You are on page 1of 5

I

Principiile fundamentale ale dreptului international.

In evolutia sa istorica, in dreptul international s-a ajuns la impunerea ID10r principii ca reguli de conduita 'in sarcina statelor (si altor subiecti) ca indespensabile pentru dezvoltarea relatiilor internationale multilaterale, pentru menpnerea pacii si securitarii mondiale, influentand continutul eelorlalte principii, institutii ~i norme, orientand raporturilor internationale, in general. Acestea sunt principiile fundamentaJe ale Dreprului international public.

Principiile fundamentale sunt consacrate, in principal, in Carta ONU (art.2), Declaratia Adunarii Generale a ONU din 1970 referitoare la Principiile dreptului international privind relatiile prietenesti §i cooperarea dintre state, in conformitate cu Carta ONU (Rezolutia 2625 din 14 octombrie 1970)~ Actul Final al CSCE de la Helsinki (1975), Declaratia Mileniului (Rezulutia Adunar]] Gerale ONU 01',55/2 din 2 sept. 2000) etc.

Invocarea principiilor fundamentale este 0 posibilitate de regularizare mai accentuata a societatii intemationale, 0 modalitate juridica de echilibrare a raporturilor dintre statele putemice ~i cele slabe, dintre statele mari ~i cele mici. Inegalitatii de fapt i se poate, astfel, sa i se contrapuna egalitatea de drept.

in primul rand, principiile fundamentale se caracterizeaza prin maxima generalitate, in sensul ca: - a) sunt aplieabile tuturor domeniilor relatiilor internajionale reglementate de dreptul in temationaI,

- b) sunt rezultatul unui proces de maxima abstractizare si generalizare a ceea ce este esential in

intregul sistem al dreptului international public, ~i .

- c) sunt rezultatul acordului de vointa al statelor ~i se aplica tuturor acestora, inclusiv altor subiecti de drept intemational.

in aI doilea rand, au un caraeter de universalitate, subliniat ~i prin faptul ca sunt fie eons aerate pe calea eutumelor generale, fie pe calea tratatelor multilaterale. De asemenea, prineipiile fundamentale se considera ca au earaeter imperativ (sunt norme jus cogens). Doctrina sustine ca intre principiile fundamentale nu exista 0 ierarhie recunoscuta, desi principiul suveranitatii (~i egalitatii) prezinta 0 importanta cu totul aparte, precum ~i faptul ca principiilor fundamentale le mai este proprie si calitatea de a fi interdependente, de a se conditiona reciproc, In sensul ca ele eonstituie un sistem unitar, in cadrul caruia respectarea unuia dintre ele inseamna respectarea celorlalte si, pe cale de consecinta, incalcarea unuia atrage dupa sine nerespectarea celorlalte principii, provocand grave peri cole pentru viata intemationala. in acest context, Declaratia din 1970 precizeaza ca in interpretarea si aplicarea lor, principiiIe .sunt legate intre ele ~i fiecare principiu trebuie sa fie interpretat in contextul celorlalte principii", iar Actul final al CSeE adauga ca eLe au importanta primordiala si ca vor fi aplicate in mod egal ~i rara rezerva

Nu in ultimul rand, principiile fundamentale au un caracte r dinamic, neavand un continut imuabil, ci care evolueaza in concordanta cu dinamica relariilor internationale, eu din ami ca valorilor pe care Ie consacra, Pe parcursul evolutiei istorice, sistemul principiilor se modifies pentru a reflecta aceste transformari, aparand principii noi, in functie de aparitia unor noi valori care se cer aparate si consacrate prin ansamblul reglernentarilor de drept international. De exemplu, sunt de mentionat mutatiile suferite de principiul suveranitatii (practica cedarii unor atribute de suveranitate din partea statelor componente, in baza unor tratate ale Uniunii Europene) sau pe care se pare ca Ie va suferi principiul neamestecului In treburile inteme.

Ca dovada, numarul acestor principii este dificil de stabilit eu exactitate (de fapt, nici nu este neaparata nevoie!). Astfel, in Iiteratura de specialitate, se vorbeste despre 5, 7, 10 sau 12 astfel de principii, evidentiindu-se tocmai caracterul dinamic al numarului acestora. 0 anum ita .cariera" frumoasa cunoaste, in literatura specials si-n doctrina, opinia cil in dreptulinternationalse se poate vorbi despre decalogul principillnr fundamentale, acceptate ~i consaerate ea un "minim" de catre

participantii la viata international a contemporana.

