You are on page 1of 19

RISCURI BANCARE

Riscul poate fi definit ca probabilitatea de apariţie a unui eveniment neprevăzut ce
are ca efect modificarea rezultatelor obţinute. Conform acestei definiţii, efectele produse de
apariţia riscului pot fi atât pozitive, cât şi negative.
În practică, suntem interesaţi mai mult de efectele negative decât cele pozitive,
întrucât în cazul producerii unui eveniment care are ca urmare efecte pozitive pentru noi,
aceste efecte vor fi cuantificate şi atât, în timp ce efectele negative trebuiesc prevăzute şi
preîntâmpinate.
Cuantificarea riscurilor presupune stabilirea unui punct de reper: bencmar! " un
nivel de calitate care poate fi utilizat ca standard în comparaţii:
# pericolul apariţiei pierderii
# şansa de câştig
Riscul descrie situaţiile în care factorii interni şi e$terni ai băncii acţionează de o
manieră imprevizibilă asupra valorii de piaţă a acesteia.
Riscul are două componente :
# incertitudinea
# şi posibilitatea de apariţie a pierderilor %
fără e$istenţa ambelor componente, nu se poate vorbi despre risc.
&biectivul fiecărei bănci este acela de a#şi ma$imiza valoarea de piaţă în condiţiile
menţinerii riscurilor la un nivel acceptabil.
'aloarea de piaţă este determinată în funcţie de valoarea comercială a contractelor
deţinute (elemente de activ sau de pasiv), de reputaţia băncii şi de rating#ul acesteia.
*estiunea modernă a riscului bancar presupune:
# identificarea riscurilor: are în vedere identificarea poziţiilor riscante care pot afecta
rezultatul băncii%
# cuantificarea riscurilor: presupune e$primarea în cifre a posibilelor efecte ale
producerii unei situaţii de risc asupra profitului bancar%
# elaborarea unei politici adecvate de gestionare a riscurilor: prin aplicarea unor
instrumente specifice%
# controlul riscurilor: este necesar a se verifica dacă reglementările bancare sunt
respectate şi dacă instrumentele de gestiune sunt corect aplicate%
# evaluarea performanţelor: presupune măsurarea performanţelor obţinute în urma
acoperirii e$punerilor la risc, arătând punctele tari şi punctele slabe ale gestionării
riscurilor.
Activitatea bancară este supusă unei game largi de riscuri, cum ar fi riscul de credit,
riscul de lichiditate, riscul de piaţă. Pentru aceste riscuri, definiţiile pot varia întrucât
graniţa dintre ele este foarte fragilă. O pierdere datorată lărgirii spreadu-ului de dobândă
poate fi încadrată ca pierdere datorată riscului de piaţă sau ca pierdere datorată riscului de
credit. Riscul de lichiditate implică i alte riscuri, cum ar fi riscul de piaţă i riscul de credit
i nu poate fi despărţit de acestea.
riscul de creditare apare datorită incertitudinii legate de capacitatea debitorului de a#
şi respecta obligaţiile.
+mportanţa acestui risc derivă din faptul că operaţiunile de creditare reprezintă
principala operaţiune activă a băncilor comerciale, iar pierderile datorate falimentului
debitorilor sunt o parte integrantă a activităţii de creditare. ,cesta este motivul pentru care
volumul de provizioane realizat de către o bancă reprezintă o măsura a riscului pe care şi l#a
asumat instituţia financiară respectivă.
,doptarea deciziei de creditare se realizează pe baza analizei dosarului de creditare%
această analiză trebuie să răspundă mai multor obiective:
# să decidă dacă va finanţa sau nu: trebuie să se determine capacitatea de finanţare a
solicitantului (ce volum de datorie poate suporta şi pe ce perioadă), capacitatea de a
absorbi şocuri pe perioada împrumutului (sunt identificate ameninţările care planează
asupra companiei), modalitatea de rambursare în cazul în care survine falimentul%
# găsirea tipului de finanţare care să răspundă necesităţilor debitorului%
# utilizarea informaţiilor obţinute pentru a face o propunere comercială completă şi
personalizată nevoilor societăţii comerciale.
+nformaţiile necesare analizei de credit sunt obţinute pe baza situaţiilor financiare
(bilanţ şi cont de profit şi pierderi), analize economice şi sectoriale, informaţii
complementare (pentru identificarea cu cât mai mare acuitate a riscului de credit).
În evaluare riscului de credit, băncile trebuie să ţină seama de mai multe aspecte:
# probabilitatea de faliment: reflectă probabilitatea ca debitorul să nu fie capabil să îşi
respecte obligaţiile ce decurg din raportul de credit% această probabilitate se
determină fie pentru întreaga perioadă de viaţă a creditului fie pentru un orizont de
timp predeterminat, de e$emplu un an (frecvenţa de faliment probabilă) %
# e$punerea la risc: reprezintă mărimea obligaţiilor neacoperite în cazul producerii
unui faliment%
# rata de recuperare: reprezintă partea din e$punerea la risc recuperată în cazul
falimentului în urma procedurilor specifice.
În România, conform regulamentul -.R nr. /01221, creditele şi plasamentele se
clasifică în / categorii: standard, în observaţie, substandard, îndoielnic şi pierdere.
Clasificarea este realizată prin aplicarea simultană a următoarelor criterii:
# serviciul datoriei: capacitatea debitorului de a#şi onora datoria la scadenţă e$primată
ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenţei%
# performanţa financiară: reflectă potenţialul economic şi soliditatea financiară a
agentului economic, pe baza unui ansamblu de factori cantitativi (liciditate,
solvabilitate, profitabilitate) şi calitativi (structura acţionariatului, a managementului
şi a garanţiilor), rezultă / categorii de risc notate de la , la 3%
# iniţierea de proceduri 4udiciare: dacă a fost iniţiată procedura de faliment sau de
e$ecutare silită.
5e baza acestei clasificări, banca procedează la constituirea provizioanelor specifice
pentru riscul de credit, aplicând următorii coeficienţi de provizionare:
# 6tandard: 27
# În observaţie: /7
# 6ubstandard: 127
# Îndoielnic: /27
# 5ierdere: 8227
,ceşti coeficienţi se aplică la o bază de calcul determinată prin deducerea din
e$punerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate de către -.R, însă deducerea se
calculează doar dacă nu s#au iniţiat proceduri 4udiciare, iar serviciul datoriei este sub 92 de
zile.
5e lângă obligativitatea constituirii de provizioane specifice pentru riscul de credit,
-.R impune următoarele limite în procesul de acordare a creditelor:
# nivelul unei e$puneri mari nu poate depăşi 127 din fondurile proprii ale băncii, iar suma
totală a e$punerilor mari nu va putea depăşi de : ori nivelul fondurilor proprii ale băncii%
# suma totală a împrumuturilor nete acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca
nu poate depăşi 127 din fondurile proprii ale băncii%
# suma totală a împrumuturilor nete acordate de bancă personalului propriu, inclusiv
familiilor acestuia, nu poate depăşi /7 din fondurile proprii ale băncii.
În anii 89/2. ;arr< =ar!o>itz a demonstrat că riscul de piaţă ar trebui gestionat la
nivel de portofoliu% a mai durat /2 de ani pentru ca cercetătorii să a4ungă la aceeaşi concluzie
privind riscul de credit. ,stfel apare un nou tip de risc: riscul portofoliului de credite.
+mplicaţiile la nivel de portofoliu ale riscului de credit sunt gestionate prin
diversificare şi prin evitarea concentrării. =odelele pentru riscul de credit sunt construite
prin asocierea modelelor de corelaţie cu modelele de neîndeplinire a obligaţiilor. =odelele
de neîndeplinire a obligaţiilor determină probabilităţile necondiţionate de faliment pentru
obligaţiile individuale. =odelele de corelaţie determină probabilităţile de faliment pentru
pereci de obligaţii, prin împărţirea probabilităţii de faliment pentru fiecare obligaţie în două
componente: una legată de performanţa unui factor e$ogen (de e$emplu, performanţa bursei
de valori) şi alta specifică fiecărei obligaţii, ceea ce duce la creşterea sau diminuarea
probabilităţii compuse de faliment.
Riscul de lichiditate apare datorită incertitudinii legate de liciditate. & instituţie
poate să piardă liciditate dacă înregistrează ieşiri bruşte de numerar sau dacă piaţa de care
depinde este subiectul pierderii de liciditate.
În scopul menţinerii credibilităţii faţă de clienţi şi comunitatea financiară, băncile
trebuie să probeze în permanenţă un grad corespunzător de liciditate. 5entru a răspunde
obiectivului de liciditate, gestionarea intrărilor şi a ieşirilor de fonduri trebuie realizată în
aşa fel încât să e$iste în permanenţă suficiente licidităţi la nivelul instituţiei bancare.
Riscul lipsei de licidităţi se manifestă în urma necorelării scadenţelor dintre
posturile de activ şi cele de pasiv. În practică se manifestă fenomenul prelungirii scadenţelor
la active şi al reducerii scadenţelor la pasive.
?acă creditele şi dobânzile nu sunt rambursate conform planului, banca se confruntă
cu nevoi de liciditate pe termen scurt care trebuie finanţate. 3fectele sunt similare şi când
clienţii retrag sume importante din depozitele constituite la bancă.
Riscul de lichiditate tinde să combine alte riscuri. !acă o instituţie deţine o po"iţie
pe un activ cu lichiditate scă"ută va avea puţine posibilităţi să lichide"e acea po"iţie, ceea
ce va implica i riscul de piaţă. !acă o bancă are de încasat o sumă de bani de la un terţ i
în acelai timp are de plătit aceeai sumă, va înregistra i un risc de credit dacă debitorul
său nu va putea să plătească, ceea ce o va face i pe ea să fie în imposibilitate de plată. &
poziţie poate fi acoperită împotriva riscului de credit sau a riscului de piaţă, dar riscul de
liciditate rămâne, ceea ce înseamnă că riscul de liciditate trebuie gestionat suplimentar faţă
de riscul de credit, de piaţă sau de alte riscuri. ?atorită tendinţei de a implica şi alte riscuri
este destul de greu, dacă nu imposibil, să izolăm riscul de liciditate% un test simplu este
urmărirea flu$urilor zilnice viitoare de numerar, iar în zilele când acestea sunt negative
trebuie privite cu o mai mare atenţie. 3vident, o astfel de analiză nu ia în considerare
flu$urile de numerar neprevăzute (de e$emplu, flu$urile provenind din derivative, din
ipoteci, etc.)% în cazul în care o firmă are numeroase astfel de flu$uri de numerar trebuie sa
folosească o analiză bazată pe scenarii alternative.
#enomenul de $an% run& !ac' pe piaţ' e(ist' informaţii privitoare la dificult'ţile de
plată ale unei instituţii bancare, creditorii acesteia vor solicita rambursarea imediat' i
complet'. )ri"a de lichidităţi la o banc' poate figenerată i de factori psihologici. *vonurile
însoţite de aprecieri fără o ba"ă reală +self-fulfillig profecies,, care se autoîntreţin pe piaţă,
pot determina pierderea credibilităţii i chiar falimentul băncii.
Lichiditatea activelor e$primă capacitatea acestora de a fi transformate rapid şi cu
costuri minime în numerar sau disponibilităţi în conturi curente.
Exigibilitatea pasivelor arată capacitatea obligaţiilor de a deveni scadente la plată.
Riscul de lichiditate are mai multe accepţiuni:
1. reprezintă riscul unei bănci ca veniturile şi capitalul său să fie afectate, datorită
incapacităţii de a-şi onora la termen obligaţiile, fără a se confrunta cu pierderi
inacceptabile (conform .!. "ffice of the #omptroller of the #urrenc$%.
&. riscul de lichiditate include:
a. incapacitatea băncii de a-şi finanţa portofoliul de active pe maturităţile şi la
ratele de dob'ndă corespunzătoare(
b. incapacitatea băncii de a lichida poziţia la momentul oportun şi la un preţ
rezonabil (conform ). *. +organ #hase, ,nnual Report &---%.
.. riscul de lichiditate decurge din necorelarea maturităţilor dintre flu/urile de 0ncasări şi
cele de plăţi (conform +erill 1$nch, ,nnual Report &---%.
2. riscul de lichiditate decurge din necorelarea scadenţelor cash-flo3-urilor unui grup de
active, pasive şi instrumente e/trabilanţiere (conform #ooperative 4an5%.
6. riscul de lichiditate constă 0n pierderile potenţiale de profit şi7sau capital ca urmare a
eşuării 0n respectarea obligaţiilor asumate şi derivă din insuficienţa rezervelor comparativ
cu nevoile de fonduri.
+ndicatori pentru calculul licidităţii
GAPul de lichiditate se determină pentru fiecare scadenţă @tA ca diferenţă între
pasivele e$igibile la scadenţa @tA şi activele licide la scadenţa @tA.
8,* ! ,
t
- *
t
*,5 " pasive nete simple aferente scadenţei t%
At " active cu scadenţa t%
Pt " pasive cu scadenţa tB.
I"dicele de lichiditate se calculează ca raport între pasivele ponderate şi activele
ponderate. 5onderarea activelor şi pasivelor se face fie cu a4utorul unui număr mediu de zile
(luni, ani) corespunzător fiecărei scadenţe, fie cu a4utorul numărului curent al grupei
scadenţei respective.
?acă indicele de liciditate este egal cu 8: activele şi pasivele băncii sunt perfect
corelate pe fiecare scadenţă, nu se poate vorbi despre un risc de licididate.
?acă indicele de liciditate este subunitar, se remarcă o predominanţă a utilizărilor
asupra resurselor şi, în acest caz, banca trebuie să se preocupe de găsirea de soluţii pentru a#
şi finanţa deficitul de liciditate.
?acă indicele de liciditate este supraunitar corespunde unui surplus de resurse ale
băncii, deci unui e$cedent de liciditate.
Coeficie"tul fo"durilor proprii #i al resurselor per$a"e"te se calculează ca
raport între resursele pe termen lung ale băncii şi utilizările pe termen lung (mai mare de /
ani) şi urmăreşte să împiedice o finanţare a plasamentelor pe termen lung din resurse pe
termen scurt. ,cest raport trebuie să fie de cel puţin C27 pentru băncile din Dniunea
3uropeană.
Re%erva $i"i$& obligatorie este suma pe care fiecare bancă este obligată să o
păstreze la banca centrală în contul descis la aceasta. 6e dimensionează prin aplicarea cotei
sau ratei rezervei minime obligatorii stabilită de către banca centrală, la volumul depozitelor
atrase de fiecare bancă. ,ceastă obligativitate are un aspect prudenţial legat de asigurarea
unei licidităţi minime băncilor pentru a face faţă solicitărilor de retragere a depozitelor.
Riscul de rat& a dob'"%ii corespunde pierderii sau absenţei câştigului, fiind legat de
evoluţia ratei dobânzii. =odificarea ratei dobânzii poate determina o diminuare a veniturilor
încasate din dobânzi şi comisioane şi0sau o creştere a celtuielilor cu dobânzile. ,pare
atunci când banca nu anticipează corect evoluţia ratei dobânzii şi, de e(emplu, acordă
credite cu o rată fi(ă a dobân"ii, în timp ce pe piaţă rata de dobândă este în cretere. Dn
asemenea risc poate fi generat şi de distribuţia necorespunzătoare între creditele cu rată fi$ă
şi cele cu rată de dobândă variabilă şi de către deţinerea de către bancă a unor poziţii
nefavorabile, din punct de vedere al ratei de dobândă, în raport cu piaţa.
Componentele riscului de rată a dobânzii sunt:
# riscul de e$ploatare e înregistrarea unei creşteri a celtuielilor sau a unei reduceri a
veniturilor din dobânzi%
# riscul de bilanţ (numit şi risc de capital) este riscul de a înregistra o reducere a valorii
activelor sau o creştere a datoriilor.
?urata unui bilanţ bancar este egală cu media aritmetică a duratelor activelor şi
pasivelor ponderate cu valoarea actuală a fiecăruia dintre ele. ,ctivul net se determină ca
diferenţă între active şi pasive:
& importantă, dar ambiguă diferenţă este cea dintre riscul de pia(& şi riscul
activit&(ii. Riscul de piaţă este legat de necunoaşterea valorii viitoare a unui portofoliu.
Riscul activităţii este legat de incertitudine valorii economice care nu poate fi marcată la
piaţă. ?iferenţa dintre riscul de piaţă şi riscul activităţii este aceeaşi cu cea dintre
înregistrarea în valori de piaţă şi cea în valori contabile. 5roblemele care apar în realizarea
distincţiilor sunt legate de faptul că e$istă numeroase instrumente financiare cotate pe o piaţă
care este nelicidă% pentru aceste instrumente trebuie să se decidă care dintre cele două
modalităţi de gestionare a riscurilor este folosită.
Riscul activităţi este gestionat pe termen lung şi se realizează prin întocmirea unui
plan de afaceri detaliat. Riscul de piaţă este gestionat pe un orizont de timp scurt prin
determinarea e$punerii zilnice şi prin stabilirea de limite de e$punere.
Riscul legal este cel datorat acţiunilor legale sau cel legat de incertitudinea derivată
din aplicabilitatea sau interpretarea contractelor, a legilor sau regulamentelor. ,cest risc este
o problemă mai ales pentru instituţiile care desfăşoară activităţi în afara graniţei.
Riscul suvera" reprezintă probabilitatea de a înregistra pierderi din activit
internaţionale, ca urmare a unor evenimente economice, sociale şi politice specifice fiecărei
ţări în parte.
5ierderile se pot concretize prin:
# pierderi de oportunităţi ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale%
# costuri suplimentare implicate de demersurile de a impune datornicilor să#şi respecte
obligaţiile asumate%
# pierderi reale concretizate în sumele care nu mai pot fi recuperate.
Eactorii care generează riscul suveran sunt:
# factori demografici, structurali i educaţionali: rata natalităţii, piramida vârstelor,
ponderea populaţiei urbane în total populaţie a unei ţări, gradul de educaţie liceală şi
universitară, calitatea vieţii (5+-0locuitor), speranţa de viaţă, calitatea infrastructurii,
resursele naturale%
# structura producţiei i a comerţului: 5+- nominal şi real, ponderea importurilor şi a
e$portului în 5+-, volumul e$portului şi importului pe regiuni geografice%
# dinamica sectorului privat: rata de creare de noi întreprinderi, numărul privatizărilor
şi metodele utilizate, ponderea sectorului privat în economia naţională%
# factorii de frânare a creterii economice pe termen mediu: amploarea ecartului de
producţie (output gap), estimarea evoluţiei 5+- în funcţie de ciclicitatea economică%
# politica macroeconomică& obiectivele politicii monetare, stabilitatea preţurilor,
gradul de independenţă al băncii centrale, evoluţia ratei dobânziişi a cursului de
scimb, cadrul politicii bugetare%
# politica de investiţii i cea comercială: măsuri de control al importurilor, drepturi de
vamă, subvenţii pentru e$port, politica în materie de investiţii străine, controlul
asupra repatrierii profitului, a dobânzilor şi a dividendelor%
# sistemul financiar-bancar& analiza împrumuturilor pe tipuri de instituţii şi sectoare de
activitate, politicile de creditare, gradul de intervenţie al băncii centrale,
reglementările prudenţiale şi supravegerea bancară, evoluţia pieţei de capital şi
gradul de interconectare cu pieţele internaţionale%
# datoria e(ternă& strategia îndatorării, datoria pe tipuri mari de debitori
(privaţi0publici), datoria e$ternă netă şi brută, ponderea datoriei cu rate variabile de
tip F+-&R03DR+-&R, ponderea datoriei e$terne în e$port%
# politica statului& gradul de consens asupra politicilor economice, modul de
succesiune la putere, nivelul de corupţie şi de birocraţie, mărimea forţelor armate,
acordurile militare şi economice%
# po"iţia internaţională& obiectivele şi strategiile politicii e$terne, apartenenţa la
organizaţiile internaţionale, relaţiile cu E=+ şi cu principalele ţări industrializate:
6D,, D3, Gaponia.
Riscul de ţară este previzionat, de regulă, cu a4utorul sistemelor de rating: e$istă
agenţii specializate (6tandardH5oorIs, =ood<Is) care determină rating#ul de ţară pe baza
diferitelor metodologii. Eiecare dintre aceste agenţii are stabilit un sistem de indicatori
pentru care se acordă note% în funcţie de puncta4ul obţinut, ţara analizată este încadrată într#o
anumită categorie de risc.
Comitetul de la -asel defineşte riscul opera(io"al ca fiind riscul generat de
procedurile interne, de personalul sau sistemele interne sau e$terne neadecvate sau
nerespectate. ,ceastă definiţie e$clude riscul sistemic, pe cel legal şi pe cel legat de
reputaţie.
În anii I92 instituţiile financiare s#au preocupat mai mult de managementul riscului
de credit şi al celui de piaţă. Fa sfârşitul perioadei, interesul s#a mutat către celelalte tipuri de
riscuri care au fost denumite în mod generic riscuri operaţionale şi care includ:
# erorile anga4aţilor,
# erorile de sistem,
# focul, inundaţiile şi alte pierderi fizice,
# frauda.
Joate aceste riscuri au fost gestionate şi în trecut, ceea ce este nou este gestionarea
sistematică a acestora. ?ezbaterea privitoare la riscul operaţional este mai mult decât
academică: ar trebui riscul legal, cel fiscal, incompetenţa managementului sau riscul legat de
reputaţie ar trebui incluse în riscul operaţionalK & altă problemă este dificultatea introducerii
pierderilor într#o anumită categorie de risc.
=a4oritatea riscurilor operaţionale sunt cel mai bine gestionate în departamentele în
care se produc. *estionarea trebuie să combine atât tenici cantitative, cât şi tenici
calitative. Jenicile calitative includ raportarea pierderilor, cestionarele pentru anga4aţi,
auditul intern. Jenicile cantitative au fost dezvoltate pentru stabilirea modificărilor de
capital şi ma4oritatea au fost implementate prin acordul -asel ++, primele rezultate fiind
raportate în ianuarie 1228.
,cordul de la -asel se preocupă şi de cuantificarea fondurilor proprii, care reprezintă
o garanţie a solvabilităţii bancare.
Eondurile proprii îndeplinesc mai multe funcţii:
# funcţia de garantare împotriva pierderilor: prin capitalurile proprii şi fondurile asimilate
lor%
# funcţia de încredere: un volum suficient de fonduri proprii întăreşte încrederea deponenţilor
în solvabilitatea băncilor%
# funcţia de compensare a eventualelor pierderi%
# funcţia de distribuire a profiturilor.
?efinirea riscului de i"solvabilitate este strâns legată de nivelul capitalurilor băncii,
fiind riscul de pierdere a fondurilorproprii ale băncilor.
&biectivul reglementării este promovarea stabilităţii şi a siguranţei sistemului
financiar " bancar prin intermediul normelor prudenţiale şi prin măsuri de supravegere în
scopul reducerii riscurilor.
În 89::, la -asel s#a considerat capitalul drept un mi4loc de a contrabalansa
pierderile, un instrument de reducere a riscurilor şi de a da încredere deponenţilor şi
asigurătorilor. Contribuţia esenţială pe care o aduce primul acord de la -asel, devenit efectiv
în 8991, este aceea a unui capital $i"i$ defi"it )" fu"c(ie de riscuri, din perspectiva
solvabilităţii. Je$tul acordului de la -asel a fost aplicat în D3 sub denumirea de "or$a de
solvabilitate europea"&.
,cordul din 89:: impune băncilor din ţările dezvoltate un capital egal cu $i"i$ *+
din volumul activelor a4ustate în funcţie de riscuri.
Capitalul, coform acordului, este compus din:
# capitaluri proprii de bază numite şi tier +: cuprinde capital social şi rezerve, din
care se deduc pierderile din anul curent, viitoarele restituiri de ta$e şi impozite şi activele
intangibile (fondul de comerţ)
# capitaluri complementare sau tier ++: cuprinde în upper tier ++ provizioanele şi
rezervele din reevaluare, iar în lo>er tier ++ datoria subordonată
Capitalurile de bază trebuie să reprezinte L7 din riscurile ponderate, iar activele
bilanţiere sunt repartizate în patru categorii de riscuriC : 27, 127, /27, 8227.
,ctivele e$trabilanţiere trebuie convertite în ecivalent credit, apoi inserate în
categoria de risc adecvată.
Conform cerinţelor acordului de la -asel, băncile trebuie să calculeze indicatori de
solvabilitate în funcţie de tipul de capital.
Capitalurile proprii de bază sau tier + au ca principală funcţie absorbţia pierderilor
băncii fără ca aceasta să fie confruntată cu încetarea activităţii.
Capitalurile complementare asigură o protecţie mai scăzută deponenţilor, deoarece
ele au ca principală funcţie absorbţia pierderilor în situaţia încetării activităţii băncii.
În vederea bunei desfăşurări a activităţii băncii, în funcţie de tipul de capital se
determină doi indicatori de adecvare ai capitalurilor proprii (indicatori de solvabilitate):
.orma 810122M a -.R stipulează că instituţiile de credit româneşti trebuie să
menţină în permanenţă un nivel de $i"i$u$ ,-+ al indicatorului de solvabilitate.
+ndicatorul de solvabilitate (+6) e$primă fondurile proprii şi se determină astfel:
capitalul propriu: capital iniţial şi fondul pentru riscuri bancare generale din care se
deduc: valoarea neamortizată a celtuielilor de constituire şi de cercetare " dezvoltare,
valoarea neamortizată a concesiunilor, patentelor, mărcilor care nu sunt incluse în fondul
comercial, valoarea netă a fondului comercial şi avansurile aferente imobilizărilor
necorporale.
# capitalul supli$e"tar are în structura sa următoarele elemente: fondul special constituit
de casele de economii pentru domeniul locativ, rezerva generală pentru riscul de credit,
rezerve din reevaluarea patrimoniului (mai puţin obligaţiile fiscale aferente), împrumuturile
subordonate, datoria subordonată (titluri pe durată nedeterminată), valoarea nominală a
acţiunilor preferenţiale cumulative pe durată determinată, alte elemente.
Acordul $asel -- nu este primul acord de acest tip, el îl înlocuiete pe cel din ./00.
Acest acord urmărea asigurarea convergenţei reglementărilor prudenţiale cu privire la
riscul de credit i riscul de piaţă, dar nu punea accentul pe stabilitatea financiară.
Principalele domenii reglementate prin Acordul $asel - vi"au stabilirea elementelor
componente pentru determinarea fondurilor proprii necesare băncilor, reglementarea
cerinţelor de capital pentru riscul de credit i riscul de piaţă, asigurarea condiţiilor pentru
de"voltarea procedurilor de control intern i introducerea supravegherii consolidate a
instituţiilor de credit.
1otivul adoptării noului acord este dat de lipsa de fle(ibilitate a primului i de
de"voltarea pieţelor financiare. Principalele deficienţe ale $asel - sunt legate de utili"area
unui număr redus de ponderi de risc de credit +2& 34, 534, 634 i .334,, ponderi ce nu
reflectă fidel toate aspectele riscului de credit7 insuficienţa instrumentelor de diminuare a
riscului de credit +nu sunt recunoscute garanţiile oferite de administraţiile locale, i de alte
entităţi din sectorul public sau cu rating ridicat i de asemenea, nu este recunoscută
utili"area derivativelor ca modalitate de diminuare a riscului de credit,
Conceperea noului acord (-asel ++) ţine seama de autodisciplina băncilor şi de
capacitatea lor de a gestiona riscurile în timp real. +niţial, comitetul de la -asel, avea în
vedere trei abordări pentru noul acord:
# +nternal Ratings -ased ,pproac (+R-,) " prin care se estima probabilitatea de
neplată a unui debitor în funcţie de ratingul asociat datoriei sale%
# Eull =odels ,pproac (E=,) " prin care modele interne de estimare a riscului de
piaţă sunt estinse şi pentru riscului de credit%
# 5recommitment ,pproac (5C,) " prin care se realizează anga4amentul e$ ante al
fiecărei bănci pentru un nivel ma$im de pierdere, însoţit de o penalizare în cazul
constatării unei pierderi superioare e$ post.
5rin combinarea avanta4elor rezultate din cele trei abordări a rezultat forma actuală a
acordului, care se bazează pe trei piloni:
Pilo"ul , este capitalul minim N obiectivul este de a corela cât mai bine capitalul bancar cu
riscurile asumate.
Pilo"ul - corespunde metodologiei de supraveghere N obiectivul reţinut constă în intervenţia
când nivelul de capital cerut nu acoperă în mod suficient riscul asumat.
Pilo"ul . vizează disciplina de piaţ' N obiectivul constă în reducerea asimetriilor e$istente
pe piaţă.
-asel ++ se adresează în primul rând băncilor active pe plan internaţional: oldinguri
bancare, grupuri bancare integrate, precum şi tuturor activităţilor financiare reglementate sau
nu până acum de primul acord. 6unt e$cluse activităţile de asigurare şi participările
minoritare.
În comparaţie cu primul acord, -asel ++ aduce o serie de inovaţii care privesc:
# încura4area băncilor de a#şi utiliza propriile modele interne de evaluare a riscului%
introducerea disciplinei de piaţă ca factor de apreciere a e$punerilor%
# sensibilitate la marile riscuri%
# promovarea siguranţei şi stabilităţii sistemului financiar internaţional prin menţinerea
unui capital reglementar în sistem%
# dezvoltarea unei concurenţe bancare ecitabile%
# abordarea globală a riscurilor%
# dezvoltarea unor metode care să cuantifice cât mai corect riscul asumat de fiecare
instituţie bancară în parte%
cei trei piloni pe care se spri4ină acordul formează un ansamblu indisociabil.
În funcţie de aria de competenţă, fiecare autoritate de reglementare va controla
e$istenţa şi fiabilitatea metodelor interne de monitorizare a riscurilor astfel încât capitalul să
fie menţinut la un nivel acceptabil în raport cu anga4amentele asumate.
5rincipiile de supravegere, aşa cum se regăsesc ele în spiritul viitorului acord, sunt
următoarele:
# fiecare bancă trebuie să dispună de o metodologie clară şi avizată de determinare a
capitalului cerut de noul acord în legatură cu profilul de risc asumat%
# autorităţile de supravegere vor trebui să vegeze asupra calităţii modelelor destinate
evaluarii capitalului minim de către fiecare bancă%
# băncilor le este recomandat să aibă în vedere un surplus de capital pentru activităţile
a căror dependenţă de ciclul economic este marcantă%
# băncile centrale trebuie să controleze în permanenţă nivelul minim de capital.
& atenţie deosebită este acordată de noul acord comunic'rii bancare. 5olitica de
comunicare a băncilor trebuie să se caracterizeze printr#o mai mare transparenţă şi frecvenţă
în direcţia pieţelor financiare şi a publicului.
?in punct de vedere al riscului de credit, este important faptul că băncile pot opta
pentru una din metodologiile de calcul al capitalului necesar pentru un anumit nivel de
e$punere la risc: abordarea standard sau abordarea bazată pe modelele interne.
,boradarea standard este, de fapt, o revizuire a ,cordului din 899:, prin care
ponderează e$punerile la risc în funcţie de natura debitorului şi de ratingul asociat acestuia,
aşa cum rezultă din Jabelul 1. 5ragul minim de solvabilitate, calculat ca raport între
fondurile proprii şi riscurile ponderate asumate de bancă se menţine tot la :7.
Jabelul 1. =atricea de ponderare a riscurilor
Rating
+nstituţie
AAA→AA

A
/


A

BBB
/
→BBB

BB
/
→ B

Sub B

0ar& rati"g
Autorit&(i
ce"trale
1+ -1+ 21+ ,11+ ,21+ 8227
3atorii ale
b&"cilor
-1+ 21+ 21+ ,11+ ,21+ /27
3atorii pe
ter$e" scurt
ale b&"cilor
-1+ -1+ -1+ 21+ ,21+ 127
Alte i"stitu(ii
127 /27 8227 8227 8/27 8227
6ursa: -R+
Cu aprobarea autorităţii de supravegere, băncile pot opta pentru evaluarea riscurilor
prin diferite modele interne proprii. ,ceastă abordare este bazată pe măsurarea pierderilor
neprevăzute, precum şi pe măsurarea pierderilor probabile. Euncţiile de ponderare a
riscurilor generează cerinţe minime de capital pentru pierderile neaşteptate, în timp ce
pierderile probabile sunt tratate separat. În unele cazuri, autoritatea de supravegere are
posibilitatea de a impune anumite valori comparative pentru componentele riscului
determinate la nivelul fiecărei bănci.
5entru prima dată, în cadrul pilonului 8 este definit riscul operaţional, ca riscul de a
înregistra pierderi ca urmare a procedurilor interne neadecvate, ca urmare a erorilor umane
sau ca urmare a unor evenimente e$terne. ,ceastă definiţie include riscul legal, dar e$clude
riscul strategic şi pe cel legat de reputaţia băncii.
-ăncile au posibilitatea de a opta între mai multe modalităţi de cuantificare a riscului
oeraţional, dar în acelaşi timp sunt încura4ate să adopte modalităţi de măsurare cât mai
comple$e, o bancă neputând trece la folosirea unui indicator mai simplu dupa ce a folosit
unul cu un grad de comple$itate mai ridicat decât cu aprobarea autorităţii de supravegere.
-ăncile care folosesc i"dicatorul de ba%& trebuie să menţină, pentru riscul
operaţional un capital egal cu un procent
α
din media pentru ultimii trei ani a venitului brut
pozitiv. ,nii în care venitul brut este negativ sau zero trebuie e$cluşi atât din numărător, cât
şi din numitor. .ivelul capitalului astfel calculat este:
O
-+,
P Q Σ (*+8Rn $
α
)S0n
Dnde:
O
-+,
" capitalul care trebuie menţinut conform indicatorului de bază
*+ " venitul brut anual (definit ca venitul net din dobânzi plus venitul net care nu provine
din dobânzi) pentru anii în care este pozitiv
n " numărul de ani în care profitul este pozitiv
α
# 8/7, conform deciziei Comitetului de la -asel
Conform abord&rii sta"dardi%ate, activitatea bancară este împărţită în opt domenii :
finanţe corporatiste, comerţ, retail ban!ing, bănci comerciale, operaţiuni de trezorerie,
servicii de agenţie, managementul activelor şi retail bro!erage. 5entru fiecare dintre aceste
domenii, venitul brut este un indicator ce foloseşte ca pro$i pentru nivelul activităţii.
.ecesarul de capital este determinat prin multiplicarea venitului brut cu un indicator
β
specific fiecărui domeniu de activitate, aşa cum rezultă şi din Jabelul M.
4abelul .5 Nivelul factorului
β
pe"tru fiecare do$e"iu de activitate
3o$e"iul de activitate 0actorul
β
Einanţe corporatiste 8:7
Comerţ 8:7
Retail ban!ing 817
-ănci comerciale 8/7
&peraţiuni de trezorerie 8:7
6ervicii de agenţie 8/7
=anagementul activelor 817
Retail bro!erage 817
6ursa : -R+
Conform abord&rii evalu&rii ava"sate, cerinţele de capital minim sunt determinate
de fiecare bancă, în funcţie de sistemul intern de măsurare a riscului, cu aprobarea autorităţii
de supravegere.
,l doilea pilon, cel referitor la controlul bancar este de4a aplicat de căztre ma4oritatea
autorităţilor de supravegera bancară, enunţarea lui e$plicită având doar rolul de întărire a
autorităţii.Cel de#al treilea pilon, cel care enunţă necesitatea difuzării informaţiilor
referitoare la pierderile bancare este cel mai puţin dezvoltat în acest moment.
5rincipalul avanta4 al noului acord de la -asel este acela că urmăreşte specificul
activităţii fiecărei instituţii de credit, având un grad de fle$ibilitate mai ridicat şi ducând
astfel la o adecvare mai bună a capitalului şi, implicit, la un risc de faliment mult mai mic.