You are on page 1of 21

UNIVERSITATEA ,, LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

TEZĂ DE DOCTORAT
POLITICI ŞI STRATEGII DE PREVENIRE ŞI
COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE ÎN
CONTEXT EUROPEAN

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT
PROF.UNIV.DR. MIHAI
ARISTOTEL UNGUREANU

DOCTORAND:
RIZEA MARINEL

SIBIU 2011

1

POLITICI ŞI STRATEGII DE PREVENIRE ŞI COMBATERE
A EVAZIUNII FISCALE ÎN CONTEXT EUROPEAN
Lucrarea trateaza o problematica cunoscuta , dar de mare importanta , privind gasirea celor mai
adecvate politici si strategii de prevenire si combatere a evaziunii fiscale , in conditiile Romaniei de tara
membra a Uniunii Europene .
Astfel , lucrarea pune in discutie o tema de actualitate , dar reprezinta si un deziderat necesar in
orice economie , cu atat mai mult intr-o economie de tranzitie , amenintata de crize economice si
politice . Teza se doreste a fi un demers de cercetare si de furnizare de solutii la o serie de aspecte cu
care se confrunta Romania , privind combaterea evaziunii fiscale in conditiile actuale , in care se face
tot mai mult simtita perioada de criza economico- financiara pe care o traversam .
Scopul lucrarii a fost acela de a prezenta si analiza diferite probleme conceptuale si metodologice ,
de fiscalitate si evaziune fiscala in context national si european si de evidentiere a unor politici si
strategii de prevenire si combatere a evaziunii fiscale in tarile membre ale Uniunii Europene .
Cu toate că evaziunea fiscală este unul dintre aspectele căruia doctrina de specialitate îi acordă o
atenţie deosebită în studierea materiei dreptului fiscal, terminologia utilizată pentru a desemna acest
fenomen este imprecisă, iar domeniul pe care îl explorează este incert. Prin urmare, nu numai că
evaziunea fiscală reprezintă o noţiune dificil de precizat dar, pe lângă aceasta, nu există o definiţie
legală a fraudei fiscale.
Evaziunea şi frauda fiscală sunt unul din capitolele cele mai studiate atât de teoreticieni cât şi de
tehnocraţii în materie fiscală. , sunt fenomene economico-sociale complexe deosebit de importante cu
care toate statele se confruntă în prezent şi ale căror consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai
mult, eradicarea fiind practic imposibilă.Statele trebuie să se preocupe sistematic şi eficient de
preîntâmpinarea şi limitarea acestor fenomene.
La nivelul Uniunii Europene, evaziunea şi frauda fiscală au consecinţe grave asupra bugetelor
statelor membre şi asupra sistemului de resurse proprii, conducând la încălcări ale principiului
impozitării juste şi transparente, şi poate denatura concurenţa afectând astfel funcţionarea pieţei
interne
Din analiza critică a stadiului actual al cadrului legislativ internaţional şi al literaturii ştiinţifice
în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, tema de cercetare poate avea un aport
semnificativ la dezvoltarea cunoaşterii în domeniu.
Astfel, absenţa în acest domeniu, a unor lucrări care să analizeze politicile şi strategiile de
prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în context European, relaţia între instituţiile naţionale şi
internaţionale, performanţele sistemelor de control şi investigative din acest domeniu, metodele şi
tehnicile de investigare şi cercetare a criminalităţii financiar-fiscale, stadiul lacunar în care se găseşte
2

cercetarea de specialitate în acest moment în privinţa celor mai importante concepte utilizate în acest
domeniu, insuficienta cunoaştere a normelor de drept comunitar în domeniu şi a modalităţilor optime
de preluare a acestuia în dreptul intern, cât şi ignorarea experienţei investigative, legislative, doctrinare
şi jurisprudenţiale de către unele ţări membre ale Uniunii Europene, sunt aspecte ce se impun a fi
evidenţiate.
Cercetarea a vizat, în principal urmatoarele aspecte :
I. Aprofundarea unor abordări-conexe anterioare:
Prezentarea şi analiza conceptelor de fiscalitate şi evaziune fiscală în context national
şi european. 
Aspecte privind evaziunea fiscală în societatea contemporană în contextul fenomenului de
globalizare, formele de manifestare ale criminalităţii financiar-fiscale, instrumente juridice de prevenire
şi combatere a evaziunii fiscale, economia subterană, spălarea banilor proveniţi din evaziune şi fraudă
fiscală. 
Evaziunea fiscală în cadrul criminalităţii afacerilor şi evoluţia cadrului legislativ, necesitatea
combaterii fenomenului evaziunii fiscale . 
Analiza celor mai frecvente metode folosite în schemele de evaziune fiscală atât la nivel naţional
cât şi la nivel european.
II. Elaborarea unor abordări noi:
A. Analiza prevederilor naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale 
Analiza infracţiunilor de evaziune fiscală şi a elementelor de practică judiciară

în domeniu. 

Exploatarea experienţei legislative a statelor membre ale Uniunii Europene dar şi altor state în
domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, experienţă care va fi analizată în paralel cu legislaţia
naţională, pentru a evidenţia diferentele şi a identifica posibile soluţii aplicabile în dreptul intern.
Criteriul de analiză a prevederilor naţionale va consta într-un nivel echivalent de protecţie penala a
valorilor sociale ocrotite de norma juridică specifică. Acesta este de altfel şi obiectivul instrumentelor
internaţioale elaborate în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale. 
De asemenea, s-a analizat nivelul de implementare a prevederilor europene în legislaţia română,
dacă aceste prevederi pot fi îmbunătăţite, precum şi alte instrumente necesare pentru combaterea
evaziunii fiscale. 
Analizarea aspectelor metodologice specifice infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv,
competenţa cercetării şi procedura administrativă şi judiciara în cazul investigării acestor infracţiunii.
B. Analiza sistemelor de control fiscal, investigativ şi de cooperare pentru prevenirea şi
combaterea evaziunii fiscale. 
Analiza dificultăţilor întâmpinate cu ocazia investigării infracţiunilor de evaziune fiscală în
contextul cooperării reprezentanţilor autorităţii fiscale cu cei ai poliţiei, parchetului şi instanţei de
judecată .
3 

Motivarea necesitătii existentei unui spaţiu judiciar-fiscal intern şi european coerent, care să
asigure măsuri eficiente în prevenirea şi combaterea fenomenului evaziunii fiscale. Analiza prezentă si
de perspectivă a spatiului judiciar european, în virtutea prevederilor Tratatului de Reforma de la
Lisabona din decembrie 2007 şi a Directivelor Parlamentului şi Consiliului European privind
combaterea evaziunii şi fraudei fiscale la nivel european. 
Prezentarea şi analizarea organizaţiilor şi organismelor interne şi europene cu atribuţiuni în
domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii şi fraudei fiscale . 
Analiza critică a sistemului investigativ naţional pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale,
respectiv, instituţiile cu atribuţiuni de aplicare a legii şi instituţiile cu rol de control şi de cercetare
penală.
C. Abordarea criminologică a infracţiunilor de evaziune fiscală . 
Analiza factorilor criminogeni, a cauzelor generatoare şi condiţiilor favorizatoare a infracţiunii de
evaziune fiscală . 
Analiza profilului personalităţii infractorului specializat în operaţiuni de evaziune fiscală . 
Prezentarea şi analiza dimensiunii statistice a evaziunii fiscale în România, rezultată din
compararea evidenţelor statistice,

ale Agentiei

Naţionale

de Administrare Fiscală, Autoritatii

Naţionale a Vămilor, Garzii Financiare, Inspectoratului General al Poliţiei Române .
III. Adaptarea unor abordări-conexe anterioare:
A. Managementul strategic şi operaţional al prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale . 
Prezentarea unor consideraţii cu privire la managementul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale,
respectiv principiile care stau la baza exercitării actului managerial, funcţiile procesului de management. 
Prezentarea unor aspecte de management strategic

al României în domeniul prevenirii şi

combaterii evaziunii fiscale. 
Analizarea unor aspecte de management operaţional al prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale.
B.Politici de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în tările membre ale Uniunii
Europene. 
Evidenţierea politicilor de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în statele membre ale Uniunii
Europene 
Prezentarea şi analizarea vulnerabilităţilor cu impact direct asupra disciplinei financiare şi implicit
a evaziunii fiscale, care în sistemul financiar românesc se constituie ca principală sursă de bani murdari
şi totodată ca una din cele mai simple şi eficiente scheme de spălare a banilor.

Capitolul I , intitulat ,, CONSIDERATII GENERALE PRIVIND FISCALITATEA SI
EVAZIUNEA FISCALA “ , este structurat in patru subcapitole respectiv :
1. Conceptul de fiscalitate
Noţiunile privind ,,fiscalitatea”, ,,sistemul fiscal” şi ,,fiscul” au apărut pe o anumită treaptă de
dezvoltare a societăţii, pentru a răspunde unor necesităţi obiective economico-financiare şi sociale ale
statului.
4

Abordările teoretice existente, cât şi experienţa practică permit conturarea concluziei că fiscalitatea
defineşte sistemul de principii, reguli şi norme legiferate privind: evidenţa şi gestiunea contribuabililor,
stabilirea, evidenţierea şi stingerea obligaţiilor fiscale, controlul şi soluţionarea plângerilor, acordarea de
asistenţă fiscală contribuabililor pentru cunoaşterea şi aplicarea corectă a legislaţiei fiscale .
Orice bună desfăşurare a complexului de activităţi fiscale presupune o existenţă a unor structuri
specializate, investite cu autoritate în domeniu, care să asigure şi să coreleze toate aspectele fiscale.
Realizarea obiectivelor politicii fiscale, potrivit atribuţiilor şi competenţelor prevăzute de lege, se
face prin structurile centrale şi teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de
Administraţie Fiscală.
Parteneriatul fiscal este o modalitate de a dezvolta afaceri ori de a desfăşura activităţi care necesită
abilităţi cognitive şi presupune o inteligenţă care să mărească capacitatea oamenilor de a rezolva
împreună probleme complexe.
Există o instituţie a statului care are atât drepturi, cât şi obligaţii şi contribuabilii care au, în mod
asemănător, drepturi şi obligaţii stabilite prin lege; drepturile autorităţii fiscale sunt obligaţii ale
contribuabilului, iar drepturile contribuabilului sunt obligaţii ale autorităţii fiscale.
Inteligenţa partenerială trebuie să înceapă cu identificarea drepturilor şi obligaţiilor partenerului,
acceptate social, şi asigurarea condiţiilor pentru satisfacerea acestora.
Reconstrucţia relaţiilor între contribuabil şi stat, realizarea unui parteneriat performant depinde de
capacitatea de inovaţie a autorităţii fiscale pe baza valorilor comune şi a mobilizării noilor energii ale
economiei de piaţă.
Scopul final al parteneriatului fiscal este împlinirea dezideratului de creştere a conformării
voluntare, prin înţelegerea şi împlinirea dorinţelor acceptate social ale contribuabilului. Aceasta
presupune ca în relaţiile parteneriale, înainte de a solicita contribuabilului să se comporte ca un partener
perfect, să ne întrebăm care ar trebui să fie atitudinea administraţiei fiscale, principiile şi metodele,
dimensiunea obligaţiilor care ar putea determina contribuabilul să aibă comportamentul unui adevărat
partener.
2. Conceptul de evaziune fiscală
Fenomen deosebit de nociv, paradoxal şi reprobabil, evaziunea fiscală a fost şi este o prezenţă
nedorită, cu direcţii de evoluţie şi incidenţe diferite, în orice ţară, indiferent de mărime, nivel de
dezvoltare, mecanisme de guvernare sau sistem politic. Pe măsură ce globalizarea economică
progresează iar fluxurile financiare se amplifică, evaziunea fiscală şi varianta sa agravantă frauda fiscală
cunosc o puternică diversificare în forme de manifestare şi conţinut, iar pe măsura extinderii şi
consolidării fenomenului de integrare , acestea se internaţionalizează şi se derulează - de cele mai multe
ori - în structuri transfrontaliere.
Definiţiile date fenomenului sunt în esenţă generate de ideea eludării (ilegale) de la plata sumelor
aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor ce ar trebui să alimenteze bugetul.
5

Prin fraudă fiscală se înţelege sustragerea, în mod fraudulos, de la declararea, plata impozitelor sau
omiterea cu bună ştiinţă a îndeplinirii obligaţiilor fiscale la termenele stabilite prin legile fiscale, fie că sa ascuns cu bună ştiinţă o parte din sumele supuse impozitării, fie că s-a organizat insolvabilitatea sau sa împiedicat, prin alte mijloace ilegale, plata impozitului.
Multitudinea procedeelor folosite de contribuabili pentru a eluda sistemul fiscal au fost clasificate
de literatura de specialitate în patru categorii de evaziune fiscală: frauda tradiţională sau prin disimulare,
frauda juridică ,frauda contabilă , frauda prin evaluare.
3. Consecinţele evaziunii fiscale asupra formării resurselor bugetare ale statului
Strategiile de aşezare a impozitelor, pe baza obiectivelor politicii statului în domeniul fiscalităţii,
influenţa disciplinei fiscale în combaterea economiei subterane şi a fraudei fiscale, perfecţionarea
metodelor şi procedeelor folosite de aparatul fiscal în aşezarea, perceperea şi controlul impozitelor, sunt
probleme de maximă importanţă pentru asigurarea alimentării sistemului de bugete publice cu resursele
minime necesare.
Fraudarea fiscului comportă două elemente obligatorii: un element material - încălcarea legii
fiscale şi unul intenţional - dorinţa de a eluda impozitul.
Efectul major al fraudei fiscale este, în primul rând, privarea statului de veniturile cuvenite.
4. Consecinţele evaziunii fiscale asupra mediului de afaceri din România
Mediul de afaceri este distorsionat de practicile evazioniste prin săvârşirea faptelor de fraudă
fiscală se produce o diferenţă între capacitatea de plată a contribuabililor şi cuantumul impozitelor
plătite de către aceste persoane.
Această diferenţă reprezintă resursele obţinute de contribuabil fără a suporta costul finanţării.
Indiferent de forma evaziunii fiscale săvârşite de contribuabili, se produce şi o concurenţă
neloială între subiecţii din economie, prin: 
obţinerea de resurse financiare în mod gratuit de către contribuabilii care se sustrag de la plata
impozitelor sub adăpostul legii sau prin fraudă; 
riscul de a suporta impozite mai mari sau impozite noi de către contribuabilii care se
conformează voluntar, reducându-şi corespunzător

resursele

financiare

destinate

finanţării

activităţii economice; 
posibilitatea vânzării produselor la preţuri mai mici de către contribuabilii care săvârşesc fapte
de fraudă fiscală, datorită costurilor reduse cu finanţarea activităţii economice.

Capitolul II , intitulat ,,CAUZELE APARIŢIEI ŞI EVOLUŢIEI EVAZIUNII
FISCALE “ este structurat in patru subcapitole , respectiv :
1. Incoerenţa şi instabilitatea cadrului legislativ
Complexitatea, permanenta transformare şi dezvoltare a relaţiilor din diferite domenii de activitate
sau apariţia unor noi asemenea domenii au impus şi impun, în permanenţă, asigurarea unui cadru
legislativ corespunzător, coerent şi eficient.
6

Apreciem că stabilitatea legilor fiscale, dar şi elaborarea acestor norme legale, în baza principiilor
echităţii fiscale, pot reprezenta modalităţi de prevenire a fraudei fiscale.
2.Presiunea fiscală – cauză esenţială a evaziunii fiscale
Având în vedere faptul că impozitul este perceput de contribuabil ca o amputare a veniturilor sale
de către autoritatea publică, trebuie să admitem şi necesitatea cuantificării presiunii fiscale la diferite
niveluri. 
Presiunea fiscală naţională
În general, presiunea fiscală este dată de rata fiscalităţii, care se calculează ca raport între suma totală a
încasărilor fiscale percepute pe o anumită perioadă şi mărimea produsului intern brut realizat în aceeaşi
perioadă. 
Presiunea fiscală la nivelul contribuabililor .
Pentru contribuabili, impozitele pe care le plătesc statului sunt percepute ca elemente de presiune
fiscală, cu atât mai accentuate cu cât ponderea lor în valoare adaugată realizată este mai mare. 
Presiunea fiscală individuală
Pe lângă presiunea fiscală măsurată la nivel naţional şi a contribuabilului se poate cuantifica şi
presiunea fiscală individuală, resimţită sub aspect psihologic şi care măsoară pragul toleranţei la
impozite.
3. Motivaţia evaziunii fiscale- reacţie şi raţiune economică
Motivaţia unei persoane de a-şi îmbunătăţi nivelul de trai prin evaziune fiscală şi fraudă are
următoarele componente: 
latura psihologică – potrivit căreia persoana îşi analizează comportamentul, are reprezentarea
acţiunilor sale, însă concluzionează că raportat la munca depusă, veniturile sale sunt nemulţumitoare
dacă ar plăti toate impozitele şi ca atare acceptă riscul de a fi prins, asumându-şi responsabilitatea. 
latura socială – se reflectă în nivelul de trai al persoanei, raportat la nivelul de trai general. În
funcţie de presiunea fiscală exercitată de stat, nivelul de trai al contribuabililor creşte sau scade. 
latura economico-materială.
4. Economia subterană formă de manifestare a evaziunii fiscale
Definită în diverse moduri, cum ar fi „economia subterană”, „economia informală”, „neoficială”,
„invizibilă”, „gri” sau „ocultă”, „economie ascunsă”, „neobservată” sau „necontabilizată” – lumea
afacerilor subterane, intrată în vocabularul specialiştilor sub denumirea de economie subterană,
desemnează ansamblul activităţilor de natură economică şi financiară ilegale, de natură infracţională,
prin care se urmăreşte obţinerea de avantaje şi profituri materiale.
Exagerarea ponderii economiei subterane este la fel de dăunătoare ca şi banalizarea importanţei
sale. Dificultăţi există nu numai în definirea economiei subterane, ci şi în evaluarea acesteia, în
cuantificarea ei, domeniu în care s-au exprimat opinii nefondate ştiinţific.
În prezent, există un consens că economia subterană a ajuns să reprezinte o parte semnificativă
7

din activitatea economică în toate ţările. 

Economia subterană reprezintă ansamblul activităţilor economice ce se realizează în afara legilor
penale, sociale sau fiscale sau care scapă (masiv) inventarierii conturilor naţionale, deci acelea care
se regrupează în activităţi disimulate, ilegale sau frauduloase şi private .
Metodologia general acceptată cuantifică economia subterană ca procent din PIB, toate celelalte

comparaţii statistice fiind apoi extrapolate de la acest indicator macroeconomic (ex: rata forţei de muncă
„la negru”, importurile neoficiale etc).
Sfera activităţilor pe care le poate include economia subterană este deosebit de cuprinzătoare, fapt
justificat prin fluiditatea, dinamica şi flexibilitatea sa în raport cu realitatea economică respectiv:
frauda fiscală,munca la negru,activităţile criminale.

Capitolul III , intitulat ,, FORME DE MATERIALIZARE A EVAZIUNII
FISCALE ”, este structurat in patru subcapitole respectiv :
1. Analiza modalităţilor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală pe categorii principale de
impozite şi taxe
In toate timpurile , multitudinea obligatiilor pe care le impun legile fiscale contribuabililor , au
facut sa stimuleze ingeniozitatea acestora de a inventa diverse procedee de eludare a legilor fiscale .
Acţiunile de combatere a formelor de manifestare a fraudei fiscale au efect sporit, de regulă,
când cei desemnaţi să emită procedurile fiscale sau de inspectie fiscală au stabilit şi utilizează căi şi
metode cât mai diversificate, realiste şi eficiente, adaptate la diversele forme de manifestare ale
fenomenului.
În practica, însă, nici o lege nu poate să prevadă ingeniozitatea contribuabililor şi nici
diversitatea situaţiilor concrete. În consecinţă, singura soluţie o constituie modificarea legislaţiei, în
scopul eliminării lipsurilor legislative şi a permisivităţii unor legi.
Evaziunea fiscală legală există atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor
persoane sau categorii sociale sunt sustrase de la impunere datorită modului în care legislaţia fiscală
dispune de stabilirea obiectului impozabil.
Evaziunea ,,legală” sau mai bine spus ,,tolerată” exprimă acţiunea contribuabililor de a ocoli
legea, aceştia recurgând la o combinaţie neprevăzută de legiuitor şi, deci, tolerată prin scăpare sau
eroare. Ea nu poate fi posibilă decât datorită inadvertenţelor sau lacunelor legislative şi este frecventă
mai ales în perioadele când apar noi forme de întreprinderi sau categorii de impozite.
Frauda fiscală se manifestă în numeroase forme deoarece reprezintă, în principiu, tot ce se
desfăşoară dincolo de limita cadrului legal, cu acelaşi scop bine definit de a ocoli impunerea fiscală,
adică infinite combinaţii de situaţii, fapte şi strategii ilegale.
Semnificative sunt modalităţile de fraudă fiscală după natura acestora: 
majorarea cheltuielilor deductibile fiscal;
8 

transferul bazei de impozitare; 
modalităţi de plată a partenerilor în regimul fraudei fiscale; 
desfăşurarea de activităţi fără documente

legale sau neînregistrarea lor în contabilitate; 

societăţile comerciale de tip „tun” reprezintă forma cea mai avansată de fraudă fiscală ; 
organizarea şi conducerea de activităţi contabile duble ; 
falsurile şi frauda fiscală ; 
neaplicarea legii fiscale şi calculul incorect al impozitelor şi taxelor datorate statului .
2. Conexiunile dintre crima organizată şi evaziunea fiscală
Referitor la factorii generali care favorizează dezvoltarea criminalităţii organizate se evidenţiază
faptul că stabilirea unor pieţe financiare mondiale şi globalizarea economică au generat importante
oportunităţi pentru grupurile implicate în crima organizată. Domeniul cel mai vizat îl reprezintă
contrabanda transfrontalieră, frauda legată de taxa pe valoarea adăugată, precum şi afaceri ilegale prin
care este afectată direct economia europeană .
Schimbările sociale produse în spaţiul european, generate de libera circulaţie a bunurilor, a
banilor, a serviciilor şi a persoanelor, au un efect deosebit asupra oportunităţilor de criminalitate
economico-financiară. Este cât se poate de clar faptul că mobilitatea sporită a oamenilor şi
urbanizarea în derulare rapidă, au condus la un mare nivel de anonimitate în societate, lucru care
favorizează activităţile infracţionale şi sporeşte dificultatea descoperirii lor .
Analiştii în materie cunosc faptul că grupurile crimei organizate exploatează absenţa sau
ambiguităţile unor reglementări legale, gradul ridicat de coruptibilitate a unor funcţionari din domeniul
economic, financiar, vamal şi judiciar, situaţii ce le facilitează finalizarea acţiunilor ilegale.
Nu se poate vorbi de crimă organizată fără a se face referire la spălarea banilor, mijlocul prin care
organizaţiile de tip mafiot dau aparenţă legală profiturilor obţinute din activităţi ilegale, pentru a se
folosi apoi, nestingheriţi, de aceşti bani, pentru a-i reinvesti în dezvoltarea activităţilor care i-au produs,
sau în alte afaceri aparent legale.
Sofisticatul mecanism de făcut şi spălat bani murdari funcţionează, în cele mai multe cazuri, cu
sprijinul, consultanţa şi expertiza specialiştilor din domeniul financiar-bancar, al investiţiilor şi bursei.
Spălarea banilor se desfăşoară la linia de demarcaţie dintre activităţile ilicite şi cele licite.
Spălarea banilor este un proces prin care profiturile obţinute de pe urma criminalităţii sunt
transformate în scopul ascunderii sau mascării originilor ilicite.
3. Paradisurile fiscale şi companiile off-shore-atracţii şi sprijin pentru evaziunea fiscala
Dirijarea finanţelor mondiale către centrele ,,off-shore” poate fi comparată cu circuitul apei în
natură. Apa, ca şi banii, este folosită şi refolosită, încheindu-şi în final circuitul în marile rezervoare ale
oceanelor. Masa monetară, aidoma apei, circulă de la un stat la altul. O parte din ea este vizibilă
autorităţilor, o alta destul de substanţială ,,se scurge” în subteran către marile rezervoare ale
paradisurilor fiscale .
9

Avantajele companiilor off-shore sunt date pe de o parte de impozitarea zero sau foarte scăzută, iar
pe de altă parte de posibilitatea utilizării diferitelor tratate privind evitarea dublei impunere.
Aceste centre financiare joacă un rol distructiv. Ele servesc drept subterfugiu în sistemele fiscale
din mai multe state. Exportul capitalurilor asociată cu frauda fiscală privează ţările în dezvoltare de
sursele necesare serviciilor sociale.
Multe entităţi încearcă să beneficieze de avantajele oferite de această deplasare a capitalului către
centrele ,,off-shore”. Scutirile de impozite şi taxe, precum şi confidenţialitatea cu privire la rezultatele
financiare şi identitatea proprietarilor societăţilor, sunt factori care au dus în aceste jurisdicţii, nu numai
societăţi ce doreau să-şi maximizeze profitul prin orice mijloace legale, în speţă prin diminuarea
obligaţiilor fiscale în favoarea profitului, dar şi evazioniştii şi „afaceriştii dubioşi” de toate
naţionalităţile
Orice contribuabil este tentat să plătească impozite şi taxe cât mai mici sau să nu plătească nici un
fel de impozit. Pentru a profita de o astfel de slăbiciune umană, de-a lungul timpului au existat teorii
care au creat o legislaţie de atragere a fondurilor financiare, acordându-se facilităţi deosebite, dintre
care cea mai importantă o constituie scutirea de impozite ori nivelul acestora extrem de redus.
Metodele convenţionale ale fraudei fiscale internaţionale cu nuanţă legală, constau în special în
două tehnici: 
transferul profiturilor către o ţară cu impozite reduse, prin manipularea preţurilor tranzacţiilor; 
nerepatrierea veniturilor încasate în străinătate, prin manipularea remuneraţiilor. Procedeul este
frecvent întâlnit în cazul profesiunilor artistice şi sportive.
Schemele off-shore constau în stabilirea şi domicilierea unei entităţi juridice (corporaţie, holding,
fundaţie) prin intermediul căreia se derulează afaceri cu alte entităţi domiciliate în afara statului
respectiv, şi care oferă scutire de la plata impozitelor pe profit, pe creşterile de capital, pe dividende, pe
dobânzi, etc.
4. Frauda care afectează TVA-ul în contextul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii
Europene
Prin operaţiuni intracomunitare se înţelege acele livrări de bunuri ce sunt expediate sau
transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se
efectuează livrarea sau de altă persoană în contul acesteia, inclusiv transferul de către o persoană
impozabilă, de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru.
Formele de manifestare a fraudelor cu TVA cu ocazia tranzacţiilor intracomunitare sunt multiple,
nu există o inventariere a acestora ci numai câteva analize pe cazuri concrete, în cadrul discuţiilor
privind aceste fraude există denumirea de ,,fraude tip carusel”, specific acestora fiind înlănţuirea
operaţiunilor şi tranzacţiilor comerciale, exact ca un carusel.
Influentele fraudei de tip „carusel” se localizează nu numai la nivelul obligaţiilor fiscale sustrase
de la impozitare, dar si al distorsionării mecanismelor concurenţiale ale pieţei, se ajunge în situaţia ca cel
10

comite frauda în afară de faptul că nu plăteşte impozitul TVA, dar are şi un avantaj că poate
comercializa marfa la un preţ mai mic, în detrimentul celorlalţi comercianţi.
Trebuie menţionat faptul că nu de puţine ori, metodele de volatilizare a masei impozabile a TVA,
prin intermediul fraudei de tip carusel, sunt combinate cu tehnicile de contabilitate creativă, astfel că, în
aceste situaţii, obiectivul de performanţă al reglementarilor contabile referitoare la reflectarea unei
imagini fidele a situaţiei financiare a unei societăţi comerciale, pentru toţi utilizatorii de informaţii îşi
pierde din consistenţă.
TVA nu poate fi dedusa si nici nu se poate diminua baza impozabila la stabilirea impozitului pe
profit in situaţia in care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate
informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale in vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se
solicita deducerea TVA.
În opina noastră, raportarea la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie cu privire la
deductibilitatea TVA poate constitui garantul unei interpretări uniforme şi unei aplicări unitare a
reglementarilor comunitare, având în vedere faptul ca Deciziile Curţii Europene de Justiţie sunt
obligatorii pentru statele membre, acestea prevalând asupra dispoziţiilor interne.

Capitolul IV , intitulat ,, LEGISLAŢIA FISCALĂ-FACTOR DETERMINANT ÎN
PREVENIREA ŞI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE ” , este structurat in trei subcapitole
respectiv :
1.

Infracţiunile reglementate de legea specială

Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale , aşa cum se arată încă din titlul său, o
lege penală specială şi are un dublu scop: 
Să atragă atenţia contribuabilului asupra obligaţiei fiscale pe care o are – adică de a suporta o parte
din cheltuielile publice – şi să-l prevină asupra consecinţelor păgubitoare la care se expune ca urmare a
nerespectării obligaţiei stabilite de lege; 
Să constituie instrumentul juridic pe baza căruia să fie angajată răspunderea penală a celor ce
încalcă legea.
Obiectul juridic
În cazul tuturor infracţiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, obiectul juridic îl constituie
relaţiile sociale, de natură economică, care se formează şi evoluează în momentul constituirii şi
materializării în formă pecuniară a resurselor bugetare necesare statului pentru acoperirea cheltuielilor
publice. 
Subiectul activ nemijlocit al tuturor infracţiunilor reglementate de lege este, de regulă, calificat şi
este reprezentat fie de contribuabilul persoană fizică, fie de reprezentantul contribuabililor persoane
juridice.

11 

Subiectul pasiv al infracţiunilor fiscale este statul sau unităţile administrativ-teritoriale (comuna,
oraşul, judeţul) ale căror resurse financiare necesare suportării cheltuielilor publice au fost sau pot fi
afectate prin săvârşirea infracţiunii.
Latura obiectivă
La infracţiunile de evaziune fiscală, elementul material al laturii obiective se exprimă într-o variată
gamă de acţiuni sau inacţiuni. Tratarea acestora se va face pentru fiecare infracţiune în parte.
Latura subiectivă
Fără excepţie, infracţiunile împotriva regimului fiscal se săvârşesc cu intenţie, fie ea directă sau
indirectă.
2.

Implicaţii criminologice ale evaziunii fiscale

Clarificarea etimologiei actului infracţional presupune relevarea rolului personalităţii infractorului, a
situaţiei concrete de viaţă în care se săvârşeşte fapta antisocială şi a mecanismelor psihologice care
permit procesul complex al trecerii la comiterea actului interzis de legea penală.
Personalitatea infractorului reprezintă o categorie psihologica complexa care cuprinde noţiunea
psihosociala de personalitate şi noţiunea juridico-penala a infractorului.
Studiul complex al actului infracţional antrenează cercetări pluridisciplinare. Factorii psihologici
principali implicaţi în actul infracţional constau în analiza modului în care structurile de personalitate
(motivaţie activitate, potenţial intelectual, creativitate, etc.) se manifestă în etapele de comitere a
infracţiunilor (pregătirea, trecerea la acţiune, atitudinea de regret, indiferenţă, lipsă de implicare sau
satisfacţie postantiinfracţională).
Infractorul financiar este o noţiune specie a noţiunii generice de infractor, diferenţa pecifică fiind
constituită din domeniul în care acţionează, respectiv sfera economică şi financiară.
Utilizând metoda analizării şi extrapolării controalelor fiscale la ansamblul plătitorilor de impozite,
organele de inspecţie fiscală au oferit o apreciere relativ fidelă a mărimii fraudei fiscale la nivel naţional,
în multe situaţii impunându-se măsura investigării penale, sens în care s-a recurs la sesizarea organului
de urmărire penală specializat din cadrul Ministerului Public.
3.

Situatia statistica privind evaziunea fiscala pe teritoriul Romaniei

Sunt prezentate si analizate rezultatele obtinute in prevenirea si combaterea evaziunii fiscale de
catre structurile Agentiei Nationale de Administrare Fiscala respectiv : Activitatea de Inspectie Fiscala
Garda Financiara , Autoritatea Nationala a Vamilor in perioada 2008-2009 .
De asemenea este prezentata evolutia infractiunilor de evaziune fiscala conform Inspectoratului
General al Politiei Romane in perioada 2008-2009 .

12

Capitolul V, intitulat ,,MANAGEMENTUL PREVENIRII ŞI COMBATERII
EVAZIUNII FISCALE ” , este structurat in patru subcapitole respectiv :
5.1 Dimensiuni conceptuale privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
Îmbunătăţirea eficacităţii în prevenirea şi combaterea fraudei fiscale constituie o necesitate, în
măsura în care acestea distorsionează activitatea economică şi condiţionează calitatea serviciilor publice
şi a prestaţiilor sociale.
Percepţia sistemului fiscal ca fiind nedrept, neîncrederea în volumul şi calitatea serviciilor publice
şi neasocierea de către cetăţeni a nivelului veniturilor publice cu bugetul de cheltuieli, reprezintă factori
care fac dificilă îndeplinirea spontană a obligaţiilor fiscale.
În consecinţă, administraţia fiscală, în măsura posibilităţilor, trebuie să dezvolte o politică de
comunicare care să transmită cetăţenilor caracterul necesar al fiscalităţii, legătura dintre veniturile
bugetare şi serviciile publice şi principalele rezultate obţinute în prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale.
O altă dimensiune prin care normele sociale pot fi influenţate de acţiunile guvernamentale sunt
legate de suportul pe care programele le primesc de la populaţie. Un suport larg tinde să legitimeze
sectorul public şi să impună o anumită normă socială de conformare. Ca urmare, este posibil că gradul
de conformare voluntară să fie mai ridicat atunci când exemplul public transmis către o comunitate este
popular şi este recunoscut.
Gradul de conformare diferă de la ţară la ţară şi de la impozit la impozit şi dacă luăm în discuţie
opinia că un individ raţional ar trebui, virtual, să nu declare nici un venit, nivelul diferit de disciplină
fiscală trebuie să fie analizat cu atenţie pentru determinarea cauzelor, a factorilor de influenţă.
Controlul rămâne principalul mijloc de combatere a fraudei fiscale dar pentru aceasta el trebuie să
se bazeze pe o planificare riguroasă a acţiunilor, stabilirea unor obiective clare şi precise, eliminarea
abordărilor prea nominale orientate spre verificarea unui număr minim de contribuabili şi descoperirea
unei anumite sume a debitului, primând realizarea acţiunilor simple şi rapide faţă de controalele de fond.
Realizarea acţiunilor simple şi rapide deşi necesare, nu trebuie să fie în detrimentul investigaţiei şi al
verificărilor cu dificultate tehnică mărită.
În plus, efectul acţiunilor de control asupra conformării voluntare este un element de luat în
considerare în planificare, după cum este şi rata de recuperare a debitului fiscal descoperit.
5.2 Reforma administraţiei fiscale
Administraţia fiscală trebuie să urmeze un curs în mijlocul unor aşteptări contradictorii, respectiv
presiunea nevoilor de asigurare a serviciilor publice - în permanentă creştere, în antagonism cu
presiunea fiscală asupra masei impozabile - ce se doreşte minimizată.
Societatea în care trebuie să opereze administraţiile fiscale - inclusiv din punct de vedere
microeconomic - nu mai este imuabilă. Apar zilnic schimbări. Administraţia fiscală trebuie să fie
flexibilă pentru a se adapta la standardele Uniunii Europene.
13

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are în subordine structurile de administrare şi colectare
a veniturilor bugetare din cadrul Direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului
Bucureşti şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Cele trei finalităţi care guvernează activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sunt: 
finalitatea disuasivă, de creştere a civismului fiscal, în domeniul înregistrării, declarării, plăţii
voluntare; 
finalitatea bugetară, care vizează să colecteze impozitul eludat, cu rapiditate şi eficientă; 
finalitatea represivă, care sancţionează comportamentele frauduloase.
Conştientizarea unei impozitări excesive în multe ţări, a condus la apariţia unui puternic curent
anti-impozit. care a determinat reforme fiscale importante. În consecinţă, pe plan mondial, politica de
scădere a ratelor impozitelor şi taxelor a devenit o modă de mare amploare: după unele opinii, ca
dimensiune, ar putea fi comparată numai cu ampla mişcare de privatizare.
Reforma administraţiei fiscale a cuprins şi ţările mai puţin dezvoltate, care au întreprins o serie de
măsuri care au inclus politici tradiţionale , cum ar fi: 
introducerea unui program efectiv de control care să identifice contribuabilii care nu declară,
precum şi pe cei care declară mai puţine venituri sau solicită deduceri şi credite supraevaluate; 
aplicarea consistentă şi de mai multe ori a penalităţilor uşoare; 
utilizarea reţinerii la sursă ori de câte ori este posibil; 
facilitarea plăţilor prin sistemul bancar; 
utilizarea informaţiilor din terţe surse pentru a verifica comportamentul la declarare.
Administraţiile fiscale din ţările în curs de dezvoltare au introdus politici care pun accent pe
serviciile oferite contribuabililor prin următoarele metode: 
promovarea educării contribuabililor şi dezvoltarea de servicii pentru

asistarea

acestora în

parcurgerea paşilor necesari pentru completarea şi transmiterea declaraţiei sau plata impozitelor; 
transmiterea de mesaje publicitare prin care se prezintă legătura dintre impozite şi serviciile
publice ce sunt oferite în contrapartidă; 
simplificarea impozitelor şi a plăţii; 
promovarea conformării voluntare prin reducerea costurilor asociate cu plata impozitelor, pentru
contribuabili; 
asigurarea stabilităţii relative a sistemului fiscal; 
adoptarea principiului general al autoevaluării impozitului; 
promovarea unui „cod de etică" al celor doi parteneri - contribuabil şi fisc.
5.3 Politica fiscală şi politica de administrare a veniturilor statului
Identificarea liniilor directoare ale politicii fiscale a statului într-un moment istoric dat se impune
cu necesitate în acele cazuri în care căutăm a desprinde concluzii nu numai cu privire la ţintele urmărite
14

prin aceste politici ci şi în privinţa acelor situaţii obiective care generează tendinţa organică de
împotrivire la sarcina fiscală din partea debitorului fiscal şi motivează actul evazionist.
Prin intermediul politicii fiscale, se poate acţiona în sensul protejării şi încurajării sau, dimpotrivă,
descurajării anumitor ramuri sau activităţi economice, conturându-se în acest mod aşa-numitul
„intervenţionism fiscal", care poate viza obiective diferite, cum sunt: 
stimularea agenţilor economici în vederea realizării de investiţii în anumite domenii de activitate
sau în anumite zone considerate defavorizate din punct de vedere economico-social; 
creşterea calităţii şi competitivităţii produselor şi serviciilor; 
stimularea exporturilor; 
protejarea mediului înconjurător; 
eradicarea sau, cel puţin, reducerea ponderii „muncii la negru"; 
reducerea şomajului; 
creşterea nivelului de viaţă etc.
Politica fiscală are o strânsă legătură cu politica economică şi socială, ceea ce reiese, în special, din
faptul că unele obiective economico-sociale se aduc la îndeplinire prin măsuri cu caracter fiscal, cum ar
fi scutirile şi reducerile de impozite şi taxe sau aplicarea unor deduceri din materia impozabilă.
Măsurile de reformă a sistemului fiscal sunt menite să asigure, pe de o parte, constituirea resurselor
financiare publice, în mod raţional, fără a provoca distorsiuni în domeniul preţurilor, iar, pe de altă parte,
facilitarea creşterii performanţelor în asigurarea resurselor publice fără să inhibe spiritul antreprenorial,
ci dimpotrivă,

să contribuie la angajarea agenţilor economici în maximizarea profiturilor şi

creşterea investiţiilor.
Eficienţa fiscalităţii se observă atât în modul în care impozitele şi taxele colectate la bugetul de stat
se reîntorc sub forma calităţii serviciilor publice, cât şi în modul în care ele asigură, în mod sustenabil,
menţinerea şi extinderea bazelor de impozitare. Reforma legislaţiei fiscale impune reducerea continuă a
scutirilor şi exceptărilor la plata impozitelor şi a taxelor şi lărgirea bazei de impozitare pentru creşterea
transparenţei mediului de afaceri şi îmbunătăţirii competiţiei.
In condiţiile democraţiei în ţara noastră partide cu orientări diferite se succed la putere la intervale
mai lungi sau mai scurte de timp şi este firesc ca acestea să promoveze propriile lor politici financiare.
Important este, însă, ca partidele aflate la putere, indiferent de orientarea lor politică să nu piardă din
vedere faptul că nici o societate nu trebuie să consume mai mult decât produce şi că progresul social
economic al ţării nu poate fi realizat prin împovărarea şi sărăcirea populaţiei ci pe calea prosperităţii
acestora. În toate împrejurările, factorii de decizie, indiferent de culoarea lor politică au datoria morală şi
obligaţia legală să promoveze şi să apere interesul naţional.
De aceea, o preocupare de cea mai mare însemnătate a organelor de decizie în domeniul politicii
financiare a statului, trebuie să fie circumscrierea cheltuielilor totale ale societăţii în limitele resurselor
ce pot fi mobilizate pe plan naţional. Această cerinţă reflectă un adevăr axiomatic şi anume acela că nici
15

o societate nu trebuie să consume mai mult decât produce. În cazul în care o colectivitate naţională
nesocoteşte această cerinţă, ea o va face contractând împrumuturi în străinătate adesea în condiţii
împovărătoare şi care îi limitează posibilitatea de dezvoltare economică şi socială”
Pentru stimularea creşterii economice, statul are mai multe instrumente: 

finanţarea sau realizarea de investiţii directe, pe care sectorul privat nu le-ar furniza în cantităţi
adecvate, din cauza eşecului pieţei (proiecte de infrastructură, educaţie primară, cheltuieli pentru
sănătate); 

oferirea eficientă de anumite servicii publice de bază care sunt necesare pentru asigurarea
condiţiilor de bază pentru desfăşurarea activităţii economice şi a investiţiilor pe termen lung (prin
minimizarea costului aferent realizării unui anumit volum de bunuri şi servicii publice); 

finanţarea propriilor activităţi, astfel încât să fie minimizate distorsiunile aferente deciziilor de
economisire şi reinvestiţii aferente sectorului privat.
Politica fiscală poate fi şi trebuie modificată mai frecvent, pentru că se poate face mai uşor şi mai
rapid decât dacă ar trebui să se schimbe sistemul său de aplicare.
Regimurile fiscale din statele membre au forţat nota prin aplicarea unor cote relativ ridicate pentru
segmente scăzute de venit, ceea ce a descurajat asumarea riscurilor şi crearea de întreprinderi, cele deja
înfiinţate întâmpinând dificultăţi în finanţarea proiectelor lor.
5.4.

Inspecţia fiscală

Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii
declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării
legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor
aferente acestora.
Inspecţia fiscală se exercita asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care
au obligaţii de stabilire,reţinere şi plata a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate
bugetului general consolidate, prevăzute de lege .Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi
neîngrădit prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscala sau, după caz, de compartimentele de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, ori de alte autorităţi care sunt competente,
potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general
consolidate.

Capitolul VI, intitulat ,,POLITICI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A EVAZIUNII
FISCALE ÎN TĂRILE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE ” , este structurat din

patru

subcapitole dupa cum urmeaza :
6.1. Aspecte generale privind politicile de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în
tările membre ale Uniunii Europene

16

Veniturile fiscale, indiferent de modalitatea procurării acestora, constituie principalul mijloc de formare
a resurselor bugetului de stat.
Politica fiscală a Uniunii Europene are ca subiect numai impozitele indirecte, politicile
referitoare la impozitele directe fiind lăsate la latitudinea autorităţilor naţionale. În acest context, din
ce în ce mai frecvent, administraţiile fiscale trebuie să se confrunte cu regulamente internaţionale şi
comunitare, care să permită orientarea politicilor lor.
Ţările membre ale Uniunii Europene care practică contabilitatea de tip francez au un număr mai
mare de sancţiuni în raport cu ţările care utilizează contabilitatea de tip anglo-saxon.
6.2 Sancţionarea faptelor de evaziune fiscală în ţările Uniunii Europene.
În 1957 se semnează tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene, din aceasta
făcând parte Belgia, Franţa, Luxemburg, Italia, Olanda şi Germania.
Tratatul include cadrul general privind fiscalitatea în Uniunea Europeană, în articolele 90-93:
Când un stat iese în faţă prin absenţa sau slăbiciunea nivelului de impozitare a veniturilor,
capitalurilor sau a tranzacţiilor, dar mai ales prin instaurarea unei confidenţialităţi în materie fiscală,
protejând persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi pe teritoriul său cu orice titlu (societăţi
paravan, conturi anonime), este clar că s-a decis să facă concurenţă fiscală. Este lesne de înţeles că
statele dezvoltate au favorizat acest sistem sau destul de mult timp au închis ochii la ceea ce se
întâmplă.
Comisia Europeană a atras atenţia, în nenumărate ocazii, asupra faptului că frauda fiscală, şi în
special cea în materie de T.V.A., provoacă dereglări ale pieţei interne, favorizează concurenţa neloială
şi pe cale de consecinţă, reduce simţitor veniturile publice.
Comisia Europeana a adoptat în luna august 2009, în cadrul strategiei de combatere a evaziunii
fiscale şi a fraudei, o propunere de modificare a Regulamentului cooperarii administrative în domeniul
taxei pe valoare adaugatǎ, extinzând şi întărind cadrul legal pentru schimbul de informaţii şi cooperare
între autorităţile fiscale.
Unul dintre elementele principale ale propunerii este crearea unei baze legale de acces a
EUROFISC, structura operaţionalǎ comună, care să permită statelor membre să acţioneze rapid în
lupta împotriva fraudelor.
EUROFISC, va coordona agenţiile fiscale din cele 27 state ale Uniunii Europene, după ce primul
pas în această direcţie va fi unificarea bazelor de date privind contribuabilii.
6.3. Aprecieri privind politica de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în statele
membre ale Uniunii Europene
Sunt prezentate fapte si acte de inspectie fiscala si sanctiunile contraventionale sau penale in tari
membre a Uniunii Europene respctiv: Franta, Anglia, Germania, Spania, Belgia, Finlanda, Portugalia,
Luxemburg, Bulgaria.
6.4. Unele aspecte din legislaţia Elveţiei şi Statelor Unite Ale Americii
17

Legea elveţiană face o distincţie între evaziune fiscală, ca omisiune de a declara anumite
venituri şi frauda fiscală (faux dans le titre, escroquerie).
Pentru persoanele străine, fiscul elveţian nu acţionează în nici un fel dacă nu sunt rezidente în
Elveţia. Băncile nu au dreptul să informeze fiscul decât în caz de afaceri de natură penală.
Originalitatea pe care o oferă Elveţia este că impozitele sunt votate de către popor. Guvernele
federative şi cantoanele nu au, aşadar, aceleaşi puteri de decizie ca şi celelalte state în materie fiscală.
Codul de Procedură Fiscală al Statelor Unite prevede mai mult de 150 de amenzi
administrative pentru diferitele încălcări ale prevederilor legale.
Daca un agent economic nu se conformeaza cu obligatia de a depune declaratia de impozit risca
sanctiuni civile cat si penale .

Capitolul VII , intitulat ,,CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND POLITICILE ŞI
STRATEGIILE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE “ , este strucurat
in trei subcapitole respectiv:
7.1. Concluzii generale privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
Linia cauzală care duce la evaziune fiscală poate fi trasată pe următoarele puncte
nodale:organizare socială - > stat - > fiscalitate - > evaziune fiscală.
Pentru limitarea cazurilor de opţiune în favoarea evaziunii fiscale sunt necesare măsuri complexe
care vizează cadrul de organizare şi gestionare a societăţii în întregul său, şi cu precădere puterile
publice ce trebuie puse în slujbă exclusivă, în ultimă instanţă, a cetăţeanului contribuabil. La nivelul
individului aceste măsuri trebuie percepute prin canalul fiscalităţii, ca o reducere a presiunii fiscale
individuale.
Plecând de la ideea că experienţa ţărilor dezvoltate acumulată în domeniul cunoaşterii tuturor
mecanismelor presupuse de economia de piaţă, inclusiv în ceea ce priveşte manifestările evaziunii
fiscale, ar putea constitui un exemplu de urmat şi pentru legislaţia noastră, am acordat un important
spaţiu din lucrare cunoaşterii legislaţiei specifice din 12 state din întreaga lume.
În condiţiile în care integrarea europeană a României a devenit o realitate iar dimensiunea
internaţională a evaziunii fiscale nu poate fi neglijată, adoptarea unor măsuri pe plan internaţional este
singura de natură a asigura eficienţă acţiunilor întreprinse, sens în care considerăm utilă adoptarea
unor măsuri vizând reprimarea scurgerii de importante resurse financiare prin intermediul paradisurilor
fiscale. În acest sens în opinia noastră ar fi util să fie avut în vedere la stabilirea obligaţiilor bugetare
ale unui cetăţean român toate veniturile pe care le realizează acesta indiferent în ce colţ al lumii.
Ni se pare interesantă soluţia, identificată deja de unele legislaţii străine, de a aplica anumite
sancţiuni nepecuniare
Iată de ce apreciem că prevenirea anumitor comportamente ilicite, cum sunt cele manifestate în
materia realizării veniturilor bugetare, excede dreptului penal regăsindu-se mai degrabă la nivel
educaţional şi social.
18

Tocmai de aceea cunoaşterea experienţei altor state, a tendinţelor manifestate în domeniu pe plan
naţional şi internaţional, pătrunderea tuturor sensurilor reglementărilor în vigoare şi propunerea de
măsuri concrete în vederea asigurării unei eficienţe sporite a cadrului legislativ existent, alături de
identificarea măsurilor necesare şi utile în prevenirea evaziunii fiscale au constituit elementele centrale
ale demersului nostru ştiinţific prin a căror analiză am încercat să contribuim la realizarea unui
deziderat naţional şi internaţional.
7.2. Schimbări în abordarea problematicilor administrativ-fiscale
Considerăm că este nevoie de schimbări în abordarea problematicilor administrative fiscale,
respectiv simplificarea prin modificarea legislaţiei şi politicii fiscale, reducerea numărului de forme şi
introducerea de noi reguli interne, regulamente şi proceduri.
Opinăm că este nevoie de o nouă politică fiscală în raport cu tratamentul care trebuie aplicat
contribuabilului. Tipul de tratament trebuie să fie bazat, atât cât este posibil, pe situaţia specifică a
fiecărui contribuabil. În acest sens, punctele de plecare sunt profilul fiscal şi riscul.
Administraţia fiscală are nevoie să se bazeze în combaterea fraudei fiscale pe trei faze diferite ale
tratamentului contribuabilului: prevenirea prin asigurarea serviciilor adecvate, intensificarea verificărilor
generale şi depistarea fraudei într un mod specializat
Considerăm că alături de formele considerate clasice, administraţia fiscală va trebui să introducă şi
alt tip de control. În locul verificării ulterioare a aspectelor fiscale relevante, cum este cazul inspecţiei
fiscale, observarea la locul desfăşurării activităţilor economice are ca scop controlul situaţiei curente a
activităţilor în curs de desfăşurare, în momentul în care au loc.
Distinct de aceasta, este necesar ca administraţia fiscală să poată utiliza cea mai mare paletă
posibilă de metode sau proceduri, cum ar fi verificarea extinsă, verificarea simplificată, controlul
situaţiei fiscale pe ansamblu, verificarea punctuală a unui element, pentru a adapta mai bine mijloacele
disponibile la avizele financiare, făcând cel mai adesea recurs la proceduri uşoare, controale pe perioade
scurte, pentru a favoriza şansele de recuperare.
Exprimăm opinia că strategiile de control vor trebui să se bazeze exclusiv pe analiză de risc pentru
îmbunătăţirea selecţiei contribuabililor şi a sectoarelor cu risc ridicat. Este o orientare absolut necesară,
având în vedere că toate statele membre ale Uniunii Europene utilizează această metodă.
Una din soluţiile propuse de prezenta teză abordează necesitatea organizării de structuri
specializate în controlul contribuabililor cu risc ridicat în momentul înregistrării fiscale şi ulterior
acesteia (post-monitorizare).
Mai afirmăm că în actualul context, îmbunătăţirea cooperării prin încheierea de protocoale cu
alte instituţii naţionale şi internaţionale ar fi deosebit de benefică pentru administraţia fiscală.
Considerăm că pentru prevenirea şi combaterea eficientă a evaziunii şi fraudei fiscale este foarte
important managementul de înaltă calitate aplicat în cadrul administraţiei fiscale.
19

Exprimăm opinia că sancţiunea administrativă este de preferat celei penale, pentru că prezintă cel
puţin două avantaje: 
este mai operativă decât un proces penal, care implică parcurgerea unor proceduri obligatorii, de
lungă durată: 
sancţiunile administrative prezintă avantajul că au un impact favorabil asupra încasărilor bugetare.
7.3. Propuneri de constituire a unei structuri specializate de analiză a informaţiilor în cadrul
Agentiei Nationale de Administrare Fiscala
Considerăm că efectiva utilizare a unui departament de „financial intelligence” este crucială
pentru orice instituţie cu atribuţii în combaterea fraudelor fiscale. Un departament de „intelligence”
furnizează instituţiei din care face parte informaţiile, cunoştinţele şi recomandările de care managerii au
nevoie pentru a-şi duce la îndeplinire sarcinile
Oportunitatea înfiinţării unui astfel de departament se datorează lipsei actuale de informaţii de care
ar trebui să dispună inspectorii fiscali înainte de demararea unui control operativ şi inopinat.
Centralizarea informaţiilor, atât a celor oferite de contribuabili, cât şi a celor obţinute de la terţi, va
permite creşterea eficienţei activităţii de inspectie fiscală.
Procesul de „finacial intelligence” este un proces care include mai multe activităţi (colectarea,
evaluarea, colaţionarea, analiza, diseminarea şi reevaluarea informaţiilor privind societăţile comerciale
precum şi asociaţii şi administratorii acestora care fac parte din grupuri de crimă organizată specializate
în săvârşirea de fraude fiscale şi spălarea sumelor de bani provenite din acestea).
Exprimăm opinia că misiunea generală a conceptului de „finacial intelligence” este aceea de obţine
informaţii cu valoare despre societăţi comerciale, asociaţi, administratori, persoane şi grupuri care sunt
implicate în activităţi de fraudare a bugetului de stat, să înţelegi cum îşi desfăşoară acţiunile, să descrii
modul în care acţionează şi nu în ultimul rând, să prevezi viitoarele acţiuni pe care aceştia le vor
desfăşura.
Sunt două moduri de a folosi conceptul de „finacial intelligence” sau informaţia cu valoare în
domeniul fraudelor fiscale: tactic sau strategic. Fiecare se bazează pe aceleaşi informaţii brute şi în
general se completează una pe cealaltă, ambele fiind la fel de importante în combaterea fraudelor fiscale.
Exprimăm opinia că şi în România, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (cu structurile din
subordine), ar trebui să realizeze o evaluare a indicatorilor de eficienţă şi calitate a activităţii efectuate şi
să procedeze la o întărire a capacităţii instituţionale şi la o „reaşezare” a priorităţilor.
Considerăm că prin înfiinţarea unui departament de „financial intelligence”, Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală (cu structurile din subordine), va putea să prevină şi să combată cu succes fraudele
fiscale din ce în ce mai complexe care sunt desfăşurate prin moduri de operare dintre cele mai
sofisticate, foarte greu de depistat prin metode clasice de verificare.

20

În plus, acest tip de fraudă se adaptează foarte repede la măsurile de contracarare întreprinse de
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi speculează „slăbiciunile” Direcţiilor Generale ale
Finanţelor Publice din fiecare judeţ pe teritoriul căruia au ramificaţii. Astfel, de îndată ce simt că se
înteţesc şi se concentrează controalele şi inspecţiile fiscale într-un anume punct al teritoriului sau în jurul
unei anume metode frauduloase, grupările criminale opresc afacerile ilegale şi testează alte metode.
Opinăm de asemenea că, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (cu structurile din subordine),
ar trebui să se adapteze la noile cerinţe şi manifestări în domeniul fraudelor fiscale, printr-o implicare tot
mai largă în activitatea judiciară, fiind necesar să devină prima verigă în identificarea infracţiunilor şi a
autorilor acestora în domeniile în care au atribuţii de control şi să asigure în timp util furnizarea de
informaţii organelor de urmărire penală – poliţie şi/sau parchet, printr-o colaborare în cadrul unor echipe
operative mixte.
În România, până în prezent nu există o instituţie naţională pentru pregătirea şi formarea
personalului specializat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu cele două importante
structuri ale sale, Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor, deşi infracţionalitatea în
domeniul financiar – fiscal se dovedeşte a fi în creştere exponenţială, iar grupările criminale organizate
sunt din ce în ce mai ermetice, mai greu de penetrat, iar metodele utilizate în vederea realizării fraudelor
sunt din ce în ce mai sofisticate, mai tehnice şi mai aplicate pe subdomenii.
În consecinţă considerăm că se impune înfiinţarea cu maximă urgenţă a unui Institut specializat în
pregătirea şi formarea de personal calificat pentru Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor.
Putem concluziona că prin generarea de „intelligence” tactic sau strategic, Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală va putea să prevină şi să combată cu succes fraudele fiscale din ce în ce mai
complexe care sunt săvârşite prin modalităţi dintre cele mai sofisticate, foarte greu de depistat prin
metode clasice de cercetare.
Astfel, succesul luptei împotriva fraudelor financiar – fiscale depinde în mare măsură de
implementarea în cadrul A.N.A.F. a unui departament de analiza informaţiilor eficient, care prin
implementarea unor intelligence performante şi prin diferite metode şi tehnici de analiza informaţiilor să
reuşească să aducă informaţii cu valoare atât pentru cazurile concrete aflate în lucru („intelligence
tactic”), dar şi pentru dezvoltarea unor strategii pe termen lung („intelligence strategic”) care să ajute la
micşorarea acestor fenomene.

21