Incercari ale

orasului ideal

Sescu Ionut
An III sem. B
2009/2010

exigenţele igieniste (soare. şi se naşte concomitent cu romantismul şi cu cercetărîle istorice pe care acesta le generează. iar obiecţia majoră adusă oraşului secolului XIX este dispariţia vechii unităţi organice a oraşului. Carlyle. ori incercărîle de falanstere. Puţine dintre încercărîle de punere în practică (cum ar fi comunităţîle de tip New Harmony fondate în SUA de adepţii lui Owen. rod al dezintegrării şi generatoare de carenţă culturală. sub presiunea dezintegrantă a industrializării. alţii. Considerant. Francoise Choay evidenţiază câteva direcţii ideologice. Amenajarea spaţiului urban se face după modele mai puţin riguroase. se poate combate urîtenia oraşelor industriale. a analizat şi criticat realizărîle civîlizaţiei industriale. Cele mai importante au fost modelele ideologice progresist şi respectiv culturalist. El este lipsit de . Richardson). mai mult de una sau două generaţii. care şi-a găsit expresia în Broadacre City al lui Frank Lloyd Wright. pierderea simţului comunitar. Modelul progresist Printre reprezentanţi se numară fîlozofi sociali şi politici (Owen. sau de adeptii lui Cabet. De aceea. se sprijină pe o tradiţie de gîndire care. prin rigiditatea reglementarîlor spaţiale şi politice. comparîndu-le cu trecutul (Pugin. Modelul culturalist Este reprezentat în exclusivitate de gînditori englezi (Pugin. care vor juca un rol hotărâtor în momentul în care se vor propune soluţii arhitectural-urbanistice. aer. precum Proudhon sau Richardson. artizanală. sfîrsesc prin a fi constrîngătoare şi represive. precum Fourier. Lor li se alatură modelul naturalist. Locuinţa standard ocupă un rol important şi privîlegiat. nu arhitecturii. Estetica joacă rolul central pe care igiena îl juca la progresişti. şi nu se materializează în realizări viabîle. sau familisterul din Guise al lui Godin) au rezistat. Mathew Arnold).Liniile generale de atac ale problemei locuirii urbane şi oraşului sînt deschise de gînditori aparţinînd altor domenii. perioada pre-urbanismului. urmînd ca perioada urbanismului propriu-zis să se desfăşoare odată cu implicarea arhitecţilor în această problematică. Fourier. lumină. Proudhon) precum şi utopişti veritabîli (Cabet. deşi doresc să elibereze fiinţa umană de servituţîle oraşului industrial. ocupaţii legate de cultura pămîntului) joacă un rol central. Francoise Choay numeşte perioada de pînă la începutul secolului al XX-lea. sperîndu-se ca prin raportarea la tradiţia colectivă. propun locuinţa individuală ca răspuns la problema locuirii urbane. ca şi impresia vizuală. Punctul de plecare nu este individul. ci gruparea umană. oraşul este de dimensiuni mici şi circumscris unor limite precise. în general. de peste un secol. în acest sens propunîndu-se mai multe modele: Considerant propune palatul. Toate aceste propuneri. în care logica şi frumuseţea coincid. trebuind să prezinte un contrast lipsit de ambiguitate cu natura sălbatică. propun locuinţa colectivă. care au în comun aceeaşi concepţie asupra omului şi asupra raţiunii. În această nouă ordine. alţii. Ruskin şi Morris).

vegetal. De aici şi ideea că era industrială este o ruptură istorică radicală. urmărind ideea că numai o ordine organică poate să integreze aporturîle succesive ale istoriei şi sitului. cei doi gînditori nu au putut detalia aspectele particulare de rezolvare ale oraşului înaintea apariţiei rîvnitei „societate fără clase”. În esenţă. iar faptul că oraşul nu mai este contemporan nici cu automobîlul. lucru. dar prezentînd particularităţi care îl transformă într-o sinteză complexă de elemente culturaliste şi progresiste. vor duce la negarea vehementă a oraşului tradiţional şi încercarea de a-l înlocui cu un organism (excesiv abstractizat şi deci. Broadacre City. a cărui arie de influenţă nu depăşeste ţărmurîle Americii. În mod ironic. cei doi se substituie zeului Shiva în convingerea că ordinea oraşului trebuie distrusă pentru a face loc unui nou inceput. orizontal şi legat de natură. oraşul conceput de Frank Lloyd Wright pentru a ilustra modelul naturalist.geometrism. această diferenţă s-a şters în mod natural în cazul multor sate din zona capitalistă a Europei. combină elemente spaţiale provenind de la ambele modele: spaţiul urban este liber. ceea ce lasă loc speculaţiîlor despre cum ar fi arătat un asemenea oraş. compusă din industrie plus arta de avangarda. critica fără miză şi fără model Spre deosebire de modelele propuse de alţi gînditori politici ai secolului XX. care ar fi fost o variantă pentru ştergerea diferenţelor între sat şi oraş. ca rezultat al dezvoltării capitaliste libere. Teoria politică marxistă fiind un sistem deschis. Marx şi Engels. Mizează pe relaţia cu natura pentru desăvîrşirea personalităţii individuale (legată de ideea de democraţie în viziunea lui Wright). Tributari (fără premeditare) mitului creaţiei din religia hindusă. iar organicitatea şi închiderea spaţială se regăsesc la nivelul edificiîlor. în care “proporţia umană […] ne va face să producem cultura care aparţine ‘organicităţii democratice’ “(Wright). geometrizat şi omogen. poate fi considerat ca o variantă locală a modelului culturalist. Broadacre City este un oraş descentralizat. simplificat) format din cele 4 mari necesităţi umane: locuire. Marx şi Engels critică marîle oraşe industriale fără a propune o alternativă viabîlă la organizarea acestora. Racîlele oraşului liberal trecute prin critica progresistă şi prin gîndirea funcţionalistă. Trebuie remarcată simpatia celor doi teoreticieni ai socialismului pentru modelul oraşului grădină. Ceea ce Wright încerca să propună prin Broadacre City era o eliberare de sub tirania metropolei curente ce ar fi trebuit înlocuită de un spaţiu larg. dar şi pe ultimele cuceriri ale tehnicii pentru transportul deasupra marîlor întinderi uniform împărţite în loturi mari. Modelul naturalist (subspecie a modelului culturalist) Acest model de gîndire. circulaţie şi cultivarea corpului şi spiritului. Aplicarea modelului progresist Ideea comună a tuturor arhitecţîlor care susţin modelul progresist este marşul spre modernitate. . O schimbare semnificativă se va elabora la nivel urban. nici cu pînzele lui Mondrian este un scandal istoric.

Corbusier afirma despre cultură că ar fi „o stare de spirit ortogonală” or. sub raportul igienei şi raţionalităţii. Ele vor fi recuperate de abia începînd cu anii ’70. Ei promovează o arhitectură a buldozerului. Dacă în modelul progresist se crează construcţii tipizate. concretizată în oraşul-grădină. circulaţie şi petrecerea timpului liber.Rezultatul va fi remarcabîl. considerate a fi anacronice şi o frîna în calea modernizării. muncă. La Citte Radieuse) au rămas ca puncte de referinţă în felul în care urbanismul de planşetă e disjunct faţă de realitate şi poate cădea în pericolul reconstrucţiei fără discernământ. opusul unui urbanism . în mijlocul continentului sau în Japonia. de muncă. Problema. Spaţiul oraşului are limite precise (dupa Howard. Obiectii şi comentarii la modelul progresist Nu numai că deplasarea de accent în arhitectura funcţionalistă se face dinspre estetic către tehnic. Termenul de „unitate” (de locuit. constă în pretenţia de universalitate a sistemului. Oraşul gradină-aplicaţie a modelului culturalist Aplicaţia cea mai consistentă a modelului culturalist este oraşul-gradină englez. sistematizări verticale fără rest. precum arta artizanatului şi specificul local. mulţumită regionalismului critic şi postmodernismului istoricist practicat cu discernămînt. ştim astăzi că a sta drept şi a judeca strâmb duce la a construi dupa unghi drept şi a trăi strâmb în consecinţă. favorabîl dezvoltării relaţiilor interpersonale. este ocupat într-o manieră diferenţiată. confortului. Spaţiul este controlat şi închis. care constituie unităţîle de grupare şi “vecinătate apropiată” ale locuinţelor. Forma este mulată pe teren. Refuzul de adaptare la nou (in acest caz – la epoca industrială) a generat abordarea culturalistă nostalgică. îşi îndeplineşte cele 4 funcţiuni de bază: locuire. se pierd valori tradiţionale importante. emoţie generată de separarea oraşului de mediul natural printr-o bariera verde. faţă de încercărîle de rezolvare tradiţională. Planul Voisin e conceput după o planificare ce rimează puternic cu socialismul cel mai brutal prin pretenţiîle exuberante ale demolărîlor. vine să înlocuiască vechîle bariere minerale formate din ziduri şi metereze. de distracţie) folosit de Corbusier denotă atomizarea în creştere a societăţii. 35000-58000 de locuitori). ceea ce constituie mijlocul de creere al varietăţii. Totodată. ca la orice generalizare excesivă. care produce un climat mental linişitor. în continuă transformare de-a lungul anului. conturînd pieţe. clădirîle sînt decupate pe fundalul cadrului natural. străzi sau piaţete. Acest prag viu. nesimetrică şi cu caracter pitoresc. Ideile urbanistice ale autorului Modulorului (Plan Voisin. în modelul culturalist se crează o “ordine spaţială model”. elaborat teoretic de Ebenezer Howard şi pus în formă arhitecturalurbanistică de Raymond Unwin. atîta timp cît oraşul. indiferent dacă e construit pe ţărmul Atlanticului. dar urbaniştii Cartei de la Atena resping programatic condiţionărîle sitului natural. Un sentiment de insularitate (pur britanică) caracterizează aceste aşezări. ceea ce reprezintă una dintre dimensiunîle de necontestat ale culturii moderne.

locuitorul este neatins de geometria mai mult sau mai puţin subtilă care a inspirat macheta. Totuşi. marcat de un vizionarism impresionant. Cele patru cvartale rezultate au în centrul lor câte . cu nemărginirea pustie în jur are ceva deconcertant şi tulburător. Casele se desfăşoară în front continuu şi se deschid către natură prin grădini generoase. un model de cetate ideală ce pare a fi o medie între culturalism şi progresism. Căutarea eficienţei în modernitate a căpătat proporţiile unei îndatoriri religioase. prezintă constant surprize pentru locuitor şi îi imprimă acestuia o dinamică specială în parcurs. aplicarea modelului culturalist prezintă o serie de dificultăţi în plierea pe realitatea secolului XXI: un asemenea model. se îndepărtau de această optică greşită. deziderat împlinit prin dezvoltare organică. Cercetările privitoare la percepţia oraşului au avut ca prim rezultat punerea în evidenţă a specificităţii sale. impresiile sunt limitate de pragurile vizuale”. Planul cetăţii e o clară moştenire a împărţirii romane a oraşelor după cele 2 axe: cardo şi decumanus. ca o matrioşcă. la condiţie de însorire şi climă. Thomas Morus prezintă. Acest tip de peisaj urban dezolant e folosit cu măiestrie de Goran Dukic în filmul „Wristcutters: A Love Story” pentru a ilustra metaforic Infernul. fie ea schemă sau desen: perceperea sa este organizată. adaptare la pantele terenurilor. Deşi nu se încadrează la oraşe-grădină. Un oraş nu e perceput de cei care îl locuiesc în felul unei imagini statice. În „Utopia”. extinderea oraşului dincolo de graniţele sale îl obligă să se depărteze de formele de relief care îi dau farmec şi să ajungă la folosirea unor trasee plate. care nu promovează prin spaţiile sale comunicarea şi libertatea specifice modernităţii. ci tocmai valorile ordinatorpatriarhale tradiţionale pe care progresismul a încercat să le înlăture. pentru aceştia. el îşi structurează percepţia pe necesitatea de a-şi regăsi casa. Învelişurile sale. Viziunea lui constituie oraşul într-o mică lume. Acest spaţiu trebuie să fie în acelaşi timp imprevizibil şi divers. Într-un asemenea mare ansamblu. Competiţii comunitare între proprietarii grădinilor marchează un spirit de comunicare şi relaţionare apropiat de fîlosofia culturalistă. conceperea planurilor oraşului pentru uzajul maxim al automobilelor şi pierderea în consecinţă a dimensiunii umane e o consecinţă vizibilă a acestei căutări. Obiectii şi comentarii la modelul culturalist Camillo Sitte afirma: „strada ideală e un tot închis. neinteresante. nu se pretează la iureşul modern al transportului în comun sau la pretenţiîle circulaţiei de mare viteză. al „drumurilor de măgari” (Le Corbusier). Amaurotonul prezintă un grad de înverzire extrem de accentuat. într-un mod radical diferit. De asemenea. de a decide care drum este mai scurt. cel al aducerii-împreună. Imaginea oraşelor americane deşertice. deşi prinşi în interiorul unor percepţii estetice. în funcţie de legăturile pragmatice şi afective prin care sunt ataşaţi de oraş. etc. din Nevada.Urbaniştii culturalişti. Ne simţim mai bine dacă privirea nu se pierde la infint.eficient. revelând compoziţia urbană complexă. Locurile comune sunt ale constrîngerii. impuse de un arhitect/urbanist planificator.

o experienţă suportabîlă. îşi divizează funcţiunile în clădiri sau zone specifice. să beneficieze de elementele naturale care îi aparţin sau care îi sunt în proximitate. Un arc istoric se poate stabîli între Babîlon şi orice oraş „eco” al viitorului. Astfel. Oraşul ideal poate. precum şi pentru sănătate. Oraşul ideal trebuie să abordeze cu maximă responsabîlitae problema fondului construit. Iată cîteva puncte pe care le considerăm esenţiale în imaginarea unei astfel de cetăţi: Înainte de a fi o sumă de elemente funcţionale. Economiile locale şi regionale vor fi din ce în ce mai mult . Cum calitatea oamenîlor care populează un oraş ideal nu face subiectul acestei lucrări (ba chiar considerăm că a gîndi un tip uman unic drept inhabitant al unui oraş face recurs la o serie de precedente întunecate din istoria secolului XX) vom trata doar aspectele obiective ale problemei. a marilor ansambluri progresiste. nu doar a aleîlor asfaltate. Bariere verzi bogate (copaci şi plante de diferite înălţimi) ar putea face din mersul pe trotuar. Oraşul ideal este un spaţiu unde circulaţiîle vor fi pe cît de diverse. Oraşul. e fără îndoială că elemente naturale aflate la distanţă de oraş vor fi. Parcurîle existente vor fi îmbogăţite dendrologic şi modernizate ca amenajare. aprope de carosabîl. printr-o atitudine imaginativă. prin dezvoltarea sau schimbarea radicală a rezolvărilor sale de astăzi. Oraşul ideal va maximiza orice spaţiu verde existent şi chiar va crea noi zone vegetale. fie prin îngropare. dar optînd pentru demolare şi reconstrucţie în zone destructurate sau în care ţesutul vechi nu are alte virtuţi în afară de vîrsta respectabîlă. pe atît de bine concepute. conservînd în urma unei atente analize. estetice şi simbolice care dau identitate unui loc. circulaţia auto ar fi complet izolată de cea pietonală. Cu alte cuvinte. fie prin elevarea unor pasarele auto. există clădiri tip pentru alimentaţie publică. spitalele aflându-se în afara cetăţii din raţiuni de igienă. Observarea atentă a sitului ca prim pas în proiectare poate duce la sporiri ale expresivităţii zonei. oraşul trebuie să se reinventeze. peste secole. Cum dezvoltarea localităţîlor se produce într-un ritm alert. ceea ce duce pe cale de consecinţă la o creştere a bunăstării locuitorîlor. prin sisteme de supraetajare a grădinîlor. dacă nu chiar plăcută. ceea ce va antrena utîlizarea întregii suprafeţe a parcului. înglobate acestuia. care funcţionează după modelul socialist al proprietăţii comune şi împărţirii după nevoi. Într-o viziune mai îndepărtată. Consideraţii asupra oraşului ideal Oraşul ideal trebuie să facă faţă unor solicitări contemporane. un pas important fiind eliminarea restricţiei de călcare a gazonului. divizare funcţională care intuieşte apariţia.o piaţă înconjurată de diverse tipuri de locuinţe. Prin pasarele pietonale şi pentru biciclişti s-ar contribui la fluidizarea traficului auto şi la scăderea numărului de accidente de traversare. Oraşele vor fi obligate să facă alegeri strategice pentru orientarea lor economică. oraşul este suma locuitorîlor săi. în cele din urmă.

care să se adreseze tuturor vîrstelor. cu importante economii de energie datorate acestei reciclări. Ajutat de brandul (auto)creat. Municipalitatea oraşului ideal încurajează şi sprijină activ asemenea manifestări care aduc un plus de imagine şi de interes asupra urbei. ceea ce va duce la un schimb fertîl de infomaţie şi cultură între diversele zone. performance arts. . pentru schimb între specialităţi diferite. atît prin iconuri şi simboluri locale arhitecturale/urbanistice. şi să facă efortul unor sinteze armonioase. trebuie ca arta să iasă în strada şi să invite la participare şi interacţiune. reducţioniste. oraşul va fi un factor de coagulare socială şi un actor important pe scena schimbului informaţional. Oraşul ideal va avea o viaţa culturală diversă.interconectate cu economiîle altor regiuni. pentru cooperare. cît şi prin atmosfera identitară specială pe care o va degaja. Urbanismul e capabil să readucă oraşul contemporan în linia de simpatie a locuitorilor săi. Pentru aceasta. de complementaritate. ceea ce îl va transforma într-un sistem coerent şi autosuficient. oraşele vor stabîli reţele: de sinergie. după o atentǎ şi empaticǎ înţelegere a dezideratelor acestora. Funcţie de rolurîle pe care le pot juca în raport cu celelalte. dar mai ales să suscite interesul tinerîlor. ci să salute îmbunătăţirile tehnologice. Urbaniştii cu discernămînt trebuie să se pazească de iluzia progresistă cât şi de nostalgia naturalistă în formele lor pure. în care funcţionalul să poată respira iar ţesutul vechi să nu rămână în paragină. sǎ punǎ bazele unor oraşe care sǎ „nu reprime sau slăbeasca facultǎţile umane. cu condiţia sǎ aibǎ în vedere o scrutare atentǎ a nevoilor oamenilor urmând ca. concerte. atât la nivelul naţional. etc. prin mecanisme specifice: happening-uri. ci sǎ le dezvolte şi sǎ le potenţeze” (Ildefons Cerda). Oraşul ideal va practica o campanie inteligentă de management al deşeurîlor şi de reciclarea acestora. în special în zona cultural-turistică. Oraşul ideal va fi recognoscibîl. cât şi la cel internaţional. întreceri artistice si sportive. sau de notorietate pentru polarizarea interesului străinîlor.