Academia de Studii Economice din Bucuresti Facultatea de Comert

Inflatia vs somaj Care este raul mai mare?

Autori Grupa 323, Seria E, An I

Bucuresti 2007
1

Cuprins
1. Inflatia 1.1 Ce este inflatia ? 1.2 Inflatia tratata de marii economisti 1.3 Cauzele inflatiei 1.4 Determinarea inflatiei 1.5 Masuri antiinflationiste 1.6 Evolutia inflatiei in Romania Somajul 2.1 Definitii. Caracteristici 2.2 Cauzele si formele somajului 2.3 Politici antisomaj 2.4 Masurarea somajului 2.5 Evolutia ratei somajului in Romania pag 3 pag 3-4 pag 5 pag 5-6 pag 6 pag 7-8

2.

pag 8-9-10 pag 10-11 pag 11 pag 12 pag 12-13

3.

Inflatie vs Somaj 3.1 Dilema inflatie-somaj. Curba Philips pag 14 3.2 Interdependente specifice inflatie-somaj. pag 15 Curba Phillips, ca instrument de analiza a acestora 3.3 Somajul si inflatia pag 16

2

1. Inflatia 1.1 Ce este inflatia ? Inflatia este un dezechilibru care afecteaza, in proportii diferite, toate economiile nationale, şi care poate fi sesizat prin doua tendinte majore, sii anume: cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Se considera ca inflatia este o stare caracterizata prin cresterea permanenta mai rapida a volumului puterii de cumparare fata de volumul bunurilor si serviciilor, astfel incat din aceasta rezulta cresterea veniturilor si preturilor in timp ce valoarea banilor scade. Masurarea inflatiei porneste, bineinteles, de la consensul teoretic cu privire la formele de manifestare ale fenomenului, dar realizarea in fapt a acestei intentii ramane o problema complexa. Instrumentul la care se apeleaza cel mai des in acest scop este indicele general al preturilor sau indicele sintetic al preturilor. Acesta, cu toate ca are anumite insuficiente, exprima, in linii generale, cresterea preturilor ca fenomen de ansamblu care afecteaza economia. Nu orice crestere a indicelui general al preturilor este expresia directa a inflatiei. Deci pentru a trage o concluzie corecta cu privire la natura inflationista sau a cresterii indicelui general al preturilor, adesea, sunt necesare informatii si analize suplimentare. Cealaltă tendinta majora ce caracterizează situatia de inflatie, scaderea de cumparare a banilor, consta in relevarea faptului ca in decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor si serviciilor ce se cumpara intr-o economie scade in comparatie cu masa monetara si nivelul preturilor. Aceasta se determina ca un raport intre masa monetara si nivelul preturilor, aratand cate bunuri si servicii se pot cumpara cu cantitatea de bani existenta in economie, la un nivel dat al preturilor. 1.2 Inflatia tratata de marii economisti John Kenneth Galbraith apreciaza in lucrarea, "Stiinta economica si interesul public", ca problema inflatiei a fost privita ca un produs secundar al actiunii impotriva instabilitatii descendente, existand intotdeauna pericolul ca sprijinul acordat economiei sa intreaca masura - adica sa determine o cerere mai mare sau sa stimuleze o cheltuiala mai mare decat putea sa acopere sistemul economic la preturile curente. In astfel de situatii preturile urcau dupa cum urca si costul mainii de lucru sau al acelei maini de lucru mai putin oferita pe piata. Economia, potrivit expresiei specifice cunoscatorilor, era "supraincalzita". Intrucat s-a apreciat ca puterea pietei ramanea deplina, cererea agregata putea fi totusi stabilizata sau redusa printr-o ingradire sau reducere a cheltuielilor publice, impozitele ramanand aceleasi, sau printr-o majorare a impozitelor, cheltuielile ramanand aceleasi, sau, in fine, printr-o ingradire a cheltuielilor pariculare din fonduri imprumutate. Aceasta s-ar reflecta prin stabilitatea pietei fata de firma, urcarea preturilor oprindu-se. Iar prin preturi stabile sau mai coborate ar disparea cererea de lucru deficitara, s-ar putea opune rezistenta la

