1

Când a pus Dumnezeu pământul în mișcare?
Motto: „Vă rătăciți neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei XXII, 29)

Acei care încă mai suntem conștienți de statutul de creștini (sau cei care sunt pe cale
de a-l re/descoperi) nu realizăm totuși că, în ultimele 2-3 secole, în buna noastră credință s-a
strecurat multă neghină pe care o luăm drept grâu. Neghina naște din mândria rațiunii
omenești care cercetează peste limitele puse de Însuși Creator pentru ca omul să nu rătăcească
și să se piardă. Limitele cunoașterii cu Dumnezeu le găsim în revelații, dogme și dreapta
credință, care stau la baza religiei creștine. Creatorul l-a invitat pe om să creadă și să cerceteze
(inclusiv creația) tot ceea ce-i este de folos pentru mântuire, nu spre înrobire în propriile-i
păcate. În vremurile cele mai din urmă, știința fără Dumnezeu, într-o stare de frenezie,
cercetează și adâncurile și înălțimile creației, nădăjduind să descopere curând toate tainele
universului, să-l controleze și să-l stăpânească. Omul egalul lui Dumnezeu, dacă nu ceva mai
mult.
Dacă tot spunem cu atâta convingere, „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul,
Făcătorul văzutelor tuturor și nevăzutelor”, să vedem și dacă credem ceea ce spunem.
Referatul biblic, Facerea, cap. I, spune:
1. La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. 2. Și pământul era netocmit și gol.
Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3. Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. 4. Și a văzut Dumnezeu că este bună
lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric. 5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar
întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.
Obs. Nicio rațiune, nicio logică nu sugerează/nu ne lasă să înțelegem că, în ziua întâi,
Dumnezeu a pus pământul netocmit și gol să se învârtă în jurul axei sale și să facă vreo
mișcare de revoluție prin cer. În jurul cărui punct? Și ce să arate cerului? Netocmirea și
goliciunea?
6. Și a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor și să despartă ape de ape!” Și
a fost așa. 7. A făcut Dumnezeu tăria și a despărțit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele
cele de deasupra tăriei. 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Și a văzut Dumnezeu că este bine.
Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua.
Obs. Nicio veste, nicio rațiune, nicio logică despre vreo rotire sau mișcare.
9. Și a zis Dumnezeu: „Să se adune apele cele de sub cer la un loc și să se arate
uscatul!” Și a fost așa. Și s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor și s-a arătat uscatul.
10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Și a văzut
Dumnezeu că este bine. 11. Apoi a zis Dumnezeu: „Să dea pământul din sine verdeață: iarbă,
cu sămânță într-însa, după felul și asemănarea ei, și pomi roditori, care să dea rod cu sămânță
în sine, după fel, pe pământ!” Și a fost așa. 12. Pământul a dat din sine verdeață: iarbă, care
face sămânță, după felul și după asemănarea ei, și pomi roditori, cu sămânță, după fel, pe

2

pământ. Și a văzut Dumnezeu că este bine. 13. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a treia.
Obs. Pământul a început să fie tocmit și împodobit, îmbrăcat. Să-l rotească Dumnezeu
și să-l trimită la plimbare prin cer să-și arate primele podoabe? N-are nicio noimă deoarece
prin cer nu e decât pământul. Așa că, stă cuminte (ca
mireasa la gătit) unde l-a pus Dumnezeu.
14. Și a zis Dumnezeu: „Să fie luminători pe
tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă
ziua de noapte și să fie semne ca să deosebească
anotimpurile, zilele și anii, 15. Și să slujească drept
luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul.”
Și a fost așa. 16. A făcut Dumnezeu cei doi
luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru
cârmuirea zilei și luminătorul cel mai mic pentru
cârmuirea nopții, și stelele. 17. Și le-a pus Dumnezeu
pe tăria cerului, ca să lumineze pământul, 18. Să
cârmuiască ziua și noaptea și să despartă lumina de
întuneric. Și a văzut Dumnezeu că este bine. 19. Și a
fost seară și a fost dimineaţă: ziua a patra.
Obs. Abia în ziua a patra pune Dumnezeu pe
tăria cerului luminători (luminătorul mare,
luminătorul mic și stelele) „ca să lumineze pe
pământ, să despartă ziua de noapte și să fie semne ca să deosebescă anotimpurile, zilele și
anii”. De vreme ce sunt luminători, pot vedea pământul de acolo de unde i-a pus Dumnezeu,
și ziua și noaptea. La fel și stelele. Nu-i cazul să facă pământul piruete și să danseze încoace
și-ncolo. Că nu face asta, deducem logic și din faptul că cei doi luminători au sarcina „să
despartă ziua de noapte,… să cârmuiască ziua și noaptea și să despartã lumina de întuneric”.
Nimic din toate acestea în sarcina pământului. Are
alte probleme pe… cap: nu este complet împodobit!
20. Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele
de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele și păsări să zboare pe
pãmânt, pe întinsul tăriei cerului!” Și a fost aşa. 21.
A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape și
toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se
prăsesc după felul lor, și toate păsările înaripate după
felul lor. Și a văzut Dumnezeu că este bine. 22. Și
le-a binecuvântat Dumnezeu și a zis: „Prăsiţi-vă și
vă înmulțiți și umpleți apele mărilor și păsările să se
înmulţească pe pământ!” 23. Și a fost seară și a fost
dimineaţă: ziua a cincea.
Obs. Pãmântul stă în continuare liniștit,
cuminte în scaunul de gătire. Dar cei doi luminători
ce fac? Ei sunt la treabă, se mişcă, despart ziua de
noapte, cârmuiesc ziua și noaptea, despart lumina de întuneric. 24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să
scoată pământul ființe vii, după felul lor: animale, târâtoare și fiare sãlbatice după felul lor”.
Și a fost așa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice dupã felul lor, și animalele domestice

3

după felul lor, și toate târâtoarele pământului după felul lor. Și a văzut Dumnezeu că este bine.
26. Și a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, ca să
stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe
pământ și tot pământul!”
27. Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul
Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a
făcut bărbat și femeie. 28. Și Dumnezeu i-a
binecuvântat, zicând: „Creşteţi și vă
înmulţiţi și umpleți pãmântul și-l supuneți;
și stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările
cerului, peste toate animalele, peste toate
vietăţile ce se mişcă pe pământ și peste tot
pământul!” 29. Apoi a zis Dumnezeu: „Iată,
vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe
toată faţa pământului și tot pomul ce are rod
cu sămânţã în el. Acestea vor fi hrana
voastră. 30. Iar tuturor fiarelor pământului și
tuturor păsărilor cerului și tuturor vietăţilor
ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde spre hrană.” Și a
fost așa. 31. Și a privit Dumnezeu toate câte a fãcut și iatã erau bune foarte. Și a fost seară și a
fost dimineaţă: ziua a șasea.
Obs. A trecut și ziua a sasea. Pământul s-a umplut de viaţă. În continuare nicio
mişcare de rotație, nicio mișcare de revoluţie...
1. Aşa s-au fãcut cerul și pământul și toată oștirea lor. 2. Și a sfârșit Dumnezeu în ziua
a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe
care le-a făcut. 3. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea și a sfinţit-o, pentru că într-însa
S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut și le-a pus în rânduială. 4. Iată obârşia
cerului și a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul și
pământul.
Obs. Și a venit și ziua a şaptea în care Dumnezeu „S-a odihnit de toate lucrurile Sale
pe care le-a făcut… și le-a pus în rânduială” și a sfințit această zi. Și ce face Dumnezeu când
se odihnește? Admiră, ţine și poartă de grijă de cele create, bune foarte: pământul împodobit,
luminătorii și stelele care se află în slujba pământului, și nu invers. Nici în ziua a șaptea nu
avem niciun indiciu că Dumnezeu ar fi pus pământul să se rotească sau să alerge după cei doi
luminători, cel mare și cel mic, cerșind lumină, zile, anotimpuri și ani. La sfârşit, după marele
necaz (cataclismele economice, sociale, politice, militare etc.), în ale cărui începuturi ne aflăm
dar refuzăm să le vedem, 24. (...) soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei.
25 Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. (Marcu XIII, 2425)
10. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile,
arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui. (II Petru III,10)
Cu alte cuvinte, toată structura universului se năruie (nu este vorba de un big-crunchul astrofizicienilor urmat de alt alt big-bang), ci de nașterea din nou a lumii.

4

1. Și am văzut cer nou și pământ nou. Căci cerul cel dintâi și pãmântul cel dintâi au
trecut; și marea nu mai este. 22 Și templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu,
Atotțiitorul, și Mielul este templul ei. 23. Și cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca
să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o și făclia ei este Mielul. 24. Și neamurile
vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor. 25. Și porțile
cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea nu va mai fi acolo. 26. Și vor aduce în ea slava
și cinstea neamurilor. 27. Și în cetate nu va intra nimic pângărit și nimeni care e dedat cu
spurcăciunea și cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului (Apocalipsa XXI).
Deci va fi un cer nou și un pământ nou. Cei scrişi în Cartea vieţii Mielului nu se vor
muta pe altă planetă unde ar fi condiţii de viaţă (în starea căzută în care ne aflăm) aşa cum
bâiguie vizionarii ştiinţifico-fantastici. Nu mai este nevoie nici de luminãtorul mare, nici de
cel mic, nici de stele, nici de sistemele solare, galaxiile, novele, supernovele etc. pe care le-am
fi văzut noi prin protezele noastre optice, în simulări pe calculator etc. Nu mai este nevoie de
toate acestea deoarece slava lui Dumnezeu (lumina Taborică) luminează totul, făclia acestei
slave fiind Mielul, Iisus Hristos. Vrednice de crezare sunt cele de mai sus, pentru că nu putem
pune la îndoială nici cuvintele Mântuitorului, Dumnezeu adevãrat și Om adevărat (Cerul și
pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece, Matei XXIV, 35) și nici ale apostolilor
Săi, vase alese prin care vorbește Duhul adevărului.
După Facerea lumii și căderea omului, ceva mai târziu, dar cu mult înainte ca Gagarin
să iasă în spațiul extraterestru trimis de oameni și nechemat de Dumnezeu, Set cel drept, fiul
lui Adam și al Evei „când era de patruzeci de ani, s-a răpit de îngerul la înălţime și s-a învãţat
știința de multe Taine Dumnezeiești. A ştiut de răzvrătirea și de necurăţia ceea ce avea să fie
în neamul cel de pe urmă, care din seminția lui avea să se nască. A știut și de aceea, că voiește
Dumnezeu pe cei fără de lege păcătoşi cu apă și cu foc să-i piardă și de Venirea lui Mesia și
de izbăvirea neamului omenesc i s-au descoperit lui. Set, întru răpirea sa de îngerul, a văzut
așezarea făpturii celei de Sus, frumusețea Cerului și mișcarea acelora. Alergarea soarelui și a
lunii și a stelelor, tocmirea cereștilor semne, care se numesc planete și lucrările acelea le-a
cunoscut și multe lucruri nevăzute a văzut și pe cele neștiute le-a știut, patruzeci de zile
învăţându-se de îngerul acela. Și i s-a luminat faţa lui din vedenia Cereștilor făpturi și din
îngereștile vorbe precum după aceea și faţa lui Moisi. Iar după 40 de zile s-a aflat iarăşi pe
pământ, și pentru părinţii săi care pentru dânsul foarte se întristau (că nu știau unde s-a dus) ia veselit și le-a spus lor toate, cele ce le-a știut de la înger învăţându-se. Și strălucea faţa lui
Set cu podoabe și cu slavă, ca o faţă de înger, și a avut slavă a feţei sale în toate zilele vieții
sale” (Cronica lui Kedrinos, pag.18; extras din Hronograf, Ediția a II-a, Mânăstirea
„Portărița”, Satu Mare, 2005). Următorul episod, confirmă cele văzute și învățate de Set de la
îngeri:
12. În ziua aceea în care
Dumnezeu a dat pe Amorei în mâinile
lui Israel și când i-a bătut la Ghibeon
și au fost zdrobiţi înaintea feţei fiilor
lui Israel, a strigat Iosua către Domnul
și a zis înaintea Israeliţilor: „Stai,
soare, deasupra Ghibeonului, și tu,
lună, opreşte-te deasupra văii Aialon!”
13. Și s-a oprit soarele și luna a stat
până ce Dumnezeu a făcut izbândă
asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de

5

aceea se scrie în Cartea Dreptului: „Soarele a stat în mijlocul cerului și nu s-a grăbit către
asfințit aproape toată ziua”. 14. Și n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi în
care Domnul să asculte așa glasul omului; ci Domnul lupta pentru Israel. (Cartea lui Iosua
Navi, X)1
Ecoul acestei zile lungi îl regăsim și aici:
11. Soarele și luna s-au oprit în locuința lor; ca să facă lumină, săgeţile Tale pornesc și
fulgerele lăncilor Tale fără încetare scapără. (Avacum III, 11)
A mai văzut cineva această zi lungă a lui Iosua? Herodot (sec.V î.d.H.), supranumit
părintele istoriei, spune că preoții egipteni i-au arătat o descriere a unei zile lungi. Vechile
scrieri chineze vorbesc de o zi lungă în timpul domniei împăratului Yeo, contemporan cu
Iosua. La începutul sec. XX, amiralul Palmer a descoperit în Mexic un document care spune
că soarele s-a oprit pentru aproape o zi întreagă în anul „celor șapte iepuri” (înseamnã cã
mayașii au avut o dimineaţă foarte lungă), care corespunde cu anul în care Iosua a cucerit
Canaanul.
Nu numai că Dumnezeu a oprit soarele (și luna) la cererea omului dar l-a și dat în
„marche arrière”:
4. Și a fost cuvântul Domnului către Isaia, zicând: 5. „Du-te și spune lui Iezechia: Așa
grăieşte Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: Ascultat-am rugăciunea ta, văzut-am
lacrimile tale, iatã voi adăuga la viața ta încă cincisprezece ani. 6. Și din mâna regelui Asiriei
te voi izbăvi pe tine și cetatea aceasta și o voi ocroti”. 7. Și iată semnul care ţi se va da ție de
la Domnul că El Își va împlini cuvântul Său: 8. „Iată voi întoarce umbra cu atâtea linii pe care
soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz, să zic cu zece linii”. Și soarele s-a dat înapoi cu
zece linii pe care el le străbătuse. (Isaia, XXXVIII)
Și ce să mai zicem de eclipsa de soare de la
Răstignirea lui Iisus Hristos:
45. Iar de la ceasul al șaselea, s-a făcut
întuneric peste tot pământul, până la ceasul al
nouãlea. 46. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu
glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică:
Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai
părăsit? 47. Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind
ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta. 48. Și unul dintre ei,
alergând îndată și luând un burete, și umplându-l de
oțet și punându-l într-o trestie, Îi da să bea. 49. Iar
ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L
mântuiască. 50. Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare,
Și-a dat duhul. (Matei 27)
Evreii stabileau data Paștelui în funcție de
lună, iar în sâmbăta aceea era lună plină. Deci eclipsa
de soare era exclusă. Sfântul Dionisie Areopagitul (ucenicul Sf. Apostol Pavel) aflându-se în
Heliopolis ( Egipt) vede eclipsa împreună cu Apolofan și scrie despre aceasta lui Policarp al
Pentru aceasta și cele ce urmează vezi și http://www.scribd.com/doc/4022808/Cele-cinci-minunicere%C5%9Fti-geocentrice
1

6

Smirnei spunând, printre altele, „Un Dumnezeu neștiut cu Trupul pătimește, pentru care totul
s-a întunecat și s-a clătit.” Iar Apolofan: „Acestea o bunule Dionisie, sunt schimbări ale
dumnezeieștilor lucruri.” Aici, Dumnezeu nu oprește nici soarele, nici luna, ci, din mers,
aduce luna în fața soarelui, cei doi luminători mergând astfel pe bolta cerească împreună cale
de trei ore, după care luna este adusă înapoi unde trebuia să se afle în mersul ei firesc.
Să fi lucrat Dumnezeu cu iluzii în toate aceste cazuri? Dar Dumnezeu nu lucrează cu
iluzii și nemincinos este în cuvintele și în promisiunile Sale. Numai omul fără Dumnezeu, a
cărui imaginație slobodă devine puntea dracilor, naște iluzii și le crede: „Deci unele le-a adus
întru ființă nu din vreo materie care să fi fost mai înainte precum Cerul, pământul, aerul, apa,
focul, și bârfesc cu adevărat cei ce învață cum că materia cea dintâi a fost din veci. Iar altele
din însăși acestea, care s-au făcut mai înainte, precum dobitoacele, pomii, semințele. Că
acestea s-au făcut din cele patru stihii cu Dumnezeiască Poruncă. Iar ce este cerul după fire și
ființă, mai presus de mintea omenească este cunoștința acestora. Și oarecare cuprindere
împrejur este cerul a tuturor zidirilor celor văzute și nevăzute. Că înlăuntrul lui se cuprind și
puterile îngerilor cele înțelegătoare și toate cele simțite, stelele și toate celelalte, împreună în
care și însușii pământul, care este ca un punct și centru către toată lumea. Și se face întrebare
de sunt multe ceruri. Și multe adică nu sunt. Că un cer a făcut Dumnezeu pe acesta ce
cuprinde toate afară de Dumnezeu. Că Dumnezeu nescris împrejur având firea, pe toate El le
plinește și mai presus de toate este. Dar zice Scriptura, cum că tăria care a făcut-o Dumnezeu
între apă și între apă și pe aceasta cer a numit-o. Pentru aceea aceasta și al doilea cer se
numără, care se cuprinde de cel dintâi și cuprinde pe noi. În care tărie a pus Dumnezeu pe
luminători pe Soare și pe Lună (împreună cu acestea să se înțeleagă și celelalte stele) ca să
lumineze pe pământ. Ci și al treilea cer pe aer îl zice Scriptura, precum și: Stăpâniți peștii și
păsările cerului. Și după întrebuințarea cea din obicei zic, aerul, ca cel ce este mai înalt decât
noi, sau zic cer. Încă obicei îi este Scripturii și pe un Cer a-l
numi Cer, cu grai de număr mult. Precum, Cerurile cerurilor.
După cum și la greci atenele, divele, cu număr de multe se
numește cetatea cea una, după Teodorit. Deci pentru că
luminătorii și toate stelele pe tărie sunt, pentru aceasta
înțelepții cei de afară, pe cel chiar Cer, l-au numit sferă fără de
stele. Căci cu adevărat, sau sferă, sau în chipul sferei, întru care
se zice că este petrecerea fericiților. A căruia partea cea mai de
sus este rotocolul lui cel despre toate părțile, iar cea mai de jos
este mijlocul, unde cum că și pământul ca un centru sade
nemișcat, și înțelepții cei de afară de demult învață și
Dumnezeiasca Scriptură asemenea. Iar acum filozofii cei mai
noi ai Europei, ai socotelii celei împotrivã și s-au fãcut și sunt,
centru punându-l ei pe soare, iar planetă (adică rătăcit)
împrejurul soarelui pe pământ adică pe toată sfera cea
rotundă.” (Sf. Atanasie de Paros)
Deci, dacă:
- la Facerea lumii, Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor, adică Duhul
Sfânt participă la facerea lumii, pentru că nu se poate altfel,
- Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, înseamnă că
și Duhul Sfânt participă la zidirea omului, pentru că nu se poate altfel,
- la Botezul Domnului, Duhul Sfânt se arată în chip de porumbel, spunem că Duhul
Sfânt este Duhul Adevărului, Care pretutindenea este și pe toate le împlinește. Pentru că:
- deși „toți oamenii sunt din țărână și din pământ a fost zidit Adam. Cu mulțimea

7

științei Domnul i-a osebit și a schimbat căile lor.” (Sir. 33, 10-11),
- „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe
acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor. II, 9)
- „...nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le
cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu” (I Cor. II, 10)
- Duhul Sfânt a grăit prin vasele alese ale lui Dumnezeu, prooroci, Sfinții părinți,
sfinți, și va grăi până la sfârșitul veacurilor prin vase alese
- „Căci cine dintre oameni știe ale omului, decât duhul omului, care este în el? Așa și
cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am
primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de
Dumnezeu;” (I Cor. II, 11-12)
Atunci cum de spunem noi, creștini (și ortodocși), că vasele alese ale lui Dumnezeu au
grăit despre așezarea cerului, despre pământ, despre mișcările planetelor și stele conform
cunoștințelor științifice din vremea lor? Nu-L facem, oare, mincinos pe Dumnezeu, dând
crezare duhului lumii? Înseamnă că cu gura Îl mărturisim pe Hristos, cel prin Care, întru Care
și pentru Care toate s-au făcut, dar cu mintea, cu sufletul, ne întoarcem la duhul lumii. Sfântul
Apostol Petru n-ar ezita să spună: „Câinele se întoarce la vărsătura lui și porcul scăldat la
noroiul mocirlei lui.” (2 Petru II, 22) Dumnezeu-înomenit, Iisus Hriostos, n-a schimbat și n-a
făcut nicio erată la Sfintele Scripturi. Ba a zis: „Vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea
lui Dumnezeu” (Matei XXII, 29). Prin urmare, cui să dăm crezare: lui Dumnezeu sau omului,
Sfintei Scripturi insuflate de Duhul Sfânt, duhul adevărului, vaselor alese ale lui Dumnezeu
sau ipotezelor și teoriilor inspirate de alte duhuri?

Somerville, MA
Nicușor Gliga

3/18/2014

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful