You are on page 1of 87

SISTEME DISTRIBUITE

Lect. Dr. Cristea Dragos

Cuprins
2.1 Abordare distribuită a managementului cunoştinţelor economice ............................... 4 2.1.1 Rolul mecanismelor informale pentru managementul distribuit de cunoştinţe............. 9 2.1.2 Model arhitectural pentru managementul distribuit de cunoştinţe .............................. 13 2.2 Sisteme distribuite, caracteristici și concepte fundamentale ....................................... 17 2.2.1 Caracteristici fundamentale ale sistemelor distribuite ................................................ 18 2.2.2 Paradigma comunicării în sistemele distribuite .......................................................... 25 2.2.2.1 Comunicarea prin mesaje ..................................................................................... 26 2.2.2.2 Apelul procedurilor la distanta ................................................................................. 29 2.3 Arhitecturi distribuite aplicabile managementului cunoştinţelor economice ............ 31 2.3.1 Arhitectura „client-server” şi variaţii ale acesteia ....................................................... 31 2.3.1.1 Arhitectura client-server și managementul cunoştinţelor economice................... 36 2.3.2 Arhitectura Grid .......................................................................................................... 40 2.3.2.1 Arhitectura grid şi managementul cunoştinţelor economice ................................ 50 2.3.3 Arhitecturile de tip „cloud” şi managementul cunoștințelor economice................... 52 2.3.4 Agenţii inteligenţi şi managementul cunoştinţelor economice ................................... 58 2.3.4.1 Construirea unui sistem pentru managementul cunoștințelor folosind o abordare multi-agent ........................................................................................................................ 65 2.3.5 Calculul mobil şi managementul cunoştinţelor economice......................................... 68 2.3.6 Arhitecturi de calcul omniprezente ............................................................................. 73 2.3.6.1 Arhitecturi omniprezente de calcul și managementul cunoștințelor economice .. 75 2.3.7 Arhitecturi de calcul orientate spre servicii................................................................. 81 Concluzii .............................................................................................................................. 87

2

TEHNOLOGII DISTRIBUITE ȘI MANAGEMENTUL CUNOȘTINȚELOR ECONOMICE
Cea mai bună cale de a prezice viitorul este să-l implementăm. David Heinemeier Al doilea capitol, intitulat „Tehnologii distribuite și managementul cunoștințelor economice” reia ipoteza menționată la finalul primului capitol, conform căreia dezvoltarea accelerată a tehnologiilor distribuite face posibil, în prezent, abordarea managementului cunoștințelor dintr-o perspectivă distribuită. Astfel, ne propunem, ca pe parcursul acestui capitol, să abordăm problematica utilizării sistemelor distribuite în contextul managementului cunoștințelor. Mai mult, vom încerca să demonstrăm, atât prin studiul literaturii de specialitate, cât și prin exemple proprii, faptul că dezvoltarea unui sistem pentru managementul cunoștințelor, poate fi realizată optim, doar dacă sunt folosite tehnologii, respectiv arhitecturi distribuite. În acest sens, analiza sistemelor distribuite va fi realizată luând în considerare două perspective:
 Organizațională: În acest context, cercetarea referitoare la managementul distribuit al cunoștințelor va încerca să răspundă unor întrebări, precum: o Ce înseamnă, din punctul de vedere al structurii organizaționale, utilizarea arhitecturilor distribuite? o Ce implicații organizaționale există, în contextul utilizării sistemelor pentru managementul cunoștințelor? o Care este rolul mecanismelor informale în definirea soluțiilor distribuite pentru managementul cunoștințelor? o Există roluri specifice, generate de orientarea spre arhitecturi distribuite? Tehnologică: Perspectiva tehnologică va fi abordată, în vederea determinării conceptelor fundamentale ale sistemelor distribuite, precum și a caracteristicilor acestora. Considerăm utilă definirea acestei perspective, deoarece, atât proiectarea, cât mai ales implementarea optimă a unui sistem distribuit pentru managementul cunoștințelor depind de respectarea condițiilor impuse prin caracteristicile sistemelor distribuite.

Analiza arhitecturilor distribuite, conform celor două perspective, reprezintă o prima etapă, despre care putem afirma că este o etapă conceptuală, în vederea demonstrării necesității sistemelor distribuite pentru managementul cunoștințelor. În continuare, pornind de la premiza conform căreia există o legătură între managementul cunoștințelor și sistemele distribuite, vom iniția a doua etapă, al cărui demers va fi acela de a sublinia caracteristicile și diferitele forme, pe care le poate lua această legătură. Cu alte cuvinte, pe parcursul celei de-a doua etape, vom lua în considerare, analiza și prezenta diferite exemple, propuneri de modele, viziuni și scenarii posibile, aferente principalelor tehnologii distribuite, existente în prezent. Prin realizarea acestui plan, considerăm că vom reuși, în final, să delimităm și să înțelegem relația polivalentă existentă între sistemele distribuite și managementul cunoștințelor economice.

3

2.1 Abordare distribuită a managementului cunoştinţelor economice
Ultimii ani au adus o schimbare a paradigmei socio-economice, în sensul în care capitalul şi munca nu mai reprezintă fundamentul managementului competitiv. În prezent, organizaţiile depind, într-o mare măsură, de capacitatea identificării şi utilizării cunoaşterii pe care o deţin. Prin urmare, managementul cunoştinţelor a atras atenţia multor organizaţii, promiţând succes competitiv în noul mediu economic, așa cum subliniază Bolloju [Bolloju, 2002]. Cu toate că există recunoaşterea economică a managementului cunoştinţelor, managerii se regăsesc, adesea, în situaţia în care nu pot identifica locurile unde se găseşte cunoaşterea şi cum poate fi folosită aceasta pentru a deveni o „organizaţie a cunoaşterii” Desouza [Desouza, 2003]. Această situaţie poate apărea, mai ales, atunci când activităţile specifice managementului cunoştinţelor sunt realizate nestructurat. Lipsa abordării structurate denotă o înţelegere minimală a conceptelor MC şi a activităţilor pe care acestea le implică. În vederea rezolvării problemelor referitoare la structura iniţiativei MC, cercetătorii au propus o multitudine de modele, sintetizate în 1.4.1.1 – 1.4.1.7, pe care Holsapple [Holsapple, 1999] le-a clasificat în două categorii:
  Descriptive (exemplu: Wiig, Choo), care încearcă să caracterizeze natura fenomenelor MC; Prescriptive (exemplu: Nonaka), care prezintă metodologii de urmat pentru implementarea managementului cunoştinţelor

Pornind de la faptul că fiecare model MC subliniază diferite aspecte şi dimensiuni ale managementului cunoştinţelor, am încercat, în subcapitolul 1.4.2, să integrăm elementele specifice modelelor prezentate într-un model MC integrativ şi descriptiv. Aşa cum se poate observa, modelul prezentat în figura 1.24 nu defineşte posibile metodologii de lucru. Am ales abordarea descriptivă, plecând de la premiza conform căreia orice program de management al cunoştinţelor trebuie să poată fi descris printr-un cadru conceptual larg, pe baza căruia să putem defini ulterior subcomponente şi metodologii. Cadrul conceptual al managementului cunoştinţelor reprezintă un element necesar, dar în nici un caz suficient dezvoltării unei iniţiative MC. Astfel, o altă componentă, de asemenea importantă a programului MC, este reprezentată prin sistemul de management al cunoştinţelor. Pentru abordarea SMC, am considerat utilă folosirea unor modele arhitecturale, preponderent prescriptive - vezi tabel 1.23 - cu scopul de a oferi un punct de vedere concret asupra modului în care componenta tehnologică poate fi utilizată efectiv în dezvoltarea unui sistem pentru managementul cunoştinţelor - vezi figura 1.42. Sfârşitul primului capitol a adus în discuţie o problemă arhitecturală importantă, anume, posibilitatea construirii sistemelor pentru managementul cunoştinţelor folosind arhitecturi tehnologice centralizate sau distribuite. Întrebarea ce se naşte poate fi formulată astfel: care tipologie arhitecturală trebuie să fie folosită pentru dezvoltarea SMC? Abordarea distribuită a managementului cunoştinţelor economice încearcă să suplinească probleme specifice soluţiilor MC tradiţionale, cum ar fi: crearea unei structuri unice de cunoştinţe, care nu permite autonomia unităţilor organizaţionale şi, respectiv, existenţa unor scheme conceptuale diferite, reflectând puncte diferite de vedere. Potrivit lui Bonifacio [Bonifacio et al, 2002], această abordare arhitecturală ia în considerare eterogenitatea elementelor cunoaşterii şi consideră organizaţiile complexe, orientate spre cunoaştere, drept „constelaţii de unităţi organizaţionale”, care gestionează cunoştinţele în moduri autonome şi pe care le schimbă între ele, prin intermediul proceselor de transfer şi coordonare.
4

iar aceasta nu poate fi utilizată. 1998]. 2000]. 1991]. partajată de membrii companiei.. împreună cu rezultatul interacţiunilor sociale din interiorul unităţilor organizaţionale [Wenger. Prin urmare. Principiul coordonării. După acesta. apreciem că acesta poate fi reprezentat de procesul partajării cunoaşterii. Sistemele pentru managementul cunoştinţelor. conform unei scheme unice de reprezentare. În cazul în care am fi nevoiţi să punctăm acel element sau proces. ce defineşte cel mai bine necesitatea abordării distribuite a managementului cunoştinţelor. adoptată şi de noi în subcapitolul 1. 2002] argumentează. În opinia lui [Argyris. pe care o comunitate îşi propune să-l înveţe. 1995]. Companiile trebuie să creeze valoare prin utilizarea cunoaşterii. în care cunoaşterea organizaţională să poată fi unificată. reprezentată şi organizată. ar trebui să poată susţine crearea şi gestiunea diferitelor scheme conceptuale. care permite schimbul liber de cunoştinţe între diferite unităţi. utilizarea arhitecturilor distribuite în managementul cunoştinţelor se bazează pe două principii importante. Bonifacio [Bonifacio et al. dificil de încadrat într-o conceptualizare comună. la tipurile de cunoştinţe. 2001]. el putând exista atât în interiorul companiei. la performanţe organizaţionale superioare. din diferitele domeniile de cunoaştere. cât şi în afara acesteia. necesar a fi partajate. conform căreia SMC-urile tradiţionale sunt incompatibile cu natura a ceea ce au de gestionat (cunoaştere/cunoştinţe).. direct sau indirect. unică şi partajabilă [Ghidini. Partajarea cunoaşterii are loc atunci când cunoştinţele sunt difuzate de la o entitate la alta. 2000] subliniază că importanţa partajării este determinată de faptul că simpla creare a cunoaşterii nu conduce. Provocările aduse de acest proces se referă. Malone [Malone. De asemenea. 1998] şi Borghoff [Borghoff. un domeniu de cunoaştere defineşte un domeniu de practică. Rezultatul cel mai întâlnit al dezvoltării unui SMC constă în crearea unui portal de cunoştinţe şi a unei interfeţe. fiecare angajat va obţine cunoaşterea necesară. decât dacă este partajată. prin care se asigură punctul de acces la cunoaşterea organizaţională. cât şi de „comunităţile de practică”. precum şi la incapacitatea de a localiza şi accesa sursele necesare de cunoştinţe [Alavi. 2000].. dacă utilizatorii au profiluri diferite. în mod direct. că procesul de partajare a cunoştinţelor trebuie să se realizeze între domeniile de cunoaştere existente în organizaţie. și anume:   Principiul autonomiei. 1999] subliniază faptul că. la rândul lui. care garantează unităţilor organizaţionale un nivel ridicat de autonomie semantică în gestiunea cunoştinţelor locale. Perspectiva distribuită asupra SMC ia în considerare aspectele subiective și sociale ale cunoaşterii. Malone subliniază faptul că filtrarea cunoştinţelor din DC 2 se realizează atât de către „comunităţile orientate spre cunoaştere”. 2000]. Această abordare este fundamentată pe ipoteza. Davenport [Davenport et al.6. [Benerecetti et al. construite pe aceste principii. Pareschi. 2002] prezintă abordarea distribuită drept o alternativă posibilă pentru construirea unui SMC. 1999] şi [Boland.. 1 2 SDMC: Sistem Distribuit pentru Managementul Cunoştinţelor DC: Domeniu Cunoaştere 5 . [Dinsmore. reprezentarea internă a portalului de cunoştinţe rămâne neschimbată. care coexistă într-un SDMC 1. în principal. care permite comunicarea şi partajarea cunoştinţelor în întreaga companie. reflectând o reprezentare comună a cunoaşterii organizaţionale.O mare parte a sistemelor pentru managementul cunoştinţelor au ca scop crearea depozitelor omogene de cunoştinţe de mari dimensiuni. [Bonifacio et al. Alavi [Alavi.

experienţelor. cât şi comunităţile orientate spre cunoaştere. generale. în absenţa unei semantici central definite (principiul coordonării). În modelul Bonifacio. 6 . Bonifacio [Bonifacio. 2003]. pe toate nivelurile organizaţionale. sunt comunităţi aparţinând aceleiaşi organizaţii. subiective şi sociale ale cunoaşterii pot fi eliminate în favoarea unei codificări obiective. care furnizează un singur punct de acces la cunoaşterea organizaţională. Direcţiile şi obiectivele comunităţilor orientate spre cunoaştere nu sunt foarte clar definite. soluţii ce implică crearea unor depozite centralizate de cunoştinţe. comunităţile de practică se formează organic – spontan. 2002] propune o abordare diferită. Malone [Malone. cunoaşterea este colectată. ele nu au scopuri clar definite. Astfel. permiţând comunicarea şi diseminarea cunoştinţelor. cunoaşterea putând fi partajată şi refolosită. Această presupunere. Astfel. cât şi cele care doresc a o regăsi. este incompatibilă cu multe teorii ale cunoaşterii. procedurilor de lucru. chiar şi în contextul în care tehnologia este folosită intensiv. denumită „managementul distribuit al cunoştinţelor”. Majoritatea proiectelor pentru managementul cunoştinţelor utilizează. atât comunităţile de practică. importanţa acestor comunităţi provine din imposibilitatea separării cunoaşterii de un context specific. care le diferențiază. care furnizează mijloacele producerii şi partajării cunoştinţelor între angajaţii cu aceeaşi profesie. Contrar. atât persoanele care deţin cunoaştere. În toate tipurile de activităţi bazate pe cunoaştere. Rezultatul acestui mod de conectare a comunităţilor organizaţionale constă în crearea unui portal organizaţional. În opinia lui Pan [Pan. pentru abordarea acestei probleme. Astfel. O astfel de schemă are drept scop conceptualizarea cunoaşterii organizaţionale. experimentelor. în care componenta socială. etc. 2002] identifică două caracteristici principale. în mod independent faţă de angajaţi sau de unităţile organizaţionale în care a fost creată. conform unor anumite zone de interes. care trebuie să susţină două procese diferite. necesită un mediu comun. Una dintre provocările oricărei iniţiative ce privește managementul cunoştinţelor constă în identificarea unui mod de a conecta comunităţile sus-menţionate. care să ofere posibilitatea partajării conversaţiilor. Deşi. și anume:   Organizaţia îşi asumă responsabilitatea pentru stabilirea domeniilor de interes şi formarea comunităţilor orientate spre cunoaştere. și anume:   Gestiunea locală a cunoştinţelor produse într-un singur nod de cunoaştere (principiul autonomiei). Deşi organizaţia stabileşte şi susţine aceste comunităţi. deşi coerentă în contextul modelelor organizaţionale tradiţionale. în care aspectele subiective şi sociale reprezintă caracteristici esenţiale. în afară de extinderea gândirii angajaţilor. 2003]. reprezentată şi organizată. subiectivă este privită drept o sursă de valoare şi nu o potenţială problemă. Această modalitate de abordare a iniţiativelor pentru managementul cunoştinţelor presupune că toate aspectele contextuale. un sistem pentru managementul cunoştinţelor economice devine un instrument. ca răspuns la interesele organizaţionale din interiorul companiei.Potrivit lui Lacontora [Lacontora. o comunitate de practică reprezintă un sistem tehnico-social. Coordonarea diferitelor noduri de cunoştinţe. conform unei singure scheme conceptuale. organizaţia este modelată sub forma unei constelaţii formată din „noduri de cunoştinţe”. situaţie ce presupune gestiunea locală (la nivelul fiecărui nod) a surselor de cunoştinţe.

care furnizează o interfaţă unică. Cu toate că producătorii software afirmă că abordarea prezentată anterior este răspunsul la nevoile organizaţiilor de a gestiona cunoştinţe. managerul de cunoştinţe.Conform lui Bowker [Bowker. precum cele analizate în capitolul 1. omogene din punct de vedere semantic şi independente de context.1: Cadru pentru managementul distribuit al cunoștințelor Sursa: adaptare după Bonifacio [Bonifacio. sociale ale angajaţilor din acelaşi domeniu.    Conceptual.1 se bazează pe tehnologii. 2002] Cadrul arhitectural prezentat în figura 2. ele folosind instrumente tehnologice de comunicare.3. uşor accesibilă. precum cel pe care îl propunem în figura 2. al cărui scop este de a susţine şi facilita interacţiunile din interiorul unităţilor organizaţionale. Proiectarea unor procese care să permită membrilor fiecărei comunităţi să convertească propria cunoaşterea din tacit spre explicit. prin care angajaţii pot contribui la baza de cunoştinţe. majoritatea proiectelor pentru managementul cunoştinţelor prezintă un model comun. situaţia cea mai întâlnită este aceea în care tehnologiile de tip „content management systems” sunt folosite pentru definirea unei viziuni partajate a întregii colecţii de documente organizaţionale. care sunt folosite pentru reprezentarea standardizată a cunoaşterii organizaţionale. 1994].5. introducerea sistemelor pentru managementul cunoştinţelor întâmpină o rezistenţă mare din parte angajaţilor.2. care asigură accesibilitatea fizică la informaţie. 1999]. socializa şi extrage informaţie. Proiectarea unui limbaj organizaţional şi a hărţilor de cunoştinţe. având drept scop rezolvarea problemelor induse de eterogenitatea documentelor. Construirea portalului organizaţional de cunoştinţe. acest proces realizându-se prin interacţiuni spontane. care reprezintă locul unde se nasc primele forme de cunoaştere. 7 . precum sisteme „groupware”. Aceste comunităţi sunt denumite „comunităţi virtuale”. folosind elemente de codificare oferite de limbajul organizaţional. care implică următoarele etape:     Instalarea intraneturilor organizaţionale. Definirea unui nou rol organizaţional. Crearea şi susţinerea comunităţilor neformale. Potrivit lui Orlikowski [Orlikowski. Construirea depozitelor de cunoştinţe.1: Figura 2.1. parcurgerea acestor etape poate conduce la realizarea unui cadru pentru managementul cunoştinţelor.

astfel:  Natura cognitivă a schemelor de reprezentare. Bonifacio argumentează că această situaţie nu îşi are originea în problemele tehnologice. întotdeauna va exista nevoia anumitor interpretări.Conform lui Bonifacio [Bonifacio. 1974]. Cu alte cuvinte. care este coerent cu paradigma clasică a controlului managerial. adică prin structuri de relaţii şi procese. Argumentul fundamental al acestora constă în definirea cunoașterii drept fiind mai mult decât o simplă ”imagine în oglindă” a realității. diferite de cele înglobate în SMC-uri. poate conduce la introducerea forțată a unei scheme privilegiate – aceea a CKO – în rândul unor angajați. consecinţa acestei situaţii este faptul că angajaţii continuă să producă şi să partajeze cunoştinţe într-o manieră tradiţională. dar în contradicţie cu natura cunoaşterii. va conduce la un rezultat pe care angajații îl vor considera irelevant sau opresiv. Bouquet [Bouquet. 1985]. unde prin schemă de reprezentare putem înțelege: o o o Viziunea unui angajat asupra realității organizaționale.  Natura socială a schemelor de reprezentare. care sunt. prin intermediul unor procese de negociere. Goffamn [Goffamn. 1979]. asupra organizației. vor face parte cu adevărat din ”corpul cunoașterii” dacă există o schemă. Această abordare conduce la dezvoltarea unui sistem distribuit. cunoașterea poate fi gestionată la nivel local. care se referă la definirea unei imagini ideale și obiective a organizației. Acest aspect al cunoașterii a fost studiat din diferite perspective. potrivit lui McCarthy [McCarthy. cunoașterea locală se referă la interpretări și perspective diferite. ambele referindu-se la dezvoltarea sistemelor pentru managementul cunoștințelor:  Proiectarea SMC. 1993]. 1995] și Argyris [Argyris. se opun acestei perspective. potrivit lui Dinsmore [Dinsmore. 1999]. în locul managementului cunoașterii cu caracter global. subiective. cunoașterea locală este definită în mod continuu de angajații interesați în construirea unei perspective comune și care doresc să înțeleagă modul în care viziuni diferite afectează mediul în care lucrează. adesea. indiferent de perspectiva aleasă. 2000]. schemele de reprezentare fiind în acest caz.  Prin urmare. Cu alte cuvinte. Interpretările sunt generate de angajați. Orice abordare privind proiectarea unui SMC. parțiale sau aproximative. conceptul de „cunoaștere absolută”. 2001]. forme speciale de „acorduri” formate în interiorul comunităților Kuhn [Kuhn. care oferă posibilitatea de integrare a multitudinii schemelor de cunoaștere existente în departamentele organizației. realizat prin intermediul SMC centralizate. ceea ce numim cunoștințe. Prin urmare. 2002]. Spațiu mintal. Prin urmare. 2000]. 2002] și Ghidini[Ghidini. independentă de elemente contextuale. atât individual cât și în contextul unor grupuri. poate fi înlocuit prin conceptul de „cunoaștere locală”. ci în modelul epistemologic inadecvat. Un număr mare de cercetători. potrivit lui Fauconnier [Fauconnier. care nu ține cont de pluralismul schemelor de interpretare. deoarece. Dougherty [Dougherty. bazată pe organizarea cunoașterii organizaționale cu scopul oferirii unei viziuni globale. potrivit lui Benerecetti [Benerecetti. 1992] În opinia lui Bonifacio [Bonifacio et al. diferite scheme vor genera interpretări diferite ale acelorași cunoștințe. care nu o înțeleg sau nu sunt de acord cu aceasta. Reprezentare partiționată. care să ne permită o interpretare. 8 . abordarea epistemologică a cunoașterii conduce la două consecințe importante. Conform lui Boland [Boland. 1991]. majoritatea SMC sunt proiectate conform viziunii în care cunoaşterea poate fi reprezentată într-o formă obiectivă. al căror scop este obținerea unei scheme aprobată colectiv. abordând domenii diferite.

Potrivit lui Nohria [Nohria. În acest sens. partenerii şi furnizorii. expertiza și tehnologia. Cultură. Nonaka şi Takeuchi [Nonaka. Desouza [Desouza. 2003a]. clienţii. mult mai frecvent decât din surse impersonale. cunoaşterea nu se regăseşte întotdeauna în domenii gestionate exclusiv de mecanisme formale. Infrastructură tehnologică şi organizaţională. Studiul a relevat faptul că folosirea comunicării informale are efect asupra schimburilor de cunoştinţe. 1998] identifică opt factori cheie pentru succesul iniţiativelor vizând managementul cunoştinţelor. Limbaj. care să unească clienţii.2. care a analizat conceptul de „distributivitate”. însă în contextul managementului de proiecte. în prezent. Spre exemplu. 2003b] a studiat rolul „spaţiilor sociale” 3 în susţinerea schimbului de cunoştinţe. De asemenea. la identificarea şi diseminarea cunoştinţelor. folosind Internetul şi echipamentele de calcul mobile. 2002]. sincronicitatea. Putem afirma că. Persoanele implicate în aceste reţele au asociate diferite roluri. 2002] subliniază că. acordă o atenţie din ce în ce mai mare managementului distribuit de cunoştinţe.1. 1997]. O consecinţă a acestei situaţii este faptul că organizaţiile trebuie să-şi utilizeze eficient resursele de cunoştinţe în vederea dezvoltării competitivităţii pe piaţă .3. Davenport [Davenport. nivelul dispersiei. O situație similară managementului distribuit de cunoștințe este studiată de Evaristo [Evaristo. posibil pe continente diferite. Conform lui Bartlett [Bartlett.2. 1995] au studiat procesul socializării în cadrul a diferite companii japoneze – vezi capitol 1. Cu toate acestea. provenind de la alţi oameni. precum: conector central. Rolul reţelelor informale în medii organizaţionale distribuite se referă. în urma unui interviu luat unui număr de 60 manageri. 2002]. Cross [Cross et al. Teece sau Bartlett.1 Rolul mecanismelor informale pentru managementul distribuit de cunoştinţe Mulţi cercetători. după cum urmează:        Definirea unei legături clare cu valoarea economică. Cross. mulţi dintre aceştia fiind localizaţi în diferite ţări. Motivare. constată că 40 dintre aceştia au indicat faptul că primesc informaţii valoroase.1. Ea trebuie să definească şi să creeze reţele strategice. conector inter-rețele. cunoştinţele sunt partajate prin mecanisme informale. 1998] – vezi capitol 1. reţelele informale sunt compuse din relaţiile sociale şi personale dintre angajaţi. în principal. managementul cunoştinţelor a fost limitat la utilizarea mecanismelor organizaţionale formale.5 şi au ajuns la concluzia că socializarea contribuie semnificativ la îmbunătăţirea proceselor de creare şi partajare a cunoştinţelor. pot accesa aproape orice produs şi serviciu. precum relaţiile sociale dintre angajaţi. în cele mai multe dintre cazuri. rapid şi neîngrădit. 1989] şi Nohira [Nohira. în acest context. 2003]. o organizaţie nu mai poate acţiona drept o entitate individuală. Transfer de cunoştinţe. Un aspect interesant îl găsim în cercetarea realizată de Cross [Cross et al. punți și experți. precum Desouza. 2001] care. identificând șase dimensiuni care definesc distributivitatea: distanţa. [Desouza.Teece [Teece. 3 Conceptul de „spaţiu social” este întâlnit în literatura de specialitate şi sub denumirea de „game room” 9 . în multe cazuri. încrederea. într-un mod ieftin. Susţinere din partea nivelului managerial.4. Potrivit lui Jarvenpaa [Jarvenpaa. până în prezent.

chiar dacă angajaţii sunt separaţi prin distanţe geografice.1.Privind. unitatea reţelei fiind menţinută prin intermediul legăturilor dintre noduri. 2002]. reprezentând nodurile unei reţele informale. diferenţele culturale sau limbaje eterogene. Cross [Cross. cât şi informale. un contabil din Bucureşti va înţelege aspectele financiare ale unei filiale din Franţa. Aspectele referitoare la sistemul tehnologic. care indică existenţa unei distanţe fizice între angajaţi. există situaţia în care un contabil care lucrează în Bucureşti nu va înţelege situații care implică:   Aspectele financiare privind situaţia contabilă a unei filiale din Boston. rolul esenţial al sistemelor distribuite în managementul cunoştinţelor economice. reţelele informale nu apar explicit în graficele şi diagramele organizaţionale. Astfel. omogenitatea acesteia fiind prezentă în funcţiile organizaţionale. eterogenitatea cunoaşterii se manifestă frecvent în funcţiile organizaţionale ale unei companii mari. Diferenţele de expertiză prezintă o stare dihotomică.3. Spre exemplu. fiind împiedicată şi de aspecte precum: timpii diferiţi.3. În contextul celor prezentate anterior. creându-se. însă. cunoaşterea poate fi omogenă. Stabilirea diferenţelor de expertiză.1 Mulți cercetători au fost conştienţi de impactul reţelelor informale asupra managementului cunoştinţelor. anume. Astfel. spre exemplu. În opinia lui Evaristo. Pe de altă parte. dispersia geografică poate avea două forme: locală sau globală. Angajaţii sunt identificaţi drept noduri ale reţelei. dimensiunile definitorii pentru distributivitatea sistemică sunt următoarele:   Dispersia geografică. Această categorie de reţele este foarte dinamică şi dificil de identificat. După părerea lui Hanson. Dimensiunile prezentate anterior definesc.4. care indică existenţa unei distanţe „profesionale” între angajaţi. Conform lui Evaristo. ele putând fi însă întâlnite în aproape toate companiile.3. unificarea diferitelor reţele organizaţionale. Dispersia locală se referă la faptul că angajaţii au un loc de muncă comun. cunoaşterea pe care aceştia o creează şi utilizează are un caracter comun. Prin urmare. conceptual. interacţiunea fiind uşoară şi frecventă. pot juca următoarele roluri: 10 . diseminare şi utilizare a cunoştinţelor. atât formale. reţelele informale pot fi privite drept acele reţele în care angajaţii sunt interconectaţi mai mult pe baza relaţiilor sociale şi personale decât pe baza interacţiunilor profesionale. considerăm că dintre acestea. Diferenţele de expertiză. angajaţii. așa cum este cazul lui Davenport [Davenport. 2003]. în procesele de creare. interacţiunea este aproape imposibilă. oricât de mare ar fi aceasta. 1993]. după Nohria [Nohria. Așa cum menţionam anterior. care deserveşte departamentul de contabilitate local. în timp ce în cazul dispersiei globale. având drept scop:   Suplinirea distanţei între angajaţi. generate în contextul diferitelor sarcini de lucru. 2000] și Hanson [Hanson. din punctul de vedere al managementului cunoştinţelor. diferenţă subliniată prin diferitele grade de internalizare a cunoaşterii – vezi 1. astfel. la nivel organizaţional un mediu orientat spre învăţare – vezi capitol 1. creşterea dimensiunii unei companii conduce implicit la creşterea gradului de eterogenitate a cunoaşterii. 2002] şi Kleiner [Kleiner.

cunoscând pe acei angajaţi care pot furniza cunoaşterea respectivă. extrage şi furniza către colegi cunoştinţe importante. rolul acestora fiind de a asigura calitatea cunoştinţelor care circulă între nodurile reţelelor informale.Kleiner [Kleiner. experţii sunt angajaţi care deţin o vastă cunoaştere despre anumite tipuri de produse. realizat prin mecanisme informale distribuite. Davenport [Davenport. dat fiind că nu există cunoaşterea care să-i ajute să înţeleagă punctul de vedere al fiecăruia. Punţile joacă rolul „translatorilor”. care nu sunt restricţionate de anumite expertize funcţionale sau de mediul local. 2003]. Potrivit cadrului prezentat de Katzy [Katzy. fapt care îi ajută să comunice uşor. Au capacitatea de a identifica uşor cunoştinţele locale dintr-un cadru local. Conectorii centrali pot înţelege ceea ce îşi doresc angajaţii care caută cunoştinţe. exemplul cel mai bun. prezenţi la cât mai multe conferinţe. Filtrele. reprezentaţi de angajaţii care sunt frecvent contactaţi. de alţi angajaţi. Cunoştinţele experţilor sunt foarte valoroase pentru organizaţie. 2005] subliniază că aceşti angajaţi se regăsesc adesea în programele de cercetare. Punţi. care posedă atât cunoştinţe. angajatul. 2002]. care pot vorbi o varietate de limbaje şi pot înţelege cunoştinţe provenind din contexte diferite. ele deţinând un volum mare de cunoştinţe şi excelente capacităţi de comunicare. 2003] a realizat un studiu referitor la modul în care bunurile intelectuale sunt folosite într-o companie de servicii. comparativ cu utilizarea mecanismelor formale. El a identificat prezenţa filtrelor. conectorii inter-reţele cunosc mai multe limbaje. va controla fluxul informţional şi de cunoştinţe. Raider [Raider. îi ajută să comunice cu mai multe reţele informale. între acel proces şi restul companiei . 2000]. 1977] au scopul de a conecta reţele informale diferite. Forţa relaţiilor informale poate dispărea uşor. cât şi o vastă experienţă în propriul domeniu. un posibil conflict în grup poate apărea atunci când un inovator doreşte să încerce idei noi. Cunoştinţele lor. De asemenea. 2003]. de conector central. susţinute prin mecanisme distribuite informale. prezintă o dinamică accentuată. Ei caută în permanenţă „know-how” de actualitate şi posedă o varietate de cunoştinţe. conform rolului jucat. care. prin funcţionalitatea aferentă. Odată ce conectorii centrali identifică ceea ce este căutat. ce controlează cunoaşterea care intră sau iese dintr-o reţea. în opinia lui Tushman [Tushman. Experţii excelează atât în a învăţa din experienţă. cu rolul de a conecta angajaţii care nu au aceleaşi competenţe şi aceeaşi experienţă. în care se regăsesc. Filtre. 11 . procese. un alt rol al conectorilor centrali este de a furniza scurtături atunci când se pune problema folosirii unui sistem formal. Rolul punţilor este acela de a suplini această problemă. Spre exemplu. Conform lui Kleiner [Kleiner. Spre exemplu. ei realizează conexiunea între cel ce caută şi cei care cunosc. cât şi în a identifica. care gestionează un proces organizaţional strategic. pentru a prezenta şi a pune în practică idei noi. Acest tip de conflict se petrece. 2007]. întocmai precum conectorii centrali. sunt: agregarea cunoaşterii. Fluxul de cunoştinţe organizaţionale. respectiv domenii. prin filtrarea informaţiei care nu este considerată necesară. Potrivit lui Cross [Cross. Prin urmare. funcţionează optim într-un context local şi în prezenţa cunoaşterii omogene. rolul filtrelor este de a proteja reţelele informale de ameninţări exterioare. deoarece sunt aproape imposibil de formalizat cu ajutorul unui instrument tehnologic.     Conectori centrali. îl reprezintă managerii de departamente. Experţii – Conform lui Davenport [Davenport. De asemenea. nodurile fiind importante pentru menţinerea funcţionării reţelei. transferul cunoştinţelor şi crearea sensului. specifice altor expertize. un rol important al punţilor este acela de a conecta oameni cu opinii diferite. Conectori inter-reţele. conform Cross. cele mai importante activităţi MC. servicii. în timp ce un conservator doreşte refolosirea cunoştinţelor vechi.

2001] a studiat o reţea de 218 angajaţi şi a observat că atât timp cât conectorii centrali sunt accesaţi de numărul potrivit de angajaţi.Pornind de la elementele descrise anterior. însă. ca fiind acela de a realiza legătura între căutător şi cunoaştere. Conectorii centrali pot afecta negativ transferul cunoştinţelor locale. Prin urmare. indiferent de domeniu şi distanţele geografice. Credem că în contextul acestor situaţii. care facilitează înţelegerea şi definirea acţiunilor referitoare la cunoaştere. omogene – Angajaţii unui departament local se află într-o permanentă căutare de agregare a noilor cunoştinţe. nu vor cunoaşte cui trebuie să se adreseze în interiorul organizaţiei. În al doilea rând. angajaţii își împărtășesc 12     . atât informal (prin oferirea unor date de contact ale persoanelor de unde pot obţine cunoştinţele). mai important decât primul menţionat. distribuit. Prin urmare. Problema devine şi mai complexă. întocmai precum huburile într-o reţea de calculatoare. Localizarea cunoştinţelor în contexte eterogene este un proces mai dificil decât identificarea cunoaşterii în domenii clar delimitate. Spre exemplu. omogene sau eterogene – În opinia lui Raider [Raider. în vederea optimizării procedurilor de lucru. Chiar şi dacă unul dintre angajaţi poate identifica sursa. atunci când căutarea devine globală. două constrângeri. supraîncărcarea lor poate conduce la scăderea drastică a randamentului. sintetizăm rolul „conectorilor centrali”. putem defini un set de caracteristici ale rolurilor jucate de angajaţi. această situaţie fiind datorată interacţiunilor foarte rare între căutător si alte domenii de cunoaştere. Definirea sensului este precedată de scheme. este faptul că un „conector central” îşi poate exercita propria putere. specifice altor domenii. în ceea ce privește achiziția cunoştinţelor globale. referitoare la definirea sensului cunoştinţelor locale sau globale. nici un angajat nu poate petrece un timp foarte îndelungat. În organizaţiile locale. omogene – Conectorii centrali au o capacitate limitată. referitor la adunarea cunoştinţelor locale. Un alt aspect subliniat de Cross. precum bazele de cunoştinţe). 2003]. eterogene – În plus faţă de cunoaşterea localizată. Astfel. poate exista un efect negativ în ceea ce priveşte transferul cunoştinţelor. într-un mediu informal. agregarea şi transferul cunoştinţelor sunt nefolositoare dacă nu este identificat sensul cunoştinţelor. este dificil a localiza noile cunoştinţe. aceştia pot funcţiona bine. cât şi formal (folosind instrumente tehnologice. nu este evidentă. în vederea atingerii propriului avantaj. În primul rând. cunoaşterea globală nu este accesibilă tuturor. Datorită acestei complexităţi. deşi intenţiile pot fi juste. pentru rezolvarea unei probleme de analiză financiară. Punţile au o calificare superioară. Oricum. rolul conectorilor inter-reţele va fi acela de a face posibilă legătura dintre căutător şi cunoaştere. Agregarea cunoaşterii implică. angajaţii vor căuta involuntar un „conector central”. un angajat ar putea avea nevoie de cunoştinţe referitoare la un anumit produs. referitor la numărul de oameni cu care pot fi conectaţi la un moment dat. anume:  Conectorii centrali au o calificare superioară. în căutarea cunoaşterii. deoarece. în multe cazuri. din moment ce sursa. ei vor deveni inoperativi. accesibilitatea acelei surse poate fi dificilă. prin realizarea acestor funcţii fiind asigurată stabilitatea şi protecţia reţelei. Cross [Cross. Dacă această capacitate este depăşită. Conectorii inter-reţele au o calificare superioara. angajaţii vor avea adesea nevoie de a căuta cunoştinţe eterogene. creând în mod deliberat blocaje în schimbul de cunoştinţe. Din moment ce ei controlează fluxul de cunoştinţe şi conectivitatea în mediile locale. Porţile pot afecta negativ transferul cunoştinţelor în grupurile distribuite – Porţile controlează ce cunoştinţe pleacă de la un anumit angajat şi ce cunoştinţe sunt acceptate. ar putea să încerce o repoziţionare.

componenta informală are un rol important. precum şi a mediilor globale. Așa cum reiese din cele prezentate anterior. cu rezultate vizibile asupra unui proces de afaceri.1. Problema definirii unui sens al cunoştinţelor se complică în cadrul cunoaşterii eterogene. 2003]. principalele concepte regăsite în literatura de specialitate referitoare la managementul distribuit de cunoștințe. exploatarea cunoștințelor ia forma rutinelor cotidiene. vezi figura 2. Această operație implică necesitatea existenței unor persoane – conectorii inter-rețele . referitor la explorarea cunoştinţelor – Explorarea cunoașterii reprezintă o activitate pe care o regăsim întotdeauna lângă utilizarea cunoașterii. Procesele MC. referitor la exploatarea cunoştinţelor – Exploatarea cunoştinţelor este condiționată. o singură dată. într-un model unitar.  propria experienţă. Comunități. Experţii au o calificare superioară. ci și pentru managementul distribuit al cunoașterii. dar există și cazuri în care o anumită cunoaștere poate fi aplicată. anume.2. referitoare la managementul distribuit al cunoașterii. Nodurile de cunoștințe. deoarece angajaţii pot vorbi diferite limbi. Stabilirea unor roluri informale clare oferă posibilitatea optimizării permanente a fluxurilor informaționale.1. ne propunem să integrăm. nu doar pentru managementul clasic (centralizat) al cunoștințelor.1. Această situaţie defineşte rolul punţilor. punctual.care să poată ieși din granițele unei mulțimi prestabilite de cunoștințe și care să conducă la inovare – Wilson [Wilson.2 Model arhitectural pentru managementul distribuit de cunoştinţe Cercetarea prezentată în subcapitolele 2.43. 2. adesea. în contexte diferite. crescând probabilitatea definirii unor scheme comune. respectiv pot deţine cunoştinţe foarte diferite.  4 Managementul distribuit al cunoștințelor 13 . ne oferă posibilitatea descrierii unui model conceptual pentru MDC 4. Am considerat importantă analiza modului în care literatura de specialitate prezintă rolul componentei informale pentru managementul distribuit al cunoștințelor. să posede capacitatea de a înţelege o varietate de cunoştinţe. aspecte care susțin dezvoltarea unui sistem distribuit precum cel din figura 1. Elementele informale. de o multitudine de scheme. Memoria organizațională. respectiv de cunoștințele anterioare ale angajaţilor. Adesea. și anume:      Domeniile de cunoaștere. Fără a detalia aspectele tehnologice.1 și 2. din următoarele două motive:   Este necesar ca proiectarea unui sistem distribuit pentru managementul cunoștințelor să țină cont de aspectul informal al cunoașterii. în contextul în care o mare parte a cunoștințelor există în mintea angajaților și nu în formate digitale. Conectorii inter-reţele au o calificare superioară.

2: Model pentru managementul distribuit al cunoştinţelor .Figura 2.

Din perspectiva proiectării. am integrat în modelul prezentat în figura 2. ca exemplu de aplicaţii locale. putem întâlni orice tehnnologie descrisă în capitolul 1. într-un sistem distribuit pentru managementul cunoştinţelor. o problemă importantă care apare este cum poate fi realizată modelarea unei arhitecturi sociale distribuite. cât şi a celor informale: grupuri cu aceleaşi interese. Dacă o organizaţie complexă poate fi considerată ca fiind formată din suma nodurilor de cunoştinţe. Prin urmare. pentru două sau mai multe noduri. În cazul scenariilor mai complexe. în lipsa unor semantici definite central. 15 . și anume:   Gestiunea autonomă a cunoştinţelor create local. Conform aceluiaşi autor.Aşa cum rezultă din figura 2. Noţiunea de context a fost studiată şi definită formal de Ghidini [Ghidini. ca fiind o reprezentare explicită a unei perspective departamentale. 1998]. Contextul este definit de către Bonifacio [Bonifacio. precum departamentele. descris de Bonifacio [Bonifacio. contextele pot fi create „pornind de la zero”. care să susţină procesele managementului cunoştinţelor. atât din punct de vedere tehnologic. unităţile informale manifestă un grad mare de autonomie semantică – unde. care sunt în continuare eficiente sau faptului că diferitele sarcini pot necesita utilizarea unor aplicaţii diferite. În acest sens. precum baze de date. prin urmare existând nevoia unui anumit grad de coordonare semantică.2. dar adesea. Din punct de vedere tehnologic. prin autonomie semantică. o supoziţie importantă. afirmă că unităţi organizaţionale diferite tind ca într-un mod autonom să-şi dezvolte propriile instrumente. Adesea. există multe cazuri. colecţii de documente şi arhive. Astfel.2. 2001] şi Benerecetti [Benerecetti. la instrumente pentru crearea şi gestiunea schemelor locale de interpretare. prin sistemul de categorii folosit pentru clasificarea documentelor. comunităţi orientate spre cunoaştere. în interiorul unui singur nod de cunoaştere. site-uri web. În figura 2. denumită relaţie de compatibilitate. O astfel de relaţie surprinde faptul conform căruia contextul. Coordonarea diferitelor noduri de cunoaştere. 2002]. Potrivit lui Davenport [Davenport. înţelegem posibilitatea dezvoltării schemelor locale de interpretare. contextul poate fi reprezentat formal. se poate referi la aceleaşi elemente ale realităţii. Această situaţie se poate datora utilizării unor sisteme vechi.5. comunităţi de practică. Spre exemplu. precum CMS. cât şi conceptual. în situaţii simple.2. fiecare nod de cunoaştere reprezintă un proprietar de cunoştinţe. reprezentarea contextului poate fi realizată prin intermediul ontologiilor sau a proceselor de afaceri. Drept rezultat. referitoare la sistemele distribuite pentru managementul cunoştinţelor. dintr-o anumită perspectivă. în care proprietarii de cunoştinţe nu sunt recunoscuţi în mod formal. care nu fac parte din sistemul informaţional oficial. text/data mining. cu alte teorii locale despre lume. potrivite cerinţelor interne. 2000]. un context poate fi formalizat sub forma unei teorii locale.3. autonomia lor semantică conduce la crearea de instrumente. Un nod de cunoştinţe poate fi privit drept o reificare a unităţilor organizaţionale – atât a celor formale.2 conceptul „nod de cunoştinţe”.1. un sistem pentru managementul distribuit de cunoştinţe trebuie să susţină două categorii de procese. Chiar dacă tehnologiile şi formatul datelor sunt comune. înţelegerea locală a utilizării acestora poate fi diferită. 2002]. contextul reprezintă o reprezentare aproximativă şi parţială a realităţii. Ca o consecinţă a acestui fapt. care există într-o legătură. deşi autonom. definirea contextului poate fi susţinută de instrumente. În opinia lui Bouquet [Bouquet. într-o arhitectură tehnologic distribuită. care are capacitatea de a-şi gestiona propria cunoaştere. groupware. scopul acestor tehnologii este reinterpretat astfel: de la instrumente pentru crearea şi gestiunea schemelor globale de interpretare. ele vor fi extrase din informaţiile semantice obţinute prin folosirea aplicaţiilor locale. 2002].

aşa cum se observă în figura 2. o companie mică poate avea. respectiv modelul reţea Alavi [Alavi. a cărui prezentare lipseşte în literatura de specialitate. care au. Practic. care reprezintă. anume: modelul bazat pe un singur depozit de cunoştinţe. Cadrul memoriei organizaţionale se referă la procese şi sisteme informaţionale folosite pentru captura.Agenţii software şi serviciile reprezintă două modalităţi distincte de corelare a cunoştinţelor şi informaţiilor existente în mai multe noduri de cunoaştere. 2003]. subliniem faptul că sistemele distribuite pentru managementul cunoştinţelor sunt aplicabile oricărui tip de companie. nodurile de cunoaştere trebuie să ofere atât posibilitatea stocării cunoştinţelor în baze de cunoştinţe. ulterior urmând a vedea cum pot fi folosite acestea. punţi şi filtre. extragerea şi prezentarea cunoştinţelor. este reprezentat de abordarea managementului cunoştinţelor în funcţie de distribuţia geografică a organizaţiei.3. optimizarea funcțiilor interne – pentru ca în viitor. la nivelul componentei informale. căutarea. însă beneficiile maxime sunt obținute în cazul companiilor având un grad mare de distribuție. crearea sistemelor distribuite. Pe baza acestei tipologii. Caracterul hibrid este dat de existența a două elemente. Agenţii şi serviciile îndeplinesc două funcţii. Desigur. Conform lui Croasdell [Croasdell. Există două tendinţe referitoare la modelarea managementului cunoştinţelor. eterogenitatea. ulterior – vezi capitol 2. pentru managementul cunoștințelor. în primul rând. tehnologiile informaţionale. organizaţii distribuite – exemple fiind companiile multinaţionale sau acele companii care deţin sucursale sau filiale. 16 . Un element. respectiv:  Ajută utilizatorii nodului de cunoaştere să aibă acces la cunoştinţe pe care le poate furniza nodul respectiv .2.omogenitatea.2 reprezintă un model hibrid. însă puțin implementată în prezent. ne propunem să abordăm. o parte integrantă a sistemului pentru managementul cunoştinţelor. în general. care să justifice necesitatea arhitecturilor MC distribuite. Companiile de dimensiuni mici pot implementa soluții distribuite pentru managementul cunoștințelor. folosite pentru susţinerea fluxurilor formale sau informale de cunoştinţe. în care toate sistemele să poată fi interconectate.caracteristicile și conceptele fundamentale ale sistemelor distribuite. Transferă cunoştinţe şi informaţii între noduri. care să integreze mai multe companii. care încearcă. Din punct de vedere tehnologic. un element central în care regăsim cunoaştere. Modelul prezentat în figura 2. cel puţin la nivel conceptual. parteneri și furnizori. o structură suficient de complexă.  Memoria organizaţională reprezintă. între domenii de cunoaştere reprezentate prin noduri de cunoştinţe. cât şi pe cea a obţinerii cunoştinţelor cerute de utilizatori. acestea să poată susține o posibilă nouă paradigmă. respectiv. anume:   memoriile organizaţionale. Așa cum vom descrie. coerenţa sau corectitudinea acestor cunoştinţe putând fi tratate şi ulterior. În continuare. o structură simplă. spre exemplu pentru interconectare departamentală. este posibilă. în definirea de soluții viabile. standarde și tehnologii. aceste categorii software definesc arhitectura distribuită a sistemului. Astfel. întâlnim organizaţii locale. indiferent de industrie. 2000]. în cazul existenței unui număr mare de clienți. reprezentată de conectori. centralizată. ceea ce regăsim în prezent sunt organizațiile medii și mari. ca o completare la componenta netehnologică -prezentată până în acest punct .

Însă. interconectate pentru a oferi utilizatorilor imaginea unei singure entităţi. 2004] prezintă un sistem distribuit ca fiind acel sistem în care componentele. un intranet este conectat la Internet prin intermediul routerelor. întrucât o mare parte a informației organizaţionale. Acestea permit de asemenea utilizatorilor din alte rețele să acceseze servicii locale. Soluția în acest caz o reprezintă dezvoltarea unui intranet. respectiv sistemele mobile. cu limite ce pot fi configurate în vederea întăririi politicilor locale de securitate. 2006]. cel mai cunoscut sistem distribuit este Internetul. chiar și aceste organizații vor dori să beneficieze de numărul mare de aplicații. Resursele pot fi gestionate de către servere specializate și accesate de clienți. prezentată utilizatorilor drept un singur calculator. În prezent. există și situația în care companiile nu doresc să aibă conectate rețelele interne la Internet. După părerea lui Birman [Birman. sau. Prin urmare. în sensul în care mașinile sunt autonome. principalul motiv pentru construirea unui sistem distribuit îl reprezintă partajarea resurselor. posibilitatea folosirii unor servicii. rețelele „Intranet” reprezintă subcomponente ale Internetului. De asemenea. poștă electronică. 2008]. cele mai limitate servicii oferite prin intermediul Internetului sunt cele de tip multimedia.2. se regăsesc la Andrew Tannenbaum [Andrew. serviciile multimedia sunt o componentă vitală. definit prin modul în care utilizatorii percep sistemul. Acest lucru se întâmplă deoarece este dificil de optimizat comunicarea impusă de această categorie de date. este oferită utilizatorilor. pe aceeași linie tehnologică. administrate separat. care se bazează pe protocoale de comunicare specifice Internetului. Aşa cum se observă. fapt care permite utilizatorilor din interiorul intranetului să folosească servicii aflate la distanță. prin adăugarea de noi servere şi implicit. transfer de fișiere. din punct de vedere al managementului cunoștințelor. Abordarea internetului ca sistem distribuit este posibilă deoarece:   Internetul reprezintă o vastă colecție. comunică și își coordonează acțiunile doar prin transmiterea de mesaje. Această definiție accentuează importanţa unei caracteristici tehnice a sistemului distribuit. Intranet-urile. fără ca acesta să fie conectat la Internet. există în format multimedia. implicit. formată din rețele eterogene de calculatoare. care nu se găsesc pe aceeași mașină. suficient de complexă pentru a genera cunoștințe. care definește un sistem distribuit drept o colecție de calculatoare independente. De obicei. Spre exemplu. și anume:   Aspect hardware. respectiv „protocoale”. Un alt exemplu şi. urmând. Internetul poate fi extins în orice moment. O astfel de 17 . 2005]. Subliniem acest aspect deoarece. precum: „world wide web”. În prezent. localizate în cadrul rețelelor de calculatoare.2 Sisteme distribuite. caracteristici și concepte fundamentale Literatura de specialitate prezintă sistemele distribuite într-o multitudine de definiții. Multe organizații necesită protejarea propriilor servicii împotriva utilizării neautorizate sau împotriva programelor de tip virus. respectiv modul în care pot comunica componentele sistemului. folosind un mijloc comun de comunicare. Aspect software. Potrivit lui Steve [Steve. de servicii noi. indiferent de localizare. localizate în alte reţele de calculatoare. această definiție face referire la două aspecte. Programele care rulează pe calculatoarele conectate la Internet interacționează prin transmiterea de mesaje. o altă abordare. pot fi încapsulate ca obiecte și accesate de alte obiecte. George Coulouris [Coulouris et al.

menţionăm: calculatoare portabile. Sistemele mobile reprezintă consecința firească a dezvoltării tehnologice. echipamente de tip „embedded” folosite în electrocasnice. în același mod şi folosind aceeași cale. atunci când utilizatorul tastează o comandă. Cu toate acestea. nedestinate unui anume utilizator. care deservesc clienții. Un astfel de sistem ar putea avea un sistem unitar de fișiere. privit ca întreg. în funcție de necesități. sistemul ar putea găsi locul cel mai potrivit de execuție: posibil pe calculatorul local. utilizarea dispozitivelor mobile. anterior. a datelor. folosind dispozitivele portabile de care dispun. fișiere accesibile pentru toate mașinile. 1984] afirma despre sistemele distribuite că necesită o anumită infrastructură la nivelul sistemului de operare. camere video și digitale. Mai mult.1 Caracteristici fundamentale ale sistemelor distribuite Din studiul realizat asupra sistemelor distribuite de către Weiser [Weiser. etc. tratarea erorilor și defecțiunilor. adițional față de aceste calculatoare. cât si software. atunci el ar putea fi considerat sistem distribuit. atât în domeniul miniaturizării. datorită utilizării unui număr mare de sisteme server. mașini.rețea va avea cea mai bună protecție împotriva accesului neautorizat. Principalele situaţii care apar in cadrul intranet-urilor sunt:     Nevoia existenței unui serviciu special de fișiere pentru partajarea datelor. indiferent de locul în care utilizatorii își folosesc dispozitivele mobile. securitatea și scalabilitatea sistemului. telefoane mobile. așa cum arată Andy [Andy. utilizatorii aflaţi la distanță de propria rețea intranet au în continuare acces la resurse. pe altă stație inactivă sau pe unul din procesoarele libere. cu un singur procesor. Saltzer [Saltzer. sisteme hi-fi. concurența utilizatorilor. precum şi o modalitate specifică de transmisie. Atunci când este necesară partajarea resurselor între utilizatori interni și externi mecanismele de securitate trebuie a fi foarte corect implementate Costul programelor și al unei arhitecturi închise poate fi ridicat. Astfel. Dintre echipamentele portabile. Acest lucru a condus la o creștere a integrării echipamentelor portabile în sistemele distribuite. Un alt posibil exemplu este cel în care considerăm cazul unei rețele de calculatoare din departamentul unei companii. Pot exista. s-ar comporta precum un sistem clasic.2. respectiv lipsa unei legături fizice cu sisteme exterioare ei. și anume:    Reconfigurarea manuală a dispozitivelor pentru fiecare sistem în parte unde sunt folosite. frecvent întâlnite în dezvoltarea sistemelor distribuite. atât hardware. ridică o serie de probleme. 1994] reiese faptul că provocările dezvoltării acestor sisteme se referă la următoarele aspecte: eterogenitatea componentelor. un plus de procesoare. respectiv control. Conectivitatea limitată. Dacă un astfel de sistem. cât și al rețelelor fără fir. 2. privită din punctul de vedere al dezvoltării sistemelor. Studiul a fost efectuat după ce. 2003]. Garantarea unui mediu privat și sigur. 18 . ci alocate dinamic. Programele „firewall” tind să împiedice accesul legitim la date. transparența componentelor. PDA-uri.

Potrivit lui Coulouris [Coulouris. generează următoarele consecințe:  Utilizatorii sunt atât de obișnuiți cu beneficiile partajării resurselor încât. Partajarea hardware a fost și este importantă mai ales din punctul de vedere al costurilor. infrastructura de transfer și modurile de comunicare. iar pe de altă parte modele de tip CSCW (computer supported cooperative working). memorie distribuită. precum modelele arhitecturale distribuite. ca fiind acel sistem în care componentele hardware și software comunică și își coordonează activitatea prin transmiterea de mesaje. atât modelul partajării.3. motoarele de căutare pe Internet. care. specifice componentei middleware. tranzacții distribuite. Conceperea unui sistem distribuit.3: Concepte de bază ale sistemelor distribuite Sursa: Adaptare după Andrew [Andrew.Ulterior. vezi figura 2. cumpărăm bunuri prin intermediul serviciilor electronice de plată. sisteme de fișiere distribuite. Componenta middleware este importantă. uită importanța acestui aspect. Singura modalitate de acces a resurselor o reprezintă setul de operații puse la dispoziție de acestea.3 exprimă relația dintre conceptele menționate anterior . concurență şi replicare. Prin urmare. În prezent există o rutină în a avea acces la resurse hardware şi software. 2006] Figura 2. Ele gestionează o colecție de resurse interconectate și oferă funcționalitatea acestora utilizatorilor sau aplicațiilor. 2006] sintetizează şi unifică cele două perspective. unesc utilizatori din orice locație geografică. 19  . modelele de partajare a resurselor variază atât în ce privește gradul de acoperire cât și din punctul de vedere al distanței dintre utilizatori. sunt completate prin două niveluri logice. pe de o parte.elementele fundamentale. mai ales pentru programatori. Andrew [Andrew. întâlnim. formate din algoritmi distribuiți și aplicații „middleware”. Figura 2. definind sistemul distribuit prin următoarele noțiuni: algoritmi distribuiți. delimitează o parte distinctă a unui sistem. În practică. trimitem documente spre imprimantă folosind servicii de tipărire. Spre exemplu. Serviciile. pe care sistemul distribuit trebuie să le ofere. practic. 2004]. unde totul se rezumă la un grup restrâns de utilizatori care cooperează în mod direct. etc. adesea. deoarece înglobează tehnologii specifice dezvoltării software-ului distribuit. cât și distribuția geografică determină necesitatea unor mecanisme de coordonare a activităţilor. sisteme multimedia distribuite. accesăm fișiere prin intermediul unor servicii de fișiere.

 Restricționarea accesului la resurse. Astfel. Aceasta se reflectă și în organizarea fizică a unui sistem distribuit: Resursele unui sistem distribuit sunt încapsulate fizic. în principal. Eterogenitate     Deschidere Potrivit lui Carne [Carne. în scopul publicării specificațiilor protocoalelor de comunicare. arhitecții protocoalelor Internet au introdus documentele „RFC”. În felul acesta. Conform lui Olivier [Olivier. 2007] menționează faptul că sistemele distribuite trebuie să Caracteristică Descriere Internetul permite utilizatorilor să acceseze servicii și să ruleze aplicații pe o colecție eterogenă de calculatoare și rețele. 2000]. Diferitele limbaje de programare folosesc reprezentări diferite pentru caractere și structuri de date. alte medii vor folosi aceleași protocoale însă dezvoltate pentru situațiile respective. funcție de componenta hardware – aceste diferențe în reprezentare trebuie a fi tratate înainte de realizarea propriu zisă a comunicării. de gradul în care noile servicii pot fi adăugate și făcute disponibile. cum ar fi:  Cu toate că Internetul conține multe tipuri de rețele. în calculatoare. lase loc dezvoltării ulterioare de servicii și programe îmbunătățite. De aceea. diferențele sunt mascate de faptul că toate calculatoarele conectate la acestea folosesc protocoale comune de comunicare. ele putând fi accesate din exterior doar prin mecanisme specifice de comunicaţie. sistemelor de operare. provenind din 20 . fiecare resursă trebuie gestionată de un program care oferă o interfață de comunicare. componentelor hardware ale unui sistem. Această proprietate nu poate exista dacă specificațiile și documentația interfețelor sistemului nu sunt făcute publice. Tipurile de date pot fi reprezentate în diferite moduri. interfețele sistemului trebuie publicate. ele nu oferă în mod obligatoriu aceeași interfață de programare pentru aceste protocoale. Programele scrise de programatori diferiți nu pot comunica între ele dacă nu sunt folosite standarde comune. deschiderea unui sistem reprezintă o caracteristică care determină dacă sistemul poate fi extins sau reimplementat în alte moduri. Deși sistemele de operare ale tuturor calculatoarelor conectate la Internet trebuie să conțină o implementare a protocoalelor TCP-IP. reprezintă o componentă a practicii ingineriei software. și cunoaştere.1: Principalele caracteristici ale sistemelor distribuite Abdelsalam [Abdelsalam. printr-o mulţime bine definită de operații. sintetizate în tabelul 2. limbajelor de programare. 2001]. Adevărata provocare este dată de gestionarea complexității sistemului distribuit. este permisă accesarea şi modificarea resursei într-un mod fiabil și consistent. sistem alcătuit dintro sumă de componente dezvoltate de oameni diferiţi deci. conceptul „eterogen” poate fi aplicat: rețelelor. Pentru partajarea eficientă. atât dezvoltarea cât şi îmbunătăţirea sistemelor distribuite se bazează pe o serie de caracteristici fundamentale. Spre exemplu. implicit. Un aspect important este faptul că documentele RFC conțin. un calculator atașat unui mediu Ethernet va folosi o implementare a unei stive de protocoale construită special pentru acest mediu. Deschiderea unui sistem distribuit este determinată. pe lângă specificațiile propriu-zise. Cu alte cuvinte. Publicarea interfețelor reprezintă punctul de pornire în adăugarea și extinderea serviciilor într-un sistem distribuit. implementărilor făcute de diferiți dezvoltatori Eterogenitatea poate apărea în diferite contexte.1: Tabel 2. grupuri eterogene.

2003]. cât şi la nivel software prin îmbunătățirea funcționalității deja existente. respectiv un program executabil primit în poșta electronică. prin adăugarea de noi calculatoare în rețea. un caz frecvent întâlnit. restricționarea traficului care intră sau iese nu va garanta modul corespunzător de folosire a resurselor de către utilizatori din interiorul rețelei. 1994] subliniază faptul că securitatea nu înseamnă doar ascunderea conținutului mesajului. putând fi extinse atât la nivel hardware. vom întâlni două provocări majore: prima se referă la transmiterea informației într-o modalitate sigură. Un sistem este descris ca fiind scalabil dacă va rămâne eficient în momentul creșterii numărului de resurse și de utilizatori. În plus. Publicarea protocoalelor de comunicație reprezintă unul din factorii principali care a permis construirea unei varietăți de aplicații și sisteme. cunoașterea utilizatorului sau agentului din partea căruia s-a făcut transmisia. 2004] identifică faptul că scalabilitatea unui sistem distribuit poate fi măsurată pe cel puțin trei dimensiuni:    mărime – numărul de utilizatori sau resurse poate fi extins. folosindu-se pentru aceasta un număr foarte mare de cereri irelevante. emise întrun timp foarte scurt. pot fi identificate trei componente referitoare la securitatea resurselor informaționale:    confidențialitate . Securitate Stevens [Stevens.protecție împotriva falsificărilor de documente și a accesului neautorizat. Astfel. după părerea lui Carne. integritate – atât fizică cât și logică: protecție împotriva coruperii datelor sau a distrugerilor fizice disponibilitate . ele au un grad mare de extensibilitate. atunci când se pune problema securității unui sistem distribuit. Cu alte cuvinte. indiferent de numărul componentelor sale.Putem considera. Efectele rulării acestui program sunt greu de prezis. Neumann [Neumann. Multe dintre resursele partajate și gestionate în sistemele distribuite au o valoare mare pentru utilizator. procesul putând accesa resurse confidenţiale. în timp ce a doua este centrată pe identificarea entităţii care cere resurse. Scalabilitate 21 . geografic – arealul geografic poate crește. Astfel. mai există și alte probleme potențiale care pot apărea:  cazul DSA (Denial of Service Attacks) – În opinia lui Jelena [Jelena. acest caz cuprinde situațiile în care se dorește întreruperea funcționării serviciului. administrativ – acoperirea unui număr mai mare de compartimente într-o companie. Conform lui Oprea [Oprea. 2007]. sistemele construite folosindu-se aceste specificații sunt „deschise”. securitatea codului mobil . pentru exemplificarea acestei situaţii. de asemenea.  Sistemele distribuite trebuie să poată opera eficient.discuțiile referitoare la protocoalele respective. Deși un firewall poate fi folosit pentru a crea o barieră spre o rețea intranet.protecție pentru păstrarea modurilor de acces la resurse. În acest context securitatea este una dintre cele mai importante caracteristici ale unui sistem distribuit. în spatele unei execuții aparent normale. sau chiar face parte din scenarii DSA. Ea implică. O problemă des întâlnită o reprezintă permisiunea de a avea liber acces în resursele unui intranet.

Pentru aceasta. va prezenta anomalii în funcționare. un exemplu în acest sens fiind tabela care conține corespondența dintre numele de domeniu și adresele IP. programele vor produce rezultate incorecte sau s-ar putea opri înainte de terminarea calculelor începute. respectiv aceea în care logica sistemului și aplicațiile software nu ar trebui să se schimbe în momentul creșterii acestuia. a cărei mărime este proporțională cu numărul de utilizatori sau resurse din sistem.  În vederea tratării erorilor. spre exemplu. scăderea maximă de performanță nu ar trebui să conducă la rezultate mai mici decât cele din cazul datelor structurate. De asemenea.Unele erori pot fi detectate. Deși soluția pare a fi oferită sub forma noii versiuni de adresare IPv6 (pe 128 de biți). 1985] identifică principalele tehnici folosite:  de detecție . sunt transformate în informații şi implicit cunoştinţe neconforme realităţii. în contextul folosirii a 32 de biți și a ritmului prezent de dezvoltare.. referitor la compensarea ulterioară a adreselor.  Orice sistem artificial. acest lucru având o consecință atât pozitivă (vizând disponibilitatea sistemului) cât și una negativă. Din punct de vedere al erorilor fizice. mai devreme sau mai târziu.Conform lui Carla [Carla. mult mai periculoase: datele prelucrate. însă. Astfel. atunci când această schimbare se impune. principalele provocări ale creşterii scalabilităţii sunt reprezentate prin:   costul resurselor fizice . 2008] menţionează. anomaliile pot exista și în logica sistemului. nu a fost atinsă. conform unor algoritmi eronaţi. Dasgputa [Dasgputa. 2003]. Joseph [Josephd. cu impact direct asupra calităţii actului decizional. că este necesară susţinerii unei creșteri neplanificate. Erorile existente într-un sistem distribuit pot fi: Tratarea erorilor  parțiale – unele componente vor avea probleme. o creștere a dimensiunii va conduce la scăderea performanței . Prin folosirea structurilor ierarhice. în timp ce altele vor continua să funcționeze. vor fi epuizate destul de curând. însă. unul dintre cele mai bune exemple pentru această provocare este regăsit în arhitectura Internetului. constând în dificultatea cu care se face depanarea într-un context distribuit. Dacă aceste anomalii intervin în interiorul componentei hardware sau software. necesarul de resurse software adecvate . Este o situație care. această situaţie este foarte puţin probabil să se realizeze – Joe [Joe. algoritmii care folosesc structuri ierarhice pot fi mai ușor extinși decât cei liniari. respectiv în algoritmii implementați. În acest caz. în gestiunea unui set de date. deoarece este dificil de previzionat cererea ulterioară de adresare. care. pot fi folosite funcții de 22 . 2007]. putem afirma că aceasta nu este decât o rezolvare temporară.Odată cu creșterea necesarului de resurse. totale – toate componentele sistemului prezintă probleme fizice sau logice. Acelaşi autor descrie și situația ideală. Această situaţie are consecințe mai puțin vizibile. ar trebui să existe posibilitatea extinderii sistemului la un cost rezonabil. Referitor la acest aspect. fiind oferit de modul reprezentării adreselor IP(v4). dar că poate avea consecințe mai grave decât adaptarea la o schimbare.Conform aceluiaşi autor.timpul necesar pentru accesarea unor date structurate variind logaritmic. pentru ca un sistem să fie scalabil. controlul scăderilor de performanță – Este întâlnit.

astfel încât sistemul să fie perceput ca un întreg și nu ca o colecție de sisteme independente. software care să permită operații de tip „roll-back” după ce un server s-a defectat. vom întâlni însă și erori suficient de grave care să nu poată fi tratate astfel. În alte cazuri. astfel încât.Această situație implică existența unui software special. posibilitatea ca un număr oarecare de clienți să acceseze aceeași resursă în același timp. trebuie să fie responsabil pentru operarea corectă într-un mediu concurent. trebuie să-l facă sigur pentru situațiile concurențiale. dimpotrivă. spre exemplu. fiind generate rezultate inconsistente. calculele efectuate de unele programe vor fi incomplete. fără pierderi majore de performanță. situaţia în care trebuie să existe mai multe rute. Acest lucru poate fi obţinut prin tehnici standard precum semafoarele. Orice programator care încearcă folosirea unui obiect nedestinat folosirii într-un sistem distribuit. îl va informa pe acesta că resursa este indisponibilă și o încercare ulterioară de accesare ar putea aduce rezultatul dorit. Concurenţă Atât serviciile cât si aplicațiile furnizează resurse. care pot fi partajate de clienții unui sistem distribuit. în DNS. 2006]. una dintre provocările implementării sistemelor distribuite o reprezintă dezvoltarea tehnicilor eficiente.    tip checksum. de tolerare a erorilor – Se poate observa faptul că majoritatea serviciilor Internet devin la un moment dat indisponibile. detecția unei erori poate fi imposibilă . Să considerăm.Unele erori pot fi ascunse sau încercat a se minimaliza efectul lor. în condiţiile când apare o eroare. atunci când unele sunt corupte. 2005]. Astfel fiecare obiect care reprezintă o resursă partajată dintr-un sistem distribuit. Există. între două routere pe Internet. în cazul unui browser care nu poate contacta un server web. prezentate în cele ce urmează: Transparenţa 23 . În acest caz. care sunt folosite în majoritatea sistemelor de operare. Poate fi presupus că fiecare resursă este încapsulată ca un obiect și invocările sunt executate pe fire separate de execuție. în vederea păstrării redundante a datelor cu dinamică ridicată. mesajele pot fi retransmise atunci când nu reușesc să ajungă. prin urmare. Consecința directă a aceste situaţii o reprezintă pierderea stării de consistență. În general. de mascare a erorilor . operațiile realizate asupra obiectului vor fi în conflict. de redundanță . Nu ar fi practic a se încerca permanent detectarea si ascunderea tuturor tipurilor de erori. Siguranța. Spre exemplu. În cadrul RM-ODP (Reference Model for Open Distributed Processing). Cu siguranță. înseamnă un proces de sincronizare. care verifică dacă datele din fișiere sau mesaje sunt corupte. au fost identificate 8 forme de transparență. sistemele distribuite vor putea avea un grad maxim de disponibilitate. astfel încât datele să rămână consistente. datele din fișiere pot fi scrise pe mai multe discuri. să existe un set de rezervă. În această situaţie. în acest caz. folosind pentru aceasta componente redundante. de recuperare . În acest fel. acesta nu va lăsa utilizatorul să aștepte până la remedierea problemei. transparența reprezintă ascunderea față de utilizator și dezvoltatorul de aplicație a componentelor sistemului distribuit. care pot apărea într-o rețea cu atât de multe componente.Serviciile pot fi construite pentru a trata erorile. Pentru aceasta. fiecare tabelă este replicată pe cel puțin două servere. care vizează mai ales componenta hardware. Conform lui Grolaux [Grolaux. Spre exemplu. există posibilitatea concurenţei pe un obiect a mai multor fire de execuție. După părerea lui Andrew [Andrew.

putem considera o interfață grafică. care conține o viziune unitară a directoarelor. cât și dezvoltarea aplicațiilor. 1994]. un foarte bun contraexemplu este situația în care. transparența mobilității – permite mișcarea resurselor și clienților dintr-un sistem. fără a exista interferențe între ele. fără afectarea operațiilor sau programelor. pagina personală nu poate fi mutată într-un alt domeniu – toate legăturile către ea vor face în continuare referiri către pagina originală cunoscută a fi la o anume adresă. adresele URL nu sunt transparente din punctul de vedere al mobilității deoarece.permite extinderea sistemului. aceste două tipuri de transparență se regăsesc sub numele de transparența rețelei. referitor la transparența accesului. respectiv transparenţa locației. fără modificări de structură sau algoritmi. transparența erorilor . fără ca utilizatorul sau programatorul să cunoască existența replicilor. trebuie folosite programe „ftp”.permite ascunderea diferitelor erori tehnice sau software. în acest fel utilizatorul va putea să-și îndeplinească. folosind resurse partajate.permite mai multor procese să opereze concurent. sarcinile. chiar dacă la un moment dat pot exista probleme de comunicație. oferă un exemplu bun. 2003] subliniază faptul că numele resurselor web. O altă situaţie poate fi aceea a unui API pentru fișierele care folosesc aceleași operații.        transparența accesului . În acest caz. respectiv urlurile. Michael [Michael.permite mai multor instanțe ale unor resurse să fie folosite pentru creșterea fiabilității și performanței. transparența extinderii . 2002]. atât utilizarea resurselor distribuite. Drept exemplu.permite sistemului să fie configurat pentru îmbunătățirea performanței. oricum utilizatorul nu le va cunoaște. transparența concurenței . deoarece elementul care identifică un nume de domeniu se referă la numele unui calculator și nu la o adresă Internet. nivelul „middleware” este responsabil cu operația de conversie a erorilor de rețea în excepții de programare. putem considera cazul telefoanelor mobile: Să presupunem că atât cel care sună cât si cel apelat călătoresc. măcar parțial.permite accesarea resurselor fără a cunoaște locația efectivă. procedura de trimitere a mesajului nu depinde de locația receptorului.permite atât resurselor locale cât și celor de la distanță să fie accesate folosind operații identice. Potrivit lui Karlaplem [Karlaplem. Pe de altă parte. De asemenea. Pentru exemplificarea transparenței mobilității. O altă ilustrare a transparenței de rețea poate fi utilizarea unei adrese e-mail. tot în contextul poștei electronice. pentru accesul fișierelor aflate pe alte sisteme. trecând prin 24 . indiferent dacă acestea sunt locale sau la distanță. transparența replicării . transparența performanței . Aceasta conține implicit un nume de utilizator și un nume de domeniu. spre exemplu. deoarece prezența sau absența acestora afectează cel mai mult. Considerăm că cele mai importante tipuri de transparență sunt transparența accesului. Potrivit lui Nissen [Nissen. în ceea ce privește transparența locației. transparența locației . Trimiterea unui mesaj către o asemenea adresă nu implică cunoașterea locației fizice sau a rețelei din care fac parte. Aceasta. poate fi ilustrată şi transparența erorilor: un mesaj va fi transmis în cele din urmă. Oricum. atunci când variază numărul de utilizatori.

25  . cât și nestructurate. iar telefonul sunat drept resursă. Dacă privim telefonul celui care apelează drept client. Ambele tehnici sunt susţinute de două seturi diferite de primitive. precum TCP. precum cea a mesajelor structurate. vom întâlni două modele de comunicare: „one-to-one” şi „one-to-many”. mai ales în cazul sistemelor de management al cunoștințelor. atât structurate. Transmiterea mesajelor este invizibilă programatorului RPC.1. Prin urmare. un alt element important. în subcapitolul următor vom prezenta o sinteză a caracteristicilor principalelor moduri de comunicare. furnizate prin sistemul de operare.2. 2.2 Paradigma comunicării în sistemele distribuite Sistemele de calcul distribuit. să fie automat transformat într-un apel corespondent pe alt calculator. în cazul transmiterii avansate de mesaje. 2004]. Oricum. Olivier subliniază faptul că există două situaţii care pot apărea în contextul paradigmei comunicării. folosite în tehnologiile distribuite actuale: comunicarea prin mesaje și apelul procedurilor la distanță. Mai mult. În plus față de caracteristicile sistemelor distribuite. reprezintă o problemă fundamentală a dezvoltării sistemelor distribuite. care permite unui apel. Folosirea lor are rolul de a conduce la definirea unui format comun comunicaţiei dintre procese aflate pe calculatoare diferite. cele două tehnici de comunicare între procese se bazează pe concepte foarte puțin asemănătoare:  Transmiterea mesajelor între procesele locale şi la distanţă este vizibilă programatorului. Traseul informaţiei este unidirecţional de la client la server. care poate varia între 10 Mbps şi gigabiţi pe secundă. ce reprezintă adesea informații complexe. Considerăm acest element ca fiind important. În opinia lui Olivier [Olivier. modelul comunicării. pentru obţinerea unor performanţe ridicate. Fiecare dintre cele două modele de comunicare inter-procese pot fi dezvoltate. În acest context. folosind două tehnici diferite: transmiterea de mesaje sau apelul procedurilor la distanţă. Tehnica RPC se bazează pe conceptul cunoscut sub numele de apel al procedurii. necesitând pentru aceasta un protocol de transport în vederea susţinerii transmisiei argumentelor. construirea unui subsistem de comunicare. fluxul va fi bidirecţional: un mesaj de răspuns fiind formalizat ca răspuns la cererea iniţială.diferite celule mobile. 2001]. mai ales cele orientate pe conexiune. Prin urmare. care susţine cooperarea între clienţi. Acest termen general reprezintă. trebuie să funcţioneze rapid. Potrivit lui Tai [Tai. deoarece procesele de comunicare trebuie să poată permite existența unor fluxuri de date.. precum şi a rezultatului. în particular cele gestionate de un sistem de operare distribuit. întrucât un client poate trimite o cerere către un singur server sau către mai multe. factorii care influenţează performanţele procesului de comunicaţie sunt:    viteza fizică a reţelei. pentru a induce utilizatorilor sentimentul unui calculator puternic – Hohpe [Hohpe. pentru cele două componente nu este relevant faptul că sunt în mișcare. realizat într-un anume spaţiu de memorie. prezentate în tabelul 2. protocoalele de comunicaţie. un mecanism tipizat. îl reprezintă modul în care se poate realiza comunicarea între procese aflate pe diferite mașini. 2004]. servere şi sistemul de operare. transmiterea de mesaje este o tehnică în totalitate netipizată. de fapt. mai ales pentru dezvoltatorii de sisteme distribuite.

Referitor la comunicarea între procese.2. Liniarizarea structurilor de date în secvenţe de date fundamentale se foloseşte pentru procesul de transmitere fizică. oricare. Majoritatea informaţiei transferată între procese este structurată prin faptul că reprezintă date care înglobează tipuri diferite. este necesar să reprezentăm structurile de date. Utilizarea mesajelor structurate este. 2003] identifică două aspecte referitoare la mecanismele transmiterii mesajelor: primul se referă la identificarea primitivelor de comunicare.wikipedia. Sistemele de operare care funcționează preponderent în rețele de calculatoare au implementate o multitudine de instrumente cu ajutorul cărora poate fi vizualizată încărcarea rețelei . Într-o astfel de comunicare. să schimbe date. un mesaj este trimis şi recepţionat prin execuţia explicită a primitivelor „send” şi „receive”. menţionând faptul că problema fundamentală în comunicarea mesajelor este dată de destinaţia mesajelor. un preprocesor de limbaj (interface compiler) poate fi folosit pentru generarea automată a acestor operaţii („marshalling/unmarshalling” 5). Pentru ca două calculatoare. în timp ce al doilea face referire la semantica acestora. din motive de eficienţă. Ea permite unui proces să controleze timpii la care primeşte 5 Termenul marshalling(asemănător “serializării”) reprezintă procesul de transformare a reprezentării unui obiect din memorie intr-un format de date potrivit stocării sau transmisiei . Folosirea mesajelor nestructurate pentru astfel de date este costisitoare deoarece încapsularea şi decapsularea mesajelor structurate în forme liniare nestructurate adaugă un nivel de încărcare („overhead”). fiind necesară retransmiterea ei de către client. În comunicarea directă. Orice utilizator care foloseşte această formă de comunicaţie va cunoaşte explicit ambele aspecte menţionate anterior. Comunicarea directă este mai uşor de implementat şi folosit. care poate fi gestionat de un proces şi transmis la destinaţie. deoarece anumite părţi ale mesajelor. cum ar fi numele porturilor. John [John. John [John. O componentă importantă a comunicării prin mesaje se referă la mecanismele folosite pentru a transmite şi recepţiona mesaje. Aceste mecanisme implică un set de primitive folosite pentru comunicaţie.2. indiferent de tipul transmisiei care se realizează. folosirea lor poate ridica probleme.org/wiki/Marshalling_(computer_science) 26 .Evi [Evi. 2000] . preferată. un mesaj reprezintă o colecţie de date având un antet de mărime fixă şi un corp variabil sau constant.http://en. 2006]. Mesajele pot fi complet structurate sau nestructurate. Primitiva „receive” trebuie să fie activă înaintea sosirii mesajului. care creşte costurile comunicării. Conţinutul este determinat de procesele care îl transmit. Conform lui Oszu [Ozsu. fiecare proces care doreşte să trimită sau să recepţioneze un mesaj trebuie să numească în mod explicit destinatarul şi expeditorul.2. altfel cererea ar putea fi declarată ca pierdută. În mod obişnuit. Structurile de date trebuie liniarizate înaintea transmisiei şi reconstruite la destinaţie.1 Comunicarea prin mesaje Există două aspecte importante în acest tip de comunicaţie: mesajele folosite în comunicare şi mecanismele folosite pentru a le transmite şi recepţiona. Mesajele nestructurate au flexibilitatea de a putea fi interpretate. trebuie interpretate de către sistemele de operare distribuite sau de către protocolul de comunicare. 2007] prezintă posibilitatea utilizării următoarelor două tehnici:  Prima dintre acestea este comunicarea directă şi foloseşte nume directe. Cu toate acestea. Mesajul poate fi de orice mărime şi poate conţine date sau referinţe (pointeri) la date în afara zonei continue a mesajului. respectiv datele propriu-zise în mesaje. Un mesaj cu tip formalizează informaţia structurală referitoare la modul în care mesajul ar trebui identificat.

Un proces poate primi toate mesajele şi apoi selecta unul pentru a fi procesat. în timpul transmisiei sau atunci când mesajul aşteaptă să fie recepţionat. Avantajul primitivelor neblocante constă în flexibilitatea maximă. Schimbarea numelui unui proces poate necesita schimbarea multor alte definiţii de procese. execuţia primitivei „send” implică două soluţii: trimiterea poate fi amânată până când va exista spaţiu în zona tampon sau poate fi 27 . de citire sau scriere pe un port. Aceasta din cauză că emiterea primitivei „receive„ ar fi necesară pentru fiecare client. nevoia unei tehnici mai sofisticate. care utilizează conceptul de port. din moment ce procesul receptor în cele mai multe cazuri nu are nimic de făcut decât să aştepte sosirea mesajelor. Totodată. dacă mesajele trebuie stocate în zone tampon . Dezavantajul provine din necesitatea realizării operaţiilor pe zona buffer în vederea eventualelor schimbări ale conţinutului mesajului sau pentru a preveni accesul la mesaj. Când un mesaj a fost transmis sau copiat într-un loc sigur pentru transmiteri ulterioare. acest model de comunicare nu permite trimiterea unei cereri spre mai mult de un server. este comunicarea indirectă. Altfel. 1993] subliniază faptul că în unele sisteme de comunicaţie bazate pe mesaje. acest lucru fiind mai bine evitat din punctul de vedere al compilării separate. Primitiva blocantă este cel mai adesea întâlnită. mesajele pot fi adăugate de către orice proces. aceasta bazându-se pe porturi. Conform lui Tai [Tai. Dacă sistemul de operare are drepturi asupra unui port. Fiecare port are asociat (logic și nu fizic) o structură de tip „coadă” (având o lungime limitată) unde vom găsi mesajele trimise către acest port. Spunem despre o primitivă că are semantică neblocantă dacă execuţia ei nu produce întârzieri pe partea celui care o invocă. Achour [Achour. Portul poate aparţine fie unui proces. Mai mult. astfel. fie sistemului de operare. Comunicarea directă nu permite mai mult de un client. acestea prezintă următoarele caracteristici:   mesaje de la fiecare proces. să transmită şi să recepţioneze mesaje prin port. De asemenea. Primitivele blocante furnizează o cale simplă pentru a combina transferul datelor cu funcţia de sincronizare. Putem să privim portul ca un obiect din nucleul sistemului de operare. există trei forme de primitive „receive”: blocante. 2000]. acestea sunt stocate în zone buffer în timpul perioadei de transmitere și de recepționare. În ceea ce priveşte primitivele neblocante. dar care nu au fost şterse de un proces. A doua tehnică. spunem despre o primitivă că este blocantă. Facem. Rezultă astfel. Procesele pot avea drepturi de proprietar.  Primitiva „send” întoarce controlul programului utilizator imediat ce mesajul a fost stocat în coadă sau a fost făcută o copie. Primitiva „receive” corespondentă semnalizează disponibilitatea de a primi un mesaj şi furnizează buffer-ul în care mesajul poate fi plasat. Dezavantajul acestei scheme este reprezentat de modularitatea limitată a proceselor rezultate. atunci portul este ataşat sau definit ca o parte a procesului (drepturile asupra lui pot fi transmise în cadrul mesajelor de la un proces la altul). Toate referinţele spre procesul vechi trebuie găsite pentru a le putea modifica cu noile nume. Cypher [Cypher. Posibilele accesări şi modificări ale mesajului se pot produce înainte. care poate referi portul printr-un nume local. neblocante şi de control. procesul server nu poate anticipa numele tuturor potenţialilor clienţi.mesaje de tip „buffered”. Dacă gestiunea este făcută de un proces. 1994] precizează faptul că una dintre cele mai importante proprietăţi ale primitivelor de transmitere a mesajelor se referă la posibilitatea ca execuţia lor să producă întârzieri. el va furniza un mecanism care permite unui proces să creeze un nou port (procesul fiind proprietarul de drept). În cazul în care un buffer este plin. sau să-l distrugă. programul este întrerupt pentru a se informa că buffer-ul poate fi refolosit. în care procesele pot plasa mesaje şi de unde mesajele pot fi extrase (astfel mesajele sunt trimise şi recepţionate prin porturi). aceste primitive sunt folosite pentru aplicaţiile real-time. distincţie între primitive blocante şi neblocante.

sperând că între timp primitiva „receive” a fost emisă. execuţia primitivei send este amânată până la execuţia unei operaţii „receive” corespunzătoare. precum blocarea unui calculator sau a sistemului de comunicare. este terminat. Atunci când un mesaj este recepţionat. În cazul în care primitiva „receive” nu este invocată şi timpul expiră. Nu există nici o garanţie a transmiterii sau o retransmisie automată executată prin sistemul de operare. în mod fundamental. distrugerea. Houttuin [Houttuin. mesajul va fi pierdut. Aceasta poate provoca pierderea în reţea a unui mesaj tip „cerere” sau a unui mesaj de răspuns. situaţia serverului receptor este diferită.întoarsă clientului. el va conţine informaţii despre starea expeditorului care ar putea să nu mai fie valide. Conform aceluiaşi autor. mesajul va fi copiat în zona de pe server asociată. clientului îi este permis să ajungă „în faţa serverului” dar nu într-un mod arbitrar. Atunci când buffer-ul are limite. Primitivele prezentate până în acest moment nu pot gestiona aceste probleme. din acest motiv fiind referite în literatura de specialitate sub numele de primitive nefiabile. unde este stocat în buffer până în momentul în care va fi preluat de server. Întrebarea care se naște este dacă tratarea fiabilităţii ar trebui rezolvată pe un nivel atât de înalt? Ar trebui mecanismele de recuperare să fie furnizate prin protocolul transport sau prin protocoale de nivel mai scăzut? 28 . Generează probleme de protecţie şi pot cauza situaţii foarte neplăcute atunci când un proces. frecvent. acesta beneficiind de trimiteri multiple pe baza mecanismelor de buffering. Problema apare în momentul în care primitiva „receive” este emisă după ce mesajul ajunge. cu mult în faţa unui destinatar. primitiva „send” gestionează mesajele pierdute folosind retransmisii interne şi atenţionări pe baza strategiei „time-out”. procesele trebuie sincronizate pentru ca transferul unui mesaj să poată avea loc. astfel:    Complexitatea lor este crescută din moment ce necesită crearea. atunci când un mesaj este pierdut. Aceasta implică faptul că în momentul terminării execuţiei primitivei „send”. mesajele pot fi duplicate sau expediate într-o ordine eronată. El consideră două extreme: un buffer cu capacitate nelimitată. Într-un sistem fără zone buffer. Lan [Lan. 1990] caracterizează sistemele bazate pe zone buffer. indicând faptul că buffer-ul este încă plin iar mesajul nu a putut fi transmis. care creează un buffer cu dimensiunea specificată de utilizator. Clientul ar percepe o operaţie de „time-out” şi retransmite. O astfel de primitivă „send” nu face. Cea mai importantă caracteristică a tipului asincron constă în faptul că permite unui expeditor să ajungă. Mai mult. Dacă pe durata respectivă va fi emisă primitiva necesară. Dacă buffer-ul are capacitate nelimitată. se pot întâmpla. Întrebarea este ce să facem cu mesajul? Prima abordare ar fi ştergerea mesajului. arbitrar. gestiunea bufferelor. Dacă sistemul nu permite utilizarea zonelor buffer. proprietar al unui port. Diferite evenimente. 1993] tratează aspecte referitoare la bufferele de transmisie. decât să pună un mesaj pe reţea. O a doua abordare este stocarea mesajului într-un buffer al sistemului de operare pentru o perioadă determinată. Această soluţie implică clientul care trimite un mesaj către un port destinatar. în cazul sistemelor distribuite. Potrivit lui Houttuin. respectiv unul cu margini finite. Primitiva „receive” informează sistemul de operare despre bufferul în care serverul doreşte stocarea mesajului cea ajuns. cea mai frecventă abordare o întâlnim atunci când este furnizat un apel sistem „create-buffer”. În cadrul unei comunicări fiabile între procese. Sistemele bazate pe această abordare sunt numite sisteme cu transfer asincron de mesaje sau sisteme „no-wait”. Tratarea diferitelor probleme necesită furnizarea unor primitive fiabile. atunci un proces nu va fi niciodată întârziat în situația în care se execută un „send”. procesul este sigur că mesajul a fost recepţionat şi recunoscut.

Deşi prin procedura implementată de utilizator este realizat un apel sistem. totuşi.2. rulează pe maşini diferite. acesta este realizat în modul clasic. dacă este permis programelor să apeleze proceduri localizate pe alte maşini. Atunci când procedura de citire. Ambele maşini pot avea probleme. Mesajul este copiat în buffer-ul de aşteptare şi procesul client deblocat. În mod clasic. după ce apelul a fost completat.2. la distanţă. Când acest proces primeşte controlul. aceasta va fi apelată folosind secvenţa clasică. Ideea din spatele RPC este aceea de a face ca apelul unei proceduri la distanţă să pară cât mai asemănător celui local. tot ceea ce cunoaşte este că datele sunt disponibile. despachetează rezultatul şi îl predă procesului apelant. Aceasta este tehnica pe care o găsim sub numele RPC (Remote Procedure Call). Când mesajul ajunge înapoi pe maşina client. reprezentat de un singur procesor. Nu există nici un element care să-l facă să înţeleagă că întreg mecanismul s-a desfăşurat pe altă maşină 29 . Oricum. fiecare cauză generatoare de probleme conducând la rezultate specifice. Părerea lui Olivier [Olivier. ceea ce se poate dovedi complicat.1994] subliniază faptul că multe sisteme distribuite au fost bazate pe schimbul explicit de mesaje între procese. iniţiindu-se astfel un apel sistem. atât procedura care apelează. sistemul de operare observă că este adresat procesului client (stub-ul client). Într-un sistem tradiţional. dorim ca RPC să fie transparent. Procesul server îşi va efectua sarcina şi apoi va întoarce rezultatul apelantului. următoarele două probleme:   Deoarece. RPC îşi obţine transparenţa într-un mod analog. Cu alte cuvinte. rutina de citire este extrasă din librării şi introdusă în program.2. Când un proces aflat pe maşina A apelează o procedură pe maşina B. Să presupunem că un program are nevoie de a citi nişte date dintr-un fişier. Aceasta este o procedură scurtă. ele se execută în spaţii de adrese diferite. Parametrii. În acest mod. Întocmai precum originalul. proces important pentru obţinerea transparenţei accesului în sistemele distribuite. spre exemplu. stub-ul server trebuie să apeleze primitiva „receive” şi să stea blocat în aşteptare de mesaje. Informaţia poate fi transportată cu ajutorul parametrilor de la apelant la apelat şi se poate întoarce în rezultatul procedurii. Spre exemplu. Odată ce stub-ul server preia controlul. 2001]. Această situaţie poate fi însă obţinută. în general implementată prin apelul unei proceduri sistem echivalente. primitivele „send” şi „receive” nu ascund procesul de comunicare. cât şi cea apelată. sistemul de operare nefăcând nici o diferenţă. prin aşezarea parametrilor în stivă. aceasta este depozitată în bibliotecă. în cazul procedurii de citire. Programatorul va pune în cod un apel către o procedură de citire pentru a obţine datele. procesul apelant de pe A este suspendat şi execuţia procedurii invocate are loc pe B. acesta va împacheta rezultatul într-un mesaj şi va apela primitiva „send” pentru a-l întoarce clientului. este aceea că deşi ideea de bază este simplă. El va despacheta parametrii din mesaj pentru ca ulterior să apeleze procedurile în modul clasic. programatorul nu cunoaşte faptul că metoda lui realizează ceva auxiliar. procedura de citire reprezintă o interfaţă între codul utilizatorului şi sistemul de operare local. mai ales dacă maşinile nu sunt identice. Stub-ul client inspectează mesajul. Din punctul de vedere al serverului este ca şi cum apelul s-ar face direct – parametrii şi adresele sunt toate pe stivă şi nimic nu pare neobişnuit. Cu alte cuvinte. Nici un schimb de mesaje nu este vizibil programatorului. pot exista. buffer-ul referenţiat de al doilea parametru va fi umplut. rulează.2 Apelul procedurilor la distanta Chappel [Chappel. Acest buffer va fi intern stub-ului server. pe un server de fişiere o versiune „stub client”. respectiv rezultatele trebuie să poată fi transmise. după apelul primitivei „read”.

După cum este cunoscut. este clar că ascunderea apelului unei proceduri la distanţă necesită ca atât apelantul cât şi apelatul să se înţeleagă asupra formatului mesajelor pe care le schimbă şi să urmeze aceiaşi paşi. Din ceea ce am prezentat anterior. care va trimite rezultatul în procesul client. transmiterea parametrilor referinţă reprezintă cazul cel mai dificil de tratat. pentru a înțelege și prezenta diferite moduri prin care acestea pot fi aplicate managementului cunoștințelor economice. o referinţă are semnificaţie doar în spaţiul de adrese al procesului care este folosit. ne propunem să pătrundem în lumea tehnologiilor distribuite. Este dificil de oferit un răspuns la această întrebare. o mare parte a situațiilor implicate de managementul cunoștințelor poate fi susținută prin tehnicile de comunicare existente. Dacă vectorul este un input pentru server (într-un apel de scriere) nu este necesară copierea lui înapoi. tot la fel precum apelurile sistem sunt ascunse prin bibliotecile standard. Să considerăm cazul în care stub-ul client ştie că al doilea parametru face referire la un vector de caractere.şi nu sub gestiunea sistemului de operare local. că deşi putem manevra referinţe către vectori sau structuri de complexitate redusă. ambele părţi în contextul RPC ar trebui să urmeze acelaşi protocol. În continuare. nu putem gestiona transmiterea cazului de referinţă cel mai general către o structură oarecare. Să presupunem. Indiferent dacă este vorba despre comunicarea prin mesaje sau cea folosind apelul procedurilor. devine vizibilă o posibilă strategie. Stub-ul server poate apela serverul cu un pointer la acest vector. cum sunt transmişi pointerii? Aceasta reprezintă o întrebare care este posibil să rămână. este dacă modul actual de realizare a comunicării acoperă necesitățile acestor sisteme. Schimbările pe care serverul le face folosind pointer-ul afectează direct mesajul din stub-ul server. cu alte cuvinte. copierea vectorului în mesaj şi trimiterea lui pe server. așa cum vom observa în subcapitolul următor. provenind din primitiva „read”. Cu toate acestea. însă. încă. Problema care se pune. Una dintre soluţii ar fi interzicerea utilizării parametrilor de tip pointer. fără un răspuns complet şi satisfăcător. una din copiile realizate ar putea fi eliminată. de asemenea. lume reprezentată print-o miriadă de posibile arhitecturi. În acest caz. În opinia lui Shiva [Shiva. În cazul în care stub-ul cunoaşte dacă buffer-ul este un parametru de intrare sau de ieşire pentru server. anume. mesajul original poate fi trimis înapoi la stub-ul client. Putem realiza o optimizare care ar face mecanismul de două ori mai eficient. în contextul în care mediul economico-tehnologic nu a standardizat. 30 . putem afirma că procesul comunicării reprezintă o parte componentă a nucleului tehnologiilor distribuite. Trebuie să menţionăm. aceştia sunt atât de importanţi încât această soluţie este complet nedorită. Toate detaliile transmiterii de mesaje sunt ascunse în cele două biblioteci. chiar dacă va avea o valoare numerică diferită decât al doilea parametru. în cazul dezvoltării sistemelor pentru managementul cunoștințelor. Oricum. că acesta ştie şi dimensiunea vectorului. Cu alte cuvinte. conceptul de sistem pentru managementul cunoștințelor. chiar și în viitor. Când procesul server este complet. 1993]. indiferent dacă este vorba despre transmiterea unui parametru simplu sau a unei structuri complexe de date. Serviciile „remote” sunt astfel accesate prin apeluri de proceduri locale şi nu prin apelarea directă a primitivelor „send” şi „receive”.

abordarea fizică a sistemelor distribuite se referă la definirea și optimizarea modurilor de construire a componentelor software distribuite. concurență. sisteme distribuite de gestiune a fișierelor. În prezent. folosind cereri HTTP pentru accesarea serverelor WEB de pe Internet. Este cea mai importantă şi rămâne. respectiv felul cum sunt reprezentate acestea într-o reţea de calculatoare. Abordarea logică. modelul client-server reprezintă arhitectura cea mai citată în discuţiile referitoare la sistemele distribuite. acestea rulând pe calculatoare diferite și interacţionând atunci când este necesar pentru furnizarea serviciului către un proces client. un server Web este adesea client pentru un server local de fişiere care gestionează fişierele ce conţin paginile web accesate. procesele client și server pot fi executate concurent. în care sunt cercetate aspectele tehnologice ale sistemelor distribuite. 31 . sunt clienţi pentru serviciul DNS care face conversia între numele de domenii şi adresele de reţea. respectiv rulează procese „crawler” care acţionează ca şi clienţi ai diferitelor servere web. care permit utilizatorilor să caute fragmente de informaţie disponibile pe paginile WEB. la rândul lor. aspecte tehnice privind partajarea datelor (tranzacții. Astfel. datorită unei nevoi scăzute de sincronizare. modele care determină locaţiile şi interacţiunile dintre componente. cele mai cunoscute exemple arhitecturale de sisteme distribuite sunt reprezentate prin modelul „client-server”. clienţi pentru alte servere. situaţia cu adevărat practică este aceea în care motorul de căutare rulează fire concurente de execuţie – unele deservind clienţi. Astfel. precum multe alte servicii Internet.1 Arhitectura „client-server” şi variaţii ale acesteia Arhitectura unui sistem distribuit se referă la modul în care sunt plasate componentele sale şi la relaţiile dintre ele. în care accentul cade pe modul cum este folosită tehnologia. identificăm două modalități de abordare a acestui subiect. din punct de vedere istoric. altele comunicând cu servere web.  În cele ce urmează ne propunem o abordare logică a sistemelor distribuite din perspectiva managementului cunoștințelor.2. cel mai adesea utilizată.3 Arhitecturi distribuite aplicabile managementului cunoştinţelor economice Analizând literatura de specialitate referitoare la sisteme distribuite. precum şi modelele arhitecturale principale. care rulează pe site-ul motorului de căutare. etc. vom încerca analiza celor mai importante arhitecturi distribuite.3. 2008]. Un model arhitectural defineşte modurile în care pot interacţiona componentele unui sistem. respectiv:  Abordarea fizică. Aceste fragmente sunt realizate de programe numite „web-crawlers”. replicare). un motor de căutare este atât un server cât şi un client: răspunde interogărilor venind din partea browserului client. Serverele Web. Procesele server pot fi. algoritmi distribuiți. respectiv modelul „punct la punct”. 2. aplicabile diferitelor probleme. în vederea obținerii de arhitecturi distribuite. Prin urmare. memorie distribuită. Cu alte cuvinte. Spre exemplu. Serviciile furnizate prin intermediul serverelor Web pot fi implementate sub forma mai multor procese server. De fapt. Particularitatea acestui exemplu constă în independenţa celor două tipuri de procese. Prin urmare. poate fi descrisă structura stratificată a componentei software dintr-un sistem distribuit. În opinia lui Matthew [Matthew. oferind pentru fiecare situație o posibilă utilizare în cadrul unui program MC. precum: mecanisme și paradigme de comunicare între procese. Un alt exemplu vizează motoarele de căutare. de nivel scăzut.

care provin din mai mulți factori. Această situaţie poate fi implementată ca un proces aplicaţie care se bazează pe nivelul middleware pentru efectuarea notificărilor de evenimente şi comunicării de grup. el este adăugat în „cache”. În caz contrar. conţinând resurse web. O zonă cache reprezintă un depozit pentru datele şi obiectele recent accesate. Când un obiect nou este recepţionat pe un calculator. Un alt exemplu de serviciu bazat pe replicarea datelor se numeşte SUN NIS (Network Information Service) şi este folosit de calculatoarele dintr-o reţea atunci când utilizatorii se autentifică . Replicarea este folosită pentru creşterea performanţei şi disponibilităţii şi pentru îmbunătăţirea toleranţei erorilor.Simson[Simson. Opus modelului client-server regăsim procesele punct la punct. pentru a anunţa toate procesele de schimbările care intervin asupra imaginii. rulând pe calculatoare diferite. folosind cereri HTTP pentru a verifica dacă paginile stocate în „cache” sunt actualizate. 2000]. Serverele proxy pot avea şi alte roluri cum ar fi posibilitatea de a accesa servere web prin componentele firewall pe care acestea le au implementate. Serverele proxy partajează o zonă tampon.digital. interacţionând într-un mod cooperativ. Aceste două cazuri sunt exemplificate în cele ce urmează. Zonele „cache” pot fi asociate fiecărui client sau pot fi localizate într-un server proxy. în mod interactiv. codul proceselor menţine consistenţa resurselor la nivelul aplicaţie şi sincronizează acţiunile (tot la nivelul aplicaţie). unele dintre obiectele deja existente. web-ul furnizează un exemplu clasic de date partiţionate. precum: utilizarea codului mobil şi a agenţilor mobili. Această strategie este folosită mult în practică. respectiv necesitatea de adăugare. să modifice o imagine care este partajată între ei . vezi tabel 2. nevoia utilizatorilor pentru calculatoare ieftine. Browserele web menţin în „cache” paginile recent vizitate şi alte servere web în sistemul de fişiere local clientului. 1997]. În această arhitectură toate procesele joacă roluri similare. serviciul web furnizat la adresa „altavista. înlocuind. înainte de afişarea lor. care este mai aproape de proces decât obiectele. Arhitectura client-server foloseşte. Un utilizator poate folosi un browser pentru accesarea unei resurse pe oricare dintre servere. Eliminarea proceselor server reduce comunicarea între procese şi întârzierile în accesarea resurselor locale.com” este reprezentat pe mai multe servere care utilizează o baza de date replicată. pentru efectuarea activităţilor distribuite sau a calculelor.Floyd [Floyd. eliminând latențele perechii cerere-răspuns efectuată prin intermediul unui server. Scopul acestor servere este dat de creşterea disponibilităţii şi performanţei serviciului prin reducerea încărcării în reţelele mari şi pe servere. În acest model. Sunt furnizate multiple copii de date consistente aflate în procese. Modelul client-server poate avea multiple variații. servere proxy şi zone cache. ca şi egale. în care fiecare server web administrează propria colecţie de resurse. dacă este necesar. fără a se face distincţie între clienţi şi servere. a dispozitivelor mobile. Pentru aceasta putem considera o aplicaţie distribuită. care poate fi partajat de mai mulţi clienţi.2. adesea. Această tehnică furnizează o interactivitate mai bună decât aceea obţinută într-o arhitectură bazată pe servere. Spre exemplu. într-o manieră convenabilă.Serverele pot partiţiona setul de obiecte din care este construit serviciul sau pot păstra replici pe mai multe gazde. uşor de folosit cu posibilitatea conectării în reţele de calculatoare. atunci când este necesar. care permite utilizatorilor de pe mai multe calculatoare să vizualizeze şi.2:Variații ale modelului client server 32 . serviciul „cache” întâi verifică această zonă şi furnizează obiectul doar dacă acesta este actualizat. va fi adusă o copie actualizată. conţinând o listă de utilizatori şi parole înregistrate. Când un obiect este cerut de un proces client. Astfel. Tabel 2. Fiecare server NIS are propria copie a fişierului de parole.

în alt caz. acestea putând fi afişate utilizatorului.Tip variaţie Descriere Un avantaj al execuţiei codului descărcat local este realizarea unui bun răspuns interactiv. aceasta va conţine doar un minim de software şi va fi folosită în principal ca zonă „cache” pentru replici care au fost recent încărcate de pe server. care a fost proiectat pentru a folosi calculatoarele (procesoarele) în stare inactivă în efectuarea unor calcule intensive (a se vedea programul SETI@Home). prin vizitarea fiecărui site şi efectuarea unei serii de operaţii pe baza de date. Accesarea serviciilor înseamnă execuţia de cod care le apelează operaţiile. Mediul care primeşte un agent mobil ar trebui să decidă care dintre resursele locale sunt disponibile. Din moment ce toate datele aplicaţiei cât şi codul sunt stocate de un server de fişiere. Dacă totuşi este pusă la dispoziţie şi o resursă locală de stocare. nu vor putea să-şi îndeplinească sarcinile dacă li se va refuza accesul la resurse. realizate şi prin alte mijloace. unele site-uri web folosesc o funcţionalitate care nu este întâlnită în browserele standard şi necesită descărcarea de cod adiţional. Un agent mobil . Aplicaţiile sunt rulate local. Să considerăm o aplicaţie care necesită ca utilizatorii să fie informaţi în timp real referitor la schimbările care se desfăşoară pe o sursă de informaţie. în general. programele „crawler”. dezvoltat de XEROX PARC. care au nevoie să acceseze resurse pe servere web. cu totul diferit. pentru a compara preţurilor produselor de la un număr oarecare de comercianţi. Managementul fişierelor aplicaţie. lucrează suficient de bine prin folosirea apelurilor la distanţă către procesele serverului. Spre exemplu. Unele servicii sunt suficient de standardizate pentru a putea fi accesate și cunoscute prin intermediul aplicaţiilor existente. posibil transferuri mari de date. Sarcinile efectuate de agenţii mobili pot fi. Calculatoarele cu suport în reţea sunt un răspuns la această problemă. Administrarea zonei cache nu necesită efort manual. Agenţii mobili ar putea fi folosiţi pentru instalarea şi mentenanţa componentei software pe calculatoarele unei organizaţii sau. vom observa o reducere a comunicării şi a timpului prin înlocuirea invocărilor la distanţă cu cele locale. din moment ce nu există întârzieri sau variaţii în lăţimea de bandă asociată comunicării în reţea. bazându-se pe identitatea utilizatorului din partea căruia se recomandă a fi agentul – identitatea lor trebuind inclusă într-un mod cât se poate de sigur în codul agentului mobil. obiectele Codul mobil Agenţii mobili Calculatoarele în reţea 33 . Spre exemplu. În plus. dar chiar şi în acest caz.program care se mişcă între calculatoarele unei reţele pentru execuţia unor sarcini precum colectarea informaţiilor . care sunt întotdeauna iniţiate de client. un agent de bursă ar putea furniza un serviciu personalizat pentru a notifica clienţii de schimbări în preţul acţiunilor. într-un server. Un exemplu similar este programul de tip „Worm”. Dacă vom compara această arhitectură cu un client static care realizează apeluri la distanţă către unele resurse. Soluţia o reprezintă folosirea unui software adiţional care operează într-un mod diferit. Pentru a folosi serviciul. În cea mai mare parte a cazurilor. fiecare client ar trebui să descarce un program care primeşte modificările de la serverul agentului. Agenţii mobili (şi codul mobil) sunt un potenţial pericol în ceea ce priveşte securitatea resurselor. Aceasta nu se poate obţine prin interacţiuni „normale”. precum şi mentenanţa componentei software locale necesită adesea un efort tehnic considerabil pe care utilizatorii nu sunt calificaţi să-l furnizeze. drept consecinţă.poate realiza multiple invocări de resurse locale. agenţii mobili pot fi ei înşişi vulnerabili şi. dar fişierele sunt gestionate de un alt server. Capacităţile procesorului şi ale memoriei pot fi reduse cu scopul de a obţine costuri cât mai mici. adesea ca şi model de tip „push” – în care serverul şi nu clientul iniţiază interacţiunea. Web-ul este un exemplu clasic. care poate chiar efectua operaţii de vânzare-cumpărare declanșate de condiţii ale clienţilor şi stocate local în sistemul clientului. Sistemul de operare şi software-ul aplicaţie pentru calculatoarele desktop necesită ca o mare parte a codului activ şi a datelor să fie păstrate pe discurile locale. aplicaţiile rulează pe un calculator personal (local). cum ar fi accesarea înregistrărilor din baze de date. Ele îşi descarcă sistemul de operare şi orice software aplicaţie necesar utilizatorilor de pe un server de fişiere. utilizatorii pot migra de la un calculator la altul.

aceste echipamente pot furniza suport pentru calculul mobil. folosind un mecanism RPC . Principalul inconvenient îl identificăm în activităţile grafice cu un grad mare de interactivitate. camere digitale. Am reprezentat în figura 9 o reţea fără fir care are posibilitatea acoperirii camerelor unui hotel. 2006]. Programul client comunică cu serverul prin invocarea aplicaţiilor din protocolul x11.[Kyle. unde întârzierile experimentate de utilizatori sunt crescute de nevoia transferului de imagini. telefoane mobile. Majoritatea acestor echipamente pot folosi tehnologii fără fir în contextul unei reţele metropolitane sau chiar pe suprafeţe extinse (GSM. Aceasta furnizează acces la web (prin reţeaua hotelului). care are capacitatea rulării unui număr mare de procese simultane. Sistemul x11 este referit ca fiind un proces server de tip fereastră. atât în reţea cât şi în sistemul de operare. Odată cu integrarea în sistemele distribuite. Această categorie de clienţi sunt consideraţi a fi simpli ca şi concept de implementare: Spre exemplu. incluzând şi o interfaţă web către toate facilităţile hotelului. o putem descrie cel mai bine sub termenul de „reţea spontană”.astfel stocate sunt invalidate de fiecare dată când o versiune nouă a fişierului este scrisă pe server. majoritatea variantelor UNIX includ sistemul X11. CDPD). acestea incluzând operaţii care desenează text şi obiecte grafice în ferestre. precum şi crearea sau manipularea ferestrelor. Acest concept este folosit pentru a cuprinde aplicaţii care implică conectarea atât a elementelor mobile. cu atât mai mult cu cât utilizatorii îşi poartă dispozitivele mobile în diferite reţele şi pot beneficia atât de avantajele serviciilor locale cât şi a celor de la distanţă. Mediul tehnologic este populat cu un număr din ce în ce mai mare de dispozitive portabile: laptopuri. Clienţii serverului x11 sunt programe aplicaţie cu care interacţionează utilizatorul. chiar aparatură electrocasnică. toate folosind microprocesoare.4 prezintă o posibilă arhitectură pentru folosirea rețelelor spontane: Clienţi ușori(„thin”) Dispozitivele mobile şi reţelele spontane Figura 2. precum CAD sau procesarea de imagini. Acest model de arhitectură prezintă acelaşi management de nivel scăzut şi costuri hardware asemănătoare schemei bazată pe reţeaua de comunicaţie. prin care utilizatorii pot defini combinaţii de selecţii muzicale la difuzoarele din cameră. Sistemul de alarmă furnizează un serviciu de trezire prin intermediul serviciului muzical. din moment ce procedurile sunt întotdeauna invocate. mouse) ale calculatorului pe care rulează. Forma distribuţiei care integrează dispozitivele mobile şi alte echipamente într-o reţea. Sistemul audio furnizează un serviciu muzical. Clienţii nu trebuie să fie localizaţi pe acelaşi calculator ca şi serverul. PDA-uri. singura diferenţă fiind execuţia programelor pe un calculator foarte performant. Componenta TV/PC joacă rolul unui televizor şi computer personal. Se referă la un nivel software care susţine o interfaţă grafică utilizator (locală) în timp ce aplicaţia se execută pe un alt calculator. cât şi a celor fixe în reţele de comunicaţie. Acest sistem reprezintă un proces care gestionează display-ul şi echipamentele interactive de intrare (tastatură. X11 furnizează o bibliotecă extensivă de proceduri (protocolul x11) pentru afişarea şi modificarea obiectelor grafice. Figura 2. inducând blocaje.4: Posibilă arhitectură pentru o rețea spontană 34 .

Am identificat și prezentat în continuare principalele caracteristici ale reţelelor spontane:  Permit conectarea uşoară la o reţea locală. Atât timp cât o serie de dispozitive aparţinând hotelului (imprimante. Echipamentul care este introdus într-o astfel de reţea. mai menţionăm şi cazul în care permiterea utilizatorilor să-și acceseze propriul intranet în timp ce se deplasează. eficiente. Problema este cum poate susţine sistemul clienţii deconectaţi pentru ca aceştia să poată lucra în continuare. Ei ar putea fi total deconectaţi pentru perioade mai lungi în regiuni unde conectivitatea fără fir este indisponibilă sau unde este prea scump pentru a rămâne conectaţi.Figura 2. Spre exemplu. adresarea Internet şi algoritmii de rutare presupun existenţa calculatoarelor în anumite subreţele. Camera dispune de o componentă TV/PC. Nu ne putem aştepta ca fiecare producător de imprimante să implementeze exact acelaşi protocol (pentru clienţi) în vederea accesării serviciilor de tipărire.4 prezintă şi dispozitivele pe care utilizatorul le aduce în cameră: un laptop. În exemplul referitor la camera de hotel. mai ales. sunt singurele linii de comunicare care pot fi menţinute în momentul deplasării utilizatorilor. aparatul foto digital al utilizatorului descoperă un serviciu de vizualizare imagini. poate expune date care în mod normal ar trebui să fie protejate de un firewall.[Want. datorită următoarelor caracteristici ale tehnologiilor mobile:  Conectivitatea limitată. rulând pe dispozitive portabile. să acceseze servicii pe reţelele unde acestea sunt conectate.   35 . Unele sisteme ţin evidenţa locaţiei fizice a utilizatorilor pe măsură ce aceştia se mişcă – fapt care poate fi considerat un atentat la intimitate . astfel încât pozele stocate pot fi trimise direct la componenta TV/PC. Cum pot însă clienţii să fie conectaţi la serviciile de care au nevoie pentru a îndeplini sarcini utile? Să explorăm această întrebare în contextul unui scenariu: la întoarcerea în hotel. un echipament adus într-o reţea nouă este reconfigurat într-un mod transparent pentru a obţine conectivitate Se integrează uşor cu serviciile locale. hotelul şi clienţii sunt vulnerabili la atacuri din partea fie a altor oaspeţi sau chiar a personalului propriu.  Reţelele spontane ridică şi o serie de probleme arhitecturale. deoarece utilizatorii nu sunt întotdeauna conectaţi pe durata deplasării lor. Hotelul ar putea avea un serviciu de imprimare color şi un serviciu de fax. să tipărească o parte pentru folosire locală şi să trimită acasă o colecţie. 1992]. ei ar putea fi în mod intermitent deconectaţi de la o reţea fără fir atunci când sunt într-un tunel. în acest sens multe dintre probleme sunt generate în scenarii precum cel referitor la situaţia unui client într-un hotel. ce necesită ca reţelele spontane să ceară proceselor client. descoperă automat ce servicii sunt oferite. Astfel. clientul doreşte să vizualizeze unele fotografii pe care le-a luat cu o cameră digitală. o cameră digitală şi un PDA ale cărui capacităţi de emisie în infra-roşu îi permite să funcţioneze ca o telecomandă universală (permiţându-i să activeze de la ambientul luminos până la serviciul muzical). Aceştia pot experimenta o conectivitate scăzută pe măsură ce călătoresc şi în plus extrem de nesigură. conexiunea lor la reţea şi accesul la serviciile reţelei ar trebui să fie posibile fără notificări prealabile şi in absenta diferitelor acţiuni administrative. În final. acesta nu mai poate fi accesat cu aceeaşi adresă Internet. Spre exemplu. Este vorba despre modul de implementare a unei conectări şi integrări convenabile şi. care încearcă conectări într-un mod nesupervizat. Descoperirea serviciilor. Securitatea şi intimitatea sunt superficiale. O altă problemă apare pentru utilizatorii mobili. automate pentru vânzarea unor produse) nu pot fi considerate portabile. prize de reţea. Legăturile fără fir evită nevoia cablării şi inconvenienţele legate de fiabilitatea echipamentelor de conectare – mufe. Dacă un calculator este mutat într-o altă subreţea.

un serviciu de descoperire în hotel include informații ale serviciilor disponibile. În general.  un serviciu de căutare.3. Mai precis. cât şi colectiv). Un model al unui sistem distribuit trebuie să răspundă următoarelor întrebări: .com/quick_ref/servers. această situație putând fi justificată chiar și prin simplul fapt că rețeaua Internet este construită folosind tehnologii client-server. în afara serverelor Web. Astfel.Clienţii se pot adapta. accesat 26 Ianuarie 2009 36 . Deși foarte important. așa cum am descris în subcapitolul 2.asp. Considerând exemplul prezentat anterior.1. Astfel. care acceptă cereri de înregistrări de la servere şi înregistrează detalii despre acestea. în prezent. serverul web nu reprezintă decât o parte a funcționalității adusă de tehnologia client-server. Rezultatul ar trebui să conţină suficiente detalii pentru a da posibilitatea clienţilor să aleagă între servicii similare pe baza atributelor lor şi să facă conexiunile către unul sau mai multe dintre acestea.1. serverele pot fi folosite pentru o gamă largă de aplicații organizaționale. vizând proiectarea. cu siguranță cea mai folosită arhitectură sistemică. conceptul de server a fost din ce în ce mai mult asociat cu ideea de ”server web”. Clienții au nevoie de mijloace adecvate pentru a identifica serviciile care sunt disponibile în reţea (unde sunt conectați) şi să le investigheze proprietăţile. modele de imagini care sunt acceptate. care acceptă înregistrări referitoare la serviciile disponibile şi caută in baza de date pentru servicii înregistrate care se potrivesc cererii făcute. Scopul unui serviciu de descoperire este să accepte şi să stocheze detalii ale serviciilor care sunt disponibile pe reţea şi să răspundă interogărilor clienţilor despre ele. Datorită utilizării acestei arhitecturi în mediul Internet. cu detalii precum numărul camerei în care este localizat display-ul sau imprimanta. să facă explicite toate presupunerile relevante despre sistemul modelat. care au scop creşterea performanţei. Toate modelele se bazează pe un set de cerinţe. un astfel de serviciu oferă două interfeţe:  un serviciu de înregistrare. Camera digitală a clientului interoghează serviciul de descoperire pentru identificarea posibilelor servicii de vizualizare şi tipărire. procesează lista rezultată atât din punctul de vedere al compatibilităţii cu propriul model şi format. fiabilităţii şi a securităţii resurselor partajate. Observăm că toate modelele de sisteme prezentate partajează o serie de proprietăţi fundamentale. o multitudine de alte tipuri de servere 6. precum: 6 http://www.care sunt principalele entităţi în sistem? – cum interacţionează acestea? – care sunt caracteristicile care influenţează comportamentul lor (atât individual. pe de o parte. un model conţine doar componentele esenţiale pe care trebuie să le luăm în considerare pentru a înţelege aspectele de comportament ale sistemului. calitatea (rezoluţia) echipamentului. de tipărire şi vizualizare. capacităţi în ceea ce priveşte gama de culori. Fiecare dintre ele sunt alcătuite din procese care comunică între ele prin transmiterea de mesaje printr-o reţea de calculatoare. putem afirma că scopul unui model este. arhitectura client-server reprezintă.1 Arhitectura client-server și managementul cunoştinţelor economice După cum precizam anterior.3. 2. o organizație poate folosi. sau electronic către o altă destinaţie sau chiar la fax. respectiv imposibil. serviciilor disponibile: camera digitală a clientului poate trimite imaginile spre a fi vizualizate local. în general. pentru ca ulterior să ofere un meniu cu echipamente disponibile.webopedia. Practic. iar pe de altă parte să realizeze generalizări privind ceea ce este posibil. pe baza presupunerilor despre sistem.

1999] clasifică tehnologia informaţională de susţinere a unui KMS. Știri.wikipedia. De aplicație. bulletin board) Internalizare: bază de date cu lecţii învăţate.32. liste de discuţii. păstrarea unui istoric al proceselor. Revenind la aplicabilitatea arhitecturii client-server în managementul cunoștințelor economice.. Telnet. descrise în tabelul 1.19 – vezi tabel 2. sisteme de gestiune a fluxurilor (Workflow systems). poate lua în considerare utilizarea unui număr cât mai mare de servere.36. ontologii. 1998] foloseşte pentru clasificare procesele de transfer ale cunoştinţelor. Practic. provenind de la angajaţii organizaţiei 7 8 37 . concomitent cu faptul că trebuie să țină cont de necesitățile organizaționale. putem identifica posibilele servere ce pot fi folosite pentru susținerea tehnologiilor. pentru a delimita și mai mult modul în care putem folosi tehnologiile client-server în programele de management al cunoștințelor. fără utilizarea mai multor categorii de servere.19. asistate de calculator (Computer Based Training) Tranzacţiile şi implicit procesele sunt iniţiate de componenta centrală.1. [Warschat et al. sisteme de suport a deciziei de grup. Poștă electronică. material hypermedia pentru sisteme CBT 7. descrise de Nonaka.2. Comunicare în timp real. proiectarea unui SMC. tehnologii de tip „push” 8) Combinare: sisteme de gestiune a documentelor. tehnologii agent. respectiv în tabelul 1. informaţie. 1994]     Descriere tehnologie Sisteme bazate pe depozite de date Sisteme pentru gestiunea documentelor Sisteme de publicare pe Web Sisteme CMS (Content Management Systems) Sisteme informaţionale bazate pe cunoştinţe Socializare: email. În plus.1 și 1.1.2.5. publicare a informaţiei Componente pentru memoria de grup şi memoria organizaţională: sistem „Answer garden” 9 Instrumente pentru comunicare neformală Instrumente pentru dezvoltarea structurilor de cunoştinţe Sisteme de gestiune a documentelor Platforme – Lotus Notes Tip server Baze de date Web Fișiere Poștă electronică IRC Web Baze de date Workflow Poștă electronică Baze de date Web Fișiere Audio-Video IRC CBT: Sisteme de pregătire. faptul că proiectarea unui sistem pentru managementul cunoștințelor poate lua în considerare toate aceste tipuri de servere. „data-mining”) Externalizare: reţele semantice. conferinţe multimedia. utilizarea mai multor tipuri de servere conduce la realizarea unei structuri mult mai clar definite a SMC-urilor. este aproape imposibil de construit un SMC utilizabil.3 și concretizat în figurile 1.3: Tipuri de server aplicabile tehnologiilor specifice MC Autor Warschat et al. folosind noţiunile de date. http://en. Transfer fișiere. În continuare. deoarece astfel poate oferi o funcționalitate extinsă.5. putem afirma. depozite de date. ușurând astfel procesele ulterioare de extindere sau mentenanță. 1.        Audio-video.org/wiki/Push_technology 9 Sistem „Answer Garden”: bază de date conţinând întrebări şi răspunsuri. bazându-ne pe studiul realizat în capitolele 1. depozite de date. De asemenea. Groupware.3: Tabel 2.      Ackerman [Ackerman. sisteme de căutare şi filtrare Stocare şi extragere date – sisteme de gestiune a bazelor de date Partajare. cunoştinţe        Apostolou [Apostolou.

software care să definească spaţii comune de lucru. Data Mining. metode de extragere Sisteme de gestiune a documentelor Instrumente pentru managementul informaţiei Instrumente pentru căutare şi indexare Instrumente pentru comunicare şi colaborare Sisteme expert Sisteme pentru gestiunea bunurilor intelectuale Gestiunea documentelor Acces universal. suport pentru acces. on-line la documente şi baze de date Conectivitate: extinderea simplei comunicări. Comunicare electronică (sincronă şi asincronă). muncă şi învăţare într-un mediu cooperativ. organizează şi oferă acces la informaţia dintr-un director) Extragere de informaţie – metode de căutare. limbaje de căutare.  Borghoff [Borghoff. structurare şi publicare Comunităţi de angajati orientaţi spre cunoaştere („knowledge workers”) – captura experienţei. utilizare. 1998] clasifică tehnologiile informaţionale pornind de la studiul realizat de XEROX în 1991   Depozite de cunoştinţe şi biblioteci (documente) – căutare. captura contextului. ca fiind o platformă IT. Tehnologii Web. depozite de documente eterogene. în funcţie de competenţe. discuţii electronice Sisteme expert Tehnologii de tip „pattern .recognition”: text mining. pe baza unor „hărţi de cunoştinţe” (knowledge maps) Cartarea cunoştinţelor – instrumente de cartare a comunităţilor de practică. Gestiune electronică a sarcinilor. conferinţe. comunicarea şi depozitarea cunoştinţelor            Fișiere CMS Directoare Web Comunicare Poștă electronică Fișiere Baze de date Directoare Știri Comunicare IRC Multimedia Allee [Allee. bază de cunoştinţe SMC interactiv – învăţarea distribuită. 2000] identifică zece tehnologii cheie pentru utilizarea într-un SMC. taxonomii. cartarea competenţelor angajaţilor SMC integrativ – publicare electronică. diseminarea. gestiunea informaţiilor referitoare la echipă Vizualizare şi agregare – cartarea cunoştinţelor. susţinut de calculator Gestiunea conţinutului – gestiunea documentelor. Software pentru căutare şi extragere cunoştinţe. sinteza. folosind tehnologii informaţionale: mesagerie. gestiune. 2001] clasifică sistemele pentru obţinerea. Gestiunea documentelor. 1999] distinge sisteme care susţin utilizarea cunoştinţelor explicate şi sisteme adresate colaborării între experţi                Comunicare Multimedia Web Directoare Web Poștă electronică Baze de date Colaborare Fișiere IRC Groupware Meso [Meso. gestiunea informaţiilor despre angajaţi. care susţin funcţiile de: creare. portaluri de cunoştinţe. integrare. Agenţi inteligenţi. cartarea cunoştinţelor referitoare la concepte specifice domeniului. Conferinţe video şi instrumente de vizualizare. forumuri Colaborare asistată de calculator. simularea proceselor de lucru. Colaborare – tehnologii pentru: managementul fluxurilor (workflow management). Instrumente pentru asistarea deciziei de grup (echipă). utilizarea serviciilor de directoare (sisteme care stochează. data mining. 1997] identifică tehnologii obligatorii pentru organizaţiile bazate pe cunoaştere 38 . care integrează patru zone funcţionale Groupware Poștă electronică Directoare Web Știri  Jackson [Jackson. identificarea cunoştinţelor în baze de date Groupware IRC Comunicare Multimedia Poștă electronică Web CMS Fișiere Directoare Zack [Zack. căutare şi stocare a cunoştinţelor Seifried [Seifried. Fluxul de cunoştinţe: software care să permită distribuirea documentelor către angajaţi. 2000] defineşte un SMC.

denumită „arhitectura unui portal de cunoștințe”. ca parte integrantă a arhitecturii sistemice. Data-mining. Colaborare. depozite de date şi OLAP. după cum urmează:        Web. considerăm că putem concluziona faptul că dezvoltarea unui sistem distribuit pentru managementul cunoștințelor va avea în componență. implementat de SMC. mulțimea serverelor dintr-o organizație. 10 înțelegem prin domeniu de servere. o serie de de servere. cel puțin un domeniu 10 de servere. pe baza elementelor prezentate. care sunt definite atât prin modelul obiectual al cunoașterii. cât și prin serviciile pe care le oferă. 2000] clasifică instrumentele software relevante pentru managementul cunoştinţelor          Tkach identifică cinci zone strategice specifice strategiilor MC. Astfel. Grapevine) Instrumente MC real time (sisteme CBR) Instrumente de analiză pe termen lung (reţele neuronale) Motoare de căutare Agenţi inteligenţi Sisteme „Groupware” Instrumente pentru „data-mining” şi analiză de date „Business intelligence” – analiza bazelor de date. instrumente pentru identificarea modului de realizare a celei mai bune expertize în organizaţie Web Poștă electronică Groupware Proxy Baze de date Directoare Baze de date Fișere Web BizTalk  Groupware Proxy Comunicare Asocierile între tehnologiile aplicabile managementului cunoștințelor și diferitele tipuri de servere. Fișiere Analiză multidimensională. Baze de date. aproape în mod obligatoriu.36. „paginii aurii”. am reprezentat. Directoare.3. utilizarea tehnologiilor distribuite Descoperirea şi cartarea cunoştinţelor – tehnici de „textmining”. care deservesc o funcție a unui sistem informațional 39 . reprezintă o variantă de utilizare a tehnologiilor client-server în contextul MC. tehnici pentru reprezentarea contextualizată a surselor de cunoştinţe (oameni şi informaţie). analiza proceselor de luare a deciziei. folosind data mining. Elementul central îl reprezintă cunoaşterea explicită Colaborare – Modelare realizată de experţi.   Astleitner [Astleitner. Tipurile acestor servere sunt. instrumente pentru clasificarea şi vizualizarea documentelor Expertiză – instrumente pentru analiza reţelelor organizaţionale. prezentate în tabelul 2. În această reprezentare grafică. Un alt exemplu concludent referitor la strânsa legătura dintre arhitectura client-server și managementul cunoștințelor îl regăsim în figura 1. Elementul central îl reprezintă cunoaşterea tacită Transfer de cunoştinţe – identificarea şi dezvoltarea comunităţilor/echipelor. pentru care există deja implementate instrumente şi sisteme Instrumente pentru extragerea informaţiei Baze de date Instrumente generale pentru MC (Lotus Notes – produs IBM.

Buya [Buya.2. adaptabile schimbărilor de stare a resurselor. software de tip „broker resurse”. surse de date. 2000] Arhitectura prezentată în figura 2. Spyros [Spyros. 2000] și extinzând-o cu elemente vizând integrarea pe piața serviciilor grid. Considerăm că. din punctul de vedere al dezvoltării aplicaţiilor. sisteme de stocare. 2000]. Pornind de la arhitectura propusă de Baker [Baker. 40 . prezentându-le sub forma unei resurse unitare. 2000] subliniază faptul că interacţiunile dintre aceste aplicaţii trebuie să fie sigure şi. mai ales.5 înglobează o gamă largă de tehnologii software. respectiv aplicaţii proiectate pentru exploatarea capacităţilor Grid-ului.5: Arhitectură grid economic Adaptare: Baker [Baker. 1999]. 2000] şi Spyros [Spyros. grid-ul reprezintă o platformă de calcul pentru rezolvarea problemelor complexe. care necesită o mulţime vastă de resurse. deoarece resursele sunt: distribuite geografic. Arhitectura „Grid” unifică o mare varietate de resurse computaţionale.3. instrumente ştiinţifice.2 Arhitectura Grid Conform Foster [Foster. eterogene sau deţinute de companii având politici proprii. mediul Grid reprezintă o provocare complexă.5 o posibilă arhitectură a unui grid economic: Figura 2. precum: medii locale de operare. baze de date. propunem în figura 2.

astfel încât trebuie să identificăm moduri de a rula aplicaţiile la un cost cât mai scăzut. dar şi modele. studiu în care au fost implicaţi 177 de manageri. prezintă valoare economică.în care ambele au propriile strategii.. Componenta GRB descoperă resursele folosind servicii speciale de informare 12. care să susţină şi să promoveze partajarea resurselor „grid”. identifică aplicaţiile şi datele necesare procesării şi transmite utilizatorului rezultatele finale. în timp ce furnizorii de servicii vor urmări obţinerea unor rezultate financiare cât mai bune. calculele pot migra între procesoare. manager Credit Agricole. în vederea reducerii costurilor. care ascunde complexitatea managementului resurselor. realizează selecţia resurselor. Barrington. Oracle Corporation. „Pentru managementul riscului avem nevoie de putere de calcul. în Japonia.furnizorii de resurse 13. respectiv politici sustenabile. la nivel departamental. în care beneficiul principal îl reprezintă capacitatea de a efectua mai rapid calcule complexe. conform căreia. Din interviurile realizate în cadrul studiului EIU prezentăm o serie de idei asupra importanţei arhitecturii grid:   „În prezent există o presiune mare asupra bugetelor IT. Unele beneficii cântăresc mai greu în anumite regiuni şi industrii. a reieşit faptul că principalele motive sunt: dorinţa de îmbunătăţire continuă a procedurilor şi practicilor organizaţionale. multe companii abordează tehnologia Grid. respectiv consumatorii de resurse 14. Întrebarea care se naşte este ce anume generează creşterea interesului organizaţional pentru tehnologia Grid? În urma unui studiu realizat de EIU 15 în MartieAprilie 2005. Am fi putut cumpăra un calculator foarte puternic sau folosi în continuare PC-urile existente. Utilizarea gridului în mediul economic implică interacţiuni între două componente . Un alt exemplu este cazul industriei informaţionale. a unei puteri sporite de prelucrare. negociază costuri cu agenţii resurselor.GIS definiţi în literatura de specialitate sub acronimul GSP – Grid Service Providers 14 definiţi în literatura de specialitate sub acronimul GRP – Grid Resource Broker 15 Economist Intelligence Unit 41 . 2000] subliniază faptul că arhitectura Grid poate fi aplicată cu succes în mediul economic.Utilizatorii unui grid interacţionează cu o componentă GRB 11. Spre exemplu. „Utilizarea ciclilor CPU neutilizaţi oferă un beneficiu organizaţiei. Lesage. într-un interval de timp dat. Robert Shimp. Prin definirea unui grid în vederea calculării riscurilor am obţinut mai multă putere de calcul şi rezultate rapide” – Dr. Cercetarea actuală şi investiţiile în arhitectura grid sunt motivate de ipoteza. Consumatorii de resurse vor adopta strategia rezolvării problemelor la un cost cât mai scăzut. Rulând într-un grid. Novartis. „Gridul oferă flexibilitate afacerii” – Dr.   11 12 13 Grid Resource Broker Grid Information Services . Un program scris pentru un server dedicat poate monopoliza serverul până când acesta finalizează calculul. Peter Oellers. Astfel. accesul coordonat la o mulţime diversă de resurse. în contextul paradigmei grid există nevoia unor mecanisme care să permită accesul controlat la aceste resurse. În marea parte a timpului aceste PC-uri nu sunt implicate în nici un calcul. respectiv scăderea costurilor.Consider că principala forţă din spatele gridului o reprezintă costurile” – Mr. integrarea uşoară. distribuite geografic. Buya [Buya. în funcţie de disponibilitatea acestora” – Dr. Landesbank Baden – Wurttemberg. cum ar fi serviciile financiare..

Rezultatele studiului. NS – Nesemnificativ. NB – nu este considerat a fi un blocaj 42 . există încă neîncredere în ceea ce privește adoptarea lor 16 17 adaptare după: From Grid to Great: Grid Computing’s corporate prospects. definesc poziţia pe piaţă a arhitecturilor grid: Tabel 2. în următorii 5 ani Răspuns Masiv Semnificativ Mediu Mic Fără impact Procent 4 33 30 26 7 Răspunsurile la această întrebare reflectă o oarecare neîncredere a mediul de afaceri în tehnologiile grid Care sunt cele mai semnificative blocaje în ceea ce priveşte folosirea comercială a arhitecturilor „grid” Înţelegerea gridului de către piaţă Probleme de securitate Beneficii financiare neclare Competenţele IT organizaţionale Lipsa standardelor deschis Incapacitatea de a convinge managementul Îngrijorare privind supraestimarea gridului Tehnologii imature Costul implementării Răspuns FS 17% 43 38 28 28 23 22 21 21 20 S% 50 38 51 46 51 44 52 47 54 NS% 5 20 18 21 25 27 22 28 23 NB% 2 4 3 5 1 7 5 4 2 Problema majoră a tehnologiilor grid este reprezentată de gradul scăzut al înțelegerii modului în care ele pot contribui la oferirea unor avantaje clare și măsurabile Gradul de implementare în organizaţii a tehnologiei „grid” Deși tehnologiile grid promit avantaje semnificative. prezentate în tabelul 2. S – Semnificativ.4: Studiu referitor la impactul tehnologiilor grid în mediul economic 16 Aspect Rezultate Comentarii O mare parte a respondenților consideră tehnologiile grid ca fiind adecvate utilizării în sistemele pentru managementul cunoștințelor Domenii în care arhitectura „grid” are cel mai mare impact Răspuns Stocarea datelor Managementul cunoştinţelor CRM Aplicaţii ciclice Outsourcing Dezvoltare de produs Procent 51 46 38 27 27 26 Cât de mare va fi impactul calculului de tip „grid”. 2008 FS – Foarte semnificativ. Economist Intelligence Unit. White Paper.4.

luând în considerare segmentul țintă al tehnologiilor grid. în principal. important. Este necesar ca piața să ofere soluții grid clar definite. dar performante Presiunea pieţei Accelerarea proceselor de dezvoltare a produselor Creşterea cererii clienţilor Integrarea mai multor companii în reţeaua organizaţională Creşterea cunoaşterii ştiinţifice asupra tehnologiei grid Învechirea calculatoarelor mainframe C 18% 24 23 23 20 19 16 15 14 I% 40 55 48 40 46 46 35 46 M% 30 16 25 32 30 26 43 32 N% 5 6 4 8 5 12 7 8 Dezvoltarea tehnologiei grid se realizează. în sensul în care concomitent asistăm la o creștere a utilizării diferitelor tipuri de servicii software 18 crescut. nesemnificativ 43 . ca un răspuns la presiunea generată de necesitatea unei competitivități ridicate Principalele implicaţii ale tehnologiei „grid” pentru strategia IT Va creşte nevoia adoptării şi utilizării serviciilor Web Va exista nevoia bugetelor alocate tehnologiei informaţiei Puterea de calcul va fi distribuită contra unei taxe Organizaţiile vor reduce cheltuielile hardware Organizaţiile vor renunţa la calculatoarele mainframe Departamentele IT vor fi micşorate „Supercalculatoarele” vor fi înlocuite de calculul „grid” Declin în vânzarea serverelor Răspuns Procent 66 60 49 47 34 29 28 21 Dezvoltarea tehnologiilor grid poate avea efecte laterale. faptul că această tehnologie nu este momentan la maturitate Atitutidea organizaţională faţă de tehnologia „grid” A fost adoptată din clipa apariţiei În prezent se lucrează la implementarea ei Este în faza de evaluare Este puţin probabilă implementarea ei în viitorul apropiat S-a decis nefolosirea ei Răspuns Procent 6 8 37 44 6 Cea mai mare parte a managerilor se află într-o fază de evaluare sau de reticență. mediu. Răspuns Cunoaşterea tehnologiei „grid” Excelent Bine Mediu Acceptabil Slab Procent 0 12 27 19 42 0 procente cunoaștere excelentă a gridului reflectă. încă odată. funcționale Forţe care conduc dezvoltarea tehnologiei „grid” Răspuns Presiune managerială Presiunea de a găsi alternative hardware ieftine.Gradul de satisfacţie Foarte satisfăcut Satisfăcut Nesatisfăcut Foarte nesatisfăcut Răspuns Procent 11 84 5 0 Credem că procentul de persoane foarte satisfăcute ar trebui să fie mai mare.

fiecare portal Grid oferă acces la o mulțime bine definită de servicii ale gridului. Conform lui Foster [Foster.. Practic.6: Arhitectura portalurilor grid din prima generație 19 20 http://www.6: Figura 2. reprezentați de savanți. folosesc Grid-ul pentru rezolvarea unor probleme specifice. Majoritatea portalurilor grid utilizate în prezent fac parte din prima categorie de portaluri grid. pentru managementul cunoștințelor economice. ingineri. deoarece ele se vor adresa unui număr mare de persoane.org/ http://www. Studiul realizat în continuare prezintă trei generații de portaluri grid. prin intermediul portalurilor Grid. utilizarea gridului va depinde de înțelegerea funcționării portalului. folosind pentru aceasta instrumente precum Globus 19. Unicore 20 sau Condor 21.wisc.globus. economiști. Utilizatorii finali. portalurile au început să cunoască și ele modificări semnificative. portalurile grid prezintă o foarte mare importanță.cs.unicore. etc. prezentată în figura 2.eu/ 21 http://www.edu/condor/ 44 . portalurile din prima generaţie sunt construite pe baza unei arhitecturi pe 3 niveluri. respectiv utilizatori finali. realizarea lui fiind motivată de importanța acestor tehnologii în contextul în care ele pot determina eficiența angajaților organizației. Dezvoltatorii de sisteme sunt aceia care construiesc soluții Grid. Considerăm că. 1998]. Utilizarea tehnologiilor Grid implică existența a două categorii de utlizatori: dezvoltatori de sisteme. În plus.Principalele beneficii ale tehnologiei „grid” Îmbunătăţirea şanselor de reuşită a afacerii Maximizarea utilizării capacităţii existente de calcul Capacitatea de gestionare a fluctuaţiilor previzionate ale cererii Accelerarea proceselor reprezentând sarcini IT Gestiunea fluctuaţiilor neprevizionate ale cererii Flexibilitatea de a testa rapid noi aplicaţii Altele Răspuns Procent 52 51 48 43 38 27 5 Din cumulul răspunsurilor la această întrebare reise faptul că majoritatea managerilor văd în tehnologiile grid o modalitate de creștere a competitivității afacerii. Deoarece de-a lungul timpului aceste servicii s-au diversificat.

în care un portal grid furnizează utilizatorilor posibilitatea de a-şi gestiona sarcinile. Spre exemplu: lansarea în execuţie a aplicaţiilor prin intermediul unui browser. 1998]. echipamente specializate. 2002] sintetizează faptul că aceste portaluri au în comun următoarele caracteristici:      O arhitectură pe trei niveluri formată din browsere Web. unde prin autentificare este identificat cine este conectat la sistem. care permite utilizatorilor să acceseze resurse multiple. Keahev [Keahev. portalurile grid din prima generaţie sunt implementate cu ajutorul următoarelor tehnologii:        Interfaţa grafică se bazează pe pagini HTML. Serverele web obţin certificate de la un server dedicat. într-un mod sigur şi fiabil. acest lucru putând fi realizat atât secvenţial. Transfer de date. Foster [Foster. Managementul sarcinilor. Managerul de aplicaţii este reprezentat printr-un proces care controlează şi monitorizează execuţia sarcinilor. 1998]. dispozitive de stocare.globus. cât şi paralel. definitorii pentru sarcina care doresc să o execute. combinate cu JavaScript. după efectuarea autentificării. în ceea ce priveşte serviciile oferite. Prima generaţie de portaluri grid s-a bazat pe setul de instrumente Globus. respectiv Globus GSI Foster [Foster. JSP. 1999] menţionează că acest lucru s-a întâmplat.    Din punct de vedere tehnologic. Un portal grid oferă un singur mecanism de tip „sign on”. ce pot acompania sarcinile necesar a fi executate.Ganon [Ganon et al. 2001]. pe care le folosesc pentru a identifica utilizatorul. Conexiunea sigură dintre un web browser şi servere se realizează prin intermediul HTTPS. 2002] punctează următoarele serviciile furnizate de prima generaţie de portaluri grid:  Autentificare şi autorizare. în timp ce prin autorizare sunt stabilite resursele pe care utilizatorul are drepturi să le folosească. monitorizarea stării curente a unei aplicații. Serverul web autorizează managerul de aplicaţii să acţioneze în numele utilizatorului. servere web şi resurse „backend”. Pentru adunarea informaţiilor asupra resurselor back-end. Când utilizatorii finalizează definirea parametrilor. 2001]. Utilizatorii realizează conexiuni sigure cu serverele web. deoarece Globus furnizează un pachet complet şi o modalitate standard de construire a 22 http://www.org/site_map. oprirea sau anularea sarcinilor în execuţie. Servicii de informare: un portal grid utilizează mecanisme de descoperire pentru identificarea resurselor necesare şi disponibile pentru o anumită sarcină. web serverul lansează un manager de aplicaţii. Pentru transmisia sarcinilor este folosit Globus GRAM Czajkowski [Czajkowski. PHP sau ASP. precum: baze de date. calculatoare performante. Un servlet Java sau un Java Bean aflat pe serverul Web primeşte cereri de la utilizatori şi accesează resurse backend.php 45 . este folosit MDS Czajkowski [Czajkowski. Pentru transferul datelor pot fi folosite aplicaţii precum GSIFTP 22 sau Globus GridFTP. Pentru autentificare şi autorizare sunt folosite Myproxy Novotny [Novotny. care permite utilizatorilor să încarce seturi de date.

Scopul acestor instrumente este acela de a facilita crearea portalurilor dfdsfsdfds.5: Instrumente de dezvoltare. sub formă de legături.sistemelor Grid. Instrumentele optime ar trebui să poată ascunde complexitatea gridului faţă de utilizatorii finali. construite pe baza unor tehnologii diferite. precum Nimf-G Nakada [Nakada. deoarece se bazează pe scripturi CGI configurate să folosească un portal de tip GridPort pentru accesul la servicii precum autentificare. Astfel. sintetizate în tabelul 2. parametrizate. care permit utilizatorilor efectuarea unei varietăţi de operaţii. Utilizatorii pot utiliza GridPort în două moduri. utilizatorii finali se găsesc în postura de a folosi scripturi sau diferite forme de API. Prezintă o interoperabilitate scăzută. care. GPDK oferă utilizatorului abilitatea de a accesa serviciile grid sub formă de Java Beans. deoarece scripturile GridPort reprezintă o extindere a comenzilor acestuia.org/ 46 . Aceste scripturi pornesc şi gestionează aplicaţia . precum definirea sarcinilor şi interogarea serviciilor de informaţii.globalgridforum. În plus faţă de soluţia Globus. la randul său. A fost proiectat pentru a facilita dezvoltarea portalurilor Grid prin generarea automată a unei componente „front-end” formată din pagini JSP şi servleturi Java. prin intermediul JSP. fiind rezultatul unui efort colectiv internaţional de cercetare 23. rezultatele fiind adăugate documentelui în mod dinamic. Sunt oferite interfeţe adaptabile. Pierce [Pierce. Prima abordare necesită instalarea Globus. specifice portalurilor grid din prima generație Denumire GridPort Descriere Reprezintă un set de instrumente dezvoltat de San Diego Supercomputer Center şi Universitatea din Texas. Un utilizator poate construi un portal funcţional pe baza paginilor model oferite de GPDK. este dependent de sistemul „back-end”.org/ 25 http://www. structurate pe trei niveluri. definire sarcini Reprezintă un set de instrumente Java care furnizează componente pentru accesarea diferitelor servicii Grid.cca-forum. care conţine pagini de text şi grafică. transfer de fişiere. respectiv Common Component Architecture 25 GPDK (Grid Portal Development Kit) Ninf Portal XCAT Science Portal Deşi prima generaţie de portaluri Grid poate susţine dezvoltatorii de sisteme Grid în construirea rapidă de portaluri. Adesea. XCAT-SP se bazează pe conceptul de „document activ”. este dificilă integrarea serviciilor grid. Acest tip arhitectural conduce la următoarea problemă: interfeţele utilizator sunt dependente de nivelul de mijloc al gridului. într-un portal din prima generaţie. este reprezentat de slaba interoperabilitate a acestora. care nu foloseşte un web-server centralizat aflat pe o maşină „remote”. respectiv pagini de scripturi executabile.jython. Al doilea mod de utilizare nu necesită instalarea Globus. ce descriu o anumită aplicaţie. 1999] pentru a interacţiona cu serviciile „back-end”. ceea ce reprezintă o situaţie nedorită. Reprezintă o soluţie pentru dezvoltarea portalurilor Grid. identificăm şi alte instrumente de dezvoltare. portalurile din prima generaţie sunt definite în principal prin instrumente dedicate dezvoltatorilor. îl reprezintă faptul conform căruia Globus este un sistem opensource. Tehnologia care permite editarea paginilor şi scripturilor este Jpython 24. precum Java CoG Kit. Portalurile de tip Ninf utilizează sisteme GridRPC.5: Tabel 2. aceasta permiţând acces şi la alte seturi de instrumente. Un alt motiv.  23 24 http://www. Astfel.org/ http://www. ea prezintă următoarele limitări:  Sunt orientate spre dezvoltatorii de sisteme. 2002] menţionează faptul că un dezavantaj al arhitecturilor grid.

6: Instrumente folosite pentru dezvoltarea portalurilor grid din a doua generație Denumire Descriere Reprezintă o soluţie de tip portal pentru cei care doresc să creeze. respectiv GridSphere 27 îşi propun să furnizeze un cadru pentru construirea portalurilor grid cu ajutorul portlet-urilor. proiecte ştiinţifice. un portlet va procesa cererile HTTP şi va produce rezultate HTML. portalurile grid din a doua generaţie folosesc componentele denumite „portlet”. asigurând o funcţionalitate extinsă. Spre exemplu. decât o parte a paginii Web finale. A fost construit pe baza soluţiei cunoscută sub numele iPlanet Portal Server. Portalul WebSphere furnizează o multitudine de servicii: o securitate. o gestioneze profile. un portlet reprezintă o „fereastră” în portal. Reprezintă o soluţie centrată pe documente. personalizare. de fapt. o suport pentru dispozitive mobile. oferind posibilitatea accesării şi interacţiunii cu resurse interne şi externe. Sun One furnizează serviciile cele mai importante necesare construirii portalurilor: agregare. Tabelul 2.indiana. 2007]. existent pe un portal server. respectiv legături către baze de date back-end. WebSphere reprezintă un cadru extensibil pentru construirea portalurilor grid. reprezintă portlet-uri. nefiind recomandată acelor situaţii care necesită prelucrări masive de date. Pe de altă parte. De asemenea. procese. o publice. portlet-urile reprezintă module proiectate pentru a rula în interiorul unui container. o publicare conţinut web. însă. integrare.extreme. gestioneze şi să partajeze informaţie între platforme Windows. Portlet-urile reprezintă forme avansate ale servlet-urilor Java.edu/ http://www. o căutare. comportamentul. o colaborare. din perspectiva dezvoltatorului de aplicaţii. o autentificare.6 prezintă principalele instrumente utilizate în dezvoltarea portalurilor grid din a doua generaţie: Tabel 2. utilizatorul având posibilitatea de a accesa o gamă largă de aplicaţii. dar nu oferă suport pentru Portlet API. Furnizează peste 300 portlet-uri.Pentru suplinirea problemelor specifice primei generaţii. respectiv partajeze documente. Aspectul. respectiv resursele fiecărui portal pot fi adaptate în funcţie de cerinţele utilizatorilor. SharePoint reprezintă o soluţie pentru Intranetul organizaţional. Reprezintă o soluţie dedicată pentru sistemele colaborative. Întocmai precum componentele Java Servlet. WebSphere se bazează pe standardul OASIS WSRP. care. Set de instrumente Java pentru construirea portalurilor. prezentare. Furnizează aproximativ 50 de portlet-uri. Rezultatul HTML nu reprezintă. care furnizează acces la un serviciu specific sau la o anumită informaţie. 2008].gridsphere. furnizând suport pentru partjarea şi fluxul acestora. utilizatorii pot să: o personalizeze şi organizeze propria imagine a portalului. oferind un mediu integrat de dezvoltare în vederea construirii portalurilor grid. o personalizare. Poate îngloba componente denumite Web-Parts.org/gridsphere/gridsphere 47 . Principalul dezavantaj este reprezentat de dificultatea implementării şi de limitările în ceea ce priveşte componenta de colaborare Potrivit lui Alex [Alex. Portalul server colectează mai multe portlet-uri. pe baza portlet-urilor. Conform lui Rizzo [Rizzo. Resursele pot fi: aplicaţii. Din perspectiva utilizatorilor. oameni. managementul Microsoft SharePoint Server Plumtree Corporate Portal Viador E-Portal IBM WebSphere Sun One Portal Server 26 27 http://www. precum Xportlet 26.

Astfel. o caracteristică importantă a acestui instrument este faptul că se bazează pe modelul Web Application Repository. Un avantaj al tehnologiei Sun One este reprezentat de faptul că aceasta este deschisă şi extensibilă. Din acest motiv. Utilizatorii pot implementa un portal şi accesa dintr-un browser web sau de pe un dispozitiv mobil. WSDL 28. poate fi folosită o modalitate uşoară de construire a portalurilor. RSS. Pentru extragerea şi afişarea datelor. bazate pe Web Tabel 2. PL/SQL sau prin intermediul serviciilor Web. Modificarea aspectului unui portal JetSpeed necesită atât programare JSP. Perl. De asemenea. În cadrul Sun One. Astfel. ASP.7 Comparaţie între principalele tehnologii grid din a doua generaţie Sun Specificații Sharepoint Plumtree Viador WebSph Jetspeed GridSphere One x x Uşor de folosit x x x x x Personalizare x x x x API Portlet x x x x x x x Portlet-uri existente x x x x x x Scalabil x x x x x Suport multiplatformă x x Open source Oracle x x x x x După cum se observă în tabelul 2. Java Servlets.org/TR/wsdl http://www-106.ibm. Jetspeed realizează conexiuni la date externe. în vederea permiterii folosirii aplicaţiilor portlet externe. Poate rula pe un web server Tomcat şi foloseşte cadrul Cocoon XML pentru procesarea informaţiei XML via XSLT. Scopul GridSphere îl reprezintă dezvoltarea aplicaţiilor portlet. sunt disponibili o mare varietate de portlet-uri provenind de la furnizori externi.din punctul de vedere al cercetării tehnologiilor grid. PDK permite utilizatorilor să dezvolte portlet-uri în orice limbaj Web – Java. care să permită utilizatorilor folosirea tehnologiilor grid.w3.2api/WPS/ 48 . 28 29 http://www. Jetspeed rămâne cea mai folosită tehnologie în comunitatea de cercetare.com/developerworks/websphere/zones/portal/portlet/4. IBM WebSphere reprezintă cel mai bun instrument pentru dezvoltarea portalurilor din a doua generaţie. în ceea ce priveşte construirea portalurilor care folosesc portlet-uri. poate fi agregat conţinut de diferite tipuri – XML. XML.7.Jetspeed Gridsphere Oracle Portal identităţii – utilizatori & politici de securitate. Gridsphere include un set de portlet-uri preconstruite şi serviciile necesare construirii unui portal. din punctul de vedere al utilizării şi funcţionalităţii. în vederea extinderii diferitelor servicii din portal. Oracle Portal Development Kit (PDK) reprezintă un cadru care oferă posibilitatea integrării portlet-urilor în Oracle 9i sau Oracle 10g. bazată pe „wizards” şi tehnici de tipul „point and click”. API-urile Java pot fi accesate. Un dezavantaj al acestuia îl reprezintă faptul că nu este open source. provenind de la Apache Software Foundation. PDK furnizează integrare pentru trei tipuri de portleturi: preconstruite. Jetspeed reprezintă sursa pentru API Portlet. cât şi XSLT. JSP. Acest proiect se referă la construirea portalurilor cu ajutorul portleturilor. Reprezintă un proiect open source. Conform specificațiilor GridSphere 29. bazate pe baze de date. HTML. grupurile de cercetători din comunitatea „grid” nu pot utiliza aceasta tehnologie pentru îmbunătăţirea şi extinderea ei. Reprezintă o arhitectură pentru susţinerea dezvoltării portlet-urilor reutilizabile şi a serviciilor portlet.

serviciile Web pot fi publicate. un portlet va încapsula unul dintre serviciile oferite şi va avea o semantică anume.Dacă a doua generaţie de portaluri grid era orientată spre utilizarea componentelor de tip portlet. respectiv conectate la aplicaţii interne. Teoretic.ac. a treia generaţie de portaluri grid va implica folosirea „grid-urilor semantice”. putând fi specializate în funcţie de specificul aplicaţiilor. în special. Serviciile oferite se referă la descoperirea şi alocarea resurselor. Nivelul cunoaşterii se află deasupra nivelului informaţional şi este folosit adesea pentru identificarea unor modele în structurile de date existente.doc.uk/new/index. implicit. 30 31 32 http://www. CoAktinG 33. fiind folosite pentru aceasta cele mai potrivite şi fiabile resurse. Scopul principal al acestui nivel este de a descoperi cunoştinţe într-un volum mare de date folosind tehnici de data-mining. un set de date iniţiale. din punct de vedere al orientării spre servicii. 2003].ic. Serviciile oferite pot varia. pentru obţinerea unei soluţii la o problemă. Conform W3C 30. cât şi de corporaţii. Potrivit lui Roure [Roure.php 49 . Geodise 32. gestiunea metadatelor. în funcţie de tipul aplicaţiilor ce sunt implicate. referitoare la gridul semantic. amintim: myGrid 31. ele fiind în strânsă corelare cu un domeniu şi bazate pe cunoştinţe.uk/ http://www. înţelegeri semantice. replicare şi transfer. o hypermedia: serviciile pot îngloba algoritmi pentru analiza conţinutului multimedia. Nivelul informaţional este construit pe baza serviciilor oferite de nivelul de date. pe cele semantice. toleranţa la erori. Conform aceluiaşi autor.geodise.w3. Serviciile oferite prin această categorie de portaluri sunt mai complexe decât cele din a doua generaţie. Serviciile specifice acestui nivel pot fi oferite atât de furnizori individuali. Nivelul de date este construit pe baza serviciilor oferite prin nivelul computaţional. utilizatorii vor trebui doar să descrie problemă şi să refere. gridul semantic poate fi divizat pe patru nivele:     Nivelul computaţional are drept scop integrarea unui număr mare de resurse de procesare. portalurile grid din a treia generaţie vor fi centrate pe serviciile care pot fi oferite şi. 2002] subliniază faptul că portalurile din a treia generaţie trebuie să poată furniza utilizatorului posibilitatea de identificare a celor mai potrivite portlet-uri – denumite candidate – pe baza compatibilităţii semantice cu sarcinile de îndeplinit.org/coakting/ 34 http://ex. monitorizarea resurselor. autentificarea utilizatorilor. Dintre proiectele importante de cercetare. În prezent. descoperite. În cadrul gridului semantic. Spre exemplu: o calcule ştiinţifice: serviciile pot include rezolvarea unor probleme precum previziuni meteo sau dinamici moleculare. cercetarea grid-ului semantic este direcţionată spre optimizarea nivelului computaţional şi de date. permiţând accesul la surse eterogene de informaţie. un utilizator va putea interacţiona cu un portal în mod similar interacţiunii cu o altă persoană. promovând astfel orientarea spre servicii şi folosirea tehnologiilor specifice serviciilor Web.org.org/2002/ws/ http://www.org/ 33 http://www.aktors. Serviciile furnizate de acest nivel se referă la stocarea datelor. o calcul comercial: serviciile pot fi reprezentate prin rutine statistice sau datamining. Un serviciu specific gridului semantic va avea. Acest nivel furnizează: o accesul la procese de calcul intensiv: o posibilitatea de analiză a unui volum mare de date – de ordinul PetaBytes. respectiv Discovery Net 34. eventual. Amin [Amin.mygrid. În această arhitectură.

care sunt accesibile doar de către membrii organizaţiei. Cu toate acestea. care vor putea fi agregate în nenumărate moduri. Oferă un mediu distribuit. 2002] tehnologiile grid evoluează către arhitecturi OGSA 35. gestiunea. beneficiind de software freeware. 1998] afirma despre Intranet-uri că reprezintă soluţia pentru multe probleme organizaţionale.  Arhitecturile grid reprezintă un posibil răspuns pentru aceste limitări. pe care o face disponibilă motoarelor de căutare. 2001] aduce în discuţie conceptul de „grid al cunoaşterii”. ele pun bazele fundaţiei pentru crearea cunoaşterii. poate fi uşor accesat. sunt puse bariere unei cunoaşteri potenţiale.1 Arhitectura grid şi managementul cunoştinţelor economice Hendler [Hendler. un rol important în procesele de comunicare şi partajare a informaţiei. oamenilor potriviţi. Anterior. durabil. Impactul negativ va proveni chiar din faptul că intranetul permite doar comunicarea şi colaborarea utilizatorilor interni. Deşi nu reprezintă întotdeauna o soluţie. sub forma unui mecanism care poate sintetiza cunoaştere dintr-un volum mare de date. 2004] menţionează faptul că Internetul şi World Wide Web-ul. Un astfel de cadru permite organizaţiei o partajare uşoară a informaţiei care nu trebuie să fie cunoscută de concurenţă. 2003] identifică principalele limitări ale aceastei abordări. care permite oamenilor şi aplicaţiilor să obţină. Lipsa unui limbaj înţeles şi de maşină. În acest fel. Scott [Scott. Paginile web nu pot reflecta semantici înţelese de maşină. atunci când organizaţiile îşi definesc şi construiesc Intranet-ul. în sensul că orice obiect. în ceea ce priveşte managementul cunoştinţelor. care nu va putea ajunge în organizaţie. Se observă din studiile realizate că. și anume:  Dependenţa organizaţională. odată cu dezvoltarea organizaţiei va avea un impact negativ asupra managementului cunoştinţelor. managementul cunoştinţelor necesitând furnizarea informaţiei potrivite. cât şi dezvoltatorii pot comunica.3. coordonarea şi controlarea resurselor distribuite de calcul. respectiv caracteristicile intrinseci ale Internet/Intranet-ului aduc cu sine dificultăţi în obţinerea comunicării optime [Kleinberg. creşterea exponenţială a paginilor Web. un grid va putea furniza organizaţiilor o mulţime extensibilă de servicii. 2003] şi Liqun [Liqun. fiind chiar protejate de exterior prin intermediul echipamentelor „firewall”. care să susţină elemente specifice managementului cunoştinţelor. provenind din faptul că majoritatea companiilor au propriile intraneturi. gridul cunoaşterii reprezintă un mediu inteligent. Hendler [Hendler. la timpul potrivit.2. Pe baza arhitecturii Internetului şi folosind aceleaşi tehnologii. ele pot defini arhitecturi „mature”. Conform Ganmei [Ganmei. însă. 2004]. ca surse de informaţie inter-disciplinară. prin urmare făcând imposibilă susţinerea unor servicii inteligente. să publice sau să partajeze resurse de cunoaştere explicită. Cu alte cuvinte. atât pentru servere. colabora şi transfera informaţie într-un mod transparent. Intranet-ul organizaţional joacă. mediul Intranet poate fi construit pe standarde publice. Prin urmare. cât şi pentru clienţi. 2003] şi Zhihong [Zhihong. Berman [Berman. adesea necontrolată. de asemenea. 35 Open Grid Services Architecture 50 . Conform Lili [Lili. construit pe baza tehnologiilor Internet. prin partajarea. fapt care permite distribuţia uşoară a informaţiei Turoff [2003] . reprezintă o etapă importantă în partajarea informaţiei. deşi tehnologiile grid nu au atins punctul critic de impact pe piaţă. situat oriunde în mediul web. printre care:    Atât utilizatorii finali.2. 2000].

7: Componentă Grid pentru managementul cunoștințelor Adaptare după Zhuge [Zhuge. Conform lui Goble [Goble. trebuie să trateze atât sursele distribuite conţinând vaste mulţimi de date împreună cu nodurile computaţionale asociate lor. 2002]. am considerat oportună introducerea unei componente arhitecturale suplimentare. căutarea. propunem în figura 2. este colaborativ şi distribuit.Gridul cunoaşterii va furniza servicii la cerere pentru susţinerea colaborării . În prezent. În plus faţă de modelul original. respectiv un modul reprezentând mecanisme de tip „Knowledge Discovery”. Algoritmii DDM 37. Adaptând modelul prezentat de ICT Beijing 36. 2000] subliniază că în acest context au fost propuşi numeroși algoritmi pentru procesele distribuite de tip „data-mining”. interogarea. cât şi comunităţile distribuite de utilizatori. considerăm că utilizarea arhitecturii Grid în managementul cunoştinţelor economice are drept scop principal descoperirea cunoştinţelor.7 o posibilă arhitectura generală a unei componente pentru sistemul managementului cunoştinţelor. 2004] descrie arhitectura şi caracteristicile gridului cunoaşterii. Kargupta [Kargupta. un volum mare de date este colectat în mod continuu din diferite locaţii distribuite. Această modificare este realizată în contextul în care. inovării. Acest nivel furnizează macanismelor grid accesul sigur la date distribuite şi resurse de cunoaştere. având următoarele funcţii: parsarea. subliniind faptul că această tehnologie ar putea însemna crearea unui nou mediu Web distribuit. rezolvării problemelor şi luării deciziilor. 2004] Nivelul pentru stocarea cunoştinţelor corespunde conceptului de baze de cunoştinţe – structuri în care cunoaşterea poate fi stocată şi de unde poate fi extrasă. componentă bazată pe o arhitectură de tip grid: Figura 2. 36 37 Institute of Computing Technology Distributed Data Mining 51 . atunci când sunt folosiţi pentru dezvoltarea instrumentelor şi serviciilor Grid. respectiv extinderea bazelor de cunoştinţe. tehnicile de data-mining reprezentând principala tehnologie capabilă să furnizeze instrumentele pentru susţinerea extragerii cunoştinţelor şi asistării deciziei. procesul de extragere al cunoaşterii prezintă trei caracteristici fundamentale: se bazează pe calcule complexe. Zhuge [Zhuge.

7. WEKA4WS 39. se poate constitui sub forma unui portal. 2007] subliniază faptul că SMC-urile actuale sunt foarte scumpe. Conform Davenport [Davenport. indiferent de eterogeneitatea componentei hardware sau software. În ceea ce priveşte ontologiile. în multe cazuri.surrey. întreţinere şi operare zilnică. Toţi utilizatorii vor putea lucra împreună. precum şi redefinirea poziţiei SMC în cadrul organizaţiei.net/ 52 . având drept funcţii principale. DataMiningGrid 40.0. atât tehnologiile Web 2. instrumentul cel mai folosit în ceea ce priveşte managementul cunoştinţelor îl reprezintă e-mailul.com/ http://www. Astfel. în practică.coregrid. În prezent. de comunicare. această afirmaţie este cu precădere adevărată pentru cazul descoperirii cunoştinţelor folosind arhitecturi Grid. următoarele:   Integrarea aplicaţiilor care interacţionează cu gridul. se bazează pe două componente. nivelul aplicaţie. sistemele pentru managementul cunoştinţelor economice reprezintă.wordpress. Bibikas [Bibikas.ac.Vandierendonck [Vandierendonck.3. În prezent.0. Astfel. superioare nivelului de stocare. O posibilă soluţie o reprezintă folosirea de către angajaţii orientaţi spre cunoaştere a instrumentelor Web 2. 2004]. 2004] prezintă o altă provocare contemporană. specifice diferitelor domenii. 38 39 40 41 http://www. majoritatea cercetătorilor recunosc nevoia unor arhitecturi noi pentru managementul cunoştinţelor. 2005].3 Arhitecturile de tip „cloud” şi managementul cunoștințelor economice Datorită dezvoltării tehnologiilor informaţionale şi. În figura 2.datamininggrid. abordare care reflectă filozofia din practicile de lucru. Pot fi notate o serie de proiecte vizând aceste aspecte. un instrument intens utilizat.computing. respectiv modul în care poate fi realizată actualizarea cunoaşterii descoperită. Conform Palmerini [Palmerini. 2. respectiv aplicaţiilor. existente în multe organizaţii. aducând schimbări în proiectarea şi dezvoltarea sistemelor informaţionale. Mai mult. Se poate presupune că dezvoltarea web-ului semantic va conduce la dezvoltarea multor ontologii. Companiilor li s-ar putea permite în acest fel distribuţia analizei datelor pe mai multe resurse computaţionale. acelaşi autor menţionează faptul că sistemele tipice pentru managementul cunoştinţelor sunt bazate pe fluxuri predeterminate şi transferuri informaţionale rigide. În acest moment. Utilizarea data-mining folosind arhitecturi grid reprezintă o soluţie pentru acele cazuri în care este necesară analiza datelor distribuite geografic şi aflate pe platforme eterogene. Oferirea utilizatorilor.uk/courses/csm23/Papers/The_Design_of_Discovery_Net_Towards_Open_Grid_Services_for. organizate şi structurate în acord cu funcţiile organizaţionale . 2002]. depozite centralizate.org/ www. ele sunt disponibile în prezent pe Internet. AdAM. mai ales. a unei imagini omogenă asupra unor surselor de date eterogene și implementarea mecanismele de control. conform Orlando [Orlando. necesitând resurse semnificative pentru implementare. atunci când bazele de date sunt dinamice şi evolutive. un dezavantaj al acestei abordări este reprezentat de numărul limitat de instrumente construite pentru gestiunea mediilor distribuite şi descoperirea cunoştinţelor. serviciile DDM trebuie să fie adaptive faţă de date şi caracteristicile platformelor. reprezentând interfaţa utilizatorului pentru interogările semantice şi diferitele servicii bazate pe cunoştinţe.pdf http://weka4ws. cât şi calculul de tip „cloud” cunosc o dezvoltare rapidă. fiind capabile să realizeze optimizarea folosirii resurselor. precum Discovery Net 38. consumator de timp şi care poate conduce la o scădere a performanţelor relaţiilor de afaceri. serviciile de cunoaştere. Core-Grid 41.

exploatând structurile neierarhizate Optimizează inteligenţa colaborativă şi recomandă angajaţilor conţinut relevant. construită de angajaţi deschişi colaborării şi cunoaşterii. Dezvoltarea categoriei de persoane liber profesioniste . ci şi adoptarea unor noi practici de afaceri.0 ca fiind o platformă software socială. companiile care oferă un mediu de învăţare colaborativă şi creştere profesională vor avea posibilitatea să atragă şi să păstreze cei mai buni angajaţi. Buytendijk [Buytendijk.0 Căutare semantică Instrumente de colaborare Wikis.O caracteristică a angajaţilor orientaţi spre cunoaştere este faptul că adesea tind să fie mai loiali colegilor din reţelele profesionale. pe o gamă largă de dispozitive . Extensions.3.0 se datorează atât unor factori tehnologici. Authoring.vezi subcapitol 2.0 în dezvoltarea software şi descoperirea noilor modele de afaceri.0. 2008] această categorie software permite colaborarea şi promovează comunitatea.0. independenţi va provoca practicile manageriale tradiţionale. Infotop [Maier. cât şi unor factori sociali. factori care necesită o schimbare a proceselor de afaceri.Apariţia şi dezvoltarea angajaţilor mobili. predefinite. 2003].cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei categorii sunt angajaţii part-time. inclusiv pe poziţii manageriale. care combină instrumente specifice Web 2. Aceşti factori influenţează nu numai utilizarea unor tehnologii specifice. 2007]. că au potenţialul de a transforma Intranetul organizaţiei într-o platformă online distribuită. [Abdullah. 2008].8: Tabel 2.6.în prezent. 2006] descrie Enterprise 2. conducând la următoarele noi concepte de afaceri:   Schimbări demografice . Wikis Sisteme de recomandare RSS McAfee consideră. Prin urmare. Blogs. Podcast. Tags. Signals 53 .0”. ci bazându-se pe colaborare. McAfee [McAfee.0: Organik [Bibikas. comunicare şi viziune managerială. decât companiei în sine. între companii şi partenerii acestora.După conceptualizarea termenului de Web 2. Webblog KMS [Roll. Conform Buytendijk [Buytendijk. Noi roluri manageriale . Au fost definite următoarele 42 Search. Angajaţii pot lucra. 2008] subliniază faptul că dezvoltarea conceptelor Enterprise 2. McAfee [McAfee. în multe situaţii. în absenţa unor fluxuri rigide. 2008].8: Structura cadrului SLATES SLATES Căutare Legături Authoring Etichete Extensii Semnale Furnizează mecanisme pentru căutarea informaţiei Oferă ghidare angajaţilor orientaţi spre cunoaştere în vederea descoperirii cunoaşterii necesare şi asigură prezenţa online a acesteia Permite angajaţilor să-şi partajeze opiniile faţă de o audienţă vastă Reprezintă o alternativă de navigare în depozitele informaţionale. În prezent. Videocast Tagging. 2006] defineşte cadrul SLATES 42. oricând. Prin urmare. există o serie de modele arhitecturale pentru SMC. Blogs. 2004]. Links. de oriunde. Calculul de tip cloud reprezintă o consecinţă majoră a tehnologiilor Web 2. având structura într-o permanentă schimbare. contractorii şi consultanţii. generaţia Internet pătrunde ca forţă de lucru. E-KMS [Woitsch. prezentat în tabelul 2. într-un anume context Notifică angajaţii în momentul apariţiei unui conţinut informaţional relevant Funcţii MC Tehnologii Web 2. referitor la tehnologiile Enterprise 2.  În vederea definirii unei arhitecturi de tip „Enterprise 2. organizaţiile vor trebui să obţină avantajul competitiv nu pe bază de comandă şi control.

Dezvoltarea unei arhitecturi SMC folosind calculul „cloud” poate reprezenta următorul pas către o soluţie MC distribuită. 2009] discută beneficiile calculului într-o arhitectură „cloud”: agilitate. Servicii Web Furnizorii de servicii Web oferă API-uri. Infrastructura ca şi serviciu (IAAS). Cele trei perspective ale calculului „cloud” 46 – pe care le prezentăm în figura 2. „Cunoaşterea din nor” (KC) 44 reprezintă un concept nou formulat de către Cerri [Cerri et al. prin intermediul Internetului. poate fi distribuită sub forma unui serviciu de tip „cloud”. Conform aceluiaşi autor. în care infrastructura de calcul.ar putea permite organizaţiilor să dezvolte noi modele SMC. interoperabilitate. în care modulele software sunt prezentate sub forma unor servicii găzduite şi accesate prin intermediul Internetului. în primul rând trebuie să poată fi realizată o extracţie a unei cunoaşteri semantice. Platforma ca şi serviciu (PAAS). 2009] Denumire Descriere Servicii gestionate Servicii construite pentru a oferi organizaţiei posibilitatea folosirii unui anume software SAAS Furnizorii SAAS rulează o singură aplicaţie într-un „centru de date 43” şi oferă utilizatorilor funcţionalitatea acesteia. prezentate în tabelul 2. integrând noi sisteme. orientată spre utilizator.9: Tabel 2. sau clustere de procesoare PAAS Este oferită companiilor. Adaptare: Kim [Kim. sub forma unui serviciu. Kim [Kim. 2008]. pe care le întâmpină această abordare. în care platformele ce pot fi utilizate pentru rularea aplicaţiilor sunt furnizate de companii terţe. formată din servere. posibilitatea utilizării unor medii complexe pentru dezvoltarea aplicaţiilor. susţinând colaborarea cu alte organizaţii şi facilitând schimburile de cunoştinţe. permiţându-se astfel o posibilă reformulare a poziţiei sistemului informaţional în organizaţie:    Software-ul ca şi serviciu (SAAS). flexibilitate. Această cunoaştere este partajată prin intermediul tehnologiilor componente din arhitectura „cloud”. medii de stocare şi reţele. prin intermediul Internetului resurse de calcul. PaaS – Platform as a Service 54 . 43 44 Data Center Knowledge in the cloud 45 Data in the cloud 46 SaaS – Software as a Service. precum servere virtuale. cele mai importante probleme sunt reprezentate de securitate şi flexibilitatea organizaţională.8 . extinzându-l pe acela de „date din nor 45”. IaaS – Infrastructure as a Service. Pentru a beneficia de avantajele KC. Serviciile pe care calculul „cloud” le include pot fi structurate pe patru componente. scăderea costurilor. prin procese de virtualizare.9 : Elemente specifice calculului „cloud”. pe care programatorii le pot folosi în dezvoltarea aplicaţiilor IAAS Multe companii oferă. din informaţia disponibilă. adaptabilitate. Pe lângă aceste avantaje există şi o serie de probleme.concepte.

0. Acelaşi autor subliniază faptul că există o tendinţă clară de expansiune a norilor externi. aproximativ 100 milioane de persoane scriau în cadrul unor bloguri. care facilitează transferul cunoştinţelor. adoptarea arhitecturilor „cloud” facilitează partajarea cunoaşterii şi integrarea diferitelor platforme. sunt definite două tipuri de nori: interni şi externi. Asistarea proceselor de luare a deciziei. axate pe anumite subiecte. 2009]. schimba structura sau strategia. ea reprezintă doar o colaborare de mari proporții între oameni. însă în viitor ar putea îngloba obiecte virtuale și dispozitive inteligente care colaborează cu oamenii. ce prezintă următoarele funcții principale . omniscientă. în general. Sunt create astfel spaţii de lucru virtuale. această situaţie fiind susţinută de îmbunătăţirea modelului „cloud” şi a măsurilor de securitate. Blogs. precum software-ul social sau Web 2. precum: Mashups. comportându-se precum o entitate inteligentă.8: Diferite perspective ale arhitecturii „cloud” În opinia lui Li [Li. Asigurarea funcțiilor de tip „business inteligence”. Infrastructura „cloud”. care găzduiește blogosfera. apare ca fiind o mare aglomerare socială. Belsis [Belsis. Pentru Kemal [Kemal. au revoluţionat modul în care tehnologia informaţiei poate susţine procese specifice managementului cunoştinţelor economice. 2000] și Franck [Franck.0. Wiki. Această infrastructură. 2002]. 2006].funcții care reprezintă și scopul arhitecturilor de tip „cloud”:    Asistarea rezolvării problemelor.Figura 2. 2005] subliniază faptul că instrumente. 55  . respectiv servicii IT. Un alt beneficiu al calculului „cloud” îl reprezintă faptul că oferă posibilitatea angajaţilor de a integra conţinut provenind din „nori externi sau interni”. în momentul actual. O astfel de organizație poate interacționa cu mediul. unele dintre ele atrăgând un număr semnificativ de cititori. omniprezentă. punând astfel bazele la ceea ce numim „organizație inteligentă”. Potrivit unor estimări prezentate de Russel [Russel. de tip „cloud” poate reprezenta fundamentul unui nou tip de management al cunoștințelor. în anul 2006. aşa cum se observă şi în figura 2. Monitorizarea. organizațiile folosesc infrastructura Internet pentru a efectua majoritatea operațiilor non-fizice. Conform lui Kemal [Kemal. automatizarea. folosind pentru aceasta instrumente Web 2. Kemal susține ipoteza conform căreia apariția inteligenței colective în norul computațional va influența piețele și va redefini abordarea managementului cunoștințelor organizaționale. Aceste bloguri sunt. reglarea anumitor sarcini. furnizând un tip de inteligență ”colectivă”.8. În prezent. 2003]. managementul cunoștințelor organizaționale reprezintă un domeniu fundamentat pe tehnologii informaționale și de comunicare. Pentru aceasta.

care să implice costuri mici și să permită rularea unei miriade de aplicații. EII – Enterprise Information Integration. 47 EAI . respectiv permite actualizarea bazei de cunoștințe.9: Structura standard a aplicațiilor pentru managementul cunoștințelor Așa cum poate fi observat în figura 2.9 47:    Portaluri „front-end”: gestionează interacțiunea cu utilizatorii interni și externi. în această idee. Nivel „back-end”: furnizează conținutul propriu zis al cunoașterii. un SMC este considerat o structură organizațională critică. Astfel. sau la numărul de utilizatori.wikipedia. comunități. autori. SMC-ul va fi reprezentat de o suită de aplicații. http://en. respectiv sistemelor de tip „workflow”.9. Potrivit lui Benbya [Benbya. considerăm că majoritatea aplicațiilor pentru managementul cunoștințelor pot fi reprezentate pe trei niveluri. http://en. o posibilă structură a aplicațiilor de tipul celei din figura 2.Enterprise Application Integration. care poate varia între câteva mii și câteva sute de mii. În prezent aceste fluxuri sunt reprezentate prin tehnologii proprietare. diferite mecanisme permit fluxurile și schimburile de cunoștințe între organizație și parteneri/furnizori. care poate atinge câteva milioane. 2007] indică faptul că deși la momentul actual majoritatea acestor sarcini includ oameni. sistemelor CMS. În prezent. dar în viitor este posibil să evolueze în soluții standard. proiectate pentru a acoperi cele trei niveluri și distribuită geografic în componente interconectate sau integrate cu ajutorul portalurilor organizaționale. în viitor acest lucru s-ar putea schimba datorită proceselor de automatizare.org/wiki/Enterprise_Information_Integration 56 . provenind de la diferite surse.org/wiki/Enterprise_application_integration. propunând. Figura 2. această situație putând conduce la apariția primelor sisteme organizaționale autogestionabile. al blogurilor și rețelelor de socializare reprezintă un efect al necesității de a avea o structură sigură. făcând posibilă interacțiunea cu serviciile de cunoștințe.wikipedia. Apariția software-ului social. 2008]. Mărimea unui astfel de sistem poate fi raportată la numărul de elemente din baza de cunoștințe.Jeff [Jeff. Nucleu: furnizează baza de cunoștințe și serviciile de acces/gestiune către portalurile MC sau alte aplicații organizaționale. întotdeauna disponibilă și global accesibilă.

în contextul în care sunt folosite regulile potrivite.10 interconectează partenerii de afaceri și furnizorii cu clienții companiei și consumatorii. formată în fiecare „nor”. Oricum. Stabilind ca reper modelul prezentat de Belsis [Belsis.10: Figura 2. Dezvoltarea structurilor „nor” de tip privat. atât timp cât aceste structuri sunt independente.10: Arhitectură ”nor multiplu” pentru managementul cunoștințelor Arhitectura prezentată în figura 2. ca răspuns la schimbarea mediului de afaceri. prezentăm în tabelul 2. Fiecare dintre structurile „cloud” reprezintă entități autonome. 2005] și luând în considerare ceea ce se întâmplă pe Internet. depozita și gestiona cunoașterea unui anumit grup de utilizatori. folosind tehnologii „cloud” pentru obținerea. structurale și strategice. ele trebuie să poată fi capabile să ofere posibilitatea interacțiunilor și a partajării cunoașterii. propunând în acest sens arhitectura organizațională din figura 2. posibile schimbări ale sistemelor pentru managementul cunoștințelor: 57 . Belsis [Belsis. partener sau public și interconectarea lor la SMC permite utilizarea inteligenței colective. procesarea și utilizarea cunoștințelor.Ulterior dezvoltării componentei sociale a Internetului. existând în virtutea unor scopuri proprii și fiind capabile de a colecta. putem stabili faptul că o organizație va funcționa optim în contextul unui număr mai mare de structuri „cloud”.10. cu scopul îmbunătățirii proceselor de afaceri. Privind din această perspectivă. în toate procesele managementului cunoștințelor. 2005] subliniază faptul că ar fi în interesul companiilor să introducă o parte din noile tehnologii în propriile medii organizaționale. Pentru ca acest scenariu să fie posibil în viitor va fi necesară dezvoltarea unui număr cât mai mare de tehnologii „nor” și adoptarea de standarde. Interacțiunea și cooperarea grupurilor de utilizatori specifici celor trei structuri furnizează infrastructura necesară adaptărilor comportamentale.

3. conform Wooldridge şi Jennings [Woolridge. O altă situaţie este aceea în care o serie de autori. 2. ne aflăm în mijlocul unor schimbări tehnologice și sociale majore. 58 . dar care nu pot exista decât în contextul unor circumstanțe tehnologice potrivite. Ei pot manifesta un comportament orientat spre îndeplinirea unor sarcini precise.10: Evoluția sistemelor pentru managementul cunoștințelor. care este adesea populat de alţi agenţi şi procese. perspectiva arhitecturii „cloud” SMC Arhitectură Infrastructură Aplicații Conținut Utilizatori Standarde Prezent Centralizată Internet – Intranet Controlate de mediul IT Text Ficși . În plus.0 Viitor foarte îndepărtat Distribuit/decuplat Cloud Necunoscut Activ Avatari Web 3. conform căreia aceștia reprezintă o entitate care poate percepe. 2003]. precum Aaron [Aaron. Reactivitate. 2003]. deoarece agenţii pot percepe propriul mediu şi efectua schimbări în el. Această abordare este asemănătoare cu cea din [Russel. în loc să definească ceea ce reprezintă un agent. Spre exemplu. „norul” tehnologic fiind o soluție potrivită pentru aceasta. deoarece agenţii interacţionează fără intervenţia directă a oamenilor şi au control parţial sau total asupra propriilor acţiuni. vor necesita „megastructuri” de calcul. ceea ce necesită ca un agent să aibă un anumit nivel de inteligenţă. adaptive.Tabel 2. termenul agent reflectă o componentă software care posedă următoarele proprietăţi:     Autonomie. care funcţionează continuu şi autonom într-un mediu. Pro-activitate. Acţionează pentru schimbarea anumitor condiţii din mediu. 1995]. prin intermediul unor limbaje speciale. 2008] . ontologiile și web-ul semantic. au ales să descrie caracteristici pe care agenţii ar trebui să le aibă. 1998] descrie agenţii inteligenţi ca fiind o nouă paradigmă pentru dezvoltarea software-ului aplicaţie. Raţionează în vederea interpretării percepţiilor. Abilitate socială. luând iniţiative. deoarece agenţii pot interacţiona cu alţi agenţi. putem considera un agent ca fiind o entitate software. Există motive de a crede că inteligența organizațională va fi semnificativ îmbunătățită cu ajutorul structurilor „cloud”.Mobili WWW Viitor Distribuită Grid Definite de utilizator Multimedia Virtuali Web 2. După Barbara H. Considerăm că aceasta reprezintă precondiția pentru apariția organizațiilor inteligente.4 Agenţii inteligenţi şi managementul cunoştinţelor economice Jennings [Jennings. 1995]. anunțate în multe lucrări de cercetare. deoarece agenţii nu acţionează doar ca un răspuns la mediul în care se află.0… Conform unor cercetători. cu excepţia faptului că include raţionamente şi interpretarea percepţiilor. agenţii inteligenţi realizează trei funcţii în mod continuu:    Percep condiţiile dinamice ale mediului. Colaborarea pe scară largă. prin senzori. mediul în care există şi care acţionează asupra mediului prin efectori. 2007] sau Brian [Brian. în care multe companii își anunță intențiile de a intra pe piața tehnologiilor „cloud”. O definiţie a agenţilor inteligenţi este cea prezentată de Russel şi Norwig [Russel.[Barbara.

1994] Nwana [Nwana. Alţi autori consideră faptul că abilitatea socială reprezintă principala caracteristică a unui agent. Prezentăm în tabelul 2.. capacităţi. pentru care au fost proiectaţi.wikipedia. agenţi colaborativi de învăţare. cât şi al resurselor disponibile. Inteligenţă: este reprezentată de complexitatea raţionamentelor agentului. agenţi. sisteme. alegeri. în urma interacţiunii dintre agent şi alte entităţi din sistem. atât din punct de vedere al obiectivelor utilizatorului. capabil de acţiuni autonome în vederea satisfacerii propriilor obiective Reprezintă o entitate software. pe care le-au acumulat. Sistem care face dintr-un mediu. Entitate a cărei stare este formată din componente mentale. Conform aceluiaşi autor. precum şi abilitatea de a interacţiona şi comunica cu alte entităţi: oameni. 1995] subliniază că dacă un agent va prezenta un nivel ridicat de autonomie. complexe şi care pot simţi şi acţiona autonom pentru îndeplinirea unor sarcini Componentă software sau hardware. O altă definiţie a agenţilor inteligenţi. este regăsită la Gilbert [Gilbert et al. • Într-un alt caz.Pattie [Pattie. precum: agenţi colaborativi. 2000] Autor Definiţie Orice entitate care poate percepe propriul mediu şi care acţionează asupra lui Sisteme computaţionale care se regăsesc în medii dinamice. doar dacă poate comunica corect cu alte entităţi. având propria stare. Nwana [Nwana. 1996] Jennings şi Wooldridge [Woolridge. Spre exemplu.11 o serie de definiţii ale agenţilor inteligenţi. 1995]. 1997] Franklin şi Graesser [Franklin. http://en. din perspectiva proprietăţilor acestora. respectiv agenţi inteligenţi. 1994]. se pot obţine diferite tipuri de agenţi.11: Definiții pentru agenții inteligenți Russel şi Norwig [Russel. Pe nivelul cel mai înalt. operare autonomă. 1995] Poslad [Poslad et al. folosind orice limbaje speciale. cu scopul de a realiza o mulţime de sarcini. 2003] Pattie [Pattie. care populează medii dinamice complexe. cu alte cuvinte de abilitatea agentului de a accepta şi înţelege dorinţele utilizatorului şi de a îndeplini sarcinile asociate. purtând cu ele informaţiile de stare. 1996] descrie diferitele tipuri de agenţi. 1996] Shoham [Shoham. agenţii autonomi reprezintă sisteme computaţionale. el se va numi agent autonom. luând în considerare trei dimensiuni: cooperare. unde autorii descriu agentul inteligent în contextul unui spaţiu definit prin trei dimensiuni: • • Gradul de autonomie şi de autoritate: reprezintă o dimensiune care poate fi măsurată calitativ. Din intersecţia acestor dimensiuni. care face pt dintr-un mediu . care este capabilă să acţioneze în numele unui utilizator. o entitate reprezintă un agent software. obiectele mobile sunt transportate între maşini. regăsim acele sisteme care învaţă şi se adaptează la mediul în care se găsesc. luând ca punct de reper inteligenţa.org/wiki/ACL 59 . pentru Genesereth şi Ketchpel [Genesereth. Agentul autonom reprezintă un sistem. mediu pe care-l poate percepe şi folosi. agenţi interfaţă. aşa cum reies din literatura de specialitate: Tabel 2. propriul comportament. 48 Audit Command Language. în vederea îndeplinirii unor sarcini. Mobilitate: se referă la uşurinţa cu care agenţii pot circula în reţea. precum: credinţe. precum ACL48. Spre exemplu. învăţare.

abordarea tradiţională a managementului cunoştinţelor se referă. se încearcă realizarea unei legături între cercetarea efectuată asupra agenţilor inteligenţi şi managementul cunoştinţelor economice. specifice dimensiunii „structură”.12 o sinteză referitoare la principale instrumente agent. arhitecturi și limbaje.   Considerăm că. de asemenea. dezvoltare și implementare ale unui SMC. Pe acest nivel. Această arhitectură presupune folosirea a două tipuri de agenţi: un „agent al cunoaşterii” şi un „agent interfaţă”. Din punct de vedere funcțional. În ceea ce priveşte susţinerea managementul cunoştinţelor economice. pentru managementul cunoştinţelor. Acest cadru realizează o legătură între memoria organizațională și procesele de modelare. Astfel. Zonele de aplicabilitate se referă la funcționalitatea pe care agenții trebuie să o implementeze. 2000]: Reprezintă un cadru suport pentru agenți reactivi. 2003] subliniază importanţa domeniilor de cercetare. 2003] descrie o arhitectură inteligentă. Instrumente 49 50 Intelligent Distributed Decision Support Architecture Agent Mediated Knowledge Management 60 . respectiv coordonarea. În prezent. Reprezentarea cunoştinţelor este realizată folosindu-se o componentă sub forma unui arbore de decizie. ce tipuri de agenți. Tehnologiile Intranet sunt folosite pentru stocarea pe servere a documentelor și paginilor Web. respectiv:  Proiectarea şi dezvoltarea sistemică se referă la faptul că ingineria software ar putea beneficia de utilizarea tehnologiei agent în proiectarea şi implementarea sistemelor informaţionale complexe. pentru reprezentarea cunoaşterii şi schimburile de cunoştinţe. reiese faptul că există sisteme bazate pe agenţi. Ludger [Ludger.Potrivit lui Fischer [Fischer. Singh [Singh. la stocarea şi căutarea informaţiei creată de angajaţii cunoaşterii. Ludger [Ludger. accesibilă ambilor agenţi. în principal. 2003] propune trei dimensiuni pentru descrierea sistemelor bazate pe agenţi.  Surse de documente. componentele Ontobroker sunt:  Ontologia: definește conceptele. care include utilizarea agenţilor inteligenţi.12: Instrumente specifice tehnologiilor agent Arhitectură Ontobroker[Steffen. îmbunătățite cu capacități semantice de acces. Agenţii sunt folosiţi. Din studiul cercetărilor actuale. care pot susţine managementul cunoştinţelor economice. distribuită. prezentăm în tabelul 2. agregarea diferitelor funcţionalităţi. precum AMKM 50. Structura sistemelor agent se referă la societățile de agenți. în principal. care folosește tehnologii Intranet. respectiv modelele agent. întrebările cele mai frecvente sunt de forma: De câți agenți avem nevoie. de suport în asistarea deciziei (IDDSA 49). care este topologia referitoare la fluxul informațional și sincronizarea deciziilor. învăţarea. precum planificarea. domeniu fundamentat pe existența unei perspective organizaționale coerente. regăsite în literatura de specialitate: Tabel 2. care conţin mai multe componente distincte şi independente. care încearcă stabilirea legăturilor între managementul cunoştinţelor şi teoriile. relațiile și regulile dintr-un domeniu. Agenţii permit. din punctul de vedere al managementului cunoștințelor. atributele. 2001]. structura sistemelor agent reprezintă dimensiunea cu impactul cel mai puternic asupra modalităților de proiectare. precum şi din analiza pieţei software referitoare la primele aplicaţii reale bazate pe tehnologia agent.

Let’s browse[Lieberman. atât fizice.Arhitectura „un singur agent” Exemplele cele mai întâlnite sunt reprezentate de agenții responsabili cu interfețele utilizator. furnizând continuu legături considerate interesante. 2001]: reprezintă un alt agent de recunoaștere. cât și computaționale. fiind capabil să anticipeze o nevoie informațională. Jimminy[Bradley. 2003]: reprezintă un sistem agent. Ideea de bază a acestui sistem o reprezintă observația conform căreia modelele proceselor de afaceri pot furniza informație relevantă pentru anumite situații specifice. Agenți RA 52: reprezintă agenți software care supraveghează un mediu. Poate fi gândit și sub forma unui motor de căutare. 1999]: Sistemul KnowMore relizează integrarea tehnicilor referitoare la gestiunea fluxurilor. Watson[Budzik. respectiv prezentarea sugestiilor. Powerscout[Lieberman. afișând informații considerate relevante. pe baza conținutului accesat de către acesta. Let’s browse permite navigarea colaborativă pe Web. În loc de a folosi o interogare umană. Letizia[Lieberman. angajații din zonă. care poate localiza poziția unui echipament portabil. care analizează navigarea unui utilizator. 2001]: reprezintă un asistent pentru gestiunea informației. recomandând cele mai bune. 2000]: reprezintă un agent RA. SUITOR 53: reprezintă un sistem conținând agenți al căror scop este reprezentat de monitorizarea acțiunilor utilizatorilor. fiind o extensie a agentului Laetizia. El sugerează noi materiale. 1995]: reprezintă un agent de căutare a informației. Odată nevoia identificată. El sugerează noi obiecte de interes. Agentul încearcă identificarea comportamentului utilizatorului. în vederea indicării informației necesare. în timp ce agenții informaționali sunt legați de o sursă de date Aplicație „crawler” care adună fapte din documente și le stochează în baza de date.  Motorul de inferențe care determină fapte și transmite rezultatele utilizatorilor Agenți „JITIR 51”: Software care extrage și prezintă informația pe baza unui anume context. găsite prin explorarea legăturilor din pagina unde se află utilizatorul. JITIR folosește elemente din mediul utilizatorului. WebWatcher [Joachims. care rescrie automat pagini Web. Observă interacțiunea utilizatorului cu aplicațiile cotidiene. adăugând hiperlinkuri către fișiere personale. Margin Notes[Bradley. pe măsură ce acestea sunt încărcate. Laetizia încearcă să infereze scopul utilizatorului. respectiv a celor referitoare la extragerea informației. KnowMore[Abecker. care este invocat prin apelarea unui link și completarea unui formular. 1999]: reprezintă un agent care asistă navigarea pe Internet a unui grup de oameni. procesarea acțiunilor.  51 52 Just in time Information Retrieval Remembrance Agent 53 Simple User Interest Tracker 61 . putând acționa fără intervenția directă a utilizatorului . se încearcă suplinirea ei cu ajutorul unor resurse luate de pe Internet sau Intranet. respectiv agenții informaționali Agenții pentru interfață colaborează cu utilizatorul în același mediu. 1995]: reprezintă un agent interfață. Ulterior. care ajută utilizatorul să acceseze world wide web-ul. agentul întoarce utilizatorul la pagina de unde a plecat și îl asistă pe măsură ce acesta parcurge o serie de hiperlinkuri propuse . în vederea anticipării nevoilor informaționale. posibil interesante.

proiectați în scopul gestiunii informației. Utilizarea MARS implică asocierea unui agent pentru fiecare utilizator al sistemului. care încearcă replicarea procesului de construire a rețelelor sociale și de cunoaștere. agenții cooperează. care interacționează pentru rezolvarea unei probleme. Societatea de agenți interacționează folosind ontologii comune și colecții de protocoale pentru interacțiune. decizând astfel care pagini sunt mai importante. Expansiunea se referă la prezentarea acelor persoane care 54 MultiAgent Refferal System 62 . pentru stabilirea unei legături virtuale.Arhitectura „un singur agent” (continuare) Abordări omogene multi agent Arhitecturi formate dintr-un număr oarecare de agenți. Sistemul NetExpert permite explorarea rețelelor locale sociale și de cunoaștere existente în jurul unui expert. DIAMS[James. care asistă utilizatorii în obținerea și folosirea referințelor pentru identificarea experților. pentru construirea asistării automate. folosit în proiectul Office. Sistemul este proiectat pentru a ajuta utilizatorul web să găsească informația necesară din colecția personală de linkuri URL. Există două operații disponibile: expansiunea și contracția. Resource. Acest agent folosește o rețea Bayesiană pentru realizarea inferențelor referitoare la scopul utilizatorilor. precum și din alte colecții de resurse. Există patru moduri posibile de căutare: Name. Un agent DIAMS ajută la găsirea informației cele mai relevante. acest sistem incorporează și alți agenți utilitari. Syskill putând determina astfel profilul utilizator. care interacționează. poate realiza conexiuni între utilizatorii cu interese și expertize apropiate. MARS 54: reprezintă o abordare bazată pe agenți pentru managementul cunoștințelor. cu ajutorul uno agenți de sincronizare. NetExpert[Ramon. Knowledge Profile. respectiv de a socializa CAPIA[Plaza. Permite căutarea experților folosind cuvinte cheie. care decide potențialele contacte unde ar putea trimite întrebarea. De asemenea. aceasta este trimisă agentului. care lucrează într-un spațiu informațional și o mulțime de utilizatori umani. 1999]: reprezintă un agent software care poate aloca o valoare „de interes” paginilor WWW. Când utilizatorul necesită efectuarea unei interogări. nefiind necesar ca ei să aibă același scop. partajării și schimbului acesteia pe WWW. Structura bazată pe obiecte este folosită pentru promovarea schimbului facil de informație. precum un motor de căutare standard. modele referitoare la capacitatea de a produce răspunsuri corecte. 2002]: reprezintă un sistem multi agent de expertiză. Proiectul Lumiere[Horvitz et al. 2001]: reprezintă un mediu care implementează o colecție de agenți. Un agent al sistemului MARS poate învăța modele specifice celorlalți agenți. proiectați pentru susținerea anumitor servicii. cu toate că sarcinile și capacitățile lor sunt adesea comparabile SUITOR este în permanență atent la ceea ce face utilizatorul. aparținând aceleiași clase. Web. 1998]: reprezintă un proiect inițiat de Microsoft. Utilizatorul oferă un punctaj între 1 și 5. Furnizează instrumente pentru gestiunea depozitelor informaționale din organizațiile foarte dinamice. Syskill & Webert[Michael. 1998]: reprezintă un sistem distribuit de agenți inteligenți. În contextul acestei abordări. Cu alte cuvinte. Odată cu localizarea expertului. pot fi obținute informații despre utilizatorul respectiv și există posibilitatea inițierii unei conferințe video. determinând informația care ar putea fi utilă – funcție de context.

vieții. capacități și caracteristici sociale diferite. Susține eforturile MC ale unei companii. de transformare. Serviciile de localizare sunt folosite pentru extragerea fragmentelor relevante de cunoaștere. respectiv de fuziune. deoarece baza de cunoștințe cu care operează conține cunoaștere strategică. NetExpert creează un profil al cunoașterii. KAoS 55: reprezintă o arhitectură distribuită deschisă pentru agenții software. Scopul acestui proiect este de a construi un cadru prototip bazat pe agenți pentru construirea unei memorii organizaționale distribuite. Expertiza este descrisă conform celor mai importanți termeni. KRAFT oferă. respectiv rezolvarea problemelor. procese de afaceri și inteligența artificial. Este construit folosindu-se platform JADE și conține patru nivele de abstractizare. eterogene și transformarea acestei. dintre care cel puțin unul joacă rol administrativ și care asociază roluri celorlalți agenți. care conține descrierea domeniilor de expertiză al tuturor membrilor comunității. contracția ascunde toți vecinii expertului selectat. Este un sistem IA. O astfel de societate este reprezentată printr-o mulțime de agenți. Pentru reprezentarea acestor profile este folosit modelul TF/IDF. el fiind totodată considerat o abordare a inteligenței artificiale distribuite. de asemenea. interacționând pentru rezolvarea problemelor. alegerilor și diferitelor capacități. 2004]: A fost descris drept un sistem pentru managementul cunoștințelor. Dinamica agenților este gestionată prin intermediul unui ciclu.  să exploateze motoarele de procesare cele mai potrivite pentru anumite categorii de probleme.Abordări omogene multi agent (continuare) Abordări eterogene multi agent Număr mare de agenți din diferite clase. Acești agenți au obiective. folosind societăți multi-agent. De asemenea. fiind posibilă existența în sistem a agenților necooperativi. Scopul acestui sistem este:  de a ajuta utilizatorii să localizeze datele și cunoașterea relevantă diferitelor nevoi. care incorporează aspecte din managementul cunoștințelor. Fiecare agent implementează infrastructura de bază pentru comunicarea între agenți. KRAFT 56 : prezintă o arhitectură proiectată pentru a susține procesul de fuziune a cunoașterii – proces de localizare și extragere a cunoașterii din multiple surse online. referitoare la sarcinile de birou. care apar în documentele depozitate în depozitul colaborativ. Opus. stării criogenice și morții.  să combine și să rafineze date și cunoștințe. Caracteristicile principale ale agenților KAoS includ existența unei structuri care furnizează mecanisme ce includ gestiunea cunoașterii. care include stări echivalente nașterii unui agent. Arhitectura KRAFT furnizează două operații de bază: extragerea cunoașterii. astfel încât uniunea diferitelor cunoștințe să poată conduce la rezolvarea unor probleme. FRODO[Ludger. într-o manieră mult mai detaliată decât în cazul abordării BPM standard. deoarece este fundamentat pe cunoștințe. deoarece furnizează modele formale de procese. Această abordare nu prespune ca agenții să colaboreze. Ideea acestui proiect este de a construi o memorie organizațională distribuită sub forma unei mulțimi de societăți colaborative . 55 56 Knowledgeable Agent Oriented System Knowledge Reuse and Fusion/Transformation 57 Business Process Modelling 63 . cunoașterea este translatată într-o formă standardizată. partajează cunoștințe sau sunt în relație cu expertul selectat. trei servicii referitoare la cunoaștere: de localizare. EULE[Ulrich. EULE are un impact puternic asupra BPM 57 . Folosind serviciile de transformare și limbaje de reprezentare. populate de agenți. 2000]: reprezintă un sistem bazat pe cunoștințe.

CoMMA este. Watson. transmitere autonomă a documentelor către utilizatori. XML. de asemenea. conform tipologiei agenților Partajarea celor Crearea memoriei Crearea rețelelor mai bune practici organizaționale de cunoștințe Fără suport agent SHAMAN Answer Garden Team Box Un singur agent OntoBroker KnowMore Asistarea utilizatorului JITIR. CoMMA 58: Reprezintă o arhitectură fundamentată pe societăți de agenți pentru transmiterea de informație personalizată. ghidând. Margin Notes. Sistemele CoMMA ajută utilizatorii să efectueze următoarele trei sarcini: inserția adnotărilor XML a noilor documente. Web Watcher. în vederea adaptării acțiunilor la preferințele utilizatorilor. K-Inca 59: reprezintă un sistem multi agent bazat pe idea de a asocia fiecărui agent un utilizator uman. Sistemul K-Inca se comportă precum un tutore personal de management al cunoștințelor. modelarea cunoașterii. tehnici de învățare a mașinilor. un sistem multi agent pentru gestiunea memoriei organizaționale. care să-l ajute în extinderea comportamentului.13 Clasificarea proiectelor pentru MC. Tabel 2. extragerea informației. căutarea documentelor existente. Let’s browse. realizat prin integrarea următoarelor tehnologii: agenți. Letizia. stimulând și monitorizând utilizatorul în înțelegerea conceptelor și practicilor MC. Agenții K-Inca conțin un model utilizator. SUITOR Multi agent Omogeni Multi agent eterogeni DIAMS CAPIA KAoS K-InCA MARS NetExpert KRAFT EULE FRODO CoMMA 58 59 Corporate Memory Management through Agents Knowledge Intelligent Conversational Agents 64 .Abordări eterogene multi agent (continuare) Rolurile sunt definite printr-o mulțime de obligații și drepturi.

susținută de Davenport [Davenport. Descriam în capitolul întâi. Mai mult. din moment ce un agent va învăța din propriile greșeli și succesuri. agenții pot fi reactivi. 2006]. sistemele agent pot deveni mai eficiente în timp.1 Construirea unui sistem pentru managementul cunoștințelor folosind o abordare multi-agent Dezvoltarea unui SMC reprezintă o sarcină dificilă. 65 .11. Sintetizăm în tabelul 2. transferul. utilizarea. Figura 2.4.3. 1999]. comportamentul autonom al agenților reprezintă un element important pentru un SMC.5. Potrivit lui Gandon [Gandon. datorită acestor avantaje. consumatoare de timp și nu întotdeauna foarte precise.11.2. 2000].11: Cunoaștere și agenți Așa cum se observă din figura 2. etapele propuse în vederea proiectării SMC sunt: achiziția. în vederea susținerii proceselor managementului cunoștințelor. evoluția. Prin urmare.14 modul în care aceste etape pot fi susținute prin intermediul tehnologiilor agent. cât și agenții posibili pentru susținerea etapelor respective. respectiv disemina informație Wooldridge [Wooldridge. deoarece poate reduce volumul de muncă pe care angajații trebuie să-l depună atunci când lucrează cu un SMC. faptul că un SMC de succes trebuie să poată efectua cel puțin funcțiile de bază ale managementului cunoștințelor: crearea. O altă caracteristică importantă a tehnologiilor agent este aceea că agenții pot învăța din propria experiență. au fost propuse diferite arhitecturi bazate pe agenți. De asemenea. lipsa metodologiilor complexe sau a teoriilor referitoare la extragerea cunoașterii și identificarea modelelor care să stabilească ce anume poate fi considerat cunoaștere au făcut ca sistemele dezvoltate să fie scumpe. Una dintre tehnologiile folosite pentru implementarea sistemelor pentru managementul cunoștințelor este aceea a agenților inteligenți Abecker [Abecker. depozitarea. Conform lui Evangelou [Evangelou et al.2. 2003]. extragerea. propunem în figura 2. atât ciclul cunoașterii pe care un SMC ar trebui să-l implementeze. 2000]. în sensul în care pot lua inițiativa și obține propriile scopuri. Tehnologia agent poate monitoriza și coordona evenimente sau întâlniri. Luând în considerare aceste funcții și adăugând caracteristica evolutivă a cunoașterii. depozitarea. transferul și utilizarea cunoștințelor. subcapitolul 1.

clasificarea documentelor Novak [Novak. respectiv alte tipuri de documentație pe care compania nu le poate încadra în cele prezentate anterior. De-a lungul acestui proces este important este important să se determine unde există cunoașterea organizațională. 2004]. precum și modul în care aceasta poate fi capturată. sisteme OLAP. Am ales să prezentăm în figura 2. În vederea realizării acestor activități. Reprezintă o etapă care grupează toate activitățile care sunt centrate pe organizarea. sisteme pentru data-mining. reprezentarea și codificarea cunoștințelor.interviuri structurate. 2006] această etapă implică colectarea. Astfel. disponibile tehnologiilor agent: Achiziție Figura 2. 1998]. documentație care descrie produsele cu care lucrează compania. Conform lui Rhem [Rhem. etc.12.12: Ontologie surse cunoaștere (Adaptare: Rodriguez [Rodriguez et al. Aceștia pot fi: angajați. în concordanță cu tipul ei și sursele din care provine.Tabel 2. data mining. agentul de captură poate folosi diferite tehnici pentru obținerea cunoștințelor. parteneri. 2004]. rețele de decizie [Rhem. angajații reprezintă cea mai importantă sursă de cunoștințe. 2004]) Așa cum se observă în figura 2. • E-mail: reprezintă o sursă importantă de cunoștințe. agentul de captură o poate clasifica folosind ontologii potrivite.14:Utilizarea agenților în etapele managementului cunoștințelor Etapă Descriere Reprezintă o funcție esențială pentru orice SMC. El va trebui să execute un proces proactiv de monitorizare. poate fi folosit un agent denumit „agent de construcție”. 2004]. Acest agent va fi responsabil cu colectarea informației – date. documentație care descrie procesele organizaționale. modele. sisteme executive informaționale.  sisteme „back-end”: depozite de date. furnizori. ontologia poate avea patru categorii de surse ale cunoașterii: • Documentație: această sursă de cunoștințe poate fi divizată în documentație referitoare la filozofia organizației. pentru această etapă poate fi propusă folosirea unui „agent de captură”. structurarea. din moment ce există mai multe instrumente care consolidează și transform datele organizaționale în informații:  sisteme „front-end”: sisteme de asistare a deciziei. rețele neuronale. • Web-ul: reprezintă o sursă de cunoaștere care poate fi divizată în subcategorii precum portaluri sau comunități de practică. 2006] – sau tehnici sofisticate. în contextul în care o mare parte a procesului comunicării între angajați se desfășoară prin intermediul mesajelor e-mail. responsabil cu oferirea formatului electronic potrivit al Stocare 66 . Odată ce cunoașterea a fost obținută. 2003]. clienți.12 posibilele surse pentru extragerea cunoașterii. cu scopul facilitării folosirii ei Davenport [Davenport. După părerea lui Houari [Houari. Agenții pot folosi tehnici clasice pentru obținerea cunoștințelor . experiență – din diferite surse de cunoștințe. extragerea și analiza cunoștințelor. în vederea identificării informației și experiențelor generate în timpul interacțiunii dintre utilizator și sistemele/ instrumentele groupware. • Angajații: în opinia lui Wiig [Wiig. precum WebParser Camacho [Camacho. chestionare.

Cu alte cuvinte. tehnica folosită va fi în strânsă legătură cu metodele de extragere folosite. amintim: obiectele de cunoaștere. agentul de construcție poate compara noile cunoștințe cu cele vechi și decide dacă există diferențe semnificative. cadre. spre exemplu. a cărui funcționalitate este de a determina profilul utilizatorului. Prin urmare. 2000]. Tehnicile folosite în prezent pentru căutarea cunoașterii se bazează pe identificarea poziției și frecvenței cuvintelor cheie . Această etapă se referă la transferul atât al cunoașterii explicite. în care fiecare persoană partajează cunoștințe și învață pornind de la cunoașterea celorlalți membri Wenger [Wenger. Conform Lesser [Lesser. 1998]. poate fi eliminată. care evoluează zilnic. Scopul principal al acestui agent este de a păstra. crescându-și cunoașterea tacită. la un nivel cât mai ridicat. acest agent are grijă de dezvoltarea comunității de practică. cât și al celei tacite. baze de date sau orice altă structură partajabilă. Utilizarea cunoașterii reprezintă o etapă importantă. oferind chiar recomandări sau sugestii. 1998]. respectiv logica fuzzy. cel mai mare impediment al folosirii cunoașterii îl reprezintă ignoranța. 2005]. agentul de diseminare susține și procesele de socializare. stabilindu-se astfel puncte de referință privind modul în care trebuie să se desfășoare diferitele procese organizaționale. Ca și alte tehnici. dacă sunt folosite tehnici de extracție specifice sistemelor CBR. Potrivit lui Hall [Hall.Utilizare Transfer Evoluție experiențelor – cunoașterii . Astfel.sau pe tehnici de extragere a informației . putem aborda procesul „combinării”. În acest mod. Agentul de diseminare trebuie să cunoască care sunt sarcinile fiecărui angajat. În plus. Transferul se poate realiza prin folosirea unor mecanisme. Există diferite tehnici pentru stocarea cunoștințelor.Mohammadian [Mohammadian. aceștia pot astfel să-și partajeze experiențele. Conform lui Yogesh [Yogesh. 2004] . 2001] combinarea tehnicilor MC cu comunitățile de practică conduce la creșterea performanțelor organizaționale. doar dacă a fost în prealabil stocată în memoria organizațională. agentul de diseminare va contacta un alt agent. ele pot fi făcute disponibile tuturor angajaților. pe care-l putem numi „agent personal”. însă adesea. producând noi cunoștințe ca urmare a rafinării vechii cunoașteri explicite cu noua cunoaștere.Liang [Liang. cunoașterea va fi stocată sub formă de „cazuri”. angajații care folosesc aceleași aplicații sau care lucrează cu aceleași limbaje de programare. În cazul folosirii ontologiilor pentru clasificarea cunoștințelor. specific modelului Nonaka. Exemple de astfel de tehnologii sunt: Ontolingua Gruber [Gruber. în domeniul software. deoarece. precum Sung Kim [Kim. Mai mult. măcar o parte din expertiza lor poate fi reținută în formate explicite. informația care nu este utilizată. astfel încât acesta să poată fi stocat într-o bază de cunoștințe. Alți autori. cu scopul de a ajuta utilizatorii să-și efectueze optim sarcinile folosind experiențele anterioare. Un SMC ar trebui să poată oferi posibilitatea căutării de informație. În acest sens poate fi folosit un „agent de mentenanță”. În această etapă poate fi folosit un agent „de diseminare”. cunoașterea din bazele de cunoștințe. Prin urmare. din moment ce cunoașterea este folositoare doar atunci când este utilizată. pot fi folosite metodologii pentru reprezentarea cunoștințelor. transferul cunoștințelor reprezintă cea mai investigată activitate a managementului cunoștințelor. 1993] sau REFSENO 60 Tautz [Tautz. un SMC bazat pe tehnologii multi-agent poate folosi un „agent de căutare”. în vederea dezvoltării sistemelor de recomandare. care să și informeze oamenii despre noile cunoștințe existente. cum ar fi data-mining și CBR. precum și fluxurile de cunoștințe asociate acestor sarcini. din moment ce pune îm contact angajații care cer aceleași cunoștințe. Cunoașterea tacită poate fi transferată formal. angajații nu consultă suficient de mult sursele de cunoștințe. Pentru a putea realiza acest lucru. într-o organizație. conform unor modele. De asemenea. 2001]. 2004] combină diferite tehnici . Depozitarea cunoașterii ajută la reducerea dependenței față de angajații strategici.obținute. care să justifice ștergerea celor vechi și adăugarea celor noi. Spre exemplu. logica predicatelor. care trebuie să identifice grupul de angajați sau comunitățile care generează și folosesc cunoștințe similare. al cărei funcție este de a căuta cunoaștere în baza de cunoștințe. 60 Representation Formalism for Software Engineering Ontologies 67 . atunci când cunoștințele sunt stocate. Această etapă se referă la monitorizarea cunoașterii.

care practic reprezintă extinderea afacerilor electronice prin folosirea tehnologiilor wireless.8 trilioane de dolari. dintre care. ceea ce conduce la situaţia utilizării dispozitivelor mobile în medii de comunicare fără fir. Identificăm trei soluţii oferite de mediul tehnologic pentru această problemă:    Micşorarea calculatoarelor până la acele dimensiuni care să le facă portabile. 2003] menționează faptul că într-un interval de doi ani. pp 107-109) Aplicaţii financiare mobile Reclamă mobilă Gestiunea personalului și a echipamentelor mobile Gestiunea pro-activă a service-ului Localizarea unui produs şi cumpărarea acestuia “Wireless re-engineering” Licitaţii mobile Servicii mobile de divertisment Birouri mobile Educaţie mobilă la distanţă Centru wireless de date Conţinut multimedia Clasă de aplicaţii Exemple Plăţi realizate de către utilizatorii mobili Transmiterea de reclame către dispozitivele utilizatorilor. (Sursă: Varshney. Înlocuirea cablurilor de conectare cu medii fără fir. Sadeh [Sadeh.3. 2002] subliniază faptul că datorită deconectării va exista practic posibilitatea utilizării tehnicii de calcul în orice aspect al vieţii umane. 15 milarde doar în Statele Unite. 2001] clasifică aplicaţiile de tip m-business în 12 categorii.5 Calculul mobil şi managementul cunoştinţelor economice Calculul mobil a adus schimbări semnificative în ceea ce priveşte o multitudine de practici organizaţionale.2. bunurilor. Contextul în care efectuarea unei sarcini necesita prezenţa fizică a angajatului în faţa unui calculator conectat la o reţea reprezenta o limitare majoră pentru toate acele persoane ale căror atribuţii nu le permiteau un spaţiu de lucru fix. echipamentelor. Varshney şi Vetter [Varshney. impactul calculului mobil asupra vieţilor noastre să crească. 2002] şi Mannecke [Mannecke. 2003] definesc interacţiunea dintre mediul de afaceri şi calcul mobil sub denumirea de “m-business”. etc Transmiterea către comercianţi a informaţiilor referitoare la componentele d Localizarea unui anume produs cu ajutorul echipamentului mobil Îmbunătăţirea serviciilor de afaceri Servicii de vânzare-cumpărare Serviciul “video-on-demand” Participarea la o conferinţă atunci când utilizatorul se află într-un mijloc de transport Participarea la un curs transmis prin fluxuri audio-video Descărcarea informaţiei de către utilizatorii mobili Descărcarea şi ascultarea fişierelor audio Referitor la afacerile mobile. Combinare soluţiilor anterioare. valoarea tranzacţiilor efectuate de pe dispozitivele mobile ar putea atinge 1.15: Clasificarea aplicațiilor de tip m-business. Sarshar [Sarshar. Prin urmare.15: Tabel 2. Referitor la ultima soluţie tehnologică. Dogac [Dogac. în funcţie de locaţie Localizarea oamenilor. 68 . acest lucru manifestându-se şi asupra modului în care se desfăşoară afacerile în mediul economic. prezentate în tabelul 2. există posibilitate ca în viitor.

co. Desigur. în care echipamentele mobile permit utilizatorilor să se conecteze la Internet sau Intranet. Prin urmare.Calculul mobil şi afacerile mobile se bazează pe faptul că utilizatorii poartă un dispozitiv mobil oriunde ar merge. cunoaşterea locului geografic unde se află situat un utilizator reprezentând un element important în definirea produselor şi serviciilor relevante. utilizatorii pot iniţia o legătură în timp real cu alte sisteme.Spre exemplu. întâlnim două dezavantaje : dificultatea învăţării de a opera un calculator.Telefoanele celulare reprezintă un fenomen social.În contextul calculului mobil. majoritatea persoanelor posedă un telefon mobil . Mobilitatea implică portabilitate. mai mult de 70% dintre ele vor avea acces la Internet. identificând pe baza lor cinci atribute importante ale afacerilor mobile:      Omniprezenţa se referă la disponibilitatea tehnologiei în orice locaţie. 2004]. Conectivitatea instantanee. Localizarea produselor şi a serviciilor. potrivit lui Coursaris [Coursaris. Deşi costul unui PC. dar în afara acestor excepţii ei pot fi contactaţi instantaneu. ce oferă posibilitatea conectării la Internet . În plus faţă de aceste atribute. în timp ce funcţionalitatea lor este extinsă.htm 69 . Convenabilitate. respectiv costurile de întreţinere şi actualizare . Cultura telefoanelor celulare . fiind estimat că în aproximativ 5 ani. Practic. deoarece pentru un utilizator este foarte convenabil să acţioneze într-un mediu mobil. reţea care să le asigure accesul la Internet. la orice moment de timp. Personalizarea oferă posibilitatea pregătirii de informaţie specializată pentru fiecare utilizator . folosit exclusiv pentru acces la Internet.Conform lui Dogac şi Tumer [Dogac. este posibil ca nevoia de PC-uri să scadă. Acoperire largă . 2002] calculul mobil prezintă două caracteristici majore:  Mobilitatea .Deoarece internetul poate fi accesat prin intermediul echipamentelor mobile. dezvoltarea calcului mobil este susţinută de o serie de factori suplimentari.za/stats/stats-main. Considerăm însă. Tot ceea ce are nevoie este un dispozitiv mobil. că adevărul acestei concluzii este cât se poate de îndoielnic. este foarte scăzut. indiferent de poziţia lor. respectiv :  Larga disponibilitate a dispozitivelor mobile .Odată cu trecerea timpului. utilizatorii pot bloca accesul la diferite ore sau pentru anumite mesaje.  Despre aceste două caracteristici putem afirma că realizează unificarea dimensiunii temporale cu cea geografică. Prin urmare. există disponibilă o potenţială piaţă pentru activităţi de tip „m-business” Nu există nevoia unui PC . încă din copilarie.    Abordând calculul mobil din perspectiva managementului cunoştinţelor s-ar putea concluziona că între cele două nu există o legătură. preţul dispozitivelor mobile este în scădere. 61 http://cellular . numărul telefoanelor mobile în lume a depăşit 2 miliarde 61. cu condiţia să fie în raza de acoperire a unei reţele wi-fi. timpul de încarcare al sistemului de operare fiind mult mai mic decât în cazul calculatoarelor personale . oamenii pot fi găsiţi oriunde s-ar afla. Scăderea preţurilor şi creşterea funcţionalităţii .

ştiri. divertisment. 2002]. optimizarea vehiculării informaţiei. care să transmită în timp real informaţie utilă angajaţilor mobili. companiile trebuie să apeleze la serviciile platite ale furnizorilor de telefonie mobilă. posibilitatea unei inferări rapide a cunoaşterii.apple. fie prin Wi-fi. care furnizează informaţii generale referitoare la sport. în cele mai multe cazuri. implicit. credem că situaţia este cât se poate de optimistă. conectarea unui angajat mobil la SMC este similară cu o conectare realizată din interiorul organizaţiei.Cunoaşterea nu poate exista în lipsa informaţiei .com/iphone/specs.nttdocomo. fie prin servicii ale operatorilor de telefonie mobilă. Prin urmare. cunoştinţe. Conform lui Estrada [Estrada. Pornind de la exemple.com/ 70 . În acest sens. Cu toate acestea. datorită conectivităţii mai bune şi mai rapide. considerăm că provocarea provine din modul în care vor fi realizate programele pentru dispozitivele mobile. Majoritatea corporaţiilor producătoare de echipamente mobile pun la dispoziţie programatorilor API-uri complexe. Angajaţii mobili sunt reprezentaţi. identificăm drept rol principal al calculului mobil pentru MC. în principal. informaţii turistice. O altă modalitate de realizare a optimizării fluxurilor de informaţie şi. Utilizarea echipamentelor mobile nu implică modificări în proiectarea sistemelor pentru managementul cunoştinţelor. un portal mobil reprezintă o multitudine de procese optimizate pentru mobilitate. orice dinamică „pozitivă” a informaţiei conduce în ansamblu la îmbunătăţirea proceselor referitoare la crearea. Soluţia.zed. situaţie care poate conduce la creşteri mari ale costurilor dezvoltării. o organizaţie ar putea să implementeze propriul portal. Soluţia obţinerii unui echilibru între costuri şi valoare adăugată credem că. Pe de altă parte. precum Zed 63 sau DoCoMo 64. Astfel. propunem un posibil scenariu prin care dorim să subliniem modul în care tehnologiile mobile pot fi de folos mediului organizațional: 62 63 http://www. de către acei angajaţi implicaţi în efectuarea unor sarcini în afara graniţelor organizaţionale. aşa cum a fost descrisă anterior. care furnizează conţinut şi servicii clienţilor mobili. o reprezintă înglobarea în sistemele pentru managementul cunoştinţelor a „portalurilor mobile”. Aceşti angajaţi au nevoie de aceleaşi date. privind la dezvoltările oferite de Apple în produsul iPhone 62.com/ 64 http://www. 2002]. dacă distanţa o permite. angajaţii conectaţi la o reţea Wi-Fi prezintă o creştere a productivităţii de până la 22%. este folosirea dispozitivelor mobile cu funcţionalitate extinsă. restaurante sau evenimente. este reprezentată de folosirea dispozitivelor mobile. care pot fi în posesia acelei persoane ce le foloseşte sau instalate pe dispozitive şi echipamente. partajarea şi utilizarea cunoaşterii. considerăm că un dezavantaj al implementării portalurilor mobile private este acela că pentru funcţionarea unui portal mobil. informaţii. Cu toate acestea. precum colegii care lucrează în birourile companiei.html http://www. Acestea se vor conecta la Intranetul oranizaţiei.business. 2001] şi Sadeh [Sadeh. Conform Bughin [Bughin. Nu trebuie ignorat faptul că vor trebui scrise programe pentru echipamente în care resursele grafice şi de memorie sunt limitate.

pentru ca ulterior să le manvreze automat. 2003]. atât productivitatea lor. Prin urmare. calculatoare şi GPS-uri pot ajuta mediul economic agricol. Echipamentele mobile pot susţine o mare varietate de angajaţi mobili. Manevrarea automată conduce la optimizarea consumului de seminţe şi fertilizanți. Ca şi exemple. Mennecke [Mennecke.. 2003] prezintă o strategie a companiei Taco Bell65. Acelaşi autor identifică zece aplicaţii ale SMS-urilor pentru angajaţii mobili: o Alertarea tehnicienilor mobili în legătură cu eventualele erori în sistem. MSM-urile pot fi folosite pentru susţinerea colaborării. utilajele echipate cu senzori. dispozitivele mobile au devenit parte integrantă a aplicaţiilor de tip groupware sau workflow. o Asigurarea cadrului adecvat pentru ca angajaţii care se ocupă de contracte să primească şi să accepte oferte de proiecte.Scenariu de folosire a tehnologiilor mobile: În contextul unor condiţii grele de lucru. o Alertarea managerilor la venirea unui mesaj voce important. cât şi confortul erau inferioare colegilor din alte departamente. întocmai precum e-mailul. precum atribuirea sarcinilor angajaţilor mobili. la un profit mai bun pentru fermier. Conform lui Kontzer [Kontzer.tacobell.com/ 71 . pe braţul drept un ecran LCD. o Informarea angajaţilor privind eventualele întârzieri sau schimbări. fermierii pot lucra mult timp folosind echipamentele distribuite pe plantaţii și utilizând ghidajul prin satelit în contextul în care cunosc din timp şi evoluţia vremii. transmisă prin fax. nu vor apărea scurt-circuite? În prezent. pe braţul stâng ataşată o tastatură wireless. să transmită material multimedia în timp real spre dispozitivele de stocare. această situaţie poate fi schimbată.Desigur. o Alertarea medicilor în cazul unor pacienţi cu probleme. GPS-urile pot determina poziţia exactă a echipamentelor. De asemenea. vor exista şi dezavantaje. astfel. care trebuie rezolvate:     ce se întâmplă cu echipamentele la temperaturi foarte mici sau foarte ridicate? ce se întâmplă cu echipamentele la umezeală? dacă muncitorii poartă manuşi groase cum vor accesa tastatura? dacă plouă. poate fi. o baterie de rezervă. Numărul aplicaţiilor specifice acestor echipamente va creşte. să citească manuale tehnice. odată cu maturizarea tehnologiei. Spre exemplu. în care aceasta foloseşte echipamente portabile pentru realizarea investigaţiilor de marketing. el poate fi dotat astfel:      în buzunar un dispozitiv mobil cu funcţionalitate GSM. înlocuită metoda tradiţională ce implică completarea unor formulare şi scanarea ulterioară a acestora. muncitorii specializaţi în reparaţii navale. prin urmare. Clienţii trebuiau să răspundă unui număr de 35 de întrebări referitoare la calitatea servirii şi a alimentelor. 2003]. pentru o lungă perioadă de timp. casca de protecţie are instalată o cameră video. lucrând direct pe nave. rezultatele fiind transmise direct la sediul companiei. să comunice cu uşurinţă între ei când sunt probleme. În prezent. proiectate să ajute munca sau să-i facă să se simtă mai bine. Această dotare permite muncitorului să acceseze uşor diferite sarcini. deci. o Informarea agenţilor bursieri în cazul unor variaţii critice ale bursei. amintim:  Potrivit lui Scanlon [Scanlon. serviciile mobile non-voce pot fi utilizate pentru asistarea transmiterii diferitelor funcţii. În momentul când muncitorul se duce pe navă. împreună cu o serie de informaţii importante referitoare la acestea. nu s-au putut bucura de avantajele noilor tehnologii. o Confirmarea de către angajaţii de vânzări a faptului că o comandă.   65 http://www. cu ajutorul tehnologiilor mobile. a fost primită.

respectiv serviciile de teren. folosită în vederea creşterii calităţii oferite clienţilor sau pentru îmbunătăţirea accesului la date a angajaţilor. transmisiile să prezinte o fiabilitate ridicată Unele tehnologii de localizare. pe care le sintetizăm în tabelul 2. Cu toate acestea. cât și activarea wifi consumă multă energie. dispozitivele mobile pot facilita colaborarea între membrii unui lanţ de aprovizionare. exceptându-le pe cele militare. un GPS care funcționează corect poate localiza un obiect cu o precizie de aproximativ 15 metri. nu sunt foarte precise. Calculul mobil presupune existența unor baterii cu durată mare de viață. Astfel. Un alt exemplu este acela când un angajat service. Transmiterea datelor colectate de către angajaţi către depozitele de date organizaţionale. nu mai există nevoia de a apela o companie partener şi a solicita să fie găsit un anume angajat care lucrează pentru organizaţie. ceea ce ar trebui să fie suficient pentru o aplicație comercială După părerea lui Danielyan [Danielyan. funcţiile care au atras cel mai mare interes sunt automatizarea forţei de vânzare. atât în ceea ce priveşte angajaţii cât şi partenerii de afaceri. în vederea finalizării contractului.com/siebel/index. precum Oracle Siebel’s CRM 66. în cadrul instrumentelor CRM consacrate. o persoană poate fi angajată într-o discuţie referitoare la o vânzare şi să aibă nevoie de un istoric al plăţilor realizate de clientul respectiv. Accesul mobil extinde graniţele CRM. Un alt exemplu. Conform Eklund [Eklund. Acoperirea geografică cu tehnologie 3G sau Wi-Fi este din ce în ce mai mare. Un alt domeniu economic a cărei optimizare este posibilă folosind dispozitivele mobile îl reprezintă „gestiunea relaţiilor cu clienţii”.o o o Transmiterea către reprezentanţii de vânzări de mesaje „memo” cu informaţii referitoare la înâlnirile programate. la un nivel care să ofere confort utilizatorului. clienţii care se găsesc departe de birou pot folosi un astfel de portal pentru a verifica statusul livrărilor către o anumită locaţie. însă nu putem considera Securitatea transmiterii datelor folosind tehnologii mobile este mai scăzută decât în cazul transmisiilor prin fir. întâlnim și o serie de dezavantaje ale acestora. Practic. disponibilitatea produsului. 2008]. 2005]. este acela în care reprezentanţii de vânzări pot verifica. 12 procente din companiile americane oferă angajaţilor acces mobil la sistemele CRM. Atât ecranele cu posibilități grafice deosebite. Deși există un număr foarte mare de avantaje în ceea ce privește tehnologiile mobile. doreşte să cunoască disponibilitatea diferitelor componente necesare reparaţiei. 2002]) Limitare Lățime de bandă insuficientă Standarde de securitate Consumul energetic Descriere Lățimea de bandă este necesară în vederea folosirii pe scară largă a aplicațiilor mobile. Folosind soluţii mobile. Spre exemplu. Imposibilitatea de a transmite volume Interferențe în transmisie Acuratețe Limitări WAP 66 http://www. de asemenea. cele mai importante patru limitări ale WAP sunt: 1. în timpul unei întâlniri. Spre exemplu.oracle. organizaţiile pot răspunde rapid problemelor apărute pe canalele de distribuţie. Calculul mobil poate fi aplicat şi situaţiilor de tip B2B sau lanţurilor de aprovizionare. De asemenea. aflat la un client. O caracteristică pe care sistemele mobile ar trebui să o posede este aceea ca indiferent de condiții. deoarece angajatul poate fi apelat în mod direct. Tehnologia portalurilor voce poate fi.16: Tabel 2.16: Principalele dezavantaje ale tehnologiilor mobile (Sursa: Dogac [Dogac. Provocarea adusă de portalurile voce este reprezentată de învăţarea modului de navigare şi de interacţiune. în interiorul şi în exteriorul companiei.html 72 . Există cazuri în care calitatea transmisiilor wi-fi este afectată de vreme și de poziționarea geografică. Comunicarea către abonaţii unor servicii a eventualele modificări.

Această idee a omniprezenței există. mașini inteligente. începuturile fiind stabilite de către Mark Weiser [Weiser. căști.3. se poate deplasa cu acesta către unul dintre ecranele aflate în magazin. Duan [Duan. Ecranul va detecta automat ce produs se apropie și va furniza schițe. purtarea în permanență a acestor echipamente ar putea reprezenta o potențială problemă. electronice. în planurile cercetătorilor. ci faptul că acestea nu ne vor invada conștiința. Cu alte cuvinte. tastaturi. microfoane. respectiv informații despre produs. 3.Potențial pericol pentru sănătate Interfața utilizator Complexitate mari de date. 67 68 Pervasive/Ubiquitous Computing Radio Frequency Identification 73 . etc.17 descrierea principalelor aplicații ale arhitecturilor omniprezente: case inteligente. De asemenea. 2. Viteza de transfer. 2000]. electrocasnice inteligente. afișarea informațiilor va continua și acolo. Cu alte cuvinte. utilizarea dispozitivelor mobile implică utilizarea multor dispozitive auxiliare. dacă utilizatorul ia produsul într-o cabină de probă. 98% din toate procesoarele existente nu se găsesc în tradiționalele sisteme desktop sau în laptopuri. În pofida dezavantajelor prezentate în tabelul 2. precum: baterii suplimentare. dispozitive inteligente. la nivel teoretic. Ele sunt înglobate în electrocasnice. Prezentăm în tabelul 2. în cadrul XEROX Parc. videoclipuri. fiecare obiect de vânzare are asociată o etichetă RFID 68. putând. de ceva timp. Costul suportat de utilizator. pe care angajaţii unei companii le pot utiliza pentru a avea acces la un mediu special optimizat pentru crearea şi partajarea cunoştinţelor. precum și multe alte tipuri de mașini. Conform lui Estrin [Estrin. analiza pe ansamblu a calculului mobil reflectă faptul că arhitecturile mobile pot optimiza semnificativ fluxurile informaţionale. care conține un processor și o antenă. Weiser nu dorește să afirme că echipamentele. modele purtând produsul respective. utilizatorul este introdus într-un mediu generat de calculator. Costul îmbunătățirilor ulterioare Există presupuneri conform cărora undele electromagnetice ar putea efecte dăunătoare organismului uman. De asemenea. prin invizibil. 2. autovehicule. 1991]. În contrast. 2002] prezintă un exemplu concludent în ceea ce privește modul în care aceste arhitecturi pot fi folosite: În cunoscutul lanț de magazine PRADA. omniprezența procesoarelor reprezintă opusul realității virtuale. să fie interconectate prin intermediul Internetului. în contextul în care se ține cont de barierele şi inhibitorii calculului mobil. dispozitivele mobile ar putea interfera cu anumite echipamente medicale Ecranele și tastaturile sunt prea mici și nu aduc confort utilizatorilor În prezent.15. Din perspectiva lui Weiser. În realitatea virtuală. nu vor fi vizibile. în sine. Pentru unele persoane. Dacă un client dorește să afle mai multe detalii despre un produs. caracterul omniprezent al procesoarelor este invizibil. utilizatorul beneficiind de acestea fără a fi conștient de o schimbare a mediului în care există.6 Arhitecturi de calcul omniprezente 67 Realitatea în care fiecare obiect posedă putere de procesare și echipamente de interconectare definește o lume caracterizată prin arhitecturi de calcul omniprezente. credem că există posibilitatea proiectării unor sisteme mobile eficiente şi sigure. 4.

Producătorii de astfel de echipamente sunt interesați nu doar de vinderea lor. care pot fi susținute în prezente de sistemele de automatizare a locuințelor. Dintre sarcinile și serviciile. cât și posesorului. Cu toate acestea. care pot avea. Există automobile. Dezvoltarea acestui tip de electrocasnice este susținută de o serie de organizații. dezvoltării și testării noilor produse electrocasnice. Lucrarea inițială a lui Weiser a avut drept principal scop crearea birourilor inteligente. există în prezent tendința de a se permite comunicarea între ele.com 71 US Department of Transportation 72 Autonomous Land Vehicle 74 . scaunele. 2002]. un studio efectuat în Marea Britanie a relevat faptul că jumatate dintre cei intervievați și-ar dori o astfel de infrastructură casnică. care pot fi controlate prin intermediul dispozitivelor mobile. de încălzire. Conform Jones [Jones. susținând monitorizarea. calculatorul. respective email și navigare pe Internet. suspensiile. televizorul. producătorul pierde legătura cu obiectul respectiv. de fapt. Conform aceluiași autor. atât producătorului. pașii sunt mai timizi. prin voce. informații importante referitoare la modul de funcționare. direcții de condus. ce controlează: radioul. 2001]. De asemenea. Pinto [Pinto. 2000] menționează faptul că există o tendință crescătoare de a conecta micropocesoarele autovehiculelor la rețelele mobile și. implicit. în timp ce în Europa. Conform Gal [Gal. majoritatea mașinilor funcționează pe baza unui calculator. experiențe și Case inteligente Electrocasnice Autovehicule Birouri inteligente Orașe digitale 69 70 Home Theatre Internethomealliance. o alianță între o serie de producători de echipamente electrocasnice. mașinile ideale să nu necesite șofer. Scopul acestei alianțe este de a accelera procesul cercetării. În multe cazuri. există o serie de proiecte care experimentează construirea unui mediu ce poate interacționa cu utilizatori. Cunoscute sub numele ALV 72. la Internet. schimbarea vitezei. care pot fi accesate prin intermediul Internetului. amintim: • Iluminarea. În prezent. după ce echipamentul a fost vândut. gesturi sau mișcări. oferindu-le informații utile. în viitor. precum și două moduri de monitorizare a șoferului. Teoretic. 2002] menționează faptul că un astfel de obiect ar putea oferi și informații pentru diagnosticare. sistemul de iluminare. viziune computerizată. funcționale. Această listă include patru tipuri de evitare a coliziunilor. clima. aceste sisteme interconectate pot fi controlate prin intermediul calculatorului. reglează consumul de combustibil și emisiile nocive. Calculatoarele instalate pe mașini operează independent.17: Exemple de utilizare a arhitecturilor omniprezente Nume Descriere Într-o casă inteligentă. telefonului mobil. 2001]. Această organizație reprezintă. care: operează motorul. reparațiile și întreținerea. stabilizarea vehicului. de securitate. este posibil ca. în vederea partajării de cunoștințe. Conform Edgington [Edgington. Moore [Moore. • Controlul fluxului de apă. Scopul acestor conexiuni ar fi acela de a oferi asistență în cazul situațiilor dificile. pot comunica între ele prin intermediul Internetului sau Intranetului. Astfel. ci și de service-ul ulterior. în care microprocesoarele și sistemele inteligente ar putea îmbunătăți siguranța auto. până la 20 de microprocesoare. conceptul de oraș digital se referă la definirea unei zone în care oamenii pot interacționa. încă din anul 1998 DOT 71a identificat 8 zone. dintre care cea mai importantă este Internet Home Alliance 70. aceste mașini vor urmări hărți GIS și vor folosi senzori pentru evitarea obstacolelor și adaptarea la traseu.Tabel 2. • Gestiunea energiei. cauciucurile. un echipament conectat la Internet poate furniza. în Statele Unite zeci de mii de case sunt déjà echipate în acest sens. producători de echipamente hardware și comercianți. • Securitate și comunicare. Teoretic. • Divertisment multimedia 69 Un element important al unei case inteligente este reprezentat de către echipamentele electrocasnice . Conform Ishida [Ishida. PDA-ului sau computerului de bord din mașină. acest mediu ar trebui să poată fi capabil să intuiască intențiile angajaților. 2002].

posibilitatea de a funcţiona precum un PDA. există un oraș Kyoto digital. care furnizează imagini ale autovehiculelor și autobuzelor. lucrare ce propune o lume în care oamenii există într-o permanent interacțiune cu calculatoarele. 73 74 smart device smart phone 75 . atât în efectuare sarcinilor de serviciu. Această abordare a fost susţinută de standarde comune şi a condus la apariţia telefoanelor inteligente 74. complement al orașului real. un telefon inteligent reprezenta un echipament caracterizat prin următoarele: ecran mare. 2009]. Elementul tehnologic central al acestui scenariu îl reprezintă „dispozitivul inteligent 73” (DI). în care arhive Web și senzori în timp real furnizează informații.6. pentru o cât mai bună desfășurare a funcțiilor sale. În prezent. creând spații publice. de asemenea. toţi oamenii folosesc acest dispozitiv. 2. am asistat la creşterea funcţionalităţii acestui dispozitiv. oriunde şi oricând.1 Arhitecturi omniprezente de calcul și managementul cunoștințelor economice Deși mulți cercetători au realizat studii referitoare la locuințe inteligente și dispozitive de calcul omniprezente. cât și în procesele de învățare continuă. Ishida prezintă. servicii. să se transforme în realitate. atât pentru rezidenți. pe care să-l poată folosi. etc. În acest sens. credem că dacă o persoană este susținută tehnologic într-un număr mare de activități. portabil.interese comune. acest dispozitiv a devenit al şaselea simţ uman. din ce în ce mai mult. situaţie care a făcut ca elementul „telefon” să devină doar o mică parte a noului echipament. Ulterior. atât în mediul său de lucru. funcţii telefonice complete. cu mediul . A durat cinci decenii pentru ca tot ce însemna studiu şi cercetare. Orașele digitale utilizează informația în timp real. referitor la omniprezenţa arhitecturilor de calcul în toate aspectele vieţii. care le permite să interacţioneze. având ca punct de pornire lucrarea lui Weiser [Weiser. • Componenta interactivă. Scenariu posibil: Suntem în anul 2020 şi prezicerea lui Weiser [Weiser. 1991] cu privire la înglobarea totală a tehnologiei în viaţa de zi cu zi este acum o realitate. 1991]. cât și în viața cotidiană. în care utilizatorul poate pune întrebări referitor la locuri. am plecat de la premiza conform căreia angajatul orientat spre cunoaștere necesită. Cu alte cuvinte. puțini dintre aceștia au accentuat importanța acestei paradigme pentru colaborarea între indivizi. randamentul acestei persoane va crește. • Interfețe 2D și 3D. companiile au început să adopte. oriunde și oricând. În exemplul prezentat în continuare. un cadru tehnologic adecvat. o abordare inter-operabilă între cele două tipuri de echipamente.3. am definit un posibil viitor cadru tehnologic ce susține paradigma omniprezenței structurilor de calcul. cât și pentru vizitatori. vom încerca construirea unui scenariu. Datorită competiţiei puternice pe piaţa telefoanelor mobile şi a PDA-urilor. respectiv orașul Kyoto: Astfel. Astfel. având o arhitectură formată din trei niveluri: • Nivel informațional. care să reflecte modul în care această arhitectură poate susține managementul cunoștințelor. pe care l-am denumit DI.practic. și exemplul cel mai relevant. În acest sens. Conform Best [Best. pentru ca ulterior să exemplificăm modul în care această paradigmă poate fi utilizată de o mulțime de activități cotidiene. capacitate de procesare date.

2004]. 2002]. dezavantajul fiind reprezentat de consumul mare de energie. acționează ca un sistem personal de monitorizare a sănătății. formând o „picoreţea”. Wifi. datorită numărului mare de echipamente şi memoriei limitate. recunoașterea vocii: se permite astfel generarea și arhivarea unor documente text. Perring [Perring. 2004]. implementat cu succes în cazuri precum: rezervare de bilete. fiecare dintre echipamente prezenta propria interfaţă. acestea sunt:      toate funcțiile unui smartphone. respectiv:  Controlul de la distanţă al echipamentelor: fiecare DI a trebuit să poată stoca interfeţele entităţilor cu care interacţionează. utilizatorii şi-au dorit o interacţiune mult mai mare cu echipamentele din jurul lor. care să gestioneze modele diferite de interacţiune. în timp ce utilizatorii aveau posibilitatea să invoce servicii. existența unui proiector incorporat. 2005]. GPRS. Bluetooth permite echipamentelor să susţină conexiuni cu până la 7 alte echipamente. Prin urmare. fără ca utilizatorii să fie situaţi la o anumită distanţă. capabil să infereze cunoștințe. aflată pe Internet. Conform Iftode [Iftode. SDIPP permite descoperirea serviciilor mobile şi susţine metode pentru plata electronică a tranzacţiilor. Conform Want [Want. DI-ul descarcă interfeţele dintr-o bază software. funcție de persoanele care au generat conținutul. 2004]. Cel mai mare obstacol înâlnit în dezvoltarea DI-urilor a fost numărul foarte mare al echipamentelor cu care trebuiau să comunice şi mai ales faptul că acestea erau produse de fabricanţi diferiţi. care permit scanerelor RFID să citească informaţie în absenţa codurilor de bare şi a limitărilor impuse de acestea: câmp vizual direct şi distanţă mică. într-un mediu puternic distribuit. din moment ce permite partajarea datelor şi a informaţiei. pentru descoperirea lor putând a fi folosit SDIPP – un protocol implementat prin extinderea SDP 76. acționează precum un agent inteligent. la utilizarea tehnicilor de identificare de tip RFID. către DI. 3G. DI-urile pot beneficia şi de servicii oferite de terţe părţi. în acest caz. În prezent. diferită de a altor producători. cerând entităţilor să-şi furnizeze. Conform Toye [Toye. pentru aceasta a fost dezvoltat Mobile Service ToolKit 75. În afară de a permite utilizatorului să interacţioneze cu diferite echipamente. dacă există conexiune la Internet. comunicând cu bio-senzori și analizând datele în timp real. Sistemul poate chema medici sau oferi utilizatorilor sfaturi medicale. Infrared. conform Ai [Ai. în care sunt implicate DI-uri. Anquetil [Anquetil. Unii cercetători s-au axat pe utilizarea DI-urilor ca şi echipamente de intrare. Iniţial. aceste servicii puteau fi accesate doar în locaţii fixe. etichetarea se referă. aceste servicii pot fi mobile. tehnologie implementată cu aproximativ 20 de ani în urmă. Chiar dacă aceste funcţionalităţi au fost şi pot fi necesare. sau 4G. soluţia a fost ca entităţile să poată „învăţa” DI-ul despre interfeţele lor  Conectivitatea duală suplinește limitările controlului de la distanţă. 75 76 MST Bluetooth Service Discovery Protocol 76 . care a permis DI-urilor să se autoconfigureze şi să comunice cu diferite alte echipamente etichetate. pe baza web-ului semantic. puncte de informare electronică. în vederea recunoaşterii gesturilor sau a scrisului Ballags [Ballags. GPRS. putând acţiona. WiFi furnizeză o lăţime de bandă mai mare. mai multe pico-reţele putând a se interconecta formând o macro-reţea care poate fi extinsă.DI-ul poate folosi mai mult opţiuni de conectivitate: Bluetooth. 2005] a propus utilizarea middleware-ului Elope. precum un mouse. fie WiFi. a fost aceea de a se folosi un singur cadru. Funcţionalitatea pe care DI-urile au reuşit să o implementeze recent este reprezentată prin capacităţile de interconectare „peer to peer”. Soluţia. folosind. tehnologia Bluetooth. cataloage interactive de produse. este preferată pe distanţe mici. pe distanţe de până în 250 metri. propusă de Iftode [Iftode. în primul rând datorită consumului mic de energie. Din moment ce pre-stocarea ar fi fost imposibilă. doar identitatea. În ceea ce privește funcțiile unui DI.  Conectivitatea „peer to peer”: oferă avantajul de a suplini limitările de distanţă ale celorlalte modele. 2006]. 2008]. Ulterior. care permite utilizatorului să aibă un ecran mai mare atunci când are nevoie.

Deși. Senzorii patului au detectat faptul că Adelina doarme doar de cinci ore și concluzionează pe baza tiparului de somn și al altor date. Mihaela își poate folosi DI-ul. Adelina a folosit pieptenele mamei ei. precum cel descris de Helal [Helal. Cinci minute mai târziu. în vederea identificării locului unde poate găsi obiectul. el scrie o notiță electronică într-o zonă specială. Pentru a-l trezi. indirect. pe care acesta le face.Scenariul nostru continuă cu prezentarea principalelor activități cotidiene ale unei familii. Cory [Cory. sistemul de alarmă este programat astfel încât să ia în considerare elemente. prin intermdiul DI-ului personal. nederanjată. 2007]. 2006]. PIERDEREA UNUI OBIECT: Mihaela are obiceiul ca imediat după trezire să-și aranjeze părul folosind pieptenele preferat. majoritatea sistemelor de tip FLO propun utilizarea frecvențelor radio. sistemul de alarmă va aplica un set de vibrații mai puternice și de lungă durată. Ideea folosirii arhitecturilor de calcul omniprezente pentru identificarea obiectelor pierdute este referită în literatura de specialitate sub numele FLO 77. prezentând modurile în care dispozitivele inteligente pot îmbunătăți starea de spirit. pe ușa frigiderului. detectarea mișcărilor în pat a fost realizată în special pentru domeniul medical. în plus față de stocuri. precum și distanța față de celelalte obiecte RFID. În cazul în care aceasta nu este pusă la loc. pentru fiecare produs. optimiza acțiunile persoanelor. în cazul în care obiectele sunt scoase afară din casă. De asemenea. stocul va fi diminuat cu o unitate. din moment ce acestea pot fi interceptate fără a fi în prezența emițătorului. Cu toate acestea. trage concluzia că încă doarme. Conform Banerjee [Banerjee. 2005] . Alexandru este trezit la ora șase dimineața de către sistemul de alarmă al patului. din moment ce Adelina doarme. Membrii familiei nu trebuie să se îngrijoreze referitor la stocurile din frigider. FRIGIDERUL INTELIGENT: După ce Alexandru a scos laptele din frigider. din moment ce programul ei de lucru începe la ora 14. DI-ul îi va furniza camera în care se află pieptenele. Deoarece Alexandru a fost ocupat și nu au apucat să le discute acasă și având în vedere că se vor afla în același timp în cadrul universității. Folosind aceste informații. care a obținut datele printr-un serviciu calendar. are un identificator RFID. aflate în camera respectivă. Un pas înainte ar fi acela în care s-ar produce mici roboți care să ajute la localizarea obiectului Dengler [Dengler. pe care le-a ascultat recent și pe care DI-ul le transmite sistemului de alarmă. spre exemplu. se impune folosirea auxiliară a unei alte metode. precum multe alte obiecte din casă. Adelina dorește să vorbească cu tatăl ei despre niște lucrări în domeniul IT.   77 Frequently Loss Objects 77 . frigiderul „observă” dacă sticla de lapte este pusă la loc. dar nu l-a așezat la loc. ar fi de dorit un sistem în timp real. din moment ce pieptenele. Mihaela nu o poate întreba despre locația acestuia. conectat la un procesor și o zonă de memorie. ea putând fi folosită atât pentru scrierea unor mesaje. anunțând atunci când există situația unor produse expirate. sistemul de alarmă detectează faptul că Alexandru este în continuarea în pat și datorită mișcărilor minimale. că mai necesită încă două ore de somn. pe care le are de făcut pentru școală. 2003]. ci și alte date ale persoanelor. din moment ce nu doar mișcările sunt importante. În ceea ce o privește pe Adelina. la creșterea performanțelor în mediile de lucru:  TREZIREA MEMBRILOR FAMILIEI: Având sub cap o pernă cu vibrații. Ea va fi trezită la ora 8:00. Această zonă este reprezentată de un ecran tactil. sistemul frigiderului mai poate urmări. cu o serie de ritmuri muzicale. Acum. Mihaela va găsi foarte ușor obiectul pierdut. 1999] subliniază faptul că deoarece utilizarea singulară a tehnologiei RFID prezintă probleme. pentru Alexandru ziua a început. cât și pentru afișarea informațiilor cu conținut culinar. În cazul nostru. pentru micul dejun. Conform Basrur [Basrur. Noua metodă se referă la stocarea informației referitoare la locul în care a fost ultima oară „văzut” obiectul și persoana care l-a pus acolo. conducând astfel. cum ar fi. rețetele culinare. Cu o zi înainte. precum faptul că există un termen limită pentru predarea unei lucrări la școală și în 3 săptămâni urmează o serie de examene. data expirării. deoarece acestea sunt monitorizate de către sistemul de management al frigiderului. Mihaela încă doarme.

bazate pe viteza mașinilor. În timpul discuțiilor. agentul contactează agenții celorlalte persoane. de adaptare a unor parametri. transmite comenzi pentru alimente standard. considerăm că este aceea în care se formează o rețea de tip peer-to-peer. agenții autonomi pot avea ca obiectiv reducerea încărcării cognitive a utilizatorilor lor. pot fi transmise informații utile. 2003]. Conform aceluiași autor. Ulterior. întâlnită pe unele mașini. camera de întâlnire. nu doar stochează și gestionează alimente. care în cazul prezentat mai sus se referă la disponibilitatea utilizatorilor altor agenți. 2005] continuă această cercetare. poate apela un agent inteligent. proiectul unei autostrăzii automate a demonstrat fezabilitatea ideii și faptul că automatizarea condusului conduce la creșterea siguranței.  CONDUSUL MAȘINII: După micul dejun. Yamashita [Yamashita. respectiv durata. nivelul de importanță. el sugerând faptul că mașinile ar trebui să partajeze informație referitoare la ruta pe care o urmează 79. 2009] prezintă de ce furnicile nu au niciodată probleme de tip ”trafic jam”: nu se depășesc niciodată. 2003] subliniază faptul că un astfel de frigider poate fi obținut tot cu ajutorul tehnologiilor RFID. un obstacol tehnologic major a fost lipsa tehnologiilor de comunicare fiabilă. așa cum este descris în Helal [Helal. Exemplu: mașinile transportoare de mărfuri 80 Sunt folosite serviciile liniilor aeriene. orice alte modificări fiind realizate de șofer 79 Situația poate genera probleme majore de securitate. În această dimineață. Conform Thorpe [Thorpe. Conform Vahidi [Vahidi. Utilizarea agenților pentru planificarea întâlnirilor este considerată o sarcină inerent distribuită. numele oamenilor pe care-i dorește prezenți. Cu toate că. este destul de puțin probabil că vom reuși să scăpăm de problema blocajelor în trafic. care va avea loc luna următoare și notează data. Deoarece astăzi unui coleg i s-a stricat mașina. 2005].  78 Nu putem lua în considerare opțiunea de pilot automat. în care agenții trebuie să aleagă strategiile optime. a direcțiilor pe care merg. dacă nu vom folosi un sistem automatizat de asistare. echipamente. respectiv alte resurse Sen [Sen. 2005] și Jiang [Jiang. Din momentul în care s-a autentificat pe calculatorul personal. El poate genera liste de cumpărături. gestiona calitatea alimentelor. se mișcă cu viteză constantă. Sarma [Sarma. în cât mai multe dintre sarcinile lor. șoferilor din fiecare mașină. comparativ cu situația în care șoferii sunt oameni. 1993]. procesul de negociere între agenți este descris sub forma unui proces de căutare distribuită. în prezent. Comparând această situație cu cazul uman. respectiv locul. după care agentul lui Alexandru rezervă o cameră. Primul lucru pe care-l face agentul este de a interacționa cu DI-ul lui Alexandru. 2004]. Alexandru a dorit să aranjeze o întâlnire de grup pentru discutarea unor elemente importante referitoare la proiectele de cercetare pe care lucrează. deoarece aceasta implică doar menținerea direcției și a vitezei. ALEXANDRU LA SERVICIU: Alexandru și colegii lui folosesc avantajele oferite de agenții inteligenți. pe baza noilor condiții. Conform Modi [Modi. fiecare persoană își folosește DI-ul pentru a reține comentarii. 1998]. Scopul este de a se ajunge la un consens în rândul agenților. sistemele de navigare folosind tehnologia GPS sunt foarte răspândite. se deplasează foarte apropiat de vecin. în timp ce restul agenților informează persoanele despre locul și timpul când va avea loc întâlnirea. O soluție mai potrivită. în funcție de preț și durata călătoriei 78 . pe o distanță mare.Frigiderul inteligent. care în mod similar cunosc fiecare agendă în parte. a densității acestora. lua notițe și prezenta idei referitoare la subiectele discutate. În timpul discuțiilor.în care nodurile sunt mașinile de pe suprafața respectivă. Studiul descris de Alexander [Alexander. 1997]. pentru a stabili care este programul de care trebui să țină cont. în care aceștia trebuie să găsească echilibrul între protejarea intimității propriilor utilizatori și cerințele globale ale organizației. Alexandru se pregătește pentru a merge la serviciu. fără fir. În urma unor procesări intensive. DI-ul lui Alexandru primește un e-mail referitor la o conferință. împreuna cu un link care să permită rezervarea unor bilete către locația respectivă 80. el dorește să-și ajute colegul și prin urmare va programa calculatorul mașinii pentru identificarea unui nou optim de drum. nu există mașini care să poată fi automat conduse 78 Parent [Parent. căruia îi furnizează informații precum faptul că dorește o întâlnire. pentru identificarea celor mai bune oferte. dacă se dorește participarea.

care a încercat dezvoltarea unui sistem de coșuri de cumpărături inteligente. unde datele au asociate semnificații prin intermediul ontologiilor dezvoltate în RDF sau OWL. se bazează pe RFID. aflată pe frigiderul de acasă. această metodă înlocuind codurile de bare. la fiecare produs. De asemenea. ea își va pregăti singură masa. vor fi furnizate și instrucțiunile de pregătire pentru cele două rețete. dezvoltat de grupul METRO Kalyanam [Kalyanam. așa cum este descris în Berners [Berners.  PRÂNZUL: La ora 11:00. precum tipurile de mâncare pe care aceasta le preferă. Alexandru se hotărăște să se ducă la restaurantul studențesc. pe care DI-ul le interpretează ca fiind o comandă de a afișa alternative de magazine pentru produsele respective. prezența ei este notificată. La serviciu. folosi pentru a ghida cumpărătorii la locația produselor. Acesta o poate. dacă este dispus la o întâlnire. iar mâncarea foarte bună și variată. sub numele PSA 81. iar în cazul în care nu sunt probleme. între Alexandru și Adelina. Unul din obiectele de pe listă lipsește atât din supermarket. Cunoscând faptul că prețurile la supermarketul unde lucrează pot fi mai mari. Ambele persoane sunt de acord. Mihaela accesează. cu condiția să existe. Din moment ce majoritatea colegilor sunt plecați cu alte treburi. Din momentul în care ea intră în clădire. prin intermediul ecranului de frigider. urmând să aibă loc o discuție interesantă despre limbajele de programare semantice. În plus față de aceste informații. Pe baza preferințelor culinare. Sistemul de consultanță culinară. cât și din magazinele aflate pe o anumită distanță. 2001]. 81 Personal Selling Assistant 79 .  MIHAELA LA SERVICIU: La prânz. folosindu-se pentru aceasta o rețea ad-hoc ”peer to peer”. cel mai probabil. atât după DI-ul pe care îl poartă. Plata nu înseamnă altceva decât trecerea coșului printr-o zonă marcată corespunzător. Omletă cu legume. direct pe display-ul coșului. Cazul prezentat mai sus este desprins dintr-un magazin experimental. agentul din DI-ul personal cunoaște. din moment ce agenții lor partajează această informație. Este contactat DI-ul Adelinei. Din moment ce sistemul de consultanță este conectat la Web-ul Semantic. În momentul în care produsul ajunge în coș. din moment ce este o informație preluată din zona de notițe. Agentul va căuta potențiale persoane cu care Alexandru poate lua masa. deoarece Mihaela este singură acasă. care pot fi folosite pentru prezentarea produselor aflate în promoții. astăzi fiind în tura de după-amiază. ”Salată de ton”. din moment ce acesta se găsește în apropiere. Mihaela îl va ruga pe Alexandru să caute produsul. respectiv timpul de 10 minute. care a identificat-o pe Mihaela. DIul cere confirmarea plății. de asemenea. sistemul magazinului oferă chitanța corespunzătoare. Mihaela își folosește DI-ul pentru a obține de acasă – din sistemul frigiderului – lista necesară de cumpărături. oferind de asemenea sugestii și sfaturi despre fiecare produs. impresii ale altor cumpărători. DI-ul va prezenta. absența colegilor. care își întreabă proprietarul. este conectat la sistemul frigiderului. timpi de preparare și ingrediente. astăzi. sistemul de recomandări și alege opțiunea ”Sfaturi culinare de preparare”. sistemul folosește informații provenind din DI-ul Mihaelei. aflată pe DI-urile personale. DI-ul lui Alexandru cunoaște acest lucru. coșurile de cumpărături au ecrane digitale. el este deja marcat corespunzător în lista de produse. Mihaela folosește o serie de gesturi speciale. timpul în care a intrat fiind înregistrat de sistemul pentru monitorizarea personalului. pentru fiecare alt supermarket. va mânca singur. pentru această situație. cât și după rularea unui algoritm de identificarea a trăsăturilor feței. Din întâmplare. la supermarketul din apropierea casei. informațiile referitoare la rețete. Ulterior momentului în care sunt alese opțiunile prezentate de sistem. sistemul decide soluția: 1. ulterior. 2. în drum spre casă. DI-urile partajează locația aleasă. descris anterior. Tehnica care poate fi folosită. prețurile sunt mai mici.Scenariul în care agenții înțeleg e-mail-uri și le adnotează este posibil folosind web-ul semantic. sunt extrase în timp real de pe diferite site-uri Web. Adelina urmează să ia prânzul în aceeași perioadă și își dorește să discute cu Alexandru despre proiectele sale. Practica cumpărătorilor este să-și descarce lista de cumpărături. În supermarket. Mihaela se duce la serviciu. 2006]. În acest caz. La sfârșitul serviciului. Dar. a ingredientelor disponibile și a unui istoric referitor la ce a mai pregătit în ultima săptămână.

Deși blogul final reprezintă un element interesant pentru membrii familiei. evitându-se astfel scanarea codurilor fiecărui produs. extrase din dispozitive.   80 . Odată cu proliferarea tehnologiilor. DI-ul a realizat clasificarea lor pe diferite categorii și le-a asociat calificative. ea își folosește DI-ul și se uită la cărțile digitale ale restaurantelor. atunci când Alexandru și Mihaela au luat cina. înainte de a ajunge. sistemul mașinii interoghează din nou departamentul de transport. Spre exemplu. în timp. în funcție de locație. pentru a primi reclame.PSA-urile cu capacități Wi-Fi aveau conectivitate la Internet și erau echipate cu cititoare RFID. În acest sens. intimitatea poate reprezenta o problemă. Adelina alege persoanele cu care își dorește să meargă la film. au constituit o altă intrare Blog. coordonatele GPS ale acestuia fiind transmise sistemului de navigație al mașinii. precum WiFi sau Bluetooth. dacă există drumuri închise sau restricționate. de asemenea. a fost fotografiat automat momentul în care Adelina era veselă datorită unei glume spusă de Alexandru. provenind din diferitele activități. ea va putea cere o listă cu filmele care rulează în oraș. conform preferințelor tututor. După ce a marcat câteva restaurante. voluntar. 2003]. cunoscând preferințele culinare ale Mihaelei. va descărca meniurile actualizate și va prezenta eventualele oferte speciale. transmițându-le propunerea Adelinei. în funcție de preferințe. Odată intrați în restaurant. utilizatorii neoferindu-se. postat pe Blog. de vizionare a unui film și lista cu preferințele acesteia. astăzi fiind rândul Mihaelei să aleagă un restaurant. Problema o reprezintă faptul că acest mod de publicitate nu este direcționat în mod corespunzător. însă a persistat imposibilitatea de a cunoaște obiceiurile. el va cunoaște starea traficului. în care personajul principal este Mihaela și care a fost. a fost înregistrat și un film high-definition cu procesul de pregătire al mâncării. Astfel. Folosind DI-ul. meniul este descărcat automat pe DI-urile personale. ajutând comercianții în personalizarea reclamelor Yunos [Yunos. Din momentul în care Flora s-a decis asupra unui restaurant. pentru a determina cel mai apropiat loc de parcare disponibil. Odată alegerea făcută. împreună cu diferite comentarii lăsate de alți clienți. Acesta se va conecta la site-urile restaurantelor. MERSUL LA CINEMA: În timp ce părinții ei sunt plecați. aceasta este transmisă sistemului informațional din restaurant. preferințele și gusturile acestora. de fiecare dată când s-a aflat la mai puțin de 200 metri distanță de ele. fapt care le permitea să cunoască. împreună cu datele meniului. înglobate în telefoanele mobile. datele necesare fiind colectate de fiecare dată când ea a luat masa la restaurant. Un agent inteligent asociat DI-ului contactează agenții persoanelor alese. BLOGUL FAMILIEI: Această componentă reprezintă o soluție tehnologică viabilă pentru ținerea unui jurnal familial. a putut fi posibilă identificarea potențialilor clienți. negocia și infera o listă cu ierarhia filmelor. cât și filmele pe care le-a vizionat deja. precum DI-ul. De asemenea. este generată o intrare în blog. Alexandru și Mihaela obișnuiesc să ia cina în diferite restaurante din oraș. gradul de ocupare al drumurilor. După afișarea filmelor și ierarhizarea lor. primul pas fiind transmiterea SMSurilor Barwise[Barwise. utilizatorii ar putea alege să partajeze anumite informații despre ei. prin urmare. DI-ul cunoaște atât preferințele Adelinei. agenții vor comunica. Ulterior. preluate de pe DI-uri. Mihaela apelează un agent inteligent. 2002]. sistemul de navigație al mașinii a transmis sistemului Blog destinația și timpul. Fiecare utilizator. Adelina se hotărăște că ar dori să vadă un film. care procesează cererea. ținându-se însă cont de faptul că propunerea vine din partea Adelinei și. În acest mod. doritor. preferințele ei trebuie să aibă o pondere mai mare. conținutul lor. Reclama mobilă reprezintă de mult timp subiect de cercetare. pe care le-a primit automat.  CINA: În fiecare vineri. sistemul de navigare al mașinii sau sistemul de supraveghere pentru securitate. Două minute. în orice moment. putând calcula astfel ruta optimă. care descarcă automat actualizări provenind de la departamentul de transport al orașului. Desigur. care. Deja. Această informație era transmisă sistemului principal al magazinului. care să o ajute în alegerea finală. pornind de la lista primită crea și va transmite agentului IA propria listă cu filme. În mod similar. Cu ajutorul DI-urilor. zilnic. astăzi.

com JavaWorld. o parte din efortul pe această direcție a fost deja realizat.Deoarece există informații care nu se doresc a fi partajate. realizată de către un furnizor. prezentate în tabelul 2. Înainte de a face vizibil conținutul blogului. cercetarea în domeniul blogurilor este axată pe trei direcții principale: • • crearea blogurilor de către utilizatorii mobili Russel [Russel. În prezent.3. implicit. prin sistemul Blog. cu ajutorul căreia. caracterizată prin următoarele caracteristici: existenţa unei perspective logice. specificând standardele la care membrii trebuie să adere SOA reprezintă o formă arhitecturală pentru un sistem distribuit.7 Arhitecturi de calcul orientate spre servicii În prezent. 2005]. Kodali [Kodali. • 2. structură descriptivă şi granulară. cu ajutorul căruia poate fi generată valoare de ambele părţi. ar trebui să fie folosite pentru tehnicile de tip „messaging”. în care fiecare persoană să definească cazuri în care protocoalele de intimate pot fi încălcate. Deși blogul automat. specificat prin QoS SOA descrie un stil architectural. utilizatorii pot adauga texte personalizate. 2005] descrie patru caracteristici SOA: • Interfeţele. care formalizează detaliile definiţiei. pe care le integrează drept informație contextualizată.18: Definiții ale arhitecturii SOA Nume Open Group OASIS OMG W3C XML. sistemul Blog prezintă caracteristici tip „privacy”.18: Tabel 2. 2006]. ca și sursă de informație pentru agenții mobile Karger [Karger. sunt utilizate pentru autodescriere. • Fiecare serviciu trebuie să păstreze un nivel de calitate. fundamentat pe paradigma cerere/răspuns. reprezintă un cadru care automatizează crearea intrărilor din blog. în cazul aplicaţiilor sincrone şi asincrone. 2005]. Spre exemplu. Cu toate acestea.com IBM Stil architectural. De asemenea. ca efortul de implementare în cadrul unei organizaţii a unei arhitecturi orientată spre servicii să nu se potrivească definiţiilor standard SOA. nu a fost încă cercetat și dezvoltat. stabilindu-se astfel cine are dreptul să acceseze această componentă. al cărui scop este construirea sistemelor caracterizate prin legături slabe între agenţi software. OMG specifică faptul că SOA permite independenţa tehnică între membrii comunităţii. adoptarea şi implementarea SOA 82 se realizează într-un ritm foarte crescut Erickson [Erickson. extinderea utilizării unui cât mai mare număr de formate de date Parker [Parker. extrăgând informații din diferite site-uri și din servicii meteo. Definiţia OASIS include şi un model de referinţă. Mobilog. independenţă faţă de platformă SOA reprezintă un stil architectural. compuse în XML. care priveşte componenta software sub forma unei mulţimi de servicii Definiţie 82 83 Service Oriented Architecture Web Service Description Language 81 . este posibil. pot fi definite și restricții de accesare. blogurile semantice. respectiv verifica corectitudinea informației generată automat. Un serviciu reprezintă o componentă software. • Un registru de tip UDDI conţine lista serviciilor furnizate. descris în acest scenariu. SOA reprezintă un stil arhitectural. folosind WSDL 83. reprezentate de fişiere XSD. activitatea oricărui membru al familiei este considerată privată. orientare spre comunicarea prin mesaje. • Schemele XML. descris de Cemerlang [Cemerlang. 2004]. putând fi definite excepții. dedicat unei comunităţi de furnizori şi consumatori de servicii. consumatorul poate obţine o mulţime de rezultate SOA reprezintă evoluţia calculului distribuit. În plus. care susţine dezvoltarea software bazată pe servicii SOA reprezintă o paradigmă pentru organizarea şi utilizarea unor resurse distribuite. 2006].

Conform acestor definiţii, conceptul SOA este privit drept un mod de a construi structura informaţional-tehnologică a unei organizaţii. Prin urmare, SOA nu poate fi abordat ca o tehnologie; mai degrabă, reprezintă un mod de structurare şi aranjare a altor tehnologii, în vederea îndeplinirii unor sarcini clar definite. De asemenea, multe dintre definiţii indică faptul că este de preferat ca legăturile care se stabilesc între module să fie slabe 84 şi nu puternice 85, ceea ce înseamnă că dependenţa între module va fi minimală. Această cerinţă este necesară pentru a permite configurarea serviciilor pe baza nevoilor şi nu conform unor structuri predeterminate. Dezavantajul acestei abordări îl reprezintă multitudinea de definiţii şi abordări ale implementărilor SOA. Conform lui Krafzig [Krafzig, 2005], cele mai importante caracteristici, care ar trebui să fie incluse în definiţiile formale ale SOA, pot fi incluse într-un cadru, care să permită o abordare standardizată. Cadrul propus de Krafzig, prezentat în figura 2.13 include:
   Metadate, care sunt folosite pentru descrierea celor mai importante caracteristici SOA; Modul de aranjare al caracteristicilor SOA; Locaţia serviciilor

Fig 2.13: Cadrul Krafzig pentru descrierea SOA Sursa: Krafzig [Krafzig, 2005]

În ceea ce priveşte cercetarea realizată în domeniul arhitecturilor SOA, aceasta poate fi clasificată pe trei categorii distincte, și anume:
   Eforturi exploratorii; Examinarea tehnologiilor şi instrumentelor oferite de diferite companii; Cercetare empirică.

Tabelul 2.19 prezintă principalele abordări şi puncte de vedere, identificate în literatura de specialitate, referitoare la categoriile menţionate anterior:
84 85

loosely coupled: http://en.wikipedia.org/wiki/Loose_coupling tightly coupled: http://wiki.answers.com/Q/What_are_tightly_and_loosely_coupled_cluster_systems

82

Tabel 2.19: Puncte de vedere referitoare la arhitectura SOA

Categorie

Abordare
Staal [2006]: şi-a propus eliminarea sau, măcar, minimizarea numărului de nivele în cadrul SOA. Această idee vine în contextul în care Staal propune integrarea clară, foarte bine definită a unui nivel middleware, pe baza XML sau a altor instrumente similare. Practic, Stal sugerează o abordare bazată atât pe un meta-model, cât şi pe o serie de şabloane. Kim and Lim[2007]: au subliniat faptul că înţelegerea gestiunii proceselor de afaceri este o etapă importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea SOA. Ei au exemplificat acest lucru prin prezentarea unei arhitecturi SOA, utilizabilă în domeniul telecomunicaţiilor. Shan and Hua [2006]: au propus un model SOA pentru cazul băncilor care doresc să ofere servicii online. În plus, ei au compilat o serie de şabloane, care s-au dovedit de succes şi în cazul altor industrii. În ansamblu, modelele prezentate de aceştia sunt foarte detaliate în ceea ce priveşte utilizarea SOA pentru soluţii online, cu accent pe serviciile bancare. Crawford [2005]: propune un mod diferit de abordare a unei arhitecturi SOA, denumit „SOA la cerere 86”. Această arhitectură presupune legături mai slabe, între servicii şi elementele cu care aceste sunt conectate, decât restul modelelor SOA. Crawford justifică această abordare prin faptul că în acest mod este permisă o mai mare flexibilitate, mai ales pentru utilizatorii finali. Brown [2005]: a prezentat o perspectivă asupra SOA, sugerând o abordare pe baza platformei IBM Rational. Recomandările făcute de Brown sunt asemănătoare celor din domeniul exploratoriu sau empiric, filtrate însă de instrumentul IBM Rational. În mod similar, Ferguson şi Stockton detaliază modelul IBM pentru programarea SOA. De Pauw [2005]: descrie beneficiile instrumentului „Web Services Navigator”, instrument ce oferă posibilitatea unei mai bune vizualizări a componentelor SOA şi a serviciilor web. Web Services Navigator poate oferi asistenţă referitor la:  utilizarea unor şabloane de proiectare 87;  definirea nivelului „business logic”;  analiza proceselor de afaceri. Jones [2005]: subliniază necesitatea standardizării conceptelor de bază ale SOA, precum cel de „serviciu”. Chen[2006]: a propus o perspectivă ontologică asupra SOA, serviciilor web şi managementului cunoştinţelor. El a încercat, cu oarecare succes, să intregreze două fluxuri de cercetare într-unul singur. Astfel, a prezentat o soluţie în care arată că atât reprezentările semantice ale cunoaşteri, cât şi cele sintactice ar putea fi descrise printr-o ontologie, care referă, de asemenea, o mulţime de servicii Web. Borkar [2006]: propune o metodă de utilizare a datelor reprezentate în format XML, întrun mediu SOA. Ideea lui implica utilizarea, atât a datelor pe care pot fi realizate interogări, cât şi a structurilor complexe, în reprezentări XML. Studiul lui Borkar se referă la componenta de dezvoltare şi implementare a serviciilor, din SOA. Unul dintre aspectele, care nu sunt abordate, de către Borkar, este reprezentat de eficienţa serviciilor 88. Duke [2005]: recomandă şi oferă detalii asupra modului în care Web-ul Semantic poate fi folosit de către organizaţii în vederea utilizării SOA. Este sugerat faptul că o combinare a web-ului semantic şi SOA în ceea ce este denumit „SOA Semantic” va oferi beneficii organizaţiei care adoptă această abordare. De asemenea, Duke propune un model ontologic pentru semantica SOA, încercând practic să creeze un meta-model pentru SOA. Zhang [2004]: a cercetat conexiunile dintre serviciile Web şi gestiunea proceselor de afaceri, descriind natura modulară a perspectivelor orientate spre servicii. El a prevăzut maturizarea standardelor SOA, susţinând că odată ce se va ajunge la o serie de standarde clare, conexiunea dintre SOA şi procesele de afaceri va fi mult mai uşor de realizat. Malloy [2006]: a dezvoltat o extensie pentru WSDL 89. El a subliniat faptul că specificaţiile serviciilor Web erau adesea informale şi nu foarte bine definite. Din acest motiv, a propus un „pas intermediar” în vederea definirii unor specificaţii formale, riguroase, corect definite, luând în considerare natura informală a specificaţiilor existente. Acest pas a fost realizat, prin extinderea WSDL, în vederea automatizării şi extinderii

Exploratorie

Tehnologii şi instrumente

Cercetare empirică

86 87

SOA on Demand Design Patterns 88 ROI of SOA 89 Web Service Definition Language

83

capacităţilor serviciilor de a opera în diferite medii. Exemplul furnizat de Malloy prezenta modul în care un singur serviciu putea funcţiona corect în diferite aplicaţii care foloseau formate diferite de coduri poştale. Verheecke [2006]: a propus şi dezvoltat un nivel middleware, denumit WSML 90. El a văzut drept principal avantaj al acestei abordări, furnizarea unui cadru uşor extensibil şi reutilizabil. În plus, Verheecke considera că utilizarea WSML permite, mai uşor, integrarea dinamică şi gestiunea serviciilor Web, în aplicaţiile client. Problema fundamentală a acestei abordări o reprezintă utilizarea acestui model în cadrul sistemelor distribuite, deoarece implementarea acestuia conduce la o arhitectură centralizată. Hutchinson [2006]: a descris un caz, de realizare a unui sistem colaborativ, conform standardelor SOA. Un aspect important, subliniat de autor, este faptul că deşi modelul SOA ar putea reduce costurile generale privind întreţinerea, el ar putea să crească cantitatea de muncă prestată de echipele IT. Considerăm că în prezent situaţia este alta, deoarece, odată cu apariţia noilor abordări SOA, precum WCF 91, dezvoltarea unui serviciu s-a apropiat mult, ca timp de lucru alocat, de dezvoltarea unei aplicaţii standard. Li şi Huang [2007]: au propus o metodologie pentru migrarea funcţionalităţii sistemelor „legacy” în servicii Web, respectiv arhitecturi SOA. În vederea investigării eficienţei metodei propuse, ei au realizat un studiu de caz, descoperind că deşi este posibilă această migrare, schimbările necesitate, pe partea companiei, sunt considerabile – fiind necesare proceduri de tip „reengineering” asupra multor procese organizaţionale.

Indiferent de abordarea SOA, un aspect important al acestei metodologii este reprezentat de măsurarea sau evaluarea succesului. În mod tradiţional, eşecul sau succesul unui sistem informaţional poate fi estimat cu ajutorul unor mărimi standard, precum: ROI 92, NPV 93, IRR 94, etc. Analog, o componentă software poate fi măsurată în termeni, precum erori sau productivitate, prin intermediul unor metodologii numerice, cum ar fi cele referitoare la numărul liniilor de cod sau COCOMO 95. Fiecare dintre aceste abordări pleacă de la ideea conform căreia dacă putem asocia o valoare numerică unui sistem, ulterior vom putea compara aceste valori în contextul unor proiecte, sisteme, organizaţii diferite. Problema care se pune în cazul arhitecturii SOA este similară celei ridicate de întrebarea: Dacă toate companiile din clasamentul Fortune 100 implementează aceeaşi componentă software, precum SAP, ce anume le diferenţiază, în contextul în care funcţiile lor sunt standardizate pe cele mai bune practici şi procese SAP? Credem că un mod de a răspunde acestei întrebări este de a examina alte mărimi ale succesului –asociate adesea managementului cunoştinţelor – precum, avantajul competitiv [Siau, 2003], necesităţile concurenţiale [Erickson, 2005], capitalul intelectual [Nonaka, 2001]. Din această abordare reiese ideea, conform căreia cea mai bună modalitate de evaluare SOA nu este reprezentată de ROI, ci de factorii intangibili. Nah şi Tan [Nah, 2007] au propus un cadru şi au stabilit factorii de succes, în vederea estimării succesului pentru implementările ERP. Ei au definit, empiric, o varietate de factori de succes, dintre care amintim: gradul de susţinere al managementului executiv, competenţele echipelor implicate în proiecte şi cooperarea interdepartamentală. Cu toate că studiul a răspuns unor întrebări importante, referitoare la implementările ERP, problema definirii elementelor intangibile drept factori de succes a rămas deschisă, nu numai pentru sistemele ERP ci şi pentru implementările SOA.

90 91

Web Services Management Layer Windows Communication Foundation 92 Return of Investment 93 Net Present Value 94 Internal Rate of Return 95 Constructive Cost Model

84

Un punct de vedere interesant este cel al lui Langdon [Langdon, 2007], conform căruia, deşi multe studii economice indică faptul că proiectele IT adaugă valoare pe un nivel macro, ele nu spun nimic despre modul în care valoarea este adăugată şi la nivel micro. Langdon propune un model de cercetare care include integrarea şi flexibilitatea sistemelor informaţionale drept caracteristici care ar putea conduce la creşterea factorului de succes a componentei IT. Arhitecturile SOA pot fi folosite cu succes în multe situații specifice managementului cunoștințelor. Dintre acestea, am ales să prezentăm în lucrarea de față două situații:
  Un studiu de caz referitor la proiectarea unui sistem de învățare, în cadrul organizației, ca și posibilă componentă a unei soluții MC Dezvoltarea unui modul software, componentă a unui sistem distribuit de management al cunoștințelor - vezi capitol 3.5

Studiu de caz: Model de sistem e-learning, bazat pe o arhitectură orientată spre servicii Conform unui studiu realizat de Ogata [Ogata, 1996], dezvoltarea unui sistem e-learning, aplicabil într-o soluţie MC, poate fi realizată pornindu-se de la următoarele caracteristicii esenţiale:  caracteristica principală a unui sistem e-learning este de a oferi oriunde şi oricând, mediul propice pentru învăţare; Carliner [Carliner, 2008] subliniază faptul că, în prezent, sistemele elearning nu exploatează la maxim potenţialul utilizatorilor – cu alte cuvinte, în general, comportamentul şi atitudinea celor implicaţi în procese de e-learning este rezervată; cunoaşterea nu include doar date, informaţii şi cunoştinţe explicite, ci şi elemente tacite; abordare constructivă: implică faptul că inferarea cunoaşterii se realizează în mod activ, prin explorare şi descoperire. Persoanele care învaţă au o motivaţie în căutarea informaţiei care să-i ajute în rezolvarea problemelor. Abordarea constructivă implică, de asemenea, procese colaborative de învăţare. Conform Ogata [Ogata, 1996], procesele de colaborare prezintă cinci etape: co-prezenţa, conştientizare, comunicare, colaborare şi coordonare.

 

Pornind de la lucrarea „Design of interactive voice learning system” Wu [Wu, 2006] şi luând în considerare caracteristicile unui sistem de e-learning, prezentate anterior, propunem un posibil model pentru dezvoltarea unui sistem de învăţare electronica, adaptat după Wu [Wu, 2006], utilizabil în cadrul soluţiilor MC (SIEMC 96) . Din punct de vedere al funcţionalităţii, SIEMC este proiectat pentru a putea susţine următoarea funcţionalitate:    prezentarea conţinutului de învăţare să poată fi făcută atât vizual, cât şi voce; în felul acesta, sistemul va putea fi folosit de persoanele non tehnice sau de cele cu probleme vizuale; permiterea fluxurilor tacite de cunoştinţe. Cu alte cuvinte, SIEMC susţine învăţarea colaborativă, prin consultări, discuţii şi partajarea experienţei; susţine învăţarea, indiferent de vârstă, sex sau domeniu.

SIEMC reprezintă o propunere de sistem pentru gestiunea învăţării, subiect discutat în capitolul 1.3.3.1, care furnizează un mediu electronic complet pentru învăţare. Acest sistem, nu oferă doar susţinere pentru o diversitate de domenii ale cunoaşterii, lucru realizat cu ajutorul arhitecturii SOA, ci şi îmbunătăţeşte procesele de învăţare, furnizând atât o interfaţă voce, cât şi una Web. În scopul susţinerii dialogului dintre sistem şi persoanele care învaţă, SIEMC foloseşte VoiceXML, un limbaj de marcare, a cărei descriere o regăsim în specificațiile W3C 97. Conform celor precizate anterior, SOA reprezintă o formă a unui sistem distribuit, SIEMC fiind construit pe baza unei astfel de arhitecturi: Fiecare furnizor al unor module de învăţare publică sau actualizează descrierile serviciilor , folosind WSDL, direct în registrul de servicii 98. În acest mod, SIEMC va putea să utilizeze diferite criterii, în vederea identificării serviciilor pe care trebuie să le ruleze. Figura 2.14, prezintă cadrul în care poate fi dezvoltat sistemul SIEMC:
Sistem de învaţare electronic pentru MC W3C, Voice Extensible Markup Language (VoiceXML) Version 2.0. Disponibil la: http://www.w3c.org/Voice/. 98 Registry Service
96 97

85

astfel stabilit. 2007] Astfel. Comunicarea dintre aceste persoane și sistem se poate realiza atât prin voce. definind astfel un program de învăţare.Figura 2. astfel încât procesul de învățare să se realizeze eficient. sistemul SIEMC. aceasta va fi înscrisă în cadrul altor activităţi de învățare. 2006]. transformând fișiere VoiceXML în material audio destinat persoanelor care învață. Astfel. cât și folosind tonurile DTMF 99. prezentat în figura 2. Subsistemul de activităţi de învăţare: oferă utilizatorilor un mediu individual sau colaborativ de învăţare.14:Sistem de învățare pentru managementul cunoștințelor Adaptare: Wu [Wu. în programul inițial de studiu. Subsistemul auxiliar de învăţare: reprezintă o componentă al cărei scop este de a ghida persoanele. Un tutore poate defini atribute şi legături între obiectele de învăţare. Kim [Kim. înainte de a fi lansate serviciile. prezenţa la sesiuni de prezentare. susținându-se astfel și procese de autoînvățare sau învățare colaborativă. Când activităţile de învăţare ale unei persoane progresează. Ulterior.    99 Dual Tone Multi Frequency 86 . poate fi transferat într-o structură gestionată de SIEMC și transmis celor care învață. respectiv operaţii de planificare.14. Subsistemul pentru instructori: oferă posibilitatea modificării programului de învăţare şi căutarea informaţiei funcţie de autori. este alcătuit din patru subsisteme. Activităţile pot însemna: prezenţa la cursuri. căutarea informaţiei. un tutore trebuie să inițializeze eventuale obiecte sau atribute adiționale. a căror funcţionalitate este următoarea:  Subsistem pentru învățarea prin dialog: este utilizat pentru translații de tipul conținut „informațional -> voce”. programul de învățare.

cele două etape de cercetare. cu aplicabilitate în managementul cunoștințelor. Propunerea unui model pentru managementul distribuit al cunoștințelor. despre care credem că pot defini. Cu toate acestea. relația „sistem distribuit – managementul cunoștințelor. aplicabil într-o soluție pentru managementul cunoștințelor. Astfel. ne-am găsit în multe cazuri în situația în care. amintim:             Definirea unui cadru pentru managementul distribuit al cunoștințelor. în contextul unor agenți inteligenți. au condus la obținerea unor rezultate. dintre aceste rezultate. pe care le-am propus pentru acest capitol. informal Stabilirea caracteristicilor fundamentale ale unui sistem distribuit. neavând toate elementele bine definite. Definirea ciclului cunoașterii. folosind tehnologii SOA. Definirea unei componente grid pentru managementul cunoștințelor. care permite dezvoltarea generațiilor viitoare de sisteme distribuite pentru managementul cunoștințelor economice. Prin urmare. respectiv faptul că între sistemele distribuite și managementul cunoștințelor există o legătură clară. formal. Practic. cu implicații asupra managementului cunoștințelor. considerăm că analiza literaturii de specialitate. cât și din faptul că domeniul managementului cunoștințelor este încă în formare. Propunere de sistem de învățare. Moduri de aplicare ale tehnologiei client-server în managementul cunoștințelor Propunerea unei arhitecturi pentru un grid economic.Concluzii În concordanță cu premiza care a determinat conținutul acestui capitol. Studiul relației dintre managementul cunoștințelor și sistemele distribuite a prezentat o dificultate aparte. Stabilirea caracteristicilor rolurilor jucate de angajați într-un mediu informal. mature. am dorit să aplicăm tehnologii distribuite. Posibil scenariu de folosire a arhitecturilor de calcul omniprezente. Posibil scenariu de folosire a tehnologiilor mobile în context organizațional. polivalentă. Propunerea unei arhitecturi de tip „nor-multiplu” pentru managementul cunoștințelor. prezentată anterior. cât și întreaga cercetare efectuată pe parcursul acestui capitol. distribuit. Această dificultate considerăm că a provenit atât din complexitatea celor domenii. luând în considerare atât exemplele prezentate anterior. credem că am reușit să definim un posibil cadru general. 87 . într-un mod coerent. a confirmat existența acestei relații. în contextul unor elemente ambigue precum cele referitoare la cunoaștere.