IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti

:

Postul, luptã împotriva duhului rãu ºi timp al împãcãrii cu Dumnezeu
De Miercurea Cenuºii, când am intrat în Postul Mare, preotul a rostit la Sfânta Liturghie aceastã rugãciune: „Dã-ne Doamne ca în bãtãlia împotriva duhului rãu sã fim mereu întãriþi prin fapte de pocãinþã”. Postul este o bãtãlie împotriva duhului rãu. Pentru a ne ajuta sã înþelegem spiritul acestei lupte creºtine, Biserica – prin preoþii sãi – ne-a pus cenuºã pe cap, spunându-ne cuvântul lui Cristos: „Convertiþi-vã ºi credeþi în Evanghelie!” (Mc 1, 15), iar la psalmul responsorial ne-a îndemnat sã spunem împreunã rugãciunea: „Ai milã de noi Doamne, cãci am pãcãtuit!” A posti înseamnã a asculta de chemarea lui Cristos, care vrea sã-þi schimbe viaþa, lãsându-te luminat de Evanghelia Sa; înseamnã a-þi recunoaºte pãcatele ºi a implora cât mai des milostivirea lui Dumnezeu. Împotriva duhului rãu nu putem lupta decât ascultând de cuvântul lui Cristos, recunoscându-ne pãcatele ºi cerând iertare de la Dumnezeu. Iatã, deci, spiritul acestei lupte creºtine, care se transformã în rãspuns la îndemnul Apostolului Paul: „Vã implorãm deci în numele lui Cristos: împãcaþi-vã cu Dumnezeu!” (Cor 5, 20). Postul este un timp al împãcãrii cu Dumnezeu. Ca sã ne împãcãm cu Dumnezeu ºi pentru a fi întãriþi în lupta împotriva duhului rãu, trebuie sã facem fapte de pocãinþã. În Evanghelia cititã la începutul Postului, în Miercurea Cenuºii, Isus ne propune trei fapte de pocãinþã: pomana, rugãciunea ºi postul. ªi acestea nu oricum, nu de ochii altora, ci cãlãuziþi de aceste cuvinte ale Mântuitorului: „ªi Tatãl tãu care vede ce faci tu în ascuns, îþi va rãsplãti” (Mt 6, 4). Pomana pe care o dai, ca sã te întãreascã ºi ca sã aibã valoare de pocãinþã, nu trebuie sã fie cunoscutã de cei din jurul tãu; nu trebuie sã ºtie ce, cât ºi cui i-ai dat, cât te-a costat, la cât ai renunþat. Pomana adevãratã se face în ascuns ºi nu din ceea ce-þi prisoseºte, ci din ceea ce-þi este ºi þie necesar: „Tu însã când dai de pomanã, sã nu ºtie stânga ce face dreapta, pentru ca pomana ta sã fie datã în ascuns” (Mt 6, 3-4). Rugãciunea se cere fãcutã în acelaºi spirit: „Tu însã când te rogi, intrã în camera ta ºi, închizând uºa, roagã-te Tatãlui tãu care este în ascuns” (Mt 6, 6). De câte ori în timpul postului, ºi nu numai, camera noastrã devine loc de rugãciune? Loc de rugãciune ascunsã pentru pãcatele sãvârºite în ascuns sau în vãzul altora, loc de rugãciune de ispãºire ºi de purificare: „Recunosc fãrãdelegea mea ºi pãcatul meu stã pururi înaintea mea. Zideºte în mine o inimã curatã, Dumnezeule!” (Ps 50, 5) „Când postiþi sã nu vã arãtaþi triºti!” (Mt 6, 16) Sã nu te trãdezi în nici un fel când ºi cum posteºti. Tristeþea stricã valoarea pãcatului. Tu însã când posteºti (când alegi o mâncare mai simplã sau renunþi sã te saturi, când renunþi la un film, la bãuturã, la þigãri, la petrecere, la discotecã, la un viciu sau obiºnuinþã de a pãcãtui) „unge-þi capul ºi spalã-þi faþa, ca sã nu arãþi oamenilor cã posteºti”. (Mt 6, 17) Pomana, rugãciunea ºi postul ne întãresc în lupta împotriva duhului rãu. Am intrat în post, deci am intrat în bãtãlia dusã împotriva rãului din noi ºi din afara noastrã. Cu cât vom recunoaºte mai mult pãcatul nostru ºi vom invoca milostivirea lui Dumnezeu, cu atât vom fi mai tari ºi mai statornici în împãcarea noastrã cu Dumnezeu. „Dã-ne Doamne ca în bãtãlia împotriva duhului rãu sã fim mereu întãriþi prin fapte de pocãinþã”. 1

nr. 3/2004

Via Crucis a solidaritãþii
Devoþiunea pentru via crucis în forma actualã, cu 14 staþiuni, a fost rãspânditã în secolul al XVII-lea de cãtre franciscani, care au fãcut-o cunoscutã mai întâi în Spania, apoi în Italia. Izvoarele acestei practici creºtine sunt însã cu mult mai vechi, ajungând pânã în secolul al IV-lea, când iau amploare pelerinajele în Þara Sfântã, unde pelerinii reconstituiau drumul parcurs de Cristos de la pretoriul lui Pilat pânã la locul unde a fost înmormântat. În Occident, devoþiunea pentru calea sfintei cruci a înlocuit pelerinajele în Þara Sfântã, devenite dificil de realizat dupã anul 1095 când locurile sfinte au intrat sub stãpânirea musulmanilor. Rãspândirea devoþiunii în Italia se datoreazã predicilor Sfântului Leonardo da Porto Maurizio, pentru care staþiunile cãii crucii erau „instrumente de evanghelizare”, dupã cum le numea el însuºi. În anul jubiliar 1750, Leonardo da Porto Maurizio primi din partea papei Benedict al XIV-lea permisiunea de a institui staþiunile cãii crucii în Colosseum unde, prin tradiþie, Sfântul Pãrinte vine în Vinerea Mare pentru a medita calea sfintei cruci. Fie cã este rostitã la Ierusalim sau la Roma, la Paris sau la Bucureºti, într-o catedralã, într-o bisericã de cartier sau într-un sat uitat de lume, calea sfintei cruci are aceeaºi valoare spiritualã. Papa Benedict al XIII-lea a spus cã cei care fac aceastã rugãciune pot beneficia de aceleaºi indulgenþe de care se bucurã pelerinii care merg pe urmele crucii Mântuitorului în Þara Sfântã. În acest numãr al revistei vã propunem o via crucis a solidaritãþii (inspiratã din mesajul Papei Ioan Paul al II-lea, rostit cu ocazia celei de-a XX-a Zile Mondiale a Pãcii, din 1 ianuarie 1987) pentru ca, înãlþându-ne privirea de la propriile probleme, sã încercãm sentimentul compasiunii ºi sã ne rugãm pentru persoane care suferã, chiar dacã sunt necunoscute nouã ºi aflate la distanþe de zeci, sute sau mii de kilometri depãrtare.

întâi: Staþiunea întâi Isus este condamnat la moarte
Doamne, tu ºtiai în acea zi cã ai fost condamnat nu doar din cauza slãbiciunii ori ignoranþei lui Pilat, ci pentru cã aveau teamã ca nu cumva Tu sã iei puterea acelora care-ºi fãcuserã din ea unicul scop al vieþii. Acea fricã n-a încetat nici pânã astãzi: dorinþa de putere, ideologiile, imperialismul, au împãrþit lumea în sãraci ºi bogaþi, în stãpânitori ºi subjugaþi, în exploatatori ºi exploataþi. În lumea noastrã, supusã pãcatului, sunt condamnate zilnic la moarte milioane de persoane din cauza nedreptãþilor sociale. Ascultã Doamne strigãtul suferinþei acestor oameni ºi nu îngãdui ca nedreapta condamnare primitã de tine sã se perpetueze în atâþia fraþi ai noºtri.

Doamne, nu doar lemnul fãcea crucea ta atât de grea, cât mai ales durerile omenirii ºi mai ales ale sãracilor. Pe umerii tãi porþi povara sãrãciei fraþilor pe care noi îi numim flãmânzi, refugiaþi, rãniþi, handicapaþi, drogaþi, puºcãriaºi, victime ale rãzboaielor ºi cutremurelor de pãmânt. Tu nu-i defineºti, nu-i categoriseºti, ci îi porþi pe umerii tãi cu iubire preferenþialã. Pentru tine sunt persoane sfinte ºi irepetabile. Doamne, scrie în cartea suferinþei mele ºi un fragment de solidaritate cu fraþii condamnaþi la sãrãcie.

Staþiunea doua: a doua Isus îºi ia crucea

Doamne, cu siguranþã, nu slãbiciunea fizicã te-a fãcut sã cazi; Tu te clãtinai printre gropile adânci ale umanitãþii, sãpate de istoria tuturor timpurilor. Azi, nedreptatea oamenilor a sãpat abisuri de netrecut între Nord ºi Sud, între Est ºi Vest. Brazde adânci îi separã pe cei cu averi colosale de mulþimea celor care se aflã la limita supravieþuirii: naþiuni care au totul ºi popoare care nu au nimic, indivizi care se îmbuibã ºi creaturi care mor de foame. Doamne, fã ca durerea mea, aruncatã în acest abis, sã umple mãcar câteva dintre fisuri.

Staþiunea a treia treia: Isus cade întâia oarã

Doamne, pe drumul crucii te însoþea iubirea Mamei tale împreunã cu durerea atâtor mame din lume. ªi astãzi urcã drumul Calvarului mamele celor uciºi în atentate teroriste, mamele deþinuþilor politici, ale celor rãpiþi, ale celor condamnaþi la moarte de droguri, de SIDA, mamele bolnavilor de cancer, ale handicapaþilor, ale ºomerilor... Doamne, îngãduie sã fie însoþite pe drumul Calvarului de îndurarea Mamei tale.

patra: Staþiunea a patra Isus îºi întâlneºte mama

2

nr. 3/2004

Doamne, nu i-a fost dat numai lui Simon din Cirene sã ducã pe umeri o cruce care nu era a lui. Cu surprinzãtoare uºurinþã, þãrile bogate impun celor sãrace crucea înarmãrii. Comerþul internaþional de arme este pentru atâtea þãri sursã de câºtiguri uriaºe. Doamne, fã sã se trezeascã conºtiinþa acelora care cumpãrã ºi a acelora care exportã arme. Fã sã-i apese responsabilitatea ºi vina pentru rãzboaiele lumii.

cincea: Staþiunea a cincea Simon din Cirene îl ajutã pe Isus

Doamne, o femeie a avut milã de suferinþa ta ºi þi-a ºters faþa. Veronica este una dintre atâtea femei care au curajul de a lãsa totul pentru a-i sluji pe alþii: ajutându-i pe bolnavi, îngrijindu-i pe leproºi, asistându-i pe bãtrâni, învãþându-i pe copii, educându-i pe tineri sau ajutându-i pe emigranþi. Îþi mulþumesc cã aceste femei existã ºi, unind grijile noastre lor, cu ale lor, te rog fã sã creascã în noi compasiunea pentru cei care suferã.

Staþiunea a ºasea: Veronica ºterge faþa lui Isus

Doamne, crucea aproape cã te striveºte, urcuºul a devenit atât de greu, încât Tu cazi din nou. Suferinþei tale îi stã alãturi durerea atâtor mame aflate în faþa conflictului dintre viaþã ºi moarte într-o societate în care dominã logica morþii ºi legi care permit sacrificarea – prin avort – a atâtor fiinþe nevinovate. Doamne, fã ca oamenii sã fie ajutaþi sã rezolve problema demograficã în folosul vieþii ºi nu al morþii.

Staþiunea ºaptea: a ºaptea Isus cade a doua oarã

opta: Staþiunea a opta Isus are compasiune pentru femeile care-l plâng
Doamne, compasiunea pentru femeile care te jeleau te-a fãcut sã te opreºti din drumul crucii pentru a le consola. În lumea de azi sunt atâtea femei care trezesc compasiune: acolo unde este sãrãcie, femeia suferã consecinþele acesteia, unde sunt prejudecãþi la fel, iar unde dominã consumismul devine un instrument. Doamne, te rog, fã ca lumea de azi sã restituie demnitatea femeii, iar aceasta sã ºtie sã-ºi valorizeze curajul, tinereþea, capacitatea de a suferi ºi de a se dãrui pentru binele altora.

Doamne, omenirea a pus atâtea obstacole în calea mântuirii; supradezvoltarea ºi societatea de consum îi exploateazã pe sãraci ºi-i degradeazã pe bogaþi. Oamenii zilelor noastre continuã sã se afunde orbeºte în materialismul cras care sufocã aspiraþiile profunde, generând în schimb însatisfacþii ºi, paradoxal, sãraci ºi marginalizaþi. Fã-i pe tineri conºtienþi de aceste erori ºi ajutã-i sã gãseascã modele de dezvoltare mai drepte ºi mai umane.

