Cum se administrează remediile homeopatice ?

De regulă, remediile homeopatice se prezintă în nişte tubuleţe de plastic sau sticlă, sub forma de granule de culoare albă. Aceste granule sunt preparate din lactoză (zahăr de lapte) şi sunt îmbibate cu substanţa-remediu, care e diluată în soluţie alcoolică şi apoi dinamizată. După evaporarea solventului, granulele uscate sunt introduse în tubuleţele respective, cu capac şi difuzate sub această formă prin farmacii. Desigur, eticheta de pe tub menţionează atât denumirea remediului cât şi diluţia acestuia, indicând cifrele corespunzătoare scării de diluţie, adică fie scara centesimală (notată cu iniţiala C.), fie uneori scara decimală ( notată cu D.sau X.), după cum recomandă medicul homeopat. Astfel, pacientul care citeşte cele înscrise pe eticheta tubului, vede de exemplu următoarele: Mercurius solubilis, diluţia 7 C.H. Aceasta însemnează că medicul a prescris ca remediu : Mercurius solubilis, iar ca diluţie, diluţia 7, în scara centesimală hahnemaniană (C.H.), după numele lui Hahnemann, cel care a stabilit tipul respectiv de preparare. Un alt tip de diluţie, recomandat mai rar, este cel folosit de un alt homeopat, Korsakov, în care caz medicul scrie de ex. Mercurius solubilis, diluţia 200 K. Cam acestea sunt, în mod sumar, însemnele de identitate ale remediului, alături de numele firmei producătoare şi de termenul de valabilitate. Este foarte important ca, odată eliberate de farmacii, pacientul să verifice dacă a primit în mod exact remediul şi diluţia indicată de medic. Aceasta pentru că alegerea diluţiei este de foarte mare inportanţă în homeopatie, ea ţinând seamă de sensibilitatea organismului pacientului consultat, precum şi de respectarea unei anumite frecvenţe de administrare a dozelor la pacientul respectiv, frecvenţă de asemenea dictată de starea sa şi de profunzimea acţiunii pe care o urmăreşte medicul la fiecare bolnav în parte. În homeopatie nu există şabloane în această privinţă, administrarea unei anumite diluţii, ca şi ritmul dozelor, se stabilesc de medic şi pot fi diferite de la pacient la pacient. În cazul în care farmacia nu are diluţia indicată de medic ci alta, pacientul, dacă nu găseşte la altă farmacie remediul, trebuie să întrebe medicul dacă e de acord cu schimbarea diluţiei celui prescris şi la ce interval de timp vor trebui luate prizele în cazul noii diluţii. Nimeni nu are voie în mod legal, nici chiar farmaciştii, să schimbe remediul şi/sau diluţia de pe reţetă, decât medicul respectiv. O altă formă de administrare a remediilor este cea lichidă. Remediile se eliberează sub formă de soluţie, în flacoane de diferite mărimi, cu etichete similare. Modul de administrare este prin picături, luate conform prescripţiei medicului homeopat. Granulele, al căror număr pentru o priză e stabilit de medic, se iau cu ajutorul căpăcelului şi se topesc lent pe limbă, de preferinţă dimineaţa pe nemâncate. Am subliniat "pe limbă" deoarece farmaciştii, obişnuiţi cu medicamente alopatice care pentru a ajunge mai repede în vasele de sânge, se iau sublingual (de ex. nitroglicerina, în cazul cardiacilor), recomandă această modalitate şi în cazul remediilor homeopatice ignorând faptul că acestea din urmă acţionează mai rapid prin stimularea sensibilităţii papilelor gustative situate pe limbă. De regulă o priză (doză) variază după mărimea uneori diferită a granulelor. Cele mai mari, cât bobul de piper, pot fi luate în număr de 3-4 - iar cele mai mici câte 8-10 deodată. Numărul

acestora este stabilit de medic şi nu este întru totul riguros. Au fost cazuri când, din neatenţie, în special în cazul copiilor, aceştia au înghiţit sau topit în gură conţinutul întregului tub, dar n-au păţit nimic. Sunt însă şi cazuri care au avut reacţii neplăcute şi după 2-3 granule. Este mai bine, deci, ca medicul să fie întrebat din nou cum se iau granulele dacă s-a întâmplat ca pacientul să nu reţină acest lucru. În privinţa formei lichide, cea sub formă de picături, acestea pot fi picurate pe limbă sau dizolvate în puţină apă, într-un pahar curat, numărul de picături fiind de asemenea precizat de medic. Se administrează de preferinţă cam zece picături, tot dimineaţa pe nemâncate. După ce granulele s-au topit, stând în acest timp în contact, câteva minute, cu mucoasa limbii şi cavităţii bucale, se recomandă ca pacientul să nu mănânce şi să nu bea nimic timp de circa 30 - 40 de minute. După aceea nu există, în genere, nici o interdicţie formală. Pacientul îşi poate relua în mod normal activităţile şi tabieturile obişnuite. Există totuşi, în administrarea remediilor homeopatice, unele reguli şi restricţii care s-au încetăţenit, despre care s-a dus vestea printre pacienţi şi anume atenţia care trebuie acordată evitării spălării pe dinţi cu pastă mentolată, înainte de luarea granulelor. Această restricţie a fost introdusă, la începutul apariţiei tratamentelor homeopatice, pentru a exista mai multă siguranţă că remediul a acţionat singur, în situaţia când pot acţiona concomitent şi alte substanţe mult mai puternice, cum este cazul cu reacţia pe care ştim că o lasă pentru un timp menta sau alte substanţe puternic aromate. De aceea, chiar dacă devine exagerată această precauţie, nu este nici un rău că, în ziua când trebuie să ia remediul, pacientul amână spălatul pe dinţi cu aşa ceva, la un oarecare timp după luarea remediului. În privinţa pastei de dinţi, farmaciile pot oferi produse acceptate de homeopatie. Precauţii asemănătoare se referă şi la cafea şi fumat. Odată început, tratamentul trebuie continuat conform prescripţiei. În general remediile în diluţii joase (mai puţin diluate) pot fi administrate mai des, unele chiar zilnic, dar în homeopatie medicul recomandă pacientului să aştepte, după fiecare priză de remediu, efectul acesteia. El recomandă acest lucru pentru că după prima priză organismul reacţionează prin dispariţia sau apariţia unor simptome, în funcţie de care va recomanda următoarea doză. În homeopatie, deci, ritmul administrării remediului trebuie să respecte ritmul efectelor. Deseori, dacă remediul a fost bine ales, se aşteaptă fără a interveni deloc până când prima doză şi-a terminat efectul curativ şi numai după aceea se apelează la următoarea. Aici nu se mai potrivesc diversele scheme fixe de tratament pentru că nici reactivitatea pacienţilor nu este fixă. Din acest motiv, medicii homeopaţi cu experienţă stabilesc, în funcţie de mersul bolii, cu multă rigurozitate, succesiunea prizelor şi de obicei răresc aceste prize atunci când ele au acţionat favorabil, pentru a da posibilitate organismului să-şi readucă singur la normal, funcţiunile perturbate de boală. Întâlnim dese situaţii când pacientul nu are răbdarea necesară după inceperea tratamentului şi forţează mâna medicului cerându-i să-l trateze cu alte remedii pentrucă are impresia că primul nu a avut efect. Alteori ia, cu de la sine putere, remediul indicat mult mai des de cât trebuie, gândind că efectul favorabil va fi direct proporţional cu doza, ca în alopatie. În aceste cazuri tratamentul homeopatic va fi dat peste cap şi nu-şi va atinge decât cu greu scopul pentru că nu totdeauna, în

special în bolile cronice, calea spre însănătoşire este chiar atât de simplă, ea cere timp şi răbdare. Însfârşit, după instituirea tratamentului homeopatic, trebuie să insistăm şi asupra unui alt aspect de mare importanţă care nu se potriveşte nici el cu ceea ce se întâmplă în cazul altor tratamente medicale. Perioada ce urmează este de cea mai mare importanţă, în măsura în care pacientul observă şi notează efectele apărute, aducându-le la cunoştinţa medicului, atunci când se petrec lucruri semnificative în starea sa clinică. El trebuie să semnaleze medicului posibilele semne de exacerbare iniţială a suferinţelor bolii de care s-a plâns medicului, ca şi mersul ameliorării acestora, respectiv care sunt primele semne pozitive apărute şi direcţia acestora, starea sa psihică de bună sau de proastă dispoziţie şi tot ce apare, inclusiv dacă apar simptome mai vechi pe care le-a avut cândva sau altele pe care nu le-a avut niciodată În funcţie de toate aceste date, medicul va rări sau va intensifica prizele, va recurge la altă diluţie sau alt remediu sau, la nevoie va da un antidot sau va întrerupe pentru un timp tratamentul început. Iată deci ce aduce nou această medicaţie homeopatică, mai puţin cunoscută chiar de medici: competenţă, disciplină, rigurozitate şi multă răbdare.

