You are on page 1of 2

Zenon din Eleea

Zenon din Eleea (cca. 490 î.Hr. – cca. 430 î.Hr.) a fost un filozof grec
presocratic, din sudul Italiei, şi membru al şcolii filozofice a
eleaţilor, întemeiată de Parmenides. Numit de Aristotel
fondatorul dialecticii, el este cel mai bine cunoscut datorită
paradoxurilor (aporiilor) sale. Se cunosc 40 de aporii ale sale.
În această lume capricioasă, nimic nu este mai capricios decât
faima postumă. Una din victimele cele mai remarcabile ale
lipsei de judecată a posterităţii este eleatul Zeno. După ce a
inventat patru argumente, toate nemăsurat de subtile şi de
profunde, majoritatea filozofilor care i-au urmat au spus
despre el că este numai un şarlatan ingenios, şi că
argumentele sale nu sunt decât nişte sofisme. După două mii
de ani de respingere continuă, aceste sofisme au fost repuse
în drepturi, devenind temelia unei renaşteri a matematicii...

Viata sa : Se cunosc puţine date despre viaţa lui Zenon. Prima
sursă de informaţii biografice despre el, ajunsă la noi, a fost
scrisă la aproape un secol de la moartea sa; este vorba despre
dialogul Parmenide scris de Platon. În acest dialog, Platon
descrie o vizită făcută de Zenon şi Parmenide la Atena, pe
când Parmenide avea în jur de 65 de ani, Zenon se apropia de
40, iar Socrate era foarte tânăr. Dacă presupunem că Socrate
avea în jur de 20 de ani, şi considerând că s-a născut în anul
470 î.Hr., rezultă o dată aproximativă a naşterii lui Zenon în
anul 490 î.Hr.

Platon spune că Zenon era înalt şi plăcut la vedere şi că în
tinereţea sa ar fi fost... iubit de Parmenide.

Alte detalii despre viaţa lui Zenon, eventual că mai puţin
credibile, sunt date de Diogenes Laertios în cartea "Vieţile şi
opiniile marilor filozofi", în care afirmă că ar fi fost fiul lui
Teleutagoras, dar că a fost adoptat de Parmenides, şi că a fost
arestat, şi poate chiar ucis, de un tiran din Elea.

Lucrari :Cu toate că mai mulţi scriitori antici citează din operele
lui Zenon, nici una nu a ajuns intactă până în zilele noastre.

Platon afirmă că scrierile lui Zenon „au fost aduse, pentru
prima dată, la Atena cu ocazia vizitei făcute de Zenon şi
Parmenide”. Tot Platon ne informează că Zenon ar fi spus că
această lucrare „menită să protejeze argumentele lui
Parmenide”', a fost scrisă în tinereţea lui Zenon, furată şi
publicată fără consimţământul său. Tot Platon ne relatează o
parafrază a lui Socrate a „primei teze a primului argument”
din lucrarea lui Zenon, care sună astfel: "…if being is many, it
must be both like and unlike, and this is impossible, for
neither can the like be unlike, nor the unlike like" (dacă
lucrurile existente sunt mai multe, atunci ele trebuie să fie
asemănătoare şi diferite iar aceasta este imposibil, deoarece
cele ce sunt neasemenea nu pot fi asemenea iar cele
asemenea nu pot fi neasemenea).

Coform lui Proclus, în al său Comentariu la Parmenide al lui
Platon, Zenon a compus "nu mai puţin de patruzeci de
argumente ce ilustrează contradicţii..."

Metoda lui Zenon :Se pare că argumentele lui Zenon sunt primele
exemple ale metodei de demonstraţie denumită Reductio ad
absurdum (reducerea la absurd), cunoscută şi ca
"demonstraţia prin contradicţie". Argumentele lui Zenon sunt:

* spaţiul
* unitatea
* iluzia mişcării

Argumentele aduse de Zenon împotriva realităţii mişcării sunt
citate de Aristotel în Fizica:

a) Argumentul săgeţii
Săgeata care zboară este în repaos. Fiindcă fiecare lucru este
în repaos când ocupă un spaţiu egal cu el însuşi, şi dacă ceea
ce zboară ocupă întotdeauna, în orice moment, un spaţiu egal
cu el însuşi, atunci nu se poate mişca.

b) Ahile şi broasca ţestoasă
Ahile nu va întrece niciodată broasca ţestoasă. El trebuie să
ajungă mai întâi în locul de unde broasca ţestoasă a plecat. În
acest timp, broasca ţestoasă va căpăta un avans. Ahile va
trebui s-o ajungă din urmă dar în acest timp broasca ţestoasă
va profita şi va face un nou mic drum. El se va apropia tot
timpul de ea dar fără s-o ajungă vreodată.

În 1889, Henri Bergson în Eseu asupra datelor imediate ale
conştiinţei a explicat paradoxurile prin confuzia dintre mişcare
şi spaţiul parcurs; intervalul dintre două puncte este divizibil
la infinit, dar actul mişcării nu.