You are on page 1of 3

7.

Considerați că cultura generală începe cu însușirea normelor comportării
civilizate, cu manierele frumoase, cu o ținută, un gest și o mimică exterioară
acceptabile unde mai întâi de toate, trebuie să știm a ne adresa, a ne comporta
în public, a ne saluta, a conversa, a face vizite și a primi oaspeți, a servi masa
etc.? Dacă da, de ce viața ne arată că însușirea normelor etice nu înseamnă și
respectarea lor. Exemplificați.

V.

Mândâcanu subliniază faptul că în comparație cu celelalte aspecte ale
educației (educația morală, civică, estetică, fizică, religioasă atc.), educația
etică pare a fi cea mai complexă, presupunând nu numai competență
profesională, ci și revizuirea unor orientări ideologice, metodologice și psihopedagogice deja
însușite. Competența etică nu înseamnă numai cunoașterea sistemului de valori și principii pe
care-l promovează etica. Este de la sine înțeles că fără cunoașterea sistemului de valori cuprinse
în etică (iubirea, dreptatea, adevărul, binele, responsabilitatea, respectul, virtutea și
generozitatea), fără a cunoaște cum trebuie pus în acțiune sistemul de valori ale eticii, principiile
fundamentale ale eticii pentru a le transforma în componente ale educației morale, etice și
spirituale, nu vom putea realiza educația etică. Pentru că educația etică este constituită din
atitudinea morală – care presupune acceptarea unei condiții etice demne. Conștiința morală este
întotdeauna complicată și dinamică, ea se modifică și se află în permanentă schimbare. Într-o
societate liberă, când omul nu mai este dominat de constrângeri, nu mai este legat mecanic de
viața comunității, el începe să ia hotărâri responsabile. Însă fără a fi competent într-o anumită
problemă, omului îi vine greu, sau îi e chiar imposibil să ia decizii ferme.
Studiind etica, pedagogul învaţă să fie sculptorul şi marmora, medicul şi pacientul, artistul
şi regizorul artei sale de a comunica, să se transpună în locul altuia, să se vadă pe sine însuşi cu
ochii altuia, să improvizeze, să evite orice situaţie conflictuală. Un pedagog ce posedă cu
adevărat etica e capabil să se respecte pe sine, să – i respecte pe alţii, să – şi respecte profesia, să
fie artist şi maestru în pedagogie.
Dezvoltarea simţului etic şi a gustului estetic începe odată cu formarea sentimentelor şi a
cunoştinţelor despre cultura interioară şi exterioară a omului. Formare acestei culturi începe
odată cu formarea capacităţii de a observa, de a – şi închipui, de a gândi, de a te transpune în
locul acelor cu care ai stabilit anumite relaţii. Fernando Savater considera că: “ A – l lua pe
celălalt în serios, adică a fi în stare să te transpui î locul lui pentru a accepta, la modul practic,
ceva la fel de real ca tine însuţi, nu înseamnă a da întotdeauna dreptate celui ce pretinde sau face
acest “ celălalt ”. Formarea culturii interioare presupune o multitudine de valori morale şi
spirituale, un întreg orizont de interese umane, intelectuale, spirituale, morale, etice, adică
totalitatea de însuşiri spirituale a corpului uman de a realiza închipuiri, reprezentări, sentimente,
gândire productivă şi evaluare. Formarea culturii exterioare presupune cunoaşterea, respectarea
şi imitarea veridică a normelor morale, etice şi comportamentele în baza moralităţii spirituala. E
vorba nu doar de ţinuta vestimentară (starea îmbrăcămintei), ci şi de modul în care se prezintă
omul în diferite împrejurări: maniera de a vorbi, ţinută, gest, mimică, fineţe comportamentală.
Politeţea nu constă numai în haină sau în maniere, ci probabil, în cultivarea înţelegerii, tolerării şi
acceptării altora. Haina trebuie să ne facă eleganţi, ea fiind un element principal al culturii
exterioare, însă în armonie cu celelalte componente ale ei, se poate demonstra eleganţa şi
rafinament. Cultura exterioară o exprimă pe cea interioară. Amerson considera că manierele

Ilustrul pedagog. cuprizând morala. cât şi particularităţile individuale sau psihologice. arta. simplitatea în grosolănie.Loske a observat că “omul rău devine un educator brutal. Pentru viitorii pedagogi. adică fără respectarea normelor exterioare de comportare. ca şi vestitul regizor şi pedagog C. indiferent de vârstă. totuşi. modestiei. agerimea minţii lui în scamatorie. emoţiilor. jurisprudenţa. imaginaţiei. de a face ceea ce semenul tău poate aştepta în mod concret din partea ta. apoi în acţiunile de aplicare practică. Respectând normele de comportare nu din simpla datorie.Makarenco avea dreptate când scria că “educatorul trebuie să poată organiza. a se comporta astfel încât fiecare mişcare a lui să educe”. ţinuta vestimentară. să fii sincer cu elevii. un om cu o cultură spirituală înaltă nu – şi poate permite să recurgă la forme urâte de comportare. Vestitul pedagog sovietic A. . merge. estetica. morală. voinţei. erudiţia lui se transformă în pedantism. a acurateţii. voinţa. Pedagogii experimentaţi rămân fideli regulii că memorizarea materialului didactic are loc în procesul cugetării. “arta de a te pune în locul aproapelui”. de fapt. Marele pedagog G. gesticii. tot aşa cum există o strânsă legătură şi între respectarea normelor comportamentale şi educaţia emoţiilor. manierele frumoase. nivelul sau postul pe care îl ocupă. Această legitate psihologică a procesului de cunoaştere nu trebuie neglijată de către profesor. ci şi educaţia etică. fără să vrei. Tot ei susţin că asemenea însuşiri constituie esenţa muncii de educaţie şi instruire. Respectând – o. îţi educi. că există o strânsă legătură între cultura interioară şi cea exterioară. permanent. meditării.frumoase constau din micile jertfiri de sine. La formarea culturii interne şi externe contribuie nu doar educaţia intelectuală. Cultura exterioară. el poate deveni un model pentru elevii săi datorită culturii interioare şi exterioare. Numai un om cu sufletul. Este uşor că cineva să – şi dea frâul liber dorinţelor. cu atitudinea faţă de exteriorul. ci şi din necesitatea de a te comporta frumos. frumuseţii şi eleganţei. bunătatea în măgulire”. exprimate prin maniere urâte. O mare importanţă are şi reacţia noastră la tot ce este atrăgător. să acorzi atenţia cuvenită fiecăruia dintre elevi. să – ţi cunoşti obiectul şi să – l predai cât mai bine. Trebuie să recunoaştem. dar de un succes mai mare se bucură. glumi. cu gânduri bune. practic. atrăgând şi trezind interesul faţă de orice persoană. estetică. frumos. Se mai cere accentuat că manierele frumoase sunt tocmai rezultatul culturii interioare. poate fi şi trebuie educată. Etica este o ştiinţă integrală. cultura interioară. acei pedagogi care iau în consideraţie atât particularităţile exterioare.S. Nu încape îndoială că aceste lucruri au o importanţă deosebită în munca pedagogică.D. însă. nu poate exista nici cultura interioară. Fără o cultură exterioară. prin apucături şi năravuri exagerate. fi vesel. pedagogia. cum am spus deja. cu faţa şi faina curate. conceptul formării deprinderii firii umane în condiţii de instruire şi educaţie capătă o importanţă deosebită pentru domeniul educaţiei ţinutei. ele alcătuind baza fundamentală a muncii profesionale. cu sensibilitatea. supărat…. sufletul. Procesul comunicării începe. un exemplu de formare a gustului estetic. eleganţei. Unii pedagogi consideră că este suficient să lucrezi conştiincios. literară. image – ul persoanei cu care stabilim relaţiile. Fundamentul culturii interioare este. dorinţelor. ca şi cea interioară. plăcerilor fizice. fizică.Stanislavski consideră că această educaţie poate fi realizată prin antrenament sistematic.

moral – etică. realizând astfel funcţia axiologică a educaţiei. normelor morale şi continuă cu formarea abilităţilor practice. cu erudiţie şi în mod creativ. XIX. corpul nu sunt supse unui strict autocontrol. frumuseţea mersului. formate în baza valorilor fundamentale. Iar în educaţia comportamentală. Prezenţa mai multor asistenţi sau elevi îi face să se jeneze. Ea îndeplineşte funcţia educaţiei. pedagogia abordează teoria conform particularităţilor de vârstă şi ale celor individuale ale celor individuale ale omului. Formarea unor abilităţi practice în domeniul eticii profesionale. ci şi deprinderi de a – şi controla starea emoţională şi fizică. care se impun ca norme de comportare. Metodele principale folosite în praxiologia etică pot fi: autoobservarea. antrenamentul autogen. la modelarea ţinutei. cu pricepere. Experienţa multor ani confirmă că numai învăţarea (cunoaşterea) normelor etice nu – i permite pedagogului să stăpânească o cultură comportamentală. cu competenţă şi măiestrie fenomenul educaţiei. gnoseologic. gesticii. etice şi spirituale. motivaţia. firea. Capacitatea de autoreglare a stării emoţionale psiho – fizice devin un obiectiv al instruirii profesionale a viitorului pedagog. să se sfiiască. n. Praxiologia etică începe odată cu studierea şi cunoaşterea ideilor. Praxiologia reprezintă modalitatea de a transmite şi a forma idei. Tinerii pedagogi nu pot înfrunta neînţelegerea. care asigură o activitate moral – civică. mimicii.Cu însuşirea normelor comportării civilizate. metodele. capul. cu stil comunicativ adecvat. în condiţiile când educaţia capătă un caracter pragmatic. exerciţiul. Întâi de toate. jocul didactic. adică în formarea obiectivelor operaţionale. a ne saluta. devenind din ce în ce mai acută. Viaţa însă ne arată că însuşirea normelor etice nu înseamnă şi respectarea lor. formele pedagogiei ca ştiinţă. responsabilitatea. respectarea normelor comportamentale conduc spre armonie. asigurând cu tact. conştientizarea şi dezvoltarea personalităţii celui ce este educat. prin dezvoltarea spiritului şi conduitei etice. cuvinte nepotrivite pentru situaţii obişnuite. Astfel. principiile. asigurând voinţa. În contextul de artă şi măiestrie. Aceste obstacole sunt cauzate de unele “contracţii musculare”. moral – spirituală flexibilă şi lideră. o manieră normală de comportare. gestului. ca artă. I e. metodele. principiile. Îşi aleg metode nepotrivite de influenţă şi interacţiune. a ne comporta în public.. Mâinile. Dacă Seneca. caracterul. nu izbutesc să aleagă un ton potrivit. a servi masa etc. gândirii. ca măiestrie.. John Dewey susţinea că: “Şcoala nu trebuie să pregătească pentru viaţă. Praxiologia îndeplineşte funcţia axiologică a educaţiei. despre legile. bazate pe legile. legilor. Practica este rezultatul aplicării cunoştinţelor în viaţă. trebuie să ştim a ne adresa. autoanaliza. Problema a rămas actuală şi în prezent. încă în sec. cu o ţinută. neîncredere. precum şi virtutea. etc. cu vocaţie. astfel asigurând modelarea omului capabil de activitate social utilă eficientă. şi – şi găseşte expresia în tehnologii. mimicii etc. în deprinderile şi abilităţile de a practica acţiuni educative eficiente. îşi formează manierele. trebuie să se ţină cont de obiectivele dominante. în sec. trainingul. Exerciţiul zilnic. omul învaţă. Aceste situaţii cer nu numai cunoştinţe. când pedagogia ca teorie se studiază mai mult ca un tezaur al reflectării abstracte a ştiinţelor socio–umane cu caracter teoretic. spunea că “Nu pentru şcoală. autocercetarea. . Tinerii pedagogi şi studenţii repetă din generaţie în generaţie aceleaşi greşeli. ci pentru viaţă învăţăm”. remarcabilul pedagog american. adică aplicarea practică a valorilor morale. de temă. a conversa. În situaţiile vieţii. nu pot să înfrângă supărarea. încătuşare a gândurilor etc. un gest şi o mimică exterioară acceptabile. praxiologia etică o realizează prin formarea imaginaţiei. antrenamentul pedagogului. a face vizite şi a primi oaspeţi. ci să fie viaţa însăşi”. formele educaţiei. convingeri. precum şi de schimbare flexibilă creativă. cu manierele frumoase. autoreglarea şi autodirijarea organismului. idealuri. trebuie să se ţină cont de normele de comportare ca obiective dominante şi operaţionale.