3

majorarile de salariu, si revendicarile ar fi mai putin insistente. Instrumentul cu care a fost tratata insuficienta cererii, folosit in sens invers, va inlatura inflatia. In cartea sa, “Liber sa alegi.Un punct de vedere personal”, Milton Friedman evidentiaza printr-o serie de exemple ale mai multor tari aflate de-o parte si de alta a fostei “cortine de fier”, faptul ca o economie nu va putea fi functionala atata timp cat va fi comandata si controlata de la centru , in raport cu tarile in care aplicarea liberalizarii preturilor si a schimbului liber au fost masuri care au actionat ca un motor propulsor garantand o economie functionala. Un capitol interesant care nu putea lipsi din aceasta lucrare, este cel in care Friedman se refera la inflatie, acesta fiind dezbatut in stransa legatura cu politica monetara pe care el a sustinut-o in timpul vietii. Sunt concludente exemplele prin care acesta explica efectele pe care le are fenomenul inflationist si masurile care trebuiesc luate pentru combaterea acestuia, dar mai ales modul de comparatie prin care acesta face referire la comportamentul si efectele secundare dureroase ce nu pot fi evitate. Insa informatia cea mai importanta care de altfel poate fi considerata si fundamentul de baza al acestei carti, este de departe cea mai interesanta, si anume principiul politicii monetare - reducerea cresterii rapide a masei monetare pentru diminuarea inflatiei. Desigur guvernele sunt principalul vinovat pentru inflatie, pentru managementul defectuos datorita caruia se ajunge in aceasta situatie, dar iata ca problemele sociale care apar in urma globalizarii agresive la care asistam azi, sunt din ce in ce mai greu de controlat, nevoile, cheltuielile sunt mai multe si mai diverse, iar daca mai vorbim si despre alte tari cu economii precare in comparatie cu SUA, atunci putem pricepe mai bine de ce unele tari se confrunta cu o inflatie galopanta. John Kenneth Galbraith dezbate amanuntit in cel de-al saselea capitol, numit “Inflatie” din lucrarea, “Societatea perfecta” , problema legaturii stranse dintre fenomenul inflatiei si cel al somajului. Acest raport invers proportional intre cele doua are ca rezultat, de cele mai multe ori, calea compromisului - diminuarea inflatiei printr-o relativa stabilitate a preturilor insotita de somaj. Asadar, somajul devine in aceste conditii un simplu instrument de stabilizare a preturilor si de evitare a inflatiei, considerata a fi principala amenintare pentru o economie performanta, dar si pentru cei cu venituri fixe. Modelul unei societati perfecte nu poate elimina simultan aceste doua probleme, ci doar reduce la minim efectele lor negative. Metodele propuse pentru realizarea acestui tel sunt, pe de o parte, indexarea salariului minim, iar pe de alta parte stabilirea dobanzilor. Henry Hazlitt, in lucrarea sa “Economia intr-o lectie”, ne arata faptul ca mirajul inflatiei este datorat asocierii dintre bani si bogatie. Concluzia eronata este ca daca guvernul ar hotari sa tipareasca mai multi bani si sa-i distribuie populatiei lumea ar fi mai bogata. Dar orice crestere substantiala a cantitatii de bani reduce puterea de cumparare a banilor si duce la o crestere a preturilor. De fapt, inflatia modifica relatia dintre preturi si costuri si cea mai importanta modificare pe care ar trebui sa o determine este cresterea preturilor bunurilor in conformitate cu salariile. Ludwig von Mises, in “Capitalismul si dusmanii sai”, analizeaza inflatia ca fiind o alta problema economica. Aceasta apare atunci cand, in urma unui spor al cantitatii de bani emise de guvern, puterea de cumparare a unitatii monetare scade si, implicit scade si cantitatea de bunuri ce pot fi achizitionate in schimbul acesteia. Mises accentueaza faptul ca deseori lumea intelege gresit acest fenomen, atribuindu-l cresterii preturilor si nu cresterii cantitatii de bani. De asemenea, el adauga ca inflatia nu este consecinta modului de cheltuire a banilor

4

de catre guvern, ci a caii pe care ii obţine. Daca guvernul ar mari taxele, contribuabilii ar avea cheltuieli mai putine, iar preturile ar ramane la fel. Dar daca acesta ar tipari bani, atunci ar aparea inflaţta, ca urmare a scaderii puterii de cumparare a acestora. Acest fenomen afecteaza in mod diferit segmentele de populatie, si anume: pentru primele persoane care profita de pe urma ei, inflatia nu este daunatoare ; dar pentru cei care ajung prea tarziu la banii cei « noi », pierderile anterioare deja suferite raman neindreptate. 1.3 Cauzele inflatiei Cauzele inflatiei in literatura de specialitate sunt analizate pe rand,, fiecare dintre acestea generand o anumita forma de inflatie. Economistul american M. Friedman explica faptul ca inflatia este legata de oferta de moneda, cresterea acesteia fiind de natura subiectiva sau obiectiva. De asemenea, Friedman apreciaza ca inflatia este intotdeauna un fenomen monetar, excesul de moneda reprezentand radacinile acesteia. Ecartul inflationist relative se determina ca diferenta, la nivelul economiei nationale intre cererea solvabila nominala – data de masa monetara aflata la dispozitia agentilor economici nonbancari si oferta reala de bunuri economice marfare. El reflecta excesul de moneda, neacoperit cu bunuri aflate pe piata. Inflatia prin costuri apare in situatia in care costurile de productie cresc, de fapt primesc un impuls de crestere care va fi reflectat in cresterea inflatiei. Cresterea costurilor unitare de productie poate avea diferite cauze dupa cum urmeaza : - deprecierea cursului de schimb al monedei, ceea ce scumpeste preturile factorilor de productie, provenind din import favorizand cresterea IPC si a bunurilor economice obtinute pe seama factorilor de productie importanti ; - pierderea sau restrangerea unor piete de desfacere, ceea ce conduce la cresterea costului mediu fix ; - atragerea in circuitul economic a unor factori de productie mai rari ale caror preturi sunt superioare a unor proaste alocari ale resurselor ; - existenta deja a unui proces inflationist care determina revendicari din partea sindicatelor si patronatului pentru a-si conserva veniturile reale, ceeea ce necesita cresterea veniturilor nominale (salarii, rente, dobanzi, impozite si taxe, chirii, etc.), soldate cu majoritatea costurilor unitare. Inflatia structurala presupune o situatie grava din economie in care cererea si oferta agregate se modifica in sens contrar : ca regula, cererea agregata creste, iar oferta agregata scade. Ea este atat o continuare intre inflatia prin cerere si cea prin costuri, dar are si componente specifice : existenta unor puternice structuri monopoliste, de oligopol si administrativ birocratice, care au capacitatea de a stimula unele componente ale cererii globale concomitent cu reducerea altor elemente ale ofertei globale. Pe termen scurt, evolutia inflatiei este influentata de relatia dintre dinamica cererii globale si cea a ofertei globale. Ca regula, rata inflatiei creste mai lent decat masa monetara pentru ca o parte din sporul de masa monetara ajunge la producatori, iar oferta are o elasticitate mai mica decat cea cererii. 1.4 Determinarea inflatiei

