You are on page 1of 3

Enigma Otiliei

(argumentare – roman realist obiectiv)

George Calinescu isi lanseaza romanul “Enigma Otiliei”, initial intitulat “Parintii Otiliei”,
intr-o perioada dominata de romanul subiectiv, in care cel obiectiv cu naratiune la persoana III-
a parea ca si-a spus ultimul cuvant. Romanul se incadreaza printre cele de realiste de tip
obiectiv balzacian, dar este si un roman traditional prin formula narativa, in masura in care
formula lui Balzac adaptata de G. Calinescu este desueta in raport cu cea propusa de Marcel
Proust.
Principala sursa de inspiratie este experienta de viata sau a altora, avand asadar un
substrat antropologic verificabil; creaza un univers fictional veridic, lumea fiind reflectata ca
intr-o oglinda. Personakele fac concurenta starii civile, fiind surprinse tipuri umane in toata
complexitatea lor: avarul (Mos Costache Giurgiuveanu), arivistul (Stanica Ratiu), gentilomul
(Pascalopol), inocenta si orfana Otilia, adolescentul orfan Felix, fata batrana (Aurica), retardatul
Titi, senilul Simeon, “baba absoluta” (Aglae).
In incipitul de tip Captatio Belevonente se fixeaza cu rigurozitate coordonatele diegezei
(timp, spatiu). Descrierea detaliata folosita nu doar in aceasta parte, ci in tot romanul este una
dintre cele mai puternice amprente ale romanului balzacian. Balzac le-a dat o mare importanta
deoarece, nu au doar o functie estetica, ci ofera si indicii caracterologice. Finalul este de tip
epilog si se produce la 10 ani de la moartea lui Mos Costache.
Naratorul romanului este obiectiv, estradiegetic, dar este caracterizat si ca un narator
reprezentabil deoarece in sparele personajului Felix se ascunde chiar autorul. Naratiunea si
perspectiva narativa sunt obiective.
Titlul romanului a fost schimbat in cel actual pentru a il face mai atractiv. Cel initial se
reflecta in problematica romanului pentru ca una dintre temele romanului este paternitatea, o
tema balzaciana. Mos Costache o iubeste pe fata, dar iubeste mai mult banii, de aceea, ca orice
avar, amana “sine die” sa o infieze pe fata si sa treaca averea pe numele fetei, de aceea esuaza
in intentia de a fi parinte. Si Pascalopol are un rol de parinte in evolutia Otiliei. Desi s-a
comportant ca un gentilom, cand Otilia ajunge la adolescenta si se transforma intr-o femeie
frumoasa, barbatul nu mai distinge ce este viril sau ce este parintesc.
Tema centrala a romanului este tema sociala specifica romanelor realiste si are doua
componente balzaciene. Autorul intentioneaza sa realizeze o fresca sociala reprezentand
mediul citadin bucurestean de la inceputul seculului al XX-lea fata de care adopta o atitudine
critica. In al doilea rand autorul abordeaza tema mostenirii care aduce si problema banului,
influentand in mod definitoriu viata individului fiindca banul confera demnitate si putere
individului in raport cu semenii sai.
O subtema este cea a familiei, dar se pune un accent mai puternic pe subtema iubirii
juvenile dintre Felix si Otilia. Fata se dovedeste a fi matura in relatia cu Felix si se opune
casatoriei pe motiv ca i-ar frana acestuia cariera. Ea insasi se declara frivola si inferioara lui
Felix.
Romanul are doua zeci de capitole fara insa a dezvolta titluri care sa le individualizeze.
Subiectul romanului este unul clasic, pe momentele subiectului. (…)
Expozitunea romanului incepe cu venirea tanarului Felix, orfan, absolvent al Liceului
Internat din Iasi, la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau legal, Mos
Costache.
Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund:
Primul plan este ilustrat de conflictul dintre doua familii inrudite, care sugereaza
universul social prin tipurile umane realizate. O familie este cea a lui Costache Giurgiuveanu,
posesorul averii si Otilia Marculescu, adolescenta orfana, fiica celei de a doua sotii decedate.
Aici patrunde Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti Un alt intrus este Leonida
Pascalopol, prieten al batranului. Afectiunea mosierului pentru Otilia pe care o cunoaste de
mica si dorinta de a avea o familie care sa ii umple singuratatea reprezinta motivele vizitelor
repetate. A doua familie vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului este
familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din sotul Simion Tulea cu trei copii ai
lor: Olimpia, Aurica si Titi. In aceasta familie patrunde Stanica Ratiu pentru a detine zestea ca
sot al Olimpiei.
Planul formarii tanarului Felix este reprezentat de destinul tanarului Felix Sima,
experientele traite de acesta in casa unchiului sau, in special iubirea pentru Otilia. Ea il iubeste
pe Felix, dar dupa moartea lui mos Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implini visul si se
casatoreste cu Pascalopol, barbat matur, care ii poate oferi intelegerea si protectia.
Defasurarea actiunii este transpusa prin cele doua mari conflicte dintre familiile lui
Costache Giurgiuveanu si ale surorii acestuia, Aglae.
Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii
lui mos Costache (adversitatea manifestata de Aglae impotriva orfanei Olimpia), iar al doilea
destrama familia Tulea (interesul lui Stanica pentru averea batranului). Conflictul erotic priveste
rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.
In punctul culminant, după infarct, moş Costache devine din ce în ce mai speriat de
moarte. Consultă diferiţi doctori, urmează chiar un tratament chetuind bani pe medicamente şi
invită şi preoţii să-i sfinţească casa. Moş Costache ii dăruieşte lui Pascalopol 100000 lei
pentruOtilia.Stănică, după indelungi cautari află locul unde sunt ascunşi banii şi-l jefuieşte.Moş
Costache este surprins de atac şi în urma efortului moare.
In deznodamant Olimpia este parasita de Stanica, Aurica nu-si poate face o situatie, Felic
o pierde pe Otilia, dar cu ocazia razboiului devine doctor, apoi profesor universitar. Se
întâlneşte întâmplător cu Pascalopol pe tren şi află că acesta a divorţatde Otilia, fiind acum
căsătorită cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia arătată nu mai aduce nimic din ceea ce
era odinioara Otilia. Amintirile aceleiidile se năruiesc în cuvintele lui moş Costache: „Aici nu stă
nimeni". Simetria incipit-final se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache
dupa perspectiva lui Felix.