qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu

iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu
iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
Departamentul de Învăţământ la
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
Distanţă şi Formare Continuă
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
Facultatea de Drept si Ştiinte Social Politice
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
Coordonator de disciplină:
Lect. univ. dr. Manuela Luminiţa Niţă

1

2010-2011

UVT
DREPTUL CONSUMATORULUI

Suport de curs – învăţământ la distanţă
Specializarea Drept, Anul III, Semestrul I
Prezentul curs este protejat potrivit legii drepturilor de autor si orice folosire alta
decât in scopuri personale este interzisa de lege sub sancţiune penală

2

SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR

F

= INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEMĂ DE REFLECŢIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL
SAU SECŢIUNE

= INFORMAŢII SUPLIMENTARE PUTEŢI GĂSI PE PAGINA
WEB A U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro SAU
www.id.valahia.ro .

3

Capitolul VI. Capitolul V.Tematica cursului 1. Protecţia consumatorilor în România 3. Capitolul IV. Capitolul I. Noţiuni introductive 2. Capitolul III. Reprimarea clauzelor abuzive 4. Contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale 6. Capitolul II. Contractele comerciale la distanţă 5. Garanţia calităţii produselor în condiţiile reglementării speciale a protecţiei consumatorilor 4 .

3.CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. 2. 5. 8. 4. 7. Cuprins Obiectiv general Obiective operaţionale Timpul necesar studiului capitolului Dezvoltarea temei Bibliografie selectivă Temă de reflecţie Modele de teste Răspunsuri şi comentarii la teste Cuprins – – – Consumatorul şi protecţia sa în economia de piaţă Drepturile fundamentale ale consumatorilor şi apărarea lor Componentele sistemului de protecţie al consumatorilor – Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe asupra izvoarelor dreptului consumatorului. – Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor specifice materiei şi înţelegerea semnificaţiei acestora. = 3 ore 5 . 9. 6.

este un sistem economic a cărui organizare şi funcţionare se bazează pe proprietatea privată şi se realizează prin mecanismele pieţei. complexă şi eficientă prin care se realizează cooperarea dintre partenerii economiei. ca parte componentă a protecţiei sociale din orice ţară.CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. 6 . într-un cadru reglementat legislativ. Deşi proclamă acest crez fundamental care consfinţeşte poziţia de suveran a consumatorului. există numeroase motive pentru care în economia de piaţă apare necesitatea protecţiei consumatorului. O condiţie „sine qua non“pentru buna funcţionare a economiei de piaţă o reprezintă orientarea întregii producţii de bunuri şi servicii către satisfacerea în cel mai înalt grad şi în mod eficient a necesităţilor oamenilor şi ale societăţii în ansamblul său. deficienţe serioase întâlnim şi în ceea ce priveşte securitatea produselor ori accesul la justiţie şi respectarea intereselor consumatorilor în raport cu agenţii economici. creştere volumului acestora şi nu furnizarea de informaţii. probleme ridică şi transparenţa pieţei care nu este întotdeauna o realitate câtă vreme ceea ce domină piaţa din acest punct de vedere este publicitatea al cărei scop îl constituie promovarea vânzărilor. de clauzele contractelor standardizate şi de unele manifestări monopoliste. Totodată. Consumatorul şi protecţia sa în economia de piaţă Economia de piaţă este o modalitate evoluată. În condiţiile economiei de piaţă reale constatăm multe deficienţe ale mecanismului ce pot afecta interesele consumatorilor conducând la diminuarea suveranităţii sale. Acestea sunt determinate de faptul că nu mai există o libertate de alegere a consumatorilor care sunt supuşi constrângerilor generate de producţia de masă. În acelaşi timp.

Relaţiile consumatorilor cu producţia şi comerţul În calitatea sa de purtător al cererii. Consumul şi consumatorul. iar pentru a consuma este necesar să producă. îndeplinind şi o funcţie de reglare permanentă cantitativă şi calitativă a producţiei. Consumul reprezintă un moment autonom. Conceptualizarea şi utilizarea noţiunilor de consum şi consumator ţin de începutul economiei politice clasice (W. Petty. când s-a precizat locul şi rolul lor în procesul reproducţiei. Pentru adepţii acestei teorii. permanenţa consumului şi implicit a producţiei. Peste circa un secol. neoclasicii (L. acea structură de consum care să-i aducă maximum de bunăstare. aspiraţie. societatea în ansamblul său. utilitate etc. Totodată. reprezentanţii economiei clasice au creat mitul consumatorului suveran. În legătură cu finalitatea consumului. oamenii trebuie să consume. particular al reproducţiei şi al vieţii sociale în general. consumul şi consumatorul erau privite ca puncte terminus. Walras. distribuitori sau prestatori de servicii.1. consumul este elementul primordial al activităţii economice. David Ricardo). îşi alege. neîngrădit de contrângeri exterioare. Astfel. dorinţă. Pentru a putea trăi. F Definiţia consumului El desemnează „procesul obiectiv prin care. consumatorul joacă un rol esenţial în cadrul mecanismului de piaţă. apariţia consumului ţine de existenţa vieţii omului. acesta fiind cel care declanşează şi stimulează activitatea economică. instituţiile sociale şi fiecare cetăţean în parte îşi satisface nevoile“. pe baza rezultatelor economice absolute. în acelaşi timp. C.1. El constituie. Totodată. elementul de referinţă al tuturor activităţilor pe care agenţii economici le desfăşoară fie în calitate de producători. Ca practică şi experienţă socială. unităţile economice. în mod obiectiv. Menger) au pus bazele teoriei consumatorului raţional. teoria economică uzează consistent noţiuni precum: nevoie. al individului care. perpetuarea vieţii umane determină. Adam Smith. Prin urmare. consumatorul este un agent 7 . pe baza unor calcule.

final care. Deşi clientul este şi consumator nu orice consumator poate fi. clienţii sunt persoane concrete. Noua teorie a consumului îşi are esenţa în premisa potrivit căreia consumul nu este un act final ci unul intermediar. Pentru „antieconomişti“(J. neoclasicii sunt acuzaţi că se adresează doar nevoilor fiziologice. atemporal. În analiza mecanismelor pieţei este mai larg răspândit termenul de consumator. Ei reprezintă un segment de consumatori cunoscut de ofertant. Putem spune că legătura dintre client şi ofertant este mai durabilă. predominant în sfera serviciilor. În acelaşi timp. consumul şi consumatorii sunt considerate produse ale culturii şi civilizaţiei. de data aceasta el însuşi îşi „produce“ satisfacţiile. excluzând din analiză alte funcţii importante ale consumului care vizează statutul social. M. Consumatorul nu mai este doar un beneficiar de satisfacţii aflat la capăt de drum. ca element caracteristic pentru procesul consumului. Este nevoie să procedăm la unele delimitări în raport de frecventele utilizări în literatura de specialitate a termenilor de consumator şi client (în limba engleză consumer şi costumer). Acum. Consumatorii sunt toţi indivizii. motiv pentru care nevoile nu pot fi considerate. Consumatorul este orice subiect al cărui comportament este îndreptat spre satisfacerea 8 . Attali. ale istoriei societăţii. caută să cumpere de pe piaţă un anumit număr de bunuri şi servicii în intenţia de a-şi satisface propriile nevoi şi dorinţe. putând fi pentru ofertanţi fie persoane cunoscute. în toate situaţiile. Guillaume) abordarea neoclasică a consumului şi consumatorului este doar pură teorie. având comportamentul consumatorului de rutină. Clientela este definită ca totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează F clientela în mod obişnuit la acelaşi comerciant. Aşadar. independente de organizarea economică şi socială. considerat ca făcând parte din clientela ofertantului. pe când cea cu un consumator anonim este trecătoare. cu o anumită loialitate faţă de firmă sau faţă de o marcă de produs. cu venitul câştigat şi în limitele acestuia. fără o selecţie de preferinţă. tip de serviciu etc. fie anonime.

care cumpără. Trebuie precizat că. Aşadar. În concordanţă cu normele comunitare în materie. legiuitorul având în vedere numai utilizatorul final. Această persoană dobândeşte bunuri în scop personal şi nu în interesul exercitării profesiunii sale. cu toate nevoile. 9 . nu intră în accepţiunea legii româneşti ca fiind consumator o persoană juridică care este prezumată că are capacitatea economică şi juridică de a-şi urmări singură interesele. mai întâi. Pentru teoria protecţiei consumatorului interesează consumul neproductiv (final) al indivizilor (populaţiei). Îl avem în vedere aici pe consumator şi nu pe cumpărător. de consumatorul individual. se realizează comparaţia între nevoia ce a determinat cumpărarea şi rezultatul obţinut în satisfacerea acestei nevoi. individual. Deosebirea este esenţială dată fiind de raportarea în tim la produsul cumpărat: numai odată ce produsul sau serviciul este consumat. O definiţie asemănătoare întâlnim şi în Legea nr. Pentru o evaluare corectă a nevoilor de producţie şi consum în scopul satisfacerii cât mai depline a consumatorilor şi a producătorilor. Tocmai această dimensiune colectivă a făcut puternice asociaţiile de consumatori şi a determinat guvernele să ia în considerare revendicările acestora. consumatorul este definit ca persoană fizică. preferinţele. actul de cumpărarea este conştientizat în urma prelucrării nu doar a necesităţilor care l-au determinat. dobândeşte. consumatorul este definit ca fiind „persoana fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii. În acelaşi timp consumatorul este privit şi printr-o accepţiune mai largă. obiceiurile şi trebuinţele sale. el trebuie privit nu numai ca fiinţă biologică. În orice fel de economie rolul consumatorului este de neînlocuit. în fara activităţii sale profesionale“.necesităţilor sale. F consumator În legislaţia românească. nu juridică. 296/2004 privind Codul consumului. acordându-i-se o dimensiune colectivă. dar şi a informaţiilor pe baza cărora se face alegerea. utilizează ori consumă produse sau servicii. este utilă analiza structurii consumatorilor. care trebuie analizat cu dintr-o viziune complexă. Este vorba. ci şi prin prisma aspiraţiilor sale. Astfel. care scoate în relief tipurile de consumatori cunoscute.

consumul comun. bisericile. ceea ce produc şi oferă organizaţiilor de consum ajunge tot la consumatorii individuali. În ceea ce priveşte decizia de cumpărare. şi unul „colectiv“. Acestea pot fi considerate ca un segment de consumatori intermediari între producători şi consumatorii individuali finali. Prin urmare. în acelaşi timp. Amintim aici şcolile. iar pe de altă parte. Familia este un puternic grup de referinţă. Luarea deciziei de cumpărare este un proces complex iar cunoaşterea modului cum se formează efectiv aceste decizii. subordonarea nevoilor individului celor ale grupului. şi mai cu seamă cine este consumatorul. Un alt tip de consumator colectiv îl constituie organizaţiile. pe de o parte.Consumatorul individual este. care consumă produse. servicii etc. aceasta este luată în mod diferit pentru fiecare din cele trei tipuri de consumatori. a instituţiilor îmbracă forme particulare ca şi mecanismele lor de formare şi manifestare. constituie un factor important în analiza consumului şi consumatorilor. societăţile particulare şi publice. ceea ce le deosebeşte de cele ale familiilor şi ale consumatorilor individuali. caracteristicile familiei. echipamente. rolul de agent de cumpărare. Acest tip de consumator este tratat destul de puţin în literatura de specialitate deoarece. familia. datorită modalităţilor specifice de satisfacere. instituţiile care achiziţionează produse şi servicii pentru propriile nevoi. în dubla sa ipostază de membru al unei familii şi membru al societăţii. Fiind membru al unei familii se poate afirma că avem de-a face cu un consumator colectiv cu nevoi şi trebuinţe specifice şi cu un comportament bine definit. aceştia determinând de fapt natura şi structura consumului. Practic. 10 . spitalele. studiul consumatorilor la acest nivel furnizând o serie de concluzii pozitive pentru producţia şi comerţul cu bunuri şi servicii. Cererea unităţilor. Formată din două sau mai multe persoane care împărtăşesc acelaşi set de norme şi ale căror relaţii determină un comportament interdependent. ponderea sa în cadrul pieţei este relativ restrânsă. ca grup de referinţă se distinge prin următoarele caracteristici: contactul direct între membrii săi.

educarea gusturilor acestora şi orientarea consumului. În acest scop se realizează o informare largă şi operativă a consumatorilor. consumul a fost şi rămâne un proces de graniţă care face legătura nu numai între producător şi consumator. 11 . utilizarea mass-mediei pentru acţiunile de informare şi publicitate comercială. cât şi la o serie de aspecte care sunt specifice evoluţiei procesului de vânzare-cumpărare. dar şi între activitatea economică şi cea socială în general. Oferta producătorilor este determinată de cererea consumatorilor. şi înainte de toate de raportul preţ-calitate. alegeri bazate pe informaţiile de care dispune. De asemenea trebuie avut în vedere şi legătura consumului cu comerţul. Sistemul de relaţii ale comerţului cu consumatorii poate fi structurat în trei mari F domenii. Producătorii trebuie să adapteze permanent performanţele şi preţurile produselor oferite la solicitarea consumatorilor. consultaţii sau demonstraţii în marile magazine. F Consumul este esenţial pentru reluarea procesului de producţie căci el validează deciziile luate în cadrul acestui proces iar atunci când acestea au fost corecte. Cel de al doilea domeniu al relaţiilor dintre comerţ şi consumatori este acela al creării unei ambianţe propice realizării actului de vânzare-cumpărare. consumul creează vidul care trebuie umplut prin realizarea unui nou produs. Pentru acest motiv interesează care este raportul consumului cu producţia. Primul dintre acestea vizează organizarea unui cadru adecvat de dialog cu consumatorii. întâlniri periodice cu consumatorii. realizarea unor conferinţe periodice. El cuprinde următoarele forme: consultarea. Prin umare.reprezintă informaţii absolut necesare atât pentru producători cât şi pentru distribuitori. Sunt astfel stimulaţi acei producători care se află cel mai aproape de nevoile de consum. Acest demers presupune cunoaşterea unor fenomene complexe. În acelaşi timp. consumatorul are un rol important în stimularea concurenţei şi contribuie la îmbunătăţirea funcţionării pieţei prin alegerile pe care le face. referitoare atât la relaţia dintre consumator şi societate.

12 . În cadrul acesteia. precum şi de utilizarea unor mijloace care să faciliteze comunicaţia în ambele sensuri.componentă de bază a protecţiei sociale Nevoile consumatorilor sunt elemente de care agenţii economici trebuie să ţină seama în contextul economiei de piaţă. producătorul şi consumatorul. inclusiv drepturile acestuia. protecţia consumatorului înseamnă protejarea acestuia împotriva riscului de a achiziţiona sau de a i se presta un serviciu care să-i pună în pericol viaţa. protecţia consumatorului este concretizată printr-un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată destinată de a asigura respectarea intereselor consumatorilor. cu cele ale producătorilor exprimate prin ofertă. În acest context. sănătatea ori interesele sale legitime. În acest context. dacă protecţia socială presupune un transfer de fonduri de la stat sau de la agenţii economici privaţi către consumator. este necesară existenţa unor reglementări prin care să se instituie premisele unui mediu concurenţial loial şi o protecţie a consumatorului iar aceasta din urmă trebuie să fie considerată o componentă de sine stătătoare a politicii de protecţie socială. ce are în vedere numai latura ei economică. ce cuprinde întreaga protecţie a societăţii şi a omului. care constituie principala componentă a sistemului de relaţii analizat.2. ca rezultat al majorării preţurilor de consum (indexările sau compensaţiile la salarii şi pensii). piaţa. Relaţia comerţ .Ultimul domeniu este asigurarea unor raporturi corespunzătoare între vânzători şi cumpărători. Numai că. Protecţia consumatorului . cât şi în sens restrâns. va purta mereu amprenta modului de rezolvare a conflictului dintre producător şi consumator. Protecţia socială poate fi analizată atât într-un sens larg. locul de întâlnire a nevoilor consumatorilor exprimate prin cerere. în absenţa oricărei restrângeri. acţiunea brutală a forţelor pieţei ar putea genera inegalităţi şi conduce la neglijarea necesităţilor sociale. 1.consumatori scoate în relief rolul activ al comerţului care este evidenţiat de o cât mai bună cunoaştere a celor doi parteneri. Prin urmare.

Cunoaşterea comportamentului consumatorului .3. la solicitările mediului intern şi extern.condiţie de bază a asigurării protecţiei sale Cum arătam. Pentru aceste motive sunt necesare anumite intervenţii guvernamentale şi nonguvernamentale care îşi găses expresia în conceptul de protecţie a consumatorilor. comportamentul este „ o manieră specifică prin care organismul uman…este determinat să răspundă. reprezintă o formă de manifestare a comportamentului uman în general. care la rândul său.Într-o economie care prosperă rolul consumatorului devine din ce în ce mai complex. cu programe bine determinate în timp şi spaţiu. 13 . neutralizează cauzele tensiunii create. 1. ştiinţific fundamentată. Protecţia consumatorilor poate fi definită ca o activitate umană conştientă. Totodată el este confruntat în cadrul raporturilor de piaţă cu multiple dezechilibre sub aspect economic. comportamentul consumatorului cuprinde întreaga conduită a utilizatorului final de bunuri materiale şi imateriale. a căror realizare. ca şi din posibilităţile lor. educaţional etc. nevoia (dorinţă). Cum se arată în literatura de specialitate. obiectiv (scop). În consecinţă comportamentul este efortul de a elimina tensiunea dată de nevoie prin urmărorea obiectivelor. protecţia consumatorilor îmbracă atât forma unei mişcări generale pentru respectarea intereselor consumatorilor. practic nelimitate de agregare. printr-un ansamblu de reacţii. Lato sensu. cât şi a unor acţiuni speciale. îndreptată spre realizarea unui scop concret corespunzător unor obiective specifice fiecărei zone şi perioade din programele de protecţie. consumatorul constituie o entitate complexă. Comportamentul consumatorului este un element al comportamentului economic al acestuia. diversă şi dinamică F Comportamentul consumatorului care derivă din multitudinea factorilor implicaţi. incluzând spre exemplu şi comportamentul alegătorilor sau al pacienţilor unui medic. În definirea comportamentului uman se consideră ca fiind esenţiale următoarele trei elemente: stimul (cauză). În acest context. căutând să se adapteze la necesităţile nou intervenite“.

În acelaşi timp. echivalează. 1. prin care fiinţele umane îşi dirijează schimbările survenite în propriile vieţi (American Marketing Association). În contextul analizei de mai-sus putem defini comportamentul consumatorului ca reprezentând totalitatea actelor decizionale ale persoanei sau grupului de persoane.comportamentul consumatorului este dinamic. În raport de cele prezentate putem formula următoarele concluzii: . 14 . comportamentul consumatorului a mai fost descris şi ca fiind o interacţiune dinamică referitoare la impresie şi percepţie.În acelaşi timp. fundamentată pe economia de piaţă. Calitatea de consumator aparţine tuturor cetăţenilor. precum şi a utilizării unor forme agresive sau şocante de vânzare care. de cele mai multe ori cu o presiune exercitată asupra consumatorilor. inclusiv procesele decizionale care preced şi determină aceste acte.comportamentul consumatorului determină schimburi între oameni. trebuie să existe raporturi contractuale negociabile iar nu relaţii de constrângere sau dominare. iar drepturile cetăţeanului în calitatea sa de consumator. legate în mod direct de dobândirea şi utilizarea bunurilor şi serviciilor în vederea satisfacerii nevoilor prezente şi viitoare. Fenomenele de dezechilibru ale raportului dintre comercianţi şi consumatori au impus cu necesitate statuarea unor drepturi ale consumatorilor. Drepturile fundamentale ale consumatorilor şi apărarea lor Într-o societate democratică. sunt drepturi fundamentale ale omului. conduită şi întâmplări naturale comune.comportamentul consumatorului determină interacţiuni. necesitatea protecţiei drepturilor consumatorilor a apărut datorită multiplicării practicilor abuzive în domeniul concurenţei. . Este şi motivul pentru care comportamentul consumatorului impune pentru investigarea sa o abordare interdisciplinară. .

accesul la informaţii corecte. prin Rezoluţia nr. în urma întâlnirilor avute cu mai mulţi activişti pentru protecţia consumatorilor. s-a elaborat un set de principii şi măsuri fundamentale cu scopul de a proteja consumatorii faţă de produsele. . În anul 1977. 39-248 din aprilie 1985. preşedintele Nixon a adăugat alte două drepturi ale consumatorului. .dreptul de a fi educat în calitate de consumator. 15 .protecţia intereselor economice ale consumatorilor. serviciile sau procesele care pot să le pună în pericol sănătatea.protecţia consumatorilor faţă de produsele care le afectează sănătatea şi siguranţa. Sub presiunea mişcării consumeriste s-a adăugat al şaptelea drept.1.1. anume cel al unui mediu nepoluat. care să permită consumatorilor să facă o alegere în conformitate cu necesităţile exprimate. şi anume: dreptul de a-i fi înregistrată insatisfacţia şi dreptul de a-i fi auzite reclamaţiile. precum şi să promoveze interesele legitime ale consumatorilor. În viziunea Cartei.U. Ulterior. la nivelul O. dreptul de a fi informat. definită de preşedintele Kennedy. Drepturile consumatorilor la nivel mondial Conceptul privind „drepturile consumatorilor“ îşi are originea în „Carta drepturilor consumatorilor“. în anul 1962.N. În anul 1975. În acest document sunt exprimate următoarele drepturi ale consumatorilor: . La rândul său. Acesta este considerat primul semn prin care administraţia recunoştea justeţea principiilor pentru care luptau reprezentanţii consumatorilor. . dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales. preşedintele Gerald Ford a afirmat că trebuie să-i fie recunoscut consumatorului şi dreptul la educaţie în calitatea sa de consumator. drepturile consumatorilor comportă următoarele elemente: dreptul la siguranţă. preşedintele Carter a instituit aceste drepturi ca fiind fundamentale. sub forma unui mesaj special adresat Congresului american.

. unde sunt precizate principiile unei politici eficiente de asistenţă..dreptul de a alege. de reparare a daunelor. constituită în anul 1960.libertatea consumatorului de a alege produsele şi serviciile pe care le apreciază ca fiind cele mai potrivite pentru satisfacerea nevoilor lui de consum. . educare şi reprezentare a consumatorilor. . securitatea sau viaţa.dreptul de a fi despăgubit în mod eficient. ori să-i afecteze drepturile şi interesele legitime. .dreptul la educare. informare. corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor.dreptul la protecţia împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a i se presta un serviciu care ar putea să-i prejudicieze sănătatea. .dreptul la despăgubiri. . astfel încât decizia pe care o va lua în legătură cu achiziţionarea unui produs sau solicitarea unui serviciu să corespundă cât mai bine nevoilor sale. Pentru statele membre ale Comunităţii Europene. . .dreptul de a fi ascultat. a elaborat următoarea formulare a drepturilor consumatorilor: .dreptul la satisfacerea nevoilor.dreptul la un mediu ambiant sănătos. Sunt avute în vedere următoarele drepturi care figurează de altfel în documentele oficiale ale ţărilor europene: .dreptul de a fi informat. .libertatea consumatorilor de a-şi prezenta interesele în cadrul proceselor decizionale care îi afectează.dreptul de a fi informat complet.dreptul la siguranţă. Consiliul Europei a adoptat în anul 1973 „Carta pentru protecţia consumatorilor“. Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori – IOCU. 16 . . La rândul său.

existenţa unui cadru legislativ şi instituţional.dreptul consumatorului de a fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi/sau serviciilor. O. . folosind în acest scop mijloacele prevăzute de lege.dreptul de a fi informaţi complet. Astfel. . În raport de textul legal.dreptul de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor.dreptul de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor.dreptul de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori. . furnizorii de produse şi servicii.2.dreptul de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate.dreptul consumatorului de acces liber la pieţele. putem concluziona că exprimarea drepturilor consumatorilor este consfinţită prin: .dreptul consumatorului de a se organiza în diverse forme asociative. . . şi anume: . 17 . Drepturile consumatorilor în legislaţia română Cadrul legislativ existent în România în domeniul protecţiei consumatorilor.dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa. magazinele. . corect şi precis asupra caracteristiclor esenţiale ale produselor şi serviciilor. în scopul apărării intereselor lor. asigură fundamentul recunoaşterii şi respectării drepturilor fundamentale ale consumatorilor. . . rezultat al procesului de armonizare cu acquis-ul comunitar. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.G. instituite în cuprinsul art. nr. astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor. 1.. 3 F principalele drepturi ale consumatorilor.disponibilităţile autorităţilor de a ţine seama de grupurile din societatea civilă. sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime.

3. Cea de-a treia modalitate este cea judecătorească. 2. a apei. dar presupune un proces de educare a consumatorului. Vânzătorii oneşti şi cumpărătorii oneşti promovează interese reciproce. grupuri şi organizaţii care urmăresc să protejeze drepturile consumatorilor. Funcţia protestului poate fi exercitată fie individual fie colectiv. Totodată consumatorii au o mare responsabilitate de a evita poluarea aerului. Ea constituie o contraputere a consumatorilor faţă de puterea deţinută de producători şi distribuitori. Într-o societate liberă consumatorii au dreptul şi responsabilitatea de a protesta. larga audienţă la public a acţiunilor întreprinse. Mişcarea consumeristă este descrisă ca un grup eterogen de indivizi independenţi. de evitare a risipei. care presupune o acţiune în justiţie pentru soluţionarea unui litigiu de consum. informat. Prima implică un consumator educat. prin care cetăţenii responsabilizează administraţia să acţioneze pentru restabilirea legii. Existenţa drepturilor implică şi responsabilităţi. 18 . Apărarea drepturilor consumatorilor Crearea mişcărilor de apărare a consumatorilor este răspunsul dat de către aceştia imperfecţiunilor pieţei. Pentru realizarea în practică a acestor dispoziţii menţionăm mai multe modalităţi. Caracterul organizat al mişcării. A doua modalitate este cea administrativă. În primul rând consumatorii F trebuie să fie conştienţi de rolul şi funcţia lor în economie. a solului. Consumatorii au responsabilitatea de a fi oneşti în tot ceea ce fac. de a exercita un consum responsabil. recunoaşterea publică a unor erori. Ei pot exercita această funcţie prin a sprijini sau ase opune la propunerile legislative. retragerea anumitor produse şi servicii de piaţă. cât şi asupra legiuitorului pentru elaborarea unor reglementări care să apere efectiv interesele consumatorilor. au transformat consumerismul într-o mişcare de amploare. o forţă care nu mai poate fi ognorată.. În al doilea rând responsabilitaţi consumatorii pregătiţi şi informaţi trebuie să acţioneze efectiv. presiunea exercitată asupra întreprinderilor soldată cu plata unor despăgubiri.posibilitatea ca individul să-şi exprime interesele prin intermediul unor organizaţii nonguvernamentale care se constituie în mod voluntar.

a declarat în faţa Congresului recunoaşterea acestei mişcări. la nivel mondial problema apărării drepturilor consumatorului datează de o perioadă relativ scurtă de timp. O analiză a istoriei consumerismului evidenţiază că mişcarea acestuia este ciclică. după scăderea interesului faţă de consumator în perioada anilor 80. avocaţi ai consumatorilor. menţionăm S. În următorii 4-5 ani această recunoaştere a fost urmată de adoptarea unor legi referitoare la protecţia consumatorilor.În viziunea altor specialişti consumerismul este mai degrabă o forţă socială abstractă. devenind. 1968). preşedintele S. Cu toate că. În realitate ea este rezultatul unor nevoi crescânde ale consumatorilor 19 .proiectul de lege al preşedintelui Kennedy privind drepturile consumatorilor (1962). iarăşi. există ţări unde se poate vorbi de o tradiţie în această activitate. .A.U.A. . 1965). Astfel. Criticii mişcării consumeriste o consideră idealistă sau orientată spre bunăstare. 1966). ca ţară promotoare a mişcării consumeriste.cartea lui Rachel Carson despre degradarea mediului înconjurător de către concernele industriale (Silent Spring. .cartea lui Vince Packard despre abilitatea afaceriştilor de a convige (Hidden Persuaders. Dintre acestea. o forţă puternică în viitorul apropiat. Marile probleme cu care se confruntă în zilele noastre consumatorii îşi au originea în anii 60 ca rezultat al unor evenimente precum: . Aceste componente includ Sindicatul Consumatorilor. Oficialităţile americane au fost nevoite să ia poziţie faţă de acestea astfel încât în anul 1967. alcătuită din părţi componente nelegate între ele. agenţiile de reglementări F consumerismul guvernamentale şi Biroul de Afaceri prospere.U. publiciştii Rapoartelor Consumatorilor. asistăm în prezent la o revigorare a protecţiei caracterizată prin acţiuni intense şi variate precum şi prin elaborarea unor reglementări ample şi eficiente în domeniu.cartea lui Ralph Nader despre industria automobilului (Unsafe at Any Speed.

U.A. apar asociaţiile de consumatori cu obiectivele din prezent. în anii 30. În ţările Europei occidentale. Germania înregistrează evoluţii semnificative ale activităţii asociaţiilor de consumatori de la aspecte punctuale. IOCU (International Organisation of Consumers Unions . la elaborarea unor strategii de amploare. Fixându-şi ca obiective fundamentale: structurarea mişcării internaţionale a consumatorilor şi reprezentarea lor în cadrul organizaţiilor internaţionale. Marea Britanie. asociaţiile consumatorilor din S.A. au generat apariţia asociaţiilor de consumatori. Aici s-a constituit Consumers Union.U. Activitatea acestor asociaţii se remarcă printr-o serie de elemente inedite ca de exemplu. publicarea rezultatelor obţinute în urma efectuării de comparaţii între produsele de acelaşi tip. dezvoltarea economică accelerată după anii 50 asociată cu libertatea de exprimare a cetăţeanului. o asociaţie cu peste 5 milioane de membri. Ele sunt organizate pe probleme generale ale protecţiei consumatorilor cât şi pe grupe de produse. În S. IOCU este reprezentantul intereselor consumatorilor în: 20 . în anul 1960.U. Olanda. cu publicaţii şi acţiuni recunoscute de factorii de decizie guvernamentali şi de managerii marilor companii. State precum Marea Britanie. Belgia.A.care trebuiau să fie auzite iar punctele lor de vedere trebuiau luate în considerare de către lumea afacerilor şi de către guvernanţi. Primele asociaţii de consumatori apar în Anglia secolului al XIX-lea sub forma unor cooperative de consum constituite în scopul de a cumpăra produse de consum individual direct de la depozitele en-gros. Mişcarea consumeristă. Belgia. cu caracter revendicativ. Australia formează. Atâta timp cât va exista piaţa.. Primele manifestări ale mişcării consumeriste au avut loc în S. ca expresie a conflictului dintre consumatori şi vânzători pe piaţă. Ca o etapă firească în evoluţia lor. oferite de producători. Olanda. Franţa. va exista şi o mişcare a consumatorilor.Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori) cu sediul la Londra. este o mişcare economică şi nu una socială.

conştiinţa socială.implicarea puterii publice în procesul de protecţie a consumatorilor prin elaborarea unei legislaţii care să răspundă necesităţilor generate de asigurarea 21 .Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). . . foarte diverşi. .Consiliul economic şi social al ONU (ECOSOC).Consiliul Europei.Organizaţia pentru Educaţie. .. Indicatorii de comportament sunt. Două categorii de indicatori ai consumerismului pot determina audienţa mişcării consumeriste. când s-a constituit Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor). În România. .Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Aceştia sunt indicatorii de atitudine şi indicatorii de F indicatori comportament.Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie. la rândul lor. . Stiinţă şi Cultură a ONU (UNESCO). Unii identifică consumeriştii ca fiind cei care se abonează la publicaţii ale organizaţiilor de apărare a consumatorilor iar alţii îi definesc ca fiind membri ai asociaţiilor de consumatori sau militanţi ai unei asociaţii. . Încă din perioada 1965-1970. Indicatorii de atitudine identifică consumeriştii plecând de la scoruri asupra scărilor de atitudine în ceea ce priveşte publicitatea.constituirea unor organizaţii şi asociaţii proprii ale consumatorilor (prima asociaţie care promovează interesele consumatorilor s-a format în anul 1990. atitudinea privitoare la întreprindere. ci o persoană interesată de aspecte ale vieţii sociale care pot direct sau indirect să-l afecteze în calitatea sa de consumator. mişcarea consumeristă este legată de apariţia pieţei libere şi constă în: . .Organizaţia Internaţională de Standardizare. consumatorul nu mai este considerat un simplu cumpărător sau utilizator de bunuri sau servicii.Comisia Codex Alimentarius.

protecţiei consumatorilor şi prin organizarea unor instituţii de specialitate care să vegheze asupra protecţiei consumatorilor. 22 . 2. . 2.1.deficitului accesului la justiţie şi aplicării legilor câtă vreme bariere financiare. . . În acest context se identifică necesitatea unei politici de protecţie a consumatorilor. a produselor defectuoase şi periculoase pe o piaţă fără frontiere etc.. Evident că defavorizaţii sunt consumatorii ale căror interese sunt adeseori variate şi care nu dispun de capacitatea necesară de negociere cu agenţii economici. psihologice şi culturale acţionează contra asistenţei legale şi accesului la organismele judiciare. poziţia în cadrul pieţei a diverşilor actori economici. teoretic.deficitului informativ determinat de limitele impuse prevederilor legate de informarea consumatorilor. fiecare având un rol bine definit. Politica de protecţie a consumatorilor pe plan mondial Necesitatea unei politici coerente privind protecţia consumatorilor este determinată de constatarea că funcţionarea corectă a pieţei este împiedicată. în mod semnificativ de eşecurile şi distorsiunile funcţionalităţii ei. în ea fiind implicaţi o serie de factori.deficitului de securitate datorat circulaţiei unui număr nepermis de bunuri care produc accidente.deficitului concurenţial generat de practicile monopoliste şi contractele restrictive. Toate acestea limitează rolul şi influenţa consumatorului pe piaţă şi aceasta din cauza: . Componentele sistemului de protecţie a consumatorilor În condiţiile unei economii de piaţă reale s-au constatat numeroase deficienţe ale funcţionării mecanismelor care ar regla. .deficitului contractual sau de tranzacţie cauzat de poziţia slabă în cadrul negocierilor sau chiar absenţa totală a unui reprezentant al consumatorilor în cadrul unui comerţ din ce în ce mai standardizat.

adoptarea de standarde privind siguranţa în utilizarea bunurilor de consum. economice şi juridice de luare a deciziilor la nivel local şi statal.asigurarea condiţiilor de distribuţie pentru bunurile de consum esenţiale. adică. împreună cu stabilirea cadrului necesar.. elaborându-se în acest sens documentul intitulat „Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor“ prin care s-a urmărit ca guvernele tuturor ţărilor să dezvolte. Este motivul pentru care trebuie acordată prioritate consolidării instrumentelor concurenţiale şi informaţionale: interzicerea contractelor care diminuează concurenţa liberă şi favorizează abuzurile celor cu poziţii dominante. Teoria protecţiei consumatorilor este din ce în ce mai mult studiată la nivelul diverselor comunităţi internaţionale. etichetarea produselor şi indicarea preţurilor şi tarifelor. amplificarea volumului informaţiilor referitoare la caracteristicile de siguranţă ale produselor şi serviciilor etc. 23 . în principal. . legislativ şi instituţional pentru asigurarea unei protecţii reale a consumatorilor. Problemele protecţiei consumatorilor se află în centrul atenţiei teoriei şi practicii economice şi juridice din toată lumea. interzicerea reclamelor înşelătoare.siguranţa de consum. guvernamentale şi nonguvernamentale. Principiile directoare se referă. Sunt cauze şi eşecuri a căror prezenţă este şi mai accentuată în economiile şi/sau pieţele în tranziţie iar acestă situaţie impune necesitatea unor măsuri corective prin care să se dea posibilitatea consumatorilor să exercite un rol eficace aşa cum se întâmplă pe pieţele cu adevărat concurenţiale. la următoarele domenii: .deficitului de reprezentare determinat de numeroase dificultăţi privind asigurarea unei reprezentări eficiente a consumatorilor în forurile politice. .promovarea intereselor economice ale consumatorilor. În acest context Organizaţia Naţiunilor Unite a considerat să pună în discuţia structurilor sale problematica protecţiei consumatorilor. . să întărească şi să menţină o politică eficientă de protecţie a consumatorilor în acord cu principiile directoare declarate. produsele achiziţionate pentru consum să nu F domenii prezinte pericol pentru sănătatea consumatorilor.

Sisteme de protecţie a consumatorilor în Uniunea Europeană Politica comunitară în domeniul protecţiei consumatorilor a beneficiat de o reglementare specifică prin Tratatul de la Maastricht care a introdus în Tratatul CE un nou titlu XI (devenit XIV) .. „Principiile Directoare“declarate de către O.extinderea mişcării consumeriste şi sprijinirea organizaţiilor consumeriste nou create. În anul 1978 a fost creat în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii LouvainNeuve din Belgia. .promovarea colaborării între membrii săi. Un rol important în protecţia consumatorilor îl are Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori care sprijină organizaţiile consumatorilor din întreaga lume.2.asigurarea posibilităţilor de compensare a daunelor suferite de consumatori. Centrul de Drept al Consumatorilor pune la dispoziţia celor interesaţi documente legate de această ramură a dreptului.N. . Centrul de Drept al Consumatorilor ce are ca obiectiv participarea la realizarea programelor de cercetare în domeniul dreptului consumatorilor. Direcţiile de sprijin afirmate în cadrul IOCU vizează următoarele aspecte: .U. Organizată ca o fundaţie nonprofit ea reprezintă interesele a peste 200 de organizaţii din toată lumea. .realizarea de programe pentru educarea şi informarea consumatorilor. sunt rezultatul eforturilor pe plan internaţional ale acestei organizaţii. De altfel. Încercând să impună dreptul consumatorilor între preocupările ştiinţifice ale institutelor de studiere a dreptului. Primele acţiuni concrete venite în sprijinul protecţiei consumatorilor le-au constituit elaborarea a două programe preliminare pentru informarea şi protejarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor adoptate de Consiliu la 14 aprilie 1975 şi 19 mai 1981.reprezentarea intereselor consumatorilor în forurile internaţionale.„Protecţia consumatorilor“. În cadrul acestor programe au fost stabilite 5 obiective fundamentale menite să asigure protecţia consumatorilor şi anume: 24 . 2.

F obiective .relaţii cu alte instituţii comunitare şi cu organizaţiile de consumatori. a produselor electrice etc. Realizarea următorului obiectiv este asigurată prin activităţi organizate în cadrul structurilor instituţionalizate precum: Comitetul consumatorilor – serviciu care funcţionează la nivelul Comisiei Europene din 1973 .. Primul obiectiv vizează domenii esenţiale precum: încheierea contractelor. care este organizată în următoarele compartimente: .dreptul la informare şi publicitate. În martie 1995 a fost creată Direcţia Generală XXIV. 25 . cu un caracter distinct în aparatul administrativ al Comisiei. Acestora li se adaugă Directiva nr. protecţia originii produselor etc.protecţia sănătăţii şi securităţii consumatorilor. măsuri de control şi verificare ce se impun în cazul unor produse specifice (produse cosmetice. Aceste structuri îndeplinesc atribuţii de informare şi consultare. farmaceutice etc. . . prezentând Comisiei propuneri în sprijinul adoptării de acte normative comunitare care să protejeze interesele consumatorilor. controlul de securitate pe care îl implică folosirea jucăriilor. indicarea corectă a preţurilor. 1998/27 care priveşte acţiunile în justiţie pentru protecţia consumatorilor. . controlul de calitate al bunurilor.). combaterea publicităţii mincinoase.dreptul la repararea daunelor provocate prin utilizarea normală a bunurilor. Al doilea obiectiv are menirea de a determina crearea unui sistem rapid de informare asupra calităţii produselor.conceperea şi aplicarea legislaţiei. Pentru punerea în practică a celui de–al treilea obiectiv s-au adoptat numeroase directive care reglementează răspunderea pentru produsele defectuoase. .şi Biroul european al consumatorilor.dreptul de participare şi reprezentare la luarea deciziilor. 85/374 a Consiliului care reglementează accesul consumatorilor la justiţie şi Directiva nr.protecţia intereselor economice ale consumatorilor.

Comisia a publicat Cartea albă asupra securităţii alimentare. . transparenţa si caracterul contradictoriu al procedurilor de soluţionare pe cale amiabilă a litigiilor. 28/276 din 30 martie 1998. 84/450/CEE din 10 septembrie 1984 prin care se interzice publicitatea mincinoasă. .Prin Recomandarea 2001/1016 a Comisiei din 4 martie 2001 au fost indicate organele extrajudiciare cu atribuţii in solutionarea pe cale amiabilă a litigiilor consumatorilor.12.1979 privind etichetarea. compoziţie.Directiva nr. cantitate etc. 98/6 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16. 79/112 a Consiliului din 18. prezentarea şi publicitatea produselor alimentare modificată prin Directiva 97/4 din 27.tranzacţii financiare. Comisia a stabilit principiile aplicabile autorităţilor naţionale. la dreptul de reprezentare.La 12 ianuarie 2000.02.Prin Recomandarea nr. Dreptul la informare şi publicitate este consacrat într-un număr însemnat de acte juridice comunitare precum: . la accesul liber la aceste proceduri. modificată prin Directiva 97/ 55/CE din 6 octombrie 1997.siguranţa produselor şi serviciilor.Directiva nr.politica pentru calitate şi accesul pe piaţă.1998 privind modalităţile de indicare a preţurilor produselor comercializate. . . să reglementeze litigiile consumatorilor.Directiva nr. 1997 care stabileşte în sarcina producătorilor obligaţia de a indica denumirea produselor şi alte caracteristici cum sunt: termenul de valabilitate. 01. Dintre obiectivele stabilite în acest document privind protecţia consumatorilor cele mai importante se referă la: 26 .. .. la independenţa. altele decât tribunalele competente. . Aceste principii se referă la: eficacitatea si legalitatea măsurilor. . .informarea şi educarea consumatorilor.

Piaţa comună a reprezentat un mijloc important de realizare a obiectivelor comunitare propuse la un moment dat. . . încă de la instituirea Pieţei comune.. Comunitatea a hotărât să procedeze la o abordare nouă. . cu metode mai eficiente de aplicare în practică astfel că a propus realizarea unei „pieţe interne“. F De altfel. În prezent Uniunea Europeană concepe politica de protecţia a consumatorilor ca o doctrină de sine stătătoare cu obiective. 27 .instituirea unui dialog social organizat intre consumatori. calitativ superioară. Este o orientare recunoscută clar prin Tratatul de la Maastricht care legitimează pe deplin caracterul distinct şi autonom al politicii faţă de consumator şi o recunoaşte ca parte integrantă a politicii generale privind piaţa internă. . Deoarece progresele înregistrate până în jurul anului 1980 nu s-au ridicat la nivelul obiectivelor comunitare propuse.libertatea de circulaţie a persoanelor.libertatea de circulaţie a capitalurilor. . . producători şi comercianţi.elaborarea unui cadru juridic adecvat. specifice. întreaga ideologie comunitară a fost fundamentată pe baza respectării a 4 libertăţi fundamentale: Piaţa comună .necesitatea instituirii unei Autorităţi europene independente cu atribuţii în domeniul monitorizării măsurilor privind siguranţa alimentară. Realizarea pieţei comune a constituit prima etapă în cadrul procesului de integrare comunitară. având ca scop o liberalizare cât mai mare a schimburilor de bunuri şi servicii între statele membre.libertatea de circulaţie a mărfurilor. priorităţi şi mijloace proprii.libertatea de circulaţie a serviciilor.crearea unor sisteme de control naţionale armonizate. O politică activă în ceea ce-i priveşte pe consumatori este strâns legată de imperfecţiunile inerente ce caracterizează funcţionarea pieţei interne.

persoanelor. aceste iniţiative invocând pretextul apărării şi garantării securităţii consumatorilor de pe pieţele naţionale. pe de o parte. În timp ce constituirea pieţei unice urmăreşte eliminarea barierelor comerciale dintre statele integrate. Promovarea intereselor consumatorilor trebuie privită înainte de toate ca parte integrantă a unei politici generale axate pe bunăstarea cetăţenilor. s-au înregistrat progrese în privinţa libertăţii de stabilire şi prestări servicii. care de cele mai multe ori îl constituie armonizarea prevederilor legislative ale statelor membre. în care libera F Piaţa internă circulaţie a mărfurilor. semnat în 1986 şi intrat în vigoare în 1987. proces care a început chiar din momentul 28 . În acest cadru se poate afirma că realizarea pieţei interne în care produsele şi serviciile să poată circula liber. serviciilor şi capitalurilor se desfăşoară fără nici un control la frontierele interne ale Comunităţii. nu de puţine ori. În acest context realizarea echilibrului necesar între interesul de a crea şi consolida piaţa unică şi de a asigura protecţia consumatorilor este o sarcină dificilă pentru orice stat şi autoritate multinaţională. statele şi cetăţenii lor obstrucţionează. pentru a asigura o circulaţie liberă. data de 31 decembrie 1992. pe de altă parte.Piaţa internă este definită ca: „un spaţiu fără frontiere. câtă vreme măsurile naţionale nu reprezintă forme deghizate de protecţionism. Asperităţile şi chiar elementele de conflict dintre normele dreptului comunitar şi normele juridice ale statelor membre nu vor putea fi eliminate decât prin „armonizarea legislaţiei“. şi protecţia consumatorilor din statele ce alcătuiesc această piaţă. reprezintă două politici distincte cu obiective oarecum contradictorii. Ori de câte ori se naşte un conflict între politica pieţei interne şi reglementările naţionale ce au ca obiect protecţia consumatorilor se găseşte un remediu. Înfiinţarea unei vaste pieţe interne constituie mijlocul şi nu scopul creării Uniunii Europene. au fost eliminate controalele la frontierele interne asupra bunurilor şi persoanelor. a încorporat conceptul de piaţă internă în Tratat şi a stabilit ca termen limită pentru finalizarea acesteia. funcţionând pe principiile unei pieţe naţionale“. În acest context a fost liberalizată circulaţia capitalului. Actul Unic European.

cu condiţia ca ele să nu creeze piedici în schimburile comerciale. care are la bază libertatea contractuală şi sistemul belgian unde este reglementată amănunţit obligaţia de informare a consumatorului. în majoritatea cazurilor. în anumite domenii. alături de dreptul concurenţei neloiale care rămâne în cadrul său clasic. în principal. 29 . îmbinată cu apărarea intereselor consumatorilor. Un prim sistem este cel german care lărgeşte sfera intereselor protejate de dreptul concurenţei neloiale. În sistemul francez. Menţionăm şi sistemul italian în care există un fel de cod privat de autoreglementare. norme mai severe decât cele din legislaţia comunitară. protecţia acestora fiind asigurată prin reglementări speciale care prevăd. neexistând organizaţii independente care au drept scop exclusiv acest domeniu.adoptării Tratatelor constitutive ale Comunităţilor Europene şi care este în continuă desfăşurare şi în prezent. răspunderi penale. Sistemul suedez asigură protecţia consumatorilor. prin intervenţia F sisteme statului. s-a dezvoltat în paralel un drept al consumatorilor. sunt definite şi sancţionate clauzele abuzive fiind constituită o Comisie specială. Spaţiul Uniunii Europene cunoaşte mai multe sisteme de protecţie a consumatorilor. care poate fi sesizată în legătură cu asemenea clauze. Aici afirmarea drepturilor de protecţie a consumatorilor s-a realizat în cadrul Legii pentru reprimarea concurenţei neloiale ce are un dublu scop. statele membre pot aplica nivele de protecţie mai ridicate. respectiv apărarea intereselor individuale ale comercianţilor. Normele comunitare referitoare la protecţia consumatorilor impun un înalt nivel de protecţie însă.

Galaţi.economique. 1994. PUF. Editura Universul Juridic. Bucureşti. 1964. vol. Attali J. Universitatea de Stiinţe Agricole. 2007. (coordonator). H. Bucureşti. 30 . Tratate şi monografii. Bucureşti. II. Robert Morar. 4.. Nechita V. E. Note de curs. Bucureşti. A. Guillaume M. J. Patriche. The University of Chicago Press. Blythe. Cărpenaru. Paris.L. Educaţia ecologică a consumatorului.. Editura Porto Franco. Anti. Pistol (coordonatori). Sisteme de protecţie a consumatorilor. Protecţia consumatorilor. 9. P. 3. 1998. 1998. Livia Mocanu. GH. Drept comercial român. Bojin. Dubois. D. 5. 1. Managerial Psychology. Stanciu D. teorie şi practică. Marketing.C. Academia de Studii Economice. 8. Chicago. Comportamentul consumatorului. Bucureşti. Leavit.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. 1974. Second Ed. 6. Editura Teora. 2007. 7. Economie politică. Cluj. Ediţia a VII-a. Facultatea de Management a Universităţii Ecologice. Editura Lumina Lex. L. 1991. 2.. Jolibert. 10.

212 / 28 august 1992. IOCU –Principiile Directoare pentru Protecţia Consumatorilor. 12. 2007. 2007.. publicată în Monitorul Oficial al Romaniei nr. 16. 14. 21/1992 privind protecţia consumatorilor publicată în M. Bucuresti.E. Bucuresti. Politicile comunitare. partea I. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită. O. Bucureşti. ***Protectia consumatorului. Drept instituţional comunitar.Editura Lumina Lex. Ghid complet armonizat cu directivele C. 296/2004 privind Codul consumului. nr. Dreptul Uniunii Europene. Londra. Nicoleta Diaconu. 2001. 13.11. Viorel Marcu. 15. Editura Con Fisc. Partea speciala. 593 din 01 iulie2004. 1985 31 . Legea nr. Editura Lumina Lex. nr. G. Of.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Arătaţi care sunt sistemele de protecţie a consumatorului în Uniunea europeană ?

TEMĂ DE REFLECŢIE
Drepturile fundamentale ale consumatorilor
MODELE DE ÎNTREBĂRI
Întrebările vor fi tip grilă, cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.
1. Consiliul Europei a adoptat in anul 1973:
a) “Carta drepturilor consumatorilor”;
32

b) “Carta pentru protecţia consumatorilor”;
c) “Principii directoare pentru protecţia consumatorilor”;
d) nici-un răspuns valabil.
2. Protecţia consumatorilor presupune:
a) un transfer de fonduri de la stat către consumator;
b) un transfer de fonduri de la operatorii economici către
consumator;
c) protejarea acestora împotriva riscului de a achiziţiona sau de a i
se presta un

serviciu care să-i pună în pericol viaţa, sănătatea ori

interesele legitime;
d) nici-un răspuns valabil.
3. Intervenţia statului ca modalitate de asigurare a protecţiei consumatorului
este specifică:
a) - sistemului german;
b) – sistemului francez;
c) - sistemului italian;
a) - nici-un răspuns valabil.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI
1. b);

2. c);

33

3. d).

CAPITOLUL II
PROTECŢIA CONSUMATORILOR ÎN
ROMÂNIA

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.

Cuprins
Obiectiv general
Obiective operaţionale
Timpul necesar studiului capitolului
Dezvoltarea temei
Bibliografie selectivă
Temă de reflecţie
Modele de teste
Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins
–
–
–

Mijloace prin care statul asigura protectia consumatorilor
Principiile dreptului consumatorului
Obligaţia de informare

–
Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe asupra
principiilor protectiei consumatorilor si analiza obligatiei de informare,
principal instrument de asigurare a protectiei consumatorilor.
–
Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor specifice materiei
şi înţelegerea semnificaţiei acesteia.

= 3 ore

34

Mijloace prin care statul asigură protecţia consumatorilor Principalele mijloace prin care statul asigură protecţia consumatorilor au în vedere următoarele direcţii: .135).CAPITOLUL II PROTECŢIA CONSUMATORILOR ÎN ROMÂNIA Stadiul atins de protecţia consumatorilor în România reclamă în continuare perfecţionarea formelor şi mijloacelor care să asigure un caracter permanent acestui proces. 35 .sancţionarea practicilor comerciale abuzive.garanţii contractuale preventive . protecţia concurenţei loiale.instituirea unor drepturi .garanţii referitoare la calitatea produselor şi serviciilor. F direcţii . Însăşi Constituţia României prevede că statul trebuie să asigure „libertatea comerţului. Prin legi speciale sunt stabilite limitele în care trebuie să se manifeste libera concurenţă precum şi consecinţele pe care le au încălcările acestora. crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie“(art. Totodată. 1. . Deşi apropierea legislativă şi comportamentală de standardele comunitare a înregistrat progrese. O componentă de bază a economiei de piaţă o constituie libera competiţie. Concurenţa este protejată de lege sub dublu aspect. . Principiul liberei concurenţe. concurenţa dintre agenţii economici. din punctul de vedere al protecţiei consumatorilor distingem următoarele principii: 1.informarea consumatorului. reglementările în domeniul protecţiei consumatorilor sunt guvernate de o serie de principii cu rol esenţial în interpretarea şi aplicarea normelor legale. Astfel. România trebuie să asigure ca legislaţia sa să devină compatibilă cu cea a Comunităţii.

sănătatea sau îi pot prejudicia interesele legitime este consacrat expres în art.1). nr. Acestui principiu etic fundamental al umanităţii îi corespunde formularea juridică a obligaţiei de securitate. Dreptul fundamental al consumatorului de a fi protejat împotriva riscului achiziţionării de produse care îi pot pune în pericol viaţa. . protecţie ce face obiectul Legii nr.protecţia. Dispoziţii similare întâlnim şi în art. filosofiile şi religiile. 3 din lege. 245/2004 privind securitatea generală a produselor ce are ca scop asigurarea consumatorilor că produsele puse pe piaţă sunt sigure (art.protecţia consumatorilor. Regăsim acest principiu şi în Legea nr. Principiul protecţiei vieţii. 21/1996 în acord cu reglementările Uniunii Europene au în vedere atingerea următoarelor scopuri: . Pe de altă parte.Pe de o parte. 296/2004 privind Codul consumului care interzice comercializarea produselor ce imită produsele alimentare. 21/1996 asupra concurenţei. producătorii sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sigure legea instituind în sarcina lor dar şi 36 . În acelaşi timp. 22 din Legea nr. 21/1992. a) din O. Protecţia vieţii şi integrităţii fizice a persoanelor este un drept natural regăsit de-a lungul timpului în toate civilizaţiile.lupta împotriva comportamentelor monopoliste. menţinerea şi stimularea concurenţei. 2. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. 3 lit.G. Regulile juridice ale concurenţei instituite prin Legea nr. protecţie care este realizată prin dispoziţiile Legii nr. sănătăţii şi securităţii consumatorilor. pot pune în pericol viaţa. sănătatea sau securitatea consumatorilor. practicilor anticoncurenţiale care tind să falsifice sau să înlăture concurenţa. . fără a fi astfel de produse şi care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor. potrivit art. legea are în vedere sancţionarea folosirii mijloacelor nelicite în scopul atragerii clientelei (concurenţa neloială). La rândul său art. 4 din acelaşi act normativ interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii care. utilizate în condiţii normale. legea interzice înţelegerile anticoncurenţiale şi abuzul de poziţie dominantă care periclitează existenţa concurenţei.

datorită complexităţii vieţii economice şi a existenţei unor produse de asemenea complexe.dreptul la informare consacrat de O. Principiul protecţiei intereselor economice ale consumatorului. să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive. cadrul legal general privind obligativitatea informării şi educării consumatorilor este instituit în Capitolul VI din Codul consumului. obligaţia de informare a câştigat teren.G. 3. un summum 37 .obligaţia de informare instituită prin dispoziţiile aceluiaşi art. Conform acestor reglementări agenţii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate. 3 lit. 8 şi 9 din O. Si O. 21/1992 [art. ambele plasate în Capitolul 3 al legii intitulat „Protecţia intereselor economice ale consumatorilor“. nr.G.G. b)] şi. sănătatea şi securitatea consumatorilor.a distribuitorilor obligativitatea informării consumatorilor cu privire la riscul produselor. (1) lit. s-a apreciat că se reîntregeşte echilibrul contractual în condiţiile în care. . În acest fel.G. art. b) din O. posibilităţile de informare ale consumatorului se dovedesc sumare. nr. 3 lit. b). 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă obligă deopotrivă producătorii şi importatorii să introducă pe piaţă numai produse sigure pentru viaţa. nr. Într-o definiţie pe care o reţinem. 10 alin. 2. În România. obligaţia de informare constă în obligaţia de a comunica consumatorului în calitate de creditor al acestei obligaţii. Consumatorii informaţi sunt consumatorii protejaţi iar în raport de reglementările legale distingem între: F . 21/1992. nr. Obligaţia de informare În contextul interesului manifestat pe plan european şi naţional pentru protecţia consumatorilor. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Este consacrat în art.

angajată pe tărâmul viciilor de consimţământ. o răspundere contractuală ce poate îmbrăca forme diferite. că obligaţia de consiliere nu este decât o expresie a informării. de regulă comerciantului. . . iar celei de a doua. executării în bune condiţii a acestuia.obligaţia de informare contractuală menită să asigure executarea în bune condiţii a contractului.obligaţia de informare propriu-zisă atunci când priveşte fapte obiective cum ar F fi preţul. Unii autori au considerat că între obligaţia de informare şi cea de consiliere există o diferenţă de nuanţă. Primei categorii i-ar corespunde o răspundere delictuală. Punctele de vedere exprimate în analiza acestei obligaţii au generat mai multe clasificări ale obligaţiei de informare.unilaterală când incumbă doar uneia dintre părţi. dimpotrivă. 38 . prima având un domeniu mai redus decât cealaltă şi privind o categorie diferită de informaţii în timp ce alţi autori au apreciat. .de cunoştinţe necesare formării unui consimţământ valid la încheierea contractului.obligaţia de informare specială făcută în scopul cunoaşterii unor aspecte tehnice legate de mijloacele electronice utilizate la încheierea contractului. Din punctul de vedere al debitorului obligaţiei de informare aceasta poate fi: . în raport de diferite criterii. O primă clasificare distinge între: .obligaţia de informare generală care poate fi precontractuală sau contractuală. sau folosirii produsului ori serviciului achiziţionat în mod corespunzător propriilor nevoi..obligaţia de informare precontractuală menită să asigure un consimţământ valid pentru încheierea sau modificarea contractului. După aria de cuprindere distingem între: F . caracteristicile produselor ori serviciilor etc. O altă clasificare a obligaţiei de informare cuprinde: F .obligaţia de consiliere atunci când priveşte sfătuirea potenţialului contractant în legătură cu oportunitatea încheierii contractului.

remedierea limitelor teoriei clasice a viciilor de consimţământ. Sintetizând opiniile exprimate putem reţine ca fundament juridic pentru instituirea prin lege a obligaţiei de informare.bilaterală când cade atât în sarcina comerciantului cât şi a consumatorului care îl informează pe vânzător în legătură cu scopul pentru care achiziţionează un produs sau un serviciu. buna-credinţă ce trebuie manifestată cu prilejul executării contractelor şi care este necesar a fi extinsă şi în perioada precontractuală tocmai datorită inegalităţii de informaţie a părţilor contractante. În acest sens doctrina reţine următoarele: . O primă modalitate reprezentând forma principală de transmitere a 39 . Plecând de la reglementările legale existente doctrina apreciază că instituirea prin lege a obligaţiei de informare are o dublă justificare: . . . Este adevărat că obligaţia de informare este o creaţie a dreptului modern al statelor occidentale care a consacrat în vederea asigurării protecţiei consumatorului mai multe remedii al căror regim general se depărtează substanţial de cel al obligaţiilor civile şi comerciale. Pentru a ne afla în prezenţa obligaţiei de informare trebuie îndeplinite anumite condiţii.informaţiile pe care le deţine debitorul obligaţiei să fie pertinente (apte să influenţeze consimţământul creditorului obligaţiei) şi. Modalităţile de punere în executare a obligaţiei de informare sunt din cele mai diverse.remedierea situaţiei juridice a dezechilibrelor contractuale şi. Din perspectiva obiectului obligaţiei de informare reţinem că aceasta va purta asupra tuturor informaţiilor apte de a influenţa voinţa beneficiarului de a achiziţiona un produs/serviciu sau necesare şi utile folosinţei acestuia.ignoranţa creditorului să fie legitimă în sensul că lipsa de cunoştinţe privind obiectul contractului să nu îi fie imputabilă. Indiferent de formele pe care le îmbracă obligaţia de informare asigură o reală protecţie a consumatorului în relaţiile sale cu comerciantul profesionist.. în mod particular eroarea şi dolul.

nr. cartea tehnică şi instrucţiuni de utilizare [art. modul de utilizare şi funcţionalitatea produselor ce urmează a fi vândute. 21/1992. Tot pentru produsele de folosinţă îndelungată. nr. Aceste acte normative constituie un instrument juridic aflat la îndemâna consumatorilor on-line care pretind o protecţie juridică adecvată în raporturile cu orice comerciant din spaţiul virtual. potrivit Legii legii nr. Astfel. regimul juridic al acestor contracte fiind reglementat de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică şi Legea nr. 20 alin. se cere să fie însoţite de o declaraţie de conformitate (eventual) şi de un certificat de garanţie. cu ocazia cumpărării. lizibil şi cu caractere care nu se şterg uşor. potrivit dispoziţiilor O. De asemenea. 178/2000. 20 alin. la cerea F demonstraţia acestora. la dinamizarea comerţului virtual în spaţiul Uniunii Europene. (2) modificat] pentru produsele de folosinţă îndelungată. Demonstraţia este o altă modalitate de punere în executare a obligaţiei de informare aşa cum rezultă din dispoziţiile art. Informaţiile trebuie scrise obligatoriu în limba română fără a exclude posibilitatea prezentării produsului şi într-o limbă străină alături de limba română (art. O consacră art. potrivit căruia agenţii economici sunt obligaţi să demonstreze consumatorilor. produsele cosmetice pot fi puse pe piaţă numai dacă pe recipient şi pe ambalaj informaţiile sunt inscripţionate vizibil. în raporturile cu furnizorii de servicii. nr. fiind mai eficient protejaţi decât ceilalţi destinatari. Ea este utilizată la încheierea contractelor prin mijloace electronice. De mare actualitate şi în continuă expansiune în direcţia informării consumatorilor este pagina de web. 178/2000 privind produsele cosmetice. De altfel acest demers legislativ s-a bazat pe dispoziţiile unor acte normative europene care au reuşit deja să contribuie. 22 din O.G. 40 . la lansarea pe piaţă a produselor. ultim).informaţiei este cea scrisă. într-un mod semnificativ.G. aceştia sunt obligaţi să efectueze demonstraţii de utilizare.G. 21/1992 şi art. 13 din Legea nr. 21/1992. informaţiile trebuie să fie concretizate în înscrisuri care conţin date specifice: eticheta. 20 din O. Consumatorii se bucură astfel de un tratament de favoare în domeniul încheierii contractelor prin mijloace electronice. 365/2002 privind comerţul electronic care finalizează cadrul de reglementare a operaţiunilor comerciale desfăşurate cu ajutorul instrumentelor IT& C.

Ea are menirea de a asigura cunoaşterea existenţei F publicitatea diferitelor produse şi servicii cu accent pe comunicarea elementelor de noutate. atunci când neexecutarea obligaţiei de informare întruneşte condiţiile dolului reticent. 1000 C. 8 din Legea nr. Răspunderea delictuală intervine atât pentru fapta proprie cât şi pentru fapta lucrului în condiţiile art. de drepturi şi obligaţii. imagine. 41 . 148/2000 aceasta fiind văzută ca orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale. muzică). 6 formele de publicitate înşelătoare. 365/2002. Se consideră că un furnizor de conţinut este ţinut să răspundă de exactitatea acestuia iar răspunderea intervine pentru un conţinut ilicit sau prejudiciabil. 4 din Legea nr. Neexecutarea obligaţiei de informare atrage după sine o varietate de sancţiuni dată fiind natura diferită a informaţiilor. (2) din Legea nr. Acestea pot fi grupate în: .sancţiuni extracontractuale: nulitatea relativă şi daunele interese având temei delictual. 148/2000. 5 şi art. Putem reţine aici răspunderea furnizorilor de conţinut angajată potrivit art. conţinut etc. corectă şi să fie elaborată în spiritul responsabilităţii sociale. O altă modalitate de realizare a obligaţiei de informare o constituie publicitatea comercială. a caracteristicilor lor precum. industriale. 21 alin. având ca scop promovarea vânzării de bunuri şi servicii. artizanale sau liber-profesioniste. greutate. Potrivit art. spre deosebire de etichetare care este destinată cunoaşterii mărcii. Scopul publicităţii este sporirea vânzărilor şi pentru a combate efectele negative ale publicităţii înşelătoare s-a adoptat Legea nr.Prin dispoziţiile art. 5 din lege publicitatea trebuie să fie decentă.civil în măsura în care conţinutul informaţiei poate fi considerat „lucru“în sensul legii civile. a naturii produselor. Furnizorul de conţinut este persoana care pune la dispoziţia terţilor informaţii (text. Legiuitorul defineşte publicitatea în art. 365/2002 se instituie o obligaţie precontractuală de informare în sarcina furnizorului de servicii informaţionale ce poartă asupra unor elemente necesare formării consimţământului destinatarului. legiuitorul interzicând în art. termen de valabilitate.

Aceste informaţii privesc faza precontractuală. care să nu permită interpretări echivoce. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice care consacră. 42 . trebuie să conţină indicaţii corecte şi clare. Sarcina probei executării obligaţiei de informare revine debitorului obligaţiei adică comerciantului (art. 8 lit. precum şi o serie de alte informaţii care trebuie furnizate turistului înaintea plecării (art. Pentru perioada contractuală este reglementată obligaţia de informare din partea furnizorului de servicii turistice în cadrul Capitolului 3 intitulat „Contractul de organizare de călătorii turistice“. 72 din Codul consumului) în timp ce sarcina probei existenţei obligaţiei de informare incumbă consumatorului în calitate de creditor al acestei obligaţii.- sancţiuni contractuale: daune-interese pe temei contractual sau rezoluţiune/reziliere. Potrivit legii. conform art. ruta de parcurs. are obligaţia să informeze despre aceasta pe consumator cu cel puţin 15 zile înainte de plecare. a-j). în mod lizibil. în Capitolul 2. nr. civ. 5 lit. comunicate de organizator sau de detailist consumatorului. serviciile de masă oferite şi categoria de clasificare a unităţilor de alimentaţie (art. Conform art. a-d). intitulat „Informarea consumatorului de servicii turistice“ o obligaţie de informare. Menţionăm aici O. preţul şi informaţiile corespunzătoare referitoare la: destinaţie. 13. orice informaţii privind pachetul de servicii turistice. În dreptul român obligaţia de informare este consacrată expres şi în cuprinsul altor acte normative din sfera protecţiei consumatorilor. preţul acestuia şi toate celelalte condiţii aplicabile contractului. mijloacele de transport utilizate. în cazul în care agentul de turism modifică unilateral (în situaţii speciale) una din prevederile esenţiale ale contractului. pentru evicţiune sau pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei de predare în contractele translative de proprietate. 1169 C. Din acest moment. Materialele publicitare turistice puse la dispoziţia consumatorului în vederea încheierii contractului – cataloage sau pliante – trebuie să indice. Răspunderea poate fi angajată pentru vicii ascunse.G. se naşte în sarcina consumatorului obligaţia de a comunica agenţiei dacă acceptă noile condiţii sau reziliază unilateral contractul. clar şi precis. în termen de 5 zile de la înştiinţarea modificării survenite.

I. Editura Lumina Lex. Formarea contractelor. 2007. Montchrestien. 6. Ed. Liviu Pop.9. 7/2002. Existenţa acestei obligaţii îşi are temeiul în art. Les obligations. 1997. vol. 5. 1999. Octavian Căpăţână. Tratate şi monografii. 4. p. L ethique de la responsabilite. Vasile Pătulea. 1/1992. în „Revista de drept comercial“ nr. Lambert – Faivre. 43 . Bucureşti. Obligaţia de informare în formarea contractelor . în „Revue trimestrielle de droit civil“. 1. 13 al Legii nr. p. 1/1998. 32-33. Contractele comerciale. Ion Turcu. Livia Mocanu. în revista„Dreptul“ nr. Benabent. 62-70. 3.Obligaţia de informare se regăseşte şi în domeniul asigurărilor principalul debitor fiind în acest caz asiguratul. p. Ionuţ – Florin Pop. nr. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. în „Revista de drept comercial“ nr. Primul alineat al articolului citat se referă la comunicarea faţă de asigurător a parametrilor riscurilor la data încheierii contractului iar alineatul secund are în vedere modificările riscului survenite pe perioada derulării contractului. 7. 2. Droit civil. 77. Y. Dolul şi obligaţia de informare în contractele sinalagmatice. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. Paris. Noţiunea concurenţei comerciale. 6/1998. p. Note de curs. A.

Cătălin Băiculescu. 245/2004 privind securitatea generala a produselor. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale. O. 80 din 30 aprilie 1996. Legea nr. nr. cu modificarile si completarile ulterioare. publicată în „Monitorul oficial al României“. Legea nr. cu modificarile si completarile ulterioare. Legea privind comerţul electronic (Partea I). 296/2004 privind Codul consumului. nr. 429 din 31 iulie 2001. . nr. 11. O.8. publicată în „Monitorul Oficial al României“. partea I. p. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata. partea I. 15. Legea nr. publicată în „Monitorul Oficial al României“ partea I. 455/2001 privind semnatura electronica. nr. 16. publicată în „Monitorul Oficial al României“. publicată în „Monitorul oficial al României“. nr. publicată în „Monitorul Oficial al României“. Legea nr. 253-259. publicată în „Monitorul Oficial al României“ partea I. Legea nr. 525 din 25 octombrie 2000. 9. nr. . 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor turistice. Partea I. 44 . publicata in Monitorul Oficial al Romaniei. 424 din 1 septembrie 2000. partea I.G. partea I. nr. cu modificarile si completarile ulterioare. 10. publicată în „Monitorul oficial al României“. cu modificarile si completarile ulterioare. 17. 178/2000 privind produsele cosmetice. 13. Horaţiu Dan Dumitru. nr. nr.Legea nr. Legea nr. 593 din 1 iulie 2004. 6/2002. 365/2002 privind comertul electronic. partea I. nr. 431 din 31 august 1999. cu modificarile si completarile ulterioare. 14. partea I.G. în revista „Pandectele române“ nr. 12. 24/1991. 21/1996 asupra concurentei. nr. 565 din 25 iunie 2004. 483 din 5 iulie 2002.

Legea nr. TEST DE AUTOEVALUARE Prezentaţi obligaţia de informare TEMĂ DE REFLECŢIE Natura juridica a obligaţiei de informare 45 . publicata in Monitorul Oficial al Romaniei. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania. cu modificarile si completarile ulterioare.18. Partea I.303 din 30 decembrie 1995. nr.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI 1. 3. c). b). cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare. b). Asigură un consimţământ valabil pentru încheierea contractului: a). Sarcina probei existenţei obligaţiei de informare revine: a) -consumatorului. .obligaţia de informare precontractuală.obligaţia de consiliere.cunoaşterea naturii produselor. c) . b) – comerciantului. a). 2. 2. Publicitatea asigură: a). d)– nici-un răspuns valabil.cunoaşterea mărcii produselor. c). c) – furnizorului de conţinut. a) . 1. d)– nici-un răspuns valabil.cunoaşterea existenţei produselor.obligaţia de informare specială. b).MODELE DE ÎNTREBĂRI Întrebările vor fi tip grilă.nici-un răspuns valabil. 46 3.

5. 6. 9. 3. – Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor specifice materiei şi înţelegerea semnificaţiei acestora. 8. 2. = 3 ore 47 .CAPITOLUL III REPRIMAREA CLAUZELOR ABUZIVE 1. Cuprins Obiectiv general Obiective operaţionale Timpul necesar studiului capitolului Dezvoltarea temei Bibliografie selectivă Temă de reflecţie Modele de teste Răspunsuri şi comentarii la teste Cuprins – – – – – Noţiuni introductive Buna – credinţă în contracte Contractele de adeziune Aspecte de drept comparat Clauzele abuzive în dreptul intern – Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe cu privire la regimul juridic al clauzelor abuzive. 4. 7.

în dreptul civil român nu există un principiu general de natură să asigure în mod direct echilibrul contractual. art. 129A din Tratatul de la Maastricht (modificat prin Tratatul de la Amsterdam). Astfel. În căutarea unui echilibru contractual. Dreptul la protecţia intereselor economice constituie unul dintre drepturile fundamentale ce se regăsesc în programele preliminare ale comunităţilor europene. cel puţin în momentul actual. iar mai nou. Potrivit dispoz. civ. conform vechiului adagiu: “Qui dit contractuel. acesta se va impune. al libertăţii contractuale şi forţei obligatorii jurisprudenţa şi doctrina au dezvoltat teorii remediu în cadrul sistemului. Preliminarii Reprimarea clauzelor abuzive constituie unul din elementele esenţiale alese de legiuitor pentru protecţia intereselor economice ale consumatorilor. Raţionând potrivit textului de lege. Având în vedere situaţia economică a ţării – simpla raportare la indicatorul PSB (produsul social brut) alcătuit din adiţionarea PIB (produsul intern brut) la PEB (produsul extern brut) arată că România. Dintre acestea amintim: . este o ţară de consumatori şi nu de producători – precum şi cerinţele de armonizare cu legislaţia comunitară. 48 . dat fiind principiul autonomiei de voinţă.teoria cauzei. în situaţia în care un consumator consimte la încheierea unui contract ce conţine o clauză abuzivă. legiuitorul nostru se află într-o reală dilemă. Principiile clasice enunţate de codul civil sunt încă de actualitate dar cu toate acestea.CAPITOLUL III REPRIMAREA CLAUZELOR ABUZIVE 1. sunt enumerate exhaustiv în art. dit juste„. 966 C. un contract cu titlu oneros va fi nul dacă nu va exista o proporţionalitate între contraprestaţii. odată încheiat contractul.: „Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect“.

vizează dezechilibrul dintre prestaţiile principale şi nu caracterul abuziv al anumitor clauze contractuale. cu o aplicaţie quasi inexistentă în raporturile contractuale. civ.se suprimă sau se reduce obligaţia de garanţie ce incumbă vânzătorului în caz de vicii ascunse a lucrului vândut. prin urmare. în cazul acesta nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii“. se defineşte noul concept: „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă. susceptibile de sancţiunea nulităţii clauzele prin care: . 193 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori unde. conform art.. . ca viciu de consimţământ. precizăm că leziunea. 2. .clauzele de nerăspundere. potrivit căruia preţul trebuie să fie serios şi determinat între părţi. potrivit dispoz. civ. viciu de consimţământ. Leziunea.una din părţi îşi rezervă facultatea discreţionară de a nu-şi executa obligaţia. 970 C.: “Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă” ..se permite unei părţi să determine în mod unilateral preţul vânzării.credinţe. . chiar dacă.). art. Astfel. clauze leonine.teoria leziunii viciu de consimţământ. în art. temperanţă. fidelitate. creează. 4.: „vânzătorul este răspunzător de viciile ascunse chiar când nu le-a cunoscut. Totodată. de corectitudine. în detrimentul consumatorului şi contrar 49 . . civ.teoria abuzului de drept cu diversele sale variante. afară numai dacă. . clauză cunoscută sub numele de condiţie potestativă (art. 1354 C. Cu toate acestea în Codul civil sunt considerate abuzive şi.teoria bunei . prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract. Buna -credinţă în contracte La 6 decembrie 2000 a intrat în vigoare Legea nr. adică acea atitudine prezumată de lege. lealitate pe care cocontractantul trebuie să o aibă la încheierea şi executarea contractului. 1006 C. art. are un domeniu restrâns de aplicare în sfera actelor juridice civile comutative şi lezionare pentru minorul de 14-18 ani care încheie acte de administrare fără încuviinţarea ocrotitorului legal. contractul fiind anulabil în lumina dispoz. 1303 C. civ.

Exemplul cel mai semnificativ îl constituie interpretarea jurisprudenţială a citatului art.]. Este motivul pentru care vom proceda la o scurtă discuţie asupra bunei- F credinţe. libertatea de a contracta. numeroase hotărâri judecătoreşti au apelat la textul legal pentru a justifica interpretări ale comportamentului uneia dintre părţi. Aceste fenomene impun dreptului o serie de limtări 50 . norma legală a trebuit să-şi găsească o sursă justificativă. cum ar fi autonomia de voinţă sau subspecia sa. (1) C. 1134 alin.cerinţelor bunei-credinţe. În vederea creării unui nou concept care se bucură de o autonomie aparte. Totuşi. Din definiţia normativă a clauzei abuzive rezultă că aceasta este buna-credinţă. Interpretarea ad litteram a textului de lege evidenţiază că se are în vedere buna-credinţă legată de executarea obligaţiilor contractuale. Este motivul pentru care obligaţia de bună . a rupt barierele impuse de interpretarea gramaticală şi. un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor“. Noua ipostază a obligaţiei de bună . acesta pare să fi fost şi înţelesul pe care autorii codului au vrut să-l confere textului. după cum s-a subliniat. specific perioadei precontractuale. „forţând“astfel. cum ar fi bunăoară „consumerismul“. Pentru început arătăm că noţiunea a fost folosită pentru cele mai variate Buna-credinţă domenii ale dreptului privat: de la sancţionarea manoperelor dolozive sau a reticenţei în informare ajungând până la diversele şi variatele forme ale fraudei. Buna-credinţă a cunoscut o întruchipare cu totul specială în domeniul contractului.credinţă rămâne însă extrem de difuză sau. civ. [art. interpretarea art. civ. 970 alin. civ. Acest lucru se datorează. textul legal. Aceste considerente trimit la principii şi mai vaste. Prin astfel de aplicaţii. a extins obligaţia de bună-credinţă şi la faza precontractuală. (3) C. De altfel. mai bine spus. în absenţa unor prevederi legale.credinţă a fost calificată ca o obligaţia absolută şi totodată implicită. Evoluţia dreptului vădeşte necesitatea ca aceste principii să fie regândite de pe alte poziţii. generate de apariţia şi amploarea unor fenomene economice şi sociale noi. lipsei de autonomie a principiului bunei credinţe la care s-ar adăuga şi vocaţia sa universală de a completa normele legale. deja enunţate. „straniu de omniprezentă“în relaţiile contractuale. fr. 970 C.

contractul cuprinzând (aproape) în întregime clauze preredactate a cunoscut o cvasigeneralizare în societatea de consum a acestui secol. În relaţiile de consum. Acest fenomen a avut drept rezultat restrângerea substanţială a libertăţii contractuale. Produs al revoluţiei industriale din secolul al XIX-lea. Încă de la apariţia lor. din raţiuni de ordin economic şi juridic. în dreptul ţărilor europene (cu excepţia Angliei şi Suediei). În acest context. în contracte de adeziune. Acesta este motivul pentru care. libertatea contractuală a profesionistului este îngrădită de normele legale menite să . odată cu standardizarea producţiei de bunuri şi servicii.credinţă. Iată de ce.credinţă atunci când defineşte clauzele abuzive (art. Astfel. adică a unei clauze întemeiate pe abuzul uneia dintre părţi. şi reglementarea comunitară trimite la buna .credinţă în exercitarea unui drept. definirea clauzei abuzive. 3. reprezintă un veritabil abuz de drept. în majoritatea covârşitoare a cazurilor.1 din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii). trebuia să aibă ca punct de plecare buna-credinţă. încălcarea obligaţiei de bună . Acestea au devenit în ultimii ani o prezenţă din ce în ce mai des întâlnită în planul relaţiilor contractuale. Contractele de adeziune Raporturile contractuale din domeniul protecţiei consumatorilor îşi au izvorul. ca un complement inevitabil al producţiei şi distribuţiei de masă. 3. aceste forme contractuale au fost privite cu circumspecţie. s-a impus şi standardizarea clauzelor contractuale în temeiul cărora aceste bunuri şi servicii sunt puse la dispoziţia publicului.l protejeze pe consumator şi care îi impun o serie de reguli drastice. libertatea contractuală a consumatorului este strivită de puterea economică a profesionistului. Afirmaţia nu este exagerată dacă se are în vedere că.profund nonliberale dacă avem în vedere fundamentele ideologice care au stat la baza redactării Codului civil.credinţă în contracte semnifică o normă obiectivă de comportament: a nu dăuna celeilalte părţi. Ca un revers. În concluzie. buna . Cum arătam. beneficiind de puterea sa 51 . abuzul de drept este conceput ca o încălcare a exigenţei generale de bună .

În acelaşi timp. în temeiul unei interpretări liberale asupra contractului. înţeleasă într . agentul economic poate impune celeilalte părţi din contract (consumatorul) unele clauze pe care nu le supune negocierii. consumatorul poate să accepte ori să refuze încheierea unui contract de adeziune. 52 . În asemenea condiţii. în asemenea contracte există întotdeauna o doză mai mică sau mai mare de injusteţe. energiei electrice. cauza ilicită sau imorală etc. arbitrul sau o altă autoritate căreia i se atribuie o putere regulatoare.financiară ce îi asigură o poziţie privilegiată.) ci modalitatea concretă de operare asupra contractului. că nu se poate vorbi de un contract „just“decât dacă acesta a fost liber acceptat. De regulă părţile nu pot avea acces la această justiţie decât prin intermediari: judecătorul. Se pune întrebarea. versatilitatea patentă a comerciantului care urmăreşte profitul dă naştere unei prezumţii simple de abuz. Este clar că existenţa unui raport contractual în cadrul căruia conţinutul contractului este opera exclusivă a voinţei profesionistului implică o prezumţie absolută de inegalitate a părţilor. în acelaşi timp. În aceste cazuri. s-a arătat că. o voinţă liberă (şi în sensul de a nu fi supusă presiunilor economice). ceea ce presupune o informare corectă şi. S-a mai spus. De aceea. Pe bună dreptate sunt autori care arată că şi această opţiune este iluzorie. datorită poziţiei monopoliste a agentului economic: contractele de furnizare a apei. prestarea serviciilor de telecomunicaţii etc. de aneantizare a contractului. datorată inegalităţii părţilor. Mult timp s-a considerat că justeţea contractuală provine din raportul de egalitate dintre părţi. cum se poate interveni atunci când contractul este „injust“? Nu avem aici în vedere mijloacele care duc la anularea contractului sau la daune . restabilirea echilibrului contractual este o sarcină complexă pentru dreptul modern al contractelor care trebuie să răspundă acestei provocări.numita justiţie comutativă. care poate fi înţeleasă ca modalitatea de echilibrare a contractului (mai precis a intereselor părţilor) sau dacă nu se poate realiza un astfel de echilibru. Suntem în prezenţa unui fenomen care a fost denumit procesualizare a contractului.interese (cum sunt acţiunile care sancţionează viciile de consimţământ.un sens oarecum procedural. Intervenţia are loc prin aşa . gazelor.

Regula este că aceasta apare ca o limitare a libertăţii de a contracta şi implicit a autonomiei de voinţă însă. Astfel. Codul lui Diocleţian interzicea vânzarea imobilelor sub jumătate din preţul just. rolul ordinii publice este contrar. cu ocazia încheierii contractului. să opteze între a accepta sau nu o atare stipulaţie. şi care are ca obiect sau ca efect. „trebuia ceva nou şi clauzele abuzive vor încarna această noutate“. clauzele penale disproporţionat de mari. El tinde tocmai la protejarea autonomiei de voinţă a consumatorului şi la extinderea libertăţii acestuia. Ordinea publică reprezintă un concept fără de care principiul bunei . crearea în detrimentul acestora din urmă. Drept exemple de cauze abuzive sunt date: clauzele limitative sau exoneratorii de răspundere. în domeniul protecţiei consumatorului. 4. Aspecte de drept comparat Potrivit unei definiţii generale o clauză este abuzivă. atunci când este în prealabil redactată de partea contractuală mai puternică economic şi care. principiu care era necesar pentru ca ordinea publică să-şi justifice abilităţile intervenţioniste. Alţi autori definesc clauza abuzivă ca fiind acea clauză ce figurează într-un contract F definiţie încheiat între un agent economic profesionist şi un agent economic neprofesionist sau consumator. Codul civil nu mai era suficient.un contract a unei clauze care nu a fost negociată cu consumatorul reprezintă o modalitate de F Ordinea publică conservare a autonomiei de voinţă a consumatorului care nu a putut. Si în contextul acestui raport. clauze atributive de competenţă etc.credinţe ar fi lipsit de eficienţă. De aceea. atât grecii cât şi romanii au elaborat dispoziţii care aveau ca principală funcţie protecţia celor mai slabi din punct de vedere economic. buna .O modalitate concretă de intervenţie asupra contractului rezultă din apelul la un concept de maximă generalitate şi anume: ordinea publică. Încă din antichitate. tinde să acorde acestuia din urmă un avantaj excesiv faţă de celălalt contractant. Dispoziţiile erau edictate 53 .credinţă reprezintă un principiu de bază în definirea clauzelor abuzive. a unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor din contract. adică inferior jumătăţii valorii reale a lucrului. eliminarea dintr .

. fiind mai târziu perfecţionat sub influenţa dezvoltării comerţului şi a economiei de tip liberal.limiteze aplicarea unui contract astfel încât să evite orice efct abuziv asupra consumatorului. iar începând cu 1962. Erau definite ca unconscionability acele clauze care „ şochează conştiinţa curţii“ ( etimologic provenind din termenul conscience – conştiinţă). În sistemul de comon law un rol important în evoluţia conceptului de clauză abuzivă l-au jucat Curţile in equity care au permis configurarea ideii de unconscionability. Doctrina clasifică clauzele abuzive astfel: a) – clauze abuzive ce ţin de etapa redactării contractului (de exemplu. 54 . clauze prin care consumatorul recunoaşte că este de acord cu starea bunului vândut). c) – clauzele referitoare la eventualele litigii (cum ar fi clauzele care acordă posibilitatea denunţării unilaterale a contractului de către agentul economic fără ca acest drept să fie stipulat şi în favoarea consumatorului). Sarcina probei clauzei abuzive se face potrivit regulilor de drept comun (onus probandi incumbit actori). b). reclamantul trebuind să dovedească caracterul păgubitor al clauzei sau contractului.restrângă punerea în aplicare a contractului făcând abstracţie de acea clauză. Astfel. potrivit Uniform Commercial Code (UCC Sales – section 2-302) judecătorul poate să: . ea putea fi anulată datorită acestei grave leziuni (lesio enormis). principiul justului preţ nu s-a cristalizat decât în perioada feudală sub influenţa moralei creştine. . În Statele Unite ale Americii clauza abuzivă.anuleze orice clauză sau contract care îi apare abuzivă. se elaborează reglementări exprese. Cu toate acestea.numai în favoarea vânzătorului şi urmărea să ocrotească interesele micilor proprietari (tenuiores) care puteau fi siliţi de lipsuri sau constrânşi prin violenţă să-şi vândă ogoarele marilor proprietari (potentes).clauze abuzive care privesc modul de executare a contractului (exemplul agenţiei de turism care îşi ia libertatea contractuală să înlocuiască serviciul plătit cu unul de calitate inferioară). În situaţia în care totuşi vânzarea se efectua. “unconscionable clause“a fost prezentă în practica instanţelor.

Franţa (1978).). 1). Aici se face o distincţie între o abuzivitate substanţială (unfair surprise) şi una procedurală (oppression).Creaţie a curţilor de equity. stipularea unor tarife excesive. care de regulă îşi fundamentează deciziile pe principiile de interpretare a contractelor. O dezvoltare deosebită au cunoscut preocupările referitoare la clauzele abuzive în Franţa. în cazul judecăţii de către instanţele de common law. dar mai cu seamă pe teoria elementului consideration. Abuzivitatea de ordin substanţial ia naştere prin acele clauze contractuale care creează o disproporţie vădită în echilibrul contractual (exemplu: clauze exoneratorii de răspundere. această noţiune se configurează aproape cu acelaşi rezultat numai temeiul fiind diferit. Abuzivitatea de ordin procedural este legată de incapacitatea fizică sau educaţia normală a unei persoane. sunt abuzive acele clauze care au ca obiect sau ca efect de a crea în detrimentul ne-profesioniştilor sau consumatorilor. şi la nivelul Uniunii Europene. Directiva a fost elaborată în condiţiile în care legislaţiile naţionale nu furnizau consumatorului decât mijloacele tradiţionale de a se apăra împotriva abuzurilor 55 . ale ofertei şi acceptării. un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din contract“. sub influenţa dreptului american. căi de atc exclusive etc. conform art. 1977). începând cu anii 1970 s-au fundamentat programe de acţiune împotriva clauzelor abuzive şi mai multe state occidentale au adoptat legi cadru în acest domeniu: Suedia (1971). Si în ţările europene. Danemarca (1974). pentru asigurarea imperativelor de funcţionare a pieţei unice la 5 aprilie 1993 a fost adoptată Directiva 93/13/CEE a Consiliului care are ca obiectiv “armonizarea dispoziţiilor legale a statelor membre în domeniul clauzelor abuzive încheiate între un agent economic profesionist şi un consumator“ (art. Sunt avute în vedere acele situaţii în care o persoană nu a putut consimţi liber la condiţiile pe care cealaltă parte a dorit să le impună. Astfel. elemente care nu-i permit să înţeleagă conţinutul concret al convenţiei în momentul încheierii ei. L 132-1 din Codul consumului: “În contractele încheiate între agenţii economici profesionişti şi ne-profesionişti sau consumatori. În acest context. Marea Britanie (1973.

există o definiţie generală. Aceste mijloace trebuie să dea posibilitatea unei posibilitatea unei persoane sau unei organizaţii care dovedeşte un interes legitim în acest domeniu. cum ar fi cea de comerciant. consumatorul nu a putut prin acest fapt să aibă o influenţă asupra conţinutului ei. reglementarea comunitară obligă statele membre la găsirea unor mijloace adecvate şi eficiente pentru stoparea şi prevenirea utilizării de clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. dacă aprecierea globală permite să se tragă concluzia că este vorba de un contract de adeziune“. precum şi o listă enunţiativă a clauzelor abuzive. În dispoziţiile sale de început (art. când ea a fost în prealabil redactată şi când.comercianţilor profesionişti. clauzele considerate abuzive. 3: “o clauză dintr-un contract care nu face obiectul unei negocieri este considerată abuzivă când contrar cerinţelor de bună-credinţă. creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor ce decurg din contract. 2-3) Directiva prezintă definiţiile legale ale anumitor noţiuni de bază din cuprinsul său. În ceea ce priveşte modalitatea de protecţie efectivă a consumatorilor împotriva unor astfel de practici. Aşadar. clauză care nu a fost negociată direct. Faptul că unele elemente ale contractului sau o clauză izolată au făcut obiectul unei negocieri nu exclude aplicarea acestei prevederi restului unui contract. În acest context s-a vădit necesitatea unei reglementări europene unitare care să impună politicii de protecţie din acest sector un caracter pe cât posibil unitar şi menit să înlăture sau măcar să reducă disparităţile între diferitele regimuri de protecţie instituite în legislaţiile naţionale. să apeleze la instanţa de judecată sau la autoritatea administrativă competentă ori de câte ori se constată inserarea de către comercianţi a unor clauze abuzive în contractele încheiate. 56 . Directiva conţine o anexă unde sunt enumerate cu titlu exemplificativ. clauză abuzivă. Astfel. potrivit art. O clauză este considerată întotdeauna F abuzivă când nu a făcut obiectul unei negocieri. în special în cazul unui contract de adeziune. consumator. Pentru a simplifica aprecierea unei clauze ca fiind abuzivă.

În conformitate cu dispoziţiile art. persoana fizică în cauză va fi considerată agent economic. art. organizaţiile şi asociaţiile ce promovează interesele consumatorilor. În acest fel Directiva exclude în mod expres de la aplicarea sa contractele încheiate în domeniul transporturilor. Având în vedere locul şi rolul acestei reglementări în cadrul legislaţiei comunitare. 5 din Directivă. va prevala întotdeauna interpretarea în favoarea consumatorului. vor putea acţiona în conformitate cu legislaţiile naţionale ale statelor membre în faţa organelor administrative sau judecătoreşti competente. Totodată. b) – Ratione personae.Vorbind despre sfera de aplicare a dispoziţiilor comunitare reţinem că: a) – Ratione materiae. 4 din Directivă. evaluarea unei clauze ca fiind abuzivă se va face luînd în considerare natura bunurilor sau serviciilor ce fac obiectul contractului. în cazul în care o anumită clauză este susceptibilă de mai multe înţelesuri. precum şi a tuturor circumstanţelor legate de încheierea contractului. Potrivit art. În caz contrar. dar şi cele încheiate în domeniul asigurărilor de persoane. din Directivă lasă la latitudinea statelor membre atribuirea competenţei de a aprecia şi stabili caracterul abuziv al unor clauze contractuale fie instanţelor judecătoreşti.2. afacerii sau profesiei sale. Criteriul utilizat în definirea celor două noţiuni este conturat de scopurile în care acţionează o persoană fizică la încheierea contractului: protecţia este acordată numai în măsura în care această persoană nu urmăreşte realizarea comerţului. Interpretarea contractului va urma regula interpretării sistematice dar va ţine cont şi de raportul de accesorietate în care s-ar putea afla contractul din care face parte clauza analizată faţă de un alt contract. Directiva menţionează expres că prevederile sale nu se vor aplica în cazul clauzelor contractuale rezultate din dispoziţii cu caracter imperativ de natură statutară sau reglementară ori din prevederi sau principii ale convenţiilor internaţionale la care statele membre sau Comunitatea sunt parte. 7. 2 din Directivă defineşte noţiunile de „consumator“ şi „agent economic“.2. art. fie unor organe administrative specializate. în baza aceluiaşi art. în scopul prevenirii folosirii în continuare a unor clauze abuzive în contractele 57 . 7.

n. După cum rezultă chiar din art. potrivit art. în temeiul cărora clauzele contractuale abuzive urmează a fi lipsite de efect juridic.nenegociabile.3. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. în vederea interzicerii lor în viitor. dreptul de a fi exoneraţi de plata produselor care nu au fost solicitate şi acceptate etc. la nivelul legislaţiei comunitare europene există Directiva Consiliului nr. nr. la art. La momentul elaborării Directivei. un act normativ special ce vizează armonizarea legislaţiilor statelor membre ale Uniunii Europene (la acea dată Comunitatea Europeană – n.1. Clauzele abuzive în dreptul intern 5. L. 8 al ordonanţei. în Capitolul al III-lea intitulat „Protecţia intereselor economice ale consumatorului“. Directiva obligă statele membre să adopte dispoziţii legislative corespunzătoare. Noţiuni introductive În ultimele trei decenii problema protecţiei consumatorilor s-a impus în atenţia autorităţilor legislative din diverse state. guvernului 58 . 7.G.M. aceste reglementări au un caracter general. pentru viitor. Organismele competente în a stabili caracterul abuziv al unor clauze contractuale vor fi în măsură şi să aplice sancţiunile corespunzătoare atunci consideră necesar. Acest lucru însă nu va afecta contractul ce va continua să fie obligatoriu pentru părţi.) în materia protecţiei consumatorului împotriva clauzelor abuzive din contractele de adeziune. 8 sunt enunţate drepturile consumatorilor la F încheierea contractelor asigurându-se: libertatea de a lua decizii. dar nu va mai conţine clauzele abuzive care vor fi considerate nescrise. aceste drepturi pot fi exercitate chiar şi împotriva unor asociaţii ale agenţilor economici ce utilizează frecvent clauze abuzive sau recomandă membrilor lor folosirea unor astfel de clauze. fără a se impune clauze care pot favoriza folosirea unor practici abuzive. în legislaţia românească această problematică a fost abordată într . 5. 93/13/ CEE. În acest context. Cum arătam. redactarea clară şi precisă a clauzelor contractuale. Aici. De asemenea.un mod incomplet de O.

985 C. O.968 C. legiuitorul defineşte pentru prima oară noţiunea de clauză abuzivă. civ. nr. 2 alin.revenindu-i sarcina de a edita „ reglementări specifice în scopul prevenirii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor“.G. Comercianţii. adică la “persoana fizică sau juridică autorizată F care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică. Tendinţa de definire a părţilor raportului de consum în cadrul fiecărei reglementări este specifică dreptului comunitar. 93/13/CEE. 21/1992 privind protecţia consumatorilor ale cărei dispoziţii au cunoscut modificări de substanţă prin Legea nr. 193/2000. 2 pct. aceste texte legale se pot corobora cu cele din Codul civil. În raport de cele arătate putem reţine că. nr.G. 5. În raport şi de 59 . Totodată. definiţie reluată şi de legea cadru ce va fi fost adoptată. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. transportă sau definiţie comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii“ (art. 5. 37/2002. Alături de reglementarea generală dreptul românesc cunoaşte şi o reglementare specială cuprinsă în dispoziţiile Legii nr. configurând un adevărat drept comun în această materie. civ. sau 966 .2. Definiţia cuprinsă în art. 193/2000 se referă la „comerciant“ văzut ca „orice persoană fizică sau juridică ce încheie un contract în cadrul unei activităţi autorizate.2. 193/2000. cele două acte normative. Clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori Pentru a expune definirea clauzelor abuzive în dreptul intern este necesar a determina în prealabil câmpul de aplicare al definiţiei legale cuprinsă în art. (1) dar şi art. comerciale sau profesionale.G. Răspunzând cerinţelor enunţate mai sus a fost adoptată Legea nr. 970 alin. ale căror prevederi se inspiră din textul Directivei nr. 3). 58/2000. în principal art. prin O. (2) din Legea nr. 21/1992 se referă la „agenţi economici“. Determinarea părţilor contractante 1. 4 alin. În acest context. reglementarea generală în acest domeniu al protecţiei consumatorilor este O. nr.1. 977 . importă. (2) din Legea nr.

în acest cadru se regăsesc: producătorii. 193/2000. aspect negativ care restrânge sfera de protecţie acordată consumatorilor. 2 alin. specializaţi. distribuitorul şi prestatorul de servicii. activitatea comerciantului trebuie să fie autorizată.celelalte dispoziţii legale rezultă că. din definiţia cuprinsă în art. prin excluderea celorlalţi agenţi economici profesionişti. de profesie obişnuită a comerciantului. Numai că. rezultă că protecţia conferită de ea nu ar putea fi invocată în raporturile dintre un consumator şi un ne-comerciant profesionist câtă vreme dispoziţia legală se referă expres la „activitate profesională sau comercială autorizată“. şi în dreptul intern. 193/2000 a ocolit problema calităţii de comerciant profesionist a persoanelor de drept public. pentru definirea noţiunii de comerciant s-au avut în vedere cele două linii directoare ce caracterizează noţiunea conferindu-i unitate: . În plus. Potrivit textului legal: „[…] prin 60 . 2. (2) din Legea nr. 193/2000 este definită noţiunea de consumator. Totodată. calitatea de comerciant a unui medic sau a unei clinici private poate fi contestată însă ar fi absurd să se refuze protecţia unui pacient în calitate de consumator. un student poate susţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale strecurate într-un contract de studii. Se remarcă faptul că. Normele speciale se vor aplica numai raporturilor dintre comercianţii profesionişti şi „consumatori“. cum sunt cei care exercită profesii liberale sau fără caracter comercial. De exemplu. În art. Deşi Legea nr. (1) din Legea nr. 2 alin.lipsa importanţei calităţii de persoană fizică sau juridică şi caracterul organizat. deşi calitatea de comerciant a unei universităţi este discutabilă. Consumatorii. Este limitată astfel aplicabilitatea legii numai la categoria comercianţilor. fără să preia textul corespunzător din Directiva 93/13/CEE apreciem că generalitatea definiţiei permite aplicarea dispoziţiilor sale şi acestor persoane. termenii trebuie interpretaţi larg fără o rezumare strictă la noţiunea de comerciant astfel cum este definită de Codul comercial. De asemenea. Si în aceste cazuri se regăseşte necesitatea care a generat adoptarea legislaţiei protecţioniste: protecţia contractantului aflat într-o poziţie defavorabilă.

2 lit. 21/1992. Este o redactare fidelă textului art. care se referă expres la consumatorii persoane fizice. cât şi caracterul extraprofesional al acestuia din urmă. 2 liniuţă 2 din O. profesionale sau comerciale“. 2 lit. care încheie un contract în afara activităţii lor autorizate. b) din Directiva 93/13/CEE (…). Contractele încheiate de consumator cu comerciantul profesionist trebuie să aibă un caracter non profesional din prisma cauzei care îl animă pe cel dintâi. astfel cum este ea definită de art. nespecialist) în raport cu actul juridic analizat. Legea are în vedere asociaţiile de protecţie a consumatorilor şi nu alte persoane juridice asociaţii.G.un mod strict întrucât textul de lege se referă în mod expres la servicii/produse dobândite „ în afara profesiei“ [art. În raport de prevederile enunţate reţinem următoarele criterii care determină persoanele ce pot invoca protecţia conferită de lege: a) . potrivit Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene: „Noţiunea de consumator. b) – caracterul extraprofesional al contractelor. Scopul neprofesional al actului juridic încheiat de consumator trebuie privit într . 2 alin. Orientarea legiuitorului român este specifică şi jurisprudenţei europene. Determinarea din cadrul legii este o constantă în domeniul protecţionist normativ din ţara noastră. Astfel. (1) din Legea nr. 61 . 193/2000]. Esenţiale pentru determinarea calităţii de consumator sunt atât situaţia sa de profan (cu înţelesul de necunoscător. b) din Directiva 93/13/CEE.consumatorul este o persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociaţii. trebuie să fie interpretată în sensul că ea vizează în mod exclusiv persoanele fizice“. art. nr.consumator de înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice F consumator constituite în asociaţii. Din ansamblul dispoziţiilor legale se deduce că o persoană juridică (alta decât asociaţiile menţionate) nu poate invoca drepturile de care dispune consumatorul.

contrar bunei . fenomenul vânzării de masă a dat naştere unui contract a cărui expresie este astăzi specifică dreptului consumului: contractul de adeziune. 193/2000. lipsa negocierii directe consumator şi comerciant. Potrivit art. în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei . în sensul naşterii unei poziţii avantajoase pentru comerciant. negocierea termenilor acordului de voinţe. Cum arătam deja. pe cale de consecinţă. Aceste contracte presupun într-un fel existenţa unui „viciu 62 . De aceea. Economia de piaţă. dacă un contract este rezultatul negocierilor se prezumă că el exprimă voinţa comună a părţilor.5. Definirea clauzelor abuzive Clauza abuzivă reprezintă o stipulaţie contractuală impusă de către comerciant consumatorului şi de natură a produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. 4 alin. cu alte F Elemente constitutive cuvinte. 193/2000: „o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă. economia consumului dă naştere unor raporturi care de cele mai multe ori exclud comunicarea dintre contractanţi şi. Legiuitorul român a preluat şi de această dată concepţia Directivei 93/13/CEE. potrivit căreia existenţa clauzelor abuzive este indisolubil legată de insinuarea acestor contracte în viaţa economică de zi cu zi. o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei. Negocierile reclamă eforturi comune ale potenţialilor contractanţi pentru formarea unui contract care să exprime voinţa lor concordantă.2. dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează.credinţe. Cu alte cuvinte.2. Potrivit art. (2) din Legea nr. un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor“. În urma analizei textului legal identificăm elementele constitutive ale clauzei abuzive şi anume: a) – caracterul nenegociat sau insuficient negociat al acestor clauze. Negocierea poate lipsi atunci când informarea nu îşi are vreun sens (exemplu: achiziţionarea unui bilet la spectacol) sau poate fi obligatorie atunci când legea o cere. 4 alin. o clauză este abuzivă de îndată ce rupe echilibrul contractual.credinţe. (1) din Legea nr.

bonurile de livrare. Pentru a fi în prezenţa unui contract de adeziune este necesar să lipsească negocierea iar în acest sens legiuitorul defineşte cu abilitate indirect şi această noţiune: „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul. (3) teza ultimă]. reglementarea se poate aplica la celelalte clauze contractuale [art. chiar dacă în defavoarea consumatorului.permanent de consimţământ“şi sunt rezultatul unui dezechilibru economic şi social între contractanţi. În accepţiunea Legii nr. 3 alin. iar clauzele sale „clauze standard preformulate“ (art. Potrivit legii. Interpretarea per a contrario a textului mai-sus enunţat duce la concluzia că norma privind protecţia consumatorului în această materie nu se aplică în cazul în care clauza a fost negociată de părţi. 4 alin. 4 alin (2)). În cazurile în care numai unele clauze au fost negociate cu consumatorul. 4 alin. în cazul în care conţin stipulări sau referiri la condiţiile generale prestabilite. Un exemplu în acest sens este contractul de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă unde legea prevede doar obligativitatea încheierii contractelor. în realitate suntem în prezenţa unui contract preredactat. bilete. noua reglementare se aplică şi clauzelor inserate în: bonurile de comandă. unde 63 . Potrivit art. Asemănătoare contractelor de adeziune este şi situaţia contractelor obligatorii. În toate aceste cazuri este prezumată lipsa negocierii prealabile. interpretarea noţiunii de contract standard preformulat se realizează într-o manieră extensivă deoarece. (2)]. contractul de adeziune este denumit „contract standard preformulat“. 193/2000. 1 alin. pentru contractele între furnizorii de servicii ce constituie monopol natural sau legal şi consumatori. tichete şi alte asemenea înscrisuri. dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei (…)“ (art. (3)]. lăsând însă părţilor posibilitatea să negocieze clauzele contractuale. poate fi privită şi cerinţa avizului din partea Oficiului pentru Protecţia Consumatorului şi a Consiliului F Contractul de adeziune Concurenţei. proba negocierii unei clauze revine comerciantului [art. Clauzele îndoielnice se interpretează în favoarea consumatorului [art. 4). Ca o inovaţie. (1) din Legea nr. 193/2000.

În scopul eliminării discuţiilor legate de determinarea naturii clauzei abuzive.credinţe.şi care exclude a priori interpretarea subiectivă a contractelor]. Decretul . – in dubio pro reo .Lege portughez 446/1986 etc. Dacă totuşi există îndoieli asupra interpretării clauzei ea va fi interpretată în favoarea consumatorului [art. cu caractere a căror culoare se confundă cu aceea a înscrisului pe care sunt aplicate etc. să elimine prevederea din textul legal a bunei . Alte legislaţii. 193/2000 care reia într-un domeniu specific dispoziţiile art.civ. art. b) – încălcarea exigenţelor generale de bună . Buna-credinţă contractuală este prezumată de lege.credinţe. În concordanţă cu poziţia legiuitorului nostru apreciem că noţiunea de clauză abuzivă rămâne ataşată bunei .civ. ar părea inadmisibilă noţiunea 64 . după modelul normelor comunitare. Esenţial de reţinut este faptul că regulile clauzelor abuzive se vor aplica şi atunci când consumatorul a înţeles clauzele contractului. astfel încât să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate pentru înţelegerea lor. au rămas indiferente la acest criteriu ceea ce a făcut ca legiuitorul francez. Existenţa clauzelor abuzive implică încălcarea obligaţiei de bună . Legea pune pe picior de egalitate pe consumatorul care a înţeles clauza cu cel care nu a înţeles clauza ambii putând utiliza pârghiile reglementării. 970 C. că este obligatorie redactarea clară şi fără echivoc a clauzelor. cu minuscule greu de descifrat. De altfel.persoana ce va dobândi calitatea de asigurat nu poate decât să-şi exprime voinţa în legătură cu încheierea contractului. Sursa acestui criteriu îl constituie Directiva 93/13/CEE ai cărei autori au avut drept model Legea germană din 9 decembrie 1976 referitoare la F Buna-credinţă condiţiile generale de afaceri.credinţă. 983 C. Dreptul comparat ne oferă şi alte exemple cum sunt: Legea spaniolă din 19 iulie 1984 privind protecţia consumatorilor.credinţă. este justificată aplicarea normei protective în cazurile în care clauzele sunt scrise într-o altă limbă. cum este cea franceză. 2 alin. cu ocazia transpunerii Directivei în dreptul intern. având o aplicare generală. În acest context. legiuitorul a prevăzut. (2) din Legea nr.

În ceea ce priveşte momentul în funcţie de care se apreciază dezechilibrul ca regulă. Aceste reglementări speciale derogă de la dreptul comun. Este o concluzie firească în condiţiile în care un dezechilibru ulterior încheierii contractului care nu poate fi localizat decât ca ţinând de împrejurări legate de executare. 65 . Cum se precizează în lege dezechilibrul trebuie să fie semnificativ. ceea ce contează este „faptul obiectiv“ al dezechilibrului. În acelaşi timp este vorba despre un dezechilibru economic câtă F Dezechilibru semnificativ vreme clauzele abuzive au drept scop protecţia intereselor economice ale consumatorului. acesta se raportează la starea părţilor din momentul încheierii contractului. c) – clauza. Un astfel de dezechilibru ţine mai degrabă de impreviziune. reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi şi obligaţii în contextul unei interpretări sistematice a contractului. Este vorba de un dezechilibru de natură obiectivă care se apreciază de judecător prin raportare la un echilibru ideal. în ce priveşte regimul juridic sancţionator al leziunii. pentru că abuzul nu este altceva decât o subdiviziune a relei-credinţe.de clauză „abuzivă“în afara ideii de bună-credinţă. prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract. cât şi al actelor juridice susceptibile de anulare pentru leziune (actele juridice civile care. Legea nu defineşte dezechilibrul semnificativ. trebuie să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. În fapt. Esenţial nu este ca efectul clauzei să fie pe cale să se producă sau să se fi produs căci. indiferent că acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului consumatorului. nu poate constitui obiect al protecţiei. acest element se obiectivează în funcţie de specificul fiecărei clauze abuzive sesizate. Caracterul semnificativ al dezechilibrului poate fi apreciat în funcţie de natura prestaţiei. deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă. Codul civil nu sancţionează leziunea căci aceasta are un domeniu de aplicare restrâns atât din punctul de vedere al persoanleor ce o pot invoca drept cauză de anulare a unui act juridic (minorii cu vârsta între 14-18 ani). În principiu.

ceea ce contravine dreptului comun deoarece leziunea – în afara cazurilor menţionate. h. j. c).cumulativ îndeplinesc următoarele condiţii: a). g.sunt lezionare pentru minor şi d).nu este cauză de nulitate a contractelor încheiate între majori. putem spune că echitatea prevalează asupra securităţii contractuale.sunt acte de administrare. Astfel. 193/2000 nu poate fi decât sugestivă. k. enunţiativ şi nu limitativ. fără încuviinţarea ocrotitorului legal. le putem grupa pe 3 categorii: a) clauze care permit comerciantului modificarea unilaterală şi discreţionară a contractului (lit. Legea specială are în vedere atât echilibrul juridic cât şi economia contractului. 4 alin. O altă clasificare adapatată după dreptul francez reţine următoarele categorii: a) clauze prezumate abuzive (incluse în lista din Legea nr. Ruperea echilibrului contractului. în favoarea comerciantului şi având efect lezionar asupra consumatorului atrage sancţiunile instituite de lege. e. Exemplificativă. lista nu înlătură obligaţia comerciantului de a face dovada că o clauză .3. prin inserarea de clauze abuzive.au fost încheiate de minorul între 14-18 ani. 4 alin. a. singur. 193/2000) şi b) clauze virtual abuzive (care nu îmbracă nici una din formele predeterminate de listă. o şi r). iar nu exhaustivă. De multe ori cazurile practice nu se încadrează întocmai în prevederile anexei un alt motiv pentru care lista are un caracter exemplificativ. (3) teza finală].Enumerarea clauzelor abuzive Art.standard a fost negociată direct cu consumatorul [art. p. 5. s şi t). (4) din Legea nr. legiuitorul recunoaşte existenţa unui principiu de echilibru în relaţiile contractuale. c) clauze de agravare a răspunderii consumatorului (lit.2.sunt comutative). ţinând seama de cuprinsul lor. 193/ 2000 face trimitere la lista cuprinsă în anexa actului normativ cu menţiunea că enumerarea are un caracter exemplificativ. b). În anexă găsim un număr de 19 exemple de clauze abuzive pe care. În acest context. 66 . Varietatea clauzelor abuzive este infinită motiv pentru care lista cuprinsă în anexa la Legea nr. b) clauze de nerăspundere sau de limitarea a răspunderii contractuale a comerciantului (lit. d. dar care sunt declarate ca atare în justiţie). m şi n). i. l.

Răspunderea contravenţională face obiectul art. Astfel. problema sancţiunii juridice la care este supus un contract care cuprinde o clauză abuzivă este una dificil de soluţionat în baza principiilor clasice ale dreptului civil. Oricum. Ce poate rezulta de aici în privinţa sancţiunilor. eventual. 6 nu prevede sancţiunea specifică aplicabilă clauzei abuzive: „ clauzele abuzive (…) nu vor produce efecte asupra consumatorului (…). Chiar dacă o parte a doctrinei ataşează chestiunea clauzelor abuzive sferei viciilor de consimţămânr (eroare. 8-14 din lege. 15 iar pentru stabilirea caracterului abuziv al unei clauze se aplică un regim procedural mixt. CEE. Înainte de analiza acestor reglementări observăm că inserarea în contracte de clauze abuzive atrage răspunderea civilă. (3)] din Legea nr. art. respectând îndrumările Directivei 93/13. întrucât stipularea lor este rezultatul încălcării unei norme imperative exprese: „ se interzice comercianţilor stipularea de calauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii“[art. Reprimarea clauzelor abuzive Legiuitorul român. Poate fi vorba de inopozabilitatea clauzei faţă de consumator sau poate fi vorba de nulitate sau. este aceea a felului nulităţii: absolută sau relativă. de considerarea clauzei ca nescrisă. 193/2000. dol. câtă vreme gama ineficacităţilor unui act juridic oferă mai multe soluţii. Sancţiunile în plan civil.4. I. 3 alin. În lipsa unei prevederi exprese în textul legal.2. În acest sens dispoziţiile art. 193/2000). contravenţională sau chiar penală a comerciantului. opinia dominantă la care ne raliem este aceea a nulităţii clauzelor abuzive.5. Sancţiunile aplicabile în plan civil clauzelor abuzive sunt arătate în cuprinsul art. O problemă. leziune) ceea ce ar însemna că sancţiunea ar trebui să fie nulitatea relativă. aceasta nu este însă proprie clauzelor abuzive mai multe 67 . a alocat o parte din textul normativ tocmai pentru reglementarea prevenirii şi sancţionării utilizării clauzelor abuzive. 6 şi 7 sunt extrem de confuze din multe puncte de vedere. 6 şi 7 din Legea nr. de altfel esenţială pentru efectele pe care le produce asupra prescripţiei acţiunii în anulare. prevăzut de art.

al consumatorilor în general sau al unei întregi categorii de consumatori cărora li se propune acelaşi contract tip ce conţine clauze abuzive. În al doilea rând. cu acordul consumatorului. Acest lucru atrage sancţiunea nulităţii absolute prin raportare la dispoziţiile art.credinţă se asociază noţiunii de cauză ilicită pentru care sancţiunea este nulitatea absolută (art. Această prevedere se află în legătură cu teza finală a art. 6 care prevede că după eliminarea clauzelor abuzive „(…) contractul se va derula în continuare. putând solicita după caz. conform art.C. şi daune-interese“. 193/2000. În sfera contractului. 7 din Legea nr. legea prevede expres că verificarea contractelor se poate face chiar din oficiu. civ. numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua“.civ. Interpretarea corelativă a celor două texte legale generează următoarele concluzii: . 193/2000: „în măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzei abuzive. Astfel. însoţirea sancţiunii civile a „lipsirii de efecte“ (în exprimarea ambivalentă din lege) de sancţiuni contravenţionale sau chiar penale după caz. este vorba de o nulitate absolută 68 . În subsidiar se poate discuta şi de posibilitatea desfiinţării întregului contract ca efect al caracterului esenţial al clauzei determinate abuzive cum rezultă din partea a doua a textului legal. clauza abuzivă este strâns legată de noţiunea relei . conform prevederilor Capitolului 3 (A. Cu toate acestea argumentul poate fi contestat câtă vreme şi dolul presupune rea . consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului.N. sau alte organe ale administraţiei publice.credinţă. reaua .după anularea clauzei contractul va continua să-şi producă efectele dacă se va putea derula şi fără clauza abuzivă. reglementarea instituită prin Legea nr. În al treilea rând trebuie menţionat că Legea abilitează anumite instituţii să cenzureze contractul. Nu în ultimul rând. nu ocroteşte numai interese personale ale fiecărui consumator individual. 5 C.P. În ceea ce priveşte alte organe decât instanţa. Prin urmare.credinţă dar atrage nulitatea relativă. 966 şi 968 C. este specifică normelor care ocrotesc un interes general. În primul rând. Această manieră de control este specifică regimului juridic al nulităţii absolute.credinţe ca nerespectare a exigenţei de bună .). respectiv instanţele de judecată).considerente fundamentând teza nulităţii absolute a clauzei. ci reprezintă o normă de ordine publică destinată a ocroti un interes colectiv.

nefiind o consecinţă a neexecutării culpabile. Din redactarea textului de lege. Aşadar. datorită lipsirii sale de cauză. clauza abuzivă îşi produce efectul în momentul realizării acordului de voinţă. 7) are în vedere şi daunele interese care vor putea fi solicitate în combinaţie cu oricare din sancţiunile prezentate mai-sus. contrar acestei soluţii fireşti. pentru neexecutarea unei obligaţii contractuale din partea comerciantului. ar rezulta că acesta este aplicabil numai contractelor sinalagmatice cu executare succesivă. este vorba de o reziliere improprie. Aici legiuitorul revine la teoria cauzei proxime în materia executării obligaţiilor. cu excluderea contractelor unilaterale.în situaţia în care contractul nu mai poate continua. chiar şi în absenţa unei prevederi exprese. Soluţia la care se opreşte legiuitorul excede dreptului comun. legea se referă la „rezilierea“ contractului.parţială a contractului. deoarece obligaţia nerespectată de către comerciant izvorăşte din norme imperative şi nu din contract. 193/2000. art. ci pentru nerespectarea unor norme imperative. art. s-a susţinut în mod corect că sancţiunea proprie în această privinţă ar fi trebuit să fie nulitatea şi nu rezilierea. Atât rezilierea cât şi rezoluţiunea sunt cauze de ineficacitate ulterioare încheierii valabile a contractului ori. făcându-se abstracţie de dispoz. rezilierea reglementată de aceste texte legale se depărtează de regimul dreptului comun aplicabil rezilierii/rezoluţiunii contractului. În mod cert ne aflăm în prezenţa unei utilizări improprii a noţiunii de „reziliere“. La fel de bine poate fi invocată şi rezilierea reglementată de dispoz. Ambiguitatea terminologiei legale lasă nerezolvată această problemă. cum deja arătam. întrucât sancţiunea nu este aplicată. apare evident că se va putea invoca direct nulitatea absolută în temeiul art. Acelaşi text de lege (art. ci o încălcare a unei prohibiţii impuse de lege. Contractul. rămâne lipsit de cauză. Odată ce legea instituie rezilierea vom reţine că acesteia i se aplică un anumit termen de prescripţie (de 3 ani) în vreme ce în cazul nulităţii absolute acţiunea este imprescriptibilă. 6. ne aflăm în prezenţa unei nulităţi absolute totale însă. Cu toate acestea. Temeiul 69 .7 din Legea nr. 7. Astfel. . inserarea unei clauze abuzive nefiind o neexecutare culpabilă a unei obligaţii contractuale. după anularea clauzei abuzive care avea un caracter esenţial pentru una dintre părţi. într-o anumită măsură apropiată nulităţii. De altfel.

În situaţia în care. 8-14 din Legea nr.Procedura constatării caracterului abuziv al unei clauze.N. În raport de dispoz.verbale de constatare a faptelor şi nu de „constatare şi sancţionare a contravenţiilor“. ci a unei obligaţii legale anterioare contractului şi independente de executarea acestuia fără clauza anulată. pot efectua verificări ale contractelor pe care comercianţii sunt obligaţi să le pună la dispoziţie. 15) şi dispune sub sancţiunea „daunelor“ modificarea clauzelor contractului (în cazul în care contractul se menţine) sau „desfiinţarea contractului“ cu daune interese. Prin urmare. organele de control sunt abilitate să încheie procese . analiza contractului duce la constatarea existenţei clauzelor abuzive. potrivit F dreptului comun în materia contravenţiilor. Este reglementată de art. 8-13 din lege. hotărârea pronunţată de judecătorie este supusă recursului în raport de dispoziţiile speciale în materia sancţionării contravenţiilor şi de prevederile Codului de procedură civilă. Competentă material este judecătoria. Judecata trebuie să fie cea de drept comun impunându . la sesizarea consumatorilor sau din oficiu.C. Competentă teritorial este instanţa în raza căreia comerciantul îşi are domiciliul sau sediul.se citarea comerciantului. aceste organisme încheie un proces . II. a A. 193/2000 care face trimitere la Codul civil şi la Codul de procedură civilă. 193/2000 se conturează mai multe variante: a) Procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de art. 12. urmând regulile de la art.verbal în care indică cele constatate şi pe care îl transmit judecătoriei competente.acestor daune este unul delictual căci este vorba nu de neexecutarea unei obligaţii contractuale. b) Procedura dreptului comun. şi eventual a consumatorului.P. Potrivit acestor dispoziţii. organele abilitate în domeniul protecţiei consumatorului. art. În cazul în care instanţa stabileşte existenţa unei clauze abuzive aplică sancţiuni contravenţionale (amenzile indicate la art. Deşi legea nu o prevede. 14 din Legea nr. Această procedură este complet independentă de procedura administrativ 70 .

În principal. 3) – includerea în contracte a unor stipulaţii menite să prevină un F dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. apreciem că trebuie să se recunoască dreptul Comisiei de a se pronunţa şi fără a fi sesizată de către autorităţile indicate asupra chestiunilor menţionate mai sus. ca organism independent.jurisdicţională fiind expresia dreptului exclusiv al consumatorului individual sau organizat în asociaţii. cu rol consultativ. dreptul de a sesiza Comisia pentru a da posibilitatea acestora de a-şi apăra interesele şi fără intermediari.N. principalele teme asupra cărora se pronunţă Comisia sunt: 1) – eliminarea sau modificarea clauzelor abuzive. a fost înfiinţată Comisia pentru Clauze Abuzive. c) Comisia pentru Clauze Abuzive. atribuţiile Comisiei sunt legate de emiterea unui punct de vedere autorizat (dar având un caracter consultativ) referitor la clauzele cuprinse în contractele preformulate pentru servicii de interes public sau care se adresează unui număr mare de consumatori.. 21/1992. a Comitetului Interministerial pentru Supravegherea Pieţei Produselor şi Serviciilor şi Protecţiei Consumatorilor precum şi a instanţelor de judecată. „sancţiunea lipsirii de efecte“a clauzei abuzive poate fi invocată şi din oficiu de către instanţă în cadrul unui litigiu şi de către consumator pe cale de excepţie.C. 4) – formularea clară a clauzelor contractuale astfel încât să se asigure înţelegerea lor de către consumatori. Prin Ordinul nr. Cu toate că legea nu prevede expres. Acţiunea are ca obiect sancţiunile indicate de lege arătate mai sus şi este scutită de taxa de timbru. Trebuie menţionat că. 531/2001 al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. În acelaşi context.G. 2 din Ordin. Conform art. 71 . alcătuită din reprezentanţi ai agenţilor economici şi ai consumatorilor. cărora trebuie să le răspundă în termen de 30 de zile de la sesizare.P. Avizul consultativ este elaborat de către Comisie la solicitarea A. era necesar ca legea să recunoască şi asociaţiilor de protecţia consumatorilor constituite în baza O. 2) – includerea în contracte a unor stipulaţii menite să asigure informarea consumatorilor. nr.

recent statuându-se în jurisprudenţă că. dar care nu ţin de protecţia consumatorului. 969 C. întemeidu-şi cererea pe normele dreptului comun ? Doctrina a subliniat deja un răspuns afirmativ cu precizarea că persoanele vătămate trebuie să recurgă la dreptul comun sau la dispoziţii adiacente. un criteriu personalist de determinare a consumatorului.5.rom. am putea fi în preznţa unei clauze cu caracter abuziv. (art.5. De regulă. Legea nr. 193/2000 a adoptat. Este cazul producătorului monopolist când distribuitorii sunt practic constrânşi să accepte clauza de fixare unilaterală a 72 . Caracterul arbitrar al acestor clauze a determinat instanţele franceze să recurgă la dispoziţiile art. asemeni modelului său european.). În raport de această reglementare se pune întrebarea dacă şi persoanele excluse pot să invoce caracterul abuziv al unei clauze contractuale.) care se referă la obligativitatea caracterului determinat sau determinabil al obiectului obligaţiei.civ. ca modalitate de a verifica loialitatea contractuală în fixarea preţului. atunci când se probează că. partea nu ar fi acceptat o asemenea prevedere contractuală dacă nu s-ar fi aflat într-o poziţie de evidentă inferioritate economică faţă de cocontractant. în aceste situaţii şi în altele similare.civ.2. În mod excepţional.civ. eliminând posibilitatea invocării reglementării protecţioniste de către persoanele juridice sau de către persoanele fizice care încheie un act juridic conex activităţilor profesionale proprii. 1129 C. Clauzele abuzive în alte contracte decât cele încheiate cu consumatorii Cum arătam deja. După o practică bogată în materie s-a renunţat la acestă soluţie. 964 C. neputând să invoce prevederile legilor consumeriste. Sunt numeroase contractele de distribuţie în care se stipulează clauze de determinare unilaterală a preţului de către una din părţi. folosirea abuzivă a prerogativelor conferite de clauza de fixare unilaterală a preţului dă celeilalte părţi dreptul să ceară rezoluţiunea contractului şi daune-interese.fr. nu suntem în prezenţa unei clauze abuzive ci are loc o utilizare abuzivă a unor clauze contractuale (prin raportare la dispoziţiile art. În acest context jurisprudenţa a prezentat câteva soluţii după cum urmează: 1.

Astfel. fr. faţă de contractantul expeditor. Este motivul pentru care aceştia trebuie să găsească instrumentele adecvate pentru a evita incidenţa clauzei abuzive. în raporturile comerciant-comerciant nu beneficiază de o reglementare specifică. 2. în situaţia expusă mai sus. O altă situaţie de practică judiciară evidenţiată din perspectiva echilibrului contractual o reprezintă utilizarea art. furnizorul de servicii de curierat beneficia de un oarecare monopol În piaţa de poştă rapidă iar renumele său se baza tocmai pe seriozitatea si promptitudinea serviciilor. Este o ipoteză care exclude posibilitatea oricărei negocieri. 1070 C. când se stabileşte o astfel de clauză între profesionişti nu ne aflăm în prezenţa unui abuz. Si jurisprudenţa cunoaşte soluţii în acest sens. reducând cuantumul unei clauze penale de exemplu. În practică descoperirea acestor instrumente este de multe ori anevoioasă (instanţele fiind 73 .preţului. Cu toate acestea. Astfel instanţa a considerat că nu poate produce efecte o clauză inserată într-un contract prin care o societate de servicii de curierat era exonerată de răspunderea nelivrării în termenul contractual a corespondenţei către destinatar. Deosebirea faţă de regimul clauzei abuzive rezidă în genul diferit al mijloacelor de intervenţie asupra contractului care.civ. De regulă. utilizând atât conceptul de cauză ilicită cât şi concepte adiacente. 966 C. Soluţia sugerează existenţa unei veritabile clauze abuzive. cerută de circumstanţe. Avem în vedere nulitatea unei clauze contractuale pe motiv că lipseşte pe unul dintre contractanţi de contraprestaţia necesară pe care era îndreptăţit să o aştepte de pe urma contractului. clauză pe care nu ar fi acceptat-o în condiţii normale de concurenţă.) privind condiţiile generale ale cauzei contractului.rom. (art. Această poziţie impunea contractanţilor o variantă uniformă de contract ce includea clauza menţionată şi care excludea orice eventuală negociere. civ. 1131 C. exprimă de fapt generalitatea noţiunii de clauză abuzivă ceea ce are drept consecinţă. mai cu seamă datorită rapidităţii încheierii contractului. numeroşi autori au opinat pentru dreptul judecătorului de a interveni în contract. Există şi o variantă mixtă când. generalitatea aplicării sancţiunilor specifice. împrejurările concrete ale cauzei pot releva contrariul..civ. Unele din acestea (cele prin care s-a admis dreptul judecătorului de a interveni în contract şi în alte situaţii decât cel prevăzut expres de art. atunci când clauza penală are un caracter excesiv).

într-o astfel de situaţie. Sancţiunea este admisibilă în măsura în care clauza nu are un caracter esenţial în accepţiunea părţilor întrucât. Este vorba despre utilizarea dreptului concurenţei pentru obţinerea nulităţii clauzelor contractuale care se raportează la practici anticoncurenţiale. Mai simplu spus buna-credinţă căci. permite eliminarea clauzelor abuzive şi în afara raporturilor comerciant profesionist-consumator. aprecierea va fi mai severă atunci când este vorba de doi comercianţi. În astfel de situaţii. resimţită în materia contractelor. Si în multe contracte încheiate între comercianţi profesionişti. Simpla lipsă de profesionalism în afaceri nu poate constitui temei pentru pierderile suferite de încheierea neatentă a unui contract. lipsa de informare cu privire la aspecte importante în accepţiunea cocontractantului poate avea ca efect un dezechilibru contractual între drepturile şi obligaţiile părţilor. aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate: „buna-credinţă semnifică totodată echitate“. 74 . 2. În raport de soluţiile prezentate apreciem că nevoia generală de loialitate. doar astfel puteau fi restituite către furnizor rezervoarele care erau îngropate în pământ. Sigur că. O eventuală încercare a debitorului de a se aproviziona de la un furnizor concurent ar fi fost sancţionată cu demolarea staţiei de combustibil întrucât. Pe acest temei a fost considerată nulă clauza prin care debitorul era obligat să restituie în natură rezervoarele de combustibil primite de la furnizorul exclusiv. 1.reticente la „inedit“) însă coordonatele principale ale acestui demers sunt bunacredinţă şi echitatea. reechilibrarea prestaţiilor se poate realiza şi prin invocarea nulităţii parţiale a unei clauze cu privire la care nu s-a îndeplinit obligaţia de informare. sancţiunea ar fi nulitatea totală. Si mijloacele adiacente dreptului comun permit corectarea dezechilibrului contractual.

Daniel Dascalu. în „Revista de drept comercial“ nr. Consideratii privind protectia intereselor economice ale consumatorului in contractele de adeziune cu clauze abuzive. Clauzele abuzive în contractele comerciale. 75 . 6. publicată în „Monitorul oficial al României“. Clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori . 26-34. Clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. 51-61. p. cu modificarile si completarile ulterioare. 2.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. Livia Mocanu. p. 6/2001. 7. Balan. Note de curs. 2/2004. în „Revista de drept comercial“ nr. 560 din 10 noiembrie 2000. p. în revista „Dreptul“ nr. 1. p. 1/1999. nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. 2007. Legea nr. 2/2005. 47-49. Tratate şi monografii. 35-43. 12/2006. 3. 5. Monna Lisa BELU MAGDO. p. 915. în „Revista romana de dreptul afacerilor“ nr. Norel Popescu. Ioan I. 4. în „Revista de drept comercial“ nr. Clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Catalin Ciubota. partea I.

76 . cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.TEST DE AUTOEVALUARE Procedura constatării caracterului abuziv al unei clauze TEMĂ DE REFLECŢIE Contractele de adeziune MODELE DE ÎNTREBĂRI Întrebările vor fi tip grilă.

consumatorul este în drept să ceară: a). RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI 1. contractul nu îşi mai poate produce efectele. după înlăturarea clauzei abuzive. b). a) . c). 2. c) – contestaţiei la Comisia pentru Clauze Abuzive. a).rezilierea contractului. 3. 3. d).rezoluţiuneacontractului. c). 77 . d)– nici-un răspuns valabil. a). d)– nici-un răspuns valabil.nici-un răspuns valabil. b) – apelului.anularea contractului. 2. Dezechilibrul semnificativ generat de clauzele abuzive se apreciază la starea părţilor : a). Hotărârea pronunţată de judecătorie prin care se stabileşte existenţa unei clause abuzive este supusă: a) . b).1.din momentul sesizării instanţei.recursului. Potrivit legii atunci când.din momentul verificării contractului de către organele de control.din momentul încheierii contractului.

7. 8. = 3 ore 78 . 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă Momentul încheierii contractului Obligaţia de informare Denunţarea unilaterală a contractului Executarea contractului la distanţă Soluţionarea litigiilor – Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe cu privire la regimul juridic al contractelor la distanţă.CAPITOLUL IV CONTRACTELE COMERCIALE LA DISTANŢĂ 1. 9. 3. 2. 4. 5. – Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor specifice materiei şi înţelegerea semnificaţiei acestora. Cuprins Obiectiv general Obiective operaţionale Timpul necesar studiului capitolului Dezvoltarea temei Bibliografie selectivă Temă de reflecţie Modele de teste Răspunsuri şi comentarii la teste Cuprins – – – – – – – Noţiuni introductive Domeniul de aplicare a ordonanţei guvernului nr. 6.

părţile sunt libere să aleagă modalitatea în care îşi exprimă voinţa la încheierea contractului astfel încât aceasta să corespundă propriilor interese (de exemplu. prin utilizarea unor tehnici de comunicaţie la distanţă. modificării. Multitudinea şi varietatea contractelor pe care le încheie comercianţii. com.CAPITOLUL IV CONTRACTELE COMERCIALE LA DISTANŢĂ 1. -. o dată cu dezvoltarea tehnicilor de comunicaţie la distanţă – în special a telematicii definite drept tehnica de transmitere si prelucrare a 79 . e-mail etc. telefonic. Noţiuni introductive Orice persoană fizică sau juridică îşi poate manifesta liber voinţa în raport de interesele sale. În materia încheierii contractelor. prin fax. adică al dreptului civil şi al dreptului comercial. principiul libertăţii contractuale a fost interpretat F ca exprimând dreptul unei persoane de a încheia orice contract. au determinat o extindere a sferei contractelor încheiate între absenţi (inter absentes) . Ca o consecinţă a principiului libertăţii contractuale. În dreptul comercial român. Libertatea manifestării voinţei părţilor contractante se defineşte ca o libertate contractuală fiind o expresie a drepturilor şi libertăţilor omului. 5 C. părţile îşi manifestă liber voinţa în sensul naşterii.„între persoane depărtate“cum se exprimă legiuitorul în art. voinţa unei persoane este ţărmurită numai de respectarea legii şi moralei (art. 35 C. verbal. Libertatea contractuală este un principiul al dreptului privat.). prin corespondenţă. cu orice partener Libertatea contractuală şi cu clauzele pe care părţile le convin. transmiterii sau stingerii unor drepturi şi obligaţii. Prin urmare.civ. cu singurele limite impuse de ordinea publică şi bunele moravuri. videotext.). precum şi exigenţele celerităţii operaţiunilor comerciale.

80 . În timp. dreptului de denunţare unilaterală a contractului etc. în legatura cu stabilirea momentului şi locului încheierii contractului. ar proteja prin ea însăşi părţile aflate pe o poziţie defavorizată. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă. pe de altă parte. În ceea ce priveşte încheierea contractelor între absenţi. F În vederea armonizării legislaţiei române cu legislaţia comunitară. a unor reglementări care să protejeze părţile mai slabe în contract dacă. a unor reguli speciale care guvernează încheierea contractului între absenţi. într-o civilizaţie ce tinde a fi. în acelaşi timp. protecţia consumatorilor trebuie să fie punctul de convergenţă al tuturor preocupărilor legiuitorului. a fost adoptată. în principal. pe de o parte. faţă de situaţia în care contractul se încheie între părţile contractante aflate faţă în faţă iar. relevantă nu este depărtarea spaţială dintre părţile contractante. Noile reglementări definesc ansamblul actelor normative elaborate în sprijinul protecţiei consumatorilor pe piaţă căci. din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor în materie de contracte la distanţă. O. de protecţie şi de consum. formă care. Reglementarea naţională este inspirată de dispoziţiile Directivei 97 / 7 / CE.G. posibilitatea încheierii contractelor comerciale în orice formă a determinat existenţa. nr. să protejeze consumatorii care achiziţionează produse sau servicii la distanţă. prin exigenţele sale. iar legea nu prevede o formă obligatorie la încheierea acestuia. cât intervalul de timp dintre ofertă (policitaţiune) şi acceptare. noile tehnici contractuale au ridicat probleme juridice. contractul este încheiat între comercianţi şi consumatori. De altfel. determinată de împrejurarea că ofertantul şi acceptantul nu se află de faţă în momentul în care primul propune oferta iar cel de-al doilea o acceptă.informatiei la mare distanta prin intermediul satelitilor si al altor procedee de comunicatie – s-au amplificat şi diversificat tehnicile de comercializare la distanţă. mai ales. În acest context s-a procedat la elaborarea unui cadru legal adecvat contractelor la distanţă şi menit.

I. Cum arătam deja. dreptul comun vorbeşte de „contracte încheiate prin corespondenţă“. Noţiunea de „contract la distanţă“ Referindu-se la modul de încheiere a contractelor pe care le analizăm. motiv pentru care se impune o readaptare a regulilor de bază ce guvernează materia contractelor. este ocultată în norma de drept comun de noţiunea „timp“ căci. Acest mod simplificat de a încheia un contract. „contracte între persoane depărtate“. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta Urmărind linia generală a normelor comunitare. 81 . ci prin intermediul unor mijloace de comunicare şi după trecerea unui anumit interval de timp. bazat pe prezenţa în acelaşi timp şi acelaşi loc atât a vânzătorului. în sensul că o parte nu ia cunoştinţă în mod direct şi nemijlocit de voinţa celeilalte părţi. nu mai este în măsură să satisfacă cerinţele unor astfel de situaţii. „contracte încheiate între absenţi“. 2. chiar dacă părţile se află.Normele comunitare în materie dau expresie nevoii de reglementare a regimului juridic al contractelor încheiate la distanţă în contextul dezvoltării „pieţelor tehnice“. la distanţă una faţă de cealaltă. Noţiunea de „mijloc de comunicare“necesară dată fiind situaţia în care se încheie contractul. Domeniul de aplicare a ordonantei guvernului nr. ci intervalul de timp care se scurge între manifestările lor de voinţă. privind în acest mod încheierea contractelor între persoane care nu sunt coprezente la exprimarea acordului de voinţă. pe de altă parte. în cadrul cărora. în scopul protecţiei consumatorului. unui contract încheiat prin telefon (printr-un mijloc de comunicare la distanţă) i se vor aplica regulile încheierii contractelor între prezenţi. în doctrină se arată că ia în considerare de fapt nu distanţa între părţile contractante. contractul tradiţional. fără posibilitatea consumatorului de a vedea ceea ce cumpără. pe de o parte. şi consumatori. cumpărătorului cât şi a lucrului vândut. 130/2000 reglementează condiţiile încheierii şi executării contractelor la distanţă între comercianţii care furnizează produse sau servicii. Ordonanta Guvernului nr. poate prejudicia pe consumator. în mod evident.

130/2000 marchează un real progres deoarece reglementează precis cazurile în care contractele trebuie considerate ca fiind la distanţă. care F utilizează în mod exclusiv. în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant. 130/2000 este rezervat definirii termenilor de bază utilizaţi în cuprinsul său. Deşi Ordonanţa nu califică expres contractele la distanţă ca fiind comerciale.G.nr. (1) lit.G. .G. 130/2000].G. F Prin tehnică de comunicaţie la distanţă se înţelege: „orice mijloc ce poate fi utilizat pentru încheierea unui contract între comerciant şi consumator şi care nu necesită prezenţa fizică simultană a celor două părţi“[art. Astfel. De altfel. 82 . O.În comparaţie cu regulile dreptului comun. nr. legiuitorul circumscrie prin art. 2 al O. nr. 1.se desfăşoară în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant şi. 130/2000] putem califica contractul la distanţă ca făcând parte din categoria convenţiilor reglementate (legale) nenumite. înainte şi la încheierea acestui contract.G. d) din O. în sensul legii. Prin urmare. în mod exclusiv. 2 alin. acest lucru rezultă în mod cert din prevederile art. una sau mai definitie multe tehnici de comunicaţie la distanţă. a) din O. una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă. (1) lit. nr.comerciantul utilizează. înainte şi la încheierea acestui contract. 2 cadrul realizării contractelor comerciale la distanţă de unde se desprinde ideea că suntem în prezenţa unor astfel de operaţiuni juridice dacă: . ci aceea de „tehnică de comunicare la distanţă“. Totodată. nr. criteriul esenţial în stabilirea acestei caracteristici a contractului nemaifiind noţiunea de „timp“. 2 alin. prin contract la distanţă se înţelege contractul de furnizare de produse sau servicii încheiat între un comerciant şi un consumator. O. unde se arată că obiectul său de reglementare îl constituie: „Condiţiile încheierii şi executării contractelor la distanţă între comercianţii care furnizează produse sau servicii şi consumatori“. În raport de redactarea textului legal [art. vom fi în prezenţa unui contract comercial la distanţă numai în cazul acelora care sunt încheiate şi executate potrivit prevederilor actului normativ. Art. 130/2000 este cea care stabileşte cadrul legal de încheiere şi executare a unor astfel de operaţiuni juridice.

. nr. .16).Ordonanţa nu defineşte expres sistemul de vânzare organizat de către comerciant însă îl determină prin enumerarea. sistemul automatizat de apel fără intervenţie umană şi telecopiatorul pentru a fi utilizate necesită acordul prealabil al consumatorului. . potrivit dispoziţiilor art.telecopiator (fax). .televiziune (teleshopping). c)]. ecran TV cu tastatură sau ecran tactil). 15 din O. II. 83 . din anexa ce face parte integrată din lege. (1) lit.videotext (microordinator. 130/2000.radio.videofon (telefon cu imagine). . publicitate tipărită cu bon de comandă. . . . Precizăm că.poştă electronică (e-mail). Comerciant este orice persoană fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activitate de comercializare a produselor sau serviciilor de piaţă în cadrul activităţii sale [art. 2 alin. audiotext).catalog.telefon cu intervenţie umană.G.imprimat adresat.telefon fără intervenţie umană (automat de apel. Utilizarea altor tehnici de comunicaţie individuală la distanţă în afara celor de mai-sus nu este permisă dacă există un refuz manifestat de consumator (art.scrisoare tipizată. . pe care legea îi defineşte. . . a tehnicilor de comunicaţie la distanţă şi anume: -imprimat neadresat.Părţile contractului comercial la distanţă Părţile contractului comercial la distanţă sunt: consumatorul şi comerciantul.

51/2003. . inerente exerciţiului activităţii profesionale specifice a contractantului astfel că. b)]. operaţiuni de asigurare-reasigurare şi supravegherea asigurărilor. (1) lit. utilizează sau consumă produse ori servicii în afara activităţii lor profesionale [art. nr.G. Erau astfel excluse grupurile de persoane fizice constituite în asociaţii. . nr. care cumpără. servicii bancare. după modificarea adusă prin Legea nr.contractelor încheiate prin intermediul distribuitoarelor automate sau în localurile comerciale automatizate. De altfel sintagma „în afara activităţii lor profesionale“ delimitează contractele la distanţă de furnizare de produse sau servicii încheiate în interes personal şi/sau familial de contractele necesare. 6 al O. III. dobândesc.G. chiar dacă încheie contracte la distanţă cu un comerciant în afara activităţii lor profesionale. . 130/2000 sunt excluse în mod expres din sfera de aplicare a reglementării unele tipuri de contracte. numai prima categorie a contractelor la distanţă cade sub incidenţa prevederilor O. meşteşugarii etc.Contracte care exced reglementării speciale Conform art. cu excepţia contractelor de închiriere. 84 . operaţiuni futures şi options.Noţiunea de consumator desemnează persoana fizică sau grupul de persoane fizice constituite în asociaţii. 130/2000.contractelor privind serviciile de investiţii. Nu sunt beneficiari ai legislaţiei protecţioniste micii comercianţi. un real progres în definirea noţiunii de consumator câtă vreme în forma iniţială a textului legal se consacra înţelesul stricto sensu al noţiunii de consumator ce are în vedere numai persoana fizică achizitoare de produse/servicii F părţile în afara activităţii sale profesionale.. 2 alin. agricultorii.contractelor încheiate prin intermediul telefoanelor publice.contractelor încheiate pentru construirea şi vânzarea de bunuri imobiliare sau care se referă la alte drepturi privind bunurile imobiliare. Remarcăm în noua redactare a legii. În acest sens ordonanţa nu se aplică: . operaţiunile de bursă.

un moment al încheierii contractului diferit de cel consacrat în dreptul comun. 130/2000 stipula că. 35 C. operaţiunile de asigurare-reasigurare). 3. Această regulă operează şi în dreptul comun căci dispoziţiile ce guvernează materia momentului încheierii contractelor civile sau comerciale au caracter supletiv: ele se aplică numai dacă părţile nu înţeleg să convină altfel. prin norme imperative. se consacra legislativ. Momentul încheierii contractului O. momentul încheierii contractului este considerat cel al primirii de către ofertant a acceptării ofertei. pe de o parte.G. adică în momentul în care ofertantul primeşte acceptarea ofertei (teoria recepţiunii). 5 al O. Instituirea acestor excepţii este determinată. soluţia adoptată în doctrină şi jurisprudenţă. care nu se împacă cu o formă expeditivă de încheiere. nr. lasă părţilor posibilitatea să stabilească prin propriul acord de voinţă momentul încheierii contractului. Astfel. com. respectivul contract se consideră încheiat în momentul primirii comenzii de către comerciant. cum este folosirea de tehnici de comunicare la distanţă. cât şi în cea modificată prin Legea nr. atât în redactarea sa iniţială. o dispoziţie specială în legătură cu momentul încheierii contractelor la distanţă. ca derogare de la dispoziţiile art. legiuitorul stabileşte un moment inedit de încheiere a contractului deoarece. la rândul lor. în pofida regulilor din dreptul comun.. de faptul că unora dintre contractele amintite li se aplică reglementări speciale privind anumite operaţiuni (serviciile bancare. demers justificat de necesitatea armonizării dreptului intern cu normele comunitare în materie chiar dacă acestea au caracter de simplă recomandare şi nu conţin. art. de ordine publică. în formularea sa iniţială. partea slabă în contractul ce analizăm.. În absenţa acordului părţilor. potrivit căreia. dacă părţile nu cad de acord. de caracterul complex al majorităţii operaţiunilor de mai sus. 85 . nr. Derogarea privitoare la momentul încheierii contractului este explicată de imperativul protejării consumatorului. În acest scop era de preferat ca legea să instituie. pe de altă parte.contractelor încheiate în cadrul vânzărilor la licitaţii. care consacră teoria informaţiunii. 51/2003.G. 130/2000. iar.

momentul încheierii contractului la distanţă îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator. F În redactarea actuală a art. În raport de noile sale dispoziţii. consacrând în fapt aceeaşi soluţie ca şi în redactarea iniţială. 5. adăugate în noua redactare. expediind acceptarea. com. Cum se arată şi în literatura de specialitate.G. acest mod de a proceda ar putea fi. referitor la comanda sa. ordonanţa instituie un sistem complex şi complicat de manifestări de voinţă. 3) consumatorul acceptă oferta. 35-39 C. 7) ofertantul comerciant confirmă comanda. Oricare din etapele menţionate. partea în principiu protejată. dreptul să renunţe la regimul de favoare pe care legiuitorul i-l creează. 8) ofertantul comerciant expediază confirmarea comenzii. interpretat ca lăsând consumatorului. Modificarea de redactare relevă o 86 . legiuitorul nu se substituie în mod imperativ voinţei părţilor pe care le lasă să aleagă liber momentul încheierii contractului.).În legea română ne aflăm în prezenţa unui text supletiv deoarece. 130/2000 derogă de la regulile comune în materie (art. 9) acceptantul consumator primeşte confirmarea comenzii. Reglementând practic aceeaşi materie. reglementând doar în mod subsidiar un alt moment. fără a avea o justificare în raport de obiectul reglementării. nr. 4) acceptantul consumator face comanda. 10) acceptantul consumator ia cunoştinţă de confirmarea comenzii. 6) ofertantul comerciant ia cunoştinţă de acceptarea ofertei. totuşi. şi în redactarea sa actuală O.ofertantul comerciant emite oferta. dacă părţile nu au convenit altfel. 2) consumatorul primeşte oferta. 5) ofertantul comerciant primeşte comanda (contractul se considera încheiat în redactarea iniţială). ar putea constitui moment al încheierii contractului însă. legiuitorul o alege pe penultima. care presupune mai multe momente şi anume: 1).

astfel încât contractul să se poată considera încheiat în momentul primirii comenzii de către comerciant. legiuitorul instituie în sarcina comerciantului o serie de obligaţii. din această perspectivă drept o ofertă precisă şi completă. iar momentul în care consumatorul primeşte mesajul de confirmare a comenzii sale echivalează cu momentul încheierii contractului. În redactarea actuală. În legătură cu specificul formării acordului de voinţă în cazul contractelor la distanţă se ridică o problemă evidenţiată recent de doctrină în cazul contractelor încheiate prin mijloace electronice. este o invitaţie de a face o ofertă adresată consumatorului. În ceea ce priveşte elementul material. O explicaţie a acestei situaţii rezultă din analiza elementelor pe care trebuie să le întrunească oferta. realizată printr-un mijloc de comunicare la distanţă din cele arătate în lege. trimiterea comenzii de către consumator reprezentând oferta propriu-zisă. ordonanţa lăsa să se înţeleagă că manifestarea de voinţă a comerciantului trebuie interpretată drept ofertă. Astfel. iar cea a F consumatorului drept acceptare a ofertei. manifestarea de voinţă a comerciantului putânduse caracteriza. aceasta trebuie să întrunească simultan elementul material şi pe cel moral. în redactarea sa iniţială. calificarea manifestării de voinţă a comerciantului drept ofertă nu ridică probleme. adică voinţa autorului său de a fi legat prin manifestarea de voinţă pe care a exprimat-o. Astfel. care pot fi grupate sub semnul unei obligaţii generale de informare. momentul ales de legiuitor drept moment de încheiere a contractului indică următoarele: în fapt. manifestarea iniţială de voinţă a comerciantului. Discutabilă este însă prezenţa elementului moral al ofertei. confirmarea comenzii consumatorului de către comerciant reprezintă acceptarea ofertei. se lasă deschisă posibilitatea analizării celor două manifestări de voinţă în sens contrar celui deja expus. 87 . Se ştie că pentru a putea califica o manifestare de voinţă drept ofertă. De altfel. adică în momentul în care ofertantul primeşte acceptarea ofertei.concepţie subiacentă diferită a legiuitorului în legătură cu calificarea manifestărilor de voinţă ale cocontractanţilor în cazul contractelor la distanţă.

în redactarea sa actuală. 14 din O. în acelaşi text de lege se prevede expres că tăcerea (lipsa răspunsului consumatorului la livrarea efectuată) nu poate fi interpretată ca o manifestare de voinţă în sensul încheierii contractului. Numai că. De aceea mijloacele juridice menite să protejeze consumatorii au în vedere posibilitatea oferită acestora de a-şi exprima un consimţământ liber. inegalitatea părţilor poate prejudicia tot pe-atât pe cât inegalitatea lor economică.În principiu. existenţa materialului moral. informându-l în mod amănunţit pe consumator cu privire la elementele viitorului contract încheiat între ei.G. Prin urmare. Ca o consecinţă a acestui mod de calificare a manifestărilor de voinţă ale părţilor contractante rezultă că. s-ar putea prezuma conform regulilor generale în materie. O. redactarea însăşi a ordonanţei lasă comerciantului posibilitatea ca. aflându-ne în prezenţa unui element material atât de bine caracterizat.G. în cazul de faţă ofertantul fiind. însă. iar acceptarea ofertei luînd forma confirmării comenzii consumatorului de către comerciant. În cadrul activităţii lor profesionale. consumatorul. Pentru ipoteza livrării de produse fără o comandă prealabilă. să îşi exprime voinţa în sens contrar încheierii contractului. comercianţii dispun de informaţii pe care trebuie să le comunice consumatorilor. s-ar putea califica manifestarea de voinţă a comerciantului drept ofertă. dacă livrarea implică solicitarea efectuării unei plăţi. 4 Obligaţia de informare Dreptul contemporan a lărgit şi a consolidat un formalism informaţional minuţios care să protejeze consumatorii. iar nu comerciantul. prin neconfirmarea comenzii consumatorului. în vederea informării şi consilierii 88 . nr. prezumţia că. 130/2000 consacră acelaşi sistem ca cel instituit iniţial: contractul se consideră încheiat în momentul în care ofertantul primeşte acceptarea ofertei. deoarece. În ce priveşte informaţiile. neviciat şi bine informat. 130/2000 se stabileşte că este interzisă livrarea de produse sau prestarea de servicii fără o comandă prealabilă din partea consumatorului. comerciantul îşi exprimă simultan acordul privitor la încheierea contractului este răsturnată chiar de către legiuitor. În art. nr.

nr. 3 din O. Actul normativ ce analizăm este menit să completeze cadrul legal al protecţiei consumatorilor ce intră în relaţii contractuale cu comercianţii.G. cât şi prin generalizarea unei obligaţii precontractuale de informare. Prin urmare. ţinându-se seama de principiile de bună practică comercială în tranzacţii şi de principiile care guvernează protecţia minorilor şi a altor persoane lipsite de capacitate de exerciţiu. aceste informaţii al căror scop comercial trebuie să rezulte fără echivoc. (2)]. obligaţiei negative tradiţionale de a nu înşela consumatorul i se alătură. cheltuielile de livrare. dreptul de denunţare unilaterală a contractului. care era privită la acea dată în strânsă corelaţie cu obligaţia de predare ce incumbă vânzătorului-comerciant în cadrul contractului de vânzarecumpărare. având în vedere domeniul de aplicare al actului normativ – contractele încheiate la distanţă. în mod corect şi complet asupra diferitelor elemente cum ar fi cele privind: identitatea comerciantului. 130/2000 comerciantul trebuie să-l informeze pe consumator. nr. preţul de vânzare al produsului. 21/1992 fiind cea care a stabilit principiile de bază în această materie. este de observat că ea există atât în timpul executării contractului.acestora. înainte de încheierea contractului . nr. în ultimii ani. Potrivit alin. uşor de înţeles de către consumator. Potrivit legii. modalităţi de plată.G. 130/2000 reglementează obligaţie comerciantului de a-l informa pe consumator. obligaţia pozitivă de a-l informa. 21/1992 stabileşte în sarcina comerciantului obligaţia de informare a consumatorului. (3) al aceluiaşi articol. 3 alin. O. la începutul oricărei conversaţii cu consumatorul comerciantul are obligaţia de a-şi 89 . în timp util. Potrivit art. În acest sens. O. precum şi de principiile referitoare la bunele moravuri [art. vor fi comunicate în mod clar. caracteristicile esenţiale ale produsului sau serviciului. O. dar mai ales înainte de încheierea contractului. aşadar consimţământul este protejat atât prin teoria viciilor de consimţământ. În ceea ce priveşte această obligaţie. în cazul comunicărilor telefonice.G.G. nr. prin orice mijloc adaptat tehnicii de comunicaţie la distanţă utilizate.

sancţiunea care poate interveni în caz de neexecutare este reglementată în art. b). în acelaşi timp. reprezintă un viciu de consimţământ dar şi o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. În situaţia neinformării consumatorului în faza precontractuală. nr. precum şi alte informaţii. suntem în prezenţa dolului prin reticenţă care. Cum arătam. în timp util. la dispoziţia sau accesibil acestuia. la care consumatorul poate să şi prezinte reclamaţiile. 3. 4 din O. comerciantul trebuind să transmită consumatorului.G. 4). Nerespectarea obligaţiei de informare atrage sancţiuni diverse. 130/2000.G. sancţiunile care pot interveni sunt nulitatea relativă şi obligarea comerciantului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită. În ceea ce priveşte obligaţia de informare contractuală reglementată de dispoziţiile art. nr.declina identitatea. Denunţarea unilaterală a contractului la distanţă În perioada executării contractului. dacă sunt furnizate o singură dată şi facturate de operatorul de comunicaţie. sub forma unei clauze ce va fi redactată cu caractere îngroşate. numărul de telefon/fax precum şi adresa de e-mail. 7 şi constă în prelungirea termenului de denunţare unilaterală a contractului de la 10 zile la 90 de zile. confirmarea informaţiilor prevăzute de art. Prin urmare. urmând să distingem sub acest aspect între obligaţia de informare precontractuală şi cea contractuală. 5. comerciantul va comunica numai sediul. (1) lit. în scris sau pe un alt suport de informaţii durabil. 130/2000. obligaţia de informare subzistă şi în timpul executării contractului (art. pentru cazurile prevăzute în O. 4 alin. 90 . precum şi de a indica în mod explicit scopul comercial al apelului. În cazul serviciilor a căror execuţie este realizată cu ajutorul unei tehnici de comunicaţie la distanţă. informaţii referitoare la dreptul consumatorului de a denunţa unilateral contractul sub forma clauzei enunţate în art. comerciantul trebuie să transmită consumatorului condiţiile şi modalităţile de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală.

produsul sau serviciul este considerat livrat fără cerere de comandă din partea consumatorului. singurele costuri care pot cădea în sarcina sa fiind cheltuielile directe de returnare a produselor. dreptul de denunţare unilaterală a contractului la distanţă permite celui în favoarea căruia a fost recunoscut prin lege de a-şi revoca. dreptul de denunţare unilaterală a contractului la distanţă constituie o „regretabilă atingere adusă principiului forţei obligatorii a contractului“. 4 din ordonanţă.G. 969 C. dacă au fost îndeplinite prevederile art. în termen de 10 zile lucrătoare. de a compara cu alte oferte (concurente). 130/2000 sunt reglementate condiţiile în care acesta se poate exercita.În cazul omiterii acestei clauze. civ. Prin această reglementare se instituie un mecanism care oferă consumatorului.). nr. consimţământul.G. fără a fi susceptibil de exercitarea abuzivă a dreptului şi fără să fie obligat la plata unor F penalităţi. 130/2000. 91 . consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul la distanţă. Dreptul consumatorului de denunţare unilaterală a contractului se manifestă ca un corolar al protecţiei acestuia în relaţiile sale contractuale cu comercianţii iar în Capitolul II al O. de la data primirii lor de către consumator. cu suportarea cheltuielilor directe ocazionate de returnarea produselor. nr. Consumatorul poate denunţa unilateral contractul în mod discreţionar. (1) din O. lipsa răspunsului neavând valoare de consimţământ. Derogând de la principiul potrivit căruia părţile sunt legate irevocabil din momentul realizării acordului de voinţă asupra clauzelor contractuale (art.pentru produse. eventual. acesta fiind exonerat de orice contraprestaţie. Într-o opinie. 7 alin. posibilitatea de a reflecta asupra propunerii cuprinse în ofertă şi. destinatar al ofertei comerciantului. Conform art. Termenul de 10 zile începe să curgă: . într-un anumit termen.

din ziua încheierii contractului sau după încheierea contractului. În cazul exercitării dreptului de denunţare unilaterală a contractului de către consumator în condiţiile art.contractele de furnizare de produse sau servicii al căror preţ depinde de fluctuaţiile cursurilor pieţei financiare care nu pot fi controlate de comerciant. termenul de 10 zile lucrătoare pentru denunţarea unilaterală a contractului începe să curgă din acel moment [art. prin natura lor.. F Tipuri de contracte 7 alin.contractele de furnizare de servicii a căror execuţie a început. Dacă părţile nu au convenit altfel. cu condiţia ca întârzierea să nu depăşească 90 de zile. consumatorul nu poate denunţa unilateral următoarele tipuri de contracte: . comerciantul are obligaţia să ramburseze sumele plătite de consumator fără a-i solicita acestuia cheltuielile aferente rambursării sumelor. 4. din ziua în care obligaţiile prevăzute în art. 8).G. 4 din O. informaţiile prevăzute în art. Potrivit legii. înaintea expirării termenului de 10 zile lucrătoare prevăzut de art. Când comerciantul a omis să transmită consumatorului informaţiile prevăzute F la art. de la data primirii lor de către consumator.G. 7. 92 . precum şi a acelora care. 130/2000 sunt furnizate consumatorului. Dacă în perioada celor 90 de zile.pentru produse. .contractele de furnizare a unor produse executate după specificaţiile consumatorului sau a unor produse distinct personalizate. . nr. . 130/2000. (3)].pentru servicii. nu pot fi returnate sau care se pot degrada ori deteriora rapid. termenul pentru denunţarea unilaterală a contractului este de 90 de zile şi începe să curgă: . nr. În raport de reglementarea legală considerăm că termenele în care se poate denunţa unilateral contractul au natura juridică a unor termene de decădere nesusceptibile de suspendare. întrerupere sau repunere în termen. de la data încheierii contractului.pentru servicii. 7 alin. cu acordul consumatorului. rambursarea sumelor se va face în cel mult 30 de zile de la data denunţării contractului de către consumator (art. (1) din O. 4 au fost îndeplinite.

în ce priveşte obligaţia plăţii de către consumator. 93 . jurnalelor-magazin. . pentru produsul sau serviciul ce face obiectul contractului la distanţă. periodicelor. În cazul în care. contractul la distanţă va dobândi. Prin împlinirea termenului legal. În raport de reglementarea protecţionistă subliniem faptul că dispoziţiile legale privind dreptul de denunţare unilaterală a contractului sunt de ordine publică. precizăm că „de îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului“(art. video sau a programelor informatice. în caz contrar. pe durata termenului legal. 130/2000. Cum arătam. au caracter supletiv.). o dată cu denunţarea unilaterală a contractului la distanţă încetează de drept şi contractul de acordare a creditului.contractele de furnizare a înregistrărilor audio. comercianţii sunt obligaţi de a le aduce la cunoştinţa consumatorilor. contractul la distanţă devine caduc.G. direct sau în baza unui acord încheiat de comerciant cu un terţ. 10 al O.contracte de servicii de pariuri sau loterii. sub sancţiunile prevăzute de lege. de plin drept. nr. aceste dispoziţii cuprinse în art. în care poate fi exercitat.. mai mult. fără ca să fi fost exercitat dreptul de denunţare unilaterală a contractului. . Aici legea reglementează şi soarta unui eventual contract de împrumut ce ar fi fost încheiat pentru plata produselor ori serviciilor prestate la distanţă. civ. fără penalităţi pentru consumator (art. în cazul în care au fost desigilate de către consumator. Astfel. în raport cu voinţa părţilor contractante. comerciantul creditează consumatorul. eficacitate pentru viitor (ex nunc). prin semnarea contractului sau a cererii de comandă. Pe de altă parte. 9). dreptul de denunţare unilaterală a contractului suspendă doar eficacitatea acestuia. contractul se consideră valabil încheiat.contractele de furnizare a ziarelor. 1295 C.

130/2000 iar cheltuielile de returnare a produselor sunt în sarcina comerciantului. comerciantul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la data la care consumatorul a transmis comanda. astfel încât consumatorul să fie informat în mod clar despre această posibilitate [art. Comerciantul poate livra consumatorului un produs sau serviciu de o calitate şi la un preţ echivalente cu cele solicitate numai dacă acest lucru a fost prevăzut înainte de încheierea contractului şi/sau în contract. Executarea contractului la distanţă Potrivit art. precum şi cele în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către comerciant. (3)]. 14 din O. 94 .vânzarea de produse alimentare. cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel. trebuie să îl informeze pe consumator asupra acestui aspect. Observăm că termenul de 30 de zile calendaristice instituit de lege curge de la data de la care consumatorul a transmis comanda. reşedinţa sau la locul de muncă al consumatorului. 11 alin. În situaţia în care comerciantul nu îşi poate executa obligaţia de predare pentru că produsul sau serviciul nu este disponibil. astfel cum este reglementată în art. 11 din O. (2)]. În acest caz el este ţinut a rambursa în cel mult 30 de zile sumele încasate în contul preţului [art. Conform art. cele referitoare la dreptul de denunţare unilaterală a contractului. cu obligarea acestuia la despăgubiri (daune interese) moratorii.G.G. Nerespectarea termenului atrage răspunderea comerciantului în condiţiile dreptului comun. 12 din ordonanţă. nu se aplică contractelor privind: . în termen legal.6. nr. livrate cu regularitate de către comerciant la domiciliul. element asupra căruia consumatorul trebuie să fie informat. nr. În caz contrar furnizarea unor produse sau servicii similare celor solicitate va fi asimilată cu livrarea fără comandă. dispoziţiile acesteia privind informarea consumatorului. 130/2000. 11 alin. de băuturi sau de produse de uz curent utilizate în gospodărie.

încălcarea prevederilor art. 130/2000.furnizarea de servicii de cazare. Potrivit art. nr. în cazul activităţilor de agrement organizate în aer liber. 4. în cazul utilizării frauduloase a cărţii de credit a unui consumator.G.G. consumatorul poate cere anularea plăţii.. de agrement. O. din oficiu. pentru plata preţului contractului.G. nr. atunci când comerciantul se angajează prin contract încheiat să efectueze aceste prestaţii la o dată precisă sau într-o perioadă specificată. să constituie infracţiuni. 15. nr. 11 alin. 8 şi 11 din O. nr. sarcina probei revine comerciantului în ce priveşte: F . (1) lit. dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât.acordul consumatorului. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se face la sesizarea consumatorilor sau. 130/2000. 13. 17. 130/2000 interzice livrarea de produse ori prestarea de srvicii fără comandă prealabilă a consumatorului. dacă livrarea implică efectuarea unei plăţi (art. 95 . 7. 11 în circumstanţe specifice. comerciantul îşi poate rezerva dreptul de a nu respecta prevederile art. Soluţionarea litigiilor Potrivit art.G. constituie contravenţii. în forma prevăzută la art. 20). 14). . (1) şi. de furnizare de preparate culinare. sumele plătite urmând a fi recreditate/restituite consumatorului.îndeplinirea obligaţiei de informare prevăzută la art. . potrivit legii penale. respectiv. în cazurile prevăzute de art. art. de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (art. În caz de litigiu. art. b) din O. referitoare la nerespectarea termenelor de rambursare. Este asimilată livrării fără comandă omisiunea transmiterii consumatorului a clauzei privind dreptul de denunţare unilaterală a contractului. 5.respectarea termenelor instituite prin O. În mod excepţional. de transport. 130/2000. 4 alin. potrivit reglementărilor aspecifice acestor sisteme de plată.

decizia nr. în condiţiile dreptului comun. Paris. ( Droit commercial general et societes). ed. 3. 1996. consumatorii prejudiciaţi prin contractele la distanţă. 6 şi urm. Ion Albu. Bucureşti. Contrats civils et commerciaux. p.Totodată. Heuse Koln. 9-e.S. în „New European Contract Law and Consumer Protection“. 1998. Guyon. Gianluca Sepe. 9. -*** Secţia economică. 2007. Tratate şi monografii. ed. 4-e ed. 4. Bucureşti. 92/1992. Octavian Căpăţână. Implementing European Directives on unfair terms. Libertatea contractuală. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. 2007. 3/1993. F. Livia Mocanu. Paris. 5-6/1993. Constantin Stătescu. Y. Contractele comerciale la distanţă. consumer credit and timesharing. 106-107. Editura ALL. Drept civil. Cărpenaru. 127. Note de curs. Drept comercial român.. Teoria generală a obligaţiilor. Raluca Bercea.. 132. 1998. Editura Universul Juridic. pot intenta acţiuni în justiţie. nr. în revista „Dreptul“ nr. încheiate cu nesocotirea prevederilor legii. p. Delebeque. 4/1999. 1999. 11. în revista „Dreptul“ nr.. 84. Collart Dutilleul. Droit des affaires. 6/2004.J. Momentul încheierii contractelor comerciale la distanţă. 2. 6. 5. Ph. W.86.. Dalloz. p. Corneliu Bîrsan. p. 29 şi urm. 1632/1998. în „Revista de drept comercial“ nr. 10/1999. p. Obligaţia vânzătorului comercial de informare a cumpărătorului. 96 . p. C. distance contracts. Economica. în „Revista de Drept Comercial“. 8. 1/2002. în „Revista de Drept Comercial“ nr. Moise Bojinca. 1. în „Revista de drept comercial“. Secţia comercială. p. decizia nr. 10. nr. 7. Ediţia a VII a. Stanciu D.

Introducere în dreptul civil. D. 431 din 2 septembrie 2000.Obligaţia de informare şi efectele ei în faza precontractuală a vânzării-cumpărării. 13. în „Revista de drept comercial“ nr. publicată în Monitorul Oficial al Romaniei. p. nr. Ediţia a V-a. 308 şi urm. Subiectele dreptului civil. 7-8/1999. partea I.nr.12. Chirică. Drept civil român. 57.. Bucureşti. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta. Gheorghe Beleiu.G. TEST DE AUTOEVALUARE Denunţarea unilaterală a contractului la distanţă 97 . 1998. Casa de Editură şi Presă Sansa SRL. p. 14. O.

c)– în legatură cu dreptul de denunţare unilaterală a contractului. b) – termene de prescripţie.7 zile lucrătoare. a). 98 . 3.nici-un răspuns valabil. 1. 3.termene de recomandare d).înainte de încheierea contractului.TEMĂ DE REFLECŢIE Momentul încheierii contractului la distanţă MODELE DE ÎNTREBĂRI Întrebările vor fi tip grilă.10 zile lucrătoare. Obligaţia de informare nu subzistă: a). Consumatorul poate denunţa unilateral contractul la distanţă în termen de: a). cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare. c) . 2. RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI 1. b). 2. d)– nici-un răspuns valabil. a). c). d) .termene de decădere. b).30 zile lucrătoare. Termenele în care se poate denunţa unilateral contractul la distanţă sunt: a) . d)– nici-un răspuns valabil.în timpul executării contractului.

5. 3. 8. 4. Cuprins Obiectiv general Obiective operaţionale Timpul necesar studiului capitolului Dezvoltarea temei Bibliografie selectivă Temă de reflecţie Modele de teste Răspunsuri şi comentarii la teste Cuprins – – – – – – Noţiuni introductive Domeniul de aplicare a ordonanţei guvernului nr. – Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor specifice materiei şi înţelegerea semnificaţiei acestora. = 3 ore 99 . 6. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale Forma contractului Obligaţia de informare Dreptul de denunţare unilaterală a contractului Soluţionarea litigiilor – Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe cu privire la regimul juridic al contractelor încheiate in afara spaţiilor comerciale. 2. 7.CAPITOLUL V CONTRACTELE ÎNCHEIATE ÎN AFARA SPAŢIILOR COMERCIALE 1. 9.

CAPITOLUL V
CONTRACTELE ÎNCHEIATE ÎN AFARA SPAŢIILOR
COMERCIALE

1. Noţiuni introductive
Disciplinarea climatului contractual din România, în raporturile dintre părţi
inegale din punct de vedere economic: comercianţii şi consumatorii, s-a realizat
printr-un ansamblu de acte normative specifice anumitor operaţiuni. De altfel,
instituirea unor garanţii contractuale preventive reprezintă una din măsurile
importante prin care se asigură protecţia consumatorilor distingând aici domeniul
reprimării clauzelor abuzive, al contractelor comerciale la distanţă precum şi al
contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale.
Regimul juridic al contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale este
reglementat de dispoziţiile Ordonantei Guvernului nr.106/1999, act normativ care
vizează o nouă formă de manifestare a raporturilor contractuale ce iau naştere pe
piaţa produselor şi serviciilor.
Textul legal a fost inspirat din Directiva 85/ 577/ CEE, prin adoptarea sa
legiuitorul român preluând în dreptul intern normele adoptate în Comunitatea
Europeană pentru acest domeniu.
2. Domeniul de aplicare a ordonantei guvernului nr. 106/1999 privind
contractele incheiate in afara spatiilor comerciale
Reglementarea are în vedere condiţiile încheierii şi executării contractelor
încheiate între un comerciant care furnizează bunuri sau servicii şi un consumator.
Suntem în prezenţa unei noi forme, specifice economiei de piaţă, pe care o
îmbracă clasicul contract de vânzare-cumpărare.
I.Noţiunea de „contract încheiat în afara spaţiilor comerciale“

Conform art. 3 din O.G. nr. 106/1999, legea se aplică în cazul contractelor
încheiate în următoarele situaţii:
100

a)– vânzarea are loc în timpul unei deplasări organizate de comerciant în afara
spaţiilor sale comerciale;
b)– vânzarea are loc în timpul unei vizite efectuate de comerciant în locuinţa unui
consumator, la locul de muncă al consumatorului ori la locul unde se află pentru
lucru, pentru studii ori tratament. Potrivit legii vizita nu trebuie să fi avut loc la
solicitarea expresă a consumatorului;
c)- vânzarea are loc în orice alte locuri publice ori destinate publicului, în care
comerciantul prezintă o ofertă pentru produsele sau serviciile pe care le
furnizează, în vederea acceptării acesteia de către consumator.
În înţelesul legii, prin „spaţiu comercial“se are în vedere orice loc sau spaţiu

F
Spaţiu
comercial

autorizat conform reglementărilor legale, folosit în mod obişnuit de comerciant în
scopul desfăşurării activităţii pentru care a fost autorizat.
Potrivit art. 4 din O.G. nr. 106/1999, sunt supuse dispoziţiilor sale şi
contractele încheiate în urma solicitării de către consumator a unei vizite a
comerciantului pentru alte produse sau servicii decât cele pentru care
consumatorul a solicitat vizita, cu condiţia ca, în momentul solicitării,
consumatorul să nu fi cunoscut şi nici să nu fi avut în mod rezonabil posibilitatea
de a cunoaşte faptul că furnizarea produsului sau serviciului respectiv face parte
din activitatea comercială sau profesională a comerciantului.
De asemenea, intră sub incidenţa acestei reglementări şi propunerile de
contract făcute de consumator, în condiţii analoage celor specificate în art. 3 şi 4
din O.G. nr. 106/1999.
II.Părţile contractului încheiat în afara spaţiilor comerciale

În raport cu exigenţele normelor comunitare în materie legea defineşte părţile
contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale.
Comerciant este orice persoană fizică sau juridică care, încheind contractul în
cauză, acţionează în cadrul activităţii sale autorizate conform legii. De asemenea,
parte în contract poate fi şi orice reprezentant care acţionează în numele
comerciantului.
101

Consumator este orice persoană fizică care achiziţionează şi utilizează sau
consumă produse ori beneficiază de prestarea unor servicii în baza unui contract
încheiat cu un comerciant. Se cere ca utilizarea să nu fie legată de activitatea sa
profesională.
III.Contracte care exced reglementării speciale

În art. 6 din O.G. nr. 106/1999 legiuitorul dispune în mod expres că
dispoziţiile actului normativ nu se aplică următoarelor tipuri de contracte:
a) – contractelor pentru care valoarea totală care urmează să fie achitată de
consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 30 de euro la cursul zilei al
Băncii Naţionale a României;
b) – contractelor privind construirea, vânzarea şi închirierea de bunuri imobile,
precum şi contractelor care conţin alte drepturi referitoare la bunuri imobile, cu
excepţia contractelor privind furnizarea de produse ce urmează să fie încorporate
în bunuri imobile şi, de asemenea, a contractelor privind repararea de bunuri
imobile;
c) - contractelor privind furnizarea de produse alimentare, băuturi sau de produse
de uz curent utilizate în gospodărie, livrate cu regularitate de către comerciant;
d) - contractelor de asigurări;
e) - contractelor privind valorile mobiliare;
f) - contractelor referitoare la furnizarea de bunuri sau servicii, în cazul în care
sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- contractul s-a încheiat pe baza unui catalog al comerciantului, pe care
consumatorul a avut posibilitatea să îl consulte în absenţa acestuia, pentru a fi
corect informat în vederea luării unei decizii;
- contractul prevede o continuitate a relaţiilor comerciale dintre consumator şi
comerciant în cadrul unor livrări succesive de produse sau servicii;
- atât catalogul, cât şi contractul menţionează expres dreptul consumatorului de a
returna produsul într-un termen de 7 zile lucrătoare începând de la data primirii
102

acestuia sau de a denunţa unilateral contractul în decursul aceleiaşi perioade, fără
o altă obligaţie decât aceea de a avea grijă în mod rezonabil de bunuri.
Situaţiile de excepţie privesc acele contracte guvernate de reglementări
speciale precum şi contractele a căror complexitate reclamă un regim juridic
corespunzător.
3. Forma contractului
Contractul de vânzare-cumpărare trebuie să fie întocmit în formă scrisă şi să
conţină cel puţin datele complete de identificare a părţilor contractante, obiectul şi
preţul contractului, data şi locul încheierii acestuia (art. 7). Aşadar, suntem în
prezenţa unui contract solemn, prin derogare de la regulile dreptului comun.
Potrivit aceluiaşi text de lege, contractul de vânzare-cumpărare trebuie
încheiat cel mai târziu în momentul livrării produsului sau serviciului.
4. Obligaţia de informare
La rândul său, actul normativ ce analizăm completează cadrul legal al
protecţiei consumatorilor ce intră în raporturi contractuale cu comercianţii
reglementând, dincolo de principiile de bază stabilite în această materie prin O.G.
nr. 21/1992, obligaţia comerciantului de a-l informa pe consumator.

F

În ceea ce priveşte această obligaţie, observăm că ea există înainte sau cel mai
târziu în momentul încheierii contractului.
Astfel, potrivit art. 8 din O.G.nr. 106/1999, comerciantul trebuie să îl
informeze în scris pe consumator, înainte sau cel mai târziu în momentul
încheierii contractului, despre dreptul acestuia din urmă de a denunţa unilateral
contractul în termenul prevăzut de lege, indicând numele şi adresa persoanei faţă
de care îşi poate exercita acest drept.
Informaţia trebuie să fie completă, precisă, uşor de înţeles de către
consumator.
În contextul consolidării unui formalism informaţional minuţios care să
protejeze consumatorii, legiuitorul dispune şi prin această reglementare că dreptul
de denunţare unilaterală trebuie stipulat în contract, cu caractere mari şi în
imediata vecinătate a locului rezervat pentru semnătura consumatorului. Prin
103

urmare suntem în prezenţa unei clauze exprese despre dreptul de denunţare a
contractului cu precizarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de lege şi cu
indicarea numelui şi adresei comerciantului faţă de care consumatorul poate să îşi
exercite acest drept.
Comerciantul este obligat să înmâneze consumatorului un exemplar din
contractul încheiat şi să poată proba acest lucru în faţa organelor de control [art. 8
alin. (3)]. Aşadar, sarcina probei înmânării unui exemplar din contract către
consumator, revine comerciantului.
Nerespectarea obligaţiei de informare atrage nulitatea relativă a contractului şi
obligarea comerciantului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa
ilicită. Soluţia se impune deoarece, în astfel de situaţii, ne aflăm în prezenţa
dolului prin reticenţă care, în acelaşi timp, reprezintă un viciu de consimţământ
dar şi o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
5. Dreptul de denunţare unilaterală a contractului
O particularitate a acestei vânzări o reprezintă dreptul consumatorului de a
denunţa unilateral contractul.
Potrivit art. 9 din ordonanţă, consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral
contractul, fără a fi necesară invocarea unui motiv, în termen de 7 zile lucrătoare.
Pentru produse termenul curge de la data încheierii contractului, dacă aceasta
este concomitentă cu data livrării produsului sau de la data primirii produsului,
dacă livrarea a fost efectuată după data încheierii contractului.
Pentru servicii termenul de 7 zile începe să curgă de la data încheierii
contractului de prestări servicii.
Legea lasă la latitudinea părţilor stipularea unui termen mai mare ori de câte
ori consideră necesar.
Pentru a-şi exercita dreptul de denunţare unilaterală consumatorul este obligat

F

să anunţe comerciantul, în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire. Data expedierii acesteia trebuie să se încadreze în termenul prevăzut în
contract. Potrivit art. 9 teza finală din O.G. nr. 106/1999, anunţarea
comerciantului îl exonerează pe consumator de orice obligaţie, mai puţin obligaţia
104

9. Potrivit legii. precum şi eventualele cheltuieli aferente.pentru produse. cu eventualele modificări necesare în vederea examinării acestora şi cu gradul normal de uzură. Deşi legea nu o prevede expres considerăm că. cauzat de folosirea conform instrucţiunilor de utilizare care i-au F fost aduse la cunoştinţă (art. 10 din ordonanţă. consumatorul este obligat să le returneze în starea în care au fost primite. întrerupere sau repunere în termen. Comerciantul este obligat să primească produsele returnate de consumator în termenele prevăzute de lege. Cheltuielile de expediere cad în sarcina comerciantului. În cazul denunţării unilaterale a contractelor de livrare a produselor.pentru servicii. termenul pentru denunţarea unilaterală a contractului se prelungeşte cu 60 de zile lucrătoare şi începe să curgă: . rambursarea sumelor se va face în termen de 15 zile de la primirea comunicării conform art. În acest din urmă caz se încheie între părţi un înscris care să consemneze data predării-primirii. dreptul de denunţare nu poate fi exercitat asupra serviciilor deja prestate conform stipulaţiilor din contract (art. În cazul exercitării dreptului de denunţare unilaterală a contractului de către consumator în condiţiile art. comerciantul are obligaţia să ramburseze F Rambursarea sumelor consumatorului toate sumele plătite de acesta. Sumele 105 . În situaţia denunţării contractelor de prestări de servicii. după caz. de la data încheierii contractului. 12). Termenul pentru returnarea produselor este de 7 returnare zile sau 60 de zile. după caz. prin analogie cu alte reglementări similare şi în raport de scopul urmărit de legiuitor. 8. art. termenele în care se poate denunţa unilateral contractul au natura juridică a unor termene de decădere nefiind susceptibile de suspendare. 13). 9 sau.de a înapoia comerciantului produsele livrate. Produsul se consideră returnat în momentul în care a fost predat la oficiul poştal sau unui alt expeditor ori predat direct comerciantului sau persoanei desemnate de acesta. de la data primirii lor de către consumator. . contractul considerându-se desfiinţat. Dacă comerciantul a omis să transmită consumatorului informaţiile prevăzute la art.

6. Livia Mocanu. Note de curs. 106/1999. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Drept comercial român. 4. Editura Universul Juridic. atrage răspunderea materială. 1. 2007. 431/ 31august 1999 şi 106 . art. Camelia Toader. încălcarea dispoziţiilor art. Stanciu D. 18. 16 referitoare la primirea produselor returnate de consumator şi la rambursarea către acesta a sumelor plătite precum şi a eventualelor cheltuieli aferente. după caz. clauza sau înţelegerea este considerată nulă de drept (art.G. (3) şi ale art. 11. publicată în Monitorul Oficial al Romaniei. nr. nerespectarea prevederilor art. nr. nr. 106/1999. 3.G. 17). civilă. Partea I. Ediţia a VII a. 16 alin.G. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. nr. referitoare la întocmirea contractului în formă scrisă şi la îndeplinirea obligaţiei de informare precum şi. în Revista de Drept Comercial nr. 77 şi urm. (2)]. 12/1999. Cărpenaru.se consideră rambursate la termenele la care au fost efectiv restituite. contravenţională sau penală. p. 2007. Bucureşti. Totodată. 7 şi 8 din O. În astfel de situaţii. 2. 106/1999 privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale. încălcarea prevederilor O. expediate sau a fost ordonată plata lor [art. nici o clauză sau înţelegere prin care să anuleze dreptul de denunţare unilaterală a contractului. părţile nu pot stipula în contract ori separat de acesta. O. Consideraţii asupra ordonanţei privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale. 15 alin. Potrivit legii constituie contravenţii. Tratate şi monografii. Potrivit legii este nulă orice clauză care prevede limitări la rambursarea către consumator a sumelor datorate. Soluţionarea litigiilor Conform art.

TEST DE AUTOEVALUARE Denunţarea unilaterală a contractului TEMĂ DE REFLECŢIE Domeniul de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. publicată în Monitorul Oficial al Romaniei. nr.aprobată prin Legea nr. 60/2002. 106/1999 107 . partea I. 65/ 30 ianuarie 2002.

2. 2. a). c). cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.un contract autentic.MODELE DE ÎNTREBĂRI Întrebările vor fi tip grilă. Contractul încheiat in afara spaţiilor comerciale este: a).10 zile lucrătoare. c) . d)– nici-un răspuns valabil. b). 1. c). b) – termene de prescripţie. 3.7 zile lucrătoare. b) . 3.30 zile lucrătoare. c)– un contract consensual.termene de decădere.un contract solemn. b). RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI 1. 108 . Termenele in care se poate denunţa unilateral contractul la distanţă sunt: a) .termene de recomandare d). d)– nici-un răspuns valabil. Consumatorul poate denunţa unilateral contractul încheiat în afara spaţiilor comerciale in termen de: a).nici-un răspuns valabil.

4. 240/2004 privind răspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte – Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe cu privire la regimul juridic instituit în materia răspunderii pentru calitatea produselor. 6. 2. – Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor specifice materiei şi înţelegerea semnificaţiei acestora. 7. 9. 8. 5. 21/1992 privind protecţia consumatorilor Reglementarea legii nr. Cuprins Obiectiv general Obiective operaţionale Timpul necesar studiului capitolului Dezvoltarea temei Bibliografie selectivă Temă de reflecţie Modele de teste Răspunsuri şi comentarii la teste Cuprins – – – Reglementarea ordonanţei guvernului nr. = 3 ore 109 . 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora Reglementarea legii nr.CAPITOLUL VI GARANŢIA CALITĂŢII PRODUSELOR ÎN CONDIŢIILE REGLEMENTĂRII SPECIALE A PROTECŢIEI CONSUMATORILOR 1. 3.

În raporturile cu profesioniştii consumatorii au dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs care ar putea să le prejudicieze viaţa. În acest scop consumatorii pot utiliza toate mijloacele prevăzute de lege. 12/1992 reglementează răspunderea agenţilor economici pentru calitatea produselor. Reglementarea ordonanţei guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor Potrivit art. sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime precum şi de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate de calitatea necorespunzătoare a produselor. 110 . asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii. participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează. 1 din Ordonanta Guvernului nr. În contextul acestei reglementări vom analiza în cele ce urmează aspectele caracteristice ale răspunderii pentru calitatea produselor. informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora. Sub acest aspect Ordonanţa Guvernului nr. Regimul juridic instituit prin prevederile ordonanţei priveşte două perioade succesive distincte: F - răspunderea în termenul de garanţie şi. apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive. Regăsim aceste obiective şi în Codul consumului – Legea nr. pe cetăţeni în calitatea lor de consumatori. 296/2004. - răspunderea în cadrul duratei medii de utilizare a produselor. statul protejează prin mijloacele prevăzute de lege. 21/1992 privind protectia consumatorilor.CAPITOLUL VI GARANŢIA CALITĂŢII PRODUSELOR ÎN CONDIŢIILE REGLEMENTĂRII SPECIALE A PROTECŢIEI CONSUMATORILOR 1.

stabilită de producător. în termenul de garanţie sau de valabilitate a produselor. El priveşte anumite produse care pot fi folosite numai într-un anumit termen precum produsele alimentare. câtă vreme deficienţele nu îi sunt imputabile. manipulare. fără nici-o distincţie între viciile aparente şi viciile ascunse. Prin urmare. 13). În cazul produselor cu termen de valabilitate. Potrivit legii. în cazul celorlalte produse (art. consumatorul care constată în termenul de garanţie anumite deficienţe ale produselor are dreptul să ceară agentului economic remedierea sau înlocuirea lor ori restituirea preţului. 12 din ordonanţă. iar cumpărătorul are dreptul la remedierea sau înlocuirea gratuită a acestuia. Remedierea deficienţelor se face gratuit într-un termen maxim stabilit prin reglementări în cazul produselor de larg consum şi acelor de folosinţă îndelungată. Răspunderea pentru calitatea produselor în termenul de garanţie Conform art. Înlocuirea produselor cu deficienţe calitative are loc gratuit în situaţia în care timpul de nefuncţionare din cauza acestor deficienţe depăşeşte 10% din termenul 111 . F Termen de garanţie Prin lege termenul de garanţie este definit ca limita de timp. farmaceutice ori cosmetice. stabilită de producător. consumatorii au dreptul de a pretinde vânzătorilor remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor obţinute. în care produsul poate fi consumat şi în care acesta trebuie să-şi F Termen de valabilitate menţină caracteristicile calitative prescrise. consumatorul poate cere înlocuirea produsului ori restituirea preţului. Ambele termene curg de la data dobândirii produsului de către consumator. depozitare şi consum. precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate. agentul economic răspunde pentru toate deficienţele constatate în cadrul acestui termen.A. ori prevăzut în contract. în cadrul căreia produsul achiziţionat trebuie să-şi păstreze caracteristicile calitative prescrise. dacă au fost respectate condiţiile de transport. Termenul de valabilitate este definit de lege ca limita de timp.

în cazul remedierii sau al înlocuirii produselor necorespunzătoare calitativ. dacă această situaţie nu este imputabilă consumatorului. Aşadar. Înlocuirea produselor ori restituirea preţului se face imediat după constatarea imposibilităţii folosirii produselor. Este exclusă o astfel de răspundere pentru produsele pentru care există un termen de valabilitate. dar numai pentru viciile ascunse ale produselor apărute în cadrul duratei medii de utilizare a acestora. consumatorul poate pretinde remedierea sau înlocuirea produselor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate. 16 din ordonanţă. Timpul de nefuncţionare menţionat de lege prelungeşte în mod corespunzător termenul de garanţie şi curge din momentul sesizării vânzătorului până la aduverea produsului în stare de utilizare normală. precum şi în cazul produselor alimentare. Restituirea preţului se face în aceleaşi condiţii ca şi înlocuirea produselor consumatorul având un drept de opţiune între a cere înlocuirea produselor şi restituirea contravalorii acestora. El va răspunde în continuare. calculată în funcţie de indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică. răspunderea operatorului economic pentru calitatea produselor nu încetează la expirarea termenului de garanţie. 14 alin 1). în condiţiile stabilite în contract sau în cele prevăzute de dreptul comun. Răspunderea pentru calitatea produselor în cadrul duratei medii de utilizare a produselor. 12). Potrivit art. După expirarea termenului de garanţie. B. 112 . Restituirea contravalorii produsului se face la valoarea actualizată a acestuia. consumatorul poate solicita despăgubiri. farmaceutice sau cosmetice care prezintă abateri faţă de caracteristicile calitative prescrise (art. ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora (art.de garanţie.

consumatorul a suferit un prejudiciu. manipulare. 167/1958. el este în drept să ceară despăgubiri. În cazul când remedierea nu asigură menţinerea caracteristiclor calitative prescrise ale produselor se poate cere înlocuirea acestora iar dacă datorită viciilor produselor. În situaţia apariţiei unor vicii în cursul duratei medii de utilizare a produselor. manipulare. nu au fost cunoscute şi nici nu puteau fi cunoscute de către consumator prin mijloace obişnuite de verificare. conform clauzelor contractuale sau dreptului comun. cu precizarea că termenul curge de la finalizarea expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru. 13 alin. depozitare şi exploatare a produselor. afară de cazul când viciile au fost ascunse cu viclenie (art. altele decât cele cu termen de valabilitate. Potrivit art. termenul de un an este înlocuit cu durata medie de utilizare a produselor. Prin urmare. 113 . 2 din O. 167/1958). Dacă se face dovada că nu au fost respectate de către consumator condiţiile de transport.Potrivit art. (3) din Decretul nr. dacă acestea nu mai pot fi F Durata medie de utilizare folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate. în cadrul căruia produsele. Reclamarea viciilor ascunse are loc în termenul de prescripţie de 6 luni. stabilit în documentele tehnice normative sau declarat de producător ori convenit de părţi. viciile ascunse sunt deficienţe calitative ale unor produse. nr. remedierea deficienţelor se face într-un termen maxim. în temeiul art.G. Termenul va curge de la data descoperirii viciilor. 21/1992. 11 alin. Durata medie de utilizare a produselor este definită ca intervalul de timp. 5 din Decretul nr. dar numai dacă acestea au fost descoperite în cadrul duratei medii de utilizare a produselor. existând în momentul predării. consumatorul (cumpărătorul) este în drept să pretindă operatorului economic (vânzător) remedierea sau înlocuirea produselor. trebuie să-şi menţină caracteristicile calitative prescrise. depozitare şi exploatare. operatorul economic este exonerat de răspundere. stabilit ca şi în cazul răspunderii în termenul de garanţie. care. dacă au fost respectate condiţiile de transport. 2 din ordonanţă.

449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora.1. Directiva reprezintă o reglementare generală de drept privat iar adoptarea ei a fost posibilă şi datorită semnificaţiei politice şi economice căci este vorba pentru prima dată de o directivă privind protecţia consumatorilor ce va afecta potenţial circa 340 milioane de consumatori din Uniunea Europeană. vânzătorul trebuie să asigure şi operaţiunile ocazionate de transportul. precum şi pentru viciile ascunse apărute în cadrul duratei medii de utilizare a produselor. precum şi să suporte cheltuielile legate de acestea. Noţiuni introductive Pentru transpunerea Directivei Parlamentului european şi a Consiliului 1999/44/CE din 25 mai 1999 asupra anumitor aspecte ale vânzării şi ale garanţiei bunurilor destinate consumului. De menţionat că aceste obligaţii ale vânzătorului nu exclud răspunderea producătorului. diagnosticarea. demontarea. după caz. montarea şi ambalarea acestora. Reglementarea românească preia ad literam dispoziţiile Directivei a cărei elaborare a fost determinată de necesitatea unificării deosebirilor existente între legislaţiile statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la vânzarea bunurilor de consum. obligaţia vânzătorului de a asigura toate operaţiunile necesare repunerii în funcţiune. expertizarea. indiferent de locul încheierii lor. a fost adoptată Legea nr. 2. Actul normativ comunitar este important din punct de vedere juridic şi pentru că are în vedere atât contractele de vânzare-cumpărare dar şi alte contracte reglementate în codurile civile. înlocuirii produselor în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate.Pentru a proteja interesele consumatorului legiuitorul a prevăzut în art. pentru a asigura o protecţie egală cumpărătorului. 114 . De asemenea. Reglementarea legii nr. indiferent pe teritoriul cărui stat a făcut achiziţia şi pentru a crea reguli comune aplicabile acestor vânzări. 17 din ordonanţă. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora 2. manipularea.

Directiva poate fi privită ca un model general de drept privat contractual. Totodată. iar nu doar ca un model pentru dreptul consumatorilor. În acelaşi timp. 115 . Se remarcă astfel o preluare fidelă a dispoziţiilor relative la domeniul personal de aplicare a Directivei 1999/44CE astfel cum acesta este determinat în chiar art. nu poate face abstracţie de modul de interpretare a directivei. această directivă afectează în mod substanţial dreptul civil prin referire la complexa problemă a garanţiilor. în cadrul activităţii sale. încheind contracte la care se referă actul normativ. legea română ca şi textul comunitar exclude din câmpul său personal de aplicare persoanele juridice (care nu contractează în cadrul activităţii lor profesionale sau comerciale) şi profesioniştii persoane fizice. noţiunea de producător pe care o utilizează are aceeaşi arie de cuprindere ca şi cea folosită de Legea nr. indiferent de cât de prudent ar fi motivată. directiva este aplicabilă consumatorilor iar problemele pe care le tratează (autonomia de voinţă.Totodată. care.1. vânzător este orice persoană fizică sau juridică autorizată. Astfel nici-un contract de vânzare cumpărare sau de antrepriză nu va mai fi negociat şi încheiat în mod autonom. achiziţionează bunuri în scopuri care nu intră în cadrul activităţii lor profesionale sau comerciale.2.) constituie baza unui adevărat drept privat modern. În acest context. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru produsele cu defecte. definiţi persoane fizice sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii care. comercializează produse în condiţiile unui contract încheiat cu consumatorul (vinde bunuri de consum în cadrul activităţii sale profesionale sau comerciale). Domeniul de aplicare Din punct de vedere personal legea se aplică consumatorilor. garanţiile etc. adică exclusiv pe baza unui drept naţional şi orice hotărâre judecătorească. noi tehnici de vânzare. 2. inspirată amplu de Convenţia de la Viena – care este aplicabilă comercianţilor. care nu sunt incluşi în noţiunea de „consumator“. condiţiile generale.

vânzarea unui bun al vânzătorului sau vânzarea bunului altuia. Nu intră în sfera de aplicare a Directivei actele sau contractele premergătoare vânzării. energia electrică şi produsele folosite care sunt vândute prin procedura licitaţiei publice. nici legea română şi nici Directiva. în cadrul procedurii de executare silită sau pe baza unui alt act emis de autorităţile judecătoreşti. nu o defineşte. 3]. este însăşi noţiunea de „garanţie“. Potrivit art. în vrac sau individual. vânzarea pe încercate etc. De altfel. 2 lit. intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi produsele care vor fi achiziţionate pe baza unui contract de vânzare de produse ce urmează a fi fabricate sau prelucrate.3. legea are ca obiect bunurile destinate consumului denumite generic produse. a semnificaţiei ei aparte în planul dreptului civil. 4 din Legea nr. vânzarea unui lucru existent sau a unui lucru viitor. 116 . Cu privire la noţiunea de vânzare. Este o dispoziţie similară Directivei cu precizarea că în literatura juridică s-a recunoscut că excluderea gazului sau a electricităţii cu destinaţie casnică sau industrială nu se justifică fiind introdusă numai pentru a se asigura o cât mai mare apropiere de Convenţia de la Viena. 449/2003. precum şi cea de „conformitate“. la care consumatorul are posibilitatea să participe personal [art. cum ar fi promisiunea sinalagmatică sau unilaterală. 2. cu următoarele excepţii: bunurile vândute în urma confiscărilor. Conţinut şi terminologie relevantă Importante pentru înţelegerea domeniului de aplicare a legii şi. Legea precizează că sunt vizate numai bunurile materiale mobile. dar este îndeobşte admis că suntem în prezenţa unui contract sinalagmatic prin care părţile convin asupra transmiterii unui lucru în schimbul unui preţ. prin urmare. apa şi gazele care nu sunt ambalate într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă. sub condiţie sau la comandă. b) şi art. referirea generală pe care Directiva o face la noţiunea de „vânzare“ permite acoperirea unei sfere largi de astfel de contracte precum: vânzări civile sau comerciale.Din punct de vedere material.

de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat. 1 lit. Dar dacă a făcut-o. prin garanţie se înţelege orice angajament asumat de vânzător sau producător faţă de consumator. 20 şi urm. garanţia nu este o obligaţie legală impusă F vânzătorului deşi în art. dacă acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă. e) din lege. făcându-şi apoi reclamă pentru a se evidenţia în raport cu concurenţa. 1 lit. 20 şi 21 care se referă. 19. Conţinutul garanţiei este reglementat în art. Dacă cel care comercializează produsul are dubla calitate de producător şi de vânzător atunci şi producătorul va fi ţinut de obligaţiile prevăzute în art. fără solicitarea unor costuri suplimentare. e) din Legea nr. art. Debitorul acesteia este profesionistul care se obligă să predea bunul consumatorului. publicitatea aferentă. disponibil şi accesibil consumatorului. Garanţia. 19 din Legea nr. în calitate de vânzător. Garanţie Potrivit art. Textul este în conformitate cu dispoziţiile Directivei care atribuie noţiunii polisemantice de garanţie un anumit sens. 1 lit. c) şi d). atunci este necesar să se conformeze dispoziţiilor art. pe de o parte.document scris sau suport durabil. Cum prevăd dispoz. după caz. apoi la menţiunile 117 . acest profesionist poate fi vânzătorul sau producătorul. în condiţiile specificate în declaraţiile referitoare la garanţie şi în publicitatea aferentă“. 20. 449/2003 se arată că: „Garanţia este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant. în sensul art. la forma cerută – declaraţie de garanţie şi. Originea acestei reglementări se află în practicile comerciale ale unor vânzători.A. comunitar ce vizează exclusiv garanţia convenţională în timp ce în dreptul statelor membre exiostă garanţii legale şi garanţii convenţionale. îşi diminuau în fapt răspunderea în raport cu dispoziţiile legale în vigoare. a fost concepută ca un angajament suplimentar al vânzătorului sau al producătorului în raport cu regimul legal al vânzării bunurilor de consum. Cum se arată şi în literatura juridică. 449/2003. de restituire a preţului plătit de consumator. care prin clauze contractuale aparent avantajoase pentru cumpărători.

ele să înlăture sau să limiteze direct sau indirect drepturile consumatorului.obligatorii care trebuie să figureze în garanţie . fie pe dispoziţiile legale. după înştiinţarea vânzătorului de către consumator. 449/2003 preia dispoziţiile art. care este conţinutul concret al garanţiei şi anume: termenul de garanţie. potrivit art. din textul comunitar (art. 5 al Directivei) care îi permite acestuia să-şi întemeieze pretenţiile fie pe garanţia care i-a fost acordată (chiar dacă ea nu ar include menţiunile obligatorii anterior precizate). (1) din Legea nr. modalităţile de asigurare a garanţiei – întreţinere. 21 alin.menţiunea că sunt menţinute drepturile conferite consumatorului de legislaţia în vigoare şi care să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia oferită şi precizarea. clauzele contractuale sau înţelegerile încheiate între vânzător şi consumator înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de cel din urmă şi comunicată vânzătorului. drepturile consumatorului prevăzute de reglementarea protecţionistă. reparare. Totodată. 1999/44/CE potrivit cărora: „clauzele contractuale sau acordurile încheiate cu vânzătorul. care limitează sau înlătură. între cei doi poate interveni un acord amiabil. inclusiv denumirea şi adresa garantului. 22 alin. astfel cum sunt acestea reglementate de lege.“ 118 . Per a contrario. 449/2003. chiar împotriva dispoziţiilor legii. înainte de aducerea la cunoştinţa acestuia a defectului de conformitate şi care înlătură sau limitează direct sau indirect drepturile rezultate din prezenta Directivă. la rândul său. 22 alin. Textul art. Este o dispoziţie favorabilă consumatorului inspirată. în al doilea rând. 6 pct. (1) din Legea nr. Este vorba de îndeplinirea a două condiţii: clauzele sau înţelegerile să fie F condiţii convenite între consumator şi vânzător anterior informării vânzătorului despre lipsa de conformitate şi. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la redactarea şi conţinutul garanţiei nu afectează valabilitatea acesteia. direct ori indirect. în termeni simpli şi uşor de înţeles. nu îl leagă pe consumator. sunt nule de drept. în condiţiile prevăzute de dreptul naţional. înlocuire-. (1) din Directiva nr. (2)]. deoarece consumatorul nu este obligat să-şi exercite drepturile ce decurg din aceasta. 7 alin. consumatorul având dreptul de a solicita vânzătorului îndeplinirea condiţiilor incluse în declaraţiile referitoare la garanţie [art.

(2). fără a le declara nule. inversarea sarcinii probei cunoaşterii defectului la data predării. potrivit art. 5 alin. B.Remarcăm aici o asemănare cu art. De aceea s-a propus ca în procesul de transpunere să se folosească mai degrabă sancţiunea ineficacităţii sau inaplicabilităţii lor faţă de consumator. derogările de la prezumţia existenţei defectului de conformitate la data predării. Spre deosebire de Directiva 93/13/CE privind clauzele abuzive Directiva 1999/44/CE nu conţine nici-o listă anexă cu clauze interzise. (1) al Directivei privind clauzele abuzive – expresia „nu îl leagă pe consumator“.cumpărare. 449/2003 nu cuprinde o astfel de listă pe care o întâlnim în Legea nr. (2) din Tratatul CE care declară nule de drept acordurile şi deciziile incompatibile cu regulile concurenţei. 119 . Legea instituie anumite prezumţii de conformitate după cum rezultă din dispoziţiile art. din structura sau formularea ei. Situaţia este similară şi în dreptul intern unde Legea nr. Remarcăm faptul că legiuitorul român a adoptat o poziţie mai severă decât textul comunitar sancţionând cu nulitatea astel de clauze sau înţelegeri. 6 alin. vânzătorul este ţinut să predea consumatorului un bun conform contractului de vânzare. 5 alin. derogări de la prevederile legale în materie de remedii sau de termene. 193/2000 privind clauzele abuzive. directivele din domeniul protecţiei consumatorului nu prevăd sancţiunea nulităţii. care rezultă din scopul edictării normei. preluată din Convenţia ONU de la Viena din 1980 privind vânzarea internaţională de mărfuri – la care România este parte – este aceea de „conformitate“. 449/2003. spre deosebire de art. caracteristic regulilor imperative. dar cer statelor membre să prevadă reguli care să garanteze că eventualele clauze interzise nu îi leagă pe consumatori. dacă el a apărut în interval de 6 luni. 81 alin. (1) din Legea nr. Dar aceasta nu va însemna că sancţiunea astfel denumită nu va conduce la acelaşi efect. Cu toate acestea textele în materie au în vedere situaţii precum: derogările de la obligaţia de conformitate. De altfel. Conformitate O altă noţiune care a fost introdusă în cuprinsul Directivei şi în legea română. Astfel.

cu excepţiile prevăzute de lege (art. în mod rezonabil.corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip. legea stabileşte o răspundere a unei persoane (vânzătorul) pentru fapta altuia (publicitatea făcută de producător sau de reprezentantul său).Potrivit legii se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă: .declaraţia fusese corectată la momentul încheierii contractului de vânzarecumpărare. date fiind natura produsului şi declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia.fiind de acelaşi tip. prezintă parametrii de calitate şi performanţe normale. Cum se arată însă în doctrină. . la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil. să cunoască declaraţiile în cauză. .decizia consumatorului de a cumpăra produsul nu putea fi influenţată de declaraţiile publice în cauză. F . 7) a căror îndeplinire trebuie să o probeze. . potrivit adagiului cuius commodum eus periculum. în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului. 120 .corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator. de producător sau de reprezentantul acestuia. În aparenţă. . făcute de vânzător.nu a cunoscut şi nu ar fi putut.corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model. scop făcut cunoscut vânzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzarecumpărare. Această ultimă referire. Este vorba despre a demonstra că: . beneficiile generate de publicitate revin în principal vânzătorului şi astfel. întâlnită şi în textul Directivei. el va fi ţinut să răspundă şi în acest caz. este considerată un exemplu caracteristic al obligaţiei de informare în etapa precontractuală în dreptul european al contractelor.

aprecierea se va face in abstracto. vor fi apreciate in concreto. fie că este vorba despre calitatea dreptului transmis. 1352 C. conform art. 6 din Legea nr. De altfel. 449/2003. bunul este considerat conform dacă el 121 . se presupune că nu există defect de conformitate dacă în momentul încheierii contractului de vânzarecumpărare consumatorul a cunoscut sau nu putea. calitatea sau tipul produsului. 8 alin. despre cantitatea. 449/2003 extinde obligaţia de conformitate la obligaţiile accesorii predării dispunând că: „Orice lipsă a conformităţii rezultată dintr-o instalare incorectă a produselor va fi considerată echivalentă cu o lipsă a conformitătii produselor. în mod rezonabil.Dimpotrivă. în sensul că bunul trebuie să fie predat consumatorului exact în condiţiile care au fost convenite. În această situaţie. 8 din Legea nr. dacă instalarea face parte din contractul de vânzare a produselor şi produsele au fost instalate de vânzător sau pe răspunderea sa [art. în primul rând. să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate îşi are originea în materialele furnizate de consumator. (2)]. 8 alin. se aseamănă cu cea prevăzută în art. Aceste F conformitatea prevederi se aplică şi în cazul în care produsul destinat a fi instalat de consumator este instalat de acesta şi instalarea incorectă este datorată unei deficienţe în instrucţiunile de instalare [art. Precum o face legiuitorul comunitar şi în dreptul intern art. civ. după criterii subiective câtă vreme avem în vedere conţinutul convenţiei părţilor. Prin conformitate se înţelege faptul că neexecutarea contractului este privită unitar. aceea ca bunul să fie potrivit scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip.. În absenţa unui acord expres sau implicit al prăţilor. când are în vedere viciile care fac bunul impropriu întrebuinţării după destinaţie. în funcţie de interesele părţilor. în vreme ce. în raport de aşteptările unui consumator mediu. Observăm că aprecierea conformităţii se face. despre întârzierea executării sau neexecutarea obligaţiei de predare. cea mai importantă condiţie. toate celelalte condiţii care ţin de tratativele anterioare încheierii contractului şi de promisiunile făcute de vânzător. (1)]. Aceste dispoziţii sunt rezultatul faptului că obligaţia de conformitate este o obligaţie principală în contract.

4. Acest criteriu este cuprins în dispoziţiile Convenţiei de la Viena din care s-a inspirat Directiva dar şi unele legislaţii naţionale. primul criteriu obiectiv prevăzut expres şi în Directivă. O particularitate a obligaţiei vânzătorului de a livra un bun conform constă în dispariţia diferenţei tradiţionale existentă în dreptul intern. care nu este prevăzut expres în lege şi nici în textul comunitar este acela că bunul este conform în măsura în care corespunde calităţii obişnuite. Prin urmare. iar montajul defectuos este consecinţa unei deficienţe în instrucţiunile de instalare. remediile oferite de lege sunt identice. Aceste drepturi îi sunt recunoscute consumatorului dacă deficienţele de conformitate existau la data predării bunului. posibilitatea pentru cumpărător de a cere repararea sau înlocuirea bunului. între obligaţia de garanţie împotriva evicţiunii şi obligaţia de garanţie împotriva viciilor. Aceleaşi remedii le întâlnim şi în textul Directivei. ca de altfel şi în alte sisteme de drept. Este o dispoziţie ce reaminteşte că neconformitatea reprezintă o neexecuatre a contractului. 2. la rândul său. Cel de-al doilea criteriu obiectiv. inovaţia pe care Directiva o introduce în ceea ce priveşte răspunderea vânzătorului pentru greşita instalare a produselor. text care reprezintă o noutate majoră în materie în condiţiile în care legislaţiile naţionale nu includ. În acest context. reducerea adecvată a preţului şi rezoluţiunea contractului în privinţa produselor în cauză. înlocuirea produselor. Apare astfel.corespunde unei folosinţe obişnuite. astfel încât cumpărătorul suportă riscul oricărei deteriorări a bunului intervenită ulterior predării. indiferent că bunul are deficienţe calitative sau dreptul transmis este afectat. asimilată defectului de conformitate este şi situaţia în care produsul este destinat a fi instalat de către consumator. 122 . Cum am văzut deja legea română preia. de regulă. Drepturile consumatorului şi remediile În cazul nerespectării obligaţiei de conformitate legea prevede în favoarea consumatorului patru remedii: repararea produselor. dacă această operaţiune era inclusă în contract şi a fost efectuată de vânzător sau un împuternicit al acestuia.

Potrivit art. 14 alin. 11 alin. (3)]. 11 alin. c) – dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru consumator [art. (2)]. nici de înlocuirea produsului. 449/2003. luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Ca şi în textul Directivei. 13).Potrivit art. reducerea preţului sau rezoluţiunea sunt remedii subsidiare pentru consumator. O măsură reparatorie va fi considerată ca disproporţionată dacă ea impune vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură reparatorie. 40 din lege. 123 .vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă sau fără inconveniente majore pentru consumator (art. 11 alin. (1)]. b) – importanţa lipsei de conformitate. Ele pot fi solicitate doar dacă: . Sunt interesante aceste dispoziţii referitoare la echilibru într-o legislaţie din domeniul protecţiei consumatorului. o măsură reparatorie este considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu are un produs identic pentru înlocuire [art. orice reparare sau înlocuire a produselor urmează a fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp. cu condiţia ca această formă de reparaţie să nu fie imposibilă sau disproporţionată. Rezoluţiunea contractului nu poate fi cerută de către consumator dacă defectul de conformitate este minor [art. şi fără nici un inconvenient semnificativ pentru consumator. . şi în dreptul intern.consumatorul nu beneficiază nici de repararea. luându-se în considerare: a) – valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de F conformitate. În acelaşi timp. 11 alin. consumatorul are dreptul la repararea bunului sau la înlocuirea acestuia. stabilită de comun acord între vânzător şi consumator. în fiecare caz fără plată. (10) din Legea nr.

ceea ce înseamnă că fiecare stat urmează să aplice regulile proprii cu luarea în considerare a dispoziţiei comunitare care este protectoare a intereselor consumatorului. Cu privire la efectele rezoluţiunii acestea sunt cele din dreptul comun. Cum se arată în doctrină. Legea nr. O reglementare similară conţine şi Directiva în art. el putând solicita şi daune – interese. la prima vedere. aici Directiva nu prevede nimic.Acest lucru este expresia principiului bunei-credinţe. consumatorul nu trebuie să promoveze neapărat o acţiune în justiţie fiind suficientă o înştiinţare a vânzătorului despre lipsa conformităţii şi soluţia pentru care optează. consumatorul are posibilitatea de a suspenda plata preţului atunci când există riscul neexecutării din partea vânzătorului astfel cum se prevede în dreptul comun (art. care nu-l poate lipsi total pe unul din contractanţi. 2. 4 având în vedere protecţia intereselor consumatorului chiar dacă. precum şi în Principiile Unidroit privind contractele comerciale internaţionale. şi anume vânzătorul. De asemenea poate fi invocată excepţia de neexecutare chiar dacă Legea nr. 449/2003. pe lângă oricare din aceste remedii. 15. Cumpărătorul are dreptul la restituirea preţului. Totodată. precum şi la dobânda preţului între data achitării lui şi cea a restituirii de către vânzător având obligaţia de a restitui bunul pe cheltuiala vânzătorului. civ. asemeni Directivei. Acţiunea în regres În art. În raport de lista remediilor instituite în favoarea consumatorului putem afirma că aceasta nu este limitativă. faptul că în costul produsului va fi inclusă şi garanţia datorată în caz de neconformitate îi va stimula pe toţi 124 .5. pare surprinzătoare includerea în textul său protecţionist a reglementării unor raporturi contractuale stabilite numai între comercianţi. 449/2003 prevede şi posibilitatea intentării unei acţiuni în regres a vânzătorului împotriva producătorului ori a unui agent economic din acelaşi lanţ contractual (vânzătorul anterior) în condiţiile legii. nu o prevede aceasta fiind recunoscută în majoritatea sistemelor de drept. De altfel.) Pentru a pretinde remediile recunoscute în favoarea sa. 1364 C. de preţul obţinut câtă vreme neajunsul cauzat cumpărătorului este nesemnificativ.

125 . textul legal reglementează şi sarcina probei care în această materie este inversată căci lipsa de conformitate se prezumă că exista la data livrării dacă a apărut într-un interval de şase luni. suspendare sau repunere în termen. răspunderea vânzătorului se va angaja dacă defectul de conformitate apare într-un termen de 2 ani. cu singura excepţie în care această prezumţie nu este compatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate. Este un termen de prescripţie susceptibil de întrerupere. proba contrară fiind admisibilă. Totodată. În ceea ce priveşte sarcina probei în acţiunea în regres legea nu face nici-o menţiune urmând ase aplica regulile dreptului comun.17). 18 se instituie prezumţia (relativă) a existenţei defectelor de conformitate la momentul livrării. În art. consumatorul trebuie să îl înştiinţeze pe vânzător despre lipsa de conformitate în termen de două luni de la data la care a constatat-o (art.participanţii la procesul de distribuţie. 2. mergând până la producător. În acest fel legiuitorul român preia dispoziţiile comunitare în materie cuprinse în Directiva 1999/44/CE. Termene Capitolul V din Legea nr. Pentru a beneficia de drepturile recunoscute de lege. dacă ele au apărut într-un termen de şase luni de la acel moment. Potrivit art. 16.probatio incumbit actori. De altfel nici Directiva nu rezolvă această problemă ea fiind lăsată la aprecierea fiecărui legiuitor naţional. Este o inversare a sarcinii probei pe care o interpretăm restrictiv: ea nu are în vedere decât lipsa conformităţii şi nu operează decât timp de 6 luni de la data predării.6. să fie mai atenţi la nevoile consumatorului. 449/2003 se ocupă de termenele de garanţie. ce se calculează de la livrarea produsului.

1. 94) din Tratatul CE. Reglementarea comunitară în domeniul produselor defectuoase. Spre deosebire de drepturile naţionale unde există o distincţie netă între răspunderea contractuală şi răspunderea delictuală. Iată de ce directiva nu va fi nici contractuală. directiva are ca scop să armonizeze dreptul răspunderii fără a distinge cu privire la natura civilă contractuală sau delictuală a acesteia. În literatura juridică se vorbeşte chiar de „o răspundere de tipul al treilea“născută ca urmare a reglementării comunitare. Reglementarea legii nr. directiva urmăreşte apropierea legislaţiilor statelor membre privind răspunderea producătorului pentru daunele cauzate de caracterul defectuos al produselor întrucât deosebirile de reglementare pot să distorsioneze concurenţa. inexistent în legislaţiile naţionale dar permite menţinerea dispoziţiilor existente în dreptul intern care reglementează F mai mult sau mai puţin diferit aceeaşi problemă. Directiva este o încercare de unificare a unui sector determinat al dreptului civil al statelor membre ale Uniunii Europene.1. După cum se arată în preambulul său. nici delictuală. Adoptată în temeiul art. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte 3. să afecteze libera circulaţie a mărfurilor în interiorul pieţei comune şi să determine diferenţe ale nivelului de protecţie al consumatorilor împotriva daunelor cauzate sănătăţii şi bunurilor acestora de către un produs defectuos. 100 (actualmente art.1. act normative care se încadrează în categoria măsurilor privind dreptul consumatorilor la sănătate şi securitate. Directiva instituie un nou regim juridic. Dreptul comun în materie de securitate a produselor este Directiva 85/374/ CEE din 25 iulie 1985 privind răspunderea pentru produsele defectuoase. Noţiuni introductive 3. 126 . Necesitate şi izvoare.3. cel al răspunderii civile pentru produsele defectuoase.

De altfel. în comparaţie cu cei dintr . Directiva 85/374 introduce o răspundere cu adevărat obiectivă. interesele producătorilor nu coincid întotdeauna cu cele ale pieţei şi implicit ale unei concurenţe loiale motiv pentru care nici o asociaţie de producători nu s-a declarat favorabilă unei directive privind produsele defectuoase. înlăturându . Mai mult decât atât. propunându-şi să asigure protecţia consumatorului. unde răspunderea în materie este mai lejeră.un stat membru va defavoriza producătorii acestui stat. Pentru eliminarea unui asemenea risc este necesară armonizarea legislativă a reglementărilor din toate ţările membre. pe care nici unul dintre drepturile naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene nu au cunoscut-o. iar în altele având caracter obiectiv. uniformitatea reglementărilor juridice a răspunderii pentru produsele defectuoase este o condiţie absolut necesară pentru o bună desfăşurare a confruntării care are loc pe piaţă între produse similare. În acelaşi timp. mai exact îmbunătăţirea protecţiei acestora. O astfel de răspundere întemeiată pe culpă în unele state. ar genera o situaţie de inegalitate atât pentru consumatori cât şi pentru producători fiind afectate deopotrivă concurenţa şi libera circulaţie a mărfurilor în interiorul pieţei unice. Regimul juridic novator instituit de reglementarea comunitară s-a clădit şi pe un temei economic deoarece. o legislaţie mai strictă în materie de răspundere pentru produsele defectuoase într . directiva nu putea ignora interesele consumatorilor. directiva se înscrie într-un regim juridic de ordine 127 . directiva elaborează noţiuni autonome care se substituie noţiunilor clasice cunoscute precum termenul de „producător“ care nu face parte din limbajul juridic tradiţional. din punct de vedere juridic.se astfel un obstacol important la libera circulaţie a mărfurilor în interiorul pieţei unice.un stat vecin. În acest context putem vorbi despre temeiul social al directivei căci ideea protecţiei consumatorului a jucat un rol esenţial în promovarea şi aplicarea practică a acestei reglementări.Eliminând distincţia dintre răspunderea contractuală şi cea delictuală. Chiar şi în cazul unui temei juridic identic. Ţinând seama de interesele producătorilor şi de cele ale pieţii.

În acest context. Consumatorul european are acces nu numai la produsele provenind din propria-i ţară dar şi la produsele din celelalte ţări membre situaţie în care trebuie să fie protejat în mod identic. cel puţin la fel de precise ca cele de care se bucură mărfurile. cel economic care se referă la concurenţă şi la libera circulaţie a mărfurilor în interiorul pieţei unice şi cel social. de protecţie a consumatorilor care se află la originea acesteia. Grija pentru soarta consumatorului constituie o preocupare mai veche în dreptul ţărilor europene unde numeroase reglementări se refereau în mod expres la sănătatea şi securitatea acestuia. Dreptul consumatorului la repararea prejudiciului suferit din cauza unui produs cu defecte decurge în principal din dreptul său la protecţia sănătăţii şi a securităţii sale astfel că. un elementar principiu de echitate şi de egalitate a cetăţenilor se traduce în viaţa de zi cu zi. 27 de state membre. Iată de ce.publică pentru un teritoriu unde coabitează din punct de vedere economic. Dreptul comunitar dezvoltă şi perfecţionează aceste preocupări pentru a asigura un nivel înalt de protecţie consumatorului – cetăţean european. Circulând în interiorul Uniunii Europene cetăţeanul european trebuie să se bucure de aceleaşi garanţii. prin nivelul de protecţie în faţa produselor care se găsesc pe o piaţă la care au acces toţi locuitorii din ţările membre. între altele. în preambulul directivei necesitatea adoptării acestei reglementări este justificată nu doar prin argumente de ordin economic: concurenţă şi liberă circulaţie a mărfurilor dar şi prin necesitatea eliminării diferenţelor în gradul de protecţie al consumatorului. cu precădere a Comisiei Europene care. o politică care se preocupă de garantarea acestui drept depăşeşte luarea în considerare a intereselor economice ale cumpărătorului sau utilizatorului unui produs. restabilirea unui echilibru pe piaţă între consumatori şi producători a constituit o preocupare constantă a instituţiilor europene. Rezultă de aici dublul temei al directivei. dar şi juridic. în raport de evoluţiile înregistrate în această materie. De altfel. 128 . a considerat calitatea de consumator drept „o nouă formă de cetăţenie“.

Aceste elemente ale Convenţiei se regăsesc şi în prevederile directivei. Franţa. ea găsindu-şi 129 . marginalizând astfel aspectul economic al problemei. Cu toate acestea filozofiile celor două texte nu coincid. Iniţiativa Consiliului Europei a fost preluată de către Comisia europeană care a început elaborarea Directivei 85/374 în condiţiile unor consultări reciproce între cele două organizaţii internaţionale. O primă încercare aparţine Consiliului Europei care a iniţiat elaborarea unui F tratat multilateral denumit Convenţia de la Strasbourg. Practic. În cuprinsul Convenţiei condiţia consumatorului este favorizată consumerismul fiind văzut sub unghiul social în opoziţie cu unghiul economic. Finalitatea este aceeaşi în cele două texte. Experienţa americană a permis înţelegerea noului mod de funcţionare a răspunderii pentru produsele defectuoase cât şi eficacitatea acestuia.Cum arătam deja preocupările în materie nu sunt de dată recentă iar ideea unui regim special de răspundere pentru produsele cu defecte nici nu aparţine la origine instituţiilor Uniunii Europene. fără să se ţină seama de culpa producătorului. iar ratificarea ei s-a blocat. Convenţia urmăreşte în mod clar asigurarea unei mai bune protecţii a consumatorilor scop în care adoptă principiul răspunderii obiective. documentul trebuia să fie ratificat de statele semnatare numai că. domeniul Convenţiei rămâne juridic şi social textul pomenind în mod incidental de interesele producătorilor. preconizând unificarea regimurilor de răspundere contractuală şi delictuală prin instaurarea unui regim obiectiv de răspundere. Austria şi Luxemburg. Al doilea izvor al Directivei este reglementarea cu privire la răspunderea F pentru produsele defectuoase existentă în dreptul american. a producătorilor. În SUA evoluţia dreptului răspunderii în această materie a fost mai rapidă decât pe continentul european. stricte. Conţinutul directivei este inspirat în bună măsură de lucrările Convenţiei între cele două documente existând atât puncte de convergenţă cât şi orientări divergente. a eşuat întrucât numai patru state au semnat-o: Belgia. această tentativă de armonizare a dreptului civil în materia răspunderii civile delictuale. Pentru a intra în vigoare şi a deveni aplicabil.

G. Răspunderea obiectivă „dură“. se referă doar la situaţia produsului prejudiciat. Raţionamentul sistemului american este simplu: cel mai în măsură să suporte riscul produsului defectuos este cel mai bine situat din punct de vedere economic.G.2. duc la “strict Liability”. 105/1992 cu privire la F Cadrul legal reglementarea raporturilor de drept internaţional privat (art. care a conceput şi produs bunul respectiv. nr. în sfârşit obligaţia producătorului. De altfel şi Convenţia de la Strasbourg a beneficiat de experienţa americană iar răspunderea obiectivă întemeiată pe defectul produsului existentă în prezent în dreptul american şi european reprezintă un progres permitând soluţionarea unor probleme cărora dreptul clasic al răspunderii civile nu le-a găsit rezolvarea. nr. a cărui centru de greutate este defectul produsului constituie în opinia specialiştilor una din influenţele esenţiale pe care dreptul American al răspunderii civile a exercitat-o asupra dreptului comunitar. sistemul probatoriu şi prezumţiile aferente sunt preluate din dreptul american. 21/1992. conjugat cu dreptul legitim al cumpărătorului care îl achiziţionează şi care are încredere în produsul cumpărat. 114-116). raportul de cauzalitate defect-prejudiciu. iar nu la consecinţele produsului prejudiciabil. Răspunderea pentru produse în dreptul român Răspunderea pentru produse este reglementată succint prin O.temeiul în ideea inegalităţii între producător şi consumator. Deşi în art. a) legiuitorul se referă la problema răspunderii 130 . Protecţia specială a consumatorului instituită prin O. O răspundere pentru produse de tip obiectiv. 3 lit. Progresele înregistrate în această materie de dreptul american au influenţat elaborarea directivei. Evitarea dezechilibrului social pe care îl generează un produs defectuos. 21/1992 privind protecţia consumatorilor precum şi în Legea nr. 3. de a asigura un produs lipsit de defecte.1. inegalitate care trebuie remediată. Momentul punerii pe piaţă a produsului constituie unul dintre principiile fundamentale ale acestui sistem iar fundamentarea răspunderii pentru produsele defectuoase capătă o justificarea de ordine publică: prezenţa pe piaţă a unui astfel de produs constituie o ameninţare pentru sănătatea şi securitatea cetăţenilor care trebuie împiedicată.

Aceste dispoziţii se referă la produs. cauze de exonerare de răspundere.G.. şi anume. iar obligaţia de garanţie împotriva viciilor îmbracă o altă formă. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte. Pentru actul normativ recent adoptat reţinem câteva trăsături caracteristice care definesc noul regim juridic al răspunderii civile a producătorilor pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte şi anume: a) – Legea instituie răspunderea obiectivă. b) – prevederile legii transced distincţia dintre răspunderea civilă delictuală şi cea contractuală deoarece „producătorul răspunde pentru prejudiciul actual şi cel 131 . 87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase. Noua reglementare din dreptul intern cuprinde dispoziţii mai precise şi detaliate în concordanţă cu prevederile Directivei 85/374/CEE care stabilesc regimul juridic al răspunderii pentru produsele defectuoase. la victimă. care cuprinde atât viciile ascunse. Obligaţia de garanţie contractuală a comerciantului care. cât şi pe cele aparente. aceea a obligaţiei pentru calitatea produselor. nr. Un demers ulterior în acest domeniu s-a materializat prin Legea nr. sănătăţii sau securităţii consumatorului nu o şi detaliază situaţie în care se impunea recurgerea la regulile dreptului comun. diferă de obligaţia prevăzută în art. F Ca o primă tentativă de transpunere în dreptul intern a Directivei 85/374/ CEE. notăm O. un vânzător profesionist. la responsabili. Astfel. legea cadru în domeniul protecţiei consumatorilor nu reuşea să acopere întreaga sferă a problematicii destul de complexe relativă la răspunderea pentru produsele defectuoase.pentru prejudiciile cauzate vieţii. independentă de culpă a producătorilor pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte. în raporturile de consum este. definesc defectul produsului etc. civ. 1336 C. în mod obişnuit. În rapoturile comerciant consumator este dificil să se pună problema evicţiunii. potrivit căruia vânzătorul răspunde faţă de cumpărător pentru evicţiune şi pentru vicii ascunse.

(1) lit. (1) lit. 132 . a). 2 alin. în schimb sunt considerate produse bunurile mobile utilizate la construirea imobilelor.G. Domeniul de aplicare a Legii nr. indiferent dacă a contractat sau F Trăsături caracteristice nu cu partea vătămată. delictuală sau „al altui regim special de răspundere“ [art. ci îi alătură un regim suplimentar ceea ce crează posibilitatea persoanei vătămate/prejudiciate de a opta între acţiunea în răspundere contractuală. (1) lit. cauzat de defectul produsului său“(art. 21/1992). 3. b) fraza întâi. d) – dispoziţiile legale extind sfera persoanelor răspunzătoare pentru daunele cauzate de produsele cu defecte de la producător la persoanele asimilate lui [art. Vom examina în cele ce urmează particularităţile acestui regim specific de răspundere făcând trimitere la reglementările corespunzătoare din textul comunitar. 2 alin. 2 liniuţa a patra din O. Aşadar nu se are în vedere distincţia tradiţională dintre fructe şi produse şi nici distincţia dintre bunurile naturale şi cele industriale. 2 din Directivă]. 240/2004 I. nr. „prin produse se înţelege şi energia electrică” [art. Legea mai arată că. Definind noţiunea de produs legiuitorul are în vedere înţelesul uzual din dreptul comercial şi dreptul consumului. imobilele nu constituie produse. 1 –5]. Conform legii. c) – legea nu se substituie dreptului comun. respectiv de „bun material destinat consumului sau utilizării finale individuale sau colective“(art.viitor. (1)]. b)]. precum şi cele încorporate mobilelor. pct. art. Privind produsele: a) Noţiunea de produs Noţiunea de produs semnifică „orice bun mobil chiar dacă acesta este încorporat într-un alt bun mobil sau imobil” [art. 3).2. 2 alin. 9 alin.

Definind produsul ca orice bun mobil. şi care este furnizat sau pus la dispoziţie în cadrul unei activităţi comerciale cu titlu oneros sau gratuit indiferent dacă este nou. Urmărind o largă protecţie a consumatorului directiva are în vedere totuşi. sângele etc.) precum şi medicamentele. să fie utilizat de către aceştia chiar dacă nu le este destinat. chiar dacă formează o parte a unui alt produs mobil sau imobil şi nici serviciilor. Pentru servicii Comisia Europeană pregăteşte o directivă privind răspunderea pentru serviciile defectuoase întemeiată şi ea pe răspunderea obiectivă. este destinat consumatorilor şi care este susceptibil. în condiţii previzibile în mod rezonabil. în primul rând produsele industriale fabricate în serie.În raport de noua reglementare tot produse urmează a fi calificate elementele corpului uman (organe. articolul 2 al Directivei precizează că bunul mobil în cauză este produs chiar dacă el este încorporat altui bun mobil sau unui bun imobil. ţesuturi. produsele piscicole şi vânatul nu sunt asimilate noţiunii de produs această lacună a legii excluzând posibilitatea angajării răspunderii producătorilor din domeniul agroalimentar pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte. chiar în cadrul unei prestări de servicii. Recent o directivă complementară faţă de Directiva 85/374/ CEE. fără a le exclude însă pe altele. de ocazie sau recondiţionat“. dă o definiţie mai completă F definiţie noţiunii de produs văzut ca: „orice produs care. b) Noţiunea de produs cu defecte 133 . În acest context doctrina juridică a încercat să definească mai circumstanţiat noţiunea de produs. o nouă Directivă din 1999 extinde prevederile Directivei privind produsele defectuoase la toate produsele agricole. noţiunea juridică de produs nu este definită în directiva europeană care vorbeşte însă de „orice bun mobil“. Deşi produsul constituie elementul fundamental al acestei noi forme de răspundere. materiilor prime agricole şi produselor pe bază de vânat. În ceea ce priveşte produsele agricole. fără excepţie. cu excepţia materiilor prime agricole şi a produselor de vânătoare. Dispoziţiile directivei nu sunt aplicabile produselor nucleare. cele mai susceptibile de defecte. Produsele agricole de origine vegetală şi animală.

Spre deosebire de alte legislaţii. 1 al Directivei defineste produsul defectuos. mai cu seamă când este vorba de produse alimentare sau medicamente. (1) lit. avertismentele privind eventualele riscuri pe care le prezintă uzul/consumul produsului. Din prezentarea produsului face parte şi condiţionarea lui în vederea comercializării şi care poate fi o sursă importantă de defecte. Si aici importantă este prezentarea produsului care marchează trecerea de la sfera producţiei la cea comercială şi de utilizare.Conform art. altele decât produsul cu defecte. La rândul său art. „Modul de prezentare a produsului“exprimă obligaţia de informare a producătorului şi are în vedere instrucţiunile de utilizare. Lipsa de siguranţă a produsului nu se confundă cu viciile ascunse deoarece priveşte pericolul pe care îl prezintă produsul cu defecte pentru persoane şi bunuri. inclusiv de modul de prezentare. constituie produs cu defecte „produsul care nu oferă siguranţa la care persoana este îndreptăţită să se aştepte“ ţinându-se seama de toate împrejurările. d) din Legea nr. legiuitorul român nu defineşte noţiunea de produs pus în circulaţie. Litera b a art. iar nu utila folosinţă a acestuia. Caracterul „legitim“al aşteptării consumatorului este o garanţie a echilibrului care trebuie să existe între interesele victimei şi cele ale fabricantului produsului. 2 alin. 240/2004. „Utilizările previzibile ale produsului“privesc utilizarea lui potrivit scopului căruia îi este destinat. siguranţa produsului excluzând utilizarea abuzivă a acestuia. c) Produs pus în circulaţie Aprecierea defectului produsului nu se poate face înainte de momentul punerii lui în circulaţie. ca cel care nu prezintă siguranţa la care ne putem aştepta în mod legitim. 6 menţionează printre împrejurările de care trebuie să se ţină seama la aprecierea securităţii produselor „utilizarea lui în scopul căruia îi este destinat“. modul de păstrare şi / sau întreţinere etc. 6. utilizările previzibile şi data punerii în circulaţie a produsului. Doctrina a conturat aici o definiţie apreciind că produsul este pus în circulaţie în momentul înstrăinării sale voluntare iniţiale 134 . Aparţin prezentării produsului şi operaţiunile de publicitate care urmăresc să facă cunoscută existenţa şi virtuţile produsului.

atunci când producătorul încetează de a mai fi în posesia produsului. devine completă atunci când este vorba de victime. Se produce astfel un concept unic şi universal de consumator în condiţiile în care Convenţia de la Strasbourg justifica necesitatea „tratamentului egal între consumatorul care cumpără şi ceilalţi consumatori“. utilizator. În acelaşi timp. Unificarea răspunderii pentru produsele defectuoase care rămâne incompletă în ce-i priveşte pe responsabili. în condiţiile legii. verificări. 135 . deşeuri etc. locatar.). legea nu distinge între calitatea de consumator şi aceea de comerciant a persoanei vătămate/prejudiciate dar condiţionează ca aceasta să fi folosit produsul cu defecte „pentru uz sau consum personal“ [art.de către producător cu menţiunea că produsul poate face obiectul unei singure puneri în circulaţie. I. Nu prezintă relevanţă dacă persoana vătămată/prejudiciată are calitate de cumpărător. c). Privind persoanele: a) – Persoana vătămată/prejudiciată Obligaţia de securitate are o sferă largă de cuprindere în ce priveşte persoanele care au vocaţie de a solicita despăgubiri. (1) lit. probe etc. pentru cele înstrăinate în scop de testări. 2-3)]. Distincţia pe care Directiva o face între profesionişti şi neprofesionişti în ce priveşte răspunderea pentru produsele defectuoase – cei din urmă nefiind răspunzători în măsura în care au fabricat produsul pentru uzul propriu fără a-l scoate pe piaţă. producătorul nu va răspunde pentru produsele defecte aflate în posesia sa.nu operează în cazul victimelor. În consecinţă. pentru cele care i-au fost sustrase ori furate. pct. 2 alin. Momentul crucial pentru angajarea răspunderii producătorului faţă de defectele produsului este cel de ieşire din sfera producţiei. precum şi pentru cele predate în vederea distrugerii (rebuturi. chiriaş ori de simplu terţ sau că a contractat ori nu F cu persoana răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat de defectul produsului. şi acesta îşi face apariţia pe piaţă. Si Directiva exonerează de răspundere producătorul dacă dovedeşte că nu a pus produsul în circulaţie.

în cadrul activităţii sale profesionale. de aceea definiţia legiuitorului român „ fabricantul produsului finit al unei materii prime sau părţi componente ale produsului este confuză şi ignoră caracterul profesional al activităţii producătorului. s-a lărgit noţiunea de victimă care. ca apoi sa ajungă la o abordare bazată pe distincţia dintre producătorul produsului final. fie materia primă. Preluând aceste elemente de identificare a producătorului. In plus. producătorul unei materii prime sau fabricantul unei părţi componente a produsului. furnizorul de materii prime. producătorul produselor componente şi cei asimilaţi producătorului. legiuitorul roman defineşte producătorul prin termeni de asimilare a unor categorii de persoane precum: 136 . din Directivă. b) . conceptul de producător include şi importatorul din Uniunea Europeană care a introdus produsul defectuos pe Piaţa Internă.Producător şi persoanele asimilate producătorului Stricto sensu. ceea ce ar ingreuna posibilităţile persoanei prejudiciate de a identifica producătorul acestuia şi valorificarea pretenţiilor sale in afara Comunităţii. fie componentul livrat de aceştia au fost defectuoase”. incluzându-i pe profesionişti. ce o individualizează in mod evident faţă de răspunderea delictuală bazată pe culpă.Astfel. Potrivit art. producătorul unei materii prime sau fabricantul unei părţi componente a produsului. termenul de producător desemnează fabricantul produsului finit. Definiţia producătorului exprima F producător considerentul de politică legislative exprimat in Preambul: ”protejarea consumatorului impune ca toţi cei care participă la procesul de producţie să poată fi traşi la răspundere. dacă fie produsul final. producător este fabricantul produsului finit. Directiva vine in sprijinul consumatorului pentru a-i uşura situaţia în cazul în care produsul defectuos provine din afara Pieţei Interne. o depăşeşte pe cea de consumator stricto sensu.1. Pe acest considerent. Istoricul elaborării Directivei demonstrează evoluţia conceptului. Conceptul de producător constituie una din invenţiile Directivei. 3. care incepe cu o definiîie ce îl include pe cel care a finalizat şi a pus pe piaţă produsul.

dacă nu este indicată identitatea importatorului. respectiv. prin faptul că îşi înscrie pe produs numele.. Dispoziţia este utilă în cazul în care produsul este anonim sau întreprinderea care-l comercializează a şters numele producătorului pentru a îl înlocui cu al său.„Prejudiciul cauzat prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane“ [art. într-un termen rezonabil.producătorul aparent. Potrivit directivei în cazul în care producătorul produsului nu poate fi identificat. Este vorba de despăgubiri 137 . (1) lit. închirierii.distribuitorul produsului care nu comunică consumatorului. a) pct. orice furnizor va fi considerat producător. 2]. dacă producătorul produsului nu poate fi identificat. „orice persoană care se prezintă ca producător. cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activităţii profesionale [art.3. întrucât furnizorul este cel mai uşor identificabil pentru că este cel care a avut un raport direct cu victima. (1) lit. 3-4]. c) pct. a) pct. 2]. (1) lit. chiar dacă este precizat numele producătorului [art. . dar şi la cel al punerii produsului pe piaţă. 2 alin. 2 alin. 5]. Soluţia aleasă şi de legiuitorul român este cea a răspunderii tuturor celor care participă nu numai la procesul de producţie. Răspunderea distribuitorului este subsidiară deoarece acesta este exonerat de răspundere în cazul în care indică persoanei vătămate datele de identificare a producătorului/persoanei asimilate producătorului. 3. În orice caz. datele de identificare a producătorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul. a) pct. Aceeaşi soluţie şi în cazul produsului importat. în vederea vânzării. 2 alin.importatorul produsului în România/ Comunitatea Europeană. Ideea unei răspunderi largi în cadrul căreia nu numai producătorul să fie responsabil ci şi distribuitorul sau importatorul vine în sprijinul concepţiei consumeriste în virtutea căreia consumatorul trebuie să fie protejat de o manieră eficace. Prin lege termenul de pagubă este definit în sens larg şi priveşte: . Condiţiile răspunderii pentru produsele cu defecte a) Paguba. marca sau un alt semn distinctiv“ [art. . este normal ca el să răspundă. 2 alin. (1) lit.

cheltuieli de transport. altele decât produsul cu defecte. în scopul stabilirii răspunderii. având în vedere circumstanţele proiectării.cât şi în valoarea sa economică – diminuarea valorii sale de circulaţie. . comercializării si utilizării produsului defectuos. (3) „nu împiedică aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la daunele morale“ în condiţiile dreptului comun. Aceasta nu exclude posibilitatea ca. Este exclus prejudiciul cauzat prin deteriorarea sau distrugerea produsului cu defecte. c) Raportul de cauzalitate dintre defect şi pagubă. cheltuieli cu titlu de obligaţii de întreţinere ale persoanei vătămate. Legiuitorul comunitar intemeiază răspunderea pe determinantele comportamentului de piaţă al producătorului. 2 alin. persoana vătămată să pretindă despăgubiri în condiţiile dreptului comun. ci în temeiul modului in care produsul corespunde aşteptărilor pieţei.respectiv. Deşi directiva tace în privinţa despăgubirilor pentru daunele morale fără a le exclude însă. nu în temeiul comportamentului producătorului.cu titlu de cheltuieli de înmormântare. 138 . altul decât produsul cu defecte“ destinat folosinţei sau consumului privat şi folosit de persoana vătămată pentru uz sau consum personal în valoare de peste 2 milioane lei. fabricării.acţiunea redhibitorie sau estimatorie. respectiv 500 euro echivalent în lei. şi nu în raport cu folosinţa utilă a produsului. Directiva fundamentează conceptul de defect pe un standard abstract. Prevederile legii nu se aplică pagubelor cauzate de accidentele nucleare şi celor cauzate de produsele puse în circulaţie anterior datei intrării sale în vigoare. produsul va fi calificat. tratament medical etc. b) Defectul.„Deteriorarea sau distrugerea oricărui bun. în aceste cazuri. Determinantul central al standardului îl constituie aşteptările coroborate ale consumatorului şi ale producătorului. atât în substanţa sa – degradare sau distrugere. Prin urmare.„siguranţa la care persoana este îndreptăţită să se aştepte“. pericolul pe care îl prezintă produsul cu defecte faţă de persoane şi bunuri. legea română. potrivit art. Defectul unui produs este calificat în raport de lipsa de siguranţă .

c) Potrivit art. în sensul că defectul a cauzat paguba. Prin urmare. cumulativ. Cauzele de exonerare de răspundere a) Nu constituie cauză de exonerare de răspundere a producătorului defectul cumulat cu „acţiunea sau omisiunea unei terţe persoane ce a concurat la producerea pagubei” (art.În funcţie de împrejurări. defectul care a generat paguba nu a existat la data la care produsul a fost pus în circulaţie sau a apărut ulterior punerii în circulaţie a produsului. 7 alin. de defectul produsului şi „culpa persoanei vătămate ori prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta este ţinută să răspundă“(art. . Pentru valorificarea pretenţiilor sale în faţa instanţei.Nu este cel care a pus produsul în circulaţie. Comparat cu sarcina probei in materia răspunderii delictuale bazate pe culpă. producătorul este exonerat de răspundere dacă dovedeşte că: . producătorul răspunde pentru paguba cauzată ca rezultat cumulat al produsului cu defecte cu acţiunea/omisiunea unei terţe persoane. 8). după caz. În acest caz producătorul trebuie să facă dovada culpei persoanei vătămate sau. Producătorul va răsturna prezumţia punerii produsului în circulaţie făcând dovada că nu a consimţit la înstrăinarea acestuia.Persoana vătămată trebuie să facă dovada (şi a) raportului de cauzalitate dintre defect şi pagubă potrivit regulilor dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale.4. (1). Reclamantul nu va fi obligat însă să prezinte dovezi privind culpa producătorului. Această cauză de exonerare de răspundere 139 . din cauze neimputabile lui. 3. răspunderea instituită de lege fiind o formă de răspundere fără culpă. 4 fraza întâi). a persoanei pentru care aceasta este ţinută să răspundă. b) Producătorul este exonerat în tot sau în parte de răspundere când paguba este cauzată. poziţia persoanei prejudiciate este mult îmbunătăţită. Acest lucru nu aduce atingere dreptului producătorului de a promova acţiuni împotriva terţului. el va trebui însă să identifice persoana producătorului care a pus pe piaţă produsul ce a generat prejudiciul.

Introducerea riscului de dezvoltare în textul Directivei a fost argumentată de necesitatea protejării echitabile a producătorilor împotriva unor riscuri care ar compromite activitatea lor de producţie şi îndeosebi de inovaţie. . fabricării ori comercializării unui produs şi care era imprevizibil în raport cu nivelul cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice.este o aplicaţie a dispoziţiilor potrivit cărora defectul produsului urmează a fi calificat ţinându-se seama de data punerii lui în circulaţie. Producătorul va face dovada că defectul are la origine respectarea dispoziţiilor imperative edictate de autorităţile competente. 140 . cât şi între asociaţiile de consumatori şi cele de producători.Produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice altă formă de distribuţie în scop economic a producătorului şi nu a fost fabricat sau distribuit în cadrul activităţii sale profesionale.Nivelul cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice existente la momentul punerii în circulaţie a produsului nu i-a permis depistarea defectului în cauză. demonstrate în baza expertizei tehnice de specialitate.Defectul se datorează nerespectării de către consumator a instrucţiunilor de utilizare furnizate în documentele tehnice care însoţesc produsul. . Riscul de dezvoltare permite fabricantului să invoce lipsa culpei ca motiv de exonerare cu privire la defectul produsului ceea ce atrage nefuncţionarea regimului de răspundere obiectivă. după caz. Această cauză de exonerare configurează conceptul de risc de dezvoltare având ca efect limitarea răspunderii pentru produse defectuoase la ceea ce producătorul poate să îndeplinească în cadrul activităţii sale si la ceea ce poate fi cerut din partea lui in mod legitim. Statele pot însă exclude în dreptul intern această cauză de exonerare. pentru a fi distruse. . probe. Sa realizat un compromis intervenit atât între statele membre. De sorginte germană riscul de dezvoltare constituie orice risc necunoscut în momentul conceperii. . Legiuitorul are în vedere cazurile speciale de înstrăinare a produsului cu defecte cum sunt cele în scop de testări.Defectul se datorează respectării unor condiţii obligatorii impuse prin reglementări emise de autorităţile competente. experimentări sau.

Potrivit art. a defectului şi a identităţii producătorului“. adică producătorul. producătorul de componente este exonerat de răspundere în măsura în care dovedeşte că defectul este imputabil proiectării greşite a ansamblului în care acesta a fost montat sau instrucţiunilor date de producătorul produsului. 12 al directivei printre astfel de clauze având în vedere scurtarea termenelor de prescripţie sau de decădere sau plafonarea indemnizării.5. F Potrivit art. Termenul de decădere este de 10 ani şi curge de la data la care „producătorul a pus produsul respectiv în circulaţie“. Aceste persoane.data punerii produsului în circulaţie fără vreo legătură cu data remiterii sale părţii vătămate/prejudiciate. Dar dacă clauzele limitative sunt interzise cu privire la victime în mod imperativ ele sunt permise atunci când este vorba de persoanele răspunzătoare în mod solidar pentru daunele cauzate de produsul defectuos. 3.. Termenul de prescripţie este de 3 ani şi are ca punct de plecare data la care persoana vătămată/prejudiciată „a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de existenţa pagubei. sunt permise clauzele de agravare a răspunderii producătorului. Victima nu mai poate să ceară repararea prejudiciului dacă timp de zece ani nu a introdus acţiunea. (2) din lege. Distingem astfel două termene: unul de prescripţie şi altul de decădere. Ca şi textul directivei sunt puse trei condiţii cumulative pentru ca prescripţia să înceapă să curgă. importatorul sau distribuitorul pot stipula asemenea clauze în contractele care le leagă între ele. Acţiunile în răspundere pentru repararea pagubei Termenele instituite prin lege sunt preluate din directivă. 141 . Suspendarea şi întreruperea prescripţiei dreptului la acţiunea pentru repararea pagubelor sunt supuse dreptului comun. Acest termen are ca punct de plecare . 10 „orice clauze contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului sunt lovite de nulitate absolută“. 8 alin. Per a contrario. Aceeaşi reglementare o regăsim şi în art.dies a quo.

ci si 142 . derivând din mandat. Pe de altă parte. b) Acţiune în regres.Sarcina probei revine persoanei vătămate/prejudiciate „pentru angajarea răspunderii civile a producătorului. persoana prejudiciată trebuie să facă dovada pagubei. c) Competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti sesizate cu acţiunea pentru repararea pagubelor cauzate de produsele cu defecte este alternativă.6.7. se află sediul sau. Răspunderea solidară şi acţiunea în regres a) Solidaritate pasivă legală. după caz. civ. 5 din lege se instituie răspunderea solidară pentru ipoteza când „mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru pagubă“. a defectului şi a raportului de cauzalitate dintre defect şi pagubă“. Defectul constituie prin el însuşi faptul generator al răspunderii. 3. domiciliul pârâtului“. Această răspundere „dură“este atribuită tuturor celor care se găsesc pe traseul producţie-distribuţie. 3. 1108 pct. Fundamentarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte Răspunderea pentru produsele defectuoase introduce o răspundere întemeiată pe defect. art. Persoana răspunzătoare (codebitor solidar) care a despăgubit în tot persoana vătămată are la îndemână două acţiuni pentru a se întoarce împotriva celorlalte persoane răspunzătoare (codebitori solidari): . Prin dispoz. Aceştia sunt supuşi unei reguli unice de răspundere. gestiune de afaceri sau îmbogăţirea fără justă cauză. 3 C.acţiunea derivând din subrogarea legală în drepturile persoanei vătămate (art. aceasta revenind „instanţei de judecată în a cărei rază teritorială s-a produs paguba.). caracterul obiectiv al acestei răspunderi se manifestă prin eliminarea oricărei diferenţe între contractant şi terţ.acţiunea personală. Ideea unei raspunderi largi in cadrul careia nu numa producatorul sa fie responsabil de prejudicial cauzat de produsul defectuos. . fără prezumţie de culpă.

Tratate şi monografii. prin instituirea răspunderii pentru produsele defectuoase. Bucuresti. 2. Livia Mocanu. Consumer and Competition Law Implications“. Editia a VII –a. Hugh Collins. Stanciu D. 5. Contract Law Enforcement of Provisions on Marketing: The Solution of the Consumer Sales Directive.distribuitorul sau importatorul. 4. un fel de incoronare care poate fi un nou inceput. Noi reglementări europene în materia contractelor: Directiva asupra anumitor aspecte ale vânzării şi ale garanţiei bunurilor destinate consumului. Th. In acest context putem afirma că evoluţia dreptului răspunderii civile delictuale cunoaşte.error communis facit jus . Th. Camelia Toader. p. 1. Contract Law Enforcement of Provisions on Marketing: The Solution of the Consumer Sales Directive. Caracterul obiectiv al răspunderii pentru produsele defectuoase este consolidat şi de teoria aparenţei . în „The Forthcoming EC dIrective on Unfair Commercial Practices – Contract. în Curierul Judiciar nr. Concepţia tradiţională a răspunderii pentru culpă este eschivată fără drept de apel căci. 2007. vine in sprijinul unei conceptii consumeriste in virtutea careia consumatorul trebuie sa fie protejat de maniera eficace. ed. 2004. 11-12/2004.. for SECOLA (Society or European Contract law). Consumer and 143 . Editura Universul Juridic. Drept comercial roman. 223 şi urm. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I.fiind vizaţi aici marii distribuitori precum şi vânzarea prin corespondenţă. Wilhelmsson. Carpenaru. dupa cum spuneau prestigioşi civilişti francezi. Kluwer Law International. Note de curs. Wilhelmsson. 2007. în „The Forthcoming EC dIrective on Unfair Commercial Practices – Contract. 3. principala grijă a Directivei este evitarea cât mai hotărâtă a probei culpei producătorului.

Hamangiu. Geneve. 3/2001. *** „Dix ans de politique communautaire a l egard des consommaterus: une contribution a l Europe des citoyens“. 13. Office des Publications Officielles des Communautes Europeennes. ed. 7. Bucureşti. Constantin Teleagă. 223 şi urm. Kluwer Law International. Bucureşti.. Les bases d une responsabilite speciale en droit suisse a la lumiere de l experience des Etats Unis“. 2004. Petitpierre. Băicoianu. 12. 15.12. G. Al. 87/2000 privind răspunderea producătorilor şi Ordonanţa Guvernului nr. în Revista de drept comercial nr. 1974. Protectia consumatorilor si raspunderea pentru produsele nocive. 245. 144 . for SECOLA (Society or European Contract law). 9. Rapport de la Commission Europeene. 1928. p. I. Drept civil român. 1998. Ordonanţa Guvernului nr. Directiva 85/374/ CEE cu privire la răspunderea pentru produsele defectuoase – o tentativă novatoare de armonizare a răspunderii civile în cadrul dreptului european. „La responsabilite du fait des produits. avril 2000. 1/2004. 14. Un pas important spre integrarea europeană: Legea nr. nr. BECK. Rosetti-Bălănescu. „Droit prive et droit communautarie“ în Revue du Marche commun et de I’Union européene. Paris.Editura ALL BECK. I. Bucuresti. 6. C. Editura C. Tratat de drept civil român. Yvan Markovits. Drept international privat. Veronique Pire. Helene Gaudemet-Talon. p. Raspunderea pentru produse defectuoase in Uniunea Europeana. p. Carmen Tamara Ungureanu. 10. Introducere în dreptul civil. La directive 2001/95/ CE du Parlement Europeen et du Conseil du 3. 16. Camelia Toader. 437. Ciornei.2001 relative a la securite generale des produits. 130/2000 privind contractele la distanţă. vol. Editura Sansa.H. 193/2000 privind clauzele abuzive.Competition Law Implications“. 1990. Hugh Collins. Gheorghe Beleiu. LGDJ. 3/2001. Mónika Józon. Bucuresti. Subiectele dreptului civil. Editura Naţională S. 1985. Andreea Ciobanu. 1999. 2007. 11. în Revista română de Drept al afacerilor nr. 69-74. 8. „La directive CEE du 25 juillet 1985 sur la responsabilite du fait des produits defectueux“. în Revue Europeenne du droit de la Consommation nr.

449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora. publicată în Monitorul Oficial al României. nr. Partea I. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte.17. publicată în Monitorul Oficial al Romaniei. Partea I. TEST DE AUTOEVALUARE Răspunderea pentru calitatea produselor în termenul de garanţie 145 . 812 din 18 noiembrie 2003. nr. 552 din 22 iunie 2004. Legea nr. 18. Legea nr.

TEMĂ DE REFLECŢIE Fundamentul răspunderii producătorului pentru pagubele generate de produsele cu defecte MODELE DE ÎNTREBĂRI Întrebările vor fi tip grilă.dreptul de denunţare unilaterală a contractului. d).numai pentru viciile ascunse. d). c). d)– nici-un răspuns valabil. b).nici-un răspuns valabil. În temeiul Legii nr.numai pentru viciile aparente. 2. 3. d). c) . cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare. b). c) – pentru viciile ascunse ale produselor.atât pentru viciile ascunse cât şi pentru viciile aparente. În cazul nerespectării obligaţiei de conformitate legea recunoaşte consumatorului numai: a). 1.dreptul de a cere înlocuirea sau repararea bunului.dreptul de a solicita rezilierea contractului. 240/2004 producătorul răspunde: a) . RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI 1. b) – pentru comportamentul produsului după punerea sa în circulaţie. c). 2. 146 . d)– nici-un răspuns valabil.pentru culpă în activitatea sa. 3. În termenul de garanţie sau de valabilitate a produselor operatorul economic răspunde: a).