2 Teoria producătorului

Obiectivul producătorilor este maximizarea profitului. Profitul (notat cu Π ) este obţinut prin scăderea costurilor totale din valoarea producţiei vândute1 ( p × Q ): max Π = p × Q − CT Costurile totale (CT) pot fi scrise astfel: a) din punct de vedere al factorilor de producţie utilizaţi: se iau în considerare cei doi factori de producţie munca (L) şi capitalul (K). Costul pe care trebuie să îl suporte producătorul pentru factorul de producţie muncă este salariul (w), iar pentru factorul de producţie capital este rata dobânzii (r). În aceste condiţii profitul se scrie:

Π = p × Q − CT = p × Q − wL − rK
Cantitatea produsă (Q) este rezultatul procesului tehnologic care încorporează munca şi capitalul, iar relaţia dintre factorii de producţie utilizaţi şi cantitatea produsă este descrisă de funcţia de producţie. Un exemplu de funcţie de producţie este funcţia Cobb-Douglas: Q = Lα K β b) din punct de vedere al împărţirii în costuri fixe (CF) – acestea nu depind de nivelul producţiei – şi costuri variabile (CV) – acestea depind de nivelul producţiei şi, din acest motiv, sunt scrise ca o funcţie de cantitatea produsă Q ( ϕ (Q ) ).
Π = p × Q − CT = p × Q − (CV + CF ) = p × Q − (ϕ ( Q ) + CF )

Funcţia de costuri variabile ϕ (Q ) are următoarele proprietăţi: - este continuă în Q (cantitate produsă) 2 - este crescătoare în Q - ϕ ′(Q ) ≥ 0 - este concavă - ϕ ′′(Q ) ≤ 0 Modul în care se stabileşte preţul pe piaţă şi cantitatea consumată depinde de concurenţa existentă pe piaţa unui anumit produs. În cele ce urmează vom studia următoarele două tipuri de pieţe: - piaţa cu concurenţă perfectă o pe piaţă există un număr mare de producători şi consumatori o produsele realizate şi comercializate de aceşti producători sunt identice – producătorii nu pot influenţa decizia de consum - piaţa cu concurenţă monopolistă o pe piaţă există un număr mare de producători şi consumatori

Se consideră că nu există impozit pe profit, iar celelalte impozite şi taxe sunt incluse în costurile totale. De asemenea, se consideră că toată cantitatea produsă este vândută (nu există stocuri – market clearing) 2 Pentru ca φ(Q) să fie continuă, cantitatea produsă trebuie să fie infinit divizibilă

1

2-1

o produsele realizate şi comercializate de aceşti producători sunt NU sunt identice (de exemplu pe piaţa produsului „pastă de dinţi” produsele comercializate sunt diferenţiate) – ca urmare, producătorii pot influenţa decizia de consum (prin publicitate, branding etc.)

2.1. Piaţa cu concurenţă perfectă
Maximizarea profitului se realizează derivând funcţia profitului în cantitatea produsă:
max Π = p × Q − CT = p × Q − [ϕ (Q ) + CF ] ∂Π = 0 ⇒ p − φ ′ ( Q ) = 0 ⇔ p = φ ′ ( Q ) ⇔ p = Cmg ∂Q

(1)

Această relaţie între preţ şi cantitatea produsă caracterizează comportamentul producătorului şi de aici se poate deduce funcţia de ofertă de pe piaţă, dacă se rescrie relaţia ca o funcţie a cantităţii faţă de preţ:

p = Cmg = φ ′ ( Q ) ⇒ Q = (φ ′ )

−1

( p ) ( 2) ⇒

funcţia de ofertă a producătorului.

Echilibrul pe piaţă se obţine intersectând funcţia de ofertă a producătorului cu funcţia de cerere a consumatorului (vezi capitolul anterior Comportamentul optim al consumatorului în care se explică modul în care se obţine funcţia de cerere pentru un anumit produs). Vom nota funcţia de cerere cu QD sau f ( p ) , iar funcţia de ofertă

cu QS sau g ( p ) . De asemenea, preţul oferit de consumator se va nota cu p D , iar preţul cerut de producător cu p S . Echilibrul pe piaţă se va obţine atunci când pD = pS , QD = QS .
Proprietăţile funcţiilor de cerere şi de ofertă:

-

funcţiile continue şi derivabile de două ori în funcţie de preţ; ambele funcţii sunt pozitive f ( p ) > 0 şi g ( p ) > 0 funcţia de cerere este descrescătoare în preţ: f ' ( p ) ≤ 0 ; funcţia de ofertă este crescătoare în preţ: g ′( p) ≥ 0 .

2.1.1. Accizele şi subvenţiile

Formarea echilibrului pe piaţă poate fi distorsionată de intervenţia statului care poate aplica taxe suplimentare (notate cu T) sau poate oferi subvenţii (notate cu s). Taxele sunt sub forma accizelor, al căror rol este de a limita consumul. Introducerea accizelor sau a subvenţiilor modifică funcţia de ofertă: aceasta scade în cazul aplicării unei accize şi creşte în cazul acordării unei subvenţii. Ca urmare, introducerea unor asemenea accize va avea ca efecte reducerea cantităţii vândute şi

2-2

creşterea preţului pe piaţă. Vom nota cu S funcţia de ofertă iniţială şi cu S1 funcţia de ofertă după aplicarea accizei sau a subvenţiei. De asemenea, vom nota cu p* , Q* preţul şi cantitatea de echilibru înainte de de

(

)

impunerea accizei sau a subvenţiei şi cu p** , Q** preţul şi cantitatea de echilibru după

(

)

impunerea accizei sau a subvenţiei. În cele ce urmează vom analiza doar cazul impunerii unei accize, în timp ce acordarea unei subvenţii se studiază analog ţinând cont de faptul că o subvenţie poate fi considerată o taxă negativă: !Atenţie! s = −T
2.1.1.1. Tipuri de accize:

a) acciza unitară (specifică) – se aplică asupra fiecărei unităţi vândute şi se adaugă la costurile totale de producţie - noile costuri de producţie ( CT1 ) sunt vechile costuri de producţie ( CT0 ) la care se adaugă acciza plătită ( T × Q ). În aceste condiţii, problema de maximizare se modifică astfel: max Π = p × Q − CT − T × Q = p × Q − (φ ( Q ) + CF + T × Q ) = ( p − T ) × Q − φ ( Q ) − CF
∂Π = 0 ⇒ p − T − φ ′ ( Q ) = 0 ⇔ p S1 = φ ′ ( Q ) + T (3) ∂Q Folosind relaţia (1), înainte de modificarea fiscalităţii, între costul marginal şi preţul cerut de producător exista următoarea relaţie: p S = Cmg = φ ′ ( Q ) (4)

Combinând relaţia (3) cu relaţia (4) ajungem la concluzia că: p S1 = p S + T ⇒ p S1 − p S = T , adică diferenţa dintre cel două funcţii de ofertă este dată chiar de acciză. Figura 1 prezintă echilibrul pe piaţă inainte şi după impunerea accizei.
Figura 1. Echilibrul pe piaţa cu concurenţă perfectă înainte şi după impunerea accizei.

