşeză tava pe una din băncile Bătrânului Wang. dacă ai ceva de zis! — Este un ucigaş! L-am prins şi l-am adus cu mine. Câţiva poliţişti alergară spre ei. — Doar cu un bilet n-am să fac nimic. încuviinţă Song Fluviu. o porni cu Fluviu. şi se năpusti la femeie. fie el om de jos sau sus-pus. deşi nu se luminase încă de tot. Vorbeşte cuviincios. Şi apoi cum să-i dea crezare femeii care nu prea părea la locul ei? Chiar atunci apăru şi Tang Viţelul. şi nu era nimeni. la piaţa dinaintea magistraturii.— Bine-ai zis. purtând o tavă cu ghimbir murat. că altfel cine-mi dă mie sicriul. ţipa ca de zor. strigând: — Scorpie bătrână. am pus mâna pe el! Fluviu fu cât pe ce să-şi piardă cumpătul.

— Măritul Song mi-a omorât fata şi tu eşti ăla care l-ai ajutat să scape. iar vreo trei-patru îl înhăţară pe Tang şi-l duseră aproape pe sus în sala de judecată. Însă fiind acum vorba de Tang Viţelul. Unul o apucă pe femeie. că niciunul dintre oamenii poliţiei nu s-ar fi atins de un bărbat ca el. E mai mult decât adevărat că atât nenorocirea. Îi trase femeii mâinile în lături. încât ea văzu stele verzi şi se împletici ameţită. Song Fluviu porni de-a dreptul prin mulţimea din piaţă. Femeia îşi reveni şi-l prinse zdravăn. Poliţiştii se repeziră de îndată la cei doi. ci aceştia înşişi le atrag asupra lor. — Pune-ţi mâna pe criminal. pierzându-se în ea. eliberândul pe Fluviu. de data asta. cât şi fericirea nu vin ele de voia lor la oameni. pe Tang Viţelul. are să fie cu siguranţă înghiţit de flăcări. şi voi veţi da socoteală. citiţi capitolul următor. dar o gură mare ţi-e groapă de înmormântare. — De unde să ştiu eu! ţipă şi Tang zăpăcit. La urma urmei. Fluviu avea un prestigiu atât de mare. de veţi voi să ştiţi dacă femeia Yan l-a ţinut bine pe Tang Viţelul şi ce i s-a întâmplat acestuia.Tang Viţelul fierbea de furie. cu atâta sete. Cine se duce într-o haină de in să pună foc. limba de trei cun e sabia care îţi curmă viaţa. Într-adevăr. că de nu. lucrurile se schimbaseră. urlă ea şi mai amarnic decât până atunci. apoi o mai şi pălmui. 350 .

începu să dea lămuriri femeia. deci nu a devenit în mod o ficial soţie principală sau secundară. Nu-s de uitat purtarea lui Zhu Tong. Eu l-am ocărât şi l-am scos afară din casă. Cel bărbătesc. poliţiştii îl duseră pe Viţelul la magistratură. wai zhai. Eroii se gândesc doar la popor. corespunzător acestuia de aici. al oului genezei. 99 Unul dintre numeroasele simboluri ale elementului primordial femeiesc. Şi nume vechi de aprigi luptători. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu femeia care fusese târâtă acolo împreună cu el. Loialitatea-nfrânge dregători. Fluviu a plecat cu noaptea în cap. dar s-a înapoiat numaidecât şi mi-a omorât copila. este dragonul. Femeia îl acuză pe slujbaş. Excelenţa Voastră! — Ai îndrăznit să-l faci scăpat pe vinovat? îl întrebă magistratul pe Tang. 100 În original. pe nume Drăgăstoasa. Cer să se facă dreptate.CAPITOLUL XXII DOAMNA YAN FACE ZARVĂ LA MAGISTRATURĂ. că ştiu şi ei cum a fost. care mi l-a smuls din mâini şi l-a lăsat slobod. Se spune că. Aflând că se săvârşise o crimă. Poate rămâne Phoenix99 păgubaş. — Pe mine mă cheamă Yan. M-am înţeles cu slujbaşul vostru Song Fluviu şi i-am dat-o drept favorită100. o dată prins. eufemism pentru o femeie cu care întreţii relaţii şi care nu locuieşte în propria ta casă. Pot spune şi vecinii. locuinţă exterioară. când iar m-am pomenit cu Tang Viţelul. L-am târât până în faţa magistraturii. Spre dimineaţă. — Despre ce crimă e vorba? întrebă magistratul. 351 . ZHU TONG SE POARTĂ CAVALEREŞTE LĂSÂNDU-L PE SONG FLUVIU SĂ SCAPE Fumul iubirii iscă neplăceri. magistratul se grăbi spre sala de judecată. Azi-noapte petreceam toţi trei la un loc. când Viţelul s-a năpustit peste noi şi s-a pus pe scandal. De nu-s nici cavalerii omenoşi. şi aveam o fată. Viţelul fu împins înaintea mesei lui şi căzu în genunchi.

de dimineaţă. — Tot ce voiam erau doar nişte bani pentru băutură! — Prostii! Ia. şi am dat peste ea smucind de zor de Fluviu. Doar atunci vom da de iţele acestui caz. îl încolţi magistratul. Tu trebuie să fii criminalul. Unde îmi sunt slujbaşii? Pe dată. şi pe vreo câţiva vecini de-ai doamnei Yan şi cu toţii merseră acasă la acesta din urmă. strigă la el magistratul. — De ce te-ai dus azi-noapte peste ei şi ai mai făcut şi scandal? E limpede că tu ai omorât-o. ba o şi înregistră. pentru vreo două boluri cu băutură. M-am apropiat de ei numai ca să-i potolesc. 352 .— N-am ştiut nimic despre vreo crimă. de cum află că femeia Yan îl acuzase pe Fluviu de uciderea copilei ei. Iată de ce îl şi interogă de mai multe ori pe Tang Viţelul. cu ghimbir murat. fură adunaţi acolo toţi oamenii judecătoriei. înaintea magistraturii. M-am dus doar acasă la ea să-i cer cu împrumut lui Song Fluviu nişte bani. pe căpetenia cartierului unde avusese loc crima. zicând: — Umila mea persoană nu are habar de nimic. leşul fu aşezat într-un sicriu şi dus într-un templu în care urma să rămână până la ceremonia de înmormântare. Însă el rămânea tot la vorba sa. de dragul lui Fluviu. Zhang Wenyuan. Trebuie neapărat să fie adus aici şi supus interogatoriului. iubitul Drăgăstoasei. Acum. După un şir întreg de încercări. Magistratul era în legături de prietenie foarte strânse cu Song Fluviu şi dorea din toată inima să-l scoată de sub acuzaţie. navea încotro şi-l chinuia astfel pe Tang. şi astfel Fluviu a putut să plece. Magistratul înţelesese prea bine că acesta n-avea nimic de-a face cu omorul. însă el o ţinea una şi bună. Şi totuşi. pe care voia să-l scape de la necaz. bateţi-l bine pe nemernic! Portăreii se năpustiră asupra lui Tang asemenea fiarelor hămesite. tocmai veneam la piaţă. dar dumneaei m-a azvârlit pe uşă afară. De unde să fi ştiut eu că el i -a ucis fata? — Înşiri prostii. Apoi chemă pe cel în sarcina căruia cădea cercetarea cadavrelor. Acolo făcură o cercetare amănunţită a cadavrului. El n-a ucis niciodată pe nimeni. aici. Atunci Zhang Al Treilea se apropie de magistrat şi-i spuse: — Am găsit la locul crimei jungherul lui Song Fluviu. Toată lumea îl cunoaşte pe Song Fluviu de om cinstit şi corect. porunci să i se fixeze omului un butuc pe grumaz şi să fie închis în temniţă. Lângă el găsiră şi jungherul criminalului. se apucă şi redactă chiar el depoziţia plângerii. După ce fu constatată moartea prin violenţă. îl legară burduf şi-i traseră cincizeci de lovituri.

aşadar. De altfel. deşi eu altfel l-am povăţuit. Ba l-am şi şters din condica noastră de familie. Poliţiştii pricepură că acesta nu era decât un tertip salvator. pregătit cu multă vreme înainte.Cum Zhang stăruia. Am să vi-l arăt numaidecât. În această situaţie. Dar Zhang pregătise deja documentele trebuitoare şi o puse pe Yan să-şi înainteze acuzaţia. Tocmai de aceea i-am cerut fostului magistrat să-mi dea un act scris de dezmoştenire a lui. Magistratul îşi făcuse socotelile ca deocamdată să lase vina asupra lui Tang Viţelul. oficial. moşierul Song şi fratele lui mai mic. Omul o citi şi le spuse: — V-aş ruga să mă ascultaţi. El este un străin pentru noi. De mic copil s-a arătat nesupus. acum câţiva ani. Dar Zhang Al Treilea nu se lăsă cu una cu două: — Taică-său. Ne câştigăm hrana de toate zilele din ţarinile şi livezile de aici. Poliţiştii se înapoiară cu câţiva vecini de-ai lui şi raportară: — Criminalul a dispărut. bătrânul Song le ieşi în întâmpinare şii salută. Limpezime. Nou veniţii îi arătară împuternicirea abia după ce luară loc în sala de primire. Şi ca să vă zic drept. Spuseră: — Vom face o copie după act şi o vom lua cu noi spre a o înfăţişa magistratului. Acolo nici urmă de el: fugise. Limpezime. Însă Fluviu nu este un fiu cu dragoste şi pioşenie faţă de părinţi. oameni după Song la locuinţa lui. Nimeni nu ştie încotro a apucat-o. Pot fi ei arestaţi şi ţinuţi ca ostatici până ce Fluviu are să fie prins şi interogat. El nu are nimic comun cu noi. chiar în faţa magistratului care a fost mai-naintea ăstuia de acum. Trimise. dintotdeauna mi-a fost teamă că o să calce greşit şi că o să intre în cine ştie ce belea. nu ne mai e ste rudă. magistratul se văzu nevoit să-i facă pe plac. Când poliţiştii ajunseră la conac. trăiesc la ţară. când lucrurile aveau să se potolească. din moşi-strămoşi. Noi ne ocupăm cu munca pământului. magistratul fu obligat să trimită doitrei oameni cu o împuternicire pentru arestarea moşierului Song şi a fiului său. însă îl preţuiau cu adevărat pe Song Fluviu şi nu voiau să-i pricinuiască niciun rău. 353 . în vreme ce eu şi fiul meu Limpezime trudim pe câmpurile noastre din sătucul ăsta. are şi locuinţa lui la oraş. iar ceva mai târziu. Nu l-a mulţumit felul nostru de a trăi şi a ţinut morţiş să se facă slujbaş la judecătorie. să-l elibereze şi pe acesta. Fluviu nu mănâncă din bucatele noastre. Din aceste pricini. l-am dezmoştenit.

Şi asta-i destul. toată lumea ştie că Fluviu mai este numit şi Domnişorul Al Treilea pios şi viteaz. N-avem niciun temei să-i târâm şi să-i ţinem. Afişaţi pretutindeni această înştiinţare. Doamna Yan prinse să suspine şi să bocească: — Excelenţa Voastră. e o vorbă veche: „Viaţa omenească întrece cu însemnătatea ei cerul cel fără de margini!” Dacă nu-mi faceţi dreptate. rosti aprig femeia. magistratul puse să se întocmească documente noi şi porunci să vină la el poliţiştii Zhu Tong şi Lei Heng. — Vorbe goale! Actul poartă pe el pecetea oficială a înaintaşului meu. am să merg mai departe. le turnă el însuşi băutură şi le dădu în dar vreo zece liang de argint. Pusă la cale din nou de Zhang. zise. Cum poate să fie neadevărat? susţinu magistratul. Singurul lucru care ne-a mai rămas este să oferim o răsplată de o mie de şiraguri de bănuţi aceluia care-l va prinde pe Fluviu. Ca atare. Limpezime. doamna Yan. Dar tocmai acest lucru îl dorea şi magistratul. ea se va duce la prefect. Are un act care dovedeşte asta. în numele doamnei Yan: — Dacă nu-l arestaţi pe Song Fluviu. şi aste numai ca să nu vină aici la judecată. la prefectură! Fata mea s-a sfârşit de o moarte cruntă! Atunci Zhang prinse să vorbească el. Acestora le ordonă: 354 . Gândiţi-vă numai la faptul că aceia vor porni cu cercetările de la felul în care aţi procedat de la bun început în acest caz. — Song Fluviu este cu siguranţă ţinut ascuns de către chiar frate-său. rosti ea. aici ca ostateci. neavând deloc de gând săl urmărească pe Fluviu. Excelenţa Voastră. cu părul răvăşit şi cu chipul amarnic îndurerat. unde îi raportară magistratului: — Moşierul Song l-a dezmoştenit pe Fluviu.Moşierul îi ospătă din plin cu mâncăruri de pui şi de gâscă. Vă cer dreptate. Cuvintele lui Zhang aveau ele un sâmbure de adevăr. Oamenii îşi luară rămas bun de la el şi se înapoiară la judeţ. — Moşierul Song deţine certificatul din care reiese că Fluviu nu mai are niciun fel de rude apropiate. — Excelenţa Voastră. i se înfăţişă şi de data aceasta magistratului. De ce nu-l arestează Excelenţa Voastră şi prin asta să-mi facă dreptate? — Tatăl lui s-a plâns însă de acum trei ani de firea lui neascultătoare şi l-a şters oficial din registrul familiei. Certificatul ăla e mincinos. Din această pricină nu am putut să-l aducem în faţa voastră pe bătrân. şi va fi cum nu se poate mai rău. încă de acum trei ani! Iată copia actului doveditor.

Tu şi oamenii tăi păziţi poarta. — Ne pare rău. îşi rezemă halebarda de un perete. Caută până-n pânzele albe şi nu uita nimic. veni înapoi la poarta din faţă şi-i spuse lui Zhu Tong: — E adevărat. Când sfârşi. zise Zhu Tong. Trebuie să cercetăm conacul. Împinse deoparte masa altarului. — Lei. Tong.— Luaţi nişte oameni şi mergeţi la conacul lui Song să-l arestaţi pe criminalul Fluviu. Nu-l lăsa să plece. — Fluviu este un fiu rău. iar lui Lei Heng îi zise: — Eu am să stau de pază la poarta din faţă. ridică uşa unei trape şi smuci de o frânghie subţire lăsată undeva în jos. rosti Zhu Tong. lipsit de pioşenie faţă de părinţi. El nu mai locuieşte cu noi şi nu mai dă pe-aici. — Trebuie să mă încredinţez şi eu. Nu este nici urmă de Fluviu. fii cu ochii în patru asupra moşierului. poliţiştii îşi aleseră vreo patruzeci de oşteni şi plecară iute spre conac. Când acesta îl văzu pe Zhu Tong. spuse Zhu Tong. Zhu Tong le şi comandă soldaţilor să înconjoare conacul. De dedesubt răsună un clinchet de clopot. intră în conac. Lei Heng intră în conac şi-l răscoli de la un cap la altul. Chiar atunci. mai să nu-şi creadă ochilor. Din capul locului nu m-aş învoi să ascund pe nimeni. să-i salute. Cu aceasta. Nu facem decât să ne supunem ordinelor. Trebuie să ne iertaţi de data asta. — Sunt un om care respectă legile. vorbi bătrânul Song. Bătrânul se grăbi să le iasă în întâmpinare. De cum primiră hârtiile. — Dă-i drumul. dar nu putem să ne oprim numai la cuvântul dumneavoastră. Am primit ordin de arestare pentru fiul vostru de la oraş. lămuri Zhu Tong. Nu am nimic de-a face cu el. Curând apăru de acolo Fluviu. Pe deasupra l-am şi şters încă de acum trei ani din condica noastră de familie. spuseră poliţiştii. aşa cum o arată şi certificatul pe care-l am. 355 . Tu du-te şi cercetează conacul. trase zăvorul de la uşa de la intrare şi pătrunse în capela budistă. Mai-marii noştri nu vor fi mulţumiţi dacă nu le dăm ascultare. — E la mijloc un omor. Fostul magistrat l-a rupt de noi. — Vă rugăm să nu ne băgaţi vină. Am să merg eu acum să mă uit cu luare-aminte peste tot.

ne-a ordonat. când magistratul m-a trimis. Yan. au ameninţat că vor merge mai sus. E un loc în care te poţi adăposti foarte bine. este ştiut şi sub numele Cometa. descurcă-le tu cu mai-marii şi subalternii mei şi dă pe-aici. Am să mă ocup eu de totul. ştiam că trebuia să găsesc o cale să te scap. Iar al treilea este la conacul Kong de pe Muntele Tigrul Alb. l-am pus de pază la poarta din faţă şi am venit drept aici. — Nicio grijă. pe la conac. Unul este în prefectura Cangzhou. Hotărăşte-te şi pune-te pe treabă. Kong Ming. frate. Altceva e mai însemnat acum: unde teai putea duce ca să fii în siguranţă? — Ar fi trei locuri. De teamă că Lei Heng. N-am uitat cuvintele tale şi astăzi. Meşterul are doi fii: cel mai mare. De când te ştiu te-ai purtat tare bine cu mine. dar nu este deloc sigură. Într-o zi. Micul Vârtej. frate. încredinţat că nu poţi fi altundeva. rosti poliţistul. dând cu ochii de tine. iar celui mai mic. Nu e vreme de pierdut.— Nu-mi găsi vină. frate. i se mai spune şi Steaua Aprinsă. îl sfătui Zhu Tong. unde se află Splendoare. Kong Liang. dacă el n-o să ducă mai departe cazul. încoace cu Lei Heng. mie şi lui Lei Heng să cercetăm conacul. Deschise uşa capelei. Chiar la noapte trebuie să pleci. Mai degrabă. Pe aceştia doi i-am întâlnit de mai multe ori la judecătoria ţinutului nostru. dacă te paşte vreo primejdie”. chibzuieşte bine la plecarea ta. îşi apucă halebarda şi ieşi de acolo. ori de câte ori ai nevoie de bani ţi se va da cât vei dori. la conacul lui Chai Jin. ar putea să nu iasă din porunca magistratului. 356 . Înălţimea Sa magistratul doreşte acelaşi lucru. Un altul este la fortăreaţa de pe Muntele Vântul Blând. — Las în seama ta toate ce le mai aveam de făcut la judeţ. dar Zhang Al Treilea şi femeia aceea. fără voia mea. şi nu ne-am tăinuit nimic unul altuia. mi-ai spus: „În faţa statuii lui Buddha din capela familiei mele este aşezată masa altarului. — Nu mai sta la gânduri. la prefect. pe când ne aflam la un pahar împreună. Ce faci dacă cineva o descoperă şi trece la cercetarea ei? — M-am gândit şi eu la acelaşi lucru. Sub aceasta se află uşa unei trape care duce la o ascunzătoare de dedesubt. zise Fluviu. că altfel aş fi deja pe drumul spre temniţă! — Nu se cade să vorbeşti astfel. Fluviu îi mulţumi lui Zhu Tong şi se întoarse în ascunzătoare. Noroc cu mărinimia ta. Poliţistul coborî uşa trapei şi puse masa altarului la loc. Şi uite că dintre aceste trei locuri îmi vine greu să ştiu care ar fi cel mai bun. de aceea. Ascunzătoarea asta nu e rea. pentru faptul de a fi venit aici să te arestez.

pentru toţi. lămuri bătrânul. să ne însoţiţi la judeţ. nu? Cei doi poliţişti îşi adunară oştenii şi intrară din nou în sală. lucru pe care ei îl şi făcură. dar el trebuie să fi avut o pricină serioasă. Le umplu paharele cu băutură şi le dărui douăzeci de liang de argint. Eu socotesc că va fi de ajuns să luăm cu noi doar o copie după certificatul acela. le spuse din cale-afară de bucuros bătrânul. Iar către Lei zise: Acum. La urma urmei poate nici n-ar fi o crimă capitală. vorbi Zhu Tong. — Ce să ne mai întindem la vorbă. — Vă rămân adânc îndatorat amândurora. de-aia nu esten conac. îl luăm pe bătrân. Se cade să nu pierdem din vedere că Fluviu ne-a fost de când îl ştim un prieten foarte bun şi în situaţia asta trebuie şi noi să ne arătăm înţelegători. Moşierul Song se purtă curtenitor şi le dădu tuturor să bea. Moşierul Song a căzut la pat şi nici măcar nu se poate mişca: e grav bolnav. se amestecă Lei Heng. zise Zhu Tong. Merseră şi se înfăţişară chiar atunci magistratului care se afla în sala de judecată. Moşierul are un act cu sigiliu oficial. spunându-i: — Am cercetat întreg conacul şi toate împrejurimile lui. eu unul nu vreau să trec drept nemernic. — N-ajută la nimic băutura. pe dumneata şi pe cel de-al patrulea băiat. frate. Îşi luară rămas bun de la bătrânul Song şi se înapoiară cu poliţiştii la judeţ. Trebuie să vă cerem. Acesta le ceru un raport amănunţit. Cu glas tare rosti: — Dacă aşa-ţi spune inima. — Zhu. 357 . cum de nu l-am văzut nicăieri pe Limpezime? întrebă Lei Heng. Limpezime a plecat de acasă luna trecută şi nu s-a întors nici până acum. aşadar deţine un document adevărat. după nişte unelte.— Nici gând să fie aici. adică pe Limpezime. Zhu Tong îşi zise în sinea sa: „Vorbele mele s-au prins. că n-avem încotro. în conac. dumitale şi lui Limpezime. Am primit ordin de la magistrat să vă aducem înaintea lui. rosti cu glas tare. — Chiar. Zhu Tong. Slujbaşul Song Fluviu a săvârşit un omor. dar aceştia îi împărţiră pe toţi celor patruzeci de oameni cu care veniseră. de două ori. — L-am trimis în sat. Am reuşit să îndepărtez orice bănuială pe care ar fi avut-o Lei”. însă nu l-am găsit pe Song Fluviu nicăieri. te-aş ruga să mă asculţi.

Cum se explică faptul că avea în conac un beci tainic? Simplu: În dinastia Song era lesne să te descurci ca dregător. dar dacă i se dădea întreaga pedeapsă după lege. orice ar fi făcut. căutând să-i potolească setea de răzbunare. ei îşi promovau numai prietenii şi rudele şi nu lăsau să le scape niciun bănuţ care le pica în mână.Magistratul nu mai avu altceva de făcut decât să redacteze un raport către prefect. Acelaşi Zhu Tong trimise un om cu ceva argint şi la prefectură. în felul acesta căutând să-i scoată pe cei mai apropiaţi lui 358 . ca mic slujbaş. Numeroşi slujbaşi. în libertate să îl lase. Ce temei are această vorbă? La curtea împărătească guvernau miniştrii nemernici. Pe de altă parte. nimic n -o mai învia pe Drăgăstoasa. dar îţi era cum nu se poate mai greu. Un gând înalt l-a-mpins să se ascundă-n beci. Se cuvine acum să spunem câteva cuvinte despre conacul familiei Song. Erou-ar fi intrat în temniţă pe veci. îndepărtată şi în plină sălbăticie. îi vorbiră lui Zhang Al Treilea. oferind pentru prinderea lui un premiu de o mie de şiraguri de bani. pentru a aranja ca acest caz să fie dat uitării. cu un semn aurit pe obraz şi cu surghiunul într-un loc aflat la cinci sute de li depărtare de ţinutul său – toate acestea pentru vina de a fi lăsat criminalul să scape. era condamnat la moarte şi toată averea îi era confiscată. Magistratul emise un anunţ cu semnalmentele lui Fluviu. Fără Zhu Tong. De ce era aşa de rău pentru un slujbaş? De se întâmpla pe atunci ca vreunul să săvârşească o greşeală. Aceasta primi darul şi căzu la învoială. sfătuind-o să nu mai umble şi pe la prefect. Martorii reţinuţi fură eliberaţi sub cauţiune şi lăsaţi să meargă la casele lor. superiorul său. Dar despre aceste lucruri nu vom mai povesti. Şi astfel lăsă chestiunea să treacă de la sine. chiar el se bucurase mai înainte de bunătatea şi îngăduinţa lui Fluviu. Şi iată cum se dovedea mai mult decât înţeleaptă prezenţa unei ascunzători tainice pregătite dinainte. Zhu Tong îi oferi femeii Yan nişte bani. Poemul acesta stă mărturie: Ajuns fugar din pricina unei frumoase. şi să dea o proclamaţie prin care cerea arestarea lui Song Fluviu. Pe de altă parte. Zhang nu voia să se pună rău cu aceştia şi apoi. oameni care-i fuseseră prieteni lui Fluviu. Tang Viţelul se alese cu douăzeci de lovituri pe spinare. slujbaşul îşi punea părinţii să-l declare lipsit de pioşenie şi ascultare şi chiar să-l şteargă din condica familiei. în cea mai fericită situaţie el putea fi numai înfierat şi exilat într-o fortăreaţă de la hotare.

Limpezime se îmbrăcase ca un servitor şi urma să care în spinare boccelele. la fiecare zece li. Cei doi fraţi îşi strânseră lucrurile şi le legară în boccele. de cum se înnoptă. Cocorii la pământ. astfel ca ea să înceteze acţiunea de urmărire şi toate celelalte. Ţineţi-vă departe de necazuri. Slujiţi-l cu devotament pe bătrânul stăpân. Pe la al patrulea geng se sculară. deşi el era acela care conducea în taină. Căzute frunze de platani. Prin mirişti cântec de greieri. Când vă veţi aşeza într-un loc. Să-i spui să-i dea bani şi doamnei Yan. fie dublă. se spălară. aş fi fost prins şi târât la judecată. pusă din cinci în cinci li. — În privinţa asta. şi cere-i să-i împartă din belşug celor mari şi mai mici de la judeţ. apucară halebardele şi ieşiră din sat. Tulpini uscate de lotuşi. Reieşea limpede că el trăia departe de casă şi nu avea nimic de-a face cu ei. fie ea simplă. Fiţi amândoi cu luareaminte la drum. un brâu roz ca pruna. Fluviu îşi pusese o pălărie albă. îl asigură tatăl lui. Însă nu vom intra în amănunte. În faţa sălii de primire îi făcură plecăciuni adânci tatălui lor şi îşi luară rămas bun de la el. Fluviu şi Limpezime li se adresară apoi argaţilor. zise. jambiere şi sandale de cânepă. cu un îndemn: — Aveţi grijă de casă. de fetru. 359 . fără să te ştie nimeni. De-o fi să se îndure cerul şi să se dea o amnistie generală. fii fără grijă. Trimite-i bani lui Zhu Tong. printr-un om vrednic de încredere. dar şi fratele meu. — Dacă n-ar fi fost Zhu Tong. cu boruri mari. Era într-un sfârşit de toamnă. din locuinţa sa. Dar să ne întoarcem la Song Fluviu. de mătase. o robă albă. vom putea veni înapoi şi o să apucăm să te mai vedem.în afara oricărei acuzaţii. tată. Vedeţi să nu-i lipsească nici mâncarea şi nici băutura. Acum trebuie să fug nu numai eu. trimiteţi-mi şi mie o carte. ieşi din ascunzătoarea sa din beci şi se sfătui cu tatăl şi cu fratele său. Vărsară lacrimi cu toţi. le spuse bătrânul Song. toate treburile familiei. sărmani. După plecarea oamenilor legii. mâncară şi se gătiră de drum. Actul oficial de renegare era în mâna părinţilor o dovadă sigură. Şi nu puţini au fost în dinastia Song aceia care s-au folosit de astfel de tertipuri salvatoare. Aveau un drum lung de străbătut şi-l socoteau cu fiecare bornă. Se cuvine să-i răsplătim frumos bunătatea ce ne-a arătat-o. Cei doi fraţi îşi încinseră săbiile la brâu. — Aveţi drum lung înaintea voastră.

după dările de cereale. Şi argatul îi conduse pe un drum care le luă mai puţin de trei ceasuri. trecând prin târguri de judeţe şi capitale de prefecturi. Întrebară pe unde să o ia ca să dea de conacul Măritului Mandarin şi când ajunseră acolo. Se spune că este urmaşul direct al împăraţilor din dinastia Zhou. din judeţul Yuncheng. Brume ce-mping frigul spre-ngheţ. Se îndreptară spre Cangzhou. E plecat pe moşia răsăriteană. Nu l-am întâlnit niciodată. Fluviu admiră gospodăria îngrijită. n-am dat niciodată ochii cu el. am auzit adesea de numele Marelui Mandarin Chai. Dar s-ar mai şti fără pribegi Răul gust al toamnei amar? „Cu cine oare ne vom împărţi soarta?” se tot întrebau ei străbătând ţinut după ţinut. este mărinimos şi-i primeşte cu braţele deschise pe toţi vitejii. — În lumea frăţiei vitejilor. Fireşte. — Mai bine de patruzeci de li. E întruparea în carne şi oase a spiritului ospitalităţii. însă ne-am scris mereu unul altuia. cei doi fraţi au ajuns la hotarele Cangzhoului. — Stăpânul Chai este acasă? — Nu. răspunse Fluviu. intrară în vorbă cu un argat. — E mult până acolo? întrebă Fluviu. În câteva zile. ba îi şi ajută pe cei care au apucat-o pe drumul surghiunului. — Nu cumva chiar Ploaie Binefăcătoare? — Chiar el. — Cum am putea ajunge în acel loc? — Îmi îngăduiţi să vă întreb de numele dumneavoastră? — Eu sunt Song Fluviu. Drumeţii care trag la hanuri trebuie să fie cu mare grijă în privinţa a două lucruri: să se ferească să mănânce din boluri care au fost folosite de oameni bolnavi de molime şi să nu doarmă în paturile în care unii ca aceştia au murit. — M-am gândit şi eu la asta. bine pusă la punct: 360 . De ce nu ne-am pune sub protecţia lui? Se spune că are o purtare cavalerească. lăsând în urmă munţi şi ape. Dar să revenim la povestea noastră. Iată de ce sunt chiar bucuros că vă pot duce la el. vorbi Limpezime. — Stăpânul Chai vorbeşte mereu de dumneavoastră şi se arată tare mâhnit că n-a avut prilejul să vă întâlnească.Burniţe reci peste arţari.

