You are on page 1of 10

FIZIOLOGIA APARATULUI

RESPIRATOR
1. Transportul sangvin al gazelor respiratorii
2. Respiraia tisular!
". Reglarea respiraiei
Etapele respiraiei
 Respiraia e#tern! – proces ce asigura schimburile gazoase la nivel
pulmonar,
 Respiraia intern! $tisular!% – proces ce asigură schimburile gazoase la
nivel tisular.
Etapele respiraţiei externe sunt:
1. &entilaia pul'onar! – cuprinde mecanismele prin care se asigura schimburile
gazoase dintre aerul atmosferic si plămâni
. Per(uzia pul'onar! – este asigurată prin circulaţia pulmonară sau !funcţională"
#. )i(uziunea gazelor respiratorii – schimbul gazelor respiratorii, prin gradient
presional, $ntre alveolele pulmonare %i sângele capilarelor pulmonare.
Etapele respiraiei
Etapele respiraţiei interne sunt:
1. Etapa *ir*ulatorie – cuprinde transpor&
tul oxigenului spre ţesuturi %i al bioxi&
dului de carbon de la ţesuturi la alveo&
lele pulmonare pentru eliminare,

. Etapa tisular! – reprezintă schimbul
de gaze dintre sânge %i ţesuturi
$n urma căruia oxigenul este cedat
ţesuturilor iar bioxidul de carbon e
preluat de sânge pentru eliminare
prin plâmani.
1. Transportul sangvin al gazelor respiratorii
'ransportul sangvin al gazelor respiratorii ( %i )( se realizează:
 sub forma liberă, dizolvată $n plasmă,
 sub formă de compu%i chimici.
'ransportul oxigenului sub formă de compu%i chimici se realizează ca *b (
+oxihemoglobina,, un produs labil.
*emoglobina reprezintă transportorul ideal ales de către organism deoarece, la
nivel pulmonar, fixează rapid oxigenul iar la nivel tisular $l eliberează rapid %i u%or.
)ombinaţia hemoglobinei cu oxigenul cre%te de #- – 1-- ori capacitatea de
transport faţă de forma dizolvată.
.cela%i transportor, la nivel tisular, captează bioxidul de carbon formând *b )(
+carbohemoglobina,, iar la nivel pulmonar $l eliberează.
Transportul sanguin al gazelor respiratorii
+e'oglo,ina $+,% are rolul de a fixa %i transporta oxigenul de la plămân la
ţesuturi %i bioxidul de carbon de la ţesuturi spre plămâni, funcţionând ca un adevărat
/plămân molecular". ( hematie conţine #--.--- molecule de hemoglobină.
*emoglobina reprezintă 0-&1-2 din rezidul uscat al hematiei %i este o
feroproteină cu structură tetramerică.

*emoglobina poate forma următoarele *o',inaii (iziologi*e-
 oxihemoglobina ++,O2,,
 carbohemoglobina ++,.O2,,
 hemoglobina redusă ++,R,.
*emoglobina poate forma următoarele *o',inaii ne(iziologi*e-
 carboxihemoglobina ++,.O,,
 methemoglobina +/et+,,.

Transportul sangvin al gazelor respiratorii
3olecula de hemoglobină este formată din două componente:
4 hemul – o gruparea prostetică,
4 globina – o gruparea proteică.
+e'ul este constituit dintr&un nucleu tetrapirolic, care conţine fier +5e6,, %i este
comun tuturor hemoglobinelor.
Glo,ina reprezintă 172 din greutatea hemoglobinei %i are o
structură generală comună $n toate hemoglobinele: lanţuri alfa ce conţin 181 de
aminoacizi si lanţuri beta ce conţin 187 de aminoacizi.
Transportul sangvin al gazelor respiratorii
.portul de ( spre ţesuturi depinde de:
 cantitatea de ( pătrunsă $n organism prin ventilaţie,
 eficienţa schimbului gazos la nivel pulmonar,
 aportul sangvin tisular,
 capacitatea sângelui de transport pentru (.
5luxul sanguin tisular depinde la rândul său de vasomotricitatea patului vascular
tisular %i de debitul cardiac.