2-3

S1

S0 T A p** p* PS(Q**) H B Q** Q* E D

!Atenţie! funcţia de cerere rămâne nemodificată la aplicarea accizelor şi subvenţiilor, ceea ce se modifică este cantitatea consumată. Se poate observa în graficul de mai sus că diferenţa dintre punctele A şi B este chiar taxa

şi aceasta este egală şi cu p** − p S (Q** ) . Însă p** = p D (Q** ) , ceea ce înseamnă că se poate obţine următoarea relaţie extrem de importantă: p D (Q** ) − p S (Q** ) = T (5) Merită menţionat faptul că preţul efectiv încasat de producător este noul preţ de echilibru minus acciza adică p** − T = pS (Q** ) .

b) acciza ad-valorem – se calculează ca procent din valoarea cifrei de afaceri şi se scade din costurile totale. Problema de maximizare a profitului devine:
max Π = p × Q − ϕ (Q ) − CF − T × p × Q = (1 − T ) × p × Q − ϕ (Q ) − CF φ ′ (Q ) ∂Π = 0 ⇒ (1 − T ) × p − φ ′ ( Q ) = 0 ⇔ p S1 = ∂Q 1− T

c) acciza de tip Laffer – este introdusă sub forma unei accize unitare în aşa fel încât să maximizeze încasările bugetare B. max B = T × Q** Deoarece acciza este unitară, taxa se obţine din formula (5) p D (Q** ) − p S (Q** ) = T
2-4

Subvenţiile acţionează în sens invers accizelor, ele crescând profitul total. De exemplu, pentru o subvenţie unitară, funcţia de profit se rescrie:
max Π = p × Q − ϕ (Q ) − CF + S × Q = ( p + S )× Q − ϕ (Q ) − CF

2.1.1.2. Cuantificarea pierderilor suferite la introducerea accizelor

Introducerea accizelor afectează atât producătorii, cât şi consumatorii şi societatea pe ansamblu. De fapt, pierderea este generată de faptul că, faţă de situaţia iniţială, se consumă/vinde mai puţin, la un preţ mai mare pentru consumatori şi mai mic pentru producători. 2.1.1.2.a. Pierderea consumatorilor Pierderea consumatorilor arată cu cât trebuie să plătească mai mult cumpărătorii pentru cantitatea de produse cumpărate ca urmare a introducerii accizei. Este măsurată ca diferenţa dintre preţul de echilibru nou (p**, mai mare) şi preţul de echilibru vechi (p*, mai mic) înmulţită cu noua cantitate de echilibru (Q**). Pierderea consumatorilor = p ** − p * × Q **

(

)

2.1.1.2.b. Pierderea producătorilor Reprezintă pierderea de profit cauzată de introducerea accizei. Măsoară partea de creştere a accizei care nu este acoperită de consumatori. Pierderea producatorilor = T − p ** − p * × Q ** 2.1.1.2.c. Pierderea societăţii Reducerea veniturilor disponibile ale consumatorilor (cărora li se diminuează veniturile disponibile din cauză că trebuie să plătească un preţ mai mare pentru bunul aflat sub incidenţa accizei) şi ale producătorilor (cărora li se diminuează profiturile) determină o pierdere la nivel social (atât producătorii, cât şi consumatorii nu mai pot cumpăra aceleaşi cantităţi de bunuri şi servicii pe care le achiziţionau înainte de introducerea accizei în cauză). Este măsurată de suprafaţa delimitată de curba de cerere, vechea curbă de ofertă şi noua cantitate vândută.
Pierderea societatii = ∫ ** f −1 (Q ) − g −1 (Q ) dQ
Q Q*

[ (

)]

[

]

2.1.2. Aplicaţii 1. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă, un producător are următoarea funcţie de costuri totale:

2-5

CT = 150 × Q − 5000 × ln Q + 50 . Funcţia cererii este Q D = 800 − 3 × p . Să se determine: a. cantitatea vândută şi preţul de vânzare; b. mărimea profitului şi rata profitului; c. se aplică o acciză unitară de 40 de unităţi monetare. Să se determine variaţia profitului; d. se aplică o acciză ad-valorem de 30%. Să se determine noua rată a profitului; e. se aplică o acciză unitară de tip Laffer. Să se determine valoarea accizei, profitul şi efectele aplicării taxei asupra producătorului, consumatorului şi societăţii.
Rezolvare: a. funcţia de costuri totale şi funcţia de cerere trebuie să fie pozitive atunci când p şi Q sunt pozitive: CT = 150 × Q − 5000 × ln Q + 50 > 0

Se studiază monotonia funcţiei: ∂CT 1 = 150 − 5000 × . Pentru ca funcţia de costuri să fie crescătoare 3 , derivata întâi ∂Q Q trebuie să fie pozitivă: 1 1 1 150 − 5000 × ≥ 0 ⇔ 150 ≥ 5000 × ⇔ ≤ 0.03 ⇔ Q ≥ 33, (3) 4 Q Q Q D Q = 800 − 3 × p ≥ 0 ⇔ p ≤ 266 , ( 6 ) ⇒ p ∈ (0 , 266 , ( 6 ) ) Funcţia de profit este:
max Π = p × Q − 150 × Q + 5000 × ln Q − 50 ∂Π 5000 5000 5000 = 0 ⇒ p − 150 + = 0 ⇔ p = 150 − ⇔Q= = QS ∂Q Q Q 150 − p

QS ≥ 0 ⇔

5000 ≥ 0 ⇔ p < 150 ⇒ p ∈ (0, 150) 150 − p

Egalând cererea cu oferta se obţine preţul a cărui valoare trebuie să se încadreze în intervalul (0, 150).

