Elemente introductive de analiza a imaginilor

Analiza imaginilor reprezinta un ansamblu de metode, tehnici de lucru, tehnologii, procedee si
principii care au ca scop valorificarea in primul rand cartografica a informatiilor prezente in
cadrul imaginilor de teledetectie.
Prin analiza imaginilor, datele de teledetectie pot fi exploatate in directia pregatirilor pentru cele
mai diferite aplicatii din domeniul GIS (exemplu: actualizarea limetelor intravilanului unui oras
prin interpretarea unui ortofotoplan digital; determinarea prin modelare matematica a signaturii
spectrale a productivitatii biologice ale unor arborete).

Analiza imaginilor presupune 2 directii, care de obicei sunt parcurse mai mult sau mai putin in
continuitate, respectiv fiind vorba de analiza calitativa a imaginilor si analiza cantitativa a
imaginilor.
1. Analiza calitativa (aerofotointerpretarea) se bazeaza pe interpretarea imaginilor sau pe
analiza vizuala a acestora, atat in format analogic, cat si in format digital.
-

produce harti generala si tematice, diagrame, grafice, rapoarte, analize, articole,
monografii

2. Analiza cantitativa se circumscrie unor tehnici numite generic procesarea digitala a
imaginilor sau analiza digitala a imaginilor.
-

produce modele de imagini, modele digitale privind diferite fenomene, informatii
geospatiale, vecotori, raster, date statistice si geostatistice, diagrame si grafice,
rapoarte, articole, monografii si harti tematice

Exemplu 24 (manual ESA): realizarea unei harti satelitare prin imbunatirea unei imagini
satelitare la nivel de contrast si asocierea cu o proiectie cartografica bine precizata (1a – 1d).

1

Interpretarea imaginilor este partea calitativa a analizei acestora absolut necesara deoarece
analistul va trebui sa identifice pe de-o parte acoperirea spatiala a acesteia si pe de alta parte,
acesta va trebui sa identifice obiectele cautate si sa procedeze la analiza acestora.
Interpretarea imaginilor presupune obtinerea unor date preliminarii privind obiectele cautate,
pregatind astfel imaginea pentru eventualele procesari in etapa cantitativa. Interpretarea
presupune 4 etape distincte:
-

detectarea obiectelor (sa identificam in imagine pozitia obiectelor)
recunoasterea obiectelor (obiectele sunt localizate cu siguranta in imaginea
analizata)
identificarea obiectelor (impune sesizarea unor trasaturi majore ale obiectelor)
descrierea obiectelor

Analiza digitala a imaginilor

Analiza digitala a imaginilor, sau procesarea digitala a imaginilor reprezinta totalitatea
operatiunilor efectuate in mediul digital cu date de teledetectie din structura imaginilor ce au ca
scop obtinerea de modele noi de imagini din care pot fi generate noi seturi de date utilizabile in
cele mai diverse aplicatii GIS. Aceste noi seturi de date sunt de tip raster, dar si de tip vector,
formatele acestora fiind de multe ori specifice softurilor specializate, insa de cele mai multe ori,
ele pot fi convertite in formate uzuale (ENVI – “.hdr”).
In aplicatiile de procesare/analiza a datelor digitale, datele de intrare sunt constituite din
imaginea de teledetectie satelitara sau aeriana cu un singur canal spectral sau mai multe canale
spectrale. Datele de iesire pot fi multiple:
- modele noi de imagine
- modele de date derivate din imagine (ex: indici de vegetatie, modele digitale de teren,
modele ai unor parametrii climatici si hidrici etc)
- diferite date, vector sau raster, insotite sau nu de tabele de atribute in formate
compatibile cu cele mai multe instrumente de analiza GIS (ex: vectori cu parcele de padure

Analiza digitala presupune:
2

1. Reprocesarea imaginilor – presupune pregatirea imaginilor intr-un anumit format
prin diminuarea unor defecte cu surse multiple, reconditionarea signaturilor spectrale
si calibrarea datelor.
Calibrarea datelor de teledetectie reprezinta procesul prin care acestea se identifica de o
maniera performanta cu semnificatia reala a acestora. Din punct de vedere tehnic, se impune pe
de-o parte calibrarea geometrica si pe de alta parte calibrarea radiometrica (aducerea signaturilor
spectrale la nivelul real al acestora, reprezentand spectrul pur al obiectelor corespunzatoare).
2. Perfectionarea (imbunatatirea) imaginilor - cresterea performantelor imaginii in
raport cu cea initiala, pe de-o parte la nivelul elementelor de mediu identificabile si pe
de alta parte, la nivelul caracteristicilor acestora ce pot fi modelate (ex: fuzionarea de
imagini de la senzori diferiti, pe aceleasi acoperiri spatiale in vederea imbunatatirii
atat a rezolutiei spatiale, cat si a rezolutiei spectrale).
3. Postprocesarea iamginilor - etapa in care se folosesc modelele imbunatatite anterior
ale imaginilor, in scopul extragerii automate sau semiautomate ale informatiilor geospatiale dorite sub forma de date raster sau vector (ex: calcularea unor indici de
vegetatie, care pot arata atat starea vegetatiei si tipologia acesteia, cat mai ales
productivitatea biologica – clasificarile tematice).
4. Modelarea parametrilor de mediu – exista modele adecvate doar anumitor tipuri de
date.

Aspecte isorice
Din punct de vedere istoric, analiza imaginilor s-a conturat cel putin teoretic ca metoda
de cercetare la inceputul sec XX, odata cu aparitia primelor imagini aeriene.
1913 – s-a realizat prima ridicare foto aeriana a unui teritoriu, respectiv prima harta in Libia,
Benghazi (de Tardivo).
In perioada interbelica, s-au afirmat tot mai mult aplicatiile civile ale interpretarii imaginilor,
destinate pe de-o parte stiintelor si pe de alta parte constructiilor.
1926 – in Romania, existau preocupari de exploatare fotogrammetrica a imaginilor si de
interpretarea a acestora.
1956 – in SUA s-au realizat primele fotogramme color, pentru culturile agricole.
Primele imagini extraatmosferice cu posibilitati de interpretare, dateaza din SUA, de la inceputul
anilor 60. Misiunea Mercury 4 a obtinut imagini utilizate in scopul geologiei terestre. In 1969,
misiunea Apollo 9 obtine primele imagini multispectrale pe film.
3

1972 – misiunea Landsat

Etapele analizei imaginilor

Acestea presupun totalitatea activitatilor care au ca scop formularea ipotezelor de analiza,
alegerea imaginilor, procesarea acestora in vederea producerii de informatii geo-spatiale ce pot fi
integrate in diferite modele sau produsi mi mult sau mai putini comerciali.
Analiza imaginilor este utilizata in doua directii:
-

Directia cercetarii stiintifice - analiza unei fenomenologii cu anumite semnificatii la
nivelul dinamicii geosistemului ce rezulta din caracteristicile spatio-temporale ce apar
in structura imaginilor (ex: analiza incalzirii apelor intr-un bazin marin, pe un
interval de 2, 3 decenii; analiza defrisarilor)

-

Directia aplicativa - se bazeaza pe rezultatele unor cercetari devenite treptat inovatii,
respectiv produse si aplicatii ce pot fi folosite in rezolvarea unor probleme de
importanta economica si sociala (ex: organizarea spatiului urban in sensul optimizarii
traficului si folosirii echilibrate a terenului; managementul unor situatii de criza –
inundatii)

Etapele majore ale analizei imaginilor:
1. Documentarea – alegerea imaginilor – construirea acoperirii spatiale
2. Reprocesarea si imbunatatirea imaginilor(analiza propriu-zisa)
3. Extragerea informatiei geo-spatiale

Documentarea cartografica este necesara din doua puncete de vedere:
-

Se delimitieaza cu precizie regiunea ce urmeaza a fi analizata in imagini in functie de
elementelede mediu sau fenomenele urmarite (ex: studiul avalanselor din M-tii
Retezat – se poate realiza pe o suprafata mai limitata, la arealul unde acestea apar;
4

studiul evolutiei teritoriale a Municipiului Bucuresti - in functie de etapa, se va alege
acea acoperire spatiala caracteristice)
-

Delimitarea teritoriului pe baza caruia se va construi acoperirea spatio-temporala cu
imagini de teledetctie. Cautarea imaginilor din bazale de date trebuie sa porneasca de
la o documentare cartografica consistenta, mai ales acolo unde, din documentarea
bibliografica nu au rezultat informatii complete.

Materialele folosite in documentarea cartografica sunt de obicei urmatoarele: harti
topografice in format analogic sau digital a caror scara trebuie sa se apropie cat mai mult atat de
scara spatiala a analizei, cat mai ales de scara spatiala a imaginilor (ex: pentru dinamica recenta a
zonei periurbane a Bucurestilor se pot utiliza imagini satelitare Landsat la rezolutie de 30 m si
scara aproximativa 1:35 000; in acest caz se pot utiliza harti topografice !:25 000, insa
insuficienta informatiilor din imagini si din harti necesita alegerea de ortofotoplanuri
multitemporale, care pot fi utilizate impreuna cu alte harti cadastrale si topografice, la scari de
1:5000, identice cu ortofotoplanurile sau 1:2000, similare cu unele ortofotoplanuri)
-

Harti cadastrale, de regula utilizate in aplicatiile de cadastru, dar si in cele de analiza
a utilizarii terenurilor, mai ales in interiorul localitatilor. Ele se pot coinregistra cu
ortofotoplanurile, sau cu date vectoriale extrase din ortofotoplanuri.

-

Harti geologice sunt harti tematice la scari identice cu unele harti topografice (1:200
000, 1: 50 000) . aceste materiale sunt utile in definitivarea odelelor morfostructurale
2D si 3D, ce servesc in analiza reliefului, dar sunt folosite cu succes si in
paleogeografie.

-

Harti hidro-geologice in aplicatiile ce vizeaza hidrografia.

-

Harti paleogeografice - mediile depozitionale in diferite etape ale scarii geocronologice

-

Harti istorice – ele pot fi diferentiate in harti la scari medii si mari, harti la scari mici
si harti care nu au scara cunoscuta si chiar un sistem de proiectie bine precizat. In
romania, cele mai utile harti sunt cele din ultimul secol. Aceste harti istorice pot
suplini lipsa de informatii din imagini de teledectie in perioade in care nu existau
fotografii aeriene verticale sau aceste imagini nu pot fi identificate in arhive.

-

Harti geo-botanice

-

Harti ale padurilor

-

Harti ale substantelor minerale utile
5

Utilizarea acestor matriale presupune o selectie in functie de tematica dorita, realizata prin
extragerea unor straturi informationale in GIS (ex: preluarea liniilor tectonice principale si
suprapunerea lor ca vectori peste o imagine de teledetectie).

Alegerea imaginilor si construirea acoperirii spatiale

Alegerea imaginilor are un rol esential in pregatirea analizei imaginilor si adaptarea la
metodologia de analiza. In principal, in aceasta etapa se pun 2 probleme majore:
-

Ce senzori au produs informatii geo-spatiale ce se pot raporta la regiunea de interes
(senzori cu imagini la nivel global – Landsat si senzori cu imagini localizate in
functie de optiunile utilizatorilor – SPOT 5 si 6)

-

Raportarea caracteristicilor imaginilor senzorilor identificati la acoperirea spatiotemporala stabilita in etapa de documentare (ex: un fenomen pote sa apara in
bibliografie inainte de lansarea unui anumit senzor

Dicitionar pagina 22
Earth observation – directie de cercetare si inovare care se bazeaza pe folosirea integrata intr-o
formula complexa, avansata, a imaginilor in teledectie, in scopul analizei, modelarii,
reprezentarii si predictiei diferitelor fenomene ce au loc la suprafata terestra. Observarea
pamantului = analiza avansata a imaginilor, bazata pe imagini multi-sursa. (ex de aplicatii:
analiza desertificarii in regiunea Mediteraneana, analiza efectelor unui cutremur, analiza
defrisarilor din zonele montane, analiza riscului la inundatii in lungul marilor fluvii, analiza
poluarii cu pesticide a unor zone litorale, analiza efectelor El Ninho, analiza riscului alunecarilor
de teren, analiza incendiilor forestiere).

Senzorii de teledectie prezinta anumite particularitati ale imaginilor legate atat de rezolutia
spatiala spectrala si temporala, cat si de modul de observare al Pamantului (modul in care
inregistreaza imaginile). In practica, exista 5 tipuri de senzori de teledetctie dupa modul de
preluare al imaginilor.
De aici rezulta particularitatile geometrice ale acestora care impun la randul lor disponibilitatea
unor produse de mare utilitate practica.
1. Senzorii la bordul satelitilor geo-stationari
2. Senzori la bordul satelitilor cu orbita in plan polar
6

3.
4.
5.
6.

Senzori care obtin imagini verticale sau nadirale
Senzori care obtin imagini verticale simultan cu imagini oblice
Senzori care obtin imagini consecutive, verticale si oblice.
Senzori radar cu scanare laterala

Imaginile de pe orbitele heliosincrone cu acoperire globala (ex: Landsat) sunt de obicei imagini
verticale care in mod normal nu se pot exploata fotogrammetric.
Imagini de pe orbite heliosincrone in plan polar obtinute in sistem combinat, verticale si oblice.
Imaginile pot fi obtinute din acelasi punct de statie atat in sistem vertical, cat si oblic, la stanga
sau la dreapta in raport cu proiectia orbitei satelitare pe suprafata terestra (ex; SPOT). In acest
sistem se pot realiza si suprapuneri laterale ce ating si 60%, ceea ce permite si o exploatare
fotogrammetrica. Imaginile au aplicatii cartografice, mai ales pentru harti topografice.
Imagini de pe orbite heliosincrone cu acoperiri verticale si oblice obtinute in sistem variabil prin
vizarea in lungul orbitei, din puncte de statie consecutive. Spre deosebire de tipul anterior,
sistemul optic al senzorului poate viza atat vertical, dar si oblic la schimbarea pozitiei punctului
de statie (vertical, dar si inainte si inapoi).
Imagini obtinute cu radarul lateral in sistem oblic si mai putin vertical utilizabile in aplicatii de
interferometrie cu obtinere de modele digitale de elevatie la intervale egale de timp.
Orbitele satelitare nu mai sunt o constrangere in ceea ce priveste sincronizarea cu miscarea
Pamantului si mai ales cu iluminarea solara. Scanarea cu microunde se realizeaza lateral pe un
camp foarte larg unde se obtin signaturi radar mai stralucitoare cand semnalul reflectat este
puternic (obiecte netede sau versanti expusi microundelor), si semnale slabe pe terenuri
complexe sau suprafete ascunse sau umbrite in spatele unor obstacole. Imaginea radar este de
obicei oblica care necesita calibrari geometrice pentru a deveni imagine verticala utilizabila in
analiza.
Fig 9 pag 22 Figura coreleaza spectrul electromagnetic, curbele de reflectanta ale unor elemente
de mediu, ferestrele atmosferice si domeniul spectral in care o serie de senzori inregistreaza
imagini. De regula, senzorii optici acopera vizibilul (+/- albastru) si IR apropiat. Senzorii termici
folosesc ferestrele atmosferice ale IR termal.

Preprocesarea imaginilor
Calibrarea imaginilor de teledetecitie

Pregatirea imaginilor pentru analiza din punct de vedere spectral si radiometric. Una din
problemele procesarii este calibrarea.
7

Calibrarea imaginilor reprezinta totalitatea operatiilor prin care imaginile de teledetectie sunt
convertite dintr-un simplu set de date sau fisiere imagine intr-un model corect si cat mai precis al
suprafetei de teren care apar in continutul acesteia.
Prin calibrare, valorile numerelor digitale determinate de volumul de informatie stocat sunt
transformate in valori fizice ce vizeaza radiatia electromagnetica reflectata de obiecte in functie
de comportamentul lor spectral si pozitia spatio-temporala corespunzatoare la momentul obtinerii
imaginii. Transformam valorile digitale in date fizice cu raportare spatiala (legarea imaginii de
teren).
Calibrarea imaginilor satelitare presupune mai multe etape in care datele spectrale sunt regrupate
intr-un model in care influentele senzorului atmosferei si ale terenului sunt delimitate rezultand
astfel o imagine curata din punctul de vedere al datelor caracteristice obtinute prin teledetectie.
Imaginea bruta obtinuta de la senzor nu este o imagine calibrata.
Calibrarea imaginilor presupune in cazul imaginilor obtinute prin senzor optic 3 etape majore:
1. Calibrarea senzorului – adaptarea caracteristicilor senzorului la momentul obtinerii
imaginii prin transformarea valorilor numarului digital in valori fizice reprezentate prin
radianta la senzor. Se utilizeaza parametrii interceptiei si raspunsului spectral care sunt
precizati in primul rand in fisierul de metadate al imaginii (gain si offset).
2. Corectia atmosferica a imaginii – presupune segregarea efectelor atmosferei asupra
datelor spectrale ale imaginii astfel incat noul model de imagine sa prezinte informatii
spectrale adecvate obiectelor din teren si afectate cat mai putin de fenomenele
atmosferice. “Se sterge” efectul atmosferei asupra datelor. Rezultatul este o imagine in
care radianta la senzor este inlocuita cu radianta la nivelul obiectelor de la suprafata
terenului.
3. Corectia de iluminare solara si corectia topografica care au ca scop uniformizarea pe cat
posibil a signaturilor spectrale avand aceeasi semnificatie in teren. Pe de-o parte, aceste
corectii mai sunt denumite generic si corectii de normalizare a signaturii spectrale
(unificare a nivelurlor de gri pentru un element precizat din teren). Noul model de
imagine calibrat prezinta pixelii asociati cu valorile reflectantei spectrale la suprafata
terenului. Pentru a fi utilizata in scopuri cartografice, imaginea necesita un tratament
separat la nivelul altor corectii radiometrice si geometrice:
-

Eliminarea unor defecte
Eliminarea zgomotului
Corectarea contrastului, care tine de continuarea normalizarii signaturii spectrale
Aplicarea de masti pentru nori

8

Imaginea initiala este un set de date raster pentru fiecare canal spectral la care pixelii prezinta
numere digitale in functie de rezolutia radiometrica.
Valoare fizica in teledetectie inseamna o valoare numerica exprimata in unitati de masura ce
caracterizeaza radiatia electromagnetica. De exemplu, unitati de radianta sau unitati de
reflectanta.
In cazul imaginii necalibrate, histograma arata distributia pixelilor in functie de valorile
numarului digital care reflecta la randul lui volumul de informatie la nivel de pixel. Exemplu:
imaginea la care un pixel contine 8 biti – rezolutia radiometrica sau numarul de nivele de gri este
8
egal cu 2 .

In cazul imaginilor calibrate, signaturile spectrale sunt usor modificate in urma aplicarii
corectiilor atmosferice si celor topografice, insa pixelii nu mai preinta valorile initiale deoarece
numarul digital a fost inlocuit dupa caz cu reflectanta sau radianta spectrala.
Prin calibrare se incearca o mai buna evidentiere a signaturilor spectrale in analiza datelor,
avantajul fiind posibilitatea de a descrie, de a analiza ami bine obiectele si fenomenele.
Prin calibrare, profilele spectrale realizate pe acelasi traseu prin setul de date initial si prin cel
calibrat, nu mai sunt identice, indiferent de canalul spectral. Explicatia este legata de diminuarea
efectelor senzorului atmosferei si topografiei asupra signaturilor spectrale. In acest fel, obiectele
devin mai diversificate, pot fi mai usor deosebite vizual, dar mai ales pot fi izolate prin clasificari
tematice.
Rezultatul unor clasificari tematice/de pixeli pe baza datelor calibrate este mai corect din punct
de vedere stiintific si geografic.
Importanta calibrarii este si mai mare in conditiile in care se folosesc date multitemporale
obtinute folosind acelasi senzor sau mai ales senzori diferiti.

Calibrarea radiometrica – schimba radiometria imaginii si prezinta 3 etape majore:
1) Calibrarea senzorului – necesara pentru a rezolva relatia dintre signaturile spectrale din
imagine si caracteristicile spectrale ale senzorului din momentul preluarii imaginilor.
Exemplu: un senzor a a fost lansat in ’84; in anul 2003, acelasi senzor a fost reactivat; in
2013, acelasi senzor inca mai producea imagini. Uzura senzorului in timp se manifesta
prin scaderea sau cresterea calitatii imaginilor spectrale in diferite canale. In acest caz,
senzorul impune o calibrare folosind parametrii speciali (interceptie si raspuns) care
odata aplicati imaginii permit calcularea valorilor de radianta spectrala primita la senzor.

9

2) Corectia atmosferica – diminuarea pe cat posibil a efectelor atmosferice asupra
signaturilor spectrale si stabilirea “legaturii” dintre imagine si suprafata terenului. Prin
aplicarea parametrilor unui model atmosferic pentru anumita regiune se pot produce
pentru imaginea data (calibrata la senzor) valorile radiantei la suprafata terenului.
3) Corectia de iluminare solara si topografica – presupune transformarea valorilor de
radianta la suprafata terenului obtinute prin corectia atmosferica in valori de reflectanta la
suprafata terenului. Corectia determina de fapt o normalizare sau o uniformizare a
signaturilor spectrale la nivelul aceluiasi element de mediu, deoarece folosind parametrii
iluminarii solare (azimut si elevatie solara), precum si datele derivate din modelul digital
al terenului (umbrirea in momentul obtinerii imaginii) se poate produce un model de
imagine uniform la nivelul signaturilor spectrale.

Efectele atmosferei asupra datelor
Radiatia solara incidenta ajunge doar teoretic la suprafata terenului pe o linie dreapta, deoarece
ea interactioneaza cu diferitele elemente ale atmosferei (prin refractie atmosferica si in alte
moduri).
Elementul imagine (pixelul) cuprinde in functie de rezolutie mai mult sau mai putine obiecte care
determina parametrii radiatiei reflectate. Radiatia reflectata de elementele din cadrul pixelului nu
ajunge integral la senzor, poate fi refractata sau absorbita.
Pe langa aceasta, obiectele din pixelii invecinati, la fel de eterogeni ca pixelul la care ne raportam
determina reflexia radiatiei, difuzia acesteia si nu numai. Aceasta afecteaza raspunsul spectral la
nivel de pixel, astfel incat radiatia reflectata in directia senzorului inregistrreaza numeroase
abateri de la regula fizica (nu este o radiatie pura).
Prin corectie atmosferica se obtine o noua imagine in care valorile spectrale ale pixelilor sunt
usor modificate in conditiile in care s-a diminuat efectul atmosferei asupra datelor.
Calibrarea geometrica a imaginii – transformarea imaginii initale intr-un model de imagine cu
o geometrie cunoscuta astfel incat sa poate fi coinregistrata cu o harta topografica sau tematica si
deschisa catre aplicatiile GIS. Aceasta presupune cunoasterea proiectiei initiale si mai ales
transformarea acesteia intr-o proiectie ortografica la care scara obiectelor sa fie unica si efectul
de perspectiva (deplasarea radiala) sa fie diminuat. De asemenea, noul model de imagine se
poate asocia cu o proiectie cartografica bine definita.
Aceasta calibrare se realizeaza prin procesarea produsului de teledetectie.
Perfectionarea imaginilor presupune pregatirea acestora prin diferite operatii in vederea
extragerii de informatii utila aplicatiilor GIS fie in format vector, fie raster.
10

Obiectivele acestei etape sunt in principal:
- corectarea contrastului imaginilor prin redistribuirea statistica a valorilor spectrale ale
pixelilor
- diminuarea efectelor zgomotului in special in cazul imaginilor radar
- aplicarea unor filtre sau matrici pentru imbunatatirea unor signaturi spectrale la nivel de
forme sau contururi ale obiectelor, dar si in vederea diminuarii efectelor unor elemente
care introduc dificultati in analiza imaginilor
- decorelarea datelor atunci cand signaturile spectrale sunt foarte apropiate desi reprezinta
elemente diferite ale mediului geografic
- construirea de mozaicuri in vederea extinderii acoperirii spatiale a imaginilor
- aplicarea unor transformari cromatice la nivelul signaturilor spectrale in functie de
diferite sisteme de conversie a nuantelor de culori
- fuzionarea unor date cu rezolutii diferite in scopul obtinerii unor imagini la rezolutii mai
mari utile clasificarilor tematice

Mozaicarea imaginilor

Mozaicarea imaginilor – este frecvent realizata in analiza inca din etapa de construire a acoperirii
spatiale dorite. Scopul este producerea unei noi imagini cu extindere spatiala mai larga la care
signaturile spectrale trebuie sa fie cat mai apropiate, indiferent de apartanenta pixelilor la o scena
sau alta.
Mozaicurile digitale de imagini implica doua/trei aspecte:
-

Imaginile sa fie obtinute la aceeasi data sau la date apropiate ori in acelasi anotimp. In
aceste conditii, normalizarea signaturilor spectrale (aducerea signaturilor la acelasi

11

nivel) se poate realiza mut mai usor, fie ca este cazul culorilor naturale, fie ca este
cazul compozitiilor fals-color.
-

Imaginile sa prezinte aceleasi caracteristici geometrice (aceeasi proiectie, inclusiv
acestea trebuie sa fie ortocorectate, deoarece mozaicul impune o scara unitara pe toata
suprafata si chiar si o deplasare radiala limitata). In cazul in care prima conditie nu
poate fi realizata devine necesara efectuara unor corectii de contrast prin potrivirea
histogramelor imaginilor invecinate.

Ex: Mozaicul radar Sentinel 1 pentru Romania
-

-

Este color deoarece imaginile radar asamblate au fost generate in combinatie RGB
folosind trei imagini alb-negru (2 canale reprezinta canale spectrale ale imaginii radar,
un canal cu polarizare verticala HV si unul cu polarizare orizontala HH si un al treilea
canal, simulat sub forma mediei artimetice a pixelilor din cele 2 canale spectrale).
Acest mozaic a impus si corectii geometrice importante, respectiv aducerea
imaginilor la aceeasi proiectie si ortocorectie, folosind modele digitale de teren
EUDEM. S-a realizat si o normalizare spectrala a imaginii pe aproape toata suprafata,
deoarece elementele care acopera terenul trebuie sa se prezinte pe cat posibil in
aceeasi nuanta de culoare.

Corectarea contrastului se realizeaza in aproape toate cazurile indiferent de tipurile de imagine,
deoarece distributia statistica initiala a valorilor spectrale nu respecta cerintele analizei
imaginilor. Corectia se realizeaza fie prin aplicarea unor functii matematice, lineare sau
nelineare, fie prin specificarea unor praguri de signatura spectrala pentru intreaga imagine sau
pentru portiuni din imagine.
Corectiile de contrast se realizeaza la nivel de banda spectrala in sensul saturarii sau desaturarii
contrastului prin adaugarea de pixeli sau diminuarea numarului de pixeli pentru anumite valori
spectrale. Grafic, acestea se raporteaza la histograma imaginii H.
Filtrarea imaginilor – presupune aplicarea unor matrici cu valoare statistica si dimensionala
(filtre morfologice) sau cu realizare de operatii matematice la nivelul signaturilor spectrale (filtre
de convolutie). Constituie evidentierea unor signaturi spectrale ca forma sau contur sau
diminuare efectului acestora asupra imaginii.
Filtre de convolutie (operatori) – matricea mobila care se deplaseaza pe liniile si coloanele
imaginii permite recalcularea valorilor spectrale asociate pixelilor, respectiv obtinerea unei
imagini noi imbunatatita la nivelul signaturilor spectrale.
Decorelarea datelor – presupune fie aplicare unor corectii de contrast speciale, dar mai ales
transformarea imaginii multispectrale intr-un set nou de date numit si componentele principale
12

ale imaginii. Scopul este o mai buna diferentiere a signaturilor spectrale si este utila in special
seturilor de date care contin si benzi spectrale din vizibil.

Post-procesarea imaginilor de teledetectie. Extragerea informatiilor din imagini

Post-procesarea cuprinde etapele care pregatesc imaginea, respectiv informatiile din structura
imaginii pentru utilizarea lor in aplicatiile GIS.
Acasta prezinta mai multe obiective:
-

Extragerea informatiei din imagine prin metode manuale, semiautomate sau
automate.
Dezvoltarea unor modele derivate din imagini cum ar fi de pilda extragerea unor
elemente fizice ale spatiului geografic (ex: temperatura) sau determinarea unor indici
de vegetatie (pe baza imaginilor multispectrale).

13

-

Analiza imaginilor multitemporale – analiza detectiei schimbarilor, care foloseste de
fapt datele produse din etapele anterioare.
Dezvoltarea unor modele avansate de date care integreaza in GIS informatii din
imagini, dar si din alte surse (realizarea hartilor de riscuri naturale).

Extragerea informatiei din structura imaginilor de teledetectie
Se poate realiza in functie de specificul aplicatiilor, tipul de imagini si gradul de pregatire al
analistului prin 3 modalitati:
-

interpretare vizuala si producere de date in format vectorial
prin clasificari tematice (clasificari de pixeli) care diferentiaza in cadrul unui strat
raster pixelii cu diverse signaturi spectrale, respectiv cu diferite semnificatii in teren
clasificari orientate – obiect, care sunt clasificari de pixeli care au la baza mai intai
definirea unor caracteristici ale obiectelor, precum si separarea imaginii in obiecte ce
raspund acestor caracteristici.

Clasificarile de acest tip nu se limiteaza doar la folosirea informatiilor din structura imaginilor,
astfel incat pot fi adaugate si alte informatii care pot sprijini definirea si diferentierea obiectelor.
Interpretarea vizuala si producerea de date in format vectorial este cea mai simpla modalitate
de a produce date digitale folosind imaginea de teledetectie cu un anumit nivel de procesare pe
care analistul o exploreaza folosind procedeele si criteriile de interpretare, directe sau indirecte.
Ex: pag 210 Atlas – realizarea hartilor tematice ale structurilor urbane, respectiv
evolutiei teritoriale ale unui oras. Producerea datelor vectoriale are la baza folosirea
unor criterii de inerpretare intr-o formula combinata si corelata, precum forma
acoperisurilor unor case, culoarea materialelorde constructie sau structura cartierelor,
prezenta vegetatiei, sau raportarea spatiului construit la elemente naturale, sau textura
unor zone construite.
Pe masura ce fenomenele analizate acopera suprafete mai mari, se impune adaptarea la rezolutia
imaginilor, astfel incat imaginile la 30 m rezolutie devin utile in interpretarea si reprezentarea
diferitelor clase de acoperire a terenurilor.
Interpretarea vizuala produce acoperiri vectoriale de tip poligon, linie sau punct, insa acestea se
impun a fi controlate la nivel topologic, deoarece folosirea lor in alte aplicatii GIS impune o
anumita acuratete si chiar o anumita precizie.
Clasificarile de pixeli sau tematice reprezinta tehnici care utilizeaza algoritmi matematici si
praguri statistice predefinite in scopul producerii de informatii sub forma de strate raster care
vizeaza acoperirea terenului sau anumite clase omogene ale acesteia.
14

Clasificarle tematice prezinta din punct de vedere semantic 2 directii de abordare. Acestea sunt
legate de cunoasterea sau necunoasterea semnificatiei signaturilor spectale in raport cu
acoperirea terenului.
Rezultatul acestor clasificari sunt straturi raster.
a) Clasificarea nesupervizata (nedirijata) – gruparea pixelilor in clustere relativ
omogene folosind doar criteriul statistic, respectiv diferetele de nr digital
existente intre pixeli. In acest caz nu se cunoaste semnificatia in teren a
signaturilor spectrale, se cunosc doar anumite praguri la nivel de valori
numerice,precum si numarul probabil de clustere ce ar putea fi grupate la
nivelul aceasi clase. Dupa gruparea datelor in clase, analistul poate acorda
semnificatia din teren a acestora.
b) Clasificarea supervizata (dirijata) – spre deosebire de ti[pul anterior, foloseste
in mare masura cunoasterea semnificatiei signaturilor spectrale in teren.
Folosind o serie de esantioane sau poligonae test interpretate in imagine si
calculand apoi pragurile de diferentiere dintre signaturile spectrale, pixelii
imaginii pot fi grupati in clase cu diferite semnificatii. Clasificarea supervizata
se bazeaza pe cunostiinte geografice complexe si impun frecvent
documentarea analistului si o anumita experienta in interpretarea vizuala a
imaginilor.
Clasificarile de pixeli utilizeaza integral datele imaginilor multispectrale, chiar daca zonele de
interes au fost generate folosind doar o singura combinatie RGB. Rezultatul clasificarilor trebuie
evaluat folosind seturi de date independente in raport de care se genereaza matricile de erori ce
exprima procentual cat de corect au fost clasificati pixelii pe clase.

Elemente de interpretare tematica
Interpretarea reliefului
In analiza reliefului pe imagini, principalul indiciu de interpretare il reprezinta specificul
retelei de drenaj, respectiv configuratia acesteia. Reteaua de drenaj exprima configuratia
sistemului de scurgere al apei in regim permanent sau temporar, natural sau antropic de la nivelul
suprafetei topografice.
In analiza imaginilor pot fi deosebite 2 situatii:
- cazul retei de drenaj in configuratie naturala in care talvegurile se remarca prin densitate
neuniforma, respectiv trasee neregulate (zona montana)
15

- cel de-al doilea caz caracterizeaza retelele de drenaj influentate antropic prin canalizari,
indreptari, captari, derivatii etc. la care se observa suprapunerea unor configuratii geometrice
peste configuratiile negeometrice initiale (zona de campie litorala)
In analiza imaginilor configuratiile retelei de drenaj ofera, insa, informatii interesante
privind tipurile genetice de relief, gradul de evolutie al acestora, morfodinamica actuala si
prezenta, acolo unde este cazul, a influentelor antropice.
In literatura sunt recunoscute 8 tipuri majore de retele de drenaj care se pot adapta
diferitelor imagini satelitare sau aeriene exprimand intr-o prima etapa tipologia reliefului si
evolutia acestuia:
- drenajul dendritic (reteaua este organizata pe bazine dezvoltate similar ramurilor unor arbori) arata o torentialitate intensa in conditiile unor influente structurale mai slabe si a unor roci relativ
omogene si relativ impermeabile (zonele de munte si de deal)
- drenajul paralel (talvegurile sunt paralele si au aceeasi directie fapt datorat unor influente
structurale si litologice evidente pe o anumita directie, de exemplu falii paralele, alternanta de
roci permeabile cu roci impermeabile in structuri paralele). Formatiunile impermeabile
corespund talvegurilor, iar cele permeabile corespund intervluviilor.
- drenaj de tip gratar (treilis) - este o combinatie intre drenajul rectangular si cel dendritic si
caracterizeaza zonele faliate cu horsturi si grabene in care exista o alternanta de formatiuni cu
permeabilitati diferite
- drenajul rectangular - este cel mai caracteristic in regiunile cu blocuri faliate, horsturi
si grabene, in care rocile sunt relativ omogene. Talvegurile sunt suprapuse faliilor
principale si secundare.
!!! Cele mai complexe retele de drenaj corespund regiunilor cu o evolutie indelungata a
reliefului (regiuni montane, chiar si de deal sau podis). Din aceasta evolutie au fost scoase la zi
treptat litologii si structuri diferite care au impus diferite tipuri de drenaj ce au fost mostenite in
etapele ulterioare. Cu alte cuvinte, tipurile elementare de drenaj, exista teoretic acolo unde
structura si litologia sunt omogene si evolutia reliefului este limitata la mai putine etape.
- drenajul radial - corespunde conurilor vulcanice mai noi sau mai vechi unde, pe
fatelele aparatului vulcanic s-au adancit vai divergente numite si barrancos. Pe masura ce
relieful vulcanic este mai nou sau este legat de vulcanii activi, aceasta configuratie este mai bine
16

pastrata. Cu cat vulcanul respectiv s-a stins mai demult cu atat reteaua respectiva duce catre alte
tipuri.
- drenajul inelar - este legat, de obicei, de structurile cutate de tip dom sau
brahiianticlinal. Configuratia retelei de drenaj este legata de patrunderea regresiva a
torentilor care si-au adaptat sistemul de drenaj configuratiei circulare a structurii
geologice si litologiilor diferite intalnite in procesul adancirii.
- drenajul multibazinal - corespunde regiunilor endoreice (in deserturi si semideserturi)
unde reteaua este organizata catre centrul unor arii depresionare, izolate in raport cu
reteaua majora de drenaj.
Un caz particular este drenajul zonelor carstice unde imaginile arata o densitate mica a
talvegurilor la suprafata care converg catre avene si pesteri.
- drenajul complex - este cel mai raspandit si grupeaza mai multe tipuri elementare de
drenaj din cele prezentate anterior; el rezulta, de fapt, din succesiunea unor etape
indelungate de morfogeneza prin procese de epigeneza (scoaterea la zi a unor roci initial
acoperite), prin nivelari succesive cu formare de peneplene, prin captari fluviatile pe
fondul aparitiei diferitelor nivele de baza

Tipuri de imagini si date digitale folosite in analiza reliefului
Alegerea imaginilor satelitare sau aeriene in aplicatiile geomorfologice presupune mai
intal documentarea complexa atat cartografica cat si bibliografica privind problemele reliefului
ce urmeaza a fi analizata.
- suprafata respectiv dimensiunile formelor de relief ce urmeaza a fi analizate, de exemplu pentru
mezorelief (munti, dealuri, campii) sunt necesare imagini la rezolutii medii si chiar mici, pentru
microrelief sunt utile imaginile de rezolutii mari si foarte mari
- diversitatea tipurilor de relief intalnite si gradul de evolutie al acestora; reliefurile mai putin
evoluate se pot analiza si la rezolutii mai mici. Reliefurile evoluate impun indicii ce implica
identificarea unor elemente de detaliu.
17

- in interpretarea reliefului imaginea satelitara sau aeriana nu este suficienta astfel incat se
apeleaza frecvent la DTM, harti topografice, insa, de o mare utilitate sunt imaginile obtinute cu
diferite tipuri de senzori
- dinamica temporala a formelor de relief - de foarte multe ori, in analiza, sunt folosite imagini
multitemporale. Imaginile se adapteaza si spatiului de manifestare al fenomenului
Dinamica diferitelor sisteme geomorfologice implica adecvarea seturilor de imagini din
punctul de vedere al rezolutiei spatiale si al rezolutiei temporale care trebuie raportate la
specificul spatio-temporal al fenomenului (dinamica unui ghetar, eruptia vulcanica, inundatia,
alunecari de teren)

Imagini si date utilizate
1) Imagini satelitare multispectrale la rezolutii medii (10-100m) - de obicei ele
permit obtinerea de combinatii fals color care asigura diferentierea mai usoara a
formelor de relief in raport cu vegetati si alte elemente de mediu (slide 5). In
deserturi, pe langa separarea vegetatiei naturale sau a celei din zonele cultivate fata de
formele de relief se pot delimita la nivelul suprafetei topografice si diferite depozite
superficiale respectiv tipuri de roci.
2) Imaginile multispectrale la rezolutii mari si foarte mari (>1m) - permit combinatii
in culori naturale dar si o combinatie color IR. Ex: analiza ghetarilor
- semnalarea ghetii in raport cu roca
18

- morenele apar in culori inchise
3) Modele digitale obtinute prin tehnica LIDAR (scanare cu laser) - aceste modele
sunt necesare analizelor de detaliu privind caracteristicile reliefului in special la nivel de
microforme. Obtinute in formula multitemporala, aceste date sunt de mare utilitate in
masurarea parametrilor morfodinamici si evaluarea evolutiei reliefului. De exemplu:
masurarea dinamicii unei albii, masurarea ratei de adancire a unor ravene sau torenti.
Pe baza datelor LIDAR se realizeaza si analize geomorfometrice de mare precizie dar se
pot realiza si clasificari tematice orientate obiect pe tipuri de forme de relief.
4) Imagini RADAR - obtinute in diferite moduri de polarizare, sunt imagini alb-negru
care scot mai bine in evidenta asimetriile structurale ca urmare a efectului de basculare pe
care il determina interactiunea reliefului cu fluxurile de microunde. Cu alte cuvinte,
suprafetele expuse catre microunde apar stralucitoare, iar cele adapostite apar inchise. Se
pot observa asimetrii ale reliefului, faliile si diferitele aliniamente structurale.

19