You are on page 1of 10

PROCEDEE UTILIZATE PENTRU EXAMINAREA CLINICA A

ANIMALELOR

2.1. MASURI PREGATITOARE PENTRU EXAMINAREA CLINICA

2.1.1. ABORDAREA ANIMALELOR

• Scop: apropierea examinatorului de animal;

• Se executa: întotdeauna în prezenta proprietarului sau a


îngrijitorului;

• de obicei pe partea stânga, sau pe cea pe care animalul este


antrenat (sa raspunda la comanda „primeste"):

• dupa primul contact, abordarea se va face pe partea pe care


examinatorul va avea de examinat (tratat) animalul;

• se va însoti de avertismente sonore, nu se va face apropierea


brusc sau cu obiecte care pol alarma animalul. Avertismentele se vor
adresa cu voce blânda, dar hotarâta;

• se vor controla permanent actiunile (tendintele) animalului, de atac


sau de aparare;

• proprietarul (îngrijitorul) va fi instruit, de catre examinator, cum sa


stapâneasca animalul. Proprietarul (îngrijitorul sau ajutorul) se va
posta pe partea opusa celei pe care o abordeaza examinatorul:

• în apropierea animalului, pentru linistirea acestuia, examinatorul va


lovi usor regiunea corporala, dupa ce în prealabil va face o inspectie
sumara, dar atenta;

• La animalele de talie mare, primul contact cu animalul se face


lateral, în dreptul spetei. Dupa atentionare (lovirea usoara a laturii
greabanului) examinatorul, cu mâna libera, prinde animalul de
capastru (cal) sau de coarne (bovine);
•La animalele de talie mijlocie sau mica abordarea se face dinapoia
animalului, dupa ce proprietarul (îngrijitorul sau ajutorul)
contentioneaza hotarât capul animalului. Dupa abordare,
examinatorul prinde animalul de pielea din regiunea cefei.

2.1.2. CONTENTIONAREA ANIMALELOR PENTRU EXAMINAREA


CLINICA

Contentionarea este un rau necesar, se va aplica numai atunci când


este nevoie. Decizia asupra nevoii de aplicare a contentiei, precum si
a procedeelor ce trebuie folosite o ia medicul examinator. -
Contentionarea clinica variaza în functie de:

• specia animalului examinabil;

• caracterul (comportamentul) acestuia;

• antrenamentul sau dresajul animalului;

Contentionarea clinica vizeaza limitarea reactiilor de aparare sau atac


ale animalului, dar nu trebuie sa anuleze reflexele sau reactiile
usoare (senzatii tactile, termice sau dureroase etc.). Contentionarea
clinica vizeaza regiuni corporale (cap, membre, coada etc.) sau
imobilizarea relativa a întregului corp.

Contentionarea se poate executa : • Manual sau • Instrumental -


contentia manuala se face cu o mâna, bimanual, unilateral sau/si
bilateral. Se poate contentiona animalul de buze, de conchiile
auriculare, de septumul nazal taurine), de bot prin fixarea unei mâini
sub mandibula sau ambele mâini în jurul regiunii suborbitare (la
animalele de talie mijlocie si mica), de baza aripilor si picoarelor la
pasari etc. - contentia instrumentala foloscsie unelte adecvate regiunii
contentionate (iavasa la contentia capului la ca), mucarnita la tauri ne
sau se poate utiliza belciugul, legarea botului la canide, înfasurarea
capului si membrelor anterioare ta pisica sau clestele de încercat
copita la animalele copitate etc.}. prinderea cu bastonul cu cârlig de
inelul nazal la taurine sau cu Jaful la suine.
• Contentionarea calului prin ridicarea unui membru anterior din
sprijin se face manual, fara a oferi animalului un punct de sprijin sigur
pe membrul ridicat;

• Contentionarea cabalinelor se face prin introducerea în travaliu sau


limitarea miscarii trenului posterior, fixat între doi pereti ce se
întâlnesc printr-un colt;

• Contentionarea taurinelor la nivelul trenului posterior se poate


realiza prin împiedicarea membrului pe partea pe care lucreaza
examinatorul cu ajutorul unui par. fixat cu un cap pe jaretul membrului
opus sau la fala anterioara a membrului opus. O contentic sigura a
membrelor posterioare se poate realiza prin autoiniobilizarea
acestora cu o frânghie, trecuta sub forma de ,,8" între cele doua
membre. Atentie' Frânghia nu se înnoada, iar când se foloseste ca o
pârghie nu se leaga de stâlpul de sprijin, pentru a permite animalului
o dezlegare usoara în caz de neliniste

• Contentionarea trenului posterior la ovine si caprine se realizeaza


în urma încalecarii animalului de catre îngrijitor si saltarea trenului
posterior din sprijin. La suine se limiteaza mobilitatea animalului,
înghesuindu-1 între congeneri sau la fel ca la cabaline, împingându-1
cu trenul posterior între doi pereti care se unesc la colt; - Animalele
de talie mijlocie si mica se mai pot contenttona prin trântirea în
decubit lateral sau dorsal; - Animalele din gradinile zoologice se
contentioneaza prin tranchilizare sau prin imobilizare în custi cu pereti
laterali mobili. Atentie! în timpul contentionarii manuale a pasarilor,
pentru a evita, agresari cu ciocul, ele se vor tine mai departe de fata
(obrazul) examinatorului sau a celui care contentioneaza.
2.2. METODE (TEHNICI) PENTRU EXAMINAREA CLINICA

se folosesc: - METODE GENERALE (OBLIGATORII) - METODE


SPECIALE (COMPLEMENTARE)

2.2.1 METODE GENERALE sau OBLIGATORII

Se folosesc întotdeauna în mod imperios (obligatoriu); Folosirea lor


se face în ordinea descrisa de metodologie, schimbarea acestei
ordini se poate face justificat, numai de catre medic. Ordinea folosirii
metodelor serveste realizarii acuratetii examinarii si înlaturarii
posibilitatii stergerii unor semne (manifestari) ale bolii. Fiecare
metoda contribuie la completarea tabloului clinic, de aceea, nici una
nu poate fi desconsiderata sau neutilizata.

2.2.1.1. INSPECTIA sau OBSERVATIA clinica este prima procedura


folosita pentru, examinare. Semnele sau manifestarile suferintei se
culeg cu ajutorul vazului, mirosului si auzului. Obligatoriu, inspectia
se face, în prima etapa „de la distanta", privind animalele mari de la
3-4 metri departare, iar cele mici dinapoia lor si de sus.

Inspectia de la distanta permite identificarea: animalului (specie, rasa,


sex, vârsta, talie, greutate corporala, comportament etc); reactivitatii,
temperamentului si aspectului (armonia) de ansamblu (anatomic), a
tipului de productie, starii fiziologice prezente etc; - habitusului sau
starii generale a animalului; unor semne ale suferintei ce pot fi
remarcate de la distanta. Inspectia din apropiere reprezinta a doua
etapa, se execu ta din pozitia de abordare si urmareste: completarea
semnelor culese la inspectia de la distanta; permite culegerea unor
noi semne nedecelabile de la distanta.
2.2.1.2. PALPATIA este a doua procedura de examinare clinica,
folosita pentru culegerea semnelor simtul tactil (pipaitul). Palpatia se
va realiza la început doar prin simpla atingere (palpatie superficiala)
si apoi prin apasare (palpatie profunda). La palpatia superficiala se
culeg date privind: - temperatura locala; - sensibilitatea tactila si
dureroasa; - netezimea sau denivelarile cutanate; - reflexele musculo
si viscero-cutanate etc. Palpatia superficiala se poate executa
manual, monomanual (cu pulpa degetelor, cu palma, cu dosul palmei
cu marginea cubitala a palmei). La animalele mari, palpatia se
executa monomanual, la animalele mici, bimanual (bilateral).
Indiferent de procedura se vor examina, simetric, toate regiunile
corporale. Palpatia superficiala se mai executa si indirect, cu ajutorul
unor unelte sau obiecte. Astfel, atingerea firelor de par cu o bagheta,
atingerea pielii de catre insecte, apropierea unui obiect cald sau rece
etc. ofera date asupra sensibilitatii animalului. Palpatia superficiala cu
palma ofera posibilitatea sesizarii:• fremismentelor si • crepitatiilor.

Palpatia profunda se face prin apasare manuala (cu vârful degetelor,


cu pumnul, prin calcarea copitei la animalele copitate etc.) sau
instrumental prin întepare sau cu clestele de încercat copita etc.
Palpatia profunda ofera date privind sensibilitatea dureroasa,
sensibilitatea viscerala, forma : dimensiunea si consistenta tesuturilor
subcutanate sau interne, tensiunea unor regiuni cuvitare (abdomen).
Palpatia se poate realiza la exteriorul animalului sau intern, în cavitati
care comunica cu exteriorul (gura, rect). Palpatia organelor interne
(uter, ovare, vezica urinara, glande sexuale periurctrale etc.) prin rect
se numeste „palpatie transrectala" sau "tuseu rectal" (când se face
digital). Atentie 1 La palpatia profunda, prin apasare si la cea pene
tranta (apasare adânca pcntni verificarea sensibilitatii si calitatilor
anatomice ale unor organe interne) animalele pot reactiona puternic
(lovind sau schimbând pozitia).
1.2.1.3. PERCUTIA este a treia procedura de examinare, în ordinea
folosirii. Consta în ciocanirea suprafetei corporale direct (manual sau
cu un obiect = ciocan plesimetric) sau indirect (interpunând între
ciocanitor si suprafata corporala un intermediar - un deget sau o
placa). Percutia indirecta se poate face si cu degetul (folosit ca
ciocanitor) pe alt deget (de la mâna opusa) care va avea rolul de
placa si este cunoscuta sub denumirea de percutie „digito- digitala".
Procedura este utilizata din ce în ce mai des si la animale, mai ales
cu scopul percutarii regiunilor moi (fara substrat osos), intercostale,
abdominale etc. Scopul percutiei: provocarea unor vibratii în
componentele tesuturilor ciocanite. Aceste vibratii se transforma în
sunete (zgomote) în functie de compozitia morfologica a tesuturilor,
de consistenta lor si de tensiunea continutului. Practic, percutia se
poate aplica oriunde pe suprafata corporala a animalului, dar în mod
special acolo unde subiacent sunt cavitati sau organe cavitare ce
contin gaze (aer) sau lichide, permanent sau accidental. Percutia se
poate folosi pentru stabilirea topografiei si dimensiunilor unor organe
{percutia topografica) sau pentru provocarea prin vibrare a durerii
latente (percutia palpatorie). In acest scop este adecvata percutia
digito-digitala. Sunetele (zgomotele) ce se pot receptiona în urma
percutiei pot fi: • sonore acolo unde predomina continutul gazos; •
mate (grave) în zonele lipsite total de aer sau cavitati ce contin
lichide; • submate - la nivelul regiunilor cu compozitie mixta (aer-
structura densa); • hipersonore unde continutul gazos este sub
presiune; • sonuri (zgomote) speciale, pe care le vom analiza la
examinarea analitica a organelor. Conditii de Lucru - încaperi sau
locuri ferite de zgomote parazitare; - animalele examinate vor fi
linistite (prin contentionare usoara); - aplicarea corecta a tehnicii de
percutare (lovitura va cadea perpendicular pe placa plesimetrica,
care va fi bine apasata pe regiunea examinabila); - ciocanirea se va
face ritmic si mai ales uniform ca intensitate. Miscarea cioca- nitorului
se va face prin mobilizarea „poignet-ului' : (încheieturii, articulatiei
radio-carpiene, a pumnului). Percutia se poate aplica " stacato"
(lovituri izolate, întrerupte de pauze mici) sau „legato" (prin salve de
4-5 lovituri succesive urmate de pauze); Tipul (ritmul) loviturilor
depinde de scopul urmarit (legato în percutia topografica, stacato în
cea pentru precizarea calitatilor sunetelor).

2.2.1.4. ASCULTATIA este a patra procedura obligatorie folosita la


examinarea clinica.

Scop: receptionarea, la suprafata corpului, a zgomotelor pro duse de


catre organe în urma miscarii lor sau a circulatiei lichidelor si gazelor
prin organe cavitare si tubulare. Ascultatia arc, de aceea, o sfera mai
restrânsa de folosire (aparat digestiv, respirator si cardio- circulator).
Mod de utilizare: se poate utiliza ascultatia directa (prin aplicarea
urechii examinatorului pe suprafata ascultata, sub protectia unui
câmp de ascultatie) sau o ascultatie indirecta cu ajutorul
stetoscopului (fonendoscopului). Prima procedura este mai eficienta
(la începatori si când se urmareste acuratetea sunetelor), iar a doua
este mai comoda (dar sunetele se pot transmite deformat prin
structura complexa a mijlocului de ascultare). Eficienta: se pot
receptiona sunete (zgomote) principale (exemplu: sufluri) si
secundare sau supraadaugate (exemplu: ralurile, suflurile cardiace,
zgomotele peritoneale si pleurale etc). Sunetele (zgomotele) pot
semnala activitati normale sau patologice, semnificative pentru
organul (aparatul) examinat. Sunetele (zgomotele) au calitati si o
semnificatie definitorie.

2.2.1.5. APRECIEREA TEMPERATURII CORPORALE este a cincea


procedura pentru examinarea generala a animalului. In bolile cu
etiologie infecto-contagioasa (trans misibile), intoxicatii etc, momentul
folosirii acestei proceduri în schema de examinare poate (sau
trebuie) sa fie stabilit imediat dupa inspectie. Aprecierea se poate
face subiectiv, indirect prin semne clinice semnalate de sindromul de
febra (hiperhi-droza, horipilatie, inapetenta, anurie, constipatie sau
diaree, dispnee, hiperactivitate cardiaca etc) sau direct prin palpatie
si obiectiv prin termometrie. Termometria la animale se apreciaza cu
ajutorul Termometrelor maximale, cu mercur, la nivelul rectumului
(cloacei), loc de electie de referinta. Utilizarea altor locuri de electie
(bucal, vagmal, axilar ctc.) ofera date mai mici care necesita corectie
factoriala. La taurine, termometria se executa din pozitia "înapoia
animalului" dupa contentia atenta a capului. La fel se procedeaza si
la animalele de talie mijlocie si mica. La cabaline, pozitia
examinatorului este laterala. în dreptul bazinului. Termometria trebuie
precedata de inspectia atenta a regiunii perianale, eventual de
aspectul fecalelor. Se executa la circa 20 minute dupa furajare,
adapare sau defecare ( tabelul I). Tabelul 1 Valorile normale de
referinta, la animale.

La aprecierea temperaturii corporale se va tine cont de:

• vârsta animalului (mai ridicata la tineret);

• evolutia circadiana (mai coborâta dimineata si mai crescuta seara):

• de rasa (mai mare la rasele nobile);

• de sex (mai mare la femele»;

• de stare de întretinere (mai mica la animalele slabe, casectice);

• chiar de sezon (mai ridicata vara - canicula),

Procedee moderne - Termometre electrice - Termometre cu reactie


chimica (cu virarea culorii'; etc. La aceste proceduri, locul de electie
este suprafata corporala.
Specia animalului Limite fiziologice Grade
Celsius

Cabaline 37,5-38,0

Felide 38.5-39,5

Bovine 38,0-38,5

Leporide 38.5-39,5

Ovine - Caprine 38,5-39,0

Pasari de curte 39,0-44,0

Suine 38,5-40,0

Nutrie 36,0-38,0

Canide 38,5-39,0

Nurca 38,5-39,5
22.2. METODE SPECIALE sau COMPLEMENTARE

Sunt folosite ori de câte ori este nevoie pentru întregirea dalelor
clinice. Aceste metode, sunt extrem de diverse si variate. Ele pot fi
utilizate numai în anumite sectoare sau pot avea utilitate mai larga.
Ele vor fi prezentate la examinarea analitica. Pentru sistematizarea
generala se pot grupa în:

Metode fizice uzuale - cum ar fi masuratorile (men-suratiile),


sondajele si catetcrismele. punctii explora torii (centeze),
endoscopieri, kimografieri, sfigmo- grafîeri electrografieri,
scintigrafieri, radio sau Rontgendiagnosticul (cu toate variantele)*.
Metode chimice de laborator - pot fi procedee care releva valori
cantitative sau calitative.

Metode biologice - bacterioscopia, biopsia, exa mene parazitologice,


histologice, citologice, anato- mopatologice (necropsîce), bioprobe
(inoculari experimentale sau de control la animale de laborator, teste
alergice, toxice etc).