Principalele indicatii ale tratamentului homeopatic.
Stimaţi cititori, să nu-mi luaţi în nume de rău că voi folosi, în cele ce urmează, un limbaj mai direct, pentru toţi, cel de fiecare zi, aşa cum se întâmplă când ne întâlnim pe stradă, în autobuz, în tren... Este limbajul care ne ajută să înţelegem mai bine conţinutul mesajului pe care vrem să-l transmitem, lăsând expresiile mai pompoase pentru alte situaţii. Să vedem deci despre ce e vorba ! Prin faptul că homeopatia se adresează întregului organism suferind, chiar dacă pacientul este deranjat vizibil numai de unele simptome dominante, care sunt mai mult sau mai puţin localizate la un organ sau aparat, am putea spune că orice tulburare indusă de diferite boli ar putea beneficia de tratament homeopatic. Aşadar, iată una din primele virtuţi curative ale tratamentului cu remedii homeopatice: remediile pot aduce din nou armonia pierdută de organism, în urma unor agresiuni patologice, cu condiţia ca alegerea remediului să fie riguros în consonanţă cu simptomele bolii, respectiv nu numai cu cele dominante, cele mai supărătoare, ci şi cu celelalte simptome mai mult sau mai puţin mascate, cărora pacientul nu le acordă de la început prea multă importanţă. Ele pot fi neimportante sau în mai mică măsură deranjante, ca suferinţă propriu-zisă, pentru pacient, ca de exemplu o stare de greutate şi lipsă de randament în tot ceea ce face între orele 16 şi 18, mai ales că, observând acest lucru de mai multă vreme, a şi învăţat că atunci e nevoie de mai multă odihnă şi linişte pe care şi le crează şi vremea trece împreună cu boala

pe neobservate. Ceva mai târziu va vedea că apar râgâieli acre şi dureri de stomac sau alte semne de ulcer. În schimb, aşa ceva, acest disconfort ce apare într-un anume moment al zilei, devine pentru medic un indiciu destul de precis in stabilirea precoce a acelui remediu ce corespunde simptomelor respective - putând oferi un tratament blând cu mult înainte de a se agrava boala care deja începuse de mai multă vreme. Vedeţi, stimaţi cititori, în relatările mele despre homeopatie vorbesc mereu de necesitatea cunoaşterii cât mai amănunţite, de către pacient, a diferitelor semne care pot prevesti primele tulburări ale bolilor, cele de început, înainte ca simptomele respective să devină cu adevărat deranjante pentru bolnav. Aceasta pentru că în descrierea amănunţită a criteriilor de alegere a unui remediu sau altul, respectiv a remediului simillimum (asemănător), medicul tocmai pe baza acestor semne ajunge mai repede la diagnostic. Semnele de boală analizate sunt ca nişte "cărărui" micuţe, care numai puse cap la cap pot conduce medicul pe drumul cel bun şi sigur, alegând remediul care cunoaşte acest drum până la locul unde se petrec ostilităţile, adică unde forţa noastră vitală duce lupta cu boala. Această cale devine extrem de dificilă, cu trecerea timpului, mai ales în cazul unor tulburări complicate, cum este cazul în bolile cronice. Deci, "remediul corect ales" ştie la perfecţie acest drum şi ajungând acolo, vindecă acele tulburări. Dacă nu este bine ales, e ca şi când ar ajunge în altă parte şi nu are cum să mai acţioneze. Ca un fel de radar defect care semnalează greşit traiectoria unui proiectil : îl trimite unde nu trebuie şi acolo face rău, pentru că acolo nu e nevoie de el ; poate distruge zona sănătoasă şi crează victime noi. Cam aşa se întâmplă cu tratamentele unor amatori ignoranţi, care citind o carte de popularizare, se apucă şi fac tratamente singuri şi de asemenea tot aşa se întâmplă cu multe medicamente luate aiurea a căror scuză este că pot face bine dar apoi, asta nu mai e scuză, dau reacţii adverse şi bolnavul adaogă bolii sale suferinţe noi, prima dintre ele fiind că boala principală nu mai răspunde tratamentului sau dozei care iniţial îşi făcea efectul. Vedeţi şi dv. ce se întâmplă cu antibioticele şi cu cortizonicele... Concluzia ce rezultă din cele menţionate este că homeopatia nu se adresează unei boli anume, ca să putem spune în mod direct că vindecă de ex., ulcerul , cancerul, schizofrenia, reumatismul, sinuzitele, alergiile, astmul, etc... aşa cum am citit şi văd cu uimire în diferite reclame, ale unor vindecători omnipotenţi. Pentru că în homeopatie lucrurile nu stau aşa ! În homeopatie este chiar mai bine, dacă stăm cinstit şi ne gândim, pentru că homeopatia tratează şi vindecă absolut toate tulburările organismului uman şi animal ce decurg din afectarea reactivităţii acestuia, de diferite cauze, dacă medicul reuşeşte să găsească remediul similar simptomelor bolii pacientului, al felului cum au apărut şi s-au dezvoltat, al cunoaşterii resurselor individuale de rezistenţă şi de vigoare în luptă cu boala - lucruri care cer solide studii medicale şi calităţi umane deosebite din partea medicului şi o urmărire pas cu pas, inteligentă şi ştiinţifică, a evoluţiei bolnavului. Aici nu mai merge cu " ia reţeta şi du-te...". Aici îi dai remediul şi îl chemi să-ţi spună cum a reacţionat, ca să ştii cum faci următorii paşi terapeutici, în continuare. Desigur, curiozitatea dv. este dezolată, citind aceste lucruri care par prea generale. Problema este că efectiv nu putem spune pacientului care vine cu un diagnostic şi ne întreabă, de ex., domnule doctor, dv. trataţi hepatita B sau C ? - şi ne arată necăjit şi îngrijorat un teanc de

analize sumbre. Nu-i putem spune pentru că noi, în homeopatie, nu-i vom trata hepatita respectivă ci ceva mai mult: îi vom trata atât aspectele legate de hepatita sa cât şi celelalte dezordini suferite de organismului său, de când s-a născut şi până astăzi, respectiv atât pe cele pe care le cunoaşte cât şi pe cele de care nici nu ştie, pentru că organismul său le-a trecut, cu vremea, sub tăcere, etc.. "Da ! Aşa spuneţi dv. acum, domnule doctor, dar colega mea X, pe care aţi tratat-o homeopatic, acum patru ani, a avut scleroză în plăci şi se simte excelent şi astăzi.... mai ia din când în când nişte granule pe care i le recomandaţi şi atât...", aşa mi-a replicat odată o tânără pacientă. Da, aşa este. Însemnează că remediul dat de mine a fost cel de care avea nevoie organismul său şi nu neapărat scleroza sa în plăci.... Organismul a fost ajutat, de remediul bine ales, ca să învingă prin forţe proprii, toate necazurile. Remediu bine ales, "remediu bine ales" ....iată nişte cuvinte care cred că sună în capul fiecărui medic homeopat conştiincios, de fiecare dată când are de-a face cu un pacient cu o boală considerată incurabilă, pentru că există şi astfel de boli. Sigur, în încheiere, trebuie să spunem că multe boli îşi găsesc mai repede vindecarea în urma tratamentului homeopatic. Aşa sunt de exemplu: virozele acute şi în general infecţiile căilor superioare respiratorii, bronşitele repetate, sinuzitele cu recăderi interminabile, fenomenele de tip nevrotic cu manifestări reversibile, tot felul de afecţiuni alergice, dermatoze de diferite etiologii, tulburări de digestie, boli vasculare, calculoze renale, vezicale, colecistice, hepatite decompensate, boli reumatice, migrene, accidente sau leziuni traumatice osteo-articulare, oboseala cronică, nevroze cu manifestări anxioase, isterice, fobice sau obsesive, frici cronice sau sperieturi cu urmări psihice, gelozii patologice, decepţii cu decompensări de durată etc. Pornind de la reglarea funcţiilor deteriorate de boli, homeopatia a putut înregistra şi rezultate incredibile, cum ar fi dispariţia progresivă a unor tumori, eliminarea unor corpi străini, topirea şi eliminarea pe nesimţite a unor calculi ce urmau a fi operaţi, prevenirea recidivelor sau recăderilor în cazul unor boli sau accidente vasculare, normalizarea tensiunii arteriale în unele cazuri mult evoluate, etc. În toate acestea, homeopatia nu tratează boala în sine ci organismul ale cărui funcţiuni au fost dereglate de boli iar acesta, după puterea lui reactivă, reuşeşte să-şi revină treptat la normal sau înregistrează ameliorări durabile chiar şi în bolile grave care nu pot fi învinse prin nici un alt mijloc terapeutic. Nu am vorbit de loc de virtutea profilactică a homeopatiei, care este o altă latură de o însemnătate imensă, pentru că doctrina homeopatică, studiind terenul pe care apar mai uşor unele boli, a demonstrat că organismul uman poate prezenta puncte slabe de rezistenţă împotriva acestora, moştenite de la generaţiile care au înfruntat, nu fără tribut, teribile agresiuni din partea molimelor care au bântuit, de secole, omenirea. Homeopatia a stabilit patru feluri de sensibilităţi profunde care au amprentat starea de rezistenţă şi care adesea opresc efectul mai profund al unor remedii, limitând astfel succesul terapeutic. Cunoaşterea acestor pături "subterane", la pacienţii cronici, permite reluarea cu alte dimensiuni de reuşită a tratamentului pacienţilor respectivi şi mai ales tratarea descendenţilor lor, în timpul gravidităţii şi după aceea, evitând moştenirea sau contracarând tarele respective. Deocamdată atât....

Mai puneţi şi dv. întrebări. Aţi văzut că avem o rubrică de "întrebări şi răspunsuri" ?

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful

Master Your Semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master Your Semester with a Special Offer from Scribd & The New York Times

Cancel anytime.