You are on page 1of 42

POPULAŢIA

trăitoare în Vâlcele la mijlocul sec. XX
respectarea exprimării după familii şi porecle uzuale

Nr. Numele şi Porecla Explicaţii /
crt. prenumele observaţii
cap de familie
Sectorul Lunca
1. Caşaş Gheorghe Gârbovu Trăsătură fizică
2. Caşaş G. Ion al Gârbovului
3. Ţifrea Gheorghe Cârcel hăl mare Poreclă
4. Ţifrea Niculai Cârcel hăl nyc Poreclă
5. Ţifrea Ion Democratu Băut fiind, se definea astfel
6. Rujoi Necule Poliţaiu A fost poliţai la Sf. Gheorghe
7. Cichi Joysi Ciucanu
8. Brânză Petrea Pleşcan Provine de la meseria de cioplitor
9. Caşaş Vasile Vasilii
10. Caşaş Ileana Hulănica A locuit pe nulă
11. Cucu Neculai Nelcu
12. Bicicoi Alexandru Al lu Bicicoi Vladărean
13. Bucşa Gheorghe Ghiţa a lu Dobran
14. Gheorghe Al plăcintarullui Mic fiind, dorea placinte
15. Ţifrea Pavel Pavel al Ţifrii
16. Ţifrea Gheorghe Ghiţă al Ţifrii
17. Mailat Ion Al Polenichii
18. Cucu Gheorghe Ghiţă Popa
19. Cuciulaţean Gheorghe al clopotarului
Gheorghe
20. Cuciulaţean Petrea Petrea lu Persi Pronunţată Persze Magh
21. Caşaş Constantin Costache al Dinului
22. Caşaş Pavel Titulescu Semăna cu ministrul
23. Mămăligoi Ion Toapşi ăl mare
24. Ancu Gheorghe Ghiţă alu Toader chioru Invalid de război
25. Bicicoi Neculai Culă alu Bicicoi
26. Ardelean Gheorghe Alu Pistroi
27. Radu Ion Pistroi Soţia Pistoica
28. Mailat Maria Mailatoaie
29. Nema Gheorghe Filaru Soţia filariţa
30. Alexandru Botoradu Sandru lu Botoradu
31. Axente Alexandru Sandru Marghioalei Mama era Marghioala
32. Nema Aurel Rică pasăre Prindea păsări cu colivia
33. Rauca Miron Cantoru Era cântăreţ la biserică
34. Dăndărău Alexandru Sandru lu Dandarău
35. Mămăligoi Ion Cuţă
36. Bucuraş Maria Bucuroşoaie

35
Pe valea Elöpatacului, str. Mărăşeşti
37. Mămăligoi Dumitru Mitică
38. Mx Radu Niculai Chelemecu Era mic de statură
39. Sas Constantin alu David (dahyd)
40. Axente Maria ha după Vale
41. Axente Valer finatu era agent fiscal
42. Ţifrea Ion de pe vale, Ion al Ţifroaii
43. Păcurar Ion alu Frunzuliţa
44. Ancu Achim
45. Goga Neculai Culiţă-al Gogi (gogy)
46. Axente Gheorghe hăl cu sae deşte Avea un deget în plus
47. Axente Mărghioala Mărghioliţa
48. Cucu Ion Ţaides
La podul lui Mămăligoi
49. Caşaş Maria Chisghirăiţa Baba colacilor
50. Nema Iosif Iosiv alu Culă
51. Mămăligoi Costi al Mămăligoaii
Constantin
52. Ancu Nicolae Pâcc alu poc Tatăl său zicea pâc, pâc la băut
53. Bucşa Alexandru Secretaru Era secretar al primăriei
54. Ţifrea Maria Ţifroaie
55. Cucu Alexandru Croitoru Copii ai croitorului
Drumul orataşului
56. Căţeanu Maria alu căţean
57. Axente Gheorghe Rongyosu Era croitor, umbla cu haine
petecite
58. Vlădărean Mircea al lu bicicoi Tată din fam. Bicicoi, declarat
Vlada
59. Örvös Suyana Ghicitoarea Din tarot, era paralizată
60. Sas David Tiutica
61. Ţifrea Neculai Muscalu Copii a lui Muscalu
62. Scurtu Neculai Culă al Scurtului
63. Bucşa alexandru Şurlicau Fierar de meserie
La morminte
64. Suciu Maria alu hocomeanu Fica învăţătoare
65. Cucu Gheorghe Mantosu
66. Goga Constantin Costi al Gogyi
67. Vlădărean Alexandru Alu Jăndărel
68. Goga Mircea Mircea lu Goga
69. Brânză Manole
70. Bicicoi Maria Dengăloaie
71. Brânză alexandru Ucă
72. Bodenii Linca
73. Nuţica bodenii
74. Goga petre Petre al Gogy

36
75. Toma Gheorghe Toapşi ăl mic
76. Kaitar Iosiv Coităriţa Soţia
Valea Drugii str. Oituz
77. Dama Alexandru Ţigansandor
78. Dan Gheorghe Şontorogu
79. Nema Aurel Rică al Trachiucă
80. Korodi Ilona Moaşa comunală
81. Linca Turii Polăcoaica Soţul Poplacu pierit pe front
82. Olah Kalman
83. Ţifrea Petru hăl de pod
84. Ancu Neculai Stâmbu Soţia Strâmboaica
85. Ancu Gheorghe alu Chişghirău
86. Bicicoi Gheorghe Cârnat Soţia Cârnătoaie
87. Mămtoiu Gheorghe
88. Bucşa Alexandru Cântoru Soţia Cantoriţa
89. Vancea Petre Petrea al Vancii
90. Ancu Constantin al Pandurului Soţia Panduriţa
91. Ciorogan Nicolae Măcelaru Soţia Ciorogăniţa
92. Cuciulăţean Clopotaru Soţia clopotăreasa
Gheorghe
93. Dobran David Dahyd alu Dobran
94. Sas Martin Olog de ambele picioare de pe
front
95. Goga Neculai
96. Ghişoiu Nicolae Imigrant, căsătorit cu Goga Maria
97. Baloga Janos
98. Bucuraş Petre Smeritu Soţia Smerita
99. Bicicoi Gheorghe Ghiţă alu Bicoi
100. Bicicoi Ştefan Ştefan alu Bicicoi Soţia Digdăleasa
101. Ancu Gheorghe Layi
102. Sidon Ioan
103. Mătăfu Petre Laza Rariţii
104. Ancu Gheorghe Soţia Lina Bucsii Fost soţ pierdut în război
105. Ţifrea Floarea alu Varză
106. Sas Gheorghe Soţia Foanta Fonfaita/buza superioara tăiată
107. Vlădărean Sofia Anca sofii
108. Gancz Iulişca Iulişca lu Ganczi
109. Gabor Neculai Culă al Imbrii
110. Tohăneanu Alexe
111. Ianos orbu Lăutaru
112. Nema Neculai Şup Gardian, când se îmbăta striga sup,
sup
Centru localităţii
113. Casa satului Primăria
114. Angu Gheorghe Gheorghe alu Strâmbu

37
115. Vila Căprioara Clădire construită de CC al Crucii
Roşii pentru greci
116. Caşaş Alexandru Sandu lu săndrucă
117. Ţifrea Neculai Cârpă pe coşniţă Soţia Măria lu burete
118. Goga Gheorghe Ghiţă al Gogăi
119. Magy istvan Naghi Pişta Băcan
120. Goga Neculai Croitor
121. Potcoavă alexandru Caseru
122. Caşaş Neculae Grecu Băcan, purta fes roşu
123. Caşaş Petre Al Gârbovului Măcelar
124. Nema Neculai Nistor
125. Nema Petrea Petrea la Şendroaii
126. Bucşa Ilie Şurlicău Avea băcănie
127. Cucu Alexe Măcelaru
128. Cosma Eugen Restaurantor Fost primar FRN front Ren. Naţ.
129. Iordache Gheorghe Director al şcolii până l a1940
130. Vlădărean Stoian Stoenoaie
131. Cirogan Elexandru Şandru lu Ciorogan
132. Moldovan Ion Niţă Soţia Niţoaie
133. Susana a Nytrului
134. Ancu Iona Ion alu Toader
135. Simion Gheorghe Inima acră
136. Colonel Niculescu
137. Teodorescu General din familia Mămăligoi,
Alexandru vila
138. ? ? Csardăşoaia Lasu ciorde???
139. Stirbetiu ???? Prefectu de Sighişoara
140. Caşaş Ion Poliţaiu
141. Toma andrei Ursu Soţia Andreoaie
142. Stratilescu General vila
143. Mămăligoi Şandru Beldii
Alexandru
144. Toma Nicolae jun. Culă alu Tulai
145. Toma Alexandru Sandu Toma
146. Macedonschi Pompieru
Dumitru
147. Toma Aurel Rică al Tomii Al lui Tulai
148. Caşaş Gheorghe Ghiţă al Marinaii Fost primar i se zicea
149. Arghiriu Vasile Grec rămas prin căsătorie dintre
colonişti
150. Ciocan Balint Soţia Balindoaie
151. Sediul Primăriei Vila Aldica
152. Adami Vilhem Administrator ape minerale
153. Franz Mihaly Mecanic dep. ape minerale
154. Ferency Arpad Proprietar vila Ferency

38
155. Peter Andras Andi şuşterul
156. Kadar Jozef cizmar
157. Roman Ferencz Ceasornicar
158. Savu Neculai Culă al Giurgiului
159. Imecs Ernö Fost primpretor Braşov
160. Imecs Jenö Dir. Adm. Băilor
161. Lederer Şandor Restaurantor la Coursalon
162. Cocaciu Gheorghe Băta Comerciant
163. Gyarfas Sandor bucătaru La cantina C. Roşie
164. Ancu Petru Zavaidoc Imita pe cântăreţ frizer
165. Savu Gheorghe Frizer
166. Paris Ana Parisoaie
167. Sidon Constantin
168. Csoma Gabor
169. Ötvös Boti Muzicant tambalist
170. Stroia Gheorghe Al Împăratului
171. Păstina Ilie Preotul satul
Zona Şipoş
172. Socaciu Elena a Petrichii
173. Socaciu Ion
174. Zin Nicolae
175. Sandor Ana
176. Mailat Anna Mailătoaie
177. Iacb Cornel Vila nouă Dir. Spit. Jud.
178. Conduratu Emil Ofiţ. Stării Civile Bucureşti
179. Ştefan Ciubotăraşu Actor
180. Vultur Gheorghe
181. Petrea Gheorghe Ghiţă alu Petrescu
182. Nema Elena Lina Husarului
183. Vlădărean Rafira Fira Cernii
184. Bozocean Gheorghe
185. Bozocean Frosina Puposa
186. ? Sfecloaie Soţia lui sfeclă
187. ? Brutăraşu Păcurar la stână, pleca primăvara,
venea iarna
188. Piţulica ?
189. Rauca Ioan Preot, fiu al satului
190. Ötvös Neculae Mili Lăutar
191. Nema Constantin Costi al Şămdroaiei
192. Savu Ana Anica lu Baba Miklos
193. Nema Petrea al Saftii
194. Ötvös Bela al lui Mili
195. Nema Neculai Culă al Saftei Vegrehaito
196. Pigui Gizela Pigoaica ]fica inv. Caşaş Gheorghe Ghiza
197. Savu Alexandru Sandru Giurgiului giurgiulică

39
198. Bucşa Alexandru Sandru Bucşii
199. Sidon Ioan se.
200. Bodeanu Gheorghe alu Colacel
201. Vlădărean Florea Flare lui Dengel Pantofar
202. Ţifrea Niculai Feder al Ţifroaiai
203. Poldea Ioan Fost protopop în America, voluntar
în armata română, venit cu un grup
de ardeleni 1917
204. Corbu ? Fiu preot căăsătorit în fam. cucu
bărbosu
205. Brânză Constantin Sandru Loanchi Hirlap a avut 11 copii
206. Dr. Moga Urmaş al protopop Moga
207. Suciu Ioan Hocomeanu Invalid din primul război mondial
208. Bucuraş Gheorghe Hopa bucuraş Zicea când era băut
209. Brânză Gheorghe Poştaşu
2 Brânză Petre jun. Pleşcan
1
0
.

2 Ţifrea Nicolae Nicu Feder
1
1
.

2 Zina Ana Silvaiz
1
2
.

2 Glăjar Iosif
1
3
.

2 Brânză Constantin Troţchi
1
4
.

2 Gergely Janos Ianos alu Gergely
1
5
.

2 Sas Ioan

40
2 Potcoavă Ion Ioai urechea vere
1
7
.

2 Sas Ion Ion al Lizii
1
8
.

2 Molnr Feri Moraru
1
9
.

2 Molnar Layos Morar la aceiaşi moară făr a fi
2 neamuri
0
.

2 Vlădărean Ioan Cuţă al Boicaşului
2
1
.

2 Potcoavă Ion
2
2
.

2 Bicicoi Alexandru Sandru sofii pădurar
2
3
.

2 Cucu Ioan Bărbosu
2
4
.

2 Cucu Alexandru Sandru Cucului
2
5
.

41
2 Vlădărean Vasile Vasile al Boiacaşului
2
6
.

2 Ötvös Milkos Lăutar şi cărămidar
2
7
.

