Scrie un eseu în care să demonstrezi că o poezie studiată (aparţinând lui Lucian Blaga) este

o artă poetica modernă.
în realizarea eseului, vei avea în vedere:
• explicarea conceptului operaţional artă poetică;
• prezentarea unor aspecte ale concepţiei despre artă şi despre creator, reflectate în poezia
studiată;
• prezentarea structurii textului poetic ales;
• relevarea rolului expresiv al nivelurilor textului poetic ales;
• evidenţierea specificului limbajului şi a expresivităţii textului poetic.
IPOTEZA
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de
Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioada
interbelică, alături de Testament de Tudor Arghezi şi Joc secund de Ion Barbu. Poezia este
aşezată în fruntea primului său volum, Poemele luminii (1919), şi are rol de program (manifest)
literar, realizat însă cu mijloace poetice (nu este un text teoretic în proză).
ENUNŢAREA ARGUMENTELOR:
Este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă crezul liric (propriile convingeri despre arta
literară şi despre aspectele esenţiale ale acesteia) şi viziunea asupra lumii. Prin mijloace artistice,
sunt redate propriile idei despre poezie (teme, modalităţi de creaţie şi de expresie) şi despre rolul
poetului (raportul acestuia cu lumea şi creaţia, problematica cunoaşterii).
Este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la
relaţia poet-lume şi poet-creaţie.
Relaţia dintre viziunea autorului asupra poeziei şi expresionism se concentrază în jurul unor
aspecte relevate în textul poetic: exacerbarea eului creator ca factor decisiv în raportul
interrelaţional stabilit cu cosmosul, sentimentul absolutului, interiorizarea şi spiritualizarea
peisajului, tensiunea lirică.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare)
Ideile poetice se vor regăsi ulterior în alte volume şi îşi vor găsi formularea şi corespondenţa în
plan teoretic-filozofic în lucrarea Cunoaşterea luciferica (1933), volum integrat în Trilogia
cunoaşterii. Dar textul operei Eu nu strivesc corola de minuni a lumii nu este de ordin
conceptual, nu conţine un şir de raţionamente, ci este un text poetic, cu limbaj metaforic, având,
ca la Eminescu, un plan filozofic secundar.
Atitudinea poetului faţă de cunoaştere poate fi explicată cu ajutorul terminologiei filozofice
ulterior
(cunoaşterea poetică, de tip intuitiv). Sintagmele poetice se asociază cu serii verbale simetric
antitetice:
- „lumina altora" - sugrumă (vraja), adică striveşte, ucide (nu sporeşte, micşorează, nu
îmbogăţeşte, nu iubeşte);
- „lumina mea" - sporesc (a lumii taină), măreşte, îmbogăţesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc,
nu ucid).
Antiteza este marcată şi grafic, pentru că versul liber poate reda fluxul ideatic şi afectiv. în
poziţie mediană sunt plasate cel mai scurt [„dar eu") şi cel mai lung vers al poeziei („eu cu
lumina mea sporesc a lumii taină"). Conjuncţia adversativă „daf, reluarea pronumelui personal

nu iubeşte).. a pronumelui personal eu . care stă sub semnul misterului. Conjuncţia adversativă „dar". Discursul liric se organizează în jurul acestor elemente. . de tip intuitiv). (cunoaşterea poetică. adică striveşte. Nivelul morfosintactic .repetarea.„lumina altora" . Discursul liric se organizează în jurul acestor elemente.. modul indicativ . .sporesc (a lumii taină). fiori. noapte. nu strivesc. Sintagmele poetice se asociază cu serii verbale simetric antitetice: . mister. deşi exprimată prin raportul de cauzalitate (căci). îmbogăţesc. cu forme afirmative şi negative . de şase ori în poezie. ucide (nu sporeşte.redau opţiunea poetică pentru o formă de cunoaştere. cu forme afirmative şi negative . „sporesc (a lumii tainăŢ.. de raportare a eului poetic la lume. care implică principiul contrar. fiori. întunericul.conferă cursivitate discursului liric . micşorează. iubesc (nu sugrum. Cunoaşterea poetică este un act de contemplaţie („tot .plasarea eului poetic într-o relaţie definită cu lumea (prezentul etern şi prezentul gnomic).plasarea eului poetic într-o relaţie definită cu lumea (prezentul etern şi prezentul gnomic).repetarea.susţine caracterul confesiv. Ampla comparaţie aşezată între linii de pauză funcţionează ca o construcţie explicativă a ideii exprimate concentrat în versul median. formă afirmativă. sub ochii met') şi de iubire („căci eu iubesc")..redau opţiunea poetică pentru o formă de cunoaştere. „sporesc (a lumii tainăf. conjuncţia şi. Elemente de recurenţă în poezie sunt: misterul şi motivul luminii.se schimbă.şi atitudinea faţă de misterele lumii.verbe la timpul prezent. cu rol conclusiv. nu îmbogăţeşte.„eu". mister. Elemente de recurenţă în poezie sunt: misterul şi motivul luminii. zare. . de şase ori în poezie. zare. Antiteza este marcată şi grafic.„cu lumina mea" . reluarea pronumelui personal „eu". Ampla comparaţie aşezată între linii de pauză funcţionează ca o construcţie explicativă a ideii exprimate concentrat în versul median. întunericul. Finalul poeziei constituie o a treia secvenţa.. determinanţi ai substantivului lumina.. cu rol conclusiv.şi atitudinea faţă de misterele lumii. Plasticizarea ideii poetice se realizează cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: lună. care stă sub semnul misterului.se schimbă. pentru că versul liber poate reda fluxul ideatic şi afectiv.seriile verbale antonimice.„cu lumina med' . sub ochii mei') şi de iubire („căci eu iubesc").opoziţia între adjectivul posesiv mea şi adjectivul nehotărât altora. noapte. în poziţie mediană sunt plasate cel mai scurt („dar eu") şi cel mai lung vers al poeziei („eu cu lumina mea sporesc a lumii taină").„lumina mea" . modul indicativ . verbul la persoana I singular. Finalul poeziei constituie o a treia secvenţă. afirmă opţiunea poetică pentru un mod de cunoaştere . de raportare a eului poetic la lume. afirma opţiunea poetică pentru un mod de cunoaştere . Cunoaşterea poetică este un act de contemplaţie („tot . .. verbul la persoana I singular. Plasticizarea ideii poetice se realizează cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: lună. nu ucid). .verbe la timpul prezent.opoziţia între adjectivul posesiv mea şi adjectivul nehotărât altora. Nivelul morfosintactic .seriile verbale antonimice. . prezentă în zece poziţii . formă afirmativă. .sugrumă (vraja). măreşte.. a pronumelui personal eu .susţine caracterul confesiv. deşi exprimată prin raportul de cauzalitate (căcî\. care implică principiul contrar.