Mii de salcâmi şi sălcii făceau acolo o pădure. aş vrea să ştiu cum de-aţi izbutit să vă smulgeţi de la multele voastre îndatoriri din judeţul Yuncheng. încuviinţă Fluviu. lămuri Fluviu. din nefericire. — Luaţi lucrurile lui Fluviu. gâşte. unde se aşezară pe locurile cuvenite gazdei şi musafirilor. Năvăli în pavilion şi căzu în genunchi înaintea lui Fluviu. Dacă nu vă supără întrebarea mea. pentru că. ca să puteţi veni în neînsemnatul nostru sat? — De multă vreme faima Măritului Mandarin mi-a umplut urechile de încântare. îşi îndepărtară săbiile şi boccelele şi se aşezară. toate ridicând ograda cea mare. Apoi îl luă pe Fluviu de mână şi pătrunse cu el în clădirea principală. în slăvi. Stăpânul acestor avuţii era om drept şi cu multă ştiinţă de carte. îşi rezemară halebardele. — Nu-s altceva decât un mărunt slujbaş. cai. le spuse argatul. zise Marele Mandarin. iar în dimineaţa asta a cântat coţofana. găini. măgari. În fundul curţii era mulţime de vaci. doar până ce am să-l înştiinţez pe stăpân de venirea dumneavoastră. Nu trecu mult şi poarta centrală a conacului se deschise. frate! Primirea călduroasă îl bucură nespus pe Fluviu. Astea nu erau altceva decât semne care îţi prevesteau vizita. le porunci stăpânul oamenilor săi. cu larmă şi viermuiala lor vioaie. Marele Mandarin ieşi alergând. de parcă ar fi fost un învăţat ilustru re-ntrupat. El şi Limpezime intrară în pavilionul de pe povârnişul muntelui. frate. iar în vreo trei-cinci locuri se aflau clădiri pentru găzduit oaspeţi. — De-aţi şti cât m-am mai gândit la dumneavoastră! Ce vânt binecuvântat v-a adus aici? Uite că mi s-a împlinit tot ce mi-am dorit mai mult. dar am venit anume să vă văd! Chai Jin îl ridică şi cu chipul numai zâmbet îi vorbi: — Flacăra lămpii a pâlpâit mărită mult azi-noapte. — Prea bine. urmat de vreo patru-cinci însoţitori. Sunt un om lipsit de orice talent 361 . El îl prezentă şi pe fratele său.Poarta era primitoare ca un port spre mare. eram până peste cap ocupat cu slujba mea umilă. Ce noroc nemaipomenit! Fluviu căzu şi el în genunchi şi bătu mătănii. — V-aş ruga să aşteptaţi în pavilionul acesta. în spatele ei era o culme trufaşă. Mărinimos şi oricând săritor la nevoie nu-şi găsea pereche nici printre cei din vechime. dar n-am putut să vă aduc eu însumi omagiile mele. oi. Am tot primit scrisori din partea voastră. iar coteţele gemeau de raţe. Au să stea în camera apuseană din aripa din spate.

îl asigură. strigându-i: 362 . că îl trecură sudorile. înspăimântându-l atât de tare. ei închinară în cinstea oaspeţilor. în încăpere fură aprinse lămpile. să ne căutăm un loc de refugiu. bonete. care să îndrăznească să-şi furişeze măcar o privire spre micul nostru conac. ciorapi curaţi. frate. Marele Mandarin zâmbi iarăşi. aici sunteţi în deplină siguranţă. Îi ceru lui Fluviu să se aşeze în capul mesei. Petrecerea se întinse până la primul ceas al nopţii. eu şi fratele meu. Îi pofti pe cei doi fraţi să se îmbăieze şi le dărui îmbrăcăminte nouă. unde deja fuseseră pregătite băutura şi gustările. ieşi prin porticul din faţă. Mai erau cu ei vreo zece argaţi şi câţiva supraveghetori.şi am mai făcut şi un lucru prostesc. se scuză Fluviu. Fluviu mulţumi de nenumărate ori. Limpezime se aşeză pe o latură a mesei. Rând pe rând. nici chiar crima de a fi ucis un dregător numit de curtea imperială şi nici vina de a fi prădat tezaurul. După un ocol mare. — Nu vă mai bateţi capul cu asta. cei trei îşi arătară prin viu grai dragostea şi preţuirea pe care le nutreau unii faţă de alţii. Cum ziua era pe sfârşite. zise Marele Mandarin. — Nu vă faceţi griji. Gazda îi porunci unui argat să-i lumineze calea cu un lampion şi să-l conducă până la capătul coridorului răsăritean. Fluviu era ameţit de băutură şi înainta împleticindu-se. de mătase. însă gazda nici nu vru să audă de aşa ceva. traversă curtea de-a curmezişul şi urcă pe coridorul care se întindea de-a lungul aripii de răsărit a conacului. dar nu se află nicio căpetenie de poliţie şi niciun ofiţer de oaste. astfel că am fost nevoiţi. Marele Mandarin nu mai contenea să-i îndemne pe oaspeţi să bea după pofta inimii. Marele Mandarin îi invită apoi în clădirea din spate. încălţări. îşi zise Fluviu. „Măcar scap de un rând de băutură”. lângă o lopată pe care îngrămădise tăciuni încinşi. Nu că mă laud. Fluviu se ridică să se spele pe mâini. În toiul petrecerii. Mânios. iar el însuşi ocupă locul din faţa lui. Nimic nu mă împiedică să vă ascund aici. Fluviu călcă tocmai pe coada lopeţii din această pricină jăratecul aprins sări pe faţa omului. Ţinându-şi capul în sus. Atunci Fluviu îi istorisi de-a fir-a-păr cum o omorâse pe Yan Drăgăstoasa. Un ins uriaş. tremurând din toate încheieturile de friguri de malarie. Şi de-aţi fi săvârşit cea mai gravă dintre crime. — Am băut prea mult. cu grija ca nu cumva să calce greşit şi să cadă. el se ridică şi-l înşfăcă pe Fluviu de piept. se afla pe coridor. servindu-i şi luând parte la veselia lor. zâmbind. Atunci. Ne-am amintit de cavalerismul şi de mărinimia voastră şi iată cum se face că am ajuns aici.

de socoţi că îţi poţi bate joc de mine! Uluit. Stăpânul zâmbi şi i se adresă uriaşului: — Îl cunoşti pe slujbaşul acesta vestit? — Vestit. el e un nimic. Însă ţăranul cu lampionul ţipă: — Nu fi necioplit! Dumnealui e cel mai îndrăgit oaspete al stăpânului. Ploaie Binefăcătoare! — Nu glumiţi? — Numele meu este Song Fluviu. Numai că stăpânul tău pleacă urechea la scornelile altora şi astfel şi-a luat inima de la mine! Ce adevărată e vorba veche cum că oamenii nu se au bine o mie de zile la rând şi că. răsună vocea Măritului Mandarin pe când se apropia iute de locul unde era Fluviu.— Cine eşti. îl duce negreşit la bun sfârşit. argatul lăsă să-i scape lampionul şi se năpusti între ei. Uriaşul se uită lung la el. Ce-i cu toată zarva asta? Argatul îi vorbi despre lopata cu jeratic. Când namila dădu să-l lovească pe Fluviu. — Şi pentru ce anume? — Ne-ar lua prea mult să vă înşir istoriile care umblă pe seama lui. De îndată ce am să mă înzdrăvenesc. — Chiar ai vrea să-l întâlneşti? — Cine n-ar vrea! — Uriaşule. el este tot atât de departe pe cât eşti tu acum la o sută optzeci de mii de li. tocmai când. se bucură de o faimă mare. Marele Mandarin izbucni în râs şi-l întrebă: — Ai dat ochii vreodată cu slujbaşul Song? — Nu l-am întâlnit niciodată. dar în toată lumea frăţiei. pe naiba! Dacă-l pui lângă slujbaşul Song din Yuncheng. şi tot atât de aproape pe cât este necunoscutul acesta din faţa ta. spuse Măritul Mandarin. 363 . Ploaie Binefăcătoare. dinspre capătul celălalt al coridorului. am să-l caut. — Nu ştiam ce se întâmplă. după cădere. rosti omul cu care era cât pe ce să se încaiere. pocitanie. apoi căzu în genunchi şi i se închină. frate. La început şi eu am fost musafir. — Oaspe. petalele nu mai sunt roşii. şi tot „cel mai îndrăgit”. Dacă se apucă de ceva. bombăni omul. Fluviu nu scoase o vorbă. oaspe. dar el este cu adevărat un erou. trei lampioane săltătoare veneau în zbor spre ei. zicându-i: — Nici nu mi-a trecut prin cap că astăzi am să vă întâlnesc. să mă însoţesc cu el. Iată-l pe Song Fluviu. numele lui Song Fluviu.

Am ochi. tigrii din munţi ori bandiţii din codri îşi pierd vlaga şi inimile bat să se spargă în piept. groaza este aşa de mare. Într-adevăr. îi spuse Fluviu. încât stelele şi luna pălesc. de veţi voi să ştiţi cine a spus Măreţul Mandarin că era uriaşul. La urma urmei.— Nu-s vrednic de atâta respect. Fluviu se grăbi să-l ridice şi-l întrebă: — Care este preacinstitul vostru nume? Marele Mandarin îi spuse lui Fluviu cum îl chema pe uriaş şi care era locul de unde se trăgea el. — Dar m-am purtat chiar fără niciun pic de respect. iar râurile curg înapoi spre izvor. citiţi capitolul următor. Numai la rostirea numelui acestui om. 364 . însă nu am recunoscut Muntele Tai! Bărbatul rămase îngenuncheat. Vă cer iertare.

Iată-l cum arăta: Era bărbat frumos şi falnic cum e bradul. WU SONG. Marele Mandarin ceru să se mai aducă băutură şi îşi îndemnă musafirii să bea în voie. Marele Mandarin îl pofti pe Wu Pinul să ia loc. Sporindu-şi slava numelui. făcea să tremure în văgăună urşii. Cu mersu-i apăsat şi avântat băga în sperieţi şacali şi tigri. Pinul se aşeză pe locul al treilea. chipul îi era mândru şi aspru. Fluviu îi oferi scaunul din capul mesei. Se spune că Marele Mandarin Chai Jin răspunse: — Acest om se numeşte Wu Song. Se află aici. La lumina lămpii. spre camera din spate şi acolo el îl prezentă şi fratelui său. Pinul. PINUL. să ne aşezăm la vorbă. iar când îşi încleşta puternic pumnul. însă Wu Pinul refuză.CAPITOLUL XXIII MARELE MANDARIN OFERĂ ADĂPOST OASPEŢILOR SĂI ÎN JUDEŢUL HENGHAI. cu fiecare faptă-a lui. iar după vârstă să fi fost de douăzeci şi cinci de ani. descoperind cu bucurie frumuseţea înfăţişării lui. de un an. Purta pe cap bonetă cu norocosul 365 . la mine. Fluviu porni mână în mână cu Pinul. înalt de peste şapte picioare. Faima vitejilor nu-l mai prejos decât a lui Meng Chang Şi nici decât a altor eroi străluciţi din vechime. Fluviu îl cântări din priviri pe Wu Pinul. De cutezanţa Pinului se teme o oştire. Cum nici că-l va opri ceva să treacă Dealul Soarelui. N-aş fi crezut c-am să am plăcerea să mă aflu astăzi în faţa lui. După ce se mai invitară un timp unul pe altul. spuse Marele Mandarin. Dar haideţi înăuntru. El se trage din judeţul Qinghe şi este al doilea fiu în familia sa. E de mirare cât îşi preţuieşte frate şi cumnată. Ce noroc! rosti Fluviu. — Întâlnirea dintre doi viteji fără seamăn e chiar un prilej de mare fericire. Cum nu se poate mai încântat. OMOARĂ UN TIGRU PE DEALUL SOARELUI Marele Mandarin e renumit pretutindeni. Strângerea lui de mână era puternică precum strivirea de baros. Nu s-a gândit c-o să ucidă cu mâinile goale-un tigru. Doi ochi scăpărători ca doi luceferi puri ardeau sub fruntea lui. — Am auzit nu o dată de numele său în lumea cavalerilor dreptăţii.

roba lui lungă şi bogată era de un roşu-aprins.însemn wan. Dar cum de se întâmplase – s-ar putea întreba cititorul – că Marele Mandarin se răcise atât de tare faţă de Pinul? Când venise la conac. la conacul Marelui Mandarin. Asta s-a petrecut acum un an. Fluviu şi Pinul fură nedespărţiţi. nu stătea la gânduri şi-i snopea în bătaie. am aflat că omul nu păţise nimic şi că-şi venise curând în simţiri. ei se plângeau mereu de el Marelui Mandarin. într-una din zile m-am îmbătat şi m-am luat la harţă cu arhivarul care se-ngrijea de documentele secrete din cancelaria locală. Peste câteva zile Fluviu îi oferi lui Wu Pinul bani ca să-şi poată face nişte haine. Apoi. fără ca meteahna de mai înainte a Pinului să mai apară. după cât îmi pare. tocmai îmi încălzeam trupul rebegit rău din pricina lor. Dar o ţinuse numai într-o beţie şi-şi dăduse la iveală firea aprigă. N-am mai auzit de mult nimic de el. Când aţi călcat pe coada lopeţii cu jeratec. Scoase din chiar magaziile sale un material frumos de mătase şi-i ceru croitorului să coasă nişte veşminte pentru fiecare dintre cei trei oaspeţi ai săi. cum lui Wu Pinul i se făcuse dor de acasă. zi după zi. Acest lucru ajunse la urechile Marelui Mandarin. se porniră să bea laolaltă. să-şi vadă fratele mai vârstnic. dar purtarea lui devenise mai reţinută. ba mai mult. cusută pe o latură şi alta cu înflorituri de argint. după ce Fluviul îl luă sub aripa sa. din buzunarele sale. Fluviu se bucură tare mult când auzi aceasta şi toţi patru băură până la cel de-al treilea ceas. Sperietura pe care am tras-o ma făcut să mă treacă toate năduşelile şi. Ceva mai apoi. L-am doborât la pământ dintr-un singur pumn şi el a rămas acolo ca mort. le spuse că doreşte să se întoarcă în ţinutul său. Acesta nu-i ceruse să plece. mi-am luat degrabă tălpăşiţa şi m-am refugiat aici. — Sunt îngrijorat pentru fratele meu. Însă acum. Vreo zece zile sau chiar mai mult. Fluviu i se adresă lui Wu Pinul: — Cum se face de-aţi venit aici? — Pe când eram în ţinutul meu. De aceea mi-am şi pus în gând să mă înapoiez acasă ca să-mi văd fratele mai mare. însă nemernicele astea de friguri m-au ţinut pe loc. m-a scăpat de molimă. De era nemulţumit de felul în care îl slujeau argaţii. orice ar fi fost. 366 . nestăpânită. acesta fusese înconjurat de aceeaşi primire binevoitoare şi caldă de care se bucurau toţi oaspeţii. Crezând că l-am omorât de-a binelea. Iată de ce nu se afla niciunul printre ei care să-l vorbească de bine. care nu vru nici în ruptul capului să-l lase pe Fluviu să plătească în casa lui.

intrară într-o cârciumă modestă şi Fluviu se aşeză în capul mesei. Apoi. 367 . — Numai câţiva paşi mai încolo. — Nu-ţi prisosesc banii nici ţie. Mărite. — S-a făcut târziu. Se spune că poţi să-ţi conduci un prieten şi o mie de li. din fetru alb. Dar la cel dintâi prilej. refuză acesta. zicându-i: — V-am pricinuit o mulţime de necazuri. în vreme ce Limpezime se aşeză pe una din celelalte laturi ale mesei. Fluviu se arătă foarte bucuros. vino să ne vedem iarăşi. el. mai devreme sau mai târziu tot trebuie să te desparţi de el. Tot mergând şi discutând. vorbindu-i: — Nu veni mai departe. primeşte din partea mea patru închinăciuni şi îngăduie-mi să-ţi fiu fârtat. au mai făcut. frate. După ce dădură pe gât mai multe pahare. fratele său şi Pinul părăsiră conacul răsăritean al Marelui Mandarin. Pinul purta o robă nouă din mătase roşie şi o pălărie cu boruri largi. Dacă nu mă nesocoteşti. îi ceru Fluviu. dar. Vom bea câteva pahare împreună şi apoi o să mergem fiecare la ale noastre. Mărite. La sfârşit îşi luă în cârcă bocceaua. Înainte. Pinul zise: — E destul. Marele Mandarin te aşteaptă. stărui Fluviu. frate bun. frate. se treziră că soaiele era deja la asfinţit. După ce străbătură şase-şapte li. Marele Mandarin dădu în cinstea lui o masă de despărţire. — Doar încă puţin.— Dacă trebuie să pleci neapărat. fără să-şi dea seama. Pinul îşi rezemă bâta şi ocupă locul din faţa lui. Eu şi fratele meu te conducem o bucată de drum. observă Pinul. încă trei li. Marele Mandarin îi dădu nişte bani. Pinul îi mulţumi. Fluviu comandă băutură şi mâncare. apucă bâta într-o mână şi îşi luă rămas bun de la prietenii săi. Marelui Mandarin îi spuse: Mă întorc cât de curând. nu vom fi noi aceia care să te oprească. îşi pregăti bâta şi fu gata de plecare. pe drumul mare este o cârciumă. spuse Fluviu. Te rog să te întorci. Pinul îi luă mâna lui Fluviu. vorbi Fluviu. Îşi strânse într-o boccea lucrurile. Peste puţin. Pinul îi făcu patru temenele. Se duse în camera sa şi se grăbi să se înapoieze cu nişte argint la poarta conacului. pe care acesta îi primi. — Stai o clipă. Fluviu îi ceru lui Limpezime să scoată un lingou de zece liang de argint şi i-l întinse Pinului.

Pinul îl ridică şi-l goli până la fund. după care zise: — Alcoolul ăsta are tărie. că se întâlniră cu Marele Mandarin. de pus burta la cale. sunt gata să cumpăr. în urmă cu alţi doi armăsari aduşi pentru ei. jupâne. chiar şi beat. pe care îl puse înaintea lui Wu Pinul. călare pe un cal. două-trei jin. firul povestirii se despică în două. Pinul intră acolo. o farfurie cu mâncare de legume şi îi umplu bine cu băutură unul dintre boluri. băutură. Poema aceasta stă mărturie: A mers pe drumul său să-şi împlinească soarta. din partea cea mai bună. — Grozav alcool! zise şi mai bău încă un bol. Şi falnic a urcat pe Culmea Soarelui. se aşeză. Fluviu plăti pentru băutură şi mâncare. Plini de recunoştinţă. Acolo. îi spuse Fluviu. apoi o porniră şi ei înapoi spre conac. Pinul nu avu încotro. nu glumă! Dacă ai ceva carne. o pereche de beţişoare. Era pe la amiază şi mai avea destul de mers până în capitala judeţului. acesta din urmă fiind la rând al treilea. îşi sprijini alături bâta şi ceru: — Jupâne. friptă bine. După ce călători câteva zile la rând. Apoi îi mai umplu un bol. Lângă intrare era agăţat un prapur pe care scria: „Trei boluri şi nu mai eşti în stare să urci dealul”. Acolo. Cei doi fraţi îl urmăriră o vreme cu privirea pe Wu Pinul. acesta îi invită în clădirea din spate să bea împreună. Nu făcură însă bine cinci li. — Taie-mi şi mie felii. Valea Soarelui. şi îi mulţumi. Dacă nu îi iei. se simţea tare însetat şi înfometat. după care se despărţiră. pe care îl vârî în punga sa. de aceea nu i se mai turnă niciun strop. Wu Pinul îl dădu gata şi pe acesta. De atunci înainte Fluviu şi fratele său s-au stabilit la conac. cei doi bărbaţi încălecară şi toţi trei goniră spre conac. numai să meargă la băutură. — Avem doar nişte văcuţă. Pinul răpăi cu degetele în masă: 368 . Cârciumarul plecă şi se întoarse curând cu două jin de văcuţă pe un platou mare. aşa că se arătă tare bucuros zărind în susul drumului o cârciumă. Wu Pinul ajunse în ţinutul Yanggu. Wu Pinul îşi apucă bâta şi toţi trei ieşiră din cârciumă. luă argintul. până ce acesta dispăru din vedere. repede! Cârciumarul aduse trei boluri. Acum. n-am să te recunosc de frate.— Nici măcar să nu te gândeşti la asta. a omorât un tigru Şi-n lumea-ntreagă s-a aflat de fapta lui.

s-o ştiţi de la mine. — Mai bine aţi lua-o cu binişorul. strigă el. — Vorbe goale! Doar îţi plătesc. are-ntr-însul o aromă aidoma cu aia din băuturile vechi. — Asta era. „Băutura care picură prin sticluţa de parfum” ori „Băutura care te doboară dincolo de uşă”. La început nu prea simţi mare lucru. Nimeni dintre cei care trec pe aici nu cere mai mult de trei boluri. dar ceva mai apoi te pune jos. într-adevăr. numai dă-i drumul şi ţine-te pe turnat. băutura sa nu avea asupra lui Wu Pinul niciuna din urmările ştiute. Jupâne. — Ia mai adă-mi şi încă două jin de văcuţă! îi ceru Pinul. nu mai spune! Chiar de-o fi vreo făcătură cu el. nu se lăsă Pinul. Alcoolul ăsta. De aici i se trage şi numele. — Ce vrea să zică asta? — Cu toate că alcoolul meu este el făcut la ţară. dar şi alcool. Eu am băut deja trei boluri. numaidecât! — Vreau şi văcuţă. nu? Mai umple-mi încă trei boluri.— Jupâne. De data aceasta pofta lui Wu Pinul părea să se mai fi potolit. — Ciudat fel de a fi! De ce nu-mi mai vinzi de băut? — Chiar n-ai văzut că pe steagul ăla agăţat la uşa mea scrie „Trei boluri şi nu eşti în stare să urci dealul”? întrebă cârciumarul. — Să vă mai aduc nişte văcuţă? Vine. însă băutură nu pot să vă mai dau niciun pic. Cârciumarul veni cu văcuţa şi îi mai turnă alte trei boluri. — Grozav. am să-ţi plătesc pentru fiecare bol în parte. cârciumarul îi mai turnă încă trei boluri pline. Cum se face că nu m-am îmbătat câtuşi de puţin? — Alcoolul meu se cheamă. Orice călător care soarbe din el trei boluri se îmbată criţă şi nu mai poate dovedi culmea din faţă. de ce nu vii să-mi torni în pahar? întrebă. îl pune cu adevărat la pământ pe om. Văzând că. — Am să vă mai tai nişte văcuţă. Uriaşul le bău unul după altul. El puse nişte arginţi pe masă şi îi strigă: 369 . Şi iarăşi îi mai umplu trei boluri. zâmbi Pinul. ba îl face să nici nu se mai scoale. m-ai găsit tocmai pe mine să n-o miros! Cârciumarul nu putu cu niciun chip s-o scoată la capăt cu el. Şi nici nu se pomeneşte vreun leac care să-l aducă în simţiri pe ăla căruia i-a venit de hac! — Ei.

nu merit să mă mai socot om între oameni. care a fost pusă pe fiece cărare ce duce la creasta aia de deal. Până atunci înştiinţarea asta. spuse acesta. strigându-i: — Încotro? Unde vă duceţi? Pinul se opri locului şi-i spuse: — Ce te priveşte pe tine? Îţi datorez cumva ceva? De ce ţipi? — Pentru că vă vreau binele. Ajung pentru băutura şi carnea pe care mi le-ai dat? — Prea destul. De-o fi să cădeţi la pământ. El iese numai noaptea şi a omorât deja vreo treizeci de oameni zdraveni. îţi fac zob toată şandramaua. Stăpânirea a dat poruncă vânătorilor să-l prindă. râzând: — Vezi că nu m-am îmbătat? Cine-i ăla care zice: „Trei boluri şi nu mai eşti în stare să urci dealul?” Ieşi hotărât şi o porni spre munte. nu-ţi beau pe gratis! Nu mă mai scoate din minţi. — Ce zice-n ea? — Că pe Dealul Soarelui bântuie un tigru cu fruntea albă şi ochii bulbucaţi. beau tot ce mai ai! — Sunteţi ditamai uriaşul. Chiar ar trebui să vă mai înapoiez ceva. Sfârşindu-le şi pe acestea. Cel mai bun lucru e să-i fac pe voie!” Şi îi mai dădu lui Wu Pinul încă şase boluri de băutură. cum o să vă ridic de acolo? — Dacă ajung să mă ridici tu de jos. Cârciumarul nu îndrăznea să-i mai toarne. Întoarceţi-vă! Am să vă arăt o înştiinţare din partea stăpânirii. Pinul îşi luă în mână bâta şi se ridică în picioare.— Uite-aici. pentru tine. Nimeni nu are voie să meargă de unul singur prin locurile alea. că de nu. Cârciumarul alergă după el. Când ajunse la uşă. O pot face numai cât ţine lumina zilei. Ţine tot. mi-a mai rămas băutură doar pentru vreo cinci-şase boluri. cu celelalte de până atunci făcând la un loc cincisprezece. Pinul se înfurie. ori şi mai mult. — Ia ascultă. Numai că tare mi-e teamă că n-o să le puteţi dovedi. — Omule. nu vreau să vă găsiţi moartea cu bună ştiinţă! De ce n -aţi 370 . şi pentru băutura pe care ai să mi-o mai dai. de se alege praful şi pulberea de ea! Cârciumarul îşi zise în sinea sa: „Nemernicul s-a îmbătat. — Nu vreau nimic înapoi. zice că drumeţii să umble numai în cete şi nu care cumva să dea pe acolo cu noaptea în cap şi spre asfinţitul soarelui. E destul de târziu. — Cinci-şase. zise.

Drumeţii trebuie să treacă pe aici numai pe zi mare. Am trecut culmea asta de cel puţin douăzeci de ori şi n-am văzut nici măcar o dată vreun tigru. Aflat 371 . De-aia te strădui de zor să mă înfricoşezi cu basmul ăla cu tigrul de pe munte! — Prea bine! Văd că îmi iei în nume de rău binele pe care ţin să ţi-l fac şi îmi mai şi vorbeşti aşa! N-ai decât să nu mă crezi! Călătorie sprâncenată! Într-adevăr: O mie de mii de căruţe au fost răsturnate cândva. în plasă! Mie nu mi-e frică de nicio fiară!” Se apucă să suie panta. pe unul ca mine nu-l prinde el. Fluviul Limpede. şi soarele roşu se grăbea să coboare în spatele munţilor dinspre apus. cumpănindu-şi mersul cu ajutorul bâtei. să nu daţi de primejdie”. mie nu mi-e frică. Las’ că ştiu eu prea bine că vrei cu orice preţ să mă opreşti la tine ca peste noapte să mă jefuieşti şi să mă omori. Era la a doua parte a după-amiezii. La fel au păţit-o şi altele ce s-au dus după ele. E cât se poate de limpede că pe un astfel de drum Zadarnic te strădui: vorbele bune sunt luate drept rele. v-aţi însoţi cu alţi vreo douăzeci-treizeci de oameni ca să treceţi cu bine creasta. Pinul se pricepea să citească destul de bine şi descoperi că era vorba de o înştiinţare cu următorul conţinut: „Nu de mult. — Nu fac decât să vă scap cu viaţă. — Aiureli! Nu mi-e teamă de niciun tigru. numai şi numai ca să-i aducă înapoi şi să rămână peste noapte la cârciuma lui. Pinul o porni cu paşi mari spre Dealul Soarelui. Un rânjet mare se întinse pe faţa lui Wu Pinul. pe lumină. un tigru de pe deal tot ucide oamenii. veniţi încoace şi citiţi înştiinţarea. Feriţi-vă. Ei. şi după vreo patru-cinci li ajunse la poalele lui.sta la mine peste noapte şi mâine. de pe al cărui trunchi fusese îndepărtată o porţiune de coajă. Acolo găsi un copac falnic. Pinul râse şi-i spuse: — Mă trag din ţinutul Qinghe. Dacă nu-mi daţi crezare. Îşi zise: „Viclean mai este jupânul ăla de la cârciumă. Cârciumarul dădu neputincios din cap şi se întoarse în cârciuma sa. Nu căuta să mă sperii pe mine cu poveşti din astea! Şi chiar de-o fi adevărat. adică de la mijlocul dimineţii în sus până către a doua parte a după-amiezii şi doar în grupuri. cu una cu două. Uite cum îi bagă în sperieţi pe oamenii pe care ia ospătat. bine. Cu bâta în mână. pe locul acela gol era zgâriat ceva.

Smulge frunzele pălite din copaci înfioraţi Şi din munţi cu el aduce norii albi ce n-au sălaş. Drumeţilor le este îngăduit să treacă pe culme numai în plină zi. jupânul va râde de mine. pe umeri. şi doar în grupuri. Ce s -a scris aici să fie cunoscut tuturor”. aceştia nu au voie să treacă nici măcar în plină zi. Chibzui dacă n-ar fi mai bine să se înapoieze la cârciumă. şi se lăsă să alunece jos. intră într-un desiş. Era pe la mijlocul lunii a zecea. Abia după ce citi înştiinţarea din partea judeţului. un tigru uriaş ucide oameni pe Dealul Soarelui. gata să doarmă. Suflă-n patru anotimpuri şi deschide orice lăcaş. Dar numaidecât îşi zise: „Dacă am să fac aşa. Pinul crezu că există cu adevărat un tigru. Căpeteniile satelor şi vânătorii au primit ordin. fără umbră te trezeşti cu el la piept. împleticindu-se. alcoolul din el îl încingea tot mai tare.sub puterea alcoolului pe care îl băuse. Oamenii au ajuns să se sperie până şi de umbra lor şi de-aia nu mai îndrăznesc să urce dealul”. înainta anevoie în susul pantei. Îşi descheie haina. Este oprită cu desăvârşire trecerea dealului în restul timpului de peste zi şi noapte. Iată cum era: Fără formă. Nu. Pinul se opri şi îl citi: „Înştiinţare din partea judeţului Yanggu: De curând. Chiar înaintea lui descoperi o stâncă mare. iar în ce priveşte călătorii singuratici. Îşi urmă drumul. cenuşie. 372 . Pe uşa lui era lipit un anunţ imprimat pe hârtie. adică de la mijlocul dimineţii în sus până către a doua parte a după-amiezii. îşi împinse pălăria de fetru pe spate. Aruncă în urmă o privire şi văzu că soarele nu mai avea mult până să asfinţească. când zilele sunt scurte şi nopţile lungi. Umbletul îi era de acum nesigur şi. netedă ca-n palmă. socotindu-mă laş. Îşi sprijini bâta de ea. Deodată se porni din senin un vânt sălbatec. pentru că altfel vor fi omorâţi de tigru. sub pedeapsa cu bătaia. „Nici vorbă de vreun tigru pe-aici. Cu bâta în mână. Se mai gândi puţin şi spuse cu voce tare: „La urma urmei n-are de ce să-mi fie frică. Pe măsură ce mergea. şi când întunericul cade din vreme. După nicio jumătate de li se trezi în faţa Templului Spiritul Muntelui: acesta fusese prădat şi devastat. nu pot să mă-ntorc”. să prindă fiara. Aburii băuturii începuseră să-i dea călduri. până ce aceasta ajunse să-i spânzure de baierele sale. însă n-au reuşit să o facă până acum. Am să urc mai departe şi oi vedea eu cum o s-o scot la capăt”. îşi zise. Pinul urca voiniceşte dealul.

Pinul făcu un salt înapoi de vreo zece paşi. Tigrul se folosi de trei feluri de atac asupra pradei râvnite – saltul înalt. fără să-şi îngăduie niciun răgaz. sări înalt în aer şi se azvârli cu putere înainte. să pună animalul la pământ. 373 . Pinul se dădu fulgerător în lături. cu labele din faţă. Scoţând un răget puternic ca tunetul. Şi iarăşi Pinul ţâşni în lături. După cincizeci ori şaptezeci de lovituri. cu chiar corpul său. Mai iute decât o poţi spune cu vorba. să-l izbească pe om. mare ca un mai de fier. Tigrul începu să urle. cu dreapta. un tigru uriaş. Sudoarea rece care-l năpădi pe Wu Pinul nu era altceva decât alcoolul care-i ieşea acum prin piele. fiara rămase întinsă. şi fiara se lăsă la pământ dincolo de el. – în schimb îşi vlăguise tăria pe jumătate. Se apucă să izbească bestia. trăgându-i cu picioarele lovitură după lovitură. în loc să izbească în tigru. Tigrul se lupta sălbatic. încât. iar vântul turbat precede tigrul. cu amândouă mâinile. Pinul îi apăsă botul în groapă şi. şi pe lângă faţa lui se prăbuşi ditamai creanga. Pinul îşi ridică bâta. în timp ce ghearele-i sălbatice scurmau lutul galben. se auzi un răget din dosul tufişului şi numaidecât îşi făcu apariţia. Înfometat şi însetat. Şi din nou dădu răget grozav şi se învârti jurîmprejur. un pâlc de nori anunţă dragonul. fiara plesni ca din bici din coada ei tare cum e fierul. de cum puse jos labele din faţa. albă. animalul acela mătăhălos scurmă pământul de vreo câteva ori. în sus. în faţă şi în ochi. — Aoleu! ţipă Pinul. răsună o pârâitură asurzitoare. Fiara fu cuprinsă de o furie aprigă şi atacă din nou. şi o răsuci prin aer cu toată forţa. dintr-o parte. începu să-i ardă în cap pumni cu nemiluita. lovitura puternică şi biciuitul din coadă. însă Pinul nici gând să se lase. sângele prinse a şiroi din ochii. cu frunze cu tot. Dar şi de data asta. ţinând fiara de coamă cu mâna stângă. după loviturile primite. îşi apucă bâta şi se furişă în spatele stâncii. de se cutremură dealul. nemişcată. Sări de unde era. iar tigrul sări înainte lăsându-i-se chiar la picioare. nimerise într-un copac bătrân şi astfel se trezise cu bâta frântă în două şi în mână doar cu o parte jalnică din ea. După ce vijelia trecu. Ochii lui răi. făcând înaintea sa o groapă. iar tigrul îşi greşi ţinta. Animalul încercă. Pinul avea o putere ieşită din comun şi era neîntrecut în luptă. aşezaţi pieziş. din răsputeri.De când e lumea. Bărbatul azvârli cât colo ciotul. În zorul său. Nu obţinuse nimic cu niciunul din ele. ca un sac plin cu câlţi. ţâşnind de-acolo. punând la bătaie toată vigoarea sa. căutând să-l nimerească pe viteaz. nasul şi urechile tigrului. scăpărau sub fruntea lată. înhăţă fiara de coamă şi începu să tragă de ea în jos. omul ieşi rotindu-se din împresurarea bestiei. gura.

părăsiţi de cea din urmă scânteie de lumină. până-atunci în gura văii. culmea se cutremură gata să se prăbuşească. dar văzut pe de-a-ntregul. astfel că. Când se năpusti la Pinul şi din săritură-naltă se lăsă în jos. prindea inimă mai multă. nu ştiau încotro s-o apuce din sălaşul lor din peşteri. dar Pinul înaintea tigrului se-arătă precum o stâncă-n iureşul rostogolirii. de i se-ntâmpla s-o vadă. pe Dealul Soarelui. lăsând-o aproape nemişcată. După felul cum umbla neliniştită-n sus şi-n jos. ori deodată potolită se-aşeza la pândă. O miasmă puturoasă de hoit se răspândi în toată pădurea de pini. Nu era ţăran care dând ochii cu fiara să nu-şi simtă trupul părăsit de suflet. al lunii. 101 Unitate de măsură din antichitate. Capul şi-l înălţă falnic. tremurând. Clocotind de neputinţă furioasă. căprioarele şi cerbii. cu bestia cea fioroasă. Privit de aproape tigrul ca de o mie de jun101 era doar un munte de carne. de departe. se stârni un vânt turbat. de groaza lui. colţi şi gheare şi le scoase la vedere. folosindu-se doar de pumni şi de picioare. greu ca ghioaga. el întrupa încă primejdia cea mare. vulpile şi iepurii se făcură nevăzuţi şi ei. Deodată răzbătu un urlet înfiorător şi din inima acelor locuri pline de sălbăticie se ivi în salturi mari însuşi regele cruzimii peste fiare. Wu Pinul doborâse marea dihanie. zări ciotul din bâta sa frântă. Bărbatul se ridică şi se uită de jur-împrejur. Peste umbrele de întuneric din pădure spânzura-n amurg un singur ochi. iar cimpanzeii. era limpede că ea alerga înfometată după pradă.Iată o descriere veche care slăveşte lupta Pinului cu tigrul pe Dealul Soarelui: Sus. galbenul uscat al ierbii aşternute la pământ făcându-se mai palid. 1 jun era egal cu 30 jin. Voinicul nu se trezise încă din beţie când se-ntâlni pe negândite-n vârful dealului. horcăind. o şi rupseră la fugă. frunze roşii de arţar umplură cu vioaie pâlpâiri de joc întreaga vale. strivind sub greutatea sa iarba. Fiara zăcea nemişcată la pământ. respectiv 15 kg. nori întinşi pe zece mii de li acoperiră-ndată strălucirea soarelui. fiara îşi înfipse colţii săi şi ghearele-i scărmănătoare în pământ şi lăsă în urma sa numai gropi. năclăite-n sânge proaspăt. numai omul cu dragoste şi respect de părinţi. Într-un răstimp. încet-încet ochii împăienjeniţi se închiseră. la rădăcinile unui pin. 374 . dovedindu-se cutezător. Îl ridică şi bătu fiara cu el până ce aceasta nu mai suflă. smocuri de păr din blana animalului şi din mustăţile lui năpădiră culmea. iar necruţătoru-i braţ se-abătu asupra lui. cam cât îţi ia pentru un prânz. Şi-i veni atunci şi rândul Pinului: pumnii şi loviturile lui de picior se porniră grindină asupra tigrului şi curând palmele omului asudară.

Chibzui iarăşi: „E aproape întuneric. Lam ucis. Ne-ai înspăimântat de moarte. singur şi neînarmat? Eşti om. Mă cheamă Wu Pinul. cu respiraţia tăiată. ori cumva picior de leu. În noaptea asta e rândul nostru să nencercăm norocul. gata să slobozească săgeţi otrăvite. n-am să fiu în stare să-i ţin piept. am să văd ce e de făcut…” Îşi culese din dosul stâncii pălăria de fetru cu boruri mari. Astăzi o să-mi găsesc moartea. Însă tigrul este grozav de fioros şi de puternic. sus pe culme. Uluit. — De nu-mi daţi crezare. încât nu îndrăzneşte nimeni să se apropie de el. se minunară vânătorii. lângă un tufiş. ditamai matahala. lovindu-l cu pumnii şi cu picioarele. La urma urmei cine eşti? Ai văzut tigrul? — Sunt din ţinutul Qinghe. ocoli desişul şi începu să coboare domol dealul. cei doi îl priviră uluiţi pe Wu Pinul. sau ce eşti? — Voi doi cine sunteţi? — Suntem vânători din partea locului. Asta-i pricina pentru care am fost de nu ştiu câte ori pedepsiţi cu bătaia publică. când din iarba înaltă şi uscată. Chiar adineauri am dat peste tigru. şi nenumăraţi călători. cu mintea limpede. — Nu e de crezut ce spui. Mâine dimineaţă. Pinul îşi dădu seama că de fapt animalele erau oameni înveşmântaţi în blănuri de tigru. doi tigri îi săriră în cale. Acum tocmai ne aflam la pândă. — Văleu! Sunt un om pierdut. ai mâncat inimă de crocodil. Dar chiar acolo. La rândul lor. şi sunt al doilea născut. Magistratul judeţului a poruncit căpeteniilor satelor şi vânătorilor să prindă fiara. Cel mai cuminte lucru ar fi să plec cât mai iute de pe culmea asta. — Şi cum zici că a fost? 375 . Nu făcu însă nicio jumătate de li. dar ca un făcut nici până acum n-am izbutit să-l înhăţăm. în umbrele înserării. ţipă el. Am pus arcuricapcane. la vreme de amurg. cei doi tigri se ridicară deodată în două picioare. Dacă s-o mai ivi încă un tigru. Era sfârşit.Wu Pinul se aşeză pe stâncă să se odihnească. Suntem aici împreună cu vreo zece ţărani. uitaţi-vă numai la sângele de pe hainele mele. de parcă toată vlaga i s-ar fi scurs prin mâini şi prin picioare. — Şi ce faceţi aici pe deal? — Chiar nu ştii? Pe-aici umblă un tigru uriaş! Iese noaptea şi tabără asupra oamenilor. A ucis vreo şapte-opt dintre vânătorii noştri. de te arăţi aşa mare viteaz? Cum de cutezi să treci dealul. Fiecare ţinea câte o furcă mare cu cinci dinţi. coborând dealul. când te-am zărit. apoi strigară parcă nevenindu-le să-şi creadă ochilor: — Ia zi. splină de leopard.

La intrarea în conac. Cu cremenea şi amnarul pe care le aveau cu ei făcură un foc şi aprinseră câteva torţe. — Tigrul cu pricina a omorât o mulţime de oameni şi pentru asta vânătorii au îndurat pedeapsa cu bătaia de câteva ori. îi îndemnă Pinul. Sfârşit de bătălia pe care o dusese cu tigrul. Pinul primi urări de bun venit de la încă douăzeci-treizeci de oameni care erau fie vânători. Acolo. am să merg cu voi. uite că astăzi ai venit tu. care părea aproape un basm. se spălă şi îşi clăti gura. Dar niciunul nu voia să dea crezare întâmplării. care îi oferiră în dar vânat şi băură în cinstea lui. atârnat de un par. Alcătuiră un fel de alai. ca să-l ospăteze. Acolo. bucuroşi şi uluiţi. şi chiar atunci trimiseră un om să raporteze magistratului şi căpeteniilor satelor. — Dacă nu mă credeţi. Aceştia ridicară cupele şi închinară pentru el. amândoi veniţi să-l salute pe Wu Pinul. arcuri. voinicule viteaz. a doua zi dimineaţă. fură întâmpinaţi de un grup mare de oameni. Gazda lui şi ceilalţi aduseră. să trimită vorbă la judeţ despre cele întâmplate şi puse să se facă un pat anume pentru transportul tigrului acolo. Din fericire. Vânătorii le istorisiră ţăranilor cum reuşise Pinul să-i vină de hac fiarei. fie capi ai clanurilor însemnate din împrejurimi. Tot acesta se îngriji. răspunse unul dintre vânători. ziseră ei. care se adunaseră între timp. junghere şi suliţe jur-împrejurul lui. Atunci căpetenia cea mai de vază porunci argaţilor săi să pregătească pentru Pinul camera de oaspeţi. îşi aranjă cum se cuvine boneta pe cap şi ieşi să se alăture celorlalţi. să vedeţi cu ochii voştri. Pinul se arătă nedumerit: — De ce nu stăteau şi ei cu voi? — Tigrul este fără seamăn de fioros. apoi le strigară ţăranilor să iasă la vedere. fură întâmpinaţi de chiar capul clanului şi căpetenia satului. Se bucurară toţi peste măsură. Îl urmară pe Wu Pinul până sus pe creasta dealului. cu tigrul ucis în frunte şi cu Wu Pinul aşezat într-o lectică deschisă. 376 . Le-a fost frică să urce aici. Pinul nu voia altceva decât să se odihnească. Pinul se îmbrăcă.Pinul le istorisi de-a fir-a-păr întreaga poveste. zgomotoşi şi înfierbântaţi. la poalele dealului. unde tigrul zăcea mort cât era de mare. astfel o porniră spre casa celei mai de vază familii. Numaidecât. Vânătorii îl ascultară. aceştia se îngrămădiră. Tigrul fu dus într-o clădire. şi ne-ai izbăvit de năpasta asta. o oaie friptă pe jeratic şi două căldări de băutură. cu furci. Cincişase ţărani legară zdravăn tigrul şi îl cărară. Pinul se sculă de cu zori.

Pinul coborî din lectică. la noi. — Umila mea persoană n-are niciun merit. Pinul se înclină cu mult respect. unul. Mişcat de mărinimia şi cinstea lui. Magistratul îi dădu să bea câteva cupe cu alcool şi îl răsplăti cu cele o mie de şiraguri de bănuţi. — Cu toate că eşti din Qinghe. Membrii familiilor însemnate îl împodobiră pe Pinul în mătăsuri roşii. cum i -am fi venit de hac unui tigru atât de fioros?” Îl chemă pe Wu Pinul înăuntru. Toţi acolo de faţă îl aclamară pe Wu Pinul. Magistratul aştepta şi el nerăbdător. — Umila mea persoană a izbutit să-i vină de hac tigrului numai pentru faptul că ursita Excelenţei Voastre s-a folosit de mine. mă gândesc să te faci căpitan aici. Tigrul fu aşezat pe patul său. Toţi ascultară uluiţi. Aş vrea să le dăruiesc lor această mie de şiraguri. oferiţi ca premiu din partea familiilor însemnate din împrejurimi. iar în spatele său se ţinea un alai întreg. drumul care trece pe deal este iar sigur pentru călători. chiar în faţa intrării. n-am niciun merit. cu blana aurie şi îşi zise: „Fără voinicul ăsta. spuse el. În al doilea rând. Ce zici? — Dacă Excelenţa Voastră îmi arată bunăvoinţa sa. înflorate. Care mai de care voia să vadă tigrul. Auzind de marea vitejie a voinicului care a ucis namila de tigru de pe Dealul Soarelui. scoţând strigăte de bucurie şi se îmbulziră înaintea magistraturii. apoi privi uimit animalul mătăhălos. Trimişii magistratului aşteptau să-l însoţească pe Wu Pinul la magistratura judeţului Yanggu. se îndreptă spre încăperea unde era magistratul. Pinul povesti cu glas tare cum făcuse. luă fiara şi aruncând-o pe umerii săi. mai ales că ţinutul acesta se află la numai doi paşi. orăşenii ieşiră cu toţii în stradă. Cum aş putea să primesc vreo recompensă? Am auzit că din pricina acestui tigru Excelenţa Voastră i-a pedepsit pe vânători de câteva ori. Magistratul se uită lung la voinicul acela bine clădit. Ei îl salutară şi dădură ordin ca patru argaţi să-l poarte într-o lectică descoperită. Doar ursita voastră bună este aceea care s-a folosit de mine.Întâi că ai fericit oamenii din aceste sate. 377 . băură împreună întreaga dimineaţă. Gătit cu mătăsuri roşii înflorate. faci cum îţi e voia. — Dacă aşa socoteşti. rosti Pinul. îngenunchind. Lucrurile îi fură puse în bună păstrare. el venea imediat după tigru. Pinul împărţi banii pe loc vânătorilor. — Cum de ai putut să omori fiara? întrebă magistratul. apoi ieşiră toţi pe poarta conacului. magistratul hotărî să-l ridice în rang. acolo puse tigrul jos. răspunse el. într-una din sălile magistraturii. mulţumi Pinul. Eu. am să vă fiu recunoscător toată viaţa. la el.

pe când pleca de la magistratură. citiţi capitolul următor. căpitane Wu! Cum se face că nu-ţi mai pleci privirea la unul ca mine? Wu Pinul se întoarse. de veţi voi să ştiţi cine l-a strigat pe căpitanul Wu. numindu-l pe Wu Pinul căpitan peste garda oraşului. Ce e cu tine pe aici? Dacă Wu Pinul nu l-ar fi întâlnit pe omul acesta. ca să-mi văd fratele. neavând treburi. La vreo două-trei zile după aceste întâmplări. „Doream să merg acasă. îşi zise Pinul în sinea sa. se auzi strigat din spate: — A dat norocul peste tine. în timp ce câţiva cărturari atrag în felul acesta necazuri asupra oamenilor nevinovaţi. — Vai! strigă el. capete s-au rostogolit. ar mai fi căzut atâtea leşuri însângerate în Yanggu? Drept urmare. La urma urmei. când lame de oţel au şuierat prin aer. SFÂRŞITUL VOLUMULUI I 378 . iar când paloşele au scânteiat. Într-adevăr. el se bucură de preţuirea mai-marilor săi şi se făcu vestit pretutindeni. Cine s-ar fi gândit că am s-ajung căpitan în Yanggu!” De atunci încolo. sânge fierbinte a şiroit. cu gândul să petreacă pe undeva. Capii familiilor de seamă îl felicitară şi băură cu el patru-cinci zile la rând. din pricina băuturii şi a femeilor îţi uiţi de casă şi de ţară.Magistratul ordonă slujbaşilor să întocmească documentele cuvenite chiar în ziua aceea.