You are on page 1of 6

Bibliografie

:
Al. Rosetti, Boris Cazacu, Liviu Onu – “Istoria Limbii romane literare”, Minerva, Bucuresti,
1971
Ion Coteanu – “Structura si evolutia limbii romane de la origini pana in 1860 “ Academiei,
Bucurestu, 1981
Ghe. Ivanescu – “Istoria limbii romane”
Al. Rosetti –“Istoria limbii romane

Formarea limbii romane
-sinteza intre latinitate si dacism-

Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care
de fapt indică însuşi drumul parcurs de aceasta, este problema originilor. Situaţia este
firească pentru un popor cu o veche, dar, în acelaşi timp, enigmatică atestare, cu o limbă
care se revendică de la Roma, dar cu relativ târzii organizări statale. Originea poporului şi a
limbii române a fost şi rămâne un subiect controversat, care a dezvoltat in timp două mituri
naţionale din punct de vedere cultural, cel al latinitaţii si al dacismului. Poggio
Bracciolini, filosof umanist italian, a afirmat latinitatea limbii române în sec al XV-lea. Pentru
prima oara se argumenta latinitatea limbii române, cu probe culese din spaţiul românesc, de
catre cunoscători ai limbii latine.
Grigore Ureche şi Miron Costin, în secolele XVI- XVII, sustin unitatea de neam si
limba a romanilor. Grigore Ureche nota in « Letopisetul Tarii Moldovei » : “Rumanii, cati sa
afla locuitori in Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc santu cu
moldovenii si toti de la Ram se trag “. Tot el demonstrează şi latinitatea limbii române, într-
un capitol consacrat special acestei probleme, intitulat „Pentru limba noastră
moldovenească”, pentru care conchide cu mândrie că „ de la Rîm (Roma) ne tragem; şi cu
ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul”. Pentru a-şi convinge cititorii de acest adevăr, el dă o
probă de etimologii latine : „...de la rîmleni, ce le zicem latini, pâine, ei zic panis, găină...ei
zic galina, muierea...mulier [...] şi altele multe din limba latină, că de n-am socoti pre
amănuntul, toate le-am înţelege.” Ureche face o nouă remarcă despre unitatea de origine a
moldovenilor şi muntenilor: „Letopiseţele latineşti” scriu despre Moldova şi Muntenia „că au
fostu un loc şi o ţară”. Ideea romanităţii şi unităţii de neam şi de limbă a românilor, care se
află în centrul cronicii lui Ureche, va fi de acum încolo permanentă în istoriografia umanistă.
Miron Costin, succesorul intelectual al lui Ureche, aduce probe noi şi vorbeşte cu şi
mai mult entuziasm, atât de originea poporului, cât şi a limbii. Problemei originilor Miron
Costin îi consacră o lucrare aparte – De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii
lor (1686). Această monografie istorică reprezintă prima sinteză a conştiinţei autohtone a
latinităţii şi unităţii românilor, prezentă în tradiţia populară şi în elementele cărturăreşti, şi
bazată pe documente din istoriografia umanistă a epocii.
Spre deosebire de Grigore Ureche, care vorbeşte numai despre moldoveni, Miron
Costin vede lucrurile mult mai larg. El este cel dintâi dintre cărturarii români care cercetează
originile neamului întreg: „Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scot lumii la
vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie suntu lâcuitorii ţării noastre, Moldovei şi Ţării
Munteneşti şi românii din ţările ungureşti, cum s-au pomenit mai sus, că toţi un neam şi
odată descălecaţi suntu” Cărturarul este îndemnat de sentimentul de datorie spre a înlătura
„lipsa de ştiinţa începutului acestei ţări” şi pentru a scoate la lumină adevărul, mai ales că „o
samă de scriitori” s-au nevoit să „înfunde cu mare ocară” neamul românesc. Miron Costin,
realizează o sinteză a schemei structurii limbii române : „Unde trebuia să fie Deus, avem
Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu în loc de meus, aşa s-a stricat limba; unde era coelum,
avem cierul; homo – omul; frons – frunte; angelus – indzierul. Unele cuvinte au rămas chiar
întregi : barba – barba, aşa şi luna, iar altele foarte mici deosebiri. În plus s-au mai adăugat
mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti. În sfârşit, luându-se cele sfinte de la sârbi, s-au
adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti.”
În Ţara Românească ideea latinităţii, unităţii de neam şi de limbă a românilor este
promovată de Constantin Cantacuzino (1640-1716) în cronica sa „Istoria Ţării Rumâneşti”.
In Predoslovie, asemeni istoricilor umanişti, cărturarul face critica izvoarelor, vorbind de
insuficienţa datelor prezentate de letopiseţul intern, despre lipsa hrisoavelor şi contradicţiile
tradiţiilor populare. Cunoscând cronica lui Grigore Ureche şi interpolările lui Simion Dascălul,
Constantin Cantacuzino nu poate trece peste acele „basne”, fără să ia apărarea neamului de
„ocara” adusă: „... am cetit de pogorârea şi ijderenia, adecăte-cum ar fi fost dintr-acei
tâlhari şi furi ce au fost adus Laslău craiu... Ci nu ştiu cu ce îndrăzneală şi cu ce neruşinare,
acela ce va fi scris întâi o va fi făcut”. Cu argumente istorice, cărturarul combate teoria
strecurată în cronica lui Grigore Ureche, invocând încă o dată latininitatea şi unitatea
românilor: „Iai noştri de toţi câţi sunt rumâni (...) toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi
cură”.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, preocuparea pentru ortografia
limbii române s-a intensificat odată cu lupta dusă de Școala Ardeleană pentru demonstrarea
latinității poporului și limbii române. La această luptă au contribuit printre alții Gheorghe
Șincai, Petru Maior și Samuil Micu. Acesta din urmă a propus primele reguli ortografice
pentru scrierea cu alfabetul latin în Carte de rogacioni pentru evlavia homului chrestian
(Viena, 1779), prima tipăritură în limba română scrisă cu alfabet latin.

Statul lui Decebal
- Statul lui Decebal este mai mic decâtt stapânirea lui Burebista, dar era mai unit si mai
bine organizat. Acest stat întindea de la Tisa pâna la Siret si de la Carpatii Nordici pâna la
Dunare.
- Aceasta perioada, ultimul deceniu al seecolului I d.Cr. si primii ani ai secolului II d.Cr.,
este perioada de maxima dezvoltare a societatii dacice: in timpul lui Decebal au fost
construite, la Sarmizegetusa, Soarele de Andezit si sanctuarele patrulatere; în zona
Muntiilor Orastie existau cele mai mari ateliere de metalurgie din afara lumii greco-romane.
Decebal a dublat de asemenea, incintele cetatilor Piatra Rosie si Blidaru.
Cauzele noilor razboaie
- Au existat mai multi factori care l-au determinat pe Traian sa redeschida conflictele cu
dacii: nerespectarea pacii din 89 de catre Decebal (atragerea de transfugi romani în armata
sa, aliante militare cu dusmanii romanilor - bastarni, roxolani); dorinta lui Traian de a
dezbina pe barbari (sa împiedice alianta dintre sarmati si germani); un alt motiv important a
fost reprezentat de bogatia Daciei.
Armata lui Decebal
- Putem estima ca Decebal dispunea de o aarmata formata din: 140.000 ostasi daci si
20.000 ostasi din partea aliatilor.
- Aceasta armata era pregatita de instrucctori romani, era cantonata în cetati de piatra si
dispunea de masini de lupta.
Razboiul din anii 101-102
- Dupa trei ani de pregatiri, Traian paraaseste în martie 101 Roma. Grosul armatei trece
Dunarea pe la Viminacium (în Serbia), pe pod dublu de vase. Restul armatei a trecut fluviul
pe la Dierna. Jonctiunea celor doua coloane s-a facut la Tibiscum de unde s-au îndreptat
spre Sarmizegetusa.
- Decebal îi ataca pe romani la Tapae. Se da o mare batalie în urma careia dacii, desi
înfrânti, se retrag în ordine.
- Legiunile romane ajung la sistemul de fortificatii din zona Muntiilor Orastiei. Venirea iernii
si luptele purtate pâna atunci îl conving pe Traian sa întrerupa campania.
- Decebal împreuna cu aliatii sai (bastaarnii si roxolanii) ataca garnizoanele romane din
sudul Dunarii. Scopul sau era de a-i determina pe romani sa paraseasca Banatul.
Planul lui Decebal nu reuseste pentru ca Traian vine doar cu o parte din legiuni. si îi invinge
pe daci. O lupta importanta s-a dat la Adamclisi. (sudul Dobrogei). În amintirea acestei
victorii, Traian va ridica aici, în 109, monumentul Tropeaum Traiani.
- În primavara anului 102 romanii reiau luptele în Dacia. Înainteaza spre Sarmizegetusa.
Dupa un greu asediu, este cucerita cetatea de la Costesti si probabil cetatea de la Capâlna.
Decebal cere pace, iar Traian accepta.

Pacea din 102
- Pacea contine conditii deosebit de grelle pentru Decebal: dacii au nevoiti sa predea toate
armele si masinile de razboi romane si sa darâme zidurile cetatilor; au renuntat la teritoriile
ocupate de romani (Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei); nu mai aveau voie
primeasca fugari din imperiu sau sa faca aliante cu dusmanii Romei.

Razboiul din anii 105-106
- Între anii 102-105 atât Decebal cât si Traian fac pregatiri intense pentru reluarea luptelor.
Traian construieste cu ajutorul lui Apollodor din Damasc podul de piatra de peste Dunare, de
la Drobeta. Decebal îsi reface armata si cetatile, in timp ce creeaza noi aliante, împotriva
romanilor, cu neamurile vecine.
- În iunie 105 Traian paraseste din nou Roma. Trece Dunarea pe podul de la Drobeta. Atacul
principal este îndreptat împotriva Sarmizegetusei. Armata romana a înaintat pe mai multe
coloane: prin Banat (pe la Tapae), prin Oltenia (pe valea Oltului si valea Jiului), prin
Muntenia.
- Sunt distruse cetatile de la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie. Sarmizegetusa este cucerita în
urma unui lung asediu.
- Decebal se retrage în Carpatii Orienttali, dar este urmarit de cavaleria romana. Înainte de
a fi prins îsi ia singur viata.
- Pâna în vara anului 106 sunt înfrânnte si ultimele rezistente ale dacilor.
O diploma militara din 11 august 106, descoperita la Porolissum, mentioneaza Dacia ca
provincie romana.
Urmarile razboaielor
- Statul dac este desfiintat, cea mai marre parte din teritoriul lui fiind transformat în
provincie romana.
- Traian duce la Roma o mare cantitate dee aur (165 tone) si argint (331 tone) drept
captura de razboi, care va ajuta mult economia slabita a imperiului si cu care va fi folosita si
la construirea Forumul lui Traian. În amintirea luptelor cu dacii, în Forumul lui Traian va fi
ridicata Columna lui Traian (103). Minunata constructie, care inca sta in picioare, înfatiseaza
scene din cele doua razboaie.
Din punct de vedere ştiinţific, privind geneza etnolingvistică românească, s-au dezvoltat trei
teorii:teoria nord-dunăreană( D.Cantemir, P.Maior, B.P.Haşdeu), teoria originii nord şi sud
dunărene( N.Iorga, Al. Rosetti, A.D.Xenopol, S. Puşcariu) şi teoria nord-dunăreană sau
imigraţionistă ( F.R. Sulzer, Robert Roessler). Teoria imigraţionistă se evidenţiază prin
caracterul politic al afirmaţiilor unor cercetători străini care afirmă că ungurii şi saşii au
asigurat stabilitatea teritoriilor de la nord de Dunăre.Cea de-a doua, în opoziţie cu aceasta,
susţine ideea unităţii şi continuităţii poporului în teritoriul precizat datorită
romanizării.Astfel, Dunărea nu reprezintă o barieră lingvistică şi etnică, ci doar o graniţă
administrativă. Teoria nord-dunăreană are doar rol istoric, ea nebeneficiind de o
demonstraţie ştiinţifică deosebit de convingătoare.
Limba si poporul român s-au format pe un teritoriu întins, cumprinzând teritoriul de
azi al României (ca teritoriu de bază), Panonia Superioară şi Inferioară, Moesia Superioară şi
Inferioară, care au avut întotdeauna strânse legaturi cu Dacia. Substratul limbii române este
reprezentat de limba geto-dacă, stratul fiind latina vulgara, iar ad-stratul limba slava.
Influnta slava nu a afectat structura gramaticală esenţial latină. Cuvintele slave moştenite in
limba română nu au mai suferit modificările specifice formării limbii (legile fonetice),
procesul de formare al limbii fiind deja încheiat.
Modelul morfologic latin şi-a păstrat caracterul, fiind uşor de sesizat în limba română.
Limba română are anumite caracteristici latine care o individualizează de celelalte limbi
romanice: păstreaza cele 3 declinări latine şi este singura păstrătoare a formelor latine de
genitiv şi dativ pentru femininele declinărilor 1 si 3 şi este singura care păstrează formele de
vocativ singular, etc. De asemenea cele trei genuri şi desinenţelor lor dunt moştenite din
latină. Româna a păstrat din latina populară şi gradele de comparaţie, articolul şi declinarea
lui, pronumele cu întreaga lor flexiune, cele patru conjugări, verbele auxiliare, numeralul de
la 1 la 10 ( de la 11 la 100 se face cu elemente latine dupa model slav), adverbele,
prepoziţiile şi conjuncţiile; topica este din latina populară.
Limba română era deja formată în secolul al VIII-lea, când celelalte limbi erau încă în
formare, inregistrând un avansde un secol. Aceasta se datorează unui proces accelerat de
condiţii locale: ruralizarea, degradarea vieţii urbane, inexistenţa în zonă a unor centre
culturale prin intermediul cărora s-ar fi putut exercita autoritatea şi presiunea latinei clasice.
Limba dacă este o limba indo-europeană vorbită în antichitate de daci. Este
considerată de unii savanți ca fiind înrudită cu limba tracă. Nu există practic nici un text în
limba dacă a cărui autenticitate sau a cărui apartenență la această limbă să fie unanim
certificată de specialiști. Există implicit ipoteze și speculații, uneori contradictorii. Exită in
limba romînă un fond de aproximativ 80 de cuvinte considerate de origine geto-dacă.


Limba română este o limbă neolatină.

La formarea acesteia au concurat trei elemente:
- substratul - daco-moesic;
- stratul - latin;
- adstratul - slav.

La formarea limbii române a contribuit latina populară (vulgară) vorbită în Dacia dar şi la
sud de Dunăre.

Iniţial ea a integrat elemente ale limbii dacilor (150-160 de cuvinte referitoare la cadrul
natural şi vechi ocupaţii).

Ulterior, influenţa slavă determină modificări fonetice şi de vocabular.
Aceste influenţe nu au modificat caracterul fundamental romanic al limbii române
demonstrat de fondul principal de cuvinte - latin 60% şi de structura gramaticală-latină.

Nasterea limbii romane a fost un proces indelungat si complex, care s-a derulat simultan cu
formarea poporului roman. Colonizarea Daciei de catre romani s-a caracterizat printr-o
influenta reciproca din punct de vedere cultural, dole istorice sustinand faptul ca populatia
daco-geta avea o civilizatie avansata chiar inainte de extinderea Imperiului Roman pana la
Dunare. Ocupatia romana a durat 165 de ani, intre 106-271, timp in care s-a format
poporul daco-roman, fiind falsa teoria conform careia populatia autohtona ar fi disparut cu
desavarsire, continuitatea acesteia putand fi demonstrata atat de argumentele arheologice
cat si de toponimia si onomastica traco-daca.
Dupa razboiul de cucerire a Daciei de catre romani (105-l06), se produce procesul de
romanizare a geto-dacilor, iar limba latina e insusita de catre bastinasi. Din contopirea
romanilor cu geto-dacii s-a nascut poporul roman, iar peste limba geto-daca s-a suprapus
limba latina vulgara/ populara (lat. \"vulgaris\" = populara), din care s-a nascut limba
romana.
Se poate mentiona o prima etapa a formarii limbii romane in secolele VI-VII, dar o
desavarsire a trasaturilor caracteristice mai bine conturate are loc pana in secolul al IX-lea.
Limba romana este o limba romanica sau neolatina, la fel ca franceza, italiana, portugheza,
spaniola; provensala, catalana, sarda, retoromana si dalmata (ultima, disparuta catre
sfarsitul secolului al XlX-lea). Toate limbile romanice s-au format din limba latina si au eluat
diferit de la o natiune la alta, in decurs de cateva secole, pe teritoriile cucerite si stapanite
de romani (Galia, Peninsula Iberica, Dalmatia, Dacia). Limbile romanice se aseamana prin
structura gramaticala si prin cea mai mare parte a cabularului.
Spre deosebire de alte limbi romanice, limba romana este o limba unitara, adica se rbeste la
fel pe intreg teritoriul tarii, cu variatii regionale putin semnificative, iar limba romana rbita
este foarte apropiata de limba romana literara
Războaiele dacice au reprezentat un triumf uriaș pentru Roma și armatele sale. Traian a
anunțat 123 de zile de sărbătoare în întreg imperiul. Minele de aur bogate ale Daciei au fost
folosite de romani, asigurând surse importante de finanțare pentru alte campanii romane.
Cele două războaie au reprezentat victorii importante în cadrul campaniilor expansioniste
ale Romei, câștigând sprijinul și admirația oamenilor pentru Traian. Prin cuceririle ulterioare
din Asia, Traian a realizat cea mai mare întindere din istoria Imperiului Roman. O mare
parte a populației civile a Daciei a fost ucisă sau trecută în sclavie, în parte pentru a
descuraja alte rebeliuni. Mai puțin de jumătate din Dacia a fost oficial anexată și apoi
organizată ca provincie imperiu. Perioada de după războaiele dacice a fost, prin folosirea
tezaurului dacic și prin preluarea și extinderea exploatării aurului din Carpații Apuseni, una
de creștere economică susținută și de relativă pace la Roma. A fost început un mare proiect
de construcții, îmbunătățind infrastructura Romei în general. Traian a devenit cu adevărat
un împărat civil, deschizând drumul unor întăriri interne ulterioare în cadrul imperiului, ca
un întreg stat unit.