Astfel Carta ONU mentioneaza (in art.2) urmatoarele 5 principii de baza: egalitatea suveranii a statelor, indeplinirea ell bunii-credinta a obligatiilor aSUI1Ulte, reglementarea pasnicii a diferendelor intemationale, nerecurgerea la JOTlii §i III amenintarea ell JOFfa impotriva integritii(ii teritoriale sau a independentei politice, neamestecul in treburile interne.

Reluand si adaugand, Declaratia din 1970 mentioneaza 7 principii ,,'in confonnitate cu Carta ONU": egalitatea suveranii It state/or, autodeterminarea popoarelor, neamestecul in treburile interne ale statelor, cooperarea internationald, nerecurgerea fa jorfii ~i la amenintarea cu forta, rezolvarea pe cale pasnicii a diferendelor intertuuionale, indeplinirea cu bunii-credintii a obligatiilor ill te rn a tiona le, pentru ea Aetul final de la Helsinki, din 1975, sa .fixeze" numarul acestora la 10, reiterand hotararea ferma a statelor participante (statele europene, plus SUA si Canada) de a respecta si pune 'in practica .principiile urmiitoare care sunt toate de importantii primordialii": egalitatea suveranii, respectarea drepturilor inerente suveraniuuii; nerecurgerea la forrii # III amenintarea cu forfa; inviolabilitatea frontierelor; integritatea teritorialii a statelor; reglementarea pasnici: a diferendelor; neamestecul in treburile interne; respectarea drepturilor omului §i libertiitilor fundamentale, inclusiv a liberiap; de glmdire, cOIl~tiill,ii, religie sail de convingere; egalitatea in drepturi a popoarelor §i dreptul popoarelor de a dispune de ele insele; cooperarea intre state; indeplinirea ell bunii-credintii a obligatiilor asumate conform dreptului international (noutatea "absoluta" fiind mentionarea principiului respectarii drepturilor omului). Doctrina sus tine, In unanimitate, existenta si a altor principii fundamentale, precum principiul dezarnuirii, principiul securitafii colective, principiul solidaritiuii intemationale, principiul bunei veciniitiui §i principiul primatului dreptului international in ordineajuridicii actualii.

Dar amintitul .Decalog" al principiilor fundamentale ale Dreptului international public reprezinta, Inca, In orice discutie pe aceasta terna, partea central a a acesteia. Este ratiunea pentru care Ie reluam, 'in ce1e ee urmeaza, eu unele comentarii din lucrarile speciale.

1. Principiul egalitii,tii suverane (sau al suveranitaplor egale)

Conform Declaratiei Adunarii Generale ONU din 1970 (Rezolutia 2625/1970), statele "au drepturi si obligatii egale si sunt membrii egali ai cornunitatii internationale, indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic sau de alta natura". in intrepretarea aeestei prevederi, se porneste de la valoarea deosebita a suveranitarii depline, de care trebuie sa beneficieze statele lumii in relatiile intemationale.

Dupa cum se stie, suveranitatea statelor este, Inca, in prezent, conceptul fundamental al dreptului international, avand in vedere cil dreptul international este expresia acordului de vointe realizat intre state suverane, fiind, deci, elementul principal pe care este cladita astazi organizarea statala si intemationala, Caracterele "c1asiee" ale suveranitatii, adica indivizibilitatea (nu poate fi fragmentata, atributele ei neputand apartine mai multor titulari), inalienabilitatea (nu poate fi abandonata sau cedata altor state sau entitati internationale, decat in baza unui tratat special), exclusivitatea (teritoriul unui stat nu poate fi supus decat unei singure suveranitati), caracterul originar si plenar (suveranitatea apartine statului si nu li este atribuita din afara, iar prerogativele puterii de stat cuprind totalitatea domeniilor de activitate - politic, economic, social etc.) au cunoscut unele mutatii, ca urmare a evolutiilor societatii intemationale dupa al doilea razboi mondial si, In special, dupa 1989.

Continutul egalitatii suverane cuprinde, in principal, urmatoarele elemente: a) statele sunt egale din punct de vedere juridic: b) fiecare stat se bucurd de drepturile inerente deplinei suveranitiui; c) fiecare stat are obligtuia de a respecta personalitatea altor state; d) integritatea

teritortala §i independenta politica sunt inviolabile; e) fiecare stat are dreptul de a-§i ltlege fii dezvolta ill mod libel' sistemul siiu politic, social, economic $i cultural; j) fiecare stat are obligatia de a se achita pe deplin §i cu buna creditt(ii lie ohliga(ii/e sale internationale ~i de a triii in pace cu alte state; g) fiecare stat beneficiaui de dreptul de (1-# stabili legile proprii, de a defini si conduce liber relatiile sale internationale, de It apartine sau nu organizasiilor internasionale, de a fi sau IlU .parte la tratate de aijanta, dreptul de neutralitaie.

Cea de a doua components a principiului egalitatii suverane, egali ta tea, desemneaza faptul ca statele au 0 capacitate egala de a dobandi drepturi si obligatii. Egahtatea are 0 dimensiune diplomatico-juridica, dar $i 0 dimensiune economica (definita de necesitatea asigurarii egalita,tii compensatorii, in cadrul dreptului international economic).

2.Principiu/ nerecurgerii fa jorta sau fa amenintarea ell forta nu a existat pana la semnarea, la 27 august 1928, la Paris, a Pactului Briand-Kellog, razboiul fiind, pana in acel moment, eonsiderat ca nonnai ~i legitim In practica relatiilor internationale. Din punctul de vedere al continutului, art.2, pct.4 din Carta ONU arata ca "Toti membrii organizatiei se vor abtine in relatiile lor internationale de la recurgerea la amenintarea eu forta sau Ia folosirea fortei, fie impotriva integritatii teritoriale si independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod ineompatibil eu scopurile Natiunilor Unite". De asemenea, Declaratia din 1970 prevede ca "razboiul de agresiune constituie crima contra pacii, care angajeaza responsabilitatea In conformitate cu dreptul international ".

Un alt pas important 'in conturarea continutului principiului il constituie adoptarea, de catre Adunarea Generala a ONU, in 1974, a Rezolutiei 3314 privind definirea agresiunii annale. Celelalte forme de agresiune nu sunt inca definite, desi, prin eonceptui de forta, se intelege nu numai f011a militara, ci orice act de viclenta sau constrangere, oriee fonne ale presiunii politice, economice sau de orice alta natura, to ate fiind considerate ilicite.

Prin exceptie de la acest principiu, dreptul international permite folosirea fortei In trei situatii: in cazul folosirii fortei pe baza hotararii Consiliului de Securitate in conformitate eu capitolul VII din Carta ONU, in cazul exercitarii dreptului de autoaparare individuals sau colectiva impotriva unui atac annat, precum ~i 'in cazul exercitarii dreptului popoarelor la autodeterminare.

3.Principiui invio lab ilitdtii frontierelor prevede obligatia statelor de a "se abrine, acum si in viitor, de la orice atentat impotriva acestor frontier", de la .orice eerere sau act de acaparare ~i uzurpare a intregului sau a unei parti a teritoriului oricarui stat independent". Actul Final prevede lnsa ea frontierele pot fi modifieate, in eonformitate eu dreptul international, prin mijloace pasnice si prin acord.

-iPrinoipiul integritdtii teritoriale prevede obligatia statelor de a se abtine de la orice actiune incompatibila eu scopurilesi principiile Cartei ONU impotriva integritatii teritoriale, independentei politice sau a unitatii oricarui stat participant si, In special, de la orice asemenea actiune care eonstituie 0 folosire a fortei sau 0 amen in tare eu forta, precum si de la a face din teritoriul celuilalt obiectul unei ocupatii militare sau al altor masuri de folosire directa sau indirecta a fortei, in contradictie cu dreptul international sau obiectul unei dobandiri prin asemenea masuri sau prin arnenintarea eu ele. Se mai prevede ca niei a astfel de ocupatie sau dobandire nu poate fi recunoscuta ea legala

j. Principiul solutionarii pe cale pasnicii a diferendelor internationale.

In legatura cu acest principiu, Carta ONU (art. 2, pct.3) stipuleaza ca "Toti membrii organizatiei vor solutiona diferendele lor internationale prin mijloace pasnice, astfel incat pacea si

securitatea internationala, precum ~i justitia sa nu fie puse in primejdie".

Calia mai indica, 'in artJ3, pct.l , si mijloacele de reglemetare: tratative, ancheta, mediere, conciliere, arbitraj, pe cale judiciara, organisme sau acorduri regionale, alte mijloace pasnice la alegerea partilor, Continutul principiului se exprima deci, pe de 0 parte, in obligatia generala de solutionare pe cale pasnica, iar, pe de alta parte, prin dreptul de Iibera alegere a mij loacelor de solutionare,

6. Principiul neamestecului in treburile interne (neimixtiunii)

Formulat In timpul Revolutiei franceze, retinerea de interventii In afacerile interne a devenit practica curenta, principiu fundamental, incet p mult mai tarziu In relatiile intemationale. AstfeI, la scurt timp dupa Revolutie, Congresul de la Viena (1815) consacra legitimismul interventiei.

Principiul presupune obligatia statelor de a nu interveni In afacerile care tin de competenta nationala a unui stat (care apartin domeniului rezervat, cf Cartei ONU ~i Statutului ell). Potrivit acestui principiu, este exclusa orice forma de interventie, nu numai cea armata (orice forma de ingerinta sau amenintare indreptata impotriva personalitatii unui stat sau impotriva elementelor lui politice, econornice, culturale)'Trebuie sub lini at ca tot mai multe probleme considerate ca apartinand exclusiv, In trecut, cornpetentei interne a statelor ies astazi in afara domeniului rezervat. Un exemplu 'in acest sens il constituie tendintele actuale de legalizare a asa-nurnitului drept de interventie umanitara sau democratica 'in desfasurarile interne dintr-un stat.

7. Principiul respectdrii drepturilor omului ~i libertatilor fundamentale este consacrat ca principiu pentru prima oara de Actul Final, desi referiri gasim si in Carta ONU, in cele doua Pacte privind drepturile omului, din 1966 etc.

Initial considerat ca principiu de drept international de ramura si nu principiu fundamental, deoarece se considera ca se refera doar Ia materia populatiei, astazi criteriuI respectarii drepturilor omului a devenit 0 coordonara esentiala a raporturilor interstatale si 0 conditie pentru aderarea la diferite foruri si forme de cooperare sau integrare, ,,0 religie a secolului XXf'.

8.Principiul autodetermindrii (dreptul popoarelor de a-si hotari singure soarta) este definit de aceeasi Declaratie ca "principiul egalitatii in drepturi a popoarelor si dreptului de a dispune de ele insele. Trebuie remarcat ca, spre deosebire de toate celelalte principii, titularul acestui drept/principiu este poporul, natiunea (nu alt subiect de drept international), indiferent dad acestea sunt constituite in stat sau lupta pentru constituirea intr-un stat propriu. EI nu poate fi exercitat de 0 minoritate nationala.Declararia prezinta acest principiu astfel: "Toate popoarele au dreptul de a-si hotari statutul lor politic In deplina libertate si rara amestec din afara si de a realiza dezvoltarea lor economica, sociala si culturala si oriee stat are obligapa de a respecta acest drept conform prevederilor Cartei".

9.Principiul cooperarii este un principiu relativ nou, care presupune obligatia statelor de a coopera intre ele in vederea menjinerii pacii $i securitarii intemationale, favorizarii progresului $i stabilitatii economice internarionale.

Aparitia sa se datoreaza multiplicarii subiectilor de drept international, accentuarii interdependentelor, aparitiei de probleme globale acute care solicits cooperarea tuturor statelor si gasirea de solutii internaponale pentru acestea.

Acest principiu este consacrat initial 111 art. 1, pct3 din Carta ONU, care prevede cil unul din scopurile OND este sa "realizeze cooperarea internationala in rezolvarea problemelor intemationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar si In promovarea si incurajarea respectarii

drepturilor omului ~i libertatilor fundamentale pentru toti, lara deosebire de rasa, sex, limba sau religie", in timp ce Declaratia din 1970 prevede "obligalia statelor de a eoopera intre ele 'ill confonnitate eu Carta"

lil.Principiul t'pacta sunt servanda" (indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor internationale) este eel mai vechi principiu de drept international, aparut 'inca ill antichitate. in prezent, este reglementat de art.Z, pct.2 din Carta ONU ~i in art. 29 al Conventiei de la Viena privind dreptul tratatelor, din 1969.

In apliearea acestei nonne imperative, fiecare stat are obligatia de a indeplini cu buna credinta obligatiile asumate conform Cartei ONU, cele care ii incumba in virtute a principiilor ~i norrnelor general recunoscute ale dreptului international si cele cup rinse in tratatele la care este parte. Acest principiu nu este doar 0 norma juridica, ci ~i una de morala internationala: statele trebuie .sa-si indeplineasca obligatiile la care au consimpt 'in mod liber.i.Buna credinta" presupune executarea obligatiilor rara subterfugii, rara folosirea unor modalitati incorecte de a ocoli executarea

lor. .

Este un principiu care se aplica atilt tratatelor, edt !ii cutumei, fiind un exemplu "clasic" de principiu initial de ramura care a devenit, In timp, principiu fundamental. Conditia esentiala pe care acest principiu 0 implies este aceea ca obligatiile care trebuie executate cu buna credinta sa fie licite.