You are on page 1of 59

Capitolul I

Consideraţii generale asupra utilizării sistemelor de achiziţii în
procesul de vulcanizare a benzilor de cauciuc

Industria extractivă de suprafaţă din bazinul minier din Oltenia implică necesitatea
transportului lignitului din carierele de suprafaţă în buncărele de cărbune.Echipamentele care
asigură acest transport utilizează benzi transportoare din cauciuc.
Fabricarea benzilor transportoare presupune două etape importante: confecţia şi
vulcanizarea. În etapa de confecţie se realizează depunerea cauciucului pe un suport textil sau
metalic. În faza de vulcanizare se realizează trecerea cauciucului din stare preponderent elastică
în stare preponderent plastică având rolul de a îmbunătăţi rezistenţa mecanică, duritatea şi
modulul de elasticitate precum şi rezistenţa la oboseală şi abraziune.
Operaţia de vulcanizare presupune menţinerea benzii transportoare la o temperatură
ridicată 150-200 °C şi la o presiune ridicată 100-180 barr, un anumit timp, condiţii ce sunt
asigurate de presa de vulcanizat.
Presa de vulcanizat benzi transportoare realizează o vulcanizare discontinuă a benzilor din
cauciuc în sensul că o bandă de lungime mare, 200-300 metri, este vulcanizată pe porţiuni egale
de câte 10 metri. În figura 1.1 este reprezentată în ansamblu o presă de vulcanizat benzi
transportoare din cauciuc.

Fig. 1.1

Procesul de vulcanizare abenzilor transportoare este un pruces complex care impune
rezolvarea a o serie de probleme specifice procesului tehnologic. În condiţiile evoluţiei
tehnologice actuale sistemele de achiziţia datelor şi controlul proceselor industriale au devenit
mai flexibile şi mai uşor de integrat în instalaţiile industriale complexe. A avut loc trecerea de la
sistemele analogice la cele numerice avantajate de schimbările spectaculoase din domeniul

1
tehnologiilor numerice de prelucrare a datelor bazate pe utilizarea calculatoarelor, a
microprocesoarelor şi a microcontrolerelor.
În cadrul acestui proiect se prezintă căteva aspecte referitoare la sistemele de achiziţia
datelor şi controlul proceselor industriale si modul de utilizare a acestor sisteme în industrie şi
anume în automatizarea procesului de vulcanizare a benzilor transportoare din cauciuc.
O primă cerinţă a fost realizarea unui sistem care să permită controlul parametrilor de
vulcanizare (temperatură, timp, presiune) în aşa fel încât fiecare porţiune de bandă transportoare
vulcanizată să aibă aceleaşi proprietăţi fizico-mecanice sau altfel spus procesul de vulcanizare să
fie repetabil. Acest lucru este foarte important pentru obţinerea de benzi transportoare cu
parametrii de calitate îmbunătăţiţi.
Pe de altă parte sistemul de achiziţie de date trebuie să asigure achiziţia unor parametrii de
proces, sa-i redea grafic atunci când este nevoie şi sa-i memoreze într-o bază de date pentru
analize ulterioare. Acest fapt duce la posibilitatea analizării cauzelor de uzură prematură a
benzilor transportoare în exploatare, cauze ce ar putea fi generate de procesul de fabricaţie.
Deoarece sistemul de achiziţie de date este destinat lucrului într-un mediu cu perturbaţii
electromagnetice foarte puternice generate de motoare electrice, linii electrice de alimentare
trifazate precum şi un mediu cu praf, vibraţii şi temperaturi ridicate au fost necesare măsuri de
reducere a acestor influenţe asupra bunei funcţionări a sistemului.
Un aspect important pentru realizarea practică a sistemului de achiziţie l-a reprezentat
raportul preţ/calitate, factorii de natură financiară fiind foarte importanţi în realizarea sistemului.

2
Capitolul II

Sisteme de achiziţie a datelor şi controlul proceselor industriale

Un sistem de achiziţie şi conducere (SAC) are structura simplificată prezentată în figura
2.1 şi conţine următoarele blocuri funcţionale:

Sistem de achiziţie de
Magistrala locală date analogice (SADA)
sistem
Magistrala

Interfaţa
Micro- cu Sistem de generare de
computer magistrala date analogice (SGDA)
Sistem de intrări şi
ieşiri numerice (SIIN)

Fig. 2.1

- sistem de achiziţie de date analogice (SADA) care este destinat citirii datelor în formă
analogică, date ce pot proveni de la traductoare şi adaptoare de măsură;
- sistem de generare de date analogice (SGDA) care este principalul mijloc de obţinere a unor
comenzi în formă analogică; semnalele astfel obţinute pot fi aplicate elementelor de execuţie sau
pot fi afişate pe monitoare analogice;
- sistem de intrări şi ieşiri numerice (SIIN) utilizat la conectarea cu echipamente numerice sau la
interfaţarea cu elemente de execuţie comandate electric;
- microcomputerul care realizează atât procesarea locală a datelor cât şi comunicarea cu alte
sisteme. Prin microcomputer se înţelege o arhitectură de calcul mono sau multiprocesor, echipată
cu microprocesoare sau microcontrolere.
Un rol important în buna funcţionare a sistemelor de achiziţie şi conducere îl au senzorii
şi traductoarele, componente ce preiau mărimile neelectrice din procesele industriale şi le
transformă în mărimi electrice ce pot fi uşor prelucrate de sistemele de achiziţie de date.
În figura 2.2. este prezentat un sistem de achiziţie şi conducere în care apare ca element
de bază calculatorul, element de neânlocuit în sistemele de achiziţie şi conducere moderne.
Sistemele de conducere cu calculatorul a proceselor industriale realizează schimbul de informaţii
între calculator, operatorul uman şi mediul industrial.

3
În această schemă bloc traductoarele au rolul de a preleva mărimile de măsurat şi a le
transforma în semnale electrice, circuitele de condiţionare de semnal realizând procesarea
analogică a semnalelor (amplificare, atenuare, filtrare, etc...). Semnalele analogice sunt preluate
de circuite de intrare analogice care le transformă în semnale numerice cu ajutorul circuitelor de
conversie analog-numerice iar semnalele digitale sunt preluate de circuitele de intrare digitale. În
final, calculatorul primeşte mărimile prelevate din proces sub forma unor semnale numerice pe
care le prelucrează făcând analiza lor şi elaborând decizii. Pe baza acestor decizii, calculatorul
transmite către proces atât semnale digitale prin intermediul circuitelor de ieşire digitale cât şi
semnale analogice furnizate de circuitele de ieşire analogice în urma conversiei numeric-
analogice. Aceste semnale se aplică elementelor de execuţie (motoare, electrovalve, bobine, etc..)
după o prealabilă prelucrare în circuitele de adaptare care realizează de fapt tot o condiţionare de
semnal.Se poate afirma că în cazul monitorizării şi conducerii unor procese industriale
calculatorul trebuie să aibă un dialog permanent cu traductoarele şi elementele de execuţie.
Aceste traductoare şi elemente de execuţie sunt foarte diverse şi sunt caracterizate de semnale a
căror frecvenţă este mult mai mică decât frecvenţa microprocesorului din calculator, nivelul lor
având o plajă largă de variaţie. De aici rezultă necesitatea unei adaptări a acestor semnale, a unei
interfaţări dintre periferice (traductoare şi elemente de execuţie) şi calculator. Această funcţie este
asigurată de către un adaptor de interfaţă sau mai simplu interfaţă care converteşte semnalele de
la echipamentul periferic şi pe cele destinate echipamentului periferic în semnale normalizate
care pot fi transmise spre şi de la procesor pe canalele de intrare-ieşire.
Intrări

Elemente de
Proces Traductoare
execuţie

Circuite de Ieşiri Condiţionare
adaptare de semnal

Circuite de Circuite de
ieşire analogice intrare analogice
Calculator
Circuite de Circuite de
ieşire digitale intrare digitale

Operator uman
Fig. 2.2

Sisteme de conducere numerice industriale implică în general un număr mare de
traductoare şi de elemente de execuţie, analogice şi numerice. Elementele
sensibile (senzorii) ale traductoarelor transformă mărimile măsurate în
tensiune, curent, rezistenţă etc., ale căror valori diferă mult de la un
dispozitiv la altul. Tensiunile pot fi de la milivolţi la zeci de volţi. De
asemenea, semnalele necesare elementelor de execuţie pot avea nivele de
putere mult diferite în funcţie de aplicaţia concretă. Sistemele de conducere

4
industriale trebuie să dispună de echipamente care să convertească
semnalele de la senzori în semnale numerice standardizate care pot fi
prelucrate de către calculator. În plus, trebuie să existe circuite care să
convertească datele numerice furnizate de către calculator în semnale de
comandă (analogice în cele mai multe cazuri) adaptate la elementele de
execuţie. Aceste diferite funcţii sunt grupate în aşa-numitele unităţi de
interfaţă de proces. Unitatea de interfaţă trebuie să fie modulară pentru a
permite adaptarea uşoară a sistemului de conducere la caracteristicile particulare ale
procesului condus. Modularitatea este asigurată prin plăci sau module conectate la
o magistrală comună şi concepute astfel încât utilizatorul poate echipa
unitatea de interfaţă cu ansamblul de plăci şi module specializate care
corespund perfect aplicaţiei respective.
În general, interfeţele de proces se mai numesc generic plăci de achiziţie, nume
datorat faptului că prin intermediul interfeţei de proces se realizează şi achiziţia
de date. Trebuie precizat faptul că interfaţa de proces are nu numai funcţia de
achiziţie ci şi funcţia de prelucrare şi transmitere către exterior a semnalelor
generate de calculator. Plăcile de achiziţie fac parte din categoria generală a plăcilor de
extensie (denumite şi plăci utilizator). Prin completarea configuraţiei unui calculator
(de regulă un calculator personal – PC) cu elemente din categoria interfeţelor de
proces (plăci de achiziţie) şi cu software specializat se obţine un sistem de achiziţie a
datelor, sistem ce poate avea şi funcţia conducere (SAC), prezentat sugestiv în figura 2.3

Fenomen Traductoare şi Cicuite de Placa de
elemente de achiziţie Calculator şi
fizic condiţionare
execuţie software specializat

Fig. 2.3

Sistemele de achiziţii de date incep cu traductoarele, aparate care convertesc mărimi
fizice măsurabile cum ar fi temperatura, presiunea, forţa, acceleraţia, vibraţiile, sunetele,
umiditatea, debitul, nivelul, umiditatea, pH-ul, compoziţia chimică şi altele, intr-un semnal
electric. Orice instalaţie de automatizare industrială dispune de traductoare destinate cerinţelor
sale specifice. Pe lângă faptul că traductoarele sunt disponibile pentru o paletă largă de
măsurători, se prezintă sub o gamă variată de forme, mărimi şi caracteristici.
Alegerea traductorului potrivit pentru o anumită aplicaţie trebuie să ţină seamă de mai
mulţi factori:
- caracteristicile electrice (amplitudine, frecvenţă, impedanţa sursei) ale etajului de ieşire
al traductorului;
- tipul sursei de alimentare/excitaţie utilizată de traductor;
- precizia necesară;
- în ce fel de mediu poate lucra traductorul (temperatură, umiditate, vibraţii, presiune);
5
- preţul de cost.
Dintre traductoarele cele mai întâlnite în instalaţiile industriale, pot fi menţionate aici cele
pentru măsurarea temperaturii şi anume termocuplele, termorezistenţele şi senzorii integraţi
pentru măsurarea temperaturii. Fiecare dintre acestea prezintă probleme specifice prezentate pe
larg în cuprinsul lucrării.
Termocuplele măsoară simplu şi eficient temperatura generând o tensiune funcţie de
temperatură.Funcţionarea lor este bazată pe faptul că la joncţiunea a două metale diferite apare o
tensiune electrică dependentă de temperatura joncţiunii, fenomen ce poartă denumirea de efect
Seeback. Toate materialele conductoare din punct de vedere electric sunt caracterizate de acest
efect dar în practică sunt folosite numai câteva care prezintă o tensiune termoelectrică predictibilă
cu temperatura şi un raport convenabil tensiune-temperatură. În cazul lor, problemele deosebite
sunt legate de compensarea joncţiunii reci, liniarizarea caracteristicii şi reducerea zgomotului şi a
efectelor buclelor de masă prin izolare galvanică.
Termorezistenţa funcţionează pe principiul fizic că rezistenţa metalelor creşte cu
temperatura. Platina este materialul cel mai utilizat pentru realizarea termorezistenşelor.
Termorezistenţa este mai fragilă decât termocuplul, necesitând protecţie în timpul utilizării dar şi
sursă de de curent pentru excitaţie pentru a putea realiza măsurarea temperaturii.
De cele mai multe ori semnalul produs de senzori este un semnal de tensiune. Sistemele
de achiziţii de date sunt capabile, de regulă să prelucreze tensiuni joase. Prin tensiuni joase se
înţeleg nivele de tensiune de la câţiva milivolţi la câţiva volţi. Acest nivel de tensiune nu este cel
potrivit pentru etajul următor, convertorul analog numeric, şi prin urmare trebuie fie amplificat
fie divizat în fucţie de nivelul avut. Această operaţie este indeplinită de circuitele de condiţionare
de semnal. Pe lângă nivelul semnalului este foarte importantă frecvenţa sa maximă. Frecvenţa
maximă a semnalului analizat stabileşte frecvenţa maximă de eşantionare a convertorului analog
numeric conform legii eşantionării. Pe de altă parte este foarte important ca semnalele de
frecvenţă mai mare decât cea stabilită, prezente sub formă de zgomot, să fie eliminate prin
filtrare. Prezentarea grafică a semnalelor de frecvenţă ridicată necesită o rată de eşantionare mult
mai mare decât cea precizată de legea de eşantionare, şi anume 10÷20 puncte de eşantionare într-
o perioadă, pentru a obţine o formă de undă de o calitate acceptabilă.
Circuitele de condiţionare convertesc semnalele provenite de la traductoare, astfel încât
convertorul analog digital să le poată prelucra. Condiţionarea semnalelor poate include:
amplificare, filtrare,conversie curent-tensiune, izolare, eşantionare şi memorare, conversie
tensiune-frecvenţă şi aşa mai departe.De asemenea poate include excitaţia traductoarelor care
necesită acest lucru.Figura 2.4 prezintă o schemă simplă de achiziţie de date cu conditionare de
semnal.Traductorul este conectat la intrarea circuitului de condiţionare de semnal care furnizează
semnal convertorului analog-digital Acesta converteşte tensiunea analogică într-un semnal digital
care este transferat la calculator pentru procesare, reprezentare grafică sau memorare.
Traductor

Condiţionare
de semnal

Convertor
analog-digital

Calculator

6
Fig. 2.4
Amplificatoarele, datorită diversităţii şi flexibilităţii lor, sunt circuite foarte utilizate în
sistemele de achiziţia datelor, ca circuite de condiţionare de semnal. Figura 2.5. ilustrează un
sistem simplu pentru achiziţia datelor care constă dintr-un multiplexor (MUX), un amplificator de
instrumentaţie (AI) şi un convertor analog-digital (ADC). Fiecare bloc în parte are propriile
capabilităţi şi limitări care împreună definesc perfrmanţele sistemului.
Multiplexorul este un sistem de achiziţie de date automat, realizat fie în formă
electromecanică cu contacte de releu fie cu comutatoare statice. Forma de realizare depinde de
viteza de comutare între canale şi de cerinţele de izolare. În sistemele de viteză mare, definite ca
fiind acele sisteme ce comută mai mult de 200 de ori pe secundă, sunt utilizate comutatoarele
statice. Sistemele foarte performante pot comuta şi de 1000000 de ori pe secundă. Problemele
care apar pentru sistemele de multiplexare realizate cu comutatoare statice sunt limitarea tensiunii
de intrare, rezistenţa de comutare în stare on şi influenţele între linii.

MU
X AI

ADC

Date
digitale
Fig. 2.5.

Blocul care de regulă urmează sistemului de multiplexare într-un sistem de achiziţie de
date este un bloc de amplificare realizat în configuraţie de amplificator de instrumentaţie care are
câteva caracteristici importante cum ar fi rejecţia semnalului de mod comun, amplificarea
semnalului util, minimizarea efectelor rezistenţei în stare on a circuitelor sistemului de
multiplexare şi adaptarea semnalului la intrarea convertorului analog numeric.
În mod frecvent semnalul util este mult mai mic (0÷100 mV) decât domeniul de intrare
tipic (0÷5 V) al convertorului analog numeric. Pentru a realiza o rezoluţie maximă a măsurătorii
este necesară amplificarea de 50 a semnalului. Amplificatoarele de instrumentaţie pot realiza
amplificări de până la 10000 în anumite aplicaţii. În sistemele cu multiplexare se utilizează o
gamă de amplificare între 1 şi 1000.
Există o clasă specială de amplificatoare de instrumentaţie, cu domeniu de amplificare
programabil, care pot amplifica diferit semnalele de pe canale de intrare diferite. Acelaşi semnal
de control care selectează canalul de intrare poate de asemenea selecta şi domeniul de amplificare
dând un mare grad de flexibilitate sistemului.
Rezistenţa comutatoarelor analogice adunată la impedanţa sursei de semnal poate
determina erori de măsurare. Acest efect este minimizat de impedanţa de intrare extrem de mare
a amplificatorului de instrumentaţie. Impedanţa de intrare extrem de mare împreună cu curentul
de polarizare extrem de mic al amplificatorului de instrumentaţie creează o cădere de tensiune

7
minimă pe comutatorul analogic rezultând un semnal foarte putin afectat de erori la intrarea
amplificatorului de instrumentaţie. Pe de altă parte impedanţa foarte mică de la ieşirea
amplificatoarelor de instrumentaţie permite o adaptare foarte bună a acestora la intrarea
convertorului analog-numeric.
Amplificatoarele de instrumentaţie au şi câteva limitări cum ar fi tensiunea de offset,
banda de frecvenţă limitată, timpul de stabilizare, etc... care în funcţie de aplicaţie pot fi
compensate prin diferite metode.
Convertorul analog-digital face legătura dintre semnalul analogic şi semnalul digital.
Conversia semnalului analogic presupune exixtenţa unui circuit de eşantionare şi memorare la
intrarea convertorului, circuit care de cele mai multe ori este inclus în convertorul analog-
numeric. Principalii parametrii care caracterizează circuitele de conversie analog-numerice sunt
frecvenţa şi rezoluţia. Frecvenţele tipice de lucru variază de la 20kHz la 1MHz iar rezoluţia de la
10 la 16 bit. Cele mai întâlnite tipuri de convertoare sunt cele de tip paralel (flash), cu aproximaţii
succesive, cu conversia tensiune-frecvenţă şi cu integrare
Multe aplicaţii necesită interfaţarea semnalelor digitale la un calculator. Semnalele de
ieşire digitale pot controla relee în scopul alimentării unor echipamente sau indicatoare iar
semnalele de intrare digitale pot reprezenta starea unor comutatoare indicând poziţia acestora sau
pot fi utilizate pentru a comunica între instrumente.Circuitele digitale nu se limitează la nivele
joase TTL sau CMOS ci la nivele de tensiune mari de zeci sau uneori sute de volţi. Pentru
asemenea situaţii sunt necesare circuite de adaptare între circuitele de nivel jos şi cele de tensiune
mare sau curent ridicat.
O problemă importantă a sistemelor de achiziţie o reprezintă eliminarea influenţei
zgomotelor asupra sistemului. Mediile industriale sunt influenţate de diverse surse de zgomot. De
exemplu liniile de alimentare cu tensiune alternativă, echipamentele de electronică de putere,
staţiile radio şi alte echipamente electronice pot creea zgomot într-o bandă largă. Din fericire
există tehnici simple cum ar fi filtrarea, medierea, măsurarea diferenţială care pot controla
zgomotul în sistemele de achiziţie.
Izolarea galvanică reprezintă o altă metodă de reducere a influenţei zgomotelor prin
eliminarea buclelor de masă. Pe de altă parte izolarea galvanică are şi rolul de protecţie, separând
sursa de semnal de circuitul de măsură. Tensiunile mai mari de 10 V pot distorsiona datele sau
pot distruge componentele utilizate în sistemul de achiziţie de date. De aceea semnalele de nivel
mare sau semnalele cu vârfuri de tensiune mare trebuie izolate. Metodele de izolare pot fi
magnetice, optice sau capacitive.

2.1. Senzori şi traductoare
2.1.1 Introducere
Procesele industriale impun necesitatea efectuării de măsurări asupra unor mărimi
neelectrice.
Echipamentele moderne de măsurare se bazează pe sisteme electrice şi electronice ceea ce
duce la creşterea preciziei, sensibilităţii, vitezei de lucru şi flexibilităţii de adaptare la situaţiile
concrete de măsurare a celor mai diverse mărimi.
Temperatura, presiunea, debitul, nivelul, poziţia şi alţi parametrii fizici necesită, pentru a
putea fi măsuraţi, transformarea dintr-o mărime neelectrică într-o mărime electrică (curent sau
tensiune). Acest lucru se realizează cu ajutorul dispozitivelor numite traductoare.
Schema generală a unui traductor este prezentată în figura 2.1.
y
x
Senzor Adaptor

8
Figura 2.1
Schema generală a unui traductor
Senzorul sau elementul sensibil permite detectarea mărimii fizice de măsurat x, eliminând
sau reducând la minim influenţele pe care le exercită asupra sa toate celelalte mărimi fizice
existente în mediul respectiv.
Adaptorul are rolul de a aduce informaţia obţinută la ieşirea senzorului la cerinţele impuse
de dispozitivul care o utilizează, furnizând semnalul y, tensiune sau curent, într-o gamă care să
permită interfaţarea.

2.2. Traductoare de deplasare
Pentru măsurarea deplasărilor se folosesc diferite tipuri de traductoare : rezistive,
inductive, capacitive, cu radiaţii, numerice, de proximitate.
2.2.1 Traductoare rezistive de deplasare
Traductoarele rezistive bobinate sau cu pista conductoare pot fi folosite la măsurarea unor
deplasări liniare de ordinul centimetrilor sau unghiulare în domeniul 0-240°(360°), respectiv
n⋅ 360°pentru traductoare multitur, unde n reprezintă numărul de ture.
Rezistenţa totală a traductoarelor rezistive de deplasare poate fi cuprinsă între 100 Ω şi
100 KΩ , cu toleranţe de ordinul a ± 10% şi o liniaritate ce poate fi cuprinsă între 0,1 si 1 %.
Rezoluţia obţinută cu aceste traductoare depinde de diametrul conductorului sau de dimensiunea
granulelor.
2.2.2.Traductoare capacitive
Funcţionarea traductoarelor capacitive pentru măsurare deplasărilor are la bază
condensatorul plan şi condensatorul cilindric la care se obţine o variaţie a capacităţii în funcţie de
deplasarea armăturilor condensatorului sau deplasarea dielectricului . Există mai multe tipuri de
traductoare capacitive pentru măsurarea deplasărilor:

- traductor capacitiv cu distanţa variabilă între armături plane;
- traductor capacitiv cu suprafaţă variabilă între armături plane;
- traductor capacitiv cu dielectric variabil între armături plane;
- traductor capacitiv cu suprafaţă variabilă între armături cilindrice

2.2.3.Traductoare digitale pentru deplasare

Acest tip de traductoare furnizează informaţia măsurată direct sub formă numerică. Ele
pot fi absolute, dacă prin citirea informaţiei se stabileşte poziţia măsurandului în raport cu un
punct de referinţă sau incrementale (relative), dacă în urma modificării măsurandului se obţine o
succesiune de impulsuri , numărul cuantelor fiind proporţional cu variaţia măsurandului.
Traductoarele digitale sau numerice se pot clasifica în:
- traductoare numerice cu contact, la care informaţia este dispusă pe zone conductoare
sau izolatoare, lecturarea făcându-se în curent;
- traductoare numerice magnetice, pentru care pe un suport magnetic se realizează zone
premagnetizate, la care citirea se face cu capete magnetice;
9
- traductoare numerice optice, care sunt cele mai răspândite şi care au informaţia dispusă
în zone transparente şi opace (principiul diascopic) sau reflectorizante şi absorbante (principiul
episcopic).
Pentru măsurarea deplasărilor liniare se folosesc traductoare numerice realizate sub formă
de rigle iar pentru deplasări circulare aceste traductoare se produc sub formă circulară.

2.2.4.Traductoare de proximitate pentru deplasare
Traductoarele de proximitate sesizează prezenţa sau absenţa măsurandului într-o anumită
poziţie.
Cele mai simple traductoare de proximitate sunt microântrerupătoarele care necesită
contact mecanic şi deci şi o forţă de acţionare. Există alte tipuri de traductoare de proximitate
care elimină contactul mecanic, acţiunea acestora manifestându-se prin câmp: magnetic,
electromagnetic, electric sau radiant ( optic sau acustic ).
2.2.4.1. Traductoarele inductive de proximitate detectează prezenţa sau absenţa
materialelor conductoare din apropierea traductorului. În structura lor se află patru componente
majore: o bobină cu miez de ferită, un oscilator, un circuit Trigger Schmitt şi un amplificator de
ieşire (figura 2.2).

Trigger
Oscilator Amplificator
Schmitt

Figura 2.2.
Traductor inductiv de proximitate

Oscilatorul creează un câmp magnetic în afara bobinei şi a miezului magnetic. Când un
material conductor intră în câmpul magnetic, are loc apariţia curenţilor Focault în materialul
respectiv ceea ce duce la reducerea amplitudinii oscilaţiilor. Circuitul Trigger Schmitt detectează
schimbarea de amplitudine şi transmite un semnal către amplificatorul de ieşire. Dacă materialul
conductor este îndepărtat de traductor, amplitudinea oscilaţiilor revine la valoarea iniţială,
circuitul Trigger Schmitt sesizând acest lucru şi transmiţând o comandă către amplificatorul de
ieşire. Ieşirea traductorului poate furniza semnale tip contact de releu, normal închise sau normal
deschise.
Datorită limitărilor câmpului magnetic, senzorii inductivi de proximitate pot sesiza
corpuri la o distanţă de maxim 6 mm.
2.2.4.2 Traductoarele capacitive de proximitate pot detecta atât corpuri conductoare cât
şi corpuri izolatoare. Senzorul capacitiv funcţionează ca un condensator deschis. Un condensator
poate fi cel mai simplu descris ca fiind alcătuit din două conductoare de potenţiale diferite,
separate de un material izolator.

Corp detectat Ecran Izolator
C0 A
B C1(x)
C1(x) UAB
C0
Armătură
x
C2(x)
C2(x)

a) b)
10
Figura 2.3.
Traductor capacitiv de proximitate
În traductoarele capacitive, în capul de detecţie se află un ecran şi o armătură, astfel poziţionate
încât ele lucrează ca un condensator deschis –figura 2.3.9.a-folosind aerul ca dielectric. Schema
echivalentă a detectorului este prezentată în figura 2.3.9.b. Ca şi în cazul senzorilor inductivi ,
aceste elemente de detecţie sunt conectate la un oscilator, un circuit Trigger Schmitt şi un
amplificator de ieşire.
Dacă în câmpul de detecţie apare un corp conductor sau izolator, capacitatea dintre
armătură şi ecran creşte, determinând modificarea amplitudinii oscilaţiilor care schimbă starea
circuitului Trigger Schmitt, astfel apărând un semnal la ieşire.
Diferenţa dintre senzorii inductivi şi cei capacitivi este că senzorii inductivi oscilează
până când în câmpul electromagnetic apare un corp conductor, pe când la senzorii capacitivi
oscilaţia apare odată cu prezenţa corpului conductor sau izolator în apropierea capului de
detecţie.

2.2.4.3.Traductoare optice. Datorită sensibilităţii pe care o prezintă, la realizarea
traductoarelor de proximitate se folosesc şi traductoarele optice. Există două variante
constructive: a) traductoare de proximitate cu barieră, pentru care emiţătorul de lumină şi
respectiv receptorul, se află de o parte şi de alta a unei bariere şi b) traductoare tip reflector, la
care atât emiţătorul cât şi receptorul se află de aceeaşi parte a obiectului detectat. Ca surse de
lumină se folosesc becuri sau LED-uri în vizibil sau infraroşu iar ca fotodetectoare se folosesc
fotorezistoare, fototranzistoare, fotodiode sau celule fotovoltaice, urmate de blocuri de prelucrare
corespunzătoare.

2.2.5. Traductoare pentru viteze liniare şi unghiulare
În practică, de cele mai multe ori se foloseşte măsurarea vitezelor unghiulare, vitezele
liniare fiind convertite de sisteme mecanice în viteze unghiulare (turaţii), legătura dintre ele fiind
dată de relaţia:

v=ωR, (2.4.)

unde : v este viteza liniară, ω este viteza unghiulară iar R este raza de giraţie.
O categorie importantă de traductoare de turaţie o reprezintă tahogeneratoarele-
generatoare electrice de curent continuu sau curent alternativ-care furnizează o tensiune
proporţională cu viteza unghiulară.

2.2.6 Traductoare pentru măsurarea presiunii
Traductoarele pentru măsurarea presiunilor mici (1-10 bar ), medii (10-100 bar ) şi mari
(peste 100 bar ) se numesc manometre iar cele pentru presiuni foarte mici ( sub 1 bar ) se numesc
vacuummetre.
Măsurarea presiunilor medii şi mari se poate realiza cu ajutorul capsulelor manometrice
la care elementul sensibil la presiune constă dintr-un tub închis la un capăt al cărui interior este în
legătură cu lichidul sau gazul al cărei presiune se măsoară. Tubul este realizat din oţel inoxidabil
şi la unele tipuri din bronz fosforos. Pe suprafaţa exterioară a tubului sunt fixaţi patru senzori
tensometrici rezistivi, doi în direcţie axială şi doi în direcţie perpendiculară pe ea. Cei patru
senzori sunt conectaţi într-o schemă de punte alimentată în alternativ.
Senzorii tensometrici rezistivi reprezintă senzori rezistivi la care variaţia rezistenţei
electrice se produce prin variaţia lungimii conductorului ca efect al alungirii sau contracţiei. Dacă

11
senzorul tensometric este fixat pe o porţiune dintr-o piesă care se deformează din cauza unei
solicitări, el se va deforma la fel ca piesa.
Materialul din care se execută carcasa capsulei manometrice poate fi alamă sau oţel.
Carcasa este ermetic închisă şi vidată, permiţând măsurarea presiunilor absolute pentru valori de
7-7000bar.
Figura 2.5. ilustrează posibilitatea măsurării diferenţelor de presiune mici . Manometrul
este alcătuit din doi cilindrii gofraţi (1) în care pătrund fluidele de presiune P1, respectiv P2. În
funcţie de diferenţa de presiune DP=P2-P1, lama elastică (2) este încovoiată într-un sens ceea ce
va conduce la alungirea, respectiv comprimarea a câte doi senzori tensometrici (3), care fiind
conectaţi într-o punte rezultă că tensiunea de dezechilibru este proporţională cu DP.
Presiunile mici absolute pot fi măsurate utilizând un singur cilindru gofrat cu carcasa
vidată.
1 4
P1 P2

2

3

Figura 2.5.
Măsurarea diferenţelor de presiune mici
Pentru măsurarea presiunilor foarte mari se utilizează capsule manometrice cu senzori
piezorezistivi. Efectul piezorezistiv constă în modificarea rezistivităţii unui material dacă este
supus unei presiuni exterioare crescătoare din toate direcţiile. Acest efect apare ca urmare a
deformării reţelei cristaline produsă de presiunea exterioară senzorului-figura 2.6.

R,DR

Capsula manometrica cu senzor piezorezistiv

Pentru majoritatea metalelor şi pentru intervale restrânse de variaţie a presiunii, rezistenţa
electrică variază liniar cu presiunea:

12
R=R0(1+bDp), (2.7)

unde R0 este rezistenţa electrică la presiunea de o atmosferă iar b este un coeficient de presiune.
Cel mai utilizat material este manganina, deoarece influenţa temperaturii este redusă faţă de alte
materiale. Manganina prezintă o rezistenţă iniţială R0=100 W.

2.2.7 Traductoare pentru măsurarea temperaturii
Măsurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrelor, existând două tipuri de astfel de
aparate: termometre cu contact la care senzorul ce converteşte temperatura într-o mărime
electrică trebuie să fie în contact nemijlocit cu locul de măsurare şi termometre de radiaţie cu
ajutorul cărora măsurarea se poate executa de la distanţă.
Principalele tipuri de traductoare sunt: termocuplul, termorezistenţa, termistorul,
traductorul de temperatură cu cuarţ, traductoarele optice şi traductoarele integrate.

2.2.7.1 Termorezistenţa
Un senzor de temperatură, foarte răspândit în industrie, este termorezistenţa, care este un
senzor parametric, realizat dintr-un fir conductor, sau o peliculă metalică depusă pe un suport,
care îşi modifică rezistenţa cu temperatura după o relaţie de forma:

Rt=R0[1+aDT+b(DT)2+…], (2.2.7.1)

obţinută prin dezvoltarea în serie Taylor, în jurul valorii R0 (cu DT=T-T0, iar a, b,…sunt
coeficienţi constanţi pentru intervale de temperatură precizate). De obicei R0 se determină la
temperatura T0=0°C. În practică se utilizează relaţia :

Rt=R0[1+AT+BT2+C(T-100°C )], (2.2.7.2.)

în care T este tempera în °C, R0 este valoarea rezistenţei la 0°C, iar A, B şi C sunt coeficienţi
indicaţi în tabele, obţinându-se o precizie mai bună de 1%.

Termorezistenţele sunt bobine de dimensiuni reduse, sau pelicule metalice depuse pe un
suport ceramic, realizate din cupru, nichel sau platină.
Circuitele de măsură cu termorezistenţe necesită o sursă de excitaţie, de exemplu o sursă
de curent constant, care să producă pe termorezistenţă o cădere de tensiune măsurabilă cu un
sistem de achiziţie de date. Proiectarea circuitului de măsură trebuie să ţină seama de
sensibilitatea scăzută a termorezistenţei, care la o rezistenţă uzuală de 100W prezintă o variaţie cu
temperatura de sub 0,4 W/°C. În aceste condiţii trebuie găsite soluţii pentru ca erorile datorate
firelor de legătură să fie minime.
În figura 2.10 este prezentată o schemă de măsură cu două fire, utilizată acolo unde
lungimea firelor de legătură este mică, astfel încât rezistenţa lor (2r) să fie neglijabilă în raport cu
cea a senzorului (Rt).
Iex

r

Rt Um

r

Figura 2.10
13
Schemă de măsură cu două fire
Tensiunea măsurată este:

Um=Iex(Rt+2r), (2.2.7.3.)

unde Iex este curentul constant de excitare al termorezistenţei. În aceste condiţii rezultă o eroare
de măsură sistematică e=2r/Rt. Rezistenţa conductoarelor de legătură poate fi micşorată prin
creşterea secţiunii sau prin alegerea unor conductoare din materiale cu rezistivitate foarte scăzută,
având insă ca rezultat creşterea preţului.
Pentru evitarea erorilor datorate firelor de legătură se poate utiliza o schemă de măsură cu
patru fire , aşa cum se arată în figura 2.12
Prelevarea căderii de tensiune pe termorezistenţă se face cu ajutorul unui amplificator de
măsură cu rezistenţă de intrare foarte mare şi curent de polarizare neglijabil. În acest caz se poate
scrie că:
Um=IexRt, (2.2.7.4.)
Iex

r
r
Rt Um
r

r

Figura 2.12
Schemă de măsură cu patru fire
Dezavantajul acestui circuit este reprezentat de faptul că se foloseşte un număr mare de
conductoare de legătură şi un amplificator de măsură diferenţial. Folosirea unui astfel de circuit
este utilă în cazul unor măsurări de precizie cu senzori plasaţi la distanţe mari (peste 2m).
Se poate reduce numărul de conductoare dar cu preţul creşterii erorilor de măsură , aşa
cum se arată în figura 2.13, dar cu avantajul posibilităţii de utilizare a unui amplificator asimetric.

Iex

r
r
Rt
Um
r

Figura 2.13
Schemă de măsură cu trei fire

14
Tensiunea măsurată are valoarea:

Um=Iex(Rt+r), (2.2.7.5.)

Alte posibilităţi de măsurare cu termorezistenţă implică utilizarea unor circuite cu punte
Wheatstone, excitată cu o sursă de tensiune. Şi în acest caz trebuie găsite soluţii pentru
compensarea rezistenţei conductoarelor de legătură.

2.2.7.2 Termistorul
Problema compensării rezistenţei conductoarelor de legătură dispare atunci când se
utilizează ca dispozitiv de măsură termistorul, care are o rezistenţă de câţiva kW la temperatura
de 25°C, cu mult mai mare decât rezistenţa firelor de legătură. Termistorul este un dispozitiv
realizat dintr-un semiconductor special care îşi modifică puternic rezistenţa cu temperatura,
conform relaţiei:

Rt=a exp(b/T), (2.2.7.6.)

în care a şi b sunt constante, iar T este temperatura în °K. Sensibilitatea unui termistor este:

S=dRt/dT=-Rb/T2, (2.2.7.7.)

adică scade cu pătratul temperaturii. Acest lucru indică utilizarea la temperaturi relativ mici
pentru asigurarea unei sensibilităţi ridicate. Cel mai utilizat circuit de măsură este puntea
Wheatstone. Trebuie subliniat că termistorul are o comportare puternic neliniară, ceea ce impune
liniarizarea caracteristicii. Pe de altă parte, dimensiunile termistorului sunt reduse ceea ce implică
un timp de măsurare foarte mic şi evitarea perturbării câmpului de temperaturi din sistemul supus
măsurării.

2.2.7.3 Senzorii de temperatură integraţi
Ca senzor de temperatură se poate folosi şi o joncţiune p-n, şi, plecând de aici, se ajunge
la senzorii de temperatură integraţi. Se cunoaşte că o joncţiune p-n polarizată direct este
caracterizată de ecuaţia de funcţionare:

qU D
I D ≅ I 0 exp( ), (2.2.7.8)
kT

unde : ID este curentul direct, I0 este curentul de saturaţie, q este sarcina electronului, k este
constanta lui Boltzman, UD este tensiunea de polarizare directă iar T este temperatura de lucru.
Menţinând curentul constant şi modificând temperatura , tensiunea de polarizare directă a unei
joncţiuni de siliciu variază cu aproximativ –2mV/°C pentru o gamă largă de temperaturi (-55…
+150°C). Se obţine astfel un senzor de temperatură, prezentat în figura 2.7.8, pentru care se
poate scrie:

kT I
UD = ln D , (2.2.7.9.)
q I0

relaţie ce scoate în evidenţă o caracteristică liniară UD(T).

15
Iex =ID

D Um=UD

Figura 2.14
Senzor de temperatură bazat pe joncţiunea p-n
Datorită dificultăţilor de etalonare şi dispersiei parametrului I0 , senzorii de acest fel, practic, nu
se pot folosi. Folosind însă, principiul prezentat, s-au realizat senzori cu arie de tranzistoare
împerecheate, ce se bazează pe posibilitatea de măsurare directă a temperaturii cu ajutorul
diferenţei tensiunilor de pe două joncţiuni identice polarizate cu curenţi diferiţi. Un exemplu în
acest sens îl constituie circuitul AD 590 produs de firma Analog Devices (figura 2.15)
.Tranzistoarele T1 şi T2 sunt identice şi conectate într-o schemă clasică de oglindă de curent,
astfel încât pe fiecare ramură, curentul de intrare I, să se distribuie egal I/2. A doua oglindă de
curent, formată din tranzistoarele T3 şi T4, având şi rolul de senzor de temperatură, primeşte aceşti
curenţi. Cele două tranzistoare T3 şi T4 sunt realizate pe aceeaşi pastilă de siliciu şi joncţiunile lor
bază-emitor se folosesc ca joncţiuni sensibile la temperatură.
Tranzistorul T4 este realizat prin punerea în paralel a 8 tranzistoare identice, astfel încât
curentul care străbate joncţiunile să se împartă egal pe fiecare. Astfel, prin T3 circulă curentul I/2
iar prin fiecare din cele opt tranzistoare componente ale lui T4 circulă curentul I/16. Diferenţa
tensiunilor joncţiunilor sensibile la temperatură va fi:

kT I /2 kT
Ut = ln = ln 8 = T ⋅179 µV / °C , (2.2.7.10)
q I / 16 q

şi apare pe rezistenţa de 358 W străbătută de curentul I/2. De aici rezultă că circuitul descris mai
sus este străbătut de un curent proporţional cu temperatura absolută T:

I = T ⋅1 ⋅ µA / °K , (2.2.7.11)

T1 T3
I I
T2 T4
358 W

I/2

Figura 2.15
Schema circuitului AD 590

16
În figura 2.16 este indicată o schemă de utilizare a senzorului integrat AD 590, care
permite obţinerea unei tensiuni proporţionale cu temperatura în °C, utilizând un rezistor de
precizie de 1kW±0,5% ca traductor de curent şi o referinţă de tensiune de 273,15 mV.

+3…+40V

AD 590
+ Um
1mV/°K 1k Referinţă
-
W 273,15 mV

Figura 2.16
Schemă de utilizare a circuitului AD 590

Dacă se notează cu q temperatura ce trebuie măsurată , iar cu A câştigul amplificatorului
de măsură, se obţine pentru tensiunea de ieşire:

Um=A (I×R-Uref)=A×[(q+273,15°K) ×1mV/°K-273,15mV],
(2.2.7.12)
Um=A×1mV/°C

Câştigul A se alege în funcţie de domeniul de temperatură ce trebuie măsurat şi în funcţie
de marja de tensiune de intrare a circuitului de achiziţie de date. De exemplu, pentru un domeniu
de temperaturi de –10…+70°C, se obţine o tensiune de intrare diferenţială variind între –10…70
mV. Dacă se alege A=50, rezultă o tensiune de ieşire între -0,5…+3,5V, care poate fi preluată de
un sistem de achiziţie de date de uz general.

17
Capitolul III

CONDIŢIONAREA SEMNALELOR

3.1.Generalităţi
Prin condiţionarea semnalelor se înţelege în sens larg, atât adaptarea de semnal dintre
traductoare şi circuitele de conversie analog-numerică sau dintre circuitele de conversie numeric-
analogică şi elementele de execuţie (operaţie numită şi condiţionare de semnal), precum şi
operaţia de conversie analog-numerică şi numeric-analogică. Tipul de condiţionare depinde
evident de senzorii care sunt utilizaţi. De exemplu, un semnal poate avea nivel mic şi necesită o
amplificare, sau poate conţine componente parazite care cer realizarea unei filtrări. Anumite
operaţii de condiţionare de semnal se realizează între circuitele de conversie numeric-analogică şi
elementele de execuţie, precum şi pe partea de intrări/ieşiri numerice. Condiţionarea semnalelor
se realizează prin operaţii cum ar fi: conversii de semnal, izolare galvanică, amplificare, filtrare,
liniarizare, multiplexare şi aşa mai departe.
Circuitele pentru conversia semnalelor au apărut atât din necesitatea transformării
semnalelor furnizate de traductoare în semnale compatibile cu sistemul de calcul cât şi al
transformării semnalelor furnizate de sistemul de calcul în semnale adaptate elementelor de
execuţie. Printre operaţiile de conversie se pot enumera: conversii numeric-analogice şi analog-
numerice, conversii curent-tensiune şi tensiune-curent, conversii rezistenţă-tensiune şi altele.

3.2 Conversii numeric-analogice şi analog-numerice
Semnalele analogice fac parte din lumea reală: lumina, temperatura, presiunea, etc…Un
semnal digital este o reprezentare numerică a semnalului analogic. Este mai uşor şi mai ieftin să
fie procesate semnalele digitale. Prin urmare semnalele analogice, reale se convertesc în semnale
digitale cu ajutorul circuitelor de conversie analog-numerice , se procesează digital, şi dacă e
nevoie se readuc în lumea reală prin conversie numeric-analogică.

Figura 3.1
Conversia analog-numerică

18
În fig. 3.1. este prezentată principial schema de intrare a unor semnale fizice în calculator.
Se observă că după blocul corespunzător senzorilor şi circuitelor de condiţionare a semnalelor
urmează un bloc de conversie analog-numerică, care are ca element principal convertorul analog-
numeric (CAN).
Figura 3.2 ilustrează conversia numeric-analogică, cel mai important bloc din schemă
fiind convertorul numeric-analogic (CNA).

Figura 3.2
Conversia numeric-analogică

3.2.2 Principiul conversiei numeric-analogice
Se vor utiliza coduri ponderate pentru prezentarea informaţiei numerice deoarece prezintă
avantajul unei exprimări naturale şi sunt compatibile cu circuitele de calcul numeric. În cazul
unui astfel de cod, o cifră din cadrul unui număr are atât semnificaţia valorii sale propriu-zise, cât
şi a ponderii datorate poziţiei în cadrul numărului. Conversia numeric-analogică presupune
transformarea valorii şi ponderii cifrelor numărului într-o mărime analogică corespunzătoare.
Se consideră un număr binar întreg de N biţi, de forma:
N −1
BN −1BN −2 ... Bi −1... B1 B 0 = ∑Bi 2i ,
i =1
(3.2.1)
Cifra Bi-1 ocupă poziţia i începând cu bitul cel mai puţin semnificativ (LSB) şi are
ponderea 2i-1, ceea ce înseamnă că ponderea creşte de la dreapta spre stânga, bitul cel mai
semnificativ (MSB) având ponderea 2N-1. Observaţiile precedente sunt valabile şi pentru numere
binare subunitare de N biţi:
N
B
B1 B2 ... Bi ... BN −1 BN = ∑ ii ,
i =1 2
(3.2.2)
Se poate observa că procesul de conversie numeric-analogic este similar cu procedeul de
transformare a unui număr din sistemul de numeraţie binar, în sistemul de numeraţie zecimal, în
acest caz asociindu-i fiecărei cifre binare “1” o anumită valoare a unei mărimi electrice (curent
sau tensiune) care se însumează ponderat conform rangului pe care îl ocupă în cadrul
reprezentării numerice (pentru cifra “0” se asociază valoarea zero a aceleiaşi mărimi electrice).
Modificarea ponderii cifrelor cu factori de forma 1/2i sugerează o soluţie simplă pentru
realizarea operaţiei de ponderare. Aceasta ar fi utilizarea unor reţele rezistive divizoare, cu mai
multe noduri, având între noduri succesive raportul de divizare 1/2. Rezistenţele corespunzătoare
19
cifrelor binare sunt introduse în circuit atunci când cifra binară asociată este 1 sau sunt
deconectate în caz contrar, prin intermediul unor comutatoare electronice. Cele mai obişnuite
tipuri de reţele sunt cele cu rezistenţe
ponderate şi cu rezistenţe R – 2R. Comutatoarele electronice se pot realiza cu tranzistoare
bipolare sau cu tranzistoare cu efect de câmp.
În fig. 3.3 este prezentată schema bloc de principiu a unui convertor numeric-analogic
(CNA) pe n biţi.
Convertorul numeric-analogic are n buffere care au rolul de a memora valoarea actuală a
intrării binare care trebuie convertită într-un semnal analogic. Ieşirile bufferelor controlează câte
un comutator (cheie) care este asociat unei anumite rezistenţe din reţea. O tensiune internă de
referinţă de mare precizie este conectată la reţeaua de rezistenţe pentru stabilirea domeniului
tensiunii de ieşire. Amplificatorul operaţional furnizează tensiunea de ieşire U e care va depinde
de acţiunea comutatoarelor care pot conecta sau deconecta rezistenţe din circuit.

Figura 3.3
Schema bloc a unui CNA

A. CNA cu rezistenţe ponderate
Pentru înţelegerea principiului de proiectare a unui astfel de convertor, în fig. 3.4 este
prezentat un CNA pe 4 biţi cu rezistenţe ponderate. Se observă că registrul care conţine biţii de
intrare controlează cele 4 comutatoare, astfel încât sunt posibile 16 configuraţii în funcţie de
poziţia comutatoarelor. Amplificatorul operaţional este conectat ca un circuit de însumare.

20
B1

B2

B3

B4

Figura 3.4
Structura unui CNA pe patru biţi cu rezistenţe ponderate

Considerând numărul subunitar n = B1 B2 B3 B 4 ( Bi putând fi 0 sau 1), se poate scrie:
R R R R
Ue=Uref R
2 ⋅ B1+ Uref R
4 ⋅ B2+ Uref R
8 ⋅ B3+ Uref R
16 ⋅ B4, (3.2.3)
adică:

4
Bi
Ue= Uref⋅ ∑2
i =1
i sau Ue=k⋅ n,
(3.2.4)
Relaţia de mai sus arată că mărimea de ieşire Ue este o fracţiune din mărimea de referinţă
Uref şi proporţională cu numărul aplicat la intrare. Această structură de convertor numeric-
analogic permite obţinerea a 16 nivele de tensiune la ieşire în funcţie de numărul aplicat la
intrare. Dezavantajul major al circuitului este că necesită rezistenţe într-o plajă largă de valori
( R-16R pentru 4 biţi dar inacceptabil pentru 8 biţi R-256R) ceea ce reprezintă o problemă în
cazul realizării convertorului sub forma unui circuit integrat. Pentru rezolvarea acestei probleme
se utilizează structuri de convertoare numeric-analogice bazate pe reţele de rezistenţe R – 2R,
care se pretează foarte bine tehnologiei de fabricare a circuitelor integrate, deoarece se repetă
aceleaşi operaţii de implantare a unor rezistenţe de valori mici şi egale.

B. CNA cu reţea de rezistenţe R-2R cu comandă în tensiune
Un convertor analog-numeric pe 4 biţi cu reţea R – 2R, echivalent cu cel din fig.3.2.4,
este prezentat în fig. 3.5. Structura reţelei de rezistenţe din fig. 3.2.5 este astfel proiectată încât
oricare dintre comutatoare determină acelaşi efect în tensiunea de ieşire ca şi comutatorul similar
din fig. 3.2.4.

21
B1
B2
B3
B4

Figura 3.5
Structura unui CNA pe patru biţi cu reţea de rezistenţe R-2R comandate în tensiune

3.2.3 Convertoare analog-numerice
Un convertor analog-numeric (CAN) este un circuit care transformă un semnal de intrare
continuu în timp, x(t), într-o succesiune de numere binare x(n). Procesul de conversie analog-
numeric plasează semnalul de intrare într-un interval de cuantizare, obţinut prin divizarea
intervalului de variaţie a acesteia într-un număr de clase egale. Acest lucru este posibil prin
utilizarea unui circuit de eşantionare şi reţinere(memorare)-sample and hold (S/H) în limba
engleză-care măsoară semnalul de intrare în ritmul unui tact şi menţine acest semnal fixat pentru
un interval de timp suficient de mare pentru ca operaţia de conversie analog-numerică să se poată
realiza. Elementul S/H are intrare şi o ieşire pentru semnalul analogic, şi o intrare de control
S/H, având următoarele regimuri de lucru:
-eşantionare- prin care semnalul de intrare este achiziţionat şi transmis la ieşire;
-memorare-prin care semnalul de intrare este menţinut constant pe o perioadă de timp
precizată printr-o comandă externă.
Circuitele S/H sunt alcătuite de regulă dintr-un buffer urmat de un comutator electronic
conectat la un condensator. Operaţiunea de eşantionare şi reţinere (sample and hold) constă în
următoarele etape principale:
1. La un moment de eşantionare, comutatorul electronic conectează bufferul şi
condensatorul la semnalul de intrare;
2. Condensatorul se încarcă cu tensiunea de intrare;
3. Sarcina condensatorului este menţinutã atâta timp cât CAN-ul converteşte semnalul;
4. Dacã sunt mai multe canale conectate (multiplexate) la un CAN, etapele anterioare sunt
repetate pentru fiecare canal de intrare;
5. Întregul proces este repetat la următorul moment de eşantionare.

22
Un circuit de intrare analogică utilizat pentru eşantionarea semnalelor conţine de regulă
un multiplexor, un circuit S/H şi un CAN – Fig. 3.6
Circuitul S/H conţine bufferele de intrare şi de ieşire de tip amplificator BI şi BO,
translatorul de nivel TN care asigură execuţia corectă a comenzii de eşantionare/memorare,
comutatorul (cheia) electronic CE şi condensatorul de memorare C. Atunci când CE este închis
circuitul este în aşa-numitul regim de eşantionare sau de urmărire, iar când CE este deschis –
regimul de memorare.
O dată realizată eşantionarea – adică preluarea eşantioanelor din semnalul de intrare,
semnalul eşantionat trebuie convertit din tensiune (aşa cum se află la ieşirea circuitului S/H) într-
un număr binar pe care sistemul de calcul îl poate citi şi prelucra. Conversia semnalului
eşantionat, caracterizat de valori precise ale amplitudinii, în număr binar se numeşte cuantificare.
În timpul cuantificării, CAN-ul foloseşte un număr finit de valori pentru reprezentarea semnalului
analogic. Numărul de valori este determinat de numărul de biţi utilizaţi pentru conversie.

32.4 Caracteristici principale ale CAN Figura
Figura3.6
3.8
Cicuit de intrare pentru eşantionarea
Un convertor analog-numeric este un dispozitiv care semnalelor
se utilizează pentru conversia
semnalelor din formă analogică în formă numerică. Un astfel de dispozitiv, reprezentat în fig. 3.7,
primeşte la intrare, de regulă, o tensiune continuă în gama 0-10 V sau -10 ÷ +10 V împreună cu o
tensiune de referinţă şi furnizează la ieşire semnale binare, cuvinte cu lungimea de 8-22 biţi.

+- V
REF

VREF+ Date digitale
VIN
VREF-

Fig. 3.7
Circuit de măsură pentru un CAN

23
Un principiu des utilizat în realizarea convertoarelor analog-numerice este acela al
compensării automate. Tensiunii de la intrare i se asociază o valoare numerică, care este după
aceea convertită din nou în formă analogică. Valoarea numerică este ajustată în mod automat,
astfel încât să compenseze eroarea dintre tensiunea de intrare în CAN şi corespondentul analogic
al mărimii numerice de la ieşire. În funcţie de modul de generare a valorii numerice, există mai
multe tipuri de CAN, cele mai reprezentative fiind: CAN cu comparare multiplă, cu aproximări
succesive, cu integrare cu pantă simplă sau dublă, cu conversie intermediară în frecvenţă, cu
filtrare digitală, etc.
Convertoarele analog-numerice sunt caracterizate de domeniul tensiunii de intrare,
caracteristica de transfer, liniaritate, precizie, rezoluţie, timp şi rată de conversie.
a)Tensiunea de intrare
Domeniul tensiunii de intrare reprezintă intervalul maxim de variaţie al mărimii analogice
de intrare şi se exprimă în V sau mV.
b) Caracteristica de transfer reprezintă dependenţa mărimii de ieşire faţă de mărimea de
intrare, în formă ideală această caracteristică având forma unei funcţii scară aşa cum se va vedea
în continuare în figura 3.3.3 pentru un CAN pe trei biţi.
Conversia analog-numerică constă în convertirea unui semnal de intrare continuu într-o
fracţie y prin compararea cu un semnal de referinţă. Mărimea de ieşire numerică din CAN este o
reprezentare codificată a acestei fracţii y. Dacă ieşirea CAN este pe n biţi, atunci numărul
nivelelor de valori discrete de ieşire este de 2n. Prin urmare, pentru a respecta o corespondenţă,
domeniul analogic de intrare trebuie cuantificat în acelaşi număr de nivele. Fiecare astfel de nivel
sau cuantă este o valoare analogică pentru care două coduri adiacente de ieşire diferă, şi diferenţa
dintre ele mai este numită dimensiune a bitului LSB:

LSB=D/2n, (3.2.5.)

Figura 3.8
Caracteristica statică a unui CAN pe trei biţi

24
În relaţia de mai sus notaţia LSB este uşor improprie şi reprezintă valoarea analogică a
celui mai puţin semnificativ bit, iar D este domeniul mărimii de intrare (full scale). Toate valorile
analogice de intrare din interiorul unui nivel de dimensiune D/2n sunt reprezentate de acelaşi cod
numeric de ieşire. Deoarece semnalul de intrare poate să difere de valoarea medie a unui astfel de
subinterval analogic cu cel mult ± LSB/2 şi să fie totuşi reprezentat de acelaşi cod de ieşire,
rezultă că există o incertitudine sau eroare de cuantificare de ± LSB/2 în orice CAN. Efectul
acestei erori poate fi redus doar prin creşterea numărului de biţi ai ieşirii CAN.
Pentru cazul particular, prezentat în figura 3.8, dimensiunea unui nivel de cuantificare din
mărimea de intrare este de D/23=D/8 şi prin urmare domeniul de intrare este împărţit în 8
subintervale distincte de la 0 la (7/8)D . Trebuie observat faptul că ieşirea maximă, adică numărul
binar 111, corespunde nu domeniului maxim de intrare ci lui (7/8)D. CAN-urile au caracteristici
statice reale, care diferă de caracteristica ideală prezentată anterior.

I. Rezoluţia
În afara erorilor de conversie, un alt indicator important al performanţelor CAN este
rezoluţia. Rezoluţia unui CAN este specificată prin numărul de biţi şi indică câte coduri digitale
de ieşire, distincte, sunt posibile la ieşirea convertorului. De exemplu, pentru 8 biţi, sunt posibile
28 = 256 coduri de ieşire.
II. Precizia
Un alt indicator de performanţă al CAN este precizia. Precizia caracterizează capacitatea
circuitelor de conversie de a respecta cu stricteţe caracteristica de transfer ideală. Precizia se
defineşte ca fiind diferenţa dintre tensiunea de intrare reală şi echivalentul analogic al codului
binar de ieşire din CAN. Atunci când este exprimată în volţi se numeşte precizie absolută, dar de
multe ori se exprimă relativ la semnalul analogic, se exprimă în LSB şi se numeşte precizie
relativă. Precizia este dată de suma maximă a tuturor erorilor de conversie, inclusiv a erorii
(incertitudinii) de cuantificare.
III. Parametrii de regim dinamic
Pentru regimul dinamic al CAN se defineşte timpul de conversie tc ca fiind intervalul de
timp dintre startarea operaţiei de conversie şi momentul în care convertorul furnizează mărimea
de ieşire finală. Inversa timpului de conversie este rata de conversie care se măsoară în
conversii/secundă.

Utilizarea circuitelor de tip Sample/Hold între intrarea analogică şi CAN conduce la
apariţia unui timp de întârziere suplimentar numit timp de deschidere (aperture time), de care
trebuie să se ţină seama în aprecierea performanţelor.

IV. Semnale de intrare şi ieşire ale CAN
Pentru analiza tipurilor de semnale de intrare şi de ieşire ale unui CAN se poate observa
fig. 3.3.8, care prezintă intrările şi ieşirile unui CAN monolitic tipic.
IV a) CAN cu integrare cu pantă dublă
Tehnica utilizată în cadrul acestor CAN este ilustrată de schema bloc din fig. 3.9. şi de
diagrama temporală din fig. 3.10. Tensiunea de intrare este integrată pe un interval fix de timp T1
care în general corespunde numărului maxim furnizat de numărătorul din cadrul CAN. La
sfârşitul acestui interval, numărătorul este resetat şi intrarea integratorului este comutată pe
tensiunea de referinţă negativă. Ieşirea integratorului va descreşte liniar până la zero, moment în
care numărătorul este oprit şi integratorul este resetat. Sarcina de pe condensatorul integratorului
acumulată în primul interval T1 trebuie să fie egală cu pierderea de sarcină din al doilea interval
T2 şi prin urmare vom avea:

25
T2 ui ( mediu )
T1 ⋅ ui ( mediu ) = T2 ⋅ U ref ⇒ = =y, (3.2.6.)
T1 U ref

Fracţia y este raportul celor două intervale de timp şi este de asemenea ieşirea binară a
numărătorului în raport cu numărul maxim furnizat de acest numărător. Prin urmare numărul
(ieşirea numărătorului) de la sfârşitul celui de-al doilea interval T 2 este chiar cuvântul binar de
ieşire din CAN. Schema prezentată poate fi adaptată la diferite codificări binare.
Tehnica de tip pantă dublă oferă mai multe avantaje, cum ar fi rejecţia foarte bună a
zgomotelor şi faptul că variaţiile în frecvenţa ceasului nu afectează rezoluţia, care este
determinată doar de performanţele componentelor analogice utilizate şi nu de neliniarităţile
diferenţiale ale convertorului. Se poate obţine uşor o rezoluţie bună ajustând dimensiunea
numărătorului şi frecvenţa de ceas. Aceste tipuri de CAN au o rezoluţie foarte bună (12 – 18 biţi).
Dezavantajul principal este viteza redusă (timp de conversie mare). Se utilizează în aplicaţii cum
ar fi multimetre numerice, la măsurarea temperaturii etc.

Figura 3.9
Structura unui CAN cu pantă dublă

Figura 3.10
Diagrama temporală

26
3.4 Conversia curent-tensiune şi tensiune-curent
În situaţia în care senzorii sau elementele de execuţie din cadrul unui sistem industrial se
află amplasate la distanţe relativ mari faţă de calculatorul de proces, este necesară transmiterea
nealterată a semnalelor între calculator şi elementele de execuţie şi între senzori şi calculator pe o
linie de transmisie analogică. Pentru astfel de cazuri se evită folosirea semnalului de tensiune,
care depinde puternic de rezistenţa liniei de transmisie, şi se preferă utilizarea surselor de curent,
semnalul util fiind intensitatea curentului. Deoarece CAN-urile utilizează semnal de tensiune, pot
fi necesare două conversii: o conversie tensiune/curent dacă semnalul care provine de la senzor
este de tip tensiune şi o conversie curent/tensiune la intrarea CAN (Fig. 3.11).

Figura 3.11
Schemă principială de transmisie a semnalelor între senzor şi calculator

3.4.1 Conversia curent-tensiune
În cazul în care traductorul furnizează la ieşire semnal unificat de curent continuu (2-10 mA, 4-20
mA), trebuie realizată o conversie în tensiune, care de altfel se face foarte simplu, cu ajutorul unei
rezistenţe. Valoarea rezistenţei se determină în funcţie de curentul de ieşire al traductorului şi de
domeniul de tensiune dorit. De exemplu, pentru curent în gama I=4÷ 20 mA şi tensiune U=2÷ 10
V rezultă rezistenţa R= 500 Ω (a se vedea fig. 3.4.2). Pentru rezistenţa R este suficientă o
toleranţă de ± 0.1 % , importantã fiind stabilitatea valorii rezistenţei. Abaterea faţă de valoarea
nominală se poate corecta prin program după efectuarea unei calibrări iniţiale.

Figura 3.12
Convertor curent-tensiune simplu

Utilizarea unui convertor curent-tensiune cu amplificator operaţional este recomandată în
cazul în care senzorul furnizează un curent de R valoare mică, figura 3.4.3. Această schemă
realizează şi transformarea unei surse de curent cu rezistenţă internă mare într-o sursă de tensiune
cu rezistenţă internă redusă.

U+ i
+

-
u0

R 27
Figura 3.13
Convertor curent-tensiune cu amplificator operaţional

Dacă curentul de polarizare la intrarea amplificatorului operaţional este neglijabil faţă de
curentul i, furnizat de sursa de curent, este valabilă relaţia:

u0= -iR, (3.4.1)

3.4.2 Conversia tensiune-curent
Acest tip de conversie se poate realiza foarte uşor cu ajutorul unui amplificator operaţional. Un
astfel de circuit asigură o relaţie liniară între tensiunea de comandă şi curentul care parcurge
impedanţa de sarcină. Amplificatorul operaţional poate fi utilizat în configuraţie inversoare sau
neinversoare, impedanţa de sarcină putând fi flotantă sau conectată la un terminal de masă,
respectiv la borna pozitivă sau negativă a sursei de alimentare.
În figura 3.4.4 este reprezentat un convertor tensiune-curent bisens cu sarcină flotantă
care utilizează un amplificator inversor (fig. 3.4.4, a) sau neinversor (fig. 3.4.4, b), impedanţa de
sarcină fiind conectată în circuitul de reacţie. Pentru ambele circuite, în condiţiile în care se
consideră neglijabil curentul de intrare al amplificatorului faţă de curentul de sarcină şi excursia
maximă a tensiunii de ieşire nu este depăşită, este valabilă relaţia:

Is=Ui/R, (3.4.2)

care indică independenţa curentului faţă de valoarea rezistenţei de sarcină. Se poate opta pentru
unul dintre cele două convertoare în funcţie de impedanţa necesară la intrarea convertorului
tensiune-curent.

I Is Rs
R I Is Rs
R
Ui -
-
+
+

a b

Figura 3.1.4
Convertor tensiune-curent cu amplificator operaţional

28
Pentru a mări valoarea maximă a curentului de sarcină se poate utiliza în circuitul de reacţie un
etaj suplimentar în contratimp.

3.5 Conversia rezistenţă-tensiune
În cazul senzorilor a căror ieşire este de tip rezistenţă (cum ar fi termorezistenţele, mărcile
tensorezistive etc.) este necesară conversia variaţiilor rezistenţei în variaţii de tensiune (fig.
3.5.1).
Semnal
numeric
Convertor Caracteristi
Senzor rezistiv rezistenţă- ca
tensiune reală
Fig. 3.15.
Conversia rezistenţă-tensiune

4/8D
Această conversie se poate realiza cu un simplu montaj potenţiometric (fig. 3.5.2). Dacă
R este rezistenţa senzorului, tensiunea de ieşire este:

RU
Ue = , (3.5.1)
R + R1

unde U este tensiunea de alimentare şi R1 este rezistenţa conectată în serie cu rezistenţa
senzorului.

R1
U Ue
R

r
R

Figura 3.5.2.
Conversia rezistenţă-tensiune cu montaj potenţiometric

Montajul potenţiometric introduce o neliniaritate asupra parametrului măsurat, chiar dacă
senzorul în sine este liniar – se poate observa uşor neliniaritatea relaţiei 3.5.1. De aceea se
foloseşte de multe ori metoda clasică a dispunerii senzorului în montaje cu punţi Wheatstone.

Un astfel de montaj este prezentat în fig. 3.5.3.

29
Figura 3.5.3
Conversia rezistenţă-tensiune cu punte Wheatstone
Senzorul este dispus în puntea Wheatstone, şi dacă impedanţa de intrare a amplificatorului
de măsurare este infinită (practic foarte mare), atunci tensiunea de ieşire din punte este dată de
relaţia:

 R1 R3 
U e =  −  ⋅ U , (3.5.2)
 R + R1 R2 + R3 

În general, rezistenţa senzorului variază liniar în jurul unui rezistenţe de echilibru R0 în
funcţie de parametrul măsurat:

R = R0 (1 + a ) ,
(3.5.3)

unde a este mult mai mic decât 1, iar semnalul măsurat este aR0.
Puntea Wheatstone este reglată astfel încât tensiunea de ieşire să fie nulă atunci când
rezistenţa senzorului este egală cu rezistenţa de echilibru, condiţie de anulare care se realizează
pentru R0=R1=R2=R3. În acest caz, din (3.5.2), (3.5.3) se obţine:

a a a2 
Ue = − ⋅ U ≅ − U − U , (3.5.4)
4 + 2a 4 8 

Se observă că prin utilizarea montajului în punte se elimină tensiunea continuă suprapusă
peste semnalul măsurat care era prezentă în cazul montajului potenţiometric, existând în
continuare o uşoarã neliniaritate (care poate fi neglijabilă ţinând cont de faptul că a este foarte
mic).

3.6 Izolare galvanică
Interfeţele de proces asigură joncţiunea dintre sistemul de calcul şi procesul condus, şi
prin urmare trebuie luate măsuri de siguranţă astfel încât defectarea unei componente a procesului
condus (inclusiv traductoare, elemente de execuţie) să nu provoace defectarea sistemului de

30
calcul. Printre tehnicile de protecţie utilizate în asemenea situaţii se numără şi izolarea galvanică
între circuitele calculatorului şi cele ale procesului.
Izolarea galvanică constă în eliminarea oricărei conexiuni electrice directe între circuitele
calculatorului şi cele corespunzătoare procesului. Acest lucru se realizează de regulă
electromagnetic (cu transformatoare şi relee), optic (cu optocuploare sau izolatoare optice) şi
capacitiv (cu bariere capacitive).
Utilizarea izolării galvanice în sistemele de achiziţie şi conducere asigură protecţia
sistemului şi a operatorului, reducerea zgomotului şi rejecţia tensiunilor de mod comun, în special
a celor provocate de buclele de masă.
Izolarea electromagnetică presupune utilizarea transformatoarelor de izolare (acolo unde
puterea semnalului transmis este semnificativă şi acolo unde frecvenţa de lucru a semnalului
transmis este ridicată) precum şi a releelor electrice în cazul liniilor de intrare sau ieşire de tip
digital .
Izolarea optică se realizează cu ajutorul optocuplorului care este un ansamblu alcătuit
dintr-un fotoemiţător, de obicei o diodă electroluminiscentă şi un fotodetector, de obicei un
fototranzistor, cuplate optic şi separate galvanic (figura 3.6.1). Această structură este introdusă
într-o carcasă cu pereţi opaci. Rezistenţa de izolaţie între circuitul de intrare şi cel de ieşire este
de 1010÷ 1012 Ω iar tensiunea de izolaţie are valori în intervalul 1000÷ 3000 V.

Figura 3.6.1
Optocuplorul

Ι zolarea capacitivă se utilizează în circuitele de amplificare şi pesupune existenţa unei bariere
capacitive pentru izolare galvanică (figura 3.6.2). Amplificatorul foloseşte un circuit de intrare şi
unul de ieşire unite între ele prin două capacităţi de izolare de 1pF. Circuitul de amplificare se
alimentează de la două surse externe Vs1 şi Vs2 în scopul realizării izolării galvanice. Tensiunea de
intrare este modulată şi transmisă digital prin bariera de izolare de către circuitul de intrare.
Circuitul de ieşire primeşte semnalul modulat, îl demodulează şi îl converteşte într-o tensiune
analogică eliminând componentele parazite rezultate prin demodulare.

Figura 3.6.2
31
Amplificator cu izolare cu barieră capacitivă
3.7 Amplificare
Funcţia de amplificare este utilizată în marea majoritate a sistemelor de achiziţie de date
care lucrează în instalaţiile industriale. Circuitele care realizează funcţia de amplificare sunt
amplificatoarele operaţionale (AO). Ele sunt utilizate, de regulă, ca o interfaţă între senzori şi
circuitele de conversie analog-numerice pe de o parte şi între circuitele de conversie numeric-
analogice şi elementele de execuţie, pe de altă parte (figura 3.7.1). Amplificatoarele utilizate la
interfaţa cu senzorii trebuie să aibă o amplificare definită cu precizie şi de regulă aceste
amplificatoare sunt realizate pe baza amplificatoarelor operaţionale (AO), care au amplificarea
foarte mare (care poate fi definită precis ca raport a două rezistenţe) şi impedanţă de intrare foarte
mare (teoretic infinită). Se folosesc diverse structuri de AO (în montaj inversor, neinversor,
diferenţial etc.).

Micro Ieşire
Senzor AO CAN CNA AO
controler analogică
Fig. 3.7.1
Utilizarea AO în sistemele de achiziţie de date
Există numeroşi senzori care furnizează semnale de nivel mic care trebuie amplificate
pentru a putea fi prelucrate şi convertite în semnale numerice (un exemplu tipic este cel al
termocuplurilor).
Intervalul de variaţie a tensiunii de intrare pentru CAN-uri este în general de 0 – 10 V.
Dacã semnalul de la ieşirea traductorului nu depăşeşte 1 V performanţele de achiziţie se
înrăutăţesc (rezoluţia, precizia, influenţa zgomotelor). Prin urmare apare clar necesitatea
amplificării. Prima problemă care se pune pentru amplificarea semnalelor mici este protecţia
contra zgomotului. Într-adevăr, dispozitivul constituit din senzor şi firele sale de legătură cu
amplificatorul poate să culeagă semnale parazite a căror amplitudine poate fi superioară celei a
procesului de măsurat. Acest zgomot provine din cuplajele parazite cu masa sau cu alimentarea,
dar poate fi în egală măsură indus direct prin firele de legătură. Pentru reducerea raportului
zgomot/semnal se utilizează legături cu impedanţa mică constituite din cabluri coaxiale sau din
perechi torsadate ecranate.

32
Montajul de amplificare cel mai simplu constă în utilizarea unui circuit asimetric precum
cel din fig. 3.7.2, construit cu AO simplu, unde una dintre intrări este legată la masă. Această
tehnică dă în general rezultate satisfăcătoare atunci când senzorul are o impedanţă mică şi când
furnizează tensiuni de ordinul volţilor.

A

Senzor Ud Amplificator

B

Figura 3.7.2
Conectarea unui senzor la un amplificator în montaj asimetric

În caz contrar, este necesar sã îmbunătăţim rejecţia zgomotului apelând la un montaj
simetric precum cel din fig. 3.7.3. Amplificatorul folosit este de tip AO diferenţial, care se
caracterizează prin faptul că rejectează puternic semnalele de mod comun cum ar fi zgomotul. Un
AO diferenţial este un dispozitiv cu impedanţă de intrare relativ mică care nu este proiectat
pentru a fi conectat direct la senzor şi care transformă un semnal diferenţial într-unul nedifernţial.
Dacă circuitul este corect echilibrat, sursele de zgomot afectează într-un mod aproape identic cele
două fire de legătură între senzor şi amplificator, astfel încât semnalul util Ud nu este practic
afectat de zgomot nici atunci când este măsurat cu un amplificator diferenţial. Cu un astfel de
montaj, tensiunea Ud furnizată de senzor este dată de diferenţa tensiunilor Ua şi Ub de la cele două
borne ale amplificatorului.
A

Senzor Ud Ua Amplificator

Ub B

Figura 3.7.3
Conectarea unui senzor la un amplificator în montaj simetric
Zgomotele parazite care afectează în mod egal cele două fire de legătură între senzor şi
amplificator produc o tensiune de mod comun Umc care este exprimată cu relaţia:

Umc=(Ua+Ub)/2, (3.7.1)

În practică, echilibrarea circuitului nu este niciodată perfectă şi o tensiune de mod comun
produce totdeauna o tensiune reziduală parazită care este cu atât mai mică cu cât dispozitivul este
mai bine echilibrat. Din acest motiv caracterizarea calităţii unui montaj se face prin factorul
(raportul) rejecţiei de mod comun CMRR (Common Mode Rejection Ratio) care este în general
exprimat în decibeli:

U 
CMMR = 20 log  mc  , (3.7.2)
 U rez 

unde Urez este tensiunea diferenţială reziduală obţinută la ieşirea amplificatorului datorită tensiunii
de intrare de mod comun Umc.
33
Se observă astfel că pentru a măsura cu o eroare mai micã de 1% ieşirea unui termocuplu
care furnizează o tensiune de 10 mV, montajul trebuie să aibă un raport de rejecţie CMRR mai
mic sau egal cu 100 dB dacă tensiunea de mod comun este de 10 V.
Pentru aplicaţiile de precizie din domeniul achiziţiilor de date se utilizează amplificatoare
de instrumentaţie. Amplificatoarele de instrumentaţie sunt destinate conectării direct la senzor,
amplificând foarte mult tensiunea rezultată. Ele cumulează cele mai bune performanţe ale AO şi
AO diferenţiale.

3.7.1 Amplificatore diferenţiale
Un amplificator diferenţial este construit dintr-un amplificator operaţional împreună cu un
număr de 4 sau 5 rezistenţe. Dispozitivul astfel rezultat prezintă o serie de caracteristici precum
impedanţă de intrare redusă (10 kΩ ÷ 1 MΩ), raport de rejecţie al modului comun moderat (70 ÷
80 dB) şi lăţime de bandă de 100 kHz ÷ 5 MHz.
Amplificatoarele diferenţiale acceptă la intrare o tensiune diferenţială şi furnizează la
ieşire o tensiune nediferenţială, raportată la un punct comun al circuitului, proporţională cu
tensiunea de intrare. Ele pot fi utilizate cu funcţiuni de atenuare, repetare sau amplificare a
tensiunii de intrare.
Schema unui amplificator diferenţial este indicată în figura 3.7.4. Se poate observa că
tensiunea de mod comun de la intrarea circuitului( VCM ) nu se regăseşte în valoarea tensiunii de
ieşire. Tensiunea de referinţă VREF este utilă pentru translatarea nivelului de tensiune în funcţie de
nivelul cerut de convertorul analog-numeric ce urmează de regulă amplificatorului diferenţial.

12k 6k

V-in VOUT = (V+in - V-in )/2 + VREF

VCM V+in 12k 6k

VREF
0

Fig. 3.7.4
Amplificator diferenţial

Prin adăugarea de rezistenţe suplimentare, se poate obţine o schemă de amplificator
diferenţial care poate suporta tensiuni de mod comun de nivel foarte mare ( ± 200 V ) în
comparaţie cu tensiunile sale de alimentare (± 15V ).
1M 50k 50k

V-in
2.7778k
V0

VCM V+in
1M 52.6316k

0
VREF =0
34 0

Fig. 3.7.5
Amplificator diferenţial pentru tensiuni mari de mod comun
În figura 3.7.5, prezentată mai sus, rezistenţele adăugate suplimentar divizează tensiunea
de mod comun, pentru acest exemplu, cu un factor de 20. Circuitul prezentat suportă tensiuni de
mod comun de ± 200 V permanent şi de ± 500 V pentru maxim 10 secunde. Includerea
rezistoarelor în structura integrată are avantajul realizării unui raport precis între valoarea
rezistorului din reacţia circuitului şi valoarea rezistorului de pe intrarea circuitului, precizie
asigurată de prelucrarea cu laser a rezistoarelor. Deşi acest lucru duce la creşterea costurilor, are
ca efect o îmbunătăţire a performanţelor circuitelor faţă de situaţia realizării lor cu componente
discrete.

3.8 Filtrare
Filtrarea reprezintă prelucrarea unui semnal (în domeniul timp) având ca rezultat
schimbarea spectrului de frecvenţă original al semnalului. Schimbarea constă în reducerea
(filtrarea) unor componente nedorite ale semnalului. Filtrele se pot împărţi în două mari categorii:
filtre analogice şi filtre numerice.
Filtrele analogice sunt plasate înaintea convertorului analog-numeric pe când filtrele
numerice se plasează după convertor. Un filtru analogic poate îndepărta zgomotul suprapus peste
semnalul analogic înainte ca el să fie convertit digital. Sunt eliminate inclusiv vârfurile de
zgomot, care dacă au valori în apropierea capătului de scală pot satura modulatorul analogic al
convertorului analog-numeric, chiar dacă valoarea medie a semnalului se află în interiorul
valorilor limită. Nu este posibilă eliminarea acestor vârfuri cu ajutorul filtrului digital. Pe de altă
parte filtrele analogice sunt recomandate la frecvenţe mari, peste câţiva kHz, deoarece la aceste
frecvenţe filtrele digitale introduc întârzieri datorită tehnicilor de mediere folosite în eliminarea
zgomotului din bandă şi din afara ei.
Teoria modernă a eşantionării şi a prelucrării numerice a semnalelor a făcut posibilă
înlocuirea filtrelor analogice cu cele numerice în numeroase aplicaţii, printre avantajele filtrelor
numerice numărându-se :
− filtrele numerice sunt programabile software şi prin urmare sunt uşor de construit şi de testat;
− performanţele filtrelor numerice nu variază în funcţie de temperatură sau umiditate;
− filtrele numerice au un raport cost/performanţă mai bun decât filtrele analogice;
− filtrele numerice sunt stabile şi nu necesită componente de mare precizie;
− filtrele numerice necesită doar operaţii aritmetice simple de înmulţire şi adunare /scădere şi prin
urmare sunt uşor de implementat.
Din punct de vedere al realizării fizice, un filtru numeric poate fi un program într-un
calculator, un microprocesor programabil sau un circuit integrat dedicat.
Indiferent de tipul lor (analogice sau numerice), filtrele reduc sau elimină componentele
de frecvenţă nedorită din semnalul prelucrat. În funcţie de domeniul de frecvenţă în care
semnalele sunt lăsate să treacă sau sunt atenuate (rejectate), filtrele por fi clasificate în patru
categorii:
filtre trece jos (FTJ) – lasă să treacă semnalele de frecvenţă joasă şi atenuează componentele
de frecvenţă înaltă;
filtre trece sus (FTS) – lasă să treacă semnalele de frecvenţă înaltă dar atenuează semnalele de
frecvenţă joasã;
35
filtre trece bandă (FTB) – lasă să treacă semnalele care au frecvenţa într-o anumită bandă de
frecvenţă;
filtre opreşte bandă (FOB) – atenuează semnalele care au frecvenţa într-o anumită bandă de
frecvenţă.

Capitolul IV

SISTEME AVANSATE DE ACHIZIŢIE ŞI CONDUCERE

Un sistem de achiziţie şi conducere (SAC) are structura simplificată din figura 1.1,
prezentată în capitolul introductiv, şi conţine următoarele blocuri funcţionale ca interfaţă cu
sistemul industrial (figura 4.1):
- sistem de achiziţie de date analogice (SADA) care este destinat citirii datelor în formă
analogică, date ce pot proveni de la traductoare şi adaptoare de măsură;
- sistem de generare de date analogice (SGDA) care este principalul mijloc de obţinere a unor
comenzi în formă analogică; semnalele astfel obţinute pot fi aplicate elementelor de execuţie sau
pot fi afişate pe monitoare analogice;
- sistem de intrări şi ieşiri numerice (SIIN) utilizat la conectarea cu echipamente numerice sau la
interfaţarea cu elemente de comutare comandate electric.

Sistem de achiziţie de
Magistrala locală

date analogice (SADA)
Către magistrala
sistemului de calcul Sistem de generare de
date analogice (SGDA)
Sistem de intrări şi
ieşiri numerice (SIIN)

Fig. 4.1
Blocurile de interfaţă ale unui sistem de achiziţie şi conducere faţă de procesul industrial

4.1 Sisteme de achiziţie de date analogice (SADA)

36
Sistemele de achiziţie de date analogice (SADA) pot fi clasificate, în
funcţie de numărul de canale analogice, în SADA monocanal şi SADA multicanal. Pe
lângă numărul de canale analogice un astfel de sistem mai este caracterizat
de rezoluţia conversiei, rata de eşantionare /canal, rata de transfer,
posibilităţi de condiţionare a semnalelor analogice de la intrare.
4.2 SADA monocanal
SADA monocanal, în forma sa cea mai simplă, este reprezentat de un
convertor analog-numeric care reprezintă componenta esenţială a oricărui tip
de SADA. În plus mai poate conţine şi circuite de condiţionare a semnalelor
care pot fi programabile sau neprogramabile.

Interfaţare cu
magistrala
X(t) Condiţionare Eşantionare şi XS(t) Convertor analog- BUS
de semnal memorare numeric

Logica de control şi sincronizare
Fig. 4.2
Sistem de achiziţie de date analogice monocanal
În figura 4.2 este reprezentat un SADA monocanal care are o singură
intrare analogică simetrică sau asimetrică.
O configuraţie posibilă de SADA monocanal o constituie circuitul pentru
măsurarea temperaturii care are în structura sa un senzor de temperatură,
un convertor analog-numeric, un microcontroler şi un circuit de afişare aşa
cum este indicat în figura 4.3.

Senzor de Convertor Circuit de
temperatură analog-numeric Microcontroler afişare

Fig 4.3
Circuit pentru măsurarea şi afişarea temperaturii
Figura 4.4 cuprinde schema electronică a circuitului, redând în detaliu
structura fiecărui bloc prezentat mai sus. Senzorul de temperatură LM 35 (U7), este
de tip integrat şi are tensiunea de ieşire proporţională cu temperatura
exprimată în °C, lucrând în domeniul -55÷ 150°C. El este astfel conectat încât
măsoară temperaturi pozitive, furnizând la ieşire un semnal de 10mV/°C.
Semnalul analogic astfel obţinut este preluat de convertorul analog-
numeric TLC 549 (U6) şi transformat în semnal digital. Convertorul este un
convertor cu aproximaţii succesive, având o rezoluţie de 8 biţi, fiind
proiectat pentru interfaţare serială cu microprocesoare şi microcontrolere cu
ajutorul unei ieşiri de date DOUT de tip 3-state. TLC549 foloseşte o intrare de
semnal de ceas, I/OCK împreună cu o intrare de date de control de tip
selectare, cip select CS, un circuit intern de memorare şi eşantionare care
lucrează independent sau sub controlul microcontrolerului şi un convertor de
viteză mare prevăzut cu două intrări de referinţă de tensiune diferenţială.
Circuitul permite conversia cu o eroare de ± 0,5 LSB, în mai puţin de 17 μs.

37
Microcontrolerul PIC16F84 (U1) este prevăzut cu o intrare de reset,
pinul MCLR, două intrări OSC1 şi OSC2 unde se conectează cristalul de cuarţ
de 4 MHz ce fixează frecvenţa de lucru a circuitului, pinii de alimentare şi
două porturi de date. PORTA este un port de 5 pini, doi utilizaţi pentru
selecţia circuitelor U4 şi U6 şi doi folosiţi de circuitul pentru afişare
multiplexată. PORTB are 8 pini şi este conectat la magistrala comună de date
a sistemului. În memoria internă de program a microcontrolerului se află
algoritmul de lucru al sistemului, microcontrolerul gestionând astfel întreaga
funcţionare a sistemului de măsurare şi afişare.
Circuitul de afişare este realizat cu 4 celule de afişare cu led-uri cu 7
segmente (U3), afişarea realizându-se sub formă multiplexată. Selecţia
fiecărei celule de afişare este făcută de microcontroler cu ajutorul circuitului
decodificator 74HC138 (U2). Informaţia ce trebuie afişată este furnizată de
microcontroler la PORTB şi transmisă la circuitul de afişare cu ajutorul
circuitului 74HCT573 (U4) care conţine 8 latch-uri de tip D.
Validarea circuitelor U6 şi U4 este făcută de microcontroler cu semnale
furnizate la pinii portului PORTA, şi anume semnalul Y0 pe pinul RA0 pentru
convertorul analog-numeric (U6) şi Y1 pe pinul RA1, inversat pentru circuitul
U4.
Transmiterea
V C C _ + 5 V
semnalului de temperatură
V C C _ + 5 V V C C _ + Y 5 V0
către unV sistem de prelucrare
C C _ + 5 V

a datelor cu PC presupune utilizarea unui U 6 tip de microcontroler prevăzut cu

8

5
R 3 1 U 7

1
circuit de transmisie a datelor
1 0 serial sau paralel.
R E F +

C S
VC C
D 1 k

VC C
1 N 4 1 4 8 R 3 3
2

1 0 k R TE L F C - 5 4 9
L M 3 5
S W 1 R 4 6 2 3
0 . 1 k D O UA TN I N V o u t
2
1

G N D

G N D
L M 3 3 6 7
D 4 I / O C K R 3
R E S E T 1 0 0
C 3
1

4

2
1 0 0 n FV C C _ + 5 V

C 4
0 U 1 1 u F
14
4

6 0 0 0
R B 0 / I N T
M C LR

VD D

1 7
Y 0 1 8 R A 0 7 Y 1
Y 1 1 R A 1 R B 1
R A 2 8
P I C 1 6 F R 8 B4 2
9

1
3 R B 3 U 5 A
2 R A 4 / T O C K I 1 0
R A 3 R B 4 U 4 7 4 H C 0 4
O S C 2 /C L K O U T

1 1
8

7

6

5

4

3

2
O S C 1 /C L K IN

R B 5 9
D 7
D 6

D 5

D 4

D 3

D 2

D 1

D 0

1 2 1
R B 6 0 O E
2
1 1 1
5 1 3 G N D 7 4 H C T 5 7 L3 E 2 0
G N D R B 7 V C C V C C _ + 5 V
Q 7

Q 6

Q 5

Q 4

Q 3

Q 2

Q 1

Q 0
16

15

Y 1 0
17

19
12

13

14

15

16

18

0 R 2 R 2 R 2 R 2
4 M H z
C 1 C 2 0 . 2 k 0 . 2 k 0 . 2 k 0 . 2 k
1 5 p F 1 5 p F R 2 R 2 R 2 R 2
0 . 2 k 0 . 2 k 0 . 2 k 0 . 2 k

0 U 3
1
2

3
4

5
6

7
8
f
a
b

d

e

g
h
c

V C C _ + 5 V
5
4
8

U 2
0 1
G 2B
G 2A
G N D

6
2 A G 1 1 6
3 B 7 4 H C V 1 C 3 C8
C
a1

a2

a3

a4
7

4
3

1
0
6
5

2
Y
Y
Y
Y
Y
Y
Y
Y

11
10

12

0
9

Q 1 Q 2 Q 3 Q 4
4
0
1
2
3

5
7
9
1
1
1
1
1
1

B C 3 2 B8 C 3 2 8 B C 3 2 B8 C 3 2 8
R 1
0 . 2 k
R 1
0 . 2 k
V C C _ + 5 V
R 1 V C C _ +V 5 C V C _ V + C5 VC _ + 5 V
0 . 2 k
R 1
0 . 2 k

38

Fig. 4.4 Schema circuitului electronic pentru măsurarea temperaturii
4.3 Sisteme de intrări şi ieşiri numerice (SIIN)
Sistemul de ieşiri numerice realizează transmiterea comenzilor numerice către proces.
Comenzile sunt de obicei în formă binară, de tip tren de impulsuri, frecvenţă de impulsuri, durată
de impuls. Sistemul ieşirilor numerice poate conţine şi amplificatoare de putere şi circuite de
separare galvanică.
Sistemul intrări numerice are rolul de a colecta din proces informaţiile de formă numerică
(semnale binare, tren de impulsuri) sau cvasinumerică (durată de impuls, frecvenţa impulsurilor).
Un astfel de sistem, atunci când este necesar, poate cuprinde şi elemente de tratare primară a
informaţiei precum elemente care realizează izolare galvanică, filtrare sau protecţie.
Parametrii importanţi care caracterizează SIIN sunt numărul de linii digitale disponibile,
rata de transfer a datelor digitale spre sau de la proces pe aceste linii digitale precum şi
capabilitatea lor în curent.
Dacă liniile digitale sunt utilizate pentru controlul unor echipamente cum ar fi instalaţii de
încălzire, motoare electrice sau instalaţii de iluminat nu este necesară o rată de transfer ridicată
deoarece aceste echipamente nu pot răspunde foarte rapid.

Numărul de linii + digitale5 V c c
ale sistemului trebuie să corespundă, desigur, cu numărul de
echipamente controlate iarR curentul 1
necesar comutării lor nu trebuie să depăşească curentul
maxim furnizat de ieşirile 1 digitale k
K 2
în caz contrar utilizându-se 2 , 2 circuite
R 6
k D 1 pentru condiţionarea
R B 3
semnalelor digitale. R B 0 4 2
2 2 0 V c a
Un exemplu concludent + 5 V c c3 de SIIN 1 este reprezentat de microcontrolerul PIC 0 16F877 care,
aşa cum se arată în figura 4.4 R 2 are cinci porturi de intrări şi ieşiri numerice,1 înK total
0
+ 5 V c c
2 3 40 pini ce pot
P I C 1 6 F 8 7 7 1 k P I C 1 6 F 8 7 7
îndeplini mai multe funcţiuni
R B 1
ce pot
R 3
fi programate. R 7
4 7 k
2 4

În figura 4.5 sunt Q 1
redate câteva posibilităţi de conectarea a intrărilor
4 7 k U c = 0 . . . 2 4 V c c R B 4 Q 2
B C 1 0 7
şi ieşirilor unui
SIIN.Este utilizat portulB CB 1 al0 7microcontrolerul PIC16F877 atât pentru a primii informaţii dintr-un
0
proces industrial cât şi pentru 0 a da comenzi necesare procesului.
+ 5 V c c 2 4 V c c

R 4 R 1 1 1 K 2 3
R R 5 R 1 0 2 2 0 k
2 2 k U c = 0 . . . 2 4 V c c 2 . 2 k 2 4
R B 2 R B 5
5

1

1

5

I S O 1 I S O 2 Q 3
B C 1 0 7

39
4

2

2

4

0 0 0 0 0

Fig. 4.5 Posibilităţi de conectarea a intrărilor şi ieşirilor unui SIIN
4.4 Plăci pentru achiziţia datelor şi controlul proceselor industriale
O posibilitate practică mult utilizată în construcţia unui sistem de achiziţie şi conducere
este aceea a utilizării plăcilor de achiziţie împreună cu software-ul adecvat aşa cum este arătat
sugestiv în figura 4.6.
Plăcile de achiziţie, aşa cum s-a arătat în capitolul 1, sunt interfeţe de proces având atât
funcţii de achiziţie cât şi funcţii de prelucrare şi transmitere către exterior a
semnalelor generate de calculator. Ele înglobează toate sau numai o parte din
sistemele prezentate mai sus, împreună cu funcţii suplimentare care vor fi
discutate în continuare.
Deoarece o bună parte din problematica sistemelor de măsurare computerizate este
reprezentată de către aspectele referitoare la transmiterea şi prelucrarea informaţiei conţinute în
semnale digitale, una dintre cele mai des întâlnite clasificări ale acestor sisteme este efectuată în
funcţie de protocolul utilizat pentru transmiterea semnalelor digitale.

Fig. 4.6
Utilizarea calculatorului şi a plăcilor de achiziţie într-un proces industrial

Astfel, în ordinea în care diversele protocoale au început să fie utilizate dar şi în ordinea
crescătoare a complexităţii acestora ,sistemele de achiziţie şi conducere computerizată pot fi
clasificate în următoarele categorii principale:

40
SAC cu comunicaţie serială care reprezintă una dintre primele categorii de astfel de
sisteme. Apărute odată cu ideea utilizării calculatorului în măsurare, ele au fost formate prin
dotarea aparatelor de măsură cu convertoare analog – numerice şi cu interfeţe de comunicaţie
serială prin intermediul cărora informaţia privind valorile măsurate să poată fi transmisă unui
calculator sau transmisă de la calculator către elementele de execuţie.
SAC cu comunicaţie paralelă care au o structură similară celor în care comunicaţia se
realizează în mod serial, principala diferenţă constând în protocolul utilizat pentru transmiterea
informaţiei. Viteza sporită de transmitere a informaţiei face ca această soluţie să fie utilizată
pentru conectarea la calculator a unor aparate pentru măsurarea unor mărimi fizice cu variaţii
foarte rapide precum şi a unor elemente de execuţie mai puţin lente decât în cazul anterior.
SAC cu plăci de achiziţie de date care se caracterizează în primul rând prin faptul că
operaţia de conversie a semnalului purtător de informaţie din formă analogică în formă digitală şi
invers nu mai este efectuată de către aparatul de măsură analogic ci de către o componentă
electronică distinctă (placă de achiziţie de date) montată în calculator.
SAC cu calculatoare de uz industrial care utilizează de asemenea plăci de achiziţie de
date şi aparate dedicate de condiţionare a semnalelor. Deosebirea în raport cu sistemele din
categoria anterioară constă în faptul că aceste componente, împreună cu calculatorul care este de
asemenea dedicat utilizării respective, sunt realizate sub formă de module ce se montează într-un
suport (şasiu, rack) comun. Suportul comun respectiv asigură atât o parte din comunicaţiile
digitale dintre componentele sistemului de măsurare cât şi etanşarea şi izolarea acestora faţă de
eventualii factori de mediu agresivi (umiditate, praf etc).

Capitolul V
SISTEM DE ACHIZIŢIA DATELOR ŞI CONTROLUL PROCESULUI DE
VULCANIZARE A BENZILOR TRANSPORTOARE

În acest capitol se vor prezenta sisteme de achiziţia datelor şi controlul proceselor industriale
utilizate pentru vulcanizarea benzilor transportoare, sisteme cu care sunt echipate utilajele pentru
vulcanizarea benzilor transportoare în procesul de fabricaţie, denumite prese de vulcanizat şi care
funcţionează la S.C. ARTEGO S.A. Tg-Jiu.
5.1 Descrierea presei pentru vulcanizat
Vulcanizarea este procesul prin care cauciucurile trec din stare preponderent plastică în stare
preponderent elastică. Vulcanizate, cauciucurile revin la forma originală după ce este îndepărtată o
deformare mecanică exterioară. Aproape toate cauciucurile necesită vulcanizare deoarece aceasta
îmbunătăţeşte rezistenţa mecanică, duritatea şi modulul de elasticitate precum şi rezistenţa la oboseală şi
abraziune.
Operaţia de vulcanizare presupune menţinerea benzii transportoare la o temperatură ridicată 150-
200 °C şi la o presiune ridicată 100-180 barr, un anumit timp, condiţii ce sunt asigurate de presa de
vulcanizat.
Presa de vulcanizat benzi transportoare realizează o vulcanizare discontinuă a benzilor din cauciuc
în sensul că o bandă de lungime mare, 200-300 metri, este vulcanizată pe porţiuni egale de câte 10 metri.
În figura 5.1.1 este reprezentată în ansamblu presa de vulcanizat iar în figura 5.1.2 este redată o schemă
simplificată a sa.

41
Aşa cum este indicat şi pe figură, platanul superior al presei este fix iar cel inferior este mobil.
După ce o porţiune nouă de bandă nevulcanizată este introdusă între cele două platane, presa se închide
prin ridicarea platanului inferior.
Acest lucru este realizat cu ajutorul unui sistem electro-hidraulic de putere mare care poate genera
presiuni de 100-180 barr între cele două platane.

Fig. 5.1.2
Încălzirea celor două platane se face cu apă supraîncălzită furnizată de o centrală termică, în
apropierea presei existând un schimbător de căldură cu ajutorul căruia se realizează controlul temperaturii.
Schimbătorul de căldură este dotat cu trei ventile electro-pneumatice, unul pentru încălzire (EV1), al
doilea pentru reglare încălzire (EV2) iar al treilea pentru răcire (EV3). Prin secvenţa de comandă aplicată
asupra lor se obţine o anumită temperatură în platanele presei de vulcanizat. Reprezentarea schematică a
presei de vulcanizat şi a instalaţiei de încălzire-răcire este prezentată în figura 5.1.3.

42
5.2 Descrierea procesului supus automatizării
Variaţia temperaturii şi a presiunii în funcţie de timp, în timpul procesului de vulcanizare este
indicată în figura 5.2.1, împreună cu semnalele logice asociate.
Se observă că, atunci când presa se închide la momentul t1, presiunea creşte de la 0 la valoarea p1
(numită prima presiune de lucru) iar temperatura creşte liniar până la valoarea T 1 (numită temperatură de
vulcanizare). Momentul atingerii temperaturii de vulcanizare se notează cu t2, intervalul de timp t1-t2
constituind subciclul de încălzire. Temperatura de vulcanizare este menţinută constantă un timp, denumit

timp de vulcanizare şi care este reprezentat de intervalul t 2’-t3, denumit subciclul de vulcanizare. După
vulcanizare urmează subciclul de răcire, intervalul de timp t3-t4, în care temperatura scade liniar la
valoarea iniţială T3 (numită temperatură de răcire). Pe acest interval, când temperatura atinge valoarea
intermediară T2 (numită temperatură de trecere la a doua presiune de lucru), presiunea are o creştere la
valoarea p2 numită a doua presiune de lucru. La atingerea temperaturii de răcire, notată cu T3, presa se
deschide pentru a pregăti un nou ciclu de vulcanizare. Intervalul de timp t3-t4 constituie ciclul de
vulcanizare.

43
Fig. 5.2.1

5.3 Modalităţi de vulcanizare
Se cunosc două posibilităţi de realizare a vulcanizării.
5.4. Vulcanizare cu regulator
Această posibilitate constă în menţinerea temperaturii la o valoare constantă, un anumit timp
precizat de tehnologia de fabriaţie.Deoarece menţinerea constantă a temperaturii necesită utilizarea
unui regulator, s-a denumit această metodă “vulcanizare cu regulator”
5.5. Vulcanizare interactivă
Această metodă presupune schimbarea temperaturii la carea are loc vulcanizarea rezultănd
drept consecinţă modificarea timpului în care are loc aceasta. Cu alte cuvinte, o vulcanizare poate
avea loc la temperatura T1 în intervalul de timp t1 iar pentru o altă temperatură T2 vulcanizarea va avea
loc în intervalul de timp t2. Dacă T1 < T2 atunci t1 > t2. Cu cât temperatura de vulcanizare este mai
mare cu atât timpul de vulcanizare este mai scurt.
Având în vedere cele prezentate se poate introduce observaţia că dacă la temperatura T timpul de
44
vulcanizare este t atunci în timpul kt, 0 ≤ k < 1, vulcanizarea a avut loc într-un procent de k%. Definirea
procentului de vulcanizare permite realizarea unei vulcanizări modificând temperatura la diferite valori.
Astfel, dacă vulcanizarea ar avea loc la temperatura T1 în timpul t1, la temperatura T2 în timpul t2, …, la
temperatura Tn în timpul tn atunci vulcanizarea se poate realiza în timpul:

Această metodă de vulcanizare s-a denumit “vulcanizare interactivă”. În acest caz
regulatorul nu mai este necesar iar temperatura se măsoară la intervale mici de timp astfel încât să
se poată aproxima că e constantă pe acel interval de timp, calculându-se procentul de vulcanizare.

5.6 Structura sistemului de achiziţie şi conducere
În figura 5.6.1 este prezentată schema bloc a sistemului de achiziţie de date şi controlul
procesului de vulcanizare pentru presa de vulcanizat benzi transportoare. Sistemul pentru
achiziţia datelor şi controlul procesului de vulcanizare este construit în jurul nucleului de bază
realizat cu microcontrolerul PIC16F877. Acesta preia atât semnalele digitale cât şi pe cele
analogice furnizate de sistemul condus, semnale pe care le retransmite către calculatorul de
proces prin intermediul modulului de comunicaţie serială tip RS 232, modul ce îndeplineşte şi
funcţia de izolare galvanică între calculator şi sistemul de achiziţie de date. După prelucrarea
datelor de intrare, calculatorul de proces prezintă pe interfaţa grafică rezultatele şi transmite, către
procesul analizat, comenzile adecvate, atât sub formă analogică cât şi digitală.

Fig. 5.6.1

Semnalele digitale de intrare parcurg mai întâi interfaţa pentru intrări digitale în scopul
45
transformării acestor semnale din semnale de nivel ridicat, 220 V c.a. în semnale de nivel redus, 5 V c.c.
acceptabile pentru microcontroler. În acelaşi timp, interfaţa pentru intrări digitale realizează şi o izolare
galvanică între proces şi sistemul de achiziţie de date.
Senzorii de temperatură utilizaţi sunt termorezistenţe Pt 100 care redau un semnal
analogic proporţional cu temperatura măsurată. Modulul de adaptare pentru termorezistenţă
furnizează semnalul de curent continuu pentru excitarea senzorului şi preia semnalul analogic
în scopul prelucrării şi transmiterii lui către microcontroler care îl converteşte în semnal
digital.

Presiunea, un alt semnal de intrare analogic, este măsurată cu un traductor de presiune care
furnizează un semnal de curent în gama 4÷20 mA, semnal preluat de modulul de adaptare şi transmis la
microcontroler.
Semnalele de ieşire digitale sunt transmise procesului cu ajutorul interfeţei de ieşiri digitale care
realizează o translatare de nivel de la 5V c.c. la 220 Vc.a. precum şi o izolare galvanică între sistemul de
achiziţie şi proces.
Semnalul analogic de ieşire, necesar convertorului electropneumatic, este furnizat prin
intermediul unui adaptor 4÷20 mA.

5.7. Interfaţa pentru intrări digitale

În figura 5.6.2 este prezentată interfaţa de intrare pentru mărimi digitale. Se observă că
fiecare semnal digital de intrare, de tensiune ridicată, se aplică pe bobina unui releu pentru
izolare galvanică.

46
Fig 5.6.2
Semnalele digitale de intrare provin de la circuitul electric de comandă al presei, circuit ce
lucrează la tensiune mare, şi anume 220 V curent alternativ. Acest lucru impune utilizarea unor module de
adaptare în scopul transformării semnalelor digitale de tensiune mare în semnale digitale de tensiune
redusă, şi anume 0-5V curent continuu. În acelaşi timp, modulele de adaptare realizează şi o separare
galvanică între tabloul electric al presei şi sistemul de achiziţie de date.
În figura 5.6.2 este prezentată interfaţa de intrare pentru mărimi digitale. Se observă că fiecare
semnal digital de intrare, de tensiune ridicată, se aplică pe bobina unui releu pentru izolare galvanică.
Fiecare releu are amplasate o pereche de contacte, unul închis şi altul deschis, pe intrările câte
unui circuit basculant bistabil de tip RS pentru a evita semnalele false datorate vibraţiilor mecanice ale
lamelelor releelor în timpul comutării, aşa cum se poate observa în figura 5.6.2. Semnalele de la ieşirea
47
circuitelor bistabile de tip RS sunt preluate de portul PORT C al microcontroleru.

48
Interfaţa pentru ieşiri digitale preia semnale digitale de la portul PORTD al
microcontrolerului, semnale ce au un nivel în domeniul 0÷5 V. Pentru a face trecerea la semnale
de nivel mare, 220 V c.a., fiecare semnal digital se aplică în baza unui tranzistor care are ca
sarcină în colector bobina unui releu de curent continuu ale cărui contacte se utilizează în
circuitul de comandă de nivel mare al presei. Pe lângă rolul de schimbare de nivel în tensiune,
interfaţa de ieşiri digitale realizează şi izolare galvanică între sistemul de achiziţie de date şi
procesul supus automatizării.

5.8. Modulul de adaptare pentru termorezistenţă Pt 100
Măsurarea temperaturii se realizează cu ajutorul unei termorezistenţe Pt 100. Acest lucru
impune utilizarea unui modul de adaptare care să furnizeze semnalul de excitaţie pentru
termorezistenţă şi care în acelaşi timp să preia de la termorezistenţă semnalul util, amplificându-l
în vederea conversiei analog-numerice.
În figura 5.6.4 este redată structura internă a circuitului ADT70, utilizat pentru măsurarea
temperaturii. ADT70 este proiectat special pentru a fi utilizat împreună cu termorezistenţele Pt
100 sau Pt 1000 la măsurarea temperaturii în domeniul -50÷500 °C, în anumite condiţii gama de
măsură putând fi extinsă la -200÷1000 °C.

Fig. 5.6.4
ADT70 dispune de două generatoare de curent constant de 0,9 mA, unul alimentând
termorezistenţa de măsură iar altul o rezistenţă de referinţă care are valoarea rezistenţei electrice
constantă cu temperatura şi egală cu valoarea termorezistenţei la 0 °C, adică 100 Ω. Curenţii
celor două surse de curent constant pot fi egalizaţi utilizând un potenţiometru conectat la pinii
NULLA şi NULLB Un amplificator de instrumentaţie de precizie preia diferenţa tensiunilor de
pe cele două rezistenţe pe care o amplifică, furnizând la ieşire o tensiune proporţională cu
temperatura. În structura circuitului se mai regăsesc o referinţă de tensiune de 2,5 V precum şi un
amplificator operaţional ce poate fi utilizat în diverse scopuri în funcţie de aplicaţie.
Pentru echipamentele alimentate de la baterie circuitul are implementată funcţia SHATDOWN
care reduce consumul de la 4 mA la mai puţin de 10 µA. Pentru temperaturi pozitive se poate
alimenta cu o singură sursă de alimentare pozitivă de +5 V iar pentru temperaturi pozitive şi
negative se utilizează o sursă duală de ±5 V. Câştigul amplificatorului de instrumentaţie este
fixat cu ajutorul unui rezistor extern conectat la pinii RGA şi RGB.În cazul utilizării unei
rezistenţe externe de 49,9 kΩ, câştigul amplificatorului de instrumentaţie este de 1,30. În cazul
general al utilizării unei alte valori pentru rezistenţa externă RG câştigul amplificatorului de
instrumentaţie se calculează cu formula:

48
Amplificare IA = 1,30*49,9 k Ω/RG

Utilizarea termorezistenţei Pt100 la măsurarea temperaturii presupune luarea unor
măsuri de precauţie în vederea reducerii erorilor de măsură. Astfel, deoarece variaţia
temperaturii cu 1 °C provoacă o variaţie a rezistenţei electrice cu 0,384 Ω, o eroare mică în
măsurarea rezistenţei cum ar fi rezistenţa firelor de legătură ale acesteia la circuitul electronic,
poate cauza o eroare în măsurarea temperaturii. Pentru o elimina o astfel de eroare se impune
utilizarea a patru fire pentru conectarea rezistenţei. Figura 5.6.5 prezintă schema circuitului de
adaptare pentru termorezistenţa Pt100, schemă realizată cu ajutorul circuitului integrat ADT70.

Autoîncălzirea datorată curentului de polarizare constituie un alt factor de eroare. Dacă
senzorul nu poate disipa căldura generată de curentul de polarizare se va măsura o temperatură
crescută artificial. Acest efect poate fi redus prin utilizarea unui senzor cu un contact termic
foarte bun cu mediul de lucru şi prin limitarea curentului de polarizare la valorile indicare de
producătorul senzorului.

Datorită nivelului mic al tensiunii care pică pe termorezistenţă se pot produce erori în
măsurarea temperaturii din cauza erorilor de măsură a tensiunii. De exemplu, o eroare de 100 µV
va determina o eroare de 0,4 °C a temperaturii.
Un efect similar îl are şi o eroare de 1 µA în curent. Deoarece semnalul de lucru este de
nivel mic se impune plasarea firelor de măsură departe de conductoare de curent mare, motoare
şi alte surse de zgomot. Utilizarea firelor cu ecran reduce influenţa acestor factori perturbatori.

49
Având în vedere că se măsoară doar temperaturi pozitive, circuitul se alimentează doar de la
o sursă de alimentare pozitivă. Câştigul amplificatorului de instrumentaţie se fixează cu ajutorul
rezistorului extern RG în funcţie de plaja maximă a temperaturilor măsurate. Astfel că, pentru
intervalul de temperatură 0÷200 °C diferenţa tensiunilor de intrare este:

∆UI = (200 °C* 0,385 Ω/°C – 100 Ω)*0,9 mA = 69,3 mV =0,0693 V, (5.6.2)

Alegând RG = 0,998 kΩ rezultă tensiunea de ieşire a amplificatorului de instrumentaţie,
ţinând cont de (6.3), ca fiind:

UIA = 1,30* 49,9/0,998*0,0693 = 4,5045 V, (5.6.3)

În figura 5.6.6 este indicată schema modulului de adaptare în condiţiile în care se doreşte
eliminarea erorilor cauzate de rezistenţa firelor de legătură dintre termorezistenţă şi circuitul
electronic.
În acest caz rezistenţa firelor de legătură este eliminată deoarece amplificatorul de
instrumentaţie măsoară diferenţa de potenţial direct pe termorezistenţă (NOD A) şi pe rezistenţa
de referinţă (NOD C). Deoarece curentul care circulă spre intrările amplificatorului de
instrumentaţie este extrem de mic, nu vor exista erori de măsură cauzate de rezistenţa firelor de
legătură la cele două noduri.
O eventuală sursă de eroare este posibilitatea existenţei unei diferenţe de potenţial între
punctele NOD B şi NOD D, puncte de conectare la firele care fac legătura spre masă a celor
două rezistenţe. Diferenţa de rezistenţă a firelor de conectare la masă poate duce la o tensiune de
eroare la intrările amplificatorului de instrumentaţie.
Prin conectarea celor două noduri la amplificatorul operaţional suplimentar din structura
circuitului, cele două puncte vor fi forţate la acelaşi potenţial. Toate conexiunile trebuie realizate
cât mai aproape de termorezistenţă pentru a elimina erorile.

50
5.9. Modulul de adaptare pentru traductorul de presiune
Presiunea de lucru a presei de vulcanizat, 0÷200 barr, este măsurată cu ajutorul unui
traductor de presiune care furnizează un semnal analogic proporţional cu presiunea, în domeniul
0÷20 mA. În figura 5.6.7 este prezentată schema bloc a circuitului de măsură.

Fig. 5.6.7
Curentul furnizat de traductor este transmis către un convertor curent/tensiune care este
reprezentat de o rezistenţă electrică de 50 Ω şi care transformă semnalul de curent continuu 0÷20
mA într-o tensiune continuă în gama 0÷1000mV care este aplicată la intrarea unui amplificator
de instrumentaţie. Acesta amplifică cu 5 semnalul util şi rejectează eventualele semnale de mod
comun transmiţând către microcontroler un semnal analogic în gama 0÷5V ce se va aplica
convertorului analog-numeric din structura microcontrolerului. Schema circuitului electronic
astfel rezultat este indicată în figura 5.6.8.

51
Componenta principală este circuitul integrat INA126 care este un amplificator de
instrumentaţie de precizie prezentând un curent static foarte redus (175 µA), tensiuni de
alimentare într-o gamă largă (±1,35 ÷ ±18 V), tensiune de offset foarte redusă (250 µV), curent
de polarizare a intrărilor foarte mic (25 nA) şi o rejecţie a modului comun de minim 80 dB.
Câştigul amplificatorului poate fi setat în gama 5V/V până la 10000 V/V cu ajutorul unui singur
rezistor extern: G = 5+80 k Ω/RG, (5.6.4)

5.10 Modulul de ieşire analogic
În figura 5.6.9 este prezentată schema electronică pentru comanda convertorului electro-
pneumatic ELA 114S, convertor ce necesită un semnal în gama 4÷20 mA. Modulul de ieşire
analogic primeşte ca semnal de comandă un semnal numeric pe 8 biţi furnizat de
microcontrolerul PIC16F877 prin portul de date PORTB şi generează un curent în gama 4÷20
mA pentru comanda convertorului electro-pneumatic.
În continuare va fi descris modul de funcţionare a circuitului. La curentul de ieşire al
circuitului de conversie digital-analog DAC-08, având o valoare de 0÷2 mA se adaugă un curent
de 0,5 mA, curentul rezultat fiind multiplicat de 8 ori pentru a produce un curent de ieşire în
gama 4÷20 mA.
Se observă utilizarea unei referinţe de tensiune pozitivă, reglabilă, de 10 V, reprezentată
de circuitul integrat Ref-01/CJ, notat U1. Aceasta alimentează un convertor tensiune-curent
format din amplificatorul operaţional dual de precizie OP-221, notat U2A, împreună cu
tranzistorul Q1 şi rezistenţele R5 şi R3. Intrarea neinversoare este conectată într-o buclă de
reacţie negativă, forţând apariţia tensiunii de 10V pe rezistenţa R3 de 20 kΩ. Prin rezistenţa R3
şi tranzistorul Q1, care are hfe mare, va circula un curent de 0,5 mA. Aceeaşi tensiune de 10V
este aplicată prin rezistenţa R6 la intrarea de referinţă a convertorului digital-analog U3, pinul
14, determinând curentul maxim de la ieşirea convertorului şi anume 2 mA. După calibrare, la
ieşirea convertorului, pinul 4, va circula un curent între 0 şi 2 mA în funcţie de codul aplicat la
intrarea digitală.

52
Fig. 5.6.9
Atât curentul de ieşire al circuitului DAC-08 cât şi curentul fix de 0,5 mA circulă prin
rezistenţa de precizie R5 de 0.8 kΩ. Căderea de tensiune pe această rezistenţă se aplică unui
convertor tensiune curent format din a doua parte a circuitului integrat OP-221, U2B, tranzistorul
Q2, rezistenţa R4 şi sarcina reprezentată de convertorul electro-pneumatic, Y1. Deoarece pe
rezistenţele R5 şi R4 cade aceeaşi tensiune, ele vor fi străbătute de curenţi care vor fi în raport cu
valorile rezistenţelor şi anume 1/8. Deoarece prin rezistenţa R5 circulă un curent între 0,5 şi 2,5
mA, prin rezistenţa R4, tranzistorul Q2 şi sarcină va circula un curent de 4÷20 mA.
Calibrarea se realizează cu ajutorul rezistenţelor R1 şi R2. Se aplică tensiunile de
alimentare de 30V şi –5V circuitului împreună cu un ampermetru înseriat cu sarcina. Toate
intrările digitale se fixează la 0 logic şi se reglează R1 până curentul de ieşire este 4 mA. Se
fixează apoi intrările digitale la 1 logic şi se reglează R2 astfel încât curentul de ieşire să fie 20
mA.
Deoarece tensiunea pe sarcină este VCC-6 V, pentru VCC=30 V sarcina maximă trebuie să
fie de 1,2 kΩ.

5.11 Modulul de comunicaţie
Între placa de achiziţie şi calculatorul de proces, schimbul de informaţie se face prin
intermediul unui modul de comunicaţie serial de tip RS 232 În figura 5.6.10 este prezentată
schema electronică a modulului de comunicaţie serială. Se poate observa că este vorba de o
comunicaţie serială pe trei fire, masa, Rx-recepţie, Tx-transmisie între placa de achiziţie şi
calculatorul de proces. Componenta principală o constituie circuitul MAX 232 care transformă
semnalele logice TTL, primite de la microcontroler, în semnale specifice portului serial şi invers.

53
Protocolul de comunicaţie serială este implementat pe marea majoritate a calculatoarelor
personale precum şi pe multe aparate de instrumentaţie. Conceptul de comunicaţie serială este
foarte simplu. Portul serial trimite şi recepţionează octeţi de informaţie, bit cu bit. Deşi este mai
lentă decât comunicaţia paralelă care transmite toţi biţii unui octet în acelaşi timp, simplitatea şi
posibilitatea de transmisie pe distanţe lungi avantajează de multe ori comunicaţia serială.
Comunicaţia serială necesită minim trei linii de transmisie: masa , transmisie, recepţie. Deoarece
este un mod de transmisie asincron, în timp ce un octet este transmis un altul poate fi recepţionat
simultan.

54
Bibliografie

1.Adrian Mihăilescu, Contribuţii la dezvoltarea sistemelor de achiziţii
de date şi comandă a proceselor industriale, Teză de doctorat, 2006.
2.Alimpie Ignea, Măsurarea electrică a mărimilor neelectrice,
Editura de Vest, Timişoara 1996.
3.Brînduşa Pantelimon,Constantin Iliescu, Măsurarea electrică a
mărimilor neelectrce, Editura Tritonic , Bucureşti,1995.
4.Liviu T., Sisteme de achiziţii şi prelucrare numerică a
semnalelor,Editura de Vest, Timişoara ,1996.
5.Onisifor Olaru, Circuite de condiţionare a semnalelor ,notiţe de curs.
6.Tănasie Volintiru,Gheorghe Ivan, Bazele tehnologiei ale prelucrării
elastomerilor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1974.

55
Cuprins

Capitolul I

Consideraţii generale asupra utilizării sistemelor de achiziţii în procesul de
vulcanizare a benzilor de cauciuc..........................................................................................1

Capitolul II
Sisteme de achiziţie a datelor şi controlul proceselor industriale.......................................3
2.1. Senzori şi traductoare................................................................................................8
2.1.1 Introducere...............................................................................................................8
2.2. Traductoare de deplasare..........................................................................................9
2.2.1.Traductoare rezistive de deplasare..........................................................................9
2.2.2.Traductoare capacitive ...........................................................................................9
2.2.3.Traductoare digitale pentru deplasare....................................................................9
2.2.4.Traductoare de proximitate pentru deplasare........................................................10
2.2.4.1. Traductoarele inductive de proximitate..............................................................10
2.2.4.2 Traductoarele capacitive de proximitate..............................................................10
2.2.4.3. Traductoare optice...............................................................................................11
2.2.5. Traductoare pentru viteze liniare şi unghiulare.....................................................11
2.2.6 Traductoare pentru măsurarea presiunii................................................................11
2.2.7 Traductoare pentru măsurarea temperaturii……..............................................…13
2.2.7.1 Termorezistenţa....................................................................................................13
2.2.7.2 Termistorul...........................................................................................................15
2.2.7.3 Senzorii de temperatură integraţi.........................................................................15

Capitolul III

CONDIŢIONAREA SEMNALELOR.......................................................................................18

3.1.Generalităţi...............................................................................................................18
3.2 Conversii numeric-analogice şi analog-numerice.....................................................18
3.2.2 Principiul conversiei numeric-analogice ...............................................................19
3.2.3 Convertoare analog-numerice................................................................................22
3.4 Conversia curent-tensiune şi tensiune-curent............................................................26
3.4.1 Conversia curent-tensiune ......................................................................................27
3.4.2 Conversia tensiune-curent........................................................................................28
3.5 Conversia rezistenţă-tensiune......................................................................................28
3.6 Izolare galvanică.........................................................................................................30
3.7
Amplificare...................................................................................................................32
3.7.1 Amplificatore diferenţiale.........................................................................................33
3.8 Filtrare.........................................................................................................................35

56
Capitolul IV

SISTEME AVANSATE DE ACHIZIŢIE ŞI CONDUCERE.............................................36

4.1 Sisteme de achiziţie de date analogice
(SADA)............................................................36
4.2 SADA monocanal..........................................................................................................36
4.3 Sisteme de intrări şi ieşiri numerice (SIIN)..................................................................38
4.4 Plăci pentru achiziţia datelor şi controlul proceselor industriale...............................39

Capitolul V

SISTEM DE ACHIZIŢIA DATELOR ŞI CONTROLUL PROCESULUI DE
VULCANIZARE A BENZILOR TRANSPORTOARE.....................................................41

5.1 Descrierea presei pentru vulcanizat ......................................................................................41
5.2 Descrierea procesului supus automatizării ...........................................................................42
5.3 Modalităţi de vulcanizare...............................................................................................43
5.4. Vulcanizare cu regulator ........................................................................................................43
5.5. Vulcanizare interactivă ..........................................................................................................43
5.6 Structura sistemului de achiziţie şi conducere ........................................................................44
5.7. Interfaţa pentru intrări digitale..................................................................................46
5.8. Modulul de adaptare pentru termorezistenţă Pt 100 ..................................................48
5.9. Modulul de adaptare pentru traductorul de presiune..................................................51
5.10 Modulul de ieşire analogic...........................................................................................52
5.11 Modulul de comunicaţie ..............................................................................................53

Bibliografie.............................................................................................................55

Cuprins...................................................................................................................56

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

57
58