)antitatea de ( din sânge +dizolvat %i combinat cu *b, depinde de presiunea
partiala din sângele arterial +9(,.
For'a solvit! a o#igenului sangvin $1 0 "1%-
)antitatea dizolvată este direct proporţională cu 9(:
 in sângele arterial, corespunzător 9( de 1-- mm*g, cantitatea de ( solvită
este de -,1 ml:dl,
 $n sângele venos, corespunzător 9( de 8- mm*g, cantitatea de ( solvită este
de -,1 ml:dl.
;e%i cantitatea de ( solvită este redusă, este foarte importantă funcţional, fiind
$n schimb direct cu lichidul interstiţial %i, prin acesta, cu celulele.
Transportul sangvin al gazelor respiratorii
For'a *o',inat! a o#igenului *u 2e'oglo,in! $34 0 331%
5uncţia de transportator a hemoglobinei se datore%te 5e6 & forma feroasă fiind
singura capabilă să fixeze labil (, prin procesul de oxigenare.
5ixarea oxigenului molecular +(, are loc pe una din cele 7 valenţe coordinative
sau covalente ale fierului din hem.
5ixarea ( pe molecula de *b, pentru cei 8 atomi de fier ai moleculei are loc
succesiv, nu simultan, %i poate fi redată $n forma:
+,5 6 O2 7 +,5O2 $281%
+,5O2 6 O2 7 +,5O5 $891%
+,5O5 6 O2 7 +,5O: $481%
+,5O: 6 O2 7 +,5O; $341%
Transportul sangvin al gazelor respiratorii
.apa*itatea <e o#igenare a s=ngelui $.O% reprezintă volumul maxim de ( ce
poate fi fixat de 1 g *b.
<&a constatat că 1 mol *b poate fixa 8 moli (, respectiv 1 g *b pură poate fixa
1,#1 ml (.
)orespunzător cantităţii de 1= g *b:dl +conţinutul mediu de *b din sânge,,
capacitatea de oxigenare este de -,0= ml (:dl.
Saturaia *u o#igen a s=ngelui +SO2, exprimă raportul $ntre cantitatea de (
combinată cu hemoglobina +*b(, %i capacitatea de oxigenare a sângelui +)(, %i are o
valoare de 1=&1>2 $n sângele arterial %i >=2 $n sângele venos.
9entru saturaţia de 1>,=2 a *b $n sângele arterial, corespunzător 9( de 1>
mm*g, cantitatea de ( combinată cu *b este de 11,= ml:dl, iar cea solvită este de -,1
ml:dl.
?n sângele venos, pentru saturaţia de >=2 a *b, corespunzător 9( de 8- mm*g,
cantitatea de ( combinată cu *b este de 1=,1 ml:dl, iar cea solvită este de -,1 ml:dl.
Transportul sanguin al o#igenului
.ur,a <e <iso*iere a +,O2
)urba de disociere a *b( exprimă afinitatea *b pentru (.
@elaţia dintre 9( %i ( combinat cu *b are aspectul unei curbe sigmoide numită
curba de disociere a *b.
5orma sigmoidă de < italic a curbei se explică prin fixarea succesivă a ( pe cei 8
atomi de 5e6.
5actorul principal care influenţează disocierea *b( la nivel tisular este 9(.
Transportul sangvin al o#igenului
)urba de disociere a *b( deviază spre dreapta $n ţesuturi prin:
4 cre%terea concentraţiei ,# – difosfo&gliceratului+,#–;9A,
intraeritrocitarB
4 cre%terea temperaturii,
4 cre%terea concentraţiei ionilor de +*6,B
4 cre%terea concentraţiei )(
)urba de disociere a *b( deviază spre stânga la nivel pulmonar prin:
4 scăderi ale ,#– ;9A–ului intraeritrocitar, a ionilor de hidrogen, a temperaturii %i
a concentraţiei de bioxid de carbon.
)eplasarea spre <reapta (avorizeaz! eli,erarea o#igenului la nivelul esuturilor> iar
<eplasarea spre st=nga (avorizeaz! (i#area ?i sto*area o#igenului.
Transportul sangvin al ,io#i<ului <e *ar,on
.O2 este principalul catabolit rezultat din oxidările celulare, *)(# format prin
hidratarea sa este metabolitul acid principal al organismului, iar sistemul tampon
*)(#:Ca*)(# este principalul tampon extracelular al acidităţii.
Dioxidul de carbon este prezent $n sânge sub formă de:
4 )( dizolvat,
4 forma hidratată – *)(#,
4 bicarbonaţi,
4 )( legat cu *b – *b)(.
For'a solvit! a .O2

?n cantităţi reduse )( se dizolvă $n plasmă, unde se găse%te $n cantităţi de ,7
ml:dl $n sângele arterial, corespunzător 9)( de 8- mm*g %i ,10 ml:dl $n sângele
venos, corespunzător 9)( de 87 mm*g.
Transportul sangvin al ,io#i<ului <e *ar,on
For'a 2i<ratat! a .O2
*idratarea )( se produce spontan %i lent, $n plasmă sau rapid $n hematii.
;in )( solvită $n plasmă, -,1= ml:dl se hidratează spontan, transformându&se $n
*)(#.

*)(# *)(#& 6 *6
)antitatea de )( hidratat este de cca >-- de ori mai mică decât forma solvită
gazoasă.
)( difuzează rapid $n hematii, a căror membrană este permeabilă pentru acest
gaz.
;in cantitatea difuzată +1-2, o mare parte se hidratează rapid +7=2, datorită
prezenţei anhidrazei carbonice, care accelerează procesul de cca --&#-- de ori.
Transportul sangvin al ,io#i<ului <e *ar,on
For'a 2i<ratat! a .O2
*idratarea se produce $n fracţiuni de secundă %i este urmată de disocierea
spontană, instantanee, a *)(# $n *6 %i *)(#&:
4 *6 6 *b E *b* +hemoglobina redusa,,
4 1-2 din *)(#& se combina cu F6 din hematii si rezulta F*)(#,
4 1-2 din *)(#& trece $n plasmă, reacţiona cu Ca6 provenit din disocierea
Ca)l si rezulta Ca*)(#.
*)(# format reprezintă componenta acidă a sistemelor tampon de bicarbonaţi,
respectiv *)(#:Ca*)(# din plasmă %i *)(#:F*)(# din hematii.
9uterea de tampon a sângelui depinde de sinteza bicarbonatului, de concentraţia
de *b %i gradul de desaturare a *b(.
)antitatea de Ca*)(# din plasmă reprezintă rezerva al*alin! $RA%.
Transportul sangvin al ,io#i<ului <e *ar,on
For'a *o',inat! *u proteine
( parte a )( se fixează pe grupările aminice ale *b, iar o alta pe cele ale
proteinelor plasmatice.
)u cât *b este mai desaturată, cu atât cantitatea de *b)( este mai mare ceea ce
asigură transportul cuplat al )( %i (: desaturarea *b, cu eliberarea (, favorizează
fixarea )(, iar eliberarea )( din *b)(, favorizează fixarea (.
5ormarea *ar,a'ailor este $nsoţită de eliberarea unei cantităţi de *6 +1,= mmoli
*6:l mmol )( fixat,.
<inteza carbamaţilor este direct proporţională cu p*&ul %i gradul de desaturare a
*b, fiind independentă de 9)(.
;in cantitatea totală 81,- ml:dl a )( din sângele arterial ,7 ml:dl se găsesc $n
formă dizolvată %i 87,8 ml:dl sub formă combinată.
?n sângele venos, din cantitatea totală de =,70 ml:dl, ,10 ml:dl se găsesc $n
formă dizolvată %i 81,> ml:dl sub formă combinată.
@aportul )( combinat:)( dizolvat este de 1>,>- pentru sângele arterial %i de
17,71, pentru sângele venos.
Transportul sangvin al ,io#i<ului <e *ar,on
.ur,a <e <iso*iere a .O2
)urba de disociere a )( exprimă corelaţia dintre )( total din sânge %i 9)( %i
reprezintă rezultanta curbelor tuturor formelor de transport a )(.
)antitatea totală de )( transportată de sânge depinde $n principal de 9)(
9e măsură ce cre%te 9)(, cre%te %i cantitatea de )( transportată.
)urba de disociere a )( se caracterizează prin lipsa platoului ?i a saturaiei.
9e curbă nu poate fi precizat un /punct de saturaţie totală", ast(el *oninutul
sanguin al .O2 nu poate (i <at @n pro*ente (a! <e saturaie.
2. Respiraia tisular!
@espiraţia tisulară +internă, constă $n schimburile gazoase ce au loc la nivel
celular $n timpul degradărilor oxidative ale nutrimentelor, cu participarea oxigenului
molecular.
@espiraţia tisulară +internă, reprezintă etapa finală a funcţiei respiratorii, etapă ce
cuprinde:
1. schimburile gazoase la nivel tisular +pro*ese (izi*e, B
. respiraţia celulară propriu&zisă +pro*ese *2i'i*e,.
Respiraia tisular!
1. S*2i',urile gazoase la nivel tisular
9rocesele fizice de difuziune a gazelor respiratorii sunt determinate de
gra<ientele <e presiune pariala din sectoarele capilar, interstiţial %i celular.
9rocesele fizice constau $n difuziunea gazelor respiratorii pe baza diferenţelor de
presiune parţială a acestora %i se realizează $ntre sânge %i celule prin intermediul
lichidului interstiţial.
<chimburile gazoase la nivel tisular au loc la nivelul capilarelor tisulare, unde
sângele arterial cedează oxigenul necesar activităţilor necesare %i preia bioxidul de carbon
rezultat din metabolismul celular.
Dioxidul de carbon este transportat prin sistemul venos al circulaţiei sanguine
sistemice spre inimă, de unde prin artera pulmonară aGunge la plămâni $n vederea
eliminării sale.
Respiraia tisular!
<chimburile gazoase la nivel tisular, $ntre sânge %i celule, se desfă%oară prin
peretele capilar, lichidul interstiţial %i membrana celulară.
<unt asemnătoare schimburilor gazoase de la nivel pulmonar, constând $n procese
fizice de difuziune a gazelor respiratorii, determinate de gradientele de presiune parţiale
dintre sectoarele traversate.

.ara*tertisti*ile s*2i',urilor gazoase pentru O2 ?i .O2 la nivel tisular
Respiraia tisular!
;ifuziunea oxigenului din capilarul tisular la celule
<chimbul gazos pentru ( depinde de viteza de transport a ( din sânge spre
ţesuturi %i de intensitatea proceselor chimice de utilizare a acestuia.
;iferenţa de 9( mare de == – 7- mm*g $ntre sânge %i celule determină
difuziunea rapidă a (.
<chimbul gazos pentru )( se realizează exploziv datorită marii sale
difuzibilităţi, de%i diferenţa de 9)( dintre interstiţiu %i capilar este de numai = – 7
mm*g.
9)( depinde de valoarea fluxului sanguin %i de intensitatea proceselor
metabolice tisulare.
9)( cre%te dacă debitul cardiac scade %i intensitatea proceselor metabolice
cre%te %i invers.
Respiraia tisular!
2. Respiraia *elular! propriuAzis!
@espiraţia celulară propriu&zisă constă $n totalitatea proceselor chimice, care au
loc intracelular $n vederea arderilor substanţelor nutritive %i a eliberării de energie
necesară diferitelor activităţi celulare.
9rocesele chimice ale respiraţiei celulare sunt reprezentate de reacţii de
oxidoreducere cuplate cu cele de fosforilare oxidativă.
<ubstratul energetic al acestor procese este reprezentat de monozaharide, acizi
gra%i %i aminoacizi.
@andamentul energetic maxim al oxidărilor biologice poate fi asigurat atât de
concentraţiile optime de substrat, cât %i de concentraţia optimă de oxigen la nivel celular.
Respiraia tisular!
Etapele respiraiei *elulare
1. /eta,olis'ul anaero, are loc $n lipsa oxigenului, deficitul de oxigen putând
fi suplinit $n maGoritatea celulelor de către rezervele energetice de .'9 %i )9 sau de către
glicoliza anaerobă.
3etabolizarea anaerobă a substanţelor nutritive necesită cantităţi crescute de
rezerve energetice +substanţe energogenetice, %i de substanţe furnizoare de energie, $n
special glucoză +substanţe energetice,.
?n condiţiile unui aport re<us <e o#igen, glucoza pătrunsă din circulaţia sanguină
$n celule, se descompune printr&o serie de reacţii chimice $n a*i< piruvi* ?i apoi @n a*i<
la*ti*, proces numit glicoliză.
9rocesul are un randament redus din punct de vedere energetic. 5aza de glicoliză
anaerobă furnizează energie pentru refacerea a molecule de )9 %i respectiv pentru
sinteza a molecule de .'9, energia eliberată fiind sub =2 din rezervele energetice ale
celulei.
Alicoliza anaerobă are importanţă deosebită $n mu%chi, unde odată cu producerea
acidului lactic, la $nceputul efortului fizic se contractează o datorie de oxigen. ?n hematii,
retină %i cartilaGe, metabolismul este predominant anaerob.
Respiraia tisular!
2. /eta,olis'ul aero, are loc la nivelul mitocondriilor, unde cca 1-2 din
oxigenul consumat de către celule este utilizat $n reacţiile oxidative celulare eliberatoare
de mari cantităţi de energie.
Etapele respiraţiei celulare mitocondriale cuprind:
1. ;ecarboxilarea %i oxidarea produ%ilor intermediari ai ciclului Frebs, cu
eliberarea de )(, apă, electroni %i *6B
. Eliberarea unor cantităţi mari de energie ca urmare a transferului *6 %i
electronilor $n lanţul transportor de electroni până la ( molecularB
#. <tocarea energiei $n .'9.
@andamentul reacţiilor de oxidoreducere, cuplate cu cele de fosforilare oxidativă,
este de #0 molecule de .'9:mol gram de glucoză, energia eliberată depă%ind cca 1=2
din rezervele energetice ale celulelor.
.oe(i*ientul respirator +BR, este dat de raportul dintre )( eliberat %i (
consumat. BR C &.O2D&O2 E --:=- E -,0=
$n care: H@ E coeficient respirator
I)( E consumul de )( $n ml:min
I( E consumul de ( $n ml:min
". Reglarea respiraiei
<chimburile gazoase $ntre organism %i aerul atmosferic asigură concentraţia
normală a oxigenului %i bioxidului de carbon din sângele arterial.
.ceasta se datore%te controlului %i adaptării permanente a ventilaţiei pulmonare
la necesităţile variabile ale respiraţiei prin modificarea frecvenţei respiratorii %i
amplitudinii respiratorii, având la bază participarea a trei compartimente:
1. senzorii – recepţionează %i transmit informaţiile specifice la centrii
reglatori. <unt stimulati preponderent de cresterea nivelului de )(B
. *entrii respiratori – integrează %i elaborează reacţii adaptative
ventilatoriiB
#. e(e*torii 'us*ulari – asigură mi%cări inspiratorii %i expiratorii.
@espiraţia pulmonară este o funcţie ritmică, cum este %i activitatea cardiacă.
;eosebirea esenţială:
 ritmicitatea cardiacă este asigurată de un mecanism local autoexcitabil, controlat
de un mecanism de reglare neurohormonal,
 ritmicitatea mi%cărilor respiratorii este asigurata de centrii nervo%i.
Reglarea respiraiei
1. .entrii respiratori
Jn centru respirator este compus din câteva grupe de neuroni, localizaţi bilateral,
la nivelul bulbului %i a punţii.
.entrul respirator *uprin<e trei *ategorii 'aEore <e neuroni-
1. un grup respirator <orsal $GR)%> localizat $n porţiunea dorsală a bulbului,
care determină inspiraţiaB
2. un grup respirator ventral $GR&%> localizat $n porţiunea ventrolaterală a
bulbului, care poate determina atât expiraţia, cât %i inspiraţia, $n funcţie de felul
neuronilor care au fost excitaţiB
". un *entru pneu'ota#i*> localizat dorsal $n porţiunea superioară a punţii, care
controlează atât frecvenţa, cât %i tipul respiraţiei. Jn centru apneustic, localizat $n treimea
inferioară a punţii, care are efecte stimulatoare asupra bulbului.
Grupul respirator <orsal @n<epline?te rolul (un<a'ental @n *ontrolul
respiraiei F
1. .entrii respiratori
Jn centru respirator este compus din câteva grupe de neuroni, localizaţi bilateral,
la nivelul bulbului %i a punţii.
)entrul respirator cuprinde trei categorii maGore de neuroni:
1. un grup respirator <orsal $GR)%> localizat $n porţiunea dorsală a bulbului,
care determină inspiraţiaB
2. un grup respirator ventral $GR&%> localizat $n porţiunea ventrolaterală a
bulbului, care poate determina atât expiraţia, cât %i inspiraţia, $n funcţie de felul
neuronilor care au fost excitaţiB
". un *entru pneu'ota#i*> localizat dorsal $n porţiunea superioară a punţii, care
controlează atât frecvenţa, cât %i tipul respiraţiei. Jn centru apneustic, localizat $n treimea
inferioară a punţii, care are efecte stimulatoare asupra bulbului.
Arupul respirator dorsal $ndepline%te rolul fundamental $n controlul respiraţiei
@eglarea respiraţiei
. @eceptorii %i căile aferente
.ctivitatea centrilor respiratorii este influenţată %i reglată, $n afară de interrelaţiile
intercentrale, %i de o serie de semnale nervoase provenite de la diferiţi receptori, precum
%i de variate influenţe umorale, care acţionează asupra receptorilor specifici.
)ăile de conducere de la diferiţi receptori +mecanoreceptori, chemoreceptori,
baroreceptori, proprioreceptori, termoreceptori, sunt directe sau reprezintă colaterale ale
căilor specifice.
#. )ăile eferente
;e la centrul respirator bulbar impulsurile motoare nu pleacă direct spre efectori,
ci prin intrmediul nervilor motori spinali care deservesc musculatura respiratorie
respectivă.
Ka nivelul segmentelor cervicale +)# – )=, ia na%tere nervul frenic, care
inervează diafragmul.
Cervii intercostali provin din segmente '1–'>, care inervează alţi mu%chi
inspiratori, iar din segmentele '>–'1, provin nervii musculaturii abdominale ce
intervine $n expiraţii forţate. 'oţi nervii enunţaţi mai sus aparţin sistemului nervos
somatic, iar efectorii sunt mu%chii striaţi.
Reglarea respiraiei
Reglarea *o'porta'ental! ?i voluntar! a respiraiei
@espiraţia se află permanent nu numai sub influenţa centrilor respiratori
bulbopontini, ci %i a altor formaţiuni nervoase supraetaGate care, acţionând, direct sau prin
intermediul centrilor controlului automat asupra motoneuronilor spinali care inervează
musculatura respiratorie, integrează funcţia respiratorie $n cadrul diverselor activităţi
comportamentale complexe, realizând un mecanism de reglare supraadăugat celui al
necesităţilor metabolice.
Kegăturile dintre hipotalamus %i centrii respiratori bulbopontini stau la baza
integrării funcţiei respiratorii $n diverse activităţi vegetative, ca de exemplu, $n cadrul
proceselor de termoreglare.
<istemul limbic, implicat $n special $n stările afectiv&emoţionale, influenţează, de
asemenea, activitatea respiratorie $n diverse stări comportamentale.
;e exemplu, frica intensifică, de regulă, ventilaţia, iar emoţia de groază %i atenţie
$ncordată provoacă oprirea respiraţiei.
.numite arii corticale exercită, de asemenea, influenţe activatoare sau inhibitoare
asupra respiraţiei.
Reglarea respiraiei
9osibilitatea modificării respiraţiei $n mod con%tient, voluntar +$nsă pe perioade
scurte de timp – hiperpneea %i apneea voluntară,, constituie argumente $n favoarea
reglării corticale a respiraţiei.
Lnfluenţarea /modelului respirator" $n mod voluntar deţine o importanţă
fundamentală $n realizarea anumitor activităţi specifice umane, cum sunt vorbitul,
cântatul vocal %i cu instrumente muzicale de suflat.
?n aceste condiţii respiraţia nu mai este controlată de centrii respiratori
bulbopontini, ci de scoarţa cerebrală, care prin intermediul căilor piramidale acţionează
direct asupra motoneuronilor medulari, ce controlează mu%chii respiratori, ocolind centrii
bulbopontini.