CAP 4.

Masina sincrona

1. Maşina sincronă este o maşină electrică rotativă, reversibilă a cărei viteză de rotaţie se menţine
într-un raport constant cu frecvenţa reţelei din care este alimentată şi nu variază odată cu sarcina.

2. Maşina sincronă este alcătuită din două subansamble principale : o parte fixă, statorul şi o parte
mobilă rotorul aşezat concentric în interiorul armăturii fixe.
La maşinile de construcţie normală rotorul are rolul de inductor,iar statorul realizează funcţia de
indus. Rotorul maşinii sincrone diferă substanţial însă de cel al maşinii asincrone şi se construieşte în
două variante :-cu poli aparenţi (proeminenţi); -cu poli înecaţi (plini).
Pe axul rotorului sunt dispuse două inele de contact la care se conectează capetele înfăşurării de excitaţie
şi pe care calcă cele două perii colectoare ce aparţin armăturii statorice.

3. Utilizarea maşinii sincrone în regim de motor se recomandă în acţionările în care sunt necesare puteri
mari şi viteze de rotaţii constante (pompe,compresoare, ventilatoare,laminoare) precum şi în
instalaţiile unde este necesară îmbunătăţirea factorului de putere (compensator).

4. Prin antrenarea rotorului cu viteza
1
n , câmpul magnetic inductor devine un câmp magnetic
învârtitor faţă de indus. Valoarea inducţiei magnetice într-un punct de coordonată geometrică  ,la
momentul t este dată de o relaţie de forma:

) cos( ) , (
0 0
   p t B t b
m
÷ · =
m
B
0
- valoarea maximă a inducţiei magnetice; O = p  - pulsaţia;
p - numărul perechilor de poli; O- viteza
unghiulară [rad/s].

5. Pentru a funcţiona în regim de generator, înfăşurarea de excitaţie (rotorică) a maşinii sincrone
trifazate se va alimenta de la o sursă de tensiune continuă
e
U , iar rotorul acesteia va fi antrenat de către o
maşină primară cu viteza de rotaţie
1
n [rot/min]. Solenaţia determinată de curentul de excitaţie I
e
va
determina un câmp magnetic (inductor) constant în timp, dar cu o repartiţie aproximativ sinusoidală de-a
lungul circumferinţei interioare statorice.



6. I X X I R U E
r
) ( j
0
+ + + =

. Notând:
S r
X X X = +

(reactanţa sincronă),relaţia (1) devine:
I X I R U E
S
j
0
+ + = . Modelului (1) care reprezintă modelul matematic staţionar al unei faze statorice,i
se poate asocia schema echivalentă şi diagrama fazorială.
E0- tensiunea electromotoare la mersul in gol;
U - tensiunea la bornele indusului;
Rşi

X -rezistenţa,respectiv reactanţa de dispersie a unei faze a înfăşurării induse; I - curentul prin indus;
r
X reprezintă reactanţa de reacţie.

7.



8. Deoarece rezistenţa unei faze statorice R este mult mai mică decât reactanţa sincronă
S
X (
S
X R << )
şi R X <<

în numeroase aplicaţii se consideră: 0 ~ RI şi
r S
X X ~ ,
astfel încât relaţia I X I R U E
S
j
0
+ + = devine:
I X U E
S
j
0
+ =
Modelului I X U E
S
j
0
+ = îi corespunde diagrama
fazorială simplificată.






