www.referat.

ro

REGIMUL POLITIC AL REPUBLICII FEDERALE GERMANIA Contextul politico-istoric al formării sistemului constitu ional Între procesul de formare a sistemului constitu ional postbelic al Germaniei Federale şi cel al Italiei există câteva asemănări frapante, generate, în principal, de pozi ia asemănătoare a celor două state - ca ări învinse - fa ă de Puterile Aliate în al doilea război mondial. Astfel, atât Italiei, cât şi Germaniei li s-au „oferit" modele de guvernare, fără a se asigura popoarelor respective libertatea deplină de op iune pentru un sistem de guvernare sau pentru altul. După modelul medieval, când învingătorul impunea statului învins noi condi ii şi cerin e de organizare şi institu ionalizare a puterii şi chiar de guvernare practica având rădăcini în gândirea şi strategia politică ale Antichită ii - for ele aliate învingătoare au impus principiile viitoarei forme de guvernare a statelor învinse. Nu se poate, astfel, contesta că, în partea de ocupa ie occidentală a Germaniei, alia ii au participat informai la elaborarea Constitu iei viitorului stat german federal şi chiar au aprobat proiectul definitiv al acesteia. Un punct special de interes 1-a constituit structura federală a noului stat . Faptul că, de pildă, în Italia op iunea pentru forma de stat republicană şi pentru regimul politic parlamentar a fost rezultatul unui referendum, precum şi faptul că în Germania, guvernele şi parlamentele locale (organisme reprezentative) au fost cele care au ini iat premisele formării unui nou regim politic întemeiat pe principiile democra iei parlamentare, nu infirmă afirma ia făcută mai sus. Cele două state se aflau sub ocupa ie militară, fapt ce ştirbea suveranitatea celor două popoare şi le îngrădea libertatea de op iune politică. Analistul celor două procese constitu ionale la care ne-am referit poate distinge următoarele asemănări între acestea: nici una dintre cele două ări nu a avut anterior o îndelungată tradi ie parlamentară ; a) regimurile politice institu ionalizate în fiecare dintre cele două ări, după anul 1945, au fost clădite pe ruinele fascismului şi în vidul de putere creat prin distrugerea statului fascist; b) atât în Italia, cât şi în Germania, Constituantul, neîntrunind pe deplin atributele suveranită ii, a ac ionat, practic, sub un regim de ocupa ie, alia ii influen ând astfel procesul de adoptare a legii fundamentale. De altfel, o asemenea „influen ă" a fost exercitată în aceeaşi perioadă, şi în Japonia, precum şi în statele europene aflate sub controlul sau chiar sub ocupa ia sovietică; c) regimul parlamentar introdus în cele două ări nu a avut o bază socială stabilă, deoarece regimurile fasciste anterioare au anihilat practic orice opozi ie politică, inclusiv a păturilor sociale ale burgheziei; d) ambele regimuri politice au fost construite, ini ial, în mod provizoriu. In practica de guvernare propriu-zisă, noile institu ii şi dispozi ii constitu ionale s-au consolidat treptat, devenind piloni ai evolu iei democratice a celor două ări. Caracterul provizoriu al celor două regimuri politice şi al dispozi iilor constitu ionale adoptate în Italia şi Germania reiese din faptul că suveranitatea era asumată de comandamentele militare de ocupa ie. Acestea de ineau un drept absolut de avizare şi de control al actelor emise de autorită ile administrative locale. De ce s-a optat pentru parlamentarism şi nu pentru un regim preziden ial? Op iunea se explică în parte prin teama alia ilor fa ă de o eventuală concentrare a puterii executive - specifică preziden ialis-mului - în mâinile unui singur lider, care ar fi fost mai târziu tentat să guverneze după modelul „Fuhrerului" sau al „Ducelui", precum şi prin preocuparea Constituantelor alese în cele două ări de a da satisfac ie popoarelor respective, care aspirau la un model de guvernare în care reprezentan ii poporului să exercite un control cât mai eficient asupra puterii executive. Regimul politic stabilit în condi iile men ionate şi reflectat în dispozi iile constitu ionale prezintă trăsăturile clasice ale regimului parlamentar generalizat la acea dată în Europa . Aşa cum este cunoscut, după 9 mai 1945, Germania a fost împăr ită în patru zone de ocupa ie aflate sub controlul militar al Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii, Fran ei şi Uniunii Sovietice. For ele militare de ocupa ie au înfiin at, în zonele ce le-au revenit, autorită i executive locale însărcinate cu atribu ii foarte

