1

Întâlnirea finală și concluziile ei
La sfârşitul acestor zile tumultoase părintele Popovici a convocat interlocutorii iniţiali la o întâlnire în care să se ajungă la anumite concluzii. PĂRINTELE: Ei dragilor, mă bucur să ne revedem după această săptămână de discuţii pe marginea unei teme chiar fundamentale: cosmologia. Doar se spune că trebuie să ştim pe ce lume suntem, nu-i aşa? Şi astfel: ce este această lume? Cum a apărut? Cum este alcătuită? În ce scop? Cine a făcut-o? Cum? De ce? Unde? Când? Care este rostul ei? Dar al nostru? Cu adevărat întrebări existenţiale şi esenţiale, pe care orice om conştient şi le pune, şi cu atât mai ales creştinul ortodox. De răspunsul la acestea va depinde o concepţie de viaţă, o mentalitate, o atitudine, şi chiar – nu cred că exagerăm – şi problema mântuirii şi veşniciei. Noi cei de faţă am avut la început discuţiile pe care vi le amintiţi, iar apoi au urmat întâlnirile în cadru lărgit, cu invitaţi şi participanţi ce s-au exprimat liber pe cât a fost cu putinţă, ajungând unii dintre ei adesea chiar pe marginea hulei şi absurdităţii. Vă mărturisesc acum aşa mai între noi, că am fost şi eu şi părinţii invitaţi supuşi la grea încercare şi cât pe-aici să intervenim cu asprime! Unii dintre vorbitori se cuvenea chiar a fi scoşi din

2 sală, dar ne-am rugat în gând pentru ei cu milă, pentru lanţurile strânse ale înşelării şi necredinţei în care îi ţinea – şi pe cei mai mulţi îi mai ţine – vrăjmaşul. O.PIATRĂ: Păi şi dacă ne scoteaţi din sală ce? Că nu mai merge cu pumnul în gură ca în evu’ mediu. Uitaţi de exemplu ce am discutat noi după întâlnire (face un rezumat al discuţiilor aşa cum s-au arătat înainte…) NAE V.: Hai să spun ce am vorbit şi noi la cămin şi la un şpriţ (face şi el un rezumat al discuţiilor aşa cum s-au arătat înainte…), am stat toată noaptea şi, să fiu sincer, m-am tiltat de tot, nu mai ştiu ce să cred, ba una ba alta… PĂRINTELE: Aşa e, multă încâlceală, se cuvine acum să le luăm pe rând şi să limpezim situaţia! Ei, fiind şi eu însumi de faţă la discuţii şi cu ce mi-aţi mai povestit voi şi ce am mai citit pe diverse forumuri de pe net am extras o serie de obiecţii şi observaţii frecvente pe care o să încerc să le luăm pe rând. CRISTIAN: Chiar aşa părinte, că şi eu şi Cristina eram în sală şi fierbeam acolo auzind cum ţipau duhurile în ei. CRISTINA: Chiar aşa a fost, şi a trebuit încontinuu să zicem în gând: „Pune Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele”… Că tot îi vedeam şi auzeam „cuvintele de vicleşug” ale „ştiinţificilor”, de-ţi venea să le dai cu ceva în capetele alea încăpăţânate şi atee. PĂRINTELE: Lăsaţi măi că doar vedeţi că lumea în cel rău zace şi otrava acestei înşelări ne-a năpădit aproape cu totul! Dar, mare mila Domnului, adevărul tot iese la iveală, aşa că, hai să purcedem la limpezirea obiecţiilor şi nedumeririlor. Pentru unele întrebări legate de ştiinţă am rugat pe Domnul cercetător Creţu doctor în ştiinţe să ne dea o mână de ajutor. Obiecţie: „Un simplu pendul vă va demonstra că Pământul se roteşte - este vorba despre pendulul lui Foucault. Rotaţia cicloanelor în sens orar în emisfera nordică şi în sens antiorar în emisfera sudică este şi ea o dovadă. Datorită rotaţiei Pământului apare forţa Coriolis. Artileriştii care trag obuze la mare distanţă ţin si ei seama de rotaţia Pământului. Sateliţii geostaţionari, cei prin intermediul cărora se conectează şi reţeaua internet sunt şi ei o dovadă. Şi am putea enunţa un şir foarte lung de dovezi care infirmă afirmaţiile Părintelui.” Nu dovedeşte oare experimentul cu pendulul lui Foucault rotaţia pământului în jurul axei proprii? CREŢU: Nu, pendulul lui Foucault nu dovedeşte că pământul se roteşte deoarece Einstein, J. Lense, Hans Thirring şi Ernst Mach au dovedit că aceleaşi efecte observate în cazul pendulului p ot veni de la un sistem de rotaţie stelară faţă de un pământ staţionar. Efectele sunt exact aceleaşi. Einstein spunea că există o forţă în interiorul unei sfere materiale mişcătoare. El a scris lui Ernst Mach la 25 iunie 1913: "Dacă cineva accelerează o sferă materială goală pe dinăuntru, atunci o masă inclusă în centrul sferei resimte o forţă de acceleraţie Coriolis" Barbour şi Bertotti au demonstrat că o sferă goală pe dinăuntru (universul) ce se roteşte în jurul uneia solide (pământ) produce exact aceleaşi rezultate ale forţei Coriolis, deplasări de penduluri Foucault etc., care sunt invocate ca "dovezi" ale heliocentricităţii! Aceasta coincide cu teoria geocentrică (modernă), deoarece aici există convingerea că rotaţia zilnică a stelelor în jurul pământului creează gravitaţia, precum şi forţele Coriolis şi efectul pendulului Foucault pe care heliocentriştii îl atribuie cu mare fală doar rotaţiei Pământului. În 1851 Foucault spunea că rotaţia Pământului în jurul axei proprii poate fi demonstrată de rotaţia constantă a planului de oscilaţie al unui pendul. Astfel acea rotaţie constantă a fost exprimata prin F = 15°sinφ / h. În timpul eclipselor de soare din 30 iunie 1954 si 22 Octombrie 1959, Maurice Allais a descoperit că în timpul unei eclipse de soare, viteza de rotaţie a planului de oscilaţie a pendulului Foucault nu este constantă. În timpul eclipsei de soare din 15 Februarie 1961, Gheorghe

