You are on page 1of 58
Revistă teologică şi culturală a elevilor Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea
Revistă teologică şi culturală a elevilor Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea
Revistă teologică şi culturală a elevilor
Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea
Revistă teologică şi culturală a elevilor Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

Colectivul de redacție:

Preşedinte de onoare:

Preasfinţitul Părinte Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei

Preşedinte:

Pr. Prof. Radu Rus

Vicepreşedinţe:

Pr. Prof. Dorel Leucea

Membri:

Pr. Prof. Alexandru Dulca Pr. Prof. Alin Sonea Arhid. Prof. Ştefan Lakatos

Prof. Ramona Urdea

Cristian Nistor cls. a XII-a A

Andi Bacter cls. a XI-a A George Sabău – cls. a X-a A

Revistă teologică şi culturală a elevilor Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea „ Nu voi
Revistă teologică şi culturală a elevilor Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea „ Nu voi
Revistă teologică şi culturală a elevilor Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea „ Nu voi
Revistă teologică şi culturală a elevilor Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea „ Nu voi
Revistă teologică şi culturală a elevilor Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea
Revistă teologică şi culturală a elevilor
Liceului Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” Oradea

Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu”

(Ioan 15, 16)

Apare cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei

ISSN 2067 502X

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

2

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 2 SCRISOARE PASTORALĂ LA NA Ș TEREA DOMNULUI 2014 † SOFRONIE Prin
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 2 SCRISOARE PASTORALĂ LA NA Ș TEREA DOMNULUI 2014 † SOFRONIE Prin

SCRISOARE PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI 2014

† SOFRONIE

Prin harul lui Dumnezeu

Episcop dreptmăritor al Oradiei,

Preacuvioşilor şi Preacucernicilor Părinţi, Preacuvioaselor Maici şi Binecredincioşilor creştini încredinţaţi spre păstorire, „har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos” 1 , iar de la noi îmbrăţişare întru bucuria Duhului Sfânt!

„Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine” 2 .

Iubit popor al lui Dumnezeu,

„Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” 3 , pe Fiul Său cel Unul-născut, născut din veci din Tatăl, pentru a Se face om, în toate asemenea nouă, afară de păcat, pentru ca pe noi, cei mulţi şi păcătoşi, să ne răscumpere, să ne scoată din starea de umilinţă în care păcatul ne adusese, pentru a ne restaura demnitatea pierdută prin cădere, pentru a omorî moartea. Pentru noi, oamenii, El, Fiul veşnic al Tatălui, deofiinţă cu Tatăl, S-a smerit; bogat fiind, pentru noi a sărăcit, pentru ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogăţim 4 . Pentru noi S-a micşorat „cu puţin faţă de îngeri” 5 , pentru a ne întoarce la Tatăl nostru Cel din ceruri. Deşertarea, micşorarea, smerirea Fiului lui Dumnezeu înomenit la plinirea vremii, prin naşterea după trup din Fecioara, se numeşte, în teologia Bisericii noastre, chenoză.

1 Romani 1, 7, I Corinteni 1, 3, II Corinteni 1, 2, etc.

2 Filipeni 2, 6-8.

3 Galateni 4, 4.

4 II Corinteni 8, 9.

5 Evrei 2, 9.

Corinteni 1, 3, II Corinteni 1, 2, etc. 2 Filipeni 2, 6-8. 3 Galateni 4, 4.

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

3

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 3 Chenoza Cuvântului veşnic al Tatălui, asumarea firii omeneşti integrale, trup şi
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 3 Chenoza Cuvântului veşnic al Tatălui, asumarea firii omeneşti integrale, trup şi

Chenoza Cuvântului veşnic al Tatălui, asumarea firii omeneşti integrale, trup şi suflet, în ipostasul unic al Fiului Unul-născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii şi unirea celor două firi, divină şi umană, în mod neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit, în unica persoană a Domnului nostru Iisus Hristos, se află în miezul tainei credinţei noastre ortodoxe cu privire la cea de a doua persoană a Preasfintei Treimi, Dumnezeu-Fiul înomenit, Dumnezeu-Omul. Credinţa ortodoxă, hristologia ortodoxă a fost apărată de Biserică prin mari sacrificii şi ne-a fost transmisă cu multă scumpătate de înaintaşii noştri, nouă revenindu-ne responsabilitatea apărării, mărturisirii şi transmiterii mai departe, generaţiilor ce vin după noi, a tezaurului hristologiei mântuitoare.

Astfel, în duh de smerenie, se cuvine să ne apropiem de marea sărbătoare a întregii creştinătăţi, naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, desfăcând cureaua încălţămintelor noastre şi înţelegând cât de mare şi sfântă este taina naşterii după trup a Fiului veşnic al Tatălui, a înomenirii Fiului lui Dumnezeu, începând de la Buna Vestire a Maicii Domnului, de către Sfântul Arhanghel Gavriil. De aceea, Cea care L-a născut şi L-a dăruit lumii pe Fiul lui Dumnezeu 6 , este preacinstită de Biserică şi numită, cu multă dragoste şi sfântă credinţă, Născătoarea de Dumnezeu. Aceste adevăruri ale Ortodoxiei suntem chemaţi să le mărturisim cu tărie în toate zilele vieţii noastre, dar mai cu seamă acum, la Crăciun, ca adevăr imuabil, în special în contextul lumii de astăzi, tot mai secularizate, mai desacralizate, mai îndepărtate de ceea ce este Crăciunul, marea sărbătoare împărătească a ortodocşilor.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Poate că nicicând mai mult decât în zilele noastre pericolul relativizării sărbătorii, spectrul înstrăinării de valorile netrecătoare ale credinţei noastre strămoşeşti, duhul potrivnic lui Hristos Domnul, bântuie printre noi, încercând să denatureze sensul Crăciunului, să lipsească praznicul de ceea ce-i este propriu: de Însuşi Domnul Iisus Hristos. Dar cum ar putea Crăciunul să mai fie sărbătoare fără Cel care i-a dat numele, Domnul Iisus Hristos? E drept că acelaşi lucru l-au încercat şi cei fără Dumnezeu, în timpul regimului totalitar comunist, dar n- au reuşit. Astăzi, sub măşti diferite, aceleaşi duhuri potrivnice încearcă să-i îndepărteze pe oameni de bucuria autentică a sărbătorii credinţei, de speranţa consistentă a izbăvirii de întuneric şi moarte, de frică şi de primejdie, prin chenoza Fiului lui Dumnezeu. De aceea, noi, creştinii ortodocşi avem datoria de a apăra, a mărturisi şi a transmite mai departe adevărul credinţei ortodoxe.

6 Cf. Luca 1, 35.

avem datoria de a apăra, a mărturisi şi a transmite mai departe adevărul credinţei ortodoxe. 6

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

4

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 4 Pericolele ce pândesc dinspre lumea secularizată nu trebuie lăsate să umbrească
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 4 Pericolele ce pândesc dinspre lumea secularizată nu trebuie lăsate să umbrească

Pericolele ce pândesc dinspre lumea secularizată nu trebuie lăsate să umbrească lumina praznicului împărătesc în sufletele noastre. Se cuvine, însă, a rămâne în stare de veghe şi a nu lăsa duhurile străine să ne îndepărteze de ceea ce este Crăciunul: sărbătoarea naşterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei, născut din veci, din Tatăl, fără de mamă şi „la plinirea vremii”, din maică, fără ispită bărbătească, prin lucrarea Duhului Sfânt. Este, de altfel, ceea ce facem noi, ortodocşii, atât în perioada premergătoare, a Sfântului Post al Naşterii Domnului, pe parcursul a patruzeci de zile, cât şi în zilele de sărbătoare, cele trei ale praznicului şi, ulterior, până la odovania acestuia, la treizeci şi unu decembrie.

Tot ceea ce se săvârşeşte, în această perioadă, în biserici şi în case, în oraşe şi sate, la mânăstiri şi în parohii, în toate aşezămintele bisericeşti, este o mărturisire a credinţei noastre ortodoxe. Sfintele slujbe, rânduielile creştineşti, colindele şi cântecele de stea, tradiţiile moştenite din străbuni sunt tot atâtea binecuvântate prilejuri care reuşesc să îmbrace sufletele noastre în veşmintele luminoase ale sărbătorii, inserându-ne şi pe noi în cohortele de laudă ale Sfinţilor şi Îngerilor, magilor de la Răsărit şi păstorilor, constelaţiilor şi peşterii betleemite, în bucuria ce însufleţeşte întregul univers, în explozia de fericire ce inundă cerurile şi pământul, lumea de dincolo şi lumea de aici, lăsându-ne să întrezărim, pe măsura credinţei, Raiul deschis.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Luând aminte la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, vremea este a mărturisi că nu există nici o putere în cer sau pe pământ sau în lumea de dedesubt, care să fie în stare a aduce vreo atingere măritului praznic al Naşterii Domnului, oricât ar încerca, oricât s-ar opinti, oricâte eforturi ar depune, oricâte forţe ar arunca în luptă, oricâte ameninţări ar profera, oricâte războaie contra credinţei, prigoane contra credincioşilor, martirizări ale creştinilor ar dezlănţui. Pentru că nici o putere în cer sau pe pământ nu I se poate opune lui Dumnezeu, nu poate aduce vreo ofensă Preasfintei Treimi, oricât ar încerca. Şi duhurile rele ştiu aceasta, deşi sunt îngăduite de Sus, pentru încercare, să ispitească pe cei slabi în credinţă, să-i încurajeze pe cei leneşi la şi mai multă delăsare, iar pe cei indiferenţi la mai mare derivă. Forţele întunericului sunt limitate, puterea lor este trecătoare şi influenţa lor minoră, în comparaţie cu Ziditorul. Şi puterile întunecate ştiu că nu au nici o şansă şi că biruinţa nu le aparţine.

Dar este mare nevoie, e de maximă urgenţă a înţelege noi adevărurile dominatoare în univers. Anume, puterea cea nelimitată a lui Dumnezeu, Atotputernicul, măreţia netrecătoare a Celui ce S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, Pantocratorul şi Domnul, Arhiereul sufletelor

netrecătoare a Celui ce S- a smerit pe Sine, chip de rob luând, Pantocratorul şi Domnul,

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

5

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 5 noastre, „Care a şezut de - a dreapta tronului slavei în
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 5 noastre, „Care a şezut de - a dreapta tronului slavei în

noastre, „Care a şezut de-a dreapta tronului slavei în ceruri” 7 . Şi ştiind şi înţelegând că toate sunt îngăduite de Sus, mai uşor vom purta şi lupta noastră, mai lesne vom putea da şi mărturisirea noastră, mai luminos vom vesti şi bucuria noastră, că Fiul veşnic al Tatălui S-a născut din Fecioara, pentru noi, cei mulţi şi căzuţi, de-acum, de „la plinirea vremii”, fraţii Săi în umanitate, pentru noi, fraţii Săi mai mici, de la Adam până la ultimul ce se va naşte din femeie. Iar noi, dreptmăritorii creştini, suntem chemaţi să răspândim lumina aceasta în jurul nostru, indiferent de condiţii, independent de gradul de secularizare al lumii din care facem parte, de indiferentismul religios, de ofensele aduse creştinismului.

De aceea, dragii mei fraţi şi surori, să nu lăsăm nimic să ne strice bucuria, să frângă dragostea noastră faţă de Domnul şi întreolaltă, să întristeze sufletele noastre! Să ne bucurăm şi să ne veselim, împreună cu moşii şi strămoşii noştri, în comuniunea de dragoste a Sfinţilor, sub omoforul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Să nu-i uităm pe cei săraci şi lipsiţi, pe cei bătrâni şi pe orfani, pe cei care au nevoie de dragostea şi ajutorul nostru, de atenţia şi sprijinul nostru, de mângâierea şi zâmbetul nostru. „În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate” 8 . Şi dacă El „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând”, atunci şi noi, în haina sărbătorii lui Hristos îmbrăcaţi fiind, să ne apropiem unii de alţii cu dragoste, „cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât pe el însuşi” 9 .

Pentru că peste toate şi deasupra tuturor este Cel ce odinioară S-a născut smerit în peştera din Betleem, Cel mai-nainte de veci, coborât în lume din Fecioara, „la plinirea vremii”,

Care a mărturisit despre Sine: „Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” 10 . „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă,

Începutul şi Sfârşitul” 11 , „Eu, Iisus străluceşte dimineaţa” 12 .

Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care

„Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin” 13 .

Al vostru, al tuturor, smerit rugător,

Amin” 13 . Al vostru, al tuturor, smerit rugător, 7 Evrei 8, 1. 8 Romani 12,

7 Evrei 8, 1.

8 Romani 12, 10.

9 Filipeni 2, 3.

10 Apocalipsa 1, 8.

11 Apocalipsa 22, 13.

12 Apocalipsa 22, 16.

13 Apocalipsa 22, 21.

Filipeni 2, 3. 1 0 Apocalipsa 1, 8. 1 1 Apocalipsa 22, 13. 1 2 Apocalipsa

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

6

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 6 S povedania e ste o Taină a Bisericii prin care ni
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 6 S povedania e ste o Taină a Bisericii prin care ni
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 6 S povedania e ste o Taină a Bisericii prin care ni
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 6 S povedania e ste o Taină a Bisericii prin care ni

S povedania este o Taină a Bisericii prin care ni se iartă păcatele, este ca o baie prin care ne spălăm de toate întinăciunile lăuntrice, sufletești. Sfânta Spovedanie, numită și Sfânta Mărturisire sau Pocăință, este una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii

Domnului Hristos, importantă pentru mântuire ca și Sfântul Botez. Spovedania în Vechiul Testament Cugetul pocăinței în Vechiul Testament apare în legătură cu păcatul săvârșit de prima pereche de oameni. Căci păcatul, în chip firesc, ascunde în sine o adâncă neliniște, izvorâtă din rușinea de a-l fi făcut și din dorința de a se curăți de el. Adam și Eva, după ce calcă porunca Lui Dumnezeu, simt o durere pentru păcat, se rușinează și se ascund printre pomii raiului. Căderea în păcat și pierderea nevinovăției primilor oameni aduce cu sine sentimentul rușinii, căința și frica de Dumnezeu. Rușine, căci și-au acoperit goliciunea trupului cu frunze de smochin; căință, căci și-au dat seama de greșeala făcută; frică de Dumnezeu, căci au căutat să se ascundă; deci primul păcat, primul semn de pocăință. Dumnezeu face responsabil pe fiecare în parte de greșeala lui și provoacă tot individul să se mărturisească și să răspundă pentru fapta lui. Atitudinea omului în fața unor astfel de provocări îmbracă forme variate: ea poate

fi mărturisire sinceră, poate fi o ocolire a mărturisirii prin încercarea transferului de vină, sau poate fi chiar refuzul direct de a mărturisi păcatul săvârșit. Mai târziu, prin Moise, Dumnezeu le-a dat israeliților Legea, în care printre alte multe prevederi găsim și porunca expresă pentru mărturisirea personală a păcatelor: ,,Deci, de se va face

cineva vinovat de ceva din acestea și își va mărturisi păcatul, atunci pentru păcatul său,

aducă Domnului jertfă… și-l va curăța preotul prin aceasta de păcatul său și i se va ierta păcatul’’. Cel mai bogat material cu privire la pocăință în Vechiul Testament îl cuprinde Psaltirea regelui și proorocului David. Pentru viața religioasă și morală ea are un rol și o valoare unică.

Începând cu Adam și până la Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci, toată Scriptura Vechiului Testament este străbătută, ca un fir roșu, de duhul pocăinței.

ultimul dintre prooroci, toată Scriptura Vechiului Testament este străbătută, ca un fir roșu, de duhul pocăinței.
ultimul dintre prooroci, toată Scriptura Vechiului Testament este străbătută, ca un fir roșu, de duhul pocăinței.

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

7

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 7 Spovedania în Noul Testament Mărturisirea păcatelor de dinainte de Hristos nu
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 7 Spovedania în Noul Testament Mărturisirea păcatelor de dinainte de Hristos nu

Spovedania în Noul Testament Mărturisirea păcatelor de dinainte de Hristos nu era Taină, pentru că lipsea harul Duhului Sfânt, ci era un simbol. În Noul Testament, spovedania apare ca Taină Sfântă instituită de Mântuitorul Hristos și dată Apostolilor și prin ei Bisericii, Taina în care iertarea și dezlegarea se dau prin puterea ce vine de sus.

iertarea și dezlegarea se dau prin puterea ce vine de sus. Noul Testament este cartea întoarcerii

Noul Testament este cartea întoarcerii la Dumnezeu, în raiul fericirii pierdute. Nu este scriere sau capitol în cuprinsul lui care să nu urmărească acest scop mântuitor: pocăința, întoarcerea și împăcarea omului cu Dumnezeu. Instituind Taina Spovedaniei deodată cu Taina Preoției, Mântuitorul leagă Spovedania de preoția harică, desăvârșind practica vechi-testamentară, potrivit căreia, mărturisirea păcatelor se făcea în fața autorității religioase a evreilor. Primind puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor, Sfinții Apostoli și cei rânduiți de ei, prin punerea mâinilor, adică prin Taina Hirotoniei, au săvârșit Taina Spovedaniei tuturor celor care veneau la ei pentru ușurare de păcate și apropierea de Sfânta Împărtășanie. Necesitatea și practicarea Tainei Spovedaniei încă din timpul Sfinților Apostoli se arată și prin cuvintele deosebit de grăitoare ale Sfântului Apostol si Evanghelist Ioan: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea”(1 Ioan 1,8-9).

Darius Lascău clasa a XI-a

ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1,8-9). Darius Lascău

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

8

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 8 S fântul Voievod Constantin Brâncoveanu s- a născut în data de
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 8 S fântul Voievod Constantin Brâncoveanu s- a născut în data de
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 8 S fântul Voievod Constantin Brâncoveanu s- a născut în data de

S fântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a născut în data de 15 august 1654, în localitatea Brâncoveni, părinții lui fiind Matei Brâncoveanu și doamna Stanca, dar a rămas orfan de tată pe când avea doar un an, crescând sub îngrijirea rudelor sale, în

special a unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino. De asemenea, a primit și o educație aleasă de la unii dintre cei mai învățați dascăli ai vremii. Datorită pregătirii, hărniciei şi iscusinței sale, a fost ales domn al Țării Românești după moartea lui Șerban Cantacuzino, urcând pe tron în data de 29 octombrie 1688. În condițiile unor vremuri vitrege și întunecate, Constantin Brâncoveanu a reușit să-și adjudece una dintre cele mai lungi domnii din istoria Țării Românești, 25 de ani și 5 luni (1688-1714). Deși a condus țara într-o perioadă de lupte acerbe pentru dominație, voievodul Constantin Brâncoveanu a reușit să ferească țara de războaie, fiind numit și „voievod al păcii”. În timpul domniei sale, Țara Românească devine un centru cultural, diplomatic și politic european prin grija conducătorului ei, care a menținut legături cu toate cele trei puteri ale vremii: Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman și Imperiul Rus, arătându-se astfel un adevărat om de stat, diplomat înțelept şi vizionar în politica promovată într-un context internaţional extrem de dificil, marcat de presiuni multiple şi interese antagonice ale marilor puteri. În ceea ce priveşte politica externă, domnitorul a reuşit să întreţină relaţii bune în raport cu marile puteri ale vremii, ferind ţara de jafuri şi pustiiri din partea armatelor străine, precum şi de anexări teritoriale. În relaţia cu Înalta Poartă, Vodă a adoptat „diplomaţia pungilor cu bani”, plătind cu regularitate tributul. Pentru el, ameninţarea otomană era dublată şi de nesigura protecţie a austriecilor, care urmăreau şi ei dominaţia ţării, astfel încât firească a fost îndreptarea sa către noua putere de la Răsărit, „a treia Romă”, Rusia ţarului Petru cel Mare. După înfrângerea armatelor ţariste de către trupele otomane la Stănileşti, situaţia lui Brâncoveanu devine tot mai nesigură. Voievodul se va sili să practice aceeaşi politică a „pungilor cu baniîn anii 1712-1713, dar cererile din partea turcilor devin din ce în ce mai exagerate. Ostilităţile la adresa lui, invidia şi dorinţa de a-i lua averea şi, mai ales, tragicul conflict din propria familie, concretizat în intrigile Cantacuzinilor, au dus la sfârșitul domniei acestuia.

tragicul conflict din propria familie, concretizat în intrigile Cantacuzinilor, au du s la sfârșitul domniei acestuia.
tragicul conflict din propria familie, concretizat în intrigile Cantacuzinilor, au du s la sfârșitul domniei acestuia.

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

9

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 9 Deşi a condus ţara în vremuri extrem de grele pe plan
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 9 Deşi a condus ţara în vremuri extrem de grele pe plan

Deşi a condus ţara în vremuri extrem de grele pe plan politic, Constantin Brâncoveanu nu a neglijat preocupările în domeniul artei, culturii şi educaţiei, ci le-a acordat o atenţie sporită, ceea ce a făcut din el un ctitor de civilizaţie românească, un făuritor de artă şi un creator de stil arhitectural ce-i poartă numele. Merită amintit faptul că în timpul strălucitei sale domnii s-au zidit multe biserici şi mănăstiri renumite, s-au deschis şcoli, s-au tipărit cărţi în diferite limbi: română, slavonă, greacă, latină sau arabă, au fost sprijiniţi şi încurajaţi cărturarii și, de asemenea, s-au acordat ajutoare multor aşezăminte bisericeşti căzute sub dominaţia otomană.

aşezăminte bisericeşti căzute sub dominaţia otomană. Palatul Mogoșoaia – detaliu arhitectural Prin ceea ce a

Palatul Mogoșoaia – detaliu arhitectural

Prin ceea ce a lăsat moştenire posterităţii, epoca brâncovenească reprezintă o sinteză între clasic şi baroc, între medieval şi modern, între Orient şi Occident. În arhitectura civilă a restaurat curțile domnești de la Târgoviște și București și a ctitorit câteva palate de o frumusețe nepieritoare. În cadrul arhitecturii eclesiastice, Brâncoveanu a zidit din temelie şi a refăcut numeroase lăcaşuri de închinare, atât în ţară cât şi în afara hotarelor ei. Marelui domnitor i se datorează ctitorirea unor aşezăminte monahale precum cel de de la Hurezi, Mamul, Brâncoveni, Surpatele, Polovragi şi Turnu, construirea unor biserici în București, dar și contribuirea la zidirea unor biserici monumentale sau îmbunătățirea unor așezări monahale vestite, precum: Cozia, Arnota, Bistriţa, Strehaia, Snagov, Dealu și multe altele. Pictura, sculptura, broderia şi argintăria sunt artele care au înfrumuseţat ctitoriile brâncoveneşti într-un mod cu totul deosebit. Epoca brâncovenească a constituit şi o perioadă în care şcolile au putut înflori pe lângă ctitoriile monahale ale marelui domnitor. Acestea pregăteau slujbaşii cancelariei domneşti, dar şi preoţii şi cântăreţii din biserici.

marelui domnitor. Acestea pregăteau slujbaşii cancelariei domneşti, dar şi preoţii şi cântăreţii din biserici.

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

10

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 10 Mănăstirea Hurezi Voievodul Constantin Brâncoveanu a organizat în timpul domniei sale
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 10 Mănăstirea Hurezi Voievodul Constantin Brâncoveanu a organizat în timpul domniei sale
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 10 Mănăstirea Hurezi Voievodul Constantin Brâncoveanu a organizat în timpul domniei sale

Mănăstirea Hurezi

Voievodul Constantin Brâncoveanu a organizat în timpul domniei sale patru tipografii, la Târgovişte, Snagov, Buzău şi Râmnic, plus cea de la Bucureşti care exista încă înainte de urcarea sa pe tronul Ţării Româneşti. În aceste tipografii au fost imprimate cărţi de doctrină, de slujbă şi teologie, pentru trebuinţele bisericilor şi ale şcolilor, cărţi de povăţuiri pentru voievozi şi fiii lor, cărţi de învăţătură şi zidire sufletească, dar şi de apărare a învăţăturii ortodoxe împotriva misiunii calvine şi catolice din Transilvania şi alte regiuni. În timpul domniei Sfântului Constantin au fost tipărite 84 de cărţi în 96 de volume, într-un tiraj total de 50 000 de exemplare.

tipărite 84 de cărţi în 96 de volume, într -un tiraj total de 50 000 de

Mănăstirea Sâmbăta de Sus

tipărite 84 de cărţi în 96 de volume, într -un tiraj total de 50 000 de

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

11

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 11 Domnia lui Constantin Brâncoveanu a constituit o epocă de renaştere culturală
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 11 Domnia lui Constantin Brâncoveanu a constituit o epocă de renaştere culturală

Domnia lui Constantin Brâncoveanu a constituit o epocă de renaştere culturală şi artistică a Ţării Româneşti, care a devenit şi un important centru spiritual, nu numai politic, pentru sud-estul Europei şi Orientul creştin. Vrednic urmaş al înaintaşilor săi la tronul Ţării Româneşti, Voievodul Constantin Brâncoveanu întreprinde acţiuni de ajutorare a transilvănenilor prin intervenţii diplomatice, prin sprijin financiar, prin ctitorirea de biserici, prin hirotonirea de episcopi şi preoţi, prin tipărirea de cărţi împotriva prozelitismului calvin şi catolic şi prin scrisori de încurajare şi îmbărbătare a ortodocşilor transilvăneni aflaţi în faţa presiunilor şi prozelitismului catolic. Pentru românii ortodocşi din Transilvania, în timpul domniei sale, au fost hirotoniți în Muntenia doi mitropoliți ai Bălgradului (Alba-Iuliei), care au fost sprijiniți în activitatea lor prin numeroase danii domnești. Pentru a-i ajuta pe ortodocșii transilvăneni să-şi păstreze dreapta credinţă, au fost tipărite în Ţara Românească cărţi ce prezentau doctrina ortodoxă şi combăteau propaganda calvină și catolică, cărți care au fost răspândite gratuit în Transilvania. A ctitorit biserici: Mănăstirea Sâmbăta de Sus, biserica din Făgăraş, biserica din Ocna Sibiului şi biserica din Poiana Mărului, domnitorul îngrijindu-se și de existența materială a acestora prin bani, produse, cărţi, manuscrise, tiparniţe, obiecte de cult, lucrări de artă şi broderie. În același timp i-a ajutat și pe creștinii ortodocși din țările aflate sub jugul otoman. Ajutoarele materiale și spirituale au constat în bani, produse, manuscrise, tiparnițe, obiecte de cult, lucrări de artă și broderie. Trădat de boierii adversari, dar şi de puterile europene, voievodul s-a văzut neputincios în faţa intrigilor externe şi interne şi a rivalilor ce se credeau îndreptăţiţi să urce în scaunul domnesc, în special cei din familia Cantacuzinilor. La 24 martie 1714 Constantin, împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul său, Ianache Văcărescu, au

cu fiii săi şi cu sfetnicul său, Ianache Văcărescu, au Martiriul Brâncovenilor – frescă într -

Martiriul Brâncovenilor – frescă într-un paraclis al Mănăstirii Sâmbăta de Sus

său, Ianache Văcărescu, au Martiriul Brâncovenilor – frescă într - un paraclis al Mănăstirii Sâmbăta de

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

12

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 12 fost duşi apoi la Constantinopol, unde au fost închişi în temniţa
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 12 fost duşi apoi la Constantinopol, unde au fost închişi în temniţa

fost duşi apoi la Constantinopol, unde au fost închişi în temniţa celor şapte turnuri şi supuşi la numeroase chinuri. Într-o ultimă tentativă mârşavă, turcii au eliberat familia Brâncovenilor, cu promisiunea că-i vor lăsa să se reîntoarcă teferi în ţară dacă renunţă la creştinism şi se convertesc la islamism, după plata a încă 20.000 de pungi cu galbeni. Voievodul a refuzat cu demnitate şi curaj să se lepede de credinţa strămoşească, astfel că, la 15 august 1714, domnitorul, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi cu sfetnicul Ianache, au primit jertfa muceniciei, trupurile lor fiind aruncate în mare. Acestea au fost apoi pescuite şi îngropate în taină de creştini în biserica Mănăstirii Maicii Domnului din Insula Halki. Doamna Marica a strămutat apoi, în mare taină, osemintele muceniceşti ale voievodului în biserica Sf. Gheorghe cel Nou din Bucureşti, în anul 1720.

de

impresionate ultimele cuvinte ale domnitorului martir către fiii săi, consemnate de Anton Maria del Chiero, martor ocular al execuției:

„Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele noastre şi să ne spălam păcatele cu sângele nostru.” Moartea Brâncovenilor a impresionat profund pe contemporani, chiar şi pe necreştini, şi a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care i-a plâns în cântece şi balade populare. De-a lungul celor trei veacuri care s-au scurs de la mucenicia Sfinţilor Brâncoveni, evlavia poporului român a sporit în ceea ce priveşte cinstirea acestora. Stăruința în credinţa lor, bogata operă cultural-ctitoricească prin care au împodobit Biserica Mântuitorului Hristos, precum şi spiritul filantropic-mucenicesc al vieţii acestora au consacrat martiriul Sfinţilor Brâncoveni drept un eveniment de răscruce în istoria neamului şi a Bisericii noastre. Constantin Brâncoveanu a păşit prin credinţa, asiduitatea şi sacrificiul său final nu numai în panteonul sfinţilor, ci, prin întreaga sa domnie, marea sa personalitate s-a înscris printre conducătorii iluştri ai românilor, bucurându-se pentru totdeauna de binemeritata preţuire şi nepieritoare cinstire.

Cristian Nistor clasa a XII-a

pentru totdeauna de bine meritata preţuire şi nepieritoare cinstire. Cristian Nistor – clasa a XII-a Sunt

Sunt

extrem

pentru totdeauna de bine meritata preţuire şi nepieritoare cinstire. Cristian Nistor – clasa a XII-a Sunt

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

13

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 13 C eea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 13 C eea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 13 C eea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au

C eea ce patriarhii cu mare dor au aşteptat, proorocii au prezis, drepţii au dorit să vadă, s-a împlinit în ziua de astăzi: Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor!

Dacă Ioan, încă în pântecele mamei sale fiind, când a venit Maria la Elisabeta, a săltat de bucurie, cu atât mai mult noi, astăzi, văzând nu pe Maria, ci pe Însuşi Mântuitorul nostru, trebuie să săltăm cu bucurie şi să prăznuim, să ne minunăm şi să ne uimim de Taina cea mare a întrupării lui Hristos, care covârşeşte toată priceperea omenească. Socoteşte numai ce minune ar fi când, dintr-o dată, soarele s-ar pogorî din cer şi s-ar mişca pe pământ şi de aici şi-ar împrăştia razele sale. Deci, dacă aceasta s-ar întâmpla măcar numai cu o stea a pământului, ar trebui să pună în cea mai mare uimire pe toţi cei ce ar vedea. Gândeşte şi cumpăneşte apoi cât de minunat este

a vedea pe Soarele dreptăţii cum răspândeşte

razele Sale din Trupul Său şi luminează sufletele

noastre. De mult doream eu să privesc aceasta zi

şi într-o adunare aşa de mare.

Eu doream ca în această sărbătoare să văd biserica plină de fraţi, precum este, şi dorinţa

adunare aşa de mare. Eu doream ca în această sărbătoare să văd biserica plină de fraţi,
adunare aşa de mare. Eu doream ca în această sărbătoare să văd biserica plină de fraţi,

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

14

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 14 mea s- a îndeplinit. Nu sunt nici zece ani de când
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 14 mea s- a îndeplinit. Nu sunt nici zece ani de când

mea s-a îndeplinit. Nu sunt nici zece ani de când această zi s-a făcut cunoscută, şi iată că ea străluceşte prin râvna noastră, ca şi când ni s-ar fi predat din veac şi de mulţi ani, aşa că poate să o numească cineva cu dreptate sărbătoare nouă şi veche. Nouă, pentru că ea de curând ni s-a făcut cunoscută; veche, pentru că ea îndată s-a făcut asemenea cu sărbătorile cele mai vechi şi, aşa zicând, a ajuns aceeaşi măsură a vechimii cu acestea. Precum plantele cele nobile, când se pun în pământ, îndată şi repede cresc la înălţime, la fel această sărbătoare, care la apuseni era demult cunoscută, iar la noi, abia acum, de câţiva ani s-a adus, aşa de repede a crescut şi aşa de multe roade a adus, precum şi voi vedeţi, că biserica este plină de mulţimea credincioşilor. Această râvnă a voastră este vrednică de răsplată, şi aceasta să o aşteptaţi de la Cel ce S-a născut astăzi, de la Hristos. El vă va răsplăti deplin, căci dragostea către această zi este cel mai mare semn de dragoste către Cel ce S-a născut astăzi. Deci, ca un părinte al vostru întru slujire, voi încerca a vorbi spre folosul vostru, pe cât îmi stă în puterile mele şi cât darul lui Dumnezeu îmi va da. Deci, ce doriţi voi să auziţi întru această zi? Ce altceva decât să vorbim despre această zi. Eu ştiu că mulţi, încă şi acum, nu sunt lămuriţi întru sine despre această sărbătoare. Unii sunt pentru, alţii împotrivă, şi în toate locurile se vorbeşte despre ea. Unii aduc împotriva ei că este nouă şi abia de curând sărbătorită, alţii întăresc că este străveche, căci încă şi proorocii au prevestit Naşterea lui Hristos, şi că ea este cunoscută şi stimată din timpurile cele vechi de către toţi apusenii, de la Tracia până la Cadix. Ei bine, despre această zi vom vorbi noi! Căci această zi, măcar că nu se ştie prea multe despre dânsa, se află la noi în aşa de mare cinste. Este lucru dovedit că ea, când va fi mai mult cunoscută, se va bucura de o râvnă mult mai mare. O pătrundere mai mare ce veţi dobândi despre ea, prin vorba mea, va mări şi mai mult dragostea voastră către această sărbătoare. Eu am trei dovezi din care noi cunoaştem că acesta este timpul în care S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Cea dintâi din aceste trei dovezi este repejunea cu care această sărbătoare s-a făcut cunoscută pretutindeni şi a ajuns la aşa înălţime şi înflorire. Pe ceea ce Gamaliil a zis în privinţa propovăduirii Evangheliei: „De este lucrul acesta de la oameni se va risipi, iar de este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-l risipiţi” (Fapte 5, 38-39), tocmai pe aceasta mă bizuiesc eu când vă vorbesc despre sărbătoarea de astăzi. Fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a născut în această zi, este din Dumnezeu, de aceea această sărbătoare nu numai că nu a încetat, ci din an în an s-a făcut mai mare şi mai slăvită. De asemenea, şi acea propovăduire a Evangheliei despre care grăieşte Gamaliil, în puţini ani s-a răspândit în toată lumea, măcar că peste tot era condusă de făcătorii de corturi, de pescari şi de oameni neînvăţaţi. Micimea slujitorilor nu vătăma cu nimic, căci puterea Acelui care Se propovăduia biruia toate mai dinainte, depărta toate piedicile şi descoperea propria putere.

Iar dacă cineva nu este lămurit de cele zise de mine, eu pot să aduc o a doua dovadă. Care? Ea se află în spusele Evangheliei: „în zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius cârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când

din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

15

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 15 erau ei acolo, s-a u împlinit zilele ca ea să nască,
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 15 erau ei acolo, s-a u împlinit zilele ca ea să nască,

erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul Său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2, 1-7). De aici se vede că El S-a născut în timpul celui dintâi recensământ. Deci, cel ce ar putea vedea actele cele vechi ce se află la Roma, va afla exact timpul acestui recensământ. Dar tu zici:

„Ce ne trebuie nouă acestea, noi nu am fost la Roma şi nici nu ne vom duce”, însă ascultă şi crede că noi am aflat ziua de la cei care cunosc bine aceste lucruri şi care locuiesc în cetatea aceea. Cei ce locuiesc acolo, încă de mult prăznuiesc această zi şi, potrivit cu o veche tradiţie, acum ne-au împărtăşit şi nouă despre aceasta. Evanghelistul nu ne-a însemnat numai îndeobşte, ci ne face cunoscut şi ne arată lămurit şi ziua întrupării lui Hristos. Cezarul August n-a dat acea poruncă din propria iniţiativă, ci pentru că sufletul lui a fost mişcat de Dumnezeu, pentru ca el, fără să vrea, să slujească venirii pe lume a Celui Unuia-Născut.

să slujească venirii pe lume a Celui Unuia - Născut. Dar va zice ci neva: „Ce,

Dar va zice cineva: „Ce, a fost naşterea lui Hristos la porunca Cezarului?” Nu puţin, iubitule, ci foarte mult, şi acea poruncă era dintre lucrurile cele mai neapărate pentru săvârşirea scopurilor lui Dumnezeu. Cum aşa? Galileea este o provincie din Palestina şi Nazaretul este o cetate din Galileea. Şi mai departe încă, şi Iudeea este o provincie din Palestina, numită aşa după locuitorii ei cei din seminţia lui Iuda, iar Betleemul era o cetate din Iudeea. Deci, toţi proorocii au propovăduit că Hristos va veni din Betleem, nu din Nazaret, căci este scris: „Şi tu Betleeme, deşi eşti mai mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi stăpânitor peste Israel” (Miheia 5, 1). Şi când odinioară iudeii au fost întrebaţi de Irod unde Se va naşte Hristos, i-au adus această mărturie (Matei 2, 6). De aceea, şi Natanael, când i-a zis Filip; „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, a răspuns: „Din Nazaret poate fi ceva bun?” (Ioan 1, 45). Şi Hristos a zis despre el: „Iată cu adevărat israelit în care nu este vicleşug”. Dar pentru ce l-a lăudat pe el? Pentru că el, prin vorba lui Filip, nu s-a lăsat ademenit îndată, ci ştia bine şi întocmai că Hristos nu Se va naşte nici în Nazaret, nici în Galileea, ci în Iudeea şi în Betleem, cum s-a şi întâmplat. Deci, fiindcă Filip nu ştia aceasta, Natanael, cel cunoscător de lege, a dat răspunsul cel potrivit cu proorociile cele vechi;

Filip nu ştia aceasta, Natanael, cel cunoscător de lege, a dat răspunsul cel potrivit cu proorociile

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

16

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 16 ştiind bine că Hristos nu vine din Nazaret, pentru aceea a
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 16 ştiind bine că Hristos nu vine din Nazaret, pentru aceea a

ştiind bine că Hristos nu vine din Nazaret, pentru aceea a zis Hristos: „Iată cu adevărat israelit în care nu este vicleşug”. Din acelaşi motiv (ca Natanael către Filip), ziceau unii dintre iudei către Nicodim:

„Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc” (Ioan 7, 52), şi iarăşi: „Oare, nu din Betleem, cetatea lui David, va să vină Hristos?” (Ioan 7, 42). Este clar că El de acolo are să vină, nu din Galileea. Deci, Iosif şi cu Maria, născuţi în Betleem, părăsiseră cetatea aceasta şi se aşezaseră în Nazaret, precum adeseori se întâmplă că oamenii lasă cetatea părintească şi îşi mută locuinţa în altă parte, însă Hristos trebuia să Se nască în Betleem, de aceea a ieşit porunca Cezarului, silindu-i, contra voii lor, să se ducă în Betleem, căci aşa a rânduit Dumnezeu. Căci legea care poruncea ca fiecare să se înscrie în patria lui i-a silit să se ridice de acolo, adică din Nazaret, şi să se ducă în Betleem pentru a se înscrie. Aceasta însemnând Evanghelistul, zice: „Şi s-a suit Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul Său, Cel Unul- Născut” (Luca 2, 4-7). Vedeţi, iubiţilor, rânduiala lui Dumnezeu, care pentru scopurile Sale se foloseşte atât de cei credincioşi, cât şi de cei necredincioşi, pentru ca cei ce sunt străini de adevărata cinstire a lui Dumnezeu să înveţe a cunoaşte puterea şi virtutea Lui! Steaua a adus pe magii de la răsărit; porunca Cezarului a adus pe Maria în cetatea ei părintească, care s-a numit de prooroci ca loc de naştere a lui Hristos. Din aceasta, noi vedem că şi Fecioara se trăgea din neamul lui David, căci dacă ea era din Betleem, era dovedit că şi ea era din casa şi familia lui David. Dar pentru ca să pot face încă mai lămurită dovada că ziua de astăzi este cu adevărat ziua Naşterii lui Hristos, vă rog să luaţi aminte, căci voiesc a readuce în memoria voastră lucruri ce s-au petrecut de demult şi legi vechi, pentru a face dovada a tot ce spun. Când Dumnezeu a slobozit pe poporul evreu din robia egiptenilor şi din tirania cea barbară şi a văzut că între dânşii se află încă multe rămăşiţe ale nedumeririi, şi că ei erau împătimiţi către cele pământeşti şi admirau mărimea şi frumuseţea templelor, le-a poruncit să zidească un templu, care nu numai prin scumpetea materialului şi nu numai prin mulţimea meşteşugului, ci şi prin forma zidirii să întreacă toate templele de pe pământ. Precum un părinte duios, care mai târziu iarăşi

şi prin forma zidirii să întreacă toate templele de pe pământ. Precum un părinte duios, care
şi prin forma zidirii să întreacă toate templele de pe pământ. Precum un părinte duios, care

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

17

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 17 primeşte la sine pe fiul său, cel ce se răzvrătise cu
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 17 primeşte la sine pe fiul său, cel ce se răzvrătise cu

primeşte la sine pe fiul său, cel ce se răzvrătise cu oamenii cei răi şi trăise întru toată dezmierdarea, şi îl pune să trăiască într-o prisosinţă mare şi cuviincioasă, pentru ca nu cumva acela, din cauza vreunei lipse, să dorească viaţa cea veche, aşa Dumnezeu, văzând împătimirea iudeilor pentru cele pământeşti, le-a dat tocmai pentru aceasta o prisosinţă, pentru ca ei să nu mai poftească Egiptul şi toate ale lui. Şi El le-a zidit un templu, al cărui plan a cuprins toată lumea, atât cea materială, cât şi cea duhovnicească. Precum în lume este cerul şi pământul, şi în mijlocul amândurora este tăria, aşa a trebuit să se zidească şi templul. De aceea, El a despărţit templul în două, şi între amândouă părţile a aşezat catapeteasma. Partea cea dinaintea catapetesmei era deschisă tuturor, iar partea cea dinlăuntru, cea din spatele catapetesmei, nu era permisă nimănui, nici măcar nu putea fi văzută, decât numai de preotul cel mare. Şi să ştii că eu nu spun de la mine aceasta, ci cum că templul, cu adevărat s-a zidit după planul lumii, poţi auzi de la Pavel, când el zice cu privire la înălţarea la cer a lui Hristos:

„Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini – închipuirea celei adevărate” (Evrei 9, 24). El zice cu aceasta că Sfânta Sfintelor, aici pe pământ, este icoană a Sanctuarului adevărat. Iar cum catapeteasma de la Sfânta Sfintelor despărţea Sfintele de cele dinafară, precum cerul desparte ceea ce este deasupra lui de toate cele ce sunt la noi, a arătat-o Apostolul când a numit cerul catapeteasmă. Căci, vorbind despre nădejde, el zice: „Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec” (Evrei 6, 19-20). Vezi cum numea el cerul catapeteasmă? Afară, înaintea catapetesmei, era sfeşnicul, şi masa şi altarul cel de aramă pentru jertfe şi arderi de tot, iar înăuntru, după catapeteasmă, era sicriul, acoperit peste tot cu aur, şi într-însul tablele Legii, şi năstrapa cea de aur, şi toiagul lui Aaron ce odrăslise, şi altarul cel de aur, care servea numai la tămâierea jertfelor. Dar şi despre aceasta vreau să aduc o mărturie a lui Pavel, care zice că în cortul cel dintâi intrau totdeauna preoţii, săvârşind slujbele dumnezeieşti (Evrei 9, 6). Prin acesta din urmă, el înţelege partea cea din afară a cortului unde putea să intre toată lumea şi unde era sfeşnicul şi masa punerii înainte a pâinilor, iar după a doua catapeteasmă era aşezată aşa numita Sfânta Sfintelor cu altarul cel de aur şi sicriul cel aurit peste tot, iar într-însul năstrapa cea de aur cu mana, şi toiagul lui Aaron ce odrăslise, şi tablele Legii. Deasupra sicriului erau heruvimii slavei, care umbreau acoperământul sicriului. Şi toate acestea, fiind aşa aşezate în cortul cel dintâi, aici intrau preoţii când aduceau jertfele, iar în a doua despărţitură, o dată pe an, intra singur Arhiereul, şi nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru păcatele poporului (Evrei 9, 1-7). Vezi că numai Arhiereul intra aici şi numai o dată în an? Dar veţi zice: „Ce legătură au toate acestea cu ziua de astăzi?”. Aşteptaţi puţin şi vă veţi lămuri. Noi urmărim izvorul până la obârşia sa şi vrem să ajungem până la adânc, pentru ca toate să ni se lămurească cu uşurinţă. Totuşi, ca vorbirea noastră să nu fie prea lungă şi puţin lămuritoare prin lungimea ei, vă voi spune acum pricina pentru care am spus toate acestea. Aşadar, pentru ce? Când Ioan avea în pântecele Elisabetei şase luni, ea a primit pe Maria. Dacă noi vom afla care este acea lună a șasea, atunci vom şti şi când a zămislit Maria, şi ştiind aceasta, vom şti şi când ea a născut socotind cele nouă luni. Dar de unde putem afla care era a şasea lună a sarcinii Elisabetei? De acolo, că ştim în care lună ea a zămislit, şi aceasta o aflăm când vom cunoaşte timpul întru care bărbatul ei (Zaharia) a

ştim în care lună ea a zămislit, şi aceasta o aflăm când vom cunoaşte timpul întru

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

18

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 18 primit vestea cea bună. Şi de unde putem cunoaşte aceasta? Din
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 18 primit vestea cea bună. Şi de unde putem cunoaşte aceasta? Din

primit vestea cea bună. Şi de unde putem cunoaşte aceasta? Din Sfânta Scriptură, fiindcă Evanghelia ne istoriseşte că Zaharia era tocmai în Sfânta Sfintelor, când îngerul i-a adus vestea şi l- a înştiinţat despre naşterea lui Ioan. Deci, fiindcă Scriptura arată lămurit că singur Arhiereul, şi numai o dată pe an, intra în Sfânta Sfintelor şi în care lună a anului, apoi de aici se cunoaşte timpul în care Zaharia a primit vestea cea bună, şi din aceasta cunoaştem şi timpul când Elisabeta a zămislit. Cum că el numai o dată pe an intra în Sfânta Sfintelor ne-a spus-o Pavel mai sus, şi Moisi ne spune aceasta când zice: „Şi a zis Domnul către Moisi: «Grăieşte către Aaron, fratele tău, să nu intre în toată vremea în Sfânta Sfintelor, care este înlăuntrul catapetesmei înaintea curăţitorului celui de pe chivotul legii, ca să nu moară»” (Levitic 16, 2). De aici se vede că el nu în tot timpul intra în Sfânta Sfintelor, şi pe când era el acolo, nimeni nu putea să intre în cort, ci toţi trebuiau să stea afară înainte de catapeteasmă. Ţineţi bine minte acestea, că mai rămâne a arăta în ce timp Arhiereul intra în Sfânta Sfintelor. Iarăşi, în aceeaşi carte a Sfintei Scripturi, se zice: „«In luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi nici un lucru să nu faceţi, nici băştinaşul, nici străinul care este între voi, căci în ziua aceasta vi se face curăţire, ca să fiţi curaţi de toate păcatele voastre, înaintea Domnului, şi curaţi veţi fi. Aceasta e cea mai mare zi de odihnă pentru voi şi să smeriţi sufletele voastre prin post. Aceasta este lege veşnică. De curăţit însă să vă cureţe preotul care este uns ca să slujească în locul tatălui său. Să se îmbrace el cu veşmintele cele de in şi cu veşmintele sfinte; şi va curaţi Sfânta Sfintelor, cortul adunării, va curăţi jertfelnicul şi pe preoţi şi va curăţi şi toată obştea poporului… o dată în an să curăţiţi pe fiii lui Israel de păcatele lor». Şi Aaron a făcut aşa cum poruncise Domnul lui Moisi” (Levitic 16, 29-34). Aici este vorba despre sărbătoarea Corturilor, când, o dată pe an, Arhiereul intra în Sfânta Sfintelor. Deci, dacă o dată pe an, la sărbătoarea Corturilor, intra Arhiereul în Sfânta Sfintelor, să arătăm acum, că atunci s-a arătat îngerul lui Zaharia, tocmai când el era în Sfânta Sfintelor, căci s-a arătat numai lui, pe când el tămâia. Arhiereul nu intra niciodată singur în templu, decât în această zi. Să ascultăm acum cuvintele Evanghelistului: „Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia…, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta… Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului” (Luca 1, 5-9). Aduceţi-vă aminte, iubiţilor, de locul acela care zice: „Nici un om nu va fi în cortul mărturiei când va merge el să se roage în Sfânta Sfintelor până când va ieşi el afară” (Leviticul 16, 17). „Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii” (Luca l, 11). Nu zice „jertfelnicului”, ci „altarului tămâierii”, căci jertfelnicul era altarul cel din afară, iar altarul tămâierii, cel dinăuntru. Deci, pentru că îngerul a fost văzut numai de el, şi că tot poporul îl aştepta

altarul tămâierii, cel dinăuntru. Deci, pentru că îngerul a fost văzut numai de el, şi că
altarul tămâierii, cel dinăuntru. Deci, pentru că îngerul a fost văzut numai de el, şi că

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

19

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 19 afară, ne încredinţează că el intrase în Sfânta Sfintelo r. „Şi
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 19 afară, ne încredinţează că el intrase în Sfânta Sfintelo r. „Şi

afară, ne încredinţează că el intrase în Sfânta Sfintelor. „Şi s-a spăimântat Zaharia şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, că s-a auzit rugăciunea ta şi Elisabeta, femeia ta, va naşte fiu şi se va chema numele lui Ioan… şi poporul aştepta afară pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. Şi ieşind, nu putea să vorbească… şi el le făcea semne” (Luca 1, 12-13,

21-22).

Vezi că el fusese înăuntru, după catapeteasmă? Acolo a primit vestea. Aceasta era în timpul sărbătorii Corturilor şi a postului, şi aceasta din urmă se înţelege prin cuvintele: „Să smeriţi sufletele voastre”. Iar această sărbătoare se făcea la iudei către sfârşitul lunii septembrie. Aşadar, atunci a zămislit Elisabeta. Acum este timpul să arătăm că în a şasea lună de când Elisabeta purta în pântece pe Ioan, Maria a primit vestirea cea de bucurie şi a zămislit şi ea. Adică, acum a venit la ea Gavriil şi i-a zis: „Nu te teme Maria că ai aflat har de la Dumnezeu, şi iată că vei zămisli în pântece şi vei naşte fiu şi se va chema numele lui Iisus” (Luca 1, 30-31). Când ea s-a spăimântat şi a întrebat „Cum este aceasta cu putinţă?”, îngerul i-a răspuns şi a zis:

„Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Luca 1, 34-37). Deci, dacă Elisabeta a zămislit în luna septembrie, Maria a zămislit mai târziu, în luna a şasea, în martie, şi dacă, mai departe, vom adăuga cele nouă luni până la Naşterea lui Hristos, ajungem în luna decembrie, în care şi prăznuim această zi. Am arătat mai înainte tot ce era de zis despre această zi. Numai una voiesc să mai adaug, şi apoi voi încheia. Să ne bucurăm de bucuria căreia ne-am făcut părtaşi prin Naşterea lui Hristos, şi pe Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om, să-L proslăvim pentru această întrupare a Sa, şi după puterile noastre să-I aducem cinste şi mulţumire, însă lui Dumnezeu nu-I este plăcută altă mulţumire, decât aceea ca noi să ne mântuim sufletele noastre şi să ne silim a face fapte bune. Aşadar, să nu fim nemulţumitori către Binefăcătorul nostru. După puterile noastre, toţi să-I aducem de toate: credinţă, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui. Dar mai ales, când vă apropiaţi de această înfricoşată şi Sfântă Masă, de Sfintele Taine, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune. Socoteşte, o, omule, ce jertfă ai să primeşti, de ce Masă te apropii! Gândeşte că tu, cel ce eşti praf şi cenuşă, ai să primeşti Trupul şi

ai să primeşti, de ce Masă te apropii! Gândeşte că tu, cel ce eşti praf şi
ai să primeşti, de ce Masă te apropii! Gândeşte că tu, cel ce eşti praf şi

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

20

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 20 Sângele lui Hristos! Când un împărat vă cheamă la masa sa,
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 20 Sângele lui Hristos! Când un împărat vă cheamă la masa sa,

Sângele lui Hristos! Când un împărat vă cheamă la masa sa, voi staţi acolo cu respect şi luaţi cu înfrânare din bucatele puse pe masă. Aici, însă, Dumnezeu vă invită la masa Sa şi v-a dat pe propriul Său Fiu; şi îngerii stau împrejur cu frică şi cu cutremur, şi heruvimii îşi acoperă feţele, şi serafimii strigă cuprinşi de spaimă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul”. Ceea ce ni se dă la această Masă este vindecarea rănilor sufletului nostru, o visterie neîmpuţinată, care ne agoniseşte împărăţia cerurilor. Aşadar, să ne apropiem plini de o spaimă sfântă, şi plini de mulţumire să cădem mărturisind păcatele noastre, plângând de întristare pentru relele ce am făcut, întinzând mâinile la rugăciune către Dumnezeu. Astfel curăţindu- ne, să ne apropiem cu toată liniştea şi rânduiala către împăratul cerului. Ca o sărutare duhovnicească să primim Jertfa cea curată şi sfântă, să ne aţintim ochii noştri cu râvnă spre dânsa şi să ne înflăcărăm inimile noastre, ca să nu ne adunăm aici spre osândire, ci spre înfrânarea sufletului, spre dragoste, spre fapta bună, spre împăcarea cu Dumnezeu, spre o pace adâncă, spre câştigarea nenumăratelor bunătăţi, pentru ca noi înşine să ne sfinţim şi să zidim pe aproapele nostru. O, iubiţilor, viaţa noastră este scurtă; să fim treji şi să veghem! Să ne pregătim bine, să arătăm râvnă către toţi şi să fim băgători de seamă întru toate. Desigur, este cea mai mare dispreţuire pentru Dumnezeu când cineva se apropie aici fiind întinat de păcat. Ascultă ce zice despre aceasta Apostolul: „De va pângări cineva casa lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (I Corinteni 3, 17). Noi nu vrem ca în loc să-L împăcăm pe Dumnezeu, să-L întărâtăm împotriva noastră; mai vârtos să ne apropiem cu toată grija, toată curăţia şi liniştea sufletului, cu rugăciune şi cu inimă înfrântă, ca prin aceasta să dobândim bunăvoinţa Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne facem părtaşi bunătăţilor făgăduite, prin darul şi prin iubirea de oameni ale Aceluiaşi Domn Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfânt Duh se cuvine cinstea, în vecii vecilor. Amin.

Aceluiaşi Domn Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfânt Duh se cuvine cinstea, în
Aceluiaşi Domn Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfânt Duh se cuvine cinstea, în

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

21

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 21 M ănă stirea Brâncoveanu este situată în inima României, pe valea
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 21 M ănă stirea Brâncoveanu este situată în inima României, pe valea
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 21 M ănă stirea Brâncoveanu este situată în inima României, pe valea

M ănăstirea Brâncoveanu este situată în inima României, pe valea râului Sâmbăta, la

poalele munţilor Făgăraş, într-o zonă foarte pitorească, nu departe de oraşul Victoria, aflat la 11 km spre vest. Ctitoria are o splendidă vedere către vârful Fereastra Mare şi stă adăpostită sub înaltele pridvoare de piatră ale Munţilor Făgăraş, acolo unde lanţul lor se întrerupe parcă într-o uriaşă „poartă de trecere către fraţii de dincolo de munţi”. Istoria acestei mănăstiri se pierde în negura vremurilor. Viaţa monahală făgărăşeană, aşa cum o cunoaştem astăzi, s-a dezvoltat pe fundamentul unor vechi aşezări mănăstireşti ce au apărut în peisajul ecleziastic local încă din primii ani ai pătrunderii creştinismului pe aceste meleaguri. Primele dovezi concrete le avem din secolul al XVII-lea, pe la mijlocul acestui veac, boierul Preda Brâncoveanu construind pe valea râului Sâmbăta o bisericuţă de lemn, probabil pentru călugării sihaștri de aici. După moartea acestuia, moşia din acest sat, Sâmbăta de Sus, a revenit fiului său, Papa Brâncoveanu, tatăl domnitorului Constantin

să u, Papa Brâncoveanu, tată l domnitorului Constantin Fântâna Izvo rul Tămăduirii – cel mai vechi

Fântâna Izvorul Tămăduirii – cel mai vechi obiectiv, atestat la anul 1500 Brâncoveanu, acesta din urmă urcând pe tronul Ţării Româneşti în anul 1688 și domnind până în anul 1714, când a fost martirizat împreună cu fiii săi (Constantin,

Româneşti în anul 1688 și domnind până în an ul 1714, când a fost martirizat împreună

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

22

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 22 Ştefan, Radu şi Matei) şi sfetnicul Ianache. Aceştia au ales să
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 22 Ştefan, Radu şi Matei) şi sfetnicul Ianache. Aceştia au ales să

Ştefan, Radu şi Matei) şi sfetnicul Ianache. Aceştia au ales să se lase decapitaţi de către turci decât să renunţe la credinţa ortodoxă strămoşească şi să treacă la mahomedanism pentru a-şi salva vieţile. În anul 1696, pe locul vechii bisericuţe din lemn, Constantin Brâncoveanu a construit

o biserică de piatră, zidită în imediata

apropiere a unui izvor unde, conform tradiţiei păstrate până în zilele noastre, se făceau vindecări miraculoase. Potrivit Pisaniei de pe frontispiciul bisericii, mănăstirea a fost

ridicată, „cu toată cheltuiala Măriei Sale Constantin Brâncoveanu, voievod a toată Ungrovlahia”. Prin acest aşezământ, domnitorul, care a fost toată viaţa un bun creştin cu credinţa şi

cu fapta, a dorit să întărească şi să salveze

Arhitectura bisericii de piatră, se cadrează deplin cu stilul brâncovenesc apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea în Tara Românească. Proporţiile sunt perfecte, exteriorul bisericii este zugrăvit în lapte de var, există un brâu de cărămidă în zimţi, iar acoperişul este de şindrilă. Turla bisericii este octogonală la exterior şi cilindrică în interior, iar interiorul bisericii este în formă de cruce, împărţit în pronaos, naos şi altar. Picturile murale au fost executate de zugravii popa Ionaşcu şi Pană Mihai, cei care pictaseră și biserica din Avrig Brâncoveanu a ridicat în jurul ctitoriei sale, pe lângă chiliile destinate călugărilor, şi alte clădiri, care au servit drept școală de „grămătici”, respectiv de zugravi şi drept tiparniţă. Astfel, aşezământul avea un rol cultural deosebit de important. Școala înfiinţată aici a avut dascăli renumiţi, cum ar fi Nicolae Piltea, Bucur Călugărul, Ionaşcu şi Visarion. În anului 1761, Curtea de la Viena a mandatat pe generalul austriac

vara

Curtea de la Viena a mandatat pe generalul austriac să vara Biserica vechii mănăstiri – imagine

Biserica vechii mănăstiri – imagine de epocă

Ortodoxia românească din ținuturile intracarpatice de pericolul catolicizării apărut odată cu trecerea Transilvaniei sub stăpânirea habsburgilor, în anul 1683. A vrut, de asemenea, să dea o mărturie în timp despre unitatea de neam şi credinţă a românilor de pe ambii versanți ai Carpaţilor.

Bukow

desfiinţeze mănăstirile din Transilvania, pe

care le considera focare primejdioase, deoarece aveau un rol deosebit de important:

de menţinere a conştiinţei ortodoxe în provincia pe care o pacificase prin forţă şi pe ai cărei locuitori încercase să-i oblige - fără succes - să accepte unirea. Ordinul cerea ca mănăstirile de lemn să fie arse, iar cele de zid

-i oblige - fără succes - să accepte unirea. Ordinul cerea ca mănăstirile de lemn să

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

23

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 23 şi piatră să fie demolate. Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 23 şi piatră să fie demolate. Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost

şi piatră să fie demolate. Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost cruţată de distrugere la 1761, foarte probabil la intervenţia familiei Brâncoveanu, proprietara moşiei şi satului Sâmbăta. Rămasă singura mânăstire ortodoxă din Ţara Făgăraşului, prestigiul ctitoriei brâncoveneşti a crescut şi mai mult. În decembrie 1782, Curtea de la Viena dispunea desfiinţarea în cuprinsul întregii

aproape un secol şi jumătate, când pe zidurile ei ruinate au început să crească arbori. Al doilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu a fost Mitropolitul Dr. Nicolae Bălan, care a început restaurarea mănăstirii în anul 1926, păstrând în interior pictura veche. Sfinţirea a fost făcută în anul 1946, în timpul regelui Mihai I, al cărui portret a fost pictat în interiorul bisericii. În anul 1942 este numit

pictat în interiorul bisericii. În anul 1942 este numit Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în contemporaneitate

monarhii a tuturor acelor ordine de călugări şi călugăriţe care duc numai viaţă contemplativă, fără a contribui cu ceva plauzibil la binele aproapelui şi a societăţii civile. Cu toate intervenţiile făcute de boierii din familia Brâncoveanu către guvernul Transilvaniei, mănăstirea nu a putut fi salvată. Distrugerea ei a avut loc în noiembrie 1785. Dintre toate clădirile mănăstirii, biserica, având ziduri solide, nu a putut fi demolată, ci doar avariată. Ea a rămas în ruină vreme de

stareţ al mănăstirii părintele Arsenie Boca, despre care se spunea că este „un caracter integru şi un monah de aspră tărie duhovnicească”. Părintele Arsenie schimbă înfăţişarea locurilor şi declanşează ceea ce s-a numit: „mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”. Despre acele timpuri, Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălţătoare, când toată ţara se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbătă de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu”.

cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbătă de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu” .

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

24

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 24 Incinta mănăstirii, aşa cum se prezintă astăzi, a fost refăcută în
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 24 Incinta mănăstirii, aşa cum se prezintă astăzi, a fost refăcută în

Incinta mănăstirii, aşa cum se prezintă astăzi, a fost refăcută în întregime de către al treilea ctitor, Înaltpreasfințitul Antonie Plămădeală, ales în anul 1982 Mitropolit al Transilvaniei, Crișanei şi Maramureşului. Astfel, începând din anul 1985 s-au făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictura de la vechea biserică. Împrejurul ei s-a ridicat din temelii incinta în stil brâncovenesc, în formă de patrulater, potrivit tradiţiei ortodoxe româneşti, compusă din două corpuri masive de clădiri cu două nivele şi trei foişoare, sculptate în piatră. Corpul de clădiri nordic cuprinde la parter o trapeză încăpătoare, bucătărie, chilii, la etaj casa brâncovenească, o bibliotecă şi un arhondaric. La mansardă se află muzeul, unde sunt expuse icoane vechi pe sticlă şi lemn şi multe alte obiecte de patrimoniu colecţionate de Înaltpreasfințitul Antonie.

construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar. O altă lucrare de înnoire a Mănăstirii este extinderea şi renovarea altarului din pădure, unde se săvârşesc slujbele religioase în aer liber. După 208 ani de la dărâmarea ei, Mănăstirea Brâncoveanu a reînviat la 15 august 1993, la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, când s-a sfinţit biserica nouă ce poartă hramul „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, ca şi întreaga mănăstire. La hramul mănăstirii din 15 august 2003 a fost inaugurată Academia Sâmbăta - spiritualitate, cultură, artă, ştiinţă. Academia cuprinde un amfiteatru de 150 de locuri şi 130 de locuri de cazare pentru oamenii din afară, de toate confesiunile, care doresc să desfăşoare aici conferinţe pe teme religioase, culturale, ştiinţifice şi artistice. Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus este un important centru de spiritualitate

Sâmbă ta de Sus este un important centru de spiritualitate Academia Sâmbăta Fântâna, „Izvorul Tămăduirii” ,

Academia Sâmbăta

Fântâna, „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din secolul al XVI-lea, este cea mai veche piesă din incinta mănăstirii. A fost restaurată mai întâi de mitropolitul Nicolae Bălan, iar mai recent s-a

şi este renumită ca loc de reculegere, mângâiere şi întărire sufletească pentru credincioşi.

Octavian Leucuța clasa a XI-a

ca loc de reculegere, mângâiere şi întărire sufletească pentru credincioşi. Octavian Leucuța – clasa a XI-a

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

25

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 25 P e data de 15 septembrie la Liceul Ortodox „Episcop Roman
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 25 P e data de 15 septembrie la Liceul Ortodox „Episcop Roman
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 25 P e data de 15 septembrie la Liceul Ortodox „Episcop Roman
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 25 P e data de 15 septembrie la Liceul Ortodox „Episcop Roman
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 25 P e data de 15 septembrie la Liceul Ortodox „Episcop Roman
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 25 P e data de 15 septembrie la Liceul Ortodox „Episcop Roman
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 25 P e data de 15 septembrie la Liceul Ortodox „Episcop Roman
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 25 P e data de 15 septembrie la Liceul Ortodox „Episcop Roman

P e data de 15 septembrie la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, după vacanţa de vară, elevii însoţiţi de părinţii lor, alături de dascăli, s-au întâlnit în acest loc trăind momente de aleasă bucurie duhovnicească.

Cele mai mari emoţii au fost trăite de către noi, bobocii liceului, clasa a IX-a care, timid am păşit pe o nouă treaptă a maturizării. Am intrat în paraclisul închinat Sfântului Ierarh Niceta de Remesiana cu bucurie, ştiind că de acum înainte acest locaş va servi spre înălţarea rugăciunilor noastre în fiecare zi către Dumnezeu. O atmosferă primitoare, plină de har, am simţit în timp ce cu binecuvântarea arhierească a Preasfinţitului Sofronie şi în prezenţa Preasfinției Sale, s-a săvârşit slujba Aghiasmei Mici, a Sfintei Liturghii şi slujba de Te-Deum. Răspunsurile de la strană, în timpul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, au fost date de glasurile tinere ale colegilor mai mari, dirijaţi de Arhid. Prof. Ştefan Lakatos. Aceste glasuri, prin râvna lor, s-au unit cu cântările îngereşti de la Tronul Sfintei Treimi. În cadrul acestei slujbe s-au înălţat rugăciuni pentru revărsarea milei lui Dumnezeu şi a harului sfinţitor asupra noastră și a fost cerută binecuvântarea lui Dumnezeu pentru începutul noului an şcolar.

După săvârşirea slujbei de Te-Deum, Preasfinţitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, a ţinut un cuvânt de învăţătură. Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe elevii clasei a XII-a la responsabilitate și seriozitate, deoarece urmează o perioadă importantă în vederea

pe elevii clasei a XII-a la responsabilitate și seriozitate , deoarece urmează o perioadă importantă în
pe elevii clasei a XII-a la responsabilitate și seriozitate , deoarece urmează o perioadă importantă în
pe elevii clasei a XII-a la responsabilitate și seriozitate , deoarece urmează o perioadă importantă în

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

26

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 26 pregătirilor pentru susținerea examenului de Bacalaureat. Şi elevii mai mici au
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 26 pregătirilor pentru susținerea examenului de Bacalaureat. Şi elevii mai mici au

pregătirilor pentru susținerea examenului de Bacalaureat. Şi elevii mai mici au fost îndemnaţi la responsabilitate şi la îngrijirea vieţii duhovniceşti, care nu trebuie neglijată. Chiriarhul Oradiei ne-a îndemnat să rodim talanţii cu care suntem înzestraţi de Dumnezeu pentru primirea unor bucurii pe măsură. „Cu cât sacrificaţi mai mult studiului şi formării duhovniceşti, cu atât veţi fi mai câştigaţi pentru viaţă” a continuat Preasfinţia Sa.

A urmat inaugurarea

viaţă ” a continuat Preasfinţia Sa. A urmat inaugurarea internatului de la etajul unităţii de învăţământ

internatului de la etajul unităţii de învăţământ la care alături de Preasfinţitul Sofronie au participat şi domnul Cornel Popa, Preşedintele Consiliului

Judeţean Bihor, doamna Claudia Timofte, Directorul de Cabinet al domnului Prefect Claudiu Pop, Părinţii Protopopi din cele patru Protopopiate ale Eparhiei Oradiei, Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial şi alţi invitaţi. Preasfinţia Sa a binecuvântat stropind cu apă sfinţită căminul, în timp ce Corul ,,Diacon Nicolae Firu” al Liceului, dirijat de Arhid. Prof. Ştefan Lakatos interpreta Troparul Sfintei Cruci. Preasfinţitul Sofronie l-a aşezat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului, a cărui pomenire se săvârşeşte pe 15 septembrie, ca ocrotitor al căminului nou-înfiinţat: Sfântul Iosif devine îngerul păzitor al elevilor care locuiesc aici, începând de astăzi, și se va ruga în ceruri pentru toți membrii familiei noastre spirituale a Liceului Ortodox. Noi înșine trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu și, începând de astăzi, să ne rugăm Sfântului Ierarh Iosif, care primește deschiderea firească a fiecăruia, mai ales că viața de internat presupune anumite greutăți și limite comportamentale”, a subliniat Chiriarhul Oradiei. Astfel, am primit un nou model de curăţie, dragoste dumnezeiască, asceză şi sfinţenie pe care trebuie să-l urmăm pentru dobândirea virtuţilor, a fericirii veşnice şi a mântuirii. Preacucernicul Părinte Radu Rus, directorul Liceului Ortodox, a mulţumit Preasfinţitului Sofronie şi tuturor invitaţilor pentru sprijinul acordat şcolii de către întreaga eparhie.

sprijinul acordat şcolii de către întreaga eparhie. În final, Chiriarhul O radiei a discutat cu părinţii,

În final, Chiriarhul Oradiei a discutat cu părinţii, elevii şi cadrele didactice urându-le succes

şi un an plin de binecuvântări din partea Bunului Dumnezeu.

Mirel Fanya, clasa a IX-A

didactice urându -le succes şi un an plin de binecuvântări din partea Bunului Dumnezeu. Mirel Fanya

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

27

PPăărriinnțțiiii BBiisseerriicciiii –– ÎÎnnvvăățțăăttoorriiii nnooșșttrrii
PPăărriinnțțiiii BBiisseerriicciiii –– ÎÎnnvvăățțăăttoorriiii nnooșșttrrii
–– ÎÎnnvvăățțăăttoorriiii nnooșșttrrii D espre viața Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, nu avem

D espre viața Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, nu avem foarte multe detalii, însă importanți scriitori patristici îi pomenesc

însă importanți scriitori patristici îi pomenesc numele , ca de pildă Irineu de Lyon, Origen, Eusebiu

numele, ca de pildă Irineu de Lyon, Origen, Eusebiu de Cezareea, Fericitul Ieronim, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Atanasie cel Mare sau Sfântul Vasile cel Mare. O mare parte din informațiile despre viața și activitatea Sfântului Ignatie le avem chiar din operele acestuia, cele 7 epistole scrise în anul 107 în drum spre mucenicie, în ultimul an al vieţii şi în ultimul an de episcopat”. În aceste scrieri, el însuși se numește Ignatie Teoforul. Supra-numele Teoforul poate fi interpretat în două feluri: fie "cel care a fost purtat de Dumnezeu", cu referire directă la textul biblic Mt. 18, 2-4, fiind identificat cu copilul pe care l-a luat Mântuitorul în braţe şi l-a dat ucenicilor drept pildă de smerenie, fie "cel care poartă pe Dumnezeu", adică trăieşte cu Hristos în inima lui. Nu avem date despre originea, naşterea sau educaţia lui. Sfântul Ioan Hrisostom spune că Sfântul Ignatie i-a cunoscut pe apostoli. Ştim cu certitudine că Ignatie a fost episcop al Antiohiei, fiind hirotonit chiar de Sfântul Apostol Pavel. Eusebiu de Cezareea fixează episcopatul său „între anul întâi al domniei lui Vespasian şi anul al zecelea al domniei lui Traian”, adică intre 70 şi 107. În anul 107, Ignatie a fost condamnat la moarte prin sfâşiere de fiare în amfiteatrul din Roma. Se crede că moartea acestuia a fost cerută ca împăratul să aibă o personalitate ilustră creștină, în timpul serbărilor date în cinstea victoriei armatelor imperiale asupra dacilor, festivități care au ținut 123 de

timpul serbărilor date în cinstea victoriei armatelor imperiale asupra dacilor, f estivități care au ținut 123

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

28

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 28 zile. Drumul de la Antiohia la capitala imperială l - a
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 28 zile. Drumul de la Antiohia la capitala imperială l - a

zile. Drumul de la Antiohia la capitala imperială l-a făcut atât pe mare, cât şi pe uscat, sub escorta a 10 soldaţi pe care el îi numeşte „leoparzi”. Din Seleucia până într-unul din porturile Ciliciei sau Pamfiliei au călătorit cu corabia, apoi pe jos până la Smirna. Aici au fost găzduiţi de episcopul Policarp şi Ignatie și a primit delegaţiile a trei Biserici: Efes, Tralles şi Magnezia. Fiecăreia dintre aceste comunități creștine le-a trimis apoi câte o scrisoare. Tot aici a aflat despre creştinii din Roma că intenţionau să intervină la autorităţile imperiale pentru revizuirea sentinţei de condamnare” și, în consecinţă, le adresează o celebră scrisoare, numită de Renan „o bijuterie a literaturii creștine primitive”, pentru a împiedica aceste demersuri. Următoarea oprire o face la Troada, unde primeşte cu bucurie vestea că persecuţia a încetat în Antiohia, şi de unde trimite alte epistole către Bisericile din Filadelfia, Smirna şi lui Policarp personal. Se îndreaptă apoi, spre Neapole și Filipi (unde a fost primit cu mare dragoste, fapt confirmat de Scrisoarea Sfântului Policarp către Filipeni). După aceasta trebuie să fi traversat Macedonia pe Via Egnatia până la Dyrachium, ca să se îmbarce acolo până la Brindisi şi, mai departe, pe jos, spre Roma, ultima destinaţie. La sfârşitul spectacolelor, care au avut loc pentru marcarea victoriei legiunilor imperiale asupra vitejilor locuitori ai Carpaților, în cadrul cărora au murit peste zece mii de gladiatori şi peste unsprezece mii de fiare au fost ucise, la 20 decembrie 107 Sfântul Ignatie a primit cununa muceniciei la Roma. Potrivit Actelor Martirice „fiarele i-au sfâşiat trupul, i-au mâncat carnea si i-au zdrobit oasele mici, rămânând întregi oasele mari şi tari; pe acestea creştinii le-au strâns cu evlavie, le-au dus la Antiohia ca pe o nepreţuită comoară şi le-au depus într-o Biserică din afara porţii Dafne. Mai târziu, în timpul împăratului Teodosie al II-lea, moaştele sale au fost aduse în templul zeiţei Fortuna, transformat în Biserica cu hramul Sfântul Ignatie. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 20 decembrie, iar Biserica Romano-Catolică la 1 februarie. Opera sa este constituită din cele şapte scrisori redactate pe drumul martiriului său. Autenticitatea epistolelor sale este atestată atât de istoricii Eusebiu şi Ieronim, dar, mai ales de Scrisoarea Sfântului Policarp către Filipeni. Aceste Epistole au fost adresate comunităților creștine din Efes, Magnezia, Tralles, Roma, Filadelfia, Smirna și nu în ultimul rând, Sfântului Policarp. Ele ni s-au transmis prin două manuscrise: Manuscrisul Mediceus din Biblioteca Laurențiană din Florența, din secolul al XI-lea și Manuscrisul Colbertinus, aflat în Biblioteca națională de la Paris, din secolul al X-lea. În toate epistolele sale, în afară de Epistola către Romani, Sfântul Ignatie urmărea să întărească în sufletul creștinilor din comunitatea căreia îi scria, simțământul de unitate creștină. Potrivit Sfântului Ignatie, această unitate se păstrează prin supunerea și ascultarea creștinilor de

creștină. Potrivit Sfântului Ignatie, a ceastă unitate se păstrează prin supunerea și ascultarea creștinilor de
creștină. Potrivit Sfântului Ignatie, a ceastă unitate se păstrează prin supunerea și ascultarea creștinilor de

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

29

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 29 episcop, care este centrul vieții bisericești; prin păstrarea dreptei credințe, fugind
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 29 episcop, care este centrul vieții bisericești; prin păstrarea dreptei credințe, fugind

episcop, care este centrul vieții bisericești; prin păstrarea dreptei credințe, fugind de învățăturile ereticilor, pe care-i numește fiare cu chip de om, lupi, câini turbați, care mușcă pe furiș, iarbă a diavolului; și prin viețuirea în Hristos: „Străduiți-vă să fiți tari în Dogmele Domnului și ale apostolilor pentru ca în toate câte faceți să sporiți cu trupul și cu duhul, în credință și în dragoste, în Fiul și în Tatăl și în Duhul, la început și la sfârșit, împreună cu vrednicul vostru episcop și cu cununa cea vrednică și duhovnicească a preoțimii voastre și a diaconilor după Dumnezeu. Supuneți-v ă episcopului și unii altora, după cum Iisus Hristos s-s supus după trup Tatălui, iar Apostolii lui Hristos și Tatălui și Duhului, ca să fie unire trupească și sufletească” (Către Magnezieni, XIII). În epistola către Romani are un alt scop, acela de a-i convinge pe creștinii din Roma să nu-l împiedice, prin intervențiile lor, să ajungă martir al lui Hristos „Mă tem, însă, spune el, dragostea voastră să nu-mi facă nedreptate; vouă vă este ușor să faceți ce voiți: dar mie îmi este greu să dobândesc pe Dumnezeu, dacă voi nu mă veți cruța”. Sfântul le cerea creștinilor din Roma să-l lase să fie mâncat de fiare, să îngăduie să primească cununa muceniciei, prin aceasta urmând -L dobândească pe Hristos. „Sunt grâu al lui Dumnezeu și sunt măcinat de dinții fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos. Mai degrabă lingușiți fiarele, ca să-mi fie mormânt și să nu lase nimic din trupul meu; ca nu adormind, să fiu povară cuiva. Atunci voi fi cu adevărat ucenic al lui Hristos, când nici trupul meu nu-l va mai vedea lumea”. Sfântul Ignatie a fost unul dintre primii teologi ai Bisericii, care oferă structura de bază a unei teologii ce se va preciza cu claritate abia peste câteva secole. În scrierile sale, Sfântul Ignatie mărturisește cu tărie credința în Sfânta Treime, dragostea nestăvilită față de Mântuitorul Hristos, care este centrul gândirii și al existenței lui, al cărui nume îl amintește în scrierile sale de 157 de ori. Ignatie este cel dintâi care

folosește expresia Biserică Universală,

arătând că ea este acolo unde este Hristos. Sfintele Taine sunt arme ale creştinului împotriva celui rău. Euharistia este Trupul Domnului nostru Iisus Hristos, doctorie şi „leacul nemuririi”, validă şi eficace doar dacă este administrată de episcop sau de cei delegaţi de episcop. Mărturisirea este înţeleasă ca mijloc de curăţire şi păstrare a unităţii Bisericii. Sfântul Ignatie are și o doctrină socială, bine elaborată, care concentrează în sine esența creștinismului, și anume: egalitatea tuturor în Biserica lui Hristos, fie oameni simpli sau aristocrați, săraci sau bogați, oameni liberi sau sclavi. Toți trebuie să slujească, după putere, slavei lui Dumnezeu. Ignatie a fost, fără îndoială, un vizionar în Biserica primară. Într-un limbaj simplu, precis, a reușit să traseze elementele fundamentale ale unei doctrine ce-și caută locul în istoria spiritualității lumii.

Tudor Costea, clasa a XI-a

și caută locul în istoria spiritualității lumii. Tudor Costea, clasa a XI-a Moaștele Sfântului Ign atie

Moaștele Sfântului Ignatie Teoforul

și caută locul în istoria spiritualității lumii. Tudor Costea, clasa a XI-a Moaștele Sfântului Ign atie

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

30

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 30 S fânta Împărtăşanie este una din cele şapte Taine ce are
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 30 S fânta Împărtăşanie este una din cele şapte Taine ce are
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 30 S fânta Împărtăşanie este una din cele şapte Taine ce are

S fânta Împărtăşanie este una din cele şapte Taine ce are o mare putere de vindecare sufletească şi întărire trupească, dacă este luată cu vrednicie. Sfânta Împărtăşanie se sfinţeşte întotdeauna numai în cadrul Sfintei Liturghii, prin prefacerea pâinii şi a

vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. De fapt, acesta este şi scopul Sfintei Liturghii, să sfinţească darurile prin Duhul Sfânt şi să le prefacă în Trupul şi Sângele Domnului. Sfânta Împărtăşanie se mai numeşte şi Euharistie, adică mulţumire, sau recunoştinţă, pentru că ni se dăruieşte din iubire ca un dar de mulţumire şi de recunoştinţă faţă de Domnul nostru Iisus Hristos. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului formează centrul vieţii noastre duhovniceşti. Fără de aceasta nu putem avea viaţa în Hristos, nu ne putem mântui: „De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţa întru voi”. (Ioan 6,

51-53)

Deci, observăm importanţa imensă a Sfintei Împărtăşanii în viaţa creştinului! Astfel, putem spune că Euharistia reprezintă comoara cea mai de preţ a creştinului. Prefigurare în Vechiul Testament Vechiul Testament nu este un sistem filosofic despre lume, ci cuprinde evenimente prin care Dumnezeu pregăteşte venirea Sa. Ştim că încă de la începuturile lumii, protopărinţii noştri, încălcând unica poruncă de a nu mânca din pomul cunoaşterii binelui şi ai răului, au fost osândiţi la moarte.

Dumnezeu nu l-a lăsat pe om pierzării, ci i-a promis un Mântuitor care îl va scoate din robia morţii păcatului. Sensul intervenţiilor Sale în istoria lui Israel nu este altul decât pregătirea pentru întruparea Sa, Legea având rolul de pedagog spre Hristos(Gal. 3, 24). Aşadar, Vechiul Testament este o prefaţă a Noului Testament, un prag, care trebuie parcurs pentru a înţelege în profunzime venirea lui Mesia. Jertfa de pâine şi vin a lui Melchisedec:

Încă din Vechiul Testament, pâinea îşi găseşte locul ei esenţial în slujirea cultică. Se aminteşte de această folosire a ei în momentul în care Melchisedec, regele Salemului, l-a întâmpinat pe Avraam cu pâine şi vin, sub formă de ofrandă. Din rânduielile de la Cortul Mărturiei lui Moise reiese că din lăcaşul de cult, nu lipseau pâinile punerii înainte, tot ca un fel de jertfă.

Mărturiei lui Moise reiese că din lăcaşul de cult, nu lipseau pâinile punerii înainte, tot ca
Mărturiei lui Moise reiese că din lăcaşul de cult, nu lipseau pâinile punerii înainte, tot ca

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

31

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 31 Pâinea a rămas centrală în cult şi în Noul Testament, Însuşi
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 31 Pâinea a rămas centrală în cult şi în Noul Testament, Însuşi

Pâinea a rămas centrală în cult şi în Noul Testament, Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos folosind-o. Astfel, la Cina cea de Taină, când Hristos săvârşeşte Sfânta Euharistie, El foloseşte pâinea şi vinul, ca elemente de bază ale Sfintei Împărtăşanii. Isaac adus spre jertfă:

Facere 22:2 Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în pământul Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi arăta Eu.Facere 22:7 Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său, Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?”, i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este oaia pentru jertfă?” Facere 22:8 Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale.”

„ Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale .” Cu toţii cunoaştem acest episod

Cu toţii cunoaştem acest episod emoţionant din Vechiul Testament. În chip mistic, această scenă preînchipuie jertfa Mântuitorului de pe Cruce. Berbecul adus ca jertfã în locul lui Isaac Îl reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu, care avea sã fie sacrificat în locul nostru: Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât a dat pe Fiul Său Cel Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan.3:16) Mielul pascal:

Momentul jertfirii mielului precede ieşirea israeliţilor din robia egipteană. La primul sacrificiu pascal, fiecare israelit a luat din sângele animalului şi cu el a uns amândoi uşorii şi pragul de sus al casei, ca semn de protecţie asupra îngerului morţii. De aceea, Sfântul Chiril al Alexandriei spune că fără acest sacrificiu care prefigurează pe Hristos, nu ar fi avut loc nici eliberarea din Egipt şi nici cruţarea primilor născuţi dintre evrei. Sacrificarea mielului în ziua de 14 Nisan (aprilie), când începe Paştele iudaic, este instituită de Dumnezeu, ceea ce atestă originiea sa dumnezeiască. Jertfa mielului este strâns legată de Paşte, care a marcat începutul unei vieţi noi şi naşterea unei lumi libere faţa de păcat. Desemnarea acestui animal a fost făcută de Dumnezeu, deoarece mielul cu chipul său exprimă blândeţea şi inocenţa pe care le-a observat pe bună-dreptate Sfântul Grigorie din Nazianz. Tot el ne mai spune că veşmântul necorupt al mielului prefigurează pe cel al lui Mesia, iar

Grigorie din Nazianz. Tot el ne mai spune că veşmântul necorupt al mielului prefigurează pe cel

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

32

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 32 precizarea biblică pentru sexul masculin al animalului este pentru a expia
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 32 precizarea biblică pentru sexul masculin al animalului este pentru a expia

precizarea biblică pentru sexul masculin al animalului este pentru a expia greşeala lui Adam, cât şi pentru a preînchipui pe Fiul Fecioarei prezis de profetul Isaia (7, 14). Mana cerească:

Mana din pustie era chipul şi icoana Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El însuşi a spus acest lucru: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer” (Ioan 6, 51). Mana a venit de sus, din cer, ca un dar de la Dumnezeu (Ieşirea 16, 4) [De sus, din cer, a venit şi Mântuitorul ca un dar trimis nouă de la Dumnezeu] La început, israelitenii nu ştiau ce este mana (Ieşirea 16, 15). [Tot aşa, nici pe Mântuitorul nu-L cunoşteau când s-a pogorât între ei]. „Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise” ziceau fariseii când Iisus a vindecat pe orbul din naştere – dar pe acesta (pe Iisus) nu-L ştim de unde este” (Ioan 9,

29).

acesta (pe Iisus) nu- L ştim de unde este” (Ioan 9, 29). Mana era dulce, ca

Mana era dulce, ca mierea. O, ce mană dulce este şi Mântuitorul! Este cea mai dulce şi mai scumpă mâncare duhovnicească. Mana era trimisă pentru toţi; fiecare „îşi strângea cât îi trebuia pentru hrană” (Ieşirea 16, 16). [Un popor de două milioane şi jumătate se hrănea cu mana aceasta şi nimenea nu ducea lipsă. Mana prisosea tuturor. Şi Iisus Mântuitorul este o mană ce se dă tuturor. Milioane şi milioane de oameni se pot hrăni cu această mană; ea nu se sfârșește niciodată; ea prisoseşte tuturor.] Mana din pustie închipuie pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă. Mana aceasta este o mâncare „zilnică”; nu este numai împărtăşirea noastră în anumite posturi (cei mai mulţi nici măcar atât nu fac), ci este legătura noastră zilnică cu Mântuitorul, este trăirea noastră clipă de clipă cu El, este hrănirea noastră cu Evanghelia Lui. Aşadar, Hristos este singura noastră hrană pe care o avem în pustia acestei lumi. Noi suntem străini şi călători pe acest pământ (Evrei 13, 14); în călătoria aceasta avem lipsă de mană, iar mana noastră este Hristos. Realitatea în Noul Testament:

Am putut observa, în puţinele exemple, că Sfânta Euharistie se regăseşte în mod mistic (ca materie) şi în Vechiul Testament, fiind o preînchipuire a celei ce se va institui cu câteva sute de ani mai târziu. În mod concret, în Noul Testament, această Sfânta Taină prinde contur şi se cristalizează odată cu venirea în lume a Celui care o va consacra, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. În acest cadru biblic, Hristos are rolul de Jertfă şi de-asemenea şi de Jertfitor, Cel care se dă de bunăvoie în mâinile morţii pentru mântuirea noastră.

şi de - asemenea şi de Jertfitor, Cel care se dă de bunăv oie în mâinile

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

33

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 33 „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se beţi dintru acesta
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 33 „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se beţi dintru acesta

„Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se

beţi dintru acesta toţi, acesta este

Sângele Meu, care se varsă pentru voi.” La fiecare Sfântă Liturghie se reînnoieşte jertfa întru amintirea Domnului, Care mereu se jertfeşte, ca mereu să ne sfinţească şi să ne tragă la Sine. Cu adevărat, nu este mai mare lucru pe lume decât acesta. Lucrare dumnezeiască, minune necontenită, piatra de poticnire. Remarcăm nesfârșita dragoste şi copleşitoarea smerenie a Domnului la Cina cea de Taină. La naştere, la tăierea împrejur, pe Golgota, Dumnezeu, deşi îmbrăcat cu trup asemenea nouă, totuşi este văzut prunc în iesle, ţinut în braţe, „om al durerilor”. În Sfânta Împărtăşanie însă, este cu totul ascuns; ia chipul pâinii şi al vinului, ca să ni se poată dărui întreg de-a pururi, fără împiedicare, „pentru iertarea păcatelor şi pentru viaţa de veci.” Când te apropii de Euharistie, important e să crezi în prezenţa reală a Trupului şi Sângelui Domnului în ea şi că eşti păcătos, dar şi să fi luptat împotriva păcatelor şi pentru curăţirea de ele. Cel ce se apropie cu părere de rău pentru păcatele sale de Sfântul Trup şi Sânge se mântuieşte, iar cel ce se apropie cu nepăsare sau dispreţ se osândeşte. „A se îmbrăca cu Hristos înseamnă a se îmbrăca cu putere. Omului îi revine să lupte, iar lui Hristos să dea puterile [energiile] trebuitoare desăvârşirii. Căci Sfânta Împărtăşanie nu e altceva decât Sfânta Taină în care Dumnezeu, în chip concret şi real Se întrupează în om. (Cuviosul Iustin Popovici). Mirele Hristos ne-a chemat la ospăţul cel de taină al nunţii Sale. De aceea, în cadrul acestei minunate Cine, El ne dăruieşte fără economie darurile Sale; şi nu numai darurile, ci Însuşi pe Sine, izvorul tuturor darurilor.

Andi Bacter clasa a XI-a

şi nu numai darurile, ci Însuşi pe Sine, izvorul tuturor darurilor. Andi Bacter – clasa a

frânge pentru voi

şi nu numai darurile, ci Însuşi pe Sine, izvorul tuturor darurilor. Andi Bacter – clasa a
şi nu numai darurile, ci Însuşi pe Sine, izvorul tuturor darurilor. Andi Bacter – clasa a

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

34

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 34 D upă retragerea armatei și administrației romane la sud de Dunăre
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 34 D upă retragerea armatei și administrației romane la sud de Dunăre
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 34 D upă retragerea armatei și administrației romane la sud de Dunăre
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 34 D upă retragerea armatei și administrației romane la sud de Dunăre
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 34 D upă retragerea armatei și administrației romane la sud de Dunăre

D upă retragerea armatei și administrației romane la sud de Dunăre (271-275), populația romanizată de la nordul fluviului a continuat să trăiască și să muncească în aceste teritorii, neîntrerupând legăturile cu populația din sudul Dunării. În

secolele următoare, strămoșii noștri daco-romani s-au confruntat cu invazia popoarelor migratoare

care s-au așezat sau au străbătut aceste teritorii. Doar slavii, dintre toate popoarele migratoare, și-au pus amprenta asupra formării limbii române și asupra organizării sociale și de stat. Migraţia

s-a manifestat începând cu secolul al VI-lea, când aceştia se stabilesc în nordul Dunării. Ulterior, au exercitat influenţe şi asupra zonei sudice a Dunării, dislocând populaţia romanică de acolo. Din marea masă romanică de altădată de la sud de Istru, au rămas doar insule de romanitate:

slavilor

de Istru, au rămas doar insule de romanitate: slavilor Incursiuni ale popoarelor migratoare pe teritoriul României

Incursiuni ale popoarelor migratoare pe teritoriul României (sec. VII-XIII)

rămas doar insule de romanitate: slavilor Incursiuni ale popoarelor migratoare pe teritoriul României (sec. VII-XIII)

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

35

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 35 aromânii, istroromânii şi meglenoromânii. Populația de origine slavă, așezată în
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 35 aromânii, istroromânii şi meglenoromânii. Populația de origine slavă, așezată în

aromânii, istroromânii şi meglenoromânii. Populația de origine slavă, așezată în nordul Dunării, s-a dizolvat treptat, fiind asimilată de daco-romani (secolele VII-X). În urma dispariției lor, au rămas numeroase cuvinte, în toate ramurile de activitate și gândire. Slavii așezați la sud de Dunăre au fost supuși de bulgari, veniți din părțile fluviului Volga spre sfârșitul secolului al VII-lea, însă slavii i-au asimilat pe bulgari, populația slavo-bulgară cristalizând un puternic stat, cu capitala la Pliska, care va purta lupte victorioase cu Imperiul Bizantin sub Asparuh, Trevel (701-718), Omurtag, Crum (802-807); ultimul a fost victorios în luptele cu bizantinii, ajungând la porţile Constantinopolului şi cucerind

Sardica şi o parte din Ungaria. Odată cu așezarea lor între Dunăre și Balcani, bulgarii au cunoscut și învățătura creștină, fie de la daco-romanii creștini pe care i-au găsit aici, fie de la captivii creștini pe care-i făceau în urma

luptelor cu bizantinii. Poporul bulgar a fost încreştinat oficial în anul 864, în frunte cu conducătorul lor, țarul Boris, care a luat numele de Mihail. Creştinismul a contribuit la omogenizarea bulgarilor cu slavii, contopindu-se şi formând poporul bulgar. La 889 a fost implementat aşa-numitul „rit bizantino-slav”, adică, cultul răsăritean-ortodox al Bizanţului tradus în limba slavă. Moravia (Cehia de astăzi) a fost prima care a adoptat acest cult, cu ajutorul fraților Chiril (Constantin) și Metodie, originari din Tesalonic, supranumiți „creștinătorii moravilor”. Ucenicii lor au introdus ritul bizantino- slav în Bulgaria și au continuat munca celor doi frați de traducere a Sfintei Scripturi și a cărților de cult în limba slavă, care a devenit limba bisericească la toate popoarele slave ortodoxe. Din secolul al X-lea limba slavă veche de cult a pătruns și la strămoșii noștri de la nord de Dunăre, fiind păstrată până în secolul al XVII-lea în Biserica Ortodoxă. După întemeierea statelor medievale românești, limba slavă din Biserică a devenit și limba oficială a cancelariilor domnești.

din Biserică a devenit și limba oficială a cancelariilor domnești. Romanitatea dunăreană Sfinții Chiril și Metodie

Romanitatea dunăreană

din Biserică a devenit și limba oficială a cancelariilor domnești. Romanitatea dunăreană Sfinții Chiril și Metodie

Sfinții Chiril și Metodie

din Biserică a devenit și limba oficială a cancelariilor domnești. Romanitatea dunăreană Sfinții Chiril și Metodie

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

36

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 36 Folosirea limbii slavone în cult, precum și simbioza slavo - română
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 36 Folosirea limbii slavone în cult, precum și simbioza slavo - română

Folosirea limbii slavone în cult, precum și simbioza slavo-română, au favorizat formarea unor noi cuvinte privind cultul și organizarea bisericească, între care amintim: Maica Precista, duh, blagoslovenie, jertfă, maslu, praznic, molitvelnic, ceaslov, pomană, post, utrenie, vecernie, predoslovie, dveră, strană, odăjdii, mucenic, stareț, mirean, duhovnic, a milui, a spovedi, precum și numele vechi ale unor sărbători: Blagoveștenie (Bunavestire), Probojenie (Shimbarea la Față), Vovidenie (Intrarea în biserică) ș.a. Totodată, se consideră că unele cuvinte grecești au ajuns la noi tot prin intermediul limbii slavone: chivot, potir, icoană, liturghie, diacon, episcop, mănăstire, călugăr, sihastru etc. Terminologia face referire la organizarea Bisericii şi cultului, comparativ cu cea latină, care prezintă noţiunile fundamentale ale credinţei şi cultului. Astfel, este demonstrat faptul că poporul nostru era creștin înainte de venirea slavilor, la încreștinarea cărora am și contribuit. Procesul de încreștinare a slavilor prin intermediul populaţiei românești denotă faptul că pe teritoriul țării noastre exista o ierarhie bisericească îndrumată de episcopi sau, cel puţin, horepiscopi, întrucât încreștinarea presupune botezul şi predica, lucruri pe care credincioșii de rând nu le puteau săvârși. Dat fiind faptul că popoarele învecinate de origine slavă (moravi, bulgari, ruși) aveau propria lor ierarhie superioară, subordonată Patriarhiei din Constantinopol, constatăm că exista și o organizare bisericească românească, în frunte cu episcopi sau cel puțin cu horepiscopi. Acest lucru este susținut și de istoricul Petru Maior în cartea ,,Istoria Besericii românilor’’ în care spune:

,,Deoarece din veacul cel dintâiu a creștineștii credințe au fost datină ca credincioșii să aibă clirul

este vederit că nu puțini întră românii cei dincoace de Dunăre, încă din suta a

doua după întruparea lui Hristos erau creștini, nu ne putem îndoi că aceiași români au avut clirul său și episcopii”. Deşi mărturiile istoric-literare nu sunt certe, există numeroase dovezi arheologice care confirmă existenţa creştinătăţii în această perioadă. Un exemplu elocvent îl reprezintă cele şase bisericuţe săpate într-un masiv calcaros descoperite lângă Constanţa, la

Basarabi. Sunt prezente cruci, diferite inscripţii şi semne incizate pe pereţi, considerate ca făcând parte dintr-un complex monahal rupestru. Astfel de complexe monahale au mai fost descoperite la

Dumbrăveni, în apropiere de granița cu Bulgaria, și în localitatea Slava Rusă, antica Libida, care au funcționat încă

și episcopii săi [

]

Libida, care au funcționat încă și episcopii săi [ ] Cruci incizate în pereții unei biserici

Cruci incizate în pereții unei biserici de la Basarabi

din a doua jumătate a secolului al IV-lea.

episcopii săi [ ] Cruci incizate în pereții unei biserici de la Basarabi din a doua

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

37

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 37 Alte dovezi semnificative sunt vasele de lut cu semnul crucii sau
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 37 Alte dovezi semnificative sunt vasele de lut cu semnul crucii sau

Alte dovezi semnificative sunt vasele de lut cu semnul crucii sau simplele obiecte cu însemne creştine. Moldova reprezintă o zonă bogată în artefacte creștine. La răsărit de Carpați, în localitățile Horga, Bacău, Botoșana, Fălciu, Dodești și Murgeni s-au descoperit mai multe vase din lut ce purtau semnul crucii. Alte obiecte cu însemne creștine au fost găsite la Olteni și Budureasa, între Carpați și Dunăre. Două cruci- relicvar descoperite la Adjud și Dodești, având incizate imaginile unor sfinţi, capacul de cădelniță din bronz, de proveniență bizantină de la Coșna, vasele ceramice ornamentale cu cruci de la Târgul Secuiesc, obiectele creștine descoperite dincolo de Prut, cât și crucile din bronz, de la Bratei, lângă Mediaş vorbesc despre intensitatea vieții religioase creștine în aceste teritorii. Toate acestea dovedesc continuitatea

populației daco-romane pe teritoriul țării noastre, care era atât de viguroasă, încât a reușit să asimileze pe slavii așezați aici, cât și continuitatea unei

vieți creștine. Prin primirea ,,ritului bizantino-slav”, am rămas în continuare sub jurisdicția Patriarhiei de Constantinopol, fiind singurul popor de origine și limbă romanică de rit ortodox.

Darius Lascău clasa a XI-a A

de rit ortodox. Darius Lascău – clasa a XI-a A Cruce-re licvar descoperită la Dinogetia (secolul

Cruce-relicvar descoperită la Dinogetia (secolul al X-lea)

D oamne ajută. Cât timp a trecut de la ultima spovedanie? Cu ce păcate ţi-ai rănit sufletul de atunci şi până acum? Acestea sunt cuvintele Blândului Păstor, ale Împăratului Hristos, transmise prin glasul umilului Său slujitor, preotul, care

aşteaptă cu dragoste şi blândeţe, ca un tată, pe fiii săi duhovniceşti să vină să se boteze, iară si iară cu

lacrimile pocăinţei, pentru greşelile făcute înaintea Domnului. Acest moment de maximă încărcătură spirituală trebuie să fie precedat de drama remuşcărilor, zdrobirea inimii, acea nelinişte şi tulburare a conştiinţei vătămate de călcarea legii religios-morale. Această senzaţie este indispensabilă Tainei Spovedaniei, pentru ca sufletul să se elibereze de greutatea păcatelor ce apasă pe umerii penitentului. Următorul moment îl formează partea propriu-zisă a Tainei, mărturisirea păcatelor, în care credinciosul îşi caută împăcarea glasului divin sădit în el prin însăşi actul creaţiei sale: conştiinţa. Mărturisirea este, de fapt, materializarea căinţei penitentului. Însă, în ceea ce priveşte mărturisirea, ea trebuie să fie încurajată, prin întrebările preotului, pentru a afla de fapt rădăcina păcatelor. Astfel, putem afirma concis că intervenţia duhovnicului este o adevărată busolă, mai ales în mărturisirea

Astfel, putem afirma concis că intervenţia duhovnicului este o adevărată busolă, mai ales în mărturisirea

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

38

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 38 celor care se spovedesc şi încearcă să mascheze gravitatea sau multitudinea
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 38 celor care se spovedesc şi încearcă să mascheze gravitatea sau multitudinea

celor care se spovedesc şi încearcă să mascheze gravitatea sau multitudinea păcatelor, găsind „scuze” şi „justificări”. De aceea, Fericitul Augustin şi numeşte preotul (în acest context) ca fiind „cercătorul cel osârdnic şi iscoditor cu de-amăruntul, cu înţelepciune şi oarecum cu iscusinţă întrebând pe cel ce se pocăieşte: ceea ce poate nu ştia sau de ruşine voia să ascundă”. Deci, remarcăm că există o arta a întrebărilor, pe care trebuie să o stăpânească preotul, acel tact pastoral, ce îl ajută pe penitent să-şi deschidă sufletul în faţa părintelui duhovnicesc. Înţelegem acum de ce Sfântul Grigorie Teologul numea preoţia: „artă a artelor şi ştiinţă a ştiinţelor”. Chiar dacă responsabilitatea preotului e mare în această Taină, responsabilitatea celui care vine la scaunul spovedaniei este şi mai mare. E nevoie de preoţi înduhovniciţi pentru a-i călăuzi pe cei rătăciţi pe drumul cel strâmt care duce la mântuire. De aceea, între cei doi trebuie să existe o relaţie strânsă, iar această relaţie se poate întemeia doar prin altruismul, dragostea, încrederea şi înţelegerea preotului, frica de Dumnezeu şi sobrietatea penitentului. Astfel, alegerea duhovnicului este o necesitate şi o mare provocare în viaţa unui creştin. Aşa cum pentru trup ne alegem cel mai bun doctor, tot aşa, poate chiar mai mult, trebuie să ne alegem cu grijă și cu înţelepciune, pe cel care „va opera” sufletul nostru, pentru ca de fiecare dată când ne plecăm genunchii sub epitrahilul duhovnicului, rănile patimilor să-şi găsească leacul potrivit şi haina sufletului să se curăţească de noroiul păcatelor. Un alt aspect important al spovedaniei îl constituie frecvenţa cu care trebuie să ne apropiem de scaunul de spovedanie. După cum spunea şi Părintele Arsenie Papacioc: „nu trebuie

cum spunea şi Părintele Arsenie Papacioc: „ nu trebuie sa pornim mai târziu sau mai devreme,

sa

pornim mai târziu sau mai devreme,

ci

la timp”. Creştinul ar trebui să se

spovedească de mai multe ori decât în cele patru posturi. După cum trupul nu îl spălăm doar de patru ori pe an, la fel ar trebuie să spălăm şi sufletul, în scaunul de spovedanie, prin baia lacrimilor, ori de câte ori ne simţim conştiinţa încărcată. Spovedania este, deci, o concretizare a stării de trezvie, prin care omul aduce alinare strigătelor conştiinţei şi prin care sufletul său atinge cerul şi bate la uşa lui Hristos, aşteptând răspunsul: „Slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău!”

Andi Bacter clasa a XI-a

ai fost credincioasă, peste m ulte te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău!” Andi Bacter

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

39

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 39 , I Osif, al unsprezecelea fiu al lui Iacov (Israel) şi
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 39 , I Osif, al unsprezecelea fiu al lui Iacov (Israel) şi
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 39 , I Osif, al unsprezecelea fiu al lui Iacov (Israel) şi
,
,
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 39 , I Osif, al unsprezecelea fiu al lui Iacov (Israel) şi

I Osif, al unsprezecelea fiu al lui Iacov (Israel) şi cel mai iubit de acesta, este vândut ca slugă de fraţii săi, din invidie. Ajuns în Egipt, este întemniţat pe nedrept, dar după ce tâlcuieşte Faraonului visele care prevesteau secetă în ţară, este ridicat în funcţia de al

doilea om în Egipt. Din cauza secetei, fraţii săi veniră şi ei să cumpere grâne din Egipt, unde grânarele erau pline. Iosif le dezvăluie fraţilor săi adevărata sa identitate şi, iertându-i, doreşte să-i

aducă pe toţi în Egipt ca să locuiască împreună cu el. Astfel, primind încuviinţarea Faraonului, cei unsprezece fraţi se mută alături de tatăl lor, Iacov, care-l crezuse mort pe Iosif, în ţinutul Goşen. Aşa, seminţia lui Israel s-a aşezat în Egipt. Trec mai multe generaţii, iar fiii lui Iacov se înmulţesc, astfel încât pentru un Faraon care niciodată nu auzise de funcţia înaltă pe care Iosif o avusese în Egipt, aceştia reprezentau o ameninţare. Prin urmare, noul faraon decide ca, punând cazne mari asupra lor, -i împuţineze. De asemenea, moaşele primesc porunca să omoare la naştere pruncii israeliteni de parte bărbătească. În acest context tragic se naşte Moise, marele legiuitor şi prooroc al Legii Vechi. Amram şi Iochebed, din neamul lui Levi, părinţii acestuia, văzându-i frumuseţea, îl ascund trei luni. Au ştiut că nu puteau să-l ţină ascuns mai mult timp aşa că, luând o lădiţă de papură-mpletită şi ungând-o cu catran au pus copilul în ea şi l-au aşezat în păpuriş la marginea Nilului (Ieşirea 2,3). Fata lui Faraon care atunci se pogora să se scalde în Nil, găseşte copilul şi, cunoscând că este un prunc al evreilor, îl ia în grijă, fiindu-i milă de el. Fata lui Faraon îi pune numele Moise. Etimologia numelui (Moşe), derivă dintr-un verb

. Iosif Flavius

derivă acest nume de la cuvântul coptic mo = apă şi sese = mântuit. Traducătorii alexandrini explică acest nume: Moisis, deoarece poate că regina, dând un nume copilului, a avut în vedere să cinstească amintirea tatălui ei în numele căruia (Totmosis) se găseşte numele Moise. În episodul scripturistic al numirii lui Moise, fata lui Faraon aduce un singur argument pentru punerea acestui nume: şi i-a pus

singur argument pentru punerea acestui nume: şi i -a pus Moise salvat din apele Nilului, pictură

Moise salvat din apele Nilului, pictură din 1638, de Nicolas Poussin (1594-1665)

ebraic care înseamnă a scoate din

Moise salvat din apele Nilului, pictură din 1638, de Nicolas Poussin (1594 -1665) ebraic care înseamnă

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

40

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 40 numele Moise, pentr u că zicea: Din apă l -am scos
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 40 numele Moise, pentr u că zicea: Din apă l -am scos

numele Moise, pentru că zicea: Din apă l-am scos (Ieşirea 2,10). Crescând şi întărindu-se cu duhul, Moise, devine bărbat desăvârşit, iubit de faraon şi de întreaga sa casă datorită înţelepciunii sale. Astfel, într-o zi, văzând caznele celor din neamul său şi pe un slujitor egiptean bătând un evreu, Moise lăsă loc sentimentelor de iubire faţă de originile sale să se manifeste în el. Îl ucise pe slujitor şi apoi îl ascunse în nisip. Auzind de fapta aceasta, Faraon căută să-l ucidă pe Moise, dar el ducându-se de la faţa lui, s-a aşezat în Madian, unde o ia de soţie pe Sefora fiica lui Ietro, care, zămislind, a născut doi fii: mai întâi pe Gherşom şi apoi pe Eliezer. Dar iată, după mulţi ani, când Moise păştea oile socrului său pe Muntele Horeb (Sinai) Îngerul Domnului i S-a arătat într-o pară de foc din mijlocul unui rug, care ardea, dar nu se mistuia (Ieşirea 3,2). Prin acest episod biblic Domnul a preînchipuit pe Fecioara Maria care, deşi a purtat în pântece focul dumnezeirii, nu a fost mistuită de Acesta. Astfel, Maica Domnului a fost fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere. Aceasta este prima preînchipuire la care participă şi Moise, a unor evenimente din Noul Testament. Dumnezeu, văzând necazul evreilor, dorea ca prin Moise, pe care îl considera conducătorul potrivit, să scoată din robia egipteană pe poporul israelitean şi să-l povăţuiască spre Ţara Făgăduinţei, din care curge lapte şi miere. Moise se smereşte socotindu-se pe sine ca fiind nimic, nevrednic de această lucrare şi, pe deasupra, şi gângav. La insistenţa Domnului, Moise acceptă această mare misiune. Moise primeşte darul de a face semne în numele Domnului şi cu ajutorul fratelui său, Aaron, îi convinge pe bătrânii fiilor lui Israel că ieşirea din robie este o necesitate. Întărit fiind de Dumnezeu, face semne şi minuni în faţa lui Faraon luptând cu multă determinare pentru câştigarea libertăţii poporului ales. Prin Moise şi prin toiagul său, Dumnezeu a pogorât asupra egiptenilor cele 10 mari plăgi sau pedepse. Doar la a zecea plagă, după uciderea de către Îngerul Domnului a celor întâi-născuţi ai Egiptului (printre care şi întâiul- născut al lui Faraon care era şi succesorul lui), Moise şi poporul evreu sunt eliberaţi din robia egipteană. Odată cu aceasta, se instituie şi marea sărbătoare iudaică a Paştilor, eveniment care dorea să aducă de-a pururi aminte evreilor de acea noapte în care Domnul, cruţând pe întâii- născuţi din seminţia lor, a ucis pe întâii-născuţi ai egiptenilor, astfel reuşind să înmoaie inima lui Faraon care i-a eliberat. În timp ce israeliţii se îndreptau spre Marea Roşie, Faraon îi urmărea, vrând să-i

eliberat. În timp ce israeliţii se îndreptau spre Marea Roşie, Faraon îi urmărea , vrând să
eliberat. În timp ce israeliţii se îndreptau spre Marea Roşie, Faraon îi urmărea , vrând să

Exodul evreilor

eliberat. În timp ce israeliţii se îndreptau spre Marea Roşie, Faraon îi urmărea , vrând să

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

41

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 41 ucidă. Văzând mulţimea egiptenilor din urma lor , evreii au deznădăjduit.
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 41 ucidă. Văzând mulţimea egiptenilor din urma lor , evreii au deznădăjduit.

ucidă. Văzând mulţimea egiptenilor din urma lor, evreii au deznădăjduit. Doar Moise, plin de credinţă, nădăjduia încă în Dumnezeu. Domnul îi porunceşte să „despice Marea Roşie cu toiagul” ca Israel să treacă prin mijlocul ei ca pe uscat. Moise, ascultând porunca, însemnează marea cu toiagul (printr-o mişcare verticală), iar marea se despică, Israel reuşind să treacă prin mijlocul ei până în celălalt capăt. Egiptenii însă i-au urmărit pe evrei în continuare. După ce toţi israeliţii trecură marea, la porunca Domnului, Moise îşi întinde din nou toiagul (de data aceasta orizontal) marea adunându-se cum fusese la început şi înecând toată oastea egipteană. Prin Moise, alesul Său, Domnul a prefigurat astfel şi Sfânta Cruce, arma cu care şi creştinul din ziua de astăzi însemnat fiind, poate trece prin marea vieţii, cea plină de patimi, neatins de săgeţile diavolilor. După trecerea Mării Roşii, Dumnezeu a mai prefigurat încă o dată prin Moise semnul Sfintei Cruci în lupta cu amaleciţii; atunci când Moise ridica mâinile Israel biruia, iar când le lăsa în jos vrăjmaşul câştiga (Ieşirea 17,11). Aaron şi Or i-au sprijinit mâinile pentru ca Israel să biruiască. Prin aceasta s-a prefigurat a doua oasemnul Sfintei Cruci prin Moise. Ajunşi la Muntele Sinai, din porunca Domnului, Moise este singurul care se urcă pe acesta. Muntele Sinai fumega tot, că pe el se pogorâse Dumnezeu în foc, şi fum se înălţa ca fumul din cuptor (Ieşirea 19, 18). Moise, postind aspru 40 de zile fără picătură de apă şi fără mâncare, a trăit pe Muntele Sinai cele mai înalte şi pline de Duh Sfânt zile din viaţa sa. Moise primeşte aici Legea, a cărei esenţă o reprezintă Decalogul (Cele 10 Porunci) scrise cu Degetul Domnului pe două table de piatră.

În timp ce Moise era pe munte, israelitenii şi-au făcut un viţel de aur la care se închinau ca unui dumnezeu. Moise a coborât din munte cu Tablele Legii şi a auzit de departe praznicul păgânesc. Mâniindu-se Moise, a aruncat din mâinile sale cele două table şi le-a sfărâmat la poala muntelui şi apoi a ars viţelui şi l-a pisat mărunt (Ieşirea 32,20). Moise, iubindu-L pe Dumnezeu, nu concepea ca poporul său să nu facă la fel. Dumnezeu se mâniase cumplit asupra israelitenilor şi dorea să-i ucidă, dar Moise se roagă Lui, zicând că mai bine ar fi să fie el şters din Cartea Vieţii decât poporul. Domnul îi ascultă rugăciunea şi îl cheamă din nou pe Sinai. Moise urcă din nou pe Munte, unde se învredniceşte de vederea slavei lui Dumnezeu şi de vorbirea cu Domnul faţă către faţă (deschis, ca unui prieten). Moise cere să-L vadă pe Domnul, iar El îi răspunde: Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi; că nu va putea omul să-Mi vadă faţa şi să trăiască (Ieşirea 33,20). Cu toate acestea, Dumnezeu trece în slava Sa şi acoperă faţa lui Moise cu mâna Sa, acesta stând în scobitura unei stânci. Iar când Dumnezeu îşi ridică mâna, Moise Îl vede doar din spate, fără să fi putut vedea faţa Sa. Moise primeşte alte table ale legii scrise cu Degetul Domnului şi, coborându-se de pe Sinai, faţa lui strălucea. Această transfigurare prin Pogorârea Duhului Sfânt este posibilă numai dacă o persoană este plină de

strălucea. Această transfigurare prin Pogorârea Duhului S fânt este posibilă numai dacă o persoană este plină
strălucea. Această transfigurare prin Pogorârea Duhului S fânt este posibilă numai dacă o persoană este plină

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

42

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 42 har sfânt. Plinătatea Duhului Sfânt din sufletul său se oglindea pe
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 42 har sfânt. Plinătatea Duhului Sfânt din sufletul său se oglindea pe

har sfânt. Plinătatea Duhului Sfânt din sufletul său se oglindea pe faţa sa care strălucea ca soarele. Întrebat de învăţatul Motovilov despre scopul vieţii creştine, Sfântul Serafim de Sarov, marele trăitor rus din secolul al XIX-lea îi răspunse că scopul vieţii creştine este dobândirea Sfântului Duh. Motovilov întrebă cum ar putea el să cunoască pe Duhul Sfânt care se odihneşte în suflet. Fiind iarnă frigul era foarte pătrunzător, dar chiar în acel moment faţa bătrânului pustnic Serafim se lumină strălucind ca soarele şi emanând o căldura puternică. Prin aceasta Sfântul Serafim de Sarov l-a făcut să înţeleagă pe Motovilov când Duhul Sfânt se odihneşte asupra cuiva. Precum s-a odihnit asupra lui Moise, aşa s-a odihnit şi asupra făcătorului de minuni din Sarov. Marele prooroc Moise s-a dovedit a fi o fire puternică, un conducător înnăscut reuşind să călăuzească prin pustie un popor numeros şi tare de cerbice. Cortul Sfânt a fost construit prin grija lui Moise, la porunca Domnului. Poporul israelitean a rătăcit din cauza necredinţei lui zeci de ani, iar de fiecare dată când L-au mâniat pe Domnul în pustie, de nu ar fi stat Moise cel ales al Lui, cu inimă zdrobită, mânia Domnului i-ar fi pierdut. Moise a fost mijlocitorul evreilor, călăuza, conducătorul, modelul lor de viaţă, considerat cu siguranţă un sfânt din vremea vieţii sale pământeşti de către contemporanii săi:

Moise însă era omul cel mai blând dintre toţi

oamenii de pe pământ (Numerii 12,3). În toate întâmplările din drumul spre Pământul Făgăduinţei, Moise a dat dovadă de un caracter puternic care putea lua decizii în cele mai dificile momente. Datorită trăirii sale profunde nu s-a lăsat lipsit niciodată de pronia dumnezeiască, aceasta călăuzindu- l pe tot parcursul vieţii sale. A greşit însă şi Moise, ca orice om, pentru că s-a îndoit în pustiul Sin că Dumnezeu va scoate apă din stâncă. Din cauza acestui episod Moise nu a condus poporul până în Pământul Făgăduit. Ajungând în pământul lui Moab, Moise la cei 120 de ani ai săi era încă în putere. A urcat pe muntele Nebo şi a privit cu nostalgie Pământul Făgăduinţei. Ştiind că misiunea sa a luat sfârşit, mai înainte de a se sfârşi, Moise a binecuvântat toate seminţiile proorocind asupra fiecăreia. Aici şi-a dat Moise ultima suflare, iar evreii l-au îngropat în faţa Bet-Peorului, mormântul său nefiind descoperit niciodată. Moise rămâne în veşnicie drept călăuza poporului

Moise rămâne în veşnicie drept călăuza poporului Moise lovind piatra pentru a scoate apa , pictură

Moise lovind piatra pentru a scoate apa, pictură de Francesco Bacchiacca (1494-1557)

pentru a scoate apa , pictură de Francesco Bacchiacca (1494 -1557) Monument închinat Prorocului Moise pe

Monument închinat Prorocului Moise pe Muntele Nebo

pentru a scoate apa , pictură de Francesco Bacchiacca (1494 -1557) Monument închinat Prorocului Moise pe

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

43

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 43 i sraelitean, iar în chip duhovnicesc o călăuză spre Hristos. El
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 43 i sraelitean, iar în chip duhovnicesc o călăuză spre Hristos. El

israelitean, iar în chip duhovnicesc o călăuză spre Hristos. El a lăsat posterităţii şi primele cinci cărţi ale Sfintei Scripturi a Vechiului Testament, cunoscute generic sub numele de Pentateuhul lui Moise. Datorită vieţii sale curate, a credinţei sale puternice, a iubirii sale nestinse pentru Dumnezeu şi popor, a smereniei sale adânci, Biserică Ortodoxă îl cinsteşte ca sfânt pe Proorocul Moise, Văzătorul de Dumnezeu, în fiecare an, la data de 4 septembrie, ca pe cel ce s-a învrednicit de vederea slavei lui Dumnezeu, de primirea legii şi de o viaţă sfântă, închinată slujirii lui Dumnezeu.

Mirel Fanya - clasa a IX-a

O crotitor al Mitropoliei Banatului şi patron al pompierilor din România, Sfântul Ierarh Iosif cel
O crotitor
al
Mitropoliei
Banatului şi patron al
pompierilor
din
România,
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, ale
cărui moaşte se găsesc în Catedrala
mitropolitană din Timişoara, a strălucit cu
aureola sfinţeniei încă din timpul vieţii, fiind,
aşa cum îl numeşte Acatistul închinat lui,
„podoaba ierarhilor, izgonitorul tuturor
patimilor, izbăvirea credincioşilor, lauda
preafrumoasă a Timişoarei şi cinstea
Partoşului“.
Sfântul Ierarh Iosif de la Partoş, cinstit
cu mare evlavie în fiecare an la 15 septembrie,
s-a născut în jurul anului 1568 în oraşul Raguza
din Dalmația, pe malul Mării Adriatice,
primind la botez numele Iacob. Tatăl său se
pare că era navigator, transportând mărfuri pe
Marea Adriatică, Marea Mediterană, Marea
Neagră şi pe Dunăre. După moartea tatălui său,
tânărul Iacob este nevoit să se mute împreună
cu mama sa, originară din insula Limnos, la
fratele ei, care era negustor în oraşul Ohrida, la
sud de Dunăre. Aici a studiat până la 15 ani,
primind o educație aleasă.
La frageda vârstă de 15 ani, Iacob îşi
închină viaţa lui Hristos, intrând în Mănăstirea
Maicii Domnului din Ohrida, unde îşi continuă
învăţătura şi citirea cărţilor sfinte. Dornic de
rugăciune şi de o viaţă mai retrasă, după cinci
ani părăseşte mănăstirea de aici, îndreptându-se
Dornic de rugăciune şi de o viaţă mai retrasă, după cinci ani părăseşte mănăstirea de aici,

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

44

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 44 către Sfântul Munte Athos, intră în Mănăstirea Pantocrator, unde duce o
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 44 către Sfântul Munte Athos, intră în Mănăstirea Pantocrator, unde duce o

către Sfântul Munte Athos, intră în Mănăstirea Pantocrator, unde duce o viaţă aspră, în post şi rugăciune, în

osteneală

ascultare, îmbrăcând schima marelui și îngerescului chip sub numele de Iosif. Fiind smerit cu mintea şi blând cu inima, Dumnezeu i-a dăruit puterea cuvântului prin care mişca inimile tuturor, înduioşându-și ascultătorii până la lacrimi, darul lacrimilor și al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea in inima și darul facerii de minuni, încă din timpul vieţii. Vestea despre viaţa, calităţile şi minunile părintelui Iosif „Valahul” se răspândiseră cu mare grabă. Astfel că, fiind nevoie de un îndrumător iscusit în cele duhovniceşti, la cererea patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavră a Sfântului Ştefan din Adrianopol. Acolo, timp de şase ani, munceşte fără preget la reorganizarea şi punerea în rânduială a pravilelor duhovniceşti şi regulilor vieţii de obşte. Este pus apoi egumen în marea lavră românească Cutlumuş, veche ctitorie voievodală a domnitorilor români, începând cu Vlaicu Vodă, și rezidită de către Matei Basarab şi Vasile Lupu. După ce formează numeroși fii duhovnicești, se retrage la liniște în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, răposând mitropolitul Timișoarei, românii din Banat, călăuziți de Duhul Sfânt, au ales păstor în locul lui pe

Cuviosul Iosif, deși acesta avea patriarhala vârstă de 80 de ani, fiind vestit în toate țările balcanice și cinstit ca sfânt încă din timpul vieții. Aşezarea în scaun a Sfântului Iosif ca mitropolit al Banatului a fost săvârşită în ziua Sfântului Ilie a anului 1650.

în

credință, înțelept la cuvânt, blând la inimă și neadormit în rugăciune, bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mângâind și povățuind către Hristos timp de trei

zile

Biserica din părțile Banatului. A organizat Biserica, a întemeiat şcoli pentru pregătirea preoţilor, a înălţat altare sfinte, a cercetat mănăstirile şi parohiile bănăţene, aducând mângâiere şi lumină păstoriţilor săi.

A făcut și unele minuni spre lauda lui Dumnezeu și alinarea suferințelor unor credincioși, punând mâinile pe capul lor și rugându-se pentru ei. De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timișoarei, căci ieșind din biserică cu Sfintele Taine în mâinile sale și rugându-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică și s-a stins vâltoarea focului. Vârsta sa înaintată l-a determinat ca, la împlinirea a trei ani de păstorire arhierească, după ce a pus totul în bună rânduială, să se retragă în vatra străveche de spiritualitate românească de la Mănăstirea Partoş unde, în

să se retragă în vatra străveche de spiritualitate românească de la Mănăstirea Partoş unde, în şi

şi

Tare

ani

de

să se retragă în vatra străveche de spiritualitate românească de la Mănăstirea Partoş unde, în şi

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

45

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 45 toamna anului 1656, își dă sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 45 toamna anului 1656, își dă sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus

toamna anului 1656, își dă sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vârstă de peste 85 de ani. Tradiţiile spun că în momentul adormirii sale, clopotele mănăstirii au început să bată singure, fără să le tragă cineva, ducând în depărtări trista veste. Apoi trupul neînsufleţit al marelui mitropolit a fost aşezat într-un mormânt zidit în naosul bisericii mănăstireşti. Pe lespedea ce s-a aşezat deasupra a fost inscripționat „Preasfinţitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timişoarei“. Nu a încetat nici după moarte să vină într-ajutor credincioşilor, pe mulţi din cei care se apropiau cu rugăciuni de mormântul său le dăruia tămăduire și alinare.

Ţinând seama de viaţa şi petrecerea cuviosului mitropolit Iosif în credință curată și adevărată, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât la 28 februarie 1950 să-l aşeze în ceata sfinţilor, statornicind data de 15 septembrie a fiecărui an pentru cinstirea lui cu toată cuviinţa. Astăzi mii de credincioşi din întreaga ţară poposesc în oraşul

de pe malurile Begăi pentru a înălţa rugăciuni şi a se închina moaştelor Sfântului Ierarh săvârșind rugăciuni și Sfânta Liturghie. Luând ca model viața Sfântului, multe mănăstiri, biserici, capele și clădiri îl au ca patron spiritual pe acesta. Începând cu acest an școlar și Căminul-internat al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” îl are ca patron spiritual pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Timișoarei, acesta devenind îngerul păzitor al elevilor care locuiesc aici și, totodată mijlocitor în fața Tronului cel Ceresc al Lui Dumnezeu.

Nicolae Văscan clasa a XI-a

Ceresc al Lui Dumnezeu. Nicolae Văs can – clasa a XI-a TTrrooppaarruull SSffâânnttuulluuii IIeerraarrhh
TTrrooppaarruull SSffâânnttuulluuii IIeerraarrhh IIoossiiff cceell NNoouu ddee llaa PPaarrttooșș DDiinn
TTrrooppaarruull SSffâânnttuulluuii IIeerraarrhh IIoossiiff cceell NNoouu ddee llaa PPaarrttooșș
DDiinn ttiinneerreețțee ccuu ttoottuull ttee--aaii ssuuppuuss DDoommnnuulluuii,, ccuu rruuggăăcciiuunniillee șșii ccuu
oosstteenneelliillee șșii ccuu ppoossttuull PPeennttrruu aacceeaassttăă,, vvăăzzâânndd DDuummnneezzeeuu
nneevvooiinnțțeellee ttaallee,, aarrhhiieerreeuu șșii ppăăssttoorr BBiisseerriicciiii SSaallee ttee--aaii rrâânndduuiitt;; șșii,,
dduuppăă mmooaarrttee,, îînn cceetteellee ssffiinnțțiilloorr ttee--aaii ssăăllăășșlluuiitt,, SSffiinnttee PPăărriinnttee
IIoossiiff RRooaaggăă--ttee lluuii HHrriissttooss DDuummnneezzeeuu ssăă nnee ddăărruuiiaassccăă iieerrttaarree
ddee ggrreeșșeellii nnoouuăă,, cceelloorr ccee ccuu ccrreeddiinnțțăă șșii ccuu ddrraaggoossttee ssăăvvâârrșșiimm
ssffâânnttăă ppoommeenniirreeaa ttaa
ccuu ccrreeddiinnțțăă șșii ccuu ddrraaggoossttee ssăăvvâârrșșiimm ssffâânnttăă ppoommeenniirreeaa ttaa

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

46

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 46 S fântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 46 S fântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 46 S fântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici

S fântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici și apostoli ai

a fost unul din cei doisprezece ucenici și apostoli ai ». Filip i-a zis: « Vino

».

Filip i-a zis: «Vino și

Mântuitorului, ca purtător al acestui nume patronimic (format de la numele tatălui - „fiul lui Tolmai”), el apărând în fiecare listă de apostoli din evangheliile sinoptice: ,,Iar numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, apoi Andrei, fratele lui; Iacob al lui Zevedeu şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacob al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; Simon Canaaneanul şi Iuda Iscarioteanul, cel ce L-a şi vândut”. (Matei 10; 2-4). Asocierea lui Bartolomeu cu Filip în toate listele, mai puţin în cea din Faptele Apostolilor, unde Bartolomeu apare menţionat cu ceilalţi apostoli, iar Filip nu apare deloc, le-a sugerat multor exegeţi biblici, începând cu secolul al IX-lea, că Bartolomeu ar putea fi unul și același cu prietenul lui Filip, Natanael, cel din Cana Galileii: Filip l-a găsit pe Natanael și i-a

zis: «Noi L-am aflat pe Acela despre Care au scris Moise in Lege și profeții, pe Iisus, fiul lui Iosif

din Nazaret.» Și i-a zis Natanael: «Din Nazaret poate fi ceva bun? vezi!»”(Ioan 1; 45, 46).

us, fiul lui Iosif din Nazaret.» Și i -a zis Natanael: «Din Nazaret poate fi ceva

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

47

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 47 Mântuitorul, în atotștiința Sa dumnezeiască, afirmă despre Sfântul Apostol
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 47 Mântuitorul, în atotștiința Sa dumnezeiască, afirmă despre Sfântul Apostol
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 47 Mântuitorul, în atotștiința Sa dumnezeiască, afirmă despre Sfântul Apostol

Mântuitorul, în atotștiința Sa dumnezeiască, afirmă despre Sfântul Apostol Bartolomeu/Natanael: Iată, cu adevărat, israelit in care nu este vicleșug.” (Ioan 1, 47) Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, vorbind despre întâlnirea dintre Iisus și Bartolomeu (Natanael), spune că acesta a fost cel dintâi care a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu: „Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel.(Ioan 1, 49)

Datele Sfintei Tradiții ne înștiințează că, după tragerea sorților, de după Pogorârea Sfântului Duh, la Cincizecime, Sfântul Apostol Bartolomeu a fost rânduit, prin tragere la sorți, să propovăduiască cuvântul Evangheliei la popoarele din Asia de Sud și Siria, iar mai apoi, la cele din Lidia, Misia și Frigia, murind ca martir în cetatea Albanopole. În Biserica Ortodoxă este prăznuit la data de 11 iunie, împreună cu Sfântul Apostol Barnaba (Varnava).

George Sabău clasa a XI-a A

Ştiaţi că…? Academia Teologică Ortodoxă Română din Oradea a fost inaugurată la 16 octombrie 1923,
Ştiaţi că…?
Academia Teologică Ortodoxă Română din Oradea a fost inaugurată la 16
octombrie 1923, la exact trei ani de când Roman Ciorogariu fusese ales episcop al
Oradiei.
Cursurile Academiei s-au deschis în vechea Reşedinţă episcopală, apoi în
sediul Academiei de Drept, iar mai apoi, în 1924, Statul a donat Episcopiei
intravilanul cu trei clădiri din strada principală a oraşului, azi strada Republicii,
unde funcționează în prezent clasele de nivel liceal ale școlii noastre.
Al Doilea Război Mondial, dar şi ocupaţia horthystă au făcut ca
Academia să îşi mute sediul, în 1941, la Timişoara, în teritoriul neocupat, unde a
funcţionat până în 1948, când noua stăpânire comunistă atee a dispus
desfiinţarea acestui aşezământ de înaltă ţinută academică.
1948, când noua stăpânire comunistă atee a dispus desfiinţarea acestui aşezământ de înaltă ţinută academică.

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

48

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 48 S fânta Euharistie este Taina în care, sub chipul pâinii şi
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 48 S fânta Euharistie este Taina în care, sub chipul pâinii şi
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 48 S fânta Euharistie este Taina în care, sub chipul pâinii şi
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 48 S fânta Euharistie este Taina în care, sub chipul pâinii şi

S fânta Euharistie este Taina în care, sub chipul pâinii şi al vinului, se împărtăşeşte

credincioşilor Însuşi Trupul și Sângele lui Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de

veci, înfăţișându-se real şi nesângeros jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, prin prefacerea pâinii şi a vinului în Însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului, cu puterea Duhului Sfânt invocată de episcop sau preot. Termenul ,,euharistie” provine din limba greacă, iar semnificaţia iniţială era aceea de „acţiune de mulţumire”. Odată cu răspândirea creştinismului, acest termen este preluat de Biserică şi va desemna Cina creştină, binecuvântarea consacratorie, elementele sacramentale şi, nu în ultimul rând, acţiunea euharistică însăşi. Odată cu trecerea timpului, încă din primii ani ai Bisericii, acest sacrament va lua diferite nume. Primul nume pe care îl întâlnim deja în scrierile neo- testamentare este cel de frângerea pâinii, denumire folosită de Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa

şi

Apostolilor. De obicei, pentru cei pregătiţi, după spovedanie urmează, ca o răsplată și încununare a înfrânării şi ostenelilor postului, Sfânta Împărtăşanie (Sf.

Cuminecătură sau Sf. Euharistie), pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit-o ca Sfântă Taină la ultima Cina servită cu ucenicii Săi, Joi seara, înaintea sfintelor Sale pătimiri, când, luând pâinea, mulţumind, a binecuvântat-o, a frânt-o şi, dând-o celor 12 Apostoli, le-a zis: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor“. Apoi, binecuvântând paharul cu vin, a zis: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă

spre iertarea păcatelor

dând apoi porunca

de a o continua: „Aceasta să faceţi spre

(Matei 26, 26-28). Sfinţii

Apostoli şi urmaşii lor, arhiereii şi preoţii, împlinesc porunca şi aduc de veacuri, în Sfintele Altare, jertfa nesângeroasă a Trupului

şi Sângelui Domnului, la slujba Sfintei Liturghii, care este nucleul cultului creştin. Iisus Hristos Îşi menţine acest cuvânt divin:

,

pomenirea Mea

este nucle ul cultului creştin. Iisus Hristos Îşi menţine acest cuvâ nt divin: “ , pomenirea

în

Faptele

este nucle ul cultului creştin. Iisus Hristos Îşi menţine acest cuvâ nt divin: “ , pomenirea

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

49

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 49 „Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor” . El
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 49 „Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor” . El

„Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor”. El spune, de asemenea: „Cine nu va mânca Trupul si Sângele Meu nu va avea viaţă în el şi nici parte de Mine”. Tuturor deci ne-a dat acest trup spre împărtăşire, ca astfel hrănindu-ne cu Dânsul şi lepădând de la noi moartea cea dinainte, să ne amestecăm cu Dânsul prin această masă

arde pe cei nevrednici, după cum se spune în rugăciunile dinainte de împărtăşanie. Sfântul Ioan Hrisostom spunea: „Aşa cum cel ce are conştiinţa curată trebuie să se împărtăşească în fiecare zi, tot aşa şi cel aflat în păcate şi nepocăit nu-i este de folos nici în sărbătoare să se împărtăşească. Căci dacă ne împărtăşim cu nevrednicie, chiar dacă şi numai odată pe an ne-am împărtăşi, nu ne eliberăm de păcate prin aceasta, ci mai ales mai mult ne osândim, Pentru că nici atunci nu ne împărtăşim curat. De aceea vă rog pe toţi, nu vă împărtăşiţi simplu, aşa cum s-ar întâmpla, pentru că este sărbătoare. Nu!” Referitor la frecvența împărtășirii, cuviosul Paisie Aghioritul spunea: „N-are atâta importanţă cât de des se împărtăşeşte cineva, ci mai cu seamă felul în care se pregăteşte pe sine pentru aceasta, şi cât de mult îl păstrează înăuntrul său pe Hristos după aceea”. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre Euharistie în modul următor: „Împărtăşirea cu Trupul și Sângele Domnului, deschizând credinciosului porţile Împărăţiei Cerurilor devine deja aici pe pământ izvor de sfinţire şi mântuire:

Această trapeză este putere pentru sufletul nostru, întărirea inimii, temei pentru încredere, nădejde, mântuire, lumină, viaţă. Trecând dincolo în Împărăția lui Dumnezeu, cu această jertfă, noi cu o mare îndrăzneală vom intra în locaşurile sfinte, ca şi cum am fi păziţi din toate părţile cu o armă de aur. Dar de ce vorbesc eu de viitor? Această taină şi aici îţi face pentru tine pământul, cer”.

Ioan Covaci clasa a XI-a

tine pământul, cer” . Ioan Covaci – clasa a XI-a sfântă şi să intrăm în viaţa

sfântă şi să intrăm în viaţa veşnică şi nemuritoare. Sfânta Împărtăşanie este de mare folos omului, dacă se împărtăşeşte cu adevărat cu credință, cu pregătire şi cu dezlegarea duhovnicului. Că cel ce se apropie cu nevrednicie, osândă îşi ia, că foc este care

cu pregătire şi cu dezlegarea duhovnicului. Că cel ce se apropie cu nevrednicie, osândă îşi ia,

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

50

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 50 , , ,… ortodox B, C … Blasfemie – hulă, defăimare,
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 50 , , ,… ortodox B, C … Blasfemie – hulă, defăimare,
, ,
,
,

,…ortodox

B, C

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 50 , , ,… ortodox B, C … Blasfemie – hulă, defăimare,

Blasfemie – hulă, defăimare, insultă. În Vechiul Testament, defăimarea numelui lui Dumnezeu este un păcat comun („Numele Meu este continuu defăimat” Isaia 52, 5), de aceea e foarte grav. Cel ce hulește pe Dumnezeu este scos afară din cetate și lapidat - ucis cu pietre (Levitic 24, 14-16). În Noul Testament, cel ce hulește este vinovat de anatema (I Timotei 1, 20) și de osânda veșnică (Marcu 3, 29). Iisus a fost acuzat de blasfemie, deoarece ierta păcatele cu puterea lui Dumnezeu (Matei 9,3) și se proclama Fiul lui Dumnezeu (Ioan 10, 31-36). Hula împotriva Duhului Sfânt este un păcat grav, fiindcă înseamnă revoltă împotriva celui ce iartă păcatele: „Orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta” (Matei 12,31).

Bogomilism – sectă dualistă apărută la jumătatea secolului al XII-lea în Bulgaria. Bogomilii învățau că la originea răului stă Cain, născut din Eva și Satanael, cel dintâi fiu al lui Dumnezeu, expulzat din ceruri din cauza mândriei. Adepții sectei practicau un ascetism sever, respingeau căsătoria, nu consumau carne și vin. Respingeau Botezul și Euharistia, pe care le considerau rituri satanice, întrucât folosesc elemente materiale. După distrugerea ultimelor rămășițe ale statului bulgar, la sfârșitul secolului al XIV-lea, de către otomani, secta bogomililor dispare.

Tainele instituite direct de Iisus (Matei 28, 18- 19) și practicate de apostoli (Fapte 2, 38; 10, 48), ca fiind actul de inițiere în istoria mântuirii (Matei 3, 11), de intrare în Biserică (Efeseni 5, 26), de imitare sacramentală a morții lui Iisus (Matei 20, 22-23; Luca 12, 50):

„Noi deci, prin botezul – afundarea în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă” (Romani 6, 4). Iisus Hristos a fost botezat de către Ioan nu pentru că avea nevoie de pocăință, ci pentru a „împlini toată dreptatea” (Matei 3, 15), adică pentru a asuma până la capăt condiția umană, până la coborârea în acest „mormânt lichid” care este lumea suferinței și a morții.

Calcedon – oraș în Bitinia, în apropierea Constantinopolului, unde s-au desfășurat lucrările celui de-al patrulea sinod ecumenic (451). Sinodul afirmă că Iisus Hristos este om adevărat și Dumnezeu adevărat, Unul în persoană, având două naturi (dumnezeiască și omenească) unite în mod ipostatic, fără amestecarea firilor, fără schimbarea lor, fără împărțirea și separarea lor. Hristologia de la Calcedon constituie un pas decisiv în dezvoltarea teologiei creștine la nivel universal.

Botez

(gr.

Βαπτίζειν,

lat.

Bapti-

(va urma)

baptismum

=

afundare)

este

una

dintre

Βαπτίζειν, lat. Bapti - (va urma) baptismum = afundare ) – este una dintre

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

51

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 51 S puneau despre avva Ghelasie, că avea o carte de pergament
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 51 S puneau despre avva Ghelasie, că avea o carte de pergament
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 51 S puneau despre avva Ghelasie, că avea o carte de pergament
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 51 S puneau despre avva Ghelasie, că avea o carte de pergament
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 51 S puneau despre avva Ghelasie, că avea o carte de pergament

S puneau despre avva Ghelasie, că avea o carte de pergament care preţuia optsprezece bani de argint, ce cuprindea întreg Legământul Vechi şi Nou, care era pusă în biserică, ca cel care

vrea dintre fraţi să o citească. Venind un frate străin să-l cerceteze pe bătrân, cum a văzut-o, a poftit-o, şi după ce a furat-o, a fugit. Bătrânul nu l-a urmărit să-l prindă, măcar că pricepuse. Şi mergând furul în oraş, a căutat s-o vândă. Şi cum a găsit pe cineva care voia s-o cumpere, i-a cerut preţul de şaisprezece bani. Doritorul i-a spus: dă-mi-o întâi, ca s-o cercetez, şi o să-ţi aduc preţul. Şi i-a dat-o. El a dus-o la avva Ghelasie s-o preţuiască, spunându-i preţul cerut de vânzător. Bătrânul îi spuse:

cumpăr-o, e bună şi merită preţul pe care l-ai spus. Plecând, omul îi spuse vânzătorului altceva decât spusese bătrânul:

– I-am arătat-o avvei Ghelasie şi mi-a spus că e scumpă şi nu merită preţul
– I-am arătat-o avvei Ghelasie şi mi-a spus că e scumpă şi nu merită preţul pe care l-ai spus.
– Nu ţi-a mai zis nimic altceva?
– Nu.
– Nu mai vreau s-o vând.
– Dacă n-o primeşti, nu voi avea odihnă.
– Dacă nu vei avea odihnă, uite o iau.
Şi a rămas fratele acolo până la sfârşitul zilelor sale, întărit de lucrarea bătrânului.
† † †

Şi umilindu-se, merse la bătrân, căindu-se şi rugându-l s-o ia înapoi, iar el nu voia s-o primească. Atunci i-a spus fratele:

Z iceau despre avva Ghelasie, că adesea, fiind bântuit de gândul să meargă în pustie, a zis ucenicului său într-una din zile: Frate, fii bun, şi îngăduie orice aş face, şi nu vorbi cu mine săptămâna asta. Şi luând un toiag de palmier, a început să se preumble prin curticica

sa; şi a obosit, întinzându-se puţin, şi ridicându-se iar se preumbla. Făcându-se seară, îi spuse gândului:

cel care se preumblă prin pustie nu mâncă pâine, ci verdeţuri; tu din pricina neputinţei tale mâncă lăptuci. Şi făcând aşa, îi spuse iar gândului: cel din pustie nu doarme sub acoperiş, ci sub cer. Fă şi tu aşa. Şi întinzându-se, se culca în curte. După trei zile de preumblare în mănăstire, spre amurg mâncând câteva frunze, nopţile dormind afară, s-a vlăguit; şi certând gândul care îl bântuia, îl mustră aşa: dacă nu poţi să faci faptele pustiei, şezi în chilia ta cu smerenie, plângându-ţi păcatele, şi nu rătăci; căci ochiul lui Dumnezeu vede pretutindeni faptele oamenilor, şi niciunul nu-i e ascuns, şi-i ştie pe cei care fac binele.

lui Dumnezeu vede pretutindeni faptele oamenilor, şi niciunul nu - i e ascuns, şi - i

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

52

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 52  Să învăţăm… prin anecdote: Albert Einstein - Aflat într- un
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 52  Să învăţăm… prin anecdote: Albert Einstein - Aflat într- un
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 52  Să învăţăm… prin anecdote: Albert Einstein - Aflat într- un

Să învăţăm… prin anecdote:

Spes Orthodoxiae 52  Să învăţăm… prin anecdote: Albert Einstein - Aflat într- un turneu de

Albert Einstein

-

Aflat într-un turneu de conferințe în Statele Unite ale Americii, celebrul fizician german Albert Einstein 1 a ales o temă științifică pe care o dezvolta la fiecare întâlnire cu auditoriul universităților americane. După 10-12 prelegeri, șoferul pus la dispoziție, un yankeu spiritual, îi mărturisește că știe conferința pe dinafară și că ar putea să o rostească fără greș. Omul de duh care era Einstein, sedus de idee, îi face propunerea ca, la următoarea „escală”, -și schimbe identitatea și să se dea el drept „Profesor”, îmbrăcând pelerina și pălăria sa devenite celebre. O oarecare asemănare fizică existând, totul decurge de minune, numai că, la sfârșitul reuniunii, un om de știință ceru o lămurire asupra unei chestiuni științifice spinoase. Fără a-și pierde cumpătul, „savantul” travestit exclamă:

Dragă colega, dar acesta e un lucru foarte simplu, chiar șoferul meu, aici de față, vă poate răspunde imediat! Lucru confirmat pe loc.

vă poate răspunde imediat! Lucru confirmat pe loc. Ș tefan Luchian – Un zugrav (autoportret) 

Ștefan Luchian Un zugrav

(autoportret)



Luchian 2 era nervos în timpul lucrului. Într-o zi, văzând un elev de-al său cu o țigară în mână, i-a zis:

- Ce vrei să pictezi cu această stranie pensulă?

- Nori, maestre!



Într-un roman al lui Dumas-tatăl 3 se găsea expresia „vid dureros”.

- Vid dureros?! Nu înțeleg, îi spuse un cunoscut. Cum

poate fi dureros un vid?

- Poate! Nu te-a durut niciodată capul? Fu răspunsul marelui scriitor.

1 Albert Einstein (1879-1955), fizician german, refugiat în SUA din cauza ascensiunii fascismului. Este creatorul teoriei relativității care a revoluționat orientarea fizicii moderne și a marcat o cotitură importantă în cunoașterea lumii

2 Ștefan Luchian (1868-1916), un pictor al culorilor pure, care încorporează și iradiază lumină (Anemone, Safta florăreasa, Sălciile la Chiajna, Fântâna de la Brebu, Lăutul, Portret etc.)

3 Alexandre Dumas-tatăl (1802-1870), autor de romane de aventuri, captivante prin savoarea narațiunii și doza de imprevizibil (Cei trei mușchetari, După 20 de ani, Contele de Monte Cristo, Regina Margot)

narațiunii și doza de imprevizibil (Cei trei mușchetari, După 20 de ani, Contele de Monte Cristo,

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

53

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 53 Victor Hugo  Hugo 4 primi într-o zi vizita unei doamne.
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 53 Victor Hugo  Hugo 4 primi într-o zi vizita unei doamne.
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 53 Victor Hugo  Hugo 4 primi într-o zi vizita unei doamne.

Victor Hugo



Hugo 4 primi într-o zi vizita unei doamne. După ce îi citi un lung și plictisitor poem, aceasta i se destăinui scriitorului:

- Maestre, aș vrea să mă fac poetă. Se poate?

- De ce nu? Și eu aș vrea să fiu balerină, replică Hugo.



Și eu aș vrea să fiu balerină, replică Hugo.  Dând dovadă de prea multă cutezanță,

Dând dovadă de prea multă cutezanță, bufonul reginei Elisabeta 5 a Angliei intrase în dizgrația stăpânei sale. După un timp, suverana l-a iertat și l-a reprimit la curte.

- Cred, zise regina, că de acum încolo n-o să ne mai reamintești mereu de greșelile pe care le facem.

- Nu, Maiestate, răspunse bufonul, ar fi de prisos să repet lucruri despre care vorbește toată lumea.

Regina Elisabeta I a Angliei

Un exerciţiu de logică şi perspicacitate

Împărțire frățească

Într-un sat de la munte locuiau doi fraţi, fiecare cu gospodăria şi rostul său. Într-o zi, unul dintre ei îi spuse celuilalt:

în
în

-

Auzi, bădie, ce-ar fi să mergem mâine până la târg şi

să vindem ceva brânză? Mai scoatem şi noi un ban Celălalt a fost de acord. S-a repezit până acasă la el şi s-a întors cu laptele proaspăt ce-l avea de la vaca

sa.

- Eu n-am decât 3 litri de lapte. Poate ai tu mai

mult.

- Tocmai 1-am măsurat şi pe-al meu: sunt 5 litri

cap. Hai să amestecăm tot laptele şi să-1 facem brânză!

Zis şi făcut! Au amestecat cei 8 litri de lapte şi au făcut ditamai bucata de brânză, proaspătă şi gustoasă, pe care au tăiat-o în trei părţi egale.

- Aşa zic eu că e bine! Uite, am împărţit toată brânza în 3 părţi la fel de grele: o parte o iei tu, una eu, iar a treia o ducem la târg şi o vindem! În felul acesta avem şi noi să mâncăm pe săturate şi câştigăm şi un ban cinstit.

- De acord, îi răspunse celălalt încântat.

4 Victor-Marie Hugo (1802-1885), unul dintre marii scriitori francezi. Teoretician al romantismului, este autorul celebrului roman Mizerabilii

5 Elisabeta I Tudor (1533-1603), regină a Angliei și Irlandei (1558-1603), a sprijinit expansiunea colonială a Angliei, precum și lupta Provinciilor Unite împotriva Spaniei. A contribuit la restabilirea Bisericii Anglicane și a încurajat înflorirea artelor. Din rațiuni de stat, dar și din altele, nu s-a căsătorit, deși au curtat-o toți prinții Europei; din această cauză a fost supranumită regina Fecioară

nu s- a căsătorit, deși au curtat - o toți prinții Europei; din această cauză a

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

54

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 54 A doua zi s- au dus la târg şi au vândut
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 54 A doua zi s- au dus la târg şi au vândut

A doua zi s-au dus la târg şi au vândut bucata de brânză cu 8 lei. Încântaţi, au pornit înapoi către sat. - Uite, zise cel mare, ţie îţi dau 3 lei, iar mie îmi opresc 5, după cum se cuvine! - Nu te supăra, dar nu cred că e cinstit. Doar am amestecat laptele şi apoi am împărţit brânza frăţeşte: câtă am luat eu, atâta ai luat şi tu. De ce să nu împărţim şi câştigul la fel: tu 4 lei, eu 4 lei? Aşa cred că ar fi corect! - Păi, de ce? Doar eu am pus 5 litri de lapte, iar tu numai 3, aşa că zic că tot eu am dreptate: 5 lei mie şi ţie 3. Şi tot aşa au ţinut-o până acasă, nefiind de acord cum să împartă banii. Văzând ei că nu-i

chip s-o scoată la capăt, ce s-au gândit: ia să ceară sfatul unuia mai bătrân şi mai chibzuit, că doar d- aia sunt bătrâni pe lume, să ai cui cere un sfat folositor şi o vorbă luminată! Aşa că s-au dus la schitul de la marginea satului, unde trăia un călugăr bătrân şi tare înţelept, la care fraţii se şi spovedeau. Au ajuns şi i-au povestit toată tărăşenia.

- Deci tu ai pus 5 litri, iar el a pus 3, iar brânza aţi împărţit-o în 3 părţi egale: una tu, una

el, iar pe a treia aţi căpătat 8 lei şi nu ştiţi cum se cuvine să-i împărţiţi, nu-i aşa?

ştiţi cum se cuvine să - i împărţiţi, nu - i aşa ? - Întocmai, părinte!

- Întocmai, părinte! Şi am venit la sfinţia ta să ne luminezi. Care dintre noi are dreptate?

- Dragii mei, nici unul nu are dreptate. Corect ar fi în felul următor: tu, care ai pus 5 litri de

lapte, trebuie să primeşti 7 lei; iar ţie, care-ai avut doar 3 litri, ţi se cuvine doar 1 leu. Aşa-i corect şi drept, oricum aţi face socoteala!

- Aoleu, părinte - zise cel de-al doilea dintre fraţi - eu primesc doar 1 leu

?! Păi de ce?

Iar părintele, cu răbdare şi bunăvoinţă, le-a arătat că are dreptate. - Vedeţi, fiilor, oricum a-i suci-o, oricum a-i învârti-o, dacă faci un mic calcul atent, tot la rezultatul meu ajungi. Însă - ştiţi ce? - eu zic să lăsaţi socotitul deoparte şi să împărţiţi banii frăţeşte, că doar d-aia sunteţi fraţi şi nu s-o face gaură-n cer pentru câţiva lei, că „de unde dai,

gaură - n cer pentru câţiva lei, că „de unde dai, şi Dumnezeu îți dă!” Fraţi

şi Dumnezeu îți dă!” Fraţii au fost imediat de acord, i-au mulţumit părintelui pentru răbdarea sa şi au pornit înapoi spre casele lor. Acum părea simplu: Cum de nu ne-am dat seama nici unul că aşa ar fi fost corect să împărţim banii?

Aşa s-a întâmplat, dragii mei! Şi, dacă nu vă e cu supărare, vă-ntreb şi eu: voi v-aţi dat seama de ce împărţirea corectă a celor 8 lei era într-adevăr cea făcută de bătrânul călugăr: 7 lei pentru unul dintre fraţi şi 1 leu pentru celălalt?

era într -ade văr cea făcută de bătrânul călugăr: 7 lei pentru unul dintre fraţi şi

Nr. 6

Spes Orthodoxiae

55

Nr. 6 Spes Orthodoxiae 55  G ăseşte în careu cuvintele subliniate în text: În zilele
Nr. 6 Spes Orthodoxiae 55  G ăseşte în careu cuvintele subliniate în text: În zilele

Găseşte în careu cuvintele subliniate în text:

În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiţi-

că s-a apropiat împărăţia cerurilor. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui

avea

îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică. Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?

Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă, și să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic -I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.

ce

strigă

în

pustie:

Pregătiţi

calea

Domnului,

drepte

faceţi

cărările

Lui".

Iar

Ioan

Citeşte cu atenţie textul de mai sus! În careul din dreapta sunt ascunse cuvintele subliniate din text. Cuvintele sunt scrise în linie dreaptă în toate direcţiile: de sus în jos, de jos în

diagonală. peste el, în text!

în orizontală

o linie

la stânga,

şi trage

dreapta

de în la careu

Se recomandă folosirea creionului.

găsit

la dreapta,

de la stânga cuvântul

sus, Încercuieşte

(Evanghelia după Matei III, 1-12)

Î

M

B

R

Ă

C

Ă

M

I

N

T

E

A

X

A

B

A

R

I

A

F

G

E

R

A

O

T

Ă

G

N

I

C

H

O

C

J

S

A

D

U

C