www.referat.ro

limitate. La scurtă vreme au fost organizate alegeri din care au rezultat parlamente locale . Atribu iile acestora erau, practic, formale, întrucât orice decizii ale autorită ilor locale trebuiau aprobate de Comandamentele militare de ocupa ie. Deşi cele patru comandamente aveau o jurisdic ie delimitată de zonele propriu-zise militare şi administrative, în probleme importante, cum a fost aprobarea proiectului de Constitu ie, ele conlucrau. „Colaborarea" a fost însă de scurtă durată, datorită intereselor politice şi delimitărilor ideologice ce separau alia ii occidentali, pe de o parte, şi de Uniunea Sovietică, pe de altă parte. Ruptura între cele două păr i s-a manifestat în anul 1948 şi a constituit momentul de debut al declanşării războiului rece. S-a conturat şi mai mult ideea formării a două state germane, unul aflat în zona occidentală şi care urma să evolueze potrivit principiilor democratice parlamentare, iar altul să se plieze institu ional şi din punct de vedere al metodelor de guvernare, pe modelul de guvernare al statului sovietic şi al dictaturii proletariatului. In iunie 1948, alia ii occidentali au admis ideea reunirii unei adunări constituante însărcinate să elaboreze proiectul de Constitu ie. Declara ia politică făcută de alia i în legătură cu acest obiectiv va con ine acele dispozi ii care să permită germanilor să contribuie la încetarea divizării ării nu prin reconstruc ia unui Reich centralizat, ci prin adoptarea unei forme federale de guvernământ, care să protejeze în mod satisfăcător drepturile diferitelor landuri . In vara anului 1948, liderii guvernelor locale aflate în zonele de ocupa ie ale Fran ei, Marii Britanii şi Statelor Unite au convenit asupra unui sistem electoral în vederea desemnării de către parlamentele locale a unui organism cu rol de Constituantă, format din 65 de membri . Organismul respectiv a avut denumirea de Consiliu Parlamentar, în cadrul său, ponderea politică o de ineau reprezentan ii Uniunii Creştin-Democrate şi ai Partidului Social-Democrat. In zona occidentală existau 11 landuri în care s-a constituit o comisie alcătuită din exper i în probleme constitu ionale. Aceştia au elaborat anteproiectul de Constitu ie şi l-au transmis Consiliului Parlamentar *. Anteproiectul a fost examinat în cadrul Consiliului până în mai 1949. Textul final a fost adoptat la 8 mai 1949, cu 53 de voturi pentru şi 12 contra, sub denumirea de Lege fundamentală şi nu aceea de Constitu ie . în Preambulul Actului Constitu ional se face precizarea potrivit căreia „conştient de răspunderea sa în fa a lui Dumnezeu şi a oamenilor şi însufle it de voin a de a servi pacea în lume, ca membru cu drepturi egale într-o Europă unită, poporul german, în virtutea puterii sale constitu ionale, a adoptat această Lege Fundamentală", în Preambul se face, totodată, precizarea că Legea Fundamentală este aplicabilă întregului popor german. Faptul că în inten ia membrilor Consiliului Parlamentar, Legea Fundamentală apar inea întregului popor german era o dovadă că, la momentul respectiv, nu se preconiza divizarea Germaniei. De altfel, preambulul sublinia că, prin liberă autodeterminare, s-a realizat unitatea şi libertatea Germaniei. Reunificarea deplină a Germaniei a constituit unul dintre obiectivele fundamentale ale germanilor care s-au succedat la conducerea Republicii Federale Germane, până la prăbuşirea regimului politic comunist în Republica Democrată Germană. Consiliul Parlamentar, organism învestit cu atribu ii de Constituantă, a adoptat noua Lege fundamentală conştient că îndeplineşte o operă de tranzi ie, necesară instituirii unui regim democratic şi reconcilierii na ionale . Provizoratul constitu ional a fost men ionat chiar în cuprinsul Constitu iei. Astfel, art. 146 din Legea fundamentală, adoptată în 1949, prevede că „prezenta Lege fundamentală, care este în vigoare pentru întregul popor german, după desăvârşirea unită ii şi libertă ii Germaniei, încetează de a mai avea efect din ziua intrării în vigoare a noii Constitu ii adoptate de întreg poporul german stăpân pe deciziile sale". Este de observat că Legiuitorul Constituant, marcat de statutul special al Germaniei ca stat care nu se bucura pe deplin în acel moment de atributele suveranită ii sale, nu a folosit denumirea de Constitu ie, ci de Lege fundamentală. Este demnă de laudă mândria na ională a unui popor îngenunchiat militar, dar care nu-şi asuma tarele şi ororile regimului fascist. Aşadar, în concep ia Consiliului Parlamentar, Legea fundamentală adoptată în 1949 avea un caracter provizoriu până când „poporul german stăpân pe deciziile sale" va adopta o Constitu ie. Deşi a avut, ini ial, un caracter provizoriu şi tranzitoriu, regimul constitu ional s-a impus însă în via a politică a ării, ca şi în conştiin a socială a poporului german, ca un model de referin ă pentru o guvernare democratică.

