Amintiri Miki Barac Primele motoare ( Trabant si Timpuri Noi

)
1986-1987
Punerea în funcțiune a primului motor de motodeltaplan construit de Paly la
Ciuc nu a fost lipsită de peripeții. Tot răul spre bine, întrucît echipa de
amatori zburători a descoperit de ce motoarele de motopompe fabricate la
acea vreme nu funcționau cum trebuie.
După întoarcerea în țară,de la Campionatul European de deltaplanism cu
experiența acumulată în Ungaria (după singurul zbor cu motodeltaplanul ca
pasager), am mobilizat echipa și ne-am pus pe treabă. Primul lucru a fost să
inventariem materialele necesare construirii triciclului, să gasim roți mici,
ușoare și rezistente, și cel mai important, motorul.
Aripa o aveam, mai trebuia să o ranforsăm pe ici pe colo, borduri de atac,
transversala, și poate puțin chila. |n fine, cam tot ce era de întărit având în
vedere greutatea pe care o preconizam la circa 80 kg cu tot cu rezervor plin.
Unul din colegii de echipă, mare motorist, talent înăscut, a promis că face el
rost de piese de motor de Trabant. Cea mai dificilă problemă era ca și
rezolvată, numai că nu știam de unde are Paly bani de piese de motor, mai
ales că promisese că face rost de piese pentru 2 sau 3 motoare - el fiind și un
om foarte atent cu banii, ca să nu zic că era pe jumătate scoțian, după bunul
obicei de a nu scoate banul din buzunar să-l vadă lumina soarelui.
Tot el era cel care pusese la dispoziție primul motor de scuter, așa că mi-am
zis că știe el ce să facă. Trec cîteva zile și când apare Paly cu scuterul de
serviciu de la Cooperativă, deschide ușa din spate și scoate victorios un sac
de cânepă plin cu piese de motor de Trabant. Piese vechi adunate de la
REMAT, unde se colectau toate vechiturile, inclusiv acele piese de motor.
Cilindri, chiulase, pistoane, arbori, blocuri de motor fisurate, ce găsise și el
pe acolo și putuse să obțină cu prețul unei sticle de votcă ieftină dată cui
trebuie. Să fi fost vreo 30-40 kg de piese, murdare de ulei ars, obosite de anii
de folosire.
Cum nu eram de meserie mecanic, nu am zic nimic, dar mă încerca o
dezamăgire de-mi venea să plîng. Un motor nou era salariul meu pe 6 luni,
bani economisiți nu aveam nici unul (să nu uităm anul în care se desfășura
acțiunea: 1986, perioadă de sărăcie cruntă, benzină la cota lunară, 20 litri de
persoană, pâinea pe cartelă, nevoile copiilor care voiau și ei ceva bun măcar
de sărbatori când se puteau cumpăra câteva kg de banane verzi bune de pus
la copt în dulap la întuneric).
Entuziasmul contagios a lui Pally nu mă cuprindea deloc. El era în extaz,
știind ce vrea să facă din grămada de fiare vechi. Eu simțem că mă
îmbolnăvesc de icter știind ce motoare văzusem la unguri cu câteva luni
înainte. Nu i-am stricat cheful, a trebuit să ascund dezamăgirea, lăsându-l să
facă ce știa mai bine, adică să monteze motoarele pe care le vedea în
grămada de piese pe care o adusese victorios și aproape pe gratis. Cred că

toata lumea se așteaptă să spun că a renunțat. Ei bine nu! A trecut frumos la
treabă, și-a suflecat mânecile și cu încă un ajutor de la Imre, pistolarul, a
trecut la asamblarea motoarelor. De ce i se spunea pistolarul lui Imre? O să
vă povestesc altădată, deși și istoria primului pistol făcut cap coadă de Imre
merită să fie povestită. Poate altădată, deși încă mai râdem și acum de
pățania lui Imre, care după o muncă de vreo 3-4 ani a reușit să-și facă un
pistol, piesă cu piesă, pe care l-a testat și pentru care a mâncat bătaie la
Securitate de nu mai putea să miște capul pe umeri.
|ncetul cu încetul se face oțetul, așa și motoarele lui Pally căpătau formă de
la o zi la alta, până cînd victorios maestrul mecanic mă invită să-mi arate
minunea. Două motoare, montate, curățate, strălucitoare, cu pistoane noi,
segmentate, unse cu toate alifiile.
Genial ! Paly reușise să facă minuni. Un motor cu 2 cilindri, standard, era
pentru mine. Celălalt, făcut din 2 motoare puse bloc în bloc, ca un motor
boxer, pentru el. Partea leului, că doar el muncise la montarea lor, fără
comentarii. Al lui se preconiza o putere de minim 50 cai putere. Nu știam că
Paly este un fanatic al motoarelor din fragedă copilărie. Aveam să înțeleg de
ce curtea casei lui era plină cu tot felul de motoare, piese, componente de
mașini, cam tot ce putea el să aducă acasă pe gratis de la REMAT sau de pe
unde mai găsea acele piese. Mi-am dat seama că m-am înșelat după ce a
reușit să pună motoarele în funcțiune.
Între timp, pînă cînd motoarele lui Pally aveau să prindă viață, reușisem să
fac rost la preț de nimic, circa 1/3 din salariul de 2500 lei pe care-l aveam
atunci, cu ceva bani de la sindicatul fabricii , de 3 bucăți motoare de
motopompe, găsite la un IAS din Miercurea Ciuc, vecin cu fabrica de
confecții. Nouă sute de lei bucata.
Trei bucăți, pomană curată, factură, aviz, tot tacâmul, dotate cu tot ce trebuie
ca să fie pornite imediat. Victorios duc motoarele la magazia unde ne
desfășuram noi activitatea de mari constructori de motodeltaplane. Paly, cînd
le vede complet echipate, rămâne cu gura căscată și are un orgasm
profesional profund.
Motoarele erau produse la TIMPURI NOI București, 2 cilindri, semănau leit
cu cele de Trabant, de parcă erau 2 surori - una din Germania cu altă slută
din România lui Ceașcă. Adevărul era că cei care ni le vînduseră ne-au
avertizat că motoarele se strică repede, dar nu ne-au spus și ce anume nu este
în regulă cu ele. La cît plătiseram pentru 3 „monștri” ce mai conta că unele
se mai și stricau. Ghinionul altora, nu al nostru. Imediat Paly Vrăjitorul a
făcut pregătirile pentru pornirea unui motor.A improvizat alimentarea prin
cădere de la o sticlă de plastic agățată de tavanul magaziei unde tineam
deltaplanele si toate materielele celelalte , fixand motorul într-un fel de banc
improvizat și după cîteva încercări a reusit sa porneasca motorul.
Tușind, icnind, motorul începe să revină la viață și, mulțumit de porția de
benzină „economisită” de Paly de la scuterul Cooperativei, si începe să urle

tot mai tare, de ne spărgea urechile. Bucurie mare, obraji roșii de emoție,
felicitări, strîngeri de mîini. Eram mai aproape de realizarea visului nostru cu
înca 3 motoare, pe lîngă cele aduse și montate de Paly.
Ziua de muncă s-a încheiat sub semnul bucuriei. Nimic nu mai conta!
Puteam să mergem și să dormim liniștiți. Numai că dracul nu doarme și se
ascunde în amănunte, așa că în tura de după-amiază, Imre Pistolarul, care era
mecanic de mașini de cusut - meserie fină, pentru oameni în halat - nu are ce
face, cheamă cîțiva mecanici, colegi de-ai lui, pune benzină în rezervor dar
uită să pună ulei în benzină ( motorul era în 2 timpi) și pornește motorul deși
Paly lasase cu limba de moarte ca nimeni să nu-l pornească în absența lui.
Turează Imre motorul care urla în disperare, cerându-și porția de ulei.
Nu trece mult timp și, fără răcirea forțată asigurată în mod normal de o
turbină ceva, se supraîncălzește, se gripează oprindu-se brusc și definitiv.
Degeaba încearcă bietul ucenic vrăjitor să-l mai pornească! Motorul nimic.
Cînd a văzut ce gogomănie a făcut, a strâns în jurul lui mizeria pe care o
făcuse și, fără să zică nimic, a fugit la treaba lui , ca și cum nici usturoi nu a
mâncat, nici gura nu-i miroase, sperînd să se întîmple o minune și să se
trezească din cosmar.
Coșmarul avea să înceapă a doua zi cînd, dornic să revăd fiara, mă duc la
magazie să adulmec mirosul de motor plin de viață, pornit cu o zi înainte și
simt miros de fum puternic. Dau să învârt roata volantă, așa de drag, dar
constat cu surprindere că nu vrea să se învîrtă. |ncerc din nou, mai tare și
nimic. Motorul părea făcut dintr-o bucată de metal, fără viață. MORT de tot.
„Ce naiba are?”, mă întreb fără să știu ce se întâmplase cu o zi înainte, după
plecarea noastră. Nu trece mult timp și apare Paly căruia îi povestesc ce am
constatat. |ncearcă și el și același rezultat. Forțează cu o pârghie dar nu
reușeste să miște volanta nici un micron. Odată se luminează Pally, apoi se
încruntă și-mi zice că știe care-i cauza. Nimeni nu putea să deschidă magazia
la care aveam noi chile decât un singur om din lume : Imre. Nu trebuie mare
efort să vă imaginați ce a urmat, cum l-a luat pe Imre la interogatoriu și cum
a scos de la el tot ce făcuse cu o zi înainte.
Am muncit ca niște sclavi să demontăm motorul, bucată cu bucată, inclusiv
piesele gripate care aveau o frumoasă culoare violet-albăstruie, dovadă a
temperaturii la care ajunsese motorul înainte de a muri. Adevărul este că
dacă aveam mai multă benzină în ziua anterioara, griparea s-ar fi întîmplat în
prezența noastră și scăpa bietul Imre fără sancțiuni. Dar așa a fost să fie, tot
răul spre binele nostru. Motorul, aveam să constatăm la autopsie, avea un
grav viciu de proiectare, care ducea la griparea majorității motoarelor problema care ne fusese semnalată dar a cărui cauză nu o știa nimeni. Chiar
și dacă benzina avea ulei, în proporția corectă amestecul nu putea să ajungă

să lubrefieze zona de contact de la biele și arbore datorită unui defect de
proiectare neobservat de marii specialiști de la Timpuri Noi. Era vorba de
niște fante de ungere tăiate în bielă, care permitea intrarea amestecului și în
zona sensibilă dintre bielă și arborele cotit. Descoperirea aveam să o facem
după ce am demontat toate piesele și am început să comparăm cu un arbore
de Trabant, la care fantele erau executate correct (treaba nemțeasca),
făcîndu-și rolul, dar care lipseau în cazul motorului nostru. Dacă tot am
ajuns la această etapă, ce ne-am spus? Hai să facem fantele ca la Trabant și
să remontăm motorul să vedem dacă pornește sau nu.
Orgoliul de mecanic al lui Paly a dus la repararea motorului și la punerea lui
în funcțiune, după ce a fost rodat la rece cu ulei din abundență, cîteva zeci de
ore pe un alt banc de rodaj inventat tot de Paly,cu un motor electric care
invartea de zor motorul nostru bolnav, in timp ce puneam ulei prin gaura
din chiulasa unde se monta bujia de aprindere.
În fine, motorul ucis din naștere de proiectanții care copiaseră motorul de
Trabant, fără să înțeleagă rolul fantelor din bielă, dar și ajutați de
ghinionistul de Imre, a pornit din nou. Nu s-a mai gripat niciodată, fiind
primul motor pus pe triciclu cu care am și zburat în iarna lui 1987.
Pînă la primul zbor însă au mai fost niște etape de pregătire, a trebuit să
facem elicea după modelul celei de la motodeltaplanul din Ungaria. Ca să
învățăm să facem elicea, am pregătit un bloc de scînduri de brad, lipite între
ele cu aracet și strînse în dispozitive de strîngere cîteva zile pînă cînd am
fost siguri că s-au lipit cum trebuie straturile de lemn de brad.
Am ales lemnul de brad fiind disponibil din abundență la atelierul de
tîmplarie al fabricii, unde șeful, un alt Imre bacsi, ne-a dat sculele și
materialele necesare, zîmbind pe sub mustață că niște amatori ca noi se
apucă să facă o elice cu care să zboare.
|n plus, se lucra ușor iar dacă greșeam nu stricam lemnul de esență tare. Cred
că se cîștigau bani frumoși din pariuri dacă o să zburăm sau o să ne rupem
gîturile. Nu știu.
Poate că unii chicoteau pe la colțuri, uimiți de nebunia noastră de a ne face
avion și tocmai unde, la Miercurea Ciuc, unde nu exista pic de tradiție
aviatică, doar aeromodelism.
Dar cu entuziasmul vîrstei și al pasiunii, cu multă muncă am reușit
imposibilul: motodeltaplanul nostru, muncit din greu, era gata de zbor.
Motorul înviat din morți asemenea lui Lazăr, înviat de Isus Hristos, fremăta
plin de viață și de nervi bine hrăniți cu benzină de calitate și ulei din cel mai
bun pe piață de atunci. Mai trebuia să zburăm, să vedem dacă construcția
noastră este bine făcută, reglată. Nu mai aveam răbdare să așteptăm
primăvara, să putem merge pe roți la zbor. A trebuit să facem trei schiuri din
tablă de duraluminiu, pe care le-am calculat noi cam cît trebuie să fie de late
și de lungi, le-am făcut și montat pe triciclu și gata!! Ne-am dus la Ciceu, pe

aeroportul utilitar care era la dispoziția noastră, fără să ne deranjeze cineva
pentru a vedea daca reusim sa zburam cu primul nostrum motodeltaplan,
copilul nostru drag, readus la viața , dupa ce Imre reușise sa-i ia glasul.
Continuarea in povestirea Primul zbor ,1986