3 Jeverdan, Gheorghe Rusu și Virgil Antonescu au descoperit că perioada de oscilaţie a unui pendul Foucault nu este constantă. Cum se poate explica acest lucru în cazul în care pendulul este afectat doar de "rotaţia" Pământului? Deci reluăm: În emisfera nordică pendulul se deplasează circular în 24 de ore în sensul acelor de ceasornic. În cea sudică deplasarea este exact în sens invers, iar – atenţie! – la ecuator deplasarea este zero! Cât priveşte chiar forţa Coriolis întâlnim acelaşi lucru: vârtejul se roteşte în emisfera nordică în sensul acelor de ceasornic, în cea sudică este exact în sens invers, iar la ecuator nu există nici un vârtej! Ambele fenomene descrise mai sus ca „dovezi heliocentrice” se întorc de fapt ca un bumerang împotriva celor ce le invocă: ele nu reprezintă nicidecum o confirmare a rotaţiei diurne a Pământului în jurul axei sale înclinate pe ecliptică la 23 de grade, ci se explică deplin satisfăcător ca efecte ale rotaţiei sferei/sferelor cereşti în jurul Pământului! Obiecţie: Nu este aşa că la răsărit luna este mai mare decât atunci când se află la zenit? Şi totuşi nu e vorba decât despre o iluzie de care nu putem scăpa decât prin măsurători. Luna are acelaşi diametru atât la răsărit cât şi la zenit. Fraţilor, eu ce să fac? Să iau în seama ceea ce văd (adică iluzia) sau să iau în seama măsurătorile? De fapt, marele pericol în cele pe care le afirmaţi aici vine din faptul că va îndepărta de credinţă pe cei ce ştiu. Pare la voi să fie un păcat să ştii.... CREŢU: Nu numai luna ci şi soarele este „mai mare” şi chiar „mai roşiatic” la răsărit şi la asfinţit. De aceste iluzii nu se scapă în primul rând prin măsurători ci prin judecata sănătoasă dobândită pe baza experienţei personale şi colective. Pentru mintea deprinsă din pruncie cu dreapta aşezare cosmică a unui Pământul central şi staţionar aceste fenomene optice nu au pus niciodată vreo problemă, ele fiind pe drept cuvânt atribuite rotaţiei celor doi luminători mari în jurul Pământului. Obiecţie: Sincer cred că se poate spune că Părintele sigur greşeşte când afirmă că: 1. Pământul nu este o planetă; planetă înseamnă în principiu corp ceresc fără lumină proprie conform DEX; Soarele = corp ceresc cu lumină proprie conform DEX; 2. Singurul corp vieţuit în univers este Pământul - evident nu avem de unde şti asta deşi s-ar putea să fie adevărat. CREŢU: Acel DEX are definiţii proprii care se vede în acest caz că diferă total de cele clasice autentice! Conform acestora planetă înseamnă corp ceresc rătăcitor, în sensul de a avea o mişcare proprie şi independentă, deosebindu-se astfel de stele, definite ca grup ce se mişcă unitar şi în grup. Pământul nu face parte din nici una din aceste categorii, nu e nici planetă nici stea (astru), deoarece nu are nici o mişcare. De la sine înţeles că în acest sistem cosmologic absolut nici o planetă nu poate staţiona în centrul universului! Nu numai că s-ar putea să fie adevărat, ci chiar este cu totul adevărat şi adeverit de Scriptură şi observaţii că în univers nu se mai află viaţă pe alte planete! Chiar dacă ar fi fost constatări reale legate de OZN-uri şi „extratereştrii” (allien), aceştia nu pot fi decât manifestări ale duhurilor căzute, adică ale demonilor, şi nicidecum dovezi ale unor presupuse forme de viaţă în sensul pe care-l dăm noi realităţilor fizice („văzute”) materiale (tridimensionale, „trupeşti”) Obiecţie: S-a ales sistemul heliocentric pentru că astfel e mult mai uşor să descriem traiectoriile corpurilor cereşti în ceea ce convenţional în astronomie este denumit sistem solar - i-am putea spune sistem pământean dacă am alege sistemul propus de Părinte, oricum e o simplă denumire, nimic relevant. Practic nu e aşa de important unde consideri că se află Pământul din punct de vedere matematic (ştiinţific) decât în măsura în care te ajută să efectuezi mai uşor anumite calcule. Sunt sigur că şi forţa Coriolis, despre care am auzit adineaori, ar avea o ecuaţie şi o explicaţie într-un sistem de referinţă cu centrul în centrul Pământului dar cu siguranţă această ecuaţie ar fi destul de complicată şi probabil foarte greu de utilizat. Din punct de vedere religios sincer cred că nu are