Staþiunea a noua noua: Isus cade a treia oarã

Staþiunea a zecea zecea: Isus este dezbrãcat de haine
Doamne, când þi-au smuls veºmântul au fãcut-o în mod brutal. Azi oamenii sunt despuiaþi de drepturile lor în mod rafinat, folosindu-se metode sofisticate pentru a-i priva de ceea ce li se cuvine în mod legitim: dreptul la viaþã, libertate, siguranþã, dreptul de a se hrãni, de a se îmbrãca, de a avea o locuinþã ºi un loc de muncã, dreptul la sãnãtate, educaþie, dreptul de a se asocia; de a-ºi exprima propriile gânduri, de a-ºi manifesta credinþa. Te rog, fã ca societatea contemporanã sã punã în practicã Carta drepturilor omului.
nr. 3/2004

3

Doamne, pe cruce ai suferit nu doar durerea rãnilor fãcute de cuie, dar ºi durerea omenirii timpului nostru. Marginalizarea fizicã ºi psihologicã, sãrãcia, iau forme noi ºi diversificate precum lipsa locurilor de muncã, criza locuinþelor, debitele internaþionale, rãzboiul rece, înarmarea, terorismul, problema demograficã ºi cea ecologicã. Te rog, fã ca oamenii sã-ºi dea seama cât de devastatoare sunt efectele pierderii simþului mãsurii.

unsprezecea: Staþiunea a unsprezecea Isus este crucificat

Îþi mulþumesc, Doamne! Prin moartea pe cruce pentru rãscumpãrarea noastrã ai spus în mod definitiv cã tu eºti adevãratul Dumnezeu. Continuã sã strigi cã tu eºti adevãratul Dumnezeu când vezi cu câtã încãpãþânare se înalþã astãzi noii idoli: idolul banului, care-i îmbogãþeºte doar pe unii, sãrãcindu-i în schimb pe alþii; idolul ideologiilor, care dã putere unora, marginalizându-i în schimb pe alþii; idolul claselor sociale, care-i separã pe oameni; idolul tehnologiei, care dã omului iluzia cã se poate mântui de unul singur. Strigãtului tãu, Doamne, i se alãturã suspinele atâtor oameni care suferã.

douãsprezecea: Staþiunea a douãsprezecea Isus moare pe cruce

Te adorãm Doamne ºi te binecuvântãm, cãci prin Sfânta ta Cruce ai rãscumpãrat lumea. Te adorãm ºi te binecuvântãm pentru miile de misionari rãspândiþi în lumea întreagã. Uneºte oboseala, bucuria ºi suferinþele acestor fraþi ºi surori cu sacrificiul tãu. Înlãturã singurãtatea lor ºi riscurile la care sunt supuºi ºi însoþeºte-i pe drumul pe care-l au de strãbãtut. Te rog, fã sã se împlineascã zilnic în inimile lor împãrãþia pãcii, dreptãþii ºi iubirii adusã de tine pe pãmânt, împãrãþie pe care misionarii o rãspândesc în lumea întreagã.

treisprezecea: Staþiunea a treisprezecea Isus este coborât de pe cruce

Doamne, mormântul tãu nu este nicidecum concluzia unui drum, este doar o etapã care-i cheamã pe oameni la un nou raport cu viaþa: la respectul pentru pãmântul care ne hrãneºte, la solidaritate între noi, la credinþa cã prin sacrificiul tãu ai adus lumii mântuirea. Tu, care ai împlinit gestul suprem de iubire faþã de noi, ajutã-ne sã putem împlini, la rândul nostru, gesturi de iubire care sã fie mãrturie pentru credinþa noastrã. prezentare de ANCA MÃRTINAª

paisprezecea: Staþiunea a paisprezecea Isus este pus în mormânt

4

nr. 3/2004

Dupã o veche tradiþie în biserica occidentalã, se recomandã ca începând cu Miercurea Cenuºii ºi pânã la intonarea imnului Gloria din Vigilia Pascalã, în cadrul celebrãrilor liturgice sã se þinã cont de caracterul special de pocãinþã ºi reculegere al Postului Mare. De aceea nu se mai cântã imnurile liturgice specifice bucuriei (Gloria, Alleluia). Toate sugereazã cã noi, creºtinii, ne unim în suferinþã cu Cristos care pãtimeºte ºi – însoþindu-l pe drumul Crucii – dorim sã fim pãrtaºi cu el la bucuria Învierii. Singura practicã ce a rãmas în Biserica Romanã este aceea cã orice instrument muzical nu se mai face auzit în timpul triduum-ului pascal, adicã în cele trei zile care precedã Duminica Învierii: dupã imnul Gloria din seara de Joia Sfântã, pânã la imnul Gloria din Vigilia Pascalã, care proclamã cu solemnitate Învierea lui Cristos. În Duminica Floriilor ºi în Vinerea Sfântã, Cântarea odatã cu fixarea ritualului celebrãrii Sfintei Pãtimirii Liturghii, au fost inserate ºi textele sacre ce relateazã despre Pãtimirile Domnului. Domnului Aceste texte sacre au constituit o sursã de Nostru inspiraþie pentru mulþi creatori de muzicã, deja din secolul al IV-lea. Evoluþia melodiei Isus Cristos sacre a Pãtimirilor este extrem de interesantã. Varianta muzicalã a Pãtimirilor, care mai poate fi auzitã în fiecare an, în Vinerea Sfântã în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureºti (felicit aceastã iniþiativã de a pãstra o tradiþie de o realã valoare!), este rodul unei suprapuneri pe textul românesc al cuvintelor sacre din Sfânta Evanghelie, a unei melodii alcãtuite dupã principiile pe cât de vechi, pe atât de riguroase ale cântului gregorian. Este interesant de urmãrit linia melodicã diferitã, în funcþie de caracterul personajului ce intrã în rol: Isus – un ton grav, axat pe tronicã; Petru, Iuda, precum ºi alte personaje individuale – un ton instabil, care parcã sugereazã din melodie meditaþia, lãsând loc întrebãrilor în inima omului, o melodie modulatorie, care graviteazã în jurul treptei a V-a; turba – poporul, mulþimile care cer condamnarea lui Isus la moarte, utilizeazã o linie melodicã fixatã pe tonica superioarã, cu inflexiuni în funcþie de text. Cântarea Pãtimirii la ceremoniile din Vinerea Mare era încredinþatã la început numai diaconului. Ulterior, rolurile au fost împãrþite ºi laicilor, iar apoi a fost atribuit corului rolul turba, rolul personajului colectiv. Este minunat a observa dialogurile prezente în textul sacru, însoþit ºi de melodie, care – meditate cu credinþã ºi evlavie, ne poartã cu sufletul - ºi uneori parcã ne poartã chiar în timp ºi spaþiu – alãturi de Isus care suferã ºi moare pentru noi. În afarã de cele douã versiuni muzicale ale Pãtimirii, care pot fi întâlnite în faimosul manuscris german Carmina Burana (datând din secolul al XIII-lea), primul compozitor cunoscut ca autor al unei lucrãri muzicale ce reprezintã Pãtimirile Mântuitorului este Gilles Binchois, un compozitor originar din Burgundia care a trãit în prima jumãtate a secolulului al XV-lea. Lucarea sa (compusã în 1438) atribuie personajului turba un cor polifonic, polifonia vocalã fiind la modã în vremea aceea. Mai amintim ºi alte nume sonore ale muzicii culte, care ne ajutã – prin lucrãrile lor muzicale – sã

Instrumentele muzicale în cadrul celebrãrilor liturgice

Muzica în timpul Postului Mare
meditãm asupra Pãtimirii Domnului: lucrarea lui Jacob Obrecht (1450-1505) sau compoziþiile unora ca: Jacob Handl, Leonhard Lehner, Cipriano da Rore (n. 1516), Ludovic Daser, Francisco Guerrero (1527-1599) sau Tomas Luis da Vittoria (1540-1613), a cãrui lucrare inspiratã de J. Obrecht a fost atât de apreciatã, încât a fãcut parte din repertoriul Corului Capelei Sixtine pentru Sãptãmâna Sfântã. Mai sunt de menþionat ºi trei lucrãri ale celebrului compozitor Heinrich Schütz, lucrãri scrise fãrã acompaniament instrumental, care încearcã revenirea la un stil mai auster. Ca formã muzicalã, celebrele Passiones apar în Germania secolului al XVII-lea, în care oraºul Hamburg este martor al apariþiei primelor lucrãri de operã bazate nu doar pe textul liturgic al Pãtimirilor, ci pe librete noi, care parafrazeazã textul sacru din Evanghelii. Aceste texte, alcãtuite în rimã, sunt destinate credincioºilor de largã audienþã. Este cazul libretului lui Christian Heinrich Postel adoptat de Handel în lucrarea sa Pãtimirile dupã Sfântul Ioan (1704), ca ºi libretele utilizate de J. S. Bach în celebrele sale lucrãri – Johannespassion ºi Matthäuspassion - lucrãri ornate cu unele meditaþii în versuri asupra principalelor momente din relatarea Pãtimirilor Domnului. Mai ales Matthäuspassion este cel mai des Un dar interpretatã în zilele noastre ºi constituie o capodoperã monumentalã a genului. Textul este ceresc preluat din Evanghelia dupã sfântul Matei, dar ºi dupã un libret semnat de Christian Friedrich Henrici (Picander). Lucrarea a fost compusã de Bach în 1729 ºi a fost auzitã pentru prima datã în SanktThomaskirche din Leipzig în dupã-amiaza de duminicã, 15 aprilie, a aceluiaºi an, chiar sub bagheta marelui compozitor (275 de ani de la premierã!). Acest gen de lucrãri conferã importanþã ºi solemnitate primordialã textului, subliniind fiecare moment cu o muzicã de o remarcabilã fervoare ºi ilustrând drama prin alternanþa între cele douã coruri ºi ariile vocalsolistice de mare profunzime. MatthäusPassion, ca ºi celelalte passiones semnate de Bach (mai ales JohannesPassion) sunt un adevãrat dar ceresc. Ele pot fi lãsate sã rãsune în inima noastrã ca o rugã pentru noi ºi pentru toþi cei care – ºi azi – continuã sã-l facã pe Isus sã sufere prin pãcatele lor. Alãturi de marile compoziþii de geniu amintite, lucrãri menite sã conducã direct sufletul nostru la meditarea Pãtimirilor ºi Morþii Mântuitorului, mai existã multe alte lucrãri care au acelaºi rol ºi care sunt cu siguranþã rodul colaborãrii dintre harul lui Dumnezeu ºi geniul uman: diferitele versiuni ale lucrãrilor care amintesc de durerile Maicii Preacurate (Stabat Mater), precum ºi o gamã variatã a muzicii instrumentale (din care sã menþionãm doar coralurile pentru orgã ale aceluiaºi J. S. Bach). Toate acestea au fost scrise ºi puse la dispoziþia noastrã de atâtea genii din lumea muzicii, ca sã ne ajute sã meditãm în liniºte interioarã, departe de zarva unei societãþi consumiste, în capela propriului nostru suflet, în catedrala inimii noastre, la acele momente dramatice în care Cristos a suferit ºi a murit din iubire faþã de noi. Cu cât suntem mai aproape de El în Pãtimire, cu atât va fi mai mare ºi bucuria Învierii la capãtul celor 40 de zile de Post. Iar muzica este... ºi rãmâne o posibilitate. Pr. Pr. DOMINIC SOARE
nr. 3/2004

CANTEMUS DOMINO CANTEMUS DOMINO CANTEMUS DOMINO

Ce muzicã mai ascultãm în Postul Mare?

Lucrãri muzicale elaborate

5

ZECE CUVINTE care îþi pot transforma viaþa
Acesta este titlul catehezelor susþinute începând cu toamna anului trecut, la Institutul Teologic Sfânta Tereza, de Pãrintele Adolfo Scandurra cãlugãr carmelitan. În Italia, þara Scandurra, lui de origine, a lucrat mai alesi cu copiii ºi tinerii, în domeniul învãþãmântului. În iulie 2000 a venit cu alþi trei confraþi în România pentru a înfiinþa o mãnãstire ºi o casã de reculegere. Invitat la revista Principium , editatã de studenþii Institutului Sfânta Tereza (reporter Maria Carla Graur Graur), pãrintele Adolfo explicã mai întâi cã a fost inspirat sã aleagã tema atât de cunoscutã a celor Zece Porunci de întâlnirea cu don Fabio Rosini, un preot italian care a început aceste cateheze acum treisprezece ani la Roma. Pr. Pr. Adolfo : Am fost impresionat de profunzimea ºi simplitatea acestui mesaj. Este o nouã evanghelizare sub formã de catehezã. Vorbind despre cele zece porunci se pot aborda toate aspectele esenþiale ºi concrete ale vieþii noastre, fãrã nimic abstract ºi în lumina cuvântului lui Dumnezeu. În sfârºit, am impresia cã mai ales tinerii ºi adulþii au nevoie de o catehezã potrivitã cu vârsta lor: au crescut, dar uneori pãtrunderea existenþialã a credinþei nu a crescut în mod proporþional. Prin cele zece cuvinte se poate vesti „creºtinismul de bazã” acestor oameni, care de multe ori au nevoie de a relua lucrurile de la început deoarece au fost încercaþi de viaþã în multe feluri. Sigur, cu cei care sunt convinºi cã deja cunosc destul, nu este mult de fãcut… aceste zece cuvinte sunt pentru cei care sunt în cãutare. – Ca participant fidel la aceste cursuri, trebuie sã remarc cã acestea nu sunt simple prelegeri, ci au un caracter interactiv, care dã o notã de dinamism, atractivitate ºi implicare totodatã a cursanþilor. Îmi permit sã fac ºi o remarcã personalã de data aceasta, ºi anume ca nu pot sã nu remarc un ton ºi un limbaj care nu sunt strict religioase, ci sunt pigmentate cu expresii ºi cuvinte pline de subînþelesuri proprii vieþii de zi cu zi a persoanelor laice. Trebuie sã recunosc cã pe mine tocmai acest lucru m-a atras. Legat de acest lucru, vã rog sã-mi spuneþi ce v-a determinat sã alegeþi acest tip de abordare în vederea prezentãrii Decalogului? Pr. Pr. Adolfo : Aceste cateheze au scopul de a înmâna oamenilor „fãclia” cuvântului lui Dumnezeu, în aºa fel ca, fiecare în mod personal, sã poatã privi evenimentele vieþii proprii cu ochii credinþei. Nu e vorba de un conþinut „teologic”, ci de o înþelepciune transmisã prin exemple, pilde, ºi mai ales prin mãrturia reciprocã. Este semnificativ cã mulþi au venit la catehezã pentru cã au aflat de aceste întâlniri în mod spontan de la alþi cursanþi. Nu am fãcut mare publicitate, vestea s-a dus de la persoanã la persoanã. Limbajul „laic” este o alegere foarte importantã pentru evanghelizare. Chiar Domnul Nostru a folosit în mod minunat acest limbaj când vorbea prin parabole. Oamenii au nevoie de a simþi credinþa aproape de viaþa lor zilnicã, de trãirile care marcheazã profund sufletul. În sfârºit, este ºi adevãrat cã ºi o glumã poate ajuta buna dispoziþie pentru ascultare… – Cât timp va dura cursul? Pr. Adolfo: Este o alegere fermã faptul cã acest curs se va Pr. termina. Scopul nu este de a înfiinþa o nouã miºcare sau un nou grup. Aceste cateheze sunt o provocare pentru a porni la drum, pentru a cãuta mai departe în Bisericã o formã stabilã (parohie, miºcare, grup…) pentru a continua împreunã cu alþii drumul credinþei. De aceea cursul dureazã cam un an de zile, plus pauza de varã. Este un itinerar care cuprinde ºi niºte zile de reculegere ºi un curs de exerciþii spirituale la sfârºit. Dupã ce am terminat acest ciclu, sper cã voi avea ocazia de a începe din nou cursul cu alte persoane. Cine vrea sã participe poate intra chiar în timpul mersului… nu este interzis. Fac mereu un rezumat la începutul fiecãrei cateheze. Ne întâlnim în fiecare sâmbãtã la ora 15.00 în sala 24 (etaj II) la Institutul teologic lângã Catedrala Sfântul Iosif. – ªi acum o întrebare referitoare la conþinutul cursului pe care îl susþineþi. Ce aþi vrut sã spuneþi prin afirmaþia: „Omul cunoaºte Legile lui Dumnezeu, dar nu Cuvintele Lui”? Pr. Adolfo : Am fãcut Pr. aceastã afirmaþie când am prezentat cursul. Decalog, de fapt, înseamnã „zece cuvinte” ºi nu „zece legi”. De multe ori oamenii trãiesc legea Domnului ca o exigenþã, o limitã sau o þintã greu de atins, aºa încât mulþi uitã cã legea Domnului este pentru fericirea omului, este drumul vieþii, adevãrul care ne elibereazã de înºelãciunea celui rãu, împiedicã moartea sã stãpâneascã asupra vieþii noastre. „Lege” poate sã aibã pentru unii un semnificat apãsãtor, de aceea prefer sã folosesc termenul „cuvânt”. Dumnezeu ne-a vorbit ºi vrea sã vorbeascã cu fiecare dintre noi pentru a ne dezvãlui înþelepciunea ºi iubirea Sa. Sã nu uitãm cã un cuvânt spus de o persoanã bine cunoscutã ºi dragã poate sã cearã mai mult decât o lege ºi obþine mai uºor o ascultare generoasã. Cu greu ascultãm de Dumnezeu pentru cã nu-L cunoaºtem … – De ce omul trebuie sã-l caute [mai mult] pe Dumnezeu în momentele critice ale vieþii lui? Pr. Adolfo : Pentru cã atunci este mai disponibil sã Pr. primeascã, mai deschis la ascultare, mai uºor scapã de orgoliu ºi de atitudinea de suficienþã care uºor ne stãpânesc când lucrurile ne merg bine. Dumnezeu nu este un fel de „asigurare” împotriva lucrurilor negative. El se aratã ca adevãrat mântuitor când transformã cu iubirea Sa rãul în bine, când, folosind un material prost („negativul” nostru), reuºeºte sã facã o capodoperã. Numai din acest motiv omul poate sã trãiascã liber de orice fricã, fãrã mascã, acceptându-se pe sine însuºi ºi acceptând pe ceilalþi aºa cum sunt: numai din acest motiv omul poate sã iubeascã cu adevãrat.

6

nr. 3/2004

Împreunã cu episcopul sau preotul, cu toþii suntem implicaþi în celebrarea euharisticã. Ea ne uneºte în jurul lui Cristos, care se jertfeºte ºi care ne cheamã Tatãl. sã ne oferim împreunã cu El lui Dumnezeu Tatãl. Unirea, care se realizeazã între membrii comunitãþii care celebreazã Euharistia, se concretizeazã în Slujire, atât în timpul celebrãrii, cât ºi în afara ei, prin deschiderea faþã de aproapele. La nr.58 din normele liturgice citim urmãtoarele: “În comunitatea adunatã pentru Liturghie, fiecare are dreptul ºi îndatorirea de a participa efectiv, în moduri diferite, dupã rang ierarhic ºi funcþie. Toþi, aºadar, fie slujitori, fie credincioºi, îndeplinindu-ºi funcþia, trebuie sã facã tot ºi numai ceea ce îi revine fiecãruia, astfel încât din însãºi orânduirea celebrãrii sã se arate Biserica structuratã în ierarhia ºi slujirile sale” (Liturghierul Roman p. 42). Cu alte cuvinte, respectând rolul ºi misiunea fiecãruia în cadrul celebrãrii, Sfânta Liturghie este celebratã de întreaga comunitate reunitã, iar toþi membrii ei trebuie sã se simtã implicaþi în mod activ în Ea. Capitolul 12 din prima scrisoare a Sfântului Apostol Paul adresatã Corintenilor, ne ajutã sã înþelegem, pe de-o parte, diversitatea darului lui Dumnezeu oferit spre slujire fiecãrui membru al comunitãþii, iar pe de altã parte, valoarea de neînlocuit a fiecãruia, în cadrul Trupului Mistic al lui Cristos. Înþelegând logica darului lui Dumnezeu ºi a valorii pe care o avem în sânul comunitãþii ne va fi mai uºor sã supunem convertirii ideea conform cãreia Liturghia se poate celebra ºi fãrã mine, sau «nu mã amestec, eu stau cuminte în banca mea, lasã-i pe alþii sã se implice!».

Sfânta Liturghie este celebratã de întreaga comunitate

Am subliniat în articolul din numãrul precedent cã Sfânta Liturghie este un «tot» unitar, în ciuda diferitelor pãrþi componente ale acesteia. Caracterul unitar al Sfintei Liturghii, însã, nu poate sã derive numai din înþelegerea ºi trãirea în spirit unitar a pãrþilor sale componente. Unitatea trebuie sã fie datã ºi de capacitatea de a se simþi o inimã ºi un

Participarea activã a fiecãruia dã consistenþã Unitãþii Sfintei Liturghii

cuget a celor care se reunesc pentru celebrarea Jertfei Sfinte în jurul Altarului. Spiritul de solidarizare în celebrarea Jertfei rezultã clar din cuvintele de îndemn adresate comunitãþii de cãtre celebrantul principal: “Rugaþi-vã fraþilor, pentru ca Jertfa mea ºi a voastrã sã fie plãcutã lui Dumnezeu, Tatãl, Atotputernicul!” Episcopul este cel care adreseazã credincioºilor aceste cuvinte, sau, în lipsa lui, unul din preoþi, colaboratorii sãi, iar credincioºii, neamul sfânt, poporul dobândit de Dumnezeu ºi preoþia împãrãteascã, îi aduce lui Dumnezeu mulþumire ºi-i oferã Jertfa nepãtatã nu numai prin mâinile episcopului sau ale preotului, ci ºi împreunã cu el ºi învaþã sã se ofere ºi pe ei înºiºi (cf. Liturghierul Roman, n. 62, p. 43). Îndemnurile care ne sunt adresate în continuare la acelaºi nurmãr 62: comunitatea sã evite orice formã de individualism sau dezbinare, sã alcãtuiascã un singur trup, în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, în participarea la rugãciuni ºi la cântare, în oferirea comunã a Jertfei, în participarea comunã la Masa Domnului, în gesturile ºi poziþia pe care credincioºii le au în comun, toate acestea trebuie sã constituie o frumoasã manifestare a unitãþii pe care o realizeazã comunitatea prin Sfânta Liturghie. Pentru a nu distruge unitatea comunitãþii reunite pentru celebrarea euharisticã sã lãsãm rugãciunile care ne sunt nouã dragi, (de exemplu Rozariul), sã le spunem într-un alt moment ºi nu în timpul celebrãrii.

Cei care participã la acelaºi Ospãþ ºi se împãrtãºesc din aceeaºi Pâine ºi din acelaºi Potir nu pot sã rãmânã

Spiritul de unitate euharisticã ne predispune la slujire

indiferenþi faþã de ceea ce pot sã ofere ca slujire în timpul celebrãrii euharistice ºi nici nu pot sã treacã indiferenþi, dupã Sfânta Liturghie, pe lângã fratele care are nevoie de ajutor. În primul caz, este vorba de serviciile pe care ei le pot presta în calitate de creºtini, de membri ai comunitãþii locale, în funcþie de talanþii primiþi. De exemplu, sã proclame Cuvântul lui Dumnezeu citind una din lecturile propuse pentru Liturghia la care participã; sã proclame Psalmul sau sã-l cânte; sã participe la cântul liturgic alãturi de corul parohial. Voi putea oare sã fiu zgârcit, sã îngrop, de fricã sau de jenã, talantul pe care Dumnezeu mi l-a dat ºi sã nu-i rãspund cu recunoºtinþã pentru darul pe care mi l-a fãcut? Din pãcate, unii procedeazã în acest fel, pretinzând ca pentru aceste servicii sã fie recompensaþi imediat. În acest caz, de la Domnul ce rãsplatã mai aºteaptã? În cel de-al doilea caz, slujirea frãþeascã este o consecinþã fireascã a trãirii spiritului de unire frãþeascã în Euharistie. Lecþia datã Apostolilor de Isus la Ultima Cinã este revelatoare în acest sens. Ne spune Sfântul Evanghelist Ioan cã: “iubindu-i pe ai sãi care erau în lume, i-a iubit pânã la sfârºit (…) În timpul cinei (…) s-a ridicat, ºi-a pus hainele deoparte ºi, luând un ºtergar, s-a încins. Apoi a turnat apã într-un vas de spãlat ºi a început sã spele picioarele disicipolilor ºi sã le ºteargã cu ºtergarul cu care era încins” (In 13,1-5). Ucenicilor nedumeriþi le spune: “dacã eu Domnul ºi Învãþãtorul, v-am spãlat picioarele, ºi voi trebuie sã vã spãlaþi picioarele unii altora” (In 13,14). Gestul spãlãrii picioarelor este un gest de slujire. Isus realizeazã acest gest în atmosfera celebrãrii Cinei. Înþelegem din gestul lui Isus cã celebrarea euharisticã trebuie sã ne deschidã inimile spre slujirea aproapelui, ca efect al întâlnirii autentice cu Cristos ºi cu ceilalþi în Euharistie ºi ca o mãrturie clarã datã despre El înaintea oamenilor. Deschiderea spre slujire va fi ºi barometrul care va indica valoarea trãirii noastre înaintea Domnului: “Adevãr vã spun: tot ce aþi fãcut unuia dintre fraþii mei cei mai mici, mie mi-aþi fãcut” (Mt 25,40). Celebrând Euharistia, cu toþii suntem fraþi. Trãind-o ºi dupã celebrare, vom vedea în toþi ceilalþi pe Isus care trebuie slujit. Pr. Pr. VENIAMIN AENêOAEI
nr. 3/2004

ANUL PASTORAL LUNÃ DE LUNÃ PASTORAL ANUL PASTORAL LUNÃ DE LUNÃ

7

SUFLET TÂNÃR

Arhiepiscop IOAN ROBU

Biserica Italianã, un popas spiritual pentru tineri
Numindu-l pe pãrintele Daniel Bulai paroh la Biserica Italianã „Preasfântul Mântuitor”, doresc ca aceastã bisericã din inima Bucureºtiului sã devinã „un popas spiritual” pentru tineri. Biserica de pe bulevardul principal al capitalei este cunoscutã de toþi! În afara ei este „agitaþie”, dar în bisericã este pace ºi tinerii îºi pot face ordine în suflet! În afara ei este „zgomot”, dar în bisericã este liniºte ºi tinerii se pot bucura de odihnã! În afara ei sunt „probleme”, dar în aceastã bisericã tinerii se pot ruga aºa cum trebuie pentru a afla rãspunsuri la toate! Tinerii cautã din toate puterile locuri pentru a se regãsi ºi pentru a se afla în siguranþã…Tinerii, ajutaþi de credinþã, sperã într-o realitate mereu nouã, care poate sta de partea lor ºi care poate fi un sprijin în provocãrile vieþii. Tinerii vor sã descopere Adevãrul ºi doresc sã-L punã în centrul existenþei lor. Consider cã Biserica Italianã este la îndemâna oricãrui tânãr, de oriunde ar fi ºi orice confesiune ar avea, fie cã studiazã sau cã lucreazã, fie cã este ºomer sau cã este ocolit de toþi, aici poate gãsi pe Cineva care sã-l îndrume ºi sã-l ajute sã-ºi gãseascã o orientare în viaþã. În acest moment se studiazã un program plin de activitãþi pentru viitor: o Sfântã Liturghie a tineretului în timpul sãptãmânii cu o catehezã specialã pentru ei; înfiinþarea unui grup de teatru; promovarea cântecelor tinereºti etc. Însã gândul meu de bazã rãmâne urmãtorul: aceastã bisericã sã fie un popas spiritual pentru tineri. Îi rog pe toþi cei care sunt implicaþi în animarea grupurilor de tineret din arhidiecezã ca împreunã cu pãrintele Daniel sã facã în aºa fel, încât tinerii sã descopere drumurile cele mai potrivite pentru ca în acest „popas spiritual” sã fie la ei acasã.

Într-o searã primesc un mesaj pe telefonul mobil: “mâine dimineaþã vreau sã vã fac o vizitã pentru cã trebuie sã discut cu dumneavoastrã ceva urgent. Sunteþi liber? Vã rog, sã-mi trimite-þi un mesaj dacã vã pot întâlni!” Rãspunsul meu a fost: „da, te aºtept joi la ora 9.15”! Cu zece minute mai devreme de ora fixatã, la biroul Bisericii Italiene, tânãra emoþionatã dar curajoasã a sosit. Cu greu a intrat în miezul subiectului! Mai întâi a început sã gãseascã motivaþii justificatoare pe care le îndrepta spre grupul din care fãcea parte, deoarece acesta nu se mai ridica la pretenþiile cerute de ea. ªi mult timp discuþia s-a axat doar asupra metodelor care lipseau pentru animarea grupului. Din cuvintele ei am dedus cã subiectul care o apãsa sufleteºte era de fapt altul. Conversaþia pânã în acel moment era doar o cale pentru a prinde curaj în abordarea subiectului care avea sã urmeze. Vãzând cum stau lucrurile, i-am pus douã întrebãri. Cunoscând-o bine ºi nemaivãzând-o duminica la bisericã i-am spus: tu la ce bisericã mergi duminica la Sfânta Liturghie? Grupul este un loc ce te ajutã sã te simþi bine în compania altora! Ai ocazia sã dai ceva! Dar din ce ºi de unde îþi alimentezi tu sufletul pentru a avea putere ºi curaj sã dai ceea ce tu ai? Atinsesem problema! Îmi rãspunde: „nu m-am spovedit de foarte mult timp ºi nu mai cred în spovadã. Am ajuns la convingerea cã, de micã, biserica mi-a îndoctrinat sufletul cu învãþãtura ei ºi a reuºit sã mã manipuleze. Cred cã sinceritatea directã în faþa lui Dumnezeu este cea mai importantã. Duminica nu mai vin la bisericã pentru cã am programul foarte încãrcat ºi-mi fac singurã datoria faþã de suflet”. Sufletul i s-a descãrcat. Ochii au început sã mã priveascã direct ca ºi cum ar fi aºteptat de la mine o replicã severã. Am acceptat provocarea ºi am îndreptat automat

Noaptea prevesteºte o nouã zi

8

nr. 3/2004

discuþia cu ajutorul altor întrebãri spre trecutul ei. Încetul cu încetul am înþeles cum de a ajuns în aceastã stare. O expresie pe care am reþinut-o din cuvintele ei poate face multã luminã: „bulgãrele de zãpadã dacã nu este controlat, dacã terenul este în pantã ºi fãrã denivelãri, pânã la poalele dealului se face foarte mare”. Aºa s-a întâmplat ºi cu mine… ªi a adãugat: „o micã neatenþie la timpul potrivit a fãcut din sufletul meu o prãpastie din care nu mai pot ieºi. Mai mult, din adâncul prãpãstiei nu pot face nimic altceva decât sã acuz ºi sã condamn”. Dupã vreo orã de discuþie nu am ajuns la un rezultat substanþial. Pentru a mã liniºti cã am fãcut tot ce mi-a stat în putinþã, i-am spus înainte de a ne despãrþi: am o rugãminte la tine! Curioasã, m-a întrebat: „ce rugãminte?”, I-am rãspuns: „te rog, înainte de a merge acasã, intrã în bisericã ºi stai cât timp simþi tu în faþa lui Isus rãstignit pe cruce!… S-ar putea sã-þi spunã ceva!” Nedumeritã, dar cu o oarecare ruºine, intrã în bisericã. Se aºeazã în genunchi în faþa altarului ºi eu mã retrag. Nu ºtiu cât timp a rãmas în bisericã dar vã pot spune, cu acordul ei, cã a doua zi era ziua ei de naºtere, împlinea 22 de ani ºi a fãcut o spovadã care a readus-o pe drumul pãcii ºi al sinceritãþii. Astfel s-a îmbrãcat din nou cu haina entuziasmului. Când am revãzut-o dupã o perioadã de timp, plinã de curaj ºi de iniþiative, i-am repetat cuvintele de la întâlnirea precedentã: „noaptea nu înseamnã doar sfârºitul unei zile dar, de fapt, prevesteºte o zi nouã!…” Pr. Pr. DANIEL BULAI, responsabil diecezan cu pastoraþia tineretului

Pe cuvânt de onoare!

Cât de frumos ºi convingãtor sunã aceastã expresie folositã pentru a întãri o afirmaþie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. Am crezut-o dispãrutã ºi, de aceea, m-am bucurat s-o aud rostitã într-o bisericã, din gura unor copii ºi tineri. Se întâmpla duminicã, 22 februarie, când zece copii din parohia Adormirea Maicii Domnului (Drumul Taberei) au devenit membrii organizaþiei naþionale Cercetaºii României, fãcând promisiunea Scout în cadrul celebrãrii liturgice de la ora 9, în prezenþa pãrintelui paroh Dominic Hârja. Cei zece noi cercetaºi au primit însemnele ºi cravatele Scout, alãturi de un rozariu care sã le aminteascã de importanþa rugãciunii în viaþa lor ºi de promisiunile fãcute: de a face tot ce le stã în putinþã pentru a-ºi îndeplini datoria faþã de Dumnezeu ºi faþã de þarã; de a-i ajuta pe alþii în orice situaþie ºi de a respecta legea Scout. Pentru cei care nu ºtiu, Scout-ul este o minunatã ºcoalã a disciplinei minþii ºi trupului, o ºcoalã a credinþei, onoarei ºi altruismului. Le urãm noilor cercetaºi sã nu-ºi încalce niciodatã cuvântul de onoare. (A.M.)

Tu ºi eu împreunã pentru El

Aceasta a fost tema Festivalului Prieteniei de anul acesta, organizat de Centrul diecezan pentru pastoraþia tinerilor la Teatrul Þãndãricã din Bucureºti. Festivalul a avut loc sâmbãtã, 21 februarie a.c. Detalii în www.tic.ro.

nr. 3/2004

9

„Dacã nu ai un bãtrân, sã-l cumperi !”
Scurt istoric popeºtean
În anul 1828, în timpul rãzboiului rusoturc, circa 20-30 de familii catolice din unele sate din nordul Bulgariei (Beleni, Orãºtie, Tranceovita) s-au refugiat pe moºia boierului Alexandru Condurat, numit ºi „Popesci”, moºie aflatã lângã Bucureºti. La acestea s-au adãugat ºi unele familii din satul Cioplea. Astfel, o parte dintre bulgari se stabilesc în Banat, la Vinga, iar alþii pe moºiile de lângã Bucureºti. La 16 noiembrie 1928, preotul Gustav Müller a sãrbãtorit 100 de ani de la stabilirea în aceste þinuturi a înaintaºilor actualilor locuitori. Sãrbãtoarea a durat timp de o sãptãmânã, iar la sfârºit, poporul a promis în faþa arhiepiscopului Alexandru Cisar credinþã ºi ascultare Bisericii Catolice locale. Comunitatea bulgarilor catolici nu a avut de la început o bisericã, cronicile vremii amintindu-l pe pãrintele paroh Necula Penov (1811-1875) care, cu cei aproape 250 de credincioºi, construieºte o bisericã din scânduri, lipitã cu pãmânt ºi acoperitã cu trestie, pentru a nu mai celebra Sfânta Liturghie într-un grajd de oi. În 7 iunie 1886, pãrintele paroh Francisc Paterok (polonez de origine) începe construcþia unei noi biserici, prin munca ºi contribuþia credincioºilor, construcþie ce se va încheia în anul 1893, când va fi ºi sfinþitã. Cutremurul din 9 mai 1940 a produs mari distrugeri: turnul s-a prãbuºit, zidurile s-au deplasat. Pânã la refacerea bisericii, Sfintele Liturghii au fost celebrate într-o baracã de scânduri improvizatã pe un teren viran de lângã parohie. În 1942, arhiepiscopul Alexandru Cisar va sfinþi noul lãcaº. Cutremurul din 1977 va afecta din nou foarte grav biserica ºi casa parohialã, ambele fiind refãcute ºi consolidate de pãrintele Victor Iacobec. Reconstrucþia s-a fãcut cu sprijinul eroic al credincioºilor, care au lucrat zi ºi noapte, de multe ori cu fricã (din pricina regimului comunist ateu) dar totdeauna cu încredere în Dumnezeu.

10

nr. 3/2004

Pe lângã recomandãrile Sfintei Biserici referitoare la Postul Mare, fiecare comunitate are ºi obiceiurile ei, care, de multe ori, sunt pãstrate cu sfinþenie pentru cã încãlcarea lor poate atrage descalificarea din partea comunitãþii. Cu acest gând am ajuns în parohia Popeºti Leordeni, unde am cerut pãstorilor comunitãþii, pãrintelui paroh Ioan Solomon ºi pãrintelui vicar Petru Cojocaru, sã-mi recomande câteva persoane mai în vârstã de la care sã aflu care sunt obiceiurile din bãtrâni referitoare la post. Aºa am ajuns în casa doamnei Maria ªutru (57 de ani) sau, cum obiºnuiesc sã-i spunã consãtenii, tanti Mica. Gazda mea nu m-a aºteptat singurã, ci împreunã cu vecina ei Ileana Vincene (60 de ani), iar pe parcursul discuþiei ni s-au alãturat Maria Mitran (70 de ani) ºi Cãlina Iozu (mama lui tanti Mica). Începem sã vorbim despre Miercurea Cenuºii, despre modul în care s-au pregãtit ºi se pregãtesc popeºtenii pentru post. Voiam sã aflu dacã ºi aici se spãlau vasele cu cenuºã la intrarea în post, dupã „lãsata secului”. „Nu”, mã asigurã tanti Mica. „La Popeºti, în Miercurea Cenuºii se mânca pâine cu unturã sau cartofi copþi ºi se postea aºa cum spune Sfânta Bisericã, adicã se mãnâncã o singurã datã pânã la sãturare”. Pe parcursul Postului Mare, numai miercurea ºi vinerea se practicã abstinenþa de la carne, pentru cã, spune mama lui tanti Mica, „doar trupul lui Isus a fost rãnit”. Acum, se pare cã nu se mai poate fãrã carne. Este adusã în discuþie ºi noua reglementare a Bisericii, potrivit cãreia se poate mânca în vinerile din timpul anului carne cu condiþia sã faci o faptã bunã. „Papa Ioan Paul zice cã se poate! Da, dar el spune pentru cei care nu pot sã rabde sau pentru cei bolnavi!”, zice cu foc tanti Mica. „Pãrintele Iacobec ne spunea: „când îi post, post sã fie”, continuã sfatul bãtrânelor. „Sã vorbim mai puþin ºi sã iertãm mai mult”, adaugã „baba” Cãlina. „Multã lume se împãca ... auzeai despre cutare cã s-a împãcat, ºi cutare s-a împãcat. Era o obligaþie, o datorie, sã ne împãcãm”, spune ea. Miercurea ºi vinerea se duceau la Calea Sfintei Cruci. „Sunt unii preoþi care pun seminariºtii sau ministranþii sã facã Calea Crucii, dar este mai bine dacã se roagã preotul cu lumea, pentru cã aºa e mai cu evlavie”, se aude o voce hotãrâtã. La un moment dat „baba” Cãlina pomeneºte în glumã ºi de poreclele pe care le-au primit interlocutoarele noastre de la sãteni: „corul morþilor” sau „batistuþele” le spun consãtenii, pentru cã sunt nelipsite de la înmormântãri. O altã îndatorire din timpul Postului Mare era participarea zilnicã la Sfânta Liturghie. Pãrinþii, pentru a-i verifica pe copii dacã au fost sau nu la bisericã, îi întrebau când ajungeau acasã ce a predicat pãrintele, cine au fost ministranþii sau epitropii. Vã reamintim cã în zilele de 27–29 februarie, imediat dupã intrarea în post, comunitatea din Popeºti Leordeni a început cele trei zile de misiuni (sau indulgenþe) þinute de pãrintele predicator Petru Albert. „Predicile ne-au rãscolit puternic”, spune una dintre „batistuþe”. „Ei, da, parcã te rãscoleºte prea mult”, spune o alta. „Pãi aºa trebuie, sã te rãscoleascã”, se aude glasul lui tanti Mica. La terminarea discuþiei noastre, însoþit de „baba” Cãlina ne-am îndreptat spre Iozu Cervencu, cel despre care pãrintele Petricã îmi spunea: „mergi la tatãl pãrintelui Cervencu, cã ºtie multe” ºi avea dreptate. Nenea Iozu, de 72 ani, a vorbit despre zilele de misiuni de pe vremuri spunând cã începeau în duminica de dinaintea „lãsatei secului” ºi sãtenii o þineau trei zile într-o sãrbãtoare. Despre intrarea în post îºi aminteºte cum bunica lui, Maria, zicea: „spãlaþi toate vasele de unturã sã nu rãmânã nimic, nici un fir de unturã pe ele”; la mâncare foloseau în post numai ulei. Nu se mânca lapte, ouã, brânzã. Asta se întâmpla pânã în anul 1941. Dar chiar ºi în acele timpuri, cu post aspru, rareori se þinea post negru, îºi aminteºte nenea Iozu, care-i de pãrere cã poþi recomanda postul negru numai dupã ce l-ai experimentat pe propria piele. „Astãzi abstinenþa de la carne se þine în multe familii miercurea ºi vinerea, dar tinerii nici mãcar vinerea nu o mai þin”, spune cu amãrãciune interlocutorul nostru. „Marea majoritate motiveazã gestul lor spunând cã papa a dat dezlegare ºi deseori invocã ºi Biblia, spunând: nu ce intrã în gurã este pãcat, ci ceea ce iese din gurã”. Trag astfel cenuºa pe turta lor, adicã interpreteazã Scriptura dupã cum le convine. ªi cu cât stãteam mai mult de vorbã cu simpaticii mei interlocutori, cu atât mai mult îmi rãsuna în minte proverbul: „Dacã nu ai un bãtrân, sã-l cumperi!”. Pr. Pr. LIVIU BÃLêCUÞI
nr. 3/2004

Sfatul bãtrânelor din Popeºti

DIN VIAÞA PAROHIEI DIN VIAÞA PAROHIEI DIN VIAÞA PAROHIEI DIN VIAÞA PAROHIEI DIN VIAÞA PAROHIEI
11

Imaginea din faþa dumneavoastrã, dragi cititori, nu este o picturã - ºi totuºi este o operã de artã. Autorul ei ? Însuºi Dumnezeu ! Ceea ce vedem este una dintre reprezentãrile materialului nostru genetic, o dispoziþie a DNA-ului în spaþiul sãu infinitezimal. Existã însã lucruri ºi mai fascinante cu care ne încântã descoperirile geneticii. De exemplu, faptul cã perechea iniþialã unicã - Adam ºi Eva – ar putea fi “regãsitã” în suita de “evenimente” petrecute în laboratorul cromozomilor umani, evenimente perfect analizabile. Sau cã existã o relaþie între specificitatea liniilor din palmele noastre ºi cea a propriului nostru caracter, semn unic, ce începe în momentul în care nu “mãsurãm” mai mult decât o fracþiune de milimetru. Aceste descoperiri, fãcute de geneticianul Jérôme Lejeune, primul preºedinte al Academiei Viaþã, Pontificale pentru Viaþã surprind ºi invitã la alte

Orizonturi spectaculoase

Iluminat de învãþãtura Sfântului Apostol Paul, care dã caritãþii întâietatea asupra celorlalte virtuþi, el descoperi cã mijlocul cel mai eficace pentru a ajunge la unitatea creºtinilor era acela de a-i lumina printr-un orbitor fascicul de iubire frãþeascã. Astfel, înainte de toate, în 1904, locuind la Salonic la fratele sãu – consul general al României – el se consacrã îngrijirii bolnavilor spitalului condus de o admirabilã Fiicã a Sfântului Vincenþiu de Paul, Sora Pucci. Revenit la Bucureºti, el o cheamã acolo pe sora Pucci pentru a întemeia Casa Fiicelor Caritãþii, devenitã ulterior importantul centru medical de pe ºoseaua Jianu, ocupatã de comuniºti când guvernul sovietic a desfiinþat comunitatea ºi le-a alungat pe cãlugãriþe. Tot în colaborare cu sora Pucci, Prinþul Ghika organizeazã spitalul (lazaret) pentru victimele holerei, pe durata campaniei militare din iulie 1913, când Bulgaria ataca pe sârbi ºi pe greci; acest spital a fost înfiinþat datoritã prinþesei Maria, devenitã reginã a României. Regele Carol I, care nu a decernat nici o decoraþie de rãzboi în timpul acestei campanii fãrã luptã, a conferit totuºi o singurã decoraþie: lui Vladimir Ghika, pentru serviciile eminente aduse bolnavilor de holerã.

Monseniorul Ghika Apostol al caritãþii

orizonturi de reflecþie decât cele din spaþiul mãrunt al obsesiilor zilnice. Orizonturi spectaculoase, în care tainele vieþii, ce ni se deschid, cheamã cu atât mai intens la apãrarea demnitãþii fiinþei umane, în toate stadiile existenþei sale, din momentul conceperii ºi pânã la moartea naturalã. În mijlocul disputelor aprinse ale zilelor noastre pe aceste teme, bioetica, ºtiinþã de datã recentã ºi de maximã actualitate, este intens “slujitã” de Academia Pontificalã pentru Viaþã, aflatã la zece ani de existenþã. Episcopul Elio Sgreccia, vicepreºedintele acestei instituþii, autorul unui “Manual de bioeticã”, tradus în mai multe limbi, printre care ºi în românã (ediþie apãrutã în anul 2001 la Editura ARCB) este încrezãtor în faptul cã vocea apãrãtorilor vieþii se va face auzitã, înþeleasã ºi urmatã, depãºind “zidul” absurd, construit de civilizaþia morþii, în experimentele ºi industriile care manipuleazã viaþa umanã ca pe un simplu obiect. Mai actualã ca oricând este reflecþia asupra preþului vieþii, în timpul de pregãtire spiritualã pentru sãrbãtoarea Învierii ! MARINA FARA

Pentru a fi mai mult în întregime al lui Dumnezeu ºi al sãracilor sãi, abatele Ghika renunþã la partea sa din patrimoniul familial. Astfel “degajat”, el se consacrã neobosit unui apostolat care va scoate puterea miracolelor sale din nimicirea de sine în slujirea tuturor; catolici ºi ortodocºi, bogaþi sau sãraci, necredincioºi ºi hulitori, vor fi prietenii lui. Cãtre aceastã perioadã îºi scrie el “Gândurile pentru succesiunea zilelor”, un fel de testament spiritual care poartã amprenta unei înalte spiritualitãþi. Umblând în vis ºi realitate, el merge în cãutarea sufletelor celor mai împietrite, a celor mai încercate, a celor mai pline de noroi, a celor mai neliniºtite, a celor mai revoltate. [...] Iubirea lui pentru suflete, setea lui de a le redresa ºi a le conduce la mântuire, ataºamentul lui de cei nefericiþi sunt atât de intense încât îi vor sugera cea mai sublimã întreprindere temerarã. [...] El se va instala curând în cartierul Villejuif, în plinã “zonã roºie” într-o baracã ciudatã; construieºte o capelã comparabilã cu grajdul din Betleem, în care îl pune pe Cristos la îndemâna unei populaþii care avea nevoie sã fie evanghelizatã, tot atât de mult ca aceia care, la antipozii civilizaþiei, încã nu au primit deloc luminile Evangheliei. În cea mai micã parte a acestei barãci de cale feratã, devenitã locuinþã regalã pentru Prezenþa Divinã, o scândurã mobilã, fixatã pe perete, îi serveºte drept culcuº; pentru a-ºi pregãti subzistenþa sãrãcãcioasã, el dispune de un reºou cu petrol...κi va petrece acolo nopþile cele mai friguroase ale iernii fãrã foc ºi va mãrturisi cu sinceritate: “Cel mai greu este dimineaþa, sã scot de pe gene gheaþa, pentru a putea deschide pleoapele...” Primele contacte aveau sã fie apãsãtoare, bogate în lovituri aspre, dar influenþa pe care iubirea lui plinã de duioºie, blândeþea lui, eroismul lui le exercitã asupra sufletelor ºi a inimilor închise, o influenþã devenitã mai sensibilã, mai pãtrunzãtoare, prin surâsul delicios al unei indulgenþe inepuizabile,.aceastã influenþã opereazã schimbãri complete, transformãri, metamorfoze ce vor proclama clar atotputernicia harului: -“Doamne, dacã Îþi cer uneori un semn sensibil al harului Tãu, nu o fac pentru a fi mai sigur de Tine, dar pentru a fi mai sigur de mine.” Binefacerile spirituale ºi materiale curg ºuvoi peste bieþii refugiaþi armeni, polonezi, italieni, precum ºi peste strângãtorii de petice ºi “bãieþii cei rãi” de care ajunge sã se facã iubit. [...] El se pierde în Dumnezeu pentru a nu mai îndeplini decât rolul unui instrument docil în mâinile Creatorului sãu, justificând unul din “Gândurile” sale: -“Nu încerca sã faci din tine o capodoperã, ci o unealtã a fericirii”. (Fragmente din: PIERRE GHERMAN, “Din palat la altar ºi la puºcãrie – Prinþul Vladimir Ghika”)

12

nr. 3/2004

The Passion of the Christ (Pãtimirea lui Cristos) este recentul ºi mult discutatul film al regizorului american Mel Gibson care ºi-a propus sã prezinte pe marile ecrane ultimele 12 ore ale lui Isus din ziua crucificãrii, mai exact “pãtimirea lui Isus Cristos întocmai cum a fost”, dupã cum declarã autorul peliculei. Filmul – cu o duratã de douã ore ºi ºase minute, din care scena biciuirii lui Isus þine 20 de minute – se bazeazã pe evanghelii ºi pe jurnalul cãlugãriþei mistice Anne Catherine Emmerich (1774 – 1824). Filmãrile au început la 4 noiembrie 2002 ºi au fost fãcute în sudul Italiei, în localitãþile Matera ºi Craco (din regiunea Basilicata), pentru scenele de interior folosindu-se studiourile din Cinecittà (Roma). În The Passion of the Christ evreii vorbesc în limba lor popularã - aramaica, iar romanii se exprimã în latina vulgarã (popularã), Gibson acceptând cu greu subtitrarea filmului, cãci în concepþia lui “dacã un film nu este înþeles prin intermediul imaginilor, atunci este un eºec total”. În Miercurea Cenuºii, filmul a fost proiectat în douã mii de sãli americane, în cinci sute de sãli din Anglia ºi în tot atâtea cinematografe din Australia, estimându-se cã va fi suficientã prima sãptãmânã de proiecþie pentru recuperarea celor 25 de milioane de dolari, adicã suma plãtitã de Icon (propria casã de producþie a lui Mel Gibson) pentru a realiza The Passion of the Christ. Italienii vor trebui sã aºtepte Sãptãmâna Mare pentru a vedea filmul, iar francezii ºi spaniolii nu au nici o ºansã de a-l vedea pânã în iunie, cât despre noi, sperãm cã nu va trebui sã aºteptãm prea mult.
Pãrerile despre filmul lui Gibson sunt împãrþite. O parte dintre cei care l-au vãzut îl considerã „un triumf al artei ºi al credinþei”, alþii s-au exprimat în mod critic chiar înainte de a-l vedea, etichetându-l ca un film „antisemit ºi care riscã sã alimenteze ulterior antisemitismul”. În replicã, mulþi critici afirmã cã filmul se limiteazã la a expune evenimentele, fãrã intenþia de a culpabiliza pe evreii de atunci pentru moartea lui Isus, ºi cu atât mai puþin de a-i învinovãþi pe cei de astãzi. Pentru unii este un film crud, violent, în care pãtimirile lui Cristos au fost propuse într-o manierã mult prea brutalã, alþii au spus cã este o reprezentare admirabilã a ultimelor ore din viaþa lui Isus. Nici în mediile eclesiastice pãrerile despre film nu concordã în unanimitate. De exemplu, preotul iezuit Richard Blake, care este ºi critic cinematografic, este de pãrere cã dupã vizionarea filmului „spectatorul iese de la cinematograf cu acelaºi nivel de cunoºtinþe despre Isus pe care-l avea

Pãtimire fãrã perdea

înainte de vizionarea peliculei ºi asta pentru cã din film lipseºte contextul vieþii ºi al învãþãturii lui Isus”, filmul „riscând sã impresioneze, fãrã a instrui”. Acelaºi critic afirmã, însã, cã „nici o scenã din film nu justificã acuza de antisemitism” adusã lui Mel Gibson ºi peliculei sale. Dar, în general, în rândul prelaþilor americani care au vãzut The Passion of the Christ opinia este favorabilã, filmul fiind apreciat ca fiind corect din punct de vedere teologic ºi fidel relatãrilor evanghelice. Cât despre pãrerile Papei Ioan Paul al II-lea la adresa filmului, Sala Stampa a Sfântului Scaun a transmis în data de 22 ianuarie a.c. un comunicat al directorului acesteia, Joaquin Navarro-Valls, în care se spune: „Dupã ce m-am consultat cu Secretarul personal al Sfântului Pãrinte E.S. Mons. Stanislaw Dziwisz, confirm cã Sfântul Pãrinte a avut oportunitatea de a viziona filmul The Passion of the Christ . Filmul este o transpunere cinematograficã a faptului istoric al Pãtimirii lui

ÎNDRUMAR MEDIATIC

Pro ºi contra

Isus Cristos, potrivit relatãrii evanghelice. Este un obicei al Sfântului Pãrinte de a nu exprima opinii publice despre opere artistice, opinii care sunt mereu deschise diverselor evaluãri cu caracter estetic”. În unanimitate, actorii distribuiþi în The Passion of the Christ apãrã filmul ºi pe regizorul acestuia. De exemplu, actriþa româncã de origine evreiascã Maia Morgenstern, despre care criticii spun cã a avut în film o participare excepþionalã în rolul Fecioarei Maria, a afirmat într-un interviu acordat unei televiziuni americane cã: „Nimeni nu este învinovãþit în film, nici mãcar Iuda. Este o peliculã foarte filosoficã ºi foarte poeticã, care vorbeºte despre credinþã, speranþã ºi dragoste”. Ca o curiozitate, numele Morgenstern înseamnã în limba germanã Steaua Dimineþii, aºa cum este numitã Sfânta Fecioarã în Litanie. La rândul sãu, Mel Gibson îºi apãrã filmul de acuzele considerate de el injuste, spunând: „Acest film vrea sã repropunã mesajul lui Dumnezeu care este Iubire. ªi ce Iubire ar mai fi dacã ar vrea sã excludã pe cineva?” Aºadar, nu ne rãmâne decât sã vedem filmul înainte de a-l judeca ºi poate cã, încercând sã transpunem în imagini cuvintele pe care le spunem când ne rugãm Calea Sfintei Cruci, scenele pãtimirii lui Isus din filmul lui Gibson nu ni se vor mai pãrea atât de ºocante. ANCA MÃRTINAª
nr. 3/2004

13

FAMILIEI UNIVERSUL FAMILIEI

“Familie, devino ceea ce eºti!”
Un îndemn, o chemare, un apel, un slogan!? Poate toate la un loc. “Familie, devino ceea ce eºti!” sunt chiar cuvintele cu care Pãstorul Bisericii Catolice se adreseazã familiilor creºtine de pretutindeni în exortaþia apostolicã Familiaris consortio (nr. 17). Sunt un îndemn ºi o chemare prin care Sfântul Pãrinte Ioan Paul al II-lea pune în atenþia lumii de astãzi importanþa instituiþiei familiale. Sunt un apel si un slogan, dar cu urmãtoarea lãmurire. Un apel prin care se aminteºte cã familia este o realitate de neînlocuit, un slogan prin care se recunoaºte cã la temelia Bisericii ºi a societãþii se aflã familia, loc al unor valori pe care numai ea le poate pãstra ºi împãrþi. Ca apel deci, cuvintele nu pot conþine nici pe departe umbra vreunei disperãri, ceea ce ar fi, de altfel, contrar spiritului celui care a început pontificatul sãu cu “Nu vã fie teamã!”. Ca slogan, ne aflãm departe de tentaþia oricãrei comercializãri. Desigur, familia nu poate fi confundatã cu o agenþie cãreia i se promoveazã « produsele » fãcându-i-se reclamã. Valoarea familiei stã în ea însãºi, de aceea preferãm apelului ºi sloganului, îndemnul ºi chemarea prin care, de fapt, Papa invitã familia sã descopere în ea însãºi rostul fiinþãrii sale. Doar prin cunoaºterea ºi recunoºterea sensului sãu interior familia poate sã se împlineascã în ea însãºi ºi sã devinã un motor al Bisericii ºi al societãþii.

O realitate de neînlocuit

Fãcând o succintã analizã a situaþiei familiei în lumea de astãzi Sfântul Pãrinte ne spune în Familiaris consortio: “Istoria nu este un simplu progres necesar spre mai bine, dar o instanþã de libertate, ba mai mult o luptã între libertãþi opuse între ele; iar conform cu acea cunoscutã afirmaþie a Sfântului Augustin, e vorba de un conflict între douã iubiri: iubirea de Dumnezeu împinsã pânã la dispreþul de sine ºi iubirea de sine împinsã pânã la dispreþul de Dumnezeu (De Civitate Dei XIV, 28). De aici rezultã cã doar printr-o educaþie la iubirea ce-ºi aflã rãdãcinile în credinþã se poate dobândi acea capacitate de a interpreta “semnele timpurilor” ca expresie tipicã a acestor douã iubiri” (FC 6). Sensul interior al familiei constã în faptul cã este o “comunitate intimã de viaþã ºi de iubire” (Gaudium et Spes 48). De aici naºte ºi misiunea familiei: de a deveni din ce în ce mai mult ceea ce este: comunitate de viaþã ºi iubire. În Familiaris consortio misiunea familiei este desemnatã prin cuvintele: “a pãzi, a arãta, a comunica iubirea” (nr. 17). Tocmai în aceastã misiune se înscrie ºi misterul libertãþii persoanelor care compun familia. Autenticitatea libertãþii se verificã în mãsura respectãrii comuniunii ºi promovãrii ei. O libertate care neagã misiunea familiei nu poate fi decât ipocrizie, deoarece aceasta ar interpreta rolul sãu doar în funcþie de exigenþe externe. În cazul în care cineva, de exemplu, ar pune pe primul loc munca sau dorinþa de afirmare pe plan profesional, dorinþa de putere, în detrimentul propriei familii falseazã sensul propriei libertãþii. Alãturi de acest exemplu, aº aminti unul care face mãcel în societatea zilelor noastre: alcoolismul. Refugiul în alcool se constituie nu doar într-o modalitate de abdicare de la responsabilitãþile zilnice, de falsã înstrãinare faþã de dificultãþi, dar este un atentat împotriva comuniunii ºi iubirii. Sã nu uitãm însã cã, înainte de toate, Dumnezeu însuºi este iubire (1In 4,16), cã este comuniune de persoane, Tatãl, Fiul ºi Sfântul Duh, cã omul a fost creat dupã chipul ºi asemãnarea sa, “bãrbat ºi femeie i-a creat” ( cf. Facerea 1,27). Prin îndemnul “Familie, devino ceea ce eºti”, Sfântul Pãrinte învaþã cã modelul iubirii treimice se oglindeºte cel mai bine în viaþa de familie. Ea este prima instanþã istoricã în care se revarsã natura intimã a Dumnezeului treimic: comuniunea de iubire. Iar dacã Dumnezeu se ex-pune în acest fel, asta înseamnã cã prima ºi cea mai însemnatã misiune a familiei este tocmai conservarea ºi împãrtãºirea acestei iubiri. Pr. Pr. FABIAN MÃRIUT

Între douã iubiri

Schimbãrile la care este supusã societatea rãmâneascã sunt o provocare ce atinge tocmai acest sens interior al vieþii de cãsãtorie ºi de familie. Nu ne propunem ºi nici nu este competenþa noastrã sã analizãm factorii care le produc. Ne mulþumim doar sã-i încadrãm în douã categorii ºi sã-i enumerãm pe cei care, în opinia noastrã, au o pondere mai însemnatã. In primul rând amintim categoria persoanelor care au de înfruntat nesiguranþa zilei de mâine, datoratã în principal precaritãþii economice de care se leagã implicit ºi creºterea sãrãciei; goana dupã nou, alimentatã de instanþele massmedia, ce creazã noi necesitãþi seducãtoare, de multe ori false, ºi care de cele mai multe ori se îmbinã cu un sentiment de neputinþã în a le satisface. Din a doua categorie fac parte acele persoane ce reuºesc sã se afirme pe plan social ºi sã încropeascã ceva pe plan economic dar care, confundându-se pânã la identificare cu “slujba” lor, se supun într-o mare mãsurã riscului de a pierde esenþialul vieþii. Aºadar, se asistã la împletirea unei nesiguranþe ºi angoase pentru viitor cu o mentalitate consumistã, factori ce duc la o îndepãrtare de valorile umane în general ºi de cele propuse de învãþãtura creºtinã în special.

Familia în România

14

nr. 3/2004

“Dupã chipul Sãu i-a creat; bãrbat ºi femeie i-a creat…”
„ªi a zis Dumnezeu:” Sã facem om dupã chipul ºi asemãnarea Nostrã…”. ªi a fãcut Dumnezeu pe om dupã chipul Sãu; dupã chipul lui Dumnezeu l-a fãcut; a fãcut bãrbat ºi femeie femeie…. ªi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: ”Creºteþi ºi vã înmulþiþi ºi umpleþi pãmântul ºi-l supuneþi…”. ªi a privit Dumnezeu toate câte a fãcut ºi iatã erau foarte bune”. (Gen 1, 26-31)
Bãrbatul ºi femeia nu au fost creaþi la voia întâmplãrii, ci cu înþelepciune divinã. Dumnezeu a creat bãrbatul ºi femeia pentru a-i coopta în planul sãu de creaþie, pentru a-i face colaboratori la opera Sa. De la început, femeia ºi bãrbatul au fost creaþi unul pentru celãlalt („ Nu e bine ca omul sã fie singur”), diferiþi dar egali în demnitate, ºi complementari. Creându-i bãrbat ºi femeie, Dumnezeu sãdeºte în natura lor ºi vocaþia la cãsãtorie. Deci, autorul cãsãtoriei nu este omul, ci Dumnezeu: Comunitatea intimã de viaþã ºi de iubire conjugalã a fost întemeiatã de Creator ºi înzestratã de El cu legi proprii. Dumnezeu însuºi este Autorul Cãsãtoriei (Gaudium et spes, 48). În Cartea Genezei ni se spune cã ºi la sfârºitul celei de-a ºasea zile, zi în care a fost creat omul, Dumnezeu îºi priveºte rodul muncii ºi concluzioneazã: ”…toate erau foarte bune”. Tot ceea ce creeazã Dumnezeu în Univers este foarte bun, dar vine omul nemulþumit de ordinea fireascã stabilitã de Creator ºi aduce câteva „amendamente” care, crede el, îl avantajeazã. Sau, ºi mai rãu, nu mai þine deloc seama de aceastã ordine. ªi astfel, anormalul devine normal ºi nu mai deranjeazã pe nimeni. ªi totuºi deranjeazã când afli cã uniunile dintre homosexuali sunt recunoscute drept cãsãtorii. ªi te superi ºi mai tare când vezi cã membrii unui astfel de cuplu pot fi „mamã ºi tatã”. Imaginile de la oficierea aºa-ziselor cãsãtorii dintre homosexuali aduceau în prim plan doi proaspãt cãsãtoriþi (doi bãrbaþi), fiecare dintre ei având în braþe câte un bebeluº. Este o atitudine strigãtoare la cer! Cum poate un copil pentru care dragostea de mamã este la fel de trebuincioasã ca aerul pe care-l respirã, sã trãiascã ºi sã se dezvolte normal într-o astfel de familie?! Cum poate societatea mileniului al III-lea, care se bucurã de cele mai avansate ºi sofisticate descoperiri ale tehnicii, sã priveascã indiferent sau sã accepte astfel de anomalii, astfel de gesturi care sunt împotriva naturii umane ºi devieri de la ordinea fireascã a lucrurilor? Copilul este rodul iubirii dintre soþ ºi soþie, este rezultatul dãruirii reciproce a bãrbatului ºi a femeii. Dumnezeu a binecuvântat prima familie umanã, pe Adam ºi Eva, cu aceste cuvinte: ”Creºteþi ºi vã înmulþiþi ºi umpleþi pãmântul”. De aceea, numai cãsãtoria sacramentalã dintre bãrbat ºi femeie oferã spaþiul potrivit naºterii ºi creºterii copiilor: „ În sânul familiei, pãrinþii sunt pentru copiii lor, prin cuvânt ºi exemplu, primii vestitori ai credinþei…Cãminul este, astfel, prima ºcoalã de viaþã creºtinã…”. (CBC) Homosexualitatea presupune o atracþie anormalã cãtre o persoanã de acelaºi sex. Tendinþele ºi actele homosexuale sunt nenaturale ºi dezordonate. Homosexualitatea, stimularea ºi practicarea acestor tendinþe au fost întotdeauna considerate o dezordine imputabilã:” De se va culca cineva cu bãrbat ca ºi cu o femeie, amândoi au fãcut nelegiuire ºi sã fie omorâþi, cã sângele lor asupra lor este” (Lev.20,13). Homosexualitatea este un fenomen a cãrui existenþã nu poate fi ignoratã ºi nici nu poate fi aprobatã. Nu judecãm pe nimeni ºi nu criticãm, pentru cã nu este nici dorinþa nici scopul nostru. Ne gândim doar încotro se îndreaptã omenirea dacã o deviaþie sexualã este ridicatã la rang de cãsãtorie? Ne întrebãm care este viitorul copiilor noºtri într-o societate care sfideazã ordinea lãsatã de Dumnezeu? Ne întrebãm ce se va alege de societatea care denatureazã imaginea familiei, celula originarã a oricãrei societãþi? La noi nu se oficiazã ºi nu se recunosc drept cãsãtorii uniunile dintre homosexuali. Dar dacã acceptarea þãrii noastre în diferite organisme internaþionale va depinde de aprobarea unei legi favorabile acestui fenomen, cine ºtie…? Ceea ce rãmâne de fãcut în faþa acestei anomalii care tinde sã devinã stare de normalitate este sã dãm exemple. Exemple de familii creºtine cu viaþã creºtinã. Exemple de trãire autenticã a cãsãtoriei ºi a vieþii de familie, aºa cum a fost orânduitã de Dumnezeu. Exemple de bãrbaþi ºi femei care au descoperit prin cãsãtorie ºi familie vocaþia lor umanã ºi creºtinã, dimensiunea „omului interior”. CRISTINA SOICAN

Duminicã, 29 februarie, la parohia Adormirea Maicii Domnului din cartierul Drumul Taberei a avut loc o dezbatere pluridisciplinarã cu tema Toxicomania – reverie ºi extaz în cadrul cãreia s-a discutat despre cauzele ºi efectele ucigãtoare ale consumului de droguri, aceastã obiºnuinþã morbidã în capcana cãreia cad din ce în ce mai mulþi tineri. Moderatoarea dialogului a fost doamna doctor Rodica Bacruban, cãreia i s-a alãturat juristul Licã Butiuc ºi studenta la psihologie Mihaela Trancioveanu. La dialog au participat peste 50 de tineri interesaþi de alarmanta problemã a consumului de droguri cu care se confruntã mulþi de vârsta lor, iar speranþa iniþiatorilor dezbaterii este de a-i face pe participanþi mesageri ai luptei antidrog. (A.M.)

Nu! toxicomaniei

Dezbatere

nr. 3/2004

15

Hranã caldã pentru vârstnici
Într-o dupã-amiazã a lunii decembrie 2003 în care Domnul cernea peste noi hlamida albã de zãpadã am purtat o discuþie amicalã cu un suflet nobil cu minte de întreprinzãtor (Dl. Traian Despa), în compania altui suflet nobil, caritabil, acela al unei surori din Congregaþia „Surorile caritãþii” – Scoþia (Sr. Mary Aloysius) , despre dificultãþile cu care se confruntã persoanele vârstnice din Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Bucureºti. În noi s-a nãscut dorinþa de a vedea la faþa locului care sunt nevoile pe care le exprimã individual aceste persoane. Aceste fiinþe par a nu mai avea puterea de a se bucura de frumuseþea anotimpului pe care-l traversãm; peste ele „cerne” cu probleme legate de acele trebuinþe care, dacã nu sunt satisfãcute mult timp, pun în pericol viaþa (nevoia de hranã, nevoia de medicamente, ....). Societatea actualã pare sã fi uitat de conceptul de siguranþã socialã. Astfel, a apãrut ideea conceperii unui proiect care sã compenseze aceastã indiferenþã faþã de o categorie socialã care nu prezintã interes pentru cã nu mai îndeplineºte condiþia de eficienþã. Prima urgenþã am considerat a fi aceea de a oferi zilnic vârstnicilor hranã caldã. Pentru început, vor beneficia 6 persoane, urmând ca, în timp, numãrul acestora sã creascã. Pentru aceasta a fost contactatã firma specializatã în cattering (prepararea ºi distribuirea la domiciliu a hranei) condusã de Dl. Taºbac Doru. Domnia sa a ales ca distribuitori douã persoane (Dl.Deleanu ªtefãniþã ºi Dl. Iliuþã Marian) care prin modul lor plin de solicitudine de a-ºi îndeplini atribuþiile aduc o pãrticicã din cãldura sufletului lor în casele „în care s-a instalat singurãtatea”. În aceastã manierã am definit obiectivul proiectului ce a primit denumirea „Cattering pentru vârstnici”. Scopul am dorit sã fie mult mai profund: sã redãm acestor persoane demnitatea umanã, fãcându-le sã se simtã apreciate. Am împãrtãºit aceastã idee preoþilor care ne-au încurajat ºi ne-au susþinut doleanþa de a implica tinerii în concretizarea proiectului. Opt tineri entuziaºti, plini de dorinþa de a readuce lumina ºi zâmbetul pe chipurile brãzdate de suferinþã, au acceptat sã ofere câteva ore din timpul lor. Comoara de înþelepciune ºi umanitate a celor 6 persoane vârstnice incluse în aceastã acþiune este primitã cu bucurie de fiecare tânãr, rolul acestora din urmã fiind acela de a fi „antenele de recepþie” ale serviciului social parohial care doreºte, prin ceea ce face, sã fie mesager al speranþei. Sensibilitatea cu care tinerii ne destãinuie maniera în care se raporteazã la acest proiect, este o dovadã a faptului cã ei se cãlãuzesc în trãirea lor dupã gândul: „încercaþi sã faceþi pe cineva fericit ºi veþi fi mai fericit decât el.”

SOCIAL

De multe ori ne temem de oameni, ne temem sã acþionãm, sã vorbim, sã ne dedicãm acelor lucruri care fac sufletul sã tresalte de bucurie. Întãriþi de mica noastrã experienþã dobânditã pe parcursul vieþii, am hotãrât sã facem lucruri folositoare celorlalþi. (Cristina P ) Avem datoria moralã de a-i ajuta pe cei din jurul nostru care se aflã în imposibilitatea de a se descurca singuri. (Cristina T ) „Sã-þi iubeºti aproapele ca pe tine însuþi” este porunca lui Dumnezeu care ne-a impulsionat sã privim cu ochii credinþei persoanele care, deºi ajunse la senectute, au un mare dor de viaþã ºi mult entuziasm. (Cristina P ) Nu tratãm niciodatã persoanele la care mergem ca pe niºte bãtrâni bolnavi ºi singuri, care nu fac altceva decât sã se plângã, sau ca pe niºte strãini. Îi privim cu multã admiraþie ºi iubire, conºtienþi fiind cã sunt adevãrate exemple de viaþã demne de urmat. (Alexandra ) Ne place sã le spunem câte o vorbã bunã, sã-i încurajãm, pentru ca timpul sã nu li se mai parã atât de lung ºi de greu. (Gabriela ) De câte ori mergem în vizitã, vedem ºi simþim în acelaºi moment, bucuria ºi nerãbdarea cu care aºteaptã sã ne deschidã uºa. (Tony ) „Pentru noi, voi sunteþi niºte îngeri trimiºi de Dumnezeu”, ne-a mãrturisit o doamnã în vârstã ºi simpaticã. (Simona ) Viaþa înseamnã un drum lung, viaþa înseamnã a cãuta, a înþelege, a ajuta pe cel de lângã tine pentru cã A IUBI înseamnã A TRÃI. (Veronica ) Îi mulþumim lui Dumnezeu cã prin acest proiect neam regãsit rolul de creºtini ºi de oameni pe acest pãmânt. (Alexandra ) Ne rugãm ca Dumnezeu sã le dea binefãcãtorilor multã sãnãtate ºi încrederea într-o colaborare lungã ºi frumoasã. (Tony ) Aºa sã ne ajute Dumnezeu! A consemnat RITA asistent social RITA TUDOR

16

nr. 3/2004

Patronul Bisericii Universale Patronul Catedralei Arhidiecezei de Bucureºti
Mi-a rãmas imprimatã în memorie imaginea copilului Isus, din filmul regizorului Franco Zefirelli, care se urcã pe o scarã înaltã spre a cuceri infinitul, sub zâmbetul lui Iosif care îl încurajeazã. Am putea spune cã aceastã scarã simbolizeazã Sfânta Bisericã, ce ne înalþã spre Dumnezeu. Lucrãtorul acestei scãri este Sfântul Iosif care ne încurajeazã ºi pe noi sã urcãm tot mai sus, pânã la Dumnezeu. Sfântul Iosif, capul Sfintei Familii, este un muncitor, un meºteºugar al satului Nazaret. El construia instrumente din lemn ºi fier, mobilã ºi obiecte de uz casnic. Era deci un meºteºugar al localitãþii, un om cu mâinile bãtãtorite ºi aspre, un nazarinean cu o viaþã simplã, tainicã ºi chiar durã, deºi era descendent din David, deci de stirpe regeascã. Regele David, care în definitiv a fost pãstor, se gãsea la rãdãcina arborelui genealogic în vârful cãruia se afla muncitorul Iosif. Un muncitor care nu se ruºina de condiþia sa, pentru cã putea fi din stirpe regeascã ºi muncitor bun, în acelaºi timp fãrã sã se simtã decãzut sau umilit. Ca lemnar, Iosif l-a educat pe Isus la muncã, învãþându-l propria meserie: maestru pentru fiul adoptiv, aºa încât, Isus, venind la Nazaret, într-o sâmbãtã, sã înveþe în Sinagoga din localitatea sa, toþi au rãmas uimiþi ºi spuneau: „De unde ºtie aceste lucruri? Cine i-a dat atâta înþelepciune? ªi cum de poate face minuni cu mâinile sale? Nu este acesta lemnarul, fiul lemnarului Iosif?” (Mc 6, 23). ªi aveau dreptate, pentru cã Iosif dãduse mâinilor lui Isus capacitatea de a munci, nu de a face minuni. Cu siguranþã, Iosif este personajul cel mai tãcut din Evanghelie. Nici un evanghelist nu citeazã vreun cuvânt de al sãu. El tace mereu ºi ascultã, de aceea cunoaºte voinþa Cerului. Dacã este cazul, Maria vorbeºte ºi pentru el, numindu-l cu respect, ca atunci când l-au cãutat cu îngrijorare pe fiul dispãrut: „Iatã, tatãl tãu ºi cu mine, foarte îngrijoraþi, te-am cãutat” (Lc 2, 48). Tatãl întâi, pentru cã el reprezintã autoritatea. Iosif este mereu capul Sfintei Familii. Un tatã care nu are nevoie sã vorbeascã pentru a fi preþuit, care nu are nevoie sã se impunã pentru a fi ascultat. Este suficient exemplul pe care îl dã: al corectitudinii, al fidelitãþii faþã de Cuvântul lui Dumnezeu, al ascultãrii faþã de sfaturile Îngerilor. Un om drept. Iatã definiþia lui Iosif, lemnarul din Nazaret. Dar ce exemplu minunat de om drept a gãsit Dumnezeu în acest muncitor, dacã l-a dat ca tatã ºi pãzitor al lui Isus, ºi ca învãþãtor al vieþii în anii de tinereþe! Ce bogãþie de virtuþi trebuia sã aibã acest om tãcut ºi harnic pentru a fi logodnicul Neprihãnitei, soþul Fecioarei ºi sprijinul Mamei lui Dumnezeu! Evangheliile canonice nu-i aduc lui Iosif nici un elogiu deosebit. Cea mai mare laudã este subînþeleasã de îndatoririle încredinþate lui. Tradiþia popularã îl imagineazã pe Iosif întrecându-se cu alþi tineri din localitate pentru a obþine mâna Fecioarei. El este ales pentru cã în mâinile sale bãtãtorite de muncitor onest a înflorit toiagul, care la ceilalþi aspiranþi rãmâne uscat ºi gol. Episodul are o semnificaþie simbolicã, nu numai poeticã, ci misticã, pentru cã Sfântul Iosif reprezintã astfel pe omul drept, muncitorul onest care se deschide docil harului. Este vechiul trunchi al familiei regale, pe care înfloreºte în tãcere prima floare a virtuþilor, soarele Mântuirii. Nici o coroanã de rege, nici un baston de conducãtor, nu pot egala acest toiag care a înflorit în mâinile bãtãtorite ale lemnarului onest din Nazaret, ales de Dumnezeu ca soþ al Fecioarei Neprihãnite ºi ca pãzitor al Fiului sãu dumnezeiesc. Pr. Pr. IOSIF COBZARU

Sfântul Iosif

Remember JOSEF GERSTENENGST

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinþarea catedrei de orgã din cadrul Conservatorului din Bucureºti, în perioada 17-30 aprilie va avea loc un festival de orgã organizat de Universitatea Naþionalã de Muzicã, Arhiepiscopia Romano - Catolicã de Bucureºti, Parohia „Sfântul Iosif”, Filarmonica „G. Enescu”, Radiodifuziunea Românã, cu colaborarea bisericilor: Luteranã, „Sfânta Cruce” ºi Biserica Francezã.Vor participa profesori ºi absolvenþi ai secþiei de orgã, precum ºi invitaþi din strãinãtate. Programul manifestãrilor va fi publicat în prima sãptãmânã din luna aprilie.

Festival internaþional de orgã

Revista Actualitatea Creºtinã le ureazã tuturor Iosifilor ºi Iosefinelor LA MULÞI ANI!
nr. 3/2004

17

ªTIRI

Prelucrate de EUSEBIU PÎRÞAC

Misiuni la parohia Sfânta Tereza

Credincioºii romano-catolici au început Postul Mare, timp de convertire ºi de pregãtire pentru sãrbãtoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos. Anul acesta, credincioºii parohiei Sfânta Tereza din Bucureºti au ales un mod special pentru a începe Postul Mare. Înainte de a intra în acest timp ei au meditat câteva zile în mod deosebit la relaþia personalã cu Dumnezeu ºi la modul în care aceasta se verificã în viaþa lor. In zilele de 20-23 februarie, prin celebrãri deosebite, liturghii solemne ºi predici cu un caracter specific postului, credincioºii s-au pregãtit pentru acest timp sfânt, pentru a-l trãi mai bine. Aceste celebrãri poarta numele de misiuni populare ºi de obicei durata lor este de trei zile. Pãrintele paroh al bisericii Bãrãþia din Bucureºti, Alois Ilieº, a fost predicatorul principal la misiunile de la parohia Sfânta Tereza.

Episcopul auxiliar de Bucureºti, Cornel Damian, a dat curs invitaþiei de a participa în perioada 29 februarie - 1 martie, în oraºul Craiova, la seminarul cu tema Rolul Creºtinului în Societate, organizat de cãtre parohia romanocatolicã în colaborare cu: ªcoala postlicealã teologicosanitarã romano-catolicã Sfântul Iosif, Centrul European pentru Formarea Muncitorilor Creºtini (EZA) din Luxemburg, Fundaþia Robert Schuman din Luxemburg, Movimento Cristiano Lavoratori (MCL) din Italia, Komitee für Nothilfe Limburg e.V. din Germania, Asociaþia San Nicolaus din România. Din programul primei zile a vizitei amintim:

La Craiova

Colegiul Noua Europã , cu spijinul Fundaþiei Anonimul , a lansat în ziua de 20 februarie 2004 la ora 18.00, la Clubul Prometheus , primul volum al Septuagintei care „s-a nãscut dintr-un acord laic alãturi ºi împreunã cu Biserica”, dupã cum spunea la deschiderea prezentãrii Andrei Pleºu, semnatarul Cuvântului Înainte al ediþiei. Cartea conþine traducerea din limba greacã a primelor cinci cãrþi din Biblie, Pentateuhul: Genezã, Exodul, Leviticul , Numerii , Deuteronomul, cu un bogat bagaj de note patristice, filologice, teologice ºi istorice. Grupul de traducãtori este coordonat de Cristian Bãdiliþã, Francisca Bãltãceanu, Monica Broºteanu, Dan Sluºanschi ºi pr. IoanFlorin Florescu. La evenimentul „intim, dar generos”, onorat de prezenþa Arhiepiscopului Dr. Ioan Robu, au participat oameni de culturã, preoþi romano-catolici ºi ortodocºi, alte persoane consacrate ºi laici. Cristian Bãdiliþã, coordonatorul principal al grupului de lucru, a promis în cuvântul sãu apariþia celui de-al doilea volum în toamna acestui an.

Eveniment editorial

celebrarea unei liturghiei solemne la biserica romanocatolicã Toþi Sfinþii, o discuþie liberã cu tinerii parohiei asupra implicãrii creºtinului în societate, o scurtã întrevedere cu Înalt Preasfinþia Sa Teofan, arhiepiscop al Craiovei ºi mitropolit al Olteniei ºi o vizitã la un centru de zi pentru copii autiºti. În a doua zi a vizitei, Preasfinþitul Cornel Damian a avut rolul de a modera prima parte a seminarului, prezentând pe scurt vocaþia ºi misiunea unui creºtin în societate, propusã de scrisoarea apostolicã Cristi Fideis Laici. A doua parte a seminarului a fost moderatã de Francesco Mattivi de la Crucea Roºie Italianã (Bolzano) care a fãcut o sintezã asupra metodelor de resuscitare ºi de acordarea a primului ajutor la locul accidentului.

Opere de caritate

Pe 21 februarie a.c. a avut loc întâlnirea membrilor Asociaþiei Sfântul Vincenþiu de Paul – Conferinþa Sfânta Maria , iar pe 22 februarie s-a desfãºurat la Biserica Sfânta Cruce acþiunea Cafeluþa de dimineaþã . Scopul vincenþinilor din Bucureºti este educaþia religioasã ºi ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, ne informeazã preºedinta asociaþiei Dr. Cornelia Zita Dragoste, care ne-a pus la dispoziþie programul activitãþilor vincenþiene pentru anul în curs. Noi le dorim multã rodnicie în activitãþile lor!

18

nr. 3/2004

O nouã Cale de Chiara Lubich este cartea lansatã de Miºcarea Focolarelor Opera Mariei în sala festivã a Institutului Teologic Romano-Catolic Sfânta Tereza, în ziua de marþi, 24 februarie 2004. La eveniment, care s-a bucurat de o participare laicã numeroasã, au fost prezenþi ºi preoþi romanocatolici, ortodocºi ºi ai altor confesiuni, oameni de culturã. Manifestarea a fost deschisã de Înaltpreasfinþiul Dr. Ioan Robu, care a urat bun venit tuturor participanþilor ºi a caracterizat cartea drept un exemplu de spiritualitate, o faþetã a entuziasmului ºi a pasiunii pentru trãirea evangheliei, ce apare în toate operele autoarei. Din program menþionez: o scurtã proiecþie video, care a evidenþiat necesitatea pãcii, unitãþii ºi a iubirii, într-o lume caracterizatã de individualism ºi egoism; o prezentare a cãrþii fãcutã de Arhiepiscopul Jean Claude Périsset, Nunþiu Apostolic în România, de Monseniorul Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureºti ºi de profesoara Mihaela Voicu, autoarea traducerii. S-a evidenþiat, printre altele, actualitatea mesajului cãrþii, în contextul ultimelor documente ale Sfântului Pãrinte Papa Ioan Paul al II-lea. A urmat un moment muzical, Ave Maria de Schubert, susþinut de soprana Rodica Crenciu, acompaniatã la pian de profesorul Marcel Costea. Actorul Eusebiu ªtefãnescu a citit o meditaþie a Chiarei Lubich. Au adus mãrturii doi dintre cei mai vechi membri focolari, doamna Valeria Ronchetti ºi Domnul Giuseppe di Giacomo, colaboratori ai Chiarei Lubich pentru Europa de Est. Manifestarea s-a încheiat cu un cântec susþinut de corul tinerilor focolari dupã care toþi participanþii au fost invitaþi la o recepþie. Cartea lansatã ca ºi alte opere scrise de Chiara Lubich se pot procura de la Librãria Sfântul Iosif.

O nouã Cale

“Eu o voi atrage ºi o voi duce în pustiu ºi voi vorbi inimii ei. Acolo ea va fi voioasã ºi va cânta ca în vremea tinereþii ei”(Os 2,16-17). În dupã-amiaza zilei de vineri, 13 februarie 2004, Sora Letiþia (Rodica) Dudãu a fost chematã în casa Tatãlui, rãpusã de o pneumonie viralã. S-a nãscut în oraºul Fãlticeni, Jud. Suceava la 17 aprilie 1971, fiind ultimul copil al familiei Vasile ºi Zamfira Dudãu. Doritoare de a-l urma cu fidelitate pe Cristos dupã exemplul Sfântului Francisc, la 21 septembrie 1990, a cerut sã facã parte din Institutul Surorilor Franciscane Misionare de Assisi. La data de 7 noiembrie 1993 a început noviciatul la Assisi, iar în ziua de 4 noiembrie 1995, tot în Assisi, a depus prima profesiune. Profesiunea pentru toatã viaþa a fãcut-o la Valea-Mare în ziua de 14 mai 2000. în comunitãþile unde a trãit, s-a distins prin simplitate, spirit de rugãciune, bucurie fraternã ºi multã disponibilitate în a-ºi oferi slujirea oriunde era nevoie. A frecventat ªcoala postlicealã sanitarã Sfântul Iosif din Bucureºti ºi Facultatea de Teologie Didacticã la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureºti. A lucrat la spitalul Municipal din Bucureºti, a fãcut catehezã cu tinerii din parohia Sfânta Elena din Bucureºti, ºi din parohiile din Huºi. Era mereu gata sã ofere din darurile cu care a fost înzestratã de Dumnezeu, tuturor acelora care aveau nevoie. Din toamna anului 2002, este în Italia unde, în toamna anului 2003, a început sã studieze la Salesianum, în cadrul facultãþii de Psihologie. Aici începe ultimul drum al suferinþei din cauza virusului pe care l-a contactat ºi, în vârstã de numai 33 de ani, a plecat din aceastã lume pentru a-ºi gãsi liniºtea ºi pacea în Dumnezeu, izvorul oricãrui bine. Deoarece se afla în Italia, a fost înmormântatã în cimitirul din Assisi în ziua de 16 februarie 2004. În ziua de 17 aprilie 2004, zi în care ar fi trebuit sã împlineascã 33 de ani, în parohia Sfânta Elena din Bucureºti, la orele 1700 , va fi celebratã Sfânta Liturghie pentru odihna veºnicã a ei. Vã rugãm sã vã uniþi cu noi în rugãciune. Dumnezeu s-o odihneascã în pace! Surorile Franciscane Misionare de Assisi

A trecut la Domnul...

Centrul de Comunicaþii Sociale al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureºti Pr. Francisc Ungureanu, Pr. Liviu Bãlãºcuþi, Anca Mãrtinaº, Cristina ªoican, Eusebiu Pîrþac Redactor coordonator Actualitatea Creºtinã: Marina Fara Serviciu fotografic: Adriana Rãcãºan Consultant: Veronica Zybaczynski Tehnoredactare: Mircea Rãºchitor Redacþia ºi administraþia: str. G-ral Berthelot 19, 010164, Bucureºti, Sectorul 1 Tel. 01/313 34 65 E-mail:actualitateacrestina@arcb.ro www.arcb.ro Tipar: Tipografia Everest 2001 S.R.L. Bucureºti Tel./fax: 255 11 18 Dir. Tehnic: Dan Abraham Abonamente: 120 000 lei/6 luni, 240 000 lei/1 an la Librãria Sfântul Iosif: str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureºti, Sectorul 1, pentru Petres Tereza ISSN 1221-7700

Dacã doriþi sã vã abonaþi la revista „Actualitatea Creºtinã” pentru anul 2004: un exemplar 20.000 lei; abonament anual 240.000 lei pe adresa: Tereza Petreº, la Librãria „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr 19, Bucureºti, sector 1.

nr. 3/2004

19

LECTURI

„Dicþionar de personaje biblice ºi reprezentarea lor în arte“
Hasefer, Ed. Hasefer, Bucureºti, 2002; 370 p.
Ideea alcãtuirii unui dicþionar de personaje biblice nu este neapãrat originalã, însã Viorica S. Constantinescu ºi Baruch Tercatin, autorii celui apãrut la Editura Hasefer (a Federaþiei Comunitãþilor Evreieºti din România), s-au achitat cu eleganþã ºi pricepere de sarcina asumatã. Cartea impresioneazã în primul rând prin exhaustivitate: chiar ºi numele cele mai mãrunte sunt cuprinse aici, alãturi de un minim de informaþie. Dimensiunile textului însoþitor variazã, firesc, în funcþie de importanþa personajului: de la câteva rânduri (ex. Harif, Ieramot, Palal, Þalaf) la câteva pagini (Avraam, David, Ilie, Isaia, Moise, Saul). Fiecare nume înregistrat beneficiazã de trimiterea la textul biblic care îl menþioneazã pentru prima oarã (ex. Eva – Facerea 3, 20) ºi, în plus, la surse de prima mânã ale tradiþiei ebraice (Talmudul, Zoharul, Midraºul ºi diverse tradiþii rabinice), inedite pentru cititorul român ºi nespecialist, deci cu atât mai valoroase ºi bine venite. În cuvinte simple, ni se spune – pe scurt, din pãcate – povestea diferitelor personaje ale Bibliei. Se fixeazã, într-un amestec de rigoare ºtiinþificã ºi plãcere narativã, contextul istoric ºi religios, epoca ºi faptele fiecãruia. Pânã aici, nimic spectaculos. Partea cu adevãrat interesantã a acestui demers editorial sunt trimiterile culturale abundente, cãci titlul este „Dicþionar de personaje biblice ºi reprezentarea lor în arte“ (subl. mea, A.M.B.). Fiecare nume mai important este însoþit de o schiþã a destinului sãu artistic, cititorul fiind purtat, cu o vitezã ameþitoare, prin diferite curente artistice ºi modalitãþi de manifestare a artei, cu precãdere literaturã, muzicã ºi arte plastice. Debora de pildã, este un personaj feminin predilect în pictura Debora, muralã a Evului Mediu ºi a Renaºterii, iar în muzicã îi sunt dedicate numeroase oratorii, cantate ºi opere (compuse de G. F. Rubini, G. Vignola, I. Conti, G. F. Händel, J. F. Lesueur, H. Blair, I. Pizzetti). În literaturã, autorii dicþionarului menþioneazã Hymnes écclésiastiques ale lui G. de Fêvre de la Brodérie (sec. XVI). Melhisedec – Preot, Rege al Salemului (=Ierusalimului) ºi Profet al Domnului – este o figurã enigmaticã ºi fascinantã, venitã parcã de nicãieri spre a-l întâmpina pe patriarhul Avraam, binecuvântându-l ºi aducând jertfã… pâine ºi vin. Textul biblic (Facerea 14, 18-20) este foarte lacunar, însã fragranþa acestui episod strãvechi este deosebit de grãitoare pentru mentalul creºtin. Drept consecinþã, sunt numeroase reprezentãrile plastice în biserici ºi catedrale: biserica pelerinilor din Basel (sec. XV), San Apollinare din Ravenna (sec. VI), catedrala din Chartres ºi cea din Reims (sec. XIII), precum ºi ciclul de tapiserii Triumful euharistiei asupra religiei idolilor (1635), dupã schiþe de Peter Paul Rubens. Dicþionarul este însoþit de un foarte util glosar (român–ebraic), precum ºi de 88 de splendide reproduceri color ale unor celebre tablouri reprezentând personaje biblice în diferite ipostaze ºi viziuni artistice (Rafael, Rembrandt, Rubens, Nicolas Poussin, Marc Chagall). „Dicþionar de personaje biblice ºi reprezentarea lor în arte“ este un instrument de lucru util pentru specialiºti ºi o sursã de informare pentru publicul general cultivat, auxiliar preþios pentru cei interesaþi de istoria, cultura ºi civilizaþia Vechiului Testament. ANA-MARIA BOTNARU

Viorica S. Constantinescu, Tercatin Baruch Tercatin

“Cum bine spunea Socrate, nu l-aº admira pe acela care este mândru de multele sale bogãþii dacã nu aº vedea mai întâi cum ºtie sã le foloseascã.” SFÂNTUL VASILE, Discurs cãtre tineri “Sãlaºul caritãþii este umilinþa” SFÂNTUL AUGUSTIN, Despre feciorie, 51 “Acela care mult îl va iubi va vedea cã mult poate pãtimi pentru El, acela care puþin îl va iubi puþin va putea. Cred, în sufletul meu, cã puterea de a purta o cruce – mare sau micã – se mãsoarã prin iubire.” SFÂNTA TEREZA DIN AVILA, Calea desãvârºirii “Sã nu-l rugãm pe Dumnezeu ca sufletul nostru sã odihneascã aiurea, sã nu alergãm dupã altã viaþã pe lumea aceasta, ci sã muncim în spiritul Crucii Domnului. Cu toate cã nu ºtiu dacã e bine spus “muncã” atunci când e vorba despre spiritul Crucii Domnului. ªi nu ºtiu dacã e bine spus “muncã” atunci când e vorba despre spiritul Crucii, pentru cã mie îmi pare odihnã pe un pat înflorit ºi plin de trandafiri”. SFÃNTUL IOAN DIN AVILA, Scrisoare “Crucea vine de la Dumnezeu; nu trebuie sã o contemplãm fãrã sens, ci adaptându-ne ei, ca ºi cum am avea de-a face cu o persoanã care trebuie sã trãiascã mereu alãturi de noi; sã nu ne oprim cumpãnirea gândului, ci sã înaintãm liniºtiþi, primind lucrurile cu simplitate, fãrã prea multe judecãþi, luându-le ca din mâna lui Dumnezeu. “ SFÂNTUL FRANCISC DE SALES , Epistolar “În douã feluri putem duce Crucea Domnului : chinuin-du-ne trupul cu abstinenþã sau, din milã faþã de aproapele, considerând ale noastre nevoile lui. Cel care compãtimeºte la povara altuia poartã crucea în inima sa.” SFÂNTUL GRIGORE CEL MARE, Omilia 37 despre Evanghelii “Sã ne jertfim în fiecare zi propria persoanã ºi prin orice facem sã imitãm patima lui Cristos cu propriile noastre suferinþe, sã-i cinstim sângele cu propriul nostru sânge, sã pãºim fãrã tãgadã pe drumul suitor al Crucii. Dacã vrei sã-l imiþi pe Simon din Cirene, ia crucea ºi urmeazã-l pe Domnul”. SFÂNTUL GRIGORE DIN NAZIANZ, Dizertaþie CARVAJAL Selecþie de FRANCISCO FERNÁNDEZ CARVAJAL Traducere din limba spaniolã: MARINA FARA

Cugetãri despre post ºi despre spiritualitatea Crucii

20

nr. 3/2004