Călăuzire, îndrumare sau şansă?

Pot să mărturisesc că am avut ocazia să beneficiez de călăuze de calitate în viaţă. Acum

pot să apreciez mai bine acest aventaj. Tot acum îmi dau seama cât de departe aş fi ajuns
dacă în anumite momente cheie ale vieţii mele aş fi beneficiat de uu îndrumător. Resimt
şi acum această lipsă. Nu mai sunt tânăr, dar îmi dau seama cât de mult ar fi însemnat un
sfat când nu ştiam ce să fac, unde să merg sau nici măcar să gândesc. Încerc să deschid un
subiect, de pe urma căruia să beneficiez eu în primul rând, cât şi toţi aceia care au nevoie
de acelaşi lucru: călăuzire. Aş dori să aflu părerile şi experienţelo voastre. Am putea
începe un club al călăuzitorilor ce s-ar pune la dispoziţia celor care au nevoie de aşa ceva.
Am mai scris câteva rânduri. Nu ştiu când o să termin, dar am început, cel puţin.

Timpul înseamnă bani spun capitaliştii. Dar timpul înseamnă viaţă. De multe ori timpul
este foarte preţios pentru că el este foarte limitat sau mai bine spus, programul nostru este
foarte aglomerat şi suntem stresaţi de faptul că trebuie să luăm decizii importante într-un
timp foarte scurt. Aceasta presupune să luăm deciziile cu toate că ne lipsesc toate
informaţiile. Ca urmare s-ar putea ca deciziile pe care le luăm să nu fie prea bune sau
câteodată să fie complet eronate. Uneori ne confruntăm cu ceea ce se numeşte „the
devil’s choice”, adică suntem nevoiţi să alegem între două rele. La fel de problematică
pare alegerea între două lucruri bune pentru că ni se pare că printr-o alegere greşită
pierdem ceva, cea mai bună variantă sau cel mai mare profit.

De obicei pentru a lua decizii bune avem nevoie de timp, dar şi de o minte luminată sau
de mai multe minţi luminate. Este vorba despre sfătuire, sfetnici, călăuzire sau în termeni
mai moderni de consilieri şi consiliere. Este vorba despre un proces de gândire finalizat
cu o decizie. A dispune de suficient timp de gândire şi de suficienţi consilieri este o
situaţie ideală cu care nu ne vom întâlni totdeauna. În practică nu totdeauna avem la
îndemână pe cineva care să ne ajute şi de cele mai multe ori suntem nevoiţi să luăm
singuri majoriatea deciziilor. Chiar dacă aceasta pare un handicap, în cele din urmă se
poate transforma într-o calitate foarte preţioasă, atâta vreme ce deciziile pe care le luăm
sunt bune, adică rezultatele ce decurg după luarea deciziile sunt pozitive. Dar să vedem
cum se desfăşoaă în timp cest proces de luare a deciziiilor..

1
Începuturile

De mic copil înveţi. La început ce e voie şi ce nu e voie. Ce să mănânci sau să bei şi cât.
Înveţi ordinea în care se desfăşoară unele activităţi, care este însemnătatea unor lucruri
sau destinaţia lor. De exemplu, atunci când eşti copil îţi este greu să înţelegi că ziua e
făcută pentru activităţi, iar noaptea pentru somn. Ai vrea să te joci şi noaptea, dar
oboseala te răpune şi adormi. După ce câţiva ani buni eşti îmbrăcat de alţii, începi să te
îmbraci singur, să te speli singur şi să vrei să faci ceva singur, fără să mai ai nevoie de
sursa îndrumării, călăuzirii, adică de părinţi. Necazurile apar când eşti departe de ei şi te
confrunţi cu situaţii nemainîntâlnite, neprevăzute. M-am pierdut. Ce să fac? Să plâng, să
ţip, să nu fac nimic, că poate mă va găsi cineva sau să încerc să găsesc singur calea
înapoi?

Probleme şi mai mari apar odată cu înaintarea în vârstă. Maturizarea fizică îţi aduce un
spor de încredere, dar de cele mai multe ori maturizarea fizică nu coincide cu cea
mentală. Deseori la ştiri ne sunt prezentaţi tineri care au comis lucruri necugetate şi, din
păcate, mulţi adulţi a căror acţiuni lasă să se întrevadă lipsa de abilitate în luare unor
decizii corecte.

Când vrei să înveţi ceva nou, când ajungi în locuri necunoscute şi nu vrei să te pierzi, ai
nevoie de o călăuză, de cineva care cunoşte drumul şi te poate ajuta. Adevărata călăuză
nu numai că te va direcţiona corect, dar şi te va învăţa cum să găseşti singur drumul
atunci când eşti singur. Aceasta îţi va asigura independenţa şi te va face capabil să înveţi
şi tu pe alţii.

În principu, atunci când te confrunţi cu o dilemă, de genul ce să fac azi, să mă duc la

ştrand sau să stau acasă să citesc o carte, poţi să alegi la voia întâmplării sau să faci o
selecţie în funcţie de ce îţi e mai comod sau de dispoziţia ta de moment. Dacă nu şti unde
este primăria sau gara într-un oraş necunoscut poţi să întrebi aproape pe oricine. Cu toate
acestea, este mai indicat să întrebi un poliţist, decât un trecător care ar putea fi şi el, la fel
ca tine, un simplu turist. Dacă vrei să dai examen de admitere la o facultate de inginerie
genetică trebuie să te interesezi în mod specific în domeniul respectiv, pentru că cei mai

2
mulţi dintre cei pe care îi cunoşti nu vor fi familiarizaţi cu domeniul acesta ultrasofisticat.
Nu ar fi o alegere prea inspirată să o întrebi pe bunica cum să îţi alegi cursurile
facultative la aceiaşi facultate, dar un coleg dintr-un an mai mare sau un prof te-ar putea
ajuta. S-ar putea să apelezi la familie sau la prieteni când e vorba de alegerea
vestimentaţiei sau la adoptarea unei coafuri mai îndrăzneţe, dar probabil că ei nu vor avea
prea mare succes în îndrumarea ta pentru alegerea viitorului partener de viaţă. De ce? Din
mai multe motive, pe care le vom discuta la timpul potrivit. S-ar putea ca familia să nu
reuşească să te îndrume spre o anumită meserie, să îţi impună sau să îţi restrângă aria
preocupărilor sau a prietenilor. Vom discuta şi despre aceste aspecte particulare ale
călăuzirii şi a luării deciziilor.

Pe stradă, în diferite publicaţii, la tv, dai de anunţuri. Există note de subsol ce te îndrumă
sau furnizează informaţii suplimentare în publicaţii. Există programe computerizate,
pliante sau prospecte, ba chiar şi personal specializat să facă acest lucru în turism, cu
ocazia unor evenimente speciale (manifestări sociale care implică mari mase de oameni,
situaţii de urgenţă, etc.), etc. Chiar şi buletinele meteo din media sunt tot o formă de
îndrumare. Dacă nu va ploua în următoarele două zeci şi patru de ore vom pleca la mare.
Dacă satelitul ne evidenţiază o formaţie de nori şi vânt puternic din nord ne gândim că
vine un val de frig şi nu avem ce căuta pe plajă. Dacă nu vrem să ne pierdem pe teren ne
cumpărăm o hartă, o busolă sau mai nou, un GPS.

Pe scurt, oricine trăieşte pe pământ are nevoie de orientare, de călăuzire şi trebuie să ia

decizii. Este valabil atât pentru oameni cât şi pentru animale. Ele caută hrană, parteneri
de viaţă, atacă sau fug de un urmăritor în funcţie de ceea ce le indică senzorii şi
instinctele. Călăuzirea instinctivă sau cea bazată pe cele cinci simţuri este folosită şi de
om pentru a se integra în societate. Dar dincolo de aceste tipuri de călăuzire aproape
fiecare om mai admite şi existenţa a alte două tipuri de călăuzire diferite de primele cinci.
Unul dintre acestea este celui de-al şaselea simţ, ceva diferit de instinct şi al doilea,
călăuzirea divină, total diferită, dar în acelaşi timp şi asemănătoare cu categoriile
menţionate până acum.

3
Nevoia de orientare, călăuzire sau îndrumare a omului este cu atât mai pregnantă cu cât
el sau ea se simte mic sau mică şi fără putere în faţa a ceea ce mulţi sau multe percep ca
fiind soarta sau destinul. Omul vrea să evite greşelile din trecut sau greşelile altora despre
care a auzit într-un fel sau altul, o nenorocire reală sau imaginară, o alegere dificilă sau
pur şi simplu este curios cu privire la viitor.

Povestea Capra cu trei iezi este foarte cunoscută. Aşa după cum ştim din poveste, lupul se
gândea să îi mănânce pe cei trei iezi cucuieţi ai caprei. El decide să îşi prefacă vocea şi să
îi înşele pe cei trei iezi pentru ca aceştia să îi deschidă uşa atunci când va cânta parola.
După ce lupul ia decizia, trece la fapte şi se duce la casa caprei. Cântă ce e de cântat în
mod evident cu câteva octave mai jos decât mama iezilor şi nu reuşeşte să-şi atingă
scopul propus. Îşi dă seama că decizia iniţială de a mânca iezii este bună, dar că în
practică este nevoie de o mică ajustare pentru obţinerea rezultatului dorit. Ca urmare, se
duce la fierar pentru a face corecţiile necesare. Fierarul îi ascute dinţii şi limba pentru a
avea aceiaşi voce şi tonalitate ca şi capra, mama iezilor. Apoi lupul pune în practică
planul ce l-a zămislit fără să fie sfătuit de nimeni, ci doar de mintea sa motivată de o
burtă goală şi pofticioasă. Ajuns la casa caprei în lipsa acesteia lupul înşeală auzul a doi
dintre cei trei iezi care îi deschid uşa, intră în casă şi îi mănâncă. Destul de mulţumit de
rezultat, cu toate că nu îl găsise pe al treilea ied, lupul sătul pleacă în treaba lui.
Întorcându-se acasă, capra vede dezastru, dar pune la cale răzbunarea bazată pe
informaţiile primite de la iedul supravieţuitor. În cele din urmă vedem că lupul acceptă
pomana iezilor morţi şi pe când era cu burta plină dispare în flăcările mini-iadului
pregătit de mama capră îndoliată.

Iată o poveste care ilustrează foarte bine cum o decizie poate duce la dezastru. Dincolo
de problematica ei, intenţia acestei istorioare este de a arăta că lăcomia şi crima sunt
pedepsite. Faptul că autorul a folosit animale în loc de oameni face ca această întâmplare
să fie ţinută minte nu numai de copii, ci să aibă o valoare universală dincolo anumite
elemente (diferenţele etnice, religioase, sociale, de timp şi spaţiu, etc) ce i-ar putea face
pe oamenii maturi să nu o ia în considerare.

4
Analizând prin prisma subiectului nostru modalitatea în care lupul a luat deciziile pentru
a-şi atinge obictivul şi paşii până la atingerea lui, putem constata următoarele: 1. din start
lupul nu ia în considerare urmările faptei sale; 2. el este decis să plătească un preţ relativ
mic, adică să sufere (pilirea dinţilor şi ascuţirea limbii) pentru atingerea unui obiectiv
relativ mare; 3. lupul intră în casa paşnicei capre prin înşelăciune şi comite două crime
(fără a mai pune la socoteală modul cum aranjează casa după aceea). Dar dacă avea
puţină şansă, lupul nu ar fi ajuns într-o poziţie fără ieşire. Sau dacă ar fi fost călăuzit sau
îndrumat.

Aici ar trebui să punem o întrebare cheie: cine ar fi fost în mod natural îndrumătorul
lupului? Probabil că mama sa. Păstrând raporturile am putea spune, citând proverbul
românesc “lupu-şi scimbă părul, dar năravul ba!” că lupul ar fi fost în mod normal şi
natural călăuzit de mama sa, care l-a învăţat să fie… lup. Deci ar fi făcut acelaşi lucru sau
l-ar fi făcut mult mai bine şi nu ar fi căzut în capcana caprei. Aici vreau să intru într-un
subiect puţin mai delicat, dicolo de cazuistică în sine: alegerea îndrumătorului sau a
călăuzei.