2 Moldovan Micolae Cuţă alu Niţă
2
8
.

42
FAMILIILE (grupare după nume)

Axente 7 Ferenczy 1 Paris 1
Ancu 10 Franz 1 Pastina 1
Ardelean 2 Pigui 1
Arghiriu 1 Goga 6 Poldea 1
Ghişoiu 1
Brânză 9 Gancz 2 Rujoi 2
Bicicoi 7 Gyarfas 1 Radu 2
Bucşa 7 Glăjar 1 Rauca 4
Botoradu 1 Gergelz 1 Roman 1
Bucuraş 4
Bodeanu 3 Iordache 2 Scurtu 3
Baloga 2 Iacob 1 Sas 6
Bozoceanu 2 Suciu 1
Lederer 2 Sidon 3
Caşaş 11 Simion 1
Ciki 1 Mailat 4 Savu 4
Cucu 8 Mămăligoi 6 Socaciu 4
Cuciulăţean 4 Măntoiu 1 Stroe 1
Căţean 2 Moldovan 2 Şandor 1
Ciorogan 3 Macedonschi 1
Gabor 2 Molanr 3 Ţifrea 14
Cioma 1 Toma 5
Ciocan 2 Nema 10 Tohăneanu 2
Conduratu 1 Nagy 2
Ciubotăruşu 1 Vlădărean 8
Corbu 1 Ötvös 4 Vancea 3
Olah 3 Vătafu 1
Dăndărău 2
Dama 2 Păcurar 2 Zinn 2
Dan 2 Potcoavă 3 2 2
Dobran 1 Peter 1
Petrescu 1

Înafară de populaţia băştinaşă sau vieţuire mai îndelungată, au fost familii şi
persoane venite din alte zone, localităţi învecinate în timpul sezonului estival, precum şi
la munca de îmbuteliere a apei minerale.

43
Numele calendaristic/prenumele frecvent la bărbaţi şi femei

Alexandru 20 Vasile 7
Alexe 3 Valer 2
Andrei 4 Valentin 2
Aurel 2
Achim 2 Ana
Anica
Bela 1 Aurica

Constantin 9 Cornelia
Cornel 2 Chiva
Dina
David 2
Emil 2 Elena
Florea 2 Elisabeta
Alvira
Gheorghe 37
Gavril 1 Folarea
Florica
Ioan 23 Fira
Iosif (-v) 3 Frusina
Ilie 2
Ianos 2 Ghiza
Kalman 1 Ileana
Iulisca
Miron 2 Iuliana
Mihai 2
Mircea 4 Maria
Manole 1 Marghioala
Mariţa
Nicolae 26 Magdalena

Petre 13 Olga
Pavel 5
Paraschiva
Ştefan 4 Valeria
Şandor 2 Violeta

44
PORECLE

Antroponomastica – are importanţă folclorică, datorită formării adausului la numele
de bază prin supra şi sub nume, epitete care cu timpul devenind binecunoscut, înlocuiesc
onomastica oficială.
Poreclele, supranume dar uneori în bătaie de joc cu o caracteristică a specificului
exterior, a psihicului sau activităţii sale. Poreclele batjocoritoare sunt supărătoare,
adeseori provocând animozitate cu interlocutorul. Nesupărătoare sunt numele gentilice –
a lui…., sunt fie matrimoniale sau patronimice sau extinderea numelui.
La vâlcele, adeseori o anumită persoană era mai uşor identificată după poreclă sau
numele gentilic.

Porecle supărătoare, care exprimate în faţă puteau isca conflicte:
− Baba Iojii – Iosif Nema alintat de mama când era copil
− Bâlbăitu – Gheorghe Petrea avea greutate de exprimare
− Bârlac – Neculi Ardelean – alu Pistrii, Culă a lui Pistroi
− Chelemecu – Constantin Cucu – având o gaiţă a învăţat să zică
cocorica.
− Cârpă pe coşniţă – Neculai Ţifrea pentru că purta mereu o coşniţă acoperită
cu o cârpă de merinde
− Hoppa Bucuraş – băut fiind când se împleticea spunea hopa Bucuraş
− Hârlap – Constantin Brânză comenta ştirile din sat
− Fonfăita – vorbea greoi pe nas, având buza superioară tăiată
− Inima acră – Gheorghe Simion avea o înfăţişare umilă, cineva i-a zis
hai mă inimă acră să bei o gură de rachiu să te înveseleşti şi tu
− Pupiţa – Maria Păun când era fată spunea cât de multă plăcere-i
face să se pupe
− Plăcintaru – Gheorghe Axente pentru că-i plăcea plăcintele
− Sâsâitul – Nicolae Savu, care susţinea că a fost pocit de către
Frumoasele, car l-au strigat noaptea afară
− Silvaiz – Zina Ana, care vindea magiun de prune

Aşanumite porecle porcoase erau rostite împotriva unor semeni din duşmănie, care
însă nu s-au răspândit: Ţigan Sandor etc.
Prenumele calendaristic cunoaşte prescurtări sau transformări precum:
Ioan – Ioniţă, Niţă, Nică
Nicolae – Neculiţă, Culiţă, Nae, Culă, Nicu
Vasile: Vasii
Petru – Petrică, Petrea
Constantin – Trică
Alexandru – Sandru
Dumitru – Mitică
Gheorghe – Ghiţă
Ştefan - Fănică

45
Multe individualităţi sunt cunoscute după poreclă, uneori nici nu se cunoaşte
nuleme oficial înscris în acte:
Brutaru, Muscalu, Panduru, Filăru, Husaru, Smeritu, Nistor.
Casas Gheorghe – Ghiţă Gârbovu a împrumutat numele urmaşilor săi „al
Gârbovului”
Ancu Nicolae Strâmbu – al, a Strâmbului, al, a Muscalului, al Marghioalei, al
Clopotăresii, al Bodenii, al lui Toader, al lui Pistroi.
După numele soţului sunt cunoscute: Lina Bucşii, Mailatoaie, Ţifroaie, Nistoroaie,
Ghirăiţa, Dengeloaia, Giurgiulica, Strâmboaica, Filăriţa, Plăcintăreasa. Scurtoaie,
Scurtoaica, Cuculeasa, Clopotăreasa, Pigoaica, Niţoaie.

46
COLONIA GRECO-MACEDONEANĂ 1953-1968

În perioada 1953-1968, spaţiul locuibil al staţiunii a fost ocupat de Colonia
emigranţilor greci şi macedoneni, membri rezistenţei împotriva ocupaţiei naziste şi după
terminarea războiului continuatori ai rezistenţei împotriva trupelor engleze din nordul
Greciei.
Înfrânţi, mulţi greci şi macedoneni, membrii sau nu ai Partidului Comunist Grec,
au aflat azil în lagărul socialist.
Gheorghe Gheorghiu –Dej i-a luat sub ocrotire! Comitetul Central al Crucii Roşii
Române a avut sarcina să organizeze cazarea şi asigurarea celor necesare traiului – pensii,
tratament medical, locuri de muncă celor apţi. Mulţi erau invalizi de război, suferinzi de
diferite boli.
Dispersaţi în diferite locuri: Oradea, Tulgheş, Florica (Piteşti), începând din 1949
s-a început regruparea familiilor aflate în locuri diferite, cu ajutorul Comitetului
Asociaţiei Greco-Macedonene, cu sediul în Bucureşti, au fost cazaţi în vilele goale din
Vâlcele 260 familii. Acest fapt s-a datorat semnalării Direcţiunii Şcolii Generale,
adresând Min. Învăţământului de a organiza un preventoriu pentru copiii suferinzi de boli
digestive în staţiune, unde sunt condiţii de tratament şi şcolarizare.
C. C. al C-R.R. a preluat staţiunea, făcând amenajări în vederea cazării familiilor,
ateliere de confecţii haine şi cizmărie, frângherie, spital, cantină, creşă, amenajări la
clădirea şcolii, club de jocuri, bibliotecă, magazin alimentar, magazin de produse
industriale, toate cu circuit închis. Localnicii protestau când vedeau cum la măcelărie
aveau acces doar coloniştii, la fel la magazinul alimentar şi cantină. Au existat chiar
confruntări, generând bătăi, violenţe, soldate cu răniţi şi condamnări la detenţie din partea
localnicilor.
Transferul coloniştilor de la Florica a fost cauzată de desele confruntări cu
localnicii. Fire colerică, grecii nu se înţelegeau bine nici cu macedonenii, care au lături în
Grecia. Traicos, învăţător de etnie macedoneană a trebuit să fie demis din învăţământ
numai pentru că l-a urechiat pe elevul Trandachis. Învăţătorul Papadopulos Hristos
afirma că în Grecia, era interzisă folosirea limbii macedonene, ba chiar erau spionaţi şi la
domiciliu.
Copiii au fost cuprinşi în sistemul de învăţământ de la creşă, gradinişă. Şcoală
generală de 8 ani. Odată cu venirea coloniei, au fost aduse cadre didactice: Trinadafilidis
Ianis – profesor. Traidiflidu Sofia – educatoare. Caţilachi Zambulea – învăţătoare.
Papadopulos Hristos l-a înlocuit pe Traicos la l. macedonă. Dintre tinerii care au urmat
şcoli medii şi superioare au fost încadraţi Serbinis Iorgos, Bandis Ianula, Panos Socrates.
Elevii greci şi macedoneni, absolvenţi ai şcolii de 8 ani, au fost orientaţi după
capacităţile lor spre şcoli medii sau profesionale la Sf. Gheorghe şi uzinele braşovene, o
seamă dintre aceştia au urmat şcoli superioare, devenind medici, profesori, ingineri.
Adulţii, foşti membrii ai P. C. Grec, au continuat să se considere ca atare, pentru
care motiv s-a decis acordarea cetăţeniei române şi înscrierea in P.M.R. Doleanţele lor
erau aduse la cunoştinţa lui Gheorghe Gheorghiu – Dej, unde aveau acces liber
reprezentanţii partidului. Organizaţia raională de partid a detaşat un activist permanent la
Vâlcele, la fel organizaţia de femei şi U.T.C.

47
Comitetul Central al Crucii Roşii Române: dr. Octavean Belea, adjunct tov-şa
Meszaros, veneau aproape lunar în colonie pentru soluţionarea pretenţiilor grecilor, care
nu erau deloc putine.
Cursă de autobuz din oră în oră la Sf. Gheorghe, proiecţii cinema, prezenţa lunară
a spectacolelor de teatru din Braşov.
Numai opoziţia dârză a autoritaţilor locale au împiedicat defrişarea castanilor din
parcul staţiunii, grecii motivând că ţin igrasie vilelor şi afectează sănătatea.
Reprezentanţii grecilor, „stalinişti” convinşiriticat poziţia P.C.R. promovată de N.
Ceauşescu, astfel s-a hotăr-t de către C.C. retragerea cetăţeniei române, inclusiv calitatea
de membrii de partid, trecuţi fiind la situaţia iniţială de membrii ai Partidului
Comuniştilor Greci.
Colonia, din punct de vedere administrativ, a fost condusă de către o direcţiune
reprezentată de Kovacs Eugen doar doi ani, urmat apoi de Nicolae Câmpeanu răspunzător
de bunul mers al cantinei, aprovizionarea magazinelor comerciale, curăţenia în perimetrul
coloniei.
Director al spitalului fiind dr. Korceag Karoly, dir. al Şcolii – prof. Nicolae
Moldovan, primar – Kadar Eugen, secretar comunal – Nicolae Ciorogan.
C.C. al Crucii Roşii a finanţat construirea complexului comercial, pe locul
fostului restaurant şi sală de spectacole „Caiciolan”, vila Căprioara, vila (în locul vilei
Ferency) având la parter biblioteca, punct sanitar, o vilă nouă pe fosta locaţie a primăriei.
Populaţia locală, cu excepţia unor conflicte pe tema restricţiilor la acces în
magazinele cu circuit închis a avut în general relaţii bune cu grecii cărora le vindeau
lapte, oi, miei, grecii fiind mari consumatori de carne de oaie, porci, iezi de capră,
cumpărau produse prihibite pentru câte o familie de localnici. La baruri şi la sărbători
petreceau împreună la căminul cultural.
Vârstnicii, bărbaţi şi femei, mergeau cu regularitate la slujba bisericii ortodoxe.
Bărbaţii vârstnici purtau în mână şirul de „mătanii” după care se orânduiau rugăciunile
cei credincioşi, creştinii înhumaţi de către preot au fost: Zducos Nicolas, decedat in 1955
la 38 de ani, Stavropulos Nicos, Anastasiadis Costas de 72 de ani, Cheschiros Perestera
Anastasios Harambos – 80 de ani, Papadopulos Costas – 6 ani, Hadgiudis Pascalis de
(1966). Câteva cazuri de înhumare s-au făcut fără preot! După repatriere o singură familie
a venit să ducă oseminte în Grecia.
Căsătorii între români si grecoaice: Cucu Gheorghe cu Ermioni Scurtu Mihai,
Cuciulătean Vergil cu Cristina, Ciocan Feri cu Sachelariu Roharis Mihai. Scurtu Mihai
Roharic şi Ciocan au plecat în Grecia cu soţiile. Nitu Constantin căsătorit cu Bandi Ianula
– profesoară. Grecul Arghiris Vasile a rămas în Vâlcele căsătorit cu Toma Terezia şi a
invitat-o pe sora sa vitregă la o vizită în Grecia.
Cu excepţia tinerilor, adulţii erau suferinzi de T. B.C., invalizi cu proteze la
picior, membre superioare amputate, boli de nervi, Gavrilidis Hristos având amputate
ambele palme de la încheietură, antebraţul fiind despicat până la cot se obişnuise să
prindă obiectele ca un cleşte de rac.
Modul de viaţă şi obiceiurile tradiţional le-au păstrat, la fel şi sărbătorile
religioase ortodocse. Elevii şcolii s-au remarcat la toate concursurile interşcolare cu
echipa de dansuri şi gimnastică artistică.
În anul 1968, Crucea Roşie a desfiinţat administraţia şi a dispus transferarea
familiilor la Braşov, Brăila, Oneşti, Câmpina. Câteva familii au optat pentru plecarea în

48
Australa, altele au obţinut viza şi au plecat acolo. La împlinirea a douăzeci de ani de exil,
guvernul grec i-a graţiat şi astfel marea majoritate au plecat în patria lor. După 1989,
mulţi tineri născuţi ori au copilărit pe aceste meleaguri, au revenit să-şi vadă locurile
amintirilor.
Din nefericire, au aflat numai ruine locuri virane unde au fost vilele. Intrată sub
gestionarea O.J.T. Covasna, au fost câteva încercări de a repune în funcţiune staţiunea,
dar s-au perindat oameni care au valorificat ce se mai putea pe căi îndoielnice.
După ce statul român a acordat pensii, ajutoare, condiţii de existenţă emigranţilor,
aflu cu stupefacţie din cotidianul România Liberă că în loc să ne mulţumească, guvernul
grec a solicitat tot guvernului român despagubire de 15 milioane de dolari pentru pensiile
grecilor pe timpul rezistenţei în ţara noastră. Suma acordată de către executivul român.
Curată neruşinare! Nu de geaba se spune „de la grec să nu accepţi nici măcar cadou”.
Asta când pensionarii noştri pier cu zile ”Bravo naţiune, halal sa-ţi fie!”
La aceasta a contribuit dezinformarea lui I. Ilie şi faptul că Grecia a permis
susţinere pe calea admiterii în structurile europene. Grecii au mai obţinut despăgubiri şi
pentru averile rămase în România.