www.referat.ro

Consiliul Parlamentar şi-a luat ca model Constitu ia Republicii de la Weimer din 1919, cu excep ia dispozi iilor acesteia referitoare la puternicele prerogative preziden iale care nu erau pe placul Puterilor de ocupa ie occidentale şi nici al Uniunii Sovietice. Pilonii de rezisten ă ai Constitu iei de la Weimer - prelua i de Constituantul din 1949 - au fost statul de drept, organizarea federală a ării (suspendată în 1933) şi sistemul pluripartidist. In anul 1949 s-a produs dezmembrarea Germaniei în două state având regimuri politice şi sisteme constitu ionale distincte: Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană. In august 1949, electoratul a putut alege în mod liber un parlament central. La urne s-au prezentat aproape patru cincimi din alegătorii din zona occidentală. Cele mai bune rezultate le-a ob inut partidele unionale: Uniunea Creştin-Democrată (U.C.D.) şi Uniunea Creştin-Socială (U.C.S.) - care, cu 31%, au depăşit cu aproape două procente Partidul Social-Democrat, care a rămas 17 ani în opozi ie. Primul cancelar federal a fost desemnat Konrad Adenaeur, preşedintele U.C.D. Parlamentarii coali iei guvernamentale - formată din U.C.D., U.C.S., Partidul Liber-Democrat (P.L.D.) şi Partidul german de orientare pronun at conservatoare - l-au ales cu o majoritate la limită, de numai un vot. Principalele obiective ale Guvernului condus de Adenauer erau consolidarea economiei de pia ă şi integrarea Republicii Federale în zona occidentală, obiective cărora cancelarul Adenauer le acorda prioritate chiar fa ă de dezideratul reunificării. Constitu ia adoptată în 1949 a fost extinsă după unificarea celor două Germanii, pe teritoriul fostei R.D.G., suferind revizuiri nesemnificative din acest punct de vedere. La 3 octombrie 1990 a avut loc reunificarea Republicii Federale Germania şi a Republicii Democrate Germane. La 18 mai 1990, între R.D.G. şi R.F.G. s-a semnat un acord cu privire la uniunea valutară, economică şi socială, intrat în vigoare la 1 iulie 1990. La 31 august 1990 s-a semnat „Tratatul de unificare", în care a fost fixat mecanismul de alipire a R.D.G. la R.F.G. La 1 octombrie 1990, între U.R.S.S., S.U.A., Anglia, Fran a şi cele două state germane s-a semnat la Moscova, Tratatul privind reglementarea definitivă a problemei germane. La 5 octombrie 1990, Tratatul a fost aprobat de Bundestag, iar la 8 octombrie 1990 de Bundesrat. Primele alegeri, după reunificarea Germaniei, au păstrat la conducerea ării şi coali ia creştin-liberală, însă componen a Bundestagului era diferită. Verzii n-au mai reuşit să treacă pragul electoral de 5%. Pe baza unei reglementări speciale, adoptate după reunificare, ei au fost totuşi reprezenta i în Bundestag prin opt deputa i ai ramurii lor est-germane, Alian a '90. Partidul Socialismului Democratic, succesorul Partidului Comunist din fosta R.D.G., n-a reuşit să ob ină 5% din totalul voturilor, dar, pe baza aceleiaşi reglementări speciale, ei au trimis în Bundestag 17 deputa i. Organizarea federativă a statului Germania are prin tradi ie o organizare statală federală, reminiscen ă a puzderiei de stătule e (principate) independente, inclusiv a oraşelor libere existente în Evul Mediu pe ruinele Sfântului Imperiu Romano-German. în epoca modernă, fiecare stătule avea un conducător local independent (în general, de neam princiar), care exercita o conducere de sine stătătoare şi autoritară. Războaiele napoleoniene au grăbit unificarea Germaniei, realizată mai târziu sub sceptrul puternicei şi militarizatei Prusii. Prăbuşirea Imperiului habsburgic în 1918 a avut ca urmare şi constituirea Germaniei ca stat independent şi cu o formă de guvernământ republicană („Republica de la Weimer'). Din punct de vedere al structurii de stat, Germania a optat în 1919 pentru organizarea federală bazată pe o largă autonomie acordată landurilor. Regimul de autonomie a acestora a fost însă suspendat de guvernul na ional-socialist al cancelarului Hitler, întrucât era un obstacol în calea centralizării întregii puteri, inclusiv a celei locale, în mâinile acestuia. Din 1935 până în 1945, Germania a fost un stat unitar. In 1949 s-a revenit la organizarea federativă a statului în landuri. Articolul 30 din Legea fundamentală prevede autonomia landurilor, în cadrul autonomiei de care se bucură, landurile au o organizare proprie în domeniul activită ii legislative, executive şi judecătoreşti. Cu toate acestea, legisla ia adoptată la nivel federal are prioritate fa ă de legisla ia locală. De altfel, art. 74 din Legea

