Curs 8 1.

AGENŢII TRAUMATICI FIZICI
În mod frecvent pot fi constatate consecinţele acţiunii următorilor factori fizici: • temperatura • presiunea atmosferica • radiaţiile • electricitatea Temperatura Temperaturile crescute cât şi cele scăzute se pot manifesta nociv asupra organismului uman atât pe plan local cat si pe plan general. Temperatura înaltă - la nivel local - termoagresiunea este responsabila de arsuri: prin contact direct al corpului cu sursa de căldura, flacăra, sau diverşi agenţi termovulneranţi, solizi, lichizi sau gazoşi sau prin contact mediat (prin aer) al corpului uman cu o sursa foarte puternica de căldura: soare, cuptoare îndustriale. Evoluţia arsurilor: consecinţele arsurilor sunt limitate la nivel local si dimpotrivă cu repercursiuni majore la nivelul întregului organism uneori culmînând cu decesul. Evoluţia lor poate fi: vindecare fără sechele; vindecare cu sechele sau deces. Evoluţia tîne si de : a) rezistenţa biologică a persoanei b) suprafaţa arsa - ( la copil la peste 5 - 10 % suprafaţa arsa = risc vital) - (la adult la peste 15 - 20 % suprafaţa arsa = risc vital) Se acceptă ca o arsură ce depăşeşte 50 % din suprafaţa corporala nu mai este compatibila cu viata. Exista o regulă, a lui Baux care spune că suma dintre suprafaţa arsa si vârsta este mai mare de 100 moartea este inevitabilă, daca suma este între 70 si 100 şansele de supravieţuire sunt de 50% iar daca este sub 75% posibilitatea de supravieţuire creste proporţional cu scăderea sumei si corectitudinea tratamentului. După metoda lui Frank suma produselor dintre suprafaţa arsa si profunzimea arsurii reprezintă un indice de prognostic. c) Profunzimea arsurilor – în funcţie de adâncime arsurile pot fi clasificate în 4 grade: Arsura de gradul 1 – eritematoasă – congestivă reprezentată prin roşeaţa locala si durere, usturime , iar după o anumita perioada de timp roşeaţa se hiperpigmentează iar în final stratul tegumentar superficial se descuamează. ( apare la 50 - 60 grade, se vindeca fără sechele ; nu se poate evidenţia la
1

cadavru deoarece are la baza un mecanism vascular de vasodilataţie care nu exista după moarte ; iar când ocupa peste 75% din suprafaţa corporala chiar daca este de gradul 1 poate determină moartea). Arsura de gradul 2 flictenulara ( veziculara sau buloasa ) este caracterizata prin acumulare de lichid între epiderm si derm cu un tegument congestionat, cu durere , usturime si cu vezicule ce conţin un lichid clar care după spargerea acestora dermul restant apare colorat roşu viu, se vindeca sechele în 10,12 zile. Dacă ocupa peste 50 % din suprafaţa corporala pot genera decesul. Arsura de gradul 3 - denumita si arsura de gradul 2 profunda caracterizata prin aparitia unor vezicule cu lichid sangvinolent fie prin lipsa veziculelor când dermul este rosu- violaceu care în timp se acopera de cruste; este letala daca afecteaza mai mult de 30 % din suprafaţa corpului, se vindeca prin cicatrizare cu sechele. Arsura de gradul 4 sau carbonizarea presupune distrugerea în totalitate a tegumentului impreuna cu tesuturile subdiacente si uneori chiar a oaselor. Apare o escara bruna, negricioasa, sfaramicioasa. Sangerarea este redusa sau absenta, victima nu acuza dureri datorita distrugerii filetelor nervoase din zona; se vindeca greu, necesita grefe, sechelele sunt importante ( cicatrici inestetice, retractile, ce limiteaza miscarile cu potential crescut de malignizare). Decesul survine frecvent datorita complicaţiilor. Carbonizarea întregului organism determina poziţia de boxer. Moartea provocata de arsuri are loc : 1 imediat la locul accidentului de regula prin intoxicaţie cu oxid de carbon, prin asfixie chimico atmosferica – fum în exces sau prin edem ori spasm laringian . 2 în orele sau zilele următoare prin soc post combustional, prin insuficienta respiratorie consecutiva arsurilor cailor aeriene. 3 tardiv prin complicaţie ( boala arşilor ) . Examinarea medico-legala trebuie sa stabilească 1) – Diagnosticul de arsura 2) Etiologia arsurii – a) arsura chimica (acizi, baze, solvenţi), electrica, prin radiaţii sau secundara unui agent termovulnerant. b) agentul termovulnerant, încriminat: flacăra (leziunile se însoţesc de arsura hainelor, a parului) - corpurile solide incandescente (arsurile sunt limitate dar profunde si au forma asemănătoare obiectului care le-a produs. - lichide fierbinţi : arsurile apar în zone descoperite , sunt mai deschise în suprafaţa, cu multe flictene. - în agresiuni când se urmăreşte desfigurarea victimei situaţie în care nu se constata arsura parului sau a hainelor si nici depuneri de funingine. - vapori, aburi fierbinţi; leziuni întinse , superficiale , interesând zone descoperite, au un caracter local în tânta, acolo unde acţionează jetul de vapori. Nu se insoteste de arderea parului, hainelor si nici depuneri de funingine. - flash – brun, arsuri consecinţe a unei explozii frecvente în ½ corp; jumătate superioara .
2

3) Caracterul vital al arsurii – ne interesează dacă arsura s-a produs în timpul vieţii sau postmortem. Caracterul vital este reprezentat de triada : coloraţie roşiatica, flictene cu lichid si desen vascular zonal evident. Caracterul vital al arsurii este susţinut de : compoziţia lichidului din flictene în care găsim : leucocite, hematii, fibrine, spre deosebire de flictenele postmortem ce conţin de regula aer. Desenul vascular din zona expusa apare sub forma unor trasee roşiatice. Prezenta funinginii în cazul deceselor din incendii în căile aeriene inclusiv în alveolele pulmonare si în sinusurile fetei si căile digestive. Carboxihemoglobina are o concentraţie de peste 30-40%, prezenta emboliilor de grăsime în circulaţia pulmonara. 4) Felul si cauza morţii. 5) Elementele de identificare - în cazul deceselor prin carbonizare generalizata (Daca fragmentele arse aparţin unui om, sexul acestuia, grupa de sânge). Circumstanţele de producere Accidente: casnice, de munca, terapeutice. Disimularea unei alte forme de moarte. Omucidere - în cazul persoanelor aflate în imposibilitatea de a se apăra sau în cazul copiilor. Sinuciderea (fanatism religios, psihopaţi). La nivel general acţiunea agentului termovulnerant se manifesta prin hipertermie. Organismele vii în funcţie de modul în care răspund la variaţiile temperaturii mediului pot fi: - polikiloterme adopta temperatura mediului ambiant fiind depenedente de variaţiile acesteia; - homeoterme care îşi păstrează o temperatura interna constanta independenta de temperatura mediului – exemplu - omul; Temperatura interna a organismului este o consecinţa a proceselor metabolice ce au loc 40% în ficat, 30% în muşchi. Temperatura normala a organismului uman este între 36,2 -36,9 grade Celsius la nivel axilar, 36,4-37,3 gr Celsius în cavitatea bucala, 36,7-37,9 gr Celsius la nivel anorectal. Dpdv etiologic hipertermia poate fi de natura exogena, endogena, medicamentoasa. A) De natura exogena când temperatura mediului ambiant creste excesiv, organismul îşi reduce termogeneza intensificându-si termoliza si se manifesta prin: • crampa calorica (contracturi musculare dureroase tetaniforme).

3

sincopa calorica – pierdere brusca si de scurta durata a stării de conştienta însoţită de întreruperea activităţii cardiovasculare si respiratorii după expunerea la căldura. • hipertermia calorica (leşinul) – pierderea stării de conştienta dar fără întreruperea activităţii cardiorespiratorii.

Sincopa si leşinul apar mai ales la cei care stau în mediul cald în poziţie ortostatica – sindromul soldatului din garda. socul caloric sau socul hipertermic apare la cei care muncesc în medii supraîncălzite si umede de regula pe fondul consumului de alcool; temperatura corpului creste la peste 41 gr Celsius, pielea este fierbinte si uscata, ritmul cardiac si respirator sunt accelerate, se instalează uşor convulsiile si coma, moartea survine rapid într-un interval de pana la o săptămână si datorita leziunilor cerebrale . • insolaţia sau helioza determinata de căldura si expunerea regiunii craniene la radiaţiile infraroşii ; se poate prezenta sub o forma uşoara cu febra cefalee sau grava cu semne de iritaţie menîngiala coma si deces. • anhidroza termogenica ( sindromul desertului ) – expunere îndelungată la un mediu cald si uscat cu transpiraţii numai la nivelul fetei si a gatului, astenie , ameţeala, cefalee, anorexie, timp în care temperatura corpului este normala sau foarte puţin crescuta. B) Ce natura endogena ( febra ce apare în boli infecţioase toxico-septice, sau în hipertensiunea intracraniana). C) Medicamentoasa ca o reacţie adversa a organismului la administrarea unor medicamente. Temperatura scăzută Frigul sau crioagresiunea: a) La nivel local : 1) prin acţiune rapida ; 2) prin acţiune lenta A) Prin acţiune rapida se manifesta prin degerături, îngheţare locala; o întâlnim la degete, urechi, nas datorita frigului si umidităţii, curentului de aer. Sa observat ca în timp ce pielea poate suporta temperaturi de pana la -40° în aer calm, contactul cu un corp rece de aceeaşi temperatura determina îngheţarea zonei respective în câteva minute; ţesuturile umane îngheaţă la o temperatura de circa + 1 grad. Formarea si evoluţia degerăturilor este: 1. perioada expunerii la frig caracterizata prin vasoconstricţie zonala, piele alba, rece. 2. perioada de încălzire (perioada de dezgheţare ce durează mânute pentru degete si ore pentru întregul membru caracterizat prin vasodilataţie, piele roşie umflata si regiune dureroasa. 3. perioada de degerătura care poate fi:
4

- degerături gradul 1 – eritemo-edematoasa, tegument roşu cald si tumefiat, se vindeca fora sechele după câteva săptămâni; - degerătura de gradul 2 – este flictenulara în care veziculele conţin lichid seros sau hemoragic, apar în 10-12 ore de la încălzire iar în câteva zile veziculele se usucă si în 2 săptămâni tegumentul uscat se detaşează lăsând un focar - escara care se vindeca fără sechele în câteva săptămâni. - degerăturile de gradul 3 - degerătura necroza – este o forma grava, interesează toate straturile pielii, apare deci o zona de tegument mort printr-o regiune negricioasa care după câteva săptămâni lasă o ulceraţie atona ce se va cicatriza în 2- 3 luni. - degerătura de gradul 4 - sau gangrena este forma cea mai grava necroza poate cuprinde întreg membrul pana la os inclusiv acesta ; aceasta zona moarta apare mumifiata, urat mirositoare si începe sa se separe de regiunea sănătoasa în aproximativ o luna pentru ca în câteva luni sa se detaşeze complet de aceasta, uneori gangrena se poate suprainfecta. 4. perioada sechelelor : trofice , nervoase, vasculare - trofice : cicatrici, amputări ( prin detaşarea regiunii gangrenoase), unghii deformate etc. - nervoase: dureri, parestezii etc.; - vasculare : prin irigarea insuficienta a regiunii respective ( sindrom de ischemie periferica) B) Prin acţiune lentă În cazul în care extremităţile corpului sunt expuse pentru un timp mai îndelungat la temperaturi reduse ( 4°– 6°C) în aer sau în apa, apar o serie de modificări marfo-funcţionale locale ( determinate, se pare , atât de formarea cristalelor de gheata în piele, în vasele de sânge, etc. la temperaturi mai mari decât cea la care îngheaţă apa libera, cat si de vasoconstricţie), care conturează următoarele entităţi clinice: - „piciorul de imersie” sau piciorul de transee (degerătura umedă); după contactul cu mediu umed si rece (când fluxul sanguin zonal scade prin vasoconstricţie), la câteva ore de la trecerea în mediul cald zona respectiva devine fierbinte, roşiatica, tumefiata; pe acest fond apar flictene cu lichid serohemoragic ( după ce se sparg rămân ulceraţii ce se vindeca greu) si tulburări de sensibilitate cu parestezii (mâncărimi). De regulă, fenomenele se remit în 2-3 săptămâni; în cazurile grave (prin ischemie cronico-locală), picioarele rămân reci, dureroase, hiperhidrotice (transpiraţie, umede), cu senzaţie permanentă de mâncărime; - perio acut (piele roşiatica, cianotica, tumefiere, prurit exacerbat de expunerea la căldura, uneori mici flictene cu conţinut sero-hemoragic – la gambe, picioare si mâini de regula, fenomenele retrocedează în 1-2 săptămâni) sau cronic (pete mici roşii cu diametrul de 1-2mm, la nivelul cărora în câteva zile apar flictene care lasă în urma lor ulceraţii ce se vindeca în câteva
5

săptămâni – la gambe, picioare, degete, mai ales la femei; ciclul lezional recidivează în următorul sezon rece); - perinoza, termen ce denumeşte diferite dermatoze caracterizate prin tulburări circulatorii; - perioane – tumefieri cutanate cu tendinţa la ulcerare ( apar mai ales pe fondul unor degerături în antecedente). La nivel general Pe plan sistemic, crioagresiunea se manifesta prin hipotermie. Deoarece organismul uman rezista mai bine la frig decât la căldura, aclimatizarea la temperaturi mai mici se realizează mai uşor decât la temperaturi mai înalte . Din punct de vedere termic, organismul uman este structurat în doua compartimente: compartimentul intern ( sistemul nervos central, organe toracoabdominale) si compartimentul extern ( trunchi, muşchi, oase). Menţinerea constanta a temperaturii de 37° a compartimentului intern se realizează pe seama compartimentului extern. La tot acest proces intervin sistemul de termoreglare, exista o fază de reacţie a) faza de aparare sau compensatorie când organismul îşi mobilizează rezervele b) faza de hipotermie paralitica sau de compensare relativa care poate ajunge pana la instalarea morţii viscerale. c) faza de coma hipotermica, faza terminală sau decompensatorie. Sub 28° temperatura centrala funcţiile biologice se blocheze si se instalează moartea. Trebuie specificat faptul ca nu toate organele mor în acelaşi timp deşi sub 30° temperatura centrala, organismul uman se comporta ca un poikiloterm astfel 0° grade biologic înseamnă pt. inima 21°C iar pt. trunchiul cerebral circa 18-20° C. Moartea prin hipotermie denumita si moarte prin refrigeraţie generalizata sau moartea dulce sau moartea perfida ( datorita halucinaţiilor ce apar în starea de coma, însoţite de senzaţia de căldura nu de puţine ori cadavrele sunt găsite la fata locului dezbrăcate de euforie, de bine general) se produc prin stop cardiac sau prin fibrilaţie ventriculara. Dpdv. medico-legal: 1. cadavrele îngheţate se pot conserva un timp indefinit dar după dezgheţare putrefacţia avansează rapid. 2. diagnosticul de moarte se pune rapid atunci când temperatura anorectală este de 20 de grade 3. se pot evidenţia anumite semne care sugerează moartea prin refrigeraţie generalizata: - lividităţi de culoare roşiatica, pete roz-roşiatice diseminate (bujori în obrăjori), poziţia ghemuit în care este găsit cadavrul, ţurţuri de gheaţă la nivelul orificiilor respiratorii si bruma pe gene - semnul Raiski - retracţia scrotului si a testicolelor – semul Puparev - stomacul de obicei gol si retractat - semnul Puharevici - prezenţa de pete Visnevski, aceste pete apar pe duoden
6

- rinichiul poate prezenta pete Fabricantov, pete si roz-roşiatice în bazinet. - disjuncţia sudurilor dintre oasele craniului la tineri sau fracturi la bătrâni fără caracter vital Circumstanţe de producere Accidente în special pe fondul consumului de alcool , disimulări ale altor forme de moarte – sinucideri la psihopaţi ( sindromul de ascunde-te si mori întâlnit frecvent la bătrâni, omucideri la nou născuţi si copii mici). Presiunea atmosferica Aerul sau învelişul gazos al pământului este divizat în 3 zone: 1) Homosfera caracterizata prin omogenitatea compoziţiei chimice si alcătuita din : a) troposfera cu o înălţime de 10.000 - 12.000 m; b) tropopauza; c) stratosfera 35-40.000 m, stratopauza, si mezosfera pana la 100.000 m, cu mezopauza. 2) Heterosfera se întinde pana la 2.000 km, este puternic ionizata mai poarta denumirea de ionosfera si are temperatura ridicata ( termosfera ) 3) Exosfera care practic nu are limite. Cea mai mare influenta asupra organismului uman o are troposfera datorita compoziţiei chimice a aerului omul inhalează zilnic 14 m cubi de aer, 2,3 l de apa si aproximativ 1,5 kg de alimente. Aerul este format din gaze: azot 78 % , oxigen 21% bioxid de carbon 0,04 %, gaze rare: argon, Xe, Ne, Cripton, Ozon 0,01 % si vapori de apa între 0,2 si 0,6 % si pulberi, polen, bacterii, fungi. Presiunea atmosferica normala este de 760 coloana de Hg iar devine periculoasa peste sau sub aceasta valoare. Presiune atmosferica scăzuta Se reduce cu un mm coloana de Hg la fiecare 10 m peste nivelul marii (ca altitudine). Organismul uman în aceasta situaţie de scădere a presiunii îşi modifica starea datorita aerului inspirat, prin scăderea oxigenului din aerului inspirat, omul suporta mai bine creşterea cantitativa de oxigen decât scăderea acesteia. a) în cazul expunerii de scurta durata se constata răul de munte : apare la persoanele care fac ascensiuni la 2500 -3000 m efortul ascensiunii duce la consum mai mare de oxigen si răul de munte se evidenţiază prin oboseala, somnolenta, tulburări respiratorii, modificări ale ritmului cardiac, epistaxis si în cazuri extreme deces, răul de altitudine se manifesta la 6.000-7.000 m, nu este influenţat de efort ci doar scăderea concentraţiei de oxigen , îl întâlnim la personalul navigant, când aparatul de zbor se depresurizează la altitudini mari ( în astfel de situaţii intervine si frigul la 12.000m altitudine temperatura este de -52 grade. Manifestările sunt mai ample reprezentate de dureri în regiunea inimii, la nivel sistemului musculo articular, greaţa , voma .
7

b) în cazul expunerii de lunga durata când organismul căuta sa compenseze insuficienta cronica de oxigen prin creşterea ritmului respirator (hiperventilatie) si prin sporirea nr. de hematii (poliglobulie) care transporta oxigen de la plămâni către ţesuturi. Deci întâlnim: poliglobulia de altitudine care duce la creşterea vascozitatii sângelui, HTA, accidente vasculare, cerebrale.-Boala cronica a munţilor se manifesta la cei care locuiesc mai mulţi ani la altitudini mari, oboseala fizica, intelectuala, cefalee, tulburări oculare, auditive iar daca individul paraseste zona respectiva fenomenele se remit, altfel se poate ajunge la deces. Presiunea atmosferica crescuta Creste cu 1 atmosfera pt. fiecare 10m sub nivelul marii. Pe măsura ce se coboară omul suporta relativ bine o presiune de 7-8 atmosfere o durata mica de timp. Mecanismul patogenic consta în creşterea concentraţiei sangvine a azotului. a) la coborârea în adâncuri când poate apare – narcoza hiperbata sau beţia adâncurilor. Odată cu creşterea presiunii sale parţiale deoarece nu întra în combinaţii chimice aşa cum (se întâmplă cu oxigenul si dioxidul de carbon ) azotul trece din forma gazoasa în cea lichida si se va depozita în ţesuturi bogate în grăsimi. Ex: ţesutul adipos, creierul. Tulburările evoluează în 2 faze – faza de excitaţie si faza de inhibiţie ce se finalizează cu pierderea contactului cu mediul si înec. Barotrauma se manifesta astfel: Otic prin spargerea timpanului, hipoacuzie, vertij, în hemoragie si dureri locale care pot duce pana la înec. Pulmonar – prin creşterea presiunii asupra plămânului cu rupturi de ţesuturi pulmonare sau sinuzal cu hemoragie în sinusurile fetei b) la ascensionarea către suprafaţa apei - boala „de cheson” denumita aşa deoarece a fost observata la cei care lucrau în chesoane atunci când se pierdea etanşeitatea cunoscuta si sub denumirea de embolia de ridicare, la scufundătorii care se ridicau spre suprafaţa apei azotul redevine din stare lichida în stare gazoasa, este eliminat pe cale respiratorie iar dacă ascensiunea estre prea rapida depaseste capacitate a de epurare a plămânului, azotul nemaiputând fi eliminat în totalitate rezultând embolii gazoase ce interesează inima, creierul, plămânul, ele fiind mortale. Emboliile gazoase cu azot pot fi evitate prin ascensionare lenta în trepte. Radiaţiile Au efecte sonogene dar si patogene asupra omului. Radiaţiile ubicuitare în mediul înconjurător se caracterizează prin energie, frecventa si lungime de unda, au o viteza de deplasare în vid de 300.000 km pe secunda iar în funcţie de intensitatea efectelor produse se pot împărţi în ionizante si neionizante.

8

Radiaţiile ionizante Au lungime de unda cuprinse între 10 nano metri si 1 pico metru. Ele ionizează materia asupra căreia acţionează si se împart în: a) radiaţie elecromagnetice X şi Gama formate din fotoni cu capacitate de penetrare mare, străbat corpul uman iar radiaţiile electromagnetice sunt folosite în radio diagnostic si radioterapie, capacitate de ionizare mica . b) radiaţii corpusculare realizate din fluxuri de particule atomice: - radiaţia alfa (formată din 2 protoni si 2 neutroni); - radiaţii beta (dintr-un flux de corpusculi); Pozitroni si neutroni se caracterizează prin capacitate de penetrare mica, radiaţii alfa reţinute în straturile superficiale ale pielii iar radiaţiile beta pătrund în corp pe o distanta de 2 - 8 cm , au capacitate mare de ionizare, iradierea poate fi: externă si internă (administrarea enterală sau parenterală a substanţelor radioactive) Sursele de iradiere: Naturale - terestre frecvent radiaţii gama prin emisie de radiu , uraniu, toriu, sau alfa si gama prin radiaţie interne; - surse extraterestre – radiaţie cosmica ( de origine solara sau galaxică – particule încărcate electric sau particule rezultate din ciocnirea radiaţiilor primare cu atomi atmosferici). Iradierea artificială poate fi: profesională sau neprofesională Profesionala: mineri, medici, centrale electronucleare. Neprofesionala: tv, radiaţii X . Efectelor radiaţiilor ionizante asupra organismului este patogen si se manifesta mai ales la nivelul celulelor cu rata ridicata de multiplicare. La nivelul organismului uman radiaţiile ionizante sunt responsabile de efecte somatice cat si de efecte genetice. Efectele somatice reprezentate prin leziuni la nivelului organelor sau ţesuturilor, aceste leziuni pot fi: precoce sau tardive. Leziunile precoce apar imediat în urma expunerii la doze mari de radiaţii astfel iradierea întregului corp se soldează cu: modificări hematologice prin leucopenie – scăderea nr. de leucocite la doze de 25 Rad. Boala de iradiere care apare la doza de peste 100 Rad care se manifesta prin tulburări neuropsihice pana la coma , tulburări hematologice cu scăderea tuturor elementelor celulare al sângelui, tubului digestiv,decesul apare la peste 200 Rad iar probabilitate a morţii de 50% este la doze de 400 Rad si de 100 % la valori mai mari de 500 Rad. Iradierea locala duce la leziuni oculare, căderea parului, sterilitate, radiodermita acuta. O situaţie particulara de iradiere locala este explozia atomica cu lumina intensa flash care orbeşte la câţiva km, unda termica acţionează pana la aproximativ 4 km si poate produce vaporizarea instantanee, carbonizarea sau arsuri în zonele expuse . Radiaţiile ionizante au efect sub 5 km , suflul sau unda
9

de soc cu o viteza de 1000 km /sec reprezintă un veritabil agent mecanic, determina leziuni în consecinţa. b) Tardive care apar în urma expunerii repetate la doze mici sau la un interval mai mare de timp după o expunere la doze mari. Efecte tardive: boala de iradiere cronica : atrofie cutanata, ulceraţii ale mucoasei, cataracta , toate având un potenţial malign. Efect somatic stocastic la mineri, radiologi, manifestat prin leucemii, cancere pulmonare osoase. Efect teratogen responsabil de apariţia malformaţiilor congenitale la om. Scăderea duratei vieţii . c) Efecte genetice asupra celulelor germinale, cu afectarea materialului genetic ereditar alterări cromozomiale, mutaţii genetice . Radiaţii neionizante Acestea fac parte din radiaţii elecromagnetice dar nu au energie suficient de mare pentru a deplasa elecronii de pe orbitele periferice ale atomilor asupra cărora acţionează. Radiaţiile neionizante sunt: UV, infraroşii, luminoase si microundele. Radiaţiile UV au lungime cuprinsa între 10 - 400 mm , sursa soarele, 5 % din radiaţia solara este reprezentata de UV si cea mai mare parte din radiaţiile UV este reţinută de stratul de ozon din ionosferă şi sunt şi surse artificiale : lămpi fluorescente, aparate de sudura, corpuri încălzite la peste 1500 - 1800 grade. Efectele radiaţiilor UV sanogene: bactericida la nivelul solului, apa, aer, si de stimulare generala a metabolismului organismului uman creste rezistenta la efort, creste capacitatea de apărare, activează vitamina D, reglează absorbţia calciului din intestin, se poate trata rahitismul la copil si se poate trata demineralizarea oaselor la adulţi. Efecte patogene asupra organismului 1. Tegumentar ca efect precoce apare eritemul actinic în zonele de expunere ulterior pigmentaţia actinica iar ca efect tardiv, fenomenul de îmbătrânire a pielii care usucă si ridează si poate produce cancer cutanat si mamar. La nivelul ochiului fotooftalmia ce apare la câteva ore cu senzaţie de lacrimare , fotofobie poate sa duca pana la cheratoconjunctivita. Radiaţiile luminoase au lungime de unda între 400-760 nm, • Surse naturale - soarele; • Surse artificiale calde: becul; reci: neonul. Lumina alba se propaga în vid cu 300.000 km /sec si este formata din 7 culori principale ROGVAIV. Radiaţiile luminoase asupra sistemului nervos, culorile reci au efect liniştitor, cele calde cu lungime de unda mare au efect excitant. Culorile deschise au efect stimulator iar cele închise au efect deprimant. Asupra pielii fotosensibilizarea se manifesta sub forma unor leziuni alergice pruriginoase, chiar hipercheratoze, asupra funcţiei vizuale, iluminat optim pentru scris este între 70-150 Luxi, iluminatul insuficient natural sau artificial
10

determina la copil miopie iar la adulţi prin creştere efortului de acomodare duce la apariţia cefaleei, ameţeli, greaţa, oboseala. Iluminatul excesiv poate determina orbire temporara sau definitiva. Iluminatul cu intensităţi diferite, stroboscopul poate genera nistagmus. Radiaţiile infraroşii au lungime de unda între 760 nm, si 1 micrometru. Sunt generate de orice corp cu temperatura mai mare de 0 grade Kelvin = 273,16°C =439,67 grade Farenheight si este calea principala care realizează schimbul de căldura între corpul cu temperaturi diferite, omul însuşi emite radiaţii infraroşii ca mecanism al termolizei. Efectele radiaţiilor infraroşii asupra sistemului nervos: ele străbat cutia craniana si determina iritatia menîngelui în cadrul însolatiei, asupra ochiului da arsuri corneo-conjunctivale si cataracta la niveleul cristalinului. Asupra pielii au efect de încălzire , analgezic , si regenerator în expunerile îndelungate sau de intensitatea mari când pot apare chiar si arsuri. Microundele au lungime de unda între 1mm si 10 m . În categoria lor sunt incluse vibraţii sonore cu frecventa de 16-20000 Hz ce se propagă cu o viteză de 340 km/sec în orice mediu, sol, lichid, gazos. Vibraţii ultrasonore cu frecventa mai mare de 20.000 Hz, tot unde elastice ce se propagă mai ales prin medii lichide sau solide, în aer sunt atenuate si nu pot fi percepute de urechea umana ; si vibraţii ultrasonore, trepidaţii cu o frecvenţă mai mică de 16 Hz, zgomotul este responsabil de poluarea sonoră numit si fonotraumatism. Câmpul auditiv al omului este cuprins între 0 şi 140 Db. Zona liniştită între 0 -30 Db, zona efectelor fiziologice 30-60 Db, vorbitul în şoaptă 20-30 Db, si vorbitul comun între 40-60 Db. Zona efectelor neuropsihice între 60-90 Db, 60-80 zgomotul produs de autoturism, 75-90 Db tramvai, 80 Db căruţa, aspirator 70 Db, trântit de uşa 80 Db. Poluarea sonoră poate genera un complex de manifestări patologice cunoscute sub denumirea de stres. Când se instalează oboseala auditivă creşte pragul auditiv cu 10-15 Db pentru câteva ore sau chiar zile, hipoacuzia înseamnă scăderea auzului, surditatea se poate instala brusc la un zgomot unic de 130 Db dacă persistă peste 3 luni este definitivă şi se poate instala si lent, în timp ce la 120 Db senzaţia auditivă se transforma în durere iar la unii copii sau adulţi cu o rezistenta scăzuta a organismului zgomotul intens poate produce moartea. Deoarece si lipsa totala a zgomotului este noicivă (senzaţie de ureche înfundate , izolare) se poate afirma ca zgomotul este un rău necesar. Curentul electric Este o mişcare orientata a sistemelor de particule ce determina scurgerea unei cantităţi de energie electrica .Totalitatea fenomenelor produse de sarcina electrica în mişcare sau repaos poarta denumirea de electricitate, ea poate fi naturala: atmosferica, animala, ( energie electrica generata de ţesuturile vii ) si artificiala, tehnico-industriala sau casnica . Agresiunea electrica asupra organismului uman poarta numele de electrotrauma. Electrotrauma artificiala se poate prezenta sub 2 aspecte:
11

• electrocutare mortala sau electrocutie • electrocutare nemortala sau electrizare. Curentul electric se caracterizează prin: tensiune, intensitate si poate fi continuu sau alternativ. Electrocutarea se poate realiza prin contact direct sau indirect. Când contactul este direct poate fi: - unipolar - când numai o parte a corpului atinge sursa, se scurge prin corp în pământ, bipolar - 2 parţi ale corpului; - multipolar când între corp si sursa de curent se stabilesc mai multe contacte. Contactul indirect realizat prin arc electric, aşa-numita electrocutare a hoţilor de pe vagoanele CFR sau prin intermediul unui bun conducător de electricitate cum este apa. Traseul curentului electric prin organism poate fi: mână-mână; picior-picior; - mână-picior (de regulă traiectoria urmează calea vaselor de sânge sau a nervilor) Efectele curentului electric: - efecte mecanice sub forma unor placi, zone excoriate sau chiar rupturi musculare; calorice, - termice (arsuri electrice de gravitate diferita pana la carboniozari totale sau parţiale ale corpului) biochimice sau electolitice – edemul electrogen. Pe plan general acţiunea curentului electric determina : disocierea electolitica la nivel celular ce antrenează tulburări marfo-funcţionale ale diverselor ţesuturi si organe; contracţii musculare spastice fie sub forma de contracţii cronice, fie sub forma de contracţii tonice si în final inhibiţia S.N.C. poate pentru o perioada foarte scurta de timp sa se manifeste prin pierderea stării de conştienta si paralizia centrilor nervoşi vitali. Moartea prin elecrocutie se produce: 1. Imediat: a) insuficienta respiratorie acuta; b) insuficienta cardiaca acuta; 2. După un interval de timp prin soc electric instalat. Complicaţii ale arsurilor electrice: - insuficienta renala; - infarct de miocard; În cazul în care electrocutarea nu a fost mortala electrizarea este urmata de o serie de sechele: paralizii, epilepsie, tulburări de vedere sau tulburări de vorbire, la gravide moartea fătului intrauterin.

12

Leziunile electrotraumei Pot fi puse în evidenta la autopsie prin intricarea celor 3 mecanisme amintite: mecanic, caloric, bio-chimic si sunt reprezentate de: 1) Marca electrica – depresiunea crateriforma a pielii de culoare cenuşie gălbuie cu margini albicioase, de obicei în jurul mărcii electrice se observa o mica zona palida mărginita de un lizereu roşiatic. Foarte rar mărcile electrice pot fi întâlnite si la nivelul organelor interne. 2) Arsura electrica (necroza) se reprezintă ca o zona gri - negricioasa sau bruna ce pot apare la locul de intrare sau ieşire a curentului electric, sunt rezistente la putrefacţie si se diferenţiază de arsurile termice prin faptul ca firul de par este îndemn. La electrizaţi arsurile sunt nedureroase si nu sângerează. 3) Metalizarea electrica apare ca o zona rigida, uscata, si rugoasa la nivelul orificiului de intrare. De menţionat este faptul ca unda laser nu produce metalizare. 4) Edemul elecrogen apare sub forma unei suprafeţe tumefiate, dure, albicioasa, palidă. Ea se produce prin extravazarea plasmei din sângele din regiunea respectiva, consecutiv tulburărilor vasculare induse de trecerea curentului electric. 5) Epidermoliza – fenomenul de detaşare a pielii în regiunea adiacenta mărcii electrice. 6) Metacromazia – ce consta în modificarea culorii pielii datorita disocierilor electrolitice ce au loc la nivelul porţii de intrare al curentului electric. Circumstanţe de producere: accidentale sinucideri omoruri (cel mai frecvent din culpa) execuţii capitale. Electrotrauma atmosferica Fenomenele electrice ce au loc în atmosfera: fulgerul, descărcare electrica luminoasă care se produce între nori sau în interiorul unui nor, iar trăsnetul descărcare electrica luminoasă care se produce între un nor si pământ. Deoarece trăsnetul caută drumul cel mai scurt spre pământ prin cel mai înalt si apropiat obiect se spune ca atunci când ploua si trăsneşte este bine sa te îndepărteze de copaci si exista vorba fugi de stejari si caută fagul deoarece copacii cu coaja neteda permit scurgerea curentului electric. Efectul trăsnetului asupra organismului uman este ca si în cazul curentului artificial: 1) Mecanic ce determina apariţia unor plăgi profunde la orificiul de intrare si ieşire din organism, similare cu plăgile produse prin proiectilul armelor de foc. În mod frecvent se constata si fracturi ale oaselor chiar si cu despicare corpului.

13

2) Termic caloric, reprezentat de arsuri de diferite grade sub forma de

eritem erborizat - figura de trăsnet ce apare pe traiectul dintre locul de intrare si cel de ieşire al trăsnetului sub forma unei frunze de feriga. Leziunile calorice se însoţesc în mod frecvent de modificarea formei si culorii firului de par, acesta devine spiralat de culoare galben pai ( atunci când nu survin arsuri secundare prin aprinderea hainelor). 3) Efecte biochimice sau electrolitice – edem elecrogen sau metacromazie. Acţiunea conjugata a efectelor menţionate la care se adaugă si acţiunea elecro-magenetica se manifesta si asupra hainelor, pantofilor, caselor din jur, copacilor rupţi, pământul răscolit, obiectelor din metal, plastic pe care le poarta victima si care apar îndoite , topite. Moartea în urma acţiunii electricităţii atmosferice survine rapid prin stop cardio-respirator iar în cazul în care victima supravieţuieşte va manifesta sechele reprezentate prin tulburări de vedere (cataracta) hipoacuzie, paralizii sau diferite perturbări psihice. Circumstanţele de producere Accidente, sinucideri mai ales la bolnavi psihici. Leziuni traumatice elementare Sunt leziuni foarte frecvent întâlnite în practica medico - legala la examinarea persoanei si la autopsie, întâlnind afectarea celor 3 straturi ale pielii: epiderm, derm si hipoderm iar uneori straturi chiar imediat subdiacente. Leziunile sunt foarte puţin periculoase, se vindeca fără urme pe piele. Ex: 1. eritemul posttraumatic reprezintă o zona de coloraţie roşie fără soluţie de continuitate iar la digitopresiune dispare coloraţia, o întâlnim la locul de acţiune a agentului traumatic si se realizează prin loviri uşoare ; se însoţeşte de căldura locala si durere. 2. echimoza sau vânătaia tot leziune traumatica fără soluţie de continuitate, iniţial este roşiatică, roşeaţa nu dispare la digitoprtesiune, când sunt punctiforme echimozele se mai numesc si petesi iar când au un aspect liniar sub forma unor dungi sunt cunoscute sub denumirea de vibices; echimoza apare prin ruptura vasculara care după câteva ore devine albăstruie, culoare ce persista 2-3 zile, cafenie 3-7 zile ce se transforma în verzuie iar în final gălbuie după 8-10 zile; evoluţia echimozei poate fi mai lenta în săptămâni sau mai rapida în zile în funcţie de mărime, zona interesată si leziuni traumatice asociate . Simplificând în activitatea practica medico-legala se accepta ca o echimoza este: recenta dacă nuanţa este roşu purpuriu, albăstruie sau violacee si nu este însoţita de culoarea verde; mai puţin recenta dacă nu prezintă nuanţa verde si veche dacă coloraţia gălbuie sau cafeniu gălbuie nu este însoţită de culoarea verde; echimozele de la ochi si buze si organe genitale nu evoluează cu modificarea culorii ci dispar treptat prin reducerea în dimensiune. Ea poate avea forma obiectelor cu care s-a produs lovitura .
14

3. hematomul leziune traumatica tot fără soluţie de continuitate ce se

prezintă iniţial cu o coloraţie roşiatica violacee pe un fond tumefiat si nu dispare la digitopresiune, se produce prin ruptura unor vase mai mari; coloraţia evoluează în timp mai lent decât în cazul echimozei dar parcurge aceleaşi etape. Ele pot fi superficiale: la cap, se cunosc sub denumirea de cucuie, sau profunde detectate prin tomografii, ecografii iar la cadavru prin necropsie. Hematoamele întinse pot induce stare de soc si pot pune în primejdie viata persoanelor. 4. limfoseromul posttraumatic este o leziune traumatica fără soluţie de continuitate; prezintă la palpare tegumente tumefiate si fluctuante (nu da senzaţia de tensiune, de duritate) si nu este însoţita de modificarea coloraţiei locale. Se formează lent prin acumulare de limfa. Leziuni traumatice cu soluţie de continuitate 1. Excoriaţia sau zgârietura este o leziune elementara cu soluţie de continuitate realizându-se prin distrugerea straturilor superficiale ale pielii. Prezintă o faza iniţială în primele 12 ore când suprafaţa excoriaţiei este umeda , după 12 - 24 ore apare crusta ( semn macroscopic de reacţie vitală) urmează apoi faza de detaşare a crustei după 3- 4 zile pana la 7-12 zile si apoi faza de reepitelitare între 7 -14 zile. 2. Plaga sau rana a) în funcţie de adâncime - sunt plăgi superficiale ce interesează numai pielea si plăgi profunde care pot ajunge pana la nivelul cavităţilor. b) în funcţie de gravitate - uşoare, mediii, grave si foarte grave altele chiar mortale; c) în funcţie de evoluţie - simple, cu vindecare rapida, complicate ce evoluează cu suprainfecţie sau se finalizează cu cicatrici inestetice. d) Din punct de vedere medico-legal si criminalistic se pot deosebi – plăgi de atac care vizează anumite zone ale corpului victimei si interesează anumite organe vitale. - plăgi de apărare ca urmare a intenţiei de apărare a victimei - plăgi ofensive sau de apărare activa localizate la nivelul palmelor , victima încearcă sa apuce arma alba - plăgi defensive sau de apărare pasiva localizate de regula la nivelul antebratului , victima încearcă sa pareze lovitura. e) în funcţie de aspectul morfologic plăgile pot fi : 1. plaga contuză sau zdrobita ce se produce de regula prin lovire cu un corp dur . Plăgile contuze pot fi : pleznita, strivita, muscata , smulsa. 2. plaga înţepată .Uneori plaga înţepată produsa de un agent traumatic, mecanic cu vârf ascuţit trebuie deosebita de înţepătura accidentala , de insecte , de spini, sau injecţii. 3. plaga tăiată : lineara, cu lambou, cu amputare. 4. plaga înţepat –tăiată si aceasta poate fi : plaga în pana de despicat, în butoniera, stelate sau triunghiulare 5 paga despicata : lineara, dreptunghiulara, triunghiulara, sau cu lambou.
15

Alcoolismul este o dependenta fata de alcool cu următoarele forme: • Forma alfa sau alcoolismul nevrotic, anglo-saxon caracterizat printr-un consum neregulat dar controlat, subiectul consuma alcool în perioadele de criza, atunci când se confrunta cu probleme greu de rezolvat. • Forma beta alcoolism somatic – mediteranean sau francez consuma de obicei băuturi slabe. • Alcoolismul psihiatric denumit si toxicomania alcoolica, caracterizat prin dependenta fata de alcool cu cele 3 forme . • Forma gama în care subiectul are o toleranta crescută fata de alcool , conuma băuturi alcoolice fără a se putea opri, pana ajunge în starea de ebrietate, el poate rămâne câteva zile fără sa consume alcool însa fenomenele de sevraj sunt manifeste . • Forma delta sau beţia perpetua individul nu se poate abţine de la alcool nici 12 zile si formele de sevraj sunt foarte accentuate . • Forma epsilon ( alcoolism paroxistic ) individul manifesta periodic o dorinţa irezistibila căreia nu i se poate sustrage fără a consuma băuturi alcoolice. • Alcoolism ocazional este consumul de alcool în weekend sau de sărbători. Aprecierea gradului de intoxicaţie etilica: 1. prin examinare clinica , prin detectarea prezentei în : aerul expirat concentraţia alcoolului se exprima în grame / litru, se determina cu etilometrele , ele pot fi simple de genul alcotestelor si alcoscoapelor si druncometru, si alte aparate de măsura si complexe, performante: detecţie spectofotometrica în infraroşu, detecţie prin senzori de gaze sau celule electrochimice etc. 2. alcooluria studierea concentraţiei salivare 3. alcoolul din sânge. Alcoolul se mai pune în evidenta si în lichidul cefalorahidian si în stomac. Conform legislaţiei actuale din România determinarea alcoolemiei se realizează după recoltarea a 2 probe de sânge la interval de 1 ora una fata de alta ; numai după astfel de recoltări se poate solicita o eventuala recalculare a alcoolemiei. Asfixiile de aport Prin asfixie se înţelege acea stare patologica a organismului determinata de lipsa de oxigen. Concentraţia aerului atmosferic: Oxigen – 20 % Dioxid de carbon - 0,04 % Acesta este aerul inspirat Azot -78 % Aerul expirat Oxigen -16 % Dioxid de carbon - 4 % Azot - 78 %
16

Organismul uman foloseşte oxigenul atmosferic pentru toate procesele metabolice în funcţie de : efortul depus , condiţiile de mediu, vârsta, etc. Procesul respirator se desfasoara în etape, aer inspirat – etapa de schimb alveolo - capilar -> etapa de transport de la nivel alveolar în sânge - trecerea dioxidului de carbon rezultat din procesele metabolice din sânge în aerul ce urmează a fi expirat. 1) Exista anoxii de aport : - neviolente date de pneumonii, bronhopneumonii, cancere,si alte boli care împiedică buna ventilaţie pulmonara. - violenţe care au ca mecanism scăderea sau absenta oxigenul în aerul inspirat sau imposibilitatea de a inspira. 2) Anoxii de transport: 1. Anoxii stagnante atunci când sângele care a preluat oxigenul din plămâni nu circula cu viteza normala către organe datorita disfuncţiilor cardiovasculare. 2. Anoxii anemice generate de situaţiile în care numărul de hematii, cantitatea de hemoglobina este redusa si se întâlneşte în boli de sânge sau hemoragii grave. Anoxii de utilizare ce se caracterizează prin imposibilitatea celulelor de a utiliza oxigenul adus din sânge. În cauze violente ( intoxicaţii cu cianuri si barbiturice sau în cazuri neviolente , modificări de Ph. în alcaloze sau acidoze. Asfixiile mecanice pot fi - prin comprimare fie a gatului, fie a toracelui sau a abdomenului - prin obstrucţia cailor respiratorii : sufocare, înnecare, diverşi corpi străini. În funcţie de intervalul de timp în care se instalează moartea se pot întâlni 1. forme supraacute – cu deces rapid 2. forme acute în 5 minute 3. forme subacute Ca simptomatologie - faza preasfixică , de latenta sau cerebrala ce durează un minut si este caracterizata prin apnee, stare de agitaţie, frica - lupta pentru a putea respira. 2. Faza convulsiva sau medulara, cu o durata de 1-2 minute si se caracterizează prin pierderea stării de conştienţă . 3. Faza asfixică sau decompensata care poate sa meargă pana la moarte si faza finala în care se constata oprirea electrica a inimii. Modificări generale interne si externe Se pot pune în evidenta la autopsie diferite modificări interne si externe care sa descrie stările de asfixie. 1. Modificări externe lividităţi cadaverice: sunt pronunţate, intens violacee, precoce , apar rapid de la instalarea morţii. Cianoza de la nivelul fetei
17

cu distribuţie insulara si asemenea la nivelul extremităţilor, midriaza, pete si asfixie, limba prolabata între arcade, urme de urina si fecale. 2. Modificări interne - 1 sângele este mai închis la colare, cavităţile inimii sunt mai pline si mai dilatate, cavităţile stângi, goale, pete si asfixie; emfizem asfixic pulmonar - plămânii apar măriţi de volum datorita acumulării unei mari cantităţi de aer care nu a mai putut fi eliminata; hemoragie în muşchii temporali, staza generalizata ce imprima o coloraţie intens violacee.

18

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful