„Testul arborelui”

Metodologia de investigare a personalităţii prezintă multe diferenţe faţă de alte niveluri ale psihismului în general, specificitate raportată la existenţa a peste 50 de definiţii ale personalităţii şi a identificării a mii de termeni care o definesc (G. W. ALLPORT şi H. S. ODBERT găsesc peste 18.000 de termeni în limba engleză). De aceea, se impune o sistematizare, iar caracteristicile exhaustive ale acestei abordări sunt greu de respectat. Probele prin care se realizează investigarea personalităţii (în ansamblu, atât la normali, cât şi în cadrul bolii) sunt extrem de polimorfe, alcătuite după criterii care pun accentul pe individualitate; din aceasta decurge dificultatea cuantificării rezultatelor obţinute, pentru a nu mai sublinia nota de subiectivitate prezentă aproape în orice încercare de investigare.

1

1. Se apreciază că există metode subiective, în care subiectul, pentru a fi cunoscut, este pus să vorbească despre sine. În prezent, psihologii consimt că personalitatea (măcar anumite faţete) se poate investiga şi cunoaşte cu ajutorul anamnezei, chestionarelor şi a scalelor de apreciere. 2. Există modalităţi de investigare grupate sub genericul metode obiective – cu ajutorul cărora se urmăreşte cunoaşterea directă a comportamentului subiectului, a diferitelor lui reacţii perceptibile. Cercetătorii în domeniu, în special psihologii şi medicii, fac observaţie directă şi pot ajuta echipa de cercetare pentru reproducerea unor situaţii de viaţă, cu suficiente limite deja cunoscute. Pentru mai multă obiectivitate în cunoaşterea personalităţii umane, a conduitelor şi activităţii, psihologii şi medicii au apelat frecvent, în ultimele decenii, la o serie de înregistrări şi măsurători psihofiziologice. În abordarea structurii complexe a sistemului de personalitate, aceste date sunt recoltate, în special (realizând o notă de mai mare individualitate), în condiţii care provoacă un conflict ori o situaţie emoţională reprezentativă, caracteristică psihică generic umană sau personală. Aceste date, uneori doar, crâmpeie, câteodată definitorii pentru comportamentul uman sunt recoltate cu ajutorul electroencefalografiei (EEG), electromiografiei (EMG), electrocardiografiei (EKG) etc., fiind rezultatul prelucrării reflexului psiho-galvanic ori al modificărilor electrice cerebrale, musculare etc. 3. Metodele proiective sunt constituite din totalitatea tehnicilor prin care subiectului i se solicită răspunsuri faţă de stimulii nestructuraţi, pe care acesta va tinde să-i interpreteze prin prisma propriilor trăsături de personalitate. În general, răspunsurile subiectului sunt în funcţie de sensul sugerat de stimul, de stările prin care el trece. De asemenea, ele sunt influenţate de particularităţile personalităţii subiectului, de nivel de cultură şi educaţie, nivel de aspiraţie, motivaţie, imagine de sine etc. Pentru o înţelegere cât mai profundă şi pentru raţiuni de ordin metodologic trebuie să menţionăm că aspectele obiective şi subiective din structura psihicului uman se întrepătrund, astfel că această încercare de clasificare, mai sus prezentată conţine elemente eclectice, deşi este mult utilizată.
2