www.referat.ro

fundamentală interzice expres orice modificare a organizării federative, ca şi cea a principiului participării landurilor la procesul legislativ. La nivelul Parlamentului federal se reglementează, din punct de vedere legislativ, cele mai importante domenii ale vie ii sociale, cum ar fi securitatea statului; apărarea na ională; rela iile interna ionale; problema cetă eniei etc. Potrivit art. 70 din Legea fundamentală, landurile au dreptul de a legifera în domenii ale vie ii sociale care îi revin în competen ă exclusivă, fără a se suprapune puterilor legislative conferite federa iei. În afară de statutul de autonomie, landurile beneficiază de dreptul de a fi reprezentate în Parlament prin Bundesrat. Membrii Bundesra-tului sunt numi i de guvernele locale, care pot, totodată, să-i revoce. Ei reprezintă popula ia landurilor şi nu Na iunea, întrucât nu sunt aleşi prin sufragiu universal, ci desemna i de guvernele locale. Prin intermediul Bundesratului, landurile participă la procesul legislativ, precum şi la adoptarea de către parlament a altor decizii de interes na ional. în concordan ă cu dispozi iile constitu ionale, fiecărui land îi revine, din oficiu, 3 mandate în Bundesrat. Numărul mandatelor creşte în raport cu mărimea popula iei landului respectiv până la 5 mandate. în 1949 existau 12 landuri, dar, prin comasarea unora dintre ele, numărul acestora a scăzut la 10. Prin reunificarea Germaniei în 1990, landurilor existente li sau adăugat încă 5 noi landuri provenind din fosta Germanie Democrată, precum şi oraşul Berlin. Creşterea numărului landurilor a avut ca urmare fireasca sporire a numărului de mandate ale Bundesratului. De asemenea, numărul membrilor Bundestagului a crescut de la 497, câ i au fost aleşi în alegerile parlamentare din 1987, la 662 la alegerile generale din 1990. Organizarea administrativă a Republicii federale este dispusă pe 5 niveluri: - primul nivel: federa ia; - al doilea nivel: landurile (16); - al treilea nivel: circumscrip iile administrative (32); - al patrulea nivel: districtele (arondismentele) plus 117 oraşe (total 426); - al cincilea nivel: colectivită ile locale (comunele) (total 16.068). Kreise (arondismentele) şi comunele dispun de numeroase puteri, care nu le apar in decât lor şi care sunt consacrate prin textele constitu ionale ale landurilor, sub controlul Tribunalului Constitu ional Federal. Comunele pot să intervină în momentul elaborării textelor susceptibile de a schimba statutul, în special în materie financiară. În Germania, reorganizarea teritorială este posibilă doar prin lege federală, numai după ce landul implicat şi-a dat acordul, iar modificările sunt posibile numai dacă sunt de ordin cultural, economic sau lingvistic. Legea fundamentală exprimă, în această privin ă, principiul potrivit căruia o nouă delimitare a teritoriului federal poate fi făcută pentru a se asigura faptul că landurile, prin mărimea şi capacitatea lor, îşi pot îndeplini func iile eficient. De asemenea, trebuie acordată aten ie legăturilor regionale, istorice şi culturale, eficien ei economice şi cerin elor politicii şi planificării regionale. Organizarea Parlamentului Constitu iei Germaniei din 1949 i se poate aduce, teoretic vorbind, aceeaşi critică ce i s-a adus Constitu iei României din 1991: nu prevede în mod expres principiul separa iei puterilor. Nu este vorba însă de o omisiune a Constituantului. De altfel, nici în Constitu ia Italiei nu se formulează expres acest principiu. Cu toate acestea, cele trei puteri sunt organizate şi exercitate separat una de alta, organismele constitu ionale prin care se înfăptuieşte o putere sau alta fiind bine individualizate . De asemenea, în Legea fundamentală sunt prevăzute şi mecanismele de colaborare a celor trei puteri, aşa cum sunt ele stabilite în democra iile parlamentare. Potrivit Constitu iei, suveranitatea emană de la popor şi este exercitată de acesta prin alegeri şi referendum, precum şi prin organe învestite cu putere legislativă, executivă şi judecătorească.

www.referat.ro

Institu ia Parlamentului are o organizare bicamerală: Bundestag şi Bundesrat. Repartizarea mandatelor se face prin combinarea sistemului reprezentării propor ionale cu sistemul de scrutin majoritar („reprezentarea propor ională personalizată"). Cu alte cuvinte, mandatele se atribuie propor ional cu numărul voturilor ob inute de fiecare partid (reprezentare propor ională), dar este ales candidatul care a întrunit majoritatea relativă a voturilor. Potrivit Legii electorale, teritoriul ării este împăr it într-un număr de circumscrip ii electorale egal cu jumătatea numărului de locuri existente în Cameră, în fiecare dintre ele alegându-se un deputat prin scrutin majoritar. Ca atare, candidatul care ob ine majoritatea simplă a voturilor este declarat ales. Cealaltă jumătate a locurilor din Bundestag va fi completată cu candida ii aleşi, care au fost desemna i pe liste stabilite de partidele politice în fiecare land. Bundesratul este compus din membri ai guvernelor landurilor pe care acestea îi numesc şi îi revocă. Fiecare Cameră este condusă de un preşedinte şi vicepreşedin ii asista i de secretari. Preşedintele Bundestagului se alege pe durata mandatului legislativ, iar cel al Bundesratului este desemnat anual. în cadrul Camerelor, se constituie comisii permanente. Bundestagul poate institui şi comisii de anchetă asupra unor probleme bine determinate. Pentru examinarea textelor divergente se instituie o comisie comună formată din deputa i şi membri ai Bundesratului. Aceştia din urmă reprezintă 1/3 din componen a nominală a comisiei. Statutul membrilor Parlamentului Membrii Bundestagului reprezintă întregul popor şi se supun, în îndeplinirea mandatului primit, propriei conştiin e. Mandatul primei camere durează 4 ani. Constitu ia nu precizează durata mandatului membrilor Bundesratului. Deputa ii beneficiază de statutul clasic al parlamentarilor: se bucură de inviolabilitate şi iresponsabilitate parlamentară; primesc o indemniza ie pentru a fi independen i şi din punct de vedere material. în plus, sunt scuti i de obliga ia de a depune mărturie în ce priveşte persoanele de la care de in informa ii sau despre datele pe care le-au folosit în exercitarea mandatului lor parlamentar. Potrivit art. 64 din Legea fundamentală, un deputat nu poate fi urmărit judiciar sau disciplinar datorită votului său sau unei declara ii făcute în Bundestag. Deputa ii nu sunt însă exonera i de răspundere juridică pentru injurii defăimătoare. Un deputat nu poate fi tras la răspundere sau arestat pentru fapte pedepsite de lege decât cu încuviin area Bundestagului, afară numai dacă a fost arestat în flagrant delict sau în ziua următoare comiterii faptei. încuviin area Bundestagului este, de asemenea, necesară pentru orice altă îngrădire a libertă ii personale a unui deputat sau pentru ini ierea unei proceduri judiciare datorate abuzului fa ă de libertatea de exprimare a opiniilor. La cererea Bundestagului, urmărirea sau ac iunea penală ori arestarea motivată de abuzarea de către deputat a libertă ii de exprimare, precum şi orice alte îngrădiri ale libertă ii sale personale sunt suspendate. Regimul imunită ii devine operabil din momentul începerii exercitării mandatului şi durează pe întreaga durată a legislaturii. în caz de realegere a deputatului în spe ă, autorită ile competente să exercite urmărirea penală vor declanşa procedura de autorizare a urmăririi, la noul Bundestag. Cererile în materie de imunitate se adresează Preşedintelui Bundestagului, care le transmite spre examinare unor comisii speciale. în ceea ce priveşte incompatibilită ile, art. 55 din Legea fundamentală stabileşte incompatibilitatea mandatului de membru al Bundestagului cu demnitatea de Preşedinte al Republicii. Există, de asemenea, incompatibilitate între func ia de membru al Bundestagului şi cea de judecător al Tribunalului Constitu ional Federal. în schimb, membrii Bundestagului pot cumula func ii elective la nivel de comună sau district. Unele landuri recunosc compatibilitatea între func ia de ministru al landului şi calitatea de membru al Bundestagului. în practică însă, nu se recurge la acest cumul de mandate. Bundestagul a decis că mandatele în cele două camere sunt reciproc incompatibile. De asemenea, Bundesratul consideră că există incompatibilitate între mandatul de membru al Bundestagului şi cea de membru al unui land. Nici

www.referat.ro

Constitu ia, nici alte reglementări legale sau regulamentare nu interzic incompatibilitatea între func ia de ministru federal şi mandatul de membru al Bundestagului. în practică, cele două mandate se cumulează curent. In privin a func iilor private, nu există dispozi ii care să interzică membrilor Bundestagului să exercite în timpul mandatului asemenea func ii. Bundestagul a instituit totuşi principiul publicită ii activită ilor profesionale extraparlamentare. Evident, func iile private care contravin eticii parlamentare nu pot fi cumulate. Publicitatea activită ilor profesionale se extinde şi la sumele ob inute sau remunera ia primită de membrii Bundestagului care exercită şi asemenea func ii extraparlamentare. Membrii Bundestagului sunt obliga i să informeze în scris conducerea acestei camere în legătură cu activită ile desfăşurate înainte de a dobândi mandatul, precum şi dacă sunt membrii în consilii de administra ie ale unor companii, societă i comerciale etc. Membrii Bundestagului sunt obliga i să declare şi dona iile, şi alte cadouri primite în scopuri politice, precum şi interesele profesionale sau financiare în problemele care urmează să fie dezbătute în comisiile parlamentare. Declara iile de interese se publică în Jurnalul Oficial al Bundestagului . Membrii Bundestagului care exercită şi profesia de avocat şi care, în această calitate, reprezintă statul în procese sau extrajudiciar, sunt obliga i să declare Preşedintelui Bundestagului activitatea sa avoca ială şi onorariile primite. In cazul reprezentării judiciare sau extrajudiciare a unei păr i aflate în litigiu cu statul, membrii Bundestagului care au şi calitatea de avoca i în procesele respective, au acum obliga ia de a anun a activitatea de asisten ă avoca ială, precum şi onorariile primite. Deputa ii care au candidat din partea anumitor partide sau ale căror partide au platforme electorale compatibile, se pot constitui în grupuri parlamentare. Un grup parlamentar trebuie să fie format din cel pu in 5% din numărul total al membrilor Bundestagului. Grupurile parlamentare reflectă configura ia politică a Camerei respective. Deputa ii care nu apar in unui grup parlamentar, nu au posibilitatea de a participa la întreaga activitate parlamentară, întrucât grupurile ini iază legi, adresează interpelări, decid constituirea unor comisii etc. Procedura legislativă Procesul legislativ se desfăşoară paralel în Bundestag şi Bundesrat, legea adoptată fiind rezultatul colaborării celor două Adunări parlamentare. Potrivit Legii fundamentale, ini iativa legislativă se poate exercita de Guvernul federal, precum şi de membrii Bundestagului sau ai Bundesratului. Guvernul federal definitivează proiectul de lege pregătit de ministerul de specialitate, după care îl înaintează Bundesratului. Depunerea proiectului guvernamental la Biroul Bundesratului are mai mult un caracter protocolar şi de informare a Camerei înalte. Depunerea poate fi motivată de asigurarea că proiectul de lege nu afectează caracterul federal al organizării statale sau competen ele exclusive ale landurilor. In termen de cel mult 3 luni de la data când proiectul de lege i-a fost notificat, Bundesratul îl transmite Bundestagului pentru ini ierea procedurii legislative propriu-zise. Este necesar de re inut că în perioada cât proiectul guvernamental se află în posesia sa, Bundesratul nu îl va examina în detaliu. Regulamentele celor două Camere legislative prevede trei faze ale procesului legislativ. In prima fază, proiectul este supus unei examinări formale din partea deputa ilor. Cu acest prilej se enun ă principiile generale ale viitoarei legi. După această primă lectură, proiectul este înaintat unei comisii permanente de specialitate, formate din membrii diferitelor partide reprezentate în Bundestag. în comisie, proiectul este discutat în detaliu, prezentându-se şi amendamente. Membrii comisiei votează orice modificare adusă proiectului. Concluziile dezbaterii şi formele definitive ale textelor convenite în comisie se consemnează într-un raport. în a doua lectură, Camera ia în dezbatere raportul comisiei. Cu prilejul dezbaterilor, se discută şi se votează articol cu articol. în situa ia în care se consideră că trebuie clarificate alte probleme legate de proiect, acesta este returnat comisiei care a întocmit raportul.

www.referat.ro

său.

Cea de-a treia lectură constă în aprobarea finală a proiectului în întregul

După adoptare în Bundestag, proiectul este transmis Bundesratului. Camera Superioară poate adopta proiectul în forma aprobată de Bundestag sau poate cere constituirea unei comisii mixte pentru a dezbate proiectul care i s-a remis. Dacă comisia propune modificarea proiectului, modificările sunt supuse aprobării Bundestagului. După ce comisia şi-a prezentat concluziile, Bundesratul are posibilitatea de a se opune proiectului votat de Bundestag. Vetoul Bundesratului poate fi înlăturat dacă proiectul este votat din nou de majoritatea membrilor Bundestagului. In cele din urmă, legea adoptată de ambele Camere în oricare modalitate a procedurii legislative este promulgată de Preşedintele Republicii. Rolul legislativ al Bundesratului este în practică foarte limitat. Chiar dreptul de ini iativă legislativă ce i s-a conferit se exercită foarte rar. Legea fundamentală permite delegarea legislativă a Guvernului unui ministru sau guvernator al landurilor. In Legea de autorizare a abilitării se indică con inutul, scopul şi circumstan ele delegării. Controlul parlamentar Con inutul şi trăsăturile responsabilită ii politice a Guvernului sunt determinate de caracterul parlamentar al regimului politic. Totodată, pentru a se evita folosirea exagerată de către Parlament a instrumentelor sale de control al activită ii parlamentare, ceea ce ar putea avea ca urmare instabilitatea cabinetelor, în practică sa optat pentru o anumită „ra ionalizare" a regimului de control parlamentar. Nu este vorba însă în acest caz de nici o asemănare cu ra ionalizarea Parlamentului impusă de Constituantul francez în 1958. Responsabilitatea politică a Guvernului federal în fa a Parlamentului poate fi asumată în două situa ii. în primul caz, Primul-ministru (Cancelarul) solicită Bundestagului un vot de încredere. Acordarea încrederii trebuie votată de majoritatea deputa ilor, în caz contrar Cancelarul beneficiază de dreptul de a propune Preşedintelui Republicii, întrun termen de 41 de zile de la rezultatul votului, dizolvarea Bundestagului şi organizarea alegerilor generale anticipate. Este interesant de observat că Bundestagul, potrivit Legii fundamentale, poate desemna, în cadrul termenului de 41 de zile de la refuzarea votului de încredere, un nou prim-ministru, înlăturând astfel pericolul de a fi dizolvat la cererea unui Cancelar care nu se mai bucură de încrederea sa. In situa ia în care Preşedintele federal nu răspunde solicitării Cancelarului de a dizolva Bundestagul, iar această Cameră nu desemnează un nou Cancelar, Cancelarul căruia i-a fost refuzat votul de încredere poate cere Preşedintelui să declare, cu acordul Bundesratului, starea de necesitate legislativă. Men ionăm că declararea stării de necesitate legislativă nu impune acordul Bundestagului. Practic, starea de necesitate legislativă este o măsură întreprinsă împotriva sa, la care Bundestagul nu se poate opune. Efectul constitu ional al stării de necesitate legislativă constă în dreptul Guvernului de a adopta, în regim de urgen ă şi numai cu aprobarea Bundesratului, acte normative cu caracter primar pentru o perioadă de cel mult 6 luni. în al doilea caz, Bundestagul din proprie ini iativă adoptă o mo iune de cenzură împotriva Guvernului, fapt ce antrenează înlăturarea acestuia. Pentru a produce efecte, mo iunea trebuie votată de majoritatea deputa ilor. în mo iunea de cenzură aprobată se va indica însă şi succesorul Cancelarului indezirabil. Desemnarea, prin mo iunea de cenzură, a Primului-ministru în locul celui înlăturat este o formulă constitu ională interesantă şi originală, care prezintă avantajul că se evită organizarea unor alegeri generale costisitoare, ca şi tensiunile politice generate de propunerea unui candidat la func ia de Cancelar federal. Membrii Bundestagului au dreptul să adreseze Guvernului federal întrebări orale privind probleme de actualitate. La întrebarea adresată răspunde ministrul în cauză.

www.referat.ro

Preşedintele Republicii Preşedintele federal este ales pentru un mandat de 5 ani de către Adunarea Federală, organism compus din membrii Budestagului şi dintr-un număr de membri egal cu cel al deputa ilor aleşi, potrivit principiului reprezentării propor ionale, în adunările reprezentative ale landurilor. Condi iile de eligibilitate ale candidatului sunt următoarele: cetă enia germană şi vârsta de 40 ani. Este declarat ales candidatul care a întrunit majoritatea voturilor membrilor Adunării federale. Dacă nici unul dintre candida i nu a ob inut majoritatea în cursul a două tururi, se organizează un al treilea tur, la care este declarat câştigător cel ce ob ine majoritatea relativă a voturilor. Mandatul de preşedinte nu poate fi reînnoit consecutiv decât o singură dată. Prin Constitu ie se stabileşte incompatibilitatea func iei de preşedinte federal cu cea de membru al Guvernului sau al unei Camere legislative de la nivel federal şi local. De asemenea, preşedintele federal nu poate exercita o func ie remunerată, nici o meserie sau profesie şi nu poate face parte din consiliul de administra ie al unei întreprinderi. În caz de incapacitate a Preşedintelui federal de a-şi exercita func iile sau de expirare a mandatului său, prerogativele preziden iale sunt preluate de preşedintele Bundesratului. în regimurile parlamentare, şeful statului, învestit cu o parte din puterea executivă, are, prin tradi ie, func ii decorative, reala putere executivă fiind exercitată de Primul-ministru. în concordan ă cu această tradi ie, Preşedintele federal de ine următoarele prerogative: a)reprezentarea Germaniei pe plan interna ional; b)încheierea tratatelor interna ionale; c) acreditarea şi primirea reprezentan ilor diplomatici; d)numirea şi revocarea judecătorilor; e) exercitarea dreptului de gra iere; f) promulgarea legilor; g)atribu ii în ceea ce priveşte formarea Guvernului. Unele dintre prerogativele men ionate pot fi delegate altor autorită i publice. Preşedintele federal nu răspunde, din punct de vedere politic, de actele sale. Pentru a fi valabile, ordonan ele şi decretele preziden iale trebuie să fie contrasemnate de primul-ministru sau de ministrul de resort. Preşedintele federal este însă răspunzător pentru încălcarea Constitu iei sau a unei legi federale. Cererea de punere sub acuza ie trebuie prezentată de cel pu in 1/4 din membrii oricărei Camere legislative. Decizia de punere sub acuzare trebuie adoptată cu votul a 2/3 din numărul membrilor Camerei în care s-a ini iat procedura. Competen a de a judeca şi stabili vinovă ia Preşedintelui este Tribunalul Constitu ional Federal. Dacă acest organism constată că preşedintele este vinovat, poate decide revocarea din func ie a acestuia. Ca o măsură provizorie luată după punerea sub acuzare, Tribunalul poate decide că Preşedintele federal este în imposibilitate de a-şi exercita func iile. Guvernul Guvernul federal se compune din Cancelarul federal şi din miniştri. Constitu ia prevede o procedură complexă de numire a Primului-mi-nistru, menită să ofere cât mai multe solu ii pentru desemnarea în fruntea Guvernului a unei personalită i politice şi astfel să se evite posibile crize ministeriale. în principiu, Preşedintele federal propune un candidat care trebuie să întrunească acordul Bundestagului. Bundestagul va alege Primul-ministru cu majoritatea absolută de voturi, dar fără dezbateri, iar Preşedintele îl va numi în func ie automat. In cazul în care cel propus de Preşedintele federal nu ob ine majoritatea cerută, Bundestagul poate alege pe Cancelar cu o majoritate absolută a membrilor săi, în 14 zile de la primul scrutin. în acest caz, ini iativa de a propune un candidat apar ine Bundestagului. Bundestagul poate însă să nu recurgă la dreptul său de a desemna şi de a alege un candidat la func ia de Cancelar. într-o asemenea situa ie, Bundestagul va supune din nou la vot propunerea făcută de Preşedintele federal. Dacă de această

www.referat.ro

dată, candidatul întruneşte majoritatea absolută a voturilor, va fi declarat ales. în caz contrar, Preşedintele dizolvă Bundestagul. Miniştrii federali sunt numi i şi revoca i de şeful statului la cererea Primului-ministru. Legea fundamentală nu prevede că membrii Guvernului sau doar o parte din aceştia trebuie să primească învestitura Parlamentului sau să fie responsabili în fa a acestuia. Se precizează doar că, la intrarea în func ie, Cancelarul federal şi membrii Guvernului depun în fa a Bundestagului un jurământ. Aşadar, doar Cancelarul federal trebuie să întrunească votul de încredere al Camerei inferioare a Parlamentului. Potrivit art. 66 din Legea fundamentală, cancelarul federal şi miniştrii federali nu pot să exercite nici o altă func ie remunerată sau profesie. Totodată, membrii Cabinetului federal nu pot să facă parte, fără aprobarea Bundestagului, din conducerea sau din consiliul de administra ie al unei societă i care are scopuri lucrative. în cadrul Guvernului, Cancelarul federal de ine o putere considerabilă, fixând liniile directoare ale politicii guvernamentale şi asu-mându-şi răspunderea pentru înfăptuirea lor. Cancelarul este principalul factor de decizie politică din sistemul puterii. Unul dintre obiectivele fundamentale urmărite de Constituantul din 1949 a fost asigurarea unei stabilită i politice necesare reconstruc iei ării şi realizării consensului na ional. O asemenea stabilitate presupune instrumente constitu ionale care să garanteze succesiunea puterii pe calea principiilor democra iei parlamentare. Din această perspectivă, Guvernul, care este reflectarea majorită ii de inute de un partid în alegerile generale, nu poate fi înlocuit decât pe aceeaşi cale. Ca atare, Bundestagul nu îşi poate exprima neîncrederea fa ă de Cancelarul federal decât prin alegerea, cu o majoritate absolută, a unui succesor al acestuia şi prin cererea adresată Preşedintelui de a-1 elibera din func ie pe cancelarul în cauză. Preşedintele are doar un rol formal în acest raport între Parlament şi Premier, deoarece va trebui doar să se conformeze cerin ei adresate de forul legislativ şi să numească un alt Prim-ministru. Tribunalul Constitu ional Federal Până în anul 1949, în Germania nu a existat o jurisdic ie constitu ională cu caracter special. Articolul 92 al Legii fundamentale a prevăzut Tribunalul Constitu ional Federal ca un organism autonom şi independent fa ă de toate celelalte autorită i publice. Statutul Tribunalului Constitu ional Federal, stabilit în art. 92 din Legea fundamentală, a fost completat printr-o suită de legi ulterioare, ultima datând din 12 decembrie 1985 . Tribunalul Constitu ional Federal este compus din 16 judecători aleşi de cele două corpuri legislative. Fiecare Cameră alege câte 8 judecători în ceea ce priveşte organizarea Tribunalului, legea sa organică prevede că acesta se compune din două Camere, fiecare dintre ele fiind compusă din 8 judecători. Prin lege sunt stabilite atribu ii proprii fiecărei Camere. Atribu iile principale ale Tribunalului Constitu ional Federal constau în controlul constitu ionalită ii legilor şi al actelor de aplicare a legilor, solu ionarea litigiilor referitoare la func ionarea autorită ilor publice federale şi locale, apărarea drepturilor omului etc. Referitor la controlul constitu ionalită ii legilor, legisla ia germană prevede că orice persoană poate sesiza Tribunalul, inclusiv pe calea excep iilor de constitu ionalitate ridicate de păr i în proces. Tribunalul are un rol foarte important în asigurarea echilibrului între autorită ile federale şi cele ale landurilor. De asemenea, Tribunalului Constitu ional îi revine atribu ia de a se pronun a asupra constitu ionalită ii partidelor politice . Tribunalul are dublu grad de jurisdic ie (judecă în primă şi în ultimă instan ă). Totodată, jurisdic ia sa se extinde şi asupra deciziilor tribunalelor obişnuite, cărora le anulează sentin ele aflate în contradic ie cu Legea fundamentală. Tribunalului îi revine, de asemenea, competen a de a judeca acuza iile ce se aduc Preşedintelui federal ş

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful