You are on page 1of 105

5

CUPRINS



Introducere .................................................................................................................................. 7
Obiectivele cursului .................................................................................................................... 7
Cerinţe preliminare ..................................................................................................................... 7
Mijloace de lucru ........................................................................................................................ 8
Structura cursului ........................................................................................................................ 8
Durata medie de studiu individual .............................................................................................. 8
Evaluarea ..................................................................................................................................... 8

Modulul 1. Dezvoltarea durabilă a turismului
Introducere ............................................................................................................................ 9
Obiectivele modulului ........................................................................................................... 9
M1.U1. Analiza caracterului durabil al turismului ........................................................ 10
M1.U1.1. Introducere ...................................................................................................... 10
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ....................................................................... 10
M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă .................................................................... 11
M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului .................................... 13
M1.U1.5 Strategii de dezvoltare durabilă a turismului............................. .......... ............14
M1.U1.5. Rezumat .......................................................................................................... 20
M1.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 21

Modulul 2. Noţiuni introductive privind ecoturismul
Introducere ......................................................................................................................... 23
Obiectivele modului ........................................................................................................... 23
M2.U1. Ecoturismul, între teorie şi practică ................................................................... 24
M2.U1.1. Introducere ...................................................................................................... 24
M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ....................................................................... 24
M2.U1.3. Conceptul de ecoturism ................................................................................... 25
M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă ..................................................................... 27
M2.U1.5. Rezumat .......................................................................................................... 31
M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 31
M2.U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional .... 33
M2.U2.1. Introducere ...................................................................................................... 33
M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ....................................................................... 33
M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului .................................. 34
M2.U2.4.Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice .......................................................... 39
M2.U2.5. Rezumat .......................................................................................................... 41
M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 42

Modulul 3 Dezvoltarea ecoturismului în România
Introducere ..................................................................................................................... 44
Obiectivele modulului ................................................................................................... 44
M3.U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în România .............................................. 45
M3.U1.1. Introducere ...................................................................................................... 45
M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ....................................................................... 45
M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România ................................................ 46
6

M4.U1.4. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în România ......................... 50
M3.U1.5. Rezumat .......................................................................................................... 57
M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 58
M3.U2. Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România .................................. 60
M3.U2.1. Introducere ...................................................................................................... 60
M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ....................................................................... 60
M3.U2.3. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în România ............................... 61
M3.U2.4. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din România ............................. 64
M3.U2.5. Rezumat .......................................................................................................... 69
M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 69

Modulul 4. Turismul rural
Introducere ..................................................................................................................... 72
Obiectivele modulului ................................................................................................... 73
M4.U1. Noţiuni introductive despre turismul rural ...................................................... 73
M4.U1.1. Introducere ...................................................................................................... 73
M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ...................................................................... 74
M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural ..................................................... 74
M4.U1.4. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice ........................................................ 76
M4.U1.5. Prezentarea sistemului de management integrat al calităţii ............................ 80
M4.U1.6. Rezumat .......................................................................................................... 88
M4.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ...................................................................... 88
M4.U2. Aplicarea sistemului de management integrat al calitatii in destinatiile
turistice rurale ......................................................................................................................... 90
M4.U2.1. Introducere .................................................................................................... 90
M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 90
M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice ........................................................ 91
M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi monitorizarea procesului
de implementare ............................................................................................................ 94
M4.U2.5. Rezumat......................................................................................................... 99
M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor .................................................................... 99

Rezumat final................................................... ................. ................................................102

Bibliografie generală .................................................................................................... ...104










7

Introducere

Cursul intitulat Ecoturism şi turism rural abordează principalele noţiuni şi concepte
specifice unor forme de turism alternativ în care se regăsesc principiile dezvoltării durabile.
Cererea pentru aceste forme de turism pe plan internaţional este o consecinţă a nemulţumirii
turiştilor cu privire la formele convenţionale de turism, care ignoră efectele sociale şi
ecologice ale practicării turismului în favoarea unei abordări orientate spre obţinerea de profit
pe termen scurt. Având în vedere tendinţele actuale pe piaţa internaţională privind cererea de
produse turistice desfăşurate în natură, potenţialul turistic natural poate deveni avantajul
competitiv al României ca destinaţie turistică, dacă este valorificat prin politici de dezvoltare
durabilă. În vederea exploatării turistice raţionale a patrimoniului natural apare aşadar
necesitatea dezvoltării unor forme durabile de turism, cele mai întâlnite fiind ecoturismul şi
turismul rural.


Obiectivele cursului
Cursul intitulat Ecoturism şi turism rural are ca obiectiv principal îmbogăţirea
cunoştinţelor din sfera disciplinelor cu caracter economic ale studenţilor
Programului de studii Economia Comertului, Turismului şi Serviciilor, forma de
învăţământ ID. La sfârşitul acestui curs, studenţii vor fi capabili să:
 identifice indicatorii dezvoltării durabile;
 înţeleagă principiile dezvoltării durabile;
 identifice stadiile formulării unei strategii de dezvoltare durabile;
 înţeleagă principiile dezvoltării durabile;
 identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale;
 explice caracteristicile ecoturiştilor;
 să identifice categoriile de arii protejate din România;
 identifice categoriile de beneficiari ai sistemului de certificare ecoturistică din
România.


Cerinţe preliminare
Deţinerea unor noţiuni de bază legate de economie generală şi marketing pentru a
putea înţelege fenomenele şi situaţiile exemplificate în curs.

8




Mijloace de lucru
Parcurgerea unităţilor de învăţare aferente primului modul nu necesită existenţa
unor mijloace sau instrumente de lucru.
Structura cursului
Cursul Ecoturism şi turism rural este structurat în trei module: primul modul are o
unitate de învăţare, iar cel de-al doilea şi cel de-al treilea modul au câte două
unităţi de învăţare. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective,
aspecte teoretice privind tematica unităţii de învăţare respective, exemple, teste de
autoevaluare precum şi probleme propuse spre discuţie şi rezolvare.
La sfârşitul fiecărui modul este indicată o temă de control. Rezolvarea acestor
două teme de control este obligatorie. Acestea vor fi încărcate de către studenţi pe
platforma e-learning până la o dată prestabilită.


Durata medie de studiu individual
Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului Ecoturism şi
turism rural (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de autoevaluare şi
rezolvarea problemelor propuse) se poate face în 2-3 ore pentru fiecare unitate.

Evaluarea
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde: un test
grilă, ce va conţine întrebări teoretice din materia prezentată în cadrul acestui
material, test de va deţine o pondere de 60% în nota finală iar notele aferente
temelor de control, realizate pe parcursul semestrului vor deţine o pondere de 40%
din nota finală.









9

Modulul 1.
Dezvoltarea durabilă a turismului

Cuprins

Introducere .................................................................................................................................. 9
Obiectivele modului .................................................................................................................... 9
U1. Analiza caracterului durabil al turismului .......................................................................... 10




Introducere
Formele de dezvoltare durabilă a turismului au apărut în vederea protejării
patrimoniului natural, social şi cultural şi pentru satisfacerea nevoilor turiştilor şi a
comunităţilor locale. Obiectivele, principiile şi cerinţele dezvoltării durabile a
turismului se regăsesc în forme ale turismului precum ecoturismul şi turismul
rural. Aceste forme de turism urmăresc atât dezvoltarea economică cât şi
protejarea mediului înconjurător. Prezentul modul abordează ecoturismul şi
turismul rural din perspectiva dezvoltării durabile, atât pe plan naţional cât şi
internaţional.


Obiectivele modulului
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:
 definească conceptul de dezvoltare durabilă;
 identifice indicatorii dezvoltării durabile;
 înţeleagă principiile dezvoltării durabile.
 identifice stadiile formulării unei strategii de dezvoltare durabile
 cunoască obiectivele unei strategii pentru dezvoltarea durabilă a turismului
 identifice domeniile vizate de planurile de acţiune în domeniul dezvoltării
durabile a turismului
 cunoască factorii care se analizează din punct de vedere cantitativ pentru
monitorizarea efectelor şi nivelului dezvoltării durabile a turismului.



10

Unitatea de învăţare M1.U1.
Analiza caracterului durabil al turismului

Cuprins
M1.U1.1. Introducere ................................................................................................................ 10
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................................. 10
M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă ............................................................................. 11
M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului .............................................. 13
M1.U1.5 Strategii de dezvoltare durabilă a turismului.................................. ........................... 14
M1.U1.5. Rezumat .................................................................................................................... 20
M1.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ............................................................................... 21




M1.U1.1. Introducere
Conceptul „dezvoltare durabilă” se referă la o formă de creştere economică care
satisface nevoile societăţii şi aduce bunăstare, pe termen scurt, mediu dar mai ales
pe termen lung. Acest concept se fundamentează pe considerentul că dezvoltarea
trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor prezente fără să pună în pericol pe cele ale
generaţiilor viitoare. În termeni practici, conceptul presupune crearea condiţiilor
pentru dezvoltarea economică pe termen lung, protejând în acelaşi timp mediul
înconjurător.



M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare are ca obiectiv principal analiza caracterului durabil a
turismului.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 definească conceptul de dezvoltare durabilă;
 identifice indicatorii dezvoltării durabile;
 înţeleagă principiile dezvoltării durabile.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
11


M1.U1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local". Strategiile de
dezvoltare durabilă evidenţiază interdependenţa între local şi global, între ţările dezvoltate şi
cele în curs de dezvoltare, accentuând necesitatea cooperării între sectorul economic, social şi
cel de mediu. Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale are ca obiective majore: protejarea
mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi menţinerea unei
economii locale viabile şi eficiente.
Conceptul de dezvoltare durabilă presupune performanţe pe trei planuri:
 economic – creşterea gradului de exploatare şi valorificare a resurselor;
 ecologic – reciclarea, evitarea degradării mediului, reducerea sustragerii terenurilor
din circuitul agricol;
 social – creşterea numărului de locuri de muncă, practicarea unor meserii tradiţionale,
atragerea populaţiei în practicarea turismului.
Dezvoltarea durabilă a turismului se realizează prin forme de turism alternativ, care
au la bază următoarele principii:
a. Minimizarea impactului activităţii turistice asupra mediului natural în vederea
obţinerii durabilităţii ecologice contribuind la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare
prin întoarcerea unei părţi a veniturilor la ariile protejate;
b. Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra comunităţii locale şi a
membrilor ei în vederea obţinerii durabilităţii sociale prin dezvoltarea acelor forme de turism
care nu perturbă şi nu întrerup viaţa de zi cu zi a populaţiei din destinaţiile turistice, evitarea
unor situaţii ostile în relaţia cu comunităţile locale;
c. Minimizarea impactului negativ al activităţii turistice asupra culturii, tradiţiilor şi
obiceiurilor comunităţilor locale în vederea obţinerii durabilităţii culturale prin dezvoltarea
unui turism capabil să determine menţinerea autenticităţii şi individualităţii culturilor locale şi
care să evite saturarea acestora cu influenţe culturale externe;
d. Maximizarea beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale ca urmare a
dezvoltării turismului în vederea obţinerii durabilităţii economice, constituie unul dintre cele
mai importante principii ale dezvoltării durabile, pus în slujba protecţiei şi dezvoltării
economice a comunităţilor locale şi ariilor protejate;
12

e. Educaţia, pregătirea, informarea turistului în vederea îmbunătăţirii atitudinii
personale în ceea ce priveşte mediul şi reducerea impactului său negativ; include o
componentă ecologic-educativă pentru vizitatori, localnici, administraţia locală şi populaţia
locală.
f. Controlul local, principiu de bază al dezvoltării durabile, conform căruia comunitatea
locală participă şi este consultată în tot ceea ce priveşte dezvoltarea turistică durabilă,
constituind un factor de decizie activ; elementele cheie sunt proprietatea locală asupra
elementelor de infrastructură turistică (de exemplu structuri de cazare) şi implicarea
comunităţii şi administraţiei locale.
Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să reflecte dimensiunile capitalului economic,
ecologic şi uman, precum şi gradul în care populaţia are acces la aceste tipuri de capital. Un
sistem integrat de indicatori care să îndeplinească aceste cerinţe este dificil de construit, astfel
încât să asigure condiţiile de completitudine şi comparabilitate a informaţiilor.
Dimensiunile economice, sociale şi ecologice ale dezvoltării durabile pot fi surprinse
prin indicatori ce caracterizează aceste problematici la nivel local, regional şi global, dar şi
prin indicatori de legătură, de relaţie între aceste domenii, indicatori despre care se poate
spune că sunt la graniţa dintre indicatorii celor trei tipuri de capital.


Exemple
Indicatori ai dezvoltării durabile a turismului pot fi: numărul de turişti sau
număr-zile-turist dintr-o destinaţie turistică, nivelul emisiilor de dioxid de
carbon datorate mijloacelor de transport în comun dintr-o destinaţie turistică,
nivelul poluării fonice de către turişti, deşeurile lăsate de către turişti pe
traseele turistice, deşeurile reziduale datorate turismului.


Exemplificaţi o serie de indicatori ai dezvoltării durabile a turismului la
nivelul unei unităţi de cazare.

Să ne reamintim...
 Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local".
 Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să reflecte dimensiunile capitalului
economic, ecologic şi uman, precum şi gradul în care populaţia are acces
la aceste tipuri de capital.
 Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea impactului
13

activităţii turistice asupra mediului natural, asupra comunităţilor locale şi
tradiţiilor acestora, maximizarea beneficiilor economice la nivelul
comunităţii locale, componenta ecologic-educativă şi controlul local.

M1.U1.4. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă a turismului

Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai
mult decât despre turismul durabil, din cel puţin două motive principale: unul ar fi acela că,
pentru a asigura un turism durabil este necesar să aibă un caracter intergrat al componentelor
sale, iar al doilea constă în faptul că unele componente ale turismului, cum ar fi transportul
aerian pe distanţe mari, pot să nu fie durabile în condiţiile tehnologiilor actuale, chiar şi cu
utilizarea celor mai bune practici.
Dezvoltarea turismului de masă, în cea de-a doua jumătate a secolului XX, a coincis
cu crearea unei mişcări ecologiste pe plan internaţional. Odată cu creşterea fluxurilor turistice
în zonele naturale s-au intensificat şi acţiunile organizate de mişcările ecologiste în scopul
conştientizării presiunii pe care turismul o realizează în zonele naturale.
În 1992, la Earth Summit (Summit-ul Pământului) organizat în Rio de Janeiro,
Brazilia, Organizaţia Naţiunilor Unite a pus bazele Agendei Locale 21 conştientizând rolul
important al autorităţilor locale în procesul planificării durabile. Agenda Locală 21 este un
document care include o strategie de dezvoltare durabilă şi planul de acţiune necesar
implementării acesteia. Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a
planurilor de urbanism, a transportului, a colectării şi reciclării deşeurilor, dar şi activităţi cu
privire la dezvoltarea durabilă a turismului, în special în comunităţi locale care sunt şi
destinaţii turistice.
Dezvoltarea durabilă a turismului necesită implicarea tuturor acţionarilor locali dar şi
participare politică. Realizarea unei dezvoltări durabile a turismului este un proces continuu
şi presupune o constantă monitorizare a impactului pe care această activitate îl are asupra
diferiţilor factori de mediu. Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea unui
nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile
durabilităţii şi promovarea celor mai bune practici turistice.
Măsurile pentru protejarea şi conservarea calităţii mediului, în special în zonele cu
potenţial turistic deosebit, se impun atât pentru mediul natural prin sensibilizarea conştiinţei
ecologice şi educarea turiştilor cât şi pentru mediul antropic prin reglementări legislative
14

privind stabilirea capacităţii maxime de vizitare a obiectivelor turistice, împiedicarea poluării
vizuale şi sonore a acestora.
Scopul realizării unei dezvoltări durabile a turismului trebuie să fie subordonat
planurilor naţionale şi regionale de dezvoltare economică şi socială. Acţiunile pot viza ţeluri
economice: creşterea veniturilor, diversificarea şi integrarea activităţilor, controlul,
potenţarea şi zonarea dezvoltării; arii sociale: ameliorarea sărăciei şi inegalităţii distribuţiei
veniturilor, protecţia patrimoniului socio-cultural indigen, participarea şi implicarea
comunităţilor locale; şi arii ecologice: protejarea funcţiilor ecosistemelor, conservarea şi
utilizarea durabilă a biodiversităţii.
În construirea unei politici de dezvoltare durabilă, evaluarea efectelor economice ale
turismului este importantă şi prin urmare, trebuie avut în vedere impactul pozitiv dar şi cel
negativ. Din această perspectivă este utilă o analiză mai atentă a efectelor negative, tocmai
pentru a oferi posibilitatea desfăşurării unor acţiuni de eliminare a dezavantajelor şi de
potenţare a beneficiilor dezvoltării acestui sector de activitate.


Exemple
Strategia Comunităţii Europene asupra biodiversităţii include un îndrumar atât
în privinţa problemei dezvoltării unui turism durabil în cadrul ariilor protejate,
cât şi a dezvoltării unui turism cu impact scăzut în cadrul locaţiilor protejate
prin programul european „Natura 2000”. Carta Albă intitulată „Politici pentru
anul 2010 privind transporturile în UE: timpul deciziei” şi politicile UE
referitoare la managementul resurselor de apă şi a deşeurilor, care afectează în
mod direct sectorul turismului, pot ajuta de asemenea la promovarea
durabilităţii turismului.

M1.U1.5. Strategii de dezvoltare durabilă a turismului

În formularea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului pot fi identificate 3
stadii:
• analiza problemelor, oportunităţilor şi a contextului;
• identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor strategice;
• dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.
Primul stadiu presupune analiza obiectivă a contextului turistic şi a resurselor
turistice, acordând o importanţă deosebită factorilor care influenţează dezvoltarea durabilă:
15

viabilitatea întreprinderilor, capacitatea turistică, evoluţia pieţei, degradarea mediului,
nemulţumirile comunităţilor locale. Toate aceste aspecte trebuie cuprinse într-un studiu
accesibil tuturor factorilor implicaţi pentru a putea fi ulterior discutate în cadrul unor întalniri,
discuţii libere, workshop-uri şi promovate prin mijloacele media locale şi naţionale.
Analiza situaţiei se bazează pe culegerea unor date cu privire la: circulaţia turistică,
calitatea mediului înconjurător, opinia populaţiei locale, satisfacţia turiştilor, analiza firmelor
de turism, a infrastructurii turistice, dar şi a pieţei ţintă.
Pentru a ajunge la cel de-al doilea stadiu, organismele guvernamentale locale şi
naţionale trebuie să stabilească împreună cu ceilalţi factori implicaţi, un set de obiective
strategice, bazate pe principiile dezvoltării durabile şi să găsească modalităţile concrete de a
le atinge.
Dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune presupune punerea în aplicare a
strategiilor pentru a atinge obiectivele stabilite iniţial. Un plan de acţiune pentru dezvoltarea
durabilă a turismului trebuie să conţină:
 definirea ariei turistice pentru care se realizează strategia de dezvoltare durabilă.
 identificarea patrimoniului natural, istoric, cultural, analiza infrastructurii, situaţiei
economico-sociale.
 analiza clienţilor actuali şi identificarea turiştilor potenţiali şi a pieţelor ţintă;
 stabilirea unor obiective strategice pentru dezvoltarea şi managementul turismului:
conservarea patrimoniului şi a mediului înconjurător, îmbunătăţirea calităţii vieţii
comunităţii locale şi oferirea unor servicii turistice pe măsura aşteptărilor clienţilor;
 realizarea unui plan de acţiune care să facă posibilă atingerea acestor obiective;
 propuneri de monitorizare a rezultatelor şi îmbunătăţirii acţiunilor.
Politica de dezvoltare regională întăreşte rolul şi responsabilităţile administraţiei publice
locale şi a organismelor regionale în dezvoltarea economică şi socială a fiecărei localităţi şi a
regiunilor de dezvoltare, concomitent cu diminuarea implicării instituţiilor guvernamentale în
astfel de activităţi. Politica de dezvoltare regională devine o componentă esenţială a autonomiei
locale.


Exemple
În scopul încurajării dezvoltării durabile a turismului, la nivelul Uniunii
Europene s-au promovat măsuri care expun reglementări şi directive privind
managementul mediului şi a zonelor litorale, instrumentele de finanţare şi
îndrumarea necesară. Strategia privind managementul integrat al zonei costiere
16

din cadrul Comunităţii Europene - European Community Integrated Coastal
Zone Management (ICZM) şi recomandarea asociată acesteia, care defineşte
modalitatea sa de promovare, au relevanţă deosebita atât pentru activităţile din
domeniul turismului cât şi pentru destinaţiile turistice.

Un management de mediu adecvat al facilitaţilor turistice şi în special al hotelurilor,
care să acţioneze pentru economisirea apei şi energiei, minimizarea cantităţilor de deşeuri,
utilizarea materialelor care nu sunt dăunătoare mediului înconjurător poate diminua impactul
turismului asupra mediului. Planificarea ajută la stabilirea opţiunilor în cadrul conflictelor de
interese existente între sectorul industriei şi al turismului în scopul identificării acelor
modalităţi de minimizare a acestor conflicte. Printr-o planificare timpurie a procesului de
dezvoltare a turismului, prejudiciile şi erorile pot fi prevenite, evitându-se astfel deteriorarea
graduală a acelor valori ale mediului înconjurător care sunt esenţiale desfăşurării activităţilor
din turism.


Exemple
Un exemplu de bune practici în vederea dezvoltării durabile a turismului este
zona litorală situată de-a lungul Mării Roşii (Egipt), unde se afla o multitudine
de atracţii naturale precum recife de corali, plaje de nisip sau specii de broaşte
ţestoase. Este considerată o zonă cu un enorm potenţial în ceea ce priveşte
dezvoltarea turismului local şi internaţional prezentând oportunităţi pentru
construcţia de locuinţe şi crearea unor noi locuri de muncă pentru populaţia în
creştere a Egiptului. Sistemul de informare geografică pentru Marea Roşie (Red
Sea Information System - RSIS) a ajutat la crearea unui plan durabil de acţiune
privind noile dezvoltări ale sectorului turistic, infrastructurii şi ale sectorului
industrial de-a lungul acestei zone litorale.

O strategie privind dezvoltarea durabilă a turismului defineşte problemele prioritare,
stabileşte comunitatea factorilor de interes, obiectivele potenţiale şi un set de metodologii prin
care pot fi realizate:
 conservarea anumitor peisaje sau habitate, determinante în ceea ce priveşte
atractivitatea zonei sau sunt protejate prin legislaţia în vigoare referitoare la protecţia
mediului;
17

 dezvoltarea unor sectoare regionale specifice ale economiei care pot fi interconectate
cu sectorul turismului (de exemplu, producerea specialităţilor culinare şi a obiectelor
de artizanat);
 creşterea veniturilor locale prin intermediul investiţiilor din sectorul turismului;
 facilitarea dezvoltării unei entităţi culturale specifice regiunii.
Planul de acţiune cuprinde paşii necesari implementării strategiei şi implică
soluţionarea unor serii de aspecte practice cum ar fi: organizaţiile care vor prelua anumite
activităţi, tipul activităţilor, perioada de timp, prin ce mijloace vor fi îndeplinite aceste
activităţi şi cu ce resurse.
Deoarece acţiunile trebuie adaptate circumstanţelor locale, se poate spune că nu
există un plan standard de acţiune. Planurile de acţiune includ, de obicei, măsurile necesare
în următoarele domenii:
 Administraţie: de exemplu, promovarea cooperării dintre sectoare şi a modelelor de
dezvoltare inter-sectorială; implicarea populaţiei locale în trasarea politicilor şi a
deciziilor în sectorul turismului;
 Sectorul socio-economic: de exemplu promovarea achiziţionării de alimente şi
materiale de construcţii autohtone; formarea unor reţele de producători locali pentru
un marketing eficient; dezvoltarea de noi produse care să satisfacă necesităţile
turiştilor etc;
 Mediul înconjurător: de exemplu, îmbunătăţirea controlului şi aplicarea unor standarde
ridicate de mediu (poluare fonică, apa potabilă, apa de îmbăiere, tratarea apelor uzate
etc.); identificarea şi protejarea habitatelor aflate în pericol; crearea unor zone tampon în
jurul zonelor naturale sensibile; interdicţia în zonele ameninţate a sporturilor dăunătoare
mediului înconjurător; aplicarea strictă, în cadrul tuturor proiectelor şi programelor
privind turismul, a procedurilor referitoare la Evaluarea Impactului de Mediu şi la
Evaluarea Strategică de Mediu;
 Experienţa: instruirea celor implicaţi în turism asupra valorii patrimoniului istoric;
managementului de mediu; instruirea personalului implicat în managementul
zonelor protejate în privinţa interpretării naturii; ridicarea gradului de conştientizare
a populaţiei locale în ceea ce priveşte mediul înconjurător; introducerea programelor
de informare pentru vizitatori (inclusiv a informaţiilor despre mediu).
Nivelul şi capacitatea de dezvoltare a turismului sunt determinate de distribuţia sa
spaţială şi de sezonalitatea sa, iar dezvoltarea durabilă a turismului presupune evitarea
18

problemelor care apar din cauza acestor limite ale industriei turistice: se utilizează mult mai
eficient resursele turistice şi infrastructura, se îmbunătăţeşte calitatea forţei de muncă, şi nu în
cele din urmă, se evită impactul negativ asupra populaţiei locale şi mediului înconjurător,
generat de cererea în exces din perioada sezonului.
Un rol cheie în dezvoltarea durabilă a turismului îl au turiştii care vizitează destinaţia
respectivă, de unde şi necesitatea “educării” acestora în concordanţă cu principiile
durabilităţii, având în vedere anumiţi factori:
 momentul sejurului: dezvoltarea durabilă a turismului se realizează mai ales prin
uniformizarea fluxurilor turistice pe parcursul întregului an;
 locurile vizitate: în anumite destinaţii ar trebui încurajat turismul în ariile protejate
datorită veniturilor aduse în favoarea conservării lor însă în anumite zone poate fi
restricţionat datorită sensibilităţii ecologice a acestor zone;
 mijlocul de transport: călătoria cu maşina proprie sau cu avionul nu este cea mai
recomandată pentru favorizarea unui turism durabil;
 alegerea furnizorilor de servicii turistice: vizitatorii trebuie încurajaţi să aleagă acele
firme care urmează principiile dezvoltării durabile;
 mărimea grupurilor: în cazul unor grupuri mari de turişti care vizitează simultan
obiectivele turistice se înregistrează un impact negativ asupra mediului şi comunităţii
locale;
 durata sejurului: dezvoltarea durabilă se realizează în condiţii mai bune atunci când
durata sejurului este mai mare.
Sunt necesare eforturi de încurajare a vizitatorilor să adopte principiile dezvoltării
durabile a turismului, cum ar fi:
 respectarea comunităţilor locale;
 cumpărarea produselor locale;
 reducerea impactului asupra mediului înconjurător;
 încurajarea iniţiativelor locale sociale sau de conservare.
Touroperatorii au un rol central în industria turistică şi implicit şi în dezvoltarea
durabilă a turismului. Ca intermediari între turişti şi prestatorii de servicii turistice,
touroperatorii pot influenţa opţiunile turiştilor, practicile prestatorilor de servicii turistice şi
modelele de dezvoltare ale destinaţiilor turistice. Acest rol cheie în industria turistică le
conferă touroperatorilor şi posibilitatea de a avea o contribuţie importantă în dezvoltarea
durabilă a turismului şi protejarea resurselor naturale şi culturale.

19


Exemple
Touroperatorul britanic Exodus are o politică privind „turismul responsabil”
care include:
 angajarea ghizilor locali pentru a oferi turiştilor o experienţă autentică
şi pentru a contribui la dezvoltarea comunităţilor locale;
 achiziţionarea de servicii şi produse locale în zonele vizitate;
 limitarea mărimii grupurilor de turişti în funcţiile de condiţiile locale.


Exemplificaţi iniţiativele de dezvoltare durabilă a turismului ale unui lanţ
hotelier internaţional.

Pentru monitorizarea efectelor şi nivelului dezvoltării durabile a turismului din punct
de vedere cantitativ se analizează următorii factori:
 nivelul turismului, reflectat atât de cererea cât şi de oferta turistică;
 stadiul mediului înconjurător şi al comunităţii locale;
 profilul şi nivelul de satisfacţie al turiştilor;
 performanţele firmelor implicate.

Unele ţări au introdus taxe de turism care sunt suportate fie de vizitatori fie de firmele
de turism şi trebuie folosite la nivel local pentru managementul destinaţiei turistice, pentru
cauze sociale şi pentru conservarea naturii.


Exemple
În Bulgaria există o lege care permite păstrarea de către municipalitate a
veniturilor obţinute din colectarea taxelor locale pentru a le folosi în scopul
îmbunătăţirii infrastructurii. De asemenea întreprinderile ecoturistice sunt
susţinute prin capitalul colectat prin taxele de poluare şi consum de combustibil.
Totodată s-a hotărât la nivel naţional nu doar integrarea ecoturismului în
strategiile asociaţiilor regionale de turism, ci şi dezvoltarea unei strategii de
dezvoltare a ecoturismului în paralel cu implementarea unor planuri concrete de
acţiune.

20

În ultimii treizeci de ani s-a observat creşterea atenţiei acordate pe plan internaţional
dezvoltării durabile nu doar în domeniul economic cât şi în cel cultural şi social. Astfel,
majoritatea guvernelor, asociaţiile de comerţ, instituţiile academice precum şi organizaţiile
nonguvernamentale au conştientizat faptul că nu se poate realiza un progres real care să aducă
beneficii tuturor părţilor implicate fără această abordare durabilă a dezvoltării economice.

Să ne reamintim...
Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea unui nivel ridicat de
satisfacţie a turiştilor, creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile
durabilităţii şi promovarea celor mai bune practici turistice.
Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a planurilor de urbanism,
a transportului, a colectării şi reciclării deşeurilor, dar şi activităţi cu privire la
dezvoltarea durabilă a turismului, în special în comunităţi locale care sunt şi
destinaţii turistice.
În formularea unei strategii de dezvoltare durabilă a turismului pot fi identificate 3
stadii: analiza problemelor, oportunităţilor şi a contextului, identificarea obiectivelor
şi luarea deciziilor strategice, dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.
Ca intermediari între turişti şi prestatorii de servicii turistice, touroperatorii pot
influenţa opţiunile turiştilor, practicile prestatorilor de servicii turistice şi modelele
de dezvoltare ale destinaţiilor turistice.


Exemplificaţi politicile de dezvoltare durabilă a turismului incluse în Agenda Locală
21 a unei destinaţii turistice din România.


M1.U1.6. Rezumat

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local".
Dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale are ca obiective majore: protejarea
mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi
menţinerea unei economii locale viabile şi eficiente.
Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea impactului activităţii
turistice asupra mediului natural, asupra comunităţilor locale şi tradiţiilor acestora,
maximizarea beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale, componenta
ecologic-educativă şi controlul local.
21

Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai
mult decât despre turismul durabil.
Agenda Locală 21 este un document care include o strategie de dezvoltare durabilă
şi planul de acţiune necesar implementării acesteia.
Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea unui nivel ridicat de
satisfacţie a turiştilor, creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile
durabilităţii şi promovarea celor mai bune practici turistice.


M1.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Conceptul de dezvoltare durabilă presupune performanţe pe următoarele planuri:
a) economic şi social
b) social şi ecologic
c) economic, ecologic şi social

2. Dezvoltarea durabilă a turismului presupune maximizarea:
a) beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale
b) impactului activităţii turistice asupra mediului natural
c) impactului activităţii turistice asupra mediului natural
d) impactului negativ al activităţii turistice asupra comunităţii locale

3. Agenda Locală 21 include activităţi de planificare durabilă a:
a) planurilor de urbanism
b) transportului, colectării şi reciclării deşeurilor
c) turismului
d) toate raspunsurile sunt corecte

4. Care este ordinea corectă a etapelor parcurse în formularea unei strategii de dezvoltare
durabilă a turismului ?
a) dezvoltarea politicilor, a planului de acţiune şi analiza problemelor
b) analiza problemelor, oportunităţilor, contextului, identificarea obiectivelor şi luarea
deciziilor strategice şi dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune.
22

c) identificarea obiectivelor şi luarea deciziilor strategice, analiza problemelor,
oportunităţilor, contextului şi dezvoltarea politicilor şi a planului de acţiune
d) analiza problemelor, oportunităţilor, contextului şi dezvoltarea politicilor şi a planului
de acţiune

5. Măsurile socio-economice incluse într-un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă a
turismului se referă la:
a) instruirea celor implicaţi în turism asupra valorii patrimoniului istoric
b) promovarea achiziţionării de alimente şi materiale de construcţii autohtone
c) identificarea şi protejarea habitatelor aflate în pericol
d) promovarea cooperării dintre sectoare şi a modelelor de dezvoltare inter-sectorială
6. Ce factori se analizează pentru monitorizarea efectelor şi nivelului dezvoltării durabile a
turismului din punct de vedere cantitativ?
a) profilul şi nivelul de satisfacţie al turiştilor
b) nivelul turismului, reflectat atât de cererea cât şi de oferta turistică
c) stadiul mediului înconjurător şi al comunităţii locale
d) toate răspunsurile sunt corecte
e)














Temă de control
Redactaţi o lucrare de maxim 3 pagini în care să analizaţi gradul de respectare a
principiilor de dezvoltare durabilă într-o destinaţie turistică din România.
23






Modulul 2.
Noţiuni introductive privind ecoturismul

Cuprins
Introducere ................................................................................................................................ 23
Obiectivele modului .................................................................................................................. 23
U1. Ecoturismul, între teorie şi practică ................................................................................... 24
U2. Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional ................... 33




Introducere
Ecoturismul face parte din domeniul turismului durabil, o componentă
indispensabilă în orice strategie de marketing turistic. Dezvoltarea durabilă a
turismului este adeseori asociată unei ramuri a turismului însă toate formele de
turism trebuie să aducă beneficii economice şi sociale comunităţii locale şi să
încurajeze protecţia mediului înconjurător.
În prezent, ecoturismul este forma de turism cu cel mai ridicat ritm de creştere pe
plan internaţional, în special ca urmare a faptului că nu se supune într-o măsură la
fel de mare ca celelalte forme de turism regulilor convenţionale de dezvoltare
economică. Prin urmare, dezvoltarea produselor ecoturistice presupune în primul
rând existenţa resurselor naturale şi a biodiversităţii mediului natural, în timp ce
infrastructura turistică nu presupune investiţii atât de mari ca în cazul turismului
clasic.


Obiectivele modulului
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:
 definească ecoturismul;
 identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale;
 identifice principalele ţări emiţătoare de ecoturişti;
24

 explice caracteristicile ecoturiştilor;
 cunoască iniţiativele Societăţii Internaţionale de Ecoturism;
 cunoască concluziile Summitului Mondial de Ecoturism din 2002;
 identifice diferite asociaţii internaţionale de ecoturism;
 identifice caracteristicile destinaţiilor ecoturistice.

Unitatea de învăţare M2.U1.
Ecoturismul, între teorie şi practică

Cuprins
M2.U1.1. Introducere ................................................................................................................ 24
M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................................. 24
M2.U1.3. Conceptul de ecoturism ............................................................................................ 25
M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă .............................................................................. 27
M2.U1.5. Rezumat .................................................................................................................... 31
M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ............................................................................... 31




M2.U1.1. Introducere
Ecoturismul a apărut ca o extensie a turismului alternativ fiind o consecinţă a
nemulţumirii turiştilor cu privire la formele convenţionale de turism care ignoră
efectele sociale şi ecologice ale practicării turismului în favoarea unei abordări
orientate spre obţinerea de profit pe termen scurt.



M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor
în interesanta lume a marketingului.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 definească ecoturismul;
 să înţeleagă legătura dintre ecoturism şi turism durabil;
 identifice principalele destinaţii ecoturistice internaţionale;
 identifice principalele ţări emiţătoare de ecoturişti;
 să înţeleagă diferenţa între diferite forme de turism în natură;
 explice caracteristicile ecoturiştilor.
25



Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.

M2.U1.3. Conceptul de ecoturism

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat în anul 2001 Codul Global de Etică
pentru Turism. Planul de Implementare a fost adoptat la Summitul Mondial pentru
Dezvoltare Durabilă (World Summit on Sustainable Development) care a avut loc la
Johannesburg în Africa de Sud în 2002. Atunci au fost identificate măsuri de promovare a
dezvoltării durabile a turismului având în vedere creşterea beneficiilor comunităţilor locale
din zonele vizitate, menţinerea integrităţii culturale a acestora şi conservarea naturii. Acest
Plan de Implementare face referiri şi la activităţi realizate în cadrul Anului Internaţional al
Ecoturismului declarat de Organizaţia Naţiunilor Unite, în 2002. Acest eveniment a oferit o
oportunitate pentru promovarea unor experienţe ecoturistice pe plan internaţional dar şi
pentru promovarea necesităţii dezvoltării durabile a turismului.
Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este
observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii (definiţia consacrată a Organizaţiei Mondiale a
Turismului):
• conservarea şi protejarea naturii;
• folosirea resurselor umane locale;
• să aibă un caracter educativ, respect pentru natură şi să realizeze conştientizarea
turiştilor şi a comunităţilor locale;
• să aibă un impact negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural.
Sunt des întâlnite confuzii între turismul durabil şi ecoturism însă acesta din urmă deşi
respectă principiile de dezvoltare durabilă se referă la turismul practicat în general în arii
naturale protejate, cu grupuri de dimensiuni mici, valorificând atât patrimoniul natural cât şi
cel cultural aducând beneficii comunităţilor locale.
Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în diferite
forme ale turismului cum ar fi: ecoturismul, turismul rural sau turismul cultural. Aceste forme
sunt expresia dorinţei ca turismul să reprezinte un factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare şi o
26

soluţie practică de păstrare nealterată a mediului. Nu toate formele de turism care au ca
principală motivaţie vizitarea naturii sunt incluse în ecoturism aşa cum nu toate activităţile
turistice care se desfăşoară în natură fac parte din această categorie. Ecoturismul presupune în
plus faţă de aceste alte forme de turism conservarea naturii şi aducerea de beneficii
comunităţilor locale.
Pe piaţa turistică internaţională ecoturismul a început să se dezvolte din anul 1980.
Începând cu anii ’90 ecoturismul a cunoscut o creştere anuală de 20% până la 34%. În 2004
ecoturismul avea o rată de creştere de 3 ori mai mare decât turismul global. De asemenea
Programul ONU pentru Mediu (UNEP) a apreciat că cea mai rapidă creştere a fluxurilor
turistice se atinge în interiorul şi în apropierea zonelor naturale.
Sub presiunea prevederilor legislative ale Uniunii Europene numeroase companii de
turism au început să iniţieze activităţi de ecoturism în Europa, ca de pildă:
 Oferirea de pachete turistice ecologice – turism rural, turism combinat cu
programe ecologice, turism cu organizare de conferinţe pe teme ecologice.
 Oferirea de pachete turistice în extrasezon la preţuri convenabile, însoţite de diverse
alte mijloace de atracţie, pentru a descongestiona aglomerarea zonelor turistice în
plin sezon şi implicit pentru a reduce efectul negativ asupra mediului produs de
turismul excesiv în aceste perioade ale anului.
Activitatea ecoturistică pe plan internaţional este reglementată în cadrul unei tipologii
ce cuprinde stilurile de eco-experienţe, precum şi forme de eco-activităţi în funcţie de eco-
produsele de pe piaţă şi consumatorii acestora. Principalele ţări emiţătoare de turişti sunt cele
dezvoltate datorită, pe de o parte nivelului de trai ridicat ce le permite achitarea costurilor
destul de ridicate ale unor astfel de programe turistice, iar pe de altă parte datorită ofertei
autohtone destul de limitate sau chiar inexistente.


Exemple
Importante destinaţii ecoturistice pe piaţa internaţională sunt: Australia, Canada,
Costa Rica, Mexic, Guatemala, Cuba, Brazilia, Bolivia, Kenya, Ghana, Africa de
Sud, Madagascar, Indonezia, Nepal.
Cele mai puternice agenţii turistice şi touroperatori în domeniu sunt în special
cele din statele emiţătoare de turişti: Marea Britanie, SUA., Germania, Olanda,
Franţa, Austria, Elveţia, dar şi cele din statele receptoare: Africa de Sud,
Australia, Kenya, Mexic, Canada. La nivelul continentul european destinaţiile
ecoturistice consacrate sunt foarte puţine, mai ales în Europa Centrală şi de Est.
27



Exemplificaţi şi prezentaţi pe scurt două destinaţii ecoturistice din Europa.

În prezent, ecoturismul este forma de turism cu unul dintre cele mai ridicate ritmuri de
creştere pe plan internaţional, în special ca urmare a faptului că nu se supune într-o măsură la fel de
mare ca celelalte forme de turism regulilor convenţionale de dezvoltare economică. Prin urmare,
dezvoltarea produselor ecoturistice presupune în primul rând existenţa resurselor naturale şi a
biodiversităţii mediului natural, în timp ce infrastructura turistică nu presupune investiţii atât de
mari ca în cazul turismului clasic. Aceasta a făcut posibilă implementarea acestei forme de turism şi
în ţările în curs de dezvoltare sau în ţările lumii a treia. De altfel, printre cele mai cunoscute
destinaţii pentru practicarea ecoturismului, se află o serie de ţări în curs de dezvoltare cum ar fi:
Kenya, Costa Rica, Nepal, Madagascar.
Datorită creşterii atenţiei acordate pe plan internaţional dezvoltării durabile în
domeniul economic, cultural şi social, guvernele, asociaţiile de comerţ, instituţiile academice
precum şi organizaţiile nonguvernamentale au conştientizat faptul că nu se poate realiza un
progres real, care să aducă beneficii tuturor părţilor implicate, fără o abordare ecologică.
Dezvoltarea durabilă poate rezolva problema sărăciei sau a degradării şi reducerii
resurselor naturale. În acest context, sectorul turistic nu poate rămâne indiferent şi trebuie să
urmeze calea unei dezvoltări durabile, cu atât mai mult cu cât resursele turistice sunt atât de
vulnerabile.
Dezvoltarea ecoturismului la nivel local trebuie să se facă cu sprijinul autorităţilor
locale, care trebuie să ţină cont de faptul că, pe lângă efectele pozitive, turismul generează şi
o serie de efecte negative. Printr-o planificare atentă şi un management inteligent, beneficiile
pot fi maximizate iar problemele minimizate. Astfel, se poate realiza dezvoltarea durabilă a
sectorului turistic prin protejarea mediului înconjurator şi a culturii locale.

M2.U1.4. Ecoturismul ca segment de piaţă

Ecoturismul este o industrie mică, dar care se extinde rapid, în cadrul unei nişe
guvernate de forţele şi de legile pieţei. El a fost promovat iniţial ca fiind echivalent cu
turismul în arii naturale, iar lipsa politicilor sociale şi de mediu din unele ţări, firme şi
destinaţii a condus la o confuzie generală în privinţa sensului ecoturismului ca segment de
piaţă. Astfel s-a simţit nevoia unor linii directoare specifice şi a unor sisteme de acreditare
28

bazate pe criteriile dezvoltării durabile, iar discuţiile referitoare la aceste probleme sunt în
plină desfăşurare. Întrucât tot mai mulţi turişti şi-au manifestat dorinţa de a-şi petrece timpul
liber în mijlocul naturii, segmentul de piaţă a devenit suficient de vast pentru a permite
fragmentarea sa în patru nişe distincte: ecoturism, turism de aventură, turism în medii
sălbatice şi camparea, diferenţiate în funcţie de motivaţia principală a călătoriei. Fiecare
dintre aceste segmente are un echipament specializat, necesităţi informaţionale distincte,
impact diferit asupra mediului.
Turismul de aventură (cel mai puţin orientat spre principii ecologice) este călătoria în
locuri noi şi palpitante cu intenţia de a căuta aventura. Turiştii care practică această formă de
turism nu urmează un program fix, preferând spontaneitatea şi incertitudinea. Turismul de
aventură include adesea activităţi cum ar fi: alpinism, scufundări sub-acvatice, ciclism
extrem, kayak-canoe, etc., necesitând rezistenţă şi abilităţi fizice. Deşi acest tip de turism se
desfăşoară de obicei în mijlocul naturii, el implică puţin sau deloc protejarea şi conservarea
mediului.
Turismul în medii sălbatice înseamnă călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate,
pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în
mediul lor natural. Aceste călătorii implică utilizarea unor mijloace de locomoţie nepoluante
ca mersul cu bicicleta, cu barca, cu animale de tracţiune, pe jos. Acest tip de călătorie trezeşte
interesul pentru frumuseţile naturii, dar contribuie puţin la conservarea echilibrului fragil al
naturii.
Camparea presupune călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie,
de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie
automobilul (carcamping). Motivaţia principală este relaxarea în mijlocul naturii, dar
utilizarea automobilului indică o lipsă a preocupării pentru protejarea mediului.
Ecoturismul se deosebeşte de turismul în natură prin accentul pus pe conservare,
educare, responsabilitate şi implicarea activă a comunităţii locale. Un turist în arii naturale
poate merge să observe comportamentul păsărilor, însă un ecoturist va merge să privească
păsările însoţit de un ghid local şi va sta în cabana unui localnic, contribuind astfel la
prosperitatea economiei locale.
Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă însă se poate spune
că media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată decât în alte forme de turism, ecoturiştii au
în general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec mult timp
înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea acesteia şi planificarea diverselor
activităţi.
29

Conform lui Chipkin spre deosebire de alte categorii de vizitatori, ecoturiştii au
venituri ridicate, un nivel înalt de educaţie şi sunt dispuşi să cheltuiască mai mult într-o
destinaţie pe durata unui sejur extins. Ecoturiştii sunt interesaţi să participe activ în diferite
sporturi desfăşurate în natură şi doresc experienţe în comunităţile locale pentru descoperirea
culturii tradiţionale, preferând servicii turistice oferite de localnici (de ex., gustarea
specialităţilor gastronomice locale).
Până în prezent, un studiu amplu realizat pe piaţa turistică nord americană ne oferă o
caracterizare a turistului în arii naturale.

Caracteristici sociodemografice:
• Vârsta – 35-54 ani, variind în funcţie de activităţile desfăşurate şi de alţi factori cum
ar fi costul călătoriei.
• Sexul – 50% femei şi 50% bărbaţi, dar s-au constatat diferenţe clare în funcţie de
activităţile desfăşurate.
• Ecoturiştii tind să aibă un nivel al venitului mai ridicat decăt cel al turiştilor în
general.
• Educaţia – nivel ridicat de educaţie, 82% fiind absolvenţi de studii superioare
• Afiliere – mulţi ecoturişti sunt suporteri sau membri ai unor organizaţii bazate pe
natură.
• Publicaţii – ecoturiştii sunt interesaţi de publicaţiile orientate spre natură şi activităţi
în aer liber.

Caracteristici ale călătoriei:
• Durata călătoriei – variază în funcţie de destinaţie, activităţi desfăşurate, dar durata
preferată de 50% dintre turiştii experimentaţi (care au fost în cel puţin o călătorie
„ecoturistică”) este de 8-14 zile
• Cheltuieli – Ecoturiştii tind să cheltuiască mai mult decât turistul mediu, plătind sume
considerabile pe echipamente, cotizaţii, reviste, donaţii. 26% dintre ei au declarat că ar fi
dispuşi să cheltuiască 1000 – 1500 USD pentru o călătorie în care să beneficieze de servicii
de calitate.
• Componenţa grupului – o majoritate de 60% dintre turiştii experimentaţi au declarat că
preferă să călătorească în cuplu, 15% cu familia, iar 13% preferă să călătorească singuri.
• Surse de informare – Ecoturiştii acordă mare încredere recomandărilor celorlalţi (prieteni,
familie), dar şi diferite forme de materiale scrise reprezintă surse importante de informaţii. De
30

asemenea, experienţa proprie din călătorii anterioare joacă un rol decisiv în alegerea
destinaţiei. Internetul devine tot mai utilizat pentru planificarea vacanţelor ecoturistice, dar
mulţi ecoturişti sunt suficient de experimentaţi pentru a-şi organiza singuri călătoria.

Motivaţii şi preferinţe:
• Motivaţiile călătoriei – Natura (flora, fauna, relieful) este principala motivaţie a
ecoturiştilor. Ei nu vor numai să o vadă, ci şi să o experimenteze şi să înveţe despre ea. Ei
sunt interesaţi şi de istorie, de alte culturi, le place să participe la diverse activităţi în aer liber
şi apreciază oportunitatea de a întâlni oameni noi.
• Activităţi preferate – Ecoturiştii participă la o gamă foarte largă de activităţi, de la observarea şi
înţelegerea naturii (vizitarea parcurilor naţionale, observarea vieţii sălbatice), la activităţi orientate
mai mult sau mai puţin spre aventură şi activităţi cu specific cultural - istoric. Ei sunt în căutarea
noului, a unor experienţe care să le îmbogăţească viaţa.
• Modalităţi de cazare – Ecoturiştii preferă facilităţi de cazare cu confort mediu sau chiar de
bază, cum sunt cortul, cabana, motelul, pensiunea sau hanul.
Ecoturiştii au nevoie de informaţii detaliate şi specializate atât înainte cât şi pe
parcursul călătoriei, sub forma broşurilor, pliantelor, ghidurilor de călătorie, hărţilor,
centrelor de interpretare, ecomuzeelor, indicatoarelor şi potecilor, precum şi prin intermediul
ghizilor specializaţi. Furnizarea de informaţii complete este unul dintre elementele de
diferenţiere a ecoturismului faţă de turismul tradiţional.


Exemple
Un rol important în educarea ecoturiştilor îl reprezintă elaborarea unor coduri
de comportament, cum ar fi cel elaborat de autoritatea de turism din provincia
canadiană Québec. Acest cod arată turiştilor ce trebuie şi ce nu trebuie să facă
pentru practicarea corectă a ecoturismului. El este mai mult decât un cod etic
general care se întâlneşte frecvent în parcurile din Statele Unite. Pe lângă
limitarea impactului negativ al omului în arealul natural, codul de conduită
promovează şi protejarea patrimoniului cultural şi natural. Inspirat după
documentul numit ÉcoRoute al Uniunii pentru Conservarea Naturii din
Québec, el se adresează tuturor celor care practică ecoturismul şi vizitează
zone naturale.

31


Sintetizaţi caracterizarea ecoturistului, a preferinţelor sale de vacanţă
comparativ cu turistul obişnuit, aşa cum reiese din declaratia unui ecoturist
veritabil. Textul poate fi vizualizat la adresa:
http://csf.colorado.edu/bioregional/jul98/0020.htm

Să ne reamintim...
Ecoturismul, respectă principiile de dezvoltare durabilă şi se referă la turismul
practicat în general în arii naturale protejate, cu grupuri de dimensiuni mici,
valorificând atât patrimoniul natural cât şi cel cultural aducând beneficii
comunităţilor locale.


M2.U1.5. Rezumat

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este
observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură. Ecoturismul
presupune în plus faţă de aceste alte forme de turism conservarea naturii şi aducerea
de beneficii comunităţilor locale.
Turismul de aventură (cel mai puţin orientat spre principii ecologice) este călătoria
în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a căuta aventura.
Turismul în medii sălbatice înseamnă călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate,
pentru a cunoaşte şi a te bucura de natură, pentru a observa animalele, păsările şi
peştii în mediul lor natural.
Camparea presupune călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi
sălbăticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc
de locomoţie automobilul.
Ecoturismul se deosebeşte de turismul în natură prin accentul pus pe conservare,
educare, responsabilitate şi implicarea activă a comunităţii locale.
Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă însă se poate spune că
media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată decât în alte forme de turism, ecoturiştii au
în general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec mult
timp înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea acesteia şi planificarea
diverselor activităţi.

32


M2.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Care dintre următoarele condiţii trebuie să fie îndeplinite de ecoturism?
a) conservarea naturii şi caracterul educativ
b) folosirea resurselor umane locale
c) impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio-cultural
d) toate răspunsurile sunt corecte

2. Anul Internaţional al Ecoturismului a fost declarat de Organizaţia Naţiunilor Unite:
a) 2002
b) 2000
c) 1992
d) 2005

3. Cele mai puternice agenţii turistice specializate în ecoturism sunt cele din:
a) România, Bulgaria, Ungaria
b) Marea Britanie, SUA, Germania
c) Nepal, Madagascar, Guatemala
d) Asia

5. Ecoturismul este:
a) călătoria în locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaşte şi a te bucura de
natură, pentru a observa animalele, păsările şi peştii în mediul lor natural
b) călătoria într-un spaţiu aflat undeva între civilizaţie şi sălbăticie, de cele mai multe ori
cu familia sau prietenii şi folosind uneori ca mijloc de locomoţie automobilul
c) călătoria în locuri noi şi palpitante cu intenţia de a căuta aventura
d) o formă de turism care pune accentul pe conservare, educare, responsabilitate şi
implicarea activă a comunităţii locale

6. O caracteristică sociodemografică a ecoturiştilor este:
a) vârsta medie sub 20 ani
b) mulţi ecoturişti sunt suporteri sau membri ai unor organizaţii bazate pe natură
c) majoritatea ecoturiştilor sunt bărbaţi
33

d) 22% dintre ecoturişti sunt absolvenţi de studii superioare

7. Activităţile preferate ale ecoturiştilor sunt:
a) vizitarea obiectivelor turistice religioase
b) observarea şi înţelegerea naturii
c) practicarea sporturilor extreme
d) vizitarea centrelor urbane



Temă de control
Prezentaţi într-o lucrare de maxim 10 pagini principalele organizaţii
internaţionale care acţionează în sfera ecoturismului.

Unitatea de învăţare M2.U2.
Identificarea tendinţelor de dezvoltare a ecoturismului pe plan internaţional

M2.U2.1. Introducere ................................................................................................................ 33
M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................................. 33
M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului ........................................... 34
M2.U2.4.Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice ................................................................... 39
M2.U2.5. Rezumat .................................................................................................................... 41
M1.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ............................................................................... 42




M2.U2.1. Introducere
În acest capitol sunt prezentate principalele tendinţe de dezvoltare a
ecoturismului pe plan internaţional. Sunt menţionate activităţile organizaţiilor
internaţionale de ecoturism, precum şi caracteristicile destinaţiilro ecoturistice.



M2.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 cunoască iniţiativele Societăţii Internaţionale de Ecoturism;
 cunoască concluziile Summitului Mondial de Ecoturism din 2002;
 identifice caracteristicile destinaţiilor ecoturistice;
 identifice diferite asociaţii internaţionale de ecoturism.
34




Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 ore.



M2.U2.3. Experienţa internaţională în dezvoltarea ecoturismului

Ecoturismul îşi trage rădăcinile din mişcarea de conservare a biosferei, el dovedindu-
se o sursă importantă de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protecţie.
Cercetările întreprinse în Kenya în anii 70 au arătat că beneficiile economice ale turismului în
arii sălbatice au depăşit cu mult vânătoarea, activitate care a şi fost interzisă în anul 1977. La
începutul anilor 80, pădurile tropicale şi recifele de corali au devenit subiectul unor
nenumărate studii ştiinţifice şi filme documentare. Acest interes a condus la apariţia unor
mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetătorilor şi reporterilor în zone sălbatice.
Treptat, aceste afaceri au devenit prospere în ţări ca Ecuador şi Costa Rica, şi o adevărată
industrie a început să se dezvolte pentru a satisface nevoile unor grupuri mici de turişti, în
principal naturalişti şi iubitori ai vieţii sălbatice.
La începutul anilor 80, întreprinzătorii din turismul bazat pe atracţii naturale au
început să prospere în întreaga lume, odată cu interesul tot mai mare pentru mediu şi pentru
călătoriile în aer liber. Apariţia unor echipamente de călătorie şi campare tot mai performante
a favorizat acest fenomen. Unele companii şi-au dat seama că ar putea avea iniţiativa de a
conserva mediul prin sponsorizarea unor grupări locale de conservare sau prin colectare de
fonduri. Curând, ei au învăţat că instruind şi angajând localnici pentru a conduce afacerea
aveau numai de câştigat şi în acelaşi timp puteau oferi populaţiei locale beneficii importante.


Exemple
Touroperatorii care vând produse turistice în Insulele Galapagos, Costa Rica,
Kenya şi Nepal sunt printre primii care au avut astfel de iniţiative şi pot fi
consideraţi pionieri ai ecoturismului., deşi nu au avut la îndemână un set de
principii, aşa cum le cunoaştem în prezent.

Specificaţi 3 touroperatori internaţionali specializaţi în vânzarea produselor
ecoturistice.
35


Întrucât ecoturismul a fost iniţial doar o idee şi nu o disciplină, multe organizaţii l-au
promovat fără a-i cunoaşte principiile de bază. Eforturi pentru stabilirea unor principii şi
criterii de acreditare recunoscute pe plan internaţional au fost iniţiate încă din anul 1990, dar
procesul a evoluat foarte încet, dată fiind diversitatea domeniilor, experienţelor, regiunilor
implicate. Este recomandat ca fiecare regiune în care se practică ecoturismul să dezvolte
propriul sistem de principii, linii directoare şi criterii de certificare, bazate pe materialele
disponibile pe plan internaţional. Societatea Internaţională de Ecoturism a sintetizat
rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 până în prezent într-un set de principii care au fost
acceptate şi preluate de tot mai multe organizaţii, guverne, firme private, universităţi şi
comunităţi locale.
Societatea Internaţională de Ecoturism a publicat în 1993 un set de recomandări:
„Ecotourism Guidelines for Tour Operators”, care au fost acceptate de către reprezentanţi ai
industriei turistice, ONG-uri şi specialişti din întreaga lume. Următorul pas şi cel mai dificil
în atingerea standardelor ecoturismului este implementarea unui sistem de acreditare.
Acreditarea în industria ecoturistică presupune colectarea de la firme a datelor privind
performanţa socială şi de mediu şi apoi verificarea acestora. Dificultatea provine din
specificul operatorilor din ecoturism, care sunt de dimensiuni reduse şi foarte dispersaţi în
spaţiu. Mulţi dintre ei sunt situaţi în ţări sau regiuni slab dezvoltate, unde serviciile de
monitorizare şi chiar sistemele de comunicaţii sunt ineficiente sau lipsesc.
Eforturile de acreditare au fost iniţiate de Australia, care a lansat în anul 1994 un
program de cercetare, iar în 1996 un program de acreditare cu specific ecoturistic la nivel
federal, singurul de acest fel din lume.
Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al Ecoturismului a fost
Summitul Mondial de Ecoturism care s-a desfăşurat în oraşul canadian Québec în perioada
19-22 mai 2002 cu sprijinul Oficiului de Turism local şi al Comisiei Canadiene de Turism,
sub egida Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO) şi a Programului Naţiunilor Unire
pentru Mediul Înconjurător (UNEP). În intervalul 19-22 mai 2002, aici s-au reunit peste 1000
de participanţi din 132 de state din sectorul public, privat sau neguvernamental. Summitul a
reprezentat încununarea cu succes a celor 18 întâlniri preparatorii desfăşurate în anii 2001 şi
2002, care au implicat peste 3000 de participanţi reprezentând guvernele naţionale sau locale,
incluzând administratori de turism, mediu sau oameni de afaceri din domeniul ecoturismului
şi parteneri ai acestora, precum şi organizaţii neguvernamentale, instituţii de învăţământ,
consultanţi, organizaţii interguvernamentale şi reprezentanţi ai comunităţilor locale.
36

Participanţii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului, desfăşurat la Quebec în mai
2002, au recunoscut faptul că ecoturismul respectă principiile turismului durabil referitoare la
impactul economic, social şi de mediu, formulând în plus câteva principii specifice:
 Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural şi cultural.
 Ecoturismul include comunităţile locale în activităţile de planificare, dezvoltare şi
operare şi contribuie la bunăstarea lor.
 Ecoturismul implică explicaţii complete şi interesante pentru vizitatori, privind
resursele naturale şi culturale.
 Ecoturismul este destinat în special vizitatorilor individuali precum şi grupurilor
organizate de mici dimensiuni.
Pe măsura extinderii ecoturismului, s-a simţit nevoia organizării unor structuri bine
definite, care să poată permite o cât mai bună penetrare a acestuia în rândul comunităţilor. În
consecinţă, au luat naştere o serie de organisme care se ocupă strict de această problematică.
Pe lângă acestea, în cadrul unor organizaţii deja consacrate au început să se înregistreze
preocupări distincte vizând ecoturismul.
Cea mai importantă organizaţie este Societatea Internaţională de Ecoturism
(TIES).
Aceasta a luat fiinţă în 1990, urmărind, încă din prima zi, „să asiste cât mai multe asociaţii
profesionale care se străduiesc să facă din ecoturism un mijloc util în activitatea de conservare şi
dezvoltare durabilă” (Megan Wepler Wood – preşedinte şi fondator). TIES numără în prezent circa
1600 de membri din 110 ţări (fie persoane fizice, fie asociaţii, organizaţii etc.) având înscrise
următoarele obiective pe termen lung: desfăşurarea unor programe educaţionale şi traininguri,
furnizarea de informaţii tuturor celor interesaţi, elaborarea unor coduri în domeniu, crearea unei
reţele internaţionale instituţionale şi profesionale, cercetarea şi dezvoltarea unor modele economice.
Ecoturism Australia (EA) a fost fondată în 1991, ca o asociaţie non-profit, incluzând
societăţi care administrează spaţii de cazare, tour operatori, agenţii de turism, manageri ai ariilor
protejate, studenţi şi profesori, consultanţi, asociaţii regionale şi locale, toate având punct comun
preocuparea pentru dezvoltarea şi promovarea industriei ecoturismului. Este remarcabil faptul că, în
viziunea statului Australian, ecoturismul însuşi poate fi văzut ca o ramură economică distinctă.
Obiectivul general al EA este „de a fi lideri în asistarea activităţilor de ecoturism
pentru a deveni durabile, viabile economic şi responsabile din punct de vedere social şi
cultural”. Pe lângă aspectele care ţin de desfăşurarea generală a turismului de tipul eco în
sfera durabilităţii (obiectiv prioritar pentru orice organizaţie de acest tip), Ecoturism Australia
37

şi-a concentrat activitatea şi pe elaborarea unor programe de acreditare. Este vorba despre
NEAP – Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură şi Programul de
Atestare Ecoguide. Aplicat iniţial doar în Australia, programul vizează identificarea şi
etichetarea adevăratului turism de tipul eco şi în natură. Actualmente el este exportat în
întreaga lume sub denumirea de Standardul Internaţional pentru Ecoturism. Scopul acestui
program este de a certifica produse care se bazează pe principiile ecoturismului, fiind o
garanţie pentru o prestaţie corespunzătoare şi din punctul de vedere al durabilităţii. NEAP
acreditează produse şi nu companii, circumscrise unuia din următoarele trei domenii: cazare,
circuite, obiective turistice. Programul Ecoguide are un domeniu de activitate mai restrâns, el
atestând anumite capacităţi ale ghizilor care deservesc programe din sfera ecoturismului sau
turismului în natură. Este o completare a NEAP dar cu centrarea pe persoane fizice.


Exemple
Eligibilitatea pentru Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în
Natură se bazează pe următoarele opt principii:
1. Accent pe natură: Pune accent pe contactul direct cu natura, în moduri care
să ducă la o mai bună înţelegere şi apreciere.
2. Interpretare: Integrează oportunităţi de înţelegere a naturii în fiecare
experienţă.
3. Durabilitatea de mediu: Aplică cele mai bune practici pentru un turism
durabil din punct de vedere ecologic.
4. Contribuţia la conservare: Contribuie în mod pozitiv la conservarea
permanentă a zonelor naturale.
5. Implicarea comunităţilor locale: Contribuie în mod constant la bunăstarea
comunităţilor locale.
6. Componenta culturală: Protejează, explică şi implică diferitele culturi locale.
7. Satisfacţia consumatorilor: îndeplineşte în mod consecvent aşteptările
consumatorilor.
8. Marketing responsabil: Acţiunile de marketing sunt precise şi conduc la
aşteptări realiste.

Pentru un touroperator naţional specializat în ecoturism verificaţi respectarea
principiilor de acreditare incluse în Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi
Turism în Natură propus de asociaţia Ecotourism Australia.
38


Apariţia şi dezvoltarea în ultimii ani a Internetului a permis apariţia unui nou model
de colectare şi distribuire a informaţiilor din orice domeniu. Astfel, iubitori ai naturii din
Europa s-au reunit şi au creat un site cuprinzător numit Eco-Tour, sub girul Comisiei
Europene. Site-ul este extrem de util pentru cei interesaţi de lumea ecoturismului: produse
oferite, tipuri de obiective, materiale scrise. Acestea se regăsesc în mai multe limbi şi sunt
accesibile pentru toată lumea. Eco- Tour se defineşte ca un centru al informaţiilor pentru toţi
utilizatorii de Internet care doresc să-şi planifice o vacanţă respectând cerinţele de conservare
şi protejare a mediului înconjurător. Site-ul reuneşte informaţii despre ofertanţii de locuri de
cazare (hoteluri şi alte forme), regiuni şi staţiuni turistice, produse turistice şi numeroase
modele întâlnite în diferite ţări.
În cadrul Uniunii Europene, ecoturismul este văzut ca un factor economic important
în special în zonele rurale şi de aceea, interacţionând cu agricultura, poate contribui cu succes
la dezvoltarea comunităţilor locale. Eco-Tour este pe de o parte interesat să ofere micilor
întreprinzători din acest domeniu o posibilitate reală de promovare la nivel mondial şi pe de
altă parte să arate consumatorilor interesaţi diferite variante pentru petrecerea unor vacanţe de
tip eco.
Preocupări în aria ecoturismului sunt înregistrate şi la nivelul Organizaţiei Mondiale
a Turismului (WTO), cea mai puternică organizaţie din turism. Aceasta numără peste 130
de membri şi a participat la 511 misiuni şi 126 proiecte pe tot globul. De cea mai mare
susţinere au beneficiat continentele Africa şi Asia39. Dacă se va urmări aceeaşi structură
continentală a interesului OMT şi în sfera ecoturismului acest lucru va fi un factor pozitiv
deoarece continentele menţionate au un imens potenţial în acest domeniu. Pe de altă parte ar
constitui un mijloc palpabil de ridicare a nivelului de trai în special în zonele extrem de
sărace.
Implicaţii în activitatea ecoturistică la nivel mondial se mai înregistrează din partea
Naţiunilor Unite prin Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP).
Pe lângă aceste organisme există în cadrul politicilor guvernamentale ale statelor anumite
strategii care vizează domeniul ecoturismului. Multe dintre direcţii au avut o strânsă legătură
cu Anul Internaţional al Ecoturismului.

39


Să ne reamintim...
 Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al Ecoturismului a
fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a desfăşurat în oraşul canadian
Québec în perioada 19-22 mai 2002.
 Cea mai importantă organizaţie internaţională din domeniul ecoturismului
este Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES).
 Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism în Natură şi Programul
de Atestare Ecoguide au fost realizate de asociaţia Ecotourism Australia.




M2.U2.4. Caracteristicile destinaţiilor ecoturistice

Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural şi cultural
special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor
rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate. Aceste destinaţii includ atât potenţialul
natural cât şi cultural al zonei şi sunt diferite de alte staţiuni turistice printr-o planificare
urbanistică mult mai atentă şi durabilă. Autorităţile locale au un rol vital în orientarea
dezvoltării turistice pentru a evita deteriorarea mediului natural şi patrimoniului cultural al
destinaţiei. Pentru o exploatare durabilă a potenţialului ecoturistic sunt necesare politici şi
strategii de dezvoltare locală, Agenda Locală 21, stabilirea unor reguli cu privire la
activităţile turistice dar şi a unor limite maxime ale circulaţiei turistice.
Principalele caracteristici ale unei destinaţii ecoturistice sunt următoarele:
 Potenţial turistic natural, de obicei conservat în cadrul unei arii protejate.
 Densitate redusă a construcţiilor astfel încât potenţialul natural să fie mai prezent
decât potenţialul antropic.
 Existenţa afacerilor mici, deţinute de localnici, care oferă servicii de cazare şi masă
dar şi produse de artizanat.
 Existenţa zonelor de recreere în aer liber, care protejează ecosistemele fragile (poteci,
piste pentru biciclete etc.).
 Ospitalitatea personalului din cadrul unităţilor de cazare şi alimentaţie.
40

 O varietate de festivaluri locale şi alte evenimente culturale care demonstrează
perpetuarea tradiţiilor.
 Facilitarea interacţiunii dintre turişti şi populaţia locală în zonele naturale.
Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă:
 un master plan pentru dezvoltarea turistică din zonă care să sepcifice clar spaţiile
verzi, aleile de promenadă, potecile turistice, zonele de acces public, precum şi reguli clare cu
privire la densitatea dezvoltării urbanistice permisă în zonele rezidenţiale şi comerciale;
 un plan de management al vizitatorilor;
 consultarea actorilor locali cu privire la tipul de turism care se doreşte a fi dezvoltat în
zonă, folosind intermediari neutri care înţeleg punctul de vedere al comunităţii locale;
 planificarea integrată a resurselor naturale în vederea oferirii mai multor alternative de
dezvoltare economică durabilă rezidenţilor alături de ecoturism.
Dezvoltarea industriei ecoturistice la nivel internaţional se constituie într-un important
şi potenţial factor pozitiv pentru ariile naturale protejate şi comunităţile acestora. Din ce în ce
mai multe persoane aleg destinaţiile ecoturistice, caută să se implice în activităţile de
conservare a naturii, promovează şi apreciază culturile tradiţionale şi stilurile de viaţă.
Ecoturismul oferă turism natural durabil şi responsabil care se ghidează după reguli etice şi
practici specifice: respect faţă de valorile naturale (călătorii responsabile prin natură), sprijin
în conservarea pe termen lung a naturii (un flux de venituri care să ajute la conservarea
biodiversităţii şi culturii) şi contribuţii la îmbunătăţirea bunăstării comunităţii locale (prin
participarea la activităţile turistice).
Două elemente cheie în dezvoltarea destinaţiilor ecoturistice sunt: managementul
fluxului de vizitatori şi interpretarea produselor ecoturistice.
Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care îndrumă tipul potrivit de
vizitatori în zonele potrivite, oferind cele mai bune oportunităţi pentru satisfacerea
experienţei în natură a fiecărui vizitator, producând un impact negativ minim asupra naturii şi
comunităţilor locale şi creând cele mai bune şanse pentru dezvoltarea de mici afaceri locale
care respectã principiile ecoturismului.
Interpretarea naturii şi culturii este una din căile prin care aspectele de interes,
semnificaţia valoarea şi sensul moştenirii naturale sau culturale se comunică turiştilor.
Interpretarea este un instrument important pentru managementul vizitatorilor şi poate fi
aplicată sub următoarele forme:
41

 Personală –faţă în faţă - plimbări cu ghid, ture, personal din centrele de vizitare sau
punctele de informare turistică;
 Ne-personală – publicaţii, trasee care permit orientarea fãrã ghid, centre de vizitare,
panouri de interpretare;
 Bazată pe artă – sculptură, arta dramatică, povestiri;
 New media – ghiduri ce se pot descărca de pe internet, trasee cu ghid audio.


Exemple
Pentru a proteja resursele naturale pentru generaţiile următoare, regiunea
Parcului Naţional Retezat a fost împărţită în Strategia Pentru Dezvoltarea
unui Turism Durabil, elaborată în cadrul programului PAN Parks, în patru
zone de dezvoltare. Fiecare zonă reflectă un amestec diferit de surse, diferite
interese de piaţă şi diferite capacităţi de cazare unde se pot organiza toate
tipurile de activităţi. Bineinţeles că acele zone care sunt mai fragile şi mai
îndepărtate vor fi destinate unui număr mai restrâns de turişti, în timp ce
zonele din exteriorul parcului vor fi destinate unui număr mai mare de
vizitatori care să petreacă mai multe zile în zonă.


Pentru o potenţială destinaţie ecoturistică din România identificaţi soluţii
pentru evitarea conflictelor între diferite categorii de vizitatori.


Să ne reamintim...
 Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural şi
cultural special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de multe ori
incluse sau în vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii
protejate.
 Două elemente cheie în dezvoltarea destinaţiilor ecoturistice sunt:
managementul fluxului de vizitatori şi interpretarea produselor
ecoturistice.
 Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă: un
master plan, un plan de management al vizitatorilor, consultarea actorilor
locali şi planificarea integrată a resurselor naturale.
42



M2.U2.5. Rezumat

Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural şi cultural
special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în
vecinătatea unor rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate.
Ecoturismul oferă turism natural durabil şi responsabil care se ghidează după
reguli etice şi practici specifice: respect faţă de valorile naturale (călătorii
responsabile prin natură), sprijin în conservarea pe termen lung a naturii (un flux
de venituri care să ajute la conservarea biodiversităţii şi culturii) şi contribuţii la
îmbunătăţirea bunăstării comunităţii locale (prin participarea la activităţile
turistice).
Cea mai importantă acţiune legată de Anul Internaţional al Ecoturismului a fost
Summitul Mondial de Ecoturism care s-a desfăşurat în oraşul canadian Québec
în perioada 19-22 mai 2002.


M2.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Care dintre următoarele principii sunt specifice ecoturismului:
a) contribuţia activă la conservarea patrimoniului natural şi cultural
b) comunităţile locale nu sunt incluse în activităţile de planificare turistică
c) turiştii primesc puţine explicaţii privind resursele naturale şi culturale ale zonelor
vizitate
d) grupurile de ecoturişti sunt de dimensiuni mari

2. Cea mai importantă organizaţie internaţională din domeniul ecoturismului este:
a) Ecoturism Australia (EA)
b) Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP)
c) Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES)
d) Eco-Tour

3. Ce asociaţie internaţională a propus Programul de Acreditare pentru Ecoturism şi Turism
în Natură (NEAP):
43

a) Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (UNEP)
b) Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO)
c) Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES)
d) Ecoturism Australia (EA)
4. Care dintre următoarele principii sunt incluse în Programul de Acreditare pentru Ecoturism
şi Turism în Natură (NEAP):
a) contribuţia la conservarea naturii
b) implicarea comunităţilor locale
c) marketing responsabil
d) durabilitatea de mediu
e) toate răspunsurile sunt corecte
5. Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate prin:
a) potenţial turistic cultural
b) existenţa zonelor de recreere în aer liber
c) densitate mare a construcţiilor
d) evitarea interacţiunii dintre turişti şi populaţia locală în zonele naturale

6. Planificarea durabilă în destinaţiile ecoturistice trebuie să includă:
a) un plan de management al vizitatorilor
b) restaurarea patromoniului cultural
c) Agenda Locală 21
d) strategia de dezvoltare regională

7. Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care:
a) îndrumă vizitatorii către zonele naturale
b) produce un impact negativ asupra naturii şi comunităţilor locale
c) îndrumă tipul potrivit de vizitatori în zonele potrivite
d) îndrumă vizitatorii către centrele de informare turistică

8. Interpretarea ne-personală a naturii şi culturii se poate face prin:
a) plimbări cu ghid
b) sculptură
c) arta dramatică
d) panouri de interpretare
44





Temă de control
Pentru o potenţială destinaţie ecoturistică din România propuneţi o strategie
pentru interpretarea naturii şi culturii locale şi modalitatea de implementare.











Modulul 3.
Dezvoltarea ecoturismului în România

Cuprins
Introducere ..................................................................................................................... 44
Obiectivele modului ...................................................................................................... 44
U1. Premisele dezvoltării ecoturismului în România .................................................... 45
U2. Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România ......................................... 60




Introducere
Având în vedere tendinţele actuale pe piaţa internaţională privind cererea de
produse turistice desfăşurate în natură, potenţialul turistic natural poate deveni
avantajul competitiv al României ca destinaţie turistică, dacă este valorificat prin
politici de dezvoltare durabilă. Biodiversitatea şi potenţialul natural sunt afectate
de poluare, exploatare excesivă a resurselor dar şi de investiţiile necorespunzătoare
în turism. Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră poate fi şansa de valorificare a
potenţialului turistic natural într-o modalitate durabilă astfel încât să putem beneficia pe
termen lung de aceste resurse turistice. Ecoturismul poate aduce fonduri pentru
conservarea naturii dar şi noi şanse de dezvoltare a comunităţilor locale din interiorul
45

sau din apropierea ariilor protejate.


Obiectivele modulului
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:
 identifice principalele atracţii ecoturistice din România;
 cunoască principiile dezvoltării ecoturismului în România;
 să înţeleagă criteriile de certificare a prestatorilor de servicii ecoturistice
din România
 să înţeleagă modul în care ecoturismul poate contribui la conservarea
naturii;
 să cunoască obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din România;
 să identifice categoriile de arii protejate din România.


Unitatea de învăţare M3.U1.
Premisele dezvoltării ecoturismului în România

Cuprins
M3.U1.1. Introducere ................................................................................................................ 45
M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................................. 45
M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România .......................................................... 46
M4.U1.4. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în România................................... 50
M3.U1.5. Rezumat .................................................................................................................... 57
M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ............................................................................... 58




M3.U1.1. Introducere
România are un capital natural deosebit: păduri nefragmentate, peste o treime din
populaţia de urşi, lupi şi linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta
Dunării, peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale autentice.
Ţinând cont de situaţia existentă pe piaţa turistică europeană, precum şi de
punctele forte pe care le are România în competiţia cu celelalte posibile destinaţii
din regiunea Europa Centrală şi de Est, ecoturismul poate reprezenta o soluţie
46

pentru revigorarea turismului românesc.



M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare îşi propune prezentarea premiselor care au stat la baza
dezvoltării ecoturismului în România.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 identifice principalele atracţii ecoturistice din România;
 înţeleagă modul în care ecoturismul poate contribui la conservarea naturii;
 cunoască modul de înfiinţare şi obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din
România;
 identifice şi să exemplifice categoriile de arii protejate din România.


Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
M3.U1.3. Principalele atracţii ecoturistice din România

România are aproximativ 800 de arii protejate, care acoperă în prezent în jur de 5%
din teritoriul ţării. Majoritatea destinaţiilor ecoturistice sunt situate în interiorul sau în
imediata vecinătate a acestor arii protejate, cum ar fi: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării,
„paradisul păsărilor”; comunităţile din zona de nord a Parcului Naţional Piatra Craiului cu
programe ecoturistice axate pe carnivore mari (urşi, lupi şi linx); Parcul Naţional Retezat, cel
mai vechi parc din România, intrat în reţeaua PanPark şi Parcul Natural Apuseni cu
ancestralele tradiţii legate de natură. De asemenea, trebuie evidenţiat faptul că în ţara noastră
există încă păduri nefragmentate, şi peste o treime din populaţia de urşi, lupi şi linx din
Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta Dunării, peste 12.000 de peşteri şi, nu în ultimul
rând, tradiţii locale pline de autenticitate. Ecoturismul permite valorificarea acestui capital
natural şi totodată conservarea acestuia.
Dezvoltarea ecoturismului în România este dificilă deoarece politica de conservare a
naturii are deficienţe şi există probleme de depozitare a deşeurilor în zonele rurale.


Exemple
România are un capital natural deosebit: păduri nefragmentate, peste o treime din
47

populaţia de urşi, lupi şi linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta
Dunării, peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale pline de
autenticitate.

În cadrul rezervaţiilor naturale există mai multe specii de plante şi animale declarate
endemice sau monumente ale naturii. De asemenea, România încă mai păstrează în mediul
natural exemplare de floră şi faună, care în alte ţări au dispărut sau nu mai pot fi vizitate decât
în captivitate. Pe de altă parte, dezvoltarea durabilă în unele zone a formelor clasice de turism
a dus la menţinerea cadrului natural în vederea dezvoltării ecoturismului.
România poate deveni o destinaţie importantă pentru practicarea ecoturismului.
Argumentele în favoarea acestei premise sunt:
 existenţa unor zone sălbatice, neafectate de intervenţia omului şi a unor mari
suprafeţe de pădure;
 fauna şi flora bogată, cu specii şi ecosisteme unicat în Europa;
 diversitatea resurselor turistice naturale: fauna, flora, geologice, speologice etc.;
 infrastructura de acces în zone turistice unde se practică ecoturismul;
 existenţa unităţilor turistice care se adresează segmentelor de clienţi interesaţi de
turism rural şi agroturism;
 cererea în creştere pentru ecoturism;
 existenţa cadrului legal care prevede atât delimitarea parcurilor naturale şi naţionale,
a ariilor naturale protejate, cât şi condiţiile necesare instruirii administraţiei pentru
zonele protejate, în vederea iniţierii managementului acestora.
În percepţia Asociaţiei de Ecoturism din România principalele „eco-atracţii” ale
României sunt: Delta Dunării - unică în Europa, Carnivore mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii
Carpaţi, peisaj montan pitoresc, păduri în stare naturală, zona rurală - viaţa de zi cu zi (de
exemplu: căruţe, agricultura tradiţională), oierit, peşteri.
Figura 1

48















Sursa: Blumer, A., Romania tourism destination image facing the Dutch market perception, An assessment of
the destination image of Romania in relation to ecotourism, master thesis, World International Centre of
Excellence Wageningen University, Olanda, 2002, pag. 26

Conform unui studiu efectuat în rândul touroperatorilor străini, turiştii caută în
România, în primul rând, natura neatinsă de om şi obiceiurile tradiţionale româneşti. După
tradiţii, în topul interesului, se află apoi Delta Dunării, populaţia de carnivore mari a
României, care este pe locul al doilea în Europa din punctul de vedere al efectivului, după
Rusia. Un alt element îndrăgit de turiştii străini este ospitalitatea românească. Unul din
avantajele competitive de care beneficiază România, în comparaţie cu destinaţiile turistice
consacrate, este păstrarea în anumite zone a unui mediu natural nealterat de prezenţa şi
activităţile omului.
Primele programe de ecoturism din România, au început să apară în anul 2000,
iniţiate de câteva Parcuri Naţionale şi Naturale: Retezat, Piatra Craiului, Vânători Neamţ,
beneficiare ale unui grant oferit de Fondul Global de Mediu (The Global Environment
Facility).
Au urmat proiecte de conservare a naturii care aveau şi o componentă de ecoturism:
Proiectul Carnivore Mari în Carpaţi – Zărneşti, care a dezvoltat programe axate pe observarea
animalelor: urşi, lupi, linx şi tradiţiile locale conexe acestora şi proiectul “Acţiuni combinate
pentru protecţia şi valorificarea patrimoniului natural al Munţilor Apuseni”, implementat de
către Federaţia Română de Speologie, care a dezvoltat programe de ecoturism axate pe
valorificarea tradiţiilor locale şi a potenţialului carstic.
În prezent, programele de ecoturism din România se concentrează în următoarele
zone:
92
84
83 82
82 81
79
78
72
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
Scor (0 -100)
N
a
t
u
r
a

A
u
t
e
n
t
i
c
i
t
a
t
e
a
t
r
a
d
i
t
i
i
l
o
r
C
a
r
n
i
v
o
r
e
l
e
m
a
r
i
D
e
l
t
a

D
u
n
a
r
i
i
P
a
d
u
r
i
n
e
f
r
a
g
m
e
n
t
a
t
e
O
s
p
i
t
a
l
i
t
a
t
e
D
i
v
e
r
s
i
t
a
t
e
a
p
e
i
s
a
j
u
l
u
i
R
e
l
a
t
i
a

o
m
-
n
a
t
u
r
a
P
e
s
t
e
r
i
l
e
Eco-atractii turistice
"Eco-atractiile" Romaniei, percepute de agentiile de turism
olandeze in anul 2002
49

- Delta Dunării şi Dobrogea: observarea păsărilor, plimbări cu bărci;
- Parcul Naţional Piatra Craiului: programe bazate în special pe observarea carnivorelor
mari: lup, urs, râs, dar şi a unor specii de plante specifice, turism ecvestru, biciclete,
plimbare cu rachete de zăpadă etc.;
- Munţii Apuseni: speoturism, drumeţii tematice, programe culturale, schi de tură,
turism ecvestru, biciclete;
- Transilvania: descoperirea culturii săseşti şi secuieşti, călărie, drumeţii tematice etc.;
- Maramureş: programe culturale, descoperirea naturii: faună şi floră, ocupaţii
tradiţionale, arhitectură, călărie, cicloturism etc.;
- Bucovina: turism cultural şi religios, combinat cu observarea naturii: floră şi faună,
drumeţii tematice etc.;
- alte zone din Munţii Carpaţi: numeroase arii naturale protejate, unele cu statut de
parc naţional sau natural) cu programe axate pe: turism ecvestru, cicloturism,
drumeţie tematică, schi de tură, plimbare cu rachete de zapadă etc.
România are un patrimoniu natural şi cultural unic ce poate deveni o destinaţie intersantă
pentru turismul mondial, având în vedere faptul că se manifestă ca tendinţă, căutarea
destinaţiilor cu potenţial natural unic, neafectate de turismul de masă. România trebuie să
conserve capitalul natural de care dispune pentru a putea beneficia pe termen lung prin
stabilirea unor strategii şi politici de dezvoltare a ecoturismului pe plan local, regional şi
naţional.
Dezvoltarea şi promovarea ecoturismului în România reprezintă un instrument pentru
conservarea naturii care poate acţiona prin:
1. finanţare directă în proiecte de conservare a naturii;
2. crearea unor surse alternative de venituri pentru comunităţile locale, mărind
capacitatea lor de a dezvolta servicii de înaltă calitate pentru diminuarea presiunii asupra
naturii;
3. încurajarea dezvoltării durabile la nivel local a comunităţilor rurale din ariile protejate
(de exemplu măsuri de planificare a folosirii terenurilor care ţin seama de conservarea
naturii şi de ariile protejate);
4. promovarea celor mai bune practici de mediu ale touroperatorilor şi pensiunilor;
5. creşterea nivelului de conştientizare al localnicilor şi turiştilor cu privire la conservarea
naturii, consumul redus de energie şi adoptarea măsurilor de colectare ecologică a
deşeurilor.
50

Programele de ecoturism din România sunt oferite turiştilor prin intermediul unor
touroperatori locali care colaborează de regulă cu touroperatori din străinatate.


Exemple
Cei mai importanţi touroperatori români care vând programe de ecoturism în
prezent sunt: Daksa, Carpathian Nature Tours, Roving Romania, Absolute
Nature, Colin Shaw, Delta Travel, Equus Silvania, InterPares, Stefan cel Mare
etc. De asemenea, marile agenţii de turism din România, care au dezvoltat în
ultimii ani programe de turism în natură sunt: Ţiriac Travel, Paralela 45, J’info
Tours, Perfect Tour, Transilvania Tour etc.


Să ne reamintim...
România are aproximativ 800 de arii protejate, care acoperă în prezent în jur de
5% din teritoriul ţării.
România are un capital natural deosebit: păduri nefragmentate, peste o treime din
populaţia de urşi, lupi şi linx din Europa, paradisul unic al păsărilor din Delta
Dunării, peste 12.000 de peşteri şi nu în ultimul rând, tradiţii locale pline de
autenticitate.


Prezentaţi un produs ecoturistic oferit de un touroperator din România specializat
în domeniul ecoturismului.

M3.U1.4. Cadrul instituţional al dezvoltării ecoturismului în România

Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră se datorează în primul rând eforturilor
despuse de Asociaţia de Ecoturism din România (AER). Aceasta este o organizaţie umbrelă
sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi
conservarea naturii şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea unor programe
ecoturistice de succes menite să revigoreze turismul românesc. Modele internaţionale aplicate
cu succes sunt: Strategia de dezvoltare a ecoturismului în Australia şi Programul de acreditare
în domeniul ecoturismului şi a turismului legat de natură (“Nature and Ecotourism
Acreditation Programe”) şi Programul de acreditare în ecoturism, aplicat în Suedia (“Nature’s
Best”, primul sistem de acreditare în ecoturism din emisfera nordică.
51

Misiunea asociaţiei este promovarea conceptului de ecoturism şi a dezvoltării
ecoturismului în vederea sprijinirii conservării naturii, a dezvoltării durabile a comunităţilor
locale din zonele cu valori naturale, pentru creşterea calităţii serviciilor legate de ecoturism şi
promovarea naturii ca element esenţial al imaginii turistice a României. Înfiinţarea acestei
asociaţii a fost determinată de faptul că România are un patrimoniu natural şi cultural unic, ce
poate deveni o atracţie deosebită pentru turismul mondial. Având în vedere tendinţele actuale
ale turiştilor de a căuta destinaţii cu potenţial natural unic, neafectate de turismul de masă,
acest capital natural trebuie conservat pentru a putea beneficia de el pe termen lung.
Obiectivele Asociaţiei de Ecoturism din România sunt:
 promovarea conceptului şi a principiilor ecoturismului la nivel local, regional şi
naţional;
 promovarea ecoturismului ca instrument de conservare a naturii;
 promovarea valorilor naturale şi tradiţionale care respectă natura ca atracţii
ecoturistice şi păstrarea acestora;
 implicarea comunităţilor locale în dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor ecoturistice;
 promovarea ecoturismului ca instrument prin care populaţiile locale pot realiza
venituri;
 încurajarea folosirii resurselor locale de către ofertanţii de produse ecoturistice;
 crearea şi menţinerea unui sistem de servicii de calitate în ecoturism;
 crearea şi implementarea unui sistem de certificare în ecoturism.

În documentele Organizaţiei Mondiale a Turismului se menţionează în 2002,
considerat Anul Internaţional al Ecoturismului următoarele caracteristici ale „ecoturiştilor”:
în general au vârsta cuprinsă între 30 şi 59 ani, studii superioare şi venituri peste medie.
Ecoturiştii doresc servicii turistice de calitate, ghizi locali excelenţi, doresc să călătoreasca în
grupuri mici, sunt interesaţi de programe educative, mâncare de calitate bazată pe produse
naturale, zone neaglomerate, spaţii de cazare de calitate şi sunt sensibili la problemele de
conservare a naturii.
Pentru a răspunde acestor cerinţe pot fi dezvoltate şi promovate următoarele tipuri de
activităţi:
 Vizionare de păsări (“birdwatching”);
 Vizionare de animale sălbatice (“wildlife watching”);
 Drumeţii /programe tematice;
52

 Călărie;
 Vizitare peşteri (“caving”);
 Alte activităţi în aer liber: plimbare cu bicicletele, ture pe schiuri de fond sau raquettes,
plimbări cu căruţa, vizite în locuinţe tradiţionale etc.
În prezent există câteva agenţii de turism touroperatoare din România care au reuşit să
promoveze cu succes produse ecoturistice, în special turiştilor din tările vest-europene: Marea
Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Austria, Elveţia. Cu toate acestea, potenţialul ecoturistic
al României este încă puţin exploatat, fiind necesare investiţii în produsele ecoturistice
româneşti. Se poate spune că piaţa ecoturismului în România este la început de drum, cu mari
posibilităţi de afirmare.
Alături de eforturile Asociaţiei de Ecoturism din România există şi iniţiativele altor
organizaţii din acest domeniu: în Zărneşti - Asociaţia de Ecoturism Plaiuri Zărneştene, în
Munţii Apuseni - Centrul de Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă pentru zona carstică,
Parcurile Naţionale şi Naturale - Retezat, Piatra Craiului, Vânători Neamţ, dar şi iniţiativele
Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural - ANTREC pentru dezvoltarea
turismului rural.
Principalele destinaţii cu potenţial ecoturistic ridicat sunt situate în perimetrul sau în
apropierea ariilor protejate iar România deţine în prezent 12 parcuri naţionale. În afara
parcurilor naţionale, parcurilor naturale şi rezervaţiilor biosferei există aproximativ 800 de
rezervaţii ştiinţifice, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale a căror suprafaţă totală nu a
fost încă determinată însă este estimată la aproximativ 169.000 hectare.
În cadrul rezervaţiilor naturale există mai multe specii de plante şi animale declarate
endemice sau monumente ale naturii. De asemenea, România încă mai păstrează în mediul
natural exemplare de floră şi faună, care în alte ţări au dispărut sau nu mai pot fi vizitate decât
în captivitate. Pe de altă parte, dezvoltarea durabilă în unele zone a formelor clasice de turism
a dus la menţinerea cadrului natural în vederea dezvoltării ecoturismului.
România are un bogat potenţial ecoturistic în ariile protejate şi iniţiativele de
dezvoltare turistică potrivite acestor zone sunt cele ecologice. Succesul dezvoltării turismului
în ariile protejate este condiţionat de sprijinul autorităţilor locale şi centrale şi de o abordare
echilibrată care să aibă în centrul atenţiei valorile culturale şi naturale ale acestor zone.
Având în vedere riscurile pe care le implică dezvoltarea turismului în ariile protejate,
ecoturismul apare ca una dintre cele mai potrivite forme de turism pentru aceste zone,
53

deoarece punctul principal de atracţie este potenţialul natural şi încurajează conservarea
naturii şi dezvoltarea comunităţilor locale.
Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a stabilit categoriile de
zone protejate existente în ţara noastră, ţinând cont de clasificarea Uniunii Internaţionale
pentru Conservarea Naturii (IUCN):

a) Rezervaţii ştiinţifice
Rezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi
conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente
reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic,
paleontologic, pedologic sau de altă natură. Mărimea rezervaţiilor ştiinţifice este
determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrităţii zonei protejate.
Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care
habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În perimetrul lor se pot
desfăşura numai activităţi ştiinţifice, cu acordul forului ştiinţific competent. Rezervaţiile
ştiinţifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea
Naturii) - "Rezervaţie Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri
ştiinţifice".


Exemple
Rezervaţia ştiinţifică Pietrosul Mare din Munţii Rodnei

b) Parcuri naţionale
Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi
conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional,
cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic,
faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură,
oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice.
Managementul parcurilor naţionale asigură menţinerea cadrului fizico-geografic în
stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii
biologice în condiţii de stabilitate ecologică, excluderea oricărei forme de exploatare a
resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor incompatibilă scopului atribuit.
54

În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate
numai de comunităţile din zona parcului naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi
reglementate prin planul de management. Parcurile naţionale corespund categoriei II IUCN
- "Parc naţional: arie protejată administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi
pentru recreere".


Exemple
Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional
Călimani

c) Monumente ale naturii
Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi
conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică,
peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice
sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene
geologice - peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi
formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de
patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.
Managementul monumentelor naturii se face după un regim strict de protecţie care asigură
păstrarea trăsăturilor naturale specifice. În funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul
populaţiei poate fi limitat sau interzis. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN -
"Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale,
specifice".


Exemple
Stejarii seculari din specia stejarului brumăriu – monument al naturii- comuna
M. Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

d) Rezervaţii naturale
Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi
conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier,
hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Mărimea lor este determinată de arealul
necesar asigurării integrităţii elementelor protejate.
55

Managementul rezervaţiilor naturale se face diferenţiat, în funcţie de caracteristicile
acestora, prin măsuri active de gospodărire pentru a asigura menţinerea habitatelor şi/sau în
vederea protejării anumitor specii, grupuri de specii sau comunităţi biotice. Pe lângă
activităţile ştiinţifice, după caz, pot fi admise activităţi turistice, educaţionale, organizate.
Sunt admise unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Sunt interzise
folosinţe ale terenurilor sau exploatarea resurselor care dăunează obiectivelor atribuite.
Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervaţiile naturale pot avea caracter
predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic,
de zonă umedă, marină, de resurse genetice şi altele. Aceste rezervaţii corespund categoriei
IV IUCN, şi anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în
special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire.


Exemple
Lacul şi golul alpin Bâlea, Munţii Făgăraş, care ocroteşte peisajul glaciar,
stâncăriile, flora şi fauna specific alpine.

e) Parcuri naturale
Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi
conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura
de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau
culturală, deseori cu o mare diversitate biologică.
Managementul parcurilor naturale urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului
cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea
folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor
şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale. Parcurile naturale corespund categoriei V
IUCN - "Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea
peisajului şi recreere".
De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează
activităţile ştiinţifice şi educaţionale.


Exemple
Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Bucegi

56

f) Rezervaţii ale biosferei
Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi
conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile
biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau
acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi
faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a
teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea
naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale
pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase.
Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi
planuri de protecţie şi conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului
Om-Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt
cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervaţiei se
realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial
cultural şi natural, de sub egida UNESCO. Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sunt
astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie
cu mediul natural.


Exemple
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

g) Zone umede de importanţă internaţională
Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică
specifică zonelor umede.
Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării
durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile
Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională în special ca
habitat al păsărilor acvatice.

h) Situri naturale ale patrimoniului natural universal
Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate
al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora
57

există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală.
Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi
conservării elementelor supuse acestui regim de protecţie. În cuprinsul acestor zone pot
exista comunităţi umane ale căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă
cu cerinţele de ocrotire şi conservare a sitului natural.
Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în
conformitate cu regulamentele şi planurile proprii de ocrotire şi conservare, cu respectarea
prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub
egida UNESCO.

i) Arii speciale de conservare
Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a
conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare
favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat.
Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management
adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management şi
măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor
naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au
fost desemnate.

j) Arii de protecţie specială avifaunistică
Ariile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate al căror
scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de
conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări
migratoare sălbatice. Managementul ariilor speciale de protecţie se realizează ca şi pentru
ariile speciale de conservare.
Acest sistem de clasificări are la bază o serie de obiective de management: cercetare
ştiinţifică, protecţia sălbăticiei, protecţia diversităţii speciilor şi a diversităţii genetice,
menţinerea serviciilor, protecţia unor trăsături naturale şi culturale specifice, turism şi
recreere, educaţie, utilizarea durabilă a resurselor ecosistemelor naturale, menţinerea
caracteristicilor culturale şi tradiţionale.

58


Să ne reamintim...
 Dezvoltarea ecoturismului în ţara noastră se datorează în primul rând eforturilor
despuse de Asociaţia de Ecoturism din România (AER).
 AER este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc touroperatori, organizaţii
nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea naturii şi asociaţii de turism,
care încearcă dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să revigoreze
turismul românesc.
 Principalele activităţi ecoturistice propuse de AER sunt: vizionarea de păsări
(“birdwatching”), vizionarea de animale sălbatice (“wildlife watching”); drumeţii,
călărie, vizitarea peşterilor (“caving”), plimbări cu bicicletele, ture pe schiuri de fond
sau raquettes, plimbări cu căruţa.
România are un bogat potenţial ecoturistic în ariile protejate.


Prezentaţi potenţialul ecoturistic al unei arii protejate din România.



M3.U1.5. Rezumat
Principalele „eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării - unică în Europa, Carnivore
Mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii Carpaţi, peisaj montan pitoresc, păduri în stare naturală,
zona rurală.
Asociaţia de Ecoturism din România este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc
touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea
naturii şi asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea unor programe ecoturistice de
succes menite să revigoreze turismul românesc.
Principalele destinaţii cu potenţial ecoturistic din România sunt situate în perimetrul
sau în apropierea ariilor protejate.


M3.U1.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Ariile protejate din România acoperă:
a) 10% din teritoriul ţării
b) 30% din teritoriul ţării
59

c) 1% din teritoriul ţării
d) 5% din teritoriul ţării

2. Asociaţia de Ecoturism din România s-a constituit printr-un parteneriat între:
a) primăriile locale din zone turistice
b) touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea
naturii, asociaţii de turism
c) Ministerul Turismului şi touroperatori
d) administraţiile ariilor protejate

3. Care dintre următoarele activităţi este promovată de Asociaţia de Ecoturism din România:
a) vânătoarea
b) plimbările cu ATV
c) motociclismul
d) drumeţia

4. Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este:
a) desfăşurarea activităţilor ştiinţifice
b) conservarea peisajului şi recreere
c) de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică
specifică zonelor umede
d) conservarea unor zone de habitat natural a căror valoare este recunoscută ca fiind de
importanţă universală

5. În ce categorie de arie protejată se încadrează Delta Dunării?
a) Rezervaţie a Biosferei
b) Parc Natural
c) Parc Naţional
d) Monument al naturii

6. În ce categorie de arie protejată se încadrează Munţii Piatra Craiului?
a) Parc Natural
b) Rezervaţie ştiinţifică
c) Rezervaţii naturale
60

d) Parc Naţional

7. Programele de ecoturism din Munţii Apuseni se concentrează pe:
a) descoperirea culturii săseşti şi secuieşti, călărie, drumeţii tematice
b) turism cultural şi religios, combinat cu observarea naturii
c) speoturism, drumeţii tematice, turism ecvestru, biciclete
d) observarea carnivorelor mari

8. Modelele internaţionale aplicate de Asociaţia de Ecoturism din România pentru certificarea
ecoturistică sunt:
a) „Ecotrans” şi „Ecotour”
b) „NEAP” şi „Nature’s Best”
c) „Blue Flag” şi Ecoguide”
d) „Blue Flag” şi „NEAP”





Temă de control
Alegeţi o arie protejată din România şi prezentaţi activităţile ecoturistice care pot
fi dezvoltate şi infrastructura necesară desfăşurării acestora.








Unitatea de învăţare M3.U2.
Iniţiative pentru dezvoltarea ecoturismului în România

Cuprins

M3.U2.1. Introducere ................................................................................................................ 60
M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................................. 60
M3.U2.3. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în România ......................................... 51
61

M3.U2.4. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din România ....................................... 64
M3.U2.5. Rezumat .................................................................................................................... 69
M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor ............................................................................... 69




M3.U2.1. Introducere
România dispune de un bogat patrimoniu natural şi are şanse excelente de a deveni
o atracţie specială pentru turismul internaţional având în vedere tendinţele actuale
pe plan mondial, de orientare a fluxurilor turistice către destinaţii cu potenţial
turistic natural. Schimbările socio-economice din ţara noastră, induse pe de o parte
de trecerea la o economie de piaţă dar şi de Integrarea Europeană, aduc numeroase
ameninţări conservării naturii în Munţii Carpaţi şi în Delta Dunării, dar oferă în
acelaşi timp o serie de oportunităţi. Dezvoltarea ecoturismului poate fi considerată
principala oportunitate oferită de actualul context economic deoarece această
formă de turism aduce beneficii socio-economice cu investiţii minime, prin
exploatarea într-o manieră durabilă a potenţialului turistic natural şi constituie un
instrument de conservare a naturii şi dezvoltare durabilă locală.



M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare îşi propune clarificarea principiilor de bază ale
dezvoltării ecoturismului în România şi prezentarea sistemului de certificare a
prestatorilor de servicii ecoturistice din ţara noastră.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 identifice principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în România;
 cunoască sisteme de certificare internaţionale în domeniul turismului
durabil şi ecoturismului;
 înţeleagă criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un sistem de
certificare credibil;
 înţeleagă avantajele certificării prin sistemul propus de Asociaţia de
Ecoturism din România;
 cunoască etapele şi condiţiile preliminare pentru certificarea prin sistemul
propus de Asociaţia de Ecoturism din România;
 identifice categoriile de beneficiari ai sistemului de certificare ecoturistică.

62


Durata medie de parcurgere a celei de-a doua unităţi de învăţare este de 3
ore.
M3.U2.3. Principiile de bază ale dezvoltării ecoturismului în România

Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază două modele
internaţionale: Nature and Ecoturism Accreditation - program dezvoltat de către Asociaţia de
Ecoturism din Australia şi Nature’s Best - sistemul de acreditare promovat de către Asociaţia
de Ecoturism din Suedia şi sunt formulate astfel:

a) Focalizarea pe zone naturale
Ecoturismul se axează pe experienţa directă şi personală în natură, se desfăşoară în
cadrul naturii şi se bazează pe utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor geomorfologice,
biologice, fizice şi culturale ale acesteia. Prin urmare accentul pe zona naturală este esenţial
în planificarea, dezvoltarea şi managementul ecoturismului.


Exemple
Cazarea se face într-o zonă cu potenţial turistic natural; peste 50% din imaginile
de marketing pentru produs includ natura ca element sau ca fundal.

b) Interpretarea produsului ecoturistic
Ecoturismul oferă posibilităţi de experienţe în natură ce duc la o mai bună înţelegere,
apreciere şi bucuria de a descoperi, ocroti natura şi cultura tradiţională locală, atât pentru
vizitatori, cât şi pentru comunitatea locală. Produsele de ecoturism atrag acei turişti ce doresc
să intre în interacţiune cu mediul natural şi, în grade variate, doresc lărgirea nivelului de
cunoaştere, înţelegere, apreciere şi plăcere. Produsul ecoturistic se planifică, se proiectează şi
se oferă în aşa fel încât să vină în întâmpinarea intereselor, nevoilor şi aşteptărilor clientului,
cu includerea unei game largi de posibilităţi de interpretare atât personală, cât şi
nonpersonală.


Exemple
Turiştilor li se oferă posibilitatea de a cunoaşte patrimoniul natural şi cultural al
mediului vizitat. Fiecare unitate de cazare trebuie să promoveze imaginea legată
63

de ecoturism prin cel puţin un mijloc de interpretare personală.
c) Principiul durabilităţii, din perspectiva protejării mediului natural
Activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune practici de
turism şi planificare din punct de vedere al conservării naturii şi dezvoltării durabile.
Activitatea de turism trebuie să fie planificată şi derulată astfel încât să reducă impactul
produs asupra naturii. Produsul ecoturistic se desfăşoară, şi este condus, astfel încât să
conserve şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în care se desfăşoară, prin
recunoaşterea şi aplicarea practicilor caracteristice turismului durabil.


Exemple
Personalul înţelege şi aplică măsurile luate în cadrul planificării produselor,
pentru asigurarea durabilităţii mediului. Au fost identificate riscurile cu impact
asupra mediului cauzate de produsele operatorilor şi au fost stabiliţi paşii ce
trebuie urmaţi pentru înlăturarea sau diminuarea lor.
Activităţile ecoturistice derulate în arii protejate se desfăşoară în locuri
desemnate prin planul de management al zonei, ca fiind potrivite tipului de
activitate sau desemnate ca atare de administratorul/custodele ariei protejate.
Amenajarea şi utilizarea facilităţilor au produs un impact cât mai mic asupra
vegetaţiei autohtone şi a faunei locale.

d) Contribuţia la conservarea naturii
Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la conservarea ariilor naturale. Ecoturismul
implică participarea la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind modalităţi constructive
pentru managementul şi conservarea acestor arii naturale (de exemplu oferirea ajutorului
financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea deşeurilor lăsate de turişti sau
contribuţii financiare pentru organizaţiile de conservare).


Exemple
Operatorul asigură o contribuţie financiară la proiecte de conservarea naturii pe
plan local de minim 3% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist (se plăteşte
doar o dată pe turist/sejur).

e) Gradul de satisfacere a turiştilor
64

Ecoturismul răspunde aşteptărilor turiştilor. Gradul de satisfacţie al turiştilor în
privinţa produsul ecoturistic este esenţial, experienţa oferită îndeplinind sau chiar depăşind
aşteptările clienţilor.


Exemple
Produsul prevede existenţa unui mecanism de evaluare a satisfacerii aşteptărilor
turiştilor (de exemplu un chestionar de evaluare), de procesare a rezultatelor şi
accesul AER la rezultatele evaluării şi monitorizării.

f) Marketing corect
Marketingul în domeniul ecoturismului oferă clienţilor informaţii complete şi
responsabile care conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor
vizitate şi a gradului de satisfacere a turiştilor.


Exemple
Marketingul practicat pentru promovarea produsului este corect, responsabil şi
creează aşteptări realiste ale clientului cu privire la programele oferite.
De multe ori ecoturismul este asociat cu "turismul de aventură", "turismul de natură",
"turismul rural" şi cu "agroturismul" însă nici una din formele menţionate mai sus nu este în
mod necesar o formă de ecoturism, decât atunci când îndeplineşte condiţiile menţionate în
definiţia ecoturismului. Ecoturismul are ca principală motivaţie observarea şi aprecierea
naturii, iar turismul de aventură este bazat pe exerciţiul fizic şi activităţi sportive, cu un
anumit grad de risc, desfăşurate în cadrul natural.
Integrarea României în Uniunea Europeană creează posibilitatea dezvoltării laturii
ecoturistice a producţiei turistice româneşti, care, prin specificul său, are posibilitatea
pătrunderii pe piaţa comunitară europeană. Dezvoltarea ecoturismului oferă o şansă de
supravieţuire întreprinderilor mici şi mijlocii din industria ospitalităţii, precum şi de relansare
a activităţilor economice din cadrul colectivităţilor rurale. Orientarea acestora spre produsul
ecoturistic, respectiv către activităţi de agroturism şi turism rural, care să valorifice atât
peisajul natural, cât şi tradiţiile româneşti constituie o posibilitate de redimensionare şi
repoziţionare a ofertei turistice româneşti.

65


Să ne reamintim...
Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază două modele
internaţionale: Nature and Ecoturism Accreditation - program dezvoltat de către
Asociaţia de Ecoturism din Australia şi Nature’s Best - sistemul de acreditare
promovat de către Asociaţia de Ecoturism din Suedia.

M3.U2.4. Certificarea prestatorilor de servicii ecoturistice din România

Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de Ecoturism din România
este un mecanism prin care se realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în
sfera turismului, în raport cu criteriile ecoturismului. Acest sistem urmăreşte realizarea
rezultatelor concrete vizând conservarea naturii, dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale şi
punerea în valoare a resurselor naturale şi culturale locale. Sistemul propune certificarea
produselor ecoturistice dezvoltate de agenţii de turism detailiste şi touroperatori, certificarea
destinaţiilor precum şi a structurilor de cazare din România, în vederea garantării calităţii
ecoturistice a acestora.
Dintre avantajele deţinerii mărcii de ecoturism se pot menţiona următoarele:
 ajută clienţii să identifice mai uşor acele produse care oferă experienţe autentice
legate de natură şi cultură;
 garantează calitatea serviciilor oferind un plus de siguranţă;
 devine o imagine şi un instrument de marketing pentru touroperatorii, unităţile de
cazare şi destinaţiile certificate;
 contribuie activ la conservarea naturii şi încurajarea dezvoltării durabile la nivel
zonal;
 sprijină administraţiile ariilor protejate în vederea realizării unui turism cu impact
minim asupra mediului;
 garantează existenţa canalelor de comunicare şi de realizare de acţiuni concrete între
sectorul de afaceri (agenţii de turism) şi organismele interesate de conservarea naturii
(administraţiile ariilor protejate).
Organizaţia Mondială a Turismului recomandă încă din martie 2003 autorităţilor
naţionale în turism să sprijine elaborarea şi implementarea unor sisteme de certificare în
vederea realizării unui turism durabil care să răspundă specificului naţional.
66

Pentru a evita folosirea termenilor de „ecoturism” sau „eco-certificat” de către acele
structuri care nu respectă principiile ecoturismului a apărut necesitatea realizării unor sisteme
de certificare care să stabilească nişte norme stricte ce trebuie adoptate de unităţile care vor să
se încadreze în domeniul ecoturismului. Nu s-a stabilit însă până în prezent un sistem de
certificare în ecoturism, valabil pe plan internaţional. Există numeroase sisteme de
ecocertificare în domeniul turistic, unele fiind generale şi globale iar altele locale şi
specializate.
Un studiu, realizat de Organizaţia Mondială a Turismului în 2002, a identificat peste
100 de scheme de certificare şi aproximativ 700 de companii care implementează un
asemenea sistem. Există de asemenea ţări şi regiuni care au stabilit propriile sisteme de
certificare, cum ar fi: Australia, Costa Rica, Uniunea Europeană, dar există şi companii de
turism care şi-au dezvoltat propria schemă de certificare, cum ar fi touroperatorul german
TUI. În domeniul ecoturismului nu există un organism internaţional care să se ocupe de
certificare şi un sistem unic aplicabil pe plan global.


Exemple
Pe plan internaţional au apărut sisteme de certificare în domeniul turismului
durabil şi ecoturismului cum ar fi: Blue Flag, Green Globe 2000, Green Hotel
Initiative, Kiskeya Alternativa, Alianza Verde’s Green Deal, PAN Parks, Smart
Voyager, Saskatchewan’s Horizons precum şi iniţiativele la nivel naţional din
Belize, Brazilia, Fiji, Kenya, Peru, Africa de Sud, Sri Lanka, Suedia, Fiji.

Un sistem de certificare credibil trebuie să includă:
 existenţa şi interpretarea standardelor;
 evaluatori calificaţi, standarde care să definească pregătirea şi calificarea acestora;
 un organism responsabil de certificare, care să fie recunoscut de clienţi şi competent
în domeniu;
 proceduri bine stabilite;
 un mecanism uşor de implementat şi transparent.
În noiembrie 2000 a fost organizat un seminar cu tema: “Necesitatea certificării din
perspectiva ecoturismului şi turismului durabil”, la Mohonk Mountain House din New Paltz,
statul New York, SUA. La acest seminar au participat 45 de specialişti în domeniul
certificării turistice din 20 de ţări. Discuţia s-a concentrat spre stabilirea unor standarde
67

operaţionale pentru prestatorii de servicii ecoturistice, relevând trei subiecte cheie: stabilirea
caracteristicilor unui sistem de certificare de succes, factorii critici ai cererii şi ai ofertei.
În cadrul acestui seminar internaţional s-au stabilit principalele caracteristici ale unui
sistem de certificare de succes:
 credibilitatea;
 să cuprindă toate fazele prestaţiei turistice;
 să fie stabilit în funcţie de cererea de servicii turistice;
 să fie transparent şi deschis;
 să permită o implementare uşoară;
 să se poată autosusţine financiar.
Factorii critici ai cererii au fost identificaţi ca fiind:
 cunoaşterea sistemului de către consumatori;
 înţelegerea de către consumatori a atributelor certificate;
 valoarea acestor atribute pentru consumatori;
 credibilitatea procesului de certificare;
 consistenţa şi aplicarea uniformă a sistemului de certificare pe piaţă;
 acreditarea, ca element important al sistemelor de certificare descentralizate.
Principalii factori critici ai ofertei, de care un sistem de certificare trebuie să ţină cont
sunt:
 costul certificării;
 training-ul;
 consultanţii;
 autoevaluarea aplicanţilor;
 evaluarea propriu-zisă;
 informarea aplicanţilor cu privire la cele mai bune practici şi sursele de procurare a
echipamentelor, materialele şi serviciile necesare certificării;
 posibilitatea interpretării cerinţelor atât de către auditori cât şi de către aplicanţi.
Sistemul de Certificare în Ecoturism din România atestă nivelul ridicat al serviciilor
unui prestator de servicii turistice. Criteriile de certificare ecoturistică în România sunt:
includerea activităţilor desfăşurate în mijlocul naturii, tururi de maximum 15 turişti cu ghizi
specializaţi pe zona respectivă, unităţile turistice cu maximum 20 camere de cazare.
Conservarea naturii trebuie să fie principiul de bază în activităţile ecoturistice,
ofertanţii de produse ecoturistice nu trebuie să promoveze vânătoarea şi activităţile
68

dăunătoare naturii, ca off-road-ul sau schijet-ul. Sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism
din România este rezultatul studiului mai multor sisteme de certificare din diverse ţări având
ca model sistemul de acreditare propus de Asociaţia de Ecoturism din Australia.
Mecanismul de certificare cuprinde mai multe etape, în următoarea succesiune:
Etapa 1 – depunerea cererii şi a documentaţiei necesare evaluării. Cererea precum şi
documentaţia necesară evaluării constă într-un set de formulare, la care vor fi anexate
documente relevante, toate acestea fiind depuse la Asociaţia de Ecoturism din România.
Etapa 2 – evaluare preliminară.
Asociaţia de Ecoturism din România realizează evaluarea preliminară a dosarului.
Etapa 3 – întocmirea unui raport privind evaluarea preliminară.
Pe baza analizei din etapa 2 Asociaţia de Ecoturism din România întocmeşte un raport de
evaluare preliminară care stă la baza evaluării de către comisie. Scopul raportului de evaluare
preliminară este acela de a pune la dispoziţia Comisiei un instrument de evaluare care să
faciliteze decizia de acordare a certificării.
Etapa 4 – analiza cererii, a documentaţiei anexate şi a raportului de evaluare preliminară în
cadrul comisiei de evaluare, care poate decide efectuarea unui audit.
Etapa 5 - decizia acordării mărcii de ecoturism de către comisia de evaluare.


Exemple
Comisia de evaluare este formată din experţii Asociaţiei de Ecoturism din
România şi câte un reprezentant invitat al organismelor interesate, respectiv:
- Ministerul Mediului – Direcţia de Conservare a Biodiversităţii;
- Ministerul Turismului;
- Institutul de Cercetare şi Dezvoltare în Turism;
- Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Arii Protejate şi Imagine;
- Asociaţia de Ecoturism din România.

Caracterul interdisciplinar al ecoturismului implică participarea autorităţilor
administrative din următoarele domeniile: conservarea naturii, ariile protejate, dezvoltare
durabilă, turism.
În cazul neparticipării reprezentanţilor invitaţi, comisia formată din experţii AER este
pe deplin decizională. Comisia se întâlneşte trimestrial şi AER asigură secretariatul acestei
comisii. Sistemul de certificare ecoturistică se adresează sectorului de afaceri din sfera
turismului, administraţiilor locale, administraţiilor ariilor protejate şi structurilor de cazare.
69

Acest sistem de certificare reprezintă un instrument, pus la dispoziţia organismelor
participante în comisia de evaluare, care să faciliteze:
 asigurarea calităţii serviciilor din ecoturism;
 asigurarea unui instrument util în promovarea imaginii României pe plan extern;
 crearea unei reţele de destinaţii la nivel naţional, întrunind un nivel similar de cerinţe
este mult mai uşor de promovat;
 este un instrument util în realizarea de acţiuni concentrate în domeniul conservării
naturii;
 asigură terenul comun cu agenţii economici precum şi cu alte structuri în vederea
realizării de acţiuni de conservare;
 încurajează politici de dezvoltare durabilã la nivel local, regional şi naţional;
 crează mecanismul de creştere a eficienţei utilizării fondurilor provenite din diverse
surse, cum ar fi programele de finanţare ale Uniunii Europene;
 reprezintă o alternativă durabilă în utilizarea resurselor naturale.
Condiţiile preliminare pentru acreditare sunt următoarele:
 Solicitanţii trebuie să deţină toate documentele şi licenţele necesare pentru fiecare tip
de activitate desfăşurată. La definirea destinaţiilor trebuie să fie incluse şi primării,
administraţiile ariilor protejate – contracte de administrare în custodie, ONG-uri,
parteneriate cu alte tipuri de organizaţii.
 Se exclud de la acreditare solicitanţii a căror ofertă turistică include vânătoarea, şi
sporturile cu motor care au impact negativ asupra mediului: motociclete de teren,
bărci cu motor de mare putere, sănii cu motor, competiţii off-road.
În viziunea Asociaţiei de Ecoturism din România certificarea se doreşte a fi un sistem
transparent şi independent, în realizarea şi implementarea căruia este necesară participarea
factorilor decizionali interesaţi în dezvoltarea şi promovarea acestui tip de turism, precum şi a
celor din domeniul conservării mediului.

Să ne reamintim...
Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de Ecoturism din
România este un mecanism prin care se realizează evaluarea şi direcţionarea
activităţilor desfăşurate în sfera turismului, în raport cu criteriile
ecoturismului. Sistemul propune certificarea produselor ecoturistice
dezvoltate de agenţii de turism detailiste şi touroperatori, certificarea
destinaţiilor precum şi a structurilor de cazare din România, în vederea
70

garantării calităţii ecoturistice a acestora.


Exemplificaţi criteriile de certificare propuse de Asociaţia de Ecoturism din
România pentru unităţile de cazare. Fişele de evaluare le puteţi găsi pe website-
ul: www.eco-romania.ro la secţiunea Sistemul de certificare.


M3.U2.5. Rezumat
Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de Ecoturism din România
este un mecanism prin care se realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor
desfăşurate în sfera turismului, în raport cu criteriile ecoturismului.
Principiile dezvoltării ecoturismului în România au la bază două modele internaţionale:
Nature and Ecoturism Accreditation - program dezvoltat de către Asociaţia de Ecoturism
din Australia şi Nature’s Best - sistemul de acreditare promovat de către Asociaţia de
Ecoturism din Suedia.


M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Certificarea prin sistemul propus de Asociaţia de Ecoturism din România:
a) garantează calitatea serviciilor oferind un plus de siguranţă
b) contribuie activ la conservarea naturii
c) este un instrument de marketing pentru touroperatorii, unităţile de cazare şi
destinaţiile certificate
d) toate răspunsurile sunt corecte

2. Un sistem de certificare credibil trebuie să includă:
a) un organism responsabil de certificare, care să fie recunoscut de clienţi şi competent
în domeniu
b) proceduri negociabile
c) lipsa standardelor
d) nici un răspuns nu este corect

3. Care dintre următorii factori critici în cadrul unui sistem de certificare sunt expresia
cererii?
71

a) autoevaluarea aplicanţilor
b) costul certificării
c) consistenţa şi aplicarea uniformă a sistemului de certificare pe piaţă
d) consultanţii

4. Care dintre următorii factori critici în cadrul unui sistem de certificare sunt expresia
ofertei?
a) cunoaşterea sistemului de către consumatori
b) înţelegerea de către consumatori a atributelor certificate
c) credibilitatea procesului de certificare
d) costul certificării

5. Etapa 3 a mecanismului de certificare propus de Asociaţia de Ecoturism din România
presupune:
a) întocmirea unui raport privind evaluarea preliminară de către Asociaţia de Ecoturism
din România
b) decizia acordării mărcii de ecoturism de către comisia de evaluare
c) depunerea cererii şi a documentaţiei necesare evaluării
d) evaluarea preliminară

6. Pentru respectarea principiului privind contribuţia la conservarea naturii trebuie asigurată o
contribuţie financiară la proiecte ecologice locale de minim:
a) 10% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist
b) 3% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist
c) 8% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist
d) 5% din valoarea pe care o plăteşte fiecare turist

7. Pentru respectarea principiului privind focalizarea pe zone naturale
a) peste 50% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să includă natura ca
element sau ca fundal
b) peste 10% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să includă natura ca
element sau ca fundal
c) peste 30% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să includă natura ca
element sau ca fundal
72

d) peste 25% din imaginile de marketing pentru produs trebuie să includă natura ca
element sau ca fundal






Temă de control
Pentru o unitate de cazare sau un touroperator din ţara noastră verificaţi
încadrarea în criteriile care propuse de Asociaţia de Ecoturism din România şi
propuneţi măsuri pentru certificarea prestatorului de servicii ecoturistice.
























Modulul 4.
Managementul integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale

Cuprins

Introducere ..................................................................................................................... 72
73

Obiectivele modului ...................................................................................................... 73
U1. Noţiuni introductive despre calitate în turismul rural ............................................. 73
U2. Aplicarea sistemului de management integrat al calităţii în destinaţiile turistice
rurale .............................................................................................................................. 90



Introducere
Numeroşi specialişti în turism rural au identificat România ca fiind ţara cu potenţialul
deosebit în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului rural ca o sursă de venit importantă
atât pentru investitori cât şi pentru bugetul ţării. Cu toate acestea, turismul rural în
România este încă într-o fază incipientă, mai ales pentru că autorităţile româneşti nu
recunosc importanţa şi potenţialul acestui tip de turism, continuând să sprijine investiţii
majore în turismul clasic, de masă.
Turismul rural are drept scop ridicarea nivelului de trai în regiunile rurale, ajută la
păstrarea culturii moştenite şi în acelaşi timp să reducă fenomenul de migraţie.
Practicarea turismului rural se face într-un spatiu rural bine păstrat, cu specificul
său rustic, dar nu necesită neapărat activitaţi în sectorul primar. Un spaţiu fără
oameni şi fără produse nu poate răspunde atenţiei turismului rural şi la fel turismul
rural nu-şi găseşte toate dimensiunile decât în modul viu de primire al populaţiei
autohtone.
Calitatea destinaţiilor turistice rurale nu presupune doar un potenţial natural
deosebit, unităţi de cazare corespunzătoare şi un personal amabil. Un element
deosebit de important în dezvoltarea unei destinaţii turistice este asigurarea unor
experienţe de calitate pentru vizitatori. Turiştii nu percep calitatea destinaţiilor
turistice rurale ca expresie a luxului sau sofisticării, ci din perspectiva unei
experienţe autentice în natură, o cazare confortabilă, şi activităţi care să le permită
cunoaşterea istoriei, tradiţiilor, obiceiurilor acesteia.


Obiectivele modulului

La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:
 cunoască componentele sistemului de management al destinaţiilor turistice şi
specificităţile acestora;
 înţeleagă tipologia nevoilor turiştilor;
 identifice indicatorii care măsoară progresele în domeniul calităţii înregistrate în
74

managementul destinaţiilor turistice;
 înţeleagă etapele aplicării sistemului de management integrat al calităţii in
destinaţiile turistice rurale;
 identifice acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii de marketing a
destinaţiei turistice rurale;
 cunoască modalităţi de îmbunătăţire a informării şi orientării turiştilor în cadrul
destinaţiei.

Unitatea de învăţare M4.U1.
Noţiuni introductive despre calitate în turismul rural

Cuprins

M4.U1.1. Introducere ................................................................................................................ 73
M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare ................................................................................ 74
M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural .............................................................. 74
M4.U1.4. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice.................................................................. 76
M4.U1.5. Prezentarea sistemului de management integrat al calităţii ...................................... 80
M4.U1.6. Rezumat .................................................................................................................... 88
M4.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor ............................................................................... 88



M4.U1.1. Introducere
Calitatea în turism poate fi măsurată prin calitatea experienţei turistice, adică
prin calitatea vieţii persoanelor care călătoresc pe o anumită perioadă de timp în alt loc
decât reşedinţa permanentă (de multe ori aşteptările turiştilor cu privire la calitatea vieţii
pe perioada călătoriei sunt mai ridicate decât calitatea vieţii experimentate în locul de
reşedinţă). În mod greşit de multe ori calitatea este asociată cu un preţ ridicat şi cu luxul,
însă calitatea poate fi atinsă şi de către prestatorii de servicii de categorie inferioară sau
cu preţuri mici.
Dacă în cadrul firmelor din domeniul turistic demersurile de îmbunătăţire a calităţii
serviciilor sunt realizate prin măsuri organizatorice impuse de structura de conducere, la
nivelul destinaţiilor turistice managementul şi marketingul necesită o abordare integrată,
din perspectiva tuturor acţionarilor locali. Responsabilitatea aplicării sistemului de
75

managementul integrat al calităţii la nivelul unei destinaţii turistice rurale revine unei
organizaţii responsabile de managementul destinaţiei, formate printr-un parteneriat
public-privat între acţionarii locali interesaţi în dezvoltarea turismului.



M4.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Această unitate de învăţare subliniază importanţa asigurării calităţii la nivelul
destinaţiilor turistice. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili
să:
 cunoască componentele sistemului de management al destinaţiilor turistice
şi specificităţile acestora;
 înţeleagă tipologia nevoilor turiştilor;
 cunoască componentele lanţului turistic al formării percepţiei finale a
turiştilor;
 identifice indicatorii care măsoară progresele în domeniul calităţii
înregistrate în managementul destinaţiilor turistice;
 înţeleagă avantajele utilizării sistemului Qualitest;
 cunoască etapele aplicării sistemului Qualitest.


Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
M4.U1.3. Noţiuni introductive despre turismul rural

În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Turismului, turismul rural este „o formă a
turismului care include orice activitate turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către
populaţia locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane),
precum şi dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice”.
Această definiţie are la bază o serie de trăsături specifice care caracterizează
activităţile de turism rural:
 localizarea în zonele rurale;
 construirea produsului turistic în mod funcţional, bazat pe caracteristicile lumii rurale
(spaţiu deschis, contact cu natura, tradiţie, organizare şi practici tradiţionale);
 ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor şi amenajărilor);
76

 caracterul tradiţional;
 diversitatea formelor de prezentare în funcţie de: mediul rural, economic, istoric,
cultural.
Definirea turismului rural trebuie să ia în calcul şi o serie de dimensiuni, precum:
 dimensiunea psihologică (bazată pe nevoia umană de odihnă, recreere);
 dimensiunea socială (generată de contactul cu lumea rurală);
 geografică (legată de configuraţia reliefului, care poate favoriza sau limita diferite
activităţi turistice);
 urbanistică (organizarea spaţială, mărimea aşezărilor).
Turismul rural este integrat în cadrul mijloacelor rurale de primire, unde pune în valoare
potenţialul natural, cultural şi uman pe baza căruia se elaborează şi promovează produsele
turistice la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Dezvoltarea rurală integrată prin
turism presupune participarea activă a populaţiei la operaţiuni turistice de primire şi animaţie
care trebuie efectuate conform unui proiect colectiv de dezvoltare locală.
Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată de cadrul natural
nealterat, de tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate în aceste areale. Ca atare, procesul
de amenajare turistică a spaţiilor rurale vizează crearea condiţiilor pentru satisfacerea
nevoilor turişţilor şi pentru stimularea activităţilor economice specifice.
Agroturismul este un concept care face referire la diferitele forme de turism aflate în
legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile cu funcţiuni în domeniul
agriculturii. Această formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea, în cadrul
gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de cazare, masă, agrement şi alte servicii complementare
acestora. Această formă de turism rural este practicată de micii proprietari din zonele rurale,
de obicei, ca activitate secundară, activitatea desfăşurată în gospodăria sau ferma proprie
rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit.


Exemple
În Marea Britanie şi Franţa, două ţări cu tradiţie în domeniul turismului rural se
face distincţie între „agroturism” şi „vacanţa la fermă” pentru a evidenţia
utilizarea caselor ţărăneşti drept locuri de cazare pentru turişti. Astfel, închirierea
gospodăriilor drept case de oaspeţi, cabane de vânătoare, este considerat a nu fi
agroturism datorită pierderii unei părţi din funcţia agricolă, ele nefiind ocupate
de ţăranii activi. Trebuie precizat de asemenea faptul că în majoritatea cazurilor
77

gazdele pun la dispoziţia turiştilor spaţiul locuibil excedentar, cel dezafectat şi
amenajat sau construit special pentru astfel de activităţi.

Termenul de turism verde, a fost folosit îndeosebi în Uniunea Europeană pentru a
defini activităţile turistice practicate mai ales în comunităţile rurale aflate în spaţiul sau în
apropierea unor parcuri naturale, naţionale, rezervaţii ale biosferei sau alte tipuri de arii
protejate. Turiştii interesaţi de turismul verde sunt cei care apreciază în mod deosebit
produsele ecoturistice.
După maniera în care sunt constituite, distingem următoarele tipuri de produse
turistice rurale solicitate pe plan european:
a) produsele turistice alcătuite de turistul însuşi, plecând de la elementele constitutive
ale vacanţei pe care o planifică, de exemplu: cazul campingurilor de pe litoral;
b) produsele turistice aranjate de mediul de primire, de exemplu fermele care propun
servicii de cazare şi masă, precum şi posibilitatea practicării pescuitului, echitaţiei,
drumeţiei etc.;
c) produsele turistice alcătuite de un profesionist în turism, de exemplu sejururile
organizate de agenţiile de turism;
d) produsele turistice „totul inclus”, răspândite sub numele de „produse forfetare”.

M4.U1.4. Importanţa calităţii destinaţiilor turistice

Calitatea în turism este rezultatul unui proces care implică satisfacerea nevoilor,
cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la serviciile şi produsele turistice, la un preţ
acceptabil, în conformitate cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii:
siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa, autenticitatea şi armonia activităţii
turistice, atât în privinţa factorului uman, cât şi a mediului natural.
Această definiţie are mai multe implicaţii:
 consumatorul nu trebuie să se confrunte cu suprize neplăcute în destinaţia turistică şi
trebuie să primească întocmai serviciile pe care le-a rezervat;
 calitatea poate fi realizată de fiecare prestator de servicii turistice, indiferent de
categorie, de exemplu o unitate de cazare modestă şi ieftină poate oferi clienţilor săi
servicii de calitate şi pe de altă parte, nu toate unităţile de cazare scumpe şi clasificate
superior implică şi o calitate superioară a serviciilor;
78

 calitatea în turism trebuie să fie realizată într-o manieră durabilă, pentru a putea atrage
aceeaşi clienţi în timp;
 calitatea în turism trebuie să fie îndeplinită şi dincolo de nivelul prestatorilor de
servicii turistice (cazare, masă, transport), ea depinzând şi de mediul înconjurător,
infrastructura generală, condiţiile climatice şi socio-politice.
Planificarea mangementului unei destinaţii turistice este necesară în vederea unei
dezvoltări durabile a turismului, dar şi pentru a creşte competitivitatea destinaţiei pe piaţa
turistică. Un asemenea sistem de management al destinaţiilor turistice trebuie să cuprindă trei
componente ilustrate în figura 2.
Figura 2: Sistemul de management al unei destinaţii turistice

Sursa: *** A National Framework For Best Practice Destination Management Planning, Australia, 2007,
http://www.ret.gov.au/tourism/Documents/Tourism%20Industry%20Development/Best_Practice_Destination_M
anagement_Planning_Framework.pdf, pag. 4

1) Planificarea dezvoltării destinaţiei turistice include:
 evaluarea potenţialului turistic şi monitorizarea procesului;
 consultarea acţionarilor locali şi stimularea colaborării între aceştia;
 concentrarea pe atragerea de investiţii şi proiecte de îmbunătăţire a
infrastructurii;
 planificarea forţei de muncă astfel încât să genereze creşterea gradului de
ocupare la nivelul populaţiei locale;
 realizarea unor strategii în vederea dezvoltării industriei turistice.
79

2) Activitatea de marketing a unei destinaţii turistice presupune:
 realizarea unor cercetări de marketing;
 identificarea şi atragerea segmentelor de piaţă corespunzătoare, inclusiv pieţe noi;
 creşterea gradului de conştientizare a consumatorilor cu privire la calitatea
destinaţiilor turistice.
3) Managementul destinaţiei turistice include:
 protejarea patrimoniului natural şi cultural al destinaţiei turistice;
 asigurarea calităţii experienţelor turiştilor;
 dezvoltarea durabilă a industriei turistice.
Din punctul de vedere al turistului, serviciile turistice sunt percepute ca un pachet
format din mai multe servicii individuale, dar interdependente: informarea şi documentarea
prealabilă despre destinaţia turistică, transportul, cazarea, alimentaţia şi diverse servicii de
agrement, fiecare lăsând amprenta asupra gradului de satisfacţie a turistului.
Anumite teorii cu privire la calitate, cum ar fi cea a lui Kano
1
, vorbesc despre norme
„minimale” şi norme „complementare”. Prin fixarea unor norme de calitate pentru
serviciile şi echipamentele unei destinaţii turistice, se pot lua în considerare trei niveluri ale
nevoilor turiştilor care trebuie satisfăcute:
Nivelul 1: exigenţe minimale - se referă la factori cum ar fi siguranţa şi igiena.
Nesatisfacerea lor poate duce la eşecul total al unei destinaţii turistice, dar satisfacerea lor nu
duce la o importantă creştere a competitivităţii.
Nivelul 2: nevoi măsurabile - se referă la factori măsurabili, cum ar fi numărul atracţiilor
turistice, mărimea camerelor etc. acestea putând influenţa decizia turistului privind alegerea
destinaţiei. În acest caz sunt necesare informaţii exacte, turiştii trebuie să ştie ce vor obţine
pentru a fi mulţumiţi o dată ajunşi la faţa locului.
Nivelul 3: nevoi complementare - se referă la aspecte mai subiective cum ar fi stilul
echipamentelor sau modul în care este tratat turistul. Mai poate fi vorba spre exemplu despre
mici atenţii („extra”) care au ca efect depăşirea aşteptărilor clienţilor, putând avea o influenţă
determinantă asupra experienţei trăite în final de turist şi asupra posibilităţii ca acesta să mai
revină în respectiva destinaţie turistică.

1
Kano, N., Nobuhiku S., Fumio T., Shinichi T., Attractive Quality and Must-Be Quality, The Journal of the
Japanese Society for Quality Control, nr. 14 (2), 1984, pag. 39-48.
80

Prestarea serviciilor turistice depinde de fiecare client în parte, de aşteptările sale,
nevoile şi opiniile sale şi oricât de bine pregătit ar fi personalul, pot apărea şi situaţii
neplăcute sau neînţelegeri. Asemenea situaţii au fost denumite “incidente critice”, fiind
percepute ca defecte sau variaţii în lanţul serviciilor turistice, care duc la scăderea gradului de
satisfacţie al turiştilor.
Clienţii îşi amintesc de obicei tocmai aceste incidente, şi există o teorie că o singură
greşeală în lanţul de prestaţii turistice poate fi compensată prin şapte puncte pozitive pe
parcursul lanţului turistic pentru ca percepţia finală a clientului să nu fie afectată negativ.
Aceste aspecte sunt ilustrate prin figura 3.

Figura 3 Lanţul turistic al formării percepţiei finale

Sursa: Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” – Commission Europeenne, Pour un Tourisme
Rural de Qualite. La Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations Touristiques Rurales, Bruxelles
2000, pag. 11

Pentru o destinaţie turistică rurală identificaţi 3 tipuri de incidente critice care pot
apărea şi modalităţi de prevenire sau de rezolvare a acestora.

Calitatea serviciilor turistice nu trebuie doar realizată ci şi comunicată clienţilor; de
multe ori datorită unei comunicări inadecvate informaţiile nu ajung la consumatori şi
eforturile de îndeplinire a standardelor de calitate nu sunt răsplătite printr-o evoluţie
ascendentă a încasărilor. Principalele insuficienţe în comunicarea calităţii serviciilor turistice
apar din următoarele motive: comunicarea nu este adecvată (forma, limba, momentul) şi nu
se ţine cont de percepţia calităţii de către fiecare segment în parte sau aşteptările turiştilor nu
sunt comunicate întregului personal implicat în prestaţia serviciilor turistice. Aşteptările
consumatorilor nu coincid cu percepţia prestatorilor de servicii turistice, fiind necesară
comparaţia cu alte destinaţii sau alţi prestatori care oferă servicii similare.
Comunicarea calităţii serviciilor turistice clienţilor implică o cooperare la diferite
niveluri: de la organizaţii guvernamentale până la personalul firmelor de turism deoarece în
turism nu se oferă doar un produs, ci o experienţă la reuşita căreia contribuie mai mulţi
factori şi se implică mai mulţi prestatori. Atât Guvernul cât şi Oficiul Naţional de Turism
trebuie să susţină şi să transmită mesaje legate de imaginea de ansamblu a unei ţări care este
Masă Transport Agre-
ment
Informare/
Rezervare
Călătoria Informaţii
locale
Cazare Activit Retur Activit
post-
consum
81

şi o destinaţie turistică pentru a asigura turiştii de siguranţa şi securitatea acesteia,
nediscriminarea, asistenţa în caz de urgenţe, respectarea drepturilor consumatorilor etc.
Municipalitatea destinaţiilor turistice are un rol deosebit de important atât în asigurarea, cât şi
în comunicarea calităţii serviciilor turistice dar în contextul unei cooperări cu rezidenţii zonei
respective. Localnicii sunt adevăratele „gazde” într-o destinaţie turistică şi atitudinea lor
poate influenţa pozitiv sau negativ experienţa turistică. Prestatorii de servicii turistice sunt de
asemenea deosebit de importanţi în comunicarea calităţii serviciilor turistice sau a unei
destinaţii turistice. Personalul are un rol cheie pentru că intră în contact direct cu turiştii şi în
lipsa unei instruiri corespunzătoare standardele de calitate pot rămâne doar la nivelul teoretic
sau la nivelul managemenetului fără a fi percepute de clienţi. Comunicarea calităţii în turism
poate fi făcută şi prin diferite simboluri şi clasificări: prin brand, etichetă (label) de calitate,
dar şi prin certificare.

M4.U1.5. Prezentarea sistemului de management integrat al calităţii

Sistemele de management al calităţii totale sunt deja utilizate de prestatorii de servicii
turistice (touroperatorii, hotelurile, restaurantele etc.). Totodată, în ceea ce-l priveşte pe turist,
satisfacţia obţinută în urma unui sejur într-o anumită destinaţie turistică, depinde nu numai de
serviciile turistice specifice, dar şi de factori mai generali, cum ar fi: ospitalitatea, siguranţa,
igiena, salubritatea, traficul şi gestiunea fluxurilor de turişti. Un număr mare de elemente
influenţează percepţia turistului cu privire la o destinaţie turistică, nivelul său de satisfacţie,
dar şi dispoziţia de a reveni sau de a recomanda destinaţia respectivă unor turişti potenţiali.
Prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice se speră şi încurajarea dezvoltării
durabile şi crearea de noi locuri de muncă. Astfel, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că
este necesară o abordare integrată a managementului calităţii deoarece percepţia calităţii unei
destinaţii de către turişti este afectată de o multitudine de elemente: transportul, cazarea,
informarea, atracţiile turistice, mediul înconjurător. Managementul integrat al calităţii ia în
considerare prestatorii de servicii turistice, nevoile turiştilor, comunitatea locală şi mediul
înconjurător în încercarea de a le influenţa în mod pozitiv.
În Uniunea Europeană există un cadru legal privind conceptul de management
integrat al calităţii destinaţiilor turistice: „Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să
ia în considerare şi să influenţeze favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia
locală şi mediul înconjurător, ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi antropic al
82

destinaţiei. Nevoile turiştilor trebuie să constituie una din preocupările majore ale strategiei
de management integrat al destinaţiilor turistice”
2
.
Turismul este o industrie competitivă, care nu se mai poate baza în competiţie doar
pe avantajul de cost; calitatea a devenit o preocupare majoră în cadrul Uniunii Europene.
Această preocupare se datorează creşterii concurenţei în domeniul turistic, scăderii gradului
de personalizare a serviciilor prin standardizarea acestora, precum şi diferitelor rapoarte între
preţ şi performanţă.
În anul 2000, Comisia Europeană a publicat rezultatele a trei studii, care identifică şi
promovează cele mai bune practici în domeniul Managementului integrat al calităţii
destinaţiilor turistice (IQM), fiind stucturate pe trei tipuri de destinaţii: litorale, urbane şi
rurale. În anul 2003, s-a realizat un studiu pentru identificarea indicatorilor necesari
monitorizării progreselor făcute în domeniul calităţii de către destinaţiile turistice.
Pe baza acestuia s-a realizat un manual pentru evaluarea performanţei
destinaţiilor turistice în domeniul calităţii utilizând un set de indicatori. Aceşti indicatori
măsoară progresele în domeniul calităţii înregistrate în trei stadii ale managementului
destinaţiilor turistice, în vederea creşterii competitivităţii acestora şi dezvoltarea lor durabilă
prin îmbunătăţirea calităţii ofertei turistice.
Sistemul de evaluare a calităţii, denumit Qualitest, este un complement al sistemului
de management integrat al calităţii destinaţiilor turistice deoarece propune indicatori pentru
cele patru elemente principale ale sistemului de monitorizare a diferitelor niveluri ale calităţii
destinaţiei turistice: satisfacţia clienţilor, satisfacţia personalului, integrarea în comunitate şi
rezultatele exploatării.
În majoritatea destinaţiilor turistice, experienţa oferită turiştilor este o combinaţie de
factori, cum ar fi: industria turistică locală, populaţia locală, dar şi mediul înconjurător. Există
o relaţie strânsă între aceşti factori deoarece ei influenţează experienţa turistică, dar la rândul
lor, turiştii pot şi ei influenţa aceste aspecte. Qualitest aduce un instrument integrat de
măsurare şi monitorizare a performanţei destinaţiei turistice în domeniul calităţii.
Managementul calităţii este un proces ciclic, iar dezvoltarea unei strategii în domeniul
calităţii nu este sfârşitul acestui proces, ci începutul.
Obiectivele stabilite în strategie trebuie implementate şi ulterior măsurate pentru a
evalua succesul acţiunilor. Prin folosirea sistemului Qualitest destinaţiile turistice utilizează o

2
*** Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” – Commission Europeenne, , Pour un Tourisme
Rural de Qualite. La Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des Destinations Touristiques Rurales, Bruxelles
2000, pag. 10
83

serie de indicatori pentru a măsura şi monitoriza rezultatele managementului calităţii
serviciilor turistice, mediului înconjurător şi comunităţii locale. Prin evidenţa performanţei
destinaţiei turistice de-a lungul mai multor ani se poate observa evoluţia indicatorilor în timp
şi se pot lua măsuri.
Utilizarea sistemului Qualitest aduce beneficii destinaţiilor turistice deoarece
promovează îmbunătăţirea calităţii turismului şi include tipul informaţiei necesare
managementului la nivelul destinaţiei (grad de ocupare, număr zile turişti etc.). Prin folosirea
acestui sistem de evaluare a calităţii o destinaţie turistică beneficiază de oportunitatea de
identificare a percepţiei calităţii din punctul de vedere al turiştilor, beneficiază de o serie de
indicatori de măsurare a calităţii managementului la nivelul destinaţiei şi de modalităţi de
comunicare a performanţei în domeniul calităţii acţionarilor locali (figura 4).
Figura 4 Sistemul de evaluare a calităţii Qualitest
C
a
l
i
t
a
t
e
a

d
e
s
t
i
n
a
ţ
i
e
i

t
u
r
i
s
t
i
c
e

Tematica
Indicatorii percepţiei
calităţii
(QPCI)
Indicatorii calităţii
managementului
(QMI)
Indicatorii
performanţei calităţii
(QPI)
Viabilitatea industriei
turistice locale
Satisfacţia localnicilor
Suportul adus
turismului local
Marketing şi
promovare
Siguranţă şi securitate
Calitatea aerului
Calitatea mediului
înconjurător


C
a
l
i
t
a
t
e
a

p
r
o
d
u
s
e
l
o
r


t
u
r
i
s
t
i
c
e

Comunicare înaintea
sosirii la destinaţie
Accesibilitate
Transport
Cazare
Informare turistică
Alimentaţie
Activităţi
Calitatea apei
Valoarea banilor

Sursa: Comisia Europeană, A Manual for Evaluating the Quality Performance of Tourist Destinations and
Services, Luxembourg, 2003, pag. 8
Conceptul de management integrat al calităţii destinaţiilor turistice se bazează pe patru
elemente cheie:
 Satisfacţia turiştilor, respectiv monitorizarea nivelului de satisfacţie a turiştilor cu
privire la serviciile turistice de care au beneficiat în destinaţia turistică.
 Nivelul de satisfacţie a industriei turistice locale, o activitate cheie în demersul
Managementului integrat al calităţii destinaţiilor turistice (IQM) constând în
84

evaluarea calităţii locurilor de muncă şi a carierei angajaţilor din industria turistică
locală dar şi starea întreprinderilor locale.
 Calitatea vieţii localnicilor, monitorizarea efectelor pe care turismul le are asupra
comunităţii locale.
 Calitatea mediului înconjurător, măsurarea impactului turismului asupra mediului.
Utilizarea sistemului Qualitest aduce următoarele beneficii destinaţiilor turistice:
 Un set de indicatori care pot fi utilizaţi pentru a măsura efectele managementului
calităţii şi să monitorizeze evoluţia în timp.
 Reprezintă o oportunitate de a vedea legăturile dintre diferitele aspecte ale calităţii în
destinaţie.
 Este un mijloc de comunicare a performanţei.
 Aduce un set de indicatori ce pot fi folosiţi pentru o evaluare comparativă cu destinaţii
similare.
Qualitest constă în 16 teme de calitate împărţite în două grupe principale: calitatea
destinaţiei şi calitatea produsului turistic.
Prima grupă oferă informaţii despre calitatea destinaţiei iar cea de-a doua grupă se
referă la calitatea produsului turistic văzut din perspectiva turistului şi se bazează pe
activităţile desfăşurate de turişti pe parcursul vacanţei. Fiecare temã conţine trei tipuri de
indicatori: indicatori cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception Condition
Indicators (QPCI), indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality Management
Indicators (QMI) şi indicatori cu privire la performanţa calităţii - Quality Performance
Indicators (QPI). Aceşti indicatori sunt interdependenţi şi reflectă abordarea integrată a
managementului calităţii.
Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception Condition
Indicators (QPCI) reprezintă punctul de început în demersul de management integrat al
calităţii destinaţiilor turistice şi indică nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de
servicii turistice locali în privinţa diferitelor aspecte legate de calitatea destinaţiei turistice.
Această categorie de indicatori este obţinută prin cercetări de marketing realizate atât în
rândul turiştilor cât şi în rândul profesioniştilor din turism. Tot în această categorie se
încadrează şi indicatorii cu privire la calitatea mediului înconjurător.
Indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality Management Indicators
(QMI) sunt de natură calitativă şi sunt în strânsă interdependenţă cu Indicatorii cu privire la
percepţia calităţii - Quality Perception Condition Indicators (QPCI). Ei sunt consideraţi o
85

formă de autoevaluare deoarece pot certifica punerea în aplicare a activităţilor de
management esenţiale pentru succesul demersului IQM (Integrated Quality Management).
Indicatorii cu privire la performanţa calităţii - Quality Performance Indicators
(QPI) sunt de natură cantitativă.


Exemple
Aceşti indicatori se pot măsura de exemplu prin numărul plângerilor înregistrate
din partea clienţilor la 100.000 turişti sau costurile de marketing pe zile-turist.

Evaluarea performanţei calităţii se poate realiza prin măsurarea indicatorilor şi
monitorizarea lor în timp pentru a înregistra tendinţele dar şi prin compararea rezultatelor cu
cele ale altor destinaţii turistice similare (benchmarking). Pentru utilizarea sistemului
Qualitest sunt necesare o serie de acţiuni care trebuie repetate ciclic:
1. Definirea destinaţiei turistice.
2. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie
a turiştilor.
3. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception
Condition Indicators (QPCI).
4. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality
Management Indicators (QMI).
5. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie
a prestatorilor de servicii turistice.
6. Dezvoltarea unor indicatori cu privire la performanţa calităţii - Quality
Performance Indicators (QPI).
7. Monitorizarea rezultatelor pe un anumit orizont de timp.
8. Compararea rezultatelor cu cele ale altor destinaţii turistice similare
(benchmarking).
Responsabilitatea realizării acestor acţiuni revine organizaţiei responsabile de
managementul a destinaţiei turistice, iar rezultatele obţinute trebuie puse la dispoziţia tuturor
acţionarilor implicaţi în dezvoltarea turismului pe plan local.
1. Definirea limitelor geografice ale destinaţiei turistice este o activitate cheie deoarece poate
duce la creşterea sentimentului de apartenenţă a acţionarilor locali şi din motive practice
limitele stabilite ar trebui să urmeze şi limitele municipale pentru a facilita cooperarea
politică şi strângerea datelor. O destinaţie turistică este o arie cu potenţial turistic promovată
86

turiştilor în mod unitar şi în care produsul turistic este coordonat de una sau mai multe
autorităţi sau organizaţii.
2. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie a turiştilor
este indispensabilă pentru utilizarea sistemului Qualitest deoarece aceste anchete furnizează
informaţiile necesare managementului şi evaluării performanţei calităţii unei destinaţii
turistice.


Exemple
Aceste informaţii pot fi: motivele pentru care turiştii vizitează destinaţia turistică,
gradul de satisfacere a nevoilor acestora sau diferenţa între aşteptările lor şi
serviciile prestate în destinaţia turistică. Este recomandată încorporarea în
cercetările de marketing efectuate a următoarelor elemente:
 întrebări demografice pentru obţinerea de informaţii personale despre
turiştii care vizitează destinaţia;
 informaţii legate de motivele vizitării destinaţiei: cum au aflat despre ea,
elemente de atracţie;
 obiceiuri de consum turistic: cheltuieli efectuate la destinaţie, mijlocul de
transport folosit;
 recomandări pentru îmbunătăţirea calităţii destinaţiei turistice;
 fidelitatea faţă de destinaţie deoarece este mai costisitoare atragerea de
noi turişti decât fidelizarea turiştilor existenţi.

S-au formulat şi o serie de recomandări cu privire la aspectele organizatorice în cadrul
realizării cercetării de marketing:
 distribuirea chestionarelor prin intermediul prestatorilor de servicii turistice;
 încurajarea turiştilor să răspundă prin oferirea unor premii prin tragere la sorţi;
 încurajarea prestatorilor de servicii turistice să promoveze completarea chestionarelor
de către turişti prin oferirea unui premiu săptămânal organizaţiei cu cele mai multe
chestionare completate;
 lăsarea unui spaţiu în chestionar astfel încât turiştii sau intervievatorii să poată
consemna evenimente sau experienţe mai puţin satisfăcătoare.
 începerea din timp a anchetei pe bază de sondaj în rândul turiştilor, nu în mijlocul
sezonului turistic.
87

3. Dezvoltarea indicatorilor cu privire la percepţia calităţii se face pe baza întrebărilor din
chestionarul cercetării de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie a prestatorilor de
servicii turistice, dar şi pe baza câtorva întrebări din chestionarul administrat turiştilor.
4. Realizarea unor cercetări de marketing pentru evaluarea gradului de satisfacţie a
prestatorilor de servicii turistice. Această cercetare este o componentă esenţială de evaluare a
calităţii performanţei şi este bazată pe două chestionare realizate simultan în destinaţia
turistică: unul în rândul prestatorilor de servicii de cazare şi unul în rândul prestatorilor de
servicii de transport şi alte servicii turistice.


Exemple
Respondenţii sunt rugaţi să răspundă la întrebări referitoare la:
1. Date de identificare: nivelul clasificării, dacă sunt certificaţi printr-un
sistem ecologic sau de calitate, capacitatea de cazare, număr angajaţi.
2. Iniţiative de depunere a unor proiecte de finanţare.
3. Circulaţia turistică, indicatori statistici.
4. Gradul de ocupare a capacităţii.
5. Investiţii în pregătirea şi motivarea personalului.
6. Evoluţia activităţii faţă de anul precedent.
7. Eforturile de marketing şi promovare a destinaţiei.

Pot fi incluse de asemenea şi întrebări referitoare la percepţia prestatorilor de servicii
turistice cu privire la diferite aspecte legate de calitatea destinaţiei turistice. Această cercetare
de marketing este totodată destinată adunării datelor pentru stabilirea indicatorilor cu privire
la performanţa calităţii şi a indicatorilor cu privire la percepţia calităţii.
5. Dezvoltarea indicatorilor de management al calităţii.
6. Dezvoltarea indicatorilor cu privire la performanţa calităţii.
Nu este realistă presupunerea că toţi prestatorii de servicii turistice vor răspunde la
întrebările din chestionar, aşadar va fi necesară estimarea datelor pentru acei prestatori care
nu au răspuns prin compararea cu acele unităţi similare care au furnizat aceleaşi date.
7. Monitorizarea rezultatelor interne trebuie realizată prin studierea în timp a evoluţiei
indicatorilor menţionaţi mai sus, iar acest proces ar trebui realizat cel puţin o dată pe an. Dacă
destinaţia are o strategie de dezvoltare a turismului atunci rezultatele obţinute în urma
monitorizării pot fi incluse în strategie şi o pot actualiza permanent şi completa cu acţiunile
care trebuie realizate pentru îmbunătăţirea calităţii. Dacă destinaţia nu are o strategie de
88

dezvoltare a turismului rezultatele monitorizării pot fi comunicate factorilor locali de decizie
printr-un raport anual printat sau disponibil pe internet.
8. Compararea rezultatelor obţinute cu cele ale altor destinaţii turistice similare din ţară sau
chiar din străinătate.


Să ne reamintim...
Calitatea în turism poate fi măsurată prin calitatea experienţei turistice, adică
prin calitatea vieţii persoanelor care călătoresc pe o anumită perioadă de timp în alt
loc decât reşedinţa permanentă.
Sistemul Qualitest constă în 16 teme de calitate împărţite în două grupe
principale: calitatea destinaţiei şi calitatea produsului turistic.
Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception Condition
Indicators (QPCI) indică nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de servicii
turistice locali în privinţa diferitelor aspecte legate de calitatea destinaţiei turistice.
Indicatori cu privire la managementul calităţii - Quality Management
Indicators (QMI) sunt de natură calitativă.
Indicatorii cu privire la performanţa calităţii - Quality Performance
Indicators (QPI) sunt de natură cantitativă.


Alegeţi o destinaţie turistică rurală din România şi exemplificaţi cele trei categorii
de indicatori ai sistemului Qualitest.
89


M4.U1.6. Rezumat

Calitatea în turism este rezultatul unui proces care implică satisfacerea nevoilor,
cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la serviciile şi produsele turistice, la un
preţ acceptabil, în conformitate cu condiţiile contractuale acceptate şi cu
determinanţii calităţii: siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa,
autenticitatea şi armonia activităţii turistice, atât în privinţa factorului uman, cât şi a
mediului natural.
Un sistem de management al destinaţiilor turistice trebuie să cuprindă: planificarea
dezvoltării destinaţiei turistice, activitatea de marketing şi managementul destinaţiei
turistice.
Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în considerare şi să influenţeze
favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul
înconjurător, ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi antropic al destinaţiei.


M4.U1.7. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Exigenţele minimale ale turiştilor se referă la:
a) siguranţă, igienă
b) numărul atracţiilor turistice, mărimea camerelor
c) stilul echipamentelor, modul în care sunt trataţi
d) toate răspunsurile sunt corecte

2. Cum poate fi realizată comunicarea calităţii în turism?
a) prin brand
b) etichetă (label) de calitate
c) certificare
d) toate răspunsurile sunt corecte

3. Indicatorii cu privire la percepţia calităţii - Quality Perception Condition Indicators
(QPCI):
a) măsoară nivelul de satisfacţie a turiştilor şi a prestatorilor de servicii turistice locali
90

b) sunt consideraţi o formă de autoevaluare
c) sunt de natură cantitativă
d) măsoară circulaţia turistică din cadrul destinaţiei

4. Indicatorii cu privire la calitatea mediului înconjurător se încadrează în categoria:
a) Indicatorilor cu privire la managementul calităţii
b) Indicatorilor cu privire la performanţa calităţii
c) Indicatorilor cu privire la percepţia calităţii
d) Indicatorilor circulaţiei turistice

5. Managementul integrat al calităţii trebuie să influenţeze favorabil:
a) activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul înconjurător
b) agenţiile de turism
c) mediul înconjurător
d) comunitatea locală

6. Activitatea de marketing a unei destinaţii turistice include:
a) concentrarea pe atragerea de investiţii şi proiecte de îmbunătăţire a infrastructurii
b) identificarea şi atragerea segmentelor de piaţă corespunzătoare, inclusiv pieţe noi
c) protejarea patrimoniului natural şi cultural al destinaţiei turistice
d) nici un răspuns nu este corect

7. Numărul plângerilor înregistrate din partea clienţilor la 100.000 turişti se încadrează în
categoria:
a) Indicatorilor cu privire la managementul calităţii
b) Indicatorilor cu privire la performanţa calităţii
c) Indicatorilor cu privire la percepţia calităţii
d) Nici un răspuns nu este corect

8. În ce temă de calitate a sistemului Qualitest se încadrează nivelul de satisfacţie al
localnicilor?
a) calitatea destinaţiei turistice
b) calitatea produselor turistice
c) calitatea mediului înconjurător
91

d) calitatea industriei turistice




Temă de control

Pentru o destinaţie turistică rurală exemplificaţi activităţile din domeniul
planificării, managementului şi marketingului în vederea îmbunătăţirii calităţii.

Unitatea de învăţare M4.U2.
Aplicarea sistemului de management integrat al calităţii în destinaţiile
turistice rurale

Cuprins

M4.U2.1. Introducere .................................................................................................... 90
M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare ..................................................................... 90
M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice ........................................................ 91
M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi monitorizarea procesului
de implementare ............................................................................................................ 94
M4.U2.5. Rezumat......................................................................................................... 99
M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor .................................................................... 99



M4.U2.1. Introducere
Îmbunătăţirea calităţii destinaţiilor turistice rurale necesită o abordare integrată si
este esenţială pentru satisfacerea nevoilor turiştilor, pentru revigorarea
competitivităţii şi asigurarea unei dezvoltări durabile a zonelor rurale. Deoarece
succesul unei destinaţii turistice din punct de vedere al satisfacţiei turiştilor
depinde de mai mulţi factori interdependenţi - serviciile turistice, ospitalitatea,
siguranţa, igiena, gestiunea fluxurilor de turişti - apare necesitatea unei planificări
strategice şi integrate în destinaţiile turistice rurale.



M4.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare
Această unitate de învăţare prezintă specificităţile aplicării sistemului de
management integrat al calităţii în destinaţiile turistice rurale.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
92

 înţeleagă etapele aplicării sistemului de management integrat al calităţii in
destinaţiile turistice rurale;
 identifice acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii de marketing a
destinaţiei turistice rurale;
 cunoască modalităţi de îmbunătăţire a informării şi orientării turiştilor în cadrul
destinaţiei;
 exemplifice obiective ale strategiei de îmbunătăţire a calităţii unei destinaţii
turistice rurale.


Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 3 ore.
M4.U2.3. Asigurarea calităţii experienţei turistice

Un model de management al calităţii conceput de Fundaţia Europeană pentru
Managementul Calităţii (EFQM) este utilizat în prezent atât în sectorul public cât şi în
cel privat. El poate fi util pentru gândirea manierei în care o destinaţie turistică ar trebui să se
organizeze pentru a putea pune în aplicare managementul integrat al calităţii. Modelul a
identificat nouă elemente, cinci referitoare la structură şi funcţii (leadership, strategie,
gestiunea personalului, utilizarea resurselor şi furnizarea serviciilor) şi patru cu privire la
rezultate (satisfacţia clienţilor, satisfacţia personalului, integrarea în comunitate şi rezultatele
exploatării).
Aplicarea managementului integrat al calităţii în destinaţiile turistice se poate face în
diferite zone şi pentru forme diferite de turism: turism rural, turism litoral, turism montan,
turism urban, turism de aventură.
Demersul de management integrat al calităţii necesită intervenţia diferiţilor
acţionari, trebuind să existe structuri care să permită acest lucru:
 firme locale din domeniul turismului – acestora trebuie să li se permită
cooperarea în interesul general al destinaţiei;
 comunitatea locală;
 o strategia clară bazată pe o analiză temeinică, care să fie uşor acceptată,
incluzând obiectivele referitoare la îmbunătăţirea calităţii.
93

Managementul integrat al calităţii necesită o atenţie sporită având în vedere faptul că
el influenţează atât turiştii, cât şi mediul înconjurător şi populaţia locală. Demersul
implementării presupune un ciclu: fixarea normelor, măsuri de îmbunătăţire şi controlul
rezultatelor:
 înţelegerea nevoilor turiştilor şi satisfacerea acestora;
 punerea în aplicare a normelor de calitate, controlarea cunoaşterii lor şi aplicării;
 colaborarea pentru formare şi îmbunătăţire a calităţii pentru toţi profesioniştii;
 evaluarea impactului local asupra economiei, populaţiei şi asupra mediului
înconjurător.
Un prim pas în aplicarea managementului integrat al calităţii într-o destinaţie
turistică rurală este stabilirea unei întâlniri cu toţi acţionarii locali implicaţi în domeniul
turistic şi asigurarea unei înţelegeri a acestui concept şi a necesităţii utilizării acestuia în
destinaţia respectivă. Cel de-al doilea pas constă în realizarea unui parteneriat între
prestatorii de servicii turistice şi comunitatea locală.
Organizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în
destinaţiile turistice rurale poate include: autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile
ariilor protejate, asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii de
dezvoltare locală sau regională. Principalii factori cheie ai succesului unei asemenea
organizaţii sunt:
 participarea autorităţilor locale;
 găsirea unor modalităţi de finanţare pe termen mediu;
 păstrarea legăturii cu oficiile de turism regionale şi naţionale;
 recunoaşterea acestei organizaţii la nivelul comunităţilor locale;
 implicare unui număr mare de prestatori de servicii turistice;
 un grup de lucru restrâns care să se ocupe de calitate. Aceste grupuri de lucru pot
implica prestatori de servicii turistice şi organizaţii locale pentru îndeplinirea
obiectivelor strategiei de dezvoltare. Acestea se pot întâlni pe anumite teme (de
exemplu promovarea), pe anumite domenii (de exemplu unităţi de cazare) sau pe
criterii geografice şi trebuie să încurajeze ajutorul reciproc şi schimbul de idei între
participanţi.
O importanţă deosebită o are menţinerea unei bune comunicări interne între
membrii organizaţiei.

94


Exemple
O bună comunicare se poate realiza prin:
 scrisori de informare pentru comunicarea iniţiativelor organizaţiei către
firmele şi comunitatea locală;
 crearea unei legături permanente cu reprezentanţii media;
 organizarea unor călătorii de studiu sau a unor schimburi de experienţă.

Prin discuţii cu aceste grupuri de interese trebuie stabilită o strategie de dezvoltare a
turismului cu obiective clare de îmbunătăţire a calităţii. Managementul integrat al calităţii are
ca punct central satisfacerea nevoilor vizitatorilor ţinând cont de obiectivele economice,
sociale şi ecologice ale destinaţiei turistice. O strategie de dezvoltare a acestui concept într-o
destinaţie turistică rurală trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii: să asigure un
nivel înalt de satisfacere a nevoilor vizitatorilor, să aducă beneficii economiei şi comunităţii
locale şi să minimizeze impactul asupra mediului înconjurător.


Exemple
Obiectivele acestei strategii pot fi:
 creşterea duratei medii a sejurului;
 creşterea încasărilor din turism fără a creşte neapărat numărul turiştilor;
 îmbunătăţirea imaginii destinaţiei turistice rurale;
 stimularea revenirii turiştilor, fidelizarea lor;
 îmbunătăţirea condiţiilor şi facilităţilor oferite de unităţile de cazare;
 diversificarea posibilităţilor de agrement;
 reducerea impactului turismului asupra mediului înconjurător;
 îmbunătăţirea relaţiilor de cooperare între acţionarii implicaţi în dezvoltarea
turismului.


Stabiliţi obiectivele unei strategii de dezvoltare a managementului integrat al
calităţii într-o destinaţie turistică rurală din România.

Realizarea strategiei de dezvoltare a turismului într-o destinaţie turistică rurală ar
trebui să înceapă cu o evaluare a situaţiei existente, stabilirea celor mai potrivite forme de
turism pentru destinaţie, identificarea pieţelor potenţiale şi adaptarea ofertei turistice la
caracteristicile segmentelor de piaţă vizate. Procesul de evaluare a situaţiei la nivelul
95

destinaţiei ar trebui să includă studierea segmentelor de vizitatori şi a nevoilor acestora,
analiza resurselor turistice şi a modalităţii de îmbunătăţire a acestora şi studiul constrângerilor
şi ameninţărilor. Această strategie de dezvoltare a turismului trebuie să fie într-o relaţie de
interdepenenţă cu planificările altor sectoare (agricultură, protecţia mediului înconjurător) şi
trebuie corelată cu alte strategii cum ar fi de exemplu Agenda Locală 21. Această strategie nu
trebuie să fie un document finalizat ci trebuie îmbunătăţit permanent pe baza monitorizării
rezultatelor şi identificării măsurilor de adaptare necesare.
Un element cheie al managementului unei destinaţii turistice rurale este implicarea
comunităţii locale deoarece impactul turismului asupra unei zone nu este la fel pentru toţi
rezidenţii şi în dezvoltarea turistică a destinaţiei trebuie luate în considerare interesele de
multe ori diferite ale localnicilor. Deşi există atât beneficiari direcţi, participanţi la
dezvoltarea industriei ecoturistice cât şi beneficiari indirecţi ai dezvoltării acestei forme de
turism într-o destinaţie este important de subliniat că întreaga comunitate locală trebuie să
simtă beneficiile dezvoltării acestei forme de turism Acest criteriu este cu atât mai important
în destinaţiile în care se practică ecoturismul deoarece el are ca scop aducerea de beneficii
comunităţilor locale şi crearea unui impact pozitiv.

M4.U2.4. Stabilirea unui sistem de management al calităţii şi monitorizarea procesului
de implementare

Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul valorii în turism şi se
referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al serviciilor turistice pe tot parcursul
experienţei turistice prin:
1. Marketing şi comunicare;
2. Informare şi orientare în cadrul destinaţiei turistice;
3. Calitatea cazării;
4. Produsele tradiţionale şi gastronomia locală;
5. Atracţii turistice şi evenimente;
6. Agrement;
7. Mediul înconjurător şi infrastructură.

1. Marketing şi comunicare – presupune studierea caracteristicilor potenţialilor vizitatori,
practicarea unei promovări corecte care nu creează aşteptări false înaintea sosirii la destinaţie,
şi diversificarea posibilităţilor de rezervare a serviciilor turistice.
96


Exemple
Metodele de comunicare folosite pot fi:
 presa scrisă şi televiziunea prin încurajarea unor tururi pentru jurnalişti;
 promovarea în ghiduri de călătorie;
 broşuri, cd-rom;
 pagini internet;
 stabilirea unui brand, un logo şi a unui slogan.

Este recomandată dezvoltarea unui sistem online de rezervări, care să permită
turiştilor vizualizarea nu doar a informaţiilor generale despre potenţialul turistic al destinaţiei,
ci şi vizualizarea în timp real a disponibilităţii locurilor de cazare şi posibilitatea de a le
rezerva şi plăti online.

2. Informarea şi orientarea în cadrul destinaţiei se realizează prin managementul fluxului
de vizitatori şi interpretarea naturii şi culturii. Interpretarea naturii şi culturii este una din
căile prin care aspectele de interes, semnificaţia valoarea şi sensul moştenirii naturale sau
culturale se comunică turiştilor.

3. Calitatea cazării – în general destinaţiile turistice sunt situate în zone rurale unde firmele
în turism sunt de dimensiuni mici, de multe ori afaceri de familie fiind necesară acordarea
unei atenţii speciale facilităţilor şi serviciilor oferite de aceşti prestatori deoarece aceasta
poate influenţa calitatea experienţei turistice.

4. Produsele tradiţionale şi gastronomia locală pot da un specific deosebit fiecărei
destinaţii turistice rurale şi pot individualiza experienţa turiştilor aducând totodată beneficii
economiei locale.


Exemple
Pentru o mai bună promovare a produselor locale şi oferirea unei şanse turiştilor
să le achiziţioneze se pot lua următoarele măsuri: organizarea unor evenimente
locale pentru promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor, a unor expoziţii cu vânzare a
produselor tradiţionale locale, amplasarea în zone turistice a unor magazine cu
specialităţi alimentare locale sau cu suveniruri tradiţionale sau realizare unor
97

poteci tematice pe parcursul cărora turiştii pot degusta diferite preparate culinare
sau produse alimentare specifice zonei sau pot achiziţiona diferite suveniruri
autentice.

Restaurantele locale pot fi încurajate să ofere turiştilor preparate specifice zonei
printr-o serie de acţiuni: dezvoltarea unor reţele locale de restaurante care respectă anumite
standarde de calitate, programe de perfecţionare a bucătarilor şi ospătarilor pentru o mai bună
prezentare a preparatelor culinare, organizarea unor evenimente şi concursuri culinare sau
realizarea unui ghid al restaurantelor cu preprate ecologice sau cu reţete tradiţionale.

5. Atracţiile turistice şi evenimentele promovate corespunzător pot să reflecte mediul şi
tradiţiile locale. Este recomandată uniformizarea amenajării atracţiilor turistice deoarece
turiştii sunt mereu în căutare de noi experienţe şi în acelaşi timp trebuie respectat mediul
înconjurător şi comunitatea locală.


Exemple
O atenţie deosebită se acordă şi interpretării turistice pentru copii prin
organizarea unor poteci tematice specifice sau realizarea unor jocuri pentru
aceştia urmărind în acelaşi timp educarea lor pentru respectarea mediului
înconjurător şi a comunităţii locale.

6. Agrementul are un rol deosebit de important în procesul de creştere a nivelului de
satisfacere a nevoilor turiştilor.


Exemple
În Europa s-a înregistrat o creştere a interesului turiştilor pentru activităţi de
drumeţie şi ciclism, iar destinaţiile turistice rurale, care se bazează pe aprecierea
mediului natural pot să ofere facilităţi şi amenajări pentru practicarea acestor
sporturi fără a avea un impact major asupra mediului înconjurător. Trebuie
dezvoltate poteci tematice cu diferite nivele de dificultate pentru a satisface
cerinţele eterogene ale turiştilor şi o atenţie deosebită trebuie acordată
semnalizării corespunzătoare şi indicatoarelor, panourilor de informare de pe
aceste rute. Aceste poteci tematice pot lega mai mulţi prestatori de servicii
turistice din zonă implicând inclusiv artizani, restaurante, unităţi de cazare, ghizi.
98


7. Mediul înconjurător şi infrastructura sunt factori esenţiali într-o destinaţie rurală, aşadar
atât turiştii cât şi localnicii trebuie informaţi în vederea protejării mediului înconjurător.
Implementarea managementului integrat al calităţii, precum şi satisfacerea nevoilor
turiştilor, a comunităţii locale şi a mediului înconjurător presupune urmărirea unui proces
ciclic care începe cu stabilirea unor standarde, continuă cu îmbunătăţirile aferente şi se
termină cu verificarea rezultatelor.
Înţelegerea nevoilor turiştilor şi a gradului de satisfacere a acestora se face prin
intermediul unor cercetări de marketing periodice. Un prim pas în studierea nevoilor şi
comportamentului clienţilor este realizarea unei cercetări în rândul vizitatorilor potenţiali
pentru a afla imaginea pe care aceştia o au despre destinaţia ecoturistică chiar dacă nu au
vizitat-o încă şi aşteptările lor în cazul intenţiei de a o vizita, în acest mod putându-se adapta
oferta turistică la aşteptările vizitatorilor. Cel de-al doilea pas îl constituie realizarea unor
cercetări de marketing pentru a afla opiniile, intenţiile şi comportamentul turiştilor care
vizitează destinaţia. Aceste cercetări de marketing pot fi realizate în diferite forme: prin
încurajarea prestatorilor de servicii turistice să discute cu clienţii despre experienţele lor, prin
intermediul caietelor de impresii şi sugestii din unităţile de cazare, atracţiile turistice sau
centrele de informare turistică, prin intermediul chestionarelor fie administrate direct, fie
incluse în broşurile turistice.
Este recomandată stabilirea unor sisteme de certificare şi acordarea unor etichete
care să le permită turiştilor identificarea acelor prestatori de servicii turistice care fac eforturi
de îmbunătăţire a calităţii serviciilor sau de minimizare a impactului asupra mediului
înconjurător.
Pregătirea resurselor umane ocupă un rol deosebit de important deoarece personalul
în turism este cheia unei prestaţii turistice de calitate. Cursurile trebuie adaptate la nevoile
specifice lucrătorilor în turism din zona respectivă, nu trebuie să fie generale ci aplicative şi
nu trebuie să dureze foarte mult timp. Tematica cursurilor poate fi legată de modalităţile de
îndeplinire a anumitor standarde, de interpretare a naturii şi culturii, realizarea de pachete
turistice tematice etc.


Exemple
Din practica destinaţiilor turistice europene s-au dovedit a fi relevante
următoarele cursuri pentru prestatorii de servicii turistice din destinaţii turistice
rurale:
99

 relaţii cu clientul: modalitatea de a interacţiona cu clienţii, ospitalitatea;
 cursuri pentru dobândirea unor aptitudini speciale legate de marketing,
catering, siguranţă, igienă, IT, design, limbi străine;
 cursuri pentru o mai bună cunoaştere a zonei astfel încât prestatorii de servicii
turistice să reflecte specificul şi cultura locală şi să informeze corect turiştii;
 dezvoltare durabilă şi ecoturism;
 management şi investiţii.

Monitorizarea impactului turismului asupra economiei locale, asupra
comunităţilor locale şi asupra mediului înconjurător este importantă în destinaţiile în care se
practică turismul „verde” deoarece această formă de turism încurajează aprecierea naturii şi
culturii locale. Aceasta este etapa finală a ciclului de management al calităţii şi constă în
verificarea rezultatelor pentru a putea îmbunătăţi şi adapta permanent eforturile; se poate
realiza prin diferite metode:
 Obţinerea unui feedback din partea prestatorilor privaţi de servicii turistice.
 Monitorizarea impactului eforturilor de management integrat al calităţii asupra
economiei locale. Aceasta se poate realiza prin administrarea unor chestionare
firmelor locale din domeniul turistic, în rândul magazinelor locale sau prin aflarea
cheltuielilor turiştilor.
 Monitorizarea impactului asupra mediului înconjurător prin chestionarea vizitatorilor
cu privire la problemele ecologice ale zonei, prin verificarea poluării, a calităţii
aerului şi apei.
Calitatea există doar în măsura în care produsul sau serviciul satisface nevoile şi
aşteptările consumatorului, prin urmare elementele individuale care formează strategia bazată
pe norme de calitate necesită o cunoaştere aprofundată a consumatorului. Succesul unei
destinaţii turistice din punct de vedere al satisfacţiei turiştilor depinde de mai mulţi factori
interdependenţi. Acest lucru evidenţiază necesitatea unei planificări strategice, integrate
pentru destinaţiile turistice precum şi necesitatea unor instrumente şi tehnici specifice care sa
permită asigurarea unui management integrat al calităţii (inclusiv controlul calităţii)
destinaţiei.
100


Să ne reamintim...
Aplicarea managementului integrat al calităţii în destinaţiile turistice se poate
face în diferite zone şi pentru forme diferite de turism: turism rural, turism litoral,
turism montan, turism urban, turism de aventură.
O strategie de dezvoltare a acestui concept într-o destinaţie turistică rurală
trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii: să asigure un nivel înalt de
satisfacere a nevoilor vizitatorilor, să aducă beneficii economiei şi comunităţii locale
şi să minimizeze impactul asupra mediului înconjurător.


Pentru o destinaţie turistică rurală din România prezentaţi modalitatea de înfiinţare,
precum şi activităţile organizaţiei care poate face demersurile pentru un management
integrat al calităţii.


M4.U2.5. Rezumat

Organizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în
destinaţiile turistice rurale poate include: autorităţi locale, municipalităţi,
administraţiile ariilor protejate, asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi
privat sau agenţii de dezvoltare locală sau regională.
Demersul implementării managementului integrat al calităţii presupune un ciclu:
fixarea normelor, măsuri de îmbunătăţire şi controlul rezultatelor.
Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul valorii în turism şi se
referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al serviciilor turistice pe tot parcursul
experienţei turistice prin: marketing şi comunicare, informare şi orientare în cadrul
destinaţiei turistice, calitatea cazării, produsele tradiţionale şi gastronomia locală,
atracţii turistice şi evenimente, agrement, mediul înconjurător şi infrastructură.


M4.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Demersul implementării managementului integrat al calităţii presupune:
a) fixarea normelor
b) măsuri de îmbunătăţire
c) controlul rezultatelor
101

d) toate răspunsurile sunt corecte

2. Organizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în
destinaţiile turistice rurale trebuie să includă:
a) autorităţi locale,
b) administraţiile ariilor protejate,
c) asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii de dezvoltare
locală sau regională
d) toate răspunsurile sunt corecte

3. Un factor cheie ai succesului unei organizaţii responsabile de managementul integrat al
calităţii unei destinaţii ecoturistice este:
a) exculderea autorităţilor locale din procesul de planificare
b) implicare unui număr mare de prestatori de servicii turistice
c) un grup de lucru format din cât mai mulţi membrii, care să se ocupe de calitate
d) găsirea unor modalităţi de finanţare pe termen scurt

4. Strategia de dezvoltare a turismului într-o destinaţie turistică rurală:
a) trebuie îmbunătăţită o dată la 10 ani pe baza monitorizării rezultatelor
b) trebuie îmbunătăţită permanent pe baza monitorizării rezultatelor
c) trebuie îmbunătăţită o dată la 20 ani pe baza monitorizării rezultatelor
d) trebuie îmbunătăţită o dată la 15 ani pe baza monitorizării rezultatelor

5. Înţelegerea nevoilor turiştilor şi a gradului de satisfacţie a acestora se face prin:
a) studiul tendinţelor internaţionale
b) estimări realizate pe baza experienţelor anterioare
c) cercetări de marketing periodice
d) nici un răspuns nu este corect

6. Cursurile pentru pregătirea resurselor umane într-o destinaţie turistică rurală trebuie:
a) să fie generale, teoretice
b) să dureze foarte mult timp
c) să fie adaptate la nevoile specifice lucrătorilor în turism din zona respectivă
d) toate răspunsurile sunt corecte
102


7. Verificarea rezultatelor obţinute în urma aplicării managementului integrat al calităţii în
destinaţiile turistice rurale se poate realiza prin:
a) administrarea unor chestionare firmelor locale din domeniul turistic
b) administrarea unor chestionare vizitatorilor
c) evaluarea cheltuielilor turiştilor
d) toate răspunsurile sunt corecte




Temă de control

Prezentaţi şi exemplificaţi etapele implementării sistemului de
mangement integrat al calităţii pentru o destinaţie turistică rurală din
România.


















103

Rezumat final

Dezvoltarea durabilă înseamnă "a gândi global şi a acţiona local" şi are ca obiective
majore: protejarea mediului, combaterea sărăciei, îmbunătăţirea calităţii vieţii, dezvoltarea şi
menţinerea unei economii locale viabile şi eficiente.
Principiile dezvoltării durabile a turismului sunt: minimizarea impactului activităţii
turistice asupra mediului natural, asupra comunităţilor locale şi tradiţiilor acestora,
maximizarea beneficiilor economice la nivelul comunităţii locale, componenta ecologic-
educativă şi controlul local. Dezvoltarea durabilă a turismului are ca scop şi menţinerea unui
nivel ridicat de satisfacţie a turiştilor, creşterea conştientizării acestora cu privire la principiile
durabilităţii şi promovarea celor mai bune practici turistice.
Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este
observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură. Ecoturismul presupune
în plus faţă de aceste alte forme de turism conservarea naturii şi aducerea de beneficii
comunităţilor locale.
Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificilă însă se poate spune
că media de vârstă a ecoturiştilor este mai ridicată decât în alte forme de turism, ecoturiştii au
în general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri medii şi mari şi petrec mult timp
înainte de realizarea unei călătorii pentru organizarea acesteia şi planificarea diverselor
activităţi.
Destinaţiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural şi cultural
special dar şi printr-un „capital ecologic”, fiind de multe ori incluse sau în vecinătatea unor
rezervaţii naturale sau alte tipuri de arii protejate.
Principalele „eco-atracţii” ale României sunt: Delta Dunării - unică în Europa,
Carnivore Mari: lupi, urşi şi lupi, Munţii Carpaţi, peisaj montan pitoresc, păduri în stare
naturală, zona rurală.
Asociaţia de Ecoturism din România este o organizaţie umbrelă sub care se regăsesc
touroperatori, organizaţii nonguvernamentale de dezvoltare locală şi conservarea naturii şi
asociaţii de turism, care încearcă dezvoltarea unor programe ecoturistice de succes menite să
revigoreze turismul românesc.
Sistemul de Certificare în Ecoturism propus de Asociaţia de Ecoturism din România
este un mecanism prin care se realizează evaluarea şi direcţionarea activităţilor desfăşurate în
sfera turismului, în raport cu criteriile ecoturismului.
104

Calitatea în turism este rezultatul unui proces care implică satisfacerea nevoilor,
cerinţelor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la serviciile şi produsele turistice, la un preţ
acceptabil, în conformitate cu condiţiile contractuale acceptate şi cu determinanţii calităţii:
siguranţa, securitatea, igiena, accesibilitatea, transparenţa, autenticitatea şi armonia activităţii
turistice, atât în privinţa factorului uman, cât şi a mediului natural.
Managementul integrat al calităţii (IQM) trebuie să ia în considerare şi să influenţeze
favorabil activităţile profesioniştilor din turism, populaţia locală şi mediul înconjurător,
ţinând cont de potenţialul natural, cultural şi antropic al destinaţiei.
Organizaţia care poate face demersurile pentru un management integrat al calităţii în
destinaţiile turistice rurale poate include: autorităţi locale, municipalităţi, administraţiile
ariilor protejate, asociaţii de turism cu membrii din sectorul public şi privat sau agenţii de
dezvoltare locală sau regională.
Preocuparea pentru asigurarea calităţii se bazează pe lanţul valorii în turism şi se
referă la asigurarea aceluiaşi nivel calitativ al serviciilor turistice pe tot parcursul experienţei
turistice prin: marketing şi comunicare, informare şi orientare în cadrul destinaţiei turistice,
calitatea cazării, produsele tradiţionale şi gastronomia locală, atracţii turistice şi evenimente,
agrement, mediul înconjurător şi infrastructură.














105

Bibliografie generală

1. Baltaretu, A. M., Ecoturism si dezvoltare durabilă, Editura Prouniversitaria,
Bucuresti, 2007
2. Barkin, D., Ecotourism: A Tool for Sustainable Development
http://www.planeta.com/planeta/96/0596monarch.html, Mai, 1996
3. Bell, G., Noţiuni introductive privind interpretarea naturii şi culturii locale,
Seminarul de instruire Managementul vizitatorilor în interiorul şi în jurul ariilor
protejate – în sprijinul dezvoltãrii locale, 9-10 septembrie 2008, Nucşoara - Parcul
Naţional Retezat
4. Blumer, A., Romania tourism destination image facing the Dutch market perception,
An assessment of the destination image of Romania in relation to ecotourism, master
thesis, World International Centre of Excellence Wageningen University, Olanda,
2002
5. Blumer, A., Planul de management al vizitatorilor în Arii Protejate, Seminarul de
instruire Managementul vizitatorilor în interiorul şi în jurul ariilor protejate – în
sprijinul dezvoltãrii locale, 9-10 septembrie 2008, Nucşoara - Parcul Naţional Retezat
6. Bran, F., Nistoreanu, P., Simon, T., Ecoturism, Editura Economica, Bucureşti, 2000
7. Drumm, A., Moore, A., Ecotourism Development, A Manual for Conservation
Planners and Managers, Volume l An Introduction to Ecotourism Planning Volume l,
The Nature Conservancy, USA, 2005
8. Dumitriu, Camelia, Management şi Marketing Ecologic, o Abordare Strategică,
Editura Tehnopress, Iaşi, 2004
9. Dragulanescu, I.V., Economia del turismo sostenibile, Editore Lippolis Messina,
Italia, ISBN 978-88-86897-42-6, 2008;
10. Drăgulănescu, I.V., Il Delta del Danubio: Gestione del patrimonio turistico
ambientale, Editore Lippolis Messina, Italia, ISBN 978-88-86897-40-2, 2008
11. Drăgulănescu I.V., Economia del turismo, Editore Lippolis Messina, Italia, ISBN
978-88-86897-43-3, 2008
12. Drăgulănescu I.V., Ponticorvo G., Wine management and the development of rural
areas, Special issue of the Romanian review "Quality – Access To Success", year 9,
no. 92, 2008, category B+, according to CNCSIS and included in the international
database EBSCO Publishing, ISSN 1582-2599
106

13. Eagles, P., International Ecotourism Management: Using Australia and Africa as
Case Studies,
http://www.ecotourism.org.hk/other%20files/International%20Ecotourism%20Manag
ement.doc
14. Epler Wood, M., UNEP, Ecotourism: principles, practices & policies for
sustainability, Paris-France, 2002
15. Fennell, D., Ecotourism, an introduction, Routledge, Londra, 2003
16. Handszuh, H., Communicating Quality to Tourism Consumers, the material from
European seminar- Workshop on Tourism Quality Systems, WTO, Vilnius, Lithuania
4-5 November 2004
17. Kano, N., Nobuhiku S., Fumio T., Shinichi T., Attractive Quality and Must-Be
Quality, The Journal of the Japanese Society for Quality Control, nr. 14 (2), 1984
18. Koch, K., Quality Offensive in Swiss Tourism, the material from European seminar-
Workshop on Tourism Quality Systems, WTO, Vilnius, Lithuania 4-5 November
2004
19. Middleton, V.T.C., Hawkins, R.; Sustainable Tourism: a Marketing Perspective,
Butterworth-Heinemann, Oxford, 1998
20. Nistoreanu P., Ecoturism si turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2006
21. Page, S. J., Dowling, R., Ecotourism, Pearson Education Limited, UK, 2002
22. Wood, M., UNEP, Ecotourism: principles, practices & policies for sustainability,
Paris-France, 2002
23. *** Direction generale des entreprises Unite „Tourisme” – Commission Europeenne,
Pour un Tourisme Rural de Qualite. La Gestion Integree de la Qualite (GIQ) des
Destinations Touristiques Rurales, Bruxelles 2000
24. *** European Commission, A Manual for Evaluating the Quality Performance of
Tourist Destinations and Services, Luxembourg, 2003
25. *** European Commission, Tourism Sustainability Group, 2007, Action for More
sustainable European Tourism,
http://ec.europa.eu/enterprise/tourism/docs/tsg/tsg_final_report_en.pdf
26. *** United Nations Environment Programme, World Tourism Organization, Making
tourism more sustainable - a guide for policy makers, Paris 2005
27. *** World Tourism Organization, Indicators of Sustainable Development for Tourism
Destinations, A Guidebook, 2004
28. http://www.ecoroute.eu/ro website-ul Eco Route
107

29. www.eco-romania.ro website-ul Asociaţiei de Ecoturism din România