You are on page 1of 16

NR.

16

www.revistaaccente.com

CARTE Autoimun

Ciprian MĂCEȘARU
O neaşteptată problemă de sănătate i-a schimbat Ioanei Nicolaie existenţa. Acesta ar fi motorul principal al cărţii Autoimun (Ed. Cartea Românească, 2013), însă autoarea îmbracă povestea în hainele literaturii. Ea transformă această experienţă extremă în poezie. "La treizeci şi cinci de ani/ Când boala tânără iese/ În hainele noi, croite cu grijă,/ Le duc pe toate în spate/ Tot subţiindu-mă, ca ele/ Să poată să crească,/ Tot adunândumă, ca ele/ Să se poată cât mai bine vedea" ("Cursa", pg. 10). Aşadar, o tânără de treizeci şi cinci de ani e lovită de o boală autoimună. La început, "doctoriţa tunsă electric" îi spune: "Nu va ţine nici până în toamnă!" ("Aniversare", pg. 8). După cum veţi vedea, toamna aceasta se va lăsa mult aşteptată. Are loc o confruntare între tinereţe şi răul care surpă trupul, tinereţea pare brusc anihilată de apariţia bolii, organismul o ia razna, se comportă haotic, slăbiciunea fizică ajunge să fie tot mai mare: "Opt kilograme-n trei săptămâni.../ Cu asta am început lângă treapta/ Ce a crescut apoi cât un munte...." ("Fişă 4: De-un timp", pg. 51). În secţiunea intitulată "Mătuşa", avem parte de un tur de forţă. Ca de fiecare dată,

când scrie despre rudele ei şi despre lumea pe care a lăsat-o în urmă doar pentru a fi mai aproape de ea, Ioana Nicolaie se dezlănţuie. Mătuşa este un personaj suprinzător. La început n-am prea înţeles ce importanţă are în carte, care este legătura cu boala autoarei şi cu tot ce citisem până în acel moment, dar textul îmi plăcea la nebunie, citeam şi aproape că nu mai conta altceva. Mătuşa e un personaj viguros: "Mătuşa are ochii verzi şi părul tot mai ondulat./ A ajuns atât de rotundă, încât, într-o bună zi,/ se va rostogoli singură-n vale" ("4. Voci", pg. 40). Apoi... "Pe faţa ei trăieşte azi altcineva./ E tânără, abia a trecut de cincizeci./ Şi-a găsit diabet./ E praf şi pulbere cu tiroida" ("6. O aud", pg. 46). Lucrurile devin şi mai clare întrun alt poem: "Acum ştiu că totul e din familie/ [...]/ Acum ştiu că totul se ia şi se pune de-a valma într-un bagaj" ("Instantaneu", pg. 52). Din bagajul ăsta se poate naşte o boală autoimună (o boală în care organismul luptă împotriva lui însuşi): "În boala asta nu-i vorba de vârstă,/ Ci numai de soldaţi îndârjiţi/ Care o dată şi-o dată îşi vor omorî/ comandantul" ("Autoimun", pg. 54). După trei ani de suferinţă, trei ani pierduţi din tinereţe, Ioana Nicolaie scrie: "Fac podul de sus/ Peste trei ani deodată" ("Praştie", pg. 58). Dar se fac patru ani: "Sunt cu ochi urieşiţi/ Şi fard ca dresul de plasă/ Căci

toamna-i încă-n tribună" ("Paşnic", pg. 65). Boala o determină pe Ioana Nicolaie să-şi reevalueze viaţa. Îşi aminteşte momente importante din viaţa sa, ca într-un fel de retrospectivă. Aceste amintiri (poze) sunt adunate în secţiunea numită "ALBUM". Ca "un tren de la-nceput proiectat să deraieze cândva de pe şine" ("Legături", pg. 88), simte că "alunecă-n gol" (idem) şi mărturiseşte: "Am cinci ani sau poate patruzeci./ Am scris paginile acestea din teamă" ("Postscriptum", pg. 91). Autoimun este un volum foarte bine scris şi construit, emoţionant, curajos, adevărat. ____________ Autoimun Ioana Nicolaie Editura Cartea Românească, 2013

3

MIGRAȚII Acasă. Undeva.
migrației contemporane și un film. Spectacolul Slobodija Odysseia, mon Amour!, realizat pentru Capitala culturală europeană Marseille-Provence 2013 va fi prezentat pe 28 martie, de la ora 20.00, la ArCuB. Despre acest spectacol, actorul Thomas Gross spune: „Am întrețesut poate cel mai faimos text al culturii occidentale – Odiseea lui Homer – cu interviuri luate unor refugiați, unor migranți și unor persoane traumatizate de război. Am reușit astfel să construim, tematic și lingvistic, o punte între ieri și azi”. În cadrul conferinței Migrația în ziua de azi, care va avea loc pe 29 martie de la ora 11.30 la Spațiul Platforma, sunt invitați să participe reprezentanți ai ONG-urilor care s-au ocupat de problemele migranților veniți în România, precum și mai mulți sociologi, ziariști și artiști. Alături de aceștia va fi prezentă ziarista austriacă Susanne Scholl, autoarea unei cărți cunoscute pe tema migrației din Austria: Singură acasă. Rezultatele atelierului Povești de graniță vor fi prezentate în cadrul conferinței. În spectacolul Nu ne am născut în locul potrivit (29 martie, Centrul Național al Dansului București, ora 19.30), Alice Monica Marinescu și David Schwartz (co-autori ai spectacolului) construiesc, în urma unei documentări riguroase, un arc istoric al migrației recente, acoperind aproape un secol de experiențe dureroase legate de dislocări forțate, războaie, abuzuri. Filmul regizat de Marian Crișan, Morgen – o incursiune într-un orășel situat la granița românoungară – va fi proiectat pe 30 martie, de la ora 19.00 la spațiul Platforma. Acasă. În dialog cu migranții explorează fenomenul complex al migrației contemporane din perspective care au o dublă relevanță - artistică și politică.

Mihaela MIcHaILOV
În Timp de 5 săptămâni, 6 copii au participat la atelierul Povești de graniță, ale cărui rezultate vor fi prezentate în cadrul evenimentului Acasă. În dialog cu migranții, eveniment realizat de către Forumul Cultural Austriac cu sprijinul ArCuB, Muzeului Național de Artă Contemporană (Spațiul Platforma), Centrului Național al Dansului București, Mandragora Film, în perioada 28-30 martie. În cele 5 săptămâni de lucru, Celine Allabed, Moody Allabed, Aluș Almusawi, Ally Adonis Kimouz, Hașem Rawan și Sedra Rawan au desenat țări în formă de inimă, de obiecte preferate, de jocuri sau plante. Și-au imaginat ce ar fi dac-ar fi un miros, un sunet, o armă, o culoare. Au scris povești despre amintiri personale din Siria, Iraq și Liban în cadrul atelierului coordonat de Mihaela Michailov (dramaturg), Alice Monica Marinescu (actriță și dramaturg) și David Schwartz (regizor) Acasă. În dialog cu migranții lansează o dezbatere culturală și politică despre fenomenul migrației în ziua de azi. În cadrul evenimentului vor avea loc două spectacole de teatru, o conferință pe tema

4

CARTE Limonov - fragment repetă, învârtindu-și căciula între degete, că nu recunoaște legitimitatea tribunalului. Din când în când, nevasta i se enervează, începe să argumenteze și atunci el, pentru a o liniști, își așază mâna peste a ei cu un gest familiar, emoționant. Și tot din când în când, el își privește ceasul de la mână, de unde se poate deduce că așteaptă sosirea trupelor care să îi elibereze. Doar că trupele nu sosesc și, după o jumătate de ceas, filmarea se întrerupe. Elipsă. Următorul cadru le arată corpurile însângerate, zăcând pe pavajul unei străzi sau al unei curți, de cine știe unde. Scena are bizareria unui coșmar. Filmată de către Televiziunea Română, a fost difuzată pe canalele de televiziune franceze în seara de 26 decembrie 1989. Am privit-o încremenit înainte de a pleca să fac Revelionul la Praga, iar Limonov, la întoarcerea de la Moscova. [...] sigur e că s-a gândit la părinții lui în momentul în care, abia încheiată emisiunea, a scris articolul din care extrag următoarele rânduri: «Caseta video, care ar fi trebuit să justifice moartea șefului de stat român, este mărturia strălucită și teribilă a iubirii unui cuplu ajuns la bătrânețe, iubire care se exprimă în strângeri de mână și în schimburi de priviri. Sigur, și ea, și el au fost vinovați de ceva. Este imposibil ca liderul unei națiuni să nu fie. Și cel mai nevinovat tot a semnat un decret dezonorant, tot nu a grațiat pe cineva, este un dat al meseriei. Numai că așa, hăituiți, înghesuiți în colțul unei încăperi oarecare, nedormiți, ajutându-se unul pe altul să înfrunte moartea, ne-au dat o irepetabilă reprezentație demnă de tragediile lui Eschil ori Sofocle. Navigând împreună, simpli și măiestuoși, către eternitate, Elena și Nicolae Ceaușescu s-au întâlnit cu nemuritoarele cupluri de îndrăgostiți ai istoriei universale». Personal, nu aș fi putut formula lucrurile cu atâta lirism și nici nu mi i-aș fi putut imagina pe cei doi tirani ubuești vinovați numai de inevitabilele erori ale exercitării puterii. Cu toate acestea, îmi amintesc că am resimțit și eu aceeași stare violentă de rău în fața parodiei de justiție, în fața execuției sumare și a regiei care se dorea exemplară, dar își rata cu totul scopul întrucât, într-adevăr, cât de criminali ar fi putut fi cei doi acuzați, demnitatea tot de partea lor a fost.

Stau jos, înghesuiți lângă un perete fără uși ori ferestre, în unghiul drept format de două mese din plastic maro. Nu se vede mai mult din decorul care s-ar putea să fie o sală de clasă, o cantină sau un local administrativ. Ea este îmbrăcată într-un palton de culoare deschisă și în jurul gâtului și-a înfășurat o broboadă, el și-a pus un pardesiu închis la culoare, un șal, iar pe masă și-a lăsat căciula din blană de oaie. Parc-ar fi un cuplu de pensionari. Obiectivul camerei video nu îi părăsește, cadrul se clatină absurd, cu mici mișcări înainte și înapoi ale zoom-ului, cu mici panoramări, dar fără contracâmp. Cei care stau în picioare ori așezați, în fața lor, nu se văd. Nu se vede nici fața celui care, din afara imaginii, cu voce înfuriată și monotonă, îi acuză pe cei doi bătrâni că au trăit într-un lux nerușinat, că au lăsat copiii să moară de foame, că au comis genocidul de la Timișoara. După fiecare salvă de acuzații, procurorul invizibil îi invită să răspundă, iar bărbatul

Emmanuel Carrère, Limonov (Editura TREI, 2014, traducere și note de Doru Mareș)

5

POEZIE

Nikola Madzirov :

"Dac-aş fi fost mort, toată lumea m-ar fi crezut când tăceam"
Când nu mai respir inima îmi bate şi mai tare. Nikola Madzirov (n. 1973, Strumica, Macedonia) este considerat unul din cei mai importanți poeți europeni contemporani. Poemele sale, descrise de poetul britanic Simon Armitage ca fiind „captivante, enigmatice şi pline de mister, în marea tradiţie est-europeană”, au fost traduse în peste treizeci de limbi și publicate în antologii din SUA, Europa, America Latină şi Asia. Dacă aş fi fost aur, m-ar fi ascuns în pivniţe, în pământul sfărâmicios şi între jucării stricate, aş fi fost uitat de taţi, iar fiii lor s-ar fi gândit la mine mereu. Dac-aş fi fost câine, nu mi-ar fi fost frică de refugiaţi, dacă aş fi fost lună nu m-aş fi speriat de execuţii. Dacă aş fi fost ceas de perete aş fi acoperit crăpăturile din zid.

Ere de dor

Stau ascuns ca un pescăruş care pândește peştele să zboare. Călători cu-aceleaşi jurăminte şiaceleaşi aşteptări vin şi pleacă de pe digul portului, anii alunecă încet pe vele ca apa după ploaie pe-un drum denivelat. Erele de dor se sfârşesc dincolo de orizont, Din fiecare cicatrice de pe în satul de pe mal, unde noaptea corpul meu o femeie bătrână îşi ascunde monedele într-o basma Sunt un cerşetor căruia îi lipseşte ce i-a acoperit, pe vremuri, părul. curajul să cerşească pomană de la el însuşi. Era primăvară Linii şi răni de la toate mângâierile neîmplinite se întretaie în palmele mele, de la toate temperaturile de pe fruntea mea, nemăsurate vreodată, şi de la săpăturile clandestine după iubire. Din fiecare cicatrice de pe corpul meu răsare-un adevăr. Cresc şi descresc odată cu ziua, alergând fără teamă spre adâncimile izvorului, şi toaten jurul meu sunt în mişcare: piatra se preface în casă, iar stânca în fir de nisip.

Iute e secolul. Supravieţuim cutremurelor slabe cu privirea spre cer, şi nu spre pământ. Deschidem ferestrele să lăsăm să intre aerul venit din locuri în care n-am fost niciodată. Războaiele nu există Era primăvară când invadatorii fiindcă cineva ne răneşte inima în au ars actele de proprietate ale pă- fiecare zi. mânturilor unde vânam păsări, Iute e secolul. insecte colorate, fluturi ce mai există doar în vechi manuale Mai iute decât cuvântul. de biologie. Dac-aş fi fost mort, toată lumea m-ar fi crezut Multe lucruri au schimbat lumea când tăceam. de atunci, lumea a schimbat multe ______________ lucruri în noi. Selecție din volumul Remnants of Another Age, Iute e secolul BOA Editions, New York, 2011. Iute e secolul. Dacă aș fi fost vânt aş fi jupui coaja de pe copaci Traducere și prezentare şi faţadele de pe clădirile mărginaşe. de Denisa Duran

6

INTERVIU

Matei Ioachimescu:
Matei Ioachimescu: Am conceput acest program, împreună cu pianistul Horia Maxim, pornind de la o înșiruire unitară de sentimente, un program al stărilor ce își așteaptă cuminte lista de piese muzicale. Titlul PLAYLIST a venit cumva firesc în momentul în care am găsit muzica potrivită pentru fiecare dintre momentele recitalului. Din descriere, mi se pare a fi un turneu al poveştilor – cu muzică, despre sentimente, gânduri, momente, stări. Ce poveşti sunt spuse în timp ce se aud piesele compuse de Bach, Ravel, Debussy sau Ceaikovski? M.I.: În recitalul nostru, poveștile nu sunt spuse, ele sunt simțite. Propunem o muzică de poveste și lăsăm dragul public să devină autorul propriilor povești. E mult mai interesant așa. O.R.: Se afirmă legat de acest turneu că reuşeşte “un nou concept de abordare a relaţiei dintre muzică şi public”. În ce constă acest concept, această abordare nouă? M.I.: Noi nu încercăm să-i explicăm Publicului cum să asculte sau de ce este interesantă o anumită muzică și cum să o ințeleagă. Noi îi arătăm, prin sunet și cuvânt, cum să simtă ce simțim noi în fața acestor lucrări. O.R.: Ce înseamnă “piese accesibile”? Este un repertoriu ales special pentru publicul larg, “neprofesionist”, dar meloman? Şi de ce ar trebui să se facă această diferenţiere şi, în acelaşi timp, această precizare? M.I.: Piesele accesibile nu sunt piese facile, ele au pur si simplu o încarcătură emoțională evidentă. Repertoriul nostru acoperă un spectru larg de lucrări, de la baroc la muzica timpului nostru și se adresează

Odilia Roşianu: După PARIS în 2012, acum, în 2014, un nou turneu cu Matei Ioachimescu. Este vorba despre PLAYLIST, nume ce mă duce cu gândul la pregătirile pe care le face un DJ în vederea unui eveniment important. Puteţi să-mi O.R.: Încă nu am avut privilegiul daţi o “subtitrare” a titlului acestui să ascult recitalul, aştept data de 2 turneu? aprilie când veţi ajunge la Bucureşti.

8

"În recitalul nostru, poveștile nu sunt spuse, ele sunt simțite."
unor segmente de public diferite. Noi doar anunțăm, în termeni generali, cam la ce perioadă din muzică ne referim, pentru a nu dezamăgi, de exemplu, oamenii veniți să ne asculte cântând muzică contemporană. Publicul NU trebuie sa fie "profesionist", aici apar multe neînțelegeri, el trebuie să aibă inima deschisă către frumos, să înțeleagă că muzica, precum celelalte arte, îl înnobilează, îl face mai bun, mai frumos, mai interesant și mai bine adaptat în societate. O.R.: Un flaut de aur de la producătorul japonez Muramatsu vă stă alături pe scenă. Mi s-a părut fascinant că toţi angajaţii acestei companii cântă la flaut pentru a înţelege exact ce trebuie să facă. Care e diferenţa faţă de un flaut obişnuit? Ce simţiţi de când sunteţi “împreună”? M.I.: Acest flaut este unul obișnuit. Relația dintre noi este cea care îl face să fie special. Amprenta mea emoțională, munca investită, gândurile mele și trăirile mele sunt cele care fac acest instrument deosebit. Este o relație profundă, sudată în timp, acest flaut devenind prietenul meu cel mai bun, amanta mea... În ziua de astăzi foarte mulți produc flaute de excepție, alegerea

INTERVIU

un turneu amplu, în așa fel încât piesele să se maturizeze activ, să devină un produs solid, cu un concept și o realizare puternică. Este un CD de care suntem foarte mândri, un proiect unic în România, cu ecouri excelente în afară. O.R.: Ce ne puteţi spune despre cei doi pianişti care sunt alături de dumneavoastră în cadrul turneului PLAYLIST şi în interpretările de pe CD-ul pe care-l lansaţi? M.I.: Pianiști de forță, atât Cătălina Butcaru, cât şi Horia Maxim, sunt parteneri ideali. Fiecare cu calități individuale, mă completează unui instrument devenind una exîn fiecare moment muzical clusiv bazată pe gustul si așteptarile pe care îl trăiesc împreună cu ei. artistului. O.R.: Vă mulţumesc şi vă doresc O.R.: În cursul acestor săptămâni, multe clipe frumoase şi… muzicaaveţi şi o lansare de CD, iar numele le! acestuia este unul solar - Lumiere. Repertoriul, extrem de generos, M.I.: Și eu vă mulțumesc și vă este strâns legat de turneul anteri- aștept cu drag să vă împărtășesc or, “PARIS”. Cum a fost “construit” aceste clipe frumoase! acest CD? Care a fost drumul parcurs de la idee până la lansare? M.I.: Gândul imprimării pe un CD al acestui repertoriu minunat, exista demult. Împreună cu pianista Cătălina Butcaru am hotărât să legăm realizarea acestui CD de Interviu realizat de Odilia Roșianu

9