You are on page 1of 10

GAZELE NATURALE

Gazul natural este un gaz inflamabil care se află sub formă de zăcământ în straturile din adâncime ale pământului. Gazul natural este asociat cu zăcăminte de petrol, procesele lor de formare fiind asemănătoare. Compoziţia gazului natural constă în cea mai mare parte în metan, deosebindu-se de acesta prin compoziţia chimică. Gazul natural ia naştere prin procese asemănătoare petrolului cu care este găsit frecvent. Gazul se formează din organisme microscopice moarte (alge, plancton) fiind izolat de aerul atmosferic, în prezenţa unor temperaturi şi presiuni ridicate, condiţii care au luat naştere prin sedimentarea pe fundul mărilor fiind acoperite ulterior de straturi impermeabile de pământ. Cea mai mare parte a gazelor naturale s-au format în urmă cu 15 până la 600 milioane de ani. Pentru prima oară în 1844 s-a găsit în Europa gaz natural în zona gării de est din Viena, urmate de noi descoperiri în 1892 prin forajele din regiunea Wels, Austria. Poate fi transportat prin conducte sau cu alte mijloace de transport în stare comprimată sau în stare lichidă, actualmente fiind folosit pe scară tot mai largă ca înlocuitor al benzinei. Uscarea gazului reprezintă procesul de înlăturare a vaporilor de apă, care face parte din metodele de pregătire a gazului înainte de utilizare. Îndepărtarea apei din gaz este importantă, deoarece prin uscarea gazului se înlătură posibilitatea formării cristalohidraţilor. Aceştia sunt impurităţi solide care blochează conductele şi dăunează armăturilor. Gradul de uscare al gazului se stabileşte astfel încât cristalohidraţii să se formeze doar sub -8 °C . Cantitatea netă de gaz exploatat în anul 2004 a fost de 2.689 miliarde m³, din care 22% revine Rusiei, 20% Statelor Unite ale Americii, 6,8% Canadei, 3,6% Regatului Unit, 3% Algeriei şi 17,2% Indoneziei, Olandei, Uzbekistanului, Iranului, Argentinei, Mexicului, Arabiei Saudite, Malaysiei şi Germaniei, iar 0,6% Austriei. Gazul natural acoperă 24% din necesarul de energie al lumii. Zăcămintele de gaz, de regulă, sunt sub presiune, fapt ce uşurează exploatarea lui. Rezervele globale de gaz estimate în anul 2004 sunt de 170.942 miliarde m³, respectiv 185 miliarde tone care ar acoperi necesarul pe o perioadă de 67 de ani. Din această cantitate de gaz, 2.830 miliarde m³ aparţin Orientului Apropiat (Peninsula Arabă, o parte din Nordul Africii), 64.020 miliarde m³ Europei şi Statelor GUS (Rusiei), 14.210 miliarde m³ Asiei şi Australiei, 14.060 miliarde m³ Africii, 7.320 miliarde m³ Americii de Nord şi 7.100 miliarde m³ Americii de Sud

1

GAZELE NATURALE IN ROMANIA
Consumul total de gaze naturale al României în anul 2006 a fost de 17 miliarde metri cubi din care 70% de provenienţă internă şi 30% din import. Provenienţa acestei cantităţi de gaze naturale este după cum urmează: • Romgaz: 35,89% (6,1 miliarde m³) • Petrom şi alţii: 34,11% (5,8 - miliarde m³) • importuri: 30% (5,1 - miliarde m³) Gazele naturale asigură aproximativ 40% din consumul de energie al României. Rezervele de gaz ale României sunt estimate la 185 de miliarde de metri cubi. Aproximativ 62,5% din totalul producţiei naţionale este extrasă pe teritoriul judeţului Mureş.

Istoric

• 1909 - a fost descoperit un depozit de gaz metan în zona Sărmăşel, judeţul Mureş • 1914 - finalizarea primei conducte de 55 km şi diametrul de 153 mm de la Sărmăşel la • • • • •

Turda 1917 - oraşul Turda devenea primul oraş din Europa iluminat cu gaz natural 1927 - montarea primei staţii de comprimare a gazelor naturale din Europa, la Sărmăşel. 1958 - se construieşte primul depozit de înmagazinare a gazelor naturale din România, la Ilimbav, judeţul Sibiu 1959 - România devenea prima ţară exportatoare de gaze naturale din Europa, exportând în Ungaria 1979 - a început importul de gaze naturale din Federaţia Rusă, pe atunci parte a URSS

Consumul de gaze naturale
An Romgaz Petrom Importuri TOTAL 2006 6,1 6 5,5 17,7 2005 6,2 6 5,1 17,3 2004 6,4 6,1 5,8 18,3 2003 7,1 5,4 5,4 17,9 2002 7,1 5 3,5 15,6 2001 8,1 4,9 2,9 15,9 2000 8,4 5,3 3,3 17 1999 8,2 4,6 3,2 16 1998 9,2 5,2 4,7 19,1 1997 9,5 5,7 5 20,2 1996 11,2 6,2 7 24,4 1995 12,8 6,1 6 24,9 1994 13,3 6,2 4,4 23,9 1993 14,7 6,6 4,5 25,8 1992 15 6,4 4,4 25,8

În anul 2006 consumul total de gaze naturale a fost de 17,2 miliarde m³, din care 2,65 miliarde m³ (15,4%) a reprezentat consumul casnic. În luna martie 2007 numărul total de consumatori de gaze naturale era de 2,58 milioane, din care 2,46 milioane consumatori casnici.[7] Evoluţia consumului, producţiei şi importurilor de gaze naturale în perioada 1987 - 2006, în miliarde m³:

2

An Romgaz Petrom Importuri TOTAL

1991 17,2 7,7 5,2 30,1

1990 19,1 9,1 7,2 35,4

1989 22,2 7,9 7,3 37,4

1988 25,1 9 3,9 38

1987 25,3 7,2 3,2 35,7

Pentru anul 2015 consumul prognozat este de 21,5 miliarde m³, iar pentru anul 2025, 24 miliarde m³.

Importurile

de

gaze

naturale
Din consumul total al României de 17 miliarde m³ din anul 2006, aproximativ 5 miliarde m³ (30%) au fost din import. Pe termen mediu şi lung, România va fi dependentă de gaze de import. Cantitatea de gaze necesară de a fi importat va fi în anul 2015 de 13,6 miliarde m³, iar în anul 2025 de 18,5 miliarde m³. Importul gazelor naturale se realizează în prezent prin staţiile de măsurare gaze Isaccea (Judeţul Tulcea) şi Medieşu Aurit (Judeţul Satu Mare). România importă exclusiv din Rusia, prin intermediul mai multor companii precum Imex Oil, Conef, Wintershall. Sursele de gaze naturale din import pentru România sunt următoarele: • pe termen scurt (2004-2007): Federaţia Rusă, Europa de Vest; • pe termen mediu şi lung (2008-2025): Federaţia Rusă, Europa de Vest, Iran, Egipt, Zona Mării Caspice. În vederea diversificării surselor de aprovizionare cu gaze naturale a României, Transgaz are în vedere realizarea următoarelor proiecte: • Interconectarea sistemului de transport gaze din România cu cel din Ungaria prin construirea unei conducte între Arad şi Szeged (Ungaria) • Interconectarea sistemului de transport gaze din România cu sistemul din Ucraina pe direcţia Cernăuţi (Ucraina) - Siret (România). • Realizarea conductei de transport a gazelor naturale din zonele Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu spre Europa Centrală şi de Vest - proiectul Nabucco

Preţul gazelor naturale
Preţul gazelor naturale este strâns legat de preţul barilului de petrol. Preţul gazelor extrase din subsolul ţării: • 2007: 170$ / mia de metri cubi • 2006: 110$ / mia de metri cubi • 2005: 110$ / mia de metri cubi • 2004: 60$ / mia de metri cubi Preţul mediu al gazelor pe piaţa mondială: • 2005: 180$ / mia de metri cubi Preţul de import: • 2008: 420$ / mia de metri cubi • 2007: 310$ / mia de metri cubi • 2006: 285$ / mia de metri cubi • 2005: 218$ / mia de metri cubi
3

2004: 150$ / mia de metri cubi

Preţul plătit de consumator: • 2007: 315$ / mia de metri cubi • 2006: 300$ / mia de metri cubi • 2005: 180$ / mia de metri cubi • 2004: 140$ / mia de metri cubi • 2002: 100$ / mia de metri cubi • 2001: 43-86$ / mia de metri cubi Conform tarifelor din anul 2007, costul de transport este de aproximativ 7 Euro pe mia de metri cubi, iar costul de înmagazinare variază între 35 şi 40 de euro.

GAZODUCTE
Blue Stream este un gazoduct prin care Rusia furnizează Turciei gaze naturale. Gazoductul leagă cele două ţări prin Marea Neagră şi este format din două conducte paralele. Blue Stream porneşte din Izobilny, Rusia, ajunge la litoral în staţia de compresare Beregovaya traversează Marea Neagră, ajunge în Turcia în Samsun şi se opreşte în Ankara. Blue Stream a
4

fost construit de compania rusească Gazprom şi cea italiană Eni şi are o capacitate de 16 miliarde metri cubi pe an. Gazoductul asigură 65% din necesarul de gaz al Turciei Nord Stream este numele unui proiect care prevede construirea unei conducte de gaze naturale din Rusia către Germania. Nord Stream va lega portul rusesc Vyborg de portul german Greifswald, pe o distanţă de 1.200 de kilometri, pe sub Marea Baltică. Conducta va intra în funcţiune în anul 2011 şi va avea o capacitate anuală de 27,5 miliarde de metri cubi, iar a doua conductă, paralelă cu prima, care va fi gata până în 2012, va permite dublarea cantităţilor transportate, la 55 miliarde de metri cubi. Proiectul este gestionat de societatea Nord Stream înregistrată în Elveţia şi deţinută în proporţie de 51% de Gazprom. Mai deţin participaţii companiile germane Wintershall Holdings şi E.ON Ruhrgas (câte 20%) şi societatea olandeză Gasunie (9%). În proiect ar putea fi cooptată şi compania franceză GDF Suez. Mai multe ţări, printre care Estonia, Polonia, Suedia şi Finlanda sunt ostile proiectului, considerând că acesta prezintă riscuri de mediu. Polonia se teme că va pierde profiturile pe care le obţine din tranzitul gazului rusesc Proiectul Nabucco are drept scop diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale Uniunii Europene, care este dependentă de Rusia, prin construirea unui gazoduct care va porni de la Marea Caspică şi va ocoli Rusia. Conducta va avea o lungime de 3.300 de kilometri, lucrările de construcţie ar trebui să înceapă în 2010 şi gazoductul ar trebui să intre în exploatare în 2012. Costul estimat iniţial al lucrărilor era de aproximativ 4,5 miliarde Euro.. Datorită creşterii preţului petrolului şi implicit şi al oţelului, estimarea actualizată în luna mai 2008 a ajuns la 7,9 miliarde euro. Proiectul va fi finanţat, în proporţie de o treime, de către acţionari şi de bănci două treimi. Proiectul necesită două milioane de tone de oţel, 200 000 de segmente de ţeavă de oţel şi peste 30 de staţii de comprimare a gazului. În funcţie de situaţie, gazele naturale vor proveni din Iran, Irak, Azerbaijan, Turkmenistan şi Kazakhstan. Principalii furnizori de gaze pentru proiect sunt Azerbaidjan şi Turkmenistan. În cazul Turkmenistanului, problema este tranzitul pe sub Marea Caspică, în condiţiile în care chestiunea graniţelor maritime rămâne o problemă nerezolvată în zonă, iar pentru rezolvarea acesteia este nevoie de acordul Rusiei. Companiile interesate de construirea gazoductului sunt Botas (Turcia), RWE (Germania), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria) şi Transgaz (România). Pentru acest proiect, contribuţia României stabilită iniţial era de aproximativ 850 milioane de euro, plătibili în patru ani. Proiectul prevede tranzitarea României, pe o porţiune de 460 de kilometri. Pentru a contracara proiectul, Rusia a demarat un proiect concurent, South Stream, în care a încercat să atragă inclusiv o parte dintre partenerii Nabucco.

