BALZAC, Honoré de.

(1799-1850)


Marii scriitori nu sunt „stele fixe”, ci reputaţii în devenire- scria Tudor Vianu
în 1963 (Studii de literatură universală), referindu-se la imaginile diferite pe care
le-au lăsat despre Balzac diverse epoci de cultură şi criticii lor literari, Taine,
Curtius sau Béguin. De-a lungul timpului, au existat, succesiv sau simultan, un mit
al lui Balzac „cel mai fecund dintre romancierii noştri” (Sainte-Beuve), mitul
personajului rubicond, jovial, îmbrăcat fără gust şi cam vulgar (Vigny), mitul
observatorului obiectiv al moravurilor contemporane (Taine), al „vizionarului
pasionat” (Baudelaire), mitul revoluţionarului fără voie (Hugo, Zola), al misticului
paternităţii (Thibaudet, G. Picon) şi multe alte mituri cărora le-a dat naştere
fabulosul creator al Comediei umane moderne.
Din sinteza miturilor mai sus menţionate, a luat naştere treptat mitul
Romancierului modern, cunoscător al tuturor secretelor mecanismului social şi ale
sufletului uman, capabil să descopere, prin acea intuiţie superioară pe care Balzac
a numit-o „seconde vue” (Facino Cane), „sensul ascuns” al tuturor fenomenelor şi
„motorul social”, demiurgul de o inventivitate inepuizabilă, sub’veran absolut al
destinelor, într-un cuvânt creatorul „romanului absolut” (R. Barthes).
Critica literară actuală, mereu atentă la opera lui Balzac, proiectează asupra ei
noi lumini, capabile să-i pună în valoare complexitatea şi profunzimea fără
echivalent în literatura franceză, însemnătatea excepţională în istoria romanului.
Romanul modern- susţine Balzac în Illusions perdues
1
prin intermediul lui
Blondet- trebuie să integreze toate genurile, comedia şi drama, descrierile ,
caracterele, dialogul, legate între ele printr-o intrigă interesantă. Romanul, gen
proteic, reclamă „cele cinci simţuri literare”, „invenţia, stilul, gândirea, ştiinţa,
sentimentul”- scrie Balzac în La Muse du département
2
. El a fost primul scriitor
francez care a înţeles grandoarea mitică a prezentului, măreţia şi poezia, pateticul
şi tragismul vieţii moderne, descoperind elementele epopeii, „le marveilleux et le
vrai”
3
, în realitatea cotidiană.

1
Iluzii pierdute (din fr.)
2
Muza departamentului (din fr.)
3
Miraculosul şi adevăratul (din fr.)
Balzac a îmbrăcat în lumină şi purpură nuda trivialitate- scria Baudelaire-, el a
descoperit „eroismul vieţii moderne”. În universul balzacian, dramele vieţii
cotidiene, luptele pentru reuşită, glorie sau bani, ascnesiunile vertiginoase sau
prăbuşirile nimicitoare sunt adevărate înfruntări între eroi de tragedie şi solicită un
imens consum de energie. În transfigurarea legendară a relaităţii prozaice, Gaëtan
Picon vede marea revoluţie balzaciană, care a ridicat romanul la înălţimea
celorlalte genuri literare.
Asemenea lui Baudelaire, Balzac a înţeles mai târziu că viaţa modernă,
generatoare de conflicte şi situaţii existenţiale noi, a creat propriile ei mituri şi a
definit miturile moderne prin funcţia lor de a sesiza şi rezuma o realitate
misterioasă, insuficient înţeleasă, fascinantă sau ameninţătoare. În inima Comediei
umane se află, ca o prezenţă atotputernică, mitul Societăţii, însoţit de mitul
Banilor, Pasiunii, Dorinţei, acestea denotând conotaţii mistice. Societatea este ca
un personaj gigant, multiform,, care rezumă întreaga complexitate umană (Albert
Béguin), omniprezent, atrăgător şi redutabil în acelaşi timp, organism în continuă
devenire. Adept, în teorie, al stabilităţii şi ierarhiei sociale, vizionarul Balzac este
pasionat de spectacolul grandios al naşterii societăţii moderne, admiraţia sa
spontană îndreptându-se spre elementul de inovaţie şi noutate.
Descifrând conotaţiile sociale din romanele balzaciene, limbajul detaliilor care,
în acest caz, semnifică realitatea esenţială, lectura sociologică a Comediei umane
arată intuiţia genială a autorului faţă de virtualităţile relaului, devenirea istorică şi
mişcarea socială, caracterul necesar, dar contradictoriu al dezvoltării cpaitaliste a
societăţii franceze din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Balzac a descoperit
germenii transformărilor ulterioare, prefigurând viitorul cu o înţelegere profundă,
fapt care i-a atras preţuirea oamenilor cu idei progresiste şi ostilitatea
conservatorilor dintotdeauna. Autorul a exprimat adevărurile sociale nu în teorii
abstracte, ci prin intermediul celor două mii de personaje ale Comediei umane.
În concepţia „celui mai mare om al secolului nostru” (Baudelaire), omul de află
la intersecţia unor determinări istorice, sociale şi individuale, necesitatea şi
hazardul aflându-se într-o strânsă corelaţie. Odată cu Balzac, personajul devine
punctul de fcalizare al relaţiei dintre istorie, societate şi individ. Destinul
Augustinei Guillaume
4
, strivită între două lumi diferite, burghezia comercială

4
Personaj din La maison du chat-qui-pelote (Prăvălia La motanul cu mingea)
onestă dar mediocră, aristocraşia rafinată dar cinică, ascensiunea şi decăderea lui
César Birotteau
5
, sau calvarul bătrânului Goriot părărsit de fiicele sale după ce s-a
despuiat de avere
6
, sunt de fapt drame generate de condiţia lor socială, de
posibilitatea sau imposibilitatea intregrării în mecanismul social.
Scena pe care se joacă aceste drame punctul de convergenţă al tuturor
destinelor şi centrul de atracţie al universului balzacian este Parisul, oraşul mitic,
lumea înălţărilor ameţitoare şi a prăbuşirilor dramatice, paradisul şi infernul
Comediei umane. În Histoire des Treize
7
şi în alte romane din seria Scénes de la
vie parisienne, decorul urban este promovat, pentru prima dată, la calitatea epică
(Roger Caillois). Parisul atrage, cu forţa unui magnet, eroi activi şi întreprinzători,
care se avântă la asaltul reuşitei, al succesului şi banilor, parcurgând un intinerar
de iniţiere în misterele Cetăţii care echivalează cu pierderea iluziilor, inocenţei, cu
epuizarea energiei vitale.
Introducerea perspectivei istorice şi a dimensiunii sociologice în roman este
una din marile inovaţii ale lui Balzac, cu consecinţe fundamenale asupra evoluţiei
geniului. Structura romanelor sale exprimă o viziune modernă şi dimanică asupra
lumii. Conceptul de dramă este indispensabil în cadrul literaturii moderne, fiind
nelipsit în romanele balzaciene, demonstrând o atitudine filosofică.
Romanul balzacian este constituit din elemente universale, pe car ele reuneşte
într-o sinteză specifică, fixând arhetipul romanului clasic francez. Dintre diferitele
forme de discordanţă între ordinea diegetică
8
şi ordinea narativă, cea mai specifică
acestuia este analepsa
9
, a cărei funcţie este de a recupera totalitatea antecedentelor
narative în scopul epxlicării resorturilor dramei.
De asemenea, caracteristic romanelor lui Balzac este tempo-ul narativ
progresiv, marcat de trei momente: pregătirea, accelerarea şi culminarea dramatică
(G. Picon). Naratorul omniscient întrerupe cursul naraţiunii, inserând ample pauze
descriptive, ce reflectă o multitudine de detalii simbolice privind locuinţa,
fizionomia, îmbrăcămintea personajelor, ori aspecte ale relaţiei dintre om şi mediul
înconjurător. Descrierea balzaciană este simbolică şi revelatoare, un exemplu fiind
sumbra şi austera locuinţă a domnului Grandet, care explică timiditatea, ignoranţa

5
Personaj eponim al uneia din operele sale
6
Personaj din Le Pére Goriot
7
Istoria celor Treisprezece (din fr.)
8
Ordinea succesiunii evenimentelor
9
Retrospecţia
şi vulnerabilitatea psihică a tinerei Eugénie şi eşecul tentativei sale de a-şi găsi
fericirea într-o iubire eliberată de puterea banilor.
Potenţialul dramatic al tempo-ului narativ progresiv, aspectul conflictual intens
al romanului balzacian, tensiunea dintre personajele învestite cu pasuinea căutării
Absolutului într-un domeniu sau altul al vieţii, creează în Comedia umană o
inegalabilă atmosferă de confruntare fabuloasă între titani, chiar dacă lumea în acre
se petrece aceasta este cea prozaică şi lipsită de strălucire a societăţii franceze din
prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Félix Davin afirma că: „Eugénie Grandet a pus pecetea revoluţiei pe care Dl.
Balzac a introdus-o în roman. Acolo s-a înfăptuit cucerirea adevărului absolut în
artă; acolo este drama aplicată lucrurilor celor mai simple ale vieţii particulare.
Este o succesiune de cauze fără însemnătate care produc efecte puternice, este
fuziunea teribilă dintre trivial şi sublim, dintre patetic şi grotesc.” Exprimând în
Comedia umană „drama şi poezia lumii moderne”, Balzac a transformat romanul
în creaţia modernă prin excelenţă, aptă a reprezenta fenomenele unei lumi în
devenire.

Related Interests