4 absolut nici o relevanţă unde aşezi Pământul. Nu îmi afectează absolut deloc comportamentul, nu mă face să fiu nici mai bun, nici mai păcătos. PĂRINTELE: Şi cum ar putea fi nerelevant? Diferenţa între Pământ şi toate celelalte corpuri cereşti este una de proporţii abisale: - primul este central, celelalte mai mult sau mai puţin periferice; - Pământul este singurul nemişcat în vreme ce toate celelalte sunt în mişcare; - Este cel dintâi zidit corp ceresc în creaţia văzută; - El este singurul corp ceresc vieţuit în vreme ce toate celelalte nu; - Aici S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu şi aici va veni cu slavă să judece viii şi morţi la Înfricoşata Judecată! Iată deci cât e de „nerelevant”, iartă-i Doamne şi luminează-i că nu ştiu ce zic. Observaţie: Aş vrea totuşi să spun câteva cuvinte însă şi despre sfinţii care au fost amintiţi mai sus. Aceşti oameni erau pe vremea lor oameni respectaţi, cu carte, cum s -ar spune. Ei încercau cu mijloacele vremii lor, adică prin observare cu ochiul liber, să-şi explice natura din jurul lor şi să pătrundă minunăţiile lumii create de Dumnezeu. Bineînţeles că, în lipsa instrumentelor de observare şi măsurare, aceştia erau mult limitaţi în posibilităţile de cunoaştere. Dar ceea ce este de stimat la aceştia este efortul pe care îl făceau în această direcţie. Astfel de oameni au dus lumea mai departe pe calea cunoaşterii Adevărului. PĂRINTELE: Iată exprimare tipică a duhului evoluţionist şi relativist de care suntem bântuiţi în ultima vreme! Ce exprimare condescendentă faţă de strădaniile bine intenţionate ale celor din vechime, da, ce să faci, săracii nu aveau instrumentele noastre şi zăceau în înşelare. Cât despre vreo asistenţă şi insuflare a Duhului Sfânt nici nu poate fi vorba, ştiinţa să trăiască! Observaţie: Dacă cineva doreşte sa dea o replică serioasă şi documentată, nu trebuie să apeleze la scrieri din Evul mediu, orice om de ştiinţă serios şi echilibrat ştie că sistemul geocentric nu este real. Aceasta nu înseamnă că teologia este împotriva ştiinţei. Să vedem noi cosmosul din sufletul nostru, fiindcă nu cosmosul şi ştiinţa ne vor dărui mântuirea. Nu se schimba sute de ani de fizică şi chimie, pentru că un părinte, poate chiar cu intenţii bune, are o altă părere. PĂRINTELE POPOVICI: Ba iată că s-au putut schimba mii de ani de revelaţie dreaptă a unui cosmos geocentric şi geostatic plecând de la mână de oameni stăpâniţi de duhurile amăgirii diavoleşti! Observaţie: Sistemul heliocentric şi înclinaţia Pământului faţă de soare este observată zilnic cu ochiul liber. Păi, mă gândesc eu, numai observând iarna polară, eclipsele de lună şi de soare, mişcările planetelor vizibile, nici una din ele nu contrazice sistemul heliocentric. Poate înainte de Galilei lumea nu comunica foarte mult. Poate nu studiau chestiunea prea în detaliu, nefiind de vreo importanţă capitală. Acum când vezi eclipsele in direct (şi unii chiar le pot calcula pe cele viitoare pe baza sistemului heliocentric), când ştii cum apare iarna polară, ai in faţă dovezile modelului heliocentric. CRISTIAN: Asta a fost una din cele mai stupide pe care le-am auzit! Să observi înclinaţia Pământului faţă de soare tu fiind pe el! „Eclipse în direct”! Da ăia vechi cum le vedeau, indirect? Cum puteţi avea oare Părinte atâta sfântă răbdare cu asemenea retardaţi? Şi nu e vorba aici numai de necunoaştere ci şi de o încăpăţânare şi răutate fără margini. PĂRINTELE: Pentru neputinţe se cuvine a avea milă şi înţelegere, dar, cu adevărat împietrirea inimii duce la întunecarea minţii şi la hule! Observaţie: Iar când soarele s-a oprit în loc în trecut, modificarea vitezei Pământului e mult mai fezabilă decât a întregului univers. Cu toată bunăvoinţa (şi să nu gândiţi că sunt „Gică contra”), dar cele afirmate de părinţi sunt forţate. Personal, în nici unul din referatele Scripturii şi minunile de acolo nu întrevăd modelul

5 geocentric. Credeţi că mersul umbrei înapoi ar fi “imposibil” în modelul heliocentric din cauza inerţiei? Păi atunci, dacă soarele şi universul se învârt în jurul Pământului, inerţia de anulat ar fi fost cea a întregului univers, nu doar cea a Pământului şi lunii. Este o adevărată blasfemie a explica minunile Domnului CREŢU: Nu este vorba de inerţia întregului univers cum insinua de pildă Galilei. Universul geocentric are un mediu numit eter care pătrunde în toate obiectele şi este ceea ce se învârte în jurul Pământului, care este imobil. Potrivit lui Ernst Mach şi Lense-Thirring, susţinuţi de către însuşi Einstein, efectele gravitaţionale ale unui sistem stelar în rotaţie în jurul unui Pământ staţionar sunt exact aceleaşi ca şi efectele gravitaţionale ale unui Pământ rotativ într-un sistem stelar staţionar. Stelele nu au nevoie de viteze uriaşe pentru a călători aşa cum ar fi necesar în universul heliocentric, ci ele sunt transportate într-un mediu eteric care satisface aproape toate cerinţele de viteză. Cel ce se mişcă şi poartă planetele şi stelele este eterul. Aceasta înseamnă că, soarele, în raport cu eterul, nu se deplasează ci aproape că stă pe loc. Mişcarea independentă făcută de soare relativ la eter, îi va permite cu toate acestea să efectueze o cale prin zodiac în fiecare an. Prin urmare, întrucât eterul se roteşte o dată pe zi în jurul Pământului, soarele se roteşte cu el, şi va reveni la aproape aceeaşi poziţie în fiecare zi, cu excepţia faptului că acesta va fi cu 1/365 în urma celei din ziua anterioară. Cât despre restul astrelor, ele se rotesc de asemenea cu eterul şi, prin urmare, ele nu se mişcă la viteze exorbitante, ci eterul se roteşte. Având în vedere că eterul este de dimensiuni Planck, el poate face faţă la astfel de viteze. Cu toate acestea, sistemul heliocentric solicită ca soarele să se mişte prin galaxie cu 800.000 km/h, şi ca galaxia Calea Lactee să se mişte aproximativ de 100 de ori mai repede decât soarele în jurul grupurilor de alte galaxii, şi ca celelalte galaxii îndepărtate să se deplaseze mai repede decât viteza luminii. Acum intrăm în domeniul ştiinţifico-fantastic! Astfel, sistemul heliocentric cere aceste viteze imposibile pentru stele. PĂRINTELE POPOVICI: Iată că Sfinţii Părinţi sunt acum şi hulitori de cele sfinte! Căci de la ei am primit tâlcuiri şi chiar lămuriri astrofizice la minunile cereşti geocentrice. Iată cum sunau acestea: Despre minunea cu regele Iezechia Sfântul Ipolit Romanul: „Când Iezechia, regele Iudeii era încă bolnav şi plângea, a venit la el Îngerul şi i-a zis: “Am văzut lacrimile tale şi ţi-am auzit glasul. Iată, îţi mai adaug 15 ani. Şi acest semn îţi va fi de la Domnul: Iată, întorc înapoi umbra treptelor din casa tatălui tău, prin care soarele coboară, 10 trepte prin care umbra se va întoarce”, astfel încât ziua să fie de 32 de ore. Căci atunci când soarele şi-a împlinit crugul său la ceasul X1, să se întoarcă înapoi... Iar pe vremea lui Iezechia luna s-a întors de asemenea odată cu soarele, ca să nu fie nici o ciocnire între cele două stihii cereşti, prin purtarea lor una faţă de cealaltă potrivnic legii. Iar Merodah Caldeanul, regele Babilonului, fiind lovit de uimire în acel timp, căci el se îndeletnicea cu ştiinţa citirii stelelor şi măsura cu grijă mersul acestor corpuri – învăţând cauza acestuia, a trimis o scrisoare şi daruri lui Iezechia, întocmai cum cei trei crai au făcut lui Hristos.” „Noi găsim în tâlcuirile celor din vechime, că acea zi avea 32 de ceasuri. Căci atunci când soarele şi-a împlinit crugul său şi a ajuns la ceasul X, iar umbra a coborât cu zece trepte în casa templului, soarele s-a întors înapoi cu 10 trepte, după cuvântul Domnului, şi astfel s-au făcut 20 de ore. Şi iarăşi, soarele şi-a împlinit mersul său propriu, după legea de obşte, şi a ajuns la asfinţit. Aşa s-au făcut 32 de ore.”

1

Ora 4 p.m. (16)

6 Fericitul Augustin: „Dar noi citim în dumnezeieştile cărţi că însuşi soarele s-a oprit când un bărbat sfânt, Iisus al lui Navi, a cerut aceasta lui Dumnezeu, până când bătălia pe care o începuse se va încununa cu biruinţă; şi chiar s-a întors, că făgăduinţa celor 15 ani adăogiţi vieţii regelui Iezechia au putut fi pecetluiţi de această măreaţă faptă. Dar aceste minuni ce s-au înfăptuit prin vrednicia acelor sfinţi bărbaţi, chiar când potrivnicii noştri le cred, ei le atribuie vrăjitoriei; astfel Virgiliu, în versurile pe care le-am adus înainte, atribuie puterii vrăjilor vorbelor: “Întoarce râurile spre izvoarele lor, şi fă stelele să-şi uite mersul lor.” Sfântul Ioan Casian: „El era bărbatul care, după ce Domnul a hotărât sfârşitul vieţii sale şi ziua morţii, a izbândit printr-o singură rugăciune să-şi lungească zilele vieţii cu 15 ani, soarele întorcându-se cu zece trepte, pe care le străbătuse deja în drumul său către asfinţit, iar prin întoarcerea sa împrăştiind acele linii pe care umbra care urma drumul său le închipuise deja, şi prin aceasta dând două zile într-una întregii lumi, printr-o minune înfricoşată potrivnică legilor statornice ale firii. Şi totuşi, după semne atât de mari şi de necrezut, după dovezi atât de uriaşe ale bunătăţii sale, auzi cum Scriptura povesteşte cum a fost nimicit de înseşi izbânzile sale.” Sfântul Ioan Gură de Aur: „Iar ceea ce s-a petrecut în vremile mai târzii a fost arareori şi după ceva timp; de pildă, când soarele a stătut din drumul său şi a luat-o înapoi. Iar acest lucru se poate vedea că s-a întâmplat şi în cazul nostru. Căci chiar în timpul generaţiei noastre, în cazul celui ce i-a întrecut pe toţi în ateism, mă gândesc la Iulian, multe ciudăţenii s -au petrecut. Astfel când iudeii încercau să-şi ridice templul din Ierusalim din nou, a izbucnit un foc din temelii, şi i-a împiedicat cu totul de la aceasta.” „Iarăşi, proorocul Isaia a făcut ca sub domnia lui Iezechia soarele să dea înapoi zece trepte...” Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Şi acela, care nu mai nădăjduia să trăiască din cauza vorbei prooroceşti, şi-a adăugat 15 ani la viaţa sa, iar ca semn soarele s-a întors înapoi din crugul său. Iată, de dragul lui Iezechia soarele s-a întors înapoi dar pentru Hristos el s-a întunecat, fără să dea înapoi ci îndurând eclipsa, şi prin aceasta arătând deosebirea dintre ei, adică dintre Iezechia şi Iisus.” La fel, avem tâlcuirea Sfântului Nicodim Aghioritul la minunea eclipselor de lună şi soare de la Răstignirea Domnului. Primim cu recunoştinţă şi evlavie aceste tâlcuiri şi lepădăm pe cei ce se împotrivesc lor! Observaţie: Cum rămâne cu toate dovezile ştiinţifice pentru modelul heliocentric? Sateliţii, rachetele, toate ţin cont de acest model, de forţele existente prin acest model. - modelul heliocentric, deocamdată, este dovedit ştiinţific, prin observaţii, calcule, zboruri spaţiale - pentru modelul geocentric nu aduceţi ca argument decât dovezi forţate. Argumentul că oamenii din trecut credeau în el nu e decisiv. Tot ei credeau că Pământul este plat ca o farfurie. PĂRINTELE: Asta cu farfuria se întâlneşte aproape la toţi cei ce vor să ridiculizeze credinţa „medievală” în geocentrism. Dar Biserica nu a învăţat nicicând că Pământul e plat ci glob, iar universul este o sferă. Observaţie: E adevărat că din punct de vedere teologic/duhovnicesc Pământul este în centrul preocupărilor lui Dumnezeu, dar fizic vorbind el nu se află nicidecum în centru, ci aşa după cum drept afirmă ştiinţa, el se roteşte în jurul soarelui, care şi el se roteşte cu întreg sistemul solar în galaxia sa, care şi ea la rândul ei se depărtează de celelalte galaxii, dovedind astfel expansiunea universului, ş.c.l. PĂRINTELE: Şi de ce oare acestea două trebuie să fie cu totul separate şi incompatibile? Realitatea fizică reflectă simbolic pe cea duhovnicească, aşa cum a arătat magistral Sfântul Nicolae Velimirovici, iar revelaţia şi Sfânta Tradiţie au mărturisit consecvent mii de ani un Pământ geostaţionar în centrul văzut al universului. Care univers nu este câtuşi de puţin în continuă expansiune ci limitat şi mărginit în dimensiunile sale de la început.

7 Observaţie: Totul de fapt este o chestiune de relativitate a punctului de observaţie inerţial. Adică, totul se descrie în funcţie de locul de observaţie: Pământul, soarele, luna, Sirius, etc. În funcţie de aceste convenţii se stabileşte cine se mişcă sau stă, şi în jurul cui. Şi atunci se poate vorbi după caz şi de geocentrism şi de heliocentrism, sau orice alt –centrism, fără ca acestea să se contrazică. De altfel Pământul este o planetă printre o infinitate, chiar dacă noi nu cunoaştem decât acestea 10 de acum. La fel şi cu viaţa: chiar dacă nu avem dovezi, matematic a ne spune prin probabilitate că ar mai trebui să existe viaţă şi pe alte planete sau sisteme galactice, extratereştrii sunt o certitudine. PĂRINTELE: Nicidecum nu este aşa! Există în acest model şi repaos ab solut – Pământul – şi mişcare absolută – universul şi astrele. Ele se definesc astfel unul faţă de altul. La fel este cu centrul şi periferia: se ştie foarte clar cine e în centru – Pământul – şi cine la periferie – universul cu astrele. Observaţie: Aşa cum spune şi Sfântul Ioan Damaschin, numai Dumnezeu este nemişcat iar toate cele create se mişcă. Deci nimic nu este absolut nemişcat, inclusiv Pământul. PĂRINTELE: Şi pentru Sfântul Ioan Damaschin existau categoriile de mişcare aristotelice după care „mişcare” se referă atât la „deplasare” cât şi la „alterare/schimbare/modificare”. După Sfântul Grigorie de Nyssa reluat peste 1000 de ani de către Sfântul Grigorie Palama, Dumnezeu a dat Pământului nemişcarea ca deplasare dar alterarea, iar cerului nealterarea şi mişcarea ca deplasare. Motivul pentru aceasta este o repartizare a contrariilor ce se completează şi armonizează pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că numai Dumnezeu poate poseda aceste două însuşiri (nedeplasarea şi nealterarea) simultan. Văzând acest lucru oamenii ar trebui să considere Pământul, cerul şi toate astrele ca fiind create şi nedumnezeieşti şi prin aceea să nu li se închine ca unor dumnezei. Sfântul Ioan Damaschin era, ca şi toţi proorocii din vechime şi Sfinţii Părinţi până în sec. XIX cel puţin, riguros geocentrist şi geostatist! Observaţie:Un oarecare monah a arătat că Sfântul Grigorie de Nyssa a fost un fel de „Copernic înainte de Copernic” indicând că soarele se află în mijlocul universului! PĂRINTELE POPOVICI: Tristă dovadă că diavolul caută să-i înşele şi pe cei aleşi! Părintele acela s-a înşelat şi de o traducere tendenţioasă care insinua această opinie. Citatul a fost scos din context, adică din întreaga operă a Sfântului abundă în puternice citate geocentrice. Cât priveşte acel „mijloc al universului”, el nu se referea la „centrul”, ci la poziţia mijlocie a soarelui, aflat în centrul celor şapte planete dintre care el este a patra, deci cumva la mijlocul „tăriei” între Pământ şi cerul al 8-lea înstelat:

8

Un univers ce are vechimea de 7517 ani, deci inadmisibil de tânăr, după percepţia cronologică contemporană, nu este nici nesfârşit şi nici extrem de mare Căci, iată, stelele, adică acele corpuri cereşti aflate în extremitatea cerului al 8-lea, s-au văzut din chiar prima clipă! Luminii nu-i trebuie nici miliarde şi nici mii de ani ca să ajungă la pământ, ci doar o clipită, după cum mărturisesc Scriptura şi Părinţii: „Văzduhul s-a umplut de lumină; dar, mai bine spus, avea atârnată în el chiar lumina în întregime, care trimitea pretutindeni, până la marginile văzduhului, iuţile împărţiri ale strălucirii ei. În sus, lumina ajungea până la eter şi cer; în lăţime, lumina, într-o clipită de vreme, lumina toate părţile pământului: partea de miazănoapte, de miazăzi, de răsărit şi de apus. Aşa este natura luminii: fină şi diafană; n-are nevoie de o durată de timp ca să străbată aerul. După cum privirile noastre nau nevoie de timp ca să ajungă până la obiectele pe care vrem să le vedem, tot aşa şi razele luminii le cuprind iute pe toate până la marginile văzduhului, atât de iute încât nu-ţi poţi imagina durată de timp mai scurtă.” (Sfântul Vasile cel Mare Hexaimeron) Iar după tâlcuirea Fericitului Teodoret al Cirului la Psalm 103, 3: „Prin acestea ne-a învăţat lesnirea zidirii: că, precum omului îi este lesne să întindă piele şi să facă cort, aşa şi Dumnezeul tuturor a întins boltele cele mari ale cerurilor numai zicând cu cuvântul.” „Cerul, de pildă, a rămas nemişcat2, după cum spune proorocul: „Întinzând cerul ca o piele” Dar, pe de altă parte soarele şi cu restul astrelor îşi fac crugul lor zilnic. Şi iarăşi, pământul este nemişcat, dar apele în mişcare necurmată; şi nu numai apele, ci şi norii şi furtunile dese şi succesive care se fac în anotimpul lor cuvenit.” (Fericitul Teodoret al Cirului Omilii către Antioh) Oare de unde oare se întinde cortul? Nu de la mijloc? Cele mai multe (chiar dacă nu toate) au un ţăruş în mijloc. Şi în general orice lucrare raţională începe de la centru spre periferie – vezi în acest caz şi km 0 al oraşelor ce în mod normal se situează în centru. Centrul universului este în mod indubitabil pământul. Imaginea respectivă este aici cât se poate de limpede: întinderea cortului. Numai că această „întindere” a cerurilor ca un cort s-a petrecut şi ea într-o clipită. Iar cortul, nu-i aşa? - odată întins rămâne la dimensiunile sale, fiindcă Dumnezeu nu ne-a precizat altfel. Iarăşi, mai trebuie menţionat şi faptul că întreg universul este ferm limitat, şi, precum am văzut în capitolul despre tărie, îngrădit de apele de deasupra. Aşadar, revelaţia divină nu lasă nici o şansă pentru un univers în expansiune. Vom găsi argumente de combatere a expansiunii/dilatării universului şi la Sfântul Grigore Palama: „De asemenea dar nu are cerescul trup (adică fire) nici de a înainta, ori a se întinde către cele de mai sus. Nu că nu-i loc mai încolo, fiindcă şi sfera eterului care-i mai jos de el şi se cuprinde în sine, nu înaintează mai sus, nu că nu are loc unde să înainteze, fiindcă se revarsă întru însăşi lăţimea cerului, şi nu se întinde mai sus de aceasta. Acest trup ceresc este mai uşor decât această sferă, pentru aceasta şi este mai sus decât ea cu a lui fire. Aşadar nu că nu are loc cerul mai sus de el, de nu înaintează mai sus, ci pentru că nici un trup decât acesta nu este mai subţire şi mai uşor.” (150 de Capete…) Să ne amintim despre cerul înstelat – al 8-lea – cel mai depărtat de pământ, că efectuează o rotaţie diurnă completă în jurul pământului. Toate cele 8 ceruri se învârtesc de fapt în jurul pământului într-o singură zi, deşi, cum am arătat, cu viteze diferite. Cum este cu putinţă aşa ceva? În primul rând, distanţa până la stele nu este deloc atât de imensă.

2

Adică a rămas în limitele sale, fără nici o dilatare.

9 Nu putem afirma cu exactitate care este mărimea universului exprimată în kilometri, dar putem spune următoarele: viteza luminii este atât de mare încât lumina stelelor s-a văzut într-o clipită (secundă) pe pământ! Noi creştinii ortodocşi mărturisim: „Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul (Pantocrator)…” care nu a creat nici cosmosul din haos – o altă născocire eretică omenească – şi nici nu lasă nimic la voia întâmplării (hazardului). Universul nostru este unicul „văzut”, sensibil, şi este atât de mare pe cât îl vedem. Aşa că angoasa de a ne simţi „pierduţi” în imensitatea hăului cosmic este o creaţie recentă a unor fantasmagorii păgâne. Să fim stăpânii acestei „case” – ogrăzi - dacă vreţi. În ea noi suntem pe singurul corp vieţuit – pământul – şi suntem singurele fiinţe sensibile raţionale. Dar nici pe departe acest lucru nu înseamnă că „suntem singuri în univers”. Ne adresăm acum sfinţiţilor noştri preoţi: Sfinţiile voastre! Cele spuse mai sus sunt grăite de sfinţi şi sfinte slujbe, şi, că aşa stau lucrurile dă mărturie şi slujba lepădărilor pe care le citiţi înainte de Sfântul Botez. Căci acolo ziceţi: „Teme-te de Dumnezeu… de Cel ce a zidit cerul…, de Cel ce a întins cerul ca o piele, de Cel ce a acoperit cu ape cele mai pe deasupra lui, de Cel ce a întemeiat pământul şi nu se va clăti în veacul veacului…” De multe ori aţi citit acestea poate fără să reflectaţi atent şi conştient la ce anume mărturisiţi despre Domnul cel înfricoşător cu a cărui putere şi în al cărui nume izgoniţi de la cel (cea) ce se găteşte spre Sfânta Luminare a Botezului, puterile drăceşti ale întunericului, înşelăci unii şi ereziei: „duhul înşelăciunii, duhul vicleşugului, duhul slujirii idoleşti… duhul minciunii… ce se lucrează după învăţăturile diavolului.” Tocmai aceste duhuri au grăit despre heliocentrism, evoluţionism, relativitate, universuri paralele, viaţă extraterestră, big-bang şi cele asemenea lor. Dumnezeu a făcut şi a propovăduit cu totul împotrivă, după cum mărturiseşte Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi. După ce am expus argumentele scripturistice şi patristice referitoare la cosmogonie şi cosmologie, plus elementele de mecanică cerească necesare, nu am găsit nimic de spus mai mult decât cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: „Dacă ţi se pare că poate fi adevărat ceva din cele spuse, atunci mută-ţi admiraţia spre Dumnezeu, Care le-a rânduit aşa pe acestea. Că nu se micşorează admiraţia pentru lucrurile măreţe din natură dacă se descoperă chipul în care Dumnezeu le -a făcut. Iar dacă nu le socoteşti adevărate, simpla ta credinţă să-ţi fie mai puternică decât argumentele logice.” În încheierea acestui dialog despre cosmologie să rezumăm arătând încă o dată planul creaţiei lui Dumnezeu cu următoarea ordine: Cosmosul (cu toate corpurile cereşti planete, stele şi sateliţi) este făcut pentru pământ; Pământul este făcut pentru a purta viaţa biologică (plante şi vieţuitoare); Acestea sunt făcute pentru om; Omul este pentru Hristos, Împăratul tuturor. Aceasta este ierarhia cosmologică ortodoxă, în cele văzute. Desigur că tot ceea ce este cuprins în etajele inferioare este făcut pentru cel superior. Toată creaţia văzută şi nu numai vieţuitoarele au fost făcute pentru om: „Şi, minunându-ne de creaturi, să ne închinăm Creatorului lor, să-L lăudăm şi să ne uimim de nespusa Lui dragoste pentru neamul omenesc; că nu pentru altceva a adus pe toate acestea pe lume, ci numai pentru om, pe care avea să-l pună, nu după multă vreme, împărat şi domn peste toate cele create de El.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere) Dar, să luăm aminte! În tabelul ierarhic de mai sus există o diferenţă esenţială: omul, ca şi toate celelalte creaturi are nevoie şi este dependent de cele de sub el. Creatorul însă nu este dependent de nimic din cele create:

10 „Chiar de-ar muri de necaz păgânii de mii şi mii de ori, eu am să strig cu voce tare că toate acestea au fost create pentru om, pentru că Creatorul nu avea nevoie de nici una dintre ele, că este desăvârşit; dar, ca să-şi arate dragostea Sa faţă de noi, le-a adus pe lume pe toate acestea ca să arate cât de mult cinsteşte Dumnezeu neamul omenesc şi ca, povăţuiţi de aceste creaturi, să -I dăm lui Dumnezeu închinăciunea cuvenită.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere). Astfel, logic şi evident este că, dacă toată creaţia are un rost, ea a fost concepută pentru om iar omul este cununa creaţiei. Scopul dialogurilor noastre este acela de a restabili ordinea ierarhică aşa cum a gândit-o, a vrut-o şi a lucrat-o Dumnezeu. Am căutat să punem ordinea cuvenită în cosmos: locul şi rostul pământului şi al cosmosului înconjurător. Fiecare a primit locul ce i se cuvenea. INVITAŢII: Dăm slavă lui Dumnezeu pentru măreţia lucrărilor şi descoperirilor Sale şi Sfinţilor Săi pentru tâlcuirile lor de Duhul insuflate, stâlp şi reazăm neclintit al mântuirii noastre! Mulţumim şi Părintelui, Dumnezeu să-i dea sănătate! PĂRINTELE POPOVICI: Slavă Ţie Doamne, slavă Ţie, pentru Născătoarea de Dumnezeu şi rugăciunile tuturor Sfinţilor Tăi miluieşte-ne şi ne mântuieşte pre noi INVITAŢII: Amin!

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful