You are on page 1of 7

1

Epistolia Domnului nostru


Iisus Hristos ce ne-a
trimis-o Dumnezeu din
cer [1]

de Gavriil STIHARUL
Sursa :http://gavriilstiharul.blogspot.com/
2

Versificare inspirată din "Legenda Duminicii" sau "Epistolia lui Hristos


pentru paza Duminicii", considerată a fi cel mai vechi text scris în limba
română dintre cele păstrate, tălmăcit din limba slavonă în anul 1391 sau
1392 de către călugării copişti de la Mănăstirea Săpânţa-Peri din
Maramureş [2]. Folosindu-se de alt izvod, în secolul al XVI-lea, preotul
ortodox Grigore din Măhaci [3] tălmăceşte la rândul lui "Epistolia..." şi o
repune în circulaţie, ca lucrare misionară pentru respectarea Sfintei
Duminici:

Acum blagosloviţi,
Fraţi creştini şi părinţi,
Căci din cer a căzut,
S-a spart şi desfăcut,
Piatră mică şi grea,
Cu un răvaş în ea,
Scris cu slove sfinte
De învăţăminte [4].
Şi-n el Domnul mustra
Pre creştini şi zicea :
"Pre voi sunt mâniat,
Căci nu m-aţi ascultat
Şi nu v-aţi pocăit
Precum v-am poruncit.
Cuvântul ce l-am scris,
Pre care l-am trimis,
Voi l-aţi nesocotit
Şi nu v-aţi pocăit.
Şi Duminica mea [5],
Dată spre a şedea,
Voi nu aţi păzit-o
Şi aţi nesocotit-o.
Pentru greul păcat
Eu m-am mâniat,
Trimis-am ierni grele,
Cu viscole-n ele,
Şi geruri cumplite,
Dar n-aţi luat aminte [6].
Dar pentru maica mea,
Ce pentru voi plângea,
3

Prăpădul l-am curmat,


De voi m-am îndurat
Şi nu v-am pedepsit
Cu focul cel cumplit.
De nu vă întoarceţi
Şi să nu mai faceţi
Păcate pre pământ:
Să nu mai suduiţi
Pre preoţi şi părinţi,
Voi da ploaie cu foc
Dincolo de soroc.
În luna Făurar
Veţi plânge cu amar
Şi-n luna lui Prier
Fi-va spuză din cer [7]
De veţi striga la morţi :
Ieşiţi din mormânt toţi
Să intram noi, cei vii,
Cei loviţi de stihii,
Ieşiţi, oseminte,
Ieşiţi din morminte,
Veniţi să ne scăpaţi
Pre noi cei blestemaţi !
Vai de cel ce-mi strică
Sfânta Duminică
Şi nu o cinsteşte,
Şi-o nesocoteşte !
Căci e adevărat:
În ea am înviat
Şi în ea a venit
Gavriil ce a vestit
Mântuitor cuvânt
De la Duhul Cel Sfânt ;
Precum s-a prorocit
Fecioara a zămislit".
Acum blagosloviţi [8],
Fraţi creştini şi părinţi,
Pre popa duhovnic,
Smerit pravoslavnic,
Pre vrednicul tălmaci,
4

Preotul din Măhaci,


Care a izbândit,
Care a tălmacit
Din graiul slavonesc
Pre graiul românesc,
Şi pre misionarul,
Gavriil Stiharul,
Care a stihuit
Pre stih potrivit !
Ferice să fie
De cel ce o scrie,
De cel ce-o trimite
Şi-o dă înainte,
Pentru pocăinţă
Şi spre folosinţă !
Dar fi-va în păcat
Cel ce-i învârtoşat,
Ce n-o va izvodi [9],
La creştini spre a fi [10]!

Note
__________________________________________________

1. "Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce (ne-) a trimis-o Dumnezeu din Cer",
care mai poartă şi denumirea de " Epistolie din Cer pentru respectarea Zilei
Domnului (sau a Duminicii)", "Epistolia lui Hristos pentru paza Duminicii" sau
"Legenda Duminicii", este un text apocrif, ce face parte din categoria aşa-
numitelor "Scrisori trimise din Cer".
2. După unii cercetători, "Legenda Duminicii" este cel mai vechi text scris în
limba română. Acesta a fost tradus în anul 1391 de către călugării copişti de la
Mănăstirea Săpânţa-Peri din Maramureş. Aici funcţiona o renumită şcoală de
caligrafie, ctitorită de egumenul Pahomie, unde au fost traduse, printre altele,
"Psaltirea", "Apostolul" şi "Evanghelia" ( cf. Ieromonah Ioanichie Bălan, "Vetre de
sihăstrie românească", Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti – 1982).
Mănăstirea, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, a avut parte de o soartă
vitregă : "În secolele XVI şi mai ales XVII, mănastirea Peri este grav îngrădită şi
până la urma distrusă de prozelitismul oficial calvin" (cf. Ieromonah Ioanichie
Bălan, ibidem).
Textul, care se găseşte inserat în "Sbornicul de la Ieud", redactat probabil în anul
1630, "unul dintre cele mai valoroase texte prin structurile de limbă şi prin
5

ingenuitatea şi prospeţimea expresiei de tip viu popular în forme vechi", este o


copie după o traducere anterioară.
3. Începând din secolul al XVI-lea, Biserica Ortodoxă din Transilvania se
confruntă cu prozelitismul oficial calvin, ce va duce mai târziu la distrugerea
multor mănăstiri, printre care şi mănăstirea Săpânţa Peri, mai sus amintită.
Prozelitismul agresiv va da naştere unei reacţii pe măsură din partea ierarhiei
ortodoxe, atât în Transilvania, cât şi în Moldova şi Ţara Românească. Astfel,
Sfântul Ierarh Varlaam (n. 1580/1585? - d. 1657), Mitropolit al Moldovei,
redactează o lucrare de 339 de pagini, intitulată "Şapte Taine ale Bisericii", care
era menită să apere temeiurile credinţei ortodoxe împotriva calvinilor din
Transilvania, ce nu recunoşteau cele şapte Taine, şi o tipăreşte la Iaşi, în anul
1644.
În anul 1642, conducătorii calvini ai Transilvaniei au publicat un catehism la Alba
Iulia. Sfântul Ierarh Varlaam convoacă un sobor al ierarhilor din Moldova şi Ţara
Românească, pentru a lua atitudine împotriva acestui catehism. Soborul s-a
întrunit în anul 1644, la Iaşi sau, probabil, la Suceava. El a avut misiunea de a
aproba răspunsul întocmit de mitropolitul Varlaam la catehismul din 1642.
Lucrarea, care se va numi : "Răspunsul împotriva Catihismusului calvinesc", se
adresa, în primul rând, credincioşilor din Transilvania. În lucrare sunt combătute
principalele învăţături calvine, dezvoltând învăţătura ortodoxă despre "Sfânta
Scriptură", credinţă şi faptele bune, Biserică, Taine, cinstirea sfinţilor şi a
icoanelor etc.
Din unitarianism se desprinde o mişcarea pentru ţinerea sabatului, numită
mişcarea sabateriană (sâmbetistă). Autorul ei a fost Andreas Eossi de Szent-
Ersebet, nobil unitarian bogat, care a deţinut trei sate şi un număr mare de moşii
în Odorheiul Secuiesc. În ciuda persecuţiilor oficiale, mişcarea, care s-a
transformat ulterior în sectă, s-a răspăndit foarte repede, făcând numeroşi
prozeliţi. Probabil, ca o reacţie împotriva acestei mişcări, preotul ortodox din
Mihaciu (azi Mihăceni, judeţul Alba) realizează o serie de traduceri din limba
slavonă ale unor apocrife, printre care şi "Epistolia..." Preotul din Mihaciu, care
se va numi el însuşi "Popa Grigore din Măhaci", vede probabil în aceasta un
manifest misionar pentru respectarea Duminicii, ca sfântă zi de odihnă, conform
învăţăturii dreptei credinţe.
4. Unele redacţiuni vorbesc depre Ioanichie, patriarhul Ierusalimului, care a
descifrat mesajul din epistolie: "Pentru aceasta eu, loanichie, patriarhul sfintei
cetăţi a Ierusalimului, cu ajutorul Tatălului şi al Sfântului Duh, Troiţei celei de o
fiinţă şi nedespărţită, m-am învrednicit de v-am dezlegat aceste dumnezeieşti
cuvinte care au fost întru aceasta" (cf. redacţiunea de colportaj actuală).
5. Odată cu generalizarea creştinismului în Imperiul Roman, ziua de Duminică,
ca zi sfânta şi de odihnă, ajunge sa ia locul sâmbetei. Cu toate acestea, sâmbăta
nu a fost întru totul abandonată. Astfel, oamenii simpli din Friaul, nordul Italiei,
continuau să ţină sâmbăta. De asemenea, începând din secolul al II-lea,
sâmbăta era ţinută de către Biserica Culdee din Scoţia, precum şi de către alte
biserici. "Epistolia…" a fost redactată după anul 313, anul legalizării Bisericii,
întâi în limba latină, apoi a fost tradusă în elineşte, precum şi în celelalte limbi
europene din acea vreme, şi a început să circule cu succes. Primele atestări
6

privind "Epistolia…" le avem din secolul al V-lea. Astfel, se spune că, în anul 583,
în Ibiza (în limba autohtonă Eivissa), o insulă care aparţine Spaniei, situată în
vestul Mării Mediterane, fâcând parte din insulele Baleare, "Epistolia…" ar fi
căzut din cer şi ar fi îndemnat pe creştini la respectarea zilei de Duminică.
Episcopul de Ibiza, Vincent, a declarat scrisoarea ca autentică şi a acceptat-o. În
schimb, Episcopul de Cartagina, examinând-o, s-a declarat uimit cum "cineva
poate accepta profeţii noi". Din această cauză, episcopul de Ibiza a fost destituit.
În Evul Mediu a circulat o legendă, conform căreia Theodoton, adjunctul papei, a
văzut deasupra mulţimii adunate în Bazilica Sfântul Petru din Roma o epistolă
suspendată în aer. Atunci, 47.000 de oameni s-au căit de păcate. În anul 1846,
în Boemia, o apariţie similară a cutremurat o mulţime de oameni, iar mulţi preoţi
au crezut în ea.
6. În secolul al XIII-lea şi secolul al XIV-lea au loc o serie de evenimente care vor
da un puternic avânt cultului "Epistoliei...": "Pe lângă marile crize care au zguduit
Biserica apuseană, secolul al XIV-lea se caracterizează printr-o serie de
calamităţi şi flageluri cosmice : comete, eclipse de soare, inundaţii şi, mai ales,
din 1347, groaznica epidemie de ciumă, «Moartea Neagră». În speranţa de a-l
putea îndupleca pe Dumnezeu, se înmulţesc procesiunile de flagelanţi. E vorba
de o mişcare populară care parcurge traseul caracteristic : de la pietate la
heterodoxie" (cf. Mircea Eliade, "Istoria credinţelor şi ideilor religioase", Editura
Ştiinţifica şi Enciclopedică, Bucureşti -1988).
Se creează, aşadar, o atmosferă de disperare colectivă : "De altfel, epoca pare
obesedată de moarte şi de suferinţele ce-l aşteaptă pe defunct în lumea de
dincolo. Moartea impresiona imaginaţia contemporanilor mai mult decât speranţa
învierii " (cf. Mircea Eliade, ibidem). Ca să ispăşească păcatele lumii, grupuri de
laici parcurg satele şi oraşele, biciuindu-se cu asemenea violenţă, încât trupul lor
devenea o masă umflată de carne vânată. Aceştia au fost numiţi biciuitori
(flagelanţi). Ei îşi fac apariţia pe la anul 1260, anul când, după profeţia lui
Gioacchino da Fiore, trebuia să înceapă a şaptea epocă a Bisericii şi se
prezentau ca o mişcare reformatoare, care a îmbrăcat haina căinţei. Primii
flagelanţi pornesc din Perugia şi se răspândesc apoi în Polonia şi Ungaria (cf.
Mircea Eliade, ibidem). Flagelanţii au fost cei care au pus în circulaţie teoria
conform căreia Dumnezeu îi pedepseşte pe oameni cu Moartea Neagră din
cauza nerespectării Duminicii ca zi de odihnă şi pledau pentru repaus absolut în
această zi. Cf. şi Moses Gaster, "Literatura populară română", Ed. Minerva,
Bucureşti 1983 : "Acestă prelucrare o atribuie Veselovski sectei flagelanţilor din
sec. al XIII-lea. Atuncea mişcarea reformatorie ia caracterul « căinţei » şi atunci
apar pe la 1269, biciuitorii (flagelanţii) ce se biciuiau pentru ispăşirea
păcatelor(...) Ziua principală a lor a fost, după mărturia tuturor scriitorilor
contimpurani, duminica (...) Într-adevăr, s-a publicat o « epistolie » lătinească din
secolul al XIV-lea de către Stumpf, luată din cronica franceză a lui Nangis, unde
se află imediat după relaţiunea sa despre flagelanţi".
7. Cf. "Manuscrisul de la Ieud": "Şi voiu a vea a face în luna lui făurar (februarie –
n.n.) 11 dzile întunerecu mare, şi se vor giunghea soţ cu soţ întru tunerec. Şi voiu
avea a ploa în luna lui prier (aprilie - n.n.) în şaptesprezeace dzile, în loc de ploie,
sânge şi foc şi spudză, ca să se pustiiască viile voastre ".
7

8. În versificare de faţă, a fost ignorat textul din original care conţine şi un


blestem : "Şi blestemat să fie acel om care va lucra de Sâmbătă seara până Luni
la răsăritul soarelui, sau cine va face păcate în acea vreme" (cf. redacţiunea de
colportaj actuală). "Blăstamat să fie omul acela ce nu-şi va lăsa lucru[rele] saile
den sîmbată den al noole ceas, ce lucrează pînă luni în răsăritul soarelui. De
nemica să nu se atingă ! (cf. "Manuscrisul de la Ieud"). "Şi proclet să fie omul ce
nu-şi va lăsa lucrul sîmbăta, la al nouălea ceas, până luni la răsăritul soarelui"
(cf. redacţiunea Moses Gaster).
9. Cf. redacţiunea de colportaj actuală: "Iar vai de preotul sau de călugărul sau
dascălul sau diaconul care nu o va citi înaintea oamenilor şi să o scrie şi să o
aibe tot omul în casa sa şi să o trimeată şi pe unde nu va fi, că de mare folos
este în casa omului; iar vai de acela ce o va scrie şi va lipsi vreun cuvânt dintr-
însa ". Cf. şi redacţiunea Moses Gaster: "Şi să fie proclet popa ce nu va priimi şi
nu va ceti înaintea soborului această scriptură şi trimitere din Ierusalim, iar cine
va scrie şi va ceti aceasta epistolie îi va ierta Dumnezeu păcatele".
10. Orice creştin trebuie să ţină în casă o copie a acestei epistolii :"Iară de mare
folos va fi acelui om în casa sa; îi va dărui Dumnezeu împărăţia Sa; a Căruia
este stăpânirea şi puterea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în veci nesfârşit.
Amin" (cf. redacţiunea de colportaj actuală).