9. Caracteristica de funcţionare în gol exprimă dependenţa dintre tensiunea electromotoare indusă
E şi curentul de excitaţie
e
I în condiţiile menţinerii la o valoare constantă a vitezei de rotaţie (deci a
frecvenţei f ) şi a curentului nul prin indus ) ( · ÷
S
Z : ) ( f
e
I E = ; la ct
1
= = n n ; 0 = I .
Datorită magnetismului remanent,la curent de excitaţie zero,tensiunea electromotoare indusă este diferită
de zero ( )
rem
E E = . Cu creşterea curentului de excitaţie,tensiunea indusă creşte până la o valoare
S
E (de
saturaţie) corespunzătoare unui curent de excitaţie
S
e
I .La reducerea curentului de excitaţie, se reduce şi
valoarea tensiunii electromotoare induse, dar reducerea se
face după o curbă situată deasupra ramurii ascendente.
Graficul calitativ al caracteristicii de mers în gol este
prezentat în fig. de mai sus şi evidenţiază cele trei
fenomene specifice caracteristicii de magnetizare:
saturaţia, histerezisul şi remanenţa. Deseori se defineşte
drept caracteristică de funcţionare în gol curba obţinută
prin medierea celor două ramuri ale caracteristicii (curba
trasată punctat) fără a se mai evidenţia fenomenul de
histerezis. Tensiunea electromotoare remanentă reprezintă
procentual (5÷10)% din cea nominală:
n
E E
rem
· ÷ = )% 10 5 ( .

10. Caracteristica externă arată cum se modifică tensiunea U la bornele indusului la modificarea
curentului de sarcină I, ) ( f I U = la parametrii n, I
e
şi  cos constanţi.
La curent de sarcină nul,tensiunea la borne este egală cu tensiunea electromotoare indusă ) (
0
E U =
,iar la funcţionare în sarcină (cu n, I
e
şi  cos constante) se modifică astfel:
- pentru sarcini rezistive sau inductive,tensiunea la borne scade la creşterea curentului de sarcină
datorită creşterii căderilor de tensiune pe impedanţele înfăşurării indusului;
- la sarcini capacitive,tensiunea la borne
creşte cu creşterea curentului de sarcină
datorită efectului magnetizant al fluxului de
reacţie.
La funcţionare în sarcină nominală ) (
n
I I = ,
tensiunea la borne este cea nominală (
n
U U = ),
iar la sarcini mai reduse ) (
n
I I < tensiunea va
creşte sau va scădea faţă de
n
U , în funcţie de
caracterul sarcinii.



11. Caracteristica de reglare evidenţiază modul în care trebuie modificat curentul de excitaţie
e
I la
modificarea curentului de sarcină I (la ct cos =  ) astfel încât
tensiunea la bornele generatorului să rămână constantă (U =
ct), adică: ) ( f I I
e
= ; ct cos =  ; ct = U .
Caracteristicile de reglare pot fi determinate
experimental sau analitic şi sunt dependente de caracterul
sarcinii. Graficele calitative ale acestor caracteristici sunt
prezentate în fig. Pentru sarcini rezistive sau inductive (când
U scade la creşterea curentului I ),menţinerea la o valoare
constantă a tensiunii la borne ct) ( = =
n
U U se poate realiza
prin creşterea curentului de excitaţie
E
I , compensând astfel
efectul demagnetizant al fluxului de reacţie.
La sarcini capacitive,menţinerea constantă a tensiunii la borne
se realizează prin reducerea curentului I
e
.

12. Pentru eliminarea fenomenelor tranzitorii care ar perturba în mare măsură funcţionarea
maşinii,punerea în paralel cu reţeaua a unui generator sincron se realizează cu respectarea strictă a
următoarelor condiţii:
- valoarea efectivă a tensiunii la bornele generatorului trebuie să fie egală cu valoarea efectivă a
tensiunii reţelei de alimentare;
- frecvenţa tensiunii generatorului să fie egală cu frecvenţa tensiunii reţelei;
- succesiunea fazelor generatorului să fie aceeaşi cu succesiunea fazelor reţelei;
- în momentul conectării la reţea, tensiunile generatorului şi reţelei trebuie să fie în fază.

13. Modificarea tensiunii generatorului se realizează prin modificarea curentului de excitaţie, iar
egalitatea valorilor efective ale tensiunilor se verifică cu ajutorul unui voltmetru care se conectează
succesiv la bornele generatorului sincron, respectiv la bornele reţelei.
Verificarea succesiunii fazelor şi a sinfazicităţii tensiunilor se realizează cu ajutorul unor aparate
speciale denumite sincronoscoape,care se construiesc în mai multe variante.
Dacă succesiunea fazelor este aceeaşi, lămpile sincronoscopului se aprind şi se sting simultan. La o
succesiune diferită a fazelor generatorului şi reţelei, lămpile se aprind şi se sting succesiv. Pentru
realizarea succesiunii corecte se inversează între ele două faze ale generatorului.
Conectarea generatorului în paralel cu reţeaua se realizează când lămpile sunt stinse, adică atunci
când tensiunile generatorului sunt în fază cu tensiunile omoloage ale reţelei.
În centralele electrice moderne sincronizarea se realizează cu ajutorul unor aparate automate, care
realizează cuplarea la reţea numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de punere în paralel.
15. La funcţionarea în regim de motor,maşina sincronă primeşte energie electromagnetică atât pe la
bornele înfăşurării trifazate statorice cât şi pe la bornele înfăşurării de excitaţie pe care o transformă în
energie mecanică transmisă maşinii de lucru acţionate.
Considerăm o maşină sincronă a cărui înfăşurare statorică se alimentează cu un sistem trifazat simetric
de tensiuni de pulsaţie
1
 .
Va lua naştere un sistem trifazat simetric de curenţi de aceeaşi pulsaţie şi un câmp magnetic
învârtitor de inducţie
1
B ,care se va roti cu viteza unghiulară de sincronism
p
1
1

= O , într-un sens
determinat de succesiunea fazelor.

) cos(
1 max 1 1
  ÷ = t I i , valoarea instantanee a curentului stabilit
printr-o fază a înfăşurării statorice.
Se alimentează înfăşurarea de excitaţie de la o sursă de tensiune continuă şi presupunem că rotorul se
roteşte cu viteza unghiulară
p
2
2

= O ,în acelaşi sens cu câmpul magnetic învârtitor statoric.
Apare astfel,un al doilea câmp magnetic învârtitor de inducţie B
0
,căruia îi corespunde un flux magnetic
fascicular:
t
2 max 0 0
cos   =
şi un cuplu electromagnetic a cărui valoare instantanee este:
t t kI ki m
2 1 max 0 max 1 0 1
cos ) cos(      ÷ = =
.

16. Astfel,dacă U este imaginea complexă a tensiunii de fază,I – imaginea complexă a curentului de
fază, R,

X - rezistenţa,respectiv reactanţa de dispersie a unei faze statorice şi E – imaginea complexă a
tensiunii electromotoare induse, modelul matematic al respectivei faze statorice se poate scrie:
E I X I R U ÷ + =

j .
Tensiunea electromotoare indusă E are două componente: E
0
– tensiunea indusă de câmpul magnetic
inductor (de inducţie B
0
) şi E
1
– tensiunea electromotoare indusă de câmpul magnetic învârtitor statoric
(de inducţie B
1
).
1 0
E E E + = .
Unghiul  format de tensiunile electromotoare E şi E
0
este unghiul intern al maşinii.
Considerând că tensiunii electromotoare E
1
îi corespunde o reactanţă X
1
, se poate scrie: I X E
1 1
j ÷ =
Înlocuind (2) şi (3) în (1) se obţine: ( )
0 1
j E I X X I R U ÷ + + =


sau:

0 S
j E I X I R U ÷ + =
în care:
1
X X X
S
+ =

este reactanţa sincronă a maşinii.



17.


18. În multe situaţii se lucrează însă cu diagrama fazorială simplificată, în care se neglijează
căderea de tensiune RI ( ) 0 ~ RI şi se consideră
1
X X
S
~ ( ) 0 ~

X .



19. Expresia momentul cuplului dezvoltat de motorul sincron se stabileşte pornind de la
relaţia cunoscută:

1
O
=
P
M

în care:
|
.
|

\
|
=
.
I E EI P , cos 3 este puterea electromagnetică a motorului
sincron;
p
f
p
1 1
1
π 2
= =

 - este viteza unghiulară de sincronism [rad/s].
Deci,
1
1
1
π 2
cos 3
π 2
cos 3
, cos 3
f
pUI
p
f
UI
I E EI
M
 

= ~
|
.
|

\
|
=
.
.


20. Caracteristica ( )  f = M ridicată în condiţiile U = ct, I
e
= ct şi f
1
= ct se numeşte caracteristica
internă a motorului sincron. Graficul calitativ al acesteia este prezentat în fig. 5.15.
Zona OA a caracteristicii ( )  f = M este o zonă de funcţionare stabilă, deoarece la creşterea cuplului
rezistent, unghiul  creşte, crescând astfel şi momentul cuplului electromagnetic dezvoltat de motor.
La depăşirea unui cuplu rezistent
max
M M
r
= (corespunzător unghiului 2 / π =  ) se trece pe
porţiunea instabilă AB a caracteristicii, motorul iese din sincronism şi se opreşte deoarece cuplul
electromagnetic devine nul.
Cuplul
max
M se numeşte cuplu de răsturnare (sau de ieşire din sincronism).






21. Motorul sincron are deci proprietatea că la o frecvenţă
1
f dată, în limitele
max
0 M M < < se
roteşte cu o viteză de rotaţie constantă, egală cu viteza de sincronism: p f n n
1 1
= = , caracteristica
mecanică a acestuia, prezentată în fig. 5.16 fiind o caracteristică perfect rigidă. La depăşirea cuplului de
răsturnare M
max
motorul se “desprinde” (iese din sincronism) şi se opreşte instantaneu.















subexcitar
supraexcitar
 cos , I
1 =  cos
1
min
I
en eoptim
I I
e
I
O
) ( f cos
e
I = 
3 4
M M >
2 3
M M >
1 2
M M >
ct
1
= M
Fig. 5.18. Caracteristicile în „V” ale motorului sincron.




23. Denumite astfel după forma pe care o au, caracteristicile în „V” descriu comportarea motorului
sincron la cuplu constant şi modificări ale curentului de excitaţie. Ele evidenţiază deci, modul în care se
modifică curentul I absorbit de motor din reţea, la modificarea curentului de excitaţie I
e
, ( )
e
I I f = la M =
ct, U = ct şi f
1
=ct.
În scopul realizării graficului calitativ al caracteristicii ( )
e
I I f = , se au în vedere relaţiile:
0 S
j E I X U ÷ =
;
 sin
π 2
3
1
0
· =
S
X f
pUE
M
şi diagrama fazorială simplificată a motorului sincron din fig.
5.14.
Din condiţiile M =ct, U = ct şi f
1
= ct, rezultă  sin
0
E = ct, astfel că la modificarea curentului de
excitaţie I
e
se modifică şi tensiunea electromotoare E
0
, dar păstrând produsul  sin
0
E =AB =constant.
Cu creşterea curentului de excitaţie I
e
, tensiunea electromotoare E
0
creşte, locul geometric al
vârfurilor fazorilor E
0
fiind o dreaptă (d
1
) paralelă cu OC, situată la distanţa AB faţă de aceasta, aşa cum
rezultă din fig. 5.17.
Cum însă   cos sin
0
I X E
S
= , rezultă că şi produsul  cos I este constant, locul geometric al
vârfurilor fazorilor I deplasându-se pe o dreaptă (d
2
) perpendiculară pe OC şi situată la distanţa OD de
punctul O.
Când curentul de excitaţie creşte de la valoarea I
e1
la valoarea I
e2
, tensiunea electromotoare creşte
de la
01
E la
02
E , curentul I scade de la I
1
la I
2
,  scade şi  cos creşte. Există o valoare limită a
curentului de excitaţie, căruia îi spunem curent de excitaţie optim (I
eoptim
) pentru care curentul I absorbit
de stator din reţea are valoarea minimă I
min
şi pentru care , 0 =  1 cos =  .

24. Datorită capacităţii sale ca în domeniul de supraexcitare să genereze putere reactivă, motorul
sincron este folosit uneori pentru îmbunătăţirea factorului de putere în instalaţiile electroenergetice
(regimul de compensator sincron). Trebuie remarcat faptul că odată cu creşterea încărcării domeniul de
supraexcitare se reduce considerabil, putând dispărea complet la funcţionarea în sarcină nominală, motiv
pentru care regimul de compensator sincron este considerat a fi regimul de funcţionare în gol al
motorului sincron.


25. Pornirea cu ajutorul unui motor auxiliar
Este o metodă care se utilizează doar în cazul pornirilor în gol şi presupune utilizarea unui motor
auxiliar care antrenează rotorul maşinii sincrone până la viteza de sincronism, înfăşurarea de excitaţie
fiind alimentată de la o sursă de tensiune continuă. Maşina va funcţiona deci, în regim de generator
autonom şi atunci când sunt realizate condiţiile de sincronizare cu reţeaua se realizează punerea în
paralel şi ulterior deconectarea motorului de antrenare. Din acest moment maşina sincronă va trece să
funcţioneze în regim de motor, transformând energia electrică absorbită pe la bornele celor două
înfăşurări (statorică şi rotorică) în energie mecanică transmisă maşinii de lucru acţionate.
Ca motor auxiliar se poate utiliza fie un motor de curent continuu, fie un motor asincron cu rotorul
bobinat (motoare care oferă posibilitatea modificării vitezei de rotaţie).



26. Pornirea în asincron
Această metodă este cea mai utilizată metodă de pornire a motoarelor sincrone şi constă în pornirea
motorului sincron ca un motor asincron cu rotorul în scurtcircuit. Acest lucru este posibil datorită
prezenţei în rotorul motorului sincron a unei colivii de pornire (similară motoarelor asincrone cu rotorul
în scurtcircuit) aşezată în tălpile polare ale polilor inductori.
Pornirea se realizează fie prin conectare directă la reţea a înfăşurării trifazate statorice, fie prin
metodele de pornire indirectă studiate la motorul asincron cu rotorul în scurtcircuit (cu comutator stea-
triunghi, cu autotransformator sau cu bobine de reactanţă). Pe perioada pornirii în asincron înfăşurarea
de excitaţie este deconectată de la sursa de alimentare de curent continuu şi conectată pe un reostat a
cărui rezistenţă este de 5÷10 ori mai mare decât rezistenţa înfăşurării de excitaţie. Înfăşurarea de
excitaţie nu se lasă în nici un caz deschisă, deoarece la pornire, în aceasta s-ar induce tensiuni mari care
ar putea străpunge izolaţia.
După pornirea în asincron, rotorul atinge o viteză de regim cu 2 ÷4% mai mică decât viteza de
sincronism. Pentru sincronizarea motorului, înfăşurarea de excitaţie se deconectează de la bornele
rezistorului şi se conectează la sursa de tensiune continuă, stabilindu-se curentul de excitaţie.
Urmează un proces tranzitoriu amortizat în care se produce sincronizarea motorului cu reţeaua
(intrarea în sincronism).
La funcţionarea în asincron, în regim permanent, cuplul rezistent este echilibrat de cuplul
electromagnetic asincron (cuplul sincron fiind nul), iar după intrarea în sincronism cuplul rezistent este
echilibrat de cuplul sincron (cuplul asincron fiind nul).Intrarea în sincronism se face cu atât mai uşor cu
cât valoarea alunecării
i
s în momentul stabilirii curentului prin înfăşurarea de excitaţie este mai mică (
i
s
- alunecarea de intrare). Condiţiile cele mai favorabile intrării în sincronism au loc la pornirea în gol,
motiv pentru care se urmăreşte ca pornirea în asincron a motorului sincron să se realizeze la un cuplu
rezistent cât mai mic. Dacă motorul nu intră în sincronism la prima încercare, operaţia se repetă.
27 Pornirea prin intermediul frecvenţei este utilizabilă numai în cazurile în care, între maşina
sincronă şi reţeaua de alimentare se interpune un convertizor static de frecvenţă, a cărui frecvenţă de
ieşire se poate modifica de la valoarea zero la frecvenţa nominală (50 Hz). Motorul este conectat la
ieşirea convertizorului de frecvenţă, care la pornire furnizează o tensiune de frecvenţă nulă, pornind deci
ca un motor de curent continuu. Concomitent cu creşterea vitezei de rotaţie se măreşte atât frecvenţa cât
şi tensiunea până la atingerea valorii nominale.
Prezenţa convertizorului static prezintă avantajul că permite şi modificarea vitezei de rotaţie a
motorului sincron.
Inversarea sensului de rotaţie la motorul sincron se realizează ca şi la motorul asincron prin
inversarea alimentării a două faze statorice.






28. Motorul sincron are deci proprietatea că la o frecvenţă
1
f dată, în limitele
max
0 M M < < se
roteşte cu o viteză de rotaţie constantă, egală cu viteza de sincronism: p f n n
1 1
= = , caracteristica
mecanică a acestuia, prezentată în fig. 5.16 fiind o caracteristică perfect rigidă. La depăşirea cuplului de
răsturnare M
max
motorul se “desprinde” (iese din sincronism) şi se opreşte instantaneu.
Modificarea vitezei de rotaţie a motorului sincron se poate realiza numai prin schimbarea
numărului de poli p (metodă foarte complicată) sau prin alimentarea motorului sincron cu tensiune de
frecvenţă f
1
variabilă (metodă costisitoare, având în vedere preţul ridicat al convertizoarelor statice de
frecvenţă).
Utilizarea maşinilor sincrone în regim de motor este de altfel limitată de absenţa momentului
cuplului la pornire şi de posibilităţile reduse şi complicate de modificare a vitezei de rotaţie.

29. Pe lângă dezavantajele prezentate în paragraful 5.9 (absenţa cuplului de pornire şi dificultatea
modificării vitezei de rotaţie) motoarele sincrone prezintă şi unele avantaje faţă de motoarele asincrone.
Avantajele utilizării motoarelor sincrone în acţionările electrice industriale sunt:
- îmbunătăţirea factorului de putere la funcţionarea lor în domeniul de supraexcitare;
- fiabilitate crescută în funcţionare (în special la puteri mari şi viteze de rotaţii reduse, datorită
întrefierului mare);
- variaţia liniară a momentului cuplului cu tensiunea;
- randamentul mărit (peste 90%);
- posibilitatea funcţionării cu factor de putere unitar ( ) 1 cos =  pentru orice valoare a încărcării.
Avantajele prezentate mai sus, corelate cu reducerea preţului elementelor semiconductoare
comandate de putere (tiristoare) conduc la ideea necesităţii extinderii utilizării motoarelor sincrone în
acţionările electrice.

30. Alimentarea cu tensiune continuă a înfăşurării de excitaţie se poate realiza în următoarele
moduri :
- de la un generator de curent continuu cu excitaţie derivaţie având axul comun cu al maşinii
sincrone, numit excitatoare sau excitatrice proprie;
- de la un convertor static (instalaţie de redresare);
- de la însăşi bornele generatorului sincron, prin intermediul unor transformatoare de adaptare şi
instalaţii de redresare cu diode sau cu tiristoare (autoalimentare).