Page 1 of 3

SISTEMUL DIGESTIV
Compunerea sistemului digestiv:
Tractul gastrointestinal (canalul alimentar):
 gura
 esofagul
 stomacul
 intestinul subţire: duoden, jejun şi ileon
 intestinul gros
Organe auxiliare:
 dinţii
 limba
 vezica biliară
 glandele salivare
 ficatul
 pancreasul

Intestinul subtire este un tub de
muschi şi membrane intestinale, ce stă strâns
răsucit in cavitatea abdominală, care poate
ajunge la o lungime de 6m. Este compus din trei
părți: duodenul, jejunul şi ileonul. Intestinul gros
are o lungime de 1,5 m si o latime de 6,5 cm.
Este împărțit în 4 secțiuni: cecum, colon, rect şi
canalul anal.
Motilitatea
Motilitatea– este mişcarea muşchilor tractului gastrointestinal ce amestecă şi împinge hrana
de la gură către capătul tractului.
 laringele – parte a căilor respiratorii aflată între trahee şi faringe; are rolul de a produce sunetele
prin intermediul glandelor vocale şi de a preveni intrarea hranei, prin intermediul epiglotei, în
căile respiratorii;
 faringele – parte a gâtului aflată în spatele gurii şi a cavităţii nazale;
 in esofag au loc două mişcări de motilitate, primară şi secundară; în cazul în care prin mişcarea
peristaltică bolul este blocat în esofag, sistemul nervos central declanşează motilitatea
secundară şi împinge bolul în stomac;
 o dată ajunsă în intestine, hrana, este împinsă cu viteze diferite în interiorul intestinelor, prin
mişcări asemănătoare unor unde cu o frecvenţă de 12 mişcări/minut în duoden şi 9
mişcări/minut în ileon.


Cum se desfăşoară digestia?
Page 2 of 3

Digestia implică mestecarea hranei, transmiterea acesteia de-a lungul tractului digestiv şi
descompunerea moleculelor de hrană în molecule
mai mici ce pot fi asimilate de organism. În gura se
formează bolul alimentar care este împins prin
faringe în esofag, iar de aici în stomac. O dată
ajuns în stomac, bolul este amestecat cu sucul
gastric, formând chimul. Chimul este împins, prin
contracţii ale muşchilor stomacului, prin duoden,
în intestinul subţire. Aici sucurile intestinale
continuă descompunerea macromoleculelor, iar
prin epiteliul intestinal (membrana ce acoperă
intestinul) substanţele nutritive rezultate din
digestie sunt absorbite în sânge.



Digestia se face la nivelul
monozaharidelor. Enzimele din tractul intestinal descompun
hrana în particule: grăsimi, proteine şi carbohidrați.
Carbohidrații sunt:
 amidonul (polizaharidă) ce este descompus în glucoză;
 dizaharidele (sucroza-descompusă în glucoză şi
fructoză, lactoza-descompusă în glucoză şi galactoză şi maltoza-
descompusă în glucoză);
 proteinele sunt digerate ca aminoacizi şi mici lanțuri de
peptide de 2 ori 3 aminoacizi;
 grăsimile sunt constituite din trigliceride şi sunt
digerate ca monogliceride şi acizi graşi;



Sucurilor digestive
 glandele salivare produc o enzimă ce începe transformarea amidonului din hrană în particule
mai mici;
 apoi, în stomac, mucoasa stomacală produce sucul gastric şi enzime ce digeră proteinele. După
ce stomacul împinge amestecul rezultat de primele faze ale digestiei în intestinul subțire, hrana
este amestecată cu substanțele produse de alte două organe: pancreasul şi ficatul;
 pancreasul produce un suc ce conține o serie de enzime care descompun carbohidrații,
grăsimile şi proteinele.
Page 3 of 3

 ficatul eliberează bila; bila
este stocată în perioada dintre mese
în vezica biliară. La ora mesei, vezica
biliară transferă bila în intestine unde
grăsimile sunt descompuse. După ce
grăsimile sunt astfel descompuse,
enzime produse de pancreas ori de
glande ale pereților intestinelor
digeră particule rezultate.



„Supapele sistemului
digestiv”
Organele sistemului digestiv sunt separate de sfinctere (muşchi circulari):
 sfincterul esofagului superior – previne intrarea aerului în esofag
 sfincterul esofagului interior – previne reintrarea conţinutului gastric în esofag, cu excepţia
situaţiei când este declanşat actul vomitiv
 sfincterul piloric – controlează viteza golirii conţinutului stomacului
 sfincterul ileonului – ce separă intestinul subţire de cel gros
 sfincterul anal

Rolul glandelor auxiliare
Glandele auxiliare sunt cele salivare, ficatul, prin funcţia sa de producere a bilei prin
intermediul celulelor hepatice (bila, stocată în vezica biliară, este necesară în digestia şi absorbţia
grăsimilor) şi pancreasul, care produce un suc digestiv ce conţine enzime necesare digestiei şi bicarbonat
pentru neutralizarea acidului chimului.
Pancreasul secretă sucul pancreatic (un lichid incolor) care este transmis prin doua canale
în duoden. Pancreasul începe să producă sucul imediat după ce hrana a fost introdusă în gură. De
asemenea, pancreasului produce insulina şi glucagonul.
Ficatul, cea mai mare glanda (1,5 - 2kg), este situat in partea dreapta superioara a
abdomenului, sub diafragma. Acesta are un rol esenţial în asimilarea produselor ingerate. După ce are
loc absorbţia prin epiteliul intestinal, sângele purtător al substanţelor absorbite ajunge la ficat unde sunt
filtrate. În urma filtrării unele substanţe sunt considerate periculoase ori inutile; o parte din acestea sunt
folosite pentru producerea bilei. Ficatul decide cum substanţele nutritive vor ajunge în restul
organismului şi care dintre acestea vor rămâne pe post de rezervă de energie. De asemenea, ficatul
stochează unele vitamine şi zahărul folosit de către organism pentru producerea energiei.