Nr.

2 ♥ Primăvara 2014

Problemele adolescentelor însărcinate

Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat

o alegere nobilă
Fetița din vis. Cum am adoptat doi copii
Practica britanică și australiană a adopției

Adopţia,

„Hai să-ți spun o poveste frumoasă!”

Asociația Studenți pentru viață
Site web: www.studentipentruviata.ro E-mail: studentipentruviata@gmail.com Telefon: 0751.859.467

Misiune
Credem în respectarea dreptului la viață al tuturor oamenilor, din momentul concepției și până la moartea naturală, și considerăm că prin sprijinul acordat mamei și copilului se pot forma tineri responsabili pentru familie și societate.

CUpRInS ♥ nr. 2
1 Editorial 2 Am devenit pro-viață imediat ce am născut 3 Adopția din timpul sarcinii. Practica britanică și australiană 4 Problemele adolescentelor însărcinate 5 Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat 6 „Adopția, o alegere nobilă.” Comunicatul Marșului pentru viață 2014 7 Fetița din vis. Cum am adoptat doi copii 8 „Hai să-ți spun o poveste frumoasă!” 9 Știați că au fost adoptați?

Echipa revistei Pentru viață
Editor: Alexandra Nadane Coordonator editorial: Ștefana Totorcea Echipa de redacție: Ștefania Gabriela Hălăucă, Veronica Iani, Ioana Onofrei Design: Cătălin Apostol Foto coperta I: Cromatica Photography Mulţumim Asociaţiei ProValori Media pentru sprijinul acordat în realizarea acestei reviste. E-mail: contact@provalorimedia.ro

Centre de consiliere pentru criza de sarcină
ALBA IULIA Centrul de informare și consiliere pre și post avort al Episcopiei Ortodoxe Str. Mihai Viteazu, nr. 16 Tel. 0748.498760, 0258.821.693 www.filantropiaortodoxa.ro Bianca Elena Mărginean Centrul Iochebed Bd. Transilvaniei, bl. 54, ap. 24 Tel. 0358.401.487 centruliochebed@gmail.com www.ccalba.ro ARAD Asociaţia M.A.M.A. Arad Calea Românilor, nr. 4-8, bl. K2, sc. A, ap. 1 Tel. 0257.211.041, 0740.167.676 mama_arad@yahoo.com www.mercysactionmission.com Maria Magdalena Mureșan Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca Tel. 0756.150.645 nuavortarad@yahoo.com www.arsenieboca.org Dr. Corina Guzgă BRAȘOV Fundaţia Iochebed B-dul Griviţei, nr. 61, Bl. 46, Sc. E, Apt. 1. Tel. 0368.449.283 iochebedbv@gmail.com www.mercysactionmission.com Daniela Fagadar BUCUREȘTI Clinica Pro-Vita Internaţional Bd. Nicolae Titulescu nr. 93, sector 1 Tel. 021.223.5855, 0744.389.987 cpvint@gmail.com, www.clinica-provita.ro Psih. Roxana Voicu Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi și Nenăscuţi – Filiala București Str. Brândușelor, nr. 3, bl. V78, sc. 2, ap. 44. Tel. 0744.982.925 roxana@provitabucuresti.ro www.provitabucuresti.ro Psih. Roxana Puiu CLUJ Clinica Pro Vita B-dul. 21 Decembrie, nr. 86 Tel. 0264.431.891, 0748.127.021 clinicaprovitacj@clicknet.ro www.clinicaprovita.ro Dr. David Ille Asociaţia Filantropică Medical Creștină Christiana — Proiectul „Pentru Viaţă” Policlinica Sf. Pantelimon, str. Ion Meșter, nr. 10. Tel. 0747.033.563 christatodeagross@yahoo.ro www.pentruviatacluj.ro Dr. Christa Todea-Gross Fundaţia Agape pentru Ocrotirea Vieţii Calea Moţilor, nr. 16, ap. 4 Tel. 0749.067.877, 0743.142.168 agape@terapeuta.ro www.terapeuta.ro Cabinetul „Providence” Str. 1 decembrie 1918, nr. 130, ap. 36. Tel. 0740.353.469, augusta_calina@yahoo.com Sr. Augusta Griguţa CRAIOVA Cabinet Individual de Psihologie Silvia Georgeta Ionescu Str. Popa Șapcă, nr. 2, bl. B1, ap. 8 Tel. 0762.844.234 Psih. Silvia Georgeta Ionescu CONSTANȚA Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi și Nenăscuţi – Filiala Constanţa Tel. 0723.560.044, 0769.233.631 prflorincarabuz@provitaconstanta.ro www.provitaconstanta.ro Pr. Florin Carabuz DEVA Centrul Noua Speranţă Str. M. Kogălniceanu, bl. F5, sc. 4, ap. 62. Tel. 0354.419.090, 0771.032.569, 0735.501.797 nouasperanta1@gmail.com Lucica Mîrza Asociaţia M.A.M.A. Deva Str. Liliacului, Bl. 17, Sc. A, Apt. 2 Tel. 0354.803.686 mama.deva@yahoo.com www.mercysactionmission.com Nina Kovacs Asociaţia Misiunea Ajutor Pentru Femei Al. Jupiter, bl. 22, ap. 46 Tel. 0763.633.909 ajutorptfemei@yahoo.com ajutorpentrufemei.cabanova.com Rafila Crișan GALAȚI Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi și Nenăscuţi – Filiala Galaţi Tel. 0743 040 118 provitagalati@yahoo.com Sabina Costache HUNEDOARA Asociaţia M.A.M.A. Hunedoara Str. George Enescu, nr. 12, Bl. 108, Sc. A, Ap. 4. Tel: 0354.416.911 mama_miriam_hd@yahoo.com Iulia Moldovan Iași Centrul de formare și consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” Strada Tălpălari, nr. 12 Tel. 0232.215.157, 0751.214.017 sfarhangheli@gmail.com www.sfintiiarhangheli.ro Centrul de Consiliere Psihosocială și Terapie „Primul Pas” Bd. T. Vladimirescu, nr. 89, bl. 89, sc. A, ap. 2. Tel. 0232.277.901 contact@primulpas.org www.primulpas.org Geanina Ungurianu Biroul de Asistenţă Socială „Diaconia” - Centrul Infoadolescent Str. C. Negri, nr. 48 Tel. 0332.456.021, 0771.647.593 infoadolescent@yahoo.com www.infoadolescent.ro CIP (Centrul de Informare și Prevenţie) - Pro vita Iași - MMB Tel. 0753.427.368, dragos.balinisteanu@gmail.com www.provitaiasi.ro Dragoș Bălinișteanu - Coordonator Centrul de ajutoare a mamelor aflate în dificultate „Praesidio” (Pro vita Iasi - MMB) Telefon: 0756.333.890 cosmin_brinza@yahoo.com www.provitaiasi.ro Cosmin Brînză - Coordonator Oradea Centrul de Informare și Consiliere „Puls” Str. Aurel Lazăr, nr. 4A, ap. 8 tel. 0359.800.665, 0755.206.787 email centrulpuls@yahoo.com www.centrulpuls.ro Cornelia Gherle PIATRA NEAMȚ Consilierii Asociaţiei Familia și Viaţa Roman și ai A.S.C.O.R. Iași — Proiectul „Dreptul la viaţă” pot fi prezenţi la Piatra Neamţ REȘIȚA Asociaţia MAMA Reșiţa Str. Independenţei, nr. 5, ap. 16 Tel. 0255.223.303 mama_resita@yahoo.com Sanda Molin ROMAN Asociaţia Familia și Viaţa Str. Ștefan cel Mare, nr. 228 Tel. 0233.742.505, 0333.404.506, 0745.905.748 afav_roman@hotmail.com www.familiasiviata.ro Iuliana Petruţ SIGHIȘOARA Casa Vieţii Str. Tache Ionescu, nr. 10 0265.779.773 jillascough@hotmail.com Jill Mihai SUCEAVA Centrul Iochebed Str. Curtea Domnească, nr. 1, bl. 14, Sc. B, Ap. 2. Tel: 0230.523.380 iochebedsv@fidel.ro www.centruliochebedsv.ro Gabriela Antonesei TÂRGU MUREȘ Fundaţia Mater Bulevardul 22 Decembrie 1989, 12/2 Tel. 0265-250540, 0751189151 office@mater.ro, www.mater.ro Psiholog Aurica Laurenţiu TIMIȘOARA Asociaţia Darul Vieţii Str. Gh. Doja, nr. 25A Tel. 0356.445.040, 0721.335.704 darulvietii@yahoo.com www.darulvietii.ro Gerda Chișărău Fundaţia Estera Str. Timotei Cipariu, nr. 3 Tel. 0256.492.862, fax 0356.809.205 estcons@mail.dnttm.ro Fundaţia Pro Vita Medica Str. Bucovinei, nr. 11 Tel. 0723.440.393 provitamed@gmail.com www.provitamedica.com Dr. Cristina Valea » Pentru a vedea lista completă cu centrele de consiliere, vizitaţi marsulpentruviata.ro

Nr. 2 ♥ Primăvara 2014

1

Editorial

Marșul pentru viață 2014: „Adopția — o alegere nobilă”
În primul număr al revistei am scris despre schimbarea pe care a adus-o în viața mea o tânără în criză de sarcină, pe care am cunoscut-o când aveam 16 ani. Alegerea ei în favoarea vieții, modul cum s-au desfășurat toate lucrurile și faptul că în prezent are o familie cu trei copii, m-au ajutat să devin conștientă că sprijinul pentru mame, copii și familii este una dintre cele mai importante forme de responsabilitate socială. Așa a apărut Studenți pentru viață, așa i-am cunoscut pe colegii mei, așa au venit lângă noi oameni dragi și dornici să se implice și împreună am încercat să le oferim dragoste, încurajare și ajutor tinerelor aflate în situații de criză. A trecut un an și am emoții scriind despre el. S-au întâmplat lucruri extraordinare, chiar dacă uneori rezolvarea problemelor atingea limita imposibilului. Am observat că, atunci când ești dispus să te dăruiești, să ieși din spațiul de confort și să renunți la tine, Dumnezeu face minuni. Așa s-a întâmplat cu toți cei care au contribuit cât de puțin la acest efort, care depășește cu mult puterile noastre. Avem o mare recunoștință pentru fiecare om care ne-a sprijinit, mai ales că mulți dintre ei au făcut acest lucru în cel mai tainic și discret mod posibil.

I. Ce am făcut într-un an?

de ALEXANDRA NADANE

creat între noi — eu m-am liniștit, iar ea s-a îndrăgostit de mine” scrie despre momentul întâlnirii cu viitoarea mamă o fiică adoptivă. „Cine nu iubește copiii, cine nu e capabil să dăruiască iubire, cine nu e capabil de sacrificiu pentru alții, cine nu știe să se uite pe sine, pentru a se dărui total, să nu adopte un copil! Un copil adoptat nu înseamnă doar schimbarea unui destin nefericit, ci înseamnă împlinirea vieții voastre” scrie o mamă care a adoptat doi copii. Mărturiile de mai sus le găsiți în paginile revistei. Ele și altele ne-au arătat un drum al vieții. Înălțimea la care ajunge acest drum pentru mine este cel mai deplin sugerată de ultimele gesturi ale rânduielii slujbei ortodoxe pentru adopție: „Cel înfiat îngenunchează în fața celui ce-l înfiază, care îl ridică, zicând: astăzi fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut, și-l îmbrățișează; iar preotul îi binecuvintează.” Noi muguri de viață, oameni noi într-o familie nouă, se înalță din ceea ce ar fi putut deveni cenușa unor vieți. Nu există altă definire mai bună a nobleței.

III. Ce dorim pentru viitor?

II. Ce am înțeles după un an?

Foto: Diana Cristescu Photography

Responsabilitatea de a organiza Marșul pentru viață în București și de a centraliza date despre organizarea lui la nivel național este un examen nu doar organizatoric, ci în primul rând sufletesc. Ne-am îndreptat iar spre părinți. Și i-am auzit și pe copii. Despre cei al căror strigăt este mut știam. Acum i-am auzit și pe cei care pot povesti despre dificultățile unui copil care apare în viața părinților săi pe neașteptate. „La școală eram arătați cu degetul („copiii de la Casă”), jigniți, batjocoriți, umiliți, sfâșiați cu vorbe tăioase. Niște proscriși… În rugăciuni nu ceream jucării, ceream părinți. Eram cerșetori după un zâmbet. Cerșeam iubire!” scrie despre copilăria ei dinainte de adopție o actuală mamă a patru copii. „Plângeam, iar când mama m-a luat în brațe pentru prima dată, o legătură divină s-a

România poate și trebuie să construiască viitorul celor mai vulnerabili copii ai săi prin politici adaptate realității și testate pe plan internațional. E nevoie ca legea românească a adopției să prevadă reale soluții pentru situații comune. De exemplu, este necesară legiferarea începerii demersului de încredințare spre adopție încă din perioada sarcinii. Aceasta va reduce abandonul și mortalitatea infantilă și, conform statisticilor din țările în care practica este aplicată cu succes de mulți ani, le va oferi mai multor copii șansa de a se bucura de grija iubitoare a unei adevărate familii — singurul mediu care le poate da aripi pentru a deveni oameni deplini. Vorbiți cu familia, cu prietenii, cu legiuitorii. Spuneți-le de ce adopția este întotdeauna o alegere nobilă. Încă ceva, mai practic. În România, pentru a adopta, trebuie mai întâi să fie urmat Cursul pentru dobândirea abilităților de părinte adoptiv. Urmați cursul, cine știe când un prunc va striga după dumneavoastră „tată” ori „mamă”!

2

PENTRU VIAțĂ

Am devenit pro-viață imediat ce am născut
În unele state, demersul încredințării spre adopție începe încă din timpul sarcinii. Aceasta îi scutește pe copii de periplul prin centrele de plasament, care uneori durează ani și îi lasă cu traume. De asemenea, scutește mamele care nu au posibilitatea de a crește copilul de stresul uriaș al incertitudinii cu privire la viitorul lor și al copilului. Experiențe precum cea americană sau australiană demonstrează eficiența acestei abordări, care ar aduce mari beneficii și copiilor români.

C

ândva credeam că, dacă nu vrei să ai grijă de un copil, nu e necesar să o faci. Credeam că e în regulă să-ți ștergi cu buretele greșelile și să nu te mai gândești la ele. Se cheamă să fii pro-alegere. Alegerea femeii de a da viață sau nu. Cum nu se poate mai greșit. Eu sunt dovada vie a necesității de a fi pro-viață, nu pro-alegere. Schimbarea s-a petrecut când mi-am dat fiica spre adopție. Pe 7 aprilie 2012, am descoperit că eram însărcinată în două luni. Nu am avut niciun fel de emoție când am văzut testul pozitiv de sarcină. Nu am fost nici șocată, nici rușinată. Eram una din multele tinere de 17 ani care rămân însărcinate. Împreună cu iubitul meu, Michael, am încercat să găsesc o soluție. Da, ne-am gândit la avort. Dar aveam un sentiment pe care nu-l pot descrie și care m-a determinat să spun „nu” avortului. Știam că n-aș fi fost capabilă să trec prin așa ceva. Eu eram cea care a rămas însărcinată. Eu eram vinovată, nu copilul meu. Trebuia să-mi asum responsabilitatea pentru greșeala mea, iar a avorta acest miracol nu însemna să-mi asum responsabilitatea, ci însemna să scap, să aleg calea ușoară. Așa că am mers împreună cu Michael la Newlife, o agenție care oferă posibilitatea adopției deschise între părinții naturali și cei adoptivi. Am cunoscut-o pe Caitlyn, o asistentă socială care ne-a ajutat să ne hotărâm dacă dăm copilul spre adopție sau îl păstrăm. Ea ne-a îndemnat să scriem pe o hârtie atât avantajele, cât și dezavantajele ambelor variante. Atunci ne-am dat seama că nu eram pregătiți să devenim părinți, că nu aveam nici timpul, nici

banii necesari. Nu am fi putut să-i oferim fiicei noastre viața pe care o merita, de aceea am ales să o dăm spre adopție. Ne-am dorit o familie care nu poate avea copii din motive biologice, deoarece doream să împărtășim acea legătură specială prin care primul meu copil era și primul lor copil. Timp de nouă luni, aș fi putut să mă răzgândesc și să decid să o păstrez, dar nu am făcut-o. Am ales familia la câteva zile după ce au trimis dosarul. Așa a fost să fie, fiica mea să fie încredințată unei familii iubitoare. Familia adoptivă s-a simțit binecuvântată că i-am ales. Se vedea în ochii lor dorința de a avea un copil. Așteptau de trei ani șansa aceasta, iar eu am știut că ei erau cei care aș fi dorit să-mi crească copilul. Faptul că am născut-o pe fiica mea, că i-am simțit căldura pe trupul meu și respirația pe pielea mea m-a făcut să-mi dea lacrimile. Nu îmi venea să cred că am putut să mă gândesc la avort. Mă simt onorată că i-am putut face acestei familii un cadou atât de minunat. Adopția mi-a deschis ochii spre felul în care copiii îți schimbă viața în bine. Da, ești judecat, unii poate că nu te susțin și este cel mai greu lucru pe care îl poți face, dar sentimentul că oferi cuiva ceva ce nu poate avea este neprețuit. Nu pot exprima în cuvinte cât de mult bine aduce asta în viața cuiva. Perspectiva asupra vieții ți se schimbă total. După ce mi-am dat copilul spre adopție, am devenit pro-viață. Nu e drept să iei viața unui copil când ai ocazia de a da copilul unei familii care așteaptă cu nerăbdare să-i ofere toată dragostea sa. Am știut clar că am făcut alegerea

corectă atunci când, fiind de față și eu, mama adoptivă și-a ținut pentru prima dată copilul în brațe. A vărsat lacrimi de dragoste și fericire: acest lucru m-a marcat profund. Mama adoptivă mi-a dat brățara de la naștere a copilului, care să-mi amintească zilnic de fiica mea. Fiica mea are la rândul ei brățara mea, astfel încât să știe cine sunt și să avem o legătură. Am devenit pro-viață imediat ce am dat naștere acestui miracol. Ava Elizabeth s-a născut la 5:39 dimineața, în ziua de 29 noiembrie 2012, și a fost pusă în brațele lui Kyle și Marie. Copiii nenăscuți ar trebui să aibă șansa de a trăi și a experimenta viața. Eu sunt o dovadă vie a acestui lucru și sunt mândră să vă împărtășesc povestea mea.

de BRiTTANY ROTZ Citește articolul integral pe stiripentruviata.ro Foto: Dreamstime

Nr. 2 ♥ Primăvara 2014

3

Adopția din timpul sarcinii. Practica britanică și australiană
Țări ca Australia sau SUA au o lege numită a „adopției deschise”, care permite începerea demersului de încredințare spre adopție încă din timpul sarcinii. S-a dovedit o soluție foarte bună pentru toate părțile implicate. Mai jos sunt extrase din broșura de informare Considering adoption for your child, realizată de către Departamentul pentru Protecția Copilului din statul australian Western Australia, pentru mamele însărcinate care iau în considerare încredințarea copilului spre adopție. Această broșură este o adaptare după materialul Pregnant and thinking about adoption?, realizat de către British Association for Adoption and Fostering în 2009.
♥♥ Lucrătorii sociali de la serviciul specializat le vor explica părinților/mamei ce înseamnă adopția, fără a pune nicio presiune asupra ei până când aceasta ia o decizie sau alta. ♥♥ Mama va putea să-și crească singură copilul, dar și cu participarea tatălui, sau cu participarea familiei extinse (bunicii copilului etc.) ♥♥ Există posibilitatea de a da copilul într-un cămin specializat până când mama se pune pe picioare sau familia se reunește. Ei pot lua copilul înapoi când fac dovada asigurării unui cămin stabil. ♥♥ Legea australiană din 1994 a adopției îi oferă mamei o perioadă lungă de gândire. ♥♥ Este ilegală realizarea de înțelegeri particulare pentru a da copilul în grija altcuiva, dacă aceasta ar putea duce la adopție. Se pedepsește cu amendă de până la 25.000 de dolari și doi ani de închisoare. nou-născut. Ambii trebuie să-și dea consimțământul pentru adopție. Sunt, însă, cazuri când acesta nu este posibil și se poate elibera o dispensă în acest scop de către un tribunal de familie. asemenea, și mulți copii vor să-și cunoască familia naturală.

Adopția deschisă: părinții naturali își pot vedea copilul ulterior

Cât timp ai să te gândești la adopție

După semnarea consimțământului de adopție, urmează o perioadă de 28 de zile, numită „perioadă de revocare”. Aceasta începe din momentul în care Directorul Direcției de Protecția Copilului a luat la cunoștință că ambii părinții au semnat acordul. În această perioadă, mama încă se mai poate răzgândi.

Din 1995 încoace, în Australia, aproape toate părțile implicate în adopție își cunosc identitatea. Părinții adoptivi trebuie să-i explice copilului situația pe înțelesul lui.

Cum iau legătura unii cu alții

Confidențialitate

Mama decide gradul de confidențialitate al situației sale, ea decide cui îi spune despre copil și cui nu. Ea alege dacă le spune părinților și altor rude. Totuși, mamele sunt sfătuite să le dezvăluie părinților și rudelor adevărul despre copil, deoarece e mai bine pentru copil, care va vrea mai târziu să-și cunoască familia naturală.

Plasament temporar

Asistentul social o întreabă pe mamă ce calități și ce stil de viață caută pentru părinții copilului ei. Dorințele mamei sunt suprapuse pe cererile de adopție ale cuplurilor atent selecționate de serviciul de adopții. Cei care vor să adopte un copil trebuie să aibă cazierul curat, o evaluare medicală, precum și una detaliată făcută de Direcția pentru Protecția Copilului. Un raport scris despre fiecare dintre cuplurile interesate de adopție este trimis unei comisii de experți spre evaluare. Mama va primi 3–4 profiluri aprobate de comisie, de familii care vor să adopte. Dosarele vor conține informații despre calitățile familiei, stilul de viață, religia, istoricul lor medical etc.

Cum se aleg părinții adoptivi

Se întocmește un Plan de Adopție, act cu efecte juridice, în care se menționează cât de des se va comunica și ce tip de informație se va comunica (scrisori, fotografii, filmări), în ce fel și cu cine. Acesta mai stabilește dacă și cât de des părțile implicate vor lua legătura, cum vor fi programate întâlnirile și unde. Planul poate fi redefinit prin acordul părților, dar trebuie înregistrat la Tribunalul de Familie. Orice abatere aduce penalități grave părților.

Perioada de evaluare înainte de confirmarea statutului de părinți adoptivi

Copilul poate fi dat unui asistent maternal până când mama se hotărăște cu privire la adopție. Mamele sunt îndemnate să-și viziteze copilul. Cu toate acestea, multe mame nu vor. Asistenții sociali care se ocupă de adopție vor discuta cu mama despre motivele pentru care nu vrea să vadă copilul, dar nu vor pune presiune pe ea să o facă.

Adopția anonimă nu e cea mai bună soluție

După ce copilul a fost luat în grijă de familia adoptivă, timp de șase luni, Direcția pentru Protecția Copilului le face vizite pentru a evalua felul în care s-a integrat. Asistenții sociali le dau sfaturi părinților și elaborează o evaluare pe care o prezintă Tribunalului pentru Familie. Dacă este pozitivă, părinții primesc Ordinul de Adopție, document care îi consacră definitiv ca părinți.

Drepturile celuilalt părinte

Ambii părinți au aceleași drepturi și responsabilități legale în legătură cu copilul

În trecut se credea că aceasta ar fi cea mai bună soluție pentru copil, dar cu timpul s-a realizat că aceasta dăuna mult tuturor celor implicați. În ultimul timp, atitudinea societății față de sarcina în afara căsătoriei s-a relaxat. Iar studiile au arătat că mamele care și-au dat copiii spre adopție sub protecția anonimatului au suferit toată viața pentru că nu au mai știut ce se întâmplase cu ei. De

Numele copilului

Copilul va primi numele de familie al părinților adoptivi. Aceștia nu pot, însă, să schimbe numele mic al copilului fără permisiunea unui tribunal de familie.

Traducere și prelucrare după dcp.wa.gov.au/FosteringandAdoption/Pages/ PregnantAndConsideringAdoption.aspx

4

PENTRU VIAțĂ

Problemele adolescentelor însărcinate
Ne bucurăm când părinții se uită la desene animate, joacă volei sau se comportă ca niște școlari. Ne întrebăm adesea cum erau ei la vârsta noastră. Avem impresia că au fost dintotdeauna adulți, că au făcut numai lucruri bune și au învățat foarte bine la școală. Dar dacă mama și tata sunt încă la școală? Problema sarcinii în adolescență este extrem de actuală azi. Corespondentul ziarului Școala discută despre aceasta cu Mihail Hasminski, psiholog ortodox și autor al unei cărți despre psihologia crizei.
Reporter: Ce să facă o adolescentă într-o astfel de situație?
poate fi o problemă cu mult mai mare ulterior decât ar fi nașterea unui copil acum. Avortul este o crimă. Gândiți-vă cum v-ați simți după aceea. Poate că vă ucideți fiica ce v-ar fi fost o bună prietenă sau pe băiatul care ar fi fost sprijin de nădejde. Cum ar fi fost dacă și ați fi fost avortată? Acest pas îl lipsește pe copil de soare, de prima iubire, de răsăritul soarelui, de prieteni… iar pe voi vă lipsește de posibilitatea de a iubi, de a comunica, de a primi un sprijin, de a trăi pentru acest copil.

M.H.: Cel mai important este să înțeleagă că emoțiile puternice nu o pot ajuta să ia o hotărâre corectă. Ea trebuie să se liniștească și să înceapă să gândească, nu să simtă. Adunați-vă toate gândurile, scrieți-le pe o hârtie pentru a fi clare, căutați plusurile și minusurile. Dar treceți numai gândurile, niciun sentiment. Expresii ca „îmi vine să…, mi se pare că…, simt că…” trebuie date deoparte.

R: Ce anume influențează decizia?

M.H.: Teama. Aristotel spunea: „Frica este durerea care apare din anticiparea răului.” Aici cuvântul cheie este „anticipare”: „Ce vor spune prietenul, părinții, profesorii?” Dar aceste probleme nu fac parte din realitate. E vorba mai mult de imaginația referitor la ce se poate întâmpla. Acest „se poate” este de obicei foarte departe de realitate și este cel care alimentează teama. Vă amintiți ce mai tremuram la poveștile cu vampiri din copilărie? Pentru că ni-i imaginam, nu pentru că ar fi existat. Este foarte important să nu vă temeți de propriile gânduri. Tocmai acestea vă îngrozesc și vă tulbură cumplit. Frica e mai rea decât toate. Teama și emoțiile puternice, cel mai adesea nasc panică. Ați văzut oameni panicați? Nu sunt în stare să trateze rezonabil nicio problemă! Într-o astfel de stare de frică nu puteți lua o hotărâre corectă.

R: Cui să ceară ajutor fetele aflate într-o astfel de situație?

este o jucărie. Numai voi puteți să-i protejați viața. Nimeni altcineva nu poate. Sau, invers, puteți să-l omorâți. Responsabilitatea acestei hotărâri se află chiar în mâinile voastre. Cuvântul „responsabilitate” vine din cuvântul „răspuns”. Iar răspunsul îl veți da în fața Vieții, a lui Dumnezeu și a oamenilor.

M.H.: De obicei, e dificil pentru o tânără să facă față singură crizei de sarcină și adesea trebuie să apeleze la mama ei. Mama trebuie să-i acorde sprijin, să-i creeze condițiile pentru a se liniști și a gândi corect, fără rușine și teamă. Dacă nu, să apeleze la o persoană înțeleaptă, duhovnicească, săritoare, bună — bunica, mama unei prietene, un preot, un profesor, un psiholog sau altcineva.

R: Vă rugăm să le dați un sfat adolescentelor.

R: Dar cum să ceri ajutor?

M.H.: Trebuie abandonat sentimentul mincinos de rușine. Este absolut normal să ceri ajutor. Fă primul pas: recunoaște că nu ești perfectă, că te afli într-o situație dificilă. Să nu vă fie teamă să faceți asta. Dumnezeu e cu voi. Iar El lucrează prin oameni. Dar pentru aceasta, trebuie să faceți și voi eforturi.

M.H.: Hai să ne imaginăm că în drum găsiți o piatră prețioasă mare și strălucitoare. Dar n-o puteți duce. Iar tovarășii vă sfătuiesc să o abandonați: „Cum o s-o târâi? La ce bun o asemenea greutate la vârsta ta?” Poate că e și un băiat care se teme să ia asupra lui greutatea. Dar pot fi acestea un motiv să aruncați piatra cea prețioasă? Acolo e viitorul vostru, acolo sunt toate bucuriile acestei vieți: primul strigăt, mânuțele moi, sărutările mamei… Gândiți-vă că acum purtați ceva greu, dar foarte scump. Puteți oare să-l aruncați în mizerie, la marginea drumului? Sau vă adunați puterile și purtați acest dar al vieții? Alegerea vă aparține.

R: Și cum se poate rezolva?

M.H.: Gândind logic și clar. Gândiți-vă la urmările avortului. Există o mare posibilitate să deveniți infertilă. Aceasta

R: Ce fel de eforturi?

M.H.: Trebuie să depășiți egoismul și să începeți să vă gândiți la viața care vi se dezvoltă înăuntru. Un copil nu

de MiHAiL HASmiNSKi, psiholog de criză Citește articolul integral pe stiripentruviata.ro Articol apărut în revista Familia Ortodoxă, nr. 47 Traducere: Ioana Onofrei / Foto: Dreamstime

Nr. 2 ♥ Primăvara 2014

5

Cerând iubirea. Amintirile unui copil adoptat

N

u există om care să nu ascundă în inima sa o impresionantă colecție de vinovății, de dureri, suferință, întristare, neputință și frustrare, deznădejde și dezamăgiri. Fiecare le-a pitit strașnic. Fricile, vinovățiile, rușinea de gândurile, de sentimentele sau de faptele noastre sunt aruncate în adâncul „dulapului”, acolo unde suntem siguri că nu le mai vedem. Apoi întâmplările vieții se precipită și, fără să-ți dai seama, devii un cârcotaș nemulțumit de viață, de cei din jur, de tine însuți, faci greșeli peste greșeli și, când te dezmeticești, ești deja bătrân și singur. Nu-i așa, măicuța mea?… Am fost copil din flori. Pe tata nu l-am văzut niciodată. El nici acum nu știe că exist. Mi-ar plăcea să-l văd, poate mai am frați sau surori ale căror nume nu le știu și nu le pot rosti la rugăciune. Sunt rodul dragostei la prima vedere, al unei aventuri trecătoare, rodul păcatului. N-am să pot înțelege vreodată de ce am fost o atât de mare povară pentru mama mea… Mama după a cărei îmbrățișare am tânjit ani la rând. Nu vreau să

o judec. Poate a avut motivele ei, mai mult sau mai puțin întemeiate. Maica Domnului s-o ocrotească, să-i dăruiască înțelepciune, sănătate și timp de mântuire. Mă doare însă singurătatea ei și faptul că nici măcar acum nu ne acceptă pe mine și pe sora mea. Toate încercările ei de a mă avorta

au fost zadarnice. Nicio licoare amară și nicio lovitură nu m-au urnit din culcușul cald al pântecelui. Mă încăpățânasem să trăiesc, să mă nasc, să fiu o luptătoare. Două săptămâni împreună au fost prea mult pentru ea. M-a lăsat ghemotoc de scutece în stradă. Mama Ana cea blândă și dragă, încovoiată de vreme și de nevoi, mi-a purtat de grijă, mi-a pus „îngeraș în suflet” și m-a învățat primii pași, primele cuvinte. O străină și totuși o MAMĂ, a cărei îmbrățișare n-o voi uita vreodată! De la trei ani, casele de copii, cu bune și rele, mi-au fost acoperiș, hrană, educație, dar și junglă, durere, spaime îngrămădite-n suflet de copil și nefiresc iad al singurătății. Inventam rugăciuni în dormitoarele întunecate, iar Maica Domnului ne mângâia în vis, ne alina durerile fizice și sufletești, ne ștergea lacrimile de neoprit în miez de noapte. Imaginați-vă o casă unde noaptea zeci de copii plâng! Ani la rând m-au urmărit în vis suspinele izvorâte din sufletele părăsite de părinți. La școală eram arătați cu degetul („copiii de la Casă”), jigniți, batjocoriți, umiliți, sfâșiați cu vorbe tăioase. Niște proscriși… În rugăciuni nu ceream jucării, ceream părinți. Eram cerșetori după un zâmbet. Cerșeam iubire! Aveam nouă ani când am învățat să zâmbesc. Chiar de Înviere i-am cunoscut pe cei care aveau să-mi devină părinți. George și Maria erau oameni simpli, modești, poate puțin cam exigenți, dar asta mi-a prins bine. Au știut să sădească în mine dreptatea, omenia, responsabilitatea, credința în Dumnezeu și mai ales dragostea. Înfierea a avut loc câteva luni mai târziu și s-a făcut cu acordul mamei mele naturale. M-a durut lejeritatea cu care s-a lepădat de mine ca de o haină veche, dar mi-a rămas întipărită-n suflet bucuria, fericirea noilor mei părinți. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru toate câte mi-a dăruit, pentru a doua șansă, a înfierii, pentru cele trei mame (cea care mi-a dat viață și două care m-au crescut) și pentru un tată minunat. Port cu drag în suflet și în

rugăciuni amintirea lui, mutat acum la Domnul după o luptă mântuitoare cu necruțătorul cancer. Aproape de mine, călugări dragi îmi luminează haina sufletului. Sunt înconjurată de sute de copii în școala în care predau. Dumnezeu m-a învrednicit cu patru copii minunați — trei băieți și o fată — și un soț iubitor. Bucuria de a fi mamă, împlinirea de a avea o familie nu se compară cu nimic! Trăiesc modest, dar mă simt atât de bogată alături de ei!…

de A.S.P., Bistrița-Năsăud Foto: din arhiva personală

6

PENTRU VIAțĂ

Marșul pentru viață 2014: „Adopția, o alegere nobilă”
ComUnicat de pReSĂ, 14 martie 2014
Marșul pentru viață este un eveniment anual, inițiat cu 40 de ani în urmă în SUA, care se organizează în din ce în ce mai multe state din Europa și America. El este dedicat valorizării și protejării vieții copiilor, începând de la concepție, și sprijinirii familiei. În orașele României, în 22–23 martie, are loc a patra ediție a Marșului pentru viață. Tema din acest an este „Adopția, o alegere nobilă”. Am ales această temă pentru că vrem să reparăm ceva. Adesea, societatea românească și-a abandonat copiii și a abandonat mamele. Spunem despre copii că sunt un dar, o bucurie, că ei sunt viitorul. Dar de viitorul unora dintre ei ne îngrijim prea puțin, iar de al altora chiar deloc. Adopția este o soluție firească pentru ocrotirea copiilor născuți de mame aflate în dificultate, ale căror familii nu își pot asuma responsabilitatea creșterii unui copil. În România, din păcate, nu există o cultură a adopției. Copilul adoptat este văzut ca un copil de mâna a doua. Familia care adoptă este văzută ca nefirească. Mama sau părinții care își lasă copilul să fie adoptat sunt considerați nedemni de numele de părinți. Aceste calificări nu sunt corecte și ele îngreunează mult încredințarea spre adopție, adopția și integrarea copilului adoptat. Dacă în centrul atenției se pune interesul copilului, totul se schimbă. Un copil adoptat este un copil binecuvântat, la a cărui viață au contribuit două rânduri de părinți. Părinții adoptivi sunt de admirat pentru dragostea lor. Părinții naturali trebuie sprijiniți în luarea unei decizii deplin responsabile, care să aibă în vedere interesul copilului din toate punctele de vedere. Nu trebuie, în niciun caz, disprețuiți pentru că au ales, adesea cu multă durere sufletească, să încredințeze altcuiva creșterea și educația copilului lor. În ceea ce privește legea românească a adopției, ea nu prevede soluții pentru unele situații des întâlnite. De exemplu, este necesară legiferarea începerii demersului de încredințare spre adopție încă din perioada sarcinii. Astfel se va reduce abandonul, mortalitatea infantilă și va crește numărul de adopții. România poate și trebuie să construiască viitorul celor mai vulnerabili copii ai săi prin politici adaptate realității și testate pe plan internațional. Dorim să punem aceste gânduri în inimile românilor, iar dacă vom reuși să transmitem

M ARȘU L PENTR U V I AȚ Ă 2014 ww
sâmbă t 22 M A R ă T IE de
TR ASEU :
w .m a rs u lp e n tr u v ia

ta .r o

la ora 14 .00
Piața Unirii –

Tin e re t u lu i între orele 16.00 – 18.0 0

CONC de susț E R T inere P a rc u l

o alegere nobilă

Parcul Tine retului, intr area Șincai adopț ia

,

Inte rp re te Vl ăd ău , An az ă: Vl ad M iri ță , Al ex an dr a th Româ niei), ony Icu ag u (Vocea Uș urelu , Bo Româ niei), Beat rice Vl Vl ad Stoia gd an ăd an (Voc (Vocea ea Româ nie i) și Io an a Picoș.

societății că țara noastră are nevoie de o cultură a adopției, aceasta o va conduce către o cultură a vieții. Vă așteptăm alături de noi la Marșul pentru viață, cel mai mare eveniment public pentru protejarea vieții din România! Coordonarea națională a Marșului pentru viață și organizarea lui în București sunt asigurate, în acest an, de către organizația Studenți pentru viață. În București, Marșul pentru viață se va desfășura pe 22 martie, începând de la ora 14.00, pe traseul Piața Unirii—Parcul Tineretului, intrarea Șincai. În încheiere, între orele 16.00–18.00, va avea loc în Parcul Tineretului un concert de susținere la care vor participa Vlad Miriță, Alexandra Ușurelu, Bogdan Vlădău, Anthony Icuagu (Vocea României), Vlad Stoia (Vocea României), Beatrice Vlădan (Vocea României) și Ioana Picoș. Detalii despre programul Marșului pentru viață din întreaga țară se găsesc pe site-ul www.marsulpentruviata.ro. Alexandra Nadane, Președintele Asociației Studenți pentru viață

Nr. 2 ♥ Primăvara 2014

7

Fetița din vis. Cum am adoptat doi copii

C

ineva m-a rugat să scriu câteva cuvinte despre adopția de copii, pentru a încuraja această imensă binefacere. De ce să scriu eu despre asta? Pentru că am făcut acest gest. Nu o dată, ci de două ori! De ce să adopți un copil? Ca să faci un gest frumos, ca să faci un bine, din milă, din simț civic?… Nu! Să adopți un copil din iubire! Numai și numai din iubire! Cine nu iubește copiii, cine nu e capabil să dăruiască iubire, cine nu e capabil de sacrificiu pentru alții, cine nu știe să se uite pe sine, pentru a se dărui total, să nu adopte un copil! Dar cine știe că poate face toate acestea să se ducă într-un centru de plasament și Dumnezeu va îndrepta spre el copilul destinat să-i umple viața. Nu-l alegi tu pe el, te alege el pe tine! Și, din primul moment, de cum l-ai luat în brațe, știi că va deveni rațiunea ta de a trăi. E greu să spui ce simți atunci! Am trecut de două ori prin aceste momente, dar e ceva atât de profund, încât cuvintele sunt neputincioase. Primul copil a fost o fetiță abia născută. Dumnezeu mi-a arătat cu două săptămâni înainte semnele că ea va intra în viața noastră. Am visat-o! M-am visat în maternitate, că am născut ușor și stăteam între doctorițe, în picioare, cu o fată frumoasă în brațe. M-am trezit din somn râzând. I-am povestit soțului ce visasem.

Peste două săptămâni, m-au chemat la maternitatea din oraș, unde fuseseră abandonați șase copii, mamele fugind din spital. Cinci băieți și o fată! Și fata aceea superbă, după trei zile, era în casa noastră: cadou de ziua mea de naștere, cadou de ziua mea de nume, cadou de ziua căsătoriei noastre. Cui nu crede în destin, îi spun eu să creadă! De 21 de ani, această minune e viața, destinul și rațiunea noastră de a trăi! Este frumoasă, deșteaptă, talentată, pentru că pașii ei au fost însoțiți de iubirea noastră imensă, de grija noastră imensă, de prezența și sprijinul nostru permanente. Și fiecare clipă dăruită de ea în viața noastră este o mare bogăție! La doi ani după prima adopție, în vizită la un centru de plasament, de Crăciun, cu daruri și dulciuri pentru copiii de acolo, Dumnezeu mi-a oprit privirea asupra unui băiețel de patru ani și jumătate care, atunci când fetița de lângă el mi-a mai cerut tort, el i-a dat farfuria lui. Acest gest i-a schimbat destinul lui, dar și nouă, pentru că, de atunci, a intrat în viața noastră și nu va mai pleca niciodată. Este băiatul nostru pentru totdeauna. Dumnezeu ni i-a trimis, Dumnezeu ne-a netezit drumul adopției lor, Dumnezeu ne-a ajutat mereu să le putem fi părinți! Am fost norocoși. Viața noastră s-a

împlinit prin prezența copiilor noștri. Nimic nu e mai greu în viață decât să fii părinte! Dar nimic nu e mai frumos în viață, decât să fii părinte! E multă teamă, e multă grijă, sunt multe spaime, sunt multe obstacole, dar este atât de minunat; atât de multe momente de satisfacție, de împlinire, de iubire! Este păcat să treci prin viață și să nu trăiești asta… Și sunt atâția copii cu care zarurile vieții nu au fost de la început câștigătoare, dar care doresc să umple viața cuiva! Și sunt atâția oameni care au de dăruit iubire, dar se tem, sau nu știu drumul către brațele întinse de copii care așteaptă să fie luați în brațe, strânși la piept! Dacă aveți mintea, inima, sufletul pline de iubire de dăruit unui copil, lăsați-vă conduși de Dumnezeu și dăruiți-le! Un copil adoptat nu înseamnă doar schimbarea unui destin nefericit, ci înseamnă împlinirea vieții voastre. Pe noi Dumnezeu ne-a ajutat. Și viața noastră este plină și cu rost pe acest Pământ. Merită să faceți acest pas! Și copiii nimănui merită această șansă!

de IOANA VLADimiR, București (Numele a fost schimbat pentru protejarea identității) Foto: Shutterstock

8

PENTRU VIAțĂ

„Hai să-ți spun o poveste frumoasă!”

M

ama nu putea face copii din cauza unui virus. A rămas însărcinată o dată și a pierdut sarcina la 4 luni. După tratamente nesfârșite și nereușite, a decis, împreună cu tata — Dumnezeu să-l odihnească! — să adopte. Au început căutările, conexiunile, relațiile… Într-un final, niște prieteni apropiați le-au dat o persoană de contact, o asistentă, la Maternitatea Bucur. În dimineața zilei de 25 martie 1986, mama a ajuns la spital, iar prima persoană pe care a întâlnit-o a fost chiar acea asistentă. Apoi m-a cunoscut pe mine, o fetiță „mică și lungă” (la numai două zile, aveam vreo două 2 kilograme și peste 40 de centimetri). Eram „cel mai frumos bebeluș” pe care mama îl văzuse vreodată, cu tenul de un roz frumos și cu ochii albaștri. Plângeam, iar când mama m-a luat în brațe pentru prima dată, o legătură divină s-a creat între noi: eu m-am liniștit, iar ea s-a îndrăgostit de mine. Mama mea naturală avea doar 15 ani când m-a născut, tatăl meu natural având treizeci și ceva de ani. Poveste clasică: ea a crescut sub ochii lui, el s-a îndrăgostit, ea a rămas însărcinată. El nu a știut, pentru că plecase din țară… Mama a întrerupt studiile. Bunica mea naturală și-ar fi dorit să mă păstreze, să mă îngrijească și să mă educe ca pe propria fiică. Însă ei erau cinci într-o

casă cu două camere: bunicii mei naturali, mama mea naturală, unchiul meu și încă o mătușă. Unchiul meu era olimpic la mai multe materii și cu bacalaureatul la ușă, iar din cauza plânsetelor bebelușului nu putea învăța. A spus că dacă va mai fi încă un bebeluș în casă, pleacă. Și astfel, s-a luat decizia să mă dea spre adopție. Au urmat apoi o serie de intervenții și șpăgi pe unde se putea, pentru ca eu să ajung acasă. Era cât pe ce să ajung în Suedia. Și bine că n-am ajuns, că tare nu-mi place frigul! Când m-a văzut, tata a început să plângă — de fericire! Iar toată viața nu a făcut altceva decât să mă răsfețe ca pe o prințesă: pachetul pentru fiecare zi la școală, mic dejun la pat în weekenduri și vacanțe sau cartofi prăjiți ori de câte ori aveam poftă (chiar când se opreau gazele și trebuia să stea câteva ore ca să mi-i prăjească pe reșou). În rest, și-a dat toată silința să simt cât este de mândru de mine, de prințesa lui! Mama s-a ocupat de bunele maniere și de drumul meu academic. Astfel, până la nouă ani, a stat cu mine acasă, iar eu la patru ani știam o sumedenie de cântece și poezii. În clasa I știam să citesc, făceam cursuri de engleză, franceză, dansuri moderne, dansuri de societate, studiam vioara și știam să mănânc cu cuțitul și furculița, cu coatele pe lângă

corp, ca o domnișoară. Tot ea m-a îndrumat către liceul pedagogic și astfel mi-am descoperit dragostea pentru copii, pe care o fructific și astăzi, în fiecare zi, la job. Cum le aranjează Dumnezeu pe toate! Tata avea părul șaten, ondulat și ochii verzi, iar mama are nasul mic și buzele pline. Asta „am luat” de la ei. Pe mâna dreaptă aveam alunițele pe care le avea mama pe mână dreaptă, iar pe mâna stânga aveam alunițele pe care le avea tata pe mâna stânga. Exact la fel, în aceleași locuri, de aceleași dimensiuni! Nu uitați că vorbim despre părinții care m-au crescut, nu despre cei care m-au conceput. Pe cei din urmă nu îi cunosc, nu știu absolut nimic despre ei… Oricum, doar pe cei care m-au crescut îi consider mamă și tată! Toată viața asta m-am simțit carne din carnea lor și sânge din sângele lor. Asta este povestea mea, pe care mama mi-a spus-o când am împlinit 14 ani. A început cu: — Hai să-ți spun o poveste frumoasă…

de MARA NiSTOR, București (Numele a fost schimbat pentru protejarea identității) Foto: Shutterstock

Știați că au fost adoptați?
Pentru cei care mai cred că un copil adoptat este condamnat la insucces, lista personalităților de primă mărime de mai jos este grăitoare.

și-a cunoscut tatăl biologic, fiind dat spre adopție imediat după ce s-a născut, în 1955, când avortul era ilegal în SUA. Părinții lui nu s-au putut căsători după ce l-au conceput, deoarece tatăl lui era sirian musulman, iar părinții mamei s-au opus.

Steve Jobs, co-fondatorul companiei Apple, nu

Bill Clinton, fost președinte american, a fost adoptat de bunici în primii ani de viață, deoarece tatăl lui murise înainte ca el să se nască.

Iustinian cel Mare, împărat

bizantin de origine traco-română, a fost adoptat de unchiul său, viitorul împărat Iustin I.

Nelson Mandela, fost președinte sudafrican, al cărui tată a murit pe când el avea nouă ani, a fost adoptat neoficial de un șef tribal local.

Nancy Reagan, fostă Primă Doamnă a Americii, a fost adoptată de unchiul și mătușa sa după ce părinții ei au divorțat.

la scurt timp după naștere, de președintele SUA Ronald Reagan și de prima lui soție.

Michael Reagan a fost adoptat

Eleanor Roosevelt a fost crescută de bunica din partea mamei după ce mama și fratele ei au murit de difterie.

Foto Coperta III și Coperta IV: Casa Albă, Biblioteca Congresului American, Wikipedia, Cinemagia, robgallagher.org, felicitymartin.co.uk

VOCI PENTRU vIAŢĂ
„A nu avea copii înseamnă mai puțină muncă, dar și o casă pustie.”
Susan Glaspell, jurnalistă, câștigătoare a Premiului Pulitzer

„Sufletul se vindecă atunci când ești în preajma copiilor.”
Feodor Dostoievski, scriitor rus

„A fi părinte e mai mult decât a naște copii. E a fi martor la viața lor.”
Jodi Picoult, scriitoare americană

„De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!”
Antoine de Saint-Exupéry, scriitor francez

„În casele cu mulți copii, ca și în frumusețile Limbii Române, nu rămâne loc de plictiseală.”
Grigore Vieru, poet basarabean

„Oriunde este mama, acolo este și casa.”
Felicity Martin, scriitoare și fotografă britanică

„Cred că adopția este o binecuvântare pentru toată lumea, când e făcută în mod corect.”
Hugh Jackman, actor australian