Considerate ca fiind mai potrivite pentru activitatea clinică, metodele proiective au un grad mai mare de aderenţă în investigarea conduitelor şi trăirilor, oricât de polimorfe ar fi ele. Permit investigarea conduitei intrinseci, iar numărul de răspunsuri nu este limitat. Totodată, interpretarea răspunsurilor subiectului nu este univocă (specific al testelor de inteligenţă), ci extrem de complexă – fapt ce constituie pe alt plan un obstacol evident în tentativele de apreciere cantitativă. Având la bază o concepţie globală, sintetică asupra personalităţii, acestea furnizează datele unui portret descriptiv. Din cauza imposibilităţii aprecierii (estimării) cantitative mulţi preferă să le catalogheze drept tehnici şi nu teste proiective. Cu ajutorul lor, se desprind aspecte globale ale personalităţii abordată sintetic. Dacă încercăm o comparaţie cu probele cognitive, aceasta arată că în probele proiective participarea afectiv-imaginativă a subiectului ajută transpunerea în situaţii, care măreşte gradul de fidelitate al răspunsurilor în probe. În testele cognitive abordarea subiectului este de tip analitic, iar participarea afectivă şi disprosexia scad nivelul de eficienţă al rezultatelor. Când materialul adunat cu ajutorul tehnicilor proiective este restructurat, cel mai adesea subiectul dă răspunsuri raportate, prin analogie, la configuraţia universului său afectiv, fapt ce impune un interes mai mic pentru aspectul cantitativ al rezolvării de probleme, al corectitudinii la probe. Există multiple împărţiri şi clasificări ale tehnicilor proiective; efortul psihologilor de a imagina probe fiind concretizat în mii de dovezi: a. tehnicile asociative mai cunoscute şi mai des utilizate sunt: experimentul asociativ-verbal şi tehnica RORSCHACH; b. tehnici constructive – TAT sau testul apercepţiei tematice, imaginat de Murray şi Morgan; c. tehnici de completare: prin imagini – ROSENZWEIG; prin fraze MICHIGAN, Rotter etc.; d. tehnici de ordonare: SZONDI (diagnostic pulsional); e. tehnici expresive: testul arborelui (KOCH); desenul figurii umane.
3

Prima utilizare a testului arborelui ca test psihologic se datorează consilierului de orientare profesională din cantonul Zürich, Emil Jucker. Mai târziu, autorul primei cărţi consacrate în întregime testului arborelui a fost psihologul elveţian Charles Koch, cartea fiind publicată în 1949. Charles Koch a reflectat îndelung asupra calităţilor proiective pe care le poate desenul unui arbore. El a preluat ideile grafologilor, ale căror metode le aprecia, şi a pus la punct împreună cu istoricul de artă Michel Grünwald, o schemă spaţială care pleca de la simbolismul spaţiului, aşa cum îl studiase Max Pulver. Hermann Städeli a folosit testului arborelui în analiza diferitelor probleme nevrotice. Atât Koch cât şi Städeli au afirmat că: „Această tehnică întrebuinţată singură nu este suficientă pentru a garanta analiza completă a caracterului. Asociată însă cu alte teste, aduce la lumină fapte cât se poate de surprinzătoare, în măsură a contribui la înţelegerea conţinutului altor teste.” Testul se bazează pe legătura profundă dintre om şi arbore,aceast legătură reprezentând de fapt o oglindă a sufletului. Conţinut: Pentru efectuarea testului arborelui este nevoie ca subiectul să deseneze 3 arbori, fiecare reprezentând o anumită dimensiune a personalităţii, respectiv: I.Atitudinea socială şi profesională I.Eul intim II. Aspiraţiile subiectului/arborele de vis Materiale necesare: Pentru efectuarea acestui test nu e nevoie decât de un creion şi câteva foi. Aplicare: Desenaţi un arbore pe lungimea foii. Desenaţi apoi un arbore pe lăţimea foii. Întoarceţi foaia şi desenaţi un pom „de vis”, aşa cum vă vine dumneavoastră în minte. Timpul :
4

Timpul de lucru este liber .Nu există un barem de timp,nici o presiune,nici o constrangere . Interpretare: Pentru a putea interpreta informaţiile puse la dispoziţie de testului arborelui, psihologul va trebui să ţină cont de un anumit număr de parametri. Koch recomandă ca, înainte de examinarea detaliilor, să fie notată impresia globală. Apoi ar trebui urmate etapele de mai jos: 1 Compararea celor trei arbori; 2 Studierea liniei - uşoară, apăsată, discontinuă sau spasmodicăelemente foarte importante; 3 Analiza amănunţită a tuturor elementelor constructive din fiecare arbore. Componentele cu cea mai mare importanţă în cadrul testului arborelui sunt:  Aşezarea în pagină, dimensiuni  Diferite tipuri de arbori  Rădăcini  Linia solului  Trunchi, articulaţie trunchi/rădăcini  Coroană  Ramuri  Muguri  Flori  Frunze  Fructe  Peisaj-accesorii  Antropomorfisme- schimbări tematice  Expresia liniilor trasate- umbră, colorit închis  Indicele lui Wittngenstein  Proiecţie a preocupărilor inconştiente  Importanţa respectivă şi valorizarea trunchiului, rădăcinilor şi frunzişului  Studiul comparat al celor trei arbori

5

In interpretarea testului arborelui trebuie să se ţină seama de 150 de indici. Indicele lui Wittgenstein Dr. Graff Wittgenstein, neurolog german, este primul care a emis ideea potrivit căreia în timp ce desenul corespunde situaţiei prezente a autorului, înălţimea arborelui, în milimetri, ar trebui să corespundă vârstei, în ani şi luni. Evenimentele produse în trecut, prezente în desen prin anumite traumatisme ale trunchiului, pot fi datate, conform acestei teorii, prin raportarea înălţimii în milimetri a arborelui la vârsta în ani şi luni a desenatorului. Studiile au demonstrat ca există anumite caracteristici definitorii pentru unele afecţiuni psihologice. Puncte reper în interpretarea diferitor laturi ale personalităţii,îin desenul arborelui: 1.INTROVERSIUNEA-absenţa capacităţii de a avea relaţii sociale şi afectivitate redusă: • Arbore foarte mic ; • Baza trunchiului închisă sau încercuită; • Situare în stânga paginii ( agăţare de trecut, teama de a se implica in relaţiile cu ceilalţi, teama de contact); • Absenta uneori a coroanei si frunzişului; • nnegriri ( anxietate) ; • Coroana complet închisă; • Arborele crescut din ghiveci • Ramuri schiţate dintr-o singură linie. • 2. EXTRAVERSIUNEA- om de acţiune, capabil de relaţii sociale, adaptare afectivă: • Arbore mare; • Frunziş des; • Marginile frunzişului sunt fine, adeseori rotunjite, cu deschideri; • Obiecte diverse desenate în frunziş sau în jurul arborelui (nevoia de contact şi de schimbare).

6

3.IMATURITATE • Baza foii este luată ca bază a arborelui; • Forme repetitive; • Neîndemânare grafică; • Trunchi sudat – trunchi S (care intră în frunziş, după koch); • Ramuri desenate dintr-o singură linie. Toate aceste caracteristici pot indica o lipsa de maturitate afectiva şi, eventual, o inhibare a dezvoltării intelectuale. 4. DEBILITATE- insuficienţă intelectuală, de obicei de natură grenetică, influenţabilitate ridicată • Forme sărace şi infantile; • Linii frustre şi neregulate; • Stereotipii (exagerări ale regularităţii); • Absenţa liniei solului; • Ramuri trasate dintr-o singură linie; • Trunchi conic; • Trunchi separat de frunziş printr-o linie. 5. ANXIETATE – ANGOASĂ - stare de teamă, îngrijorare,tensiune; după unele teorii sinonimă cu frica, după altele fiind o teamă fără obiect bine precizat. • Innegrire a liniei solului, radacinilor, trunchiului, ramurilor, frunzisului; • Presiune sustinuta sau spasmodica; • Arbore mic; • Arbore situat in stanga paginii; • Linii trasate discontinuu; • Arbore foarte stufos; • Ramuri lipsite de frunze. 6. NERVOZITATE- agitaţie, influenţabilitate, caracter versatil şi iritabilitate. • Liniile desenate se întrepătrund, se intretaie si se amesteca in frunzis; • Frunzisul este neregulat, cu linii confuze;
7

• • • • • •

Innegriri; Linii ascutite ( releva in egala masura agresivitatea); Baza trunchiului este barata si innegrita; Apasare insistenta si spasmodica; Linii necontrolate ( control emotiv deficitar); Linii retusate, in zigzag.

7. TENDINTA DEPRESIVĂ- deprimare, demoralizare, descurajare • Frunziş căzut ( tip salcie plângătoare); • Trunchi discontinuu, linii spasmodice; • Arborele este mic, cu ramuri fără frunze, trasate din linii unice; • Porţiuni înnegrite ( semn de angoasa); • Sisteme de linii trasate în direcţii opuse în frunziş; • Semne de nervozitate ( linii discontinue, retuşate…); • Linii uşor trasate ( lipsa de sprijin). 8. IMPULSIVITATEA- îşi poate avea originea în ereditate, deviaţii afective sau educative din copilărie, care devin nevroze şi psihoze. • Ramuri în formă de tub; • Linii aruncate, lansate; • Înnegriri; • Linii spasmodice; • Linii trasate în direcţii opuse. 9. AGRESIVITATEA– se încadrează printre tendinţele fundamentale ale comportamentului uman, în plan patologic, agresivitatea poate fi organică, dobândită sau accidentală. • Unghiuri ascuţite; • Înnegriri; • Linii frânte sau unghiulare; • Săgeţi îndreptate înspre trunchi ( autoagresivitate), sau înspre interior; • Rădăcini nuanţate si multiple; • Trunchi rugos, înnegrit sau „zebra”; • Ramuri sau frunze ascuţite; • Ramuri tubulare; • Frunze de ilex.

8

10. PROBLEME SEXUALE- o sexualitate dezvoltată reprezintă un factor de echilibru psihic, există însă, multe persoane care au asemenea probleme. • Rădăcini importante, ascuţite, răsucite, cu linii frânte. • Liniile solului haşurate sau în unghiuri. • Înnegriri la baza arborelui; • Baza arborelui acoperită de tufe şi ierburi; • Ramuri tubulare (impulsivitate); • Ramuri încrucişate (ambivalenţă); • Arbore crescut în ghiveci. 11. NEVROZE SI PSIHOZE 1 Nevrozele – subiectul rămâne conştiente tulburările sale, suferă din cauza lor şi doreşte să se vindece. Principalele tipuri de nevroze: isteria, nevroza obsesională, tulburări fobice, stările anxioase. 2 Psihozele – afecţiuni mintale dobândite care se dezvoltă pe un teren psihic normal sau psihomatic, determinând tulburări de personalitate şi desinserţie socială. • Arbore mic sau foarte mare ( sentiment de inferioritate sau exaltare imaginativa); • Înnegriri ( anxietate, angoasa); • Frunziş imens si apăsător ( control imaginativ deficitar); • Îngustare a trunchiului ( blocaj al încărcăturii afective); • Rădăcini mari si îndreptate in jos ( probleme sexuale); • Trunchi împărţit în doua ( divizare a personalităţii); • Ramuri fără frunze ( lipsa de contact şi schimburi cu altcineva); • Crestături în partea stânga a trunchiului ( traumatism în trecut); • Coroana diforma şi neregulat desenată ( lipsa unei înlănţuiri logice a ideilor); • Forma infantile (regresie); • Ramuri frontale ( probleme psihologice); • Apăsare spasmodică în trasarea liniilor ( agresivitate); • Repetarea unor motive diferite: cercuri, etc. ( tendinţă obsesională, perseveraţie); • Încrucişarea ramurilor ( ambivalenta); • Linii retuşate ( anxietate); • Coroana căzută (tendinţă depresivă);
9

• Forme inautentice ( rupere de realitate). 12 etc. • • • • • • • • • TAXICOMANIA – dependenţa de substanţe toxice: droguri, alcool, Linii tremurate; Linii fine si fără suport, discontinue câteodată; Mici semne repetate, înnegriri, forme rotunde in coroana ( tendinţa de perseveraţie); Coroana căzută, salcie pângătoate ( semn al depresiei); Lărgiri şi îngustări ale trunchiului ( blocarea încărcăturii afective); Ramuri întrepătrunse in coroana ( contradicţie intima); Arbore crescut din ghiveci ( sentiment de închidere în problemele personale); Apă şi râuri (sentiment de vinovăţie); Coroană exagerată(imaginaţie exaltată).

Câteva elemente de analizã care mai pot fi luate în calcul sunt:  bradul are o conotatie sexualã  chiparosul denotã idealism  stejarul - gustul pentru tradiţie şi dorinţa de a fi remarcat  palmierul exprimã dorinţa de evadare salcia plângatoare – dezechilibru interior Tehnica sesizează stadiile de evoluţie ale personalităţii, dar şi distorsiunile apărute datorită modificărilor distorsionate. Se apreciază că bogăţia şi fineţea ramificaţiilor arată permeabilitatea afectivă, sensibilitate, impresionabilitate, imaginaţie, ca şi înţelegere vie, dar şi pragul senzorio-afectiv coborât, cu un mare potenţial reactiv. Ramurile desenate împletite, cu aspect de reţea, arată introversie, dar şi o personalitate psihastenică, în pendulare obsesională. Exemple:

10

A

B

Desenul A – Cătălin. În familie au existat probleme diverse afective ori tip social. Desenul neavând rădăcini ne arată că minorul nu are nici o legătură stabilă. În acelaşi timp, la vârsta şcolarităţii mici este prezentă gândirea concretă, deci nu apar rădăcinile. Copilul poate fi nesocializat: înclinaţie spre trecut şi proiecţie spre viitor conform aşezării în pagină a

Desenul B – Luiza. Minora a desenat tulpina puternică – fapt ce ne arată că în viitor va avea multă forţă şi aspiraţii înalte, dar nu-şi găseşte obiective şi fetiţa se separă de restul lumii.

11

copacului.

C
12

Desenul C – Mihai. Desenul ne arată probleme în partea primă a copilăriei, în primii ani de viaţă. Este vorba şi de lipsă de forţă (tulpina este desenată foarte subţire). Sau, putem să interpretăm că minorul realizează cu dificultate cunoaşterea în genere. În acelaşi timp antepreşcolaritatea poate fi apreciată ca ,,bună”, dar există o nebuloasă în prezent. În perspectivă, copilul ar putea deveni un om cu voinţă, dar adaptarea prezentă este dificilă.

Consideraţii finale: Testul arborelui nu este în măsură să permită formarea unui diagnostic, dar poate să-i alerteze deopotrivă pe medic şi pe psiholog în legătură cu o problemă existenţială. Testul se dovedeşte util pentru a urmări efectele psihoterapiei. Simplu şi rapid, testul este valabil pentru copii, ca şi pentru adulţi, iar practica a dovedit că el funcţionează ca un excelent detector al dezvoltării psihice, ajutând la înţelegerea şi abordarea celuilalt, în complexitatea şi devenirea lui.

13

BIBLIOGRAFIE:
1. Aurel

Stoica, „Testul utilizare”Bucureşti,2000

psihologic-evoluţie,

construcţie,

2. Denise de Castilla, „Testul arborelui-relaţii interumane şi alte

probleme ale lumii contemporane”Ed. Polirom,2005
3. Monica

Albu, „Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Ed.ACSR Cluj-Napoca,2002 Răscanu „Introducere Universităţii Bucureşti, 2004; 1997 în psihodiagnostic”, Ed.

4. Ruxandra

5. Ursula Şchiopu „Dicţionar enciclopedic de psihologie”, Ed.Babel,

14

15

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful