You are on page 1of 3

EXCITABILITATEA ŞI LEGILE ACESTEIA

Materia vie se caracterizează prin trei proprietăţi fundamentale: excitabilitatea, metabolismul şi reproducerea. Excitabilitatea este proprietatea materiei vii de a răspunde specific la acţiunea variaţiilor energetice ale mediului, cu scopul menţinerii homeostaziei organismului. Excitanţii sau stimulii sunt reprezentaţi de variaţii energetice ale mediului, capabili să genereze un răspuns într-o structură vie. Există excitanţi fizici, chimici şi biologici. Răspunsul organismului viu este dependent atât de calitatea excitantului, cât şi de structura excitată. Din punct de vedere al răspunsului, există structuri excitabile, ce răspund prin formare de potenţiale de acţiune (de ex., fibrele nervoase şi musculare) şi structuri neexcitabile, ce răspund prin fluxuri ionice; fibrele musculare netede răspund în ambele moduri. PARAMETRII EXCITABILITĂŢII 1.Pragul de excitabilitate.Membranele biologice se caracterizează printr-un anumit prag de excitabilitate, depolarizarea lor fiind posibilă numai când intensitatea excitantului atinge acest prag. În funcţie de intensitate, stimulii pot fi: subliminali, liminali (au intensitate cu valoare prag) şi supraliminali. Stimulii liminali sunt capabili să determine depolarizarea membranei cu declanşarea unui potenţial de acţiune ce se autopropagă. Schimbarea de polaritate este dependentă de cantitatea de ioni de Na+ care pătrund în citoplasmă, în funcţie de numărul de canale de ioni pentru Na+ deschise pe unitatea de timp, proces dependent, la rândul lui, de intensitatea de stimulare. 2. Relaţia intensitate – durată Între intensitatea stimulului şi durata lui de acţiune pentru obţinerea unui răspuns există o relaţie invers proporţională: cu cât intensitatea stimulului este mai mare, cu atât timpul necesar excitării este mai mic.

iar la anod creşte (anoelectrotonus). . 3.când catodul este miopolar – contracţia se produce la deschiderea circuitului.sumaţie temporală – se obţine prin aplicarea stimulilor subliminali cu frecvenţă ridicată. Stimulii cu intensitate mai mică decât cea prag se numesc subluminali. care reprezintă intensitatea minimă a stimulului care acţionează un timp nedefinit (infinit). . Pentru a genera un răspuns stimulul trebuie să aibă o intensitate minimă numită prag (stimul liminal). . . Electrotonusul reprezintă modificările de excitabilitate ce apar în fibrele nervoase străbătute de curenţi subliminali: la catod pragul de excitabilitate scade (catelectrotonus). LEGILE EXCITABILITĂŢII 1. Catelectrotonusul şi anelectrotonusul scad pe măsură ce distanţa faţă de electrodul de stimulare creşte. Stimulii subliminali singulari nu pot genera un potenţial de acţiune (numărul de canale ionice pentru Na+ deschise este prea mic pentru a depolariza membranele). propagarea electrotonică a curentului subliminal este decremenţială.rheobaza.timpul util principal – cel mai scurt interval de timp în care un curent de intensitatea rheobazei atinge pragul de excitabilitate.când anodul este miopolar contracţia se produce la închiderea circuitului. 4. 2. Efectele aplicării curentului continuu pe fibra nervoasă depind de polaritatea electrodului în cauză: . Acţiunea polară a curentului galvanic.cronaxia – timpul util minim în care un curent cu intensitate dublu rheobazică determină excitaţia. iar cei cu intensitate mai mare – supraliminali.Lapique (1903) a stabilit următoarele mărimi: . Depolarizarea membranei cu stimuli subliminali se poate obţine prin fenomene de sumaţie sau adiţie: . dar generează o depolarizare locală a membranei.

xilina scad excitabilitatea. Structurile excitabile se supun legii “totul sau nimic” conform căreia stimulii subliminali nu declanşează un răspuns. Excitabilitatea structurilor vii poate fi modificată. 8. 4. 6. iar cei supraliminali nu determină un răspuns mai intens decât stimulii liminali. Dacă stimularea se face pe un interval mare de timp. Se realizează în reţele neuronale de tip convergent. 5. celulele din musculatura netedă viscerală) se caracterizează printr-o creştere prelungită sau permanentă a permeabilităţii membranei faţă de sodiu şi descărcarea de potenţiale de acţiune. 3. Descărcarea repetititvă şi automatismul. Acomodarea şi panta limită. ionii de Ca++ în exces la faţa externă a membranei reduc excitabilitatea întrucât ei sunt competitivi cu ionii de Na+. există o pantă limită până la care membrana răspunde prin depolarizare după care se instalează acomodarea.. intervine fenomenul de acomodare. Bruscheţea. pentru canalele ionice de Na+. Structurile excitabile de tip automat (ţesutul autonom cardiac. procaina. . Diferite stări fiziologice emoţionale sau de boală pot să scadă sau să crească pragul de excitabilitate. astfel. Pentru a determina un răspuns stimulii trebuie să aibă o anumită bruscheţe. 7.sumaţie spaţială – se obţin prin aplicarea simultană de stimuli subliminali în puncte diferite şi însumarea excitaţiilor subliminale sosite simultan pe efector. cocaina. Între momentul excitării şi obţinerea răspunsului trece un timp numit “timp de latenţă” necesar deschiderii canalelor ionice pentru sodiu şi pătrunderii acestuia pe faţa internă a membranei. Latenţa.