You are on page 1of 59

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU”

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
PROGRAMUL DE STUDII: FI NANŢE PUBLICE ŞI POLITICI FISCAL-
BUGETARE NAŢIONALE ŞI COMUNITARE







LUCRARE DE DISERTAŢIE



Coordonator ştiinţific
Conf. univ. dr. E. Stoica




Masterand
Nicoară Ionuţ Dragoş





Bucureşti
2014










UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU”
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
PROGRAMUL DE STUDII: FINANŢE PUBLICE ŞI POLITICI FISCALE
NAŢIONALE ŞI COMUNITARE







LUCRARE DE DISERTAŢIE



DISCIPLINA POLITICI FINANCIARE PUBLICE

TEMA IMPOZITUL PE PROFIT ŞI ROLUL SĂU ÎN
STIMULAREA AGENŢILOR ECONOMICI



Coordonator ştiinţific
Conf. univ. dr. E. Stoica


Masterand
Nicoară Ionuţ Dragoş

Bucureşti
2014



CUPRINS
INTRODUCERE ................................................................................................................... 6
SECŢIUNEA I ....................................................................................................................... 7
IMPOZITUL PE PROFIT ..................................................................................................... 7
1.1. Conceptul de impozit .............................................................................................. 7
1.2. Conceptul de profit ................................................................................................. 8
1.2.1. Conceptul de profit .......................................................................................... 8
1.2.2. Formele şi funcţiile profitului ........................................................................ 11
1.2.3. Factorii de influenţă a masei şi ratei profitului .............................................. 16
1.2.4. Teorii referitoare la profit .............................................................................. 17
1.3. Practici internaţionale de impozitare a profitului ................................................. 19
1.3.1. Principii şi reguli utilizate în impozitarea agenţilor economici ..................... 19
1.3.2. Impozitarea profiturilor agenţilor economici în Franţa ................................. 25
1.3.3. Impozitarea profiturilor agenţilor economici în Marea Britanie ................... 28
1.3.4. Impozitarea profiturilor agenţilor economici în Germania............................ 31
SECŢIUNEA II ................................................................................................................... 33
FUNDAMENTAREA SUB ASPECT TEORETIC A IMPOZITULUI PE PROFIT
CONFORM CODULUI FISCAL ........................................................................................ 33
2.1. Persoane obligate la plata impozitului pe profit şi contribuabilii scutiţi de plata
impozitului pe profit ........................................................................................................ 33
2.2. Sfera de cuprindere a impozitului pe profit şi anul fiscal ..................................... 33
2.3. Cotele de impozitare şi calculul profitului impozabil ........................................... 34
2.4. Venituri neimpozabile, cheltuielile nedeductibile şi cheltuielile deductibile ....... 36
2.5. Provizioane şi rezerve ........................................................................................... 42
2.6. Cheltuieli cu dobânzile şi diferenţe de curs valutar .............................................. 43
SECŢIUNEA III .................................................................................................................. 45
STUDIU DE CAZ LA „S.C. ELECTROTEL S.A.” ........................................................... 45
3.1. Analiza societăţii comerciale „S.C. ELECTROTEL S.A.” .................................. 45



3.1.1. Evaluarea nivelului tehnic al societăţii .......................................................... 46
3.1.2. Activele corporale ale societăţii .................................................................... 46
3.2. Enunţul problemei ................................................................................................. 47
3.3. Metodologia de calcul ........................................................................................... 49
CONCLUZII ŞI PROPUNERI ............................................................................................ 56
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 58
ANEXE ................................................................................................................................ 59



6

INTRODUCERE

Tema a fost aleasă pentru a evidenţia, din punct de vedere fiscal, complexitatea şi
importanţa acestui impozit, dar şi beneficiile pe care le aduce unei societăţi aflate în
continuă schimbare economică întrucât impozitul pe profit este un venit considerabil la
bugetul de stat.
Fiecare unitate economică cu scop lucrativ urmăreşte obţinerea profitului. Profitul este cel
care măsoară performanţele unei întreprinderi, de obţinerea lui depinzând în cea mai mare
măsura continuarea activităţii. Astfel, obţinerea de profit este o prioritate pentru fiecare
agent economic. Agenţii economici datorează, în condiţiile legii, impozit pe profit pentru
profitul obţinut. Impozitul pe profit este un indicator al unei situaţii financiare sănătoase
capabilă să susţină societatea civilă. Impozitul pe profit, ca orice impozit, reprezintă un
venit al bugetului statului utilizat pentru acoperirea cheltuielilor cetăţenilor unei ţări şi ale
statului. Pentru o unitate patrimonială el reprezintă o cheltuială, o contribuţie la formarea
bugetului statului. Impozitul pe profit în decursul timpului a suferit modificări atât în
calcul cât şi în modificarea persoanelor ce se impun. În legislaţia actuală s-au făcut
modificări care au avut un carcater restrictiv şi constructiv la colectarea veniturilor.
Prezenta lucrare are ca principal scop efectuarea unui studiu analitic privind rolul
impozitului pe profit în stimularea agenţilor economici.
Lucrarea este structurată pe trei secţiuni, şi anume:
 Secţiunea I: face referire la conceptul de profit şi impozit pe profit, forma şi
funcţiile profitului, teoriile referitoare la profit, dar şi la practicile internaţionale de
impozitare a profitului;
 Secţiunea a II-a: se referă la impozitul pe profit conform Codului Fiscal valabil pe
anul 2014;
 Secţiunea a III-a: în această secţiune s-a urmărit evidenţierea din punct de vedere
fiscal a impozitului pe profit la o societate comercială, dar şi beneficiile aduse
acesteia.



7

SECŢIUNEA I
IMPOZITUL PE PROFIT

Impozitul pe profit reprezintă un impozit direct ce afectează cheltuielile şi implicit profitul
întreprinderii.
1.1. Conceptul de impozit
Impozitul este o prelevare obligatorie şi gratuită efectuată de către stat asupra resurselor
sau bunurilor individuale sau ale colectivităţii şi plătită în bani. El constituie o sursă a
finanţării cheltuielilor de interes general al statului şi al administraţiei locale, fiind un
instrument al politicii economice, prin care se redistribuie o parte a veniturilor, putând fi
stimulate investiţiile şi înviorarea conjuncturii economice. Impozitul reprezintă izvorul
principal al formării veniturilor bugetului de stat şi al finanţării cheltuielilor publice. El
este o funcţie crescătoare a venitului: la o rată de impunere fiscală dată , el sporeşte când
venitul creşte. Din punct de vedere economic, impozitul îmbracă diferite forme: direct,
indirect, pe consum şi pe venit, pe capital, pe dobândă etc. Nu este posibil şi nici echitabil
să se practice un impozit unic. Aceasta deoarece elementele impozabile – venitul, averea,
produsele ce fac obiectul schimbului, serviciile etc. – pot fi mai bine diferenţiate şi impuse
prin aplicarea mai multor forme de impozite. „Nivelul prelevărilor obligatorii este puternic
legat de nivelul cheltuielilor publice, deoarece constituie sursa principală, dar nu singura
de finanţare a acestora.”
1

Impozitul pe profit este un impozit personal, iar în cadrul reformei fiscale din România,
impozitul pe profit ocupă un rol important atât în prisma contribuţiei sale la formarea
veniturilor bugetare, cât şi prin influenţarea activităţilor generatoare de profit.
Profitul impozabil reprezintă diferenţa între veniturile obţinute şi cheltuielile aferente
acestor venituri cu excepţia cheltuielilor nedeductibile. De asemenea, reprezintă baza
pentru calcularea, recalcularea şi regularizarea impozitului pe profit cu bugetul statului.

1
Alexandru Felicia, Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 15

8

Impozitul pe profit se calculează de către contribuabil prin aplicarea cotelor de impozit
stabilite legal asupra profitului impozabil determinat pe baza cotelor înscrise lunar în
contabilitate.
1.2. Conceptul de profit
1.2.1. Conceptul de profit
Profitul este un concept complex, a cărui explicare aduce în discuție aspecte legate de
cost, capital, legea randamentelor descrescătoare, eficiență, venit, rentabilitate și poate
multe altele.
Profitul este indiscutabil, un venit fundamental. El sintetizează o activitate prosperă sau
cu perspective de dezvoltare. Profitul reflectă o afacere atractivă și este considerat de
cele mai multe ori drept motivația agenţilor economici.
Profitul a fost și este generat de activitatea economică, de multiplele interdependențe
pe care ea le presupune. Cum aceasta are caracter dinamic și riscant, presupune
obiective pe termen scurt și lung, antrenează factori de producție,

generează venituri,
câștiguri sau pierderi, ceea ce înseamnă că și profitul poate fi abordat din mai multe puncte
de vedere.
Profitul trebuie privit ca:
a. Obiectiv al agenţilor economici;
b. Premiu pentru asumarea riscului;
c. Venit implicit;
d. Avantaj, câştig.

a. Profitul ca obiectiv al agenţilor economici
În teoria producătorului, acesta are la dispoziție câteva alternative privind scopul
activității sale, toate fiind legate de

obținerea de profit.
Profitul este un obiectiv permanent al agenților economici, fie că este enunțat indirect
(exemplu: maximizarea profitului), fie direct (exemplu: obținerea unei poziții mai bune pe
piață).

9

În teoria consumatorului, profitul ca obiectiv capătă sensul satisfacției resimțite de
acesta de pe urma consumului sau utilizării unui bun sau serviciu, iar maximizarea
satisfacției, respectiv utilității devine principiul care stă la baza comportamentului de
cumparare și consum.

b. Profitul ca premiu pentru asumarea riscului
Abordarea profitului ca premiu pentru riscul asumat pornește de la recunoaşterea
complexității vieții economice, în care elementele certe se combină cu cele străbătute de
nesiguranță și chiar risc, iar managerii învață să adopte decizii în condițiile respective. în
cazul deciziilor de risc, probabilitatea realizării obiectivelor este redusă și de aceea, firmele
adoptă strategia de rezervă la care pot apela în situațiile apariției consecințelor negative.
În teoria producătorului, profitul este corelat cu riscul afacerii, iar mărimea lui este
proporționaIă cu gradul de risc.
Astfel, recuperarea investiției, înclinația față de risc și realizarea de inovații, reprezintă
elementele de risc în activitatea economică și cele care conduc la profituri
corespunzătoare. Se știe că profitul anual este direct proporțional cu numărul de rotații ale
capitalului, ceea ce înseamnă că profitul crește dacă recuperarea investițiilor este
accelerată. Dacă beneficiarii întârzie plățile sau spar alte obstacole, riscul recuperării
investiției scade. De asemenea, atitudinea întreprinzătorilor față de risc este diferită. Unii
sunt temători față de risc și preferă acțiuni generatoare de riscuri și profituri mai mici.
Alții, însă, au un comportament de atracție față de risc și se lansează în acțiuni cu riscuri
și profituri potențiale mari. În plus, procesul de inovare presupune un efort de cercetare
științifică și este străbătut de risc, dar în momentul apariției unei inovații șansele de câștig
cresc.
Riscul este o variabiIă permanentă a activității economice. Ignorarea acestui factor
îngreunează realizarea obiectivelor, dar considerarea lui și adoptarea măsurilor de
protecție împotriva consecințelor negative permit reluarea ciclului de producție și
obținerea de profit.
În teoria consumatorului, riscul intervine în procesul achizițiilor costisitoare și
influențează decizia de modificare, amânare sau respingere a unei cumpărări. De aceea, se

10

poate spune că mărimea riscului depinde de suma de bani necesară achiziționării
produsului, încrederea sau nesiguranța privind caracteristicile acestuia.
c. Profitul ca venit implicit
Profitul este o premisă și un rezultat al activității economice. Ca premisă, îmbracă forma
obiectivului și exprimă motivația acțiunii economice. Ca rezultat însă, profitul este un
venit. Atunci, se ridică întrebarea cui revine acest venit și în schimbul căror elemente? Se
știe că salariul este venitul factorului muncă, dobânda, venitul factorului capital bănesc,
renta, venitul care revine proprietarului de pământ. În acest context, capitalul tehnic ar fi
singurul factor de producție capabil să reprezinte generatorul de profit. Vista economics
demonstrează însă ca profitul este un venit a cărui însușire este o problemă complexă.
Î n primul rând, profitul este strâns legat de celelalte forme de venit, care din
perspectiva firmei ce obține profit reprezintă costuri: renta, dobânda, salariile. Mai exact,
profitul este suma de bani care rămâne după achitarea tuturor cheltuielilor, fiind surplusul
venitului total peste costul total. Deci, profitul reprezintă diferența dintre pret și costul
total mediu.
Î n al doilea rând, profitul este strâns corelat cu acțiunile întreprinzătorului. Astfel,
înregistrează profit firmele care acționează în vederea creșterii eficienței, adică cele care
caută să ridice calitatea producției, să
-
mărească productivitatea factorilor folosiți, să
impulsioneze vânzările, să reducă cheltuielile etc. Este adevărat că profitul poate să apară
și în situația unei firme mai puțin preocupate de realizarea lui dar care acționeaza într-un
context favorabil, fară a avea o contribuție deosebită, fiind vorba despre așa numitul profit
"chilipir". Dar aceasta din urmă este mai mult o excepție, de obicei profitul fiind venitul
întreprinzătorului care acționează în scopul sporirii performanțelor economice ale firmei.
La o analiză mai profundă și pe baza acestor corelații, profitul apare ca venit implicit,
adică venitul întreprinzătorului, fiind totalitatea veniturilor implicite, respectiv a dobânzii
implicite, a rentei implicite sau a salariului implicit, când factorii care generează aceste
venituri se află în proprietatea întreprinzătorului. Cu alte cuvinte, profitul este o sumă de
venituri ce revin factorilor care se află în proprietatea întreprinzătorului. Dacă acesta
investește capital bănesc propriu el va genera dobândă implicită, pe lângă dobânda la
capitalul atras și se include în profit. Dacă întreprinzătorul este și salariat și participă la
dezvoltarea activității cu toată priceperea sa, atunci capitalul uman este răsplătit cu salariul

11

implicit inclus în profit, diferit de salariul său ca parte a costurilor salariale. Dacă
întreprinzătorul folosește pe lângă factorul natură închiriat și pentru care plătește rentă și
un teren aflat în proprietatea sa, atunci acesta generează rentă implicită și se include în
profit.
Desigur este greu să se delimiteze contribuția fiecărui factor propriu la crearea veniturilor
implicite. Dar suma lor exprimă consumul de resurse ale întreprinzătorului folosite în
activitatea economică și neincluse în costul efectiv plătit de acesta numit cost explicit.

d. Profitul ca avantaj, câştig
O explicație a profitului ca avantaj, câștig, surplus se găsește în abordarea etimologică a
termenului ce provine din cuvântul latinesc "proficere" care înseamnă a produce ceva în
avans, care astfel duce la progres.
De asemenea, în sprijinul acestui înțeles se mai află și modul simplu de determinare a
profitului, ca diferență între venituri și cheltuieli.
Prin urmare, profitul reprezintă avantajul sau câștigul obtinut de un întreprinzător ce
utillizează factori de producție și care își asumă riscul în activitatea economică și este un
venit implicit și un obiectiv al acesteia.
1.2.2. Formele şi funcţiile profitului
Profitul poate fi abordat din mai multe puncte de vedere.
a. După modul de exprimare există:
 Profit exprimat absolut, cunoscut sub denumirea de masa profitului (Pr);
 Profit exprimat relativ, cunoscut sub denumirea de rata profitului (Rpr).
Desigur că cele două variante de exprimare sunt legate între ele, în sensul că o masă mare
se reflectă într-o rată a profitului mare a profitului. Dar relația de directă proporționalitate
nu înseamnă întotdeauna o creștere sau scădere de aceeași proporție.
Masa profitului (Pr) se calculează prin diferența dintre venituri (Ca) și cheltuieli (CT), și
se mai numește supraprofit.

12

Rata profitului (Rpr) se determină ca raport procentual între masa profitului și cheltuieli
(numită și rata rentabilității) sau venituri (adică cifra de afaceri) ori capitalul folosit (K).
Desigur că rezultatele calculelor diferă prin cele trei formule ale ratei profitului. De aceea,
atund când se compară două activități trebuie cunoscut modul de calcul al ratei profitului.
În plus, rata profitului calculate pe baza cifrei de afaceri este întotdeauna mai mică decât
rata rentabilității, deoarece costul este o componentă a venitului.
Rentabilitatea este o formă a eficienței economice.
Eficiența economică este o caracteristică a activității economice prin care se exprimă
rezultatele sau efectele obținute în stânsă corelație cu eforturile realizate de agentul
economic.
Eficiența economică este mare dacă efectul înregistrat pe unitate de efort este mare sau
dacă efortul realizat pe unitate de efect este mic. Atât efectul cât și efortul se pot exprima
fizic sau valoric. De exemplu, eficiența economică se poate aprecia prin: producția
realizată pe unitate de cheltuială, veniturile încasate pe unitatea de cost, costul total mediu,
costul variabil mediu etc. Agenții economici sunt preocupați de creșterea eficienței
economice. În acest sens, acționează numeroși factori între care: capacitatea de anticipare
a cererii, promovarea tehnologiilor moderne, diminuarea cheltuielilor de producție,
creșterea calității bunurilor economice, abilitatea întreprinzătorului etc.
Rentabilitatea desemnează capacitatea unei activități economice de a genera profit. Toți
agenții economici sunt preocupați de creșterea rentabilității și determină pragul minim de
rentabilitate a activității. Acesta exprima capacitatea cea mai scăzută a firmei de a genera
profit, adică producția realizată în aceste condiții generează numai profit normal. Astfel,
venitul total (Ca) egalează costul total (CT), iar firma nu înregistrează nici supraprofit, nici
pierderi.
b. După poziţia ocupată în cifra de afaceri, există:
 Profit economic, numit supraprofit (Pre);
 Profit normal (Prn).
Profitul economic reprezintă suma de bani care revine întreprinzătorului după acoperirea
tuturor cheltuielilor, adică este supraprofitul firmei.

13

Profitul normal reprezintă suma minimă de bani care îl motivează pe întreprinzător pentru
continuarea activității. Desigur, acesta are un nivel diferit de la un agent economic la altul
și are un pronunțat caracter subiectiv.
Prin urmare, un agent economic ce obține supraprofit, înregistrează și profit normal, dar
acesta din urmă este inclus în costul de producție, în timp ce profitul economic nu. Între
aceste două forme nu există nici o corelație de mărimi, dar ordinea de obținere este clara: o
firmă obține mai întâi profit normal dacă venitul acoperă costul total și poate înregistra și
profit economic dacă venitul depășește costul total. Profitul total este format din profitul
normal și profitul economic. Astfel: Prn=CT - Ce-Aa
(notațiile anterioare se mențin. În plus: Ce = cost explicit).
Pre = Ca – CT
Dacă avem în vedere costul contabil, tot ceea ce se obține peste acest cost este profit,
respectiv profitul total. Dacă acest excedent depășește suma costului explicit și implicit,
respectiv costul economic sau costul de oportunitate, atunci profitul total este compus din
două componente, și anume, profitul normal și profitul economic sau supraprofitul. Cu alte
cuvinte, întreprinzătorul poate primi profit din două motive:
 Dacă el este proprietarul unora dintre factorii de producție (echipament,
pământ) utilizați de firma, el obține profitul normal;
 Dacă vinde bunurile firmei obținute la un preț mai mare decât costul de
producție (costul contabil plus profitul normal), va obține și profitul economic
sau supraprofitul.
Costul explicit exprimă totalitatea cheltuielilor suportate de un întreprinzător cu materiile,
prime, combustibilul, energia, chiria, salariile etc. El se deosebește de costul implicit care
exprimă veniturile întreprinzătorului însuși (salariul sau, și eventual renta proprie,
dobânda proprie) ce i se cuvin prin contribuția adusă la activitatea economică, dar pe care
nu le include în costurile obișnuite. O parte a costurilor implicite reprezintă profitul
normal, adică acel venit minim obținut de întreprinzător și necesar pentru continuarea
activității. Dacă firma nu înregistrează profit normal, întreprinzătorul își pierde motivația

14

de a continua activitatea. Dacă venitul firmei este egal cu costul total atunci ea se află la
nivelul pragului de rentabilitate, adică la nivelul minim de rentabilitate.
Suma dintre amortizare și costurile explicite reprezintă costul contabil, iar suma dintre
profitul normal și cel economic reprezintă profitul total numit și contabil.
c. După conţinutul profitului, există:
 profit brut, impozabil (Prb);
 profit net (Pnet).
Profitul brut este suma de bani care se obține din venituri după acoperirea cheltuielilor de
producție și se supune impozitării.
Profitul net reprezintă suma de bani care rămâne după scăderea impozitului pe profit (Ipr)
din profitul brut. Deci:
Prb =Prnet

+ Ipr

d. După condiţiile de realizare a profitului, există:
 profit legitim, legal (Prl);
 profit nelegitim, nelegal (Prnl).
Profitul legitim se obține în condițiile respectării prevederilor legate cu privire nu numai la
realizarea și însușirea profitului, dar la toate aspectele domeniului economic respectiv.
Dacă firma acționează corect pe piață și adoptă un comportament economic prin care
respectă libera inițiativă a celorlalți agenți economici, atunci măsurile întreprinse în scopul
reducerii costurilor, creșterii calității produselor, impulsionării desfacerilor etc. se pot
reflecta în realizarea și însușirea de profit legitim
2
.
Profitul nelegitim se obține când agentul economic încalcă reglementările în vigoare. Dacă
firma practică prețuri mai mari decât cele justificate economic sau evită suportarea unor
cheltuieli pentru protecția mediului înconjurător ori funcționează într-o perioadă în care
conjunctura este în favoarea sa, atunci se înregistrează câștiguri independente de
activitatea economică propriu-zisă.

2
ASE, Facultatea de Economie Generală, Catedra de Economie şi Politici Economice, Economie, Ediţia a
şasea, Editura Economică, 2003, p. 171

15

În practică, este greu de determinat cu exactitate ponderea profitului legitim, respectiv
nelegitim în profitul total.
Între formele profitului identificate potrivit unor criterii diferite există multiple corelații.
Cu alte cuvinte, o formă de profit se poate suprapune sau include în altă formă:
 masa profitului diferă de rata profitului prin unitatea de măsură și anume monetară,
respectiv procentuală;
 toate formele de profit reprezintă mase ale profitului, adică sunt exprimate sub
formă bănească;
 profitul brut este mai mare decat cel net. Poste exista și egalitatea Prb = Prnet în
ipoteza impozitului nul pe profit;
 profitul normal poate fi mai mare, mai mic sau egal cu cel economic;
 profitul economic este în același timp profit brut, adică are caracter impozabil;
profitul normal, ca și cel economic pot fi legitim sau nelegitim sau într-o anumită
măsură legitim și în alta nelegitim. În acest ultim caz, este greu de precizat cât la
sută din profitul total înregistrat (normal plus economic) are caracter legitim și cât
nelegitim.
În concluzie, se poate spune că profitul este important atât pentru firma a carei activitate îI
generează, pentru indivizii, salariații și managerii ce au contribuit la realizarea lui, cât și
pentru economia în care firma respectivă funcționează.
Funcțiile profitului se pot desprinde din rolul său în întreaga activitate economică:
1. La nivel de firmă:
 funcția de reflectare a raționalității acțiunilor economice;
 funcția de motivare a dezvoltării, menținerii sau restrângerii activității
economice;
2. La nivel individual:
 funcția de stimulare a inițiativei și creșterea productivității muncii;
 functia de stimulare pentru acceptarea riscului în acțiunile economice;
3. La nivel macroeconomic:
 funcția de stimulare a concurenței;
 funcția de influențare a dezvoltării economice generate.

16

Prin urmare, profitul interesează pe toți participanții la viața economică și este un element
cheie în procesul adoptării multor decizii. Mai mutt decât atât, într-o economie de piață,
agenții economici sunt interesați de o anumită activitate, nu numai pentru că generează
profit, iar mărimea sa este atrăgătoare, dar și pentru că oferă perspectiva sporirii acestuia,
adică a dezvoltării firmei.
1.2.3. Factorii de influenţă a masei şi ratei profitului
La nivel micro, mezo sau macroeconomic profitabilitatea activităţilor reprezintă scopul şi
efectul către care tinde orice întreprinzător. De aceea, important pentru practica economică
este cunoaşterea factorilor de influenţă a masei şi ratei profitului. Dintre aceşti factori
menţionăm:
a. Volumul producţiei determină direct masa profitului, dacă producţia răspunde unor
parametri economici, dintre care: volumul fizic al producţiei este dimensionat pe
criteriile rentabilităţii, luându-se în considerare rezultatele analizei tehnice a
valorii; întreaga producţie destinată vânzării are piaţa de absorbţie asigurată; în
jocul concurenţial de piaţă, valoarea de întrebuinţare a produselor satisface
trebuinţele sociale într-o măsura mai mare sau cel puţin egală cu altele similare
fabricate de alţi întreprinzători;
b. Structura producţiei, fiind adaptabilă şi o rezultantă a cerinţelor pieţei, reprezintă în
fapt elementul care trebuie să fie cel mai elastic. Volumul fizic al producţiei poate
rămâne constant, însă structural ea să se deplaseze frecvent către produsele
solicitate de piaţă şi care, în consecinţă, pot fi valorificate la preţuri reale mai mari,
aspect deloc neglijabil în aportul la formarea profitului. În industrie, din producţia
netă global obţinută şi oferită pieţei, structura sortimentală este factorul care
influenţează preponderent mărimea veniturilor brute din vânzare;
c. Calitatea producţiei condiţionează direct – alaturi de volumul fizic şi structura
sortimentală – masa profitului, întrucât produsele de o calitate superioară
confirmată sunt absorbite de piaţă mai repede, având ca efect economic: obţinerea
unor preţuri de vânzare mai mari; scurtarea timpului de stocare-vânzare şi ca
urmare a reîntregirii mai rapide a plasamentelor de capital imobilizate temporar în
sfera aprovizionării şi producţiei;
d. Nivelul costului de producţie înglobează totalitatea cheltuielilor aferente
consumării şi interacţiunii factorilor de producţie utilizaţi pentru producerea şi

17

vânzarea produselor, lucrărilor şi serviciilor, fiind factor complex din punct de
vedere al componentelor sale. Dacă preţul de vânzare al mărfurilor fabricate se
formează în funcţie de nivelul cererii şi ofertei de pe piaţă la un moment dat,
nivelul costului de producţie, în anumite limite, poate fi prevazut de întreprinzător,
atât ca sumă totală pentru întreaga producţie, cât şi ca sumă (cost) pe unitate de
produs fabricat.
Dintre toţi factorii cu acţiune directă asupra mărimii profitului, costul producţiei
are cea mai mare influenţă, aspect care ţine în stare de alertă permanentă pe oricare
întreprinzator sau manager;
e. Nivelul preţului de vânzare exprimă suma în bani plătită pentru intrarea în posesia
unei mărfi (a unui bun, lucrare sau servicii) la un moment dat. În sfera activităţii
economice se practică urmatoarele tipuri de preţuri: preţuri cu ridicata, la care
circulă mărfurile (produsele) între întreprinderi; preţuri cu amănuntul, practicate
pentru finalizarea valorii mărfurilor (produselor) prin consum individual; tarife
pentru serviciile prestate întreprinderilor şi populaţiei;
f. Nivelul productivităţii muncii influenţează în mod direct masa profitului, pentru că
esenţa acesteia este utilizarea deplină şi eficientă a resurselor economice;
g. Repartizarea veniturilor este un alt factor cu acţiune directă asupra masei
profitului. După cum se cunoaşte, sfera activităţilor economice antrenează doi
factori de producţie importanţi: capitalul, deţinut de una sau mai multe persoane ca
asociaţi, ori acţionari; munca, care generează cheltuieli sub forma salariilor şi
asimilate acestora. Plata acestor factori ia forma profitului şi salariului;
h. Viteza de rotaţie a capitalului, ca indicator calitativ, exprimă eficienţa utilizării
acestuia în funcţie de posibilitatea recuperării, reîntregirii şi reactivării
plasamentelor iniţiale în noi cicluri economice. Acest indicator dă posibilitatea ca
atât în sfera previziunii, cât şi în cea a analizei de gestiune să se evidenţieze
numărul rotaţiilor capitalului într-o perioadă de timp, de regulă un trimestru sau un
an, precum şi numărul de zile în care se înfăptuieşte o rotaţie.

1.2.4. Teorii referitoare la profit
Teoria profitului a lui Ricardo şi Adam Smith
Mercantiliştii s-au ocupat şi de analiza profitului. Ei vedeau izvorul profitului în sfera
circulaţiei. În concepţia mercantilistă nu orice circulaţie este izvorul profitului comercial,

18

ci numai circulaţia dintre state, comerţul exterior, întrucât numai el sporeşte cantitatea de
metal preţios din ţara respectivă. Fiziocraţii au negat orice bază pentru existenţa profitului
comercial. Doctrina fiziocratică considera profitul ca un venit provenit numai de la natură
şi care trece apoi la clasele sterile. Adam Smith consideră profitul ca un scăzământ din
produsul muncii muncitorului, un produs al muncii neplătite. El numeşte profit ceea ce este
produs net. A respins părerea care considera profitul drept salariu cuvenit capitalistului,
arătând că salariul şi profitul sunt categorii economice generate de legi diferite, că
mărimea profitului nu depinde de cantitatea de muncă cheltuită de capitalist, ci de mărimea
capitalului acestuia. În schimb, beneficiul întreprinzătorului este prezentat ca fiind o
recompensă pentru riscul şi strădania întreprinzătorului capitalist. Smith vorbeşte şi despre
o tendinţă de scădere a profitului odată cu dezvoltarea societăţii capitaliste, dar nu observă
o creştere a masei acestuia. David Ricardo a afirmat în mod clar ideea că izvorul
originii profitului îl constituie o parte din munca muncitorului, care este însuşită de
capitalist. Ricardo are meritul de a fi arătat pentru prima oară în mod clar opoziţia dintre
salariu şi profit. În funcţie de creşterea sau descreşterea salariului, scade sau creşte profitul.
J.B. Say a respins explicaţia dată de Smith şi Ricardo profitului. El a analizat profitul sub
forma dobânzii şi a beneficiului întreprizătorului, pe care le-a rupt de profit şi le-a explicat
prin izvoare diferite. Dobânda este considerată de el ca un venit al capitalului, un rezultat
al serviciilor săvârşite de capital, iar beneficiul întreprinzătorului ca o plată a muncii, o
recompensă pentru riscul şi talentul întreprinzătorului. Marx a arătat că profitul nu-i nimic
altceva decât o formă transformată a plusvalorii, plusvaloarea privită ca produs al
întregului capital. Profitul e creat de munca lucrătorilor din sfera productivă, dar realizarea
lui se face în sfera circulaţiei şi apare ca rezultat al capitalului. El e considerat un fel de
venit „imoral”. Concurenţa dintre ramuri duce la formarea unei rate mijlocii a profitului,
iar mărfurile se vor vinde la preţuri de producţie formate din capitalul cheltuit plus profitul
mijlociu. Dacă mărfurile nu corespund necesităţilor, ele nu se vând şi profitul nu se
formează. Marx a arătat că în societatea capitalistă, paralel cu tendinţa de scădere a ratei
profitului, are loc o creştere a masei acestuia. Scăderii ratei profitului se opun o serie de
factori cu tendinţă contrarie care fac ca legea scăderii ratei profitului să acţioneze numai ca
o tendinţă. Dacă admitem că valoarea mărfii este determinată şi de alţi factori decât
cantitatea de muncă a lucrătorului şi anume, de legea cererii şi ofertei, de utilitatea sa
finală, atunci explicaţia profitului prin exploatarea muncii salariate trebuie nuanţată, cel
puţin ca argumentare teoretică.

19

Există o diversitate de teorii care privesc profitul ca o remuneraţie a întreprinzătorului
pentru că:
 Satisface nevoile sociale;
 Îşi asumă riscuri;
 Este un bun organizator şi inventator.

1.3. Practici internaţionale de impozitare a profitului
Impozitul pe profit este impozitul cu cea mai pronunţată incidenţă asupra activităţii
economice. Fiind un impozit direct, plătit şi suportat de agenţii economici din profiturile
realizate, el influenţează direct deciziile de finanţare, de investiţii şi de dividend ale
întreprinderilor. Deşi are o pondere relativ redusă, dar stabilă în ansamblul resurselor
fiscale ale ţărilor OCDE (între 8% şi 11% în perioada 1965-2007
3
), impozitul pe profit
deţine un loc privilegiat în cadrul sistemelor fiscale moderne, datorită influenţei pe care o
are în planul activităţii economice derulate de întreprinderi.
1.3.1. Principii şi reguli utilizate în impozitarea agenţilor economici
Impozitarea agenţilor economici, în sensul modern al termenului, a început abia în preajma
primului război mondial (în Marea Britanie).
Dacă la început impozitarea companiilor se făcea într-o manieră asemănătoare cu cea a
indivizilor, evoluţia doctrinei şi a tehnicilor fiscale a determinat diferenţierea celor două
tehnici de impunere, ţinând cont de specificul fiecăreia. Caracteristic agenţilor economici
este derularea unor activităţi în scopul obţinerii de profit, ca atare obiectul impozabil
trebuie să fie profitul şi nu venitul brut. Acest lucru a determinat abandonarea impozitării
veniturilor şi adoptarea treptată a impozitării profitului, văzut ca diferenţă între veniturile
şi cheltuielile aferente unei activităţi economice.
De altfel, există şi în prezent similitudini între impozitarea indivizilor ce desfăşoară
activităţi lucrative şi cea a companiilor, similitudini determinate obiectiv de natura şi
scopul activităţilor desfăşurate (activităţi lucrative derulate în scopul obţinerii de profit).
Deşi există şi în prezent tehnici de impozitare a veniturilor (cifrei de afaceri), acestea sunt
aplicate marginal, de regula pentru întreprinderile mici şi foarte mici, fiind, în majoritatea

3
https://www.oecd.org/document/60/0,3343,en_2649_34533_1942460_1_1_1_37427,00.html

20

cazurilor, şi opţionale (agentul economic poate să aleagă între impozitarea normala a
profitului sau impozitarea cifrei de afaceri). Deşi nu răspund în totalitate specificului
activităţilor economice desfăşurate, asemenea tehnici de impunere sunt în continuare
folosite datorită, în principal, simplităţii în aplicare. Nu trebuie pierdut din vedere că
pentru o microîntreprindere costurile fixe pentru gestionarea aspectelor fiscale ale
activităţii sunt relativ ridicate (ca pondere) şi, de aceea, multe preferă impozitarea
simplificată.
În general, pe plan internaţional se face distincţie între societăţile de capital şi societăţile
de persoane. Primele cad sub incidenţa impozitului pe profit, iar ultimele sub incidenţa
impozitului pe venit (întocmai ca şi persoanele fizice).
Subiectul impozitului pe profit este reprezentat aşadar de societăţile de capital, organizate
cel mai adesea ca societăţi pe acţiuni. Ele pot fi şi societăţi cu răspundere limitată, în
măsura în care decid să fie impozitate astfel, acest tip de societăţi având posibilitatea să fie
impozitate şi cu impozitul pe veniturile persoanelor fizice (aşa-numitele S corporations din
SUA). Un regim aparte îl au societăţile cu răspundere limitată ce au un singur asociat,
acestea fiind supuse în unele ţări impozitului pe profit, iar în altele impozitului pe venit.
Obiectul impozitului este reprezentat de profit, văzut ca diferenţă între veniturile şi
cheltuielile totale ale subiectului impozabil (întreprinderea).
Elementele tehnice care ridică cele mai multe probleme şi prezintă o serie de particularităţi
în diverse sisteme fiscale sunt, în principal:
 Baza de impozitare;
 Cota de impozitare.
Baza de impozitare a impozitului pe profit este reprezentată de profitul impozabil, ce se
obţine prin ajustarea fiscală a profitului contabil. În principiu, pentru a determina profitul
impozabil, la profitul contabil se adună cheltuielile nedeductibile şi se scad deducerile
fiscale (inclusiv veniturile neimpozabile), după formula:
Profit impozabil = Profit contabil + Cheltuieli nedeductibile – Deduceri fiscale
Abordarea comparativă a elementelor constitutive ale profitului impozabil este mult
uşurată de tendinţa de armonizare a acestora, determinată de preocupările pentru
asigurarea realităţii şi certitudinii informaţiei financiare prin adoptarea, la nivel

21

internaţional, a unor seturi de reguli financiare pe care întreprinderile, în special marile
corporaţii, trebuie să le aplice unitar
4
. Ca urmare a extinderii relaţiilor de afaceri la nivel
global, existenţa unor reguli comune în domeniu a determinat estomparea diferenţelor ce
existau între tehnicile fiscale naţionale de impozitare a profiturilor. Acest lucru nu este
valabil şi în cazul persoanelor fizice, unde există în continuare diferenţieri semnificative în
tehnicile de impozitare (datorită îndeosebi diferenţelor culturale existente).
În determinarea profitului impozabil, există o serie de operaţiuni universal valabile:
 Determinarea profitului brut contabil, ca diferenţă între veniturile totale şi
cheltuielile totale;
 Evaluarea intrărilor (achiziţiilor) şi ieşirilor (livrărilor);
 Evaluarea stocurilor;
 Regimul aplicat câştigurilor de capital;
 Regimul de amortizare;
 Provizioanele;
 Cheltuielile deductibile/nedeductibile;
 Deducerile fiscale (inclusiv veniturile neimpozabile).
În ceea ce priveşte determinarea profitului contabil, aceasta se face ca diferenţă între
veniturile totale şi cheltuielile totale ale unei întreprinderi. Cheltuielile care se iau în
considerare sunt cele care în mod curent şi real contribuie la realizarea obiectului de
activitate al întreprinderii. În virtutea principiilor contabilităţii de angajamente, sunt luate
în considerare toate creanţele şi datoriile certe aferente perioadei (nu doar încasările şi
plăţile aşa cum se procedează în cazul contabilităţii de casă).
De regulă, valoarea adăugată la nivelul unei întreprinderi se determină ca diferenţă între
producţia exerciţiului (producţia vândută + producţia stocată + producţia imobilizată) şi
consumuri externe de la terţi. Pentru aceasta este nevoie de evaluarea ieşirilor şi intrărilor
din perioada pentru care se calculează impozitul. De regulă, acestea se evaluează la preţuri
ce nu includ şi taxa pe valoarea adăugată, situaţie valabilă pentru întreprinderile plătitoare
de TVA. Pentru întreprinderile ce nu sunt înregistrate ca plătitoare de TVA, evaluarea
livrărilor şi achiziţiilor se face la valoarea ce are inclusă şi TVA (mai ales pentru achiziţii).

4
Vezi Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS)

22

Evaluarea stocurilor serveşte la determinarea valorii materiilor prime, materialelor
consumabile, producţiei neterminate, mărfurilor ca elemente ce intră în determinarea
profitului brut. În raport cu metodele folosite, pot fi obţinute anumite avantaje fiscale.
În ceea ce priveşte câştigurile de capital, acestea sunt de regulă taxate separat de profitul
curent realizat de întreprindere, dar există şi situaţii în care cele două categorii de beneficii
sunt cumulate şi taxate împreună. O regulă generală constă în compensarea pierderilor de
capital cu câştigurile de capital, eventualele pierderi necompensate putându-se imputa fie
asupra câştigurilor de capital anterioare (mai rar), fie asupra câştigurilor de capital viitoare
(mai frecvent). De obicei, se face distincţia între câştiguri (pierderi) de capital pe termen
mediu şi lung (mai mare de 1 an) şi cele pe termen scurt (cel mult 1 an). Acestea din urmă
sunt incluse în profitul exerciţiului şi impozitate după aceleaşi reguli ca şi acesta. De
asemenea, acolo unde sunt impuse distinct, câştigurile de capital sunt taxate cu o cotă mai
redusă decât profiturile curente. Ţări în care există o impunere separată a câştigurilor de
capital sunt Brazilia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Lituania,
Portugalia, Spania, Marea Britanie etc. Ţări in care nu există o impunere separată a
câştigurilor de capital sunt Argentina, Estonia, Singapore, Suedia etc.
Amortizarea reprezintă includerea sistematică în cheltuielile de exploatare a valorii
activelor imobilizate de-a lungul unei perioade determinate. Astfel, cheltuielile de capital
pot fi recuperate pe durata de viaţă a activului achiziţionat. Modul de includere a acestor
cheltuieli, precum şi deductibilitatea fiscală a acestor cheltuieli influenţează mărimea
profitului impozabil şi a impozitului pe profit aferent. Regulile privind amortizarea sunt
relativ uniforme, existând o serie de reguli universal valabile:
 Valoarea de amortizat este reprezentată generic de valoarea de inventar (valoarea
iniţială, valoarea de înlocuire, valoarea actualizată);
 Durata de amortizare fiscală este stabilită de autorităţi şi poate fi egală sau nu cu
durata de viaţă economică a activului;
 Regimurile de amortizare practicate oferă o recuperare liniară, regresivă
(accelerată) şi/sau progresivă;
 De regulă, se face distincţia între amortizarea contabilă şi cea fiscală, permiţându-
se deducerea în scopul determinării profitului impozabil doar a amortizării fiscale
(diferenţa este tratată drept cheltuială nedeductibilă);

23

 Sunt excluse de la calculul amortizării imobilizările corporale şi necorporale care
nu se depreciază în timp (terenurile, fondul de comerţ);
Provizioanele sunt utilizate atunci când există indicii că deprecierea anumitor elemente din
bilanţ sau anumite riscuri nu au caracter definitiv. Constituirea şi eventual anularea lor
determină diminuarea profitului, respectiv majorarea acestuia (eventual). În general, există
trei mari categorii de provizioane:
a) Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli (provizioane pentru salarii, provizioane
pentru lucrări de reparaţii complexe pe termen lung);
b) Provizioane pentru deprecierea activelor;
c) Provizioane reglementate (provizioane pentru fluctuaţii de preţuri)
Din punct de vedere fiscal, provizioanele pot fi deductibile, respectiv nedeductibile, ele
diminuând, respectiv majorând profitul impozabil şi impozitul aferent. Tehnica fiscală
caracteristică provizioanelor este uniformă în toate ţările, ceea ce diferă fiind sfera de
cuprindere a acestora. În unele ţări se admit provizioane mai generoase, în timp ce în altele
apelul la asemenea instrumente este mai limitat. Totuşi, în ultimul timp, sub impactul
necesităţilor de armonizare financiar-contabilă, tratamentul fiscal-contabil al acestora a
căpătat dimensiuni mult mai unitare.
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli efectuate în mod real de întreprindere, dar
care nu sunt recunoscute la calculul profitului impozabil. Ca atare, ele sunt adăugate la
mărirea profitului brut pentru a ajunge la dimensiunea profitului impozabil. Sfera acestor
cheltuieli este deosebit de vastă existând diferenţieri semnificative de la o ţară la alta.
Principal, pentru a fi considerată deductibilă, o cheltuială trebuie să fi fost realizată în
scopul obţinerii de venituri impozabile. Întreprinderile efectuează de multe ori cheltuieli
care, deşi contribuie la realizarea de venituri, nu pot fi tratate de către autorităţile fiscale
drept deductibile integral, întrucât fie aportul lor nu poate fi stabilit cu precizie, fie incită
întreprinderea la supradimensionarea acestora în scopul obţinerii de avantaje
neimpozabile. În această situaţie, soluţia o reprezintă deductibilitatea limitată (relativ sau
absolut) a unor cheltuieli.
În general, sunt cheltuieli nedeductibile (integral sau limitat):
 Cheltuielile cu amenzile şi penalităţile fiscale;
 Cheltuielile cu perisabilităţile;

24

 Cheltuielile de protocol;
 Îndemnizaţiile de deplasare, detaşare;
 Anumite cheltuieli cu amortizarea (de exemplu, amortizarea costurilor de achiziţie
a autoturismelor);
 Cheltuielile privind stocurile constatate lipsă din gestiune ori degradate,
neimputabile;
 Cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ.
Cotele de impozitare sunt fie proporţionale, fie progresive. Spre deosebire de impozitul pe
veniturile persoanelor fizice, în acest caz nu se poate vorbi despre o preferinţă netă a ţărilor
dezvoltate pentru utilizarea cotelor progresive de impozitare.
În Germania, cota de bază este 15%, la care se adaugă cote adiţionale specifice fiecărui
oraş.
În Marea Britanie, cota standard este de 21%, iar pentru companiile mici (cu nivel al
profitului impozabil sub 300.000 de lire sterline) cota de impozitare este de 20%.
În Spania, cota standard este de 30%, întreprinderile mici beneficiind de cote progresive
reduse pe tranşe de venit impozabil.
În Suedia există o singură cotă proporţională de 22%.
Ca o regulă generală, acolo unde există impozit pe profit la nivel regional sau local,
cuantumul acestuia este scăzut din baza de calcul a impozitului datorat la nivel naţional. În
aceste condiţii cota totală efectivă de impozitare este mai mică decât mărimea rezultată din
însumarea cotelor de impozitare aferente fiecărui nivel administrativ-teritorial. Stabilirea
cotelor de impozitare este terenul unde se înregistrează cele mai mari diferenţieri de la o
ţară la alta. Acest lucru este justificat dacă ţinem cont de faptul că celălalt important
element tehnic ce serveşte la determinarea cuantumului impozitului de plată (baza de
calcul) a făcut obiectul a numeroase acţiuni de armonizare determinate de necesitatea
asigurării unei informaţii financiar-contabile cât mai riguroase.




25

1.3.2. Impozitarea profiturilor agenţilor economici în Franţa
Impozitul pe profit cunoscut în Franţa sub denumirea l'impôt sur les sociétés (IS) este unul
dintre veniturile bugetare importante, resursele mobilizate prin intermediul lui
reprezentând circa 10% din resursele bugetare fiscale. În sfera lui de aplicare intră
beneficiile realizate de o societate comercială în Franţa, indiferent dacă societatea
respectivă este persoană juridică franceză sau nu. Localizarea societăţii este determinată în
principal de locul unde se realizează activitatea de exploatare ce generează beneficiile şi
mai puţin de locurile unde se realizează vânzările generatoare de profit.
Subiectul impozitului este reprezentat generic de societăţile anonime (societăţi pe acţiuni
– SA, societăţi în comandită simplă – SCS, societăţi pe acţiuni simplificate – SAS),
societăţile cu răspundere limitată (SARL), precum şi societăţi pentru activităţi liberale
(SEL).
Societăţile în nume colectiv şi societăţile civile nu intră în câmpul de aplicare al acestui
impozit decât în baza unei opţiuni exprese, impozitul implicit ce operează în asemenea
situaţii fiind impozitul pe veniturile acţionarilor sau asociaţilor. În principiu, sunt supuse
impozitului pe societate toate societăţile civile ce desfăşoară activităţi industriale sau
comerciale, precum şi asociaţiile ce realizează operaţiuni lucrative.
Obiectul impozitului este reprezentat de beneficiile obţinute din activităţile desfăşurate pe
teritoriul Franţei. În absenţa unor acorduri specifice internaţionale, o societate franceză nu
plăteşte impozit pentru beneficiile realizate în străinătate de către sucursalele pe care le
controlează. Profitul ce face obiectul impozitului este fie cel al fiecărei societăţi în parte,
fie cel al întregului grup (regimul de integrare fiscală la nivel de grup de întreprinderi),
integrarea profiturilor la nivelul este opţională, ea fiind lăsată la alegerea întreprinderii
mamă, ce poate să integreze profiturile filialelor franceze la care deţine minim 95% din
capital.
Sunt scutite de impozit regiunile, departamentele, comunele şi asocierile dintre acestea,
sindicatele comunităţilor locale, precum şi regiile de servicii publice (doar dacă au ca
obiect de activitate exploatarea sau execuţia unui serviciu public indispensabil nevoilor
colective ale colectivităţii teritoriale). În anumite condiţii strict precizate, sunt scutite şi
întreprinderile implantate în zone defavorizate, zone pentru dezvoltarea regională, urbană
şi altele asemănătoare.

26

Baza de calcul este reprezentată de profitul impozabil ce se determină dupa regulile
aplicate pentru determinarea beneficiilor industriale şi comerciale. Ca regulă generală,
profitul impozabil este determinat prin ajustarea fiscală a beneficiului contabil. Acesta se
determină:
 Fie ca diferenţă între totalitatea veniturilor şi a cheltuielilor întreprinderilor
individuale pe perioada exerciţiului financiar, caz în care reflectă rezultatul de
ansamblu al tuturor operaţiunilor efectuate de întreprindere, indiferent de natura
lor;
 Fie ca diferenţă între activul net la sfârşitul exerciţiului şi activul net la începutul
exerciţiului, caz în care reflectă creşterea activului net pe parcursul exerciţiului
financiar.
Profitul impozabil se determină ca diferenţă între beneficiul brut şi cheltuielile deductibile.
Beneficiul brut al exploatării se stabileşte ca diferenţă între veniturile şi stocurile de la
sfârşitul exerciţiului, pe de o parte şi costurile complete ale bunurilor vândute şi stocurile
de la începutul exerciţiului, pe de altă parte.
Pentru a fi considerate deductibile, cheltuielile trebuie să fi fost legate în mod nemijlocit de
activitatea de exploatare, să corespundă unei gestiuni normale a întreprinderii şi să aibă la
bază documente justificative. Ele sunt cuprinse în rezultatul exerciţiului în cadrul căruia au
fost angajate (în virtutea principiilor contabilităţii de angajamente). Sunt nedeductibile aşa-
zisele „cheltuieli somptuoase” (dépenses somptuaires): cheltuieli cu amortizarea unor
active, precum şi iahturile şi ambarcaţiunile de agrement, autoturismele (peste un anumit
plafon), partide de vânătoare sau pescuit etc. În cazul în care rezultă pierdere, aceasta poate
fi reportată nelimitat în exerciţiile financiare viitoare (carryforward sau report en avant).
În anumite condiţii, ea poate fi imputată şi asupra beneficiilor din trei ani anteriori
(carryback sau report en arrière), dând naştere unei creanţe fiscale asupra statului plătibilă
în urmatorii cinci ani.
Cotele de impozitare sunt diferenţiate fie în funcţie de cifra de afaceri, fie în funcţie de
natura veniturilor impozabile. Cota standard este de 33,33% începând de la 1 ianuarie
1993. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii (cu o cifră de afaceri sub 7.630.000 de euro),
cota de impozitare este de 15%, pentru beneficiile impozabile de până la 38.120 de euro.

27

De asemenea, cote de impozitare reduse sunt aplicate anumitor beneficii realizate de
întreprinderi:
 0% pentru câştigurile de capital pe termen lung rezultate din cesiunea titlurilor de
participare, deţinute cel puţin doi ani, precum şi pentru cesiunea titlurilor aferente
fondurilor de risc sau societăţilor de tip venture capital, deţinute de cel puţin cinci
ani;
 15% pentru câştigurile din concesiunea licenţelor de exploatare a brevetelor, din
invenţii brevetabile sau din anumite procedee de fabricaţie industrială;
 16,5% pentru câştigurile de capital pe termen lung provenite din cesiunea titlurilor
societăţilor imobiliare cotate, precum şi pentru câştigurile de capital nete din
cesiunea de imobile, de anumite drepturi asimilate în beneficiul societăţilor de
investiţii imobiliare cotate, al societăţilor imobiliare cu capital variabil sau al
organismelor de administrare a locuinţelor sociale (în anumite condiţii);
 24% (cota redusă 10%) pentru veniturile patrimoniale a organismelor fără scop
lucrativ.
De asemenea, întreprinderile care realizează o cifră de afaceri de peste 760.000 de euro
plătesc o contribuţie specifică sistemului fiscal francez, aşa-numita „contribuţie socială de
solidaritate a întreprinderilor”, deductibilă la calculul profitului impozabil. Cuantumul
taxei se stabileşte prin aplicarea taxei de 0,16% (0,13% reprezentând contribuţia socială de
solidaritate a întreprinderilor, iar 0,03% fiind o cotă adiţională) asupra cifrei de afaceri
(diminuată cu eventualele deduceri). Suplimentar, marile întreprinderi (cu o cifră de
afaceri de peste 7.630.000 de euro) suportă o cotă adiţională de 3,3% asupra părţii de profit
ce depăşeşte 763.000 de euro.
Plata impozitului se face trimestrial, în 4 rate egale cu ¼ din cuantumul impozitului pe
anul precedent, la următoarele termene de plată: 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15
decembrie. Ele au semnificaţia unor plăţi în avans, urmând ca regularizarea să se facă până
la data de 15 a celei de-a patra luni de la încheierea exerciţiului financiar. Această obligaţie
nu este valabilă pentru întreprinderile nou create (întrucât nu există o bază de raportare). În
caz de neplată se percep dobânzi de întârziere, precum şi o majorare de 5%. Dacă
impozitul pe anul precedent a fost sub 3.000 de euro, întreprinderea nu mai trebuie să
efectueze nicio plată în avans. Pentru întreprinderile mari, ultima plată anticipată este

28

majorată cu anumite valori dacă se estimează o anumită creştere a profitului anului curent
în raport cu cel al anului precedent (de bază).
Ca modalităţi tehnice, se poate utiliza:
 Plata în numerar - dacă impozitul este până în 3.000 de euro;
 Plata prin virament - obligatorie dacă cifra de afaceri a exerciţiului precedent este
peste 760.000 de euro. În caz de nerespectare, se percepe o penalitate de 0,2% din
suma plătită, minim 60 de euro;
 Plata prin cec - în condiţiile în care întreprinderea nu trebuie să respecte restricţia
de mai sus, se utilizează cecul barat la dispoziţia trezoreriei publice.
În plus, în prezent, toate întreprinderile pot plăti impozitul utilizând interfaţa web creată în
mod special de către autorităţile fiscale franceze. Regimurile de impozit practicate depind
în cea mai mare parte de tipul de activitate şi de cifra de afaceri a întreprinderii subiect al
impozitului.
1.3.3. Impozitarea profiturilor agenţilor economici în Marea Britanie
Impozitul pe profit în versiunea modernă a fost introdus în Marea Britanie în anul 1965,
simultan cu impozitul pe câştigurile de capital. Anterior acestui moment, companiile erau
taxate prin intermediul impozitului pe venit şi prin o serie de taxe speciale. Varianta
impozitului pe profit introdusă în 1965 a fost bazată pe sistemul clasic de impozitare a
dividendelor, fiind înlocuită în 1973 cu o variantă bazată pe sistemul imputării parţiale.
Aceasta a fost însoţită de un sistem de plăţi în avans a impozitului pe profit (advance
corporation tax – ACT), care, la sfârşitul anului, se scădeau din impozitul anual de plată.
Dacă plăţile în avans depăşeau impozitul anual de plată, acestea puteau fi recuperate, în
anumite condiţii, din profiturile anterioare sau viitoare. Acest sistem fiscal a fost desfiinţat
începând cu anul fiscal 1999-2000, în prezent el fiind operaţional doar pentru impozitul pe
profit plătit în avans şi nerecuperat încă.
Subiectul impozitului este reprezentat de companiile care derulează activităţi economice
în scopul obţinerii de profit. Pe lângă corporaţii sau întreprinderi cu răspundere limitată, se
includ în sfera subiecţilor şi entităţilor de tip building societies (asociaţii pentru finanţarea
imprumuturilor imobiliare), societăţile mutuale de asigurări, întreprinderile cu capital de
stat, companiile de utilităţi publice etc). Nu constituie subiecţi ai impozitului:
parteneriatele, autorităţile locale şi asociaţiile lor, cluburile de investiţii, furnizorii de

29

servicii medicale etc. Nu se includ nici organizaţiile caritabile, atât timp cât ele derulează
activităţi caritabile.
Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice de la Londra, precum şi Comitetul Olimpic
Internaţional nu sunt persoane impozabile.
Rezidenţa unei companii se stabileşte în jurisdicţia unde este localizată conducerea
generală a unei companii.
Obiectul impozitului îl reprezintă profiturile realizate în Marea Britanie şi în străinătate
de către companiile rezidente. Companiile care nu sunt rezidente, dar care îşi desfăsoară
activitatea în Marea Britanie prin intermediul unui sediu permanent sunt obligate la plata
impozitului doar pentru profiturile ce rezultă din activităţile acelui sediu permanent.
Profiturile cuprind atât surplusul veniturilor peste cheltuieli, cât şi câştigurile de capital.
Nu se includ în profiturile impozabile dividendele primite de companii, ca efect al deţinerii
de acţiuni.
Baza de calcul este reprezentată de profitul impozabil, a cărui determinare se face prin
scăderea cheltuielilor deductibile din totalul veniturilor impozabile. Sfera cheltuielilor
deductibile este foarte largă şi cuprinde:
 Dobânzi şi redevenţe; din punct de vedere fiscal, împrumuturile sunt clasificate în
împrumuturi pentru activităţi comerciale şi împrumuturi pentru activităţi
necomerciale. Dobânzile aferente împrumuturilor pentru activităţi comerciale sunt
deductibile la nivelul lor absolut, în timp ce pentru împrumuturile aferente
activităţii necomerciale se deduce doar diferenţa pozitivă dintre cheltuielile cu
dobânzile şi veniturile din dobânzi;
 Cheltuielile privind achiziţia unor active intangibile precum drepturile de
proprietate intelectuală, good-will-ul.
Anumite cheltuieli sunt deduse pe baze anuale, din profitul brut anual al companiei (aşa-
numitele deduceri fiscale): redevenţe, rente anuale (anuităţi) etc.
În categoria cheltuielilor nedeductibile se includ dividendele, cheltuielile de protocol
(parţial), cheltuielile de capital (cu excepţia aşa-numitelor capital allowances).
Cheltuielile întâlnite în sistemul fiscal britanic sub denumirea de capital allowances
reprezintă cheltuielile cu amortizarea activelor fixe deductibile din punct de vedere fiscal.

30

În timp ce deprecierea (depreciation) reprezintă amortizarea contabilă, „alocaţiile de
capital” (capital allowances) reprezintă amortizarea fiscală. Această abordare întâlnită în
sistemele fiscale de inspiraţie britanică are la bază faptul că deprecierea este văzută ca o
cheltuială de capital (şi nu ca o cheltuială de exploatare, cum este cazul în majoritatea
ţărilor) şi, ca atare, nu poate fi dedusă din veniturile anuale. Ca atare, se utilizează un
termen specific, respectiv capital allowances.
Stocurile sunt evaluate anual la valoarea cea mai mică dintre costul efectiv şi valoarea de
piaţă (cea realizabilă şi nu cea de înlocuire). Stocurile la sfârşitul anului sunt tratate drept
venituri, iar cele de la începutul anului drept cheltuieli. În principiu, din punct de vedere
fiscal este acceptată doar metoda FIFO de evaluare a stocurilor.
Amortizarea fiscală (capital allowances) este reglementată de un act specific (Capital
Allowances Act 2001) şi prevede modul de depreciere a activelor fixe, prin precizarea
cotei ce se poate amortiza în fiecare an.
Cotele de amortizare pentru diverse active fixe sunt: maşini şi instalaţii – 20%; clădiri
industriale şi agricole – 4%; active folosite în cercetare şi dezvoltare – 100%; know-how şi
patente – 25%; active utilizate în industria extractivă – 10% etc.
Cotele de impozitare sunt progresive pe tranşe de profit impozabil.
Perioada fiscală este anul financiar, care în Marea Britanie începe la 1 aprilie şi se
termină la 31 martie. Termenele de plată a impozitului sunt influenţate de „perioada
contabilă” (accounting period) utilizată de întreprindere. Perioada contabilă este perioada
de timp pentru care se întocmesc situaţiile financiar-contabile. Ea este de regulă de 12 luni,
dar poate fi şi mai mică. Perioada contabilă începe când compania intră sub incidenţa
impozitului pe profit sau în cazul în care este deja, la sfârşitul perioadei contabile
precedente. Perioada contabilă ia sfârşit la expirarea celor 12 luni de la începerea ei, la
sfârşitul activităţilor comerciale, precum şi la mutarea sediului de pe teritoriul Marii
Britanii.
Plata impozitului se face din iniţiativa contribuabilului (nu există stopaj la sursă). Marile
companii (cele cu profituri ce depăşesc 1.500.000 lire sterline) plătesc impozitul patru rate
anuale în data de 14 a lunilor a VII-a, a X-a, a XIII-a şi a XVI-a ce urmează după
începerea perioadei contabile. Celelalte companii (cu profituri ce nu depăşesc 1.500.000

31

lire sterline) plătesc impozitul pe profit în termen de 9 luni de la terminarea perioadei
contabile.
Un aspect specific impozitului pe profit în Marea Britanie este reprezentat de faptul că
plata impozitului trebuie făcută înainte de completarea şi depunerea declaraţiei fiscale
anuale privind impozitul pe profit. Acest lucru se face cel târziu în termen de 12 luni de la
finalizarea perioadei contabile. Sumele plătite în plus sau în minus vor fi regularizate la
urmatorul termen de plată.
1.3.4. Impozitarea profiturilor agenţilor economici în Germania
Prima reglementare a impozitului pe profit în Germania a avut loc în anul 1920.
Hiperinflaţia din 1922-1923 a impus reconsiderarea impozitării profiturilor, modificările
din 1925 şi 1934 punând bazele unui sistem de impozitare bazat pe principii moderne.
După război, mutaţii importante au avut loc în anul 1977, când sistemul clasic de
impozitare a profiturilor a fost înlocuit cu sistemul imputării şi în anul 2000, când acesta
din urmă a fost transformat într-un sistem de impozitare mai uşoară a acţionarilor
(shareholder relief system – pe de o parte, profiturile reţinute şi cele distribuite ca
dividende sunt impozitate cu o cotă de 25% la nivel de întreprindere, în timp ce
dividendele încasate de acţionari nu sunt impozitate la valoarea lor întreagă, ci într-un
procent de 60%).
Subiectul impozitului este reprezentat de societăţile pe acţiuni, societăţile cu răspundere
limitată, parteneriate pe acţiuni. Parteneriatele civile sunt impozitate la nivel individual,
prin impozitul pe venit, proporţionale cu partea din profit corespunzătoare fiecărui
partener.
Obiectul impozitului este profitul realizat în Germania şi în străinătate de către
companiile rezidente. Rezidenţa este apreciată fie în funcţie de localizarea sediului
principal, fie în funcţie de locaţia unde se derulează actul de management.
Baza de calcul este profitul impozabil ce se determină ca diferenţă între veniturile totale,
indiferent de provenienţă (autohtonă sau din străinătate) şi cheltuielile deductibile
efectuate în scopul obţinerii de venituri impozabile. Dividendele plătite nu reprezintă
cheltuieli deductibile. În ceea ce priveşte dividendele încasate, deşi acestea sunt
considerate venituri neimpozabile, o cotă de 5% din dividendele brute este adăugată la
calculul profitului impozabil (neimpozabile în proporţie de 95%). Dobânzile şi redevenţele

32

beneficiază de deductibilitate. Remuneraţiile persoanelor cu funcţii de conducere sunt în
general deductibile, mai puţin în cazul în care ele sunt considerate ca distribuire mascată
de dividende. Remuneraţiile plătite membrilor consiliului de supraveghere sunt deductibile
doar în proporţie de 50%. Donaţiile făcute în scopuri non-profit sunt deductibile plafonat,
fie la 20% din veniturile totale, fie la 0,4% din mărimea rezultată din însumarea cifrei de
afaceri şi a fondului de salarii. Plafonul este ales de către contribuabil, iar suma rămasă
nedeductibilă poate fi reportată.
Stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mică dintre valoarea de achiziţie (cost of
acquisition or manufacture) şi valoarea de piaţă (going-concern value). În determinarea
profitului impozabil este permisă metoda LIFO, în timp ce metoda FIFO este, de regulă,
interzisă (fiind admisă totuşi în anumite situaţii).
Regula generală de amortizare a activelor fixe cumpărate sau fabricate după 1 ianuarie
2014 este amortizarea liniară. Durata de amortizare este stabilită de autorităţile fiscale.


33

SECŢIUNEA II
FUNDAMENTAREA SUB ASPECT TEORETIC A IMPOZITULUI PE PROFIT
CONFORM CODULUI FISCAL

2.1. Persoane obligate la plata impozitului pe profit şi contribuabilii scutiţi de plata
impozitului pe profit
5

Sunt obligate la plata impozitului pe profit următoarele persoane, denumite în continuare
contribuabili:
a) Persoanele juridice române;
b) Persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui
sediu permanent în România;
c) Persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară
activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;
d) Persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu
proprietăţiimobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de
participare deţinute lao persoană juridică română;
e) Persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru
veniturilerealizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără
personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se
calculează, se reţine şi se varsă de către persoana juridică română;
f) Persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei
europene.

2.2. Sfera de cuprindere a impozitului pe profit şi anul fiscal
Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:
a) În cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu sediul social în
România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut
din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;

5
Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, coroborată cu HG 44/2004, cu modificările până în 20.05.2014

34

b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui
sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, asupra profitului
impozabil atribuibil sediului permanent, respectiv asupra profitului impozabil
determinat la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile
fiscale; (în vigoare de la 1 iulie 2013);
c) În cazul persoanelor juridice străine şi persoanelor fizice nerezidente care
desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică,
asupra părţii din profitul impozabil al asocierii care se atribuie fiecărei persoane;
d) În cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu
proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de
participare deţinute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil
aferent acestor venituri;
e) În cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care
realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără
personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile
persoanei fizice rezidente.
Anul fiscal este anul calendaristic. Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai
existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic
pentru care contribuabilul a existat.
2.3. Cotele de impozitare şi calculul profitului impozabil
6

Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%, cu
excepţiile prevăzute la art. 38. din Codul Fiscal.
Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad
veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea
profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor
potrivit normelor de aplicare.
Veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele
înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii
contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi

6
Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, coroborată cu HG 44/2004, cu modificările până în 20.05.2014

35

orice alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, din care se scad veniturile
neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din
Codul fiscal.
Exemple de elemente similare veniturilor:
 Diferenţele favorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi
datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca
urmare a retratării sau transpunerii;
 Rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe;
 Câştigurile legate de vânzarea sau anularea titlurilor de participare proprii
dobândite/răscumpărate.
Exemple de elemente similare cheltuielilor:
 diferenţele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanţelor şi
datoriilor în valută, înregistrate în evidenţa contabilă în rezultatul reportat, ca
urmare a retratării sau transpunerii;
 cheltuiala cu valoarea neamortizată a cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare şi a
mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar care a fost înregistrată în rezultatul
reportat. În acest caz, cheltuiala este deductibilă fiscal pe perioada rămasă de
amortizat a acestor imobilizări, respectiv durata iniţială stabilită conform legii, mai
puţin perioada pentru care s-a calculat amortizarea. În mod similar se va proceda şi
în cazul obiectelor de inventar, baracamentelor şi amenajărilor provizorii trecute în
rezultatul reportat cu ocazia retratării situaţiilor financiare anuale;
Veniturile şi cheltuielile generate de evaluarea ulterioară şi executarea instrumentelor
financiare derivate, înregistrate potrivit reglementărilor contabile, sunt luate în calcul la
stabilirea profitului impozabil. Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se
corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparţin şi
depunerea unei declaraţii rectificative în condiţiile prevăzute de Codul de procedură
fiscală. La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de
legislaţia în vigoare se aplică trimestrial sau potrivit prezentelor norme metodologice,
după caz, astfel încât la finele anului acestea să se încadreze în prevederile legii. Pentru
contribuabilii care au obligaţia de a plăti impozitul pe profit anual, limitele cheltuielilor
deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare se aplică anual. Veniturile şi cheltuielile

36

rezultate din evaluarea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor, efectuată potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, sunt luate în calcul la determinarea profitului
impozabil. În valoarea fiscală a titlurilor de participare şi a obligaţiunilor se includ şi
evaluările efectuate potrivit reglementărilor contabile aplicabile. La scoaterea din gestiune
a titlurilor de participare se poate utiliza una dintre metodele folosite pentru scoaterea din
evidenţă a stocurilor. Veniturile şi cheltuielile reprezentând dobânzile/penalităţile/daunele-
interese contractuale anulate prin convenţii încheiate între părţile contractante sunt venituri
impozabile, respectiv cheltuieli deductibile, în anul fiscal în care se înregistrează anularea
acestora, în condiţiile în care dobânzile/penalităţile/daunele-interese stabilite în cadrul
contractelor economice iniţiale au reprezentat cheltuieli deductibile, respectiv venituri
impozabile, pe măsura înregistrării lor. Cheltuielile reprezentând pierderile din creanţe
înregistrate ca urmare a aducerii creanţelor preluate prin cesionare de la valoarea nominală
la costul de achiziţie, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, sunt cheltuieli
deductibile la calculul profitului impozabil. Pentru determinarea profitului impozabil
contribuabilii sunt obligaţi să întocmească un registru de evidenţă fiscală, ţinut în formă
scrisă sau electronică, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 82/1991, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, referitoare la utilizarea sistemelor informatice de
prelucrare automată a datelor. În registrul de evidenţă fiscală trebuie înscrise veniturile
impozabile realizate de contribuabil, din orice sursă într-un an fiscal, potrivit art. 19 alin.
(1) din Codul fiscal, cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora, inclusiv cele
reglementate prin acte normative în vigoare, potrivit art. 21 din Codul fiscal, precum şi
orice informaţie cuprinsă în declaraţia fiscală, obţinută în urma unor prelucrări ale datelor
furnizate de înregistrările contabile. Evidenţierea veniturilor impozabile şi a cheltuielilor
aferente se efectuează pe natură economică, prin totalizarea acestora pe trimestru şi/sau an
fiscal.
2.4. Venituri neimpozabile, cheltuielile nedeductibile şi cheltuielile deductibile
7

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:
a) dividendele primite de la o persoană juridică română sau de la o persoană juridică
străină plătitoare de impozit pe profit sau a unui impozit similar impozitului pe
profit, situată într-un stat terţ, astfel cum acesta este definit la art. 20^1 alin. (3) lit.
c), cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă

7
Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, coroborată cu HG 44/2004, cu modificările până în 20.05.2014

37

persoana juridică română care primeşte dividendele deţine, la persoana juridică
română sau la persoana juridică străină din statul terţ, la data înregistrării acestora
potrivit reglementărilor contabile, pe o perioadă neîntreruptă de 1 an, minimum
10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende;
b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice
la care se deţin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării,
transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei
juridice la care se deţin titlurile de participare, cu excepţia celor aferente titlurilor
de participare pentru care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la lit. e) şi h);
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile
din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere,
veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea ori
anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat
deducere, precum şi veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca
urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate
prin acte normative;
e) veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană
juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un stat cu care
România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data
vânzării/cesionării inclusiv contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de un
an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de
participare. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi veniturile din
vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română
de o persoană juridică rezidentă într-un stat cu care România nu are încheiată
convenţie de evitare a dublei impuneri;
f) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat și înregistrat de către
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele
internaționale de raportare financiară;
g) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare/activelor
biologice, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă
de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele
internaţionale de raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu

38

deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor
investiţii imobiliare/active biologice, după caz;
h) veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei persoane
juridice străine situate într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de
evitare a dublei impuneri, dacă la data începerii operaţiunii de lichidare, potrivit
legii, contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de 1 an minimum 10% din
capitalul social al persoanei juridice supuse operaţiunii de lichidare;
Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate
prin acte normative în vigoare.
Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi:
a) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către
contribuabil;
b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile efectuate
pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
c) cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurarea de accidente de muncă şi
boli profesionale, potrivit legii, şi cheltuielile cu primele de asigurare pentru
asigurarea de riscuri profesionale;
d) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei,
produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate
producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ
în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în
cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi
demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu
scopul stimulării vânzărilor;
e) cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate pentru
salariaţi şi administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora,
stabilite prin norme;
f) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de
credit;

39

g) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de actele
normative în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii
contractului colectiv de muncă;
h) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat;
i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau
noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale
informative proprii;
j) cheltuielile de cercetare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc
condiţiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere
contabil;
k) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice,
introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii,
obţinerea atestării conform cu standardele de calitate;
l) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;
m) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi
industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;
n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate, în
următoarele cazuri:
1. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti;
2. debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;
3. debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic,
sau lichidat, fără succesor;
4. debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg
patrimoniul.
Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:
a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate
dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor
impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe
profit;
b) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii
cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu
modificările şi completările ulterioare. Intră sub incidenţa acestei limite, cu
prioritate, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele

40

pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru
funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi ori unităţi aflate în administrarea
contribuabililor: grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor
profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară,
muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, pentru
şcolile pe care le au sub patronaj, precum şi alte cheltuieli efectuate în baza
contractului colectiv de muncă. În cadrul acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile
reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în conformitate cu legislaţia în
vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori şi salariaţilor, cadouri
în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament şi
odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de familie ai
acestora, ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi în gospodărie şi
contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor,
ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de plasament;
c) perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei
centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor
Publice;
d) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;
e) cheltuielile cu provizioane şi rezerve;
f) cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar;
g) amortizarea;
h) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în
limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal,
pentru fiecare participant;
i) cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume
reprezentând echivalentul în lei a 250 euro într-un an fiscal, pentru fiecare
participant;
j) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu
situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii
secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute
de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%;
k) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în
locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal,

41

deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în
baza contractelor încheiate între părţi, în acest scop;
Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele
reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și
impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și
cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și
juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum și cheltuielile
cu impozitul pe profit amânat înregistrat de către contribuabilii care aplică
reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare
financiară;
b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile, datorate
către autorităţile române/străine, potrivit prevederilor legale;
c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate
lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate
contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta
este datorată potrivit prevederilor titlului VI. Nu intră sub incidenţa acestor
prevederi stocurile şi mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor
calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră, în condiţiile stabilite prin
norme;
d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub
forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin
reţinere la sursă;
e) cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele generate
de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la preţul de
piaţă pentru aceste bunuri sau servicii;
f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ,
potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în
gestiune, după caz, potrivit normelor;
g) cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, constituite în baza legii, pentru
dreptul de folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de

42

distribuţie din producţia realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de
societate sau asociere.

2.5. Provizioane şi rezerve
8

a) rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului
contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile
neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până
ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din
patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare. În cazul în care
aceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice
formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul
profitului impozabil. Prin excepţie, rezerva constituită de persoanele juridice care
furnizează utilităţi societăţilor comerciale care se restructurează, se reorganizează
sau se privatizează poate fi folosită pentru acoperirea pierderilor de valoare a
pachetului de acţiuni obţinut în urma procedurii de conversie a creanţelor, iar
sumele destinate reconstituirii ulterioare a acesteia sunt deductibile la calculul
profitului impozabil;
b) provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;
c) provizioanele constituite în limita unui procent de 20% începând cu data de 1
ianuarie 2004, 25% începând cu data de 1 ianuarie 2005, 30% începând cu data de
1 ianuarie 2006, din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către
contribuabili, altele decât cele prevăzute la lit. d), f), g) şi i), care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;
2. sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei;
3. nu sunt garantate de altă persoană;
4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.
d) provizioanele specifice, constituite de instituțiile financiare nebancare înscrise în
Registrul general ținut de Banca Națională a României, de instituțiile de plată
persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, de
instituțiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române, care acordă

8
Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, coroborată cu HG 44/2004, cu modificările până în 20.05.2014

43

credite legate de serviciile de plată, precum și provizioanele specifice constituite de
alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare și funcționare;
e) rezervele tehnice constituite de societăţile de asigurare şi reasigurare, potrivit
prevederilor legale de organizare şi funcţionare, cu excepţia rezervei de egalizare.
Pentru contractele de asigurare cedate în reasigurare, rezervele se diminuează astfel
încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina
asigurătorului, după deducerea reasigurării;
f) provizioanele de risc pentru operaţiunile pe pieţele financiare, constituite potrivit
reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

2.6. Cheltuieli cu dobânzile şi diferenţe de curs valutar
9

Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a
capitalului este mai mic sau egal cu trei. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca
raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu,
ca medie a valorilor existente la începutul anului şi sfârşitul perioadei pentru care se
determină impozitul pe profit. Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi
împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale.
În condiţiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu
dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar, aferente împrumuturilor luate
în calcul la determinarea gradului de îndatorare, sunt nedeductibile. Acestea se reportează
în perioada următoare, în condiţiile alin. (1), până la deductibilitatea integrală a acestora.
Dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs
valutar al contribuabililor care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune
sau divizare se transferă contribuabililor nou-înfiinţaţi, respectiv celor care preiau
patrimoniul societăţii absorbite sau divizate, după caz, proporţional cu activele şi pasivele
transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare.
Dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs
valutar al contribuabililor care nu îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de
desprindere a unei părţi din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se împarte între
aceşti contribuabili şi cei care preiau parţial patrimoniul societăţii cedente, după caz,

9
Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, coroborată cu HG 44/2004, cu modificările până în 20.05.2014

44

proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit
proiectului de divizare, respectiv cu cele menţinute de persoana juridică cedentă.
Cheltuielile din diferenţele de curs valutar, care se limitează potrivit prezentului alineat,
sunt cele aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare a
capitalului.
Dobânzile şi pierderile din diferenţe de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obţinute
direct sau indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii similare,
menţionate în norme, şi cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor
obţinute de la instituţiile de credit române sau străine, instituţiile financiare nebancare, de
la persoanele juridice care acordă credite potrivit legii, precum şi cele obţinute în baza
obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată nu intră sub incidenţa
prevederilor prezentului articol.


45

SECŢIUNEA III
STUDIU DE CAZ LA „S.C. ELECTROTEL S.A.”
3.1. Analiza societăţii comerciale „S.C. ELECTROTEL S.A.”
ELECTROTEL S.A. a luat fiinţă, în 1970, sub numele de Întreprinderea de panouri şi
tablouri electrice (IPTE) Alexandria, iar, din decembrie 1990, întreprinderea devine
societate comercială pe acţiuni, luând numele de ELECTROTEL SA Alexandria.
În anul 1997, firma Klockner Moeller GmbH, Bonn, Germania, cumpără de la FPS
pachetul de acţiuni deţinut de acesta la Electrotel şi devine acţionarul majoritar, cu 245.994
acţiuni (50.72% din capitalul social al societăţii).
În 1999 a fost majorat capitalul social de la 12.125.550 mii lei la 21.850.860 mii lei, (a
crescut corespunzător numărul de acţiuni, de la 485.022 la 874.034), Moeller deţinând,
după majorare, un număr de 635.006 acţiuni, reprezentând 72.65% din capitalul social al
Electrotel.
Electrotel a achiziţionat în această perioadă o licenţă de fabricaţie sisteme modulare de
distribuţie joasă tensiune tip Modan, IVS, CI pentru care a achitat suma de 1.500.000 DM.
Durata de transfer a drepturilor de fabricaţie a fost de 10 ani, aceasta fiind prelungită
ulterior.
Din mai 2005, acţionar majoritar al societăţii este societatea de servicii de investiţii
financiare Unicapital S.A. Bucureşti, care a cumpărat pachetul majoritar de la Moeller
GmbH.
În luna mai 2007, Electrotel a achiziţionat de la Siemens licenţa de fabricaţie pentru
sistemul modular de distribuţie joasă tensiune (MCC) – Sivacon 8PT (din 2011, Electrotel
deţine licenţa şi pentru Sivacon S8, varianta high-tech a familiei Sivacon), fiind astfel
singura societate producătoare de echipamente electrice, din România şi din estul Europei,
care deţine în acelaşi timp două licenţe de fabricaţie pentru aceeaşi grupă de produse
(ambele certificate TTA) de la două firme concurente pe piaţa echipamentelor electrice.



46

3.1.1. Evaluarea nivelului tehnic al societăţii
Electrotel are ca principal obiect de activitate: proiectarea, producţia şi comercializarea de
echipamente electrice de distribuţie a energiei electrice de joasă şi medie tensiune (cod
Caen Rev 2 – 2712 – Fabricarea aparatelor de control şi distribuţia electricităţii).
Electrotel:
 Este furnizor acreditat pentru Siemens, Schneider şi Alstom pentru
echipamente electrice de joasă tensiune. Având perfectate contracte cadru de
furnizare cu aceste firme;
 Este partener de tehnologie Siemens şi Moeller (Eaton);
 Are acreditarea Schneider Germania, Schneider Franţa, Alstom, Siemens
Germania, Siemens Anglia şi Enel Italia pentru vânzarea de echipamente
electrice;
 Are certificarea AFER pentru furnizarea de echipamente electrice în sistemul
feroviar, are certificarea ANR pentru furnizarea de echipamente electrice şi
atestarea Laboratorului de Metrologie, Verificări şi Testari şi a Laboratorului
Chimic, în domeniul naval;
Electrotel are implementate sistemele de management al calităţii – ISO 9001 (din 1995),
de mediu – ISO 14001 (din 2007) şi sistemul de management al sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale – OHSAS 18001 (din 2008), certificate SRAC şi IQNet.
Echipamentele electrice fabricate de Electrotel se încadrează în două categorii:
 Produse fabricate sub licenţă (echipamente electrice de joasă tensiune tip MCC,
produse TTA, licenţe Moeller şi Siemens);
 Produse de concepţie Electrotel de joasă şi medie tensiune.

3.1.2. Activele corporale ale societăţii
Toate capacităţile de producţie ale societăţii se găsesc la sediul din Alexandria, Str.
Dunării, Nr. 279, Judeţul Teleorman.
Societatea mai are închiriat, în Bucureşti, un spaţiu de 500 mp, în care îşi desfăşoară
activitatea Reprezentanţa Electrotel.

47

Electrotel deţine în proprietate 65.000 mp de teren, din care aproximativ 40.000 mp este
suprafaţă construită, în principal hale industriale (35.000 mp). Peste 70% din suprafeţele
destinate halelor de producţie (spaţiile in care Electrotel îşi desfăşoară activitatea curentă)
au fost reabilitate (igienizate, refacere pardoseli, încălzire cu tuburi radiante, iluminat cu
lămpi şi tuburi cu LED, înlocuire luminatoare etc.) urmând ca acest program să continue şi
în 2015, când va fi reabilitată o hală de 5700 mp.
În privinţa utilajelor, cu excepţia câtorva prese mecanice, strunguri, freze şi o maşină de
îndoit, toate echipamentele sunt achiziţionate în perioada 2006-2013.
3.2. Enunţul problemei
Prezenta lucrare îşi propune să abordeze aspecte privind modalităţile de evidenţiere şi
calcul a impozitului pe profit având la bază situaţiile financiar-contabile furnizate de
societatea în cadrul căreia studiul de caz a fost efectuat.
ANUL 2012:
 VENITURI TOTALE 37.362.963 RON din care:
- Venituri din producţia vândută 31.749.564 RON
- Venituri din vânzarea mărfurilor 343.683 RON
- Venituri din producţia în curs de execuţie 3.483.158 RON
- Venituri din producţia pentru scopuri proprii 55.872 RON
- Alte venituri din exploatare 753.305 RON
- Venituri din dobânzi 461 RON
- Alte venituri financiare 976.920 RON
 CHELTUIELI TOTALE 37.277.025 RON din care:
- Cheltuieli cu materii prime şi materiale 19.417.794 RON
- Alte cheltuieli materiale 622.289 RON
- Cheltuieli externe (apă şi energie) 966.742 RON
- Cheltuieli privind mărfurile 336.195 RON
- Cheltuieli cu salariile personalului 6.562.457 RON
- Cheltuieli cu îndemnizaţiile 24.684 RON
- Cheltuieli cu tichetele de masă 698.208 RON
- Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială 1.847.785 RON
- Cheltuieli cu protecţia socială 155.157 RON

48

- Cheltuieli cu ajustări de valoare a imobilizărilor 1.247.526 RON
- Cheltuieli privind prestaţiile externe 2.672.940 RON
- Cheltuieli cu primele de asigurare 88.158 RON
- Cheltuieli de protocol 183.368 RON
- Cheltuieli cu alte impozite şi taxe 293.755 RON
- Cheltuieli cu sponsorizările 45.842 RON
- Alte cheltuieli de exploatare 100.167 RON
- Cheltuieli cu dobânzile pentru credite pe termen scurt 955.429 RON
- Cheltuieli cu dobânzile pentru credite pe termen lung 278.297 RON
- Alte cheltuieli financiare 723.897 RON
- Cheltuieli cu impozitul pe profit 56.335 RON
ANUL 2013:
 VENITURI TOTALE 42.512.015 RON din care:
- Venituri din producţia vândută 42.412.779 RON
- Venituri din vânzarea mărfurilor 206.705 RON
- Venituri din producţia în curs de execuţie -1.326.575 RON
- Venituri din producţia pentru scopuri proprii 5.946 RON
- Alte venituri din exploatare 375.867 RON
- Venituri din dobânzi 56 RON
- Alte venituri financiare 837.237 RON
 CHELTUIELI TOTALE 41.915.637 RON din care:
- Cheltuieli cu materii prime şi material 20.167.129 RON
- Alte cheltuieli materiale 840.221 RON
- Cheltuieli externe (apă şi energie) 1.176.036 RON
- Cheltuieli privind mărfurile 91.473 RON
- Cheltuieli cu salariile personalului 7.424.803 RON
- Cheltuieli cu îndemnizaţiile 27.366 RON
- Cheltuieli cu tichetele de masă 789.408 RON
- Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială 2.090.967 RON
- Cheltuieli cu protecţia socială 173.553 RON
- Cheltuieli cu ajustări de valoare a imobilizărilor 1.471.478 RON
- Cheltuieli cu ajustări de valoare privind activele circulante 1.682.752 RON
- Cheltuieli privind prestaţiile externe 3.024.061 RON

49

- Cheltuieli cu primele de asigurare 101.643 RON
- Cheltuieli de protocol 206.207 RON
- Cheltuieli cu alte impozite şi taxe 291.318 RON
- Cheltuieli cu sponsorizările 17.395 RON
- Alte cheltuieli de exploatare 314.549 RON
- Cheltuieli cu dobânzile pentru credite pe termen scurt 961.542 RON
- Cheltuieli cu dobânzile pentru credite pe termen lung 271.079 RON
- Alte cheltuieli financiare 689.117 RON
- Cheltuieli cu impozitul pe profit 103.000 RON
Situaţia capitalurilor proprii, respectiv a capitalurilor împrumutate este următoarea:

3.3. Metodologia de calcul
Prima etapă pentru a calcula impozitul pe profit constă în stabilirea profitului impozabil.
Profitul impozabil = Venituri impozabile – Cheltuieli deductibile – Deduceri
Sau
Profitul impozabil = Profit contabil – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile –
Deduceri.
La determinarea profitului impozabil se vor lua în considerare numai veniturile şi
cheltuielile aferente exerciţiului fiscal pentru care se determină impozitul. Veniturile şi
cheltuielile înregistrate în avans se vor include în profitul impozabil al exerciţiilor fiscale
la care se referă. În cazul de faţă nu avem venituri neimpozabile.
De asemenea, în vederea determinării profitului impozabil, trebuie identificate acele
cheltuieli care sunt deductibile, fiind considerate aferente realizării de venituri impozabile.
Din acest punct de vedere, cheltuielile pot fi:
 Cheltuieli deductibile în totalitate;
 Cheltuieli deductibile limitat;
Perioada 31 decembrie 2012 31 decembrie 2013
Capitalurile proprii 21.056.666 RON 22.914.937 RON
Capitalurile împrumutate 3.092.193 RON 3.086.436 RON

50

 Cheltuieli nedeductibile.

a) Metodologia de calcul pentru anul 2012
1. Cheltuieli deductibile în totalitate
Cheltuieli deductibile în totalitate = cheltuieli cu materii prime şi materiale + alte cheltuieli
materiale + cheltuieli externe (apă şi energie) + cheltuieli privind mărfurile + cheltuieli cu
salariile personalului + cheltuieli cu îndemnizaţiile + cheltuieli cu asigurările şi protecţia
socială + cheltuieli cu ajustări de valoare a imobilizărilor + cheltuieli privind prestaţiile
externe + cheltuieli cu alte impozite şi taxe + alte cheltuieli de exploatare + cheltuieli cu
dobânzile pentru credite pe termen scurt + alte cheltuieli financiare
Cheltuieli deductibile în totalitate = 19.417.794+ 622.289 + 966.742 +336.195 + 6.562.457
+ 24.684 + 1.847.785 + 1.247.526 + 2.672.940 + 293.755 + 100.167 + 955.429 + 723.897
= 35.771.660 RON;
2. Cheltuieli deductibile limitat
Cheltuieli deductibile limitat = cheltuieli cu protecţia socială + cheltuieli cu primele de
asigurare + cheltuieli de protocol + cheltuieli cu dobânzile pentru credite pe termen lung +
cheltuieli cu tichetele de masă
Cheltuieli cu protecţia socială:
 Cheltuieli sociale deductibile = 2% x Fondul de salarii = 2% x 6.562.457 = 131.249
RON;
 Cheltuieli sociale nedeductibile = 155.157 – 131.249 = 23.908 RON;
Cheltuieli cu primele de asigurare total = 88.158 RON;
Cheltuieli cu primele de asigurare deductibile = 250 € x 4,5 RON = 1125 RON;
Cheltuieli cu primele de asigurare nedeductibile = 88.158 – 1125 = 87.033 RON;
Cheltuieli de protocol total = 183.368 RON;
Cheltuieli de protocol deductibile = 2% x (venituri impozabile totale – cheltuieli totale
aferente veniturilor impozabil + cheltuieli cu impozitul pe profit + cheltuieli de protocol);

51

Cheltuieli de protocol deductibile = 2% x (37.362.963 – 37.277.025 +56.335 +183.368) =
2% x 330.641 = 6.613 RON;
Cheltuieli de protocol nedeductibile = 183.368 – 6.613 = 176.755 RON;
Cheltuielile cu dobânzile pentru credite pe termen lung sunt integral deductibile în cazul în
care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu 3.
Gradul de
îndatorare
=
capital împrumutat
început perioadă
+ capital împrumutat
sfârşit perioadă
capital propriu
început perioadă
+ capital propriu
sfârşit perioadă


Gradul de
îndatorare
=
Capital împrumutat
=
3.050.644 +
3.092.193
=
6.142.837
= 0.15 < 3
Capital propriu
20.333.400 +
21.056.666
41.390.066

Aşadar, cheltuielile cu dobânzile pentru credite pe termen lung sunt integral deductibile =
278.297 RON;
Cheltuieli cu dobânzile pentru credite pe termen lung nedeductibile = 0 RON;
Cheltuieli cu tichetele de masă total = 698.208 RON (sunt integral deductibile);
Cheltuieli cu tichetele de masă nedeductibile = 0 RON;
Cheltuieli deductibile limitat = 131.249 + 1.125 + 6.613 + 278.297 + 698.208 = 1.115.492
RON;
3. Cheltuieli nedeductibile
Cheltuielile cu sponsorizările diminuează impozitul pe profit de plată, dacă totalul acestor
cheltuieli îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
1. este în limita a 3‰ din cifra de afaceri;
2. nu depăşeşte mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
Cheltuieli nedeductibile = cheltuieli sociale nedeductibile + cheltuieli cu primele de
asigurare nedeductibile + cheltuieli de protocol nedeductibile + cheltuieli cu sponsorizările
+ cheltuieli cu impozitul pe profit = 23.908 + 87.033 + 176.755 + 45.842 + 56.335 =
389.873 RON;

52

Profitul impozabil = Profit contabil – venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile –
deduceri
Profit impozabil = 85.938 – 0 + 389.873 – 0 = 475.811 RON;
Impozitul datorat = 16% x Profitul impozabil = 16% x 475.811 = 76.130 RON;
Cheltuieli cu sponsorizările deductibile = min (3‰ x Cifra de afaceri; 20% x Impozitul pe
profit datorat) = min (3‰ x 32.093.247; 20% x 76.130) = min (962.797; 15.226)
Cheltuieli cu sponsorizările deductibile = 15.226 RON;
Impozitul pe profit de plată = Impozitul datorat – cheltuielile cu sponsorizările deductibile
Impozitul pe profit de plată = 76.130 – 15.226 = 60.904 RON.
b) Metodologia de calcul pentru anul 2013
1. Cheltuieli deductibile în totalitate
Cheltuieli deductibile în totalitate = cheltuieli cu materii prime şi materiale + alte cheltuieli
materiale + cheltuieli externe (apă şi energie) + cheltuieli privind mărfurile + cheltuieli cu
salariile personalului + cheltuieli cu îndemnizaţiile + cheltuieli cu asigurările şi protecţia
socială + cheltuieli cu ajustări de valoare a imobilizărilor + cheltuieli cu ajustări de valoare
privind activele circulante + cheltuieli cu prestaţiile externe + cheltuieli cu alte impozite şi
taxe + alte cheltuieli de exploatare + cheltuieli cu dobânzile pentru credite pe termen scurt
+ alte cheltuieli financiare
Cheltuieli deductibile în totalitate = 20.167.129 + 840.221 + 1.176.036 + 91.473 +
7.424.803 + 27.366 + 2.090.967 + 1.471.478 + 1.682.752 + 3.024.061 + 291.318 +
314.549 + 961.542 + 689 117 = 40.252.812 RON;
2. Cheltuieli deductibile limitat
Cheltuieli deductibile limitat = cheltuieli cu protecţia socială + cheltuieli cu primele de
asigurare + cheltuieli de protocol + cheltuieli cu dobânzile pentru credite pe termen lung +
cheltuieli cu tichetele de masă



53

Cheltuieli cu protecţia socială:
 Cheltuieli sociale deductibile = 2% x Fondul de salarii = 2% x 7.424.603 = 148.492
RON;
 Cheltuieli sociale nedeductibile = 173.553 – 148.492 = 25.061 RON;
Cheltuieli cu primele de asigurare total = 101.643 RON;
Cheltuieli cu primele de asigurare deductibile = 250 € x 4,5 RON = 1.125 RON;
Cheltuieli cu primele de asigurare nedeductibile = 101.643 – 1.125 = 100.518 RON;
Cheltuieli de protocol total = 206.207 RON;
Cheltuieli de protocol deductibile = 2% x (venituri impozabile totale – cheltuieli totale
aferente veniturilor impozabil + cheltuieli cu impozitul pe profit + cheltuieli de protocol);
Cheltuieli de protocol deductibile = 2% x (42.512.015 – 41.915.637 + 103.000 – 0 +
206.207) = 2% x 1.052.985 = 18.112 RON;
Cheltuieli de protocol nedeductibile = 206.207 – 18.112 = 188.095 RON;
Cheltuielile cu dobânzile pentru credite pe termen lung sunt integral deductibile în cazul în
care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu 3.
Gradul de
îndatorare
=
capital împrumutat
început perioadă
+ capital împrumutat
sfârşit perioadă
capital propriu
început perioadă
+ capital propriu
sfârşit perioadă


Gradul de
îndatorare
=
Capital împrumutat
=
3.092.193 +
3.086.436
=
6.178.629
= 0.14 < 3
Capital propriu
21.056.666 +
22.914.937
43.971.603

Aşadar, cheltuielile cu dobânzile pentru credite pe termen lung sunt integral deductibile =
271.079 RON;
Cheltuieli cu dobânzile pentru credite pe termen lung nedeductibile = 0 RON;
Cheltuieli cu tichetele de masă total = 789.408 RON (sunt integral deductibile);
Cheltuieli cu tichetele de masă nedeductibile = 0 RON;

54

Cheltuieli deductibile limitat = 148.492 + 1.125 + 18.112 + 271.079 + 789.408 =
1.228.216 RON;
3. Cheltuieli nedeductibile
Cheltuielile cu sponsorizările diminuează impozitul pe profit de plată, dacă totalul acestor
cheltuieli îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
1. este în limita a 3‰ din cifra de afaceri;
2. nu depăşeşte mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
Cheltuieli nedeductibile = cheltuieli sociale nedeductibile + cheltuieli cu primele de
asigurare nedeductibile + cheltuieli de protocol nedeductibile + cheltuieli cu sponsorizările
+ cheltuieli cu impozitul pe profit = 25.061 + 100.518 + 188.095 + 103.000 + 17.935 =
434.609 RON;
Profitul impozabil = Profit contabil – venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile –
deduceri
Profit impozabil = 596.378 + 434.609 = 1.030.987 RON;
Impozitul datorat = 16% x Profitul impozabil = 16% x 1.030.987 = 164.958 RON;
Cheltuieli cu sponsorizările deductibile = min (3‰ x Cifra de afaceri; 20% x Impozitul pe
profit datorat) = min (3‰ x 42.619.484; 20% x 164.958) = min (1.278.584; 32.992)
Cheltuieli cu sponsorizările deductibile = 17.935 RON;
Impozitul pe profit de plată = Impozitul datorat – cheltuielile cu sponsorizările deductibile
Impozitul pe profit de plată = 147.023 – 103.000 = 44.023 RON.
2012 2013
Venituri totale 37.362.963 RON 42.512.015 RON
Cifra de afaceri 32.093.247 RON 42.619.484 RON
Cheltuieli totale 37.277.025 RON 41.915.637 RON
Profit brut 85.938 RON 596.378 RON
Impozitul pe profit 76.130 RON 164.958 RON
Tabel nr. 3.3.



55

Comparând cifrele, rezultă că în anul 2013 veniturile totale au crescut faţă de cele din 2012
cu 5.149.052 RON. De asemenea, cifra de afaceri a crescut în anul 2013 faţă de anul
precedent cu 10.526.237 RON. Profitul impozabil al anului 2013 este de 1.030.987 RON
faţă de 475.811 RON în anul 2012. Aşadar, rezultatul exerciţiului financiar al anului 2013
este mult mai bun faţă de anul precedent.

56

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Sistemul fiscal, urmărind impozitele, acordă statului posibilitatea de a exercita în anumite
limite un anumit control influenţând atât dezvoltarea cât şi restrângerea activităţilor
ramurilor economice. Încurajarea agenţilor economici pentru dezvoltarea anumitor
activităţi este realizată prin scutirea la plată a impozitelor sau restrângerea activităţilor
unor ramuri economice. Prin politica fiscală promovată de către stat sunt urmărite
obiective de ordin social, cât şi politic. Sistemul fiscal trebuie caracterizat prin
modernizare, acest lucru însemnând faptul că impozitele trebuie stabilite urmărind reguli
care sunt aceleaşi pentru toţi agenţii economici.
Astfel, sistemul fiscal românesc urmăreşte îndeplinirea funcţiilor sale principale şi anume
funcţia socială, potrivit căreia categoriile de contribuabili cu greutăţi materiale mai mari şi
venituri mai mici sunt favorizate, şi funcţia economică în scopul creării de noi locuri de
muncă, dezvoltării activităţilor economiei şi sporirea volumului exportului şi a veniturilor.
Se poate pune şi problema contribuabilului care ar putea încerca să evite plata impozitelor
datorate, mai ales când acesta consideră că statul exagerează. Contribuabilul va face
comparaţie între efortul depus şi rezultatul obţinut de pe urma autorităţilor publice, şi-n
cazul unui rezultat negativ va apărea rezistenţă la impozite. Impozitul poate fi ocolit fără
ca plătitorul să intre în conflict cu legea prin evaziunea permisă-n mod voit (sistem de
scutiri şi excepţii) şi evaziunea ce se produce ca rezultat al unor lacune ale legii, din cauza
neglijenţelor în formularea acesteia. Prevenirea evaziunii fiscale este dificilă pentru că
presupune folosirea unui sistem costisitor şi a unui aparat de supraveghere a colectării
impozitelor. Unul din efectele introducerii cotei unice de impozitare, în România, de 16%
(începând cu 1 ianuarie 2005) îl reprezintă descurajarea evaziunii fiscale, dar şi creşterea
veniturilor bugetare şi, de asemenea, s-a urmărit stimularea agenţilor economici prin
utilizarea profitului rămas ca surse proprii de finanţare, dar şi stimularea angajaţilor prin
participarea la profit.
În economia de piaţă un rol deosebit de important îl au problemele fiscale şi bugetare,
precum şi faptul că „impozitul reprezintă ceea ce plătim pentru o societate civilizată”,
astfel că următoarele aspecte ar trebui vizate:
 Menţinerea cotei de impozitare la nivel scuăzut, fapt ce va conduce la creşterea
numărului de investitori străini (dacă acestora se vor oferi şi alte avantaje cum ar fi

57

o infrastructură modernă, justiţie eficientă şi cinstită, accesul la pieţe foarte
prospere şi mari etc.) şi a volumului investiţiilor directe în România;
 Permanenta armonizare a legislaţiei fiscale cu aceea a comunităţii europene;
 Crearea unui cadru legislativ stabil şi coerent;
 Crearea unui climat social şi economic favorabil creşterii numărului de
contribuabili prin înfiinţarea de noi societăţi comerciale, astfel încât ar creşte şi
ponderea impozitului pe profit în totalul veniturilor statului;
 Crearea unui mediu politic favorabil dezvoltării sectoarelor de producţii şi servicii
prin creşterea productivităţii, ceea ce va duce la creşterea veniturilor societăţilor şi,
implicit, a bazei de impozitare a impozitului pe profit.


58

BIBLIOGRAFIE
1. Stoica Emilia Cornelia Curs Finanţe publice, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2006
2. Sebastian Lazăr Sisteme fiscale comparate. Metode şi
practici internaţionale, Editura Wolters
Kluwer, Bucureşti, 2011
3. Adam Smith Avuţia Naţiunilor, Editura Universitas,
Bucureşti, 1992
4. Moşteanu Roxana Fiscalitate, impozite şi taxe, Editura
Universitară, Bucureşti, 2008

5. Alexandru Felicia

Fiscalitate şi preţuri în economia de piaţă,
Editura Economică, Bucureşti, 2002
6. Gheorghe I. Ana Profitul – concept, norme, politici, Editura
Economică, Bucureşti, 1998
7. Cobariu Liviu Analiza şi evaluarea societăţilor comerciale,
Editura Expert, Bucureşti, 2002
8. Negescu-Oancea
Mihaela
Analiza şi evaluarea informaţiilor, Editura
Economică, Bucureşti, 2009
9. * * * Studii KPMG, 2012, 2013, 2014
10. * * * www.oecd.org
11. * * * Legea 571/2003 privind Codul Fiscal,
coroborată cu HG 44/2004, cu modificările
până în 20.05.2014
12. *** www.mfinante.ro



59

ANEXE

Anexa 1: Formular 10 - Bilanţ la data de 31.12.2012;
Anexa 2: Formular 20 – Contul de profit şi pierdere la data de 31.12.2012;
Anexa 3: Formular 10 – Bilanţ la data de 31.12.2013;
Anexa 4: Formular 20 – Contul de profit şi pierdere la data de 31.12.2013.