You are on page 1of 15

Procedura specială a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este nouă in NCPP şi presupune o

schimbare radicală a procesului penal român, fiind reglementată cu scopul reducerii duratei de
judecare a cauzei, al simplificării activităţii din cadrul urmăririi penale şi al reducerii costurilor
pentru părţile din proces şi pentru statul român.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o înţelegere prin care inculpatul îşi recunoaşte
vinovăţia şi acceptă aplicarea unei sancţiuni penale, iar procurorul este de acord cu aplicarea unei
pedepse într-un fel, cuantum şi formă de executare acceptabile pentru inculpat.
Se poate considera că acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie între inculpat şi procurorul
de caz [art. 478 alin. (1) NCPP], în condiţiile în care limitele încheierii acordului se stabilesc a
priori de către procurorul ierarhic superior [art. 478 alin. (2) NCPP], iar efectele acordului de
recunoaştere a vinovăţiei trebuie avizate, a posteriori, de către procurorul ierarhic superior [art.
478 alin. (4) NCPP
În cazul în care procurorul ierarhic superior nu avizează efectele acordului de recunoaştere a
vinovăţiei, sau instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei [art. 485 alin. (1) lit. b) şi
alin. (2) NCPP], ce se întâmplă cu înscrisul în care a fost consemnat acordul de recunoaştere a
vinovăţiei? Va fi ataşat dosarului cauzei? Va putea fi utilizat în favoarea sau în defavoarea
inculpatului?
Inculpatul, potrivit noului cod de procedura penala, poate incheia cu procurorul un acord de
recunoastere a vinovatiei, totusi, aceasta recunoastere va fi supusa unui aviz din partea
procurorului ierarhic superior celui cu care s-a incheiat acordul.
Initiativa acestui acord o are inculpatul in primul rand, dar si procurorul care ii poate sugera
aceasta alternativa explicandu-i avantajele in cazul in care acesta si-ar recunoaste vinovatia.
In situatia in care exista mai multi inculpati acordul se incheie separat cu fiecare pentru a nu fi
adusa atingere in niciun fel prezumtiei de nevinovatie.
Minorii nu pot incheia astfel de acorduri.
Pentru ca acordul de recunoastere sa fie valid, trebuie ca inculpatul sa isi recunoasca nu doar
vinovatia, ci sa accepte si incadrarea juridica a faptei, felul si cunatumul pedepsei precum si
forma de executare a acesteia.
Recunoasterea se poate face oricand in cursul urmarii penale si dupa punerea in miscare a
actiunii penale.

-cand din probele administrate rezulta suficiente date legate de existenta faptei -inculpatul sa fie asistat juridic -acordul sa fie incheiat in forma scrisa Daca se incheie acest acord. . procurorul nu va mai intocmi rechizitoriul. Ce trebuie sa cuprinda acordul: · Data si locul incheierii · Numele. forma de executare si solutia de renuntare la aplicarea pedepsei ori de amanare · Semnaturi (procuror. instanta va dispune indreptarea omisiunilor in cel mult 5 zile sesizand parchetului ce a emis) Dupa incheierea acordului. avocat) (daca vreuna dintre aceste conditii lipseste. Sesizarea instantei se va face separat pentru acei inculpati care nu au recunoascut.Conditii: -sa vizeze infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa amenzii (indiferent de cuantum) sau pedeapsa inchisorii de cel mult 7 ani. inculpat. prenumele si calitatea celor intre care se incheie · Date cu privire la persoana inculpata · Descrierea faptei · Incadrarea juridica a faptei si pedeapsa prevazuta de lege · Probele si mijloacele de proba · Declaratia expresa de recunoastere a faptei si acceptare a incadrarii · Felul. cunatumul pedepsei. procurorul va sesiza instanta (este vorba despre acea instanta care ar avea competenta sa solutioneze cauza in fond) si ii va trimite acordul impreuna cu dosarul de urmarire penala.