5

Marimea inflatiei in termeni absoluti consta in diferenta dintre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de marfuri si servicii ale agentilor economici pe care acestia le pot pune in circulatie. Marimea inflatiei in termeni relativi este reprezentata de raportul procentual intre marimea absoluta a inflatiei si amsa oferetei reale de bunuri. Asa cum am aratat inflatia este un fenomen macroeconomic care consta in cresterea preturilor. Evolutia preturilor se evidentiaza cu ajutorul indicelui mediu al preturilor. Pentru determinarea acestui indice se calculeaza costul unui esantion de bunuri in doua perioade de timp : perioada de baza ( T0 ) si perioada curenta ( T1 ) si apoi se calculeaza modificarea procentuala a costului esantionului din perioada T1 fata de perioada T0.

1.5 Masuri antiinflationiste Deoarece efectele inflatiei actioneaza in sensuri diferite, ele se rasfrang asupra vietii economice prin cresterea instabilitatii si prin cautari febrile ale agentiilor economici de a diminua efectele sale negative sau de a se sustrage lor. Din aceste cautari s-au nascut masuri antiinflationiste de o mare complexitate, care se pot imparti in doua mari grupe: a) de aparare sau protectie a agentilor economici impotriva cresterii preturilor sii scaderii puterii de cumparare a baniilor; b) de diminuare si control a inflatiei . Din prima grupă de masuri, cea mai importanta prin dimensiunile sale este indexarea. Aceasta constituie o crestere procentuala sau in sume absolute a veniturilor agentilor economici, indeosebi a salariilor si pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial, astfel incat sa acopere partial sau total cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor, generate de inflatie. A doua grupa cuprinde masuri care contribuie la refacerea echilibrului economic deteriorat de inflatie. Asupra masei monetare se actioneaza in special prin: - cresterea dobanzii creditelor acordate de banci; - cresterea rezervelor monetare obligatorii ale bancilor; - limitarea creditului de consum (vanzari in rate); - “inghetarea” salariilor si preturilor; - echilibrarea bugetului de stat si a balantei de plati externe; Dintre masurile care vizeaza sporirea bunurilor economice, cele mai frecvent utilizate sunt: - dezvoltarea activitatilor productive cu scopul de a mari oferta de bunuri si servicii; - introducerea si dezvoltarea productiei noilor bunuri si servicii; - schimbarea si adaptarea structurii activitatiilor economice in vederea apropierii ofertei de volumul si structura cererii de bunuri economice; Asadar impotriva inflatiei se promovează intotdeauna “pachetele de masuri”, care trebuie astfel concepute incat sa se completeze cat mai bine, pe

6

termen mediu şi lung, intrucat implica o readaptare a intregii economii la o noua stare de echilibru si aceasta nu se poate realiza dintr-o data, pe termen scurt.

1.6 Evolutia inflatiei in Romania Pe parcursul trimestrului IV 2006, procesul dezinflationist a continuat, in luna decembrie inregistrandu-se o rata anuala a inflatiei de 4,87 la suta, usor sub tinta de 5 la suta stabilita de catre BNR si cu 0,61 puncte procentuale sub nivelul inflatiei consemnate la finele trimestrului III. Determinante au fost scaderile pronunţate consemnate de preturile legumelor si fructelor, rezultat conjugat al productiilor abundente din acest an si al efectului de baza generat de socul negativ de oferta inregistrat pe acest segment in anul 2005, dar o anumita contributie a revenit si evolutiei favorabile a inflatiei de baza CORE2 ajustat.

