You are on page 1of 4

Povestea lui Harap-Alb

Basmul este specie a genului epic, în proză sau în versuri, în care se relatează
întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare, care se luptă cu forţele răului, pe care le
înving. G. Călinescu în „Estetica basmului”, definea asmul ca „o oglindire a vieţii în
moduri fauloase”.
Basmul cult respectă tiparul narativ al asmului popular, dar îmogăţe!te s"ema
construcţiei acestuia conform viziunii artistice a scriitorului. #aulosul este localizat !i
umanizat, stilul este elaorat, naraţiunea se îmină cu dialogul !i descrierea !i are unicitatea
operei semnate. $iscursul naratorului supraindividual alternează frecvent cu vovea
naratorului auctorial care, alături de funcţia narativă !i cea de regie, îndepline!te deseori
rolul de observator !i pe cel de reflector. %lte linii de forţă ale asmului cult sunt
personajele individualizate prin comportament, prin limaj !i psi"ologie, prin atitudine,
gestică sau mimică.
Basmul Povestea lui Harap-Alb de &on Creangă este un basm cult, a fost pulicat
în revista Convorbiri Literare, la ' septemrie '())* el reprezintă „însă!i sinteza asmului
românesc+ toată filosofia noastră populară, între fatalitatea răului !i ideala căutare a
inelui..” ,-ompiliu Constantinescu..
Titlul, deoseit de sugestiv, este numele eroului principal, iar construcţia
o/imoronică 0 al1negru 0 se circumscrie unei poetici romantice+ „"arap” este un om cu
pielea înc"isă la culoare !i indică condiţia precară socială, de slugă, iar „al” devine
semnificativ pentru caracterul integru al eroului, simol al purităţii lui.
C"iar dacă subiectul nu este original ,mai este întâlnit în 2 versiuni române!ti,
una ucraineană, iar alta italiană., asmul lui Creangă se diferenţiază prin „intrarea în
suiect ,primele trei proe., prezenţa spânului !i tema însoţitorilor năzdrăvani” ,3ean
Boutiere.. %ceastă temă se întrege!te prin dezvoltarea liniilor supratemei+ triumful
inelui supra răului.
4n structurile narative ale acestui asm se regăsesc toate invariantele
diegesisului faulos din folclor, toate toposurile tradiţionale. -rin acest mecanism se
instituie un model narativ de surprinzătoare modernitate care deplasează accentul de pe
registrul faulosului pe cel al „temelor” personajelor !i al remei discursului. %stfel
incipitul este marcat printr1o dulă „intrare”, are o formulă consacrată 0 „%mu cică era
odată...” 0, deutează ex abrupto, cu o frază care cuprinde succint intriga asmului.
%socierea, la nivelul incipitului, a persoanelor & plural !i & singular instituie pactul
narativ între narator !i naratar ,care î!i asumă e/plicit funcţia de narare.. Ca în orice
asm, !i acesta are un final închis, marcat de un deznodământ ine înc"egat+ eroul trece
proa supremă 0 moarte înciere 1, î!i redoânde!te condiţia princiară !i este răsplătit cu o
nuntă care ţine !i acum. #ormula iniţială !i cea finală, aflate într1un raport de
complementaritate, înrămează lumea pe care o comunică povestitorul, avertizând asupra
specificului ei, făcând trecerea de la lumea reală din afara operei la lumea ficţională, din
interiorul ei. 5otodată pregăte!te ascultătorul să intre în convenţia unei comunicări literare.
4ntre aceste două repere, acţiunea asmului evoluează linear, prin !aloane care sunt situaţii
fi/e, în orice asm, cum ar fi+ superioritatea mezinului, motivul călătoriei, supunerea prin
vicle!ug, încercarea curajului în trei împrejurări diferite, motivul animalelor recunoscătoare !i
al prietenilor devotaţi, izânda, demascarea, personajul rău, motivul apei vii !i moarte,
căsătoria eroului etc.
Timpul este neprecizat, situează întâmplările în atemporalitate, în „vremurile
acelea”, cum spune povestitorul, sau în „illo tempore” cum spune 6ircea 7liade timpului
anistoric. Spaţiul se define!te prin peisaje !i fiinţe fantastice+ pădurea 8pânului, grădina
ursului, pădurea cerului etc.
Considerată, cel mai adesea un „veritabil Bildungsroman fantastic al epicii
noastre” ,George 6unteanu., Povestea lui Harap-Alb urmăre!te destinul unui fecior de crai
printr1un lung proces al devenirii spirituale. $e!i a fost adesea asociat cu $on 9uijote ,%l.
-iru., :iva ,; <ovinescu., =amlet ,;aleriu Cristea., de!i s1a văzut în el un „erou
fermecător”, o „varietate local1etnografică de Prince charmant” ,Cornel >egman. sau,
dimpotrivă, un „om simplu”, lipsit de „merite personale” ,%urel >ău., protagonistul
asmului lui Creangă rămâne totu!i o figură singulară, o remarcailă creaţie a marelui
povestitor.
<a nivel compoziţional, asemenea asmului popular, povestea lui Creangă î!i
structurează epicul pe două motive coordonatoare 0 structuranţi textuali -, cel al călătoriei
iniţiatice !i cel al proelor depă!ite. %cest scenariu narativ este valorificat original prin trei
tipuri de călătorii+ călătoria iniţiatică 0 pe parcursul căreia =1% se dovede!te a fi un boboc
n felul s!u 0 călătoria de verificare 0 în care eroul proează acumularea unei e/perienţe* !i
călătoria de întoarcere 0 înc"eiată cu recunoa!terea, moartea simolică, învierea ritualică !i
învestitura ce consfinţe!te statutul de erou al personajului. =arap1%l, mezinul, este
protagonistul care se va confrunta cu un adversar, antagonistul 8pânul. -rotagonistul
cunoa!te trei ipostaze+ !fiul craiului", mezinul, naivul* este etapa iniţială de pregătire pentru
drum, la curtea împăratului* „Harap-Alb" novicele, neofitul, cel supus iniţierii*
!împăratul" iniţiatul în final când î!i prime!te răsplata.
4n lucrarea Creangă şi Creanga de Aur ; <ovinescu consideră asmul
"umule!teanului că „ aparţine familiei miturilor de tip complet”. 4nntâlnirea cu te/tul e o
„întâlnire cu enigmele”. <umea acestui asm e o lume căzută în "aos, „regentată” virtual de
două principii suordonate unul altuia, 4mpăratul ;erde !i Craiul, fratele mai mare !i cel mic.
<egătura este slăită din cauza dezordinii din afară. „5ămăduitorul” ei nu poate fi decât un
erou solar. ?iectul „@uestei” lui =arap1%l constă în restaurarea organicităţii lumii. <a aza
dezordinii provocate poate sta o ruptură între casta răzoinicilor !i casta sacerdotală. Craiul
aparţine castei răzoinicilor 0 lana de urs este simolul nordic al răzoinicilor, la fel ca !i
transferul de investitură produs de "ainele !i armele tatălui. #uncţia 4mpăratului ;erde este
cosmică, de 6onar" Aniversal, funcţie anemiată !i ofilită.
4n etapa iniţială, fiul craiului este boboc n felul s!u, adică un adolescent lipsit de
e/perienţă. Cu #ăt1#rumos din poveste nu seamănă decât la c"ip. %re totu!i toate calităţile
din na!tere+ este puternic, milostiv !i inteligent. Bu pricepe nici ceea ce este evident, iar
încrederea în forţele proprii vine din lipsa de experienţă. % fost văzut uneori ca un
persona#-pretext, ca un „intermediu uman pentru implicarea în faulă a voinţei magice”
,%urel >ău.. 7ste doar o aparenţă, pentru că asmul are o structură mitologică, în care eroul
este unul solar angajat într1un scenariu iniţiatic, la care sunt părta!i calul si 8fânta $uminică
,alţi eroi solari..7i oferă premisa încercărilor+ „"i unii ca ace#tia ,ca 8pânul. sunt trebuitori
pe lume c$teodat!, pentru c! fac pe oameni s! prind! la minte”, spune calul, iar 8fânta $.
adaugă”C$nd vei a%unge #i tu mare #i tare, i c!uta s! %udeci lucrurile de-a fir-a-p!r #i vei
crede celor asupri&i #i nec!%i&i”. $in întâlnirea cu 8fânta $, eroul învaţă că nu treuie să1i
dispreţuiască pe cei umili. $in transformarea calului, învaţă că e necesar să treacă dincolo de
aparenţe. -roa de curaj cu tatăl travestit în urs, o trece cu ajutorul calului care „dă năvală”.
Armările lipsei de maturitate nu sunt grave în interiorul castelului 0 spaţiu al ocrotirii
prin e/celenţă. $ar dincolo de zidurile lui, 8pânul pune mâna pe anii !i pe armele fiului de
crai 0 simolul transferului de investitură eroică de la tată la fiu.
5recerea podului este urmată de rătăcirea prin pădurea labirintică. $ar eroul se
rătăce!te, demonstrând că mai are multe de învăţat. 4n acet moment nu este decât un „tânăr”
lipsit de e/perienţă. -ădurea1lairint este simolul morţii $i al regenerării căci pentru tânăr
se înc"eie o etapă !i urmează o alta. Critica ar"etipală a văzut în asmul lui Creangă „un
pelerinaj spre Anitate” ,;asile <ovinescu.. 7roul parcurge acum o adevărată ucenicie alături
de 8pân, un adevărat mistagog. -entru ca =arap1%l să devină om, treuie ca 8pânul sa fie
„rău”, câtă vreme sfaturile tatălui său, lândeţea !i ajutorul repetat al 8fântei $ nu l1a
sc"imat. -rima etapă a formării sale este cea a coorârii în fântână, o coorâre ad inferos, un
otez în urma căruia fiul craiului prime!te un alt nume !i o nouă identitate, de slugă a
8pânului. -entru erou, acesta este punctul cel mai de jos în care l1a dus lipsa de e/perinţă.
Condiţia impusă prin jurământ este cea a oricărei deveniri spirituale+ „#i at$ta vreme s! ai a
m! slu%i, p$n! c$nd vei muri #i iar i nvie”.
%jun!i la curtea 4mpăratului ;erde, 8pânul îl supune la trei proe+ aducerea
salăţilor din Grădina Arsului, aducerea pielii cerului !i a fetei lui >o! 4mpărat. %juns la
8fânta $ !i învăţat ce să facă, este atât de înfrico$at că fuge cât se poate din calea
ursului , ori „se azvârle fără sine” în ascunzi! de teama cerului. 4n acest moment este
doar un executant pasiv% -rima proă îi solicită cura#ul, iar a doua, mai complicată, pe
lângă curaj, m&nuirea sabiei stăp&nirea de sine !i respectarea #urăm&ntului, în ciuda
ispitei de a se îmogăţi. 8unt episoadele unui scenariu de iniţiere pentru ca =arap1%l „să
prindă la minte”.
% treia proă presupune o altă etapă a iniţierii* este mai complicată !i necesită mai
multe ajutoare+ aducerea fetei 4mpăratului >o!. 7ste confruntarea eroului cu o altă forţă
malefică+ omul ro! este forţa de temut a semenului "ain, viclean, crud* este omul „însemnat”
pe c"ip cu stigmatul răului. $rumul spre împărat începe tot cu trecerea podului, adică cu
trecerea într-o altă etapă e maturizare. =arap1%l are acum iniţiativa faptelor sale.
8alvează furnicile, face adăpost alinelor, riscându1!i viaţa. 'ila devine prima calitate
doândită. 4ncepe să înţeleagă că aparenţele în!eală. $evine con!tient de propria
inferioritate fizică !i, fără a mai fi sfătuit de cineva, î!i ia tovară!i în ajutor, c"iar dacă
ace!tia sunt carag"io!i !i, la prima vedere, îi par nepricepuţi. 7ste prima iniţiativă personală
de la plecarea de acasă !i primul moment de emancipare. 5oate personajele care i se alătură
treuie interpretate ca „ personificări ale trăsăturilor morale !i spirituale ale eroului” ,%ndrei
?i!teanu.. Cei cinci „mon!tri sacri” ,G.Călinescu. pot fi consideraţi „regenţi ai
elementelor”!i du"uri străvec"i ale pământului pe care eroul a învăţat să le stăpânească.
(ălătoria de întoarcere surprinde idila dintre fata de împărat !i =arap1%l, în
termeni convenţionali, caracteristici eroticii folclorice. -unctul culminant se dezvoltă
dramatic+ fata împăratului dezvăluie adevărata identitate a 8pânului !i acesta retează capul lui
=arap1%l, acuzându1l de încălcarea jurământului. $eznodământul este tot atât de dinamic+
calul îl ucide pe 8pân, aruncându1l din înaltul cerului, în vreme ce fata de împărat îl învie pe
fiul craiului cu ajutoruloiectelor magice aduse de cal !i de turturică+ apa vie !i apa moartă.
7pifania înc"eie, simetric, aventura iniţiatică a protagonistului. 7roul s1a sc"imat mult de
când a plecat de acasă+ caracterul i s1a modelat* a înţeles ce e mila, a cunoscut iubirea, !i1a
proat spiritul de prevedere inteligenţa onoarea% <ipse!te, totu!i o e/perienţă+ 6 7liade
considera că acea coorâre în &nfern, ec"ivalentă cu decapitarea protagonistului, înseamnă a
cunoa!te o moarte iniţiatică, o e/perienţă capailă de a întemeia un nou mod de e/perineţă.
8pre deoseire de asmul popular, eroul se sc"imă „pe scenă”, în faţa cititorilor,
confirmând ideea că omul este rezultatul propriilor sale acte.
$in te/tul lui Creangă nu lipse!te nici caracterizarea directă. 7/plicaţiile celorlalte
personaje cu privire la =arap1%l sunt transmise fie în stil direct 1„'ii ncredin&at ca nu eu,
ci puterea milosteniei #i inima ta cea bun! te a%ut!”- fie prin cel indirect lier+ fetele
4mpăratului verde găsesc că „H-A, sluga lui, are o nf!&i#are mult mai pl!cut! #i sam!n! a fi
mult mai omenos”. %utorul se raportează de fiecare dată la erou ironic 0 „boboc n felul lui”,
sau aluziv 0 „H-A, cufundat n g$nduri #i alb la fa&! de parc!-i luase p$n(a de pe obra(”.
8pre deoseire de asmul popular, unde predomină naraţiunea, asmul cult îmină
naraţiunea cu dialogul !i cu descrierea. Baraţiunea este dramatizată prin dialog, având un
ritm rapid, realizat prin reducerea digresiunilor !i a descrierilor. $ialogul ca în teatru susţine
evoluţia acţiunii $i caracterizarea persona#elor. -ovestirea faptelor este susţinută uneori de
comentariile autorului+”$ar ia să nu ne depărtăm cu vora !i să încep a depăna firul
pove!tii. Ce1mi pasă mieC 7u sunt dator să spun povestea !i vă rog s1o ascultaţi”. )ralitatea
sitului impresia de zicere a te/tului scris, se realizează prin exprimări onomatopeice+ „:i
odată pornesc ei, teleap, teleap,teleap”* inter#ecţii+ „ 6ăi, -ăsărilă, iacătă1o”* propoziţii
interogative !i e/clamative, dativul etic, fraze rimate+" *e-ar $ti omul ce-ar păţi dinainte s-
ar păzi+""-oate că acesta1i vestitul ?c"ilă, frate cu ?rilă, văr primar cu C"iorilă, nepot de
soră lui -ândilă, din sat de la C"itilă, peste drum de Bimerilă, ori din târg de la să1l caţi,
megie! cu Căutaţi !i de urmă nu1i mai daţi”