478 alin. în cursul judecăţii. pen.Instanta poate admite acordul sau il poate respinge. Conform dispoziţiilor legale. menit să simplifice activitatea de urmărire şi să reducă durata procesului penal. Din această prevedere legală pot fi trase două concluzii. pe de o parte. factorul cu cele mai multe responsabilităţi. 375 C. privind necesitatea punerii în prealabil în mişcare a acţiunii penale ridică în practică un prim semn de întrebare cu privire la standardul probaţiunii cerut de lege în vederea . iar. ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei. şi anume: pe de o parte. inculpatul beneficiind la aplicarea pedepsei de o reducere cu o treime a limitelor prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii sau de o reducere de o pătrime în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa amenzii). prin înaintarea către instanţa de judecată competentă şi participarea la procedura necontradictorie în faţa acesteia. Rolul procurorului în realizarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. În ceea ce priveşte rolul procurorului ca organ de urmărire penală în desfăşurarea acestei proceduri speciale. în cursul urmăririi penale. Instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă un instrument important. proc. în caz de recunoaştere a vinovăţiei fiind aplicabile dispoziţiile art.. trebuie făcută distincţie între diferitele forme de implicare. Această condiţie. oferit de legiuitor procurorului. iniţierea acordului poate avea loc numai după punerea în mişcare a acţiunii penale. inculpatul şi procurorul pot încheia un acord. unul din iniţiatorii parcurgerii acestei proceduri speciale. după punerea în mişcare a acţiunii penale. pe de altă parte. Conform dispoziţiilor art. (respectiv judecata cauzei într-o procedură simplificată.. proc. rezolvarea acţiunii penale. la această procedură specială se poate apela doar în cursul urmăririi penale. acesta fiind. pen. pe de altă parte. întocmeşte actul procedural ce conţine manifestarea de voinţă a părţilor implicate şi urmăreşte. 1 din C. iar. procurorul este organul judiciar care „negociază” încheierea actului de recunoaştere a vinovăţiei. Impotriva acestei sentinte se pote face apel in 10 zile de la comunicare.

în mod temeinic şi legal procurorul trebuie să constate că există probe certe şi neechivoce.. 487. 1 din C. 2-4 din C. procurorul de caz. aşa cum reiese din dispoziţiile art. precum şi de principiul prezumţiei de nevinovăţie. în cursul urmăririi penale. conform art.aplicării acestei instituţiei. pen. ceea ce duce la concluzia că standardul probaţiunii poate fi mai redus decât cel necesar la pronunţarea unei hotărâri de condamnare. În concluzie. dincolo de orice îndoială rezonabilă. ceea ce duce la concluzia că materialul probator pe care se întemeiază acest acord trebuie să formeze convingerea instanţei. în primă instanţă. acţiunea penală se pune în mişcare de procuror. pen. 16 alin. 480 alin. Astfel. când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul din cazurile de împiedicare. Această cerinţă este întărită şi de principiul obligativităţii punerii în mişcare a acţiunii penale. a identităţii autorului acesteia şi a formei de vinovăţie. chiar anterior iniţierii încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu autorul faptei. pen. reiese că acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. Mai mult decât atât. 7 din C. după administrarea întregului probatoriu. proc. 1 din acelaşi Cod. trebuie să evalueze materialul probator administrat în cauză. constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. şi anume încă din momentul punerii în mişcare a acţiunii penale. respectiv art. Astfel. având în vedere argumentele menţionate anterior. nu poate fi trecută cu vederea nici împrejurarea că instanţa se va pronunţa asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei printr-o sentinţă. Instanţa de judecată sesizată cu verificarea acordului încheiat va dispune una din soluţiile prevăzute la art. că în cauză există probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii cercetate. proc. prin ordonanţă. reglementat de art. trebuie să constate. prevăzute la art. 4 din acelaşi act normativ conform căruia. în urma unui raţionament juridic aprofundat. pen. atunci când intenţionează să încheie cu persoana cercetată un acord de recunoaştere a vinovăţiei. că fapta există. trebuie să existe probe care să stabilească în mod clar existenţa faptei. 309 alin. Aceasta deoarece din interpretarea dispoziţiilor ce reglementează condiţiile punerii în mişcare a acţiunii penale rezultă că. proc. Iar procurorul trebuie să evalueze materialul probator în mod imperativ anterior iniţierii acestei proceduri şi anume încă din momentul punerii în mişcare a acţiunii penale.. 2 din C. şi care are conţinutul unei veritabile hotărâri judecătoreşti de condamnare. fără a mai administra probe suplimentare. standardul probaţiunii fiind . procurorul. în speţă. orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului. În acest sens. cu toate că din dispoziţiile art. proc. 396 alin.

proc. rezultă că intenţia legiuitorului român a fost aceea a existenţei unei duble verificări din partea procurorului ierarhic superior în parcurgerea acestei proceduri speciale. pen. pentru ca un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procuror şi inculpat să îşi producă efectele urmărite şi să fie admis de instanţa de judecată. este necesar ca procurorul ierarhic superior să emită două avize. iar. proc. Această opinie pleacă de la premisa că art. pen. pen. potrivit alin. reluat ulterior în alin. unul anterior şi altul ulterior încheierii propriuzise a „convenţiei” între cei doi „actori” principali. 4 din C. proc. Doar după acest moment. acord care va fi înaintat ulterior instanţei pentru a fi supus controlului. a unui acord. efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului aceluiaşi organ ierarhic superior. potrivit art. Momentul în care inculpatul află despre posibilitatea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei în cursul urmăririi penale este acela al aducerii la cunoştinţă a actului de inculpare şi a drepturilor corespunzătoare oferite de lege acestui subiect procesual. Un alt semn de întrebare existent în practica organelor judiciare este legat de rolul procurorului ierarhic superior la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei între procurorul de caz şi inculpat. susţine ideea conform căreia. pen. majoritară de altfel. până la intervenţia legiuitorului în sensul clarificării intenţiei sale iniţiale. ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei. Cu toate acestea. 4 din C. inculpatul poate apela la prerogativa sa de titular al acestei proceduri speciale. 478 alin. nec nos distinguere debemus”.. 480 alin. este un text de principiu. 2 din C. 2 din C. organul judiciar trebuie să aducă la cunoştinţa inculpatului posibilitatea încheierii. În practica şi doctrina de specialitate au fost exprimate două opinii principale. folosită de legiuitor în art. această dispută de interpretare ar trebui soluţionată în sensul arătat anterior. 2. Se pune întrebarea numărului de avize necesare din partea procurorului ierarhic superior pentru iniţierea şi încheierea legală a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. trebuie avute în vedere principiile de drept conform cărora dispoziţiile legii procesual penale sunt de strică interpretare – „ubi lex non distinguit. În soluţionarea acestei divergenţe de opinie. În ceea ce priveşte sancţiunea ce intervine în cazul lipsei unuia sau ambelor avize ale procurorului ierarhic . Cea de-a doua opinie.mult mai ridicat decât cel stabilit de sintagma „suficiente date”. Astfel. în cursul urmăririi penale. Aşadar. atât timp cât din dispoziţiile art. 108 alin. 4 din aceeaşi dispoziţie legală. rezultă că limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior. 478 alin. Prima dintre acestea susţine ideea că procurorul ierarhic superior trebuie să emită un singur aviz prealabil şi scris pentru ca acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procurorul de caz şi inculpat şi îşi producă efectele vizate. proc.

478. Prin urmare. în sensul desfăşurării procedurii încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.. opinia arătată mai sus nu poate fi primită atât timp cât. ceea ce duce la concluzia purtării unei „negocieri” între aceste două părţi implicate. conţine formularea „cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat”. anterior . atât timp cât nu sunt aplicabile dispoziţiile ce reglementează procedura desfăşurată în camera preliminară şi nici nu poate respinge acordul întrucât existenţa formalităţilor menţionate mai sus exced limitele analizei ce se poartă în faţa sa. pen. h teza finală. iar art. pen. în prealabil şi în scris. proc. după exprimarea intenţiei de către unul dintre cei doi subiecţi arătaţi în art. precum şi forma de executare a acesteia ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. 478 alin. care reglementează conţinutul acordului. Procurorul ierarhic superior emite în acest sens. în această procedură specială. În doctrina de specialitate este vehiculată şi opinia conform căreia procurorul ierarhic superior arată în mod expres felul. şi anume limitele de pedeapsă. proc. în art. 480-482 din Codul de procedură penală.superior. proc. Nimic nu împiedică însă procurorul ierarhic superior să infirme acest act. 304 din Codul de Procedură Penală. respectiv atunci când consideră motivat că acordul încheiat cu inculpatul nu este dat cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiat. fapt ce restrânge orice idee de negociere ce poate fi purtată de către procurorul de caz şi acesta din urmă.. posibilitatea renunţării la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei. forma de executare a pedepsei asupra căreia se va ajunge la un consens ori. se poate invoca sancţiunea nulităţii relative în condiţiile art. În practica parchetelor din cadrul Ministerului Public s-au cristalizat următoarele etape principale în desfăşurarea acestei proceduri speciale. legiuitorul foloseşte sintagma „limitele încheierii acordului” pentru a reglementa conţinutul acordului prealabil. 482 lit. în cazul în care face aplicarea art. Astfel. proc. limitele între care intenţionează să poarte „negocierea”. Cu toate acestea. 478 alin. procurorul de caz întocmeşte un referat în care propune procurorului ierarhic superior încheierea „convenţiei penale” şi în care arată felul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului. pen. instanţa sesizată cu judecarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate constata nelegala sa sesizare. lit. a şi b din acelaşi Cod (care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa în urma verificării acordului de recunoaştere) rezultă că aceasta nu poate respinge acordul decât dacă constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. după caz. acte menţionate în art. nu şi a celor menţionate în art. un aviz în care arată în mod expres limitele între care se vor purta discuţii cu inculpatul în vederea încheierii acordului. 478 din C. 4 din C.. 3 din C. pen. cuantumul şi forma de executare a pedepsei prin acest aviz prealabil şi care va fi propusă inculpatului. 485 alin. 1. De asemenea. din interpretarea dispoziţiilor art. 282 C.

Şi în această procedură specială. pen. 74 alin. . de nivelul de educaţie. pen. menţionate în art. starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită.parafării înţelegerii. respectiv de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea infractorului. Ulterior emiterii avizului prealabil de către procurorul ierarhic superior. dacă la stabilirea pedepsei nu ar fi avute în vedere criteriile de individualizare arătate. În caz contrar. în cazul întrunirii acordului. vârsta. în limitele avizului. în conţinutul căruia se vor regăsi elementele prevăzute expres de dispoziţiile art. ca şi în cazul procedurii de judecată de drept comun. Prin urmare. situaţia familială şi socială a autorului. proc. care va fi asistat obligatoriu de către un apărător. arătat mai sus. precum şi asupra unei pedepse într-un cuantum precis. nu numai că îşi supune întreaga activitate principiului legalităţii. Dacă în urma acestei „negocieri” se ajunge la un consens între cele două părţi implicate. precum şi de mijloacele folosite. procurorul de caz întocmeşte un proces-verbal în care menţionează rezultatul negocierilor. care de altfel nu are nicio altă finalitate decât „cruţarea stresului” în care se găseşte acesta. trebuie să se ţină cont de criteriile generale de individualizare. de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii. natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului. întrucât procurorul în sistemul nostru de drept este considerat un magistrat în adevăratul sens al noţiunii. în cadrul căreia se urmăreşte întrunirea unui consens având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptării încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. procurorul de caz va întocmi acordul de recunoaştere a vinovăţiei în formă scrisă. Astfel. s-ar putea ajunge la un refuz arbitrar din partea procurorului în ceea ce priveşte dreptul inculpatului de a accede la o astfel de procedură simplificată. În caz contrar. la stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului. 482 din C. natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii. starea de sănătate. negocierea nu trebuie în niciun caz purtată în afara legii ci trebuie să fie dirijată în limitele arătate de art. de motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit. nu în ultimă instanţă. se poartă o discuţie între procurorul de caz şi inculpat. asupra formei de executare sau asupra oricărei alte soluţii cu privire la pedeapsă. trebuie respectate principiile enumerate mai sus. ales sau desemnat din oficiu. 1 din C. rezultatul asupra căruia va fi întrunit consensul celor doi actori trebuie să respecte principiul legalităţii aplicării pedepsei şi al individualizării acesteia. respectiv scurtarea perioadei de incertitudine şi atingerea unui termen rezonabil al procedurii penale. conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi. dar trebuie să vegheze la respectarea acestuia şi la realizarea intereselor generale ale societăţii. Un aspect important al dezbaterii ce se poartă între procuror şi inculpat este reprezentat de întinderea negocierii.

pen. În faţa instanţei de judecată sesizate cu verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. ascultare care nu constituie o audiere propriu-zisă şi care va purta. în şedinţă publică. g din C.Ulterior încheierii acordului de recunoaştere şi semnării acestuia de către procurorul de caz. dacă este prezentă. pen. 97 alin. proc. în principal. nefiind o procedură contradictorie. actul va fi înaintat procurorului ierarhic superior care va aviza efectele sale şi care îl va înainta instanţei de judecată pentru a fi verificat. În practică. proc. elementele de fapt aduse la cunoştinţa organelor judiciare de către inculpat. nu se vor dezbate aspecte legate de faptă. dar este obligatorie prezenţa şi ascultarea procurorului. după ascultarea procurorului. Mai mult decât atât. se pune problema stabilirii în ce măsură declaraţia expresă a inculpatului ce intră în structura acordului încheiat cu procurorul. proc. 107-110 din acelaşi act . prin care cel dintâi recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Prin urmare. 478 din C. în secundar. fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie recunoscută de lege în favoarea celorlalţi participanţi. Concluzia se desprinde din prevederile art. asupra condiţiilor de admisibilitate a acordului şi. În dispoziţia amintită se arată că. din punct de vedere probatoriu. desfăşurată în faţa instanţei. constituie probă ce poate fi obţinută prin mijlocul probatoriu al unei declaraţii de inculpat în condiţiile art. vinovăţie şi încadrarea juridică. se pune problema consecinţelor încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei asupra principiul prezumţiei de nevinovăţie şi asupra probatoriului administrat. poate fi folosită ca mijloc de probă împotriva celorlalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii. inculpat şi de către apărătorul acestuia. în cursul procesului penal sunt cele reglementate expres şi limitativ de art. 2 din C. rolul procurorului este unul pur formal. pen. Mai mult decât atât. conform art.. a inculpatului şi avocatului acestuia. conform căruia dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi. 2 din C. inculpatului şi avocatului acestuia. supra pedepsei şi a modalităţii de executare. proc. precum şi a părţii civile. conform cărora instanţa se va pronunţa asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei în urma unei proceduri necontradictorii. atunci când infracţiunea ce face obiectul cercetărilor a fost săvârşită în forma participaţiei penale. chiar dacă legiuitorul foloseşte în conţinutul normei menţionate în paragraful precedent sintagma de „declaraţie expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei” aceasta nu poate fi folosită împotriva celorlalţi întrucât nu constituie un mijloc de probă reglementat de legea procesual penală. 484 alin. în această procedură specială. se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia. pen. 482 lit. Răspunsul la aceste nelămuriri se găseşte în dispoziţiile art. Mijloacele de probă ce pot fi folosite.

ca judecata să aibă loc în condiţiile art. prevedea expres că instanţa. 374 alin. nu este posibilă o asemenea reducere a limitelor de pedeapsă. 480 alin. ca urmare a modificărilor legislative efectuate prin Legea nr. rezultă că. 480 alin. respectiv numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi. Într-o forma anterioară de reglementare a instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei. proc. că inculpatul beneficiază. O altă problemă pe care procurorul o întâmpină cu ocazia aplicării acestei proceduri speciale este reprezentată de oportunitatea încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul. În acest sens. având în vedere că aceste dispoziţii au fost abrogate prin Legea nr. inculpatul are posibilitatea. din corelarea celor două prevederi legale rezultă că declaraţia expresă a inculpatului prevăzută în structura acordului de recunoaștere a vinovăţiei nu constituie un mijloc de probă ce poate fi folosit la stabilirea situaţiei de fapt. cel puțin teoretică. ar recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi ar solicita. în art. în cursul . organul judiciar trebuie să aducă la cunoştinţa inculpatului posibilitatea încheierii. art. proc. 1. apelând la un raţionament de interpretare teleologică a prevederilor legale. 255/2013. de a-i fi aplicată o pedeapsă sub limita specială prevăzută de lege în partea specială a C. de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de o reducere cu o pătrime a limitelor de pedeapsă în cazul amenzii. pen. 375 din C. în cursul judecăţii. Prin urmare. pen. care reglementează aducerea la cunoştinţă a drepturilor procesual penale dobândite de inculpat ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale.. 255/2013. Conform normei arătate. pen. în urma admiterii acordului încheiat.normativ. în forma anterioară modificării menţionate. 3. 4. 108 alin.. a din C. un acord de recunoaştere a vinovăţiei. 485 alin. în cazul în care inculpatul nu ar încheia cu procurorul. În cursul urmăririi penale însă. Astfel. sub aspectul limitelor de pedeapsă între care se poartă individualizarea. actualmente. ar beneficia de o reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. 4 din C. iar în instanţă. Acest punct de vedere este susţinut şi de interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. pen. este în defavoarea acestuia. pen. va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă ale cărei limite au fost reduse conform art. în temeiul art. respectiv o treime în cazul pedepsei închisorii şi o pătrime în cazul pedepsei amenzii. negocierea purtându-se între limitele prevăzute în partea specială a C. respectiv anterior adoptării Legii nr. pentru infracţiunea săvârşită. intenţia legiuitorului român fiind în acest sens. se prevedea expres. proc. 255/2013. proc. procedură care. lit. Prin urmare. pen. în caz de recunoaştere. În concluzie. reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită nu este posibilă. în cursul urmăririi penale. conform actualei reglementări. nici chiar de către instanţa sesizată cu verificarea acordului. 3 din C. chiar şi în cazul încheierii unui acord de recunoaştere.

care. precum şi previzibilitatea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată în cazul parcurgerii acestei proceduri speciale. ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei. posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege. în dorinţa de a scădea tensiunile menţionate mai sus. precum şi de tendinţa de ajustare a legislaţiei unor standarde general recunoscute. Afară de volumul mare de muncă. dar totuşi rigide. Un rezultat al acestei situaţii este o mişcare continuă spre o convergenţă a sistemelor legale prin împrumutarea unul de la altul a acelor instituţii şi practici care oferă speranţă pentru uşurare. Prin urmare. au mers pe calea introducerii elementelor de negociere în procesul penal sau a altor mijloace care ar permite unele compromisuri în aplicarea regulilor procesului echitabil atunci cînd aceasta ar putea fi în interesul funcţionării ritmice a sistemului judiciar. legislaţia procesual-penală a cunoscut transformări substanţiale impuse de realităţile sociale şi economice. a unui acord. în realizarea sarcinilor pe care le au. totodată fiind obligate să respecte anumite cerinţe justificate. organele judiciare se confruntă cu un număr enorm de cauze penale care trebuie soluţionate cu un minim de resurse materiale şi de personal. Singurele argumente determinante pentru inculpat sunt reprezentate de scurtarea prezenţei sale în faţa organelor judiciare şi a duratei procesului penal. în contextul reformei judiciare şi de drept. Acest moment a fost sesizat de legiuitorii din diferite ţări. dacă legiuitorul aminteşte de posibilitatea reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă doar ca urmare a recunoaşterii învinuirii în cursul judecăţii. Cauzele penale trebuie să fie soluţionate cît mai repede posibil. noi avem aşteptări foarte mari de la sistemul nostru judiciar în general şi cel penal în special. Cam aceasta ar fi în esenţă cerinţa de bază înaintată azi organelor judiciare de către societate. în mod temeinic. În îndeplinirea acestei cerinţe. organele judiciare se confruntă cu presiunea constantă din partea statului şi opiniei publice de a lupta eficient cu criminalitatea. . iar în cursul judecăţii. În ultimul timp. ca urmare a recunoaşterii învinuirii. ale asigurării unui proces echitabil. Devine tot mai clar că modelele existente ale procesului penal nu mai fac faţă fenomenelor pe care urmează a le controla. Ca societate. a crescut numărul de infractori şi infracţiuni care trebuie investigate şi soluţionate cu prea puţine resurse.urmăririi penale. că acest beneficiu nu este recunoscut inculpatului în aplicarea procedurii speciale ce formează obiectul analizei. În ultimul timp a crescut numărul faptelor considerate infracţiuni. menţinînd totodată standarde înalte de echitate şi justeţe. putem susţine. la momentul actual.

Una dintre problemele pe care le pune în discuţie articolul menţionat are în vedere aplicabilitatea procedurii recunoaşterii vinovăţiei în cazul minorilor. Unei analize sunt supuse tipurile acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei. 320¹ procedura judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei. 1470 din 8 noiembrie 2011). Pînă în prezent nu au fost efectuate nici un fel de cercetări în acest domeniu şi de aceea există o necesitate de a formula teoretic conceptul instituţiei date. Decizia nr. . Legea nr.Procesul de reformare a legislaţiei procesual penale în RM a trezit. Acest studiu s-a concretizat cu introducerea în noul Cod de procedură penală a unor instituţii sau norme necunoscute practicii şi legislaţiei naţionale mai înainte. după cum deja am menţionat este un concept absolut nou pentru legislaţia noastră. Consider ca aceasta instituţie este importantă cît din punct de vedere practic. Printre aceste instituţii se numără şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Pe lîngă faptul că această instituţie poate fi o soluţie a problemelor cu care se confruntă sistemul judiciar şi deci cel puţin din acest motiv merită o investigare minuţioasă. în mod inevitabil. un recurs în interesul legii (ÎCCJ Decizia nr. totodată este evidenţiat rolul părţilor şi a instanţei în cadrul iniţierii şi încheierii unui acord. avantajele şi dezavantajele pe care le-ar aduce odată aplicate în RM. teoretic. generală Acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Forma mai ales în procesual procesul penală de pregătire a – tinerilor noţiune specialişti. 202/2010 (mica reformă în dreptul penal) a introdus în Codul de procedură penală prin art. interesul de a studia experienţa pozitivă ce există în alte ţări în ceea ce priveşte administrarea eficientă a justiţiei penale. În scrierea lucrării date am cercetat unele concepte doctrinare şi aspecte normative şi practice ce ţin de instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Această modificare legislativă a generat deja numeroase controverse în doctrină şi în practică. dar care. pe parcursul multor ani. 17 din 12 noiembrie 2012) şi a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate (Curtea Constituţională. erau folosite în diferite ţări. atît şi din punct de vedere I. actualitatea temei de cercetare mai este determinată şi de faptul că instituţia dată este una complet nouă pentru practica şi doctrina noastră naţională. Oricît de nou ar fi un lucru sau concept ce se doreşte a fi implementat într-un sistem deja existent. primul oricum nu va putea fi „asimilat” de ultimul dacă nu este fundamentat pe o analiză minuţioasă a acestuia.

pare a fi principalul argument al doctrinarilor[2] care au adoptat această poziţie[3]. 320¹ nu face nicio referire cu privire la aplicabilitatea sa în cazul minorilor. 109 CP şi limitele de pedeapsă au fost reduse la jumătate. în vârstă de 15 ani si 11 luni la momentul săvârşirii faptei. mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti. în situaţiile în care legiuitorul a dorit să înlăture de la aplicarea în situaţia specială a minorilor o anumită procedură specială. 479 alin. Astfel. 109 alin. Departe de a fi o simplă dispută teoretică. De altfel. aplicarea cumulativă a acestora pare. iar în final s-a făcut aplicarea art. a imposibilităţii inculpatului minor de a apela la procedura menţionată. a făcut-o: în art. care au cumulat cauzele de atenuare a pedepsei în cazul inculpaţilor minori ce şi-au recunoscut vinovăţia în condiţiile art. . întrucât art. a fost stabilită în trei paşi: într-o primă etapă s-a făcut aplicarea art. În Sentinţa penală nr. că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.În actuala sa conformaţie. trimis în judecată pentru infracţiunile de violare de domiciliu. În sensul opiniei majoritare mai sus menţionate[4] au decis si anumite instanţe. 20 CP cu privire la tentativă şi limitele de pedeapsă astfel reduse au fost din nou reduse la jumătate. problema analizată are efecte asupra stabilirii corecte a cuantumului pedepsei în cazul inculpatului minor care declară. cel puţin la o primă vedere. (1) din CPP se prevede expres că procedura specială a infracţiunilor flagrante nu se aplică infracţiunilor săvârşite de minori. 19/2011 a Tribunalului Mureş pedeapsa inculaptului minor. posibilă. 320¹ CPP. (1) din CP prevede că limitele pedepselor se reduc la jumătate în cazul minorilor. Întrucât minoritatea şi reducerea limitelor de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei au raţiuni diferite. în sensul excluderii din sfera sa de aplicare a infracţiunilor săvârşite de minori. reţinute în concurs. Mai mult. art. nec nos distinguere debemos”. Lipsa unei prevederi exprese a textului de lege. tentativă la tâlhărie şi tentativă la omor deosebit de grav comis pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii. Opinia majoritar[1] este puternic susţinută de o viziune strict obiectivă asupra textului de lege: ”ubi lex non distinguit. 320¹. care are în vedere incidenţa procedurii şi în cazul inculpaţilor minori şi o opinie minoritară. deoarece în cazul acestuia operează un cumul de cauze legale de atenuare a pedepsei. din punct de vedere al dreptului penal substanţial minoritatea este o cauză legală de atenuare a pedepsei (asemenea rămânerii faptei în faza de tentativă). în doctrina de specialitate au fost identificate 2 opinii: o opinie majoritară. într-o a doua etapă s-a făcut aplicarea art.

1470 din 8 noiembrie 2011). prin prisma dreptului penal substanţial. cea care susţine imposibilitatea inculpatului minor de a apela la procedura recunoaşterii vinovăţiei. o cauză de atenuare legală a pedepsei. Una dintre . Chiar dacă este. acela de a lămuri conţinutul raportului juridic de conflict şi implicit rezolvarea fondului. Aplicabilitatea procedurii recunoasterii vinovatiei in cazul minorilor Legea nr. cele două opinii discutate au în vedere calificarea minorităţii în privinţa aplicării art. un recurs în interesul legii (ÎCCJ Decizia nr. În esenţă. Deşi NCPP păstrează şi judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei prin art. derogatorii de la dreptul comun. (1) din CPP tranşează problema cumulului de proceduri speciale în cazul celei aplicabile infracţiunilor flagrante și celei aplicabile minorilor. În acelaşi sens s-a decis şi în cazul SP nr. Această opinie pare să fie în acord cu prevederile Noului Cod de procedură penală. interzice minorilor să încheie un asemenea acord. Decizia nr. calificată ca atare de legiuitor. Autorul citat îşi întemeiază opinia prin prisma obiectului normei de incriminare.inculpatul minor beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă pentru recunoaşterea vinovăţiei. procedura specială a acordului de vinovăţie. cât şi cea a infracţiunilor săvârşite de minori sunt proceduri speciale. chiar şi în lipsa unei calificări exprese în acest sens din partea legiuitorului[6]. Acelaşi art. Aceasta modificare legislativa a generat deja numeroase controverse în doctrina si în practica. 157/2011 a Tribunalului Sibiu. atât cea a recunoaşterii vinovăţiei. 17 din 12 noiembrie 2012) si a facut obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate (Curtea Constitutionala. minoritatea impune din perspectiva dreptului procesual penal o procedură distinctă.320¹ CPP. pune însă în discuţie un aspect interesant: ambele proceduri. motiv pentru care ele nu se pot aplica cumulativ. Opinia minoritară[5]. cea a minorilor. care reglementează ca instituţie inovativă acordul de recunoaştere a vinovăţiei. 202/2010 (mica reforma în dreptul penal) a introdus în Codul de procedura penala prin art. 320¹ procedura judecatii în cazul recunoasterii vinovatiei. în sensul incidenţei unei singure proceduri speciale. ceea ce determină caracterul de procedură specială. 479 alin. 373 si următoarele.

pare a fi principalul argument al doctrinarilor[2] care au adoptat aceasta pozitie[3]. în doctrina de specialitate au fost identificate 2 opinii: o opinie majoritara. ca recunoaste savârsirea faptelor retinute în actul de sesizare si solicita ca judecata sa se faca în baza probelor administrate în faza de urmarire penala. a facut-o: în art. Opinia majoritar[1] este puternic sustinuta de o viziune strict obiectiva asupra textului de lege: ”ubi lex non distinguit. Mai mult. În actuala sa conformatie. 19/2011 a Tribunalului Mures pedeapsa inculaptului minor. în situatiile în care legiuitorul a dorit sa înlature de la aplicarea în situatia speciala a minorilor o anumita procedura speciala. (1) din CPP se prevede expres ca procedura speciala a infractiunilor flagrante nu se aplica infractiunilor savârsite de minori. problema analizata are efecte asupra stabilirii corecte a cuantumului pedepsei în cazul inculpatului minor care declara. 320¹. În Sentinta penala nr. Întrucât minoritatea si reducerea limitelor de pedeapsa ca urmare a recunoasterii vinovatiei au ratiuni diferite. art. (1) din CP prevede ca limitele pedepselor se reduc la jumatate în cazul minorilor. tentativa la tâlharie si tentativa la omor deosebit de grav . Departe de a fi o simpla disputa teoretica. în vârsta de 15 ani si 11 luni la momentul savârsirii faptei. De altfel. care are în vedere incidenta procedurii si în cazul inculpatilor minori si o opinie minoritara. aplicarea cumulativa a acestora pare. În sensul opiniei majoritare mai sus mentionate[4] au decis si anumite instante. posibila. întrucât art. trimis în judecata pentru infractiunile de violare de domiciliu. Lipsa unei prevederi exprese a textului de lege. 320¹ nu face nicio referire cu privire la aplicabilitatea sa în cazul minorilor. mai înainte de începerea cercetarii judecatoresti. care au cumulat cauzele de atenuare a pedepsei în cazul inculpatilor minori ce si-au recunoscut vinovatia în conditiile art. nec nos distinguere debemos”. cel putin la o prima vedere. deoarece în cazul acestuia opereaza un cumul de cauze legale de atenuare a pedepsei. 109 alin. Astfel. 479 alin. în sensul excluderii din sfera sa de aplicare a infractiunilor savârsite de minori. a imposibilitatii inculpatului minor de a apela la procedura mentionata.problemele pe care le pune în discutie articolul mentionat are în vedere aplicabilitatea procedurii recunoasterii vinovatiei în cazul minorilor. din punct de vedere al dreptului penal substantial minoritatea este o cauza legala de atenuare a pedepsei (asemenea ramânerii faptei în faza de tentativa).

. motiv pentru care ele nu se pot aplica cumulativ. Autorul citat îsi întemeiaza opinia prin prisma obiectului normei de incriminare. Theodoru. p. 513. chiar si în lipsa unei calificari exprese în acest sens din partea legiuitorului[6]. 202/2010 Procedură penală. care reglementeaza ca institutie inovativa acordul de recunoastere a vinovatiei.comis pentru a savârsi sau ascunde savârsirea unei tâlharii sau piraterii. Beck 2011 [6] idem. 479 alin. o cauza de atenuare legala a pedepsei. retinute în concurs. Comentarii şi soluţii. a fost stabilita în trei pasi: într-o prima etapa s-a facut aplicarea art. Desi NCPP pastreaza si judecata în cazul recunoasterii vinovatiei prin art. în Comentariu I. Legea nr. ceea ce determina caracterul de procedura speciala. EdituraHamangiu 2011. Chiar daca este. Tratat de Dreptprocesual penal. 202/2010. 373 si urmatoarele. (1) din CPP transeaza problema cumulului de proceduri speciale în cazul celei aplicabile infractiunilor flagrante ?i celei aplicabile minorilor. EdituraHamangiu 2013. În acelasi sens s-a decis si în cazul SP nr. inculpatul minor beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa pentru recunoasterea vinovatiei. DreptProcesual Penal. cele doua opinii discutate au în vedere calificarea minoritatii în privinta aplicarii art. prin prisma dreptului penal substantial. procedura speciala a acordului de vinovatie. Mihail Udroiu. Aceasta opinie pare sa fie în acord cu prevederile Noului Cod de procedura penala. privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor în domeniul penal. Grigore Gr. p. Editura Hamangiu 2013 [5] Andrei Zarafiu. Acelasi art. în sensul incidentei unei singure proceduri speciale. 109 CP si limitele de pedeapsa au fost reduse la jumatate. interzice minorilor sa încheie un asemenea acord. Explicaţii preliminare ale Legii nr. minoritatea impune din perspectiva dreptului procesual penal o procedura distincta.N. H. În esenta. Editura C. 157/2011 a Tribunalului Sibiu. atât cea a recunoasterii vinovatiei. acela de a lamuri continutul raportului juridic de conflict si implicit rezolvarea fondului. cât si cea a infractiunilor savârsite de minori sunt proceduri speciale. cea a minorilor. [4] Victor Văduva. 320¹ CPP. într-o a doua etapa s-a facut aplicarea art.M. iar în final s-a facut aplicarea art. [3] Anastasiu Crişu. pune însa în discutie un aspect interesant: ambele proceduri.320¹ CPP. 578-580. derogatorii de la dreptul comun. cea care sustine imposibilitatea inculpatului minor de a apela la procedura recunoasterii vinovatiei. 20 CP cu privire la tentativa si limitele de pedeapsa astfel reduse au fost din nou reduse la jumatate. Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. calificata ca atare de legiuitor. Opinia minoritara[5].