Cum să vinzi 200 de bancnote de un dolar cu 43,7 milioane de dolari Dacă ar fi fost economist, cu siguranţă că Andy Warhol ar fi fost unul

excepţional şi „profitabil” în aceslaşi timp. Artistul nu se descurcă rău din punct de vedere financiar când vine vorba despre artă, ultima licitaţie aducând o sumă fabuloasă pentru această perioadă: nu mai puţin de 43,7 milioane de dolari pentru lucrarea intitulată: 200 One Dollar Bills.

Licitaţia a avut loc la Sotheby's pe 11 noiembrie şi a conţinut mai multe lucrări ale artiştilor după anul 1960, iar Warhol a mai avut parte de câteva vânzări: un tablou care a stat ascuns într-un dulap timp de 42 de ani, a fost adjudecat pentru 6,1 milioane de dolari. „200 One Dollar Bills is the monumental masterpiece from Andy Warhol’s first series of silkscreened paintings executed in March-April 1962. It is among the most important works by the artist to ever appear at auction, counting as its peers the spectacular Orange Marilyn (1964) and Green Car Crash (Green Burning Car) (1963 ) sold in 1997 and 2007 respectively. It is also is a powerful declaration of the genesis of Warhol’s major contribution to art history; with his silkscreen technique resting at the center of the ‘Pop Art’ revolution. 200 One Dollar Bills is a quintessential painting of its time: its provenance is the storied collection of Robert and Ethel Scull, renowned as premier patrons of American Art in New York and virtually synonymous with Pop Art through their collection and their relationships with artists. In addition to Warhol, their collection included masterworks by Jasper Johns and Bruce Nauman. Robert Scull provided the financial backing for the Green Gallery (1960-1966) in New York and 200 One Dollar Bills was one of two Warhols purchased by the Sculls from Green Gallery. The work was then purchased by the present owner in the historic auction of Contemporary Art from the Estate of the Late Robert C. Skull held at Sotheby’s in November of 1986. The importance of 200 One Dollar Bills even goes beyond the use of silkscreen and its history of ownership to another long-lasting cornerstone of Warhol’s aesthetic practice: seriality. The monumental “Dollar Bill’” serial paintings are the second

earliest serial paintings, executed after the large stenciled soup cans. The subject matter of 200 Dollar Bills was even more suited to Warhol’s themes of seriality, consumerism and universal imagery than his famous soup cans. As the ultimate symbol of desire and attainment, status and worth, need and greed, the dollar bill is without peer in its internationalism and potent symbolism. Made from ink drawings by the artist on acetate picturing the fronts and backs of one and two-dollar bills and measuring 203.8 x 234.3 cm, the present work is estimated to sell for $8/12 million”, este notat pe site-ul Sotheby’s. Recordul lui Warhol, de 71,7 milioane de dolari, nu a fost depăşit, dar seara dedicată artei contemporane de la casa Sotheby a fost extrem de activă, cu vânzări cumulate de 134,4 milioane de dolari pentru 96% din lotul scos la licitaţie. Ultima vânzare care aparţine lui Warhol reprezintă un portret al lui Michael Michael Jackson care a fost adjudecat pentru 812.500 de dolari la casa Christie's din New York. Astfel, sumele care planează în continuare în lumea artei fac abstracţie de orice realitate economică, socială, iar principala direcţia a concluziilor ar fi: atemporalitatea artei şi independenţa sa de spaţiul social. Dincolo de acest aspect, piaţa artei contemporane s-a “economizat” puternic în ultima perioadă prin preţurile practicate. Aceasta este de fapt o adaptare a artiştilor la cerinţele unei alte pieţe, mesajul operei de artă efectiv fiind cel care a avut de suferit. Cotaţia artistului denotă de fapt preţul operei sale, iar mesajul aproape că este irelevant, aş adăuga chiar opera ca atare este pusă între paranteze atât timp cât organizatorul licitaţiei iese pe profit, alături de artist la final.” Arta contemporană a suferit dese schimbări menite adesea să şocheze sau să spargă anumite tipare”, spuneam într-un articol intitulat: “Note asupra extrem(-ismelor) artei”. Şocul este cel care menţine atenţia îndreptată asupra operei, iar artistul a exploatat tocmai această cerinţă a pieţei. Într-o economie de piaţă, artiştii vizează în termenii unei rentabilităţi investiţiile lor, adică o transformare progresivă a cheltuielilor şi a produsului muncii lor. Validarea şi legitimarea trec aici efectiv prin articularea câmpului artistic cu planul pieţei, sub înalta autoritate a expertului, cum spun Raymond Moulin şi Alain Quemin. Dincolo de rentabilitatea operei de artă se ridică serios problema existenţei unei idei în spatele creaţiei artistice. “Dincolo de aceste aspecte, piaţa comercială artistică rămâne încă un deziderat pentru cei care doresc să se impună în prezent din rândurile artei extreme. Desigur, aceştia se vor folosi de propriile arme, însă ţinta se menţine, iar aspectele financiare rămân importante pentru majoritatea celor din acest current”, a spus în acelaşi articol citat mai sus, publicat în numărul 4 al Revistei Irregular. rares-iordache.filozofie.eu

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful