You are on page 1of 6

UNIVERSITATEA „BABES-BOLYAI”

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
CLUJ NAPOCA

Capacitatea de efort (aerob,anaerob)

MISARAS ROXANA ALINA
KAAL I

1. Efortul fizic
Efortul este cel mai optim stimul care obliga organismul sa isi imbunatateasca
performantele. Efectele se gasesc atat in plan somatic, cat si functional. Aceste modificari au
valoare reversibila care dau posibilitatea individului de a ramane sanatos si dupa ce renunta la
sport. Campionul se considera ca este la limita normaului, atat ca structura cat si ca functie.

Efortul poate fi :

1. Dupa criteriul aprovizionarii cu O2 :
– Efortul anaerob = efortul in care organismul isi asigura energia fara consum de O2, fara
aport de O2 dar consumand toata rezerva de O2 pe care o are pentru a mentine activitatea
neuronala si activitatea miocardului de lucru. Dureaza pana la max 35-40sec.Se imparte
in 2 categori in functie de susrsa energetica care il mentine:
 efort anaerob alactacid care are ca substrat ATP-ul si creatin fosfatul. ATP
ul asigura substratul energetic pana la ~6 sec, creatin fosfatul asigura
energia pana la max 15-20sec
 efortul anaerob lactacid = are ca substrat energetic glicogenul (muscular)
care se descompune pana la acid piruvic si 2 moli de ATP. Acidul piruvic
devine acid lactic care se acumuleaza local. 1/5 din acidul lactic ajunge la
inima, iar acesta se transforma in energie. 3/5 din acidul lactic, organismul
il duce la ficat unde se realizeaza glicogeneza, se produce glucoza.
– Efortul aerob. Su are limita in timp, dureaza pana la epuizarea substratului energetic :
 In 1h substratul glucidic
 Din a 2a h substratul lipidic.
Se descompune substratul energetic pana la CO2, H2O si energie, energia avand valoarea
de 36 moli de ATP.

– Efortul mixt
1. Dupa criteriul calitatii motrice cea mai solicitanta in efort :
– efortul de viteza
– efortul de rezistenta
– efortul de forta
Efortul de rezistenta este aerob, efortul de viteza si forta sunt anaerobe. Efortul de rezistenta
solicita cel mai mult inima si componenta respiratorie.

Efortul de forta de exemplu in haltere cel mai solicitat este sistemul nervos, la acest efort
conteaza mai mult coordonarea sistemului nervos

2. Contractia musculara
Exista multe moduri de a clasifica sau defini contractia musculara. Eu personal nu ma dau in
vant dupa invatarea si apoi reproducerea unor definitii stricte si nu de putine ori destul de lungi.
Am considerat potrivit a vorbi putin de spre contractia musculara inainte de a discuta despre
capacitatea de efort.
2.1 Clasificarea contractiilor musculare
2.1.1 In functie de modificarea dimensiunilor muschiului in timpul contractiei, aceasta poate
izotonica (dinamica) pentru ca muschiul se scurteaza, isi modifica dimensiunea in actiune de
invingere a fortei externe. Acest tip de contractie este considerata a fi formata din 2 faze: faza
concentrica, de scurtare a muschiului in care greutatea, suportul sau orice alt obiect care
reprezinta forta externa este miscat si faza excentrica in care obiectul inainte mutat, este adus la
loc. Trebuie precizat ca in ambele faze muschiul este in stare de contractie, doar ca in faza
concentrica el invinge forta externa iar in faza excentrica el readuce segmentul sau partea de corp
in pozitie initiala prin cedare. Aceasta este si partea contractiei musculare care se crede ca
produce durerea de a doua zi din muschi dupa un antrenament cu greutati, pentru ca determina
mici rupturi pe suprafata filamentelor de actina si miozina, unitatea contractila a muschiului. Al
doilea tip de contractie determinat de modul de invingere a resistentei externe este contractia
izometrica (statica). In aceasta contractie muschiul nu isi modifica lungimea ci numai stare de
tensiune. Adica el se contracta impotriva unui obstacol fix. Totusi se crede ca si in aceasta stare
exista un anumit grad de scurtare a muschiului, mic totusi, permis de elasticitatea tendonului.
2.1.2 In functie de intensitatea de contractie, muschiul se poate contracta la capacitatea sa
maxima 1 RM (o singura repetare maximala) sau la o intensitate submaximala care, pentru a
putea fi precis cantificata va fi raportata la cea maximala. Atunci ea devina relativa. De exemplu
70 % RM. Astfel forta de contractie a muschiului poate fi bine definita si mai ales dozata.
2.1.3 Cand in definirea fortei de contractie a unui muschi intra si factorul timp, atunci puterea de
contractie este un alt parametru in functie de care poate fi definita contractia musculara.
Puterea de contractie reprezinta lucru mecanic efectuat impartit la timpul necesar pentru
efectuarea lui. In functie de timpul contractiei si rezistenta externa impotriva careia muschiul se
contracta, puterea de contractie poate fi exploziva, timp scurt greutate relativ redusa sau medie
sau subaximala in care cresterea greutatii determina si lungirea duratei de contractiei.

3. Capacitatea de efort si intensitatea efortului.
3.1 Capacitatea aeroba de efort
Masurarea capacitatii aerobe de efort in principiu este usor de facut. Dupa conectarea
sportivului la sistemul on-line de masurare a schimbului de gaze la nivelul plamanilor, acesta
este supus la un efort a carui intensitate este marita treptat.
Nivelul consumului de O2 in punctul in care sportivul inceteaza efectuarea exercitiului este
considerat capacitatea maxima de consum a oxigenului. Totusi se impune precizarea ca, factorul
motivational poate influenta foarte mult aparitia momentului in care sportivul cedeaza.
Ca o varianta la sistemul computerizat poate folosirea sacilor Douglas inventati de fiziologul
britanic Claude G. Douglas. Si aceasta metoda insa presupune un oarecare cost, fiind necesara
aparatura pentru masurarea volumului de aer colectat de la sportiv, in timpul testului si apoi
analizarea acestuia in vederea stabilirii concetratiilor de O2 si CO2. In cadrul ambelor metode
aerul este colectat prin intermediul unui dispozitiv introdus in gura sportivului.
Foarte important este alegerea exercitiului folosit in estimarea consumului maxim de O2. Si
anume, alergatorii vor alerga (banda rulanada este cea mai des folosita), inotatorii vor inota si asa
mai departe. Rationametul care sta la baza acestei afirmatii este acela ca, nivelul consumului de
O2 in timpul efortului fizic este determinat de marimea si numarul grupelor musculare angajate in
efort cat si de coordonarea contractiei acestora in timpul efortului (8). O coordonare buna
obtinuta in timp, va creste eficienta cu care muschii se contracta, eficienta care se reflecta intr-un
consum mai scazut al oxigenului pentru aceeasi intensitate de efort.
3.2 Capacitatea anaeroba de efort
Aceasta este mai dificil de realizat. Pe scurt, este vorba de posibilitatea de a determina
consumul de ATP, PCr si glicogen din muschi. Aceasta se realizeaza prin analizarea biopsiilor
musculare, care sunt bucati mici de tesut muscuar extrase din muschi cu ajutorul unui ac special.
In acelasi timp insa, trebuie determinata si cantitatea de acid lactic care a fost eliberata in sange
si care bazat doar pe biopsiile musculare, nu ar fi luata in calcul si contributia anaeroba in
producerea ATP-ului ar fi subapreciata. Mai mult Bangsbo et al (2001) alaturi de lactat au
masurat si cantitatea de piruvat eliberata in sange. Acidul piruvic (care este un intermediar in
metabolizarea glucozei sau a glicogenului) prin acceptarea a doi H+ devine acid lactic.
O alta problema in masurarea capacitatii anaerobe este faptul ca localizarea recoltarii produsilor
de metaboliti (lactatul si piruvatul) doar din muschii angajati in efort este imposibila, ca sa nu
mai mentionez obtinerea biopsiilor in timpul exercitiului.
O varianta mai accesibila de determinare a productiei anaerobe de ATP poate fi apreciererea
consumului total de energie din timpul efortului din care se extrage consumul total de oxigen.
Ceea ce ramane poate fi considerat contributia sistemelor anaerobe de producere a ATP-ului,
hidrolizarea ATP-ului si recuperarea lui pe seama PCr si respectiv consumul glicogenului
muscular.
Studierea deficitului de oxigen si a debitului acestuia dintr-un grafic al consumului de oxigen
poate de asemenea sa furnizeze informatii despre productia anaeroba a energiei in cadrul unui
efort fizic.
3.3 Intensitatea efortului si consumul de oxigen
In fig 1. este prezentat consumul de O2 la diferite intensitati ale extensiei piciorului.
Pentru ca efortul in cazul experimentului este foarte bine limitat doar la actiune muschilor
coapsei, prin masurarea schimbului de gaze de la nivelul plamanilori, poate fi determinat cu
destul de mare exactitate consumul de O2 din muschii angajati in efort. Astfel consumul de O2
masurat la nivelul plamanilor corespunde cu cel consumat in mitocondrii pentru producerea
ATP-ului in cazul eforturilor moderate de pana la 50% din consumul maxim (VO2max). La o
privire mai atenta a figurii se poate observa cum, in cadrul intensitatilor mai mari curba care
reprezinta consumul de oxigen nu atinge un platou. La aceste mari intensitati ( 30W,43W, 50W
si 66W) ea tinde sa creasca mai departe (vezi diferenta dintre curba consum de O 2 si linia visine
intrerupta). Din experimentele efectuate am constatat ca o medie de 50-60W reprezinta
intensitatea maxima la care s-a ajuns in efectuarea acestui exercitiu. Prin urmare de la 30W in
sus (peste 50% VO2max) se poate observa ca, consumul de O2 continua sa creasca. Desi exista inca
multe pareri impartite, unul dintre motivele pentru care in eforturile intense consumul de O2
creste in continuare fara sa se stabilizeze, este recrutarea de noi fibre musculare, mai ales a celor
de tipul II, care au o eficienta scazuta in producerea ATP-ului pe baza consumului de O 2
(Krustrup et al., 2004; Barstow et al., 1991; Jones 2004a ).
Fig 1. Cresterea intensitatii efortului duce la cresterea proportionala a consumului de oxigen.
in aceasta figura este prezentat consumul de O2 ce are loc in muschii coapsei (quadriceps) ca
raspuns la diferite intensitati in efectoarea de extensii ale piciorului din pozitia asezat.

In acest caz are loc si o crestere a producerii ATP-lui pe seama glicolizei si prin urmare o
crestere in producerea si eliminarea acidului lactic.
Acesta ajuns in sange disociaza imediat in lactatat, care este sarea acidului lactic (lactatul de
sodiu) si care reactioneaza cu bicarbonatul de sodiu si formeaza acidul carbonic. Acesta imediat
disociaza in CO2 si H2O si mai departe CO2 urmeaza a fi eliminat la nivelul plamanilor.
Deci este foarte important ca in evaluarea intensitatii efortului aerob sa se tina seama de acest
aspect, pentru ca, aparitia lactatului in sange face mai precisa precizarea intensitatii efortului. S-a
stabilit ca o concentratie de 1 mM L-1 semnifica pragul de acumulare a lactatului. Daca vreti
nivelul minim al lactatului in sange la care se considera ca acesta incepe sa se acumuleze
determinat de intensitatea efortului. Valoarea lactatului in sange in stare de repaus este de ~ 0.7
mM L -1 (3). Asa cum se poate vedea in fig 2 un nivel de 4 mM L -1 al lactatului in sange, poate fi
cauzat de o viteza de alergare de aproximativ 13 km h-1. Multi antrenori considera eficienta
intensitatea fortului care determina acest nivel de lactat in sange si considera ca au lucrat
suficient de intens pentru a dezvolta capacitatea aeroba a sportivului. Ramane de stabilit daca
acesta este adevarul complet.
Fig 2. Acumularea lactatului in sange poate fi un bun indicator in dozarea intensitatii
efortului in timpul antrenamentului. (datele prezentate in fig provin din Ex Phys. 2001)

Desi aceasta metoda este foarte eficienta in determinarea intensitati efortului, din nou problema
costului materialelor necesare folosirii ei, o face dificil de folosit pe scara larga in Romania si nu
numai. Aceasta consta in recoltarea unei picaturi de sange de la sportiv si introducerea acesteia
intr-un mic dispozitiv care indica imediat nivelul lactatului.
Metoda care este cel mai la indemana antrenorilor in stabilirea si urmarirea intensitatii efortului
in in timpul antrenamentelor este insa, masurarea frecventei cardiace si stabilirea relatiei acesteia
cu consumul de oxigen. Despre aceasta in articolul urmator.

Bibliografie

1. Bangsbo J. Krustrup P. Gonzales A. J. And Saltin B. ATP production and efficiency of human
skeletal muscle during intense exercise: effect of previous exercise. Am J Physiol Endocrinol
Metab 280: E956-E964, 2001
2. Barstow T.J. & Mole P. Linear and non-linear characteristics of oxygen uptake kinetics during
heavy exercise. J Appl Physiol 71 (6): 2099-2106, 1991