You are on page 1of 52

Supremaţia

lui
Dumnezeu
in
predicare
Partea 1: „Supremaţia lui Dumnezeu în predicare"
Prelegerile lui Harold John Ockenga pe tema predicării
Seminarul teologic Gordon-Conwell
1988
Partea 2: „Plăcuta suveranitate: Supremaţia lui Dumnezeu în
predicarea luijohnatan Edwards"
Prelegerile Centrului Billy Graham pe tema predicării
Wheaton College
1984
Supremaţia
lui
Dumnezeu
in
predicare
JOHN PIPER
Editura Cartea Creştină
Oradea, 1999
Original published as:
THE SUPREMACY OF GOD IN PREACHING
Copyright 1990 by Baker Books
Ediţia în limba română
SUPREMAŢIA LUI DUMNEZEU ÎN PREDICARE
tradusă şi publicată cu permisiunea Baker Books, 1999
JOHN PIPER
Dacă nu există alte precizări, versetele biblice sunt luate
din traducerea Cornilescu a Bibliei.
Editura Cartea Creştină, 1999
str. Cuza-Vodă nr. 85,
3700, Oradea-Bihor, România,
tel. 059/436738, fax 059/436152
Prima ediţie.
Toate drepturile rezervate asupra prezentei ediţii în limba română.
Orice reproducere sau selecţie de texte din această carte este
permisă doar cu aprobarea în scris a Editurii Cartea Creştină, Oradea.
Traducerea: Daniel Tomuleţ
Editarea: Elena Jorj
Coperta şi tehnoredactarea: Marcel Budea
ISBN 973-9317-00-6
Tiparul executat la Alfoldi Printing House Ltd.
H-4027 Debrecen, Boszormenyi St. 6, Hungary
Tel.: (36) 52-348-479, Fax: (36) 52-325-227
E-mail: alfoldin@mail.datanet.hu
Membrilor
Bisericii Baptiste Betleem,
care împărtăşesc viziunea supremaţiei lui Dumnezeu
şi trăiesc
pentru a aminti de această viziune în închinare,
pe care o consolidează prin învăţătură
şi o răspândesc la toate popoarele,
în Numele lui Isus Cristos, Domnul nostru.
i
Cuprins
Prefaţa...........................................................................9
Partea 1 De ce trebuie Dumnezeu să deţină
supremaţia în predicare
1. Scopul predicării: Gloria lui Dumnezeu..................17
2. Temeiul predicării: Crucea lui Cristos.....................27

3. Darul predicării: Puterea Duhului Sfânt.................35
4. Gravitatea şi bucuria predicării..............................45
Partea 2 Cum să-I acordăm lui Dumnezeu
supremaţia în predicare: Sugestii călăuzitoare din viaţa de slujire a lui Jonathan
Edwards
5. Păstrează-L pe Dumnezeu în centru:
Viaţa lui Edwards........................................................63
6. Supune-te plăcutei suveranităţi:
Teologia lui Edwards...................................................69
CUPRINS
7. Acordă-I lui Dumnezeu supremaţia:
Predicarea MEdwards................................................75
Trezeşte sentimente sfinte..........................................76
Iluminează mintea.......................................................77
Foloseşte din plin Scriptura.......................................79
Foloseşte analogii şi imagini......................................81
Foloseşte avertismentul şi ameninţarea...................83
Solicită insistent un răspuns......................................85
Cercetează lucrările inimii.........................................87
Predă-te Duhului Sfânt în rugăciune........................90
Lasă-te zdrobit şi fii cu inima blândă.......................91
Fii plin de ardoare.......................................................93
Concluzii....................................................................97
Note finale...............................................................101
i
Prefaţa
Oamenii sunt flămânzi după măreţia lui Dumnezeu, însă cei
mai mulţi dintre ei nu vor pune acest diagnostic vieţii lor
zbuciumate. Maiestatea lui Dumnezeu este un leac necunoscut.
Pe piaţă se găsesc prescripţii mult mai acceptabile, dar efectul
benefic al oricărui alt remediu este de scurtă durată şi superficial. Predica ce nu are aroma măreţiei lui Dumnezeu poate să
aibă un efect de moment, dar nu va satisface strigătul ascuns al
sufletului: „Arată-mi gloria Ta!"
Cu ani în urmă, în timpul săptămânii de rugăciune din biserica noastră, din luna ianuarie, m-am decis să predic despre
sfinţenia lui Dumnezeu, din Isaia 6. M-am hotărât ca, în prima
duminică a anului, să expun viziunea asupra sfinţeniei lui
Dumnezeu, aşa cum se găseşte ea în primele patru versete ale
acestui capitol:
în anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând
pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui
umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare
avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi
SUPREMAŢIA LUI DUMNEZEU ÎN PREDICARE
ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul
este plin de mărirea Lui!" Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul
care răsuna şi casa s-a umplut de fum.
Aşadar, am predicat despre sfinţenia lui Dumnezeu şi am
făcut tot ce am putut pentru a prezenta cât mai bine maiestatea
şi gloria unui Dumnezeu atât de mare şi de sfânt. Nu am dat
nici un sfat practic pentru viaţa oamenilor. Aplicaţia practică
este esenţială în desfăşurarea normală a unei predici, însă, în
ziua aceea, m-am simţit călăuzit să fac un experiment: Satisface
descrierea pasionată a măreţiei lui Dumnezeu prin ea însăşi
nevoile oamenilor?
Nu ştiam că, nu cu mult timp înaintea duminicii respective,
una dintre familiile tinere din biserica noastră descoperise că o
rudă apropiată abuzase sexual de copilul lor. Aflarea acelui
lucru a fost incredibil de traumatică pentru ei. Amândoi se

găseau în biserică în acea duminică dimineaţa şi ascultau
mesajul. Mă întreb, oare câţi dintre sfătuitorii noştri, ai pastorilor de astăzi mi-ar fi spus: „Pastore Piper, nu-ţi dai seama că
oamenii tăi sunt răniţi? N-ai putea cumva să te cobori din cer şi
să fii mai practic? Nu-ţi dai seama ce fel de oameni sunt aceia
care stau înaintea ta duminica?" Ba da, mi s-au deschis ochii
câteva săptămâni mai târziu. într-o duminică, după serviciul
divin, soţul m-a luat de-o parte şi mi-a spus: „John, lunile acestea au fost cele mai grele din viaţa noastră. Ştii ce m-a ajutat să
trec prin ele? Viziunea măreţiei sfinţeniei lui Dumnezeu, pe care
mi-ai oferit-o în prima săptămână din ianuarie; a fost stânca ce
ne-a permis să rămânem în picioare."
Măreţia şi gloria lui Dumnezeu sunt relevante. Nu au nici un
efect expunerile care epuizează o listă de nevoi vizibile, dar care
nu menţionează măreţia supremă a Dumnezeului suveran al
harului. Aceasta este nevoia cea mai adâncă. Oamenii noştri
sunt flămânzi după Dumnezeu.
Un alt mod de a ilustra lucrul acesta este felul în care are loc
în biserica noastră mobilizarea misionară, şi felul în care ea s-a
petrecut mereu de-a lungul istoriei. Tinerii de astăzi nu se
10
PREFAŢA
entuziasmează pentru denominaţii sau agenţii, dar se lasă
mişcaţi de măreţia unui Dumnezeu universal şi de planul irevocabil al unui Rege suveran. Primul mare misionar a spus:
„...prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru
Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile" (Rom.
1:5, sublinierea ne aparţine). Misiunile se fac pentru Numele lui
Dumnezeu; ele decurg dintr-o iubire pentru gloria lui
Dumnezeu şi pentru onoarea reputaţiei Sale. Misiunea este un
răspuns la rugăciunea: „Sfinţească-se Numele Tău!"
Sunt, deci, convins că viziunea unui Dumnezeu măreţ
reprezintă axul vieţii bisericii, atât în ce priveşte lucrarea pastorală, cât şi în ce priveşte lucrarea misionară. Oamenii noştri
trebuie să audă predici pătrunse de Dumnezeu; ei au nevoie de
cineva, cel puţin o dată pe săptămână, care să-şi înalţe glasul
pentru a aduce laudă supremaţiei lui Dumnezeu. Ei au nevoie
să contemple întreaga panoramă a atributelor Sale. Robert
Murray M'Cheyne a spus: „Dumnezeu nu binecuvântează atât
marile talente, cât marea asemănare cu Isus. Un slujitor sfânt
este o armă de temut în mâna lui Dumnezeu."1 Cu alte cuvinte,
oamenii au cea mai mare nevoie de sfinţenia noastră personală.
Da, iar sfinţenia omenească nu este altceva decât o viaţă saturată de Dumnezeu - manifestarea unei concepţii pătrunse de
Dumnezeu asupra lumii.
Dumnezeu însuşi este subiectul fundamental al predicilor
noastre, în maiestatea, adevărul, sfinţenia, dreptatea,
înţelepciunea, credincioşia, suveranitatea şi harul Său. Nu
vreau să spun că noi nu trebuie să predicăm despre lucrurile
cotidiene, practice, cum sunt: faptul de a fi părinte, divorţul,
SIDA, lăcomia sau sexul. Ce vreau să spun este că toate aceste
probleme trebuie tratate în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu şi
trebuie demascate până la rădăcinile lor divine sau păcătoase.
Nu este misiunea predicatorului creştin să vină înaintea
oamenilor cu îndemnuri morale sau psihologice, cu privire la
felul în care aceştia să se descurce în lume, altcineva trebuie să
se ocupe de lucrul acesta. Majoritatea oamenilor noştri nu au pe
11
SUPREMAŢIA LUI DUMNEZEU ÎN PREDICARE
nimeni în lume care să le spună săptămână de săptămână
despre frumuseţea supremă şi maiestatea lui Dumnezeu. Iată
de ce mulţi dintre ei au ma.re nevoie de viziunea teocentrică a

marelui predicator, care a fost Jonathan Edwards.
Istoricul bisericii Mark Moli afirmă că este o tragedie faptul
că în cele două secole şi jumătate care au trecut de la Edwards
încoace, „evanghelicii americani nu se mai gândesc la viaţă de
pe temeiuri creştine, deoarece întreaga lor cultură a încetat să
mai facă aceasta. Pietatea lui Edwards a fost păstrată în cadrul
tradiţiei trezirilor, teologia sa a fost continuată de către calvinismul academic, dar nu a existat nici un succesor care să ducă mai
departe viziunea lui pătrunsă de Dumnezeu asupra lumii sau
filozofia sa profund teologică. Dispariţia perspectivei lui
Edwards din istoria creştină americană este o tragedie."2
Charles Colson preia şi el această convingere: „Biserica occidentală - în mare parte plutind în derivă, secularizată şi infectată cu har ieftin - are nevoie disperată să audă provocarea lui
Edwards... Convingerea mea este că rugăciunile şi lucrarea
celor care îl iubesc pe Cristos şi ascultă de El în lumea noastră
pot încă avea succes în măsura în care aceştia acceptă mesajul
unui om cum a fost Jonathan Edwards." 3
Actualizarea „concepţiei pătrunse de Dumnezeu" a lui
Edwards printre mesagerii lui Dumnezeu ar fi un motiv de
mare bucurie pentru ţară, cauza unor mulţumiri profunde
aduse lui Dumnezeu, care face ca toate lucrurile să fie noi.
Materialul din Partea 1 a fost expus pentru prima dată în
cadrul Prelegerilor lui Harold John Ockenga pe tema predicării,
la Seminarul teologic Gordon-Conwell, în februarie 1988.
Cuprinsul Părţii 2 a fost expus pentru prima dată în cadrul
Prelegerilor Centrului Billy Graham pe tema predicării, la
Wheaton College, în octombrie 1984. Privilegiul avut şi efortul
depus au fost de un mai mare folos pentru mine decât pentru
oricine altcineva; mulţumesc liderilor administrativi ai acestor
şcoli, care au avut încredere în mine, lărgind propria mea
înţelegere cu privire la înalta chemare a predicatorului creştin.
12
PREFAŢA
Mulţumesc totdeauna lui Dumnezeu, care nu m-a lăsat în
nici o duminică dimineaţa fără un cuvânt pe care să-1 spun şi
fără zelul necesar pentru a-1 rosti spre gloria Lui. Desigur, am şi
eu tristeţile mele - familia mea, cu cei patru băieţi şi o soţie statornică, îşi are necazurile şi lacrimile ei. Criticile pot lovi în
carne vie, iar descurajarea poate deveni atât de adâncă încât
predicatorul să fie paralizat. Faptul că Dumnezeu Şi-a deschis
Cuvântul faţă de mine şi mi-a dat o inimă care să-1 savureze şi
să-1 dăruiască săptămână de săptămână este un dar al harului
Său nemăsurat şi suveran, dincolo de orice merit şi împotriva
oricărei nepotriviri. N-am încetat niciodată să iubesc predicarea.
Prin mila lui Dumnezeu există şi un motiv omenesc al acestui lucru. Charles Spurgeon 1-a cunoscut şi la fel cei mai fericiţi
dintre predicatori. Odată, Spurgeon a fost întrebat despre secretul lucrării sale. După un moment de tăcere, el a răspuns:
„Oamenii mei se roagă pentru mine."4
Acesta este motivul din care am fost mereu revitalizat în
vederea lucrării spirituale. în felul acesta Supremaţia lui
Dumnezeu în predicare a ajuns să fie aşternută pe hârtie. Oamenii
mei se roagă pentru mine. Lor le dedic această carte, cu
afecţiune şi gratitudine.
Rugăciunea mea este ca această carte să îndrepte inimile
mesagerilor lui Dumnezeu spre realizarea marelui deziderat
apostolic:
Dacă vorbeşte cineva,
să vorbească cuvintele lui Dumnezeu...
după puterea pe care i-o dă Dumnezeu:
pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu

prin Isus Cristos,
a Căruia este slava şi puterea în vecii vecilor!
Amin.
(1 Pet. 4:11)
JOHN PIPER
13
PARTEA ÎNTÂI
De ce trebuie
Dumnezeu să
deţină supremaţia
în predicare
1
Scopul predicării:
Gloria lui Dumnezeu
în septembrie 1966 mă aflam în pragul medicinii, având ca
materie principală literatura la Wheaton College. Terminasem
un curs de chimie în timpul prelegerilor de vară, eram
îndrăgostit până peste cap de Noel şi mai bolnav ca niciodată
până atunci, şi de atunci încoace, de mononucleoză. Medicul
mă internase la Centrul de Sănătate pentru trei săptămâni, care
s-au dovedit a fi decisive pentru viaţa mea. A fost un timp pentru care nu am încetat să-I mulţumesc lui Dumnezeu.
în zilele acelea, primul semestru începea cu Săptămâna
Spirituală, iar în 1966 vorbitorul a fost Harold John Ockenga. A
fost pentru prima şi ultima dată când l-am auzit predicând.
WETN, postul de radio al colegiului, transmitea predicile, iar
eu l-am ascultat stând întins în patul meu, la aproximativ două
sute de metri de amvonul său. Sub influenţa predicării
Cuvântului de către pastorul Ockenga, cursul vieţii mele s-a
schimbat definitiv. îmi amintesc că îmi plesnea inima de dor în
timp ce ascultam - de dor să cunosc şi să mânuiesc şi eu
Cuvântul lui Dumnezeu în felul acela. Prin acele mesaje,
17
DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE
Dumnezeu m-a chemat în lucrarea Cuvântului, în mod
irezistibil şi (cred eu) irevocabil. Din momentul acela am avut
convingerea că dovada subiectivă a chemării lui Dumnezeu în
lucrarea Cuvântului (pentru a-1 cita pe Spurgeon) „este o
dorinţă intensă, atotdevoratoare pentru lucrare".1
Când am ieşit din Centrul de Sănătate, am abandonat chimia
organică şi am luat filozofia ca specialitate secundară, propunându-mi să dobândesc cea mai serioasă pregătire biblică şi
teologică de care eram în stare. După douăzeci şi doi de ani (în
momentul acestor prelegeri din 1988), pot mărturisi că Domnul
nu m-a lăsat niciodată să mă îndoiesc de chemarea respectivă.
Ea răsună în inima mea la fel de clar astăzi ca întotdeauna. Pur
şi simplu stau şi mă minunez de providenţa plină de har a lui
Dumnezeu - m-a salvat, m-a chemat ca slujitor al Cuvântului,
iar apoi, după două decenii, mi-a permis să vorbesc sub semnul
Prelegerilor lui Harold John Ockenga, la Seminarul teologic
Gordon-Conwell.
Aşadar, acesta este pentru mine un preţios privilegiu şi mă
rog să fie un tribut acceptabil pentru dr. Ockenga, care nu m-a
cunoscut niciodată - şi astfel o mărturie a faptului că adevăratul
folos al predicării noastre nu ne va fi descoperit până nu se vor
fi copt în soarele eternităţii toate fructele de pe toate ramurile
tuturor copacilor care au crescut din toate seminţele pe care
le-am semănat.
Căci după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri
şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul
şi-1 fac să rodească şi să odrăslească,
pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine

mai ales a predicării.2 Cu alte cuvinte..SIDA. hrănirea minţii cu adevărul lui Dumnezeu. prieteniile sau crizele vremurilor noastre .să arăt că nota dominantă a predicării trebuie să fie libertatea harului suveran al lui Dumnezeu. John Newman şi Charles Spurgeon: „Ei au fost întotdeauna dispuşi să se oprească în sate şi orăşele. Această idee a vastităţii. prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. Aceasta este şi tema noastră de bază: supremaţia lui Dumnezeu în predicare. tema unificatoare trebuie să fie zelul pe care îl are Dumnezeu pentru propria Lui glorie. Deasupra oricărei slujiri religioase. trimiţând sufletele voastre să hoinărească pe deasupra dealurilor veşnice ale lui Dumnezeu. este ceea ce cred că trebuie să actualizăm în predicarea noastră. abuzurile. deschiderea inimii faţă de dragostea lui Dumnezeu. Şi aceasta. dar nu atât de multe încât să-ţi închipui că ai putea trăi fără ea. Sarcina mea este să pledez în favoarea supremaţiei lui Dumnezeu în predicare . Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt reprezintă începutul. Atunci când predica abordează problemele obişnuite ale vieţii . nu se întoarce la Mine fără rod. pentru că Dumnezeu caută să Se înalţe pe Sine. până în 1923. depresiile. ci trebuie tratate întotdeauna în Dumnezeu. cum au fost Robert Dale. marele subiect al predicării trebuie să fie fiinţa infinită şi inepuizabilă a lui Dumnezeu. Rezumatul acestei teme este în mod intenţionat trinitară: Scopul predicării: Gloria lui Dumnezeu Temeiul predicării: Crucea lui Cristos Darul predicării: Puterea Duhului Sfânt Dumnezeu Tatăl. viciile. 11:36) Predicatorul scoţian James Stewart spunea că obiectivele oricărei predicări adevărate sunt „trezirea conştiinţei prin sfinţenia lui Dumnezeu. (îs. oamenii neevanghelizaţi ai lumii . mijlocul şi sfârşitul lucrării de predicare. se află scrise cuvintele apostolului: „Din El.celui care mănâncă. Ockenga nu a ştiut niciodată ce efect a avut predica lui în 18 SCOPUL PREDICĂRII viaţa mea. dedicarea voinţei faţă de voia lui Dumnezeu".. apropiindu-ne de sfârşitul secolului al XX-lea.familia. El este temeiul predicării . slujba. purificarea imaginaţiei prin frumuseţea lui Dumnezeu. dar mereu au legat străzile de înalturi. timpul liber. nevoia acestei actualizări este de zece ori ."3 Acum. 55:10-11) Dr. tot aşa şi Cuvântul Meu. cea mai rea dintre toate. foamea şi. ia aminte şi nu uita că Dumnezeu ascunde de noi cea mai mare parte a roadelor pe care El le determină prin lucrarea noastră. dacă eşti predicator. acest sentiment şi această sugestie atotprezentă a Infinitului. divorţul. Vei vedea suficiente roade pentru a fi sigur de binecuvântarea Lui. vede în lucrul acesta marea putere a unor predicatori ai secolului al XlX-lea. şi.iar toate mijloacele necesare între aceste două repere sunt date de Duhul lui Dumnezeu. care iese din gura Mea. Dumnezeu este scopul predicării. nu pe cel care predică. John Henry Jowett. ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele. care a predicat timp de treizeci şi patru de ani în Anglia şi în America. sărăcia. A Lui să fie slava în veci!" (Rom.acestea nu trebuie doar discutate. iar atmosfera atotpătrunzătoare a predicării trebuie să fie sfinţenia lui 19 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE Dumnezeu.

datorită pasiunii sale înflăcărate pentru suflete. Spunea că nu auzise niciodată asemenea predici. J. Acestea îl izbeau cu forţa şi surpriza unui şoc electric.un sentiment al divinului.6 Oare aceasta să ia oamenii cu ei de la închinare în zilele noastre . iar atmosfera era încărcată de prezenţa unor realităţi copleşitoare. în psihologie". Lloyd-Jones. numai un intelectual elitist nu. ca nimeni altul". ce se bazează pe unul dintre cele mai importante texte biblice care fac trimitere la temeiul biblic al supremaţiei lui Dumnezeu în predicare. care a trăit cu o sută de ani mai devreme. din pricina pasiunii lui pentru relevanţă." Lucrul acesta nu se datora faptului că se interesa mai mult de idei măreţe decât de sufletele pierdute.mai mare. „prin intermediul unui mesager trimis" . J. dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor care vestesc pacea. Samuel Johnson spunea despre Watts că „pe orice punea mâna se transforma. ci reprezintă o concluzie exegetică matură şi corectă. i-a provocat „un sentiment al divinului. Textul care se află în spatele afirmaţiei lui Mather este Romani 10:14-15: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui. care a slujit în lucrare în Noua Anglie acum trei sute de ani. ci el se interesa de unele pentru că le iubea pe celelalte. „Niciodată nu vom avea mari predicatori. în cazul lui Watts. Spurgeon a fost orice altceva. că. spunea el. Totuşi. spunea: „Scopul principal şi intenţia slujbei de predicator creştin [sunt] de a restaura tronul şi stăpânirea lui Dumnezeu în sufletele oamenilor. Unul dintre motivele pentru care oamenii se îndoiesc uneori de valoarea perenă a predicării ce se concentrează asupra lui Dumnezeu este acela că nu au auzit niciodată o asemenea predică.vine de la euangelizomenon agatha din versetul 15. Martyn Lloyd-Jones în fiecare duminică seara la Westminster Chapel. în anii 1948-1949. care să-şi lase aroma timp de o săptămână asupra vieţii lor? Cotton Mather. Packer povesteşte cum asculta predicile lui D. Există oameni cu simţ estetic. el punea totul în relaţie cu Dumnezeu. „a unei veşti bune" .o pretenţie acceptabilă . Astăzi cred că Johnson ar spune despre cea mai mare parte a predicării contemporane că „pe orice pune mâna predicatorul se transformă. mesajele lui erau pline de Dumnezeu.vine de la kerussontos din versetul 14. 20 SCOPUL PREDICĂRII datorită grijii sale pentru oameni.5 Cred că lucrul acesta înseamnă. predicarea poate fi definită ca vestire a unei veşti bune prin intermediul unui mesager trimis de Dumnezeu. o notă a harului suveran. rareori a existat un pastor cu mai multă priză la public. în teologie". spunea el. marele subiect al Fiinţei infinite a lui Dumnezeu? Reuşesc ei să intre o oră pe săptămână . o temă a gloriei panoramice. până nu vom avea mari teologi. care se simt atraşi de serviciile bisericeşti grandioase deoarece nu pot să suporte „drama" închinării evanghelice. („Vestire" . şi nici locul proeminent al psihologiei nu sunt onorate prin această pierdere a nervului teologic. La fel au stat lucrurile şi cu Samuel Watts. Nici marile scopuri ale predicării."7 Această afirmaţie nu este o înfloritură retorică. Eu nu mă aflu aici pentru a vă propune un gen de preocupări savant-elitiste cu imponderabilităţi intelectuale sau filozofice. ale 21 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE celor care vestesc Evanghelia!»" Pornind de la acest text.în atmosfera sfinţeniei lui Dumnezeu.

al predicatorului creştin [este] de a restaura tronul şi stăpânirea lui Dumnezeu în sufletele oamenilor.vine de la apostalosin din versetul 15. este: „Dumnezeul tău împărăteşte!" Dumnezeu este Regele universului. Prin urmare. pacea.. Ascultaţi ce a găsit Mather în acest verset cu privire la scopul principal al predicării creştine: Ce frumoase sunt pe mun£i picioarele celui care aduce veşti bune. că gloria Sa va umple într-o zi tot pământul (Num. care vesteşte mântuirea! Picioarele celui care zice SLonului: „Dumnezeul tău împărăteşte!" Veştile bune ale predicatorului. Iată. mântuirea pe care le vesteşte. şi la baza lor se află pasiunea neclintită pentru onoarea numelui Său şi faţă de arătarea gloriei Sale. Ei sunt însă trimişi şi pentru a proclama faptul că acum se oferă gratuit amnistierea tuturor rebelilor care se vor întoarce din răzvrătirea lor.. Cu toate acestea. El are drepturi absoLute de creator asupra lumii acesteia şi asupra tuturor celor care se află în ea. iar autoritatea Lui este dispreţuită de milioane de oameni. 72:19). cu deplină îndreptăţire. te-am pus în cuptor. care vesteşte pacea." Refrenul gurii oricărui profet-predicator. Ps. din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea. 48:9-11) Dincolo de exerciţiile suverane ale milei lui Dumnezeu ca Rege. Dumnezeu spune: Din pricina Numelui Meu. Dincolo de hotărârea lui Dumnezeu de a domni ca Rege se află hotărârea lui mai adâncă. Amnistia este semnată în sângele Fiului Său. fie el din vremea lui Isaia. predicatorului: „Scopul principal. 11:9. 2:14. că El nu va suporta ca slava Lui să fie dispreţuită la infinit şi că îşi va apăra Numele 22 SCOPUL PREDICĂRII printr-o mânie teribilă şi aprinsă. din vremea lui Isus sau din vremea noastră. Hab. te-am lămurit în cuptorul urgiei. 14:21. dar nu te-am găsit argint. 57:5. răzvrătirea şi revolta sunt prezente în toate părţile.. Acesta este motivul din care Domnul trimite în lume predicatori care să proclame faptul că Dumnezeu domneşte. ca să nu te nimicesc. Această descoperire are un efect extraordi- . pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine. vor invoca mila Lui. Putem deci să pătrundem mai adânc decât pătrunde ideea lui Mather. fundamentală. Din dragoste pentru Mine. se vor închina înaintea tronului Său şi-I vor jura credinţă şi fidelitate veşnică. picioarele celui care aduce veşti bune. am face bine dacă ne-am întoarce şi l-am lăsa pe Isaia să ne dea definiţia. sunt îndelung răbdător. Dar de ce? Putem merge mai adânc? Ce anume face ca inima lui Dumnezeu să ceară de la noi să ne supunem autorităţii Lui şi să ne ofere din milă amnistia? Isaia ne dă răspunsul într-un text anterior. Vorbind despre mila Lui faţă de Israel. îs.) întrebarea cheie este: Ce vesteşte predicatorul? Care este vestea bună (Evanghelia) la care se face referire aici? Deoarece versetul 16 este un citat din Isaia 52:7. sunt rezumate într-o singură propoziţie: „Dumnezeul tău împărăteşte!" Mather aplică lucrul acesta. Mather are dreptate: scopul principal al predicatorului creştin este acela de a restaura tronul şi stăpânirea lui Dumnezeu în sufletele oamenilor. (îs.

de a fi satisfăcut. Sau invers. care este „lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos". Miracolul Evangheliei. când supunerea este o plăcere. păcătosul. şi cea mai eliberatoare descoperire pe 24 SCOPUL PREDICÂRII care eu. în valorile ei] se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. de bucuria ei [supunerea lui cu bucurie faţă de acea stăpânire. el trebuie să ţintească spre supunerea cu bucurie faţă de împărăţia lui Dumnezeu." Dacă împărăţia este o comoară." însă. scopul Lui nu este de a-L obliga pe om la supunere printr-un act coercitiv al autorităţii. cel care oferă plăcerea este o comoară. el pătrunde mai adânc în această proclamare a domniei lui Cristos . Dacă nu există bucurie în inima slujitorului.mai adânc decât domnia şi autoritatea Regelui Isus . răscumpărate din orice popor. domnia] cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. ci scopul Lui este de a ne fermeca inimile printr-o manifestare irezistibilă a gloriei Sale. de fapt.nar asupra predicării. Singura supunere ce reflectă pe deplin demnitatea şi gloria Regelui este supunerea cu bucurie. 5:9). Singura supunere faţă de domnia lui Isus Cristos care pune pe deplin în evidenţă demnitatea Lui şi care reflectă frumuseţea Sa este bucuria umilă a sufletului uman resimţită în faţa gloriei lui Dumnezeu de pe faţa Fiului Său. ci îşi găseşte o împlinire simultană în manifestarea din partea lui Dumnezeu a gloriei Sale şi în găsirea plăcerii mele în această glorie a Lui. Aşadar. Aceasta a spus. limbă şi naţiune (Apoc. Pavel a spus în 2 Corinteni 4:5: „Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine. ci pe Domnul Isus Cristos. reflectată în supunerea plină de bucurie a inimii umane. Supunerea din obligaţie este o ocară la adresa Regelui. Implicaţia pentru predicare este clară: Când Dumnezeu îşi trimite emisarii să afirme: „Dumnezeul tău împărăteşte!". 25 2 Temeiul predicării: Crucea lui Cristos Predicarea este aducerea de veşti bune de către un mesager trimis de Dumnezeu. vestea bună. deoarece scopul cel mai adânc al lui Dumnezeu pentru această lume este să o umple cu reverberaţiile slavei Sale din viaţa unei noi umanităţi. dacă scopul predicării este glorificarea lui Dumnezeu. că Dumnezeu împărăteşte. scopul predicării este gloria lui Dumnezeu. de a fi glorificat. supunerea este o plăcere. că împărăteşte pentru a-Şi descoperi gloria. împărăţia este slăvită ca o comoară. atunci nu există nici o cinste pentru Rege. faptul că îşi găseşte plăcerea în gloria ei. în verseetul 6.9 Astfel. Isus în Matei 13:44: „împărăţia [stăpânirea. este aceea că cea mai adâncă hotărâre a lui Dumnezeu. Iar supremaţia lui Dumnezeu în predicare este asigurată prin următorul fapt: Cel care satisface obţine gloria. şi cea mai adâncă dorinţă a mea. o ascunde şi. Orrvul care o găseşte.8 însă gloria lui Dumnezeu nu se reflectă în mod strălucitor în 23 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE inimile oamenilor atunci când ei se supun fără tragere de inimă şi din laşitate autorităţii Lui sau atunci când ascultă dintr-o teamă servilă sau când nu există nici o bucurie în ataşamentul faţă de gloria Regelui lor. trib.şi redă esenţa predicării sale. nu intră în conflict. nu spre supunerea cu forţa.. am făcut-o vreodată. ..

al bravurii atletice. întoarcem spatele luminii şi ne îndrăgostim de contururile propriei noastre umbre.. Luăm oglinda chipului lui Dumnezeu. Există deci un obstacol în calea acestei predicări. este într-adevăr glorioasă şi satisfăcătoare. adunate din orice popor.1 Mândria omului este zelul său neabătut pentru înălţarea gloriei lui. Ceea ce în cazul lui Dumnezeu este dreptate. noi toţi ne-am lăsat înşelaţi. iar esenţa acelei ispite a fost: „Veţi fi ca Dumnezeu..privirile trufaşe vor fi plecate. nici o contradicţie finală între zelul lui Dumnezeu de a fi glorificat şi dorinţa noastră de a fi satisfăcuţi. turnăm dispreţul .. Deci. 5:15-16.. din orice neam şi din orice seminţie. ce se va reflecta şi va rezona în adoraţia extaziată a Bisericii răscumpărate. Corupţia aceasta face acum parte din natura noastră. într-o zi.păcatul a intrat în lume printr-o ispită. Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă şi îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.că această glorie este revelată cel mai bine prin supunerea cu bucurie a creaţiei Sale. care a fost menită să reflecte gloria Lui în lume. (îs. şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin dreptate.glorificarea lui Dumnezeu în cei care sunt satisfăcuţi în El? Poate oare dreptatea lui Dumnezeu să se îmblânzească vreodată în opoziţia ei faţă de păcătoşi? Poate fi despărţită vreodată mândria omului de propia ei vanitate. în cazul omului este păcat. 2:11. al aventurilor sexuale sau al coafurilor neobişnuite.. Prin orgolioasa noastră aventură sentimentală cu noi înşine. un obstacol în Dumnezeu şi un obstacol în om. . iar dreptatea lui Dumnezeu nu va suporta ca gloria Lui să fie dispreţuită. al îndemânării manageriale. în ei." Efortul de a-L imita pe Dumnezeu în această privinţă reprezintă esenţa corupţiei noastre. contraculturale) că umbra întunecată a chipului. care se arată în supunerea cu bucurie a creaţiei Sale. Părinţii noştri au crezut cu naivitate această ispită şi. reflectată în supunerea cu bucurie a creaţiei Sale. unde se află speranţa ca această predicare să-şi atingă scopul . că nu există. din orice limbă. dreptatea Lui îl obligă să toarne mânie asupra mândriei noastre. făcând să se reverse dreptatea. al realizărilor academice. Mândria omului nu-şi va găsi plăcerea în gloria lui Dumnezeu. şi că. 10:22) 28 TEMEIUL PREDICÂRII Scopul predicării este gloria lui Dumnezeu. pământul va fi plin de gloria Domnului. prin urmare. Dreptatea lui Dumnezeu este zelul Său neabătut pentru înălţarea gloriei Sale. fie că nu asupra demnităţii gloriei lui Dumnezeu. poate fi ea .fie că ştim. Pe măsură ce mândria noastră toarnă dispreţ asupra gloriei lui Dumnezeu. Scopul predicării este gloria lui Dumnezeu. care se întinde înaintea noastră pe pământ. Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia gloria Mea. Există însă două obstacole majore în calea realizării acestui 27 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE deziderat: dreptatea lui Dumnezeu şi mândria omului. încercând cu disperare să ne convingem pe noi înşine (cu ajutorul progreselor tehnologice. Nimicirea este hotărâtă. Aceasta este ideea de bază din Genesa 3 . 48:11..

având în vedere dreptatea mai presus de orice îndoială a lui Dumnezeu. care se opune gloriei lui Dumnezeu. căci trecuse cu vederea păcatele dinainte. după cum se spune în următoarea parafrazare a textului din Romani 3:23-26: Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu Dei au schimbat slava lui Dumnezeu pe slava creaturii . Câţiva oameni au venit la Isus şi I-au vorbit despre nişte galileeni. Niciodată nu a considerat-o aşa. Sproul a afirmat cu putere această idee într-o predică din Luca 13:1-5. prin credinţa în sângele Lui. intern. Una dintre implicaţiile pe care le are faptul acesta în domeniul predicării este aceea că predicatorii care-şi iau subiectele din Biblie. Crucea lui Cristos este cea care îndepărtează obstacolul obiectiv. să-Şi 30 TEMEIUL PREDICĂRII arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit. însă ideea principală este că problema fundamentală a predicării. ca să-Şi arate neprihănirea Lui. indiferent dacă veacul nostru egocentric îşi dă seama sau nu. Prin crucea lui Cristos. fără plată. sau pe care nu le consideră esenţiale. toţi veţi fi ucişi într-o zi. R. C. Desigur. Isus a răspuns folosind nişte cuvinte şocant de neutre emoţional: „Credeţi voi că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni. Dumnezeu Şi-a asumat misiunea de a îndepărta ambele obstacole care se află în calea predicării. este uimită că Dumnezeu îşi retrage judecata ce planează asupra păcătoşilor. dacă nu va pocăiţi. pentru ca. Crucea ca temei al validităţii predicării Problema fundamentală a predicării este cum va putea un predicator să vestească nădejdea celor păcătoşi. obstacolul subiectiv. Isus a spus: „Vă miraţi de faptul că nişte galileeni au fost ucişi de Pilat? Ceea ce trebuie să vă uimească este faptul că nu aţi fost ucişi cu toţii şi. omul. intitulată „Locul nepotrivit al uimirii". în vremea de acum. şi dacă nu vă pocăiţi." Sproul a arătat că aici se află diferenţa străveche dintre felul în care omul firesc vede problema relaţiei sale cu Dumnezeu şi felul în care Biblia vede problema relaţiei omului cu Dumnezeu.Rom. nu percepe această problemă ca fiind cea mai serioasă. o jertfă de ispăşire [Aici este crucea!]. crucea devine temeiul validităţii obiective a predicării şi temeiul umilinţei subiective a acesteia. însă Biblia. prin el însuşi. există. de asemenea. Haideţi să le luăm pe rând şi să aruncăm o privire asupra dovezilor biblice. Realizând aceste lucruri. şi totuşi . Egocentricele fiinţe umane sunt uimite de faptul că Dumnezeu ar trebui să oprească viaţa şi bucuria făpturilor Sale. despre care majoritatea ascultătorilor lor nici măcar nu ştiu că există. extern. al împotrivirii dreptăţii lui Dumnezeu faţă de mândria umană şi. al mândriei noastre. pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: Nu. se vor lupta întotdeauna cu realităţi spirituale. toţi ve£i pieri la fel. Şi sunt socotiţi neprihăniţi. care este teocentrică. prin harul Său. nu din lume. prin răscumpărarea care este în Cristos Isus." Cu alte cuvinte. ţine de felul în care predicatorul poate să vestească păcătoşilor nădejdea. în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu. Glorioasa rezolvare a acestei probleme este ispăşirea care a avut loc pe cruce. 1:23]. al 29 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE căror sânge a fost amestecat de Pilat cu jertfele lor. având în vedere dreptatea impecabilă a lui Dumnezeu.satisfăcută în gloria lui Dumnezeu? Există vreun temei pentru o astfel de nădejde? Există vreo bază pentru o predicare validă şi aducătoare de speranţă? Da. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie.

A fost necesară moartea infinit de valoroasă a Fiului lui Dumnezeu pentru a repara dezonoarea pe care mândria mea a adus-o gloriei lui Dumnezeu. şi eu faţă de lume" (Gal. Crucea stă ca mărturie pentru demnitatea infinită a lui Dumnezeu şi ofensa infinită pe care o aduce păcatul. Sensul crucii este teribil deformat de către profeţii contemporani ai valorii proprii. Nu cred că există în toată Biblia un pasaj mai important despre predicare .Dumnezeu a conceput o modalitate prin care să justifice demnitatea gloriei Sale. „în ce mă priveşte. Iar ceea ce am văzut până acum în acest capitol este faptul că temeiul acestei propovăduiri este crucea lui Cristos. Textul ne învaţă că . Scopul predicării ar conţine o contradicţie ireconciliabilă . în capitolul I. încât a fost necesară însăşi moartea Fiului Său pentru a o reabilita. Aceasta este Evanghelia ce se află la baza a tot ceea ce are de spus predicarea. Ceea ce El planificase era moartea Fiului Său.să socotească neprihănit pe cel care crede în Isus. Fără cruce. în absenţa crucii. Ceea ce ar trebui să ne şocheze este faptul că am adus demnităţii lui Dumnezeu o ofensă atât de importantă. ceea ce Dumnezeu a realizat prin crucea lui Cristos este garanţia sau temeiul predicării. Acest uimitor pasaj spune că problema fundamentală a predicării a fost rezolvată prin cruce. Pavel valorifică cel mai mult această putere a crucii în legătură cu jertfirea de sine în propria predicare. din moment ce Dumnezeu a fost dispus să plătească un preţ atât de mare pentru a mă avea. ci este şi un loc prezent al execuţiei subiective . Perspectiva biblică este însă aceea că crucea este o dovadă a valorii infinite a gloriei lui Dumnezeu şi a imensităţii păcatului mândriei mele. care păreau să se afle 31 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE TEMEIUL PREDICĂRII într-un dezacord deznădăjduit una cu cealaltă: justificarea şi înălţarea gloriei lui Dumnezeu şi nădejdea şi bucuria omului păcătos. iar în acelaşi timp să ofere o nădejde păcătoşilor care au dispreţuit acea glorie.execuţia încrederii în propriile mele puteri şi a legăturii mele sentimentale cu gloria omenească. 6:14). Dreptatea Lui s-ar justifica numai prin nimicirea lor. Dar crucea a pus împreună cele două părţi ale scopului predicării. care susţin că crucea este o dovadă a valorii mele infinite. iar scopul predicării ar fi anulat .gloria unui Dumnezeu drept amplificată în bucuria unui popor păcătos. cât şi a adunării. departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Crucea ca temei al umilinţei predicaţii Crucea este în acelaşi timp temei al umilinţei predicării. în Noul Testament. am văzut că predicarea înseamnă proclamarea veştii bune că zelul lui Dumnezeu de a fi glorificat şi dorinţa noastră de a fi satisfăcuţi nu se află într-un conflict nerezolvabil. crucea nu reprezintă doar un loc în care în trecut s-a petrecut substituirea obiectivă. Predicarea nu ar fi validă în absenţa crucii. deşi dreptatea lui Dumnezeu constă în hotărârea Lui nestrămutată de a afirma această glorie (implicit în 3:25) . prin care lumea este răstignită faţă de mine. atât a predicatorului. Prin urmare. 3:23) şi.Dumnezeu nu ar fi glorificat prin supunerea cu bucurie a creaturilor Sale păcătoase.deşi toţi dispreţuiesc gloria lui Dumnezeu (după Rom. deoarece ea este puterea Lui Dumnezeu de a răstigni mândria. dreptatea lui Dumnezeu s-ar manifesta numai prin condamnarea păcătoşilor. predicarea ce urmăreşte să glorifice un Dumnezeu drept prin bucuria omului păcătos este lipsită de validitate.

n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. 1:17). şi sub forma unei afirmaţii în 1:31: „Cine se laudă să se laude în Domnul!" Cu alte cuvinte. Oamenii erau îndrăgostiţi de subtilităţile retorice.decât primul şi al doilea capitol din 1 Corinteni. Ei se aliniau în spatele învăţătorilor lor favoriţi şi se lăudau cu oameni: „Eu sunt al lui Pavel!" „Eu sunt al lui Apolo!" „Eu sunt al lui Chifa!" Scopul urmărit de Pavel în aceste capitole este expus sub forma unei negaţii în 1:29: „pentru ca nimeni să nu se laude 32 _ înaintea lui Dumnezeu". fraţilor. ci oferă în acelaşi timp . Satisfaceţi-vă dorinţa de a vă lăuda. nu în noi înşine. Scopurile lui Pavel sunt scopurile predicării creştine . în toată activitatea lui de predicare să persiste aroma morţii . ca nu cumva crucea lui Cristos să fie făcută zadarnică" (1 Cor. Cu alte cuvinte. Iată ce vreau să spun când afirm că crucea este temeiul umilinţei predicării. care vine din inimi bucuroase şi I se adresează lui Dumnezeu. lăudându-vă în Domnul. Cristos m-a trimes nu să botez." Eu cred că ceea ce el vrea să spună este faptul că şi-a pus în gând să fie atât de plin de puterea jertfitoare a crucii. iar puterea pe care o vor vedea oamenii va fi puterea lui Dumnezeu. Acesta este scopul predicării! Trag concluzia că crucea lui Cristos nu oferă doar un temei pentru validitatea predicării. unde Pavel arată că marele obstacol din calea predicării în Corint era mândria. îngăduiţi-mi să vă dau în acest sens câteva exemple din text: „De fapt. când am venit la voi. Luaţi în considerare aceeaşi problemă în 2:1: „Cât despre mine. nu în oameni. care se întorc la El atunci când poporul se laudă în Domnul. Ideea sa de bază este aceea că „propovăduirea crucii" (1:18) este puterea lui Dumnezeu care zdrobeşte mândria omului .gloria lui Dumnezeu în lauda creştinilor. el a evitat ostentaţia oratorică şi intelectuală. Dumnezeu (nu predicatorul!) trebuie onorat prin încrederea poporului Său. viaţa pe care o vor vedea oamenii va fi viaţa lui Cristos.aducându-ne la o încredere plină de bucurie în mila lui Dumnezeu. a mândriei. De ce? Care a fost temeiul acestei conduite în predicare? Versetul 2 ne spune clar: „Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit. Pentru a o îndepărta. Pavel vorbeşte despre efectul pe care crucea 1-a avut asupra propriei lui predicări.predicator sau ascultător . ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii. împuternicindu-ne să ducem vestea bună că un Dumnezeu drept poate şi va fi glorificat prin supunerea cu bucurie a celor păcătoşi. ci pe puterea lui Dumnezeu"." Cu alte cuvinte. De ce ar fi fost făcută zadarnică crucea dacă Pavel ar fi venit cu înflorituri oratorice sau dacă ar fi expus o înţelepciune filozofică? Ea ar fi fost făcută zadarnică pentru că ar fi cultivat mândria în om. în această aromă a morţii. încât în tot 33 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA TN PREDICARE ceea ce face şi spune. a faptului de a se lăuda cu oamenii. De ce? De ce a vrut el ca oamenii să vadă aceasta şi nu pe el însuşi? Versetul 5 ne arată motivul: „credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor. Mândria însă se pune de-a curmezişul. de artificiile intelectuale şi de aerele filozofice. Pavel nu ne interzice marea satisfacţie ce vine din bucuria laudei şi din savurarea măreţiei. tocmai acea mândrie pe care crucea trebuia să o răstignească.moartea încrederii în sine. dar nici nu îi retrage lui Dumnezeu gloria şi măreţia.

Există oare vreun motiv să credeţi că Dumnezeu vă va pregăti pentru lucrarea de predicare altfel decât 1-a pregătit pe Pavel? în adevăr. Ceea ce suntem noi în timpul predicării este crucial pentru ceea ce spunem.un temei pentru umilinţa predicării. mai pe sus de puterile noastre. 34 3 Darul predicării: Puterea Duhului Sfânt Supremaţia lui Dumnezeu în predicare cere ca prezentarea şi mărirea gloriei lui Dumnezeu să fie scopul constant al predicării noastre (capitolul 1). 1:17). cu frică şi cutremur" . îţi priveşti manuscrisul sărăcăcios. zdrobit în mândria lui nativă. Acesta este motivul pentru care mă voi referi în capitolul 3 la împuternicirea dată prin Duhul Sfânt. dacă predicatorul nu este răstignit. încât Dumnezeu ne va lovi dacă trebuie. cine poate să facă faţă la toate aceste lucruri?" 35 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE Phillips Brooks obişnuia să-i sfătuiască pe tinerii predicatori cu următoarele cuvinte: „Să nu vă permiteţi niciodată să vă simţiţi egali cu lucrarea voastră. (2 Cor. 2:16). (2 Cor." Şi unul dintre motivele pentru care trebuie să vă temeţi este acela că Tatăl vostru vă va zdrobi şi vă va umili. Totuşi. Pavel a predicat „în slăbiciune. căci lucrarea suverană a Duhului lui Dumnezeu trebuie să fie puterea prin care se realizează totul. adulmeci fumul iadului. Astfel. pe de o parte. simţi adierea înviorătoare a cerurilor. fraţilor. de care am fost apăsaţi peste măsură de mult. nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia. Cât de mult depindem de Duhul Sfânt în lucrarea de predicare! Orice predică adevărată este înrădăcinată într-un sentiment de disperare. iar în capitolul 4 la gravitatea şi bucuria predicării. Este temeiul doctrinei noastre şi temeiul comportamentului nostru. crucificat împreună cu Cristos şi ferindu-se de aerele . 1:8-9) Şi ca să nu mă umflu de mândrie. mi-a fost pus un ţepuş în carne. Te trezeşti duminică dimineaţa şi. apoi îngenunchezi şi strigi: „Dumnezeule. predica aceasta este atât de slabă! Cine mă cred eu oare? Câtă îndrăzneală să cred că timp de trei ore cuvintele mele vor fi o mireasmă dinspre moarte spre moarte şi de la viaţă spre viaţă (2 Cor.. Te duci în bibliotecă. predica lui este anulată (1 Cor. iar.. pe de altă parte. din pricina strălucirii acestor descoperiri. Dumnezeul meu. Dacă veţi constata vreodată că sunteţi cuprinşi de un astfel de duh. nici una dintre acestea nu vor avea loc numai prin noi înşine. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim. Pavel merge până acolo încât să spună că. Crucea este atât un eveniment trecut al substituirii. pentru a ne rupe de siguranţa de sine şi de folosirea rutinieră a tehnicilor noastre profesionale. temeţi-vă.cu reverenţă înaintea gloriei Domnului. 12:7) Pericolul încrederii în propriile noastre puteri şi cel al autoafirmării în lucrare este atât de insidios. să mă împiedice să mă îngâmf. iar atotsuficienţa crucii Fiului lui Dumnezeu să reprezinte validarea ei conştientă şi smerirea mândriei noastre (capitolul 2). Ea înalţă gloria lui Dumnezeu în predicare şi coboară mândria omenească în predicator. ci în Dumnezeu care înviază morţii. cât şi o experienţă prezentă a execuţiei. pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine. aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.

acolo unde Biblia este tratată doar ca o consemnare a unor descoperiri religioase valoroase. Acolo unde astfel de lucruri prind rădăcină. Aşadar. Dacă slujeşte cineva. în predicare. ci. să dea înţelepciune în neprihănire" (2 Tim. Cum anume va dobândi Dumnezeu glorie dintr-un act atât de omenesc? 1 Petru 4:10-11 oferă un răspuns răsunător la această întrebare: „Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui 36 DARUL PREDICĂRII Dumnezeu." Petru spune că atunci când trebuie să vorbeşti sau să slujeşti. indiferent de numărul oamenilor care vor admira puterea noastră de convingere sau se vor bucura de ilustraţiile pe care le vom folosi sau vor învăţa din doctrina noastră. să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. 2:4) în lipsa unei asemenea demonstraţii a Duhului şi a puterii în predicarea noastră nu se va realiza nimic de durată.elocinţei şi ale intelectualismului. Printre evanghelicii din zilele noastre există o serie de alte modalităţi eficiente de subminare a puterii şi autorităţii predicării biblice. Acolo unde Biblia este preţuită drept Cuvântul inspirat şi 37 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DETINÂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE infailibil al lui Dumnezeu. cel care va avea gloria prin predica noastră. Dacă nu învăţăm cum să ne bazăm pe Cuvântul inspirat de Duhul şi pe puterea Lui în toată umilinţa şi în orice slăbiciune. Totuşi. iar predicarea va ajunge să oglin- . să îndrepte. 3:16). iar rezultatul va fi gloria lui Dumnezeu. haideţi să ne concentrăm asupra acestor două aspecte ale predicării . vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt" (1 Cor. predicarea nu va prospera automat acolo unde Biblia este considerată infailibilă. mânaţi de Duhul Sfânt" (2 Pet. a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu. predicarea moare. fiecare din voi să slujească altora după darul pe care 1-a primit. atunci nu trebuie decât să predicăm Cuvântul inspirat de Duhul lui Dumnezeu.. există teoriile lingvistice. există un gen de relativism cultural popular. care ne este adusă prin ungerea Duhului Său. în nici un caz nu va fi Dumnezeu. predicarea poate să prospere. să vorbeşti cuvintele lui Dumnezeu. să mustre. care cultivă o atmosferă exegetică ambiguă. Dacă vorbeşte cineva.Biblia Ah. a accepta faptul că „nici o prorocie [ceea ce în contextul lui 2 Petru 1:19 înseamnă Scriptură] n-a fost adusă prin voia omului. Deci. 1:21) şi a avea o convingere puternică în ce priveşte faptul că acele cuvinte ale Scripturii nu sunt „vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească. cât de multe trebuie spuse despre folosirea Bibliei în predicare! A te baza pe Duhul Sfânt în această privinţă înseamnă a crede din toată inima că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe. care reduc importanţa revelaţiei propoziţionale. care permite oamenilor să se descotorosească repede de învăţăturile biblice incomode. 2:13). contând pe puterea Lui. Biblia va fi redusă la tăcere în biserică. Cel care fixează ordinea de zi şi dă puterea obţine gloria.. încrederea în darul Cuvântului Duhului .cuvintele lui Dumnezeu pe care ni le inspiră Duhul şi puterea lui Dumnezeu. dacă vrem să atingem scopul predicării. să slujească după puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos. prin puterea dată de El. Şi ce s-a întâmplat? A avut loc o demonstraţie a Duhului şi a puterii! (1 Cor. Scopul predicării este gloria lui Dumnezeu prin supunerea cu bucurie a poporului Său. dar. Există epistemologiile subiectiviste.

Biblia.dească problematicile curente şi opiniile religioase. 4:1-2). Pur şi simplu facem abuz de putere atunci când le spunem ceva oamenilor. pentru cei care posedă Duhul). noi trebuie să-i determinăm pe oameni să-şi deschidă Bibliile şi să urmărească textul cu degetul. Pavel spune în 1 Corinteni 2:13-14 că el interpretează lucrurile spirituale pentru oameni spirituali (adică. Lucrul acesta mă face să mă întreb dacă nu cumva au fost învăţaţi că trebuie să prindă semnificaţia unui text şi să vorbească apoi timp de treizeci de minute în propriile lor cuvinte. daţi-mi cartea lui Dumnezeu! O am: aici se găseşte suficientă cunoaştere pentru . pe care sunt chemat să-i corectez. noi trebuie să fixăm în conştiinţa oamenilor ideile enunţate. Apoi cităm o altă parte din text şi îi explicăm sensul. întreaga predicare creştină trebuie să fie expunerea şi aplicarea textelor biblice. Citează-le! Nu spune lucruri generale de genul: „După cum spune Isus în Predica de pe Munte. şi aceasta printr-o serie de aplicaţii pătrunzătoare. Atunci când sunt puşi în situaţia de a bâjbâi pentru a găsi sursele ideilor pastorului. „căci pentru el sunt o nebunie". Vă îndemn să fiţi la fel ca John Wesley. de asemenea. Cuvântul! Aceasta este esenţa. dar nu le arătăm din text. este aceea că ei evită să citeze textele care vin în sprijinul ideilor pe care le afirmă. Ei nu demonstrează clar oamenilor că afirmaţiile din predicile lor îşi au originea în anumite versete din Scriptură. Trebuie. saturându-vă predicile cu Cuvântul inspirat de El. 38 DARUL PREDICĂRII Rezultatul unei astfel de predicări este că oamenii sunt lăsaţi să bâjbâie după Cuvântul lui Dumnezeu şi să se întrebe dacă ceea ce spui se află într-adevăr în Biblie. în cultura occidentală literată. Adesea. o descoperire sau o informaţie de care era disperată nevoie reprezintă harul suplimentar al călăuzirii Sale providenţiale. Explicaţia noastră va implica şi alte pasaje din Scriptură. în această problemă a încrederii în Duhul când este vorba de Cuvântul Său. Vă îndemn să vă bazaţi pe Duhul Sfânt. fără a-1 denatura.2 Apoi trebuie să cităm o parte din textul nostru şi să-1 explicăm.„manifest" . deoarece omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului. să le spunem oamenilor în care jumătate de verset se găsesc cele afirmate de noi. care are să judece viii şi morţii. Una dintre cele mai mari probleme pe care le am cu tinerii predicatori. oamenii pierd viziunea de ansamblu asupra mesajului. Lucrarea Duhului Sfânt în procesul interpretării nu este aceea de a suplimenta informaţia. ci de a ne oferi disciplina cercetării şi umilinţa acceptării adevărului pe care-1 aflăm. Autoritatea noastră de predicatori trimişi de Dumnezeu rămâne sau cade împreună cu loialitatea noastră manifestă faţă de textele Scripturii. Este nevoie de Duhul Sfânt pentru a ne face să ascultăm de Biblie. deşi nu-şi întemeiază în mod explicit . pe care oamenii le pot citi cu ochii lor." Pe parcursul predicii sau la sfârşitul ei. să ne bazăm pe Duhul Sfânt în ce priveşte ajutorul în interpretarea Cuvântului.afirmaţiile pe textul respectiv. Spun „manifestă" deoarece există atât de mulţi predicatori care susţin că explică textul. Lucrul acesta nu face cinste Cuvântului lui Dumnezeu sau lucrării Duhului Sfânt. în schimb. Cu siguranţă nu aşa ceva a vrut să spună Pavel când i-a scris lui Timotei „te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Isus Cristos. şi pentru arătarea şi împărăţia Sa: propovăduie^te Cuvântul" (2 Tim. El 39 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SÂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE a spus: „Daţi-mi această carte! Cu orice preţ.

nu văd atât rod cât mi-ar plăcea să văd. Desfătarea lor este în legea Domnului şi ei meditează zi şi noapte la ea.ţeapă-1 unde vrei şi vei vedea că sângele lui este biblicizat." Totuşi. nu o demonstraţie a puterii tale? Mă străduiesc să învăţ răspunsul la această întrebare în propria mea viaţă şi predicare. şi să pot percepe clar. ci harul lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă să te bazezi pe darul Cuvântului Duhului. încrederea în darul Puterii Duhului în evenimentul predicării este de asemenea implicată experienţa concretă a puterii Duhului. ca astfel Dumnezeu. înainte ca eu să predic. propria mea creştere în cunoaşterea ei.cum este predica prin puterea unei alte persoane? Pavel explică acest raport în 1 Corinteni 15:10: „. ci prin puterea dată de Dumnezeu. pot să descriu calea ce trebuie urmată în căutarea acestei experienţe preţioase şi indispensabile. pericolul cel mare este însă de a neglija studierea Bibliei. duminică dimineaţa. eu îmi plec capul înaintea Domnului pentru o ultimă „tranzacţie" înainte de momentul sacru al predicării. Cum predici tu din acest punct de vedere? Ce înseamnă practic să faci ceva . Imaginaţi-vă cum stau pe scaun în spatele amvonului de la Biserica Baptistă Betleem. statornicie şi frecvenţa. Aproape întotdeauna îmi trec inima prin ARÎAM înaintea Domnului. 1. iar unul dintre asociaţii mei păşeşte în faţă ca să citească textul pentru mesajul de dimineaţă. ca să aducă neamurile la ascultarea de El. Mă lupt cu descurajarea păcatului din biserica noastră şi cu slăbiciunea mărturiei noastre într-o lume care piere. care este în mine. Colecta s-a încheiat. Nu poate vorbi fără a cita un text. Am de parcurs un drum lung înainte de a mă declara satisfăcut de propria mea predicare."5 Şi al nostru ar trebui să fie la fel. Aşadar. nu slujitorul. este riscant pentru mine să spun: „Iată felul în care trebuie să predici prin puterea Duhului Sfânt. fie prin cuvântul meu. el spune: „Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru. . nici îndatoriri şi nici profesori."3 Aceasta nu înseamnă că citirea altor cărţi sau cunoaşterea lumii contemporane este fără importanţă. îi rezum printr-un acronim. 1 Petru 4:11 spune că cel care slujeşte trebuie să o facă prin puterea pe care i-o dă Dumnezeu. încât să pot vedea. Există cinci paşi pe care-i parcurg atunci când caut să predic nu prin propria mea putere." în Romani 15:18."4 Predicatorii cu adevărat eficienţi au crescut mereu în ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu. Nu există decât pastorul. Când începe să citească. pe care să nu-1 fi făcut Cristos prin 40 DARUL PREDICĂRII mine. 10:15. ca astfel să-mi pot aduce aminte de ei atunci când mintea îmi este înceţoşată de teamă sau neatenţie. Acronimul este ARÎAM.. Ora este. să zicem.am lucrat mai mult decât toţi. Spurgeon spunea despre John Bunyan: „în. fie prin faptele mele. După ce pastorul iese din seminar şi se angajează în lucrarea bisericească. Admit înaintea Domnului neputinţa mea totală fără El." Cum trebuie să predici pentru ca predica ta să fie o demonstraţie a puterii lui Dumnezeu.mine.. Biblia şi cărţile lui. să fie glorificat. căci sufletul său este plin de Cuvântul lui Dumnezeu. nu mai există nici cursuri. Trezirea şi înviorarea nu au avut încă loc în adunarea mea cu forţa şi în profunzimea pe care le doresc. totuşi nu eu. Vreau să fiu omul unei singure cărţi. iar marea majoritate a predicatorilor nu reuşesc să ia hotărârea pe care a luat-o Jonathan Edwards la vârsta de douăzeci de ani: „Să studiez Scriptura cu atâta fermitate. din el ţâşneşte însăşi esenţa Bibliei. Cel care dă puterea obţine gloria.

3. 43 4 Gravitatea şi bucuria predicării în urmă cu două sute cincizeci de ani. Mă încred. şi Eu te voi izbăvi. care să fie temeiul pasului următor din ARÎAM. 5. mă rog pentru ajutor. pentru bucuria poporului Său şi strângerea laolaltă a aleşilor Lui. inima mea nu ar bate. în timpul acelor momente caut în Cuvânt o promisiune. predicarea lui Jonathan Edwards a fost scânteia unei mari treziri în rândul bisericilor. 2.. iar tu Mă vei proslăvi!" (Ps. dragostea. ci mă încred într-o promisiune bine determinată pe care pot să-mi sprijin nădejdea pentru ora respectivă.Afirm faptul că Ioan 15:5 este absolut adevărat în ce mă priveşte. Nu-1 putem copia necritic. Accept invitaţia: „Cheamă-Mă în ziua necazului. Cuvântul s-ar lovi de nişte urechi surde. câte putem învăţa de la . umilinţa. De aceea. Fără Dumnezeu 41 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE aş fi chinuit de confuzie şi de timiditate. Mă trezesc cu trei ore şi jumătate înaintea celui dintâi serviciu cu scopul de a petrece două ore pregătindu-mi cât mai bine inima înainte de a veni la biserică.. nu i-aş iubi pe oameni şi nici nu aş rămâne uimit în faţa adevărului despre care trebuie să vorbesc. căci cine altcineva poate învia morţii? Fără Tine. un mare om al lui Dumnezeu şi un mare predicator. memoria şi libertatea de care am nevoie pentru a predica mesajul respectiv spre gloria Numelui lui Dumnezeu. Dumnezeule. Mi-am dat seama că acest gen de încredere concretă într-un verset al Cuvântului lui Dumnezeu este esenţială pentru respingerea asalturilor lui Satan din acele momente. începutul acestei rugăciuni nu are loc în momentul în care trebuie să predic. m-am întărit cu Psalmul 40:17: „Eu sunt sărac şi lipsit. iar memoria mea ar fi ineficientă. Fără El. deşi plinătatea binecuvântării pe 42 DARUL PREDICARII care doresc să o văd a fost amânată. El a fost un mare teolog (unii ar spune fără egal în istoria Bisericii). oh. căci pregătirea predicii se petrece pe fondul unei rugăciuni aproape neîntrerupte pentru ajutor. Aceasta conduce la cel din urmă pas. Dumnezeu a venit mereu în întâmpinarea mea şi a poporului Său. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi. Dumnezeule!" Memorez versetul dis-de-dimineaţă. ochii mei nu ar putea să vadă. De curând. oh. prin arătarea gloriei Lui şi realizarea unei supuneri cu bucurie faţă de voia Sa. 4. Acţionez cu credinţa că Dumnezeu îşi va împlini Cuvântul. şi. fără El. Nu mă încred doar în general în bunătatea lui Dumnezeu. nu pot face nimic. îi mulţumesc lui Dumnezeu. mă împotrivesc Diavolului cu el. în momentul respectiv: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Mă rog pentru discernământul. îl cred. După încheierea mesajului îmi arăt mulţumirea pentru faptul că m-a susţinut şi pentru faptul că adevărul Cuvântului Său şi valoarea crucii Lui au fost predicate într-o anumită măsură prin puterea Duhului Său şi spre gloria Numelui Său." Recunosc înaintea lui Dumnezeu că. dar. 50:15). îl recit în lăuntrul meu atunci când încep predica. Pot mărturisi că. dar Domnul Se gândeşte la mine. fără Dumnezeu. m-aş îndoi de realitatea Lui.

şi am vedea pericolul iminent în care se află ascultătorii noştri şi faptul că nu sunt conştienţi de el. A fost aspru criticat pentru că s-a implicat în fervoarea trezirii. Efectele audienţei erau imediate şi irezistibile. şi nu vă obligă ea la aşa ceva? Dacă veţi continua să-i vorbiţi calm. nu-1 veţi chema cu insistenţă. care sunteţi capi de familie. Vei căuta în zadar o singură glumă în cele 1200 de predici care ne-au rămas. aşa cum aţi face-o într-o conversaţie obişnuită despre lucruri indiferente. l-au acuzat pe el şi pe alţii că au stârnit prea mult emoţiile oamenilor cu seriozitatea lor înspăimântătoare privitoare la eternitate. nu-i veţi înfăţişa pericolul în care se află şi nebunia de a amâna ieşirea din casă în cel mai viu mod de care sunteţi în stare? Nu vă învaţă până şi natura lucrul acesta."3 Dwight a întrebat pe cineva. Aceasta se vedea în aspectul şi în comportamentul său. atribuia succesul acestuia în parte „solemnităţii profunde şi pătrunzătoare a gândirii sale. care-1 auzise personal . şi să nu-i avertizăm să fugă de ea. am şti ce înseamnă iadul.. din 1744. din punct de vedere moral. care a pus în ordine memoriile lui Edwards. ba chiar să strigăm la ei.acest om. cum ar fi Charles Chauncy. el îşi scria încă predicile integral şi nu făcea decât să le citească. el a spus: „Dacă un pastor are lumină fără căldură şi vine în faţa [ascultătorilor] săi cu discursuri învăţate. Clerici din Boston. în timpul trezirilor. să ocolim expunerea amplă şi cât se poate de convingătoare a mizeriei care îi paşte. dar care pare să nu sesizeze pericolul şi nu încearcă să scape. Şi aceasta nu pentru că ar fi fost un orator dramatic. el poate satisface urechile curioase şi poate umple" capetele oamenilor săi cu 45 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE noţiuni goale. nu vor crede cei din preajmă că v-aţi pierdut judecata?. ceea ce făcea ca predicile lui să fie extrem de convingătoare. veţi continua să vă adresaţi lui cu indiferenţă şi calm? Nu veţi striga oare. având o influenţă determinantă asupra tuturor pregătirilor sale pentru amvon şi se manifesta cel mai pregnant în cadrul serviciilor lui publice.. 46 GRAVITATEA Şl BUCURIA PREDICĂRII Atunci de unde venea puterea lui? Sereno Dwight. dar va fi prea puţin probabil că le va atinge inimile sau că le va salva sufletele. Una dintre maximele lui de la colegiu era: „M-am hotărât să trăiesc cu toată puterea mea în timpul vieţii." Predicarea lui a fost cu totul serioasă... lipsite de savoarea puterii evlaviei sau de vreo manifestare a fervorii spiritului ori de zelul faţă de Dumnezeu şi faţă de bunăstarea sufletelor.. aflându-se în pericolul iminent de a fi mistuit de foc. ar fi imposibil pentru noi. cei care avem în grijă sufletele. deşi adesea i-aţi spus şi l-aţi avertizat. aţi vedea pe unul dintre copiii voştri într-o casă cuprinsă de flăcări..2 Ştim din mărturiile contemporanilor lui Edwards că predicile lui aveau un efect extrem de puternic asupra adunării sale din Northampton. dacă am fi văzut starea celor osândiţi sau dacă am fi ajuns prin oricare alte mijloace să sesizăm cât de teribilă este starea lor. mai ales despre problemele dificile ale predicării! încă din vremea tinereţii el a dat dovadă de o seriozitate şi intensitate copleşitoare în tot ceea ce a făcut."l Edwards era pe deplin convins de realitatea gloriei cerurilor şi a ororilor iadului. într-o predică de ordinare. adăugându-le câteva gesturi.. El avea întotdeauna o conştientă solemnă a prezenţei lui Dumnezeu. de la început şi până la sfârşit.. Dacă [deci] noi. în genul lui George Whitefield. Edwards a răspuns: Dacă vreunul dintre voi.

iar ilustraţiile ei erau puţine şi frazele complexe. solemnitatea adâncă şi pătrunzătoare a gândirii. Tot ceea ce mulţi oameni îşi pot imagina este faptul că absenţa taclalelor înseamnă prezenţa unei ostilităţi rigide şi incomode. greutatea argumentelor. Deoarece cunosc prea puţin sau deloc experienţa bucuriei pro- . urmărind cu degetul rândurile scrise. Totuşi. care preda atunci la Princeton. cu o lipsă aproape totală de gestică dramatică. Chalmers sau pe părinţii puritani. încât nu am putea să o imităm chiar dacă am încerca. ursuz. a fost convertit în mica lui parohie din Kilmany. legat rigid de manuscrisul său. El a ajuns o forţă redutabilă a evanghelismului şi a misionarismului mondial." Aş dori să afirm cu toată convingerea pe care o pot exprima cuvintele că lucrarea de predicare trebuie făcută cu o „seriozitate meticuloasă". însă. iar Mason i-a răspuns: „Este seriozitatea lui meticuloasă. un pastor ipocrit. dacă înţelegeţi prin elocvenţă puterea de a prezenta un adevăr important în faţa unei audienţe. Gesticula şi se mişca foarte rar. încât singurele asocieri care le vin în minte atunci când aud termenul de seriozitate sau gravitate sunt acelea că predicatorul este posac. Dacă există vreun lucru pe care putem să-1 învăţăm de la Edwards. plictisitor. în timp ce le citea".pe Edwards. şi nici un accent deosebit. Andrews. atunci domnul Edwards a fost cel mai elocvent om pe care l-am auzit vreodată vorbind. poţi fi sigur că se va găsi cineva care să spună că atmosfera este neprietenoasă sau rece. dacă acesta a fost un predicator elocvent şi instruit şi a aflat că El nu avea variaţii studiate ale vocii. indiferent dacă manuscrisul era citit sau dacă predica dura două ore. atunci.4 Intensitatea trăirii. 1-a întrebat pe John Mason. posomorât. la o sută de ani după Edwards. Dacă te străduieşti să aduci asupra oamenilor o linişte sfântă în timpul unui serviciu de închinare.6 Care era.5 Andrew Blackwood se referă la faptul că Chalmers „era dependent de manuscrisul său şi folosea fraze lungi". astfel încât atenţia solemnă a întregii audienţe este captată de la început şi până la sfârşit. pe nume Thomas Chalmers. Nu ne paşte pericolul de a-i imita mecanic pe Edwards.o seriozitate ce ar putea fi numită gravitate. acela este să ne luăm în serios chemarea şi să nu ne jucăm cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu actul predicării. reverenţioase şi puternice cu Dumnezeu în predicare. Chalmers a predicat „cu un accent provincial deconcertant. Majoritatea oamenilor din zilele noastre au o experienţă atât de mică a unor întâlniri profunde. la care se adaugă greutatea copleşitoare a argumentelor şi o intensitate a trăirilor atât de mare. o savoare a puterii evlaviei. Am spus „îndepărtat" deoarece. din locul lui de păstorire din Glasgow şi de la catedra sa de la Universitatea St. încât tot sufletul vorbitorului să se dăruie în fiecare element al concepţiei şi al rostirii. care era cauza din care Chalmers era atât de eficient. realitatea este că renumele acestor predicatori se datora seriozităţii lor . şi nu încerca să-şi împodobească stilul sau să-şi sporească frumuseţea ilustraţiilor. secretul lui? James Alexander.acestea sunt semnele „gravităţii predicării". zelul pentru Dumnezeu . morocănos sau neprietenos. care se întorsese din Scoţia. deprimant. să satisfacă gusturile sau să fascineze imaginaţia. serioase. după relatarea lui James Stewart. Faima şi puterea lui la amvon au fost legendare în vremea sa. în Scoţia. şi 47 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE apoi de la Edinburgh. Ne-am îndepărtat atât de mult de concepţia lor despre predicare. fervoarea spiritului. lăsând impresii care nu pot fi şterse.

Eu susţin însă opusul: Dacă eşti indiferent faţă de propria ta bucurie în lucrare. pe când dragostea urmăreşte avantajul celor pe care îi păstorim. Dacă ar fi să-mi formulez teza într-o formă succintă. Rezultatul este o atmosferă şi un stil de predicare încărcate de trivialităţi. Vezi Evrei 13:17: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi. impertinenţă şi sentimentul general că nimic de dimensiuni veşnice sau infinite nu se realizează şi nu se spune duminica dimineaţa. nu de silă. uşurătate. Unul dintre motivele din care un element esenţial al iubirii este satisfacţia pe care o avem în munca noastră constă în faptul că nu poţi da mereu ceea ce nu ai.). el trebuie să-şi caute cu sârguinţă fericirea proprie în lucrarea Cuvântului. din engl. după voia lui Dumnezeu. fără a le oferi puterea bucuriei care să-i ajute să poarte acea povară (de aici chemarea la bucurie)." Un pastor care citeşte acest verset nu poate rămâne indiferent faţă de bucuria lui. căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos [alusiteles gar hutnin touto]. prin comportamentul de la amvon şi prin improvizaţii verbale care fac ca seriozitatea meticuloasă a lui Chalmers şi solemnitatea pătrunzătoare a gândirii lui Edwards să fie de neconceput. Textul spune că lucrarea fără bucurie nu este de nici un folos pentru oameni. Dacă nu răspândeşti bucu- . Bucuria în predicare este un act de iubire. atunci te lupţi împotriva lui Dumnezeu şi a celor pe care trebuie să-i păstoreşti. însă nu este bine dacă îţi cauţi propria fericire. Spun „să îndulcească" deoarece acest termen sugerează ceva din amărăciunea bucuriei la care mă gândesc. Oamenii rămân mereu uimiţi atunci când le spun că dacă un pastor îi iubeşte cu adevărat pe cei pe care-i păstoreşte.prin superficialitate. „De bună voie" şi „cu înflăcărare" nu sunt decât două cuvinte diferite pentru bucurie. separând-o de încercările meschine şi efemere de a stârni voioşia într-o adunare. trebuie să renunţi la urmărirea propriei tale bucurii. pentru a fi o persoană iubitoare. care este sub paza voastră. ci cu înflăcărare" (1 Pet. Dragostea pentru oameni nu tratează cu uşurătate lucrurile de preţ (de aici chemarea la seriozitate) şi nu încarcă oamenii cu povara ascultării. ei caută să obţină bucuria în 48 GRAVITATEA Şl BUCURIA PREDICĂRII singurul mod pe care îl cunosc . Nu este nimic rău dacă o obţii în mod neaşteptat şi fără a o căuta. în urma iubirii (de parcă aşa ceva ar fi posibil din punct de vedere psihologic). nu pentru un câştig mârşav. căci ei priveghează asupra sufletelor voastre. Şi dacă încerci să abandonezi bucuria ta în 49 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE GRAVITATEA SI BUCURIA PREDICĂRII lucrarea Cuvântului. 5:2. aş spune cam aşa: Bucuria şi gravitatea ar trebui să fie întreţesute în aşa măsură în viaţa şi predicarea unui pastor. vorbărie şi flecăreală. trad. Petru spune acest lucru sub forma unei porunci: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu.funde din momentele de gravitate. dacă îşi iubeşte oamenii. iubirea nu poate neglija cultivarea propriei sale bucurii. încât să trezească sufletul fără griji şi să îndulcească poverile celor sfinţi. atunci eşti indiferent faţă de un element esenţial al dragostei. lit. Prin urmare. în lucrarea Cuvântului. Pastorii şi-au însuşit această viziune îngustă asupra bucuriei şi amabilităţii şi o cultivă acum de-a curmezişul ţării. Oamenii au fost mereu învăţaţi că. pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie [meta charas]. nepăsare. nu suspinând [stenazontes]. ci de bună voie. ca unii care au să dea socoteală de ele.

nu libertatea celor care poartă un jug uşor şi a căror sarcină nu este grea. ci legalismul. dacă vrem să-i iubim pe oameni şi să-I aducem glorie lui Dumnezeu . Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri?" Este pur şi simplu fantastic să cugetăm la astfel de lucruri că. de mărimea sfinţeniei lui Dumnezeu şi de importanţa chemării noastre. pentru ca un pastor să aibă succes. înaintea lui Dumnezeu. pentru aceia o mireasmă de la viaţă spre viaţă. iar numele unui astfel de mod de viaţă este ipocrizie sau sclavie legalistă. atunci când eu predic. se pune în balanţă destinul veşnic al celor păcătoşi! Dacă cineva nu este marcat şi sensibilizat de faptul acesta. transmite acest gen de viaţă şi oamenilor săi. este o bucurie smerită. care sunt de bun miros înaintea lui Cristos şi care umplu sufletul creştinului cu o dulceaţă şi o mireasmă cerească. lui trebuie să îi placă ceea ce 50 face. oamenii vor învăţa în mod involuntar că realitatea . chiar dacă este inexprimabilă şi plină de glorie. în care fericirea nu se întreţese cu gravitatea sfântă! Edwards spunea: „Toate sentimentele binevoitoare. Când Pa vel cugetă asupra acestor lucruri în 2 Corinteni 2:15-16. dacă slujirea şi cunoaşterea acestui Dumnezeu nu-i umple sufletul de bucurie.. plictisit şi lipsit de entuziasm. Un alt motiv este acela că un pastor care nu se bucură vizibil în Dumnezeu nu aduce glorie lui Dumnezeu.. sunt dorinţe umile: speranţa lor este o speranţă umilă. o mireasmă a lui Cristos printre cei care sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării: pentru aceştia o mireasmă de la moarte spre moarte. Un pastor care îşi îndeplineşte lucrarea într-o „ascultare" lipsită de bucurie. Nici o altă bucurie de pe pământ nu se compară cu aceasta. consecinţele sunt infinit de înspăimântătoare. Dacă predicarea nu-şi atinge scopul."8 Bucuria predicării este esenţială din punct de vedere biblic. Dar ce diferenţă există între bucuria lui Edwards şi zâmbetele şi glumele atâtor pastori. Dumnezeu îi salvează pe oameni de la distrugere veşnică prin predicare. „Căci. Phillips Brooks avea dreptate atunci când aprecia că.ria. 1:21).."9 Există ceva legat de greutatea considerabilă a păcătoşeniei noastre. Aşadar. Dorinţele sfinţilor. trezirea bisericii şi păstrarea sfinţilor. oricât ar fi de puternice. el simte greutatea copleşitoare a responsabilităţii 51 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE sale: „în adevăr. El nu poate face ca Dumnezeu să arate plin de glorie. a inimii zdrobite. noi suntem. atunci nu răspândeşti Evanghelia. care ar trebui să dea bucuriei predicării noastre o aromă a gravităţii umile. Gravitatea predicării este binevenită. Un ghid turistic în munţii Alpi. Pe măsură ce citim vieţile tuturor predicatorilor eficienţi din trecut sau îi întâlnim pe cei care sunt astăzi predicatori puternici ai Cuvântului. deoarece predicarea este mijlocul ales de Dumnezeu pentru convertirea păcătoşilor. sunt sentimente ale zdrobirii inimii. bucuria lor. întrucât lumea. întrucât „cea mai mare bucurie a lucrării lui constă în năzuinţa fierbinte de a-L glorifica pe Domnul şi de a mântui sufletele oamenilor... Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii" (1 Cor. cu înţelepciunea ei. n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu. ne putem da seama cât de sigur şi deplin îi satisface însăşi exerciţiul lucrării lor. contrazice şi dezonorează măreţia munţilor.iar acestea sunt cele două mari scopuri ale predicării..

. a împrăştiat-o repede cu o remarcă hazlie sau folosind un calambur ori o vorbă de duh. Se pare că râsul a luat locul pocăinţei în scopul urmărit de mulţi predicatori. iar tema religiei a ajuns principalul subiect de conversaţie. Clădirea şcolii. Toate anecdotele groteşti. Iată câteva rânduri din Memoriile lui Nettleton: Toamna anului 1812. Am rămas pur şi simplu uimit la anumite conferinţe unde predicatorii menţionau nevoia unei treziri. deoarece intră în contradicţie cu scopul pentru care a venit El ."11 Cu toate acestea. n-aţi fi avut sentimentul că locul nu era potrivit pentru aşa ceva?. East Granby: „Intrarea lui în locul acela a avut un efect electrizant. o teamă faţă de abordarea unei seriozităţi meticuloase. 52 GRAVITATEA SI BUCURIA PREDICÂRII în timpul acestor treziri. când toate emoţiile de acest fel trebuie îndepărtate cu teamă din suflet. Dacă oamenii râd. sfinţenia lui Dumnezeu.13 în ciuda acestei realităţi istorice.. am citit Lectures on Revivals de William Sprague şi memoriile lui Asahel Nettleton. gesturile şi atitudinile ridicole nu se vor găsi niciodată într-un loc mai puţin nepotrivit decât în locul în care Duhul Sfânt Se mişcă printre inimile unei adunări. Seriozitatea s-a răspândit repede în locul acela. că te plac. se pare. Ar fi mai mult decât absurd să se creadă că o astfel de lucrare s-ar putea realiza prin mijloace care nu poartă semnul celei mai adânci seriozităţi sau să se prezinte ceva care să stimuleze ori să întreţină nişte emoţii superficiale. mulţi predicatori cred că trebuie să spună ceva inteligent. s-a realizat o deşteptare spirituală profundă şi durabilă prin apariţia în rândul oamenilor lui Dumnezeu a unei seriozităţi date de Duhul. drăguţ sau distractiv. Există. James Denney a spus: „Nici un om nu poate lăsa în acelaşi timp impresia că el este inteligent şi că Cristos are puterea să mântuiască. care pare atât de evidentă . North Lyme: „Nu exista nici un pic de seriozitate atunci când şi-a început munca. un puternic evanghelist din timpul celui de al doilea val de mari treziri. Am fost odată martor al unei linişti ciudate care se cobora peste adunare şi m-am uitat la pastor... aparent intenţionat. Solemnitatea şi seriozitatea au cuprins comunitatea.să-i convingă pe cei păcătoşi de vinovăţia lor şi să-i înnoiască în vederea pocăinţei. pericolul iadului şi nevoia de inimi zdrobite. 1814. era plină cu închinători care tremurau. întorsăturile de frază." Primăvara lui 1813.. dar în scurtă vreme o solemnitate adâncă a cuprins întreaga adunare. Nu pot decât să mă gândesc la faptul că tocmai aşa ceva se comunică prin deşteptăciunea nepăsătoare manifestată de la atâtea amvoane. Şi dacă într-un astfel de moment aţi fi dorit să faceţi pe glumeţul.cerului şi a iadului nu trebuie luată în serios. Orice lucru de acest fel îl întristează şi îl alungă. care."12 Cel dintâi lucru pe care Sprague îl menţionează în acest capitol privitor la mijloacele provocării şi ale promovării trezirilor este seriozitatea: Fac apel la voi toţi cei care aţi participat vreodată la o trezire să spuneţi dacă scena nu era pătrunsă de o solemnitate profundă.dacă nu luăm în considerare adâncimea păcatului. Iar aceasta înseamnă că ai o oarecare putere şi dispui de toate semnele succesului în comunicare . South Salem.. înseamnă că se simt bine. Connecticut: „Vorbirea lui a dat imediat naştere unei solemnităţi în mintea oamenilor.. ca apoi să cultive o atmosferă în care niciodată nu s-ar putea naşte o trezire.."10 John Henry Jowett a spus: „Nu atingem niciodată cea mai intimă cămăruţă din sufletul unui om prin mijloacele actorului sau ale bufonului. ca cea a lui Chalmers. în ultimele luni. înseamnă că ai reuşit să-i mişti." August.

Charles Spurgeon avea un profund şi robust simţ al umorului şi ştia să se folosească de el pentru obţinerea unor efecte importante. Un râs autentic este la fel de departe de frivolitate ca un strigăt de durere. mai reverenţios şi mai solemn. dar care bagatelizează orice. la trei ani de la moartea marelui predicator. care merg în fruntea unui grup de oameni. probabil. cu toată seriozitatea şi gravitatea. Siguranţa veşnică este o lucrare în comun (Evr. împreună cu slava veşnică. suntem experţi mai degrabă în umor. în realitate. chiar predicatorii. Apostolul Pavel vorbeşte cu lacrimi despre cei păcătoşi în Filipeni 3:18. pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Cristos Isus. care este o virtute. El le spunea studenţilor săi: „Trebuie să ne înfrângem . Există un fel de frivolitate care nu are destulă putere pentru a râde. Robertson Nicoll scria despre Spurgeon. Din punct de vedere biblic. nu doar (aşa cum am văzut) pentru că predicarea este instrumentul lui Dumnezeu prin care rezolvă dificila afacere a câştigării celor păcătoşi şi a trezirii bisericii. să-şi înceapă predica din ziua de Paşte. Fără un astfel de plâns nu va exista niciodată trezirea de care avem nevoie şi nici vreo înnoire spirituală adâncă şi trainică. decât în lacrimi. nu aş întâlni pe nimeni în ziua învierii la dreapta lui Dumnezeu!"16 Gravitatea şi seriozitatea sunt binevenite în predicare. ci este mijlocul ales de Dumnezeu pentru a-i păstra în această siguranţă. El cheamă cu eficienţă prin Cuvânt. munca desfăşurată spre binele celor aleşi nu este glazura de pe prăjitura siguranţei lor veşnice. Pavel spune: „De aceea rabd totul pentru cei aleşi. dar lasă sufletul în cenuşă şi nimiceşte înseşi germenii religiei. nu cu o glumă sau cu o poveste hazlie. şi acea frivolitate generală. ci cu cuvintele lui John Donne: „Ce mare ar putea să-mi dea suficiente lacrimi pe 54 GRAVITATEA SI BUCURIA PREDICARII care să le vărs cu ochii mei. Niciodată nu va veni asupra unei adunări un duh puternic de iubire şi de cercetare dacă pastorul nu va putea. iar predicarea face parte din puterea de asigurare a lui Dumnezeu. dacă aş fi convins că din toată această adunare. Se pare uneori că frivolitatea reprezintă duşmanul cel mai important al oricărei hicrări spirituale veritabile în rândul ascultătorilor. Domnul Spurgeon este considerat un predicator comic de cei care nu-i cunosc predicile. Putem afirma că siguranţa eternă este o certitudine pentru creştin. ci şi pentru faptul că reprezintă mijlocul prin care El îi păstrează pe cei sfinţi. în 2 Timotei 2:10. Există o mare deosebire între bucuria sfântă. pentru că ei îşi duc viaţa ca nişte „vrăjmaşi ai crucii lui Cristos". predicatorii. care deplâng absenţa unei treziri în zilele noastre. mulţimile. este impertinentă.prin însăşi natura lucrurilor.mai ales unii dintre noi . nu a existat un predicator al cărui ton să fi fost mai grav. . searbădă şi ireală. care este un viciu.tendinţa spre frivolitate."14 Spurgeon reprezintă un exemplu deosebit de semnificativ deoarece el credea cu putere în caracterul pozitiv al umorului şi al râsului. par a fi prinşi într-o atitudine 53 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE de ţanţoşi cavaleri." Aşadar. Totuşi. că: „Evanghelismul de tip umorist atrage. 3:12-13). care mă priveşte acum în faţă. totuşi trebuie să evităm concepţia mecanicistă care elimină seriozitatea meticuloasă din lucrarea săptămânală de predicare pentru cei sfinţi. dar şi păstrează cu eficienţă prin Cuvânt."15 Este un semn al veacului în care trăim că noi.

fă din viaţa ta . Iadul şi raiul sunt puse în balanţă în fiecare duminică dimineaţa.19 Fără duhul unei rugăciuni constante. Aroma lui Dumnezeu nu va zăbovi asupra unei persoane care nu zăboveşte în prezenţa lui Dumnezeu. B. nu putem păstra gravitatea şi bucuria ce zăbovesc în vecinătatea tronului harului. Răspunsul lui a fost corect: „Dar zece ore deasupra cărţilor şi pe genunchi?"18 Acelaşi lucru este valabil şi în ce priveşte pregătirea efectivă a predicilor noastre.salvarea celor păcătoşi. El ne-a cerut să ne alegem un mare teolog evanghelic şi să ne . îmi voi repeta teza: Bucuria şi gravitatea trebuie să fie întreţesute în aşa măsură în viaţa şi predicarea unui pastor. căutând să-şi creeze în suflet o serie 56 GRAVITATEA SI BUCURIA PREDICĂRII de trăiri sfinte legate de subiectul său. în timp ce îşi scria predica. în primul rând. încât sa trezească sufletul fără 55 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE griji şi să îndulcească poverile celor sfinţi. 1:23).17 Noi suntem chemaţi la lucrarea Cuvântului şi a rugăciunii. Nici nu poţi prezenta gloria lui Dumnezeu prin bucuria predicării tale. dar nici nu poate să-i încarce pe oameni cu povara unei ascultări lipsite de bucurie (de aici. străduiţi-vă să realizaţi o sfinţenie practică.Dumnezeu foloseşte aplicarea cu seriozitate a mijloacelor harului pentru asigurarea poporului Său. în toate sferele vieţii voastre. ci şi pentru faptul că oamenii noştri sunt mântuiţi „DACĂ rămân şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă" (Col. Unul dintre motive este acela că nu poţi fi în spatele amvonului altceva decât ceea ce eşti în timpul săptămânii . voi sugerea şapte lucruri practice în vederea cultivării gravităţii şi a bucuriei în predicare. Nu poţi fi plin de seriozitate la amvon şi de obicei neserios la adunarea diaconilor sau în timpul agapelor. Warfield a auzit odată pe cineva spunând că zece minute petrecute pe genunchi vor avea ca rezultat o cunoaştere mai adâncă şi mai adevărată a lui Dumnezeu decât zece ore petrecute deasupra cărţilor. gravitatea) nişte realităţi înfricoşătoare. nu va dura prea mult. ursuz şi neprietenos.iar dacă eşti. dacă în timpul săptămânii eşti morocănos. deoarece fără rugăciune. Dumnezeul studiilor noastre va fi Dumnezeul banal şi fără inspiraţie al strategiilor academice insipide. în al treilea rând. 10:17). Richard Cecil spunea că „principalul defect în lucrarea creştină este absenţa obiceiului devoţional". nu doar pentru că pot fi de faţă şi necredincoişi.o viaţă de comuniune constantă cu Dumnezeu în rugăciune. Iubirea faţă de oameni nu poate trata cu superficialitate (de aici. serioasă şi cu inima veselă. în continuare. citiţi cărţile celor din care picură Biblia atunci când îi ciupim şi care sunt extrem de serioşi cu privire la adevărurile pe care le discută. Nu te lupta să fii un anume gen de predicator. bucuria). pentru a se ruga şi pentru a se analiza pe sine. Sigur că orice predicator trebuie să spună: „Dar cine este de ajuns pentru aceste lucruri" . trezirea bisericii şi păstrarea sfinţilor! Aşadar. Regula lui Cotton Mather era de a se opri la sfârşitul fiecărui paragraf.mai ales din viaţa ta de studiu . iar unul dintre aceste mijloace este predicarea Cuvântului Său. Am ajuns să-mi dau seama de valoarea capitală pentru transformarea vieţii a îndemnului pe care l-am primit din partea unui înţelept profesor de seminar. B. ci caută să fii un om adevărat! în al doilea rând. Pavel pune în legătură statornicia credinţei cu predicarea Cuvântului lui Dumnezeu ca Evanghelie (Rom. Studiul roditor şi rugăciunea înflăcărată trăiesc şi mor împreună.

Prin el am ajuns să-i descopăr pe cei mai serioşi oameni din lume . soţia sau copiii mei se află în sicriul respectiv. Charnock. depuneţi toate eforturile pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pentru a vă umili sub mâna Lui . şi umorul Lui nu era decât o teacă ce învelea sabia adevărului extrem de serios. Isus este marele exemplu pentru predicatori . Burroughs. în al cincilea rând. Isus nu a fost un melancolic psihopat. Gurnall. când se adresează oamenilor pe care-i învăţase în Efes: „De aceea vă mărturisesc astăzi. Cu greu aş putea supraestima efectul pe care 1-a avut în viaţa mea faptul de a trăi lună de lună cu Jonathan Edwards. dar despre El au spus că este un mâncăcios şi un băutor. Bunyan. Am hotărât să mă străduiesc din toate puterile să acţionez aşa cum cred că aş face dacă aş fi văzut deja fericirea cerească şi chinurile iadului. la propria mea moarte şi la împrejurările obişnuite ce duc la moarte. Stau acolo. Bridges. în mod evident. Totuşi. nu uita învăţătura biblică după care. în al patrulea rând. „Fraţii mei. să nu fiţi mulţi învăţători. că sunt curat de sângele tuturor. Am hotărât să mă gândesc mult. în calitate de predicator.Calvin. în al şaselea rând. Autorul Epistolei către Evrei spune despre pastori că „ei priveghează asupra sufletelor voastre. şi îmi imaginez că eu. 57 DE CE TREBUIE DUMNEZEU SĂ DEŢINĂ SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE Moartea şi boala au o forţă uimitoare de a îndepărta din viaţă ceaţa trivialităţii şi de a o înlocui cu înţelepciunea gravităţii şi bucuria nădejdii învierii. Sibbes şi Ryle! Caută acele cărţi care îl prezintă cu toată seriozitatea pe Dumnezeu şi vei vedea că ele cunosc calea către bucurie mai bine decât mulţi ghizi contemporani. de sensibil şi de blajin cât poate să fie un om drept. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu" (Fapte 20:26-27). nimeni altcineva din Biblie nu a vorbit mai des despre iad şi în termeni mai înfricoşători. El a fost atât de amabil. Luther. Edwards a fost omul profund şi puternic (şi cu unsprezece copii credincioşi!) . şi importanţa ei nu poate fi neglijată. femeile erau respectate. Moartea este absolut inevitabilă. A nu te gândi la implicaţiile ei asupra vieţii şi asupra predicării este un act de o naivitate incredibilă. obişnuit cu suferinţa. 55.datorită unor astfel de hotărâri pe care le-a luat când a fost tânăr: 9. copiii îi stăteau în braţe. în al şaptelea rând. un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. dacă Domnul zăboveşte. gravitatea responsabilităţii şi bucuria rezultatelor pozitive vor marca tot ceea ce vom face.20 Fiecare serviciu funebru la care slujesc este o experienţă deosebită. ca unii care au să dea socoteală de ele" (13:17). vei primi o judecată mai aspră. El nu a fost un ursuz. căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră" (Iac. înainte de a-mi rosti predica. cu orice ocazie. Nu avem cunoştinţă să fi spus o glumă. Flavel. 3:1). Dacă acordăm atenţia cuvenită acestor lucruri. El nu a rostit niciodată o predică neglijentă şi nu se consemnează nici un cuvânt de nepăsare din partea Lui. Iar Pavel o spune într-un mod ameninţător în Faptele Apostolilor 20.mulţimile îl ascultau cu plăcere. a nu prezenta pe deplin şi cu credincioşie tot planul lui Dumnezeu poate lăsa pe mâinile noastre sângele oamenilor pe care i-am avut. ci un om al durerilor. Oamenii din vremea Lui au spus despre Ioan Botezătorul că are demon. Owen. Watson.îmbibăm cu viaţa şi cu scrierile lui. începând din vremea când eram la seminar. luaţi în considerare exemplul lui Isus. îndreaptă-ţi deseori mintea în direcţia morţii şi meditează asupra ei.

Dar mai presus de orice. ar fi bine să-mi aleg unul dintre marii teologi şi să mă concentrez pe parcursul întregii mele vieţi să înţeleg şi să-mi însuşesc gândirea lui . se vor deschide alte întinderi înaintea voastră. El mi-a hrănit sufletul cu frumuseţea lui Dumnezeu.pentru a mă cufunda fie şi numai un metru în realitate. pentru că în felul acesta niciodată nu veţi obosi pe înălţimile lui Dumnezeu. pe lângă Biblie. ceea ce îl face foarte important. Ori de câte ori treceţi peste o culme a cunoaşterii. teologia şi predicarea lui Edwards. El mi-a reînnoit nădejdea şi viziunea asupra lucrării în momente de grea cumpănă. dacă vrem să ne concentrăm asupra supremaţiei lui Dumnezeu în predicare. El mi-a deschis fereastra către lumea Duhului ori de câte ori tot ceea ce puteam eu vedea nu era decât cortina secularismului. Teologul căruia m-am devotat este Jonathan Edwards. atunci când orice altă uşă părea să fie închisă pentru 61 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE mine. începeţi să urcaţi şi gândiţi-vă la faptul că veacuri nesfârşite de descoperire a Fiinţei infinite a lui Dumnezeu nu vor putea să vă epuizeze bucuria în gloria Lui şi nici nu vor atenua intensitatea gravităţii din prezenţa Lui. El mi-a arătat cum pot îmbina gândirea riguroasă despre Dumnezeu cu sentimentele calde faţă de El. Edwards avea o pasiune pentru Dumnezeu. A fost un sfat bun. El m-a convins de adevărul că teologia există în vederea doxologiei. Tatăl său era pastor local. Nu vă mulţumiţi să-i călăuziţi pe oameni numai printre colinele de la poalele muntelui gloriei Sale.58 GRAVITATEA SI BUCURIA PREDICARII puternică (1 Pet. frumuseţi infinite ale caracterului lui Dumnezeu. Capitolele care urmează se vor ocupa pe rând de viaţa. în timp. dispărând în nori. 62 5 Păstrează-L pe Dumnezeu în centru: Viaţa lui Edwards Jonathan Edwards s-a născut în 1703 la Windsor. La doi- . în loc să alerg mereu numai la suprafaţa lucrurilor. un profesor înţelept mi-a spus că. Transformaţi-vă în nişte alpinişti care se caţără pe stâncile maiestăţii lui Dumnezeu şi lăsaţi ca adevărul să vă copleşească. El era în stare să petreacă dimineţi întregi plimbându-se şi rugându-se cu putere prin pădurile de lângă Northampton. 59 PARTEA A DOUA Cum să-I acordăm lui Dumnezeu supremaţia în predicare Sugestii călăuzitoare din viaţa de slujire a lui Jonathan Edwards c -ând mă aflam la seminar. S-ar putea. un pastor care l-a învăţat pe singurul său fiu limba latină încă de la şase ani. să pot „conversa" cu acest teolog ca şi cu un tovarăş şi să cunosc cel puţin un sistem cu ajutorul căruia să pot aduce alte idei într-un dialog rodnic. Jonathan Edwards a predicat aşa cum a predicat pentru că a fost omul care a fost şi din pricina Dumnezeului pe care L-a văzut. Connecticut. Toate acestea şi-au găsit locul în lucrarea pastorală. îi datorez mai mult decât aş putea să explic vreodată. 5:6). El era cuprins de pasiune pentru adevăr şi pentru păcătoşii pierduţi. a sfinţeniei şi a cerului.

se ducea numai atunci când era solicitat de către un bolnav. predicile ţineau în medie o oră. Solomon Stoddard. iar Edwards a rămas pastor până în 1750 . care este iubită de Fiinţa Grandioasă caie a făcut lumea şi care o conduce."3 Pentru el lucrul acesta a ajuns să însemne o dăruire pasionată pentru studierea divinităţii. Chiar şi atunci când se afla în călătorie."1 Patru ani mai târziu. Parteneriatul a început în februarie 1727. Bunicul lui Edwards. una duminica. care s-a dovedit a fi exact genul de femeie care putea împărtăşi entuziasmul său religios. Edwards ţinea două predici pe săptămână. Stoddard a murit în 1729. gândind şi consemnând fiecare descoperire în nenumăratele sale carnete de notiţe. începând din anul 1723. iar apoi a ocupat pentru scurt timp un post la o biserică presbiteriană din New York. nu se considera un partener de conversaţie dăruit. îşi prindea de haină mici bucăţi de hârtie pentru a nu uita descoperirile avute pe drum. Pe prima pagină a manualului său de greacă. Jonathan a fost trimis la Yale. convingerea sa despre sine era că putea să facă cel mai mare bine pentru sufletele oamenilor şi să promoveze în cele mai bune condiţii cauza lui Cristos predicând şi scriind. ţinându-şi discursul de bun-rămas în limba latină. şi făcea lucrul acesta având întotdeauna pana în mână. când majoritatea pastorilor se întind epuizaţi pe cana- . la cinci luni după instalarea lui la Northampton. cu toţii respectându-şi tatăl şi făcând cinste familiei. Edwards a scris şaptezeci de hotărâri. el se trezea de obicei între patru şi cinci dimineaţa pentru a începe să studieze. fără ca cineva să ştie de ce. dar puteau dura mult mai mult. Personal.4 Astfel. slujise ca pastor în locul acela mai bine de o jumătate de secol. ea va merge din loc în loc cântând dulce şi pare să fie mereu plină de bucurie şi de plăcere. să vină la el în timpul orelor sale de studiu pentru sfat.o relaţie de douăzeci şi trei de ani. El respecta un program de studiu extrem de riguros şi era de părere că „Cristos a poruncit trezirea 64 PĂSTREAZĂ-L PE DUMNEZEU ÎN CENTRU de dimineaţă prin faptul că S-a ridicat din mormânt dis de dimineaţă". Predica adesea în cadrul unor adunări private prin vecini. Cândva.sprezece ani. Am văzut deja câteva dintre ele. după care a venit solicitarea de a prelua biserica congregaţionalistă din Northampton. Bine sau nu. îi place să se plimbe singură pe câmpuri. Pe când era încă la colegiu. Edwards a predat la Yale timp de trei ani. în schimb. el a scris singurul fel de cântec de dragoste de care inima lui era în stare: „Se spune că există o tânără în [New Haven]. Au avut unsprezece copii (opt fete şi trei băieţi). Seara. El l-a desemnat pe Edwards ca discipol şi succesor al său. Massachusetts. In 1723. ei s-au căsătorit. deşi au avut un părinte care petrecea treisprezece ore pe zi studiind. Pe atunci. care se simţea vinovat din punct de vedere religios. Edwards s-a îndrăgostit de o fată în vârstă de trei63 CUM SÂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE sprezece ani. prin păduri. iar cealaltă într-o seară din timpul săptămânii. inclusiv una care spune: „Am hotărât să trăiesc cu toată puterea în timpul vieţii. Edwards nu a practicat vizita pastorală în rândul oamenilor săi (620 de membri în 1735). cu cele mai înalte onoruri.. pe nume Sarah Pierrepont.2 Cel puţin în primii doi ani ai pastoratului în Northampton.. catecheza copiii şi încuraja pe oricine. iar peste cinci ani absolvea. A studiat încă doi ani la Yale pentru a deveni pastor. şi pare să aibă pe cineva invizibil cu care conversează.

însă. iar la 1 iulie. Au existat valuri neobişnuite de trezire. a iubirii. mai ales între anii 17341735 şi 1740-1742. mă simt mai degrabă înclinat să admir splendorile lumii decât să mă ocup de studii serioase de religie."5 Aceste excepţii pot părea nesănătoase. în 1737. Existau şi excepţii.pea sau se află la şedinţa comitetului pentru probleme financiare. Avea patruzeci şi şase de ani şi slujise în biserica respectivă jumătate din viaţa lui. De exemplu.. într-o vineri. în 1744. Edwards îşi respecta cu mare grijă dieta şi exerciţiile. în zilele frumoase. ci între două feluri de a-L experimenta pe Dumnezeu: Odată. şi care m-a ţinut în cea mai mare parte a timpului într-un potop de lacrimi. dar pentru Edwards nu era vorba despre un conflict între natură şi Dumnezeu. Efectele pozitive ale acestei pasiuni asupra capacităţilor sale de a se desfăta în măreţia lui Dumnezeu şi asupra ilustraţiilor pe care le folosea în predicile sale erau covârşitoare.. Edwards a comis câteva gafe pastorale. aproximativ o oră. îşi avea şi el conflictele lui. depline. s-a citit decizia de excludere. şi. Bunicul său apărase îndelung obiceiul de a admite la Cina Domnului oameni care nu mărturisiseră sau nu făcuseră dovada faptului că au fost regeneraţi. Se abţinea de la orice cantitate sau fel de mâncare ce-1 făcea să se simtă rău sau somnoros. plângând cu glas tare.. Edwards şi-a rostit predica de adio. atunci când mă aflu într-o stare bună pentru contemplaţia divină.. Stoddard considerase Cina un mijloc de convertire. justificării şi promovării a ceea ce el credea că este o surprinzătoare lucrare a lui Dumnezeu. Aproape toate lucrările lui Edwards din perioada activităţii lui la Northampton au fost dedicate interpretării. a milei şi blândei Sale condescendenţe minunate. iar vara călărea sau se plimba pe câmp. la data de 22 iunie 1750."6 Prin urmare. şi a harului. el a fost principala „bujie" omenească pentru voltajul divin care a determinat Marea Trezire din Noua Anglie. în toţi acei ani. a 65 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE gloriei Fiului lui Dumnezeu..90 m înălţime nu a fost niciodată robustă. coborând de pe cal într-un loc liniştit. Edwards se întorcea în biblioteca lui. extraordinară pentru mine. nu o simplă isterie . care a durat. el a scris odată că: „Uneori. am avut o revelaţie. în măsura în care sunt în stare să-mi dau seama. am pornit călare prin pădure. care au aprins fitilul ce va duce în final la excluderea sa din biserică. el nota în jurnalul său: „Sunt de părere că cel mai bine este. Cu toate acestea. în data de 22 ianuarie 1734. pentru a mă plimba în vederea contemplaţiei divine şi a rugăciunii. Totul era calculat pentru a optimiza eficienţa şi puterea de studiu.7 El avea o dragoste extraordinară pentru gloria lui Dumnezeu în natură. ca Mediator între Dumnezeu şi om. să nu mă întrerup mergând la cină. însă ceea ce a pus capăt carierei sale de pastor a fost repudierea publică şi curajoasă a îndelungatei tradiţii din Noua Anglie conform căreia mărturisirea credinţei salvatoare nu era necesară pentu a participa la Cina Domnului. pure şi dulci. după cum îmi era obiceiul. Iarna. mai ales pentru cineva a cărui statură de 1. după ce petrecea o oră cu copiii în încheierea cinei. Edwards a ajuns să respingă lucrul acesta pe temeiul faptului că nu era biblic şi a scris o carte pentru a-şi apăra poziţia. el a implicat nişte tineri nevinovaţi într-un scandal obscen. Cu privire la aceste plimbări pe câmp. mari. cu scop curativ. mai degrabă sar peste ea decât să mă întrerup. făcea exerciţii fizice spărgând lemne de foc.

când a plecat pentru a fi rector la Princeton. a fost vaccinat împotriva variolei. cu un succes aparent. Câteva dintre lucrările lui au fost publicate în Anglia înainte de a fi publicate la Boston. cu umori searbede. a votat că era de datoria lui să accepte rectoratul. adresate prietenilor întristaţi şi înspăimântaţi. petrecuţi în îndepărtatul Stockbridge. ceea ce 1-a împiedicat să-şi ia medicamentele.emoţională. Astfel. pentru a fi pastor al unei biserici şi misionar printre indieni. la care se adaugă o obtuzitate şi o fermitate dezagreabile.februarie. întotdeauna avea în vedere împărăţia lui Cristos pe pământ şi era conştient că glasul său trecea de graniţele Northamptonului. „decât dacă ar fi fost vorba despre limba ebraică. iar prin anul 1757 abia începuse să se simtă ca acasă."8 Astfel. el a plâns în faţa acestuia. n-ar fi vrut niciodată să-şi cheltuiască timpul predând limbi. este cu totul nefericită. atitudine şi comportament. la două săptămâni după moartea lui Edwards. Era însă ceva tipic pentru el ca la cincizeci şi patru de ani să dorească să-şi îmbogăţească înţelegerea în domeniul limbilor biblice. A lucrat acolo până în 1758. fiind dăruită cu un fizic adipos. Edwards a scris conducerii de acolo în ideea de a o convinge că nu este potrivit pentru această slujbă. încât nu găsesc în ea dorinţa de a mă pune în situaţia de a nu le mai urma vreodată în viaţa mea de acum înainte. Prima atitudine consemnată este o scrisoare pe care a scris-o fiicei sale Esther. A plecat aproape imediat şi a sosit la Princeton în ianuarie 1758." El adăuga: „Am totodată şi deficienţe la nivel de pregătire. la vârsta de cincizeci şi patru de ani. La data de 13. după spusele lui. în 19 octombrie 1757. şi a murit în 22 martie 1758. sub multe aspecte. Dragul meu copil! . El spunea: „Constituţia mea. după ce a fost chemat să fie rector la Princeton. care mă fac nepotrivit pentru conversaţie şi mai ales pentru conducerea unui colegiu. greaca mea fiind cu precădere cea a Noului Testament. el a acceptat o invitaţie la Stockbridge. El a vorbit despre lucrările pe care dorea să le scrie. mai ales în ce priveşte algebra. cleioase şi sărace şi cu o slabă consistenţă emoţională. iar pe piept i-au apărut pustule mari. ea a primit vestea morţii soţului ei. atunci când conciliul pastorilor. au fost: „încredeţi-vă în Dumnezeu şi nu trebuie să vă temeţi. au fost extrem de productivi pentru Edwards." Este de mirare felul în care a reuşit să-şi păstreze cunoştinţele de ebraică de-a lungul a treizeci de ani de lucrare pastorală. Ultimele sale cuvinte. Lucrul acesta ar trebui să ne ajute să nu uităm că 66 PĂSTREAZÂ-L PE DUMNEZEU ÎN CENTRU predicile lui Edwards au avut în general o audienţă mai largă decât propria sa parohie. limbă în care aş dori să mă adâncesc eu însumi. matematicile superioare şi clasicii greci. iar apoi a pledat pentru libertatea de a face ceea ce inima lui dorea să facă: „Inima mea este atrasă în aşa 67 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE măsură de aceste studii. Printr-o scrisoare de la medicuL lui Edwards. După plecarea din Northampton. care stăteau lângă patul său. pe care Edwards i-a chemat personal la Stockbridge. care generează adesea un fel de slăbiciune copilărească şi o lipsă de demnitate în vorbire. învăţându-i pe alţii". în vestul statului Massachusetts. dar ulterior a făcut febră. dar i-a acceptat sfatul."9 Marea lui încredere în bunătatea suverană a lui Dumnezeu şi-a găsit probabil expresia cea mai elocventă în tăria soţiei lui. în 3 aprilie. Aceşti şapte ani.

. Acolo unde nu există întuneric sau amăgire. Suveranitatea absolută este ceea ce îmi place să-I atribui lui Dumnezeu.. Astfel. Edwards a spus în A Treatise Concerning Religious Ajfections că sfinţenia lui Dumnezeu cuprinde toată perfecţiunea Sa morală. avem nevoie de o înţelegere sumară a acestei viziuni. puterea sau suveranitatea absolută a lui Dumnezeu era temeiul atotsuficienţei Sale. Astfel. 46:10). şi acolo mă aflu şi îmi place să fiu.. sfinţenia nu poate lipsi. pentru că nu poate avea vreun scop de felul acesta.. Dumnezeu este cu totul sfânt... suveranitatea lui Dumnezeu era un element crucial pentru tot ce credea el despre Dumnezeu."1 Când Edwards a rămas în linişte şi a contemplat marele adevăr că Dumnezeu este Dumnezeu. El a argumentat în continuare că: 69 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE Se vede foarte clar din lucrările lui Dumnezeu că înţelepciunea şi puterea Lui sunt infinite.. o cunoaştere şi o sfinţenie infinite... când se îndrăgostise de doctrina suveranităţii lui Dumnezeu şi a scris: „S-a petrecut o transformare extraordinară în mintea mea. Dumnezeu trebuie să fie autosuficient şi atotsuficient şi. pentru că mi 1-a dat atâta timp. Prin urmare. Prin urmare. în 1735. pentru Edwards. în ce priveşte doctrina suveranităţii lui Dumnezeu. Fiind infinit în putere şi în înţelegere. Suveranitatea lui Dumnezeu mi-a apărut întot- . dacă am putea să sărutăm toiagul şi să ne punem mâna la gură! Domnul este Cel care a făcut-o. este ceva în legătură cu care mintea mea pare să fie la fel de sigură ca de orice alt lucru pe care l-am văzut cu ochii mei. deci nu Se poate afla sub puterea vreunei ispite care să-L determine să facă ceva incorect. şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu" (Ps. ci să ne supunem văzând raţiunea şi temeiul acestei supuneri. Cu veşnică iubire. SARAH EDWARDS10 68 6 Supune-te plăcutei suveranităţi: Teologia lui Edwards Ceea ce a predicat Edwards şi felul în care a făcut-o nu au fost decât nişte prelungiri ale viziunii sale despre Dumnezeu. El trebuie să fie în acelaşi timp perfect şi în sfinţenie. Doctrina mi-a părut adesea extraordinar de plăcută. strălucitoare şi dulce.2 Pentru Edwards. O.Ce pot să spun? Dumnezeul cel sfânt şi bun ne-a acoperit cu un nor negru. a privit cu nouă ani în urmă. înainte de a discuta despre predicarea lui. iar această atotsuficienţă este temelia sfinţeniei Sale desăvârşite.. iar inima mea este a Lui. mama. Fiind infinit în putere şi în cunoaştere.3 Când avea douăzeci şi şase sau douăzeci şi şapte de ani. deoarece lipsa de sfinţenie reprezintă întotdeauna un defect sau un neajuns. ce moştenire ne-a lăsat soţul meu şi tatăl tău! Noi toţi suntem predaţi lui Dumnezeu.. Din textul acesta el a dezvoltat următoarea doctrină: „Dumnezeu nu ne cere să ne supunem împotriva raţiunii. el a văzut o Fiinţă Maiestuoasă a cărei simplă existenţă presupunea o putere. simpla considerare a faptului că Dumnezeu este Dumnezeu poate să fie suficientă pentru anularea oricărei obiecţii şi a oricărei opoziţii faţă de domnia suverană a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeul meu trăieşte. Prin urmare. O. şi nimic nu este mai imposibil decât faptul ca Dumnezeu să greşească.... El m-a făcut să-I ador bunătatea. din ziua aceea şi până astăzi. Suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. Edwards a ţinut o predică din textul: „Opriţi-vă.

"7 Dar nu numai atât. pe care el o iubea cu o pasiune imensă. orice act al Său reprezintă o revărsare a plinătăţi Sale. dorinţa. tristeţea.5) Cealaltă concluzie ce decurge din viziunea lui asupra lui Dumnezeu este aceea că datoria omului este de a se desfăta în gloria lui Dumnezeu." El definea emoţiile ca fiind „cele mai viguroase şi mai sensibile exerciţii ale dispoziţiei şi voinţei sufletului"6 .cum sunt ura. Prima este aceea că tot ceea ce face Dumnezeu are menirea de a susţine şi de a arăta gloria Lui. recunoştinţa pentru darurile nemeritate. gratitudinea. speranţa în promisiunile lui Dumnezeu. Majoritatea actelor omeneşti sunt motivate de nevoia de a acoperi anumite lipsuri sau de a completa anumite goluri în noi înşine. aşa cum a înţeles Edwards. El a scris Treatise Concerning Religious Affections pentru a susţine o singură idee principală: „Adevărata religie constă. nu există o religie adevărată (sau un . El nu face niciodată nimic cu scopul de a o remedia. teama. speranţa. O tendinţă viguroasă din inima omului trebuie întotdeauna să le includă pe celelalte. (Lucrul acesta este expus excelent în Dissertation Concerning the End for Which God Created the World. în mare parte. Ea făcea parte din gloria lui Dumnezeu şi îi era plăcută 70 SUPUNE-TE PLĂCUTEI SUVERANITĂŢI lui Edwards pentru că reprezenta o parte importantă şi vitală a Persoanei infinit de glorioase. Dar în general vorbind. compasiunea şi zelul. nu este vorba despre un lucru mărunt. din emoţii sfinte. Edwards a fost ferm convins că nu există o adevărată religie fără sentimente sfinte. desfătarea. zelul pentru scopurile lui Dumnezeu şi foamea de dreptate. Toate acţiunile lui Dumnezeu izvorăsc din plenitudine."4 Contemplându-L pe Dumnezeu şi lăsându-se pătruns de suveranitatea Lui. „Cel care nu are sentimente religioase se găseşte într-o stare de moarte spirituală şi este cu totul lipsit de puternica influenţă vitalizatoare a Duhului lui Dumnezeu. bucuria. nu din lipsă.deauna ca fiind [o] mare parte din gloria Lui. El nu acţionează niciodată pentru a completa gloria Sa. Desfătarea mea a fost adesea să mă apropii de Dumnezeu şi să-L ador ca pe un Dumnezeu suveran. ei consideră această bucurie opţională şi nu înţeleg. ci numai pentru a o afirma şi a o manifesta. mulţumirea în părtăşia cu Dumnezeu. Din viziunea lui despre Dumnezeu decurg două concluzii. de exemplu. Desfătarea în gloria lui Dumnezeu cuprinde. ura faţă de păcat. dorinţa descoperirii finale a Fiului lui Dumnezeu. Atrag atenţia asupra cuvântului desfăta deoarece mulţi oameni din vremea lui Edwards şi din vremurile noastre afirmă cu tărie că scopul principal al omului este acela de a-L glorifica pe Dumnezeu şi de a se bucura de El veşnic. Datoria noastră faţă de Dumnezeu este ca toate sentimentele noastre să răspundă adecvat realităţii Sale şi să reflecte gloria Lui. bucuria în răscumpărarea realizată de El. Edwards nu a văzut în mod izolat această realitate. durerea şi căinţa pentru incapacitatea de a iubi. Când vorbim despre desfătarea în Dumnezeu ca datorie a 71 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE noastră pe care trebuie să o ducem la îndeplinire. Desfătarea era considerată de Edwards un „afect" (putem spune emoţie). Fiind o sursă absolut suverană şi atotsuficientă. teama de a nu-I plăcea lui Dumnezeu. că scopul principal este să-L glorifice pe Dumnezeu prin faptul că se bucură de El veşnic. însă Dumnezeu nu-Şi acoperă niciodată insuficienţa.

. oferindu-le astfel posibilitatea să-şi confirme chemarea şi alegerea şi să fie mântuiţi. despre care Biblia spune că este necesară pentru mântuirea finală. ca şi acum. 1 Cor. Această îmbrăţişare este o îmbrăţişare a iubirii: „credinţa decurge. „Pentru că Dumnezeu consideră perseverenţa ca fiind efectiv actul primordial [al credinţei mântuitoare] şi ea este privită ca şi cum ar fi o proprietate a credinţei respective prin care cel păcătos este justificat. cât şi de atenţia şi grija lor în vederea pocăinţei şi a convertirii". credinţa mântuitoare este o credinţă ce perseverează. viziunea care s-a deschis înaintea ochilor săi a fost aceea a unui Dumnezeu absolut suveran. orice predică este o „predică a mântuirii" . iar credinţa este o expresie esenţială a desfătării noastre în Dumnezeu. 13:7. Spre deosebire de cea mai mare parte a învăţăturii contemporane. Pe scurt. cei care trăiesc vieţi sfinte şi-au dat seama că au fost aleşi. Dar marea problemă atunci. „Cei care nu trăiesc vieţi sfinte îşi dau seama că nu sunt aleşi. Iată de ce. credinţa decurge „din gustul şi SUPUNE-TE PLĂCUTEI SUVERANITĂŢI aroma spirituală a tot ceea ce este deosebit şi divin".12 Aceasta a avut implicaţii extraordinare asupra felului în care a predicat Edwards. infinit în sfinţenie şi."8 Edwards a crezut în justificarea prin credinţă şi a cugetat mult asupra relaţiei acesteia cu perseverenţa. Edwards spunea că „este în aceeaşi măsură nevoie de persoane care să caute şi să depună eforturi pentru a persevera în vederea mântuirii. în al doilea rând. a fost: Ce este credinţa? Edwards a afirmat două lucruri importante. dar trebuie (şi cu siguranţă o vom face) să perseverăm în sentimentele sfinte care ne-au fost date sub formă germinativă în momentul respectiv.adevărat sfânt) acolo unde nu se află o perseverenţă în sentimente sfinte. „Dragostea faţă de Dumnezeu este esenţa credinţei mântuitoare."11 Cu alte cuvinte. iar perseverenţa o vedea ca pe o necesitate în vederea mântuirii. El înţelegea predicarea ca pe un mijloc al harului destinat să-i ajute pe sfinţi să persevereze. Perseverenţa este semnul celor aleşi şi este necesară în vederea salvării finale.nu doar din pricina scopului ei de a-i converti pe cei păcătoşi. Aşadar.. desfătarea în Dumnezeu este rădăcina credinţei. desăvârşit în glorie. 5:42).10 Prin urmare. Ioan 3:19. Primul este acela că credinţa mântuitoare include „credinţa adevărului şi o dispoziţie a inimii ce permite răspunsul". suficient Sieşi şi atotsuficient. ci sunt întotdeauna motivate de dorinţa de a-Şi manifesta suficienţa (care este infinită). credinţa mântuitoare nu este în nici un caz o simplă decizie a voinţei despărţite de orice emoţii. deci. care are în sine viitorul stejar al întregii perseverenţe de mai târziu. dintr-un principiu al iubirii divine" (cf. Din această cauză. El face ceea ce face de dragul gloriei Sale. primul act al credinţei mântuitoare se aseamănă cu o ghindă. privilegiul şi datoria noastră sunt de a ne conforma acestui scop şi de a reflecta va- . Acţiunile lui Dumnezeu nu sunt 72 73 CUM SÂ-I ACORDAM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE niciodată motivate de nevoia de a suplini anumite deficienţe ale Sale (pentru că nu are nici una). atunci când Jonathan Edwards a cunoscut în linişte faptul că Dumnezeu este Dumnezeu.9 Dacă credinţa este o dispoziţie a inimii ce permite răspunsul." Cu alte cuvinte. de aceea. Noi suntem justificaţi prin credinţă o dată pentru totdeauna în momentul convertirii noastre. atunci ea nu diferă de sentimente. Credinţa este „o îmbrăţişare totală de către sufletul nostru a revelaţiei lui Isus Cristos ca Mântuitor al nostru". ci şi datorită menirii ei de a păstra sfintele emoţii ale sfinţilor.

3 Răspunsul dat de Edwards a fost perspicace şi echilibrat: Eu nu cred că pastorii trebuie învinovăţiţi de stimularea afectivă la cote înalte a ascultătorilor lor. Edwards remarca: „Dacă adevărata religie constă în mare parte din sentimente. speranţa în promisiunile Sale.emoţii cum ar fi ura faţă de păcat. atunci putem trage concluzia că o astfel de modalitate de a predica Cuvântul. recunoştinţa faţă de mila Lui. dorinţa sfinţeniei şi compasiunea plină de blândeţe. şi nu doar ca fapte privitoare la Edwards. 1:18. dar El Se foloseşte de anumite instrumente. De exemplu. 74 7 Acordă-I lui Dumnezeu supremaţia: Predicarea lui Edwards Ce fel de predicare decurge din felul în care îl vedea Edwards pe Dumnezeu? Ce fel de predicare a folosit Dumnezeu pentru a aprinde Marea Trezire din Noua Anglie din timpul lucrării lui Edwards la Northampton? Trezirea spirituală este lucrarea suverană a lui Dumnezeu. în nici una dintre acţiunile noastre vigoarea nu este atât de necesară ca în religie. desfătarea în Dumnezeu. au fost apreciaţi ca predicatori . Motivul este acela că absenţa sentimentelor sfinte la creştini este un lucru odios. Chemarea şi bucuria noastră sunt de a reda în mod vizibil harul glorios al lui Dumnezeu prin faptul că ne încredem în El cu toată inima noastră."1 în altă parte. care sunt atât de valoroase pentru zilele noastre... ne-a născut prin Cuvântul Adevărului" (Iac... Ştiu că o lungă perioadă de timp a fost la modă dispreţuirea manierei extrem de serioase şi patetice de a predica şi că aceia. „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe cei credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii" (1 Cor. dacă lucrurile cu care aceştia sunt stimulaţi sunt demne de aceste sentimente şi dacă emoţiile lor nu sunt stimulate dincolo de importanţa acestora. sublinierea este adăugată). în tot timpul vieţii noastre. încât nu există în inimile noastre nici o atitudine care să fie pe măsura naturii şi importanţei lor. Eu cred că. trebuie să stimulez sentimentele ascultătorilor mei atât cât voi putea de mult. pe care le avem în general în momentele acestea. ca şi cum lucrul cel mai important din religie ar fi acela de a le tulbura". putem fi siguri de lucrul acesta. clerul evlavios din Boston a văzut un mare pericol într-o astfel de teoretizare a emoţiilor. de bună voia Lui. cu o profundă tendinţă înspre influenţarea inimilor celor care ascultă. şi nicăieri altundeva starea de căldicel nu este mai odioasă. este de dorit. cât şi din comentariile lui ocazionale cu privire la predicare.. în ce priveşte slujba mea. Charles Chauncy afirma că era „un lucru de o simplitate habotnică acela de a ne comporta faţră de pasiunile.loarea gloriei lui Dumnezeu prin desfătarea noastră în El. şi numai aceia. încât vor fi prezentate sub forma unor apeluri relevante. cu condiţia ca ei să nu fie stimulaţi cu altceva decât cu adevărul şi cu sentimente ce nu se află în dezacord cu natura lucrurilor cu care sunt stimulaţi. dacă acestea nu sunt vii şi puternice. 75 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE Trezeşte sentimente sfinte Predicarea de bună calitate urmăreşte să trezească „sentimente sfinte" . Esenţa predicării lui Edwards poate fi descrisă prin zece caracteristici."2 Desigur. 1:21. Aceste caracteristici pot fi desprinse atât din felul în care predica el. sublinierea este adăugată). mai ales de predicare. „Lucrurile religiei sunt atât de măreţe.. „El.

de forţă în raţionamente şi de corectitudine a metodei şi a limbajului. deoarece emoţiile care nu decurg din înţelegerea cu mintea a adevărului nu sunt emoţii sfinte. care se desfată în dependenţa lor de Dumnezeu şi doresc gloria Lui. în 1744. 13:3). în zilele noastre. nu sunt decât legalism şi nu au nici o valoare în cinstirea lui Dumnezeu. Iluminează mintea Da. Edwards a rostit o predică de ordinare. adevărata predicare caută să trezească sentimente sfinte în cei care ascultă. va reuşi probabil să aprindă în lăuntrul oamenilor săi acelaşi gen de flacără profană. şi anume căutând să transforme izvorul comportamentului . lipsite de savoarea puterii evlaviei sau de vreo manifestare a fervorii spiritului ori de zel faţă de Dumnezeu şi faţă de bunăstarea sufletelor. dar eu consider cu umilinţă că s-a crezut că o astfel de predicare are cea mai mare tendinţă de a răspunde scopurilor predicii datorită dorinţei de înţelegere şi a aprecierii corecte a naturii umane. Ea ţinteşte inima omului. Răspunsul este că el a căutat să influenţeze comportamentul. nici nu va putea să-i apropie cu vreun pas de cer. Iată de ce. De . şi le lipseşte acut acel gen de predicare ce tinde cel mai mult să facă aceasta."5 Edwards a ţintit la nivelul sentimentelor deoarece ele sunt izvorul tuturor faptelor sfinte. Cel dintâi este acela că un pom bun nu poate face roade rele.4 Probabil. dar lipsit de lumină. El a ales această strategie din două motive. pe de altă parte. Celălalt motiv din care Edwards a căutat să provoace emoţii sfinte este acela că „nici un rod exterior care nu decurge din acest gen de trăiri nu este bun". dar va fi prea puţin probabil că le va atinge şi inimile sau că le va salva sufletele. Cea mai amplă secţiune din A Treatise Concerning Religious Affections este dedicată demonstrării tezei: „Sentimentele binevoitoare şi sfinte pot fi exersate şi rodesc în practica creştină.8 Căldură şi lumină.dar numai atâta căldură câtă este justificată de lumină: Dacă un pastor are lumină fără căldură şi vine în faţa ascultătorilor săi cu discursuri savante. care este aprinsă şi luminează" (Ioan 5:35). Edwards spunea: „Oamenii noştri nu au atâta nevoie să li se umple minţile. este crucial să se aducă lumină în mintea cuiva. va fi plin de un zel înfocat şi nestăpânit. Chiar dacă ţi-ai da trupul să fie ars. ci îi va împinge cu viteză mare pe cealaltă cale. fără dragoste nu-ţi foloseşte la nimic (1 Cor. dăruite de Dumnezeu. ale inimii. cât au să li se mişte inimile. el poate satisface urechile curioase şi poate umple capetele oamenilor săi cu noţiuni goale. pe baza textului despre Ioan Botezătorul. ardere şi strălucire. Faceţi bun pomul şi roadele lui vor fi bune.emoţiile. dar nu va putea niciodată să-i facă mai buni.76 ACORDĂ-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA care au dat dovadă de o cultură vastă. de o căldură vehementă. să aprindă pasiunile şi sentimentele lor corupte. Sau dacă. Trebuie să existe căldură în inimă şi lumină în minte . Ideea lui principală a fost aceea că un pastor trebuie să ardă şi să lumineze.6 Faptele exterioare de bunăvoinţă şi pioşenie."7 Există însă o diferenţă colosală între felul în care Edwards a 77 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE încercat să mişte inimile oamenilor săi şi felul în care pastorii orientaţi mai mult spre aspectul psihologic şi relaţional din om încearcă astăzi să mişte inimile ascultătorilor lor. s-ar găsi cineva care să-1 întrebe pe Edwards de ce nu a făcut din faptele exterioare ale dragostei şi ale dreptăţii scopul său. „Ioan era lumina. în loc să urmărească numai sentimentele inimii. care nu izvorăsc din sentimetele noi.

pasajele care aruncau lumină asupra temei sale." Majoritatea oamenilor nu sesizează cu uşurinţă legăturile pe care predicatorul le face între cuvintele sale şi text."9 El este chiar şi mai dur atunci când spune: „Să presupunem că sentimentele religioase ale oamenilor decurg într-adevăr dintr-o credinţă puternică în ce priveşte adevărul religiei creştine. pentru că Scriptura este mai mult (nu mai puţin) decât temeiul unei predicări de calitate. care trebuie să-i ilumineze pe pastori şi pe care ei trebuie să o îndrepte asupra ascultătorilor lor. ardere şi strălucire. pentru a susţine ceea ce spunea. Lor trebuie să li se arate mereu aceste legături cu ajutorul unor citate concrete din Scriptură. . pentru a urma o metodă simplă şi clară. Şi de aceea. ca apoi să se abată spre alte lucruri. respectând o anumită ordine în discursurile lor. el spune: „Credinţa care este lipsită de lumină spirituală nu este credinţa copiilor luminii şi ai zilei. Edwards a cheltuit multă energie pentru a scrie pasaje întregi în manuscrisele predicilor sale. Sfatul pe care-1 dau mereu predicatorilor începători este 79 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE acesta: „Citaţi textul! Citaţi textul! Repetaţi mereu cuvintele textului. ci ea este saturată de Scriptură. a întări aceste doctrine cu argumente şi raţionamente şi. El cita în întregime. Din această cauză. Prin convingere raţională înţeleg o convingere întemeiată pe o dovadă reală sau pe ceea ce este un motiv bun ori un temei justificat al convingerii. într-adevăr. Edwards considera că aceste referinţe textuale sunt nişte „mănunchiuri de raze ale Soarelui neprihănirii.11 Motivul pentru aceasta este acela că predicarea de calitate caută să ilumineze mintea ascultătorilor cu adevărul divin. El şi-a tratat ascultătorii ca pe nişte creaturi raţionale şi a căutat să le mişte inimile numai prin faptul că le-a adus în minte lumina adevărului. venind astfel în ajutorul înţelegerii şi al memorării". doctrine adânci şi desfătare profundă. fără vreo lumină sau vedere spirituală. a fost o combinaţie minunată cea pe care a folosit-o Dumnezeu în urmă cu 250 de ani pentru trezirea Noii Anglii: căldură şi lumină."10 Prin urmare.exemplu. un bun predicator va căută să ofere ascultătorilor săi un „motiv bun" sau un „temei justificat" pentru sentimentele pe care încearcă să le trezească. el a susţinut că este „extrem de profitabil pentru predicatori să depună eforturi în predicile lor pentru a clarifica şi a explica lămurit doctrinele religiei. a-i forţa şi a-i îndemna să creadă. decât dacă există o 78 ACORDĂ-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA credinţă sau convingere raţională. Predicarea ce proclamă supremaţia lui Dumnezeu nu începe cu Scriptura ca temei. a analiza dificultăţile ce le însoţesc. sentimentele lor nu sunt mai bune. Edwards nu poate fi prezentat niciodată ca unul care a manipulat sentimentele. Oare nu va folosi Dumnezeu din nou aceste mijloace în zilele noastre. pe măsură ce noi vom căuta să iluminăm mintea şi să aprindem inima? Foloseşte din plin Scriptura Părerea mea este că predicarea de calitate e „saturată cu versete din Scriptură". ci este supraestimarea copiilor întunericului. ele reprezintă lumina. Arătaţi-le oamenilor de unde vin ideile voastre. verset după verset. nu „bazată pe Scriptură".12 Privind odată înapoi la primele sale experienţe pastorale. tinde în mare parte să susţină progresul înşelăciunilor prinţului întunericului. de asemenea. cap şi inimă. şi focul din care trebuie să se aprindă inimile lor şi ale celor care-i ascultă".

„Metoda 80 ACORDA-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA mea de studiu. „Păcătoşii în mâinile unui Dumnezeu furios". El a crezut în importanţa teoriei.aceasta a fost sursa bogăţiei de versete din predicile lui Edwards.16 Foloseşte analogii şi imagini Experienţa şi Scriptura ne învaţă că inima este mişcată cu putere. străduindu-mă astfel să valorific fiecare indiciu important. el învăţa pe măsură ce scria şi scria pe măsură ce învăţa. urmărind fiecare fir până acolo unde mă duceau puterile. iar chinurile iadului insuportabil de oribile. „frecvenţă" . Zăboveam adesea îndelung asupra unei singure propoziţii. dar a ştiut şi faptul că noţiunile abstracte trezesc puţine sentimente. Edwards se referă la expresia . în studiul său. „statornicie"."15 Penelul lui era ochiul său exegetic. încă de la începutul activităţii mele ca pastor. mai presus de alte experienţe. încât nu mai puteam continua cu cititul. putem fi siguri. cu privire la nenumărate subiecte. încât să pot vedea şi să pot percepe clar propria mea creştere în cunoaşterea ei. iar scopul predicării era tocmai trezirea unor sentimente noi. Ceea ce vedea Edwards prin metoda sa face ca meditaţiile noastre grăbite asupra Scripturii să pară mult prea superficiale. Edwards a fost. Student fiind.Edwards şi-a amintit. chiar şi cele mai metafizice. Adevărurile teologice abstracte prindeau viaţă în contextul evenimentelor şi al experienţelor obişnuite. Asememea lui Jean Calvin (care a spus aceste lucruri în Introducere la Institutes of Christian Religion). Sereno Dwight spune că „cei care sunt familiarizaţi cu scrierile lui Edwards nu au nevoie să fie informaţi despre faptul că 81 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE toate lucrările lui. A-l citi pe Edwards înseamnă a citi Biblia prin ochii unuia care a înţeles-o în profunzime şi a simţit-o cu toată inima lui. Haideţi să dăm ascultare sfatului lui Edwards să „fim bine instruiţi în teologie."14 „Fermitate". sunt bogat ilustrate sau că predicile lui abundă de imagini de tot felul. meditate sau discutate părea să promită lumină asupra vreunui punct important. pentru folosul meu. Mi se părea adesea că văd emanând lumină din fiecare propoziţie şi aveam sentimentul că mi se oferă o hrană atât de înviorătoare. ci atunci când este umplută cu imaginile vii ale unei realităţi uimitoare. Predicile lui erau saturate cu versete. el obişnuia să ia sute de notiţe şi să urmărească orice fir de înţelegere până unde putea. mai ales pentru că el era familiarizat şi cu cele mai avansate idei teologice. uneori aproape fiecare propoziţie părea plină de miracole. morale şi filozofice din vremea sa. Aşadar. el a luat următoarea hotărâre: „Am hotărât să studiez Scripturile cu atâta fermitate. el s-a străduit să facă gloria cerurilor de o frumuseţe irezistibilă. un metafizician şi un filozof de înaltă clasă. prelucrate pentru a lăsa o impresie puternică şi de durată". bine familiarizaţi cu cuvântul scris al lui Dumnezeu [şi] tari în Scripturi". fiecare cuvânt părea să-mi atingă inima.17 în cea mai renumită dintre predicile sale."13 Rămânem uimiţi de amploarea cunoaşterii Bibliei de către Edwards. Simţeam un fel de armonie între ceva care se afla în inima mea şi cuvintele acelea puternice şi dulci. ori de câte ori ceva din cele citite. scriam astfel tot ceea ce mi se părea a fi mai de calitate printre ideile mele. la fel trebuie să fie şi ale noastre. statornicie şi frecvenţă. nu atunci când mintea este copleşită de idei abstracte. a fost foarte mult prin scris. pentru a vedea minunile ce se aflau în ea. de desfătarea pe care i-o aducea studierea Scripturii. „Adesea când o citeam.

este a lui Dumnezeu. zugrăvind astfel de imagini ale gloriei şi tânjind după Dumnezeu în felul în care o făcuse Edwards. noi facem exact invers. Edwards a fost pe deplin convins de realitatea iadului. 10:28). El s-a folosit de imaginea unui chirurg cu bisturiu pentru a explica anumite genuri de predică. însă cei a căror inimă este larg deschisă către cer se înfioară cel mai tare în faţa ororilor iadului. ce are încă resturi de impurităţi. cu un butoi cu vin ce fermentează şi încearcă să se purifice de toate sedimentele. Am face bine dacă am căuta împreună cu Edwards să descoperim imagini şi analogii care să producă asupra oamenilor noştri o impresie comparabilă cu realitatea. cu toate sentimentele ei. „Această doctrină este într-adevăr teribilă şi înspăimântătoare. totuşi. Furia lui Dumnezeu! Mânia aprinsă a lui Iehova! O. dacă adunarea ne-ar vedea pe noi. dar se spune «mânia aprinsă a lui Dumnezeu». în care se află tot felul de flori plăcute.„teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu" (Apoc. pastorii. cuvintele ar fi presupus ceva infinit de înspăimântător. Cine poate găsi imagini şi analogii care să reuşească într-o oarecare măsură să creeze sentimentele profunde pe care trebuie să le avem atunci când discutăm despre realităţi cum sunt iadul şi cerul? Nu putem atenta la imaginile iadului folosite de Edwards. s-a folosit de asemănarea dintre un embrion uman şi unul animal pentru 82 ACORDĂ-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA a arăta că în momentul convertirii în om se poate afla o nouă viaţă. El a comparat inima curată. încercările noastre de a face ca cerul să pară atractiv şi harul uimitor par adesea extrem de jalnice. Germania. „Este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă" (Mat. Foloseşte avertismentul şi ameninţarea Edwards îşi cunoştea iadul. Drept rezultat. nu făcea decât să caute limbajul care se apropia cel mai mult de teribilele realităţi cuprinse în expresiile biblice de genul „teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu". ar avea loc o nouă trezire în rândul bisericilor."19 Din această cauză. 5:30). după cum spune chiar el (şi cred că avea dreptate). Ce viziune magnifică! Cu siguranţă. îmi amintesc foarte bine de serile de iarnă. Iar sfinţenia este în sufletul nostru ca o grădină a lui Dumnezeu. în căsuţa noastră din Miinchen. Dacă s-ar fi spus numai «mânia lui Dumnezeu». El spune: „Cuvintele sunt teribile. el considera ameninţările lui Isus ca fiind tonurile tăioase ale iubirii. Noel. Edwards nu putea să tacă acolo unde Isus . din timpul şcolii. 19:15). decât dacă suntem pregătiţi să atentăm asupra Bibliei. Astăzi. Aceasta pentru că. „Oricine va zice: «nebunule» va cădea sub pedeapsa focului gheenei" (Mat. menite să aducă lumină înţelegerii şi căldură sentimentelor. încercăm să parafrazăm iadul şi să creăm imagini cât putem mai îndepărtate de oroarea unor expresii biblice. însă nu numai iadul şi cerul l-au împins pe Edwards să caute analogii şi imagini. „Temeţi-vă mai degrabă de Cel care poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă" (Mat. cât de înspăimântător trebuie să fie aceasta! Cine poate să spună sau să conceapă sensul pe care acest gen de expresii îl poartă în ele?"18 Aceasta este provocarea pe care Edwards o adresează fiecărui predicator al Cuvântului lui Dumnezeu. în parte. şi citeam împreună predica lui Edwards „Cerul este o lume a iubirii". 5:22). Predicile lui abundă de imagini şi analogii. dar care încă nu se manifestă ca fiind pe deplin diferită de cea neregenerată. dar îşi cunoştea şi mai bine cerul. când stăteam cu soţia mea.

predicarea de calitate va rosti mesajul biblic de avertisment în adunarea sfinţilor. Edwards spune: „Mânia lui Dumnezeu şi pedeapsa viitoare sunt oferite tuturor oamenilor.fusese atât de elocvent. Edwards a respins ambele motive. „Astfel dar. însă Dumnezeu a aranjat lucrurile în aşa fel încât. ca motive înspre. El nu a dedus că alegerea necondiţionată. în veacul viitor. Atunci când teama şi vinovăţia corespund cu starea reală a lucrurilor. Astfel de avertismente sunt tonurile sumbre. Edwards spunea că Dumnezeu a potrivit în aşa fel lucrurile pentru biserică „încât atunci când dragostea ei scade. purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre" (1 Pet. atunci când dragostea creşte. aşa cum a făcut şi Pavel când 84 ACORDA-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA a spus galatenilor: „Vă spun mai dinainte.. Dumnezeu va arăta „nemărginita bogăţie a harului Său. 2:7)."23 Prin urmare.22 Predicarea despre iad nu reprezintă niciodată un scop în sine. 10:12). cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă" (1 Cor. dar eu cred că este perfect raţional să înspăimânţi pe cineva pentru a-1 scăpa de iad . în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus" (Efes. teama să crească.. harul irezistibil.este foarte logic să sperii pe cineva pentru a-1 determina să fugă dintr-o casă cuprinsă de flăcări... 83 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE Folosirea ameninţării sau a avertismentului în predicarea adresată sfinţilor este rară astăzi din cel puţin două motive: ea dă naştere la vinovăţie şi teamă.. ascultare. că cei care fac astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (Gal. alegerea necondiţionată şi harul irezistibil nu fac o astfel de chemare incompatibilă? Edwards şi-a învăţat calvinismul din Biblie şi astfel a fost cruţat de multe erori în care au căzut alţi predicatori din vremea lui. să-i îndemne cu adevărat pe oameni să fugă de iad şi să iubească cerul? Oare depravarea totală. Iadul aşteaptă să înghită pe orice persoană neconvertită. ci şi pentru cei evlavioşi.. pe de o parte. este potrivit din punct de vedere al raţiunii şi al iubirii ca aceste sentimente să fie trezite. şi pare neadecrată sub raport teologic. Petru a adăugat: „Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel care judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui. pentru că sfinţii sunt asiguraţi şi nu au nevoie să fie ameninţaţi sau avertizaţi. ci teme-te!" (Rom. 1:17). aşa cum a făcut Pavel când le-a spus efesenilor că. ce ajută predicarea de calitate să prezinte în culori vii promisiunile şi imaginile magnifice ale cerului. Solicită insistent un răspuns Poate un calvinist. regenerarea supranaturală sau neajutorarea omului firesc duc . el spune că speranţa şi iubirea cea sfântă sunt mult mai eficiente în a îmblânzi inima şi a o umple cu teama de păcat. 11:20). 5:21) sau când spune „Nu te îngâmfa dar. Cu toate acestea. Edwards a afirmat următoarele: „Unii cred că este ilogic să foloseşti frica pentru a împinge pe cineva spre cer. ei se află în siguranţă numai în măsura în care sunt dispuşi să dea ascultare avertismentelor biblice şi să persevereze în evlavie.. care sunt considerate neproductive. aşa cum a fost Edwards. Iubirea trebuie să-i avertizeze pe toţi cei neconvertiţi cu ajutorul ameninţărilor Domnului. nu doar pentru cei răi.. Cerul este pentru oamenii care iubesc puritatea."21 Pe de altă parte. decât este frica slugarnică de iad. nu poţi duce pe nimeni în cer cu frica. Cât despre sfinţi. Credincioşii au nevoie de teamă pentru a-i opri de la păcat [şi] pentru a-i îndemna să se îngrijească de sufletele lor. teama să se spulbere şi să fie îndepărtată." 20 Aşadar. nu pentru cei care pur şi simplu detestă durerea.

. Dumnezeu este Cel care face o inimă nouă (Ezec.. 2:13). 10:16). Această tradiţie întreţine o predicare ce informează numai. noi nu suntem decât actorii potriviţi. Dumnezeu este singurul autor şi singurul izvor adevărat. totul. adresate oamenilor noştri în vederea unui răspuns din partea lor.26 Prin urmare. dar fără a-i sfătui sau îndemna pe oameni să-L iubească pe Cristos. trebuie îndemnaţi cu stăruinţă să vină şi să accepte un Salvator.. Ci Dumnezeu este Cel care face totul. în Scripturi. dacă aveţi cât de puţină înţelepciune în vederea mântuirii voastre şi nu v-aţi decis să mergeţi în iad. Aceste lucruri sunt în acord cu textul care spune că: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă. faptul că El îi tratează pe oameni ca pe nişte agenţi morali şi face din ei destinatarii poruncilor."24 îmi aduc aminte că am auzit un predicator de tradiţie reformată predicând în urmă cu câţiva ani din 1 Corinteni 16. care se încheie cu teribilă ameninţare: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Cristos. şi aceasta cu toate argumentele imbatabile şi încurajatoare pentru ei. 18:31)."25 Cu alte cuvinter solieitându-le insistent ascultătorilor noştri să răspundă la predica noastră. el era contrar Scripturii şi nedemn de tradiţia reformată.. a ştiut că nu acesta era calvinismul autentic. Dumnezeu 86 ACORDĂ-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA este Cel care taie împrejur inima (Deut. iar nouă ni se porunceşte să ne facem o inimă nouă (Ezec..la concluzia că folosirea insistării este nepotrivită. 22). iar noi punem totul în scenă. 36:26). la fel ca Charles Spurgeon după el. mustrărilor. pentru ca astfel să scape de teribilul blestem. folosiţi-vă de această ocazie! . „Acum. în diferite privinţe. de orice fel şi din cuprinsul întregului univers. Căci. nici nu se poate ca Dumnezeu să facă o parte. 30:6). chemărilor. De fapt. complet pasivi şi pe deplin activi. Noi nu suntem pur şi simplu pasivi. ameninţărilor. şi noi facem. să-şi predea Lui inimile. după plăcerea Lui. Noi suntem. aceleaşi lucruri sunt înfăţişate ca venind în acelaşi timp de la noi înşine şi de la Dumnezeu. răsplăţilor şi pedepselor Sale nu este în opoziţie cu o predeterminare a tuturor evenimentelor.. aşa cum explică Edwards. pe care le permite Evanghelia. să fie anatema!" (v. Există o tradiţie a hipercalvinismului. Dumnezeu dă naştere oricărui lucru. care 85 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI OUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE spune că scopul lui Dumnezeu de a-i mântui pe cei aleşi le permite predicatorilor să-i cheme la Cristos numai pe cei care dau dovadă că sunt deja înviaţi şi atraşi de Duhul. Edwards stăruia pe lângă oamenii săi să răspundă la Cuvântul lui Dumnezeu ca să fie mântuiţi. M-am mirat de faptul că putea să se întâmple aşa ceva. iar nouă ni se porunceşte să ne tăiem împrejur inima (Deut. Edwards a scris The Freedom ofthe Will pentru a arăta că: „Stăpânirea morală a lui Dumnezeu asupra omenirii. putem fi siguri. iar despre oameni că se convertesc şi se întorc (Fapte 2:38). promisiunilor. Căci ceea ce El produce sunt propriile noastre acte. sfaturilor. 2:25). iar noi pe cealaltă. şi voinţa şi înfăptuirea" (Filip. noi nu intrăm în contradicţie cu marea doctrină a suveranităţii lui Dumnezeu. Predicatorul făcuse aluzie la el în trecere. Dumnezeu este Cel care produce roadele pe care le dorim. dar nu-i îndeamnă pe păcătoşi să se pocăiasci. însă lucrul acesta nu exclude apelurile noastre insistente. Despre Dumnezeu se spune că îi converteşte pe oameni (2 Tim. Când predicăm. avertismentelor. El a spus: „Păcătoşii. de asemenea. Edwards.

87 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE Edwards nu a dobândit această cunoaştere profundă a sufletului omenesc fiind prieten la cataramă cu enoriaşii din Northampton. unde el sublinia implicaţiile doctrinelor sale şi insista să se ia o decizie. ci el „chema" cu adevărat. Cercetează lucrările inimii Predica puternică este asemenea unei intervenţii chirurgicale."30 Astfel. Dwight spunea că nu a cunoscut niciodată vreun alt om mai retras din lume şi mai dăruit studiului şi contemplaţiei ca Edwards.. Treatise Concerning Religious Affections. de pacient pe masa de operaţie a lui Edwards. Aşadar. La 30 iulie 1723. îi mustra şi îi îndemna pe oameni să ia o atitudine faţă de Dumnezeu. unul dintre primii biografi ai lui Edwards. el a remarcat că în Galateni 4:15 se spune că experienţele religioase ale galatenilor au fost atât de intense încât ar fi fost gata să-şi scoată ochii pentru Pa vel. reprezintă o demascare devastatoare a autoînşelării în religie. se pare că lui Dumnezeu îi face plăcere să dea o putere de trezire predicării ce nu se dă înapoi de la ameninţările făcute de Domnul din dragoste.31 Un al doilea aspect care i-a facilitat lui Edwards o astfel de putere de pătrundere în ce priveşte lucrările inimii a fost nevoia de a alege grâul de pleavă în experienţa religioasă atât de intensă pe care au trăit-o oamenii săi în timpul Marii Treziri. Este o tragedie să vezi pastori care prezintă faptele şi apoi se aşază. Dwight are cu siguranţă dreptate atunci când spune că cea mai mare parte a înţelegerii inimii omeneşti de care dădea dovadă Edwards venea „din cunoaşterea în detaliu a propriei sale inimi"."29 O săptămână mai târziu scria: „Sunt pe deplin convins de extraordinara viclenie a inimii şi de măsura înspăimântătoare în care. confirmă această apreciere.. De exemplu. Prin puterea ungerii Duhului Sfânt. spunea despre el: „Cunoştinţele lui despre inima omenească şi intervenţiile asupra ei au fost rareori egalate de vreun predicator neinspirat. O a treia cauză ce a dus la cunoaşterea inimii omeneşti de către Edwards a fost extraordinara sa pătrundere în ce priveşte mărturia lui Dumnezeu despre inima omenească în Scriptură."28 Propria mea experienţă. Dar Edwards 88 . El nu lansa o aşa-zisă „chemare de la altar" (după limbajul zilelor noastre). Analiza pătrunde implacabil până la rădăcina depravării noastre. care îi copleşeşte pe sfinţi cu promisiunile incomparabile ale harului şi care insistă cu pasiune şi iubire ca nimeni să nu audă Cuvântul lui Dumnezeu în zadar. deschide şi îndepărtează infecţia păcatului. ea localizează. pe când avea nouăsprezece ani.. Sereno Dwight..Acum este timpul potrivit! Astăzi este ziua mântuirii. Aceasta a început probabil printr-o înclinaţie tipic puritană către introspecţie. apetitul întunecă mintea şi o supune în întregime. Nu vă împietriţi inimile într-o zi ca aceasta!"27 Aproape fiecare predică a lui Edwards avea o lungă secţiune intitulată „Aplicaţii". Predicarea de calitate le solicită insistent oamenilor să răspundă la Cuvântul lui Dumnezeu. Acest gen de examinare susţinută şi atentă a experienţelor religioase ale oamenilor săi i-a oferit lui Edwards o înţelegere remarcabilă a trăirilor din inimile lor. Edwards scria în jurnalul său: „M-am decis să mă străduiesc să urmăresc ceea ce trebuie să fac cercetând şi mergând pe fir înapoi pentru a vedea motivele din care nu am reuşit să-mi fac datoria şi să cercetez de aproape toate subterfugiile subtile ale gândurilor mele. pe care a rostit-o iniţial sub forma unor predici în 1742 şi 1743.

dar ah. care îşi trage mâna înapoi imediat ce pacientul său tresare. sondează lucrările inimii omeneşti.ACORDĂ-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA remarcă de asemenea că în versetul 11 al aceluiaşi capitol. pentru ca să poată fi luminaţi şi aprinşi de El.. el spunea: „Petrec cea mai mare parte a timpului meu gândindu-mă la lucrurile divine. Prin acest mijloc Duhul Sfânt îl ajută pe predicator. Pavel spune că s-ar putea să se fi ostenit degeaba pentru ei. sub forma unor cuvinte sugerate gândirii. Din nou."36 Edwards îi sfătuia pe tinerii pastori din vremea sa că. ci continuă să taie. ca şi cum ar fi fost convins prin rugăciune".32 Ani şi ani de studiu de acest fel oferă posibilitatea unor intervenţii profunde asupra sufletelor. Ei trebuie să petreacă mult timp în căutarea lui Dumnezeu. strigând: Pace! Pace!.. El spunea că „lui Dumnezeu I-a plăcut să pună rugăciunea înaintea revărsării milei. să converseze în rugăciune cu El. aceasta îi va oferi în mod miraculos subiectul şi expresiile. vicleniile ei sunt la vedere. predicatorul trebuie să se străduiască să-şi pună predicarea sub influenţă divină prin rugăciune. un Dumnezeu care ascultă rugăciunea". Ajung să-mi dau seama că ele prind rădăcină chiar în timp ce citesc. el nu-şi opreşte mâna. nu vrem să fim tăiaţi. „Când cineva se află în cadrul viu şi sfânt al rugăciunii ascunse. Dacă Duhul nu face decât atât."34 Această analogie cu chirurgia şi bisturiul se potriveşte într-adevăr felului său de a predica.33 întotdeauna când citesc predicile lui Edwards am experienţa profundă de a mă vedea descoperit. Edwards îl compară pe predicator cu un chirurg: „A critica un predicator pentru că spune adevărul celor care sunt treziţi. la fel ca şi intervenţia chirurgicală reuşită. predicarea de calitate. Frumuseţea potenţială a unor noi sentimente pare atractivă. secretele inimii mele sunt scoase la iveală. atunci să umble aproape de Dumnezeu şi să se ţină aproape de Cristos.. şi îi place să reverse mila ca urmare a rugăciunii. un asemenea studiu dă naştere unei predicări ce descoperă lucrurile ascunse ale inimii şi de multe ori a mijlocit mari treziri în biserică. deşi a provocat deja dureri pacientului său. [în] predicare. iar inima umple gura. Un medic milos.35 Realizarea scopului predicării depinde în întregime de mila lui Dumnezeu. Duhul Sfânt umple inima cu sentimente sfinte. care este izvorul luminii şi al dragostei. este tot una cu a critica un chirurg pentru că atunci când îşi înfige bisturiul.. an . fără a le administra imediat doza de mângâiere. Din această cauză. 89 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE Predă-te Duhului Sfânt în rugăciune în 1735. Edwards a ţinut o predică intitulată „Cel Preaînalt. Nu ne place să stăm goi pe masa de operaţie. când de fapt nu este pace. însă Edwards nu credea că ajutorul vine imediat.. până ajunge la miezul problemei. şi nici în ce priveşte vicleniile Satanei".. „dacă vor să fie nişte flăcări aprinse şi luminoase. atunci predicatorul poate să fie un diavol care face o astfel de lucrare. este ca cel care leagă cu uşurătate rana. Edwards spunea că fiecare slujitor al Cuvântului „trebuie să fie obişnuit cu religia experimentală şi nu trebuie să fie ignorant în ce priveşte intervenţiile lăuntrice ale Duhului lui Dumnezeu. ce bucurie să scapi de cancer! Aşadar."37 La începutul propriei sale lucrări. Nu. De aici Edwards trage cu perspicacitate concluzia că nivelul sau intensitatea trăirilor religioase (faptul de a fi gata să-ţi scoţi ochii pentru cineva sau ceva) nu este un semn sigur al veridicităţii lor (din moment ce munca lui putea fi zadarnică).

să cânt propriile mele contemplaţii. Edwards se convinsese din Scripturi că „sentimentele binevoitoare nu au tendinţa să-1 facă pe om impulsiv. El a scris o lucrare cu un titlu descriptiv. Rugăciunea mi se părea ceva natural."40 Adevărata putere spirituală la amvon nu este sinonimă cu strigătele. ca o doică care-şi creşte cu drag copiii. Lasă-te zdrobit şi fii cu inima blândă Predicarea de calitate se naşte dintr-un duh blând şi zdrobit.. O încercare umilă de a promova armonia explicită şi unitatea vizibilă a poporului lui Dumnezeu în rugăciune extraordinară pentru trezirea religiei şi înaintarea împărăţiei lui Cristos pe pământ. Edwards s-a integrat în 90 ACORDĂ-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA mişcarea mai amplă de rugăciune din vremea sa. în pofida autorităţii şi puterii Sale. care pornea din Scoţia. dar chiar şi viaţa noastră. zgomotos şi vehement. ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru. este bucuria umilă a inimii zdrobite. prin care se arătau focurile lăuntrice ale inimii mele. ca de mieluşel al lui Cristos. pentru că erau necăjite şi risipite. soliloc. rezultată în urma rugăciunii. în astfel de momente.39 Rugăciunea în ascuns a predicatorului şi concertul rugăciunilor dintre oameni conspiră împreună în mila lui Dumnezeu pentru a aduce jos pe pământ manifestarea Duhului şi a puterii. îndrăzneţ. Putem surprinde mireasma acestui comportament în propriile lui cuvinte: „Toate sentimentele binevoitoare. acelaşi duh de caritate."38 Pe lângă rugăciunile sale personale. este o dragoste umilă ce se naşte din zbrobire.41 Ochiul binecuvântării divine este asupra celui blând şi temător: „Iată spre cine îmi voi îndrepta privirile: spre cel care suferă şi are duhul mâhnit. o blândeţe care îndulceşte fiecare promisiune şi înmoaie cu lacrimi orice avertisment şi orice mustrare.. şi îl lasă pe creştin mai sărac în duh mai asemenea unui copil mic şi mai înclinat spre un comportament general modest. Unul dintre secretele puterii pe care Edwards o avea la amvon era blândeţea „inimii zdrobite" cu care el aborda cele mai grave probleme. 2:7-8). ci mai degrabă îl determină să vorbească cu teamă". ceea ce făcea ca El să fie un loc de odihnă (Mat. 11:28-29). Predicarea de calitate se naşte din rugăciunea de calitate şi se va arăta cu puterea care a provocat Marea Trezire. de iubire aprinsă . în inima predicatorului plin de Duhul. iar bucuria lor. ca nişte oi care n-au păstor" (Mat. atunci când este rostită sub influenţa puternică a Duhului Sfânt. sunt nişte dorinţe umile: speranţa lor este o speranţă umilă. asemenea respiraţiei. Există. rugăciune şi conversaţie cu Dumnezeu. Eram aproape întotdeauna într-o rugăciune care se revărsa din mine. Prin urmare. chiar 91 CUM SĂ-1 ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE şi atunci când este negrăită şi plină de glorie. I S-a făcut milă de ele. oriunde m-aş fi aflat. Adevărata dragoste creştină. în locuri singuratice. 9:36).de an. atât de scumpi ne ajunseserăţi" (1 Tes. Astfel.. 66:2). Edwards spune că predicatorii trebuie să cultive spiritul liniştit. „Când a văzut gloatele. aveam întotdeauna obiceiul ca. „Dimpotrivă. Isus a fost atrăgător pentru că era „blând şi smerit cu inima".. sunt sentimente ale zdrobirii. „acelaşi duh de iertare al nelegiuirilor. Dorinţele sfinţilor. Inimile împietrite nu pot fi zdrobite prin ţipete asurzitoare. pentru meditaţie. oricât de intense ar fi. în dragostea noastră fierbinte pentru voi. eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu. spre cel care se teme de cuvântul Meu" (îs. adesea plimbându-mă singur prin pădure.

"43 Nu este greu să ne imaginăm profunzimea seriozităţii pe care acest 92 ACORDĂ-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA gen de experienţe a adus-o în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. cu excepţia marii şi obişnuitei sale solemnităţi. concepţia facilă pe care o avem despre convertire şi excesul de. încât nu mă puteam opri să nu plâng cu glas tare. şi nici experienţa lui. Aceasta nu se va întâmpla. Edwards credea în aşa măsură în realităţile despre care vorbea şi dorea atât de mult ca realitatea lor să-i cutremure pe oamenii săi. Atitudinea lui faţă de vinovăţie a făcut ca cele trăite de el să fie o experienţă profund evanghelică şi eliberatoare: „îmi place să mă gândesc la ce înseamnă să vin la Cristos. Respingerea în plan emoţional a iadului. în mod limpede."44 Aceasta este supremaţia lui Dumnezeu în viaţa predicatorului. decât după ce ne vom cunoaşte goliciunea. după cum spune Edwards. arătând şi vorbind ca în prezenţa lui Dumnezeu". pentru a putea creşte în şi din Cristos. Prin modul în care Edwards vedea realitatea cerului şi a iadului şi necesitatea perseverării într-o viaţă de evlavie şi de sentimente sfinte. acelaşi duh de condescendenţă faţă de cel sărac şi simplu. zgomotos şi beligerant. iar a-L avea pe Dumnezeu în Cristos să-mi fie totul în tot. fără a se agita fizic sau fără orice altceva menit să atragă atenţia. Puterea lui Edwards nu stătea în înflorituri retorice sau în tonalităţi asurzitoare. intensitatea trăirii lui Edwards nu a fost ceva strident. sărac în duh şi golit de eul meu.45 El rămâne ca o rară mărturie a adevărului că predicarea ce-I acordă lui Dumnezeu supremaţia se naşte dintr-un duh al zdrobirii şi al blândeţii. veşnicia era pusă în joc în fiecare duminică. Dar nu acesta a fost scopul lui Edwards. înălţându-L umil numai pe El. de a asculta şi rezolva cererile celui nevoiaş. oricine se concentrază numai asupra păcatului nu e greu să cadă în disperare.şi de bunăvoinţă atotcuprinzătoare. Edwards a trăit într-un fel de oscilaţie spiralată între umilinţa datorată păcatului său şi exaltarea în Mântuitorul său. de a plânge cu cei care plâng. ci ea a luat naştere din sentimentele unei inimi zdrobite. El îşi descrie experienţa după cum urmează: „Adesea. fiind pus astfel în situaţia de a mă opri cu forţa. Aceasta îl distinge de predicatorul de rând din zilele noastre. aceeaşi tendinţă de milă faţă de cel nenorocit.falsă siguranţă pe care 93 CUM SĂ-I ACORDĂM LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA ÎN PREDICARE ne-am procurat-o au creat o atmosferă în care marea intensitate biblică a predicării este aproape imposibilă. de când trăiesc în această localitate. care duce direct la supremaţia lui Dumnezeu în predicare. având un fel natural de a vorbi. să primesc de la El mântuirea. Desigur. adesea în aşa măsură. acesta a plâns . Fii plin de ardoare Predicarea captivantă lasă impresia că ceva foarte important este în joc. de tandreţe şi blândeţe faţă de cel slab şi de iubire reală şi aprinsă faţă de duşmani". despărţit cu totul de propriile-mi rădăcini. care m-au afectat foarte mult.42 Duhul pe care dorim să-1 vedem în oameni trebuie să fie mai întâi în noi. de a elibera pe cel asuprit. neajutorarea şi teribila păcătoşenie. Edwards a fost descris de Thomas Prince ca fiind „un predicator cu o voce liniştită şi moderată. uneori pentru o bună bucată de vreme. de a-i ajuta pe oamenii aflaţi în necaz trupesc şi sufletesc. am avut revelaţii ale propriei mele păcătoşenii şi ticăloşii. încât atunci când George Whitefield a predicat cu putere aceste realităţi de la amvonul lui Edwards.

dacă Dumnezeu în harul Său ar considera de cuviinţă să ne deschidă ochii pentru a avea viziunea lui Edwards. Horatius Bonar descria. apatică. la care se adaugă greutatea copleşitoare a argumentelor şi o intensitate a trăirilor atât de mare.. Edwards nu-şi putea imagina să vorbească într-o manieră rece. pe Tine Te caut! îmi însetează sufletul după Tine.. Dacă nu împărtăşim măreţia viziunii lui asupra lui Dumnezeu.46 în introducerea sa la lucrarea lui John Gilles. Predicarea lor pare să fi fost de cel mai masculin şi mai îndrăzneţ fel.era prea solemnă pentru a fi astfel. Ceea ce nu a fost niciodată cazul cu Edwards. 95 Concluzii Oamenii sunt flămânzi după grandoarea lui Dumnezeu şi cei mai mulţi dintre ei nu ştiu acest lucru. tipul de predicatori pe care lui Dumnezeu I-a făcut plăcere să-i folosească pentru trezirea Bisericii Sale de-a lungul secolelor: Ei simţeau infinita responsabilitate pe care o aveau ca administratori ai tainelor lui Dumnezeu şi ca păstori aleşi de Marele Păstor pentru a aduna sufletele şi a le veghea. Tot ceea ce spuneau şi făceau purta 94 ACORDĂ-I LUI DUMNEZEU SUPREMAŢIA semnul seriozităţii şi ei vesteau tuturor celor cu care intrau în contact că problemele pe care fuseseră trimişi să le rezolve aveau o importanţă nemăsurată. astfel încât atenţia solemnă a întregii audienţe este captată de la început şi până la sfârşit. pătrunzătoare. Edwards ne cheamă la „o manieră copleşitor de afectuoasă de predicare a marilor teme ale religiei" şi ne îndeamnă să fugim de o „manieră moderată şi indiferentă de a vorbi". indiferentă sau uşuratică despre lucrurile lui Dumnezeu. Desigur. răsfrângându-se asupra audienţei cu o putere copleşitoare. îmi tânjeşte trupul după Tine" (Ps. Tu eşti Dumnezeul meu. Unul dintre contemporanii lui Edwards spunea că elocvenţa lui consta în „puterea de a prezenta un adevăr important în faţa unei audienţe. Pe de altă parte. nu era înfocată. lăsând impresii care nu pot fi şterse". copleşitoare. Prin preceptele şi prin exemplul său. tot aşa cum nu-şi putea imagina un tată care să vorbească liniştit despre prăbuşirea unei case în flăcări peste fiii săi (vezi pag. tăioasă. dacă ni s-ar permite să gustăm dulceaţa suveranităţii Celui Atotputernic în felul în care a gustat-o Edwards. nici zgomotoasă .tot timpul serviciului. ci ea era masivă. Historical Collections of Accounts of Revival. în 1845. Lipsa de intensitate în predicare nu poate decât să comunice faptul că predicatorul nu crede sau că niciodată el nu a fost serios afectat de realitatea despre care vorbeşte . 46). că realitatea din spatele mesajului nostru îţi taie respiraţia. . fără a deveni melodramatici sau afectaţi. încât tot sufletul vorbitorului se dăruie în fiecare element al concepţiei şi al rostirii. nu ne vom putea apropia de măreţia predicării lui.care este cu adevărat inevitabilă.ori că subiectul abordat este puţin semnificativ. arunci ar fi posibilă o reînnoire a amvoanelor noastre . au muncit şi au predicat ca nişte oameni de a căror buze atârna nemurirea a mii de oameni.47 Aşa a fost cu Jonathan Edwards în urmă cu 250 de ani.48 Noi trebuie pur şi simplu să arătăm. aceasta presupune să-L fi văzut pe Dumnezeul lui Johnatan Edwards. Ei au trăit. mai ascuţită decât o sabie cu două tăişuri. Cei care o ştiu spun: „Dumnezeule. Vorbirea lor nu era vehementă. El era mereu copleşit de povara adevărului pe care era însărcinat să-1 proclame.

însă cei mai mulţi nu-şi dau seama că sunt făcuţi să vibreze în faţa panoramei puterii şi gloriei lui Dumnezeu. vinde tot ce are pentru a cumpăra câmpul respectiv. numai puţini diagnostichează dorul care se află în spatele oricărei dorinţe omeneşti . adevărul este înecat în nelegiuire. Ea va înlocui într-o zi soarele şi luna ca lumină a vieţii: „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare. Aceasta este problema centrală a fiecărei fiinţe umane. atunci unde în această lume vor auzi oamenii despre supremaţia lui Dumnezeu? Dacă noi nu întindem o masă a frumuseţii lui Dumnezeu duminica dimineaţa. şi-1 doresc fierbinte. mai mult decât oricine altcineva. Ier. 4:6). Ei caută să-şi umple golul în alte moduri.ei sunt asemenea celui care găseşte o comoară ascunsă în câmp şi. acela este crainicul lui Dumnezeu. 19:1). Dacă cineva din lumea aceasta trebuie să spună „Te privesc în locaşul Tău cel sfânt.. ca să-Ţi văd puterea şi gloria". puţuri crăpate.când Dumnezeu spune: „Să fie lumină" şi deschide ochii celui orb . este obiectul speranţei tuturor creştinilor: „ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu" (Rom. iar oamenii nu consideră un lucru potrivit să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor.oare câţi pot spune la plecare: „Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfânt.dorul de a-L vedea pe Dumnezeu. ca s-o lumineze. Şi chiar acum. 4:1). nu vor căuta oare 98 CONCLUZII în van oamenii noştri să-şi satisfacă dorul inconsolabil cu plăcerile înşelătoare ale distracţiilor şi cu surogate religioase? Dacă izvorul cu apă vie nu ţâşneşte din muntele harului suveran al lui Dumnezeu duminica dimineaţa. Ei sunt atunci ca Moise. ce nu ţin apa (Ier. ea este esenţa a ceea ce au predicat apostolii: „lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos" (2 Cor. ca să-Ţi văd puterea şi slava" (Ps.63:1). 1:18. 2:13)? Noi suntem chemaţi să fim „ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu" (1 Cor. dacă nu predicatorul. ba mai mult. plin de bucurie. 1:27). înainte de ziua cea mare „cerurile spun slava lui 97 SUPREMAŢIA LUI DUMNEZEU ÎN PREDICARE Dumnezeu" (Ps. 5:2). oare nu ar spune ei: „Un lucru cer de la Domnul. 63:2)? Gloria lui Dumnezeu este de o valoare infinită. mulţi dintre cei care cheamă pe Dumnezeul lui Israel au „schimbat slava cu ceva care nu este de nici un ajutor" (Rom. Ea este scopul activităţii oricărui creştin: „să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu" (1 Cor. Predicatorii creştini. să privesc frumuseţea Domnului" (Ps. Dacă oamenii ar fi în stare să dea glas strigătului tăcut din inimile lor. Când oamenii descoperă valoarea gloriei lui Dumnezeu . Cine altcineva. 33:18). care a strigat către Domnul: „Arată-mi slava Ta" (Exod. 10:31). 21:23). ar trebui să ştie că oamenii sunt flămânzi după Dumnezeu. Şi chiar şi aceia care merg la biserică . Numai puţini ştiu lucrul acesta. va privi peste pustiul culturii seculare şi va spune: „Iată pe Dumnezeul tău!"? Cine va spune oamenilor că Dumnezeu este măreţ şi că trebuie glorificat în chip măreţ? Cine va zugrăvi pentru ei peisajul grandorii lui Dumnezeu? Cine le va aduce aminte prin istorisiri minunate faptul că Dumnezeu a triumfat asupra oricărui duşman? Cine va striga în timpul oricărei crize: „Dumnezeul tău domneşte!"? Cine va trudi pentru a găsi cuvinte capabile să exprime „Evanghelia slavei binecuvântatului Dumnezeu"? Dacă Dumnezeu nu deţine supremaţia în predicarea noastră. iar marea taină este „Cristos în voi nădejdea slavei" (Col. 27:4)? în schimb însă.. Iar această slavă este slava lui . căci o luminează slava lui Dumnezeu" (Apoc. 2:11). nici de lună. nu-şi vor săpa oamenii lunea puţuri.19.

marea majoritate a oamenilor din lume nu sunt cultivaţi. 2. 146. 8. care 1-a formulat pentru a defini închinarea. Pentru apărarea şi expunerea acestei definiţii. ed. 1972). Dumnezeu este însă oceanul. 4. „Introduction" la Jonathan Edwards. 3. 1983). vezi John Piper."1 99 Note finale Prefaţa 1. The Forgotten Spurgeon (Edinburgh: Banner of Truth. 258. toate acestea nu sunt decât umbre. Reformed Journal (februarie. Aceasta este teza din Desiring God. Dacă ne iubim oamenii. Charles Colson. 96. Oamenii de pretutindeni sunt flămânzi după bucuria lui Dumnezeu. Spurgeon. Samuel Johnson. nu sunt decât curenţii. dacă le iubim pe „celelalte oi". Lectures. 170. Lectures on Preaching (Grand Rapids: Baker Book House. Dorindu-L pe Dumnezeu (Portland: Mulmomah. John H. xxiii.. „Jonathan Edwards. 73.Mark Noii.. 1984). 1966). „bucuria lui Dumnezeu este singura fericire cu care sufletele noastre pot fi satisfăcute. Temeiul predicării 1. . Studen t and Preacher. Dumnezeu este soarele. ci o mărire ca cea a telescopului. dacă dorim împlinirea scopului global al lui Dumnezeu. Cotton Mather. 2. care face ca acele galaxii inimaginabil de mari ale gloriei să devină vizibile pentru ochiul omenesc. 1912). aşa cum spunea Edwards. A merge în cer. Religious Affections. 26. Insă Steward 1-a împrumutat. Moral Philosophy and the Secularization of American Christian Thought". Acestea nu sunt decât nişte raze rătăcite. este infinit mai bine decât a dispune de cele mai plăcute facilităţi aici.0 argumentare exegetică mai amplă a acestei afirmaţii se află în Apendice I la John Piper. The Preacher: His Life and Work (New York: Harper.Dumnezeu. Iain Murray.98. 101 SUPREMAŢIA LUI DUMNEZEU ÎN PREDICARE 6. ori compania prietenilor de pe pământ. 1986). 1985). Căci. 7. dar nu o mărire ca cea a microscopului. Andrew Bonar. Memoir and Remains ofRobert Murray McCheyne (ed. afirmând că redă „cu exactitate scopurile şi ţelurile predicării". 3. 1978). 4. 5. Taţi şi mame. Grand Rapids: Baker Book House. The Justification of God (Grand Ra. retip. Spurgeon. care nu au fost încă aduse în staul. Five Evangelical Leaders (Wheaton: Harold Shaw. care face ca lucrurile mici să pară mai mari. Scopul predicaţii: 1. James Steward. (Portland: Multnomah. Phillip Brooks. Lectures to My Students (Grand Rapids: Zondervan.pids: Baker Book House. Darul predicării 1. Cu sublinierea autorului. şi „ceea ce se cere unui ispravnic este să fie credincios în lucrul încredinţat lui" . xxxiv. 1983): 26. vom munci pentru a „întinde masa în locuri pustii". unde sunt dezvoltate implicaţiile ei pentru alte sfere ale vieţii decât predicarea. pentru a te bucura pe deplin de Dumnezeu. Desigur. 2:365. 1726). v. 9. Lives of the English Poets (Londra: Oxford University Press). Charles H. Acest citat provine de la William Temple. soţi. 2. 106. 1972). Dumnezeu este însă substanţa. 1969). Heralds ofGod (Grand Rapids: Baker Book House.credincios în ce priveşte mărirea gloriei supreme a singurului Dumnezeu veşnic. Jowett. or Directions for a Candidate of the Ministry (Londra: Hindmarsh. 36.Christopher Catherwood. soţii sau copii.

1975). Dwight. Gravitatea şi bucuria predicării 1. Bridges. Elisabeth Dodds. Ibid. ed. James W. 67. 1983). 1977). 65. 5. l:xx. xxii. The Life and Labors ofAsahel Nettleton (Edinburgh: Banner of Truth. La notele următoare ediţia este citată ca Banner. 264. demonstrând astfel faptul că autoritatea predicatorului vine dintr-o carte inspirată. Andrew W. în Banner. Johnson. The Works of Jonathan Edwards (New Haven: Yale University Press. H. în S. Dwight. 2. Memoirs. 80. Faust şi T. ed. 10.. 311.. The Protestant Pulpit (Grand Rapids: Baker Book House. 6. (1834.l:xx. La notele următoare ediţia este citată ca Yale. 1974). 38. Ibid. The Works of Jonathan Edwards. I. Cu toate acestea. 32. Citat după Stott. 8. 102. Păstrează-L pe Dumnezeu în centru 1. 4. 4:272. unde creştinii stau cu Bibliile în mână. 69. care nu apare aici. 1971). lxlxxix. 13. Dwight. 2:958. Dwight. lxlxxxix. Citat după Charles Bridges. Jonathan Edwards. Thoughts on Preaching (Edinburgh: Banner of Truth. 89. Ibid.Predicarea misionară cea mai urgentă nu va avea aceeaşi formă ca predicarea necesară la cele mai multe dintre amvoanele americane. Citat după Stewart. 4. în Banner. l:xxxix. . „The True Excellency of a Gospel Minister".1bid. 102 NOTE FINALE 3. 6. Goen. 4.. Religious Affections. La notele următoare ediţia este citată ca Selections. Alexander. 18. 7. în Banner. 82-83. The Preacher: His Life and Work (New York: Harper. ed.. Citat după Murray. Lectures on Revivals of Religion (Londra: Banner of Truth.. Warfield. Jonathan Edwards. The Princeton Theology (Grand Rapids: Baker Book House. 1935). 5. Stott. 22. The Christian Ministry (Edinburgh: Banner of Truth. 12. 10. în Mark Noii. ed. 19. 17. William Sprague. B. 1982). este la fel de puternică. 1972). l:cxc. Edinburgh: Banner of Truth. Jowett.1bid. în Yale (1959). Citat în John R. John H. B. Lectures. 119-120.. 5. W.lbid. Ibid. ed. Banner. Memoirs.. 2:339. în Banner. C. vreau să subliniez că până şi predicile adresate oamenilor fără ştiinţă de carte trebuie să cuprindă multe citate biblice spuse din memorie. Cealaltă parte a acestui pasaj.Sereno Dwight. The Great Awakening. Lectures. Memoirs. „The Religious Life of Theological Students". John E. 9. Forgotten Spurgeon. lxlxxvii.. 1975). 263. Edwards. 15. 212. 11. l:xxxvi. 16. Between Two Worlds (Grand Rapids: Eerdmans. 325. 7. ed. C. 1912). retip. 34. 9. 1959). Bennet Tyler şi Andrew Bonar.. Spurgeon. Steward. Jonathan Edwards: Selections. 207. 8. 14. l:xxxviii. Memoirs. Smith. 3. 3. 214.. Citat după Murray. l:xxi. Brooks. Memoirs. Forgotten Spurgeon. 1967). Christian Ministry. Heralds of God. (New York: Hill and Wang. 20. Desfăşurarea unei predicări expozitive pentru oamenii mai puţin Lnstruţi reprezintă o misiune ce necesită multă atenţie. Jonathan Edwards. lxlxxiv-clxxv. ed. 214. Heralds of God. Between Two Worlds. Marriage to a Difficult Man: The „Uncommon Union" of Jonathan and Sarah Edwards (Philadelphia: Westminster. Blackwood.

. Concerning the Revival. 19. în Banner. Edwards. 6. 1:243. 21. Jonathan Edwards. 1:308. 15. 1:87. în Banner. Aceste observaţii şi multe alte concluzii similare sunt răspândite pe tot parcursul remarcilor lui Edwards din această secţiune. Memoirs.. 59. Memoirs. Edwards. Jonathan Edwards. Jonathan Edwards. Edwards. „The Sole ConsLderation. 7. 1:289. 11. „True Excellency". 2:107-108. „Personal Narrative". Religious Affections. l:xxx. Edwards. Jonathan Edwards. 2. Acordă-I lui Dumnezeu supremaţia 1. 44. 1:279. „True Excellency". 14. 8. 10. Cu sublinierile lui Edwards. Ibid. 2:548.103 SUPREMAŢIA LUI DUMNEZEU ÎN PREDICARE Supune-te plăcutei suveranităţi 1. în Yale. Ibid. that God is God. în Banner. 1:94-121. 104 NOTE FINALE 18. Banner. Citat după John Gerstner. 1:314. Jonathan Edwards. Edwards. 27.. 4. Edwards. lxlxxxix. Cu sublinierea lui Edwards. 4:391. în Banner. 3. Miscellaneous Remarks Concerning Satisfaction for Sin. Edwards. în Banner. în Banner. Selections. Ibid. în Banner. îri Yale. „Sinners in the Hands of an Angry God". Ibid. 9. 29. lxlxxxviii. Some Thoughts Concerning the Revival. Ibid. în Banner. 4. Jonathan Edwards.Ibid. 5. în Banner. 2:957. 10. 17. 9 Jonathan Edwards. Miscellaneous Remarks Concerning Perseverance ofthe Saints. 1:237. în Banner. în Banner. 2. 2:107. Concerning the Revival. în Banner. Edwards. în Banner. Sufficient to Still AII Objections to his Sovereignty". Jonathan Edwards on Heaven and Hell (Grand Rapids: Baker Book House. l:xxi. Selections.. Perseverance. Dwight. Jonathan Edwards. 65. Miscellaneous Remarks Concerning Faith. Religious Affections. Freedom ofthe Will. Edwards. în Banner. 1:258. Religious Affedions. 12. Jonathan Edwards. Concerning the Revival. Memoirs. 26. Mi. 7. vezi şi 4:399. Selections. în Banner. 2:958. 2:959. Religious Affedions. xx. 28. „True Excellency". 23. 67.. Edwards. lxlxxiv. The Distinguishing Marks of a Work of the Spirit of God. 2:596. Edwards. 2:569. . Dwight. Edwards. Acest volum realizează o introducere excelentă în descoperirile lui Edwards privitoare la gloria cerului şi ororile iadului. 13. Cu sublinierile lui Edwards. 2:10. 1:238. 2:596. în Banner. în Yale. Sublinierile sunt adăugate. în Banner.. „Pressing into the Kingdom". Efficacious Grace. 4:388. Religious Affedions. Edwards. Jonathan Edwards.. 1:659. 1:243. 2:578-595. 1:244. 25. în Banner. în Yale 4:387. în Banner. 1980). 20. Jonathan Edwards. 24. în Banner. Miscellaneous Remarks Concerning Efficacious Grace. în Yale. 12. 8. A Treatise Concerning Religious Affedions. 22. 4:386. Ibid. 2:588. 4:248. Edwards. 16. 6. Dwight. Jonathan Edwards. Religious Affections. 2:557. 5. în Banner. Edwards. în Banner. 1:259. 3. în Banner.

..: 059/436738 • Fax: 059/436152 • E-mail: smr@medanet. Religious Affections. 31. 37. Thomas doreşte a fi o prezentare generală introductivă a sistemului teologic cunoscut sub numele de CALVINISM. 47. 67. l:cxc. 45. Religious Affections.. Comenzile se primesc prin poştă sau telefonic la sediul editurii. 32.. 40. Memoirs. 41. 2:116. 1981). 2:960. An Humble Attempt. folosiţi sistemul nostru direct de distribuţie. 85.. 105 Dacă doriţi informaţii despre titlurile publicate de Editura Cartea Creştină scrieţi-ne pe adresa editurii sau contactaţi-ne telefonic. Edwards. în Yale. în Banner. Cheltuielile de expediţie sunt suportate exclusiv de editură. 4:72. Comenzile sunt primite la adresa următoare: Editura Cartea Creştina X str. Edwards. în John Gillies. Jonathan Edwards. Concluzii 1. în Banner. o responsabilitate adesea grea şi apăsătoare dar din care autoruL face o plăcută şi îmbucurătoare „povară". în Banner. 2:244. Concerning the Revival. 33. 48. Edwards. 4:438. Edwards.o fascinantă descriere a supremaţiei pe care Dumnezeu o are în lucrarea misionară. Edwards. 36. J I. Ibid. Steele & Curtis C. 34. 2:961. 4:386. sau dacă vă este mai comod să primiţi cărţi prin poştă. „Personal Narrative". retip. Historical Collections of Accounts of Revival. în Banner. „The Christian Pilgrim". Jonathan Edwards. în Banner. vi. Concerning the Revival. 46. „Christ the Example of Ministere".30. Dacă în localitatea dumneavoastră nu sunt difuzate cărţile noastre.—. 2:278-312. Ibid. „Preface". 35. Edwards. în Banner. „The Most High. Edinburgh: Banner of Truth. Edwards. în Yale. 3700 Oradea. O recomandăm cu mult entuziasm tuturor celor ce poartă în mintea şi-n inima lor responsabilitatea vestirii Evangheliei. Bihor Tel. Să se bucure popoarele . „True Excellency". „Personal Narrative". în Banner. 43. Cuza-Vodă nr. 44. în Yale.ro 107 DE ACELAŞI AUTOR: John Piper. ed. Edwards. 4:390-391. 38. 39. 108 Editară Ctrten Crestai vă propune spre lectură: Lucrarea lui David N. Dwight. 1:246. lxlxxxix. 1:302. „True Excellency". 1:308.. Concerning the Revival. cu plata ramburs (la primirea coletului). Horatius Bonar. Ibid. 2:957. Jonathan Edwards. în Banner. 69. A Prayer-Hearing God". Ibid. Edwards. Citat în Yale. 42. (1845. Edwards. 61. Cele cinci teze pe care le tratează autorii formează cadrul fundamental al planului lui Dumnezeu pentru mântuirea celor păcă- . în Selections. în Banner.

toşi. în Apologetica creştină. de a justifica şi de a documenta foarte clar. 109 Vă mai recomandăm: Vă mai recomandăm: NORMAN L. ce rol are limbajul religios în cadrul experienţei religioase. morală şi fizică are existenţa răului în lume. considerând Biblia drept Cuvântul autoritar al lui Dumnezeu şi văzând în relaţia refăcută cu Dumnezeu. fie ei teologi sau filozofi: care sunt dimensiunile experienţei religioase. Dar ei au păreri diferite despre ce este sfinţirea şi cum poate şi trebuie ea obţinută. Scopul materialului prezentat este de a defini. Profesor de cunoştinţe biblice şi teologie la Assemblies of God . Dieter. Cei cinci autori prezintă şi susţin propria lor înţelegere privind această doctrină. După ce. Fiecare autor scrie dintr-o perspectivă evanghelică. ce justificare metafizică. autorul încerca să susţină legitimitatea credinţei creştine. sau sfinţită. în Filozofia religiei el analizează filozofic temeiurile acestei credinţe. Horton. prin credinţa în Cristos cea mai mare nevoie şi bucurie a unui om. Hoekema. lucid şi succint cele „cinci teze". ce argumente se pot aduce în favoarea existenţei lui Dumnezeu. între paginile ei se găsesc dezbateri ale unor teme ce au frământat secole de-a rândul gânditorii religiei. Lucrarea este unică prin faptul că oferă bază biblică pentru fiecare teză şi o scurtă trecere în revistă a literaturii disponibile în limba engleză pentru această temă în ansamblu şi pentru fiecare teză în parte. GEISLER religiei A Filozofia religiei este o lucrare de referinţă a lui Norman Geisler. care este natura răului în lume. Rector la Asbury Theological Seminary Concepţia reformată de Anthony A. Profesor Emerit de Teologie Sistematică la Calvin Theological Seminary Concepţia penticostală de Stanley M. Concepţia wesleyană de Melvin E. Creştinii recunosc în general că este necesar ca un credincios să trăiască o viaţă sfântă. 110 CINCI CONCEPŢII DESPRE SFINŢIRE STANLEYU HORTOM Concept» penticostal» ANTHONY A HOCKEMA J ROBERTSONHdQULKlN Concapte Ke» ■ -*" JOHN ( WALVOORD Această carte unică aduce laolaltă într-un singur volum cinci concepţii protestante majore despre sfinţire.

EDITURA CARTEA CREŞTINA ISBN 973-9317-00-6 . dar mai ales de Jonathan Edwards şi Charles Spurgeon. Preşedinte al Columbia Graduate School of Bible and Missio'ns Concepţia augustiniană-dispensaţionalistă de John F. Walvoord. Robertson McQuilkin. Deşiring God şi Lave Your Enemies: Jesus' Love Command in the Synoptic Gospels and Early Christian Paraenesis. Dacă predicatorii ar lua mesajul cărţii în serios şi ar da curs învăţăturilor sale. pastoral principal al Bisericii Baptiste Bethlehem din Minneapollis şi-a obţinut doctoratul în teologie la Universitatea MCinchen şi este autorul unor cărţi valoroase ca: The Justification of God. ne-am putea situa pe drumul cel bun ce duce la trezirea de care avem atâta nevoie. la un model întruchipat de mulţi dintre giganţii amvonului din trecut. Deocamdată editura noastră pune la dispoziţie două dintre lucrările autorului: Să se bucure popoarele şi Supremaţia lui Dumnezeu în predieare." Joel Nederhood: „O chemare extraordinară adresată predicatorilor. Wiersbe: „Autorul cărţii ne aduce înapoi la un standard biblic al predicării.Theological Seminary Concepţia Keswick de J." John Piper. Rector la Dallas Theological Seminary 111 Warren W. Sugestiile practice ale autorului şi studiul fascinant asupra predicilor lui Jonathan Edwards ne asigură un manual ce va ridica nivelul predicării pe noi culmi ale rostirii care aduce glorie lui Dumnezeu.