plasarea vocabulei eu în poziţie iniţială şi repetarea ei . ne-nţelesuri şi mai mari. . Nivelul stilistic limbajul artistic şi imaginile artistice sunt puse în relaţie cu un plan filozofic secundar.pauzele marcate de cezură şi de dispunerea versurilor cu măsură inegală. prepoziţia cu.cuvântul poetic nu înseamnă. în funcţie de ritmul interior. care caută să reveleze un mister esenţial pentru însuşi conţinutul faptului. limbajul metaforic . comparaţia amplă. care dă concreteţe faptului. o cale directă de transmitere a ideii şi a sentimentului poetic. mijloacele de cunoaştere a lumii.şi accentuează ideile cu valoare gnomică.la relaţia poet-lume şi poet-creaţie. câmpul semantic al misterului realizat prin termeni/ structuri lexicale cu valoare de metafore revelatorii: tainele.semnificând căile. . întunecata zare.sublinierea ideilor prin alăturarea cuvintelor din aceeaşi familie lexicală (ne-nţeles. versul liber). utilizată în trei poziţii. ci sugerează.Forma modernă este o eliberare de rigorile clasice. al căror ritm interior redă fluxul ideilor şi frenezia sentimentelor. se cultivă cu predilecţie metafora revelatorie. Nivelul lexico-semantic terminologia abstractă. sfânt mister.aşază pe acelaşi plan elementele universului. lexicul împrumutat din sfera cosmicului şi a naturii este organizat „ca forme sensibile ale cunoaşterii!' (Ştefan Munteanu). Creaţia este un mijlocitor . a lumii taină. marchează funcţia sintactică de complement circumstanţial instrumental . termen concret. CONCLUZIA Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice (restrânse la enumerarea metaforelor care sugerează temele creaţiei sale şi la exemplificarea unor elemente de expresivitate specifice: metafora revelatorie. dar şi metafora plasticizantă. opoziţia lumină-întuneric relevă simbolic relaţia: cunoaştere poetică (prin iubire şi creaţie) cunoaştere logica. conjuncţia adversativă dar în poziţie mediană în ansamblul poeziei . enumerarea prin şi din versul final . cu un aspect al lumii materiale. sens denotativ/ sensuri conotative.susţine paralelismul structural.evidenţiază (auto)definirea relaţiei eu-lume. fiind însă considerată mai puţin valoroasă. nepătrunsul ascuns. topica afectivă (inversiuni şi dislocări sintactice) . de un puternic imagism.evidenţiază opţiunea poetică. Particularităţi prozodice .eufonia versurilor sugerează amplificarea misterului. organizarea ideilor poetice se face în jurul unei imagini realizate prin comparaţia amplă a elementului abstract. de ordin spiritual. Nivelul fonetic . ne-nţeles. .Poezia este alcătuită din 20 de versuri libere (cu metrica variabilă).nenţelesurî).

„Luceafăr întors". Tristan şi Isolda. a poveştii în poveste (nuntă în nuntă). vei avea în vedere: • explicarea conceptului modernism. nu explică misterul universal. Prologul conturează în puţine imagini atmosfera de la „spartul nunţii trăite. povestită. dar negative. nu îl reduce. ca un amplu poem de cunoaştere şi poem alegoric. ci sugerează. Structura narativă implică interferenţa genurilor. Sugestii de redactare Pentru realizarea eseului se valorifică textul poeziei Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu. împlinită. modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălariţa. în care întâlnirea are loc în plan oniric (ca în Luceafărul). poemul prezintă drama cunoaşterii şi incompatibilitatea dintre două lumi/ regnuri. poezia este alcătuită din două părţi. Iar cuvântul poetic nu înseamnă. Scrie un eseu în care să demonstrezi că o poezie scrisă de Ion Barbu aparţine modernismului. în raport cu norma comună (Crypto e „sterp? şi „nărăvaş/ Că nu voia să înflorească". După melci). o baladă fantastică. • prezentarea structurii textului poetic ales. în realizarea eseului. . membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite). însă la Ion Barbu. RGUMENTE Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă.între eu (conştiinţa individuală) şi lume. Actul poetic converteşte (transfigurează) misterul. iniţiatică. anunţă dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu. cadru al celeilalte nunţi. La nivel formal. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic şi de lirismul de măşti. prin problematică şi mijloace artistice. Publicată iniţial în 1924. însă răstoarnă conceptul tradiţional. fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una consumată. IPOTEZA Riga Crypto şi lapona Enigel este subintitulată „Baladă". Romeo şi Julieta. Primele patru strofe constituie rama viitoarei poveşti şi reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntaşul fruntaş".' Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale}'' cu esenţa lumii. dar este o poveste de iubire din lumea vegetală (asemenea altui poem al etapei. realizându-se în viziune modernă. personajele având semnificaţie simbolică. ci îl protejează prin transfigurare. • evidenţierea specificului limbajului şi a expresivităţii textului poetic. Riga Crypto şi lapona Enigel. personaje romantice cu calităţi excepţionale. DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR Titlul baladei trimite cu gândul la marile poveşti de dragoste din literatura universală. iar Enigel e „prea-cuminte"). Misterul este substanţa originară şi esenţială a poeziei: cuvântul originar (orfismul). integrată apoi în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund (1930). • relevarea rolului expresiv al nivelurilor textului poetic ales. Formula compoziţională este aceea a povestirii în ramă.

„nărăvaş" şi „nu voia să înflorească". stăpână a regnului animal. Al doilea refuz este susţinut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând. în timp ce lapona vine „din ţări de gheaţă urgisită". cu mine". caracteristic spaţiului romantic apusean) e îmbiat să cânte despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali. sugerează apartenenţa la familia ciupercilor (cripto-game) şi postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare. lapona îşi conduce turmele de reni spre sud. prin indicele spaţial „mai la vale". în prima chemare-descântec. din regnul vegetal. „inimă ascunsă". pentru Crypto. „Enigel şi riga Crypto"./ începi./ Din umbYa deasă desfăcută. „mai aburit ca vinul vechi. ies lumine. Modurile de expunere sunt. ca în Luceafărul. Enigel/ Scade noaptea. este umezeala perpetuă: „în pat de râu şi humă unsă". ea reprezintă ipostaza umană. liniştită". Primul refuz sugerează tentaţia solară. ea desfăşurându-se în visul fetei. Portretul menestrelului . pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27). elemente ale existenţei sale vegetative. dar opţiunea lui e fermă şi merge până la sacrificiul de sine. „mult îndărătnic". îi este fatală. căruia dragostea pentru Enigel. încheierea întâlnirii (strofele 21. în timp ce ea îşi recunoaşte statutul de fiinţă solară: „Că dacă-n iarnă sunt făcută/ Şi ursul alb mi-e vărul drept. necopt. iar invocaţia este repetată de trei ori. pe care 1-a zis „cu foc" acum o vară. dar care aici capătă conotaţii erotice.poet este fixat prin trei epitete: „trist. „plăpând. 9). dar şi mişcarea de transhumantă care ocazionează popasul în ţinutul rigăi: „în noul an. El este bârfit şi ocărăt de supuşi. ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană. mirele poienii. Nuntaşul îl roagă să zică „încetineV „un cântec larg". Riga este cel care rosteşte descântecul de trei ori. în debutul părţii a doua (expoziţiunea). de la pol şi trimite probabil la semnificaţia din limba suedeză „înger" (din latinescul „angelus"). este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul şi împărăţia rigăi Crypto (strofele 5-7). Partea a doua. cea mai evoluată a regnului (omul -„fiară bătrână"). Crypto îşi îmbie aleasa cu „dulceaţă şi cu „frag?. Depăşirea situaţiei dilematice rămâne apanajul laponei. apa şi pământul. pentru că e „sterp". cel tăinuit. în ordine: descrierea. reluată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră. adică spre sud. dar cu modificarea tonalităţii. „laponă mică. portretul. intrarea în starea de graţie necesară zicerii acelui „cântec larg"./ Mă-nchin la soarele-nţelepf. spaţiu impur al amestecului elementelor primordiale. Numele Enigel are sonoritate nordică şi susţine originea ei. 22). tot mai la sud. un bard. locurile natale şi oprirea din drum a laponei Enigel (strofele 8. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale". rogu-te. Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică. cele trei chemări ale rigăi şi primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15). / Ea poposi pe muşchiul crud/ La Crypto./ Dacă pleci să culegi. dialogul şi naraţiunea. să-şi ducă renii/ Prin aer ud. Opoziţia „copt-„necopt. Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi. Repetarea sugerează un ritual al zicerii unei poveşti exemplare. cu rezonanţe de incantaţie magică. Refuzul laponei îl pune într-o situaţie dilematică. este craiul bureţilor. Spaţiul definitoriu al existenţei. opunându-i argumentele modelului ei existenţial. Membrii cuplului nu-şi pot neutraliza diferenţele în planul real. pune în evidenţă . dar rolurile sunt inversate. spaţiu rece. reprezentanţi a două regnuri distincte. sunt realizate prin antiteză portretele membrilor cuplului. deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. nunta povestită.Menestrelul (un trubadur medieval. „inimă ascunsă". ceea ce explică aspiraţia ei spre soare şi lumină. Numele Crypto. ce refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn fraged şi răcoare". răspunsul laponei şi refuzul categoric cu relevarea relaţiei dintre simbolul solar şi propria condiţie (strofele 16-20). în a doua chemare: „Enigel. comunicarea se realizează în plan oniric. întâlnirea dintre cei doi (strofa 10). Riga Crypto.

cu mine". fără sfială. Finalul este trist. ea desfăşurându-se în visul fetei. Primul refuz sugerează tentaţia solară. fără sfială./ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inimă-ai înfipt-o!/ Eu de umbră mult mă tem". dar care aici capătă conotaţii erotice./ Se oglindi în pielea-i chială". în Ritmuri pentru nunţile necesare. de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi depăşi limitele. adică spre sud. Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere. este înfăţişată înaintarea sufletului prin trei etape . cu toate că tentaţia iubirii este copleşitoare: „Rigă Crypto. Atributele luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. Riga Crypto se transformă într-o ciupearcă otrăvitoare. Refuzul laponei îl pune într-o situaţie dilematică. necopt. lapona îi opune aspiraţia ei spre absolut („Mă-nchin la soarele-nţelept). trecută prin respingerea nunţii pe o treaptă inferioară./ Să-i ţie de împărăteasă". încercarea fiinţei inferioare de a-şi depăşi limitele este pedepsită cu nebunia. prin indicele spaţial „mai la vale". cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-şi depăşi limitele. Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică. ce refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn fraged şi răcoare". rigă Crypto. gol la drum să iasă. ce se întoarce în mod brutal asupra celui care 1-a rostit şi-1 distruge. lapona refuză descântecul rigăi. Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poetului: al soarelui (absolutul). cu toate că tentaţia iubirii este copleşitoare: „Rigă Crypto. de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă./ Să-l toace. Oglindirea ritualică produce degradarea: „De zece ori. Imaginii de fragilitate a lui Crypto. reluată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră. Finalul este trist. Imaginii de fragilitate a lui Crypto. Drumul spre sud al laponei are semnificaţia unui drum iniţiatic. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale"./ Cu măsălariţa ori. ca în Luceafărul. incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Depăşirea situaţiei dilematice rămâne apanajul laponei./ Se oglindi în pielea-i chială"./ Să-l toace. în a doua chemare: „Enigel./ începi. Făptura firavă e distrusă de propriul vis. al nunţii şi al oglinzii. Soarele este simbolul existenţei spirituale. gol la drum să iasă. ce se întoarce în mod brutal asupra celui care 1-a rostit şi-1 distruge. ies lumine. vegetative. cu rezonanţe de incantaţie magică. obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toame-n lume aurul. pe care riga o refuză în favoarea existenţei instinctuale. obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toame-n lume aurul. Făptura firavă e distrusă de propriul vis. Oglindirea ritualică produce degradarea: „De zece ori. Atributele luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. iar popasul în ţinutul rigăi este o probă. dar opţiunea lui e fermă şi merge până la sacrificiul de sine. Crypto îşi îmbie aleasa cu „dulceaţă şi cu „frag?. în prima chemare-descântec. Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere. sterile. pune în evidenţă relaţia individuală a fiecăruia cu universul. rogu-te. Riga Crypto se transformă într-o ciupearcă otrăvitoare. Al doilea refuz este susţinut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând. lapona îi opune aspiraţia ei spre absolut („Mă-nchin la soarele-nţelept). Enigel/ Scade noaptea. pe care riga o refuză în favoarea existenţei instinctuale. dar rolurile sunt inversate. rigă Crypto. Opoziţia „copt-„necopt. lapona refuză descântecul rigăi. sterile. incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. vegetative./ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inimă-ai înfipt-o!/ Eu de umbră mult mă tem"./ Cu măsălariţa-mireasă. „plăpând. opunându-i argumentele modelului ei existenţial. Soarele este simbolul existenţei spirituale./ Dacă pleci să culegi. elemente ale existenţei sale vegetative.relaţia individuală a fiecăruia cu universul.

cromatica şi dramatismul trăirii eului liric. cenuşiul existenţial. DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR Titlul poeziei este simbolul plumb. lapona Enigel întruchipează gândul eliberat prin aspiraţia spre lumină şi cunoaştere de ispitele instinctuale simbolizate de somn şi umbră. configurat prin cele două simboluri . Cele două strofe/ secvenţe poetice corespund celor două planuri ale realităţii: realitatea exterioară. cu cât această «roată se măreşte». ci doar «carnea». „aer ud". «La umbră nu cresc afectele». definindu-1 în totalitate. fără soluţii de ieşire. mai pur. în timp ce impuritatea din cercul Venerii e sugerată de spaţiul în care se amestecă elementele primordiale: „humă unsă". sufocant. persoana I a adjectivului posesiv „(amorul) meu". Dramatismul este sugerat prin corespondenţa ce se stabileşte între materie şi spirit. iniţierea completă are loc prin adevărata „nuntă" a trupului şi spiritului cu însuşi focarul vieţii. cercul lui Mercur. FORMULAREA ARGUMENTELOR Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor. până la desăvârşirea spirituală. cerinta: Scrie un eseu în care sa prezinţi trăsăturile simboliste ale unei poezii de George Bacovia. care sugerează apăsarea. subiectivă. simbolizată de cimitir şi de cavou şi realitatea interioară. fiind şi el condiţionat de natura mediului. crescând pe măsură ce căldura dată este mai mare. apăsător. universul monoton. riga Crypto. în care eul poetic se . Aspiraţia solară a laponei sugerează faptul că aceasta se află pe treapta lui Mercur. conturată de câteva pete de culoare este proiecţia universului interior. nuntirea în „cămara Soarelui/ Mareluf. de un tragism asumat cu luciditate. simbolizată de sentimentul iubirii. iar chemările personajului alegoric. Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi artificială. apărut în 1916. Textul este structurat în doua catrene construite pe baza lexemului plumb. necolindată de fiorii emoţiei umane"3. simbolizând aici materia vegetativă. „Roata reprezintă refracţia soarelui în fântâna sufletului. închiderea definitivă a spaţiului existenţial. Textul nu cuprinde nici un termen explicit al angoasei. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile subiectivităţii: persoana întâi a verbelor-„stăm". Primul conotează sensurile raţiunii ale cărui atribute sunt „soarele-nţelepf şi „sufletul fântână". Dincolo de înflăcărările impure ale dragostei şi de atmosfera mai curată a inteligenţei. sunt ale cercului Venerii. perfecţiunea geometrică a apei cristalizate configurează treapta raţiunii pure. angoasa. al intelectului. totul putând fi dedus din descrierea cadrului. Soarele (cunoaşterea absolută). care este reluat în şase din cele opt versuri ale poeziei. trepte ale iniţierii. Trăirea sufletească va fi cu atât mai completă. „am început. a cărui invocare se face cu disperare. IPOTEZA Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu acelaşi titlu.cosmice. obiectivă. Lumea ostilă şi stranie. apoi sufletul trebuie să mai urce o treaptă. Itinerarul trece prin cercul Venerii (iubirea ca „energie degradată" reduce omul la ipostaza de fiinţă instinctivă). Strofa I surprinde elemente ale cadrului spaţial închis. al cercetării. greutatea sufocantă. tehnica repetiţiilor. se soldează cu victoria raţiunii asupra instinctului. Frigul ţinutului polar.„fiară bătrână" şi „făptură mai firavă". Impactul dintre raţiune (Enigel) şi instinct (Crypto).

„flori de plumb". conturând imaginea statică şi sugerând o imagine impresionistă. n. care alături de celelalte simboluri accentuează senzaţia de pustietate sufletească. privirea în sine ca într-un străin. artificii funerare de duzină. anoste. De asemenea. generat de dispariţia/ moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de plumb". tipice pentru mica burghezie de provincie. solitudinea. care produc disoluţia materiei. permanenţa unei stări de angoasă: dormeau.simte claustrat: un cavou. dând sentimentul golului existenţial. Este vorba probabil. „coroanele de plumb". Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat. în poezie. „Aripile de plumb" presupun un zbor în jos. moartea. Eul liric îşi priveşte sentimentul ca un spectator. Apropierea dintre somn şi moarte este clasică. împietrirea. căderea surdă şi grea. m. „Dormea întors amorul. respectiv. coordonate prin juxtapunere sau copulativ. atârnau. măsură fixă de 10 silabe. Lumea obiectuală. insistând asupra existenţei . Versul al treilea din prima strofă se remarcă prin elipsa verbului aficu sens existenţial: „Şi flori de plumb şi funerar vestmânt. ceea ce sugerează o închidere a spaţiului. s. Verbele statice la imperfect sunt aşezate cu precădere la început de vers. se remarcă topica inversă. lipsită de transcendenţă sau de posibilitatea înălţării. . ţ. Nivelul fonetic. textul este structurat pe o serie de propoziţii principale. care sugerează prezenţa morţii. Repetarea epitetului „de plumb" are multiple sugestii (cromatică. sugerează disperarea poetului atunci când conştientizează ca universul înconjurător este cuprins de atmosfera sumbră a morţii. în marea lor majoritate statice. moartea. izolarea.am început şi. în restul poeziei predomină vocalele o. dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului. dormea. Repetarea conjucţiei copulative „şf realizează suprapunerea de imagini pentru a reda aceeaşi stare. independente. iambul alternând cu amfibrahul. se remarcă prezenţa verbelor. cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă de câte două consoane „grele". ş.mohorâte. elemente de prozodie La nivel fonetic. prin închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată. Înstrăinarea. p. se circumscriu esteticii simboliste. i. Cele două verbe. Sonorităţile lugubre sunt obţinute prin aglomerarea consoanelor dure: b. Cadrul temporal nu este precizat. Stofa a Ii-a debutează sub semnul tragicului existenţial. Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb". Vântul este singurul element care sugerează mişcarea. era. La nivel sintactic. cât şi faptului că ambele constituie o rupere de lumea reală.de apăsare). al vidului lăuntric. Verbul a fi. simbolizând universul interior. în manifestările ei de gingăşie şi frumuseţe . este marcată de împietrire. „vestmântul funerar". Cuvântul „întors" constituie misterul poeziei. atât datorită nemişcării pe care ambele stări o presupun. la perfect compus . cum va spune Blaga. al absenţei. t. încercarea de salvare este iluzorie: „Şi-am început să-l strig. frigul şi vântul. apare în două versuri simetrice sintactic. însă produce efecte reci." Elementele naturii primordiale sunt. ale | morţii: „Şi scărţâiau coroanele de plumb". Adverbul „adânc" aşezat lângă verbul „dormeau" sugerează somnul veşnic. impersonal. li se reduce intensitatea mişcării. La nivel morfologic. stăm.să strig. u.florile. fizică . la conjunctiv . iar acelor verbe cărora nu le este atestată staticitatea în dicţionar. în ceea ce priveşte prozodia. cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb". şi în care mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stăm singur". de întoarcerea mortului cu faţa spre apus. Plumb are o construcţie riguroasă. scârţâiau.

coroană. Discursul liric având un caracter adresat. La nivel stilistic. Titlul poeziei are o dublă accepţie: una denota-tivă şi alta conotativă. FORMULAREA IPOTEZEI Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioada interbelică. estetica urâtului. Repetarea aceloraşi cuvinte are ca efect monotonia. creaţie lăsată ca moştenire unui fiu spiritual. lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct şi. zugrăvirea stărilor sufleteşti de angoasă. Robul . Din această accepţie re ligioasă derivă şi sensul conotativ al termenului pe care îl întâlnim în poezie. în poezie. muzicalitate. la nivelul expresiei. mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. verbele la persoana I şi a Ii-a singular. Testament fiind prima dintre artele poetice publicate în diferite volume: Flori de mucigai. Vechiul Testament şi Noul Testament. topica afectivă (inversiuni şi dislocări sintactice). mort. se remarcă prezenţa simbolului central plumb. realizat însă cu mijloace poetice. cuvântul-titlu desemnează un act juridic întocmit de o persoană prin care aceasta îşi exprimă dorinţele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte. deoarece autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta literară.tu). alături de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga şi Joc secund de Ion Barbu. specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic. pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică. Se poate vorbi despre o permanenţă a preocupării argheziene de a formula crezul poetic. cuvântul face trimitere la cele două mari părţi ale Bibliei. „coroanele de plumb". Este o artă poetică modernă. „aripile de plumb" şi expresivitatea epitetului din versul: „Dormea întors amorul meu de plumb" CONCLUZIA Prin atmosferă. metonimie care desemnează opera literară. în sens propriu (denotativ). Astfel creaţia . folosirea sugestiei. Aceasta este însă accepţia laică a termenului. Epigraf. alternând spre diferenţiere cu persoana a IlI-a.Domnul (în finalul poeziei). funerar. prin mărcile subiectivităţii: pronumele personale. în care sunt concentrate învăţăturile proorocilor şi apostolilor adresate omenirii. despre rolul artistului în societate. a simbolului şi a corespondenţelor.La nivel lexical. şi are rol de program (manifest) literar. eu/ tatăl -fiul (în dialogul imaginar iniţial). se remarcă prezenţa cuvintelor din câmpul semantic al morţii: sicriu. în accepţie religioasă. adjectivele posesive. Frunze pierdute etc. asociat metaforelor: „flori de plumb". Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept unică moştenire „cartea". poezia Plumb se încadrează în estetica simbolistă. cavou. despre menirea literaturii. de spleen. eul liric apare în mai multe ipostaze: eu/ noi. Poezia este aşezată în fruntea primului volum arghezian. DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR Tema poeziei o reprezintă creaţia literară în ipostaza de meşteşug. „de la străbunii mei până la tine" (în relaţia „străbunii" .eu . Cuvinte potrivite (1927). raportul dintre inspiraţie şi tehnica poetică. ENUNŢAREA ARGUMENTELOR Este o artă poetică.

făcui. grămădii.„Robul a scris-o. a rolului poetului: am ivit. între rob şi Domn. pe rând. cenuşa morţilor Dumnezeu de piatră.cititor). verbele la persoana I singular având drept rol definirea metaforică a actului de creaţie poetică. poezia este rezultatul trudei. . Domnul o citeşte" (relaţia autor -cititor).". „un nume adunat pe-o carte". fiind un element de recurenţă. „treaptă". .„hrisovul cel dintâi.. „Robul a scris-o. Incipitul. . Condiţia poetului este concentrată în versul: „decăt un nume adunat pe-o carte". în egală măsură har şi meşteşug). Domnul o citeşte" (relaţia autor . am făcut. treaptă a prezentului: „In seara răzvrătită care vine/ De la . Textul poetic este structurat în şase strofe cu număr inegal de versuri. „Veninul strâns l-am preschimbat în miere".„Ca să schimbăm acum întâia oară / Sapa-n condei şi brazda-n călimară" (instrumentele muncii ţărăneşti şi ale muncii intelectuale). iscat-am. rezultat al sublimării experienţei înaintaşilor .„Slova de foc şi slova făurită/ împerecheate-n carte se mărită" (definiţie metaforică a poeziei. Termenul „carte" are rol în organizarea materialului poetic şi semnifică. în egală măsură har şi meşteşug). creaţia poetică.argheziană devine o moştenire spirituală adresată urmaşilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului. am pus. Metafora „seara răzvrătită" face trimitere la tre.„Din bube. Concreteţea sensului verbelor redă truda unui meşteşugar dotat cu talent şi plasticizează sensul abstract al actului creator în plan spiritual. iar poezia apare ca bun spiritual şi peren: „Nu-ţi voi lăsd drept bunuri după moarte. conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual. punct de legătură între predecesori şi urmaşi. încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. care devine simbol al identităţii obţinute prin cuvânt.izvoarele creaţiei poetice şi poezia însăşi sunt redate prin metafore/ sintagme poetice dispuse în serii opuse: „Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite". conţine ideea moştenirii spirituale. Metafora „carte" are un loc central în această artă poetică. am prefăcut. Determinantele verbale (pronume. prin „carte". am luat. Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat/ dialog imaginar între tată şi fiu. substantive) sunt în general la genul feminin.. „Slova de foc şi slova făurită/ împerecheate-n carte se mărită" (definiţie metaforică a poeziei.figuri cutul zbuciumat al strămoşilor. mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri no?. desemnând produsul: poezia {„domniţa") şi „cartea". care se leagă de geDE stil neraţiile viitoare. în succesiunea secvenţelor poetice: realizarea ideii poetice a acumulărilor spirituale. „cuvinte potrivite". valoare spirituală. Organizarea materialului poetic se realizează şi prin seria relaţiilor de opoziţie în care intră „cartea" sau ipostaze ale sale: . „Făcui din zdrenţe muguri şi coroane". tot atâtea ipostaze ale eu-lui liric. între străbuni şi urmaşi. . „Cartea"/ creaţia poetică şi poetul/ creatorul/ „eu" se află în strânsă legătură.

a urâtului. în „cuvinte potrivite". poate constitui material poetic: „Din bube. / Lăsând întreagă dulcea lui putere". care afirma în cartea . cărora. este numită „hrisovul vostru cel dintâi. păstrându-şi însă forţa expresivă. un document al existenţei şi al suferinţei strămoşilor. dar şi să stigmatizeze răul din jur („să înjure"). prin artă. opera literară. în viziunea lui Arghezi. „cartea". arta având funcţie cathartică şi. Baudelaire lărgeşte conceptul de frumos. în strofa a cincea apare ideea transfigurării socialului în estetic prin faptul că durerea. / Păzind în piscul datoriei tale". Florile răului. integrându-i înţelegerea răului. moralizatoare. iar „brazda" devine „călimară". sugerat prin paralelismul dintre munca fizică („Sudoarea muncii sutelor de ani) şi aceea spirituală („frământate mii de săptămâni). Prin intermediul poeziei. Prin unicul său volum de poezie. cuvintele se metamorfozează. / Pe care ascultănd-o a jucat/ Stăpânul ca un ţap înjunghiat. Arghezi. Arghezi introduce în literatura română estetica urâtului. în acelaşi timp. când să-njure". ca şi versul următor „Suite de bătrânii mei pe brânci. la rândul lui. în mod simbolic. un născocitor. Poetul este. Poetul poate face ca versurile lui să exprime imagini sensibile. necesar transfigurării artistice şi trudei asupra cuvintelor. consideră că orice aspect al realităţii. De asemenea. vocativul „fiule". care transformă „graiul lor cu-ndemnuri pentru vite". sugerează drumul dificil al cunoaşterii şi al acumulărilor străbătut de înaintaşi. trecutul se sacralizează. concept pe care îl preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire. potrivit opiniei lui Hugo Friedrich. iar opera literară capătă valoare justiţiară: „Am luat cenuşa morţilor din vatră/ Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră. asemeni Bibliei sau unei mărturii istorice. Prin Mersurile sale. unealtă folosită pentru a lucra pământul. începând cu fiul evocat în poem.„hrisov" are pentru generaţiile viitoare valoarea unui document fundamental. Formula de adresare. instrument mult mai reprezentativ pentru universul ţărănesc decât clasica liră: „Durerea noastră surdă şi amară/ O grămădii pe-o singură vioară. cu un mentor al generaţiilor viitoare. munca poetului fiind numai ca material întrebuinţat altfel decât a înaintaşilor lui ţărani. Efortul poetic presupune însă un timp îndelungat. poetul se înfăţişează ca o verigă în lanţul temporal al generaţiilor. / Hotar înalt. poetul identificându-se. Cartea este „o treaptă" în desăvârşirea cunoaşterii. devine îndreptar moral. asupra cuvintelor el aplică aceeaşi trudă transformatoare prin care plugarii supuneau pământul. revolta socială sunt concentrate în poezie. metaforă ce desemnează poezia ca meşteşug. devine „condei.străbunii mei până la tine". cartea de căpătai a urmaşilor. cu două lumi pe poale. unealtă de scris. „Cartea" . Arghezi este un poet modern. le transmite moştenirea. sublim sau grotesc. prin urmare. cu un tată. desemnează un potenţial cititor. indiferent că este frumos sau urât. Strofa a patra debutează cu o confesiune lirică: „Am. Ideea centrală din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei într-o lume obiectuală. simbolizată prin „vioară". „Al robilor cu saricile pline/ De osemintele vărsate-n mine". în strofa a doua. idee exprimată prin oximoronul din versurile: „ Veninul strâns l-am preschimbat în miere. Astfel „sapa". şi nu ca inspiraţie divină. mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri nof. creaţia elaborată cu trudă de poet. luat ocara şi torcând uşure/ Am pus-o când să-mbie. ca trudă. Enumeraţia „răpi şi gropi adânci.

acumularea de cuvinte nepoetice. spaţiul închis. arta contemplativă. icoane. „ciorchin de negf). în ochii lui Baudelaire. Domnul o citeşte". haotic. regionalisme (grămădii). un truditor al condeiului şi se află în slujba cititorului. mucegaiuri şi noroi. Poezia este atât rezultatul inspiraţiei. cu două lumi pe poale"). obiecte ale existenţei ţărăneşti arhaice conferă tonului solemnitate: hrisov. pentru Arghezi. capitolul Estetica urâtului. odată cu una din cauzele ei: iritarea împotriva banalului şi tradiţionalului care. căutarea. pădurea (ramura). muguri şi coroane. cât şi rezultatul meşteşugului. Termeni care desemnează elemente spaţiale: metaforele spaţiului sălbatic. „Domnul. iar acesta declanşează «atacul neaşteptat. Nivelul morfosintactic dislocarea topică şi sintactică: „Şi dând în vârf. al trudei poetice „slova făurită": „Slova de foc şi slova făurită/ împărechiate-n carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte". termeni religioşi (cu credinţă. răpi./ Domniţa suferă în cartea mea". Relevarea unor elemente înnoitoare ale limbajului poetic. piscul. o singură vioară. seriile antonimice: „când să-mbie. anormalitatea se anunţă ca principiu al poeziei moderne. cuvinte şi expresii populare (gropi. miere.treaptă (spaţiu determinat al cunoaşterii. instrumente de muncă/ viaţa rurală: sapa. versuri şi icoane. Condiţia poetului este redată în versul „Robul a scris-o. ciorchin de negi.odată cu deformarea în bizar . Dumnezeu. hotar înalt. metafore asociate termenului poezie: cuvinte potrivite. poezia reprezintă şi un mijloc de răzbunare a suferinţei înaintaşilor: „Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte/ Şi izbăveşte-ncet pedepsitor/ Odrasla vie-a crimei tuturor"./ Rodul durerii de vecii . plăvani. exprimă truda. plăvani. interiorul (vatră. care dobândesc valenţe estetice (de exemplu: „bube. vite. referitor la poetica baudelaireiană: „diformul produce surpriza. „hotar înalt. Noua «frumuseţe». instrumentele poetului/ viaţa spirituală: condei. neologisme (obscur). „răpi şi gropi adânci. sunt conţinute şi în frumuseţea stilului mai vechi.Structura liricii moderne. oseminte.şi prin «împletirea oribilului cu bufonescuh?.» Mai violent decât pană acum. când să-njure" sugerează diversele tonalităţi ale creaţiei poetice argheziene. pe brânci. „Făcui din zdrenţe muguri şi coroane" exprimă ideea transfigurării artistice a unor aspecte ale realităţii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale (ambiguitatea expresiei poetice). De asemenea. . vite. care poate coincide cu urâtul. artistul este un „rob". sarici.valorificarea diferitelor straturi lexicale în asocieri surprinzătoare: arhaisme (hrisov). Ultima strofa evidenţiază faptul că muza. efortul acumulărilor treptate şi plasează cartea . slova de foc şi slova făurită. „pierde" în favoarea meşteşugului poetic: „întinsă leneşă pe canapea. cenuşa morţilor din vatră. muntele {piatra. prezente în poezie: Nivelul lexico-semantic . ca un ciorchin de negi. spaţii deschise. îşi dobândeşte neliniştea prin includerea banalului . izbăveşte). al harului divin „slova defod. canapea). brazda. „Domniţa". călimară. leagăne. univers coerent) într-o scară evolutivă. zdrenţe). biciul răbdat.

prin această creaţie literară. Concreteţea sensului verbelor redă truda unui meşteşugar dotat cu talent şi plasticizează sensul abstract al actului creator în plan spiritual. surdă şi amară"). „Dumnezeu de piatră". Valorificarea diferitelor straturi lexicale în asocieri surprinzătoare. torcând. se realizează prin fantezia metaforică. negaţia are sens afirmativ. făcui.. iar poezia presupune meşteşugul.. . . pentru definirea metaforică a actului de creaţie poetică. am făcut-o. jocul timpurilor verbale. iscat-am. mucegaiuri şi noroi) şi principiul enumerativ ca modalitate de juxtapunere a succesivelor definiţii poetice ale actului de creaţie sau al surselor de inspiraţie. elemente de prozodie . am luat. un singur verb la viitor. am prefăcut. „durerea. CONCLUZIE Opera literară Testament de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă pentru că poetul devine. Un alt argument în favoarea modernităţii poeziei este faptul că Arghezi introduce în literatura română. un născocitor. comparaţia inedită („împerecheate-n carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte"). estetica urâtului. cu metrica şi ritmul variabile. a scris-o. verbele . dar se conservă rima împerecheată. Nivelul fonetic. Poezia Testament de Tudor Arghezi este o arta poetică de sinteză pentru orientările poeziei interbelice. în concepţia lui Arghezi. plasat în poziţie iniţială în poezie (incipitul) susţine caracterul testamentar (programatic) al poeziei. ceea ce redă relaţia poetului cu strămoşii. conferind forţa de sugestie a ideii. cu elemente tradiţionaliste şi moderniste.enumeraţia ca figură de stil (de exemplu: „bube.materialitatea imaginilor artistice. în funcţie de intensitatea sentimentelor şi de ideile exprimate. substantive) sunt în general la genul feminin.întregi. am pus-o. . desemnând produsul: poezia {domniţa) şi cartea. „torcând uşure". truda creatorului. Determinantele verbale (pronume. sunt tot atâtea argumente în favoarea modernităţii poeziei. formă negativă: „nu-ţi voi lăsa"./ Lăsând întreagă dulcea lui putere"). cât şi al tehnicii poetice. responsabilitatea creatorului faţă de poporul al cărui reprezentant este (să schimbăm eu am ivit). timpul trecut. oximoronul („Veninul strâns l-am preschimbat în miere. rolul poetului: am ivit. . Nivelul stilistic . sugerând asprimea existenţei şi truda căutării. asocierile semantice inedite.înnoirea metaforei. .sonorităţi dure ale unui lexic colţuros. o grămădii. epitetul rar („seara răzvrătită". arta devenind un mijloc de reflectare a complexităţii aspectelor existenţei şi o modalitate de amendare a răului. „dulcea lui putere".persoana I singular alternează cu persoana I plural.verbele la prezent înfăţişează efectele şi esenţa poeziei.versificaţia (între tradiţie şi modernitate): strofe inegale ca număr de versuri. utilizarea frecventă a verbelor la persoana I singular. creaţia artistică este atât produsul inspiraţiei divine. cu metrica şi ritmul variabile. strofele inegale ca număr de versuri. Pe de altă parte.