49
TABEL
Cuprinzând familiile de greci între 1953-1968

Voiagis Gavrilidis 4 persoane
Zducos Costas 4 persoane
Pantazis Anastasia 6 persoane
Lambricu Ianis 4 persoane
Diomidis Hristos 3 persoane
Cuchidis Ianis 5 persoane
Hristodulu Iorgos 5 persoane
Selidis Gheorghis 1 persoane
Psilu Despina 4 persoane
Cumanis Nicos 6 persoane
Andreu Ilias 5 persoane
Zicas Nicos 1 persoana
Bibudis Gheorghe 1 persoane
Trifos Dimitris 1 persoane
Vasilichii Stamatiu 1 persoane
Durechis Ilias 2 persoane
Hudeludis Vanghelis 2 persoane
Bibudis Costas 6 persoane
Dibuleanos Nicos 5 persoane
Uyunis Dimitris 1 persoane
Dinis Pavlos 2 persoane
Politis Triada 1 persoane
Poloti Ana 2 persoane
Hagiudis Apostolea 6 persoane
Gavrilidis Anastasias 5 persoane
Lazaridu Chiriacula 5 persoane
Bibudis Haralabos 2 persoane
Parasudis Costas 6 persoane
Canachidis Costas 5 persoane
Lafazanis Iorgos 5 persoane
Brusalis Gheorghis 4 persoane
Selidis Petros 2 persoane
Solomoniu Triada 3 persoane
Triandifilidis Ianis 6 persoane
Sunda Anastasis 6 persoane
Mitis Andreas 4 persoane
Fartalas Pavlos 5 persoane
Fartala Neranzula 2 persoane
Garabunas Vasilica 4 persoane
Caramanis Nicos 5 persoane
Vetas Andreas 4 persoane
Tangas Micios 5 persoane

50
Dulgheris Micios 4 persoane
Ţergis Ianis 2 persoane
Teodoru Stefania 2 persoane
Anghelcu Vasilica 5 persoane
Levandis Gheorghios 4 persoane
Bortos Euripidis 2 persoane
Glufcis Hristos 2 persoane
Glufcis Dimos 3 persoane
Zicas Ianis 5 persoane
Dulgheridu Peros 2 persoane
Lazaridis Stavros 2 persoane
Hristos Stavros 2 persoane
Pascalis Dimos 6 persoane
Caramani Joita 4 persoane
Chiriachidis Gheorghios 5 persoane
Leasos Sarandis 3 persoane
Cartagis Alecos 3 persoane
Gruzudis petros 3 persoane
Culusa Vaia 6 persoane
Voiagi Triada 5 persoane
Canachidis Stavros 4 persoane
Docos Dimitris 2 persoane
Hagiudis Ilias 4 persoane
Hagiudi Postolea 3 persoane
Hudeludis Costas 5 persoane
Ariangis Dimitris 4 persoane
Gherasudis Zisis 3 persoane
Zicu Vasilica 3 persoane
Dimultis Gheorghis 3 persoane
Nusas Tanasis 4 persoane
Delibeis Dimitris 6 persoane
Catilachis Gheorghiios 4 persoane
VAsilachi Elefteria 3 persoane
Gherasudis Apostol 1 persoane
Stamatidu Alexandra2 2 persoane
Stamatidu Maria 2 persoane
Alexiu Eleni 6 persoane
Iliu Irini 2 persoane
Samanis Ilias 6 persoane
Şoldas Gheorghios 4 persoane
Manzurachis Teofilos 4 persoane
Bechiari Triada 4 persoane
Anastasidu Sofia 4 persoane
Petridis Petros 3 persoane
Cichidis Dimitris 2 persoane

51
Stamatidu Apostolea 2 persoane
Siros VAnghelis 5 persoane
Cochinidis Trifos 2 persoane
Caragis Nicos 2 persoane
Buhunachis Apostol 1 persoane
Keandu Ecaterina 1 persoane
Perdicachis Tomas 4 persoane
Selidis Stanilis 4 persoane
Stamatidu Triada 3 persoane
Bandis Peristrina 3 persoane
Zaharidis Petros 1 persoane
Regis Ianis 1 persoane
Canachi Hristu 4 persoane
Vanghelis Ianis 1 persoane
Anghelini Vasilica 1 persoană
Chefalidis Costas 3 persoane
Portuzulis Hristos 3 persoane
Catalichis Hristos 4 persoane
Zicas Tanasis 2 persoane
Chepapcigiu Crina 3 persoane
Zaimis Micios 4 persoane
Hasotis Cheorghios 4 persoane
Dedis Dimitris 4 persoane
Evanghjelidu Hristos 2 persoane
Papos Vanghlelis 2 persoane
Siapidis Gheorghios 2 persoane
GLinas Ilias 6 persoane
Chefalidu Elena 2 persoane
Petridis Stefan 3 persoane
Samargi Chiriachita 4 persoane
Samargi Gheorghios 2 persoane
Ciolocopulos Mahalis 6 persoane
Macriani Gheorghios 4 persoane
Liuliu Ianula 6 persoane
Petridis Costas 3 persoane
Gosis Gheorghe 6 persoane
Gosis Gheorghios 2 persoane
Zaicu Hermelina 5 persoane
Moscalidu Apostol 3 persoane
Papadopulos Hristos 4 persoane
Gulumis Apostolos 5 persoane
Sterghiu Alexandra 3 persoane
Spelos Lamvros 4 persoane
Cacarachis Dimitris 4 persoane
Costantinu Sofia 2 persoane

52
Carolis Nicos 3 persoane
Cidicudi Elefteria 2 persoane
Ciatalos Hristos 3 persoane
Zicos sofia 1 persoane
Hrisofideis Petros 2 persoane
Ciocochi Vasilichi 2 persoane
Gheras Sotiris 1 persoane
Crapi VAsilichi 2 persoane
Cutina Olga 2 persoane
Chiriachidis Mihalis 5 persoane
Zaicu Elefteria 4 persoane
Ciacmachis Androns 4 persoane
Bleamuti Vasilis 5 persoane
Muschidu Dimitra 2 persoane
Tiguli Vasilica 3 persoane
Leopidis Ianis 2 persoane
Miliancos Costas 1 persoane

Specific pentru numele grecilor este terminaţia numelui: numele masculine se
termină în is: Nicos Dimitris, sau os: Haralambos Petros Mihalis etc. iar numele feminine
în a: Sofia Elefteria etc.
Decedaţii din perioada rezistenţei la Vâlcele sunt înhumaţi în cimitirul ortodox
din Sipos (zona de sud a satului).
Tabelul prezentat este extras din registrul agricol al comunei din anul 1963, dar pe
parcursul şederii la Vâlcele, s-au produs fluctuaţii: unii au venit, alţii plecaţi în alte zone.
Între grecii, români şi maghiari s-au stabilit bune relaţii de prietenie, mai ales între
cei care lucrau în aceleaşi ateliere. În atelierele enunţate au lucrat şi români si meşteri
maghiari din Sf. Gheorghe.
Grecii cumpărau produse agroalimentare din comună, cărăuşii le transportau
lemne de foc.
Între greci si macedonenei existau tensiuni etnice – macedonenii afirmau că în
Grecia erau persecutaţi, fiindu-le chiar interzis să vorbească limba macedoneană. De
altfel, se constată şi în prezent tensiuni între Grecia şi Rep. Macedonă.

53
COLONIA RROMĂ

Statistica din anul 1892 consemnează existenţa a 21 de suflete de ţigani fără a
consemna gariul lor. La cumpăna sec. XIX-XX, trăiau trei familii Ötvös, Rupi, Dama,
vorbitori de limba maghiară, cărămidari, fântânari şi fierari, dar şi lăutari, cântând la
petreceri, hore şi la nunţi, erau stabiliţi în vatra satului.
Ţiganii vorbitori de limba română, constituiau o mică colonie la marginea satului
pe valea Drugii, trăind într-o cumplită sărăcie în colibe construite din împletituri de
nuiele, acoperişul tot din nuiele peste care era aşezat un strat de pământ. Vatră deschisă în
mijlocul bordeiului, doar o bucăţică de geam lăsa să pătrundă o dâră de lumină. Igiena
corporală sub orice critică, paraziţi de corp şi de cap inoteau mizeria vestimentaţiei. În
anul 1950, un delegat al Min. Înv. a explicat „nici într-un vis de coşmar nu puteam crede
că mai există aşa sărăcie”.
În deceniul III-IV, câteva familii au edificat construcţii din bârne de lemn cu
acoperiş din ţiglă şi pereţi văruiţi.
Ocupaţia – păzitori de vite, ciurda vacilor şi ciurda sterpelor care stăteau până
toamna la păşune. Bărbaţii confecţionau mături, împleteau coşuri de nuiele, linguri de
lemn, fuse, gavane pentru aluat, vânturişcă pentru făină, valorificate în sat şi împrejurimi,
mai ales în schimbul produselor alimentare. Din pădure adunau crengi uscate transportate
iarna cu ciocla, vara cu spinarea, folosite la ars cuptorul de pâine.
Culegeau fructe de pădure: ciuperci, fragi, zmeură, mure.
Pe timpul muncilor agricole lucrau cu ziua care se angajau s execute praşilele la
porumb şi cartofi, precum şi păzitul lanului de stricăciunile produse de mistreţi.
Înţelegerea se făcea pe produse după recoltare în sistemul „a treia sau a cincea”, ce
însemna trei părţi din produse reveneau gazdei, iar a patra parte, muncitorului. Se
obişnuia şi lucrarea în „parte”, însemnând jumătate gazdei şi altă jumătate muncitorului,
acesta presupunând că lucrările de arat, semănat, reveneau în sarcina celui care lucra
pământul. Parte dintre cei apţi de muncă erau angajaţi la prăşit rocitul şi recoltatul sfeclei
de zahăr din Bod.
O calitate apreciabilă a ţiganilor autohtoni faţă de cei apţi de muncă mai târziu a
fost cinstea, nu cerşeau şi nu se atingeau de obiectele ce nu le aparţineau din gospodăriile
unde erau primiţi. Pe câmp mai luau un ştiuleu de porumb, mai o lobeniţă, ori câte un
cuib de cartofi aşa cum mărturisea Borzoş Toma bătrânul.
Câţiva dintre ei au reuşit să agonisească ceva bani pentru o casă chiar bicelulară,
să mobileze încăperea cu cele de trebuinţă, astfel că au fost porecliţi cu numele gazdelor
din sat cu numele de Cucu, Grecu etc.
Lingurar Gheorghe – Ghişoi – ţinea câteva capre pe care soţia sa Floarea le ducea
în parcul staţiunii oferind lapte proaspăt de capră amestecat cu apă minerală după
prescripţia medicului balneolog, cum se folosea la cura balneară.
Tinerii nu erau scutiţi de serviciul militar, unde învăţau puţină carte, se
emancipau, dintre care erau apreciaţi de către localnici. Lingurar Gheorghe a căzut pe
frontul din Est. Borzoş Toma, Lingurar Gh. Al Opriţei, Lingurar Ion al nemţoaicei, zis
Chipu, Lingurar Ion Covăsan, Lingurar Ion Ochiosu, Lingurar Gheorghe Lesă, Borzoş
Ion erau solicitaţi la muncile agricole pe primăvara până toamna.
Femeile erau prezente doar la praşilă, cules de cartofi, porumb, secerat, nu erau
solicitate la munci casnice. În trecut, casele construite din pereţi de lemn erau lipiţi cu lut

54
galben amestecat cu pleavă, muncă la care erau chemate femei ţigănci. Nu se ocupau cu
practici magice, ghicit, farmece. Otvos Susana paralizată din copilărie a învăţat tarotul
devenind cunoscută ghicitoare chiar la depărtări mai mari, motiv pentru care miliţia căuta
adeseori să îndepărteze clienţii veniţi din alte localităţi. Persecuţiile la care a fost supusă a
determinat să se stabilească la Braşov, unde în vârstă fiind, a decedat spre finele sec. XX.
Busioc ăl bătrân, în primele decenii ale veacului 20 cunoştea să cânte halada Gruia lui
Novac, aşa cum a fost aflată de la Baba Nora de către I. G. Bibicescu publicată în cartea
„Poezii populare din Transilvania” (1893). Tot din sec. XIX, se moştenesc vechi colinde
de Crăciun şi „Zoritul” de dimineaţa celei de a doua zi de Crăciun. În anul 1973, a fost
înregistrată pe Banda de magnetofon de către Nicolae Moldovan jun. „Cantata profana”
şi alte colinde vechi.

Colonia rromă pe timpul ocupaţiei Horthyste
Populaţia românească redusă datorită evacuărilor şi a migrării peste graniţă, a
îngreunat şi mai mult modul de viaţă al ţiganilor care au emigrat clandestin peste graniţă
spre Hagig Belin Vale, Hetea şi Araci. Autoritatea maghiară le-a preschimbat numele
devenind kalanyos kocskodar. După deliberarea Ardealului de Nord au revenit în sat,
începând să se angajeze muncitori navetişti în industria braşoveană.
În perioada acţiunii de alfabetizare, cadrele didactice au dus o susţinută muncă
chiar din cartierul lor, pentru ca paraziţii corporali să nu se transmită elevilor de la şcoală.
Ofensiva s-a dus atât cu adulţii cât şi cu copii. A fost închiriaţă o încăpere mai acătări la
casa lui Chipu-Ion Lingurar unde cadrele didactice, la lumina lămpii cu petrol îi învăţau
buchiile. Cu ajutoarele solicitate de la conducerile Coloniilor de ucenici a şi ale Coloniei
de Evrei, constând din săpun, lapte praf şi haine, au fost atraşi către şcoală copii, iar
pentru adulţi se ţineau în cartier seri de citit, discuţii despre comportament, igiena şi
probleme legate de viaţa lor. Pentru aceasta a trebuit multă perseverenţă. Primăria a decis
ca din autoimpunere să se introducă reţeaua electrică, constituind un real progres al
nivelului de vieţuire.

55
NIVELUL DE TRAI.

Îmbrăcămintea sătenilor

Îmbrăcămintea exprima: starea materială, anotimpurile, îndeletnicirea, sexul şi
vârsta purtătorului, specificul zonei, al etniei. La aceasta se adaogă influenţa
meşteşugarilor: croitori, cojocari, cizmari, curelari, sumănari, ciorecari, în cazul nostru
români, maghiari, saşi, întrucât unele piese de port erau procurate la bâlciurile anuale din
Braşov, Feldioara şi Sf. Gheorghe.
Populaţia localităţii imigrară din alte zone: Ţara Bârsei, Făgăraş, zona Târnavelor
a venit cu portul specific care pe la cumpăna secolului XIX-XX a fost înlocuit treptat cu
portul orăşenesc cu deosebire portul bărbătesc. Portul femeiesc a suferit o puternică
influenţă săsească în primul sfert al sec. XX, deoarece la Bod exista un atelier considerat
la modă în timpul acela.
De asemenea, venirea, după primul război, cadrelor didactice din alte provincii cu
adus modelul maramei de mătase naturală, a fotei şi a opregului din Banat. Fetele plecate
la muncă în alte zone au venit îmbrăcate cu straie mai arătoase decât cele aflate local.
Cusutul ornamental se făcea adeseori în mare secret de către fete, pentru a produce
surpriză la ieşirea în public. După 1920, portul naţional a devenit tot mai puţin preţuit,
astfel că multe ii cusute, înflorate, au ajuns în proprietatea păturii foarte sărace a ţiganilor.
Femeile vârstnice păstrau costumul din tinereţe pentru a fi înmormântate cu el.
Prin deceniile 5-7, echipa de dansuri prezentă la multe concursuri a încropit
pentru flăcăi cămaşa cu fustanelă ornamentată cu panglică înflorată, doar fetele au
împrumutat de la femeile vârstnice iia lăibărică şi androcul original.
Puţinul material ilustrativ foto a rămas de la baronul Orban Balays în a doua
jumătate a sec. XIX şi a fotografiilor de perechi sau grup şi din amintirile vârstnicilor
reconstituim portul şi îmbrăcămintea pe calea evolutivă, de la opinci, cioareci la cisme de
cauciuc şi piesele de îmbrăcăminte de la sekennhend – turkalo – cum numesc maghiarii
hainele de import, care au invadat ţara după 1989.
Fibrele sintetice, înlocuitorii pielei, au determinat schimbări în modul de viaţă
rural. Şezătorile de tors din lungile seri de iarnă cu tot farmecul lor, mai trăiesc în
amintirea nostalgică a vârstnicilor. Vechi obiceiuri se mai pot vedea transpuse pe scenă şi
imortalizate pe pelicula sau banda magnetică.
Timpul ne dă zor, nu mai are cine şi nici rost să cultive şi să prelucreze inul,
cânepa; torsul manual nu mai este practicat, la fel şi ţesutul pânzei şi al pănurii; a pierit
piua de îndesat postavul.
Materia primă, fibrele vegetale şi animale, constituiau grija gospodinei care în
apropierea casei semăna primăvara ari cu cânepă şi in: topită în baltă sau la vale, frântă
toamna cu meliţa, pieptănată şi pregătită în fuioare pentru ca după terminarea lucrărilor la
câmp să fie toarse şi apoi năvădite pe războiul de ţesut, nelipsit din gospodăriile cu
oameni harnici. Lâna de la oi era spălată şi apoi dusă la pieptănptoare, pregătită de tors.
După răspândirea pe scară mai largă a bumbacului, se combinau firele cu băteală
din fire de cânepă sau numai din bumbac se pregătea „ghiolci” pentru cămăşi de
sărbătoare şi lepedeie de pat.
Din pânza ţesută de casă se confecţionau cămăşi, izmene de zi, de lucru, şi cămăşi
ii, de sărbătoare.

56
1. cămaşa femeiască cu mânecă prinsă din gât, confecţionată din patru bucăţi încheiate şi
încreţită in jurul gâtului, tivită cu obanzică.
2. cămaşa cu platcă, zisă Românească, purtată de fete şi femei la sărbători, din pânză de
bumbac, ornamentată cu arnici, paiete, dantelă din comerţ. Ornamentată în jurul gâtului,
piept şi pe mânecă cu motive florale cusute în cruciuliţe cu arnici negru – doar iia fetelor
era cusută cu arnici roşu şi mai rar albastru, având aplicate paiete aurii. Iia de sărbătoare
era prevăzută cu mâneci terminate în fodore, evazat, pe când cămaşa de muncă avea
pumnişori şi era ataşată de fustă. Iia de vară avea mâneca scurtă cu pava terminată cu
volănaşe la nivelul cotului. Iia era adaptată condiţiilor date, cu încheietura la piept pentru
alăptat copil şi cu încheietură pe umăr, pentru condiţii normale.
De la mijloc în jos se purta sub fustă din acelaşi material peste care era îmbrăcată
fusta încreţită la văcălie.
Bustul era acoperit cu laibarica din catifea tivită cu panglică lată de – cm de
culoare galbenă înflorată. Laibarica strânsă la mijloc încheiată cu copci fără a se petrece
aripile una peste alta, larg deschisă la gât.
De la mijloc în jos, se purta androc din barson (catifea) de culoare neagră. În
anotimpul călduros fusta era din mătase de culoare deschisă. Androcul, fusta se termina
jos cu tiv cu două trei rânduri de sinoare şi foarte evazată, încreţită la partea de sus cu
despicătură laterală. La nunţi, se purta fusta albă cu dantelă în partea inferioară.
Peste fustă sau androc se aşează şorţul înflorat produs de fabrica din ţesătură fină.

57
OCROTIREA SĂNĂTĂŢII

Localitate cu populaţie redusă numeric, dar şi ca putere economică, nu a avut un
cabinet medical, arondată fiind la circumscripţia medicală din Hăghic în perioada
interbelică, apoi din 1940-1968 a aparţinut de Ilieni, iar din 1968 de Araci, devenit centru
de comună.
Pe timpul sezonului de vară, în staţiune funcţionau două cabinete medicale şi o
farmacie. Medicii: Gh. Brătănescu şi Vintilă deserveau şi pe localnici.
Din anul 1950, a luat fiinţă un dispensar medical, deservit de către undru cu medie
de pregătire şi o moaşe comunală.
În prima jumătate a sec. XX, a fost moaşe Korodi Ilona, care a întemeiat prima
prisacă cu stropi sistematici, de la care gospodarii au învăţat sa nu mai sacrifice familia
de albine, trăitoare în coşuri.
Existenţa moaşei a fost benefică: a redus mortalitatea infantilă cu deosebire în
familiile nevoiaşe de ţigani.
In perioada prenatală, tradiţia impunea un anumit mod de viaţă şi restricţii de
comportament şi alimentaţie: să se ferească de a pofti alimente la care nu putea avea
acces – „să nu râmnyască”, să nu mănânce prune îngemănate, să nu se mire de ceva
vietăţi pentru ca nou născutul să nu poarte semne, să nu se nască pocit.
Bolile copilăriei: vărsat de vânt, scarlatină, bubat, tuse măgărească, pojar, otită,
răceală se tratau empiric cu fierturi din plante. Sperietura se vindecă prin „vărsatul
cositorului” deochiul prin descântec cu tăciuni, afumatul cu păr de câine.
Bolile frecvente cunoscute: oftica, boli de inimă, rău la stomac, gălbenare
prostată, tac la plămâni, boli luneşti.
Adeseori se spunea – a murit de inimă rea – sau, a avut încurcătură de maţe.
Tratamentul bolilor se făcea frecvent acasă cu leacuri băbeşti pentru ca
tratamentul spitalicesc era destul de costisitor.
Medicina naturistă cunoştea şi folosea numeroase plante din flora spontană.
Aproape în fiecare casă se afla o sticlă cu oţet de mere (sălbatice), folosit cu
succes la scăderea febrei, hreanul cu miere se folosea la spasmelor de tuse, rădăcina de
lumânărică plămădită în alcool vindeca gălbenarea, ciuperca „băşina calului” uscată
vindeca rănile, tăieturile; frunzele de mesteacăn folosite la bolile reumatice, coaja de
porumbar se folosea în combaterea durerilor de dinţi, florile de tei se foloseau la răceală,
ceaiul de coada şoricelului, de coada calului, de muşeţel, de izmă, de sunătoare şi încă
multe alte plante şi fructe.
Spitalul devenit Centru de Patologie Neuromusculară, dr. Radu Horea, unic în
sud-estul European de mare renume pentru tratamentul distroficilor neuromusculari.
După război, vila Dutzi, edificiu nou, a devenit spital pentru tratamentul Coloniei
de copii a Min. Muncii, apoi din 1953 sub patronajul Crucii Roşii a deservit Colonia
Greco-Macedoneană, când a început cercetările din domeniul patologiei neuromusculare
da către medicul Radu Norea, răpus de o boală necruţătoare în floarea vârstei. În tot acest
timp, pacienţii localnici au beneficiat de tratament medical ambulatoriu şi spitalizare.
Policlinica şi spitalul din Sf. Gheorghe asigura tratament de specialitate
pacienţilor la nevoie.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
-

58
Vindecători pe cale empirică au fost: Alexandru Mămăligoi, cunoscut după
numele de împrumut Sandru Beldi, deoarece înaintaşii săi au fost clăcaşi pe moşia
grofului Beldi. Născut spre finele sec. XIX, ştia să vindece muşcătura de şarpe, dându-i
pacientului să bea o soluţie doar de dânsul ştiută. După primul război mondial, la Valea
Crişului, o tânără muşcată de şarpe ajunsă la spitalul din Sf. Gheorghe nu a putut fii
salvată, pentru care motiv a ajuns la Vâlcele, unde a fost salvată de către Alexandru
Mămăligoi. Cazul s-a produs chiar în săptămâna nunţii. În fiecare an, soţii veneau să-i
aducă mici atenţii de recunoştinţă. Numeroase persoane din sat şi împrejurimi au fost
vindecate de muşcătură, ajunse în stare foarte critică.
Autorul acestor rânduri, Nicolae Moldovan, trăind în vecini am fost martor la
două astfel de evenimente.
Ion Ancu ştia să „tragă la loc scrântelele” şi să pună în atele fracturi osoase. Era
priceput veterinar, ştiind să taie increscentele din gura vacii care
îngreunau rumegatul, asemenea ştia să înlăture moartea animalului umflat din cauza
mâncării trifoiului verde care producea gaze.

59
NIVELUL DE TRAI

Portul
Îmbrăcămintea exprima: starea materială, anotimpurile, îndeletnicirile în perioade
istorice diferite, aşa numita moda timpului. Moda timpului a fost schimbătoare, faţă de
perenitatea portului popular cu deosebire portul naţional, care diferă ca aspect zonal, dar
este specific naţiunii române.
„Haina face pe om” este valabilă pe lângă portul tradiţional şi cu privire la
straiele de muncă. Românii foloseau postavul din lână maro de culoare naturală spre
deosebire de secui, care foloseau postavul de culoare gri, în ambele cazuri, producţie
casnică.
Bărbaţii. În anotimpul rece, pe cap se purtau căciula neagră din blăniţă de miel cu
vârful aplecat spre dreapta, scurteică încheiată până la gât, laibar peste cămaşa albă din
pânză de bumbac, ţesută în casă, înlocuind tradiţionala ţesătură de cânepă. De la bust în
jos, se purtau nădragi (noadrag) tip pantalon, ori pantaloni de cizmă, numiţi, cu prici.
Peste haine se purta bunda, haină mare până la genunchi îmblănită cu guler tot
îmblănit. Încălţările erau din opinci pentru munca în pădure, bocanci sau cisme, din piele
d evită.
Pe timpul verii straiele din postav au fost înlocuite cu confecţii din ţesături de
cânepă sau bumbac, pălărie şi ghete sau opinci.
Straiele femeieşti: basma pe cap, bluză şi laibarică, fustă, ghete.
Pe timpul răcoros, purtau o cârpă de haras acoperind capul şi bustul peste care se
înveleau cu o cârpă mare cu franjuri şi androc, ghete cu carâmbul înalt sau cisme. (nu
erau paltoane)
Fetele purtau la fel, dar de culoare mai deschisă, ştrampi pe picioare. Femeile şi
fetele tinere se purtau după moda preluată de la oraş, astfel a pătruns căciuliţa cu corn din
lână legată sub bărbie.
Fetele şi femeile purtau podoabe: cercei în urechi, mărgele la gât. Ghetele au fost
înlocuite cu pantofii.
PORTUL POPULAR DE SĂRBĂTOARE
Femeile purtau îmbrăcăminte şi podoabe specifice vârstei, mai sobre femeile
vârstnice de colorit închis şi podoabe mai discrete.
Găteala capului: femeile măritate purtau pe cap batic de culoare neagră sau maro,
cumpărată de la marchidanii care se deplasau cu faetoane pe sate, de obicei erau preferate
basmale din mătase.
Părul împletit în cozi la fete şi coc la femei. Pe cap purta caita (ceapsa).
Încălţările constau din strimpfhli (buşi), ciorapi numiţi patent de comerţ lungi
peste genunchi, susţinuţi cu jartele, ghete cu carâmbul înalt încheiate cu nasturi sau cu
şireturi, zişi „cu ţug”. Se purtau şi cisme din piele fină de box, de culoare neagră pentru
zile festive. În zile de lucru, încălţările ciorapi de lână croşetaţi, ghete sau mai târziu
pantofi ori sandale.
Podoaba capului:
- pieptănătura părului a fost purtată în funcţie de vârstă - fetele se pieptănau fie cu
cărare la mijlocul capului, părul împletit în două codiţe împletite în trei, terminate cu
fundiţă, purtate pe spate sau legate în coroniţă pe creştetul capului, ori prins în cosiţe pe
părţile laterale. Femeile măritate purtau conci (coc)

60
În zile de sărbătoare şi ocazii festive se lega pe cap o cepşă (caiţă) de culoare
roşie, albastră sau neagră, cusută pe margini cu bentiţă înflorată, cu paiete aurii, peste
care se lega basmaua de mătase cumpărată din comerţ sau înflorată policrom adeseori cu
buline albe, comercializate de către marchidanii la bâlciuri sau călătorind cu căruţe
anume pregătite, trase de cai.
Găteala gâtului – şirag de mărgele din os, piatră semipreţioasă, metale mai uţin
soctisitoare, lănţişoare, cruciuliţă. Femeile bătrâne purtau mărgele de culoare neagră, bule
sau de forma măslinelor. Mărgelele albe înconjurau de trei ori gâtul se numea urmuz.
Salbele din bănuţi de aur sau argint erau o excepţie.
Cercei, inele şi broşe erau cumpărate la târgurile anuale de la Feldioara şi Braşov.
Portul şi podoabele femeieşti au depins de moda timpului preluat de către tineret,
astfel au fost purtate fotele bogat împodobite cu aplicaţii de fire aurii şi argintii, a fost
purtată pe cap marama de borangic, opregul şi fota de provenienţă din alte zone,
cingătoarea ţesută cu alesături policromă.
Pe cumpăna sec. XIX-XX s-a purtat îmbrăcată peste laibar vizica, largă jos şi
strâmtă la mijloc din barson (catifea) tivită la mâneci cu panglică.
Paltonul nu a fost folosit pe timp rece, ci era cârpa mare din postav cu franjuri,
învelind capul şi bustul, ajungând până la genunchi.
Primăvara şi toamna era purtată „cârpa de haras”, mai uşoară, cu care se învelea
bustul, fiind legată la spate.
Portul bărbătesc era mai sobru şi cu mai puţine ornamente şi înflorituri.
Cămaşa ţesută casnic din cânepă sau din cânepă amestecat cu bumbac – ghiolci –
Croiala – stana faţă şi spate, clini laterali, mânecile prinse de la gât, terminate cu
pumnaşi, lungă până la genunchi se purta peste cioareci, încinsă cu şerpar.
La cumpăna dintre sec. XIX-XX, se purta cămaşa cu guler, pumnaşi având pieptul
şi pumnaşii cusuţi cu aţă galbenă de borangic, foarte discret. Flăcăii tineri purtau de tip
orăşenesc având pieptul încreţit prin cusătură pe dos.
Peste cămaşă se îmbracă laiharul, scurteica(zabunul). Pe timp de iarnă, se purta un
cojocel de blană de oaie, încheiat în faţă sau pe umăr. Tinerii purtau cojocel cusut cu
motive florale, în timp ce vârstnicii doar pe piept motive geometrice cu arnici negru.
Cioarecii din pănură albă ţesută în casă se purtau în tot timpul anului în formă de
pantaloni şi formă de stranas pe picior cu cisme. Cioarecii au o croială aparte de pantaloni
cu clapa ce se deschide în faţă.
Cioarecii simplii fără sinor cunoscuţi sub denumirea de cioareci „rumâneşti” în
trecut mai îndepărtat erau îndepărtaţi de toate vârstele cuprinzând: doi craci, turul alcătuit
din două „petice”, dragul sau partea din faţă, veaca, adică locul unde se introduce
brecinarul, jos cioarecii aveau în partea de jos o manşetă mic când erau purtaţi cu
opincica o precizare pentru toate tipurile din zonă – nu aveau sinor negru precum
cioarecii ungureşti.
Cioarecii pentru cizme sunt croiţi numai cu un clin alcătuit din două bucăţi şi
coboară de-a lungul piciorului se terminau cu nojite tot din pănură care se înfăşurase în
jurul glesnei, erau purtaţi de către tineri.
Cioarecii pentru ghete erau croiţi mai largi pentru a depăşi caputa bocancilor,
terminaţi cu o manşetă lată de 5-10 cm.
Încălţămintea: opinci, cisme, ghete se încălţau în funcţie de ocazii.

61
Opincile se confecţionau casnic de către gospodar din talpă de vită, bine înmuiată
în apă, apoi bătută cu ciocanul pentru a deveni mai densă, după aceea se croieşte după
picior se fac găurele cu preducea api cu nojite din piele, se confecţionează ciocul, apoi se
înşiră formând încreţituri cureluşele (nojiţele) servesc la legarea opincilor la fluierul
piciorului peste obielele din postav. În timpul muncilor la pădure, pe talpă se legau maţe
din fier,, ferind alunecuşul.
Cismele cu carâmb înalt se deosebeau de cismele ungureşti prin carâmbul rotund
simplu din care motiv astfel de cizme se lucrau la comandă. Cismele de sărbătoare erau
confecţionate din piele fină „box” negre. Ghetele se cumpărau la târgurile anuale din Sf.
Gheorghe, Feldioara şi Braşov.
Podoaba capului: părul tuns scurt (fără chică) pieptănat cu cărare sau dat peste
spate. Nu se purta barbă, ci numai mustăţi stufoase, aranjate în „furculiţă”, care se realiza
cu ajutorul unui instrument anume confecţionat „obrăzar” prins pe după urechi.
Bărbaţii purtau iarna căciulă din blăniţă de miel de culoare neagră, ţuguiată, cu
vârful îndoit spre dreapta. La sărbători tinerii prindeau pe partea stângă o vrâstă formată
din cocarda tricoloră şi o pană de păun sau de curcan. Vara se purta pălărie din postav cu
borul destul de larg, sau pălărie din paie de orez albă.
Bustul bărbaţilor tineri: aveau la piept prinsă o vrâstă pusă de fata îndrăgită,
formată din rozmarin cu „sic” – poleială de culoarea aurului, la gât se purta cravată, la
brâu şerpar din piele înflorat cu ornamente din piele. Şerparul avea un buzunar în care se
păstra tutun, iască şi amnarul legat cu şnur din piele. Bărbaţii mai cu stare purtau la
buzunarul vestei ceas legat cu lănţişor de argint.

Descrierea portului vechi s-a făcut după descrierea vârstnicilor, inclusiv autorul
acestor rânduri, pe baza materialului ilustrativ anexat.

62
ALIMENTAŢIA TRADIŢIONALĂ

În mediul rural, întemeierea unei familii presupunea în trecut, existenţa resurselor
necesare traiului: un adăpost, acareturi şi o suprafaţă oarecare de pământ cultivabil,
animale de muncă. Nu era considerat un bun gospodar – în rândul oamenilor – cel care
nu-şi putea produce necesarul alimentelor trebuitoare. Până la jumătatea sec. XX, se zicea
„mâncăm ce avem pe lângă casă”, aceasta fiind: lapte, carne de orătănii, de porc, legume
din grădina casei, cartofi, cereale.
Rare erau gospodăriile fără un cuptor de pâine şi o fântână.
Flora spontană a contribuit la completarea alimentelor preparate în gospodărie.
Plantele culinare culese din flora spontană: hamei, măcriş, chimen, urzici, salată
de pădure, stavie, susai, cimbrişor, floare de soc, floare de tei etc.
Fructe de pădure: mere, pere, măceşe, fragi, zmeură, mure, afine, alune, jir
(sămânţa de fag), ghinde, pentru porci, măceşe.
Ciuperci comestibile: mânătărci, urechiuşi, ciuciuleţi, ciuperca de pajişte, burete
lăptos, burete vânăt, ciuperca de mărăcine, bureţi de rouă, piciorul căprioarei, ghebe,
bureţei păstrăvi, lăptoşi, bureţi negrii (ultimele două specii trăiesc pe trunchiuri de
copaci)
Plante medicinale: sunătoarea, floarea de tei, coada şoricelului, lumânărica, coada
calului, floarea de salcâm, floarea de muşeţel, floarea de păducel, ţintaura şi nu numai.
Pentru oblojirea rănilor ciuperca – băşina calului – uscată, sporii servesc la
fabricarea penicilinei – buretele de iască folosit la producerea focului cu ajutorul
amnarului si a cremenei.
Observaţie: am omis denumirile ştiinţifice pentru că nu sunt cunoscute local.
Plantele, fructele, ciupercile au necesitat pricepere pentru conservare. Surplusul
valorificat de către familiile nevoiaşe, constituind o sursă de câştig.
În apele de munte se prindea păstrăv şi raci.
Vânatul: iepurele, mistreţul, căpriorul, ursul, cerbul se înfăptuia cu puşca de către
vânători, legal sau braconaj, dar se foloseau şi curse, capcane, ghilţuri, gropi.
Mijloace de conservare: cartofii se păstrau în gropi acoperite, cu un loc de
aerisire; boabele se păstrau în lăzi în podul casei; preparatele din carne de porc se afumau
în podul casei, varza murata în butii, zarzavaturile îngropate în nisip, perele aşezate în
pleavă.
Din mere pădureţe se prepară oţetul, folosit şi în alimentaţie, cât şi ca medicament
pentru reducerea febrei.
Alimentaţia familiei a fost şi este condiţionată de starea materială precum şi de
anotimp, de evenimente faste – botez, nuntă, sărbători calendaristice, aniversări,
înmormântări, de perioada posturilor şi nu în ultima instanţă de priceperea şi destoinicia
gospodinei.
Credincioşii ortodocşi ţineau mult la respectarea zilelor de post miercuri şi vineri.
În aceste zile, gospodina nu cocea pâine, feciorii nu mergeau la şezătoare. Zilele de post
anual se apropie de 200. În ajun de postul Crăciunului (şase săptămâni) şi postul mare (de
7 săptămâni) vesela de bucătărie era bine spălată cu leşie, sau erau folosite numai oale
noi. În multe gospodării se puteau vedea oalele pentru post aşezate pe prepeleac cu gura
în jos la colţul casei sau în tinda rece.
MÂNCĂRURI DE POST

63
Pregătite cu sau fără ulei vegetal erau: fasolea scăzută şi mazărea felii, pere
uscate, prune uscate, broc de sâmburi (lubeniza) mămăligă felii, tăiţei cu mac, frecăşei cu
moare (zeama de varză) linte cu hrean răzuit, pilaf cu orez şi asline, sarmale cu orez în foi
de varză, mitărci uscate cu moare, ceapă cu ulei de sâmburi, urzici, salată de pădure, terci
de mămăligă cu oţet (lapte de bou)
Mâncăruri la zile mari (zile festive)
− Naşteri: viitoarea naşă, vecine sau neamuri mergeau la casa noului născut
cu coşul de „radina”, expresie de origine slavă, folosită şi de către maghiari, care
prin aspect era recunoscut pe uliţă, astfel că nu era nevoie a întreba femeia, cu ce
scop se deplasează. În coş era supă de găină, friptură, plăcinte, o glaja de rachiu.
− Botez: supă cu tăieţai şi carne de găină, friptură de găină, cozonaci,
băutură, după cum era starea materială şi contribuţia naşilor. Memoria
vârstnicilor evocă faptul că se pregătea „masa ursitoarelor” care în număr de
şase veneau la miezul nopţii şi se ospătau, ursiind viitorul nou-născutului.
− Nunta: meniul ospăţului de nuntă se pregătea de către o bucătăreasă
pricepută, ajutată de vecine şi rude, după posibilităţile materiale, dar cu eforturi
pentru a respecta tradiţia. Din meniu nu lipseau: supa de găină, friptura de găină,
de porc, de viţel, sarmalele, colacul, rachiul şi vinul
− Pomana: dacă era în perioada postului sau zi de post, meniul era adaptat
condiţiilor date. Coliva din grâu era, este şi în prezent nelipsită, precum
„capetele” pâine împletită şi colacii de pomană preparaţi de către „baba
colacilor”, care aplica semnul „chistornoc” imprimat pe colaci.
Colacii erau pregătiţi de către o femeie văduvă, vârstnică, trăită în respect
pentru canoanele creştine.
Pomana „parastas” se face la şase săptămâni, la şase luni, la un an. În trecutul
mai îndepărtat se făcea parastas de pomenire şi la 7 ani. Pomenirea morţilor se face anual
la „ziua morţilor” sau sâmbăta morţilor era comemorată prima sâmbătă după Paşti, dar în
ultima jumătate de veac s-a preluat obiceiul bisericii apusene, ziua de 1 noiembrie.
Pomenirea morţilor se practică în Biserică şa zile onomastice.

Sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou
Mâncărurile de Crăciun sunt dominate de preparatele din porc, cozonaci,
colacul pentru Cantor; plăcinta cu mere, cu nucă, cu mac, pentru colindători; sărmăluţele,
cârnaţii, cârtaboşii, sângeretele, toba din cap de porc, cătărigile (piftia), ciorba de
perişoare.
Mâncărurile de Paşti sunt dominate de preparatele din tradiţionalul miel,
cioarba, friptura, drobul, cozonacul şi ouăle roşii ori închistrite (încondeiate), felurite
prăjituri.
Pe timpul muncilor agricole, la prăşit, cules, cosit şi cu ocazia clăcilor, era
obiceiul să se ia masa: frustuc, amiaza, ojina, cină. În astfel de ocazii nu lipsea slănina cu
ceapă şi chita (pâinea), brânza, alimente care constituiau merindea uşor de transportat.
Pâinea din făină de grâu, sau de secară, mămăliga din porumb sau mămăliga din
făină de orz, constituia alimentul de bază, în fiecare gospodărie.
Bucătăria s-a diversificat după ce comerţul a făcut să ajungă aici roşiile, ardeii,
vinetele, fructele citrice, pepenii, cafeaua, ceaiul rusesc şi produsele aromatice.

64
VIAŢA SOCIAL-POLITICĂ

Dependenţa unei părţi a localităţii de Arpatac şi de alta de Hăghig în sec. XVII
şi prima jumătate a sec. XVIII-lea, ca urmare a aservirii populaţiei curţii senioriale
respective a avut ca urmare un hiat de informaţii despre viaţa social politică a perioadei
mai vechi din existenţa comunităţii locale, cu excepţia „băilor”.
Serviciul din Oastea Chezaro-crăiască nu i-a ocolit cei apti de a face parte din
regimentele de graniţă. Varză Neculai, zis a lui Muscalu, din motivul că tatăl lui s-a bătut
cu Muscalii la 1848-1849, Costi al Pandurului avea străbun din rândul pandurilor, venit
pe aceste meleaguri cu boierii din Ţara Românească. În prima jumătate a sec. XIX,
vârstnicii povesteau din cele auzite de la părinţi despre evenimentele din 1848, când au
trecut pe aici revoluţionarii secui, spre ţara Bârsei. Nu sunt surse nici orale, nici scrise
cum că la vâlcele s-ar fi produs evenimente nedorite faşă de localnici, deoarece în
staţiune poposeau mulţi ofiţeri beneficiind de scutiri de taxe balneare, astfel autoritatea,
jandarmii au fost îngăduitoare.
Gen. Român Ştefan Stoika, erou al Războiului de independenţă şi luptător
pentru realizarea unităţii naţionale, copil fiind la 1853, scrie în memoriile sale „O
călătorie de la Bucureşti la Vâlcele”:
„Vilegiatura a debutat cu un incident amuzant; în localitate se afla o unitate a
armatei habsburgice ai căror ofiţeri dornici de petrecere, au anunţat într-o neprotocolară
formă, că seara va fi o serată dansată şi – să poftească cucoanele – acestea toate românce
– socotindu-se ofensate s-au sfătuit, hotărându-se să trimită la serată cameristele
îmbrăcate însă, în toaletele stăpânelor lor.
Abea a doua zi a ieşit la iveală farsa, spre hazul general.” (1)
Coordonată sanitar de către oficiul din Braşov, situarea în apropierea
Principatelor Române de unde veneau cei mai mulţi pacienţi (prin Braşov) a făcut ca
toate legăturile comerciale şi culturale să penduleze spre urbea de sub Tâmpa. Târgurile
şi mai ales bâlciurile anuale erau frecventate cu căruţe, trăsuri, festoane, a avut efect
benefic pentru propăşirea raselor producţiei de cornute precum Rasa Zimenthal şi vacile
brănene adaptate la păşunile de munte.
Activităţile organizate de către ASTRA, biblioteci, conferinţe culturale,
răspândirea cărţilor cu sfaturi pentru ţărani, ziarele româneşti au contribuit la ridicare
conştiinţei naţionale. Organizarea la Vâlcele a Adunării Generale a Despărtământului
ASTRA Braşov şi Trei – scaunelor din 21 iulie 1874, a avut un larg ecou în rândul
localnicilor, conştientizând faptul că la Vâlcele este o insulă de conştiinţă românească
care trebuie să se afirme ca atare, în mijlocul secuimii.

65
RELAŢIILE INTERETNICE 1940-1944

Întreaga perioadă interbelică a fost dominată de o vieţuire fără asperităţi dintre
romani şi secui, chiar a fost o relaţie de întrajutorare şi stimă reciprocă, atât la locul de
muncă cât şi cu ocazia zilelor de sărbătoare. Pe timpul sezonului estival, veneau temporar
maghiari din alte localităţi. Un incident romană-maghiar a avut loc în anul 1930 când
trecerea recruţilor din comuna Belin prin Vâlcele au proferat fraze şi cântece şovine.
Câţiva tineri le-au aţinut calea iscându-se o bătaie în care adevărat erou a fost o femeie,
Rariţa Axente. În anul 1945, s-a repetat aceiaşi întâmplare tot cu recruţii din Belin şi tot
pentru acelaşi motiv, au fost jignire a sentimentului naţional. Din sentimente de
solidaritate cu tinerii maghiari bătuţi la Vâlcele, la Simeria au fost bătuţi câţiva oameni
români din Vâlcele. Am considerat necesar evocarea acestor evenimente de unde reiese
că localnicii maghiari au trăit în deplină armonie alături de români.
Familii maghiare au fost: Imecs Ernö dir. cons. de administraţie a băilor. Imecs
Jenö a fost pretor la Braşov, Frenczy Arpad, administrator al exploatării apei minerale,
proprietar al vilei omonime a fost Bogdan. Magy Istvan – comerciant, Baloga Janos –
tinichigiu, Molnar Ferenc – morar. Total: 6.
Familii mixte, soţul maghiar: Péter András, Olah János, Olah Kalmánn, Kadar
Albert – cismar, Roman Ferency – cismar, Dama Sámdor – agricultor, 6 familii.
Familii mixte, soţul român: Zin Nicolae – mecanic, Savu Gheorghe – frizer,
Cosma Eugen – restaurantor, Toma Nicolae – agricol 6 familii.
Ţigani vorbitori de L. maghiară Ötvös Milkos senior şi junior, Ötvös Bela toţi
muzicanţi. Saşi: Adami Wilhem Franz Mihalz.
Evrei: Lederer Sandor, Izsak Laszlo.
Astfel se prezenta situaţia demografică, când a fost impus Diktatul de la Viena
la 30 august 1940 ştire ce a îndurerat întreaga suflare românească. Linia de demarcaţie
era trasată între Sf. Gheorghe şi Vâlcele. Prin Vâlcele au început să fie evacuate
instituţiile de la Sf. Gheorghe spre Braşov şi Făgăraş, toată lumea fiind convinsă ca
localitatea nu va fi afectată.
În ziua de 4 sept. dinspre Sf. Gheorghe au venit numeroase trăsuri cu coviltirul
ridicat deşi era vreme bună, din birje coborau numai tineri care se îndreptau spre pădurea
de brazi, dând de bănuit autorităţilor locale, crezând a fi ceva de acţiunile maghiarilor din
Sf. Gheorghe. Notarul Alexandu Axente, întâlnind în parc un tânăr strein i-a cerut să se
legitimeze, în loc de act tânărul a scos revolverul rănind la braţul stâng pe notar, după
care a dispărut în pădurea de brazi.
Alarmat, şeful postului de jandarmi a mobilizat în mare grabă şi a distribuit
arme grupului de sprijin organizat dintre rezerviştii din comună, cunoscând faptul că
după invadarea Cehoslovaciei de câtre Germana şi constituirea serviciului la postul de
pândă erau alertaţi în caz de necesitate. Jandarmii însoţiţi de grupul de civili au pătruns în
pădure, fiind întâmpinaţi cu focuri de armă. Tinerii s-au retras spre adâncul pădurii lăsând
în urmă două cadavre ce au fost transportate la postul de jandarmi. În noaptea respectivă,
a continuat o confruntare cu jandarmii la podul de peste Olt din Araci, după care a urmat
înlăturarea gărzii militare şi ocuparea Postului „Radio România” de la Bod de către
legionari, ce a avut ca urmare, dimineaţa, investirea geneneralului Ion Antonescu în
funcţia de Conducător al Statului. Regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său
Marele Voievod de Alba Iulia.

66
Plutonierul major Bolocan, fiind rănit, a fost internat la spitalul din Sf.
Gheorghe. Legionarii venind să ridice cadavrele camarazilor, aflând că se afla la spital,
au decis să se răzbune, numai că plutonierul fiind alertat, a reuşit să se ascundă, salvându-
şi viaţa, fără ca să mai ştim de soarta lui.
Localnicii au rămas cu toţii la gospodăriile lor convinşi că localitatea rămâne în
continuare aparţinătoare de Patria mamă.
Localnicii maghiari nu au manifestat atitudine ostilă, aparent exista o stare de
nelinişte din partea etnicilor români.
Prin Vâlcele au început să treacă spre Sf. Gheorghe etnici maghiari din satele
învecinate şi Braşov, un schimb de populaţie voluntar. Au fost făcute câteva înţelegeri de
schimb de locuinţe între maghiarii din Braşov şi deţinători de imobile locale.
În ziua fatală 14 septembrie, când era programată intrarea în Sf. Gheorghe a
trupelor maghiare cu toţii aşteptam cub tensiune maximă derularea evenimentelor.
Oamenii adunaţi în centrul satului şi pe la porţi am văzut apropiindu-se un mic pluton de
grăniceri, în frunte cu un sublocotenent, plângând că a trebuit să părăsească poziţia
stabilită sub ameninţarea ofiţerului maghiar care a pus în dispozitiv artileria şi va distruge
satul în caz că nu vor deplasa la Sud de Vâlcele. „Avem ordin să nu opunem rezistenţă
armată!”…, şi chiar dacă am vrea…cu ce să ne opunem!?” astfel spre seară au intrat în
sat hovezii şi jandarmii cu pene veniţi cu camioane, bine echipaţi, din păcate prezentând
o mare discrepanţă a ţinutei lor şi a bieţilor ostaşi români.
Dezastrul naţional din vara anului 1940 a fost cauzat de politica falimentară,
furturile precum „Afacerea Skoda” şi alte afaceri oneroase pe seama bugetului de
înarmare, echipamentul jalnic al trupei, alocaţiile de hrană inferioare puşcăriaşilor, vis-a-
vis de situaţia corpului ofiţeresc considerat, pe drept, cel mai elegant din Europa la care
trebuie adaogat dispreţul faţă de trupete. În astfel de condiţii sociale, nici nu se putea
adopta altă poziţie de către Cons. de coroană al României. Căpitanul meu Alecu
Constantinescu spunea cu amărăciune la Şc. milit. din Breaza: „În timp ce întreaga
Europă se înarmă până+n dinţi, noi facem parade militare şi cumpărăm în loc de
armament, odicolonuri şi alte produse cosmetice” aşa cum se spune în prezent – Logistica
militară – a lipsit aproape cu desăvârşire, astfel milioane de români au fost abandonaţi şi
ajunşi în pribegie, alţi zeci de mii au fost expulzaţi şi mulţi au plătit cu viaţa faptul de a fi
români.
După această paranteză, revin asupra derulării evenimentelor sub regimul
horthyst.
Adevărul despre forţarea liniei de demarcaţie a constituit-o faptul că fetele Nagy
(Erzi, Roszi, Aczi) aflate la Sf. Gheorghe al primirea trupelor s-au urcat în maşinile
ofiţerilor spre Vâlcele, văzând că pichetul român se opune trecerii mai departe împreună
cu alţi maghiari, au început a implora că vor fi alungate din sat pentru că au participat la
întâmpinare şi nu numai ele, ci şi familiile lor vor fi omorâte. Cum femeile au jucat roluri
importante în multe ocazii şi aici s-a adeverit. Ungurii au insistat…românii fără sprijin au
trebuit să cedeze. Astfel viitorul unei prospere staţiuni balneare a fost alocat.
Trupele maghiare s-au oprit la podul morii, rămânând un pâlc de gospodari pe
teritoriul român, chiar gospodarii lui Denes Janos aveau casa pe teritoriul cedat, iar şura
şi grajdul în România.
Datorită lui Imecs Ernö – întâmplător eram prezent la întâlnirea cu căpitanul
Molnar, comandant al unităţii grănicereşti, între ei fiind un grad de rudenie i-a spus:

67
„Nepoate, nu a-şi dori să se întâmple lucruri neplăcute pentru românii localnici, eu am
trăit alături de ei în bună înţelegere, şi dacă vreun maghiar are vreun motiv de răzbunare
să nu se ajungă la situaţii neplăcute” (1)
La primărie a fost menţinut mai bine de jumătate de an ca primar Cosma Eugen,
bun cunoscător al limbii maghiare. Notarul, în persoana tânărului Toth Lajos, a fost un
om ponderat, originar din Dobolii de Jos, fiu de notar, de asemenea bun cunoscător al
limbii române. (2)
Pichtul de grăniceri avea comandant pe plutonierul Szekelyhidi, despre care nu
se poate afirma a fi fost un dur, a aprobat apropierea de barieră să poată vorbii românii cu
neamurile lor.
Prin pădure se practica adeseori contrabanda cu petrol, zahăr şi ţesături din
mătase artificială existentă în Ardeal.
Nu rareori patrulele au capturat câte un sau mai mulţi români cărând în spate
bidoane cu petrol lampant, deficitar în zonă, zahărul se putea obţine repartizat de Crucea
Verde. Pe căi ocolite i maghiarii cu funcţii profitau de pe urma micului trafic ilegal de
frontieră.
Nu numai localnicii, dar şi din stele apropiate găseau aici petrol, constituind o
sursă de venit pentru familiile nevoiaşe.
Nu la fel era comportamentul jandarmilor, a căror prezenţă rigidă şi autoritară
făcea să te treacă fiorii prin vine.
Şeful postului de jandarmi Toth, fiind trimis pe şase luni în Subotita, la
înapoiere a afirmat „voi românii sunteţi îngeri faţă de sârbii din Szabatka care trăgeau
asupra noastră din podul caselor când treceam pe drum”. Faptul că nu au existat fricţiuni
între etnicii români şi maghiari, nu au fost represiuni şi acte de răzbunare, în schimb au
avut loc expulzări ale unor persoane considerate „non grata”: Bucsa Alexandru – cantor,
fost primar ţărănist, Caşaş Gheorghe – fost primar liberal, Caşaş Nicolae – grecu
comerciant, Pigui Petre – funcţionar, Axente Petre – fost pădurar, Fam. Bucşa Gheorghe
– fost secretar al primăriei. Toţi au fost ridicaţi noaptea şi cu doar ce aveau asupra lor au
fost escortaţi la graniţă, predaţi grănicerilor români. Cadrele didactice, preotul şi alte
câteva familii au părăsit comuna anterior venirii autorităţilor maghiare. După declanşarea
războiului din Est, rezerviştii au fost chemaţi sub arme. Sub pretextul reinstruirii tocmai
la garnizoane din Vestul Ungariei, apoi au fost îmbarcaţi şi expediaţi pe front de unde nu
s-au mai reîntors acasă. Acest fapt i-a îndemnat să emigreze chiar mai devreme de
primirea ordinelor de chemare la încorporare sau la concentrare. Salariaţii fabricii de
ţigarete vâlceni au plecat la Râmnicul Sărat, alături de alţi români.
Ca urmare a situaţiei create, o treime din populaţie a părăsit localitatea, mulţi nu
s-au m ai reîntors nici după eliberarea Ardealului, aflându-şi mijloc de trai în altă parte.
Şcoala de 7 ani a fost încadrată cu învăţători maghiari: Boer János – director,
Zsilinski Angela – învăţătoare, Ferencz Erszebet – învăţător, nici un cadru didactic etnic
român. S-a introdus învăţământul în limba maghiară. Tineretul a fost obligat să participe
săptămânal la instruire paramilitară în organizaţia Levente, instruirea făcându-se tot în
limba maghiară, instructor fiind învăţătorul Boer, cunoscător al limbii române.
Actele de identitate au fost preschimbate astfel că prenumele au fost
maghiarizate – Ion = Janos, Gheorghe = György, Elena = Ilona…dar şi numele de
familie: Moldoveanu = Moldovan, Olaru = Fazakas, Lingurar = Kalanyos etc.

68
Obiceiurile tradiţionale, aniversările, datinile străbune nu se putea practica în
mod liber. (Colindatul de Crăciun pe la case) Colindătorii au fost alungaţi – hăituiţi de
către grăniceri.
Aparatele de radio au fost confiscate. Postul Radio România de la Bod se putea
recepţiona cu mici aparate cu galena cu antena instalată în podul casei, astfel eram la
curent cu evenimentele din ţară, care ne ţineau moralul ridicat şi speranţa în zile mai
bune.
Înălţătoare au fost cuvintele de nădejde rostite de către I.P.S. Nicolae Colan,
Mitropolitul Transilvaniei în anul 1942, când a obţinul autorizaţia de a-şi vizita neamurile
din satul Araci.
Preot paroh fiind Petruţiu Alexandru, conştient, şi-a asumat riscul rămânând în
teritoriul cedat şi în toamna anului 1944 a fost la un pas de plăti cu viaţa curajul său, fiind
rănit prin împuşcare.
Fiind previzibilă confruntarea militară, au fost construite cazemate, şanţuri
antitanc la care au fost folosiţi evreii la muncă forţată. Nu rareori românii din Vâlcele şi
maghiarii din Simeria le-au oferit din solidaritate alimente.
În luna septembrie 1944, o unitate germano-maghiară au executat o tentativă de
a ocupa postul de emisiune de le Bod cu scopul de a ajunge la Braşov, a fost oprită de
către muncitorii braşoveni denumită „Brigada albastră”, după salopetele albastre. Intrând
în bătălie Batalionul Vânătorii de Munte din Braşov sub comanda colonelului Bălan
Grigore, românii localnici au dat ajutor mai ales călăuzind înaintarea prin locuri ferite
ocolind cazematele. Înainte de retragere, a fost minat podul din faţa Bisericii Ortodoxe,
sarcina detonării a revenit unui levent Olah Pavel a cărui mamă era româncă. Detunătura
a afectat structura clădirilor din apropiere, inclusiv biserica. Luptele din nordul satului au
distrus mai multe gospodării atunci c pierit în incendiu cetăţeanul Nicolae Rujoi, rănit
fiind nu a putut părăsi casa în flăcări.
Câţiva români cu atelaje au fost concentraţi la munca de aprovizionare şi
transportul muniţiei până în zona Ciucului.
Localitate mică cu a fost Vâlcele a pierdut în primul război mondial 36 de
suflete, doi mai mutilaţi, câteva zeci de văduve şi orfani. Pe frontul maghiaro-fascist au
pierit 5 ostaşi, alţi patru au reuşit să evadeze, alţi 4 au supravieţuit revenind acasă teferi.
În armata română au luat parte 14 ostaşi.
Mulţi dintre refugiaţi s-au angajat la Fabrica de avioane şi la Fabrica de zahăr
Bod, fiind mobilizaţi pe loc.
Intervenţia Gărzii lui Maniu în spatele Frontului a degenerat de la scopul iniţial
şi intervenţia Comandamentului militar Sovietic (nu este cazul să intru în amănunte) au
interzis instalarea autorităţilor române, timp în care pentru menţinerea ordinei a fost
înfiinţată Garda civilă, denumită Rongyos Garda – a zdrenţoşilor – compusă din secui
fiind un vid de putere fie că au fost ruşi, fie că au fost profitori folosindu-se de haine
ruseşti s-au dedat la acte reprobabile: furturi, acte de banditism şi crime cum s-a petrecut
la ferma izolată între Vâlcele şi Sf.Gheorghe, soţii Milu Bătrânu fiind împuşcaţi mortal
prin fereastră. Copilul lor a scăpat cu viaţă. În fosta criptă Bodor au fost descoperite
obiecte furate, fără a fi descoperiţi făptaşii.
După această perioadă nu a mai revenit vieţuirea care a fost până în 1940.
Staţiunea balneară a decăzut an de an şi odată cu aceasta mijloacele de
subzistenţă ale populaţiei locale a scăzut neîntrerupt.

69
EPILOG
Delirul produs de venirea ungurilor cântând refrenul: „Edes Erdely, it vagyunk,
Erdet elünk is halkunk…” (Drag Ardeal aici suntem, pentru tine trăim şi murim…) sau
refrenul intonat de militari: „Ha maid egyszer el induluk, Bukorestben megalunk.
Antonesut, Titulesut, eszku, meszku, tolvajeskut, Mindenestöl, kiveryük….” (Când odată
vom porni, doar în Bucureşti vom poposi. Antonescu, Titulescu, escu, mescu şi hoţ-escu
cu totul îi vom alunga…) … (Soarta a decis cu totul invers, românii au poposit a doua
oară la Budapesta.) …
Delirul - zic-nu a durat prea mult înlocuit fiind cu decepţia ungurilor din vâlcele
şi nu numai. Nagy Pista ale cărui fiice au implorat grănicerii să „elibereze” localitatea, a
trebuit să constate declinul activităţii comerciale destul de profitabilă, anterior.
Din restaurantul „Union” a rămas cu o mică cârciumă. Familia s-a destrămat –
soţia a decedat, fetele au plecat, Rozalia măritată după un român a trecut clandestin
graniţa, servitoarea i-a devenit concubină. La nici un an a început să blameze regimul
hortyst. Ferencz Arpad proprietarul celei mai mari vile a trebuit să accepte faptul că nu-i
mai aducea nici un profit. Doar în vara anului 1942 aici au fost cazate fetele unei şcoli din
Hamburg evacuate din cauza bombardamentelor engleze.
Aceiaşi situaţia a avut-o vila „Szekely” şi „Dutzi”, după care a rămas în
paragină toată staţiunea. Peter Andras (Anti) mergând în pădure pentru a se întâlni cu
neamuri din Hăghig, a provocat un incident de frontieră fiind urmărit de grănicerii români
care au pătrund din eroare pe teritoriul cedat. Fiind interceptaţi de către grănicerii unguri
soldat cu uşoara rană a unui grănicer român. Nu s-au produs incidente de graniţă dovadă
că în ambele părţi au existat comandanţi care au ţinut la viaţa şi integritatea corporală a
subordonaţilor proprii.
Plutonierul adjutant Rozsa care i-a urmat lui Szekelyhidi a fost o persoană cultă,
foarte cumpătată din judeţul Bihor, aparţinător Ungariei. De multe ori ungurii ziceau
despre el că ceva afinitate cu românii şi chiar că adevăratul nume ar fi trandafir, rozsa,
asta însemnează. Nu pot trece fără să consemnez faptul că acel adjutant a ştiut despre
trecerea mea şi a părinţilor frontiera în refugiu, direcţionând patrula în altă zonă.
Patrula era însoţită de un câine de lup, dresat Vadasz (vânătorul), locuind în
vecinătatea pichetului câinele mă cunoştea astfel că în două ocazii întâlnit în pădure a
încetat lătratul, patrula trecând prin apropiere. Câinele a fost omorât în legitima apărare
de către Rauca Miron lovit în cap cu o blană de stânjen astfel a putut scăpa fără a fi
arestat.
Ciucăşel Aurel (Rică-pasăre) a reuşit să evadeze din arestul de la Sf.Gheorghe şi
să treacă graniţa pentru că a fost suspectat a face spionaj în favoarea României.
În fapt, permiabilitatea graniţei prin pădure, a favorizat vehicularea de
informaţii de o parte şi de alta. Au fost folosiţi drept colportori oameni modeşti, refugiaţi
dintr-o parte în alta.
În anul 1942 putea fi văzut la pichet un personaj cu înfăţişare de preot, chiar
adjutantul Rosza a zis, că este un popă care mâine va fi la Braşov. Nu am putut înţelege –
a fost o glumă, sau o cursă întinsă mie să vadă cum reacţionez. Abia atunci când am
primit Ordinul de încorporare mi-a zis „Viitorul dumitale este…” schiţând un gest spre
graniţă, „când vrei să treci anunţă-mă pentru a dirija patrula în altă rută.” Astfel, în
toamna anului 1942, am trecut într-o noapte cu ce am putut lua cu noi, împreună cu

70
părinţii graniţa, ajungând la Braşov. M-am înscris la Şcoala militară din Breaza –
Prahova, de unde cu grad de sergent major stagiar am fost trimis pe Frontul din Vest.
După război, Boer Janos, Ferencczy Arpad, Nagy Istvan, Peter Andras, Olah
Janos au fost cercetaţi de Tribunalul Poporului din Cluj fiind achitaţi pentru că nu au
săvârşit acte grave la adresa românilor.
Olah Pavel vinovat de distrugerea podului a părăsit localitatea pentru mult timp
fiind dispărut. De menţionat faptul că tatăl său, Kalman, a adoptat religia ortodoxă,
inclusiv copii Pavel şi Fănica, act revendicat după venirea ungurilor.

*
* *
După şase decenii am scormonit prin sertarele amintirilor, când foarte puţini mai
trăiesc. Generaţia viitoare va afla astfel un moment din istoria localităţii şi înaintaşilor
care au participat la scrierea istoriei noastre la mijlocul sec.XX.
Alături de cei care au căzut victime nevinovate în cele două conflagraţii mondiale,
cuprins în în lista eroilor se cuvine a evoca numele celor care au participat pe câmpul de
luptă.
Înrolaţi în armata română: Înrolaţi în armata maghiară:
1. Moldovan Nicolae subofiţer 1. Sidon Constantin evadat
2. Toma Nicolae caporal 2. Moldovan Gheorghe evadat
3. Axente Nicolae soldat 3. Ciucăşel Aurel evadat
4. Bucas Iosif sergent 4. Vancea Pavel
5. Ancu Nicolae sergent 5. Varză Gheorghe
6. Goga Vasile sergent 6. Sidon Ioan
7. Vancea Pavel caporal 7. Savu Alexandru
8. Rauca Miron caporal 8. Cuciulatean Gheorghe
9. Rauca Gheorghe sergent 9. Vancea Alexandru
10. Vladarean Alexandru sergent 10. Vancea Petru
11. Vladarean Mircea sergent 11. Branza Constantin căzut în război
12. Ancu Vasile sergent 12. Lingurar Ion căzut în război
13. Mămăligoi Ioan sergent 13. Păcurar Ioan căzut în război
14. cosma Iosif soldat 14. Radu Gheorghe căzut în război
15. Sidon Constantin sergent 15. Sas Constantin căzut în război
16. Brânză Alexandru voluntar
17. Brânză Ioan voluntar

NOTA EXPLICATIVĂ
1. În anul 1912 de Crăciun, a fost prezentată pe scenă piesa de teatru – Baba
Angheluşa – de V.Alecsandri, actorii au purtat eşarfa tricoloră încinsă în
diagonală pentru care motiv jandarmii unguri au escortat întreaga echipă la
pretura din Aita Mare, urmând a fi judecaţi. Pretor a fost Imecs Ernö. În timpul
interogării Ion Moldovan a răspuns într-o limbă încâlcită, alături de întrebări.
Imecs a declarat: „Sunteţi o ceată de nebuni, pieriţi din faţa mea!” Jandarmii nu
au mai avut ce face, lăsându-i liberi a pleca acasă. Mai târziu avea să spună că
astfel i-a putut face scăpaţi pe români.

71
2. În vara anului 1914 Nicolae Moldovan, tatăl lui Ioan, aflat la Primăria din Dobolii
de Jos, notarul de atunci, Toth Lajos, cu o foarfece a tăiat poalele cămăşii purtată
peste iţari, în bătaie de joc, fapt care îndurerează la lacrimi pe bătrân. Ajuns acasă
s-a jeluit fiilor săi (avea 4 flăcăi voinici). Peste puţin timp a izbucnit războiul, fii
fiind încorporaţi şi trimişi la luptă. În anul 1919, Ioan Moldovan, şef al Postului
de jandarmi la Valea Crişului, aflând că fostul notar Toth din Dobolii de Jos se
află deţinut împreună cu alţi notari şi primari sub cercetare modului cum s-au
comportat cu populaţia română, a obţinut eliberarea notarului. Când i-a amintit de
fapta din primărie şi că este fiul lui Niculae Moldovan, notarul a replicat:
„Dumneata mi-ai dat o lecţie pe care nu voi uita-o, în loc să te răzbuni, mă
eliberezi!”
După douăzeci de ani, fiul fostului notar de la Doboli a fost numit notar la
Vâlcele, şi chiar ziua următoare a venit la tatăl meu spunându-i că tatăl său i-a
cerut să aibă grijă ca să nu aibă necazuri din partea noilor autorităţi. Notarul a
cerut atât jandarmilor, cât şi comandantului pichetului de grăniceri,să nu aibă
neplăceri Ioan Moldovan. Astfel se motivează atitudinea autorităţilor militare cu
ocazia emigrării peste graniţă.
3. Nicolae Rujoi pierit în casa incendiată de obuz în toamna anului 1944 a fost
urmărit de un destin tragic. În anul 1915 a venit acasă în permisie militară cu arma
din dotare. A împuşcat din imprudenţă pe logodnica sa care spăla rufe la pârâu, să
o sperie a tras un foc de armă deasupra capului fetei care chiar în acel moment s-a
ridicat fiind răpusă năprasnic de glonţul ucigaş. Tribunalul Militar din Braşov l-a
condamnat să fie trimis pe câmpul de luptă. Cât timp a trăit, mama fetei blestema:
„De glonţ să moară şi focul să-l arză, cum arde inima în mine pentru fiica mea!”
Întâmplare sau destin, tocmai aşa i-a fost sfârşitul, cum l-a blestemat mama fetei.
Ucigaşul soţilor Milu Bătrânu, a mărturisit pe patul de moarte crima
odioasă.
În anul 1990 gazetele au făcut cunoscută pocăinţa unuia dintre honvezii
hortişti venit în nordul Transilvaniei să-şi ceară iertare pentru păcatul de a fi
împuşcat oameni nevinovaţi.

Am aşternut pe hârtie toate aceste fapte şi întâmplări pentru generaţiile
următoare, nu pentru răzbunare , ci pentru ca să nu se mai întâmple după zicala
noastră străbună: „Bine faci, bine găseşti!” Învăţămintele părintelui meu: „Dacă
nu-ţi poţi face un prieten, cel puţin nu ţi-l fă duşman!”şi ”Este mai bine să ai un
vecin bun, decât o rudă în depărtare”
Am căutat să trăiesc astfel chiar când mă târam prin tranşee cu zăpadă şi
noroi. Când ajutorul meu sergent Ion Botoca a fost ucis de către un luptător din
Divizia generalului Vlasov, în ultimele zile ale încrâncenării din Cehoslovacia,
pierzându-mi cumpătul, am fost gata să-i iau viaţa unui om dezarmat, dar nu am
făcut-o.
Dovada că nu am greşit sunt numeroasele distincţii şi Diplome: de
„Cetăţean de onoare al municipiului Sf.Gheorghe”, de „Excelenţă a Ligii
Culturale Andrei Şaguna, al medaliilor şi decoraţiilor civile şi militare”

72
TABEL NOMINAL
al persoanelor deportate şi refugiaţilor din localitate
în perioada anilor 1940-1944, în timpul regimului horthyst

Nr. Numele şi prenumele Ocupaţia Porecla Revenit ?
crt.
I. EXPULZAŢI FORŢAT1!
RIDICAŢI NOAPTEA
1 Bucşa Alexandru Cantor Da
2 Bucşa Gheorghe Pădurar Da
3 Caşaş Gheorghe (fost primar) Gospodar Ghiţă al Mărinii Da
4 Caşaş Nicolae grecu Comerciant Da
5 Pigui Petru Gospodar Soţ Ghizela Caşaş Da

II. REFUGIAŢI
6 Axente Valer Agent fiscal Da
7 Ancu Ioan Zidar Ion a lu Toader Da
8 Ancu Vasile Gospodar Al lui Laii Da
9 Ancu Gheorghe Zidar Al lui Kişghirău Da
Puţi
10 Axente Nicolae Gospodar Cula maja Da
11 Ancu Nicolae Gospodar Pâcc Da
12 Ancu Gheorghe Gospodar A lu Toader Da
13 Ancu Gheorghe Croitor Al lu Laii Nu
14 Ancu Petre Frizer Zavaidoc Da
15 Ancu Rozalia Casnică A lu Potcoavă Da
16 Ancu Alexandru Muncitor Baronaşu Da
17 Ancu Ileana Casnică Da
18 Ancu Marius Muncitor Al lu baronaşu Da
19 Bucşa Gheorghe Funcţionar Secretaru Nu
comunei
20 Bucşa Ioana Comerciant Ionica Nu
21 Bucşa Valer Tâmplar Al Ilie Da
22 Bucşa Alexandru Fierar Al Ilie Nu
23 Bucşa Anica Muncitor Soţia lui Alex Nu
24 Bucşa Elena Casnică Lina Bucsi cu Nu
fam
25 Bucşa Iosif Gospodar Sivu a lu Dobran Da
26 Bicicoi Natalia Muncitor A lu Cula da
27 Bucuraş Maria Muncitor A lu bucuraş Da
28 Bucuraş Ion Muncitor Hopa Bucuraş Da
29 Bicicoi Constantin Muncitor Al Sofii Da
30 Bucuraş Ilarion Muncitor Ilar al Nu
Bucurăşoaiei
31 Ciuacaşel Aurel Muncitor Rică-pasăre da

73
32 Cosma Iosif Funcţionar Jozsika Nu
33 Caşaş Iosif Muncitor Hadi al lui Da
bogdănel
34 Cucu Constantin Funcţionar Cocorică Da
35 Cucu Alexandru Funcţionar Al croitorului Nu
36 Cucu Gheorghe Funcţionar
37 Cucu Gheorghe Actor Da
38 Cucu Magdalena Funcţionar Nu
39 Cucu Silvia Funcţionar Nu
40 Cucu Eliza Muncitor A lu Ghiţă Popa Da
41 Cucu Valeria Muncitor A lu Ghiţă Popa Nu
42 Căţean Veta Muncitor Veta Oanişii Nu
43 Căţean Elisabeta Muncitor Nu
44 Brânză Ioan Muncitor A lu poştaşu Nu
45 Brânză Alexandru Şofer Al lui Plescan
46 Dan Pavel Muncitor Da
47 Dan Petru Afiter Nu
48 Goga Vasile Muncitor Da
49 Glăjar Iosif Muncitor Da
50 Gabor Gheorghe Ofiţer Al Imrii Nu
51 Goga Constantin Funcţionar Da
52 Goga Elena Casnică Gogoaie Da
53 Mămăligoi Valeria Casnică A lui Costi Da
54 Mămăligoi Ioana Casnică A lui Costi Nu
55 Mămăligoi Floarea Casnică A lui Costiq Nu
56 Mămăligoi Dumitru Meşteşugar Mitică Da
57 Moldovan Ioan Gospodar Niţă Da
58 Moldovan Maria Casnică Da
59 Moldovan Gheorghe Muncitor Da
60 Moldovan Nicolae Profesor Da
61 Nema Ioan Funcţionar A lu Trăchiuca Nu
62 Nema Aurel Funcţionar A lu trăchiuca Da
63 Nema Nicolae Muncitor A lu Nistor Nu
64 Nema Gheorghe Muncitor A lu Nistor Nu
65 Nema Pavel Muncitor A lu Nistor Da
66 NemaVergil Muncitor A lu Nistor Nu
67 Păun Maria Casnică Pupiţa Nu
68 Păun Jeana Eleva Nu
69 Potcoavă Valentin Ofiţer Nu
70 Potcoavă Vergil Croitor Nu
71 Potcoavă Cornel Muncitor Nu
72 Petrescu Iancu Gospodar Cu familia 4 pers. Nu
73 Petrescu Horea Muncitor Nu
74 Petrea Gheorghe Muncitor Ghiţă a lu Da
Petrescu

74
75 Pastină Ilie Preot paroh Nu
76 Rauca Ioan Preot Da
77 Rauca Gheorghe Muncitor Nu
tâmplar
78 Rauca Miron Cantor Nu
79 Rujoi Nicolae Muncitor Da
80 Toma Nicolae Muncitor Nu
81 Tohăneanu Alexe Gospodar Nu
82 Toma Iosif Muncitor Nu
83 Toma Constantin Mecanic de Nu
locomotivă
84 Ţifrea Pavel Muncitor Nu
85 Ţifrea Ştefan Poliţist Nu
86 Vlădărean Alexandru Poliţist A lu Dengel Da
87 Vlădărean Alexandru Muncitor A lu Ciorogan Da
88 Vlădărean Florea Pantofar Nu
89 Vancea Pavel Gospodar Da
90 Scurtu Ion Muncitor Nu
91 Sas Ioan Gospodar Al lui Martin Da
92 Sas David Pantofar Nu
93 Vlădărean Mircea Gospodar Da
94 Sidon Gheorghe Meseriaş Nu
95 Sidon Constantin Gospodar Da
96 Savu Gheorghe Frizer
97 Simion Gheorghe Gospodar Familia 6 pers. nu
Inimă acră

Tabelul a fost întocmit de către Nicolae Moldovan şi Brânză Ioan, foşti refugiaţi,
pe baza amintirilor, astfel că este posibil să fie şi alte persoane în această situaţie.
În acei ani de tristă amintire, dimineţile, trecătorul pe uliţă auzea din spatele porţii
o şoaptă: „Cine a mai fost evacuat ori a plecat azi noapte?”

Sfântu Gheorghe 23 decembrie 2004

75
EROI AI NEAMULUI

1914 – 1918 1941 – 1945
1. ofiţer CIUCĂŞEL Ioan 1. BRÂNZĂ Constantin
2. ANCU Nicolae a lui Ion 2. LINGURAR Ion
3. ANCU Nicolae Rendeş 3. PĂCURAR Ioan
4. AXENTE Gheorghe 4. RADU Gheorghe
5. AXENTE Ioan 5. SAS Constantin
6. AXENTE Nicolae
7. AXENTE Nicolae
8. AXENTE Nicolae
9. AXENTE Manole
10. BICICOI Petru a lui Gheorghe
11. BRÂNZĂ Gheorghe
12. BRÂNZĂ Nicolae
13. BUCURAŞ Ion
14. BUCURAŞ Gheorghe
15. CAŞAŞ Constantin
16. CAŞAŞ Gheorghe
17. CAŞAŞ Ştefan
18. CĂŢEAN Petru
19. COMAN Ilie
20. CUCU Ioan
21. CUCU Petru
22. DĂNDĂRĂU Gheorghe
23. LĂCĂTUŞ Iosif
24. LINGURAR Busuioc
25. MAILAT Gheorghe
26. MĂMĂLIGOI Gheorghe
27. NEMA Nicolae
28. RAUCA Nicolae
29. SAS Constantin
30. SOCACIU Dumitru
31. ŢIFREA Gheorghe
32. TOMA Ioan
33.VARZĂ Constantin
34. VARZĂ Gheorghe
35. VARZĂ Ioan
36. VLĂDĂREAN Constantin

REVOLUŢIA ROMÂNĂ – DECEMBRIE 1989
Soldat BRÂNZĂ Constantin

76