South Stream este numele unui proiect care prevede construirea unei conducte de gaze naturale din Rusia către Italia şi Austria. Gazoductul va avea o lungime de 900 kilometri pe sub Marea Neagră, între Rusia şi Bulgaria, unde se va ramifica o dată către nord-vest spre Austria, apoi către sud, spre Grecia şi Italia. Capacitatea maximă a conductei este similară cu cea a Nabucco, de 31 miliarde de metri cubi. Demararea ei este prevăzută pentru 2015 potrivit presei ruse (iniţial era vorba de 2013), iar costul estimat este între 10 şi 15 miliarde de Euro. Acţionari sunt grupul rus Gazprom şi ENI, din Italia. 5

GAZODUCTELE CONCURENTE NABUCCO SI SOUTH STREAM
Conducta Nabucco, ce ar urma sa tranziteze Romania si sa fie alternativa la gazele si reteaua de conducte rusesti, este un proiect prioritar al UE, sprijinit si de SUA, dar care incepe sa
6

fie din ce in ce mai pus in umbra de proiectul South Stream, la care au fost cooptate Bulgaria si Serbia. Decizia Rusiei, principalul furnizor de gaze pentru continent si unul dintre cei mai mari exportatori de petrol, de a limita, in luna decembrie a anului 2005, furnizarea de gaze catre Ucraina si implicit catre tarile UE a facut ca in 2006 sa se vorbeasca tot mai insistent despre gasirea unei alternative care sa ofere Europei independenta energetica fata de resursele rusesti. Proiectele in acest domeniu au avansat extrem de greu. in prezent, exista trei mari proiecte energetice europene in care este implicata si Romania: Nabucco, Constanta-Trieste si cablul submarin de transport de energie electrica intre Romania si Turcia.