In trimestrul IV 2006, inflatia a evoluat permanent in jumatatea inferioara a intervalului-tinta, la finele perioadei rata inflatiei situandu-se cu 0,1 puncte procentuale sub tinta asumata de catre BNR in august 2005 – momentul adoptarii strategiei de tintire directa a inflatiei. Principalul element de sustinere a dezinflatiei in intervalul analizat a fost furnizat de evolutia preturilor volatile, al caror ritm anual si-a pastrat traiectoria descendenta (pana la -2,5 % in luna decembrie), de la valori deja modice in septembrie 2006 (+3,1 %). Tendinta a fost imprimata, in principal, de scaderile inregistrate in termeni anuali de preturile legumelor si fructelor (-6,5 % in decembrie, ca urmare a supraofertei din anul 2006 si a efectului de baza asociat tensiunilor existente pe acest segment de piata in anul 2005); la aceasta s-au adaugat reducerile consecutive operate asupra pretului combustibililor in intervalul octombrie-decembrie 2006,

7

relaxarea pietei internationale a petrolului permitand ajustari lunare mult mai consistente decat cele practicate in perioada similara a anului anterior (intre -0,3 si -1,3 %).

2. Somajul 2.1 Definitii. Caracteristici Prin amploarea ingrijoratoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce isi schimba ritmurile si sensurile, somajul a devenit o problema macroeconomica ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice. Avand in vedere ca literatura de specialitate, statisticile oficiale si internationale (Biroul International al Muncii, Comisia de Statistica ONU) trateaza somajul prin prisma unor multiple si diferite modalitati de analiza si de evaluare, s-a creat o imagine confuza a fenomenului. Iata, totusi, cateva definitii acceptate care sintetizeaza caracteristicile somajului, prezentandu-l ca pe una din problemele macroeconomice de maxima complexitate. In unele manuale si tratate universitare, somajul este analizat ca suma agregata a tuturor acelor persoane care au statut oficial de somer, adica, somajul consta din numarul total al somerilor. In acest caz, problema se deplaseaza spre persoana - somer. Definitia cea mai folosita pe care o dau economistii somerului este urmatoarea: acea persoana care cauta un loc de munca remunerat, si care nu are un asemenea loc in mod curent. In diferitele reglementari nationale si internationale se folosesc si alte criterii delimitative ale somerilor. Aceasta mai ales daca problema in cauza se leaga de ajutorul de somaj si de criteriile

8

acordarii acestuia. Astfel, pentru ca o persoana sa fie declarata somer trebuie sa fie inscrisa pe listele oficiilor de plasare a fortei de munca si sa fie disponibila de a incepe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de munca. Biroul International al Muncii (B.I.T.) considera ca somerul poate fi definit ca acea persoana care: este lipsita de munca, este apta de munca, cauta loc de munca remunerat si este disponibila sa inceapa lucrul imediat (in 15 zile). Cel mai adesea, fenomenul contemporan somaj este abordat si analizat ca un dezechilibru al pietei muncii la nivelul ei national: ca loc de intalnire si de confruntare intre cererea globala si oferta globala de munca. Aceasta maniera de abordare a somajului este, in fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, si a celor economico-financiare si investitionale, pe de alta parte. Numai ca atat resursele de munca (oferta de brate de munca), cat si nevoia de munca (cererea de munca) sunt filtrate prin exigentele si regulile unice ale remunerarii si salarizarii. De aceea, indiferent de unghiul de abordare si tratare a lui, somajul este o disfunctie a pietei nationale a muncii. Piata muncii este prin definitie, inelastica. Aceasta in sensul ca nici cererea de munca nu se modifica in aceeasi masura cu modificarea salariului nominal, respectiv real, si nici oferta de forta de munca nu evolueaza intotdeauna in raport de pret si de cost. Unii specialisti explica aceasta caracteristica prin aceea ca cererea si oferta depind de multi alti factori decat cei economici. Caracterul inelastic al ofertei de munca este acela care sta la baza specificitati pietei muncii. Procesele ce stau la baza determinarii volumului, dinamicii si structurii ofertei de munca sunt, mai întai, de natura demografica. Piata muncii nu functioneaza ca o piata obisnuita (libera, zic unii autori) si din cauza restrictiilor legislative, a conditiilor impuse prin lege in limitele carora ea functioneaza. In plus, functionarea acestei piete este influentata de actiunea specifica a partenerilor sociali (patronat, sindicate), de raportul de forte dintre ei. Piata contemporana a muncii se poate afla fie in situatia de echilibru (ocupare deplina), fie in cea de dezechilibru, adica de subocupare si supraocupare. Pentru a intelege cele doua forme ale dezechilibrului pe piata muncii trebuie clarificati termenii de ocupare deplina, somaj voluntar si somaj involuntar. Ca fenomen macroeconomic, somajul reprezinta ansamblul persoanelor (stocul de populatie) active disponibile fara ocupatie, care cauta de lucru; deci, el este format din excesul de resurse de munca in raport cu cei ce pot fi ocupati, in conditiile de rentabilitate impuse de piata. Sporirea sau diminuarea ocuparii intr-o tara sau alta nu se identifica cu scaderea sau agravarea somajului. Pentru a se realiza o imagine mai apropiata de adevar, este necesar sa se ia in consideratie si variatiile nivelurilor activitatii populatiei. Deci, notiunea de somaj trebuie sa fie corelata cu indicatorii privind stocul si fluxurile populatiei active, ca şi cu repartitia si durata somajului. Somajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte: a. Nivelul somajului care se determina in functie de doi indicatori, si anume: masa somajului si rata somajului. Masa somajului consta din numarul persoanelor care, la un moment dat intrunesc conditiile pentru a fi incluse in categoria somerilor. Altfel spus, ea consta din populatia activa disponibila, respectiv din acea forta de munca nonocupata. Daca se are in vedere un anume orizont de timp (luna, trimestru, an) si numarul somerilor la inceputul perioadei, atunci numarul somerilor la sfarsitul perioadei rezulta din cresterea (ajustarea) cifrei initiale cu intrarile in randul somerilor si cu iesirile din randurile acestora in acel orizont de timp.

9

Rata somajului, ca marime relativa a fenomenului, se calculeaza ca raport procentual intre masa somajului (numarul mediu al somerilor) si unul din parametrii de referinta ai acestuia. Astfel de parametri sunt: populatia activa, populatia activa disponibila, forta de munca (populatia ocupata plus somajul), populatia ocupata, populatia ocupata ca salariati. Se pare ca cel mai concludent raport de exprimare a ratei somajului este cel in care se foloseste ca numitor fie forta de munca, fie populatia activa disponibila. b. Intensitatea somajului este o alta caracteristica a fenomenului somaj. In functie de aceasta se poate distinge: somajul total, care presupune pierderea locului de munca si incetarea totala a activitatii; somajul partial, care consta in diminuarea activitatii unei persoane, in special prin reducerea duratei saptamanii de lucru sub cea legala, concomitent cu scaderea remunerarii; somajul deghizat, specific mai ales tarilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparenta cu productivitate mica. c. Un alt element este durata somajului sau perioada de somaj din momentul pierderii locului de munca pana la reluarea activitatii. Nu exista o durata a somajului definita prin lege, dar in numeroase tari exista reglementari ale perioadei pentru care se plateste indemnizatie de somaj. Aceasta perioada are o tendinta de crestere, atingand pana la 18-24 de luni. d. Structura somajului sau componentele acestuia reprezinta o alta caracteristica. Acestea se formeaza prin clasificarea somerilor dupa diferite criterii: nivelul calificarii, domeniul in care au lucrat, categoria socioprofesionala careia ii apartin, sex, categorii de varsta etc. In urma studierii somajului pe sexe si categorii de varsta s-a relevat ca femeile sunt mai afectate de somaj decat barbatii, de asemenea, tinerii de pana la 25 de ani si batranii de peste 50 de ani in raport cu restul populatiei active.

2.2 Cauze si formele somajului
Mecanismele pietei muncii se afla sub incidenta numeroaselor imprejurari, nu numai a celor strict economice, ci si demografice, tehnice sau stiintifice. El apare ca urmare a unei evolutii nefavorabile a activitatilor social economice, datorita solicitarilor suplimentare de munca ale noilor generatii sau datorita solicitarilor de locuri de munca ale persoanelor incadrate in varsta a doua. Formele dominante de extindere ale somajului intalnite astazi sunt: • Somajul de conversiune – afecteaza salariatii care aveau locuri de munca stabile pana la licentiere, fara vechime mare in munca. La inceputul perioadei de somaj, ei sunt considerati favorizati, iar in caz de prelungire a perioadei de somaj, trec intr-o categorie mai defavorizata. • Somajul repetativ – ii cuprinde pe aceia care cunosc o succesiune de perioade de activitate si de somaj, mai afectati fiind tinerii si cei cu calificare slaba. • Somajul de excluziune – reuneste populatia activa in care sunt incluse persoane mai in varsta, mai putin calificate sau aflate in somaj de timp indelungat, indiferent daca mai primesc sau nu indemnizatia de somaj In cadrul proceselor de formare a somajului, in functie de cauzele directe care il determina, se disting mai multe forme de somaj: 1. Somaj ciclic – expresie a somajului structural si sezonier, care se formeaza in faza de recesiune(criza-depresiune)a ciclului economic, sau care decurge direct din restrangerea activitatii economice in anumite anotimpuri ale anului.

10

2. Somaj de discontinuitate – se coroboreaza cu reglementarile privind concediile de maternitate si alte aspecte ale vietii de familie. 3. Somaj frictional – efectul dezutilizarii marginale a folosirii mainii de lucru, care inglobeaza motive ce determina o persoana sa nu accepte un post pentru ca salariul primit are o utilitate sub un anumit minim. 4. Somaj de inadaptare – determinat de imposibilitatea unei parti a populatiei active denumite tehnofoba, de a utiliza si a se adapta tehnicilor avansate actuale care presupun abstractie, interactivitate, viteza de executie si flexibilitate deosebite. Acest fenomen poate fi evitat sau diminuat doar prin pregatirea si orientarea personalului. 5. Somaj intermitent – este generat de insuficienta mobilitate a fortei de munca si de inegalitatile intre calificarile persoanelor care vor sa se angajeze si cele solicitate. 6. Somaj sezonier – se formeaza datorita restrangerii activitatii economice in anumite perioade , sezoane ale anului, in care conditiile economice sunt mai putin prielnice, el fiind caracteristic: agriculturii, constructiilor si turismului. 7. Somajul structural – este determinat de tendintele de restructurare a economiei pe activitaticare are loc sub incidenta progresului tehnicoeconomic, crizei energetice, fenomenelor sociale si politice. El se intalneste atat in tarile slab dezvoltate, cat si in cele dezvoltate sau aflate in tranzitie la economia de piata. Restrangerea lui presupune: mari investitii, recalificarea celor afectati, reorientarea invatamantului s.a. 8. Somaj tehnic – este determinat de intreruperea activitatii unei firme din lipsa de comenzi pe un timp indelungat.Cei afectati primesc indemnizatii de somaj de la firma respectiva. Iesirea din somaj are loc odata cu reluarea activitatii. 9. Somaj tehnologic – este determinat de inlocuirea vechilor tehnici si tehnologii cu aparate noi, si de centralizare a unor capitaluri. Resorbirea lui presupune recalificarea fortei de munca in concordanta cu noile cerinte. 2.3 Politici antisomaj Politicile adoptate vizeaza diminuarea somajului prin masuri ce se refera la someri si la populatia ocupata. Masurile care se refera direct la someri sunt cele ce vizeaza organizarea pregatirii si calificarii lor, trecerea la noi forme de ocupare, reglementari juridice privind inscrierea , redierea sau plasarea somerilor. Programele de instruire reprezinta cea mai raspandita categorie de masuri pentru someri. Masurile care privesc populatia ocupata au ca scop atat prevenirea somajului cat si reducerea acestuia prin crearea unor posibilitati de angajare. Masura cea mai semnificativa, care se poate lua pe timp limitat se refera la “impartirea muncii” intre cei angajati si crearea astfel a unor noi locuri de munca. O alta masura o reprezinta “programele speciale” de creare de locuri de munca care cuprind o gama vasta de actiuni (de exemplu: infiintarea de intreprinderi in “zonele defavorizate” unde rata somajului este peste media pe tara, acesto intreprinzatori acordandu-li-se o seri de facilitati daca angajeaza someri:credite cu dobanda mica de aproximativ 17.5% se acorda intreprinzatorilor care creeaza locuri de munca pentru someri etc).

11

2.4 Masurarea somajului Problema masurarii somajului este de fapt o problema de estimare a proportiilor, structurii, intensitatii si duratei lui. S-au infiintat, pentru aceasta analiza, institutii specializate care aplica modalitati specifice de inregistrare a somajului. Principalele caracteristici regasite la nivelul acestui fenomen sunt: nivelul (marimea) la un moment dat, intensitatea, durata medie si structura (componenta). Marimea somajului (nivelul la care a ajuns) reflecta numarul persoanelor care nu lucreaza, in raport cu numarul total al persoanelor care sunt apte si doresc sa lucreze. Astfel, masurarea are loc : a) in expresie absoluta (masa somajului) – numarul persoanelor care la un moment dat, intrunesc conditiile pentru a fi incluse in categoria somerilor (numarul persoanelor din populatia activa disponibila neocupata). b) in expresie relativa (rata somajului) – calculata ca raport procentual intre numarul mediu al somerilor si: - populatia activa - populatia activa disponibila - forta de munca (populatie ocupata+somaj) - populatia ocupata - populatia ocupata ca salariati Subevaluarea somajului – inregistrarea doar a persoanelor care primesc indemnizatie de somaj, excluzand alte categorii ca: tinerii care incheie un ciclu de invatamant si nu au loc de munca, persoane care nu au temporar un loc de munca, s.a. Supraevaluarea somajului – inregistrarea ca someri si a altor categorii (neindreptatite) ca: persoanele care incaseaza indemnizatia de somaj dar nu au intentia de a se angaja; persoanele care au deja un loc de munca dar pretind ca sunt someri, pentru ca lucreaza”la negru”; persoane care nu doresc sa munceasca din motive strict personale, s.a. Intensitatea somajului – se calculeaza prin determinarea corecta a momentrului incetarii totale sau partiale a activitatii. Durata sau perioada de somaj – timpul care se scurge de la pierderea locului de munca pana la reluarea activitatii. Structura – clasificarea somerilor dupa criterii ca: nivelul calificarii, domeniul de activitate, sex, varsta sau rasa. Pentru o evaluare corecta a marimii somajului la un moment dat trebuie sa se calculeze: - intrarile – persoane concediate, casnice sau care au terminat un ciclu de invatamant si nu se pot angaja. - iesirile – persoane care gasesc noi locuri de munca, cele care revin la vechiul post, cele care nu mai cauta locuri de munca, emigrantii, pensionarii.

12

2.5 Evolutia ratei somajului in Romania Confirmand asteptarile, in trimestrul III 2006 presiunile de pe piata muncii au continuat sa se accentueze, atat rata somajului inregistrat, cat si cea aferenta seriei desezonalizate atingand noi minime istorice (5 % si respectiv 5,3 %). Indicii suplimentare referitoare la ingustarea pietei muncii au furnizat si alte elemente referitoare la oferta de forta de munca: (i) numarul persoanelor iesite din evidentele de somaj a fost cu 15,9 % mai mare decat in aceeasi perioada a anului 2005 (cea mai ridicata rata anuala din ultimii trei ani); similar trimestrului anterior contributia determinanta a revenit somerilor care au renuntat sa-şi reinnoiască cererea pentru ocuparea unui loc de munca, optand probabil pentru demersuri pe cont propriu; (ii) numarul celor disponibilizati s-a mentinut relativ redus (44,6 mii persoane – cel mai mic din ultimii doi ani) si semnificativ sub cel al angajarilor (de 2,5 ori); sectorul industrial a ramas principala sursa a concedierilor, in timp ce in constructii si servicii, rata de crestere a personalului salarizat s-a majorat comparativ cu intervalul anterior (in primul caz s-a produs chiar o inversare de semn). De altfel, similar trimestrului anterior, iesirile din somaj prin incadrare in munca au consemnat o rata anuala pozitiva (5,2 %) si chiar in usoara crestere. Aceste evolutii sunt secondate de intensificarea cererii excedentare de forta de munca, numarul locurilor de munca vacante identificate de ANOFM fiind cu 16,3 % mai mare decat in perioada similara a anului anterior.

13

3. Inflatie vs Somaj 3.1 Dilema inflatie-somaj. Curba Philips Cercetatorul neozeelandez A. Philips a evidentiat, pe baza unei cercetari minutioase, relatia intre rata de crestere a salariilor nominale si rata somajului. El a ajuns la concluzia ca cele doua se afla in relatie negativa. Cand rata somajului este ridicata, revendicarile salariale ale sindicatelor si angajatilor sunt reduse si invers. De aici, relatia dintre dinamica procentuala a pretului (inflatiei) (n ~) rata de crestere a salariilor ( s ~ ) si rata de crestere a productivitatii muncii (WL ):

Curba Philips pe termen scurt 3.2 Interdependente specifice inflatie-somaj. Curba Phillips, ca instrument de analiza a acestora

14

In cele ce urmeaza vom evidentia pe scurt aspectele relatiei inflatie-somaj crestere economica, urmand ca ulterior sa fie dezvoltata pe larg corelatia dintre inflatie si cresterea economica. Relatia stransa dintre inflatie si somaj este ilustrata si de modelul curbei lui Phillips, in a carei istorie se pot distinge trei etape: a. Prima etapa reprezinta formularea notiunii respective de catre Phillips si Lipsey, pornind de la presupunerea ca intre rata inflatiei si rata somajului exista o relatie stabila, invers proportionala, deci reducerea somajului se poate face numai cu pretul unui nivel mai ridicat al ratei inflatiei sau, altfel spus, niveluri mai mari ale productiei nationale (venit national) sunt asociate cu niveluri mai ridicate de preturi şi cu o rata redusa a somajului. b. A doua etapa a fost dominata de “teza ratei naturale a somajului” (propusa de Milton Friedman şi Eduard Phelps) care demonstreaza diferenta dintre curba lui Phillips pe termen scurt şi pe termen lung. Curba lui Phillips pe termen scurt reprezinta o relatie negativa intre rata inflatiei si rata somajului, asteptarile inflationiste ramanand constante; curba lui Phillips pe termen lung se prezinta sub forma unei drepte verticale corespunzatoare unei anumite rate a somajului, denumita rata naturala a somajului. Rata naturala a somajului poate corespunde oricarei valori a ratei inflatiei, cu conditia ca aceasta sa fi fost pe deplin anticipata. Atunci cand decidentii in politica economica incearca sa coboare rata somajului sub nivelul sau natural rata inflatiei va creşte peste cel anticipat şi are loc o compensare pe termen scurt intre rata somajului si rata neanticipata a inflatiei. Dupa Friedman şi Phelps, un mecanism al asteptarilor ajustabile conduce la o revizuire treptata a asteptarilor inflationiste. Sporirea ratei anticipate a inflatiei se manifesta printr-o modificare ascendenta a curbei lui Phillips pe termen scurt. Daca guvernul se incapataneaza sa mentina rata somajului sub nivelul sau natural, rata inflatiei va creste si mai mult. La randul sau, aceasta va determina marirea asteptarilor infaltioniste, dand o noua tendinta ascendenta curbei lui Phillips pe termen scurt. Mentinerea somajului sub rata sa naturala va determina accelerarea ratei inflatiei. Ipoteza RN este cunoscuta şi sub denumirea de “gandirea accelerationista”. Decidentii in domeniul politicii economice vor reusi sa evite accelerarea sau scaderea ratei inflatiei doar prin gestionarea cererii globale intr-o maniera care sa permita mentinerea somajului la nivelul sa natural. Ipoteza RN reduce considerabil obiectul politicilor monetare si fiscale, dar ramane totusi posibila o exploatare sistematica a curbei lui Phillips pe termen scurt de catre politica economica. c. A treia etapa din istoricul curbei lui Phillips este reprezentata de critica şcolii asteptarilor rationale. Un grup de teoreticieni (Lucas, Sargent si Walace) au combatut ipoteza ratei naturale a somajului, argumentand ca nu este consecventa principiului asteptarilor ajustabile. In cazul asteptarilor ajustabile, agentii economici au, de obicei, asteptari subiective, influentabile. Adeptii asteptarilor rationale au argumentat ca anticiparile inflationiste apartin unor persoane inteligente, care ar trebui sa ia in considerare toate informatiile disponibile atunci cand isi alcatuiesc planurile. Daca ipoteza RN afirma ca există o curba a lui Phillips pe termen scurt atat timp cat inflatia nu este complet anticipata, scoala asteptarilor rationale, in schimb, neaga faptul ca relaţia existentă între partea neanticipată a ratei inflaţiei şi rata somajului ar putea fi exploatata de o politica economica sistematica. Deci, se poate spune ca, pentru adeptii asteptarilor rationale, nu exista o curba a lui Phillips pe termen scurt. In acest context, trebuie mentionat faptul ca exista o legatura intre curba lui Phillips particularizata de catre Friedman si curba lui

15

Phillips originala. Aceasta legatura este facuta de legea lui Okun care isi are importanta ei in contextul analizei corelatiei dintre inflatie si somaj, respectiv crestere economica, in urmatoarea insiruire logica: daca atunci cand PIB creste, somajul scade, iar cand somajul scade, inflatia creste, inseamna ca intre PIB si inflatie exista o relatie pozitiva.

3.3 Somajul si inflatia De multi ani economistii afirma existenta unei corelatii negative intre rata inflatiei pe de o parte si rata somajului din economie, pe de alta parte. Cu alte cuvinte, nivele ridicate ale somajului sunt asociate cu nivele scazute ale inflatiei si invers. Relatia dintre inflatie si somaj este reprezentata grafic prin curba Philips. Analizand serii de date ale inflatiei si somajului, economistii au remarcat faptul ca legatura inversa, stabila, intre cei doi indicatori nu este intotdeauna valabila. O interpretare alternativa a acelorasi date ar fi aceea ca, in timp ce legatura intre inflatie si somaj exista la un anumit moment, pozitia curbelor este determinata si de un numar de alti factori. La inceput parea convenabila alegerea politicii economice ca o alternativa intre nivelul inflatiei si nivelul somajului. Guvernul putea alege diverse combinatii inflatie-somaj astfel incat sa duca la bun sfarsit politica economica dorita. In conditiile anticiparii preturilor, curba Phillips nu mai permite aceasta alegere. Chiar daca in primele perioade anticiparile nu vor fi corecte, adica rpa < rp, teoria asteptarilor rationale arata faptul ca agentii economici invata din propriile greseli si dupa o anumita perioada anticiparile vor deveni corecte. Aceasta va conduce la inclinarea tot mai accentuata a curbei Phillips, pana devine verticala, adică rata inflatiei nu va mai depinde de rata somajului, ci evolueaza independent. Astfel, in problema inflatiei determinanta este credibilitatea guvernului, care prin masurile si anunturile efectuate influentează comportamentul agentilor economici. Atata timp cat guvernul este credibil, agentii economici isi formeaza anticiparile placand de la anunturile acestuia, si de aici posibilitatea de a concepe politici de crestere economica viabile. In schimb daca agentii economici observa ca actiunile guvernului nu corespund realitatii, atunci asteptarile acestora se adapteaza realitatii si nu anunturilor, si de aici imposibilitatea guvernului de a implementa politici credibile de dezvoltare economica.

16

Bibliografie Ludwig von Mises - “Capitalismul si dusmanii sai” Henry Haylitt - “Economia intr-o lectie”, Libertas Publishing Bucuresti 2006 Milton Friedman - Liber să alegi. Un punct de vedere personal, Editura All Bucuresti 1998 John Kenneth Galbraith - "Stiinta economica si interesul public" - “Societatea perfecta” Coralia Angelescu - “Economia de Piata”, Editura Economica 1995 Bucuresti. Eugen Pecican - “Macroeconomie – politici economice, guvernamentale si econometrie” Dan Nitescu, Ilie Gavrila - Manual pentru clasa a XI-a “Economie” *** *** - www.bnro.ro - www.referat.ro

17

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful