prof.

Sabin PĂȘCAN

MOARA CU NOROC
de IOAN SLAVICI

1.NUVELA. NUVELA PSIHOLOGICĂ
Nuvela este opera epică, în proză, cu o acţiune mai dezvoltată decât schiţa, cu un singur
fir narativ, având o intrigă mai complicată, ce determină conflicte puternice prin care se
evidenţiază caracterul mai multor personaje.
Caracteristicile nuvelei:
◦prezintă cel mai adesea fapte verosimile
◦un singur fir narativ, un singur conflict
◦intriga este riguros construită deoarece ea stabileşte conflictul
◦respectă de obicei succesiunea momentelor subiectului literar
◦accentul se pune mai mult pe personaj decât pe acţiune
◦timpul şi spaţiul sunt limitate, dar mult mai ample decât în schiţă
◦de obicei perspectiva narativă este obiectivă, naraţiunea se face la persoana a III-a
După citeriul tematic, nuvelele se clasifică în: nuvelă istorică, nuvelă psihologică,
nuvelă fantastică, nuvelă filozofică. Moara cu noroc de Ioan Slavici se încadrează în categoria
nuvelei psihologice.
Nuvela psihologică prezintă viaţa interioară a personajelor sub presiunea unor situaţii
neobişnuite.
Caracteristicile nuvelei psihologice:
◦acţiunea este mai complicată, chiar dacă se respectă structura clasică a momentelor
subiectului
◦incipitul şi finalul concentrează semnificaţia întregii acţiuni
◦personajele trăiesc într-un mediu actual şi familiar

stilul indirect liber ◦personajele sunt mobile.MOARA CU NOROC Ioan Slavici face parte. personajele conformându-se obligatoriu unei mentalităţi tradiţionale. autorul face în permanenţă apel la tradiţie. începând şi sfârşindu-se cu replicile bătrânei care conferă unitatea şi sensul textului. alături de Mihai Eminescu. realizată la persoana a III-a de către un narator omniscient. Nuvela este construită după principiul ciclic. Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului. Slavici va trece treptat la nuvele care au în centru tragismul unei existenţe. ci liniştea colibei tale te face fericit. Pentru că a încălcat această lege tradiţională este pedepsit prin ruinarea propriei sale familii. Elementele de modernitate ale operei lui Slavici sunt date de analiza psihologică prin intermediul căreia autorul pune în evidenţă transformările personajelor la nivel psihologic. Lumea satului este reconstituită realist.◦conflictele exterioare determină conflictele interioare ◦analiza psihologică vizează atât individul. personajele lui Slavici sunt victimele unui destin neiertător. Ghiţă încalcă o lege veche conform căreia trebuie să te mulţumeşti cu ceea ce ţia oferit viaţa şi să nu încerci să obţii mai mult prin mijloace imorale şi nelegale.” Nerespectarea acestui principiu de viaţă va aduce cu sine sfârşitul tragic al . la moravuri şi obiceiuri. dialogul. La început. cât şi mentalul colectiv ◦procedeele prin care se dezvăluie trăirile personajelor sunt: monologul interior. Asemeni personajelor din tragediile greceşti. De la descrierile idilice ale satului ardelean.Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa. Dorind să se îmbogăţească cu orice preţ. în sensul că se modifică profund de-a lungul acţiunii ◦naratorul este cel mai adesea omniscient. se observă o altă tehnică narativă folosită de Slavici şi anume tehnica punctului de vedere din intervenţiile bătrânei. observându-se o tendinţă spre obiectivare 2. fiind un deschizător de drumuri pentru proza secolului XX. Opera sa este clasică în măsura în care putem găsi coresponedenţe evidente între nuvelele şi romanele sale şi tragedia greacă. Viziunea despre lume a scriitorului se observă din abordarea unei duble formule: realismul psihologic şi clasicismul. omniprezent şi neimplicat. căci. Nuvela Moara cu noroc a fost publicată în volumul de debut Novele din popor. nu bogăţia. Scriitorul se inspiră în nuvelistica sa din viaţa satului ardelean. Naraţiunea realistă este obiectivă. conform căreia omul trebuie să se mulţumească cu ce are: „. dacă e vorba. Ion Luca Caragiale şi Ion Creangă. Un exemplu elocvent pentru susţinerea acestei idei este personajul Ghiţă din Moara cu noroc. din galeria marilor clasici ai literaturii române. cuvintele bătrânei fixează teza morală a nuvelei.

Firul existenţei liniştite se rupe însă în momentul în care la han apare un personaj straniu. Incipitul nuvelei fixează. Motivul acestei schimbări în viaţa familiei este determinat de dorinţa lui Ghiţă de a scăpa de sărăcie. Slavici nu alege întâmplător acest topos al hanului deoarece faptele relatate nu puteau avea loc decât departe de ochii lumii. situat între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe pâna la sărbătorile de Paşte. iară mai departe locurile sunt rele. lăsând la dreapta şi la stânga satele aşezate prin colţurile văilor. fiind un loc izolat: „De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarine. teza morală a textului care se referă la faptul că omul trebuie să se mulţumească cu ce i-a fost dat de către divinitate şi să nu încerce să-şi schimbe destinul. Viziunea clasică a autorului poate fi observată din opţiunea pentru sfârşitul tragic al personajelor implicate în confict. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective: socială (urmăreşte încercarea lui Ghiţă de a-şi schimba statutul social). morală (prezintă consecinţele obsesiei pentru bani asupra liniştii sufleteşti a personajului) şi psihologică (prezintă conflictul interior al lui Ghiţă între dorinţa de a rămâne om cinstit şi dorinţa de a se îmbogăţi). Expoziţiunea fixează spaţiul unde se petrece acţiunea şi anume hanul „Moara cu noroc”. trebuie să faci popas.”. Nuvela debutează cu mutarea familiei lui Ghiţă la hanul „Moara cu noroc”. şi după ce ai coborât iar în vale. Titlul nuvelei este bivalent: conţine şi şansa de îmbogăţire a lui Ghiţă. Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an. eveniment care constiuie intriga nuvelei. cu lopeţile rupte şi cu acoperământul ciuruit de vremurile ce trecuseră peste dânsul. Timp de un ceas şi jumătate drumul e bun. dar în acelaşi timp este . exprimat în final de bătrână prin replica: „Simţeam eu că nu are să iasă bine: dar aşa le-a fost dată. fiindcă drumul a fost cam greu. dar şi ameninţarea morţii ascunsă sub ademenitoarea aparenţă a norocului. pe care îl urci.” La început.personajelor. Acesta este întruchiparea Răului care corupe. Ca şi în tragediile greceşti. depărtare de câteva sute de paşi de râuleţ. Lică Sămădăul. prin priceperea şi hărnicia sa.” Slavici este un autor moralist şi de aceea tema nuvelei va surprinde influenţa nefastă a dorinţei de înavuţire şi procesul de dezumanizare al individului ca urmare a acestei obsesii pentru bani. pe care îl ia în arendă. scopul nobil de a scoate familia din starea de sărăcie este satisfăcut prin munca cinstită a hangiului. Acesta este situat la o răscruce de drumuri. să adapi calul ori vita din jug şi să le mai laşi timp de răsuflare. într-un loc în care semnele părăsirii sunt peste tot şi anticipează destinul familiei lui Ghiţă: „În cele din urmă arândaşul a zidit cârciumă la un loc mai potrivit. iară moara a rămas părăsită. prin intermediul cuvintelor bătrânei. tragismul este generat de forţa implacabilă a destinului care pedepseşte orice încălcare a normelor. vine apoi un pripor. iar pedeapsa nu poate fi decât moartea.

. cei doi soţi îi intuiesc caracterul. deşi doreşte să revină la drumul cel bun. Carcaterul puternic al Sămădăului şi dorinţa acestuia de a subordona destinul celorlalţi se observă din felul în care îi impune lui Ghiţă să-l ajute: „Eu sunt Lică Sămădăul. are reacţii violente faţă de Ana şi faţă de copii. La început. şi dintre multe. a vicleniei şi a capacităţii de a convinge. îşi ia măsuri de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale. scriitorul dovedindu-se preocupat în mare măsură de mutaţiile care au loc la nivelul conştiinţei personajului. nu îi mai face plăcere să-şi petreacă timpul cu ei şi ajunge chiar să-i considere o piedică în procesul său de îmbogăţire. cine trece pe aici... Nu este sincer însă nici cu Pintea şi acest lucru îi va aduce pieirea. cine ce zice şi cine ce face. dar şi felul în care îl văd ceilalţi: Ana va ajunge în final să-l considere „o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”. Prin faptul că jură strâmb la proces. dar nici faţă de Lică sau Pintea. multe vor fi adevărate şi multe scornite. dar dorinţa de îmbogăţire este mai puternică. Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare. Ghiţă ajunge să-şi piardă încrederea în sine. deoarce patima banului îi modifică personalitatea şi îl înstrăinează de familie.şi expresia vitalităţii şi a energiei. [. Hangiul acceptă colaborarea cu Lică.] Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum. Cred că ne-am înţeles?!” Desfăşurarea acţiunii urmăreşte dezumanizarea treptată a lui Ghiţă. care devine stăpânit de patima banului. Îi va oferi dovezi jandarmului despre vinovăţia lui Lică. Multe se zic despre mine. Devine din ce în ce mai ursuz. Semnificaţia tensiunilor interioare este una morală. Greşeala esenţială a lui Ghiţă este că. . şi voiesc ca nimeni în afară de mine să nu ştie. Deşi starea materială este înfloritoare. îşi cumpără doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi îşi angajează încă o slugă....” Autorul analizează drama de conştiinţă a personajului.. devenind treptat părtaş la afacerile necurate ale acestuia. Aşa m-a lăsat Dumnezeu!.. Aceste frământări sunt redate cu ajutorul monologului interior: „Ei! Ce să-mi fac?. numai după ce îşi va opri jumătate din sumele aduse de acesta. cu ajutorul jandarmului Pintea. conflictul său interior care se dă între dorinţa de a rămâne un om cinstit şi de a păstra unitatea şi fericirea familiei şi dorinţa de îmbogăţire. Încearcă să-şi rezolve conflictul interior după ce este chemat să depună mărturie în cazul uciderii unei femei şi a unui copil. Apariţia lui Lică echivalează cu începutul sfârşitului familiei lui Ghiţă. Slavici se dovedeşte a fi un fin psiholog deoarece descrie cu minuţiozitate îndoielile lui Ghiţă. Hotăreşte totuşi să-l trădeze pe acesta. Felul în care Lică îi manipulează deciziile schimbă nu numai propria percepţie asupra lui. devine complice la crimă. acoperindu-l pe Lică. nu este onest până la capăt nici faţă de sine. Dar aceste măsuri sunt inutile. Încă de la început.

purificând astfel locul de toate relele săvârşite. cârciuma aduce profit. Acu. Vine la Moara cu noroc pentru că îşi iubeşte familia şi doreşte o viaţă mai bună pentru aceasta. ca ultim martor al destinelor personajelor. La început se precizează că este un o cu voinţă puternică. afirmă: „Simţeam eu că nu are să iasă bine: dar aşa le-a fost dat. Datorită ambiţiei şi hărnicei . Bătrâna. Un foc teribil mistuie hanul „Moara cu noroc”.Punctul culminant prezintă imaginea ultimei trepte de degradare morală a personajului. fiind un personaj complex. al cărui destin ilustrează consecinţele nefaste ale dorinţei de înavuţire. lucrurile merg bine. mobil. Dezumanizarea totală a lui Ghiţă şi dovada incapacităţii lui de a reveni pe drumul iniţial. Atâta timp cât se dovedeşte un om de acţiune. lăsând-o astfel drept momeală în braţele Sămădăului. într-un gest de răzbunare Ana i se dăruieşte lui Lică. iar familia trăieşte în armonie. pentru ca să-mi stâmpăr setea de răzbunare. care vrea să-şi scape familia de sărăcie. îşi părăseşte soţia în ziua de Paşte. deoarece în ciuda nelegiurilor comise. harnic şi perseverent. PERSONAJUL PRINCIPAL: GHIŢĂ. urmă el peste puţin.” Nimic nu stă mai presus de destinul omului şi aici se creează din nou o punte între tragedia clasică şi mentalitatea populară românească. pe când Ghiţă „nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”. şi apoi al celui exterior. dacă mai adineaoră l-aş fi găsit aici. Pentru a nu se lăsa prins de jandarul Pintea. Deznodământul presupune rezolvarea conflictului interior. Caracterizarea lui se realizează atât în mod direct. cât şi indirect. este subliniată prin gestul lui final de a-şi ucide soţia. acu văd c-am făcut rău şi dacă n-aş vedea din faţa ta că eu te-am aruncat ca un ticălos în braţele lui. Lică ia decizia de a-şi lua viaţa. izbinduse cu capul de un copac. Spre deosebire de soacra sa. cu iniţiativă. personajul este urmărit în evoluţie. Orbit de dorinţa de a se răzbuna pe Lică. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă. care se înstrăinase de ea şi de familie. nu cu liniştea. Nu o omoară pe Ana din cauza orgolilului de soţ înşelat. se foloseşte ca modalitate de caracterizare monologul interior. De asemenea. ci datorită mustrărilor de conştiinţă pentru că a influenţat şi decăderea ei morală: „Simt numai că mi s-a pus ceva de-a curmezişa în cap şi că nu pot să te las viuă în urma mea. RELAŢIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE: GHIŢĂ ŞI LICĂ SĂMĂDĂUL Ghiţă este personajul principal al nuvelei Moara cu noroc. poate că nu te-aş fi ucis. Finalul nuvelei este de o simplitate clasică. Lică e „om”.” Ghiţă este şi el ucis de Răuţ. identifică sărăcia cu lipsa de demnitate. portretul acestuia însumând o varietate de trăsături condradictorii. la ordinul lui Lică. Speră până în ultimul moment că degradarea sa morală nu se va extinde şi asupra Anei şi că aceasta va rezista ispitei reprezentate de Lică. 3. Fiind vorba de o nuvelă psihologică.

Aspiraţia lui este firească şi nu depăşeşte limitele firescului. între pripor şi locurile rele. deoarece tentaţia îmbogăţirii este mare: „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică. Apariţia lui Lică Sămădăul la han tulbură echilibrul familiei. dar şi pe cel interior. Aceste schimbări sunt prezentate în mod direct de către narator: Ghiţă devine „de tot ursuz”. iar cealaltă de Lică. iar acolo. Lică îi distruge încrederea în propriile forţe. al lui Ghiţă. ci râdea cu hohot. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi pentru familia lui. slujitorul lui deoarece acesta îi descoperă slăbiciunea pentru bani. reprezentând atracţia pentru bani prin mijloace necurate. Descompunerea sa morală este progresivă. Deşi iniţial pare plin de voinţă. iar când se mai juca. cinstea. personajul oscilează între atracţia pentru bani şi dorinţa de a rămâne un om cinstit. vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii.” Bun meseriaş.” Din momentul legării acestei „prietenii” începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie.transformă hanul într-un loc cunoscut şi apreciat de călători: „Abia trecuseră dar câteva luni după St. încrederea celorlalţi şi încrederea Anei în el. El devine o victimă a lui Lică numai pentru că acesta îi descoperă slăbiciunea pentru bani. pierzând pe rând încrederea în sine. iubirea. violent. ajunge să fie victima lui Lică. în vale. „se aprindea pentru orişice lucru de nimic”. are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de Ana şi faţă de copii. Ezită între două opţiuni. cu Ana „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ”. îi plac jocurile crude. nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra sa. nu mai vorbeşte cu ea. încât îşi venea să te sparii de el”. Ghiţă doreşte să agonisească bani ca să-şi angajeze vreo zece calfe pentru un atelier de cizmărie. Ana ajunge să-l considere „o muiere în haine bărbăteşti” şi nu îl mai crede demn de dragostea ei. ci că se vor opri la Ghiţă. Devine mohorât. una reprezentată de Ana. om harnic. Ghiţă ajunge să regrete faptul . Gheorghe. „nu mai zâmbea ca înainte. şi toată lumea ştia cine e Ghiţă şi unde e Ghiţă. „liniştea colibei”. primejdioase. Ghiţă trăieşte o dramă psihologică concretizată prin trei înfrângeri. La un moment dat. pe parcurs se înstrăinează de Ana.” Ghiţă îşi ia la început toate măsurile de precauţie împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale. pe Marţi. dacă la început era un soţ bun şi tandru. îşi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă credincioasă. mergând de la izolarea şi înstrăinarea de familie până la complicitate la hoţii şi crime. rar. Sentimentul culpabilităţii îl face să devină închis în sine. ceea ce îl transformă într-un personaj tragic. blând şi cumsecade. şi drumeţii mai umblaţi nu ziceau că are să facă popas la Moara cu noroc. nu mai era Moara cu noroc ci cârciuma lui Ghiţă. „un ungur înalt ca un brad. care include valorile familiei. La început. Transformarea radicală care se produce în caracterul personajului este determinată de patima acestuia pentru bani.

căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului. ceea ce îl va pierde. Ai avut tată om de frunte. nu puteam face altfel. aruncând-o în braţele Sămădăului: „Joacă muiere.: „Ei! Ce să-mi fac?. şi eşti om cu minte: dacă te-aş avea tovarăş pe tine. dar nu este sincer în totalitate nici faţă de acesta. Ghiţă ajunge să fie părtaş crimelor Sămădăului. aş râde şi de dracul şi de mumă-sa. În plus. devine laş. îşi aruncă soţia. fricos şi subordonat în totalitate Sămădăului. Astfel. realizându-se în acest fel autocaracterizarea.. Ghiţă îi oferă probe în legătură cu vinovăţia lui Lică numai după ce îşi poate opri jumătate din banii aduşi de acesta. Plecând la Ineu. Prin faptul că alege banii în defavoarea familiei încalcă legile tradiţionale şi din acestă cauză îşi merită soarta. Arestul şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă pentru modul în care s-a purtat. momentele în care este atras de bani alternează cu cele în care doreşte să-şi redobândească familia şi liniştea. Ultima etapă a degradării morale a lui Ghiţă are loc la sărbătorile Paştelui. de care patima banului îl izolase. în braţele Sămădăului. drept momeală. orbit de furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică. dar nu găseşte în el şi nici în soţia sa. treptat. când cere iertare soţiei şi copiilor: „Iartă-mă. îşi încalcă definitiv onoarea depunând mărturie falsă în favoarea acestuia.” Ghiţă este conştient că se afundă pe zi ce trece în necinste. se îndepărtează din ce în ce mai mult de Ana: „îi era parcă n-a văzut-o demult şi parcă era să se despartă de dânsa. Prin intermediul monologului interior sunt redate gândurile şi frământările personajului. Ghiţă înţelege că singurul mod de a învinge răul şi de a-şi recăpăta familia este divulgarea fărădelegilor lui Lică.”.” Gestul extrem al personajului stârneşte admiraţia lui Pintea: „Tare om eşti . parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe. Are momente de sinceritate. se gândeşte că ar fi mai bine să plece de la Moara cu noroc. Ghiţă. Iartă-mă cel puţin tu.” Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă ştiu alăturea de un om ca tine. Ce să-mi fac dacă este în mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare.” Totuşi Sămădăului nu-i convine un om pe care să nu-l ţină de frică şi de aceea distruge treptat imaginea celorlalţi despre cârciumar ca un om onest şi cinstit. om cu multă ură în sufletul tău. Începe să colaboreze cu Pintea. Speră până în ultimul moment că se va întâmpla o minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a lui Lică..” Sub pretextul că o voinţă superioară îi coordonează gândurile şi acţiunile. Totuşi.că are familie şi copii şi că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică. care îşi dă seama că e un om de încredere şi chiar îi spune acest lucru: „Tu eşti om. de dragul soţiei şi al copiilor. Aşa m-a lăsat Dumnezeu!. el meditează: „Dacă e rău ce fac.. apoi îşi lasă soţia singură cu el. când. ai neamuri oameni de treabă şi ai ajuns să-şi vezi bărbatul înaintea judecătorilor. de remuşcare. De ruşinea lumii. sprijinul necesat pentru a pune capăt tentaţiei nesăbuite. Ano! îi zise el. dar patima banului este mai puternică..

condiţie esenţială a existenţei lumii. Şi eu îl urăsc pe Lică. grăi Pintea pe gânduri.tu. Ghiţă îşi dă seama că soţia l-a înşelat. ştie că acest lucru s-a întâmplat din cauza lui şi că a determinat decăderea morală a Anai. Ana i se dăruieşte lui Lică. deoarece. Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o firească satisfacţie materială şi socială. pe când Ghiţă „nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti. în ciuda nelegiurilor comise.” Când se întoarce la han. într-un gest de răzbunare. Moartea sa sugerează că nimic nu este mai presus de legea morală. dar n-aş fi putut să arunc o nevastă ca a ta drept momeală în cursa cu care eu vreau să-l prind.” Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de familie.” La rândul lui este omorât de Răuţ. iară pe tine nu pot să te las vie în urma mea. Ghiţă. din ordinul lui Lică. şi o ucide: „Simt numai că mi s-a pus ceva de-a curmezişul în cap şi că nu mai pot trăi. Lică e „om”. Patima pentru bani şi fascinaţia diabolică a personalităţii Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima treaptă a degradării morale. .

Related Interests