Proiectul Nabucco
Proiectul Nabucco, alternativa la principalul furnizor de gaze al Europei, Rusia, a demarat in 11 octombrie 2002, la Viena, cand cele cinci tari implicate - Austria, Bulgaria, Ungaria, Turcia si Romania - au semnat un acord de cooperare pentru infiintarea unui consortiu in vederea efectuarii unui studiu de fezabilitate privind crearea unei rute de transport al gazelor naturale. Proiectul Nabucco a fost conceput in Tratatul Cartei Energiei al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene in 26 iunie 2003. Scopul proiectului este diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale UE, prin construirea unui gazoduct care va porni de la Marea Caspica si va ocoli Rusia, care va transporta gaze naturale din Azerbaidjan si alte state din Asia Centrala inspre tarile din vestul Europei, traversand Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria si Turcia. Altfel spus, Nabucco ar transporta gazele din zona Marii Caspice si a Orientului Mijlociu catre Turcia, Bulgaria, Romania, Bulgaria si Austria, ajungand astfel pe piata Uniunii Europene. in iulie 2006, comisarul european pentru energie si ministrii de resort din tarile care vor fi traversate de gazoductul Nabucco au semnat, la Viena, un acord privind sprijinul politic si financiar care va fi acordat proiectului, evaluat la acea data la 5,8 miliarde de dolari. Conducta va avea o lungime de 3.300 de kilometri, iar lucrarile de constructie ar trebui sa inceapa in 2009 si sa fie definitivate in 2012. Punctul de pornire al gazoductului este la Erzurum, in Turcia, unde se intalnesc conductele Baku-Tbilisi-Ceyhan din Azerbaidjan via Georgia si cea din Iran, urmand sa treaca prin Bulgaria, Romania si Ungaria, punctul final fiind la terminalul de la Baumgarten, in Austria. Pe teritoriul Romaniei conducta va trece pe ruta Bechet - Petrosani Arad (continuata cu Szeged - Ungaria). Conducta trebuia initial sa treaca din Iran spre Europa, prin Turcia si Balcani, dar, in 2006, interesul s-a reorientat spre gazul caspic din Azerbaidjan, Turkmenistan si Kazahstan. In functie de negocierile de dinaintea inceperii efective a lucrarilor, gazele naturale vor proveni din Iran, Irak, Azerbaijan si Kazahstan. Proiectul va fi realizat de o companie mixta, la care societati de gaze din cele cinci state partenere Botas (Turcia), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria) si Transgaz (Romania) au participatii egale. Liderul companiei de proiect este grupul austriac OMV. Pentru acest proiect, contributia Romaniei este de aproximativ 850 de milioane de euro, platibili in patru ani. Costul estimat al lucrarilor depaseste 4,5 miliarde de euro. Importanta acestui proiect a fost recunoscuta si de Comisia Europeana (CE) prin includerea sa in programul TEN (Trans European Networks), pe lista proiectelor prioritare. Aceasta includere presupune si finantarea de catre CE a 50% din valoarea de realizare a studiului, restul fondurilor necesare fiind asigurate din sursele proprii ale celor cinci companii.

7

Consortiul care opereaza gazoductul Nabucco a selectat compania britanica de consultanta Penspen pentru coordonarea lucrarilor de inginerie tehnica ale conductei, care vor incepe in luna ianuarie 2008. in luna decembrie 2007, directorul general al Transgaz, Ioan Rusu, a spus ca grupul german RWE a primit acordul a patru dintre cei cinci membri ai Nabucco, pentru a participa la proiectul de constructie a gazoductului, si se astepta decizia Turciei, care se opunea includerii companiei franceze Gaz de France. Diversificarea furnizorilor de titei si gaze a devenit o prioritate a Uniunii Europene, dupa ce, in luna ianuarie 2006, disputa dintre Rusia si Ucraina privind pretul gazelor naturale a afectat livrarile catre Europa, care importa din Rusia 25% din necesarul de gaze naturale. Cu toate ca a demarat in 2002, proiectul a suferit mai multe amanari. Potrivit planurilor initiale, Nabucco urma sa fie functional in 2011. In toamna anului 2005, intre Austria si Turcia au aparut divergente dupa ce grupul austriac OMV a anuntat ca intentionaza sa infiinteze o companie mixta cu Iranul ca tara furnizoare de gaz pentru Nabucco. Turcia nu a privit cu ochi buni aceasta intentie. Proiectul Nabucco nu a avansat in 2006, mai ales dupa ce vicepresedintele gigantului rus Gazprom, Aleksandr Medvedev, aflat in vizita la Bucuresti in luna iunie, a declarat ca gazoductul nu va putea fi realizat fara implicarea companiei sale. Dupa aceasta declaratie pregatirile pentru demararea constructiei conductei de gaz au fost incetinite. La 27 iunie 2006, reprezentantii celor cinci state au semnat un acord politic prin care isi exprimau intentia de a continua realizarea acestui deziderat. Cu aceeasi ocazie, ministrii energiei din tarile implicate s-au intalnit cu Andris Piebalgs, comisarul european pentru energie, pentru a semna o declaratie in vederea facilitarii finantarii proiectului. Inainte de a incepe constructia propriu-zisa, statele implicate doresc sa obtina din partea Comisiei Europene unele derogari de la regulile comunitare. Mai precis, vor sa aiba posibilitatea de a incheia contracte de aprovizionare pentru o perioada initiala de la 10 pana la 20 de ani. Tot in vara anului 2006, Bruxelles-ul considera acceptabila acordarea unor derogari in acest caz: "Nabucco a fost identificat drept unul dintre proiectele cu prioritate pentru retelele europene". "Unele contracte pe termen lung, care, in mod normal, nu sunt permise in virtutea prevederilor directivei referitoare la gaz, ar putea fi acceptate in acest caz", potrivit unor oficiali europeni. O data ce vor fi incheiate contracte pe termen lung, potentialii investitori si finantatori, inclusiv Banca Europeana pentru Investitii si bancherii privati, vor avea siguranta de care au nevoie pentru a se implica in acest proiect. Banca Mondiala si-a exprimat deja intentia de a finanta prin intermediul IFC participarea Transgaz la constructia conductei de transport gaze naturale Nabucco. Autoritatile romane nu au dat insa niciun raspuns oficial la aceasta propunere. Compania rusa Gazprom, monopol de stat, si-a intensificat opozitia fata de constructia Nabucco, incercand sa-i atraga pe clientii si investitorii din acest proiect in cel de extindere pana in Turcia a conductei Blue Stream care trece prin Marea Neagra. Turkmenistan si Kazahstan ar putea fi incluse si ele in proiect, iar intr-un stadiu ulterior, gazele naturale ar putea fi transportate si din Iran si Egipt. Consortiul se afla inca in cautarea unui nou partener cu care sa imparta costurile proiectului, chiar daca nu au ajuns inca la un acord privind procentul din finantare care va fi acoperit prin imprumuturi. Banii pentru imprumut ar putea fi oferiti de Banca Europeana pentru Investitii sau de Banca Europeana pentru Reconstructii si Dezvoltare.

Conducta South Stream
8

Compania rusa Gazprom s-a concentrat pe preluarea rutelor sale de export dupa ce, la inceputul anului 2006, a fost implicata intr-o disputa cu Ucraina legata de preturile gazelor. Intre timp, companiile occidentale Shell si British Petroleum au fost nevoite sa cedeze controlul unor proiecte energetice de mari dimensiuni grupului Gazprom, pe fondul presiunii exercitate de Kremlin. De atunci, Gazprom a lansat o ruta nordica de transport, cunoscuta drept North Stream, ce face legatura directa cu Germania pe sub Marea Baltica, acest proiect fiind realizat in consortiu cu grupurile E.ON si Wintershall, acesta din urma fiind o divizie a BASF. Proiectul gazoductului South Stream a fost dezvoltat de compania ruseasca Gazprom, care detine monopolul gazelor naturale rusesti, si de compania energetica italiana Eni. Gazoductul, considerat concurent al proiectului european Nabucco, va trece prin Marea Neagra, pornind din Novorosiisk spre portul bulgar Varna, apoi prin Balcani in Italia si Austria. South Stream va avea aceeasi ruta ca si Nabucco, cu exceptia Romaniei. Astfel, dupa ce va trece pe sub Marea Neagra, conducta va iesi la suprafata in Bulgaria, urmand apoi a se desparti in doua ramuri, una indreptandu-se catre Austria si Slovenia si cealalta catre sudul Italiei. Europa de Sud si Sud-Est ocupa deja un rol important in exporturile rusesti de energie. in 2006, Rusia a furnizat 73 miliarde metri cubi de gaz si 59 milioane de tone de petrol regiunii. Constructia South Stream ar oferi statelor de tranzit din Balcani, surse mult mai mari de venituri. Tariful mediu european de tranzit este de 2,4 -3,2 de dolari pentru 1.000 metri cubi pe 100 de kilometri. Acest lucru ar putea genera sute de milioane de dolari pentru bugetele locale. South Stream va ocoli si Ucraina, ceea ce va permite Rusiei sa reduca riscurile potentiale legate de tranzitarea gazului prin aceasta tara. Acest lucru va slabi forta de negociere a Ucrainei, intr-un moment in care Kievul pune problema unor tarife mai mari de tranzit pentru gazul rusesc. Acest proiect a inlocuit planurile initiale ale Gazprom de extindere a gazoductului Blue Stream, ce traverseaza Marea Neagra, sub numele de Blue Stream II. Gazprom a anuntat insa ca ruta a fost modificata substantial, pentru ca Turcia nu a aratat nici un interes pentru acest proiect. Conducta South Stream va avea o lungime de 900 kilometri si va pompa anual aproximativ de 30 miliarde metri cubi. Primele livrari de gaze naturale prin conducta South Stream ar trebui sa inceapa in 2013. Companiile italiana Eni si rusa Gazprom au semnat acordul pentru constructia gazoductului in 23 iunie 2007. Proiectul va fi finantat pe baza de paritate, iar gazoductul ar urma sa fie operational la trei ani dupa obtinerea tuturor aprobarilor finale. Compania italiana Eni si monopolul rusesc al gazelor naturale Gazprom au semnat, in noiembrie 2007, un memorandum de intelegere privind realizarea unui studiu de fezabilitate al acestui proiect. Costul proiectului va fi stiut atunci cand studiul de fezabilitate va fi complet. Proiectul South Stream este al treilea dezvoltat sub acordul de cooperare strategica semnat de Gazprom si Eni. La 23 noiembrie 2007, cu ocazia vizitei la Kremlin a primului-ministru italian, Romano Prodi, care s-a intalnit cu presedintele Vladimir Putin, Rusia si Italia au semnat acordul de construire a gazoductului South Stream. Gigantul rus Gazprom si compania energetica italiana Eni au convenit infiintarea unei companii in valoare de 10 miliarde euro (14,8 miliarde dolari) care se va ocupa de constructia gazoductului South Stream. Pentru Eni, proiectul South Stream reprezinta o sansa de a exporta gaze naturale extrase de anumite active energetice pe care le-a achizitionat la licitatia de vanzare a capitalului firmei energetice falimentare Yukos. Portiunea maritima a gazoductului South Stream ar urma sa coste 3-5 miliarde de dolari. Astfel, noul gazoduct ar putea deveni cel mai scump proiect al Gazprom pentru cresterea furnizarii de gaz in Europa. Presedintele bulgar Gheorghi Parvanov a declarat, inainte de summit-ul de la Zagreb, din iunie 2007, ca tara sa va participa la proiectul South Stream. Guvernul de la Sofia a acceptat la 18 ianuarie 2008 sa semneze un contract cu societatea rusa Gazprom pentru a participa proiectul
9

gazoductului ruso-italian South Stream. Acordul a fost aprobat in cadrul unei reuniuni extraordinare a Executivului bulgar, in cursul vizitei efectuate la Sofia de presedintele rus, Vladimir Putin. Dupa extinderea din 2004, dependenta UE de gazul rusesc a crescut semnificativ. in prezent, UE primeste aproape 25 la suta din gazul folosit din Rusia. Mai mult, cei mai noi membri UE iau aproape trei sferturi din gazul folosit din Rusia. Cu toate acestea, Comisia Europeana nu a reactionat negativ fata de South Stream, declarand ca securitatea alimentarii depinde nu numai de gasirea de noi furnizori, ci si de dezvoltarea unor noi rute. Analistii considera ca prin costurile ridicate si complexitatea proiectului, este posibil ca South Stream sa fie mai mult o parghie care sa permita Gazprom sa participe la proiectul Nabucco in conditii avantajoase. Ei apreciaza ca preocuparea Rusiei de a asigura securitatea rutelor sale de export inseamna ca o conducta care sa treaca pe teritoriul sau si prin Marea Neagra ar fi de preferat fata de Nabucco.

10