Atunci când producţia creşte, costurile necesare obţinerii sale cresc şi ele. Funcţia de costuri totale este, aşadar, crescătoare. 4 Bunurile sunt considerate perfect divizibile

3

2-6

QS = QD ⇔

5000 = 800 − 3 × p ⇔ 3 × p 2 − 1.250 × p + 115.000 = 0 150 − p

Δ = 1.250 2 − 4 × 3 ×115.000 = 182.500 p= 1.250 ± 182.500 p1 = 137,133302 ∈ (0, 150) ⇒ p * = 137,133302 p2 = 279,533365 ∉ (0, 150) 2×3

Q * = 800 − 3 *137,133302 = 388,600094 ≥ 33, (3) b. Rata profitului se calculează ca raport între masa profitului şi cifra de afaceri: Π * = 24.762,753842 24.762,753842 Π* Π* = * = = 46,467906% * * 53.290,014048 CA p ×Q c. Acciza unitară modifică forma funcţiei de profit: RΠ =
max Π = ( p − T )× Q − ϕ (Q ) − CF = ( p − 40)× Q − 150 × Q + 5.000 × ln Q − 50 = = ( p − 190)× Q + 5.000 × ln Q − 50 ∂Π 5000 5000 5000 = 0 ⇒ p − 190 + = 0 ⇔ p = 190 − ⇔Q= = QS ∂Q Q Q 190 − p 5000 QS ≥ 0 ⇔ ≥ 0 ⇔ p < 190 ⇒ p ∈ (0, 190) 190 − p Acciza măreşte costurile totale: CT = 190 × Q − 5000 × ln Q + 50 > 0 Se studiază monotonia funcţiei: ∂CT 1 = 190 − 5000 × . Pentru ca funcţia de costuri să fie crescătoare 5 , derivata întâi ∂Q Q trebuie să fie pozitivă: 1 1 1 190 − 5000 × ≥ 0 ⇔ 190 ≥ 5000 × ⇔ ≤ 0.038 ⇔ Q ≥ 26,315789 Q Q Q Egalând cererea cu oferta se obţine preţul a cărui valoare trebuie să se încadreze în intervalul (0, 190).

Atunci când producţia creşte, costurile necesare obţinerii sale cresc şi ele. Funcţia de costuri totale este, aşadar, crescătoare.

5

2-7

QS = QD ⇔ Δ = 112.900 p

5000 = 800 − 3 × p ⇔ 3 × p 2 − 1.370 × p + 147.000 = 0 190 − p

p1 = 172,332341∈ ( 0, 190 ) p2 = 284,334325 ∉ ( 0, 190 )

⇒ p** = 172,332341

Q** = 800 − 3*172,332341 = 283, 002976 ≥ 26,315789 Π ** = 23.177, 286991 ΔΠ = Π ** − Π * = −1.585, 466851 %ΔΠ = Π ** − Π * = −6, 402627% Π*

d. Acciza ad-valorem modifică forma funcţiei de profit:
max Π = (1 − T ) × p × Q − ϕ (Q ) − CF = 0,7 × p × Q − 150 × Q + 5.000 × ln Q − 50 5.000 5.000 ∂Π = 0 ⇒ 0,7 × p − 150 + =0⇔Q= = QS 150 − 0,7 × p ∂Q Q 5000 QS ≥ 0 ⇔ ≥ 0 ⇔ p < 214,285714 ⇒ p ∈ (0, 214,285714) 150 − 0,7 × p Egalând cererea cu oferta se obţine preţul a cărui valoare trebuie să se încadreze în intervalul (0, 214,285714).
5000 = 800 − 3 × p ⇔ 2,1× p 2 − 1.010 × p + 115.000 = 0 150 − 0, 7 × p

QS = QD ⇔ Δ = 54.100 p

p1 = 185, 096651∈ ( 0, 214, 285714 ) p2 = 295,855730 ∉ ( 0, 214, 285714 )

⇒ p*** = 185, 096651

Q*** = 800 − 3*185, 096651 = 244, 710048 Π *** = 22.450,370206 RΠ = 49,564776%

e. Acciza de tip Laffer maximizează încasările bugetare:

2-8

max B = T × Q = p D − p S × Q 800 − Q Q 2 350 Q D = 800 − 3 × p ⇒ p D = ⇒B=− + × Q + 5000 3 3 3 5000 5000 QS = ⇒ p S = 150 − 150 − p Q
∂B 2 350 = 0 ⇒ − ×Q + = 0 ⇒ Q **** = 175 ∂Q 3 3 p **** = p D = 208, (3) p S = 121,428571 ⇒ T = 86,904762

(

)

Π **** = 20.773,929795

Pierderea consumatorilor: p **** − p * × Q **** = 12.460,005425

(

)

Pierderea producătorilor T − p **** − p * × Q **** = 2.748,327925

[ (

)]

Pierderea societăţii: 388.6 ⎛ 800 − Q 388.6 ⎛ 5000 ⎞ Q 350 5000 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ∫175 ⎜ 3 − 150 + Q ⎟ dQ = ∫175 ⎜ − 3 + 3 + Q ⎟ dQ = ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
=− 388,6 388,6 Q 2 388,6 350 + ×Q + 5000 × ln Q = 8.844,662815 175 175 6 175 3

2. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă, funcţiile de cerere şi de ofertă sunt: ⎧Q D = −0,02 × p 2 − 6 × p + 2.550 ⎪ ⎨ S ⎪Q = 0,08 × p 2 − 4 × p ⎩

Cerinţe: a. să se determine cantitatea vândută, preţul de vânzare şi profitul obţinut dacă se 3 2 × 625 2 ; cunosc costurile fixe ale firmei: CF = 37,5 b. valoarea accizei unitare care, după instituire, determină reducerea cantităţii vândute la 800 de unităţi; c. pierderea producătorilor şi a consumatorilor în situaţia de mai sus.
2-9

Rezolvare:

Condiţiile pentru QD>0 şi QS>0 − 0,02 × p 2 − 6 × p + 2.550 > 0, Δ = 240
Coeficientul lui p 2 este negativ ⇒ valorile pozitive sunt inregistrate intre radacini p ∈ (− 537,298335, 237,298335) ∩ (0, ∞ ) = (0, 237,298335) 0,08 × p 2 − 4 × p > 0 Coeficientul lui p 2 este pozitiv ⇒ valorile pozitive sunt inregistrate in afara radacinilor ⇒ p ∈ (50, ∞ ) ∩ (0, 237,298335) = (50, 237,298335) p ∈ ((− ∞, 0 ) ∪ (50, ∞ )) ∩ (0, ∞ ) = (50, ∞ )

Se determină funcţia costurilor variabile ϕ (Q ) : Q S = 0, 08 × p 2 − 4 × p = (φ ′ ) 0, 08 × p 2 − 4 × p − Q = 0 Δ = 16 + 0,32 × Q p= 4 ± 16 + 0,32 × Q = 25 ± 25 1 + 0, 02 × Q 0,16
−1

( p)

Q ≥ 0 ⇒ 1 + 0, 02 × Q ≥ 1 p > 0 ⇒ p = 25 + 25 1 + 0, 02 × Q = φ ′ ( Q ) ⇒
3 2 1 ⇒ CT = ∫ ⎡ 25 + 25 1 + 0, 02 × Q ⎤ dQ = 25 × Q + 25 × × × (1 + 0, 02 × Q ) 2 + C ⎣ ⎦ 3 0, 02 3 2.500 2 +C = × 625 2 = 833, (3) ⇒ C = 0 3 37,5 3 2.500 CT = 25 × Q + × (1 + 0, 02 × Q ) 2 3 D S Q = Q ⇔ 0,1× p 2 + 2 × p − 2550 = 0

CF = φ ( 0 ) =

p

p1 = −170 < 0

p2 = 150 ∈ (50, 237,298335)

⇒ p * = 150 ⇒ Q * = 0,08 × 150 2 − 4 ×150 = 1200

Π * = 45.833, (3) b. Pentru a determina valoarea accizei, trebuie determinată formula pD:

2-10

Q D = −0,02 × p 2 − 6 × p + 2.550 ⇔ −0,02 × p 2 − 6 × p + 2.550 − Q = 0 Δ = 36 + 0,08 × (2550 − Q ) = 240 − 0,08 × Q ≥ 0 ⇒ Q ≤ 3.000 p= 6 ± 240 − 0,08 × Q = −150 ± 100 × 15 − 0,005 × Q > 0 ⇒ − 0,04

p D = −150 + 100 × 15 − 0,005 × Q > 0 ⇒ 15 − 0,005 × Q > 1,5 ⇔ Q < 2.550 Acciza se determină ca diferenţă între preţul de cerere şi cel de ofertă, cunoscând cantitatea vândută: T = pD − pS

p D = −150 + 100 × 15 − 0,005 × Q p = 25 + 25 × 1 + 0,02 × Q
S

⇒ T = 53,584838

Q = 800 < 2.550 c. Noul preţ de echilibru este egal cu preţul de cerere p ** = p D = −150 + 100 × 15 − 0,005 × 800 = 181,662479 Pierderea consumatorilor: p ** − p * × Q ** = 25.329,983228 Pierderea producătorilor: T − p ** − p * × Q ** = 17.537,8872

(

)

[ (

)]

3. Funcţiile de cerere, respectiv de ofertă pe o piaţă cu concurenţă perfectă sunt: Cerere : QD = −0,1 p 2 − 10 p + 30.000
Oferta : QS = 0,2 p 2 + 10 p − 375 Să se determine: a) coordonatele ( p * , Q * ) ale punctului de echilibru; b) funcţia de cost variabil al producătorului; c) se ştie că în urma aplicării unei accize unitare T, volumul vânzărilor s-a redus cu 35%. Să se calculeze taxa, veniturile bugetare obţinute în urma aplicării taxei, precum şi impactul asupra consumatorilor şi producătorilor.

Rezolvare: a) Echilibrul pe piaţa se stabileşte prin egalitatea dintre cerere şi ofertă: QD = QS ⇒ −0,1 p 2 − 10 p + 30.000 = 0,2 p 2 + 10 p − 375 ⇒ 0,3 p 2 + 20 p − 30375 = 0 ⇒

p1, 2 =

− 20 ± 20 2 + 4 ⋅ 0,3 ⋅ 30375 ⎧ p1 = 286,6 =⎨ 2 ⋅ 0,3 ⎩ p 2 = −353,26

2-11

Se alege valoarea pozitivă p * = 286,6 . De aici cantitatea de echilibru este: Q * = 0,2 ⋅ (286,6) 2 + 10 ⋅ 286,6 − 375 = 18919 b) pornim de la faptul că, pe piaţa cu concurenţă perfectă, funcţia de ofertă se obţine din egalitatea dintre costul marginal şi preţ adică p S = Cmg . Integrând această relaţie obţinem: ∫ p S dQ = ∫ CmgdQ = CT (Q) . Astfel, vom inversa funcţia de ofertă pentru a obţine preţul exprimat în funcţie de cantitate: − 10 ± 400 + 0,8Q QS = 0,2 p 2 + 10 p − 375 ⇒ 0,2 p 2 + 10 p − 375 − QS = 0 ⇒ p1, 2 = 0,4

Păstrăm soluţia pozitivă p S =

− 10 − 400 + 0,8Q 0,4

1/ 2 ⎛ − 10 + 400 + 0,8 ⎞ ⎜ ⎟dQ = ∫ − 10 dQ + ∫ (400 + 0,8Q ) dQ = −25Q + CT (Q) = ∫ p S dQ = ∫⎜ ⎟ 0,4 0,4 0,4 ⎝ ⎠

2 (400 + 0,8Q ) + 3 0,4 ⋅ 0,8

3/ 2

+c
3/ 2

CF = CT (0) =

6,25 ⋅ 400 3 / 2 2 (400 + 0,8Q ) + c ⇒ CV (Q) = CT (Q) − CF = −25Q + 3 3 0,4 ⋅ 0,8

6,25 ⋅ 400 3 / 2 3

c) Faptul că volumul vânzărilor s-a redus cu 35% înseamnă că noul preţ de echilibru reprezintă 65% din fostul preţ de echilibru adică: Q ** = 0,65Q * = 12297 . Vom determina din funcţiile de cerere şi de ofertă preţul producătorului şi preţul consumatorului. Acesta din urmă va fii şi noul preţ de echilibru pe piaţă. Taxa se obţine ca diferenţă între preţul consumatorului şi preţul producătorului. 2 2 Q ** = −0,1 p D − 10 p D + 30.000 ⇒ 0,1 p D + 10 p D − 30.000 + 12297 = 0 ⇒ p D = p ** = 373,7
2 Q ** = 0,2 p S + 10 p S − 375 ⇒ 0,2 p S + 10 p S − 375 − 12297 = 0 ⇒ p S = 227,95 2

T = p D − p S = 145,75
4. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă funcţiile de cerere şi de ofertă sunt: S : Q = 3p + 4 D : Q = − p2 + 4 p + 5 Determinaţi: a) funcţia de costuri variabile; b) acciza unitară care reduce cantitatea tranzacţionată pe piaţă cu 10%; c) acciza ad valorem care creşte preţul de echilibru de pe piaţă cu 5%. Rezolvare:

a) idee identică cu cea de la problema 3. Rezultatul este: CV (Q) =

Q 2 4Q − 6 3

2-12

De asemenea merită să determinăm în acest moment şi echilibrul pe piaţă: p * = 1,618 Q * = 8,854 b) faţă de situaţia iniţială de la punctul a), după impunerea accizei unitare cantitatea de echilibru pe piaţă devine Q ** = 0,9Q * = 7,97 . Logica determinării accizei este identică cu cea de la problema 3: T = p D − p S = 3,015 − 1,32 = 1,695 c) faţă de situaţia iniţială de la punctul a), după impunerea accizei unitare preţul de echilibru pe piaţă devine p ** = 0,95 p * = 1,54 , iar cantitatea de echilibru de pe piaţă se determină de pe funcţia de cerere, deoarece noul preţ de pe piaţă este preţul consumatorului Q ** = −(1,54) 2 + 4 ⋅ 1,54 + 5 = 8,78 Ca la orice problemă legată de taxa ad-valorem trebuie să pornim de la funcţia de profit a producătorului după aplicarea taxei: Q 2 4Q Profit = pQ − CT (Q) − t ⋅ pQ = (1 − t ) pQ − + unde t este acciza ad-valorem care se 6 3 aplică la cifra de afaceri a producătorului. Maximizarea profitului de obţine egalând derivata profitului în funcţie de cantitate cu ∂Profit Q 4 Q−4 zero. = 0 ⇒ (1 − t ) p − + = 0 ⇒ (1 − t ) p = . Noua funcţie de ofertă este ∂Q 3 3 3 Q−4 pS = . Ştim faptul că pe noua funcţie de ofertă se află şi noul punct de echilibru 3(1 − t ) 8,78 − 4 ( p ** , Q ** ) = (1,54; 8,78) ⇒ 1,54 = ⇒ t = 0,035 ⇒ t = 3,35% . 3(1 − t )
5. Funcţiile de cerere şi de ofertă sunt: QD = 1702,88e −0,05 pD
QS = 845,6257e 0, 05 pS

a) să se determine punctul de echilibru ( p * , Q * ) ; b) să se determine funcţiile de elasticitate a cererii şi funcţia de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ; c) să se determine acciza Laffer şi noul punct de echilibru după aplicarea accizei; d) să se precizeze subvenţia care trebuie acordată producătorului pentru ca acesta să nu lucreze în pierdere.
Rezolvare:

a) QD = QS ⇒ 1702,88e −0, 05 pD = 845,6257e 0,05 pS ⇒ ln 1702,88 − 0,05 p D = ln 845,6257 + 0,05 p S ⇒ 0,1 p = ln 1702,88 = 0,6999 ⇒ p * = 7 845,6257

Q * = 1702,88e −0, 05⋅7 = 1200 b)

2-13

Elasticitatea cererii în funcţie de preţ: ∂QD p p ED / p = = 1702,88e −0,05 p (−0,05) = −0,05 p ∂p QD 1702,88e −0,05 p Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ: ∂QS p p ED / p = = 845,6257e 0, 05 p (0,05) = 0,05 p ∂p QS 845,6257e 0,05 p c) acizza Laffer este o acciza unitară care maximizează veniturile bugetare V B (Q) = Q **T (Q ** ) unde Q ** reprezintă noua cantitate de echilibru pe piaţă. Ca orice acciză unitară însă, acciza Laffer este diferenţa dintre preţul consumatorului şi preţul producătorului T (Q) = pD ( Q ) − pS ( Q ) . QD = 1702,88e −0,05 pD ⇒ ln Q = ln 1702,88 − 0,05 p D ⇒ p D = −20 ln Q + 148,8 QS = 845,6257e 0,05 pS ⇒ ln Q = ln 845,6257 + 0,05 p S ⇒ p S = 20 ln Q − 134,8 T (Q) = p D − p S = 40 ln Q + 283,6
V B = QT (Q) = 40Q ln Q + 283,6Q ∂VB = 0 ⇒ 40 ln Q = 243,6 ⇒ Q ** = 441,42 ∂Q Noul preţ de echilibru se obţine din funcţia de cerere: p ** = p D = −20 ln 441,42 + 148,8 = 27 d) calculăm preţul încasat de producător şi observăm că acesta este negativ: p S = 20 ln Q ** − 134,8 = 20 ln 441,42 − 134,8 = −13 Subvenţia este chiar -13. max V B ⇒
Q

6. Se consideră următoarele funcţii de cerere şi ofertă: D : Q = −2 p 2 + 180 p + 25.000
S : Q = − p 2 + 350 p − 14.000 Să se determine: a) intervalul de variaţie pentru preţ astfel încât funcţiile de cerere şi ofertă să fie corect specificate; b) ca urmare a aplicării accizei unitare T, preţul de piaţă devine p=150. Să se determine noul punct de echilibru ( p ** , Q ** ) , precum şi T.

Rezolvare:

a)Cerinţele ca o funcţie să fie funcţie de cerere: a.1. Cantitatea cerută trebuie să fie pozitivă QD > 0 ∂QD a.2. Funcţia de cerere trebuie să fie descrescătoare <0 ∂p

2-14

a.1. QD > 0 ⇒ −2 p 2 + 180 p + 25.000 > 0 . Calculăm rădăcinile trinomului de gradul II şi obţinem p1 = 165,52 p 2 = −75,52 . Trinomul de gradul II are semnul invers lui a (-2) între rădăcini ⇒ p ∈ (−75,52;165,52) . Dar este necesar ca preţul să fie pozitiv deci ⇒ p ∈ (0;165,52) . ∂QD a.2. = −4 p + 180 < 0 ⇒ p > 45 ⇒ p ∈ (45, ∞) ∂p a.1. ∩ a.2. ⇒ p ∈ (45;165,52) (*) Cerinţele ca o funcţie să fie funcţie de ofertă: a.3. Cantitatea oferită trebuie să fie pozitivă QS > 0 ∂QS >0 ∂p a.3. QD > 0 ⇒ − p 2 + 350 p − 14.000 > 0 . Calculăm rădăcinile trinomului de gradul II şi obţinem p1 = 303,94 p 2 = 46,065 . Trinomul de gradul II are semnul invers lui a (-1) între rădăcini ⇒ p ∈ (46,065;303,94) . ∂QS = −2 p + 350 > 0 ⇒ p < 175 ⇒ p ∈ (0;175) a.4. ∂p a.3. ∩ a.4. ⇒ p ∈ (46,065;175) (**) Intersectăm (*) cu (**) ⇒ p ∈ (46,065;165,52) b) p ** = p D = 150 , Q ** = 7000 , p S = 76,9 , T = p D − p S = 73,1 . a.4. Funcţia de ofertă trebuie să fie crescătoare
7. Se consideră următoarele funcţii de cerere şi ofertă: D : Q = 10.000 − 2 p

S : Q = −1.000 + 3 p Să se determine: a) coordonatele punctului de echilibru; b) mărimea accizei Laffer şi noul punct de echilibru în cazul impunerii accizei; c) funcţia de cost variabil a producătorului.
Rezolvare:

a) p * = 2200; Q * = 5600 b) T=1666,67; p D = p ** = 3600 ; Q ** = 2800 c) CV (Q) = 1000 Q2 Q+ 3 6

8. Se consideră următoarele funcţii de cerere şi ofertă: D : Q = 0,15 p 2 − 10 p + 1.000
S : Q = 0,27 p 2 + 10 p − 59 Să se determine: a) coordonatele punctului de echilibru;

2-15

b) funcţia de cost variabil a producătorului.
Rezolvare: a) p * = 42,24; Q * = 845,23

b) CV (Q) = −18,52Q + 1,143(163,72 + 1,08Q )

3/ 2

− 2394,41

9. Pe o piaţă, funcţia de cerere, respectiv de ofertă sunt: D : Q = 1000 p −1, 2
S : Q = 9,985 p 0,8 Se cere: a) punctul de echilibru; b) elasticitateea cererii şi ofertei în raport cu p; c) mărimea accizei Laffer care maximizează încasările bugetare.

Rezolvare:

a) p * = 10; Q ** = 63 b) E D / p = −1,2 E S / p = 0,8 c) Acciza Laffer este c.1. o acciză unitară deci T (Q) = p D (Q) − p S (Q) c.2. cea care maximizează veniturile bugetare adică max V B = Q ⋅ T (Q) ⇒

∂VB =0 Q ∂Q inversăm funcţiile de cerere şi ofertă astfel încât să exprimăm preţul în funcţie de cantitate.

Q D = 1000 p

−1, 2

⎛ Q ⎞ ⇒ pD = ⎜ ⎟ ⎝ 1000 ⎠

1 1, 2

⎛ Q ⎞ QS = 9,985 p 0,8 ⇒ p S = ⎜ ⎟ ⎝ 9,985 ⎠
⎛ Q ⎞ V B (Q) = Q ⋅ T (Q) = ⎜ ⎟ ⎝ 1000 ⎠
1− 1 1, 2

1 0 ,8

⎫ ⎪ 1 1 − ⎪ ⎪ ⎛ Q ⎞ 1, 2 ⎛ Q ⎞ 0,8 −⎜ ⎟ ⎟ ⎬ ⇒ T = pD − pS = ⎜ ⎝ 1000 ⎠ ⎝ 9,985 ⎠ ⎪ ⎪ ⎪ ⎭
1+ 1 0 ,8

⎛ Q ⎞ −⎜ ⎟ ⎝ 9,985 ⎠

2-16

1 ∂V 1 ⎞ ⎛ − ⎛ 1 ⎞ max VB ⇒ B = 0 ⇒ ⎜1 − ⎟ ( Q ) 1,2 ⎜ 1000 ⎟ Q ∂Q ⎝ ⎠ ⎝ 1, 2 ⎠ 0,2

1−

1 1,2

1 ⎞ 0,8 ⎛ 1 ⎞ ⎛ − ⎜1 + ⎟ Q ⎜ 9,985 ⎟ ⎝ 0,8 ⎠ ⎝ ⎠

1

1+

1 0,8

=0⇒

1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ 1,2 ⎛ ⎜1 − 1, 2 ⎟ ⎜ ⎟ 1 1 ⎠ ⎝ 1000 ⎠ = Q 0,8 Q 1,2 ⇒ 415, 25 = Q 2,08333 ⇒ Q** = 18, 06 ⇒⎝ ( ) ( ) 1,8 1 ⎞ ⎛ ⎛ 1 ⎞ 0,8 1+ ⎜ 0,8 ⎟ ⎝ ⎠ ⎜ 9,985 ⎟ ⎝ ⎠ ⎛ Q** ⎞ T =⎜ ⎟ ⎝ 1000 ⎠
− 1 1,2

⎛ Q** ⎞ 0,8 −⎜ ⎟ = 26, 26 ⎝ 9,985 ⎠

1

2.2. Piaţa cu concurenţă monopolistă
Pe piaţa cu concurenţă monopolistă, există un număr mare de producători şi de cumpărători însă produsele sunt diferenţiate. Astfel, producătorii pot influenţa cantitatea cerută de consumatori prin publicitate, branding etc. Altfel spus, în stabilirea cantităţii produse trebuie să se ia în considererare curba cererii. Funcţia de profit se rescrie astfel:
max Π = p × Q − ϕ (Q ) − CF Q D = f ( p) ⇒ max Π = p × f ( p ) − ϕ ( f ( p )) − CF

Pentru a obţine profitul maxim, funcţia profitului se derivează în funcţie de preţ, şi nu în funcţie de cantitate, aşa cum se întâmplă în cazul pieţei cu concurenţă perfectă.

∂Π f ( p) = 0 ⇒ f ( p ) + p × f ′( p ) − ϕ ′( f ( p ))× f ′( p ) = 0 ⇔ p = ϕ ′( f ( p )) − ∂p f ′( p ) Funcţia de cerere f(p) este descrescătoare în preţ, ceea ce înseamnă că derivata sa în funcţie de preţ este negativă. Ca urmare, raportul − f ( p ) f ′( p ) este pozitiv, de unde rezultă că preţul determinat pe o piaţă cu concurenţă monopolistă este mai mare decât preţul determinat pe o piaţă cu concurenţă perfectă. pc _ monopolista = φ ' ( f ( p ) ) − f '( p) f ( p) > φ ' ( f ( p ) ) = pc _ perfecta

Introducând preţul de pe piaţa cu concurenţă perfectă (pp) în formula preţului de pe piaţa monopolistă (pm), se obţine:

2-17

⎛ f ( p) ⎞ ⎜ ⎟ f ( p) f ( p) ⎜1 − f ' ( p ) ⎟ = p × (1 − E ) , = pp − = pp × pm = φ ' ( f ( p ) ) − p D/ p ⎜ f '( p) f '( p) p ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ ⎠

unde ED/p este elasticitatea cererii în funcţie de preţ. Diferenţa dintre preţul de pe piaţa monopolistă şi piaţa cu concurenţă perfectă creşte cu atât mai mult cu cât elasticitatea cererii în funcţie de preţ este mai mare.
2.2.1. Accizele şi subvenţiile

Impactul accizelor şi subvenţiilor este similar situaţiei pieţei cu concurenţă perfectă. Singura diferenţă este dată de derivarea funcţiei de profit în funcţie de preţ. În cazul accizei de tip Laffer, optimizarea încasărilor bugetare se face tot în funcţie de preţ:
max B = T × Q = T × f ( p ), max Π = ( p − T )× f ( p ) − ϕ ( f ( p )) − CF ∂B =0⇒T ∂p
Aplicaţii 1. Pentru un producător pe piaţa cu concurenţă monopolistă, funcţia costurilor variabile este CV = 800 × Q − 0,2 × Q 2 + 0,01 × Q 3 . Costurile fixe sunt zero. Funcţia de cerere este

Q D = 1.680 − 0, 2 × p . Să se determine: a. preţul, cantitatea oferită şi profitul; b. mărimea optimă a unei accize unitare de tip Laffer, noul preţ al pieţei şi cantitatea vândută; c. impactul accizei asupra producătorului, consumatorului şi societăţii.
Rezolvare:

a. Condiţiile pentru p şi Q: Q D = 1.680 − 0,2 × p ≥ 0 ⇔ p ≤ 8.400 ⇒ p ∈ (0, 8400] CV = 800 × Q − 0,2 × Q 2 + 0,01 × Q 3 trebuie să fie crescătoare în Q

2-18

∂CV = 800 − 0,4 × Q + 0,02 × Q 2 ≥ 0 ∂Q Δ = −63,84 ⇒ CV sunt crescatoare in Q deoarece coeficientul lui Q 2 este pozitiv CV minim se înregistrează pentru Q minim: Q = 0. CVmin = 0. Funcţia profitului se scrie:
max Π = p × f ( p ) − ϕ ( f ( p )) − CF max Π = p × (1.680 − 0,2 × p ) − 800 × (1.680 − 0,2 × p ) + 0,2 × (1.680 − 0,2 × p ) −
2

− 0,01 × (1.680 − 0,2 × p )

3

∂Π = 0 ⇒ 1.680 − 0,2 × p − 0,2 × p + 160 − 0,08 × (1.680 − 0,2 × p ) + ∂p + 0,006 × 2.822.400 − 672 × p + 0,04 × p 2 = 0 ⇔ ⇔ 0,00024 × p 2 − 4,416 × p + 18.640 = 0 Δ = 1,606656 p 11.840,706976 ∉ (0, 8.400] 6.559,293024 ∈ (0, 8.400]

(

)

⇒ p * =6.559,293024

Q * = 368,141395 Π * = 1.648.404,796371

b. Acciza Laffer
max Π = p × f ( p ) − ϕ ( f ( p )) − CF − T × f ( p ) max Π = p × (1.680 − 0,2 × p ) − 800 × (1.680 − 0,2 × p ) + 0,2 × (1.680 − 0,2 × p ) −
2

− 0,01× (1.680 − 0,2 × p ) − T × (1.680 − 0,2 × p )
3

max B = T × Q = T × (1.680 − 0,2 × p )

∂Π = 0 ⇒ 1.680 − 0,2 × p − 0,2 × p + 160 − 0,08 × (1.680 − 0,2 × p ) + ∂p + 0,006 × 2.822.400 − 672 × p + 0,04 × p 2 + 0,2 × T = 0 ⇔ ⇔ 0,00024 × p 2 − 4,416 × p + 18.640 + 0,2 × T = 0 ⇒ T = −0,0012 × p 2 + 22,08 × p − 93.200

(

)

2-19

B = − 0,0012 × p 2 + 22,08 × p − 93.200 × (1.680 − 0,2 × p ) ∂B = 0 ⇒ (− 0,0024 × p + 22,08) × (1.680 − 0,2 × p ) − ∂p − 0,2 × − 0,0012 × p 2 + 22,08 × p − 93.200 = 0 ⇔ ⇔ 0,00072 × p 2 − 12,864 × p + 55.734,4 = 0 Δ = 4,967424

(

)

(

)

p

10.481,091569 ∉ [4.599, (3), 8.400] ⇒ p ** = 7.385,575098 7.385,575098 ∈ [4.599, (3), 8.400]

Q** = 1680 − 0,2 × 7.385,575098 = 202.884980 T = 4.417,43473 c. Impactul accizei: Pierderea consumatorilor: p ** − p * × Q ** = 167.640,222058 Pierderea producătorilor: T − p ** − p * × Q ** = 728.590,93479 Pierderea societăţii:
QS = 20 6899 ⎛ 3 ⎞ 1 × 1 + 1,5 × p − 6.899 ⇒ p S = + ⎜ × Q − 1⎟ × 3 1,5 ⎝ 20 ⎠ 1,5

(

)

[ (

)]

(

)

p S = 4.598,666667 + 0,1× Q 1680 − Q pD = = 8.400 − 5 × Q 0,2

368,141395

202 ,88498

(8.400 − 5 × Q − 4.598,666667 − 0,1× Q ) dQ =

=−

368,141395 368,141395 5,1 ×Q2 + 3.801,333333 × Q = 387.562,001244 202,88498 202,88498 2

2. Funcţia costului total al unei firme ce operează pe piaţa cu concurenţă monopolistă este CT (Q) = 100Q + 1000 . Funcţia de cerere cu care se confruntă această firmă pe piaţă este QD = 800 − 3 p . Să se determine: a) Cantitatea vândută şi preţul pe piaţă; b) Să se determine profitul şi rata profitului; c) Se aplică o acciză unitară de 50 u.m. să se determine cantitatea vândută şi noul preţ; d) Cantitatea vândută creşte cu 5,53% ca urmare a acordării unei subvenţii unitare. Să se determine mărimea subvenţiei;

2-20

e) Se aplică o acciză unitară de tip Laffer. Să se determine mărimea accizei şi valoarea încasărilor bugetare; f) Se aplică o acciză ad valorem de 23%. Să se determine cantitatea vândută şi preţul.
Rezolvare:

a) Determinăm funcţia care descrie profitul producătorului : Π = p ⋅ Q( p ) − CT (Q( p )) = p ⋅ Q( p ) − 100Q( p ) − 1000 ⎫ ⎬⇒ QD = Q( p ) = 800 − 3 p ⎭ Π = p(800 − 3 p) − 100 ⋅ (800 − 3 p ) − 1000 Π = −3 p 2 + 1100 p − 81.000 Preţul optim se determină maximizând funcţia de profit a producătorului: ∂Π max Π ⇒ = 0 ⇒ −6 p + 1100 = 0 ⇒ p * = 183,33 ∂p Q * = 800 − 3 ⋅ 183,33 = 250 b) Π = p *Q * − 100Q * − 1000 = 183,33 ⋅ 250 − 100 ⋅ 250 − 1000 = 19832,5 Pr ofit 19832,5 = = 0,4327 Rata _ profitului = Cifra _ afaceri 183,33 ⋅ 250 c)Rescriem profitul incluzând acciza unitară Π = p ⋅ Q( p ) − CT (Q( p )) − T ⋅ Q( p ) = p ⋅ Q( p ) − 100Q( p ) − 1000 − T ⋅ Q( p )⎫ ⎬⇒ QD = Q( p ) = 800 − 3 p ⎭
⇒ Π = −3 p 2 + (1100 + 3T ) p − 81.000 − 800T Preţul optim se determină maximizând funcţia de profit a producătorului:

∂Π ⎫ = 0 ⇒ −6 p + 1100 + 3T = 0⎪ ** ∂p ⎬ ⇒ p = 208,33 ⎪ T = 50 ⎭ Q ** = 800 − 3 ⋅ 208,33 = 175 max Π ⇒
d)noua cantitate de echilibru este cu 5,53% mai mare ca urmare a acordării subvenţiei: Q *** = 1,0553Q * = 1,0553 ⋅ 250 = 263,825
Q *** = 800 − 3 p *** ⇒ p *** = 178,725 Rescriem profitul incluzând subvenţia unitară Π = p ⋅ Q( p ) − CT (Q( p )) + s ⋅ Q( p ) = p ⋅ Q( p ) − 100Q( p ) − 1000 + s ⋅ Q( p )⎫ ⎬⇒ QD = Q( p ) = 800 − 3 p ⎭ 2 ⇒ Π = −3 p + (1100 − 3s ) p − 81.000 + 800 s

2-21

Preţul optim se determină maximizând funcţia de profit a producătorului: ∂Π 1100 − p *** 1100 − 6 ⋅ 178,725 max Π ⇒ = 0 ⇒ −6 p + 1100 − 3s = 0 ⇒ s = = = 9,22 ∂p 6 3 e) notăm cu T acciza unitară Laffer şi rescriem profitul incluzând acciza: Π = p ⋅ Q( p ) − CT (Q( p)) − T ⋅ Q( p ) = −3 p 2 + (1100 + 3T ) p − 81.000 − 800T 6 p − 1000 ∂Π max Π ⇒ = 0 ⇒ −6 p + 1100 + 3T = 0 ⇒ T = 3 ∂p Acciza Laffer este cea care maximizează veniturile bugetare. V B (Q( p)) = Q( p) ⋅ T (Q( p )) = (800 − p ) max V B (Q( p)) ⇒ 6 p − 1000 1100 ⋅ 800 = −6 p 2 + 2700 p − 3 3

∂VB = 0 ⇒ −12 p + 2700 = 0 ⇒ p **** = 225 ⇒ Q **** = 800 − 3 p **** = 125 ∂p

f) Rescriem profitul incluzând acciza ad valorem: Π = p ⋅ Q( p ) − CT (Q( p)) − t ⋅ p ⋅ Q( p ) = p ⋅ Q( p ) − 100Q( p ) − 1000 − 0,23 ⋅ p ⋅ Q( p )⎫ ⎬⇒ QD = Q( p ) = 800 − 3 p ⎭
⇒ Π = 916 p − 2,31 p 2 − 81000 max Π ⇒ ∂Π = 0 ⇒ 916 − 4,62 p = 0 ⇒ p ***** = 198,27 ∂p

Q ***** = 800 − 3 p ***** = 205,2

Probleme propuse
1. Funcţia de cost total al unei firme ce operează pe piaţa cu concurenţă monopolistă este CT (Q) = 0,555Q + 1000 . Funcţia de cerere cu care se confruntă această firmă pe piaţă este: D : Q = 250 + 2 p − p 2 . a) să se determine cantitatea vândută şi preţul pe piaţă; b) se aplică o acciză unitară de 2 um. Să se determine cantitatea vândută şi preţul. c) cantitatea vândută creşte cu 5,53% ca urmare a acordării unei subvenţii unitare. Să se determine mărimea subvenţiei. d) se aplică o acciză ad valorem de 23% .Să se determine cantitatea vândută şi preţul. 2. Funcţia de cheltuieli variabile a firmei XYZ este ϕ (Q ) = −0,001 × Q 3 + 15 × Q 2 + 10 × Q , iar CF = 0. a. Dacă firma acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă pe care funcţia de cerere este Q D = 9.600 − 0,02 × p , să se determine domeniul admisibil de variaţie pentru preţ ştiind că funcţia de ofertă este de forma Q S = δ ( p ) . b. Să se determine punctul de echilibru Q * , p * pe piaţa cu concurenţă perfectă.

(

)

2-22

c. În cazul în care piaţa devine monopolistă, să se determine noul punct de echilibru Q ** , p ** , profitul şi rata profitului. d. Pe piaţa cu concurenţă monopolistă se aplică o acciză ad-valorem de 30%. Să se determine modificarea preţului monopolist şi modificarea procentuală a profitului faţă de punctul c. e. Să se determine preţul şi profitul în situaţia unei pieţe monopoliste dacă pe piaţă se aplică o acciză unitară de 100.000 u.m.

(

)

2-23

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful